Contracte In Afaceri

Cuprins

Cap 1. Aspecte teoretice privind contractele în afaceri

Premize cu privire la contractele de afaceri

Actele sau faptele de comerț așa cum sunt ele definite în Codul Comercial, dobândesc semnificație practică, deci trec din domeniul teoretic, abstract, în cel practic, concret, prin internediul afacerilor.

Afacerea este un act juridic, adică o manifestare de voință producătoare de efecte juridice (Patulea, V., Turianu, C, 1996, p. 211). Ea poate căpata forma contractului care este forma tipică de realizare a afacerilor sau forma unei manifestări unilaterale de voință.

Actul unilateral în afaceri este manifestarea unei singure voințe în scop de a produce efecte juridice de natură comercială sau cu alte cuvinte, de a crea, modifica sau stinge un raport juridic comercial. Forma tipică a actului bilateral sau multilateral în afaceri este contractul comercial.

Etimologic, termenul „contract” provine din latinescul contrahere, care înseamnă „atrage împreună”.Contractul, respectiv acordul de voință al părților trebuie să îndeplinească condițiile prevăzute de art. 942-969 Cod Civil., dobândind însă natura juridică de contract comercial, datorită faptului că obiectul pe care îl tratează este comercial.

Potrivit art.942 Cod Civil „ contractul este acordul dintre două sau mai multe persoane spre a constitui sau stinge între dânșii un raport juridic”. El devine comercial și se supune ca atare legislației comerciale atunci când are o cauza comercială, adică are ca scop înfăptuirea unuia sau mai multor acte de comerț.

Caracterele generale ale contractelor

În ceea ce privește condițiile esențiale pentru existență și valabilitatea contractelor comerciale aceste sunt: capaciatatea de a contracta, consimțămantul valabil al părții care se obligă, un obiect determinat, o cauză licită.

Obiectul contractului comercial reprezintă prestația la care părțile sau numai una dintre ele se obiligă. Cauza este corespondentul obiectului, adică prestația celeilalte părți. În cazul contractelor comerciale de afaceri, prestațiile sunt corelative, adică ceea ce constituie obiect pentru o parte, reprezintă cauză pentru cealaltă. De exemplu în cazul contractului de vânzare-cumpărare, pentru vânzător, bunul vândut reprezintă obiectul iar prețul cauza, iar pentru cumpărător prețul este obiectul și lucrul cauza.

Obiectul contractului trebuie să îndeplinească următoarele condiții:

Să fie licit, adică în conformitate cu legea;

Lucrurile la care se refera prestația trebuie să se afle în circuitul civil și să fie determinate sau determinabile în viitor;

Prestația trebuie să fie posibilă și să constituie un fapt personal al celui care se obligă;

– Contractul trebuie să fie încheiat într-o formă scrisă, să fie semnat de părțile contractante, să fie datat, iar elementele importante ce trebuie să le conțină este capacitatea părților, consimțământul lor, obiectul contractului și cauza pentru care s-a încheiat. Caracteristicile esențiale ale acestor patru elemente sunt:

Capacitatea de a contracta – Potrivit Codului Civil „poate contracta orice persoană ce nu este declarata incapabilă de lege”. Astfel minorii, sau cei care nu au capacitate, de exemplu interzișii sau celor cărora li s-au suspendat drepturile civile, nu pot încheia acte valabile. În cazul persoanelor juridice, acestea trebuie să fie legal constituite, înregistrate conform legilor ce li se aplică. Capacitatea se referă deci, în linii generale la aptitudinea persoanei de a încheia personal sau prin reprezentanți, contracte. Incapacitatea reprezintă, așadar, o excepție. Sigur că un act încheiat în lipsa capacității este un act nul. Mai putem arăta că există o strânsă legătură între capacitate și discernământ. Sub aspectul probei putem spune că o persoană capabilă, trebuie să dovedească lipsă de discernământ și vice-versa, o persoană incapabilă trebuie să dovedească că a avut discernământ. Pentru validitatea unui contract de afaceri nu este suficient un singur consimțământ. Însuși contractul este rezultatul unui acord la care își dă consimțământul două sau mai multe persoane. Pe de altă parte, caracteristic pentru contractele de afaceri este faptul ca în general ambele sau toate părțile contractante se obligă la ceva și au drepturi corelative obligației sau obligațiilor celorlalți.

Referitor la consimțământ, acesta potrivit dispozițiilor Codului Civil, mai exact art. 953, nu este valabil dacă este dat prin eroare, smuls prin violență, sau surprins prin dol. Astfel, așa cum rezultă din dispozițiile legale, acesta nu trebuie să fie viciat în nici un fel. Putem spune altfel că manifestarea de voință trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiții: să emane de b#%l!^+a?la o persoană cu discernământ, să fie făcut cu intenția de a produce efecte juridice, să fie exteriorizat și neviciat. Pentru a explica cât mai bine „dolul” trebuie doar să ne gândim la dispozițiile legale în materie, art. 960 Codul Civil., care ne explică a doua cauză de nulitate a actului prin neîndeplinirea consimțământului fiind o cauză de nulitate a convenției când prin mijloace viclene, întrebuințate de una dintre părți, este evident că cealaltă parte, fără aceste manipulări nu ar fi încheiat contractul. În mod obișnuit, consimțămantul este rezultatul întâlnirii voințelor concordante, exprimate sub forma „ofertei”, și a „acceptării ofertei” sau a cererii și a „ acceptării cererii”.

A treia condiție de valabilitate a unui contract sau act juridic în linii generale, este obiectul. Pentru a înțelege pe scurt ce înseamnă „obiect” al unui act juridic, trebuie din nou să ne gândim la dispozițiile Codului Civil – art.962, prin care se desprind anumite condiții ale obiectului actului juridic civil. Acestea ar fi: obiectul trebuie să existe, să fie posibil, să se afle în circuitul civil, să fie determinat, să fie licit, să reprezinte un fapt personal al celui ce se obligă și cel ce se obligă să fie titularul dreptului respectiv. Pentru a înțelege mai bine să ne gândim doar la încheierea unui contract prin care o persoană s-ar obliga ca în schimbul unei sume de bani să comită o faptă ce ar fi considerată infracțiune potrivit legilor penale.

Ultima condiție de valabilitate a unui contract este cauza pentru care acesta se încheie. Obligația fără cauză sau bazată pe o cauză falsă nu poate produce nici un fel de efect. Cauza trebuie să fie licită și morală, adică să fie permisă de lege și să exprime adevăra voință a părților.

Cele mai frecvente contracte cu cauză comercială sunte cele reale, oneroase, comutative, unilaterale și sinalagamatice.

Este un contract real, acel contract care presupune pentru valabilitatea sa și remiterea lucrului, care de fapt este și obiectul lui. Fac parte din aceasta categorie contractele de raport, de împrumut, depozit și gaj.

Contractul sinalagmatic se caracterizează prin aceea ca ambele părți se obligă, iar drepturile și obligațiile lor sunt corelative. În domeniul afacerilor, marea majoritate a contractelor sunt sinalagmatice.

Contractul unilateral, adică raportul juridic care ia naștere prin declarația uneia sau mai multor persoane care se obligă către una sau mai multe persoane făra ca aceasta din urma sa se oblige, este mai rar întâlnit în afaceri pentru ca în genere, participanți la raporturi juridice comerciale urmăresc obținerea de profituri. Din aceleași considerente în comerț nu se întâlnesc nici contracte cu tilu gratuit.

Contractul comutativ este acel contract în care obligațiile părților sunt stabilite și cunoscute în totalitate și în dimensiunea lor la încheierea lui, iar obligația unei părți este echivalentul celeilalte. De regulă contractele în afaceri sunt comutative. Cunoașterea de la început a angajamentelor contractuale dă certitudine în afaceri.

Tipologia contractelor în afaceri

Densitatea și complexitatea operațiilor pe care le implica afacerile și căutarea permanentă de noi forme și tehnici juridice mai eficiente se traduc printr-o diversitate de tipuri de contracte comerciale (utilizate în afaceri).

Contractul de vănzare-cumpărare este principalul instrument utilizat în practica comercială; contractele de interemediere (mandat, comision) contractele de finanțare, a operațiunilor comerciale sunt și ele operațiuni importante în desfățurarea activităților comerciale.

Principalele tipuri de contracte în afaceri sunt:

Contractul de vânzare-cumpărare comercială

Vânzarea comercială, întocmai ca și cea civilă „ este contractul prin care vânzatorul se obligă să strămute propietatea unui lucru și cumpărătorul se obligă să plătească prețul (articolul 1298 Cod Civil).

Trăsăturile juridice ale contractului de vânzare-cumparare comercială sunt (Angeni, S., Volonciu, M., Stoica , C., 2002, p.445):

a.       contractul este bilateral (sinalagmatic), adică dă naștere la obligații în sarcina ambelor părți contractante;

b.      contractul este cu titlu oneros, ceea ce înseamnă ca ambele părți urmăresc obținerea unor foloase patrimoniale;

c.       contractul este comutativ; existența și întinderea obligațiilor asumate de către părți sunt certe și deci cunoscute chiar de la momentul încheierii contractului;

d.      contractul este consensual; el se încheie prin simplul acord de voința a părților contractante. Art. 1295 Codul Civil. prevede în acest sens că b#%l!^+a?vinderea e perfectă între părți „îndată ce părtile s-au învoit asupra lucrului și asupra prețului, deși lucrul încă nu se va fi predat și prețul încă nu se va fi numărat.

e.      contractul este translativ  de proprietate; prin contract se transmite dreptul de proprietate asupra lucrului vândut de la vânzător la cumpărător. Același art.1295 Cod Civil prevede ca „proprietatea este de drept strămutată la cumpărător, în privința vînzătorului, îndată ce părțile s-au învoit asupra lucrului și asupra prețului” .

Condițiile de validitate a contractului de vânzare-cumpărare comercială:

Promisiunea de vanzare

      Ca orice contract, contract de vânzare-cumpărare comercială, poate fi valabil încheiat, trebuie sa îndeplinească anumite condiții: consimțămantul, capacitatea, obiectul și cauza.

         Promisiunea de vânzare dă naștere unei obligații în sarcina promitentului, aceea de a vinde bunul oferit (obligația de a face), dacă beneficiarul își va manifesta voința, în sensul de a cumpara bunul. Obligația promitentului (Lupu, Gh., Amititeloaie, A., 2001, p.24) trebuie menținuta în cadrul termenului stipulat; în lipsa unui termen, obligația subzistă până la expirarea termenului general de prescripție, care începe să curga de la data încheierii promisiunii de vânzare. Pentru beneficiar, promisiunea de vânzare dă naștere la un drept de creanță: beneficiarul are libertatea de a cumpara sau nu bunul care constituie obiectul promisiunii. În cazul când beneficiarul promisiunii de vânzare se hotarăște să cumpere bunul pe care promitentul s-a obligat sa i-l vândă, între părți se va încheia contractul de vânzare-cumparare comercială, realizându-se scopul urmărit prin încheierea promisiunii de vânzare.

