Contract Cadru de Franciza. Concept. Elemente Specifice

=== d9e947ac28c32f205639767961d1e23550ba80af_62901_1 ===

INTRODUCERE

În încercarea de a defini franciza putem afirma că, aceasta este operațiunea care îmbracă forma unui contract prin care o persoană numită francizor îi acordă unei alte persoane, numită beneficiar sau francizat dreptul de exploatare a unui ansamblu de drepturi de proprietate industrială și intelectuală, în scopul de producție sau de comercializare a anumitor tipuri de produse și/sau de servicii. Nelimitându-ne doar la atât putem merge pe ideea că franciza poate fi văzută ca o „rețetă” legală care permite „copierea” unei afaceri de succes. În înțeles larg, franciza reprezintă rețeaua care leagă titularul afacerii de succes de comercianții interesați în dezvoltarea propriei afaceri. Mijlocul juridic care asigură legătura este contractul de franciză.

Astfel, contractul de franciză reprezintă atât o metoda relativ sigură și ieftină de
a obține profit, cât și instrumentul cel mai agreat al globalizării, atribut al actualei societăți de consum.

Din punct de vedere strict juridic contractul de franciza poate fi definit ca un acord de voințe între francizor și francizat, prin care titularul unei mărci sau afaceri de succes pune la dispoziția unui comerciant marca, stilul de afaceri ori know-how-ul său, având ca scop exploatarea cu succes a acestora într-un alt teritoriu decât cel de origine în schimbul plății unei redevențe.

Deși, clauzele contractului de franciză sunt o combinație de clauze specifice mai multor tipuri de contracte, cum sunt contractul de închiriere, contractul de asociere în participațiune, contractul de know-how sau contractul de muncă, contractul de franciză are un statut juridic autonom, bucurându-se de reglementări specifice proprii.

Din punct de vedere al avantajelor beneficiarul unei francize se bucură de exploatarea unei mărci de prestigiu, și de accesul pe o piață concurențială folosind tehnici de producție, comercializare și marketing perfecținate în timp.

Însă, cel mai important avantaj pentru francizat este achiziționarea sau utilizarea unui produs sau serviciu deja consacrat.

1.1. Apariția și evoluția noțiunii de franciză

Apariția francizei

În sens general, operațiunea de franciză ce se săvârșește prin intermediul contractului de franciză, implică o relație specială de cooperare strânsă și continuă, între profesioniști independenți, în care sunt întrepătrunse tehnicile și cunoștințele comerciale ale profesioniștilor în cauză, fiind, în același timp, și o modalitate de utilizare și de exploatare a unor drepturi de proprietate intelectuală și industrială, în vederea reiterării unei reușite comerciale și pentru succesul comun în afaceri.

”Operațiunea de franciză, ca fenomen economic ce se particularizează și dobândește caracter juridic prin modalitatea efectivă de înfăptuire, (contractul comercial de franciză prezentând, de altfel, trăsături juridice specifice raportat la celelalte tipuri de contracte comerciale), prezintă avantaje similare distribuției comerciale” , reprezentând și o modalitate prin care a fost organizată distribuția în rețea.

Esența francizei, ca sistem de afaceri, ca operațiune comercială specifică, o reprezintă reproducerea unei afaceri, în anumite condiții și cu respectarea unor cerințe de ordin economic, care și-a demonstrat deja succesul. Franciza permite deținătorului afacerii de succes, denumit francizor, să reitereze un succes comercial înregistrat pe o anumită piață și să îl sporească în respectiva piață. Totodată, franciza permite replicarea afacerii de succes și în piețe noi, de regulă în teritorii noi, prin intermediul partenerilor săi, denumiți francizați, prin crearea de structuri suple, descentralizate și cu mobilizarea unor capitaluri minime de către francizor.

”Din punct de vedere strict juridic contractul de franciză poate fi definit ca un acord de voințe între francizor și francizat, prin care titularul unei mărci sau afaceri de success pune la dispoziția unui profesionist marca, stilul de afaceri ori know-how-ul său, având ca scop exploatarea cu succes a acestora într-un alt teritoriu decât cel de origine, în schimbul plății unei redevențe”.

Din punct de vedere al avantajelor, de regulă, beneficiarul unei francize se bucură de exploatarea unei mărci de prestigiu și de accesul pe o piață concurențială folosind tehnici de producție, comercializare și marketing perfecționate în timp. Pe parcursul acestei lucrări ma voi referi la limitele și prevederile stabiliate prin Regulamentul 4087/88 din 30 Noiembrie 1998 al E.C.C.

