Continutul Si Structura Trezoreriei
INTRODUCERE
Într-o economie de piață întreprinderea trebuie privită ca un sistem care există și funcționează prin relațiile sale cu terții, relații ce se caracterizează prin încasări și plăți. Variația și complexitatea aspectelor legate de buna gestionare a încasărilor și plăților unei întreprinderi crează un amplu câmp de analiză și dezbatere pentru specialiștii și practicienii domeniului, cu atât mai mult cu cât acest subiect privește în mod practic activitățiile desfășurate de toți agenții economici.
Trezoreria unei întreprinderi reprezintă fluxurile de încasări și plăți care se derulează într-o anumită perioadă de timp, respectiv fluxul de diferențe dintre încasările și plățile efectuate de întreprindere. Menținerea echilibrului fluxurilor de încasări și plăți este o condiție necesară a viabilității întreprinderii. O întreprindere poate fi viabilă numai dacă activitatea sa degajă, în mod permanent trezorerie.
Trezoreria unei unități patrimoniale poate fi considerata drept punctul său forte. De maniera în care se vor dirija fluxurile bănești și financiare de care dispune acesta va depinde în final situația patrimonială și rezultatul exercițiului. Înțelegerea unității patrimoniale prin fluxurile degajate în diferite etape ale circuitului economic impune o orientare noua în evaluarea performanțelor economico-financiare prin combinarea idei de flux financiar cu cel de rentabilitate, ca parte comuna a diagnosticului de risc și rentabilitate.
Orice întreprindere este situată într-un context economic. Scopul său constă în crearea unei avuții materiale sau intelectuale, în vederea satisfacerii unei necesități actuale sau viitoare a unei piețe, ale consumatorilor. Întreprinderea este un sistem care la randul ei se caracterizează printr-o structură economica, socială și financiară. În interiorul și în exteriorul ei se nasc o mulțime de fluxuri. Între acestea cele bănești dețin un rol și loc important.
Cei mai mulți dintre utilizatorii informației contabile sunt interesați de fluiditatea activității într-o întreprindere și în special de capacitatea acesteia de a asigura o viteză de rotație corespunzătoare pentru lichidități. În acest context se extinde sarcina contabilității în a oferii noi informații despre capacitatea unei entități de a face față plăților sale prin intermediul viitoarelor încasări, cu alte cuvinte de a genera fluxuri de trezorerie.
Lucrarea își propune să prezinte aspecte generale ale modului de înregistrare în contabilitate a încasărilor și plăților dar și o analiză a acestora.
1. CONȚINUTUL ȘI STRUCTURA TREZORERIEI
1.1. DEFINIREA TREZORERIEI ÎNTREPRINDERII
Atunci când vorbim despre încasările și plătile unei întreprinderi ne referim la trezoreria acesteia, trezoreria sau conceptul de trezorerie poate fi delimitat prin totalitatea operațiuniilor financiare cu caracter operațional care asigură încasările și plătile curente.
Termenul provine din limba franceza “trezorerié” și care în sens restrâns cuprinde disponibilitățile bănești la bănci și în numerar, iar în sens larg termenul se extinde și la valorile mobiliare de plasament care pot fi transformate prin vânzare în disponibilități bănești.
Disponibilitățile bănești sunt constituite din bani în numerar, în lei sau valută, păstrați în caseria unității, precum și disponibilitățile bănești, în lei sau în valută, păstrate în conturi la bănci. Mijloacele bănești se obțin în principal în urma operațiilor de încasări a unor drepturi de creanță provenite din vânzarea produselor, mărfurilor, din prestări de servicii și executări de lucrări, din vânzarea unor acțiuni, obligațiuni, precum și din alte operațiuni. Mijloacele bănesti obținute sunt utilizate pentru efectuarea plaților, pentru achiziționarea de materiale, mărfuri, altor bunuri necesare întreprinderii, pentru plata salariilor, a impozitelor și taxelor fată de buget, pentru rambursarea creditelor primite de la bănci, pentru cumpărarea de acțiuni și obligațiuni și alte nevoi neprevăzute.
Trezoreria este o secțiune importantă a contabilității și activității oricărui agent economic, având influență în ceea ce privește desfășurarea normală a programului de activitate, pentru menținerea permanentă a echilibrului financiar. Pe baza încasărilor și a plăților întreprinderea își finanțează activitatea și își asigură continuitatea. Trezoreria este un indicator cheie în analiza și gestiunea financiară atât pe termen lung, ca expresie a necesarului de finanțare, cât și pe termen scurt, prin care se reflectă solvabilitatea.
Trezoreria întreprinderii reprezintă activitatea în cadrul căreia se cuprind tranzacțiile și evenimentele prin care se gestionează instrumentele financiare pe termen scurt (titlurile de plasament, respectiv investițiile financiare pe termen scurt), valorile de încasat, disponibilitățile bănești aflate în conturi la socetățile bancare, disponibilitățile bănești aflate în caseria socetăților comerciale, creditele bancare pe termen scurt, disponibilitățile bănești separate sub formă de acreditive și alte valori de trezorerie.
În cadrul trezoreriei intră toate instrumentele de decontare pe care le folosește întreprinderea. Decontarea se poate face prin numerar sau prin bancă (folosind ordine de plată, cecuri sau alte instrumente de trezorerie). Tot in cadrul trezoreriei intră și instrumentele financiare, foarte lichide, pe care întreprinderea intenționează să le dețină pe termen mai scurt de un an, aceste instrumente financiare trebuie să îndeplinească mai multe criterii:
scadența lor este pe termen scurt și sunt extrem de lichide;
sunt ușor convertibile în sume cunoscute de numerar;
pierderile de valoare când se transformă în numerar înainte de scadență să fie neînsemnate.
Pentru aceste instrumente există de obicei piețe financiare bine dezvoltate.
1.2. DELIMITĂRI ȘI STRUCTURI PRIVIND TREZORERIA ÎNTREPRINDERII
Operațiunile bănești de încasări și plăți, operațiunile financiar-bancare, formează zona în care se intersectează cu mare intensitate finanțele și contabilitatea unităților patrimoniale. În această zonă sunt dirijate și se controlează fluxurile bănești între partenerii de afaceri, sunt derulate și finalizate relațiile financiar-bancare, se realizează practic circulația capitalului financiar.
În structura trezoreriei, așa cum prevăd reglementările în vigoare și Planul general de conturi conform cu Directiva a IV-a, se cuprind, în ordinea stabilită prin intermediul acestuia din urmă, următoarele categorii sau feluri de operații:
titlurile de plasament sunt hârtii de valoare care se pot transforma în disponibilități, dintre care se amintesc: acțiunile și obligațiunile și alte titluri de plasament și creanțe similare achiziționate în vederea revânzării pentru obținerea unui profit;
efectele comerciale primite anterior și depuse spre încasare sau scontare la bănci;
disponibilitățile existente în conturi la bănci/casierie, în lei și în devize;
creditele bancare pe termen scurt, creditele externe și cele de la trezoreria statului.
Titlurile de plasament, spre deosebire de cele imobilizate, se achiziționează de unitate în vederea unui câștig de capital sau de venit pe termen scurt, de regulă, sub un an. Ele sunt denumite și investiții temporare și sunt constituite din acțiunile proprii răscumpărate, acțiunile emise de terți și achiziționate de întreprindere, obligațiunile proprii răscumpărate, obligațiunile aparținând terților și cumpărate și alte titluri de plasament.
Plasamentele amintite pot conferii un drept de proprietate, cum este cazul acțiunilor (cotate sau necotate) sau pot asigura un drept de creanță, ceea ce se realizează prin intermediul obligațiunilor (cotate sau necotate). Indiferent de categoria în care se încadrează, prin intermediul lor se urmărește, pe de o parte, utilizarea temporară a unei părți din disponibilitățile bănești de care dispune unitatea, iar pe de altă parte creșterea veniturilor acesteia prin obținerea dividendelor, dobânzilor și/sau prin realizarea unui plus de valoare cu prilejul revânzării.
Altfel spus, plasamentele financiare se efectuează în scopul folosirii, cu caracter temporar, a disponibilităților bănești (de trezorerie) în operațiuni speculative la bursa de valori, prin cumpărarea și revânzarea de acțiuni și obligațiuni, ceea ce are ca scop obținerea unor venituri suplimentare din diferențele de curs ale acestora.
Efectele comerciale, denumite și valori de încasat, se referă la diferite titluri de credit, dintre care se reamintesc: cecul, cambia sau trata , biletul la ordin, mandatul și warantul. Acestea sunt instrumente de plată ce se decontează prin intermediul unităților bancare, se emit de către clienți în contul datoriilor pe care le au la furnizori.
Disponibilitățile bănești existente în conturi la bănci, în lei și în devize, se utilizeaza pentru decontarea diferitelor cheltuieli către diversi agenți economici, bugetul de stat, bănci ș.a. Prin această operațiune se asigură circulația banilor și decontarea drepturilor de creanță (încasări) și a obligațiilor (plăți).
În cazul în care încasările sunt mai mari decât plățile, soldul fiecărui cont reprezintă disponibilitățile bănești pe care unitatea le deține la bănci. Iar in situația în care încasările sunt mai mici decât plățile exista un sold creditor, care reprezintă, de fapt, creditele acordate anterior de bancă.
Creditele bancare pe termen scurt, credite externe și creditele de la trezoreria statului reprezintă o completare a surselor proprii necesare desfășurării activității. Cum am menționat anterior, se apelează la credite in situația în care încasările sunt mai mici decât plățile. Pentru accesarea creditelor este necesar să existe o garanție din partea solicitantului, sub forma garanțiilor materiale, a resurselor bănești viitoare, sau garanția acordată de un terț. Există conturi de credit pe termen scurt, pentru export și pentru nevoi temporare care îndeplinesc funcția unor conturi de încasări și plăți.
Disponibilitățile bănești în numerar, în lei și în devize, sunt elemente monetare patrimoniale, existente la un anumit moment, in casieria unității care permit efectuarea decontărilor in numerar cu bugetul statului, cu personalul unității și cu alți agenți economici, respectându-se regulamentul operațiilor de casă.
Tot în această grupă sunt încadrate și elementele patrimoniale denumite “alte valori”: timbrele fiscale și poștale, bilete de tratament și odihnă, tichetele și biletele de călătorie ș.a,
Acreditivele în lei și devize reprezintă disponibilități bănești ale unei entități virate în conturi distincte, la dispoziția unui furnizor pentru achitarea obligațiilor ulterioare, pe măsură ce acesta livrează bunurile, exectă lucrările sau prestează serviciul, reprezentănd de fapt o garanție a plații.
Avându-se în vedere cele prezentate anterior se poate forma o imagine de ansamblu asupra categoriilor sau componentelor trezoreriei unității patrimoniale. Totodată se poate aprecia că organizarea contabilității elementelor patrimoniale în cauză reprezintă o problemă relativ complexă, fiind necesar, printre altele, să aibă în vedere mai multe obiective, dintre care se amintesc:
realizarea unei coordonări riguroase a tuturor operațiilor financiare privind, pe de o parte activele circulante bănești, iar pe de altă parte operațiile de plăți astfel încât să existe create premisele necesare pentru realizarea permanentă a decontării datoriilor;
asigurarea unei evidențe corecte și operative a tuturor operațiilor de trezorerie care să respecte prevederile legale și să permită efectuarea controlului în ceea ce privește încasările și plățile unității patrimoniale;
contractarea și utilizarea creditelor bancare pe baza unei analize detaliate și numai în măsura în care acestea sunt necesare pentru reglarea lichidităților și menținerea capacității de plată, precum și alte destinații bine definite și totodată eficiente;
asigurarea premiselor informaționale necesare pentru elaborarea unui buget de trezorerie real, în deplină concordanță cu posibilitățile financiare ale unității patrimoniale depuse spre încasare sau scontare la bănci;
1.3. OBIECTIVELE URMĂRITE PRIN ORGANIZAREA TREZORERIEI ÎNTREPRINDERII
Printre obiectivele centrale ale managerilor se afla și buna corelare a încasărilor și plăților înte-o întreprindere. La organizarea contabilității trezoreriei se au în vedere urmatoarele obiective principale:
gestiunea și valorificarea disponibilităților bănești din conturile de la bănci și a efectelor de primit depuse la bancă;
evidența și controlul operațiilor bănești în numerar;
respectarea legislației financiar-bancare și fiscale;
valorificarea disponibilităților bănești din plasamentele de trezorerie;
utilizarea pe baza unei tactici financiare judicioase a creditelor bancare pe termen scurt pentru reglarea lichidităților și menținerea capacității de plată continuă;
efectuarea plăților la termenele scadente;
fundamentarea bugetului de trezorerie, urmărirea și explicarea fluxului net de trezorerie din operații de exploatare, de investiții financiare, prin tablourile de flux și de finanțare;
alegerea și utilizarea celor mai eficiente instrumente de trezorerie și forme de decontare.
În cadrul organizării contabilității, în funcție de obiectivele urmărite, se stabilesc conturile sintetice și analitice, documentele ce trebuiesc întocmite, modul de preluare și înregistrare al acestora.
Organizarea contabilității mijloacelor bănești:
– contabilitatea mijloacelor bănești în numerar;
– contabilitatea mijloacelor bănești gestionate prin bancă;
– contabilitatea altor mijloace bănești.
Pentru gestionarea și evidența acestora se organizează casieria întreprinderii, care folosește în principal Registrul de casă.
Evidența casieriei și a documentelor justificative de încasări și plăți sunt folosite ca suporți ai organizării contabilității operațiilor de casă, respectiv pentru înregistrarea în fișele de cont, jurnale sau situații ale contului “Casă”. Pentru operațiile în valută se folosesc registre de casă separate.
În organizarea contabilității mijloacelor și operațiilor bănești prin conturile de la bancă se face cu extrasele de cont ale băncii împreuna cu documentele justificative ale operațiilor din aceste conturi.
Organizarea mai rațională a lucrărilor se poate face și prin gruparea operațiilor pe conturi corespondente direct pe extrasul de cont, fără întocmirea altor situații intermediare și înscrierea lor apoi în formularele conturilor care țin evidența mijloacelor bănești la bancă, fie manual, fie cu mijloace tehnice de calcul.
