Contracte de Leasing

1. Aspecte generale privind operațiunile de leasing

1.2 Definirea conceptului de leasing

Leasingul este un pas înainte în finanțarea firmelor care nu au posibilitați financiare dar doresc să își achiziționeze utilaje și echipamente. Această tehnică de finanțare care presupune un risc destul de ridicat, vine să dea satisfacție unor agenți economici care nu pot să obțină credite de la bănci, ori nu vor să-și greveze bunurile mobile și imobile prin instruirea de ipoteci sau gajuri, sarcini care afectează dinamismul specific domeniului comercial.

Din punct de vedere juridic, leasingul reprezintă un contract complex, fără a plăti prețul imediat,care permite unei persoane să obțină și să utilizeze un lucru.

contractul este încheiat pe o perioadă determinată (irevocabilă), timp în care, la reziliere, nici una din părți nu este îndreptățită;

în afara costului de achiziție ori de producție, toate cheltuielile, accesorii suportate de societatea finanțatoare, cuprind mărimea plăților care se fac de către beneficiar.

Operațiuni prin care o parte, denumită locator, se angajează la indicația unei alte părți, denumită utilizator, să preia de la un terț sau să cumpere, denumit furnizor, un bun mobil sau imobil și să transmită utilizatorului posesia sau folosința asupra acestuia contra unei plăți numită redevență, în scopul achiziționării bunului sau exploatării, după caz, asa fiind definite operațiunile de leasing în legislația română.

Din punct de vedere economic, leasingul reprezintă o operațiune de finanțare, pe baza unui contract de leasing, în care fondurile necesare pentru întreaga investiție sunt asigurate de finanțator. Închiriatorul-proprietar permite utilizatorului-chiriaș să folosească un anumit bun în schimbul promisiunii ultimului de a efectua o serie de plăți (rate de leasing), pe toată durata contractului. Câștigurile obținute prin leasing, nu sunt derivate din dreptul de proprietate asupra acestuia ci din utilizarea bunului. O operație tipică de leasing decurge astfel: utilizatorul hotărăște asupra mărcii și modelului echipamentului de care are nevoie, asupra întreprinderii producătoare. De asemenea, specifică clar orice însușire specială dorită a bunului, termenele de garanție, livrare, instalare și service-ul.

Totodată, utilizatorul negociază prețul. După ce au fost specificate aspectele importante si echipamentul, utilizatorul încheie un contract de locațiune cu finanțatorul-proprietar, iar contractul de vânzare-cumpărare negociat, tratând cu acesta durata contractului, ratele de leasing, dacă taxele de vânzare, livrare, instalare vor fi incluse în prețul contractului, precum și alte considerente opționale.

Privit din punctul de vedere al societății de leasing, leasingul constituie cu scopul închirierii, o cumpărare a unui bun urmată de o închiriere în scopul vânzării. Deci, la finele locatiei, leasingul este o operație de finanțare (creditare) pe baza unui contract prin care utilizatorul poate folosi un bun cu posibilitatea de a-1 cumpăra, după ce a fost plătită chiria aferentă și ultima tranșă de plată (valoarea reziduală). Prin prisma finalității, operațiunea de leasing poate fi asemănată cu cea de vânzare-cumpărare cu plata în rate, în cazul în care bunul trece în proprietatea beneficiarului. Prin operațiunea de vânzare un anumit bun este cedat contra unei sume de bani, în timp ce prin leasing se cedează dreptul de folosință a bunului respectiv, aceasta fiind deosebirea.

Din punctul de vedere al beneficiarului, o formă de creditare în cadrul căreia sumele necesare achiziționării bunului se obțin din exploatarea acestuia, iar rambursarea lui se face eșalonat, sub forma ratelor de leasing, și, în final a valorii reziduale, reprezentând leasingul. În această situație, leasingul apare ca o vânzare în rate, în cadrul căreia dreptul de proprietate se transferă odată cu achitarea valorii reziduale, respectiv odată cu achitarea bunului. Diferența față de vânzarea în rate se observă la durata de rambursare a ratelor, care este de minim 75% din durata de funcționare normală a bunului, în anumite țări.

Leasingul financiar – conform legislației americane acesta consemnează următoarele caracteristici :

Obligațiile părților contractante (finanțator și beneficiar) devin irevocabile din momentul semnării contractului de leasing și nu al sosirii la destinație a bunului. Orice abatere de la specificația tehnică a bunului va fi soluționată de către beneficiar direct cu furnizorul.

