Contractul Civil de Vanzare Cumparare
Cuprins
Introducere………………………………………………………………………………………………………………03
Capitolul 1. Încheierea contractelor ,conform prevederilor Noului cod civil
Cererea și oferta ,condiții de valabilitate a contractelor……………………………………….08
Momentul și locul încheierii contractului ……………………………………………………………09
Efectele specifice contractelor sinalagmatice……………………………………………………….10
Capitolul 2. Contractul civil de vânzare-cumpărare
Noțiunea și caracterele juridice ale contractului de vânzare-cumpărare ……………….12
Condițiile de valabilitate ale contractului de vânzare-cumpărare ………………………….14
Capacitatea juridică civilă a părților………………………………………………………………….17
Obiectul contractului………………………………………………………………………………………..19
Efectele contractului de vânzare-cumpărare………………………………………………………..21
Capitolul 3.Varietăți de vânzare-cumpărare
Vânzarea cu grămada…………………………………………………………………………………….25
Vânzarea după greutate,număr sau măsură………………………………………………………26
Vânzarea pe încercate……………………………………………………………………………………..27
Vânzarea pe greutate………………………………………………………………………………………27
Vânzarea unei moșteniri…………………………………………………………………………………..28
Vânzarea cu opțiune de răscumpărare……………………………………………………………….28
Vânzarea de drepturi litigioase și contractul litigios…………………………………………….29
Capitolul 4. Obligațiile părților contractante
Obligația vânzătorului………………………………………………………………………………………30
Obligația cumpărătorului………………………………………………………………………………….35
Capitolul 5. Vânzarea – cumpărarea în lumina Dreptului comercial românesc
5.1. Introducere în studiul Dreptului comercial românesc…………………………………………..37
5.2. Natura și obiectivele Dreptului comercial românesc…………………………………………….38
5.3. Contractele comerciale……………………………………………………………………………………..40
5.4. Contractul de vânzare-cumpărare comercială……………………………………………………..42
5.5. Reguli speciale privind unele categorii de vânzări……………………………………………….53
Concluzii………………………………………………………………………………………………………………….56
Anexa 1…………………………………………………………………………………………………………………….66
Anexa 2…………………………………………………………………………………………………………………….77
Speță………………………………………………………………………………………………………………………..95
Bibliografie………………………………………………………………………………………………………………98
Introducere
Cel mai important izvor de obligatii,de raporturi juridice obligationale este contractul sau convenția definit de art. 1166 din Noul cod civil ca fiind„ acordul de vointă dintre doua sau mai multe persoane pentru a constitui sau stinge intre ele raporturi juridice ”.
Contractul este deci un act juridic , o manifestare de vointă facuta cu intenția de a produce efecte juridice , un acord de vointă între două sau mai multe părți , cu intenția de a stabili intre ele un raport juridic. Fiind una din cele doua institutii fundamentale ale dreptului civil , alaturi de proprietate , contractul a suferit schimbarile determinate de evolutia istorica a societatii , de la conceptia deplinei autonomii , a libertatii absolute de vointa a părților specifică perioadei liberalismului economic, pană în perioada în care s-a ajuns să se vorbească despre o criză a contractului determinată de practica contractelor tip , de adeziune si de interventia tot mai accentuata a statului in domeniul contractual prin norme imperative . Libertatea contractuală , posibilitatea subiectelor de drept de a incheia între ele contracte , de a le stabili conținutul, de a le modifica sau desfiinta își are temeiul legal in dispoziții ale Codului Civil dar s-a considerat că este recunoscut în mod indirect si garantat si prin mijloace constituționale .Termenul de contract este o noțiune generică cu o sferă largă de cuprindere aceasta însumând o mare varietate de contracte speciale. Totuși numărul contractelor nu este limitat ele putand fi încheiate de părți fără nici o altă îngrădire decât aceea de a nu încălca ordinea publică si bunele moravuri (art. 14 din Noul cod civil) .Alături de contractele pe care legea le reglementează expres ( contractele numite),dreptul civil actual cunoaște si categoria contractelor nenumite care nu au o reglementare legală dar sunt valabile și produc efecte obligatorii potrivit articolului 1169 din Noul cod civil. Referindu-se la instituția contractelor,Noul cod civil la art.1.166 din Noul Cod civ.prevede următoarele :
“ Contractul este acordul de voințe între două sau mai multe personae ,cu intenția de a constitui,modifica ,transmite sau stinge un raport juridic.”
Varietatea mare a contractelor care pot sta la originea raporturilor juridice obligationale face o utila o clasificare a acestora pentru intelegerea a ceea ce este comun si a ceea ce este specific fiecarei categorii de contracte in parte si determinarea regimului juridic care le este aplicabil. Astfel dupa modul de formare ele pot fi consensuale cand se incheie prin simplul acord de vointa al partilor , solemne pentru a caror incheiere si valabilitate se cere respectarea unei anumite forme cerute de lege si contracte reale pentru a caror forma pe langa acordul de vointa a partilor este necesara si remiterea materiala a obiectului prestatiei uneia dintre parti.Dupa continutul lor contractele se clasifica in contracte unilaterale care da nastere la obligatii numai in sarcina unei parti (art. 1171, Cod civil) si contracte bilaterale sau sinalagmatice ,respectiv, acel contract in care partile se obliga reciproc una fata de alta.
Dupa scopul urmarit de parti contractele pot fi cu titlu oneros care potrivit art1172 din Noul cod civil este acel contract în care fiecare parte urmărește obținerea unui avantaj patrimonial , si contractele cu titlu gratuit prin care una dintre părți oferă un bun ,fără a urmări obtinerea unui folos patrimonial in schimb . La randul lor contractele cu titlu oneros se subclasifica in contracte comutative la a carui incheiere partile cunosc existenta si intinderea obligatiilor si contracte aleatorii la a carui incheiere partile cunosc numai existenta obligatiilor nu si intinderea acestora, existand sansa unui castig sau riscul unei pierderi datorita unor imprejurari viitoare incerte. Contractele cu titlu gratuit se subclasifica in contracte dezinteresate prin care una din parti procura celeilalte parti un folos patrimonial fara sa isi micsoreze patrimoniul si liberalitati prin care una din parti isi micsoreaza patrimoniul prin folosul patrimonial procurat celelilalte parti ( ex contractul de donatie).Dupa efectele juridice a caror realizare este urmarita de parti prin incheierea lor, contractele pot fi constitutive de drepturi sau translative de drepturi, care creeaza drepturi noi sau le transmit pe cele care exista deja si care produc efecte doar pentru viitor si contracte declarative de drepturi care nu creeaza , nici nu transmit drepturi ci doar le recunosc pe cele existente .Unele contracte cum ar fi vanzarea,schimbul,donatia se executa dintr-o data , printr-un singur act , fiind denumite contracte cu executare imediata , altele ca locatiunea sau intretinerea se executa treptat in timp ele fiind contracte cu executare succesiva . Intre cele doua categorii de contracte exista deosebiri in privinta efectelor pe care le produce nulitatea si rezolutiunea lor , care in cazul contractelor succesive nu actioneaza decat pentru viitor nu retroactiveaza.De asemenea incidenta teoriei impreviziunii nu poate fi imaginata decat pentru acest tip de contracte. Daca majoritatea contractelor au o existenta de sine statatoare si sunt contracte principale exista si contracte accesorii care nu pot exista decat alaturi de un contract principal pe care il insoțește ( de exemplu ,contractul de gaj sau contractul de ipotecă ) .In afara contractelor clasice ,negociabile , la incheierea cărora părțile negociază între ele, discută si cad de acord asupra tuturor clauzelor contractuale, în evoluția instituției contractului au aparut si categorii noi de contracte care nu se negociazsa : contractele de adeziune si contractele obligatorii , asa zisele contracte institutii . Contractele de adeziune sunt redactate in intregime de una dintre părți , cealalta neavand posibilitatea de a-l modifica ci numai de decide daca accepta sau nu contractul in intregime , de a adera la acesta. Partea care face oferta in aceste conditii profita de o pozitie economica dominanta care îi permite sa își impună voința , de aceea , pentru asigurarea unui echilibru între părți este necesara interventia legiuitorului. Contractele obligatorii sunt acele contracte ale caror clauze sunt impuse chiar prin lege, aceasta determinand continutul raportului juridic rezultat, drepturile si obligatiile partilor, care nu mai au libertatea de a le stabili sau modifica prin vointa lor.Potrivit art. 1178 din Noul cod civil , conditiile esentiale pentru ca un contract sa fie valid sunt capacitatea de a contracta , consimtamantul valabil al parti care se obliga , un obiect determinat si o cauză valabilă a obligațiilor. Pentru a putea incheia un contract este necesar ca partile sa aiba capacitatea de a contracta pe care doctrina juridica a definit-o ca fiind o parte a capacitatii juridice civile (de folosinta sau de exercitiu) constand in aptitudinea persoanei(fizice sau juridice) de a incheia personal sau prin reprezentare , contracte civile .
Art.1180 din Noul cod civil prevede ca poate contracta orice persoana ce nu este declarata incapabila de lege, și nu este oprită să încheie anumite contracte iar art. 43 din Noul cod civil prevede că : „ (1) în afara altor cazuri prevăzute de lege, nu au capacitate de exercițiu:
minorul care nu a împlinit vârsta de 14 ani;
interzisul judecătoresc.
Pentru cei care nu au capacitate de exercițiu, actele juridice se încheie, în numele acestora, de reprezentanții lor legali, în condițiile prevăzute de lege.
Cu toate acestea, persoana lipsită de capacitatea de exercițiu poate încheia singură actele anume prevăzute de lege, actele de conservare, precum și actele de dispoziție de mică valoare, cu caracter curent și care se execută la momentul încheierii lor.
Actele pe care minorul le poate încheia singur pot fi făcute și de reprezentantul său legal, afară de cazul în care legea ar dispune altfel sau natura actului nu i-ar permite acest lucru.”
Instituirea incapacitatilor are drept scop fie ocrotirea celor supusi interdictiilor , fie ocrotirea unor terti sau a unor interese sociale , fie realizarea concomitenta a acestor doua obiective .
Incapacitățile pot fi generale care îi vizeaza pe minorii care nu au implinit varsta de 14 ani si interzisii judecatoresti , si incapacitati speciale care se refera numai la anumite categorii de persoane care nu pot incheia unele contracte , de exemplu pentru contractul de vanzare – cumparare legea prevede anumite incapacitati speciale care au natura juridica a unor interdictii de a vinde si cumpara sau de a cumpara.
Stabilirea scopului fiecarei incapacitati are importanta deoarece in functie de aceasta se va aplica sanctiunea nulitatii absolute (in cazul in care incapacitatea a avut ca scop protejarea unui interes public) ori nulitatea relativa (in cazul in care incapacitatea a avut ca scop doar protejarea incapabilului sau a unei anumite persoane).Consimtamantul (cum sentire) este definit ca fiind acordul de vointe al partilor unui contract , acord de vointe (concursum voluntatum) care constituie insusui contractul si da nastere obligatiilor respective .Pentru a avea valoare juridica consimtamantul trebuie sa emane de la o persoana cu discernamant, sa fie exprimat cu intentia de a produce efecte juridice , sa fie exteriorizat si sa nu fie alterat de vicii de consimtamant .Viciile de consimtamant sunt:
Eroarea definită de Noul cod civil la art.1207,ca falsa reprezentare a unor imprejurari la incheierea actului juridic. Eroarea poate fi eroare obstacol care face ca vointa celor doua parti sa nu se intalneasca impiedicand insasi formarea contractului (eroarea asupra naturii actului juridic si eroarea asupra identitatii obiectului actului juridic ) si eroare viciu de consimtamant care este falsa reprezentare a realitatii ce cade fie asupra calitatii substantiale al actului fie asupra persoanei contractante . Orice act juridic afectat de o eroare obstacol este lovit de nulitate absoluta .
Dolul sau viclenia,prevăzută de Noul cod civil la art.1214,și constă în inducerea in eroare a unei persoane , prin mijloace viclene sau dolosive pentru a o determina sa incheie un contract . Dolul este o cauza de nulitate a conventiei , atunci cand mijloacele viclene intrebuintate de una din parti sunt astfel , incat este evident ca fara aceste mijloace cealalta parte nu ar fi contractat.
Violența este acel viciu de consimtamant,prevăzut de Noul cod civil la art.1216, și constă în amenințarea unei persoane cu un rău care îi produce o temere ce o determina sa incheie un act juridic pe care altfel nu l-ar fi incheiat.Amenintarea care constituie substanta violentei trebuie sa fie ilicita.Aceasta inseamna ca daca ea priveste un rau care nu are nimic ilicit , sau exercitarea unui drept nu ne vom gasi in prezenta unui act de violenta .Astfel amenintarea cu executarea unei creante sau cu inducerea unei actiuni in justitie , nu reprezinta acte de violenta .
Leziunea este acel viciu de consimtamant, prevăzut de Noul cod civil la art. 1221 și constă în disproportia vădită de valoare dintre două prestații. Acțiunea în anulare pentru leziune se restrange la minorii care având varsta de 14 ani încheie singuri fără încuviințarea părinților sau a tutorelui , acte juridice pentru a caror valabilitate nu se cere și încuviințarea prealabilă a autoritații tutelare , daca aceste acte pricinuiesc vreo vatamare. Legiutorul a admis anularea pentru leziune numai daca actele incheiate de minorii intre 14 si 18 ani care , in acelasi timp sunt acte de administrare si au fost incheiate de minori fara incuviintarea ocrotitorului legal , sunt lezionare pentru minor si sunt comutative.
Conform art.1225 din Noul cod civil, obiectul unui contract civil prezintă următoarele particularități :
” (1) Obiectul contractului îl reprezintă operațiunea juridică, precum vânzarea, locațiunea, împrumutul și altele asemenea, convenită de părți, astfel cum aceasta reiese din ansamblul drepturilor și obligațiilor contractuale.
Obiectul contractului trebuie să fie determinat și licit, sub sancțiunea nulității absolute.
Obiectul este ilicit atunci când este prohibit de lege sau contravine ordinii publice ori bunelor moravuri.” Pentru ca un contract sa fie valid , obiectul lui trebuie sa existe ( este o conditie esentiala iar lipsa existentei obiectului contractului atrage nulitatea absoluta a acestuia ) , sa fie in circuitul civil , sa fie determinat sau determinabil, sa fie posibil , sa fie licit si moral. Pentru anumite contracte se cer intrunite si conditii speciale cum ar fi : cel ce se obliga sa fie titularul dreptului subiectiv,sa existe autorizatia administrativa prevazuta de lege, obiectul sa constea intr-un fapt personal al debitorului.Potrivit codului civil roman printre conditiile esentiale pentru validitatea unui contract se numara si o cauza licită ,conform prevederilor art.1235 din Noul cod civil ,care o definește drept acel motiv ce determină părțile să încheie contractul. Cauza sau scopul unui contract este acel element care consta in obiectivul urmarit la incheierea acestuia . Atunci cand lipseste cauza datorita scopului imediat(causa proxima) ori aceasta este ilicita sau imorala sanctiunea este nulitatea absoluta a contractului .Conform art.1237, din Noul cod civil ,frauda la lege cuprinde acea cauză ilicită ,potrivit căreia contractul este mijlocul pentru a eluda aplicarea unei norme juridice imperative.
Capitolul 1.
Încheierea contractelor conform prevederilor Noului cod civil
1.1.Cererea și oferta ,condiții ale valabilității contractelor
Incheierea valabilă a contractului presupune îndeplinirea condițiilor de fond si formă, cerute de validitatea oricarui act juridic in general si a caror nerespectare este sanctionata cu nulitatea absoluta sau relativa, dupa caz. Întrucat contractul nu este doar o manifestare a vointei unui subiect de a produce efecte juridice , ci un acord de voințe îndreptat în acest scop formarea contractului presupune un mecanism de realizare a acestui acord , prin intalnirea ofertei de a contracta cu acceptarea acesteia de catre destinatar.Pentru categoria contractelor negociabile formarea lor poate presupune discutii,negociere,tratative prealabile,in care, desi partile nu au inca drepturi si obligatii reciproce li se cere sa dea dovada de loialitate si de buna credinta, in caz contrar partea pagubita fiind indreptatita la despagubiri.
Oferta de a contracta reprezinta propunerea de incheia un contract propunere care poate fi expresa (formulata verbal sau in scris) dar si tacita ea nefiind supusa in principiu vreunei cerinte speciale de forma . Ea poate fi adresata unei persoane determinate dar si publicului in general , deci unor persoane nedeterminate. In privinta ofertelor adresate publicului exista anumite reguli speciale destinate protectiei consumatorilor.
Oferta la fel ca si acceptarea ei sunt revocabile pana in momentul incheierii contractului. Daca oferta nu a ajuns la beneficiar , ofertantul o poate revoca unilateral cu conditia ca revocarea sa ajunga la beneficiar cel putin odata cu oferta si aceasta indiferent de daca in oferta era prevazut sau nu un termen pentru acceptarea ei. Dacă însă oferta a ajuns deja la destinatarul ei , ofertantul este obligat să o mențină pe durata termenului stabilit , dacă exista un asemenea termen , iar dacă nu pe durata unui termen rezonabil pentru a-i permite destinatarului sa reflecteze daca o acceptă sau nu..Dupa expirarea acestui termen , oferta va deveni caducă si acceptarea ei ulterioara de catre destinatar nu mai poate duce la formarea contractului.Retragerea însa a ofertei anterior implinirii termenului atrage raspunderea ofertantului, care va fi obligat la despagubiri, daca prin aceasta retragere intempestiva s-au produs pagube destinatarului.Nici in acest caz insa, contractul nu se mai poate forma in mod valabil, deoarece nu a existat în nici un moment un acord de voințe.
Cel de al doilea element al consimtamantului de a contracta , inteles ca acord de voințe este acceptarea care de asemenea nu presupune vre-o formă specială de exprimare, putand fi expresă (verbală sau scrisă) ori tacită rezultând din anumite comportamente sau atitudini ca de pilda din executarea pur si simplu a obligatiei de catre acceptant.Situațiile de acceptare tacită sunt chiar mai frecvente decat cele de ofertă tacită. Prin ea însăși , tăcerea nu are in principiu semnificatia de acceptare a ofertei, dar o poate dobândi daca i-a fost atribuită prin lege sau prin uzanțele dintre părți , în special in domeniul comercial.
Pentru ca acceptarea ofertei sa conduca la formarea la incheierea contractului ea trebuie sa fie in concordanta cu oferta si sa fie neîndoielnică .Orice dezacord , chiar asupra unor clauze accesorii este de natura sa impiedice formarea contractului. Acceptarea conditionata sau partiala a ofertei reprezinta de fapt o contra oferta supusa acceptarii de catre primul ofertant.De asemenea acceptarea trebuie sa intervina inauntrul termenului stabilit sau a unui termen rezonabil in caz contrar oferta devenind caduca. Daca oferta a fost adresata unei anumite persoane , determinate numai acceptarea ei de catre aceasta persoana semnifica incheierea contractului.
1.2. Momentul și locul încheierii contractului
Cand contractul se incheie intre persoanele prezente , determinarea momentului si locului incheierii acestuia nu ridica probleme deosebite iar cand se incheie telefonic locul incheierii lui este considerat acela unde se gaseste ofertantul.Stabilirea exacta a momentului incheierii contractului prezinta interes pentru determinarea legii care ii este aplicabila , in caz de conflict in timp intre legi succesive , precum si intrucat cauzele de nulitate si respectiv indeplinirea conditiilor de validitate , se raporteaza la acest moment .De asemenea , momentul incheierii contractului este important si in privinta producerii efectelor acestuia , in privinta suportarii riscului pieirii lucrului, pentru calculul termenului de prescriptie extinctiva si pentru stabilirea locului in care s-a incheiat contractul.
In dreptul romanesc locul incheierii este considerat acela unde se gasea ofertantul si unde i-a fost adresata corespondenta. Locul incheierii contractului determina instanta competenta din punct de vedere teritorial sa solutioneze litigiile dintre parti in legatura cu acesta , iar din punct de vedere al dreptului international privat , pentru situatiile in care exista un element de extraneitate este un criteriu pentru determinarea legii aplicabile , in lipsa unei alegeri a partilor.
1.3. Efectele specifice contractelor sinalagmatice
Efectele contractelor sunt guvernate de trei principii generale respectiv, principiul fortei obligatorii, principiul irevocabilitatii si principiul relativitatii . Contractele bilaterale sau sinalagmatice produc insa si efecte specifice determinate de reciprocitatea si interdependenta obligatiilor partilor in sensul ca obligatia fiecareia dintre ele reprezinta cauza juridica a obligatiei celeilalte .Aceasta caracteristica a obligatiilor implica executarea lor simultana, astfel incat partea careia i s-ar pretinde sa isi execute obligatia nascuta din contract , este indreptatita sa refuze executarea atata timp cat cocontractantul nu si-a executat sau nu este gata sa isi execute propria obligatie. Desi nu este consacrat ca regula generala acest mijloc de aparare numit exceptia de neexecutare , poate fi invocat de parte in mod direct , fara sa fie necesara interventia instantei judecatoresti. Astfel daca intr-un contract de vanzare –cumparare pur si simplu (neafectat de vreo modalitate) cumparatorul nu plateste pretul vanzatorul este in drept sa refuze predarea lucrului. Exceptia de neexecutare este justificata de prezumtia ca atunci cand s-a angajat juridic prin contract partea a avut in vedere ca obligatiile sa fie executate concomitent. Desigur aceasta prezumtie este numai relativa , astfel incat daca se dovedeste ca partile au convenit un termen pentru executarea obligatiei uneia dintre ele , cealalta nu va putea refuza sa isi execute propria obligatie , chiar inainte de implinirea termenului respectiv .
Posibilitatea de a invoca exceptia de neexecutare exista , in principiu, numai atunci cand obligatiile partilor s-au nascut din acelasi contract si cand neexecutarea nu este datorata chiar celui care invoca , in sensul ca acesta l-ar fi impiedicat pe cocontractant sa isi execute obligatia. Execeptia de neexecutare nu conduce la desfiintarea efectelor contractului , ci amana numai executarea obligatiilor partilor. Partea fata de care nu a fost executata obligatia rezultata din contract si care si-a executat sau este gata sa isi execute obligatia sa are insa si o alta posibilitate aceea de a cere rezolutiunea contractului. Rezolutiunea este o sanctiune specifica pentru contractele sinalagmatice , constand in desfiintarea retroactiva a contractului si repunerea partilor in situatia pe care au avut-o inaintea incheierii acestuia.
Potrivit Codului Civil , temeiul acestei sanctiuni rezida intr-o conditie rezolutorie care ar fi subinteleasa de partile oricarui contract sinalagmatic (art.1020) in sensul ca se presupune ca nici una dintre ele nu s-au angajat juridic decat cu conditia executarii prestatiei datorate de cealalta parte. Nerealizarea acestei conditii adica neexecutarea obligatiei cocontractantului conduce la desfiintarea contractului.Spre deosebire de efectele conditiei rezolutorii rezolutiunea nu opereaza de drept , nu poate fi invocata direct de parti intre ele ,ci trebuie sa fie solicitata instantei judecatoresti (art.1021) , de catre partea care si-a executat deja sau este gata sa isi execute obligatia proprie. Este insa inadmisibila conventia partilor in sensul ca in caz de neexecutare contractul sa fie desfiintat de drept .
Pentru a putea dispune rezolutiunea este necesar ca neexecutarea obligatiei sa fie imputabila partii, adica sa se poata retine o culpa a acesteia chiar sub forma neglijentei sau imprudentei. Tinand seama de imprejurari, instanta de judecata poate acorda debitorului un termen pentru executarea obligatiei (termen de gratie). In orice caz , executarea de catre debitor a obligatiei, inainte de ramanerea definitiva a hoatrarii judecatoresti va impiedica rezolutiunea , pentru ca aceasta nu poate fi cumulata cu executarea.
Daca neexecutarea sau executarea cu intarziere a provocat creditorului un prejudiciu, debitorul va putea fi obligat si la plata de despagubiri .Rezolutiunea pronuntata de instanta va produce insa efecte nu de la data ramanerii definitive a hoatrarii ci retroactiv partile fiind repuse in situatia anterioara incheierii contractului.Efectele rezolutiunii sunt asemanatoare acelora pe care le produce nulitatea , de care se deosebeste insa prin momentul in care trebuie sa existe cauzele ( pentru nulitate anterioare sau concomitente incheierii contractului iar pentru rezolutiune cauzele sunt intodeauna ulterioare acestui moment .Pentru contractele care succesiv in timp sanctiunea care intervine in cazul neexecutarii obligatiei de catre una dintre parti se numeste reziliere aceasta deosebindu-se de rezolutiune datorita faptului ca nu produce efecte retroactiv ci doar pentru viitor. Cel de al treilea efect specific priveste suportarea riscului contractului, adica situatia in care una dintre parti este impiedicata de o imprejurare mai presus de vointa sa sa isi execute obligatia. Obligatia fiecareia dintre parti fiind cauza juridica a celeilalte , daca una dintre ele devine imposibil de executat atunci si cealalta ramanand fara cauza se stinge de plin drept , deci riscul contractului se suporta de catre debitorul obligatiei imposibil de executat in sensul ca acesta nu va mai putea pretinde celeilalte parti sa isi execute obligatia .
Potrivit art.971 cod civil in cazul unor contracte prin care se transmite proprietatea unui lucru individual determinat , riscul pieririi lucrului este suportat de partea care avea calitatea de proprietar in momentul pieririi lucrului.
Capitolul 2.
Contractul civil de vânzare-cumpărare
2.1. Noțiunea și caracterele juridice ale contractului de vânzare-cumpărare
Potrivit art.1650 din Noul cod civil vanzarea cumpararea este un contract consensual,sinalagmatic bilateral,prin care una dintre părți , respectiv vânzătorul strămută proprietatea unui bun al său celeilalte părți , respectiv cumpărătorul , care se obligă în schimb a plăti vânzătorului prețul bunului vândut .
Cu toate că Noul cod civil se referă la transmiterea proprietății , poate fi contract de vanzare – cumparare si contractul prin care se transmite un alt drept real , cum ar fi dreptul de superficie , dreptul de servitute , dreptul de uzufruct , sau un drept de creanta ( cesiunea de creanta ) sau un drept de proprietate intelectuala ori drepturi asupra unei universalitati ( vanzare unei mosteniri) .In schimb nu pot forma obiectul unor contracte de vanzare cumparare drepturile personale nepatrimoniale si cele patrimoniale care au un caracter strict personal (dreptul de uz, dreptul de abitatie al sotului supravietuitor) sau care sunt prevazute de lege ori sunt contracte intuitu personae( de exemplu dreptul de intretinere, dreptul de pensie).Contractul de vanzare cumparare prezinta urmatoarele caractere juridice:
Vanzarea –cumpararea este un contract sinalagmatic (bilateral) , deoarece prin incheierea sa da nastere la obligatii reciproce intre partile contractante , respectiv vanzatorul sa predea lucrul vandut si sa il garanteze pe cumparator , iar cumparatorul sa plateasca pretul.
Vanzarea –cumpararea este un contract cu titlu oneros pentru ca ambele parti urmaresc interese patrimoniale , adica primirea unu echivalent in schimbul prestatiei la care se obliga. Astfel vanzatorul urmareste sa primeasca pretul iar cumparatorul urmareste sa primeasca bunul cumparat in schimbul pretului stabilit .
