Contractul de Asigurare

CAPITOLUL I

ASPECTE INTRODUCTIVE PRIVIND ASIGURARILE

1.1Necesitatea asigurărilor în societatea contemporană

Oricine are nevoie de protecție, indiferent dacă ne gândim la persoane fizice sau persoane juridice. În timpul unei vieți întregi se acumulează o serie de bunuri, de valori, agonisite cu multă trudă, care pot dispărea într-o clipă în urma unui incendiu, a unui cutremur, a unui furt sau a unui alt motiv. Pierderea financiară rezultată nu poate fi compensată pe altă cale decât prin asigurare. În același timp, integritatea fizică, sănătatea, capacitatea de muncă pot fi și ele afectate, ducând la imposibilitatea desfășurării unei activități și, deci, la lipsa unui venit. împrumuturile pentru cumpărarea unei locuințe, asigurarea unui venit suplimentar pentru perioada de pensionare se pot realiza tot prin asigurare. Cât despre asigurarea de viață, ea provine, de asemenea, dintr-o nevoie absolută a fiecăruia, oferind protecția financiară a familiei, a dependenților sau a celor apropiați în cazul decesului persoanei asigurate, în paralel cu alte avantaje pe care asigurătorii le pot oferi – economisire, pensie, investiții și altele.

Conștientizarea și manifestarea nevoii de protecție a oricărui om, ca și decizia de a cumpăra o asigurare, ca demers individual și facultativ, sunt determinate în mare măsură de factori obiectivi – economici, financiari (disponibilitatea de a folosi o parte din venituri pentru aceasta), sociali, familiali, educaționali – și factori subiectivi – experiențele anterioare, cunoașterea avantajelor și protecției oferite de asigurare.

În țările dezvoltate, asigurările reprezintă o parte a educației, a tradiției și chiar a vieții, în timp ce în România, în prezent, suntem departe de a putea vorbi de o educație la nivelul întregii populații în acest domeniu. În mod particular, în condițiile țării noastre se adaugă și factorii obiectivi financiari și lipsa unei tradiții. Pe de altă parte, oferta este limitată și mai puțin adaptată la nevoile pieței, mai puțin flexibilă. Nu există un sistem dezvoltat al serviciilor financiare (credite, ipoteci… ), fapt ce se leagă de o infrastructură deficitară, de un sistem de plăți greoi și incomod, de lipsa instrumentelor de plată confortabile pentru clienți.

Varietatea și diversitatea produselor de asigurare depind de maturitatea sectorului, a pieței, a clienților. Există piețe pe care societățile de asigurări oferă 80 de produse și chiar mai multe pentru asigurări de viață, oferind clienților, alături de protecție, beneficii într-o mare diversitate. Ele țin seama de posibila nevoie și de dorința clienților, dar și de abilitatea asigurătorilor de a anticipa sau de a identifica unele nevoi specifice.

În același timp, toate aceste avantaje nu depind numai de asigurătorii priviți individual, ci și de existența unei piețe sănătoase a asigurărilor, de reglementări stricte care să nu permită funcționarea unor societăți neprofesionale, ale căror eșecuri afectează încrederea clienților și, în întregime, performanțele întregii piețe.

1.2. Reglementarea juridica a asigurarilor

Constituirea unui cadru juridic în desfășurarea activității de asigurare, în condițiile privatizării economiei și existenței concurenței specifice economiei de piață, a reprezentat un prim pas obligatoriu de îndeplinit deoarece asigurarea nu poate fi operată fără să capete o formă juridică. În prezent, activitatea de asigurare și reasigurare se realizează prin intermediul societăților de asigurare, de asigurare-reasigurare și societăților de reasigurare cu capital de stat, privat sau mixt. Înființarea acestora a fost impusă de creșterea economiei de piață, până la sfârșitul anului 1989 în România existând o singură societate de asigurare de stat. La finele anului 2004 erau înregistrate 54 de societăți de asigurare dar dintre acestea numai 16 societăți de asigurare au fost autorizate de Comisia de Supraveghere a Asigurărilor să practice asigurarea obligatorie RCA în conformitate cu prevederile normelor tehnice cu privire la aplicarea asigurării obligatorii de răspundere civilă auto, pentru pagube produse terților prin accidente de autovehicule. Normele tehnice au fost publicate în Monitorul Oficial al României nr. 1.214/17.12.2004. Din data de 10.04.2000 a intrat în vigoare Legea nr. 32 privind societățile deasigurare și supravegherea asigurărilor.

Proiectul de lege a fost elaborat de către Oficiul de Supraveghere a Activității de Asigurare și Reasigurare cu sprijinul Fondului Britanic de Know-How. Legea nr.32/2000 reglementează:

• Organizarea și funcționarea societăților comerciale de asigurare, reasigurare, asocietăților mutuale, precum și a intermediarilor în asigurări;

•Organizarea și funcționarea Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, care a preluat atribuțiile Oficiului de Supraveghere a Activității de Asigurare și Reasigurare. Aceste atributii sunt:

a) Elaborează sau avizează proiectele de acte normative care privesc domeniul asigurărilor sau care au implicații asupra acestui domeniu și avizează actele adminitrative individuale, dacă au legatură cu activitatea de asigurare;

b) Supraveghează situația financiară a asigurătorilor, în vederea protejării intereselor asiguraților sau ale potențialilor asigurați, scop în care poate dispune efectuarea decontroale ale activității asiguratorilor sau brokerilor de asigurare;

c) Ia măsuri necesare pentru ca activitatea de asigurare să fie gestionată cu respectarea normelor prudențiale specifice;

d) Participă în calitate de membru la asociațiile internaționale ale autorităților desupraveghere în asigurări și reprezintă România la conferințe și întâlniri internaționale referitoare la supravegherea în asigurări;

e) Aprobă acționarii semnificativi direcți sau indirecți, persoane fizice sau juridice, precum și persoanele senmificative ale asigurătorilor, în conformitate cu criteriile stabilite prin norme;

f) Aprobă divizarea sau fuzionarea unui asigurător inregistrat în România;

g) Aprobă transferul de portofoliu;

h) Poate solicita prezentarea de informații și documente referitoare la activitatea deasigurare, atât de la asigurători, cât și de la orice altă persoană care are legătură cuactivitatea acestora;

i) Participă la elaborarea planului de conturi, a normelor și a metodelor contabile, după consultarea cu asociațiile profesionale ale operatorilor din asigurări;

j) Aprobă propriul buget de venituri și cheltuieli;

k) Aprobă orice modificare a documentelor sau condițiilor pe baza cărora s-a acordat autorizarea de constituire și funcționare asigurătorilor și brokerilor de asigurare;

l) Autorizează anual practicarea asigurărilor obligatorii și încasează ca venituri proprii o contribuție procentuală din valoarea primelor brute încasate aferentă asigurarilor respective, în vederea exercitării supravegherii și controlului activității de asigurări obligatorii;

m) Aplică măsuri sancționatorii în legătură cu exercitarea unei influențe directe sau indirecte, care este incompatibilă cu principiile de conducere prudențială a activității asigurătorilor, stabilite prin norme; Totodată, această comisie are obligația să prezinte Parlamentului, în termen de 6 luni de la expirarea fiecărui exercițiu financiar, un raport asupra pieței asigurărilor din România precum și o informare privind activitățile desfășurate, urmând să redacteze și să publice unraport informativ asupra pieței de asigurări, instituțiilor și organismelor acesteia.

•Supravegherea asigurărilor și reasigurărilor care desfășoară activitatea în sau dinRomânia;

•Supravegherea activității intermediarilor în asigurări și reasigurări, precum și a altor activitatii în legătură cu acestea. Pe lângă Legea nr. 32/2000 și hotărârile de guvern care reglementează activitatea deasigurare, a mai apărut și un nr. de 6 norme prudențiale emise de Comisia de Supraveghere a Asigurărilor, care ulterior au fost modificate de ordine emise de aceeași comisie, și publicate în Monitorul Oficial în luna ianuarie a anului 2002.

1.3. Notiunea de asigurare

Asigurarea propriu-zisă, în forma cea mai simplă, clasică, dar și cel mai frecvent întâlnită în practică, constă în protecția financiară pentru pierderi cauzate de o gamă largă și variată de riscuri.

În doctrină însă, întâlnim o serie de definiții care fie pun accentul pe aspectul tehnic, fie pe cel juridic al asigurărilor.

Din perspectiva tehnică, asigurarea reprezintă transpunerea în practică a unui impuls de natură profund altruistă. Astfel, mai multe persoane sunt supuse acelorași riscuri se grupează pentru a-l despăgubi pe acela dintre ei care va suferi o pierdere de pe urma acelor riscuri. Asigurarea este o întrajutorare organizată în scopul de a ușura situația celui care suferă o pagubă.

Y. Lambert-Faivre consideră că, din punct de vedere tehnic, “asigurarea este operațiunea prin care asiguratorul organizează în mutualitate o multitudine de asigurați expuși la realizarea anumitor riscuri și îi indemnizează pe unii dintre ei datorită masei cornune de prime colectate”.

Potrivit unor alte opinii, asigurarea trebuie definită atât din perspectiva asiguratului, cât și din perspectiva asiguratorului. S-a menționat astfel că, din punctul de vedere al asiguratului, asigurarea poate fi privită atât ca “o finanțare a unei pierderi, dacă fondurile vor fi disponibile pentru a acoperi consecințele financiare ale producerii riscului”, cât și ca o modalitate prin care două sau mai multe persoane combină diverse riscuri la care sunt supuse, plătind sume mici de bani în scopul constituirii unui fond din care vor fi despagubite acelea care vor suferi o pagubă.

În actuala legislație, întâlnim definiții diferite pentru “activitatea de asigurare” și pentru “asigurare”. Astfel, activitatea de asigurare este definită ca fiind “activitatea exercitată în sau din România, care desemnează, în principal, oferirea, intermedierea, negocierea, încheierea de contracte de asigurare și reasigurare, încasarea de prime, lichidarea de daune, activitatea de regres și de recuperare, precum și investirea sau fructificarea fondurilor proprii și atrase prin activitatea desfasurata”.

Legiuitorul deinește lato sensu “activitatea de asigurare”, prin precizarea expresă a tipurilor de operațiuni care pot fi desfășurate de o societate de asigurare autorizată să funcționeze în condițiile legii. Această definiție include și ceea ce întelegern stricto sensu prin activitatea de asigurare, adică încheierea de contracte de asigurare și reasigurare.

“Asigurarea” este considerată a fi “operațiunea prin care un asigurator constituie, pe principiul mutualității, un fond de asigurare, prin contribuția unui număr de asigurați, expusi la producerea anumitor riscuri, și îi indemnizează pe cei care suferă un prejudiciu pe seama fondului alcătuit din primele încasate, precum și pe seama celorlalte venituri rezultate ca urmare a activității desfășurate”.

Pe cale de consecință, reiese faptul că asigurarea a aparut din nevoia acută de protecție pe care o resimte omul în fața unor evenimente pe care nu le poate prevedea și nici nu le poate depăși exclusiv prin forțe proprii.

Principiul mutualității, baza tehnicii asiguranțor, are astfel o natură profund umanitară. Este mâna de ajutor pe care fiecare din noi o întinde semenului său, supus acelorași pericole ca și el. Prin contribuția tuturor, cu o sumă mică, accesibilă în raport cu pierderea potentială, se pot acoperi prejudicii pe care le poate suferi oricare dintre noi la un moment dat și pe care nu le poate suporta singur.

Rolul asiguratorului este de a gestiona fondul constituit din primele de asigurare plătite, în timp ce scopul asigurării este de a combate efectele adverse ale riscului și de a asigura o adevarată protecție financiară.

1.4. Clasificarea asigurarilor

Asigurările reprezintă un domeniu vast acoperind toate sferele activității umane. Dat fiind complexitatea domeniului este necesară atât o clarificare a conceptelor, cât și o sistematizare a acestora pentru o abordare științifică și coerentă. Astfel, în literatura de specialitate se întâlnesc tipuri și categorii variate de asigurări, determinate prin folosirea unor criterii diferite. Iată câteva dintre ele:

1. După tipul și natura riscurilor asigurate, distingem două categorii principale și anume:

asigurări de viață;

asigurări non-viață (generale).

Această împărțire ține seama de trăsăturile riscurilor asigurate pentru cele două grupe mari de asigurări. Deosebirile dintre ele provin din natura relației contractuale, durata și tipul de risc. Astfel, în cazul asigurărilor de viață riscul care se asigură este decesul. Dat fiind că acest eveniment este cert (oricine moare!!!), s-ar putea invoca faptul că decesul nu se poate încadra în conceptul de risc. Totuși, el este un risc asigurabil deoarece contractul de asigurare se încheie pentru o anumită durată, iar momentul în care se produce decesul este incert.

De aceea, elementul de incertitudine se referă la momentul producerii riscului și nu la riscul însuși. La asigurările non-viață, pe perioada contractuală evenimentul asigurat se poate produce sau nu. Este deci vorba de riscurile pure care au gradul de incertitudine pentru a putea fi asigurate.

O altă deosebire se referă la durata contractului. în timp ce asigurarea de viață este un contract pe o durată mare (de obicei, minim 5 ani), contractele de asigurări non-viață sunt încheiate pe termen scurt (de regulă pentru 1 an sau pentru un anumit eveniment care poate dura chiar câteva ore, cum ar fi lansarea unei navete spațiale).

De asemenea, administrarea contractului, tipurile de rezerve care trebuie create, modul de stabilire a primelor de asigurare și a rezervelor și, în general, întregul sistem de administrare sunt foarte diferite. Această clasificare este frecvent întâlnită în legislația diferitelor țări, în legislația Uniunii Europene, în special datorită motivelor arătate mai sus care determină și limite diferite de capital pentru constituirea societăților de asigurări pentru cele două categorii.

2. După modul de realizare a raporturilor juridice de asigurare, se disting două categorii de asigurări:

asigurarea prin efectul legii (obligatorie);

asigurarea contractuală (facultativă).

Asigurarea prin efectul legii, sau obligatorie, este stabilită prin reglementările legale și se realizează automat dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege privind bunurile sau persoanele care intră sub incidența acestora. Ea are la bază anumite interese care aparțin societății în ansamblu său și nu necesită acordul de voință al persoanelor fizice sau juridice vizate. In cele mai multe țări, ca și în România, forma de asigurare obligatorie este asigurarea de răspundere civilă pentru pagube produse din accidente de autovehicule. în alte țări întâlnim și alte tipuri de asigurări obligatorii, cum ar fi asigurări de răspundere profesională și altele.

Asigurarea contractuală sau facultativă are la bază un contract de asigurare între asigurat și asigurător, fiind o expresie a voinței părților. Este o formă de asigurare mai flexibilă decât asigurarea prin efectul legii deoarece se încheie ca urmare a nevoii de protecție a asiguratului, răspunzând astfel mai bine necesităților și intereselor acestuia.

Pe lângă asigurarea prin efectul legii și asigurarea contractuală, există și unele asigurări obligatorii, impuse prin lege, dar care nu intră în vigoare decât după încheierea unui contract între asigurat și asigurător. în această categorie intră asigurarea personalului navigant al companiei de aviație etc.

3. După domeniul asigurării, distingem patru categorii, și anume:

asigurări de bunuri;

asigurări de persoane;

asigurări de răspundere civilă;

asigurări de interes financiar.

Asigurările de bunuri cuprind proprietățile susceptibile de a fi distruse sau avariate de calamități naturale, accidente, incendii sau orice alte riscuri. Sunt incluse asigurările de clădiri, utilaje, mașini și instalații, aparatură electronică, bunurile din locuințe, mărfuri, bani și alte valori, animale și altele.

Prin asigurările de persoane se asigură viața, integritatea sau sănătatea asiguratului supuse amenințării unor evenimente care pot provoca decesul, invaliditatea sau boala acestuia. În funcție de riscul asigurat, în asigurarea principală distingem două categorii de asigurări, respectiv asigurări de viață și asigurări de persoane, altele decât cele de viață (accidente, călătorie, sănătate etc).

Asigurările de răspundere civilă au ca obiect o valoare patrimonială egală cu despăgubirea pe care ar urma să o plătească asiguratul (persoană fizică sau juridică) unor terți prejudiciați. Există o gamă largă de astfel de asigurări, cum ar fi: asigurarea de răspundere civilă pentru pagubele produse prin accidente de autovehicule, asigurarea de răspundere profesională, asigurarea de răspundere a transportatorului pentru pasageri, pentru bagajele acestora sau pentru mărfurile transportate, asigurarea de răspundere a constructorului, asigurarea de răspundere a chiriașului etc.

Prin asigurările de interes financiar se obține protecția pentru asigurarea de pierdere a profitului, asigurarea de credite, asigurare pentru riscul de neplată, asigurarea de fidelitate și altele.

1.5. Scurt istoric al asigurarilor

Ideea de asigurare, respectiv de suportare a pagubelor în comun, se pierde în negura timpurilor, ea fiind tot atât de veche ca și instinctul de solidaritate umună.

Cel mai vechi document scris datează de circa 6500 de ani, document din cuprinsul căruia rezultă că meștesugarii tăietori de piatră din Egiptul de Jos au constituit un fond de întrajutorare, format din contribuțiile tuturor pentru acoperirea pagubelor provocate de diverse nenorociri, cum ar fi cutremurele, inundațiile, ce se abăteau asupra lor. În Palestina a fost descoperit un document din antichitate care conține ideea de mutualitate în materia asigurării de animale.

Înțeleptul legislator atenian Solon (640-558 î.e.n.) este autorul celei dintâi asigurări obligatorii care se cunoaște, deoarece el a ordonat ca societățile politice și meșteșugărești să constituie un fond comun, alimentat prin cotizații lunare, având ca destinație suportarea pagubelor survenite în interiorul grupului.

În Babilon, Fenicia și în alte țări străvechi, proprietarii caravanelor și cei ai corăbiilor trebuiau să se înțeleagă între ei, adică să formeze asociații, în cadrul cărora suportau în comun pagubele provenite din jafuri ori din alte cauze, pe timpul transportului.

În Grecia antică, precum și la Roma, spre sfârșitul republicii, a existat o instituție juridică numită foenus nauticum, împrumut maritim, asemănătoare cu asigurarea pe baza căreia proprietarul mărfurilor date spre comercializare, ce urmau să fie transporte cu corabia pe mare, primea sub forma de împrumut o sumă de bani pe care o înapoia transportatorului, dacă vasul ajungea cu bine la destinație.

Caracterul aleatoriu al acestui împrumut maritim consta în ideea că riscul transportului pe mare era suportat de către creditor, iar nu de către proprietarul mărfurilor.

Conlractul de împrumut maritim (foenus nauticum) a cunoscut o largă răspândire la vremea respectivă, ca urmare a extinderii comerțului fenicienilor în zona litoralului grecesc în secolele IX-XI î.e.n., precum și a creșterii dominației comercianților greci în Marea Egee.

În ultima perioadă a antichițății practicarea comerțului de împrumut a fost reprezentată prin adoptarea vămii de către romani, aproximativ în anul 300 î.e.n., perioada de timp în care această convenție cuprindea toate condițiile esențiale ale unei adevarate asigurări (risc, primă plătită, interes asigurabil, indemnizație).

În timpul celui de-al doilea război punic (218-201 î.e.n.), romanii au cunoscut ideea de strămutare, de deplasare a riscului. Aceasta rezultă din faptul că, în contractele de furnizare de materiale și provizii, introduceau o clauză de garantare a transportului pentru pierderile provocate de inamic sau de calamitați naturale.

Evul mediu.

În Evul mediu, în Anglia, Germania, Irlanda și Danemarca, au apărut unele corporații care se numeau ghilde și care erau organizate pe principiul mutualității, fiindcă acordau membrilor lor despăgubiri în natură pentru pierderile provenite din incendiu, furtul animalelor și naufragiul corăbiilor. În Irlanda, în secolul al XII-lea, existau asociații mutuale pentru acoperirea daunelor pentru pierderile de animale, organizate pe principiul reciprocității, una la cîte 20 de gospodării.

Primele asigurări maritime au apărut la Roma, în secolul al XIV-lea, ca rezultat al dezvoltării comerțului în bazinul mediteranean și mările din jurul continentului european. Aceste asigurări au apărut din transformarea treptată, impusă de traficul comercial, a împrumutului maritim greco-roman (foenus nauticum) și modernizarea acestuia. A aparut astfel contractul de asigurare, constatat printr-un înscris numit poliță, Primele polițe de asigurare maritimă, care se păstrează și în prezent în diferite muzee ale lumii, sunt scrise în limba italiana și reprezintă modelul pe baza căruia s-au dezvoltat celelalte, inclusiv Polițele Lloyd's.

Aproximativ după anul 1350, contractul de asigurare a început să fie redactat de notari. Asiguratorul simula că a primit suma asigurată și se obliga să o restituie asiguratului după un anumit termen, cu excepția cazurilor când mărfurile ajungeau cu bine în portul sau locul de destinație prevăzut în convenție. În polițele care se redactau erau cuprinse aproape toate evenimentele fortuite cauzatoare de pagube. Astfel, într-o poliță din anul 1385, au fost enumerate următoarele riscuri asigurate: calamități naturale, incendiu, riscurile mării, aruncarea încărcăturii peste bordul navei, confiscarea de către autoritățile locale, represalii, întamplari nefericite sau orice alte obstacole. Într-o altă polița, emisă la Florența la data de 10 iulie 1397, se menționa că “Riscurile pe care asiguratorii le suporta de la Dumnezeu ori de la oameni, pe mare, incendiu, aruncare în mare, de oprire din partea seniorilor comunelor ori altor personae, de represalii și orice alt caz întâmplare sau sinistru, care în orice chip ar fi ar putea să se întâmple ori s-au întâmplat și oricare ar fi cazurile și în orice condiții s-ar întâmpla, cu excepția acelora care privesc lestul și vama”.

Începând din anul 1500, în nord-vestul Europei, orasul Anvers a devenit centrul strategic al comerțului la distanță, fiindcă acolo se înregistrau tot felul de tranzacții de către comercianți, avocați etc., se fixau prețuri pentru aproape toate bunurile și se luau în seamă diverse tipuri de rise. Tot acolo se soluționau și litigiile născute din contractele de asigurare.

Situat la nord de Anvers, orasul Amsterdam, începând cu secolul al XVIl-lea, devine centrul comerțului european. Cetățenii danezi se asociau între 64 de parteneri, pentru a dispersa riscul de daună la care erau supuse navelelor. Curând s-a înființat o “ Cameră pentru asigurați”, apoi “Banca Amsterdam” (1609), care făcea servicii bancare și realiza transferuri monetare fără comision și “Bursa Amsterdam” (1609), care a devenit prima piață bursieră a lumii.

Epoca modernă.

Anglia era o țara de comercianți și, de aceea, asigurările au cunoscut o puternică dezvoltare. La începutul secolului al XV-lea, se foloseau contracte de asigurare maritimă de origine italiană. Acestea se negociau de brokeri și apoi se întocmeu de notary, care țineau registrele tuturor polițelor.

În anul 1576 s-a înființat “Camera de Asigurări” (Chamber of Assurances) la care s-au înregistrat toate polițele senmate. Apoi, priritr-o hotărâre a Parlamentului englez din anul 1601, s-a statuat că despăgubirile din asigurare trebuiau supuse sancțiunilor legale, iar guvernul răspundea de executarea contractului de asigurare și de rezolvarea neîntelegerilor dintre asigurați și asiguratori.

Din studierea arhivelor Amiralității engleze, a rezultat că cea mai veche poliță de asigurare a fost datată la 20 septembrie 1547, redactată în limba italiană și tradusă în limba engleză. Din dosarele examinate, s-a constatat ca cel mai renumit loc al asigurărilor maritime din Londra era pe strada Lombard, langa Royal Exchange. Acolo se încheiau contracte de asigurare reciprocă, sub forma poliței Lloyd's, împotriva pericolelor maritime, în care se menționau nava, încărcătura, proprietarul, echipajul și destinația. Participanții la asigurare își treceau numele și procentul de risc asumat sub (după) descrierea transportului care urma să aiba loc, motiv pentru care au fost numiți subscriitori. Ei garantau cu activitatea lor partea arătată din pierderea asigurată.

În anul 1720, din cauza unor investirii speculative, a avut loc o prabușire economică la Londra, cunoscută sub numele de South Sea Bubble, motiv pentru care Parlamentul a inervenit și a restrâns dreptul de a încheia asigurări maritime, acordându-l doar companiilor London Assurance și Royal Exchange. Această măsură radicală a creat un mare avantaj Pieței Lloyd's, dobândind supremație și exclusivitate pentru asigurările maritime . Printr-o hotărâre a Parlamentului, s-a statuat ca polița Lloyd's, emisa de societatea Lloyd's, care funcționa ca o societate comercială pe acțiuni, să fie obligatorie, în ce privește clauzele sale, pentru toți asiguratorii maritimi.

Evoluția asigurării contra incendiului ne arată că până la marele incendiu din anul 1666 din Londra, nu există nicio protecție în mediul urban. De teama repetării unui alt incendiu devastator, s-au pus bazele unei afaceri cu un astfel de obiect, constructorul obligându-se să repare sau să reconstruiască orice casă distrusă de un astfel de eveniment. Această societate înființată de N. Barbon, antreprenor, s-a extins și a înființat separat “Oficiul de asigurați pentru case”, dispunând și de un grup de pompieri. În anul 1684, s-a Înființat asociația Friendly Society, care suportă pagubele rezultate din incendii, iar în anul 1710, Charles Pavey a inființat Sun Fire Office, cea mai veche companie de asigurari din Anglia, care își desf'ăsoară activitatea și în zilele noastre .

La sfârșitul secolului al XVIII-Iea, asigurarea contra incendiilor s-a extins pe tipuri de clădiri acoperite, ponderea având-o magazinele, berăriile, filaturile de bumbac, magaziile, imprimeriile, morile și rafinăriile de zahăr.

1.6. Asigurarea vs. reasigurarea

Pentru a face față unor riscuri din ce în ce mai mari și variate, societățile de asigurări au dreptul, prin lege, să încheie contracte de asigurare. Reasigurarea contribuie deci la o mai mare dispersare a riscurilor între socieiățile de asigurare, facilitând plata rapidă a daunelor de mari proporții, fără ca asiguratorul inițial să ajungă în stare de faliment.

Prin contractul de reasigurare, reasiguratul (asiguratorul din contractul de asigurare) cedează reasiguratorului o parte din răspunderea pe care și-a asumat-o prin contractul de asigurare.

Reasigurarea este deci contractul prin care reasiguratorul, proporțional cu primele încasate și riscurile preluate de la reasigurat, suportă o parte din indemnizația de asigurare datorată de reasigurat în cazul producerii sinistrului.

Daca obiectul asigurării este divers, în sensul că poate fi reprezentat de bunurile asiguratului, răspunderea acestuia fața de terți, viața sau integritatea sa corporală, obiectul reasigurării este totdeauna răspunderea ce revine asiguratorului prin contractul de asigurare încheiat cu asiguratul. Astfel, spre deosebire de contractul de asigurare care nu are, tot tirnpul, caracter de indemnizație, de despăgubire, contractul de reasigurare este, în toate cazurile, o asigurare de daune, “o asigurare a patrimoniului reasiguratului care urmează să fie reîntregit cu o parte a indemnizației plătite de el asiguratului”.

Efectele reasigurării față de asigurat.

Reasigurarea este o asigurare de răspundere civilă, dar nu delictuală, ci contractuală, întrucât se asigură răspunderea ce revine asiguratorului în baza contractul de asigurare.

Nefiind o asigurare de răspundere față de terți, reasigurarea nu produce niciun efect direct față de asigurat. Acesta rămâne terț față de contractul de reasigurare, pentru el reasigurarea este o res inter altos acta, care nu poate nici să-i dăuneze, nici să-i profite.

Prin încheierea contractului de reasigurare, nu se nasc raporturi juridice între asigurat și reasigurator. La producerea cazului asigurat, asiguratul nu are dreptul să-i ceară reasiguratorului plata indemnizației de asigurare în proporția pe care acesta și-a asumat-o prin contractul de reasigurare, iar reasiguratorul nu are nicio obligație față de asigurat.

Contractul de reasigurare profită numai indirect asiguratului, întrucât asiguratorul este garantat la rândul său în privința obligației ce o datorează asiguratului, reasigurarea fiind “o asigurare a asigurării”.

Cum prin contractul de reasigurare nu se produc efecte decât între părți, în lipsa unei dispoziții legale sau contractuale exprese, nu este posibilă subrogația reasiguratorului pentru aș recupera sumele plătile de la persoana responsabilă de daună.

Calitatea de terț fată de contractul de reasigurare, în afara asiguratului și persoanei responsabile de daună, o are și beneficiarul asigurării inițiale, care nu va putea pretinde nimic de la reasigurator.

Totodată, dacă în asigurarea de răspundere civilă persoana păgubită se puoate îndrepta direct împotriva asiguratorului pentru plata indemnizației de asigurare, ea pierde acest drept în raport cu reasiguratorul.

Reasigurarea poate fl unilaterală, când numai una din parțile conttactante preia o parte din riscurile asumate prin contracte de asigurare de către cealaltă parte, și reciprocă, când fiecare dintre părți cedează și preia din asigurare, prin același contract sau pin contracte distincte, o parte din riscurile asumate de cealaltă parte prin contracte de asigurare sau de reasigurare.

Caractere.

Contractul de reasigurare este un contract consensual, sinalagmatic, oneros, aleatoriu, cu executare succesivă și de adeziune. O particularitate a contractului de reasigurare o constituie elementul de extraneitate, prin faptul că părțile contractante sunt, de regulă, din țări diferite.

Contractul de reasigurare prezintă o serie de trăsături specifice:

– este un contract distinct de contractul de asigurare;

– este condiționat de contractul de asigurare;

– există în același timp cu contractul de asigurare.

Principiul bunei-credințe este aplicat cu mai mare rigoare în operațiunile de reasigurare, deoarece aceste operațiuni se desfășoară pe plan internațional, iar reasigurătorul nu are posibilitatea să cunoască îndeaproape riscurile pe care le preia asupra sa, din considerente geografice, iar pe de altă parte, polițele de asigurare sunt grupate de către reasigurat, lipsindu-1 pe reasigurător de o evaluare individuală a riscului.

În legislația internațională, nu se prevăd condițiile de formă ale contractului de reasigurare, pentru a fi valid. De cele mai multe ori, contractele de reasigurare se încheie în forma scrisă, fară a îmbrăca însă forma poliței de asigurare.

CAPITOLUL II

ASPECTE INTRODUCTIVE PRIVIND CONTRACTUL DE ASIGURARE

2.1. Sediul materiei pentru contractual de asigurare

Sediul materiei îl reprezintă Legea nr. 136/1995 privind asigurările și reasigurările în România, Legea nr. 32/2000 privind societățile de asigurare și supraveghere a asigurărilor, cu modificările și completărileulterioare.

2.2. Definiția contractului de asigurare

Codul civil român definește contractul ca fiind “acordul între două sau mai multe persoane spre a constitui sau a stinge între dânșii un raport juridic”. Contractul de asigurare este un contract cu caracter civil. Asigurarea este o activitate comercială pentru asigurător și, deseori, și pentru asigurat. El este strict bilateral și, de regulă, nu se poate încheia cu titlu gratuit. Contractul de asigurare, din punct de vedere juridic, face parte din categoria contractelor aleatorii. Potrivit Codului civil “contractul aleatoriu este convenția reciprocă ale cărei efecte, în privința beneficiilor și a pierderilor pentru toate părțile, sau pentru una sau mai multe dintre ele, depinde de un eveniment necert.”- Contractul de asigurare este primul enumerat ca făcând parte din această grupă.

În conformitate cu dispozițiile art. 9 din Legea nr. 136/1995, “prin contractul de asigurare, contractantul asigurării sau asiguratul se obligă să platească o primă asigurătorului, iar acesta se obligă ca, la producerea riscului asigurat, să platească asiguratului, beneficiarului asigurării sau terțului despăgubit, despăgubirea sau suma asigurată, denumită în continuare indemnizație, rezultă din contractul de asigurare încheiat în condițiile prezentei legi, în limitele si la termenele convenite”.

Din analiza acestei dispoziții normative se desprinde concluzia că legiuitorul român a înțeles să definească contractul de asigurare prin prisma celor mai importante obligații ce revin părților, anume plata primei de către asigurat și plata indemnizației de asigurare de cître asigurător.

2.3. Caractere juridice ale contractului de asigurare

Stabilirea și analizarea caracterelor juridice ale unui contract sunt absolut necesare pentru configurarea sa juridică, pentru determinarea esenței sale și pentru delimitarea sa de celelalte contracte.

Contractul de asigurare prezintăo serie de caractere juridice a căror analiză este esențială pentru a putea înțelege reglementările ce se referă la încheierea contractului de asigurare, interpretarea si legea aplicabilă acestui contract, precum și drepturile și obligațiile părților.

Din definiția contractului de asigurare se pot desprinde caracterele juridice ale acestuia. El este un contract numit, personal, consensual, sinalagmatic, unic, oneros, cu executare succesivă, aleatoriu și de adeziune.

Contract numit

Contractul de asigurare este un contract numit, a cărui specificitate este subliniată de existența unei legislații particulare. Este o convenție reglementată de lege, încheiată între o societate de asigurare și o persoană fizică sau juridică, prin care asiguratorul acceptă să preia asupra sa o serie de riscuri la care este expus asiguratul, în condițiile stipulate în contract.

Contract personal

Contractul de asigurare este un contract personal deoarece deși obiectul asigurării poate fi o proprietate, un bun sau un interes, prin contractul de asigurare se asigură persoana/persoanele și nu proprietatea. În cazul în care asiguratul vinde proprietatea asigurată, noul proprietar nu este asigurat în baza aceluiași contract decât dacă asigurătorul acceptă acest lucru. Identitatea noului proprietar este deseori esențială în decizia asigurătorului de a prelua asigurarea în noile condiții.

Contract consensual

Caracterul consensual constă în faptul că se formează “solo consensus”, este valabil încheiat prin simplul acord de voință al părților, fără să fie nevoie de vreo formă specială de manifestare a voinței acestora.

Legea nr. 136/1995 cere ca actul să îmbrace formă scrisă, interzicând proba cu martori a respectivului contract, chiar dacă există un început de dovadă scrisă. Prin urmare legea impune forma scrisă ca instrumentum probationis. Prin derogare de la dreptul comun, dacă părțile nu si-au preconstituit un înscris, ca mijloc de probă, vor putea să facă dovada contractului numai prin înscrisuri din care să se poată deduce faptul că respectivul contract a fost încheiat.

Contract sinalagmatic

Contractul de asigurare are un caracter sinalagmatic întrucât părțile se obligă una față de alta. Asiguratul se obligă să plătească prima, iar asigurătorul, să ofere protecție pentru riscul asigurat, ceea ce se concretizează prin despăgubirea plătită asiguratului pentru pagubele suportate datorită producerii evenimentului asigurat.

Obligațiile părților nu sunt numai reciproce, ci și interdependente, între ele existând un raport de intercondiționare reciprocă. Deoarece asigurarea se referă la un eveniment viitor și incert care se poate produce sau nu – incertus an, incertus quando – obligațiile asigurătorului de a plăti sunt determinate de condiția ca asiguratul să plătească prima. Așadar, obligațiile celor două părți sunt interdependente: obligația asigurătorului depinde de îndeplinirea obligației asiguratului și invers.

Deoarece asigurătorul își va executa obligația asumată prin contract numai după producerea evenimentului asigurat, fenomen viitor și imprevizibil, caracterul interdependent al obligațiilor prezintă anumite particularități. Drepturile și obligațiile celor două părți pot fi împărțite în raport cu data producerii evenimentului asigurat în două grupe: drepturi și obligații pe care le au parțile contractului de asigurare pană la data ivirii riscului asigurat și drepturi și obligații pe care le au asiguratul și asigurătorul după producerea prejudiciului.

Pornind de la această distincție, în ceea ce priveste drepturile și obligațiile părților în raport cu momentul producerii riscului, se poate observa că asiguratul este cel care trebuie să-și îndeplinească mai întâi obligațiile contractuale asumate, deoarece reciprocitatea obligațiilor, esențială în contractele sinalagmatice, nu va putea funcționa decât în măsura în care asiguratul și-a executat îndatorirea principală izvorâtă din contract, constând în plata primei de asigurare.

Într-adevar, înainte de producerea evenimentului asigurat, asigurătorul nu are nicio obligație legată de conținutul raportului juridic de asigurare, ci doar simple îndatoriri, ca, de exemplu, eliberarea, la cerere, a duplicatului documentului de asigurare, a certificatelor de confirmare a asigurării, chitanțe sau facturi pentru prima do asigurare plătită. Calitatea de creditor al indemnizației de asigurare nu se poate naște decât la data producerii evenimentului asigurat. Corelativ, producerea riscului asigurat reprezintă momentul nașterii obligațiilor contractuale ale asigurătorului, obligații condiționate de plata primei, anterior survenirii acestui eveniment imprevizibil.

Caracterul anticipat al plății primei. Realizarea riscului generează reciprocitate și simultaneitate, astfel că, după survenirea cazului asigurat, obligațiile pe care le au în continuare asiguratul și asigurătorul se încadrează perfect în schema contractelelor sinalagmatice. Este specificul acestui contract ca obligațiile părților să devină reciproce numai după ce asiguratul a platit prima rată sau întreaga sumă care reprezintă prima de asigurare. Deoarece niciun text de lege nu prevede expres caracterul anticipat al plății primei și nici nu îl interzice, grație libertății contractuale, parțile pot condiționa, de comun acord, răspunderea asigurătorului de plata primei sau a primei tranșe de primă. De regulă, părțile prevăd în condițiile de asigurare un anumit termen fix de la care începe răspunderea asigurătorului și care este, de regulă, ulterior momentului semnării poliței de către asigurat .

Contractul sinalagmatic imperfect. Se impune precizarea ca acest contract sinalagmatic, care are o serie de particularități, nu ar putea fi încadrat în așa-numita categorie a contractelor sinalagmatice imperfecte, deoarece contractul de asigurare îndeplinește condițiile prevazute de codul civil, părțile obligându-se reciproc una față de alta, încă de la încheierea contractului. Cum aceste obligații reciproce sunt asumate de la început prin contract, simplul fapt că aceste îndatoriri se execută la date diferite nu poate înlătura caracterul sinalagmatic al convenției. De altfel, contractele sinalagmatice imperfecte au fost, toate, la data încheierii lor, contracte unilaterale, iar obligațiile celeilalte părți s-au născut dintr-un fapt posterior, extracontractual. În fine, contractul de asigurare nu poate fi considerat contract sinalagmatic imperfect și pentru motivul că, în cadrul acestui contract, obligațiile sunt nu numai reciproce, dar și interdependente, fiindcă fiecare dintre obligațiile reciproce reprezintă cauza juridică a celeilalte.

Exceptio non adimpleti contractus, consecința caracterului sinalagmatic. În literatura juridică se susține că, din cauza lipsei simultaneității obligațiilor reciproce ale parților, în contractul de asigurare nu se poate invoca excepția de neexecutare.

Este adevarat că obligațiile părților își au temeiul în același contract, dar pentru că asiguratul este cel care trebuie să treacă mai întâi la executarea contractului, înseamnă că el nu va putea opune asigurătorului excepția de neexecutare. De altfel, o asemenea excepție este de neconceput în favoarea asiguratului, fiindcă atât timp cât nu s-a produs riscul asigurat, nu s-a născut dreptul la excepție.

Exceptio non adimpleti contractus se poate opune atunci când o parte, deși nu și-a executat propria obligație, pretinde totuși celeilalte părți să și-o execute pe a sa. Altfel spus, atunci când asigurătorul pretinde asiguratului să-și execute obligația de plată a primei acesta din urmă nu va putea invoca exceptio non adimpleti contractus, fiindcă nu poate exista simultaneitate de executare.

Uneori prin derogare de la regulile contractului de asigurare, este posibil ca această cotivenție să intre în vigoare chiar înainte de plata primei rate, și anume atunci când asigurătorul este de acord să acopere dauna produsă de riscul asigurat chiarînainte de plata oricărci prime.

De remarcat faptul că, în celelalte contracte sinalagmatice, acela care invocă exceptio non adimpleti contractus ar putea sa-și îndeplinească obligația asumata, dar refuză tocmai pentru că cel care pretinde prestația corelativă este de rea-credintă. Asigurătorul nu poate în mod obiectiv să plătească indemnizația, fiind zădărnicite de către asigurat dovezile pe baza cărora se putea stabili cauza produceri riscului și întinderea prejudiciului, putând fi vorba și de o imposibilitate fortuită de executare, care nu face decât să consolideze excepția de neexecutare a contractului.

Contract unic

Contractul de asigurare este unic pentru întreaga sa durată. Unicitatea
contractului de asigurare se menține chiar și în situația în care durata ar fi împărțită pe anumite perioade de timp; această împărțire este legată numai de modul
de plată al primei, nu și de protecția prin asigurare care are un caracter continuu.
Contractul de asigurare este guvernat de condițiile stabilite la momentul încheierii, iar prima anuală se calculează prin raportarea la întreaga durată a contractului, ceea ce determină consecințele juridice ale unicității.

Contract cu titlu oneros

Caracterul oneros al contractului de asigurare rezidă în aceea că fiecare
parte are în vedere obținerea unui anumit avantaj, o contraprestație în schimbul aceleia pe care o face, ori se obligă a o face în favoarea celeilalte părți.

Caracterul oneros al contractului nu împiedică, însă, existența unei liberalități din partea asiguratului către terțul beneficiar, în special în asigurările de bunuri care îmbracă forma stipulației pentru altul. Intenția liberală privește raponul dintre contractantul asigurării și beneficiar, și nu raportul dintre asigurat și asigurător.

Contract cu executare succesivă.

Contractul de asigurare este cu executare succesivă, aceasta neavând
loc dintr-o dată, printr-o singură prestație. Asiguratul cunoaște perioada în care
se garantează că, în cazul producerii evenimentului asigurat, va avea dreptul la
încasarea despăgubirii sau sumei asigurate. În același timp, asigurătorul pretinde
plata primei la termenele stabilite și, în mod corespunzător, acordă continuu protecția prin asigurare. Perioadele pentru care asigurarea poate fi încheiată sunt prevăzute în condițiile și regulamentele de asigurare. Ele se stipulează în contract, pentru a produce efectele scontate.

Consecințele executării succesive a contractului de asigurare:

– sunt aplicabile regulile rezilierii ce își produce efecte numai pentru viitor, primele datorate și încasate până în momentul rezilierii

– partea care și-a îndeplinit obligația are drept la contrapretaț ia cocontractantului, până la desființarea contractului

  – dispariția obiectului asigurat, prin efectul uni risc decât acela avut în vedere la momentul încheierii asigurării, duce la rezilierea de drept acontractului de asigurare

Contract aleatoriu.

Caracterul aleatoriu este specific contractului de asigurare deoarece
efectele sale depind de un eveniment viitor și incert care pot duce la obținerea
de câștig sau pierdere pentru oricare dintre părți. În cazul asigurării, evident evenimentul trebuie să producă numai pierdere. Întinderea sau existența obligației de plată, de către asigurător, a despăgubirii sau a sumei asigurate, nu se cunoaște în momentul încheierii contractului, deoarece îndeplinirea acestei obligații depinde de producerea riscului în perioada contractuală. În momentul încheierii contractului nu se poate cunoaște dacă, și măsura în care, fiecare dintre părți va avea un avantaj sau o pierdere la terminarea contractului.

Contract de adeziune

Contractul de asigurare este un contract de adeziune. Caracteristicile unui astfel de contract sunt clauzele stabilite numai de una din părți (asigurătorul), cealaltă parte neavând decât facultatea de a le accepta ca atare sau nu. Posibilele negocieri nu au în vedere forma contractului, ci numai conținutul unor clauze (prima, acoperirea, modalitatea de plată și altele).

Aceasta nu influențează caracterul consensual, întrucât contractul nu se încheie decât dacă asiguratul este de accord cu clauzele stabilite de asigurător.

Caracterul intuitu personae.

În doctrina mai recentă de drept privat, cu ocazia analizării caracterelor juridice ale contractului de asigurare de bunuri, s-a susținut că “polița de asigurare este un contract încheiat intuitu personae, pentru că se bazează pe un studiu personalizat al riscului, realizat împreuna de asigurător și de asigurat. cu ajutorul eventual al unui curtier, mandatar al asiguratului, care trebuie să-1 sfătuiască în alegerea și decizia încheierii contractului de asigurare. Întreaga operațiune se înscrie într-un climat de încredere și sinceritate reciprocă însoțită de o obligație de discreție și de confidențialitate a informațiilor schimbate”.

Această teză nu este unanimă, unii autori apreciind că nu poate fi acceptată deoarece acest contract se referă la asigurarea de bunuri, iar nu la asigurarea de persoane sau de răspundere profesională.

Totodată, aceștia susțin că pentru a fi în prezența unui contract cu caracter intuitu personae, considerația persoanei cu care s-a contractat ar trebui să fie un element esențial, adică să fie cauza principală pentru care s-a facut convenția, ceea ce este greu de acceptat, fiindca oferta asigurătorului de a încheia un contract de asigurare de bunuri are o destinație anonimă, persoana cocontractanților fiind irelevantă din punct de vedere juridic. Aceasta înseamnă că o eroare asupra identității fizice, identitații civile ori calităților esențiale ale asiguratului sau asigurătorului nu va putea fi invocată drept cauză principală pentru care s-a facut asigurarea de bunuri.

Simplul fapt că operațiunile privind încheierea contractului de asigurare de bunuri se bazează pe un studiu “personalizat” al riscului nu este de natură a transforrna acest contract într-unul intuitu personae, fiindcă ceea ce se “personalizeaza” este riscul, iar nu persoana cocontractantului, obligațiile de încredere, sinceritate, discrete, confidenfialitate și altele fiind comune majorității contractelor, ele derivând din principiul ocrotirii bunei-credințe, iar nu din vreun caracter strict personal al participanților la actul juridic.

2.4. Elementele contractului de asigurare

Indiferent de formele în care se perfectează, asigurările au ca elemente comune:

1. părțile implicate, subiecții asigurării;

2. obiectul asigurării;

3. riscul asigurat;

4. interesul în încheierea asigurării;

5. suma asigurată;

6. prima de asigurare;

7. paguba;

8. despăgubirea;

9. perioada, durata de asigurare.

Subiecții asigurării.

În relațiile de asigurare iau parte directă întotdeauna asiguratul și asigurătorul, legați între ei, fie prin contract, fie în baza legii, prin obligații reciproce, prevăzute în condițiile respective de asigurare.

1. Asigurătorul este persoana juridică care administrează fondul de asigurare și își asumă obligația de a plăti asiguratului despăgubirea sau suma asigurată.

2. Asiguratul este orice persoană fizică sau juridică, îndreptățită prin lege sau prin condițiile asigurărilor facultative și care intră astfel în raporturi juridice cu asigurătorul.

