Contractul Comercial DE Transport
CUPRINS:
INTRODUCERE……………………………………………………………………………………………………..5
1. REGLEMENTAREA CONTRACTULUI DE TRANSPORT………………………………..10
1.1. Diversitatea izvoarelor de drept…………………………………………………………………….10
1.2. Prevederile aplicabile din codul civil……………………………………………………………..12
1.3. Prevederile aplicabile din codul comercial……………………………………………………..12
2. NATURA JURIDICĂ A CONTRACTULUI DE TRANSPORT…………………………….14
2.1. Definiție………………………………………………………………………………………………………….14
2.2. Caracteristicile contractului de prestări de serviciu……………………………………….15
2.3. Particularități ale contractului de transport…………………………………………………..16
2.4. Obiectul activității cărăușului……………………………………………………………………….17
2.5. Profesionalismului activității desfășurate de cărăuș……………………………………….17
2.6. Gestiunea comercială și tehnică a transportului…………………………………………….18
2.7. Autonomia contractului de transport……………………………………………………………19
2.8. Caracterele juridice ale contractului de transport…………………………………………20
3. PARTICIPANȚII LA CONTRACTUL DE TRANSPORT……………………………………22
3.1. Enumerare…………………………………………………………………………………………………..22
3.2. Cărăuș…………………………………………………………………………………………………………22
3.3. Călătorul……………………………………………………………………………………………………..23
3.4. Expeditorul………………………………………………………………………………………………….23
3.5. Destinatorul…………………………………………………………………………………………………23
4. ÎNCHEIEREA CONTRACTULUI DE TRANSPORT…………………………………………25
4.1. Cuprinsului documentului de transport………………………………………………………..27
4.2. Funcțiile juridice ale documentului de transport…………………………………………..29
5. OBLIGAȚIILE IZVORÂTE DIN CONTRACTUL DE TRANSPORT………………..31
5.1. Obligațiile părților la punctul de pornire………………………………………………………31
5.2. Obligațiile părților în cursul deplasării mărfurilor………………………………………..36
5.3. Obligațiile părților la destinație……………………………………………………………………38
6. REGIMUL JURIDIC AL MĂRFII TRANSPORTATE…………………………………………44
6.1. Componente…………………………………………………………………………………………………44
6.2.Detențiunea exercitată de cărăuș asupra mărfii transportate………………………….44
6.3. Transmiterea proprietății și a riscurilor asupra mărfii
aflate în curs de transport …………………………………………………………………………………..45
6.4. Dreptul de retenție al cărăusului……………………………………………………………………46
6.5. Privilegiul cărăușului asupra mărfii transportate………………………………………….47
6.6. Sechestrarea mărfurilor aflate în curs de transport……………………………………….49
7. RĂSPUNDEREA CĂRĂUȘULUI……………………………………………………………………….50
7.1. Reglementarea legală a răspunderii cărăușului……………………………………………..50
7.2. Exonerarea de răspundere a cărăușului…………………………………………………………51
7.3. Probele în materia răspunderii cărăușului……………………………………………………..52
7.4. Efectele răspunderii cărăușului……………………………………………………………………..53
7.5. Caracteristicile răspunderii cărăușului în transportul de mărfuri………………….54
7.6. Caracteristicile răspunderii cărăușului în transportul de persoane și bagaje….58
7.7. Caracteristicile răspunderii în transporturile succesive…………………………………60
CONCLUZII…………………………………………………………………………………………………………64
BIBLIOGRAFIE…………………………………………………………………………………………………..67
INTRODUCERE
În prezent, interesul pentru analiza relevanței activității de transport, concretizată și prin încheierea și finalizarea prevederilor contractului de transport, atrage un număr tot mai mare de specialiști. Această analiză presupune evidențierea unor multiple aspecte care izvorăsc dintr-un astfel de contract, aspecte ce se regăsesc în domenii diferite precum Codul civil român, Codul comercial român, dar și alte acte normative.
Lucrarea de față „Contractul comercial de transport” presupune două direcții de argumentare și anume: 1. evoluția și relevanța activității de transport și 2. analiza propriu-zisă a elementelor ce decurg din executarea contractului de transport. Deși prima parte a argumentației ocupă un loc mai mic în acest studiu, acest lucru nu înseamnă că trebuie ignorată importanța acestei descrieri pentru ansamblul întreaga lucrare. Mai degrabă, cele două direcții de argumentare nu se pot realiza una în lipsa alteia, fiind fără doar și poate complementare.
Din cele mai vechi timpuri, transporturile au fost prezente în activitățile cotidiene ale oamenilor. Pe măsură ce societatea a evoluat, importanța transporturilor în sistemul complex al civilizației umane a crescut continuu. Chiar dacă, după conținut, transporturile sunt plasate în domeniul producției materiale, deoarece sunt în principal o rezultantă a producției și în același timp o ramură componentă a economiilor naționale, ele realizează legături directe de intercondiționare de tip cauză-efect nu numai în sfera civilizației materiale, ci și în celelalte domenii ale activităților sociale.
Cu ani în urmă, un savant englez observa că „energia atomică reprezintă, de la roată încoace, singura mare invenție umană”. Dincolo de dorința de subliniere a importanței revoluționare a celor două invenții, cuprinsă în afirmația de mai sus, rămâne un adevăr incontestabil: folosirea roții a reprezentat un uriaș pas înainte în dezvoltarea societății umane.
Obiectul care este considerat ca fiind primul vehicul din istorie avea un aspect oarecum ciudat și prezenta unele similitudini cu roaba. Corpul realizat grosolan din cioplirea unui singur trunchi se sprijinea pe o singură roată, rigidizată pe o axă. Roata prezenta o construcție simplă și rezulta din secționări longitudinale succesive ale unui trunchi de copac.
Dar efectuarea primelor transporturi a implicat consumuri energetice apreciabile din partea omului însuși. Nu este deci de mirare că printre primele probleme pe care inventivitatea umană a căutat să le rezolve s-a numărat, în paralel cu descoperirea unei modalități de transport cu consum redus de efort propriu, și găsirea unei energii de alternativă. Apoi, trecerea la o treaptă superioară de evoluție a atras după sine creșterea nevoilor societății umane, o dată cu creșterea surplusurilor de produse.
Este momentul în care intervine apariția transportului ca activitate distinctă, o dată cu dezvoltarea vieții sociale și a apariției schimburilor de produse. De la carele rudimentare trase de animale și plutele ale căror origini se pierd în negura vremurilor și până la mijloacele de transport moderne care au cucerit pământul, apa, aerul și vidul cosmic, aventura ingeniozității umane, stimulată de dorința de satisfacere a unor nevoi economice (și nu numai) a făcut ca în zilele noastre să avem tot mai frecvent sentimentul apartenenței la un „sat planetar”, în care distanțele geografice pot fi parcurse într-un timp din ce în ce mai scurt de către oameni, dar și de către mărfurile de care oamenii din toată lumea au nevoie pentru a trăi.
Poate că nu întâmplător căile de care se folosesc mijloacele de transport se numesc și căi de comunicație… și de aici până la comunicare nu e decât un pas. Trăim într-o lume în care informatizarea și globalizarea nu mai sunt doar concepte teoretice, ci se insinuează în existența cotidiană, aducând și bune și rele.
Conform Dicționarului Explicativ al Limbii Române transportul este "faptul de a transporta", ramura a economiei naționale care conține totalitatea mijloacelor rutiere, aeriene, navale, asigurând în acelaș timp circulația bunurilor și persoanelor. 2
Importanța transportului în zilele noastre este bine surprinsă în literatura de specialitate. Acesta este " tot atât de puternic astăzi ca și banul. Împărăția lui nu are nici frontiere terestre, nici maritime, nici aeriene ". 3 Mai mult decât atât „transportul constituie modelul și reflectarea unei societăți" 4, sau chiar „deplasarea în spațiu a mărfurilor și bunurilor reprezintă o realitate perceptibilă de la sine” 5
Relevanța economico-socială a activității de transport se referă la încercarea obținerii creșterii economice, și de ce nu la limitarea și în cel mai bun caz la eliminarea sărăciei. Aceastadin urmă se poate realiza prin accesul la rsurse, prin piețe, aacesul la muncă, diverse servicii, locuință și educație. 6
Țtinându-se cont de aspectul economic al activității de transport putem trece în revistă patru tipuri de funcții. În această categorie intră: 1. realizarea alimentării procesului de producție-adică circulația mărfurilor sau persoanelor de la centrul de producție la centrul de consum, 2. asigurarea dezvoltării tehnice a transportului-care vizează reducerea costurilor și investițiilor care se regăsesc la nivelul procesului de producție; 3. generarea și menținerea gradului de mobilitate și transformare a factorilor de producție în spațiile unde aceștia pot fi folosite eficient (un exemplu de factor este chiar forța de muncă), și 4. creșterea calității vieții indivizilor tocmai prin prelungirea facilitților, asigurând în egală măsură bunurile, coeziunea și securitatea socială. 7
Tipologia transporturilor ține întotdeauna cont de două mari criteri și anume: 1. obiectul transportului și 2. mijloacele de transport adecvate. Din prima categorie fac parte transportul de călători și de mărfuri, iar din cea de-a doua categorie, clasificarea este mult mai diversificată, alcătuind următorul inventar: transportul ferovier, rutier, naval, aerian, special și combinat. Fiecare tip de transport are propriile particularități8. Acestea din urmă nu pot fi neglijate, și de aceea în fragmentele de mai jos prezintă, într-un mod concis, aceste trăsături ale tipurilor de transporturi menționate anterior.
Cele mai importante principii care guvernează transportul intern sunt aceleași care guvernează și transportul internațional, și anume: rapiditatea, fluiditatea, siguranța, la care se adaugă unele principii specifice ramurii respective.
Transportul feroviar este caracterizat prin regularitatea efectuării circulației, a capacității ridicate a mijlocului de transport față de alte mijloace, precum și costuri mai ridcate față de transportul fluvial sau maritim, și mai scăzute față de cel auto și aerian.
Transportul rutier se caranergia atomică reprezintă, de la roată încoace, singura mare invenție umană”. Dincolo de dorința de subliniere a importanței revoluționare a celor două invenții, cuprinsă în afirmația de mai sus, rămâne un adevăr incontestabil: folosirea roții a reprezentat un uriaș pas înainte în dezvoltarea societății umane.
Obiectul care este considerat ca fiind primul vehicul din istorie avea un aspect oarecum ciudat și prezenta unele similitudini cu roaba. Corpul realizat grosolan din cioplirea unui singur trunchi se sprijinea pe o singură roată, rigidizată pe o axă. Roata prezenta o construcție simplă și rezulta din secționări longitudinale succesive ale unui trunchi de copac.
Dar efectuarea primelor transporturi a implicat consumuri energetice apreciabile din partea omului însuși. Nu este deci de mirare că printre primele probleme pe care inventivitatea umană a căutat să le rezolve s-a numărat, în paralel cu descoperirea unei modalități de transport cu consum redus de efort propriu, și găsirea unei energii de alternativă. Apoi, trecerea la o treaptă superioară de evoluție a atras după sine creșterea nevoilor societății umane, o dată cu creșterea surplusurilor de produse.
Este momentul în care intervine apariția transportului ca activitate distinctă, o dată cu dezvoltarea vieții sociale și a apariției schimburilor de produse. De la carele rudimentare trase de animale și plutele ale căror origini se pierd în negura vremurilor și până la mijloacele de transport moderne care au cucerit pământul, apa, aerul și vidul cosmic, aventura ingeniozității umane, stimulată de dorința de satisfacere a unor nevoi economice (și nu numai) a făcut ca în zilele noastre să avem tot mai frecvent sentimentul apartenenței la un „sat planetar”, în care distanțele geografice pot fi parcurse într-un timp din ce în ce mai scurt de către oameni, dar și de către mărfurile de care oamenii din toată lumea au nevoie pentru a trăi.
Poate că nu întâmplător căile de care se folosesc mijloacele de transport se numesc și căi de comunicație… și de aici până la comunicare nu e decât un pas. Trăim într-o lume în care informatizarea și globalizarea nu mai sunt doar concepte teoretice, ci se insinuează în existența cotidiană, aducând și bune și rele.
Conform Dicționarului Explicativ al Limbii Române transportul este "faptul de a transporta", ramura a economiei naționale care conține totalitatea mijloacelor rutiere, aeriene, navale, asigurând în acelaș timp circulația bunurilor și persoanelor. 2
Importanța transportului în zilele noastre este bine surprinsă în literatura de specialitate. Acesta este " tot atât de puternic astăzi ca și banul. Împărăția lui nu are nici frontiere terestre, nici maritime, nici aeriene ". 3 Mai mult decât atât „transportul constituie modelul și reflectarea unei societăți" 4, sau chiar „deplasarea în spațiu a mărfurilor și bunurilor reprezintă o realitate perceptibilă de la sine” 5
Relevanța economico-socială a activității de transport se referă la încercarea obținerii creșterii economice, și de ce nu la limitarea și în cel mai bun caz la eliminarea sărăciei. Aceastadin urmă se poate realiza prin accesul la rsurse, prin piețe, aacesul la muncă, diverse servicii, locuință și educație. 6
Țtinându-se cont de aspectul economic al activității de transport putem trece în revistă patru tipuri de funcții. În această categorie intră: 1. realizarea alimentării procesului de producție-adică circulația mărfurilor sau persoanelor de la centrul de producție la centrul de consum, 2. asigurarea dezvoltării tehnice a transportului-care vizează reducerea costurilor și investițiilor care se regăsesc la nivelul procesului de producție; 3. generarea și menținerea gradului de mobilitate și transformare a factorilor de producție în spațiile unde aceștia pot fi folosite eficient (un exemplu de factor este chiar forța de muncă), și 4. creșterea calității vieții indivizilor tocmai prin prelungirea facilitților, asigurând în egală măsură bunurile, coeziunea și securitatea socială. 7
Tipologia transporturilor ține întotdeauna cont de două mari criteri și anume: 1. obiectul transportului și 2. mijloacele de transport adecvate. Din prima categorie fac parte transportul de călători și de mărfuri, iar din cea de-a doua categorie, clasificarea este mult mai diversificată, alcătuind următorul inventar: transportul ferovier, rutier, naval, aerian, special și combinat. Fiecare tip de transport are propriile particularități8. Acestea din urmă nu pot fi neglijate, și de aceea în fragmentele de mai jos prezintă, într-un mod concis, aceste trăsături ale tipurilor de transporturi menționate anterior.
Cele mai importante principii care guvernează transportul intern sunt aceleași care guvernează și transportul internațional, și anume: rapiditatea, fluiditatea, siguranța, la care se adaugă unele principii specifice ramurii respective.
Transportul feroviar este caracterizat prin regularitatea efectuării circulației, a capacității ridicate a mijlocului de transport față de alte mijloace, precum și costuri mai ridcate față de transportul fluvial sau maritim, și mai scăzute față de cel auto și aerian.
Transportul rutier se caracterizează prin gradul ridicat de mobilitate, mijlocul de transport se deplasează cu viteze mai mari, presupunând cheltuieli scăzute și eficiență maximă pe distanșe scurte.
Transportul naval presupune u grad mai ridicat al încărcăturii, viteza de deplasare fiind relativ redusă. Atât transportul maritim, cât și cel fluvial se desfășoară în condiții eficiente, incluzând un număr redus al investițiilor, prin comparația cu transportul terestru.
Și nu în ultimul rând, transportul aerian, se caracterizează prin rapiditate, regularitate și oportunitate. În ceea ce privește transporturile speciale, acestea sunt cele care utilizează mijloace de trasportare mai puțin tradiționale. Un astfel de transport, cum ar fi transportul prin conducte, presupune costuri scăzute, pierderi minime de manipulare, nu produce modificări asupra mediului înconjurător, având un număr mic de personal de deservire.
Transporturile au un rol important și în domeniul activităților cotidiene: turismul, excursiile, deplasările ocazionale sau periodice, transportul la și de la locul de muncă. Existența marilor întreprinderi sau aglomerărilor urbane este condiționată de aceste mijloace de transport în comun sau individuale care asigură fluxul continuu de oameni în cele mai diferite sensuri, direcții și intensități. Urbanizarea și organizarea teritoriului țin seama, în primul rând, de asigurarea căilor de transport, așa cum rezultă din caracteristicile mijloacelor folosite în prezent.
Datorită importanței și rolului acestei activități sociale, transporturile au beneficiat de reglementări juridice din cele mai vechi timpuri. Garantarea liberei circulații a persoanelor și mărfurilor a ocupat un loc central în toate codurile, sistemele legislative și ulterior în reglementările internaționale. Viața a impus reglementarea pe baza tratativelor directe și prin consens a tuturor problemelor legate de desfășurarea transporturilor interne și internaționale.
Fără doar și poate transportul reprezintă o formă de prestare servicii9, însă cu un caracter special. Atunci când vorbim despre prestarea de servicii trebuie să ținem cont de următoarele aspecte: 1. transportul nu poate fi conservat, 2. transportul dispune de capacitatea de a face față unor momente de vârf, 3. transportul are un caracter special și 4. dispune de o infrastructură tehnică complexă, prin intermediul căruia poate face față situațiile mai complicate.
Astfel se poate explica modalitatea de apariție a disciplinei "dreptul transporturilor", materie ce explică normele juridice care stau la baza activității relațiilor din cadrul contractului de transport, încheiat între expeditor, transportor și destinatar. 10
Această lucrare pune accentul pe definirea și analiza conceptului de contract comercial de transport, scoțând în evidență particularitățile acestui termen, regăsite în literatura de specilialitate, dar și în practica judiciară din România.
De asemenea lucrarea de față este împărțită pe capitole și subcapitole, fiecare dintre ele abordând noi dimensiuni.
Primul capitol se numește „Reglementarea contractului de transport” și analizează principalele acte normantive care stau la baza contractului comercial de transport. În acest caz se poate spune faptul că un contract comercial de transport are la bază anumite reglementări interne prevăzute în Codul civil român, Codul comercial român, dar și alte reglementări specifice.
Cel de-al doilea capitol „Natura juridică a contractului de transport” urmărește definirea acestuia, punând accentul în egală măsură pe analiza activității cărăușului.
Capitolul al treilea „Participanții la contractul de transport” oferă o trecere în revistă a trăsăturilor părților contractante și anume: a cărăușulului, călătorulului, expeditorulului și destinatarului.
