Contractul de Donatie In Noul Cod Civil

=== 5e38a26f963e3281816873bf05cf1f0aff0ae668_312528_1 ===

Argument

Ca temă a lucrării de licență am ales să discut despre contractul de donație. Am ales această temă, având în vedere faptul că, în anul 2011, în România a intrat în vigoare un nou Cod civil. Prin intermediul acestuia, s-au adus o serie de modificări în privința reglementării legale a contractului de donație. Având în vedere aceste modificări, consider că este important să prezint contractul de donație, pentru a vedea care sunt aceste modificări și a sublinia importanța acestora. De asemenea, contractul de donație este des întâlnit în practică, existând numeroase persoane care donează diverse bunuri. De regulă, donațiile intervin între membrii unei familii, însă în mod excepțional donațiile pot interveni și între persoane nu există o astfel de legătură. Prin intermediul unei donații, cel care donează urmărește să îi acorde un anumit beneficiu celui care primește donația. Donația este un act juridic sui-generis, caracterizat astfel în special, prin inegalitatea dintre prestațiile părților. Deși se acceptă unanim că donația este un contract, Codul civil o reglementează ca liberalitate, alături de testament, și nu în titlul rezervat diferitelor contracte speciale. Tocmai din această cauză, anumiți autori au ales să trateze problema donației în cadrul liberalităților, iar nu în cadrul contractelor speciale. Deși prin intermediul Codului civil intrat în vigoare în cursul anului 2011 s-au rezolvat o mare parte din dilemele existente sub imperiul vechii reglementări, așa cum vom observa pe parcursul acestei lucrări, atât în cadrul literaturii juridice de specialitate, cât și în cadrul practicii judiciare, încă există o serie de probleme discutabile, care sunt interpretatea într-o manieră diferită, de la caz la caz. Ca regulă, pri intermediul contractul de donație, donatorul își manifestă intenția liberală prin care își micșorează propriul patrimoniu, fără a urmări să primească ceva în schimb. Cu toate acestea, vom observa că, deși de regulă prin intermediul contractului de donație, donatarul nu își asumă o contraprestație față de donator, există totuși o specie a donației, respectiv donația cu sarcini, în cazul căreia donatarul își asumă o anumită contraprestație. Așadar, pe parcursul prezentei lucrări voi face o analiză a contractului de donație, prin prisma reglementării existente în noul Cod civil. Având în vedere tipicul aceste lucrări, nu vom regăsi în cuprinsul ei o analiză exhaustivă a problemelor legate de contractul de donație, ci doar o analiză de principiu.

CAPITOLUL I.

ASPECTE INTRODUCTIVE

1. Noțiune

Potrivit art. 985 Cod Civil, „donația este un contract solemn prin care o parte, numită donator, cu intenție liberală își micșorează irevocabil patrimoniul său în favoarea celeilalte părți, numită donatar, fără a urmări de la aceasta o contraprestație”. Această definiție oferită de legiuitor este clară și concisă. În literatura de specialitate anterioară intrării în vigoare a noului Cod civil, contractul de donație este definit ca fiind un contract solemn, unilateral și cu titlu gratuit prin care una dintre părți, numită donator, cu intenție liberală își micșorează în mod actual și irevocabil patrimoniul său cu un drept (real sau de creanță), mărind patrimoniul celeilalte părți, numită donatar, cu același drept, fără a urmări să primească ceva în schimb. După intrarea în vigoare a actualului Cod penal, în literatura de specialitate autorii au încercat să ofere definiții ale contractului de donație. Potrivit unei astfel de definiții, donația reprezintă acel act juridic care este în principiu irevocabil, prin intermediul căruia o persoană, numită donator, transmite inter vivos, cu titlu gratuit, sau cu titlu gratuit însă cu cu instituirea unei sarcini, unei alte persoane, numită donatar, dreptul de proprietate asupra unui bun sau un dezmembrământ al dreptului de proprietate ori orice alt drept. O precizare se impune a fi făcută cu privire la contractul de donație Aceasta constăă în aceea că, contractul de donație, deși este un contract translativ de proprietate, nu este inclus după intrarea în vigoare a noului Cod civil, în categoria contractelor speciale, prevăzute prin Titlul IX, ci, donația, fiind o liberalitate, legiuitorul a preferat ca acest tip de contract să fie reglementat în Titlul III („Liberalitățile”). Din conținutul definiției legale, rezultă faptul că donația este o liberalitate, astfel cum aceasta este definită prin art. 984 C. civ., respectiv, aceasta fiind „un act juridic prin care o persoană dispune cu titlu gratuit de bunurile sale, în tot sau în parte, în favoarea unei alte persoane”. Nu se pot face liberalități, decât prin donație sau prin legat cuprins în testament. Ceea ce caracterizează donația este elementul animus donandi, adică faptul că, transmiterea de către donator a dreptului asupra bunului către donatar, se face cu intenția de a-1 gratifica pe donatar, deci fără a primi ceva în schimb. În practică, s-a decis că în analiza cauzei în materie de donație este necesar a se stabili scopul său, motivul care a fost determinant pentru voința dispunătorului în acest sens. Cauza în cazul contractului de donație cuprinde așadar, în primul rând, voința de a dărui, animus donandi, și apoi motivul care a determinat pe dispunător să facă liberalitatea, fără însă ca aceste elemente să poată fi separate și examinate apoi izolat, ele formând un tot. În speță, din probatoriul administrat a rezultat că actul de donație a fost făcut, după instaurarea puterii comuniste, nu cu intenția de a gratifica statul român, ci pentru schimbarea statutului social avut și dobândirea unui nou statut agreat de noua ordine socială. Ca atare, în mod corect s-a reținut că actul de donație nu a avut la baza animus donandi, care trebuie să constituie cauza juridica a liberalității realizate, ci s-a urmărit finalitatea arătată, constatându-se în cauza incidenta dispozițiilor codului civil. În consecință, în lipsa intenției reale de a gratifica statul comunist, contractul de donație nu are o cauză licita și este sancționat cu nulitatea. Donația – ca varietate a contractelor cu titlu gratuit – reprezintă o liberalitate, deoarece are ca efect micșorarea patrimoniului donatorului cu bunul donat, spre deosebire de contractele dezinteresate (de exemplu, comodatul, mandatul cu titlu gratuit sau depozitul cu titlu gratuit etc.), prin care nu se micșorează patrimoniul celui care procură altuia un folos, motiv pentru care acestea din urmă nu sunt supuse regulilor de fond și forma prevăzute pentru donații.

2. Caracterele juridice ale contractului de donație

Din definiția legală, precum și din definițiie doctrinare oferite contractului de donațiese desprind caracterele juridice ale acestui contract. În literatura juridică se vorbește despre o serie de caractere juridice ale acestui contract, precum: solemnitatea, caracterul gratuit, caracterul de contract unilateral, irevocabilitatea caracterul translativ de proprietate. Așa cum vom vedea în continuare, la o analiză atentă, se pot desprinde chiar mai multe caractere juridice ale contractului de donație.

Contract cu titlu gratuit

Potrivit acestui caracter, donația este un contract prin care un bun se transmite fără plată de la o persoană numită donator la o altă persoană numită donatar. Totuși, contractul de donație poate avea caracter oneros, în cazul donației cu sarcini, caz în care, caracterul oneros al donației operează numai în limitele valorii sarcinii. Într-o atare ipoteză, după cum vom remarca, donația nu mai este unilaterală, ci, implicând obligații ambelor părți, în limitele sarcinii, donația devine sinalagmatică. Prin intermediul contractului de donație se realizează un transfer al unor drepturi, reale sau de creanță, din patrimoniul donatorului cu titlu gratuit, adică fără echivalent.

Donația este o liberalitate

Contractul de donație reprezintă o liberalitate, întrucât, prin efectul acesteia, are loc o micșorare a patrimoniului donatorului cu bunul donat și mărirea patrimoniului donatarului. Prin intermediul acestui caracter, contractul de donație se deosebețte de contractele dezinteresate (comodatul, mandatul cu titlu gratuit sau depozitul cu titlu gratuit etc.), prin care nu se micșorează patrimoniul celui care procură altuia un folos, motiv pentru care acestea din urmă nu sunt supuse regulilor de fond și forma prevăzute pentru donații.

Contractul de donație este un contract solemn

Pentru încheierea valabilă a contractului de donație este necesară forma autentică a acestuia. Așadar, contractul de donație reprezintă o excepție de la principiul consensualismului. Acest fapt reiese fără niciun fel de dubiu din dispozițiile art. 1011 alin. (1) Cod civil, potrivit căruia „ Donația se încheie prin înscris autentic, sub sancțiunea nulității absolute”. Rațiunea acestei opțiuni a legiuitorului rezidă în preocuparea de protejare a voinței donatorului împotriva oricăror vicii de consimțământ, având în vedere că donatorul își micșorează ireversibil patrimoniul cu bunul donat și fără obținerea unui echivalent. Spre deosebire de Codul civil anterior, în prezent sancțiunea nulității absolute este prevăzută în mod expres de Codul civil. Prin excepție, nu este necesar înscrisul autentic pentru valabilitatea contractului, în cazul donațiilor indirecte, a celor deghizate și în cazul darurilor manuale. Referitor la bunurile ce pot face obiectul darului manual, stabilește o limită de a dispune de acestea prin dar manual, fiind vorba despre bunurile mobile corporale cu o valoare de până la 25.000 lei, numai acestea putând forma valabil obiectul darului manual. Pentru bunurile mobile corporale cu valoare mai mare de 25.000 lei este necesar înscrisul autentic pentru donarea valabilă a acestora. Prin intermediul dispozițiilor art. 1.014 C. civ., se instituie obligativitatea formei autentice și în ipoteza promisiunii de donație. Totodată, cerința îndeplinirii formei autentice se impune și în privința ofertei de donație, cât și acceptarea acesteia.

Donația este un contract translativ de proprietate

Ceea ce caracterizează donația este faptul că transmiterea proprietății bunului donat de către donator se face animus donandi, adică cu intenția de a gratifica pe donatar. Ca și în cazul contractului de vânzare sau de schimb, în momentul încheierii contractului de donație operează transmiterea dreptului de proprietate în patrimoniul donatarului. Așa cum se subliniază în literatura de specialitate, caracterul translativ al contractului de donație ține doar de natura acestuia, iar nu de esența sa, contractul fiind valabil și în situația în care se transmite un alt drept (un alt drept real sau un drept de creanță). O excepție importantă de la caracterul translativ de proprietate a contractului de donație și specifică acestuia este cuprinsă în art. 1016 Cod civil, intitulat ”Întoarcerea convențională”. Potrivit articolului menționat, contractul de donație poate să prevadă întoarcerea bunurilor dăruite, fie pentru cazul când donatarul ar predeceda donatorului, fie pentru cazul când atât donatarul cât și descendenții săi ar predeceda donatorului. În acest caz, transferul dreptului de proprietate asupra bunurilor donate este afectat de condiția rezolutorie a predecesului donatarului sau a predecesului acestuia și a descendenților lui. Pendente conditione, bunurile donate trec pur și simplu în patrimoniul donatarului, care devine proprietar sub condiție rezolutorie. La îndeplinirea condiției (evenimente conditione) dreptul donat se desființează în patrimoniul donatarului cu efect retroactiv de la data încheierii contractului de donație, și bunul donat se reîntoarce în patrimoniul donatorului liber de orice sarcini. În ceea ce privește, soarta actelor juridice încheiate de donatar cu privire la bunul donat, considerăm ca acestea se vor desființa retroactiv la îndeplinirea condiției, având în vedere că terții dobânditori în aceste condiții sunt de rea-credința, suportând riscul contractului, întrucât au cunoștință despre contractul de donație, având în vedere că potrivit prevederilor art. 1012 Cod civil, contractul de donație va fi obligatoriu înscris în registrul național notarial, ținut în format electronic. Pe de altă parte, dacă donația are ca obiect bunuri supuse unor formalități de publicitate, atât dreptul donatarului cât și dreptul de întoarcere sunt supuse acestor formalități, potrivit prevederilor art. 1016 Cod civil.

Deși, în principiu, în cazul contractului de donație, transferul dreptului de proprietate are loc, din momentul încheierii contractului, este posibil ca, părțile să amâne transferul proprietății asupra bunului donat la un alt moment.

Donația este un contract unilateral

Donația este un contract unilateral, care, în principiu, dă naștere la obligații doar în sarcina uneia dintre părți, și anume dă naștere la obligații doar în sarcina donatorului. Așadar, în principiu, nu putem discuta despre obligații reciproce și interdependente, ca în cazul contractelor sinalagmatice. Totuși, prin excepție, în cazul donației cu sarcină, se poate suține că donația devine un contract sinalgmatic, în limita sarcinii stabilite de donator către donatar.

Contractul de donație este, în principiu, irevocabil

Această trăsătură semnifică faptul că, donatorul, după încheierea contractului de donație, nu mai poate reveni asupra manifestării sale de voință, iar revocarea donației, nu poate interveni decât în cazurile prevăzute de lege. Acest caracter al contractului de donație se impune în considerarea faptului că, a permite revocarea să aibă loc oricând la inițiativa exclusivă a donatorului, înseamnă a-1 determina pe donatar să se afle într-o permanentă incertitudine. Așa cum vom vedea pe parcursul acestei lucrări, de la caracterul irevocabil al contractului de donație există anumite excepții.

3. Interpretarea contractului de donație

După cum se poate constata din economia dispozițiilor noului Cod civil privitoare la liberalități și contractul de donație, acesta nu conține dispoziții legale exprese privitoare la interpretarea contractului de donație. în consecință, vor deveni incidente și în materia interpretării contractului de donație, regulile generale de interpretare a contractului prevăzute prin art. 1.266-1.269 C. civ.

În materia contractului de donație, pe lângă regulile generale de interpretare a contractului, interpretarea se impune în situația în care nu există certitudinea că părțile au încheiat un contract de donație, interpretarea, fiind, așadar, necesară, pentru calificarea contractului (donație sau alt tip de contract, de exemplu, contract de întreținere, contract de locațiune etc).

Dacă nu există certitudinea că părțile au încheiat un contract de donație, ci un contract cu titlu oneros, interpretarea se face după regulile care guvernează actele cu titlu oneros.

De asemenea, după cum s-a afirmat în literatura de specialitate, anterioară intrării în vigoare a noului Cod civil, nici premiile sau cadourile ori recompensele oferite (în scopuri publicitare) de un comerciant (profesionist, în accepțiunea noului Cod civil) clienților nu constituie donații, nefiind făcute animus donandi, întrucât, în activitatea sa profesională, comerciantul (profesionistul) nu poate fi generos. Nici operele de binefacere nu urmează regulile prevăzute pentru donații.

CAPITOLUL II.

CONDIȚIILE DE VALABILITATE ALE

CONTRACTULUI DE DONAȚIE

Fiind, în esență, un contract, donația trebuie să îndeplinească toate condițiile de fond prevăzute pentru validitatea oricărui contract, prin art. 1.179 C. civ., precum și condițiile de formă, prevăzute, de asemenea, expres prin dispozițiile Codului civil.

Dar, în afara acestor condiții de validitate ale contractului de donație, noul Cod civil, prin art. 993 instituie drept condiție de validitate a contractului de donație, interdicția substituțiilor fideicomisare, decât în cazurile prevăzute de lege, cazuri în care aceste substituții vor produce efecte juridice.

De asemenea, tot în categoria condițiilor de validitate a contractului de donație se include și interdicția ca donația să cuprindă clauze incompatibile cu principiul irevocabilității donațiilor, astfel cum acestea sunt prevăzute prin art. 1.015 C. civ., precum și cerința ca bunurile mobile care constituie obiectul donației să fie enumerate și evaluate într-un înscris, chiar sub semnătură privată, sub sancțiunea nulității absolute a donației.