”Franciza permite expansiunea rapidă a francizorilor, aceasta apare ca fiind deosebit de avantajoasă și pentru că reprezintă o reală oportunitate de succes, mai cu seamă pentru întreprinzătorii de talie medie, atrași și deveniți, astfel, francizați” . Păstrându-și independența, francizatul beneficiază, totodată, de renumele, de imaginea și de marca francizorului, de transferul permanent de know-how, ca și de asistența tehnică din partea acestuia, ceea ce îi conferă un real avantaj concurențial.

Totodata, consumatorul este, la rândul său, în avantaj pentru că are siguranța omogenității și a uniformității calității serviciilor prestate în întreaga rețea a unei francize, sub aceeași marcă, mulțumită regulilor, condițiilor și parametrilor impuși de francizor alături de controlul riguros pe care acesta îl exercită.

Franciza, independent de domeniul în care este utilizată, este un puternic vector de schimbare, de noutate, ce accentuează tendința actuală manifestată în plan comercial, aceea de specializare tot mai evidentă a participanților din mediul de afaceri.

Din punct de vedere etimologic nu s-a putut stabili, în mod unanim, proveniența în vocabularul internațional a termenului de „franciză”, se apreciază că originea acestuia vine de la verbul „francher” din limba franceză, care semnifică „acordarea unui privilegiu” sau „liber de servituți”.

În alte opinii, semnificația cuvântului medieval franțuzesc era aceea de „a elibera”.

Principiul „acordării unui privilegiu” datează chiar din Evul Mediu, când nobilii francezi acordau înlesniri, privilegii pentru anumite teritorii sau anumitor bresle, uneori chiar și unor persoane fizice, constând în abandonarea unor drepturi pe care, în mod formal, le dețineau asupra acestora. În schimbul autonomiei sporite acordate, nobilii primeau fie prestări de servicii, fie sume de bani. Aceste facilități erau înscrise în documente denumite „Scrisori de franciză”.

Având în vedere înțelesul temenului ”franciză”pe care acesta îl are în prezent trebuie sa menționăm existeța unei diferențe fundamentale între primul contract ce a purtat numele de ”contract de franciză” și ceea ce este contractul de franciză in ziua de azi.

Federația Franceză de Franciză deține în arhivele sale un document ce datează din secolul al XIII-lea, denumit „Contractul de franciză al Orașului Chambery”, apreciat de membrii acestei federații ca fiind primul contract de franciză.

În Europa, în general, franciza își leagă începuturile de privilegiile acordate în legătură cu colectarea taxelor locale, organizarea târgurilor, producerea de băuturi.

Începând cu anul 1840, termenul este folosit în înțelesul pe care îl are în prezent. Acest termen, căzut în desuetudine la sfârșitul secolului XVIII, traversează Atlanticul și revine în Europa după ce în America, în plin secol XIX, a devenit modalitatea de succes în aceceri pe care o știm astăzi.

În America, prima înfăptuire a unei francize, în sensul pe care îl întelege astăzi când supunem franciză, este considerată a fi cea creată în jurul anului 1863 de către celebra companie „Singer Sewing Machines”, ca modalitate de vânzare a mașinilor sale de cusut, printr-o rețea de distribuitori independenți cărora li se oferea know-how-ul și asistența tehnică necesară în acest scop.

Întrucât mașina de cusut era o inovație, Isac Singer a considerat că produsul trebuia întâi popularizat printr-o campanie agresivă de distribuție de așa manieră încât să fie omniprezentă pe piață iar apoi evidențiată, fără echivoc, drept superioară sa față de alte mașini de cusut de pe piață.

Soluția găsită de „Singer” a fost aceea de a vinde distribuitorilor locali dreptul de a comercializa mașinile de cusut și de a-i învăța pe clienți cum anume să le folosească. Urma așadar, ca fiecare distribuitor independent să aprovizioneze un anume teritoriu, câștigul acestora fiind reprezentat de diferența dintre prețul de achiziție și cel de vânzare.

Evoluția contractului de franciză

Deși modelul de franciză cu care a experimentat în primă fază piața americană este asemanator cu un model de distribuție pentru bunuri, cu timpul, franciza a fost adaptată pentru a acoperi un spectru mai larg de nevoie pe care mediul de afaceri le avea. Natura diversificată pe care a dobândit-o franciza impune nevoia unei clasificari.