Capitolul al patrulea „Închiderea contractului de transport” identifică și analizează elementele ce se regăsesc într-un document de transport, accentul câzînd la acest nivel pe descrierea funcțiilor juridice ale acestuia.
„Obligațiile izvorâte din contractul de transport” este capitolul al cincilea al lucrării de față. În cadrul acestui capitol, complexitatea analizei izvorăște din particularitățile tipurilor de obligații (la punctul de pornire, în cursul deplasării mărfii și la destinație) ce se regăsesc la nivelul părților contractante.
Studiul de față are în vedere surprinderea reală și diversificată a aspectelor ce țin de un anumit contract de transport. De aceea o altă etapă a demersului de față a constat în prezentarea regimului juridic al mărfii transportate (6.Regimul juridic al mărfii transportate). Având la bază diverse prevederi normative, analiza regimului juridic cuprinde multiple aspecte ce merită reținute.
Și nu în ultimul capitolul 7 despre „Răspunderea cărăușului”. Alegerea nu este întâmplătoare. Fără a face trimiteri la analiza exactă a aspectelor ce țin de domeniul răspunderii cărăușului putem afirma faptul că acesta este unul dintre pilonii în baza căruia se poate încheia un contract comercial de transport (fie el de persoane sau mărfuri).
Cu siguranță identificarea și descrierea contractului comercial de transport constituie un demers complex de analiză, punând în evidentă elemente explicate atât în literatura de specialitate, cât și în practica judiciară, alcătuind forma acestuia, specifică teritoriului României.
1. REGLEMENTAREA CONTRACTULUI DE TRANSPORT
Înainte de a înțelege în ce constă un contract de transport trebuie trecute în revistă natura izvoarelor de drept, identificând în acelaș timp preverile actelor normative, precum cele regăsite în Codul civil român, Codul comercial român, și nu numai.
Mai întâi trebuie făcută următoarea precizare. Disciplina „dreptul transporturilor” este una ce aparține dreptului autonom, disctinctă, cu un cadru legal special, capacibiă să își completeze lipsurile cu prevederile dreptului comun. 11
Mai exact dreptul transporturilor interacționază cu dreptul comercial, civil, administrativ și penal, procesual civil și procesual penal, cu dreprul internațional privat, dreptul internațional public și dreptul constituțional. 12
1.1. Diversitatea izvoarelor de drept
Diversitatea izvoarelor de drept se referă la natura reglementării în prezent a contractului de transport pe plan inten și internațional. În această categorie intră dispozițiile legale, cu caracter general, ale Codului civil român (art. 1470 pct. 2 și art. 1473-1477), dar și cele ale Codul comercial român (art. 413-441) și care fac referire la contractele de transport terestru, naval sau aerian.
Cele mai multe dintre prevederi pun în evidență caracteristicile transportului de mărfuri, multe din aspectele descrise nu mai sunt de actualitate, fiind înlocuite cu noi denumiri. Spre exemplu, dispar termenii de corăbii, bastiamentă, trăsură și car(conform art. 1474 si 1476 Codul civil). Singurele denumiri care s-au păstrat în prezent sunt cele de “scrisoare de trăsură ”, devenită “scrisoare de cărat”. Așadar indiferent de momentul analizei Codul civil român face trimiteri la activitățile de transport feroviar, rutier, maritime, fluvial sau aerian.
De asemenea în analiza acestor acte normative trebuie cuprinse și pe acelea care fac referire la specificitatea tipurilor de transport. În literatura de specialitate se regăsește următoarea argumentare. Structura raporturilor juridice care decurge în urma încheierii unui contract de transport are anumite caractere sau principii specifice tuturor tipurilor de transport, cu mențiunea că aceste principii au la rândul lor o determinare a „caracterului unitar, autonom” al acestei instituții juridice. 13
În cazul României reglementarea transportului ferovier are la bază O.U. G nr. 12/1998
1. REGLEMENTAREA CONTRACTULUI DE TRANSPORT
privind transporturile pe calea ferată și reorganizarea S.N.C.F.R , O.G nr. 41/1997 privind aprobarea
Regulamentului de transport pe căile ferate din România. Transportul rutier are și el la bază următoarele acte normative O.G nr.43/1997 privind regimul drumurilor și O.G nr.44/1997 privind transporturile rutiere. De asemenea transportul naval este reglementat de trei acte normative și anume: O.G nr.42/1997 privind navigația civilă și O.G nr.107/1998 privind instituirea regimului special pentru activitatea de transport maritim internațional. Și nu în ultimul rând transportul aerian este cel care cuprinde acele reglementări de drept public în domeniul acestui tip de transport, fiind
reglementat de O.G nr.99/1997. 14
Spre deosebire de izvoarele de drept intern la care ne-am referit, convențiile internaționale- de care și România ține cont- au ca obiect exclusive anumite categorii de transporturi, fie feroviare,
fie rutiere etc. Până în prezent nu a fost elaborată o convenție internațională care să stabilească un regim uniform, de drept comun, valabil ca atare pentru orice tip de contract de transport cu elemente de extraneitate. Astfel, dacă în relațiile cu alte țări legea normal aplicabilă este dreptul românesc, în acest caz tot reglementările amintite mai înainte determină și regimul juridic al contractului aferent, dacă convențiile internaționale nu instituie totuși soluții diferite. 15
Contractul de transport rutier internațional este guvernat de reglementările privind raporturile contractuale în domeniul transporturilor, în general, stipulate în articolele 413-441 din Codul comercial român. De asemenea, acest contract este cârmuit de Convenția privind contractul de transport internațional de mărfuri pe șosele, încheiată la Geneva la 19 mai 1972, modificată prin Protocolul din 5 iulie 1978, ratificate de România prin Decretul nr. 451 din 6 decembrie 1972 și Decretul nr. 66 din 26 martie 1981.
Art. 1 din Convenția privind contractul de transport internațional de mărfuri pe șosele definește vehiculele ca fiind automobilele, vehiculele articulate, remorcile și semiremorcile.
Proba contractului de transport internațional de mărfuri pe șosele se face prin scrisoarea de trăsură16 fără ca „absența, neregularitatea sau pierderea ei” să afecteze nici existența, nici valabilitatea contractului de transport. 17
Reglementări privind contractul de transport internațional rutier sunt cuprinse și în diferite convenții bilaterale semnate în cadrul mai larg al unor contracte de cooperare bilaterală între state.
1. REGLEMENTAREA CONTRACTULUI DE TRANSPORT
Un astfel de acord este, de exemplu, cel existent între România și Franța, ale cărui dispoziții sunt
detaliate în dreptul intern prin Metodologia de repartizare a autorizațiilor anuale multiple de Franța (2005)18.
1.2. Prevederile aplicabile din codul civil român
Așa cum am arătat mai devreme normele de reglementare a activității de transport vor ține cont întotdeauna de normele generale și speciale aplicabile fiecărui transport în parte.
În consecință normele generale sunt cele reflectate prin O.U. nr. 19/1997 privind transporturile. Acest act normativ se referă la cadrul general de organizare și funcționare a transporturilor.
Însă prevederile aplicabile din codul civil român19 pun accent pe următoarele trei aspecte descrise în fragmentele de mai jos.
În primul rând este vorba despre clasificarea contractului de transport și despre identificarea și descrierea responsabilității cărăușului (aspecte regăsite în art.1473-1475 Cod civil).
Apoi argumentația trece la conținutul prevederilor cu privire la activitatea de transport public terestru și pe apă. La acest nivel art. 1476 Cod civil discută despre condițiile pe care trebuie să le îndeplinească întreprinzătorii de astfel de transporturi. Aici este vorba despre existența registrului de bani, de efectele și pachetele cu care se însărcinează.
Și nu în ultimul rând prevederile aplicabile din Codul civil explică existența regulamentelor specifice ale activităților de transport, aspect menționat de art.1477, prin care se face precizarea că acestea sunt aplicabile fiecărui tip de transport (rutier, ferovier, fluvial, maritim și aerian).
1.3. Prevederile aplicabile din codul comercial român
Normele juridice cu privire la diversele tipuri de activități de transport pot fi regăsiteși în Codul comercial român. Ca și în cazul reglementărilor aplicabile din Codul civil român, cele din Codul comercial vizează mai multe direcții de analiză. În acest subcapitol vom urmării doar trecerea lor în revsită, iar pe parcursul acestui studiu, ale vor fi dezbătute mai pe larg.
Mai întâi vom spune că prevederile aplicabile din codul comercial român sunt înglobate în
titlul XII din Cartea I-a Cod comercial, denumită “Despre comerț în genere” (art. 413-441).
1. REGLEMENTAREA CONTRACTULUI DE TRANSPORT
Aceste articole sunt de fapt expresia reglementării detaliate a transportului terestru de lucru (art.413-414), precum și a contractului maritim de mărfuri și călători (art.557-600). 20
Mai mult decât atât acestea pot fi rezumate prin astfel: 1.caracterizarea contractului de transport ( art. 413), 2. cuprinsul scrisorii de trăsură ( art. 414-417), 3. răspunderea cărăușului și cauzele exoneratorii de responsabilitate (art. 418-429), 4. modul de stabilire a pagubei suferite de expeditor (art. 430, 431 și 438), 5. raporturile dintre cărăuș și destinatar (art. 432-435), 6. privilegiul cărăușului asupra mărfurilor transportate (art. 437), 7. acțiunea în despăgubiri (art. 436, 440), regimul clauzei penale (art. 439) și 8. interzicerea anumitor clauze restrictive de răspundere (art. 441). 21
Ceea ce merită reținut este faptul că atât codul civil român, cât și codul comercial român, conțin și acele prevederi specifice dreptului comun pentru transporturile comerciale, aplicându-se în esență asupra activităților specifice transporturlui rutier, fluvial, feroviar, maritim și aerian, numai în condițiile în care acestea nu presupun o legislație specifică. 22
2. NATURA JURIDICĂ A CONTRACTULUI DE TRANSPORT
2.1. Definiție
Definițiile cu privire la contractul de transport se referă în cea mai mare parte la descrierea transportului de mărfuri. Cu toate acestea este incorect să nu trecem în revistă acele definiții mai complexe care fac referire și la alte tipuri de transport.
Mai intâi definiția transportului de mărfuri poate fi rezumată astfel: “prin contractul de transport de mărfuri, cărăușul se obligă să transporte sau să facă să se transporte dintr-un loc în altul lucruri, în schimbul unei contra-prestațiuni, care este prețul transportului, predând la locul de destinație lucrurile transportate aceleiași persoane, care le-a expediat sau alteia (destinatarului)”11
Tot prin contractul de transport mărfuri se înțelege și “ întreprinderea de transport care se obligă, în schimbul unui preț, să transporte, înăuntrul unui termen, călători, mărfuri sau bagaje și să păzească și să elibereze destinatarului – care poate fi expeditorul lor sau o terță persoană – mărfurile sau bagajele transportate”.12
Actualizând enunțul de mai sus putem defini contractul de transport ca fiind convenția prin care o parte, cărăușul profesionist, se obligă, în schimbul unei remunerații, să efectueze o deplasare de persoane sau de bunuri, pe o anumită distanță, cu un vehicul corespunzător.13
Conchidem și spunem că un contract de transport este cel care preia în practică forma contractului de vânzare-cumpărare (intern sau internațional), iar părțile contractante ale celui internațional se numesc la modul general „franco”. Această denumire se referă exclusiv la obligația de transport și plată a cheltuielilor de deplasare a mărfurilor la locul stabilit de ambele părți contractante. 14
În viziunea lui Gheorghe Piperea contractul de transport mărfuri presupune grăbirea circulației mărfurilor între producător și consumator, asigurând în egală măsură satisfacerea elementelor complexe ale activității de transport. Atunci când discuția face referire la elemtele complexe recunoaștem faptul că este vorba despre transporturile internaționale și transporturile multimodale. 15
Fără a spune că analiza naturii juridice se oprește doar la o definiție sau alta, închidem acest subcapitol, adăugând că această natură poate fi și acea operațiune de intermediere, comparată cu un
2.NATURA JURIDICĂ A CONTRACTULUI DE TRANSPORT
comision comercial. 16
2.2. Caracteristicile contractului de prestări de serviciu
Această subcapitol încearcă să explice că un contract de transport în general, prin caracterul său pur comercial, este o formă de prestare de servcii. În fragmentele care vor urma analiza va pune accentul pe: 1. definirea contractului de transport din perspectiva prestărilor de servicii, și 2. identificarea trăsăturilor specifice prestării de servciu.
Mai întâi vom afirma că un contract de transport este o prestare de servciu, prin care cărușul își asumă obligativitatea deplăsării mărfurilor sau persoanelor, asigurându-le paza ca un bun depozitar. Mai mult decât atât beneficiarul este cel care se bucură de acest servciu realizat de prestatorul de serviciu. 17
Mergând mai departe cu analiza trebuie demonstrat de ce contractul de transport este o formă de prestare de servciu. Mai jos am rezumat principalele motivații18:
1. serviciul realizat de contractul de transport este de fapt circulația persoanelor și mărfurilor dintr-un loc în altul;
2. prestatorul de servciu este chiar cărăușul , având o anumită independență juridică față de celelalte părți contractante, indeplinind în acelaș timp acele obligații care rezultă din contractul de transport, prin programul său de lucru; în sfera acestor obligații nu sunt regăsite indicațiile expeditorului sau călătorului în ceea ce privește efectele transportului. 19
3. cărăușul îndeplinește contractul de transport pe propriul risc.
4. contractul de prestări servcii și contractul de transport au trăsături specifice; acestea se refră la caracterul oneros, natura consensuală, comercială și autonomă.
5. titlul profesional de realizare a contractului de transport și a activității de transport (care ia de fapt forma de „întreprindere”) arată încă o dată natura prestării de serviciu a contractuui de transport.
Într-ucât contractul de transport este o operațiune comercială, putem afirmă că acesta este o categorie importantă a contractelor de prestării de servicii. Mai jos am enumerat principalele caracteristici ale contractelor de prestări de servicii și anume:
– prestatorul de serviciu- care în cazul nostru este cărăușul-beneficiază de independența
2.NATURA JURIDICĂ A CONTRACTULUI DE TRANSPORT
judiciară față de cealaltă parte contractantă
– prestatorul de serviciu nu trebuie confundat cu clientul ci acesta este cel care execută
obligațiile contractului de transport.
– tipologia contractelor de prestări de serviciu, ca și cel de transport, are loc în cadrul actelor juriduice cu titlul oneros
– în aces caz renumerația este care care îl determină pe prestator să ducă la bun sfârșit serviciul în care acesta s-a agrenat.20
2.3. Particularități ale contractului de transport
Pe lângă caracterele comune oricărei prestări de servicii, contractul de transport are caracterele sale proprii. Astfel, pot fi reținute: o activitate constând în deplasarea de persoane sau de mărfuri, exercitarea activității de cărăuș ca pe o activitate de-sine-stătătoare, conducerea tehnică și comercială a operațiunii, autonomia acesteia față de contractile corelative. 21
De asemenea trebuie precizat dacă și în ce măsură contractul de transport are o natură consensuală sau reală. Această caracteristică poate fi analizată prin prisma definiției contractului de transport și se referă mai exact la particularitatea raporturilor ce sunt stabilite între părțile care încheie contractul de transport.
Conform definiției contractului de transport de mărfuri obligația fundamentală a cărăușului este aceea de a transporta, în schimbul unei remunerații, a unui bun, la locul de destinație, precum și obligația de a preda bunul destinatarului. De asemenea acestuia îi revine și obligația de pază a bunului. În ceea ce privește destinatarul acesta este un terț beneficiar îmtr-ucât acesta nu oarticpă în mod efectiv la încheierea contractului de transport . 22
Literatura de specialitate, dar și practica judiciară consideră că însăși caracterul real al contractului de transport se referă la momentul în care are loc remiterea efectivă a mărfurilor către cărăuș. În schimb, caracterul consensual al contractului de transport, se referă la ideea conform căreia, încheierea contractului de transport al mărfurilor are loc odată cu momentul în care cărăușul primește bunul ce urmează a fi transportat. De aici rezultă că în contractele reale, acordul de voință al părților se realizează într-o manieră originală, definită ca o simplă convenție nenumită,
2. NATURA JURIDICĂ A CONTRACTULUI DE TRANSPORT
antecontract. 23
Așa cum se poate deduce, „antecontractul” în funcție de tipurile de transport, are la bază anumite particularități. Să luăm cazul transportului feroviar. Pentru acest tip de activitate de transportare, contractul de transport nu înseamnă antecontract, ci el însuși este un contract cu proprie reglementare normativă, cu elemente componente și sancțiuni ale nerespectării obligațiunilor, ce decurg din el, tot diferite. De asemenea antecontractul este o fază a actului definitiv, care se referă la următoarele obligații ale părților contractante: 1. obligația clientului de a preda în timp expediția căilor ferate, în vederea îmcărcării mărfurilor în mijlocul de transport, și 2. obligația căii ferate de a oferii clientului mijlocul de transport adecvat, stabilit prin convenția de antecontract. 24
2.4. Obiectul activității cărăușului
Activitatea de transportare reprezintă deplasarea în spațiu a unor persoane sau mărfuri, iar această deplasarea trenuie descrisă din perspectiva dimensiunii obligației principale a cărăușului, așa cum este ea definită în literatura de specialitate și practica judiciară.
Prin urmare, orice tip de transport presupune parcurgerea unei deplasări sau a unui itinerariu, în condițiile existenței și aplicării tarifelor publice ale cărăușului, sau altele ce decurg din înțelegerea părților.
Dacă transportul are ca obiect mărfurile, alegerea rutei este determinată, de obicei, de distanța minimă dintre locul de pornire și cel de destinație, deoarece corespunde prețului (taxei) cu nivelul cel mai redus. În acest caz itinerarul trebuie să precizeze parcursul intermediar. Deplasarea de persoane se face tot pe ruta directă pentru aceleași motive de ordin economic.25
2.5. Profesionalismului activității desfășurate de cărăuș
Profesionalitatea activității desfășurate de cărăuș constituie fără doar și poate un factor important al contractului de transport, având la bază, așa cum este normal anumite prevederi legale.
Este vorba aici despre cele cuprinse în Codul civil român, dra și în Codul comercial român. De aceea în fragmentele de mai jos vom analiza elementul-profesionalitatea activității cărăușului.