Conturile curente de la bănci se dezvoltă în analitic pe fiecare bancă în parte.
Operațiile privind disponibilitățile în devize se înregistrează în contabilitate la cursul zilei dat de Banca Nationala a Romaniei, iar diferențele de curs valutar rezultate se înregistrează în contabilitate ca venituri dacă cursul valutar este favorabil sau la cheltuieli daca cursul valutar este nefavorabil. Pentru operațiile de transferuri de disponibilități în conturile de la bănci, precum și între conturile la bănci și casieria întreprinderii, evidența se organizează distinct în contabilitate prin conturi de viramente interne.
Organizarea contabilității titlurilor de plasament trebuie să asigure delimitarea și gestiunea distinctă a titlurilor de valoare de natura acțiunilor‚ de cele de natura obligațiunilor sau de altă natură. Pentru fiecare din aceste categorii de titluri este necesar să fie organizată contabilitatea sintetică și analitică pentru acțiunile proprii și separate pentru acțiunile cumpărate, respectiv obligațiuni proprii și obligațiuni achiziționate.
La intrarea în patrimoniu, titlurile de plasament se evaluează la costul de achiziție, prin care se înțelege prețul de cumpărare sau la valoarea determinată potrivit contractelor.
Cheltuielile accesorii de cumpărare a titlurilor de plasament, cum sunt comisioanele și alte cheltuieli similare, se înregistrează pe cheltuieli, deci ele nu se cuprind în costul de achiziție.
Organizarea contabilității creditelor are elemente relativ comune cu cele ale organizării contabilității mijloacelor bănești gestionate prin conturile de la bancă. Unele conturi de la bancă pentru credite pe termen scurt, credite pentru export, credite pentru nevoi temporare, îndeplinesc funcția unor conturi curente de încasări și plăți pentru activitățile respective.
Suportul de date pentru organizarea contabilității creditelor este extrasul de cont eliberat de bancă și preluat de întreprindere împreună cu documentele justificative ale operațiilor. Pe extrasul de cont, contabilitatea întreprinderii face gruparea operațiilor pe conturi corespondente debitoare sau creditoare și este utilizat pentru completarea jurnalelor sau fișelor de cont sintetic ale creditelor bancare cu dezvoltarea în analitic a acestor conturi, care au în structura lor credite pentru mai multe destinații.
Creditele de trezorerie, denumite și credite cu caracter general, sunt acelea deschise de bancă în funcție de situația trezoreriei întreprinderii (deficit sau excedent) fără nici o legătură cu alte creanțe sau alte operațiuni. Astfel de credite pe termen scurt se acordă în cazul deficitului de trezorerie, fără alte garanții deosebite, în vederea acoperirii deficitului neprevăzut de numerar generat de necorelarea plăților cu încasărilor. Singura preocupare a băncii, în afara cunoașterii bonității debitorului, este de a se convinge asupra solvabilității pe termen scurt a acestuia.
Creditele generale reprezintă pentru bancă un risc relativ important căci adesea ele sunt legate de activitatea curentă a întreprinzătorului și nu sunt garantate cu active certe. Ca urmare a riscului comercial inerent oricărui întreprinzător, spre exemplu, în caz de nevânzare a mărfurilor, banca însăși trebuie să analizeze, în momentul acordării creditului, situația economică a debitorului spre a se asigura de lichiditatea acestuia și deci de posibilitățile sale de rambursare a creditului.
Creditele de trezorerie sunt de mai multe feluri. După obiectul lor ele se pot împărți în: credite pentru facilități pentru casă, credite sezoniere, credite de legătură, credite pe termen foarte scurt, credite pentru mobilizarea efectelor financiare. Întreprinderea trebuie să aleagă, în funcție de condițiile concrete, de avantajele sau inconveniențele specifice fiecărui credit, de facilitățile de acces, de suplețea lor, adică de posibilitatea adaptării la volumul și durata trebuințelor de lichidități ale întreprinderii, dar și în funcție de costul lor.
Creditele de trezorerie sunt:
1. Credite pentru facilități de casă
Astfel de credite se acordă regulat pentru plăți de salarii , furnizori, pe un termen variind de la câteva zile, la câteva săptămâni, cel mult o lună. Garanția acestor credite o reprezintă încasările generale prevăzute pentru viitorul apropiat pe baza cărora debitorul va putea efectua rambursarea.
2. Credite sezoniere
Astfel de credite pot fi acordate nu numai întreprinderilor agricole, ci și altor întreprinderi care lucrează sezonier și înregistrează decalaj în timp între încasări și cheltuieli. Decalajul se poate produce când veniturile sunt sezoniere dar cheltuielile au caracter de regularitate sau invers, când veniturile sunt regulate, dar cheltuielile au oscilații mari sezoniere.
Întreprinderile înregistrează deficite de trezorerie temporare ca urmare a caracterului ciclic al activității, dar care se acoperă normal în sezoanele următoare. De fiecare dată obiectul și durata creditului sunt determinate.
3. Credite de legatură
Denumite și credite de sudură sau credite legate de o anumită operațiune financiară, ele apar în situația când întreprinderea resimte necesități de fonduri cu caracter permanent (spre exemplu, pentru investiții). Până la obținerea unui credit pe termen lung sau până la realizarea unui împrumut obligatar sau a unei creșteri de capital prin emiteri de acțiuni societatea comercială poate primi credit pe termen scurt, pentru a efectua primele cheltuieli. Aceste credite sunt legate deci de o anumită operațiune financiară, de o apropiată intrare de capital propriu sau obținerea unui împrumut obligatar. Prin urmare, creditele de legătură servesc până la obținerea capitalului permanent care finanțează nevoi permanente.
4. Credite pentru mobilizarea efectelor comerciale
Este cazul unui credit frecvent utilizat, care nu comportă garanții deosebite, fiind un credit general. Întreprinzătorul emite un bilet la ordin în favoarea băncii, îl depune la bancă (îl mobilizează), primește în schimb un credit într-un volum și pe un termen specificate în biletul la ordin. În acest caz biletul la ordin este un efect financiar și nu unul comercial, întrucât este emis pentru obținerea unui împrumut și nu reprezintă o tranzacție comercială.
Avantajul acestui credit pentru întreprindere constă în faptul că este mai puțin costisitor decât alte credite acordate prin contul curent întrucât angajează debitorul pentru o perioadă determinată, până la 90 de zile și pentru o sumă determinată.
Volumul creditului obținut de întreprinzător este ceva mai mic decât suma înscrisă pe biletul la ordin, diferența fiind reținută de bancă drept cheltuieli financiare ale acesteia sau cheltuieli pentru rescontare.
Creditul pentru mobilizarea efectelor financiare are dezavantajul că este mai puțin suplu; el limitează creditul la valoarea înscrisa pe biletul la ordin și la termenul prevăzut. Dacă întreprinderea nu rambursează la timp creditul primit se expune rigorilor dreptului cambial.
5. Credite pe termen foarte scurt
Specific acestui tip de credit este faptul că se acordă de la o zi la alta, marilor întreprinderi, din disponibilitățile zilnice de numerar ale băncii care, în loc să fie plasate pe piața monetară, sunt folosite pentru acordări de împrumuturi, pe termen de la o zi la câteva zile, determinat anticipat.
Creditul spot nu presupune o aprobare scrisă sau orală a băncii și nici stabilirea prealabilă a unui plafon. Se folosește în cazuri când, în mod accidental, contul de disponibilități al întreprinderii devine creditor. De aceea, astfel de credite se acordă numai clienților bancari foarte buni, cu bonitate cunoscută și recunoscută.
Toate creditele prezentate mai sus se acordă prin intermediului contului curent, care poate fi cont curent simplu și scont în contul curent.
Contul curent simplu se mai numește și avans în contul curent și se caracterizează prin următoarele: întreprinderii i se deschide o linie de credit până la concurența unui anumit plafon (limită) și pe o durată determinată; plafonul se stabilește verbal și poate fi modificat de bancă, dacă consideră oportun, existând posibilitatea de a-l pune în dificultate pe clientul său; dacă clientul dorește o confirmare scrisă a plafonului aprobat, se poate obține contra unui comision de confirmare; dacă nu există confirmarea scrisă și banca dorește micșorarea plafonului, ea trebuie sa-l anunțe pe din timp pe clientul său pentru a nu-l pune în situația delicată de încetare a plăților.
Pentru creditele prin cont curent nu se stabilesc scadențe calendaristice certe de rambursare. Creditarea se caracterizează prin simplitate și suplețe. Însă aceste avantaje oferite debitorilor sunt costisitoare, în sensul că dobânda este mai ridicată decât la creditele garantate cu anumite active.
Creditul acordat prin cont curent conduce la o oscilație zilnică a soldului, în funcție de sumele acordate și cele restituite. Plafonul creditului nu corespunde aproape niciodată cu soldul efectiv al creditului.
Scontul în cont curent este o variantă a acreditivului prin cont curent simplu, care se caracterizează prin faptul că plafonul aprobat se garantează de întreprindere prin depunerea la bancă, în păstrare, a portofoliului de efecte comerciale de care dispune. Depunerea în păstrare nu reprezintă și nu trebuie confundată cu scontarea; efectele reprezintă doar o garanție dată băncii, iar creditul este un fel de avans dat întreprinderii în contul acestor efecte.
2. ORGANIZAREA ȘI ANALIZA ÎNCASĂRILOR ȘI PLĂȚILOR
2.1. GESTIUNEA ÎNCASĂRILOR ȘI PLĂȚILOR
Încasările din activitatea de bază și auxiliară se concretizează în numerar în casă sau disponibilități bancare. Menținerea unor disponibilități bănești de către întreprinderi se justifică în urmatoarele trei cazuri:
cand se intenționeaza efectuarea unor tranzacții (cumpărări) previzibile în scurt timp
ca măsură de siguranță sub forma lichidităților primare
ca mijloc de speculații
Încasările obținute, practic, sunt formate din fonduri care nu lucrează și, prin urmare, deținerea și neutilizarea lor devine nerentabilă, motiv pentru care ele trebuie optimizate și bine gestionate în contul general al trezoreriei. În ultima instantă, gestiunea de trezorerie este gestiunea zilnică a conturilor bancare ale întreprinderii, care să conducă la economii de costuri ale capitalurilor utilizate.
În loc de a deține lichidități din încasări este preferabil să se dețină active ușor lichide, rapid negociabile sau ca întreprinderea să dispună de capacitatea de îndatorare nesaturată (credite ușor mobilizabile), aceasta întrucât pentru sume mici, indiferent de trebuintă întreprinderea va putea să și le procure dacă are linii de credite deschise sau autorizații de scont, astfel că nu este oportun să păstreze banii în casă sau în cont. Pentru sume mari întreprinderea poate să le negocieze în timp util, lichiditățile deținute oricum nefiind satisfăcătoare.
Problema care se pune este nu atât gestionarea încasărilor, cat mai ales a aceleia de trezorerie care, în general, se consideră, pe de o parte, ca diferentă între lichiditățile reale și creditele bancare, iar, pe de altă parte, ca diferență dintre lichiditățile potențiale și capacitatea de finanțare neutilizată (capacitate de îndatorare nesaturată).
Previziunea zi cu zi a încasărilor și plăților
Înseamnă a avansa sau devansa în timp cheltuielile și încasăriile întreprinderii de o așa manieră încât, respectând angajamentele asumate, excedentele de trezorerie să fie generatoare de venituri, iar deficitele de trezorerie să fie finanțate la timp și cu costuri minime.
Metoda aceasta presupune o estimare cât mai precisă a încasărilor și a plăților fiecărei zile sau, eventual, ale fiecarei săptămâni, ceea ce constituie o operațiune foarte laborioasă și dificilă, cere un personal numeros și date informaționale detailiate ceea ce nu este posibil pentru orice întreprindere.
Previziunea zi cu zi a încasărilor și a plăților, este de natură să ocazioneze informații mai sigure și concluzi fiabile.
Metoda termenelor de plată / încasare
Din punct de vedere al gestiunii încasărilor și plăților este important de a cunoaste la ce dată poate întreprinderea să utilizeze efectiv sumele cuvenite ajunse la scadență sau când apare în cont cecurile depuse la bancă de către partenerii de afaceri, pe de o parte, și când trebuie să plătească efectiv aprovizionările efectuate sau alte obligații către terți, pe de altă parte. Este vorba de luarea în considerație a termenelor de plată acordate de furnizori și prestatori conform contractelor economice încheiate, de termenele legale de plată a obligațiilor față de bugetul statului, precum și de termenele acordate de întreprindere terților.
Pentru întocmirea situației de trezorerie se pornește, în principal, de la doi indicatori importanți: cifra de afaceri (vânzările previzionate) și de la aprovizionarea cu mărfuri, materii prime, materiale, etc. previzionate. Ambii indicatorii sunt estimați în încasări / plăți ce se vor efectua cash sau care se realizează prin credit-client și credit-furnizor, unde acționeaza termenul de încasare, respectiv termenul de plată.
Limitele încasărilor și plăților cu numerar
Operațiunile cu numerar dintre întreprinderi au o importanță redusă. Reglementările circulației bănești adoptate în diverse țări stabilesc, din considerente de eliminare a evaziunii fiscale, limite valorice până la care întreprinderile pot face încasări și plăți în numerar.
În România plățile în numerar către persoane juridice sunt acceptate în limita unui plafon zilnic maxim de 10.000 lei, plățile către o singură persoană juridică fiind admise în limita unui plafon de 5.000 lei. Sunt interzise plățile fragmentate în numerar către furnizori de bunuri și servicii, pentru facturile a căror valoare este mai mare de 5.000 lei. Persoanele juridice pot achita facturi cu valori care depășesc acest plafon către furnizori de bunuri și servicii astfel: 5.000 lei în numerar, suma care depășește acest plafon putând fi achitată numai prin instrumente de plată fără numerar. Facturile cu valori sub 5.000 lei nu intra sub incidența acestor prevederi.