      În cazul promisiunii bilaterale de vânzare, promitentul se obligă să vândă, iar beneficiarul se obligă să cumpere un anumit bun, în baza unui contract de vânzare-cumparare care se va încheia în viitor. De aici rezultă că, promisiunea bilaterală de vânzare este un antecontract prin care ambele parți se obligă sa încheie în viitor un contract de vânzare-cumparare având ca obiect bunul respectiv. Această obligație asumată de părți este o obligație de „a face”. Prin urmare, promisiunea bilaterală de vânzare nu are ca efect transmiterea dreptului de proprietate asupra bunului. Acest efect se va produce numai prin încheierea contractului de vânzare-cumparare.

Capacitatea părților

        Pentru încheierea valabilă a contractului de vânzare-cumparare comercială, părțile trebuie să aibă capacitatea cerută de lege. Condițiile de capacitate pentru încheierea contractului de vânzare-cumpărare comercială sunt generale prevăzute de lege pentru încheierea oricărui act juridic.v. Această obligație asumată de părți este o obligație de „a face”. Prin urmare, promisiunea bilaterală de vânzare nu are ca efect transmiterea dreptului de proprietate asupra bunului. Acest efect se va produce numai prin încheierea contractului de vânzare-cumparare.

Capacitatea părților

        Pentru încheierea valabilă a contractului de vânzare-cumparare comercială, părțile trebuie să aibă capacitatea cerută de lege. Condițiile de capacitate pentru încheierea contractului de vânzare-cumpărare comercială sunt generale prevăzute de lege pentru încheierea oricărui act juridic.

Interdicțiile speciale de încheiere a contractului de vânzare-cumpărare comercială.

Interdicția încheierii de către presupus a unor operațiuni de natura comerțului cu care este însarcinat, conform art.397 Cod Comercial., prevede ca presupusul nu poate, fără învoirea expresa a patronului, să facă operațiuni și nici sa ia parte pe contul sau ori al altuia, la un comerț de natura aceluia cu care a fost însarcinat. Interdicția este menită să apere interesele comerciantului. În cazul încălcării interdicției, patronul are drept la despăgubiri și la eventualele foloase ce ar rezulta din operațiunile întreprinse de presupus.

       Interdicția încheierii de către asociați cu răspundere nelimitată a unor operațiuni care atinge interesele societății comerciale. Conform acestei interdicții asociații unei societăți în nume colectiv, precum și asociații comanditați din societatea în comandită, nu pot lua parte, ca asociați cu răspundere limitată, în alte societați concurente sau având același obiect de activitate. Legea permite însă efectuarea unor astfel de operațiuni doar cu consimțământul celorlalti asociați, conform art.82 din Legea nr.31/1990 cu privire la societățile comerciale. Consimțământul se socotește dat dacă participarea sau operațiunile, fiind anterioare contractului de societate, au fost cunoscute de ceilalți asociați și acesștia nu au interzis  continuarea lor.

         În cazul încălcării interdicției legale societatea are dreptul să-l excluda pe asociat. În plus, societatea poate sa decidă ca asociatul a lucrat în contul ei sau sa ceară despagubiri.

Obiectul contractului

  Considerații generale – Avand un caracter bilateral, contractul de vânzare-cumpărare comercială da naștere la obligații în sarcina ambelor parți: vânzătorul este obligat sa predea lucrul vândut, iar cumparatorul să plătească prețul. Fiecare  obligație are ca obiect o anumită prestație; obligația vânzatorului privește lucrul vândut, pe când obligația cumpărătorului se refera la preț; aceste două prestații formează obiectul contractului (Angeni, S., Volonciu, M., Stoica , C., 2003, p. 335).

            Contractul de vânzare-cumpărare comercială poate avea ca obiect lucrurile mobile corporale sau incorporale, lucrurile prezente sau viitoare, lucrurile determinate sau determinabile. Bunurile imobile nu pot constitui obiectul contractului de vânzare-cumpărare comercială deci, actele de vânzare-cumpărare privind aceste bunuri sunt acte juridice civile. Indiferent de lucrul care este vândut acesta poate fi considerat obiectul vânzătorului și, în mod implicit, obiectul contractului de vânzare-cumpărare. El trebuie sa b#%l!^+a?îndeplinească urmatoarele condții: să se afle in circuitul civil, să existe în momentul încheierii contractului, ori sa poată exista în viitor, să fie determinat sau determinabil și să fie în proprietatea vânzătorului.

        Conform primei dispoziții rezultă ca orice lucru care se afla în comerț poate fi vândut cu excepția celor care din anumite motive se afla în circuitul civil.

         Pentru a fi obiect al contractului de vânzare-cumpărare lucrul trebuie să existe în momentul încheierii contractului sau să poată exista în viitor. În cazul in care acesta nu există obiectul vânzării este imposibil de realizat iar contractul este lovit de nulitate.

        Lucrul să fie determinat sau determinabil, condiție care are în vedere stabilirea în contract a elementelor care permit concretizarea obiectului obligației vânzătorului, indiferent de natura bunului. Lucrul este determinat în cazul când în contract au fost prevăzute elementele care permit stabilirea lucrului, chiar în momentul contractului, bun cert (care individualizează lucrul) sau bun generic (cantitatea și calitatea). Lucrul este determinabil  când în contract se prevăd numai elementele cu ajutorul cărora se va determina în viitor lucrul care face obiectul obligației vânzâtorului.

      Deoarece contractul de vânzare-cumpărare este un contract translitiv de proprietate, înseamnă ca pentru a putea transmite dreptul de proprietate asupra lucrului de la vânzător la cumpărător, trebuie ca vânzătorul să fie proprietarul acestui lucru.

  Prețul vânzării

      Pentru incheierea contractului de vânzare-cumpărare  părțile trebuie să cadă de acord nu numai asupra lucrului vandut, ci și asupra prețului, care este obiectul prestației cumpratorului. El reprezintă suma de bani pe care cumpăratorul o dă vânzătorului în schimbul bunului; prețul îndeplinește anumite condiții pentru a putea fi obiect al contractului, și anume: să fie stabilit în bani, să fie determinat sau determinabil  și să fie real.

      Pentru a fi obiect al contractului de vânzare-cumpărare comercială, prețul trebuie să fie real  adică să existe efectiv și să se plăească de către cumpărator. Potrivit art.1303 Cod Civil  prețul vânzării este real dacă el este sincer și serios.

Contractul de mandat comercial

Potrivit art. 374 Cod comercial, mandatul are ca obiect tratarea de afaceri comerciale pe seama și socoteala mandantului. Temeiul legal al contractului este art. 1532 și următoarele din Codul Civil.

Mandatul comercial este contractul în temeiul căruia o persoană (mandant) împuternicește altă persoana (mandatar) să încheie anumite acte juridice în numele și pe seama mandantului.

Contractul de mandat comercial prezintă următoarele caracteristici:

Mandatul comercial, spre deosebire de mandatul civil, are drept obiect afaceri comerciale și nu se presupune a fi gratuit.

Mandatul comercial este un act cu titlu oneros, mandatarul fiind remunerat printr-o sumă fermă sau forfetară, ori sub forma unui procent calculat la cifra de afaceri. Chiar dacă părțile nu au prevăzut în contract plata sau modalitățile de plată, mandantul datorează remunerația (art. 374 Cod comercial). În absența unei stipulații contractuale, remunerația este stabilită de instantă de judecată.

Mandatul comercial, fiind cu titlu oneros, nu poate fi revocat în mod unilateral;

Mandatul comercial poate fi cu reprezentare, dar si fără reprezentare, aceasta nu este de esența mandatului ci numai de natura lui;

Mandatul comercial poate fi general, pentru toate afacerile mandantului sau special pentru o anumita afacere.

Contractul de comision

Contractul de comision este un contract prin care o parte, numită comisionar, se obligă pe baza împuternicirii celeilalte părți, numită comitent, să încheie anumite acte de comerț, în nume propriu, dar pe seama comitentului, în schimbul unei remunerații numită comision.

Contractul de comision se aseamană cu contractul de mandat, ambele având ca obiect tratarea de afaceri comerciale (Lupu, Gh., Amititeloaie, A., Iași, 2001, p. 65). De asemenea, în ambele tipuri de contracte actele juridice se încheie cu terții pe seama altei persoane, care a dat împuternicirea. Deosebirea constă în faptul ca actele juridice încheiate de comisionar sunt în nume propriu dar pe seama comitentului, în timp ce mandatarul încheie actele juridice în numele mandantului și pe seama acestuia.

       Comisionul este una din operațiile juridice cele mai frecvente în practica comercială. Astfel, există elemente ale comisionului în materie de consignație, de asigurare, de expediție, în operațiuni de bursă, etc.

Contractul de comision prezintă următoarele caractere juridice: este un contract b#%l!^+a?bilateral, cu titlu oneros, el neputând fi revocat pe cale unilaterală.

Contractul de consignație

În art. 1 din Legea nr. 178/1934 se definește contractul de consignație în următorii termeni: „Contractul de consignație este convenția prin care una din părți, numită consignant, încredintează celeilalte părți, numită consignatar, mărfuri sau obiecte mobile spre a le vinde pe socoteala  consignantului”.

          Așa cum rezultă din dispozițiile citate, contractul de consignație este o varietate a contractului de comision, totuși cuprinzand elemente și ale altor tipuri de contracte, de exemplu: ale vânzării de mărfuri, ale depozitului. Pentru serviciul său, consignantul are dreptul fie la o remunerație sau numai la supraprețul obținut din vânzare. Vinderea bunurilor se face întotdeauna pe un preț anticipat stabilit de consignant.

          Consignantul este obligat să remită consignantului suma de bani obținută ca preț al vânzării sau să restituie bunul în natură în cazul în care nu este vândut (Angeni, S., Volonciu, M., Stoica , C., 2003, p. 346).

Contractul de consignație prezintă urămtoarele caractere juridice: este un contract bilateral (sinalagmatic), cu titlu oneros și consensual.

Contractul de consignație dă naștere la anumite obligații între părtile contractante. Prin încheierea actelor de vănzare-cumpărare se nasc și anumite obligații între consignatar și terți.

Contractul de report

Esența contractului de report este cuprinsă în art. 74 Cod Comercial „contractul de report constă în cumpărarea pe bani gata a unor titluri de credit, care circulă în comerț și în revânzarea simultană cu termen și pe un preț determinat către aceeași persoană a unor titluri de aceeasi specie”.

