Contractul de Leasing Financiar Si Operational

Cuprins

Cap. 1 Elemente introductive

Orice afacere începe cu investițiile. Apoi se dezvoltă tot prin intermediul acestora. Fiecare investiție presupune un efort financiar, care de foarte multe ori este aproape imposibil de suportat. În aceste condiții, creditul bancar și leasingul au devenit în scurt timp practici populare în rândul întreprinzătorilor din România.

În economia de piață orice sumă, oricât de mică, contează pentru a menține o firmă rentabilă. Alegerea sistemului de finanțare potrivit poate reprezenta decizia de managament cea mai importantă.

Leasingul a cunoscut o dezvoltare accentuată atunci când a devenit o soluție de eficiență fiscală: posibilitatea achiziționării unor autoturisme de proveniență străină plătind taxe mai mici, a fost elementul care a adus această industrie în luminile rampei. De asemenea , posibilitatea de a utiliza echipamente foarte moderne, de mare randament, de a depăși unele obstacole de import, de a nu plăti drepturi de proprietate industrială mențin leasingul în atenție.

Leasingul reprezintă o formă de investiții foarte bine structurată, aceasta însemnând că, aplicată în mod corespunzător, aproape toți factorii de risc pot fi controlați. Abordarea leasingului ca un management eficient poate aduce avantaje deosebite atât pentru finanțator cât și pentru beneficiar sau producătorul bunului. Operațiunea de leasing este un mod extrem de eficient pentru alocarea resurselor financiare în investiții de capital.

În următorii ani leasingul va crește substanțial, în mod categoric, și va deveni una din căile importante de dezvoltare economică, pentru că reprezintă calea cea mai accesibilă de cumpărare a mijloacelor de producție pentru firmele românești, mai ales în condițiile în care economia autohtonă duce lipsă de garanții.

1.1. Noțiunea de leasing

Pornind de la expresia de origine engleză, “lease” (închiriere), leasingul este o formă specială de închiriere prin care o parte, denumită locator/finanțator, transmite pentru o perioadă determinată dreptul de folosință asupra unui bun al cărui proprietar este cealalta parte, denumită utilizator, la solicitarea acesteia, contra unei plăți periodice, denumită rată de leasing, iar la sfârșitul perioadei de leasing locatorul/finantatorul se obligă să respecte dreptul de opțiune al utilizatorului de a cumpăra bunul, de a prelungi contractul de leasing ori de a înceta raporturile contractuale. Utilizatorul poate opta pentru cumpărarea bunului înainte de sfârșitul perioadei de leasing dacă părțile convin astfel și dacă utilizatorul achită toate obligațiile asumate prin contract.

Se pune astfel accentul pe o latură a leasingului și anume pe aceea de formă specială de finanțare. Conform acestei acepțiuni, leasingul este o operațiune în care finanțatorul cumpară de la furnizor mijlocul de producție sau alt bun de capital ales de utilizator, pentru a preda acestuia din urma, în vederea utilizării în scop economic, bineînțeles contra plații ratelor dse leasing. Iar după trecerea perioadei contractuale, fie automat, fie prin exercitarea dreptului de opțiune, bunul trece în proprietatea utilizatorului.

Leasingul este definit în dictionarul Business Terms-Chambers Commercial Reference ca fiind un contract în care deținatorul unui lucru da voie altcuiva sa-1 foloseasca pentru o anumita perioadă de timp, în schimbul unei sume de bani – plati. Cel care este împrumutăt are uneori oportunitatea să cumpere lucrul în timpul sau dupa expirarea perioadei de folosire. Un avantaj al leasingului este acela ca nu se cere locatarului să cheltuie o suma mare de bani inainte de a primi orice beneficiu de pe urma folosirii bunului.

Notiunea leasingului este definita și de dictionarul Commerce and Business, care arată ca aceasta operatiune apare ca o alternativa a cumparatorului. Adica, leasingul este vazut ca o posibilitate de a "avea" bunuri, în afara aceleia de a cumpara bunuri. Aceasta înseamnă a închiria în schimbul unei chirii anuale, pe perioada stabilita în contract. Leasingul este atractiv pentru afaceri pentru ca permite folosinta pamantului, a clădirilor sau a echipamentcloc (utilajelor, instalatiilor), făraa cheltui mari sume de bani pentru cumpararea lor. În plus, oferă posibilitatea ca cele mai mari echipamente, care nu se doresc a fi cumparate, să poata fi folosite și să ofere "randament".

Dicțonarul de drept international al afacerilor ne oferă cea mai clara și cuprinzatoare explicate asupra leasingului. Leasingul este o operatie constand în darea în folosinta a unor bunuri mobile (ex.:utilaje) sau imobile (apartamente de hotel, spatii pentru sedii de firme) contra unei sume de bani cu plata dintr-o data sau esalonata în rate lunare, unor persoane fizice sau juridice care nu poseda resursele financiare necesare pentru cumpararea lor .

Leasingul constituie o tehnică de finanțare pe termen mediu (leasing mobiliar) sau lung (leasing imobiliar), ca o alternativa la indatorare, permitand unei firme exploatarea unui bun făraa fi nevoitasă recurga la imprumuturi sau la capitaluri proprii. Institutia financiara specializata, în calitate de proprietar al bunului (locator), va ceda bunul unui utilizator (locatar) în baza unei cereri ferme și în schimbul platii unei chirii, ce poate cuprinde, dupa caz: amortizarea activului; remunerarea capitalului investit (pe baza de comision); prima de risc datorata faptului ca institutia financiara (locatorul) suporta intreaga finantare; cheltuieli administrative.

Alegerea acestei variante de finanțare se va realiza numai în conditiile în care costurile implicate sunt mai mici decat în situatia finantarii investitiei prin apelarea la credit bancar.Leasingul a fost practicat la inceput mai mult pentru finantarea activelor imobiliare: terenuri și cladiri. În prezent leasingul a fost extins, fiind folosit ca modalitate de achizitionare și a celorlalte tipuri de active.

Domnul profesor Ion Stancu considera că “leasingul este o formă speciala de inchiriere a bunurilor imobiliare sau mobiliare prin care chiriasul obtine avantajele legate de posesiunea bunului inchiriat, în timp ce finantarea achizitiei acestuia este facuta de scietatea de leasing”.

Deasemenea, domnul profesor Andreica Marin da o definitie foarte completa și succinta leasingului și anume: “leasingul reprezinta achizitionarea de la furnizori de catre o societate specializata (financiara) a unor bunuri și închirierea acestora unor beneficiari care nu dispun de resursele banesti necesare achizitionarii lor direct de la furnizor. Închirierea se efectuează pe o perioada data, pe baza unui contract care stipuleaza conditiile de plata, cuantumul ratelor, obligatiile partilor și conditiile de transfer al bunului în proprietatea beneficiarului la opțiunea acestuia.”

În formă cea mai simplista operatiunea de lesing se prezinta astfel:

cumpara inchiriaza

bunul bunul

Piața leasingului funcționează în prezent după un mecanism comparabil cu cel al licitațiiilor internaționale, firmele specializate aflându-se practic într-o continuă competitivitate a cotațiilor, respectiv a condițiilor pe care le oferă.

În general firmele dețin în proprietate active (mijloace) fixe și raportează această investiție în bilanț. Totuși importantă este utilizarea clădirilor și echipamentelor și nu proprietatea în sine. O modalitate de obținere a dreptului de utilizare a mijloacelor fixe este cumpărarea acestora; o altă alternativă este închirierea lor (leasingul).

Operațiunile de leasing pot avea ca obiect bunuri imobile, precum și bunuri mobile de folosința îndelungată, aflate în circuitul civil, cu excepția înregistrărilor pe bandă audio și video, a pieselor de teatru, a manuscriselor, brevetelor și drepturilor de autor. Finanțatorul care cumpăra un bun de la producător, își acoperă prețul acestuia prin ratele de leasing, plătite de cel care ia cu chirie bunul respectiv, rate care cuprind pe lângă amortizarea prețului de cumpărare și dobânda la capitalul investit, cheltuielile de administrație, precum și un anumit profit. Redevențele sunt de așa natură calculate, încât să asigure amortizarea prețului într-o perioadă sensibil mai scurtă decât durata de folosința efectivă.

Din acest punct de vedere, leasingul este asemănător creditului, deoarece fondurile necesare unei societăti în efectuarea unei investiții sunt furnizate de către o altă societate , diferența fiind doar atât, că nu se dau bani pentru cumpărarea bunului, ci se livreaza bunul însuși, iar prin ratele de leasing, utilizatorul rambursează suma creditată împreună cu cheltuielile de finanțare. Se vede de aici foarte clar particularitatea leasingului, conform căreia cumpărătorul plătește prețul de achiziție a bunului (împreună cu cheltuielile legate de prelungirea plații) din veniturile rezultate în urma utilizării mijlocului respectiv.

De asemenea mai trebuie menționat faptul că leasingul este un mijloc comercial atât din punctul de vedere al producătorilor și al comercianților, cât și din punctul de vedere al utilizatorului, ce face posibilă creșterea valorificării produselor, prin acordarea unui fel de plată în rate cumpărătorului.

Din cele prezentate rezultă că prin operatiunea de leasing, subiecții economici încearcă să realizeze o unificare a avantajelor creditului, închirierii și al cumpărării cu plata în rate, dar în același timp între părți pot apărea conflicte serioase de natură juridică.

Termenul de leasing este susceptibil de mai multe interpretări, precum și de extindere la alte operațiuni asemănătoare ca mod de funcționare, cum ar fi, de pildă, închirierea de drept comun ori vânzarea afectată de un termen. Chiar în țările anglo-saxone, unde și-a făcut apariția termenul de leasing desemnează mai multe tranzacții, însă doar finance lease (sau finance leasing) corespunde sensului care ne interesează. Astfel, finance lease (în care iau parte trei părți: supplier, lessor și lessee) se deosebește de operating lease, prin acest ultim termen definindu-se în legislațiile statelor europene o simplă locațiune cunoscută și sub numele de renting.În SUA contractul numit lease desemna o locațiune a unor bunuri imobile, ulterior extinzându-se și asupra unor bunuri mobile, pentru ca în prezent, acest termen să definească orice modalitate de închiriere. Termenul de leasing a fost preluat treptat și de alte țări, însă mai există legislații care folosesc alte denumiri, cum ar fi, locațiune-finanțare, locațiune de capital sau credit-locațiune.

Astfel, termenul francez credit-bail se traduce credit-locațiune, desemnând practic o închiriere a unui bun pe termen lung, o închiriere privită ca o operațiune de creditare, denumire mai exactă decât cea uzitată în dreptul anglo-saxon. De altfel, literatura juridică franceză a atras atenția că termenul lease este „înșelător”, deoarece ca și cuvântul rent, el desemnează o închiriere, ori contractul de leasing și contractul de renting nu sunt similare, și mai mult, nici unul dintre aceste două contracte nu constituie cu adevărat o operațiune de credit-locațiune. În Franța nu se poate face prin urmare confuzia între utilizator (credit-preneur) și locatarul din cadrul unui contract de locațiune de drept comun (preneur), confuzie care este posibilă în SUA sau în Marea Britanie, unde lessee desemnează atât un utilizator cât și un locatar. Tot astfel, în Franța finanțatorul poartă numele de credit-bailleur, iar locatorul de drept comun se numește bailleur, pe când în țările anglo-saxone termenul lessor definește atât finanțatorul din cadrul unui contract de leasing, cât și locatorul. Stabilirea exactă a calității pe care o are o întreprindere la un moment dat în derularea unui contract comercial, este necesară în perspectiva delimitării naturii juridice a contractului pentru a identifica obligațiile legale care îi incumbă, în special cele de ordin fiscal.

În legislația germană se mai folosește alături dalături de termenul leasing și contractul numit konsumgűterleasing (închirierea bunurilor destinate consumului), adică o formă de leasing operațional reglementat și de legislația noastră, în special cu privire la bunurile de folosință îndelungată.

Apariția lease-back – ului imobiliar a delimitat însă caracterul specific al operațiunilor de leasing față de alte operațiuni și anume caracterul de operațiune de finanțare, întrucât această primă formă de leasing financiar presupune o vânzare urmată de o închiriere între aceleași părți(de altfel, denumirea completă dată de americani a fost sale and lease-back, adică vinde și închiriază înapoi). Leasingul privit ca formă de comerț și de finanțare, ori ca operațiune de credit, face obiectul unor discipline economice, stabilirea elementelor definitorii ale acestuia fiind necesare în contextul managementului eficient și a analizelor financiare ale întreprinderilor orientate către o rentabilitate a activității comerciale. Sub acest aspect, închirierea unor bunuri este privită numai ca un suport juridic pentru operațiunea de finanțare la termen, specialiștii definind leasingul ca fiind o formă de comerț și de finanțare prin locațiune, de către societăți financiare specializate în aceste operațiuni, de către instituții financiare sau direct de către producători, oferită întreprinderilor a căror motivație pentru recurgerea la această tehnică de comerț rezidă în specificul unor operațiuni pe care le realizează – pe termen scurt și nerepetabile – sau în faptul că nu dispun de suficiente fonduri proprii ori împrumutate pentru a le cumpăra. Leasingul a mai fost definit ca o formă modernă de comerț exterior, de import-export, un sistem original de finanțare, sub formă închirierii unor mijloace de producție, sau ca un acord prin care locatorul transmite locatarului, în schimbul unei plăți sau serii de plăți, dreptul de a utiliza un bun pentru o perioadă convenită de timp.

Sub aspect juridic, în definirea leasingului trebuie pornit de la caracterul complex al acestei operațiuni, care cuprinde mai multe acte juridice ce converg către delimitarea corectă a întinderii drepturilor și obligațiilor părților care participă la operațiune.

Doctrina juridică românească a început relativ recent definirea noțiunii de leasing prin prisma dreptului comercial român, odată cu reglementarea acestui tip de operațiune în sistemul de drept de la noi din țară. Menționăm însă că și înainte de adoptarea O.G. nr. 51/1997 au existat autori care au definit conceptul în cauză, însă acest lucru a fost făcut în principal din perspectiva dreptului comerțului internațional, ori în baza legislațiilor statelor în care acest tip de operațiune era reglementat.

Astfel, avându-se în vedere dispozițiile Codului Comercial Uniform al SUA, leasingul a fost definit ca fiind o operațiune de finanțare la termen, având ca suport juridic principal un contract ce conferă unei persoane posesia și folosința unui bun, sau ca o operațiune juridică prin care o persoană fizică sau juridică (o societate specializată) cumpără un anumit bun – de regulă mașini sau utilaje – în vederea închirierii unei alte persoane – societate care utilizează bunul respectiv.

Tot astfel, în literatura juridică, s-a arătat că leasingul este „acea operațiune juridică prin care o persoană(de obicei o societate specializată) cumpără un bun spre a-l închiria imediat unei alte persoane numită utilizator(de obicei o întreprindere) care la sfârșitul contractului de locațiune are un drept de opțiune și anume: de a continua contractul de locațiune, de a-l rezilia ori de a cumpăra bunul respectiv contra unui preț convenit în așa fel încât să se țină seama, cel puțin în parte, de vărsămintele efectuate cu titlu de chirie(adică de amortizarea lui pe această cale) și deci valoarea lui reziduală”.

În legislația română operațiunile de leasing sunt definite ca fiind acele operațiuni prin care “o parte, denumită locator/finanțator, transmite pentru o perioadă determinată dreptul de folosință asupra unui bun al cărui proprietar este, celeilalte părți, denumită utilizator, la solicitarea acesteia, contra unei plăți periodice, denumită rată de leasing, iar la sfârșitul perioadei de leasing locatorul/finanțator se obligă să respecte dreptul de opțiune al utilizatorului de a cumpăra bunul, de a prelungi contractul de leasing ori de a înceta raporturile contractuale”.

Răspunzând intereselor specifice mediului românesc, legiuitorul se delimitează de reglementările statelor occidentale, dând leasingului nu numai un scop economic ci și unul social ținta economică este încurajarea investițiilor, prin punerea la dispoziție a unui instrument de finanțare cu multiple avantaje, inclusiv de ordin fiscal și care în același timp, oferă securitate creditului fără să greveze bunurile cu sarcini speciale.

Principalele caracteristici

Definirea operațiunior de leasing comportă mai multe abordări, diferite în funcție de autorii care le-au emis. Astfel, într-o primă abordare, leasingul este o formă de comerț și finanțare prin locație (închiriere) de către societăți financiare specializate în aceste operațiuni, de instituții financiare sau direct de producători ai unor mașini, utilaje, mijloace de transport, bunuri, întreprinderi a căror motivație de a recurge la tehnică de comerț rezidă în specificul unor operații pe care le realizează sau în faptul că nu dispune de suficiente fonduri proprii ori împrumutate pentru a le cumpăra.

Societatea financiară care cumpără utilajele sau diferite bunuri de la producători, le închiriază pe o anumită perioadă și cu condiții de plată și utilizare clar stipulate într-un contract ce constituie suportul juridic al acțiunii. Leasingul poate fi echivalent cu o vânzare-cumpărare cu plata în rate, în esență, în țări industrializate ca Marea Britanie, Irlanda, în care aceleași companii financiare mânuiesc atât operațiuni de leasing, cât și de vânzare-cumpărare.

Cu toate asemănările, contractul de leasing nu este unul și același lucru cu contractul de închiriere. Există și operațiuni de închiriere internațională fără să fie vorba de leasing.

O închiriere are în vedere bunuri care-și păstrează integral caracteristicile inițiale și care permit utilizarea lor fără să intre în calcul fenomenul de uzură, chiria reprezentând c/val. dreptului de folosință. Leasingul are în vedere de asemenea, bunurile consumabile, lezabile, dar și în cazul neutilizării suferă o anumită uzură morală sau oricât de rațional sunt utilizate își pierd treptat valoarea de întrebuințare. Chiria de leasing va include cote părți din însăși valoarea bunurilor închiriate, reflectând procesul de descreștere a gradului de utilizare a acestora. Chiriașul, utilizatorul bunului respectiv, poate deveni proprietar după scurgerea unei anumite perioade de timp, fără efecte retroactive, adică fără să i se pretindă valoarea inițială a bunului respectiv închiriat. În leasing, accentul cade pe vânzarea dreptului de folosință. În unele țări, leasingul este folosit sub formă de “ credit baie “, iar societățile de leasing sunt obligate să adopte statutul de bancă sau de stabiliment financiar.

Leasingul poate fi considerat și o formă aparte a creditului bancar sau de stabiliment financiar. Prin leasing se realizează o economie de fonduri ce pot fi destinate unei alte utilizări sau poate spori bugetul întreprinderii.

În momentul comandării bunului finanțat, societatea de leasing se lipsește de cea mai mare parte a prerogativelor de viitor, asigurându-i utilizatorului poziția de cvasiproprietar, comparabilă cu cea a unui cumpărător a unui bun, grevată de o rezervă de proprietate. Aparține utilizatorului alegerea bunului, determinarea caracteristicilor, negocierea prețului, recepționarea materialului și solicitarea de garanții pentru defecte și lipsuri.

Bunurile imobile se pot defini în relatie cu caracteristicile acestora și anume: legatura directa de un amplasament, stabilitatea, durabilitatea, spatiu inchis contra influentelor atmosferice, conditii de protectie pentru persoanele care se afla în spatiile lor. Exemple de astfel de bunuri sunt cladirile de birou și administrative, constructiile pentru magazine, halele de montaj, halele pentru depozitare.

Bunurile mobile de folosinta indelungata aflate în circuitul civil sunt considerate acele bunuri care din punct de vedere al incadrarii juridice sunt imobiliare și din punct de vedere fiscal sunt supuse prevederilor specifice leasingului de bunuri mobile. Exemple de astfel de bunuri sunt masinile și instalatiile de la centralele electrice, masinile și instalatiile de la statiile de epurare.

Așa cum reiese din cele prezentate mai sus, tranzacția de leasing presupune trei faze: contractarea, cumpărarea și închirierea. Figura nr. 1.2. prezintă cele trei faze ale tranzacției, părțile implicate în fiecare dintre ele, precum și operațiunile specifice fiecărei faze.

contract

1.Contractare

alegerea

echipamentului ce va fi cumpărat

cumpărarea

echipamentului

2. Cumpărare asigurarea

echipamentului

livreză, instalează și

întreține echipamentul

remite factura,

garanția și

contractul de service emite polița

de asigurare

3. Închiriere

Figura nr. 1.2. – Fazele tranzacției de leasing

Singurul risc al finanțatorului care rezultă din faptul că bunul de leasing este principala garanție, este că acesta poate fi distrus sau furat, iar din utilizarea celorlalte garanții nu este sigur că acoperirea sumei totale a ratelor de leasing rămase este posibilă. Dar această sursă potentială de pierdere poate fi evitată prin încheierea de asigurări.

Leasingul s-a dovedit a fi cel mai eficace mijloc de finanțare a investițiilor productive, oferind un plus de sigurantă deținatorului de capital. Statele au încurajat finanțările prin intermediul leasingului a unor investitii de interes general. Unele proiecte ale statului pot fi finanțate prin intermediul ”leasingului public”; investițiile comunitaților pot folosi ”leasingul comunal”. Nu în ultimul rând leasingul, combinat cu facilitați fiscale adecvate, poate fi un mijloc eficient de dezvoltare a regiunilor subdezvoltate.