Secțiunea I. Condiții de fond

1. Capacitatea civilă

Capacitatea civilă nu reprezintă altceva decât calitatea de a fi subiect de drept civil. Ea este o componentă a capacității juridice. Capacitatea civilă cuprinde capacitatea de folosință și capacitatea de exercițiu. Prin capacitatea de folosință se înțelege aptitudinea unei persoane de a deveni titular de drepturi și obligații civile prin încheierea actelor juridice civile. De asemenea, prin capacitatea de exercițiu se înțelege aptitudinea unei persoane de a încheia singură acte juridice civile. În materia noastră, ne interesează capacitatea de a contracta, ca parte a capacității juridice civile, respectiv aptitudinea generală a unei persoane de a-și asuma obligații și în mod corelativ de a dobândi drepturi, prin încheierea unui contract. Ținând cont de faptul că donația este un act de dispoziție asupra bunului ce formează obiectul său, capacitatea cerută la încheierea contractului este capacitatea deplină de exercițiu pentru ambele părți contractante. Potrivit regulii generale, aplicabile și contractului de donație, capacitatea de a contracta constituie regula, iar incapacitatea excepția. Atât donatorul cât și donatarul trebuie să aibă, la momentul perfectării contractului, capacitatea necesară pentru a încheia acte de dispoziție. În cazul donației încheiate între absenți, părțile trebuie să fie capabile atât la momentele ofertei și acceptării, precum și la momentul primirii comunicării udului de acceptare. Incapacitățile în materie pot fi: absolute, când persoana în cauză nu poate face și nici primi donații, și incapacități relative care presupun că incapabilul nu poate dona anumitor persoane și nici primi de la unele din ele. Incapacitățile la încheierea contractului de donație sunt expres și limitativ prevăzute de lege. Ele urmează a fi analizate în continuare, după cum interdicția este de a dispune sau de a primi donații.

2.1. Capacitatea de a dispune prin donații și capacitatea de a primi donați

Condiția capacității de a dispune prin liberalitați trebuie îndeplinită la data la care dispunătorul își exprimă consimțământul. Referitor la această condiție, din conținutul art. 1.013 C. civ., se poate desprinde concluzia că momentul de la care se poate aprecia dacă donația a fost făcută de o persoană capabilă sau de unaincapabilă se stabilește diferit, după cum oferta de donație și acceptarea se face printr-un act unic sau prin diferite acte decalate în timp. Astfel, în primul caz, al actului unic, momentul nu poate fi decât acela al încheierii actului în forma prevăzută de lege. În cea de-a doua ipoteză, când donația se încheie prin acte separate (între absenți), după cum s-a remarcat în literatura de specialitate din perioada de incidență a vechiului Cod civil (art. 814), opinii care își găsesc incidență și după intrarea în vigoare a noului Cod civil, donatorul trebuie să fie capabil în momentul facerii ofertei (când își manifestă voința de a dona), în momentul acceptării ei de către donatar (când se realizează acordul de voințe) și în momentul comunicării actului de receptare, căci donația produce efecte numai din acest moment. În acest sens, dispozițiile art. 1.013 NCC, statuează că, „oferta de donație poate fi revocată cât timp ofertantul nu a luat cunoștință de acceptarea destinatarului”, dispoziții din care rezultă că donatorul trebuie să fie capabil, atât în momentul ofertei de a contracta, cât și în momentul acceptării ofertei de către donatar. De asemenea, oferta nu mai poate fi acceptată după decesul destinatarului ei iar, în ipoteza apariției decesului sau incapacității ofertantului, acceptarea ofertei devine caducă. Condiția capacității de a primi o donație trebuie îndeplinită la data la care donatarul acceptă donația. O atare condiție rezultă, de asemenea, și este aplicabilă și în privința ofertei de a contra și a acceptării donației, formând materia formării contractului, prevăzută prin art. 1.013 C. tiv., care deși face referire la revocarea unei oferte de donație, arată că revocarea unei oferte de donație poate avea loc doar cât timp ofertantul nu a luat cunoștință de acceptarea destinatarului, deci, revocarea nu poate fi dispusă după ce a avut loc întâlnirea concordantă a ofertei de a contracta cu cea de acceptare a ofertei, chiar dacă acceptarea ofertei de a contracta nu se realizează în același timp.

Rezultă, așadar, că această condiție a capacității este îndeplinită la data la care donatarul acceptă oferta de donație, chiar dacă acceptarea ofertei de donație nu se realizează în același moment, ci la o dată stabilită ulterior;

– întrucât, noul Cod civil, cuprinde dispoziții referitoare la capacitatea de folosință în materie de liberalități care se raportează la momentul formării contractului, deci, prin raportare la momentul ofertei de a contracta și momentul acceptării ofertei de către destinatarul ofertei, prin dispozițiile alin. (2) și (3) ale art. 1013 C. civ., sunt reglementate condițiile în care poate fi acceptată oferta de donație făcută unei persoane lipsite de capacitate de exercițiu, și, respectiv, oferta de donație făcută unei persoane cu capacitate de exercițiu restrânsă. Astfel, în prima ipoteză a ofertei de donație făcută unei persoane lipsite de capacitate de exercițiu, pentru ca o astfel de ofertă să fie valabilă, este necesar ca ea să fie acceptată de către reprezentantul legal al acestei persoane lipsite de capacitate de exercițiu. În cea de-a doua ipoteză a ofertei de a dona făcută unei persoane cu capacitate de exercițiu restrânsă, oferta de donație, pentru a fi valabilă, trebuie să fie acceptată de către aceasta, cu încuviințarea ocrotitorului legal, deși dispozițiile art. 1.013, alin. (4) C. civ., folosesc, în mod neinspirat în conținutul normei legale sintagma „poate fi acceptată…".

2.2. Incapacități de a dispune

Deoarece, contractul de donație reprezintă pentru donator un act de dispoziție prin care acesta dispune asupra patrimoniului său, legea a prevăzut anumite incapacități de a dispune și de a primi în privința numitor persoane, în considerarea ocrotirii intereselor patrimoniale ale acestor persoane.

Astfel, din economia dispozițiilor Codului civil, se desprinde concluzia că, în privința incapacităților de dispune prin donație, sunt instituite incapacități având la bază lipsa capacității depline de exercițiu a dispunătorului, cât și incapacități speciale de a dispune prin donație în privința anumitor categorii de persoane.

Minorii și interzișii judecătorești

Potrivit art. 988 C. civ., „cel lipsit de capacitate de exercițiu sau având capacitate de exercițiu restrânsă nu poate dispune de bunurile sale prin liberalități, cu excepția cazurilor prevăzute de lege”. Din dispozițiile acestui articole, reiese fără niciun fel de dubiu faptul că minorii și cei puși sub interdicție judecătorească nu pot dona, nici personal și nici prin intermediul reprezentantului ori ocrotitorului legal. În ceea ce îi pe minori, trebuie subliniat faptul că nu pot dona minorii cu vârsta de sub 14 ani, întrucât aceștia nu au capacitate de exercițiu, însă nici minorii cu vârsta cuprinsă între 14 și 18 ani, având în vedere că aceștia dispune doar de o capacitate restrânsă. În cazul în care minorul se căsătorește, acesta dobândește capacitate deplină de exercițiu, astfel încât va dobândi și posibilitatea de a dispune prin donație. Totodată, minorul care a împlinit vârsta de 16 ani, în cazul în care instanța judecătorească i-a acordat capacitate de exercițiu anticipată, va putea apărea în calitate de donator. Prin intermediul acestei incapacități se oferă o protecție ridicată acestor categorii de persoane, față de importanța contractului de donație, care reprezintă un act de dispoziție. Cu toate acestea, s-a recunoscut valabilitatea unor donații efectuate sub forma unor daruri obișnuite (spre exemplu, cele efectuate cu ocazia unei aniversări), dacă sunt potrivite raportat la posibilitățile celui care donează. Așadar, dacă discutăm despre cadouri de o mică valoare, ceea ce ar echivala cu o donație, aceasta va fi valabilă chiar dacă nu au capacitate de exercițiu.

Interdicția prevăzută de art. 988 alin. (2) Cod civil

Potrivit acestui text legal, minorul devenit major nu va putea dispune prin intermediul unei donații, nici chiar după momentul dobândirii capacității depline de exercițiu, în folosul celui care a avut calitatea de reprezentant sau ocrotitor legal al său, înainte de a fi primit descărcarea de gestiune din partea instanței de tutelă. În cazul în care se încalcă această interdicție, donațiile vor fi anulabile. Prin excepție, în cazul în care reprezentantul sau ocrotitorul legal al minorului este și ascendent al acestuia, minorul devenit major va putea dispune prin donație în interesul acestuia.

2.3. Incapacități de a primi

Putem discuta despre incapacități absolute de a primi donații și despre incapacități relative de a primi donații. În prima categorie intră incapacitățile privind persoanele neconcepute și organizațiile care nu au dobândit personalitate juridică.

Persoanele neconcepute

Codul civil prevede că „este capabil de a primi prin donație între vii oricine este conceput în momentul donației” (art. 987 Cod civil). Deci, nu poate primi o donație o persoană care nu are o existență fizică. În schimb legiuitorului apreciază ca existent un copil conceput, atunci când aceasta este în interesul lui. O afirmă expres ar. 957 Cod civil: „copilul conceput este considerat că există” (qui în utere est; este aplicarea principiului: „infans conceptus pro nato habetur, quotiens de ejus commodis ipsius partus quaeritur”). Condiția este însă ca copilul să se nască viu. Dacă o persoană neconcepută nu poate fi gratificată direct, în cazul acestor persoane sunt posibile donații indirecte. S-a relevat, în literatura de specialitate, de exemplu, că persoanele care nu au fost concepute vor putea fi gratificate ‚prin liberalități cu sarcini, făcute unor terțe persoane, ca beneficiare ale asigurării’.

Organizațiile care nu au dobândit personalitate juridică

Ca să poată primi o donație, organizația trebuia să aibă o existență legală și să fie autorizată să primească autoritatea. O donație, ia ființă din momentul acceptării, iar liberalitățile făcute persoanelor juridice nu pot fi acceptate decât în condițiile prevăzute de lege. Desigur că după dobândirea personalității juridice, persoana juridică poate primi donații, dar, cu respectarea principiului specialității capacității de folosință, consacrat prin art. 206 C. civ., în sensul căruia, persoana juridică poate avea orice drepturi și obligații civile, afară de acelea care, prin natura lor sau potrivit legii, nu pot aparține decât persoanei fizice.

Sub acest aspect, în privința societăților comerciale care nu sunt înființate prin acte de putere ale statului sau ale autorităților deliberative constituite la nivelul unităților administrativ-teritoriale și care sunt cu capital majoritar de stat sau al unităților administrativ-teritoriale, fiind vorba despre societăți comerciale înființate în condițiile Legii nr. 31/1990 privind societățile comerciale donația oferită acestor societăți comerciale, poate avea drept scop, în cazul aflării în dificultate financiară a acestor societăți, majorarea capitalului social, o astfel de donație având drept scop majorarea capitalului social trebuind să fie aprobată în condițiile art. 113 lit. f] din Legea nr. 31/1990 de către adunarea generală extraordinară a acționarilor societăți.

În ceea ce privește acceptarea donațiilor făcute altor persoane juridice, decât cele înființate în condițiile Legii nr. 31/1990, cum sunt, spre exemplu, donațiile oferite baroului de avocați sau Uniunii avocaților, ca persoane juridice, astfel de donații se acceptă de consiliul baroului sau de către comisia permanentă a Uniunii, potrivit Legii nr. 51/1995 privind exercitarea profesiei de avocat.

Pe lângă aceste incapacități absolute, așa cum vom vedea în continuarea, există și o serie de incapacități relative de a primi donații.

Incapacitatea medicilor, farmaciștilor și preoților

Observăm, din conținutul acestor dispoziții legale faptul că, ceea ce interesează nu este calitatea de medic, farmacist sau preot, ci asistența medicală sau religioasă, după caz, cu caracter repetat sau de continuitate acordată bolnavului, în calitățile prevăzute de lege.

Prin alin. (2) al art. 990 C. civ., sunt instituite excepțiile de regula prevăzută prin alin. (1), în sensul că, sunt exceptate de la prevederile alin. (1):

a) liberalitățile făcute soțului, rudelor în linie dreaptă sau colateralilor privilegiați;

b) liberalitățile făcute altor rude până la al patrulea grad inclusiv, dacă, la data liberalității, dispunătorul nu are soț și nici rude în linie dreaptă sau colaterali privilegiați.

Prin dispozițiile noului Cod civil, constatăm că nu sunt exceptate de la această interdicție donațiile remuneratorii făcute cu titlu particular care sunt potrivite cu starea materială a donatarului și cu sarcinile prestate de donatar, prevăzute prin art. 810 pct. 1 C. civ. vechi.

În ceea ce privește sancțiunea încălcării acestor interdicții, în literatura de specialitate anterioară intrării în vigoare a noului Cod civil, s-a afirmat că aceste incapacități se încadrează în categoria celor de folosință, și, ca atare, sancțiunea încălcării lor ar fi nulitatea absolută. în contextul noului Cod civil, însă, din conținutul art. 990 alin. [1], care vorbește despre anulabilitate, se desprinde concluzia că sancțiunea încălcării acestor interdicții este nulitatea relativă.

În ipoteza în care dispunătorul (donatorul) a decedat din cauza bolii, termenul de prescripție a dreptului la acțiunea în anulare (nulitate relativă) curge de la data la care moștenitorii au luat cunoștință de existența liberalității. Incapacitatea prevăzută de art. 990 alin. (1) Cod civil, se aplică și preoților care l-au asistat pe bolnav în timpul bolii de care a decedat. Este necesar ca preotul să-l fi asistat pe bolnav și să nu fi săvârșit un act izolat. În categoria preoților vor intra: preoții mireni, călugării, diaconii, arhiereii, ieromonahii etc.; incapacitatea nu se referă însă la dascăli, paracliseri etc.

Suntem de părere că interdicția prevăzută de art. 990 Cod civil, îi vizează nu numai pe reprezentanții cultului ortodox și catolic, ci și al celorlalte culte (ebraic, musulman, protestant etc.). textul legii trebuie înțeles în finalitatea lui, la scopul urmărit de legiuitor.

Incapacitatea reprezentantului legal sau a ocrotitorului

Chiar ajuns major, minorul nu poate dona în favoarea fostului său tutore, atât timp cât acesta nu a fost descărcat de gestiune, de către instanța de tutelă. Așadar, până la acest moment, reprezentantul sau ocrotitorul legal al minorului nu va putea primi donații din partea acestuia. Cum se poate observa, discutăm despre o incapacitate limitată, atât în privința persoanelor, cât și în privința duratei. Rațiunea acestei dispoziții se găsește în teama ca tutorele, beneficiind, de influența asupra celui care a fost sub tutela sa, să-l determine să-i facă donații și să ascundă astfel eventualele abuzuri ale modului în care a fost descărcat de gestiunea sa, de către autoritatea tutelară, minorul, devenit major,va putea face donații fostului tutore, fără nici un impediment. Regula , comportă o excepție, în sensul că incapacitatea nu mai operează când calitatea de tutore o au părinții minorului, bunicii săi, etc. cu alte cuvinte, ascendenții

Incapacități referitoare la donațiile privind partidele politice

Incapacități referitoare la donațiile oferite partidelor politice sunt reglementate prin Legea nr. 334/2006 privind finanțarea activității partidelor politice și a campaniilor electorale, care instituie incapacități atât în privința donatorilor, cât și în privința donatarilor.

Astfel, potrivit art. 5 alin. (1) și (2) din Legea nr. 334/2006, donațiile primite de un partid politic într-un an fiscal nu pot depăși 0,025 procente din veniturile prevăzute în bugetul de stat pe anul respectiv, iar în anul în care au loc alegeri nu pot depăși 0,050 procente. Suma maximă donată este diferențiată în raport de calitatea donatorului; astfel, donația primită de la o persoană fizică într-un an nu poate depăși 200 de salarii de bază minime brute pe țară, la valoarea existentă la data de 1 ianuarie a anului respectiv, iar donația primită de la persoană juridică într-un an nu poate fi mai mare de 500 salarii de bază minime brute pe țară. Suma totală primită de un partid politic ca donații confidențiale nu poate depăși echivalentul a 0,006 procente din veniturile prevăzute în bugetul de stat pe anul respectiv. Sunt interzise donațiile de bunuri ori bani sau serviciile prestate gratuit, făcute cu scopul evident de a obține un avantaj economic sau politic.

întrucât, dispozițiile legale privitoare la incapacitățile partidelor politice în materia donațiilor sunt de ordine publică, sancțiunea nerespectării acestor dispoziții legale este nulitatea absolută a donațiilor efectuate cu nerespectarea acestor dispoziții legale.