Sunt interzise plățile fragmentate în numerar catre rețelele de magazine de tip Cash&Carry, care funcționează pe baza legislației în vigoare, pentru facturi a căror valoare este mai mare de 10.000 lei. Persoanele juridice pot achita facturi care depășesc plafonul către acest tip de magazine astfel: 10.000 lei în numerar, suma care depășește plafonul putând fi achitată numai prin instrumente de plată fără numerar. Facturile cu valoare sub 10.000 lei nu intră sub incidența acestor prevederi.
Încasările zilnice în numerar ale unui agent economic sunt neplafonate. Încasările zilnice în numerar nu pot depăși plafonul de 5.000 lei de la o singură persoană juridică.
Este interzisă acordarea unor facilități de preț clienților, personae juridice, care efectuează plata în numerar. Plățile cu card nu sunt considerate plăți în numerar și nu sunt luate în calculul plafonului zilnic maxim de plăți.
În trecutul nu prea îndepărtat plata cu numerar nu presupunea un risc prea mare ca urmare a calității scăzute a falsurilor și a detectării relativ ușoare a acestora. În condițiile actuale, însă, acceptarea cash-ului a devenit o aventură riscantă. Falsurile monetare, în special a bancnotelor, au căpătat forme performante, fiind foarte greu de descoperit. Dacă în trecut falsificatorii de bancnote mizau mai mult pe neatenția oamenilor, acum ei se prezintă cu produse perfecționate, care se apropie de original în proporție de până la 99%, ajungând să afecteze circulația bănească și în special circulația valutară din toate țările. Peste 80% din falsurile monetare se operează asupra USD.
Pe lângă riscuri circulația cu numerar presupune costuri suplimentare cu confecționarea semnelor bănești, transportul, numărarea și asigurarea securității banilor.
Capacitatea de plată a agenților economici
Capacitatea de plată exprimă posibilitațile unităților economice de a face fată plăților scadente fată de furnizori, personalul angajat, bănci, bugetul statului, bugetul asigurărilor sociale etc.
Capacitatea de plată se referă la raportul dintre o anumită parte a activelor (active lichide sau lichidități primare) și obligatiile de plată scadente.
Optimizarea încasărilor și plăților
A gestiona încasările și plățile înseamnă, în primul rând, a le optimiza. Optimizarea constă în a aplica anumite mijloace tehnice (cvasiîncasari) pentru a evita risipa de fonduri, în scopul intensificării utilizării lichidităților întreprinderii și reducerii la maxim a apelarii la credite bancare pe termen scurt. Mijloacele tehnice avute în vedere abordează două aspecte: accelerarea încasărilor și reducerea volumului fondurilor neutilizate.
Accelerarea încasărilor s-ar putea realiza prin alegerea judicioasă a locului unde să se facă plata și a băncii care să o efectueze. Prin alegerea locului plății se poate scurta timpul dintre emiterea instrumentelor de plată de către debitor și momentul introducerii în bancă pentru încasare. Spre exemplu, se poate cere debitorului să adreseze instrumentul de plată direct unei bănci desemnate de furnizor. Alegerea băncii poate fi făcută de așa natură încât să micșoreze numărul de zile-valoare, să scurteze timpul efectiv de decontare (alegerea unei bănci din localitatea furnizorului).
Reducerea fondurilor care stau neutilizate (în adormire) este un obiectiv permanent al întreprinderii. Existența unor fonduri neutilizate se poate explica, uneori, prin rațiunea flexibilitații financiare (întreprinderea să poată lua inițiative diverse în orice moment), dar și printr-o proastă gestionare. Aceasta din urma situație se întâmplă când întreprinderea nu coordonează corespunzător functionarea diverselor sale conturi bancare, aflate la două sau mai multe bănci: un cont poate avea sold debitor, altul sold creditor, unificarea lor putând conduce la un sold general debitor, ceea ce ar avea drept efect realizarea de economii cu dobânzile. O soluție ar fi utilizarea unui singur cont, la o singură bancă și, dacă nu este posibil, reducerea la minim a numărului băncilor, cu influențe favorabile asupra coordonării conturilor.
. DE DOCUMENTE PRIVIND OPERAȚIILE ÎNCASĂRI ȘI PLĂȚI
Operațiunile de încasări și plăți care au loc între persoanele juridice sau între persoanele fizice și juridice se împart, în funcție de modalitatea de efectuare, în operațiuni de încasări și plăți în numerar și operațiuni de încasări și plăți fără numerar.
Primele au loc prin casieria unității, iar cele din a doua categorie se realizează prin conturile deschise la societățile bancare, fără să implice utilizarea numerarului.
A) Pentru operațiunile de încasări și plăți în numerar se întocmesc următoarele documente:
Chitanța – se întocmește cu ocazia încasării în numerar a sumelor datorate de terți.
Chitanța pentru operații în valută se întocmește în cazul depunerii la casieria unității a sumelor în valută. Se întocmește la unitățile care efectuează operațiuni în devize.
Împuternicirea este documentul prin care se autorizează o persoană membră a familiei sau încadrată în muncă la aceeași unitate pentru a încasa drepturi bănești de la casieria întreprinderii, când titularul nu se poate prezenta pentru a încasa suma ce i se cuvine.
Procesul-verbal de plăți se folosește ca document justificativ pentru sumele predate de casierul unității mandatarilor (casierilor plătitori), în vederea plății salariilor sau altor drepturi salariate;
Dispoziția de plată-încasare către casierie este documentul prin care compartimentul financiar-contabil dă dispoziție casieriei fie să plătească, fie să încaseze în numerar anumite sume potrivit dispozițiilor legale.
Format A6 și A5, tipărite pe ambele fețe, în blocuri a 100 de file.
Servește ca:
dispoziție către caserie, în vederea achitării în numerar a unor sume, potrivit dispoziților legale, inclusiv a avansurilor aprobate pentru cheltuieli de deplasare, precum și diferențe de încasat de către titularul de avans în cazul justificării unor sume mai mari decât avansul primit, procurarea de materiale etc.
dispoziție pentru caserie, în vederea încasării în numerar a unor sume, potrivit dispozițiilor legale,
document justificativ de înregistrare în registrul de casă și în contabilitate, în cazul plăților în numerar efectuate fără alte documente justificative.
Circulă:
persoana autorizată să exercite controlul financiar preventiv
la persoanele autorizate să aprobe plata sumelor respective
la casier, pentru efectuarea operației de încasare sau plată
la compartimentul financiar-contabil, anexă la registrul de casă.
Borderoul documentelor achitate cu cecuri de decontare este utilizat ca document justificativ (împreună cu documentele anexe) a sumelor achitate cu cecuri de decontare.
Foaia de vărsământ se întocmește în cazul depunerii la bancă a numerarului din casieria unității.
Factura și factura fiscală sunt documente care se întocmesc cu ocazia livrării bunurilor economice, a lucrărilor executate și a serviciilor prestate pe baza cărora se întocmesc instrumentele de plată.
Normele de întocmire și utilizare a facturii:
Formular cu regim intern de tipărire și numerotare.
1. Servește ca:
– document pe baza căruia se întocmește instrumentul de decontare a bunurilor livrate și a serviciilor prestate;
– document de însoțire a mărfii pe timpul transportului, după caz;
– document de încărcare în gestiunea cumpărătorului;
– document justificativ de înregistrare în contabilitatea furnizorului și a cumpărătorului;
– alte situații prevăzute expres de lege
2. Se întocmește, în două sau mai multe exemplare pentru livrări de bunuri și/sau prestări de servicii.
În situația în care factura nu se întocmește în momentul livrării, bunurile livrate sunt însoțite pe timpul transportului de avizul de însoțire a mărfii. În vederea corelării documentelor de livrare, numărul și data avizului de însoțire a mărfii se înscriu în formularul de factură.
3. Circulă, după caz:
– la furnizor:
– la compartimentul desfacere, în vederea înregistrării în evidențele operative și pentru eventualele reclamații ale clienților;
– la compartimentul financiar-contabil, pentru înregistrarea în contabilitate;
– la cumpărător;
– la compartimentul financiar-contabil, pentru acceptarea plății, precum și pentru înregistrarea în contabilitate.
4. Se arhivează, după caz:
– la furnizor:
– la compartimentul desfacere;
– la compartimentul financiar-contabil;
– la cumpărător;
B) Pentru operațiunile de încasări și plăți fără numerar se întocmesc următoarele documente:
Cambia este un instrument de plată și titlu de credit negociabil prin care o persoană denumită trăgător ordonă unui debitor al său denumit tras să plătească unei a treia persoane denumită beneficiar sau la ordinul acesteia, o sumă de bani determinată, la vedere sau la scadență fixată și la locul stabilit.
Tragătorul poate fi în același timp și beneficiar al cambiei în situația în care vrea să-și recupereze direct o creanță a sa de la debitor.
În anumite situații, trăgătorul poate fi însuși tras, când prin cambie se obligă să plătească beneficiarului o sumă de bani la o anumită dată. Beneficiarul cambiei poate să încaseze suma înscrisă în cambie sau, prin girarea acesteia, să-și achite alte obligații ale sale.
Într-o cambie plătibilă la vedere sau la un anumit timp de la vedere, trăgătorul poate stipula ca suma să fi purtătoare de dobândă. Această mențiune va cuprinde obligatoriu cel puțin două clauze cumulative:
-“suma este purtătoare de dobândă”
-“nivelul dobânzi este de … pe an”
Dobânda curge de la data emiterii cambiei dacă o altă dată nu este indicată expres pe document în acest sens.
Girul este operațiunea prin care posesorul titlului, numit girant, transferă altei persoane, numită giratar, odată cu predarea titlului toate drepturile ce decurg din acesta.
Girarea cambiei către o socetate bancară poarta denumirea de scontare si constituie o modalitate prin care posesorul cambiei își poate procura bani înainte de scadență.
Acceptarea este operațiunea prin care trasul se obligă să plătească la scadență suma înscrisă pe cambie posesorului legitim al titlului. În vederea acceptării cambia trebuie prezentată de posesor trasului sau indicatului la nevoie, dacă există o mențiune expresă în legătură cu aceasta.
Biletul la ordin este un instrument de plată și titlu de credit prin care o persoană numită subscriitor sau emitent, în calitate de debitor, se obligă să plătească unei persoane numită beneficiar, care are calitatea de creditor, o sumă fixă de bani, la un anumit termen sau la prezentare.
Obligația scriitorului unui bilet la ordin este identică cu aceea a trasului acceptant al unei cambii, în sensul că, se obligă personal și în mod necondiționat să plătească la scadență suma înscrisă pe titlu.
Ordinul de plată (O.P.) este o dispoziție neconditionată, dată de către emitentul acesteia unei socetăți bancare de a pune la dispoziția unui beneficiar o anumită sumă de bani. O astfel de dispoziție este considerată ordin de plată numai dacă plătitorul dispune de fondurile bănești necesare efectuării operațiunilor de transfer a fondurilor bănești si nu prevede ca plata să fie la cererea beneficiarului. Completarea OP se efectuează prin dactilografiere, cu cerneală sau pix cu pastă de culuare albastră sau neagră și poate fi utilizat atat de persoanele juridice cât și de cele fizice cu cont deschis la bancă. Contul curent al emitentului se creditează iar banii sunt virați beneficiarului.
Cecul este un instrument de plată folosit de titularii de conturi bancare. La utilizarea lui participă trei persoane și anume: trăgătorul, trasul și beneficiarul. Trăgătorul este persoana care întocmește cecul, îl depune la banca unde are deschis contul de disponibilități și îi dă ordin acesteia, în calitatea sa de tras, să plătească suma înscrisă în cec unei terțe persoane (beneficiarului) sau chiar trăgătorului, situație în care el devine beneficiar. Banca (trasul) efectuează plata numai în momentul prezentării cecului, termenul de prezentare fiind de 8 zile, în cazul în care cecul este plătibil în localitatea în care este emis sau de 15 zile, în situația în care cecul este plătibil în alte localități, 30 de zile în cazul cecului circular.
Un cec va putea fi onorat de catre tras chiar si în cazul în care termenul său de prezentare a expirat, cu condiția ca tragătorul să nu fi revocat ordinul de plată privind cecul respectiv.
Cardul – instrument modern de plată care permite achitarea obligațiilor fără a apela la numerar. Cardurile cunosc o diversitate de forme și tipuri. Se pot alege mai multe tipuri de carduri care sumt puse la dispoziție de bănci sau de organizații specializate, aceste carduri sunt structurate pe clase de clienți și/sau facilități oferite.
Ca structuri de bază se disting:
Credit cardul (cartea de credit) indică faptul că deținătorului i-a fost deschisă o linie de credit care-i permite să achiziționeze bunuri și servicii și/sau numerar, în limita unui plafon stabilit în prealabil. Credit cardul se emite titularului în baza unui cont bancar deschis în acest scop, particularitatea credit cardului, așa cum rezultă și din denumirea sa, este faptul că permite titularului să efectueze plăți chiar daca nu are disponibilități în contul sau.
Store cardul (carte de magazin), majoritatea marilor magazine preferă să emită propriul instrument de plată pentru asigurarea loialității clienților și determină cresterea vanzărilor prin facilitățile de plată oferite.
Debit cardul (cartea de debit) permite ca deținătorului sau să îi fie debitată, în mod direct, contravaloarea bunurilor, serviciilor achiziționate și/sau a numerarului folosit pe seama fondurilor din contul sau. Debit cardul este folosit asemanator numerarului, în sensul că titularul poate efectua plăți în limita disponibilităților sale bănești din contul său, cu posibilitatea altor plăți și după ce propriile sale fonduri au fost cheltuite dacă există un acord în acest sens cu banca.
Cardul multifunctional este orice debit card care are și alte funcțiuni care îl pot face recunoscut ca mijloc de plată cum sunt: cartea de numerar, sau cash card, care este un card utilizabil exclusiv pentru automate programabile care pot distribui numerar, sau carte de garantare a cecurilor (cheque guaranted card) care asigură garantarea unui cec emis si semnat, până la suma specificată de către banca emitentă a cardului. Deținătorul unui card multifunctional îl poate utiliza pentru toate operațiuniile specifice debit cardului, dar și pentru retragerea de sume de la distribuitoarele automate de numerar sau pentru garantarea plăților efectuate prin cec.
