Contractul de Asigurare Principii Care Stau la Baza Contractului Si Interesul Asigurabil

Contractul de asigurare

-principii care stau la baza contractului și interesul asigurabil-

CAPITOLUL I

Contractul de asigurare și trăsăturile juridice ale acestuia

Definirea contractului de asigurare

În termeni generali contractul de asigurare poate fi definit ca un act încheiat între asigurat și asigurător ce reglementează relațiilor lor conform tipului de asigurare. Totodată, asiguratul se obligă să plătească primele, în timp ce asigurătorul se obligă să acorde asiguratului sau beneficiarului asigurării despăgubiri în cazul în care riscul se manifestă.

În opinia lui Gheorghe Bistriceanu contractul de asigurare poate fi definit ca un act juridic consensual, aleatoriu, sinalagmatic, cu titlu oneros și cu execuție succesivă, prin care asiguratul se obligă să plătească o anumită sumă de bani numită primă de asigurare, în schimbul căreia asiguratul își asumă obligația ca la producerea evenimentului (riscul asigurat) să plătească asiguratului sau beneficiarului despăgubirea de asigurare sau suma asigurată, în limitele convenite precum și în onorarea obligațiilor de răspundere civilă ce revin asiguraților față de terți.

Trăsăturile juridice ale contractului de asigurare

Trăsăturile juridice ce se desprind din definirea contractului de asigurare sunt următoarele:

Este un contract personal deoarece obiectul asigurării poate fi o proprietate, un bun sau chiar un interes;

Este un contract consensual din pricina faptului că, pentru formarea și existența sa valabilă, este suficientă simpla exprimare a părților, fără a fi nevoie de o formă solemnă de manifestare a voinței;

Este un contract sinalagmatic(bilateral), fapt ce presupune că părțile se obligă reciproc una față de cealaltă;

Este un contract cu titlu oneros, din pricina faptului că fiecare parte urmărește, în principiu, obținerea unui avantaj;

Este un contract cu executare succesiva, ceea ce înseamnă că se eșalonează în timp și nu se execută dintr-o dată, acesta fiind valabil o perioadă mai mare de timp;

Este un contract unic pe întreaga sa durată;

Este un contract cu caracter aleatoriu, ceea ce înseamnă că la încheierea contractului asiguratul și asigurătorul nu cunosc existența sau întinderea beneficiilor patrimoniale ce vor rezulta pentru ele din contract;

Este un contract generator de drepturi de creanță deoarece este constituit din drepturi și obligații reciproce ce se materializează în bani;

Este un contract de adeziune deoarece forma și clauzele contractului de asigurare sunt stabilite de către societatea de asigurări, potențialul asigurat având posibilitatea de a adera sau a respinge acest contract;

Este un contract de bună credință ceea ce presupune că încheierea și executarea contractului se realizează cu buna credința dintre părți;

Sursa 1 Obținut prin prelucrarea datelor din subcapitolul 1.1 de către studentul Tataru Vlad

Figură 1 Trasăturile juridice ale contractului de asigurare

CAPITOLUL II

Principii ce stau la baza contractului de asigurare

Contractele de asigurare se bazează pe unele principii, care, deși nu sunt menționate în contract, este obligatorie cunoașterea acestora de către cele două părți. Dintre aceste principii consider că cele mai importante ar fi următoarele:

Principiul despăgubirii care precizează faptul că asigurătorii nu oferă despăgubiri peste valoarea pagubelor suferite de către asigurat, deoarece se consideră că o persoană nu trebuie să profite din riscurile asigurate. Așadar, despăgubirea va fi întotdeuna mai mică decât valoarea asigurată din cauza reducerii franșizei sau impunerea unor limitări în ceea ce privește despăgubirea;

Punerea în practică a acestui principiu are ca scop atingerea următoarelor două obiective:

Împiedică asigurații să profite de pe urma asigurării;

Reduce riscul subiectiv prin inlăturarea interesului pentru profit;

Principiul subrogației- conform acestui principiu asigurătorul se subrogă în privința tuturor drepturilor asiguratului, împotriva celor răspunzători de producerea pagubei în limita despăgubirii plătite;

Acest principiu se aplică numai contractelor de indemnizare. Prin intermediul subrogării, asigurătorul exercită acțiunea în nume propriu, fiind titular al dreptului asupra creanței.

