Contra globaliz ării: popoarele [613630]

1
UNIVERSITATEA „ ȘTEFAN CEL MARE”
SUCEAVA

Facultatea de Științe Economice și Administra ție Publică
Specializ ările : Economia Comer țului, Turismului și Serviciilor,
anul II

GLOBALIZAREA
ECONOMIEI

Lector univ. drd. Mariana LUPAN

2007

2CUPRINS

CAP 1. – CONCEPTUL DE GLOBALIZARE ÎN DEZBATERILE
INTERNA ȚIONALE CONTEMPORANE. CONFRUNT ĂRI DE IDEI ………………………3
1.1. Concep ția Clubului de la Roma: globalizarea – interdependen ță între țări la scar ă
mondială, fără frontiere na ționale …………………………………………………………………………..5
1.2. Concep ția Forumului Economic Mondial (FEM): globalizarea – deschiderea
piețelor lumii și formarea unei pie țe mondiale unice ………………………………………………..7
1.3. Globalizarea în concep ția organismelor ONU ……………………………………………………8
1.3.1. Concep ția PNUD: globalizare pentru oameni, nu pentru profit ………………………8
1.3.2. Concep ția UNCTAD: globalizarea – produs al liberaliz ării…………………………..13
1.3.3. Concep ția UNESCO: globalizarea – proces de mondializare…………………………15
1.4. David Korten: globalizarea – o versiune modern ă a imperialismului………………..16
1.5. J. K. Galbraith: globaliz area – rezultat al interna ționalizării vieții economice ….17
1.6. Antoine Ayoub: mondializarea – o nou ă dimensiune a liberului-schimb …………..19
1.7. Chris Mulheart și Howard Vane: globalizarea – economie interna țională sau
economie global ă?…………………………………………………………………………………………………22
1.8. Jacques Percebois: mondializarea – re țea transna țională de decizie …………………24
1.9. Harold James: globalizarea – integrare transna țională, dizolvant ă a statului-
națiune …………………………………………………………………………………………………………… ……26
1.10. Shahid Yusuf: globalizarea și localizarea – modelatoare ale dezvolt ării ………….29
1.11. Viitorologii despre globalizare ………………………………………………………………………33
1.11.1. John Naisbitt: globalizarea – integrare economic ă mondială………………………..33
1.11.2. Alvin T őffler: globalizarea – sistem mondial f ără frontiere na ționale pentru
secolul XXI…………………………………………………………………………………………………….. ….39
CAP. 2. – GLOBALIZAREA – UN PROCES IREVERSIBIL ……………………………………46
2.1. De la Socialism la Capitalis m, apoi la Globalizare……………………………………………46
2.2. Viitorul ireversibil al globaliz ării…………………………………………………………………….48
2.3. Globalizarea – idealism sau subiectivism …………………………………………………………50
CAP. 3. – CONTROVERSE ALE GLOBALIZ ĂRII………………………………………………….56
3.1. Regândirea și „reforma” economiei…………………………………………………………………56
3.2. Ecologia și efectele globaliz ării………………………………………………………………………..58
3.3. Implica ții negative ale gloz ălizării …………………………………………………………………..59
3.4. Ce ne rezerv ă viitorul……………………………………………………………………………………..60
BIBLIOGRAFIE ……………………………………………………………………………………………………. .63

3CAP 1. – CONCEPTUL DE GLOBALIZARE ÎN DEZBATERILE
INTERNA ȚIONALE CONTEMPORANE. CONFRUNT ĂRI DE IDEI

Se vorbește din ce în ce mai mult despre globalizare, opiniile fiind atât pro, cât și
contra. Dar ce este de fapt globalizarea? Este un concept, o stare de fapt sau o realitate? Este un fenomen nou generat de viteza cu care se propag ă noua tehnologie și informa ția, sau o
continuitate fireasc ă a unui proces ce a ap ărut și s-a dezvoltat cu mult timp în urm ă? Sunt doar
câteva din întreb ările pe care ni le punem și la care încerc ăm să găsim un răspuns.
Un răspuns la întrebarea „ce este globalizarea” reg ăsim la Friedman, un sus ținător
înfocat al globaliz ării, care afirm ă că „globlizarea nu este o simpl ă tendință sau o fantezie, ci
este, mai degrab ă, un sistem interna țional. Este sistemul care acum a luat loc sistemului
Războiului Rece și, la fel ca acesta, globalizarea are propriile ei legi și propria ei logic ă, de
natură să influențeze astăzi, direct sau indirect, politica, mediul înconjur ător, geopolitica și
economia fiec ărei țări de pe glob.”
1
Globalizarea reprezint ă renunțarea la limite teritoriale, ascensiunea nelimitat ă a
tehnologiei, circula ția neîngrădită a informa ției, uniformizarea economiei, libera circula ție a
capitalului și a persoanei, dar nu în ultimul rând alinierea politic ă în perspectiva unei
guvernări globale.
În literatura economic ă s-a avansat ideea c ă odată cu căderea Zidului Berlinului în anul
1989 am intrat în cea de-a doua er ă a globaliz ării, prima er ă datând înc ă de la mijlocul
secolului al 19-lea și fiind întrerupt ă de Primul R ăzboi Mondial. Perioada de „pauz ă” dintre
cele două ere ale globaliz ării a ajuns la final odat ă cu încheierea R ăzboiului Rece.
Așadar, anul 1989 reprezint ă un nou început al globaliz ării, o globalizare con știentă și
ireversibil ă prin care rela țiile sociale și economice devin lipsite de distan țe și granițe. Nu știu
dacă este o coinciden ță sau „așa a fost scris” ca acest an s ă fie unul de r ăscruce pentru multe
națiuni. Este anul în care fosta Uniune Sovietic ă s-a destr ămat, zidul a fost „eliminat”, este
primul an al democra ției din țara noastr ă, dar este și anul în care SUA î și „afișează”
supremația.
Creșterea semnificativ ă a fluxurilor interna ționale de capital, în ultimii ani, este o
trăsătură a globaliz ării. Începând cu jum ătatea anilor ’80 s-a manifestat o intensificare a
fluxurilor interna ționale de capital și un grad tot mai ridicat de integrare a pie țelor financiare
internaționale. Astfel, a crescut volumul investi țiilor, în special a investi țiilor străine directe,
ceea ce spore ște importan ța producției interna ționale în economia mondial ă.

1 T. Friedman – Lexus și măslinul. Cum s ă înțelegem globalizarea , Ed. Economic ă, București, 2000

4Marile corpora ții au invadat planeta, iar fluxurile financiare interna ționale instantanee
fac ca economia mondial ă să nu mai poat ă fi îngrădită înăuntrul grani țelor unui stat. Fluxul
liber de informa ții a dus la îmbun ătățirea comunica țiilor și la scăderea costurilor pentru
transport, astfel încât globalizarea ofer ă comunităților și persoanelor din zone îndep ărtate, mai
puțin dezvoltate, numeroase oportunit ăți și opțiuni. Așadar, integrarea în economia global ă
implică slăbirea autorit ății naționale, sau mai bine spus a statului na țiune, deoarece actorii
independen ți de stat au nevoie de spa țiu independent pentru mi șcare.
Procesul de globalizare depinde, în primul rând, de interdependen ța economic ă și
culturală și mai puțin de dominarea economic ă și culturală, depinde de diversificare mai mult
decât de unificare și integrare, depinde de descentrali zare, de participarea mult mai profund ă
decât de centralizare și de mobilizare.2
Nu trebuie s ă pierdem din vedere faptul c ă „globalizarea implic ă și apariția
diferențelor”, dup ă cum susține R. Koolhaas. Venind în completarea acestei afirma ții, în ceea
ce privește sistemul economic interna țional, Michael Manley afirm ă că „fiecare trebuie s ă ne
găsim locușorul în economia global ă și să tragem de noi în sus […]”.
În această nouă eră a globaliz ării avem de-a face cu o realitate de necontestat, și
anume: o ordine economic ă internațională nedreaptă ce trebuie înl ăturată. Astfel, țările lumii a
treia nu au posibilitatea s ă concureze cu țările care de țin monopolul asupra celor mai avansate
tehnologii și resurse financiare nelimitate care au pus st ăpânire deja pe majoritatea pie țelor.
Ele vor fi reduse treptat la simple zone produc ătoare de materie prim ă și mărfuri competitive
din punctul de vedere al pre țului, deținând cea mai slab pl ătită mână de lucru.
În ceea ce prive ște dezvoltarea demografic ă și tehnologic ă, istoricul Paul Kennedy
susține că „planeta este t ăiată astăzi de o uria șă linie desp ărțitoare […]. De o parte a ei se afl ă
societățile tinere care se înmul țesc rapid, lipsite de resurse, subdezvoltate și subeducate, iar de
cealaltă parte sunt popula țiile bogate dar b ătrâne, cu inventivitate tehnologic ă, dar muribunde
din punct de vedere demografic.”
Drept urmare, globalizarea ar trebui s ă fie singura cale care s ă ducă la reîntregirea
lumii, la uniformizarea celor dou ă „lumi”, am putea spune. Dar, poate globalizarea trece acest
test?
Dacă avem în vedere societatea unei singure cincimi: 20% versus 80%3, conform
căreia doar 20% din popula ția aptă de munc ă este suficient ă pentru a asigura avântul

2 C.A. Samudavanija – „ Eludarea statului asiatic ” în Schimbarea ordinii globale de N. Gardels, Ed. Antet,
București, 2000
3 H.P. Martin, H. Schumann – Capcana globaliz ării. Atac la democra ție și bunăstare , Ed. Economic ă, București,
1999

5economic mondial, nu putem fi destul de optimi ști. Săracii vor r ămâne tot s ăraci și bogații vor
fi și mai boga ți, iar prăpastia dintre cele dou ă lumi se va l ărgi și mai mult.
Pe bună dreptate, câ știgătorul premiului Nobel, Henry Kendyll afirma c ă „dacă nu
stabilizăm popula ția prin dreptate, omenie și milă, atunci natura o va face în locul nostru”,
această stabilizare reprezentând marea provocare a globaliz ării.

1.1. Concep ția Clubului de la Roma: globalizarea – interdependen ță între țări la scară
mondială, fără frontiere na ționale

Cunoscutul om de știință și animator al unor importante dezbateri interna ționale,
Bertrand Schneider, secretar general al vestitului “Club de la Roma”4, apreciaz ă că
“globalizarea constituie o tendin ță care se manifest ă în economia mondial ă, tendință
accelerată de dezvoltarea societ ății informa ționale în care ne afl ăm în prezent”. Apreciind c ă
informatizarea societ ății este o transformare mult mai ampl ă și profund ă, globalizarea fiind
doar un aspect al ei, “acest aspect – spune el – al ături de multe altele, ridic ă mari semne de
întrebare în leg ătură cu capacitatea statului de a guverna și rolul pe care acesta trebuie s ă-l
joace în noua societate omeneasc ă”. Autorul ridic ă problema statului na țional deoarece
“globalizarea presupune existen ța unei interdependen țe atât de strânse între statele na ționale
încât nimeni nu mai poate ști cu precizie cât ă libertate de mi șcare mai au în realitate guvernele
naționale, mai cu seam ă în ceea ce prive ște problemele economice, fluxurile de capital (care
utilizează din plin informa ția computerizat ă) și ratele de schimb valutar care eludeaz ă
controlul b ăncilor centrale”. Înc ă două precizări ale autorului ni se par extrem de relevante.
Prima afirm ă convingerea c ă, din punct de vedere geografic, “g lobalizarea este departe de a fi
un proces atotcuprinz ător, de vreme ce multe p ărți ale lumii – țările mai s ărace și multe din
țările în curs de dezvoltare – nu pot s ă participe la societatea informa țională”. A doua
precizare exprim ă părerea că globalizarea cuprinde nu numai economicul, ci toate laturile
existenței umane. Globalizarea – spune autorul – “trebuie în țeleasă ca extindere rapid ă, la
scară mondial ă, a interac țiunilor dintre activit ățile societ ății omene ști. Aceast ă
interdependen ță, tot mai strâns ă, nu ține cont de nici un fel de grani țe, nici de timp, nici de
spațiu. Și nu numai economia s-a globalizat, ci și culturile tradi ționale sunt supuse unui

4 Misiunea Clubului este de a activa ca un catalizator global de schimbare, independent de interesele politice,
ideologice sau de afaceri. Clubul este format din oameni care au o puternic ă educație în diverse domenii și care
au principala misiune de a dezvolta gândiri în domeniul globaliz ării. Din organiza ție fac parte savan ți,
economiști, oameni de afaceri, înal ți funcționari interna ționali, șefi sau fo ști șefi de state. De asemenea, Clubul
de la Roma contribuie la solu ționarea a ceea ce se nume ște problematica global ă, setul complex al celor mai
importante probleme – politice, sociale, ec onomice, tehnologice, de mediu, psihologice și culturale – cu care se
confrunta omenirea.

6adevărat flux informa țional, ca urmare a dezvolt ării ultrarapide a tehnologiei
informaționale”5.
Un alt membru marcant al Clubului de la Roma, Keith Suter, pre ședintele Centrului
pentru studiul problemelor p ăcii și conflictelor, apreciaz ă globalizarea drept “cea mai mare
sfidare pe care a cunoscut-o omenirea de trei secole încoace”. Sfidarea const ă, după autor, în
“erodarea sistemului de state na țiuni”, idee pe care el o a șează la temelia globaliz ării. “Ceea
ce observ ăm prin analiza realit ății vieții interna ționale din aceste ultime decenii este c ă
guvernele sunt prea mici pentru a îndeplini anum ite sarcini sau prea mari pentru altele. Iat ă ce
a dus la erodarea sistemului de state-na țiuni”. Acest proces este numit globalizare. Referindu-
se la cauze, autorul apreciaz ă că “procesul globaliz ării poate fi analizat din trei puncte de
vedere. În primul rând, nu exist ă soluții naționale la probleme transna ționale. În al doilea
rând, corpora țiile transna ționale reprezint ă principala for ță motrice a sistemului economic
mondial. Ele, mai degrab ă decât guvernele, sunt cele care determin ă direcțiile generale ale
economiei unui stat-na țiune. În al treilea rând, autoritatea guvernamental ă din cadrul statului-
națiune este erodat ă de forțele sociale populare. Organiza țiile nonguvernamentale (…) sunt
cele care, adesea, impun un sens al schimb ării”6. Observăm, așadar, că aceste puncte de
vedere reprezint ă nu doar simple p ăreri, ci totodat ă elemente de con ținut și cauze ale
globalizării.
Merită să evidențiem că teza dup ă care statul-na țiune ar fi dep ășit de istoria
contemporan ă este mai veche în concep ția Clubului de la Roma. Aurelio Piaccei, ini țiatorul
acestui Club și totodată mare patron italian, afirma, cu mult înainte de 1970, c ă “dacă noi
reușim să ne debaras ăm de conceptul de stat-na țiune, eu v ăd, pentru noi to ți, o extraordinar ă
redresare industrial ă, intelectual ă și psihologic ă”7.
Aurelio Piaccei leag ă această teză de liberul-schimb interna țional ale c ărui avantaje
sunt incomparabile cu neajunsurile rezultate din “ciupiturile” suveranit ății naționale. Acestea
ar fi părerile cunoscutelor personalit ăți internaționale ale vestitului Club de la Roma.
Sintetizând aceste p ăreri, reținem în final c ă, în concep ția acestui centru de gândire
internațional și a autorilor cita ți, globalizarea:
a) este generat ă de adâncirea interdependen țelor dintre state și națiuni;
b) că revoluția informa țională accelereaz ă enorm procesul globaliz ării;
c) că ea cuprinde atât economia, cât și cultura, deci întregul bloc de rela ții umane;
d) că ea cere reconsiderarea rolului statului na țional în economie și societate și
permeabilitatea frontierelor statale.

5 Bertrard Schneider – Fluxurile interna ționale de capital și economia global ă, “Curentul”, 14 ianuarie 1999
6 Keith Suter – Sfidarea globaliz ării, “Curentul”, 12 ianuarie 1999

71.2. Concep ția Forumului Economic Mondial (FEM): globalizarea – deschiderea pie țelor
lumii și formarea unei pie țe mondiale unice

Forumul Economic Mondial are contribu ții mari la teoretizarea fenomenului
globalizării. La reuniunea sa de la Davos din ianuarie 1999, cei 40 de șefi de state, 250 de
miniștri și 1000 de șefi de mari întreprinderi și-au confruntat p ărerile timp de șase zile în 330
de dezbateri în problema: “ Globalitatea responsabil ă – o st ăpânire a impactului
mondializ ării”. În doctrina acestui prestigios centru de gândire și reflexie, centru interna țional
sponsorizat generos de cel mai mare consor țiu bancar interna țional elve țian, globalizarea este
o necesitate istoric ă menită să ducă în final la o pia ță unică mondială. Purtătorul de cuvânt al
acestei doctrine este însu și fondatorul și președintele Forumului, economistul elve țian Klaus
Schwab. Referindu-se la necesitatea și natura globaliz ării în deschiderea dezbaterilor, el
spunea:
¾ “Avem nevoie de globalizare, pentru c ă aceasta înseamn ă o ocazie de a împ ărți la
scară globală capitalul, tehnologia și cunoștințele și de a asigura c ă putem avea grij ă de o
lume care la sfâr șitul acestui secol (este vorba de secolul XX) are de patru ori mai mul ți
locuitori decât la începutul lui”.
¾ Referindu-se la con ținutul procesului pus în discu ție, autorul subliniaz ă că, în
opinia sa, “globalizarea înseamn ă deschiderea pie țelor lumii pentru a forma o pia ță mondială
unică, total liberalizat ă”8. El a invitat participan ții să gândeasc ă și să militeze pentru o
globalizare în interesul umanit ății, de avantajele sale urmând a beneficia toate straturile
sociale ale țărilor, deci și categoriile defavorizate din toate țările lumii, adic ă și cele mai
sărace.
De un interes conceptual deosebit despre globalizare sunt și părerile unei alte
personalit ăți marcante, Claude Smajda, directorul general al Forumului: ”Sunt indignat –
declara acesta – de erorile de analiz ă și de acțiune ale FMI… S-a dorit aplicarea modelului
capitalismului financiar american în economia mondial ă. Această aroganță are consecin țe
dureroase, pe care nu le cunoa ștem încă”. Criticând faptul c ă s-a vrut, mai ales din partea
SUA, să se impun ă țărilor o liberalizare prea rapid ă, Claude Smajda și-a exprimat convingerea
că participarea la globalizare se poate înf ăptui nu impunând sau imitând modelul american sau
european, ambele bazate exclusiv pe performan țele bursiere, ci pe baza unor modele
alternative proprii fiec ărei țări, concepute pe termen lung. În fine, referindu-se la Davos,

7 Jean Jacques Servan-Schreiber – Le défi américain, Edition Denoél, Paris, 1967, p. 228
8 Dinu Moraru – Pledoarie pentru o economie mondial ă în slujba umanit ății, “Curentul”, 29 ianuarie 1999.

8Claude Smajda a ținut să-și facă cunoscut ă părerea că acesta nu trebuie s ă fie locul unde
”stăpânii lumii” încearc ă să impună pe plan mondial domnia unui capitalism f ără limite9.
Cernând prin sita sintezei ideile conduc ătorilor Forumului Economic Mondial despre
natura globaliz ării, putem g ăsi în alcătuirea lor încruci șarea a trei contradic ții mari: între
Europa și SUA, între țările slab dezvoltate și cele dezvoltate și între boga ții și săracii din toate
țările. Prezen ța acestor contradic ții încrucișate poate genera anumite incertitudini și neliniști
în legătură cu modul în care ”st ăpânii lumii” – și mai ales ”st ăpânul stăpânilor lumii”, SUA –
concep și realizeaz ă globalizarea, dar, prin aceasta, nu i se neag ă deloc nici necesitatea, nici
posibilitatea umaniz ării ei. Pentru a evita aceste dileme și eventuale e șecuri, sunt necesare
negocieri și pregătiri minuțioase în continuarea procesului de liberalizare a pie țelor. Apar,
între altele, și două paradoxuri: primul: c ă de grija s ăracilor se ocup ă chiar cei boga ți, și al
doilea: că nu trebuie s ă imităm modelul american, de și, în fond, nu ne oblig ă nimeni s ă luăm
masa la McDonald.

1.3. Globalizarea în concep ția organismelor ONU

Descifrarea cadrului conceptual al globaliz ării face obiectul unor ample preocup ări și
în cadrul ONU, mai ales prin organismele sale cu voca ție mondial ă: PNUD, UNCTAD și
UNESCO. Re ținem aceste preocup ări în special pentru unghiul lor de vedere distinct de alte
abordări, chiar dac ă unele elemente sunt comune.

1.3.1. Concep ția PNUD: globalizare pentru oameni, nu pentru profit
Programul Na țiunilor Unite pentru Dezvoltare Uman ă acordă problematicii
globalizării o importan ță de primă mărime. Eviden țiem, ca un demers cu o înalt ă cotă de
relevanță, faptul c ă, în cadrul ”Raportului dezvolt ării umane 1999”, un volum întreg –
volumul I – este consacrat exclusiv analizei globaliz ării10. Aceasta, pe de o parte, și mai
relevant ni se pare faptul c ă acest volum a fost intitulat ” Globalizarea cu fa ță umană”. Titlul
însuși este o apreciere. Cu siguran ță că o asemenea apreciere, departe de a fi întâmpl ătoare,
constituie un reflex firesc al convingerii autorilor Raportului c ă, până acum, globalizarea n-a
avut o ”fa ță umană”. Și, realmente, n-a avut, din moment ce întreaga evolu ție a umanit ății din
perioada postbelic ă este înso țită de adâncirea pr ăpăstiei dintre boga ți și săraci, atât pe plan
mondial, între țări, cât și pe plan na țional, în interiorul țărilor.