Contractul de report este un act juridic complex care cuprinde o dublă vânzare; o vânzare ce se execută imediat, iar cea de-a două este o vânzare cu termen și la un preț determinat.

În concepția Codului Comercial, contractul de report este o faptă de comerț conexă (accesorie), dobândind comercialitate datorită obiectului și anume titlurile de credit.

În temeiul acestui contract, persoana deținătoare de titluri denumită reportal, dă în report titlurile unei alte persoane denumită reportator în schimbul unui preț plătibil imediat. La un anumit termen reportatorul revinde reportatului titluri de credit de aceeași specie (nu aceleași titluri pe care le-a dobândit) primind un preț determinat. Reportatorul primește de la reportat o remunerație denumită preț de report sau premiu. Diferența între suma dată și cea încasată de reportator poartă denumirea de report.

Condițiile contractului de report

Pentru a se încheia un contract de report trebuie să se îndeplinească următoarele condiții:

să existe un acord de voință între reportat și reportator;  

acordul de voință privind vânzarea și revânzarea să fie simultan și să intervină între aceleasi persoane;

stipularea în chiar momentul realizării contractului a unui termen de revănzare și a unui preț determinat;

vânzarea și revânzarea să aibă ca obiect titluri de credit care circulă în comerț.

Efectele contractului de report

Aceste efecte privesc transferul dreptului de proprietate asupra titlurilor de credit și fructele civile ale acestora.

Contractul de report este un contract translativ de proprietate, obiectul contractului de report se transferă de la vânzător la cumpărator. În esență, în privința transferului sunt aplicate dispozițiile dreptului comun.

Contractul de cont curent

Prin contractul de cont curent, părtile se înteleg ca, în loc sa achite separat și imediat creanțele lor reciproce izvorate din prestațiile făcute de una către cealaltă, lichidarea să se facă la un anumit termen, prin achitarea soldului de către partea care va fi debitoare.

           În raporturile ce decurg din contractul de cont curent, nici una dintre părțile contractante nu se desemnează de la început ca și creditor sau ca debitor exclusiv și nici nu se comporta ca atare în decursul executării contractului. Aceasta situațiune încetează numai la încheierea contului, operațiunea finală care diferențiază pe creditor de debitor, facând ca cele două mase omogene de credit si debit să se compenseze și să dea loc la soldul creditor, pentru care această acțiune în justiție.

          Părțile între care se încheie contractul de cont curent poarta denumirea de corentist. Prestațiile pe care și le fac se numesc remize sau rimese. Ele constau în operațiuni prin b#%l!^+a?care o parte pune la dispozitția celeilalte părți o valoare patrimonială de orice fel, urmând ca suma cuvenită să fie depusă în cont curent.

În consecință, rimesa poate constă: într-o sumă de bani efectiv plătită; orice titlu de credit remis (cambie, bilet la ordin, CEC, ordin de plată etc.) și orice credit concedat (de exemplu, prețul datorat ca urmare a unei vânzări de mărfuri).

Potrivit art. 6 alin. 2 Cod Comercial., contul curent este o fapta de comerț dacă are o cauză comercială. Relația de cont curent poate fi stabiliță și între un comerciant și un necomerciant și chiar între doi necomercianți pentru afaceri civile.

Pentru un necomerciant care efectueză numai operațiuni necomerciale într-un cont curent deschis la banca dobânzile nu vor fi obligatoriu cele comerciale.

Încheierea contului curent va avea loc la scadența termenelor stabilite prin convenția de cont curent și, în absența stipulării unui asemenea termen, la data de 31 decembrie a fiecărui an, iar dobânda va curge de la data încheierii.

Contractul de cont curent prezintă următoarele caractere juridice:

Un contract bilateral, este un contract „intuitu personae”

Un contract consensual;

Un contrct cu titlu oneros;

Un contract cu executare succesivă;

Un contract accesoriu.

Contractul de francizp

Contractul de franciză (Angeni, S., Volonciu, M., Stoica , C., București, 2003, p. 355) este operațiunea prin care o persoană, franchiser, acordă altei persoane, franchisee, concesiunea unei mărci de fabrică, precum și ansamblu de metode și mijloace de comercializare, care să asigure exploatarea și gestiunea în condiții de rentabilitate, în schimbul unui preț, ce constă într-o sumă de bani inițială și o redevență numită franchise free ce se acordă periodic.

Domeniile în care contractul de franciză a cunoscut o dezvoltare spectaculoasă sunt : vânzarea de automobile, alimentația publică, industria de turism și hotelieră.

Contactul de franciză este un contract bilateral, consensual, intuitu personae, comutativ și cu titlu oneros. Acesta de încheie în mod obișnuit pe perioade lungi de timp care pot ajunge până la 20 ani.

Contractul de leasing                                      

Potrivit art. 1 din Ordonanța Guvernului nr. 51/1997, republicată, operațiunile de leasing sunt acele operațiuni prin care o parte denumită locator/finanțator transmite pentru o perioadă determinată dreptul de folosința asupra unui bun al cărui proprietar este  celeilalte părți denumită utilizator, la solicitarea acesteia, contra unei plăți periodice, denumită rată de leasing, iar la sfârșitul perioadei de leasing locatorul/finanțatorul se obligă să respecte dreptul de  opțiune al utilizatorului de a cumpăra bunul, de a prelungi contractul ori de a înceta raporturile contractuale.

Trăsăturile juridice ale contractului de leasing sunt:

Este un act juridic bilateral;

Este un contract sinalagmatic;

Este un contract cu titlu oneros și conținut parimonial;

Este un contract cu executare succesivă;

Este un contract intuitu personae în ceea ce-l privește pe utilizator;

Este consensual.

Cap. 2 Procesul negocierii contractelor în afaceri b#%l!^+a?

Negocierea trebuie să se impună ca unul dintre cele mai prețioase atribute ale civilizației contemporane, în ultimă instanță, constituind colacul de salvare al acestei civilizații care din păcate, se află în numeroase secvențe ale ei într-o gravă derută (Finch Brian, 2001, p. 34).

Negocierea ar putea fi definită ca un complex de procese, de activități constând din contacte, întâlniri, consultări, tratative desfășurate între doi sau mai mulți parteneri în scopul realizării unor acorduri, convenții și alte înțelegeri la nivel guvernamental sau neguvernamental sau a unor afaceri economice.

Caracteristicile de bază ale negocierii sunt:

este un fenomen social care constituie un instrument și o metodă de conlucrare, de colaborare ce implică consensul de voință;

este un proces competitiv, partenerii urmărind satisfacerea atât a unor interese comune, cât și a unor interese contradictorii, care reclamă în mod logic eforturi spre un compromis;

evită confruntarea și vizează ajungerea la soluții reciproc avantajoase;

presupune comunicarea, deci și o cunoaștere în profunzime a comportamentului uman.

Clasificarea negocierii. Luând drept criteriu domeniile în care se realizează, negocierea poate fi: diplomatică, economică și socială. Negocierile vizează atât încheierea de noi acorduri sau contracte, cât și modificarea, completarea sau prelungirea unora deja existente.

Reușita în negocieri depinde în mare măsură de negociatori, care trebuie să cumuleze o serie de însușiri native cu cele dobândite printr-o pregătire teoretică temeinică și care se potențează prin experiența proprie și prin observarea activității altora.

Trăsături generale și native dobândite. Negociatorului îi sunt necesare trăsături cum sunt: inteligența, memoria foarte bună, imaginația, prezența de spirit, curajul, farmecul, capacitatea de adaptare operativă la situații neprevăzute, tactul, modestia etc.

Negocierea afacerilor este o formă particulară de negociere, centrată pe existența unui produs sau a unui serviciu, pe de o parte și a unei nevoi de satisfăcut, pe de altă parte. Acordul are caracter comercial și se poate concretiza într-un act de comerț, o convenție, o comandă, un contract de vânzare cumpărare, un parteneriat, un leasing, sau doar în modificarea unor clauze, a unor niveluri de preț, a unor condiții de claritate sau de livrare, transport, etc.

Negocierea comercială devine necesară și este posibilă ori de câte ori sunt îndeplinite trei condiții simple pe o piața mai mult sau mai puțin liberă:

Existența unor interese complementare între două sau mai multe părți, între care s-au derulat oferte și cereri de oferta acceptate în principiu.

Existența dorinței și a interesului părților în obținerea unui acord pentru care sunt dispuse să-și facă reciproc concesii;

Lipsa unor reguli și proceduri prestabilite și obligatorii sau lipsa unei autorității aflate deasupra părților de divergența, care să impună acordul de vointață acestora.

Atâta timp cât negocierea este purtată cu participarea conștientă și deliberată a părților, care caută împreună o soluție la o problema comună, abordarea sa implică o anumită etică și principialitate.

În principiu, în cadrul negocierilor, fiecare dintre părți își ajustează pretențiile și revizuieste obiectivele initiale. Astfel în urma sau mai multe runde succesive se construieste acordul final, care reprezintă un „compromis satisfăcător” pentru toate părțile. Negocierea funcționează, deci, după principiul avantajului reciproc.

Principiul avantajului reciproc (WIN-WIN) nu exclude, însă, faptul că avantajele obținute de una dintre părti să fie mai mari sau mai mici decât avantajele obținute de cealaltă sau celelalte părți, aflate în negocieri.

Un alt principiu este „ Do ut des” expresie latină, în românește, principiul poate fi găsit în expresii de genul: „ dau dacă dai”, Fac dacă faci”, Dau ca să dai”, Fac ca să faci”, „ Dacă faci concesii, voi face și eu”, Dacă ridici pretenții, voi ridica și eu”. Ideea este aceea că cineva nu poate primi ceva dacă, la rândul său, nu dă altceva în schimb. Fără a face concesii partenerului, nu se poate obține concesii din partea lui.

Principiul moralității și legalității nu se rezumă doar la etica afacerilor, și privește și etica comunicării interumane. Asata înseamnă ca nu-i suficient să negociem doar în limitele a ceea ce este legal și moral, sub aspectul obiectului și condițiilor negocierii, ci mai trebuie să ne abținem de la folosirea abuzivă a acelor proceduri și tehnici de manipulare și comunicare care scapă complet sau parțial controlului conștient al partenerului. b#%l!^+a?

Analiza tipului de negociere în care ne angajăm este întodeauna, importantă. A-l cunoaște și a-l evalua înseamnă, deja, a prevedea în linii mari comportamentul pe care îl va adopta partenerul și a pregăti propriul comportament, în întâmpinare. În acest fel, riscul unei rupturi, al unei neîntelegeri sau riscul de a incheia un acord dezavantajos scade. Există trei tipuri de negociere:

Negocierea distributivă ( câștigător/ perdant sau victorie/înfrângere);

Negocierea integrativă (câștigător/ câștigător sau victorie/victorie):

Negocierea rațională, un tip de negociere care nu pune în cauză opoziția părților sau intereselor subiective ale acestora.