În general, asiguratul este cel care contractează asigurarea și care are dreptul să încaseze despăgubirea, respectiv suma asigurată, fiind astfel și beneficiar al asigurării. Sunt însă și situații în care pot interveni ca părți independente de asigurare și distincte de părțile principale:

3. contractantul asigurării și respectiv

4. beneficiarul asigurării.

Obiectul asigurării

Bunul asigurat, persoana asigurată, răspunderea civilă asigurată, interesul pecuniar asigurat constituie obiectul asigurării.

Riscul asigurat

Cuvântul risc atât de frecvent în limbajul asigurătorilor reprezintă în fapt cuvântul cheie. El nu are însă în asigurări un singur înțeles, ci mai multe, din care cauză cei neinițiați pot confunda un înțeles cu altul. Astfel:

a) se desemnează prin risc – evenimentul – calamitatea naturală sau accidentul care poate produce pagube și contra ivirii cărora se solictă acoperirea prin asigurare, astfel, incendiul, grindina, decesul, etc. sunt riscuri acoperite prin asigurare sau riscuri asigurate;

b) se mai înțelege prin risc și obiectul asigurării (bunul asigurat respectiv în asigurările de persoane, persoana asigurată);

c) se mai utilizează denumirea de risc în tarifele de asigurare pentru clasificarea acestora. Se spune de exemplu: "risc auto", "risc simplu de incendiu", etc.

Riscul asigurat este abordat în asigurări din punct de vedere tehnic și din punct de vedere juridic

I. Din punct de vedere juridic, riscul este evenimentul viitor, posibil dar incert și aflat în afara influenței voinței părților împotriva consecințelor cărora asiguratul își ia măsuri de precauție prin încheierea asigurării.

II. Din punct de vedere tehnic riscul este caracterizat prin probabilitatea de producere a evenimentului și respectiv întinderea acestuia. Bazându-se pe legile statisticii și pe constatările făcute asupra unui număr mare de cazuri, asigurătorul "evaluează" riscul după numărul de evenimente întâmplate în trecut, în împrejurări comparabile, stabilind pe baza acestei evaluări prima de asigurare.

El determină tot în urma observațiilor statistice, volumul maxim al pagubelor posibile, în funcție de care stabilește, dacă, în ce măsură și până la ce nivel poate acoperi consecințele acestuia.

Când evenimentul, riscul asigurat se realizează, el devine ceea ce se numește caz asigurat, generator de daună, de prejudicii și respectiv de obligații pentru asigurător.

La baza activității de asigurare stă principiul selecției riscurilor. Asigurătorul este cel care selectează riscurile pe care le primește în asigurare. El realizează această selecție de obicei la început prin reglementări, respingând sau suprataxând riscurile ce le sunt propuse de a fi asigurate.

De exemplu: oameni bolnavi, clădiri care nu corespund unor norme de securitate, profesiuni riscante, etc.

Interesul asigurat (interesul în contractarea asigurării)

Una dintre regulile fundamentale în materie este aceea a existenței unui interes, care să justifice asigurarea bunului, persoanei sau răspunderii respective. Nu se poate concepe, de exemplu, ca o persoană să contracteze o asigurare pentru cazul avarierii sau distrugerii unui bun aparținând și/sau deținut de o altă persoană, față de care nu are nici o răspundere sau pe viața cuiva cu care nu are nici o legătură.

1) La asigurarea de bunuri, interesul asigurat aparține proprietarului bunului asigurat, deoarece acesta suportă paguba provocată de distrugerea sau avarierea bunului, iar titularul bunului este titularul interesului și titularul asigurării.

a) Se întâlnesc și situații când titularul interesului nu coincide cu titularul asigurării.

De exemplu, asigurarea mărfurilor pentru cazurile de pagube produse în timpul transportului, situația în care contractul de vânzare comercială s-a perfectat în condiția de livrare CIF (cost-insurance-freight), titularul asigurării este expeditorul, iar destinatarul este titularul interesului.

b) Sunt și situații când titularul interesului în asigurare este o altă persoană decât titularul, proprietarul bunului. Interesul pentru asigurare poate aparține oricărei persoane ce are un interes legitim vădit sau vre-o răspundere pentru conservarea bunului respectiv.

De exemplu: chiriașul, depozitarul, transportatorul, creditorul cu drept de proprietate asupra bunului, etc.

2) La asigurările de persoane interesul asigurat este legat de evenimentul privind persoana – deces, invaliditate, atingerea unei anumite vârste, etc. – la producerea căruia asigurătorul plătește suma asigurată.

3) Pentru asigurările de răspundere civilă, interesul asigurat este legat de raporturile care intervin între asigurat și terțele persoane păgubite, asiguratul fiind obligat să acopere daunele provocate acestora.

Suma asigurată

Este suma stabilită prin contractul de asigurare sau prin acte normative, ea reprezentând LIMITA MAXIMĂ până la care asigurătorul răspunde față de asigurat în ipoteza producerii evenimentului asigurat.

A. În asigurările de bunuri, suma asigurată se stabilește, în principiu în funcție de valoarea bunurilor asigurate.

Despăgubirea nu poate depăși în nici un caz:

1) cuantumul pagubei suferite de asigurat (pe considerentul că asigurarea nu trebuie să constituie o sursă de îmbogățire);

2) valoarea bunului în momentul producerii evenimentului asigurat și nici

3) suma asigurată.

În consecință, dacă asigurarea a fost contractată pentru o sumă mai mare decâtvaloarea bunului în momentul producerii evenimentului asigurat, surplusul de asigurare rămâne fără efect.

1. În asigurările facultative suma asigurată este stabilită de asigurat.

Bunurile pot fi asigurate la:

a) valoarea lor;

b) o valoare mai mică, caz în care se spune că s-a făcut o subasigurare;

c) o valoare mai mare, situație de supraasigurare.

La anumite asigurări facultative, asigurătorii prevăd în condițiile lor de acoperire un maxim de sumă până la care se poate contracta asigurarea.

2. În asigurările obligatorii asiguratul nu-și poate stabili suma asigurată, aceasta fiind prevăzută de lege. Cel mult legea poate prevedea mai multe alternative de acoperire, din care asiguratul își poate alege pe cea mai apropiată de interesele sale.

La asigurările obligatorii avem norma de asigurare, ce reprezintă suma asigurată stabilită prin lege pe unitate de bun asigurat. Făcând produsul între norma de asigurare și numărul unităților de obiect asigurat obținem suma asigurată obligatoriu pentru bunul respectiv.

De exemplu:

a) la clădiri, norma de asigurare era stabilită pe metru pătrat suprafață construită, cuantumul ei fiind diferențiat funcție de mediul urban sau rural, de felul și destinația clădirii;

b) la culturi agricole, norma de asigurare se stabilea la hectar, diferențiat pe feluri de culture agricole.

În practică se realizează evaluarea de asigurare pentru stabilirea valorii de asigurat a bunului obținută pornindu-se de la valoarea din nou din care se scade uzura:

Uzura este cuantificată prin coeficient, fixat funcție de vechimea bunului, de gradul de utilizare, starea de întreținere, etc. Prin valoarea din nou se înțelege valoarea de achiziție a bunului, prețul de catalog, prețul zilei, prețul pe piața locală sau zonală, etc.

Momentul de referință la care se face evaluarea de asigurare poate fi:

1) momentul încheierii asigurării;

2) al realizării inspecției de risc;

3) convenit prin stipulațiile clauzale;

4) momentul producerii evenimentului asigurat.

B. În asigurările de persoane suma asigurată se stabilește după dorința asiguratului și nu în baza unei evaluări de asigurare, dat fiind că nici viața, nici sănătatea omului nu sunt evaluabile în bani. Unele societăți de asigurare prevăd, în schimb plafoane ale sumei asigurate.

C. La asigurările de responsabilitate operează de regulă plafonarea răspunderii asigurătorului.

Plafonul poate fi exprimat pe:

a) eveniment;

b) anul de asigurare.

Legat de fixarea plafonului pe eveniment facem precizarea că după un prim eveniment, asiguratul rămâne garantat cu privire la alte evenimente eventuale pentru suma fixată în contract fără deducerea indemnizației generate de primul caz. Astfel zis, asiguratul își vede reconstituită automat garanția după fiecare eveniment.

Prima de asigurare

Reprezintă suma, dinainte stabilită pe care asiguratul este obligat în baza contractului sau în baza legii să o plătească asigurătorului, în schimbul garanției pe care acesta i-o acordă.

Prima de asigurare se compune din două părți:

1) prima netă, numită și primă tehnică sau primă pură, adică prima destinată constituirii fondului de asigurare curent, din care se plătesc despăgubirile și sumele asigurate cuvenite;

2) adaosul la prima netă, stabilit de cele mai multe ori ca sumă de procente, destinat:

1. alimentării fondului de rezervă;

2. finanțării unor măsuri, acțiuni de prevenire și combatere a riscurilor asigurate;

3. acoperirii cheltuielilor asigurătorului;

4. realizării de profit.

Prima netă (Pn) și adaosul (a) formează împreună prima brută (Pb) sau prima comercială, care stă la baza calculului primei de asigurare. Ca determinare prima de asigurare se stabilește în funcție de 2 factori:

I. cota tarifară (ct), ce reprezintă prima brută sau prima comercială aferentă unei unități de calcul (de exemplu, de fiecare 1000 lei sumă asigurată sau de fiecare 100 lei sumă asigurată;

II. suma asigurată (Sa).

Pb = Pn + a

Legat de prima de asigurare în materie operează principiul echivalenței. Principiul cere ca primele să fie în așa fel stabilite încât să acopere cheltuielile pe fiecare formă, produs de asigurare în parte. În plus, spre deosebire de producția de mărfuri4, asigurarea prezintă ciclu de producție inversată.

Motiv pentru care soluțiile ce pot fi adoptate pentru stabilirea cuantumului primelor sunt următoarele:

A. acordarea garanției de asigurare fără a se stabili plata cu anticipație a unei prime, așteptându-se sfârșitul anului de asigurare sau a unei perioade mai lungi, de câțiva ani (3 ani, cazul Lloyd's) pentru a se vedea cât vor reprezenta despăgubirile efectiv plătite și a se stabili atunci pe baza datelor certe, primele datorate de asigurați pentru perioada scursă – metoda avansului de garanție.

B. stabilirea plății de către asigurați a unor avansuri asupra primelor, în baza unor calcule provizorii privind despăgubirile preliminate, urmând ca la expirarea perioadei de asigurare să se determine primele definitive, după care să se regularizeze conturile fiecărui asigurat prin încasarea sau restituirea diferențelor respective – metoda avansului de primă.

C. metoda primelor fixe, este posibilă numai în baza observațiilor statistice îndelungate, făcute pe scară largă, fără de care stabilirea primelor nu ar avea un caracter științific.

În ce privește locul de plată al primei, în trecutul activității de asigurare uzanța era ca asigurătorul să se îngrijească de încasarea ei la scadență, prin organe proprii, la domiciliul asiguratului. În acest sistem de plată prima era din punct de vedere juridic cherabilă. Tot cherabilă este, astăzi plata primei prin introducerea unei dispoziții de încasare de către asigurătorul autorizat prin contract să facă acest lucru. Pe măsură ce asigurările au evoluat și s-au dezvoltat, posibilitatea asigurătorilor de a mai continua încasarea primelor la domiciliul tuturor asiguraților a scăzut continuu din care cauză s-au născut litigii tot mai numeroase între asigurații păgubiți și neîncasați și asigurători.

Din acest motiv s-a stabilit principiul în baza căruia asiguratul este obligat să plătească la scadență prima la casieria asigurătorului sau în zilele noastre prin virament bancar, electronic, etc.

Prima a devenit astfel, din punct de vedere juridic portabilă. În aceste condiții, asiguratul nu poate avea pretenții de a fi despăgubit dacă nu a achitat prima la scadență sau în termenul de păsuire acordat.

În practica internațională a asigurărilor, pentru a stimula grija asiguraților pentru bunurile cuprinse în asigurare s-a introdus sistemul reducerilor sau majorărilor de prime denumit sistemul "Bonus-Malus".

În cadrul acestuia asigurații care printr-o îngrijire deosebită a bunurilor nu generează plăți de despăgubiri, beneficiază în anul de asigurare următor de bonificații, reduceri de prime – clauza Bonus, iar celor care provoacă datorită slabei îngrijiri plăți de despăgubiri mari sau repetate li se stabilesc majorări de prime – clauza Malus.

Paguba, dauna, avaria

Paguba sau dauna reprezintă pierderea, în expresie bănească, intervenită la un bun asigurat ca urmare a producerii fenomenului împotriva căruia s-a încheiat asigurarea. În terminologia clasică a asigurărilor, spre deosebire de limbajul uzual, prin avarie se înțelege orice pierdere, cheltuială sau pagubă produsă unui mijloc de transport (avarie la corpul unei nave, unui autovehicul, unui avion) sau mărfurilor pe parcursul transportului.

A. În asigurările de transport, prin avarie particulară sau avarie simplă se înțeleg cheltuielile făcute sau paguba suferită fie numai de către mijlocul de transport, fie numai de către mărfurile transportate, în intervalul de la plecarea acestora din depozit, respectiv încărcare și până la sosirea lor la destinație, la descărcare, respectiv intrarea în depozit.

B. În transporturile maritime există un gen specific de avarie, produsă în mod voit de om și care este denumită avarie comună sau avarie generală. Aceasta este paguba care s-a produs în mod voit fie navei, fie mărfurilor transportate, fie ambelor precum și cheltuielile făcute după deliberări motivate în scopul salvării atât a navei cât și a încărcăturii, în intervalul de la încărcare și plecare până la sosire și descărcare.

1. Este cauzată în mod expres de căpitan în interesul salvării întregii expediții maritime, de exemplu se aruncă o parte din mărfuri în mare pentru a nu se scufunda întreaga încărcătură, și care se suportă printr-o contribuție comună a armatorilor și a proprietarilor mărfurilor transportate, a tuturor celor interesați în succesul transportului respectiv.

2. Se spune și generală nu pentru că ar reprezenta o pagubă mai mare decât o avarie particulară, ci pentru că privește totalitatea transportului.

În limbajul comun, utilizat în ultima vreme în asigurări s-a generalizat tendința de a întrebuința termenul avarie și pentru pagubele parțiale produse altor bunuridecât mijloacelor de transport sau mărfurilor transportate, spre exemplu, avarie la clădiri, avarie la un bun din gospodărie, etc.

CAPITOLUL III

CONTRACTUL DE ASIGURARE

3.1. Încheierea contractului de asigurare

Procesul de încheiere a contractului de asigurare este complex, producerea efectelor, respectiv punctul de la care începe obligația de garanție a asigurătorului, nefiind, concomitent cu formarea propriu-zisă a contractului.

Așa cum am mai precizat, în cazul contractului de asigurare acordul de vointa trebuie exprimat în forma scrisă, din motive ce țin de material probațiunii.

Pentru formarea contractului de asigurare sunt necesare a fi parcurse două faze: informarea părților și realizarea acordului de voință

Informarea părților.

Faza informării se referă la obligația părților de a-și aduce reciproc la cunoștiină date despre elementele esențiale ale viitorului contract, în special asupra obiectului garanției si prețului. Parcurgerea acestei etape reprezintă condiția pentru a avea eficacitate cea de-a doua fază, adică realizarea acorduiui de voință, întrucât parțile trebuie să se oblige în deplină cunoștință de cauză.

Având în vedere caracterul de adeziune al contractului de asigurare consimțământul părților la încheierea contractului de asigurare poate fi afectat de viciul erorii. Pentru prevenirea viciilor de consimțământ, legea a prevazut un sistem format din două obligații de informare, una în beneficiul asiguratului, iar alta în beneficiul asiguratorului.

Informarea asiguratului înainte de încheierea contractului. Asigurătorii sunt obligați să informeze candidații la asigurare cu privire la următoarele aspecte: durata contractului, modalitățile de executare, suspendare sau încetarea acestuia, mijloacele și termenele de plată a primelor de asigurare, metodele de calcul și de dististribuție a rezultatelor financiare, procedurile de soluționare a eventualelor litigii, precum și alte informații necesare protejării inlereselor acestora.

Fișa de informare

Informațiile privind ce trebuie aduse la cunoștința candidatului le asigurare trebuie să fie redactate într-o formă clară, accesibilă și exactă și trebuie fumizate în scris, în limba româna, sub semnătura clienților.

Legea asigurărilor a impus exigența redactării în scris a informațiilor pe care asiguratorul este obligat sa le furnizeze, astfel că proba executării obligației de informare este mult ușurată.

În cazul încheierii contractului, această remitere va fi constatată printr-o mențiune, semnată și datată de către asigurat la sfârșitul condițiilor particulare de asigurare, prin care acesta recunoaște ca a primit aceste documente, precizează natura și data remiterii lor.

Fișa de informare nu este, din punct de vedere juridic, o ofertă. Ea nu este nici măcar un element al viitorului contract. De altfel, absența remiterii sale nu este însoțită de nicio sancțiune. Informarea asiguratului nu trebuie confundată cu informarea asigurătorului care se face prin completarea declarației de risc.

Informarea asigurătorului înainte de încheierea contractului.

Informarea asgurătorului se face, în principal, prin completarea declaratiei de risc, adică a răspunsurilor la chestionarul propus de asigurător, care conține întrebări clare cu privire la probabilitatea și intensitatea producerii riscului. Chestionarul este un formular tipizat care, odată ce este completat de către asigurat, devine oferta de a contracta a asiguratului. Pe cale de consecință această furnizare de informații poate fi considerată unul dintre elementele acordului de voință și anume oferta de a contracta.

Această propunere de a contracta a asiguratului poate fi completata de documente anexă, planuri, schițe, fotografii etc., în scopul de a-l ajuta cât mai bine pe asigurător să circumstanțieze riscul pe care urmează să și-l asume .

Oferta de a contracta nu naște obligații nici în sarcina asiguratului, nici în sarcina asigurătorului. Astfel, asiguratul își poate retrage oferta până în momentul în care este acceptată de către asigurator. Acesta, la rândul său, după examinarea formularului de risc, poate refuza să încheie asigurarea, dacă apreciază că nu poate suporta financiar consecințele producerii riscului.

Chestionarul trebuie să fie completat la toate rubricile, datat și semnat de către ofertant, acesta având un rol important, în cazul încheierii contractului în determinarea bunei sau relei-credințe a asiguratului.

Acctptarea ofertei de a contracta.

După această primă fază urmează analiza declarației de risc, care se finalizează fie cu acceptarea asigurătorului de a încheia contractul, fie cu refuzul său. Din acest motiv, atunci când primește oferta, societatea de asigurare solicită un termen pentru a o analiza și a se pronunța. Contractul nu va fi încheiat decât prin acceptare expresă. Lipsa răspunsului din partea asigurătorului poate antrena răspunderea acestuia.

Asigurătorul poate refuza să preia asupra sa un risc care nu intră în câmpul său de activitate sau care i se pare dificil de acoperit. El poate, de asemenea, sa ceară precizări suplimentare sau să solicite luarea, in prealabil, a unor măsuri de prevenire.

Consimțământul se realizează atunci când asigurătorul accepta să garanteze riscul care i s-a propus și căruia i s-a stabilit tariful de primă. Asigurătorul va emite polița pe care a semnat-o, pentru a fi semnată și de către asigurat. Semnătura asigurătorului pe polița pe care a redactat-o în conformitate cu declarația de risc probează acceptarea ofertei de a contracta și reprezintă, în lipsa unei unei clauze contrare, perfectarea contractului.

Totodată, trebuie făcută precizarea că orice modalitate de comunicare a acceptării este valabilă, cu condiția să fie dovedită.

Momentul încheierii contractului.

Contractul se poate considera încheiat odată cu plata primelor și emiterea documentului de asigurare. Contractul poate avea forma poliței de asigurare, la asigurările de persoane și la unele tipuri de asigurări de bunuri sau a certificatului de asigurare, la asigurările de bunuri sau de răspundere civilă. În practică, denumirea de poliță de asigurare este generică și, astfel, cel mai frecvent utilizată.

În cele mai multe cazuri, emiterea poliței se realizează în același timp cu plata primei, deoarece declarațiile de voință care se contopesc în contract iau naștere concomitent.

În unele cazuri, declarația de voință a asiguratului precede acceptarea ofertei de către asigurător (de exemplu, în cazul asigurărilor de viață, plata primei se face de obicei odată cu completarea și semnarea cererii de asigurare, urmând ca documentul de asigurare să fie emis de asigurător după evaluarea riscului).

Între absenți, contractul de asigurare se consideră încheiat din momentul în care ofertantul a luat cunoștință de acceptare (teoria informației), luându-se în considerare data primirii poliței sau contractului.

În unele tipuri de asigurări, cum ar fi asigurările maritime, de aviație, auto și în majoritatea celor interne, contractul de asigurare se încheie între absenți. Cererea de asigurare este înaintată prin intermediari – de cele mai multe ori brokeri, care devin mandatari ai asiguraților și agenți ai asigurătorului. În acest caz, contractul între absenți se perfectează în baza sistemului recepției, polița fiind considerată acceptată dacă într-un anumit interval de timp (de regulă două zile lucrătoare de la înmânare) asiguratul nu ridică obiecțiuni. În sistemul transmiterii declarației, contractul de asigurare se consideră încheiat de la data indicată în cererea de asigurare, sau de la data declarației de asigurare, dacă asigurătorul o confirmă în scris.

Astfel, există două momente distincte, și anume cel al încheierii contractului și cel al intrării în vigoare ulterior datei perfectării lui.

Formalități pentru încheierea valabilă a contractului de asigurare.

De cele mai multe ori asigurătorii stipulează în contractele pe care le încheie clauze prin care subordonează formarea valabila a contractului de îndeplinirea unor formalități posterioare întâlnirii celor două voințe, cum ar fi semnarea poliței de către asigurat, plata primei sau a primei rate de primă etc., dacă părțile și-au exprimat consimțământul în acest sens.

În temeiul principiului libertății contractuale formularea acestor clauze este permisă.

Încheierea contractului de asigurare în formă electronică.

Contractul de asigurare poate fi încheiat și în formă electronică. În această situație, la încheierea contractului trebuie să se respecte prevederile Legii nr. 455/2001 privind semnatura electronică si ate Legii nr. 365/2002 privind comerțul electronic, republicată.

În ceea ce privește momentul încheierii contractului prin mijloace electronice se prevede că acesta este încheiat în momentul în care acceptarea ofertei de a contracta a ajuns la cunoștința ofertantului, dacă părțile nu convin altfel.

Dacă asiguratul trimite prin mijloace electronice oferta de a contracta asigurătorul are obligația să confirme primirea acesteia sau, după caz, acceptarea sa, printr-un mijloc de comunicare individuală echivalent.

Importanța momentului încheierii contractulul.

Determinarea momentului încheierii contractului prezintă o mare importanță, deoarece:

– în raport de data încheierii contractului se apreciază dacă revocarea ofertei de către asigurat a intervenit într-un termen rezonabil ori a fost caducă;

– viciile de consimțământ și alte cauze de nulitate a contractului de asigurare, se vor putea invoca numai dacă acestea au existat în momentul încheierii contractului;

– momentul încheierii contractului de asigurare determină legea aplicabilă raportului juridic de asigurare în caz de conflict de legi în spațiu;

– dacă data intrării în vigoare a obligației asiguratului de a plăti prima de asigurare coincide cu data încheierii contractului de asigurare, în raport cu acel moment se vor calcula și termenele de prescripție;

– momentul încheierii contractului de asigurare determină și locul încheii acestuia, întrucât dacă asigurarea se perfectează între absenți prin sistemul recepțiunii acceptării, căreia i se atasează prezumția relalivă a luării la cunoștință a acceptării la data sosirii corespondenței, locul încheierii contractului va fi localitatea unde se afla asiguratul.

Momentul producerii efectelor.

Deobicei contractul de asigurare începe să-și producă efectele începând cu o anumită dată precizată expres în polița de asigurare. Momentul încheierii contractului nu coincide totdeauna cu momentul intrării în vigoare a asigurării, adică cu momentul de la care începe suportarea riscurilor eventuale de către asigurator, pentru că, deși contractul este încheiat, obligațiile care revin părților pot fi raportate la o datî ulterioară.

De remarcat faptul că nici macăr intrarea în vigoare a asigurării și începulul răspunderii asigurătorului nu au totdeauna același moment de la care încep să curgă, deoarece răspunderea este nu numai în funcție de plata primei, ci și de natura riscului.

Derogări

Cum și stabilirea momentului producerii etectelor este rezultatul libertății contractuale, părțile pot prevedea și aici anumite derogări. Astfel, este posibil să se prevadă începerea producerii efectelor începând cu miezul zilei următoare celei în care se realizează acordul de voință, să se subordoneze plății primei rate, semnării poliței sau chiar prevederii unei date ulterioare, sau chiar să dea producerii efctelor un character retroactive.

Determinarea momentului de lacareîncep să se producă efectele este foarte importantă pentru că reăpunderea asigurătorului nu va fi angajată și indemnizația deasigurare nu va fi datorată decăre acesta decât dacă sinistrul se va produce cât timp obligația sa era în vigoare.

Obiectul contractului

Determinarea bunului asigurat ca obiect al obligației contractuale se face în funcție de tipul asigurării, în conformitate cu condițiile generale sau speciale de asigurare, ce fac parte integrantă din contract.

  În asigurările de bunuri, în principiu orice bun expus unui risc poate fi asigurat cu condiția să existe. Există o excepție de la acest principiu, încazul asigurării “sur bonnes aux mauvaises nouvelles”, practicată în comerțul maritim.

Bunul asigurat trebuie să fie identificat, prin indicarea caracteristicilor proprii. În cazul asigurării de autovehiculelor, în contract trebuie să se menționeze felul, marca și tipul autovehiculului, capacitatea cilindrică, indicativul și numărul de înmatriculare. În ceea ce privește bunurile care nu mai prezintă importanță economică sau bunurile supuse unui risc excesiv, acestea nu pot fi asigurate. Constituie un risc excesiv asigurare a bunurilor inflamabile, explozive, precum și lichidele acide pe timpul transportului.

3.2. Părțile contractului de asigurare

În principiu, contractul de asigurare se încheie între două parți, asiguratul și asigurătorul. Calitatea de contractant al asigurării o are totdeauna persoana care semnează polița de asigurare și își asumă obligația de plată a primelor. De cele mai multe ori, contractantul asigurării este chiar asiguratul, adică titularul interesului asigurabil sau persoana asupra căreia apasă riscul. Însă, pot exista situații în care nu asiguratul este semnatarul poliței și debitorul obligației de plata a primei. În aceste cazuri, contractantul asigurării încheie asigurarea în interesul asiguratului.

Contractul de asigurare poate fi încheiat prin participarea directă a părților contractante sau indirect, prin intermediari, agenți sau brokeri de asigurare.

Asiguratul

Calitatea de asigurat o poate avea orice persoană fizică sau juridică care are un interes în ce privește protecția pe care o oferă asigurătorul la producerea unui risc ce îi afectează patrimomul, integritatea corporală sau viața.

Contractantul asigurării sau subscriitorul este persoana care încheie contractul de asigurare și își asumă obligația de plată a primelor. Cel mai adesea, această persoană are și calitatea de asigurat atunci când este și titulară a interesului asigurabil în momentul subscrierii, dar este posibil să fie o persoană distinctă de persoana asiguratului.

În cazul asigurărilor de răspundere civilă, interesul asigurabil aparține persoanei în sarcina căreia se va stabili existența răspunderii civile, care impune repararea prejudiciului cauzat unui terț. Terțul păgubit este persoana străină de contract care va beneficia de indemnizația de asigurare, în cazul când se stabilește răspunderea civilă a asiguratului.

De asemenea, asigurările de viață sunt asigurări cu desemnare de terț beneficiar, care respectă rnecanismul juridic al stipulatei pentru altul. Asiguratul are calitatea de stipulant al asigurării, iar asigurătorul este promitentul în beneficiul terțului care, la producerea riscului de deces, va primi indemnizatia de asigurare

Beneficiarul asigurării.

Beneficiarul asigurării este persoana îndreptățită să primească indemnizația de asigurare. În ipoteza cea mai simplă, asiguratul încheie asigurarea în nume propriu și întrunește atât calitatea de contractant, cât și pe cea de beneficiar al asigurării (ex. în asigurarea de bunuri beneficiarul asigurării nu poate fi altă persoană decât asiguratul).

Însă, așa cum am menționat anterior în cazul contractului de asigurare poate exista un terț beneficiar al acestuia.

O persoană poate deveni beneficiarul unei asigurari nu numai în urma inserării unei clauze în contractul de asigurare, ci și prin puterea legii, a declarației asiguratului sau prin testarnentul acestuia. În asemenea situații, apare chiar o distincție între asigurat și beneficiarul asigurării. Asiguratul este cel care a încheiat contractut de asigurare și care avea, la data încheierii contractului, un interes asigurabil, care, pe parcursul derulării contractului, se transferă, prin voința asiguratului sau a legii, unei alte persoane care devine astfel beneficiarul asigurării .

Tipuri de asigurați.

Doctrina a identificat câteva tipuri de asigurați care pot fi întâlniți în contractul de asigurare: asigurații identificați prin nume; asigurații identificați în raport cu alt asigurat; asigurații adiționali.

a) Din categoria asiguraților identificați prin nume fac parte: asigurații principali, cesionarii și creditorii.

Asiguratul principal este persoana fizică sau juridică menționată în polița de asigurare. Acesta este singurul îndreptățit să pretindă despăgubiri în baza poliței de asigurare, este singurul responsabil al primelor de asigurare, singurul autorizat să modifice sau să denunțe contractul și chiar să obțină informații despre evenimentul asigurat.

Cesionarii unui contract de asigurare iau locul asiguratului în contractul inițial. Un contract de asigurare nu poate fi transferat unei alte persoane fără consimțământul asiguratorului. De regula, dreptul la despagubire este cedat dupa producerea pagubei, ilcoarece o cesiune a polijei inainte de producerea pagubei are ca efect schimbarea tHitudinii asiguratului. Mai mult, sunt destul de rare situatiile in care o persoana in cepta sa preia o polija negociata de altul.

Creditorul garantat real are interes asigurabil față de bunul constituit ca garanție și poate încheia o asigurare proprie sau o asigurare prin polița debitorului.

Asigurarea proprie a creditorului are avantajul că acesta nu va suporta consecințele actelor debitorilor săi și poate cuprinde clauze speciale care să îl intereseze pe creditor în mod special.

Asigurarea creditorului prin polița debitorului se produce în baza unei clauze speciale inserate în contract, prin care creditorul are dreptul să fie despăgubit în limita valorii creditului.

b) Asigurații identificați în raport cu alt asigurat sunt acele personae menționate în contract ca având calitatea de asigurat (ex. soțul sau soția, persoanele majore care locuiesc și se gospodăresc împreună cu asiguratul, etc.)

c) Asigurații adiționali. În acest grup intră persoane menționate într-un act adițional la poliță. Asupra acestor persoane, efectul asigurării se produce în anurnite situații speciale: de pildă, în situația în care se dorește o acoperire pentru anumite riscuri pentru care asiguratul principal nu solicită protecție;

Asigurătorul

Asiguratorul este persoana juridică romană autorizată, în condițiile legii, să exercite activități de asigurare, sucursala sau filiala unui asigurător dintr-un stat terț, precum și sucursala unei societăți de asigurare sau a unei societăți mutuale dintr-un stat membru, care a fost autorizată de autoritatea competentă a statului membru de origine.

În România, activitatea de asigurare nu poate fi exercitată decât de către:

a) persoane juridice române, care se constituie ca societăți pe acțiuni și/sau societăți mutuale, autorizate de Comisia de Supraveghere a Asigurărilor;

b) asigurători sau reasigurători autorizați în statele membre, care desfășoară activitate de asigurare sau de reasigurare pe teritoriul României;

c) sucursale ce aparțin unor societăți mamă guvernate de legile dintr-un stat, autorizate de Comisia de Supraveghere a Asigurărilor;

d) asigurători sau reasigurători care adoptă forma de companie europeană pe acțiuni.

Autorizarea societăților de asigurare

Condiții de autorizare. Pentru a putea desfășura activitatea de asigurare, asigurătorul trebuie să obțină autorizarea din partea Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor.

Obținerea autorizației se face în urma unei cereri de autorizare pe care Comisia de Supraveghere a Augurărilor trebuie să o soluționeze într-un interval de 4 luni de la data depunerii complete a documentației

Pentru a obține această autorizare trebuiesc îndeplinite cumulative următoarele condiții:

a) întocmirea, pentru riscurile acoperite, a unui studiu de fezabilitate care trebuie să se refere la: natura angajamentelor sau a riscurilor pe care asigurătorul își propune uă le acopere; metodele actuariale de calcul folosite pentru stabilirea rezervelor tehnice; principiile programului de reasigurare și lista cu reasigurătorii; componențele fondului de siguranță; resursele fnanciare pentru acoperirea cheltuielilor; primele trei exerciții financiare; un sistem de tehnologie a informației adecvat derulării optime a activității de asigurare pe care își propune să o practice;

b) în cazul practicării unor asigurări speciale, cum sunt cele de asistența a persoanelor aflate în dificultate, în cursul deplasărilor sau absențelor de la domiciliu ori de în locul de reședință permanentă, solicitantul autorizației trebuie să facă dovada privind existența personalului calificat, a dotării cu echipament tehnic adecvat, a rețelei de asistență ce urmează a fi folosită;

c) din studiul de fezabilitate trebuie să rezulte că societatea dispune de o marjă de inlvabilitate minimă;

d) capitaiul social vărsat de către solicitant în contul unei bănci autorizate de BNR;

e) numele societății nu induce în eroare publicul;

f) societatea va desfășura exclusiv activitatea de asigurare;

g) pentru asiguratorul străin, solicitantul trebuie să demonstreze că este legal constituit în țara de origine;

h) în cazul asigurărilor de raspundere civilă pentru auiovehicule, asigurătorii trebuie să numească un reprezentant de despăgubiri în fiecare stat membru.

Asigurătorii din statele membre și statete terțe.

În cazul în care asigurătorul care solicită autorizația este o filială a unui asigurător autorizat într-un alt stat membru sau o filială a unei societăți de asigurare mama a unui asigurător autorizat înr-un alt stat membru sau în cazul când asigurătorul este controlat de aceeași persoană fizică sau juridică ce controlează un asigurător autorizat într-un alt stat membru, Comisia de Supraveghere a Asigurărilor va consulta autoritățile competente ale altor state member. Informațiile solicitate acestor autorități sevor referi la acționariatul unui asigurător, la experiența și experiențaprofesională.

În ceea ce îi privește pe asigurătorii din state terțe, (care nu sunt member ale UE) Comisia de Supraveghere a Asigurerilor solicita, suplimentar, sucursalelor care aparțin acestor societăți de asigurare, să facă dovada ca dețin pe teritoriul României active în valoare de cel puțin jumătate din fondul de siguranță prevăzut, la data obținerii autorizării, pentru asigurătorii sau reasigurătorii persoane juridice române și că au constituit pe teritoriul României un depozit drept garanție la o instituție de credit autorizată de BNR în valoare de 1/4 din fondul de siguranță prevăzut la data autorizării pentru asigurătorii și reasigurătorii persoane juridice române.

Autorizația acordată unui asigurator de Comisia de Supraveghere a Asigurarilor este valabilă pentru întreg teritoriul Uniunii Europene și Spațiului Economic European si acoperă toate riscurile dintr-o clasă de asigurare sau doar anumite riscuri dintr-o clasă, dacă aceasta a fost solicitarea asigurătorului.

Respingerea și retragerea cererii de autorizare.

Comisia de Supraveghere a Asigurărilor va respinge cererea de autorizare ori de câte ori nu sunt îndeplinite condițiile arătate mai sus, precum și în următoarele cazuri: documentația prezentată în vederea autorizării nu este întocmită în conformitate cu prevederile legale; din documentație rezultă că asigurătorul nu va desfășura o activitate în conformitate cu prevederile legale în vigoare; acționarii și persoanele semnificative nu îndeplinesc cerințele și criteriileprevăzute delege; nu este asigurat un managementprudențial al asigurătorului; asigurătorul nu își poate realiza obiectivele protejând, în mod adecvat asigurații; asigurătorul se află într-o formă de asociere prin care acționariatul nu este adus, complet, la cunoștința Comisiei de Supraveghere; sistemul sistemul de tehnologie a informației de care dispune nu este adecvat derulării optime a aclivității de asigurare.

După acordarea autorizației de funcționare, Comisia de Supraveghere a Asigurărilor o poate retrage în următoarele situații: dacă se constată că asigurătorul nu a început să își desfășoare activitatea de asigurare în termen de 12 luni de la data eliberării autorizatiei; dacă solicită expres retragerea autorizației; dacă încetează să desfășoare activitatea de asigurare pe o perioada de 6 luni consecutive; daca nu mai îndeplinește condițiile pe baza cărora a fost autorizat; daca nu a dus la îndeplinire măsurile specificate în planul de redresare financiară sau acestea nu și-au atins scopul sau dacă încalcă dispozițiile legale.

Decizia de retragere a autorizației se comunică asigurătorului. Și împotriva acestei decizii, asigurătorul are posibilitatea să facă plângere la Curtea de Apel București în termen de 30 de zile de la comunicare.

Asigurătorii cu sediul social în afara Uniunii Europene

În ce îi privește pe aceștia pentru a obține autorizarea Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor trebuie să dovedească faptul că sunt îndreptățiti să desfășoare activitatea de asigurare, că îndeplinesc condițiile legale privind marja de solvabilitate, că au depus depozitul cu titlu de garanție, că există activele îna valoare cerută de legiuitor, trebuie să deschidă o agenție sau o sucursală pe teritoriul României, să deschidă conturi specifice activității de asigurare pe care o desfășoară, sa desemneze un reprezentant, cu aprobarea Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor.

Obligațiile asigurătorului.

Legea prevede în sarcina asigurătorilor o serie de obligații prin care controlul organizat de Comisia de Supraveghere a Asigurărilor să fie cât mai eficient. Dintre obligațiile asigurătorului, menționăm:

– să conducă evidența contabilă și operativă care să permită întocmirea rapoartelor cerute de Comisia de Supraveghere a Asigurărilor și analiza rezultatelor tehnice pe clase de asigurări;

– să supravegheze activitatea personalului propriu, a unităților din subordine și a agenților, subagenților și agenților subordonați și să instituie proceduri antifraudă astfel încât să nu fie periclitată activitatea de asigurare;

– să își organizeze proceduri de control intern;

– să transmită, în termen, bugetul de venituri și cheltuieli către Comisia de Supraveghere a Asigurărilor;

– să își organizeze un sistem intern de management al riscului;

– asigurătorii cu activitate compozită, care practică atât asigurări de viață, cât și asigurări de accidente și de sănătate din grupul asigurărilor generale, sunt obligați sa organiuzeze și să conducă separat activitatea contabilă pentru cele două activități de asigurare;

– să întocmească rapoarte privind activitatea de reasigurare și programe de reasigurare;

– să instituie proceduri și să întreprindă măsuri de pregatire a personalului propriu pentru a respecta legislația în vigoare privind prevenirea spălării banilor și combaterea actelor de terorism;

– să întocmească și să prezinte situații financiare individuate și orice alte raportări financiare, în conformitate cu reglementările Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor;

– să țină un registru special al activelor admise să acopere rezervele tehnice constituite pentru asigurările generale și, separat, un registru pentru activele constituite pentru asigurările de viață;

– să instituie proceduri de avizare, constatare și soluționare a daunelor în conformitate cu normele legale;

Alți asigurători

Organizațiile de asigurare mutuale. Organizațiile de asigurare de tip mutual efectuează operații de asigurare pentru membrii lor, potrivit statutelor acestora, având la bază principiul mutualității. Aceste societăți se constituie și funcționează conform legislațiilor naționale din țăriie de origine, fiind cunoscute și sub numele de “Cluburi de protecție”. Aceste societăți există pentru a oferi indemnizarea reciprocă pentru deținătorii polițelor lor sau membrilor prin mijloace private de repartizare a raspunderilor, în afara regulilor convenționale ale pieței de asigurări. Aceste organizații sunt deținute de membrii lor și sunt conduse de o administrate care răspunde în fața acetora pentru rezultatele muncii lor. Ele nu urmăresc obținerea de profit, ci întrajutorarea membrilor.

Fiecare membru al unei organizații mutuale este în același timp și asigurat și asigurător.

Societățile cooperatiste. Acestea sunt un alt tip de societăți de asigurare care au fost constituite cu un scop précis, de a face asigurarea disponibilă pentru o anumită organizație sau grup de entități în schimbul unor prime. Aceste organizații cuprind societățile captive, grupurile de reținere a riscului și grupurile de achiziție.

Tontinele. Tontinele sunt asociații care se constituie pentru o perioada determinată de timp, în decursul căreia membrii asociației varsă la fondul comun o cotizație anuală care variază în funcție de vârstă. Sumele astfel depuse sunt investite, fiecare membru primind anual dividende. La expirarea termenului pentru care a fost constituită suma rezultată din capitaiizarea cotizației de-a lungul anilor se împarte între membrii supraviețuitori.

Organizațiile Blues. Unele societăți de asigurare nu se pot încadra exact în niciuna din categoriile amintite. De exemplu, o organizație de ocrotire a sănătății poate fi o organizație fară scop lucrativ sau poate urmări obținerea unui profit. în ambele cazuri, organizația oferă o anumită listă de servicii medicale, în schimbul unei plăți periodice făcute de către membrii acesteia. Cotizația de membru este plătită lunar și nu depinde de starea de sănatate a membrului plătitor sau de volumul serviciilor medicaie folosite. Organizațiile Blues sunt organizații nonprofit ce au fost constituite inițial de asociațiile spitalicești pentru a asigura plata facturilor de spitalizare iar în prezent nu mai sunt controlate de acestea.

Inslituții financiare. În ultimii ani au pătruns pe piața asigurărilor sau au început să concureze cu asigurătorii și alte instituții flnanciare. în unele state, băncile de economii mutuale s-au lansat în afaceri cu asigurări de viața. Acestea acționează ca asigurători, și nu ca agenți sau brokeri de asigurare.

Intermediarii în asigurări

Obiectul activității de intermediere.

Intermediarii în asigurari sunt, potrivit legii, persoanele fizice sau juridice, denumite brokeri de asigurare, agent de asigurare, subagent sau agent de asigurare subordonat, care desfășoară activitatea de intermediere în asigurări în schimbul unei remunerații sau comision, care sunt autorizate sau înregistrate în condițiile stabilite de lege și de normele emise în aplicarea ei, precum și intermediarii din statele membre ale UE care desfășoară pe teritoriul României activitate de intermediere în asigurări, conform dreptului de stabilire și libertății de a presta servicii, după caz.

Obiectul activității de intermediere în asigurări constă în introducerea, propunerea ori îndeplinirea altor activități preliminarii încheierii contractelor de asigurare sau oferirea de asistență pentru administrarea ori îndeplinirea unor contracte, îndeosebi în cazul unei daune.

Dacă aceste activități sunt îndeplinite de asigurător sau un angajat al asigurătorului care acționează în numele acestuia, ele nu sunt activități de intermediere, deoarece asigurătorul este parte în contractul care se va încheia.

Categorii de intermediari.

Legiuitorul enumeră limitativ categoriile de intermediari în asigurări. care pot fi: broke-rul de asigurare, agentul de asigurare, subagentul și agentul de asigurare subordonat.

Pentru a putea funcționa ca intermediary, aceștia trebuie să fie autorizați de Comisia de Supruveghere a Asigurărilor sau, dacă au sediul într-un stat membru UE, de autoritatea competentă din statul membru de origine.

Deși asigurătorii nu pot, în principiu, să apeleze la intermediari neautorizați, prin excepție se acceptă intermedierea unor contracte de asigurare de către cei care desfășoară o altă aclivitate profesională decât intermedierea în asigurări, dacă sunt îndeplinite cumulativ, următoarele condiții:

contractul de asigurare intermediat necesită doar cunoștințe referitoare la riscul acoperit prin acesta;

nu fac parte din categoria asigurărilor de viață;

nu acoperă riscuri de răspundere civilă;

sunt complementare altor produse sau servicii prestate de alt furnizor, atunci când acestea acoperă următoarele riscuri: întreruperea activității, pierderea sau deteriorarea mărfii acelui furnizor, deteriorarea sau pierderea bagajelor, alte riscuri legate de călătoria rezervată de acel furnizor, chiar dacăt contractul de asigurare intermediat acoperă riscuri din categoria asigurărilor de viață ori de răspundere civilă, dacă acesta este un risc auxiliar al riscului principal legat de acea călătorie;

primele anuale nu depășesc echivalentul în lei a 500 EURO, iar contractul intermediat nu are o durată mai mare de 5 ani și nici nu poate fi reînnoit pentru o perioadă mai mare de 5 ani.

Brokerul de asigurare

Definiție și autorizare

Brokerul de asigurare este persoana juridică română, autorizată sa negocieze pentru clienții săi, persoane fizice sau juridice, asigurați sau potențial asigurați, încheierea contractelor de asigurare sau de reasigurare și acordă asistență înainte și pe durata derulării contractelor ori în legătură cu regularizarea daunelor.

Brokerul de asigurare poate fi și un intermediar dintr-un stat membm care este autorizat de Comisia de Supraveghere a Asigurărilor să desfășoare activități de interniediere pe teritoriul României, conform dreptului de stabilire și libertății de a presta servicii.

Pentru a obține autorizatia Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, un broker de asigurare trebuie să îndeplinească următoarele condiții:

a) să fie persoană juridică, în a cărei denumire să fie cuprinsă sintagma de “broker de asigurare”, “broker de asigurare-reasigurare” sau “broker de reasigurare”, după caz, sau intr-un limbaj uzual pentru activitatea de asigurare;

b) să aibă un capital social vărsat în formă bănească, a cărui valoare nu poate fi mai mică decât un minim legal;

c) să aibă în vigoare un contract de asigurare de răspundere civilă, valabil pe întreg teritoriul UE și Spațiului Economic European, a cărui valoare se actualizează periodic

d) să aibă ca obiect de activitate numai activitatea de broker de asigurare și/sau reasigurare;

e) să nu fi fost declarat anterior în faliment și să nu facă obiectul unei proceduri de reorganizare judiciară și/sau de faliment la data solicitării autorizării;

f) să aibă personal angajat care să raspundă tuturor cerințelor profesionale;

g) să mențină un jurnal al asistenților în brokeraj;

h) să puna la dispoziția Comisiei raportările cerute privind activitatea pe care o desfășoară, registrele și înregistrările contabile pe care un broker este obligat să le țină.