9 Idem
10 PNUD – Human Development Report 1999. Globaliza tion with a Human Face, New-York, 1999

9Cum era de a șteptat, autorii ”Raportului dezvolt ării umane 1999: Globalizarea cu fa ță
umană” exprimă o viziune larg ă, din perspectiva condi ției umane în lumea contemporan ă,
asupra globaliz ării. Iată o sintez ă a acestei viziuni exprimate de cunoscu ții speciali ști în
domeniu: Richard Jolly și Sakiko Fukuda-Parr, primul consilier și al doilea director al
Programului. Prefa țând volumul, ei arat ă că:
¾ ”Din perspectiva dezvolt ării umane globalizarea reprezint ă nu numai pie țele de
comerț, de capital și financiar, ci tot ceea ce este fundamental pentru oameni, toate lucrurile
care le înconjoar ă viața: tehnologie, mediu, cultur ă etc. Piețele globale, tehnologiile globale,
ideile globale și solidaritatea global ă pot îmbog ăți viețile oamenilor oriunde”.
¾ ”Cheia care define ște caracteristicile globaliz ării constă în contrac ția spațiului și
timpului, în dispari ția frontierelor și apariția de noi pie țe, noi actori, noi reguli și noi
mijloace”.
¾ ”Globalizarea – condus ă de către piețele globale competitive – traverseaz ă ușile
deschise ale oportunit ăților, dar acestea nu sunt echitabil distribuite între na țiuni sau popoare.
La fel pie țele eficiente, dar inechitabile, pot comprima activit ățile nonpia ță, vitale pentru
dezvoltarea uman ă”.
¾ ”Promovarea globaliz ării din perspectiv ă umană constă în asigurarea c ă beneficiile
ei sunt repartizate echitabil și că interdependen țele crescânde dintre țări lucreaz ă pentru
oameni, nu numai pentru profit”.
¾ Ca avantajele globaliz ării să fie repartizate echitabil, Raportul ”recomand ă o
agendă din trei șiruri de ac țiuni: reforme în interiorul institu țiilor de guvernan ță globale, ca s ă
asigure o mai mare echitate; noi abord ări regionale pentru ac țiuni colective; politici na ționale
și locale care s ă capteze oportunit ățile globale și să le transpun ă mai echitabil pentru progresul
uman”11.
Un alt cunoscut specialist, coautor la ”Raportul dezvolt ării umane 1999”, J. Mohan
Rao12, se apropie de conceptul globaliz ării pornind de la trei premise. Le amintim pentru
valoarea lor euristic ă.
Prima premis ă: în ultimele dou ă decenii, numeroase țări, mai ales în curs de
dezvoltare, au acumulat rapid puternice dezechilibre interne și externe, fapt care a impus
necesitatea unor reforme menite s ă formeze deschiderea lor extern ă, aceasta fiind o cale de
promovare a cre șterii economice și diminuare a s ărăciei.
A doua premis ă: deși dezechilibrele au fost tr ăgaciul declan șator al reformelor, totu și
conținutul lor a fost modelat de problemele stru cturale pe termen lung. În majoritatea lor,

11 Richard Jolly și Sakiko Fukuda-Parr – Globalization with a Human Face, New-York, 1999
12 J. Mohan Rao – Openness, Poverty and Inequalitz , în ”Human Development Report 1999”, vol. I., p. 294

10problemele structurale converg spre o insuficient ă integrare extern ă, aceasta devenind prima
constrângere structural ă. De aceea, reforma comer țului exterior și liberalizarea financiar ă
orientate spre exterior devin piatra unghiular ă a ajustărilor structurale.
A treia premis ă: politicile structurale convergente în favoarea integr ării externe a
țărilor – sau ceea ce s-ar putea numi ”deschidere” – reprezint ă, în timpurile noastre, un
vehicul major al globaliz ării. Dar acest vehicul, de și major, nu este singurul. Globalizarea este
cerută și grăbită, de asemenea, de: schimburile interna ționale coordonate; îmbun ătățirile
substanțiale în domeniul comunica țiilor și tehnologiilor; schimbul de oportunit ăți pentru o
nouă diviziune interna țională a muncii între na țiuni. Acestea ar fi, prezentate punctual,
premisele de la care porne ște Mohan Rao în abordarea și caracterizarea globaliz ării.
”Prin globalizare noi în țelegem un proces prin care o economie devine crescând
integrată în economia mondial ă. Integrarea crescând ă este indicat ă prin dezvoltarea
tranzacțiilor transfrontaliere care cuprind: bunuri, servicii, tehnologii, fluxuri financiare,
investiții directe, migra ții ale forței de munc ă, informații, fluxuri culturale”. Toate acestea pot
fi tot atâția indicatori ai globaliz ării.
Autorul face distinc ție între deschiderea extern ă a unei economii și globalizare, dar
totodată pune în eviden ță și prezența unor zone comune și legături organice, de continuitate
între ele. ”Termenul deschiderii externe – precizeaz ă Mohan Rao – se refer ă la receptivitatea
unei țări față de fluxurile care trec frontierele. Astfel , indicatorii deschiderii externe trebuie
implicit s ă capteze ac țiunile politice care fie c ă se opun, fie c ă promoveaz ă globalizarea. Iat ă
de ce este u șor să se desfășoare date observabile care m ăsoară globalizarea ca și cum s-ar
măsura comparativ deschiderea”13.
Un interes științific aparte prezint ă și concepția despre globalizare a speciali știlor
Programului Na țiunilor Unite pentru Dezvoltare din cadrul cunoscutei sale ”Unit ăți speciale
pentru cooperare tehnic ă între țările în curs de dezvoltare”. Publica ția acestei unit ăți,
”Cooperation South”14, consacră globalizării un volum întreg, cu studii pe diferite aspecte,
economice și neeconomice15. O sintez ă a acestor preocup ări ne ofer ă chiar directorul
programului amintite, Johan F. E. Ohiorhenuan, în studiul s ău: ”Sudul într-o er ă a
globalizării”16.

13 J. Mohan Rao – op. cit.
14 ”Cooperation South” publica ție bianual ă editată de către UNDP/PNUD, prin sectorul s ău de studii numit
”Unitate special ă pentru cooperare tehnic ă între țările în curs de dezvoltare” (UNDP este sintagma englez ă, iar
PNUD – sintagma francez ă a Programului Na țiunilor Unite pentru Dezvoltare).
15 UNDP – ” Cooperation South. Globalization and How It Affects: Culture and Communication; Trade and
Technology; Regional Issues ” (Cooperare Sud. Globalizare și cum afecteaz ă ea: cultura și comunica țiile;
comerțul și tehnologia; probleme regionale).
16 John F. E. Ohiorhenuan – The South in an Era of Globalization , în UNDP: ”Cooperation South”, septembrie
1998, p. 7

11Gândirea autorului despre globalizare porne ște de la constatarea c ă ea, deși are efecte
care se resimt pretutindeni în lume, nu se bucur ă încă de o înțelegere universal ă și că
”pozițiile exprimate pân ă acum, pro sau contra, sunt adoptate adesea pe baza înclina ției
ideologice sau a bunului sim ț”. Justificându- și, astfel, necesitatea abord ării conceptuale a
fenomenului, autorul apreciaz ă că ”globalizarea este în țeleasă, în primul rând și cel mai
important, în termeni economici și financiari. În acest sens, ea ar putea fi definit ă ca o unire,
largă și profund ă, a economiilor na ționale într-o pia ță mondială de bunuri, servicii și în
special de capital”. Cu alte cuvinte, globalizarea este conceput ă de autor ca un proces de
integrare a țărilor la scar ă mondială.
Încercând s ă asocieze globaliz ării timpul și spațiul desfășurării sale procesuale, autorul
afirmă că: ”în urma schimb ărilor în politica economic ă dintr-un lung șir de țări și a revolu ției
din tehnologiile telecomunica țiilor și informaticii, ultimii ani au fost martorii unei cre șteri
dramatice în leg ăturile comerciale și fluxurile transfrontaliere de capital, ca și ai unor
schimbări radicale în forma, structura și locația produc ției”17. Sunt dou ă idei aici care atrag
atenția. Prima, implicat ă de constatarea prezen ței ”creșterilor dramatice din ultimii ani”, se
referă, de fapt, la o perioad ă declanșată după 1980, reținută și de alți cercetători ai problemei,
ca moment de când s-a început s ă se vorbeasc ă mai insistent despre globalizare. A doua idee,
indusă de aprecierea existen ței unor ”schimb ări radicale în forma, structura și localizarea
producției”, rezum ă, de fapt, dou ă mari probleme de pe activa ordine de zi a dezbaterilor
internaționale contemporane. Pe de o parte, este vorba de tendin ța dezindustrializ ării țărilor
dezvoltate și transferul unor ramuri și subramuri industriale tradi ționale – de regul ă, mai
costisitoare, fiind mari consumatoare de energie, materie prim ă, forță de munc ă și puternic
poluante – c ătre țările mai slab dezvoltate. Pe de alt ă parte, este vorba de o alt ă tendință
generală astăzi, anume cea a descentraliz ării puterii și dezvoltării social-economice prin
stimularea respect ării tendințelor în profil regional și transfrontalier.
Deși autorul consider ă globalizarea o problem ă, de regul ă, economic ă și financiar ă, el
nu exclude din câmpul ei de cuprindere și celelalte aspecte ale existen ței sociale. Tocmai acest
lucru îl are în vedere când apreciaz ă că ”datorită dezvoltării în tehnologia mediei și
comunica țiilor, globalizarea aduce cu sine o tendin ță crescând ă spre o omogenizare universal ă
a ideilor, culturilor, valorilor și chiar a stilului de via ță”. Este adev ărat că autorul sesizeaz ă
aici prezen ța unei tendin țe generale, dar, din p ăcate, nu merge pân ă la capăt cu ea, în sensul c ă
nu ne spune p ărerea și despre ce și a cui idee și stil de via ță tinde să omogenizeze globalizarea
la scară planetar ă. Chiar și fără acest răspuns, reliefarea tendin ței amintite r ămâne o

17 Idem

12contribuție meritorie a autorului la clarificarea conceptual ă a globaliz ării, ca fenomen nu
numai economic și financiar, ci și cultural.
În abordarea globaliz ării, autorul include și ideea despre regimuri și politici
supranaționale. ”Ac ționând paralel cu sau chiar acoperind dinamicile economice, exist ă o
creștere a unor regimuri politice suprana ționale, ca: Organiza ția Mondial ă a Comer țului
(OMC), Facilit ățile Globale ale Mediului (FGM) și mai multe conven ții ale mediului
înconjurător. De asemenea, exist ă o subtilă realiniere a celor vechi, cum sunt: Institu țiile
Bretton Woods (FMI și BIRD), Organiza ția pentru Cooperare și Dezvoltare Economic ă
(OECD) și chiar Na țiunile Unite”18.
Referindu-se la dimensiunile structurale ale globaliz ării, autorul indic ă drept elemente
componente: comer țul, finanțele, investi țiile, produc ția și relativizarea autonomiei statului-
națiune.
După analiza con ținutului fiec ărei componente, autorul eviden țiază efectele
globalizării. Acestea sunt numeroase și complexe, unele dintre ele având chiar un caracter
mutant. Re ținem în acest sens, punctual, urm ătoarele:
¾ În primul rând, este influen ța restructurativ ă a globaliz ării asupra gândirii și acțiunii
dezvoltării. De la ideea anterioar ă a dezvolt ării, conceput ă ca proces de cre ștere, paradigma
dominant ă astăzi insistă asupra unor parametri calitativi ai no țiunii dezvolt ării, făcând din
aceasta un proces care se refer ă la oameni, atât în interac țiunea social ă dintre ei, cât și în
interacțiunea cu al ți ocupanți ai planetei. De aici: dezvoltarea durabil ă, dezvoltarea uman ă
durabilă, dezvoltarea durabil ă a mediului înconjur ător, dezvoltarea echitabil ă etc.19
¾ Un alt efect al globaliz ării îl constituie subaprecierea cerin țelor de etic ă și echitate
a relațiilor interna ționale . Globalizarea, consider ă autorul, ”arunc ă preocupările de etic ă,
echitate și sociale pe o linie moart ă în spatele considera țiilor de pia ță și reduce autonomia
statului”. Justificând aceast ă opinie, autorul aduce drept argumente urm ătoarele constat ări
critice: că ”în timp ce globalizarea nu este complet nou ă, era ei curent ă este localizat ă ferm în
contextul unui nou feti șism de pia ță”; că ”o dată cu colapsul comunismului, triumful pie ței
asupra statului este complet”; c ă ”în mod implicit, noul feti șism de pia ță face din no țiunea de
autointeres baz ă a raționalității pieței”; în fine, c ă ”manifestarea contemporan ă a
liberalismului de pia ță, în cursul lui de pur comercialism, las ă puțin spațiu pentru caritate sau
generozitate”.

18 John F. E. Ohiorhenuan – op. cit., p. 11
19 Idem

13¾ În al treilea rând, re ținem la capitolul efecte ale globaliz ării și o compara ție a
acesteia cu temutul El Ni ňo20. Pe de o parte, aprecierea autorului c ă ”după El Niňo,
globalizarea este cel mai discutat fenomen în lume”, sugerând prin aceasta marea popularitate internațională a fenomenului. Pe de alt ă parte, avem p ărerea sa c ă, întocmai ”ca și El Niňo,
globalizarea î și manifest ă efectele în mod dramatic asupra vie ții popoarelor simple”. Autorul
are în vedere aici atât popoarele din lumea a treia, cât și anumite categorii ale popula ției din
țările dezvoltate.
¾ În fine, re ținem, precizarea autorului c ă, în pofida efectelor sale negative,
”globalizarea nu este chiar un leviathan
21 distructiv; ea este, de asemenea, o puternic ă forță
pentru ameliorarea bun ăstării materiale a umanit ății. Luarea în considerare a imperativelor
globalizării, capitalizând pe cele pozitive și îndulcind pe cele negative, reprezint ă, poate, cea
mai important ă sfidare pentru noul mileniu”22.
În esență, concepția PNUD-ului asupra globaliz ării s-ar putea rezuma la urm ătoarele
idei majore:
a) procesul globaliz ării semnific ă o deschidere extern ă crescând ă a țărilor, deschidere
care duce la integrarea lor în economia mondial ă și dispariția frontierelor na ționale;
b) omenirea are nevoie ast ăzi nu de orice globalizar e, ci de una cu fa ță umană, adică
una în care beneficiile (globaliz ării) să fie împărțite echitabil între na țiuni pe plan
internațional și între oameni pe plan na țional;
c) pentru a a șeza globalizarea pe valorile echit ății și justiției sociale sunt necesare
reforme și noi reguli de comportament în cadrul institu țiilor de guvernan ță globală:
FMI, Banca Mondial ă și OMC.

1.3.2. Concep ția UNCTAD: globalizarea – produs al liberaliz ării
Și UNCTAD consacr ă globalizării analize de mare amploare. Faptul este firesc, fiinc ă
însuși scopul s ău: promovarea comer țului și dezvoltarea mondial ă constituie, totodat ă, și
vectori ai globaliz ării. La reuniunea sa mondial ă din 1996, unul din rapoartele secretariatului
general a fost consacrat integral analizei globaliz ării. Din însu și modul de intitulare a

20 El Nino este un fenomen complex de interac țiune între apele Oceanului Planetar și atmosfera, care se produce
în zona tropical ă a Oceanului Pacific. A ap ărut din Pacificul Tropical, spre sfâr șitul anului 1997, aducând cu el
mai multa energie decât un milion de bombe de tipul celei de la Hiro șima. Timp de opt luni, 1997-1998, marele
El Niño a dat peste cap toate caracteristicile climatice din toata lumea, ucigând, aproximativ 2100 de persoane și
producând pagube materiale de cel pu țin 33 miliarde de dolari. Acest fenomen se manifest ă prin încălzirea
anormală, la suprafa ță, a apelor Oceanului Pacific, care se deplaseaz ă dinspre partea vestic ă spre partea estic ă
sub impulsul unor mase de aer cu aceea și direcție de mișcare. În acest fel sunt perturbate vânturile alizee,
fenomen care genereaz ă modificări climatice majore, în special în zonele tropicale. Aceste perturb ări se
manifesta prin secete, furtuni violente, înso țite de inunda ții și cicloane puternice.
21 Se pare c ă în acest caz autorul are în vedere nu atât fabulosul monstru marin din Biblie , cât cartea despre stat
intitulată Leviathan a filosofului englez Th. Hobbes, în care prezint ă forța colosală a statului (1651).

14raportului: ”Globalizarea și liberalizarea. Dezvoltarea în fa ța a două puternice curente”,
rezultă că UNCTAD concepe globalizarea ca o entitate distinct ă de liberalizare. Distinc ția
însă nu exclude leg ăturile fire ști dintre ele, în sensul c ă ”globalizarea este produsul
liberalizării”. În explicarea globaliz ării, autorii Raportului pornesc de la urm ătoarele
aprecieri:23
¾ ”Politicile de liberalizare au l ărgit în mod progresiv spa țiul economic real
disponibil pentru produc ători și investitori, alimentând procesul globaliz ării pe cuprinsul unei
mari părți a economiei interna ționale, adic ă ele au pus în mi șcare un proces prin care
producătorii și investitorii se comport ă crescând, ca și cum economia mondial ă ar consta
dintr-o singur ă piață și arie de produc ție, format ă din subsectoare regionale și naționale, mai
degrabă decât dintr-un set de economii na ționale prin fluxuri de comer ț și de investi ții”.
¾ Globalizarea are, în principal, trei piloni: a) comer țul; b) investi țiile directe și c)
fluxurile financiare. ”Exist ă diferențe marcante între gradul de globalizare reflectat ă de către
comerț, investiții directe și finanțe internaționale. Tranzac țiile financiare interna ționale și
integrarea pie țelor financiare în sistemul financia r global au avansat mai repede decât
integrarea mondial ă a celorlalte pie țe”.
¾ ”Principala for ță conducătoare în procesul globaliz ării de astăzi este c ăutarea de
către firmele private și publice de profituri mondiale. Efortul lor a fost posibil și facilitat prin
înaintări ale informa ției tehnologice și prin descre șterea costului de transport și comunica ții”.
¾ ”Globalizarea este produsul liberaliz ării. Dar globalizarea a pus în mi șcare forțe
operaționale care accelereaz ă liberalizarea. Întrucât firmele v ăd tot mai mult în produc ția
transnațională o necesitate pentru competitivitatea și profitabilitatea lor, ele exercite presiuni
asupra guvernelor ca s ă le creeze condi ții necesare pentru a opera pe scar ă largă”.
Cum era de a șteptat, autorii Raportului UNCTAD apreciaz ă deschis și justificat nu
numai avantajele globaliz ării, ci și sfidările sale, c ărora trebuie s ă le facă față, de regul ă, țările
mai mici sau mai slab dezvoltate economic din lumea a treia sau din zona fost ă socialistă.
Sunt puse în lumin ă următoarele aspecte negative ale globaliz ării:
a) pierderea autonomiei politice în anumite domenii, fapt care, la rândul s ău, pune în
discuție problema viitorului statului și suveranit ății naționale;
b) creșterea riscului instabilit ății economice și sociale ca urmare a l ărgirii deschiderii
economico-financiare externe;
c) creșterea riscului de marginalizare din urm ătoarele motive: greut ățile de
aprovizionare; dependen ța de bunuri primare sau pu țin procesate la export;

22 John F. E. Ohiorhenuan – o p. cit., p. 4
23 Idem, pg. 14-25

15dificultăți în atragerea investi țiilor directe; declinul ajutorului oficial; cre șterea
datoriei externe.
Aceasta ar fi, în linii mari, concep ția conducerii UNCTAD-ului despre procesul
globalizării. Este de remarcat realismul și echilibrul judec ăților care structureaz ă această
concepție, precum și înclinația ei pragmatic ă.

1.3.3. Concep ția UNESCO: globalizarea – proces de mondializare
La marea dezbatere interna țională a globaliz ării este prezent ă și Organiza ția Națiunilor
Unite pentru Educa ție și Cultură (UNESCO). Dovada acestei prezen țe, dar și a importan ței pe
care UNESCO o acord ă fenomenului, o constituie faptul c ă ea îi consacr ă un set compact de
analize, ocupând câte un num ăr întreg din cunoscuta sa revist ă ”Le Courrier de l ′UNESCO”
24.
Bineînțeles că, spre deosebire de celelalte organisme ale ONU, UNCTAD și PNUD,
UNESCO abordeaz ă dosarul globaliz ării din perspectiva profilului s ău ca organiza ție de
cultură și educație, cu voca ție mondial ă.
În general, speciali știi UNESCO concep ”globalizarea ca un proces de mondializare,
proces revolu ționar caracterizat prin universalitate”25. Asociind-o unei noi faze a
capitalismului, ei subliniaz ă că globalizarea are o origine tehnologic ă, producătoare a
intensificării relațiilor dintre na țiuni. Dar, spun ei, aceasta nu-i decât una din fa țetele sale.
Celelalte fa țete sunt: omogenizarea ideologiilor și tendința depășirii statului-providen ță, adică
a statului-na țiune, de c ătre istorie.
Reținem, de asemenea, p ărerea că ”dezbaterea asupra mondializ ării se duce nu asupra
intensificării interrela țiilor mondiale, ci mai ales asupra concep ției despre sistemul
internațional pe care mondializarea îl proiecteaz ă”. Făcându-se mai bine în țeleși, speciali știi
UNESCO afirm ă că ”această concepție implică un sistem economic interna țional dotat cu un
cod de conduit ă clar de comer ț, finanțe, impozite, politic ă de investi ții, proprietate intelectual ă
și piață de schimburi, stabilit dup ă principiul neoliberalismului și cu un minim de
reglement ări guvernamentale”26.
Cu alte cuvinte, în viziunea speciali știlor UNESCO, globalizarea nu rezult ă numai din
forțele pieței, ci și din acceptarea, dac ă nu chiar sus ținerea ei activ ă, de către guvernele, mai
ales, din țările dezvoltate. Legând geneza globaliz ării atât de factorii obiectivi, cât și de cei

24 ”Le Courrier de l ′UNESCO” – L′autre mondialisation: l ′eveil citozen , septembrie 2000
25 Ivan Briscoe și René Lefort – Dossier: L ′autre mondialisation: l ′éveil citoyen, ”Le Courrier de l ′UNESCO” ,
septembre 2000, p. 15
26 Kidane Mengisteab – L′Etat, un allié. ”Le Courrier”, septembre, 2000, p. 16

16subiectivi, ei deschid, astfel, poarta explic ării neajunsurilor acesteia prin factorii subiectivi,
adică prin modul în care guvernele țărilor dezvoltate concep și realizeaz ă globalizarea.

1.4. David Korten: globalizarea – o versiune modern ă a imperialismului

Într-o incitant ă lucrare ap ărută în 1995 în SUA: ”When Corporations Rule the World”,
autorul ei, David C. Korten, analizând un vast material documentar, ajunge la concluzia c ă
”globalizarea economic ă este în mare parte o versiune modern ă a fenomenului imperialist și
are aproximativ acelea și efecte”27. Apelul la sintagmele: ”în mare parte” și ”aproximativ” se
explică, probabil, prin dorin ța prudent ă a autorului de a nu fi cotat drept un absolutist în
aprecierea fenomenului. Pe de alt ă parte, multe titluri și subtitluri din tematica lucr ării – ca, de
pildă: concuren ța pentru suveranitate, colonialismul corporatist, comercializând lumea, un
sistem financiar tâlh ăresc etc. – sunt ca un fel de junghi în coasta capitalismului contemporan.
În fond, în în țelegerea sa, globalizarea reprezint ă un imperialism modern, deosebindu-se de
clasicul concept de imperialism prin înlocuirea statelor coloniale mondiale. Oricum, concluzia
autorului, trebuie s-o recunoa ștem, este șocantă și o vom sesiza în urm ătoarele idei:
¾ Globalizarea este un proces care “transfer ă puterea din mâinile guvernelor
responsabile pentru binele public, în cele ale câtorva corpora ții și instituții financiare, mânate
de un singur imperativ: c ăutarea profitului financiar pe termen scurt”.
¾ Acest transfer “a dus la concentrarea unei masive puteri economice și politice, în
mâinile unei elite, formate din câteva persoane, a c ăror parte absolut ă din produsele unor
rezerve tot mai reduse de bog ăție natural ă continuă să crească într-un ritm sus ținut”.
¾ “Corporațiile mondiale uria șe controleaz ă și administreaz ă banii, tehnologia și
piețele lumii, ac ționează numai pe baza profitului, f ără a ține seama de considerente umane,
naționale și locale”.
¾ “Mecanismul propagandei controlate de mass-media, aservit ă marilor corpora ții,
afirmă că sistemul globaliz ării merge, func ționează. În realitate îns ă, spune autorul, sistemul
nu merge, are mari disfunc ționalități, fiind înso țit de costuri mari suportate de c ătre cei cărora
li s-a luat puterea de decizie. Aceste costuri înseamn ă adâncirea unei triple crize mondiale:
sărăcia, dezintegrarea social ă și ecologic ă”.
¾ “Ideologii marilor corpora ții recunosc uneori și prezența acestei crize. Dar – explic ă
autorul – cauza o constituie nu globalizarea, ci restric țiile guvernamentale impuse pie ței libere
și creșterii consumismului”. De aceea, spun ace ști ideologi, înl ăturarea restric țiilor din calea

17liberalizării, respectiv “globalizarea economic ă, reprezint ă nu numai un proces istoric
inevitabil, dar și un avantaj pentru specia uman ă”28.
¾ Forțele unui sistem financiar globalizat “au transformat corpora țiile și instituțiile
financiare, cândva bune, în instrumente ale unei tiranii de pia ță care se r ăspândește pe toat ă
planeta ca un cancer, colonizând tot mai multe dintre spa țiile vitale ale Terrei, distrugând
moduri de via ță, dislocând oameni, f ăcând neputincioase institu țiile democratice și devorând
viața în căutarea nes ățioasă a banilor”29.
¾ Sistemul economic mondial – constat ă Korten – este un sistem conceput cu o
dinamică foarte puternic ă. “Mânat de imperativul reproducerii banilor, sistemul trateaz ă
oamenii ca pe o surs ă ineficient ă și–i înlătură foarte rapid la toate nivelurile sale”.
¾ ”Globalizarea economic ă și-a extins foarte mult șansele pentru boga ți de a trece
responsabilit ățile lor ecologice în seama s ăracilor, exportând atât de șeuri, cât și fabrici
poluante”30.
Acestea ar fi principalele idei prin care David Korten circumscrie con ținutul
conceptului s ău de globalizare. Noi le-am enun țat punctual pentru a esen țializa acest con ținut.
Autorul îns ă demonstreaz ă fiecare afirma ție cu numeroase și conving ătoare date statistice și
fapte.