2. NATURA JURIDICĂ A CONTRACTULUI DE TRANSPORT
Înainte de specifica aceste dispoziții legale, trebuie făcută următoarea precizare. Cărăușul intră în sfera noțiunii de “întreprinzători” de transporturi. De asemenea activitatea de transport are un caracter comercial doar dacă acest transport se realizează sub forma de “întreprinzători de transporturi”, de către o societatea comercială, ca are ca obiect transportul de mărfuri sau de persoane, activitate realizată sub forma de profesie, cu caracter comercial. 26
Așadar, conform art. 1476 și 1477 ale Noului Cod civil , “întreprinzători de transporturi publice pe uscat și pe apă trebuie să rețină un registru de bani, de efectele și pachetele cu care se însărcinează”, dar și “întreprinzători de transporturi și de trasuri publice, precum și patronii bastimentelor, mai susnt supuși și la regulamente particulare, care au putere de lege, între dânșii și ceilalți cetățeni” . 27
Prevederile Codului comercial cu privirea la noțiunea de “întreprinzători de transporturi” se regăsește în art. 3 alin. 13 din Cartea I. Despre comerț în general.Titlul II. Despre faptele de comerț.28
Având la bază aceste aspecte putem trage următoarele concluzii. Profesionalismul activității desfășurate de cărăuș, are o natură comercială, acesta fiind caracterizat prin repetabilitatea obișnuită a deplasării de persoane sau de mărfuri realizată de o anumită întreprindere.
În sfera contractului acestui tip de contract nu se regăsește transportul gratuit al membrilor de familie sau cel realizat în mod dezinteresat, nici cel ocazional, remunerate sau realizate de către un necomerciant. În acest context nu mai putem vorbi despre contracte de transport comerciaciale, ci de unele cu o natură civilă.29
2.6. Gestiunea comercială și tehnică a transportului30
Gestiunea comercială este reprezentată de selectarea și instruirea personalului de specialitate (ofițeri de bord, mecanici, șoferi, alți tehnicieni, angajați auxiliari), dar și de aspectele care țin exclusiv de întreprinderea de transport. Aici intră ansamblul mijloacelor de transport adecvate, aprovizionarea cu combustibili, ș.a.m.d.
În schimb, gestiunea tehnică, se constituie prin elaborarea și aplicarea corectă a reglementărilor legale, în ceea ce privește itinerariul trasportului feroviar, rutier, naval sau aerian ,
2. NATURA JURIDICĂ A CONTRACTULUI DE TRANSPORT
precum și verificarea și asigurarea stării de funcționare a mijlocului de transport, etapă ce se realizează întotdeauna înainte de începerea deplasării. Tot în acaestă categorie intră și verficiarea și asigurarea conducerii efective al mijlocului de transport, folosită pe toată durata deplasării mărfurilor sau persoanelor.
2.7. Autonomia contractului de transport
Chiar dacă există o interdependență între operațiunea comercială și contractul de transport (așa cum am argumentat mai devreme), acesta din urmă se poate caracteriza prin anumit grad de autonomie.
Înainte de a discuta despre gradul de autonomie a contractului de transport trebuie făcută următoarea precizare. Se cunoaște faptul că autonomia se exprimă prin însăși activitatea de transport care constă în circulația de bunuri materiale, și poate fi analizată prin comparația cu contractul civil. Așadar, contractul de transport, “poate fi analizat lato sensu ”, în opoziție cu contractul civil. Acesta din urmă constituie baza juridică a contractului de transport. Mai mult decât atât, practica a determnat, ca economia de piață să separe actvitatea de transport față de comerțul mărfii, ca și când ar fi vorba despre o activitate distinctă realizată cu titlu personal. 31
Orice contract de transport este rezultatul a două tipuri de raporturi, cel din care sunt izvorâte obligațiile părțlor, precum și relațiile juridice, și raportul juridic derivat, adică natura contribuției transportului. Cele două raporturi sunt independente din următoarele deziderente și anume : 1. ele sunt niște părți distincte, 2. încheierea și executarea contractului de transport se realizează chiar dacă există o preconvenție între expeditor și terțe persoane, 3. iar reclamația prejudiciului de către cărăuș trebuie să țină întotdeauna cont de “calitatea de parte în contractul de transport”, și nu de titlul de proprietate asupra mărfii ce este transportată. 32
Într-ucât în contractul de transporturi mărfuri beneficiarul este destinatarul, care deși nu ia parte la încheierea contractului, acesta este titular drepturilor ce izvorăsc direct din contractul de transport. Acesta este motivul pentru care contractului de transport nu i se aplică principiul relativității efectelor actului juridic (res inter alios acta, aliis neque noeire, neque prodesse potest),
2. NATURA JURIDICĂ A CONTRACTULUI DE TRANSPORT
fiind în viziunea unor autori o forma a “stipulației pentru altul”, cu propriile caracteristici. 33
Se cunoaște faptul că un contract de transport este un contract încheiat în beneficiul unui terț, adică între expeditor (stipulant) și cărăuș (promitent), iar beneficiarul are un drept propriu față de cărăuș. Așadar, între poziția terțului din cadrul stipulației pentru altul, și cea a destinatarului din contractul de transport, există asemănări, dar nu de identitate. Ca o scurtă concluzie, destinatarul este titularul de drepturi autonome, care izvorăsc din contractul de transport, fapt ce indică faptul că nu putem pune semnul egalității între acesta din urmă și stipulația pentru altul, iar natura juridică a dreptului destinatarului poate fi explicată prin poziția destinatarului exprimată în contractul de transport. 33
2.8. Caracterele juridice ale contractului de transport
Caracterele juridice ale contractului de transport țin cont de tipul activității desfășurate de cărăuș (transport de mărfuri,bagaje, călători și mesagerii), de mijlocul de transport utilizat (feroviar, rutier, pe apă, aerian), precum și de trăsăturile tipului de transport (intern și internațional). Însă ceea ce este sigur este faptul că indiferent de tipul de transport există următoarele caractere juridice34:
1. contractul de transport este bilateral- adică din încheierea acestuia rezultă anumite obligații ale părților contractante; este vorba aici de obligația cărăușului de a transporta bunul sau
persoana la destinație, iar expeditorul este obligat să plătească prețul transportului.
2. contractul de transport este oneros, adică fiecare parte contractantă dorește să obțină un anumit beneficiu; așa cum reiese de la punctul 1 expeditorul urmărește deplasarea sa sau a unui bun material către destinatarul menționat în contract, iar cărăușul tariful de transport.
3. contractul este unul comutativ-adică extinderea obligațiilor pe care fiecare parte le are și le atribuie.
4. contractul de transport persoane este consensual-are la bază consimțământul părților contractante din care izvorăsc și obligațiile acestora.
5. contractul de transport mărfuri este real și se referă la predarea mărfurilor care urmează să le primească destinatarul. Din această categorie nu intră transportul maritim, pentru că în acest caz (potrivit Convenției Internaționale de la Bruxelles din anul 1925) se emite un consoment (care exprimă încărcarea mărfii), de tipul la purtător sau la ordin, ce este transmis de la un expeditor la o
2. NATURA JURIDICĂ A CONTRACTULUI DE TRANSPORT
altă persoană.
6. contractul de transport poate fi un contract economic, încheiat între agenți economici, ținându-se cont de prevederile generale ale contractelor comerciale, dar și de legislația în acest domeniu.
3. PARTICIPANȚII LA CONTRACTUL DE TRANSPORT
3.1. Enumerare
La acest nivel discuția se plasează la nivelul analizei părților contractante specifice transportului de persoane și de mărfuri. Literatura de specialitate vorbește despre partea contractantă stabilă care este cărăușul și părțile contractante care pot avea diferite obiecte juridice ale operațiunilor aferente- aici intră călătorul, expeditorul și destinatarul. Astfel că, în cazul primului tip de transport, încheierea contractului se stabilește între cărăuș și călător, iar în cel de-al doilea tip de transport între expeditor și cărăuș, destinatarul fiind cel care ia în primire marfa. 35
3.2. Cărăuș
Atribuțiile cărăușului pot fi regăsite în art. 413 alin. 2 Cod comercial și definite în următoarea manieră: “se numește cărăuș, persoana care își ia însărcinarea ca, într-un mod oarecare, să transporte sau să facă a se transporta un obiect oarecare”. Această definiție poate fi aplicată și transportului de persoane.
Noțiunea de cărăuș36 are două sensuri și anume:
a) art. 413 alin. 2 – prin contractul de transport instituția întreprinderi își asumă obligația de a executa deplasarea de persoane sau strămutarea de bunuri în nume propriu și cu mijloace specifice de transport .
b) la rândul său termenul de „transportul mărfurilor” are două semnificații distincte după cum urmează:
1. prima semnificație se referă la încheierea de către cărăuș a unui contract de transport internațional pe căile ferate. Se cunoaște faptul că toate statele au rețelele feroviare specifice. În aces caz, cărușul inițial este preocupat ca acel contract de transport să se realizeze și peste hotarele propriei țări de către un alt cărăuș (din Ungaria, Austria, Germani etc.). Așadar căile ferate din România urmează exemplu de mai sus menționat, specifice transporturilor succesiv 37;
2. cea de-a doua semnificație, prezentată în art. 413 alin. 2 Cod comercial, face trimitere la noțiunea de cărăuș propriu-zis și comisionar(cel care face posibilă transportul de persoane sau mărfuri de către cărăușul). Comisionarul transportului încheie contractul de transport cu
3. PARTICIPANȚII LA CONTRACTUL DE TRANSPORT
expeditorul, în contul și pe seama cărăușului propriu-zis, care deține calitatea de comitent.38
3.3. Călătorul
În orice transport de persoane, călătorul sau pasagerul este co-contractantul cărăușului. Prima categorie are un caracter neprofesionist, iar cel de-al doilea unul economic, profesionist. Cu toate acestea contractul de transport își păstrează în întregime trăsăturile actului obiectiv de comerț, la fel și cărăușul care prestează un serviciu comercial. Acest lucru este prevăzut și în art. 56 Cod comercial, păstrându-se unele excepții cu privire la prevederile normative.39
3. 4. Expeditorul40
Contractele de transport mărfuri conține și referiri cu privire la noțiunea de expeditor. Acesta dinn urmă este denumit generic încărcător sau predator. Există situații în care locul său este preluat de propriul mandatar sau comisionar.
Preluarea locului expeditorului de către mandatarul acestuia nu afectează reprezentarea, iar una din părțile contractante devenind chiar mandantul-expeditor. Cel de-al doilea caz, al preluării locului de cătte comisionar, este net diferită de primul exemplu. În acest sens, reprezentarea devine imperfectă, comisionarul este cel care încheie contractul de transport într-o manieră aparte: în nume propriu, dar pe contul comitentului, răspunzând direct față de cărăuș (art. 406 Codul commercial).
Una dintre atribuțiile expeditorului este aceea de a stabili, în cadrul documentului de transport, beneficiarul spre care urmează să fie transportată marfa. Din acaestă atribuție rezultă faptul că expeditorul este destinatarul mărfii transportate.
Rezultă că relațiile care se nasc din contractul de transport pot fi bilaterale, atunci când există cărăușul și expeditorul, iar expeditorul deține și calitatea de beneficiar, sau trilaterale atunci când marfa este predată unei terțe persoane – destinatarul, care diferă de expeditor.
3.5. Destinatarul
3. PARTICIPANȚII LA CONTRACTUL DE TRANSPORT
Se cunoaște faptul că, prin intermediul contractului de transport- expeditorul deplasează marfa către un terț beneficiar, în cazul nostru către destinatar, expeditorul urmărind realizarea obligației față de acesta prin intermediul cărăușului. Mai mult decât obligația expeditorului față de destinatar se prevalează în contractul de vânzare-cumpărare. Acesta din urmă este un act juridic preexsitent încheierii contractului de transport, contract care rămâne necunoscut cărăușului. Încheierea executării contractului de transport atrage după sine următoarea consecință și anume: destinatarul este un terț beneficiar al transportului, și în foarte puține cauze acesta este chiar expeditorul. 41
Poziția pe care o deține destinatarul este exprimată de specialiști astfel42:
– teoria gestiunii de afaceri arată cum transportatorul acționează în interesul destinatarului, devenind “negotiorum gestor” al acestuia.
– poziția juridică a destinatarului se face în temeiul unei cesiuni de drepturi. Astfel că expeditorul, în calitate de cedent, transmite drepturile ce decurg din contractul de transport în favoarea destinatarului care devine astfel cesionar;
– unii specialiștii consideră că drepturile destinatarului rezultă dintr-o “stipulație pentru altul”. În acest context, expeditorul este stipulant, cărăușul promitent, iar destinatarul devine beneficiar.
4. ÎNCHEIEREA CONTRACTULUI DE TRANSPORT
Orice contract de transport, fie el de mărfuri sau de persoane, are conform art. 948 Cod civil ,următoarele elementele constitutive și anume: capacitatea, consimțământul, obiectul și cauza juridică.
Capacitatea fiecărei părți contractantă în transportul de mărfuri se stabilește în conformitate cu prevederile de drept comun ale art. 949-952 Cod civil și ale art 4-11 din Decretul nr. 31/1954 precum și ale art. 34 din același decret sau ale art. 9 din Legea nr. 21/1924 (referitor la persoanele juridice). În plus cărăușului i se cere capacitatea de a fi comerciant, în condițiile art. 10 și urm. din Codul comercial.43
În Capitolul II. Despre condițiile esențiale pentru validitatea convențiilor. Secțiunea I. Despre capacitatea părților contractante, Cod civil, sunrt definite astfel capacitatea părților contractante: “poate contracta orice persoană care nu este declarată necapabilă de lege” (art.949), “necapabili de a contracta 1. minorii, 2. interzișii, 3. aprogat prin legea pentru ridicarea incapacității civile a femeii măritate – promulgată prin Decretul nr. 1412, în M.O. nr.94 din 20 aprilie 1922, și 4. în genere toți aceia cărora legea le-a prohibit oarecare contracte ”. 44
Consimțământul pentru a fi valabil trebuie să îndeplinească condițiile prevăzute de art. 953-960 din Codul civil. Cărăușul este cel care realizează un serviciu în interes general, iar clientela cea care beneficiează de oferta publică permanentă a acestuia. De aici rezultă faptul că transportatorul profesionist nu are dreptul să refuze efectuarea deplasării solicitate. La rândul său călătorul sau expeditorul își exprimă acordul printr-o simplă adeziune. De asemenea tarifele stabilite de cărăuș și facute publice sunt obligatorii.45
Prin intermediul consimțământului pot rezulta contractele tipizate, în care apar și regulile de afaceri specifice expeditorului. Mai exact putem vorbi despre contractul de adeziune, prin care acordul de voință este tradus prin acceptarea regulilor menționate anterior, de către persoana care solicită deplasarea unor anumite mărfuri. 46
Obiectul contractului este vizat de către art 962-965 Cod civil și cuprinde acele obligații pe care pățile contractante se angajează se le respecte. În cazul obiectului material al prestației cărăușului, acesta este condiționat de următoarele criterii: itinerariul convenit, natura transportului, felul vehiculului. Prestația cărăușului trebuie să fie posibilă, excluzându-se obiectele agabaritice, pentru care acesta nu are mijloace corespunzătoare să le deplaseze.
4. ÎNCHEIEREA CONTRACTULUI DE TRANSPORT
De asemenea obiectul contractului de transport are la rândul său de îndeplinit anumite condiții de validitate. Acestea din urmă pot fi sintetizate astfel: 1. să existe, 2. să fie în circuitul civil, 3. să fie posibil, 3. să corespundă prevederilor legale, 5. să fie un fapt personala al celui care se obligă. 47
Cauza contractului este reglementată de art. 966-968 Cod civil. Aceasta se referă la asigurarea validității contractului de transport, cauză ce trebuie să îndeplinească următaorele condiții: să fie reală, licită și morală. 48
Condițiile de formă
Condițiile de formă se referă la întocmirea între cărăuș și expeditor a documentului de transport sau a scrisorii de trăsurii. Prima formă menționată anterior are o anumită relevanță juridică, economică și tehnică, formă care intodeauna se realizează printr-o natura sa scrisă.
Forma sa scrisă, deloc solemnă, este sufiecientă atâta timp cât are loc înregistrarea semnăturii private. Această formă permite probarea raporturilor juridice dintre părți, dar limitează în acelaș timp controlul îndeplinirii obligațiilor la care aceștia s-au angajat. Materializarea contractului se face și printr-un număr minim de exemplare ale acetui document de transport. În ceea ce privește transporturile de mărfuri trebuie întocmite cel puțin două exemplare, unul fiind original, și doar un singur exemplar, în cazul cărăușilor succesivi, atunci când vorbim despre transportul internațional de mărfuri.49
Conform Codului comercial român, pentru documentului de transport, există următoarele denumiri sinonime denumiri :
1. în transportul de mărfuri documentul se numește scrisoare de cărat;
2. în comerțul maritim există noțiunea de poliță de încărcare sau de asigurare.
3. alte denumiri- contract de închiriere (art 557-558 Cod comercial) sau de navlosire.
4. în transportul feroviar, prin care se deplasează persoane, documentul de transport se numește legitimație de călătorie. 50
Documentele de transport normative: la ordin sau la purtător51
Documentele la purtător fac parte din categoria documentelor de legitimare, au forma unor
4. ÎNCHEIEREA CONTRACTULUI DE TRANSPORT
înscrisuri normative. Un astfel de exemplu este contractul de transport de mărfuri care individualizează părțile în cauză (călător, cărăuș, expeditor, destinatar), prin elementele uzuale de indentificare (nume, denumire, domiciliu, sediu), fiind în acelaș timp intransmisibile.
Cel de-al doilea tip de document este titlul la ordin, adică are loc transferul drepturilor către alte persoane, prin intermediul unui gir, care constă într-o mențiune translativă de drepturi .
Documentul de transport (conosamentul) nu este net diferit de documentul cu titlul la ordin, într-ucât titluri la purtător sunt transferabile către terți prin simpla predare materială. Consomentul conține caracterul înscrisului de legitimare. Din această categorie fac parte biletele de tren, cele de spectacole, bonurile de garderobă sau factura, documentele de legitimare de scurtă durată.