Principalele elemente ale subrogației sunt:

– partea ce a revendică drepturile subrogației trebuie să coincidă cu cea care a plătit prima despăgubire;

– partea ce revendică subrogația nu poate fi un simplu voluntar, ea având obligația legală de a plăti despăgubirea;

– partea ce revendică subrogația este răspunzătoare indirect de plata despăgubirii;

– o terță parte e răspunzătoare direct pentru plata despăgubirii;

Principiul bunei credințe – poate fi definit ca fiind datoria pozitiva a asiguratului de a informa voluntar, precis și complet asupra tuturor faptelor material privind riscul propus spre asigurare, ”chiar dacă subscriitorul sau asiguratul întreabă sau nu”;

Există anumite fapte ce se presupune a fi cunoscute de către asigurător, printre acestea numărându-se:

Reglementările legale, fiind cunoscut faptul cu în nici o circumstanță nu poate fi invocată necunoașterea legilor;

Fapte de notorietate, care asigurătorul se presupune că le cunoaște;

Fapte care micșorează riscul;

Fapte materiale, ce sunt vizibile în mod clar și pe care orice evaluator de risc le-ar fi cunoscut;

Fapte ce sunt acoperite de condițiile de asigurare;

Fapte pe care asiguratul nu are posibiltatea a le cunoaște;

Principiul contribuției- constă în dreptul societății de asigurări de a solicita alteia de același tip, o contribuție, nu obligatoriu egală, pentru o daună suferită de un asigurat în vederea co-participării la acoperirea despăgubirilor ce revin asiguratului, inclusiv costurile aferente.

Contribuția apare atunci în cazul în care asiguratul are două asigurări pentru același bun. Contribuția apare doar în cazul asigurărilor de bunuri și cele de răspundere civilă.

Există anumite condiții pentru aplicarea acesul principiu, acestea fiind:

Sunt în vigoare două sau mai multe contracte de îndemnizare;

Toate contractele acoperă aceleași riscuri care pot genera pagube;

Toate contractele acoperă același interes al aceluași asigurat;

Toate sunt în vigoare în același timp.

Principiul ”causa proxima”- reprezintă cauza activă, efectivă, care pune în mișcare declanșarea unui flux de evenimente care determină o pierdere, fără intervenția nici unei forțe care a început sau a funcționat activ, provenită dintr-o sursă nouă și independentă.

Causa proxima este prima în ceea ce privește aspectul efectului și al momentului în care s-a produs. Causa proxima reprezintă o cauză dominantă, efectivă și activă, așadar reprezintă cauza imediată și nu una îndepărtată. O cauză activă și eficace presupune existența unei legături între cauză și efect. În cazul în care există mai multe cauze, causa proxima va fi, cauza cea mai puternică ce a contribuit la producerea prejudiciului.

Natura riscurilor este un element important de cunoscut în legătură cu causa proxima. Privind daunele, acestea se pot produce ca urmare a 3 evenimente:

Riscuri asigurate, expres menționate în poliță;

Riscuri exceptate sau excluse, ce sunt menționate în cuprinsul contractului ca fiind excluse, fie drept cauză, fie drept efect al riscurilor asigurate;

Riscuri neasigurate sau alte riscuri, ce sunt menționate în poliță;

Principiul forfetar – în contractul de asigurare este trecută cu titlu obligatoriu prestația asigurătorului, în cazul în care se produce evenimentul asigurat, ca o sumă fixă (convenită dinainte).

Principiul mutualității – este fundamentat pe ideea existenței comunității de risc și participării membrilor comunității prin intermediul primelor de asigurare la constituirea unui fond comun, destinat despăgubirii celor care vor suferi pagube ca urmare a producerii riscului.