Smart cardul (card inteligent) permite delurarea unor tranzacții mult mai sofisticate decât celelalte carduri. Există două tipuri de smart carduri, unele ce pot înmagazina unitați de valoare și altele, mai sofisticate, care au încorporate microprocesoare. Sistemul de plăți electronice este, acum, cel mai valoros instrument de manevrare a tranzacțiilor într-un mod rapid și eficient.
Utilizarea cartilor de credit prin internet
Internet-ul, ca formă de comunicare diversă între persoane fizice, întreprinderi sau instituții aflate în locuri diferite, nu se rezumă doar la un schimb de mesaje, ci reprezintă, realmente, o cale de promovare a comerțului electronic, marketing-ului interactiv, tranzacțiilor bancare, bursiere, etc.
Asistăm, în ultimii ani, la o dezvoltare extraordinară a utilizării rețelei Internet pentru furnizori de mărfuri, servicii sau informații. Cea mai mare parte a rețelei, însă, vizează sfera comercială, atât în sensul tranzacțiilor de vânzare, cât și în activitatea de marketing on line, prezentarea produselor către clienți, date statistice despre clienți, inclusiv despre efectuarea plăților în care sistemul electronic al cărților de credit capătă o amploare tot mai mare.
Cărțile de credit reprezintă unul din cele mai utilizate produse bancare pentru tranzacțiile prin Internet, punând la dispoziția utilizatorilor posibilitatea vizualizării extraselor de cont, informații cu privire la cel mai avantajos mod de fructificare a economiilor sau oferind diverse alte servicii.
Tranzacțiile prin Internet oferă avantajul rapidității și securității transferurilor bănești, un cost scăzut, accesibilitatea și posibilitatea comparației între mai multe oferte în același domeniu, precum și un confort sporit utilizatorilor.
2.3. DOCUMENTELE ȘI REGISTRELE CONTABILE PRIVIND OPERAȚIILE DE TREZORERIE
În cadrul socetatilor comerciale operațiile de încasări și plăți în numerar se efectuează pe bază de documente, care au regim special de întocmire și circulație, supuse controlului preventiv.
Monetar
Servește ca:
document justificativ pentru evidențierea la sfârșitul zilei a numerarului existent în casierie, corespunzător mărfurilor comercializate;
document justificativ de înregistrare în contabilitate;
document justificativ pe baza căreia se predă numerarul încasat prin casă de către casier la casieria centrală a agentului economic.
Monetarul se utilizează pentru vânzarea mărfurilor cu amănuntul.
Valoarea înscrisă în monetar trebuie să corespundă valorii înscrise în raportul de gestiune. Se întocmește în doua exemplare de către casier, la sfârșitul zilei, prin inventarierea numerarului existent în casierie, pe categorii de bancnote și de monede.
Circulă:
la compartimentul financiar-contabil, pentru înregistrarea registrului de casă (exemplarul 1);
exemplarul 2 rămâne în carnet.
Se arhivează la compartimentul financiar-contabil, după utilizarea completă a carnetului (ambele exemplare).
Bon cu valoare fixa
Servește ca:
document pentru încasare a sumei de la client;
document pentru înregistrarea în contabilitate a volumului serviciilor prestate.
Se utilizează în toate ramurile de activitate cu un număr zilnic mare de servicii de același fel. Tariful prestației va fi pretipărit. Se întocmește într-un exemplar de către unitatea prestatoare, completându-se atât matca (partea stângă a formularului), cât și partea detașabilă.
Circulă:
la client (partea detașabilă);
la compartimentul financiar-contabil, pentru înregistrarea în contabilitate (matca).
Se arhivează la compartimentul financiar-contabil.
Registrul de casa
Formular tipizat fara regim special. Format A4, prezentat sub forma de registru a 100 de file, tiparit pe o singură față
Servește ca:
document de înregistrare operativă a încasărilor și plăților în numerar, efectuate prin casieriei unității pe baza actelor justificative;
document de stabilire la finele fiecărei zile a soldului de casă;
document de înregistrare zilnică în contabilitate a operațiilor de casă.
document de stabilire a situației financiare a agentului economic, care conduce evidența contabilă în partidă simplă.
probă în litigii.
Se întocmește în doua exemplare zilnic, de casierul unității sau de organele de
încasare, pa baza actelor justificative de încasări și plăți. În cazul în care o sumă plătită se referă la două sau trei conturi corespondente, în registrul de casă se trece distinct fiecare operație în parte.
Circula la :
compartimentul financiar-contabil pentru verificarea exactității sumelor înscrise și respectarea dispozițiilor legale privitoare la efectuarea operațiilor de casă (exemplarul 2);
exemplarul 1 rămâne în carnet.
Se arhivează:
la casierie (exemplarul 1);
la compartimentul financiar-contabil (exemplarul 2).
Borderou de vanzare / încasare
Servește ca:
document de centralizare zilnică a vânzărilor (încasărilor) realizate de unități;
la înregistrarea vânzărilor (încasărilor) în “Jurnal pentru vânzări”;
stabilirea taxei pe valoare adăugată colectată.
Se întocmește într-un exemplar de către compartimentul financiar-contabil pe baza monetarelor sau borderourilor bonurilor de vânzare cu plata în rate, borderourilor de decontare a prestațiilor, etc. întocmite de fiecare unitate.
Menționam că întocmirea borderoului de vânzare (încasare) se face separat în funcție de modul de determinare a valorii taxei pe valoare adăugată.
Circulă la:
persoana care conduce “Jurnal pentru vânzări”.
Se arhivează la compartimentul financiar-contabil.
Jurnal pentru cumpărări
Servește ca:
registru jurnal auxiliar pentru înregistrarea cumpărărilor de valori materiale sau a prestărilor de servicii;
document de stabilire lunară a taxei pe valoare adăugată deductibilă;
document de control al unor operații înregistrate în contabilitate.
Se întocmește într-un singur exemplar, având paginile numerotate, în care se înregistrează zilnic, fără ștersături sau spații neutilizate, elementele necesare determinării corecte a taxei pe valoare adăugată deductibilă. Se întocmește un jurnal separat pentru cumpărări de bunuri și servicii pentru nevoile firmei și separat pentru cumpărări de bunuri (mărfuri) care se vând ca atare. Acest jurnal se completează la compartimentul financiar-contabil pe baza documentelor.
Circulă la:
compartimentul financiar-contabil pentru verificarea sumelor înscrise în conturi și respectarea dispozițiilor legale referitoare la taxa pe valoare adăugată.
Se arhivează la compartimentul financiar-contabil.
Jurnal pentru vânzări
Servește ca:
jurnal auxiliar pentru înregistrarea vânzărilor de valori materiale sau a prestărilor de servicii;
document de stabilire lunară a taxei pe valoare adăugată colectată;
document de control al unor operații înregistrate în contabilitate.
Se întocmește într-un singur exemplar, având paginile numerotate, în care se înregistrează zilnic sau lunar, după caz, fără ștersături sau spații neutilizate, elementele necesare determinării corecte a T.V.A.- ului colectat și datorat.
Acest jurnal se completează la compartimentul financiar-contabil pe baza documentelor tipizate comune și specifice (facturi sau documente înlocuitoare) privind vânzările de valori materiale sau prestări de servicii.
Circulă la:
compartimentul financiar-contabil pentru verificarea sumelor înscrise în conturi și respectarea dispozițiilor legale referitoare la taxa pe valoare adăugată.
Se arhivează la compartimentul financiar-contabil.
Nota de contabilitate
Servește ca:
document justificativ de înregistrare în contabilitatea sintetică și analitică, de regulă pentru operații care nu au la bază documentele justificative (stornări, virări, etc.).
Se întocmește într-un exemplar de compartimentul financiar-contabil.
Circulă la:
la persoana autorizată să verifice și să semneze documentul;
la persoana care conduce “Jurnalul de înregistrare” pentru acordarea numărului de ordine din jurnal;
la persoana care asigură contabilitatea sintetică și analitică în cadrul compartimentului financiar-contabil.
3. CONTABILITATEA SINTETICĂ A OPERAȚIUNILOR DE TREZORERIE
Evidența titlurilor de plasament se realizează cu ajutorul conturilor din grupa 50 “Investiții financiare pe termen scurt”.
3.1. CONTABILITATEA ACȚIUNILOR
În categoria acțiunilor se includ acțiunile cotate și necotate la bursă, cumpărate de la alte unități patrimoniale (terți), fie în vederea obținerii de dividende, fie pentru a fi vândute în scopul obținerii unui plus peste costul lor de achiziție.
Contul 501 “Investiții financiare pe termen scurt la societăți din cadrul grupului”.
Cu ajutorul acestui cont se oglindesc acțiunile cumpărate pentru maxim 12 luni, în vederea obținerii de venituri financiare.
În debitul contului se înregistrează:
valoarea la costul de achiziție a acțiunilor cumpărate de la societăți din cadrul grupului în corespondență prin creditul conturilor 509 “Vărsăminte de efectuat pentru investiții financiare pe termen scurt”, 512 disponibil la bancă și 531 “Casa”.
În creditul contului se înregistrează:
valoarea acțiunilor deținute de societățile din cadrul grupului, cedat în corespondență cu debitul conturilor de disponibilități bănești (512, 531) și 6642 “Pierderi privind investițiile financiare pe termen scurt cedate”.
Soldul debitor al contului analizat reprezintă valoarea totală a acțiunilor deținute de societăți din cadrul grupului.
Contul 503 “Acțiuni”
Veniturile obținute din vânzarea acțiunilor (prețul de vânzare mai mare decât costul de achiziție) se înregistrează în contul 764 “Venituri din investiții financiare cedate”, iar pierderile obținute din vânzarea acțiunilor (prețul de vânzare mai mic decât costul de achiziție) se înregistrează în contul 664 “Cheltuieli privind investițiile financiare cedate”.
Societățile comerciale, în spiritul IAS 18 “Veniturile activităților ordinare”, va recunoaște doar venitul aferent perioadei de deținere a acțiunilor.
Dobânda, indemnizațiile, dividendele și chiriile de primit aferente unei investiții sunt în general considerate venit, doar dacă nu reprezintă o recuperare a costului. Se știe că înaintea anunțării profitului distribuibil, cursul acțiunilor unei firme crește liniar, urmând ca după definitivarea și anunțarea, dividendelor să scadă, de obicei cu o valoare mai mare decât a dividendului distribuit. La fel și în cazul obligațiunilor: cu ceva timp înainte de plata dobânzilor, cursul acestora crește, urmând ca după distribuirea dobânzii să scadă în funcție de rata dobânzii pe piață. Este chiar logic ca în anumite situații să considerăm că valoarea de achiziție a investițiilor financiare include o parte din profitul cuvenit. Atunci când acest profit nedistribuit reprezintă clar o recuperare a costului, se poate reduce proporțional costul achiziției, urmând ca doar diferența să fie trecută pe venit.
3.2. CONTABILITATEA ACȚIUNILOR PROPRII
Acțiunile proprii sunt titluri de valoare emise de societățile comerciale pe acțiuni și pe care, la nevoie, le răscumpără pentru a le distribui salariaților proprii sau pentru a le revinde terților. Dacă valoarea la care le distribuie sau le anulează este superioară costului de achiziție societatea obține un venit, iar dacă prețul de vânzare este mai mic decât costul de achiziție, tranzacția se încheie cu pierdere.
Reflectarea în contabilitate a operațiilor legate de acțiunile proprii se face cu ajutorul contului 502 “Acțiuni proprii”, cont de activ care se debitează cu costul de achiziție al acțiunilor proprii răscumpărate achitate pe loc sau ulterior și se creditează cu valoarea acțiunilor proprii răscumpărate, distribuite angajaților sau terților.
Pentru a putea deține în trezorerie acțiuni proprii, societatea trebuie să respecte prevederile Legii 31/1990, Legea societăților comerciale, articolele 103-107. Astfel, societatea nu poate deține propriile acțiuni decât cu aprobarea AGA, și în vederea anumitor scopuri, cum ar fi distribuirea cu titlu gratuit salariaților sau vânzarea către salariați, stabilizarea cursului bursier, anularea lor, ca urmare a deciziei de micșorare a capitalului social etc. De asemenea, dacă acțiunile proprii sunt achiziționate în alte scopuri decât cele enunțate în articolul 104, întreprinderea nu poate deține mai mult de 10% din capitalul social, și nu le poate achiziționa decât dacă valoarea profitului distribuibil și a rezervelor (cu excepția rezervelor legale) depășesc valoarea acțiunilor ce urmează a fi cumpărate.
Contul 502 “Acțiuni proprii”
Cu ajutorul acestui cont se ține evidența acțiunilor proprii răscumpărate.
În debitul contului 502 “Acțiuni proprii” se înregistrează:
costul de achiziție al acțiunilor proprii răscumpărate de la acționari sau asociați prin creditul conturilor corespunzătoare modalității de decontare și anume: 509 “Vărsăminte de efectuat pentru investiții financiare pe termen scurt”, în cazul plății ulterioare și 512 “Conturi curente la bănci” și 531 “Casa”, atunci când decontarea este imediată.
În creditul contului se reflectă:
valoarea acțiunilor proprii anulate prin debitul contului 1012 “Capital subscris vărsat”;
valoarea acțiunilor proprii cedate prin debitul conturilor 512 “Conturi curente la bănci” și 531 “Casa”;
diferența dintre prețul de achiziție și prețul de cesiune prin contul 6642 “Pierderi privind investițiile financiare pe termen scurt cedate”.
Soldul debitor al contului reprezintă valoarea acțiunilor proprii răscumpărate existente.
În ceea ce privește anularea acțiunilor proprii, problema poate fi discutată separat pentru societățile mari, care aplică Standardele Internaționale de Contabilitate, față de cele mici și mijlocii care au o contabilitate simplificată.