Vanzarea –cumpararea este un contract comutativ , deoarece existenta si intinderea obligatiilor reciproce sunt cunoscute de parti de la incheierea contractului si nu depind de un eveniment viitor si incert care ar face sa existe sanse de castig sau pierdere pentru ambele parti contractante.
Vanzarea –cumpararea este un contract consensual purtand fi incheiat prin simplul acord de vointa al partilor , fara indeplinirea unor formalitati si fara remiterea lucrului vandut si a pretului in momentul incheierii contractului. Totusi in cazurile special prevazute de lege vanzarea devine un contract solemn , de exemplu terenurile nu pot fi instrainate decat daca actul a fost incheiat in forma autentica(art.46 din L.nr.18/1991).Forma autentica nu este ceruta nici in cazul instrainarii dreptului de proprietate asupra constructiilor care nu au fost scoase niciodata din circuitul civil general. Un caz aparte il constituie instrainarea avand ca obiect o constructie cu terenul aferent , fara ca contractul sa fi fost autentificat . In acest caz cumparatorul primeste numai un drept de superficie (drept de proprietate asupra constructie si un drept de folosinta asupra terenului ).
Vanzarea – cumpararea este un contract translativ de proprietate din momentul incheierii lui , adica prin efectul realizarii acordului de vointa si independent de predarea lucrului vandut si plata pretului se realizeaza transferul dreptului de proprietate de la vanzator la cumparator.Cumparatorul suporta riscul pieririi lucrului daca vanzatorul dovedeste intervenirea unei cauze straine exoneratoare de raspundere , de natura fortuita iar nu culpabila , a pieririi lucrului. Principiul transmiterii imediate a dreptului de proprietate si a riscurilor , din momentul incheierii contractului functioneaza daca sunt indeplinite urmatoarele conditii :
– Vanzatorul este proprietarul lucrului vandut , deoarece vanzarea cumpararea este un contract translativ de proprietate . Daca vanzatorul nu poate transmite dreptul care care face obiectul contractului regula res perit domino care leaga riscurile de proprietate nu este aplicabila.
– Obiectul contractului trebuie sa il constituie lucruri determinate individual , pentru ca daca b unurile sunt determinate numai generic transferul proprietatii nu se produce decat atunci cand bunurile care urmeaza sa fie dobandite de catre cumparator se cunosc , si deci in consecinta nu se poate pune nici problema transferarii riscului. In cazul lucrurilor de gen transferul dreptului de proprietate se produce din momentul individualizarii ceea ce face ca riscul pieririi sa fie suportat de vanzator pana la individualizare.
– Lucrul vandut trebuie sa existe . In cazul vanzarii unor lucruri viitoare transferul proprietatii poate opera numai din momentul in care lucrurile viitoare au fost individualizate. Riscurile se transmit asupra cumparatorului odata cu transmiterea dreptului de proprietate daca acesta nu si-a asumat riscul nerealizarii (in tot sau in parte) a lucrului viitor din momentul incheierii contractului si indiferent de transferul proprietatii (caracter aleatoriu).
– Partile sa nu fi amanat transferul proprietatii printr-o clauza speciala pentru un moment ulterior incheierii contractului , amanandu-se astfel si transmiterea riscurilor asupra cumparatorului. Partile pot amana transferul dreptului de proprietate pana la implinirea unui termen suspensiv (pana la termenul predarii lucrului vandut sau al platii pretului) sau pana la realizarea unei conditii suspensive .
Regula care leaga riscurile de proprietate ca si regula transferarii proprietatii in momentul incheierii contractului nu este de ordine publica(imperativa) si deci poate fi inlaturata , insa acest lucru trebuie sa rezulte dintr-o clauza neindoielnica si expres prevazuta inh contract.
2.2. Condițiile de valabilitate ale contractului de vânzare-cumpărare
Contractul de vanzare cumparare fiind un act juridic pentru a fi valabil încheiat trebuie sa indeplineasca potrivit art.1179 din Noul cod civil urmatoarele conditii: consimtamantul valabil exprimat al partilor , capacitatea de a contracta , obiectul contractului sa fie determinat,licit si posibil, cauza contractului sa fie licita si morala , iar in cazul contractelor solemne forma.
a.) Consimțământul
Vanzarea cumpararea se incheie prin consimtamantul partilor iar acordul de vointa este intodeauna necesar si totodata suficient in vederea formarii contractului, cu exceptiile prevazute de lege.Consimtamantul (cum sentire) este definit ca fiind acordul de vointe al partilor unui contract , acord de vointe (concursum voluntatum) care constituie insusui contractul si da nastere obligatiilor respective .Pentru a avea valoare juridica consimtamantul trebuie sa emane de la o persoana cu discernamant, sa fie exprimat cu intentia de a produce efecte juridice , sa fie exteriorizat si sa nu fie alterat de vicii de consimtamant .
b.) Promisiunea de vânzare
Promisiunea de vanzare este un antecontract care da nastere unui drept de creanta, una din parti avand o obligatie de a face fata de cealalta parte (respectiv sa vanda in viitor un anumit bun) , iar beneficiarul promisiunii are un drept de optiune in sensul de a cumpara sau nu bunul .Spre deosebire de oferta de a contracta , care este un act juridic unilateral , in cazul promisiunii de vanzare o parte primeste promisiunea proprietarului de a vind bunul respectiv rezervandu-si dreptul de a-si manifesta ulterior consimtamantul de a cumpara bunul.
Desi din definitie data rezulta ca promisiunea de vanzare este un contract unilateral deoarece da nastere la obligatii numai in sarcina promitentului , ea totusi poate fi si bilaterala ( de a vinde si cumpara ) in ipoteza in care ambele parti se obliga sa incheie in viitor la pretul stabilit contractul de vanzare cumparare .
In virtutea principiului conversiunii actelor juridice , in cazul bunurilor imobile , actele juridice constatate prin inscrisuri sub semnatura privata, incheiate in sub imperiul Decretului nr.144/1958 si al L.58/1974 si al L.59/1974 sunt nule ca si contracte de vanzare cumparare dar constituie antecontracte in virtutea principiului conversiunii actelor juridice. Astfel printr-un inscris sub semnatura privata se va putea constata doar existenta unui antecontract de vanzare-cumparare iar din acest antecontract ia nastere obligatia partilor de a face tot ce este necesar pentru ca instrainarea sa aiba loc. Daca vanzatorul nu isi respecta obligatia si vinde lucrul unei alte persoane , cumparatorul nu poate cere predarea lucrului deoarece nu a devenit proprietar iar vanzarea incheiata cu alta persoana este valabila , iar in aceasta situatie cumparatorul nu poate cere decat daune interese. Daca totusi lucrul se mai gaseste in patrimoniul vanzatorului si nu exista alte impiedimente legale oricare din partile antecontractului poate cere instantei de judecata ori acordarea de daune interese , ori obligarea promitentului sub sanctiunea daunelor cominatorii la incheierea contractului .
Pactul de preferință
Pactul de preferinta nu este altceva decat o varianta a promisiunii de vanzare , prin care proprietarul unui bun se obliga la pret egal sa acorde preferinta unei anumite persoane . În acest caz proprietarul unui anumit bun nu se obliga sa îl vândă ci numai să acorde preferinta în cazul în care se va hotarî în acest sens .
Pactul de preferinta nu transmite dreptul de proprietate si deci el nu confera partii lezate dreptul de a intenta actiunea in revedincare sau anularea vanzarii facute cu nesocotirea acestei promisiuni, afara de cazul in care se dovedeste ca vanzarea s-a facut in frauda beneficiarului promisiunii cu complicitatea tertului achizitor . In lipsa fraudei beneficiarul pactului va avea la dispozitie actiunea impotriva promitentului numai pentru daune interese ,conform regulilor generale privitoare la raspunderea pentru prejudiciul cauzat prin nerespectarea obligatiei de a face. Pactul de opțiune privind contractul de vânzare și promisiunea de vânzare sunt prevăzute de Noul cod civil la art.1668 și 1669,astfel : Pactul de opțiune privind contractul de vânzare:
”(1) în cazul pactului de opțiune privind un contract de vânzare asupra unui bun individual determinat, între data încheierii pactului și data exercitării opțiunii sau, după caz, aceea a expirării termenului de opțiune nu se poate dispune de bunul care constituie obiectul pactului.
Atunci când pactul are ca obiect drepturi tabulare, dreptul de opțiune se notează în cartea funciară.
Dreptul de opțiune se radiază din oficiu dacă până la expirarea termenului de opțiune nu s-a înscris o declarație de exercitare a opțiunii, însoțită de dovada comunicării sale către cealaltă parte.”
Promisiunea de vânzare și promisiunea de cumpărare –„ (1) Când una dintre părțile unei promisiuni bilaterale de vânzare refuză din motive care îi sunt imputabile să încheie contractul promis, cealaltă parte poate cere pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de contract, dacă toate celelalte condiții de validitate sunt îndeplinite.
Dreptul la acțiune se prescrie în termen de 6 luni de la data la care contractul trebuia încheiat.
Dispozițiile alin. (1) și (2) se aplică în mod corespunzător în cazul promisiunii unilaterale de vânzare sau de cumpărare, după caz.
în cazul promisiunii unilaterale de cumpărare a unui bun individual determinat, dacă, mai înainte ca promisiunea să fi fost executată, creditorul său înstrăinează bunul ori constituie un drept real asupra acestuia, obligația promitentului se consideră stinsă.”
Dreptul de preemțiune
Dreptul de preemțiune constă in dreptul prioritar la cumparare,recunoscut de lege anumitor persoane , drept ce reprezinta o derogare de la principiul liberei circulatii a bunurilor si de la principiul conform caruia proprietarul dispune liber de bunul sau .
Dreptul de preemtiune are o natura legala , fiind instituit printr-o norma imperativa (art.48-49 din L.nr.18/1991 si art.9 din Legea arendarii nr.16/1994) , iar vointa proprietarului vanzator nu are nici un rol in nasterea si exercitarea dreptului de catre titularul lui .
Instituirea acestui drept reprezinta o derogare de la principiul liberei circulatii a bunurilor si de la principiul care dispune ca proprietarul dispune liber de bunul sau , iar textele care reglementeaza dreptul de preemtiune urmeaza sa fie interpretate restrictiv.
Dreptul de preemtiune fiind un drept absolut este opozabil erga omnes asadar daca proprietarul vinde cu nerespectarea lui se poate cere anularea contractului indiferent de buna sau reaua credinta a tertului cumparator .
Dreptul de preemtiune are ca obiect numai terenurile agricole situate in extravilan. El este prevazut de lege numai daca instrainarea se face prin vanzare. Intrucat vanzarea se face cu titlu oneros si comutativ pentru o suma de bani platibila cu titlu de pret , dreptul de preemtiune nu poate fi recunoscut daca instrainarea se face cu titlu gratuit sau cu caracter aleatoriu( contract de intretinere sau renta viagera) ori cu prin contract de schimb.
Pentru ca dreptul de preemtiune sa functioneze actul juridic trebuie sa aibe ca obiect transmiterea dreptului de proprietate asupra terenului si nu dezmembramintele ei sau folosinta terenului .
Noul cod civil,la art.1730,referindu-se la dreptul de preemțiune prevede :” (1) în condițiile stabilite prin lege sau contract, titularul dreptului de preempțiune, numit preemptor, poate să cumpere cu prioritate un bun.
Dispozițiile prezentului cod privitoare la dreptul de preempțiune sunt aplicabile numai dacă prin lege sau contract nu se stabilește altfel.
Titularul dreptului de preempțiune care a respins o ofertă de vânzare nu-și mai poate exercita acest drept cu privire la contractul ce i-a fost propus. Oferta se consideră respinsă dacă nu a fost acceptată în termen de cel mult 10 zile, în cazul vânzării de bunuri mobile, sau de cel mult 30 de zile, în cazul vânzării de bunuri imobile. în ambele cazuri, termenul curge de la comunicarea ofertei de către preemptor.” Vânzarea bunului cu privire la care există un drept de preempțiune legal sau convențional se poate face către un terț numai sub condiția suspensivă a neexercitării dreptului de preempțiune de către preemptor.Vânzătorul este obligat să notifice de îndată preemptorului cuprinsul contractului încheiat cu un terț. Notificarea poate fi făcută și de acesta din urmă.Această notificare va cuprinde numele și prenumele vânzătorului, descrierea bunului, sarcinile care îl grevează, termenii și condițiile vânzării, precum și locul unde este situat bunul.Preemptorul își poate exercita dreptul prin comunicarea către vânzător a acordului său de a încheia contractul de vânzare, însoțită de consemnarea prețului la dispoziția vânzătorului.Dreptul de preempțiune se exercită, în cazul vânzării de bunuri mobile, în termen de cel mult 10 zile, iar în cazul vânzării de bunuri imobile, în termen de cel mult 30 de zile. în ambele cazuri, termenul curge de la comunicarea către preemptor a notificării. Prin exercitarea preempțiunii, contractul de vânzare se consideră încheiat între preemptor și vânzător în condițiile cuprinse în contractul încheiat cu terțul, iar acest din urmă contract se desființează retroactiv. Cu toate acestea, vânzătorul răspunde față de terțul de bună-credință pentru evicțiunea ce rezultă din exercitarea preempțiunii.Clauzele contractului încheiat cu terțul având drept scop să împiedice exercitarea dreptului de preempțiune nu produc efecte.Dreptul de preemtiune trebuie sa fie recunoscut indiferent de persoana proprietarului vanzator si poate fi exercitat si in cazul in care terenul agricol din extravilan face parte din domeniul privat al statului sau al unitatilor administrativ-teritoriale.
2.3. Capacitatea juridică civilă a părților
Conform art.1180 din Noul cod civil pot contracta toti cei carora nu le este oprit prin lege , astfel regula este capacitatea iar incapacitatea exceptia si de aceea cazurile de incapacitate sunt expres si limitativ prevazute de lege , iar in ceea ce priveste capacitatea de exercitiu in materia contractului de vanzare cumparare se aplica regulile generale .
Deoarece vanzarea cumpararea este un act de dispozitie atat pentru cumparator cat si pentru vanzator partile trebuie sa aibe capacitate de exercitiu deplina iar persoanele lipsite de capacitate sau cu o capacitate de exercitiu restransa trebuie sa incheie contractul prin ocrotitorul legal si in toate cazurile cu acordul autoritatii tutelare .Totusi pentru ca vanzarea cumpararea mijloceste si efectuarea de acte de conservare sau de administrare a patrimoniul va fi suficient ca partea sa aiba capacitatea de a face aceste acte si respectiv sa aibe incuviintarea necesara incheierii unor astfel de acte .
Legea prevede anumite incapacitati speciale pentru contractul de vanzare cumparare. Aceste incapacitati sau interdictii sunt:
Vanzarea intre soti este interzisa (art.1307 Cod civil).Acest lucru se datoreaza urmatoarelor considerente:
– Pentru apararea intereselor mostenitorilor rezervatari sotii avand posibilitatea in lipsa acestei interdictii sa faca unul altuia liberalitati prin vanzari simulate si astfel sa fie incalcata cotitatea disponibila;
– Pentru protejarea intereselor creditorilor care ar putea fi fraudate prin incheierea unor contracte de vanzare cumparare simulate ;
– Pentru ca sotii sa fie impiedicati sa realizeze donatii irevocabile sub forma unor vanzari simulate .
Nerespectarea cestei interdictii duce la nulitatea relativa a contractului , anularea putand fi ceruta de oricare dintre soti , de mostenitorii ocrotiti sau de creditori fara a fi obligati sa dovedeasca fraudarea drepturilor .
Functionarii publici nu pot cumpara bunurile statului sau a unitatilor administrativ teritoriale care se vând prin mijlocirea lor – art.1308 pct.4 cod civil.
Persoanele care administreaza bunuri ce apartin statului,comunelor,oraselor,municipiilor sau judetelor nu pot cumpara bunuri aflate in administrarea lor- art.1308 pct.3 cod civil
Tutorii nu pot cumpara bunurile persoanelor de sub tutela lor atata timp cat socotelile definitive ale tutelei nu au fost date si primite – art.1308 pct 1 cod civil
Mandatarii atat conventionali cat si cei legali imputerniciti a vinde un lucru nu pot sa il cumpere
Judecatorii, procurorii si avocatii nu pot deveni cesionari sau cumparatori de drepturi litigioase care sunt de competenta Curtii de Apel in a carei circumscriptie isi exercita functia sau profesia conform art.1309 cod civil, iar in cazul judecatorilor de la Curtea Constitutionala , Inalta Curte de Casatie si Justitie si a procurorilor de la Parchetul general de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie interdictia se intinde pe tot teritoriul tarii.
Executorii judecatoresti nu pot dobandi direct sau prin persoane interpuse pentru ei sau pentru altii bunurile ce au facut obiectul activitatii de executare silita potrivit art.43 din Legea nr.188/2000.
Potrivit constitutiei (art.41 alin.2) cetatenii straini si apatrizii nu pot dobandi dreptul de proprietate asupra terenurilor .Intrucat legea nu distinge rezulta ca textul citat vizeaza terenurile de orice fel , situate in localitati sau extravilan .
2.4. Obiectul contractului
Contractul de vanzare cumparare da nastere la doua obligatii reciproce respectiv obligatia vanzatorului de a transmite bunul vandut si a cumparatorului de a plati pretul cerut , in consecinta obiectul contractului de vanzare cumparare il constituie bunul vandut si pretul platit. Bunul vandut trebuie sa indeplineasca urmatoarele conditii:
Sa fie in circuitul civil . In principiu toate bunurile aflate in circuitul pot forma obiect al contractului de vanzare cumparare exceptiile fiind de stricta interpretare . Astfel potrivit prevederilor Codului civil pot fi vandute toate lucrurile care sunt in comert safara daca legea opreste aceasta. Prohibitia vizeaza fie inalienabilitatea unor bunuri fie numai regimul juridic special (restrictiv) al circulatiei anumitor bunuri respectiv bunuri care nefiind inalienabile pot fi vandute cumparate dar numai anumitor persoane sau in anumite conditii. Astfel sunt scoase din circuitul civil lucrurile care prin natura lor nu sunt susceptibile de a forma obiectul dreptului de proprietate si al actelor juridice, asa numitele lucruri comune (aerul,razele soarelui,apa marii,etc) care potrivit legii nu apartin nimanui .
Lucrul sa existe . Pentru ca un contract sa fie valid trebuie ca lucrul sa existe in momentul incheierii contractului sau sa poate exista in viitor( lucrul ce se va confectiona , o recolta viitoare, etc. ) . Potrivit art.1659 din Noul cod civil daca partile au avut in vedere un lucru existent dar acel lucru era pierit in totalitate in momentul incheierii contractului vanzarea este nula absolut intrucat obligatia vanzatorului este lipsita de obiect , dar daca lucrul exista in momentul incheierii contractului dar era pierit in parte anterior cumparatorul poate alege fie sa renunte la contract fie sa ceara executarea asupra partii ramase din lucru cu o reducere proportionala de pret . Asadar riscul riscul pierii totale sau partiale este suportat de vanzator . In cazul vanzarii bunurilor viitoare transferul proprietatii poate opera numai din momentul in care au fost executate, terminate , daca sunt bunuri individual determinate, iar daca lucurul executat este de gen dupa individualizare . Nerealizarea lucrului viitor nu afecteaza validitatea contractului , vanzatorul pe langa pierderea pretului va fi obligat si la plata daunelor interese pentru neexecutarea obligatiei asumate daca nu dovedeste o cauza straina exoneratoare de raspundere .
Prețul să fie stabilit în bani. Stabilirea prețului sub forma unei sume de bani este de esența vânzării. Dacă înstrăinarea unui lucru se face nu pentru bani, ci în schimbul unui alt lucru, pentru stingerea unei obligații sau în schimbul unei alte prestații, contractul nu mai poate fi calificat vânzare-cumpărare, ci un schimb, o dare în plată sau alt contract (de pildă, contractul prin care proprietatea unui lucru se poate transmite în schimbul întreținerii pe viață nu poate fi calificat vânzare-cumpărare, ci rentă viageră).
Prețul să fie determinat sau determinabil. Prețul este determinat când cuantumul lui este hotărât de părți în momentul încheierii contractului (art. 1661 din Noul cod civil). Prețul este determinabil când părțile precizează în contract numai elementele cu ajutorul cărora prețul va putea fi determinat în viitor (cel mai târziu la data exigibilității obligației de plată). Determinarea prețului nu poate rămâne la aprecierea ulterioară a părților sau să depindă de voința uneia dintre ele (de exemplu, prețul care va fi practicat de vânzător la data livrării). In acest din urmă caz, contractul nu poate fi considerat încheiat decât în momentul în care părțile s-au înțeles privire la preț , respectiv una dintre ele acceptă prețul cerut de cealalta parte.
Prețul să fie sincer și serios.Prin preț sincer se înțelege un preț real, pe care părțile sa il fi stabilit nu în mod fictiv, ci în scopul de a fi cerut și plătit realitate. Prețul este fictiv, când din intenția părților (exprimată în actul secret) rezultă că nu este datorat. In cazul în care prețul este fictiv (simulat), contractul este nul ca vânzare-cumpărare căci îi lipsește prețul, dar el poate fi recunoscut valabil ca o donație deghizată, dacă s-a încheiat cu intenția de a face o liberalitate și dacă sunt îndeplinite condițiile cerute pentru validitatea donației. Prețul trebuie să fie serios, adică să nu fie derizoriu (infim) adica atât de disproporționat în raport cu valoarea lucrului vândut încât trece de ridicol (de nimic), adică, în sens juridic, ca inexistent, situație ce atrace nulitatea actului de vânzare-cumpărare pentru absență de cauză Și în cazul prețului derizoriu, contractul este nul vânzare-cumpărare, dar poate subzista ca donație (nu deghizata ci directă, fiindcă nu există act secret), dacă s-a încheiat cu intenția de a face o liberalitate și cu respectarea condițiilor de fond și de formă prevăzute pentru donații.
2.5. Efectele contractului de vânzare cumpărare
Prin efectele unui contract se înțeleg obligațiile pe care contractul le creează în sarcina părților contractante.
Obligatiile vanzatorului – vanzatorul are trei obligații primordiale , potrivit art. 1672 din Noul cod civil:
– să transmită proprietatea bunului , sau după caz dreptul vândut;
– sa predea bunul;
– să garanteze pe cumparator contra evicțiunii si viciilor bunului;
Transmiterea dreptului de proprietate și predarea lucrului vandut . Obligatia principala de predare este reglementata de art. 1314-1334 Cod civil si constă în punerea lucrului vandut la dispozitia cumparatorului. Locul predarii este acela unde se afla lucrul vandut in momentul contractarii. Cheltuielile de predare (cantarire, masurare, numarare) sunt in sarcina vanzatorului, iar cele ale ridicarii de la locul predarii incarcare, descarcare, transport) sunt in sarcina cumparatorului. Referitor la obiectul predarii, acesta este, diferit dupa cum e vorba de un bun individual determinat care exista la momentul incheierii contractului sau un bun determinat generic. In cazul unui bun individual determinat care exista la momentul incheierii contractului, vanzatorul este obligat sa predea lucrul vandut in starea in care se afla in momentul vanzarii , iar daca e vorba de un bun determinat generic, acesta se preda in cantitatea si calitatea, ori alte criterii, determinate in contract. In cazul in care obligatia de predare a lucrului nu este executata , total sau partial , din culpa vanzatorului , cumparatorul poate sa aleaga intre : invocarea exceptiei de neexecutare a contractului , rezolutiunea vanzarii cu daune interese sau executarea in natura a contractului , iar daca acest lucru nu este posibil sa ceara daune – interese.
Obligatia de garantie . Conform prevederilor art. 1336 Cod civil,vanzatorul raspunde catre cumparator de linistita posesiune a lucrului si de viciile acelui lucru.
Garantia contra evicțiunii
– Evictiunea rezultata din fapte personale asa cum stipuleaza art. 1339 Cod civil : in nici un mod vanzatorul nu se poate sustrage de la raspunderea ce ar rezulta dintr-un fapt personal al sau. Aceasta obligatie negativa a vanzatorului tine de insasi esenta contractului , de vreme ce , conform aceluiasi text, orice conventie contrara este nula . Faptul personal este orice fapt sau act anterior vanzarii , dar tainuit fata de cumparator ori ulterior vanzarii, dar neprevazut in contract, savarsit de catre vanzator sau de succesorii sai universali si cu titlu universal de natura a-l tulbura pe cumparator in linistita folosinta a lucrului , indiferent ca este o tulburare de fapt sau de o tulburare de drept . Reprezinta o tulburare de fapt , de exemplu cazul in care dupa vanzarea unei case , vanzatorul , pastrand o suprafata de teren ,construieste pe acest teren un zid prea apropiat de ferestrele casei vandute, afectand peisajul in considerarea caruia cumparatorul incheiase contractul. Reprezinta o tulburare de drept, interzisa vanzatorului , invocarea unui drept , care nu a fost rezervat prin contract , cum ar fi abitatia , uzufructul , servitutea sau locatiunea. Obligatia de garantie a vanzatorului fiind de natura patrimoniala se transmite dupa moartea acestuia succesorilor universali sau cu titlu universal.
– Garantia contra evictiunii rezultand din fapta unui tert . Vanzatorul raspunde pentru evictiunea care provine de la o terta persoana daca sunt indeplinite urmatoarele conditii : existenta unei tulburari de drept; cauza tulburarii sa fie anterioara vanzarii; cumparatorul sa nu fi cunoscut cauza evictiunii.
– Efectele garantiei in caz de evictiune consumata . In situatia in care cumparatorul sau succesoriil lui in drepturi a fost evins drepturile lui impotriva vanzatorului sunt stabilite de lege dupa cum evictiunea a fost totala sau partiala. In caz de evictiune totala: vanzatorul este obligat sa restituie integral pretul primit ; cumparatorul are dreptul la valoarea fructelor pe care a fost obligat sa le inapoieze tertului evingator; cumparatorul este indreptatit sa solicite cheltuielile de judecata ale procesului din care a rezultat evictiunea; cumparatorul are dreptul la daune –interese.
2.) Garanția contra viciilor lucrului vândut
– Vanzatorul raspunde de viciile ascunse ale lucrului daca din cauza lor lucrul este impropriu intrebuintarii dupa destinatie sau daca viciile micsoreaza valoarea de intrebuintare incat cumparatorul, in cunostinta de cauza, nu ar fi cumparat sau ar fi platit un pret mai redus. Pentru a opera garantia contra viciilor se cer intrunite urmatoarele conditii: viciul sa fie ascuns, adica daca nu a fost cunoscut de cumparator, printr-o verificare normala nu putea sa-l cunoasca, iar vanzatorul nu i l-a comunicat; viciile sa fi existat in momentul vanzarii ; viciul sa fie grav , adica sa faca lucrul impropriu intrebuintarii la care era destinat dupa natura sa sau prin conventia partilor sau sa micsoreze valoarea de intrebuintare, incat cumparatorul, in cunostinta de cauza, nu ar fi cumparat lucrul sau ar fi platit un pret mai redus . Potrivit art. 1355 Cod civil, cumparatorul in cazul dovedirii viciului are urmatoarele posibilitati: sa ceara rezolutiunea vanzarii; sa ceara o reducere a pretului; daca vanzatorul a fost de rea – credinta, sa ceara si daune interese. In cazul viciilor prevazute de art. 1352 Cod civil, cumparatorul daca nu se multumeste cu reducerea pretului, poate cere rezolutiunea contractului printr-o actiune in garantie numita redhibitorie, astfel ca aceste vicii se numesc redhibitorii. In loc de rezolutiune, cumparatorul poate cere reducere de pret, proportionala cu reducerea valorii lucrului vandut datorita viciului, printr-o actiune numita estimatorie.Obligatia de garantie contra viciilor. poate fi modificata prin conventia partilor care pot sa inlature, limiteze sau sa agraveze printr-o clauza expresa aceasta obligatie.