4.1. Cuprinsul documentului de transport
Mențiunile pe care trebuie să le conțină acest înscris sunt specificate de art. 415 Cod comercial. Textul are în vedere numai transporturile de mărfuri și face distincție dintre clauzele cu caracter obligatoriu și altele pe care le consideră facultative.
Clauzele obligatorii 52 ale documentului de transport de mărfuri vizează șase elemente distincte cum ar fi: datarea contractului, stabilirea naturii documentului de transport, a părților contractante și mărfurilor deplasate la locul stabilit, dar și a principalelor obligații ale contractanților și semnarea înscrisului.
1. datarea contractului: (art. 415 )- scrisoarea de cărat trebuie să fie datată, pentru că prin intermediul acestei etape se stabilește ziua în care are loc încheierea contractului de transport, a executării obligațiilor asumate, dar și a stabilirii capacității de exercițiu a expeditorului;
2. natura documentului de transport: demonstrează dacă scrisoarea de trăsură este la ordin sau la purtător, deoarece felul documentului de transport influențează identificarea destinatarului, prin nume, gir sau prin simpla posesie a titlului;
3. părțile contractante: în cazul persoanelor fizice sunt menționate numele expeditorului, domiciliul sau reședința, iar în cazul persoanelor juridice firma și sediul ; cărăușului v-a cunoaște astfel persoana de la care poate primi acele “contra-ordine”, din care fac parte cele de : schimbare a destinației sau de înlocuire a destinatarului, posibilitate prin care destinatarul va ști pe cine poate trage la răspundere în cazul unui prejudiciu. 53
4. ÎNCHEIEREA CONTRACTULUI DE TRANSPORT
4. identificarea bunurilor transportate: pentru obiecte se stabilesc natura, greutatea, măsura sau numărul lucrurilor de transportat; dacă acestea sunt transportate în lăzi sau în pachete, se menționează și calitatea acestora, numărul și sigiliile aplicate. Pentru lucrurile prețioase, bani și titlurile comerciale trimise în colete, trebuie individualizate de către expeditor, arătând felul și valoarea lor.
5. obligațiile cărăușului constau în menționate în 1. precizarea “locului de destinație”; 2. a “timpului în care trebuie făcut transportul”; în lipsa acestui aspect, se poate discuta despre adică ne o“clauză contractuală tacită”.54
6. plata prețului- prețul este remunerația cuvenită în schimbul prestației efectuate de către cărăuș; acesta este condiționat de tipul transportului, distanța parcursă, natura, dimensiunile și greutatea lucrului supus deplasării, dar și alte sume adiționale;
7. semnăturile: se referă la cea realizată de expeditor, prin care se stabilește adeziunea necondiționată la clauzele contractului de transport; aici nu intră semnătura cărăușului; excepție face scrisoarea de trăsură nominativă, semnată de ambele părți contractante, atât de către cărăuș, cât și de expeditor.
Clauzele facultative sunt acelea care exprimă indicațiile oferite de către expeditor către destinatar, indicații care nu corespund în acest context cărăușului, decât dacă deja plata a fost transmisă.55 De asemenea alte clauze facultative sunt cele ale dreptului destinatarului de dispoziție asupra mărfii odată cu încheierea scrisorii de trăsură, la locul de expediție a mărfii și clauza compromisorie (care urmărește rezolvarea ligiilor care pot apărea între cărăuș și expeditor). 56
Conform art. 415 pct. 7 Cod Comercial clauzele facultative57 pot fi rezumate astfel:
– itinerariul de străbătut: fără o asemenea specificare, mențiunea obligatorie a destinației ar fi uneori insuficientă, mai ales în transporturile maritime;
– clauza penală identifica valoarea despăgubirilor datorate de cărăuș în caz de întârziere în executarea deplasării la destinatie, sau din alte motive ce tin de calcularea daunelor.
Consecințele omisiunii unor mențiuni ale documentului de transport
Lipsa clauzelor facultative nu influențează validitatea contractului de transport. O completare ulterioară fiind posibilă.
4. ÎNCHEIEREA CONTRACTULUI DE TRANSPORT
Lipsa clauzelor obligatorii nu este urmată de nulitatea contractului de transport. Conținutul clauzelor poate fi stabilit prin administrarea de dovezi, care să ateste intenția părților. Mijloacele de probă utilizabile sunt cele prevăzute de art. 416 Cod comercial, fiind cu alte cuvinte admisibilă și dovada cu martori.58 Totuși lipsa unor mențiuni ale contractului îl dezavantajează pe expeditor, care are interesul să asigure întocmirea completă a unui documentului de transport.
4.2. Funcțiile juridice ale documentului de transport
Funcțiile juridice ale documentului de transport se referă la :1. funcția probatorie, 2. funcția călăuzitoare și 3. funcția de legitimare.
Funcția probatorie a documentelor de transport se referă la dimensiunile de mai jos amintite:
a) atestarea existenței contractului de transport;
b) probarea obligațiilor asumate de cărăuș față de cealaltă parte contractantă;
c) certificare, în cazul transportului de mărfuri, a intrării in posesie a mărfii, dar și a custodiei și răspunderii cărăușului.59
Funcția călăuzitoare a documentului de transport60 se concretizează prin modelul înscrisului folosit de cărăuș, cu privire la executarea obligației de deplasare la care s-a angajat. Acest înscris cuprinde mențiune generale (itinerar, destinație, persoana destinatarului), dar și unele specifice ( în cazul unor transbordări apărute timplul deplasării, dar și în cazul transporturilor mixte sau succcesive).
Funcția de legitimare a documentului de transport 61
Posesorul acestui înscris are calitatea de titular al drepturilor izvorâte din contracul de transport și pe care le poate exercita, prin opoziție cu drepturile cărăușului, constând în a-l obliga să-și îndeplinească obligațiile asumate.
Astfel, călătorul este îndreptățit să pretindă efectuarea deplasării convenite, la data și prin mijlocul de transport corespunzătoar, în condiții de perfectă securitate tehnică.
4. ÎNCHEIEREA CONTRACTULUI DE TRANSPORT
În transportul de mărfuri, calitatea de titular aparține inițial expeditorului, ea trece apoi asupra destinatarului, din momentul în care documentul de transport îi apaține, ajungând în mod justificat în posesia sa.
5. OBLIGAȚIILE IZVORÂTE DIN CONTRACTUL DE TRANSPORT
Obligațiile izvorâte din contractul de transport pot fi împărțite în trei mari categorii și anume: obligațiile părților la punctul de pornire, obligațiile părților în cursul deplasării mărfii și obligațiile părților la destinație.
De asemenea aceste tipuri de obligații se aplică contractului de transport mărfuri. Acesta din urmă se mai numește și contractul de expediție mărfuri. 62
Literatura de specialitate consideră că efectele contractului de expediție mărfuri se pot concretiza prin diferire tipuri de obligații și anume: 1. obligațiile comitentului, 2. răspunderea comitentului, 3. obligațiile expeditorului în contractul de transport mărfuri și 4. obligațiile expediționarului la data încheierii contractului.În ultima categorie intră și a. obligațiile expediționarului în timpul executării contractului de transport, b. obligațiile expeditorului în situații neprevăzute, c. obligația de a asigura incărcătura, d. răspunderea expediționarului pentru fapta sa și a altor persoane.
Obligațiile comitentului (clientului) face trimiteri la oferirea expediționarului a informațiilor care se referă la aspectele documentelor de transport, la cele care țin de asigurarea acurateței și valabilității datelor oferite acestuia din urmă. 63
În cea ce privește răspunderea comintentului/clientului, aceasta înseamnă plata comisionului. În cazul dreptului de retenție, dar și a privilegiului mărfii transportate, acestea revin comisionarului . Întârzierea plății acestui drept se transformă în plata unor penalități. 64
La acest nivel putem spune că neexecutarea obligațiilor atribuite raportului dintre comitent și expediționar conduce la apariția unei răspunderi corelative, răspundere ce are ca și reglementări juridice cele răgăsite în dreptul comun. 65
5.1. Obligațiile părților la punctul de pornire
Obligațiile la punctul de pornire vizează atât obligațiile expeditorului, cât și pe cele ale cărăușului. Fiecare tip de răspundere are propriile particularități, iar analiza unora nu se poate realiza în absența celorlate forme de răspundere.
Mai întâi vor fi trecute în revistă obligațiile expeditorului la punctul de pornire. Înainte de a specifica natura acestora trebuie să adăugăm caracterul general al obligațiilor expeditorului în
5. OBLIGAȚIILE IZVORÂTE DIN CONTRACTUL DE TRANSPORT
contractul de transport mărfuri.
În consecință aceste obligații se referă la obligația cărăușului de a deplasa la destinația cuvenită anumită mărfuri. Aceasta poartă denumirea de obligație de marfă sau de rezultat, având următorii factori la bază : 1. dorința clientului de a se ușura de anumite formalități, 2. necesitatea de a se asigura că încărcătura va ajunge în locul final al destinației, urmărindu-se limitarea sau eliminarea unor aspecte nedorite în cazul mărfurilor transportate. 66
Obligațiile expeditorului67 pot fi sintetizate prin următorul inventar:
alegerea mijlocului de transport
predarea mărfii
încărcarea mărfii
colaborarea la întocmirea documentului de transport
plata prețului aferent
Obligația expeditorului la punctul de pornire este obligația vădită a acestuia față de client. Aceasta se poate concretiza prin elementele amintite mai sus. La acest nivel putem menționa și efectuarea operațiunilor de export și import, ce au la bază documentul de transport, cu un statut special, aplicabil transporurilor și vămuirilor. 68
1. Alegerea mijlocului de transport
Tipul de transport este condiționat de tipul mărfii transportate și presupune măsuri speciale de transportare (un asptefl de exemplu este deplasarea mărfurilor în vagoane frigorifice sau de animale vii în condiții adecavte, tocmai pentru a nu le pune in pericol viața)
Odată înregistrate situații neprevăzute, defecțiuni etc. acestea se comunică cărăușului înainte de a se începe încărcarea mărfurilor. Aceste vor fi întotdeauna trecute in documentul de transport, sub forma unor obiecții identificate de către cărăuș.
2. Predarea mărfii în vederea transportului69 de la expeditor la cărăuș ține cont de următoarele asptecte: locul, ziua deplasării, cantitatea și ambalajul mărfurilor.
2.1. Locul predării mărfii este condiționat de tipul transportului. Predarea mărfii cu autocamionul se realizează “loco fabrica” (ex works)., în cazul transporturile feroviare predarea se face în cea mai apropiată stație CFR, pe rampa de încărcare sau direct în vagonul pus la dispoziție de cărăuș. În transporturile aeriene, marfa se predă la aeroport. În transporturile maritime și fluviale, practica deosebește două situații- în cazul trasportului naval (free along ship, F.A.S.) predarea
5. OBLIGAȚIILE IZVORÂTE DIN CONTRACTUL DE TRANSPORT
mărfurilor se realizează prin trecerea acestora peste balustradele navei comerciale.
2.2. Ziua prin care expeditorul trebuie să predea cărăușului încărcătura spre transport nu poate fi ignorată. Orice întârziere se penalizează prin locații în transportul feroviar și contrastalii în
transportul maritim.
2.3. Cantitatea mărfii este stabilită de expeditor și declarată cărăușului. În această categorie intră greutatea, volumul, metrajul, numărul de bucăți precum sau tipul, varietatea, dimensiunile bunurilor transportate.
2.4. Și stabilirea ambalajului este foarte importantă. Ea va ține cont de tipul mărfii și transportului. Nerespectarea obligațiilor cu privire la ambalaj încurajează cărăușul să refuze primirea mărfii în vederea transportului. În cazul uneor pierderi, agravări a mărfii transportate, răspunderea îi revine bineînțeles expeditorului.
3. Încărcarea mărfii în mijlocul de transport.
Această atribuție revine expeditorului și conține următoarele aspecte: introducerea bunurilor în spațiul interior al vehiculului, așezarea lor în perfectă ordine, luarea de măsuri preventive împotriva sustragerilor.
3.1. Încărcarea propriu-zisă este condiționată de capacitatea mijlocului de transport. În cazul nerespectării acesteiea pot apărea următoarele situații: 1. sub-încărcarea (denumită “navlu mort” în navigația maritimă sau fluvială) și 2. supraîncărcarea. Ambele situații atrag după sine tragerea la răspundere a expeditorului .
3.2. Așezarea mărfurilor va viza : a. folosirea întregii capacități de încărcare; b. neafectarea stabilității vehiculului; c. menținerea integrității încărcăturii. În acest sens încărcarea poate lua una din formele70 aminitite mai jos:
– stivuirea (arimarea) mărfurilor- așezarea corectă a bunurilor în mijlocul de transport;
– calarea mărfurilor- cu ajutorul pârghiilor sau alte tehnici de fixare;
– nivelarea- identificarea cantitativă a mărfurilor.
– legarea butoaielor cu sârmă, pentru evitarea unor situații neprevăzute în timpul deplasării;
– învelirea cu prelate a mărfii.
4. Colaborarea expeditorului la întocmirea documentului de transport.
Este foarte important ca părțile contractante să comunice corect datele necesare deplasării mărfii. Acestea din urmă cuprind aspecte legate de cantitatea, calitatea, greutatea și valoarea mărfurilor și sunt trecute în declarația expeditorului, anexată și la în documentul de transport. Așa
5. OBLIGAȚIILE IZVORÂTE DIN CONTRACTUL DE TRANSPORT
cum reiese din cele amintite anterior, răspunderea pentru corectitudinea datelor revine expeditorului.
5. Plata prețului transportului
Prețul pentru plata transportului este stabilită de expeditor atunci când se încheie documentul de transport. Acesta la rândul ei are următoarele condiționări și anume momentul plății și costul mărfii.
Momentul plății este stabilit prin acordul părților contractante odată cu predarea mărfii cărăușului. Dacă expeditorul întârzie, cărăușul poate să refuze efectuarea transportului, conform excepției non adimpleti contractus prevăzută în convenția bilaterală. Această excepție este de fapt “un mijloc de apărare aflat la dispoziția uneia dintre părțile contractului sinalagmatic, în cazul în care i se pretinde executarea obligației ce-i incumbă, fără ca partea care pretinde această executare să-și execute propriile obligații”.71
Costul mărfii72 este precizat într-una din clauzele documentului de transport, și poate fi acgitate în întregine sau numai parțial de către destinatar. Această plată este denumită generic „plata transmisă”.
Oligațiile cărăușului la punctul de pornire73 pot fi rezumate la dimensiunile de mai jos :
1.Acceptarea cererii de transport;
2. Procurarea unui mijloc de transport corespunzător;
3. Preluarea mărfii de la expeditor cu efectuarea verificărilor necesare;
4. Încărcarea lucrurilor;
5 Eliberarea documentului de transport.
1. Acceptarea cererii de transport
Această condiție rezultă din faptul că orice cărăuș prestează un serviciu public, de interes general, răspunzând tuturor solicitărilor de a transporta persoane sau mărfuri. Consimțământul contractual se naște tocmai din adeziunea expeditorului-solicitant la condițiile prestabilite de cărăuș.
Ca si o limită a acestui consimțământ este imposibilitatea cărăușului de a verfica mai întâi solvabilitatea cocontractantului. Totuși se poate impune o măsure de siguranță și anume stabilirea
5. OBLIGAȚIILE IZVORÂTE DIN CONTRACTUL DE TRANSPORT
plății prețului transportului încă de la pornire.
În transporturile ocazionale (care iau naștere prin comandă, prin negocieri), cărăușul nu poate refuza încheierea unui anumit contract solicitat. Excepție pot face transporturile cu o peridiocitate regulată (care au alte particularități) când anumite mărfuri nu pot fi transportate datorită natturii lor (explozivi).
2. Procurarea unui mijloc de transport corespunzător
În funcție de tipul de transport, vehiculul ales trebuie să fie apt din punct de vedere tehnic și funcțional. Aceste cerințe obligatorii sunt asigurate de către cărăuș, indiferent de verficările realizate de cocontractant. Există și situații în care predatorul mărfii sau călătorul nu pot evalua bunăstarea mijlocului de transport.
În ceea ce privește contractele de navlosire, atestatelor eliberate de către organele de resort (Registrul naval, căpităniile de port etc.), sunt cele prin care un expeditor își formează convingerea aferentă însușiriii navei.
3.Luarea în primire a mărfii de către cărăuș
Luarea în primire a mărfii presupune se traduce prin stabilirea corectă a greutății încărcăturii. Măsura cântăriririi mărfurilor poate fi una obligatorie sau una facultativă. Prima măsură se aplică de către cărăuș mărfurilor importate (cele care se transbordează, transvasează în porturile fluviale sau maritime), cele transportate printr-un mijloc de transport aerian, sau prin intermediul expedițiilor de tipul coletărie, mesagerie, și nu în ultimul rând printr-un specific transportului feroviar.
În ceea ce privește cântărirea facultativă intră mărfurile ambalate stas, în bucăți, baloturi ș.a.m.d, cele cu greutate uniformă sau produsele lichide din cisterne sau șlepuri.
4. Încărcarea mărfii în mijlocul de transport este o obligație ce revine cărăușului în condițiile in care ambele părți contractante au ajuns la acest compromis. În transporturile feroviare și rutiere, expeditorul predă uneori cărăușului vagonul încărcat și sigilat pe linia de garaj sau camionul plin cu marfă.
După încărcare, operațiunea primirii mărfii spre transport se încheie prin aplicarea sigiliilor
_5. OBLIGAȚIILE IZVORÂTE DIN CONTRACTUL DE TRANSPORT
cărăușului pe sistemul de închidere al mijloacelor de transport închise (vagoane, hambare din șlepuri, containere etc.).
5. Eliberarea documentului de transport
În această ultimă etapă cărăușul este obligat să emită un document de transport complet, incluzând toate aspecte descrise în fragmentele de mai sus.
În cele mai multe dintre cazuri eliberarea documentului de transport se consumă imediat, uno ictu. În acestă categorie nu pot fi incluse transporturile maritime, pentru că acestea au la lază un înscris preliminar și provizoriu, denumit mate’s receipt.
În general încheierea contractului se realizează în timp, atunci când când cărăușul aplică ștampila sa pe documentul de transport. Această mențiune arată că mărfurile sunt considerate a fi în posesia cărăușului, dar și că pot fi derulate termenele specifice executării transportului la destinație.