3.2.1. Socetățile mici și mijloci care aplică
Ordinul 306 / 2002
Pentru societățile mici și mijlocii care aplică Ordinul 306/2002, implicit, din capitolul VI al Ordinului, capitol intitulat “Monografie privind înregistrarea în contabilitate a principalelor operațiuni economice”, rezultă că în cazul diferențelor, favorabile sau nefavorabile, între valoarea de răscumpărare și valoarea netă contabilă (valoare de anulare) s-ar utiliza conturile de cheltuieli și venituri. Problemele sunt următoarele: despre monografia în cauză se menționează că nu este obligatorie sau exhaustivă, și în plus recunoașterea unei cheltuieli sau unui venit, după caz, contrazice Standardele Internaționale de Contabilitate, în plus, prin existența contului 502 “Acțiuni proprii”, cont de activ, s-a dat de înțeles că acțiunile proprii deținute de societate sunt elemente de activ. Dacă ne uităm în planul de conturi remarcăm apariția unui cont nou, și anume contul 1062 “Rezerve pentru acțiunile proprii”. Despre acest cont nu se dă nici o informație în plus, dar constituirea rezervelor pentru acțiunile proprii este o practică specifică întreprinderilor din Marea Britanie. Este importantă oferirea de informații suplimentare privind sumele ce vor fi virate la acest cont de rezerve, deoarece, spre exemplu, în Marea Britanie, calculul se face separat în funcție de tipul întreprinderii, public sau privat. Veniturile rezultate din anularea rezervelor constituite potrivit prevederilor ari 103 alin. (5) din Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările și completările ulterioare, sunt neimpozabile. Instrumentarea contabilă prezentată de Ministerul Finanțelor Publice este discutabilă din următoarele puncte de vedere:
nu sunt respectate Standardele Internaționale de Contabilitate, nici în ceea
ce privește recunoașterea acțiunilor proprii ca activ, nici în ceea ce privește câștigul sau pierderea din cedarea sau casarea acestora
nu se realizează sub nici o formă menținerea capitalului, ci doar se activează
profituri trecute (rezerva legală este constituită din rezultatul reportat, și apoi este
trecută pe veniturile exercițiului curent, adică transformată în rezultatul perioadei);
nu este specificată suma care trebuie virată (în articolul 103, aliniatul 5 din
Legea Societăților Comerciale 31/1990 se spune:“Plata acțiunilor astfel dobândite se va face numai din profitul distribuibil și din rezervele disponibile ale societății, cu excepția rezervelor legale, înscrise în ultima situație financiară anuală aprobată”, ceea ce nu dă nici un indiciu în ceea ce privește suma ce se virează.
3.2.2. Socetățile mari care aplică Standardele Internaționale de Contabilitate
Conform IAS 32 “Instrumente financiare: prezentare și descriere”, și IAS 39 “Instrumente financiare: recunoaștere și evaluare", precum și SIC 16 “Capital social – Instrumente proprii de capital reachiziționate (acțiuni de trezorerie)” și SIC 17 “Capital propriu – costurile unei tranzacții de capital”, lucrurile stau total diferit.
În primul rând, acțiunile proprii achiziționate nu sunt prezentate ca active, ci se prezintă prin scădere din capitalurile proprii ale societății. În al doilea rând, nici un câștig sau pierdere nu trebuie recunoscute de către întreprindere în urma anulării, vânzării sau răscumpărării acțiunilor, deoarece aceste tranzacții reprezintă un transfer între foștii, actualii și viitorii investitori, mai degrabă decât o tranzacție a întreprinderii.
3.3. CONTABILITATEA OBLIGAȚIUNILOR
Obligațiunile atestă dreptul de creanță ale posesorului (creditorul) asupra societății emitente (sau asupra statului). Creditorul împrumută societatea cumpărând titlurile de valoare, în schimb el având dreptul de a încasa periodic o dobândă fixă. Emitentul se obligă să răscumpere la scadență obligațiunile.
Indiferent de obținerea sau nu a profitului, creditorul, spre deosebire de acționar, își va încasa dobânda. În cazul în care societatea intră în lichidare, el este prioritar față de acționar. Dobânda se calculează în funcție de rata anuală a dobânzii și de valoarea nominală, indiferent de prețul de emisiune sau de răscumpărare.
Tipuri de obligațiuni
Obligațiunile pot avea forme variate: comune, ipotecare, asigurate, răscumpărabile, indexate, participative, generale, cu fond de răscumpărare, cu cupon reinvestibil, etc.
Obligațiunile indexate sunt acele obligațiuni pentru care emitentul se obligă să actualizeze valoarea lor în funcție de un anumit coeficient (de obicei în legătură cu inflația) stabilit de comun acord cu investitorul.
Obligațiunile participative au ca scop conectarea creditorului de bunurile rezultate din investițiile la care el a contribuit prin finanțare. Această soluție consta în fluctuația dobânzii încasate sau a ratei de rambursat în funcție de rezultatele emitentului, dividendele distribuite acționarilor sau rezervele constituite.
Obligațiunile convertibile oferă dreptul deținătorului ca într-o perioadă fixată de la emisiune (de regulă între 2 și 6 luni) să își exprime opțiunea de transformare a obligațiunilor în lichidități sau în acțiuni ale aceleași firme.
Obligațiunile ipotecare reprezintă valori mobiliare emise de Băncile Ipotecare în urma solicitărilor de lichidități a proprietarilor de terenuri sau imobile. Aceștia vor primi împrumutul nu în numerar ci în titluri emise la valoarea nominală care pot fi vândute la bursa de valori pentru a deveni lichidități.
Obligațiunile cu drept de răscumpărare sunt acele obligațiuni în care emitentul constituie un fond pe care îl alimentează periodic și din care va efectua răscumpărarea titlurilor la scadență.
Obligațiunile cu cupon reinvestibil sunt cele care dau dreptul la încasarea dobânzii fie în numerar, fie în obligațiuni identice cu cele inițiale.
Paralelă între acțiuni și obligațiuni:
Acțiunea este o parte din capitalul social iar obligațiunea este o fracțiune dintr-un împrumut.
După calitatea deținătorului: Acțiunea conferă deținătorului calitatea de
coproprietar cu drept de decizie în Adunarea Generală a Acționarilor iar obligațiunile
au o durată de viață limitată până la scadență.
După durata de viață: Acțiunea are o durată nelimitată; obligațiunea are
o durată de viață limitată până la scadență.
După veniturile aduse investitorilor: Acțiunea este o valoare mobiliară cu
venit variabil (pentru că dividendul depinde de rezultatele societății emitente dar și
de politica ei de dividend – în unii ani este posibil ca societatea să aibă pierderi
și deci dividendul să fie zero) iar obligațiunea este o valoare mobiliară cu venit fix,
nefiind influențată de activitatea firmei.
După riscurile generate: Acțiunea implică un risc mai mare (neplata
dividendelor, posibilitatea pierderii capitalului investit în caz de faliment), în schimb
obligațiunea prezintă riscuri cu mult mai mici pentru că dobânda se încasează
constant iar în caz de faliment creditorii au întâietate în fața acționarilor.
Reflectarea în contabilitate a obligațiunilor cumpărate de către societățile comerciale în vederea vânzării acestora pentru a obține profit se realizează cu ajutorul contului 506 “Obligațiuni", cont de activ. Se debitează cu costul de achiziție al obligațiunilor cumpărate și se creditează cu valoarea obligațiunilor vândute. Suma obținută din vânzarea obligațiunilor poate fi mai mare sau mai mică decât costul de achiziție al acestora. În primul caz societatea în cauză obține profit, iar în al doilea caz realizează o pierdere.
Soldul contului 506 exprimă valoarea obligațiunilor aflate în societate la un moment dat.
3.4. CONTABILITATEA OBLIGAȚIUNILOR EMISE ȘI RĂSCUMPĂRATE
Obligațiunile emise și răscumpărate sunt titluri de credit pe care societățile comerciale le emit în vederea obținerii de împrumuturi publice de la terțe persoane.
Pentru a stimula pe deținătorii de disponibilități bănești să cumpere obligațiuni, unitățile emitente de obligațiuni acordă cumpărătorilor anumite avantaje ca de exemplu încasarea de la aceștia a unor sume (împrumutul pe obligațiuni) mai mici decât valoarea nominală a obligațiunilor, iar restituirea împrumutului se face la valoarea nominală a acestora. Diferența dintre valoarea nominală a obligațiunilor și suma efectiv încasată (mai mică) reprezintă prima de emisiune. Un alt avantaj care se acordă cumpărătorilor de obligațiuni îl constituie plata către aceștia a unor dobânzi odată cu restituirea împrumuturilor.
Înregistrarea în contabilitate a obligațiunilor emise în vederea obținerii de împrumuturi publice și răscumpărarea de la obligatari (creditori) cu ocazia restituirii împrumutului se realizează cu ajutorul contului 505 “Obligațiuni emise și răscumpărate”, cont de activ.
Contul 505 “Obligațiuni emise și răscumpărate”
În debitul contului se înregistrează:
costul de achiziție al obligațiunilor la purtător sau normative pe care unitatea le-a emis anterior în vederea obținerii unui împrumut public și pe care le răscumpără, prin creditul conturilor care corespund modalităților de decontare utilizate cum sunt: 512 “Conturi curente la bănci” și 531 “Casa”, în situația decontării imediate și 509 “Vărsăminte de efectuat pentru investiții financiare pe termen scurt” în cazul decontării ulterioare;
În creditul contului se înregistrează:
valoarea obligațiilor emise și răscumpărate, anulate, prin contul 161 “Împrumuturi din emisiuni de obligațiuni”;
Soldul debitor reflecta valoarea obligațiunilor emise și răscumpărate existente în patrimoniu.
3.5. CONTABILITATEA ALTOR INVESTIȚII FINANCIARE PE TERMEN SCURT
Opțiunile
Opțiunile (options) pot fi de două feluri: opțiuni de cumpărare (call) și opțiuni de vânzare (put). Cumpărătorul unei opțiuni dobândește dreptul dar nu și obligația de a exercita acest drept, în timp ce vânzătorul se angajează contractual doar dacă cumpărătorul își exercită dreptul său.
Astfel, cumpărătorul dobândește fie dreptul de a cumpăra (opțiunea CALL), fie dreptul de a vinde (opțiunea PUT) un titlu financiar (acțiuni, bonuri de tezaur, titluri ipotecare, devize, etc) la un preț de exercițiu fixat de bursă. Acest drept poate fi exercitat în orice zi până la scadența fixată tot de bursă. Cursul de contract sau prețul opțiunii este cotat prin licitație sau este stabilit electronic.
Cumpărătorul sau vânzătorul pot închide poziția lor prin revânzarea -răscumpărarea contractului, la cursul cotat, în orice zi înainte de data lichidării. Cumpărătorul poate exercita dreptul său de a primi sau ceda în funcție de tipul contractului: call sau put.
Contractele de tip opțiuni pot fi de tip american și de tip european, diferența dintre cele două este că în cazul opțiunii europene – cumpărătorul își poate exercita dreptul său doar la scadență.
Contul 508 “Alte investiții financiare pe termen scurt și creanțe asimilate”
Cu ajutorul acestui cont se ține evidența altor titluri de plasament și creanțe asimilate, cumpărate. Contul 508 “Alte investiții financiare pe termen scurt și creanțe asimilate” este un cont de activ.
În debitul contului se reflectă:
valoare la cost de achiziție a altor investiții financiare pe termen scurt și creanțe asimilate, cumpărate, prin creditul conturilor 512 “Conturi curente la bănci”, 531 “Casa” si 509 “Vărsăminte de efectuat pentru investiții financiare pe termen scurt”;
diferențele favorabile de curs valutar, aferente altor valori de trezorerie cum sunt titlurile de stat în valută și depozitele pe termen scurt în valută, la încheierea exercițiului financiar prin contul 765 “Venituri din diferențe de curs valutar”.
În creditul contului se reflectă:
valoarea altor investiții financiare pe termen scurt și creanțe asimilate cedate prin conturile de disponibilități bănești (512, 531) și 664 “Cheltuieli privind investițiile financiare cedate”
diferențele nefavorabile de curs valutar aferente altor valori de trezorerie cum sunt titlurile de stat în valută și depozite pe termen scurt în valută, la încheierea exercițiului financiar sau lichidarea prin contul 665 “Cheltuieli din diferențe de curs valutar”.
Soldul debitor al contului reprezintă valoarea altor investiții financiare pe termen scurt și creanțe asimilate existente.
Contul 509 “Vărsăminte de efectuat pentru investiții financiare pe termen scurt”
Cu ajutorul acestui cont se ține evidența vărsămintelor de efectuat pentru investiții financiare pe termen scurt cumpărate. Contul 509 “Vărsăminte de efectuat pentru investiții financiare pe termen scurt” aste un cont de pasiv.
În creditul contului se înregistrează:
– valoarea datorată pentru investiții financiare pe termen scurt cumpărate (501,502, 503, 505, 506, 508).
În debitul contului se înregistrează:
valoarea achitată a investițiilor financiare pe termen scurt cumpărate (512, 531).
Soldul contului reprezintă valoarea datorată pentru investiții financiare pe termen scurt cumpărate.
3.6. CONTABILITATEA VALORILOR DE ÎNCASAT
Așa cum s-a arătat, în sfera valorilor de încasat se includ cecurile de încasat, efectele comerciale de încasat și efectele comerciale remise spre scontare.
Între instrumentele de decontare pentru operații de trezorerie, efectele comerciale vor intervenii tot mai mult, dat fiind funcția lor de a facilita vânzările pe credit, funcție foarte importantă în condițiile lipsei de capital și a disponibilităților imediate în efectuarea plăților.
Decontarea drepturilor de creanță și a obligațiilor din relațiile cu clienții, terții, poate fi făcută deci și cu ajutorul efectelor comerciale, numite și “titluri de credit” și cunoscute în legislație și practica comercială sub formă de cambie, cecul, biletul la ordin și alte titluri. Acestea sunt înscrisuri solemne, care bazate pe conținutul textului, sunt operate fără a mai fi necesară completarea lor cu alte date sau documente.