Obligatiiile cumparatorului . Cumpărătorul are două obligații principale: de a plăti prețul si a lua in primire lucrul vândut. Dacă nu s-a prevăzut altfel in contract , el suportă și cheltuielile vânzării.
Plata prețului.Conform art. 1362 cod civil in lipsă de stipulație contrară, cumpărătorul este obligat să plătească prețul la locul și în momentul în care i se face predarea lucrului vândut. Daca părțile au stabilit un termen pentru plata prețului ( vanzare pe credit ) la scadență, cumpărătorul trebuie sa plateasca pretul în întregime , afară de cazul când înțelegerea a fost ca prețul să fie plătit la diferite termene în mod fractionat prin prestații succesive . Când cumpărătorul are motive de a se teme de vreo evictiune, el are dreptul, conform art. 1364 C. civ., să suspende plata prețului până ce vânzătorul va face să înceteze tulburarea, afara de cazul când a cumpărat pe riscul său, stipulând în contract că prețul se va plăti și în astfel de împrejurări. In caz de neexecutare , totală sau parțială , a obligației de plata a prețului de către cumpărător, vânzătorul poate alege între: a cere obligarea cumpărătorului la executarea,in natură a obligației, ceea ce este intotdeauna posibilă ( daca debitorul este solvabil), deoarece are ca obiect o sumă de bani ;vânzătorul poate invoca excepția de neexecutare daca lucrul vândut nu a fost predat cumpărătorului, refuzând să predea lucrul vândut, în cazul când cumpărătorul nu plătește prețul si nu beneficiază de un termen suspensiv (art. 1322 C. civ.); vânzătorul poate cere rezoluțiunea contractului pentru neplata prețului (inclusiv a dobânzilor) potrivit art. 1020-1021 C. civ.
Luarea în primire a lucrului vândut. Corelativ cu obligatia de predare a vânzătorului, cumpărătorul este obligat să ia în primire lucrul vândut la locul și la termenul la care vânzătorul este obligat să-l predea, suportând și cheltuielile ridicării de la locul predării . In caz de neexecutare, după punerea în întârziere a cumpărătorului, vânzătorul poate cere instanței obligarea cumpărătorului la luarea în primire a lucrului, la nevoie sub sancțiunea de daune cominatorii, sau poate cere autorizarea instantei sa il depuna in alt loc .
Suportarea cheltuielilor vânzării. Cumpărătorul mai este obligat în lipsă de stipulație contrară să plătească, drept accesoriu al prețului, cheltuielile vânzării (art. 1305 C. civ.),respectiv cheltuielile propriu-zise ale actului (taxele de timbru și autentificare sau de publicitate).
Capitolul 3.
Varietăți de vânzare – cumpărare
3.1. Vânzarea cu grămada
Vânzarea cu grămada conform art. 1679 din Noul cod civil este acea vânzare la care atât obiectul, cât și prețul au fost determinate în mod global. Aceasta vânzare are ca obiect o cantitate determinată prin masa ei (de exemplu, grâul aflat într-un hambar). In acest caz si prețul este determinat global, pentru întreaga cantitate. Cu toate că este vorba de lucruri de gen care nu sunt numărate sau măsurate în momentul încheierii contractului , totuși proprietatea și riscurile trec asupra cumparatorului din acel moment, deoarece obiectul vânzării este bine individualizat.
3.2. Vânzarea după greutate , număr sau măsură
Această varietate de vânzare (pe unitate de măsură)are ca obiect lucruri de gen, dar dintr-un lot determinat, deci gen limitat , și este necesar să se procedeze la cântărire, numărare sau măsurare, fie pentru individualizarea cantității vândute din lot , fie pentru determinarea prețului. In ambele ipoteze, vânzarea este perfectă din momentul in care părțile au căzut de acord asupra lucrului și asupra pretului deci . In caz de neexecutare din partea vânzătorului , cumpărătorul este în drept să ceară fie executarea contractului fie rezoluțiunea cu daune-interese (art. 1678 din Noul cod civil). Până la cântărire, numărare sau măsurare, proprietatea si riscurile nu se transmit , pentru că nu este individualizat lucurul vândut și nu este determinat prețul , iar în caz de pieire fortuita a lucrului, vânzătorul nu va putea fi obligat să plătească daune interese, dar nici nu va putea cere prețul.
3.3. Vânzarea pe încercate
Vanzarea pe încercate este un contract încheiat din momentu realizarii acordului de voință, în care se prevede conditia suspensiva a încercării lucrului de către cumpărător (art. 1681 din Noul cod civil ).Vânzătorul are însă posibilitatea de a fixa un termen potrivit pentru încercare și răspuns. In lipsa stipulației în acest sens totul ramane la aprecierea instanței. Cumpărătorul nu poate, însă, refuza obiectul pe simplul motiv ca nu ii place; vânzătorul, în acest caz, poate cere expertiză. Asadar lucrul poate fi refuzat numai dacă în mod obiectiv este necorespunzător (în caz contrar, condiția ar fi pur potestativă si vânzarea nulă în baza art. 1010 C. civ.).Fiind vorba de o condiție suspensivă, până la îndeplinirea condiției (răspuns pozitiv) – deși contractul este încheiat din momentul realizării acordului de voință , riscul pieirii fortuite a lucrului este în sarcina vânzătorului (proprietar sub conditie rezolutorie), deoarece vânzarea sub condiție suspensivă nu e translativă de proprietate . După îndeplinirea condiției, cumparatorul devine proprietar al lucrului în mod retroactiv, adică din momentul încheierii contractului.
3.4. Vânzarea pe gustate
Sunt mărfuri pe cumpărătorul le gustă înainte de a le cumpăra. Aceste vânzari nu se socotesc încheiate decât după ce cumpărătorul a gustat marfa și a declarat că îi convine (art. 1682 din Noul cod civil). El o poate si refuza însă pe simplul motiv că nu-i place. Vânzarea pe gustate nu este o vânzare sub conditie deoarece, în acest caz, condiția care ar afecta vânzarea ar fi potestativă. De aceea vânzarea pe gustate nu există înainte de a-si fi dat acordul cumpărătorul, după gustare, iar proprietatea se transmite după individualizarea bunului.
3.5. Vânzarea unei moșteniri
Vanzarea unei moșteniri este un contract prin care titularul unui drept succesoral înstrăinează cu titlu oneros acest drept altei persoane (art. 1747 din Noul cod civil). Ea poate avea loc după deschiderea moștenirii. Moștenirea nedeschisă nu poate fi înstrăinată, sub sancțiunea nulității absolute, nici chiar cu consimțământul persoanei despre care este vorba, întrucât poate trezi dorința morții unei persoane .
Vânzarea are de obiect moștenirea dobândită de vânzător , respectiv fie dreptul asupra unei universalități , dacă este singurul moștenitor, fie cota parte indiviză asupra universalității, dacă sunt mai mulți moștenitori fie drepturi sau bunuri determinate din moștenirea deschisă ( cazul legatarului cu titlu particular).
In ceea ce privește obligația de garanție, vânzătorul răspunde numai de calitatea sa de moștenitor, nu și de conținutul universalității transmise (garanție de drept), garanție care poate fi modificată prin convenția dintre părți (garanție convenționala) specificându-se amănunțit obiectele cuprinse în moștenire.
3.6. Vânzarea cu opțiune de răscumpărare
Noul cod civil definește la art. 1758, vânzarea cu pact de răscumpărare drept acea vânzare supusă unei condiții rezolutorii exprese, care constă în facultatea pe care si-o rezervă vânzătorul de a recupera lucrul vândut , restituind prețul și cheltuielile făcute de cumpărător , într-un anumit termen.Vânzările cu pact de răscumpărare sunt interzise, întrucât, de cele mai multe ori ele ascund împrumuturi cu dobânzi camătărești (garantate real cu bunul respectiv), împrumutătorul impunând stipularea în contractul de vânzare-cumpărare, drept pret a unei sume disproporționat de mari față de suma imprumutată, diferența reprezentând dobânda. In plus, dacă imprumutatul nu reușește să plătească la termenul cuvenit suma trecuta în contract drept preț, el pierde definitiv bunul respectiv pentru o sumă care, de regulă, este mult inferioară valorii lui.
3.7. Vânzarea de drepturi litigioase si retractul litigios
Dreptul litigios poate forma obiectul vânzării (cesiunii) indiferent că este un drept real sau de creanță, inclusiv drept de proprietate intelectuală sau drepturi succesorale (cănd între moștenitori există neînțelegeri cu privire la drepturile dobândite prin moștenire sau cu privire la masa de împărțit).Intrucât această vânzare de drepturi litigioase are ca obiect șansele câștigării-pierderii procesului, contractul este aleatoriu, astfel încât vânzătorul nu garantează existența dreptului cedat, căci aceasta ar echivala cu garantarea câștigării procesului, ceea ce nu este posibil.Dacă s-a făcut o asemenea înstrăinare, adversarul cedentului (pârât sau reclamant în proces) are posibilitatea de a elimina din proces pe cesionar, plătindu-i suma cu care a cumpărat dreptul litigios împreună cu cheltuieli și dobânzi . Această operațiune se numește retract litigios, iar cel care îl exercită, retractant.
Pentru exercitarea retractului litigios se cer întrunite următoarele condiții:
Să existe un proces început, dar neterminat asupra fondului dreptului; procesul trebuie să fie în curs de judecată atât in momentul cesiunii, cât și în momentul exercitării retractului.
Cesiunea să fie făcută în schimbul unui preț; în cazul donației, schimbului, pensiei de întreținere etc, retractul nu poate fi exercitat.
Retractul litigios să fie exercitat înaintea instanței cu ocazia dezbaterii procesului.
Prin efectul retractului litigios, vânzarea dreptului litigios se desființează față de retractant cu efect retroactiv, ca și cand ar fi vorba de îndeplinirea unei condiții rezolutorii.
Capitolul 4.
Obligațiile părților contractante
4.1. Obligatiile vânzătorului:
– Vânzatorul are următoarele obligatii principale, potrivit art. 1672 din Noul Cod civil:
să transmită proprietatea bunului sau după caz ,dreptul vândut;
să predea bunul vandut cumparatorului;
să garanteze cumparatorul contra evictiunii si contra viciilor bunului;
4.1.1. Transmiterea proprietății bunului sau după caz, dreptul vândut;
Obligația de a transmite proprietatea bunului sau dreptul vândut se regăsește în art.1673 din Noul cod civil care prevede următoarele aspecte:
– (1) Vânzătorul este obligat să transmită cumpărătorului proprietatea bunului vândut.
(2) Odată cu proprietatea cumpărătorul dobândește toate drepturile și acțiunile
accesorii ce au aparținut vânzătorului.
(3) Dacă legea nu dispune altfel, dispozițiile referitoare la transmiterea proprietății se aplică în mod corespunzător și atunci când prin vânzare se transmite un alt drept decât
dreptul de proprietate.
Cu excepția cazurilor prevăzute de lege ori dacă din voința părților nu rezultă contrariul, proprietatea se strămută de drept cumpărătorului din momentul încheierii contractului, chiar dacă bunul nu a fost predat ori prețul nu a fost plătit încă.
În cazurile anume prevăzute de lege, vânzarea nu poate fi opusă terților decât după îndeplinirea formalităților de publicitate respective.
În materie de vânzare de imobile, strămutarea proprietății de la vânzător la cumpărător este supusă dispozițiilor de carte funciară. Vânzătorul este obligat să radieze din cartea funciară, pe cheltuiala sa, drepturile înscrise asupra imobilului vândut, dacă acestea sunt stinse. Atunci când vânzarea are ca obiect bunuri de gen, proprietatea se transferă cumpărătorului numai după individualizarea acestora prin Predare, numărare, cântărire, măsurare ori prin orice alt mod convenit sau impus de natura bunului.
Dacă însă mai multe bunuri sunt vândute în bloc și pentru un preț unic și global, proprietatea se strămută cumpărătorului îndată ce contractul s-a încheiat, chiar dacă bunurile nu au fost individualizate.
La vânzarea după mostră sau model, proprietatea se strămută la momentul predării bunului.Vânzarea este pe încercate atunci când se încheie sub condiția suspensivă ca, în urma încercării, bunul să corespundă criteriilor stabilite la încheierea contractului ori, în lipsa acestora, destinației bunului, potrivit naturii sale.Dacă durata încercării nu a fost convenită și din uzanțe nu rezultă altfel, condiția se consideră îndeplinită în cazul în care cumpărătorul nu a declarat că bunul este nesatisfăcător în termen de 30 de zile de la predarea bunului.
În cazul în care prin contractul de vânzare părțile au prevăzut că bunul vândut urmează să fie încercat, se prezumă că s-a încheiat o vânzare pe încercate.
Vânzarea sub rezerva ca bunul să corespundă gusturilor cumpărătorului se încheie numai dacă acesta a făcut cunoscut acordul său în termenul convenit ori statornicit prin uzanțe. în cazul în care un asemenea termen nu există, se aplică dispozițiile art. 1.681 alin. (2).
Dacă bunul vândut se află la cumpărător, iar acesta nu se pronunță în termenul prevăzut la alin. (1), vânzarea se consideră încheiată la expirarea termenului.
Dacă, la data încheierii contractului asupra unui bun individual determinat, acesta se află în proprietatea unui terț, contractul este valabil, iar vânzătorul este obligat să asigure transmiterea dreptului de proprietate de la titularul său către cumpărător.
Obligația vânzătorului se consideră ca fiind executată fie prin dobândirea de către acesta a bunului, fie prin ratificarea vânzării de către proprietar, fie prin orice alt mijloc, direct ori indirect, care procură cumpărătorului proprietatea asupra bunului.
Dacă din lege sau din voința părților nu rezultă contrariul, proprietatea se strămută de drept cumpărătorului din momentul dobândirii bunului de către vânzător sau al ratificării contractului de vânzare de către proprietar.
În cazul în care vânzătorul nu asigură transmiterea dreptului de proprietate către cumpărător, acesta din urmă poate cere rezoluțiunea contractului, restituirea prețului, precum și, dacă este cazul, daune-interese.
Atunci când un coproprietar a vândut bunul proprietate comună și ulterior nu asigură transmiterea proprietății întregului bun către cumpărător, acesta din urmă poate cere, pe lângă daune-interese, la alegerea sa, fie reducerea prețului proporțional cu cota-parte pe care nu a dobândit-o, fie rezoluțiunea contractului în cazul în care nu ar fi cumpărat dacă ar fî știut că nu va dobândi proprietatea întregului bun.
În toate cazurile întinderea daunelor-interese se stabilește, în mod corespunzător, potrivit art. 1.702 și 1.703. Cu toate acestea, cumpărătorul care la data încheierii contractului cunoștea că bunul nu aparținea în întregime vânzătorului nu poate să solicite rambursarea cheltuielilor referitoare la lucrările autonome sau voluptuare.
Stipulația prin care vânzătorul își rezervă proprietatea bunului până la plata integrală a prețului este valabilă chiar dacă bunul a fost predat. Această stipulație nu poate fi însă opusă terților decât după îndeplinirea formalităților de publicitate cerute de lege, după natura bunului.
4.1.2. Să predea bunul vândut cumpărătorului
Predarea lucrului vandut . Obligatia principala de predare este reglementata de art. 1685 la 1694 din Noul Cod civil si consta in punerea lucrului vandut la dispozitia cumparatorului. Locul predarii este acela unde se afla lucrul vandut in momentul contractarii. Cheltuielile de predare (cantarire, masurare, numarare) sunt in sarcina vanzatorului, iar cele ale ridicarii de la locul predarii incarcare, descarcare, transport) sunt in sarcina cumparatorului. Referitor la obiectul predarii, acesta este, diferit dupa cum e vorba de un bun individual determinat care exista la momentul incheierii contractului sau un bun determinat generic. In cazul unui bun individual determinat care exista la momentul incheierii contractului, vanzatorul este obligat sa predea lucrul vandut in starea in care se afla in momentul vanzarii , iar daca e vorba de un bun determinat generic, acesta se preda in cantitatea si calitatea, ori alte criterii, determinate in contract. In cazul in care obligatia de predare a lucrului nu este executata , total sau partial , din culpa vanzatorului , cumparatorul poate sa aleaga intre : invocarea exceptiei de neexecutare a contractului , rezolutiunea vanzarii cu daune interese sau executarea in natura a contractului, iar daca acest lucru nu este posibil sa ceara daune – interese.
Predarea se face prin punerea bunului vândut la dispoziția cumpărătorului, împreună cu tot ceea ce este necesar, după împrejurări, pentru exercitarea liberă și neîngrădită a posesiei. Obligația de a preda bunul se întinde și la accesoriile sale, precum și la tot ce este destinat folosinței sale perpetue.
Vânzătorul este, de asemenea, obligat să predea titlurile și documentele privitoare la proprietatea sau folosința bunului.
În cazul bunurilor de gen, vânzătorul nu este liberat de obligația de predare chiar dacă lotul din care făceau parte bunurile respective a pierit în totalitate, afară numai dacă lotul era anume arătat în convenție Predarea imobilului se face prin punerea acestuia la dispoziția cumpărătorului, liber de orice bunuri ale vânzătorului.
Predarea bunului mobil se poate face fie prin remiterea materială, fie prin remiterea titlului reprezentativ ori a unui alt document sau lucru care permite cumpărătorului preluarea în orice moment.Predarea trebuie să se facă la locul unde bunul se afla în momentul încheierii contractului, dacă nu rezultă altfel din convenția părților ori, în lipsa acesteia, din uzanțe.
Art. 1.690 referitor la starea bunului vândut precizează :
(1) Bunul trebuie să fie predat în starea în care se afla în momentul încheierii contractului.
(2) Cumpărătorul are obligația ca imediat după preluare să verifice starea bunului potrivit uzanțelor.
(3) Dacă în urma verificării sunt descoperite vicii, cumpărătorul trebuie să-l informeze pe vânzător despre acestea fără întârziere. în lipsa informării, se consideră că vânzătorul Și-a executat obligația prevăzută la alin. (1).
Cu toate acestea, în privința viciilor ascunse, dispozițiile art. 1.707-1.714 rămân aplicabile.
În cazul în care cumpărătorul contestă calitatea sau starea bunului pe care vânzătorul i l-a pus la dispoziție, președintele judecătoriei de la locul prevăzut pentru executarea obligației de predare, la cererea oricăreia dintre părți, va desemna de îndată un expert în vederea constatării. Prin aceeași hotărâre se poate dispune sechestrarea sau depozitarea bunului.
Dacă păstrarea bunului ar putea aduce mari pagube sau ar ocaziona cheltuieli însemnate, se va putea dispune chiar vânzarea pe cheltuiala proprietarului, în condițiile stabilite de instanță.
Hotărârea de vânzare va trebui comunicată înainte de punerea ei în executare celeilalte părți sau reprezentantului său, dacă unul dintre aceștia se află într-o localitate situată în circumscripția judecătoriei care a pronunțat hotărârea. în caz contrar, hotărârea va fi comunicată în termen de 3 zile de la executarea ei.
Dacă nu s-a convenit altfel, fructele bunului vândut se cuvin cumpărătorului din ziua dobândirii proprietății.
În lipsa unui termen, cumpărătorul poate cere predarea bunului de îndată ce prețul este plătit.
Dacă însă, ca urmare a unor împrejurări cunoscute cumpărătorului la momentul vânzării, predarea bunului nu se poate face decât după trecerea unui termen, părțile sunt prezumate că au convenit ca predarea să aibă loc la expirarea acelui termen.
Dacă obligația de plată a prețului este afectată de un termen și, după vânzare, cumpărătorul a devenit insolvabil ori garanțiile acordate vânzătorului s-au diminuat, vânzătorul poate suspenda executarea obligației de predare cât timp cumpărătorul nu acordă garanții îndestulătoare că va plăti prețul la termenul stabilit.
Dacă însă, la data încheierii contractului, vânzătorul cunoștea insolvabilitatea cumpărătorului, atunci acesta din urmă păstrează beneficiul termenului, dacă starea sa de insolvabilitate nu s-a agravat în mod substanțial.
Să îl garanteze pe cumpărător contra evicțiunii și viciilor bunului
Obligația vânzătorului contra evicțiunii
Conform prevederilor art. 1695 din Noul Cod civil,vanzatorul raspunde catre cumparator de linistita posesiune a lucrului si de viciile acelui lucru.
Art. 1.695 din Noul cod civil,referitor la condițiile garanției contra evicțiunii prevede: (1) Vânzătorul este de drept obligat să-l garanteze pe cumpărător împotriva evicțiunii care l-ar împiedica total sau parțial în stăpânirea netulburată a bunul vândut.
Garanția este datorată împotriva evicțiunii ce rezultă din pretențiile unui terț numai dacă acestea sunt întemeiate pe un drept născut anterior datei vânzării și care nu a fost adus la cunoștința cumpărătorului până la acea dată.
De asemenea, garanția este datorată împotriva evicțiunii ce provine din fapte imputabile vânzătorului, chiar dacă acestea s-au ivit ulterior vânzării.
Acela care este obligat să garanteze contra evicțiunii nu poate să evingă.
Obligația de garanție contra evicțiunii este indivizibilă între debitori.
Părțile pot conveni să extindă sau să restrângă obligația de garanție. Acestea pot chiar conveni să-l exonereze pe vânzător de orice garanție contra evicțiunii.
Stipulația prin care obligația de garanție a vânzătorului este restrânsă sau înlăturată nu-l exonerează pe acesta de obligația de a restitui prețul, cu excepția cazului în care cumpărătorul și-a asumat riscul producerii evicțiunii.
Chiar dacă s-a convenit că vânzătorul nu va datora nicio garanție, el răspunce totuși de evicțiunea cauzată ulterior vânzării prin faptul său personal ori de cea provenită din cauze pe care, cunoscându-le în momentul vânzării, Ie-a ascuns cumpărătorului. Orice stipulație contrară este considerată nescrisă.
Cumpărătorul poate cere rezoluțiunea vânzării dacă a fost evins de întregul bun sau de o parte a acestuia îndeajuns de însemnată încât, dacă ar fi cunoscut evicțiunea, el nu ar mai fi încheia! contractul.
Odată cu rezoluțiunea, cumpărătorul poate cere restituirea prețului și repararea prejudiciului suferit.
Vânzătorul este ținut să înapoieze prețul în întregime chiar dacă, la data evicțiunii, valoarea bunului vândut a scăzut sau dacă bunul a suferit deteriorări însemnate, fie din neglijența cumpărătorului, fie prin forță majoră.
Dacă însă cumpărătorul a obținut un beneficiu în urma deteriorărilor cauzate bunului, vânzătorul are dreptul să scadă din preț o sumă corespunzătoare acestui beneficiu.
Dacă lucrul vândut are, la data evicțiunii, o valoare mai mare, din orice cauză, vânzătorul este dator să plătească cumpărătorului, pe lângă prețul vânzării, sporul de valoare acumulat până la data evicțiunii.
Daunele-interese datorate de vânzător cuprind:
valoarea fructelor pe care cumpărătorul a fost obligat să le restituie celui care l-a evins;
cheltuielile de judecată efectuate de cumpărător în procesul cu cel ce l-a evins, precum și în procesul de chemare în garanție a vânzătorului;
cheltuielile încheierii și executării contractului de către cumpărător;
pierderile suferite și câștigurile nerealizate de către cumpărător din cauza evicțiunii.
De asemenea, vânzătorul este ținut să ramburseze cumpărătorului sau să facă să i se ramburseze de către acela care evinge toate cheltuielile pentru lucrările efectuate în legătură cu bunul vândut, fie că lucrările sunt autonome, fie că sunt adăugate, dar, în acest din urmă caz, numai dacă sunt necesare sau utile.
Dacă vânzătorul a cunoscut cauza evicțiunii la data încheierii contractului, el este dator să ramburseze cumpărătorului și cheltuielile făcute pentru efectuarea și, după caz, ridicarea lucrărilor voluptuare. În cazul în care evicțiunea parțială nu atrage rezoluțiunea contractului, vânzătorul trebuie să restituie cumpărătorului o parte din preț Proporțională cu valoarea părții de care a fost evins și, dacă este cazul, să plătească daune-interese. Pentru stabilirea întinderii daunelor-interese, se aplică în mod corespunzător prevederile art. 1.702.
Atunci când cumpărătorul a păstrat bunul cumpărat plătind terțului evingător o sumă de bani sau dându-i un alt bun, vânzătorul este liberat de urmările garanției, în primul caz prin rambursarea către cumpărător a sumei plătite cu dobânda legală calculată de la data plății, iar în al doilea caz prin plata valorii bunului dat, precum și, în ambele cazuri, a tuturor cheltuielilor aferente. Cumpărătorul chemat în judecată de un terț care pretinde că are drepturi asupra lucrului vândut trebuie să-l cheme în cauză pe vânzător, în cazul în care nu a făcuț-o, fiind condamnat printr-o hotărâre intrată în puterea lucrului judecat, pierde dreptul de garanție dacă vânzătorul dovedește că existau motive suficiente pentru a se respinge cererea.
(2) Cumpărătorul care, fără a exista o hotărâre judecătorească, a recunoscut dreptul terțului pierde dreptul de garanție, afară de cazul în care dovedește că nu existau motive suficiente pentru a împiedica evicțiunea.
Vânzătorul este obligat să garanteze contra evicțiunii față de orice dobânditor subsecvent al bunului, fără a deosebi după cum dobândirea este cu titlu oneros ori cu titlu gratuit.
b.) Garanția vânzătorului contra viciilor bunului vândut
Vânzătorul garantează cumpărătorul contra oricăror vicii ascunse care fac bunul vândut impropriu întrebuințării la care este destinat sau care îi micșorează în asemenea măsură întrebuințarea sau valoarea încât, dacă le-ar fi cunoscut, cumpărătorul nu ar fi cumpărat sau ar fi dat un preț mai mic.Este ascuns acel viciu care la data contractării nu poate fi descoperit de către un cumpărător prudent și diligent fără a fi nevoie de asistență de specialitate.Garanția este datorată dacă viciul sau cauza lui exista la data predării bunului.
Vânzătorul nu datorează garanție contra viciilor pe care cumpărătorul le cunoștea la încheierea contractului. În vânzările silite nu se datorează garanție contra viciilor ascunse.
Dacă părțile nu au convenit altfel, vânzătorul este obligat să garanteze contra viciilor ascunse, chiar și atunci când nu Ie-a cunoscut.Clauza care înlătură sau limitează răspunderea pentru vicii este nulă în privința viciilor pe care vânzătorul Ie-a cunoscut ori trebuia să le cunoască la data încheierii contractului.