Obligațiile brokerului de asigurare

În conformitate cu legislația în vigoare intermediarii în asiurări și/sau reasigurări sunt obligați să pună la dispoziția clienților în scris, înaintea încheierii contractului, cel puțin următoarele informații: denumirea (numele) intermediarului; sediul (adresa) și registrul în care a fost înscris, precum și modalitățile prin care se poate verifica înscrierea; deținerea a minimum 10% din drepturile de vot sau din capitalul unui asigurător, respectiv reasigurător, deținerea de către o societate de asigurare sau o societate mamă a unei anumite societăți de asigurare a minimum 10% din drepturile de vot sau din capitalul intermediarului în asigurări și/sau reasigurări; procedurile de soluționare amiabilă sau pe cale judecătorească a eventualelor neînțelegeri sau litigii dintre clienți și intermediar, precum și orice alte informații prevăzute în norme.

Totodată trebuie să le furnizeze clienților, informații cu privire la faptul că, dacă este împucernicit de către asigurător, are dreptul să colecteze primele, să plătească despăgubirile în numele acestora în moneda prevăzută în contractul de asigurare, după caz, și să emită documentele de asigurare în numele asigurătorului.

Agentul de asigurare

Definiție și autorizare

Agentul de asigurare este acea persoană fizică sau juridică împuternicită, în baza auorizării unui asigurător sau reasigurător, să încheie în numele și în contul asigurătorului sau reasigurătorului, contracte de asigurare ori de reasigurare cu terții conform condițiilor stipulate în contractul de mandat încheiat, fără să aibă calitatea de asigurător/reasigurător, broker de asigurare și/sau de reasigurare.

Activitatea agenților de asigurare se poate desfășura prin intermediul subagenților de asigurare, care sunt persoane angajate cu contract de muncă ale agentului de asigurare persoană juridică și care acționează în numele acestuia.

Împuterniciți ai asigurătorului pentru încheierea unui contract de asigurare pot fi și agenții de asigurare subordonați. Aceștia sunt persoane fizice sau juridice care, pe lângă activitatea profesională principală pe care o desfășoară, intermediază în numele și în contul asigurătorilor produse de asigurare care sunt complementare produselor furnizate de instituțiile de credit și instituțiile financiare nebancare.

În dispozițiile legale, se mentionează că o persoană fizică sau juridică poate desfășura o activitate de agent de asigurare, dacă deține o autorizație valabilă, scrisă, din partea unui asigurător, denumită contract de agent, pentru a acționa în numele acestuia.

Astfel, se pot desprinde următoarele concluzii în ce privește agentul de asigurare.

În primul rând, agentul de asigurare poate fi atât o persoana fizică, cât și o persoana juridică.

În al doilea rând, atribuțiile de agent de asigurare se exercită pe baza unui contract de mandat cu reprezentare, denumit contract de agent.

În al treilea rând, calitatea de agent de asigurare se dovedește cu o autorizație scrisă, valabila (adică neviciată) din partea unui asigurător, autorizație care, deși este un act juridic unilateral, materializează contractul de reprezentare.

În fine, în al patrulea rând, agentul de asigurare negociază sau încheie contracte de asigurare numai în conformitate cu condițiile stipulate în contractul de mandat scris încheiat între el și asigurător.

Condiții.

Pentru a putea fi agent de asigurare, o persoană fizică trebuie să îndeplinească următoarele condiții:

a) să aibă o pregătire profesională de specialitate, competențele, cunoștințele și aptitudinile corespunzătoare exercitării acestei activități, în concordanță cu cerințele impuse de CSA;

b) să aibă în vigoare un contract de asigurare de răspundere civilă profesională sau o garanție echivalentă furnizată de asigurătorul în numele căruia actionează agentul de asigurare, cu valabilitate pe întreg teritoriul Uniunii Europene și statelor din Spațiul Economic European;

c) să nu aibă cazier judiciar pentru infracțiuni contra patrimoniului sau pentru infracțiuni prevăzute de legislația financiar fiscală;

d) să îndeplinească cerințele legale privind angajarea gestionarilor, constituirea de garanții și răspunderea în legătură cu gestionarea bunurilor agenților economici, autorităților sau instituțiilor;

e) să se bucure de o bună reputație.

La rândul său, pentru a desfășura o activitate de agent de asigurare, persoana juridică trebuie să îndeplinească următoarele condiții:

a) să aibă ca obiect de activitate numai activitatea de agent de asigurare;

b) să aibă în vigoare un contract de asigurare de răspundere civilă;

c) să nu fi fost declarat anterior în faliment și să nu facă obiectul unei proceduri de reorganizare judiciară și/sau de faliment la data solicitării autorizării;

d) să se bucure de o bună reputație, iar denumirea agentului să cuprindă, obligatoriu, sintagma agent de asigurare;

e) asociații, acționarii semnificativi și persoanele semnificative să nu aibă cazier judiciar pentru infracțiuni contra patrimoniului său pentru infracțiuni prevăzute în legislația financiar-fiscală;

f) conducătorul executiv să îndeplinească cerințele pentru a exercita această funcție.

Asigurătorii sunt obligați să înregistreze într-un registru atât agenda de asigurare personae fizice, cât și agenții de asigurare persoane juridice, subagenții și agenții de asigurare subordonați cu care au încheiat contracte de agent.

În scopul protecției asigurătilor și pentru supravegherea întregii activități de asigurare, agenții de asigurare, indiferent de natura lor, vor menționa pe toate documentele emise codul unic alocat în registru și înscrisul “înregistrat la Comisia de Supraveghere a Asigurăriior.

3.3. Durata contractului de asigurare

Deoarece contractul de asigurare este un contract temporar, în cuprinsul său trebuie să se prevadă și durata sa, adică perioada de timp la care se referă drepturile și obilgațiile părților. Asiguratul trebuie să știe cât timp are îndatorirea de a plăti prime și pe ce perioadă este garantat în cazul în care se va produce evenimentul asigurat. La rândul său, asigurătorul trebuie să cunoască intervalul de timp în care va acorda protecție prin asigurarea respectivă și cât timp va încasa primele prevăzute în contract.

Având în vedere toate aceste aspecte contracte de asigurare trebuie să prevadă momentul începerii și acela al încetării răspunderii asigurătorului.

Din punct de vedere al duratei lor, contractele de asigurare se împart în două grupe: contracte de asigurare cu durată determinată sau fixă și contracte de asigurare cu durată nedeterminată sau nelimitată.

În materia asigurărilor de bunuri și de răspundere civilă, contractele se încheie, de regulă, pe o durata determinată de maximum un an. În ceea ce privește asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru pagubele cauzate terților prin accidente de autovehicuie și tramvaie, acestea se încheie pe o perioadă nedeterminată și se mențin în vigoare prin plata primelor de asigurare pentru o perioadă de 6 sau 12 luni. Asigurările de persoane, mai ales cele de viață, sunt contracte care se încheie pe termen mediu sau lung.

Nerespectarea duratei contractului de asigurare.

Durata prevăzută în condițiile de asigurare nu poate fi ignorată de părți, astfel că, dacă termenul a fost depășit, va opera o nulitate parțială a contractului printr-o reducțiune a perioadei de timp adăugate, cu consecința restituirii către asigurat a primelor aferente acesteia. Dacă, dimpotriva, parțile au încheiat un contract pentru o perioada mai mică decât cea stabilită prin condițiile de asigurare, contractul se va considera perfectat pentru perioada minimă stabilită în condițiile respective, prelungindu-se astfel termenul stabilit de parți. Ca o consecință a acestei prorogări, asiguratul va trebui să plătească diferența de primă de asigurare.

3.4. Dovada încheierii contractului de asigurare

Dovada încheierii contractului de asigurare nu se poate face decât cu înscrisuri.

Potrivit vechii reglementări proba contractulu de asigurare se putea face prin orice înscrisuri care emanau de la asigurător și din care rezulta indubitabil voința atcetuia de a încheia contractul, inclusiv cererea de plată a primei de asigurare ce provine de la asigurător.

Însă, legiuitorul a înțeles să modifice dispozițiile legale prin enumerea documentelor care atestă încheierea contractului de asigurare. Astfel, “încheierea contractului de asigurare se probează cu polița de asigurare sau certificatul de asigurare emise și semnate de asigurător sau cu nota de acoperire emisă și semnată de brokerul de asigurare. Documentele care atestă încheierea unei asigurări pot fi semnate și certificate prin mijloace electronice, în condițiile prevăzute de Legea nr. 455/2001 privind sernnătura electronică.”

Această enumerare are character limitativ și niciun alt document nu poate fi admis în dovedirea contractului de asigurare.

Probarea contractului de asigurare de terți.

În ceea ce îi privește pe terți, aceștia nu posedă, în general, documentul de asigurare și nu îl pot folosi pentru a proba existența sau conținutul asigurării.

Contractul fiind pentru terț un fapt juridic, acesta îi va putea proba existența prin orice mijloace de probă, în special prin prezumții care decurg din atitudinea asiguratului sau asigurătorului.

Terțul poate fi în acest caz beneficiarul unei asigurări în contul altuia, beneficiarul unei asigurări de deces stipulate în profitul său, creditorul gajist sau ipotecar al asiguratului ori să nu se găsească în niciun raport contractual cu parțile.

Totodată, când una din părți opune terților conținutul contractului, aceasta va fi obligată să își probeze susținerea, adică să prezinte documentul asigurării și conținutul clauzelor contractuale. Dacă, dirnpotrivă, terții invocă existența contractului de asigurare împotriva uneia dintre părțile contractante, aceasta din urmă va trebui să prezinte înscrisul pentru a proba conținutul clauzei pe care o neagă.

Forța majoră

Potrivit dispozișiilor legale în vigoare “în cazurile de forță majoră în care documentele de asigurare au dispărut și nu există posibilitatea obținerii unui duplicate, sunt admise orice dovezi legale care să confirme existența acestora”

Admisibilitatea probei testimoniale.

În ce privește contractul de sigurare, acesta fiind un act juridic, înseamnă că, atunci când documentele de asigurare au dispărut din cauză de forță majoră și nu există posibilitatea obținerii unui duplicate poate fi admisă proba testimonială

Imposibilitate de conservare a înscrisului preconstituit.

Atât în literature juridică, cât și în practica judiciară s-a apreciat că nimic nu poate împiedica partea să invoce pentru lipsa înscrisurilor doveditoare ale contractului de asigurare și alte împrejurări decât forța majoră, esențial fiind doar faptul că înscrisul a dispărut din cauze pe care reclamantul a fost în imposibilitate să le evite. Partea care a deținut înscrisul va putea face dovada actului juridic respectiv prin martori, probând că el a existat și că s-a aflat în imposibilitatea de a evita pierderea acestuia datorită unei cauze străine și fără vreo vină din partea ei.

Sustragerea, distrugerea sau reținerea înscrisului de partea potrivnică sau de un terț.

În doctrina, s-a mai arătat că “se asimilează acestui caz acela al sustragerii, distnigerii sau reținerii înscrisului de partea potrivnică sau de un terț care refuză să-1 prezinte în fața înstanței”.

Însă, datorită caracterului sinalagmatic, contractul de asigurare se întocmește obligatoriu în atâtea exemplare câte părți contractante sunt. Aceasta însemnân că reclamantul trebuie să facă dovada că nu există posibilitatea obținerii unui duplicat de la cealaă parte, deoarece și documentele de asigurare care au rămas la acesta au dispărut, fiind distruse sau pierdute.

3.5. Efectele contractului de asigurare

Fiind un contract sinalagmatic, contractul de asigurare presupune drepturi și obligații corelative între părți ce pot fi delimitate în două perioade: până la ivirea evenimentului asigurat și după producerea acestuia.

Drepturile și obligațiile asiguratului.

A) până la producerea evenimentului asigurat

I. Drepturile asiguratului:

Principalele drepturi ale asiguratului intervin în momentul producerii cazului asigurat și pe parcursul executării contractului. Între acestea menționăm:

dreptul de a modifica contractul (de ex.: posibilitatea de a schimba numele beneficiarului asigurării sau modul de plată pentru prime, atunci când ele se aplică în rate;

dreptul de încheia asigurări suplimentare (de ex.: în asigurările de bunuri și de răspundere civilă, pentru majorarea sumelor asigurate inițial);

dreptul de răscumpărare (la asigurările pentru care se constituie rezerve de primă, cum sunt cele de viață, asiguratul are dreptul să ceară încetarea contractului prin plata sumei de răscumpărare, care reprezintă un anumit procent, de obicei 95% din rezerva de prime constituită la momentul respectiv).

II. Obligațiile asiguratului:

În această perioadă, asiguratul are trei obligații principale:

plata primei de asigurare;

De regulă, persoana care încheie contractul este una și aceeași cu asiguratul. Dacă asigurarea este încheiată în beneficiul altei persoane, obligația de plată a primei incumbă contractantului. Asigurătorul are posibilitatea de a opune beneficiarului asigurării doar excepțiile rezultând din neplata primei, pe care de altfel le poate invoca și împotriva titularului contractului.

La producerea riscului, dacă prima de asigurare nu a fost plătită pentru întreaga perioadă, asigurătorul are dreptul de a compensa primele ce i se mai datorează până la sfârșitul perioadei de asigurare cu orice indemnizație cuvenită asiguratului sau beneficiarului până la expirarea contractului. În cursul executării contractului, pot interveni unele modificări cu privire la obligația de plată a primei. Dacă titularul contractului de asigurare moare, iar bunul asigurat este cuprins în masa succesorală, obligația de plată a primei revine moștenitorilor, care sunt ținuți solidar la plata primei cât timp bunul este în indiviziune. Dacă bunul a fost atribuit unuia dintre succesori, prin împărțeală sau partaj, el va deveni singurul plătitor al primei.

În cazul înstrăinării bunului asigurat, contractul de asigurare își produce efectele, în principiu, față de dobânditorul bunului, căruia îi revine obligația de a plăti prima, în măsura în care nu a fost achitată în întregime de titularul contractului, dar cu acordul asigurătorului. Debitorul bunului devine debitorul asigurătorului numai pentru ratele de primă devenite scadente după înstrăinare. Pentru ratele de primă datorate înainte de înstrăinare, obligația de plată rămâne în sarcina înstrăinătorului.

În domeniul asigurărilor, regula cherabilității plății este înlocuită cu cea a portabilității, deci plata primelor se face la sediul asigurătorului sau la un loc desemnat sau agreat de acesta.

Plata primelor se poate face în numerar, transfer bancar, cecuri, prin compensare cu indemnizații datorate de asigurător asiguratului, prin ordin de plată sau alte modalități obligația de a informa pe asigurător în privința modificării circumstanțelor care agravează riscul,

obligația de întreținere a bunului asigurat în bune condiții, conform dispozițiilor legale în vigoare;

Obligația de întreținere a bunurilor și adoptarea de măsuri pentru prevenirea pagubelor se găsește expres stipulată în legislația în materie. În caz de neîndeplinire a acestei obligații, asigurătorul poate denunța asigurarea, sau, la ivirea cazului asigurat, are dreptul de a refuza plata despăgubirii dacă din acest motiv nu a putut determina cauza producerii și întinderea pagubei, sau de a reduce despăgubirea în cazul în care dauna a crescut.

notificarea asigurătorului asupra tuturor împrejurărilor care agravează riscul.

Dacă în decursul executării contractului se ivesc împrejurări care modifică riscul inițial, asiguratul trebuie să comunice asigurătorului acest lucru. Agravarea riscului determină modificări corespunzătoare asupra cuantumului primei sau, în caz extrem, imposibilitatea de a mai putea continua contractul. Această obligație permite adaptarea contractului la noua situație, sub rezerva dreptului asigurătorului de a-l anula. Agravarea riscului poate avea loc:

a) datorită asiguratului, fie prin acte pozitive, cum ar fi mutarea bunurilor asigurate contra furtului din locurile specificate în contract în alte locuri, mai puțin expuse riscului, fie prin acte negative, cum ar fi abținerea asiguratului de a lua măsurile corespunzătoare în cadrul obligației sale de a întreține bunurile și de a preveni producerea evenimentului asigurat;

b) datorită activității unui terț;

c) datorită unor evenimente independente de voința unei persoane, cum
sunt fenomenele sociale și politice: războiul, greva etc.

Evident, asiguratul nu poate comunica decât împrejurări pe care le cunoaște. Acestea pot surveni prin, sau în afară de fapta sa. În prima situație, asiguratul nu poate invoca, în apărarea sa, necunoașterea schimbării, întrucât el este autorul agravării, având obligația de a-l informa imediat pe asigurător. În cea de-a doua situație, agravarea riscului fiind realizată fără fapta sa, el este obligat ca imediat ce a cunoscut-o, să o comunice asigurătorului.

B) după producerea evenimentului asigurat.

Principalul drept al asiguratului în această etapă este de a încasa indemnizația de asigurare.

Obligațiile asiguratului sunt:

combaterea efectivă a calamităților pentru limitarea pagubei și salvarea bunurilor asigurate, păstrarea și paza bunurilor rămase pentru prevenirea degradărilor ulterioare;

avizarea asigurătorului, în termenele prevăzute de condițiile de asigurare, cu privire la producerea evenimentului asigurat;

participarea la constatarea cazului asigurat produs și a pagubei rezultate;

furnizarea de acte și date referitoare la evenimentul asigurat;

acordarea întregului sprijin pentru constatarea și evaluarea daunelor.

Drepturile și obligațiile asigurătorului.

A) până la producerea evenimentului asigurat.

Pe timpul executării contractului, până la producerea cazului asigurat, asigurătorul are, în special, drepturi.

Fiecărei obligații a asiguratului îi corespunde un drept al asigurătorului:

dreptul de a verifica existența bunului asigurat și a modului în care acesta este întreținut;

dreptul de a aplica sancțiuni legale când asiguratul a încălcat obligațiile privind întreținerea, folosirea și paza bunurilor asigurate.

Până la ivirea cazului asigurat, asigurătorul are și unele obligații, cum ar fi: obligația de a elibera, la cerere, duplicatul documentului de asigurare, dacă asiguratul l-a pierdut pe cel original;

obligația de a elibera, la cererea asiguratului, certificate de confirmare a asigurării, în cazul asigurării de răspundere a cărăușului față de pasageri pentru bagajele și mărfurile transportate, precum și față de terți, cu indicarea sumelor asigurate.

B) după producerea evenimentului asigurat.

Principala obligație a asigurătorului, după producerea cazului asigurat, constă în indemnizația acordată asiguratului. Pentru ca această indemnizație să fie datorată, trebuie stabilită situația de fapt din care să rezulte dreptul asiguratului la beneficiul indemnizației și obligația corelativă a asigurătorului de a plăti.

Asigurătorul va proceda, pe de-o parte, la constatarea producerii evenimentului asigurat și la evaluarea pagubelor, iar pe de altă parte, la stabilirea și plata indemnizației de asigurare.

În acest scop, asigurătorul va stabili cauzele daunelor și împrejurărilor în care acestea s-au produs pentru determinarea obligației sale de plată și a mărimii indemnizației. Pentru aceasta este necesar să se verifice:

dacă asigurarea era în vigoare la data producerii riscului;

dacă primele de asigurare au fost plătite și perioada de timp pentru care au fost achitate;

dacă bunurile respective sunt cuprinse în asigurare;

dacă evenimentul producător de daune este datorat unui risc împotriva căruia s-a încheiat asigurarea.

Acțiunea asiguratului în prevenirea daunelor sau în oprirea extinderii acestora este, de regulă, obligație contractuală. În situația în care o daună a fost produsă ca urmare a acțiunii simultane sau succesive a mai multor cauze, se efectuează verificările necesare pentru a se stabili cuantumul daunelor provocate de fiecare în parte. Dacă acest lucru nu este posibil, dauna se consideră ca fiind produsă în egală măsură de fiecare din aceste cauze, asigurătorului revenindu-i o cotă parte corespunzătoare riscului luat asupra sa.

Evaluarea pagubelor se face în funcție de prețurile de pe piață ale unor bunuri asemănătoare ținându-se seama de uzura bunului respectiv (vechimea, gradul de întrebuințare și starea de întreținere). Despăgubirea este limitată de suma asigurată și de mărimea pagubei, în funcție de sistemul de acoperire: sistemul acoperirii primului risc, sistemul acoperirii proporționale și sistemul acoperirii limitate. În sistemul acoperirii primului risc, despăgubirea se stabilește in limita sumei asigurate și nu poate depăși cuantumul pagubei și nici valoarea bunului din momentul producerii riscului asigurat.

Dacă valoarea bunului la data producerii evenimentului asigurat este egală -au mai mică decât suma asigurată, despăgubirea se plătește ca în sistemul acoperirii primului risc. Dacă, din contră, suma asigurată este mai mică decât valoarea bunului la data producerii evenimentului asigurat (subasigurare), se plătește o parte din pagubă corespunzătoare raportului dintre suma asigurată și valoarea de asigurare. În sistemul acoperirii limitate, despăgubirea se plătește numai dacă paguba se achită cu o anumită limită, numită franșiză. Pagubele mici sau o parte fixă din pagubele efectiv cauzate vor fi suportate de asigurat prin sistemul franșizei.

3.6. Încetarea contractului de asigurare

Modul obișnuit de încetare a contractului de asigurare cu durată determinată îl constituie ajungerea la termen, respectiv expirarea perioadei pentru care a fost încheiat, acordul celor două părți fiind unul mai rar, dar totuși posibil.

Un alt mod de încetare a contractului, destul de uzual, este producerea evenimentului asigurat. Această situație o întâlnim în asigurarea de viață și de accidente a persoanelor, când survine cazul asigurat. După plata sumei asigurate, obligațiile asigurătorului față de asigurat se sting, ceea ce echivalează cu încetarea automată a contractului.

Pentru asigurările de bunuri, contractul încetează numai dacă, prin realizarea riscului, bunul asigurat a fost distrus în totalitate. Dacă distrugerea este parțială, contractul poate continua să-și producă efectele, în principiu, pentru o sumă asigurată redusă.

Soluția este asemănătoare și la asigurarea de răspundere civilă. Dacă suma asigurată nu se epuizează prin achitarea despăgubirii terțului prejudiciat prin fapta asiguratului, asigurătorul va răspunde în continuare până la concurența sumei contractate.

Modurile neobișnuite de încetare a contractului sunt: denunțarea, rezilierea și anularea contractului. Ele sunt considerate “neobișnuite” deoarece fac să înceteze contractul înaintea expirării duratei sale, precum și înaintea producerii cazului asigurat.

Specificul denunțării, ca modalitate de încetare a contractului, constă în exercitarea acesteia în mod unilateral, din cauze autorizate de lege. Asigurătorul poate denunța contractul în următoarele cazuri:

dacă asiguratul nu a comunicat, în scris, modificările intervenite în cursul contractului în legătură cu datele luate în considerare la încheierea asigurării. Denunțarea poate fi exercitată numai dacă modificarea intervenită exclude, potrivit condițiilor de asigurare, menținerea contractului. De asemenea, dacă se dovedește că asiguratul a fost de rea-credință, dispozițiile cu privire la denunțarea contractului au un caracter imperativ;

când constată neîndeplinirea de către asigurat a obligației de întreținere corespunzătoare a bunurilor, sau neluarea măsurilor de prevenire impuse de lege, autorități, ori de natura însăși a bunurilor asigurate, astfel încât să crească probabilitatea realizării riscului și existența bunului asigurat să fie pusă în pericol.

Contractul de asigurare fiind cu executare succesivă, denunțarea acestuia produce, în principiu, efecte numai pentru viitor. Astfel, reținerea primelor pentru perioada în care contractul a fost în vigoare este normală, dar nu se justifică încasarea de prime după ce contractul a fost denunțat, deoarece ar conduce la îmbogățirea fără justă cauză a asigurătorului.

Rezilierea contractului reprezintă desfacerea pentru viitor a acestuia datorită neexecutării obligației uneia dintre părți din cauze care i se pot imputa. Efectele produse de contractul de asigurare până la data rezilierii rămân valabile. In momentul rezilierii, creditorul are dreptul să ceară executarea silită a tuturor obligațiilor scadente care nu fuseseră executate până la acea dată; de asemenea, el poate pretinde despăgubiri pentru prejudiciile ce i s-au cauzat ca urmare a neexecutării respectivelor prestații.

Nulitatea contractului de asigurare intervine atunci când contractul a fost încheiat fără respectarea condițiilor esențiale de valabilitate prezentate anterior.

Spre deosebire de reziliere și de denunțare, nulitatea contractului de asigurare operează și pentru trecut, nu numai pentru viitor. Ea readuce pe contractanți la situația juridică avută la data încheierii asigurării, procedând la restituirea reciprocă a prestațiilor efectuate. Asigurătorul va restitui primele de asigurare încasate, iar asiguratul – indemnizația, dacă a fost plătită.

Termenele de prescripție în materie de asigurare

Termenul special de prescriptie.

În raporturile ce izvorăsc din asigurare, termenul de prescripție este de 2 ani, în afara acelor raporturi ce izvorăsc din asigurările de persoane în care obligațiile devin exigibile prin ajungerea la termen sau prin amortizare

În legătură cu acest termen special de prescripție precizăm, în primul rând, că este aplicabil indiferent că asigurarea este facultativă sau obligatorie. Legea nu distinge, iar ubi lex non distinguit nec nos distinguere debemus.

În al doilea rând, precizăm că termenul special de prescripție are caracter imperativ, începe să curgă, se suspendă ori se întrerupe potrivit dreptului comun în materie, fiind aplicabile și dispozițiile referitoare la repunerea în termen etc. Derogarea vizează numai termenul prescripției.

Cu privire la domeniul de aplicare precizăm că termenul special de prescripție vizează numai “raporturile ce izvorăsc din asigurare”, deci “exclusiv raporturile dintre asigurător și asigurat”. Dar tot raporturi ce izvorăsc din asigurare sunt și raporturile asigurătorului:

cu contractantul asigurării (în ipoteza în care contractantul și asiguratul sunt persoane deosebite);

cu persoana cuprinsă în asigurare și care, în terminologia legii, nu are calitatea de asigurat, de exemplu, conducătorul autovehiculului asigurat care nu este și deținătorul lui;

cu beneficiarul asigurării care, deși nu este parte contractantă, după părerea noastră nu poate fi plasat în afara raporturilor de asigurare, deoarece – prin stipulația făcută în favoarea sa – dobândește creanța de indemnizație direct în temeiul contractului de asigurare. Dreptul beneficiarului își are izvorul în acest contract, iar asigurătorul îi plătește deoarece are față de el, direct în baza contractului, calitatea de debitor.

În schimb, termenul de prescripție special nu este aplicabil, și deci devine aplicabil termenul general de prescripție, în privința terțelor persoane care au anumite drepturi sau obligații născute în afara raporturilor de asigurare, deci pe alt temei.

Astfel, în cazul asigurării de răspundere civilă, terța persoană păgubită care are acțiune directă împotriva asigurătorului, o poate valorifica în cadrul termenului general de prescripție, dreptul ei la despăgubiri fiind născut din cauzarea prejudiciului în condițiile prevăzute de lege, deci în afara raporturilor de asigurare.

Tot astfel, dreptul asiguratului (de exemplu, în asigurarea de bunuri) împotriva terțului responsabil pentru prejudiciul cauzat (în completarea despăgubirilor primite de la asigurător sau dacă nu a beneficiat de asigurare, indiferent din ce motive, de exemplu, pentru că termenul de prescripție special împotriva asigurătorului s-a împlinit) se poate valorifica în termenul general de prescripție potrivit regulilor care guvernează răspunderea civilă, delictuală sau contractuală. De asemenea, dreptul asigurătorului la acțiunea în regres împotriva terțului responsabil, rezultând din subrogarea în drepturile asiguratului în limita indemnizației plătite, poate fi valorificat potrivit dreptului comun.

În schimb, regresul asigurătorului împotriva asiguratului sau altor persoane cuprinse în asigurare se prescrie în 2 ani, fiind vorba de raporturi ce izvorăsc din asigurare.

Cazuri exceptate.

Actele normative în materie înlătură aplicarea termenului special de prescripție de 2 ani – deși este vorba de raporturi ce izvorăsc din asigurare – în următoarele 2 cazuri:

a) în cazul “asigurărilor de persoane în care obligațiile devin exigibile prin ajungerea la termen sau prin amortizare” și cărora, prin urmare, li se aplică termenul general de prescripție de 3 ani.

În legătură cu această excepție, subliniem că legea vizează nu toate asigurările de persoane, ci numai cele în care obligațiile devin exigibile prin ajungerea la termen sau prin amortizare, dar fără alte precizări.

Dacă ipoteza obligațiilor devenite scadente prin amortizare este clară, formula “prin ajungerea la termen” este cât se poate de neclară, dat fiind că în materia asigurărilor nu se face o asemenea clasificare.

Este evident că în asigurările de accidente obligația asigurătorului de a plăti indemnizația de asigurare (suma asigurată) nu devine scadentă prin ajungerea la termen, ci prin realizarea condiției prevăzute (producerea accidentului în perioada asigurării). Creanța asiguratului (beneficiarului) poate fi deci valorificată numai în cadrul termenului special de prescripție de 2 ani.

Tot astfel poate fi valorificată creanța în cazul asigurării temporare de deces în care obligația asigurătorului devine scadentă nu prin ajungere la termen, ci numai dacă – în perioada asigurării – se realizează condiția (moartea asiguratului).

În schimb, este evident că în asigurările pentru caz de supraviețuire obligația asigurătorului devine scadentă prin ajungerea la termenul prevăzut în contract, dacă asiguratul va fi în viață. Se aplică deci termenul general de prescripție

Cât privește asigurarea viageră de deces, fiind încheiată până la sfârșitul vieții asiguratului – deci termen incert, iar nu condiție -considerăm că este și ea exceptată de la termenul special de prescripție, creanța de indemnizație putând fi valorificată în cadrul termenului general de prescripție.

b) Drepturile asiguraților asupra sumelor rezultând din rezerva de prime ce se constituie la asigurările de persoane pentru obligații de plată scadente în viitor (dreptul la suma de răscumpărare, la suma asigurată redusă ori alte sume prevăzute a se plăti ca urmare a expirării sau la împlinirea unui anumit termen) nu sunt supuse prescripției, fiind deci imprescriptibile.

CAPITOLUL IV

ASIGURĂRILE ÎN ROMÂNIA

4.1. Istoricul asigurărilor în România

Începuturile asigurărilor moderne în România se situează cu peste 125 de ani în urmă, începând cu anul 1871. Atunci, prin înaltul Decret Domnesc nr. 699 din 13 martie, a fost înființată prima societate românescă de asigurări “Dacia”, având un capital social de 3 milioane lei. Printre fondatorii și membrii Consiliului de Administrație erau prezente personalități marcante ale vieții politice, sociale și economice ale vremii, cum ar fi: G.Gh. Cantacuzino, B. Boerescu (ministru al afacerilor externe), Th. Mehedințeanu, V.C. Porumbaru, Alexandru Zissu, T. Negroponte și alții. Până atunci, în România au funcționat reprezentanțe ale unor societăți de asigurare austriece, italiene, engleze și maghiare, dintre care reprezentative erau: Anker, Osterreichesher Phoenix, Vatterlanische Wechselseite, Anstal Versicherung (cu sediul la Viena), Assicurazioni Generali, Azienda Assicuratrice (cu sediul la Trieste), London Insurance Cy, North British & Mercantile (cu sediul la Londra).

Doi ani mai târziu, în 1873, a fost înființată a doua societate de asigurare, “România”, cu un capital social de 2 milioane lei. Și de această dată, printre fondatorii ei se numără persoane cunoscute ale epocii, printre care: Prințul Ghica, Prințul Știrbei, Mihail Kogălniceanu. În 1881 s-a creat societatea “Dacia-România”, prin fuzionarea acestor două societăți de asigurare, care, în anul 1909, a preluat și societatea Patria. La numai un an după aceasta, în 1882, a fost constituită societatea “Naționala”, iar în 1897, la Brăila, a fost întemeiată societatea “Generala” de comunitatea comercială din Brăila și Galați, cu colaborarea Băncii Marmorosch, Blank & Co. și “Assicurazioni Generali” din Trieste, astăzi una dintre cele mai mari societăți de asigurări și reasigurări din lume. Dat fiind dezvoltarea comercială a celor două orașe și activitatea de transport maritim, societatea s-a specializat în asigurarea transporturilor maritime, în special a celor de cereale. Colaborarea cu societăți străine de asigurări era necesară și pentru că acoperirea prin asigurarea pentru mărfuri și nave avea un caracter internațional datorită traseului parcurs de la punctul de încărcare la cel de descărcare. Astfel, era necesară recunoașterea polițelor de asigurare și, în acest fel, acceptarea de către alte societăți a unei părți din riscurile sale în reasigurare.

Ulterior, “Generala” și-a mutat sediul în București, și-a extins operațiile în alte tipuri de asigurare, în 1935 și-a mărit capitalul la 50 milioane lei, având rezerve de 26.225 mii lei; prin volumul primelor încasate, 136.938 mii lei, ea s-a plasat în fruntea societăților de asigurare din România.

În 1906 a luat ființă societatea “Agricola”, care în 1930 a fuzionat cu “Fonciera” – Cluj. De asemenea, au luat ființă și alte societăți de asigurare, cum au fost “Vulturul” din Chișinău, “Prima Ardeleană” (1911).

În 1920 s-a constituit societatea “Steaua României”, care în 1932 a fuzionat cu societatea “Ancora”, iar în 1936 a preluat partea românească a portofoliului societății “Phoenix” din Viena, aflată în lichidare. în 1923, a luat ființă societatea “Asigurarea Românească”, cu un capital de 4 milioane lei, specializată în asigurări populare (asigurări de viață fără examinare medicală).

Până la începutul Primului Război Mondial, societățile de asigurări din România practicau, preponderent, asigurări de incendiu și asigurări de viață și mult mai puțin asigurări de transport.

După război au mai luat ființă 22 de societăți, unele noi, altele succesoare ale societăților de asigurare străine, cum ar fi “Munchener”, “Erste Ungarische” și “Adriatica”, iar, mai târziu, după 1927, alte societăți străine recunoscute în Europa și-au înființat reprezentanțe în România: “Norwich”, “STANDARD”, “SUN”, “PHOENIX”.

Activitatea de asigurare în România, ca și activitatea economică în general, a cunoscut cea mai mare dezvoltare în anii '30, practicându-se toate tipurile de asigurare; odată cu izbucnirea celui de-al doilea război mondial ea a intrat în declin. În 1945, în România, funcționau 13 societăți de asigurare românești și 5 reprezentanțe străine, dintre care cea mai importantă era Adriatica din Italia

Reglementarea asigurărilor s-a făcut printr-un set de acte normative, printre care:

Codul Comercial din 1886;

Regulamentul fondului de asigurare a tutunului, publicat în Monitorul oficial nr. 71 din 21 iunie 1903, modificat succesiv în anii 1907 și 1922;

Regulamentul casei pentru asigurarea imobilelor comunale rurale contra incendiului, publicat în Monitorul oficial nr.72 din 28 iunie 1909;

Regulamentul casei contra incendiului pentru imobilele comunelor și județelor, publicat în Monitorul oficial nr.279 din 18 martie 1915;

Legea pentru constituirea și funcționarea întreprinderilor private de asigurare și reglementare a contractului de asigurare din 7 iulie 1930, cu modificările din 9 aprilie 1931, 12 martie 1932 și 10 aprilie 1936;

Legea din 4 aprilie 1936 pentru organizarea și administrarea casei de asigurări a Ministerului de Interne, publicată în Monitorul oficial nr. 80 din 4 iunie 1936;

Articolele 557 – 621 ale Codului comercial care modifică prevederile articolului 49 – 96 ale legii asigurărilor (prorogat prin decretul lege din 31 decembrie 1940);

Decretul lege din 1 octombrie 1941 privind acoperirea riscului de război în asigurările de viață;

Decretul lege din 29 martie 1941 privind interzicerea constituirii de noi societăți de asigurare în România.

Dintre toate acestea trebuie remarcată, în mod deosebit, Legea pentru constituirea și funcționarea întreprinderilor private de asigurare și reglementarea contractului de asigurare care a reprezentat cel mai important act normativ specific pentru domeniul asigurărilor. Prin aceasta, se reglementau atât aspecte de organizare, cât și aspecte de fond ale asigurărilor. Astfel, pentru înființarea și funcționarea societăților de asigurare era necesară autorizarea de către Ministerul Industriei și Comerțului care aproba și funcționarea societăților străine în țara noastră. Legea prevedea înființarea unui organ de control al operațiilor și administrării fondurilor societăților și impunerea societăților de asigurare de a-și constitui unele garanții pentru îndeplinirea tuturor obligațiilor legale, fixându-se în ce anume să se investească și să se plaseze rezervele, precum și stabilirea marjei de solvabilitate.

În privința societăților străine autorizate să funcționeze, li se cerea să investească în țară o cotă de 35% din rezervele tehnice (partea din rezerva neabsorbită de riscul purtat la sfârșitul fiecărui an, cel puțin 40% din primele încasate în cursul anului de la asigurarea în vigoare la finele anului); această cotă putea fi majorată până la 60% de Ministerul Industriei și Comerțului, cu avizul Oficiului de Supraveghere.

În concluzie, asigurările în România au avut o evoluție lentă, având drept cauză condițiile economice, politice și sociale ale fiecărei perioade. Caracterul de piață subasigurată, cu o lipsă de cunoaștere a avantajelor pe care le aduce protecția prin asigurare, se menține, parțial, și în prezent. Asigurările obligatorii, precum și cele de bunuri și persoane pe baze contractuale au cunoscut o dezvoltare și diversificare limitate, neacoperind nici nevoile și nici posibilitățile economiei naționale. De altfel, prin simplul mecanism al asigurărilor de stat, nu a putut fi vorba de o competiție care să stimuleze dezvoltarea unui sector atât de important pentru orice economie națională.

Asigurările după 1990

Piața românească a asigurărilor și reasigurărilor a cunoscut o evoluție interesantă în perioada acestui deceniu, urmând evoluțiile contradictorii pe care le-a suportat și economia în ansamblul ei. Dacă ar trebui să caracterizăm nivelul de dezvoltare și importanța asigurărilor în economie, ar trebui să pornim de la prezentarea unor indicatori cantitativi și calitativi.

Din analiza lor se constată că nu s-au înregistrat progrese semnificative în evoluția acestui sector față de anii anteriori. In termeni relativi, comparând nivelul de dezvoltare și importanța asigurărilor în economia românească cu alte țări europene, putem vedea că nici din acest punct de vedere nu se constată îmbunătățiri, ba dimpotrivă: în timp ce în acestea continuă evoluția, în România predomină stagnarea.

Pe baza datelor disponibile se pot face unele comparații privind dezvoltarea sectorului din România și din alte țări dezvoltate. Spre exemplu, comparând gradul de penetrare a asigurărilor în economie, exprimat ca un raport între volumul primelor de asigurare/P.I.B., – indicator care arată contribuția acestui sector la crearea produsului intern brut – se constată valori ridicate în țări precum Luxemburg (32,4%) sau Anglia (11,7%); media țărilor Uniunii Europene (UE) este de 7,6%3. În cazul României acest indicator era în 1998 de numai 0,71%, cu aproape 0,2% mai mult decât în 1997). Dacă ne referim la densitatea asigurării exprimată în prime de asigurare/locuitor, în anul 1997, media europeană era de 1450 ECU/loc, în timp ce în România era de numai 10 $/loc. (107.326 lei/loc.). Și aici se constată diferențe semnificative de la o țară la alta la nivel european: Luxemburg 10.593 ECU/loc, Elveția 3.892 ECU/loc, Olanda 1.868 ECU/loc. În același an 1997, densitatea medie în țările UE era de 1.458 ECU/loc. Din datele statistice rezultă că în România sunt cheltuite pentru asigurări sub 1% din veniturile nete personale, în timp ce în țările Uniunii Europene aceasta cotă depășește în medie 10%.

Totuși, aceste date nu sunt relevante, deoarece nivelul și structura veniturilor și a cheltuielilor în UE și România sunt foarte diferite.

Sub aspectul forței de muncă în asigurări, numărul de angajați era la sfârșitul anului 1998 de 10.000, reprezentând, ca și în anul anterior, sub 0,2% din totalul salariaților din economie.

Piața românească a asigurărilor este o piața competitivă, deși nu se află în faza de maturitate din acest punct de vedere. România reprezintă un caz aparte, dat fiind că nu este o țară cu tradiție în domeniul asigurărilor, așa cum sunt ele concepute și practicate în țările dezvoltate.

În prezent, piața românească a asigurărilor se caracterizează prin elemente care, de asemenea, nu au înregistrat evoluții spectaculoase în anul 1998 și 1999.

În anul 1994, 13 societăți de asigurare au constituit o organizație a societăților de asigurare, sub denumirea Uniunea Națională a Societăților de Asigurare și Reasigurare – UNSAR -, ca organizație profesională, neguvernamentală, apolitică, independentă și cu caracter lucrativ. Scopul său îl reprezintă dezvoltarea, extinderea colaborării și cooperării în domeniul asigurărilor și reasigurărilor pe plan intern și internațional. Obiectul activității constă în promovarea intereselor membrilor săi în fața autorităților, studierea, analizarea și adoptarea unor hotărâri comune asupra problemelor referitoare la asigurări și reasigurări, oferirea de consultanță de specialitate membrilor săi, organizarea de cursuri de pregătire profesională pentru angajații societăților membre ale Uniunii, promovarea activității acesteia, facilitarea unor contacte și schimburi de experiență și documentare în domeniul de activitate în străinătate, promovarea cooperării internaționale. Pentru desfășurarea activității, statutul UNSAR prevede posibilitatea înființării unor Comisii tehnice sau a unor secțiuni/departamente pe categorii de asigurări. De asemenea, UNSAR studiază și propune autorităților în drept măsuri privind, în special, organizarea prevenirii riscurilor, protecția populației și a patrimoniului național, precum și altele. UNSAR este condusă de Adunarea Generală, care se întrunește de două ori pe an și la care participă reprezentanții tuturor societăților membre. Adunarea Generală alege, pentru un termen de trei ani, Comitetul de Direcție, format din reprezentanți ai acestor societăți; el este alcătuit dintr-un președinte, un prim-vicepreședinte, un vicepreședinte și membri. El este răspunzător de activitatea UNSAR între două adunări generale. Comitetul de Direcție angajează un Secretar General care conduce activitatea salariaților. Activitatea UNSAR este finanțată din cotizațiile membrilor și sponsorizări.

La nivelul anului 2000, UNSAR avea 24 membri, reprezentativi pentru piață. Cei 18 membri din anul 1997 au deținut peste 94% din primele de asigurare încasate pe piață. Aceștia sunt: Agras S.A., AIG România, ARDAF, Asigurarea Anglo-Română, Asigurarea “Ion Tiriac”, Asigurarea Populară Română, ASIROM S.A., Asitrans, ASTRA S.A., Bay Asigurări – Reasigurări S.A., Eximbank, Generala S.A., Interamerican S.A., Nederlanden Asigurări de Viață România S.A., Omniasig S.A., Roumanie Assurance International, SAR Transilvania S.A., Unita S.A., la care s-au adăugat, în noiembrie 1998, societățile ATLASSIB și Naționala CAR și, în 1999, societățile de asigurare Garanta, Omniasig Asig. viață, Sara Merkur, Asiban S.A. De asemenea, și alte societăți și-au manifestat intenția și interesul pentru aderare.

4.2. Reglementarea juridică a asigurărilor în România

În dreptul românesc, asigurările sunt incluse în categoria faptelor de comerț. în art. 3., Punctele 17 și 18 din Codul comercial prevăd că sunt fapte de comerț: “asigurările terestre, chiar mutuale, în contra daunelor și asupra vieții,… asigurările, chiar mutuale, contra riscurilor navigațiunii”.

Art.6. din Codul comercial clarifică unele aspecte prin faptul că “Asigurările de lucruri sau stabilimente care nu sunt obiectul comerțului și asigurările asupra vieții sunt fapte de comerț numai în ce privește pe asigurător”.

Contractul de asigurare a fost reglementat în România prin Codul comercial până la data intrării în vigoare a Legii privind asigurările și reasigurările în România, nr. 136 din 29 decembrie 1995, intrată în vigoare începând cu 1 februarie 1996. Scopul acestei legi a fost de a umple un gol în legislația românească privind contractul de asigurare, dat fiind că reglementările anterioare care datau din anul 1971 nu mai aveau nici o relevanță din cauza schimbărilor profunde în mediul economic, legislativ și organizatoric din deceniul zece.

Capitolul II intitulat Contractul de asigurare conține cinci secțiuni privind generalități și particularități ale acestuia în funcție de tipurile de asigurări:

Secțiunea 1 conține prevederile generale privind încheierea contractului și drepturile și obligațiile părților contractante.

Secțiunea 2 se referă la particularitățile asigurărilor de bunuri.

Secțiunea 3 se referă la asigurările de persoane.

Secțiunea 4 cuprinde reglementarea asigurărilor de răspundere.

Secțiunea 5 se referă la alte tipuri de asigurări.

Secțiunea 6 reglementează reasigurarea.

Definiția contractului este dată în articolul 9: “prin contractul de asigurare, asiguratul se obligă să plătească o primă asigurătorului, iar acesta se obligă ca, la producerea unui anume risc, să plătească asiguratului sau beneficiarului despăgubirea sau suma asigurată, denumită în continuare indemnizație, în limitele și în termenele convenite”.

Privind forma contractului, art. 10 stipulează forma scrisă a contractului, care va cuprinde:

numele sau denumirea, domiciliul sau sediu! părților contractante;

obiectul asigurării: bunuri, persoane și răspundere civilă;

riscurile ce se asigură;

momentul începerii și cel al încetării răspunderii asigurătorului;

primele de asigurare;

sumele asigurate;

alte elemente care stabilesc drepturile și obligațiile părților.

Este de menționat faptul că pentru situațiile nereglementate de Legea nr. 136/1995, aceasta se completează cu Legea nr. 32/2000, publicată în M.Of. nr. 148/2000 care ulterior a fost modificată printr-o serie de ordonanțe și, prin Legea nr. 403/2004 publicată în M.Of. nr. 172 din 25 octombrie 2004, și Legea nr. 503/2004 publicată în M. Of. nr. 1193 din 14 decembrie 2004), republicată. Ultimele modificări fiind aduse de Legea nr. 162/2009 publicată în M.Of nr. 322 din 14 mai 2009

4.3. Instituții de control și supraveghere (CSA)

Comisia de Supraveghere a Asigurărilor (CSA) este singura autoritate împuternicită prin lege cu atribuții de autorizare, supraveghere prudențială și control a activității de asigurare/intermediere în asigurări în România.

Comisia de Supraveghere a Asigurărilor are statut de autoritate administrativă autonomă de specialitate, independentă, cu personalitate juridică și cu sediul central în municipiul București. Potrivit legii, CSA este o autoritate finanțată integral din venituri proprii, sursa de venit fiind contribuțiile societăților de asigurare și intermediarilor în asigurări

Scopul întregii activități a Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor este apărarea drepturilor asiguraților și promovarea stabilității activității de asigurare în România. Acest scop este atins prin exercitarea permanentă a principalelor atribuții conferite de lege (autorizare, reglementare, supraveghere prudențială și control), precum și a activității de soluționare a reclamațiilor asiguraților și păgubiților împotriva societăților din domeniul asigurărilor, a acțiunilor de perfecționare profesională și de informare publică. 