5.2.OBLIGAȚIILE PĂRȚILOR ÎN CURSUL DEPLASĂRII MĂRFII
Este necesar să deosebim din punctul de vedere al executării obligației de deplasare a mărfii trei categorii de transporturi: cele efectuate în condițiile de la început convenite; cele care suferă devieri de la itinerariul inițial și cele care sunt perturbate de împrejurări de forță majoră.
1. Transporturi efectuate în condițiile inițial convenite . În această categorie sunt incluse obligațiile expeditorului și cele ale cărăușului.
Analiza obligațiilor expeditorului 74 se referă la o diversitate de aspecte. În această etapă, practic expeditorul așteaptă executarea deplasării mărfii la destinație de către cărăuș. În cazurile în care transportarea se realizează în condiții speciale, atunci expeditorul este obligat să ofere cărăușului, dacă este cazul, un anumit număr de însoțitori. Această măsură poate avea un carater obligatoriu sau facultativ (este stabilită prin necesitatea expeditoriului sau destinatarului).
În prima categorie, cea a insoțitorilor obligatorii, intră următoarele situații:
1. transportul de animale vii
2. transportul auto a mărfurilor (vrac) ce nu pot fi oferite spre cântărire destinatarului, sau pe nume de colete, bucăți etc.
5. OBLIGAȚIILE IZVORÂTE DIN CONTRACTUL DE TRANSPORT
Răspunderea pentru afectarea integrității mărfii revine întreprinderii din care face parte însoțitorul de transport. Acesta din urmă va semna pe exemplarul din actul de livrare, care rămâne în posesia expeditorului. În cazul înregistrării avarierei mărfurilor, acesta va fi nevoit să răspundă material și evenpenal, dacă acesta este găsit vinovat.
În schimb analiza obligațiilor cărăușului vizează trecerea în revistă a următoarelor elemente distincte și anume: respectarea ordinii expedițiilor; parcurgerea rutei prestabilite; executarea transportului în termenul fixat; conservarea mărfii pe întreg parcursul, până la destinație.75
2.Transporturi modificate prin voința expeditorului
Capacitatea modificării transporturilor prin intermediul voinței expeditorului este reglementată prin câteva articole prevăzute în Codul comercial și în Codul civil. Astfel că prin articolul 421 Cod comercial76 este speculată mențiunea cu privire la modificarea contractului de transport prin voința unilaterală a expeditorului, acțiune realizată prin actul juridic numit contra-ordin.
Concret art. 421 Cod comercial pune în discuție dreptul expeditorului de a suspenda transportul și de a solicita restituirea mărfurilor transportate, sau de a le oferi altor persoane. Indiferent de soluția aleasă, acesta trebuie să plătească cărăușului cheltuielile și pagubele directe și indirecte care rezultă din contra-ordin.
De asemenea obligația cărăușului, de a realiza ordinul expeditorului, dispare atunci când, mărfurile au ajus la destinația, iar destinatarul deține cererea de predare a cărușului sau i se remite scrisoarea de cărat.
În condițiile în care scrisoarea de cărat este la ordin sau la purtător, dreptul expeditorului devine acum dreptul celui care este in posesia unui exemplar al scrisorii de cărat, deținut de cărăuș. Prin urmare, acesta din urmă, conform actului contra-ordin, are dreptul de a cere restituirea exemplarului scrisorii, iar dacă a avut loc schimbarea destinației de transportare, atunci acesta poate solicita o nouă scrisoare de cărat.
Așa cum am menționat mai devreme mențiunea cu priivre la modificarea transportului din voința expeditorului rezultă și din art. 969 alin2 Cod civil. Conform acestuia convenția poate fi
5. OBLIGAȚIILE IZVORÂTE DIN CONTRACTUL DE TRANSPORT
realizată doar prin intermediul consimțământului părților contractante sau “consimțământul mutual”, dar și prin “cauze autorizate de lege”. 77
Alți factori care contrbuie la modificarea transportului au în general o natura economică și pot fi rezumați astfel : 1. interesul expeditorului de a schimba itineraiul, atunci când într-o altă piață de desfacerea există condiții mai avantajoase pentru plasarea mărfii, 2. destinatarul inițial, persoană fizică, a decedat și 3. societatea comercială s-a dizolvat, moment în care cumpărătorul inițial cade în faliment .78
4.Transporturi deficitare
Acestea pot să intervină la punctul de pornire sau în timpul mersului producând următoarele efecte: a)întârzierea executării obligațiilor cărăușului; b) imposibilitatea definitivă de a le aduce la îndeplinire. 79
Coform art. 420 Cod comercial transporturile deficitarea sunt cele care sunt influențate de o forța majoră sau de un caz fortuit. Mai exact acest articol face precizarea conform căreia, în cazul transporturilor deficitare, cărăușul, care “este impiedicat sau peste măsură întârziat”, are obligația de aduce la cunoaștiința expeditorului la evenimentele de ultimă oră. Cărăușul este cel care dispune de capacitatea de a rezilia contractul, plătintd doar suma cheltuielilor realizate de către acesta din urmă. În cazul în care “împiedicarea ” are loc odată cu efectuarea itinerariului, cărăușul deține dreptul plății portului specific destinației. Indiferent de situația in care acesta se află, un lucru este sigur. Acesta va primi un exemplar al scrisorii de cărat la ordin sau la purtător. 80
5.3.OBLIGAȚIILE PĂRȚILOR LA DESTINAȚIE
Ca și în celelalte două cazuri menționate mai devreme obligațiile părților la destinație cuprinde două aspecte și anume obligațiile cărăușului și cele ale destinatarului.
I. Obligațiile cărăușului
În această fază finală cărăușul trebuie să procedeze în modul prescris de lege și în condiții
care să-i asigure pe deplin degrevarea de răspundere pentru lucrurile strămutate. Cărăușului îi incumbă următoarele obligații principale:
5. OBLIGAȚIILE IZVORÂTE DIN CONTRACTUL DE TRANSPORT
Identificarea și avizarea destinatarului despre sosirea mărfii;
Eliberarea încărcăturii la locul și la data convenite;
Descărcarea lucrurilor din mijlocul de transport;
a) Identificarea destinatarului și avizarea acestuia despre sosirea transportului.
Această obligație a cărăușului diferă în funcție de natura documentului de transport și de împuternicirile date de către destinatar, care urmează să fie încunoștiințat despre sosirea încărcăturii.81
Dacă strămutarea s-a efectuat în temeiul unui titlu de transport precum scrisoarea de trăsură ori contractul de navlosire, persoana destinatarului este indicată nominal în cuprinsul încrisului, cu precizarea adresei corespunzătoare. Documentul de transport la purtător nu specifică numele destinatarului, rezultă că persoana îndreptățită să obțină eliberarea mărfii la punctul de sosire aparține titularului care se află în posesia legitimă a documentului de transport la purtător și îl anunță pe cărăuș să-i predea încărcătura. 82
Documentul de transport la ordin 83(precum conosamentul pentru mărfuri îmbarcate) impune verificarea de către cărăuș a succesiunii girurilor translative, care figurează în girul respectiv. În lipsă de orice gir, persoana îndreptățită să obțină încărcătura este însuși destinatarul inițial, nominalizat în cuprinsul conosamentului. Dacă destinatarul transmite conosamentul unei alte persoane (giratar), dobânditorul va fi îndreptățit să pretindă el de la cărăuș eliberarea mărfii.
Independent de felul documentului de transport, destinatarul poate, în scopul recepționării mărfurilor, să acționeze în nume propriu sau să recurgă la un intermediar, care să-l reprezinte în mod valabil. Acesta va trebui să prezinte cărăușului, pe lângă documentul de transport, actul de împuternicire, fie procură, fie contract de comision sau agenție.
Sosirea transportului la punctul final al rutei convenite cu expeditorul trebuie să fie adusă la cunoștința destinatarului, identificat în modul arătat, sau persoanei care îl reprezintă.84Avizarea se face in scris, pentru a exista proba îndeplinirii acestei obligații de către cărăuș.
Consecințele neidentificării destinatarului85
5. OBLIGAȚIILE IZVORÂTE DIN CONTRACTUL DE TRANSPORT
Uneori cărăușul se poate găsi în situația obiectivă de a nu izbuti să identifice persoana destinatarului, deși a întreprins toate investigațiile necesare în acest scop. În aceste cazuri, cărăușul nu poate rămâne pasiv, deoarece blocarea mijlocului de transport îi poate provoca prejudicii. Astfel uzanțele internaționale impun cărăușului, să încunoștiințeze pe expeditor despre dificultatea semnalată, apărută la destinație.
În situația în care totuși cărăușul nu reușește să-l anunțe pe expeditor sau dacă acesta nu răspunde într-un termen rezonabil, cărăușul poate acționa conform prevederilor art. 438 Cod comercial, indiferent de cea ce s-a stabilit înainte de momentul avizării. 86
În acest sens cărăușul se vede nevoit să apeleze la ajutorul instanței judecătorești competente care îi oferă acestuia autorizarea de a “depune” mărfurile pe cheltuiala destinatarului. Fără consimțământul expres al expeditorului, mărfurile ajunse la destinație nu pot fi înapoiate la locul de pornire deoarece acest lucru presupune noi cheltuieli.
În cele din urmă cărăușul poate cere instanței de judecată să ordone vânzarea mărfurilor, alterabile sau perisabile, obținându-se anumite sume ce vor fi „decontate – după scăderea cheltuielilor – de către cărăuș față de destinatar”. 87
b) Eliberarea încărcăturii la locul și la data convenite
Art. 59 alin. 1 Cod comercial prevede că: „orice obligație comercială trebuie să fie executată în locul arătat în contract sau în locul care ar rezulta din natura operațiunii ori din intenția părților contractante”.88 Rezultă că eliberarea încărcăturii trebuie efectuată de cărăuș la locul și data specificate în documentul de transport (art.415 pct 4și 6 Cod Comercial) Această dată prezintă
importanță pentru destinatar, care poate fi obligat să retransmită marfa unor subdobânditori, iar orice întârziere atrage în sarcina acestuia penalități moratorii. Mai mult decât atât nerespectarea termenului de predare al mărfii reprezintă- în cazul cărăușului-o culpă contractuală, față de care acesta trebuie să răspundă.89
Modul de eliberare a transportului la destinație
Această operațiune conține o latură materială (cântărirea mărfurilor, la verificarea sigiliilor, a semnelor sau marcajelor, a mijlocului de transport, precum și a coletelor, la deschiderea mijlocului de transport și la verificarea sumară a conținutului său.) cât și efecte juridice. Acestea din urmă se
5. OBLIGAȚIILE IZVORÂTE DIN CONTRACTUL DE TRANSPORT
referă în special la cele apărute între raporturile cărăuș-destinatar. Preluarea încărcăturii de către destinatar înseamnă sfârșitul deținerii mărfurilor de către cărăuș. Mai mult decât atât obligația de pază a mărfurilor și răspunderea contractuală îi revine deci destinatarului. 90
c) Descărcarea mărfii la destinație.
Conform clauzelor stipulate în documentul de transport, această obligație, poate revenii destinatarului, cât și cărăușului. De exemplu clauza ex quai (pe chei), prin care vânzătorul are obligația să pună mărfurile la dispoziția cumpărătorului pe cheiul portului de destinație convenit, la data sau în termenul prevăzut în contract. Acestă operațiune se efectuează de către cărăuș. 91
Dreptul cărăușului de a refuza eliberarea mărfii la destinație este o măsură excepțională într-ucât este în disconrdanță cu obligația esențială a cărăușului, de a preda destinatarului încărcătura la punctul final al traseului convenit.Cu toate acestea există situații92 care sunt excepție de la regulă și anume:
nu s-a efectuat plata taxelor de transport;
dacă scrisoarea de cărat e la ordin sau la purtător;
existența unor măsuri de carantină față de mărfurile provenite din import;
exista un sechestru asigurător, ordonat de instanța competentă.
II. Obligațiile destinatarului
Destinatarul se angajează eo ipso să respecte următoarele obligații:
-Să ia în primire marfa ajunsă la punctul de sosire;
– Să elibereze mijlocul de transport;
-Să plătească sumele restante datorate cărăușului.
a) Luarea în primire a mărfii transportate.
În acest context recepția are loc după ce se fac anumite verificări (ale documentelor de transport și a stării încărcăturii), în urma cărora destinatarul poate refuza primirea încărcăturii. 93
Mai mult decât atât se urmărește cântărirea mărfurilor, verificarea sigiliilor, semnelelor sau
5. OBLIGAȚIILE IZVORÂTE DIN CONTRACTUL DE TRANSPORT
marcajelor mijlocului de transport și ale coletelor. Verificarea greutății la destinație a mărfurilor eliberate de cărăuș trebuie realizată prin metode asemănătoare cu cele utilizate la expediție. Însă dacă verificarea a recurs la o altă metodă, , noile rezultate sunt opozabile celeilalte părți.94
Odată cu preluarea încărcăturii la destinație pot fi sesizate diferențe de greutate, urme de violare, avarii sau pierderi. Această constatare poate fi făcută în scris de către destinatar și dacă aceasta se dovedește a fi reală atunci răspunderea pentru alterarea mărfurilor, bunurilor îi revine cărăușului. 95
b) Eliberarea mijlocului de transport
Eliberarea mijlocului de transport trebuie realizată în timp util. Se cunoaște faptul că prin documentul de transport se precalculează durata eliberării mijlocului de transport. Nerespectarea acesteia atrage după sine plata în contul destinatarului a unor penalități moratorii, denumite locații, contrastalii ș.a.m.d. În acest sens jurisprudența a ajuns la concluzia conform căreia că unitatea destinatară trebuie să depună diligențele care contribuie la limitarea mobilizării mijloacelor de transport, luându-se niște măsuri de descărcare, chiar și atunci când dacă marfa a fost expediată în alt vagon decât cel stabilit la început.96
Efectele juridice ale primirii transportului de către destinatar
Confirmarea de către destinatar, fără obiecțiuni, a primirii transportului, reprezintă transferul mărfurilor în paza juridică a destinatarului, dar în acelaș timp este eliminată răspunderea cărăușului pentru eventualele lipsuri cantitative constatate ulterior.97
c) Plata sumelor restante datorate cărăușului98
Această obligație revine destinatarului conform art. 434 Cod comercial: „destinatarul care primește lucrurile e obligat să plătească ceea ce se datorește pentru transport, după scrisoarea de cărat, precum și toate celelalte cheltuieli”.
Obiectul plății îl poate forma taxa de transport restantă, dar și alte cheltuieli adiacente transportului precum: cheltuielile de descărcare a mărfii din vechicul sau cele de transbordare pe parcurs.
Refuzul plății (totale sau parțiale) atrage după sine reținerea mărfii la cererea cărăușului până când instanța judecătorească se sesizează și ia o decizie în acest sens.
Așa cum am arătat și în fragmentele anterioare cărăușul este cel care, în cazul unor transporturi deficitare, trebuie să răspundă de eventualele modificări înregistrate la nivelul calitaății și cantității mărfurilor sau bunurilor.
6. REGIMUL JURIDIC AL MĂRFII TRANSPORTATE
6.1. Componente99
În acest capitol analiza va pune pe deplasarea de mărfuri, precum și pe identificarea regimului juridic între două momente cheie și anume punctul de pornire și cel al sosirii la destinație.
În acest context, conform contractului de transport, cărăușul este cel care deține dreptul de retenție și de privilegiu asupra încărcăturii, iar regimul juridic al mărfii este dat de transmiterea proprietății și riscurilor obiectului de la expeditor la destinatar.
6.2. Detențiunea exercitată de cărăuș asupra mărfii transportate
Prin contractul de transport cărăușul nu este un posesor deplin, ci unul precar. Argumenatția este simplă. Cărăușul are doar calitate de deținător al încărcăturii mărfurilor. Noțiunea de posesie face referire la puterea de a deține un anumit lucru, exercitare de drept real. 100
În schimb, detențiunea sau posesia precară, poate fi rezumată conform art. 1853 Cod civil ca o exercitare a unei puteri de fapt asupra lucrului, fie cu încuviințarea și pe socoteala proprietarului, fie în temeiul unei dispoziții legale sau judecătorești. 101
Deodebirea între cele două tipuri de posesie se referă la componentele detențiunii. Aceasta se reduce la elementul material (corpus), fără să includă și factorul psihic al posesiei propriu-zise (animus sibi habendi). Astfel, deținătorul stăpânește bunul în fapt, precum orice posesor, fiind însă lipsit de intenția de a exercita această putere pentru sine.102
Deși practica judicară nu include cărăușul în categoria persoanelor care realizează detențiunea 85, profesorul contrazice cele spune mai sus amintind că “lucrul care urmează a fi transportat se află în detențiunea și paza întreprinderii de transport”.103
Durata detențiunii exercitate de cărăuș asupre mărfii se referă la momentul inițial și cel final al posesiei cu titlu precar. În consecință momentul inițial este de fapt punctul de pornire al mărfii
6. REGIMUL JURIDIC AL MĂRFII TRANSPORTATE
realizată de cărăuș, iar cel final se referă la încetarea detențiunii, adică destinatrul intră acum în
posesia bunurilor sau mărfurilor. 104
În ceea ce privește ocrotirea detențiunii exercitate de cărăuș asupra mărfii, conform art.909 alin. 1 Cod civil, aceasta face trimiteri la noțiunea de terț deținător, cel care se bucură de ocrotire juridică în baza prezumpției de proprietate.105
În cazul în care bunurile aflate în curs de transport sunt sustrase fără drept de către terțe persoane, cărăușul are calitatea să formuleze reclamație împotriva infractorilor în temeiul art. 208 Cod penal. Textul ocrotește împotriva acestui delict nu numai pe posesorul propriu-zis, ci și pe cel cu titlu precar. Această trimitere nu include dimensiunea „ proprietar sau titular al vreunui drept de a poseda sau deține.106
Însă dacă vorbim despre pierderea bunurilor transportate din neglijență sau în contextul de forță majoră, cărăușul se află în imposibilitatea de a recupera aceste bunuri, deoarece conform art. 1909 alin. 2 Cod civil, acestuia îi lispesește calitatea de proprietar, necesară reclamantului. 107
6.3. Transmiterea proprietății și a riscurilor asupra mărfii aflate în curs de transport
În ceea ce privește corpurile certe, art. 971 Cod civil arată că „în contractele ce au ca obiect translațiunea proprietății sau unui alt drept real, proprietatea sau dreptul se transmit prin efectul consimțămâmtului părților și lucrul rămâne în rizico-pericolul dobânditorului, chiar când nu i s-a făcut tradițiunea lucrului”.