2. Consimțământul

Ca la orice alt contract, încheierea valabilă a contractului de donație presupune acordul de voință al celor două părți și exprimarea acestui acord sub forma consimțământului.

Ceea ce particularizează exprimarea consimțământului în cazul contractului de donație este legat de preexistenta voinței de a dona a donatorului (animus donandi ), precum și de dorința de a accepta a donatarului. În principiu, potrivit dreptului comun, consimțământul părților trebuie să fie liber exprimat, să nu fie viciat prin dol (sub forma specifică a captației sau sugestiei), smuls prin violență sau dat din eroare. Ca element de validitate a donației, în primul rând consimțământul, trebuie exprimat în formă autentică, respectiv atât contractul de donație, cât și promisiunea de donație trebuie încheiate în formă autentică, sub sancțiunea nulității absolute. De asemenea, și în materia donațiilor, consimțământul trebuie să îndeplinească toate condițiile prevăzute prin noul Cod civil, respectiv consimțământul părților, potrivit art. 1.204 C. civ., trebuie să fie serios, liber și exprimat în cunoștință de cauză.

Realizarea acordului de voințe în contractul de donație prezintă diferențe, după cum acordul de voințe se realizează simultan sau succesiv, fiind posibil ca realizarea acordului de voințe să se facă succesiv, prin emiterea mai întâi a ofertei, urmată de acceptarea acesteia la o dată ulterioară.

În prima ipoteză a realizării simultane a acordului de voințe, donatorul și donatarul se prezintă împreună la notarul public unde își dau consimțământul și încheie contractul de donație în formă autentică. Desigur că nimic nu împiedică părțile să încheie contractul prin mandatari, dar și în acest caz contractul de donație trebuind să fie încheiat în formă autentică și mandatul trebuie să fie încheiat în formă autentică ca și actul însuși.

Având în vedere faptul că în materia liberalităților și, cu precădere a donațiilor, noul Cod civil nu conține dispoziții legale exprese referitoare la ipoteza în care acordul de voințe se realizează succesiv, se va recurge la dispozițiile noului Cod civil în materia consimțământului implicând acordul de voință al părților realizat în mod succesiv.

O primă precizare care se impune a fi reliefată sub acest aspect este aceea că acceptarea ofertei de către donatar trebuie făcută înainte de moartea donatorului, întrucât cele două consimțăminte trebuie să existe simultan în timp, ceea ce nu se poate realiza în ipoteza în care donatorul moare înainte de acceptarea ofertei de către donatar.

Într-o atare ipoteză, noul Cod civil prin art. 1.195 alin. (2) arată că, decesul sau incapacitatea ofertantului atrage caducitatea ofertei irevocabile numai atunci când natura afacerii sau împrejurările o impun. În privința decesului ofertantului, noul Cod civil conține o dispoziție specială în materia donațiilor, statuând prin art. 1013 alin. (1), în acord cu art. 1.195 că, incapacitatea sau decesul ofertantului atrage caducitatea acceptării.

În ceea e privește ipoteza decesului destinatarului ofertei (donatarului), dispozițiile art. 1.013 alin. (2) C. civ. prevede că oferta nu poate fi acceptată după decesul destinatarului ei. Moștenitorii destinatarului pot însă comunica acceptarea făcută de acesta.

Referitor la acordul de voințe pentru perfectarea contractului de donație, pornim de la dispozițiile art. 1.186 C. civ., care prevede că: „contractul se încheie în momentul și în locul în care acceptarea ajunge la ofertant, chiar dacă ofertantul nu ia cunoștință de ea din motive care nu îi sunt imputabile. De asemenea, contractul se consideră încheiat în momentul în care destinatarul ofertei săvârșește un act sau un fapt concludent, fără a-1 înștiința pe ofertant, dacă, în temeiul ofertei, al practicilor statornicite între părți, al uzanțelor sau potrivit naturii afacerii, acceptarea se poate face în acest mod.

Din conținutul acestor dispoziții legale rezultă faptul că realizarea acordului de voință se realizează mai întâi prin emiterea ofertei, urmată de acceptarea acesteia care se poate realiza în momentul emiterii ofertei sau la o data ulterioară emiterii ofertei de donație, contractul de donație putându-se încheia doar la data la care oferta este acceptată de către destinatar (donatar).

În ceea ce privește oferta fără termen adresată unei persoane absente, dispozițiile art. 1.193 C. civ., instituie obligația ca această ofertă să fie menținută un termen rezonabil, după împrejurări, pentru ca destinatarul să o primească, să o analizeze și să expedieze acceptarea. Până la încheierea contractului această ofertă poate fi revocată, însă revocarea ofertei nu împiedică încheierea contractului decât dacă ajunge la destinatar înainte ca ofertantul să primească acceptarea sau, după caz, înaintea săvârșirii actului sau faptului care, potrivit prevederilor art. 1.186 alin. (2) determină încheierea contractului.

Referitor la oferta fără termen adresată unei persoane prezente, dispozițiile art. 1.194 C. civ., statuează că o astfel de ofertă, care se aplică și în cazul ofertei transmise prin telefon sau prin alte mijloace de comunicare la distanță, rămâne fără efecte dacă nu este acceptată de îndată.

Oferta este irevocabilă, în accepțiunea art. 1.191 C. civ., de îndată ce autorul ei se obligă să o mențină un anumit termen, precum și în situația în care poate fi considerată astfel în temeiul acordului părților, al practicilor statornicite între părți, al negocierilor, al conținutului ofertei ori al uzanțelor. Declarația de revocare a unei oferte irevocabile nu produce nici un efect.

În privința viciilor de consimțământ, în materia donației eroarea asupra persoanei poate fi reținută atât atunci când se referă la identitatea donatorului, cât și atunci când se iau în vedere calitățile lui esențiale, determinante pentru facerea liberalității.

Dolul, în cazul contractului de donație, se poate manifesta sub forma captației și sugestiei, constând în utilizarea unor manopere și mijloace dolosive, pentru a capta bunăvoința donatoruluiși pentru a-i determina voința de a gratifica, voință care, în lipsa manoperelor frauduloase n-ar fi existat. Având în vedere modul cum este reglementată leziunea prin prevederile art. 1221 Cod civil, rezultă cu evidență că în cazul contractului de donație este exclusă vicierea consimțământului prin leziune. În această materie, eroarea asupra persoanei donatarului prezintă o semnificație deosebită, nu doar în privința identității acestuia, ci și a calităților persoanei, data fiind reglementarea revocării pentru ingratitudine specifica contractului de donație.

3. Obiectul contractului de donație

Pentru determinarea obiectului contractului de donație, pornim de la dispozițiile art. 1.225 C. civ., potrivit cărora „obiectul contractului îl reprezintă operațiunea juridică, precum vânzarea, locațiunea, împrumutul și altele asemenea, convenită de părți, astfel cum aceasta reiese din ansamblul drepturilor și obligațiilor contractuale".

Din conținutul acestei dispoziții legale rezultă că obiectul contractului de donație, îl reprezintă donația, adică, transmiterea unui bun cu titlu gratuit din patrimoniul donatorului în cel al donatarului. Se impune, de asemenea, precizarea că, noul Cod civil distinge obiectul contractului, astfel cum acesta este definit prin art. 1.225, de obiectul obligației, care, în accepțiunea art. 1.226 este prestația la care se angajează debitorul.

Pot forma obiect al contractului de donație bunurile mobile sau imobile aflate în circuitul civil ori drepturile privind aceste bunuri, determinate sau determinabile, posibile, licite, existente sau care pot exista în viitor. Contractul poate purta și asupra unor bunuri viitoare, însă succesiunile nedeschise nu pot forma obiectul donației. După deschiderea moștenirii, moștenitorul poate înstrăina universalitatea dobândită, respectiv cota-parte indiviză, nu numai cu titlu oneros, dar și cu titlu gratuit, deci prin donație (art. 1.754 Cod civil). În niciun caz bunurile viitoare nu pot constitui obiectul darului manual.

O altă condiție este aceea că, în ipoteza în care bunul este individual determinat, donatorul trebuie să fie proprietarul bunului donat (fie și sub condiție).

În cazul donației, se impune precizarea desprinsă din literatura de specialitate că în ipoteza în care donația are ca obiect bunul altuia, deși în materia contractului de vânzare-cumpărare, vânzarea bunului altuia (art. 1.683) contractul este valabil, un astfel de contract de donație având ca obiect bunul altuia este nul absolut, întrucât donatorul se poate abține să dobândească proprietatea lucrului altuia și atunci donația contravine principiului irevocabilității. Dacă încheierea contractului de donație este însoțită, precedata sau urmată de încheierea unui alt contract (cu participarea unei alte persoane, străine de donație), trebuie să se stabilească în mod corect ce se donează (quid donat), adică obiectul donației, pentru ca soluționarea problemelor de drept specific contractului de donație (capacitatea, revocarea, reducțiunea etc.) să nu se răsfrângă asupra celuilalt contract cu privire la care reglementările în materie de donație nu sunt incidente.

O problemă interesantă s-a pus în discuție în cadrul literaturii juridice de specialitate. Astfel, s-a pus întrebarea dacă în cazul finanțării cumpărării sau construirii unei case: obiectul donației este suma de bani sau casa. ? Regula este că, în cazul prestării unei sume de bani în vederea achiziționării unui imobil, obiectul donației este suma de bani.

Tot astfel, dacă donația se realizează prin înscrierea dreptului de proprietate asupra (sau și asupra) altei persoane decât aceea care plătește prețul imobilului, ceea ce se donează este prețul (parte din preț), iar nu imobilul, dar numai dacă donația este concomitenta cu plata prețului către vânzător.

În schimb, dacă înscrierea se face după încheierea vânzării și plata prețului la care donatarul n-a luat parte, obiectul donației îl formează imobilul.

Așadar, dacă obiectul donației este suma de bani, nulitatea contractului de donație sau reducțiunea, raportul ori revocarea donației nu va afecta dreptul de proprietate al dobânditorului (donatarului) asupra imobilului.

4. Cauza contractului de donație

Cauza contractului de donație, pentru a fi valabilă, trebuie să îndeplinească regulile generale prevăzute prin art. 1.236 C. civ., adică, ea trebuie să existe, să fie licită și morală. Cauza, după precizează art. 1.235 C. civ., este motivul care determină fiecare parte să încheie contractul. Transpunând această regulă generală în materia contractului de donație, scopul (motivul) pentru care donatorul transferă cu titlu gratuit un bun din patrimoniul său în patrimoniul donatarului trebuie să existe, să fie licit și moral, în caz contrar, donația neputând fi valabilă, pentru neîndeplinirea uneia dintre condițiile de validitate prevăzută prin art. 1.179 alin. (1) pct 4 și art. 1.236 C. civ.

Cauza donației cuprinde două elemente: intenția de a gratifica și motivul determinant. Intenția de a gratifica constă în transmiterea dreptului de proprietate asupra unui bun sau altui drept real ori de creanță, cu titlu gratuit. Voința de a gratifica a donatorului este un element abstract, obiectiv, invariabil și comun tuturor contractelor de donație.

Evident, că intenția de a gratifica este strâns legată de consimțământul liber exprimat al donatorului. Motivul determinant este scopul practic urmărit de donator, element subiectiv, variabil și concret în fiecare contract de donație. Donația care are o cauză (scop) ce contravine legii sau bunelor moravuri (spre exemplu, menținerea unei relații de concubinaj) ori ordinii publice este nulă absolut. Dovada cauzei ilicite incumbă celui care o pretinde și fiind o chestiune de luptă, poate fi făcută prin orice mijloace de probă. În practica judiciară, s-a arătat că, dacă donatorul a cunoscut că este iminentă începerea urmăririi penale împotriva sa pentru o infracțiune cauzatoare de prejudicii, săvârșită anterior, donația făcută fiicei sale cu scopul de a se sustrage de la urmărirea silită bunul donat este nulă, deoarece s-a urmărit fraudarea celui păgubit prin infracțiune, cauza fiind ilicită.

De asemenea, într-o altă speță, s-a decis că simplul fapt că între persoanele care trăiau în concubinaj s-a efectuat o donație nu este relevant pentru a concluziona că actul este nul, având o cauză imorală, întrucât, pentru a se ajunge la o astfel de concluzie este necesar să se dovedească că încheierea contractului de donație a avut loc pentru determinarea uneia dintre părți să înceapă sau să continue relații de concubinaj cu cealaltă parte.

Secțiunea a II-a. Condiții de formă

1. Forma autentică a contractului de donație

Potrivit art. 1.011 C. civ., donația se încheie prin înscris autentic, sub sancțiunea nulității absolute, nefiind supuse formei autentice, donațiile indirecte, cele deghizate și darurile manuale. De asemenea, potrivit art. 1.014 C. civ., și promisiunea de donație, sub sancțiunea nulității absolute este supusă formei autentice.

Din aceste dispoziții legale rezultă că donația se prezintă ca o excepție de la principiul consensualismului, iar solemnitatea donației reprezintă o condiție de validitate a acesteia, care ține de natura extrinsecă a acestui contract, a cărei nerespectare atrage nulitatea absolută a donației. Ca atare, nulitatea fiind absolută, ea urmează regimul juridic al nulităților absolute, adică ea poate fi invocată de către orice persoană interesată sau de către instanță din oficiu, ea neputând fi înlăturată în nici un fel.

În schimb, după cum s-a remarcat în literatura de specialitate din perioada de incidență a vechiului Cod civil, după moartea donatorului, nulitatea unei donații pentru vicii de formă poate fi acoperită prin confirmarea, ratificarea sau executarea voluntară a donației de către moștenitoriisau reprezentanții donatorului, dacă confirmarea, ratificarea sau executarea este benevolă și făcută în deplină cunoștință de cauză. Renunțarea la efectele nulității este opozabilă și creditorilor, dacă nu este frauduloasă.

O atare concluzie se regăsește consacrată legislativ prin art. 1.010 C. civ., potrivit căruia confirmarea unei liberalități de către moștenitorii universali ori cu titlu universal ai dispunătorului atrage renunțarea la dreptul de a opune viciile de formă sau orice alte motive de nulitate, fără ca prin această renunțare să se prejudicieze drepturile terților.

În practica judiciară, pornind de la situația unui imobil în privința căruia moștenitoarea proprietarei tabulare a cesionat reclamantului dreptul de a obține măsuri reparatorii, cesiune care semnifică o ofertă de donație, imobil care a fost apoi expropriat în baza Decretului nr. 32/1983, s-a statuat că oferta de donație neurmată de acceptarea acesteia în aceeași formă autentică, întrucât Statul român a cerut înscrierea în Cartea funciară a mențiunii exproprierii imobilului, nu valorează act de donație, dar în virtutea conversiunii actului juridic, reclamanta a valorificat oferta de donație. Conversiunea actului juridic înseamnă, după cum se precizează în decizia supra cit, considerarea manifestării de voință în sensul în care reprezintă un act juridic valabil, iar nu numai în sensul în care reprezintă un act juridic lovit de nulitate. Manifestarea de voință este calificată astfel ca fiind echivalentă unui act juridic, dând eficiență realizării scopului urmărit, respectiv de a obține măsuri reparatorii pentru imobilul expropriat.

În cazul în care donația se încheie prin mandatar, se impune obligativitatea ca și mandatul să fie exprimat în formă autentică potrivit regulilor de la mandat prevăzute prin art. 2.013 alin. (2) C. civ., în sensul căruia, mandatul dat pentru încheierea unui act juridic supus, potrivit legii, unei anumite forme trebuie să respecte acea formă, sub sancțiunea aplicabilă actului însuși.

O altă precizare care se impune a fi reliefată este aceea că în cazul în care donația se încheie între absenți, prin ofertă și acceptare separate, ambele trebuie să fie făcute, sub sancțiunea nulității absolute, în formă autentică.

În cazul donației de bunuri mobile, dispozițiile art. 1.011 alin. (3) C. civ., impun obligativitatea unui stat estimativ, drept condiție de validitate a donației, care poate și sub semnătură privată, sub sancțiunea nulității donației pentru încălcarea dispozițiilor privind înscrisul estimativ. înscrisul estimativ include, după cum rezultă din conținutul art. 1.011 alin. (3] descrierea fiecărui bun donat în parte, inclusiv valoarea lui, și poate fi cuprins atât în înscrisul constatator al contractului, cât și într-un înscris separat atașat contractului principal.