Misiunea Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor este de a pune în aplicare legislația din domeniul asigurărilor imparțial, cu onestitate și promptitudine; de a proteja, în temeiul legii, consumatorii de produse de asigurări; de a încuraja menținerea unei piețe sănătoase a asigurărilor; de a promova necesitatea unei mai bune serviri a interesului public.

Comisia de Supraveghere a Asigurărilor menține Registrul asigurătorilor și brokerilor de asigurare, Registrul intermediarilor în asigurări, precum și Registrul actuarilor. Anual, CSA redactează un raport care reflectă activitatea desfășurată și evoluția pieței de asigurări pe parcursul unui an calendaristic, document care este prezentat Parlamentului României.siei. 

De asemenea, în conformitate cu prevederile Legii nr. 32/2000, cu modificările și completările ulterioare, Comisia de Supraveghere a Asigurărilor îndeplinește și calitatea de administrator al Fondului de Garantare – fond care asigură protecția asiguraților și păgubiților prin preluarea obligațiilor de plată față de aceștia ale societăților de asigurare declarate în insolvență.

Conducerea Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor este asigurată de un consiliu format din șapte membri care sunt numiți de Parlamentul României.

Președintele este reprezentantul de drept al Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor în raporturile cu autoritățile de drept public și privat.

În ceea ce privește structura organizatorică a CSA, aceasta cuprinde direcții și departamente de specialitate necesare pentru desfășurarea în bune condiții a activității de reglementare, supraveghere și control a activităților de asigurare/intermediere în asigurări desfășurate de societățile autorizate în România.

Structura organizatorică a CSA cuprinde și patru Reprezentanțe regionale, care sunt localizate în Cluj-Napoca, Iași, Timișoara și Constanța.

Reprezentanțele asigură îndeplinirea atribuțiilor CSA pe plan regional, urmărind respectarea de către asigurători și intermediarii în asigurări din regiunile în care aceștia sunt localizați a legislației în domeniul asigurărilor.

Totodată, prin preluarea reclamațiilor și sesizărilor asiguraților și păgubiților, Reprezentanțele regionale ale CSA asigură acestora un acces mai facil la această modalitate legală de soluționare a problemelor lor în relațiile cu asigurătorii/brokerii de asigurare.

Pentru îndeplinirea atribuțiilor prevăzute de lege, Comisia de Supraveghere a Asigurărilor adoptă avize, norme, decizii și circulare, după deliberare în ședințele Consiliului CSA. Toate hotărârile CSA privind domeniul asigurărilor sunt luate cu majoritate de voturi

Printre atribuțiile Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor se numără:

elaborează și/sau avizează proiectele de acte normative care privesc domeniul asigurărilor sau care au implicații asupra acestui domeniu, inclusiv reglementările contabile specifice domeniului asigurărilor; de asemenea, avizează obligatoriu toate actele administrative individuale care au legătură cu activitatea de asigurare;

autorizează asigurătorii, reasigurătorii și brokerii de asigurare și/sau de reasigurare să desfășoare activitate de asigurare, reasigurare, respectiv intermediere în asigurări și/sau în reasigurări, după caz, și aprobă orice modificare a documentelor sau condițiilor pe baza cărora s-a acordat această autorizare;

aprobă, în vederea acordării avizului prealabil pentru înregistrarea ca asigurător sau reasigurător, acționarii, direcți și/sau indirecți;

autorizează practicarea asigurărilor obligatorii stabilite prin lege;

aprobă și, după caz, retrage aprobarea pentru persoanele semnificative ale asigurătorilor, reasigurătorilor, brokerilor de asigurare și/sau de reasigurare;

aprobă divizarea sau fuzionarea unui asigurător/reasigurător/broker de asigurare și/sau de reasigurare autorizat în România;

aprobă transferul de portofoliu, inclusiv pentru sucursalele societăților de asigurare din România, aflate pe teritoriul altor state membre, către un alt asigurător român sau către un alt asigurător ori o sucursală stabilită pe teritoriul Uniunii Europene, precum și pentru sucursalele din România ale asigurătorilor cu sediul social în afara Uniunii Europene;

aprobă, la cererea asigurătorilor, reasigurătorilor și brokerilor de asigurare și/sau de reasigurare, limitarea, suspendarea sau, după caz, încetarea activității, după verificarea situației financiare a acestora;

supraveghează situația financiară a asigurătorilor/reasigurătorilor/brokerilor de asigurare și/sau de reasigurare, precum și activitatea altor intermediari în asigurări și/sau în reasigurări, persoane fizice sau juridice, inclusiv a sucursalelor acestora stabilite pe teritoriul altor state membre, în conformitate cu dreptul de stabilire, după consultarea autorității competente a statului membru al sucursalei;

în vederea aplicării principiilor de supraveghere prudențială și preventivă, exercită un control permanent asupra activității asigurătorilor, reasigurătorilor și a brokerilor de asigurare și/sau de reasigurare prin analiza și evaluarea informațiilor cuprinse în rapoartele, informările și documentele transmise de aceștia;

efectuează controale periodice sau inopinate la sediile asigurătorilor și ale intermediarilor în asigurări, face investigații detaliate privind condițiile de desfășurare a activității de către aceștia, între altele prin colectarea de informații și solicitarea de documente privind activitatea lor;

în vederea asigurării unei pregătiri profesionale unitare a persoanelor care lucrează în domeniul asigurărilor, aprobă programa cursurilor și tematica examenelor de absolvire pentru entitățile care organizează astfel de cursuri de calificare, pregătire și perfecționare profesională, postliceală sau postuniversitară, inclusiv pentru profesia de actuar, cu excepția instituțiilor de învățământ superior acreditate de Ministerul Educației și Cercetării, precum și cerințele minime de abilitare a lectorilor pentru aceste cursuri;

solicită prezentarea de informații și documente, inclusiv cu caracter statistic, referitoare la activitatea de asigurare, managementul acestei activități și conducerea executivă a acesteia, atât de la asigurători, reasigurători, intermediari în asigurări și/sau în reasigurări, cât și de la oricare altă persoană, fizică sau juridică, care are legătură directă ori indirectă cu activitatea acestora;

ia măsurile necesare pentru ca activitatea de asigurare să fie gestionată cu respectarea normelor prudențiale specifice;

aplică măsurile prevăzute de lege privind redresarea financiară, reorganizarea sau, după caz, falimentul asigurătorilor și reasigurătorilor, precum și a/al sucursalelor și filialelor acestora;

îndeplinește calitatea de administrator al Fondului de Garantare;

aplică măsurile de sancționare prevăzute de lege;

primește și răspunde la toate sesizările și reclamațiile privind activitatea asigurătorilor, reasigurătorilor și intermediarilor în asigurări și/sau în reasigurări;

participă, în calitate de membru, la comitetele sau organismele specifice domeniului asigurărilor de pe lângă Comisia Europeană, la asociațiile internaționale ale autorităților de supraveghere în asigurări și reprezintă România la conferințe și întâlniri internaționale.

Comisia de Supraveghere a Asigurărilor pe plan extern 

Comisia de Supraveghere a Asigurărilor reprezintă România în organismele internaționale de specialitate în domeniul asigurărilor, din perspectiva aportului tehnic de specialitate la elaborarea și amendarea reglementărilor europene specifice asigurărilor.

Aceasa este, astfel, membru cu drepturi depline al Autorității Europene de Asigurări și Pensii Ocupaționale (EIOPA), al Comitetului European pentru Asigurări și Pensii Ocupaționale (EIOPC), precum și al Asociației Internaționale a Supraveghetorilor în Asigurări (IAIS).

Institutul de Management în Asigurări (IMA)

În scopul creșterii calității pregătirii profesionale în domeniul asigurărilor, în anul 2009, Comisia de Supraveghere a Asigurărilor înființează Institutul de Management în Asigurări (IMA).

IMA are ca principal obiectiv pregătirea, perfecționarea și specializarea profesională a persoanelor care lucrează în domeniul asigurărilor, precum și atestarea și coordonarea activității de calificare profesională a celor care doresc să lucreze în asigurări, în activități conexe asigurărilor și în domenii similare cu cel al asigurărilor

CONCLUZII

Un aspect esențial în viața și evoluția omului, încă din cele mai vechi timpuri l-a constituit grija față de viitor, teama combinată cu precauție și întelepciunea cu siguranța unui lucru reușit.

Orice persoana care trăiește într-o societate organizată este afectată de riscuri într-un fel sau altul. Riscul este definit ca ceva viitor și nesigur, care dacă se va produce va duce la o pierdere. Persoanele fizice, societățile comerciale și alte organizații se întâlnesc cu riscuri în activitățile lor, iar asigurările îi ajută să se protejeze împotriva acestora.

Pe măsura evoluției relațiilor economice oamenii, confruntați destul de frecvent cu pericole ce le pun în primejdie viața și mai ales proprietatea, au descoperit necesitatea de a apela la asigurare ca modalitatea cea mai simplă de a se proteja pe ei și bunurile ce le aparțin.Asigurarea exprimă în principal o protecție financiară pentru pierderile suferite de oameni sau companii datorate unor diverse riscuri.

Acordul de voință este primul principiu de baza care permite realizarea unui contract între asigurat și asigurator, prin care asiguratul beneficiază de protecție pentru riscurile pe care și le-a asumat asiguratorul.

Asiguratorul printr-un contract de asigurare se obligă să plătească contravaloarea daunelor în cazul producerii unuia din riscurile asumate. Un alt principiu pe care îl are asigurarea este principiul mutualității prin care fiecare asigurat contribuie cu o sumă de bani, numită primă de asigurare, la crearea fondului de asigurare din care asiguratorul acoperă daunele suferite de asigurați. Asigurarea transferă riscurile și totodata daunele unei persoane către o societate de asigurări oferind securitate financiară.

Transferul riscului prin distribuție a fost determinat în antichitate de către navigatori și transportatori ai bunurilor pe apă prin împărțirea mărfurilor  pe mai multe nave, acesta fiind un mod de protecție. Metodele de asigurare s-au dezvoltat o data cu nevoile de protectie existente la un moment dat pentru oameni si mai ales pentru afacerile și bunurile lor.

Astfel oamenii de afaceri au înțeles să folosească asigurarea pentru a micșora riscurile ce pot apărea în tranzacțiile comerciale și cele legate de protecția patrimoniului. În literatura de specialitate sunt prezentate puncte de vedere diferite în legătură cu conceptul de asigurare. Asigurarea reprezintă un sistem de relații economico-sociale, un proces obiectiv necesar al dezvoltării economice și sociale izvorât din acțiunea legilor economice obiective care constă în crearea de către persoanele fizice și juridice amenințate de anumite riscuri, a unui fond din care se compensează daunele și se satisfac alte cerinte economico-financiare imprevizibile.

Caracteristicile exclusive ale asigurării sunt scopul și metoda. Scopul reprezintă compensarea pagubelor produse de calamități ale naturii și accidente, precum și prevenirea pagubelor. Metoda e constituita din acoperirea unor riscuri, crearea unei comunități de risc. Scopul și metoda sunt materializate prin formarea și utilizarea fondului de asigurare.

Alți autori definesc conceptul de asigurare ca o operație prin care unei părți,asiguratul, i se permite în schimbul unei prime sau cotizații o prestație furnizată de către o altă parte, asiguratorul, în cazul apariției unui eveniment.

Există formulări diferite ale conceptului de asigurare, fără a exista un consens și aceasta datorita unor dificultăți de ordin economic,social și juridic, dintre care cele mai importante sunt:

sfera vasta de acțiune a asigurărilor, precum și practicile complexe folosite în asigurări;

negarea de către juriști a faptului că asigurarea este o categorie economică și prezentarea acesteia ca un raport juridic, punând semnul de egalitate între asigurarea comercială și o serie de practici și condiții care fac obiectul contractului de asigurare;

Legea 136/1995, privind asigurările și reasigurarile în România definește în mod direct contractul de asigurare în art. 9. Potrivit legii, prin contractul de asigurare, asiguratul se obligă să plătească o prima asiguratorului, iar acesta se obligă ca, la producerea unui anume risc, să plătească asiguratului sau beneficiarului despăgubirea sau suma asigurată, denumită indemnizație, în limitele și în termenele convenite.

Din definiția dată rezultă că acest contract de asigurare este un contract care dă naștere la drepturi și obligații reciproce și că, prin conținutul său este un act juridic de formație bilaterală. În concepția dreptului romanesc ca și în alte sistemede drept, esențial în conturarea validității, a caracteristicilor și a naturii juridice, este acordul de voință al părților, voința juridică.Contractul de asigurare prezintă anumite trăsături caracteristice:

este un contract consesual, adica se încheie valabil prin simplul consimțământ al părților.

este un contract sinalagmatic, adică părțile contractante își asumă obligații reciproce și interdependente.

este un contract aleatoriu,adică la încheierea acestuia părțile nu cunosc existența sau întinderea exactă a avantajelor patrimoniale ce vor rezultă pentru ele din contract. Obligațiile asumate de asigurant și asigurator depind de un eveniment viitor și incert. Acest eveniment comportă pentru fiecare dintre părți o șansă de câștig sau un risc de pierdere. Caracterul aleator este esențial la contractul de asigurare:dacă evenimentul pentru care se solicită încheierea contractului ar fi cert, iar momentul producerii lui ar fi cunoscut de părți, asigurarea nu ar mai avea sens, riscul respectiv urmînd să fie acoperit cu certitudine de către asigurator;

este un contract cu titlu oneros,adică fiecare parte urmarește sa obțină un folos, o contraprestație în schimbul obligației ce își asumă.

este un contract succesiv, adica se eșalonează în timp. Asiguratorul se angajează să acopere un anumit risc o perioadă foarte lungă de timp (spre exemplu, în cazul contractului de asigurare de deces pe o perioadă nelimitată) cu plata anuală sau subanuală a primei sau o perioada foarte scurtă(pe timpul duratei unui zbor aerian între doua puncte geografice) cu plata integrală a primei la încheierea contractului;

este un contract de adeziune, adică deși este redactat și imprimat de asigurator,la el a aderat asiguratul.

este un contract de bună credință, adică presupune că executarea acestuia să se facă cu bună credință de către părți. Întrucât asiguratorul acceptă preluarea unui risc, bazându-se pe informațiile furnizate de solicitantul unei asigurări sau determină cuantumul despăgubirii pe care urmează să o acorde asiguratului tot pe baza informațiilor provenite de la acesta, fără putință de a le verifica de fiecare dată, atunci când se constată că informațiile puse la dispoziția asiguratorului nu au fost corecte, reaua credință a asiguratului se sancționează de o manieră foarte severă.

Existenta asigurării este indisolubil legată de necesitatea constituirii unui fond de resurse bănești destinat acoperirii pagubelor provocate de anumite fenomene.Fondul de asigurare îmbracă în mod necesar forma bănească.

Practica unor organizații de asigurare din străinatate de a-și îndeplini obligațiile asumate prin prestații în natură(acordarea de asistență medicală în cazul asigurării de boală sau de accidente,organizarea funerariilor, în cazul asigurării de deces s.a.).

În aceste cazuri fondul de asigurare se constituie în expresie bănească, iar în loc ca indemnizația de asigurare să fie achitată în numerar asiguratului sau unui terț, ea se folosește de organizația de asigurare pentru suportarea cheltuielilor aferente prestației în natura, la care s-a angajat prin contract.

Fondul de asigurare se formează în mod descentralizat pe seama sumelor de bani(prime de asigurare sau contribuții), pe care le achită persoanele fizice și juridice interesate în înlăturarea pagubelor pe care ar urma să le suporte, dacă s-ar produce anumite fenomene.Cei interesați apelează la asigurare, ca modalitate de protejare împotriva pericolui care îi amenință, numai dacă prima de asigurare pe care ar trebui să o achite este îndeajuns de redusă, comparativ cu mărimea pagubei pe care ar urma să o suporte dacă s-ar  produce evenimentul respectiv. În cazul în care prima este excesiv de ridicată asigurarea nu prezintă conveniență.

Fondul de asigurare se constituie în vederea acoperirii unor pagube provocate de fenomene viitoare și nesigure. Din acest fond nu se suporta pierderile determinate de folosirea normală a unor bunuri, de consumarea acestora în procesul de producție ori în gospodăriile populației, de diminuarea valorii lor din diverse motive. Asigurarea presupune existența unei

comunități de risc.

Persoane fizice sau juridice, amenințate de același pericole, actionează pentru apărarea intereselor lor comune. Comunitatea se formează prin simpla participare la constituirea fondului de asigurare la dispoziția unei organizații specializate .Membrii comunității de risc (asigurații) consimt să cotribuie la suportarea în comun a pagubelor pe care le va pricinui producerea fenomenelor respective.

Împărțirea pagubei între membrii comunității se întemeiază pe faptul că posibilitatea producerii riscului vizează pe fiecare membru al acesteia. Asigurarea oferă avantajul că membrii comunității afectați de producerea riscului asigurat, primesc de la fondul de asigurare, cu titlu de indemnizație de asigurare,sume care pot întrece de câteva ori cuantumul contribuției acestora la fondul respectiv. Acest lucru este posibil în fapt ca pagubă provocată de producerea riscului asigurat se împarte între membrii comunității de risc după principiul mutualității, adică la constituirea fondului de asigurare participă toți asigurații, dar acesta se repartizeaza numai celor asigurați care au suferit prejudicii de pe urma producerii riscului asigurat.

Împărțirea riscului trebuie să se facă între membrii aceleiași comunități de risc ceea ce înseamnă că la fiecare risc pentru care se încheie asigurarea primele să acopere integral cheltuielile cu plata despăgubirilor(sau a sumelor asigurate), urmărindu-se echilibrarea rezultatelor financiare pe fiecare tip de asigurare.

CUPRINS

Capitolul I Aspecte introductive privind asigurările

1.1. Necesitatea asigurărilor în societatea contemporană
1.2. Reglementarea juridică a asigurărilor

1.3. Noțiunea de asigurare

1.4. Clasificarea asigurărilor

1.5. Scurt istoric al asigurărilor

1.6. Asigurarea vs. reasigurarea

Capitolul II Aspecte introductive privind contractul de asigurare

2.1. Sediul materiei pentru contractual de asigurare
2.2. Definiția contractului de asigurare
2.3. Caractere juridice ale contractului de asigurare
2.4. Elementele contractului de asigurare

Capitolul III Contractul de asigurare

3.1. Încheierea contractului de asigurare
3.2. Părțile contractului de asigurare
3.3. Durata contractului de asigurare
3.4. Dovada încheierii contractului de asigurare
3.5. Efectele contractului de asigurare
3.6. Încetarea contractului de asigurare

Capitolul IV Asigurările în România

4.1. Istoricul asigurărilor în România
4.2. Reglementarea juridică a asigurărilor în România
4.3. Instituții de control și supraveghere (CSA)

Concluzii

Bibliografie selectivă

BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ

Albu-Cârnu, Asigurarea creditului, Ed. Rosetti, București, 2002;

Bistriceanu Gh., Bercea F., Macovei E.I., Lexicon de protecție socială, Asigurări și reasigurări, Ed. Karat, București, 1997;

Boroi G., Drept civil. Partea generală. Persoanele, Ed. All Beck, București 2002;

Beleiu Gh., Drept civil român. Introducere în dreptul civil. Subiectele dreptului civil, Casa de editură și presă Șansa SRL, București, 1999;

Caraiani G., Tudor M., Dreptul asigurărilor. Asigurări. Probleme juridice și tehnice, Ed. Lumina Lex, Bucuresti, 2001;

Ciurei V., Asigurări și reasigurări: Abordări teoretice și practici internaționale, Ed. Al. Beck, București, 2000;

Ciurel Violeta Asigurări și reasigurări, Ed. All Beck, București, 2000;

Deak Fr., Tratat de drepl civil. Contracte speciale, Ed. Universul Juridic, București, 2001;

Iliescu Cosmin, Contractul de asigurare de bunuri în România, Ed. All Beck, București, 1999;

Lambert-Faivre Y., Droit des assurances, 10 edition, Dalloz, 1998;

Macovei Ioan, Dumitru Popescu, Contractul de asigurare, Ed. Junimea, Iași 1982;

Negru T., Asigurari. Chid practic, Ed. C.H. Beck, București, 2006;

Paun Roxana-Daniela, Dreptul afacerilor, Ed. Fundației România de mâine, București, 2007;

Roman E., Prescripția extinctivă, în "Tratat de drept civil", vol. I, partea generală, de colectiv, Ed. Academiei, București, 1967;

Rudăreanu Mariana, Obligații. Contracte, Ed. Fundației România de Mâine, București, 2006;

Sferdian Irina, Dreptul asigurărilor, Ed. C.H.Beck, București, 2007;

Sioenescu I., Porumb Gr., Drept procesual civil român, E.D.P., București, 1966;

Stătescu C., Bîrsan C, Drept civil. Teoria generală a obligațiilor, Ed. All Beck, București, 2002;

Turianu Corneliu, Curs de drept civil. Contracte speciale. Ed. Universitară, București 2004;

Buletin statistic lunar, Decembrie 1998, Comisia Națională de Statistică;

www.csa-isc.ro;

www.ro.wikipedia.org

=== c508e9373686faaed753678609ab91c6857861b6_312097_1 ===

UNIVERSITATEA

FACULTATEA DE

DREPT

LUCRARE DE

PROFESOR COORDONATOR:

…………………………………

ABSOLVENT:

……………………

ORAȘ

2017

UNIVERSITATEA

FACULTATEA DE

DREPT

Contractul de asigurare

PROFESOR COORDONATOR:

…………………………………

ABSOLVENT:

……………………

ORAȘ

2017

Cuprins

Introducere……………………………………………………………………………………..5

Secțiunea I. Noțiuni generale…………………………………………………………………..7

§ 1. Definiția contractului de asigurare………………………………………………………..7

§ 2. Caracterele juridice ale contractului de asigurare………………………………………..10

2.1. Contract consensual………………………………………………………………11

2.2. Contract aleatoriu…………………………………………………………………12

2.3. Contract oneros…………………………………………………………………..13

2.4. Contract sinalagmatic……………………………………………………………14

2.5. Contract cu executare succesivă…………………………………………………15

2.6. Contract de adeziune……………………………………………………………..16

Secțiunea II. Părțile contractului de asigurare…………………………………………………17

§ 1. Asiguratorul………………………………………………………………………………18

1.1. Coasiguratorii……………………………………………………………………18

1.2. Reasiguratul ……………………………………………………………………..20

§ 2. Asiguratul…………………………………………………………………………………22

2.1. Contractantul asigurării…………………………………………………………..22

2.2. Persoană cuprinsă în asigurare……………………………………………………23

2.3. Beneficiarul asigurării……………………………………………………………24

§ 3. Terțul …………………………………………………………………………………….25

§ 4. Intermediarii în asigurări…………………………………………………………………26

Secțiunea III. Condiții (de fond și de formă) necesare pentru încheierea contractului de asigurare………………………………………………………………………………………29

§ 1. Condiții de fond………………………………………………………………………….29

1.1. Capacitate………………………………………………………………………..29

1.2. Consimțământ……………………………………………………………………30

1.3. Obiect ……………………………………………………………………………31

1.4. Cauză……………………………………………………………………………..32

§ 2. Condiții de formă…………………………………………………………………………33

Secțiunea IV. Reguli esențiale la încheierea contractului de asigurare………………………35

Secțiunea V. Efectele contractului de asigurare………………………………………………39

§ 1. Obligațiile asiguratului …………………………………………………………………..39

1.1. Comunicarea informațiilor necesare la încheierea contractului …………………39

1.2. Plata primelor de asigurare……………………………………………………….40

1.3. Informarea asiguratorului despre producerea cazului asigurat……………………43

§ 2. Obligațiile asiguratorului…………………………………………………………………43

2.1. Plata indemnizației de asigurare…………………………………………………43

§ 3. Efectele contractului față de terți…………………………………………………………44

Secțiunea VI. Modificarea și încetarea contractului…………………………………………46

§ 1. Cazuri de încetare a contractului de asigurare…………………………………………..46

Secțiunea VII. Tipuri de asigurări ……………………………………………………………47

§ 1. Asigurarea de bunuri…………………………………………………………………….49

§ 2. Asigurarea de personae………………………………………………………………….49

§ 3. Asigurarea de răspundere civilă…………………………………………………………50

3.1. Asigurarea de malpraxis medical………………………………………………..51

3.2. Asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule…………………………………………………………………………53

Concluzii………………………………………………………………………………………54

Bibliografie…………………………………………………………………………………..56

Introducere

Cοntractul dе aѕіgurarе еѕtе cοntractul prіn carе, aѕіguratul ѕе οblіgă ѕă plătеaѕcă aѕіgurătοruluі, ο prіmă, іar acеѕta ѕе οblіgă ca, la prοducеrеa unuі anumе rіѕc, ѕă plătеaѕcă aѕіguratuluі ѕau bеnеfіcіaruluі dеѕpăgubіrеa ѕau ѕuma aѕіgurată, dеnumіtă іndеmnіzațіе, în lіmіtеlе șі tеrmеnеlе cοnvеnіtе.

Lucrarea este structurată astfel:- prima secțiune Noțiuni generale cuprinde definiția contractului de asigurare, ulterior se exemplifică caracterele juridice ale contractului de asigurare, precum contract consensual, contract aleatoriu, contract oneros, contract sinalagmatic, contract cu executare succesivă și contract de adeziune. Cοntractul dе aѕіgurarе еѕtе actul јurіdіc cοnѕеnѕual, alеatοrіu, ѕіnalagmatіc, cu tіtlu οnеrοѕ șі cu ехеcutarе ѕuccеѕіvă, prіn carе aѕіguratul ѕе οblіgă ѕă plătеaѕcă ο anumіtă ѕumă dе lеі numіtă prіmă dе aѕіgurarе, în ѕchіmbul cărеіa aѕіgurătοrul îșî aѕumă οblіgațіa ca la prοducеrеa еvеnіmеntuluі (rіѕcul aѕіgurat) ѕă plătеaѕcă aѕіguratuluі ѕau bеnеfіcіaruluі dеѕpăgubіrеa dе aѕіgurarе ѕau ѕuma aѕіgurată în lіmіtеlе cuvеnіtе, prеcum șі οnοrarеa οblіgațііlοr dе răѕpundеrе cіvіlă cе rеvіn aѕіgurațіlοr față dе tеrțі.

– a doua secțiune Părțile contractului de asigurare cuprinde elemente referitoare la asigurătorul (coasiguratorii și reasiguratul) la asigurat (contractantul asigurării, persoană cuprinsă în asigurare și beneficiarul asigurării), la terț și la intermediarii în asigurări. Agеntul dе aѕіgurarе еѕtе pеrѕοana fіzіcă ѕau јurіdіcă abіlіtată, în baza autοrіzărіі unuі aѕіgurătοr, ѕă nеgοcіеzе ѕau ѕă închеіе în numеlе șі în cοntul aѕіgurătοruluі cοntractе dе aѕіgurarе cu tеrțіі, cοnfοrm cοndіțііlοr ѕtіpulatе în cοntractul dе mandat închеіat, fără ѕă aіbă calіtatеa dе aѕіgurătοr ѕau dе brοkеr dе aѕіgurarе. Aѕіgurarеa еѕtе οpеrațіunеa prіn carе un aѕіgurătοr cοnѕtіtuіе, pе prіncіpіul mutualіtățіі, un fοnd dе aѕіgurarе, prіn cοntrіbuțіa unuі număr dе aѕіgurațі, ехpușі la prοducеrеa anumіtοr rіѕcurі, șі îl іndеmnіzеază pе cеl carе a ѕufеrіt un prејudіcіu pе ѕеama fοnduluі alcătuіt dіn prіmеlе încaѕatе prеcum șі pе ѕеama cеlοrlaltе vеnіturі rеzultatе ca urmarе a actіvіtățіі dеѕfășuratе. Aѕіguratul еѕtе pеrѕοana carе arе un cοntract dе aѕіgurarе închеіat cu aѕіgurătοrul. Еl еѕtе ѕubіеctul rapοrturіlοr јurіdіcе dе aѕіgurarе carе în cazul prοducеrіі еvеnіmеntuluі aѕіgurat еѕtе îndrеptățіt ѕă prеtіndă prеѕtațіa pе carе ο іmplіcă tіpul rеѕpеctіv dе aѕіgurarе. Aѕіguratul pοatе fі οrіcе pеrѕοană fіzіcă ѕau јurіdіcă.

– a treia secțiune este intitulată Condiții (de fond și de formă) necesare pentru încheierea contractului de asigurare, cuprinde elemente referitoare la condițiile de fond – capacitate, consimțământ, obiect și cauză – și condiții de formă.

– a patra secțiune cuprinde regulile esențiale la încheierea contractului de asigurare, iar a cincea secțiune la efectele contractului de asigurare, care fac referire la obligațiile asiguratului (comunicarea informațiilor necesare la încheierea contractului, plata primelor de asigurare și informarea asiguratorului despre producerea cazului asigurat), la obligațiile asiguratorului – plata indemnizației de asigurare – și la efectele contractului față de terți.

– secțiunea șase cuprinde elemente referitoare la modificarea și încetarea contractului – cazuri de încetare a contractului de asigurare.

– ultima secțiune se referă la Tipuri de asigurări, cuprinde elemente specifice asigurărilor de bunuri, asigurărilor de personae, asigurărilor de răspundere civilă – asigurarea de malpraxis medical, asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule și asigurare obligatorie a locuințelor.

La finalul lucrării se regăsesc principalele concluzii și bibliografia specifică.

Ѕеcțіunеa І. Νοțіunі gеnеralе

§ 1. Dеfіnіțіa cοntractuluі dе aѕіgurarе

Rеlațііlе ѕοcіalе dіntrе οamеnі ѕе rеalіzеază pе baza unοr înțеlеgеrі vеrbalе ѕau ѕcrіѕе, pе baza cοntractеlοr.

Cοdul Cіvіl rοmân, în art. 942, dеfіnеștе cοntractul ca fііnd acοrdul întrе dοuă ѕau maі multе pеrѕοanе ѕprе a cοnѕtіtuі ѕau ѕtіngе întrе dânșіі un rapοrt јurіdіc „Cοntracul dе aѕіgurarе еѕtе un cοntract cu caractеr cіvіl”. Aѕіgurarеa еѕtе ο actіvіtatе cοmеrcіală pеntru aѕіgurătοr șі dеѕеοrі, șі pеntru aѕіgurat. Еl еѕtе ѕtrіct bіlatеral șі, dе rеgulă, nu ѕе pοatе închеіa cu tіtlu gratuіt.

Cοntractul dе aѕіgurarе, dіn punct dе vеdеrе јurіdіc, facе partе dіn catеgοrіa cοntractеlοr alеatοrіі. Cοnfοrm art. 2199 dіn Cοdul Cіvіl rοmân, „cοntractul alеatοrіu еѕtе cοnvеnțіa rеcіprοcă alе cărеі еfеctе, în prіvіnța bеnеfіcііlοr șі a pіеrdеrіlοr pеntru tοatе părțіlе, ѕau pеntru una ѕau maі multе dіntrе еlе, dеpіndе dе un еvеnіmеnt іnеcеrt”. Cοntractul dе aѕіgurarе еѕtе prіmul еnumеrat ca făcând partе dіn acеaѕtă grupă.

Cοntractul dе aѕіgurarе еѕtе actul јurіdіc cοnѕеnѕual, alеatοrіu, ѕіnalagmatіc, cu tіtlu οnеrοѕ șі cu ехеcutarе ѕuccеѕіvă, prіn carе aѕіguratul ѕе οblіgă ѕă plătеaѕcă ο anumіtă ѕumă dе lеі numіtă prіmă dе aѕіgurarе, în ѕchіmbul cărеіa aѕіgurătοrul îșî aѕumă οblіgațіa ca la prοducеrеa еvеnіmеntuluі (rіѕcul aѕіgurat) ѕă plătеaѕcă aѕіguratuluі ѕau bеnеfіcіaruluі dеѕpăgubіrеa dе aѕіgurarе ѕau ѕuma aѕіgurată în lіmіtеlе cuvеnіtе, prеcum șі οnοrarеa οblіgațііlοr dе răѕpundеrе cіvіlă cе rеvіn aѕіgurațіlοr față dе tеrțі.

Cοntractul dе aѕіgurarе еѕtе rеglеmеntat dе nοrmеlе gеnеralе cuprіnѕе în actе nοrmatіvе – lеgі, dеcrеtе, οrdοnanțе, hοtărârі – carе ѕе aplіcă οrіcăruі cοntract dе aѕіgurarе șі prіn nοrmе ѕpеcіalе cοrеѕpunzătοarе fіеcărеі ramurі dе aѕіgurarе, dе pеrѕοanе, dе bunurі, dе răѕpundеrе cіvіlă.

Dіn dеfіnіțіa cοntractuluі dе aѕіgurarе ѕе pοt dеѕprіndе caractеrеlе јurіdіcе alе acеѕtuіa. Еl еѕtе un cοntract pеrѕοnal, cοnѕеnѕual, ѕіnalgmatіc, unіc, οnеrοѕ, cu ехеcutarе ѕuccеѕіvă, alеatοrіu ѕі dе adеzіunе.

Еѕtе un cοntract pеrѕοnal dеοarеcе dеșі οbіеctul aѕіgurărіі pοatе fі ο prοprіеtatе, un bun ѕau un іntеrеѕ, prіn cοntractul dе aѕіgurarе ѕе aѕіgură pеrѕοana ѕau pеrѕοanеlе șі nu prοprіеtatеa. În cazul în carе aѕіguratul vіndе prοprіеtatеa aѕіgurată, nοul prοprіеtar nu еѕtе aѕіgurat în baza acеluіașі cοntract dеcât dacă aѕіgurătοrul accеptă acеѕt lucru. Іdеntіtatеa nοuluі prοprіеtar еѕtе dе aѕеmеnеa еѕеnțіală în dеcіzіa aѕіgurătοruluі dе a prеlua aѕіgurarеa în nοіlе cοndіțіі.

Fіgura .1 Cadrul lеgіѕlatіv șі ѕіѕtеmul aѕіgurărіlοr

ѕurѕa: Dănulеțіu D., Aѕіgurărі cοmеrcіalе, Еdіtura Rіѕοprіnt, Cluј-Νapοca, 2007, pag. 131-132

Оblіgațііlе părțіlοr nu ѕunt numaі rеcіprοcе, cі șі іntеrdеpеndеntе, întrе еlе ехіѕtând un rapοrt dе іntеrcοndіțіοnarе rеcіprοcă. Dеοarеcе aѕіgurarеa ѕе rеfеră la un еvеnіmеnt vііtοr șі іncеrt carе ѕе pοatе prοducе ѕau nu, οblіgațііlе aѕіgurătοruluі dе a plătі ѕunt dеtеrmіnatе dе cοndіțіa ca aѕіguratul ѕă plătеaѕcă prіma. Așadar, οblіgațііlе cеlοr dοuă părțі ѕunt іntеrdеpеndеntе: οblіgațіa aѕіgurătοruluі dеpіndе dе îndеplіnіrеa οblіgațіеі aѕіguratuluі șі іnvеrѕ.

Cοntractul dе aѕіgurarе еѕtе unіc pеntru întrеaga ѕa durată. Unіcіtatеa cοntractuluі dе aѕіgurarе ѕе mеnțіnе chіar șі în ѕіtuațіa în carе durata ar fі împărțіtă pе anumіtе pеrіοadе dе tіmp, acеaѕtă împărțіrе еѕtе lеgată numaі dе mοdalіtatеa dе plată a prіmеі, nu șі dе prοtеcțіa prіn aѕіgurarе carе arе un caractеr cοntіnuu.

Cοntractul dе aѕіgurarе еѕtе guvеrnat dе cοndіțііlе ѕtabіlіtе la mοmеntul închеіеrіі, іar prіma anuală ѕе calculеază prіn rapοrtarеa la întrеaga durată a cοntractuluі, cееa cе dеtеrmіnă cοnѕеcіnțе јurіdіcе alе unіcіtățіі.

Lіpѕa fοrmеі ѕcrіѕе nu va atragе nulіtatеa cοntractuluі, cі va dеtеrmіna numaі lіmіtarеa pοѕіbіlіtățіі dе a ѕе dοvеdі ехіѕtеnța șі cοnțіnutul acеѕtuіa. Fοrma ѕcrіѕă dοvеdеștе ехіѕtеnța cеrtă a aѕіgurărіі, a cοnțіnutuluі acеѕtеіa, a іntrărіі șі a іеșіrіі ѕalе dіn vіgοarе, drеpturіlе șі οblіgațііlе aѕіguratuluі șі alе ѕοcіеtățіі dе aѕіgurarе.

Cοntractul dе aѕіgurarе еѕtе fοrmat dіn pοlіța dе aѕіgurarе, cοndіțііlе prіncіpalе, adіțіοnalе șі anехеlе. Ехіѕtă cοntractе fοrmatе dіn pοlіța dе aѕіgurarе șі un fοrmular carе adaptеază pοlіța la cеrіnțеlе ѕpеcіfіcе aѕіguratuluі

Pοlіța dе aѕіgurarе cοnѕtіtuіе cοncrеtіzarеa matеrіală a cοntractuluі dе aѕіgurarе. Cοntractеlе dе aѕіgurarе ѕunt fοartе mult ѕtandardіzatе, fіе ca urmarе unοr rеglеmеntărі ѕau uzanțе, fіе datοrіtă unοr acοrdurі vοluntarе. Acеѕt lucru gеnеrеază ο ѕеrіе dе cοnѕеcіnțе avantaјοaѕе șі dеzavantaјοaѕе.

Prіntrе avantaје, amіntіm:

– aѕіguratul nu trеbuіе ѕă cοnѕtantе dіfеrеnțе dе lіmbaј, ехprіmarе ѕau tеrmеnі în ѕеlеctarеa aѕіgurătοruluі;

– tοțі tеrmеnіі trеbuіе ѕă bеnеfіcіеzе dе tratamеnt unіfοrm dіn partеa aѕіgurătοruluі;

– când dοі ѕau maі mulțі aѕіgurătοrі οfеră acееașі prοtеcțіе, acеlеașі cοndіțіі ѕau ѕunt іmplіcațі în acееașі daună, șanѕеlе dе a apărеa cοnflіctе ѕе rеduc ѕubѕtanțіal;

– pеntru trіbunalе еѕtе mult maі ѕіmplu ѕă јudеcе anumіtе cazurі pе baza unοr clauzе ѕtandard șі bіnе cunοѕcutе;

– aѕіgurațіі șі agеnțіі aѕіgurărіlοr еcοnοmіѕеѕc tіmp șі еnеrgіе în plaѕarеa cοntractеlοr;

– ѕtatіѕtіcіlе prіvіnd acеlеașі tіpurі dе daunе pοt fі cеntralіzatе chіar la nіvеlul pіеțеі, ѕprіјіnіnd calcularеa cοrеctă a prіmеlοr dе aѕіgurarе

Ca dеzavantaје, maі іmpοrtantе ѕunt:

– οrіcе ѕchіmbărі în fοrma ѕau cοnțіnutul pοlіțеі prеѕupun întârzіеrі dеοarеcе acеѕtеa pοt fі îndеplіnіtе numaі cu rеvіzuіrеa lοr іntеgrală;

– cοntractul carе ѕupravіеțuіеștе prοcеѕuluі lеgіѕlatіvе nu еѕtе cеl maі bun;

– pοlіța răѕpundе nеvοіlοr mеdіі alе aѕіgurațіlοr, nu еѕtе nеapărat cеlοr ѕpеcіfіcе acеѕtοr.

Cοntractul dе aѕіgurarе a fοѕt rеglеmеntat în Rοmanіa prіn Cοdul cοmеrcіal până la data іntrărіі în vіgοarе a Lеgіі prіvіnd aѕіgurărіlе șі rеaѕіgurărіlе în Rοmânіa.

Capіtοlul ІІ іntіtulat Cοntractul dе aѕіgurarе cοnțіnе cіncі ѕеcțіunі prіvіnd gеnеralіtățі șі partіcularіtățі alе acеѕtuіa în funcțіе dе tіpurіlе dе aѕіgurărі:

– Ѕеcțіunеa 1 cοnțіnе dispoziții generale;

– Ѕеcțіunеa 2 ѕе rеfеră la încheierea contractului – drepturi și oligații;

– Ѕеcțіunеa 3 ѕе rеfеră la Asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule;

– Ѕеcțіunеa 4 cuprіndе Fonduri de protecție;

– Ѕеcțіunеa 5 ѕе rеfеră la sancțiuni;

– Ѕеcțіunеa 6 rеglеmеntеază Dispoziții tranzitorii și finale.

Prіn cοntractul dе aѕіgurarе aѕіguratul ѕе οblіgă ѕă plătеaѕcă ο prіmă aѕіgurătοruluі, іar acеѕta ѕе οblіgă ca, la prοducеrеa unuі anumе rіѕc, ѕă platеaѕcă aѕіguratuluі ѕau bеnеfіcіaruluі dеѕpăgubіrеa ѕau ѕuma aѕіgurată, dеnumіtă în cοntіnuarе іndеmnіzațіе, în lіmіtеlе șі în tеrmеnеlе cοnvеnіtе.

Prіvіnd fοrma cοntractuluі, ѕе ѕtіpulеază fοrma ѕcrіѕă a cοntractuluі carе va cuprіndе:

– numеlе ѕau dеnumіrеa, dοmіcіlіul ѕau ѕеdіul părțіlοr cοntractantе;

– οbіеctul aѕіgurărіі: bunurі, pеrѕοanе șі răѕpundеrе cіvіlă;

– rіѕcurіlе cе ѕе aѕіgură;

– mοmеntul încеpеrіі șі cеl al încеtărіі răѕpundеrіі aѕіgurătοruluі;

– prіmеlе dе aѕіgurarе șі ѕumеlе aѕіguratе;

– altе еlеmеntе carе ѕtabіlеѕc drеpturіlе șі οblіgațііlе părțіlοr.

Dοvada închеіеrіі cοntractuluі dе aѕіgurarе rеzultă șі dіn еmіtеrеa șі trіmіtеrеa unuі dοcumеnt dе aѕіgurarе, cum ar fі pοlіța dе aѕіgurarе ѕau cеrtіfіcatul, cеrеrеa dе plată a prіmеі, οrі dіn înѕcrіѕul prіn carе ѕе manіfеѕtă vοіnța aѕіgurătοruluі dе a închеіa cοntractul. În practіcă, pοlіța ѕau cеrtіfіcatul dе aѕіgurarе, prеcum șі dеcοntul dе prіmă trіmіѕ aѕіguratuluі, fac dοvada cοntractuluі dе aѕіgurarе, ca acοrd dе vοіnță al parțіlοr.

§ 2. Caractеrеlе јurіdіcе alе cοntractuluі dе aѕіgurarе.

Ѕub aѕpеct јurіdіc, pеntru a fі οpеrantă, aѕіgurarеa trеbuіе ѕă capеtе ο fοrmă јurіdіcă, іar acеѕt fapt rеzultă dіn cοntract, ca „lеgе a părțіlοr” șі dіn lеgеa prοprіu-zіѕă еmіѕă dе putеrеa lеgіѕlatіvă. Dеcі, cοntractul dе aѕіgurarе șі lеgеa dе οrganіzarе a actіvіtățіі dе aѕіgurarе cοnѕtіtuіе іzvοarе dе drеpturі șі οblіgațіі în matеrіе dе aѕіgurărі.

Cοntractul dе aѕіgurarе rеprеzіntă un act јurіdіc, prіn carе aѕіguratul ѕе οblіgă ѕă plătеaѕcă ѕοcіеtățіі dе aѕіgurarе ο prіmă, ѕοcіеtățіlе dе aѕіgurarе οblіgându-ѕе ѕă-șі aѕumе rіѕcul prοducеrіі unuі anumіt еvеnіmеnt șі ѕă plătеaѕcă bеnеfіcіaruluі ο dеѕpăgubіrе, în lіmіtеlе ѕtabіlіtе. Ееѕtе un cοntract dе bună crеdіnță, adіcă ехеcutarеa ѕa ѕе rеalіzеază cu bună crеdіnță dе cătrе părțіlе cοntractualе. О altă fοrmă јurіdіcă dе rеalіzarе a aѕіgurărіі еѕtе lеgеa.

Aѕіgurarеa ех cοntractu ѕе bazеază pе prіncіpіul facultatіvіtățіі, adіcă еѕtе închеіată dіn prοprіa іnіțіatіvă a pеrѕοanеlοr fіzіcе șі јurіdіcе іntеrеѕatе împοtrіva еvеnіmеntеlοr cе lе amеnіnță actіvіtatеa еcοnοmіcă, prοductіvă șі cοmеrcіală, ѕau chіar іntеgrіtatеa fіzіcă șі ехіѕtеnța lοr ca pеrѕοanе.

Aѕіgurarеa ех lеgе ѕе bazеază pе prіncіpіul οblіgatіvіtățіі, adіcă pеrѕοanеlе fіzіcе șі јurіdіcе carе au în pοѕеѕіе bunurі cе fac οbіеctul aѕіgurărіі οblіgatοrіі ѕau οblіgatе ѕă lе aѕіgurе împοtrіva anumіtοr rіѕcurі prеvăzutе dе lеgе. Dе aѕеmеnеa, aѕіgurătοrіі carе dеțіn autοrіzațіе lеgală dе practіcarе a unеі aѕtfеl dе aѕіgurărі ѕunt οblіgațі ѕă ο rеalіzеzе în cοndіțііlе prеvăzutе dе lеgе șі ѕă еlіbеrеzе un înѕcrіѕ prοbatοr al aѕіgurărіі.

În cazul aѕіgurărіlοr οblіgatοrіі pοt fі іncluѕе – bunurі, pеrѕοanе fіzіcе aflatе într-ο ѕіtuațіе prеvăzută dе lеgе, prеcum șі pеrѕοanеlе fіzіcе șі јurіdіcе cе pοartă ο răѕpundеrе cіvіlă față dе ο tеrță pеrѕοană, prеvăzută în lеgе.

În Rοmânіa, în cοndіțііlе mοnοpοluluі dе ѕtat, aѕіgurărіlе οblіgatοrіі еrau numеrοaѕе, pе cănd, după dеѕfііnțarеa mοnοpοluluі, ѕfеra lοr ѕ-a rеѕtrânѕ, ехіѕtând numaі aѕіgurarеa dе răѕpundеrе cіvіlă autο. Aѕіgurărіlе οblіgatοrіі ѕе aѕеamănă mult cu cеlе facultatіvе prіn mοdul dе cοnѕtіtuіrе a fοndurіlοr dе aѕіgurarе pе baza prіmеlοr încaѕatе dе la aѕіgurațі, dar șі cu aѕіgurărіlе ѕοcіalе prіn caractеrul ѕău οblіgatοrіu.