Orice întârziere în livrarea bunului va fi semnalată de furnizor și nu de societatea de leasing.

De asemenea orice obligație ce revine de regulă finanțatorului asupra bunului este transferată utilizatorului.

Finanțatorul nu își asumă obligatoriu garanția că bunul este adecvat destinației (scopul comercial);

Nerespectarea termenului de garanție este o problemă între furnizor și beneficiar, a condițiilor de întreținere, acesta din urmă fiind beneficiarul tuturor garanțiilor care apar în legătură cu livrarea bunului.

Printr-un Decret emis de Ministerul Federal al Afacerilor Financiare, în Germania leasingul financiar este reglementat. Acest Decret definește leasingul financiar astfel': „Sub aspect fiscal leasingul este financiar când contractul de închiriere este încheiat pentru o anumită perioadă de timp, în decursul căreia părțile contractante nu pot, în conformitate cu stipulația contractului, să rezilieze contractul, iar utilizatorul este obligat să plătească rate care acoperă valoarea bunului.

Cu privire la leasingul financiar, literatura de specialitate consemnează următoarele caracteristici principale:

Contractul se încheie pe așa-numita perioadă de bază (prima închiriere) care, de obicei, coincide cu durata normală de utilizarea a bunului;

Utilizatorul la finele perioadei de leasing, adeseori, optează pentru prelungirea contractului, chiria cuprinde eșalonat întregul preț de vânzare al contractului inclusiv costurile auxiliare și o cotă de profit;

Contractul de leasing financiar nu poate fi reziliat de nici una din părți; riscrile economico-financiare sunt transferate asupra clientului, proprietarul are dreptul să dispună de obiectul închiriat doar in cazul întârzierii plății ratelor de catre client;

La încheierea contractului întreținerii, impozitelor, asigurărilor și a altor cheltuieli. Se specifică cine este responsabil de plata reparațiilor. Locatarul fiind cel care suportă aceste sarcini, caz în care contractul se numește net iar dacă sarcina revine locatorului, leasingul se mai numește și full-service sau de mentenanță.

1.3 Clasificarea operațiunilor de leasing

În funcție de durata închirierii, ponderea ratelor în prețul net de vânzare, părțile participante și alte criterii sunt puse in evidență prin clasificarea lor în anumite clase, complexitatea și diversitatea operațiunilor.

În funcție de durata închirierii, operațiunile de leasing se clasifică în:

leasing pe termen scurt – constă în închirierea bunurilor pe o durată de câteva ore, zile sau luni, mai multor beneficiari, în vederea amortizării.

amortizarea bunului prin închirierea consecutivă a acestuia mai multor beneficiari pe termene scurte de 2-3 ani reprezinztă leasingul pe termen mediu.

leasing pe termen lung (plant leasing) – se realizează pe termen lung, după perioada de închiriere.

Leasingul pe termen lung se practică în mod frecvent pe piața bunurilor imobiliare, pentru clădiri complet utilate.

În funcție de ponderea ratelor în prețul de vânzare a bunului, avem:

leasing operațional (de mentenanță, tehnic) – se derulează pe o perioadă mai mică decât durata economică de viață estimată a echipamentului și presupune recuperarea în perioada de locație doar a unei părți din bunul închiriat, deși locatorul așteaptă să recupereze toate costurile prin reînnoirea contractului sau prin închirierea către alți locatari. Oferă atât finanțarea, cât și servicii de mentenanță pentru echipamentul închiriat, costul fiind inclus în chiria leasingului.

leasing financiar – urmărește recuperarea integrală a valorii bunului în perioada de locație și obținerea unui profit. Specificul acestei forme de leasing constă în faptul că societatea de leasing de regulă nu alege, nu produce și nici nu livrează bunul, doar achiziționează bunul sau dreptul de proprietate și folosință de la furnizor. Acesta urmează a fi livrat beneficiarului direct de către furnizor. Leasingul financiar, nu poate fi reziliat,este complet amortizat si nu oferă mentenanță. Locatarul poate opta, prin achitarea valorii reziduale pentru cumpărarea bunului, la sfârșitul perioadei. Societatea de leasing este doar un intermediar financiar între furnizor și beneficiar.

atunci când, beneficiarul vinde bunurile aflate în proprietatea sa finanțatorului, care i le închiriază în baza unui contract de leasing se numeste lease-back. La finele locației, bunurile revin în proprietatea beneficiarului în urma achitării valorii reziduale.