1.5. J. K. Galbraith: globalizarea – rezultat al interna ționalizării vieții economice

O concep ție interesant ă asupra globaliz ării o întâlnim și la cunoscutul economist nord-
american John Kenneth Galbraith. La globalizare el se refer ă în câteva din ultimele sale
lucrări. Mai pe larg, aceasta este cercetat ă în lucrarea sa ”The Good Society”31.
Este de re ținut faptul c ă Galbraith respinge categoric termenul de globalizare. Într-un
interviu despre sfid ările noului mileniu, el spune: ”sunt consultant la Dicționarul mo ștenirii
americane privind folosirea limbii și nu voi permite cuvântul globalizare. Este un termen
urât”32. Galbraith respinge termenul de globalizare, nu pe motive de lingvistic ă, ci pentru c ă ar
implica, în con ținutul său, o sursă de naționalism necontrolat. Autorul, afirm ă că “una din
sursele de dezastru din secolul abia trecut a fost na ționalismul necontrolat, pe care a ș dori să-l

27 David C. Korten – When Corporations Rule the World (în traducerea româneasc ă: Corporațiile conduc
lumea ). Raport asupra marii finan țe interna ționale: FMI, Banca Mondial ă, BERD, PHARE, G7 , Editura
Samizdat, p. 22
28 Idem
29 David C. Korten – op. cit., p. 24
30 Idem, p. 40
31 John Kenneth Galbraith – The Good Society. The Human Agenda, New-York, 1996. Traducerea în român ă cu
titlul: Societatea perfect ă. La ordinea zilei: binele omului. Ed. Eurosong & Book, Bucure ști, 1997

18văd mai puțin în viitor”. Vorbind de dezastru, J. K. Galbraith se refer ă la cele dou ă războaie
mondiale care ar fi avut drept substrat cauzal na ționalismul necontrolat.
Respingând termenul de globalizare, el prefer ă, în locul lui, o serie de al ți termeni
echivalen ți, ca: ”rela ții internaționale mai strânse în asemenea arii ca: economie, cultur ă, arte,
călătorii și comunica ții”; ”interna ționalizarea vie ții economice, asocierea dintre state și
instituțiile lor”; ”parteneriatul dintre state și popoare”; ”deschiderea economic ă externă a
țărilor”. În alte împrejur ări, el prefer ă termenul de interna ționalism în locul globaliz ării:
”Acțiunea interna țională prin conferin țe și prin institu ții ca FMI, Banca Mondial ă și OMC
este o parte esen țială a interna ționalismului la care eu îndemn. Nota ți că eu folosesc cuvântul
internaționalism, și nu globalizare”33.
Galbraith respinge termenul de globalizare, dar nu și globalizarea ca atare, c ăreia însă
îi vede un alt con ținut. În definirea acestuia, el porne ște de la dou ă premise esen țiale: că
”trăim într-o lume aflat ă într-o continu ă internaționalizare”, în care ”responsabilitatea pentru
bunăstarea economic ă și socială trebuie privit ă ca un concept transna țional”, și că țelul către
care trebuie s ă tindem const ă în a căuta ”cum putem astupa tragica pr ăpastie dintre cei
favorizați de soartă și cei în nevoie”.
John Kenneth Galbraith, spre deosebire de al ți ”globali ști”, concepe globalizarea ca
rezultat al interna ționalizării vieții economice na ționale și al formării unei economii mondiale
integrate. Deosebirea lui de al ți ”globali ști” constă în modul în care concepe realizarea acestui
proces, și anume: nu prin organisme suprana ționale și suprastatale, ci prin coordonarea lui de
către guverne, ceea ce înseamn ă rămânerea statelor ca entit ăți naționale. Oare se poate face
globalizare f ără crearea de organisme coordonatoare suprana ționale? Iat ă o întrebare mult
discutată astăzi. Unii, printre care și John Kenneth Galbraith, r ăspund afirmativ la întrebare; ei
formează tabăra suverani știlor; alții răspund negativ la întrebare, ei formând curentul
supranaționaliștilor.

32 John Kenneth Galbraith – Challenges of the New Millenium (Sfidările noului mileniu), în ”Finance &
Development”, decembrie, 1999, p. 2
33 Idem, pg. 3-4

191.6. Antoine Ayoub: mondializarea – o nou ă dimensiune a liberului-schimb

La dialogul mondial despre globalizare particip ă și cunoscutul economist canadian
Antoine Ayoub, profesor la Universita tea ”Laval” din Quebec. El analizeaz ă globalizarea în
studiul ”Qu’ est-ce que la mondialisa tion?”. Consacrat exclusiv clarific ării conceptuale a
fenomenului, studiul aduce contribu ții prețioase la situarea globaliz ării în contextul s ău
teoretic și istoric. Preciz ăm de la început c ă Antoine Ayoub face parte din grupul
cercetătorilor care în locul globaliz ării folosesc termenul de mondializare. În definirea
fenomenului, A. Ayoub porne ște de la premisa c ă ”mondializarea este departe de a fi o
noutate sau un fenomen inedit. Pe planul concep telor, mondializarea nu este, în fond, decât o
nouă denumire a unui vechi concept care, pur și simplu, este liberul-schimb”34. O dată cu
această pecizare, autorul sugereaz ă și conținutul fenomenului: ”Dac ă se vrea îns ă și mai
precis, mondializarea constituie consecin ța liberului-schimb. Acest ultim concept, dup ă cum
se știe, a fost stabilit magistral și aproape definitiv (cu defini ția și condițiile sale) de c ătre
părinții fondatori ai economiei politice (Smith, Ricardo, Say, Mill etc.) de la sfâr șitul secolului
XVIII și începutul secolului XIX”35.
Așadar, în concep ția lui A. Ayoub, mondializarea este consecin ța liberului-schimb.
Dar ce înseamn ă aceasta? Înseamn ă ”procesul de propagare a liberei circula ții a bunurilor,
serviciilor, capitalului, oamenilor și ideilor între toate țările, făcând abstrac ție de frontierele
politice care le separ ă”. Mondializarea înseamn ă, așadar, liberul-schimb extins la scar ă
planetară. La rândul s ău, liberul-schimb, ca s ă se realizeze în practic ă, cere dou ă condiții.
”Prima este abolirea progresiv ă a barierelor vamale și a reglement ărilor între țări, iar a doua
stabilirea sau înt ărirea concuren ței celei mai libere și celei mai loiale cu putin ță, în interiorul
fiecărei economii, ca și între diferitele economii”.
¾ Pornind de la aceast ă definiție și de la condi ționările sale, autorul, continuându- și
logica, ajunge la dou ă concluzii cu caracter de veritabil ă doctrină în materie de mondializare.
Prima concluzie: ”mondializarea cere, ca prealabil ă, instaurarea unei economii de pia ță,
caracterizat ă prin:
a) recunoa șterea juridic ă și apărarea propriet ății private;
b) libertatea de a întreprinde și de a contracta;
c) existen ța liberei concuren țe. Evident, acestea sunt caracteristicile principale care
definesc sistemul capitalist ca atare”.

34 Antoine Ayoub – Qu’ est-ce que la mondialisation ? în: ”Liaison, Energie-Francophonie: Mondialisation et
energie”, No. 50, trimestrul 1, 2001, p. 5
35 Antoine Ayoub – op. cit., p. 6

20¾ A doua concluzie: ”prin concuren ță, dincolo de concluziile inutile ale noii
semantici, se vede clar c ă mondializarea (sau liberul-schimb) face parte integrant ă din
sistemul capitalist (sau economia de pia ță) și nu e, în final, decât extensiunea acestui sistem de
la scară națională la scară mondială”. Așadar, în concep ția economistului canadian A. Ayoub,
mondializarea – implicând drept con ținut liberul-schimb, care la rândul s ău implică economia
de piață, și, respectiv, sistemul capitalist – înseamn ă, în final, extinderea capitalismului în
economia mondial ă. Aceasta ar fi o prim ă caracterizare generalizatoare a concep ției lui
Antoine Ayoub despre mondializare.
O altă constatare apare în leg ătură cu consecin țele așteptate ale liberaliz ării
schimburilor la scar ă planetară. Consecin țele, spune autorul, sunt pe plan economic, politic,
cultural etc. Ocupându-se numai de aspectul economic, el consemneaz ă drept principal ă
consecință ”diminuarea pre țurilor bunurilor și serviciilor, în raport de nivelul lor anterior
liberalizării, fără, totuși, a diminua sau altera calitatea lo r”. Evident, ”o asemenea diminuare,
dacă ar avea loc ar avantaja pe to ți consumatorii tuturor țărilor”, contribuind astfel ”la
îmbunătățirea nivelului de trai al tuturor participan ților la schimb”36.
Întreagă această punere în scen ă a conținutului mondializ ării ”nu este în fond – afirm ă
autorul – decât o prezentare simplificat ă și rezumat ă a faimoasei teorii a avantajelor
comparative și a diviziunii interna ționale a muncii, care a f ăcut numele lui David Ricardo
celebru pentru totdeauna. Mai important ă, însă, poate fi necesitatea de a sublinia c ă această
teorie constituie și astăzi încă fundamentul și chiar îns ăși justificarea a ceea ce se nume ște
mondializare”.
”Dacă bazele teoretice ale globaliz ării își protejeaz ă rădăcinile în economia politic ă
așa cum au conceput-o primii ei clasici, poate fi, oare – se întreab ă autorul – fenomenul
mondializ ării, ca realitate concret ă, un fenomen într-adev ăr inedit, niciodat ă întâlnit în istorie
și propriu numai economiilor din zilele noastre? Este, oare, mondializarea, altfel spus, n ăscută
realmente ca urmare a opozi ției liberale a doamnei Margaret Thacher și a președintelui
Ronald Reagan din anii 80?”37. Ca un bun liberal, îns ă din zona francofon ă a gândirii
economice contemporane, Antoine Ayoub ține să precizeze c ă ”cercetările actuale, empirice și
istorice, r ăspund la aceast ă întrebare categoric: Nu!”. Astfel, spune el, la sfâr șitul secolului
XIX și începutul secolului XX, pân ă la primul r ăzboi mondial, lumea a cunoscut o deschidere
a liberului-schimb sau a mondializ ării, comparabil ă, dacă nu chiar superioar ă celei de ast ăzi,
mai ales pe trei planuri: ale fluxurilor financiare, ale comer țului interna țional și ale mișcărilor

36 Idem, p. 7
37 Antoine Ayoub – op. cit., p. 6

21migratoare. Dup ă ce invoc ă cercetările economi știlor James Tobin38 și Joffrey Williamson39,
Antoine Ayoub precizeaz ă că astăzi în evolu ția fenomenului globaliz ării apare în plus un ritm
rapid datorit ă progresului tehnologic și apariției unei noi economii, a cunoa șterii și
informaticii.
Iată principalele concluzii ale autorului:
Prima concluzie îi vizează pe marxi ști și pe opușii lor. Unii anali ști, spune autorul,
combinând teza lui F. Braudel asupra ”economiei – monde” cu analiza marxist ă asupra
evoluției capitalismului, nu v ăd în mondializarea de ast ăzi decât un alt ciclu sistemic de
acumulare a capitalului care nu s-ar putea încheia, dup ă ei, decât printr-o criz ă neagră40. Este
fără îndoială o critică a celor cu viziune apocaliptic ă asupra mondializ ării contemporane. În
opoziție cu aceștia, alți analiști găsesc ”termenul însu și de mondializare în mod net exagerat și
prematur în raport cu realit ățile economice din zilele noastre. Ei g ăsesc preferabil s ă
vorbească de integrare economic ă internațională, mulțumindu-se s ă vadă în mondializare mai
degrabă un ideal de atins cândva decât un fenomen deja existent”41.
A doua concluzie , mult mai important ă decât cea anterioar ă, constă în aprecierea c ă
”procesul de mondializare, în pofida asigur ărilor sale și a diferitelor feluri de destin pe care le
promite, este departe de a fi un proces determinist, liniar și fără posibilitate de recul. Astfel
spus, mondializarea este, în mod cert, o veche istorie, dar nu-i deloc sfâr șitul istoriei”. În acest
sens, autorul subliniaz ă riscurile și incertitudinile care înso țesc fenomenul globaliz ării și
căruia îi pot provoca abateri sau chiar rupt uri. În general, spune autorul, ”dou ă riscuri sunt
important de examinat: mai întâi, problema ecartului de venit între Nord și Sud și problema
deficitului democratic”. În general, aceasta ar fi p ărerea lui Antoine Ayoub despre conceptul
mondializ ării. Rezumându-l, acest concept înseamn ă: capitalism la scar ă planetar ă,
modernizat de c ătre condițiile revolu ției informa ționale și cele ale noii economii – economia
cunoașterii în care are loc evolu ția sa contemporan ă.

38 James Tobin – Financial Globalization, ”Proceedings of the American Philosophical Society”, No. 2, 1999
39 Joffrey G. Williamson – Globalization and Inequality. Past and Present, ”World Bank Research Observer”,
vol. 12, No. 2, 1997
40 Smith David and al. (eds.) – States and Sovereinity in the Global Economy . Routledge, Londra și New-York,
1999
41 Antoine Ayoub – op. cit ., p. 7

221.7. Chris Mulheart și Howard Vane42: globalizarea – economie interna țională sau
economie global ă?

Problematica globaliz ării, apărută inițial în sfera cercet ării științifice ca atare, o g ăsim
prezentă astăzi și în cursurile de ”Economics”, ținute la marile universit ăți din lume. Din
multele cazuri existente în acest sens, re ținem concep ția autorilor englezi cita ți mai sus, al
căror ”Economics” este considerat în Anglia ”o realizare de prim ă clasă”.
Chris Mulheart și Howard Vane apreciază că actuala economie mondial ă se confrunt ă
cu două probleme-cheie: prima este ”globalizarea și presupusa emergen ță recentă a unei
economii globale”, iar a doua const ă în ”problema dezvolt ării economice în țările mai pu țin
dezvoltate”43. Fiind îns ă vorba de conceptualizarea globaliz ării, vom re ține, deocamdat ă,
părerile lor în leg ătură cu prima problem ă.
”Economie interna țională sau economie global ă?” – se întreab ă autorii înc ă din start.
Preferând conceptul de ”economie interna țională”, ei critic ă ”alternativa și popularul concept
al economiei globale și ceea ce se pretinde a fi globalizar ea proceselor economice”. Ei critic ă
invocarea termenului de globalizare sub motivul c ă aceasta ”este f ăcută deseori prea u șor, fără
o gândire suficient ă despre ce anume semnific ă acest termen în realitate sau despre ce
implicații poate avea folosirea lui”.
Pentru a- și justifica pozi ția critică, autorii apeleaz ă la analiza corpora țiilor
transnaționale ca vectori ai globaliz ării. ”Prea multe discu ții despre firmele transna ționale ca
dimensiune a procesului globaliz ării găsesc o coresponden ță clară între, pe de o parte, scala
lor imens ă financiar ă, industrial ă și geografic ă și, pe de alt ă parte, pretinsa lor imunitate
globalizat ă față de interesele na ționale”. De fapt, spun autorii, ”o simpl ă recunoaștere că
anumite firme sunt mari și puternice este transformat ă într-o evaluare c ă în mod colectiv
aceste firme sunt acum libere s ă colinde globul f ără a ține seama de aspira țiile națiunilor
suverane”.
Susținând că simpla prezen ță a transna ționalelor nu este suficient ă pentru a ”dovedi”
teza globaliz ării, autorii, analizând evolu ția economiei interna ționale în ultimii treizeci de ani,
punctează clar urm ătoarea concluzie: ”c ă transnaționalele s-au schimbat mult în acest timp”,
însă ”nu este în nici un fel cert c ă transnaționalele sunt acum în spatele influen ței suverane sau
că prezența lor valideaz ă noțiunile de global”44.

42 Chris Mulheart și Howard R. Vane sunt profesori de economie la Universitatea ”Jhon Moores” din Liverpool,
Marea Britanie.
43 Chris Mulheart și Howard R. Vane – Economics , Ed. MacMillan Fondation, London, 1999, p. 328
44 Idem

23Așadar, ca r ăspuns la întrebarea: ”Economia global ă sau economia interna țională?”,
autorii subscriu pentru conceptul de economie interna țională. În susținerea acestei op țiuni, ei
analizează conținutul celor doi termeni: interna țional și ”global”.
¾ ”Internațional înseamn ă între națiuni. Economia interna țională este, prin urmare, o
economie în care pie țele au devenit generalizate dincolo de nivelul na țional, dar, în mod
crucial, se menține relevan ța statelor-na țiuni individuale pe c ăi importante”.
¾ În contrast, globalizarea înseamn ă ”mondial”, adic ă ”o situa ție în care pie țele
transced frontierele na ționale”. Încercând s ă caracterizeze conceptual economia global ă,
autorii ajung la concluzia c ă aceasta comport ă două abordări: una radical ă, și alta moale. Iat ă
conținutul fiec ăreia.
Prima defini ția, radicală, a globaliz ării are în vedere o economie global ă ”în care
piețele au dep ășit frontierele na ționale în a șa măsură încât statele-na țiune individuale pierd
mult din semnifica ția lor economic ă și chiar cultural ă”. Este clar c ă această viziune are un
caracter radical: ”ea presupune c ă cele mai importante decizii economice sunt acum luate nu
de către guvernele suverane sau de agen ții lor, ci de c ătre corpora țiile transna ționale,
speculatorii monetari, cei care opereaz ă pe piețele nestatale ale capitalului financiar etc.”
A doua defini ție, moale , a globaliz ării ”sugereaz ă că, în timp ce pie țele devin în mod
crescând globale și amenință deci suveranitatea na țională, este înc ă posibil pentru state ca,
recunoscând interdependen ța lor crescând ă, să lucreze în mod colectiv pentru rezolvarea
problemelor economice”. În acest scop, ele pot ac ționa ”prin intermediul institu țiilor ca
Organizația Mondial ă de Comer ț și G8. Într-adev ăr, dată fiind imensa putere a for țelor de
piață globalizante, ac țiunea colectiv ă este, în aceast ă definiție, considerat ă necesară dacă e
nevoie să se evite instabilitatea economic ă”45. Sintetizându- și concepțiile asupra economiei
internaționale/globale, autorii ajung la urm ătoarele trei abord ări:
¾ Perspectiva interna ționalistă: recunoa ște că ”în anii recen ți au avut loc o serie de
schimbări importante în economia mondial ă, dar că aceste schimb ări n-au făcut irelevante
statele-na țiune ca factori economici sau într-adev ăr ca spații discrete economice”.
¾ Teza radical ă a globaliz ării: ”susține că articulația mondial ă a forțelor pieței,
practic fără frontiere, a subminat suveranitatea economic ă a statelor”.
¾ Poziția mai moale a globaliz ării: ”afirmă că, în timp ce pie țele au devenit mult mai
generalizate și dincolo de influen ța semnificativ ă a multor state individuale, apare atât
necesar, cât și posibil pentru state ca s ă acționeze în mod colectiv și să influențeze, astfel,
noile forțe globale”.

45 Chris Mulheart și Howard R. Vane – op. cit., p. 329

24După cum am ar ătat anterior, din cele trei abord ări conceptuale ale economiei
internaționale/globale, autorii î și exprimă preferințele pentru perspectiva interna ționalistă.
Drept argument principal pe care î și sprijină teza, ei invoc ă faptul că în structurile economiei
mondiale contemporane și anume în: comer țul interna țional, pie țele de schimburi externe și
fluxurile de investi ții directe – schimb ările produse nu sunt de magnitudine suficient ă pentru a
valida no țiunea unei noi economii mondiale, cu totul diferit ă de cea anterioar ă. În fond,
problema-cheie în gândirea autorilor const ă în necesitatea de a ști dacă actualele schimb ări în
economia mondial ă sunt de natur ă să justifice sau nu drept realit ăți depășite de istorie
conceptele de stat-na țiune și economie na țională. Ceea ce impune aceste schimb ări –
apreciază autorii – const ă în necesitatea ca statele s ă acționeze în comun, prin organisme de
cooperare interguvernamental ă, și nu prin organisme suprana ționale sau suprastatale. Este, de
fapt, o concep ție pe care englezii au sus ținut-o la început și în cazul integr ării europene, ca
model care poate fi înf ăptuit prin organe interguvernamentale, nu suprana ționale, lăsând
neatinsă entitatea na țională a statului participant la integrare. De altfel, aceast ă concepție se
întâlnește astăzi și la alți economi ști în cazul abord ării globaliz ării.

1.8. Jacques Percebois: mondializarea – re țea transna țională de decizie

Jacques Percebois46, economist francez, directorul unui important centru European de
cercetări științifice, face parte din tab ăra acelora care prefer ă termenul de mondializare în
locul celui de globalizare. Într-un studiu47 care ne re ține atenția prin logica argumenta ției și
documentarea statistic ă despre evolu ția deteriorat ă a decalajelor economice dintre Nord și Sud
și soarta statului-na țiune, autorul î și începe analiza cu îns ăși definirea conceptual ă a
mondializ ării.
După J. Percebois, ”mondializarea poate fi definit ă ca proces care, într-un context de
internaționalizare crescând ă a activit ăților, conduce la punerea în func țiune de re țele
transnaționale de decizie în domeniile motoare ale cre șterii, cum sunt: informa ția, cercetarea-
dezvoltarea, finan țele, tehnologiile de vârf”. Autorul nu ne explic ă însă ce reprezint ă rețelele
transnaționale de decizie. Din context deducem c ă este vorba atât de corpora țiile
transnaționale, deseori mai puternice decât multe țări, cât și de institu țiile financiare și
comerciale mondiale: FMI, Banca Mondial ă, OMC etc.