Leasingul acentueaza tendința modernă a capitalismului de a face o disociere între cei care dețin capitalul și cei care folosesc în mod activ acest capital. De asemenea aduce atingere concepției tradiționale de proprietate și afectează serios mitul proprietății în planul doctrinelor economice. Prin utilizarea fondurilor pentru plata furnizorilor de bunuri, se încurajează indirect, producția de bunuri mobile și construirea de imobile. Fondurile sindicalizate din contractele de leasing, cu valoare mare, pot atrage capitalul de pe piață și direcționarea lui către investiții; în acest fel, leasingul se dorește a fi un mijloc de vitalizare a unei economii decapitalizate.

Leasingul poate fi complementar sistemului bancar; prin emiterea de acțiuni sau alte titluri de valoare se pot atrage fondurile de la populație și folosi de societațile de leasing. Totusi leasingul ar putea avea efecte negative asupra economiei printr-o dezvoltare necontrolată a sa.

1.2. Istoricul leasingului

Apariția operațiunilor de leasing a fost determinată în special de ritmul alert al comerțului, al cererii și al ofertei, al progresului tehnic, care implică decizii și investiții imediate, ce depășesc uneori posibilitățile de autofinanțare ale comerciantului și capacitățile de creditare de care acesta dispune. Progresul tehnic, precum și nevoia de a beneficia în procesul de producție de avantajele pe care le oferă utilizarea unor tehnologii avansate, au orientat comercianții către găsirea unor soluții cât mai echitabile, care să le permită accesul la procedeele moderne și eficiente de lucru, chiar și în condițiile în care nu dispuneau de mijloacele financiare necesare.

S-a găsit astfel, ca eficient, leasingul, operațiune ce reunește finanțarea, producția și comercializarea, în special în cadrul relațiilor comerciale internaționale.

Leasingul isi are originea în diferite activitati economice desfasurate în obstile satesti din Rusia și în Tarile din Europa Rasariteana, iar în formă moderna a aparut în Statele Unite ale Americii. Leasingul a fost folosit pentru prima dată în SUA, când , în anul 1877, societatea Bell Telephone Comp. a oferit abonaților săi posibilitatea de a le închiria aparatele telefonice, în locul vânzării acestora.

Ca mijloc de finanțare, leasingul s-a extins deosebit în Europa, extindere care exprimă în cifre o imagine fidelă a succesului său.

Operațiunile de leasing au fost preluate imediat de Marea Britanie, în special datorită similitudinilor legislației acestui stat cu legislația americană. Astfel, prima formă de leasing folosită în economia englezească a fost „sale and lease-back”, iar înființarea și dezvoltarea rapidă a acestui tip de operațiuni a fost posibilă tot prin implicarea societăților bancare. Prin adoptarea United Kingdom Consumer Credit Act 1974, operațiunile de leasing au cunoscut o largă răspândire. În 1976 în Marea Britanie, valoarea totală a echipamentelor finanțate prin intermediul companiilor de leasing atingea 500 de milioane de lire sterline, iar în 1978 aceasta urcă la 2 miliarde, reprezentând 25% din totalul investițiilor din acel an.

În Franța, primul contract de leasing a fost încheiat de societatea LOCOFRANCE, însă operațiunea a apărut sub denumirea de „credit-bail”, care era definită de legislația acestui stat pornind de la locațiunea unor bunuri mobile sau imobile (mai târziu și locațiunea unui fond de comerț), în scopul exercitării unor activități cu caracter profesional. În 1978, 14% din totalul creditelor afectate investițiilor, reprezentau finanțări prin leasing, totalizand 53 miliarde de franci francezi.

În Germania Federală, totalitatea creditelor operate cu ajutorul leasingului ajungeau în 1978 la 19,4 miliarde de mărci germane, din care 4,5 miliarde reprezentau contractele semnate doar în acel an.

Ulterior, leasingul a început să fie folosit și în alte țări, fie în baza principiilor de comerț internațional, fie în baza normelor de drept intern. De menționat însă că nu în toate statele leasingul cunoaște o consacrare legislativă expresă, astfel că regulile privind încheierea și executarea contractului de leasing, precum și cele care privesc raporturile juridice ce iau naștere în cadrul unei operațiuni complexe de leasing se stabilesc în funcție de principiile ce guvernează raporturile juridice obligaționale în general, respectiv, de regulile aplicabile anumitor contracte reglementate expres de lege, cum ar fi locațiunea-vânzare, vânzarea la termen, vânzarea în rate, etc.

Ca urmare a folosirii pe scară largă a operațiunilor de leasing la nivel internațional, fapt ce a dus și la apariția unor divergențe determinate de deosebirile dintre reglementările statelor în care își aveau sediul sau domiciliul părțile contractante, în anul 1988, s-a încheiat la Ottawa, Convenția privind leasingul financiar internațional, în care comisia UNIDROIT a redactat anumite reguli uniforme, în scopul elaborării unor principii de egalitate între părțile care iau parte la operațiune și care își au sediul în state diferite.

În România, leasingul a fost pentru prima oară reglementat prin Ordonanța Guvernului nr. 51/1997 privind operațiunile de leasing și societățile de leasing. Prima societate de leasing a fost infiintata în 1994, iar primele reglementari legislative au fost elaborate în 1995.

In 1983, s-a organizat primul congres al lumii privind operatiunile de leasing, organizat la Hong-Kong, avand ca scop unificarea reglementarilor acestor operatiuni.

In general, sistemul de desfacere a produselor a fost extins și asupra posibilitatior de preluare a obiectelor prin contract de inchiriere pe o perioada determinata. făraaceste posibilitati de inchiriere și punere în functiune a obiectelor, pentru utilizatorii bunurilor ale caror fonduri proprii erau insuficiente ar fi fost imposibila procurarea acestora din cauza lipsei altor surse de finantare.

Literatura de specialitate considera ca afacerile de leasing, prin ofertele lor de finantari prin inchirieri de durata medie și lunga, au acoperit un gol insemnat care s-a creat în acea perioada din cauza diferentei dintre tendintele de dezvoltare industriala și posibilitatile reale de finanțare din capitalul propriu pus la dispozitie.

Pe plan mondial cota de leasing (proportia afacerilor de leasing fata de volumul total al investitiilor de echipare a economiei) a crescut în ultimii 30 de ani intr-un ritm considerabil. În perioada actuala aceasta cota atinge în Statele Unite ale Americii circa 20% iar în tarile vest-europene aproximativ 10%. În mod practic acesta insemna, de exemplu, ca în Germania fiecare al zecelea bun, care reprezinta o utilitate economica, este procurat prin procedeul de leasing. În plus, numarul și cifra de afaceri a societatilor de leasing este în permanenta crestere iar obiectele de leasing cu ponderea cea mai mare sunt reprezentate de bunuri mobile cum ar fi masini de birou, aparatura electronica de prelucrare a datelor, masini industriale, utilaje de transport, instalatii de depozitare dar și de bunuri imobile cum ar fi cladirile pentru birouri, constructii pentru magazine, hale de depozitare, hale de montaj. În afara de cresterea cantitativa a afacerilor de leasing s-a creat o pluralitate de forme de leasing practicate în prezent în aproape toate statele acestui mapamond. Se constata că formă de finanțare prin leasing creaza o alternativa insemnata fata de închirierea bunurilor mobile și imobile.

In privinta prestarilor de servicii s-a creat o notiune complexa și moderna denumita “servicii totale” (in limba engleza “full service”). Contractele de leasing cu servicii totale largesc sfera de cuprindere, reprezentand o conceptie noua în istoria afacerilor de leasing. Acest tip de contracte se regasesc în special în proiectele din domeniul leasingului de automobile dar și în domeniul leasingului de bunuri imobile, unde se deschid tot mai multe campuri de afaceri care sunt dependente, de exemplu, constructii de obiecte de leasing.

Pentru atingerea unui nivel calitativ ridicat în ceea ce priveste efectuarea serviciilor complementare societatile de leasing coopereaza cu intreprinderi specializate în domeniul respectiv sau isi organizeaza sectii corespunzatoare pentru aceste activitati. Prin organizarea și realizarea acestor servicii pun clientul în situatia de a-si concentra activitatea spre serviciile sale principale de baza. Semnificatia economica și sociala a fiecareia dintre aceste noi activitati este extrem de valoroasa și contribuie în mod substantial la evolutia calitativa a economiei mondiale.

Marea majoritate a autorilor, cand se refera la aparitia leasingului, identifica acest moment cu anii 1900-1950 în S.U.A. Consideram ca, pentru o cat mai justa incadrare a aparitiei leasingului, trebuiesă ne referim la dreptul roman, care și de data aceasta si-a demonstrat suprematia și originalitatea. În perioada moderna, aparitia leasingului se prefigureaza mai ales în S.U.A. Astfel, aparatele de telefon au fost inchiriate abonatilor prin anii 1877, iar acest contract avea să poarte denumirea de "lease".

In aceeasi ordine de idei, la inceputul anilor 1900, detinatorii de terenuri din S.U.A., terenuri pe care nu le puteau folosi din lipsa de bani (de exemplu, fermierii), au recurs la operatiunea de leasing land.

În Ohio, prin anii 1940, se vindeau catre banci imobile cu titlu de garantie (traster), imobil ce urma fie exploatat de vanzator în regim de "lease" timp de 99 de ani, dupa care utilizatorul avea opțiunea cumpararii bunului.

National Banks, în anul 1963, a primit aceasta autorizatie, urmata de Bank Holding Companies, în 1970. Pana în 1975, deci în mai putin de 15 ani, bancile fusesera autorizate să desfasoare operatiuni de leasing în mod direct în 41 de state americane.

in Marea Britanie, cele mai multe dintre societatile de leasing – "leasing companies" – sunt finantate și sustinute de banci. Ele beneficiaza de un regim fiscal extrem de favorabil.

Valoarea bunului, spre exemplu, poate fi dedusa pana la 100% din profitul impozabil. Acest fapt ca și Marea Britanie să cunoasca o dezvoltare exploziva a acestor societati.

Leasingul s-a extins rapid în intreaga Europa, ca în 1972 să se infiinteze Federatia Europeana a societatilor de leasing, care controleaza circa 80% din industria financiara de leasing a continentului. Cea mai mare cota parte nationala apartine Marii Britanii, de circa 9 miliarde de dolari.

Un alt aspect important pentru istoricul și evolutia leasingului este raspandirea să în tarile în curs de dezvoltare. Cele mai multe companii independente de leasing, în anul 1982, se aflau în America Latina și Asia. Astfel, au luat fiinta "Leasing Association of Singapore", "Manila Asian Leasing Association" etc.

Din cele expuse mai sus se poate observa că leasingul, datorita avantajelor sale, este prezent în intreaga lume, ca operatiune de comert.

La sfarsitul anului 2009, pe glob existau sapte asociatii multinationale de leasing, în fiecare tara existand cel putin una. SUA este liderul mondial în domeniu, atat ca volum al tranzactiilor, cat și din punct de vedere al penetrarii pietei (30% din volumul valoric al investitiilor).

1.3. Evolutii legislative privind operatiunea de leasing

Scurt istoric al tranzacțiilor de leasing

Această descoperire, care poate fi asemănată cu “ oul lui Columb “ de o simplitate evidentă, a fost după unii autori “ fisa de aur “ a lui D.P. Bootle . Managerul unei firme de produse alimentare din California, primind prin anii ’50 o ofertă tentantă de condiționare a unor alimente, avea de executat o mare comandă către armată și nedispunând de suficienți bani pentru achiziționarea bunurilor de echipament industrial de care avea nevoie, s-a gândit să le închirieze. Astfel, el s-a adresat unei instituții financiare careia i-a sugerat să-și modifice domeniul său de activitate financiară, spre a cumpăra echipamentele de care întreprinderea avea nevoie și de a-i închiria imediat acest echipament pentru a onora comanda spre armată. Totodată, directorul întreprinderii își lua sarcina de a decide el însuși natura și caracteristicile echipamentului de care avea nevoie. Acest procedeu va sta la baza unei industrii de proporții internaționale.

Propria lui firmă de închirieri “ US Leasing Corporation “ din San Francisco cu un capital inițial de 20.000 USD a finanțat după numai doi ani operațiuni leasing pentru diferite echipamente în valoare de 3 milioane USD. În 1952 se creează United States Leasing Corporation care a rămas cea mai importantă societate de leasing dintre cele existente în SUA.

Numărul firmelor de leasing a crescut rapid, astfel încât în 1959 cifra de afaceri a acestora era de aproximativ 300 milioane USD , în 1967 peste 1,5mld USD, în 1970 aproximativ 7 mld. USD, în 1992 peste 200 mld. USD.

Statele Unite ale Americi are o pondere de peste 50% din valoarea contractelor încheiate la nivel mondial, ponderea acestor firme de comercializare în cheltuielile de investiții din sectorul bunurilor de echipament ajungând la 30%, situație ce reflectă accelerarea progresului științific și apariția de noi produse. Societățile de leasing au fost încurajate de stat, acordându-li-se garanții guvernamentale.

Ajuns în Europa, leasingul câștigă noi adepți printre oamenii de afaceri din Franța, Olanda, Belgia, Italia, Suedia. Apar primele legi și reglementări privind leasingul. În 1972 se înființează Federația Europeană a Societăților de Leasing – Leaseeurope un consorțiu ce controlează cca 80% din industria financiară de leasing a continentului. Valoarea activului federației în 1980 era de aproximativ 25 mld. USD, cota cea mai mare fiind deținută de Marea Britanie cu 9 mld. USD. Un consorțiu similar se înființează și în Japonia – “Japonese Leasing Association “ – cu un activ total concesionat de aproximativ 7,5 mld. USD. În Japonia societățile de leasing dețineau în 1993 un activ de cca 85 mld. USD.

Peste 500 societăți de leasing împânzesc globul, iar leasingului îi revine un procent de cca 8% din investițiile de capital pe plan mondial.

Operațiunile de leasing sunt practicate de mai multe tipuri de societăți. Acestea pot fi societățile producătoare care și-au creat firme proprii de leasing, fie firme specializate în această formă de finanțare, fie de stabilimente financiare care s-au implicat în aceste operațiuni. Structura operațiunilor de leasing este alta pe diferite domenii, în fiecare țară. Astfel, în Austria concesiunile financiare privind proprietățile imobiliare reprezentau în 1980 aproximativ ¼ din industria de leasing; în Europa Occidentală 1/3 din afacerile de leasing aveau în vedere instalații industriale, 1/5 calculatoare și aparatură de birou, în Canada s-a dezvoltat mai mult leasingul cu aparate de zbor, în Japonia piața leasingului este dominată de calculatoare și aparate de birou.

Leasingul a pătruns și în domeniul mașinilor și utilajelor; se preiau prin închirieri nu numai utilaje standard, de serie, mijloace de transport, mașini unelte, ci și utilaje speciale ca cele poligrafice, textile, medicale, echipamente de laborator și altele.

Leasingul autovehiculelor a găsit de asemenea o arie mare de desfășurare. Sunt câteva momente când leasingul apare ca o acțiune interesantă și rentabilă pentru utilizatori.

În primul moment se produce o schimbare de model, antrenând după sine o rapidă uzură morală. În acest caz, cu un contract de leasing, firme închiriatoare schimbă mașina, apoi cu un contract de full service leasing, beneficiarul nu se mai ocupă de întreținere, reparații, asigurare.

Analiza conceptului de leasing din punct de vedere legislativ

Necesitatea reconstrucției și consolidării economiei de piață este o problemă de interes maxim și imediat, în acest sens se fac eforturi pentru mărirea investițiilor de capital românesc și străin și stimularea agenților economici.

De asemenea se are în vedere și una din prioritățile țării noastre, pe plan politico economic și anume asocierea la organismele comunităților economice europene, ceea ce impune o economie performantă care va fi capabilă să diminueze șocul intrării într-o piață comună concurențială unde indicatorii de calitate sunt de nivel ridicat. Asanarea economiei și mai ales frânarea consumului concomitent cu stimularea investițiilior publice și private, românești sau străine, în vederea realizării unei producții competitive pe plan european și internațional, s-a reflectat pe plan juridic prin adoptarea de acte normative (legi și ordonanțe guvernamentale) printre care se află și reglementarea operațiunii de leasing și a societăților de leasing.

“Leasingul s-a conturat mult mai clar ca o realitate economica decat ca o entitate juridica. …pentru cei chemati sa-i descifreze esenta juridica el pare o problema insolubila.”

In tara noastra leasingul este definit de Ordonanta nr. 51/28.08.1997 ca fiind “operatiunea prin care o parte, denumita locator/finantator, transmite pentru o perioada determinata dreptul de folosinta asupra unui bun al carui proprietar este celeilalte parti, denumita utilizator, la solicitarea acesteia, contra unei plati periodice, denumita rata de leasing”. Prin aceasta definitie se precizeaza clar ca dreptul de folosinta a bunului apartine utilizatorului și se subintelege, în acelasi timp, ca dreptul de posesie nu revine acestuia. De asemenea, Ordonanta precizeaza faptul că “la sfarsitul perioadei de leasing locatorul/finantatorul se obliga să respecte dreptul de opțiune al utilizatorului de a cumpara bunul, de a prelungi contractul de leasing ori de a inceta raporturile contractuale. Utilizatorul poate opta pentru cumpararea bunului inainte de sfarsitul perioadei de leasing, daca partile convin astfel și daca utilizatorul achita toate obligatiile asumate prin contract.” Din text se desprinde în mod evident dreptul locatarului de a opta si, în contrapartida, obligatia locatorului de a respecta aceasta optiune. Acest aspect este unul specific contractelor de leasing.

Legislatia face distinctie intre leasingul operational și leasingul financiar. Aceasta prezinta conditii a caror indeplinire, separata sau cumulativa, conduce la incadrarea unui contract în categoria lesingului financiar și mentioneaza că orice alt contract de leasing, în afara acestuia, este contract de leasing operational. Calitatea de finantator o poate avea o societate de leasing persoana juridica romana sau straina iar cea de utilizator poate fi dobandita atat de o persoana fizica romana sau straina cat și de o persoana juridica romana sau straina.

Apelarea la finantarea prin leasing presupune incheierea unor contracte intre participanti:

un contract de vanzare-cumparare intre furnizor și locator prin care se achizitioneaza bunul solicitat de utilizator.

un contract de mandat intre locator și locatar prin care acesta din urma este investit să urmareasca la furnizor caracteristicile tehnico-economice și pretul bunului.

un contract de leasing intre locator și locatar prin care acesta din urma se obliga să plateasca primului redevente pe o durata de timp stabilita.

promisiune unilaterala de vanzare facuta de finantator utilizatorului.

In aceste conditii se poate aprecia că “leasingul este un contract propriu de finanțare fiind o fuziune de tehnici juridice”.

Contractul de vanzare-cumparare privind obiectul solicitat de utilizator se incheie intre furnizor și societatea de leasing care finanteaza intreaga operatiune și care devine proprietara bunului.

Procesul verbal de receptie incheiat intre furnizor și utilizator poate indeplini rolul în executarea contractului de vanzare-cumparare (desi utilizatorul, semnatarul procesului verbal alaturi de furnizor, nu este parte din procesul de vanzare-cumparare deoarece din momentul receptiei societatea de leasing este proprietara bunului și datoreaza pretul). Evident, aceasta situatie se presupune preexistenta unui contract intre utilizator și finanțatorul interesat să se implice în aceasta operatiune din ratiuni financiare legate de maximizarea profitului.

Din perspectiva juridica contractul de leasing este un act bilateral, sinalagmatic, cu titlu oneros și continut patrimonial, cu executare succesiva, intuitu personae și consensual.

Este un act juridic bilateral care se incheie intre societatea de leasing și utilizator. Pe langa conditiile generale, partile trebuie să indeplineasca și anumite conditii speciale referitoare la incheierea actelor juridice (legate de destnatia bunului, plata ratelor de leasing).

Este un contract sinalagmatic pentru ca ambele parti se obliga reciproc dand nastere unor obligatii corelative și interdependente.

Este un contract cu titlu oneros și continut patrimonial pentru că ambele parti urmaresc realizarea unui profit propriu evaluabil în bani. Locatarul primeste redevente platite periodic de catre utilizator iar locatarul beneficiaza de folosinta bunului pe perioada derularii contractului. La sfarsitul acestuia se poate bucura de dreptul sau de optiune.

Este un contract cu executare succesiva deoarece efectele sale se produc pe tot parcursul derularii contractului. Acest fapt are consecinte importante legate de desfasurarea raporturilor dintre parti, printre care problema rioscului și a efectelor privind neexecutarea contractului.

Este un contract “intuitu personae” în ceea ce il priveste pe utilizator ceea ce înseamnă că acesta nu poate instraina drepturile și obligatiile sale ori cesiona contractul făraacordul locatorului. Acest caracter nu il vizeaza pe finantator care poate ceda contractul. Vanzarea obiectului de catre finantator pe durata contractului de leasing este insotita de obligatia finantatorului care cumpara de a respecta contractul cat și de garantia finantatorului care vinde în acest sens.