Există mai multe criterii și modalități de clasificare a francizelor, dar cel mai des utilizat și semnificativ totodată, este în funcție de natura operațiunii practicate de către francizor, operațiune pe care acesta o pune în practică și o transmite francizaților, în conformitate cu sistemul pe care l-a pus la punct, experimentat și conceptualizat, respectiv în funcție de obiectul sistemului francizat. Din această perspectivă și raportat la tipul de marcă ce urmează a fi utilizată de către francizor, franciza, ca formulă susceptibilă de a fi aplicată în numeroase zone economice, poate avea ca obiect vânzarea sau distribuția, furnizarea de servicii de bunuri și respectiv, producția de bunuri, fiind astfel determinate cele trei mari categorii de franciză: franciza de servicii, franciza de distribuție și franciza industrială.

Sistemele de franciză și respectiv, contractele de franciză, pot fi clasificate și în funcție de numărul partenerilor contractuali implicați într-o astfel de operațiune și calitatea respectililor parteneri.

1.2. Caracterele contractului de franciză

Caracterul oneros al contractului de franciză

Un contract se consideră a avea un caracter oneros dacă scopul urmărit prin încheierea acestuia a fost de a obține un anumit avantaj drept echivalent al obligației asumate, așadar, fiecare dintre părți urmărind un anumit avantaj în schimbul obligației pe care și-o asumă.

În cazul contractului de franciză, francizorul are dreptul la o redevență din partea francizatului pentru serviciile pe care acesta i le furnizează, la rândul său, acestuia (francizorul) revenindu-i obligația de a pune la dispoziția francizatului tehnologiile și produsele care urmează a fi supuse exploatării.

Caracterul intuitu personae al contractului de franciză

Având în vedere faptul, că într-un contract, succesul este condiționat de colaborarea părților, este absolut firească alegerea partenerului în funcție de calitățile și caracteristicile acestuia. Însă, elementele de apreciere hotărâtoare în selecționarea partenerului, diferă.

Astfel, pentru francizat hotărâtor în alegerea partenerului, vor fi domeniul de activitate al francizorului, imaginea mărcii, prestigiul firmei și a însemnelor distinctive, calitatea know-how-ului, valoarea altor drepturi intelectuale de care dispune.

În cazul francizorului, hotărâtore pentru selecționarea francizatului vor fi aptitudinile comerciale și manageriale precum și capacitatea de integrare în rețea.

Probleme privind caracterul comercial sau civil al contractului de franciză

Discuția privind caracterul comercial sau civil al contractului de franciză comportă o analiză pe două nivele distincte. Un prim nivel presupune determinarea caracterului comercial sau necomercial al produsului sau serviciului pe care îl oferă beneficiarul către consumatori, adică obiectul „comerțului” exercitat de beneficiar.

Comercialitatea sau necomercialitatea obiectului contractului de franciză, adică
a „conceptului francizabil” format din folosința însemnelor de atragere a clientelei,
a know-how-ului și asistența tehnică sau comercială, reprezintă al doilea nivel al discuției.

În marea lor majoritate activitățile desfășurate în regim de franciză sunt comerciale, însă există tendința extinderii conceptelor francizabile și în zone necomerciale, cum este cazul activităților de consultanță, de avocatură, metode de învățamânt sau agricultură.

Cele sus-menționate pot conduce, însă, către rezultate greșite în aprecierea naturii comerciale sau necomerciale a activității francizorului, aici intervenind al doilea nivel al discuției. Astfel, indiferent dacă obiectul de activitate al beneficiarului este unul comercial sau necomercial, obiectul contractului de franciză este unul și același, respectiv exploatarea francizei. Așadar, întrebarea logică care se pune: este sau nu franciza un obiect comercial astfel încât actele de exploatare ale ei să fie comerciale? Franciza are la baza un cumul de aptitudini și cunoștințe, calități umane care sunt puse în valoare, ceea ce se expoatează fiind chiar valoarea umană.

Valoarea exploatată de francizor fiind una originală, „comerțul” de idei și aptitudini excede zonei comerciale. Astfel, francizorul fiind considerat un creator de valoare asemeni profesorilor, arhitecților, avocaților, potrivit legii comerciale și teoriei comerciale, obiectul lor de activitate excede zonei comerciale.