46 Jacques Percebois, director al Centrului de Cercet ări în Economie și Drept de Energie (CBEDEN),
Universitatea Montpelier I, Fran ța
47 La mondialisation des activites energetiques: quells enjeux? în: “Liaison, Energie-Francophonie”, nr. 50/2001,
p. 15

25Mondializarea – spune autorul – presupune ”mobilitatea transna țională a capitalului,
organizarea la scar ă mondială a produc ției grație mijloacelor de comunica ție și de transport
din ce în ce mai performante și autonomia centrelor financiare fa ță de legisla țiile naționale”.
Toate acestea, conchide autorul, ”fac ca autoritatea statului s ă apară tot mai slab ă”48. Slăbirea
autorității lui îns ă nu înseamn ă deloc o dizolvare a statului-na țiune. Autoritatea statului
slăbește ca agent economic, mai exact, ca investitor. Cre ște însă autoritatea lui prin alt ă
funcție.
”Încrederea în mecanismele pie ței și credința că liberalismul economic este în m ăsură
să rezolve toate problemele legate de impreciziile pie ței fac ca misiunile statului s ă fie
cantonate în func țiuni de regulare. Statul este deseor i perceput ca un bun regulator, dar ca un
rău investitor”. Valurile de privatizare obs ervate pretutindeni în lume confirm ă justețea
aserțiunilor autorului.
În conținutul mondializ ării, autorul include și raportul dintre statul na țional și
organizațiile financiare interna ționale. Cercetând acest raport, autorul reliefeaz ă un fapt, pe
cât de real, pe atât de nedorit. Tocmai acest lucru îl are în vedere când afirm ă că: ”Dictatura
piețelor financiare interna ționale este astfel încât orice stat, care ia m ăsuri considerate
inoportune de c ătre financiarii interna ționali, este pedepsit printr-o sc ădere a valorii monedei
sale naționale și prin dificult ăți mai mari de acces la pie țele de capital”. Avem prezent ă aici nu
numai expresia concret ă a ceea ce reprezint ă “rețele interna ționale de decizie”, ci și
simptomul a ceea ce înseamn ă slăbirea autorit ății statului și cine provoac ă această slăbire.
În fine, tot un aspect critic serios este și faptul c ă “numeroase alte activit ăți scapă
mondializ ării, fiindc ă ele nu constituie prioritatea pie țelor: socialul, anumite activit ăți din
sectoarele educa ției, culturii sau s ănătății”.
Acestea sunt elementele invocate de Jacque Percebois în definirea conceptului de
mondializare. Observ ăm că el subliniaz ă mereu ideea de interna ționalizare, și nu de
globalizare a activit ății economice, în țelegând prin aceasta organizarea la scar ă mondială a
producției și rețeaua de decizii transna ționale în domenii motoare ale progresului
contemporan, evitând, astfel, termenii de integrare a economiilor na ționale într-o economie
mondială comună sau unic ă. De asemenea, el constat ă că actuala interna ționalizare sl ăbește
autoritatea statului-na țiune, dar prin aceasta el nu în țelege deloc c ă actualul stat ar fi un
concept dep ășit istoric. Dimpotriv ă, constatând critic existen ța unor mari neajunsuri ale pie ței
și liberalismului economic – manifestate atât în domeniul coordon ării activității economice și
cuprinderii domeniului social, cât și în cel al inegalit ăților economice interne și internaționale,
autorul subliniaz ă cu tărie “necesitatea unui stat regulator” și chiar “emergen ța unui stat

48 Jacques Percebois – op. cit., p. 15

26gestionar de riscuri noi”, generate de mondializare. Este clar, a șadar, că autorul concepe
mondializarea contemporan ă ca un proces de cooperare între state, iar conducerea proceselor
mondializ ării – ca un demers înf ăptuit prin organisme coordonatoare interguvernamentale, și
nu prin crearea de organisme înputernicite cu func ții suprastatale și supranaționale, care pun
în discuție suveranitatea și frontierele istorice ale statelor-na țiune.

1.9. Harold James: globalizarea – integrare transna țională, dizolvant ă a statului-na țiune

Cunoscut profesor la Princeton Univesity din SUA, Harold James face parte din
grupul de economi ști care concep globalizarea, în esen ță, în același fel ca și Banca Mondial ă.
În studiul “Is Liberalization Reversible?”, publicat în ciclul de “Probleme ale noului mileniu”
de revista “Finan țe și Dezvoltare”, editat ă de Fondul Monetar Interna țional, concepe
globalizarea ca un proces integrator transna țional sub presiunea c ăruia statul-na țiune se
dizolvă.
“În ajunul mileniului globalizarea a devenit o expresie captivant ă peste tot în lume.
Statul-națiune, forța conducătoare a ultimelor dou ă secole, se dizolv ă sub presiunea integr ării
transnaționale”49. Trebuie s ă recunoaștem că oricine aude sau cite ște despre statul na țional că
își pierde entitatea și se dizolv ă încearcă un sentiment de nelini ște și chiar de îndoial ă, oricât
de logică ar fi argumenta ția unei asemenea eventuale tendin țe. Neliniștea însă este sporit ă și
de o altă consecin ță a globaliz ării. Este vorba de faptul c ă:
“În pofida multelor sale beneficii, globalizarea este totu și încă neașezată, din care
cauză cei mai amenin țați de ea pot încerca s ă dea ceasul înapoi”50. Cu alte cuvinte, autorul are
în vedere faptul c ă marile avantaje pe care le genereaz ă globalizarea se împart inegal și
inechitabil între state și națiuni. Tocmai cei nemul țumiți de aceast ă inechitate, de dimensiuni
realmente dramatice, pot încerca s ă întoarcă ceasul înapoi. Îns ă dacă ei pot să realizeze efectiv
acest lucru este alt ă problemă. În acest caz, în opinia nostr ă, tot ceea ce pot face cei amenin țați
de consecin țele globaliz ării – menționăm că cei amenin țați sunt nu câ țiva oameni sau câteva
grupe sociale, ci numeroase popoare din lumea a treia – este s ă militeze pentru o globalizare
avantajoas ă și pentru ei, nu numai pentru “boga ții lumii”.
Caracterizând conceptul globaliz ării, Harold James nu ezit ă să-i arate și unele trăsături
dramatice. El are în vedere îns ă nu inechitatea și accentuarea sufocant ă a sărăciei din țările în
curs de dezvoltare, ci greut ățile restrictive în urm ătoarele dou ă procese:
a) liberalizarea comer țului de bunuri și servicii;

49 Harold James – Is Liberalization Reversible? (Este liberalizarea reversibil ă?), “Finance and Development”,
December, 1999, p. 11

27b) fluxul crescând de capital f ără restricții frontaliere.
Privindu-le din perspectiv ă istorică, el apreciaz ă că “aceste tr ăsături dramatice n-au
fost în nici un caz inevitabile”. De altfel, istoria “ofer ă numeroase exemple de grupe de
interese puternice care impun cu succes politici ce restric ționează comerțul și depreseaz ă
veniturile na ționale”.
Considerând comer țul mondial o component ă principal ă a globaliz ării, autorul
apreciază că, de-a lungul timpului, “comer țul liber a fost rar o cauz ă populară, istoria lui fiind
plină de dezam ăgiri, chiar și în ultimele cinci decenii, o perioad ă de creștere remarcabil ă a
comerțului mondial”. El îns ă semnaleaz ă aceste dezam ăgiri nu din perspectiva țărilor în curs
de dezvoltare, ci din cea a GATT-OMC, care a întâmpinat mari greut ăți în programul
liberalizării comer țului interna țional și realizarea acordului multilateral. Îns ă, poziția
GATT/OMC este, în fond, pozi ția țărilor dezvoltate și, înainte de toate, pozi ția SUA, țara cea
mai mare, cea mai dezvoltat ă economic și tehnologic și cea mai puternic ă pe frontul
competitiv, deci și cea mai interesat ă în liberalizarea schimburilor interna ționale și înfăptuirea
globalizării.
De pe cu totul alte pozi ții critice sunt aser țiunile sale cu privire la consecin țele
liberalizări fluxurilor de capital, cealalt ă component ă esențială a globaliz ării. “Mișcările libere
ale capitalului asociate în mintea publicului cu specula țiile destabilizatoare și cu subversarea
importanței scopurilor politice na ționale, sunt și mai puțin populare decât comer țul liber. De și
țările industriale majore au început tentative s ă liberalizeze conturile de capital înc ă din anii
1970, multe țări ale comunit ății europene n-au des ăvârșit acest proces pân ă în 1990”51.
Referindu-se la unii anali ști ai globaliz ării care o prezint ă ca un proces ireversibil, un drum cu
sens unic spre viitor, autorul este de p ărere că “o aserțiune sobră și pesimist ă ar fi mai realist ă.
Istoria este pres ărată cu exemple de comunit ăți internaționale înalt dezvoltate și integrate care
s-au dezvoltat sub presiunea unor evenimente nea șteptate. Momentul a fost pierdut, pendulul
s-a mișcat în direc ție opusă, iar ceasul a fost dat înapoi”. A șa este, dup ă autor, “cazul
Renașterii care, distrus ă de Reform ă și contrareform ă, a aruncat Europa înapoi la vechiul
separatism, provincialism și parohialism local”. Apoi, este cazul sfâr șitului de secol al XIX-
lea, apreciat de c ătre autor drept “prima încercare mondial ă de globalizare”, bazat ă pe
mobilitatea capitalului, bunurilor și oamenilor. În aceast ă perioadă, “integrarea și progresul au
mers mân ă în mână, însă ulterior au fost iar ăși rupte între ele, risipind astfel posibilitatea
cooperării peste frontierele na ționale”52.

50 Idem
51 Harold James – Op. cit., p. 12
52 Idem p. 13

28Un moment deosebit în gândirea lui Harold James despre evolu ția istoric ă a
globalizării îl constituie perioada interbelic ă. Consecin țele războiului, peste care s-au a șezat și
cele ale marii crize capitaliste din 1929-1933, au afectat vectorii fundamentali ai globaliz ării:
libera circula ție a mărfurilor, mi șcarea capitalului financiar și migrația oamenilor. În calea lor
s-au ridicat bariere restrictive și politici interven ționiste na ționale. Recrudescen ța naționalului
a devenit o not ă distinctiv ă a perioadei. Acum – spune autorul – orice lucru urma s ă fie
național – nu numai munca și bunurile, dar și capitalul. John Maynard Keynes descrie în mod
strălucit aceast ă dezvoltare în eseul s ău din 1933, “National Self-Sufficiency” (Autosuficien ță
națională): “Lăsați bunurile s ă fie făcute acasă oricând este rezonabil și posibil și, mai presus
de toate, l ăsați finanțele să fie, în mod primordial, na ționale”. Chiar și “liderii financiari și
businessmen credeau c ă integrarea economic ă a eșuat. Colapsul economiei mondiale a produs
o abatere de la pia ță”. Pe aceea și linie se situa și “sentimentul c ă democra ția a eșuat să
întâmpine nevoile sociale de baz ă, sentiment larg împ ărtășit”.
Pornind de la aceste experien țe, spune autorul, mul ți și-au încredin țat speran ța în
convingerea “c ă viitorul st ă în reglementare și control, între capitalism și socialism”53. Toate
aceste idei, ca și experien țele istorice în care s-au întrupat – ne referim la Germania hitlerist ă
și Rusia stalinist ă – au fost opuse liberalismului economic și implicit principiilor economiei
de piață. În confruntarea cu timpul, aceste idei și experien țe s-au dovedit terapii ale crizei
capitalismului mai rele decât criza îns ăși. Prin eșuarea lor, sistemul capitalist a recucerit
terenul pierdut dup ă primul și al doilea r ăzboi mondial și a inaugurat o nou ă perioadă a
globalizării. Însoțită pretutindeni de discu ții aprinse, actuala globalizare are adep ți înfocați,
dar și adversari puternici. Ace știa din urm ă, în dezacord cu primii, sus țin, în principiu, c ă
“statul na țiune și mecanismul s ău de control sunt de natur ă să dea garan ție contra
amenințărilor din economia mondial ă”. Răspunzând acestor p ăreri, autorul se întreab ă
semnificativ: ”Oare protec ția n-a fost și nu este mai periculoas ă și distructiv ă decât
amenințarea?”54.
Aceasta este gândirea lui Harold James despre conceptul de globalizare. Dac ă ar trebui
s-o condens ăm, esențializându-i con ținutul să reținem urm ătoarele idei definitorii:
a) Globalizarea reprezint ă integrare la scar ă mondial ă, având drept componente
structurale: liberalizarea schimbului de m ărfuri și servicii, a capitalului și a
circulației oamenilor.
b) Sub presiunea integr ării, statul-na țiune se dizolv ă și, odată cu el, suveranitatea
națională și frontierele istorice statale.

53 Harold James – op. cit., p. 14
54 Idem

29c) Politicile de protec ție națională a țărilor și națiunilor (control, restric ții, subven ții)
sunt mai periculoase și mai distructive decât eventualele amenin țări ale globaliz ării.
d) Globalizarea nu este un proces numai al zilelor noastre, ci a fost cunoscut și în
trecut. În evolu ția sa istoric ă, ar exista dou ă trepte: prima a avut loc în a doua
jumătate a secolului al XIX-lea, ia r a doua – cu start în a doua jum ătate a secolului
al XX-lea – continu ă și astăzi.

1.10. Shahid Yusuf55: globalizarea și localizarea – modelatoare ale dezvolt ării

Specialist cu înalte responsabilit ăți în cadrul B ăncii Mondiale – dovad ă fiind faptul c ă
i s-a încredin țat conducerea întocmirii ”Raportului dezvolt ării mondiale 1999-2000: Intrarea
în primul secol”-, Shahid Yusuf se înregimenteaz ă curentului de gândire economic ă actuală
care concepe globalizarea de pe pozi ții radicale, sinonime cu cele ale B ăncii Mondiale. În
plus, el o concepe în tandem cu localizarea, of erind astfel un element de noutate în marele
dialog contemporan despre globalizare.
În analiza sa, autorul porne ște de la premisa c ă ”peisajul dezvolt ării în debutul
secolului XXI va fi modelat de globalizare și localizare”. Sunt dou ă forțe fundamentale la
început de nou mileniu și secol, cu ac țiune simultan ă, dar opus ă. Astfel, dac ă globalizarea
reprezintă, după autor, procesul de ”integrare a țărilor cu restul lumii” și se manifest ă, deci, ca
forță unificatoare pe plan mondial, localizarea constituie tendin ța ”grupurilor locale spre mai
multă autonomie”, sugerând astfel o ac țiune intern ă a țărilor spre descentralizare.
Ambele procese au, dup ă aprecierea autorului, o istorie lung ă, ele apărând o dat ă cu
nașterea statului-na țiune modern. Cu toate acestea, ele au avut pân ă de curând un impact slab.
”Accelerarea dramatic ă a globaliz ării și localizării și schimbările durabile pe care le-au produs
deosebesc deceniile care încheie secolul XX de perioadele anterioare”56. În urma acestor
evoluții – apreciaz ă Shahid Yusuf – globalizarea și localizarea au devenit dou ă forțe puternice
care ”ofer ă țărilor sărace oportunit ăți fără precedent pentru cre ștere, dar care se pot dovedi și
destabilizatoare politic și economic, în cazul când cadrul institu țional nu este înt ărit”. În orice
caz, precizeaz ă cu insisten ță autorul, numai ”r ăspunsul statelor-na țiune la aceste dou ă forțe va
determina dac ă veniturile în țările sărace converg cu cele din țările industriale și dacă
eforturile de înl ăturare a sărăciei sunt reu șite”.
De fapt, apreciind c ă de răspunsul statelor-na țiune la aceste dou ă forțe depinde
înlăturarea sărăciei, el arunc ă toată vina decalajelor interna ționale și greutatea înl ăturării lor

55 Shahid Yusuf – The Changing Development Landscape, ”Finance and Development”, December, 1999
56 Idem

30pe umerii țărilor sărace, ca și cum țările capitaliste dezvoltate, multe din ele mari puteri
coloniale pân ă în 1960, nu ar avea nici o vin ă pentru existen ța acestor decalaje și adâncirea lor
în perioada postbelic ă și deci nici vreo responsabilitate moral ă și material ă pentru a contribui
la înlăturarea lor. Globalizarea și localizarea sunt ambele dou ă forțe care modeleaz ă
dezvoltarea în noul mileniu, îns ă ele nu sunt deloc identice. Fiecare are un con ținut distinct și
influență diferită asupra dezvolt ării.

Globalizarea
Definind-o, ca proces de integrare a țărilor la scar ă mondial ă, globalizarea este
apreciată de autor prin ce are atât pozitiv, cât și negativ. Are pozitiv faptul c ă ”integreaz ă
piețele bunurilor și factorilor de produc ție și negativ faptul c ă prejudiciaz ă mediul și expune
crescând țările la șocurile externe care pot precipita crizele bancare și monetare”.
Conținutul globaliz ării este definit de autor prin dou ă componente esen țiale: comer țul
internațional și investițiile externe directe, ele fiind înso țite de fenomene specifice fiec ăruia.
¾ Comerțul interna țional . Invocând deseori similarit ăți în cadrul unor paralele
istorice, autorul, referindu-se la evolu ția comerțului interna țional și la ritmurile cre șterii sale,
apreciază că acestea ”au fost tot atât de rapide în primii 10 ani ai secolului XX ca și în ultima
decadă a lui. Dar faza curent ă a globaliz ării este de un ordin diferit, în particular, din cauza
unor fenomene ca: ponderea crescând ă a exporturilor comercializabile, înaint ările în
tehnologie, schimb ările în compozi ția fluxurilor de capital, rolul mai mare al agen țiilor
internaționale, al organiza țiilor nonguvernamentale (ONG-uri) și al corpora țiilor
transnaționale”. În acest context, autorul apreciaz ă că ”închiderea negocierilor comerciale în
cadrul Rundei Uruguay în 1994 constituie o piatr ă unghiular ă în procesul de liberalizare” și
implicit în progresul globaliz ării.
¾ Investițiile externe directe . Considerate de autor nu numai o component ă esențială a
globalizării, dar și factor de accelerare a acesteia, investi țiile externe au cunoscut în anii 1980
o creștere accelerat ă, deoarece ”multe țări industriale, ca și în curs de dezvoltare au început s ă
demonteze controalele asupra mi șcării capitalului și să adopte politici de încurajare a
investițiilor externe directe”. În aceste condi ții, afirmă autorul, ”companiile au fost motivate
să-și reorganizeze activitatea, ele au divizat lan țul valorii ad ăugate și au stabilit facilit ăți de
producție pe diferite pie țe. Aceast ă proliferare a re țelei de produc ție a permis firmelor s ă se
specializeze, s ă-și focalizeze eforturile de cercetare și, de asemenea, s ă ranforseze deschiderea

31externă ca rezultat al liberaliz ării comer țului și înlăturării barierelor din calea mobilit ății
capitalului”57.
Ultima decad ă a secolului de-abia încheiat (XX) este apreciat ă de autor ca decad ă a
decolării globaliz ării. Două schimbări au contribuit la aceast ă decolare: prima este numit ă de
autor ”schimbare seismic ă în atitudini”, iar a doua prive ște accelerarea proceselor de con ținut
ale globaliz ării, făcând din anii 1990 „deceniul globaliz ării”.
¾ Schimbarea seismic ă de atitudini: în pofida numeroaselor schimb ări cunoscute
anterior, ”globalizarea – spune autorul – n-ar fi decolat dac ă nu s-ar fi produs o schimbare
seismică în atitudini. Țările lumii s-au mi șcat spre economii bazate pe pia ță și forme
democratice de guvernare, evenimentele decisive ale acestei tendin țe fiind căderea zidului
Berlinului în 1989 și extinderea democra țiilor de la începutul anilor 1990. Aceast ă lărgire a
participării politice este alimentat ă de presiuni centrifugale în cadrul na țiunilor”.
¾ Deceniul globaliz ării. ”Anii 1990 pot fi numi ți, după autor, decada globaliz ării”. El
își sprijină aprecierea pe urm ătoarele fapte: a) GATT-ul avea 102 membri în 1990, iar
succesorul s ău, OMC, are 134 de membri în 1999; b) comer țul mondial de bunuri și servicii a
crescut într-un ritm dublu fa ță de creșterea GDP58 mondial în aceia și ani; c) ponderea țărilor
în curs de dezvoltare în comer țul interna țional a crescut între 1990 și 1999 de la 23% la 29%;
d) toate formele de capital extern au circulat mai repede și în dimensiuni mult mai mari decât
anterior. De pild ă, țările în curs de dezvoltare au primit investi ții nete directe de 155 miliarde
dolari în 1998, fiind de 16 ori mai mari decât cele primite în 1990. Acestea ar fi principalele
idei ale autorului care definesc conceptul de globalizare.

Localizarea și cauzele sale
Spre deosebire de globalizare, care, în concep ția autorului, ”for țează statul-națiune să-
și concentreze aten ția asupra problemelor suprana ționale și circumscrierii preferin țelor sale în
acest sens, localizarea for țează statele s ă ia în considerare dinamicile subna ționale și să
satisfacă revendicările locale”. Mai precis, ”localizarea const ă în cererea pentru autonomie și
vot politic exprimate de c ătre regiuni și comunit ăți”.
Cauzele localiz ării. Concepând localizarea ca o tendin ță obiectivă, acum mai slab ă,
dar mai puternic ă în viitorul apropiat, autorul apreciaz ă că apariția ei este generat ă de cel
puțin patru cauze:59

57 Shahid Yusuf – op. cit., p. 15
58 Defalotul PIB (în englez ă GDP deflator)indice de pre ț care măsoară variația prețurilor tuturor bunurilor și
serviciilor cu destina ție finală nou create într-o economie, într-o perioad ă de timp determinat ă. Se calculeaz ă ca
raport procentual între PIB nominal din perioada curent ă și PIB din perioada curent ă exprimat în pre țuri
constante.
59 Shahid Yusuf – op. cit ., p. 16

32a) ”insatisfac ția regiunilor și comunit ăților față de abilitatea statului de a asigura
promisiunile de dezvoltare”;
b) ”creșterea forței identității locale și etnice, ambele fiind înt ărite prin educa ție, mai
buna comunica ție și creștere a concentr ării popula ției în urban”;
c) ”într-o lume în care globalizarea niveleaz ă diferențele culturale între state și națiuni,
apare dorin ța indivizilor și comunit ăților umane de a adânci sentimentul
apartenen ței la un anume loc”;
d) ”ascuțirea competi ției între unit ățile subnaționale într-un mediu deschis, combinat ă
cu nedorin ța comunit ăților mai bogate s ă-și împartă resursele cu vecinii lor mai
săraci”.
Evoluții tendențiale ale localiz ării. Sintetizând experien țele interna ționale în domeniul
localizării, autorul identific ă drept forme de manifestare urm ătoarele evolu ții tendențiale:
afirmarea puternic ă a identității locale; cre șterea ponderii subna ționale în totalul cheltuielilor
publice; extinderea guvernan ței democratice cu statut de drept general; descentralizarea
politică și funcțională, manifest ă, între altele, prin cre șterea num ărului de țări care, al ături de
alegeri generale (na ționale), organizeaz ă și alegeri locale. O aten ție deosebit ă acordă autorul
urbanizării ca form ă de manifestare a localiz ării. Deși evoluția urbaniz ării pe plan
internațional este contradictorie – de diminuare în țările dezvoltate și de creștere a ei în restul
țărilor – autorul apreciaz ă urbanizarea ca ”fenomen care conduce la localizare și contribuie la
emergența sensului de identitate local ă”.
Beneficii și riscuri ale globaliz ării și localizării. Adept fervent al celor dou ă tendințe
mondiale – globalizarea și localizarea – autorul nu uit ă totuși că aceste for țe genereaz ă
importante avantaje, dar, în acela și timp, cuprind în ele și riscuri considerabile. În opinia sa,
cel mai important avantaj const ă în capacitatea lor de a contribui la o cre ștere economic ă
rapidă și durabilă. Alocarea mai eficient ă a resurselor, circula ția liberă a cunoștințelor, mediul
economic mai deschis și competitiv, ca și îmbunătățirea managementului guvern ării
reprezintă căile prin care globalizarea și localizarea pot contribui la cre șterea economic ă
durabilă a țărilor. Cât prive ște riscurile, autorul are în vedere: în cazul globaliz ării –
posibilitatea unei mai mari expuneri la volatilitatea capitalului, cum este cazul crizelor financiare, iar în cazul localiz ării, respectiv al descentraliz ării – posibilitatea acesteia de a
genera instabilitate macroeconomic ă. În ambele cazuri, evitarea riscurilor implic ă, crearea
unui sistem institu țional viguros la toate nivelurile dezvolt ării social-economice: local,
național și supranațional.
Acestea ar fi principalele idei ale lui Shahid Yusuf despre globalizare și localizare. În
sinteză, reținem că el:

33a) le consider ă tendințe obiective cu valoare de for țe ale progresului omenirii la
început de nou mileniu și secol;
b) le subordoneaz ă dezvoltării, pe care o pot stimula, dar și frâna;
c) transpunerea lor în practic ă cere institu ții și politici adecvate la toate cele trei
niveluri: local, na țional și supranațional.
Gândirea sa îns ă are și un mare punct vulnerabil: este faptul c ă el trece cu vederea
problematica decalajelor economice ale țărilor în curs de dezvoltare, iar când totu și se referă
la sărăcia acestora o face în trecere și mai mult pentru a puncta c ă ele sunt vinovate de
prezența acestui flagel și că tot lor le revine responsabilitatea înl ăturării decalajelor și sărăciei.