Este un contract consensual simpla manifestare de vointa a partilor fiind suficienta pentru realizarea acordului în mod valabil. Incheierea contractului de leasing în formă autentica sau prin act scris și realizarea procedurilor de publicitate nu reprezinta conditii de valabilitate, formă scrisa avand doar valoare probatorie și legata de opozabilitate.

Contractul de leasing trebuie redactat astfel incat să cuprinda minim urmatoarele elemente:

partile contractante: finanțatorul și utilizatorul;

descrierea exacta a bunului care face obiectul contractului de leasing;

valoarea totala a contractului de leasing;

valoarea ratelor de leasing și termenul de plata a acestora;

perioada de utilizare în sistem de leasing a bunului;

clauza privind obligatia asigurarii bunului.

Contractul de leasing financiar trebuie să cuprinda, pe langa elementele mentionate, și urmatoarele:

valoarea initiala a bunului;

clauza privind dreptul de opțiune al utilizatorului cu privire la cumpararea bunului și la conditiile în care acesta poate fi exercitat

Aceste componente nu sunt limitative, partile putand conveni și alte clauze.

Contractul de leasing nu se poate incheia pe o durata mai mica de un an și reprezinta titlu executoriu în conditiile în care utilizatorul nu preda bunul la sfarsitul perioadei de leasing (evident, în masura în care nu a formulat opțiunea preluarii bunului sau a prelungirii contractului) și în cazul rezilierii contractului din vina exclusiva a utilizatorului.

Desi operatia de leasing se bazeza pe o relatie triunghiulara (furnizor-finantator-utilizator) contractul de leasing se incheie numai intre două parti (finantator-utilizator) care isi asuma dreturi și obligatii specifice.

Reglementari legislative internationale referitoare la leasing

      Prin raspandirea mondiala a contractelor de leasing s-a creat necesitatea reglementarii civile a acestora. Regulile diferite, aplicate de unele tari au adus la nesiguranta pe piata internationala a leasingului.
      La 28 mai 1988 la Ottawa, sub egida UNIDROIT-lui a fost reglementat leasingul financiar. Scopul acestei decizii a fost formularea unei baze legislative comune, care să constituie baza rezolvarii unor eventuale litigii pe parcursul derularii contractelor de leasing international. Statele participante la conventia UNIDROIT au recunoscut importanta eliminarii anumitor impedimente juridice din calea leasingului financiar international pentru echipamente și au mentinut echilibrul intre interesele diferitelor parti implicate în tranzactie. Constiente de necesitatea de a da leasingului financiar international mai multa accesibilitate și stiind ca regimurile juridice care guverneaza contractul traditional de incheiere trebuie să fie adaptate relatiilor tripartite caracteristice care apar în cadrul operatiunilor de leasing financiar, statele semnatare au recunoscut utilitatea stabilirii anumitor reguli uniforme legate în principal de aspectele dreptului comercial și civil al operatiunilor de leasing financiar international.Leasingul financiar este definit în aceasta conventie internationala ca o tranzactie prin care firma de leasing incheie un contract de leasing cu un utilizator, în urma acestuia incheindu-se un contract cu furnizorul pentru procurarea unui/unor obiect(e), în baza specificatiei primite de la utilizator, iar contra platii unei rate de leasing acesta din urma are dreptul de folosinta asupra obiectului.
Intelegerea dintre societatea de leasing și Utilizator nu considera dreptul de opțiune acordat la expirarea derularii contractului un factor de principiu; o cerinta de baza a aplicarii acestui drept o constituie necesitatea ca sediul societatii de leasing, sediul Utilizatorului și furnizorului să fie inregistrate în tari diferite semnatare ale acestei reglementari, sau în caz contrar sunt valabile legislatiile tarilor semnatare ale contractelor de vanzare-cumparare.
     Aplicarea reglementarilor UNIDROIT se pot exclude numai în cazul cand toti participantii la semnarea lui, precum și semnatarii contractului de leasing se inteleg în acest sens.
      Art.3 se refera la faptul ca respectiva Conventie se aplica atunci cand locatorul și utilizatorul au sediul în state diferite.
      Excluderile contractului sunt cuprinse în art.5. "Aplicarea prezentei Conventii poate fi exclusa doar daca fiecare parte la contractul de furnizare și fiecare parte la contractul de leasing consimte la excluderea sa."
      În baza art.9 din UNIDROIT, Utilizatorul contractului este obligat să intretina corespunzator obiectul, sa-l foloseasca pentru scopul definit în contract și sa-l mentina în formă în care l-a primit la livrare, tinand seama și de uzura normala a acestuia sau de modificarile convenite în prealabil de catre parti. 

La expirarea contractului de leasing Utilizatorul, daca nu isi exercita dreptul de cumparare a obiectului sau nu prelungeste termenul contractului, este obligat să predea obiectul societatii de leasing în stare functionala. Un punct de baza al reglementarii il constituie faptul ca pe langa firma de leasing și Utilizatorul isi poate exercita fata de furnizor dreptul ce ii revine din valabilitatea termenului de garantie a obiectului. Dreptul aferent termenului de garantie cuprinde posibilitatea returnarii în baza contractului de livrare incheiat sau declararea nulitatii acestui contract. Utilizatorul nu are drept de renuntare la contract.
      Alin.13 al reglementarii prevede că în cazul cand Utilizatorul nu respecta prevederile contractului, firma de leasing are dreptul unilateral de a rezilia contractul de leasing cu daune-interese. Daunele-interese cuprind cuantumul ratelor de leasing care au ramas de platit pana la expirarea contractului de leasing. Trebuie insa mentionat ca firma de leasing isi poate exercita acest drept ca urmare a atentionarii în prealabil a Utilizatorului prin oferirea unei posibilitati de solutionare a problemei ivite.
      Avand în vedere ca operatiunile de leasing sunt de multe tipuri (Financiar, Operational, Direct, Comercial, Sales and lease-back, Subleasing, etc.) existand toate premisele pentru raspandirea lor exploziva în economia Romaniei, crearea cadrului legislativ are o importanta majora pentru corelarea reglementarilor legale și contabile.

 Experientele internationale în domeniile legislatiei civile, a taxelor și contabilitatii au la baza o serie de criterii.
     Aceste contracte sunt considerate în legislatia civila drept contracte "SUIS GENERIS", nu numai ca intelegeri atipice. Independenta lor presupune totusi ca desi se pot incadra ca activitati diverse, multe contracte au în comun baze de conceptie care le dau specificul de contract de leasing.

Din punctul de vedere al legislatiei civile, baza caracteristica acestor contracte consta în separarea dreptului de proprietate, al dreptului de posesie și al dreptului de folosinta, dar pentru ca se adauga o serie de puncte specifice de la caz la caz, aceste contracte nu pot fi considerate doar intelegeri pentru folosinta.

Cadrul legislativ în domeniul leasingului cuprinde:

Ordonanța Nr. 51/28.08.1997 republicată privind operațiunile de leasing și societățile de leasing;

Legea Nr. 90/28.04.1998 pentru aprobarea O.G. nr. 54/1997 privind operațiunile de leasing și societățile de leasing;

Legea nr. 99 din 26 mai 1999 – modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 51/1997 privind operațiunile de leasing și societățile de leasing;

Norme privind înregistrarea în contabilitate a operațiunilor de leasing;

Ordonanța Nr. 51/1997 republicată privind operațiunile de leasing și societățile de leasing o parte denumită locator/finanțator transmite pentru o perioadă determinată dreptul de folosință asupra unui bun al cărui proprietar este celeilalte părți, denumită utilizator, la solicitarea acesteia, contra unei plăți periodice denumită rată de leasing, iar la sfârșitul perioadei contractului de leasing locatarul/finanțatorul se obligă să respecte dreptul de opțiune al utilizatorului de a cumpăra bunul, de a prelungi contractul de leasing ori de a înceta raporturile contractuale. Utilizatorul poate opta pentru cumpărarea bunului înainte de sfârșitul perioadei de leasing, dacă părțile convin astfel și dacă utilizatorul își achită toate obligațiile asumate prin contact.

Operațiunile de leasing pot avea ca obiect bunuri imobile, precum și bunuri mobile de folosință îndelungată aflate în circuitul civil, cu excepția înregistrărilor pe bandă audio și video, a pieselor de teatru, manuscriselor, brevetelor și a drepturilor de autor.

În cadrul unei operațiuni de leasing calitatea de finanțator o poate avea o societate de leasing, persoană juridică română sau străină; iar calitatea de utilizator o poate avea orice persoană fizică sau juridică, română sau străină.

În cadrul unei operațiuni de leasing utilizatorul are dreptul de a-și alege, cu acordul societății de leasing, furnizorul, precum și societatea care va asigura bunul pentru efectuarea unei operațiuni de leasing orice persoană fizică sau juridică va formula unei societăți de leasing o ofertă fermă, însoțită de lista de bunuri care vor constitui obiectul contractului de leasing precum și de acte din care să rezulte situația să financiară.

Operațiunile de leasing au la bază un contract care conferă dreptul de proprietate asupra bunurilor care constituie obiectul său, beneficiarul având doar drept de folosință. Specific contractului de leasing spre deosebire de alte forme de închiriere este faptul că la expirarea lui beneficiarul dispune de tripla opțiune:

restituirea bunului;

prelungirea contractului de leasing pentru o nouă perioadă, plătind o chirie mai scăzută;

cumpărarea bunului la valoarea reziduală stabilită de comun acord ân contractul inițial sau prin clauze adiționale.

Cap. 2 Contractul de leasing

2.1. Definiții și trăsături

Elementele definitorii ale contractului de leasing sunt cumpararea unor bunuri în scopul inchirierii lor; închirierea acestor bunuri în scopul unei redevente locative; folosirea acestor bunuri de catre client în scopuri profesionale; latitudinea clientului să achizitioneze bunul respective la sfarsitul locatiunii.

In contractul de leasing sunt implicate mai multe parti, și anume:

cumparatorul – persoana care cumpara bunul pentru a-l inchiria;

vanzatorul – persoana care vinde bunul și care poate fi chiar producatorul acestui bun;

clientul – persoana care are nevoie si, deci, solicita masina sau utilajul respectiv în locatie.

Prin intermediul acestui contract, cumparatorul obtine beneficii importante, vanzatorul are o piata asigurata pentru produsele sale, iar clientul are posibilitatea sa-si procure masinile și utilajele fărainvestitii prea mari. Mai mult, el realizeaza reducerea cheltuielilor de productie și de credite pentru plati. Obiectivul contractului de leasing îl constituie închirierea temporara a bunurilor de investitii, a bunurilor imobiliare, a serviciilor. Cel mai frecvent se inchiriaza masini și utilaje.

Din cele prezentate mai sus reiese ca putem defini leasingul ca fiind acea operatiune juridica prin care o persoana fizica sau juridica (o societate specializata) cumpara un anumit bun (de regula masini și utilaje) în vederea inchirierii unei alte persoane (o societate care utilizeaza bunul respectiv).

Profesorul Tudor R. Popescu observa, în cadrul acestei operatiuni, ca “locatarul are initiativa afacerii, vanzatorul o permite, creditorul o faciliteaza și toti impreuna, actionand în interes propriu, actioneaza în acelasi timp și în folosul celorlalti”. La randul sau, profesorul Ioan Macovei detaliaza modul în care operatiunile de leasing “prezinta avantaje pentru toate partile interesate”.

Experienta economiilor dezvoltate poate fi un exemplu de urmat. Nu întâmplător, boom -ul economic din Statele Unite, și mai târziu din Europa de Vest s-a datorat în mare măsură încurajării leasingului. Stimulentele, mai ales de natură fiscală , acordate firmelor de leasing audeterminat efervescent a fenomenului, astăzi vorbindu-se de o adevărată industrie a leasing -ului . Trebuie bine înteles faptul că de facilitătile de orice natură acordate leasingului vor beneficia în cele din urmă utilizatorii.

Relația operațiune de leasing – contract de leasing

În cadrul unei operațiuni trebuie să avem în vedere contractele adiacente care se încheie pentru aducerea la îndeplinire a scopului pentru care s-a ales o astfel de alternativă, și anume, contractul de asigurare a bunului care face obiect al contractului de leasing, contractul de creditare încheiat între finanțator și o societate bancară, având ca obiect împrumutarea fondurilor necesare pentru achiziționarea bunurilor în cauză.

Pentru interpretarea exactă a noțiunilor cu care lucrăm, este necesar să definim părțile care se implică într-o operațiune de leasing.

Producătorul este o persoană fizică sau juridică ce realizează un produs, pe care îl vinde unei societăți de leasing.

Furnizorul este o noțiune mai largă, întrucât acesta poate fi atât producătorul bunului, obiect al operațiunii de leasing, pe care îl vinde finanțatorului, cât și reprezentantul acestuia într-un anumit stat (sau într-o anumită zonă), ori un distribuitor (dealer), care a încheiat cu producătorul un contract de distribuție. În această situație, contractul de vânzare-cumpărare având ca obiect bunul ce urmează a face obiectul contractului de leasing se va încheia – după caz – între reprezentantul (filiala, sucursala sau reprezentanța) producătorului și finanțator, respectiv între distribuitorul producătorului (societate comercială cu personalitate juridică proprie care nu este în nici un fel legată de producător) și finanțator. Cu toate acestea, trebuie să menționăm că prin reglementările din ultimul deceniu, în majoritatea statelor, răspunderea producătorului subzistă, în anumite condiții, cu privire la viciile și defecțiunile bunului, chiar dacă el nu a luat parte nici la încheierea contractului de vânzare- cumpărare și nici la încheierea contractului de leasing. Furnizor mai poate fi și constructorul unui imobil, care este pus la dispoziția unui utilizatior fie în mod direct, prin încheierea unui contract de leasing între cei doi, fie indirect, prin vânzarea imobilului în cauză unui finanțator, care la rândul său încheie cu utilizatorul un contract de leasing având ca obiect imobilul respectiv.

Finanțatorul este întotdeauna sinonim cu societatea de leasing, desemnând acea persoană juridică ce îndeplinește condițiile prevăzute de lege și care se interpune în mod efectiv între furnizorul bunurilor și utilizatorul acestora. El poate interveni în tranzacție fie folosind fondurile proprii, fie împrumutându-se la rândul său de la o bancă, pentru a achita furnizorului contravaloarea bunurilor, urmând să restituie creditul prin încasarea și vărsarea în contul împrumutătorului a sumelor de bani primite de utilizator cu titlul de rate de leasing. Finanțatorul cumpără bunul cu scopul de a-l da în leasing utilizatorului.

Locatorul este cel care pune la dispoziția utilizatorului bunul ce constituie obiect al contractului de leasing, în calitate de proprietar. De lege lata putem folosi noțiunea de locator în cazul contractelor de leasing imobiliar cu clauză irevocabilă de vânzare, însă și în cazurile în care societatea de leasing are în patrimoniul său bunuri pe care le dă în leasing sau când însuși producătorul bunurilor asigură finanțarea, încheind contracte de leasing cu utilizatorii. De menționat că, potrivit art. 3 din OG nr. 51/1997, calitatea de finanțator o poate avea numai societatea de leasing, ceea ce înseamnă că producătorii bunurilor nu pot avea calitatea de finanțator, prin încheierea de contracte de leasing direct cu utilizatorii. Se consideră că – având în vedere finalitatea legiferării operațiunilor de leasing – legiuitorul nu a intenționat interzicerea implicării directe a producătorilor în contracte de leasing (fiind vorba numai de o omisiune).

Observăm astfel că noțiunile de finanțator și locator sunt distincte, întrucât însăși etimologia primei noțiuni ne relevă o activitate de finanțare, adică susținerea financiară a unei persoane în achiziționarea unui bun, pe când cea de-a două noțiune trimite la ideea transmiterii folosinței asupra unui bun, fără intervenția unei terțe persoane. Așa se explică și terminologia folosită de legiuitor, care, în cuprinsul Ordonanței Guvernului nr. 51/1997 privind operațiunile de leasing și societățile de leasing face referire la “ locator/ finanțator”, ceea ce înseamnă că în anumite situații avem de-a face cu un finanțator, pe când în alte situații este vorba de un locator. Prin interpretarea actului normativ menționat precum și a legilor de privatizare, ajungem la concluzia că locatorul nu poate lua parte la o operațiune de leasing tripartită (așa cum a fost definită anterior), ci putem vorbi de el numai în cadrul unui contract de leasing bilateral. Interpretarea nu este însă valabilă și invers, astfel că ne aflăm în prezența unui contract de leasing stricto sensu nu numai când dreptul de folosință asupra unui bun este transmis utilizatorului de către un locator, ci și atunci când acest lucru îl face o societate de leasing, în calitatea să de finanțator.

Utilizatorul este o persoană fizică sau juridică ce ia în folosință bunul care constituie obiect al contractului de leasing, fie de la un finanțator, fie de la un locator. Uneori, pentru a desemna acest lucru se mai folosesc și noțiunile de beneficiar sau de locator. Nu există confuzii sau interpretări echivoce în legătură cu această noțiune.

În practică nu există consecvență în ceea ce privește terminologia folosită pentru denumirea părților prezente în cadrul unei operațiuni de leasing, astfel că uneori societatea de leasing este numită “furnizor”, sau se folosește noțiunea de “locator” pentru societățile de leasing care efectuează în mod real o operațiune de finanțare.

În concluzie, contractul de leasing și operațiunea de leasing sunt două noțiuni distincte, însă contractul, stricto sensu nu poate fi înțeles ca atare decât prin raportarea să la multitudinea raporturilor juridice ce iau naștere în cadrul operațiunilor de leasing. Datorită acestui fapt, se impune tratarea contractului de leasing în contextul mai larg al mecanismelor specifice ce definesc și delimitează operațiunile de leasing, cu care se află în relație de la parte la întreg.

2.2. Natura juridică a contractului de leasing

Contractul de leasing este un contract comercial și intră în categoria faptelor de comerț. Pe de altă parte, comercialitatea contractului de leasing este evidentă atât timp cât legea însăși prevede că una din părțile contractante este comerciant, iar prin coroborarea cu prevederile art. 56 C. com. concluzionăm că este irelevantă calitatea de comerciant sau necomerciant a celeilalte părți, contractului urmând a i se aplica legea comercială (cu limitările cunoscute).

Contractul de leasingul se deosebește de vânzarea cu plata prețului în rate, contract prin care cumpărătorul își asumă obligația de a plăti prețul unui bun din veniturile salariale realizate, prin perceperea unor rețineri lunare. Mai mult, în cazul vânzării-cumpărării în rate dreptul de proprietate se transmite din momentul încheierii contractului (art. 6 din HG 280/1990 privind vânzarea de mărfuri, prestarea de servicii și executarea de lucrări cu plata prețului în rate), pe când prin încheierea contractului de leasing se transmite numai dreptul de folosință, proprietatea transmițându-se ulterior, numai în cazul în care utilizatorul își manifestă intenția în acest sens. Odată cu proprietatea asupra bunului, prin vânzare se transmite și riscul contractului, pe când în cazul leasingului, transmiterea proprietății și a riscurilor se disociază.

Contractul de leasing prezintă asemănări importante cu vânzarea cumpărarea la termen, reglementată în mod expres în anumite state. Aceasta presupune amânarea transmiterii dreptului de proprietate asupra bunului până la o anumită dată, care poate corespunde cu data achitării prețului sau – după caz – a ultimei rate din preț. În Spania, Legea nr. 50/1965 prevede însă că vânzarea la termen este perfectă în momentul în care vânzătorul remite lucrul, iar cumpărătorul a achitat avansul; în cazul contractului de leasing, luarea în primire a bunului nu condiționează momentul încheierii și valabilitatea contractului, întrucât nu este vorba de un contract real.

Delimitarea contractului de leasing față de locațiune

La o primă și superficială analiză, leasingul se aseamănă cu o locațiune, datorită, în primul rând, transmiterii dreptului de folosință pentru o perioadă determinată de la locator/finanțator către utilizator, în schimbul unei plăți periodice. Privind însă mai atent efectele pe care le produce încheierea unui contract de leasing, în lumina prevederilor OG nr. 51/1997 comparativ cu raporturile juridice care iau naștere în baza unui contract de locațiune, reglementat de art. 1410-1490 C. civ., observăm diferențieri de esență.

Astfel, în primul rând, utilizatorul se folosește de bun ca și locatarul în timpul derulării contractului, însă este ținut a-l restitui în starea în care l-a primit mai puțin uzura normală, pe când locatarul trebuie să restituie lucrul închiriat în starea în care l-a primit, conform inventarului. De aici rezultă o altă diferențiere importantă, în sensul că dacă chiria reprezintă contravaloarea dreptului de folosință al locatarului, rata de leasing cuprinde și cota-parte din valoarea de intrare a bunului (în cazul leasingului financiar) respectiv din valoarea de amortizare (în cazul leasingului operațional). Cu alte cuvinte – așa cum s-a arătat în literatura de specialitate – chiria este un fruct pe care locatorul îl culege în urma închirierii bunului, pe când rata de leasing poate fi considerată un product, întrucât prin amortizările cuprinse, substanța lucrului se consumă până la nivelul unei valori reziduale, la sfârșitul contractului.