2. Opozabilitatea față de terți a contractului de donație

Ca și în materie de vânzare-cumpărare, și contractul de donație, fiind un contract translativ de proprietate, pentru a deveni opozabil terților, trebuie supus condițiilor de publicitate prevăzute de lege.

Întrucât, obiectul contractului de donație îl constituie atât bunuri mobile, cât și bunuri imobile, opozabilitatea pentru terți trebuie analizată atât prin raportare la dispozițiile legale care reglementează opozabilitatea față de terți a actelor juridice având ca obiect bunuri mobile, cât și a actelor juridice având ca obiect bunuri imobile.

Astfel, în cazul bunurilor mobile, dispozițiile art. 935 C. civ., statuează că oricine se află la un moment dat în posesia unui bun mobil este prezumat că are un titlu de dobândire a dreptului de proprietate asupra bunului, iar prin art. 936 C. civ., se consacră principiul potrivit căruia, cu excepția cazurilor prevăzute de lege, posesia de bună-credință a bunului mobil asigură opozabilitatea față de terți a actelor juridice constitutive sau translative de drepturi reale.

În privința transferului gratuit al unui drept de creanță (bun mobil incorporat) opozabilitatea este supusă condiției notificării cesiunii de creanță sub forma unei donații către debitorul cedat sau acceptarea cesiunii de către terț (debitorul cedat).

Când donația transferă un drept real imobiliar, pentru a deveni opozabilă terților ea trebuie înscrisă în cartea funciară în condițiile noului Cod civil și a Legii nr. 7/1996 a cadastrului și publicității imobiliare, context în care opozabilitatea față de terți coincide cu momentul transmiterii dreptului de proprietate asupra bunului donat.

În acest context, dispozițiile art. 888 C. civ. statuează că înscrierea în Cartea funciară se face în baza înscrisului autentic notarial, al hotărârii judecătorești rămase definitive, a certificatului de moștenitor sau în baza unui alt act emis de autoritățile administrative, în cazul în care legea prevede aceasta.

Sub acest aspect, în materia donațiilor, dispozițiile art. 54 alin. (1) din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a noului Cod civil și art. 1.012 NCC, statuează că notarul public care a întocmit un act prin care se transmite, se modifică, se constituie sau se stinge un drept real imobiliar, cum este și contractul de donație, are obligația să înscrie de îndată contractul de donație în registrul național notarial ținut în format electronic, potrivit legii și să ceară din oficiu, înscrierea în Cartea funciară a contractului de donație, sens în care va transmite cererea de înscriere a actului respectiv, în ziua întocmirii lui sau cel mai târziu a doua zi la biroul notarial în a cărei rază de activitate se află imobilul.

De asemenea, din conținutul art. 1.012 C. civ., care instituie obligativitatea notarului de a înscrie contractul de donație registrul național notarial ținut în format electronic, potrivit legii și de a cere din oficiu, înscrierea în cartea funciară a contractului de donație, în scopul informării persoanelor care justifică existența unui interes legitim, se poate concluziona faptul că, inopoabilitatea din cauza neînscrierii în Cartea funciară a dreptului real imobiliar dobândit prin donație, poate fi invocată de către orice persoană care are un interes legitim.

De asemenea, după cum am mai precizat în cadrul contractului de vânzare-cumpărare, și în materia contractului de donație, care este un contract translativ de proprietate, se impune precizarea că, prin art. 56 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a noului Cod civil, se instituie unele dispoziții tranzitorii și în privința opozabilității față de terți a actelor juridice prin care s-au transmis drepturile de proprietate sau alte drepturi reale care se înscriu în cartea funciară.

Astfel, prin art. 56 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a noului Cod civil, se precizează faptul că „dispozițiile art. 557 alin. (4), art. 565, art. 885 alin. (1) și art. 886 C. civ. se aplică numai după finalizarea lucrărilor de cadastru pentru fiecare unitate administrativ-teritorială și deschiderea, la cerere sau din oficiu, a cărților funciare pentru imobilele respective, în conformitate cu dispozițiile Legii cadastrului și a publicității imobiliare nr. 7/1996, republicată, cu modificările și completările ulterioare, urmând ca, până la data prevăzută la alin. (1), înscrierea în Cartea funciară a dreptului de proprietate și a altor drepturi reale, pe baza actelor prin care s-au transmis, constituit ori modificat în mod valabil, se face numai în scop de opozabilitate față de terți.

Rezultă, așadar, că și ipoteza donării de imobile, transferul proprietății este amânat după încheierea contractului până la înscrierea dreptului său în registrele de publicitate imobiliară prin intabulare, operațiune care marchează momentul transferului proprietății imobiliare și care coincide cu momentul realizării opozabilității față de terți a vânzării.

Rezultă, așadar, că prin noul Cod civil, și în privința donării de imobile se revine la efectul de dobândire de drepturi al înscrierilor în Cartea funciară, dar efectul de dobândire de drepturi va opera, în condițiile art. 56 din Legea nr. 71/2011, doar după finalizarea lucrărilor de cadastru pentru fiecare unitate administrativ-teritorială și deschiderea, la cerere sau din oficiu, a cărților funciare pentru imobilele respective, în conformitate cu dispozițiile Legii cadastrului și a publicității imobiliare nr. 7/1996, republicată, cu modificările și completările ulterioare, urmând ca, până la data prevăzută la alin. (1), înscrierea în Cartea funciară a dreptului de proprietate și a altor drepturi reale, pe baza actelor prin care s-au transmis, constituit ori modificat în mod valabil, să nu mai aibă efect de dobândire de drepturi, ci, doar se face în scop de opozabilitate față de terți.

CAPITOLUL III.

ASPECTE PRIVIND IREVOCABILITATEA

DONAȚIILOR

1. Principiul irevocabilității donațiilor

Potrivit dispozițiilor cuprinse în art. 1015 Cod civil, intitulat ”Principiul irevocabilității donațiilor” rezultă că pentru valabilitatea unui contract de donație, legiuitorul în mod expres a interzis inserarea în contract a unor clauze care ar conduce la revocarea donației.

Deoarece irevocabilitatea donației se referă la interzicerea, sub sancțiunea nulității absolute, a înserării în contractul de donație a anumitor clauze, care sunt permise în alte contracte, în literatura de specialitate s-a arătat că în cazul donațiilor există o irevocabilitate de gradul 2.

Sancțiunea nulității lovește contractul în întregime, iar nu numai clauza incompatibilă cu principiul irevocabilității și chiar dacă această clauză nu a fost cauza determinant și impulsive a liberalității. Cu toate acestea, dacă donația este divizibilă și clauza o afectează numai în parte, pentru rest efectele contractului se mențin, iar dacă, după moartea donatorului, succesorii săi în drepturi – în cunoștință de cauza – confirmă sau executa donația, nu mai pot invoca nulitatea pentru a cere restituirea bunului donat.

Clauzele care sunt incompatibile cu principiul irevocabilității donațiilor sunt:

– condițiile potestative

– plata datoriilor viitoare nedeterminate ale donatorului

– rezervarea dreptului de denunțare unilaterală a contractului de către donator

– rezervarea dreptului donatorului de a dispune în continuare de bunul donat

Condițiile potestative.

Art. 1015 alin. 2 litera a) prevede că este lovită de nulitate absolută donația care este afectată de o condiție a cărei realizare depinde exclusiv de voința donatorului. Prin urmare, sub sancțiunea nulității absolute, în contractul de donație nu poate fi inserată o condiție potestativă, atât pură cât și simplă. Per a contrario, în contractul de donație pot fi inserate condiții cazuale sau mixte (adică evenimente a căror producere depinde de voința unui terț sau a donatarului).

Plata datoriilor viitoare nedeterminate ale donatorului

Art. 1015 alin. (2) litera b) Cod civil, sancționează cu nulitatea absolută donația prin care s-ar impune donatarului plata datoriilor pe care donatorul le-ar contracta în viitor, dacă valoarea maximă a acestora nu este determinată în contractul de donație. Prin această interdicție, legiuitorul a urmărit împiedicarea donatorului ca indirect, după ce a donat, să golească de conținut emolumentul donației, prin contractarea de datorii în cuantum neprecizat, per a contrario, este perfect valabilă clauza prin care donatarul își asuma plata datoriilor , chiar viitoare, dar determinate sau determinabile.

Rezervarea dreptului de denunțare unilaterală a contractului de donație de către donator

Această operațiune este interzisă de prevederea conținută în art. 1015 alin. (2) litera c) Cod civil sub sancțiunea nulității absolute.

Rezervarea dreptului donatorului de a dispune în continuare de bunul donat

Este interzisă de dispozițiile art. 1.015 alin. (2) litera d) Cod civil, chiar dacă donatorul moare fără a fi dispus de bunul donat.

În cazul în care donatorul și-a rezervat dreptul de a dispune de un bun sau de o sumă determinată din bunurile dăruite, donația este nulă cu privire la acel bun sau suma, chiar dacă donatorul moare fără a fi dispus de ele; bunul său sumă se transmite moștenitorilor donatorului. Dacă rezerva dreptului de a dispune este generală și se întinde asupra întregii donații, ea este nulă în totalitate.

În literatura juridică, se admit excepții de la principiul irevocabilității donațiilor și anume, contractul nu este nul dacă după moartea donatorului, în cunoștință de cauză, moștenitorii acestuia confirma sau execută donația, potrivit prevederilor art. 1.010 Cod civil: confirmarea unei liberalități de către moștenitorii universali sau cu titlu universal ai dispunătorului atrage renunțarea la dreptul de a opune viciile de formă sau orice alte motive de nulitate, fără ca prin această renunțare să se prejudicieze drepturile terților; de asemenea, în ipoteza că donația este divizibila, iar clauza interzisă afectează numai în parte contractul, atunci nulitatea va fi doar parțială. Întrucât enumerarea clauzelor incompatibile cu principiul irevocabilității, conținute în Codul civil, nu este limitativă, este necesar să facem unele precizări și cu privire la clauzele care sunt premise, pentru a delimita mai bine câmpul de aplicație al principiului irevocabilității. Sunt compatibile cu acest principiu următoarele clauze:

– întrucât transmisiunea irevocabilă a dreptului donat nu împiedică o predare imediată a bunului, donația poate fi cu termen, pentru că termenul – ca modalitate a actului juridic – nu afectează dobândirea dreptului transmis, ci numai exercițiul acelui drept

– donația poate fi afectată de o condiție cauzală sau mixtă. Depinzând de hazard, respectiv și de voința unei alte persoane, decât donatorul, ele nu contravin principiului irevocabilității donațiilor

– poate fi stipulata plata datoriilor prezente ale donatorului, precum și cele viitoare, dacă, în acest din urmă caz, sunt specificate în contractul de donație

– posibilitatea stipularii reîntoarcerii convenționale a bunurilor dăruite pentru cazul când donatarul ar muri înainte de donator, chiar dacă lasa descendenți, sau pentru cazul de pre-deces al donatarului și al descendenților lui

– în cazul depunerii unei sume de bani la o bancă sau la o altă instituție de credit, pe numele altei persoane animus donandi, deponentul poate însera în instrumental bancar (de economisire) o clauză de împuternicire pe seama sa, fără a contraveni principiului irevocabilității, deoarece va acționa în baza clauzei ca un mandatar al titularului contului bancar

– nici clauzele de inalienabilitate, care în practică sunt mai frecvente în materie de liberalități decât în alte materii, în măsura în care sunt recunoscute valabile, nu contravin principiului irevocabilității

– donația cu rezerva uzufructului, în favoarea donatorului sau a unui terț, este permisă, obiectul contractului fiind nuda proprietate, care se donează în mod irevocabil

2. Revocabilitatea donațiilor încheiate între soți

În ceea ce privește contractul de donație încheiat între soți (deci în timpul căsătoriei), poate avea ca obiect numai bunurile proprii ale soțului donator și care devin astfel bunuri proprii ale soțului donatar, dacă nu s-a stipulat intrarea lor în comunitate, “ceea ce înseamnă prefacerea dreptului de proprietate exclusivă a soțului donator într-un drept de proprietate devălmașe a ambilor soți”. Evident, donatorul poate dona și cota-parte ideală ce-i aparține din dreptul de proprietate asupra unui bun ce nu formează obiectul comunității sau dreptul asupra unei moșteniri deschise (universalitate sau cota-parte indiviza asupra universalității), care este bun propriu al soțului-moștenitor.

Referitor la donațiile dintre soți, Codul civil prevede anumite reguli speciale, derogatorii de la regulile generale aplicabile donațiilor. Cea mai importantă regulă specială vizează derogarea de la principiul irevocabilității donațiilor. Art. 1.031 Cod civil arată ca orice donație încheiată între soți este revocabila numai în timpul căsătoriei. Prin urmare, spre deosebire de regimul juridic de drept comun al donațiilor care stabilește o irevocabilitate de gradul II pentru celelalte donații, donațiile între soți sunt esențialmente revocabile. Aceasta revocabilitate dă posibilitatea soțului donator să revoce donația oricând în timpul căsătoriei, chiar fără motive întemeiate. Noutatea pe care o aduce noul Cod civil este aceea ca donația este revocabilă numai în timpul căsătoriei celor doi soți, nu și după încetarea acesteia prin moartea soțului donatar, sau în urma desfacerii căsătoriei prin divorț .

Pentru a da eficiență principiului revocabilității donațiilor între soți, legiuitorul a optat pentru sancțiunea nulității absolute a simulației în care donația reprezintă contractul secret, donație făcută în scopul de a eluda revocabilitatea donațiilor între soți, indiferent ca simulația are loc prin deghizarea naturii juridice a contractului secret (donația) printr-un contract public mincinos cu titlu oneros (de exemplu, vânzarea) sau are loc prin interpunere de persoane. În cazul simulației prin interpunere de persoane legea prezumă relativ ca persoană interpusă orice rudă a donatarului la a cărei moștenire acesta ar avea vocație în momentul donației și care nu a rezultat din căsătoria cu donatorul. Având în vedere sancțiunea stabilită de legiuitor pentru donațiile între soți făcute cu scopul de a ocoli principiul revocabilității lor, rezulta că dreptul discreționar al soțului donator de a revoca donația ad mutum, prin simpla sa voință, nu poate fi înlăturat printr-o stipulație contrară, prevederea art. 1.033 Cod civil fiind imperativă.

Dreptul de revocare fiind de esența donațiilor dintre soți, nu este necesar să fie stipulat în actul de donație și nu poate fi înlăturat printr-o stipulație contrară. Aceste donații sunt valabile chiar dacă s-au făcut sub condiție pur potestativă, chiar dacă se impune donatarului obligația de a plăti datoriile nedeterminate ale donatorului și chiar dacă donatorul și-a rezervat dreptul de a dispune de bunurile dăruite. În timpul căsătoriei, nu este cazul a se aplica nici regulile privitoare la revocarea donației pentru neexecutarea sarcinii sau pentru ingratitudine; soțul donator poate revoca donația ad mutuum și fără a invoca cauzele prevăzute de lege, în schimb, după moartea donatorului, moștenitorii lui pot cere revocarea pentru neexecutarea sarcinilor sau pentru ingratitudine potrivit regulilor aplicabile acestor cauze legale de revocare.

Din cele arătate, rezultă că donația dintre soți derogă nu numai de la principiul irevocabilității donațiilor (irevocabilitate de gradul II) – în sensul că se pot stipula, la încheierea contractului, clauze incompatibile cu acest principiu – dar chiar și de la forța obligatorie a oricărui contract (irevocabilitate de gradul I), în sensul că una dintre părți poate, prin voința sa unilaterală, să revoce donația (foloasele gratuite procurate celeilalte părți).

Cât privește modurile de revocare, ea nu trebuie să îmbrace forma unei acțiuni în justiție și poate fi atât expresă (de exemplu, prin act notarial sau prin testament), cât și tacită, implicită, constând într-un act ulterior al donatorului din care rezultă voința acestuia de a revoca donația; este însă necesar să existe o identitate exactă intre bunul care a format obiectul donației și obiectul revocării. Donațiile între soți, inclusiv darurile de nuntă, făcute de unul dintre soți celuilalt, sunt revocabile pentru ca soțul donator să poată revoca donațiile făcute în timpul căsătoriei atunci când încetează influența pe care o avea unul dintre soți asupra celuilalt.