2.1 Conținutul procesului de negociere

Negocierea este un proces de comunicare între parteneri care se caută se tatonează, se curtează, se contactează, discută, poartă corespondență, se confruntă, se înfluientează și se manipulează reciproc, în scopul realizării unui acord de voință. Întregul proces ar putea fi delimitat prin cel puțin două stadii distincte:

Pregătirea negocierilor

Negocierea propriu-zisă, adică derularea efectivă a tratativelor

Pregatirea negocierilor

Succesul unei negocieri depinde mult de maniera în care aceasta a fost pregatită. Premisele prezentării poziției de negociere, ca și ale argumentației și strategiilor folosite se construeisc în stadiul de prenegociere.

Practica a dovedit ca între momentele importante ale pregătirii negocierilor, în afaceri, nu trebuie uitate (Mecu, Gh., 2001, p.16):

Studierea ramurei și a pieței, adică interpretarea conjucturii generale, a contextului specific afacerii și identificarea partenerilor și concurenților potențiali;

Stabilirea obiectivelor, care privește atât precizarea propriilor obiective în negocieri, cât și raportarea lor la prezumtivele obiective ale partenerilor.

Inițierea contactelor și relațiilor de afaceri

Prenegocierea cuprinde:

Activitatii de pregatire și organizare a negocierilor

Culegera și prelucrarea informațiilor

Pregătirea variantelor și dosarelor de negociere

Întocmirea și aprobarea mandatului de negociere

Elaborarea proiectului de contract

Simularea negocierilor

Negocierea propriu zisă începe odată cu declararea oficială a interesului negociatorilor în vederea realizării unor interese comune.

Ea reprezintă adoptarea unei întelegeri (scrise) care conține măsurile care urmează să fie îndeplinite pentru realizarea scopului.

Aceasta este etapa dialogului dintre părți, fiecare cunoscându-și interesele față de obiectul negocierii. Se prezintă cererii, oferte, argumente, presupuneri, se analizează posibile variante de soluționare a procesului de negociere și se ajunge la adoptarea unei hotărâri comune, adică încheierea propriu-zisă a procesului de negociere (Pruteanu, 2005, p.189).

Practic, procesul de negociere cuprinde mai multe secvențe, cum sunt:

prezentarea ofertelor și contraofertelor;

prezentarea argumentelor și contraargumentelor;

utilizarea unor tactici de contracarare;

perioada de reflecție pentru redefinirea poziției;

acordarea de concesii pentru apropierea punctelor de vedere

convenirea unor soluții de compromis;

semnarea documentelor.

Postnegocierea ia naștere în momentul semnării întelegerii, incluzând obiectivele ce vizează punerea în aplicare a prevederilor acesteia. Se rezolvă problemele apărute după semnarea contractului, referitoare la:

greutăți apărute în urma unor aspecte necunoscute;

modificarea, prelungirea sau completarea clauzelor contractului;

rezolvarea unor reclamați sau litigii (neîntelegeri) pe cale amiabilă sau în justiție.

Se analizează rezultatele reale comparativ cu cele scontate.

O altă etapă ar mai fi protonegocierea – care constă în acțiuni și reacții ale părților manifestate prin actele lor unilaterale. Cadrul protonegocierii are un rol deosebit în finalizarea sau în blocarea discuțiilor.

Argumentația, convingerea partenerului

Activitatea desfășurată în vederea convingerii partenerului poate fi realizată printr-o b#%l!^+a?argumentație judicioasă, prin probe și demonstrații.

Sursele argumentației în afacerile economice sunt: concepția produsului, estetica, ambalarea și prezentarea acestuia, tehnologia de fabricație, distribuția, prețul, creditul și alte condiții de vânzare, avantajele economice, tehnice în raport cu produsele concurente (Prodan Adrian, 2001, p.87).

Principiile argumentației în negocieri sunt:

prezentarea interlocutorului a elementelor necesare, nici mai multe nici mai puține;

prezentarea de probe suficiente în sprijinul fiecărei afirmații;

formularea argumentelor astfel încât să fie cat mai ușor înțelese de partener și să se bazeze pe o reală cunoaștere a cerințelor acestuia;

argumentele să fie clare și logic ordonate, pornind de la interesele urmărite;

formularea de întrebări și răspunsuri, evitându-se astfel tensiunile, discuțiile nedorite;

evitarea superlativelor, a formulelor artificiale, a unor recomandări prea generale.

Aceste elemente vor fi circumscrise scopului final, acela de a determina partenerul să se angajeze în realizarea colaborării, a tranzacției dorite.

Cercetarea sistemelor de argumentare utilizate de-a lungul timpurilor dovedește că acestea sunt caracterizate printr-o interacțiune constantă a elementelor care concura la o bună percepere a logicii partenerului, la valorificarea posibilităților de flexibilitate a gândirii ambilor parteneri.

Etapele argumentării sunt de regulă următoarele:

delimitarea momentului optim de abordare a interlocutorului pentru a iniția dialogul;

identificarea cunoștințelor partenerului asupra scopului și obiectului argumentării;

recapitularea cunoștințelor proprii asupra partenerului, pentru a le integra în compunerea comportamentului în timpul argumentării;

stabilirea posibilităților și limitelor în ceea ce privește compromisurile pe care partenerii le pot face;

prefigurarea obiecțiilor, a acceptării sau respingerii acestora;

alegerea unor argumente valabile în cazul respingerii acestor condiții;

adoptarea unei noi argumentări care să faciliteze încheierea tranzacției.

Strategia de argumentare eficientă trebuie să fie bine construită din punct de vedere logic dar și să vizeze starea emotivă a partenerului, să trezească și să mențină atenția pentru produsul oferit, să-1 ajute să descopere si să-și precizeze cerințele, să-1 convigă că oferta este o soluție posibilă pentru rezolvarea problemei sale .

După fiecare negociere atât elementele care au condus la reușita negocierii, cât și cele mai puțin utile sau care s-au dovedit a fi chiar dăunătoare. Chiar dacă nici o negociere nu este identică cu alta, învățăminte se pot trage din fiecare studiu de caz.

Obiecțiunile partenerului; prevenirea și combaterea lor

În desfășurarea negocierii pot să apară numeroase puncte de vedere diferite, unele deosebiri fiind esențiale, iar altele secundare. Negociatorii trebuie să acționeze pentru apropierea punctelor de vedere, pentru ajungerea la un acord.

Negociatorul trebuie sa distingă între:

obiecțiile de formă care nu exprimă pozitii insurmontabile, dar se fac din rațiuni tacite, inclusiv din dorința partenerului de a obține anumite concesii sau de a promova mai bine, în contrapondere, propriile interese;

obiecțiile reale care în lipsa unor contraargumente solide pot efectiv să ducă la insucces.

Metodele de combatere a obiecțiunilor (Georgescu T., 2001, p.57) sunt numeroase:

folosirea obiecțiunii ca punct de plecare pentru invocarea de noi argumente;

eludarea, adică retrimiterea rezolvării pentru mai târziu după ce s-au prezentat alte argumente și după ce s-a căzut deja de acord asupra altor aspecte.

reformularea obiecției, pentru reașezarea ei în termeni mai accesibili, în care caz se recurge la abordarea graduală, începându-se de regulă cu problemele considerate mai ușoare și continuându-se cu cele mai dificile;

trecerea peste obiecțiuni, metoda recomandabilă când avem convingerea că acestea sunt formale;

compensarea, adică oferirea unui avantaj cel puțin echivalent b#%l!^+a?cu omisiunile din ofertă sesizate de partener (negocierile pachet) în cadrul cărora participanții leagă exprimarea poziției finale fața de o componenta sau alta a problemei negociate de modul în care vor fi rezolvate alte componente);

"prevenirea" obiecțiunii prin punerea în evidența, înaintea clientului a punctelor slabe dar, evident, în termeni care să atenueze acest neajuns.

Decizia – etapa finală a negocierii

Întreaga muncă, adeseori foarte dificilă și anevoioasă, desfășurată în cadrul negocierilor se finalizează în decizii care reprezintă de fapt încheierea acestor negocieri. Negociatorul are nevoie de prezență de spirit, de clarviziune, de simț al oportunității pentru a sesiza momentul concluziei și a evita prelungirea inutilă a discuțiilor.

Într-adevăr, o problemă esențială pentru reușita în negocieri constă în menținerea "controlului" asupra întregii acțiuni, în identificarea acelui punct critic, dincolo de care reacția partenerului poate deveni necontrolată și distructivă, în această privință nu există rețete universal valabile, dar în momentele în care apar unele stări tensionale, negociatorii trebuie să analizeze oportunitatea continuării discuțiilor, a încheierii acestora sau a opririi și reluării lor ulterioare.

Mecanismul deciziei în negocieri poate fi analizat prin aplicarea unor metode statistico-matematice. Negocierea este evaluată și prin metode calitative, emițându-se aprecieri și judecăți de valoare asupra consecințelor acestei activități atât pe termen scurt, cât și într-o perspectivă mai largă. În fine, în aprecierea negocierii, dacă adeseori este foarte dificil să evaluăm corect efectele pozitive ale unei negocieri corecte este mai ușor să evidențiem consecințele negative ale neajunsurilor din domeniul acestei activități.

Indiferent de natura modelului, matematic sau logic, negocierea necesită o analiză temeinică a fenomenelor economice în intercondiționarea lor complexă, pentru atingerea unui grad cât mai ridicat de obiectivizare a deciziei.

Norme de conduită în desfășurarea negocierilor contractelor

Comportamentul echipei de negociere reprezintă cel mai important factor de atingere a obiectivului dorit, deoarece pregătirea negocierilor nu mai are nici un efect atunci când nu se reușește o comunicare eficientă între parteneri (Pruteanu St., 1998, p. 161).

Comportamentul se referă la fiecare situație în parte și este supus unor principii și reguli bine definite, care, dacă sunt respectate, măresc considerabil șansele de reușită (Mecu, Ghe., 2001, p. 28). Iată care sunt aceste:

Pregătirea minuțioasă a întâlnirii cu partenerul de negociere. Chiar dacă rolul principal al dezbateri îl are, în ultimă instanță, conducătorul echipei, fiecare membru al acesteia poate să participe la dezbateri, la anliza problemelor apărute.

Cunoașterea pshiologiei negociatorului, a personalității acestuia. Trebuie să se cunoască de fapt ca orice individ cu o pregătire temeinică și cu o conduită morală normală poate să devină un bun negociator.