1.3. Forma contractului de franciză

Legislația românească în vigoare nu menționează îndeplinirea vreunei condiții de formă în cazul contractului de franciză, omisiunea legiuitorului fiind desigur regretabilă, așa cum s-a subliniat în literatura de specialitate, deoarece complexitatea raporturilor care iau naștere ca efect al încheierii acestui tip de contract, impun încheierea acestuia în formă scrisă. Dovada acestuia în cazul neîndepliniri formei scrise, adică lipsa înscrisului, s-ar putea face, potrivit art. 46 din Codul comercial, prin orice mijloc de probă, deoarece contractul de franciză se încheie între comercianți.

Însă, dacă prin contractul de franciză se transmit și drepturi de autor, existența și conținutul contractului, potrivit art. 42 din Legea nr. 8/1996, nu pot fi dovedite decât prin act scris, în acest caz cerința formei scrise fiind ad probationem, nu ad validitatem.

1.4. Obiectul contractului de franciză

Obiectul contractului de franciză îl constituie interesele reglementate de părți, prin mijlocirea actului încheiat. Încheierea contractului de franciză are ca efect transmiterea de către francizor, cocontractantului, a unui concept original, verificat și de succes pentru comercializarea de produse sau servicii, ori pentru fabricarea de produse, contraprestația francizatului fiind, în principal, de ordin financiar, dar nelimitându-se doar la atât.

În funcție de natura francizei ( industrială, de distribuție, de servicii ori principală) francizorul va transmite cocontractantului:

Dreptul de exploatare și dezvoltare a unei afaceri

Dreptul de a fabrica un produs sub marca sa

Dreptul prestării unui serviciu sub marca sa

Dreptul utilizării tehnologieie de care dispune

Totodată, împreună cu aceste drepturi se transmit sau pot fi transmise francizatului:

Dreptul utilizării unei mărci de comerț de fabrică sau de servicii

Dreptul de a utiliza alte însemne folosite de francizor cum ar fi firmele (când aceasta este posibil), denumirile de origine, indicațiile geografice, investițiile, desenele și metodele, know-how-ul (savoir-faire), adică ansamblul cunoștințelor noi, nebrevetate, aplicabile industrial, având caracter secret și alte drepturi de proprietate intelectuală.

Îndeplinirea acestor obligații este asigurată doar atunci când francizorul:

Deține și exploatează o activitate comercială, anterior lansării rețelei de franciză

Este titularul dreptului de proprietate intelectuală

Asigură francizaților săi (beneficiarilor) o pregătire inițială precum și asistența comercială și/sau tehnică permanentă pe durata menționată în contract

În privința francizatului, pe lângă obligația de plată a unei taxe de intrare în rețea și a redevențelor stabilite, acestuia îi revin, în funcție de natura francizei și următoarele obligații:

Obligația de a exploata și dezvolta afacerea

Folosirea drepturilor intelectuale transmise, conform cu natura și clauzele contractuale

Păstrarea secretului know-how-ului

Menținerea reputației rețelei de franciză, a mărcii, ori celelalte însemne ale francizorului

Informarea francizorului asupra performanțelor și situației financiare

Lipsa dispozițiilor din legea specială va determina examinarea obiectului francizei sub aspectul condițiilor pe care trebuie să le îndeplinească, conform regulilor de drept comun adică să existe, să fie determinat sau determinabil, să fie posibil, să se afle în circuitul civil, să fie licit și moral, să constituie un fapt personal al debitorului.

1.5. Încetarea francizei

Moduri de încetare a francizei

Literatura de specialitate a relevant faptul că, în materia contractului de franciză nu se poate vorbi de cauze speciale de încetare, ci doar de particularități ale acestora. În legislația noastră nu este reglementată, în mod special, încetarea contractului de franciză, însă conține unele dispoziții care privesc încetarea contractului și efectele încetării.

Încetarea existenței uneia dintre părți

Având un caracter intuitu personae, încetarea existenței uneia dintre părți are ca efect încetarea convenției. Astfel, francizorul sau beneficiarul își pot înceta existența, în cazul în care sunt persoane fizice prin: deces sau incapacitatea care lovește una din părțile contractante fără deosebire de cauzele acesteia (rezultat al unei incompatibilități profesionale care interzice părților exercitarea activităților de comerț, rezultatul unei condamnări sau puneri sub interdicție).

În cazul în care cocontractanții sunt persoane juridice cauzele care duc la încetarea exietenței contractului sunt; expirarea duratei pentru care a fost încheiat, lichidarea convențională sau judică și falimanetul.