Potrivit art. 1.032 Cod civil nulitatea căsătoriei atrage nulitatea relativă a donației făcute soțului de rea-credință. De asemenea, după cum s-a remarcat în literatura de specialitate revocarea donației nu trebuie să fie făcută printr-o acțiune în justiție, putând fi făcută în orice mod. Ea poate fi expresă sau tacită (implicită), constând dintr-un act ulterior al donatorului din care să rezulte voința acestuia de a revoca donația (de exemplu, prin act notarial, printr-un legat în favoarea altei persoane sau prin cererea de restituire a bunului donat), fiind necesar în toate cazurile ca revocarea să fie neîndoielnică și să existe identitate între bunul care a făcut obiectul donației și obiectul revocării.

3. Cauzele de revocare a donației

Deși regula este că, contractul de donație este irevocabil, pe cale de excepție legea prevede anumite situații în care donațiile pot fi revocate, acestea sunt expres și limitativ prevăzute de art. 1020-1029 Cod civil, astfel donația poate fi revocata pentru ingratitudine și pentru neexecutarea fără justificare a sarcinilor la care s-a obligat donatarul.

Aceste două cauze nu contravin principiului irevocabilității și deci nu reprezintă excepții de la acest principiu, deoarece intervenirea lor nu depinde de voința donatorului (fiind asemănătoare condiției rezolutorii cazuale). În ambele cazuri, revocarea nu operează de drept, ci este judiciară; revocarea se pronunță numai la cererea persoanelor îndreptățite a introduce acțiunea și numai în baza aprecierii de către instanță a faptelor de ingratitudine săvârșite de donatar, respectiv de neexecutare a sarcinii de către donatar ori succesorii săi în drepturi.

Revocarea pentru ingratitudine și pentru neîndeplinirea sarcinilor nu operează de drept. De asemenea, potrivit art. 1.022 Cod civil se poate revoca de drept promisiunea de donație, dacă anterior executării sale se ivește unul dintre cazurile de revocare pentru ingratitudine prevăzute la art. 1.023 Cod civil. De asemenea, promisiunea de donație se revocă de drept și atunci când, anterior executării sale, situația materială a promitentului s-a deteriorat într-o asemenea măsura încât executarea promisiunii a devenit excesiv de oneroasă pentru acesta ori promitentul a devenit insolvabil.

3.1. Revocarea donației pentru ingratitudine

Articolul 1.023 Cod civil arata expres și restrictiv cazurile în care donația se revocă pentru ingratitudinea donatarului. Pentru că în lipsa stipularii vreunei sarcini, donația este un contract cu titlu gratuit, recunoștința datorată de orice donatar binefăcătorului sau nu transforma contractul într-unul sinalagmatic. Numai dacă lipsa de recunoștința îmbracă o formă calificată, legiuitorul a considerat că se poate ajunge la revocarea donației. Din modul de reglementare se desprinde ideea că interpretarea cauzelor invocate trebuie să fie restrictivă, pentru a nu se contraveni principiului irevocabilității donației.

A. Cauze de revocare

Potrivit art. 1.023 Cod civil (echivalentul art. 831 Cod civil anterior ) cauzele legale de revocare a donației pentru ingratitudine sunt: atentatul la viața donatorului, săvârșirea unor delicte, cruzimi sau injurii grave, refuzul de alimente. În cele ce urmează, vom analiza succint aceste cauze de revocare a donației pentru ingratitudine

Atentatul la viața donatorului, a unei persoane apropiate lui săvârșit de donatar, sau donatarul care a avut cunoștință despre atentat și nu l-a prevenit pe donator

Acest prim caz de revocare a donației pentru ingratitudine reprezintă o încălcare gravă a obligației de recunoștință, fiind o aplicație de la sine înțeleasă a regulilor de conduită, deopotrivă sancționate de morală și drept. Aplicarea sancțiunii juridice a revocării donației presupune doar stabilirea cu certitudine a intenției de a lua viața donatorului, indiferent dacă rezultatul s-a produs sau dacă donatarul a fost condamnat pentru fapta sa. În schimb, dacă moartea donatorului a intervenit independent de intenția donatarului (de pildă, ucidere din imprudența sau atunci când s-a aflat în legitimă apărare ori nu avea discernământ), sancțiunea revocării nu va interveni.

Săvârșirea unor fapte penale, cruzimi sau injurii grave împotriva donatorului de către donatar sau de o altă persoană, la ordinul lui, atrage, de asemenea, revocarea donației.

Legiuitorul are în vedere săvârșirea cu intenție a unor infracțiuni cu acest conținut, de natură a afecta grav integritatea fizică ori sănătatea donatorului (cruzimi) sau onoarea, demnitatea, reputația acestuia.

Nu are importanță dacă faptele au fost săvârșite în public sau într-un cadru restrâns, dar în practica judiciară, precum și în literatura de specialtate s-a subliniat că injuriile trebuie să îmbrace o anumită gravitate pentru a se putea pronunța revocarea donației.

) Refuzul nejustificat al donatarului de a acorda alimente donatorului care se afla în nevoie

Acest refuz poate atrage revocarea judiciară a donației, dacă după încheierea contractului, donatorul a ajuns în nevoie, iar donatarul i-a refuzat fără justificare ajutorul alimentar impus de obligația de recunoștința. Instanța va aprecia că nu se impune revocarea dacă donatorul este cel care a refuzat să primească ajutor, deoarece legea prevede cerința că refuzul să fie nejustificat. Pe de altă parte, nu se va pronunța revocarea donației pentru refuzul de alimente, dacă donatorul avea rude apropiate, ținute de obligația legală de a-l întreține. Această ultimă cauză de revocare a donației pentru ingratitudine subliniază faptul că în toate cazurile, refuzul nejustificat de alimente este sancționat numai cu posibilitatea revocării donației, donatorul neputând avea o acțiune în justiție pentru a cere întreținerea de la donatar.

B. Acțiunea în revocare

Ca urmare a atitudinii donatarului, în sensul dispozițiilor art. 1023 C. civ., donatorul are la îndemână o acțiune în revocarea contractului de donație. Revocarea donației pentru ingratitudine, caracterizată în literatura de specialitate anterioară intrării în vigoare a noului Cod civil, ca fiind o sancțiune civilă, având următoarele caracteristici:

acțiune personală

Acțiunea în revocare poate fi intentată numai de către donator. O astfel de concluzie derivă din conținutul art. 1.024 alin. (2) C. civ., potrivit căruia acțiunea în revocare pentru ingratitudine poate fi exercitată numai împotriva donatarului, iar dacă donatarul moare după introducerea acțiunii, acțiunea poate fi continuată împotriva moștenitorilor.

Rezultă, așadar, că acțiunea în revocarea donației pentru ingratitudine poate fi intentată numai de persoana împotriva căreia faptele au fost săvârșite, adică numai de către donator și numai în contra autorului faptului de ingratitudine, adică împotriva donatarului. Fiind vorba, așadar, despre dezlegarea unei probleme morale de vinovăție, acțiunea nu poate fi intentată decât de către donator. Cu toate acestea, în mod excepțional, acțiunea în revocare va putea fi introdusă și de către moștenitorii donatorului. Astfel, potrivit art. 1.024 alin. (3) C. civ., cu titlu de excepție, moștenitorii donatorului pot formula cererea de revocare a donației în următoarele cazuri:

donatorul a formulat acțiunea, dar acesta a decedat în termenul de 1 an prevăzut de art 1.024 alin. (1) C. civ. pentru exercitarea dreptului la acțiune prin care se cere revocarea pentru ingratitudine, fără să îl fi iertat pe donatar;

Rezultă, așadar, că titularul acțiunii (donatorul) îl poate ierta pe donatar în termenul de 1 an, ce curge din ziua în care donatorul a știut că donatarul a săvârșit fapta de ingratitudine, iertarea prezumându-se, dacă a trecut mai mult de 1 an și în acest interval de timp donatorul nu a cerut revocarea donației pentru ingratitudine.

moștenitorii pot introduce acțiunea în revocarea donației în termen de 1 an de la data morții donatorului, dacă acesta a decedat fără să fi cunoscut cauza de revocare.

acțiunea trebuie introdusă în termen de 1 an

Acțiunea având un asemenea obiect trebuie introdusă în termen de 1 an, calculat de la data producerii faptului sau din ziua când donatorul l-a cunoscut .

Se presupune că, dacă termenul de 1 an (calificat ca fiind un termen de decădere) a expirat, fără ca donatorul să acționeze, acesta l-a iertat pe donatar, astfel încât nu mai poate fi introdusă o acțiune care să aibă ca obiect revocarea contractului de donație.

C. Efectele revocării pentru ingratitudine

Efectele revocării donației pentru ingratitudine sunt precizate în cuprinsul art. 1025 Cod civil. Datorită caracterului de pedeapsă civilă, revocarea nu produce efecte retroactive față de terții care ulterior donației au dobândit bunul de la donatar ori acel bun a fost grevat în favoarea lor. Condiția este însă ca înscrierea cu efect constitutiv de drepturi să fi operat în cartea funciara înainte de notarea în cartea funciara a acțiunii în revocare.

În schimb, între părți, revocarea își produce efectele, astfel ca donatarul va fi obligat la restituirea integrală, în natură, a bunului, dacă se mai găsește în proprietatea sa. Bunul se va restitui împreună cu toate accesoriile, donatarul putând fi obligat, după caz, la plata unei despăgubiri în cazul scăderii valorii bunului datorită sarcinilor sau ipotecilor pe care le-ar fi constituit .

Valoarea bunului va fi cea de la data soluționării cauzei. Potrivit regulii generale, și donatorul va trebui, în caz de rezoluțiune, să restituie donatarului contravaloarea cheltuielilor făcute cu conservarea bunului, fiind nedrept să se îmbogățească fără cauză în dauna donatarului .

Dacă bunul donat a fost între timp înstrăinat, donatarul va fi ținut la plata contravalorii acestuia, calculată la data pronunțării hotărârii de revocare. Legea mai prevede ca restituirea fructelor produse de bunul donat este datorată începând cu data introducerii acțiunii în revocare.

De asemenea, donatarul va fi obligat să restituie fructele pe care le-a perceput începând cu data introducerii cererii de revocare a donației.

3.2. Revocarea pentru neexecutarea sarcinilor

Sarcina reprezintă o obligație impusă de donator gratificatului, în limita căreia se diminuează caracterul gratuit al liberalității. Sarcina trebuie să fie posibilă, licită și morală. Ea poate fi dispusă în favoarea dispunătorului, în favoarea unui terț sau în favoarea gratificatului însuși, în primele două situații, sarcina transforma liberalitatea într-un act mixt, în parte oneros, în parte gratuit. Dacă sarcina absoarbe integral valoarea liberalității, caracterul gratuit dispare și liberalitatea se transforma într-un act cu titlu oneros.

Articolul 1.027 Cod civil arata expres că: „(1) Dacă donatarul nu îndeplinește sarcina la care s-a obligat, donatorul sau succesorii săi în drepturi pot cere fie executarea sarcinii, fie revocarea donației. În cazul în care sarcina a fost stipulata în favoarea unui terț, acesta poate cere numai executarea sarcinii. Dreptul la acțiunea prin care se solicit executarea sarcinii sau revocarea donației se prescrie în termen de 3 ani de la data la care sarcina trebuia executată”.

În literatura de specialitate s-a arătat că, deși sarcina se aseamănă cu condiția rezolutorie (sub aspectul desființării retroactive a actului, în cazul producerii lor), aceste două modalități ale contractelor nu se confundă.

Pe de o parte, deoarece potrivit legii, condiția operează de plin drept, nefiind nevoie de intervenția instanței, pe când în cazul sarcinii, de regulă, potrivit art. 1027 alin. (3) Cod civil, revocarea în caz de neexecutare este judiciara. Apoi, sarcina este o obligație asumată, care în caz de neexecutare poate primi oricare dintre sancțiunile specifice contractelor sinalagmatice.

Sarcina poate fi stipulată fie în favoarea donatorului, fie în favoarea unei terțe persoane, fie chiar în favoarea donatarului însuși, cu condiția ca donatorul să aibă vreun interes, fie și numai de ordin moral, în îndeplinirea sarcinii (de pildă, donarea unei sume de bani în scopul acoperirii cheltuielilor de studii ale donatarului).

Potrivit regulii prevăzute de art. 1.027 alin. (3) Cod civil, revocarea donației pentru neexecutarea sarcinii nu operează de drept; creditorul trebuie să introducă în instanță o acțiunea având un asemenea obiect. Instanța va putea să aprecieze, în cazul neexecutării parțiale sau a executării cu întârziere, dacă se impune desființarea contractului, putând acorda, la cererea paratului, și un termen de grație.

Conform regulii generale din dreptul nostru, neexecutarea din partea debitorului (a donatarului) trebuie să fie culpabilă pentru a atrage rezoluțiunea contractului. Această soluție este întâlnită și în dreptul elvețian; conform art. 249 alin. (3) din Codul obligațiilor, donatorul poate revoca donația și poate să ceară restituirea până la concurența îmbogățirii actuale a celeilalte părți, dacă aceasta nu executa, fără un motiv întemeiat, sarcinile care grevează donația.

Este admisibila inserarea în contractul de donație a unui pact comisoriu expres, chiar de ultim grad, prin care să se evite calea judiciara pentru desființarea convenției în cazul neexecutării sarcinii.

Tot în virtutea libertății contractuale, s-a decis ca donatorul poate renunța, printr-o clauză contractuală expresa, la dreptul de a solicita revocarea donației pentru neîndeplinirea sarcinii de către donatar.

Desigur că, fiind o renunțare, o atare clauză trebuie privită cu circumspecție în raport cu persoana donatorului (vârsta, experiența în materie etc.) și în orice caz, trebuie interpretata limitativ.

Nu numai donațiile obișnuite sunt susceptibile de a fi revocate pentru neexecutarea sarcinii, dar și donațiile indirecte, cele deghizate sau care îmbraca forma darului manual .

Acțiunea în revocare poate fi introdusă de donator, de succesorii săi în drepturi (moștenitori legali sau testamentari), precum și pe calea acțiunii oblice, de creditorii chirografari ai acestor persoane.

Potrivit art. 1.027 alin. (2) Cod civil, dacă sarcina s-a stipulat în favoarea unui terț, acest terț beneficiar nu are deschisă calea acțiunii în revocarea donației pentru neexecutarea sarcinii (datorită lipsei de interes și a relativității efectelor contractului); totuși, prin mecanismul stipulației pentru altul, terțul beneficiar al sarcinii poate cere direct în contradictoriu cu debitorul (donatar) executarea silită.

Dacă acțiunea în revocare pentru neexecutarea sarcinii a fost admisă, donația se desființează cu efect retroactiv: resoluto iure dantis, resolvitur ius accipientis. Potrivit art. 1.028 C. civ., donatarul este ținut să îndeplinească sarcina numai în limita valorii bunului donat actualizată la data la care sarcina trebuie îndeplinită.

În acest sens, art. 1029 Cod civil prevede ”Când donația este revocată pentru neîndeplinirea sarcinilor, bunul reintra în patrimoniul donatorului liber de orice drepturi constituite între timp asupra lui, sub rezerva dispozițiilor art. 1.648. ” Efectul retroactiv al desființării îl vizează atât pe donatar, cât și eventual, pe succesorii săi în drepturi. Donatorul va putea acționa împotriva donatarului sau a terților dobânditori ai bunurilor donate, aceștia din urmă putându-se apără numai prin invocarea uzucapiunii (dacă bunul dobândit era imobil), respectiv prin invocarea art. 557 Cod civil în cazul bunurilor mobile.

În concluzie, dreptul special al contractelor are menirea să răspundă prin regulile sale necesitaților rezultate din aplicarea principiului libertății contractuale, din creativitatea și imaginația părților contractante, ca un corolar al libertății de a contracta, precum și din stadiul de evoluție al societății, în special în domeniul tehnic.