Cultivarea elasticității de gândire, a prezenței de spirit, a abilității, a spiritului de observație și de cooperare.

Educarea voinței și autocontrolului, care duce al perseverență, dârzenie, la stăpânire de sine în situatii „ delicate„. Un bun negociator nu are niciodată voie să se enerveze, el trebuie să rămână calm, să se stăpânească, să aibă răbdare.

Abandonare ideilor preconcepute cu privire la comportamentul partenerului de negociere. Se utilizează metode pshiologice de determinare a personalității partenerului (de exemplu raționalizarea, protecția, imaginea despre sine și altele).

Păstrarea stimei și a respectului fața de parteneri. Se creează o atmosfera placută de lucru, atăt timp cât nu se exagerează spre ridicol.

Educarea voinței de a asculta – lăsarea partenerului să-și epuizeze toate argumentele fără a fi întrerupt. Întreruperea partenerului provoacă nemulțumire, încarcă atmosfera, dar tăcerea poate duce partenerul de negociere la disperare, deci trebuie găsită o atitudine între cele două.

Păstrarea demnității, care nu trebuie confundată cu mândria arogantă, a unui individ insuficient educat. Stirbirea demnității duce la umilire, la subordonare, la pierderea avantajului reciproc și în final la compromiterea negocierii.

Expriamarea bucuriei – se face cu reținere, pentru a nu conduce la retragera ofertelor de către partener, cu impresia că s-a înșelat.

Elasticitatea deciziilor parțiale, a ipotezelor și a variantelor de decizie. Până la b#%l!^+a?semnarea finală a contractului nici o înțelegere nu are caracter decisiv, intangibil.

Coordonarea intervențiilor de către conducătorul echipei. Intervențiile se fac în mod organizat, pentru a evita eventualele greșeli.

Întreruperea negocierilor și amânarea acestora este bine să nu se facă brusc, ci într-o forma elegantă.

Ocrotirea echipei partener de negociere. Se pornește de la ideea ca negocierea trebuie finalizată, nefinalizarea ei ducând la un dublu eșec, pentru ambii partenerii. Dar în nu este indicat să se profite de eventualale situații delicate ale partenerului de negociere, mai mult, partenerul nici nu trebuie lăsat să greșească datorită ignoranței, pentru ca afacerile viitoare sp nu fie total compromise.

Calitățiile negociatorului de succes sunt:

Onestitatea, poate fi una dintre calitățiile cel mai imporante. Rudă apropiată cu sinceritatea și loialitatea, și felul de a fi deschis, curat și lipsit de viclenie, ea deschide drumul către partener.

Un bun negociator este optimist și generos. O parte din el crede în aceea că ambii parteneri pot avea de câștigat, dacă aleg o solutie negociată.

Răbdarea, perseverența și capacitatea de a asculta cu atenție sunt cu siguranță atuuri pentru un negociator.

Farmecul personal, umorul, chipul senin pot destinde atmosfera și pot ușura obținerea unor concesii.

Spiritul competitiv, ținuta demna și distincția înnăscută intimidează, confera credibilitate și taie din elanurile ofensive ale competitorilor.

Experiența de viață și vârsta potrivită pot asigura ascendent interpersonal. Vârsta optimă a negociatorului conform studiilor este cuprinsă între 35-50 ani, în afaceri.

Sănătatea negociatorului și energia vitală disponibilă asigură confort fizic și pshihologic și pot potența puterea de negociere.

Solida pregătire profesională și cunoaștera clară a problemelor puse în discuție sunt alte caracteristici importante pentru negociatorul de succes.

Cap. 3 Contracte în afaceri – studiu de caz

3.1 Prezentarea generală a Societății Fregata Impex S.R.L

S.C. Fregata Impex S.R.L. a fost înființată în anul 1997, capitalul fiind integral privat autohton, făcând parte din categoria IMM-urilor. (conform actului constitutiv al S.C. Fregata Impex S.R.L.) .

Prin statutul societății aceasta este o societate cu răspundere limitată, cu capital 100% privat, condusă de un administrator, care îndeplinește atât conducerea la nivel superior (managementul), cât și rolul de conducător executiv. 

Părțile sociale aparțin în totalitate administratorului, care este și singurul beneficiar al rezultatelor exercițiilor financiare.

Toate documentele emise de societate au înscrise firma, forma juridică, adresa sediului social, numărul de înregistrare la Registrul Comerțului și Codul unic de înregistrare.

Societatea are număr de ordine la Registrul Comerțului J04/1989/22.10.1997 și cod unic de înregistrare RO 9876366.

Firma și-a început activitatea la data de 01.11.1997. Forma juridică a entității este de societate cu răspundere limitată. Este constituită ca persoană juridică română sub formă de societate cu răspundere limitată în conformitate cu Legea 31/1990. Termenul de funcționare este nelimitat.

Sediul social al societății se află în localitatea Dărmănești, strada Calea Trotușului nr. 155, județul Bacău.

Punctul de lucru este situat la aceeași adresa cu sediul social al societății.
Orașul Dărmănești este situat pe DN 12A, între localitățile Tg. Ocna și Comănești, în partea de vest a județului Bacau, în depresiunea intramontană Comănești-Dărmănești, din grupa centrală a Carpaților Orientali pe văile Trotușului și Uzului, cuprinzând și zona de confluență a celor două râuri. Din această zonă se deschide și un traseu rutier b#%l!^+a?transcarpatic prin pasul Uzului, care unea și în trecut valea Trotușului cu valea superioară a Oltului. Localitatea Dărmănești se învecinează:

la Nord – comuna Asău si orașul Comănești; 

la Sud – comuna Dofteana si Județului Covasna

la Vest – comuna Agaș și Județul Harghita;

la Est – comuna Poduri, comuna Berzunți și comuna Dofteana.

Obiectul de activitate

Activitatea principală a societății este fabricarea produselor de panificație și patiserie, conform codului CAEN 1071« Fabricarea painii; fabricarea prajiturilor si a produselor proaspete de patiserie » , și vânzarea acestora prin intermediul magazinelor proprii cât și prin clienții săi.

Poziția pe piața internă: societatea este o firmă mică, cota de piață față de lider fiind de 5%. Tipul de producție/servicii: entitatea produce produse de panificație, patiserie-simigerie și prestează servicii de comercializare către populație, fiind o societate de producție și distribuție. 

Complexitatea produsului reprezentativ: produsele de panificație nu au un grad ridicat de complexitate, fiind considerate în mare parte produse de bază, produse de strictă necesitate prezente în coșul zilnic. Totuși produsele de patiserie-simigerie au o complexitate medie fiind considerate produse de substituție.

Caracteristicile proceselor tehnologice: procesele tehnologice au o complexitate medie, sunt de rutină și păstrează întotdeuna o ordine bine stabilită, în funcție de timpul de dospire și coacere.

Caracteristici ale aprovizionării: procesul de aprovizionare are reguli bine stabilite deoarece trebuie sa se țină în permanență cont de termenul de valabilitate al materiilor prime necesare obținerii produsului finit, precum și de calitatea și complexitatea ingredientelor folosite. Specificul unității permite practicarea de relații contractuale stabile cu principalii furnizori de materii prime, precum și cu principalii clienți.

Caracteristici ale vânzărilor: Vânzările sunt continui pe parcursul întregului an și cunosc o intensificare importantă în preajma unor evenimente generate de sărbătorile religioase.

Caracteristici ale forței de muncă: La nivelul societății există diversitate de profesii și vârstă. Elementele comune sunt: dinamismul, creativitatea și capacitatea de coordonare.
Resursele umane

Societatea Fregata Impex S.R.L., are la nivelul anului 2012 un total de 43 de angajați, dintre care 29 sunt femei și 14 bărbați. Ca nivel de pregătire 9 au studii superioare, 12 studii medii, 17 studii gimnaziale și 5 sunt fără studii. (Raportul administratorului la sfarsitul anului 2012).

Angajațiilor li se respectă toate drepturile prevăzute în Codul Muncii și le sunt platite la zi contribuțiile sociale către Bugetul asigurărilor sociale de stat, Bugetul asigurărilor pentru somaj și Fondul național pentru asigurări sociale de sănătate. Pentru că este o firmă respectabilă sunt prețuiți nu doar clienții ci mai ales angajații care sunt “emblema” firmei, cei fără de care firma nu ar putea obține nici un fel de performanțe (materiale și sociale).

Sistemul de salarizare (Rotaru A., Bostan I., 2002, pag. 53-57) în cadrul companiei S.C. Killer S.R.L se compune din următoarele elemente:

Salariul de încadrare/bază – stabilit în urma negocierilor colective sau individuale dintre patronat și salariați sau reprezentanții acestora, este echivalentul valoric al muncii prestate în intervalul de timp stabilit (norma întreagă de 8 ore, timp parțial de timp de lucru 6, 4, 2 ore) inserat în contractul de muncă și/sau “Registrul de evidență al salariaților”.

Sistemul de adaosuri la salarii și premii cuprinde: adaosul de acord, premii individuale acordate salariaților pentru realizări deosebite, cu ocazia sărbătorilor etc. Adaosurile și sporurile la salariu constituie partea variabilă a salariului și se acordă numai pentru: perfomanțe deosebite ale salariatului, munca prestată în condiții grele, rezultate importante pentru întreprindere, loialitate și stabilitate în muncă (vechime). Primele – reprezintă recompensele care se acordă ocazional la salariul de bază pentru performanțe deosebite individuale sau colective. Adaosurile la salarii și premiile reprezintă elemente accesorii ale salariului și se regăsesc în următoarele forme: adaos pentru rezultatele muncii în acord; premiile acordate din fondul de premiere (prime de vacantă, al treisprezecelea salariu etc.

Sporuri – reprezintă un supliment la salariu, care se acordă în raport cu diversitatea mare a condițiilor în care se desfășoara munca. De regulă, sporurile se acordă sub fromă de cote procentuale, aplicate asupra salariului de bază. Sporurile pot avea caracter (Ristea, M., 2005, p.296) permanent sau temporar și se clasifică astfel:

Sporul de vechime: se calculează în anii împliniți, iar sporul corespunzător se plătește lunar, cu începere din prima zi a lunii următoare aceleia în care s-a împlinit vechimea în muncă la tranșa respectivă. Nu se acordă retroactiv. Tranșele de vechime și procentele adoptate sunt următoarele:

Pentru o vechime de 3 – 5 ani, un spor de 5%;

Pentru o vechime de 5 – 10 ani, un spor de 10%;

Pentru o vechime de 10 – 15 ani, un spor de 15%;

Pentru o vechime de 15 – 20 ani, un spor de 20%;

Pentru o vechime de peste 20 ani , un spor de 25%.