Principalele particularități ale acestor efecte comerciale sunt:
Cambia este înscrisul solemn prin care o persoană (trăgătorul) dă ordin altei persoane (trasul) să plătească la scadență unei a treia persoană (beneficiarul) o sumă determinată de bani.
Cambia cuprinde următoarele elemente: denumirea de cambie, ordinul necondiționat de a plăti o suma determinată, numele acestuia care trebuie sa plătească (tras), data scadenței și a locului unde trebuie făcută plata (beneficiar), data și locul emiterii și semnătura celui care o emite (trăgător).
Cambia poate fi trasă la vedere, la un anumit timp de la vedere, la un anumit timp de la data emisiunii, la o zi fixă. Cambia fără arătarea scadenței este socotită plătibilă la vedere. Ea poate fi trasă asupra trăgătorului însuși sau în contul unui terț. Într-o cambie la vedere sau la un anumit timp de la vedere, trăgătorul poate stipula că suma va fi producătoare de dobândă, aceasta fiind indicată în cambie. Dobânda curge de la data emiterii cambiei. Pentru a fi valabilă, cambia, trebuie să fie acceptată de către tras prin cuvântul “acceptat” și semnată sau numai prin simplă semnătură, prin care se obligă a plăti cambia la scadență. Trăgătorul răspunde de acceptare și de plată. Cambia este transmisibilă printr-un gir necondiționat, prin care se transmit toate drepturile izvorâte din cambie, el răspunde de acceptarea și de plata cambiei.
Biletul la ordin este un înscris solemn ce se deosebește de cambie prin aceea că la aceasta nu participă trasul și nu este nevoie de acceptare. În biletul la ordin, trăgătorul și trasul se contopesc în persoana emitentului și ca urmare nu este nevoie de acceptare.
Toate regulile întâlnite la cambie, cu excepția acceptării, se aplică și la biletul la ordin, cu mici deosebiri:
lipsește numele trasului, iar în locul semnăturii trăgătorului este semnătura emitentului;
emitentul unui bilet la ordin are aceleași obligații ca acceptantul (trasul) unei cambii.
Cambia este inițiată de creditor (furnizor) și constituie o invitație pe care o adresează debitorului (clientului) de a plăti o sumă de bani.
Biletul la ordin este emis de debitor (client) și constituie un angajament de plată al acestuia față de creditor.
Cecul este un înscris solemn prin care o persoană fizică sau juridică – numită trăgător, dă ordin unei a doua persoane, numită tras, să plătească o sumă de bani unei a treia persoane, numită beneficiar, care poate fi chiar trăgătorul. În România, cecul nu poate fi tras decât asupra unui bancher (bănci) și nu poate fi emis decât dacă trăgătorul are dispoziție de tras, asupra căruia are dreptul de a dispune prin cec.
Deosebirile principale între cec și cambie constau în aceea că cecul poate fi la purtător, ceea ce la cambie îi atrage nulitatea; cecul nu trebuie acceptat, scadența cecului este la vedere.
Regimul financiar al emiterii și circulației, al vânzării și cumpărării, a scontării și lichidării efectelor comerciale se așează pe reguli severe, care sunt riguros reglementate.
La scadență și înainte, efectele comerciale își activează funcția de instrumente de trezorerie și ca urmare evidența lor este preluată, pe acest parcurs, de conturile din clasa 5 “Conturi de trezorerie”
Contul 511 “Valori de încasat” este delimitat să înregistreze efectele comerciale depuse spre încasare la scadență sau remise spre scontare, predate la bancă spre încasare, până în momentul în care contravaloarea lor se încasează în conturile curente de la bancă.
Acest cont, pentru a-și realiza funcția specifică, se desfășoară în conturi sintetice de gradul II, după cum urmează:
– Contul 5112 “Cecuri de încasat”
– Contul 5113 “Efecte de încasat”
– Contul 5114 “Efecte remise spre scontare”.
Cecurile de încasat
Înregistrarea în contabilitate a operațiilor generate de cecurile de încasat se realizează cu ajutorul contului:
5112 “Cecuri de încasat”, cont de activ.
În debitul contului se înregistrează:
– cecuri primite de la clienți, în vederea stingerii unor datorii ale acestora, prin creditul contului 4111 “Clienți”.
În creditul contului se înregistrează:
– cecurile încasate prin debitul contului 512 “Conturi curente la bănci”.
Soldul poate fi debitor, corespunzător cecurilor primite și neîncasate.
Efectele de încasat
Efectele comerciale descriu același circuit ca și cecurile de încasat, sumele înscrise în aceste efecte fiind încasate la scadență de către furnizori.
Până la încasare furnizorii le înregistrează în contul 5113 “Efecte de încasat”, cont de activ.
În debitul contului se înregistrează:
– efectele comerciale primite de la clienți și depuse la bancă spre încasare, prin corespondență cu creditul contului 413 “Efecte de primit de la clienți”, care a fost debitat în prealabil prin creditul contului 4111 “Clienți” și eventual 766 “Venituri din dobânzi”.
În creditul contului se înregistrează:
– efectele comerciale încasate, înscrise în extrasul de cont, prin debitul contului 5121 “Conturi la bănci în lei”, sau 5124 “Conturi la bănci în devize”.
Soldul debitor reprezintă efectele comerciale depuse la bancă spre încasare, dar neâncasate.
Efectele de încasat primite de furnizori de la clienți pot fi păstrate în gestiune până la scadență și apoi se depun la bancă spre a fi încasate. Dacă furnizorul are nevoie de bani înainte de scadență, el poate să decidă vânzarea acestora, operație cunoscută sub numele de „scontare". Aceste operații se fac prin intermediul societăților bancare.
Efectele comerciale remise spre scontare
Efectele de primit pot fi ținute în portofoliul de valori până la scadență și apoi depuse la bancă, spre încasare. Dacă întreprinderea are nevoie de bani înainte de scadență sau pentru alte considerențe, poate decide vânzarea acestora, operație cunoscută în cazul acestor “titluri de valoare” și sub denumirea de scontare. Termenul este de origine italiană “Sconto” și exprimă plata înainte de termen. De regulă, acestea se fac prin intermediul băncilor sau ale instituțiilor bursiere. Scontul reprezintă suma de bani sub formă de dobândă, la care se adaugă și un comision pentru compensarea cheltuielilor de scontare ce se cuvine unității bancare pentru plata efectului comercial (bilet la ordin, cambie, cec, etc.), înainte ca aceasta să fi ajuns la scadență. Suma ce reprezintă scontul se reține de către bancă din valoarea comercială a efectului comercial.
Scont – operația bancară care constă în cumpărarea de către o bancă comercială a unei cambii de la beneficiarul ei înainte de ajungerea la scadență. Banca plătește vânzătorului suma înscrisă pe cambie, mai puțin dobânda (taxa scontului), socotită din momentul scontării până la scadență.
Operația se lichidează la scadența cambiei când banca încasează de la debitor suma înscrisă pe cambii.
Întrucât cambia exprimă în general o tranzacție comercială – livrarea pe credit a unei mărfuri de către producător sau comerciant – scontul transformă creanța în capital bănesc înainte de scadență, accelerând circulația capitalului.
Rescontul – operația efectuată de Banca Centrală în vederea aprovizionării cu mijloace bănești lichide a băncilor comerciale.
Contul 5114 “Efecte remise spre scontare” este un cont de activ.
În debitul contului se înregistrează:
– valoarea efectelor comerciale depuse spre scontare la bancă, prin corespondență cu creditul contului 413 “Efecte de primit de la clienți”.
În creditul contului se înregistrează
– valoarea efectelor comerciale scontate (vândute), prin corespondență cu debitul conturilor 5121 “Conturi la bănci în lei”, sau 5124 “Conturi la bănci în valută”, pentru suma efectiv încasată și 667 “Cheltuieli privind sconturile acordate”, pentru scontul cedat din valoarea titlului în cauză.
Soldul debitor și reprezintă valoarea efectelor comerciale a căror scontare n-a fost finalizată sau altfel spus, încasarea lor nu s-a efectuat.
3.7. CONTABILITATEA OPERAȚIUNILOR DE ÎNCASĂRI ȘI PLĂȚI FĂRĂ NUMERAR
Operațiunile de încasări și plăți fără numerar sunt acele operații prin care decontările (stingerea drepturilor și obligațiilor) dintre terți se fac prin intermediul societăților bancare pe baza documentelor depuse la acestea.
Altfel spus, furnizorii (creditorii) încasează de la clienți (debitorii) sumele care li se cuvin nu în numerar, ci prin intermediul băncilor la care acestea au deschise conturile în care își păstrează mijloacele bănești. Rezultă că operațiunile de încasări și plăți fără numerar se fac de către bănci prin virarea sumelor respective din conturile clienților (debitorilor) în conturile furnizorilor (creditorilor). Pentru furnizori (creditori) operația de virare reprezintă o încasare, iar pentru clienți (debitori) aceeași operație reprezintă o plată.
Ca urmare, pentru a putea efectua încasările și plățile fără numerar, societățile comerciale trebuie să își păstreze disponibilitățile bănești proprii în conturi deschise pe numele lor la băncile care le deservesc.
Toate operațiile efectuate prin conturile de la bancă sunt consemnate de bancă în extrasul de cont al acesteia. În acest document se înscriu încasările, plățile și soldul final. Acesta împreună cu actele justificative se predau societății comerciale unde pe baza lor se fac înregistrările în contabilitate.
Pentru reflectarea în contabilitate a operațiilor de încasări și plăți fără numerar în afara contului 5112 “Cecuri de încasat” și 5113 “Efecte remise spre scontare” se mai folosesc conturile 5121 “Conturi la bănci în lei” și 5124 “Conturi la bănci în devize”, toate acestea făcând parte din contul sintetic de gradul I, 512 “Conturi curente la bănci”.
Contul 5121 “Conturi la bănci în lei"
În ceea ce privește conturile 5121 “Conturi la bănci în lei” și 5124 “Conturi la bănci în valută” se reține particularitatea că pot avea sold creditor atunci când unitatea patrimonială, pe bază de contract încheiat cu banca, beneficiază de credite de trezorerie sau pentru activitatea curentă în vederea acoperii diferenței în plus între părțile angajate la un moment dat (mai mari) și disponibilitățile bănești pe care le are în cont, denumite și credite pentru plăți. În asemenea situații soldul creditor reprezintă creditul acordat de bancă prin contul de disponibil și în consecință cele două conturi în cauză analizate sub aspectul soldului, pot fi încadrate în categoria conturilor bifuncționale.
În continuare se prezintă conținutul economic și principalele corespondențe aferente amintite anterior.
Conturile 5121 “Conturi la bănci în lei” și 5124 “Conturi la bănci în valută” funcționează în mod similar, înregistrând în debit sumele în lei și respectiv în devize și totodată, în lei, la cursul de schimb al zilei aferente încasărilor prin bancă, prin creditul conturilor care arată natura încasărilor.
În creditul celor două conturi se reflectă plățile care se efectuează prin bancă, în lei și în devize evaluate la cursul zilei, prin debitul conturilor corespunzătoare naturii acestora.
Din categoriile de încasări oglindite prin intermediul conturilor analizate se amintesc cele efectuate în mod frecvent și care se referă la:
primirile de numerar din casierie prin creditul contului 581 “Viramente interne”;
primirea creditelor pe termen lung prin contul 162 “Credite bancare pe termen lung”;
încasările de la clienți prin contul 4111 “Clienți”;
taxa pe valoarea adăugată decontată în plus și recuperată de la bugetul statului prin contul 4424 “TVA de recuperat”;
încasarea aportului de capital social prin contul 456 “Decontări cu acționarii asociați privind capitalul”;
încasarea debitelor de la terți prin contul 461 “Debitori diverși”;
încasarea cecurilor și efectelor comerciale 511 “Valori de încasat”;
dobânzile încasate pentru disponibilitățile bănești existente în conturile bănești existente în conturile de la bănci prin contul 766 “Venituri din dobânzi”;
La rândul lor, categoriile sau felurile de plăți efectuate în mod curent cu ajutorul conturilor de disponibilități prezentate anterior se refera la:
sumele ridicate in numerar si depuse în casierie prin contul 581 “Viramente interne”;
rambursarea creditelor pe termen lung, 162 “Credite bancare pe termen lung”
achitarea datoriilor către furnizori, 401 “Furnizori”, 403 “Efecte de plătit”,404 “Furnizori pentru imobilizări”, 405 “Efecte de plătit pentru imobilizări”;
plata contribuției unității și a personalului la constituirea fondului pentru ajutorul de șomaj, 437 “Ajutor de șomaj”;
decontarea contribuției unității și a personalului la asigurările sociale de stat și cele pentru sănătate, 4311 “Contributia unității sociale la asigurările sociale”, 4312 “Contribuția personalului la asigurările sociale”, 4313 “Contribuția angajatorului pentru asigurările sociale de sănătate”, 4314 “Contribuția angajaților pentru asigurările sociale de sănătate”;
decontarea impozitului pe profit/venit, 441 “Impozit pe profit”;
decontarea taxei pe valoarea adăugată, 4423 “TVA de plata”;
virarea impozitului pe salarii, 444“Impozit pe venituri de natura salariilor”;
plata comisioanelor bancare, 627 “Cheltuieli cu serviciile bancare și asimilate”.
În altă ordine de idei, se reține că în debitul și creditul contului 5124 “Conturi la bănci în valută”, la analitice distincte, se înregistrează preschimbarea în EURO oricărei alte monede străine.
Contul 5125 “Sume în curs de decontare”
În realizarea operațiilor bănești de decontare pot să apară situații, de regulă la sfârșitul lunii, când sumele virate sunt depuse de clienți, de beneficiari, de subunitățile proprii, de unități din cadrul grupului, debitori, etc. să nu intre în contul de la bancă al întreprinderii până la sfârșitul lunii, datorită timpului necesar circulației documentelor între unitățile bancare sau pe parcursul poștal. Pot fi efectuate totodată și operații de consemnare a unor disponibilități bănești în conturi separate pentru participarea la licitațiile pentru cumpărare de valută.