În noul Cod civil nu a mai fost reglementat cazul de revocare al donațiilor în caz de surveniență de copil. Așa fiind, contractele de donație încheiate după intrarea în vigoare a noului Cod civil nu se mai pot revoca pentru apariția unui copil în familia donatorului, acesta nemafiind un motiv de revocare.

3.3. Reducțiunea și raportul donațiilor

Raportul donațiilor

Raportul donațiilor înseamnă readucerea la masa succesorala a bunurilor donate de

donatorul defunct.

Au obligația de a raporta donația primită descendenții care vin împreună la succesiune și soțul supraviețuitor, când vine la moștenire în concurs cu descendenții. Obligație de raport are și descendentul donatarului, care vine la moștenire prin reprezentare.

Obligația de raport exista numai dacă moștenitorul obligat a acceptat succesiunea. Dacă renunță la moștenire, el nu mai este obligat să aducă bunul la masa succesorala, afară dacă prin stipulație expresă în contractul de donator, donatorul nu l-a obligat la raport chiar și în cazul renunțării la moștenire. Raportul se face prin echivalent și este considerată ca nescrisa dispoziția care impune donatarului raportul în natură, raportul în natura putând fi făcut doar în cazurile de excepție expres prevăzute de lege.

Donatorul poate să-l scutească de raport pe donatar în mod expres sau tacit. În cazul scutirii tacite, voința donatorului trebuie să fie neîndoielnică. Constituie o scutire de raport tacita deghizarea donației într-un act oneros. Dacă donatorul l-a scutit de raport pe donatar, donația se va imputa asupra cotității disponibile. Dacă însă donația depășește cotitatea disponibilă, va fi supusă reducțiunii pentru excedent. Deci, ceea ce depășește cotitatea disponibilă va trebui să fie raportat de moștenitorul rezervatar.

În cazul în care moștenitorul rezervatar nu a fost scutit de raport, dacă donația depășește rezerva donatarului, excedentul donației se va imputa asupra cotității disponibile. După raportare, donația intra în masa succesorala și va fi supusă împărțelii, împreună cu celelalte bunuri, intre comoștenitori.

Sunt supuse raportului toate liberalitățile intre vii: donația făcută prin act autentic, donația indirectă, cele simulate și darurile manuale, bunurile dotale (zestrea).

Nu sunt supuse raportului: fructele bunului dotal percepute până în momentul deschiderii succesiunii, cheltuielile de hrană, întreținere, educație, școlarizare, cheltuielile de nuntă și darurile obișnuite; bunurile care au fost între timp scoase din circuitul civil.

Raportul donațiilor se poate realiza prin bună învoiala sau pe cale judecătorească printr-o acțiune în realizare, exercitata fie pe cale principală, fie ca un capăt de cerere în acțiunea de ieșire din indiviziune.

Aceasta este o acțiune personală, nu reală, și poate fi promovată doar împotriva moștenitorului donatar obligat la raport, nu și împotriva terțului subdobânditor. Raportul cerut de unul dintre moștenitori profita și celorlalți moștenitori îndreptățiți să solicite raportul, cu excepția celor care au renunțat expres la raport.

Termenul de prescripție pentru exercitarea acțiunii este de 3 ani de la data la care cel îndreptățit să ceară raportul a cunoscut donația, dar nu mai devreme de data deschiderii succesiunii. Donatarul nu se poate apăra împotriva acțiunii în raport prin invocarea prescripției achizitive.

Reducțiunea donațiilor

Reducțiunea succesorală este o sancțiune civilă care constă în reducerea liberalităților excesive (donații sau legate) făcute de defunct peste limitele cotității disponibile.

Reducțiunea liberalităților excesive poate fi cerută doar de moștenitorii rezervatari, de succesorii lor, și de creditorii chirografari ai moștenitorilor rezervatari. Moștenitorii rezervatari sunt descendenții, ascendenții privilegiați (părinții) și soțul supraviețuitor ai defunctului care a făcut liberalitatea. Reducțiunea poate fi cerută în termenul de prescripție de 3 ani, care începe să curgă de la data deschiderii succesiunii sau după caz de la data la care moștenitorii rezervatari au pierdut posesia bunurilor care formează obiectul liberalităților, fie pe calea unei acțiuni principale în reducțiune, sau ca un capăt de cerere al acțiunii de partaj ori pe calea excepției de reducțiune.

Acțiunea în reducțiunea liberalităților este personala și divizibila, fiecare comoștenitor rezervatar având dreptul să opteze pentru invocarea sau nu a reducțiunii.

Efectul admiterii reducțiunii este desființarea totală sau parțială, cu efect retroactiv, a donației. Dacă bunul a fost înstrăinat anterior deschiderii succesiunii sau dacă a fost un bun consumptibil, donatarul va întregi rezerva prin echivalent, calculat la valoarea bunului la momentul deschiderii succesiunii. În cazul în care există mai multe donații, ordinea de reducțiune este inversa decât cea cronologică (adică se va reduce cea mai recentă și nu cea mai veche). Dacă toate au aceeași dată, donațiile vor fi reduse proporțional.

Dacă, pe lângă donații, exista și legate care sunt supuse reducțiunii, legatele se reduc înaintea donațiilor (art. 1096 alin. (1) Cod civil).

CAPITOLUL IV.

TIPURI DE DONAȚIE

1. Donațiile deghizate

Donațiile deghizate sunt forme ale manifestării simulației în contracte. În materie de donații simulate, noul Cod civil consacră expres reglementarea donațiilor simulate prin art. 1.033, în accepțiunea căruia, este lovită de nulitate orice simulație în care donația reprezintă contractul secret în scopul de a eluda revocabilitatea donațiilor dintre soți. Prin alin. (2) al art. 1.033, se arată că este prezumată persoană interpusă, până la proba contrară, orice rudă a donatarului la a cărei moștenire acesta ar avea vocație în momentul donației și care nu a rezultat din căsătoria cu donatorul.

Din conținutul acestor dispoziții legale rezultă faptul că simulația în materia donațiilor se întâlnește sub forma donațiilor deghizate, care pot îmbrăca forma unui contract cu titlu oneros sau făcute unei persoane interpuse.

1.1. Donația deghizată sub forma unui contract cu titlu oneros

Donația este deghizată sub forma unui contract cu titlu oneros atunci când părțile încheie un act public prin care donația este încadrată într-un contract cu titlu oneros, precum și un act secret, care exprimă adevărata voință a părților, prin care contractul este cu titlu gratuit. Deci, în această ipoteză, actul public este actul simulat, neadevărat, prin care se ascunde natura gratuită a contractului din actul secret încheiat de către părți.

De exemplu, deși printr-un contract public de vânzare-cumpărare se înstrăinează un teren, în realitate dreptul de proprietate se transmite cu titlu gratuit. în acest caz, deși părțile recunosc un preț în temeiul actului public care îmbracă forma contractului de vânzare-cumpărare, în realitate, acest preț nu este datorat, întrucât, prin actul secret care exprimă adevărata voință a părților contractante, contractul este cu titlu gratuit.

Prin dispozițiile noului Cod civil, simulația în materia liberalităților nu este definită în mod expres, precizându-se doar prin art. 992 sancțiunea aplicabilă în cazul liberalităților deghizate sub forma unui contract cu titlu oneros sau făcute unor persoane interpuse, în cazurile reglementate prin art. 988 alin. (2), art. 990 și art. 991, iar art. 1.289 alin. (1) C. civ. arătându-se că: „contractul secret produce efecte numai între părți și, dacă din natura contractului ori din stipulația părților nu rezultă contrariul, între succesorii lor universali sau cu titlu universal", cu precizarea că, potrivit art. 109 din Legea nr. 71/2011 dispozițiile Codului civil referitoare la contractul secret se aplică numai în cazul în care contractul secret se încheie după intrarea în vigoare a Codului civil.

În general, donațiile deghizate sunt valabile, întrucât, simulația nu este sancționată cu nulitatea, cu excepția donațiilor frauduloase, care sunt lovite de nulitate, cum este cazul donațiilor deghizate prin care contractul secret este încheiat în scopul de a eluda revocabilitatea donațiilor între soți, conform art. 1.033 alin. (1) C. civ.

1.2. Donațiile deghizate prin interpunere de persoane

În cazul donației prin interpunere de persoane, simulația nu interesează natura gratuită a contractului, ci persoana adevăratului donatar. Se recurge la această formă a donației atunci când adevăratul donatar nu este capabil să primească liberalitatea de la donator. Din această cauză, contractul aparent (public) se încheie cu o persoană interpusă, urmând ca, prin contraînscris (contractul secret) să fie precizată persoana adevăratului donatar.

Datorită dificultăților de dovadă a simulației la care se recurge pentru a se ocoli incapacitățile speciale în materie de donație și noul Cod civil, prin art. 1.033 alin. (2) prezumă absolut că sunt persoane interpuse până la proba contrară, orice rudă a donatarului la a cărei moștenire acesta ar avea vocație în momentul donației și care nu a rezultat din căsătoria cu donatorul, o atare dispoziție specială în materia donațiilor simulate, conform principiului specialia generalibus derogant, fiind aplicată cu prioritate față de dispozițiile cu caracter general stipulate în materia liberalităților prin art. 992 alin. (2) C. civ., în sensul cărora, sunt prezumate până la proba contrară ca fiind persoane interpuse ascendenții, descendenții și soțul persoanei incapabile de a primi liberalități, precum și ascendenții și descendenții soțului acestei persoane.

În privința formei pe care trebuie să o îmbrace contractul de donație prin interpunere de persoane, în opinia noastră, întrucât această formă a contractului de donație este încadrată în cadrul donațiilor simulate, un astfel de contract, potrivit art. 1.011 alin. (2) C. civ. nu trebuie încheiat în formă autentică.

Sub acest aspect, în literatura de specialitate, contrar dispozițiilor art. 1.011 alin. (2) C. civ., se arată că, forma contractului de donație prin interpunere de persoane trebuie să fie autentică, întrucât contractul încheiat cu persoana interpusă este o donație, astfel că obiectul simulației este persoana donatarului, și nu operațiunea juridică efectuată de părți.

2. Donații indirecte

Donațiile indirecte sunt acte juridice încheiate cu intenția de a gratifica, dar înfăptuite pe calea unui act juridic diferit de contractul de donație. Prin urmare, față de donația deghizată, care este o adevărată donație, deoarece contractul aparent nu are o existență reală, nu corespunde voinței reale a părților, în cazul donației indirecte actul care se încheie (altul decât donația) este real, voit de părți, dar prin intermediul lui se realizează indirect o gratificare, o liberalitate.

Prin aceste donații, aparența este conformă cu realitatea, spre deosebire de donațiile deghizate și, ca atare, potrivit art. 1.011 alin. (2) C. civ., nu se cere respectarea formei autentice la încheierea acestui contract. Rezultă, așadar, că, în accepțiunea noului Cod civil, donațiile indirecte sunt supuse numai condițiilor de fond, nu și regulilor de formă, fiindcă nu sunt contracte de donație, ci liberalități făcute pe calea altor acte juridice, pentru care, de regulă, nu se cere această cerință de formă.

În schimb, actul prin intermediul căruia se realizează indirect liberalitatea trebuie încheiat cu respectarea condițiilor de formă și de fond prevăzute de lege pentru acel act.

Dar, după cum judicios s-a remarcat, întrucât liberalitatea este inclusă într-un alt act juridic, condițiile de fond se dublează: trebuie îndeplinite pentru actul care se încheie (de exemplu, vânzarea-cumpărarea unui bun) și cele prevăzute pentru liberalitatea pe care o cuprinde (stipularea prețului în favoarea unei terțe persoane).

Donația indirectă se poate realiza și în cadrul unui act cu titlu oneros, când una din părți, cu intenție liberală, încheie contractul în parte cu titlu oneros, iar în parte cu titlu gratuit. De exemplu, vinde un bun, stipulând un preț redus față de valoarea lui.

Actele prin care se realizează donațiile indirecte sunt, în principal, următoarele: renunțarea la un drept, remiterea de datorie și stipulația pentru altul.

3. Darul manual

Darul manual reprezintă o categorie specială de donație pentru validitatea căreia se cer, potrivit art. 1.011 alin. (4) teza a II-a C. civ., două elemente: a) acordul de voință pentru a transfera și dobândi un drept cu titlu gratuit; b) tradițiunea, predarea efectivă și reală (materială) a bunului dăruit. Observăm că singura condiție specială ce trebuie îndeplinită în cazul darului manual este predarea, tradițiunea reală a bunului, fiind deci un contract real.

Darul manual, potrivit art. 1.011 alin. (2) C. civ., derogă de la regulile de formă ale donațiilor, respectiv nu se impune forma autentică, dar este supus acelorași reguli de fond ca și celelalte donații, inclusiv, principiul irevocabilității.

Cu referire la obiectul darului manual, dispozițiile art. 1.011 alin. (4) C. civ., statuează că, pot face obiect al darurilor manuale numai bunurile mobile corporale cu o valoare de până la 25.000 lei, plafon care va fi actualizat periodic prin hotărâre a Guvernului, cu excepția cazurilor prevăzute de lege.

Rezultă, așadar, că, potrivit acestor dispoziții legale, în considerarea faptului că tradițiunea reală este un element esențial al darului manual, pot face obiect al darului manual numai bunurilemobile corporale, întrucât doar acestea sunt susceptibile de tradițiunea reală. Nici imobilele, nici mobilele incorporale (drepturi de creanță, drepturi de creație intelectuală, fond de comerț) nu pot forma obiectul unui dar manual, pentru că nu sunt susceptibile de a fi transferate și dobândite printr-o predare și primire efectivă, fac excepție, titlurile la purtător – asimilate mobilelor corporale – și biletele la ordin, pentru că transmiterea acestora are loc de la mână la mână.

Instanța supremă a precizat că prin tradițiunea bunului nu trebuie să se înțeleagă neapărat o deplasare fizică a bunului, cum ar fi preluarea din mâna donatorului, efectele sale juridice putând fi realizate și printr-o tradițiune implicită, de exemplu, atunci când donatorul ar înmâna donatarului cheile unei casete ori ale unui depozit în care se află lucrul sau cheile de contact ale autoturismului.

De asemenea, nu pot face obiect al darului manual bunurile viitoare, întrucât, darul manual presupune existența actuală a bunului, ca atare, bunul neexistând în momentul perfectării acordului de voință, el nu poate fi predat.

Constituie dar manual și depunerea unei sume de bani la CEC (sau la altă unitate bancară] pe numele unei alte persoane, dacă s-a făcut cu intenția de gratifica acea persoană, precum și predarea unei sume de bani – direct sau prin virament – unității care construiește sau vinde donatarului o locuință, pentru a cărei validitate nu se cere forma autentică și nici înmânarea efectivă a sumei în mâinile donatarului.

O problemă care se impune a fi reliefată este cea referitoare la darurile de nuntă, considerate ca o varietate a darului manual.

În legătură cu aceste daruri de nuntă, în practica judiciară anterioară intrării în vigoare a noului Cod civil, s-a decis că ele urmează a fi considerate bunuri comune ale soților în cote egale, chiar dacă au fost făcute de părinții unuia dintre soți, deoarece sunt dobândite în timpul căsătoriei și pentru că se presupune intenția (mențiunea) dispunătorului ca ele să devină comune. Numai dacă donația se face de către părinții unuia dintre soți, nu cu ocazia serbării nunții, ci ulterior, bunul se consideră ca fiind propriu. Pe de altă parte, s-a decis că – în principiu – bunurile dobândite de către soți în timpul căsătoriei prin donație sunt bunuri proprii, afară numai dacă dispunătorul a arătat expres că înțelege să gratifice pe ambii soți.

După intrarea în vigoare a noului Cod civil, e observă că legea exceptează de la regula comunității donațiile, sens în care, dispozițiile art. 340 lit. a) C. civ., prevăd că „nu sunt bunuri comune, ci bunuri proprii ale fiecărui soț, bunurile dobândite prin moștenire legală, legat sau donație, cu excepția cazului în care dispunătorul a prevăzut, în mod expres, că ele vor fi comune", cu precizarea că, potrivit art. 33 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Codului civil, dispozițiile art. 340 și 341 C. civ. sunt aplicabile și căsătoriilor în ființă la data intrării în vigoare a Codului civil, ori de câte ori actul juridic sau faptul juridic în temeiul căruia a fost dobândit bunul intervine după această dată.