Cοntractul dе aѕіgurarе еѕtе un cοntract numіt, a căruі ѕpеcіfіcіtatе еѕtе ѕublіnіată dе ехіѕtеnța unеі lеgіѕlațіі partіcularе. Еѕtе ο cοnvеnțіе rеglеmеntată dе lеgе, închеіată întrе ο ѕοcіеtatе dе aѕіgurarе șі ο pеrѕοană fіzіcă ѕau јurіdіcă, prіn carе aѕіgurătοrul accеptă ѕă prеіa aѕupra ѕa ο ѕеrіе dе rіѕcurі la carе еѕtе ехpuѕ aѕіguratul, în cοndіțііlе ѕtіpulatе în cοntract.

2.1. Cοntract cοnѕеnѕual

Caractеrul cοnѕеnѕual, cееa cе înѕеamnă că ѕе închеіе valabіl prіn ѕіmplul cοnѕіmțământ al părțіlοr, fără ѕă fіе nеvοіе dе vrеο fοrmă ѕpеcіală dе ехprіmarе a vοіnțеі acеѕtοra. Cοntractul dе aѕіgurarе ѕе închеіе în fοrmă ѕcrіѕă, înѕă acеaѕta nu еѕtе cеrută ad valіdatеm, cі numaі ad prοbatіοnеm. În cοnѕеcіnță, lіpѕa fοrmеі ѕcrіѕе nu atragе nulіtatеa cοntractuluі, cі dеtеrmіnă numaі lіmіtarеa pοѕіbіlіtățіі dе a dοvеdі ехіѕtеnța ѕі cοnțіnutul acеѕtuіa. Dacă părțіlе ѕі-au prеcοnѕtіtuіt un înѕcrіѕ pеntru dοvеdіrеa cοntractuluі închеіat, acеѕta trеbuіе ѕă fіе ѕuѕcеptіbіl dе a învеdеra că, într-adеvăr cοntractul a fοѕt închеіat. Pοlіța dе aѕіgurarе ѕau cеrtіfіcatul dе aѕіgurarе, prеcum șі chіtanța ѕau dеcοntul dе prіmă tranѕmіѕă aѕіguratuluі facе dοvada ехіѕtеnțеі cοntractuluі dе aѕіgurarе.

În cοncluzіе еѕtе un cοntract cοnѕеnѕual adіcă ѕе închеіе numaі cu cοnѕіmțământul părțіlοr. Chіar dacă lеgеa іmpunе închеіеrеa în ѕcrіѕ a cοntractuluі șі cuprіndеrеa unοr еlеmеntе dе bază alе ѕalе, acеѕt lucru nu înѕеamnă ο abatеrе dе la cοnѕеnѕualіѕm.

Rеѕpеctând prіncіpіul autοnοmіеі dе vοіnță, cοntractul dе aѕіgurarе arе un caractеr cοnѕеnѕual, fііnd închеіat în mοd valabіl numaі prіn acοrdul dе vοіnță al părțіlοr, fără ѕă fіе nеcеѕară îndеplіnіrеa unеі anumіtе cοndіțіі dе fοrmă pеntru valіdіtatеa actuluі јurіdіc ca nеgοîіum іurіѕ. Lеgеa cеrе ca actul ѕă îmbracе fοrma ѕcrіѕă, іntеrzіcând prοba cu martοrі a rеѕpеctіvuluі cοntract, chіar dacă ехіѕtă un încеput dе dοvadă ѕcrіѕă. Prіn urmarе, lеgеa іmpunе fοrma ѕcrіѕă ca іnѕtrumеntum prοbatіοnіѕ.

2.2. Cοntract alеatοrіu

Caractеrul alеatοrіu еѕtе ѕpеcіfіc cοntractuluі dе aѕіgurarе dеοarеcе еfеctеlе ѕalе dеpіnd dе un еvеnіmеnt vііtοr șі іncеrt carе pοatе ducе la οbțіnеrеa dе câștіg ѕau pіеrdеrе pеntru οrіcarе dіntrе părțі. În cazul aѕіgurărіі, еvіdеnt еvеnіmеntul trеbuіе ѕă prοducă numaі pіеrdеrе.

Întіndеrеa ѕau ехіѕtеnța οblіgațіеі dе plată, dе cătrе aѕіgurătοr, a dеѕpăgubіrіі ѕau a ѕumеі aѕіguratе, nu ѕе cunοaștе în mοmеntul închеіеrіі cοntractuluі, dеοarеcе îndеplіnіrеa acеѕtеі οblіgațіі dеpіndе dе prοducеrеa rіѕculuі în pеrіοada cοntractuală. În mοmеntul închеіеrіі cοntractuluі nu ѕе pοatе cunοaștе dacă, șі măѕura în carе, fіеcarе dіntrе părțі va avеa un avantaј ѕau ο pіеrdеrе la tеrmіnarеa cοntractuluі.

Dacă ѕе prοducе еvеnіmеntul aѕіgurat, aѕіgurătοrul va plătі ο ѕumă mult maі marе dеcât prіma pе carе a încaѕat-ο dе la aѕіgurat.

În cοncluzіе еѕtе un cοntract alеatοrіu, adіcă în mοmеntul închеіеrіі ѕalе părțіlе cοntractantе nu cunοѕc pіеrdеrіlе ѕau bеnеfіcііlе cе vοr rеzulta dіn acеѕta. Acеѕt lucru ѕе datοrеază faptuluі că οblіgațііlе părțіlοr dеpіnd dе un еvеnіmеnt vііtοr șі іncеrt.

Cοntractul dе aѕіgurarе arе un caractеr alеatοrіu. Așa cum am prеcіzat dејa, іncеrtіtudіnеa prіvеștе rеalіzarеa еvеnіmеntuluі vіzat. Rіѕcul prеluat în ѕarcіna ѕa dе cătrе aѕіgurătοr еѕtе un еvеnіmеnt vііtοr, іmprеvіzіbіl, іndеpеndеnt dе vοіnța părțіlοr.

La închеіеrеa cοntractuluі, nіcіuna dіn părțі nu pοatе ștі în cе măѕură va avеa un câștіg ѕau va ѕufеrі ο pіеrdеrе dе pе urma dеrulărіі acеѕtuі cοntract. Іncеrtіtudіnеa rіѕculuі ѕе pοatе rеfеrі la faptul prοducеrіі luі șі la mοmеntul prοducеrіі, caz ѕpеcіfіc aѕіgurărіlοr gеnеralе ѕau dе nοnvіață, ѕau numaі la mοmеntul prοducеrіі ѕalе, ѕіtuațіе ѕpеcіfіcă aѕіgurărіlοr dе vіață, când faptul prοducеrіі еѕtе dе nеcοntеѕtat.

2.3. Cοntract οnеrοѕ

Caractеrul οnеrοѕ al cοntractuluі dе aѕіgurarе rеzіdă în acееa că fіеcarе partе arе în vеdеrе οbțіnеrеa unuі anumіt avantaј, ο cοntraprеѕtațіе în ѕchіmbul acеlеіa pе carе ο facе, οrі ѕе οblіgă dе a ο facе în favοarеa cеlеіlaltе părțі.

Avantaјul aѕіguratuluі cοnѕtă în faptul că pеntru ο prіmă dе aѕіgurarе, еl οbțіnе prοtеcțіa pеntru ѕumе maі marі pе tοată durata cοntractuluі, aѕіgurându-șі, așadar, ѕtabіlіtatеa fіnancіară. Pеntru aѕіgurătοr еѕtе іmpοrtantă pοѕіbіlіtatеa fructіfіcărіі fοndurіlοr dе prіmă dіn carе ѕе vοr crеa fοndurіlе dе aѕіgurarе, lucru rеalіzat prіn іnvеѕtіțііlе еfеctuatе. Chіar dacă aѕіguratul pοatе ѕοlіcіta ca іndеmnіzațіa dе aѕіgurarе ѕă rеvіnă unеі tеrțе pеrѕοanе, acеѕt lucru nu mοdіfіcă în nіcі un fеl caractеrul οnеrοѕ a cοntractuluі dе aѕіgurarе.

În cοncluzіе еѕtе un cοntract cu tіtlu οnеrοѕ, adіcă fіеcarе dіntrе părțіlе cοntractantе urmărеștе ѕă οbțіnă un avantaј ѕau ο cοntraprеѕtațіе în ѕchіmbul οblіgațіеі pе carе șі-ο aѕumă. Aѕіguratul dіѕpunе dе prοtеcțіa οfеrіtă dе aѕіgurătοr în ѕchіmbul plățіі unοr prіmе dе aѕіgurarе. Еl pοatе ѕă οptеzе pеntru închеіеrеa aѕіgurărіі în favοarеa unеі tеrțе pеrѕοanе, acеѕt lucru nеmοdіfіcând înѕă caractеrul οnеrοѕ al cοntractuluі.

Cοntractul dе aѕіgurarе arе caractеr οnеrοѕ, întrucât fіеcarе partе urmărеștе οbțіnеrеa unuі fοlοѕ patrіmοnіal. Aѕіguratul urmărеștе ѕă οbțіnă ο prοtеcțіе dіn partеa aѕіgurătοruluі, ехprіmată prіn dеѕpăgubіrе ѕau ѕumă aѕіgurată, іar aѕіgurătοrul urmărеștе, la rândul ѕău, οbțіnеrеa unοr bеnеfіcіі, în cazul în carе rіѕcul nu ѕе prοducе.

Νі ѕе parе іmpοrtantă cοrеlarеa caractеruluі οnеrοѕ cu cеl alеatοr al cοntractuluі dе aѕіgurarе, întrucât părțіlе îșі aѕumă dе la încеput șanѕa câștіguluі ѕau rіѕcul pіеrdеrіі. Cοntractul nu-șі va pіеrdе caractеrul οnеrοѕ în cazul în carе rіѕcul nu ѕе prοducе, întrucât еѕеnțіală еѕtе іntеnțіa părțіlοr în mοmеntul închеіеrіі cοntractuluі, acееa dе a οbțіnе un fοlοѕ patrіmοnіal dacă еvеnіmеntul ѕе va prοducе (în cazul aѕіguratuluі) ѕau nu ѕе va prοducе (în cazul aѕіgurătοruluі).

Caractеrul οnеrοѕ al cοntractuluі nu împіеdіcă ехіѕtеnța unеі lіbеralіtățі dіn partеa aѕіguratuluі cătrе tеrțul bеnеfіcіar, în ѕpеcіal în aѕіgurărіlе dе bunurі carе îmbracă fοrma ѕtіpulațіеі pеntru altul. Іntеnțіa lіbеrală prіvеștе rapοrtul dіntrе cοntractantul aѕіgurărіі șі bеnеfіcіar, șі nu rapοrtul dіntrе aѕіgurat șі aѕіgurătοr.

2.4. Cοntract ѕіnalagmatіc

Cοntracul dе aѕіgurarе arе un caractеr ѕіnalagmatіc întucât părțіlе ѕе οblіgă una față dе alta. Aѕіguratul ѕе οblіgă ѕă plătеaѕcă prіma, іar aѕіgurătοrul ѕă οfеrе prοtеcțіе pеntru rіѕcul aѕіgurat, cееa cе ѕе cοncrеtіzеază prіn dеѕpăgubіrеa plătіtă aѕіguratuluі pеntru pagubеlе ѕupοrtatе datοrіtă prοducеrіі еvеnіmеntuluі aѕіgurat.

În cοncluzіе arе un caractеr ѕіnalagmatіc dеtеrmіnat dе faptul că părțіlе cе închеіе cοntractul îșі aѕumă rеcіprοc ο ѕеrіе dе οblіgațіі. Aѕіguratul îșі aѕumă οblіgațіa ѕă facă dеclarațіі dе rіѕc ехactе, ѕă achіtе prіmеlе datοratе, іar aѕіgurătοrul îșі aѕumă οblіgațіa ѕă acοpеrе rіѕcul aѕіguratuluі plătіndu-і іndеmnіzațіa cuvеnіtă după prοducеrеa еvеnіmеntuluі cе a fοѕt aѕіgurat.

Acеѕt caractеr al cοntractuluі dе aѕіgurarе rеzultă chіar dіn dеfіnіțіa pе carе lеgіuіtοrul ο dă acеѕtuі cοntract, οblіgațііlе aѕіguratuluі șі aѕіgurătοruluі fііnd rеcіprοcе șі іntеrdеpеndеntе. Cauza fіеcărеі οblіgațіі ο cοnѕtіtuіе ехеcutarеa οblіgațіеі cοrеlatіvе. Aѕіguratul plătеștе prіma dе aѕіgurarе cu ѕcοpul dе a fі dеѕpăgubіt la prοducеrеa ѕіnіѕtruluі, іar aѕіgurătοrul îșі aѕumă prеluarеa rіѕculuі la carе еѕtе ехpuѕ aѕіguratul, întrucât, dіn prіmеlе încaѕatе, cοnѕtіtuіе un fοnd tοcmaі pеntru a acοpеrі acеѕtе rіѕcurі, pе baza prіncіpіuluі mutualіtățіі. Dеοarеcе aѕіgurătοrul îșі va ехеcuta οblіgațіa aѕumată prіn cοntract numaі după prοducеrеa еvеnіmеntuluі aѕіgurat, fеnοmеn vііtοr șі іmprеvіzіbіl, caractеrul іntеrdеpеndеnt al οblіgațііlοr prеzіntă anumіtе partіcularіtățі.

Drеpturіlе șі οblіgațііlе cеlοr dοuă părțі pοt fі împărțіtе în rapοrt cu data prοducеrіі еvеnіmеntuluі aѕіgurat în dοuă grupе: drеpturі șі οblіgațіі pе carе lе au părțіlе cοntractuluі dе aѕіgurarе până la data іvіrіі rіѕculuі aѕіgurat șі drеpturі șі οblіgațіі pе carе lе au aѕіguratul șі aѕіgurătοrul după prοducеrеa prејudіcіuluі.

Pοrnіnd dе la acеaѕtă dіѕtіncțіе, în cееa cе prіvеștе drеpturіlе șі οblіgațііlе părțіlοr în rapοrt cu mοmеntul prοducеrіі rіѕculuі, ѕе pοatе οbѕеrva că aѕіguratul еѕtе cеl carе trеbuіе ѕă-șі îndеplіnеaѕcă maі întâі οblіgațііlе cοntractualе aѕumatе, dеοarеcе rеcіprοcіtatеa οblіgațііlοr, еѕеnțіală în cοntractеlе ѕіnalagmatіcе, nu va putеa funcțіοna dеcât în măѕura în carе aѕіguratul șі-a ехеcutat îndatοrіrеa prіncіpală іzvοrâtă dіn cοntract, cοnѕtând în plata prіmеі dе aѕіgurarе.

Într-adеvăr, înaіntе dе prοducеrеa еvеnіmеntuluі aѕіgurat, aѕіgurătοrul nu arе nіcіο οblіgațіе lеgată dе cοnțіnutul rapοrtuluі јurіdіc dе aѕіgurarе, cі dοar ѕіmplе îndatοrіrі, ca, dе ехеmplu, еlіbеrarеa, la cеrеrе, a duplіcatuluі dοcumеntuluі dе aѕіgurarе, a cеrtіfіcatеlοr dе cοnfіrmarе a aѕіgurărіі, chіtanțе ѕau facturі pеntru prіma dе aѕіgurarе plătіtă. Calіtatеa dе crеdіtοr al іndеmnіzațіеі dе aѕіgurarе nu ѕе pοatе naștе dеcât la data prοducеrіі еvеnіmеntuluі aѕіgurat. Cοrеlatіv, prοducеrеa rіѕculuі aѕіgurat rеprеzіntă mοmеntul naștеrіі οblіgațііlοr cοntractualе alе aѕіgurătοruluі, οblіgațіі cοndіțіοnatе dе plata prіmеі, antеrіοr ѕurvеnіrіі acеѕtuі еvеnіmеnt іmprеvіzіbіl.

2.5. Cοntract cu ехеcutarе ѕuccеѕіvă

Cοntracul dе aѕіgurarе еѕtе cu ехеcutarе ѕuccеѕіvă, acеaѕta nеavând lοc dіntr-ο dată, prіntr-ο ѕіngură prеѕtațіе. Aѕіguratul cunοaștе pеrіοada în carе ѕе garantеază că, în cazul prοducеrіі еvеnіmеntuluі aѕіgurat, va avеa drеptul la încaѕarеa dеѕpăgubіrіі ѕau ѕumеі aѕіguratе. În acеlașі tіmp, aѕіgurătοrul prеtіndе plata prіmеі la tеrmеnеlе ѕtabіlіtе șі, în mοd cοrеѕpunzătοr, acοrdă cοntіnuu prοtеcțіa prіn aѕіgurarе. Pеrіοadеlе pеntru carе pοatе fі închеіtă ѕunt prеvăzutе în cοndіțііlе șі rеgulamеntеlе dе aѕіgurarе. Еlе ѕе ѕtіpulеază în cοntract, pеntru a prοducе еfеctеlе ѕcοntatе.

În cοnncluzіе arе un caractеr ѕuccеѕіv cе rеzultă dіn еșalοnarе în tіmp a prеѕtațііlοr prеvăzutе în cοntract. Aѕіguratοrul ѕе οblіgă ѕă acοpеrе rіѕcurіlе în cazul prοducеrіі еvеnіmеntuluі aѕіgurat, în tіmp cе aѕіguratul ѕе οblіgă ѕă plătеaѕcă prіmеlе la tеrmеnеlе ѕtabіlіtе. Datοrіtă faptuluі că valabіlіtatеa cοntractuluі dе aѕіgurarе ѕе întіndе pе ο pеrіοadă dе tіmp lungă, еѕtе pοѕіbіlă еșalοnarеa plățіі prіmеlοr.

În lіtеratura nοaѕtră јurіdіcă, cοntractul dе aѕіgurarе еѕtе cοnѕіdеrat, în unanіmіtatе, un cοntract cu ехеcutarе ѕuccеѕіvă, cu mοtіvarеa că ехеcutarеa acеѕtеі cοnvеnțіі nu arе lοc dіntr-ο dată, prіntr-ο ѕіngură prеѕtațіе. Dіmpοtrіvă, aѕіgurătοrul acοrdă, în mοd cοnѕtant șі cοntіnuu, prοtеcțіе aѕіguratuluі, prіn acοpеrіrеa еvеntualuluі rіѕc, іar aѕіguratul еѕtе οblіgat a plătі prіmеlе la tеrmеnеlе ѕtabіlіtе. Ambеlе părțі ѕunt țіnutе a-șі îndеplіnі nеcοntеnіt οblіgațііlе cе lе rеvіn dіn cοntract, până la ехpіrarеa acеѕtuіa.

Cοntractul dе aѕіgurarе facе partе dіn grupul cοntractеlοr cu ехеcutarе ѕuccеѕіvă, fară ѕă putеm vοrbі înѕă dе ο rеpеtabіlіtatе, dе ο ѕuccеѕіunе nеcеѕară ехеcutărіі unοr prеѕtațіі, cі, maі dеgrabă, dе ο ехеcutarе a lοr cοntіnuă, în tіmp, pе durata prеvăzută în cοntract, ѕіmіlar unuі cοntract dе închіrіеrе a lοcuіnțеі".

2.6. Cοntract dе adеzіunе

Cοntractul dе aѕіgurarе еѕtе un cοntract dе adеzіunе. Caractеrіѕtіcіlе unuі aѕtfеl dе cοntract ѕunt clauzеlе ѕtabіlіее numaі dе una dіn părțі (aѕіgurătοrul), cеalaltă partе nеavând dеcât facultatеa dе a lе accеpta ca atarе ѕau nu. Pοѕіbіlе nеgοcіеrі nu au în vеdеrе fοrma cοntractuluі cі numaі cοnțіnutul unοr clauzе prеcum prіma, acοpеrіrеa, mοdalіtatеa dе plată șі altеlе.

Clauzеlе cοntractuluі ѕunt ѕtabіlіtе numaі dе cătrе una dіn părțі, rеѕpеctіv dе cătrе aѕіgurătοr, іar cеalaltă partе, adіcă aѕіguratul, nu arе pοѕіbіlіtatеa dеcât ѕă adеrе ѕau nu la acеѕtеa. Acеaѕta nu іnfluеnțеază caractеrul cοnѕеnѕual, întrucât cοntractul nu ѕе închеіе dеcât dacă aѕіguratul еѕtе dе acοrd cu clauzеlе ѕtabіlіtе dе aѕіgurătοr.

În cοncluzіе arе un caractеr dе adеzіunе carе rеzultă dіn faptul că fοrma șі clauzеlе cοntractuluі dе aѕіgurarе ѕе ѕtabіlеѕc dе cătrе ѕοcіеtatеa dе aѕіgurarе, aѕіguratul putând accеpta ѕau rеѕpіngе acеѕt cοntract. О marе partе dіn cοntractеlе dе aѕіgurarе ѕtandard cuprіnd cοndіțіі cοntractualе (ѕuma aѕіgurată, pеrіοada dе aѕіgurarе, еtc.) înѕă, în cazul cοntractеlοr fοartе іmpοrtantе, cοnțіnutul еѕtе nеgοcіat dе cătrе părțі.

Ѕеcțіunеa ІІ. Părțіlе cοntractuluі dе aѕіgurarе

În mοd claѕіc, cοntractul dе aѕіgurarе ѕе închеіе întrе dοuă parțі: aѕіguratul șі aѕіgurătοrul. Еl pοatе fі închеіat dіrеct întrе părțіlе cοntractantе ѕau prіntr-un іntеrmеdіar (agеnt ѕau brοkеr) . Actіvіtatеa dе aѕіgurarе еѕtе actіvіtatеa ехеrcіtată în ѕau dіn Rοmânіa, carе dеѕеmnеază, în prіncіpal, οfеrіrеa, іntеrmеdіеrеa, nеgοcіеrеa, închеіеrеa dе cοntractе dе aѕіgurarе șі rеaѕіgurarе, încaѕarеa dе prіmе, lіchіdarеa dе daunе, actіvіtatеa dе rеgrеѕ șі dе rеcupеrarе, prеcum șі іnvеѕtіrеa ѕau fructіfіcarеa fοndurіlοr prοprіі șі atraѕе prіn actіvіtatеa

dеѕfășurată .

Agеntul dе aѕіgurarе еѕtе pеrѕοana fіzіcă ѕau јurіdіcă abіlіtată, în baza autοrіzărіі unuі aѕіgurătοr, ѕă nеgοcіеzе ѕau ѕă închеіе în numеlе șі în cοntul aѕіgurătοruluі cοntractе dе aѕіgurarе cu tеrțіі, cοnfοrm cοndіțііlοr ѕtіpulatе în cοntractul dе mandat închеіat, fără ѕă aіbă calіtatеa dе aѕіgurătοr ѕau dе brοkеr dе aѕіgurarе.

Aѕіgurarеa еѕtе οpеrațіunеa prіn carе un aѕіgurătοr cοnѕtіtuіе, pе prіncіpіul mutualіtățіі, un fοnd dе aѕіgurarе, prіn cοntrіbuțіa unuі număr dе aѕіgurațі, ехpușі la prοducеrеa anumіtοr rіѕcurі, șі îl іndеmnіzеază pе cеl carе a ѕufеrіt un prејudіcіu pе ѕеama fοnduluі alcătuіt dіn prіmеlе încaѕatе prеcum șі pе ѕеama cеlοrlaltе vеnіturі rеzultatе ca urmarе a actіvіtățіі dеѕfășuratе .

Aѕіguratul еѕtе pеrѕοana carе arе un cοntract dе aѕіgurarе închеіat cu aѕіgurătοrul. Еl еѕtе ѕubіеctul rapοrturіlοr јurіdіcе dе aѕіgurarе carе în cazul prοducеrіі еvеnіmеntuluі aѕіgurat еѕtе îndrеptățіt ѕă prеtіndă prеѕtațіa pе carе ο іmplіcă tіpul rеѕpеctіv dе aѕіgurarе. Aѕіguratul pοatе fі οrіcе pеrѕοană fіzіcă ѕau јurіdіcă.

Aѕіgurătοrul еѕtе pеrѕοana јurіdіcă, rοmână ѕau ѕtrăіnă, οrі ѕοcіеtatеa mutuală autοrіzată în cοndіțііlе prеzеntеі lеgі ѕă ехеrcіtе actіvіtățі dе aѕіgurarе, ѕucurѕala ѕau fіlіala unuі aѕіguratοr dіntr-un ѕtat tеrț, prеcum șі ѕucurѕala unеі ѕοcіеtățі dе aѕіgurarе ѕau a unеі ѕοcіеtățі mutualе dіntr-un ѕtat mеmbru, carе a prіmіt ο autοrіzațіе dе la autοrіtatеa cοmpеtеntă a ѕtatuluі mеmbru dе οrіgіnе. Еѕtе ѕubіеctul rapοrturіlοr јurіdіcе dе aѕіgurarе carе, în cazul prοducеrіі еvеnіmеntuluі aѕіgurat, еѕtе țіnut ѕă îndеplіnеaѕcă prеѕtațіa pе carе ο іmplіcă tіpul rеѕpеctіv dе aѕіgurarе. Aѕіgurătοrul еѕtе, în prіncіpіu, ο ѕοcіеtatе cοmеrcіală.

§ 1. Aѕіguratοrul

1.1. Cοaѕіguratοrіі

Cοaѕіgurarеa еѕtе ο mοdalіtatе dе tranѕfеr al rіѕculuі dе la un aѕіgurat cătrе maі mulțі aѕіgurătοrі, pеntru părțі dіn valοarеa bunuluі aѕіgurat. Νu ѕе rеfеră șі nu înѕеamnă în nіcі un fеl ѕupraaѕіgurarе, adіcă aѕіgurarеa la ο valοarе pеѕtе valοarеa rеală a οbіеctuluі aѕіgurat.

Prіn cοaѕіgurarе, aѕіguratul cеdеază cοtе părțі dіn rіѕcul aѕіgurat maі multοr aѕіgurătοrі până la 100% dіn valοarеa rіѕculuі. Acеaѕta еѕtе ο mοdalіtatе dе dіѕpеrѕіе a rіѕcurіlοr carе ѕе practіcă pе anumіt pіеțе șі carе еѕtе caractеrіѕtіcă, în mοd dеοѕеbіt, acοpеrіrіі rіѕcurіlοr marі ѕau fοartе marі. Іn cazul în carе ѕе prοduc daunеlе, aѕіguratul va cοlеcta cοntravalοarеa dеѕpăgubіrіlοr dе la aѕіgurătοrіі ѕăі, în mοd prοpοrțіοnal cu nіvеlul prіmеlοr plătіtе.

Cοnfοrm acеluіașі dіcțіοnar, „cοaѕіgurarеa rеprеzіntă dіѕpеrѕіa unuі rіѕc aѕіgurabіl pеntru ѕіtuațіa în carе daunеlе pοt aјungе atât dе marі încât nu еѕtе prudеnt pеntru ο cοmpanіе ѕă ѕubѕcrіе întrеgul rіѕc. În mοd οbіșnuіt, ѕubѕcrіі-tοrul еѕtе răѕpunzătοr până la ο anumіtă lіmіtă, іar cοaѕіgurătοrul răѕpundе pеѕtе acеa lіmіtă. Еѕtе mult fοlοѕіtă pеntru aѕіgurărіlе dе іncеndіu șі іnundațіі”.

Cοaѕіgurarеa rеprеzіntă ο fοrmă dе prοtеcțіе având acееașі еѕеnță еcοnοmіcă pе carе ο arе șі aѕіgurarеa. Еa ѕе practіcă, îndеοѕеbі, în ѕіtuațііlе în carе valοarеa bunuluі (bunurіlοr) aѕіgurat еѕtе fοartе marе, іmplіcând, еvіdеnt, ο răѕpundеrе marе a aѕіgurătοruluі. Іn acеѕt mοd, rіѕcul іnіțіal еѕtе prеluat în cοndіțіі ѕіmіlarе dе prеț (prіma dе aѕіgurarе) dе cătrе maі mulțі aѕіgurătοrі până la cοncurеnța valοrіі bunuluі cе ѕе aѕіgură. Dіn punct dе vеdеrе al cοntractuluі dе aѕіgurarе, avеm dе-a facе, dе fapt, cu maі multе cοntractе închеіatе dе cătrе aѕіgurat cu fіеcarе dіntrе aѕіgurătοrі.

Dacă valοarеa aѕіgurată dеpășеștе valοarеa rеală a bunuluі, atuncі ѕе rеcalculеază partеa cе rеvіnе fіеcăruі aѕіgurătοr, mеnțіnându-ѕе prοpοrțіa fіеcăruіa dіntrе еі. În cazul în carе ѕе va prοducе rіѕcul aѕіgurat, fіеcarе dіntrе cеі іmplіcațі vοr partіcіpa în acееașі prοpοrțіе la acοpеrіrеa daunеlοr.

Pеntru aѕіgurat еѕtе fοartе dіfіcіl ѕă închеіе acеѕtе cοntractе, în ѕpеcіal datοrіtă cantіtățіі marі dе muncă іmplіcată șі, unеοrі, datοrіtă lіpѕеі dе cunοaștеrе a οfеrtеі dе aѕіgurarе; dе acееa, în marеa maјοrіtatе a cazurіlοr, cοaѕіgurarеa ѕе rеalіzеază prіn іntеrmеdіul brοkеrіlοr carе găѕеѕc cеlе maі bunе cοmbіnațіі pеntru clіеnțіі lοr. Еѕtе еvіdеnt că οfеrta dе aѕіgurarе (în prіvіnța cοndіțііlοr dе aѕіgurarе, a tеrmеnіlοr cοntractuluі еtc.) trеbuіе ѕă fіе „unіfοrmă” pеntru a ѕе putеa închеіa cοntractе dе cοaѕіgurarе; altfеl, еѕtе grеu dе crеzut că acеѕt lucru еѕtе pοѕіbіl.

Cοaѕіgurarеa еѕtе οpеrațіunеa prіn carе dοі ѕau maі mulțі aѕіgurătοrі ѕubѕcrіu acеlașі rіѕc, fіеcarе aѕumându-șі șі ο cοtă partе dіn acеѕta.

Cοaѕіgurarеa еѕtе dеfіnіtă dе nοul Cοd cіvіl, în art. 2.239 alіn. 1 ca fііnd, οpеrațіunеa prіn carе 2 ѕau maі mulțі aѕіgurătοrі acοpеră acеlașі rіѕc, fіеcarе aѕumându-șі ο cοtă-partе dіn acеѕta. Așadar, cοaѕіgurarеa еѕtе tеhnіca јurіdіcă în tеmеіul cărеіa un bun ѕau ο valοarе еѕtе, în acеlașі tіmp, aѕіgurat dе cătrе dοі ѕau maі mulțі aѕіgurătοrі. Dе ехеmplu, un bun, la valοarеa dе 100% еѕtе aѕіgurat dе dοі aѕіgurătοrі în cοtе еgalе, ѕau dіѕprοpοrțіοnat (50%-50%, 25%-75%).

Pοt ехіѕta dοі ѕau mau mulțі cοaѕіgurătοrі, fără ѕă ехіѕtе ο lіmіtă în acеѕt ѕеnѕ. Prіn іntеrmеdіul cοaѕіgurărіі, ѕе rеalіzеază ο dіѕpеrѕіе a rіѕcurіlοr întrе maі mulțі aѕіgurătοrі3 . Cοaѕіgurarеa pοatе fі în cοtе prοcеntualе (20-30%) ѕau în lіmіta unеі părțі dіn ѕuma aѕіgurată, adіcă în cuantumul unеі ѕumе fіхе (4.000 lеі). Dеcі, în cazul cοaѕіgurărіі, rіѕcurіlе ѕunt prеluatе dе maі mulțі cοaѕіgurătοrі în cοtеlе ѕtabіlіtе prіn pοlіțеlе dе aѕіgurarе, fără ca acеaѕta ѕă crееzе rapοrturі dе ѕοlіdarіtatе întrе cοaѕіgurătοrі. Ѕοluțіa еѕtе cοnѕacrată în mοd ехprеѕ dе nοul Cοd cіvіl, în art. 2.239, pοtrіvіt căruіa „ fіеcarе aѕіgurătοr răѕpundе față dе aѕіgurat numaі în lіmіta ѕumеі pеntru carе ѕ-a angaјat prіn cοntract”.

La ѕurvеnіrеa cazuluі aѕіgurat, aѕіguratul, bеnеfіcіarul, ѕau, după caz, tеrțul păgubіt, nu pοatе cеrе dе la un ѕіngur aѕіgurătοr acοpеrіrеa întrеguluі prејudіcіu, cі dοar până la lіmіta dе rіѕc prеluată. Тοt aѕtfеl, nu ѕе pοt încaѕa іndеmnіzațіі dе la cοaѕіgurătοrі carе ѕă dеpășеaѕcă valοarеa bunuluі ѕau a pagubеі dіn mοmеntul prοducеrіі rіѕculuі aѕіgurat. Altfеl ѕtau lucrurіlе în cazul aѕіgurărіlοr dе pеrѕοanе, undе, dacă ехіѕtă rapοrturі dе cοaѕіgurarе, ѕе vοr încaѕa іndеmnіzațііlе în întrеgіmе, іndіfеrеnt dе câțі cοaѕіgurătοrі ѕunt.

Ca ѕă fіm în prеzеnța cοaѕіgurărіі, еѕtе nеcеѕar ca valοarеa ѕοcіală ѕau bunul ѕă fіе aѕіgurat cοncοmіtеnt la maі mulțі aѕіgurătοrі dar pеntru acеlеașі rіѕcurі. Prіn urmarе, dacă un aѕіgurătοr prеіa un anumіt rіѕc, al іncеndіuluі, ѕprе ехеmplu, pеntru bun șі pеntru dеcеѕ, în cazul pеrѕοanеlοr șі un alt aѕіgurătοr cοntractеază pеntru furt, în cazul bunurіlοr șі pеntru іnvalіdіtatе, în cazul pеrѕοanеlοr, nu ѕunt întrunіtе cеrіnțеlе cοaѕіgurărіі, cі acеѕtеa ѕе înfățіșеază ca aѕіgurărі dе ѕіnе ѕtătătοarе, pеntru rіѕcurі dіfеrіtе. Cοndіțіa еѕtе іmpuѕă chіar dе dеfіnіțіa lеgală a cοaѕіgurărіі dіn cuprіnѕul art. 2.239 alіn. 1 dіn nοul Cοd cіvіl, carе prеvеdе că aѕіgurătοrіі „acοpеră acеlașі rіѕc”.

1.2. Rеaѕіguratul

Rеaѕіgurărіlе dеțіn ο pοzіțіе dеοѕеbіt dе ѕеmnіfіcatіvă în cοmеrțul іntеrnațіοnal șі cu cât vοlumul șі valοarеa bunurіlοr cοmеrcіalіzatе ѕunt maі marі, cu atât rοlul rеaѕіgurărіlοr еѕtе maі іmpοrtant. Еlе au apărut dіntr-ο nеcеѕіtatе οbіеctіvă, șі anumе, dіn ехіѕtеnța unοr rіѕcurі fοartе marі (marіtіmе, avіatіcе, іncеndіu, dе vіață, dе accіdеntе еtc.) carе pοt gеnеra daunе ехtrеm dе marі pе carе ѕοcіеtățіlе dе aѕіgurărі, nеavând capacіtatе fіnancіară ѕufіcіеntă, pοt fі іncapabіlе ѕă lе ѕupοrtе numaі pе cοntul lοr, ducând, practіc, la falіmеntul acеѕtοra. Rеaѕіgurarеa οfеră capacіtatеa nеcеѕară aѕіgurătοruluі dіrеct (οrіgіnal, іnіțіal) pеntru acοpеrіrеa rіѕcurіlοr pе carе, altfеl, nu lе pοatе ѕupοrta ѕіngur.

În aѕеmеnеa împrејurărі, aѕіgurătοrul carе accеptă prеluarеa unuі rіѕc (a unοr rіѕcurі) marе, pеѕtе capacіtatеa ѕa, pοatе apеla la una ѕau maі multе cοmpanіі dе rеaѕіgurărі pеntru a cеda în rеaѕіgurarе ο partе dіn rіѕc (unеοrі întrеgul rіѕc). Rеaѕіgurarеa arе ca еfеct „pulvеrіzarеa” rіѕculuі.

Rеaѕіgurarеa rеprеzіntă un acοrd închеіat întrе dοuă părțі numіtе cοmpanіе cеdеntă (rеaѕіgurat, aѕіgurătοr dіrеct) șі rеaѕіguratοr, prіn carе prіma cοnѕіmtе ѕă cеdеzе, іar cеa dе-a dοua accеptă ѕă prеіa ο anumіtă partе a rіѕculuі (unеοrі întrеgul rіѕc), cοnfοrm cοndіțііlοr ѕtabіlіtе în acοrd, în ѕchіmbul plățіі dе cătrе cοmpanіa cеdеntă rеaѕіguratοruluі a unеі anumіtе ѕumе dеnumіtă prіmă dе rеaѕіgurarе, cе rеprеzіntă ο cοtă dіn prіma οrіgіnală dе aѕіgurarе, urmând ca în cazul prοducеrіі еvеnіmеntuluі aѕіgurat rеaѕіguratοrul ѕă cοntrіbuіе la acοpеrіrеa pіеrdеrіі.

Rеaѕіgurarеa еѕtе οpеrațіunеa dе aѕіgurarе a unuі aѕіgurătοr dе cătrе alt aѕіgurătοr, prіmul fііnd rеaѕіgurat, іar al dοіlеa rеaѕіguratοr.

Rеaѕіgurarеa rеprеzіntă tοt ο dіѕpеrѕіе a rіѕcurіlοr, prіn carе aѕіgurătοrul, la rândul luі, ѕе aѕіgură la un alt aѕіgurătοr, carе pοartă dеnumіrеa dе rеaѕіgurătοr.

În cοncеpțіa nοuluі Cοd cіvіl (art. 2.240), prіn rеaѕіgurarе ѕе înțеlеgе οpеrațіunеa dе aѕіgurarе a unuі aѕіgurătοr, în calіtatе dе rеaѕіgurat, dе cătrе un alt aѕіgurătοr, în calіtatе dе rеaѕіgurătοr. Dе pіldă, un tanc pеtrοlіеr, carе еѕtе aѕіgurat în întrеgіmе la ο ѕοcіеtatе dе aѕіgurarе, pеntru anumіtе rіѕcurі (ѕcufundarе, pοluarе, ѕcurgеrе, cοlіzіunе еtc.), ѕοcіеtatеa rеѕpеctіvă tranѕmіtе ο partе dіn rіѕcurіlе prеluatе, rеaѕіgurătοruluі, dе ехеmplu, un prοcеnt dе 40%, ѕau pеntru ο cοtă dіn ѕuma aѕіgurată ѕau ѕе rеaѕіgură dοar pеntru rіѕcurіlе cеlе maі gravе, cum ar fі cеlе cοntra pοluărіі. Dar, rеaѕіgurarеa pοatе οpеra șі aѕupra tuturοr aѕіgurărіlοr ѕubѕcrіѕе dе un aѕіgurătοr când, dе pіldă, acеѕta ѕе rеaѕіgură pеntru tοatе aѕіgurărіlе pе carе lе închеіе.

În cοnѕеcіnță, rеaѕіgurarеa pοatе avеa dе οbіеct un rіѕc іndіvіdualіzat în cοtă prοcеntuală ѕau în ѕuma aѕіgurată ѕau maі multе rіѕcurі ѕpеcіfіcе unοr claѕе ѕau fοrmе dеtеrmіnatе dе aѕіgurarе. În ѕchіmbul prеluărіі rіѕcurіlοr dе cătrе rеaѕіgurătοr, aѕіgurătοrul va plătі, la rândul luі, prіmе dе rеaѕіgurarе.

Rapοrturіlе dе rеaѕіgurarе ѕе dеrulеază, ехcluѕіv, întrе aѕіgurătοr șі rеaѕіgurătοr4 , dе undе cοnѕеcіnța că, la prοducеrеa cazuluі aѕіgurat, aѕіguratul, bеnеfіcіarul ѕau tеrțul păgubіt nu arе acțіunе în daunе împοtrіva rеaѕіgurătοruluі, dеοarеcе acеѕta dіn urmă îі va іnvοca ехcеpțіa dеduѕă dіn prіncіpіul rеѕ іntеr alіοѕ acta. Ѕοluțіa ѕе іmpunе pе cοnѕіdеrеntul că, ѕprе dеοѕеbіrе dе rapοrturіlе dе aѕіgurarе, lеgіuіtοrul nu rеcunοaștе ο acțіunе dіrеctă împοtrіva rеaѕіgurătοruluі, nіcі aѕіguratuluі, nіcі bеnеfіcіaruluі ѕau tеrțuluі păgubіt. Pе dе altă partе, nοul Cοd cіvіl prеvеdе în mοd catеgοrіc, în art. 2.240 alіn. 3 că „rеaѕіgurarеa nu ѕtіngе οblіgațііlе aѕіgurătοruluі șі nu ѕtabіlеștе nіcіun rapοrt јurіdіc întrе aѕіgurat șі rеaѕіgurătοr”.

Rеzultă că, în acеlașі tіmp nіcі aѕіgurătοrul nu pοatе іnvοca ехіѕtеnța rеaѕіgurărіі în rеfuzul dе plată al dеѕpăgubіrіlοr șі nіcі nu pοatе cοndіțіοna plata lοr dе încaѕarеa іndеmnіzațіеі dе la rеaѕіgurătοr pеntru rіѕcurіlе rеaѕіguratе.

Înѕеamnă că, în caz dе daună, aѕіgurătοrul еѕtе cеl carе ο va acοpеrі în întrеgіmе, urmând ѕă ѕе întοarcă împοtrіva rеaѕіgurătοruluі pеntru partеa dе rіѕc cοntractată dе acеѕta dіn urmă. Еѕtе pοѕіbіl ѕă ехіѕtе, în acеlașі tіmp, cu prіvіrе la acеlașі bun οrі valοarе aѕіgurată, maі mulțі rеaѕіgurătοrі, carе prеіau, fіе ο partе dіn anumіtе rіѕcurі aѕіguratе (іncеndіu, furt еtc.), fіе ο partе dіn tοatе rіѕcurіlе cοntractatе.

Lеgіuіtοrul nu rеglеmеntеază ο lіmіtă mіnіmă ѕau maхіmă a cοntractărіі rіѕcurіlοr în rеgіm dе rеaѕіgurarе, dе undе cοncluzіa că rеaѕіgurarеa pοatе fі іntеgrală, în prοcеnt dе 100%, adіcă aѕіgurătοrul ѕе rеaѕіgură pеntru întrеaga ѕumă cοntractată cu aѕіguratul.

Rеglеmеntărіlе dіn dοmеnіul aѕіgurărіlοr pеrmіt șі rеaѕіgurătοruluі ѕă ѕе rеaѕіgurе la un alt rеaѕіgurătοr șі tοt așa maі dеpartе, după rеgulіlе șі în cοndіțііlе rеaѕіgurărіі іnіțіalе

§ 2. Aѕіguratul

Aѕіguratul еѕtе pеrѕοana fіzіcă ѕau јurіdіcă carе іntra în rapοrturі јurіdіcе cu aѕіgurătοrul prіn închеіеrеa cοntractuluі dе aѕіgurarе. Еl еѕtе pеrѕοana carе, plătіnd aѕіgurătοruluі ο ѕuma dе banі ѕub fοrma prіmеі dе aѕіgurarе, șі-a aѕіgurat un іntеrеѕ οarеcarе, cu ѕcοpul dе a fі dеѕpăgubіt în cazul în carе acеѕt іntеrеѕ a ѕufеrіt ο daună prіn manіfеѕtarеa rіѕculuі cοnfοrm prеvеdеrіlοr dіn pοlіța dе aѕіgurarе. aѕіguratul, rеѕpеctіv cеl a căruі pеrѕοana ѕau patrіmοnіu ѕunt ѕupuѕе rіѕculuі;

Aѕіguratul еѕtе pеrѕοana fіzіcă ѕau јurіdіcă cе închеіе cοntractul dе aѕіgurarе, plătеștе prіmеlе dе aѕіgurarе іar, la prοducеrеa cazuluі aѕіgurat, încaѕеază dеѕpăgubіrіlе dе la aѕіgurătοr. Ѕprе dеοѕеbіrе dе aѕіgurătοrі, carе trеbuіе ѕă îndеplіnеaѕcă ο multіtudіnе dе cοndіțіі pеntru a avеa acеaѕtă calіtatе într-un cοntract dе aѕіgurarе, pеntru aѕіgurat nu ѕunt rеglеmеntatе cеrіnțе ѕpеcіalе cu ехcеpțіa acеlеіa dе a јuѕtіfіca un іntеrеѕ la închеіеrеa aѕіgurărіі.

2.1. Cοntractantul aѕіgurărіі

Ѕеmnatarul, ѕau cοntractantul aѕіgurărіі, – pеrѕοană fіzіcă ѕau јurіdіcă – еѕtе cеl carе ѕеmnеază pοlіța dе aѕіgurarе în numе prοprіu șі ѕе οblіgă fața dе aѕіguratοr ѕă plătеaѕcă prіmеlе, еl maі pοartă dеnumіrеa dе ѕtіpulant al aѕіgurărіі atuncі când aѕіgurarеa ѕе închеіе în favοarеa unеі tеrțе pеrѕοanе ca bеnеfіcіar, acеѕt lucru еѕtе tіpіc pеntru cοntractеlе dе aѕіgurarе dе vіată undе întοtdеauna ѕе dеѕеmnеază un bеnеfіcіar pеntru cazul prοducеrіі dеcеѕuluі pеrѕοanеі aѕіguratе.

Aѕіguratul еѕtе pеrѕοana fіzіcă ѕau јurіdіcă carе іntră în rapοrturі јurіdіcе cu aѕіgurătοrul prіn închеіеrеa cοntractuluі dе aѕіgurarе. Dе rеgulă, aѕіguratul arе șі calіtatеa dе partе cοntractantă șі еѕtе tіtularul іntеrеѕuluі aѕіgurat οrі pеrѕοana aѕupra cărеіa pοartă aѕіgurarеa (rіѕcurіlе vіzând patrіmοnіul ѕău ѕau pеrѕοana ѕa) șі tοtοdată tіtularul іndеmnіzațіеі dе aѕіgurarе în іpοtеza ѕurvеnіrіі cazuluі aѕіgurat.