În această situație, contabilitatea trebuie să soluționeze reflectarea realizării procesului de decontare a drepturilor de creanță în condițiile în care clientul (debitorul) și-a achitat obligația, dar sumele care aparțin întreprinderii nu au apărut în extrasul de cont de la bancă, fiind deci în curs de încasare. Pentru evidențierea mijloacelor bănești în curs de încasare, întreprinderile plătitoare, subunitățile sau unitățile din grup întocmesc și prezintă întreprinderii care încasează documentele justificative din care rezultă depunerea sau virarea sumelor la bancă, pe baza cărora se înregistrează valorile în contul 5125 “Sume în curs de decontare”.
În debitul contului se înregistrează:
– sumele virate de terți prin intermediul băncii sau pe bază de mandat poștal și neapărute până la sfârșitul lunii în contul de disponibil al unității patrimoniale (extrasele de cont), precum și cele consemnate la cumpărarea valutei prin creditul conturilor care arată natura operațiilor pe care le conțin, cum sunt: 4111 “Clienți” pentru prestările de servicii, 461 “Debitori diverși”, în cazul creanțelor de această natură.
În creditul contului se înregistrează:
– sumele înscrise în extrasele de cont ca urmare a încasării creanțelor, prin debitul contului 5121 “Conturi la bănci în lei”.
Punctajul bancar
Este prudent a se compara la perioade de timp regulate (zilnic sau la sfârșitul lunii) soldurile conturilor la bancă înregistrate în contabilitate cu soldurile de pe extrasele de cont emise de bancă. Această comparație se numește „punctaj bancar" și permite identificarea și justificarea diferențelor apărute între evidența ținută de întreprindere și cea ținută de bancă. Dacă este vorba de o eroare (fie în evidența băncii, fie în cea a societății comerciale), diferențele apărute se pot datora uneia din următoarele situații:
întreprinderea a tras cecuri în favoarea furnizorilor la sfârșitul anului, însă
aceștia nu au avut timp să depună cecurile la bancă înainte de sfârșitul anului;
întreprinderea a depus la bancă cecurile încasate de la clienții săi, dar banca
nu a reușit să consemneze sumele în extrasul de cont de pe data de 31 decembrie;
banca a încasat sume de bani în contul întreprinderii, sume ce apar în
extrasul de cont de pe data de 31 decembrie, dar aceasta nu le-a înregistrat neavând încă documentele necesare;
banca a reținut întreprinderii sume de bani ce reprezintă diverse comisioane
bancare, sume ce apar în extrasul de cont de pe data de 31 decembrie, dar aceasta nu le-a înregistrat nefiind încă în posesia extraselor de cont care atestă reținerile.
Societățile comerciale pot realiza operațiuni în devize (respectând reglementările legale) având deschise conturi la bănci pentru fiecare monedă străină utilizată. Prin aceste conturi se fac operațiuni de încasări și plăți în devize.
Operațiunile de încasări și plăți în devize pot fi înregistrate folosind una din următoarele metode:
metoda cursului fix – presupune înregistrarea și evaluarea în lei, de-a lungul anului, a tuturor încasărilor și plăților la un curs fix, prestabilit (de regulă cursul de închidere sau un curs mediu al anului anterior
metoda cursului variabil (cursului zilei) – presupune înregistrarea și evaluarea în lei a operatiunilor la cursul zilei comunicat de Banca Națională a României.
Diferențele apărute între cursul înregistrat la data recunoașterii creanței și cursul înregistrat la data plății se constituie ca venit sau o cheltuială financiară, după caz.
Indiferent de metoda utilizată la înregistrarea în contabilitate, la sfârșitul anului se face o reevaluare în lei a disponibilităților în valută utilizând cursul de închidere din 31 decembrie comunicat de Banca Națională a României. Această operațiune se face odata cu inventarierea patrimoniului și a datoriilor pentru întocmirea situațiile financiare anuale.
Evaluarea disponibilităților în valută se poate face și în cursul exercițiului financiar, de regulă la sfârșitul lunii sau la jumătatea anului. Această practică ,foarte întâlnită, nu este interzisă și nu intră în contradicție cu nici un principiu contabil, în măsura în care societatea are nevoie de o valoare reală în lei a disponibilităților în valută (de regulă pentru raportări interimare sauraportări diverse) este chiar indicată o asemenea actualizare. În lipsa unor astfel de necesități (de raportare) este inutilă o astfel de reevaluare a disponibilităților în valută.
Operațiunile privind cumpărarea, respectiv vânzarea de valută nu generează cheltuieli sau venituri din diferențe de curs valutar, în această situație utilizându-se cursul de schimb practicat de fiecare societate bancară la data efectuării operațiunii.
3.8. CONTABILITATEA CREDITELOR BANCARE PE TERMEN SCURT
Societățile comerciale care nu dispun de suficiente disponibilități pentru a-și desfășura în mod normal activitatea apelează la societățile bancare cărora le solicită credite pe termen scurt (sub un an).
Acordarea creditelor de către bancă unităților se poate realiza prin una din următoarele modalități:
a) acordarea creditelor în limita unor plafoane de creditare (limita de creditare). Banca achită obligațiile întreprinderii chiar și în situația în care nu există în contul curent suficiente disponibilități la momentul efectuării plăților. Această modalitate de creditare determină existența soldului creditor al contului de disponibilități 512.
b) acordarea creditelor prin virarea de către bancă a sumei respective în contul de disponibil al întreprinderii. în această ipoteză, acordarea creditului reprezintă alimentarea contului de disponibil cu suma creditului bancar, situație ce impune în contabilitate utilizarea contului 519 “Credite bancare pe termen scurt”, care se dezvoltă pe conturi sintetice de gradul doi.
Asemenea credite se pot acorda în lei sau în devize. Când sunt acordate în devize, la rambursarea lor pot să apară diferențe de curs valutar, favorabile sau nefavorabile, în funcție de evoluția cursului valutar comparativ cu data contractării creditelor.
Contul 519 “Credite bancare pe termen scurt” este de pasiv și este structurat în următoarele conturi sintetice de gradul II:
– Contul 5191 “Credite bancare pe termen scurt”;
– Contul 5192 “Credite bancare pe termen scurt nerambursate la scadență”;
– Contul 5193 “Credite externe guvernamentale”;
– Contul 5194 “Credite externe garantate de stat”;
– Contul 5195 “Credite externe garantate de bănci”;
– Contul 5196 “Credite de la trezoreria statului”;
– Contul 5197 “Credite interne garantate de stat”;
– Contul 5198 “Dobânzi aferente creditelor bancare pe termen scurt”.
Conturile sintetice de gradul II amintite mai sus, cu excepția celui privind dobânzile (5198), funcționează în mod similar .
În credit se reflectă datoria creată din creditele pe termen scurt sau pentru nevoi temporare primite de unitate, pin debitul contului 5121 “Conturi la bănci în lei” și 5124 “Conturi la bănci în valută”.
În debite se oglindesc creditele pe care unitatea patrimonială le rambursează, prin creditul contului disponibilități (5121 sau 5124).
Soldul este creditor și reprezintă creditele pe termen scurt nerambursate.
Contul 5198 “Dobânzi aferente creditelor bancare pe termen scurt”
În credit se înregistrează dobânda datorată băncii pentru creditele primite pentru nevoi temporare, prin debitul contului 666 “Cheltuieli privind dobânzile”.
În debit se reflectă dobânda plătită băncii, prin corespondență cu creditul contului 512 “Conturi curente la bănci”.
Soldul contului poate fi creditor atunci când unitatea patrimonială are obligații fața de bancă (dobânda acordată și nedecontată) referitor la dobânda aferentă creditelor pe termen scurt.
Conturile 5191, 5193, 5194, 5195, 5196 (deci fără 5192) sunt conturi de datorii.
Contul 5192 “Credite bancare pe termen scurt nerambursate la scadență" reflectă acele credite bancare pe termen scurt contractate de societățile comerciale care nu au putut fi rambursate la scadențele stabilite și care se trec la restanță, atrăgându-și plata unor dobânzi penalizatoare.
Fiind un cont de datorii, el se creditează cu creditele pe termen scurt nerambursate la scadența stabilită și trecute la restanță. Se debitează cu creditele restante rambursate. Soldul creditor reprezintă creditele bancare pe termen scurt existente, nerambursate la scadență.
Dobânzile la aceste credite pot fi simple și se calculează după formula:
D = S * Rd
unde D este dobânda, S – suma împrumutată iar Rd – rata dobânzii. De asemenea, dobânzile pot fi compuse (cu capitalizare sau dobândă la dobândă), calculându-se astfel:
D = S(l + Rd)n – S
3.9. CONTABILITATEA DOBÂNZILOR AFERENTE DISPONIBILITĂȚILOR BĂNEȘTI ȘI CREDITELOR BANCARE PE TERMEN SCURT
Societățile comerciale primesc de la unitățile bancare dobânzi pentru păstrarea disponibilităților în conturile deschise la bănci. Aceste dobânzi reprezintă pentru societățile în cauză venituri financiare și se reflectă (dobânzile) în contabilitate cu ajutorul contului 5187 “Dobânzi de încasat”. Acesta este un cont de activ care se debitează cu dobânda de încasat și se creditează cu dobânda efectiv încasată. Soldul debitor reprezintă dobânda neîncasată la o anumită dată.
Societățile comerciale care primesc de la bancă credite curente (credite de plăți), precum și societățile comerciale care contractează credite bancare pe termen scurt datorează băncii dobânzi pentru aceste credite.
Dobânzile aferente creditelor de plăți se reflectă în contabilitate cu ajutorul contului 5186 “Dobânzi de plătit”, iar dobânzile aferente creditelor bancare pe termen scurt se reflectă în contabilitate cu ajutorul contului 5198 “Dobânzi aferente creditelor bancare pe termen scurt”.
Cele două categorii de dobânzi reprezintă pentru societățile comerciale cheltuieli financiare.
Conturile 5186 și 5198 sunt conturi de datorii.
Contul 518 “Dobânzi” este bifuncțional și are în structura sa două conturi sintetice de gradul II si anume:
Contul 5186 “Dobânzi de plătit” , de pasiv;
Contul 5187 “Dobânzi de încasat”, de activ.
Contul 5186 “Dobânzi de plătit”
În credit se înregistrează dobânzile datorate pentru creditele primite de la bancă direct în conturile curente, prin debitul contului 666 “Cheltuieli privind dobânzile”.
În debit se înregistrează dobânzile datorate și plătite, prin creditul contului 5121 “Conturi la bănci în lei”.
Soldul contului poate fi creditor și reprezintă dobânzile calculate ca fiind datorate, dar neplătite.
Contul 5187 “Dobânzi de încasat”
În debit se înregistrează dobânzile cuvenite unității patrimoniale, la sfârșitul perioadei de gestiune și îndeosebi la încheierea exercițiului, pentru disponibilitățile din conturile curente, prin creditul contului 766 “Venituri din dobânzi”.
În credit se reflectă, în perioada de gestiune următoare, dobânzile pe care unitatea le primește de la bancă, prin debitul contului 5121 “Conturi la bănci în lei”.
Soldul este debitor și reprezintă dobânzile pe care unitatea, la sfârșitul perioadei de gestiune, le are de primit de la bancă.
Conturile 5186, 5187 și 5198 se folosesc în cazurile în care dobânzile de primit sau de plătit aparțin unui exercițiu financiar, dar încasarea sau plata lor se face în exercițiul financiar următor. În acest fel se asigură delimitarea în timp, pe exerciții financiare a cheltuielilor și a veniturilor din dobânzile încasate sau plătite.
3.10. CONTABILITATEA OPERAȚIUNIILOR DE ÎNCASĂRI ȘI PLĂȚI CU NUMERAR ȘI A ALTOR VALORI DE TREZORERIE
Operațiile de încasări și plăți în numerar se realizează prin casieriile societăților comerciale în limita unui anumit plafon.
Contabilitatea mijloacelor bănești aflate în casieria societăților comerciale și a mișcării acestora ca urmare a încasărilor și fracților efectuate în numerar se ține distinct în lei și în devize cu ajutorul contului 531 “Casa”, desfășurat pe două conturi sintetice de gradul II, respectiv 5311 “Casa în lei” și 5314 “Casa în devize”.
Înregistrarea în contabilitate a operațiilor în lei sau în devize se efectuează cu respectarea regulamentului operațiilor de casă, a regulamentelor emise de Banca Națională și a altor reglementări.
Contul 531 și subconturile sale sunt conturi de activ.
Conturile 5311 “Casa în lei” și 5314 “Casa în valută” funcționează în mod similar.
În debit se înregistrează sumele în lei și respectiv în valută, evaluată la cursul de schimb al zilei, aferente încasărilor efectuate în numerar, prin creditul conturilor corespunzătoare naturii încasărilor.
În creditul conturilor analizate se oglindesc plățile care se efectuează prin casierie, în lei și devize, evaluate la cursul zilei, prin debitul conturilor care arată natura plăților.
Dintre categoriile de încasări în numerar se amintesc cele care se efectuează în mod frecvent, după cum urmează:
sume ridicate în numerar de la bancă prin contul 581 “Viramente interne”;
plusuri de inventar prin contul 768 “Alte venituri financiare”;
încasări de la clienți, în limita unui anumit plafon, pentru livrări de produse, mărfuri, materiale și prestări de servicii prin contul 4111 “Clienți”;
avansuri primite de la clienți pentru diferite livrări ulterioare: 419 “Clienți creditori”;
avansuri de trezorerie neconsumate și restituite: 542 “Avansuri de trezorerie”;
încasări din vânzarea mărfurilor în numerar: 707 “Venituri din vânzarea mărfurilor”, 4427 “TVA colectat”;
sumele încasate reprezentând decontări în cadrul grupului și decontări privind interese de participare (451, 452);
sumele încasate de la asociați (455);
sumele încasate reprezentând aport la capitalul social (456);
sumele încasate de la creditori diverși(462);
sumele încasate reprezentând venituri anticipate(472);
sumele încasate reprezentând imobilizări financiare pe termen scurt cedate (501, 502,503, 506, 508 );
sumele încasate din prestări servicii, vânzarea mărfurilor și alte activității (704, 707,708 );
sume încasate din despăgubiri și alte venituri din exploatare (758);
diferențele favorabile de curs valutar aferente disponibilităților în valută la încheierea exercițiului financiar sau operațiunilor efectuate în valută (765).