Pe de altă parte, în cadrul leasingului (și cu preponderență în leasingul financiar, riscurile se transferă la utilizator în momentul încheierii contractului, spre deosebire de locațiune, unde riscul îl suportă debitorul obligației imposibil de executat, deci riscul pieirii fortuite este suportat de locator.

Leasingul se mai deosebește de locațiune și prin faptul că acesta din urmă nu include promisiunea de vânzare la sfârșitul contractului, stabilindu-se astfel în practica judiciară franceză că, în cazul în care locatarul nu are facultatea de a deveni cumpărător, suntem în prezența unei locațiuni.

Dintre numeroasele deosebiri existente între cele două contracte mai menționăm pe cele referitoare la obligațiile finanțatorului, respectiv ale locatorului. Astfel, locatorul în cadrul unui contract de locațiune, răspunde, potrivit art. 1420 C. civ., de predarea bunului către locatar, pe când finanțatorul dintr-un contract de leasing este exonerat în mod expres de răspundere, în cazul în care bunul nu este predat utilizatorului (art. 14, alin 2). De asemenea, locatorul de drept comun trebuie să mențină bunul în stare de întrebuințare, obligație care nu-i incumbă și finanțatorului sau locatorului dintr-un contract de leasing; locatorul este obligat să asigure locatarului folosința liniștită și utilă a lucrului închiriat, pe când finanțatorul este obligat să-i asigure utilizatorului numai folosința liniștită a lucrului, însă numai în condițiile în care utilizatorul și-a respectat toate clauzele contractuale (art. 9, lit. e).

În fine, elementul esențial de diferențiere dintre cele două contracte constă în dreptul de opțiune de care beneficiază utilizatorul la sfârșitul perioadei contractuale (sau în timpul derulării contractului, în anumite condiții), drept care nu poate fi exercitat și de locatar în cadrul unui contract de locațiune.

Caracterele juridice ale contractului de leasing

Contractul de leasing este un act juridic sinalagmatic perfect (bilateral), numit cu titlu oneros, comutativ, consensual, cu executare succesivă, translativ de proprietate, intuitu personae, complex, comercial și de adeziune.

Să analizăm succesiv aceste trăsături juridice ale contractului de leasing:

Sinalagmatic perfect. Definiția spune că este sinalagmatic acel contract în care obligațiile și drepturile părților sunt interdependente și reciproce, „fiecare parte are atât calitatea de creditor, cât și calitatea de debitor față de cealaltă parte, obligația ce revine uneia din părți își are cauza juridică în obligația reciprocă a celeilalte pătți; ele nu pot exista fără cealaltă, fiind interdependente”. Contractul de leasing se încheie între societatea de leasing și utilizator. Acesta trebuie să îndeplinească și condițiile speciale prevăzute de lege, referitoare la destinația bunului și plata redevențelor. Ambele părți se obligă reciproc. Contractul dă naștere la obligații corelative și interdependente, fapt ce dă posibilitatea aplicării principiilor generale relative la executarea ori neexecutarea contractelor sinalagmatice.

Numit. Contractele numite sunt cele reglementate prin dispozițiile exprese ale legilor și calificate prin denumiri speciale în acord cu operațiile juridice pe care le generează. Contractul de leasing este confirmat de Ordonanța Guvernului nr.51/1997, devenind astfel un contract tipic.

Cu titlu oneros și conținut patrimonial. Art.945 Cod Civil prevede: „Contractul oneros este acela în care fiecare parte voiește a-și procura un avantaj. Mai complex definit „se numește contract cu titlu oneros acela în care fiecare dintre părți urmărește un folos, o contraprestație, în schimbul aceleia pe care o face ori se obligă să o facă, în favoarea celeilalte părți”. Ambele părți ale contractului de leasing urmăresc realizarea unui profit propriu, profit evaluabil în bani. Locatorul primește redevențe plătite periodic de către utilizator, din care își păstrează „o marjă de profit”, iar utilizatorul beneficiază de folosința bunului pe perioada derulării contractului.

Comutativ. Art.947 Cod Civil prevede:”contractul cu titlu oneros este comutativ atunci când obligația unei părți este echivalentul obligației celeilalte”. Mai mult decât atât, întinderea prestațiilor datorate de părți este certă și valoarea lor este cunoscută din momentul încheierii contractului. În cazul contractului de leasing întinderea drepturilor și a obligațiilor sunt cunoscute de părți din momentul încheierii contractului de vânzare-cumpărare între furnizor și finanțator. Bunul estze cumpărat de finanțator pe baza specificației utilizatorului. Acesta, închiriind bunul, știe încă de la declanșarea operației de leasing că redevențele locative la care se obligă sunt astfel calculate încât să amortizeze întreaga investiție făcută. Tot de la început, utilizatorul știe că la sfârșitul locațiunii al cărei beneficiar este i se rezervă o opțiune de cumpărare la un preț rezidual plătit societății de leasing.

Consensual. Pentru încheierea contractului de leasing, simpla manifestare de voință a părților este suficientă pentru realizarea acordului în mod valabil. Încheierea contractului în formă autentică sau prin act înscris este o condiție „ad probationem” și „de opozabilitate”(art.21 al Ordonanței Guvernului nr.51/1997).

Cu executare succesivă. Aceasta presupune obligația ambelor părți de a executa prestațiile ce le datorează într-o perioadă de timp. Efectele contractului se produc pe tot parcursul derulării lui. Pentru utilizator caracterul succesiv al prestațiilor rezultă din executarea obligației de plată a ratei de leasing la anumite intervale de timp.

Translativ de proprietate. Acest caracter este evident cel puțin ca efect al vânzprii-cumpărării intervenite între producător și finanțator. Dar mai este translativ de proprietate și ca efect al exprimării opțiunii de cumpărare rezervată utilizatorului la sfârșitul contractului.

Intuitu-personae. Societatea de leasing încheie contractul în considerarea calităților utilizatorului cere este obligat să prezinte o dată cucererea de a contracta și actele referitoare la situația să financiară, precum și date privitoare la exploatarea ulterioară a bunului.

În consecință, utilizatorul nu poate înstrăina ori cesiona drepturile sale fără acordul locatorului. Totuși, în cazul succesiunii universale sau cu titlu universal drepturile și obligațiile contractuale nu se sting. În cazul bunurilor cu destinație . Comercială sau industrială, succesorul trebuie să respecte condițiile de exploatare a acestora, așa cum au fost ele stabilite la momentul încheierii contractului.

Irevocabil. Contractul de leasing nu poate înceta prin voința unilaterală a unei părți, chiar dacă devine mai oneros pentru o parte decât pentru cealaltă. Contractul se derulează până la data stabilită (minim un an) de părți. Există și situații în care contractul poate înceta înainte de termen, dar aceasta ca o sancțiune la îndemâna finanțatorului, pentru situațiile stabilite prin Ordonanță.

Complex. Contractul de leasing cuprinde mandatul dat de finanțator utilizatorului pentru a sta ăn justiție în legătură cu acțiuni asupra bunului închiriat. De asemenea, cuprinde și o locație și o promisiune unilaterală de vânzare, în cazul în care utilizatorul alege această opțiune.

Comercial. Contractul de leasing este comercial prin faptul că obiectul său juridic constituie un act de comerț. Chiar dacă nu este enumerat în art. 3 Cod Comercial, art. 4 din acest cod precizează că sunt fapte de comerț și „celelalte contracte ți obligațiuni ale unui comerciant dacă nu sunt de natură civilă”. De asemenea, finanțatorul este o societate comercială. Aceasta este de ajuns pentru ca actul să fie de comerț, chiar dacă beneficiarul nu ar fi comerciant.

Raporturile juridice ce iau naștere în cadrul unei operațiuni de leasing

Așa cum am arătat, operațiunile de leasing au un caracter complex, incluzând, pe lângă contractul de leasing încheiat între finanțator și utilizator; și alte raporturi juridice specifice altor contracte ori rezultând din specificul pozițiilor pe care le ocupă părțile. Pe de altă parte, trebuie să arătăm că, dincolo de latura juridică a tranzacției, operațiunile de leasing sunt privite ca o realitate economică, chiar și în statele care le-au legiferat în mod expres, astfel că delimitarea exactă a raporturilor juridice specifice ce iau naștere în jurul contractului de leasing (contract principal, de bază) nu trebuie să aducă atingere finalității unice a operațiunilor de leasing.

Raporturile juridice ce iau naștere în cadrul unei operațiuni de leasing au la bază următoarele contracte:

Contractul de vânzare-cumpărare încheiat între finanțator și furnizor, care are ca obiect bunurile ce urmează a fi date în leasing. Acest contract creează drepturi și obligații specifice între cele două părți conform regulilor generale în materie de vânzare-cumpărare și a clauzelor convenite între finanțator(în calitate de cumpărător) și furnizor(în calitate de vânzător). Specific acestui contract este însă clauza referitoare la obligația vânzătorului de a pune la dispoziție bunul ce constituie obiect al contractului(obligația de a da).

Contractul de mandat încheiat între finanțator și utilizator. Atât jurisprudența cât și literatura juridică au precizat că în baza acestui contract, mandantul(finanțator) îl împuternicește pe mandatar(utilizator) să verifice conformitatea bunului livrat de furnizor. Acest mandat poate fi verbal sau sub formă unei clauze inserate în contractul de leasing, conform căreia, la intrarea în posesia bunului, utilizatorul este obligat să întocmească un proces-verbal de recepție(ori de punere în funcțiune) care să constate starea echipamentelor sau utilajelor livrate de furnizor. Mandatul mai intervine și în alte etape ale derulării operațiunii de leasing, cum ar fi împuternicirea dată de utilizator finanțatorului să cumpere bunul conform specificațiilor sale, de la furnizorul pe care l-a ales, sau la încheierea contractului de asigurare a bunului ce constituie obiect al contractului de leasing de către utilizator în numele finanțatorului.

Contractul de leasing încheiat între finanțator și utilizator, care are ca obiect bunul pe care finanțatorul l-a cumpărat de la furnizor, conform specificațiilor utilizatorului. Acesta este contractul principal în jurul căruia se formează celelalte contracte accesorii. Contractul de leasing cuprinde însă clauze particulare, ce dau naștere la alte raporturi juridice specifice, ce definesc caracteristicile operațiunii de leasing în ansamblul ei. Este vorba de dreptul de acțiune directă a utilizatorului împotriva furnizorului, care poate îmbrăca formă unei clauze exoneratoare de răspundere pentru finanțator în contractul de leasing, de promisiunea unilaterală de vânzare asumată de finanțator sau de dreptul de opțiune al utilizatorului, clauze care, deși nu au natură legală, sunt apte să producă raporturi juridice obligaționale specifice.

Contractul de asigurare a bunurilor ce constituie obiect al contractului de leasing, se încheie între o societate de asigurare, pe de-o parte, și finanțator sau utilizator, pe de altă parte. Indiferent de cine ia parte la încheierea contractului de asigurare, în calitate de asigurat, în contractul de leasing va trebui obligatoriu să se prevadă cine va plăti primele de asigurare. Legea mai prevede că utilizatorul are dreptul de a-și alege societatea de asigurare, însă numai cu acordul finanțatorului

În concluzie, având în vedere considerațiile și delimitările menționate mai sus, leasingul este un contract complex, original, de sine stătător, fiind reglementat și de legislația în vigoare în România și presupunând raporturi juridice specifice care se nasc între părțile contractante.

2.3.Principalele forme ale contractului de leasing

Ca și alte contracte, contractul de leasing poate suporta și el diferite clasificări. Astfel,dintre cele mai frecvente forme ale contractului de leasing, putem aminti următoarele:

CONTRACTUL DE LEASING FINANCIAR

Leasingul financiar internațional a fost reglementat prin Convenția UNIDROIT încheiată la Ottawa, în 1988. Convenția reține ca fiind leasing financiar operațiunea care prezintă cumulativ, următoarele caracteristici:

a) Locatarul alege echipamentul și furnizorul fără să facă apel într-o măsură determinantă la competența locatorului;

b) Achiziția echipamentului revine locatorului în virtutea unui contract de leasing, încheiat sau urmând a fi încheiat între locator și locatar, contract despre care furnizorul are cunoștință;

c) Chiriile stipulate în contractul de leasing sunt astfel încât să țină cont în special de amortizarea în totalitate sau a unei părți importante a costului echipamentului.

Astfel, în viziunea Convenției, de esența leasingului este amortizarea costului echipamentului pe parcursul perioadei de leasing, nu dreptul de opțiune al utilizatorului ca la sfârșitul perioadei de leasing să cumpere bunul, să înceteze sau să prelungească contractul de leasing. Codul Fiscal definește contractul de leasing financiar ca fiind orice contract de leasing care îndeplinește cel puțin una din următoarele condiții:

a)Riscurile și beneficiile dreptului de proprietate asupra bunului care face obiectul leasingului sunt transferate utilizatorului la momentul la care contractul de leasing produce efecte;

b) Contractul de leasing prevede expres transferul dreptului de proprietate asupra bunului ce face obiectul leasingului către utilizator la momentul expirării contractului;

c) Perioada de leasing depășește 75% din durata normașă de utilizare a bunului ce face obiectul leasingului; perioada de leasing include orice perioadă pentru care contractul de leasing poate fi prelungit.

Când intr-un contract de leasing este îndeplinită una din aceste condiții ne aflăm în fața unui contract de leasing financiar. Definitoriu pentru stabilirea caracterului financiar al contractului de leasing ar trebui să fie cauza contractului, finalitatea contractului, așa cum a fost urmărită de părți.Astfel, de fiecare dată când utilizatorul are în vedere ca la sfârșitul perioadei de leasing să devină proprietar, vom fi în prezența unui leasing financiar.

CONTRACTUL DE LEASING OPERAȚIONAL

În aparență, leasingul operațional-ca formă a operațiunii de leasing- pare că nu își găsește aplicabilitatea, întrucât operațiunile de leasing sunt definite de legiuitor ca acele operațiuni în care… la sfârșitul perioadei de leasing locatorul/finanțatorul se obligă să respecte dreptul de opțiune al utilizatorului de a cumpăra bunul, de a prelungi contractul de leasing ori de a prelungi raporturile contractuale.

În cuprinsul contractului de leasing operațional nu trebuie inserată o clauză referitoare la dreptul de opțiune al utilizatorului. Însă dreptul de opțiune al utilizatorului este de însăți esența contractului de leasing, astfel există posibilitatea ca și în contractul de leasing operațional să poată fi prevăzut acest drept. Leasingul operațional s-a vrut să apară ca o excepție de la leasingul financiar, regulile aplicabile acestuia fiind derogatorii și de stictă interpretare.

Prin urmare, soluția se crede a fi aceea potrivit cu care în situația în care părțile numesc un contract de leasing ca fiind operațional, stipulând totodată în cuprinsul acestuia dreptul de opțiune al utilizatorului pentru dobândirea în proprietate a bunului respectiv, acest contract va fi în realitate unul de leasing financiar, indiferent de denumirea pe care părțile contractante au avut-o în vedere.Prin urmare clauza nu va fi lovită de nulitate, ci se vor aplica regulile contractului de leasing financiar.

CONTRACTUL DE LEASING IMOBILIAR.

Potrivit Ordonanței Guvernului nr. 51/1997 „opearțiunile de leasing pot avea ca obiect bunuri imobile, cât și bunuri mobile de folosință îndelungată”; astfel, obiect al leasingului îl pot formă atât construcțiile, cât și terenurile pe care se află acestea, sau doar terenurile.

Specific contractelor de leasing care au ca obiect utilizarea bunurilor imobile este faptul că acestea se vor înscrie ăn cartea funciară a imobilului, partea a-III-a, din Registrul cadastral de publicitate imobiliară de la Biroul de Carte Funciară în a cărui rază teritorială de activitate se află bunul respectiv.

CONTRACTUL DE LEASE-BACK.

În această fază leasingul își pierde caracterul triunghiular, în relație fiind numai două persoane (furnizorul se identifică cu utilizatorul), dar își păstrează caracterul complex, contopind un contract de vânzare între utilizator/vânzător și finanțator/ cumpărător, cu un contract de locație între finanțatorul proprietar ca locator ți utilizator ca locatar, precum și o promisiune unilaterală de vânzare asumată de finanțator de a-i revinde bunul fostului proprietar (actual utilizator) la sfârșitul perioadei de leasing.

O tranzacție în sistem de lease-back implică vânzarea unui bun și închirierea să în regim de leasing de către același vânzător. De obicei, prețul vânzării și acela al leasingului sunt interdependente, ele fiind negociate împreună. Regimul juridic aplicabil al operațiunii de lease-back depinde de tipul contractului de leasing care se încheie.

CONTRACTUL DE TIME-SHARING.

Este contractul care se caracterizează prin faptul că finanțatorul dă spre folosință concomitent, pe timpi partajați, un bun, mai multor utilizatori. În general, în acest contract toate obșigațiile locative sunt în sarcina finanțatorului, locatarul având obligația specifică de a accepta partajarea folosinței cu mai mulți utilizatori, pe timpi determinați. Datorită naturii contractului, pentru finanțator nu există obligația de a vinde bunul la sfârșitul perioadei pentru care a fost încheiat contractul, iar utilizatorul nu poate opta pentru cumpărarea acestuia. Pentru acest motiv, în literatura de specialitate s-a susținut că acest contract nu poate fi calificat ca fiind unul de leasing, întrucât nu există tocmai opțiunea de cumpărare care, așa cum am văzut, este de esența leasingului și nu de natura lui.

O condiție esențială cerută de legiuitor pentru a putea fi încheiat un astfel de contract, este aceea ca utilizatorii să încheie între ei un contract, în scopul folosinței sau realizării unei investiții comune (art.23).

2.4.Efectele contractului de leasing

În contractul de leasing, obligatiile vânzătorului sunt:

să livreze un echipament de calitate, adică în stare de functionare;

să asigure piesele de schimb necesare reparatiilor sau inlocuirea bunului;

să efectueze reparatiile echipamentului închiriat, în măsura în care defectiunile nu sunt din culpa utilizatorului .

să respecte dreptul utilizatorului de a alege furnizorul potrivit necesităților;

să încheie contract de vânzare-cumpărare cu furnizorul desemnat de utilizator, în condițiile expres formulate de acesta;

să încheie contract de leasing cu utilizatorul și să transmită acestuia, în temeiul contractului de leasing, toate drepturile derivând din contractul de vânzare-cumpărare, cu excepția dreptului de dispoziție;

să respecte dreptul de opțiune al utilizatorului care constă în posibilitatea de a opta pentru prelungirea contractului sau pentru achiziționarea ori restituirea bunului;

să îi garanteze utilizatorului folosința liniștită a bunului, în condițiile în care acesta a respectat toate clauzele contractuale;

să asigure, printr-o societate de asigurare, bunurile oferite în leasing.

să asigure asistenta tehnică a personalului care îl va exploata;

Înlocuirea bunului avariat

Societatea de leasing are, la rândul ei, câteva obligatii a căror aducere la îndeplinire se întemeiază pe clauzele stipulate în contract.Astfel, societatea de leasing are obligatia să înlocuiască bunul avariat.

Efectuarea reparațiilor pentru echipamentul închiriat

Societatea de leasing poate înlocui echipamentul învechit, uzat sau depășit. Această înlocuire implică perceperea unei chirii majorate. Societatea de leasing are dreptul s ă controleze modul în care este exploatat echipamentul de către beneficiar. în acela și timp, este îndrituită să vândă echipamentul locatarului.

Respectarea dreptului utilizatorului de a-și alege furnizorul.

Utilizatorul își alege furnizorul potrivit propriilor sale necesități, ca urmare a cerințelor impuse de procesul de producție sau de nevoile familiale ori profesionale. Dreptul utilizatorului de a-și alege furnizorul este însă limitat, întrucât potrivit prevederilor art. 5, acest lucru se face cu acordul societății de leasing, deci al finanțatorului. Convenția UNIDROIT privind leasingul financiar internațional sancționează însă finanțatorul pentru intervenția să în alegerea furnizorului și a echipamentelor de către utilizator, prin instituirea răspunderii sale pentru viciile bunului astfel contractat.

Încheierea contractului de vânzare-cumpărare cu furnizorul desemnat de utilizator.

Contractul de vânzare-cumpărare se va încheia în condițiile expres formulate de către utilizator (preț, termen și condiții de livrare, asistență tehnică și service oferit, servicii adiacente, etc.), condiții care, prin ipoteză au fost stabilite înainte de către acesta, în urma negocierilor avute cu furnizorul. În cazul în care utilizatorul nu negociase cu furnizorul bunurilor, sau când furnizorul nu fusese ales de către utilizator la data emisiunii ofertei, acesta adresându-se direct finanțatorului (situație întâlnită relativ frecvent în practică), urmează ca utilizatorul să ia parte la încheierea contractului de vânzare-cumpărare dintre finanțator și furnizor.

În cazul în care contractul de leasing a fost încheiat anterior contractului de vânzare-cumpărare, finanțatorul acționează ca un mandatar al utilizatorului în ceea ce privește cumpărarea bunului de la furnizor, ținând cont de caracteristicile și prețul descris în contractul de leasing.