Cumpărătorul care a descoperit viciile ascunse ale lucrului este obligat să le aducă la cunoștința vânzătorului în termenul stabilit prin contract sau, în lipsă, în termen de 3 luni, pentru construcții, sau în termen de două luni de la data la care Ie-a descoperit, pentru celelalte bunuri. în caz contrar, la stabilirea despăgubirii pe care vânzătorul datorează cumpărătorului pentru viciile ascunse, se va ține seama și de paguba pe care vânzătorul a suferit-o din cauza nedenunțării sau denunțării cu întârziere a viciilor.Atunci când viciul apare în mod gradual, termenele prevăzute la alin. (1) încep să curgă din ziua în care cumpărătorul își dă seama de gravitatea și întinderea viciului.Vânzătorul care a tăinuit viciul nu poate invoca prevederile prezentului articol.În temeiul obligației vânzătorului de garanție contra viciilor, cumpărătorul poate obține, după caz:
înlăturarea viciilor de către vânzător sau pe cheltuiala acestuia;
înlocuirea bunului vândut cu un bun de același fel, însă lipsit de vicii;
reducerea corespunzătoare a prețului;
rezoluțiunea vânzării.
La cererea vânzătorului, instanța, ținând seama de gravitatea viciilor și de scopul pentru care contractul a fost încheiat, precum și de alte împrejurări, poate dispune o altă măsură prevăzută la alin. (1) decât cea solicitată de cumpărător,
Dacă numai unele dintre bunurile vândute sunt afectate de vicii și acestea pot fi separate de celelalte fără pagubă pentru cumpărător, iar instanța dispune rezoluțiunea în condițiile art. 1.710, contractul se desființează numai în parte.
Rezoluțiunea contractului, în ceea ce privește bunul principal, atrage rezoluțiunea lui și în privința bunului accesoriu.
În situația în care la data încheierii contractului vânzătorul cunoștea viciile bunului vândut, pe lângă una dintre măsurile prevăzute de art. 1.710, vânzătorul este obligat la plata de daune-interese, pentru repararea întregului prejudiciu cauzat, dacă este cazul.
Atunci când vânzătorul nu cunoștea viciile bunului vândut și s-a dispus una dintre măsurile prevăzute la art. 1.710 alin. (1) lit. c) și d), el este obligat să restituie cumpărătorului doar prețul și cheltuielile făcute cu prilejul vânzării.. în tot sau în parte, după caz.
Pierderea sau deteriorarea bunului, chiar prin forță majoră, nu îl împiedică pe cumpărător să obțină aplicarea măsurilor prevăzute de art. 1.710 alin. (1).
Dispozițiile privitoare la garanția contra viciilor ascunse se aplică și atunci când bunul vândut nu corespunde calităților convenite de către părți.În cazul vânzării după mostră sau model, vânzătorul garantează că bunul are calitățile mostrei sau modelului.
c.) Despre garanția pentru buna funcționare a bunului vândut
În afară de garanția contra viciilor ascunse, vânzătorul care a garantat pentru un timp determinat buna funcționare a bunului vândut este obligat, în cazul oricărei defecțiuni ivite înăuntrul termenului de garanție, să repare bunul pe cheltuiala sa.Dacă reparația este imposibilă sau dacă durata acesteia depășește timpul stabilit
prin contract sau prin legea specială, vânzătorul este obligat să înlocuiască bunul vândut. în
lipsa unui termen prevăzut în contract sau în legea specială, durata maximă a reparației
este de 15 zile de la data când cumpărătorul a solicitat repararea bunului.Dacă vânzătorul nu înlocuiește bunul într-un termen rezonabil, potrivit cu
împrejurările, el este obligat, la cererea cumpărătorului, să îi restituie prețul primit în
schimbul înapoierii bunului. Garanția nu va fi datorată dacă vânzătorul dovedește că defecțiunea s-a produs din pricina modului nepotrivit în care cumpărătorul a folosit sau păstrat bunul. Comportamentul cumpărătorului se apreciază și luându-se în considerare instrucțiunile scrise care i-au fost comunicate de către vânzător. Sub sancțiunea decăderii din dreptul de garanție, cumpărătorul trebuie să comunice defecțiunea de îndată ce a descoperit-o și, în orice caz, înainte de împlinirea termenului de garanție. Dispozițiile alin. (1) sunt aplicabile în mod corespunzător și în cazul în care vânzătorul a garantat că bunul vândut va păstra un timp determinat anumite calități.
4.2. Obligațiile cumpărătorului
Conform prevederilor art.1719 din Noul cod civil cumpărătorul are următoarele obligații principale:
să preia bunul vândut;
să plătească prețul vânzării.
În lipsa unei stipulații contrare, cumpărătorul trebuie să plătească prețul la locul în care bunul se afla în momentul încheierii contractului și de îndată ce proprietatea este transmisă. Dacă la data încheierii contractului bunurile se află în tranzit, în lipsa unei stipulații contrare, plata prețului se face la locul care rezultă din uzanțe sau, în lipsa acestora, la locul destinației.
În cazul în care nu s-a convenit altfel, cumpărătorul este ținut să plătească dobânzi asupra prețului din ziua dobândirii proprietății, dacă bunul produce fructe civile sau naturale, ori din ziua predării, dacă bunul nu produce fructe însă îi procură alte foloase.Cumpărătorul care află de existența unei cauze de evicțiune este îndreptățit să suspende plata prețului până la încetarea tulburării sau până când vânzătorul oferă o garanție corespunzătoare. Cumpărătorul nu poate suspenda plata prețului dacă a cunoscut pericolul evicțiunii în momentul încheierii contractului sau dacă în contract s-a prevăzut că plata se va face chiar în caz de tulburare. Pentru garantarea obligației de plată a prețului, în cazurile prevăzute de lege vânzătorul beneficiază de un privilegiu sau, după caz, de o ipotecă legală asupra bunului vândut.Când cumpărătorul nu a plătit, vânzătorul este îndreptățit să obțină fie executarea silită a obligației de plată, fie rezolutiunea vânzării, precum și, în ambele situații, daune-interese, dacă este cazul.În cazul vânzării bunurilor mobile, cumpărătorul este de drept în întârziere cu privire la îndeplinirea obligațiilor sale dacă, la scadență, nici nu a plătit prețul și nici nu a preluat bunul. În cazul bunurilor mobile supuse deteriorării rapide sau deselor schimbări de valoare, cumpărătorul este de drept în întârziere în privința preluării lor, atunci când nu Ie-a preluat în termenul convenit, chiar dacă prețul a fost plătit, sau atunci când a solicitat predarea, fără să fi plătit prețul. Când cumpărătorul unui bun mobil nu-și îndeplinește obligația de preluare sau de plată, vânzătorul are facultatea de a depune lucrul vândut într-un depozit, la dispoziția și pe cheltuiala cumpărătorului, sau de a-l vinde.Vânzarea se va face prin licitație publică sau chiar pe prețul curent dacă lucrul are un preț la bursă sau în târg ori stabilit de lege, de către o persoană autorizată de lege pentru asemenea acte și cu dreptul pentru vânzător la plata diferenței dintre prețul convenit la prima vânzare și cel efectiv obținut, precum și la daune-interese. Dacă vânzarea are ca obiect bunuri fungibile supuse unui preț curent, iar neexecutarea contractului provine din partea vânzătorului, cumpărătorul are dreptul de a cumpăra bunuri de același gen pe cheltuiala vânzătorului, prin intermediul unei persoane autorizate. Cumpărătorul are dreptul a pretinde diferența dintre suma ce reprezintă cheltuielile achiziționării bunurilor și prețul convenit cu vânzătorul, precum și la daune-interese, dacă este cazul. Partea care va exercita dreptul prevăzut de prezentul articol are obligația de a încunoștința de îndată cealaltă parte despre aceasta. Atunci când vânzarea s-a făcut fără termen de plată, iar cumpărătorul nu a plătit prețul, vânzătorul poate ca, în cel mult 15 zile de la data predării, să declare rezolutiunea fără punere în întârziere și să ceară restituirea bunului mobil vândut, cât timp bunul este încă în posesia cumpărătorului și nu a suferit transformări. În cazul prevăzut , dacă acțiunea în restituire nu a fost introdusă în condițiile stabilite de acesta, vânzătorul nu mai poate opune celorlalți creditori ai cumpărătorului efectele rezoluțiunii ulterioare a contractului pentru neplata prețului. Dispozițiile art. 1.646 și 1.647, după caz, rămân aplicabile. Atunci când vânzarea are ca obiect un bun imobil și s-a stipulat că în cazul în care nu se plătește prețul la termenul convenit cumpărătorul este de drept în întârziere, acesta din urmă poate să plătească și după expirarea termenului cât timp nu a primit declarația de rezoluțiune din partea vânzătorului. Rezoluțiunea vânzării unui imobil are efecte față de terți în condițiile stabilit Luarea în primire a lucrului vândut. Corelativ cu obligatia de predare a vânzătorului, cumpărătorul este obligat să ia în primire lucrul vândut la locul și la termenul la care vânzătorul este obligat să-l predea, suportând și cheltuielile ridicării de la locul predării . In caz de neexecutare, după punerea în întârziere a cumpărătorului, vânzătorul poate cere instanței obligarea cumpărătorului la luarea în primire a lucrului, la nevoie sub sancțiunea de daune cominatorii, sau poate cere autorizarea instantei sa il depuna in alt loc .Suportarea cheltuielilor vânzării. Cumpărătorul mai este obligat în lipsă de stipulație contrară să plătească, drept accesoriu al prețului, cheltuielile vânzării ,respectiv cheltuielile propriu-zise ale actului (taxele de timbru și autentificare sau de publicitate).
Capitolul 5.
Vânzarea-cumpărarea în lumina Dreptului comercial românesc
5.1. Introducere în studiul dreptului comercial
Activitatea comercială presupune activitatea consacrată comerțului. Comerțul este o îndeletnicire care, prin specificul ei de practică îndelungată și repetată, a dobândit caracteristicile unei profesiuni.
Din punct de vedere etimologic, termenul „comerț” este o juxtapunere a cuvintelor cum = cu și merx = marfă, deci commercium (operațiuni legate de marfă sau activitate purtând asupra mărfii). Subiectul care exercită activitatea de comerț este, de regulă, comerciantul (merx – mercator). Specifică noțiunii de comerț este acțiunea omului asupra mărfii, nu pentru consumuri, ci în vederea consumului, nu pentru satisfacerea unei trebuințe proprii, ci pentru satisfacerea nevoilor altora. Funcția principală a comerțului este aceea de a procura consumatorului bunurile de care are nevoie.
Comerțul se situează la mijlocul ciclului economic între producție și consumație, inițiază și facilitează circulația bunurilor, adică deplasarea lor cu scopul de a le pune la îndemâna consumatorului, la momentul și locul potrivit.
În acest context apare și noțiunea de schimb.
Noțiunea de circulație a mărfurilor în vederea schimbului exprimă, pe de o parte, deplasarea efectivă a bunurilor, iar pe de altă parte, fapte, acte și operațiuni accesorii care pot dobândi o existență autonomă.
Astfel, și în situația faptelor, actelor și operațiunilor accesorii suntem în prezența unei circulații a valorilor și a drepturilor incorporale (este cazul, de exemplu, al titlurilor de credit) fără deplasarea materială a bunurilor. În acest cadru se situează circulația instrumentului de schimb – moneda – ca formă subsidiară a circulației mărfurilor, punând în valoare importanța creditului.
Procesul economic de producție, circulație (intermediere, schimb) și consumație se desfășoară într-un anumit cadru legal, prin intermediul operațiunilor juridice de vânzare, mandat, comision, depozit, asigurare, transport, gaj, împrumut etc.
Normele juridice care reglementează relațiile sociale ce se formează în cadrul activității de comerț aparțin, în principiu, dreptului comercial
Noțiunea și obiectul dreptului comercial românesc
Dreptul comercial este acea ramură a dreptului privat care cuprinde ansamblul unitar al normelor juridice ce reglementează relațiile sociale patrimoniale și personal-nepatrimoniale din sfera activității de comerț, relații care se nasc, de regulă, între persoane care au calitatea de comerciant și care se află pe poziție de egalitate juridică.
Într-o exprimare sintetică, dreptul comercial este acea ramură a dreptului privat care reglementează materia comercială.
Înțelegerea acestei definiții necesită câteva precizări:
a) Expresia „materie comercială” cuprinde persoanele și afacerile care fac să circule mărfurile, care fac să se întoarcă prețul de la consumator la producător, pentru că „atât Codul comercial cât și legile speciale comerciale au drept obiect înlesnirea și organizarea acestui trafic”. Aceasta este explicația doctrinei tradiționale;
b) Termenii de „persoane” și „afaceri” se referă la comercianți și la actele de comerț;
c) Comercianții sunt persoanele care realizează acte obiective de comerț în nume propriu, cu titlu de profesie;
d) Afacerea, în sens larg privește „viața unei întreprinderi” de la înființare până la încetarea existenței sale, iar în sens restrâns presupune o operațiune sau un act de comerț;
e) Actul obiectiv de comerț este, în esență, orice act de intermediere purtând asupra unei operațiuni de schimb și care, de regulă, se exercită de un comerciant cu titlu de profesie, operațiuni cărora li se poate adăuga activitatea de producție a mărfii pentru a fi destinată consumului.
Normele juridice de drept comercial au ca obiect de reglementare, în principal, relațiile sociale patrimoniale, care prezintă caracter comercial și, în secundar, relațiile personal-nepatrimoniale.
În legătură cu relațiile personal-nepatrimoniale care privesc unele atribute de identificare ale comercianților persoane fizice sau persoane juridice (societăți comerciale) – numele comercial (firma), sediul, emblema etc. -în dreptul comercial acestea dobândesc natură patrimonială. În consecință, încălcarea lor este apărată printr-o acțiune patrimonială, fie în concurența neloială, fie în contrafacere, fie în daune.
Cu toate acestea, în dreptul comercial există și relații personal-nepatrimoniale reglementate de normele juridice de drept comercial, cum ar fi, dreptul de a alege și de a fi ales în organe de conducere ale societății.
5.3. Contractele comerciale
Orice persoană fizică ori juridică își poate manifesta în mod liber voința, potrivit intereselor sale, iar această voință poate fi îngrădită doar de dispozițiile legale care privesc ordinea publică și bunele moravuri (art.5 C.civ.-„Nu se poate deroga prin convenții sau dispoziții particulare la legile care interesează ordinea publică și bunele moravuri”). Libertatea de a contracta face parte din conținutul capacității civile a persoanelor fizice și a persoanelor juridice.
În legătură cu încheierea contractelor, această voință liberă a părților se concretizează prin nașterea, modificarea, transmiterea și stingerea unor drepturi și obligații. Această libertate de manifestare a voinței părților reprezintă libertatea contractuală, o expresie a drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.
Art.5 din C.civ. consacră principiul libertății contractuale, cu condiția de a nu aduce atingere ordinii publice și bunelor moravuri. Acest principiu al libertății contractuale se completează cu principiul forței obligatorii a contractului, instituit prin art.969 C.civ.: „Convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante”, puterea contractului fiind asimilată, în raporturile dintre părți, forței legii.
Libertatea contractuală este un principiu al dreptului privat, în general, deci și al dreptului civil și comercial. În dreptul comercial, principiul libertății contractuale are o aplicare generală: el vizează atât raporturile contractuale la care participă întreprinzători particulari (comercianți individuali sau societăți comerciale), cât și raporturile la care participă regiile autonome și societățile comerciale cu capital de stat.
Art.942 definește contractul ca fiind „acordul între două sau mai multe persoane spre a constitui sau a stinge între dânșii un raport juridic”. Plecând de la această definiție, incompletă însă, în literatura de specialitate au fost formulate mai multe definiții ale contractului. În ceea ce ne privește, împărtășim punctul de vedere potrivit căruia contractul este un acord de voință realizat între două sau mai multe persoane pentru a crea un raport juridic – dând naștere unei obligații unei obligații sau constituind un drept real – a modifica sau a stinge un raport juridic preexistent.
Oricărui contract concret i se aplică în primul rând normele actului juridic determinate de teoria generală a obligațiilor și apoi normele specifice categoriei de contract căreia îi aparține.
Dreptul contractelor comerciale cuprinde patru categorii de norme, efect al dispozițiilor art.1 C.com.: „În comerț se aplică legea de față. Unde ea nu dispune, se aplică codul civil”. Aceste categorii sunt următoarele:
regulile stabilite de teoria generală a obligațiilor izvorâte din contracte civile;
regulile particulare fiecărei categorii de contracte civile speciale din care derivă sau cu care se aseamănă;
regulile speciale privitoare la contractele comerciale;
clauzele specifice fiecăruie contract individual.
Practica vieții comerciale îmbogățește în permanență dreptul contractelor comerciale speciale. Alături de contractele „numite” de lege, există contractele „numite” de practica activității comerciale (leasing, franchising, factoring) și cele „nenumite” care, conținând clauze multiple și diversificate, nu pot fi raportate la un anume contract „numit”.
Întrucât regulile generale care guvernează raporturile juridice comerciale sunt cele prevăzute de Codul civil, ne vom ocupa în continuare de anumite contracte comerciale speciale.
5.4. Contractul de vânzare-cumpărare comercială
În derularea activităților comerciale, operațiunile de vânzare-cumpărare sunt cele mai frecvent utilizate, deoarece contractul de vânzare-cumpărare reprezintă instrumentul juridic prin intermediul căruia se realizează circulația mărfurilor. Prin vânzări și cumpărări mărfurile ajung de la producător la consumator. Totodată contractul de vânzare-cumpărare prezintă interes și în segmentul de activitate privind producerea mărfurilor; astfel se realizeză aprovizionarea cu materiile prime, materialele necesare producției și, totodată, desfacerea mărfurilor realizate.
Potrivit art.1294 C.civ., vânzarea este contractul prin care una dintre părți – numită vânzător – se obligă să transmită celeilalte părți – numită cumpărător – proprietatea unui bun în schimbul unui preț.
În Codul comercial sunt cuprinse numai câteva norme juridice prin care se reglementează unele aspecte specifice vânzării-cumpărării comerciale (art.60-73 C.com.) care privesc prețul vânzării, transferul dreptului de proprietate și a riscurilor, consecințele nerespectării obligațiilor, ș.a. Regulile generale ale contractului de vânzare-cumpărare comercială sunt însă aceleași ca și ale contractului de vânzare-cumpărare civilă și sediul materiei îl reprezintă dispozițiile cuprinse în art.1294-1404 C.civ. Reglementările inserate în Codul comercial sunt derogatorii de la dreptul comun, reprezentat de prevederile Codului civil.
În condițiile în care Codul comercial nu cuprinde o definiție a contractului de vânzare-cumpărare, în temeiul art.1 C.com., putem defini vânzarea-cumpărarea comercială pe baza dispozițiilor art.1294 C.civ.
Deci, contractul de vânzare-cumpărare comercială este acel contract prin care una dintre părți (vânzătorul) transmite celeilalte părți (cumpărătorul), în schimbul unei sume de bani numită preț, un drept de proprietate asupra unui lucru anume sau asupra unei universalități juridice, un alt drept real, un drept de creanță sau o acțiune în justiție cu caracter patrimonial împreună cu dreptul litigios aferent.
Din această definiție rezultă și caracterele juridice ale contractului de vânzare-cumpărare comercială:
contractul este sinalagmatic (bilateral), adică obligațiile vânzătorului și cumpărătorului sunt interdependente și reciproce, fiecare din ele avându-și cauza juridică în cealaltă;
contractul este cu titlu oneros, ceea ce semnifică faptul că fiecare parte contractantă urmărește un interes patrimonial: vânzătorul – să primească prețul, iar cumpărătorul – lucrul cumpărat;
contractul este comutativ, ceea ce înseamnă că, încă de la încheierea contractului, existența și întinderea drepturilor și obligațiilor părților este una certă, cunoscută părților;
contractul este consensual, el încheindu-se prin simplul acord de voință al părților, așa cum rezultă din formularea art.1295 alin.1 C.civ. – „vinderea este perfectă între părți și proprietatea este strămutată la cumpărător, în privința vânzătorului, îndată ce părțile s-au înțeles asupra lucrului și asupra prețului, deși lucrul încă nu se va fi predat și prețul încă nu se va fi numărat”;
contractul este translativ de proprietate, deoarece prin contract se transmite dreptul de proprietate asupra lucrului de la vânzător la cumpărător.
Pe plan juridic, deci, vânzarea cumpărarea comercială este asemănătoare vânzării-cumpărării civile. Ceea ce deosebește însă vânzarea- cumpărarea comercială de cea civilă este funcția economică a contractului și anume interpunerea în schimbul de bunuri. Această funcție conferă vânzării-cumpărării caracter comercial.
5.4.1. Condițiile necesare dobândirii caracterului de comercialitate a contractului
Pentru ca vânzarea-cumpărarea să dobândească caracter comercial, este necesară întrunirea mai multor condiții, după cum urmează:
Să aibă drept obiect numai bunuri mobile, mărfuri, producte obligațiunile statului și alte titluri de credit, conform dispozițiilor art.3 pct.1 și 2 C.com., spre deosebire de vânzarea civilă care poate avea drept obiect și bunuri imobile.
Să existe intenția de revânzare, așa cum rezultă din aceeași dispoziție a art.3 C.com., cumpărarea este făcută în scop de revânzare sau închiriere, iar vânzarea este precedată de o cumpărare făcută în scop de revânzare.
Legea nu prevede ca bunul cumpărat să fie vândut în forma în care a fost cumpărat; bunul poate fi revândut și după ce a suferit unele transformări. Bunurile sau mărfurile cumpărate pot fi revândute „fie în natură, fie după ce se vor fi lucrat sau pus în lucru”.
Potrivit art.5 C.com., actele de vânzare a produselor pe care proprietarul sau cultivatorul le realizează de pe pământul său ori cultivat de acesta sunt acte juridice civile, iar nu comerciale.
Rezultă, așadar, că trăsătura specifică a cumpărării și vânzării comerciale o constituie intenția de revâzare. În cazul în care cumpărarea nu a urmărit scopul revânzării, actul rămâne unul civil și nu unul comercial.
Intenția de revânzare sau închiriere trebuie să îndeplinească trei condiții :
intenția de revânzare sau închiriere trebuie să existe la data cumpărării. Dacă o atare intenție nu există la această dată, cumpărarea este un act juridic civil; spre exemplu, dacă o persoană cumpără anumite bunuri pentru folosința sa și a familiei sale. Situația nu se schimbă dacă, ulterior cumpărării, dobânditorul vinde bunul, deoarece în momentul cumpărării nu a existat intenția de revânzare. În schimb, dacă la momentul cumpărării a existat intenția de revânzare, dar, ulterior cumpărării, dobânditorul nu mai vinde bunul, actul cumpărării rămâne comercial.
intenția de revânzare sau închiriere trebuie să fie exprimată de cumpărător, adică să fie cunoscută cocontractantului. Dacă această intenție rămâne necunoscută pentru celălalt contractant, actul nu poate fi unul comercial. Această intenție de a revinde sau a închiria poate să fie expresă, rezultând din declarația cumpărătorului sau din cuprinsul contractului, sau implicită, adică să rezulte din anumite împrejurări, ca de exemplu cantitatea mare de mărfuri care face obiectul contractului. În toate cazurile, cel care pretinde că un anume act este comercial, este dator să facă dovada în acest sens, în caz de îndoială, actul fiind considerat civil.
intenția de revânzare sau închiriere trebuie să privească, în principal, bunul cumpărat, iar nu un accesoriu al acestuia.
5.4.2.. Elementele esențiele valabilității contractului de vânzare-cumpărare
Din definiția Codului civil, cuprinsă în art.1294, și coroborarea sa cu principiile generale care guvernează nașterea contractelor (art.948 C.civ.), rezultă că elementele esențiale ale contractului de vânzare-cumpărare sunt: capacitatea și consimțământul părților, lucrul care face obiectul vânzării și prețul. Într-o altă exprimare, contractul de vânzare-cumpărare fiind unul consensual, vânzarea este perfectă din momentul în care consimțământul valabil al părților, dotate cu capacitatea de a contracta, s-a realizat cu privire la bunul care face obiectul vânzării și asupra prețului acestuia.
1.) Capacitatea părților de a contracta
În literatura de specialitate, capacitatea de a contracta a fost definită ca fiind „o parte componentă a capacității juridice civile (de folosință sau de exercițiu) constând în aptitudinea persoanei (fizice sau juridice) de a încheia, personal sau prin reprezentare, contracte civile”.
Potrivit art.1306 C.civ., „pot cumpăra și vinde toți cărora nu le este oprit de lege”. Așadar, regula – indiferent că este vorba despre capacitatea de folosință sau de exercițiu – este cea a capacității, incapacitatea având doar un caracter excepțional; în consecință, incapacitatea trebuie să fie în mod expres prevăzută de lege, iar aceste prevederi sunt de strictă interpretare.
Așa cum s-a precizat în doctrină, instituirea incapacităților are drept scop fie ocrotirea celor supuși interdicțiilor sau îngrădirilor ce decurg din ele, fie ocrotirea unor terți sau a unor interese obștești, fie realizarea concomitentă a acestor două obiective.
Vom prezenta incapacitățile generale, incidente atât în materia vânzării-cumpărării civile, cât și a celei comerciale, privind încheierea unui contract de vânzare-cumpărare, precum și interdicțiile speciale din materia vânzării-cumpărării comerciale.
A.) Incapacitățile generale privind încheierea contractului de vânzare-cumpărare comercială, prevăzute în Codul civil:
– art.1307 C.civ. dispune că „vânzarea nu se poate face între soți”. Această interdicție a vânzării comerciale între soți este menită să apere principiul revocabilității donațiilor între soți și, totodată, să ocrotească moștenitorii și creditorii împotriva unor acte frauduloase ale soților. Nerespectarea interdicției privind vânzarea între soți este sancționată cu nulitatea relativă a contractului.
– art.1308 C.civ. statuează că, sub pedeapsă de nulitate, nu pot cumpăra, nici direct, nici prin persoane interpuse, următorii:
1.tutorii de la cei aflați sub tutelă (pct.1) – vânzarea săvârșită în pofida acestei interdicții este anulabilă pe acest singur considerent, fără a fi necesar să se dovedească vreo leziune.
2.mandatarii însărcinați să vândă bunurile unei alte persoane (pct.2) – interdicția se referă atât la mandatarii legali, cât și la cei convenționali și este menită să apere pe cei care au încredințat mandatarilor anumite bunuri spre a fi vândute.
3.administratorii bunurilor comunelor sau stabilimentelor publice nu pot cumpăra aceste bunuri (pct.3), iar funcționarii de stat nu pot cumpăra bunurile statului care se vând prin intermediul lor (pct.4) – scopul instituirii acestei interdicții a fost evitarea unei contrarietăți de interese între administratorii sau funcționarii publici și stat sau unitățile administrativ-teritoriale.
– potrivit art.1309 C.civ., judecătorii, procurorii și avocații nu pot fi cesionari de drepturi litigioase în circumscripția curții de apel în care își desfășoară activitatea. Sancțiunea încălcării acestei interdicții este nulitatea cesiunii, plata cheltuielilor de judecată și a daunelor-interese, dacă este cazul.