Articolul 7 din Ordonanța nr. 52/1997 precizează faptul că, contractul de franciză va trebui să cuprindă și condițiile în care va putea opera cesiunea drepturilor ce decurg din contract, mai cu seamă condițiile de desemnare a unui succesor. Din acest text legal rezultă că în situația când transmiterea drepturilor și, implicit, și a obligațiilor este posibilă, condițiile cesiunii, în special de desemnare a unui succesor trebuie prevăzute în contract. În lipsa unei clauze exprese, tinând cont de caracterul intuitu personae al contractului de franciză, încetarea existenței uneia dintre părți va avea ca efect încetarea convenției.

Expirarea termenului pentru care a fost încheiat contractul de franciză

Cum este și normal, expirarea termenului pentru care a fost încheiat contractul are ca efect încetarea acestuia, legiuitorul nostru, adoptând, în material francizei, o soluție discutabilă. Astfel, potrivit articolului 6, în contractul de franciză trebuie specificat clar durata acestuia precum și condițiile de modificare, prelungire și reziliere. Articolul 7 vine și menționează faptul că termenul va fi fixat astfel încât să i se permită beneficiarului amortizarea investițiilor specifice francizei. Însă, tot articolul 7 prevede că francizorul va înștiința pe beneficair cu un preaviz suficient de mare asupra intenției de a nu reînnoi contractul la data expirării sau de a nu semna un nou contract.

Analizând textele enunțate se poate conchide că, un contract de franciză încheiat pe o durată determinată nu încetează prin ajungerea lui la termen, decât dacă francizorul înștiințează pe beneficiar asupra intenției de a nu reînnoi contractul. Ba mai mult înștiințarea trebuie făcută “cu un preaviz suficient de mare”. Spus sub altă formă,
un contract de franciză ajuns la termen este considerat prelungit de drept, dacă francizorul nu și-a exprimat opunerea într-un termen suficiet de mare.

Anularea contractului de franciză

Contractul de franciză poate fi anulat în condițiile dreptului comun. Însă, având în vedere complexitatea unei astfel de convenții, literatura de specialitate a arătat că probleme deosebite pot apărea în ceea ce privește vicierea consimtământului prin eroare asupra naturii actului ce se încheie, eroarea, viciu de consimțământ și dolul. Caracterul complex al contractului precum și problemele pe care le ridică formarea consimțământului sunt argumentele reglementării fazei precontractuale și a dipozitiei articolului 14 potrivit căruia, publicitatea pentru selecționarea beneficiarilor trebuie să fie lipsită de ambiguitate și să nu conțină informații eronate.

Rezilierea

Ca în orice contract sinalagmatic, condiția rezolutorie este subînțeleasă și în cazul contractului de franciză. Articolul 6 din legea noastră a prevăzut totuși ca, în contractul
de franciză trebuie prevăzute condițiile de reziliere și că în “cadrul clauzelor de reziliere se vor stabili în mod clar circumstanțele care pot determina o reziliere fără preaviz”.

Prevederile articolului 8 din Ordonanța nr. 52/1997 anihilează efectele clauzelor rezolutorii stabilite de părți, atunci când menționeză că “francizorul va notifica în scris beneficiarului orice încălcare a obligațiilor contractuale și îi va acorda un termen rezonabil de remediere”.

Potrivit teoriei civile rezoluțiunea și rezilierea sunt sancțiuni care intervin în cazul neexecutării culpabile a obligațiilor izvorate din contractele sinalagmatice, iar pactele comisorii de gradul II, III, și IV au menirea de a simplifica procedura desființării contractelor în cadrul neexecutării culpabile a obligațiilor. Legea noastră nu face altceva decât să complice procedura desființării contractelor de franciză, prin obligarea francizorului la notificarea beneficiarului și acordarea unui termen rezonabil de remediere, făcând ineficiente pactele comisorii în această materie și încurajându-l
pe francizatul nediligent. Se impune a preciza că în cazul neîndeplinirii obligațiilor de către francizor, pentru francizat nu există obligația notificării și acordării unui termen rezonabil, o asfel de reglementare punând părțile unui contract de franciză pe poziții inegale, neținând seama de faptul că rezilierea pentru o cauză de neexecutare culpabilă
se bazează pe reciprocitatea și interdependența obligațiilor născute din contractul sinalagmatic.

Efectele încetării francizei

Efectele desființării contractului de franciză care, în același timp prezintă anumite particularități sunt restituirea și reparația. Astfel atunci când contractul de franciză încetează, drepturile incorporale transmise spre folosința francizatului vor fi restituite francizorului, francizatul nemaiputând folosi nici marca, nici alte semne distinctive și nu va mai putea uza de know-how-ul transmis.