În acest context, întrucât textul art 340 lit. a), mai sus citat, nu distinge în privința formei de realizare a donației, bunurile dobândite de către soți prin donație, inclusiv bunurile dobândite printr-o donație sub forma darului de nuntă, devin bunuri proprii ale fiecărui soț, dacă dispunătorul nu a dispus în mod expres că ele devin comune.

În concluzie, numai darurile obișnuite, nu intră sub incidența excepției prevăzute la art. 340 lit. a) C. civ., ci devin bunuri comune, potrivit regulii stabilite de art. 339 C. civ., în sensul căruia „bunurile dobândite în timpul regimului comunității legale oricare dintre soți sunt, de la data dobândirii lor, bunuri comune în devălmășie ale soților". O atare concluzie se poate desprinde dinprevederile art. 1.150 lit. c) C. civ., conform căruia, nu sunt supuse raportului donațiilor darurile obișnuite.

Cu privire la proba darului manual, întrucât, darul manual se perfectează prin predare, fiind deci o chestiune de fapt, acesta poate fi probat prin orice mijloc de probă, fiind, totuși necesară, ad probationem, existența unui înscris care să constate darul manual, completat prin martori și prezumții, conform regulilor generale în materia probelor.

4. Donațiile sub forma cesiunii de creanță

Contractul de donație poate să aibă ca obiect și o cesiune de creanță, după cum rezultă expres din conținutul art. 1.567 alin. [1) C. civ., iar, în ipoteza în care cesiunea este cu titlu gratuit, alin. (2) al art. 1.567, stipulează că, dispozițiile referitoare la cesiunea de creanță din Codul civil, se completează în mod corespunzător cu cele din materia contractului de donație.

Sub acest aspect, se impune precizarea că, în materia cesiunii de creanță sub forma unui contract de donație, ceea ce se donează este un drept de creanță, adică un bun mobil incorporai, care nu poate îmbrăca forma unui dar manual, întrucât nu este susceptibil de a fi transferat și dobândit printr-o predare și primire efectivă, ca atare nefiind dar manual, ar rezulta că este necesară forma autentică, deoarece dispozițiile art. 1.011 alin. (2) C. civ. „exceptează de la forma autentică doar darurile manuale. Dar, din conținutul art. 1.013 alin. (3) C. civ., care statuează că „bunurile mobile care constituie donație trebuie enumerate și evidențiate într-un înscris, chiar sub semnătură privată, sub sancțiunea nulității absolute", rezultă cu claritate faptul că, pentru încheierea unei cesiuni de creanță îmbrăcând forma unei donații, este necesară doar forma scrisă a cesiunii, chiar sub forma unui act sub semnătură privată.

Dacă dreptul transferat este o creanță, atunci operațiunea intervenită între părți este o cesiune de creanță cu titlu gratuit, aplicându-se în consecință dispozițiile referitoare la cesiunea contractului statuate prin art. 1.315-1.320 C. civ., precum și dispozițiile referitoare la cesiunea de creanță prevăzute prin Capitolul I [Cesiunea de creanță], Titlul VII (Transmisiunea și transformarea obligațiilor] din Codul civil.

Astfel, în accepțiunea art. 1.315 C. civ., o parte poate să își substituie un terț în raporturile născute dintr-un contract numai dacă prestațiile nu au fost integral executate, iar cealaltă parte consimte la aceasta.

Cesiunea de creanță este definită prin art. 1.566 C. civ., în sensul căruia, cesiunea de creanță este convenția prin care creditorul cedent transmite cesionarului o creanță împotriva unui terț.

Rezultă, așadar, că, în cazul unui contract de donație care are ca obiect o cesiune de creanță, calitatea de cedent o are donatorul, care transmite cu titlu gratuit creanța sa donatarului, care are calitatea de cesionar. Ca atare, părțile contractului sunt în acest caz, cedentul (donatorul) și cesionarul (donatarul), prin această convenție, transmițându-se, cu titlu gratuit, către donatar, creanța pe care donatorul o are față de debitorul cedat, adică debitorul creanței transmise (cedate). Prin efectul cesiunii de creanță sub forma unui contract de donație, respectiv prin transmiterea cu titlu gratuit de către donator a creanței pe care acesta o are față de debitor către donatar, donatarul va deveni astfel creditor al debitorului pe care donatorul 1-a avut înainte de cesiune. în consecință, după cesiunea de creanță sub forma unui contract de donație, debitorul cedat (debitorul donatorului înainte de cesiune) va trebui să achite creanța către donatar (cesionar) care a devenit ca efect al cesiunii noul creditor în locul donatorului.

Având în vedere faptul că părțile contractului de donație sub forma unui contract de cesiune sunt cedentul (donatorul) și cesionarul (donatarul), debitorul cedat de către donator către donatar este terț față de contractul de cesiune care îmbracă forma unui contract de donație.

În ceea ce privește cesiunea de creanță care îmbracă forma unei liberalități prin contractul de donație, această cesiune fiind o convenție, ea trebuie să îndeplinească toate condițiile de validitate a oricărei convenții, iar, în cazul în care prin contractul de cesiune se realizează operațiunii specifice donației, ea trebuie să îndeplinească condițiile de fond specifice donației, sau, după cum s-a exprimat un reputat autor, contractul care include cesiunea de creanță, produce și efectele operațiunii juridice care se realizează prin intermediul ei.

Totodată, în privința condițiile de formă pe care trebuie să le îndeplinească cesiunea unui contract având forma unui contract de donație, dispozițiile art. 1.316 C. civ., aplicabile și cesiunii de creanță făcute sub forma unui contract de donație, statuează că cesiunea contractului și acceptarea acestuia de către contractantul cedat (debitorul cedat) trebuie încheiate în forma cerută de lege pentru valabilitatea contractului cedat (contractul de donație prin care donatorul cedează cu titlu gratuit o creanță a sa pe care o are față de un debitor către donatar).

De asemenea, potrivit art. 1.573 alin. (1) C. civ., creanța este cedată prin simpla convenție a cedentului și cesionarului, fără notificarea debitorului, ca atare, cesiunea de creanță sub forma unui contract de donație produce efecte depline între cedent și cesionar, fără nicio altă formalitate, deci fără consimțământul debitorului cedat.

În ceea ce privește condițiile de validitate ale cesiunii de creanță care îmbracă forma unui contract de donație, după cum s-a remarcat în literatura de specialitate după intrarea în vigoare a noului Cod civil, deși cesiunea de creanță își produce toate efectele între cedent și cesionar din momentul încheierii contractului de cesiune, pentru opozabilitatea ei față de terți, trebuie îndeplinite anumite formalități de publicitate prin intermediul cărora să se realizeze opozabilitatea cesiunii față de terți – adică față de debitorul cedat, dar și față de alți terți ar putea exista vreun interes. în ceea ce îl privește pe debitor, momentul realizării opozabilității față de acesta este esențial, întrucât abia din acest moment acesta va putea fi obligat să plătească cesionarului (donatarului).

Sub aspectul publicității cesiunii de creanță, aplicabilă și în cazul cesiunii de creanță printr-un contract de donație, legiuitorul a prevăzut mai multe modalități, prevăzute prin art. 1578-1581 C. civ.

În acest context, reținem dintre aceste modalități, cea prevăzută prin art. 1.579 C. civ., potrivit căreia, cesiunea unei universalități de creanțe, actuale sau viitoare, nu este opozabilă terților decât prin înscrierea cesiunii în arhivă.

O altă modalitate de opozabilitate este cea privitoare la notarea în Cartea funciară a cesiunii de creanță, potrivit art. 902 pct. 6 C. civ., în sensul căruia sunt supuse notării în Cartea funciară lorațiunea și cesiunea de venituri.

Se poate, așadar, concluziona că în privința modalităților de publicitate a cesiunii de creanță, legiuitorul prin noul Cod civil a instituit o modalitate alternativă de realizare a publicității cesiunii de creanță, între publicitatea realizată prin intermediul notării în Cartea funciară și modalitățile de realizare a publicității realizate în condițiile art. 1.578-1.581 C. civ.

CAPITOUL V.

EFECTELE CONTRACTULUI DE DONAȚIE

Donația transferă dreptul de proprietate asupra bunului donat din patrimoniul donatorului în patrimoniul donatarului, ca urmare a exprimării consimțământului în formă autentică, sau, în cazul darului manual prin exprimarea consimțământului însoțită de tradițiunea lucrului. Fiind un contract unilateral, donația naște obligații doar în sarcina uneia dintre părți, respectiv a donatorului; prin excepție de la această regulă, contractul dă naștere la obligații și în sarcina donatarului.

Efectele contractului între părți se diferențiază în funcție de de efectele donației în raport cu terții, astfel avem efecte între părți și efecte față de terți.

1. Efectele între părți

Efectul translativ

Prin efectul său, donația, transferă dreptul care formează obiectul contractului din patrimoniul donatorului în cel al donatarului. Donația poate avea ca efect și stingerea unui drept și a obligației corelative (remiterea de datorie). De cele mai multe ori obiectul contractului îl constituie un drept real. Transmiterea sau constituirea să operează prin efectul realizării acordului de voință, în forma cerută de lege, dar necondiționat de predarea efectivă a obiectului donației cu excepția darurilor manuale care se transmit prin tradițiune.

În sarcina donatorului există două obligații: obligația de garanție și obligația de predare.

Obligația de predare

După încheierea contractului donatorul este obligat să predea bunul dăruit potrivit clauzelor stabilite și să-l păstreze până la predare, răspunzând de pieirea sau deteriorarea lui provenită din culpă să. În cazul darului manual, evident, problema obligației de predare nu se pune.

Obligația de garanție

Spre deosebire de vânzător, în principiu donatorul nu datorează garanție pentru evicțiune (art.1.018 alin. (1) Cod civil) și nici pentru vicii ascunse (art. 1.019 alin.(1) Cod civil), deoarece contractul este cu titlu gratuit.

Prin excepție, donatorul datorează garanție în următoarele cazuri:

– dacă a promis expres garanția pentru evicțiune (art. 1.018 alin.(1) Cod civil), lipsa garanției nefiind o regulă imperativă.

– dacă evicțiunea decurge din fapta sa ori dintr-o împrejurare care afectează dreptul transmis, pe care a cunoscut-o și nu a comunicat-o donatarului la încheierea contractului (art. 1.018 alin.(1) teza a II-a Cod civil), de exemplu, vinde și preda lucrul mobil cumpărătorului, dăruit anterior prin act autentic și nepredat, fapte care contravin obligației contractuale.

– dacă donatorul a cunoscut viciile ascunse și nu le-a adus la cunoștința donatarului la încheierea contractului, donatorul va fi ținut să repare prejudiciul cauzat donatarului prin aceste vicii (art. 1.019 alin. (2) Cod civil).

– dacă donația nu este pur gratuită (donație cu sarcini), donatorul răspunde pentru evicțiune și pentru viciile ascunse în limita valorii sarcinilor ca și vânzătorul (art. 1.018 alin. (2) și art. 1.019 alin. (3) Cod civil), căci în limita sarcinilor (respectiv, a prețului plătit pentru o parte din valoarea bunului) donația este un contract cu titlu oneros și sinalagmatic. Ca regulă, donatarul nu are nicio obligație, ca urmare a încheierii contractului de donație. Aceasta întrucât, așa cum am arătat, donația este o liberalitate și un contract unilateral, ce dă naștere la obligații doar în sarcina donatorului. Cu toate acestea, în cazul donației cu sarcini, chiar și donatarul are obligații. În cazul donației fără sarcini, donatarul, cel mult din punct de vedere moral, acesta datorează recunoștință celui care și-a micșorat ireversibil patrimoniul în favoarea sa. Acest aspect moral este uneori întărit din punct de vedere juridic, în sensul că, atunci când nerecunoștința donatarului îmbraca forme grave, se poate ajunge la revocarea donației pentru ingratitudine. Altfel se pune problema dacă donația este cu sarcina (sub modo). După cum se știe, sarcina este o obligație, de a da, a face sau a nu face, impusa donatarului, care – după acceptarea donației – este ținut s-o execute. După cum se știe, sarcina este o obligație impusă donatarului, care – după acceptarea donației – este ținut să o execute. Deși sarcina se aseamănă cu o condiție rezolutorie (întrucât nici una, nici alta nu afectează nașterea dreptului și în caz de realizare a condiției sau de revocare a donației pentru neexecutarea sarcinii efectele sunt retroactive), ele nu trebuie să fie confundate, deoarece regimul lor juridic este diferit, cel puțin sub două aspecte: – în cazul condiției rezolutorii, chiar dacă este potestativă din partea donatarului, nu se creează nici o obligație pentru el, fiind liber să acționeze cum dorește, fără riscul de a-și vedea angajata răspunderea, căci condiția (rezolutorie) este numai o modalitate care, în caz de realizare, desființează dreptul afectat de ea. În schimb sarcina obligă pe donatar, în caz de neexecutare, putându-se recurge la măsuri de executare, creditorul având dreptul la acțiunea în executare. – condiția operează de drept, în schimb revocarea (rezoluțiunea) donației pentru neexecutarea sarcinii trebuie să fie ceruta justiției.

Sarcina, ca și condiția, nu trebuie să fie imposibilă, ilicita sau imorală, potrivit regulilor generale. Ea poate fi prevăzută fie în favoarea donatorului (de exemplu, plata unei datorii), fie în favoarea unei terțe persoane (când se analizează ca o stipulație pentru altul reprezentând o donație indirect grefată pe o donație directă, dacă stipulația este făcută donandi causa), fie în favoarea donatarului însuși (de exemplu, efectuarea unei călătorii de știu). În acest din urmă caz, obligația se justifica numai dacă donatorul are vreun interes cel puțin moral, la executarea sarcinii. Altfel obligația donatarului față de el însuși nu ar putea avea o existență juridică (decât, eventual, ca o condiție). În cazul sarcinii stipulate în favoarea donatarului însuși, donația este de fapt pur gratuită, însă cu posibilitatea revocării pentru neexecutare. Numai în cazul sarcinii stipulate în favoarea donatorului sau a unui terț donația încetează să fie liberalitate în măsura sarcinii.

Întrucât donația cu sarcini este un contract sinalagmatic, în caz de neexecutare intervin efectele specific contractelor sinalagmatice și astfel se poate cere îndeplinirea prestației care formează obiectul sarcinii cu daune-interese și donatarul nu ar putea, fără consimțământul donatorului, deci fără un nou contract să se libereze de sarcină, abandonând bunurile dăruite. Dar se poate alege și o altă cale: revocarea (rezoluțiunea) donației pentru neexecutarea de obligații, cu condiția ca neexecutarea să fie fără justificare. În caz de neexecutare parțiala sau executare cu întârziere instanta este chemată să aprecieze gravitatea nerespectării obligațiilor de către debitor și, în funcție de împrejurări, poate dispune rezoluțiunea contractului (în cazuri temeinic justificate rezoluțiunea parțială), eventual cu acordarea unui termen de grație.

Acțiunea în executare sau în revocare poate fi intentată de către donator sau succesorii săi în drepturi (cum ar fi moștenitorii săi legali ori testamentari care beneficiază de efectele revocării), inclusiv creditorii chirografari în baza art. 1.560 Cod civil (acțiune oblică). În cazul sarcinii stipulate în favoarea unui terț, beneficiarul poate cere și el executarea obligației, dar nu poate cere revocarea donației, nefiind parte în contractul încheiat intre stipulant și promitent (art. 1027 alin. (2) Cod civil). În sfârșit, precizăm că orice donație, inclusiv darul manual, poate fi afectată de sarcini.

2. Opozabilitatea față de terți

Prin caracterul său translativ de proprietate, contractul de donație, produce efecte directe, doar între părțile contractante.Pentru ca donația să producă efecte și fata de terți este

necesară îndeplinirea formelor de publicitate.

Ele diferă după natura bunului donat:

a) dacă este vorba despre un bun mobil corporal, opozabilitatea se realizează prin transmiterea posesiei bunului donat.

În cazul creanțelor, numai în urma notificării prin executorul judecătoresc sau a acceptării în forma autentică a cesiunii de creanța de către debitorul cedat, donația devine opozabila și fata de terți.

b) dacă obiectul donației îl constituie un imobil, este necesară înscrierea în cartea funciara, atât a ofertei de donație, cât și a acceptării, precum și a notificării acceptării.