În funcție de părțile participante la contract, distingem:

a) leasing direct, în care finanțatorul este și furnizorul (producătorul)

b) leasing indirect, în care finanțarea îi revine unei societăți specializate

In funcție de aspectul costurilor ratelor de leasing:

leasing brut (full service leasing) — în care ratele includ și cheltuielile de reparații și întreținere. Această formă de leasing se folosește în scopul permanentizării relațiilor dintre firme și se întâlnește în general acolo unde se dorește cucerirea pieței sau la instalațiile complexe.

leasing net — ratele se calculează doar pe baza prețului net de vânzare al obiectului contractului.

În funcție de caracteristicile pieței căreia i se adresează și de relațiile stabilite cu clienții, au apărut și unele forme speciale de leasing, cum ar fi:

leasing experimental – presupune închirierea bunurilor pe perioade scurte, urmate de vânzarea lor, în cazul în care corespund exigențelor beneficiarului;

time-sharing – se bazează pe o închiriere pe timpi partajați, adică a mai multor clienți simultan. Ratele plătite lunar la asemenea contracte sunt de aproximativ 3-4 ori mai mici decât cele de leasing. Se practică în special în turism.

leasing de personal – de regulă, leasingul sau închirierea se referă la o colaborare pe o perioadă de timp scurtă. În țările vestice, varianta de lucru temporar este uzitată și de persoane care au deja un loc de muncă permanent și doresc să-și suplimenteze veniturile.

2. Contabilitatea operațiunilor de leasing

2.1. Leasingul financiar conform IAS 17

Acordul prin care locatorul cedează locatarului, în schimbul unei plăți sau serii de plăți, dreptul de a utiliza un bun pentru o perioadă convenită de timp este leasingul.

Operațiunea de leasing care transferă, în mare măsură toate riscurile și avantajele aferente dreptului de proprietate asupra bunului este leasingul financiar. Titlul de proprietate poate fi transferat, în cele din urmă, sau nu.

În acest Standard, se bazează pe măsura în care riscurile și avantajele aferente titlului de proprietate a unui bun în regim de leasing revin locatorului sau locatarului,clasificarea operațiunilor de leasing. Ca urmare a unui grad scăzut de utilizare a bunului sau a unor variații ale venitului datorate modificării condițiilor economice și a uzurii morale, riscurile includ posibilitatea de a se înregistra pierderi. Avantajele pot fi reprezentate de estimarea unor câștiguri rezultate din creșterea valorii sau din realizarea valorii reziduale și a unei activități profitabile pe durata de viață economică a bunului.

O operațiune de leasing este considerată ca fiind leasing financiar, dacă transferă, în mare măsură, toate riscurile și avantajele aferente titlului de proprietate. Dacă nu transferă, în mare măsură, toate riscurile și avantajele aferente titlului de proprietate, o operațiune de leasing este considerată leasing operațional.

Clasificarea unei operațiuni de leasing ca leasing financiar sau operațional depinde mai curând de fondul tranzacției decât de forma contractului.

Exemple de situații în care o operațiune de leasing este clasificată, în mod normal, ca leasing financiar sunt:

până la sfârșitul duratei contractului de leasing, titlul de proprietate asupra bunului se transferă locatarului;

la începutul contractului de leasing, există în mod rezonabil certitudinea că opțiunea va fi exercitată,deci,locatarul are opțiunea de a cumpăra bunul la un preț estimat;

durata contractului de leasing acoperă, în cea mai mare parte, chiar dacă titlul de proprietate nu este transferat, durata de viață economică a bunului;

valoarea actualizată a plăților minime de leasing este cel puțin egală cu aproape întreaga valoare justă a bunului în regim de leasing, la începutul contractului de leasing;

bunurile ce constituie obiectul contractului de leasing sunt de natură specială, astfel încât numai locatarul le poate utiliza fără efectuarea unor modificări majore.

Aspecte care să indice situații care, în mod individual sau în combinație, pot, de asemenea, să conducă la clasificarea unei operațiuni de leasing ca fiind leasing financiar sunt:

doar în cazul în care locatarul poate rezilia contractul de leasing, pierderile locatorului generate de rezilierea contractului revin acestuia;

în sarcina locatarului sunt câștigurile sau pierderile rezultate din variația valorii juste reziduale;

locatarul are capacitatea de a continua leasingul pentru o a doua perioadă, la o chirie substanțial mai redusă decât chiria pieței.