Tot de la data încetării contractului își vor putea produce efectele clauzele de
non-concurență stabilite de părți. Doresc să reamintesc că legea noastră limitează clauzele de non-concureță doar la protejarea know-how-ului și nu conține un termen asemeni Regulamentului 4087/88. Însă, pentru ca aceste clauze să poată fi validate în justiție ele trebuie să fie limitate în timp, în obiect și în conținut.

Cazul stocurilor prezintă o importanță specială deoarece, soluția restituirii contra cost a produselor aflate în stoc la încetarea contractului către francizor se justifică pe unitatea economică formată de francizor și francizat, în temeiul contractului de franciză. Soluția nerestituirii produselor în stoc se întemeiază pe argumente de ordin exclusiv juridic: francizatul a cumpărat, fără condiții, produsele rămase în stoc, pe riscul său. Recunoașterea dreptului de a vinde produsele rămase în stoc echivalează cu o prelungire a contractului de franciză și poate încuraja abuzurile francizatului, deși, aparent, pare cea mai echitabilă.

În fața acestor soluții, care nu pot da satisfacție deplină si nici nu sunt scutite de critici, ar fi de preferat negocierea unei clauze privind stocurile în cazul încetării contractului.

Cât privesc reparațiile, atunci când încetarea contractului este urmare a conduitei culpabile a uneia dintre părți, pricinuindu-i celeilalte părți prejudicii, acesta este îndreptățit la despăgubiri potrivit normelor de drept comun.

BIBLIOGRAFIA

I. literatură de specialitate

Angheni, Smaranda, Magda Volonciu, Camelia Stoica, „Drept comercial”, Ediția a III-a, Editura All Beck, București, 2004.

Angheni, Smaranda, Magda Volonciu, Camelia Stoica, Monica Gabriela Lostun, „Drept comercial”, Editura Oscar Print, București, 2000

Drăgan, Jenica “Dreptul comerțului internațional”Editura Fundația România de Mâine, București, 2005

Drigă, Corina, Eugen Driga, „Primii pași în franciză”, Editura C.H. Beck, București, 2006.

Eminescu, Yolanda, Tratat de proprietate industrială, vol. 3, Editura Academiei, 1984.

Eminescu, Yolanda, „Tratat de proprietate industrială”, vol. 1, Editura Academiei, 1982.

Eminescu, Yolanda, „Legea brevetelor de invenție. Comentariu”, Editura Lumina Lex, București, 1993.

Gheorghe Gheorghiu, Gabriel N. Turcu, „Contractul de franciză. Aspecte generale”, în Revista de drept comercial, nr. 3, 4, 5, 7-8/2000

Hubert Bensoussan, „Le droit de la franchise”, Editions Apogee 1997.

J.M. Leloup, „La franchise droit et pratique”, Editions Delnias nr. B3.

J.P. Clement și M.C. Bontard-L’abarde, „La franchise et le droit europeane de concurence” Gaz. Pol. 1986.

M. Jouhannaud, „De franchising” ed. Hommes et techniques, 1974.

Mihai, L , „Probleme de drept al proprietății intelectualeîn cadrul contractului de franchising”

Mocanu, Mihaela, „Contractul de franciză”, Editura C.H. Beck, București, 2008

Philippe Bessis, „Le contract de franchise”, LGDJ, Paris.

Ph. Le Tourneau, „Le franchisage”, Economica.

Roș, Viorel, „Dreptul proprietății intelectuale”, Editura Global Lex, București, 2001.

V.A. Serghie, Ana Călin, Denumirea firmei. Evitarea confuziei. Admisibilitatea cererii de radiere, în RDC nr. 4/1998.

Vonica, Romul Petru, „Drept comercial – partea generală”, Editura Lumina Lex, București, 2000.

World Intellectual Property Organization (Organizația Mondială a Proprietății Intelectuale), „Introducere în proprietatea intelectuală”, Editura Rosetti, București, 2001.

II. Legislație

Legea nr. 11/1991 privind combaterea concurenței neloiale

Ordonanța Guvernului nr. 52/1997 privind regimul juridic al francizei, republicată

Legea nr. 79/1998, pentru aprobarea și modificarea O.G. nr. 52/1997

Legea nr. 26/1990 privind registrul comerțului

Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale, republicată

Legea nr. 161 din 19 aprilie 2003, privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției, publicată în M. Of. nr. 279 din data: 04 aprilie 2003.