B.) Interdicțiile speciale privind încheierea contractului de vânzare-cumpărare comercială
1.interdicția încheierii de către prepus a unor operațiuni de natura comerțului cu care este însărcinat – art.397 C.com. prevede că prepusul nu poate, fără învoirea expresă a patronului, să facă operațiuni și nici să ia parte pe contul său ori al altuia, la un alt comerț de natura aceluia cu care a fost însărcinat. Interdicția este menită să apere interesele comerciantului, iar în cazul încălcării ei, patronul are dreptul la despăgubiri și, în plus, el poate reține pentru sine foloasele ce ar rezulta din operațiunile întreprinse de prepus.
2.interdicția încheierii de către asociații cu răspundere nelimitată a unor operațiuni care ar atinge interesele societății – asociații unor societăți în nume colectiv, ca și asociații comanditați din societatea în comandită nu pot lua parte, ca asociați cu răspundere nelimitată în alte societăți concurente sau având același obiect. Totodată, ei nu pot să facă operațiuni în contul lor sau al altor persoane, în același tip de comerț sau într-unul asemănător. Legea permite însă efectuarea unor asemenea operațiuni numai cu consimțământul celorlalți asociați.
Consimțământul părților
Încheierea contractului de vânzare-cumpărare implică un acord de voință al părților în sensul transmiterii de la vânzător la cumpărător a dreptului de proprietate asupra unui bun, în schmbul unui preț.
Consimțământul, prevede art.953 C.civ., „nu este valabil când este dat prin eroare, smuls prin violență sau surprins prin dol”. Altfel spus, consimțământul nu trebuie să fie viciat, cerință care trebuie să fie întrunită și în cazul contractului de vânzare-cumpărare; sub acest aspect, vânzarea-cumpărarea nu prezintă diferențe față de elementele din teoria generală în materia consimțământului. Există însă și elemente specifice vânzării-cumpărării, care necesită unele explicații.
Uneori, datorită unor împrejurări, încheierea contractului de vânzare-cumpărare comercială nu se poate realiza imediat și nemilocit prin oferta de vânzare și acceptarea ofertei. Prevăzând un anumit interes pentru perfectarea în viitor a contractului de vânzare-cumpărare comercială, una sau ambele părți pot să-și asume obligații în cadrul unei promisiuni de vânzare. Această promisiune prezintă interes practic și se poate înfățișa sub două forme: promisiune unilaterală de vânzare și promisiune bilaterală de vânzare.
a.) Promisiunea unilaterală de a vinde
Cunoscută în doctrină și jurisprudență și sub denumirea de opțiune (de vânzare), promisiunea unilaterală de a vinde este un contract prin care o parte (promitent) se obligă față de cealaltă parte (beneficiar) să-i vândă un anumit bun în ziua în care acesta din urmă se va decide să cumpere. Deși nu este reglementată expres de lege, existența și validitatea unei asemenea convenții este unanim recunoscută de doctrină și jurisprudență.
Promisiunea unilaterală de a vinde nu poate fi retrasă în mod unilateral până când beneficiarul nu-și manifestă opțiunea în interiorul termenului fixat în acest scop. Dacă în intervalul termenului de opțiune promisiunea este acceptată, în principiu, vânzarea devine perfectă la acel moment, realizându-se acordul de voințe, potrivit art.1295 alin.1 C.civ.
În cazul în care promitentul își retrage promisiunea înaintea împlinirii termenului, s-a considerat că acesta poate fi obligat doar la daune interese, conform art.1075 C.civ., dacă din acest fapt a rezultat un prejudiciu pentru beneficiar, iar într-o altă opinie, se apreciază că beneficiarul se poate adresa justiției pentru a cere îndeplinirea obligațiilor asumate de promitent. La momentul la care beneficiarul își manifestă voința de a accepta promisiunea, vânzarea devine perfectă, împrejurare în care instanța nu poate decât să constate, în condițiile art.111 C.pr.civ., realizarea acordului de voințe, deci și a vânzării. Dacă însă obiectul vânzării îl constituie un bun a cărui vânzare nu se poate face decât în formă autentică, instanța trebuie ca, în temeiul art.1073 și 1077 C.civ., să-l oblige pe promitent să încheie contractul în formă autentică sau, în caz contrar, hotărârea judecătorească să țină loc de act autentic.
Se pune deasemenea problema de a ști ce se întâmplă cu promisiunea unilaterală în cazul în care, înaintea împlinirii termenului, promitentul înstrăinează bunul promis unei alte persoane. În această situație, deoarece promisiunea unilaterală nu dă naștere unui drept real, ci unei simple obligații de a face în sarcina promitentului, beneficiarul nu poate decât să solicite obligarea promitentului la plata unor daune-interese.
b.)Pactul de preferință
Este contractul prin care una dintre părți (proprietarul unui lucru) se angajează față de o altă persoană (beneficiar), care acceptă această promisiune, să o prefere în condiții egale de preț, dacă se va hotărî să vândă.
În cazul pactului de preferință, promitentul nu se obligă să vândă bunul, ci numai să îi acorde preferință beneficiarului promisiunii, în cazul în care se decide să vândă bunul respectiv. Obligația sumată de promitent este una de a face. Rezultă de aici că pactul de preferință nu are ca efect transmiterea dreptului de proprietate asupra bunului, acest efect producându-se numai dacă promitentul se decide să vândă bunul și, pe această bază, va cădea de acord cu beneficiarul asupra bunului și prețului.
Dacă promitentul nu își respectă promisiunea de a acorda preferință la vânzare și vinde bunul unei alte persoane, beneficiarul va avea dreptul la plata unor despăgubiri pentru acoperirea prejudiciului suferit.
c.)Promisiunea bilaterală de a vânde
Promisiunea bilaterală (sinalagmatică) de vânzare-cumpărare, cunoscută și sub denumirile de contract provizoriu sau antecontract, diferă de contractul propriu-zis de vânzare-cumpărare prin aceea că are ca obiect o obligație de a face (de a încheia un contract de vânzare-cumpărare) și nu una de a da (de a transfera proprietatea asupra lucrului vândut). Deci, promisiunea bilaterală de vânzare nu are ca efect transmiterea dreptului de proprietate asupra bunului, efect care nu se va produce decât în urma încheierii contractului de vânzare-cumpărare.
Având în vedere că obligația părților de a încheia în viitor un contract de vânzare-cumpărare este una de a face, care nu transferă proprietatea asupra bunului, s-a discutat dacă există posibilitatea suplinirii consimțământului părții recalcitrante, ajungându-se la concluzia că poate fi admisă o acțiune în justiție care are ca obiect obligarea celeilalte părți la a-și da consimțământul la încheierea contractului și la transferul dreptului de proprietate dacă sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiții:
a)existența unui antecontract valabil;
b)dovedirea acestuia în condițiile dreptului comun;
c)refuzul uneia dintre părți de a-și da consimțământul la încheierea contractului;
d)partea care acționează să-și fi îndeplinit obligațiile asumate prin antecontract;
e)promitentul-vânzător să fie proprietar al bunului vândut, iar promitentul-cumpărător să nu fie incapabil de a dobândi acel bun la data pronunțării hotărârii.
Obiectul contractului de vânzare-cumpărare
În literatura de specialitate nu există unitate de păreri asupra conținutului noțiunii de obiect al contractului. Reținem definiția potrivit căreia aceasta constă în „prestația (acțiunea sau inacțiunea) la care părțile sau una din ele se obligă prin contract; când prestația se referă la anumite bunuri, acestea apar și ele ca obiecte (derivate) ale contractului”.
În contractul de vânzare-cumpărare, ambele părți au obligații corelative: vânzătorul este obligat să predea lucrul vândut, iar cumpărătorul să plătească prețul, așadar, problemele ce trebuie analizate sunt legate de lucrul vândut și de preț.
1.) Lucrul vândut
Contractul de vânzare-cumpărare comercială poate avea ca obiect lucrurile mobile (mărfuri, producte obligațiunile statului și alte titluri de credit), corporale sau incorporale, prezente sau viitoare, determinate sau determinabile.
Așa cum am arătat, bunurile imobile nu pot constitui obiectul contractului de vânzare-cumpărare comercială; actele de vânzare-cumpărare privind aceste bunuri sunt acte civile.
Din dispozițiile Codului civil și din analizele doctrinare rezultă că lucrul vândut, pentru a putea fi considerat obiectul contractului de vânzare-cumpărare comercială, trebuie să îndeplinească următoarele condiții: să existe, să fie în circuitul civil, să fie determinat sau determinabil, să fie proprietatea vânzătorului.
a) Lucrul să existe. Pentru a fi obiect al contractului de vânzare-cumpărare, lucrul vândut trebuie să existe în momentul încheierii contractului sau să poată exista în viitor. Condiția existenței lucrului vândut în momentul încheierii contractului este o chestiune de principiu care rezultă din dispozițiile art.1311 C.civ., conform cărora „dacă în momentul vânzării lucrul vândut era pierit în tot, vinderea este nulă” . Această soluție este una firească, deoarece, într-un astfel de caz, contractului îi lipsește unul din elementele sale esențiale – obiectul. Dacă însă obiectul este pierit numai în parte în momentul vânzării, cumpărătorul, prevede același text de lege, are dreptul de a alege între a se lăsa de contract sau a cere reducerea corespunzătoare a prețului.
În activitatea comercială contractele se încheie de multe ori înainte ca lucrul vândut să existe, acesta urmând să fie fabricat sau recoltat, situație în care se pune problema de a ști care sunt consecințele nerealizării în viitor a lucrului respectiv.
Dacă lucrul nu a fost realizat din culpa vânzătorului, el nu își poate executa obligația de a preda lucrul și deci va fi obligat la plata de despăgubiri.
Dacă însă nerealizarea lucrului s-a datorat unui caz fortuit, consecințele vor fi diferite, în raport de intenția părților la încheierea contractului.
În mod obișnuit, riscul contractului este suportat de către vânzător, în calitate de debitor al obligației imposibil de executat și deci el nu mai poate cere plata prețului.
Dacă însă cumpărătorul și-a asumat riscul nerealizării în viitor a lucrului, contractul are caracter aleatoriu și deci cumpărătorul va datora prețul cu toate că nu va primi lucrul de la vânzător.
b) Lucrul vândut să se afle în comerț. Art.1310 C.civ. dispune: „toate lucrurile care sunt în comerț pot fi vândute, afară numai dacă vreo lege a oprit aceasta”. Din această dispoziție rezultă că, în principiu, orice lucru care se află în comerț poate fi vândut. Totodată, mai rezultă că nu pot fi vândute lucrurile care, prin unele acte normative, au fost scoase din circuitul civil.
Astfel, prin anexa nr.1 a HG nr.201/1990, dată în aplicarea Decretului-lege nr.54/1990, sunt stabilite categoriile de activități care nu se pot organiza și desfășura pe baza liberei inițiative, rezultând de aici și bunurile care nu pot fi fabricate și comercializate de către întreprinzătorii particulari. La fel, prin art.2 alin.4 din Legea nr.55/1995 pentru accelerarea procesului de privatizare, declara inalienabile prin acte juridice între vii cupoanele nominative de privatizare care fuseseră emise în temeiul acestei legi.
c) Lucrul vândut să fie determinat sau determinabil. Această condiție privește stabilirea în contract a elementelor care permit concretizarea obiectului obligației vânzătorului, indiferent de natura bunului și este expres formulată în art.964 C.civ.
Așadar, pentru a fi valabil, contractul de vânzare-cumpărare trebuie să specifice care este obiectul vânzării. Această determinare poate fi făcută cu referire la elemente precise de la data încheierii contractului (de exemplu, se specifică faptul că se vând 100 kg portocale) sau pot fi date doar unele elemente prin care bunul vândut să poată fi determinat în viitor (de exemplu, se vinde toată recolta de pe un anumit teren sau tot peștele dintr-un iaz); în această din urmă situație, elementele de determinare trebuie să fie suficiente pentru a se putea individualiza bunul vândut. O vânzare al cărei obiect este imprecis sau chiar nedeterminat este nulă absolut pentru lipsa unuia dintre elementele esențiale.
d) Lucrul vândut să fie proprietatea vânzătorului. Fiind vorba despre un contract translativ de proprietate, este necesar, în vederea realizării transferului dreptului de proprietate, ca bunul vândut să fie proprietatea vânzătorului, căci nimeni nu poate transmite mai mult decât are el însuși – nemo dat quod habet.
În cazul bunurilor de gen neindividualizate încă prin cântărire, numărare sau măsurare, lipsa calității de proprietar a vânzătorului la data încheierii convenției rămâne fără consecințe, acesta putând să-și procure oricând bunurile respective până în momentul efectuării operațiunilor de individualizare.
Intervin probleme însă în cazul în care vânzarea privește bunuri individual determinate care nu aparțin în nici o măsură vânzătorului, ci altei persoane, situație în care se pune problema valabilității contractului. Această problemă este cunoscută în doctrină și jurisprudență sub denumirea de „vânzarea lucrului altuia”.
Codul civil român nu a reglementat care este soarta unui asemenea contract, spre deosebire de Codul civil francez care consacră expres sancțiunea nulității vânzării lucrului altuia. Nici Codul comercial român nu a preluat prevederea din Codul comercial italian care recunoștea valabilitatea unui asemenea contract și obliga pe vânzător să procure bunul și să-l predea cumpărătorului, sub sancțiunea daunelor.
Sub influența acestei reglementări italiene, doctrina dreptului comercial a adoptat soluția recunoașterii valabilității unui contract de vânzare-cumpărare având ca obiect bunul altuia. S-a stabilit că acordul de voință al părților trebuie interpretat în sensul că acestea nu au urmărit transmiterea imediată a dreptului de proprietate asupra lucrului, ci vânzătorul se obligă să procure lucrul respectiv și să-l predea cumpărătorului. Obligația asumată de vânzător este deci una de a face care, în caz de neexecutare, dă dreptul cumpărătorului de a solicita daune-interese.
2). Prețul
La încheierea contractului de vânzare-cumpărare, părțile trebuie să cadă de acord atât cu privire la lucrul vândut, cât și cu privire la prețul acestuia, preț care reprezintă obiectul prestației cumpărătorului.
Prețul este suma de bani pe care cumpărătorul o dă vânzătorului în schimbul lucrului.
Ca element esențial de validitate a vânzării, prețul trebuie să întrunească următoarele condiții: a) să fie stabilit în bani; b) să fie determinat sau determinabil; c) să fie serios.
a) Prețul să fie stabilit în bani. Deși legea nu prevede această condiție în mod expres, ea se impune în mod obligatoriu, fiind de esența contractului de vânzare-cumpărare.
Dacă prețul nu constă într-o sumă de bani, ci într-un alt lucru sau prestație, contractul încheiat nu este unul de vânzare-cumpărare, ci unul de schimb sau, respectiv, unul de întreținere.
Plecând de la faptul că, în prezent, operațiunile cu mijloace de plată străine nu mai constituie monopol de stat, apreciem că prețul vânzării poate fi stabilit în moneda națională sau într-o monedă străină.
b) Prețul să fie determinat sau determinabil. Condiția ca prețul să fie determinat (stabilit) de părți rezultă din prevederile art.1303 C.civ. Aceasta înseamnă că stabilirea prețului nu poate să depindă de voința exclusivă a uneia dintre părți și nici nu poate fi lăsată la aprecierea ulterioară a părților. Potrivit legii, prețul trebuie să fie determinat sau cel puțin determinabil.
Prețul este determinat atunci când în contract se precizează exact suma de bani datorată pentru lucrul vândut, exemplu 600 lei. Prețul este determinabil în cazul când în contract se prevăd anumite elemente în funcție de care se va stabili în viitor cuantumul prețului, de exemplu prețul vânzării va fi prețul de la bursă din luna septembrie 2006. Un astfel de contract care cuprinde un preț determinabil este perfect valabil, art.60 C.com. prevăzând că „vânzarea pe un preț nedeterminat în contract este valabilă dacă părțile au convenit asupra unui mod de a-l determina în urmă”.
Pentru a facilita încheierea contractului, Codul comercial recunoaște valabilitatea vânzării, chiar atunci când prețul nu s-a prevăzut în contract, dacă părțile au înțeles să se refere la adevăratul preț sau la prețul curent (art.61 C.com.).
Conform art.40 C.com. prin adevăratul preț al productelor și mărfurilor se înțelege prețul stabilit prin listele bursei sau mercurialele locului unde contractul a fost încheiat, sau, în lipsă, după acelea ale locului celui mai apropiat sau după orice altfel de probă.
Determinarea prețului într-un contract de vânzare-cumpărare poate fi făcută de o terță persoană (arbitru) desemnată prin contract ori aleasă ulterior de către părți (art.61 alin.2 C.com.). Dacă persoana desemnată sau aleasă nu voiește ori se află în imposibilitatea de a stabili prețul vânzării, părțile trebuie să procedeze la numirea altei persoane, iar în cazul în care părțile nu se înțeleg asupra acestei numiri, aceasta se va face de instanța judecătorească.
Arbitrajul prevăzut de art.60 C.com. nu trebuie asimilat arbitrajului propriu-zis, reglementat de Codul de procedură civilă pentru soluționarea litigiilor și deci nu i se vor aplica regulile referitoare la acest tip de arbitraj. În consecință, nu există nici o cale de atac împotriva deciziei arbitrului sau arbitrilor. Din moment ce părțile le-au acordat această încredere, este ca și cum ele au stabilit prețul. Totuși, părțile pot să nu se supună deciziei arbitrilor, dacă se dovedește că aceștia au procedat dolosiv sau au comis o eroare substanțială. Partea care invocă asemenea aspecte, este ținută să facă dovadă în acest sens.
O problemă care s-a discutat în materie comercială este aceea de a se stabili care este soarta unui contract de vânzare-cumpărare comercială în care prețul nu este stabilit și nici nu sunt prevăzute elemente cu ajutorul cărora să poată fi determinat ulterior.
S-a ajuns la concluzia că o astfel de operațiune este valabilă, prezumându-se că părțile contractante s-au înțeles la prețul curent. Este punctul de vedere adoptat în proiectul Codului comercial din 1938, care, în art.391 alin.2 prevedea că „dacă vânzarea unei mărfi care are un preț de bursă sau de piață este făcută fără referire la acest preț, se presupune că s-a făcut pe prețul curent”. O asemenea soluție este valabilă atunci când există un preț de bursă sau de piață, în caz contrar, contractul fiind valabil numai dacă prețul curent se poate stabili prin orice mijloc de probă, în condițiile art.40 C.com.
Mai trebuie precizat că, prin contract, părțile pot stabili și modul de plată a prețului; astfel, se poate stipula ca suma de bani ce reprezintă prețul să fie achitată în întregime, imediat sau la un anumit termen, ori ca această sumă să fie achitată fracționat, în rate, la anumite termene.
c) Prețul să fie serios. Fiind un efect al echilibrului prestațiilor părților, atâta vreme cât nu există un preț real, adică un preț care să corespundă cu valoarea lucrului vândut, nu există vânzare. Condiția ca prețul să fie serios este formulată de art.1303 C.civ.
În doctrină s-a precizat că prețul serios este acela care este real și nu fictiv. Este preț serios acela care constituie o cauză suficientă a obligației vânzătorului de a transmite dreptul de proprietate asupra bunului ce formează obiectul vânzării; ea depinde de existența unei proporții între prețul fixat și valoarea reală a bunului vândut, fără însă a fi necesară o echivalență perfectă. Seriozitatea prețului indică o echivalență valorică relativă, raportată atât la valoarea lucrului vândut, cât și la subiectivismul părților care sunt libere să aprecieze întinderea valorii lucrului la momentul vânzării.
Realitatea prețului, condiție indispensabilă deopotrivă în materie civilă și comercială, nu trebuie confundată cu micimea (vilitatea) prețului care, în dreptul nostru nu are nici o influență asupra valabilității vânzării.
Chiar dacă legea nu reclamă o echivalență pefectă între preț și valoarea lucrului vândut, totuși această condiție a seriozității prețului exclude o disproporție prea mare, nesusceptibilă de o justificare firească. Dacă prețul, fiind derizoriu, nu corespunde unui interes apreciabil al vânzătorului, operațiunea este nulă ca vânzare, fiind lipsită de obiect pentru cumpărător și fără cauză pentru vânzător.Cu toate acestea, în materie comercială, atât seriozitatea, cât și micimea prețului vor fi apreciate mai larg decât în materie civilă, această toleranță fiind necesară asigurării securității tranzacțiilor comerciale.
5.5. Reguli speciale privind anumite vânzări
Distinct de regulile generale aplicabile oricărui contract de vânzare-cumpărare comercială, legea reglementează și unele reguli speciale, referitoare la numite tipuri de vânzări, care prezintă unele particularități și pe care le vom analiza separat, în continuare.
1.) Vânzarea după greutate, număr sau măsură
Această vânzare are ca obiect bunuri de gen care aparțin vânzătorului, care se vând după greutate, număr sau măsură și care nu sunt individualizate la data acordului de voințe. De exemplu, se vând 100 kg de grâu cu prețul de 4 lei/kg, dintr-o cantitate mai mare de grâu sau 50 m de stofă cu prețul de 15 lei/m, dintr-o bucată mai mare de stofă.
În cazul acestei vânzări, contractul se consideră încheiat în momentul în care părțile s-au învoit asupra lucrului și asupra prețului, chiar dacă bunurile nu au fost cântărite, măsurate sau numărate.
Dreptul de proprietate însă și riscurile contractului nu se transmit de la vânzător la cumpărător decât în momentul individualizării bunurilor, adică la data cântăririi, numărării sau măsurării lor.
Așadar, în cazul vânzării după greutate, număr sau măsură, așa cum prevede în mod expres art.1300 C.civ., până la momentul efectuării operațiunilor de individualizare a lucrurilor vândute, acestea sunt în rizico-pericolul vânzătorului proprietar; aceasta nu împiedică însă pe cumpărător să ceară, în caz de neexecutare, la alegerea sa, fie predarea silită a bunurilor vândute, fie desființarea convenției cu daune-interese.
2.) Vânzarea cu grămada (în bloc)
Vânzarea cu grămada sau în bloc nu trebuie confundată cu vânzarea după greutate, număr sau măsură. Obiectul vânzării în bloc constă tot în bunuri de gen prin natura lor, susceptibile de cântărire, numărare sau măsurare, dar care sunt într-un anume mod individualizate, de exemplu, prin locul în care sunt situate (depozit, hambar, etc.), stabilindu-se că se vând fie toate acele bunuri, fie o cotă anume din acestea (1/4, 1/2 etc.).
Vânzarea în bloc sau vânzarea cu grămada este translativă de proprietate la momentul acordului de voință și, deoarece bunurile sunt individualizate într-un anume mod, iar prețul este determinat, riscurile se transmit de la vânzător la cumpărător în momentul încheierii contractului.
3.) Vânzarea pe încercate
Este reglementată de art.1302 C.civ. și este o vânzare supusă unei condiții suspensive – anume aceea a încercării lucrului de către cumpărător. Codul civil nu precizează nimic în legătură cu bunurile ce pot forma obiectul acestui tip de vânzare, dar se admite în practică și doctrină că, de obicei, în această categorie de bunuri intră automobilele, animalele, hainele, încălțămintea, etc.
În literatura de specialitate, s-a susținut că, în cazul vânzării pe încercate, cumpărătorul nu poate refuza bunul pentru simplul motiv că nu-i place, ci numai dacă, în mod obiectiv, este necorespunzător, lucru care, la nevoie, se poate determina printr-o expertiză. Această susținere se întemeiază pe redactarea art.1302 C.civ., potrivit căruia, în materie de vânzare pe încercate, vânzarea există, dar este supusă condiției încercării.
Dacă, în urma încercării, cumpărătorul constată că lucrul nu corespunde cerințelor sale, vânzarea nu se realizează; în cazul opus, când când cumpărătorul răspunde afirmativ, condiția fiind îndeplinită, vânzarea se perfectează cu efect retroactiv, din momentul realizării acordului de voință.
În cazul în care, până la realizarea condiției, bunul a pierit fortuit, riscul acestei pieiri îl suportă vânzătorul.
4.) Vânzarea pe gustate
Este reglementată de art.1301 C.civ., text de lege conform căruia, în cazul vânzării unor produse alimentare ca vinul, uleiul și altele asemenea, chiar dacă între părți s-a realizat un acord de principiu asupra obiectului vânzării și asupra prețului, contractul nu se perfectează decât după ce cumpărătorul gustă produsele și declară că îi convin. Până la acel moment vânzarea nu există, dar după aceasta ea produce toate efectele prevăzute de dreptul comun. În cazul în care cumpărătorul declară că nu-i convine marfa, vânzarea nu se realizează, iar vânzătorul nu are la dispoziție nici un mijloc de a-l constrânge pe cumpărător să accepte încheierea contractului.
Cât privește momentul transmiterii dreptului de proprietate, acesta se determină potrivit regulilor generale, în funcție de natura bunului ce formează obiectul contractului – individual determinat sau generic.
5.) Vânzarea cu plata prețului în rate
Printr-o lege specială, respectiv HG nr.280/1990, privind vânzarea de mărfuri, prestarea de servicii și executarea de lucrări cu plata în rate, era reglementată posibilitatea societăților comerciale și organiziațiilor cooperatiste de a vinde mărfuri cu plata în rate persoanelor fizice îndreptățite. Această vânzare se făcea pe baza unui contract de vânzare-cumpărare încheiat între părți.
În prezent, această reglementare este abrogată, prin HG nr.233/ 2004, iar posibilitatea de cumpărare a unor mărfuri și produse cu plata în rate se prezintă sub forma creditului bancar.
Concluzii
Articolul 1650 din Noul cod civil, definește vânzarea drept acel contract prin care vânzătorul transmite,sau după caz se obligă să transmită cumpărătorului proprietatea unui bun în schimbul unui preț pe care cumpărătorul se obligă să-l plătească. Poate fi de asemenea transmis prin vânzare un dezmembrământ al dreptului de proprietate sau orice alt drept.
Art.1651 prevede că dispozițiile privind obligațiile vânzătorului se aplică în mod corespunzător, obligațiilor înstrăinătorului în cazul oricărui alt contract având ca effect transmiterea unui drept ,dacă din reglementările aplicabile acestui contract sau din cele referitoare la obligații în general nu rezultă altfel.
-Vanzatorul este proprietarul lucrului vandut , deoarece vanzarea cumpararea este un contract translativ de proprietate . Daca vanzatorul nu poate transmite dreptul care care face obiectul contractului regula res perit domino care leaga riscurile de proprietate nu este aplicabila.
-Obiectul contractului trebuie sa il constituie lucruri determinate individual , pentru ca daca b unurile sunt determinate numai generic transferul proprietatii nu se produce decat atunci cand bunurile care urmeaza sa fie dobandite de catre cumparator se cunosc , si deci in consecinta nu se poate pune nici problema transferarii riscului. In cazul lucrurilor de gen transferul dreptului de proprietate se produce din momentul individualizarii ceea ce face ca riscul pieririi sa fie suportat de vanzator pana la individualizare.
-Lucrul vandut trebuie sa existe . In cazul vanzarii unor lucruri viitoare transferul proprietatii poate opera numai din momentul in care lucrurile viitoare au fost individualizate. Riscurile se transmit asupra cumparatorului odata cu transmiterea dreptului de proprietate daca acesta nu si-a asumat riscul nerealizarii (in tot sau in parte) a lucrului viitor din momentul incheierii contractului si indiferent de transferul proprietatii (caracter aleatoriu).