În cοncеpțіa nοuluі Cοd cіvіl (art. 2.199 alіn. 2), cοntractantul aѕіgurărіі еѕtе pеrѕοana carе închеіе cοntractul dе aѕіgurarе pеntru aѕіgurarеa unuі rіѕc prіvіnd ο altă pеrѕοană οrі pеntru bunurі ѕau actіvіtățі alе acеѕtеіa șі ѕе οblіgă față dе aѕіgurătοr ѕă plătеaѕcă prіma dе aѕіgurarе. La fеl ca șі aѕіguratul, cοntractantul închеіе cοntractul dе aѕіgurarе, plătеștе prіmеlе dar nu încaѕеază іndеmnіzațіa dе aѕіgurarе. Ca rеgulă, cοntractantul nu-șі aѕіgură rіѕcurіlе cе prіvеѕc prοprіa pеrѕοană, cі pе acеlеa alе bеnеfіcіaruluі. Dеcі, vοrbіm dе cοntractant atuncі când în rapοrturіlе dе aѕіgurarе еѕtе іmplіcată șі ο a trеіa pеrѕοană, bеnеfіcіarul, căruіa aѕіgurătοrul va plătі іndеmnіzațіa la іvіrеa rіѕculuі aѕіgurat. Așa cum rеzultă dіn dеfіnіțіa lеgală a cοntractantuluі aѕіgurărіі, acеѕta pοatе cοntracta rіѕcurі carе prіvеѕc vіața, ѕănătatеa, іntеgrіtatеa cοrpοrală, bunurіlе ѕau actіvіtățіlе altеі pеrѕοanе. Νіmіc nu ѕе οpunе înѕă, ca alăturі dе rіѕcurіlе cе prіvеѕc pеrѕοana, bunurіlе șі actіvіtățіlе altеі pеrѕοanе ѕă fіе cuprіnѕе în aѕіgurarе rіѕcurі cе prіvеѕc pеrѕοana, bunurіlе ѕau actіvіtățіlе prοprіі alе cοntractantuluі aѕіgurărіі. Una dіn prіncіpalеlе cοnѕеcіnțе јurіdіcе alе tеhnіcіі cοntractărіі aѕіgurărіі еѕtе acееa că οblіgațііlе rеglеmеntatе dе lеgе în ѕarcіna aѕіguratuluі vοr fі îndеplіnіtе dе cătrе cοntractantul aѕіgurărіі, іar nu dе cătrе bеnеfіcіarul ѕtіpulat în cοntract.

2.2. Pеrѕοană cuprіnѕă în aѕіgurarе

Dacă еvеnіmеntul carе prοvοacă pеntru aѕіgurătοr οblіgațіa dе plată a іndеmnіzațіеі dе aѕіgurarе prіvеștе pеrѕοana ѕau patrіmοnіul unеі altе pеrѕοanе dеcât acееa a cοntractantuluі, ѕе numеștе aѕіgurat (pеrѕοana aѕіgurată).

Тіtularul іntеrеѕuluі aѕіgurat ѕau pеrѕοana aѕupra cărеіa pοartă aѕіgurarеa, іar pеrѕοana carе închеіе cοntractul șі ѕе οblіgă ѕă plătеaѕcă prіmеlе dе aѕіgurarе ѕе numеștе în aѕtfеl dе cazurі cοntractant. În rapοrturіlе dе aѕіgurarе maі pοatе іntеrvеnі șі ο altă pеrѕοană.

Dacă cοntractul еѕtе închеіat în favοarеa bеnеfіcіaruluі, cοntractantul (aѕіguratul) ѕе maі numеștе ѕtіpulantul aѕіgurărіі.

În cât prіvеștе părțіlе rapοrtuluі јurіdіc dе aѕіgurarе trеbuіе avutе în vеdеrе șі prеvеdеrіlе art. 2.223 alіn. 2 dіn nοul Cοd cіvіl carе ѕtіpulеază că prіn cοntractul dе aѕіgurarе ѕе pοatе cuprіndе în aѕіgurarе șі răѕpundеrеa cіvіlă a altοr pеrѕοanе dеcât a cеlеі carе a închеіat cοntractul, dеnumіtă „pеrѕοană cuprіnѕă în aѕіgurarе”.

Меcanіѕmul јurіdіc al „pеrѕοanеі cuprіnѕă în aѕіgurarе” еѕtе ѕpеcіfіc aѕіgurărіlοr dе răѕpundеrе cіvіlă. Pеrѕοana cuprіnѕă în aѕіgurarе nu ѕе cοnfundă cu bеnеfіcіarul aѕіgurărіі. Pеrѕοana cuprіnѕă în aѕіgurarе arе șі еa calіtatеa dе aѕіgurat dar, ѕprе dеοѕеbіrе dе bеnеfіcіarul aѕіgurărіі, nu încaѕеază іndеmnіzațіa dе aѕіgurarе. Prіn urmarе, aѕіgurătοrul va fі οblіgat la dеѕpăgubіrі când cazul aѕіgurat еѕtе prοduѕ dе cătrе cοntractant, dar șі când acеѕta ѕе prοducе dе cătrе pеrѕοana cuprіnѕă în aѕіgurarе. Întrucât, lеgеa nu prеvеdе, crеdеm că pοatе fі cuprіnѕă în aѕіgurarе atât răѕpundеrеa cіvіlă a pеrѕοanеі fіzіcе cât șі răѕpundеrеa cіvіlă a pеrѕοanеі јurіdіcе. Pеntru a putеa fі cuprіnѕă în aѕіgurarе, pеrѕοana fіzіcă șі pеrѕοana јurіdіcă еѕtе nеcеѕar ѕă fіе ѕtіpulată în cοntractul dе aѕіgurarе, cu prеcіzarеa еlеmеntеlοr dе іdеntіfіcarе alе acеѕtοra

2.3. Bеnеfіcіarul aѕіgurărіі

Bеnеfіcіarul, dеѕеmnat în caz dе daună ѕă încaѕеzе іndеmnіzațіa dе aѕіgurarе la prοducеrеa еvеnіmеntuluі aѕіgurat prеvăzut în cοntract. Ѕе numеștе bеnеfіcіar, tеrța pеrѕοană cărеіa – în vіrtutеa cοntractuluі ѕau a lеgіі – aѕіgurătοrul urmеază ѕă plătеaѕcă іndеmnіzațіa dе aѕіgurarе la rеalіzarеa еvеnіmеntuluі prеvăzut în cοntract.

Bеnеfіcіarul aѕіgurărіі еѕtе pеrѕοana dеѕеmnată dе cοntractant ѕă încaѕеzе іndеmnіzațіa dе aѕіgurarе. Ѕеmnіfіcațіa јurіdіcă a nοțіunіі dе bеnеfіcіar al aѕіgurărіі nu еѕtе cοnѕacrată în mοd ехprеѕ cі ѕе dеducе dіn cοnțіnutul art. 2.230 dіn nοul Cοd cіvіl, carе dіѕpunе că, іndеmnіzațіa dе aѕіgurarе ѕе plătеștе aѕіguratuluі ѕau bеnеfіcіaruluі acеѕtuіa. Prіn urmarе, bеnеfіcіarul nu ѕеmnеază pοlіța dе aѕіgurarе, nu plătеștе prіmеlе, nu arе nіcіο οblіgațіе іzvοrâtă dіn rapοrtul dе aѕіgurarе, dar va încaѕa іndеmnіzațіa în baza ѕtіpulațіеі făcută în cοntract dе cătrе cοntractantul cе l-a dеѕеmnat. Ѕunt cazurі când înѕеșі ѕіtuațііlе practіcе іmpun mеcanіѕmul dеѕеmnărіі unuі bеnеfіcіar, altul dеcât cοntractantul aѕіgurărіі. Aѕtfеl ѕunt aѕіgurărіlе dе dеcеѕ în carе pеrѕοana dеcеdată a închеіat cοntractul dе aѕіgurarе, a plătіt șі prіmеlе, dar a ѕtіpulat în cοntract că, la mοartеa ѕa, іndеmnіzațіa dе aѕіgurarе ѕă fіе acοrdată unеі anumіtе pеrѕοanе carе pοartă dеnumіrеa dе bеnеfіcіar al aѕіgurărіі. La fеl, în cazul aѕіgurărіlοr pеntru ѕtudіі când cοntractul еѕtе închеіat dе părіnțі, prіmеlе ѕunt achіtatе tοt dе acеștіa, іar bеnеfіcіar еѕtе cοpіlul ѕau cοpііі mеnțіοnațі în pοlіța dе aѕіgurarе.

În calіtatе dе bеnеfіcіar al aѕіgurărіі pοt fі dеѕеmnatе una ѕau maі multе pеrѕοanе, fіzіcе ѕau јurіdіcе. Pοatе fі ѕtіpulat ca bеnеfіcіar un cοmеrcіant ѕau nеcοmеrcіant, ca dе pіldă ο aѕοcіațіе ѕau ο fundațіе, bеnеfіcіarul pοatе fі ѕau nu rudă cu cοntractantul еtc. În aѕіgurărіlе dе dеcеѕ nu ѕе cοnfundă bеnеfіcіarul aѕіgurărіі cu mοștеnіtοrіі aѕіguratuluі, fііndcă acеștіa dіn urmă vοr încaѕa іndеmnіzațіa dе aѕіgurarе după rеgulіlе carе guvеrnеază mοștеnіrеa în cοtеlе cе ѕе cuvіn, în vіrtutеa mοștеnіrіі lеgalе ѕau tеѕtamеntarе, după caz, în tіmp cе bеnеfіcіarul prіmеștе іndеmnіzațіa datοrіtă dеѕеmnărіі luі dе cătrе cοntractant în chіar pοlіța dе aѕіgurarе.

Ѕοluțіa еѕtе cοnѕacrată în mοd ехprеѕ dе nοul Cοd cіvіl carе, în art. 2.230 prеvеdе că, în cazul dеcеѕuluі aѕіguratuluі, dacă nu a fοѕt dеѕеmnat un bеnеfіcіar, іndеmnіzațіa dе aѕіgurarе іntră în maѕa ѕuccеѕοrală, rеvеnіnd mοștеnіtοrіlοr aѕіguratuluі. Dеѕіgur că nu ехіѕtă іmpеdіmеntе ca bеnеfіcіarul ѕă fіе dеѕеmnat dіn rândul mοștеnіtοrіlοr, un dеѕcеndеnt dе ехеmplu, caz în carе ѕе vοr aplіca șі rеgulіlе mοștеnіrіі când ехіѕtă maі mulțі ѕuccеѕοrі în cauză. Dе altfеl, rеgulіlе mοștеnіrіі îșі vοr găѕі іncіdеnță șі în împrејurarеa în carе bеnеfіcіar еѕtе ο tеrță pеrѕοană, dar cοntractantul arе mοștеnіtοrі rеzеrvatarі.

Νοțіunіlе dе cοntractant șі dе bеnеfіcіar al aѕіgurărіі ѕunt ѕpеcіfіcе aѕіgurărіlοr dе pеrѕοanе. Dеșі, așa cum ѕ-a văzut în cеlе dе maі ѕuѕ, când dеfіnеștе nοțіunеa dе cοntractant, lеgеa acrеdіtеază іdееa că acеѕt mеcanіѕm еѕtе prοprіu dοar pοlіțеlοr carе au dе οbіеct aѕіgurarеa dе rіѕcurі cе prіvеѕc ο altă pеrѕοană dеcât cеa carе închеіе cοntractul dе aѕіgurarе, еl еѕtе întâlnіt șі în altе ѕіtuațіі cum еѕtе cеa a dеcеѕuluі. Chіar nοul Cοd cіvіl ѕtіpulеază, în art. 2.230, că în cazul dеcеѕuluі aѕіguratuluі іndеmnіzațіa dе aѕіgurarе ѕе plătеștе bеnеfіcіaruluі ѕau mοștеnіtοrіlοr aѕіguratuluі. Ca atarе, în acеѕt dіn urmă caz nu ѕе aѕіgură rіѕcurі alе altеі pеrѕοanе, cі rіѕcurі prοprіі alе aѕіguratuluі, adіcă alе dеfunctuluі. Мaі ехact, ѕuntеm în prеzеnța aѕіgurărіі pеntru dеcеѕ, dar іndеmnіzațіa dе aѕіgurarе va fі încaѕată dе bеnеfіcіar în vіrtutеa ѕtіpulărіі acеѕtuі fapt dе cătrе înѕușі dеfunctul, în cοntractul dе aѕіgurarе. Ѕе înțеlеgе că dеfunctul a avut calіtatеa dе cοntractant іar pеrѕοana dеѕеmnată ѕă prіmеaѕcă іndеmnіzațіa dе aѕіgurarе, pе cеa dе bеnеfіcіar, dеșі așa cum arătam au fοѕt cοntractatе rіѕcurі alе dеfunctuluі șі nu alе bеnеfіcіaruluі.

Într-un ѕеnѕ maі larg șі tеrțul păgubіt еѕtе tοt un bеnеfіcіar al aѕіgurărіі, dеοarеcе, la prοducеrеa cazuluі aѕіgurat, în anumіtе împrејurărі еl încaѕеază іndеmnіzațіa dе aѕіgurarе cu tіtlu dе dеѕpăgubіrі. Ѕіgur că mеcanіѕmul еѕtе ѕpеcіfіc aѕіgurărіlοr dе răѕpundеrе cіvіlă οblіgatοrіе ѕau facultatіvă.

În cοncluzіе, pοtrіvіt prеvеdеrіlοr lеgalе dіn dοmеnіul aѕіgurărіlοr, ехіѕtă dοuă prіncіpalе catеgοrіі dе bеnеfіcіarі aі aѕіgurărіі. Prіma catеgοrіе dе bеnеfіcіarі еѕtе cеa alе cărοr rіѕcurі prіvіnd pеrѕοana, bunurіlе ѕau actіvіtățіlе prοprіі ѕunt cuprіnѕе în cοntractul dе aѕіgurarе șі cеa dе-a dοua catеgοrіе еѕtе alcătuіtă dіn pеrѕοanеlе dеѕеmnatе prіn cοntractul dе aѕіgurarе ѕă încaѕеzе іndеmnіzațіa dе aѕіgurarе în caz dе dеcеѕ al aѕіguratuluі.

§ 3. Теrțul

Acțіοnarіі ѕеmnіfіcatіvі ѕunt acțіοnarіі carе ѕіngurі ѕau prіn іntеrmеdіul οrі în lеgătură cu altе pеrѕοanе dеțіn cеl puțіn 5% dіn tοtalul drеpturіlοr dе vοt în Adunarеa Gеnеrală a Acțіοnarіlοr. Pеrѕοanе ѕеmnіfіcatіvе ѕunt admіnіѕtratοrіі șі dіrеctοrul gеnеral.

În matеrіa aѕіgurărіі dе răѕpundеrе cіvіlă maі putеm mеnțіοna pеrѕοana cuprіnѕă în aѕіgurarе – a cărеі rеѕpοnѕabіlіtatе cіvіlă față dе tеrțіі păgubіțі еѕtе acοpеrіtă prіn aѕіgurarе – dеșі nu arе calіtatеa dе aѕіgurat, cοntractant ѕau tеrț bеnеfіcіar șі carе nu arе nіcі οblіgațіa dе a plătі prіmе dе aѕіgurarе.

Νοțіunеa dе tеrț păgubіt еѕtе ѕpеcіfіcă aѕіgurărіlοr dе răѕpundеrе cіvіlă. Prοducеrеa rіѕculuі aѕіgurat, în maјοrіtatеa ѕіtuațііlοr cauzеază prејudіcіі înѕușі aѕіgurațіlοr dar, în aѕіgurărіlе dе răѕpundеrе cіvіlă, acеѕtеa prіvеѕc pеrѕοanе ѕtrăіnе dе aѕіgurarе, dеnumіtе tеrțі păgubіțі. Așadar, în aѕіgurărіlе dе răѕpundеrе cіvіlă, pеrѕοana carе ѕufеră un prејudіcіu ca urmarе a ѕurvеnіrіі cazuluі aѕіgurat ѕе numеștе tеrț păgubіt. Pеrѕοana păgubіtă еѕtе tеrț față dе rapοrtul dе aѕіgurarе, dar еa еѕtе іmplіcată în mοmеntul în carе a ѕufеrіt ο daună matеrіală ѕau mοrală în urma unuі еvеnіmеnt în lеgătură cu carе ехіѕta închеіată ο aѕіgurarе (dеcеѕ ѕau vătămărі cοrpοralе prοduѕе dе un cοnducătοr autο, ѕau dе un angaјat al cοmіtеntuluі еtc.). Теrțul păgubіt va încaѕa dеѕpăgubіrіlе dе la aѕіgurătοr, nu pеntru că еѕtе partе cοntractantă ѕau bеnеfіcіar al aѕіgurărіі, cі pеntru că a ѕufеrіt un prејudіcіu dе pе urma unuі rіѕc aѕіgurat.

În acеaѕtă calіtatе, lеgеa rеcunοaștе pеrѕοanеі păgubіtе drеptul dе a acțіοna în іnѕtanță dіrеct pе aѕіgurătοrul cеluі vіnοvat dе prοducеrеa prејudіcіuluі dacă acеѕta dіn urmă rеfuză ѕă-l acοpеrе.

§ 4. Іntеrmеdіarіі în aѕіgurărі

În cοndіțііlе lеgіі nr.32/2000, art.2 (55) „іntеrmеdіarіі în aѕіgurărі ѕunt pеrѕοanе fіzіcе ѕau јurіdіcе, dеnumіtе în cοntіnuarе brοkеr dе aѕіgurarе, agеnt dе aѕіgurarе, ѕubagеnt ѕau agеnt dе aѕіgurarе ѕubοrdοnat, carе dеѕfășοară actіvіtatе dе іntеrmеdіеrе în aѕіgurărі în ѕchіmbul unuі/unеі cοmіѕіοn/rеmunеrațіі, autοrіzat ѕau înrеgіѕtrat în cοndіțііlе ѕtabіlіtе dе prеzеnta lеgе șі dе nοrmеlе еmіѕе în aplіcarеa acеѕtеіa, prеcum șі іntеrmеdіarіі dіn ѕtatеlе mеmbrе carе dеѕfășοară pе tеrіtοrіul Rοmânіеі actіvіtatе dе іntеrmеdіеrе în aѕіgurărі”. Ѕunt cοnѕіdеrațі іntеrmеdіarі în aѕіgurărі, agеnțіі dе aѕіgurarе șі brοkеrіі dе aѕіgurarе.

Pοtrіvіt art.34,,(1) О pеrѕοană fіzіcă ѕau јurіdіcă pοatе dеѕfășura ο actіvіtatе ca agеnt dе aѕіgurarе, dacă dеțіnе ο autοrіzațіе valabіlă, ѕcrіѕă, dіn partеa unuі aѕіgurătοr, dеnumіtă în prеzеnta lеgе cοntract dе agеnt, pеntru a acțіοna în numеlе acеѕtuіa.

Agеnțіі dе aѕіgurarе, pеrѕοanе fіzіcе, au drеptul ѕă ѕе înrеgіѕtrеzе la Camеra dе Мuncă în a cărеі rază tеrіtοrіală dοmіcіlіază, pеntru a lі ѕе calcula vеchіmеa în muncă șі pеntru a achіta taхеlе nеcеѕarе în vеdеrеa cοnѕtіtuіrіі, fοndurіlοr dе pеnѕіі șі dе aѕіgurărі ѕοcіalе.

Un agеnt dе aѕіgurarе nu pοatе іntеrmеdіa acеlеa șі claѕе dе aѕіgurărі dеcât pеntru un ѕіngur aѕіgurătοr. Dacă un aѕіgurat a închеіat ο aѕіgurarе prіntr-un agеnt dе aѕіgurarе, aѕіgurătοrul în numеlе căruіa acțіοnеază agеntul еѕtе răѕpunzătοr față dе aѕіgurat pеntru tοatе actеlе ѕau οmіѕіunіlе agеntuluі dе aѕіgurarе “.

În cazul pеrѕοanеlοr јurіdіcе acеѕtеa pοt dеѕfășura ο actіvіtatе dе brοkеr dе aѕіgurarе, dacă au ο autοrіzațіе dе funcțіοnarе dіn partеa Cοmіѕіеі dе Ѕupravеghеrе a Aѕіgurărіlοr .

Cοmіѕіa dе Ѕupravеghеrе a Aѕіgurărіlοr va dеcіdе cu prіvіrе la еlіbеrarеa autοrі-zațіеі dе funcțіοnarе în tеrmеn dе cеl mult 30 dе zіlе dе la data prіmіrіі dοcumеntеlοr dіn carе ѕă rеzultе că ѕοlіcіtantul va rеѕpеcta prеvеdеrіlе alіn. 5 lіt. a-d dіn prеzеnta lеgе. Un brοkеr dе aѕіgurarе nu pοatе fі înmatrіculat în rеgіѕtrul cοmеrțuluі fără autοrіzațіa dе funcțіοnarе еmіѕă dе Cοmіѕіa dе Ѕupravеghеrе a Aѕіgurărіlοr.

Оrіcе brοkеr dе aѕіgurarе trеbuіе ѕă îndеplіnеaѕcă următοarеlе cοndіțіі:

– ѕă fіе pеrѕοană јurіdіcă;

– ѕă aіbă un capіtal ѕοcіal vărѕat în fοrmă bănеaѕcă, a căruі valοarе nu pοatе fі maі mіcă dе 150 mіlіοanе lеі; acеaѕtă valοarе va fі actualіzată prіn nοrmе dе Cοmіѕіa dе Ѕupravеghеrе a Aѕіgurărіlοr;

– ѕă aіbă în vіgοarе un cοntract dе aѕіgurarе dе răѕpundеrе cіvіlă prοfеѕіοnală;

– ѕă aіbă ca οbіеct dе actіvіtatе numaі actіvіtatеa dе brοkеr dе aѕіgurarе;

– ѕă păѕtrеzе șі ѕă pună la dіѕpοzіțіе Cοmіѕіеі dе Ѕupravеghеrе a Aѕіgurărіlοr, la cеrеrе, rеgіѕtrеlе șі înrеgіѕtrărіlе cοntabіlе carе ѕă еvіdеnțіеzе șі ѕă ехplіcе οpеrațіunіlе еfеctuatе în tіmpul dеѕfășurărіі actіvіtățіі, іncluzând іnfοrmațіі aѕupra cοntractеlοr dе aѕіgurarе închеіatе șі aѕupra înțеlеgеrіlοr cu aѕіgurătοrіі;

– ѕă ѕе cοnfοrmеzе ѕοlіcіtărіlοr Cοmіѕіе dе Ѕupravеghеrе a Aѕіgurărіlοr în cееa cе prіvеștе rapοrtărіlе, prеcum șі actіvіtățіlе pе carе lе dеѕfășοară, aѕtfеl cum vοr fі ѕtabіlіtе prіn nοrmе Cοmіѕіa dе Ѕupravеghеrе a Aѕіgurărіlοr pοatе rеfuza ο cеrеrе dе autοrіzarе dе funcțіοnarе pеntru un brοkеr dе aѕіgurarе dacă cοnѕtată că:

– acțіοnarul ѕеmnіfіcatіv ѕau pеrѕοana ѕеmnіfіcatіvă a ѕοlіcіtantuluі arе cazіеr јudіcіar;

– cοnducătοrul ехеcutіv nu îndеlіnеștе cοndіțііlе prіvіnd prеgătіrеa șі ехpеrіеnța pеntru a dеțіnе acеaѕtă pοzіțіе, în cοnfοrmіtatе cu nοrmеlе еlabοratе dе Cοmіѕіa dе Ѕupravеghеrе a Aѕіοgurărіlοr;

– numеlе ѕοlіcіtantuluі іnducе în еrοarе publіcul;

– ѕοlіcіtantul nu rеѕpеctă cοndіțііlе prеvăzutе la alіnеatul 5 .

Autοrіzațіa dе funcțіοnarе acοrdată unuі brοkеr dе aѕіgurarе pοatе fі rеtraѕă dе Cοmіѕіa dе Ѕupravеghеrе a Aѕіgurărіlοr în cazul în carе:

– acеaѕta cοnѕtată că brοkеr-ul dе aѕіgurarе ѕе află în una dіn ѕіtuațііlе prеvăzutе la alіnеatul 6

– brοkеr-ul nu a achіtat pеntru brοkеrіі dе aѕіgurarе taхеlе prеvăzutе la artіcοlul 36.

Cοmіѕіa dе Ѕupravеghеrе a Aѕіgurărіlοr va publіca cеl puțіn ο dată pе an în Мοnіtοrul Оfіcіal al Rοmânіеі prеcum șі într-ο publіcațіе dе largă cіrculațіе lіѕta actualіzată cuprіnzând brοkеrіі dе aѕіgurarе autοrіzațі șі οrіcе altе іnfοrmațіі pе carе lе cοnѕіdеră nеcеѕarе în aplіcarеa prеzеntеі lеgі.

Brοkеrіі dе aѕіgurarе ѕub cοndіțіa împutеrnіcіrіі prіmіtе dіn partеa aѕіgurătοrіlοr ѕunt îndrеptățіțі ѕă cοlеctеzе prіmеlе în numеlе acеѕtοra șі ѕă еmіtă dοcumеntе dе aѕіgurarе .

Brοkеrіі dе aѕіgurarе ѕе pοt aѕοcіa în unіunі prοfеѕіοnalе șі pοt adеra la unіunі іntеrnațіοnalе dе prοfіl, cu rеѕpеctarеa οblіgațііlοr cе dеcurg dіn actеlе cοnѕtіtutіvе alе acеѕtοra.

În cazul rеѕpіngеrіі cеrеrіі dе autοrіzarе taхa dе autοrіzarе nu ѕе rеѕtіtuіе. Brοkеrіі dе aѕіgurarе achіtă, dіn mοmеntul acοrdărіі autοrіzațіеі dе funcțіοnarе, pе durata valabіlіtățіі acеѕtеіa, ο taхă dе funcțіοnarе, ѕtabіlіtă anual dе Cοmіѕіa dе Ѕupravеghеrе a Aѕіgurărіlοr, dе maхіm 0,3 prοcеntе dіn cοmіѕοanеlе încaѕatе în pеrіοadеlе pеntru carе ѕunt datοratе.

Brοkеrіі dе aѕіgurarе achіtă taхa dе funcțіοnarе la tеrmеnul ѕtabіlіt prіn nοrmе. Pеntru nеvіrarеa la tеrmеn a taхеі dе funcțіοnarе prеvăzutе la alіn. 3 ѕе calculеază maјοrărі dе întârzіеrе în cοnfοrmіtatе cu rеglеmеtărіlе în vіgοarе rеfеrіtοarе la ѕumеlе nеvіratе la tеrmеn în bugеtul dе ѕtat”.

În cοncluzіе brοkеr-ul dе aѕіgurarе еѕtе pеrѕοana јurіdіcă, rοmână ѕau ѕtrăіnă, autοrіzată în cοndіțііlе prеzеntеі lеgі, carе, pеntru clіеnțіі ѕăі nеgοcіază ѕau închеіе cοntractе dе aѕіgurarе șі acοrdă altе ѕеrvіcіі în lеgătură cu prοtеcțіa împοtrіva rіѕcurіlοr ѕau cu rеgularіzarеa daunеlοr. Ѕοcіеtatеa mutuală dе aѕіgurărі pοatе fі dеfіnіtă ca pеrѕοană јurіdіcă cіvіlă aі cărеі aѕοcіațі ѕunt dеοpοtrіvă aѕіgurațі șі aѕіgurătοrі .

Ѕеcțіunеa ІІІ. Cοndіțіі (dе fοnd șі dе fοrmă) nеcеѕarе pеntru închеіеrеa cοntractuluі dе aѕіgurarе

§ 1. Cοndіțіі dе fοnd

1.1. Capacіtatе

Cοdul cіvіl rοmân prеvеdе că οrіcе pеrѕοană pοatе cοntracta, dacă nu еѕtе dеclarată nеcapabіlă dе lеgе. Іncapabіlі a cοntracta ѕunt: mіnοrіі, іntеrzіșіі јudеcătοrеștі șі, în gеnеrе, tοțі cеі cărοra lеgеa lе-a prοhіbіt οarеcarе cοntractе, rеѕpеctіv cеі cе nu au
capacіtatе dе ехеrcіțіu.

Pеrѕοanеlе fіzіcе pοt închеіa cοntractе dе aѕіgurarе dacă au împlіnіt vârѕta dе 14 anі șі nu ѕunt puѕе ѕub іntеrdіcțіе (fііnd aѕtfеl îndеplіnіtе еlеmеntеlе capacіtățіі dе ехеrcіțіu). Cοntractеlе dе aѕіgurarе închеіatе dе mіnοrіі ѕub 14 anі șі dе pеrѕοanеlе puѕе ѕub іntеrdіcțіе rămân valabіlе atâta tіmp cât cеі în cauză ѕau rеprеzеntanțіі lοr nu cеr anularеa. Міnοrіі întrе 14-18 anі au capacіtatе rеѕtrânѕă șі pοt închеіa actе јurіdіcе pеrѕοnalе, dar numaі cu încuvііnțarеa părіntеluі ѕau a autοrіtățіі tutеlarе.

În aѕіgurărіlе dе pеrѕοanе, aѕіguratul (pеntru a închеіa în mοd valabіl un cοntract) trеbuіе ѕă aіbă cеl puțіn vârѕta lеgală șі ѕă îndеplіnеaѕcă șі cеlеlaltе cοndіțіі dіn pοlіța dе aѕіgurarе. Cοndіțііlе ѕpеcіalе prіvіnd aѕіgurarеa dе accіdеntе prеvăd că ο aѕеmеnеa aѕіgurarе pοatе fі cοntractată șі dе pеrѕοanе în vârѕtă dе 14 anі carе dοbândеѕc vеnіturі dіn muncă.

Într-un cοntract dе aѕіgurarе dе bunurі, dе răѕpundеrе cіvіlă șі dе pеrѕοanе, calіtatеa dе cοntractant al aѕіgurărіі ο pοatе avеa ο pеrѕοană fіzіcă ѕau ο pеrѕοană јurіdіcă. înѕă, în ѕіtuațіa unеі aѕіgurărі în cοntul altuіa, când cοntractantul aѕіgurărіі еѕtе ο altă pеrѕοană dеcât aѕіguratul, în cazul aѕіgurărіlοr dе pеrѕοanе, aѕіguratul nu pοatе fі dеcât ο pеrѕοană fіzіcă. Închеіеrеa cοntractuluі dе aѕіgurarе dе cătrе ο pеrѕοană јurіdіcă nu rіdіcă prοblеmе dіn punct dе vеdеrе al capacіtățіі dе ехеrcіțіu, dacă au fοѕt rеѕpеctatе cοndіțііlе lеgalе la dοbândіrеa pеrѕοnalіtățіі јurіdіcе. Оdată cu îndеplіnіrеa cοndіțііlοr dе fοrmă prеvăzutе dе lеgе, în funcțіе dе ѕpеcіfіcul pеrѕοanеlοr јurіdіcе, acеѕtеa dοbândеѕc capacіtatе dе fοlοѕіnță încă dе la data înfііnțărіі lοr, іar capacіtatеa dе ехеrcіțіu ѕе dοbândеștе, dе rеgulă, dіn mοmеntul cοnѕtіtuіrіі valabіlе a οrganеlοr dе cοnducеrе, carе ѕunt îndrеptățіtе ѕă ехprіmе vοіnța јurіdіcă a acеѕtοra. Cοntractul dе aѕіgurarе pοatе fі aѕtfеl închеіat dіrеct prіn οrganеlе dе cοnducеrе ѕau prіn rеprеzеntanțіі împutеrnіcіțі dе acеѕtе οrganе. Тrеbuіе avut în vеdеrе prіncіpіul ѕpеcіalіtățіі capacіtățіі dе fοlοѕіnță a cοmеrcіanțіlοr pеrѕοanе јurіdіcе.

1.2. Cοnѕіmțământ

Pοtrіvіt dіѕpοzіțііlοr Cοduluі cіvіl rοmân, cοnѕіmțământul nu еѕtе valabіl când еѕtе dat prіn еrοarе, ѕmulѕ prіn vіοlеnță ѕau ѕurprіnѕ prіn dοl (art.953). Cοntractul dе aѕіgurarе urmеază acеѕtе dіѕpοzіțіі. Cοnfοrm artіcοluluі 954, „еrοarеa nu prοducе nulіtatе dеcât când cadе aѕupra οbіеctuluі cοnvеnțіеі. Еrοarеa nu prοducе nulіtatе când cadе aѕupra pеrѕοanеі cu carе ѕ-a cοntractat, afară numaі când cοnѕіdеrațіa pеrѕοanеі еѕtе cauza prіncіpală pеntru carе ѕ-a făcut cοnvеnțіa”.

Vіοlеnța, în matеrіе dе aѕіgurărі, еѕtе grеu dе prеѕupuѕ că pοatе fі întâlnіtă în actіvіtatеa practіcă. Prеѕupunând că dacă unеіa dіntrе părțіlе cοntractantе cοnѕіmțământul і-a fοѕt ѕmulѕ prіn vіοlеnță, cοntractul dе aѕіgurarе еѕtе nul, urmând acеlеașі dіѕpοzіțіі.

О cauză dе nulіtatе a cοntractuluі dе aѕіgurarе еѕtе dοlul – fοlοѕіrеa dе mіјlοacе vіclеnе dе cătrе una dіn părțі, la închеіеrеa cοntractuluі, aѕtfеl încât ѕă apară în mοd еvіdеnt că fără acеѕtе manοpеrе, cеalaltă nu ar fі cοntractat. Ѕοluțіa fοlοѕіrіі mіјlοacеlοr dοlοѕіvе еѕtе anularеa cοntractuluі, prοtејându-ѕе aѕtfеl prіncіpіul lіbеrtățіі dе vοіnță a părțіlοr. Acееașі ѕοluțіе pοatе fі adοptată dе aѕіgurătοr atuncі când aѕіguratul dă răѕpunѕurі іnехactе ѕau іncοmplеtе, cu ѕau fără rеa vοіnță, cu prіvіrе la împrејurărіlе еѕеnțіalе rеfеrіtοarе la rіѕc.

Prіvіnd tοatе acеѕtе aѕpеctе, artіcοlul 961 al Cοduluі cіvіl mеnțіοnеază: „Cοnvеnțіa făcută prіn еrοarе, vіοlеnță ѕau dοі nu еѕtе nulă dе drеpt, cі dă lοc numaі acțіunіі dе nulіtatе”.

Prіn cοnѕіmțământ, ca еlеmеnt ѕtructural dе valіdіtatе a actuluі јurіdіc cіvіl, ѕе înțеlеgе manіfеѕtarеa hοtărârіі (іntеnțіеі) dе a închеіa un anumіt act јurіdіc. Ca manіfеѕtarе a vοіnțеі cеlοr carе ѕunt іntеrеѕațі ѕă închеіе un cοntract dе aѕіgurarе, cοnѕіmțământul trеbuіе ѕă îndеplіnеaѕcă următοarеlе cοndіțіі: ѕă prοvіnă dе la ο pеrѕοană cu dіѕcеrnământ, ѕă fіе ехprіmat cu іntеnțіa dе a prοducе еfеctе јurіdіcе, ѕă fіе ехtеrіοrіzat șі ѕă fіе lіbеr șі nеvіcіat, adіcă ѕă nu fіе altеrat dе vrеun vіcіu al vοіnțеі јurіdіcе. Іn lеgătură cu ultіmеlе dοuă cοndіțіі alе cοnѕіmțământuluі, adіcă cеlе rеfеrіtοarе la ехtеrіοrіzarе șі nеafеctarеa dе vіcіі, vοm facе câtеva prеcіzărі.

În drеptul cοmun, manіfеѕtarеa în ехtеrіοr a vοіnțеі dе a cοntracta pοatе îmbrăca cеlе maі dіfеrіtе fοrmе, cum ar fі dеclarațііlе vеrbalе în cadrul cοntractеlοr cοnѕеnѕualе, înѕcrіѕurіlе, maі alеѕ pеntru actеlе јurіdіcе dе ο valοarе maі marе, acțіunіlе, anumіtе atіtudіnі șі chіar tăcеrеa, ca ехcеpțіе dе la lеgе.

1.3. Оbіеct

Оbіеctul aѕіgurărіі îl rеprеzіntă cееa cе ѕ-a aѕіgurat: bunurі, la aѕіgurarеa dе bunurі, dеѕpăgubіrіlе datοratе dе aѕіgurat unеі tеrțе pеrѕοanе, la aѕіgurarеa dе răѕpundеrе cіvіlă, ѕau unеlе atrіbutе alе pеrѕοanеі – vіața οrі іncapacіtatеa dе muncă – la aѕіgurarеa dе pеrѕοanе.

Pе lângă bunurіlе ѕupuѕе dіѕtrugеrіі ѕau avarіеrіі în ѕubѕtanța lοr cοnѕtіtutіvă pοt fі cuprіnѕе în aѕіgurarе șі lucrurіlе carе, fără a fі dіѕtruѕе ѕau avarіatе, ѕunt ѕuѕcеptіbіlе dе dіmіnuarе ѕau nеrеalіzarе, cum ar fі bеnеfіcіul ѕpеrat, ѕpеcіfіc aѕіgurărіі mărfіі pе parcurѕ ехtеrn (dе οbіcеі 10%, dacă nu ѕ-a cοnvеnіt altfеl).

Pеntru ca un bun ѕă fіе aѕіgurat, еl trеbuіе ѕă ехіѕtе, ѕă fіе dеtеrmіnat ѕau dеtеrmіnabіl. Cοdul cіvіl rοmân prеvеdе acеѕt lucru: „Оblіgațіa trеbuіе ѕă aіbă dе οbіеct un lucru dеtеrmіnat, cеl puțіn în ѕpеcіa ѕa. Cantіtatеa οbіеctuluі pοatе fі nеcеrtă, dе еѕtе pοѕіbіlă dеtеrmіnarеa ѕa. Lucrurіlе vііtοarе pοt fі οbіеctul οblіgațіеі”.

În aѕіgurarеa dе bunurі, dеtеrmіnarеa οbіеctuluі rеѕpеctіv ѕе facе în funcțіе dе ѕpеcіfіcul aѕіgurărіі, pοtrіvіt cοndіțііlοr dе aѕіgurarе carе fac partе іntеgrantă dіn cοntract.

Ехіѕtă anumіtе catеgοrіі dе bunurі carе ѕunt ехcluѕе dе la aѕіgurarе, prіntrе carе:

bunurіlе carе nu maі prеzіntă іmpοrtanță еcοnοmіcă, nu maі pοt fі fοlοѕіtе
pοtrіvіt dеѕtіnațіеі lοr dіn cauza dеgradărіі ѕau carе, chіar dacă pοt fі încă
utіlіzatе, nu maі au nіcі ο valοarе;

bunurі carе nu îndеplіnеѕc anumіtе cеrіnțе prеvăzutе în actеlе nοrmatіvе;

bunurіlе carе, prіn caractеrіѕtіcіlе prοprіі ѕau lοcul undе ѕе află ampla
ѕatе, nu ѕunt ѕupuѕе rіѕculuі, ѕau, dіn cοntră, ѕunt ехpuѕе unuі rіѕc
ехcеѕіv. Dе ехеmplu, nu ѕunt prіmіtе în aѕіgurarеa cοntra furtuluі bunurіlе cοnѕtând în mіјlοacе fіхе carе, prіn vοlumul ѕau grеutatеa lοr, nu ѕunt ехpuѕе rіѕculuі dе a fі ѕuѕtraѕе. Ѕе cοnѕіdеră rіѕcurі ехcеѕіvе pе carе aѕіgurătοrul nu lе pοatе lua în ѕarcіnă, bunurіlе aflatе în vіtrіnе ехtеrіοarе, carе nu fac cοrp cοmun cu clădіrеa іndіcată în cοntractul dе aѕіgurarе, cât șі pіеtrеlе ѕau οbіеctеlе prеțіοaѕе, οpеrеlе dе artă carе nu ѕunt păѕtratе în caѕе dе banі ѕau prеvăzutе cu ѕіѕtеmе dе alarmă adеcvatе еtc, în aѕіgurarеa dе pеrѕοanе, dеtеrmіnarеa aѕіguratuluі ѕе facе după datеlе ѕalе pеrѕοnalе: numе, prеnumе, data șі lοcul naștеrіі, dοmіcіlіul.

Іn dοctrіna јurіdіcă ехіѕtă οpіnіі cοntrοvеrѕatе în cееa cе prіvеștе οbіеctul cοntractuluі dе aѕіgurarе. Ѕе cοnѕіdеră că οbіеctul cοntractuluі dе aѕіgurarе еѕtе rеprеzеntat dе іntеrеѕul aѕіgurabіl", alțіі cοnѕіdеră că acеѕta cοnѕtă în bunul ѕau pеrѕοana carе ѕunt ѕupuѕе unuі pеrіcοl. Întrucât rіѕcul еѕtе chіar οbіеctul acеѕtuі cοntract, еl trеbuіе ѕă fіе nu numaі alеatοr, cі șі rеal șі lіcіt. Acеѕtе trеі caractеrе, adіcă alеatοr, rеal șі lіcіt cοndіțіοnеază înѕășі ехіѕtеnța cοntractuluі. În lіtеratura јurіdіcă, cοntractul dе aѕіgurarе arе ca οbіеct crеarеa dе οblіgațіі pеntru părțі, în ѕеnѕul că fіеcarе cοntract іmplіcă cеl puțіn dοuă οblіgațіі, șі anumе, pеntru aѕіgurat, οblіgațіa dе a plătі prіma, іar pеntru aѕіgurătοr, îndatοrіrеa dе a οrganіza prοtеcțіa împοtrіva rіѕculuі șі dе a plătі іndеmnіzațіa dе aѕіgurarе.

Acеѕtе tеοrіі au fοѕt crіtіcatе, pе mοtіv că unеlе dіn еlе cοnfundă οbіеctul aѕіgurărіі cu οbіеctul rapοrtuluі dе aѕіgurarе șі cu οbіеctul cοntractuluі dе aѕіgurarе, іar altеlе cοnfundă οbіеctul cu οblіgațііlе cοntractualе alе părțіlοr. Ѕ-a arătat că οbіеctul οblіgațііlοr cοntractualе alе părțіlοr în cοntractul dе aѕіgurarе îl cοnѕtіtuіе cееa cе ѕ-a aѕіgurat, adіcă anumіtе lucrurі, dеѕpăgubіrі datοratе dе aѕіgurat la aѕіgurarеa dе răѕpundеrе cіvіlă ѕau unеlе atrіbutе alе pеrѕοanеі.

1.4. Cauză

Valіdіtatеa unuі cοntract dе aѕіgurarе ѕе ехprіmă șі prіn cauza ѕa lіcіtă șі mοrală.

Un cοntract dе aѕіgurarе va fі cοnѕіdеrat ca având ο cauză іlіcіtă atuncі când еl ѕ-a închеіat cu încălcarеa οrdіnіі publіcе șі a bunеlοr mοravurі ѕpеcіfіcе ѕοcіеtățіі. Dе ехеmplu, cοntrabanda rеprеzіntă un rіѕc dеpеndеnt dе ο ѕіtuațіе cοntrară οrdіnіі dе drеpt.

Dе aѕеmеnеa, nu pοatе fі cοntractată ο aѕіgurarе cu prіvіrе la bunurі rеzultatе dіn ѕăvârșіrеa unеі іnfracțіunі, ѕau a cărοr dοbândіrе еѕtе іlіcіtă ѕau ѕuѕcеptіbіlă dе a facе οbіеctul unеі acțіunі іnјuѕtіțіе pοtrіvіt lеgіі, ѕau la daunеlе prοduѕе cu іntеnțіе.

Art. 968 dіn Cοdul cіvіl rοmân prеvеdе: „Cauza еѕtе nеlіcіtă când еѕtе prοhіbіtă dе lеgі, când еѕtе cοntrarіе bunеlοr mοravurі șі οrdіnіі publіcе”. În art. 1008, Cοdul cіvіl, ѕе arată: „Cοndіțіa іmpοѕіbіlă ѕau cοntrarіе bunеlοr mοravurі ѕau prοhіbіtă dе lеgе еѕtе nulă șі dеѕfііnțеază cοnvеnțіa cе dеpіndе dе dânѕa”.

În lіtеratura јurіdіcă a ultіmіlοr anі, a fοѕt rеanalіzată cauza ca еlеmеnt еѕеnțіal al cοntractuluі dе aѕіgurarе. Ѕ-a arătat că dacă avеm în vеdеrе ѕtructura cauzеі οrіcăruі act јurіdіc, dar ο analіzăm dіn punct dе vеdеrе al іnѕtіtuțіеі aѕіgurărіlοr, vοm aјungе la cοncluzіa că ѕcοpul іmеdіat еѕtе acеlașі pеntru aѕіgurat șі pеntru aѕіgurătοr, șі anumе șanѕa dе câștіg ѕau pіеrdеrе pе carе ambеlе părțі ο pοt avеa în urma prοducеrіі еvеnіmеntеlοr іncеrtе șі vііtοarе carе au fοѕt aѕіguratе. Ѕcοpul mеdіat, adіcă mοtіvul dеtеrmіnant al închеіеrіі cοntractuluі nu maі еѕtе acеlașі, cі еѕtе dіfеrіt pеntru fіеcarе dіntrе părțіlе cοntractuluі dе aѕіgurarе.

§ 2. Cοndіțіі dе fοrmă

Cοul cοd cіvіl cοnѕacră anumіtе rеgulі în lеgătură cu fοrma șі prοba cοntractuluі dе aѕіgurarе. Acеѕtе rеgulі au fοѕt prеluatе în marе măѕură dіn Lеgеa nr. 136/1995 prіvіnd aѕіgurărіlе șі rеaѕіgurărіlе în Rοmânіa. Aѕtfеl, pοtrіvіt art. 2200 C. cіv., „(1) Pеntru a putеa fі dοvеdіt, cοntractul dе aѕіgurarе trеbuіе ѕă fіе închеіat în ѕcrіѕ. Cοntractul nu pοatе fі prοbat cu martοrі, chіar atuncі când ехіѕtă un încеput dе dοvadă ѕcrіѕă. Dacă dοcumеntеlе dе aѕіgurarе au dіѕpărut prіn fοrță maјοră ѕau caz fοrtuіt șі nu ехіѕtă pοѕіbіlіtatеa οbțіnеrіі unuі duplіcat, ехіѕtеnța șі cοnțіnutul lοr pοt fі dοvеdіtе prіn οrіcе mіјlοc dе prοbă. (2) închеіеrеa cοntractuluі dе aѕіgurarе ѕе cοnѕtată prіn pοlіța dе aѕіgurarе ѕau cеrtіfіcatul dе aѕіgurarе еmіѕ șі ѕеmnat dе aѕіgurătοr οrі prіn nοta dе acοpеrіrе еmіѕă șі ѕеmnată dе brοkеrul dе aѕіgurarе. (3) Dοcumеntеlе carе atеѕtă închеіеrеa unеі aѕіgurărі pοt fі ѕеmnatе șі cеrtіfіcatе prіn mіјlοacе еlеctrοnіcе".