Încheierea contractului de leasing cu utilizatorul.

Potrivit legii, finanțatorul are obligația de a încheia cu utilizatorul contract de leasing având ca obiect bunul cumpărat de la furnizor, conform specificațiilor utilizatorului și de a-i transmite acestuia toate drepturile rezultând din contractul de vânzare-cumpărare, cu excepția dreptului de dispoziție. În concret, transmiterea are ac obiect dreptul de folosință asupra bunului, precum și acțiunile pe care finanțatorul, în calitate de cumpărător le are împotriva furnizorului, în calitate de vânzător.

Transmiterea dreptului de folosință.

Transmiterea dreptului de folosință reprezintă efectul principal al încheierii contractului de leasing, pornind de la definiția dată în lege operațiunilor de leasing, potrivit căreia, finanțatorul va transmite utilizatorului numai dreptul de folosință asupra bunului. Noțiunea de folosință trebuie înțeleasă în sens larg, ceea ce înseamnă că finanțatorul va transmite nu numai elementul usus dar și elementul fructus. Utilizatorul beneficiază, prin urmare, de dreptul de a poseda bunul (ius utendi) și de dreptul de a-i culege fructele (ius fruendi), însă nu și de dreptul de dispoziție (ius abutendi), astfel că el nu poate dispune de bunul luat în leasing, înstrăinându-l sau grevându-l cu sarcini fără acordul finanțatorului. Dreptul de folosință al utilizatorului mai este stipulat de lege prin obligația corelativă a finanțatorului de a-i transmite utilizatorului toate drepturile ce derivă din contractul de vânzare-cumpărare încheiat cu furnizorul, cu excepția dreptului de dispoziție .

Transmiterea numai a dreptului de folosință de la finanțator către utilizator, în cadrul unui contract de leasing, este elementul de diferențiere între acesta și un contract de vânzare-cumpărare în rate, unde se transmite proprietatea asupra bunului, nu doar folosința. Dreptul care se transmite deci prin încheierea contractului de leasing este un drept de creanță, chiar dacă prezintă anumite trăsături caracteristice dreptului real. Argumentele ne sunt oferite de înseși prevederile OG nr. 51/1997 prin art. 13, în care se arată fără echivoc rămânerea dreptului real de proprietate asupra bunului utilizat în baza unui contract de leasing în patrimoniul finanțatorului, în cazul în care utilizatorul se află în reorganizare judiciară sau faliment. Transmiterea dreptului de folosință asupra bunului dat în leasing se poate transforma într-o transmitere a dreptului de proprietate, prin exercitarea dreptului de opțiune al utilizatorului în sensul manifestării dorinței de a cumpăra bunul pe care l-a folosit.

Se observă însă, că printre obligațiile finanțatorului nu se prevede că acesta va trebui să asigure efectiv transmiterea dreptului de folosință asupra bunului către utilizator, prin punerea lui la dispoziție. Deci, în tăcerea părților semnatare ale contractului de leasing, reglementarea actuală din România nu permite stabilirea unei răspunderi în sarcina finanțatorului în legătură cu punerea la dispoziție a bunului, acesta fiind exonerat în mod expres de lege.

Respectarea dreptului de opțiune al utilizatorului

Dreptul de opțiune al utilizatorului are natură legală, fiind prevăzut în mod expres de lege, în însăși definiția dată operațiunilor de leasing. Corelativ, respectarea dreptului de opțiune este o obligație ce îi incumbă finanțatorului, în caz contrar, acesta datorând daune-interese în cuantum egal cu valoarea reziduală a bunului sau cu valoarea să de circulație calculată la data expirării contractului de leasing.

În doctrină s-a exprimat părerea că, dreptul de opțiune poate fi exercitat chiar dacă nu este stipulat în mod expres în contractul de leasing întrucât ține de însăși esența acestui tip de contract. De asemenea, utilizatorul își poate manifesta dreptul de opțiune, indiferent de formă contractului de leasing pe care îl încheie: financiar, operațional (în acest caz, cuantumul valorii reziduale urmând a fi stabilit în funcție și de cuantumul ratelor de leasing achitate până la data manifestării dreptului de opțiune) sau imobiliar cu clauză irevocabilă de vânzare (întrucât clauza irevocabilă este stipulată în favoarea utilizatorului).

Dreptul de opțiune al utilizatorului poate fi exercitat numai la sfârșitul perioadei de leasing, cu excepția optării pentru achiziționarea bunului, care se poate face și pe parcursul derulării contractului.

În concret, dreptul de opțiune al utilizatorului constă în una din următoarele trei posibilități:

cumpărarea bunului

prelungirea contractului de leasing

restituirea bunului

Cu alte cuvinte, manifestarea dreptului de opțiune poate avea drept consecință transmiterea proprietății, menținerea raporturilor contractuale existente între utilizator și finanțator, ori încetarea acestora.

Obligația de garanție

Finanțatorul este obligat să îi asigure utilizatorului folosința liniștită a bunului dat în leasing, ceea ce înseamnă că el va răspunde pentru evicțiunea din partea uni terț, însă numai pentru evicțiunea care se bazează pe un drept, întrucât, pentru altă tulburare, utilizatorul se poate apăra singur, prin folosirea acțiunilor posesorii.

Obligația este în concordanță cu prevederile convenției UNIDROIT , în care se prevede că finanțatorul răspunde în fața oricărei instanțe judiciare pentru evicțiunea din partea unui terț care ar pretinde un drept de proprietate sau un alt drept subiectiv, dacă acest drept sau această pretenție nu decurge din acțiunea sau inacțiunea finanțatorului însuși. Potrivit convenției, prin contract nu se poate deroga de la această răspundere decât în sensul unei obligații mai extinse a finanțatorului pentru evicțiune sau tulburare.

Asigurarea bunurilor ce constituie obiect al contractului de leasing

Potrivit legii, finanțatorul are obligația de a asigura, printr-o societate de asigurare, bunurile oferite în leasing. Deși OG nr. 51/1997 conține prevederi din care reiese obligativitatea încheierii contractului de asigurare a bunurilor ce constituie obiect al contractului de leasing, contractul intră în categoria asigurărilor facultative, în sensul Legii nr. 136/1995 privind asigurările și reasigurările în România, astfel că drepturile și obligațiile părților vor fi stabilite prin contractul de asigurare, conform art. 2 din acest act normativ. La încheierea contractului de leasing care are ca obiect un automobil, se vor încheia, prin urmare, contractul de asigurare de răspundere civilă pentru pagubele produse prin accidente de autovehicule și contractul de asigurare a bunului.

În contractul de asigurare a bunului ce constituie obiect al contractului de leasing, asiguratul (finanțatorul) se obligă să plătească o primă asigurătorului (societatea de asigurare), iar aceasta se obligă ca, la producerea unui anume risc, să plătească asiguratului sau beneficiarului desemnat de acesta (utilizator), despăgubirea sau suma asigurată, denumită indemnizație de asigurare, în limitele și în termenele convenite. Contractul de asigurare va fi încheiat întotdeauna de către finanțator, însă primele de asigurare pot fi plătite de utilizator, dacă s-a stipulat în mod expres acest lucru în contractul de leasing. Clauza privind partea care are obligația plății primelor de asigurare este o mențiune obligatorie a contractului de leasing, urmând ca această parte să își deducă fiscal contravaloarea sumelor.

Dovada încheierii contractului de asigurare se face, potrivit legii, cu polița sau certificatul de asigurare. Plata primelor de asigurare se va face de finanțator sau, după caz, de către utilizator, la sediul asigurătorului sau al împuterniciților săi, în lipsa unei alte clauze înscrise în contractul de asigurare.

De menționat că asigurătorul are dreptul de a verifica modul în care bunul asigurat este întreținut de către utilizator.

Utilizatorul (beneficiarul) are obligatia:

să plătească ratele chiriei, la termenele și conditiile stipulate încontract;

să efectueze recepția și să primească bunul la termenul stipulat în contractul de leasing;

să exploateze bunul închiriat prin respectarea instructiunilor tehnice;

să nu efectueze modificări în constructia echipamentului închiriat; în cazul în care asemenea modificări sunt necesare, utilizatorul areobligatia să solicite acordul societătii de leasing;

să conserve bunul în stare de functionare ;

să asigure echipamentul închiriat în folosul societătii de leasing.

să exploateze bunul conform specificațiilor elaborate de către furnizor și să asigure instruirea personalului desemnat să îl exploateze;

să nu greveze de sarcini bunul ce face obiect al contractului de leasing fără acordul finanțatorului;

să suporte cheltuielile de întreținere și alte cheltuieli ce decurg din contractul de leasing;

să își asume pentru întreaga perioadă a contractului, în lipsa unei stipulații contrare, totalitatea obligațiilor ce decurg din folosirea bunului direct sau prin prepușii săi, inclusiv riscul pierderii, distrugerii sau avarierii bunului utilizat, din cauze fortuite, și continuitatea plăților cu titlu de rată de leasing, până la achitarea integrală a valorii contractului de leasing;

să permită finanțatorului verificarea periodică a stării și a modului de exploatare a bunului care face obiect al contractului de leasing;

să îl informeze pe finanțator, în timp util, despre orice tulburare a dreptului de proprietate venită din partea unui terț;

să restituie bunul, în conformitate cu prevederile contractului de leasing.

Plata ratelor de leasing la termen și respectarea condițiilor din contract

Elementul esențial al prețului în contractul de leasing îl constituie rata de leasing. Alături de aceasta, avansul și valoarea reziduală joacă un rol important în derularea contractului, contribuind la stabilirea valorii totale a prețului în contractul de leasing.

Utilizatorul este obligat să efectueze plățile cu titlu de rată de leasing, în cuantumul și la termenele prevăzute în contractul de leasing. Ratele de leasing, sub aspectul valorii lor și a termenelor de plată, sunt menționate în practică, într-un grafic sau tabel, anexă la contractul de leasing. Neplata ratelor de leasing dă dreptul finanțatorului de a cere rezilierea contractului cu daune-interese, însă el poate să mențină în vigoare contractul de leasing.

În principiu, plata poate fi efectuată de către orice persoană (art.1093 C. civ.), dacă în contractul de leasing nu s-a stipulat expres că plata poate fi efectuată numai de către utilizator. Plata ratelor de leasing este supusă, potrivit regulilor generale, principiului indivizibilității, ceea ce înseamnă că, la termenele stipulate în contractul de leasing, utilizatorul trebuie să plătească întregul cuantum al ratelor, neputându-l obliga pe finanțator să primească o plată fracționată. Dacă în contractul de leasing s-a stipulat un anumit loc în care va fi efectuată plata, atunci utilizatorul se poate descărca de obligația să numai în acel loc, iar în cazul în care nu s-a stabilit locul plății (ori locul plății nu rezultă tacit din natura operațiunii sau intenția părților), urmează ca plata să se efectueze la sediul utilizatorului, ceea ce înseamnă că plata va fi cherabilă (art. 1104 C. civ. și art. 59 C. com.).

Pentru plata ratelor de leasing, utilizatorul poate fi obligat și la aducerea unor garanții la încheierea contractului, care trebuie însă menționate în mod expres în conținutul acestuia.

Dacă beneficiarul nu plătește ratele la termenele și în conditiile stipulate în contract societatea de leasing are dreptul să rezilieze de plin drept contractul, iar clientul are obligatia: să restituie echipamentul; să suporte cheltuielile aferente; să plătească ratele restante ale chiriilor. Mai mult, beneficiarul este obligat să plătească o indemnizatie forfetară de reziliere, care reprezint ă ratele restante viitoare. Toate acestea pun în evidentă existenta unor conditii severe impuse de institutia finantatoare beneficiarului. Toate aceste măsuri au caracter sanctionator, de pedepsire a utilizatorului.

Garanția executării obligațiilor de către utilizator poate fi reală sau personală și poate avea ca obiect bunuri mobile sau imobile, în condițiile regulilor în materie prevăzute în Codul civil, privind unele măsuri pentru accelerarea reformei economice.

Avansul nu este obligatoriu în contractul de leasing, însă în practică se întâlnește relativ frecvent. El poate fi achitat înainte de plata primei rate de leasing sau odată cu aceasta, în funcție de stipulația părților, reprezentând, de regulă, un procent din valoarea totală a contractului de leasing.

Valoarea reziduală este un element obligatoriu în contractul de leasing, reprezentând prețul la care se face transferul dreptului de proprietate din patrimoniul finanțatorului în patrimoniul utilizatorului, la expirarea contractului. Ea poate fi achitată parțial în avans sau odată cu plata ratelor de leasing, în funcție de clauzele contractuale, neexistând o normă onerativă în acest sens. Întotdeauna însă, cuantumul său este stabilit încă de la încheierea contractului de leasing, neputând fi modificat decât prin convenția părților.

În fine, utilizatorul va trebui să mai plătească și prima de asigurare dacă această obligație a fost prevăzută în mod expres în contract.

Finantatorul primește bunul înapoi, având posibilitatea să-1 reînchirieze unei alte persoane sau să-1 vândă , în timp ce primește și plata integrală a tuturor ratelor, calculate în raport cu viata economică a echipamentului respectiv.

Recepția și primirea bunului

Potrivit legii, utilizatorul este obligat să efectueze recepția și să primească bunul la termenul stipulat în contractul de leasing.

Recepția, ca operațiune de verificare, sub aspect cantitativ și calitativ a bunurilor obiect al contractului de leasing, se constată printr-un înscris (proces-verbal sau protocol), încheiat între utilizator și furnizor, iar în cazul în care necesitățile impun, se va întocmi separat și un proces-verbal de punere în funcțiune. Dacă utilizatorul refuză să primească bunul la termenul stipulat în contractul de leasing, societatea de leasing are dreptul de a rezilia unilateral contractul, cu daune-interese.

Exploatarea bunului conform instrucțiunilor elaborate de către furnizor

Utilizatorul trebuie să exploateze bunul conform instrucțiunilor elaborate de furnizor, ceea ce înseamnă că el trebuie să respecte condițiile de exploatare a mașinilor sau utilajelor, prescrise în cartea tehnică a acestora. Nerespectarea acestei obligații duce la suportarea de către utilizator a reparațiilor bunului, în cadrul termenului de garanție, sau la respingerea acțiunii privind calitatea și service-ul bunurilor, după expirarea termenului de garanție.

Prin lit. f. a art. 10 din ordonanță se instituie o prezumție de asumare a tuturor obligațiilor care decurg din folosirea bunului de către utilizator, direct sau prin prepușii săi, precum și de suportare a riscului, în cazul pierderii, distrugerii sau avarierii fortuite a bunului, în măsura în care el nu a fost exonerat expres printr-o clauză contractuală. Se impune, astfel, o mare atenție a utilizatorului referitoare la inserarea unei clauze exprese de exonerare, la încheierea contractului de leasing.

Obligația de a nu greva de sarcini bunurile luate în leasing

Potrivit legii, utilizatorul nu poate greva de sarcini bunul ce constituie obiect al contractului de leasing și nu-i poate aduce modificări fără acordul finanțatorului. Prin urmare, utilizatorul nu poate cesiona contractul de leasing și nu poate constitui, fără acordul finanțatorului, un gaj sau o garanție reală imobiliară asupra bunului, în cazul în care contractul de leasing are ca obiect un bun mobil, respectiv, nu poate constitui o ipotecă asupra bunului imobil, obiect al contractului de leasing. Spre deosebire de situația locatarului, care nu poate în nici un fel, în timpul locațiunii, să schimbe formă lucrului închiriat (art. 1424 C. civ.) și este obligat să restituie bunul în starea în care l-a primit (art. 1431 C. civ.), utilizatorul poate aduce modificări bunului luat în leasing dacă are acordul finanțatorului, iar la restituire bunul se va preda în starea în care se află, întrucât ratele de leasing achitate de el acoperă uzura bunului sub formă amortizării.

În cazul în care părțile sunt de acord, se poate proceda la transmiterea drepturilor și obligațiilor utilizatorului către o terță persoană agreată de societatea de leasing, în urma cesiunii, terțul subrogându-se utilizatorului.

Cesiunea leasingului poate reprezenta o soluție convenabilă pentru ambele părți și se realizează printr-un contract care trebuie să cuprindă, în principal, clauze privind identificarea părților, acordul finanțatorului, motivația cesiunii, prețul cesiunii, precum și obligațiile ce revin cedentului și cesionarului. Întrucât Codul Civil Român nu reglementează cesiunea obligațiilor, rezultă că obiect al cesiunii îl pot constitui doar drepturile utilizatorului, care rămâne în continuare obligat față de finanțator și nu contractul de leasing în întregul său. Dacă finanțatorul și-a dat acordul asupra cesiunii, cedentul (utilizatorul inițial) și cesionarul (noul utilizator) răspund solidar pentru plata ratelor de leasing ce urmează a fi efectuate.

Suportarea cheltuielilor

Legea nu prevede însă cine suportă cheltuielile de transport sau de predare-primire a bunului. Această problemă trebuie stabilită cu exactitate încă de la încheierea contractului de leasing, prezentând o mare importanță în special în contractele de leasing internațional. În tăcerea legii, părțile vor conveni asupra acestor cheltuieli prin stipularea unor clauze, potrivit regulilor INCOTERMS sau RAFDT 41, în cazul în care utilizatorul aparține unui alt stat decât furnizorul ori finanțatorul. În raporturile de leasing intern se pot invoca și prevederile art. 1420 C.civ. și anume că, aceste cheltuieli sunt în sarcina locatorului, dacă în contract nu s-a prevăzut în mod expres că vor fi suportate de utilizator sau de furnizorul bunului respectiv.

Apărarea dreptului de proprietate al finanțatorului

Utilizatorul este obligat să îl anunțe pe finanțator despre orice tulburare a dreptului de proprietate provenită din partea unui terț. Dacă nu îl anunță pe finanțator despre o tulburare a dreptului de proprietate, utilizatorul răspunde pentru uzurpare, chiar dacă a încercat să apere, în numele finanțatorului, proprietatea asupra bunului dat în leasing, întrucât acesta din urmă poate invoca excepțio mali processus, arătând că ar fi avut mijloacele necesare să înlăture pretențiile terțului. Anunțarea uzurpării trebuie să se facă în timp util, astfel încât finanțatorul să aibă posibilitatea de a-și pregăti apărarea.

Pentru tulburările provenite de la terți care nu se bazează pe un drept, utilizatorul se poate apăra singur prin acțiunile posesorii. Dacă terțul invocă însă dreptul de proprietate sau un alt drept real asupra bunului, atunci utilizatorul este obligat să îl informeze pe finanțator despre tulburare, în caz contrar răspunzând pentru pierderea sau reducerea folosinței.

Restituirea bunului

Utilizatorul este obligat să restituie bunul ce constituie obiect al contratului de leasing, conform clauzelor contractuale. Prin urmare, dacă la sfârșitul perioadei contractuale utilizatorul nu solicită prelungirea contractului de leasing sau cumpărarea bunului, ori dacă în cadrul termenului stipulat intervine rezilierea contractului, utilizatorul trebuie să restituie bunul lipsit de orice sarcini, în starea în care se află la momentul restituirii. În cazul în care utilizatorul refuză restituirea bunului, contractul de leasing constituie titlu executoriu, astfel că finanțatorul îl poate obliga la restituire.

Cu toată severitatea acestor măsuri în privinta beneficiarului,instantele arbitrale s-au pronuntat constant în favoarea creditorului,argumentul evocat fiind că , în felul acesta utilizatorul, primul interesat în încheierea unui contract de leasing, trebuie să respecte cu scrupulozitatetoate clauzele contractului, deoarece numai în cazul unui asemenea comportament, au de câștigat toate părtile implicate, iar afacerea se derulează cu succes.

2.5.Piața de leasing în România

În România, primele contracte și operațiuni de leasing s-au derulat înainte ca o lege specializată de leasing să existe. Ca urmare, modul inițial de tratare a leasingului era mai apropiat de o închiriere.

Apărut în România, leasingul s-a bucurat de un tratament special, fiind considerat pe bună dreptate pilonul creșterii economice. Avantajele acestei tranzacții au devenit cunoscute foarte rapid și ca urmare, în momentul de față, se poate spune, că a devenit o modalitate de finanțare acceptată și confirmată în totalitate, fiind utilizată cu precădere de către utilizatori. Se poate spune deja că leasingul –în ceea ce privește funcțiile acestuia – se apropie de practica Uniunii Europene, chiar dacă semnificația și dezvoltarea lui nu a atins încă nivelul de acolo, piața leasingului fiind una de constituire pentru astfel de operațiuni.

Reglementarea leasingului în România

În legislația românească, primele referiri la operațiunile de leasing s-au făcut în Ordonanța Guvernului nr. 12/1995 în legătură cu regimul vamal al produselor importate în baza contractelor de leasing. De atunci, până la apariția Ordonanței Guvernului nr. 51/1997, ca o primă formă a unei legi specifice în privința operațiunilor de leasing, nu a existat delimitarea între leasing operațional și leasing financiar. De asemenea, până la această ordonanță s-a perpetuat o discriminare între firmele de leasing străine care realizau operațiuni cross-border, în cazul cărora produsele importate beneficiau de exceptare totală de la plata taxelor de import, și firmele de leasing autohtone care nu beneficiau de același tratament în privința produselor importate în cadrul contractelor de leasing încheiate.