Creșterea procentuală a sporului pe măsura creșterii vechimii umărește stimularea stabilității forței de muncă și prevenirea fluctuației

Sporul pentru ore suplimentare (și pentru orele lucrate în zilele libere și în zilele de sărbători legale): 100% din salariu de bază până la 120 de ore/salariat/an și 50% pentru ce depășește 120 ore/salariat/an dacă orele suplimentare nu s-au compensat cu ore libere în următoarele 30 de zile de la efectuarea lor.

Alte drepturi de personal (Dumitrean, E., Toma, C., Berheci, I., Scorțescu, Gh., Mardiros, N., 2002, p.75) care se aplică la salariul brut sub forma unor indexări de salarii, a indemnizației pentru concediul de odihnă, a indemnizației pentru concediul de boală, ajutoare de deces, participarea la profitul obținut de unitate, tichete de masă.

Tendințele de dezvoltare ale S.C. Fregata Impex S.R.L

Tendințele existente ale activități desfăsurate în cadrul acestei organizații sunt de creștere calitativ și cantitativ a producției și serviciilor oferite diversilor clienți, de instruire, formare, exploatare folosirea unui personal calificat desfăsurării activităților în totalitatea sectoarelor (departamentelor) atât cele de producție, prestări servicii, cât si cele administrative și mai ales manageriale (care este cel mai fragil din punct de vedere al eficienței deciziilor/soluțiilor luate la nivelul întreprinderii).

În raport cu beneficiari produselor firmei S.C. Fregata Impex S.R.L se încercă anticiparea dorințelelor acestora, reacționând cu promtitudine la cerințele și nevoile exprimate și nu în ultimul rând încercă să răspundă cu calitate, performanță și prețuri competitive.

O altă tendință constă în promovarea firmei printr-o politică publicitată acerbă, creșterea popularității prin implicarea în sponsorizări dar și înlocuirea utilajelor deteriorate/ineficiente cu unele moderne, performante în vederea creșteri eficienței, profitabilități, etc.

O tendință esențială este înlaturarea concurenței (firme ce au același obiect de activitate și care încearcă cu încăpăținare să ocupe o mare parte din piață folosindu-se de diverse vicleșuguri ce încalcă etica și loialitatea concurențială), surclasarea lor printr-o prestație net superioară, menținera valorilor, calităților și chiar autodepasirea acestora printr-o preseverență accentuată

Sistemul de valori al firmei este alcatuit din totalitatea valorilor exprimând în general imaginea favorabilă a firmei prin care aceasta se remarcă (Panaite, N.,1994, p. 86).

Valorile firmei sunt alcatuite din următoarele elementele definitorii ce constau în:

respectarea clienților,

implicarea în afaceri atât conducătorilor cât și a personalui, clienților și furnizorilor,

informarea orice angajat are acces la toate informațiile de care b#%l!^+a?are nevoie pentru desfăsurarea activității,

progresele angajațiilor si totodată a firmei nu există esecuri sau succese ci doar experiențe de învățare,

oferirea unor servicii de calitate clinților,

încrederea reciprocă între colaboratorii, comunicarea care trebuie sa fie mereu deschisă, sinceră care să ducă la finalitatea dorită,

asumarea tututor responsabilităților pentru consecințele propriilor decizii sau acțiunii,

comportament etic.

Sistemul organizatoric

Nivelul ierarhic reprezintă o altă componentă a structurii organizatorice și este alcătuit din totalitatea subdiviziunilor organizatorice situate pe linii orizontale, la aceeași distanță față de managementul superior al organizației; nivelul ierarhic – reprezintă totalitatea compartimentelor de muncă din cadrul firmei. Numărul nivelurilor ierarhice (Panaite, N., București, 1994, p. 102) are o importanță deosebită pentru buna desfășurare a activității manageriale. Astfel, o diminuare a numărului de niveluri ierarhice are ca efect simplificarea și micșorarea circuitelor informaționale, creșterea operativității activităților, diminuarea posibilităților de deformare a informațiilor.

Factorii principali care influențează numărul de niveluri ierarhice a unei organizații sunt:

dimensiunea organizației, a entităților sale;

complexitatea activităților acesteia;

competența conducătorilor săi.

Ponderea ierarhicã (sau norma de conducere) reprezintã numãrul de persoane aflate în directa subordine a unui conducãtor.

Ea constituie o modalitate de ordonare a posturilor și funcțiilor în cadrul compartimentelor organizației. Dimensiunile ponderii ierarhice sunt influențate în special de:

tipul activităților desfășurate;

nivelul de pregătire și experiență profesională a titularilor de post;

gradul de motivare a personalului;

competența profesională a conducătorului;

numărul nivelurilor ierarhice (cu cât numărul nivelurilor ierarhice crește, cu atât ponderea ierarhică scade și invers).

Ponderea ierarhică înregistrează valori variabile, pe verticala structurii organizatorice crescând către nivelurile inferioare, iar pe orizontală, amplificându-se pe măsura trecerii de la compartimentele funcționale la cele operaționale.

Asigurarea unei ponderi ierarhice optime reprezintă unul dintre dezideratele importante ale unui management performant, deoarece o supradimensionare generează dificultăți în coordonarea și controlul activităților, în timp ce o subdimensionare conduce la un număr mare și nejustificat de posturi, și, în final, la o creștere a costului structurii organizatorice.

Tipul de piramidă este cel aplatizat iar ca avantaje se regăsesc: comunicațiile directe si adoptarea deciziilor foarte aproape de locul de implementare, deasemenea salariații sunt mai motivați, costurile cu managementul sunt scăzute, informația este cât mai veridică.

Funcțiile – de conducere – cuprind sarcini și atribuții de coordonare a activității persoanelor subordonate. Cei ce dețin astfel de funcții au un grad mai mare de responsabilitate și autoritate.

Tipul de management practicat de SC Fregata Impex SRL este cel operativ pentru că utilizează perioade scurte de timp (lună, decadă, săptămână, zi, schimb) ține seama de cerințele de detaliu ale proceselor de execuție și de management.

Prin acest tip de management operativ, obiectivele generale și derivate sunt detaliate în obiective specifice și obiective individuale (Constantinescu, D., 2005, p.33). Managementul operativ, în raport cu managementul anticipativ, este un management subordonat (condus).

Structura de conducere este reprezentată la nivel superior de un administrator al societății care coordonează întreaga activitate, căruia îi sunt subordonați toți sefii de compartimente. În directa subordine a administratorului se află un director economic care răspunde de toată activitatea economică a întreprinderii și care coordonează pe linie economică toate compartimentele societății. 

Din totalul angajaților este de remarcat faptul ca doar 19 sunt direct implicați în procesul de producție, fiind încadrați ca muncitori necalificați brutari sau patiseri, restul fiind personal auxiliar.

La nivelul magazinelor de desfacere a produselor firmei sunt încadrate un număr de 6 vânzătoare, care lucrează în ture zilnice.

Aprovizionarea cu materii prime și materiale precum și transportul produselor b#%l!^+a?firmei destinate comercializării către principalii clienți se face prin intermediul a 7 autospeciale de transport marfă, încadrate cu un număr de 5 soferi care îndeplinesc și funcția de distribuitor.

Depozitul de materii prime și produse finite este încadrat cu un magaziner, care se ocupă cu gestiunea, intrările și ieșirile de materii prime, materiale și produse finite și un număr de 2 muncitori necalificați manipulatori care efectuează operațiuni de încărcare-descărcare a materialelor și produselor finite.

Compartimentele neproductive sunt încadrate cu un număr de 9 salariați cu studii superioare care sunt specializați pe profilul și activitățile desfășurate conform specificului fiecarui compartiment în parte și responsabilităților funcției deținute.

Organigrama este de tip funcțional deoarece firma este de mărime mică și prezintă o singura afacere. Acest tip permite centralizarea controlului strategic al rezultatelor, acumularea experienței și asocierea acesteia cu specializarea funcțională, simplifică recrutarea, perfecționarea și conducerea personalului din fiecare compartiment. Firma are dimensiuni reduse, având o structură organizatorică simplă, cu un număr redus de niveluri ierarhice, cu relații ierarhice clare și comunicații rapide.

Conform organigramei angajații pot fi împărțiți în funcție de atribuțiuni în:

Brutari, patiseri, muncitori necalificați în panificație

Susținători ai activității de producție:

Soferii-distribuitori

Magazinerul

Muncitorii necalificați-manipulanți

Participanți direct la vânzare: Vânzătoarele din magazinele proprii

Personal auxiliar, personal neproductiv:

Personalul TESA

Femeia de serviciu.

3.2 Contractele de afaceri ale Societății Fregata Impex S.R.L

Contractele reprezintă cea mai importantă și mai des folosită specie a actelor juridice. Actul juridic este manifestarea de voință făcută cu scopul de a produce efecte juridice. Din această cauză actele juridice sunt considerate izvoare voluntare ale obligațiilor. Contractele reprezintă cea mai importantă și mai des folosită specie a actelor juridice. Definiția legală a contractului este dată de art. 942 Cod civil potrivit căruia „este acordul între două sau mai multe persoane spre a constitui sau stinge între dânșii un raport juridic”.

Cele mai utilizate contracte în cadrul societății Fregata Impex S.R.L. sunt cele de vânzare-cumpărare, contracte în care societatea analizată are statutul de furnizor/ vânzător sau cel de client/cumpărător. Exista și o serie de contracte de servicii în care S.C. Fregata Impex S.R.L. are calitatea prin reprezentații legali fie de client, fie de beneficiar. Numărul contractelor de vânzare cumpărare este superior celor de prestării servicii datorita faptului că societatea se ocupă cu fabricarea produselor de panificație și patiserie.

Pentru analiza contractelor de afaceri ale societații am luat drept exemplu 2 contracte de vânzare cumpărare, în care S.C. Fregata Impex S.R.L. are o dată calitatea de client și într-un alt contract calitatea de furnizor.

În contractul de vânzare cumpărare comercială în care S.C. Fregata Impex S.R.L are calitatea de furnizor, societatea parcurge etapele negocierii prin:

Pregatirea negocierilor:

Succesul unei negocieri depinde mult de maniera în care aceasta a fost pregatită. Premisele prezentării poziției de negociere, ca și ale argumentației și strategiilor folosite se construeisc în stadiul de prenegociere.

S.C. Fregata Impex S.R.L, societate producătoare de produse de panificație și patiserie, în această etapă a negocierii a identificat, căutat și analizat potențiali parteneri comerciali dar și concurenții potențiali. S.C. Fregata Impex S.R.L a studiat piața produselor de panificație și patiserie și a ajuns la concluzia ca aceasta este o piața activă, cu o mare concurență, motiv pentru care a hotărât să câstige un segment din piața prin calitate produselor în principal, urmând ca odată ce calitatea crește, spoeste și cererea pentru produsele marcă proprie.