-Partile sa nu fi amanat transferul proprietatii printr-o clauza speciala pentru un moment ulterior incheierii contractului , amanandu-se astfel si transmiterea riscurilor asupra cumparatorului. Partile pot amana transferul dreptului de proprietate pana la implinirea unui termen suspensiv (pana la termenul predarii lucrului vandut sau al platii pretului) sau pana la realizarea unei conditii suspensive .
Regula care leaga riscurile de proprietate ca si regula transferarii proprietatii in momentul incheierii contractului nu este de ordine publica(imperativa) si deci poate fi inlaturata , insa acest lucru trebuie sa rezulte dintr-o clauza neindoielnica si expres prevazuta inh contract.
Contractul de vanzare cumparare fiind un act juridic pentru a fi valabil incheiat trebuie sa indeplineasca potrivit art.1179 din Noul cod civil urmatoarele conditii: consimtamantul valabil exprimat al partilor , capacitatea de a contracta , obiectul contractului sa fie determinat,licit si posibil, cauza contractului sa fie licita si morala , iar in cazul contractelor solemne forma.Vanzarea cumpararea se incheie prin consimtamantul partilor iar acordul de vointa este intodeauna necesar si totodata suficient in vederea formarii contractului, cu exceptiile prevazute de lege.
Aspectele generale privind consimtamantul fiind tratate in capitolul referitor la conditiile de validitate a contractului vom analiza in cele ce urmeaza anumite probleme specifice vanzarii.
Promisiunea de vanzare este un antecontract care da nastere unui drept de creanta, una din parti avand o obligatie de a face fata de cealalta parte (respectiv sa vanda in viitor un anumit bun) , iar beneficiarul promisiunii are un drept de optiune in sensul de a cumpara sau nu bunul .
Spre deosebire de oferta de a contracta , care este un act juridic unilateral , in cazul promisiunii de vanzare o parte primeste promisiunea proprietarului de a vind bunul respectiv rezervandu-si dreptul de a-si manifesta ulterior consimtamantul de a cumpara bunul.
Desi din definitie data rezulta ca promisiunea de vanzare este un contract unilateral deoarece da nastere la obligatii numai in sarcina promitentului , ea totusi poate fi si bilaterala
(de a vinde si cumpara) în ipoteza in care ambele parti se obliga sa incheie in viitor la pretul stabilit contractul de vanzare cumparare .
Art.1669,din Noul cod civil referindu-se la promisiunea de vânzare și promisiunea de cumpărare prevede :- (1) Când una dintre părțile unei promisiuni bilaterale de vânzare refuză din motive care îi sunt imputabile să încheie contractul promis, cealaltă parte poate cere pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de contract, dacă toate celelalte condiții de validitate sunt îndeplinite.
Dreptul la acțiune se prescrie în termen de 6 luni de la data la care contractul trebuia încheiat.
Dispozițiile alin. (1) și (2) se aplică în mod corespunzător în cazul promisiunii unilaterale de vânzare sau de cumpărare, după caz.
În cazul promisiunii unilaterale de cumpărare a unui bun individual determinat, dacă, mai înainte ca promisiunea să fi fost executată, creditorul său înstrăinează bunul ori constituie un drept real asupra acestuia, obligația promitentului se consideră stinsă.
Art. 1.670. Prețul promisiunii – în lipsă de stipulație contrară, sumele plătite în temeiul unei promisiuni de vânzare reprezintă un avans din prețul convenit
În virtutea principiului conversiunii actelor juridice , in cazul bunurilor imobile , actele juridice constatate prin inscrisuri sub semnatura privata, sunt nule ca si contracte de vanzare cumparare dar constituie antecontracte in virtutea principiului conversiunii actelor juridice. Astfel printr-un inscris sub semnatura privata se va putea constata doar existenta unui antecontract de vanzare-cumparare iar din acest antecontract ia nastere obligatia partilor de a face tot ce este necesar pentru ca instrainarea sa aiba loc. Daca vanzatorul nu isi respecta obligatia si vinde lucrul unei alte persoane , cumparatorul nu poate cere predarea lucrului deoarece nu a devenit proprietar iar vanzarea incheiata cu alta persoana este valabila , iar in aceasta situatie cumparatorul nu poate cere decat daune interese. Daca totusi lucrul se mai gaseste in patrimoniul vanzatorului si nu exista alte impiedimente legale oricare din partile antecontractului poate cere instantei de judecata ori acordarea de daune interese , ori obligarea promitentului sub sanctiunea daunelor cominatorii la incheierea contractului.
Obligatiile vanzatorului:
– Vânzatorul are următoarele obligatii principale, potrivit art. 1672 din Noul Cod civil:
să transmită proprietatea bunului sau după caz ,dreptul vândut;
să predea bunul vandut cumparatorului;
să garanteze cumparatorul contra evictiunii si contra viciilor bunului;
Obligația de a transmite proprietatea bunului sau dreptul vândut se regăsește în art.1673 din Noul cod civil care prevede următoarele aspecte:
– (1) Vânzătorul este obligat să transmită cumpărătorului proprietatea bunului vândut.
(2) Odată cu proprietatea cumpărătorul dobândește toate drepturile și acțiunile
accesorii ce au aparținut vânzătorului.
(3) Dacă legea nu dispune altfel, dispozițiile referitoare la transmiterea proprietății se aplică în mod corespunzător și atunci când prin vânzare se transmite un alt drept decât
dreptul de proprietate.
Cu excepția cazurilor prevăzute de lege ori dacă din voința părților nu rezultă contrariul, proprietatea se strămută de drept cumpărătorului din momentul încheierii contractului, chiar dacă bunul nu a fost predat ori prețul nu a fost plătit încă.
În cazurile anume prevăzute de lege, vânzarea nu poate fi opusă terților decât după îndeplinirea formalităților de publicitate respective.
În materie de vânzare de imobile, strămutarea proprietății de la vânzător la cumpărător este supusă dispozițiilor de carte funciară. Vânzătorul este obligat să radieze din cartea funciară, pe cheltuiala sa, drepturile înscrise asupra imobilului vândut, dacă acestea sunt stinse.
Să predea bunul vândut cumpărătorului
Predarea lucrului vandut . Obligatia principala de predare este reglementata de art. 1685 la 1694 din Noul Cod civil si consta in punerea lucrului vandut la dispozitia cumparatorului. Locul predarii este acela unde se afla lucrul vandut in momentul contractarii. Cheltuielile de predare (cantarire, masurare, numarare) sunt in sarcina vanzatorului, iar cele ale ridicarii de la locul predarii incarcare, descarcare, transport) sunt in sarcina cumparatorului. Referitor la obiectul predarii, acesta este, diferit dupa cum e vorba de un bun individual determinat care exista la momentul incheierii contractului sau un bun determinat generic. In cazul unui bun individual determinat care exista la momentul incheierii contractului, vanzatorul este obligat sa predea lucrul vandut in starea in care se afla in momentul vanzarii , iar daca e vorba de un bun determinat generic, acesta se preda in cantitatea si calitatea, ori alte criterii, determinate in contract. In cazul in care obligatia de predare a lucrului nu este executata , total sau partial , din culpa vanzatorului , cumparatorul poate sa aleaga intre : invocarea exceptiei de neexecutare a contractului , rezolutiunea vanzarii cu daune interese sau executarea in natura a contractului, iar daca acest lucru nu este posibil sa ceara daune – interese.
Predarea se face prin punerea bunului vândut la dispoziția cumpărătorului, împreună cu tot ceea ce este necesar, după împrejurări, pentru exercitarea liberă și neîngrădită a posesiei. Obligația de a preda bunul se întinde și la accesoriile sale, precum și la tot ce este destinat folosinței sale perpetue.
Vânzătorul este, de asemenea, obligat să predea titlurile și documentele privitoare la proprietatea sau folosința bunului.
Să îl garanteze pe cumpărător contra evicțiunii și viciilor bunului
Conform prevederilor art. 1695 din Noul Cod civil,vanzatorul raspunde catre cumparator de linistita posesiune a lucrului si de viciile acelui lucru.
Art. 1.695 din Noul cod civil,referitor la condițiile garanției contra evicțiunii prevede: (1) Vânzătorul este de drept obligat să-l garanteze pe cumpărător împotriva evicțiunii care l-ar împiedica total sau parțial în stăpânirea netulburată a bunul vândut.
Garanția este datorată împotriva evicțiunii ce rezultă din pretențiile unui terț numai dacă acestea sunt întemeiate pe un drept născut anterior datei vânzării și care nu a fost adus la cunoștința cumpărătorului până la acea dată.
De asemenea, garanția este datorată împotriva evicțiunii ce provine din fapte imputabile vânzătorului, chiar dacă acestea s-au ivit ulterior vânzării.
Acela care este obligat să garanteze contra evicțiunii nu poate să evingă.
Obligația de garanție contra evicțiunii este indivizibilă între debitori.
Părțile pot conveni să extindă sau să restrângă obligația de garanție. Acestea pot chiar conveni să-l exonereze pe vânzător de orice garanție contra evicțiunii.
Stipulația prin care obligația de garanție a vânzătorului este restrânsă sau înlăturată nu-l exonerează pe acesta de obligația de a restitui prețul, cu excepția cazului în care cumpărătorul și-a asumat riscul producerii evicțiunii.
Vânzarea-cumpărarea în lumina Codului comercial român
Dreptul comercial este acea ramură a dreptului privat care cuprinde ansamblul unitar al normelor juridice ce reglementează relațiile sociale patrimoniale și personal-nepatrimoniale din sfera activității de comerț, relații care se nasc, de regulă, între persoane care au calitatea de comerciant și care se află pe poziție de egalitate juridică.
Într-o exprimare sintetică, dreptul comercial este acea ramură a dreptului privat care reglementează materia comercială.
Înțelegerea acestei definiții necesită câteva precizări:
a) Expresia „materie comercială” cuprinde persoanele și afacerile care fac să circule mărfurile, care fac să se întoarcă prețul de la consumator la producător, pentru că „atât Codul comercial cât și legile speciale comerciale au drept obiect înlesnirea și organizarea acestui trafic”. Aceasta este explicația doctrinei tradiționale;
b) Termenii de „persoane” și „afaceri” se referă la comercianți și la actele de comerț;
c) Comercianții sunt persoanele care realizează acte obiective de comerț în nume propriu, cu titlu de profesie;
d) Afacerea, în sens larg privește „viața unei întreprinderi” de la înființare până la încetarea existenței sale, iar în sens restrâns presupune o operațiune sau un act de comerț;
e) Actul obiectiv de comerț este, în esență, orice act de intermediere purtând asupra unei operațiuni de schimb și care, de regulă, se exercită de un comerciant cu titlu de profesie, operațiuni cărora li se poate adăuga activitatea de producție a mărfii pentru a fi destinată consumului.
Normele juridice de drept comercial au ca obiect de reglementare, în principal, relațiile sociale patrimoniale, care prezintă caracter comercial și, în secundar, relațiile personal-nepatrimoniale.
În legătură cu relațiile personal-nepatrimoniale care privesc unele atribute de identificare ale comercianților persoane fizice sau persoane juridice (societăți comerciale) – numele comercial (firma), sediul, emblema etc. -în dreptul comercial acestea dobândesc natură patrimonială. În consecință, încălcarea lor este apărată printr-o acțiune patrimonială, fie în concurența neloială, fie în contrafacere, fie în daune.
Cu toate acestea, în dreptul comercial există și relații personal-nepatrimoniale reglementate de normele juridice de drept comercial, cum ar fi, dreptul de a alege și de a fi ales în organe de conducere ale societății.
Contractele comerciale
Orice persoană fizică ori juridică își poate manifesta în mod liber voința, potrivit intereselor sale, iar această voință poate fi îngrădită doar de dispozițiile legale care privesc ordinea publică și bunele moravuri (art.5 C.civ.-„Nu se poate deroga prin convenții sau dispoziții particulare la legile care interesează ordinea publică și bunele moravuri”). Libertatea de a contracta face parte din conținutul capacității civile a persoanelor fizice și a persoanelor juridice.
În legătură cu încheierea contractelor, această voință liberă a părților se concretizează prin nașterea, modificarea, transmiterea și stingerea unor drepturi și obligații. Această libertate de manifestare a voinței părților reprezintă libertatea contractuală, o expresie a drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.
Art.5 din C.civ. consacră principiul libertății contractuale, cu condiția de a nu aduce atingere ordinii publice și bunelor moravuri. Acest principiu al libertății contractuale se completează cu principiul forței obligatorii a contractului, instituit prin art.969 C.civ.: „Convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante”, puterea contractului fiind asimilată, în raporturile dintre părți, forței legii.
Libertatea contractuală este un principiu al dreptului privat, în general, deci și al dreptului civil și comercial. În dreptul comercial, principiul libertății contractuale are o aplicare generală: el vizează atât raporturile contractuale la care participă întreprinzători particulari (comercianți individuali sau societăți comerciale), cât și raporturile la care participă regiile autonome și societățile comerciale cu capital de stat.
Art.942 definește contractul ca fiind „acordul între două sau mai multe persoane spre a constitui sau a stinge între dânșii un raport juridic”. Plecând de la această definiție, incompletă însă, în literatura de specialitate au fost formulate mai multe definiții ale contractului. În ceea ce ne privește, împărtășim punctul de vedere potrivit căruia contractul este un acord de voință realizat între două sau mai multe persoane pentru a crea un raport juridic – dând naștere unei obligații unei obligații sau constituind un drept real – a modifica sau a stinge un raport juridic preexistent.
Oricărui contract concret i se aplică în primul rând normele actului juridic determinate de teoria generală a obligațiilor și apoi normele specifice categoriei de contract căreia îi aparține.
Dreptul contractelor comerciale cuprinde patru categorii de norme, efect al dispozițiilor art.1 C.com.: „În comerț se aplică legea de față. Unde ea nu dispune, se aplică codul civil”. Aceste categorii sunt următoarele:
regulile stabilite de teoria generală a obligațiilor izvorâte din contracte civile;
regulile particulare fiecărei categorii de contracte civile speciale din care derivă sau cu care se aseamănă;
regulile speciale privitoare la contractele comerciale;
clauzele specifice fiecăruie contract individual.
Practica vieții comerciale îmbogățește în permanență dreptul contractelor comerciale speciale. Alături de contractele „numite” de lege, există contractele „numite” de practica activității comerciale (leasing, franchising, factoring) și cele „nenumite” care, conținând clauze multiple și diversificate, nu pot fi raportate la un anume contract „numit”.
Întrucât regulile generale care guvernează raporturile juridice comerciale sunt cele prevăzute de Codul civil, ne vom ocupa în continuare de anumite contracte comerciale speciale.
Contractul de vânzare-cumpărare comercială
În derularea activităților comerciale, operațiunile de vânzare-cumpărare sunt cele mai frecvent utilizate, deoarece contractul de vânzare-cumpărare reprezintă instrumentul juridic prin intermediul căruia se realizează circulația mărfurilor. Prin vânzări și cumpărări mărfurile ajung de la producător la consumator. Totodată contractul de vânzare-cumpărare prezintă interes și în segmentul de activitate privind producerea mărfurilor; astfel se realizeză aprovizionarea cu materiile prime, materialele necesare producției și, totodată, desfacerea mărfurilor realizate.
Potrivit art.1294 C.civ., vânzarea este contractul prin care una dintre părți – numită vânzător – se obligă să transmită celeilalte părți – numită cumpărător – proprietatea unui bun în schimbul unui preț.
În Codul comercial sunt cuprinse numai câteva norme juridice prin care se reglementează unele aspecte specifice vânzării-cumpărării comerciale (art.60-73 C.com.) care privesc prețul vânzării, transferul dreptului de proprietate și a riscurilor, consecințele nerespectării obligațiilor, ș.a. Regulile generale ale contractului de vânzare-cumpărare comercială sunt însă aceleași ca și ale contractului de vânzare-cumpărare civilă și sediul materiei îl reprezintă dispozițiile cuprinse în art.1294-1404 C.civ. Reglementările inserate în Codul comercial sunt derogatorii de la dreptul comun, reprezentat de prevederile Codului civil. În condițiile în care Codul comercial nu cuprinde o definiție a contractului de vânzare-cumpărare, în temeiul art.1 C.com., putem defini vânzarea-cumpărarea comercială pe baza dispozițiilor art.1294 C.civ.
Deci, contractul de vânzare-cumpărare comercială este acel contract prin care una dintre părți (vânzătorul) transmite celeilalte părți (cumpărătorul), în schimbul unei sume de bani numită preț, un drept de proprietate asupra unui lucru anume sau asupra unei universalități juridice, un alt drept real, un drept de creanță sau o acțiune în justiție cu caracter patrimonial împreună cu dreptul litigios aferent.
Din această definiție rezultă și caracterele juridice ale contractului de vânzare-cumpărare comercială:
contractul este sinalagmatic (bilateral), adică obligațiile vânzătorului și cumpărătorului sunt interdependente și reciproce, fiecare din ele avându-și cauza juridică în cealaltă;
contractul este cu titlu oneros, ceea ce semnifică faptul că fiecare parte contractantă urmărește un interes patrimonial: vânzătorul – să primească prețul, iar cumpărătorul – lucrul cumpărat;
contractul este comutativ, ceea ce înseamnă că, încă de la încheierea contractului, existența și întinderea drepturilor și obligațiilor părților este una certă, cunoscută părților;
contractul este consensual, el încheindu-se prin simplul acord de voință al părților, așa cum rezultă din formularea art.1295 alin.1 C.civ. – „vinderea este perfectă între părți și proprietatea este strămutată la cumpărător, în privința vânzătorului, îndată ce părțile s-au înțeles asupra lucrului și asupra prețului, deși lucrul încă nu se va fi predat și prețul încă nu se va fi numărat”;
contractul este translativ de proprietate, deoarece prin contract se transmite dreptul de proprietate asupra lucrului de la vânzător la cumpărător.
Pe plan juridic, deci, vânzarea cumpărarea comercială este asemănătoare vânzării-cumpărării civile. Ceea ce deosebește însă vânzarea- cumpărarea comercială de cea civilă este funcția economică a contractului și anume interpunerea în schimbul de bunuri. Această funcție conferă vânzării-cumpărării caracter comercial.Pentru ca vânzarea-cumpărarea să dobândească caracter comercial, este necesară întrunirea mai multor condiții, după cum urmează:
Să aibă drept obiect numai bunuri mobile, mărfuri, producte obligațiunile statului și alte titluri de credit, conform dispozițiilor art.3 pct.1 și 2 C.com., spre deosebire de vânzarea civilă care poate avea drept obiect și bunuri imobile.
Să existe intenția de revânzare, așa cum rezultă din aceeași dispoziție a art.3 C.com., cumpărarea este făcută în scop de revânzare sau închiriere, iar vânzarea este precedată de o cumpărare făcută în scop de revânzare.
Legea nu prevede ca bunul cumpărat să fie vândut în forma în care a fost cumpărat; bunul poate fi revândut și după ce a suferit unele transformări. Bunurile sau mărfurile cumpărate pot fi revândute „fie în natură, fie după ce se vor fi lucrat sau pus în lucru”.
Potrivit art.5 C.com., actele de vânzare a produselor pe care proprietarul sau cultivatorul le realizează de pe pământul său ori cultivat de acesta sunt acte juridice civile, iar nu comerciale.
Rezultă, așadar, că trăsătura specifică a cumpărării și vânzării comerciale o constituie intenția de revâzare. În cazul în care cumpărarea nu a urmărit scopul revânzării, actul rămâne unul civil și nu unul comercial. Intenția de revânzare sau închiriere trebuie să îndeplinească trei condiții :
intenția de revânzare sau închiriere trebuie să existe la data cumpărării. Dacă o atare intenție nu există la această dată, cumpărarea este un act juridic civil; spre exemplu, dacă o persoană cumpără anumite bunuri pentru folosința sa și a familiei sale. Situația nu se schimbă dacă, ulterior cumpărării, dobânditorul vinde bunul, deoarece în momentul cumpărării nu a existat intenția de revânzare. În schimb, dacă la momentul cumpărării a existat intenția de revânzare, dar, ulterior cumpărării, dobânditorul nu mai vinde bunul, actul cumpărării rămâne comercial.
intenția de revânzare sau închiriere trebuie să fie exprimată de cumpărător, adică să fie cunoscută cocontractantului. Dacă această intenție rămâne necunoscută pentru celălalt contractant, actul nu poate fi unul comercial. Această intenție de a revinde sau a închiria poate să fie expresă, rezultând din declarația cumpărătorului sau din cuprinsul contractului, sau implicită, adică să rezulte din anumite împrejurări, ca de exemplu cantitatea mare de mărfuri care face obiectul contractului. În toate cazurile, cel care pretinde că un anume act este comercial, este dator să facă dovada în acest sens, în caz de îndoială, actul fiind considerat civil.
intenția de revânzare sau închiriere trebuie să privească, în principal, bunul cumpărat, iar nu un accesoriu al acestuia.
ANEXA 1.
Cu prevederile Noului cod civil privind contractul de
vânzare-cumpărare civil
Art. 1.650. Noțiunea – (1) Vânzarea este contractul prin care vânzătorul transmite sau, după caz, se obligă să transmită cumpărătorului proprietatea unui bun în schimbul unui preț pe care cumpărătorul se obligă să-l plătească.
(2) Poate fi, de asemenea, transmis prin vânzare un dezmembrământ al dreptului de proprietate sau orice alt drept.
Art. 1.651. Aplicarea unor reguli de la vânzare – Dispozițiile prezentului capitol privind obligațiile vânzătorului se aplică, în mod corespunzător, obligațiilor înstrăinătorului în cazul oricărui alt contract având ca efect transmiterea unui drept, dacă din reglementările aplicabile acelui contract sau din cele referitoare la obligații în general nu rezultă altfel.
§2. Cine poate cumpăra sau vinde
Art. 1.652. Principiul capacității – Pot cumpăra sau vinde toți cei cărora nu le este interzis prin lege.
Art. 1.653. Incapacitatea de a cumpăra drepturi litigioase – (1) Sub sancțiunea nulității absolute, judecătorii, procurorii, grefierii, executorii, avocații, notarii publici, consilierii juridici și practicienii în insolvență nu pot cumpăra, direct sau prin persoane interpuse, drepturi litigioase care sunt de competența instanței judecătorești în a cărei circumscripție își desfășoară activitatea.
(2) Sunt exceptate de la prevederile alin. (1):
cumpărarea drepturilor succesorale ori a cotelor-părți din dreptul de proprietate de la comoștenitori sau coproprietari, după caz;
cumpărarea unui drept litigios în vederea îndestulării unei creanțe care s-a născut înainte ca dreptul să fi devenit litigios;
cumpărarea care s-a făcut pentru apărarea drepturilor celui ce stăpânește bunul în legătură cu care există dreptul litigios.
(3) Dreptul este litigios dacă există un proces început și neterminat cu privire la
existența sau întinderea sa.
Art. 1.654. Alte incapacități de a cumpăra – (1) Sunt incapabili de a cumpăra, direct sau prin persoane interpuse, nici chiar prin licitație publică:
mandatarii, pentru bunurile pe care sunt însărcinați să le vândă, cu excepția cazului prevăzut la art. 1.304;
părinții, tutorele, curatorul, administratorul provizoriu, pentru bunurile persoanelor pe care le reprezintă;
funcționarii publici, judecătorii-sindici, practicienii în insolvență, executorii, precum și alte asemenea persoane, care ar putea influența condițiile vânzării făcute prin intermediul lor sau care are ca obiect bunurile pe care le administrează ori a căror administrare o supraveghează.
(2) încălcarea interdicțiilor prevăzute la alin. (1) lit. a) și b) se sancționează cu nulitatea relativă, iar a celei prevăzute la lit. c) cu nulitatea absolută.
Art. 1.655. Incapacități de a vinde – (1) Persoanele prevăzute la art. 1.654 alin. (1) nu pot, de asemenea, să vândă bunurile proprii pentru un preț care constă într-o sumă de bani provenită din vânzarea ori exploatarea bunului sau patrimoniului pe care îl administrează ori a cărui administrare o supraveghează, după caz.
(2) Dispozițiile alin. (1) se aplică în mod corespunzător și contractelor în care, în schimbul unei prestații promise de persoanele prevăzute la art. 1.654 alin. (1), cealaltă parte se obligă să plătească o sumă de bani.
Art. 1.656. Inadmisibilitatea acțiunii în anulare – Cei cărora le este interzis să cumpere ori să vândă nu pot să ceară anularea vânzării nici în nume propriu, nici în numele persoanei ocrotite.
§3. Obiectul vânzării
Art. 1.657. Bunurile ce pot fi vândute – Orice bun poate fi vândut în mod liber, dacă vânzarea nu este interzisă ori limitată prin lege sau prin convenție ori testament.
Art. 1.658. Vânzarea unui bun viitor – (1) Dacă obiectul vânzării îl constituie un bun viitor, cumpărătorul dobândește proprietatea în momentul în care bunul s-a realizat. în privința construcțiilor, sunt aplicabile dispozițiile corespunzătoare în materie de carte funciară.
În cazul vânzării unor bunuri dintr-un gen limitat care nu există la data încheierii contractului, cumpărătorul dobândește proprietatea la momentul individualizării de către vânzător a bunurilor vândute. Atunci când bunul sau, după caz, genul limitat nu se realizează, contractul nu produce niciun efect. Cu toate acestea, dacă nerealizarea este determinată de culpa vânzătorului, el este ținut să plătească daune-interese.
Când bunul se realizează numai parțial, cumpărătorul are alegerea fie de a cere desființarea vânzării, fie de a pretinde reducerea corespunzătoare a prețului. Aceeași soluție se aplică și în cazul prevăzut la alin. (2), atunci când genul limitat s-a realizat numai parțial și, din acest motiv, vânzătorul nu poate individualiza întreaga cantitate de bunuri prevăzută în contract. Dacă nerealizarea parțială a bunului sau, după caz, a genului limitat a fost determinată de culpa vânzătorului, acesta este ținut să plătească daune-interese.
(4) Atunci când cumpărătorul și-a asumat riscul nerealizării bunului sau genului limitat,
după caz, el rămâne obligat la plata prețului.
(5) În sensul prezentului articol, bunul este considerat realizat la data la care devine
apt de a fi folosit potrivit destinației în vederea căreia a fost încheiat contractul.
Art. 1.659. Vânzarea bunului pierit în întregime sau în parte – Dacă în momentul vânzării unui bun individual determinat acesta pierise în întregime, contractul nu produce niciun efect. Dacă bunul pierise numai în parte, cumpărătorul care nu cunoștea acest fapt în momentul vânzării poate cere fie anularea vânzării, fie reducerea corespunzătoare a prețului.
Art. 1.660. Condiții ale prețului – (1) Prețul constă într-o sumă de bani. (2) Acesta trebuie să fie serios și determinat sau cel puțin determinabil.
Art. 1.661. Prețul determinabil – Vânzarea făcută pe un preț care nu a fost determinat în contract este valabilă dacă părțile au convenit asupra unei modalități prin care prețul poate fi determinat ulterior, dar nu mai târziu de data plății, și care nu necesită un nou acord de voință al părților.
Art. 1662. Determinarea prețului de către un terț – (1) Prețul poate fi determinat și de către una sau mai multe persoane desemnate potrivit acordului părților.