Leasingul a fost reglementat pentru prima oară la noi în țară prin Ordonanța Guvernului nr. 51/1997 privind operațiunile de leasing și societățile de leasing, care, după ce a suferit două modificări a fost republicată în Monitorul Oficial în formă să finală. Anterior consacrării legislative a operațiunilor de leasing în România, primele referiri la leasing s-au făcut în Hotărârea Guvernului nr. 72/1993 privind regimul vamal al bunurilor importate ce fac obiectul tranzacțiilor de leasing. Aceasta a fost urmată de Ordonanța Guvernului nr. 12/1995 privind unele măsuri referitoare la regimul vamal al mașinilor, utilajelor și instalațiilor importate în cadrul tranzacțiilor de leasing, precum și la regimul vamal al materiilor prime, pieselor de schimb, materialelor și componentelor folosite în producția proprie a unor agenți economici.

Din punct de vedere contabil, operațiunile de leasing sunt reglementate de Ordinul Ministerului Finanțelor nr. 686 pentru aprobarea Normelor privind înregistrarea în contabilitate a operațiunilor de leasing și de Circulara BNR nr. 3/10.01.2000 privind înregistrarea în contabilitatea băncilor a operațiunilor de leasing. Reglementările vamale referitoare la operațiunile de leasing extern sunt prevăzute de HG nr. 1114/2001 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare al Codului Vamal al României. De asemenea, pentru leasingul extern vor fi avute în vedere și prevederile Regulamentului Băncii Naționale a României nr. 3/23.12.2007 privind efectuarea operațiunilor valutare, care, pe lângă delimitarea inechivocă a noțiunilor de leasing financiar și leasing operațional (art1 pct. 1.7) reglementează condițiile de efectuare a plăților de către utilizatorul rezident(persoană fizică sau juridică cu domiciliul sau sediul în România) către nerezidenți. În concluzie, Codul Fiscal conține reglementări exprese cu privire la operațiunile de leasing.

În formă actuală, Ordonanța Guvernului nr. 51 republicată este lege specializată în baza căreia se derulează tranzacțiile de leasing din România și este în mare măsură aliniată la modelul oferit de Convenția Internațională.

Necesitatea unor reglementări legale referitoare la leasing este bazată, desigur,

pe nevoia de a defini cu claritate acest tip de tranzacție, sau datorită lipsei unor prevederi similare în legile existente sau în coduri. De aceea, existența unei legi în domeniu este pozitivă pentru că, în special pentru leasingul financiar, definește cu claritate și stabilește o serie de concepte de bază ale leasingului, cum ar fi datoria absolută a utilizatorului de a plăti ratele de leasing după acceptarea produselor, răspunderea exclusivă a furnizorului și nu a lessorului în privința livrării și calității produselor, dreptul utilizatorului de a se îndrepta direct împotriva furnizorului și că produsul ce face obiectul contractului de leasing nu poate face obiectul nici unei pretenții din partea altui creditor.

Din punct de vedere al taxelor, în țările cu cele mai dinamice piețe de leasing lessorul înregistrează amortizarea și utilizatorul deduce întreaga rată de leasing ca și cheltuială. Acest fapt dă posibilitatea leasingului să se dezvolte în timpul perioadei de evoluție. Multe piețe de leasing, cum ar fi Costa Rica, Indonezia, Mexic și România, și-au modificat sistemul legislativ, astfel încât leasingul financiar este definit distinct, iar pentru scopuri de impozitare este tratat ca un credit. Acest fapt încetinește, în general, procesul evolutiv.

Din nefericire, în România nu se poate vorbi de un cadru legal și fiscal stimulativ în tratamentul leasingului ; în acest context, schimbarea acestei stări de fapt ar putea fi una din căile redresării economice.

leasingul este unul din cele mai răspândite mijloace de realizare a finanțărilor, utilizat și în plan internațional (legislațaia comercială internațională)

este leasingul un contract comercial, în sensul clasic alcuvântului, sau este mai degrabă un ansamblu de contracte – de închiriere, de vânzare în rată, de locație viageră ?

opinia dominantă în privința naturii juridice a contractului de leasing-: modalitate contractuală de finanțare la termen.

Finanțările prin sistem leasing constituie în economia românească o adevărată gură de oxigen pentru agenții economici pentru care investițiile reprezintă o cerință esențială pentru dezvoltarea activitățiilor. Și cum 99% din activitățile din economie necesită investiții pentru a se dezvolta, finanțările în sistem leasing vor cunoaște o creștere constanta.

Leasingul s-a impus și în România, așa cum a facut-o peste tot în lume în primul rând prin simplitate. în condițiile în care mediul concurențial din țara noastră devine tot mai aspru, viteza de reacție a companiilor la schimbările din mediul extern este vitală. Leasingul, prin operativitatea sa, satisface în intervale de timp foarte scurte nevoia de fonduri pentru investițiia agențiloreconomici. De asemenea, prin leasing, agenții economici evită procedurile complicate

le contractării de credite bancare, proceduri care presupun imobilizarea unor elemente din patrimoniul societății sau cel privat pentru constituirea de garanții. Leasingul presupune existența a trei terțe persoane: furnizorul,societatea finanțatoare (societatea de leasing) și utilizatorul (beneficiarul finanțării). Societatea de leasing cumpără de la furnizor bunul solicitat de utilizator și îl cedează acestuia din urmă pe o anumită perioadă de timp contra unor redevențe lunare. Aceasta reprezintă, în esență , operațiunea de finanțare prin leasing. Pentru utilizator, această operațiune îi va aduce și alte avantaje cum ar fi:

Îi permite realizarea de investiții atunci când nu dispune de lichiditățile necesare. Și cum investițiile contribuie, de cele mai multe ori, la sporirea cifrei de afaceri, surplusul de venit obținut poate acoperi redevențele lunare.

Îi permite să- și folosească fondurile pentru sporirea capitalului de lucru (a activelor circulante), cele care sunt aducătoare de bani.

Îi permite să fie în pas cu noua tehnologie prin aceea că la sfârșitul contractului de leasing poate returna bunul societății finanțatoare și să închirieze altul ale cărui caracteristici tehnice sporite îi pot oferi oeficiență mai mare în exploatare

Îi permite să beneficieze de amânarea plății taxelor vamale până la sfârșitul contractului pentru bunurile aduse din import. Plata taxelor vamale se va face doar la 20% din valoarea bunului.

Îi permite să beneficieze de facilitățile fiscale. Întreaga valoare aratei de leasing este deductibilă fiscal pentru IMM.

Din punct de vedere legislativ, activitățile de leasing se împart în leasing operațional și leasing financiar. Procedural, este vorba de același lucru, însă există aspecte care diferențiază cele două tipuri de operații, și anume:

În leasingul financiar, bunul finanțat este evidențiat în contabilitatea utilizatorului (beneficiarul finanțării). Utilizatorul va înregistra amortizarea aferenta mijlocului fix intrat în patrimoniu,amortizare care este deductibilă din punct de vedere fiscal, potrivit legislației în vigoare.

Redevența lunară este compusă din cota parte din valoarea de intrare a mijlocului fix și din dobânda de leasing. Dobânda de leasing este o cheltuială deductibilă din punct de vedere fiscal pentru utilizator.

2.6. Sevicii de leasing

Sistemul de leasing: avantaje și limite

Piețele de desfacere nu mai pot fi cucerite doar cu produse de calitate și la prețuri rezonabile. Dificultățile finaciar-valutare, comerciale, vamale, lipsa de suplețe a procedeelor tradiționale de finanțare, progresul tehnico-științific rapid au determinat necesitatea unor facilități de plată. Leasingul oferă asemenea posibilități, iar în continuare vom examina câteva din avantajele sistemului de leasing.

Un prim avantaj pentru beneficiarul extern îl reprezintă posibilitatea de a dispune rapid de mașini și utilaje noi, ultramoderne, creații de ultimă oră, menținându-se la zi cu nivelul cel mai înalt atins de dezvoltarea tehnicii, fără să plătească înainte. Operațiunea nu antrenează capital lichid, constituind un avantaj prin economisirea în faza inițială a capitalului propriu. Creditul poate fi rambursat, obișnuit în beneficiile aduse chiar de mijloacele de producție închiriate, mai precis, sistemul permite o finanțare din exterior și uneori totală.

Al doliea avantaj constă în faptul că bilanțul firmei nu se modifică, pentru ca atât mașinile cât și obligațiile ce decurg din plata chiriei nu apar în acesta, chiria fiind considerată o cheltuială a întreprinderii și nu o investiție.

Un alt avantaj este acela că mărimea constantă a chiriei, faptul că ratele rămase constante pe toată perioada contractului, indiferent de situația de piață, facilitează programarea mai riguroasă a cheltuielilor viitoare. În caz de inflație, chiriașul este avantajat, efectuând plăți cu bani devalorizați deja, situație care conferă un anumit confort, o anumită siguranță în afaceri. Leasingul permite diminuarea impozitului, deoarece chiriile apar drept cheltuieli.

Al patrulea avantaj presupune o operativitate a leasingului, o modalitate în tranzacții, deoarece condițiile de leasing standardizate elimină îndelungatele tratative care duc, de regulă, la încheierea unor contracte de credit “ clasice “ .

Firmele de leasing mai importante deschid conturi curente unor beneficiari, similare conturilor de credit bancar, prin care aceștia pot închiria imediat utilajele de care au nevoie. Să poți închiria pe loc, fără să închei contracte, fără alte tratative, constituie un avantaj deloc neglijabil.

Durata de închiriere poate fi astfel stabilită încât întreprinderea să fie dotată permanent cu mașinile cele mai moderne și cu cel mai bun randament.

Poate unul dintre cele mai bune motive pentru care leasingul a căpătat o extindere atât de mare, este reducerea riscului pe care-l prezintă fenomenul de uzură morală în tehnică.

Leasingul este singura modalitate de procurare a unor echipamente speciale cum ar fi: aparate, mijloace de transport ultramoderne, foarte scumpe, sau marile computere care nu pot fi achiziționate decât prin această metodă.

Sistemul de leasing oferă nu numai utilajul, ci și servicii ca: întreținerea sau reparațiile, un avantaj discutabil mai ales în cazul unor instalații complexe, sofisticate.

Leasingul favorizează dezvoltarea economică a unor țări lipsite de mijloace financiar-valutare, furnizorul atragând noi beneficiari din aceste țări care nu pot plăti întregul preț în cazul vânzărilor cash sau nici avansul în cazul vânzărilor pe credit.

Leasingul asigură câștigarea de noi parteneri, pătrunderea pe noi piețe, permanentizarea relațiilor comerciale prin desfacerea îndelungată a unor produse și faptul că un anumit echipament este mai întâi închiriat, pentru a convinge clientul de randamentul său, iar în cazul unui rezultat pozitiv, acesta va achiziționa echipamentul. Pentru furnizor, rata profitului este mai ridicată, în general, în cazul leasingului decât în vânzările tradiționale, datorită chiriei mai mari a echipamentului.

Prin reînchirierea sau vânzarea utilajelor în condițiile în care s-a încasat în întregime c/val. acestora în timpul închirierii precedente, se obțin câștiguri suplimentare.

În cazul în care chiriașul dă faliment, firma de leasing nu pierde bunul închiriat, fiind proprietară, ci doar ratele respective, ce pot fi recuperate printr-o închiriere viitoare.

Pe lângă numeroase avantaje, leasingul are și anumite limite, atât pentru furnizor cât și pentru client.

Pentru client este adeseori mai costisitor sistemul leasing decât cumpărarea pe credit, iar opțiunea pentru o astfel de operațiune se justifică numai dacă sumele eliberate pot fi reinvestite în alte domenii rentabile.

De fapt, leasingul este cea mai scumpă formă de creditare, dar adepții lui susțin că acest dezavantaj poate fi parțial compensat prin transferarea de impozit și anume, clientul, înregistrând ratele de leasing drept cheltuieli ale firmei, diminuează nivelul venitului anual impozabil.

Este rentabil numai în condițiile în care se poate exploata obiectul pe toată perioada de închiriere.

Alt dezavantaj este acela că nici una din părți nu poate rezilia contractul care-și derulează prevederile implacabil până la capăt, sau, în condiții inflaționiste, datorită decalajului între momentul livrării și cel al rambursării creditului prin chirie, leasingul poate influența negativ balanța de plăți a exportatorilor.

Cap. 3 Aplicaþii ale leasingului

Tipurilor de leasing

Formele leasingului sunt diferite, fiind determinate și folosite în funcție de posibilitațile de finanțare ale furnizorului, de limitele pietei, gradul de organizare și desfacere a produselor la export.

Extinderea utilizarii operatiunilor de leasing a fost insotita de o diversificare a modalitatilor concrete de realizare, prin delimitarea unor forme specifice de organizare, comercializare și finantare.Toate acestea permit constituirea unui set de criterii în funcție de care se pot clasifica aceste operatiuni.

1. În funcție de modul de transferare a riscurilor și avantajelor inerente proprietatii bunurilor se disting:

Leasingul financiar(finance lease) se caracterizeaza prin ceea în perioada de baza a inchirierii este recuperate pretul de export,costurile auxiliare și se obtine un anumit beneficiu.

Leasingul operational sau funcțional(operating lease)este caracterizat prin aceea ca în perioada de baza se obtine numai o parte din pretul de export.

2. În funcție de costurile care stau le baza calcularii ratelor de leasing,intalnim:

Leasingul brut(full service leasing)cuprinde în ratele de leasing,pe langa pretul de vanzare a bunului și cheltuielile de intretinere,service și reparatii.

Leasingul net se caracerizeaza prin particularitatea calcularii ratelor de leasing în funcție de pretul de vanzare al bunului și beneficial,fara a include costul intretinerii sau reparatiilor.

3. În funcție de durata contractului distingem:

Leasingul pe termen scurt(hire,renting) ce consta în închirierea pe o durata de cateva ore,zile sau luni a mijloacelor de transport,a unor utilaje de constructii(macarale,buldozere). Acesta este similar leasingului operațional, prezentând caracteristici asemănătoare

Leasingul pe termen mediu(equipment leasing) presupune închirierea consecutive aunui bun mai multor beneficiari pe termene scurte de 2-3 ani.Obiectul acestui tip de leasing il constituie diverse masini și utilaje.

Leasingul pe termen lung(plant leasing) reprezinta operatiunile de leasing pe o durata medie de 8 ani,in care societatea de leasing ramane propritara echipamentului,dar dupa 4 ani utilizatorul poate allege intre a cumpara bunul la un prêt cu 30-40% mai mic decat costul initial sau să continuie sa-l utilizeze în acelasi regim.Utilizatorul poate opta oricand să cumpere bunul la un prêt care se diminueaza în fiecare an.Acest tip de leasing are ca obiect cladiri complet utilate,iar durata contractului este de 20-30 ani. În concluzie contractul de leasing pe termen lung definește contractul de leasing care se încheie o singură dată, pe o perioadă mai mare de timp, prezentând elementele specifice leasingului financiar

Leasingul de personal urmareste satisfacerea nevoilor temporare de personal la intreprinderile mici și mijlocii sau pentru lucrari în strainatate, pe durate mai scurte sau mai lungi.

4. În funcție de tipul proiectelor finanțate exista :

Leasingul public ce are ca obiect finanțarea unor proiecte ale statului.

Leasingul local(comunal)ce urmareste finantarea unor investitii ale comunitatilor locale și reprezinta un mijloc efficient de dezvoltare a regiunilor și zonelor sarace.

5. Dupa locul de desfasurare leasingul poate fi:

Leasing intern este leasingul la care partenerii sunt din aceeasi tara.Contractulsi platile se efectueaza în lei.Bunurile ce fac obiectul leasingului sunt din import sau produse în tara.

Leasingul extern reprezinta leasingul la care finanțatorul și utilizatorul sunt din tari diferite.Contractul se incheie în valuta iar platile se fac tot în valuta.

3.1. Contractul de leasing financiar

Leasingul financiar reprezinta 100% o metoda de finantare. După conținutul ratelor, leasingul apare sub formă leasingului financiar și operațional. Doctrina economică, precum și cea de drept al comerțului internațional au definit leasingul financiar ca fiind leasingul prin care, în principiu, în perioada de închiriere de bază(prima închiriere) se realizează întregul preț de export al obiectului contractat, inclusiv costurile auxiliare, precum și un beneficiu. În perioada leasingului de bază (care este de regulă mai scurtă decât durata normală de folosință a bunului), părțile nu au dreptul să rezilieze contractul, fiind ținute să își îndeplinească toate obligațiile asumate, iar riscurile economico-financiare se transferă la utilizator, prin încheierea contractului.

Legea definește leasingul financiar, ca fiind operațiunea de leasing care îndeplinește una sau mai multe din următoarele condiții:

riscurile și beneficiile dreptului de proprietate asupra bunului care face obiectul leasingului sunt transferate utilizatorului la momentul la care contractul de leasing produce efecte

contractul de leasing prevede expres transferul dreptului de proprietate asupra bunului ce face obiectul leasingului către utilizator la momentul expirării contractului

perioada de leasing depășește 75% din durata normală de utilizare a bunului ce face obiectul leasingului; în înțelesul acestei definiții, perioada de leasing include orice perioadă pentru care contractul de leasing poate fi prelungit.

De asemenea, legea mai precizează că, în cazul leasingului financiar, rata de leasing reprezintă cota-parte din valoarea de intrare a bunului și a dobânzii de leasing, arătând că aceasta este egală cu rata medie a dobânzii bancare pe piața românească (art. 2, lit. e), iar contractul de leasing financiar trebuie să cuprindă obligatoriu valoarea inițială a bunului, precum și clauza privind dreptul de opțiune al utilizatorului cu privire la cumpărarea bunului și la condițiile în care acesta poate fi exercitat.

În opinia unor autori criteriul de bază pentru stabilirea caracterului financiar al contractului de leasing este cauza contractului, ceea ce înseamnă că din contract trebuie să reiasă finalitatea, obiectivul urmărit de părți la încheierea lui.

Astfel, dacă încă de la încheierea contractului utilizatorul are în vedere achiziționarea bunului, contractul este de leasing financiar; scopul de a cumpăra bunul ce constituie obiect al contractului rezultă din ansamblul clauzelor contractuale, un rol determinant jucându-l care dintre părți urmează a calcula și evidenția în contabilitatea proprie amortizarea bunului. Dacă acest lucru este făcut de utilizator contractul de leasing este financiar, întrucât posibilitatea amortizării bunului facilitează acoperirea cheltuielilor cu rate de leasing, cheltuieli care sunt mai mari decât în cazul leasingului operațional, însă utilizatorul are perspectiva certă a cumpărării bunului. De altfel, regula privind amortizarea bunului este prevăzută expres de lege (art. 20, alin 1, lit. c) și, având în vedere claritatea și pragmatismul ei o putem considera ca un veritabil criteriu de delimitare a operațiunilor de leasing financiare față de cele operaționale.

Mai menționăm că, în practică, leasingul financiar este folosit în majoritatea operațiunilor de leasing, lucru încurajat și de legislația fiscală în vigoare, care permite utilizatorului de a deduce ratele de leasing la nivelul cheltuielilor cu amortizarea, precum și a dobânzilor plătite, conform contractului.

Derularea obisnuita a unui asemenea contract presupune parcurgerea urmatorilor pași:

locatarul identifica activul dorit pe piata și negociaza pretul

concomitent, negociaza cu o banca, cu o firma comerciala sau cu o companie de leasing care va indeplini calitatea de locator și care ii va ceda activul în leasing

banca sau societatea de leasing cumpara activul și simultan il cedeaza în leasing locatarului. Aceste companii nu reprezinta decat niste intermediari intre producatorul bunului și cel care il inchiriaza, iar pentru cele două parti ale contractului de leasing, aceasta operatiune nu reprezinta decat o alternativa de creditare.

Leasingul financiar are în vedere recuperarea în perioada de locatie a intregului preț de export al bunului, inclusiv costurile auxiliare și un beneficiu, contractul incheindu-se pentru perioade fixe, apropiate ca intindere de durata de folosinta a echipamentului inchiriat, perioade în care nu se poate proceda la revocare unilaterala.

Riscurile sunt asumate de catre client, iar în caz de neplata a ratelor, societatea sau furnizorul are dreptul să dispuna de bunul care formeaza obiectul contractului. în cadrul acestei operatii complexe, la finele perioadei de locatie, utilizatorul are o opțiune de cumparare a echipamentului inchiriat de la finantator, care este totdeauna un organism de tip bancar.

3.2. Contractul de leasing operațional

Leasingul operațional se caracterizează prin faptul că, în perioada de bază (prima închiriere) nu poate fi recuperat integral prețul de producție, respectiv prețul de export.