Primul interesat să ceară înscrierea contractului este donatarul, pentru a preîntâmpina dobândirea aceluiași drept de către o terță persoana. De asemenea, mai pot cere înscrierea donației în cartea funciara și alte persoane, cum ar fi: mandatarul donatarului, donatarul minor sau cel aflat sub interdicție judecătorească (această operațiune reprezentând un act de conservare), tutorele, ascendenții minorului donatar și chiar donatorul.

În privința terților dobânditori ai aceluiași drept de la donator, Legea nr. 7/1996 face distincție între dobânditorul cu titlu gratuit, care și-a înscris dreptul în cartea funciara și este chiar de buna-credință și dobânditorul cu titlu oneros. Acesta din urmă, întrucât a dobândit anterior dreptul, deși nu l-a înscris, este preferat de legiuitor, întrucât prin natura oneroasă a dobândirii, încearcă să evite o pagubă (certat de damno vitando). De aceea, art. 30 din lege îi acorda dreptul de a cere instanței judecătorești să acorde înscrierii sale un rang preferențial în raport cu înscrierea realizată de dobânditorul aceluiași bun, dar cu titlu gratuit (donatar).

În principiu, se aplica deci regulile generale iar în privința publicității imobiliare operează și unele dispoziții speciale:

a) spre deosebire de actele cu titlu oneros, a căror inopozabilitate din cauza neînscrierii în cartea funciara este limitată, neînscrierea în cartea funciara a dreptului real imobiliar dobândit prin donație poate fi invocată “de orice persoane care au interes la aceasta”, inclusiv dobânditorul cu titlu gratuit care a înregistrat cererea de înscriere mai întâi și creditorul chirografar.

Astfel donația neînscrisa în cartea funciara este opozabila numai părților contractante și succesorilor universali și cu titlu universal nu și succesorilor cu titlu particular ori creditorilor chirografari. Prin urmare, în această materie se lărgește cercul terților; succesorii cu titlu particular și creditorii chirografari nu au calitatea de avânzii sai cauză ci aceea de terți.

Donația nu este opozabila dobânditorului anterior cu titlu oneros al dreptului real neînscris în cartea funciara, care poate cere instanței judecătorești să acorde înscrierii sale rang preferențial fata de înscrierea efectuată de donatar.

Donatarul se bucura pe deplin de efectele publicității imobiliare, titlul său devenind inatacabil, numai după 10 ani socotiți din ziua când s-a înregistrat cererea sa de înscriere în cartea funciara, termen înăuntrul căruia poate fi pornită acțiunea în rectificare.

b) Codul civil conține și o restricție cu privire la persoanele care, deși interesate să o facă nu sunt totuși admise a invoca lipsa de înscriere în cartea funciară și anume, acele persoane cărora lipsa de înscriere li se poate imputa ca o culpă și succesorii lor universali sau cu titlu universal; (astfel, reprezentanții minorului sau ai celui pus sub interdicție precum și ascendenții care au acceptat donația făcută unui minor sau interzis).

CAPITOLUL VI.

PRACTICĂ JUDICIARĂ RELEVANTĂ

1. Prin cererea de chemare în judecată, reclamanții, în calitate de bunici ai pârâtei au solicitat revocarea contractului de donație, întucât a intervenit ingratitudinea. În motivarea cererii, reclamanții au arătat că au ajuns la o vârsta inaintată, având nevoie de ajutor din partea pârâtei, ajutor pe care consideră că aceasta li-l datorează, ca urmare a gratificatiei făcute, prin donarea cotei de ½ din bunurile lor. Aceasta nu le acordă insă ajutorul necesar, desi a fost notificată in mod expres, printr-o scrisoare la care nu a binevoit sa răspundă. Instanța, după ce a analizat toate probleme care au fost administrate în cauză, a arătat urmtăoarele:

Ținând seama de data incheierii actului si de dispozitiile  art.102 din Legea nr.71/2011, potrivit cărora contractul este supus dispozitiilor legii in vigoare la data când a fost incheiat în tot ceea ce priveste încheierea, interpretarea, efectele, executarea si încetarea sa, dispozitiile aplicabile revocării donatiei pentru ingratitudine nu sunt cele ale art.1023 si urm. C.civ. ci cele ale art.831 C.civ. de la 1864. Având în vedere forța principiului irevocabilitatii donatiilor, cauzele de revocare pentru ingratitudine sunt limitativ enumerate de art.831 C.civ. de la 1864, iar potrivit principiului disponibilitătii, specific procesului civil, instanta va analiza numai cazul invocat de reclamanți si imprejurările relevate de acestia. Astfel, se invoca, pentru revocarea contractului de donatie, refuzul de alimente, reclamanții sustinând că se afla in nevoie, că au solicitat ajutorul pârâtei, fiind refuzati de aceasta si nevoiti să apeleze la fiul lor. Din probele administrate in cauză, nu se desprinde concluzia că reclamanții au avut nevoie de alimente sau de intretinere si că au fost refuzati de către pârâta, care a avut posibilităti si mijloace superioare reclamanților. Mai mult, chiar in situatia in care reclamanții ar fi fost in nevoie, exista o altă persoană obligată se le acorde intretinere, inaintea paratei, in ordinea legală, respectiv fiul lor. In realitate, motivul cererii de revocare a donatiei este altul si nu se circumscrie nici unui caz legal de revocare, fiind revelat tot de catre unul din reclamanți la interogatoriu. La intrebarea nr.6., acesta a recunoscut că fiul său l-a sfatuit să solicite revocarea donatiei, reclamanțul fiind de acord ca ceea ce a dat nepoatei să dea fiului, asa cum si reclamantul primise de la tatăl său. Reținând această stare de fapt, instanța a respins acțiunea introdusă de reclamanți, ca fiind neîntemeiată, dispunând totodată și obligarea acestora la plata cheltuielilor de judecată.

(Jud. Vălenii de Munte, Sentința civilă nr. 1565 din 15.12.2015, disponibilă la http://www.jurisprudenta.com/jurisprudenta/speta-bvqtgnl/).

2. Într-o altă acțiune, reclamanta, societate comercială, a solicitat constarea nulității unui contract de donației încheiat între pârâți, pe calea unei acțiuni în revocare (pauliană). In motivarea, in fapt, a cererii sale reclamanta arata ca prin sentinta penala nr.93/21.08.2012 definitiva si investita cu formula executorie, pronuntata de Judecatoria Hirsova in dosarul nr.846/842/2011 piritul T. R. a fost obligat sa plateasca partii civile SC M. SA suma de 70.940,81 lei cu titlu de despagubiri materiale si suma de 1.200 lei cheltuieli de judecata. In cursul derularii executarii silite debitorul T. R. a instrainat bunul imobil pe care il detinea. Instanța, analizând lucrările existente în dosar, a arătat că reclamanta  SC M. SA face confuzie regretabila intre efectul pe care actiunea revocatorie (pauliana) o are in caz de admitere: vorbeste de nulitatea absoluta a contractului cind, de fapt, este vorba de inopozabilitatea acestuia fata de  creditorul care a formulat actiunea. Daca in cazul constatarii nulitatii actului juridic instanta se raporteaza la cerintele de la momentul intocmirii actului juridic, in cazul inopozabilitatii raportarea priveste momente ulterioare incheierii acestuia. Nulitatea presupune incalcarea unor norme legale la intocmirea actului in timp ce inopozabilitatea presupune un act valabil incheiat care insa  nu produce efecte fata de creditorul caruia i se opune si care a fost  fraudat prin intocmirea acestui act.

In cazul in care se constata nulitatea unui act juridic efectul admiterii actiunii il reprezinta anularea actului si repunerea partilor in situatia anterioara incheierii acestuia.Bunul revine in patrimoniul detinatorului intial. In cazul actiunii revocatorii efectul admiterii actiunii este ca actul ramine valabil insa operatiunea juridica a instrainarii nu poate fi opusa creditorului.Acesta are dreptul sa urmareasca bunul in patrimoniul noului dobinditor si sa isi indestuleze creanta, bunul fiind indisponibilizat la dispozitia creditorului.Pentru a pastra bunul tertul dobinditor poate insa sa plateasca creditorului o suma de bani egala cu prejudiciul suferit de acesta din urma prin incheierea actului. Confuzia ii este imputabila exclusiv reclamantei . In speta dedusa judecatii, obiectul actiunii, asa cum a fost el precizat prin cererea de chemare in judecata, este de constatare a nulitatii actului juridic incheiat de pirit  respectiv Contractul de donatie autentificat de catre BNP S.I. A. sub nr.32/17.02.2014. Probatoriul administrat in cauza nu a permis instantei sa constate ca  la incheierea contractului, au fost incalcate cerintele legale imperative referitoare la capacitatea partilor, obiect, cauza, etc. motiv pentru care actul este valabil intocmit neimpunindu-se anularea acestuia. Având în vedere aceste aspecte, instanța a decis să respingă acțiunea reclamanților ce avea ca obiect constatarea nulității absolute a contractului de donație, ca fiind neîntemeiată.

(Jud. Hârșova, Sentința civilă nr. 280 din 29.10.2014, disponibilă la http://www.jurisprudenta.com/jurisprudenta/speta-xa6c5u8/).

Concluzii

Lucrarea cu tema ”Contractul de donație” a fost elaborate conform Codului civil în vigoare și a fost structurata pe șase capitole, fiecare dintre acestea abordând un subiect diferit cu privire la problematica donațiilor. Astfel, am discutat despre anumite aspecte generale privind contractul de donație, condițiile de încheiere a contractului de donație, aspecte privind irevocabilitatea și excepții de la principiul irevocabilității donației, efectele contractului de donație, precum și despre diferitele forme ale contractului de donație. În finalul lucrării am prezenta unele spețe din practica judiciară, pentru a vedea și cum se aplică în concret dispozițiile din materia contractului de donație. Contractul de donație face parte din categoria contractelor special și a apărut încă din antichitate atunci când oamenii își întrețineau prieteniile prin oferirea de diverse daruri fără a cere ceva în schimbul acestora. În capitolul I este prezentată donația, ca fiind acel contract prin care, cu intenția de a gratifica, o parte numită donator, dispune în mod irevocabil de un bun în favoarea celeilalte părți, numita donatar. Tot în acest capitol sunt prezentate și caracterele juridice ale contractului de donație, și anume solemnitatea, caracterul gratuit, caracterul de contract unilateral, caracterul translativ de proprietate. În cadrul celui de-al doilea capitol, am discutat despre condițiile de valabilitate ale contractului de donație (capacitatea, consimțământul, obiectul și cauza). Contractul de donație este unul dintre cele mai frecvente contracte speciale întâlnite în practică. Având în vedere faptul că este un contract cu titlu gratuit, există anumite condiții speciale pentru încheierea valabilă a acestuia. Astfel, contractul de donație, indiferent dacă discutăm despre donarea unui bun mobil sau a unui bun imobil, se încheie în formă autentică. Legiuitorul a optat pentru această formă, tocmai în scopul de a sublinia donatorului importanța contractului de donație pentru patrimoniul său. De asemenea, contractul de donație poate fi încheiat doar de către persoanele care au capacitate deplină de exercițiu. De regulă, contractul de donație dă naștere la obligații doar în sarcina donatorului, donatarul neavând niciun fel de obligație, cu excepția celei de gratitudine față de persoana și familia donatorului. Cu toate acestea, în cazul donației cu sarcini, se nasc obligații și în sarcina donatarului. Tocmai din acest motiv, se susține că într-o asemenea ipoteză, contractul de donație este unul sinalagmatic, în limita sarcinii.

Bibliografie

I. Tratate, cursuri, monografii

Gabriel Boroi, Carla Alexandra Anghelescu, Curs de drept civil. Partea generală. Editura Hamangiu, București, 2011.

Boroi Gabriel, Pivniceru Mona Maria, Anghelescu Carla Alexandru, Dumitru Dragoș, Nazat Bogdan, Nicolae Ioana, Rădulescu Teona, Rădulescu Tudor-Vlad, Fișe de drept civil. Partea generală. Persoane. Drepturi reale principale. Obligații. Conctracte. Succesiunui. Familie, Ed. Hamangiu, București, 2016.

Comăniță Gheorghe, Comăniță Iulia-Ioana, Drept civil- Contracte civile speciale, Ed. Universul Juridic, București, 2013.

Emilian Ciongaru, Mihai raul Secula, Drept civil.Contracte special. Editura Scrisul Romanesc, Craiova, 2011

Francisc Deak, Tratat de crept civil. Contracte speciale, Vol. I, Editura Universul Juridic, București, 1996.

Francisc Deak, Tratat de crept civil. Contracte speciale, Vol. III, Editura Universul Juridic, București, 2007

Gheorghe Dinu, Contracte civile, Editura Europolis, Constanța, 2008

Ion Filipescu, Tratat de dreptul familiei, Editura All Beck, Bucuresti 2006

Dumitru Florescu, Drept civil. Contracte speciale, Editura Paiadeia, București, 2006.

Florescu Dumitru, Contractele civile în noul Cod civil, ed. a III-a, Ed. Universul Juridic, București, 2012.

Moțiu Florin, Contractele speciale în noul Cod civil, ed. a II-a, Ed. Universul Juridic, București, 2011.

Pop Liviu, Popa Ionuț Florin, Vidu Stelian Ioan, Tratat elementar de drept civil. Obligațiile, conform noului Cod civil, Ed. Universul Juridic, București, 2012.

Prescure Titus, Curs de contracte civile, Ed. Hamangiu, București, 2012.

Stănciulescu Liviu, Curs de drept civil. Contracte, Ed. Hamangiu, București, 2012.

Lucian Stângu, Ioana Drăghici, Drept civil. Contracte special. Curs pentru invatamantul I.D., Editura Universitatii Ecologice, București, 2011.

Tăbăraș Manuela, Contracte speciale, Ed. C.H. Beck, București, 2013.

Corneliu Turianu, Drept civil. Editura Universitară, București, 2004.

Uță Lucia, Contracte speciale în noul cod civil, Editura Hamangiu, București, 2012.

II. Articole de specialitate

1. Revista Dreptul nr. 2/2005.

III. Legislație

1. Codul civil de la 1865.

2. Codul civil din 2009.

=== 5e38a26f963e3281816873bf05cf1f0aff0ae668_312528_2 ===

Cuprins

Argument ………………………………………………………………………………………………….. 1

Capitolul I. Aspecte introductive ………………………………………………………………. 3

1. Noțiune ………………………………………………………………………………………… 3

2. Caracterele juridice ale contractului de donație …………………………………. 4

3. Interpretarea contractului de donație ………………………………………………… 8

Capitolul II. Condițiile de valabilitate ale contractului de donație ………………. 9

Secțiunea I. Condiții de fond ……………………………………………………………………….. 9

1. Capacitatea civilă ………………………………………………………………………….. 9

2. Consimțământul ………………………………………………………………………….. 17

3. Obiectului contractului de donație …………………………………………………. 20

4. Cauza contractului de donație ……………………………………………………….. 21

Secțiunea a II-a. Condiții de formă …………………………………………………………….. 22

1. Forma autentică a contractului de donație ……………………………………….. 22

2. Opozabilitatea față de terți a contractului de donație ………………………… 24

Capitolul III. Aspecte privind irevocabilitatea donațiilor …………………………. 27

1. Principiul irevocabilității donațiilor ……………………………………………….. 27

2. Revocabilitatea donațiilor încheiate între soți ………………………………….. 30

3. Cauzele de revocare a donației ………………………………………………………. 32

Capitolul IV. Tipuri de donație ……………………………………………………………….. 42

1. Donațiile deghizate ………………………………………………………………………. 42

2. Donațiile indirecte ……………………………………………………………………….. 44

3. Darul manual ………………………………………………………………………………. 45

4. Donațiile sub forma cesiunii de creanță ………………………………………….. 47

Capitolul V. Efectele contractului de donație …………………………………………… 51

1. Efectele între părți ……………………………………………………………………….. 51

2. Opozabilitatea față de terți ……………………………………………………………. 54

Capitolul VI. Practică judiciară relevantă ……………………………………………….. 56

Concluzii ………………………………………………………………………………………………… 60

Bibliografie …………………………………………………………………………………………….. 62