Operațiunile de leasing financiar în bilanțurile lor ca active și datorii la o valoare egală, cu valoarea actualizată a plăților minime de leasing sau cu valoarea justă a bunului în regim de leasing, dacă aceasta din urmă este mai mică, trebuie recunoscute de locatari la începutul contractului de leasing.

Tranzacțiile și alte evenimente trebuie înregistrate și reflectate în concordanță cu fondul lor și cu realitatea financiară, și nu numai cu forma juridică. În timp ce forma juridică a unui contract de leasing reflectă faptul că locatarul nu poate să dobândească titlul de proprietate a bunului în regim de leasing, în cazul operațiunilor de leasing financiar fondul și realitatea financiară rezidă în aceea că locatarul dobândește beneficiile economice din utilizarea bunului pe cea mai mare parte din durata de viață economică, în schimbul unei obligații de a plăti pentru acest drept o sumă aproximativ egală cu valoarea justă a bunului și cheltuielile de finanțare aferente.

Resursele economice și nivelul obligațiilor unei întreprinderi sunt subevaluate, dacă asemenea tranzacții de leasing nu sunt reflectate în bilanțul locatarului, denaturându-se astfel indicatorii financiari, prin urmare este adecvată înregistrarea leasingului financiar în bilanțul locatarului atât ca un activ, cât și ca o obligație de a achita plățile viitoare de leasing. Activul și datoria pentru plățile viitoare de leasing care se înregistrează în bilanț la valori egale, la începutul contractului de leasing.

Plățile de leasing trebuie împărțite în cheltuieli de finanțare a leasingului și reducerea datoriei neachitate. Trebuie alocate pe perioade de-a lungul duratei contractului de leasing, astfel încât să se obțină o rată periodică constantă a dobânzii la soldul datoriei rămase în fiecare perioadă.

Pentru simplificarea calculelor, se poate folosi o formă de aproximare în practică, în procesul de alocare a cheltuielilor de finanțare pe perioade de-a lungul duratei contractului de leasing.

Pe fiecare perioadă contabilă de-a lungul perioadei estimate de utilizare pe o bază sistematică și consecventă cu politica de amortizare adoptată de locatar pentru activele deținute în proprietate,se alocă valoarea amortizabilă a bunului în regim de leasing. Perioada estimată de utilizare este durata de viață utilă a activului, dacă există certitudinea că locatarul va obține dreptul de proprietate până la sfârșitul duratei contractului de leasing, altfel, activul se amortizează pe perioada cea mai scurtă dintre durata contractului de leasing și durata de viață utilă.

Locatorii trebuie să recunoască în bilanț bunurile deținute în regim de leasing financiar drept creanțe, la o valoare egală cu investiția netă în leasing.

Locatorul transmite locatarului, în mare măsură, toate riscurile și avantajele aferente titlului de proprietate, de aceea, ratele de încasat se tratează, ca rambursare a principalului și ca venit financiar aferent, acesta din urmă reprezentând recompensa locatorului pentru investiția și serviciile sale, de către locator, în cayul unui leasing financiar.

Recunoașterea venitului financiar trebuie să se bazeze pe un model care reflectă o rată periodică constantă a rentabilității aferentă investiției totale nete neamortizate a locatorului, corespunzătoare leasingului financiar.

Pe durata contractului de leasing, locatorul urmărește alocarea venitului financiar pe o bază sistematică și rațională. Această alocare a venitului se bazează pe un model care reflectă o rentabilitate periodică constantă a investiției nete neamortizate a locatorului, corespunzătoare leasingului financiar. Plățile de leasing aferente perioadei contabile, se deduc din investiția brută în leasing în vederea diminuării valorii principalului și a venitului financiar nerealizat, excluyand costurile serviciilor.

Valorile reziduale negarantate estimate utilizate în calcularea investiției brute în leasing realizată de locator se revizuiesc periodic. Dacă a avut loc o diminuare a valorii reziduale negarantate estimate, alocarea venitului de-a lungul duratei contractului de leasing este revizuită și orice diminuare a sumelor deja acumulate se recunoaște imediat.

Suportate de locatori la negocierea și perfectarea unui leasing sunt costurile directe inițiale, cum ar fi comisioanele și taxele juridice. În cazul operațiunilor de leasing financiar, aceste costuri directe inițiale sunt efectuate în vederea obținerii unui venit financiar și se înregistrează imediat în venituri sau se alocă pe durata contractului de leasing, scăzându-se din aceste venituri.