Atunci când obiectul vânzării este tradus prin bunuri determinate prin caractere generice, se manifestă și transferul dreptului de proprietate, iar atunci când nu există clauză diferită, marfa este individualizată, deși nu în momentul încheierii contractului comercial.108
În practică, transmiterea dreptului de proprietate operează ex nunc, adică odată cu individualizarea mărfii prin predare sau prin remiterea documentelor care o reprezintă. Mai mult decât atât, efectele translative se regăsesc la un moment dat , tinându-se sema de beneficiile de care
6. REGIMUL JURIDIC AL MĂRFII TRANSPORTATE
se pot bucura fiecare parte contractantă .109
Prevederi contractuale direct specificative ale transferului proprietății și riscurilor 110
Acest aspect se referă la cele două elemente menționate mai jos:
stabilirea elementelor de fapt cu caracter temporal (de exemplu, „la data încărcării mărfii în mijlocul de transport” sau „la data trecerii frontierei țării vânzătorului” etc.);
identiifcarea elementului de fapt cu caracter spațial, adică locul în care se desfășoară predarea bunului și transmiterea proprietății asupra acestuia (precum: „franco uzina producătoare” sau „franco la bord” etc.).
Mergând mai departe cu analiza spunem că data și locul stabilite între părțile contractante conduc la următoarele consecințe principale și anume: 1. identificarea proprietarului mărfii, 2. cunoașterea momentului în care riscurile de pierdere sau avariere a mărfii intră acum în sarcina cumpărătorului, și 3. ajută la împărțirea cheltuielilor. vânzării
6.4. Dreptul de retenție al cărăușului
În acest subcapitol accentul va cădea pe definirea și analizarea noțiunii de „drept de retenție al cărăușului”. Mai exact vom pune in evidență diversitatea particularităților dreptului de retenție, precum și a tipologiei acestuia.
Mai întâi trebuie menționat faptul că acest concept a apărut din inițiativa legiuitorului de a proteja cărăușul în cazul unor prejudicii tocmai . Literatura de specialitate definește acest drept ca pe unul legal, independent de consimțământul părților contractante, care diferă de dreptul de creanță, fiind de fapt un drept al creditorului de a refuza debitorului un lucru mobil sau imobil, cât timp acesta nu a plătit.111
Când se fac trimiteri la dreptul de retenție al cărăușului autorii menționează și natura acestui drept. Așa cum am arătat mai devreme puterea cărăușului de a refuza restituirea unui anumit bun este de fapt o garanție indirectă. Adică titularul acestui drept nu poate vinde bunul respectiv chiar dacă are autorizarea instanței sau să dețină dreptul de preferință față de „alți creditori ai debitorului ”. 112
6. REGIMUL JURIDIC AL MĂRFII TRANSPORTATE
În opinia altor autori113 acest drept are și o natură convențională, indivizibilă (reținerea bunului până la plata toatală a plății), nefiind o posesiune propriu-zisă ci o detenție precară. Mai mult decât atât este ca un fel de „accesoriu” al raportului juridic principal.
Tipologia dreptului de retenție presupune două mari categorii114și anume:
1. Conform art. 1322 și 1619 Cod Civil și art. 433 Cod Civil numărul de contracte arată modalitatea în care are loc exercitatrea dreptului de retenție în raportul creditor-debitor, acestea având ca principal scop fie încasarea prețului stabilit pentru lucru transmis, fie chiria pentru utilizare, precum și echivalentul prestației efectuate.
2. Conform art. 481 și 771 Cod Civil acest drept are la bază temeiul legii, ducând la îndeplinire raporturile creditor-debitor, acestea din urmă urmărind predarea lucrului deținut de către creditor.
De asemenea exercitarea dreptului de retenție115 se face numai în condițiile existenței textului unei legi, a creanței împotriva proprietarului bunului, care refuză să facă plata, într-un mod legal al unui bun material, alienabil și vizibil, existând în acelaș timp o legătură materială sau juridică între creanță și lucru care nu este restituit din diverse motive.
În urma exercitării dreptului de retenție116 rezultă următoarele consecințe/efecte:
1. opozabilitatea față de debitor
2. părțile datoriei sunt asigurate până la stingerea ei integrală
3. orice componentă a lucrului este responsabilăpentru întegralitatea plății.
În consecință putem spune că dreptul de retenție al cărăușului este un drept legal, ce se exercită asupra mărfurilor considerate bunuri mobile corporale, în baza unei creanțe regăsite în contractul de transport, pe care debitorul refuză s-o plătească, cărăușul având posibilitatea de a nu preda marfa transportată dacă aceasta este însoțită de o scrisoare de trăsură la ordin sau la purtător. 117
6. 5. Privilegiul cărăușului asupra mărfii transportate
Privilegiul cărăușului asupra mărfii transportate are ca și cadru legal art. 1730 pct. 7 Cod civil și face referire la creanțele privilegiate ale mobilelor. Punctul 7 Cod civil poate fi rezumat astfel: „creanța cheltuielilor de transport și a cheltuielilor accesorii asupra lucrului transportat,
6. REGIMUL JURIDIC AL MĂRFII TRANSPORTATE
întrucât timp acela ce l-a transportat, ăl are în posesiunea sa, și în cele 24 de ore ce vor urma trădării lucrului la destinarul său, dacă acesta din urmă a conservat posesiunea lucrului” . 118
Pe lângă prevederile Codului Civil există și alte reglemetări care fac referire la creanțele privilegiate. Este vorba aici despre Codul Comerical, care menționaeză creanțele privilegiate ale mărfurilor îmbaracte (art. 683-684), navlului (art.685), navei (art. 686-694), dar și alte drepturi privilegiate care derivă din cele ale Codului civil și anume art. 678-682. 119
Ca și reglementare independentă sunt Regulamentul de transport C.F.R și cele ale Codului Aerian, prevederi care pun în discuție dreptul de gaj al cărăușului, care are în această situație o garanție reală net diferită de privilegiu. 120
Conform art. 1719, 1720 și 1722 Cod civil privilegiul este dreptul de preferință ce îi revine creditorului față de ceilalți creditori ai aceluiași debitor, iar gajul sau amanetul în baza art. 1685 Cod civil este un contract prin care are loc remiterea unui lucru mobil cu titlul de garanție de debitor creditorului.121
Atât privilegiul exercitat de cărăuș cât și gajul au anumite particularități122 Concret se poate susține faptul că privilegiul este un fel de gaj tacit ce este recunoscut de expeditor atunci când contractul de transport a fost încheiat și când a avut loc remiterea incăcăturii ce urmază a fi transportate. De asemenea acest tip de gaj tacit include de fapt detențiunea lucrului transportat, la care se adaugă intenția de „a-l afecta plății transportului”.
În ceea ce privește gajul cărăușului, conform legii, presupune câteva sume cum ar fi cele incluse în transport, costul deplasării încărcăturii, precum și cheltuielile aferente cărăușului și anume cele ce ține de încărcare, transportate, remorcare, descărcare, cântărire, magazinare ș.a.m.d. Ecistă și situații în care pot apărea cheltuieli suplimentare cum ar fi obligațiile vamale care rezultă din amenzile plătite de cărăuș, amenzi ce s-au aplicat în urma detaliilor neadecvate realității oferite acestuia de către expeditor. În consecință garanțiile se sting în două situații concrete și anume: 1. când garanția a fost stinsă și 2. când a avut loc oferirea voluntară a lucrului de către cărăuș proprietarului.
6. REGIMUL JURIDIC AL MĂRFII TRANSPORTATE
6. 6. Sechestrarea mărfurilor aflate în curs de transport
Acest subcapitol are următoarele direcții de analiză și anume definirea noțiunii de sechestru
asigurator, prezentarea cadrului legal, dar și a condițiilor admisibile, analiza modalității de instituire
a sechestrului asigurator, precum și identificarea particularităților cu privire la încetarea sechestrului asigurator și la sechestrul asigurator solicitat de cărăuș. 123
În literatura de specialitate termenul de sechestru asigurator este definit ca o formă de încetare a dreptului față de bunurile mobile până când are loc încheierea judecății. Această măsură are ca scop principal oferirea posibilității creditorului de a urmării aceste bunuri ajungându-se în situația emiterii unui titlu executor, atunci când debitorul refuză în mod expres executarea bunului.
Cadrul legal care vizează această noțiune constă în art. 907-908 Cod comercial și arată că acest sechestru asigurator se rezumă la acele lucruri aflate în posesia cărăușului, situație specifică momentului de la preluarea de la expeditor și eliberarea către destinatar.
Condițiile de admisabilitate cuprind următoarele elemente distincte și anume: 1. plata unei cauțiuni (art. 908 alin1 Cod comercial), 2. constatarea sechestrului asigurator prin întocmirea unui act scris (art. 594 alin.Cod procedură civilă) și 3. stabilirea acelei creanțe care stă la baza cererii de sechestru asigurator, cerere ce trebuie depusă la termen (art. 594 alin.Cod procedură civilă).
În acest sens se poate sesiza o instanță competentă odată cu introducerea acțiunii de sechestru asigurator (art.907 alin1 Cod comercial), în urm acăreia se paote stabili și cauțiunea aferentă.
Este necesar de identificat si prezentat pe scurt a cauzelor care determină încetarea sechestrului asigurator. În categoria acestora intră următoarele aspecte:1. respingerea acțiunii prin care creditorul cere în justiție concretizarea pretențiilor împotriva debitorului, 2. declarația creditorului că renunță la sechestrul asigurator și 3. prezentarea instanței de către debitor a unei dovezi conform căreia acesta a consemnat suma aferentă instituirii acestui sechestru.
Și nu în ultimul rând termenul de sechestrul asigurator solicitat de cărăuș se refră exclusiv la momentul când marfa ajuge la destinație, iar destinatarul din varii motive nu poate fi găsit pentru ridicarea mărifii. De asemenea sechestrul asiguratort solicitat de cărăuș poate apărea în contextul în care putem vorbi despre anumite probleme legate de bunurile transportate după ce acestea au fost descărcate din mijlocul de transport. Conform art. 438 Cod comercial ceerea cu privire la sechestrul asigurator solicitat de cărăuș are mai degrabă un caracter de sine stătător și nu unul accesoriu, într-ucât această cerere se rezolvă printr-un oridin prezidențial, fără a necesita emiterea unei cauțiuni.
7. RĂSPUNDEREA CĂRĂUȘULUI
Ultimul capitol al lucrării de față pune în discuție particularitățile dimensiunii „răspunderea cărăușului”. În această categorie întră descrierea naturii juridice a reglementării răspunderii cărăușului, a termenului de exonerarea de răspundere a cărăușului, identificarea problemelor în ceea ce privește răspunderea cărăușului, precum și efectele care pot apărea în urma acestui tip de răspundere.
7.1. Reglementarea legală a răspunderii cărăușului
Pentru început trebuie stabilit cadrul legal al răspunderii cărăușului. Conform practicii judiciare avem următoarele acte normative și anume: 1. art. 1073-1090 Cod civil cu privire la răspunderea contractuală, 2. 998-1000 Cod civil cu privire la noțiunea de delict sau cvasidelict, 3. art. 420, 423, 426 și urm. Cod comercial, 4. O.G. nr. 41/1997 cu privire la aprobarea Regulamentului de transport pe căile ferate din România și 5. Ordonanța Ministerului Transporturilor mr. 746/1998 privind normele uniforme de aplicare a Regulamentului de transport pe căile ferate.124
Pentru a înțelege mai bine noțiunea de răspundere a cărăușului specialiștii consideră că această răspundere arată cum cărăușul este răspunzător față de terțe persoane sau față de un alt contractant. 125
De asemenea trebuie menționat faptul că există două tipuri de răspundere ce revine cărăului și anume cea contractuală și cea delictuală delictuală. Cea din urmă răspundere are la bază art. 998 și 999 Cod civil, articole ce fac referire la raportul dintre cel care realizează delictul civil și cel care este prejudiciat într-un fel sau altul. Concret răspunderea delictuală cuprinde acele fapte ale cărăușului care aduce anumite prejudicii unor terțe persoane, prejudici ce nu sunt incluse în contractul de transport. În categoria acestor prejudicii intră coliziunea cu un alt mijloc de transport, distrugerea infrastructurii unui post, canal navigabil, a unei nave maritime/fluviale, uciderea unui pieton (în cazul în care cărăușul este conducătorul unui autocar) și prăbușirea unui avion.126
7. RĂSPUNDEREA CĂRĂUȘULUI
În ceea ce privește răspunderea contractuală situația stă în felul următor. Există trei condiții genrale pentru ca acest tip de răspundere să existe și anume: 1. valabilitatea contractului de transport din punct de vedere juridic, 2. condiția în care se poate discuta despre raporturile nemijlocite între păgubit și cărăuș și 3. condiția generală prin care prejudiciul se instalează în
momentul neexecutării totale/parțiale a obligațiilor contractuale. 127
Odată identificate condițiile generale ale răspunderii contractuale putem discuta mai pe larg și despre răspunderea contractuală a cărăușului și a întreprinderii de transport. La acest nivel analiza se va axa pe următoarele aspecte: natura faptei produsă de cărăuș, vinovăția acestuia, descrierea prejudiciului și a legăturii dintre faptă și pagubă.128
Fapta comisă de cărăuș este acea acțiune sau inacțiune care generează la nivelul cocotractantului diverse prejudicii. Nu orice faptă trebuie luată în considerare și doar aceea cu un calater ilegal, imoral. În acest sens răspunderea cărăușului ia forma unor fapte comisive.
În ceea ce privește vinovăția cărăușului, aceasta se traduce, conform contractului de transport, într-o formă sau alta de imprudență sau neglijență. În urma acestei acțiuni poate rezulta un prejudiciu material (ce conține fie lezarea unui drept sau interes material, care poate să aparțină expeditorului sau destinatarului, fie un câștig nerealizat) sau unul moral (lezarea unui interes personal nematerial). Indiferent de tipul prejudiciului el trebuie să fie concret, personal, suferit direct, și care poate să decurgă din acordul părților contractante. În consecință cărăușul este cel care trebuie să repare prejudiciul provocat prin propriile fapte (art. 998 și 999 Cod civil), dar și pentru faptele altor persoane (art. 1102, 1473, 1624 Cod civil și art. 423 Cod comercial). 129
7.2. Exonerarea de răspundere a cărăușului
Exonerarea de răspundere a cărăușului poate fi descris ca o modalitate prin care acesta refuză imputarea. Aceasta din urmă-afirmă specilaiștii- are ca principale motivații dorința de respingere a unor probe administrate de creditor împotriva cărăușului, dar și eliminarea acelor sancțiuni primite pentru neexecutarea obligației, dar și pentru eventualele întârzieri. 130
Cauze care înlătură caracterul ilicit al faptei păgubitoare sunt următoarele131:
7. RĂSPUNDEREA CĂRĂUȘULUI
– starea de necesitate- este cea care îl scapă pe debitor (în cazul nostru cărăuș) de consecințele faptelor sale ilicite, fapte ce au urmărit în mod expres salvarea vieților omenești sau bunuri cu o anumită valoare.
– ordinul legii- face trimiteri la întreruperea transportului (care deja se află în desfășurare)
având la bază motivele specifice acestei măsuri de limitare. Un astfel de exemplu este cel al traficului fluvial din România, când datorită condițiilor de vreme neprielnice, autoritățile responsabile opresc circulația navelor pe Dunăre până cînd vremea de îmbunătățește. Un alt exemplu este cel al embargoului instituit de Națiunile Unite în timpul râzboiului dintre Bosnia-Herțegovina.
– consimțământul creditorului este de fapt declarația creditorului înainte de producerea prejudiciului și care se traduce printr-o clauză a nerăspunderii/răstrângerii răspunderii
În afară de cauzele mai sus menționate mai există și cauzele care contribuie la eliminarea vinovăției cărăușului121. Acestea pot fi sintetizate în lista de mai jos:
– fapta victimei
– fapta unui terț față de care autorul pagubei nu este obligat să răspundă
– cazul fortuit
– forța majoră.
7.3. Probele în materia răspunderii cărăușului
În vederea stabilirii naturii și și întinderii prejudiciului trebuie scoase în evidență tipologia și caracteristicile probelor în materia răspunderii cărăușului.
Mai întâi trebuie să precizăm că probele sunt acelea care sunt cu adevărat relevante și care sunt prezentate instanței judecătorești competente cu scopul de a reflecta răspunderea cărăușului. 132
Pentru a înțelege mai bine în ce constau probele specifice răspunderii cărăușului trebuie îndeplinite următoarele trei aspecte prezentate mai jos.
Primul aspect se referă la momentul în care reclamantul stabilește existența contractului de transport încheiat între părțile contractante. În aces caz ca probă apare actul înscris ce poate lua forma unui bilet, abonament, scrisoare de trăsură, foaie de parcurs, contract de navlosire. De la acestă regulă pot exista și unele excepții ale legii. 133
Un al doilea aspect se referă la tipul despăgubirii. Știm că cel care solicită desbăgubirea este
7. RĂSPUNDEREA CĂRĂUȘULUI
și cel care stabilește natura pagubei suferite. În acest caz putem vorbi despre neexecutarea contractului sau executarea defectuoasă a acestuia. Fiecare tip de prejudiciu propune seturi diferite de pagube și probe. Astfel că în cazul neexecutării contractului (lipsa efectuării deplasării de persoane sau mărfuri la destinație) cărăușul fie prezinte probele executării, fie argumentează că
neexcutarea contractului s-a datorat unor cauze străine, față de care nu poate răspunde , așa cum prevăd și art. 1082 și art. 56 alin3 Cod comercial. În cel de-al doilea caz cel al efectuării unui transport defectuos (cu pagube considerabile rănirea sau moartea unei persoane, avarierea mărfurilor sau a mijlocului de transport), cel care a suferit prejudiciul trebuie să prezinte dovezi viabile, corespunzătoare cu realitatea petrecută.134
7.4. Efectele răspunderii cărăușului
Analiza cu privire la efectele răspunderii cărărușului135 corespunde descrierii a trei tipuri de evaluări și anume: 1. evaluarea judiciară a prejudiciului, 2. evaluarea legală a prejudiciului și 3. evaluarea convențională a prejudiciului. În fragmentele de mai jos sunt prezentate aceste tipuri de evaluări cu propriile particularități și efecte
Evaluarea juridică a prejudiciului 136
Așa cum am arătat mai devreme natura și întinderea despăgubirii îi revine instanței judecătorești sau unui arbitraj comercial. Acest tip de răspundere aparține răspunderii contractuale și delictuale.