1.11. Viitorologii despre globalizare

În marele ”r ăzboi” al p ărerilor care se confrunt ă în jurul globaliz ării sunt prezen ți, cum
este firesc, și viitorologii. Datorit ă gândirii lor progresive, îns ă, ei nu sunt prezen ți, ci mai
mult decât atât, ocup ă chiar prima linie pe frontul acestei confrunt ări. Ideile lor, noi,
îndrăznețe și curajoase, sunt de multe ori chiar deschiz ătoare de noi c ăi în abordarea
fenomenului. De și, la început, opinia public ă, tributară gândirii tradi ționaliste și inerției
obișnuinței, este șocată de cutezan ța acestor idei, cu timpul, confirmându-se, adev ărurile
prevăzute sunt acceptate și înscrise ca atare în ceea ce numim, de regul ă, gândire modern ă.
Cei mai cunoscu ți și apreciați viitorologi atât acas ă la ei, cât și în străinătate, inclusiv în
România sunt: John Naisbitt și Alvin Tőffler.

1.11.1. John Naisbitt: globalizarea – integrare economic ă mondială

În cercetările prospective despre globalizare, John Naisbitt60 este prezent mai ales prin
fundamentarea faimoaselor sale ”zece megatendin țe care transform ă lumea”. Ele au ajuns la
cunoștința opiniei publice prin incitanta sa lucrare ”Megatendin țe”, publicat ă nu numai în
SUA, ci în multe alte țări, inclusiv în România (1989)61.
Apărând pe scena dezbaterilor interna ționale într-o perioad ă când nu se vorbea sau se
vorbea foarte pu țin și confuz despre globalizare, p ărerile sale prospective au șocat nu numai
prin puterea lor anticipativ ă, dar și prin capacitatea lor de a incita la reflexie și de a deschide

60 John Naisbitt, specialist în prognoz ă economic ă și socială, este pre ședintele ”Grupului Naisbitt” din SUA,
profilat pe cercet ări prospective și consulta ții pentru marile corpora ții. Grupul public ă trimestrial un Raport
asupra evolu ției celor zece megatendin țe: ține seminarii de trei ori pe an și urmărește continuu 6000 de ziare
locale din SUA: particip ă la dezbaterile interna ționale despre viitorul omenirii.
61 John Naisbitt – Megatendin țe. Zece noi direc ții care ne transform ă viața. Colecția Idei Contemporane, Editura
Politică, 1989

34noi căi în gândirea teoretic ă a dezvolt ării. În al doilea rând, pentru c ă este, se pare, primul
autor al conceptului de globalizare, conferind acestuia dreptul de cetate în gândirea economic ă
contemporan ă, este o apreciere pe care o întâlnim și la alți cercetători. ”Globalizarea – scria
unul din speciali știi Băncii Mondiale – a intrat în discursul asupra dezvolt ării la începutul
anilor 1980, o dat ă cu publicarea c ărții lui John Naisbitt: ”Megatrends”62. În al treilea rând,
pentru că părerile sale despre globalizare particularizeaz ă nu numai o concep ție de mare
rigoare științifică, dar și o poziție profund uman ă și democratic ă.
Menționăm că, în gândirea autorului despre viitorul omenirii modelabil de zece
megatendin țe63, doar una se refer ă direct la globalizare, fiind intitulat ă: “De la economia
națională la economia mondial ă”. Subliniem îns ă că, în pofida deselor referiri la globalizare,
numind-o ca atare sau prin termeni echivalen ți: economia mondial ă globală sau integrare
economic ă mondial ă, John Naisbitt nu s-a preocupat s ă formuleze o defini ție a acestui
fenomen – nu o defini ție didactic ă, de manual, ci una care s ă fundamenteze cadrul conceptual
al globaliz ării.
În sensul s ău cel mai general, globalizarea este conceput ă de autor ca o tranzi ție “de la
economia na țională la economia mondial ă”. Este vorba, mai concret, despre o megatendin ță a
lumii contemporane de “integrare economic ă mondială a țărilor și comunit ăților naționale”, în
care economiile na ționale, ”în principiu independente, trec la situa ția de a fi o parte a unei
economii globale interdependente”64.
Economia mondial ă contemporan ă este conceput ă de autor ca “economie mondial ă
globală”, fenomen apreciat de el, printr-o sugestiv ă figură de stil, ca o “transformare a
planetei într-un sat global”65. Explicând aceast ă transformare la scar ă planetar ă, autorul
invocă rolul-cheie jucat în acest proces de dou ă invenții: avionul cu reac ție și satelitul de
telecomunica ții. Mai ales ultima inven ție este atât de relevant ă încât o consider ă ca fiind ea
însăși globalizare. “Acum – scrie autorul – pentru prima dat ă, economia este cu adev ărat
globală, pentru c ă, pentru prima dat ă, informa ția se difuzeaz ă instantaneu pe întreaga
planetă”. De fapt, prin aceast ă apreciere se sugereaz ă că actuala revolu ție informa țională
aduce dup ă sine și globalizarea.
Aprecierea sintetic ă a globaliz ării ca proces de trecere “de la economia na țională la
economia mondial ă” și transformarea acesteia din urm ă în “economie mondial ă globală” sau

62 Sharid Yusuf – The Changing Development Landscape. ”Finance and Development”, 1999, p. 15
63 Aceste megatendin țe sunt: 1) De la societatea industrial ă la societatea informa țională; 2) De la tehnologia
forțată la înalta tehnologie; 3) De la economia na țională la economia mondial ă; 4) De la perspectiva pe termen
scurt la perspectiva pe termen lung; 5) De la centra lizare spre descentralizare; 6) De la ajutorul institu țional la
autoajutoare; 7) De la democra ție reprezentativ ă la democra ție participativ ă; 8) De la ierarhii c ătre rețele; 9) Din
nou către Sud și 10) De la op țiunea exclusiv ă la opțiunea multipl ă.
64 John Naisbitt – op,cit., p. 99
65 Idem p. 101

35în “satul global planetar” este populat ă de autor cu numeroase idei concrete care întregesc
gândirea sa despre globalizare. Amintim în acest sens: “globalizarea economiilor na ționale”;
“globalizarea industriei”; “modelul global al diviziunii produc ției”; “investi ția globală”; “a
gândi în mod global”, “a gândi global”, “a gândi global și a acționa local” și altele. Fiecare
din aceste idei cuprinde dezvolt ări analitice, ale c ăror constat ări merită să fie cunoscute, fie
chiar și mai sumar. Iat ă câteva concretiz ări.
Despre “globalizarea industriei”, capitolul cel mai important al globaliz ării economice
în general, autorul, folosind drept argumente numeroase fapte și date, afirm ă că țările
dezvoltate ale lumii nu se mai pot baza, ast ăzi, prioritar pe industrie. “Constat ăm – scrie el –
faptul că toate țările dezvoltate din lume se dezindustrializeaz ă vrând-nevrând, activitatea lor
industrial ă se reduce. Ratele lor de cre ștere deosebesc acest lucru”. Exemplificându- și teza,
autorul eviden țiază că, în actualele condi ții, când “na țiunile de pe P ământ se îndreapt ă către o
economie global ă… suntem profund antrena ți într-un proces de redistribuire global ă a muncii
și a produc ției: Spania și Brazilia înlocuiesc Japonia și Suedia în construc ția de nave; Statele
Unite cedeaz ă statelor din lumea a treia produc ția de îmbr ăcăminte, oțel și automobile”66.
Autorul, criticându-i pe “oamenii de afaceri americani pentru lipsa de previziuni și pentru
graba cu care urm ăresc profituri imediate”67, concluzioneaz ă că, în condi țiile economiei
globale “trebuie s ă renunțăm la vechile sarcini industriale și să ne îngrijim de sarcinile
viitorului”. Vechile sarcini înseamn ă industriile energo și materiofage, poluante și cu forță de
muncă costisitoare, iar noile sarcini înseamn ă dezvoltarea industriei informa ționale și a
cunoașterii – noile for țe de progres ale viitorului.
“Diviziunea produc ției: un nou model global” reprezint ă un alt capitol important al
gândirii lui John Naisbitt despre globalizare. “Diviziunea produc ției – scrie el – va fi forma
prevalentă a integr ării economice mondiale”. Este clar c ă, într-o economie mondial ă
globalizat ă, diviziunea interna țională a produc ției – adic ă a produc ției de bunuri și servicii, a
investițiilor de capital și a forței de munc ă – se va realiza dup ă alte modele decât cele
anterioare. Autorul concepe acest nou model nu ca unul impus, cumva, de sus, ca într-un
sistem de comand ă la scară planetară, ci ca unul care se produce de la sine, rezultat din
dinamica realit ăților existente, motivat de eficien ță și profit, în condi țiile liberaliz ării
circulației factorilor de produc ție la scar ă mondială. În noul model de diviziune mondial ă a
producției, țările dezvoltate, asaltate de revolu ția informa țională, se specializeaz ă prioritar, în
industria cunoa șterii și a electronicii, în produc ția de computere și roboți, în biotehnologie și

66 Idem
67 John Naisbitt – op, cit., p. 103

36alte tehnologii de vârf, în timp ce o parte din industria clasic ă, cum e cazul produc ției de
automobile, o țel, ciment, textile, se transfer ă asupra țărilor în curs de dezvoltare.
În noul model global, spune autorul, “dou ă lucruri foarte importante trebuie amintite:
că ziua de ieri s-a dus și că acum trebuie s ă ne adapt ăm pentru a tr ăi într-o lume a
comunităților naționale interdependente”. În perioada lui “ieri”, apreciat ă de autor ca perioad ă
postbelică până prin 1970-1973, și în perioada lui azi, care a început dup ă 1973, autorul face o
analiză comparativ ă concretă a raporturilor de putere industrial ă dintre SUA și Japonia în
economia mondial ă.
“America – spune el – s-a obi șnuit cu rolul de vedet ă în economia mondial ă. Și poate
că acest rol de onoare a fost de ținut în mod legitim. În anii ΄50 și ΄60, rata cre șterii
productivit ății muncii, ca și calitatea produselor americane au dat tonul pentru restul țărilor
industrializate”. “Aceasta se întâmpla ieri. Ast ăzi – spune autorul – America nu mai domin ă
economia mondial ă”. Date concrete privind dinamica sc ăzută a productivit ății muncii,
ponderea SUA în industria prelucr ătoare mondial ă, scăzută de la 25% la 17%, și diminuarea
ponderii autoaprovizion ării la automobile, o țel și aparate electronice ilustreaz ă tendințele
discutate de autor.
“Japonia a preluat – apreciaz ă autorul – pozi ția de prim ă putere industrial ă mondială,
depășind Statele Unite atât în produc ția de oțel, cât și la cea de automobile”. Dar, precizeaz ă
autorul, “Japonia este în frunte, îns ă situația ei este asem ănătoare a unui nou campion într-un
sport aflat în declin”. În plus, “J aponia, la rândul ei, este concurat ă de Singapore, Coreea de
Sud și Brazilia”. A șadar, afirm ă autorul, “ziua de ieri s-a dus , dar nici cea de mâine nu va dura
o veșnicie”.
Referindu-se la dubla schimbare prin care trece SUA, anume aceea c ă a devenit “o
parte a lumii globale interdependente” și că “a pierdut rolul de for ță dominant ă a lumii”,
autorul apreciaz ă că “această schimbare este un punct de cotitur ă în istoria economic ă a lumii.
De acum înainte, nici o țară nu va mai domina singur ă lumea, a șa cum au f ăcut-o Statele
Unite dup ă al doilea r ăzboi mondial”. De și de la aceste analize ale autorului, publicate în
1983, au trecut peste dou ă decenii, în care au avut loc mari prefaceri pe plan mondial –
creșterea puterii economice competitive a Uniunii Europene, destr ămarea Uniunii Sovietice și
progresul globaliz ării – concluziile sale c ă “de acum înainte nici o țară nu va mai domina
singură lumea” rămân în picioare.
“Adaptarea structural ă” se înscrie și ea ca un element de con ținut al modelului global
de diviziune interna țională a producției. În gândirea autorului, adaptarea structural ă presupune
“a învăța să te supui”. S ă te supui la ce? La tendin țele pe care le implic ă noul model de
economie mondial ă globalizant ă. Ideea central ă a autorului în acest sens reflect ă aprecierea c ă

37dacă “Japonia și Germania încearc ă să promoveze readaptarea structural ă, ceilalți încearcă s-o
prevină”. La ceilal ți, autorul include și Statele Unite, care, procedând astfel, pierd multe
ocazii. Pentru a nu pierde aceste ocazii, țările care ast ăzi încearc ă să prevină readaptarea
structural ă mondială ar trebui s ă treacă la promovarea acestei readapt ări, prin încurajarea
industriilor în ascensiune: electronic ă, televiziune prin cablu, computerele și biotehnologiile,
și nu prin egalizarea industriilor tradi ționale. La industriile în ascensiune, autorul adaug ă
necesitatea cre șterii preocup ărilor pentru calificarea for ței de munc ă în lumina marilor cerin țe
ale industriei informa ționale.
“Economia global ă – investi ții globale”. Concretizându- și teza, autorul apreciaz ă că
“în situația unei economii cu adev ărat mondiale, exist ă mari posibilit ăți de a munci și de a
investi în orice alt teritoriu”68. În cadrul acestei analize, autorul re ține două aspecte: a)
mondializarea industriei de automobile ca rezultat al investi țiilor globale și b) investi țiile
străine în economia SUA.
a) Industria de automobile tinde s ă se globalizeze sub influen ța investițiilor marilor
companii transna ționale făcute în str ăinătate în baza unor aranjamente colective în investi ții
comune. Iat ă câteva exemple ilustrative invocate de autor.
(1) Cazul firmelor franceze : Renault s-a în țeles cu firma Volvo s ă-i cumpere 10% din
acțiuni în producerea de autoturisme. Totodat ă, Renault și-a sporit investi țiile la American
Motors de la 5 la 46% din ac țiuni, Peugeot și Chrysler s-au în țeles să construiasc ă o sucursal ă
în SUA.
(2) Cazul firmelor japoneze : Honda s-a în țeles cu B.L.Ltd (fosta British Leyland) s ă
producă automobile Honda în A nglia; Nissan, cu 37% din ac țiunile firmei spaniole Motors
Iberica, a f ăcut un aranjament investi țional cu Alfa-Romeo pentru a produce 60.000 de
automobile în Italia; Toyota împreun ă cu General Motors, cea mai mare companie american ă
de profil, au creat întreprinderi comune de producere a automobilelor de mic litraj în
California;
(3) Cazul firmelor SUA : Compania Ford creeaz ă un automobil mondial, Ford Escort,
asamblat în Statele Unite, Marea Britanie și Germania, cu piese produse în Spania, Marea
Britanie, Japonia și Brazilia; noul model “J” al firmei General Motors este asamblat în SUA,
Canada, Australia, Brazilia și Africa de Sud.
(4) Cazul firmelor germane : Volkswagen produce motoare de automobile pentru
Dodge Omni/Horizont.
Evidențiind că există în lume peste 86 de țări care posed ă linii de asamblare de
autoturisme și peste 30 de companii de automobile aflate în competi ție pe piața mondial ă,

38legate între ele prin diferite aranjamente investi ționale, autorul eviden țiază faptul c ă
mondializarea industriei de automobile este inevitabil ă și că în perspectiv ă va urma o
concentrare puternic ă a acestora, reducându-se firmele la 7-8 mari companii sau alian țe de
companii, din care nu vor lipsi: Volkswagen, Nissan, Toyota și General Motors
b) Astăzi în Statele Unite ale Americii, de și refractare mult timp la prezen ța
proprietății străine pe teritoriul lor, investi țiile străine au devenit una din marile tenta ții. În
primul rând, constat ă autorul, dup ă 1970, “Statele Unite au devenit o adev ărată Mecca pentru
investitorii europeni. Cei mai mari investitori în America nu provin ast ăzi din Orientul
Mijlociu, ci din Olanda, Anglia, Canada, Germania, Elve ția, Japonia și Franța. Proprietatea
străină va continua s ă crească în Statele Unite, iar americanii vor înv ăța să accepte și chiar să
salute acest fapt”69.
Investigând proprietatea str ăină în Statele Unite, o co misie a Congresului, ca și
Departamentul Comer țului au evaluat prezen ța acesteia, sub forma investi țiilor directe, la 52
miliarde de dolari, iar împreun ă cu împrumuturile pe care str ăinii le-au luat de la b ăncile
americane, valoarea ei se ridica, prin 1980, la uria șa sumă de 350 miliarde de dolari.
Se constat ă o prezen ță crescând ă a capitalului japonez în SUA. La începutul anilor
´80, spune autorul, “japonezii controlau, ei singuri, în întregime sau în parte, vreo 225 de companii din industria prelucr ătoare a Statelor Unite (în 2100 de localit ăți), cu opera ții în
patruzeci și două de state ale federa ției și cu o for ță de munc ă totalizând 100.000 de
salariați”
70. În acela și timp, marile firme japoneze devin, începând din 1981, și membri ai
bursei din New York. Cât prive ște neliniștile provocate în Statele Unite de propriet ățile țărilor
arabe petroliere, acestea nu se justific ă, întrucât investi țiile OPEC, doar 17 la num ăr, nu
depășeau suma de “156 milioane de dolari în 1979, mai pu țin de 1% din totalul investi țiilor
străine în SUA”.
O cale de atac a globaliz ării este sistemul bancar. “În 1982, str ăinii dețineau 13,8% din
fondurile bancare americane”. Din primele 300 de b ănci ale țării, peste 100, cu fonduri
totalizând 77 miliarde de dolari, erau în proprietate str ăină, în totalitate sau par țial. Din cele
20 de bănci ale Californiei, “un stat care arat ă adesea calea pe care va merge America”, zece
sunt proprietate str ăină. Iar în statul New York, 40% din cr editele comerciale au fost acordate
de băncile străine. Evident, procesul are loc și invers. “Multe companii din Statele Unite
coopereaz ă în prezent cu b ănci din Europa și Japonia”, în pofida faptului c ă enorma pia ță
internă a țării oferă mari posibilit ăți de valorificare a capitalului bancar.

68 John Naisbitt – op, cit., p. 115
69 John Naisbitt – op, cit., p. 117
70 Idem, p. 118

39În fine, autorul constat ă: “Nu numai c ă proprietatea str ăină crește în Statele Unite, dar
ea mai este și activ c ăutată”. De pild ă, “patruzeci de state au vrut s ă obțină o uzină
Volkswagen în valoare de 250 milioane dolari, construit ă până la urmă în Pennsylvania.
Treizeci de state americane au deschis agen ții în principalele capitale europene, c ăutând
investiții pentru zonele lor”. A șadar, investi țiile străine sunt purt ătoare de globalizare.
Încheiem acest periplu prin gândirea și exemplele concrete ale lui John Naisbitt despre
globalizare cu înc ă trei idei importante: localizarea, cultura și pacea.
Prima idee se referă la conceperea globaliz ării simultan cu un alt proces, cel al
localizării, idee pe care o vom reg ăsi ulterior la mul ți cercetători ai problemei. În noua epoc ă
economic ă – subliniaz ă autorul – toate țările de pe mapamond devin tot mai interdependente,
în ciuda faptului c ă în fiecare țară în parte, comportarea local ă denotă o tot mai mare
independen ță față de guvernele proprii centralizate. De aici și zicala „a gândi global, a ac ționa
local”. Prin aceast ă constatare, autorul intr ă într-o nou ă megatendin ță, cea a descentraliz ării ca
demers inevitabil al adâncirii democra ției economice și politice a țărilor.
A doua idee se referă la aspecte neeconomice. “Globalizarea – apreciaz ă autorul – va
fi însoțită de o rena ștere în domeniul afirm ării culturale și a limbii”. În felul acesta, J. Naisbitt
readuce în discu ție contemporanilor o problem ă mult discutat ă anterior, înc ă din anii 1920,
despre viitorul na țiunilor, culturilor și limbilor, în sensul c ă se prevedea șocanta perspectiv ă a
formării unei singure lumi și a unei singure limbi.
În fine, a treia idee se referă la pacea mondial ă prin comer ț mondial. “În loc s ă ne
opunem interdependen ței economice crescânde, ar trebui s-o îmbr ățișăm din toat ă inima.
După părerea mea – se confeseaz ă autorul – ea constituie marea speran ță de pace. Dac ă
devenim suficient de interdependen ți din punct de vedere economic, este foarte probabil c ă nu
ne vom bombarda unii pe al ții pentru a ne șterge de pe fa ța pământului”71. Nici că se putea o
concluzie mai îndrept ățită și mai uman ă la analiza megatendin ței globaliz ării.