Atunci când persoanele astfel desemnate nu determină prețul în termenul stabilit de părți sau, în lipsă, în termen de 6 luni de la încheierea contractului, la cererea părții interesate, președintele judecătoriei de la locul încheierii contractului va desemna, de urgență, în camera de consiliu, prin încheiere definitivă, un expert pentru determinarea prețului. Remunerația expertului se plătește în cote egale de către părți.
Dacă prețul nu a fost determinat în termen de un an de la încheierea contractului, vânzarea este nulă, afară de cazul în care părțile au convenit un alt mod de determinare a prețului.
Art. 1.663. Determinarea prețului în funcție de greutatea lucrului vândut – Când prețul se determină în funcție de greutatea lucrului vândut, la stabilirea cuantumului său nu se ține seama de greutatea ambalajului.
Art. 1.664. Lipsa determinării exprese a prețului – (1) Prețul vânzării este suficient determinat dacă poate fi stabilit potrivit împrejurărilor.
Când contractul are ca obiect bunuri pe care vânzătorul le vinde în mod obișnuit, se prezumă că părțile au avut în vedere prețul practicat în mod obișnuit de vânzător.
În lipsă de stipulație contrară, vânzarea unor bunuri al căror preț este stabilit pe piețe organizate este presupusă a se fi încheiat pentru prețul mediu aplicat în ziua încheierii contractului pe piața cea mai apropiată de locul încheierii contractului. Dacă această zi a fost nelucrătoare, se ține seama de ultima zi lucrătoare.
Art. 1.665. Prețul fictiv și prețul derizoriu – (1) Vânzarea este anulabilă atunci când Prețul este stabilit fără intenția de a fi plătit.
(2) De asemenea, dacă prin lege nu se prevede altfel, vânzarea este anulabilă când prețul este într-atât de disproporționat față de valoarea bunului, încât este evident că părțile nu au dorit să consimtă la o vânzare.
Art. 1.666. Cheltuielile vânzării – (1) în lipsă de stipulație contrară, cheltuielile pentru încheierea contractului de vânzare sunt în sarcina cumpărătorului.
Măsurarea, cântărirea și cheltuielile de predare a bunului sunt în sarcina vânzătorului, iar cele de preluare și transport de la locul executării sunt în sarcina cumpărătorului, dacă nu s-a convenit altfel.
În absența unei clauze contrare, cheltuielile aferente operațiunilor de plată a prețului sunt în sarcina cumpărătorului.
Art. 1.667. Cheltuielile predării – în lipsa uzanțelor sau a unei stipulații contrare, dacă bunul trebuie transportat dintr-un loc în altul, vânzătorul trebuie să se ocupe de expediere pe cheltuiala cumpărătorului. Vânzătorul este liberat când predă bunul transportatorului ori expeditorului. Cheltuielile de transport sunt în sarcina cumpărătorului.
§4. Pactul de opțiune privind contractul de vânzare și promisiunea de vânzare
Art. 1.668. Pactul de opțiune privind contractul de vânzare – (1) în cazul pactului de opțiune privind un contract de vânzare asupra unui bun individual determinat, între data încheierii pactului și data exercitării opțiunii sau, după caz, aceea a expirării termenului de opțiune nu se poate dispune de bunul care constituie obiectul pactului.
Atunci când pactul are ca obiect drepturi tabulare, dreptul de opțiune se notează în cartea funciară.
Dreptul de opțiune se radiază din oficiu dacă până la expirarea termenului de opțiune nu s-a înscris o declarație de exercitare a opțiunii, însoțită de dovada comunicării sale către cealaltă parte,
Art. 1.669. Promisiunea de vânzare și promisiunea de cumpărare – (1) Când una dintre părțile unei promisiuni bilaterale de vânzare refuză din motive care îi sunt imputabile să încheie contractul promis, cealaltă parte poate cere pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de contract, dacă toate celelalte condiții de validitate sunt îndeplinite.
Dreptul la acțiune se prescrie în termen de 6 luni de la data la care contractul trebuia încheiat.
Dispozițiile alin. (1) și (2) se aplică în mod corespunzător în cazul promisiunii unilaterale de vânzare sau de cumpărare, după caz.
În cazul promisiunii unilaterale de cumpărare a unui bun individual determinat, dacă, mai înainte ca promisiunea să fi fost executată, creditorul său înstrăinează bunul ori constituie un drept real asupra acestuia, obligația promitentului se consideră stinsă.
Art. 1.670. Prețul promisiunii – în lipsă de stipulație contrară, sumele plătite în temeiul unei promisiuni de vânzare reprezintă un avans din prețul convenit.
§5. Obligațiile vânzătorului
I. Dispoziții generale
Art. 1.671. Interpretarea clauzelor vânzării – Clauzele îndoielnice în contractul de vânzare se interpretează în favoarea cumpărătorului, sub rezerva regulilor aplicabile contractelor încheiate cu consumatorii și contractelor de adeziune.
Art. 1.672. Obligațiile principale ale vânzătorului – Vânzătorul are următoarele obligații principale:
să transmită proprietatea bunului sau, după caz, dreptul vândut;
să predea bunul;
să îl garanteze pe cumpărător contra evicțiunii și viciilor bunului.
II. Transmiterea proprietății sau a dreptului vândut
Art. 1.673. Obligația de a transmite dreptul vândut – (1) Vânzătorul este obligat să transmită cumpărătorului proprietatea bunului vândut.
(2) Odată cu proprietatea cumpărătorul dobândește toate drepturile și acțiunile
accesorii ce au aparținut vânzătorului.
(3) Dacă legea nu dispune altfel, dispozițiile referitoare la transmiterea proprietății se aplică în mod corespunzător și atunci când prin vânzare se transmite un alt drept decât
dreptul de proprietate.
Art. 1.674. Transmiterea proprietății – Cu excepția cazurilor prevăzute de lege ori dacă din voința părților nu rezultă contrariul, proprietatea se strămută de drept cumpărătorului din momentul încheierii contractului, chiar dacă bunul nu a fost predat ori prețul nu a fost plătit încă.
Art. 1.675. Opozabilitatea vânzării – în cazurile anume prevăzute de lege, vânzarea nu poate fi opusă terților decât după îndeplinirea formalităților de publicitate respective.
Art. 1.676. Strămutarea proprietății imobilelor – în materie de vânzare de imobile, strămutarea proprietății de la vânzător la cumpărător este supusă dispozițiilor de carte funciară.
Art. 1.677, Radierea drepturilor stinse – Vânzătorul este obligat să radieze din cartea funciară, pe cheltuiala sa, drepturile înscrise asupra imobilului vândut, dacă acestea sunt stinse.
Art. 1.678. Vânzarea bunurilor de gen – Atunci când vânzarea are ca obiect bunuri de gen, proprietatea se transferă cumpărătorului numai după individualizarea acestora prin Predare, numărare, cântărire, măsurare ori prin orice alt mod convenit sau impus de natura bunului.
Art. 1.679. Vânzarea în bloc a bunurilor – Dacă însă mai multe bunuri sunt vândute în bloc și pentru un preț unic și global, proprietatea se strămută cumpărătorului îndată ce contractul s-a încheiat, chiar dacă bunurile nu au fost individualizate.
Art. 1.680. Vânzarea după mostră sau model – La vânzarea după mostră sau model, proprietatea se strămută la momentul predării bunului.
Art. 1.681. Vânzarea pe încercate – (1) Vânzarea este pe încercate atunci când se încheie sub condiția suspensivă ca, în urma încercării, bunul să corespundă criteriilor stabilite la încheierea contractului ori, în lipsa acestora, destinației bunului, potrivit naturii sale.
Dacă durata încercării nu a fost convenită și din uzanțe nu rezultă altfel, condiția se consideră îndeplinită în cazul în care cumpărătorul nu a declarat că bunul este nesatisfăcător în termen de 30 de zile de la predarea bunului.
În cazul în care prin contractul de vânzare părțile au prevăzut că bunul vândut urmează să fie încercat, se prezumă că s-a încheiat o vânzare pe încercate.
Art. 1.682. Vânzarea pe gustate- (1) Vânzarea sub rezerva ca bunul să corespundă gusturilor cumpărătorului se încheie numai dacă acesta a făcut cunoscut acordul său în termenul convenit ori statornicit prin uzanțe. în cazul în care un asemenea termen nu există, se aplică dispozițiile art. 1.681 alin. (2).
(2) Dacă bunul vândut se află la cumpărător, iar acesta nu se pronunță în termenul prevăzut la alin. (1), vânzarea se consideră încheiată la expirarea termenului.
Art. 1.683. Vânzarea bunului altuia – (1) Dacă, la data încheierii contractului asupra unui bun individual determinat, acesta se află în proprietatea unui terț, contractul este valabil, iar vânzătorul este obligat să asigure transmiterea dreptului de proprietate de la titularul său către cumpărător.
Obligația vânzătorului se consideră ca fiind executată fie prin dobândirea de către acesta a bunului, fie prin ratificarea vânzării de către proprietar, fie prin orice alt mijloc, direct ori indirect, care procură cumpărătorului proprietatea asupra bunului.
Dacă din lege sau din voința părților nu rezultă contrariul, proprietatea se strămută de drept cumpărătorului din momentul dobândirii bunului de către vânzător sau al ratificării contractului de vânzare de către proprietar.
În cazul în care vânzătorul nu asigură transmiterea dreptului de proprietate către cumpărător, acesta din urmă poate cere rezoluțiunea contractului, restituirea prețului, precum și, dacă este cazul, daune-interese.
Atunci când un coproprietar a vândut bunul proprietate comună și ulterior nu asigură transmiterea proprietății întregului bun către cumpărător, acesta din urmă poate cere, pe lângă daune-interese, la alegerea sa, fie reducerea prețului proporțional cu cota-parte pe care nu a dobândit-o, fie rezoluțiunea contractului în cazul în care nu ar fi cumpărat dacă ar fî știut că nu va dobândi proprietatea întregului bun.
În cazurile prevăzute la alin. (4) și (5), întinderea daunelor-interese se stabilește, în mod corespunzător, potrivit art. 1.702 și 1.703. Cu toate acestea, cumpărătorul care la data încheierii contractului cunoștea că bunul nu aparținea în întregime vânzătorului nu poate să solicite rambursarea cheltuielilor referitoare la lucrările autonome sau voluptuare.
Art. 1-684. Rezerva proprietății – Stipulația prin care vânzătorul își rezervă proprietatea bunului până la plata integrală a prețului este valabilă chiar dacă bunul a fost predat. Această stipulație nu poate fi însă opusă terților decât după îndeplinirea formalităților de publicitate cerute de lege, după natura bunului.
III. Predarea bunului
Art. 1.685. Noțiunea – Predarea se face prin punerea bunului vândut la dispoziția cumpărătorului, împreună cu tot ceea ce este necesar, după împrejurări, pentru exercitarea liberă și neîngrădită a posesiei.
Art. 1.686. întinderea obligației de predare – (1) Obligația de a preda bunul se întinde și la accesoriile sale, precum și la tot ce este destinat folosinței sale perpetue.
Vânzătorul este, de asemenea, obligat să predea titlurile și documentele privitoare la proprietatea sau folosința bunului.
în cazul bunurilor de gen, vânzătorul nu este liberat de obligația de predare chiar dacă lotul din care făceau parte bunurile respective a pierit în totalitate, afară numai dacă lotul era anume arătat în convenție.
Art. 1.687. Predarea bunului imobil – Predarea imobilului se face prin punerea acestuia la dispoziția cumpărătorului, liber de orice bunuri ale vânzătorului.
Art. 1.688. Predarea bunului mobil – Predarea bunului mobil se poate face fie prin remiterea materială, fie prin remiterea titlului reprezentativ ori a unui alt document sau lucru care permite cumpărătorului preluarea în orice moment.
Art. 1.689. Locul predării – Predarea trebuie să se facă la locul unde bunul se afla în momentul încheierii contractului, dacă nu rezultă altfel din convenția părților ori, în lipsa acesteia, din uzanțe.
Art. 1.690. Starea bunului vândut – (1) Bunul trebuie să fie predat în starea în care se afla în momentul încheierii contractului.
Cumpărătorul are obligația ca imediat după preluare să verifice starea bunului potrivit uzanțelor.
Dacă în urma verificării sunt descoperite vicii, cumpărătorul trebuie să-l informeze pe vânzător despre acestea fără întârziere. în lipsa informării, se consideră că vânzătorul Și-a executat obligația prevăzută la alin. (1).
Cu toate acestea, în privința viciilor ascunse, dispozițiile art. 1.707-1.714 rămân aplicabile.
Art. 1.691. Dezacordul asupra calității – (1) în cazul în care cumpărătorul contestă calitatea sau starea bunului pe care vânzătorul i l-a pus la dispoziție, președintele judecătoriei de la locul prevăzut pentru executarea obligației de predare, la cererea oricăreia dintre părți, va desemna de îndată un expert în vederea constatării.
(2) Prin aceeași hotărâre se poate dispune sechestrarea sau depozitarea bunului.
Dacă păstrarea bunului ar putea aduce mari pagube sau ar ocaziona cheltuieli însemnate, se va putea dispune chiar vânzarea pe cheltuiala proprietarului, în condițiile stabilite de instanță.
Hotărârea de vânzare va trebui comunicată înainte de punerea ei în executare celeilalte părți sau reprezentantului său, dacă unul dintre aceștia se află într-o localitate situată în circumscripția judecătoriei care a pronunțat hotărârea. în caz contrar, hotărârea va fi comunicată în termen de 3 zile de la executarea ei.
Art. 1.692. Fructele bunului vândut – Dacă nu s-a convenit altfel, fructele bunului vândut se cuvin cumpărătorului din ziua dobândirii proprietății.
Art. 1.693. Momentul predării – în lipsa unui termen, cumpărătorul poate cere predarea bunului de îndată ce prețul este plătit.
Dacă însă, ca urmare a unor împrejurări cunoscute cumpărătorului la momentul vânzării, predarea bunului nu se poate face decât după trecerea unui termen, părțile sunt prezumate că au convenit ca predarea să aibă loc la expirarea acelui termen.
Art. 1.694. Refuzul de a preda bunul – (1) Dacă obligația de plată a prețului este afectată de un termen și, după vânzare, cumpărătorul a devenit insolvabil ori garanțiile acordate vânzătorului s-au diminuat, vânzătorul poate suspenda executarea obligației de predare cât timp cumpărătorul nu acordă garanții îndestulătoare că va plăti prețul la termenul stabilit.
(2) Dacă însă, la data încheierii contractului, vânzătorul cunoștea insolvabilitatea cumpărătorului, atunci acesta din urmă păstrează beneficiul termenului, dacă starea sa de insolvabilitate nu s-a agravat în mod substanțial.
IV. Garanția contra evicțiunii
Art. 1.695. Condițiile garanției contra evicțiunii – (1) Vânzătorul este de drept obligat să-l garanteze pe cumpărător împotriva evicțiunii care l-ar împiedica total sau parțial în stăpânirea netulburată a bunul vândut.
Garanția este datorată împotriva evicțiunii ce rezultă din pretențiile unui terț numai dacă acestea sunt întemeiate pe un drept născut anterior datei vânzării și care nu a fost adus la cunoștința cumpărătorului până la acea dată.
De asemenea, garanția este datorată împotriva evicțiunii ce provine din fapte imputabile vânzătorului, chiar dacă acestea s-au ivit ulterior vânzării.
Art. 1.696. Excepția de garanție – Acela care este obligat să garanteze contra evicțiunii nu poate să evingă.
Art. 1.697. Indivizibilitatea obligației de garanție – Obligația de garanție contra evicțiunii este indivizibilă între debitori.
Art. 1.698. Modificarea sau înlăturarea convențională a garanției – (1) Părțile pot conveni să extindă sau să restrângă obligația de garanție. Acestea pot chiar conveni să-l exonereze pe vânzător de orice garanție contra evicțiunii.
(2) Stipulația prin care obligația de garanție a vânzătorului este restrânsă sau înlăturată nu-l exonerează pe acesta de obligația de a restitui prețul, cu excepția cazului în care cumpărătorul și-a asumat riscul producerii evicțiunii.
Art. 1.699. Limitele clauzei de nerăspundere pentru evicțiune – Chiar dacă s-a convenit că vânzătorul nu va datora nicio garanție, el răspunce totuși de evicțiunea cauzată ulterior vânzării prin faptul său personal ori de cea provenită din cauze pe care, cunoscându-le în momentul vânzării, Ie-a ascuns cumpărătorului. Orice stipulație contrară este considerată nescrisă.
Art. 1.700. Rezoluțiunea contractului – (1) Cumpărătorul poate cere rezoluțiunea vânzării dacă a fost evins de întregul bun sau de o parte a acestuia îndeajuns de însemnată încât, dacă ar fi cunoscut evicțiunea, el nu ar mai fi încheia! contractul.
(2) Odată cu rezoluțiunea, cumpărătorul poate cere restituirea prețului și repararea prejudiciului suferit.
Art. 1.701. Restituirea prețului – (1) Vânzătorul este ținut să înapoieze prețul în întregime chiar dacă, la data evicțiunii, valoarea bunului vândut a scăzut sau dacă bunul a suferit deteriorări însemnate, fie din neglijența cumpărătorului, fie prin forță majoră.
Dacă însă cumpărătorul a obținut un beneficiu în urma deteriorărilor cauzate bunului, vânzătorul are dreptul să scadă din preț o sumă corespunzătoare acestui beneficiu.
Dacă lucrul vândut are, la data evicțiunii, o valoare mai mare, din orice cauză, vânzătorul este dator să plătească cumpărătorului, pe lângă prețul vânzării, sporul de valoare acumulat până la data evicțiunii.
Art. 1.702. întinderea daunelor-interese – (1) Daunele-interese datorate de vânzător cuprind:
valoarea fructelor pe care cumpărătorul a fost obligat să le restituie celui care l-a evins;
cheltuielile de judecată efectuate de cumpărător în procesul cu cel ce l-a evins, precum și în procesul de chemare în garanție a vânzătorului;
cheltuielile încheierii și executării contractului de către cumpărător;
pierderile suferite și câștigurile nerealizate de către cumpărător din cauza evicțiunii.
De asemenea, vânzătorul este ținut să ramburseze cumpărătorului sau să facă să i se ramburseze de către acela care evinge toate cheltuielile pentru lucrările efectuate în legătură cu bunul vândut, fie că lucrările sunt autonome, fie că sunt adăugate, dar, în acest din urmă caz, numai dacă sunt necesare sau utile.
Dacă vânzătorul a cunoscut cauza evicțiunii la data încheierii contractului, el este dator să ramburseze cumpărătorului și cheltuielile făcute pentru efectuarea și, după caz, ridicarea lucrărilor voluptuare.
Art. 1.703. Efectele evicțiunii parțiale – în cazul în care evicțiunea parțială nu atrage rezoluțiunea contractului, vânzătorul trebuie să restituie cumpărătorului o parte din preț, proporțională cu valoarea părții de care a fost evins și, dacă este cazul, să plătească daune-interese. Pentru stabilirea întinderii daunelor-interese, se aplică în mod corespunzător prevederile art. 1.702.
Art. 1.704. înlăturarea evicțiunii de către cumpărător – Atunci când cumpărătorul a păstrat bunul cumpărat plătind terțului evingător o sumă de bani sau dându-i un alt bun, vânzătorul este liberat de urmările garanției, în primul caz prin rambursarea către cumpărător a sumei plătite cu dobânda legală calculată de la data plății, iar în al doilea caz prin plata valorii bunului dat, precum și, în ambele cazuri, a tuturor cheltuielilor aferente.
Art. 1.705. Chemarea în judecată a vânzătorului – (1) Cumpărătorul chemat în judecată de un terț care pretinde că are drepturi asupra lucrului vândut trebuie să-l cheme în cauză pe vânzător, în cazul în care nu a făcuț-o, fiind condamnat printr-o hotărâre intrată în puterea lucrului judecat, pierde dreptul de garanție dacă vânzătorul dovedește că existau motive suficiente pentru a se respinge cererea.
(2) Cumpărătorul care, fără a exista o hotărâre judecătorească, a recunoscut dreptul terțului pierde dreptul de garanție, afară de cazul în care dovedește că nu existau motive suficiente pentru a împiedica evicțiunea.
Art. 1.706. Beneficiarii garanției – Vânzătorul este obligat să garanteze contra evicțiunii față de orice dobânditor subsecvent al bunului, fără a deosebi după cum dobândirea este cu titlu oneros ori cu titlu gratuit.
ANEXA 2.
MODELE DE CONTRACTE DE VÂNZARE-CUMPĂRARE
1. ANTECONTRACT DE VÂNZARE-CUMPĂRARE
Între:
1. _______________________,
– denumită în continuare Promitent Vânzător –
și
2. _______________________,
– denumită în continuare Promitent Cumpărător,
Promitentul Vânzător și Promitentul Cumpărător denumiți în continuare împreună Părțile contractante.
Preambul
Promitentul Vânzător este proprietarul exclusiv al terenului situat în _________________, în suprafață de __________ mp, precum și al construcțiilor amplasate pe acesta (în suprafață totală de _________ mp) înscris în Cartea Funciară de la Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară __________ sub C.F. nr. __________, cu nr. topografic/cadastral __________ . Terenul se învecinează la Nord cu ____________, la Sud cu ____________, la Vest cu ____________ și la Est cu ____________. Terenul sus-menționat și construcțiile amplasate pe acesta sunt denumite în continuare împreună Imobilul.
Art. 1. Obiectul Antecontractului
(1) Obiectul prezentului Antecontract îl reprezintă obligația Părților de a încheia în viitor un contract de vânzare-cumpărare, în formă autentică, cu privire la transmiterea dreptului de proprietate asupra Imobilului (denumit în continuare Contractul de vânzare-cumpărare).
(2) Părțile se obligă prin prezentul Antecontract să încheie Contractul de vânzare-cumpărare în condițiile din acest Antecontract în cel mult ___ luni de la data semnării prezentului Antecontract, cu condiția ca Promitentul Vânzător să îi pună la dispoziție Promitentului Cumpărător un exemplar original al extrasului de Carte Funciară, precum și al unui certificat fiscal, care atestă că Imobilul se află în proprietatea exclusivă a Promitentului Vânzător și nu este grevat cu sarcini, în cadrul termenului menționat mai sus .
Art. 2. Prețul de vânzare
(1) Prețul de vânzare al Imobilului (denumit în continuare Prețul de vânzare) este în cuantum de ______ (în litere, ______________) lei/Euro plus T.V.A., fiind compus din:
a) prețul de vânzare al terenului, în cuantum de ______ (în litere, ________) lei/Euro plus T.V.A., și
b) prețul de vânzare al construcțiilor, în cuantum de ______ (în litere, ________) lei/Euro plus T.V.A.
(2) Un avans în cuantum de ___% din Prețul de vânzare, reprezentând echivalentul în lei al sumei de ______ Euro, a fost achitat de către Promitentul Cumpărător Promitentului Vânzător, urmând ca diferența să se achite la data semnării Contractului de vânzare-cumpărare în formă autentică.
(3) Avansul se achită de către Promitentul Cumpărător în contul Promitentului Vânzător nr. ___________, deschis la Banca ___________ – Sucursala _______.
(4) Diferența de preț se va plăti de către Promitentul Cumpărător în lei, la cursul de schimb leu/Euro al Băncii Naționale a României valabil la data autentificării Contractului de vânzare-cumpărare, în contul bancar menționat la alin. (3).
(5) Cheltuielile pentru încheierea prezentului Antecontract vor fi suportate integral de către ________.
Art. 3. Obligațiile Promitentului Vânzător
(1) Promitentul Vânzător se obligă să întreprindă toate măsurile în vederea obținerii unui extras de Carte Funciară actual, care să confirme dreptul său de proprietate asupra Imobilului, în termenul prevăzut la art. 1 alin. (2).
(2) Promitentul Vânzător declară și garantează că Imobilul se află în circuitul civil, nu este ipotecat ori grevat de alte sarcini, în special drepturi de concesiune sau alte drepturi de folosință, și că asupra Imobilului nu există pretenții cu privire la restituire sau reîmproprietărire, precum și nici alte notificări ori litigii.
(3) Promitentul Vânzător se obligă ca, în termenul prevăzut la art. 3 alin. (2), să nu înstrăineze unei terțe persoane Imobilul sau o parte din acesta și să nu îl greveze cu drepturi/sarcini în favoarea unei terțe persoane, indiferent de natura acestora. Promitentul Vânzător garantează pe Promitentul Cumpărător împotriva oricărei evicțiuni totale sau parțiale, conform art. 1337 C. civ.
(4) Promitentul Vânzător se obligă să înscrie promisiunea de vânzare în favoarea Promitentului Cumpărător care decurge din acest Antecontract, precum și interdicția de înstrăinare și grevare a Imobilului în Cartea Funciară la Biroul de Carte Funciară/Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară competent și să prezinte o dovadă scrisă corespunzătoare Promitentului Cumpărător.
(5) Promitentul Vânzător se obligă să predea Promitentului Cumpărător la data încheierii Contractului de vânzare-cumpărare documentația topografică și cadastrală de specialitate cu privire la Imobil. Promitentul Vânzător se obligă să predea Promitentului Cumpărător, la data încheierii Contractului de vânzare-cumpărare, și o documentație completă cu privire la toate construcțiile sub- și supraterane amplasate pe teren, garantând pentru exactitatea acesteia.
Art. 4. Penalități
(1) În cazul în care Promitentul Vânzător refuză să încheie contractul de vânzare-cumpărare ori nu își va îndeplini sau nu va îndeplini la timp obligațiile prevăzute în prezentul Antecontract, acesta se obligă să achite Promitentului Cumpărător dublul avansului primit conform art. 2 alin. (2) în interval de __ zile lucrătoare de la împlinirea termenului prevăzut la art. 1 alin. (2).
(2) În cazul în care Promitentul Cumpărător refuză încheierea Contractului de Vânzare Cumpărare în condițiile prevăzute în prezentul Antecontract, acesta va pierde avansul achitat conform art. 2 alin. (2) în favoarea Promitentului Vânzător. Dispozițiile de mai sus nu se aplică dacă refuzul Promitentul Cumpărător de a încheia Contractul de vânzare-cumpărare este urmarea neîndeplinirii sau neîndeplinirii la timp de către Promitentului Vânzător a obligațiilor prevăzute în prezentul Antecontract, în special în cazul neîndeplinirii condiției prevăzute la art. 1 alin. (2).
Art. 5. Rezoluțiunea Antecontractului
____________________.
Art. 6. Dispoziții finale
____________________.
Prezentul antecontract a fost încheiat astăzi, __________, la _________, în ___ exemplare originale, câte __ pentru fiecare parte contractantă.
Promitent Vânzător, Promitent Cumpărător,
____________ ____________
2. Contract de vânzare cumpărare teren
CONTRACT DE VÂNZARE-CUMPĂRARE
Între:
1. _________________________,
– denumit în continuare Vânzătorul –
și
2. _________________________,
– denumit în continuare Cumpărătorul,
Vânzătorul și Cumpărătorul, denumiți împreună în continuare Părțile.