În această formă de leasing, de cele mai multe ori, finanțatorul este de fapt și producătorul sau furnizorul bunurilor ce constituie obiect al contractului, bunuri care sunt foarte căutate și folosite la un moment dat pe piața mondială (copiatoare, computere, aparate de măsură, etc.). Contractul de leasing este încheiat pe o perioadă mai mică decât durata vieții economice a echipamentelor închiriate, ceea ce permite ca acestea să fie date în leasing, succesiv, la mai mulți clienți sau chiar la același client, valoarea reziduală rămânând însă destul de ridicată la expirarea fiecărei durate.

În contractul de leasing operațional, accentul cade și pe serviciile oferite de societatea de leasing, neexistând, de regulă, o relație directă între prețul la care a fost achiziționat echipamentul de către aceasta și cuantumul ratei percepute. Proprietarul (de regulă producătorul) își asumă riscurile uzurii morale a bunului în cauză și răspunde de furnizarea pieselor de schimb, efectuarea reparațiilor și plata diverselor taxe și impozite. Leasingul operațional este reziliabil, la cererea utilizatorului, formulată înainte de data expirării termenului contractual, dată la care fiecare dintre părți are dreptul să prelungească durata contractului de leasing.

Durata contractului de leasing operational este de obicei mai scurta decat durata de viata a activului cedat în leasing. În domeniul leasingului de automobile, durata contractului de leasing se limiteaza la cel mult jumatate din durata medie de utilizare a acestora. De aceea, mai ales în cazul automobilelor, se prevede în contract transferul riscului privind valoarea reziduala a activului asupra celui care l-a inchiriat, solicitandu-i-se acestuia garantarea unei valori de piata specificate, la data incetarii contractului de leasing. Leasingul operational este operatiunea de leasing în care:

bunul finantat este evidentiat în contabilitatea finantatorului

amortizarea este evidentiata în contabilitatea finantatorului

intreaga redeventa lunara este considerata cheltuiala deductibila din punct de vedere fiscal, pentru utilizator

Computerele, copiatoarele de birou, automobilele și camioanele sunt principalele tipuri de echipamente implicate în tranzactiile de leasing operational, deoarece aceste locatii cer locatorului să asigure mentenanta și service-ul ehipamentului inchiriat, costul asigurarii mentenantei fiind inclus în chiria leasingului.

În acest tip de leasing, exista în mod frecvent o clauza de anulare, care da posibilitatea locatarului să renunte la locatie și să restituie echipamentul inainte de expirarea contractului de baza, aceasta fiind o facilitate importanta pentru locatar, deoarece echipamentul poate fi inapoiat, daca se uzeaza moral ca urmare a evolutiei tehnologiei sau daca locatarul nu mai are nevoie de el datorita declinului afacerilor.

Leasingului operațional nu permite transmiterea proprietății bunului către utilizator, operațiunea rezumându-se astfel la o simplă locațiune. După părerea unor autori, această optică este greșită întrucât dreptul de opțiune al utilizatorului este de însăși esența contractului de leasing, indiferent sub ce formă apare acesta, lucru care reiese de altfel și din definiția dată de lege acestui tip de contract. Prin urmare, și în contractul de leasing operațional poate fi prevăzut acest drept. Mai mult, se apreciază că părțile pot să nici nu-l prevadă datorită faptului că ține de esența contractului pe care îl încheie, prin simpla calificare a acestuia ca fiind de leasing, el putând fi exercitat, în condițiile legii. Argumentul rezidă în caracterul de contract numit al contractului de leasing, ceea ce înseamnă că acestuia i se vor aplica normele prevăzute de legea care îl reglementează, ori aceasta, chiar în definiția ce o dă operațiunilor de leasing trimite la dreptul de opțiune al utilizatorului. Natura legală a dreptului de opțiune al utilizatorului rezultă și din prevederile art. 9, lit. d din OG nr. 51/2007 potrivit cărora, locatorul/finanțatorul se obligă să respecte dreptul de opțiune al utilizatorului (indiferent dacă este vorba de un contract de leasing financiar sau operațional)

În ceea ce privește definiția dată de legiuitor, dispozițiile Codului Fiscal care abrogă art. 2, lit. e și f din OG nr. 51/2007 prevăd că este contract de leasing operațional orice contract de leasing încheiat între locator și locatar, care nu îndeplinește condițiile contractului de leasing financiar.

Legea mai precizează că rata de leasing, în cazul leasingului operațional, este compusă din cota de amortizare calculată în conformitate cu actele normative în vigoare și un beneficiu stabilit de părțile contractante, iar calculul și evidențierea amortizării bunului ce constituie obiect al contractului se efectuează în acest caz de către finanțator (art. 2, lit. d și art. 20, lit. c).

În literatura de drept al comerțului internațional, s-a mai arătat că leasingul operațional (denumit și leasing funcțional) cunoaște, la rândul său următoarele forme:

true lease, care este de fapt o veritabilă locațiune, contractul fiind reziliabil și având ca obiect utilaje, mașini și echipamente folosite temporar de către utilizator în activitatea să comercială;

service and maintenance lease, care are ca obiect posibilitatea utilizatorului de a beneficia pe lângă echipamentele oferite de locator (care este și producătorul bunului) și de anumite servicii aferente și asistență tehnică de specialitate;

Leasingul operațional presupune ca în perioada de locatie să se recupereze numai o parte din pretul de export al echipamentului indutrial respectiv, neexistând, de regula, o relatie directa intre pretul platit vânzatorului și chiria perceputa de la utilizator. Leasingul operațional se deosebeste de cel financiar, în primul rând prin faptul ca locatorul (lessor) este un fabricant. La aceasta se adauga faptul ca în timp ce în cazul leasingului financiar locatia realizeaza intreaga valoare a bunului, la leasingul operational bunul este inchiriat pentru o perioada mai scurta decât durata vietii sale economice și deci a amortizarii (non pay-out lease) și de aceea bunul poate fi dat în locatie la mai multi utilizatori, în mod succesiv, iar valoarea reziduala a bunului este la expirarea contractului, inca importanta. în sfârsit, în cazul leasingului operational nu se prevede posibilitatea transmiterii proprietatii bunului catre locatar, operatia analizându-se ca o adevarata locatie (in dreptul S.U.A. se și numeste "true lease"), fiind dealtfel reziliabil. Deci, la finele perioadei de inchiriere, utilizatorul are fie posibilitatea reinnoirii locatiei, fie la restituirea echipamentului catre finantator, care, de asta data, este producatorul sau distribuitorul acelor bunuri.

În leasingul f operațional, termenulde valabilitate a contractului este redus, ratele sunt mai mari, riscurile revin societatii de leasing sau furnizorului. Societatea de leasing raspunde de intretinerea functionarii(reparatii, piese de schimb, asistenta).

3.3. Leasingul mobiliar

Potrivit art. 1 alin 2 din OG nr. 51/2007, operațiunile de leasing pot avea ca obiect„ bunuri mobile de folosință îndelungată, aflate în circuitul civil, cu excepția înregistrărilor pe bandă audio și video, a pieselor de teatru, manuscriselor, brevetelor și a drepturilor de autor”.

Se observă că legea exclude brevetele și drepturile de autor care sunt elemente incorporale ale fondului de comerț, în timp ce în dreptul francez sunt permise contractele de leasing care au ca obiect fondul de comerț, fiind reglementate în mod expres de lege.

Legea prevede că obiect al operațiunilor de leasing îl poate constitui și un bun imobil fără a impune alte condiții ca în cazul bunurilor mobile. Prin urmare, bunurile imobile, atât prin destinația cât și prin natura lor, pot formă obiect al unui contract de leasing.

În România, leasingul imobiliar este reglementat de OG nr. 51/2007 privind operațiunile de leasing și societățile de leasing, OG nr. 88/2007 privind privatizarea societăților comerciale, și de Legea nr. 133/2008 privind stimularea întreprinzătorilor privați pentru înființarea și dezvoltarea întreprinderilor mici și mijlocii ca urmare a eforturilor legiuitorului și executivului de a găsi o modalitate eficientă de privatizare a societăților și companiilor naționale, precum și a Regiilor Autonome.

Dupa natura obiectului tranzactiei distingem:

Leasingul mobiliar se refera la bunurile de investitii cum ar fi echipamente industriale,utilaje de constructii,mijloace de transport ,aparatura de birou.

În relatiile comerciale internationale,un loc important revine leasingului mobiliar,pentru ca se refera la echipamente industrial,oferind garantia folosirii lor pe o perioada mai mare de un an,dand posibilitatea utilizatorului să achizitioneze echipamentul la expirarea termenului de locatie.Leasingul mobiliar reprezinta opțiunea cea mai frecventa inrelatiile comerciale international și din motive financiare,datorita fungibilitatii materialelor și a largei lor utilizari.

Leasingul imobiliar are ca obiectiv cladiri,terenuri și constructii,fie cu destinatie de locuinta,fie cu destinatie comerciala(productie,depozite, birouri).

3.4. Alte tipuri de leasing

3.4.1. Contractul de lease-back

Contractul de lease-back definește acele raporturi juridice prin care proprietarul unor utilaje sau chiar al unei întreprinderi vinde unei societăți de leasing utilajele respective sau întreprinderea, după care le preia cu titlu de închiriere , obținând promisiunea societății de leasing de a i le revinde la expirarea termenului contractului de închiriere. Contractul mai poartă numele de sale and lease-back, datorită specificului acestui procedeu financiar de a vinde un bun pentru a-l reînchiria. În dreptul francez contractul poartă denumirea de cession-baille dacă are ca obiect imobile și leasing-adosse pentru bunurile mobile. După cum se observă, în contractul de lease-back, proprietarul bunurilor întrunește totodată și calitatea de furnizor și utilizator,cea de-a două parte fiind instituția de credit (societatea de leasing).

Scopul încheierii acestui contract este obținerea de fonduri bănești, întrucât, spre deosebire de celelalte operațiuni de leasing prin care se urmărește procurarea de către o întreprindere a unor echipamente de care are nevoie,în cazul operațiunilor de lease-back, întreprinderea are echipamentul respectiv, fiind chiar proprietarul acestora, însă mijloacele financiare lichide nu-i sunt suficiente pentru desfășurarea activității comerciale.

O variantă a contractului de lease-back este leasingul combinat (denumit și lease back furnizor), utilizat în principal în relațiile dintre comercianții francezi. Potrivit convenției de leasing combinat, o întreprindere vinde unei societăți de leasing produsele pe care le-a realizat, iar aceasta din urmă le pune la dispoziție în baza unui contract de leasing întreprinderii producătoare, dându-i totodată posibilitatea să le închirieze la rândul său unor terți în baza unor contracte de locațiune (în fapt, sublocațiune) de drept comun.

Vanzare și leaseback

Contractul de leasing tip “vanzare și leaseback” reprezinta o alternativa la imprumutul ipotecar. În acest fel societatea comerciala poate identifica fonduri suplimentare pentru investitii atractive, pastrandu-si totodata dreptul de utilizare a bunului prin preluarea acestuia în leasing.

Avându-se în vedere particularitatile tehnicii de realizare, leasingul poate fi realizat în varianta lease-back.

Lease-back permite unui industrias sa-si procure mijloacele financiare prin transformarea investitiilor în fonduri disponibile. Spre deosebire de leasing, în cadrul caruia creditorul cumpara bunul de la furnizor spre a-l da cu chirie utilizatorului, exista situatia în care acesta cumpara bunului de la insusi utilizatorul pentru a i-l da imediat acestuia în locatie, cu o promisiune de revânzare în favoarea vânzatorului. Asadar, în aceasta situatie furnizorul și locatarul sunt una și aceeasi persoana; proprietar al bunului, el il vinde societatii financiare, care apoi il lasa tot lui, cu titlu de inchiriere și cu drept de rascumparare, la sfârsitul contractului de locatie. Aceasta operatie de dus-intors a fost denumita lease-back. în cadrul acesteia nu mai sunt trei persoane, ca în cazul operatiei de leasing propriu-zise, ci numai doua: stabilimentul de credit și utilizatorul, acesta din urma jucând în cadrul operatiei dublul rol de vânzator și locatar.

Interesul economic al unei asemenea operatii este creditul pe termen lung: prin vânzarea bunului sau, utilizatorul obtine fondurile necesare, pe care le va restitui esalonat, sub formă de rate ale chiriei, iar la sfârsitul contractului de inchiriere va plati restul din preț și isi va redobândi bunul. Dupa cum se vede, prin aceasta operatie nu se mai urmareste să i se dea intreprinderii utilizatoare un bun de care ar avea nevoie, caci aceasta este deja proprietara acestui bun, ci numai sa-si procure fonduri banesti lichide pe termen lung pe care să le utilizeze, în principiu, dupa cum se crede de cuviinta. Rolul bunului este numai de a servi drept garantie, în sensul ca istitutia creditoare ramâne proprietara acestui bun, atâta timp cât nu si-a recuperat banii pe care i-a dat utilizatorului.

Rolul acestei operatiide lease-back este considerabil; fiind un mijloc de finanțare foarte ingenios și convenabil, el permite unui industrias să obtina capitalul necesar activitatii sale prezente și viitoare, făraca, economiceste, să piarda echipamentul care-i este necesar pentru realizarea comenzilor pe care le are sau este pe cale să le aiba.

Lease-back-ul se utilizeaza mai cu seama în ceea ce priveste imobilele, deoarece în aceasta materie se poate obtine pe aceasta cale credite pe termen lung, lease-back-ul indeplinind în aceasta situatie functia de imprumut ipotecar, intrucât proprietatea dobândita de catre cumparator (finantator) este aproape echivalenta cu dreptul real al unui creditor ipotecar.

În genere insa contractul de lease-back se bucura de mari facilitati fiscale ca, de pilda, exonerarea de orice taxa asupra vânzarii, daca institutia financiara creditoare da bunul imediat cu chirie fostului proprietar.

Din punct de vedere juridic, aceasta operatiune contopeste în substanta să mai multe acte juridice: un contract de vânzare-cumparare incheiat de utilizator-vânzator cu finantatorul-cumparator, un contract de locatie ce intervine intre finantatorul-proprietar al bunului, ca locator, sti utilizator ca locatar; în fine o promisiune unilaterala de vânzare, asumata de catre finantator.

Nu pot fi asimilate contractului de leasing și alte tehnici bazate pe locatiune, precum operatiunea de renting, de time-sharing sau de master-leasing. în toate aceste cazuri închirierea nu este insotita de promisiunea unilaterala de vânzare din partea locatarului și implicit, nici de o cumparare din partea locatorului.

3.4.2. Leasingul internațional

Pâna la intrarea în vigoare a Legii nr. 105/1992, în tara noastra cadrul juridic sub incidenta caruia se afla contractul international de leasing il constituia Legea nr. 1/1971 desi aceasat nu indica în mod expres și nu reglementa toate operatiile ce fac parte din sfera activitatilor de comert exterior, lasând libertate de vointa partilor. Astfel, în literatura de specialitate și legis;atie s-au aratat urmatoarele: ori de câte ori finanțatorul și utilizatorul (si vâzatorul) isi au sediul pe teritorii statale diferite, operatia de leasing are caracter international și se pune problema legii aplicabile. Forma contractului poate fi guvernata de legea locului de incheiere, retinând insa ca, datorita caracterului complex al operatiei, leasingul se incheie în formă scrisa, ceruta ad probationem. Cât priveste fondul și efectele contractului, acesta este supus legii alese de parti în temeiul lui lex voluntatis.

Daca părtile nu au ales legea aplicabila contractului, se confrunta atât în practica judecatoreasca și arbitrala foarte saraca dealtfel, dar mai ales în doctrina, două solutii.

O prima opinie tinde să dezmembreze contractul de leasing internațional în operatiile juridice componente, supunându-le pe fiecare solutiei conflictuale corespunzatoare. O asemenea tehnică este insa improprie să raspunda caracterului complex, dar unitar al contractului de leasing.

O a două soluție intelege să distinga operatiunea principala, care de inchiriere și să extinda legea care o guverneaza intregului contract de leasing, inclusiv vânzarii care o presupune.

Apreciem ca necesitatea asigurarii unui regim unitar pentru intregul contract complex de leasing, dar care să tina seama și de particularitatile acestuia (spre exemplu, faptul ca vânzarea și locatia se incheie la etape diferite, chiar în state diferite și intre parti diferite) impune ca soluție conflictuala subsidiara în tacerea partilor aplicarea legii tarii unde isi are sediul partea cu obligatia caracteristica, respectiv a tarii finantatorului. S-ar da, în acest fel, satisfactie atât principiului ocrotirii creditului, cât și caracteristicii principale a contractului de leasing, ca operatie financiara.

Legea nr. 108/2002 cu privire la raporturile de drept international privat cuprinde norme pentru determinarea legii aplicabile unui raport de drept international privat, deci și contractului international de leasing. În cadrul acestei legi, raporturile de leasing international privat sunt raporturi civile, comerciale, de procedura civila, de munca și alte raporturi de drept privat. Strainii sunt asimilati, în conditiile legii, în drepturi civile cu cetatenii români în tot ceea ce priveste aplicarea legii mai sus amintite. Asimilarea se aplica și în beneficiul persoanelor juridice straine.

Potrivit art.3 din lege, când determinarea legii aplicabile depinde de calificarea ce urmeaza să fie data unei institutii de drept sau unui raport juridic, se ia în considerare calificarea judiciara stabilita de legea româna. Daca legea straina remite la dreptul român, se apliuca legea româna, în afara cazului în care se explica în mod expres altfel.

Legea mentioneaza ca remiterea facuta de legea straina la dreptul altui stat este făraefect. Aplicarea legii straine este independenta de conditia reciprocitatii, în afara cazului în care, anumite legi speciale nu prevad altfel. În cazul în care se cere conditia reciprocitatii de fapt, indeplinirea ei este prezumata pâna la dovada contrara. Dovada se solicita Ministerului Justitiei, care stabileste situatia reala, prin consultare cu Ministerul Afacerilor Externe. Continutul legii straine se stabileste de instanta judecatoreasca prin atestari obisnuite de la organele statului care au edictat-o, prin avizul unui expert sau alt mod adecvat.În cazul imposibilitatii stabilirii continutului legii straine, se aplica legea româna.

Conform art. 5, în cazul în care legea straina apartine unui stat în care coexista mai multe sisteme legislative, dreptul acelui stat determina dispozitiile aplicabile.

Partile pot alege legea aplicabila totalitatii sau numai unei anumite parti a contractului" (capitolul VIII, sectiunea I).

Întelegerea privind alegerea legii aplicabile poate fi modificata prin acordul partilor. Modificarea acordului asupra legii aplicabile, convenita ulterior datei incheierii contractului are ca efect retroactiv, făraa putea totusi să infirme validitatea formei acestuia sau să aduca atingerea drepturilor dobândite intre timp de terti .

Art. 77 precizeaza ca: "in lipsa unei legi alese, contractul este supus legii statului cu care are legaturile cele mai strânse. Potrivit legii, se considera ca exista atare legaturi cu legea statului în care debitorul prestatiei caracteristice are, la data incheierii contractului, dupa caz, domiciliul sau, în lipsa, resedinta ori fondul de comert sau sediul statutar".

Prin prestatia caracteristica, se intelege prestatia partii care, în temeiul unui contract translativ, precum vânzarea sau altele similare intraineaza un bun mobil.

În temeiul unui contract de inchiriere sau altele similare, prestatia caracteristicava fi prestatia care pune la dispozitia unei persoane, pe o durata de timp determinata, folosinta unui bun.

Deci, în lumina Legii nr. 108/2002, contractul international de leasing este supus legii alese de parti în temeiul lui lex voluntatis. în tacerea partilor, ca soluție conflictuala subsidiara, se impune aplicarea legii unde isi are sediul partea cu prestatia caracteristica (legea prestatiei caracteristice).

Cum operatiunea principala a contractului de leasing este inchirierea, extinzând legea care o guverneaza asupra intregului contract – din ratiunile aratate mai sus – rezulta ca se va aplica legea unitatii finantatoare.

România nu este semnatara a Conventiei UNIDROIT asupra leasingului financiar international, incheiata în 1988, la Ottawa. insa prevederile acesteia pot fi aplicate în totalitate sau partial partenerilor care nu apartin statelor semnatare, în masura în care legislatiile interne le permit.

Conform Conventiei internationale UNIDROIT, tranzactiile de leasing pastreaza caracteristicile analizate deja: chiriasul specifica echipamentele și selecteaza oferta făraa se baza pe priceperea și judecata societatii de leasing, echipamentul este cumparat de societate pe baza acordului de leasing care este realizat intre societatea de leasing și beneficiar și plata ratelor se calculeaza ca și cum s-ar lua intr-un cont distinct amortizarea sau o parte substantiala a costului echipamentului.

Beneficiarul are opțiunea de a cumpara echipamentul sau de a reinnoi locatia. Conventia se aplica numai în cazul în care societatea de leasing și beneficiarul isi au sediul în state diferite, iar utilajele urmeaza să fie utilizate exclusiv pentru scopurile personale ale chiriasului, familiei sau gospodariei acestuia (art. 1). Prin cotractul de leasing se poate avea în vedere și eventualitatea unei tranzactii de sub-leasing.

Conform art. 4, clauzele Conventiei se aplica și în cazul în care echipamentul a devenit o anexa sau a fost incorporat în alt tip de contract. În ceea ce priveste drepturile și obligatiile partilor, Conventia stabileste – pentru cazul în care partile au incuviintat scris în acord – ca în situatie de bancruta, drepturile reale ale beneficiarului privind echipamentul urmeaza să fie validate impotriva societatii de leasing.