1.11.2. Alvin T őffler: globalizarea – sistem mondial f ără frontiere na ționale pentru secolul
XXI

Se spune, nu f ără temei, că viitorologii valoro și se situeaz ă deasupra epocii lor. Alvin
Tőffler, dotat f ără zgârcenie cu harul previziunii, dar și cu o rar ă capacitate de analiz ă, face
parte incontestabil din aceast ă faimoasă familie. Mai mult decât atât, datorit ă cutezanței
inovatoare a gândirii sale, el apar ține acestei familii nu ca un simplu soldat, ci ca un membru
de elită al ei. Ceea ce d ă valoare științifică și atractivitate gândirii sale anticipative este nu

40numai spiritul s ău iscoditor și stilul alert al lucr ărilor sale, ci înainte de toate, faptul c ă
previziunile lui sunt încoronate de succesul adev ărului. Poate c ă tocmai aceast ă împrejurare
explică nu numai veridicitatea previziunilor sale, ci și inegalabila popularitate interna țională
de care se bucur ă gândirea prospectiv ă tőffleriană, dezvoltat ă în lucrările sale72 sub cunoscuta
sintagmă “Șocul viitorului”.
Folosind rar termenul de globalizare, autorul se refer ă însă la ea în repetate rânduri,
folosind termeni cu valoare echivalent ă, ca: “sistem global”, “globalism”, “re țea globală”, “o
nouă ordine global ă”, “sistem mondial globalizat”, “interdependen țe interna ționale
hiperconexate”, “mondializarea produc ției” etc. Cu alte cuvinte, el se refer ă la globalizare în
mai multe rânduri, sub diverse aspecte, ca fenomen implicat de șocul viitorului provocat de
“al treilea val”, adic ă, de actuala revolu ție informa țională. În pofida caracterului lor
fragmentar, aceste referiri au o cot ă înaltă de relevan ță pentru în țelegerea globaliz ării. De
aceea, adunate și asamblate logic, ele ne îng ăduie să circumscriem esen ța gândirii lui Alvin
Tőffler despre acest proces fundamental al epocii noastre.
“Sistemul global al secolului XXI” reprezint ă un prim concept al autorului, echivalent
valoric cu ideea de globalizare. “Pu ține cuvinte – spune Alvin T őffler – sunt ast ăzi aruncate
cu mai mult ă larghețe decât termenul globalizare”. Dovad ă este faptul c ă “nu exist ă un
politician, înalt func ționar ONU sau editorial de pres ă, care să nu fie preg ătit a ne cuvânta
despre sistemul globaliz ării”. Din p ăcate însă, apreciaz ă autorul, acest sistem “nu este ceea ce-
și imagineaz ă marea majoritate a oamenilor”. A-l în țelege cum era ieri, nu cum se transform ă
cu repeziciune, pân ă și cele mai bune strategii pot declan șa contrariul. De aceea, subliniaz ă în
concluzie autorul, “gândirea strategic ă a secolului XXI trebuie s ă înceapă cu o hart ă a
sistemului global de mâine”73. Acest sistem este, în concep ția lui Alvin T őffler, o crea ție nu a
unor forțe conjuncturale, întâmpl ătoare, ci a unora cu caracter de legitate istoric ă. Această
convingere îl conduce la critica hot ărâtă a acelora care leag ă apariția noului sistem global de
sfârșitul războiului rece, ca și cum acesta ar fi principala for ță a schimb ării. “Sfâr șitul
războiului rece – spune autorul – continu ă să aibă importan ță asupra sistemului global. Îns ă
schimbările generate de destr ămarea Uniunii Sovietice sunt secundare și, de fapt, sistemul
global ar fi fost actualmente cuprins de r ăscoliri revolu ționare chiar și dacă zidul Berlinului nu
s-ar fi prăbușit și Uniunea Sovietic ă ar fi existat în continuare”74. Așadar, forțele care impun
“sistemul global al secolului XXI” vin din alt ă parte, și anume din revolu ția informa țională și

71 John Naisbitt – op, cit., p. 126
72 Este vorba de urm ătoarele lucr ări: Șocul viitorului (1973); Al treilea val (1983); Power Shift/ Puterea în
mișcare (1995); Război – antir ăzboi (1995); A crea o nou ă civilizație (1995) și Eco-spasm. Spasmul economic
(1966) publicate și în România: primele în Editura Politic ă și ultimele dou ă în Editura Antet.
73 Alvin Tőffler – Război și antirăzboi, Ed. Antet, Bucure ști, 1995, p. 278
74 Alvin Tőffler – op. cit., p. 296

41din noul sistem de creare a bog ăției implicat de aceast ă revoluție, de al treilea val de
schimbări în istoria omenirii.
Într-o expresie mai precis ă, autorul, folosind direct termenul de globalizare, apreciaz ă
că aceasta este facilitat ă de revolu ția informa țională și cerută de noul sistem de creare a
bogăției. Ne îndrept ățim a-i atribui aceast ă precizare metodologic ă aprecierea sa c ă “o dată ce
mijloacele de r ăspândire a informa țiilor încercuiesc P ământul, facilitând globalizarea cerut ă
de noul sistem de creare a bog ăției, devine tot mai greu s ă se rețină informațiile concrete în
limita grani țelor naționale”75.
Conținutul globaliz ării cuprinde, în concep ția autorului, mai multe elemente, de fapt
toate aspectele definitorii ale existen ței umane: economicul, politicul, cultura etc.
În primul rând, globalizarea cuprinde în sine un nou sistem de creare a bog ăției. “Noul
sistem de a face avu ție constă dintr-o re țea globală, în expansiune, de pie țe, bănci, centre de
producție și laboratoare, în comunicare instantanee unele cu altele, schimbând încontinuu
enorme și mereu crescânde fluxuri de date, informa ții și cunoștințe”76. Noul sistem de creare a
avuției constituie “economia rapid ă de mâine, noua ma șină de creat avere, accelerativ ă și
sursă de progres economic. Ca atare, conclude autorul, ea este și sursa unor mari cantit ăți de
putere. A fi decuplat de ea înseamn ă să fi exclus din viitor”.
Analizând mersul ader ării țărilor la noul sistem de creare a bog ăției implicat de
globalizare, autorul eviden țiază o tendin ță contrarie la scar ă planetară. Pe de o parte, este
vorba de țările dezvoltate ale lumii, care, traversând deja revolu ția informa țională, se cupleaz ă
rapid la noul sistem de creare a bog ăției, în timp ce țările slab dezvoltate sau în curs de
dezvoltare sunt, multe din ele, decuplate de la acest sistem și excluse astfel de la viitor. Ca
urmare – apreciaz ă autorul – aceste țări, zăcând într-o adev ărată lentoare în mi șcarea lor spre
viitor, “va trebui s ă-și accelereze r ăspunsurile neurale sau s ă piardă contracte și investiții –
dacă nu să abandoneze complet cursa”77. Ilustrându- și aceste observa ții, autorul invoc ă o serie
de exemple. Re ținem din ele doar dou ă mai instructive. Primul exemplu: “în anii ´80, Statele
Unite au cheltuit 125.000.000.000 $ pe an pentru îmbr ăcăminte. Jum ătate din aceasta
provenea din fabrici cu mân ă de lucru ieftin ă, presărate prin toat ă lumea, din Haiti pân ă în
Hong-Kong. Mâine, o parte din aceast ă muncă va reveni în Statele Unite. Motivul este
viteza”. Este vorba de viteza cre ării și aplicării noilor tehnologii, mai eficiente, la îndemâna
țărilor dezvoltate, nu și a țărilor lente, din care cauz ă pierd inevitabil contracte și investiții
străine directe. Al doilea exemplu: “Compani a Arrow, una dintre cele mai mari produc ătoare
de cămăși din SUA, și-a transferat recent 20% din fabrica ție înapoi în Statele Unite, dup ă

75 Alvin Tőffler – Power Shift (Puterea în mi șcare), Ed. Antet, Bucure ști, 1995, p. 326
76 Alvin Tőffler – op. cit., p. 396

42cincisprezece ani de aprovizionare din str ăinătate”. Faptul a fost posibil și necesar datorit ă
computeriz ării procesului de fabrica ție a cămășilor, ieftinindu-le costul și ridicându-le
calitatea.
În al doilea rând, globalizarea presupune “mondializarea produc ției”. “În ultimii 25 de
ani – scria autorul la începutul anilor ´80 – am fost martorii unei extraordinare mondializ ări a
producției, bazate nu numai pe exportul de mater ii prime sau de produse finite manufacturate
dintr-o țară în alta, ci și pe organizarea produc ției în afara hotarelor na ționale”78. Considerat ă
una dintre for țele noi, cele mai puternice, ale viitorului, mondializarea produc ției este indus ă
concret de corpora ția transna țională care-și extinde activitatea la scara globalului. “O
corporație transna țională poate să-și desfășoare cercet ările într-o țară, să fabrice componente
în alta, să le asambleze într-o a treia, s ă vândă produsele finite într-o a patra, s ă-și depună
surplusuri de fond într-o a cincea ș.a.m.d.”79. Credem c ă e total îndrept ățită concluzia
autorului c ă aceste corpora ții transna ționale, adev ărate imperii industriale planetare deasupra
cărora soarele nu apune niciodat ă, "reprezint ă un nou factor crucial în sistemul mondial și o
sfidare la adresa statului na țional“. Pe planul ilustr ării tezelor sale, Alvin T őffler face apel la
mai multe exemple concrete, cu o mare capacitate confirmativ ă. De pild ă, corpora ția
petrolieră transnațională “Exxon dispune, ea singur ă, de o flot ă de petroliere care o dep ășește
cu 50 la sut ă pe cea a Uniunii Sovietice” (din anii 1980), sugerând astfel for ța gigantic ă la
care au ajuns corpora țiile transna ționale. Aceast ă forță le îngăduie să acționeze deseori, când
interesele proprii le dicteaz ă, împotriva statelor na ționale. “Au fost cazuri – spune T őffler –
când companiile transna ționale britanice nu s-au conformat unor embargouri decise de Marea
Britanie sau când companii transna ționale americane au înc ălcat directive oficiale ale SUA
privind boicotarea firmelor evreie ști de către arabi”. Numeroase alte exemple îl îndrept ățesc
pe autor s ă atragă atenția că, în cazul corpora țiilor transna ționale, “loialitatea na țională trece
repede pe planul al doilea, atunci când se ivesc în alte p ărți prilejuri pentru o afacere mai
bună, astfel încât firmele transna ționale transfer ă locurile de munc ă dintr-o țară în alta, se
sustrag legilor privitoare la protec ția mediului și dau naștere la rivalit ăți între țările-gazdă”80.
În al treilea rând, globalizarea transform ă interdependen țele interna ționale dintre țări
în interdependen țe hiperconexiuni. Aceast ă component ă a globaliz ării, însă, nu cuprinde în
mod egal țările. Este o simplificare eronat ă – apreciaz ă critic autorul – faptul c ă
“înțelepciunea conven țională continu ă să spună că națiunile lumii devin tot mai

77 Idem
78 Alvin Tőffler – Al treilea val, Ed. Politic ă, București, 1983, p. 433
79 Idem
80 Alvin Tőffler – Op. cit., p. 284

43interdependente”. Adev ărul este altul: “c ă unele țări sunt hipoconectate la restul lumii, în
vreme ce altele sunt, dac ă se poate spune a șa, hiperconectate”81.
După o analiz ă comparativ ă a relațiilor interna ționale ale țării, autorul stabile ște
următoarele diagnoze:
a) statele primului val, adic ă al revolu ției agrare, “r ămân în mod tipic la un nivel
scăzut pe scara interdependen ței sau a conectivit ății”;
b) țările din al doilea val, cel al revolu ției industriale, “sunt în general moderat
interdependente”;
c) în schimb, al treilea val “sile ște țările high-tech s ă se îndrepte spre
hiperconectivitate”82.
O asemenea diagnoz ă comparativ ă are, după părerea noastr ă, nu numai o semnifica ție
istorică, ci și una foarte actual ă, pentru c ă țările existente ast ăzi sunt trisec ționate ca nivel de
dezvoltare, ocupând toate cele trei valuri. Din valul al treilea, al revolu ției informa ționale, fac
parte, afirm ă autor, doar țările dezvoltate, numite țări High-tech, fiindc ă își bazează economia
pe tehnologii înalte. Ilustrându- și tezele, și în acest caz autorul apeleaz ă la date și fapte
concrete. De pild ă, SUA avea în 1930, în era ei industrial ă, doar 34 de tratate sau conven ții cu
alte țări; în 1968, în plin ă tranziție la economia de tip “al treilea val”, num ărul acestor
“contracte” a urcat la 282; “ast ăzi, scrie autorul, Statele Un ite sunt partenere în o mie și ceva
de tratate și literalmente zeci de mii de conven ții, fiecare considerat ă fără îndoială benefică,
dar fiecare impunând și constrângeri comportamentale”. Evident, aceast ă avalanșă de
convenții și tratate, expresie a adâncirii enorme a rela țiilor interna ționale, o g ăsim prezent ă și
în cazul celorlalte țări high-tech.
Globalizarea oblig ă țările să abandoneze o parte din suveranitatea lor na țională.
Această abandonare reprezint ă nu o simpl ă implicație, ci o veritabil ă transformare, poate una
dintre cele mai importante ale globaliz ării. În gândirea autorului, transformarea are caracter
obiectiv, premisa ei constituind-o no ile raporturi dintre economiile na ționale create de
revoluția informa țională. “O dată ce sunt transformate de c ătre al treilea val – scrie autorul –
economiile na ționale se v ăd obligate s ă abandoneze o parte din suveranitate și să accepte
intruziunile economice și culturale reciproce crescânde”.
Ideea abandonului unei p ărți a suveranit ății naționale are un impact înc ărcat deseori de
“emoție patriotic ă și de reacții de adversitate”. Alvin T őffler nu uit ă că multe țări și-au cucerit
independen ța și suveranitatea na țională după al treilea r ăzboi mondial, iar altele, și mai
curând, dup ă destrămarea imperiului sovietic rus și al socialismului european. Toate acestea

81 Alvin Tőffler – Război și antirăzboi, Ed. Antet, Bucure ști, 1995
82 Alvin Tőffler – Op. cit., p. 284

44se situeaz ă pe o treapt ă a dezvolt ării statale inferioar ă țărilor dezvoltate, a c ăror existen ță
statal-națională depășește 300 de ani, acum aflându-se în plin ă revoluție informa țională.
Tocmai aceste st ări sociale diferite explic ă de ce, “în zone întinse ale lumii, mi șcările
naționale se amplific ă – exact când statul na țional este atacat tot mai puternic în numele
globalizării și conștiinței planetare”83 – și de ce, “în timp ce poe ții și intelectualii regiunilor
înapoiate economic scriu imnuri na ționale, cei ai statelor din al treilea val caut ă virtuțile lumii
fără frontiere”84.Constatând existen ța unei st ări de fapt puternic contradictorii la scar ă
planetară, nu înseamn ă implicit o solu ție a rezolv ării ei. De altfel, Alvin T őffler nici nu- și
propune asemenea solu ții. El îns ă arată direcțiile de ac țiune ale țărilor care, în c ăutarea
viitorului, trebuie s ă accepte: o deschidere tot mai mare sp re exterior; participarea crescând ă
la interdependen țele interna ționale; permeabilitatea controlat ă a frontierelor na ționale;
colaborarea economic ă preferabil ă războiului etc.
Dislocarea na țiunii constituie o alt ă implicație a globaliz ării. Alvin T őffler înțelege
prin acest concept faptul c ă națiunile se afl ă concomitent sub ac țiunea a dou ă forțe contrarii:
pe de o parte, ele sunt nevoite s ă se integreze pe plan mondial, creând un sistem global f ără
frontiere na ționale, iar pe de alt ă parte, ele sunt nevoite s ă se descentralizeze în grup ări
regionale și subnaționale. “Într-o vreme – spune autorul – când febra na ționalismului bântuie
cu furie pe atâtea meridiane ale planetei… în lumea dezvoltat ă din punct de vedere tehnologic
se petrece un lucru ciudat: nu numai c ă nu apar na țiuni noi, ci și cele vechi sunt în pericol”.
Pericolul vine din faptul c ă, “pe măsură ce crește vuietul celui de al treilea val, statul na țional
– unitate politic ă cheie a celui de al doilea val – este supus la presiuni violente venite din
direcții opuse”. Astfel, unele “for țe acționează în direcția transfer ării puterii politice în jos,
dinspre statul na țional spre regiuni și grupuri subna ționale. Altele caut ă, în acela și timp, să
deplaseze puterea în sus, de la na țiune spre organisme și organiza ții interna ționale”. Ca
urmare, conclude autorul, ac țiunea lor combinat ă duce la fragmentarea na țiunilor avansate din
punct de vedere tehnologic în unit ăți mai mici și mai puternice85. Adăugăm noi la toate
acestea că în țările dezvoltate, mai ales în cele ale Uniunii Europene, exist ă preocupări ample
descentralizatoare pentru “localizare” și dezvoltare regional ă, dar nicăieri până acum nu s-a
înregistrat vreo fragmentare a vreunei na țiuni. Acestea ar fi principalele idei despre
globalizare ale cunoscutului viitorolog Alvin T őffler.
În sinteză, gândirea lui poate fi rezumat ă la următoarea triad ă:
a) globalizarea este un proces obiectiv venit pe creasta celui de al treilea val, care
cuprinde inegal țările, cele dezvoltate fiind pe primul front al globaliz ării;

83 Alvin Tőffler – Al treilea val, Ed. Politic ă, București, 1983, p. 179
84 Alvin Tőffler – Război și antirăzboi, Ed. Antet, Bucure ști, 1995, p. 39

45b) globalizarea presupune mondializarea produc ției și un nou sistem de creare a
bogăției;
c) globalizarea implic ă “ciupirea” suveranit ății naționale și permeabilitatea
frontierelor na ționale și dislocarea na țiunii, ca urmare a transferului de competen ță:
unele de la na țional la organismele interna ționale și altele de la centrul na țional în
jos, la subunit ățile naționale: regionale și locale.

85 Alvin Tőffler – Al treilea val , pp. 422-423

46CAP. 2. – GLOBALIZAREA – UN PROCES IREVERSIBIL

2.1. De la Socialism la Capitalism, apoi la Globalizare

În decursul istoriei, omul a adoptat difer ite sisteme filozofico-economice. Toate au
avut ca țintă globalizarea, adic ă o uniformizare voluntar ă sau forțată a nevoilor, a vie ții, chiar
a gândirii. Pentru a în țelege actuala organizare social ă, ne putem limita la men ționarea a doar
două sisteme, cel socialist și cel capitalist. Existen ța a doua sisteme care p ăreau amândou ă
viabile atât economic, cât și din punct de vedere al nivelului de trai, producea o anumit ă
concurență la nivel filozofic, care pân ă acum mai mult de un deceniu ne era imposibil s ă o
realizăm datorită interdicției la gândire.
Țelurile înalte ale socialismului erau tranzi ția spre comunism, f ăurirea lumii perfecte
în care to ți să fie egali, atât economic, cât și spiritual, ca și comportament, ca și avuție. Ideea
era grozav ă, doar realizarea a fost precar ă și s-a reușit într-o anumit ă măsură această mult
dorită egalizare, dar nu sus, cum și-ar fi dorit Marx și Engels, ci foarte jos, acolo unde
uniformitatea șterge personalitatea și individul dispare în mul țime. Dar nu acest fapt a dus la
căderea sistemului, ci îndep ărtarea omului de rezultatul muncii sale. Printr-o grija deosebit ă
pentru confortul și omogenitatea oamenilor, s-a uitat faptul c ă nu toți suntem la fel și nu toți
suntem la fel de productivi, deci c ă trebuie ca retribu ția să fie și ea adaptat ă acestor calit ăți.
Prin salarii uniforme salariatul și-a pierdut interesul s ă munceasc ă mai mult, lipsa propriet ății
private a dus la o nep ăsare totală, toate acestea generând ineficien ță și în final colaps.
Capitalismul, contrar socialismului promoveaz ă ideea de diferen țiere după calitate.
Astfel, cel ce munce ște mai mult este îndrept ățit să câștige mai mult. Principalul mod de
reglare a pie ței este concuren ța. La început perfect ă, concuren ța a suferit modific ări în
decursul a dou ă sute de ani tocmai datorita aplic ării principiului de mai sus. S-a ajuns la o
concentrare de capitaluri la nivelul economiilor na ționale, apoi fenomenul s-a extins la nivel
internațional. Deci, se poate spune c ă inegalitatea dintre diferite regiuni este legat ă de nivelul
productivit ății.
Competiția pentru acapararea de noi teritorii, resurse naturale și forță de lucru ieftin ă
s-a extins și asupra informa ției. Astfel, apar noi strategii comerciale, politice, chiar militare.
Rolul statului în economie a sc ăzut dramatic odat ă cu apari ția primelor corpora ții
transnaționale, care fac ca deciziile de investi ții să scape controlului statului. C ăderea
alternativei socialiste, redeschiderea pie ței mondiale a obligat statele s ă-și revizuiasc ă rolul pe

47care îl ocupau dup ă 1930, când principala preocupare era protejarea, ghidarea și chiar
planificarea investi țiilor.
Astfel au ap ărut cele dou ă căi și anume: individualizare sau globalizare.
Individualizarea înseamn ă închiderea între grani țe, fapt care de obicei duce la
dictatura unor clanuri. Neparticiparea la pia ța mondial ă poate duce la ruptura de realitatea
economic ă, iar în momentul când barierele cad, economia r ămâne descoperit ă în fața invaziei
de produse str ăine, mai bune și mai ieftine.
Globalizarea este un proces care l ărgește cadrele determinate ale schimb ării sociale la
nivel mondial, ca un întreg. Dar trebuie mers di ncolo de enumerarea câtorva indicatori de
performan ță ai societ ăților transna ționale, de comunica țiile prin sateli ți, o limb ă general
acceptată, problemele ecologice.
Legăturile dintre diferitele economii devin tot mai profunde, activitatea oamenilor
dintr-o zon ă este generatoare de efecte dincolo de grani ța țării, iar impactul poate atinge
dimensiuni globale. Globalizarea permite extinderea concuren ței dintre state în diferite
domenii, atât economice, cât și politice. Astfel, se ajunge la cre șterea eficien ței utilizării
resurselor și creșterea gradului de satisfacere a nevoilor.
S-a spus c ă globalizarea este un atac la specificul na țional. Este calculatorul conectat
la Internet un atentat la valorile tradi ționale? Apelul la izolare nu poate decât s ă dăuneze
libertății de exprimare. Poate doar printr-o lege s-ar putea impune portul popular în locul
blugilor americani sau turce ști, cumpărarea de computere Felix în loc de Macintosh, HP sau
IBM. Nu cred c ă vreo unul dintre cei care critic ă vehement globalizarea nu s-au folosit
vreodată de Internet, carduri bancare, ma șini nemțești, televizoare coreene, faian ță italiană, nu
visează la o excursie în Bahamas sau conturi în Elve ția.
Globalizarea înseamn ă schimburi economice la nivel planetar, iar neparticiparea la
aceste fluxuri înseamn ă pierderea cursei spre civiliza ție. De obicei, fiecare cultur ă își
stabilește anumite standarde pe care le aplic ă produselor și serviciilor realizate. Prin
deschiderea grani țelor pentru produsele altor culturi se creeaz ă concuren ța necesară aprecierii
obiective a nivelului calit ății și a gradului de satisfacere a trebuin țelor. Din nou concuren ța
este esențială pentru progres, iar prin compararea dife ritelor standarde aplicate se poate ajunge
la două concluzii:
1) standardul folosit este mai performant, ne satisface mai bine nevoile, prin aplicarea
lui se ajunge la fabricarea mai eficient ă de produse și servicii de bun ă calitate;
2) standardul nostru nu este suficient de bun și poate fi îmbun ătățit.
În ambele situa ții, cumpărătorul câștigă prin posibilitatea de a beneficia de produse de
bună calitate la un pre ț rezonabil, produc ătorii câștigă pentru că au piață de desfacere pentru

48produsele lor, deci pot ob ține un profit mai mare, statul câ știgă pentru că încasează impozite
mai mari, țările vecine câ știgă prin diversificarea ofertei de pe pie țele naționale, întreaga zon ă
câștigă prin stabilitatea politic ă și economic ă dată de fluxuri financiare care func ționează
corect și eficient.
Un alt aspect interesant al globaliz ării îl reprezint ă diversificarea în interiorul
comunităților. În loc s ă vedem ca rezultat al globaliz ării o lume uniform ă, conform doctrinei
socialiste, se poate ajunge ca diferitele comunit ăți locale s ă adopte diferit schimbarea, iar
rezultatul s ă fie o reprezentare a diversit ății mondiale în interiorul unui spa țiu restrâns. Acest
lucru se poate demonstra folosind ca exemplu grupurile etnice din diferite ora șe mari, care nu
s-au integrat adoptând modul de via ță al locuitorilor, ci din contr ă, au adus cu ei specificul
zonei de provenien ță, generând astfel varietate și diversitate.
Datorită productivit ății diferite între zone geografice, este normal c ă evoluția să fi avut
viteze și direcții diferite. În acest context globalizarea reu șește să elimine decalajele temporale
și tehnologice, repornind concuren ța loială între culturi, între state, între civiliza ții. Astfel se
ajunge la no țiunea de „timp mondial” care înlocuie ște „timpul local”.86 Bursele sunt într-o
legătură continuă, chiar dac ă fusul orar difer ă. Aeroporturile mondiale, hotelurile lucreaz ă
continuu în timpul mondial pentru c ă există nevoia de sincronizare și coordonare.
În concluzie, nu se poate face abstrac ție de performan țele celorlalte na țiuni. Cu toate
acestea, este pu țin probabil s ă se ajung ă la o uniformizare a influen ței politice, economice,
militare ale celor puternici cu ceilal ți. Totodat ă sunt slabe șanse să se ajung ă vreodată la o
putere politic ă unică, pentru întreaga planet ă, care să țină în frâu problemele legate de
dezvoltare inegal ă, de migra ția interna țională a popula ției, să se reușească trecerea peste
interesele divergente ale statelor. Diferen țele dintre țările sărace și cele bogate sunt sursele
conflictelor mondiale, nu exist ă nici un organism mondial care s ă poată să realizeze o
redistribuire a prosperit ății și a păcii în lume.