De asemenea această evaluare trebuie să țină cont de pierderea suferită de creditor dar și de a câștigului nerealizat.
În cazul răspunderii contractuale (aici intră și transportul) apar anumite aspecte limitative, ce au la bază principiul reparării integrale a daunelor. Astfel că instanța competentă poate acorda în cazul neexecutării de contract sau executării necorespunzătoare acele daune care rezultă din acordul de voință , fără să se țină cont de daunele indirecte.
Evaluarea legală a prejudiciului137
7. RĂSPUNDEREA CĂRĂUȘULUI
Pentru acest tip de evaluare accentul cade doar pe răspunderea civilă care rezultă din neplata la termenul stabilit a sumei în numerar în contul creditorului.
În contractul de transport acest aspect presupune situația în care cărăușul restituie celeilalte
părți contractante o anumită sumă de bani. Această oprațiune are loc în momentul în care cărăușul a primit o sumă mai mare decât cea tarifară.
Mergând mai dparte cu analiza se poate spune că intârziere, indiferent de natura lor, afectează în primul rând pe creditor. De aceea acesta poate cere suma în cauză, dar și echivalentul diurnelor suferite. Astfel că, debitorul nepunctual se obligă la plata dobânzii, dobândă ce se calculează „pro rata temporis”, exprimată prin plata pentru timpul de depășire a datei scadente.
Evaluarea convențională a prejudiciului138
Aceasta presupune o diversitate de dificultăți de probă, într-ucât părțile contractante pot încetinii, conform preînțelegerii, stabilirea întinderii pagubei ce trebuie asigurată de debitor.
Apare deci acordul ce are la bază clauza penală, dar și regulile de drept comun. De asemenea acest acord este relevant și pentru contractul de transport, atâta timp cât nu sunt influențate prevederile legale ale convențiilor de nerăspundere sau de limitarea a răspunderii.
7.5. Caracteristicile răspunderii cărăușului în transportul de mărfuri
Conform articolului 425 Cod comercial “cărăușul este răspunzător de peirderea sau stricăciunea lucrurilor ce iau fost încredințate spre transport, din momentul în care le primește, până acela al predării lor destinatarului, afară dacă nu probrează că pierderea sau stricăciunea a provenit din caz fortuit sau din fotță majoră, din chiar viuciu propriul al lucrurilor sau din natura lor, din faptul expeditorului sau din cel al destinatarului ”. 139
Aceeași definiție este regăsită și în art.82 alin 1 din Regulamentul de transport CFR din anul 1997: “Calea ferată care a primit la transport marfa cu scrisoare de trăsură este responsabilă de executarea transportului și de integrittaea mărfii pe întreg parcursul până la eliberare”. 140
Analizând cele două definiții conchidem că “pierderea sau stricăciunea mărfurilor” se referă
7. RĂSPUNDEREA CĂRĂUȘULUI
la integritatea acestora, adică la diferențele cantitative și calitative suferite de bunuri pe parcursul executării itineraiului.
De asemenea stabilirea răspunderii inițiale a cărăușului asupra acestor mărfuri are loc odată cu “aplicarea stampilei proprii pe documentul de transport”, iar finalizarea răspunderii acestuia este echivalentă cu eliberarea mărfii la destinație. 141
Tot la capitolul răspunderea cărăușului intră și refuzul acestuia de a primi marfa pentru transport. Acest tip de răspundere a cărăușului față de solicitant are o natură delictuală. În acest caz cărăușul profesionist este un comerciant (art.3 Cod comercial) care determincă și acțiuni în afara contractului de transport, realizând această faptă cu scopul executării acesteia ca profesie, și în consecință generează natura comercială a acțiunilor extracontractuale amintite anterior. 142
În afară de acest tip de răspundere mai există și răspunderea contractuală. 143Aceasta izvorșete din însăși existența contractului de tarnsport. Acesta din urmă este condiționat de următoarele aspecte: 1. valabilitatea juridică a contractului de transport, 2. stabilirea raportului juridic între căăruș și expeditor/destinatar, între păgubit și prejudiciu. Acesta din urmă poate fi consecința neexecutării totale sau parțiale a unei obligații regăsite fie în contractul de transport, fie în contractul care leagă păgubitul de cel care a comis prejudiciul. 144
În consecință prejudiciul cărăușului este determinat de câtiva factori precum145:
1. netransportarea mărfii destinatarului în termen de 30 de zile de la stabilirea termenului de eliberare.
2. neînregistrarea diferențelor cantitative în momentul cântăririi mărfii de către cărăuș, dar și a refuzului acestuia de o cântării.
3. modificări la nivelul mijlocului de transport- violare, scurgere, sustragere, avarie, cu sigiliile rupte etc.
4. avarierea, substituirea sau alte forme de prejudiicu produse in timpul deplasării mijlocului de transport.
În principiu răspunderea cărăușului în transportul de mărfuri apare sub una din formele menționate mai jos146.
7. RĂSPUNDEREA CĂRĂUȘULUI
1. răspunderea pentru pierderea mărfurilor;
2. răspunderea pentru avarierea mărfurilor
3. răspunderea pentru depășirea termenului contractului.
Răspunderea pentru pierderea mărfii 147
Așa cum am arătat mai sus pierderea mărfii însemană neeliberarea mărfii la destinație, datorită distrugeii sau avarierei acesteia, eliberarea altei mărfi decât cea inițială, către un alt destinatar, sau utulizarea acesteia în exclusive de către cărăuș, în termen de 30 de zile de la termenul deja stabilit.
Putem vorbi despre pierderea în totalitate sau parțială a mărfurilor. În ceea ce privește pierderea totală aici putem discuta despre lipsa întregului vagon, sau a coletelor sau nu au sosit la destinație.
În schimb pierderea parțială a mărfurilor poate avea ca și factori următoarele elemte: 1. erorile de căutări, 2. sustragerile și 3. starea necorespunzătoare a milocului de transport.
În cazul pierderii totale a mărfurilor, cărăușul este obligat să suporte anumite despăgubiri cum ar fi:
-contravaloarea mărfii, care corespunde prețului menționat în factură,
-contravaloarea mărfurilor care sunt stabilite de organele competente, într-ucât transportatorul nu a emis o factură.
-în lipsa prețurilor despăgubirilor se va ține cont de prețul mărfurilor care au aceeași calitate și natură, la locul și data la care a fost primită la transport.
-cărăușul va înapoia tariful de transport , taxele vamale și alte sume plătite de client.
Răspunderea pentru avarierea mărfii 148
Acest aspect se refră la obligația cărăușului de a păzi, supraveghea integritatea mărfii, dar și de a pune la dispoziție un mijloc de transport care să nu afecteze aspectele mențioante anterior.
În legislația actuală termenul de avarie paote avea următoarele sinonime: 1. stricăciunea lucrurilor (Cod comercial), 2. avarie (Regulametul de transport al CFR-ului din 1997), 3. substituire, diluare, dnaturare, alterare și avarie.
Înainte de a stabilii gradul de avarie trebuie să definim pe scurt termenii de mai sus amintiți:
1. avarie-schimbarea mărfii în ceea ce privește starea interioară și exterioară a acesteia;
7. RĂSPUNDEREA CĂRĂUȘULUI
starea externă cuprinde elemetele exterioare care fac referire la specificitatea mărfurilor, atât la cantitatea acesteia, cât și la calitate.
2. substituire-marfa care a fost repartizată cărăușului spre transportare este înlocuită cu alta, mărfuri ce pot semnaă sau nu; în orice caz marfa nouă are calitățile ei specifice.
3. diluare-reducerea canității unui produs care este lichid;
4. denaturare-modificarea voită a naturii bunului transportta, prin acțiuni de deformare, falsificare, adăugarea unei alte substante în cazul produselor lichide,.
5. alterare- proces prin care proprietățile produsului sunt transformate prin factori externi care generează în ultimă instanță descompunerea, degradarea, stricarea acestuia.
Așadar, avarierea ca cea mai complexă formă de modificare a mărfurilor transportate, atrage după ține răspunderea cărăușului pentru repararea acestei situații de nedorit, care va fi obligat să plătească suma aferentă depăgubirii, ca semn al deteriorării valorii mărfii. Dacă vorbim despre avarierea parțială, atunci suma plătită de cărăuș este suma aferentă recondiționării mărfii, suma care este egală cu suma plătit în cazul pierderii părții avariate.
Răspunderea pentru depășirea termenului contractului
Contractul de transport este unic și indivizibil 149, obligația cărăușului se termină în momentul predării mărfurilor destinatarului150. În ceea ce privește răspunderea contractuală, răspunderea pentru depășirea termenului contractului poate fi definită astfel : “ în timpul cât transportul suferă o întârziere sau lucrul se regăsesțe în magaziile cărăușului în așteptarea preluării traficului, cărăușul răspunde de conservarea lucrului ca depozitar și că răspunderea cărăușului este angajată doar în intervalul de timp cât durează deplasarea151 ”.
Neexecutarea la timp a mărfii la destinatar atrage după sine plata unor despăgubiri. Bolumul acestora este stabilit prin art. 428 Cod comercial. În consecință dacă există un interval mai mic decât dublul duratei convenite atunci cărăușul va pierde o paret din prețul din prețul transportului. Dacă întârzierea deplasării mărfii la destinație are o durată egală cu dublul duratei convenite, atunci cărăușul va suporta plata pentru pierderea totală a prețului transportului. 152
Însă atunci când prețul deplasării nu poate suporta daunele, destinatarul poate avea posibilitatea de a cere cărăușului diferența, numai dacă prejudicul este provocat de către cărăuș. De
7. RĂSPUNDEREA CĂRĂUȘULUI
asemenea plata pentru clauza penală nu se face în baza demonstrării acesteia, ci mai degrabă se va
ține cont de criteriile prestabilite de părțile contractante. 153
7.6. Caracteristicile răspunderii cărăușului în transportul de persoane și bagaje
Așa cum poate rezultași din titlulacestui subcapitol, răspunderea cărăușului vizează atât transportul de persoane, cât și transportul de mărfuri.
Aceste tipuri de răspunderi prezintă propriile particularități, și de aceea ele trebuiesc tratate ca atare154.
În ceea ce privește contractul de transport de persoane cărăușul este obligat să asigure securitatea călătorilor pe toată durata deplasării. În acest caz se cunoaște că autonomia călătorului155 nu afectează dispozițiile cărăușului de a efectua sarcinile specifice deplasării cu un anumit mijloc de transport.
Răspunderea cărăușului în transportul de persoane este prevăzută de art. 998-999 ale Codului civil, cu privire la răspunderea delictuală, aplicată în cazul unor accidente. Articolul 998 poate fi definit astfel : “orice faptă a omului, care cauzează altuia prejudiciu, obligă pe aceia din a cărui greșeală s-a ocazionat, a-l repara”, iar următorul astfel: “omul este nu numai repsonsabil de prejudiciul ce a cauzat prin fapta sa, dar și de acela ce a cauzat prin neglijența sau prin imprudența sa ”156.
În consecință, în cazul contractului de transport persoane, există următoarele tipologii de situații care pot intra în sfera răspunderii cărăușului
1. neînceperea executării contractului de transport.
2. încheierea executării contractului de tarnsport.
3. situația în care călătorul coboară din mijlocul de transport la punctul “terminus”
4. situația în care călătorul părăsește mijlocul de transport în timpul itinerariului.
5.exonerarea răspunderii cărăușului- acțiunea călătorului este o cauză exclusivă a accidentului.
6. gradul de vinovăție al călătorului egal cu cel al cărăușului-acesta din urmă răspunde parțial de accident.
7. RĂSPUNDEREA CĂRĂUȘULUI
În noul cod civil actualizat în 2012, mai exact prin art. 2004 alin1-4157, se mai fac următoarle
precizări cu privire la răspunderea transportatorului în cazul transportului de persoane:
1. acesta răspunde pentru moartea sau vătămarea integrității corporale și a sănătății călătorului.
2. răspunderea pentru daunele diercte și indirecte rezultate din neexcutarea transpoturlui.
3. întârzierea executării transportului-în acest caz clientul poate solicita returanarea prețului călătoriei.
4. transportatorul nu răspunde dacă prejudiciul a fost înfăptuit de către călător, cu intenție sau din culpă gravă.
5. transportatorul răspunde pentru satrea mijlocului de transport.
Și nu în ultimul rând avem transportul de bagaje. Acestea din urmă pot fi împărțite în : bagaje de mână și bagajele înregistrate158.
De asemenea în funcție de tipul de transport și bagajele înregistrate pot fi clasificate159 la
rândul lor în cazul transportului feroviar în :
– fotolii portative/pe roții care sunt folosite ca mijloc de transport prntru perdoanele bolnave.
– cărucioare pentru copii.
– instrumente muzicale
– instrumente inginerești nu mai mari de 4 metri lungime.
– biciclete, motorete cu 1 loc , demontate și fără combustibil
– sănii, schiuri, vele.
– cufere cu eșantioane/monstre.
În cazul bagajelor de mună, acestea sunt întotdeuana, plasate în acelaș timp cu pasagerul, în acelaș vehicul, față de care nu se pot percepe taxe suplimentare. Pe scurt, bagajele de mănă sunt cele care rămân în grija călătorului, cărăușul nefiind răspunzător de preluarea acestora în propria detenție.
În cazul bagajelor înregistrate , acestea se află în paza cărăușului de la momentul inițial la cel final al destinației, fiind supuse răspunderii contractuale. În ceea ce privește regimul despăgubirilor, acesta este prevăzut de dreptul comun, valoarea acestora este de fapt valoarea
7. RĂSPUNDEREA CĂRĂUȘULUI
maximă acceptată de expeditor și stabilită prin contractul de adeziune încheiat între cărăuș și expeditor.
7.7. Caracteristicile răspunderii în transporturile succesive160
Înțelegerea naturii răspunderii în transporurile succesive presupune două direcții de argumentare și anume: 1. identificarea și descrierea transportuilor succesive și 2. analiza răspunderii în cazul răspunderii succesive.
În categoria transporturilor succesive intră următoarele tipuri și anume:
1. transporturile succesive efectuate de cărăușii independenții unii de alții.
2. transporturile succesive efectuate prin intermediul comisionarului.
3. transporturile succesive efectuate în baza unui document unic de transport.
Transporturile succesive efectuate de cărăușii independenții unii de alții se caracterizează prin urmăatoarele elemete distinte: 1. deplasarea se face pe distanța A-B de către căărușul numărul 1, 2. pe traseul B-C deplasarea revine cărăușului nr. 2, 3. atât cărăușul nr. 1, cât și cărăușul nr. 2 încheie u clientul contracte separate, și 4. fiecare transportator lucrază într-un mod independent față de un alt transportator.
Transporturile succesive efectuate prin intermediul comisionarului păstrează modalitatea de deplasare și numărul cărăușilor amintiți în primul tip de transport succesiv.
Așadar contractele încheiate sunt diversificate, iar natura lor este condiționată de numărul cărăușilor. Încheierea actelor juridice (contract de transport) se realizează între cărăuș și comisionarul clientului.
Comisionarul acționează pe baza convenției încheiate cu comitentul. Acesta din urmă este de fapt clientul. Comitentul întră în contact direct doar cu comisionarul , iar cărăușii din punct de vedere a naturii juridice a contractului de transport, sunt titularii contractului independent de tranzacția aferentă distanței de deplasare.
Transporturile succesive efectuate în baza unui document unic de transport se caracterizează prin următoarele aspecte și anume: 1. încheierea raporturilor juridice se realizează între clienți și cărăușii succesivi, în baza unor titluri unice de transport; 2. titlul unic de transport se referă de fatpt la scrisoarea de trăsură internațională, care este reglememtată prin diverse convenții la care și România a participat; 3. se păstraeză distanțele parcurse de cărăușul nr. 1 pe distanța A-b și a cărăușului nr. 2 pe distanța B-C.
7. RĂSPUNDEREA CĂRĂUȘULUI
Aceste tipuri de transporturi sunt la rândul lor de două feluri: transporturile omogene și transporturile mixte/modale. În cazului primul tip de transporturi, avem de a face cu transporturile care folosesc aceleași mijloace de transport pe toată durata itineraiului.
Transporturile mixte sau multimodale sunt acelea care utilizează pentru acelaș itneraiu mai multe tipuri de mijloace de transport. Este vorba aici despre tren-camion, tren-navă maritimă/fluvială ș.a.m.d.
Odată identificate și analizate tipurile de transporturi succesive, trebuie pusă în discuție și natura răspunderii pentru fiecare tip în parte.
Înainte de a specifica particularitățile răspunderii pentru fiecare tip de transport trebuie făcută următoarea precizare. În Capitolul 8. Contractul de transport. Titlul IX- Diferite contracte speciale. Despre obligații. Secțiunea a 3-a. Contractul de persoane și bagaje. Răspunderea în cadrul transportului succesiv sau combinat (art. 2006)161 sunt prevăzute următoarele reguli generale ale acesteia:
1. transportatorul răspunde pentru decesul vătămarea integrității sau a staării de sănătate a călătorilor, dar și pierderea , deterioaraea bunruilor și bagajelor, evenimente ce au apărut pe parcursul deplasării.
2. despăgubirea transportatorului se face șă în condițiile pierderii sau deteriorării bunruilor și bagajelor ce ia-u fost predate pentru asigurarea păzii acestora.
3. în răspunderea cărăușului poate intra și cea față de întârzierea sau întreruperea transportului, doar în condițiile în care la finalul destinației intârzierea subzidă.
În cazul răspunderii transporturile succesive efectuate de cărăușii independenții unii de alții, aceasta corespunde unei răspunderi ce vizează mai multepărți, acestea izvozând din faptul că fiecare cărăuș încheie un contract de transport cu expeditorul/clientul.
Acest tip de răspundere se aplică în cazul avarierii sau pierderii bunurilor pe durata deplasării la o anumită destinație. Așadar cărăușul nr. 1 utilizând un anumit tip de transport, răspunde de pagubele înregistrate pe traseul A-B. Acelaș parcurs al răspunderii îl are și cărăușul nr. 2.