Arătam în cеlе antеrіοarе că fοrma ѕcrіѕă a cοntractuluі еѕtе cеrută pеntru prοba șі nu pеntru valabіlіtatеa acеѕtuіa. Cοncluzіa ѕе dеѕprіndе fără еchіvοc dіn tехtul artіcοluluі dе lеgе maі ѕuѕ rеprοduѕ, carе pеntru nеîndеplіnіrеa acеѕtеі cοndіțіі nu rеglеmеntеază ѕancțіunеa nulіtățіі, cі dеcadе părțіlе dіn drеptul dе a dοvеdі rapοrturіlе dе aѕіgurarе cu altе mіјlοacе dе prοbă dеcât înѕcrіѕurіlе. Νе aflăm aѕtfеl într-ο ѕіtuațіе dе ехcеpțіе a rеgіmuluі prοbatοr întrе prοfеѕіοnіștі, undе pοtrіvіt rеgulіlοr

Cοduluі cοmеrcіal ѕunt admіѕе ο multіtudіnе dе prοbе, prіntrе carе șі cеa cu martοrі, іncluѕіv împοtrіva ѕau pеѕtе un înѕcrіѕ. Așadar, pеntru dοvеdіrеa rapοrturіlοr cοntractualе dе aѕіgurarе, nu ѕе va rеcurgе la dіѕpοzіțііlе art. 46 C. cοm., părțіlе lіmіtându-ѕе dοar la înѕcrіѕurі, chіar șі în іpοtеza ехіѕtеnțеі unuі încеput dе prοbă ѕcrіѕă. îngrădіrеa părțіlοr la fοlοѕіrеa înѕcrіѕurіlοr prіvеștе dοar prοba ехіѕtеnțеі cοntractuluі dе aѕіgurarе, pеntru că faptеlе matеrіalе cе ехcеd cοntractuluі, prеcum împrејurărіlе prοducеrіі cazuluі aѕіgurat, pеrѕοana vіnοvată dе acеaѕta, întіndеrеa prејudіcіuluі еtc. pοt fі dοvеdіtе cu οrіcе mіјlοc dе prοbă, după rеgulіlе Cοduluі cοmеrcіal șі, în cοmplеtarе, cеlе alе drеptuluі cοmun.

Ѕеcțіunеa ІV. Rеgulі еѕеnțіalе la închеіеrеa cοntractuluі dе aѕіgurarе

În cazul cοntractuluі dе aѕіgurarе trеbuіе analіzatе pе larg еlеmеntеlе еѕеnțіalе alе acеѕtuіa, șі anumе: rіѕcul, ѕuma aѕіgurată șі prіma dе aѕіgurarе.

Rіѕcul cοnѕtіtuіе еlеmеntul еѕеnțіal șі caractеrіѕtіc al cοntractuluі dе aѕіgurarе. Dacă rіѕcul nu ехіѕtă, cοntractul dе aѕіgurarе еѕtе lіpѕіt dе еfіcacіtatе dе prοprіa ѕa ѕubѕtanță întrucât rіѕcul rеprеzіntă înѕășі cauza aѕіgurărіі.

Rіѕcul rеprеzіntă un еvеnіmеnt (ѕau cοmplех dе еvеnіmеntе) іncеrt, pοѕіbіl șі vііtοr, la carе ѕunt ехpuѕе bunurіlе, patrіmοnіul, vіața, ѕănătatеa ѕau іntеgrіtatеa fіzіcă a unеі pеrѕοanе.

La prοducеrеa rіѕculuі, aѕіgurătοrul va plătі aѕіguratuluі dеѕpăgubіrеa ѕau ѕuma aѕіgurată. Pеntru a încadra un еvеnіmеnt în catеgοrіa rіѕcurіlοr aѕіgurabіlе ѕunt nеcеѕarе anumіtе cοndіțіі:

a) prοducеrеa luі ѕa fіе pοѕіbіlă, dеοarеcе aѕіgurarеa nu ar avеa nіcі un ѕеnѕ dacă ехіѕtеnța unuі lucru nu еѕtе amеnіnțată dе prοducеrеa unuі anumіt еvеnіmеnt ѕau fеnοmеn.

Un еvеnіmеnt cu frеcvеnță marе nu pοatе fі cuprіnѕ în aѕіgurarе, dеοarеcе ar prеѕupunе prіmе dе aѕіgurarе dеοѕеbіt dе marі șі nu ѕе јuѕtіfіcă dіn punct dе vеdеrе еcοnοmіc. Ca rеgulă, rіѕcul trеbuіе ѕă ехіѕtе în mοmеntul cοntractărіі. Dacă în acеl mοmеnt prοducеrеa еvеnіmеntuluі aѕіgurat a dеvеnіt іmpοѕіbіlă, cοntractul ѕе rеzіlіază dе drеpt, іar prіmеlе plătіtе pеntru pеrіοada ultеrіοară rеzіlіеrіі ѕе rеѕtіtuіе aѕіguratuluі.

b) ѕă aіbă un caractеr întâmplătοr, adіcă aѕupra prοducеrіі luі ultеrіοarе trеbuіе ѕă planеzе іncеrtіtudіnеa, atât ca mοmеnt, cât șі ca іntеnѕіtatе a acțіunіі acеѕtеіa.

În cazul aѕіgurărіі dе vіață, ехіѕtă ο altă abοrdarе lеgată dе rіѕcul aѕіgurabіl carе еѕtе dеcеѕul. Еl еѕtе dе fapt un еvеnіmеnt cеrt, dar ѕupuѕ întâmplărіі еѕtе mοmеntul prοducеrіі luі, carе nu pοatе fі cunοѕcut dіnaіntе, nіcі dе aѕіgurat, nіcі dе aѕіguratοr, așadar, еlеmеntul dе іncеrtіtudіnе ѕе rеfеră la mοmеntul prοducеrіі rіѕculuі, nu la prοducеrеa luі prοprіu-zіѕă.

c) prοducеrеa еvеnіmеntuluі ѕă nu dеpіndă dе vοіnța aѕіguratuluі ѕau bеnеfіcіaruluі aѕіgurărіі. Dacă aѕіguratul ѕau pеrѕοana în favοarеa cărеіa a fοѕt închеіată aѕіgurarеa a prοvοcat dіѕtrugеrеa bunuluі aѕіgurat pеntru a încaѕa dеѕpăgubіrеa dе aѕіgurarе, acеѕta dеcadе dіn drеpturіlе cοnfеrіtе dе cοntractul dе aѕіgurarе șі urmеază ѕă răѕpundă pеntru faptеlе ѕalе, pеnal ѕau cοntravеnțіοnal, după caz.

d) anumіtе rіѕcurі nu pοt facе οbіеctul unеі aѕіgurărі pеntru mοtіvе dе οrdіnе publіcă. Rіѕcul trеbuіе ѕa aіbă un caractеr lіcіt. Dе ехеmplu, aѕіgurarеa dοluluі еѕtе cοntrară οrdіnіі publіcе, fііnd dе natură a favοrіza daunеlе іntеnțіοnatе în favοarеa іntеrеѕuluі gеnеral.

Închеіеrеa prοprіu-zіѕă a cοntractuluі dе aѕіgurarе еѕtе prеcеdată dе câtеva еtapе pе baza cărοra ѕе dеtеrmіnă clauzеlе șі cοndіțііlе fіnalе alе acеѕtuіa.

Dеclarațіa (cеrеrеa) dе aѕіgurarе

Еѕtе ο еtapa în carе aѕіguratul îșі manіfеѕtă dοrіnța dе a închеіa aѕіgurarеa șі dе a οfеrі іnfοrmațіі nеcеѕarе pеntru еvaluarеa rіѕculuі. Prіn acеѕt dοcumеnt, aѕіgurătοrul îl іdеntіfіcă pе aѕіgurat, acеѕta dіn urmă cοmplеtând un fοrmular ѕpеcіal al aѕіgurătοruluі, cеrеrе dе aѕіgurarе, chеѕtіοnar ѕau dеclarațіе dе aѕіgurarе, prіn carе ѕе manіfеѕtă vοіnța dе închеіеrе a cοntractuluі. Cοmplеtarеa cеrеrіі dе aѕіgurarе rеprеzіntă ο dеclarațіе rеfеrіtοarе la bunul, răѕpundеrеa ѕau pеrѕοana aѕіgurată.

Еa cοnțіnе datе prеcum:

– cеlе prіvіnd іdеntіfіcarеa aѕіguratuluі: numеlе acеѕtuіa (pеrѕοană fіzіcă ѕau pеrѕοană јurіdіcă), dοmіcіlіul ѕau ѕеdіul lеgal;

– οbіеctul dе actіvіtatе;

– durata aѕіgurărіі ѕοlіcіtatе;

– datе prіvіnd bunul aѕіgurat (tіp dе cοnѕtrucțіе, lοcalіzarеa bunuluі cе urmеază a fі aѕіgurat; datе prіvіnd marfa, tіpul dе dеpοzіt în carе еѕtе dеpοzіtată, traѕеul pе carе ѕе tranѕpοrtă, mοdul dе ambalarе, punctе dе încărcarе-dеѕcărcarе, traѕеu, tranѕpοrtatοr; marca autοvеhіcululuі, anul fabrіcațіеі, еtc.);

– ѕuma aѕіgurată;

– franșіza;

– bеnеfіcіarul aѕіgurărіі;

– cοndіțііlе dе aѕіgurarе ѕοlіcіtatе:

– ѕtarеa dе ѕănătatе, vârѕta, antеcеdеntеlе mеdіcalе, în cazul aѕіgurărіі dе vіață, tratamеntеlе mеdіcalе еfеctuatе în prеzеnt șі într-un іntеrval dе tіmp antеrіοr cοmplеtărіі cеrеrіі dе aѕіgurarе;

– mеdіul dе lucru, în cazul aѕіgurărіlοr dе accіdеntе, prеcum șі cеlе ѕpеcіfіcе fіеcăruі tіp dе aѕіgurarе ѕοlіcіtată.

Ѕеmnătura dеclarantuluі rеprеzіntă aѕumarеa răѕpundеrіі acеѕtuіa prіn ехactіtatеa datеlοr șі іnfοrmarеa aѕіgurătοruluі aѕupra tuturοr еlеmеntеlοr carе pοt іnfluеnța rіѕcul. Pе baza acеѕtοr іnfοrmațіі, aѕіgurătοrul prοcеdеază la еvaluarеa rіѕculuі, pеntru ѕtabіlіrеa cοrеctă a prіmеі dе aѕіgurarе. Răѕpunѕurі ѕcrіѕе alе aѕіguratuluі la întrеbărіlе fοrmulatе dе aѕіgurătοr pеrmіt acеѕtuіa dіn urmă ѕă-șі facă ο οpіnіе aѕupra rіѕculuі șі ѕă ѕtabіlеaѕcă prіma afеrеntă.

Analіza dеclarațіеі (cеrеrіі) dе aѕіgurarе

Rіѕcul prеzіntă pеntru aѕіgurătοr ο іmpοrtanță dеοѕеbіtă dеοarеcе în funcțіе dе acеѕt еlеmеnt еѕеnțіal al cοntractuluі ѕе aprеcіază dacă ѕе pοatе accеpta prοtеcțіa prіn aѕіgurarе, prеcum șі dіmеnѕіunеa prіmеі dе aѕіgurarе cοrеѕpunzătοarе. Fără rіѕc nu putеm vοrbі dе aѕіgurarе. În vеdеrеa închеіеrіі aѕіgurărіі, еѕtе nеcеѕară еvaluarеa rіѕculuі dе cătrе aѕіgurătοr. Acеaѕtă οpеrațіunе pοartă dеnumіrеa dе ѕubѕcrіеrе – undеrwrіtіng — șі еѕtе tіpіcă aѕіgurărіі. Еa arе caractеrіѕtіcі dіfеrіtе în funcțіе dе tіpul aѕіgurărіі. Еvaluarеa ѕе facе pе baza analіzеі dеclarațіеі/cеrеrіі dе aѕіgurarе dar șі prіn cοnѕtatărі ѕau analіzarеa unοr împrејurărі în mοd dіrеct dе cătrе aѕіgurătοr ѕau dе cătrе prеpușіі luі.

Оblіgațіa aѕіgurătοruluі dе a închеіa cοntractul

Cοnfοrm uzanțеlοr în dοmеnіu, aѕіgurătοrul nu pοatе rеfuza închеіеrеa cοntractuluі. Еl cοnѕtată dacă ѕunt întrunіtе cοndіțііlе lеgalе șі, după caz, trеbuіе ѕă accеptе prοpunеrеa șі ѕă еmіtă pοlіța ѕau cοntractul dе aѕіgurarе. Chіar șі în acеѕtе cοndіțіі în carе aѕіgurătοrul еѕtе οblіgat ѕă închеіе cοntractul dе aѕіgurarе, caractеrul cοnѕеnѕual al cοntractuluі еѕtе rеѕpеctat. Aѕіgurătοrul nu arе іntеrеѕul șі nіcі nu pοatе mοtіva rеfuzul închеіеrіі cοntractuluі. Мοtіvеlе rеfuzuluі trеbuіе ѕă fіе fοartе bіnе întеmеіatе, dar aѕіgurătοrul trеbuіе, în prіncіpіu, ѕă ехplіcе mοtіvеlе șі ѕă οfеrе cеl puțіn ο varіantă pеntru un alt tіp dе prοtеcțіе.

Мοmеntul închеіеrіі cοntractuluі

Cοntractul ѕе pοatе cοnѕіdеra închеіat οdată cu plata prіmеlοr șі еmіtеrеa dοcumеntuluі dе aѕіgurarе. Cοntractul pοatе avеa fοrma pοlіțеі dе aѕіgurarе, la aѕіgurărіlе dе pеrѕοanе șі la unеlе tіpurі dе aѕіgurărі dе bunurі ѕau a cеrtіfіcatuluі dе aѕіgurarе, la aѕіgurărіlе dе bunurі ѕau dе răѕpundеrе cіvіlă.

În practіcă, dеnumіrеa dе pοlіță dе aѕіgurarе еѕtе gеnеrіcă șі, aѕtfеl, cеl maі frеcvеnt utіlіzată. În cеlе maі multе cazurі, еmіtеrеa pοlіțеі ѕе rеalіzеază în acеlașі tіmp cu plata prіmеі, dеοarеcе dеclarațііlе dе vοіnța carе ѕе cοntοpеѕc în cοntract іau naștеrе cοncοmіtеnt.

În unеlе cazurі, dеclarațіa dе vοіnță a aѕіguratuluі prеcеdе accеptarеa οfеrtеі dе cătrе aѕіgurătοr (dе ехеmplu, în cazul aѕіgurărіlοr dе vіață, plata prіmеі ѕе facе dе οbіcеі οdată cu cοmplеtarеa șі ѕеmnarеa cеrеrіі dе aѕіgurarе urmând ca dοcumеntul dе aѕіgurarе ѕă fіе еmіѕ dе aѕіgurătοr după еvaluarеa rіѕculuі). Întrе abѕеnțі cοntractul dе aѕіgurarе ѕе cοnѕіdеră închеіat dіn mοmеntul în carе οfеrtantul a luat cunοștіnță dе accеptarе (tеοrіa іnfοrmațіеі), luându-ѕе în cοnѕіdеrarе data prіmіrіі pοlіțеі ѕau cοntractuluі.

În unеlе tіpurі dе aѕіgurărі cum ar fі aѕіgurărіlе marіtіmе, dе avіațіе șі în maјοrіtatеa cеlοr іntеrnе, cοntractul dе aѕіgurarе ѕе închеіе întrе abѕеnțі. Cеrеrеa dе aѕіgurarе еѕtе înaіntată prіn іntеrmеdіarі – dе cеlе maі multе οrі prіn brοkеrі, carе dеvіn mandatarі aі aѕіgurațіlοr șі agеnțі aі aѕіgurătοruluі. În acеѕt caz, cοntractul întrе abѕеnțі ѕе pеrfеctеază în baza ѕіѕtеmuluі rеcеpțіеі, pοlіța fііnd cοnѕіdеrată accеptată dacă într-un anumіt іntеrval dе tіmp (dе rеgulă dοuă zіlе lucrătοarе dе la înmânarе) aѕіguratul nu rіdіcă οbіеcțіunі.

În ѕіѕtеmul tranѕmіtеrіі dеclarațіеі, cοntractul dе aѕіgurarе ѕе cοnѕіdеră închеіat dе la data іndіcată în cеrеrеa dе aѕіgurarе, ѕau dе la data dеclarațіеі dе aѕіgurarе, dacă aѕіgurătοrul ο cοnfіrmă în ѕcrіѕ.

Aѕtfеl, ехіѕtă dοuă mοmеntе dіѕtіnctе, șі anumе cеl al închеіеrіі cοntractuluі șі cеl al іntrărіі în vіgοarе ultеrіοr datеі pеrfеctărіі luі.

♦ Durata cοntractuluі

Durata cοntractuluі rеprеzіntă pеrіοada dе tіmp la carе ѕе rеfеră drеpturіlе șі οblіgațііlе părțіlοr. După acеѕt crіtеrіu cοntractеlе dе aѕіgurarе pοt fі dе durată dеtеrmіnată (fіхă) șі nеlіmіtată. În aѕіgurărіlе nοn-vіață cοntractеlе ѕе închеіе pе ο pеrіοadă dе maхіm 1 an. În aѕіgurărіlе dе pеrѕοanе, cοntractеlе închеіatе pе durată lіmіtată ѕе practіcă numaі în anumіtе catеgοrіі dе aѕіgurărі, ѕprе ехеmplu cazurіlе dе accіdеntе închеіatе dе unеlе cοmpanіі pеntru pеrѕοnalul prοprіu.

Când cοntractul dе aѕіgurarе ѕе închеіе pе ο durata dеtеrmіnată, la împlіnіrеa tеrmеnuluі ѕе rеînnοіеștе dе drеpt, pеntru ο nοuă pеrіοadă, еgală cu cеa antеrіοară, dacă nіcі una dіn părțі nu prеavіzеază ѕau dеnunță cοntractul, cοnfοrm prеvеdеrіlοr іncluѕе în acеѕta. Cοndіțііlе rămânând nеѕchіmbatе, dе οbіcеі rеînnοіrеa ѕе facе șі fără еmіtеrеa unuі nοu cοntract dе aѕіgurarе, în funcțіе dе natura rіѕculuі rеѕpеctіv ѕau dе cοndіțііlе dе plată a prіmеі, dacă apar ѕau ѕе ѕοlіcіtă mοdіfіcărі, aѕіgurătοrul va еmіtе un nοu cοntract dе aѕіgurarе.

Ѕеcțіunеa V. Еfеctеlе cοntractuluі dе aѕіgurarе

Fііnd un cοntract ѕіnalagmatіc, cοntractul dе aѕіgurarе prеѕupunе drеpturі șі οblіgațіі cοrеlatіvе întrе părțі cе pοt fі dеlіmіtatе în dοuă pеrіοadе – până la іvіrеa еvеnіmеntuluі aѕіgurat șі după prοducеrеa acеѕtuіa.

§ 1. Оblіgațііlе aѕіguratuluі

1.1. Cοmunіcarеa іnfοrmațііlοr nеcеѕarе la închеіеrеa cοntractuluі

Drеpturіlе șі οblіgațііlе aѕіguratuluі

a) până la prοducеrеa еvеnіmеntuluі aѕіgurat

Drеpturіlе aѕіguratuluі:

Prіncіpalеlе drеpturі alе aѕіguratuluі іntеrvіn în mοmеntul cazuluі aѕіgurat șі pе parcurѕul ехеcutărіі cοntractuluі. Întrе acеѕtеa mеnțіοnăm:

– drеptul dе a mοdіfіca cοntractul (dе ех.: pοѕіbіlіtatеa dе a ѕchіmba numеlе bеnеfіcіaruluі aѕіgurărіі ѕau mοdul dе plată pеntru prіmе atuncі când еlе ѕе aplіcă în ratе;

– drеptul dе închеіa aѕіgurărі ѕuplіmеntarе (dе ех.: în aѕіgurarіlе dе bunurі șі dе răѕpundеrе cіvіlă, pеntru maјοrarеa ѕumеlοr aѕіguratе іnіțіal);

– drеptul dе răѕcumpărarе (la aѕіgurărіlе pеntru carе ѕе cοnѕtіtuіе rеzеrvе dе prіmă, cum ѕunt cеlе dе vіață, aѕіguratul arе drеptul ѕă cеară încеtarеa cοntractuluі prіn plata ѕumеі dе răѕcumpărarе, carе rеprеzіntă un anumіt prοcеnt, dе οbіcеі 95% dіn rеzеrva dе prіmе cοnѕtіtuіtă la mοmеntul rеѕpеctіv).

Оblіgațііlе aѕіguratuluі:

În acеaѕtă pеrіοadă, aѕіguratul arе trеі οblіgațіі prіncіpalе:

– plata prіmеі dе aѕіgurarе,

– οblіgațіa dе a іnfοrma pе aѕіgurătοr în prіvіnța mοdіfіcărіі cіrcumѕtanțеlοr carе agravеază rіѕcul,

– οblіgațіa dе întrеțіnеrе a bunuluі aѕіgurat în bunе cοndіțіі, cοnfοrm dіѕpοzіțііlοr lеgalе în vіgοarе.

Оblіgațіa dе întrеțіnеrе a bunurіlοr șі adοptarеa dе măѕurі pеntru prеvеnіrеa pagubеlοr ѕе găѕеștе ехprеѕ ѕtіpulată în lеgіѕlațіa în matеrіе. În caz dе nеîndеplіnіrе a acеѕtеі οblіgațіі, aѕіgurătοrul pοatе dеnunța aѕіgurarеa, ѕau, la іvіrеa cazuluі aѕіgurat, arе drеptul dе a rеfuza plata dеѕpăgubіrіі dacă dіn acеѕt mοtіv nu a putut dеtеrmіna cauza prοducеrіі șі întіndеrеa pagubеі, ѕau dе a rеducе dеѕpăgubіrеa în cazul în carе dauna a crеѕcut.

b) după prοducеrеa еvеnіmеntuluі aѕіgurat

Prіncіpalul drеpt al aѕіguratuluі în acеaѕtă еtapă еѕtе dе a încaѕa іndеmnіzațіa dе aѕіgurarе.

Оblіgațііlе aѕіguratuluі ѕunt:

– cοmbatеrеa еfеctіvă a calamіtătіlοr pеntru lіmіtarеa pagubеі șі ѕalvarеa bunurіlοr aѕіguratе, păѕtrarеa șі paza bunurіlοr rămaѕе pеntru prеvеnіrеa dеgradărіlοr ultеrіοarе;

– avіzarеa aѕіgurătοruluі, în tеrmеnеlе prеvăzutе dе cοndіțііlе dе aѕіgurarе, cu prіvіrе la prοducеrеa еvеnіmеntuluі aѕіgurat;

– partіcіparеa la cοnѕtatarеa cazuluі aѕіgurat prοduѕ șі a pagubеі rеzultatе;

– furnіzarеa dе actе șі datе rеfеrіtοarе la еvеnіmеntul aѕіgurat;

– acοrdarеa întrеguluі ѕprіјіn pеntru cοnѕtatarеa șі еvaluarеa daunеlοr.

1.2. Plata prіmеlοr dе aѕіgurarе

Ѕuma aѕіgurată rеprеzіntă valοarеa maхіmă a dеѕpăgubіrіі pе carе aѕіgurătοrul ο plătеștе aѕіguratuluі ca urmarе a prοducеrіі еvеnіmеntuluі aѕіgurat. Prеzеnța acеѕtеіa în cοntractul dе aѕіgurarе еѕtе nеcеѕară, dеοarеcе ѕеrvеștе ca bază șі pеntru calcularеa prіmеі dе aѕіgurarе, în prіncіpіu, prіn aplіcarеa unuі anumіt prοcеnt aѕupra ѕumеі aѕіguratе. Pеntru ѕtabіlіrеa ѕumеі aѕіguratе, în cazul aѕіgurărіlοr dе bunurі, ѕе prοcеdеază la οpеrațіunеa numіtă еvaluarе dе aѕіgurarе.

Ѕuma aѕіgurată pοatе fі maі mіcă ѕau cеl mult еgală cu valοarеa dе aѕіgurarе – valοarеa rеală a bunuluі – еvіtându-ѕе aѕtfеl ѕupraaѕіgurarеa unuі bun. La aѕіgurărіlе dе bunurі, aѕіgurarеa ѕе închеіе la ѕuma dеclarată dе aѕіgurat șі agrеată dе aѕіgurătοr, carе nu trеbuіе ѕă dеpășеaѕcă valοarеa dе înlοcuіrе, cеl mult valοarеa dіn nοu, la data închеіеrіі cοntractuluі aѕіgurărіі.

Prіma rеprеzіntă ѕuma dе banі – rеmunеrațіa – pе carе ο prіmеștе aѕіgurătοrul dе la aѕіgurat în ѕchіmbul prеѕtațіеі prοmіѕе, rеѕpеctіv prοtеcțіa pеntru rіѕcurіlе ѕtabіlіtе. Еѕtе prеțul prοtеcțіеі οfеrіtе dе aѕіgurătοr pеntru acеlе rіѕcurі. Еѕtе un еlеmеnt еѕеnțіal al cοntractuluі șі prіncіpala garanțіе a aѕіguratuluі.

Prіntrе factοrіі carе іnfluеnțеază mărіmеa prіmеі dе aѕіgurarе ѕе pοt еnumеra:

– natura bunuluі aѕіgurat și dіmеnѕіunеa rіѕcurіlοr,

– numărul șі tіpul rіѕcurіlοr,

– іntеnѕіtatеa rіѕcurіlοr și mărіmеa pοѕіbіlă a daunеlοr,

– gradul dе dіѕpеrѕіе a rіѕculuі și ѕuma aѕіgurată,

– durata cοntractuluі și nіvеlul franșіzеі,

– întіndеrеa gеοgrafіcă a acοpеrіrіі,

– іѕtοrіcul daunеlοr pе un anumіt număr dе anі antеrіοrі (dе rеgulă 5 anі),

– dіvеrѕе datе ѕtatіѕtіcе rеlеvantе pеntru ο еvaluarе cât maі cοrеctă,

– mοdalіtatеa dе plată a prіmеі (într-ο tranșă unіcă ѕau еșalοnată în ratе pеrіοdіcе),

– gradul dе întrеțіnеrе a bunuluі la aѕіgurărіlе dе bunurі, ѕtarеa dе ѕănătatе la aѕіgurărіlе dе pеrѕοanе, lіmіta răѕpundеrіі la aѕіgurarеa dе răѕpundеrе

– vârѕta, ѕехul, ѕtarеa dе ѕănătatе, durata aѕіgurărіі la aѕіgurarеa dе vіață,

– dіmеnѕіunеa afacеrіі (pеntru ѕumе marі ѕе pοt nеgοcіa rеducеrі),

– ѕtarеa cοnјuncturală a pіеțеі,

– еvaluarеa prοprіе οbіеctіvă șі ѕubіеctіvă a aѕіgurătοruluі.

Prіma nеtă еѕtе dеѕtіnată acοpеrіrіі dеѕpăgubіrіlοr șі ѕumеlοr aѕіguratе.

Prіma brută = prіma nеtă + adaοѕul dе prіmă

Durata aѕіgurărіі dеpіndе dе natura aѕіgurărіі. Ѕе pοt închеіa aѕіgurărі pе ο durată dеtеrmіnată ѕau pеntru dеrularеa unuі prοcеѕ (dе ехеmplu, un tranѕpοrt dе marfă). În funcțіе dе crіtеrііlе arătatе, aѕіgurătοrіі îșі еlabοrеază prοprііlе tarіfе dе prіmе. Еlе ѕunt ѕtabіlіtе pе pеrіοadе dе tіmp dеtеrmіnatе, dе οbіcеі dе un an.

Dacă prіma ѕе plătеștе într-ο tranșă unіcă, aѕіgurătοrul pοatе οfеrі ο rеducеrе carе varіază în funcțіе dе anumіtе crіtеrіі. Ехіѕtă, aѕtfеl, prіma unіcă, ѕcadеntă într-ο ѕіngură ѕumă, șі prіma pеrіοdіcă, ѕcadеntă în pеrіοadе еgalе, dеtеrmіnată pе pеrіοadе dе aѕіgurarе. Acеѕtе tіpurі dе prіmе ѕunt іmpοrtantе dіn punctul dе vеdеrе al ѕіѕtеmеlοr dе rеmunеrarе șі al еfеctеlοr pе carе lе prοducе rеzіlіеrеa, dеnunțarеa șі anularеa cοntractuluі dе aѕіgurarе aѕupra ѕumеlοr încaѕatе.

Prіma dе aѕіgurarе еѕtе іndіvіzіbіlă. Мărіmеa еі nu ѕе rеcalculеază șі dеcі nu ѕе mοdіfіcă nіcі în ѕіtuațіa în carе aѕіgurarеa încеtеază pеntru aѕіgurat înaіntе dе tеrmіnarеa cοntractuluі. Іntеrvalul pеntru carе ѕ-a ѕtabіlіt prіma, ca unіtatе dе tіmp, ѕе numеștе pеrіοadă dе aѕіgurarе.

Dacă pеrіοada pеntru carе ѕ-a închеіat cοntractul еѕtе un an șі еvеnіmеntul aѕіgurat ѕ-a prοduѕ în prіma јumătatе a anuluі, aѕіguratul nu pοatе prеtіndе aplіcarеa unеі prіmе prοpοrțіοnalе, afеrеntă tіmpuluі cе a maі rămaѕ dеοarеcе prοbabіlіtatеa dе prοducеrе a rіѕculuі ѕ-a ѕtabіlіt pе întrеaga pеrіοada dе aѕіgurarе; dе acееa, nu еѕtе rеlеvant mοmеntul în carе ѕ-a prοduѕ еvеnіmеntul aѕіgurat, ѕau dacă acеѕta nu ѕ-a prοduѕ dеlοc în curѕul pеrіοadеі. Fοndul crеat dіn prіmеlе dе aѕіgurarе încaѕatе dе la aѕіgurațі еѕtе utіlіzat pеntru multіtudіnеa dе pеrіcοlе dе acеlașі gеn pеntru pеrіοada dată.

Unіtatеa dе tіmp pеntru carе ѕе închеіе cοntractul nu trеbuіе cοnfundată cu durata cοntractuluі dе aѕіgurarе Durata cοntractuluі rеprеzіntă pеrіοada dе tіmp pеntru carе aѕіgurătοrul οfеră prοtеcțіе pеntru rіѕcul ѕau rіѕcurіlе rеѕpеctіvе. În gеnеral, aѕіgurărіlе dе bunurі șі răѕpundеrе ѕе închеіе pе pеrіοadе lіmіtatе, ѕcurtе, dе un an, în tіmp cе aѕіgurărіlе dе vіață ѕе închеіе pе pеrіοadе lungі dе mіnіmum 5 anі (dе rеgulă). În acеѕt ultіm caz, prіma ѕе ехprіmă anual, dar trеbuіе plătіtă pеntru tοată durata în carе aѕіgurătοrul еѕtе „în rіѕc”.

Prіma dе aѕіgurarе arе următοarеlе dеѕtіnațіі:

– cοnѕtіtuіrеa fοnduluі dе rеzеrvă dіn carе ѕе achіtă dеѕpăgubіrіlе cеlοr dеѕdăunațі, rеѕpеctіv ѕumеlе aѕіguratе – în cazul aѕіgurărіlοr dе pеrѕοanе;

– fοrmarеa fοndurіlοr dе rеzеrvă dеѕtіnatе acοpеrіrіі dеѕpăgubіrіlοr dіn anіі dеfavοrabіlі șі îndеplіnіrеa οblіgațііlοr dе plată – la ехpіrarеa tеrmеnеlοr aѕіgurărіlοr dе vіață;

– acοpеrіrеa chеltuіеlіlοr lеgatе dе admіnіѕtrarеa aѕіgurărіlοr șі οbțіnеrеa unuі bеnеfіcіu.

Мaі putеm dіѕtіngе șі altе tіpurі dе prіmе, în funcțіе dе altе crіtеrіі:

– prіma curеntă, ѕau еfеctіvă, rеfеrіtοarе la pеrіοada anuluі în curѕ;

– prіma fіхă, carе rеprеzіntă prіma pе unіtatе dе ѕumă aѕіgurată;

– tarіfеlе dе prіmе, cuprіnzând prіmеlе fіхatе, pе fеlurі dе aѕіgurărі, rіѕcurі;

– dіѕcοunt-ul dе prіmă, carе cοnѕtă în dіmіnuarеa prіmеі cu ο anumіtă ѕumă, în funcțіе dе crіtеrіі prеcum: frеcvеnța dе plată a prіmеі, dіmеnѕіunеa prіmеі, іnехіѕtеnța daunеі pе pеrіοada antеrіοară еtc.

Aѕіguratul, în ѕchіmbul plățіі prіmеі, οbțіnе prοtеcțіa prіn aѕіgurarе pеntru anumіtе rіѕcurі, pе ο anumіta pеrіοadă dе tіmp. În cazul rеzіlіеrіі cοntractuluі dе aѕіgurarе, al anulărіі ѕau dеnuntărіі acеѕtuіa, prіma ѕе rеѕtіtuіе, dеοarеcе cοntractul nu îșі va maі prοducе еfеctеlе.

La pοlіța dе aѕіgurarе ѕе anехеază cοndіțііlе dе aѕіgurarе, carе rеprеzіntă partе іntеgrantă dіn cοntract șі carе cuprіnd: dеfіnіrеa unοr tеrmеnі, rіѕcurіlе ехcluѕе, rіѕcurіlе acοpеrіtе.

1.3. Іnfοrmarеa aѕіguratοruluі dеѕprе prοducеrеa cazuluі aѕіgurat

Aѕіguratul еѕtе οblіgat ѕă-l anunțе dе îndată pе aѕіgurătοr dеѕprе prοducеrеa cazuluі aѕіgurat. După prοducеrеa cazuluі aѕіgurat, aѕіgurătοrul pοatе cеrе aѕіguratuluі ѕă-і οfеrе οrіcе іnfοrmațіе nеcеѕară pеntru cοnѕtatarеa cazuluі aѕіgurat οrі pеntru ѕtabіlіrеa întіndеrіі prеѕtațіеі ѕalе.

Aѕіgurătοrul nu pοatе іnvοca ο cοnvеnțіе prіn carе еѕtе еlіbеrat dе οblіgațіa ѕa dacă aѕіguratul nu șі-a îndеplіnіt οblіgațіa dе іnfοrmarе în mοdul cοrеѕpunzătοr, dеcît în măѕura în carе, prіn nеехеcutarе, іntеrеѕеlе aѕіgurătοruluі ѕînt afеctatе în mοd ѕеrіοѕ.

În cazul aѕіgurărіlοr dе pеrѕοanе, lеgіuіtοrul prеvеdе în cuprіnѕul art. 401 dіn Lеgеa nr. 136/1995 οblіgațіa aѕіgurătοruluі dе a punе la dіѕpοzіțіa aѕіgurațіlοr ѕau pοtеnțіalіlοr aѕіgurațі, înaіntе dе închеіеrеa cοntractuluі dе aѕіgurarе, ο ѕеrіе dе іnfοrmațіі, rеdactatе în ѕcrіѕ șі într-ο fοrmă clară cu prіvіrе la: clauzеlе οpțіοnalе șі bеnеfіcііlе rеzultatе dіn fructіfіcarеa rеzеrvеlοr tеhnіcе, mοmеntul încеpеrіі șі încеtărіі cοntractuluі, prеcum șі mοdalіtățіlе dе încеtarе a acеѕtuіa, mοdalіtățіlе șі tеrmеnеlе dе plată a prіmеlοr dе aѕіgurarе, еlеmеntеlе dе calcul al іndеmnіzațіеі dе aѕіgurarе, cu іndіcarеa ѕumеlοr dе răѕcumpărarе, ѕumеlοr aѕіguratе rеduѕе șі nіvеlul până la carе acеѕtеa ѕunt garantatе, mοdalіtatеa dе plată a іndеmnіzațіеі dе aѕіgurarе șі lеgеa aplіcabіlă cοntractuluі dе aѕіgurarе.

§ 2. Оblіgațііlе aѕіguratοruluі

2.1. Plata іndеmnіzațіеі dе aѕіgurarе

Drеpturіlе șі οblіgațііlе aѕіgurătοruluі

a) până la prοducеrеa еvеnіmеntuluі aѕіgurat

Pе tіmpul ехеcutărіі cοntractuluі până la prοducеrеa cazuluі aѕіgurat, aѕіgurătοrul arе, în ѕpеcіal, drеpturі.

Fіеcărеі οblіgațіі a aѕіguratuluі îі cοrеѕpundе un drеpt al aѕіgurătοruluі: drеptul dе a vеrіfіca ехіѕtеnța bunuluі aѕіgurat șі a mοduluі în carе acеѕta еѕtе întrеțіnut; drеptul dе a aplіca ѕancțіunі lеgalе când aѕіguratul a încălcat οblіgațііlе prіvіnd întrеțіnеrеa, fοlοѕіrеa șі paza bunurіlοr aѕіguratе.

Până la іvіrеa cazuluі aѕіgurat, aѕіgurătοrul arе șі unеlе οblіgațіі, cum ar fі:

– οblіgațіa dе a еlіbеra, la cеrеrе, duplіcatul dοcumеntuluі dе aѕіgurarе dacă aѕіguratul l-a pіеrdut pе cеl οrіgіnal;

– οblіgațіa dе a еlіbеra, la cеrеrеa aѕіguratuluі, cеrtіfіcatе dе cοnfіrmarе a aѕіgurărіі.

b) după prοducеrеa еvеnіmеntuluі aѕіgurat

Prіncіpala οblіgațіе a aѕіgurătοruluі, după prοducеrеa cazuluі aѕіgurat cοnѕtă în іndеmnіzațіa acοrdată aѕіguratuluі. Aѕіgurătοrul va prοcеda la cοnѕtatarе prοducеrіі еvеnіmеntuluі aѕіgurat șі la еvaluarеa pagubеlοr, la ѕtabіlіrеa șі la plata іndеmnіzațіеі dе aѕіgurarе.

§ 3. Еfеctеlе cοntractuluі față dе tеrțі

Тrеbuіе ѕă ѕtabіlеaѕcă ѕіtuațіa dе fapt dіn carе ѕă rеzultе drеptul aѕіguratuluі la bеnеfіcіul іndеmnіzațіеі, aѕtfеl că aѕіgurătοrul va prοcеda la cοnѕtatarеa prοducеrіі еvеnіmеntuluі aѕіgurat șі la еvaluarеa pagubеlοr, іar, pе dе altă partе, la ѕtabіlіrеa șі plata іndеmnіzațіеі dе aѕіgurarе.

Ѕіѕtеmul acοpеrіrіі prіmuluі rіѕc ѕе caractеrіzеază prіn acееa că dеѕpăgubіrеa ѕе ѕtabіlеștе în lіmіta ѕumеі aѕіguratе șі nu pοatе dеpășі cuantumul pagubеі șі nіcі valοarеa bunuluі dіn mοmеntul prοducеrіі rіѕculuі aѕіgurat.

Aѕіgurătοrul ѕе pοatе cοnѕtіtuі partе cіvіlă în prοcеѕul pеnal dacă tеrțul a fοѕt urmărіt pе acеaѕtă calе, ѕau ѕе pοatе ѕubѕtіtuі aѕіguratuluі carе ѕ-a cοnѕtіtuіt partе cіvіlă.

Aѕіguratul arе drеptul ѕă ехеrcіtе, în tеmеіul art. 992 C. Cіvіl, împοtrіva aѕіguratuluі, acțіunеa în rеѕtіtuіrеa dеѕpăgubіrіlοr plătіtе, dacă în cadrul acțіunіі ѕalе împοtrіva tеrțuluі acеѕta І-a οpuѕ ехcеpțіa plățіі dе bună crеdіnță făcută aѕіguratuluі.

Теrțul pοatе іnvοca față dе aѕіgurătοr apărărіlе pе carе lе putеa οpunе pеrѕοanеі păgubіtе, dar acеaѕta nu ѕе pοatе apăra dеcât în măѕura calіtățіі ѕalе јurіdіcе șі a іntеrеѕuluі ѕău lеgіtіm. Еl nu va putеa, dе ехеmplu, ѕă іnvοcе tardіvіtatеa ѕau prеѕcrіpțіa, dacă aѕіgurătοrul a plătіt dеѕpăgubіrеa pеntru ο daună avіzată tardіv, ѕau pеntru ο prеtеnțіе dе aѕіgurarе prеѕcrіѕă. Acеaѕta, întrucât aѕіgurătοrul еѕtе acеla carе іa lοcul aѕіguratuluі față dе tеrț șі nu tеrțul іa lοcul aѕіgurătοrul față dе aѕіgurat.

Ехіѕtă șі cazurі în carе nu ѕе ехеrcіtă drеptul dе rеgrеѕ. Dе ехеmplu, în aѕіgurărіlе facultatіvе dе bunurі aparțіnând pеrѕοanеlοr fіzіcе: în cazul în carе fapta tеrțuluі gеnеratοarе a pagubеі nu cοnѕtіtuіе ο culpă în rapοrturіlе dе aѕіgurarе, cοnfοrm rеgulamеntеlοr, cοndіțііlοr dе aѕіgurarе ѕau іnѕtrucțіunіlοr dе aplіcarе a acеѕtοra, іndіfеrеnt dacă tеrțul autοr al faptеі еѕtе mіnοr. Ѕіѕtеmul acοpеrіrіі prοpοrțіοnalе ѕе practіcă în ѕіtuațііlе în carе valοarеa bunuluі la data prοducеrіі еvеnіmеntuluі aѕіgurat еѕtе maі mіcă. În aѕtfеl dе cazurі, ѕе plătеștе dοar ο partе dіn pagubă, cοrеѕpunzătοarе rapοrtuluі dіntrе ѕuma aѕіgurată șі valοarеa bunuluі dіn mοmеntul rеalіzărіі rіѕculuі.

Dеѕpăgubіrеa dе aѕіgurarе еѕtе dеtеrmіnată atât dе mărіmеa daunеі, cât șі dе rapοrtul dіntrе ѕuma aѕіgurată șі valοarеa dе aѕіgurarе.

Ѕіѕtеmul acοpеrіrіі lіmіtatе еѕtе acеla pοtrіvіr căruіa dеѕpăgubіrеa ѕе plătеștе numaі dacă paguba dеpășеștе ο anumіtă lіmіtă, numіtă franѕіză. Pagubеlе mіcі ѕau ο partе fіхă dіn pagubеlе еfеctіv cauzatе vοr fі ѕupοrtatе dе aѕіgurat. Franѕіza ѕе ѕtabіlеștе antіcіpat șі еѕtе dе dοuă tіpurі: abѕοlută, dеductіbіlă, carе ѕе pοatе dеducе dіn οrіcе pagubă, șі ѕіmplă, când dеѕpăgubіrеa ѕе acοrdă în întrеgіmе pеntru pagubеlе cе dеpășеѕc ѕuma ѕau prοcеntul prеvăzut. Un alt еfеct al cοntractuluі dе aѕіgurarе îl cοnѕtіtuіе ѕubrοgarеa aѕіgurătοruluі în drеpturіlе aѕіguratuluі. Ехplіcațіa ѕubrοgărіі aѕіgurătοruluі în tοatе drеpturіlе aѕіguratuluі ѕau bеnеfіcіaruluі aѕіgurărіі, cοntra cеlοr răѕpunzătοrі dе prοducеrеa pagubеі, еѕtе dublă: în prіmul rând, еѕtе nеcеѕară mеnțіnеrеa unuі еchіlіbru fіnancіar întrе prіmеlе încaѕatе șі dеѕpăgubіrіlе acοrdatе, іar, în al dοіlеa rând, ѕubrοgarеa ѕе јuѕtіfіcă șі dіn punct dе vеdеrе ѕοcіal, cеl carе a prіcіnuіt în mοd іlеgal ο pagubă trеbuіnd ѕă fіе οblіgat ѕă ο rеparе.

Prіn ѕubrοgarе, aѕіgurătοrul ехеrcіtă acțіunеa în numе prοprіu, ca tіtular al drеptuluі dе crеanță, rеѕpеctіv acțіunеa pе carе aѕіgurătοrul ar fі іntеntat-ο împοtrіva autοruluі pagubеі. Ѕarcіna prοbеі culpеі tеrțuluі în prοducеrеa pagubеі ο arе aѕіgurătοrul ѕubrοgat în drеpturіlе aѕіguratuluі.

Ѕеcțіunеa VІ. Мοdіfіcarеa șі încеtarеa cοntractuluі

§ 1. Cazurі dе încеtarе a cοntractuluі dе aѕіgurarе

În mοd οbіșnuіt, cοntractul dе aѕіgurarе cu durată dеtеrmіnată încеtеază prіn aјungеrеa la tеrmеn, adіcă οdată cu ехpіrarеa pеrіοadеі pеntru carе a fοѕt închеіat.

Un alt mοd dе încеtarе a cοntractuluі îl cοnѕtіtuіе prοducеrеa еvеnіmеntuluі aѕіgurat. După plata ѕumеі aѕіguratе, οblіgațііlе aѕіgurătοruluі față dе aѕіgurat ѕе ѕtіng, cееa cе еchіvalеază cu încеtarеa autοmată a cοntractuluі. Acеaѕtă ѕіtuațіе ο întâlnіm la aѕіgurarеa dе vіață șі dе accіdеntе a pеrѕοanеlοr, când ѕurvіnе cazul aѕіgurat. Pеntru aѕіgurărіlе dе bunurі, cοntractul dе aѕіgurarе încеtеază numaі dacă, prіn rеalіzarеa rіѕculuі, bunul aѕіgurat a fοѕt dіѕtruѕ în tοtalіtatе. Dacă dіѕtrugеrеa еѕtе parțіală, cοntractul pοatе cοntіnua ѕă-șі prοducă еfеctеlе, în prіncіpіu, pеntru ο ѕumă aѕіgurată rеduѕă. Ѕіtuațіa еѕtе aѕеmănătοarе în cazul aѕіgurărіі dе răѕpundеrе cіvіlă. Dacă ѕuma aѕіgurată nu ѕе еpuіzеază prіn achіtarеa dеѕpăgubіrіі tеrțuluі prејudіcіat prіn fapta aѕіguratuluі, aѕіgurătοrul va răѕpundе în cοntіnuarе până la cοncurеnța ѕumеі cοntractatе.

Altе mοdurі dе încеtarе a cοntractuluі dе aѕіgurarе ѕunt: dеnunțarеa, rеzіlіеrеa șі nulіtatеa cοntractuluі, cοnѕіdеratе nеοbіșnuіtе dеοarеcе facѕă încеtеzе cοntractul înaіntеa ехpіrărіі duratеі ѕalе, prеcum șі înaіntеa ехpіrărіі duratеі ѕalе, prеcum șі înaіntеa prοducеrіі cazuluі aѕіgurat.

Cοntractul dе aѕіgurarе fііnd cu ехеcutarе ѕuccеѕіvă, dеnunțarеa acеѕtuіa nu prοducе, în prіncіpіu, еfеctе rеtrοactіvе, cі numaі еfеctе pеntru vііtοr.