Principiul realității – constă în faptul că asigurările de bunuri, de persoane și de răspundere civilă, se încheie în baza unor date conforme cu realitatea, verificate în prealabil de către societățile de asigurare; culegerea datelor de către asigurător se realizează, de obicei, prin completarea unor chestionare de către potențialii asigurați.

Sursa 2 Obținut prin prelucrarea datelor din capitolul 2 de către studentul Tataru Vlad

Figură 2 Principiile contractului de asigurare

CAPITOLUL III

Interesul asigurabil- concepte și trăsături

Printre principiile care guvernează lumea asigurărilor un loc aparte îl ocupă principiul interesului asigurabil. Acest principiu stă la baza fiecărui contract de asigurare. Contractantul sau asiguratul trebuie să aibă o relație aparte în legătură cu obiectul asigurat și aceasta poate fi: proprietatea, viața sau răspunderea pe care dorește să le asigure.

O persoană are un interes asigurabil, dacă în urma producerii evenimentului inclus în asigurare ar putea suporta o pierdere financiară sau oricare alt prejudiciu. Deși există posibilitatea ca mai multe persoane să aibe un interes asigurabil, doar persoanele asigurate pot fi despăgubite.

Pentru a fi asigurabil, un interes trebuie să fie economic, măsurabil în bani și, de asemenea, să existe un moment al încheierii contractului.

Obiectul asigurării poate fi definit de către orice formă de proprietate ori eveniment care poate duce la pierderea unui drept legal ori crearea unor obligații față de terți.

Un lucru demn de menționat este faptul că în contractul de asigurare se asigură interesul comercial, patrimonial al asiguratului față de obiectul asigurării. În fapt, obiectul contractului de asigurare îl reprezintă numele dat interesului financiar pe care o persoană îl are în legătură cu obiectul asigurării.

Condițiile esențiale pentru existența unui interes asigurabil sunt:

În cazul degradării sau pierderii unui bun, asiguratul să sufere o daună ce poate fi evaluată monetar;

Bunul menționat să fie același cu obiectul asigurării de bunuri;

Asiguratul să aibă un interes patrimonial cu privire la bunul asigurat.

În general, interesul asigurabil decurge din statutul de proprietar al persoanei care intenționează să își asigure bunul. Deși de regulă proprietarul bunului asigură acel bun mai există și alte persoane ce pot avea un interes în asigurarea bunului, în situații cum ar fi:

Proprietatea în comun

Proprietatea ipotecată

Proprietatea închiriată

Proprietatea aflată în custodie

Asiguratul face parte din familia proprietarului

Necesitatea interesului asigurabil decurge din următoarele trei motive:

Pentru a preveni acțiunile speculative- deoarece fără un interes asigurabil, contractul de asigurare devine un contract ”speculativ”;

Pentru a reduce pagubele intenționate- deoarece fără un interes asigurabil, asigurarea oferă părții asigurate care cauzează în cunoștiință de cauză un eveniment asigurat posibilitatea de a obține profit;

Sprijinirea principiului despăgubirii- principiul despăgubirii susține faptul că o persoană nu trebuie să profite de pe urma producerii unei daune asigurate;

3.1 Interesul asigurabil în asigurările de viață

În afara societății de asigurări, un contract de asigurare de viață implică anumite raporturi distincte cu patru entități:

Solicitantul– persoana ce solicită asigurarea;

Proprietarul poliței sau deținătorul poliței- persoana care posedă polița de asigurare;

Asiguratul- în urma decesului căruia compania de asigurare va plăti despăgubiri;

Beneficiarul sau beneficiarii- persoanele care vor primi despăgubiri din partea societății de asigurări în urma decesului asiguratului.

De obicei solicitantul și proprietarul poliței de asigurare sunt una și aceeași persoană, iar proprietarul poliței poate fi însuși asiguratul.