În conformitate cu politica urmată în mod normal de întreprindere în cazul vânzărilor directe, locatorii care sunt producători sau comercianți trebuie să recunoască profitul sau pierderea din vânzare în rezultatul perioadei.

Dacă se stabilesc în mod artificial rate scăzute ale dobânzii, profitul din vânzare trebuie limitat la cel care ar rezulta, dacă s-ar aplica o rată comercială a dobânzii. Costurile directe inițiale trebuie recunoscute ca o cheltuială în contul de profit și pierdere la începutul contractului de leasing.

Producătorii sau comercianții, în regim de leasing oferă adesea clienților opțiunea de a cumpăra sau de a închiria un bun. Un bun închiriat în regim de leasing financiar de locatori ‘producători sau comercianți’ generează două tipuri de venit: profitul sau pierderea echivalentă profitului sau pierderii rezultate din vânzarea directă a bunului în regim de leasing, la prețuri de vânzare normale, reflectând orice reduceri comerciale și venitul financiar de-a lungul duratei contractului de leasing.

Venitul din vânzare, înregistrat de un locator ‘producător sau comerciant’, la începutul duratei contractului de leasing financiar, este valoarea justă a bunului sau, dacă este mai mică, valoarea actualizată a plăților minime de leasing datorate locatorului, calculată la o rată comercială a dobânzii.

Costul vânzării, recunoscut la începutul duratei contractului de leasing, este costul proprietății în regim de leasing sau valoarea contabilă, dacă aceasta diferă de costul bunului, mai puțin valoarea actualizată a valorii reziduale negarantate. Diferența dintre venitul din vânzări și costul vânzării este profitul din vânzare, recunoscut în conformitate cu politica privind vânzările aplicată de întreprindere.

Uneori, locatorii ‘producători sau comercianți’ stabilesc în mod artificial rate scăzute ale dobânzii pentru atragerea clienților. Utilizarea unei astfel de rate va face ca o parte excesivă din venitul total din tranzacție să fie înregistrat la momentul vânzării.

Dacă se stabilesc în mod artificial rate scăzute ale dobânzii, profitul din vânzare trebuie limitat la cel care ar rezulta, dacă s-ar aplica o rată comercială a dobânzii.

Trebuie să menționăm că acolo unde am precizat că există distincție pe cele două categorii de leasing, criteriile solicitate de IAS 17, în clasificarea contractelor de leasing, se aplică diferențiat:

în primul rând diferențele pot proveni din politica economică a fiecărei țări, care acordă un grad mai mare sau mai mic de libertate manifestării profesiei contabile, dar și în funcție de alte criterii interne.

de asemenea, criteriile de clasificare pot să elimine din caracterizarea leasingului operațional unele elemente considerate specifice închirierii prin Codul Comercial al acelei țări.

De menționat este faptul că, reglementările contabile se bazează pe elemente care sunt în sprijinul firmei, în timp ce reglementările fiscale sunt mai stricte, precizând și algoritmi de calcul sau condiții numerice ce trebuiesc îndeplinite. Totuși, spre deosebire de IAS 17 ce menționează actualizarea ratelor de leasing, reglementările contabile naționale nu au prevăzut această actualizare.

2.2. Contabilitatea operațiunilor de leasing în cazul locatarului

In cazul leasingului financiar se au in vedere următoarele:

Recunoașterea inițială

La data începerii duratei contractului de leasing locatarii trebuie să recunoască operațiunile de leasing financiar în bilanțurile lor ca active și datorii la o valoare egală cu valoarea justă a bunului în regim de leasing sau cu valoarea actualizată a plăților minime de leasing, dacă aceasta din urmă este mai mică.

Pentru calcularea valorii actualizate a plăților minime de leasing, se consideră ca factor de actualizare rata implicită a dobânzii din contractul de leasing, dacă aceasta se poate determina; în caz contrar, trebuie utilizată rata dobânzii marginale a locatarului. Orice costuri inițiale directe ale locatarului sunt recunoscute ca active.

Evaluarea ulterioara

Plățile de leasing trebuie împărțite în cheltuieli de finanțare a leasingului și reducerea datoriei neachitate. Cheltuielile de finanțare trebuie alocate pe perioade de-a lungul duratei contractului de leasing, astfel încât să se obțină o rata periodică constantă a dobânzii la soldul datoriei rămase în fiecare perioadă.