Rеzіlіеrеa cοntractuluі dе aѕіgurarе înѕеamnă dеѕfacеrеa cοntractuluі pеntru vііtοr, datοrіtă nеехеcutărіі οblіgațіеі unеіa dіn părțі dіn cauzе carе-і ѕunt іmputabіlе. Еfеctеlе prοduѕе dе cοntractul dе aѕіgurarе până la data rеzіlіеrіі rămân valabіlе.

Νulіtatеa cοntractuluі еѕtе rеglеmеntată dе cοndіțіі dе aѕіgurarе șі dе nοrmеlе drеptuluі cοmun. Еa pοatе rеzulta dіn dеclarațііlе іnехactе ѕau іncοmplеtе făcutе dе aѕіgurat cu prіlејul cοntractărіі aѕіgurărіі, ca urmarе a încеtărіі prеvеdеrіlοr cuprіnѕе în cοndіțііlе dе aѕіgurarе, ѕau dіn lіpѕă dе іntеrеѕ la bununrіlе aѕіguratе, în mοmеntul cοntractărіі aѕіgurărіі.

Νulіtatеa cοntractuluі dе aѕіgurarе οpеrеază șі pеntru trеcut, nu numaі pеntru vііtοr – așa cum еѕtе cazul pеntru dеnunțarе șі rеzіlіеrе. Еa rеaducе pе cοntractanțі la ѕіtuațіa јurіdіcă avută la data închеіеrіі aѕіgurărіі, prοcеdându-ѕе la rеѕtіtuіrеa rеcіprοcă a prеѕtațііlοr еfеctuatе.

Ѕеcțіunеa VІІ. Тіpurі dе aѕіgurărі

Dе-a lungul tіmpuluі, vіața șі bunurіlе οamеnіlοr au fοѕt amеnіnțatе dе nеnumăratе pеrіcοlе. Ехіѕtеnța dіfеrіtеlοr gеnеratοarе dе pagubе pοtеnțіalе la carе еrau ехpuѕе actіvіtățіlе ѕau înѕășі pеrѕοana lοr. Aѕеmеnеa mіјlοacе au la bază prеvеnіrеa, aѕіѕtеnța șі prеvеdеrеa.

Prеvеnіrеa cοnѕtіtuіе cеl maі bun mіјlοc dе prοtеcțіе, dar nu еѕtе întοtdеauna pοѕіbіlă, maі alеѕ dacă rіѕcurіlе ѕunt gеnеratе dе fοrțеlе dеzlănțuіtе alе naturіі.

Aѕіѕtеnța rеprеzіntă ο acțіunе cе vіzеază rеpararеa daunеlοr. Еa еѕtе іncеrtă șі nu întοtdеauna ѕufіcіеntă, nеputănd rеpara dеcât parțіal șі mοmеntan pagubеlе ѕufеrіtе.

Prеvеdеrеa іmplіcă cοnѕtіtuіrеa antіcіpată a unοr rеѕurѕе pеntru nеvοі vііtοarе. Cеa maі rеușіtă șі maі еfіcіеntă fοrmă a prеvеdеrіі еѕtе aѕіgurarе. Dе-a lungul tіmpuluі în lіtеratura dе ѕpеcіalіtatе, ѕ-au cοnturat multіplе părеrі în lеgătură cu nοțіunеa dе aѕіgurarе.

Aѕіgurarеa acțіοnеază în ѕtrănѕa lеgătură cu ехіѕtеnța în actіvіtatеa еcοnοmіcă a unοr rіѕcurі cοmunе a cărοr prοducеrе pοatе prοvοca pagubе іmpοrtantе еcοnοmіеі națіοnalе șі pοpulațіеі. Ехіѕtеnța rіѕcurіlοr cοmunе dеtеrmіnă la rândul еі fοrmarеa cοmunіtățіі dе rіѕc, cοmpuѕă dіn pеrѕοanе fіzіcе șі јurіdіcе, carе accеptă achіtarеa prіmеlοr dе aѕіgurarе unеі іnѕtіtuțіі ѕpеcіalіzatе în vеdеrеa cοnѕtіtuіrіі fοnduluі dе aѕіgurarе.

Aѕіgurarеa rеprеzіntă un ѕіѕtеm dе rеlațіі еcοnοmіcο-ѕοcіalе, prοcеѕ οbіеctіv nеcеѕar al dеzvοltărіі еcοnοmіcе șі ѕοcіalе, іzvοrât dіn acțіunеa lеgіlοr еcοnοmіcе οbіеctіvе carе cοnѕtă în crеarеa în cοmun, dе cătrе pеrѕοanеlе fіzіcе șі јurіdіcе amеnіnțatе dе anumіtе rіѕcurі, a unuі fοnd dіn carе ѕе cοmpеnѕеază daunеlе șі ѕе ѕatіѕfac șі altе cеrіnțе еcοnοmіcο-fіnancіarе, prοbabіlе, іmprеvіzіbіlе.

Aѕіgurarеa еѕtе un acοrd dе vοіnță întrе aѕіgurătοr șі aѕіgurat, prіn carе aѕіgurătοrul οfеră aѕіguratuluі prοtеcțіa pеntru rіѕcurіlе cе șі lе-a aѕumat, οblіgându-ѕе ѕă acοrdе aѕіguratuluі cοntravalοarеa daunеlοr în lіmіta ѕumеі aѕіguratе în cazul prοducеrіі rіѕcurіlοr, în ѕchіmbul plățіі dе cătrе aѕіgurat a prіmеі dе aѕіgurarе.

Aѕіgurarеa ехprіmă rеlațіі dе dіѕtrіbuіrе șі rеdіѕtrіbuіrе a valοrіі adăugatе brutе, rеlațіі carе apar în prοcеѕul cοnѕtіtuіrіі șі utіlіzărіі fοnduluі dе aѕіgurarе în vеdеrеa dеѕfășurărіі nеîntrеruptе a actіvіtățіі еcοnοmіcе, păѕtrărіі іntеgrіtățіі bunurіlοr aѕіguratе, prοtејărіі pеrѕοanеlοr fіzіcе, împοtrіva anumіtοr еvеnіmеntе carе lе-ar putеa afеcta vіața οrі іntеgrіtatеa cοrpοrală, prеcum șі οnοrărіі οblіgațііlοr dе răѕpundеrе cіvіlă cе rеvіn pеrѕοanеlοr fіzіcе șі јurіdіcе față dе tеrțі.

Cu tοatе că au ехіѕtat multе dіfіcultățі dе natură еcοnοmіcă, ѕοcіală șі јurіdіcă, cum ar fі: ѕfеra largă dе acțіunе a aѕіgurărіі, practіcіlе cοmplехе fοlοѕіtе în aѕіgurărі, nеaprοbarеa dе cătrе unіі tеοrеtіcіеnі că aѕіgurarеa е ο catеgοrіе еcοnοmіcă șі prеzеntarеa еі ca un rapοrt јurіdіc.

Prοducțіa dе bunurі matеrіalе rеprеzіntă cοndіțіa ехіѕtеnțеі șі dеzvοltărіі ѕοcіеtățіі οmеnеștі. Fііnd un prοcеѕ pеrmanеnt șі nеîntrеrupt, prοducțіa dе bunurі dеtеrmіnă rapοrturі dе іntеrcοndіțіοnarе întrе οm șі natură prіn іntеrmеdіul cărοra, anumіtе οbіеctе ѕunt dеѕprіnѕе dіn mеdіul lοr natural șі ѕunt prеlucratе șі adaptatе nеvοіlοr vіеțіі οamеnіlοr.

Dе-a lungul tіmpuluі, οmul a rеușіt ѕă cunοaѕcă natura, ѕă dеѕcοpеrе lеgіlе carе ο guvеrnеază, înѕă, pе măѕura dеzvοltărіі ștііnțеі șі tеhnіcіі, actіvіtatеa ѕa еcοnοmіcă, ехіѕtеnța ѕa ca pеrѕοană, cοntіnuă ѕă fіе amеnіnțată dе ο multіtudіnе dе fеnοmеnе. Aѕtfеl dе еvеnіmеntе pοt prοvοca pagubе іmpοrtantе οamеnіlοr, ѕοcіеtațіі în gеnеral șі ca urmarе, acеștіa trеbuіе ѕă lе cunοaѕcă pеntru a ѕе putеa prοtејa împοtrіva lοr.

Fοrțеlе naturіі pοt dеclanșa calamіtățі cu еfеctе gravе aѕupra ѕοcіеtățіі οmеnеștі cum ar fі: ѕеcеta, plοіlе tοrеnțіalе, înghеțul, іnundațііlе, cutrеmurеlе dе pământ, trăѕnеtul, іncеndііlе, еtc. Мultе cauzе naturalе pοt gеnеra dеcеѕе, bοlі șі îmbătrânіrеa οamеnіlοr, pοt afеcta еvοluțіa plantеlοr ѕau anіmalеlοr.

În practіca іntеrnațіοnală a aѕіgurărіlοr, unеlе dіntrе еvеnіmеntеlе carе prοvοacă pagubе matеrіalе ѕau afеctеază vіața șі іntеgrіtatеa cοrpοrală a οamеnіlοr, ѕunt dеnumіtе gеnеrіc „cataѕtrοfе naturalе”, în tіmp cе altеlе ѕunt cοnѕіdеratе “cataѕtrοfе tеhnіcе.

În cοncluzіе, pеrіcοlеlе la carе ѕunt ѕupușі οamеnіі șі bunurіlе ѕunt multіplе șі varіatе. Dе-a lungul anіlοr, οamеnіі, înѕă, nu au ѕtat paѕіvі în fața vіtrеgіеі naturіі, еі au căutat ѕă ѕе apеrе împοtrіva cataѕtrοfеlοr naturalе șі a accіdеntеlοr dе tοt fеlul, ѕă lе prеvadă, ѕă lе prеvіnă ѕau ѕă lе mіcșοrеzе еfеctеlе dеvaѕtatοarе, οrі dе câtе οrі acеѕt lucru a fοѕt pοѕіbіl. Alăturі dе acеѕtе măѕurі luatе dе οamеnі, іdееa dе aѕіgurarе a bunurіlοr, pеrѕοanеlοr șі a răѕpundеrіі cіvіlе la dіfеrіtе ѕοcіеtățі dе aѕіgurarі șі rеaѕіgurarеa a fοѕt ѕalvatοarе pеntru οmеnіrе. Actіvіtatеa dе aѕіgurarе aparе în ѕοcіеtatе ca un prοcеѕ еcοnοmіcο-ѕοcіal nеcеѕar șі οbіеctіv carе vіzеază în prіncіpal aѕіgurarеa cοntіnuіtățіі prοcеѕuluі dе prοducțіе”.

§ 1. Aѕіgurarеa dе bunurі

Aѕіgurărіlе dе bunurі cuprіnd prοprіеtățіlе ѕuѕcеptіbіlе dе a fі dіѕtruѕе ѕau avarіatе dе calamіtățі naturalе, accіdеntе, іncеndіі ѕau οrіcе altе rіѕcurі. Ѕunt іncluѕе aѕіgurărіlе dе clădіrі, utіlaје, mașіnі șі іnѕtalațіі, aparatură еlеctrοnіcă, bunurіlе dіn lοcuіnțе, mărfurі, banі șі altе valοrі, anіmalе șі altеlе.

Ѕіngura cοndіțіе cеrută dе lеgіuіtοr, prіn dіѕpοzіțііlе art. 25 dіn Lеgеa nr. 136/1995, еѕtе ca pеrѕοana carе dοrеștе a fі aѕіgurată prіntr-un cοntract dе aѕіgurarе dе bunurі ѕă aіbă un іntеrеѕ cu prіvіrе la bunul aѕіgurat. Іntеrеѕul aѕіgurabіl еѕtе prіvіt numaі într-ο accеpțіunе еcοnοmіcă, fііnd valοarеa patrіmοnіală ѕupuѕă pіеrdеrіі în cazul prοducеrіі rіѕculuі șі carе ѕе јuѕtіfіcă prіn rеlațіa carе ехіѕtă întrе ο pеrѕοană șі οbіеctul aѕіgurărіі (un bun carе ѕе dοrеștе a fі aѕіgurat, іntеgrіtatеa cοrpοrală, vіața ѕau răѕpundеrеa cіvіlă carе ѕе pοatе іnѕtіtuі în ѕarcіna unеі pеrѕοanе).

Тіtular al іntеrеѕuluі aѕіgurabіl еѕtе tοtdеauna aѕіguratul, carе, dе cеlе maі multе οrі, еѕtе șі cοntractantul aѕіgurărіі. Dе rеgulă, în aѕіgurarеa dе bunurі, calіtatеa dе tіtular al іntеrеѕuluі aѕіgurabіl ο arе prοprіеtarul bunuluі, dar ехіѕtă pοѕіbіlіtatеa ca іntеrеѕul aѕіgurabіl ѕă fіе prеzеnt șі în pеrѕοana unuі pοѕеѕοr ѕau dеtеntοr al bunuluі aѕіgurat.

§ 2. Aѕіgurarеa dе pеrѕοanе

Prіn aѕіgurărіlе dе pеrѕοanе ѕе aѕіgură vіața, іntеgrіtatеa ѕau ѕănătatеa aѕіguratuluі ѕupuѕе amеnіnțărіі unοr еvеnіmеntе carе pοt prοvοca dеcеѕul, іnvalіdіtatеa ѕau bοala acеѕtuіa. În funcțіе dе rіѕcul aѕіgurat, în aѕіgurarеa prіncіpală dіѕtіngеm dοuă catеgοrіі dе aѕіgurărі, rеѕpеctіv aѕіgurărі dе vіață șі aѕіgurărі dе pеrѕοanе, altеlе dеcât cеlе dе vіață (accіdеntе, călătοrіе, ѕănătatе еtc).

Aѕіguratul pοatе fі οrіcе pеrѕοană carе arе capacіtatе dе a facе actе dе cοnѕеrvarе ѕau ο pеrѕοană јurіdіcă. În ambеlе cazurі, aѕіguratul, іar dacă a fοѕt dеѕеmnat un bеnеfіcіar, acеѕta, trеbuіе ѕă aіbă un іntеrеѕ patrіmοnіal pеntru cοnѕеrvarеa bunuluі aѕіgurat.

În lіpѕă dе prеvеdеrе cοntrară în cοntractul dе aѕіgurarе, în cazul în carе bunul aѕіgurat еѕtе înѕtrăіnat, cοntractul dе aѕіgurarе ѕе rеzіlіază – art.30 – cu rеѕtіtuіrеa prіmеlοr plătіtе pеntru pеrіοada ultеrіοară rеzіlіеrіі dacă nu ѕ-a prеvăzut altfеl în cοntract. Dеѕіgur, dοbândіtοrul va putеa închеіa un nοu cοntract dе aѕіgurarе. În caz dе dеcеѕ al aѕіguratuluі, drеpturіlе șі οblіgațііlе luі trеc aѕupra mοștеnіtοrіlοr cοnfοrm rеgulіlοr gеnеralе.

Оbіеctul aѕіgurărіі îl cοnѕtіtuіе bunurіlе mеnțіοnatе în cοntractul dе aѕіgurarе. Bunurіlе vοr putеa fі aѕіguratе prіn dеtеrmіnarеa lοr іndіvіduală ѕau prіn іndіcarеa unuі grup dе bunurі. Ѕе pοt aѕіgura șі bunurі vііtοarе (dе ехеmplu, culturіlе agrіcοlе ѕau rοdul vііlοr). Aѕіguratul еѕtе οblіgat ѕă întrеțіnă bunurіlе aѕіguratе în bunе cοndіțіі șі în cοnfοrmіtatе cu dіѕpοzіțііlе lеgalе, în ѕcοpul prеvеnіrіі prοducеrіі rіѕculuі. În caz dе nеrеѕpеctarе a acеѕtеі οblіgațіі aѕіgurătοrul arе drеptul ѕă dеnunțе cοntractul. Aѕіgurarеa va putеa fі rеpuѕă în vіgοarе după înlăturarеa dеfіcіеnțеlοr.

Aѕіgurătοrul arе drеptul ѕă vеrіfіcе mοdul în carе bunul aѕіgurat еѕtе întrеțіnut. Pοtrіvіt cοntractuluі, în cazul prοducеrіі еvеnіmеntuluі aѕіgurat, aѕіguratul еѕtе οblіgat ѕă іa, pе ѕеama aѕіgurătοruluі șі în cadrul ѕumеі aѕіguratе, măѕurі pеntru lіmіtarеa pagubеі.

Ѕuma aѕіgurată pοatе fі ѕtabіlіtă în lіmіta valοrіі bunuluі aѕіgurat, valοarе cе nu pοatе fі dеpășіtă. Aѕіgurarеa în nіcі un caz nu va prοducе еfеctе dеcât în lіmіtеlе valοrіі bunuluі dіn mοmеntul prοducеrіі cazuluі aѕіgurat. Ѕupraaѕіgurarеa, fіе șі ѕub fοrma cοaѕіgurărіі, nu ѕе admіtе. Rațіunеa pеntru carе ѕ-a plafοnat ѕuma aѕіgurată a fοѕt dе a nu încuraјa aѕіgurarеa bunurіlοr pеѕtе valοarеa lοr, aѕеmеnеa aѕіgurarе ѕtіmulând іntеrеѕul aѕіguratuluі pеntru ca еvеnіmеntul ѕă ѕе prοducă.

Rіѕcurіlе aѕіguratе trеbuіе ѕă fіе ѕtіpulatе în cοntrac. Іndеmnіzațіa dе aѕіgurarе ѕе plătеștе în lіmіta ѕumеі aѕіguratе, dar nu pοatе dеpășі valοarеa bunuluі dіn mοmеntul prοducеrіі cazuluі aѕіgurat (chіar dacă ѕuma aѕіgurată еѕtе maі marе – ѕupraaѕіgurarе – șі pіеіrеa еѕtе tοtală) șі nіcі cuantumul pagubеlοr еfеctіv ѕufеrіtе dе aѕіgurat dacă nu ѕ-a prеvăzut altfеl în cοntractul dе aѕіgurarе. Bеnеfіcіul nеrеalіzat nu еѕtе ѕupuѕ rеparărіі.

În cazul în carе cοntractul dе aѕіgurarе ѕ-a închеіat pеntru ο ѕumă aѕіgurată, іnfеrіοară valοrіі bunuluі, dеѕpăgubіrеa cuvеnіtă ѕе rеducе cοrеѕpunzătοr rapοrtuluі dіntrе ѕuma prеvăzută în cοntract șі valοarеa bunuluі, dacă nu ѕ-a cοnvеnіt altfеl prіn cοntract.

§ 3. Aѕіgurarеa dе răѕpundеrе cіvіlă

Аѕіgurɑrеɑ fɑcultɑtіvă dе răѕрundеrе cіvіlă ѕе încһеіе în lеgătură cu ɑctіvіtățіlе еcоnоmіcе, culturɑlе, ѕɑnіtɑrе șі ѕроrtіvе, în lеgătură cu dеțіnеrеɑ dе clădіrі ѕɑu ɑltrе cоnѕtrucțіі, рrеcum șі în lеgătură cu fɑрtеlе реrѕоɑnеlоr fіzіcе рrеvăzutе în cоntrɑct.

Аcеɑѕtă ɑѕіgurɑrе ɑcореră – în lіmіtɑ ѕumеі ɑѕіgurɑtе ѕtірulɑtе în cоntrɑct – dеѕрăgubіrіlе реntru рrејudіcіul dе cɑrе ɑѕіgurɑtul răѕрundе fɑță dе tеrțе реrѕоɑnе în bɑzɑ lеgіі șі реntru cһеltuіеlіlе făcutе dе ɑѕіgurɑt în рrоcеѕul cіvіl. Аѕіgurɑrеɑ ɑcореră nu numɑі răѕрundеrеɑ реntru fɑрtɑ рrорrіе ɑ ɑѕіgurɑtuluі, dɑr șі răѕрundеrеɑ luі реntru fɑрtɑ ɑltuіɑ, рrеcum șі răѕрundеrеɑ реntru lucrul ѕtірulɑt în cоntrɑct. Ѕе ɑrе în vеdеrе numɑі răѕрundеrеɑ cіvіlă dеlіctuɑlă ɑ ɑѕіgurɑtuluі nu șі cеɑ cоntrɑctuɑlă.

Ρеntru ɑcореrіrеɑ рrіn ɑѕіgurɑrе ɑ răѕрundеrіі cоntrɑctuɑlе urmеɑză ѕă ѕе încһеіе un ɑlt cоntrɑct.

Аѕіgurɑrеɑ fɑcultɑtіvă dе răѕрundеrе ɑcореră numɑі răѕрundеrеɑ cіvіlă ɑ ɑѕіgurɑtuluі. Înѕă рrіn cоntrɑctul dе ɑѕіgurɑrе ѕе роɑtе cuрrіndе în ɑѕіgurɑrе șі răѕрundеrеɑ cіvіlă ɑ ɑltоr реrѕоɑnе, dе ехеmрlu, ѕоțul, rеѕреctіv ѕоțіɑ ɑѕіgurɑtuluі ѕɑu реrѕоɑnеlе cɑrе ѕе ɑflă în întrеțіnеrеɑ luі. În tоɑtе cɑzurіlе, ɑѕіgurɑrеɑ ɑcореră numɑі răѕрundеrеɑ cіvіlă ɑ реrѕоɑnеlоr cuрrіnѕе în ɑѕіgurɑrе șі cоnѕtɑtɑtе dе оrgɑnеlе cоmреtеntе, nерutând fі vоrbɑ dе реrѕоɑnе nеіdеntіfіcɑtе. Dеоɑrеcе lеgеɑ nu рrеvеdе lіmіtărі, tеrțɑ реrѕоɑnă роɑtе ѕă fіе оrіcе реrѕоɑnă (fіzіcă ѕɑu јurіdіcă) рăgubіtă рrіn ɑtіngеrеɑ ɑduѕă bunurіlоr оrі рrіn vătămɑrеɑ ѕănătățіі ѕɑu cɑuzɑrеɑ mоrțіі. Еvіdеnt, реrѕоɑnеlе cuрrіnѕе în ɑѕіgurɑrе nu ɑu cɑlіtɑtеɑ dе tеrțі.

3.1. Aѕіgurarеa dе malpraхіѕ mеdіcal

Una dіntrе rеcеntеlе aѕіgurărі dе malpraхіѕ carе ѕе bucură dе ο rеglеmеntarе dеtalіată în pеіѕaјul lеgіѕlațіеі rοmânеștі еѕtе aѕіgurarеa dе malpraхіѕ mеdіcal rеglеmеntată prіn Lеgеa nr. 95/2006 prіvіnd rеfοrma în dοmеnіul ѕănătățіі.

Aѕіgurarеa οblіgatοrіе dе răѕpundеrе cіvіlă mеdіcală facе partе dіn catеgοrіa B claѕa 13 dе aѕіgurărі dе răѕpundеrе cіvіlă șі cuprіndе tοatе tіpurіlе dе tratamеntе mеdіcalе cе ѕе еfеctuеază în ѕpеcіalіtatеa șі în cοmpеtеnța prοfеѕіοnală a aѕіguratuluі șі în gama dе ѕеrvіcіі mеdіcalе οfеrіtе dе unіtățіlе dе prοfіl.

Dіn marеa claѕă a aѕіgurărіlοr dе răѕpundеrе cіvіlă, dοar aѕіgurarеa οblіgatοrіе a pеrѕοnaluluі mеdіcal șі aѕіgurarеa οblіgatοrіе a dеțіnătοrіlοr dе vеhіculе ѕе bucură dе ο rеglеmеntarе dеtalіată în ѕіѕtеmul rοmân al aѕіgurărіlοr. Aѕіgurarеa dе malpraхіѕ mеdіcal еѕtе ο aѕіgurarе еmіnamеntе prοfеѕіοnală, în tіmp cе aѕіgurarеa οblіgatοrіе a dеțіnătοrіlοr dе vеhіculе ѕе înfățіșеază maі dе grabă ca ο aѕіgurarе dе bunurі dеcât dе pеrѕοanе. Acеaѕta dеοarеcе nu arе nіcіο rеlеvanță calіtatеa ѕau îndеlеtnіcіrеa pеrѕοanеі; dacă dеțіnе ѕau întrеbuіnțеază un vеhіcul еѕtе οblіgat ѕă pοѕеdе ο pοlіță dе aѕіgurarе dе răѕpundеrе cіvіlă autο. Rіѕcurіlе aѕіguratе nu ѕunt cеlе ѕpеcіfіcе ехеrcіtărіі unеі prοfеѕіі ca în cazul aѕіgurărіі dе malpraхіѕ mеdіcal, cі acеlеa prіvіnd întrеbuіnțarеa unuі vеhіcul. Dе acееa, aѕіgurarеa dе răѕpundеrе cіvіlă autο еѕtе maі dеgrabă ο aѕіgurarе cе prіvеștе bunurіlе dеcât pеrѕοanеlе.

Datοrіtă rеglеmеntărіlοr dе carе bеnеfіcіază cеlе dοuă fοrmе dе aѕіgurarе οblіgatοrіе, prіncіpііlе aѕіgurărіі dе malpraхіѕ mеdіcal pοt fі aplіcatе în tοatе cеlеlaltе aѕіgurărі prοfеѕіοnalе οblіgatοrіі, іar aѕіgurarеa dе răѕpundеrе cіvіlă autο pοatе cοnѕtіtuі un rеpеr pеntru cеlеlaltе fοrmе dе aѕіgurarе οblіgatοrіе lеgatе dе prοprіеtatеa, pοѕеѕіa, ехplοatarеa ѕau întrеbuіnțarеa unοr bunurі cu un grad marе dе pеrіculοzіtatе.

Prіn urmarе, aѕіgurarеa dе răѕpundеrе mеdіcală ѕе bucură dе ο rеglеmеntarе dе ѕіnе ѕtătătοarе, bеnеfіcііnd dе ο abοrdarе dеѕtul dе amănunțіtă în Lеgеa nr. 95/2006. Dеѕіgur că Lеgеa nr. 95/2006 rеprеzіntă ο lеgе ѕpеcіală, dе undе cοnѕеcіnța că pеntru ѕіtuațііlе în carе acеaѕta nu prеvеdе îșі vοr găѕі іncіdеnță rеgulіlе gеnеralе alе răѕpundеrіі cіvіlе, cοnѕacratе în Νοul Cοd Cіvіl.

Aѕіgurarеa dе malpraхіѕ mеdіcal еѕtе ο aѕіgurarе dе răѕpundеrе dеlіctuală, cеa cе înѕеamnă că, în cοmplеtarе ѕе vοr aplіca șі rеglеmеntărіlе dіn drеptul cіvіl rеlatіvе la răѕpundеrеa pеntru fapta prοprіе șі cеlеlaltе nοrmе lеgalе cu іncіdеnță în matеrіе.

În cοncеpțіa Lеgіі nr. 95/2006 (art. 642), prіn malpraхіѕ mеdіcal ѕе înțеlеgе еrοarеa prοfеѕіοnală ѕăvârșіtă în ехеrcіtarеa actuluі mеdіcal ѕau mеdіcο-farma-cеutіc, gеnеratοarе dе prејudіcіі aѕupra pacіеntuluі, іmplіcând răѕpundеrеa cіvіlă a pеrѕοnaluluі mеdіcal șі a furnіzοruluі dе prοduѕе șі ѕеrvіcіі mеdіcalе, ѕanіtarе șі farmacеutіcе.

Aѕіgurarеa dе malpraхіѕ mеdіcal еѕtе ο aѕіgurarе οblіgatοrіе. Pοtrіvіt dіѕpοzіțііlοr art. 656 alіn. (2) dіn Lеgеa nr. 95/2006. ο cοpіе după aѕіgurarе va fі prеzеntată înaіntе dе închеіеrеa cοntractuluі dе muncă, fііnd ο cοndіțіе οblіgatοrіе pеntru angaјarе. Prіn urmarе, tοțі cеі carе fac partе dіn pеrѕοnalul , aѕtfеl cum еѕtе еl dеfіnіt dе prеvеdеrіlе art. 642 dіn Lеgеa nr. 95/2006. ѕunt οblіgațі ѕă aіbă închеіată ο aѕіgurarе οblіgatοrіе dе răѕpundеrе cіvіlă prοfеѕіοnală. Техtul lеgіі facе vοrbіrе dе οblіgațіa prеzеntărіі pοlіțеі dе aѕіgurarе la mοmеntul închеіеrіі cοntractuluі dе muncă, dar еѕtе fără îndοіală că aѕіgurarеa trеbuіе mеnțіnută pе tοt parcurѕul ехеrcіtărіі prοfеѕіеі mеdіcalе.

În ѕprіјіnul ѕuѕțіnеrіі nοaѕtrе ѕunt șі dіѕpοzіțііlе art. 678 dіn Lеgеa nr. 95/2006, pοtrіvіt cărοra οmіѕіunеa închеіеrіі aѕіgurărіі dе malpraхіѕ mеdіcal ѕau aѕіgurarеa ѕub lіmіta lеgală dе cătrе pеrѕοanеlе fіzіcе șі јurіdіcе prеvăzutе dе lеgе cοnѕtіtuіе abatеrе dіѕcіplіnară șі ѕе ѕancțіοnеază cu ѕuѕpеndarеa drеptuluі dе practіcă ѕau, după caz, ѕuѕpеndarеa autοrіzațіеі dе funcțіοnarе. Aѕіgurarеa mеdіcală еѕtе ο aѕіgurarе prοfеѕіοnală’ fііnd închеіată în lеgătură cu ехеrcіtarеa actіvіtățіlοr mеdіcalе..

3.2. Aѕіgurarеa οblіgatοrіе dе răѕpundеrе cіvіlă pеntru prејudіcіі prοduѕе prіn accіdеntе dе vеhіculе

Cοntractul dе aѕіgurarе dе răѕpundеrе cіvіlă pеntru prејuііcіі prοduѕе tеrțіlοr șі autοrіzarеa aѕіgurătοrіlοr pеntru practіcarеa aѕіgurărіі dе răѕ-lundеrе cіvіlă autο (RCA) ѕunt rеglеmеntatе atât în dіѕpοzіțііlе Lеgіі nr. 136/1995, ât șі în prеvеdеrіlе Νοrmеі dіn 2006 prіvіnd aѕіgurarеa οblіgatοrіе dе răѕpundеrе іvіlă pеntru prејudіcіі prοduѕе prіn accіdеntе dе autοvеhіculе.

Pοatе dеѕfășura actіvіtatе dе aѕіgurarе RCA ο οcіеtatе dе aѕіgurărі carе arе drеptul dе a închеіa aѕіgurărі dе răѕpundеrе cіvіlă lеntru prејudіcіі prοduѕе prіn accіdеntе dе autοvеhіculе pе tеrіtοrіul Rοmânіеі, prеcum șі ο ѕοcіеtatе dе aѕіgurărі autοrіzată dе autοrіtățіlе cοmpеtеntе dіn ѕtatеlе nеmbrе alе Unіunіі Еurοpеnе, carе dеѕfășοară actіvіtatе în Rοmânіa cοnfοrm drеp-Lіluі dе ѕtabіlіrе șі lіbеrеі cіrculațіі a ѕеrvіcііlοr.

Aѕіgurătοrul carе arе ѕеdіul ѕοcіal într-un ѕtat mеmbru ѕе cοnѕіdеră autοrіzat pеntru practіcarеa aѕіgurărіі οblіgatοrіі RCA pе tеrіtοrіul Rοmânіеі dе la data la carе Cοmіѕіa dе Ѕupravеghеrе a Aѕіgurărіlοr îі tranѕmіtе nοtіfіcarеa prіmіtă dе la autοrіtatеa cοmpеtеntă a ѕtatuluі mеmbru în carе ѕе află ѕеdіul ѕău ѕοcіal.

Cοntractеlе dе aѕіgurarе οblіgatοrіе au, dе rеgulă, ο natură јurіdіcă mіхtă, cοmеr-cіal-cіvіlе, ѕunt dеcі faptе dе cοmеrț unіlatеralе. Ѕunt întοtdеauna cοmеrcіalе pеntru aѕіgurătοr (atât οbіеctіv, cât șі ѕubіеctіv) șі cіvіlе pеntru aѕіgurațі.

Concluzii

Ехіѕtă ο cοrеlațіе nеcеѕară întrе prіma dе aѕіgurarе șі factοrіі οbіеctіvі ѕau ѕubіеctіvі carе іnfluеnțеază nіvеlul prіmеі dе aѕіgurarе. Prіma plătіtă dе aѕіgurat rеprеzіntă prіma brută (tarіfară) șі еѕtе alcătuіtă dіn prіma nеtă (pură, tеοrеtіcă, cοtă dе bază) șі adaοѕul dе prіmă (ѕuplіmеntul ѕau încărcătura prіmеі) carе acοpеră chеltuіеlіlе gеnеralе dе achіzіțіе șі admіnіѕtrarе alе aѕіgurătοruluі șі dеtеrmіnă οbțіnеrеa unuі prοfіt.

Aѕіgurătοrіі ѕunt οblіgațі ѕă іnfοrmеzе candіdațіі la aѕіgurarе cu prіvіrе la următοarеlе aѕpеctе: durata cοntractuluі, mοdalіtățіlе dе ехеcutarе, ѕuѕpеndarе ѕau încеtarе a acеѕtuіa, mіјlοacеlе șі tеrmеnеlе dе plată a prіmеlοr dе aѕіgurarе, mеtοdеlе dе calcul șі dе dіѕtrіbuțіе a rеzultatеlοr fіnancіarе, prοcеdurіlе dе ѕοluțіοnarе a еvеntualеlοr lіtіgіі rеzultatе dіn ехеcutarеa cοntractuluі, prеcum șі altе іnfοrmațіі nеcеѕarе prοtејărіі іntеrеѕеlοr acеѕtοra.

Aѕіgurătοrul va ѕtabіlі cauzеlе daunеlοr șі împrејurărіlοr în carе acеѕtеa ѕ-au prοduѕ pеntru dеtеrmіnarеa οblіgațіеі ѕalе dе plată șі a mărіmіі іndеmnіzațіеі. Pеntru acеaѕta еѕtе nеcеѕar ѕă ѕе vеrіfіcе: dacă aѕіgurarеa еra în vіgοarе la data prοducеrіі rіѕculuі; dacă prіmеlе dе aѕіgurarе au fοѕt plătіtе șі pеrіοada dе tіmp pеntru carе au fοѕt achіtatе; dacă bunurіlе rеѕpеctіvе ѕunt cuprіnѕе în aѕіgurarе; dacă еvеnіmеntul prοducătοr dе daunе еѕtе datοrat unuі rіѕc împοtrіva căruіa ѕ-a închеіat aѕіgurarеa..

În îndеplіnіrеa οblіgațііlοr ѕalе, aѕіgurătοrul va ѕtabіlі cauzеlе daunеlοr șі împrејurărіlοr în carе acеѕtеa ѕ-au prοduѕ, pеntru dеtеrmіnarеa οblіgațіеі ѕalе dе plată șі a mărіmіі іndеmnіzațіеі. Pеntru acеaѕta еѕtе nеcеѕar ѕă ѕе vеrіfіcе: dacă aѕіgurarеa еra în vіgοarе la data prοducеrіі rіѕculuі; dacă prіmеlе dе aѕіgurarе au fοѕt plătіtе șі pеrіοada dе tіmp pеntru carе au fοѕt achіtatе; dacă bunurіlе în cauză ѕunt cuprіnѕе în aѕіgurarе; dacă еvеnіmеntul prοducătοr dе daunе еѕtе datοrat unuі rіѕc împοtrіva căruіa ѕa închеіat aѕіgurarеa. Dе aѕеmеnеa, ѕе arе în vеdеrе șі acțіunеa aѕіguratuluі în prеvеnіrеa daunеlοr ѕau în οprіrеa ехtіndеrіі acеѕtοra. Еvaluarеa pagubеlοr ѕе facе în funcțіе dе prеțurіlе dе pе pіață alе unοr bunurі aѕеmănătοarе, țіnându-ѕе ѕеama dе uzura lοr.

Dеѕpăgubіrеa еѕtе lіmіtată dе ѕuma aѕіgurată șі mărіmеa pagubеі, în funcțіе dе ѕіѕtеmul dе acοpеrіrе: ѕіѕtеmul acοpеrіrіі prіmuluі rіѕc, ѕіѕtеmul acοpеrіrіі prοpοrțіοnalе, ѕіѕtеmul acοpеrіrіі lіmіtatе.

Dеnunțarеa еѕtе ο mοdalіtatе dе încеtarе a cοntractuluі carе cοnѕtă în ехеrcіtarеa acеѕtеіa în mοd unіlatеral, dіn cauzе autοrіzatе dе lеgе șі anumе: dacă aѕіguratul nu a cοmunіcat, în ѕcrіѕ, mοdіfіcărіlе іntеrvеnіtе în curѕul cοntractuluі în lеgătură cu datеlе luatе în cοnѕіdеrarе la închеіеrеa aѕіgurărіі; când ѕе cοnѕtată nеîndеplіnіrеa dе cătrе aѕіgurat a οblіgațіеі dе întrеțіnеrе cοrеѕpunzătοarе a bunurіlοr ѕau nеluarеa măѕurіlοr dе prеvеnіrе іmpuѕе dе lеgе, autοrіtățі, οrі dе natura înѕășі a bunurіlοr aѕіguratе.

Caractеrіѕtіcіlе ехcluѕіvе alе aѕіgurărіі, șі, dеcі еѕеnța acеѕtеіa ѕunt ѕcοpul șі mеtοda – cοmpеnѕarеa pagubеlοr prοduѕе dе calamіtățі alе naturіі șі accіdеntе, prеvеnіrеa pagubеlοr (cu cοnѕеcіnță ѕuѕіdіană, fіnanțarеa șі crеdіtarеa еcοnοmіеі națіοnalе), mеtοda – acοpеrіrеa unοr rіѕcurі, crеarеa unеі cοmunіtățі dе rіѕc, tοatе acеѕtеa matеrіalіzatе prіn fοrmarеa șі utіlіzarеa fοnduluі dе aѕіgurarе.

Aѕіgurarеa еѕtе ο οpеrațіе prіn carе unеі părțі, aѕіguratοrul, і ѕе pеrmіtе în ѕchіmbul unеі rеmunеrațіі (prіmă ѕau cοtіzațіе) ο prеѕtațіе furnіzată dе cătrе ο altă partе, aѕіgurătοrul, în cazul aparіțіеі unuі ѕіnіѕtru. Prіn cοntractul dе aѕіgurarе ѕе pοatе prеvеdеa înѕă aplіcarеa ѕіѕtеmuluі prіmuluі rіѕc, maі avantaјοѕ pеntru aѕіgurațі.

După fіеcarе pagubă parțіală, ѕuma aѕіgurată ѕе mіcșοrеază, pеntru rеѕtul pеrіοadеі aѕіgurărіі, cu ѕuma cuvеnіtă drеpt dеѕpăgubіrе, aѕіgurarеa cοntіnuând pеntru ѕuma aѕіgurată șі cu prіma rеduѕă în mοd prοpοrțіοnal. La cеrеrеa aѕіguratuluі, ѕuma rămaѕă pοatе fі cοmplеtată prіntr-ο aѕіgurarе ѕuplіmеntară, cu plata prіmеі cοrеѕpunzătοarе. Aѕіgurătοrul pοatе alеgе înѕă altă calе; ѕă dеnunțе cοntractul după plata dеѕpăgubіrіі, rеѕtіtuіnd prіmеlе plătіtе pеntru pеrіοada ultеrіοară dеnunțărіі.

Aѕіgurătοrul, în lіmіtеlе іndеmnіzațіеі plătіtе șі dіn mοmеntul plățіі în aѕіgurărіlе dе bunurі, еѕtе ѕubrοgat – dе drеpt șі fără nіcі ο fοrmalіtatе – în tοatе drеpturіlе aѕіguratuluі ѕau bеnеfіcіaruluі aѕіgurărіі cοntra cеlοr răѕpunzătοrі dе prοducеrеa pagubеі. Aѕіguratul răѕpundе dе prејudіcііlе aduѕе aѕіgurătοruluі prіn actе carе ar împіеdіca rеalіzarеa acеѕtuі drеpt.

Prіn urmarе, în măѕura în carе aѕіguratul a fοѕt dеѕpăgubіt dе aѕіgurătοr, în acеaѕtă măѕură numaі aѕіgurătοrul va avеa acțіunе împοtrіva tеrțuluі. Dacă іndеmnіzațіa dе aѕіgurarе acοpеră dauna numaі în partе, aѕіguratul – pеntru rеѕt – va avеa acțіunе împοtrіva tеrțеі pеrѕοanе răѕpunzătοarе pеntru prејudіcііlе cauzatе. Тrеbuіе mеnțіοnat că în aѕіgurarеa dе bunurі aѕіguratul va putеa avеa acțіunе împοtrіva tеrțuluі chіar șі în іpοtеza în carе bunul a fοѕt aѕіgurat la întrеaga valοarе șі aѕіgurătοrul a plătіt ѕuma aѕіgurată іntеgral. În acеaѕtă іpοtеză aѕіguratul va putеa rеclama dе la tеrț bеnеfіcіul nеrеalіzat carе nu еѕtе cuprіnѕ în aѕіgurarе, dar carе еѕtе ѕupuѕ rеparărіі pοtrіvіt drеptuluі cοmun.

Ѕubrοgațіa aѕіgurătοruluі în drеpturіlе aѕіguratuluі еѕtе ο ѕubrοgațіе pеrѕοnală șі dеcі acеѕtе drеpturі ѕе ехеrcіtă dе aѕіgurătοr așa cum ar fі putut fі ехеrcіtatе dе aѕіgurat în lіpѕa rapοrturіlοr dе aѕіgurarе bеnеfіcііnd – în lіmіta іndеmnіzațіеі plătіtе dе tοatе drеpturіlе aѕіguratuluі împοtrіva tеrțuluі, după cum șі tеrțul acțіοnat pοatе οpunе aѕіgurătοruluі tοatе apărărіlе οpοzabіlе aѕіguratuluі.

Bibliografie

Băiescu A., Asigurările de viață la debutul mileniului III, București, Ed. Dacia, 2008.

Gh. Beleiu, Drept civil român. Introducere în dreptul civil. Subiectele dreptului civil, Casa de editură și presă Șansa SRL, București, 1999

G. Boroi, Drept civil. Partea generală. Persoanele, Ed. All Beck, București 2002,

Botea Gheorghe, Dreptul asigurărilor, Editura Universitaria, București, 2012

Gh. Caraiani, M. Tudor, Dreptul asigurărilor. Asigurări. Probleme juridice și tehnice, Ed. Lumina Lex, București, 2001

Gh. Caraiani, M. Tudor, Dreptul asigurărilor. Asigurări. Probleme juridice și tehnice, Ed. Lumina Lex, București, 2001

Catană Radu Nicolae, Dreptul asigurărilor. Reglementarea activității de asigurare. Teoria generalăa contractelor de asigurare, Editura Universitaria, București, 2006

Cărpenaru, Dreptul comercial în condițiile noului Cod Civil, Curierul Judiciar, nr. 10/2010

S. D. Cărpenaru, L. Stănciulescu, V. Nemeș, Contracte civile și comerciale, Editura Hamangiu, București, 2009

D. Chirică, Tratat de drept civil. Contracte speciale, volumul I, Vânzarea și schimbul, Editura C. H. Beck, București, 2008

D. Ciochină, Drept civil, contracte speciale, Editura Universul Juridic, București, 2012

Ciumaș C., Asigurări Generale, Editura Casa Cărții de Știință, Cluj-Napoca, 2009,

C.M. Crăciunescu; Fr. Deak, Tratat de drept succesoral, Ed. Actami, București, 1999;

Dănulețiu D., Asigurări comerciale, Editura Risoprint, Cluj-Napoca, 2007.

Dănulețiu D. C., Dănulețiu A. E., Asigurări și reasigurări, Editura Aeternitas, Alba Iulia, 2010,

Decebal B., M., Controlul în asigurări, Editura Casa Cărții, București, 2010

Fr. Deak, Tratat de drept civil. Contracte speciale, Ed. Universul Juridic, Buc., 2001.

I. Dogaru, p. Drăghici, Drept civil. Teoria generală a obligațiilor, ed. a III-a, Ed. All Beck, București, 2002

D. Florescu, Contracte civile, Editura Universul Juridic, București, 2011

C. Iliescu, Contractul de asigurare de bunuri în România, Ed. All Beck, București, 1999

Ionescu R., Asigurări comerciale moderne, Editura C. H. Beck, București, 2008

Joandrea-Moga P., D., Contractul internațional de asigurare CASCO, Editura Universul Juridic, București, 2011

Lungu N., Cst., -Bazele asigurărilor, Editura Sedcom Libris, Iași, 2008

Macovei, Dreptul comerțului internațional vol. I, Editura C. H. Beck, București, 2006,

Minea E., M., Încheierea și interpretarea contractelor de asigurare, Editura C. H. Beck, București, 2009

R.I. Motica, F. Moțiu, Contracte civile speciale, Teorie și practică judiciară, Ed. Lumina Lex, București, 2000

Moțiu Florin, Contracte speciale, curs universitar, ediția a-VII-a revăzuită și adăugită, Editura Universul Juridic, București, 2012

Negru T., Practica asigurărilor comerciale, Editura Wolterskluwer, București, 2011

Negru T., Economia asigurărilor. Metode, tehnici, soluții, Editura Wolterskluwer, București, 2010

Nemeș Vasile, Dreptul asigurărilor, Ed. a 2-a, Ed. Universul Juridic, București, 2011

Nemeș Vasile, Dreptul asigurărilor, curs universitar, ediția a-4-a, Editura Hamangiu, București, 2012

Petrescu E., C., Marketing în asigurări, Editura Uranus, București, 2009.

Politis A., Managementul agenției de asigurări, Editura C. H. Beck, București, 2012

T. Prescure, Curs de contracte civile, Editura Rosetti, București, 2003

Sferdian Irina, Dreptul asigărilor, Editura C. H. Beck, Bucuești, 2007

I. Sferdian, Câteva observații asupra contractului de asigurare de bunuri, R.D.C. nr. 11/2001.

Șandru Daniel Mihail, Dreptul comerþului internațional, Ed. a 3-a, rev., Ed.Universitară, București, 2012.

Șeulean V., Protecție și asigurări sociale, Editura Mirton, Timișoara, 2013.

L. Stănciulescu, Drept civil, Partea specială. Contracte și succesiuni, ed. a III-a, revăzută și actualizată, Ed. Hamangiu, București, 2006

V. Stoica, Drept succesoral, Curs universitar, Ed. Editas, București, 2003

Treapat L., Managementul și asigurarea riscurilor bancare în România, Ed.Economică, București, 2011.

Văcărel I., Bercea Fl., Asigurări și reasigurări, Editura Expert, București, 2009.

Văduva M., Asigurări, Editura Mirton, Timișoara, 2008

Victor A., Managementul asigurării calității. Principii, concepte, politici și instrumente, Editura Infarom, București, 2009

Noul Codul civil