3.2 Interesul asigurabil în asigurările de sănătate

Interesul asigurabil inclus în polița asigurării de sănătate diferă în funcție de caracterul acesteia, respectiv dacă este polița cu suma agreată sau un contract de despăgubire. În privința polițelor cu suma agreată acestea acceptă plata unei sume prestabilite, fără a ține cont de valoare pagubelor, condiția fiind ca evenimentul asigurat să se producă.

3.2 Interesul asigurabil în asigurările de bunuri și răspundere civilă

Caracteristicile interesului asigurabil în asigurările de bunuri și răspundere civilă sunt următoarele:

Asiguratul este cel care un interes asigurabil;

Interesul asigurabil trebuie să existe la momentul producerii pagubei;

Diverse relații ce dau naștere la interese asigurabile.

Interesele asigurabile în cazurile de răspundere civilă sunt ceva mai puțin evidente. Totuși legislația americană stabilește că ”orice entitate are un interes asigurabil față de un eveniment care poate determina o obligație pentru acea entitate”. Interesele asigurabile ce au la bază o obligație legală potențială nu decurg din dreptul de proprietate. Acestea sunt determinate de faptul că asiguratului i se pot impune de către tribunal despăgubiri pentru daune sau prejudicii rezultate dintr-un eveniment asigurat.

În general, existența interesului asigurabil reprezintă o condiție necesară pentru încheierea contractului de asigurare.

Excepție de la regulă fac asigurările maritime, asigurări unde asiguratul beneficiar al indemnizației nu trebuie să aibă interes asigurabil la momentul încheierii contractului, fiind suficient ca acesta să fie prezent la momentul producerii sinistrului. Obiectul asigurării maritime (din perspectiva bunurilor ce pot fi asigurate și nu a răspunderii civile) poate fi reprezentat de către navă. Mărfurile ce se transportă prezintă interes asigurabil pentru toate persoanele care pot suferi un prejudiciu de pe urma unei avarii totale sau parțiale a acestora. În această situație se pot afla fie proprietarul bunurilor, fie depozitarul și transportatorul sau cărăușul.

CAPITOLUL IV

Concluzii

Cu acest proiect am urmărit prezentarea conceptului de contract de asigurare, a trăsăturilor juridice ale acestuia, a principiilor acestui tip de contract și a prezentării interesului asigurabil, un principiu extrem de important ce stă la baza contractului de asigurare.

Din cele prezentate anterior putem spune că contractul de asigurare reprezintă un act încheiat între asigurat și asigurător ce reglementează relațiilor lor conform tipului de asigurare.

Ca și trăsături juridice ale acestui tip de contract putem enumera următoarele: este un contract personal, consensual, sinalagmatic, cu titlu oneros, cu executare succesivă, unic pe întreaga sa durată, cu caracter aleatoriu, un contract generator de drepturi de creanță, un contract de adeziune și de bună credință.

De asemenea, dintre principiile acestul contract demne de menționat ar fi următoarele: principiul despăgubirii, principiul forfetar, principiul subrogației, principiul bunei credințe, principiul contribuției, principiul ”causa- proxima”, principiul mutualității și principiul realității.

Dintre toate aceste principii cel mai important este principiul interesului asigurabil care poate fi definit prin faptul că, contractantul sau asiguratul trebuie să aibă o relație aparte în legătură cu obiectul asigurat și aceasta poate fi: proprietatea, viața sau răspunderea pe care dorește să le asigure. De asemenea, interesul asigurabil are unele caracteristici diferite în funcție de tipul de asigurare, fie ea de viață, de sănătate sau de bunuri și răspundere civilă.

CAPITOLUL V

Bibliografie

Bistriceanu, Gheorghe D., Asigurări și reasigurări în România, Ed. Universitară, București, 2006

Dan Anghel Contantinescu, Tratat de asigurări, vol. I,Ed. Economică, 2004, București

Violeta Ciurel, Asigurări și reasigurări: abordări teoretice și practici interne,Ed. All Beck, București, 2000