Negocierea propriu zisă începe odată cu declararea oficială a interesului negociatorilor în vederea realizării unor interese comune.

Ea reprezintă adoptarea unei întelegeri (scrise) care conține măsurile care urmează să fie îndeplinite pentru realizarea scopului.

Procesul de negociere la S.C Fregata Impex SRL a cuprins mai multe secvențe, cum sunt:

prezentarea ofertelor către mai mulți potențiali clienți

prezentarea argumentelor cu privire la prețurile cerute pentru produsele prezentate în oferta de vânzare

utilizarea unor tactici de contracarare;

S.C. Fregata Impex S.R.L acodră potențialior clienți o perioadă de gândire cu privire la o potențială colaborare contractuală.

acordarea de reduceri comerciale pentru cei care achiziționeaza cantități superioare ofertei inițiale;

negocierea și ajungerea la un consens cu privire la produsele, prețul și condițiile de livrare a produselor din ofertă.

convenirea unor soluții de compromis;

semnarea contractului de vânzare-cumpărare comercială.

Negocierea s-a concretizat prin încheierea unui contract vânzare-cumpărare comercială numărul 235/ 05.02.2015 între S.C. Fregata Impex S.R.L reprezentată de domnul Vlaicu Forin, administratorul societății în calitate de vânzător și GN SOLUTION S.R.L. reprezentată de administratorul societății domnul Papaghiuc Cristian în calitate de cumpărător; contract ce are 10 clauze contractuale:

Obiectul contractului

Obiectul contractului privește comercializarea produselor de panificație și patiserie din oferta S.C. Fregata Impex S.R.L, anexată contractului. Furnizorul se obligă să livreze produsele din ofertă, iar cumpărătorul să primească și să plătească prețul convenit la termnele și în condițiile stipulate în contract și oferă.

Termene de livrare

Livrarea produselor se face pe baza comenzii telefonice sau scrise lansate de către beneficiar, care va cuprinde denumirea produselor, cantitatea, locul și data livrării.

Prețul

Pretul produselor este prevăzut în oferta anexată la contract, prețul va fi scris de către furnizor în facturi sau în avizele expediate, ce vor fi predate beneficiarului cu ocazia livrării mărfurilor. Furnizorul are dreptul de a modifica preturile și gama de produse prin lansarea unei noi oferte care aparține contractului semnat inițial, numai cu anunțarea cu 7 zile înainte a cumpărătorului.

Modalitați și condiții de plată

Termenul de plată pentru produsele livrate este de 15 zile de la livrare. Plata b#%l!^+a?facturilor se face în numerar, cec, bilet la ordin, avizate de o societate bancară și acceptate în prealabil de obligantul principal.

Recepția produselor

Livrarea produselor se face pe baza recepției cantitative și calitative efectuate la sediul beneficiarului. Produsele sunt însotite de declarații de conformitate.

Calitatea produselor

Furnizorul S.C. Fregata Impex S.R.L garantează calitatea produselor livrate pe durata și în condițiile stabilite de standardele sau normele interne și nu răpsunde în nici un fel, dacă acestea nu sunt respectate de beneficiar.

Răspunderea contractuală

În cazul în care cumpărătorul nu își execută obligațiile asumate în contract, privind plata facturilor, acesta este obligat să plăteasca penalități de 0.01% pe zi întârzaiere din valoarea debitului în cazul nerespectării obligațiilor de plată.

Rezilierea

Reziliera contractului de vânzare-cumpărare comercială se poate face în următoarele condiții:

Când o parte nu-și execută obligațiile esențiale ale contractului

Prin acordul de vointță a ambelor părți;

Cănd una din părți solicită rezilierea contractului, are obligația de a anunța în scris cealaltă parte în termen de 10 zile;

Litigii

Litigiile privitoare la prezentul contract sunt de competența instanțelor judecătorești de la sediul furnizorului, locul unde a fost încheiat.

Alte clauze

Contractul se încehie in 2 exemplare pentru o perioadă de un an din momentul semnării lui și se prelungește automat pentru o perioadă de încă un an dacă nici una dintre părți nu convine altfel.

Oferta de produse de panificatie și patiserie constă în:

Negoicerea unui contract de vânzare cumpărare în care S.C. Fregata Impex S.R.L. are calitatea de cumpărător/ beneficiar a constat în:

Ofertele primite de la parteneri constituie materialul principal pentru definitivarea ideii despre piață și elaborarea tacticii de negociere, reprezentând baza de discuții cu partenerii.

Astfel, firma în cauză a contactat mai mulți parteneri de afaceri, pe rând, pe măsura obținerii unor prime oferte sau informații. Firma a avut în vedere și o anumită strategie în culegerea de informații, și anume că a încercat să creeze un prilej de confuzie sau agitație pe piață tocmai pentru a încheia mai ușor contractul.

Pe de altă parte, negociatorul, la rândul lui este în atenția vânzătorilor ca un client potențial, despre care se știe în linii mari cât cumpără, când, ce nivel cantitativ contractează cu parteneri, cam ce tactică aplică cu predilecție.

În această perioadă de discuții preliminare, în care nu se pune direct problema cumpărării, negociatorul trebuie să facă dovada întregii sale pregătiri pe linia tehnicilor de negociere. Din această etapă, negociatorul își construiește imaginea modului în care va aborda discuțiile în cadrul negocierii propriu-zise.

Elaborarea tacticii comerciale și a mandatului. Ofertele primite de la parteneri sunt analizate de la caz la caz cu conducerea companiei în vederea adoptării tacticii optime de contractare.

În general, ofertele pentru produse din carne cuprind anumite elemente esențiale pentru definirea prețului. În funcție de numarul și complexitatea pusă în discuție, prețul este unul pentru livrarea promptă și altul pentru livrarea la un anumit termen.

Negocierea cu S.C. Industrializarea Cărnii KOSAROM S.A.

Tratativele cu partenerul vor avea loc în la sediul S.C. Fregata Impex S.R.L.

Aceste tratative au ca scop încheierea unui contract sau a unor convenții cadru, prin b#%l!^+a?care se asigură dreptul de opțiune pentru anumite cantități, în cadrul unor condiții stabilite. Această modalitate este proprie tacticii de aprovizionare.

Având în vedere că este o negociere care are ca obiect preparate din carne aceasta se va derula mult mai rapid. Cea mai importantă problemă de rezolvat în cadrul negocierii rămâne aceea a nivelului de preț.

Negocierea propriu – zisă:

Prima etapă: are loc întâlnirea celor doi reprezentanți, se fac prezentările, se prezintă în funcție de caz, documentele de acreditare a calității de negociator, a dreptului de a semna contractul ce urmează a fi încheiat, precum și a dreptului de a reprezenta compania S.C. Fregata Impex S.R.L pe parcursul derulării negocierii.

A doua etapă: demarează negocierea, principalele obiective urmărite de cele două părți pe parcursul negocierii fiind stabilirea prețului mărfii, data livrării, prețul primei dacă se acceptă, etapele livrării și obligațiile părților, precum și condițiile de plată.

A treia etapă: finalizarea negocierii, s-a căzut de acord asupra tuturor condițiilor contractuale, forma finală a contractului, se stabiliște data la care acesta intră în vigoare.

Încheierea contractului și realizarea tranzacției. Este necesar să se sublinieze încă o dată că buna desfășurare a contractului, realizarea lui reprezintă cartea de vizită a companiei și a negociatorului, ceea ce se răsfrânge direct asupra bunelor relații cu partenerii, a situației negociatorului pe piață.

Implicațiile acțiunilor ce au loc după terminarea negocierilor și semnarea contractelor se pot manifesta sub două aspecte: buna derulare a contractului sau prelungirea negocierilor în cazuri speciale, de nelivrare la timp, calitate necorespunzătoare, dificultăți în efectuarea plăților etc.

Ambele părți contractante trebuie să depună toată străduința ca afacerea să se realizeze potrivit termenilor contractuali, în avantajul ambilor parteneri.

Tocmai de aceea reprezentantul S.C. Fregata Impex S.R.L. s-a îngrijit ca în întreaga activitate de negociere și derulare a contractului să păstreze bune relații cu partenerul, să folosească în corespondență un limbaj adecvat, curtenitor și documentat. Acțiunile sale trebuie să pornească de la premiza că, în curând, se va întâlni cu partenerul într-o nouă rundă de negocieri și că acesta va cântări foarte atent modul în care s-a desfășurat derularea contractului precedent.

Fără îndoială că practica afacerilor economice interne oferă o diversitate tipologică considerabilă, cu posibilități largi de apariție a neprevăzutului, a riscurilor de tot felul.

Negocierea s-a concretizat prin încheierea unui contract vânzare-cumpărare comercială cu numărul 1270/ 23.01.2015 între S.C. Industrializarea Cărnii KOSAROM S.A, reprezentată prin directorul general domnul Teodor Florentin Apostol în calitate de vânzător și S.C. Fregata Impex S.R.L reprezentată de domnul Vlaicu Forin, administratorul societății în calitate de cumpărător; contract ce are următoarele clauze contractuale:

Obiectul contractului

Obiectul contractului constă în stabilirea unor condiții generale în baza cărora vânzătorul va furniza cumpărătorului sortimente de produse alimentare din progamul de fabricație al societății, care pot fi comandare la diferite intervale de timp de către cumpărător, sub rezerva disponibilității acestor produse în stocul vânzătorului.

Vânzătorul se obligă să transmită propietatea mărfii, iar cumpărătorul să primească și să plătească prețul convenit la termenele și în condițiile stipulate în contract. Marfa se determină pe baza comenzii efectuate de cumpărător prin cantitate, sortiment, specificație către vânzător.

Durata contractului

Contractul se încheie pe o perioadă nedetermiantă. Orice modificare la contract se face prin act adițional, semnate de ambele părții, devenind astfel parte integrantă a contractului.

Termenele de livrare

Livrarea se va efectua în termen de cel mult 2 zile lucrătoare de la primirea comenzii sau prin acordul părților. Comanda va fi transmisă de cumpărător, în funcție de necesitățiile sale, personalului specializat al vânzătorului cu ocazia fiecărei vizite la punctul de lucru sau telefonic la serviciul de preluare comenzii. Vânzătorul își rezervă dreptul de a adapta livrarea produselor solicitate prin comandă la stocul disponibil și de a informa cumpărătorul cu privire la produsele disponibile și cantitățile acestora.

Prețul

Prețul de listă al produselor alimentare comercializate este prevăzut în facturile fiscale pentru fiecare produs în parte .Cumpărătorul se angajează să plătească prețul produselor după cum sunt indicate în factura aferentă. Vânzătorul își rezervă dreptul de a modifica unilateral prețul produselor în funcție de evoluția costurilor și a raportului dintre cerere și ofertă. Recepția produselor cu prețurile modificate și comunicate valabil (telefon, fax, sub semnătură, e-mail) în prealabil de vânzător este considerată că acceptare din partea cumpărătorului.