2.2. Viitorul ireversibil al globaliz ării

Tendința de globalizare a vie ții economice nu este un fenomen nou, îns ă în lumea
contemporan ă aceasta cap ătă trăsături distinctive și se extinde cu o vitez ă uimitoare. Procesul
investițional și decizia de a investi, de a imobili za fonduri financiare pentru o anumit ă
perioadă de timp în speran ța obținerii de profit poate reprezenta, în acela și timp, un risc dar și
oportunitatea de a face fa ță mediului economic global.

86 Bendel, J. – Globalisation and the new policie s of sustainable development , New York, 2002

49Ce este de fapt globalizar ea? O întrebare la care înc ă nu s-a găsit o defini ție unitară.
Conform lui Giddens (1990) procesul de globalizare este o consecin ță a modernit ății.
Progresul tehnologic face lumea mai mic ă, micșorează distanțele și eficientizeaz ă timpul.
Astăzi, datorit ă moderniz ării și diversific ării mijloacelor de comunicare, putem conversa cu o
persoană (prin intermediul re țelelor de telefonie fix ă și mobilă, cu ajutorul internetului)
indiferent dac ă ea se afl ă în același oraș sau în cel mai îndep ărtat colț al lumii. În fiecare
minut putem afla, dac ă dorim, care sunt nout ățile de pe Wall Street sau ce s-a mai întâmplat în
Singapore.
Însă globalizarea nu este influen țată doar de avântul tehnologic. Fenomenul are și un
puternic aspect economic. Expansiunea economiei de pia ță și a capitalului, în principal
occidental, a interconectat diferitele regiuni ale lumii într-o re țea pe care ast ăzi o numim
economie global ă. Apariția banului electronic și suportul oferit de telecomunica ții au
determinat m ărirea considerabil ă a numărului de tranzac ții comerciale între diversele state, în
prezent ele efectuându-se timp de 24 de ore pe zi.
Economiile na ționale au fost „for țate” să se deschid ă sub presiunea puternicelor
companii multina ționale. Impulsionate de condi țiile favorabile privind costurile mici de
producție în economiile mai pu țin dezvoltate, ace ști „gigan ți” economici și-au deschis
reprezentan țe sau unit ăți de produc ție în diverse regiuni, nemaifiind limitate între frontierele
unui singur stat. Suprema ția respectivelor corpora ții nu mai poate fi contestat ă. Ele iau decizii
peste interesele statelor na ționale, deoarece ele controleaz ă și coordoneaz ă la nivel global
toate aspectele legate de finan țare, produc ție, management.
Evoluțiile politice de dup ă cel de-al doilea R ăzboi Mondial au favorizat, la rândul lor,
accelerarea ritmului globaliz ării. Organiza țiile interna ționale care au ap ărut, în principal
ONU, dar și Banca Mondiala sau Fondul Monetar Interna țional, și-au lărgit agenda și au
încercat, prin includerea a cât mai multor state, s ă găsească soluții unanim acceptate pentru
problemele umanit ății.
Un nou prag a fost trecut în momentul încet ării Războiului Rece. Acceptarea acelora și
principii (credin ța în suprema ția valorilor democratice și a economiei de pia ță, necesitatea
luptei împotriva violen ței și a terorismului) de c ătre majoritatea statelor i-a determinat pe unii
cercetători să vorbeasc ă nu doar despre sfâr șitul ideologiei, dar și al istoriei87.
Se poate spune c ă toți acești factori au „redus” lumea la dimensiunile unei comunit ăți
locale. Valorile sunt aproape peste tot acelea și, comunicarea este rapid ă, tranzacțiile se
efectueaz ă instantaneu. Am intrat în era „comunit ății globale”, chiar dac ă suntem doar într-un
stadiu incipient.

50Globalizarea este sinonim ă cu intensificarea și multiplicarea interac țiunilor, atât la
nivelul indivizilor cât și între diver șii actori participan ți în sistemul global (state, corpora ții
multinaționale, organiza ții internaționale).
Fără îndoială că fenomenul este înso țit de efecte benefice. Prin r ăspândirea valorilor
democrației liberale și a economiei de pia ță, globalizarea este privit ă de mulți drept motorul
dezvoltării politice în întreaga lume (universalizarea valorilor poate stimula stabilitatea și
cooperarea interna țională, oferind astfel organiza țiilor interna ționale un plus de eficien ță) și al
prosperității economice. Cel pu țin în teorie, acest fenomen ar trebui s ă genereze bun ăstare
pentru toți și egalizarea standardelor de via ță în sensul cre șterii (spre nivelul celor din Europa
Occidental ă, Statele Unite sau Japonia).
Schimburile tehnologice și interacțiunile de natur ă economic ă ar trebui, în principiu,
să permită statelor mai pu țin dezvoltate o accelerare a procesului de modernizare. Investi țiile
străine creeaz ă noi locuri de munc ă și genereaz ă noi venituri la bugetul de stat. Importurile de
tehnologie îmbun ătățesc serviciile și ridică standardele de via ță.
Mulți speciali ști au atras aten ția asupra faptului c ă, în realitate, globalizarea
consolideaz ă polarizarea dintre statele bogate și cele sărace. Exist ă state care câ știgă și state
care pierd în aceasta competi ție, la toate nivelele. Analizând comportamentul corpora țiilor
multinaționale, afirma ția devine evident ă. Deși aceste corpora ții deschid filiale în statele mai
puțin dezvoltate și creează noi locuri de munc ă, acest tip de activitate nu este una filantropic ă.
Corporațiile urmăresc, de regul ă, scăderea costurilor de produc ție prin deschiderea unor filiale
în statele în care materialele folosite pentru producerea unui bun sunt mai ieftine, iar salaria ții
se mulțumesc cu venituri mai mici. Profitul, mult mai ma re în astfel de cazuri, este repatriat în
statele în care corpora țiile își au sediul central, de regul ă statele dezvoltate. Câ știgurile sunt
obținute tot de statele bogate, iar defi citul de dezvoltare dintre acestea și statele s ărace se
adâncește.

2.3. Globalizarea – idealism sau subiectivism

Se vorbește mereu despre globalizare și se încearc ă identificarea unui model (sau a
unor modele) care s ă fie considerat un fel de „model etalon al globaliz ării”. În literatura
americană de specialitate se consider ă că modelul american este cel ideal deoarece „ America
are mai multe avantaje și mai puține responsabilit ăți […] decât orice alt ă țară important ă.”88

87 Francis Fukuyama – The End of History and Last Man , Free Press, New York, 1992
88 T. Friedman – Lexus și măslinul. Cum s ă înțelegem globalizarea , Ed. Funda ției PRO, Bucure ști, 2000

51Argumentele pentru aceast ă afirmație sunt destul de multe, dar vom prezenta câteva care ni s-
au părut mai „impun ătoare”:
America de ține o pozi ție geografic ă ideală pentru lupta de concuren ță, deoarece este
atât o putere atlantic ă, cât și una pacific ă, raportată la ambele direc ții și, în acela și timp, legat ă
pe uscat atât cu Canada, cât și cu America Latin ă, având posibilitatea s ă poată interacționa
ușor cu toate trei pie țele cheie din lume – Asia, Europa și America.
Un alt atuu important îl constituie popula ție diversă, multicultural ă, multietnic ă,
multilingvistic ă, care are leg ături firești cu toate continentele globului și care, cel mai
important, comunic ă într-o singur ă limbă – engleza – care este și limba predominant ă pe
Internet. Cele cinci regiuni economice diferite, unite de o moned ă unică, dolarul, care este și
moneda de rezerv ă pentru restul lumii, reprezint ă un mare avantaj, pentru c ă atunci când o
țară este în regres, o alta poate fi în ascensiune, netezind vârfurile și văile ciclurilor
economice.
Piețele de capital sunt extrem de diverse, inovatoare și eficiente, unde capitalismul de
risc este considerat o art ă nobilă și îndrăzneață, așa încât oricine ar face o inven ție rezonabil ă
în subsolul sau în garajul lui, poate g ăsi pe cineva care s ă-i ofere capitalul necesar. Acest fapt
este dovedit de vitez ă cu care se arunc ă banii pe idei noi în pie țele de capital americane.
Piețele financiare americane cu cerere constant ă de profituri pe termen scurt și
câștiguri trimestriale, nu permit, de cele mai multe ori, companiilor s ă risipeasc ă bani
concentrându-se pe cre șteri pe termen lung. Dar acelea și piețe vor acorda peste noapte 50000
USD cuiva care are o idee abia pe jum ătate coapt ă pentru a încerca s ă construiasc ă următorul
computer performant. Massachusetts are o industrie a capitalului de risc mai mare decât cea din toate statele Europei la un loc. Cei care jongleaz ă cu capital de risc sunt ast ăzi oameni
foarte importan ți și nu numai ca surse de bani. Cei mai buni din ei sunt realmente mari exper ți
pentru companiile nou-înfiin țate, au de-a face cu multe companii noi și cunosc etapele pe care
trebuie să le parcurg ă o companie în dezvoltarea ei și le pot ajuta s ă
treacă prin aceste etape,
ceea ce deseori este tot atât de important, cât este capitalul de pornire.
Este cunoscut faptul c ă SUA este țara cu cel mai clar și mai bine reglementat cadru
legal din lume. Atât investitorii locali, cât și cei străini, pot conta oricând pe un mediu de
afaceri rezonabil; pie țele și contractan ții ar avea o baz ă legală clară pentru a func ționa, iar
inovațiile sunt încurajate prin protec ția brevetelor. Pie țele de capital din SUA sunt ast ăzi nu
numai mai eficiente decât cele din oricare alte țări, ci și mult mai transparente. Pie țele de
acțiuni americane nu tolereaz ă secretul, fiecare companie cotat ă la bursă trebuie să prezinte cu
regularitate rapoarte despre câ știgurile ei paralel cu declara ții financiare expertizate, a șa încât

52orice management defectuos și orice distribuire gre șită a resurselor s ă poată fi detectat ă cu
ușurință și sancționată.
SUA are un sistem de legi privind falimentul și tribunale comerciale care judec ă toate
cazurile de faliment, care s ă-i ajute pe cei care au dat gre ș în conducerea afacerii s ă declare
faliment și apoi să încerce din nou, poate chiar s ă greșească din nou, s ă declare din nou
faliment și apoi să mai încerce pân ă să reușească și toate acestea f ără a purta tot restul vie ții
stigmatul falimentelor ini țiale. Falimentul este considerat un cost necesar și inevitabil al
inovației, iar o asemenea atitudine îi încurajeaz ă pe oameni s ă profite de șanse. Dac ă nu poți
să greșești, nu ai cum s ă demarezi o ac țiune. Dac ă trebuie să declari faliment în Germania, cel
mai bun lucru ar fi s ă pleci din țară.
Este bine cunoscut faptul c ă SUA este dispus ă să primeasc ă noi imigran ți, este o țară
unde toți noii veni ți au acelea și drepturi constitu ționale ca to ți ceilalți și pot beneficia de
același tratament, atr ăgând astfel cele mai bune creiere din lu me pe care le strânge la un loc în
companiile, centrele medicale și universit ățile ei.
De exemplu, un fost șef de la Teledyne, a fondat în 1997, în California, o firm ă de
biotehnologie, specializat ă în medicamente pentru afec țiuni renale, și a descris echipa lui de
colaboratori: „Avem nou ăsprezece angaja ți. Trei sunt n ăscuți în Vietnam, doi oameni de
știință și un administrator; doi sunt n ăscuți în Canada, ambii sunt oameni de știință; unul este
originar din Germania, om de știință; unul vine din Peru, om de știință; unul este din
Malaysia, om de știință; unul provine din China, om de știință, unul din Iran, om de știință, și,
în sfârșit, unul din India, om de știință. Restul suntem americani n ăscuți în SUA.”89
Ca să devii american trebuie pur și simplu s ă vrei să fii american. Aceasta nu
înseamnă că poate veni în America oricine vrea s ă fie american, dar atunci când cet ățenia este
o problem ă legală, nu una etnic ă, rasială sau națională, este mult mai u șor pentru o țară să
absoarbă noi talente.
Cu cât o țară poate atrage mai mul ți lucrători în domeniul științei, cu atât mai mare va
fi succesul ei. Oricine are capacitatea și energia de a construi o plut ă din cutii de lapte și de a
traversa cu ea Atlanticul pân ă pe țărmul american este unul pe care America și-l dorește ca
imigrant în țară. Astfel, pre ședintele comitetului de conducere de la Cypress Semiconductor,
observa odat ă, plângându-se de limitarea de c ătre Congres a num ărului de vize de munc ă
temporară acordate inginerilor str ăini: „Câștigătorii și perdanții din era informatic ă se vor
diferenția prin for ța creierelor”.
Sistem politic federal democratic, flexibil, permite un înalt grad de decizii politice
descentralizate, în urma c ărora diferitele regiuni și localități se pot adapta la tendin țele

53mondiale f ără a mai aștepta să se miște centrul. Într-adev ăr, un sistem federal, cu cincizeci de
state având toate acela și imbold de concuren ță, precum și experien ță în găsirea solu țiilor
pentru problemele de educa ție, asisten ță socială și medicală, atât de legate între ele, reprezint ă
un avantaj enorm în era globaliz ării, când asemenea probleme pot fi extrem de complexe și la
care cu greu se poate g ăsi o rezolvare corect ă fără a avea o experien ță repetată în domeniile
respective.
În SUA g ăsim cea mai flexibil ă piață a muncii din lume, deoarece le d ă forțelor de
muncă posibilitatea s ă se miște ușor dintr-o zon ă economic ă în alta, iar patronilor le ofer ă
posibilitatea s ă angajeze și să concedieze relativ u șor forță de muncă. Cu cât este mai u șor să
concediezi for ță de munc ă, cu atât mai mare este imboldul de a angaja aceste for țe. Dacă
comparăm milioanele de locuri de munc ă eliminate în America în ultimul deceniu și
numeroasele milioane de locuri noi create în acela și deceniu în America, în timp ce în Vestul
Europei pia ța muncii, practic, a stagnat, ne izbim de o crud ă realitate de neadaptare rapid ă la
modernism și, implicit, la globalizare.
În America, cu cât este mai u șor să concediezi lucr ători, cu atât mai mult
întreprinz ătorii trebuie s ă se simtă stimulați să-i angajeze. Acest mic paradox reprezint ă una
din explica țiile – poate cea mai important ă din ele – faptului c ă, în anii '90, America a luat-o
înaintea Japoniei și a Europei occidentale sub aspectul absorbirii revolu ției informa ționale în
economia ei.
Cheia revolu ției informa ționale nu const ă în faptul c ă ea face s ă crească randamentul
muncii pe unitate, ci mai degrab ă că reduce volumul de munc ă pe unitate, cu toat ă eficiența și
cu toate economiile de costuri pe care le implic ă. Volumul de munc ă fizică necesară pentru
orice sarcin ă se reduce. Aceasta înseamn ă că, dacă există o cultură și o societate care s ă
permită înlocuirea muncitorilor cu noile tehnologii u șor și spontan, se pot culege beneficiile în
condițiile unei productivit ăți sporite, ale unor profituri mai substan țiale, ale unei prosperit ăți
generale mai mari și, în final, ale cre ării de mai multe locuri de munc ă.
În SUA cartelurile protejate de guvern s unt privite cu ostilitate, fiecare companie și
fiecare banc ă trebuie s ă lupte și să stea pe propriile ei picioare și monopolurile nu sunt
tolerate. Este un punct important în SUA, chiar și o firmă ca Microsoft, care a dobândit o
faimă mondială și este obiect de admira ție, trebuie s ă dea socoteal ă în fața unei direc ții cu
responsabilit ăți antitrust din Ministerul Justi ției. Aceasta reprezint ă una din marile for țe
ascunse ale Americii.

89 Idem, pg. 389

54Respectarea legii reprezint ă fundamentul pe care este construit ă întreaga prosperitate a
Americii. Sistemul de guvernare bazat pe lege al Americii, în care nici o persoan ă sau
companie nu este mai presus de lege, constituie esen ța căii americane.
Sectorul corporatist al Americii, spre de osebire de cel din Europa sau din Japonia,
lăsase deja în urm ă la mijlocul anilor '90 etapele downsizing, privatizare, conectare,
dereglementare, rereinginerizare, ra ționalizare și restructurare care trebuiau parcurse în
vederea ajust ării la democratizarea finan țelor, tehnologiei și informării și în vederea
exploatării acestora, ca și pentru a evita deficitul imunitar Microcip.
Companiile americane au mai mult ă tehnologie de informare pe cap de locuitor decât
oricare al ții din lume. Cultura antreprenorial ă are adânci r ădăcini și cu un sistem de taxe care
permite investitorilor sau inovatorilor de succes s ă-și rețină o bună parte din câ știg, așa încât
să existe un permanent stimulent spre o enorm ă îmbogățire.
Cea mai mare concentrare de spa ții deschise și orășele seduc ătoare din punctul de
vedere al conserv ării mediului, care atrag lucr ători din domeniul științific se situeaz ă în
America. Gra ție Internetului, faxului și expedierii rapide de colete, firmele high-tech și
lucrătorii din domeniul științific pot evada din mediul urban și pot locui oriunde doresc. De
aceea, poate s ă constituie un mare avantaj pentru o țară dacă se poate l ăuda cu văi luxuriante
în apropierea oceanului sau în mun ți. Așa se explic ă de ce state ca Idaho, Washington,
Oregon, Minnesota și Carolina de Nord au ast ăzi un sector high-tech în dezvoltare exploziv ă.
Companiile multina ționale și micii întreprinz ători exceleaz ă în aproape toate
domeniile de activitate rapide, u șoare, conectate, intens științifice. America exceleaz ă în
dezvoltarea software-ului, în prelucrarea date lor, dezvoltarea Interne-tului, marketing pe
Internet și în sistemul b ăncilor comerciale, e-mail, asigur ări, produse derivate, inginerie
genetică, inteligen ță artificial ă, sistemul b ăncilor de investi ții, asigurări medicale maxime,
educație superioar ă, coletărie rapidă, consultan ță, fast food, reclam ă, biotehnologie, media,
industria distrac țiilor, industria hotelier ă, îndepărtarea deșeurilor, servicii financiare, industria
mediului înconjur ător și telecomunica ții.
Chiar dac ă, în acest moment al istoriei, SUA are avantaje naturale în competi ție,
pentru a r ămâne competitiv ă trebuie să pună în ordine lucrurile fundamentale. Este necesar s ă
aibă grijă ca productivitatea s ă crească în continuare, ceea ce înseamn ă să dovedeasc ă
abilitatea de a produce bunuri și servicii la pre țuri tot mai mici, astfel încât salariile s ă poată
crește fără a exista pericolul de infla ție.
În această eră a globaliz ării Japonia pare s ă aibă mai multe responsabilit ăți decât
avantaje, dar, în multe ramuri industriale importante Japonia reprezint ă încă un produc ător
uluitor de eficient, cu o înalt ă cotă de economii, ceea ce este întotdeauna de folos și cu o

55populație care munce ște din greu. Japonia este și astăzi motorul inova țiilor în domenii ca
producție industrial ă de clasă, managementul depozit ării și electronic ă. Există o mulțime de
buni întreprinz ători japonezi care au fost pur și simplu sufoca ți de sistemul lor. Gafele
macroeconomice ale Japoniei din anii '90 nu au f ăcut-o să sară în aer, dar au reclamat
adaptarea ei.
Atâta timp cât japonezii și occidentalii se cramponeaz ă de sistemele lor rigide, de
protecție socială datorită cărora capitalismul este mai pu țin distructiv, dar și mai puțin creativ
și eficient, ei nu vor reprezenta o provocare pent ru America. Dar cu cât America se va deta șa
mai mult în aceast ă eră a globaliz ării, cu atât aceste țări vor căuta să țină pasul și să imite
America. Aceast ă inevitabil ă adaptare va fi teribil de dureroas ă, dar ele vor fi silite s-o fac ă,
dacă vor să-si mențină actualul nivel de trai.