Art. 1. Obiectul Contractului
(1) Vânzătorul vinde Cumpărătorului terenul liber de construcții, identificat conform planului de situație atașat ca Anexa 1, precum și a extraselor de Carte Funciară pentru autentificare nr. _______, nr. _______ și nr. _______ din data de _______ eliberate de Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară _______, Biroul de Carte Funciară _______, atașate ca Anexa 2 (denumit în continuare Terenul), compus din următoarele parcele:
a) parcela situată în _______, jud. _______ în suprafață de _______ mp înscrisă în Cartea Funciară cu C.F. nr. _______, cu nr. topografic _______;
b) parcela situată în _______, jud. _______ în suprafață de _______ mp înscrisă în Cartea Funciară cu C.F. nr. _______, cu nr. topografic _______; și
c) parcela situată în _______, jud. _______ în suprafață de _______ mp înscrisă în Cartea Funciară cu C.F. nr. _______, cu nr. topografic _______;
(2) Suprafața totală a Terenului este de _______ ha reprezentând _______ mp și reprezintă teren arabil/construibil, fiind amplasat în intravilanul localității _______, jud. _______, conform Certificatului de urbanism nr. _______ din data de _______, atașat ca Anexa 3.
Art. 2. Prețul de vânzare
(1) Prețul total de vânzare al Terenului este ____ (în litere, ______________) lei/Euro (denumit în continuare Prețul Vânzării), plus T.V.A., în condițiile legii .
(2) Prețul de vânzare va fi achitat de către Cumpărător în termen de _______ (_______) zile lucrătoare de la data înscrierii dreptului de proprietate al Cumpărătorului în Cartea Funciară.
(3) Cumpărătorul va vira Prețul Vânzării integral, în lei, la cursul de schimb leu/Euro al Băncii Naționale Române valabil la data facturării, în contul bancar al Vânzătorului nr. _____________, deschis la Banca ________ – Sucursala _______. .
Art. 3. Transmiterea dreptului de proprietate. Formalități de publicitate
(1) Dreptul de proprietate asupra Terenului se transmite Cumpărătorului la momentul autentificării prezentului Contract De la data vânzării, toate impozitele, taxele și contribuțiile în legătură cu Terenul cad în sarcina Cumpărătorului.
(2) Notarul public care autentifică prezentul Contract va îndeplini toate formalitățile legale necesare pentru intabularea dreptului de proprietate al Cumpărătorului asupra Terenului în Cartea Funciară de la Biroul de Carte Funciară competent, în ziua întocmirii sau cel mai târziu a doua zi lucrătoare consecutivă celei în care s-a autentificat prezentul înscris.
(3) Vânzătorul renunță prin semnarea acestui Contract de vânzare-cumpărare și fără îndeplinirea altor formalități la înscrierea în Cartea Funciară a unui privilegiu în favoarea Vânzătorului în vederea garantării Prețului de vânzare neachitat prevăzut la art. 2 alin. (2), care ar fi urmat să se înscrie din oficiu în Cartea Funciară odată cu intabularea dreptului de proprietate al Cumpărătorului. .
Art. 4. Declarații și garanții
Vânzătorul declară pe propria răspundere și garantează la data autentificării prezentului contract că:
a) deține dreptul de proprietate neîngrădit asupra Terenului, nu l-a vândut nici unei alte persoane înainte de încheierea acestui Contract de vânzare-cumpărare și, după semnarea acestui Contract, nu va mai încheia nici un act juridic cu privire la Teren;
b) descrierea Terenului, conținută în art. 1, precum și înscrierile din Cartea Funciară sunt corecte și complete;
c) are dreptul de a dispune liber de Teren, Terenul nu este scos din circuitul civil în temeiul unui act de expropriere sau în alt mod și nici nu sunt întrunite condițiile legale care să permită exproprierea Terenului sau a unor părți ale acestuia în viitor;
d) Terenul nu este grevat cu nici un drept în favoarea vreunui terț, în special drepturi de ipotecă, servituți, canale situate pe sau sub Teren, drepturi de preferință sau alte drepturi reale de folosință sau sarcini, nu este închiriat sau arendat;
e) nu există pretenții de restituire din partea unor terți cu privire la Teren și nici nu sunt cunoscute motive care ar putea justifica asemenea pretenții, și nu există nici un litigiu judiciar sau extrajudiciar cu privire la Teren sau la hotarele acestuia;
f) nu există nici un fel de obligații publice legale cu privire la Teren, în special obligații legate de taxe sau alte obligații ori datorii, așa cum reiese din Certificatul fiscal nr. _______ din data de _______ (Anexa 4) eliberat în acest scop de către Direcția Impozite și Taxe Locale al Primăriei Mun. _______;
g) Vânzătorul garantează pe Cumpărător împotriva oricărei evicțiuni conform Art. 1337 și urm. Cod civil si pentru orice vicii ascunse, indiferent dacă au fost ascunse cu sau fără viclenie.
Art. 5. Cheltuieli
Toate cheltuielile efectuate pentru autentificarea prezentului Contract, precum și cele cu privire la înscrierea în Cartea Funciară a Cumpărătorului ca nou proprietar vor fi suportate de către _______.
Art. 6. Rezoluțiunea Contractului
(1) Cumpărătorul are dreptul să desființeze prezentul Contract de drept, fără punere în întârziere și fără orice altă formalitate prealabilă, în cazul în care una din declarațiile și garanțiile menționate la art. 4 sau la alte puncte din prezentul Contract se dovedesc a fi sau a deveni neadevărate, inexacte sau incomplete.
(2) În cazul în care Cumpărătorul declară rezoluțiunea Contractului, Terenul trebuie retransmis Vânzătorului cu condiția rambursării Prețului Vânzării și a celorlalte speze suportate de Cumpărător cu prezentul Contract.
Art. 7. Dispoziții finale
(1) În cazul în care o prevedere din prezentul Contract este sau va fi lovită de nulitate în totalitate sau parțial, celelalte clauze rămân valabile. Clauza lovită de nulitate va fi înlocuită în mod neîntârziat cu una convenită de către Vânzător și Cumpărător care să corespundă voinței comune.
(2) Modificările aduse prezentului Contract necesită forma autentică.
(3) Prezentul Contract este semnat în 5 (cinci) exemplare. Toate exemplarele, cu excepția celui pentru arhiva Notarului public, vor fi depuse în vederea intabulării dreptului de proprietate în Cartea Funciară. După intabulare, toate exemplarele cu mențiunea înscrierii în Cartea Funciară vor fi returnate Părților, respectiv un exemplar Vânzătorului și 3 (trei) exemplare Cumpărătorului.
(4) Părțile declară expres că au citit prezentul contract înainte de semnarea acestuia și că acesta a fost încheiat în urma negocierii acestuia de către Părți, conform voinței lor liber exprimate. Părțile confirmă acest lucru prin semnarea prezentului Contract.
Vânzător, Cumpărător,
__________________ _________________
3. Contract de vânzare cumpărare spațiu industrial
CONTRACT DE VÂNZARE-CUMPĂRARE
Între:
1. ___________________________,
– denumit în continuare Vânzătorul –
și
2. __________________________,
– denumit în continuare Cumpărătorul,
Vânzătorul și Cumpărătorul denumiți împreună în continuare Părțile.
Preambul
Vânzătorul este proprietarul exclusiv al terenului cu nr. cadastral _____________, în suprafață de ________ mp, situat în _____________, înscris sub nr. ________ în Cartea Funciară la Biroul de Carte Funciară ________, Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară ________ (denumit în continuare Terenul).
De asemenea, Vânzătorul este proprietarul exclusiv al halei de producție ridicate pe Teren, descrise la art. 1 (denumite în continuare Hala de producție).
Extrasul de Carte Funciară eliberat de Biroul de Carte Funciară ________ al Oficiului de Cadastru si Publicitate Imobiliară ________ sub nr. ______ din data de ______, cu privire la Teren și Hala de producție constituie Anexa 1 la prezentul Contract.
Cumpărătorul intenționează să dobândească dreptul exclusiv de proprietate asupra Halei descrise mai sus. În acest scop Cumpărătorul, în calitate de promitent cumpărător, a încheiat la data de ______ cu Vânzătorul, în calitate de promitent vânzător, Antecontractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. ______ din data de ______ de către de Biroul Notarului Public ______ cu sediul în ______ .
Art. 1. Obiectul Contractului
(1) Vânzătorul vinde Cumpărătorului, iar Cumpărătorul cumpără de la Vânzător hala de producție situată pe Teren, împreună cu instalațiile de alimentare cu apă, de canalizare, de colectare a apei pluviale, conexiunile prin cabluri și conductele de gaz și căile de acces evidențiate în planul de situație atașat prezentului contract ca Anexa 2.
(2) Cu privire la Hala de producție s-a obținut autorizația de construire nr. ______, emisă la data de ______, de către Primăria ______, atașată prezentului contract ca Anexa 3 și s-a întocmit la data de _____________ documentația cadastrală cu nr. _____________, de către _____________, care a fost avizată legal de către Oficiul de Cadastru _____________ sub nr. _____________ din data de _____________ (Anexa 4). În baza acestei documentații cadastrale, Hala de producție a fost înscrisă prin hotărârea nr. _____________, din data de _____________, a Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliară _____________, în Cartea Funciară nr. ___________ la Biroul de Carte Funciară _____________.
(3) De asemenea, prin prezentul Contract, Vânzătorul constituie în favoarea Cumpărătorului dreptul de superficie asupra lotului de teren în suprafața de ______ mp pe o durată de ______ ani (denumit în continuare Lotul). Limitele și coordonatele Lotului sunt descrise în planul din Anexa 5 la prezentul Contract.
– Hala de producție și Lotul sunt denumite în continuare împreună Obiectul contractului.
Art. 2. Prețul de vânzare
(1) Prețul total de vânzare al Obiectului contractului este în sumă de _______ (în litere, _______) lei plus T.V.A. în condițiile legii (denumit în continuare Prețul de vânzare).
(2) Prețul de vânzare a fost achitat de către Cumpărător, după cum urmează:
a) o primă tranșă, în cuantum de ____ (în litere, _______________) lei, a fost plătită cu titlu avans la data autentificării Antecontractului de vânzare-cumpărare încheiat între Părți, prin ordinul de plată nr. ___ din data de _____, în contul Vânzătorului nr. ___________, deschis la Banca _________ – Sucursala _______;
b) o a doua tranșă, în cuantum de ____ (în litere _______________) lei, a fost plătită la data autentificării prezentului Contract, prin ordinul de plată nr. _________ din data de _________, în contul Vânzătorului nr. _________, deschis la Banca _________.
Art. 3. Transmiterea dreptului de proprietate. Formalități de publicitate
(1) Dreptul de proprietate asupra Terenului se transmite Cumpărătorului la momentul autentificării prezentului Contract . De la data vânzării, toate impozitele, taxele și contribuțiile în legătură cu Terenul cad în sarcina Cumpărătorului.
(2) Notarul public care autentifică prezentul Contract va îndeplini toate formalitățile legale necesare pentru intabularea dreptului de proprietate al Cumpărătorului asupra Terenului în Cartea Funciară de la Biroul de Carte Funciară competent, în ziua întocmirii sau cel mai târziu a doua zi lucrătoare consecutivă celei în care s-a autentificat prezentul înscris.
Art. 4. Predarea Obiectului contractului
(1) La predarea Obiectului contractului se va încheia un proces-verbal care va fi semnat de fiecare Parte (denumit în continuare Proces-verbal de predare – Anexa 6). În acest Proces-verbal de predare sunt precizate toate viciile constatate, termenul de remediere a acestora, precum și perioada de garanție.
(2) Odată cu predarea Obiectului contractului, se transmit către Cumpărător și folosința, precum și riscul de dispariție sau deteriorare accidentală a Obiectului contractului.
Art. 5. Declarațiile și garanțiile Vânzătorului
(1) Vânzătorul declară și garantează că la momentul autentificării prezentului Contract, următoarele condiții sunt îndeplinite:
a) Terenul se află în proprietatea exclusivă și neîngrădită a Vânzătorului, care a fost dobândită prin cumpărare în baza Contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. _________ din data de _________ de către B.N.P. _________ din _________.
b) asupra Halei de producție nu există sarcini de nici o natură, în special drepturi de ipotecă sau alte drepturi reale, drepturi de închiriere sau alte drepturi de folosință asimilate, care să fi fost solicitate sau constituite înainte de încheierea prezentului Contract ori înainte de înscrierea dreptului de proprietate al Cumpărătorului asupra Halei de producție în Cartea Funciară;
c) asupra Terenului nu există cereri ori pretenții cu privire la restituire sau reîmproprietărire, nu există litigii sau orice alte proceduri judiciare având ca obiect Terenul și nu sunt întrunite condițiile legale care să permită exproprierea Terenului sau a unor părți ale acestuia;
d) nu există nici un fel de obligații cu privire la Obiectul contractului, în special obligații legate de taxe sau alte obligații ori datorii, așa cum reiese din Certificatul fiscal nr. _____ din data de _________ (Anexa 7) eliberat în acest scop de către Departamentul de Impozite și Taxe al Primăriei _____.
e) Terenul nu cade sub incidența protecției monumentelor; nu există alte obligații care să afecteze folosirea Terenului, inclusiv ridicarea de construcții pe acesta;
f) conform prevederilor aplicabile referitoare la protecția mediului, Terenul nu este contaminat; nu s-a dispus de către autorități ori de către alte instituții competente salubrizarea sau reabilitarea Terenului; Vânzătorul garantează că în privința Terenului a respectat toate prevederile legale referitoare la protecția mediului, precum și că îl va apăra și despăgubi pe Cumpărător împotriva oricăror daune ori sancțiuni dispuse de către autoritățile competente din cauze anterioare datei încheierii acestui Contract.
(2) Vânzătorul garantează Cumpărătorul împotriva oricărei evicțiuni, potrivit art. 1337 și urm. C. civ. si pentru orice vicii ascunse, indiferent dacă au fost ascunse cu sau fără viclenie.
Art. 6. Cheltuieli
(1) Toate cheltuielile efectuate pentru autentificarea prezentului Contract vor fi suportate de către _______. Toate celelalte cheltuieli efectuate sau care urmează a fi efectuate în legătură cu prezentul Contract, în special cu privire la înscrierea în Cartea Funciară, vor fi suportate de către _______.
(2) Cheltuielile pentru îndeplinirea tuturor obligațiilor și/sau a sarcinilor care nu au fost asumate de către Cumpărător vor fi suportate de către Vânzător.
Art. 7. Rezoluțiunea Contractului
____________________.
Art. 8. Dispoziții finale
(1) În cazul în care o prevedere din prezentul Contract este sau va fi lovită de nulitate, în totalitate sau parțial, celelalte clauze rămân valabile. Clauza lovită de nulitate va fi înlocuită în mod neîntârziat cu una convenită de către Vânzător și Cumpărător care să corespundă voinței comune.
(2) Contractul este guvernat de dispozițiile legale românești în vigoare. Părțile se obligă să soluționeze în mod amiabil litigiile care decurg din sau în legătură cu interpretarea și/sau executarea prezentului Contract. În cazul în care nu se ajunge la o înțelegere amiabilă, litigiile vor fi soluționate de către instanțele competente, potrivit dreptului comun.
(3) Modificările aduse prezentului Contract necesită forma autentică.
(4) Părțile declară că au citit prezentul Contract înainte de semnarea acestuia și că acesta a fost încheiat în urma negocierii de către Părți, conform voinței lor liber exprimate. Părțile confirmă acest lucru prin semnarea prezentului Contract.
Prezentul Contract s-a încheiat în _____ (_____) exemplare, fiind autentificat la sediul Biroului notarului public _____ sub nr. _____ din data de _________, astăzi, __________.
Cumpărător, Vânzător,
___________________ _________________
4. Contract de vânzare cumpărare fond de comerț
CONTRACT DE VÂNZARE-CUMPĂRARE
Între:
1. _________________________________
– denumită în continuare Vânzător –
și
2. _________________________________
– denumită în continuare Cumpărător,
Vânzătorul și Cumpărătorul denumiți împreună în continuare și Părțile contractante –
Art. 1. Obiectul Contractului
(1) Obiectul contractului îl constituie vânzarea-cumpărarea fondului de comerț aferent _________________________________.
(2) Creanțele și datoriile Vânzătorului nu se vor transmite și nu fac parte din fondul de comerț.
(3) Bunurile imobile care fac parte din fondul de comerț și care sunt prevăzute în Anexa 1 la prezentul contract se vor transmite în proprietatea Cumpărătorului împreună cu toate cotele indivize din părțile și dependințele aferente, cât și cu suprafețele de teren aferente, aflate în folosință.
(4) Bunurile mobile corporale care fac parte din fondul de comerț și care sunt prevăzute în Anexa 2 la prezentul contract se vor transmite în proprietatea Cumpărătorului.
(5) Toate bunurile mobile corporale care sunt aferente ________________________, fac parte din Fondul de Comerț și se vor transmite în proprietatea Cumpărătorului.
(6) Bunurile mobile necorporale care fac parte din Fondul de Comerț și care sunt prevăzute în Anexa 3 la prezentul contract se vor transmite în proprietatea Cumpărătorului.
Art. 2. Prețul Contractului
(1) Prețul vânzării Fondului de Comerț este de _______ lei/Euro și se va plăti de către Cumpărător în termen de maximum _____ zile de la data transmiterii dreptului de proprietate asupra Fondul de Comerț ce face obiectul prezentului contract.
(2) Plata prețului se va face în numerar/prin virament bancar în contul ______________ deschis pe numele Vânzătorului la Banca _______________.
(3) Pentru cazul în care Cumpărătorul nu plătește prețul sus-menționat la data scadenței, acesta va plăti Vânzătorului penalități de __% din suma datorată pe fiecare zi de întârziere
Art. 3. Momentul transmiterii dreptului de proprietate asupra fondului de comerț
Proprietatea asupra Fondului de Comerț se transmite de la Vânzător la Cumpărător la data de ____________/la data semnării prezentului contract/la data menționării la Registrul Comerțului.
Art. 4. Creanțe și datorii
Vânzătorul va răspunde și va despăgubi pe Cumpărător pentru orice fel de datorie sau pretenție ridicată de terțe persoane, anterioară momentului transmiterii dreptului de proprietate asupra fondului de comerț.
Art. 5. Contractele cu furnizorii
Drepturile și obligațiile izvorâte din contractele de furnizare a utilităților trec asupra Cumpărătorului la momentului transmiterii proprietății asupra fondului de comerț.
Art. 6. Contractele de muncă
(1) Cumpărătorul se declară de acord cu preluarea contractelor individuale de muncă și a personalului aferent.
(2) Vânzătorul declară pe proprie răspundere că la data autentificării prezentului contract nu există nici o sumă datorată salariaților, nici debite neachitate la bugetul asigurărilor de stat.
Art. 7. Obligațiile părților
(1) Vânzătorul își asumă prin prezentul contract următoarele obligații:
a) să predea elementele fondului de comerț conform prezentului contract în baza semnării unui proces-verbal de predare-primire;
b) să garanteze pentru existența și compunerea fondului de comerț până la momentul transmiterii dreptului de proprietate asupra acestuia;
c) să garanteze pentru viciile ascunse ale bunurilor pe o perioadă de ________ din momentul transmiterii dreptului de proprietate asupra Fondul de Comerț;
d) să garanteze pentru evicțiuni totale sau parțiale. În caz de evicțiune, Vânzătorul datorează valoarea de piață a lucrului vândut, dar nu mai puțin de suma plătită actualizată corespunzător. Valoarea acesteia se va stabili prin expertiză.
e) să garanteze că taxele și impozitele către stat privitoare la elementele fondului de comerț sunt plătite la zi.
f) să nu facă concurență Cumpărătorului pe o perioadă de _________. Nerespectarea acestei obligații va atrage o penalitate de ________.
(2) Cumpărătorul își asumă prin prezentul contract următoarele obligații:
a) să ia în primire fondul de comerț conform prezentului contract și pe baza procesului verbal de predare-primire;
b) să plătească prețul contractului convenit la art. 2, în condițiile stabilite.
Art. 8. Clauza penală
___________________________.
Art. 9. Forța majoră
___________________________.
Art. 10. Notificări
___________________________.
Art. 11. Rezilierea contractului
___________________________.
Art. 12. Dispoziții finale
___________________________.
Vanzător, Cumpărător,
________________ _______________________ ________________
5. Contract de vanzare cumparare bunuri mobile
CONTRACT DE VÂNZARE-CUMPĂRARE
Între:
1. _____________________
– denumit în continuare Vânzătorul –
și
2. _____________________
– denumit în continuare Cumpărătorul.
Art. 1. Obiectul contractului
Obiectul prezentului contract îl constituie vânzarea-cumpărarea a _________ (se vor preciza numele, numărul sau cantitatea și tipul sau alt mod de determinare a bunurilor care se cumpăra), denumite în continuare Bunurile, în condițiile stabilite în prezentul contract.
Art. 2. Prețul
(1) Prețul vânzării este in valoare de _______ lei/Euro și se va plăti de către Cumpărător în momentul livrării bunurilor ce fac obiectul prezentului contract/în termen de ___ zile de la data livrării bunurilor.
(2) Plata prețului se va face prin transfer bancar in contul Vânzătorului nr. ______________, deschis la Banca ____________ – Sucursala _________.
(3) Pentru orice întârziere la plată, Cumpărătorul va plăti Vânzătorului penalități de ___% pe zi de întârziere din suma datorata, dar nu mai mult de ___% din valoarea contractului.
Art. 3. Obligațiile vânzătorului
Vânzătorul are următoarele obligații:
a) să livreze bunurile ce fac obiectul prezentului contract în termen de _____ zile de la data încheierii contractului;
b) să livreze bunurile împreună cu următoarele documente: certificat de origine, certificat de calitate, certificat de garanție, instrucțiuni tehnice (dacă este cazul), factură etc.;
c) să garanteze pe Cumpărător de evicțiunea totală sau parțială a bunurilor;
d) să garanteze pe Cumpărător pentru viciile ascunse ale bunurilor, pe o perioadă de _______zile/luni de la data livrării. Aceasta obligație îi incumbă Vânzătorului numai în condițiile utilizării normale și conform specificațiilor tehnice a bunurilor de către Cumpărător; termenul de garanție se prelungește automat cu perioada de nefuncționare a bunurilor datorată viciilor ascunse;
e) să remedieze eventualele deficiențe ale bunurilor, apărute în perioada de garanție; Vânzătorul este exonerat de obligația de a repara deficiențele bunurilor, dacă acestea se datorează folosirii necorespunzătoare a acestora sau dacă Cumpărătorul a permis intervenția altor persoane decât Vânzătorul.
Art. 4. Obligațiile cumpărătorului
Cumpărătorul are următoarele obligații:
a) să plătească prețul convenit la art. 2, în condițiile stabilite;
b) să ia în primire bunurile la data și la locul stabilite de părți; recepția bunurilor se va face pe baza unui proces-verbal de predare-primire, semnat de reprezentantul Cumpărătorului și de cel al Vânzătorului;
c) să folosească bunurile conform destinației lor și instrucțiunilor tehnice puse la dispoziție de Vânzător și să nu permită utilizarea bunurilor de către persoanele neautorizate;
d) să anunțe neîntârziat pe Vânzător cu privire la apariția oricărei deficiențe în funcționarea și utilizarea bunurilor;
e) să nu permită intervenția asupra bunurilor a altor persoane decât cele autorizate de Vânzător.
Art. 5. Răspunderea și riscul contractului
(1) Riscul contractului se transferă de la Vânzător la Cumpărător din momentul recepției bunurilor de către Cumpărător.
(2) În caz de neexecutare sau executare necorespunzătoare, totală sau parțială, a obligațiilor asumate prin prezentul contract, partea în culpă va plăti penalități de ____% pe zi de întârziere.
Art. 6. Forța majoră
______________________.
Art. 7. Legea aplicabilă
(1) Prezentul contract este supus legii române.
(2) Orice eventual litigiu ivit între părți se va soluționa, în cazul nerezolvării pe cale amiabilă, de către instanța competentă.
Art. 8. Dispoziții finale
(1) Modificările clauzelor prezentului contract se vor face în scris și vor fi semnate de ambele părți, devenind parte integrantă a prezentului contract.
(2) Dacă o clauză a prezentului contract este lovită de nulitate, celelalte clauze rămân valabile. Clauza lovită de nulitate va fi înlocuită cu o prevedere similară în sensul sau scopul celor de mai sus.
Prezentul contract a fost încheiat astăzi, _____________, la___________, in ___ exemplare originale, cate ___ pentru fiecare parte.
Vânzător, Cumpărător,
______________ ______________
Bibliografie
[1.] Albu I.1994, Drept civil,Contractele și raporturile contractuale ,Ed. Dacia,Cluj-Napoca.
[2.] Alunaru C. 2007,Drept civil,Drepturile reale ,Ed. Cordial Lex,Cluj-Napoca.
[3.] Beleiu, Gh.,2010,Drept civil român, Contractele speciale ,Ed. Șansa,București;
[4.] Boroi, G.2008, Drept civil.,Partea generală,Persoanele și Obligațiile civile,
Ed. AII Beck, București;
[5] Chirică D., 1997, Drept civil.Contractele speciale, Ed. C.H. Beck, București.;
[6.] Dogaru, I., Drăghici, P.2009, Bazele dreptului civil, vol. III, Teoria generală a obligațiilor, Ed. C.H. Beck, București;
[7.] Eliescu M.,1972,Tratat de drept civil, Ed. Academiei, București;
[8.] Georgescu I.L. 1993,Drept civil,Teoria generală a obligațiilor,Ed.Lumina Lex București.
[9.] Mureșan M.,1997,Drept civil,Contractele., Ed. Cordial Lex, Cluj-Napoca;
[10.] Pop L.,2010,Tratat de drept civil,Ed.Lumina Lex,București ;
[11.] Pop L.,2008,Contractele speciale ,Ed.Cordial- Lex,Cluj-Napoca ;
[12.] Pop T.,1994, Drept civil,Partea generală și Obligațiile , Lumina Lex București ;
[13.] Stoica, V.,2009, Drept civil Drepturile reale principale, Ed. C.H. Beck, București;
[14.] Turianu C.,2009,Teoria generală a obligațiilor civile,Contractele civile, Ed. All Beck, București;
[15.] Tărchilă P., Micle I.,2007,Drept comercial românescEd. Orizonturi Universitare,
Timișoara.
[16.] Turcu I.,1997,Contracte comerciale ,Ed.Lumina Lex, București.
[17.] Uliescu, M,2010, Codul Civil adoptat prin Legea nr. 287/2009,Ed. Hamangiu, București;
[18.] Ungureanu O, 2001,Drept civil,Drepturile reale și contractele speciale,Ed.Rosetti,
București.
[19.] Urs I.R..,Todică C.I.,2010,Drept civil,Teoria generală a obligațiilor civile,Ed. Oscar
Print,București.
[20.] Noul Cod civil, Dispoziții tranzitorii și de punere în aplicare din Legea nr. 71/2011,
Ed. Universul Juridic,București ;
Declarație,
Subsemnata, KELEMEN L. RENATA-ELISABETA ,declar pe propria-mi răspundere că lucrarea de disertație cu titlul „ INSTITUȚIA CONTRACTULUI DE VÂNZARE – CUMPĂRARE”, la disciplina PREVEDERILE NOULUI COD CIVIL ÎN ADMINISTRAȚIA PUBLICĂ, îmi aparține, nu a fost plagiată, iar pentru întocmirea ei nu am folosit alte izvoare și materiale decât cele prezentate la bibliografie, în conținutul lucrării și notele de subsol.
Absolventă,
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Contractul Civil de Vanzare Cumparare (ID: 112713)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.