Un leasing financiar dă naștere unor cheltuieli cu amortizarea aferentă bunului precum și unor cheltuieli financiare, în fiecare perioadă contabilă. Politica de amortizare pentru bunurile în regim de leasing trebuie să fie consecventă cu cea aplicată activelor amortizabile deținute în proprietate, iar amortizarea înregistrată trebuie calculată în baza prevederilor IAS 16 Imobilizări corporale. Dacă nu există în mod rezonabil certitudinea ca locatarul va obține dreptul de proprietate până la sfârșitul duratei contractului de leasing, activul trebuie amortizat în totalitate pe durata cea mai scurtă dintre durata contractului de leasing și durata de viață utilă a acestuia.

În cazul leasingului financiar locatorii trebuie să recunoască în bilanț bunurile deținute în regim de leasing financiar drept creanțe la o valoare egală cu investiția netă în leasing.

Dacă cele două părți contractante sunt persoane rezidente în România, ca în cazul prezentat, operațiile de leasing financiar sunt reflectate în contabilitatea locatorului .

2 În cazul leasingului operational se au în vedere:

Plățile de leasing în cazul unui leasing operațional trebuie recunoscute ca o cheltuială în contul de profit și pierdere liniar de-a lungul duratei contractului de leasing, în cazul în care o altă bază sistematică nu este reprezentativă pentru ritmul beneficiilor utilizatorului. Influența variației de curs sau a indexărilor de rate de leasing conform contractului se va reflecta similar cu operasațiunile din cadrul leasingului financiar,

Predarea bunului catre utilizator se va consemna in documente primare de natura proceselor verbale de predare/primire.

Rata de leasing va fi calculată pornind de la valoarea de intrare a bunului, amortizarea aferentă pe perioada leasing-ului și o rata de profit pentru locator. Părțile vor conveni și asupra regimului de amorizare ce urmează a se aplica bunului ce face subiectul contractului.

Primirea facturii de către utilizator:

401

612

4426

La utilizator preluarea bunului se va inregistra ca orice achizitie de active fixe, cu singura diferență că valoarea de achizitie va fi redusă la valoarea reziduală convenita prin contract. Operațiunea de cumpărare la finalul contractului nu este implicita (ca în cazul leasingului financiar).

De asemenea, utilizatorului îi revine obligația de a înregistra și achita datoria vamală-taxa și tva aferente valorii reziduale (daca obiectul leasingului este o masina).

404(pentru valoarea reziduală)

2133

4426

2133 446(pentru taxe vamale)

Putem evidenția costul cu și fără fiscalitate a leasingului pornind de la următorul exemplu : Pentru a evidenția costul acestei achiziții precizăm că firma dorește dezvoltarea activității economice pe care o desfășoară, caz în care va dori să încheie un contract de leasing cu o firmă specializată care să-I ofere utilajul dorit.

Contractul de leasing se va încheia pe o perioadă de 5 ani, prețul CIP fiind de 26891 euro, taxa de management este de 2% din prețul utilajului cu TVA, dar nu se percepe avans.

2.3. Contabilitatea operațiunilor de leasing în cazul locatorului

1. Leasing financiar

Recunoașterea inițială – locatorii trebuie să recunoască în bilanț bunurile deținute în regim de leasing financiar drept creanțe, la o valoare egală cu investiția netă în leasing. Costurile inițiale directe majorează valoarea creanței.

Evaluarea ulterioară – recunoașterea venitului financiar trebuie să se bazeze pe un model care reflectă o rată periodică constantă a rentabilității aferentă investiției totale nete a locatorului corespunzătoare leasingului financiar.

Recompensa locatorului pentru investiția și serviciile sale reprezintă ratele de încasat care se tratează, de către locator, ca rambursare a principalului și ca venit financiar aferent.

2. Leasing operațional

Riscurile si beneficiile decurgând din proprietatea asupra bunului, în cazul acestui tip de leasing, rămân la locator.

Predarea bunului către utilizator se va consemna în documente primare de natura proceselor verbale de predare/primire. Locatorul este cel care va reflecta în contabilitate amortizarea bunului pe perioada contractului de leasing.

Utilizatorul poate opta sau nu pentru achiziția bunului, la expirarea contractului. Locatorul îl va factura la nivelul valorii reziduale convenite în contract, în cazul în care opteaza pentru achiziția bunului.