În general regulile cu privire la răspunderea față de avarierea sau peirderea mărfurilor se face într-un mod distinctiv. În cazul în care a avut loc doar avarierea parțială a mărfurilor, răspunderea are un caracter diferit.
În acest caz prejudiciul va fi adus la cunoștiința clienuluiabia la finalul itinerariului, ia ultimul cărăuș răspunde pentru pagubele înregistrate. Ecistă și cazuri în care cărăușul nr. 2 poate
7. RĂSPUNDEREA CĂRĂUȘULUI
refuza rezolvarea unor probleme legate de răspunderea căreia îi revine de drept. Această situație se aplică doar atunci când el a trecut în documentul de transport, anumute mențiuni cu privire la starea
bunurilor care le-a preluat de la cărăușul nr. 1 și pe care urmază să le deplaseze la destinație. În acest caz, în care mențiunile cărăușului nr. 2 se confirmă a fi adevărate, răspunderea va trebui să fie asumată de cărăușul nr. 1, care la rândul lui își poate demonstra vinovăția.
În ce de-al doilea tip de trasnport, adică cele efectuate de către un comisionar, răspunderea ține cont de diversitatea raăorturilor juridice încheiate între comitent (client) și comisionar (expeditor), dar și între comisionar și cărăușul nr. 1 și nr. 2.
Conform acestui tip de transport, cărăușul este mai avantajat, decât în cazul în care s-ar fi încheiat câte un contract cu fiecare cărăuș în parte.
Răspunderea pentru pierderea sau avarierea mărfurilor revine deci comisioanrului șu cărăușilor succesivi. În practică calitatea de cărăuș nr. 1 corespunde echivalentului naturii comisionarului, fapt ce duce la modificări atunci când se raportează la alți cărăuși.
Răspunderea în transporturile succesive omogene rezultă din încheierea documentului unic de transport. Acest tip de răspundere presupune și aspecte problematice, mai ales in cazul transportului rutier și feroviar.
Având la bază art. 463 alin1 Cod comerial 162, acest tip de răspunere poate fi definit astfel: “orice despăgubire trebuie îndreptată contra primului sau ultimului cărăuș. Se paote îndrepta contra cărăușului întermediar, când s-ar proba căpaguba s-a cauzat în timpul ce acesta a făcut transportul.”
Pierderea sau degradarea mărfii se impune căărușului nr.2, iar întinderea prejudiciului va fi retrasă din patrimoniul său. Dacă apare situația în care prejudiciul nu poate fi localizat pe traseul itinerariului, atunci răspunderea achitării pagubei revine cărăușului nr. 2 , atâta tmp cât acesta nu își poate demostra nevinovăția.
Și nu în ultimul rând răspunderea în transporturile mixte păstrează anumite elemente regăsite în transporturile succesive omogene. Este vorba aici despre documentul unic de transport.
De asemenea răspunderea este condiționată de tipurile de transport (terestru, maritim, aerian) și are propriile particularități.
Practica judiciară nu face referire la o anumită legislație. Acest lucru face ca literatura de specialitate să propună trei soluții în acest sens și anume: 1. activarea cărăușului prin propriul regim; 2. cărăușii utilizează regulile de transportare și deplasare specifice activitățiilor de deplasare distincte; 3. existența solidarității pasive între cărăuș.
În plan internațional reglementarea acestui tip de transport s-a realizat prin Institutul pentru unificarea dreptului privat de la Roma. Această încercare este din păcate una timidă, într-ucăt prin convenția de le Geneva din 24 mai 1980, care face referire și la transporturile multimodale, nu a mai fost actualizată, datorită lipsei numărului adecvat de ratificări sau aderări în acest domeniu.
CONCLUZII
Transporturile pot fi considerate motorul progresului individual în special și al societății în general. Este vorba aici de un progres (economic, social, tehnic și tehnologic) atât de indispensabil în zilele noastre.
Lucrarea de față „Contractul comercial de transport” a pus în evidență analiza a șapte aspecte distincte. Aici intră identificarea definițiilor contractului de transport, a naturii sale juridice, a părților contractante, a principalelor obligații care izvorăsc din acesta, dar și regimul juridic al mărfii transportate, precum și particularitățile răspunderii cărăușului.
Aceste dimensiuni prezintă relevanță din mai multe puncte de vedere, aducând în prim plan atât contribuția teoretică și practică a specialiștilor români, regăsite atât în volume, articole și studii de specialitate, cât și prin diversele acte normative regăsite în principiu în Codul civil român și Codul comercial român. Acestea din urmă au furnizat la rândul lor date importante, de actualiate, acestea făcând trimiteri la prevederile pentru anul 2012, aplicabile României.
În literatura de specialitate se regăsește în mod repetativ definiția contractului de transport de mărfuri. Această mențiune nu este suficiență de aceea este bine să se ia în considerare și contractul de transporturi de persoane.
Indiferent de natura contractului de transport- susțin specialiștii- regimul juridic al raporturilor apărute în urma încheierii contractului de transport are la bază anumite caractere comunale și principii aplicabile tipologiei transportului (articolele din Codul comercial român și Codul civil român, precum și alte prevederi specifice), acesta din urmă devenind o adevărată înstituție juridică. 163
Contractul de transport este o parte a contractului de prestări servicii și are următoarele caracteristici: este bilateral, oneros, comutativ, consensual, real, autonom și cu un caracter economic. Acesta pune în evidență ca părți contractante cărăușul (cel care își asumă sarcina de a transporta mărfuri sau persoane), călătorul-co-cotractantul cărăușului, expeditorul/încărcătorul și destinatarul.
Orice contract de transport, care poate fi la titlu sau la purtător, se încheie prin intermediul întocmirii unui document de transport, document ce cuprinde atât clauzele facultative, cât și cele obligatorii, fiind analizat prin prisma funcțiilor sale juridice: probatorie, călăuzitoare și cea de legitimare.
Natura complexă a activității de transport face ca tipologia obligațiilor ce izvorăsc din contractul de transport să fie la rândul lor diversificate, având la bază reguli generale și particulare ale răspunderii. Principalele obligații analizate în acest studiu aparțin cărăușului,expeditorului,dar și destinatarului, acestea fiind clasificate în obligațiile părților la punctul de pornire, în timpul deplasării și cele la destinație. Acestea sunt condiționate la rândul lor de tipul activității de transport, dar și de caracteristicile mărfurilor transportate.
Nerespectarea obligațiilor de către părțile contractante atrage după sine un anumit volum de sancționări, prin intermediul cărora cărăușul, expeditorul sau destinatarul, au luat parte (ca păgubit sau ca vinovat) la un moment dat la un anumit prejudiciu (material sau moral).
De asemenea în descrierea de față s-a urmărit trecerea în revistă a mențiunilor cu privire la mai multe tipuri de transporturi (terestru, feroviar, fluvial, maritim, aerian), accentuând în acelaș timp mai multe tipuri de activități de transportare (de persoane fizice sau de mărfuri).
Regimul juridic al mărfii transportate a scos în evidență natura dreptului și privilegiului cărăușului, caracteristică ce rezultă din detențiunea mărfurilor ce urmează a fi deplasate la destinația finală. Analizând acest aspect, vom întări din nou, afirmația autorilor164 cu privire la privilegiul transportatorului de a „se află într-o poziție mai avatajoasă decât expeditorul”.
Trimiterile la răspunderea cărăușului nu a fost una întâmplătoarea. Aceasta ne-a ajutat să înțelegem în ce constă răspunderea delictuală și contractuală a cărăușului care execută un anumit contract de transport. Acesta se află în situația prin care poate refuza executarea unor anumite obligații (exonerare), dar regulile cu privire la răspunderea sa se referă la trei tipuri de transporturi: de mărfuri, de persoane și bagaje, și la transporturile succesive.
În România transportul contribuie fără doar și poate la eliminarea diferențelor dintre zonele economice ale țării, asigurând creșterea armonioasă a tuturor ramurilor economiei naționale și a județelor, precum și repartizarea judicioasă a producției și a desfacerii.
Transporturile reprezintă o parte importantă a a procesului de producție, într-ucât acesta oferă valoarea mărfurilor, contribuind în ultimă instanță la constituirea venitului național.De asemenea, prin acest tip de activitatea, deși nu formează bunuri materiale, are calitatea de a deplasa mărfuri în alte locuri, însă cu valoare superioară.
Așadar transportul ține întotdeauna cont de o structură juridică, a căror prevederi face trimiteri la contractul de transport ce poate fi încheiat între unitățile de transport (feroviare, aeriene, auto și navale) și cărăușii, expeditorii sau călătorii.
Lucrarea de față s-a dorit a fi una coerentă, echilibrată și concisă. Cu siguranță tema dezbătută poate să propună noi abordări, ce nu diferă considerabil de cele identificate în literatura de specialitate165. Sintetizând, vom spune că, reactualizarea abordărilor, trebuie să se refere în principiu, la aspetele juridice, urmărindu-se ca soluții: 1. crearea unor reglemetări sistematice și complete a contractului de transport și a materiei tranportului, 2. adapatrea limbajului tehnic al domeniului transportului la cele regăsite în vechile rseglementări, 3. concordanța între dipozițiile legale și realitatea fenomenelor economice și 4. distincția contractului de transport față de alte tipuri de operațiuni (contractul de livrare a mărfurilor la client, locuțiunea unor mijloace de transport, contractul de remorcarre, ș.a.m.md.).
BIBLIOGRAFIE
Adrian Cotuțiu și Gabriel Sabău, Dreptul transporturilor, Editura All Beck, București, 2005, p. 27
E. Cristoforeanu, Despre dreptul transporturilor, Partea I,Editura Curierul Judiciar , București, 1925.
Cristina Stanciu, Aspecte juridice privind contractul de expediție mărfuri, Revista de Științe Juridice, nr.12/2005, pp. 33-46, preluat de pe drept.ucv.ro/
Cristina Stanciu și Vali Ileana Niță, Considerații privind raspunderea delictuală civilă a cărăușului, Revista de Științe juridice, nr. 4/2006, pp. 74-81., preluat de pe http://drept.ucv.ro/.
Cristina Stanciu și Manuela Istrătoaie, Fundamentele civile ale contractului de transport, Revista Științe Juridice, nr. 3/2008, pp. 44-57, preluat de pe http://drept.ucv.ro/.
Cristina Stanciu, Antecontractul-etapă procedurală în formarea contractului de transport feroviar de mărfuri, Revista de Științe Juridice, nr. 1/2010, pp.36-46 , preluat de pe http://drept.ucv.ro.
Constantin Stătescu, Drept civil, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1967
Constantin Stătescu și Corneliu Bârsan, Tratat de drept civil. Teoria generală a obligațiilor, Editura All, București, 1992
Dimitrie Gherasim , Teoria generală a possiei în dreptul civil român, Editura Academiei RSR, București, p. 1986.
Ion Fințescu, Curs de drept comercial, vol. 1, Editura Al. Th. Doicescu, București, 1929
Ion I. Bagsan, Dezvolatrea durabilă a transporturilor în România în contextul aderării la Uniunea Europeană, preluat de pe www.agir.ro
I. Rosetti-Bălănescu, O. Sachelarie și N. Nedelcu, Principiile dereptului civil român,Editura de Stat, București, 1986.
I. Stoenescu și S. Zilberstein, Tratat de drept procesual civil, Vol. 2, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1981.
Ioan Tonel Ciobanu, Dreptul transporturilor terestru și aerian, Editura Actami, București, 2005.
Florin, Făiniș, Dreptul transporturilor, Ediția a II-a, Editura Fundației României de Mâine, București, 2005.
Gheorghe Piperea, Dreptul transporturilor, Editura Al Beck, București, 2003
Gheorghe, Stancu, Dreptul Transporturilor, Editura Lumina Lex, București, 2002.
Mircea N. Costin, Dicționar de drept internațional al afacerilor, Vol. II, Editura Lumina Lex, București, 1996,.
Niță Stanciu, Fudamentele civile ale contractului de transport, Revista de Științe Juridice, nr. 4/2008, pp 45-47, preluat de pe drept.ucv.ro.
Octavian Căpățână și Brândușa Ștefănescu, Tratat de drept al comerțului internațional. Partea specială, Vol. 2, Editura Academiei Române, 1987.
Octavian, Căpățână și Gheorghe Stancu, Dreptul transporturilor. Partea generală. Editura Lumina Lex, București, 2002.
Paul Teodoru, De la roată la farfuria zburătoare, Editura Albatros, București, 1985.
Pavel Demetrescu, Contractul de transport, Editura Didactică și pedagogică, București, 1962.
Petru, Pătrășcanu, Dreptul transporturilor, Editura Lumina Lex, București, 2003.
Răducan Oprea și Florin Tudor, Dreptul transporturilor, Editura Europlus, Galați, 2007.
Stanciu Cărpenaru, Drept comercial român, Vol.1, Editura Actami, București, 2002.
Stanciu Cărpenaru,Contracte civile și comerciale, București, Editura. Lumina Lex, 1993.
Ștefan Scurtu și Cornoiu Dănuț, Contractul de transport de mărfuri în codul civi și în proiectul codului civil, Revista de Științe Juridice, nr. 2/2006, pp. 35-42, preluat de pe wwww.dreptucv.ro.
Acte normative
Codul civil român reactualizat
Codul comercial român reactualizat
Legea 287/2009 privind codul civil republicat în Monitorul Oficial Partea I, nr. 505 din 15 iulie 2011.
Ordonanța nr. 41/1997 privind aprobarea Regulamentului de transport pe căile ferate din România
Site-uri
www.agir.ro
www.avocatconsult.ro
www.cdep.ro
www.dreprt.ucv.ro
www.dreptonline.ro
www.dsclex.ro
www.efin.ro
legeaz.net
www.e-transport.ro
www.managertransport.ro
www.scridd.com
BIBLIOGRAFIE
Adrian Cotuțiu și Gabriel Sabău, Dreptul transporturilor, Editura All Beck, București, 2005, p. 27
E. Cristoforeanu, Despre dreptul transporturilor, Partea I,Editura Curierul Judiciar , București, 1925.
Cristina Stanciu, Aspecte juridice privind contractul de expediție mărfuri, Revista de Științe Juridice, nr.12/2005, pp. 33-46, preluat de pe drept.ucv.ro/
Cristina Stanciu și Vali Ileana Niță, Considerații privind raspunderea delictuală civilă a cărăușului, Revista de Științe juridice, nr. 4/2006, pp. 74-81., preluat de pe http://drept.ucv.ro/.
Cristina Stanciu și Manuela Istrătoaie, Fundamentele civile ale contractului de transport, Revista Științe Juridice, nr. 3/2008, pp. 44-57, preluat de pe http://drept.ucv.ro/.
Cristina Stanciu, Antecontractul-etapă procedurală în formarea contractului de transport feroviar de mărfuri, Revista de Științe Juridice, nr. 1/2010, pp.36-46 , preluat de pe http://drept.ucv.ro.
Constantin Stătescu, Drept civil, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1967
Constantin Stătescu și Corneliu Bârsan, Tratat de drept civil. Teoria generală a obligațiilor, Editura All, București, 1992
Dimitrie Gherasim , Teoria generală a possiei în dreptul civil român, Editura Academiei RSR, București, p. 1986.
Ion Fințescu, Curs de drept comercial, vol. 1, Editura Al. Th. Doicescu, București, 1929
Ion I. Bagsan, Dezvolatrea durabilă a transporturilor în România în contextul aderării la Uniunea Europeană, preluat de pe www.agir.ro
I. Rosetti-Bălănescu, O. Sachelarie și N. Nedelcu, Principiile dereptului civil român,Editura de Stat, București, 1986.
I. Stoenescu și S. Zilberstein, Tratat de drept procesual civil, Vol. 2, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1981.
Ioan Tonel Ciobanu, Dreptul transporturilor terestru și aerian, Editura Actami, București, 2005.
Florin, Făiniș, Dreptul transporturilor, Ediția a II-a, Editura Fundației României de Mâine, București, 2005.
Gheorghe Piperea, Dreptul transporturilor, Editura Al Beck, București, 2003
Gheorghe, Stancu, Dreptul Transporturilor, Editura Lumina Lex, București, 2002.
Mircea N. Costin, Dicționar de drept internațional al afacerilor, Vol. II, Editura Lumina Lex, București, 1996,.
Niță Stanciu, Fudamentele civile ale contractului de transport, Revista de Științe Juridice, nr. 4/2008, pp 45-47, preluat de pe drept.ucv.ro.
Octavian Căpățână și Brândușa Ștefănescu, Tratat de drept al comerțului internațional. Partea specială, Vol. 2, Editura Academiei Române, 1987.
Octavian, Căpățână și Gheorghe Stancu, Dreptul transporturilor. Partea generală. Editura Lumina Lex, București, 2002.
Paul Teodoru, De la roată la farfuria zburătoare, Editura Albatros, București, 1985.
Pavel Demetrescu, Contractul de transport, Editura Didactică și pedagogică, București, 1962.
Petru, Pătrășcanu, Dreptul transporturilor, Editura Lumina Lex, București, 2003.
Răducan Oprea și Florin Tudor, Dreptul transporturilor, Editura Europlus, Galați, 2007.
Stanciu Cărpenaru, Drept comercial român, Vol.1, Editura Actami, București, 2002.
Stanciu Cărpenaru,Contracte civile și comerciale, București, Editura. Lumina Lex, 1993.
Ștefan Scurtu și Cornoiu Dănuț, Contractul de transport de mărfuri în codul civi și în proiectul codului civil, Revista de Științe Juridice, nr. 2/2006, pp. 35-42, preluat de pe wwww.dreptucv.ro.
Acte normative
Codul civil român reactualizat
Codul comercial român reactualizat
Legea 287/2009 privind codul civil republicat în Monitorul Oficial Partea I, nr. 505 din 15 iulie 2011.
Ordonanța nr. 41/1997 privind aprobarea Regulamentului de transport pe căile ferate din România
Site-uri
www.agir.ro
www.avocatconsult.ro
www.cdep.ro
www.dreprt.ucv.ro
www.dreptonline.ro
www.dsclex.ro
www.efin.ro
legeaz.net
www.e-transport.ro
www.managertransport.ro
www.scridd.com
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Contractul Comercial DE Transport (ID: 127065)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.