Modalități de plată. Condiții de plată b#%l!^+a?

Cumpărătorul are obligația de a efectua plata prețului produselor alimentare, după primirea și recepția acestora, în lei, în contul bancar al vânzătorului. Plata se va efectua conform întelegerii părților în numerar. Cumpărătorul are obligația de a efectua plata după cum urmează:

În termen de 7 zile de la primirea mărfii, respectiv semnare și stampilarea facturii fiscale pentru preparatele din carne,

La livrare, din momentul primirii mărfii respectiv semnare și stamplilarea facturii fiscale pentru semicarcasă de porc, carne tranșată și organe de porc,

Recepția mărfii

Livrarea produselor se face pe baza comenzii cumpărătorului, recepția cantitativă și calitativă efectuându-se la sediul vânzătorului, în prezența delegatului cumpărătorului. Livrarea și recepția produselor se va face în conformitate cu prevederile contractului, precum și cu standardele privind protecția consumatorului și a reglementarilor privind protecția mediului, viața, sănătatea și securitatea consumatorilor.

Termen de valabilitate

Termenul de valabilitate al produselor este inscripționat pe fiecare produs în parte. Vânzătorul răpsunde de calitatea produselor vândute.

Marcarea și ambalarea

Marcarea și ambalarea produselor intra în obligațiile vânzătorului și se efectuează conform standardelor firmei și cu respectarea legislației în vigoare. Prețul ambalajelor este inclus în prețul produselor.

Expedierea și transportul

Cumpărătorul, în situația transportului cu mijloace proprii, ridică produsele utilizând mijloacele de transport corespunzătoare. Dacă vânzătorul răspunde de transportul mărfii, acesta răspunde totodată până în momnetul recepției. La predarea produselor, vânzătorul este obligat să anexeze: factura fiscală, certificatul sanitar-veterinar precum și declarația de conformitatea a produselor.

Răspundera contractuală

Părțile se obligă reciproc la executarea întocmai și la timp a obligațiilor contactuale. În cazul întârzierii la plata prețului, cumpărătorul datorează vânzatorului, penalități de întârzâiere de 0,3% pe zi, calculate la suma datorată și până la îndeplinirea în totalitate a obilgațiilor asumate.

Încetarea contractului

Relațiile comerciale dintre cele două părti pot înceta în următoarele situații:

De comun acord între cele 2 părți,

La solicitarea oricăreia dintre părți, cu o notificare prealabilă de cel puțin 7 zile înainte de data încetării contractului,

Una dintre părți cesionează drepturile și/sau obligațiile sale prevăzute în contract fără acordul celeilalte părți.

Reziliera contractului

În cazul încălcării de către cumpărător a oricărei dintre obligațiile sale din contract, contractul va fi reziliat pe baza notificării prealabile, trimisă de vânzător înainte cu 7 zile de data încetării, iar vânzătorul va fi îndreptățit să ceară cumărătorului daune. La încetarea contractului vânzătorul își rezervă dreptul de a recupera de la cumpărător orice sume restante conform facturilor fiscale restante.

Dispoziții finale

Contractul a fost semnat în 2 exemplare în data de 23.01.2015 la sediul vânzătorului.

Contractele de vânzare-cumpărare comercială ale S.C. Fregata Impex S.R.L necesită o negocierea mai atentă decât cele de prestări servicii pentru sunt contractele generatore de cele mai importante beneficii materiale pentru societate. Încheierea și derularea acestor contracte influiențează evoluția financiară și profitabilitatea a firmei.

Concluzii b#%l!^+a?

Afacerea este un act juridic, adică o manifestare de voință producătoare de efecte juridice . Ea poate căpata forma contractului care este forma tipică de realizare a afacerilor sau forma unei manifestări unilaterale de voință.

Contractul de vănzare-cumpărare este principalul instrument utilizat în practica comercială; contractele de interemediere (mandat, comision) contractele de finanțare, a operațiunilor comerciale sunt și ele operațiuni importante în desfățurarea activităților comerciale.

Prin negociere întelegem orice formă de confruntare nearmată, prin care doua sau mai multe părți cu interese si poziții contradictorii, dar complementare, urmăresc să ajungă la un aranjament reciproc ai cărui termeni nu sunt cunoscuți de la început.

Alegerea uneia sau alteia dintre strategii și tehnici de negociere depinde de o serie de factori obiectivi și subiectivi cum ar fi poziția tehnico-economică a fiecăruia dintre parteneri, gradul de interes pentru afacerea respectivă, trăsăturile generale și pregătirea profesională a negociatorilor, cadrul general de politică comercială în care se desfășoară negocierea, specificul tehnicilor de management, marketing în afacerile economice (tranzacții directe, licitații, burse, leasing, lohn, etc.)

Totodată, eficacitatea științei negocierii rezultă în mod convingător numai dacă este analizată în procesul aplicării ei, respectiv al concretizării ei în încheierea și abordarea unor contracte, în încheierea unor afaceri complexe, în asigurarea durabilității acestor afaceri. Scopul final al fiecărui negociator este să câștige dar în așa fel încât să asigure continuitatea acestor câștiguri. De aceea este necesar să negociezi în așa fel încât partenerul tău să dorească a face în continuare afaceri cu tine. Este bine să fii conștient de faptul că „în afaceri nu primești ceea ce meriți ci ceea ce negociezi”(Scott Bill).

Afacerile economice mari și durabile presupun un înalt profesionalism în pregătirea și desfășurarea tratativelor, în alegerea unor strategii, tactici și tehnici de negociere.

Sub aspectul evoluției negocierilor se constată continua diversificare a formelor în care ele se desfășoară, precum și aria tot mai largă de probleme care fac obiectul acestor negocieri.

Înscrisul poate fi o notă de negociere, o comandă, o minută, un protocol, o convenție, un contract comercial sau un tratat internațional. Formalismul redactării acordului scris este un aspect important al negocierii, deoarece, din perspectiva juriștilor, afacerea este „un act juridic, adică o manifestarea de voință producătoare de efecte juridice".

Angajamentul părților negociatoare este un contract, care exprimă acordul la care consimt doua sau mai multe persoane fizice sau juridice. Potrivit art. 942 din Codul Civil, „contractul este acordul între două sau mai multe persoane spre a constitui sau stinge între ele un raport juridic". Atunci când contractul are ca scop înfăptuirea unuia sau mai multor acte de comerț, el devine contract comercial și se supune legislației comerciale.

Contractul ia, de regulă, forma unui înscris și reclamă o redactare pertinentă și completă. Forma scrisă nu este obligatorie, dar are rol de mijloc de probă injustiție și permite părților să cunoască în mod amănunțit și precis obligațiile asumate. înscrisul este un mijloc de protecție și informare. Textul său exprimă clauzele contractuale și trebuie mai curând să stimuleze decât sa constrângă îndeplinirea operativă și corectă a obligațiilor.

Cele mai utilizate contracte în cadrul societății Fregata Impex S.R.L. sunt cele de vânzare-cumpărare, contracte în care societatea analizată are statutul de furnizor/ vânzător sau cel de client/cumpărător.

Contractele de vânzare-cumpărare comercială ale S.C. Fregata Impex S.R.L necesită o negocierea mai atentă decât cele de prestări servicii pentru sunt contractele generatore de cele mai importante beneficii materiale pentru societate. Negocierea inteligentă a unui contract de vânzare-cumpărare are efect asupra partimoniului societății dar și asupra evoluției pe termen lung a activității; mai ales în cazul unei societăți producătoare de produse de panificație și patiserie. Încheierea și derularea acestor contracte influiențează evoluția financiară și profitabilitatea a firmei.

b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a?

Bibliografie

Angeni, S., Volonciu, M., Stoica , C., (2003) Drept commercial, ed, a III-a, Editura Oscar Print, București,

Coman, C., (2007) Tehnici de negociere, Editura CH Beck, București,

Finch B., (2010) 30 de minute pentru a învata… cum sa iesi învingator dintr-o negociere, Editura Image, București,

Lupu, Gh., Amititeloaie, A., (2001) Drept Comercial, Vol.II, Editura Fundației Chemarea, Iași,

Mecu, Gh., (2001) Tehnica negocierii în afaceri, Editura Genicod, București, 2001

Patulea, V., Turianu, C, (1996) Elemente de drept commercial, Editura Press Media, București,

Păun R. D., (2007) Dreptul afacerilor, Editura Fundației Romania de Maine, Bucuresti,

Pruteanu, Șt., (2005) Comunicare și negociere în afaceri, Editura Polirom, Iași,

Prutianu Șt., (2007), Antrenamentul abilităților de NEGOCIERE vol.III, Editura Polirom, Iași

Stancu, M., Stancu, R., (2006) Drept comercial, Editura Fundației Romania de Maine, București,

Heeper,  S., Schmidt, M., (2007) Tehnici de negociere. Pregatirea, strategiile folosite și încheierea cu succes a unei negocieri, Editura ALL,  București,

Vasile, D., (2011) Comunicare și negociere în afaceri, Editura ASE, București,

Codul civil

Codul comercial

Bibliografie

Angeni, S., Volonciu, M., Stoica , C., (2003) Drept commercial, ed, a III-a, Editura Oscar Print, București,

Coman, C., (2007) Tehnici de negociere, Editura CH Beck, București,

Finch B., (2010) 30 de minute pentru a învata… cum sa iesi învingator dintr-o negociere, Editura Image, București,

Lupu, Gh., Amititeloaie, A., (2001) Drept Comercial, Vol.II, Editura Fundației Chemarea, Iași,

Mecu, Gh., (2001) Tehnica negocierii în afaceri, Editura Genicod, București, 2001

Patulea, V., Turianu, C, (1996) Elemente de drept commercial, Editura Press Media, București,

Păun R. D., (2007) Dreptul afacerilor, Editura Fundației Romania de Maine, Bucuresti,

Pruteanu, Șt., (2005) Comunicare și negociere în afaceri, Editura Polirom, Iași,

Prutianu Șt., (2007), Antrenamentul abilităților de NEGOCIERE vol.III, Editura Polirom, Iași

Stancu, M., Stancu, R., (2006) Drept comercial, Editura Fundației Romania de Maine, București,

Heeper,  S., Schmidt, M., (2007) Tehnici de negociere. Pregatirea, strategiile folosite și încheierea cu succes a unei negocieri, Editura ALL,  București,

Vasile, D., (2011) Comunicare și negociere în afaceri, Editura ASE, București,

Codul civil

Codul comercial