56CAP. 3. – CONTROVERSE ALE GLOBALIZ ĂRII

3.1. Regândirea și „reforma” economiei

Societatea globala presupune comunicare extrem de rapid ă, care dă senzația unei
“comunități globale”, în care orice eveniment m ărunt se afl ă imediat. Într-adev ăr, cea mai
proaspătă obsesie pare a fi cea a inform ării. Lumea se las ă atrasă într-un mecanism media
extins la scar ă planetară, omițând că nu poate fi pus semnul egalit ății între informare și
comunicare.
Thomas L. Friedman, unul dintre cei mai importan ți analiști americani în domeniul
afacerilor interna ționale, face o apreciere plastic ă despre schimb ările fundamentale petrecute
în era comunic ării globale: “pe perioada r ăzboiului rece unitatea de m ăsura a puterii era
greutatea, în era globaliz ării aceasta este viteza. Dac ă ieri întrebarea care conta era: cât de
mare este racheta ta ?, mâine, ea va fi: cât de rapid e modemul t ău?”
Însă, în ciuda apropierii mai mari ca niciodat ă și a dispari ției barierelor, în urma
creșterii fără precedent a vitezei de circula ție a informa ției, ne vedem în imposibilitatea de a
mai comunica emo ții și stări sufletești profunde. Putem vorbi oricâ nd, cu oricine din orice col ț
al lumii. Distan țe care altădată se parcurgeau în câ țiva ani, se acoper ă astăzi în câteva ore. Cu
toate acestea, în loc s ă ne fie mai u șor să găsim parteneri (indiferent de scop), singur ătatea a
devenit o realitate social ă gravă.
Fenomenul Internet a devenit de câ țiva ani placa turnant ă a comunic ării interumane;
fără a-i contesta rolul benefic – în condi țiile utilizării sale ra ționale – o privire obiectiv ă de
ansamblu ne duce la concluzia c ă Internetul, în particular, și computerul, în general, distrug
mai multe conexiuni interumane decât creeaz ă, diminuând participarea social ă. Timp de
secole, oamenii și-au îmbog ățit experien ța prin contact cu natura și cu alți indivizi. Ast ăzi
căutăm noi experien țe pe ecranele calculatoarelor și ale jocurilor video.
Un rezultat nefast al globaliz ării este faptul c ă rând pe rând, oamenii r ămân fără locuri
de muncă, industrii întregi se închid sau se vând pe mai nimic, pre țurile cresc și viața devine
imposibil ă pentru cei mai mul ți dintre noi. Din p ăcate, FMI-ul și Banca Mondial ă sunt
instrumente de prim ordin ale globaliz ării care genereaz ă aceste deficien țe.
Un exemplu concret în acest sens este Argentina, țara cu cea mai mare produc ție de
carne din lume, unde popula ția se sfâșia pentru o bucat ă de carne în recenta perioad ă de
decădere economic ă. Criza profund ă în care se zbate acum țara este o consecin ța a politicii

57dusă de politicienii corup ți, precum și a vânzării activelor și bogățiilor țării către companiile
multinaționale.
Sub directa îndrumare a FMI, în urma cu mai bine de un deceniu, Argentina a fost
silită să-și vândă principalele capacit ăți de produc ție și resurse naturale pentru a- și plăti
datoria extern ă. Odată izbucnită criza, din pricina politicii nes ăbuite a noilor proprietari care
aveau în vedere doar profitul f ără limite, s-a luat o m ăsura disperat ă: renunțarea la politica
monetară proprie și intrarea în regim de Consiliu Monetar (adic ă, renunțarea la peso-ul “real”
și înlocuirea sa, evident artificial ă, cu un peso echivalent cu dolarul). Îns ă acest „bine” a fost
de fapt un mare r ău, iar când au v ăzut că nu mai pot ține în frâu situa ția, finanțiștii s-au dat la
o parte, refuzând s ă mai acorde vreun ajutor din cele promise.
Un alt fenomen caracteristic globaliz ării îl constituie redirec ționarea produc ției
industriale a marilor concerne c ătre “periferie”. În c ăutare de profituri cât mai mari și sub
presiunea legisla ției în materie de mediu din țările dezvoltate, globali știi își transfer ă
capacitățile de produc ție învechite și poluante în țările lumii a treia, unde mâna de lucru este
ieftină, iar legisla ția permisiv ă. În acest fel, ini țiativa particular ă locală este sufocat ă, iar
consecințele pentru mediu și oameni sunt catastrofale, în timp ce resursele naturale sunt
consumate f ără discernământ, iar de șeurile în exces polueaz ă totul. Condi țiile de munc ă
proaste și foarte proaste afecteaz ă populația care, din lips ă de alte locuri de munc ă, acceptă să-
și riște viața și să-și macine s ănătatea pentru salarii de mizerie.
Dacă din punct de vedere istoric, comer țul a fost o surs ă de dezvoltare economic ă și
schimb cultural pentru un num ăr însemnat de civiliza ții, în prezent, comer țul este o arm ă și un
instrument de șantaj care se bazeaz ă pe regulile puterii și ajută la polarizarea lumii. Accesul
țărilor mici și sărace la instrumentele de decizie, într-un mod echitabil, este blocat și aproape
imposibil.
Un argument în acest sens este faptul c ă înaintea începerii la Londra a Conferin ței
Mondiale a Cafelei, un raport al organiza ției interna ționale de binefacere “Oxfarm” a pus pe
jar participan ții. Acest raport denun ța creșterea decalajului dintre profiturile deja uria șe ale
comercian ților de cafea și veniturile mult prea mici ale fermierilor din țările produc ătoare.
Aceștia din urm ă sunt la limita s ărăciei, din cauza crizei de supraproduc ție determinat ă de
lăcomia comercian ților care iau 90% din profituri. Astfel, criza de supraproduc ție a
determinat trecerea în șomaj a totalit ății lucrătorilor din industria cafelei din America Central ă
și a 80% din cei din Brazilia și Vietnam, cu consecin țe dezastruoase: indicele s ărăciei în
America Centrala, și așa mare, a atins 80%. Propunerea Ox farm de stabilire a unui pre ț minim
de 3 $/kg de cafea la produc ător a stârnit, a șa cum era de a șteptat, proteste energice din partea
globaliștilor care î și vedeau limitate profiturile.

58
3.2. Ecologia și efectele globaliz ării

Raportul “Fondului Na țiunilor Unite pentru Popula ție” arată că în 1999, o cincime din
populația globului – din țările avansate în special – era responsabil ă pentru 63% din totalul
emisiilor poluante și consuma 86% din totalul resurselor existente, în timp ce alt ă cincime, din
țările lumii a treia, producea 2% din totalul noxelor și consuma doar 1,3 % din resurse.
Aproape 60% dintre s ăracii lumii sunt lipsi ți de cele mai elementare mijloace de subzisten ță, o
treime nu au acces la ap ă salubră, un sfert nu au o locuin ță corespunz ătoare, 20% nu au acces
la servicii moderne de s ănătate și 20% dintre copii p ărăsesc școala dup ă ce termin ă patru
clase.
În decursul ultimilor ani, datorit ă lăcomiei companiilor transna ționale, s-au înregistrat
cele mai ridicate niveluri ale desp ăduririlor din istorie. În acest ritm, peste 50 de ani toate
pădurile tropicale vor disp ărea, ducând la o dereglare ireversibil ă a echilibrului ecologic.
Schimbările climaterice, urmare a perturb ării echilibrului ecologic prin industrializare
nerațională și urbanizare excesiv ă, au deja un impact sever asupra popula ției globului, mai
ales sub urm ătoarele aspecte: furtuni și inundații de mare amploare, accelerarea eroziunii
solului și a extinc ției speciilor animale și vegetale, deplasarea oamenilor din zonele agricole,
degradarea s ănătății publice.
Urbanizarea crescând ă constituie o alt ă problemă extrem de grav ă: în fiecare zi, tot
mai multe persoane din toat ă lumea p ărăsesc zonele rurale, venind la ora șe. Numeroase
aglomerări urbane din țările în curs de dezvoltare se afl ă în situații limită și suferă o
deteriorare continu ă datorită creșterii popula ției, lipsei infrastructurilor necesare acoperirii
nevoilor vitale, contamin ării apei și aerului, excedentului de de șeuri etc. Distrugerea
civilizației rurale tinde s ă rupă echilibrul milenar în care satul era “pl ămânul” care purifica și
“talpa” pe care se sprijinea civiliza ția.

593.3. Implica ții negative ale gloz ălizării

Cei mai pesimi ști definesc globalizarea c ă fiind versiunea secolului XXI a
colonialismului. Într-un articol ap ărut în The Daily Monitor se arat ă cum Revolu ția Industrial ă
a fost înf ăptuită într-un ritm mult mai alert de c ătre statele care aveau posesiuni coloniale,
exploatau resurse naturale la pre țuri scăzute și folosind for ța că instrument de plat ă. Autorul,
Addis Ababa spune c ă cel mai folosit exemplu pentru sus ținerea acestei teorii a fost
exploatarea resurselor Africii de Sud folosind munca for țată. Industrializarea a fost accelerata
atât de varietatea resurselor naturale, cât și de forța de munc ă ieftină disponibil ă. Costul
pentru folosirea acestor resurse era doar cel legat de men ținerea ordinii și respectarea legii.90
Versiunea colonialismului în secolul XXI nu se bazeaz ă pe forța militară, pentru c ă
aceasta costa vie ți și resurse financiare la un nivel mult pr ea ridicat. În schimb, globalizarea se
folosește de un sistem bine dezvoltat care concentreaz ă puterea și influența economic ă cu
presiunile diplomatice.
Autorul citat prezint ă presiunile la care guvernul din E tiopia este supus pentru a vinde
monopolurile de stat, cum ar fi Banca Comercial ă Etiopian ă, Corpora ția Etiopian ă de
Electricitate, Autoritatea Etiopian ă de Telecomunica ții, Liniile Navale Etiopiene și alte
organizații cu influen ță economic ă în regiune. Metodele de „convingere” sunt creditele
acordate de Fondul Monetar Interna țional și de Banca Mondial ă, care condi ționează acordarea
lor de realizarea condi țiilor impuse pe cale diplomatic ă. Rezultatul este preluarea acestor
importante institu ții de către corpora ții transnaționale și monopoluri interna ționale. De și acest
proces ar trebui s ă însemne o investi ție, în realitate nu se ajunge la infuzii masive de capital
sau noi locuri de munc ă. Rezultatul reprezint ă de fapt restructurare.
Personalul cu înalt ă calificare de na ționalitate etiopian ă nu va mai fi agreat în posturi
de conducere, pentru c ă interesul acestora ar fi diferit de cel al proprietarilor. Globalizarea
obligă Etiopia s ă spargă Banca Comercial ă în mai multe societ ăți cu influen ță redusă care să
nu aibă o bază solidă și care la cea mai mic ă abatere s ă poată fi preluate de JP Morgan sau de
Chase Manhattan Bank, nume sonore în domeniul financiar mondial.
Descentralizarea capitalist ă pe baza particularit ăților de dezvoltare a fiec ărei națiuni nu
se potrive ște cu globalizarea. Globalizarea urm ărește concentrarea capitalului în mâinile a
câtorva corpora ții interna ționale apar ținând câtorva țări foarte dezvoltate. Descentralizarea
capitalului între na țiuni înseamn ă descentralizarea deciziilor și a puterii economice care sunt
elemente esen țiale ale democra ției interna ționale. În realitate îns ă, creșterea forței economice
pentru locuitorii țărilor în curs de dezvoltare reprezint ă o amenin țare pentru FMI și

60globalizare. Deci armele globalizarii în secolul XXI sunt institu țiile monetare interna ționale și
Organizația Mondiala a Comer țului.91
Există multe țări care beneficiaz ă de consultan ța și sprijinul organiza țiilor
internaționale pentru a accelera dezvoltarea. În ciuda bunelor inten ții, rezultatele nu sunt deloc
satisfăcătoare, țările susținute nu reu șesc să iasă din spirala infla ționistă, nici să imprime
economiei un ritm cât de cât constant al cre șterii economice și cu toate acestea, nu asist ăm la
schimbări spectaculoase în cadrul organiza țiilor interna ționale pentru nerealizarea de rezultate
satisfăcătoare la programele desf ășurate. De aici putem deduce c ă nu performan ța economic ă
se urmărește, ci controlul total al economiilor și menținerea lor la un nivel care s ă nu facă
concurență economiilor din țările cu un grad ridicat de dezvoltare.

3.4. Ce ne rezerv ă viitorul

John Stormer de la “Catholic Family News” descrie ce a v ăzut la “Conferin ța
Forumului despre Situa ția Lumii” care a avut loc în septembrie 1995 și care s-a bucurat de
participarea unor nume ilustre: Mihail Gorbacoiv, Bill Gates, Margaret Thacher, Alvin Toffler, fostul premier laic al Turciei, Tansu Ciller, Zbigniew Brzezinski, artizanul “reformei”
poloneze, savantul Carl Sagan și mulți alții.
Programul conferin ței, iscălit de Gorbaciov, ar ăta că “asistăm la nașterea unei noi
civilizații globale”. Expresiile folosite se leag ă obsesiv de cuvântul “comun”: “destinul comun
al omenirii”, “patria noastra comun ă”, “interesele comune”, “valori comune”, “munca
comună”, “cauză comună”, “efort comun”. Zbigniew Brzezinski a fost mai direct în
exprimare, afirmând, c ă un raționalist ce este, c ă “știința va crea un cod etic astfel încât
omenirea s ă fie ferită de fundamentalism parohial, adic ă sentimente etnice, culturi înguste,
pasiuni na ționale și religioase”. Dar și Gorbaciov a avut momente de sinceritate: “guvernul
global va mic șora autoritatea statelor și guvernelor”, iar ONU trebuie “înt ărită și dotată cu
armată eficientă” pentru a-i for ța pe recalcitran ți să cedeze. Tot el expunea: “conflictele etnice
sunt cauzate de n
ăzuința de identitate na țională”, uitând s ă aminteasc ă și rolul marilor
companii produc ătoare de arme în asmu țirea combatan ților din războaiele etnice. Specialistul
în mediu Sam Keen, secondat de savantul Carl Sagan, au apreciat c ă pentru un viitor prosper,
populația lumii trebuie redus ă la o zecime.92
Dar, când lucrurile mergeau cum nu se poate mai bine și globalizarea cucerea din
aproape în aproape, se petrec câteva fenomene pe care le putem considera accidente. La toate

90 Addis Ababa – Globalisation, the 21st Century Version of Colonialism , The Daily Monitor, Februarie, 2001
91 Idem

61întrunirile la vârf ale puternicilor lumii, fie ei reuni ți în OMC, G8, Banca Mondial ă sau altele,
au loc demonstra ții de strad ă, deloc comode pentru organizatori. Praga, Seattle, Davos,
Goteborg, Genova, sunt rând pe rând luate cu asalt.
Naționaliști din diferite țări europene s-au aflat, în ultimii ani, la originea diverselor
comitete care și-au pus amprenta asupra luptei anti-globalizare. Astfel, “Comitetul
Naționaliștii contra Globaliz ării”, care a reunit deopotriv ă naționaliști francofoni și flamanzi,
a luat fiin ță în momentul în care Belgiei i-a revenit pre ședinția Uniunii Europene și s-a
manifestat cu ocazia diverselor mini-su mmit-uri care au fost organizate în aceast ă țară. Astfel,
manifesta țiile de la Gand și Bruges au reunit mai multe sute de participan ți și au atras atât
furia adep ților globaliz ării, cât și interesul mass-media. Punctul culminant al acestei campanii
naționaliste a avut îns ă loc la Bruxelles, când membrii acestui comitet din Belgia și din nordul
Franței au organizat o ampl ă manifestare cu tema: “Contra globaliz ării: popoarele!”
Putem afirma c ă în acest moment exist ă în Europa o contestare polimorf ă a
globalizării, care în timp se poate structura și deveni periculoas ă. Chiar dac ă sistemul a împins
în față liderii săi, singurii opozan ți reali ai globaliz ării și ai Noii Ordini Mondiale r ămân
naționaliștii, singurii care lupt ă împotriva dispari ției frontierelor, împotriva distrugerii
identităților naționale și etnice, împotriva proiectului de transformare a popoarelor într-o mas ă
uniformă, fără identitate, compus ă exclusiv din produc ători și consumatori, supus ă în
totalitate domina ției capitalului anonim și apatrid al multina ționalelor.
Cine mai sunt cei care mai cred c ă globalizarea ar putea fi “o stare a omenirii care s ă
permită dialogul pa șnic între civiliza ții, pe fondul cre ării de șanse egale pentru cât mai mul ți
locuitori ai planetei” a șa cum încearc ă să ne conving ă Amartya Sen, unul dintre ideologii
mondialismului?93
Chiar dac ă globalizarea aduce un progres economic incontestabil și posibilit ăți certe
de dezvoltare în anumite domenii, acest progres este departe de a fi uniform și creează zone
privilegiate, dând na ștere la conflicte majore în cadrul structurilor social-economice care nu se
pot adapta.
Organizatorii forumului de la Davos, Klaus Schwab și Claude Smajda, pre ședintele și
directorul lui World Economic Forum, scriau: “Globalizarea m ărește decalajul atât la nivel
național, cât și la nivel interna țional între cei echipa ți să beneficieze de ea și cei neechipa ți. În
lumea dezvoltat ă, tehnologia și finanțele sunt câ știgătorii clari ai globalismului, în timp ce
munca, în sensul tradi țional, este perdantul. Adev ărata sfidare este distribuirea bog ăției”.
William Pfaff, editorialist la “International Herald Tribune”, este și mai explicit: “Noul

92 John Stormer – Catholic Family News , 1996; Berit Kjos – American Information Newsletter , 1955
93 Amartya Sen, Development as freedom , New York, Random House, 1999

62capitalism, care serve ște numai interesele ac ționarilor, se apropie de criz ă. Iar noul globalism,
care serve ște numai interesele de afaceri ale corpora țiilor, a și intrat în criz ă. Cauza este u șor
de identificat. Este subordonarea muncitorilor, consumatorilor, intereselor publice și sociale,
chiar a profitului”.
Altfel spus, globalizarea este doar un mod de autopropulsare oarb ă a societ ății
tehnologice, aducând unora – adic ă celor puțini – lux și prosperitate, în timp ce majoritatea
sunt marginaliza ți și condamna ți la sărăcie.
Singurii beneficiari ai globalismului sunt corpora țiile și băncile transna ționale, iar
apetitul acestora pentru profit maxim se exprim ă în fuziunile dintre gigan ții industriali și
bancari menite s ă acapere o por țiune cât mai mare din pia ța mondial ă. Sume enorme, care
depășesc deseori PIB-ul unor țări medii dezvoltate, sunt puse în joc, sfidând legisla ția
antitrust. Paradoxul este c ă prima m ăsură adoptată de noul colos ie șit din fuziune este
reducerea for ței de munc ă, aruncarea în șomaj a mii de angaja ți.
Marile corpora ții și bănci au început s ă se organizeze în trusturi gigantice și procesul
este în curs. Întreprinderea mare și puternic ă o absoarbe pe cealalt ă sau o scoate din uz,
dictându- și tot mai evident legile ei. Din punct de vedere teoretic, competi ția democrat ă dă
câștig de cauz ă celor mai buni și mai vrednici, iar dominarea acestora, inevitabil ă, este
benefică pentru to ți. În virtutea acestei teorii omenir ea merge înainte, cu ochii închi și, amețită
de mirajul globaliz ării.
Dar nu toat ă lumea s-a sim țit încurajat ă de aceast ă direcție. Întreprinderea mai mic ă,
absorbită sau înlăturată, s-a simțit victimă. Țara mai mic ă și mai neputincioas ă s-a simțit
demobilizat ă, sărăcită de domina ția transna țională. Decalajele nu s-au estompat, ci au sporit.
Mijloacele prin care s-au înt ărit unii n-au fost tocmai cele mai umane. Trustul dominant a
devenit tot mai exclusiv și mai rapace. Avantaja ții cu mijloace sporite au mers victorios,
achiziționând în propor ție geometric ă, făcând din ceilal ți niște dezavantaja ți, ba chiar ni ște
sclavi. Legea succesului întreprinderii a primat asupra vie ții omului care s-a pomenit dislocat
în masă, lăsat în vânt sau sus ținut prin ajutoare.
Globalizarea tinde s ă devină o dictatur ă la fel de atroce ca și comunismul. Dac ă acesta
din urmă manipula oamenii, cerând s ăracilor să-și ia soarta în mâini și să producă, obligatoriu,
pe seama lor, globalizarea manipuleaz ă și ea, cu mai mult succes, oamenii, cerând s ăracilor să
se supună celor boga ți și prosperi, înt ărindu-le acestora prosperitatea.
În aceste condi țiile, dacă obiectivul globaliz ării este instituirea unei domina ții
complete asupra planetei în toate domeniile: economic, financiar, comercial, politic, militar, cultural și religios, este evident c ă viitorul libert ății trece prin victoria for țelor naționale
asupra ideologiei globaliz ării.

63BIBLIOGRAFIE

1. Adam Smith, “ Avuția Națiunilor. Cercetare asupra cauzelor ei ” Editura Academiei
Române, Bucure ști, 1962
2. Addis Ababa – Globalisation, the 21st Century Version of Colonialism , The Daily
Monitor, Februarie, 2001
3. Amartya Sen, Development as freedom , New York, Random House, 1999
4. Ayoub, A. – Qu’ est-ce que la mondialisation ? în: ”Liaison, Energie-Francophonie:
Mondialisation et energie”, No. 50, trimestrul 1, 2001
5. Bendel, J. – Globalisation and the new policies of sustainable development , New
York, 2002
6. Braudel, F. – Timpul lumii , Ed. Meridiane, Bucure ști, 1989
7. Briscoe, I., Lefort, R. – Dossier: L ′autre mondialisation: l ′éveil citoyen, ”Le Courrier
de l′UNESCO” , septembre 2000
8. Friedman, Th. – Lexus și măslinul. Cum s ă înțelegem globalizarea , Ed. Economic ă,
București, 2000
9. Fukuyama, F. – The End of History and Last Man , Free Press, New York, 1992
10. Galbraith, J.K. – Challenges of the New Millenium (Sfidările noului mileniu), în
”Finance & Development”, decembrie, 1999
11. Galbraith, J.K. – The Good Society. The Human Agenda, New-York, 1996; Traducerea
în română cu titlul: Societatea perfect ă. La ordinea zilei: binele omului. Ed. Eurosong
& Book, Bucure ști, 1997
12. James, H. – Is Liberalization Reversible? (Este liberalizarea reversibil ă?), “Finance
and Development”, December, 1999
13. Jolly, R., Fukuda-Parr, S. – Globalization with a Human Face, New-York, 1999
14. Korten, D.C. – When Corporations Rule the World (în traducerea româneasc ă:
Corporațiile conduc lumea ). Raport asupra marii finan țe internaționale: FMI, Banca
Mondială, BERD, PHARE, G7 , Editura Samizdat, 1998
15. Martin, H.P., H. Schumann, H. – Capcana globaliz ării. Atac la democra ție și
bunăstare , Ed. Economic ă, București, 1999
16. Mohan Rao, J. – Openness, Poverty and Inequalitz , în ”Human Development Report
1999”, vol. I.
17. Naisbitt, J. – Megatendin țe. Zece noi direc ții care ne transform ă viața. Colecția Idei
Contemporane, Editura Politic ă, 1989

6418. Ohiorhenuan, J.F.E. – The South in an Era of Globalization , în UNDP: ”Cooperation
South”, septembrie 1998
19. Samudavanija, C.A. – „ Eludarea statului asiatic ” în Schimbarea ordinii globale de N.
Gardels, Ed. Antet, Bucure ști, 2000
20. Smith David and al. (eds.) – States and Sovereinity in the Global Economy . Routledge,
Londra și New-York, 1999
21. Stormer, J. – Catholic Family News , 1996; Berit Kjos – American Information
Newsletter , 1955
22. Suter, K. – Sfidarea globaliz ării, “Curentul”, 12 ianuarie 1999
23. Tobin, J. – Financial Globalization, ”Proceedings of the American Philosophical
Society”, No. 2, 1999
24. Tőffler, A. – Șocul viitorului (1973); Al treilea val (1983); Power Shift/ Puterea în
mișcare (1995); Război – antir ăzboi (1995); A crea o nou ă civilizație (1995) și Eco-
spasm. Spasmul economic (1966) publicate și în România: primele în Editura Politic ă
și ultimele dou ă în Editura Antet.
25. Williamson, J.G. – Globalization and Inequality. Past and Present, ”World Bank
Research Observer”, vol. 12, No. 2, 1997
26. Yusuf, S. – The Changing Development Landscape, ”Finance and Development”,
December, 1999
27. Yusuf, S. – The Changing Development Landscape. ”Finance and Development”,
1999
28. *** ”Le Courrier de l ′UNESCO” – L′autre mondialisation: l ′eveil citozen , septembrie
2000
29. *** PNUD – Human Development Report 1999. Globalization with a Human Face,
New-York, 2003
30. *** UNDP – ” Cooperation South. Globalization and How It Affects: Culture and
Communication; Trade and Technology; Regional Issues ” (Cooperare Sud.
Globalizare și cum afecteaz ă ea: cultura și comunica țiile; comer țul și tehnologia;
probleme regionale), 2000-2005.