În cazul neindeplinirii de catre beneficiar a unei obligastii substantiale, furnizorul poate pune capa t contractului de leasing și apoi să reintre în posesia echipamentului și să acopere pierderile ca și când chiriasul n-ar fi indeplinit obligatiile în concordanta cu contractul de leasing.

Beneficiarul va suporta daunele, calculate asa cum se prevede în contract.

În cazul în care utilizatorul pune capat contractului de leasing, el nu va putea să ceara grabirea platii chiriilor viitoare, dar acestea ar putea fi luate în contul unor daune. Oricum, partile pot să deroge sau să varieze efectele acestei prevederi.

Cel ce inchiriaza nu poate cere grabirea platirii chiriei sau isi exercita dreptul de a pune capat contractului în conformitate cu paragraful 2, în cazul în care i-a dat chiriasului o ocazie rezonabila de a-si indeplini obligatiile.

Potrivit dispozitiilor finale Conventia UNIDROIT este deschisa accesului oricarui stat care nu este semnatar.

3.4. 3. Leasingul direct și leasingul indirect

Lesingul direct (leasingul furnizor)se realizeaza prin incheierea contractului de leasing intre producator și utilizatorul bunului ce face obiectul acestui contract,finantarea fiind asigurata de catre furnizor.Aceasta formă de leasing contribuie la promovarea vanzarilor și cresterea competitivitat producatorilor,prin relatiile directe cu clientii lor.

Leasingul direct oferă chiriașului dreptul de folosire a unui bun, în timp ce cel care dă cu chirie este producătorul bunului care-și reține dreptul de proprietate asupra bunului. La rândul său cel care dă cu chirie primește plățile de chirie contractate de la chiriaș ca remunerație pentru utilizarea bunului. În mod frecvent, leasingul direct conține clauze care impun celui care dă cu chirie să asigure service-ul de întreținere; un astfel de angajament se numeste service lease. Cel care dă cu chirie poate, de asemenea să ajute în finanțarea parțială, dacă este necesar a chiriașului.

O altă trăsătură distinctă a leasingului direct este clauza anulării , care permite chiriașului să anuleze chiria înainte de expirarea termenului de închiriere. Această clauză este importantă pentru chiriaș deoarece înseamnă că el poate returna echipamentul dacă acesta se uzează moral prin dezvoltarea tehnologică sau dacă nu mai este necesar să fie prelungit contractul din cauza declinului în afaceri a chiriașului. De asemenea., în mod frecvent, acest tip de leasing nu permite amortizarea integrală; cu alte cuvinte plățile prevăzute prin contractul de leasing nu sunt suficiente pentru acoperirea în întregime a costului echipamentului (bunului). Cu toate acestea contractul de leasing este încheiat pe o perioadă semificativ mai scurtă decât viața economică a bunului închiriat și cel care dă cu chirie se așteaptă să acopere în întregime costurile cu investiția prin plăți ulterioare la alți chiriași sau prin vânzarea echipamentului ce a fost anterior închiriat.

Utilizatorul poate suferi însă și de unele dezavantaje ale leasingului direct. În schimb, furnizorii sunt preocupați cu valorificarea unui număr cât mai mare de produse, și din acest motiv preferă nu leasingul financiar care cuprinde și o opțiune de cumpărare ci, leasingul operațional, iar în cadrul acestuia pe tipul reînnoibil (leasingul revolving), prin care încearcă să atragă clientul pe o perioadă cât mai lungă. În ceea ce privește condițiile de plată ale contractului de leasing, intervenția cumpărătorului este aici mai mult redusă decât în cazul încheierii contractului cu o societate de leasing independentă.

Leasingul indirect presupune existenta unor societati specializate de leasing ,care preiau functia de creditare ,de prestare de servicii și de asumare a riscurilor ce decurg din aceste operatiuni.Aceste societati nu sunt nici producatori nici constructori.

În leasingul indirect participă trei părți principale: furnizorul, finanțatorul – care este aici independent de furnizor, și poate fi societate de leasing independentă sau filială a unei societăți bancare – și utilizatorul. Pentru acest tip indirect, exemplul tipic este leasingul financiar.

Scopul firmei de leasing sau finanțatorului în cazul unui leasing indirect este bineînțeles obținerea unui profit din această operațiune de finanțare. Scopul furnizorului este și în acest caz, stimularea valorificărilor, a cărei succes nefiind însă în acest caz atât de intens influențat de către furnizor ca în cazul coincidenței persoanei sale cu cea a finanțatorului.

Pentru utilizator, avantajele și dezavantajele leasingului indirect sunt exact opuse cu cele ale leasingului direct: prin acest tip, utilizatorul nu este legat de producător, putând alege mai liber, în conformitate cu exigentele sale.

3.4.4. Leasingul bunurilor de capital și a celor de consum

Leasingul bunurilor de consum, reprezintă operațiunea în care o persoană fizică încheie o operațiune de leasing, având drept obiect un anumit bun de consum de lungă durată, scopul afacerii fiind satisfacerea nevoilor proprii, personale ale acestei persoane.

Leasingul bunurilor de capital, reprezintă operatiunea în care cineva ca de exemplu o societate sau un întreprinzător particular, încheie tranzacția de leasing cu scopul utilizării bunului în scop economic.

Bunurile de capital pot fi împărțite în două importante clase: bunuri mobile și bunuri imobile. În categoria bunurilor mobile, segmentele reprezentative sunt constituite de domeniul automobilelor, al utilajelor și al echipamentelor de productie, respectiv domeniul tehnicii de calcul și al telecomunicatiilor.

Bunurile de leasing preferate sunt automobilele datorită valorificării cu ușurință și posibiltății de calculare a pretului secundar de piață al acestora, acestea îndeplinesc rolul de garanție într-o măsură satisfăcătoare. Riscul specific al automobilelor, care privește pe utilizatori, este că deoarece aceste mijloace nu participă la producție, ele nu aduc venituri suplimentare, din care s-ar putea suporta ratele de leasing.

Mijloacele și utilajele de producție au șanse de valorificare mai reduse și din acest motiv finanțatorii cer frecvent și alte garanții. Dezvoltarea pieței secundare a mijloacelor tehnice de calcul și ale telecomunicațiilor este apropiată de cea a automobilelor, astfel aceste mijloace sunt considerate garanții bune.

Imobilizările se diferențiază esențial de celelalte bunuri de capital prin faptul că perioada contractuală a operațiunilor de leasing imobiliar are o durata mult mai lungă. Totuși acestă perioadă mai îndelungată ascunde și riscuri mai mari, pentru ambele părți din contractul de leasing deoarece în cei 10-15 ani până la scadență, poate apare incapacitatea de plată a utilizatorului sau chiar a finanțatorului cu o probabilitate mai mare, ca dealtfel și scumpirea refinanțării și concomitent a leasingului, sau tulburarea ori năruirea pieței secundare a bunului de leasing.

Leasingul de bunuri imobile rămâne totuși o alternativă deosebit de competitivă în comparație cu achiziționarea din resurse proprii, sau apelarea la credit.

Bunul imobiliar poate fi privit ca o garanție esențială de bună calitate, deoarece se poate spune că își menține mai bine valoarea reală decât celelalte bunuri de capital, nu poate fi apropiat, iar probabilitatea de a se nimici este nulă. De exemplu în Germania, datorită unei durate de amortizare mare, perioada contractelor de leasing financiar nu coincide cu durata de amortizare a bunului imobiliar de leasing, și astfel dreptul de proprietate se obține numai prin plata unei valori reziduale de către utilizator, iar din acest motiv și practicarea operațiunilor de tip operațional este deosebit de răspândită.

3.4.5. Leasingul cu amortizare totală și leasingul cu amortizare parțială

Operațiunea de leasing, în cursul derulării căreia, până la sfârșitul perioadei contractuale, valoarea contabilă a bunului de leasing se reduce la zero sau la 10-20% a valorii inițiale, se numește leasing cu amortizare totală. Un exemplu de leasing cu amortizare totală este cel financiar. În cazul acesta, firma de leasing își recuperează toată cheltuială efectuată – obținând în același timp desigur și profitul corespunzător – într-o singură tranzacție.

În cazul leasingului cu amortizare parțială, valoarea contabilă a bunului de leasing se micșorează doar cu 30-60% cu ocazia unei singure tranzacții. Un exemplu de leasing cu amortizare parțială este cel operațional. În acestă situație cheltuielile finanțatorului se recuperează fie prin mai multe operațiuni de leasing încheiate, fie prin revalorificarea (vânzarea) bunului după expirarea primului contract.

Concluzii

Țara noastră tinde spre o economie de piață funcțională, în acest context leasingul poate fi un adevărat motor de încurajare a investițiilor și de crestere economică sănătoasă, dinamizând activitatea economică greoaie de la noi din țară.

Principalele motive în vederea semnării unui contract de leasing pot fi:

1. Prin leasing se economiseste capitalul lichid;

2. Prin leasing se rezolva problemele de finanțare;

3. Leasingul promoveaza rationalitatea;

4. Prin leasing se detin avantaje în ceea ce priveste impozitul

5. Prin leasing se pot planifica riguros cheltuielile viitoare;

6. Rationalizarea activitatii prin specializare;

7. Alte avantaje deosebite ale operatiunii de finanțare.

În formă să moderna, leasingul reprezinta o tehnică de introducere a tehnologiei de vârf, făraca utilizatorul să suporte uzura morala a echipamentului, iar lease-back-ul ramâne o tehnică de creditare pe termen lung.

Din punctual meu de vedere, leasingul se va remarca în viitor printr-o dezvoltare serioasă.în România. Scopurile și avantajele utilizării lui sunt bine cunoscute deja, conducătorii întreprinderilor dispunând de o oarecare experiență în domeniu în ceea ce privește modul și posibilitățile de utilizare a acestuia și ca urmare cu ocazia deciziilor de investiții se ia în considerare și această din urmă alternativă.

În ceea ce privește oferta de pe piața leasingului și acesta s-a dezvoltat și se dezvoltă în continuare. Societățile de leasing, din punct de vedere al cunoștințelor profesionale și al puterii de capital, s-au întărit, clienții reușind să găseasca parteneri pentru orice tip de leasing dorit, putând să se aștepte la un conținut și la clauze ale contractelor cât mai cristalizate. Adică, sub leasing se înțelege peste tot același lucru și ca urmare între diferitele oferte, comparațiile se pot efectua mult mai ușor. Dar ritmul dorit al dezvoltării este stânjenit de lipsa unei legislatii clare, modificările frecvente fac aproape imposibile efectuarea de previziuni cu ocazia acestor opearții.

Potențialul de creștere al industriei leasingului este însă foarte mare, chiar dacă este o industrie la începuturile ei.

Operatiunile de leasing sprijina atat persoanele juridice cat și fizice în procurarea unor bunuri necesare făraa bloca resursele financiare pe termen lung, precum și orientarea resurselor spre alte investitii care să ajute la dezvoltarea lor.

Progresul tehnic al erei noastre în viața economică, socială și culturală a societății moderne, reclamă permanent înlocuirea bunurilor mobile și imobile. Pentru procurarea acestora și finantare, leasingul se dovedește un instrument deosebit de util și eficient.

Datorită progresului tehnic contemporan, în special mijloacele de producție sunt depășite frecvent în numai câțiva ani. Afacerile de leasing, prin contractele de tipuri moderne, asigură facilități importante întreprinderilor de a menține mijloacele lor de producție la un nivel modern și eficient, deoarece obiectul de leasing, ajuns la un oarecare grad de amortizare, poate fi restituit sau valorificat pe alte căi și din utilizatorul de leasing se pot lua noi decizii investiționale.

În prezent, leasingul se bucură și în țara noastră de aprecieri atât în rândul oamenilor de afaceri, cât și în rândul persoanelor simple care doresc să-și procure bunuri mobile și imobile sub formă de obiecte de leasing. Din acest motiv a crescut volumul afacerilor de leasing cu automobile și computere achiziționate de oameni prin intermediul contractelor de leasing. În ultima perioada s-au înființat tot mai multe societăți cu profil de afaceri de leasing,iar instrumentul de investiții și finanțare s-a extins în întreaga țără.

Leasingul, în sine, nu este numai un instrument de finanțare, ci și unul de investiții, ceea ce însemnă că durata lui de acționare va trebui să fie mai îndelungată. Dacă ne gândim la leasingul de bunuri imobile și la cel de bunuri mobile, privind dezvoltarea industrială și tehnologică, atunci putem spune că perfecționarea și existența duratei de contractare prin leasing va reprezenta și în țara noastră noi orizonturi de progres și evoluție. Un aspect pozitiv din cauza uzurii morale avansate a mijloacelor tehnologice, îl poate avea și obținerea unor aprobări excepționale pentru amortizarea rapidă a unor categorii de obiecte de leasing, care ar imbunătăți proporția de acoperire între durata contractului de leasing și durata convențională tehnică de amortizare a obiectelor de leasing.

Leasingul reprezintă cea mai buna alegere pentru societățile comerciale care nu dispun de posibilități financiare și care doresc să-și procure utilaje și echipamente.

Tehnica de finanțare prin leasing presupune un risc ridicat, dar este accesibila și agenților economici care nu pot obține credite la bănci. Interesul practic al leasingului este de a asigura finanțarea întegrală, prin fondurile împrumutate, a unui proiect de investiție , fară a necesita din partea beneficiarului constituirea de măsuri asiguratorii.

Leasingul, ca formă de finanțare are următoarele avantaje:

Obținerea bunului dorit de către utilizator,

Valoarea ratelor, ca și celelalte cheltuieli aferente ratelor, dobânzilor, comisioanelor, la persoanele juridice, sunt înregistrate pe cheltuială, neafectându-i utilizatorului eventualele fonduri de investiții,

În cazul mașinilor , utilajelor, utilizatorul le folosește numai atât timp cât are nevoie și nu este supus riscului uzurii morale, întrucât acesta nu este proprietar,

Utilizatorul elimina costul mare al achiziționării acestora, evitând riscul ca produsele realizate cu aceste masini să nu fie solicitate pe piață în viitorul apropiat sau mai indepărtat,

Dacă utilizatorul doreste să devină proprietar, beneficiază de un rabat, datorită scăderii prețului de vânzare al utilajului în perioada următoare,

Permite utilizatorului pătrunderea pe noi piețe, cu produsele rezultate în urma achiziționării de utilaje în sistem leasing, în condiții de competitivitate cu alți concurenți,

Scutirea de taxe vamale pe durata contractului de leasing,

Utilizatorul beneficiază imediat de rezultatele exploatării bunurilor,

De regulă, costurile sunt mai mici decât veniturile.

Leasingul poate conduce la riscul pierderii tuturor drepturilor de proprietate în cazul în care nu se respectă contractul de către chiriaș sau locator.

Pentru a putea promova leasingul, în România, se au în vedere :

existența unui mediu care să favorizeze cererea pentru obiective aferente leasingului,

constituirea unui cadru legislativ, astfel încât leasingul să poată deveni o operațiune fiabilă, eficientă pentru toți partenerii de afaceri interesați în această formă de fianațare a imobilizărilor.

Cadrul legal care ar trebui creat pentru operațiunile de leasing reprezintă un factor favorabil dezvoltării tranzacțiilor, în sensul că toate bunurile imobilizate achiziționate din import și care nu se fabrică în țară, să fie scutite de taxe vamale și TVA, chiar dacă acestea sunt cumpărate la valoarea reziduală.

Bibliografie

M.Andreica și colaboratorii – Decizia de finanțare în leasing,Ed.Cibernetica,2003

Roxana-Daniela Paun, Dreptul afacerilor, editia III, editura Fundatiei Romania de maine,

2011.

Paul Halpern – Finante Manageriale, Ed. Economica, Bucuresti 2008

M.Achim, Leasing – o afacere de succes, Ed,Economica,Bucuresti,2005

T.Molico,E.Wunder,Lesing-ul ca instrument modern de investitii și finantare, Ed.CECCAR,Bucuresti,2003

Victor Dragota – Management financiar, Ed. Economica, Bucuresti 2003

Codul Fiscal din 22.12.2003 publicat în M.O. nr.927/23.12.2003 aprobat prin Legea nr.571/22.12.2003 publicata în M.O. nr.927/23.12.2003

O. Capatina- "Aspecte noi in Revista de drept comercial"

Dorin Clocotici, Gheorghe Gheorghiu- Operațiuni de leasing-Ed. Lumina Lex

Revista Tribuna Economica,nr.20,18 mai 2005 ,nr.17,26 aprilie 2006

Convenția UNIDROIT, asupra leasingului financiar internațional

G. Tița-Nicolescu, Regimul juridic al operațiunilor de leasing, Ed. All Beck, București, 2008

M.Andreica, Leasing-ul – cale de finanțare a IMM-urilor, Ed. Crimm, Bucuresti,1997

John Simpson- "Business Terms-Chamber Commercial Reference "

D. Clocotici, Gh. Gheorghiu, Operațiunile de leasing, ediția a II-a, Ed. Lumina Lex, București, 2000

Stuart Bruchey-,,Enterprise", Ed.Harvard Universiti

Smaranda Angheni, Magda Volonciu, Camelia Stoica, Drept commercial, Editura Oscar Print, Bucuresti, 2002

G. Tița- Nicolescu, Regimul juridic al operașiunilor de leasing, Ed. All Beck, București, 2003

Victor Dragota – Management financiar, Ed. Economica, Bucuresti 2008

Sergiu Popovici, Contractul de leasing, Editura Universul Juridic 2010

Av. Eduard Dragomir, Cons. Jur. Georgiana Ciobotea , Contractul de leasing, Editura Nomina Lex.2009

Molico Tatiana , Wunder Eugen –„Leasingul, un instrument modern de investitie si finantare”, Editura CECCAR, 2003

Ana Stoian –„Contabilitate si gestiune fiscala”, Editura Margaritar 2002

Ion Bogdan –„Management Financiar”, Editura Universitara, Bucuresti 2004

Graham Bamock, R. E. Darter și E van Davis- Dictionary of economics

Constantinescu, Cornel Coca , Leasing financiar. Realitate si perspectivă, ed. Economică, 2010

Gabriel Tita – Nicolescu, Leasing, Ed. C.H.Beck,2006

Bibliografie

M.Andreica și colaboratorii – Decizia de finanțare în leasing,Ed.Cibernetica,2003

Roxana-Daniela Paun, Dreptul afacerilor, editia III, editura Fundatiei Romania de maine,

2011.

Paul Halpern – Finante Manageriale, Ed. Economica, Bucuresti 2008

M.Achim, Leasing – o afacere de succes, Ed,Economica,Bucuresti,2005

T.Molico,E.Wunder,Lesing-ul ca instrument modern de investitii și finantare, Ed.CECCAR,Bucuresti,2003

Victor Dragota – Management financiar, Ed. Economica, Bucuresti 2003

Codul Fiscal din 22.12.2003 publicat în M.O. nr.927/23.12.2003 aprobat prin Legea nr.571/22.12.2003 publicata în M.O. nr.927/23.12.2003

O. Capatina- "Aspecte noi in Revista de drept comercial"

Dorin Clocotici, Gheorghe Gheorghiu- Operațiuni de leasing-Ed. Lumina Lex

Revista Tribuna Economica,nr.20,18 mai 2005 ,nr.17,26 aprilie 2006

Convenția UNIDROIT, asupra leasingului financiar internațional

G. Tița-Nicolescu, Regimul juridic al operațiunilor de leasing, Ed. All Beck, București, 2008

M.Andreica, Leasing-ul – cale de finanțare a IMM-urilor, Ed. Crimm, Bucuresti,1997

John Simpson- "Business Terms-Chamber Commercial Reference "

D. Clocotici, Gh. Gheorghiu, Operațiunile de leasing, ediția a II-a, Ed. Lumina Lex, București, 2000

Stuart Bruchey-,,Enterprise", Ed.Harvard Universiti

Smaranda Angheni, Magda Volonciu, Camelia Stoica, Drept commercial, Editura Oscar Print, Bucuresti, 2002

G. Tița- Nicolescu, Regimul juridic al operașiunilor de leasing, Ed. All Beck, București, 2003

Victor Dragota – Management financiar, Ed. Economica, Bucuresti 2008

Sergiu Popovici, Contractul de leasing, Editura Universul Juridic 2010

Av. Eduard Dragomir, Cons. Jur. Georgiana Ciobotea , Contractul de leasing, Editura Nomina Lex.2009

Molico Tatiana , Wunder Eugen –„Leasingul, un instrument modern de investitie si finantare”, Editura CECCAR, 2003

Ana Stoian –„Contabilitate si gestiune fiscala”, Editura Margaritar 2002

Ion Bogdan –„Management Financiar”, Editura Universitara, Bucuresti 2004

Graham Bamock, R. E. Darter și E van Davis- Dictionary of economics

Constantinescu, Cornel Coca , Leasing financiar. Realitate si perspectivă, ed. Economică, 2010

Gabriel Tita – Nicolescu, Leasing, Ed. C.H.Beck,2006