Categoriile de plăți efectuate în mod curent, prin intermediul casieriei se prezintă astfel:
depuneri de numerar de la bancă: 581 “Viramente interne”;
plăți către furnizori, în limita unui anumit plafon, pentru aprovizionări de imobilizări, mărfuri și materiale, precum și pentru lucrări și servicii asigurate de terți: 401 “Furnizori” și 404 “Furnizori pentru imobilizări”;
salarii plătite personalului: 421 “Personal salarii datorate”;
ajutoare materiale și protecție socială achitate angajaților: 423 “Personal-ajutoare materiale datorate”;
avansuri spre decontare sau de trezorerie acordate în numerar: 542 “Avansuri de trezorerie”;
sumele restituite asociaților (455, 456);
dividente plătite acționarilor sau asociaților (457);
sumele achitate diverșilor creditori (462);
plăți în numerar reprezentând alte valori achiziționate (532);
diferențe nefavorabile de curs valutar, aferente disponibilităților în valută la încheierea exercițiului financiar sau operațiunilor efectuate în valută în cursul exercițiului (665);
plățile aferente reprezentând alte cheltuieli de exploatare (658).
Soldul debitor reprezintă mijloacele bănești existente în casierie.
În casieriile societăților comerciale în afara numerarului se mai pot păstra și alte valori, categorie în care sunt incluse: timbre fiscale și poștale, bilete de tratament și de odihnă, tichete și bilete de călătorie și alte valori.
Prin intermediul casieriei unității patrimoniale se gestionează și alte valori de trezorerie, asimilate lichidităților în numerar, care se reflectă în contabilitate prin intermediul contului 532 “Alte valori”, încadrate în grupa 53 “Casa” din cadrul clasei a-5-a a Planului general de conturi, denumită “Conturi de trezorerie”. Acest cont se dezvoltă în patru conturi sintetice de gradul II, după cum urmează:
– Contul 5321 “Timbre fiscale și poștale”
– Contul 5322 “Bilete de tratament și odihnă”
– Contul 5323 “Tichete și bilete de călătorie”
– Contul 5328 “Alte valori”
Contul 532 “Alte valori”
În debit se înregistrează:
valoarea achizițiilor de timbre fiscale și poștale, bilete de tratament si odihnă, tichete și bilete de călătorie, tichete de masă, bonuri valorice și alte valori, prin creditul conturilor 401 “Furnizori”, 5311 “Casa în lei”, 542 “Avansuri de trezorerie”, după cum decontarea este ulterioară sau în momentul cumpărării valorilor amintite.
În credit se înregistrează:
valorile consumate sau ieșite din casierie cu alte destinații și incluse în cheltuieli, prin debitul conturilor corespunzătoare naturii acestora, cum sunt: 604 “Cheltuieli privind materialele nestocate”, cu valoarea nominală a tichetelor de masă acordate propriilor salariați, 624 “Cheltuieli cu transportul de bunuri și personal”, pentru bonurile valorice de combustibili lichizi consumați, 625 “Cheltuieli cu deplasări, detașări și transferări”, cu valoarea tichetelor și biletelor de călătorie, 626 “Cheltuieli poștale și taxe de telecomunicații”, pentru timbrele poștale consumate cu expedierea corespondenței, 6458 “Alte cheltuieli privind asigurările și protecția socială”, pentru cota de unitate din valoarea biletelor de tratament;
contul analizat se creditează prin creditul contului 3022 “Combustibili”, pentru bonurile valorice transformate în combustibili lichizi ce depășesc necesarul curent.
Cheltuielile aferente tichetelor de masă acordate de către angajator propriilor salariați, sunt deductibile fiscal, în limita valorii nominale prevăzute de lege.
3.11. CONTABILITATEA ACREDITIVELOR ȘI AVANSURILOR DE TREZORERIE
Acreditivele reprezintă o formă de decontare care constă în rezervarea disponibilităților bănești, în lei sau în devize, într-un cont bancar distinct, la dispoziția unui furnizor, în vederea efectuării plăților pe măsura livrării mărfurilor, executării lucrărilor sau prestării serviciilor.
Acreditivul se deschide la cererea furnizorului, atunci când, în mod repetat, clientul întârzie să-și deconteze obligațiile. El are un anumit disponibil bănesc, convenit cu furnizorul, un termen de valabilitate și un singur beneficiar, urmărindu-se în contabilitate cu ajutorul contului 541 “Acreditive”, care conține două conturi sintetice de gradul II, și anume:
– Contul 5411 “Acreditive în lei”
– Contul 5412 “Acreditive în valută”
Avansurile de trezorerie se referă la sumele depuse la bănci, precum și la cele în numerar puse la dispoziția personalului și a terților, persoane juridice sau fizice împuternicite de unitate în vederea efectuării unor plăți în favoarea acesteia pentru procurarea de bunuri, decontarea unor lucrări sau servicii, deplasări în interes de servicii la reuniuni, congrese, expoziții sau în alte scopuri. Ele se reflectă în contabilitate cu ajutorul contului 542 “Avansuri de trezorerie”.
În continuare se prezintă conținutul economic și principalele corespondențe privind conturile amintite.
Contul 541 “Acreditive” are funcția contabilă de activ.
În debit se înregistrează:
sumele rezervate în conturi bancare la dispoziția terților, cât și diferențele favorabile de curs valutar aferente soldului în devize existent la închiderea exercițiului, prin creditul contului 581 “Viramente interne” și respectiv 765 “Venituri din diferențe de curs valutar”.
În creditul contului se înregistrează:
sumele plătite terților (furnizori, creditor), precum și diferențele de curs valutar aferente soldului în devize existent la sfârșitul anului financiar, prin imobilizări” și respectiv 665 “Cheltuieli din diferențe de curs valutar”;
se mai creditează la încetarea valabilității acreditivului, cu sumele virate în conturile de disponibilități prin debitul contului 581 “Viramente interne”.
Soldul debitor atunci când unitatea dispune de mijloace bănești în conturile de acreditive la bănci.
În ceea ce privește acreditivele deschise în valută se reține faptul că se au în vedere și aspectele referitoare la evaluarea operațiilor de încasări și plăți și a disponibilului din cont și implicit de curs valutar care se stabilesc, operațiuni care se efectuează în contabilitate după metodologia prezentată anterior în legătură cu utilizarea conturilor 5124 “Conturi la bănci în valută” și 5314 “Casa în valută”.
Contul 542 “Avansuri de trezorerie” este un cont de activ.
În debitul contului se înregistrează:
sunele virate în conturi la bănci sau acordate în numerar administratorilor sau altor persoane fizice sau juridice, împuternicite de unitatea patrimonială să efectueze plăți în favoarea sa, prin creditul contului 512 “Conturi curente la bănci” sau 531 “Casa”.
În creditul contului se înregistrează:
avansurile care se justifică pe baza documentelor de plăți prezentate de administratori sau de alte persoane fizice sau juridice, prin debitul conturilor care arată natura plăților efectuate, dintre care se amintesc: 301 “Materii prime”, 302 “Materiale consumabile”, 371 “Mărfuri”, pentru aprovizionarea cu valori materiale cu plata imediată;
pentru cheltuielile ce au următoarele destinații: 623 “Cheltuieli de protocol, reclamă și publicitate”, 624 “Cheltuieli cu transportul de bunuri și de personal” și de 625 “Cheltuieli cu deplasări, detașări și transferuri”.
cu sumele neconsumate și restituite prin debitul contului 531 “Casa”;
cu diferențele de curs valutar determinate cu ocazia lichidării avansurilor de trezorerie prin debitul contului 665 “Cheltuieli din diferențe de curs valutar”.
Soldul debitor, reprezentând avansurile acordate și nejustificate de beneficiarii acestora.
În legătură cu contabilitatea avansurilor de trezorerie acordate în numerar menționăm că nu este necesar să se utilizeze contul 581 “Viramente interne”. Acest cont, așa cum prevăd reglementările contabile în vigoare, este justificat să se utilizeze numai pentru operațiile de transferuri de disponibilități bănești între conturile de la bănci ale aceleiași unități și casieria proprie. Totodată, considerăm că nu se impune utilizarea contului în cauză nici în căzut acordării avansului prin viramente în conturi de la bănci întrucât aceste conturi, în mod normal, aparțin administratorilor unității patrimoniale, nefiind conturi curente ale acesteia, ceea ce este confirmat și de faptul că evidența lor se organizează cu ajutorul contului 542 “Avansuri de trezorerie” și nu prin intermediul contului 512 “Conturi curente la bănci”.
Dacă cumpărătorii nu dispun de suficiente disponibilități bănești, acreditivul se poate constitui la cererea acestora și din credite bancare pe termen scurt.
După deschiderea acreditivului, banca cumpărătorului comunică acest lucru băncii furnizorului, împreună cu condițiile în care el se realizează.
3.12. CONTABILITATEA VIRAMENTELOR INTERNE
După cum s-a mai arătat, societățile comerciale își păstrează mijloacele bănești atât în conturile deschise la bănci, cât și în casieria proprie în limita unui plafon.
Desfășurarea activității acestor societăți presupune efectuarea unor operații de încasări și plăți de la alte societăți sau către alte societăți comerciale.
Aceste operații se prezintă sub forma unor transferuri bănești, fie între conturile societății deschise la bănci diferite, fie între conturile bancare ale unei societăți și casieria proprie.
În aceste situații efectuarea înregistrărilor contabile implică utilizarea a două
conturi de trezorerie, ceea ce complică operarea lor în mai multe registre deoarece
documentele primare sunt aceleași pentru ambele elemente de trezorerie care suferă
modificări. Totodată se reține și faptul că există un anumit risc privind contabilitatea dublă a viramentelor efectuate în sensul înregistrării lor atât pe baza documentelor de virare, cât și a celor în care s-a consemnat intrarea sau primirea sumelor pentru care s-a dispus transferul.
Contul 581 “Viramente interne” care are funcția contabilă de activ.
În debitul contului se înregistrează:
efectuarea viramentelor sau transferului sumelor dintr-un cont de trezorerie în alt cont, de asemenea, de trezorerie, prin creditul următoarelor conturi: 512 “Conturi curente la bănci”, 531 “Casa” și 541 “Acreditive”.
În creditul contului se înregistrează:
efectuarea propriu-zisă a transferului și implicit consemnarea acestuia în documentele adecvate (extrase de cont, registru de casă), prin debitul conturilor de trezorerie.
Contul analizat, de regulă, nu prezintă sold, ceea ce denotă că toate sumele care se virează trebuie sa fie înregistrate în conturile pentru care s-a dispus transferul.
3.13. CONTABILITATEA DEPRECIERILOR FINANCIARE PE TERMEN SCURT
La sfârșitul exercițiului societățile comerciale efectuează, potrivit legii, inventarierea generală a activelor și datoriilor întreprinderii. Cu această ocazie se inventariază și investițiile financiare pe termen scurt stabilindu-se valoarea de piață (valoarea justă). Această valoare se compară cu valoarea de cumpărare (de intrare) a titlurilor. Dacă valoarea de piață este mai mică decât valoarea de intrare a investițiilor financiare pe termen scurt, diferența respectivă reprezintă o depreciere și pentru a contabiliza această depreciere se poate utiliza una dintre metodele:
se constituie un provizion pe seama cheltuielilor (metoda provizioanelor);
se ajustează valoarea contabilă a investițiilor financiare pe termen scurt
(metoda ajustării valorii contabile).
La sfârșitul exercițiului următor operația de inventariere se repetă și pot rezulta două situații:
Prețul de piață este mai mic decât prețul de intrare;
Prețul de piață este mai mare decât prețul de intrare al titlurilor.
În prima situație pentru diferența dintre cele două prețuri se constituie o depreciere suplimentară, fie prin intermediul provizionului, fie ajustând valoarea contabilă a investițiilor financiare pe termen scurt. Deprecierea se înregistrează într-un cont de cheltuieli.
În a doua situație, provizionul constituit la sfârșitul exercițiului precedent se diminuează sau se anulează transformându-șe în venituri financiare din provizioane pentru depreciere.
Reflectarea în contabilitatea ajustarilor pentru deprecierea investițiilor financiare pe termen scurt se face cu ajutorul conturilor din clasa 59
Din grupa 59 “Ajustari pentru pierderea de valoare a conturilor de trezorerie” fac parte conturile:
– Contul 591 “Ajustari pentru pierderea de valoare a actiunilor detinute la entitatile afiliate”;
– Contul 595 “Ajustari pentru pierderea de valoare a obligatiunilor emise si rascumparate”;
– Contul 596 “Ajustari pentru pierderea de valoare a obligatiunilor”;
– Contul 598 “Ajustari pentru pierderea de valoare a obligatiunilor”.
Cu ajutorul conturilor din aceasta grupa se ține evidența constituirii ajustarilor pentru deprecierea investițiilor financiare la societăți din cadrul grupului, acțiunilor proprii, acțiunilor, obligațiunilor emise și răscumpărate, obligațiunilor și altor investiții financiare și creanțe asimilate, precum și a suplimentarii, diminuării sau anulării acestora, potrivit legii.
Conturile din aceasta grupa sunt conturi de pasiv.
În creditul conturilor se înregistrează:
– valoarea ajustarilor pentru deprecierea conturilor de trezorerie, constituite sau suplimentate, pe feluri de ajustari prin debitul contului 686 „Cheltuieli financiare privind amortizările și provizioanele”;
În debitul conturilor se înregistrează:
– sumele reprezentând diminuarea sau anularea ajustărilor pentru deprecierea conturilor de trezorerie prin creditul contului 786 “Venituri financiare din ajustări pentru pierderea de valoare”.
Soldul creditor al conturilor reprezintă valoarea ajustarilor constituite pentru deprecierile constatate, existente la sfârșitul perioadei.
4. ANALIZA FLUXURILOR DE TREZORERIEI ȘI A FACTORILOR CARE INFLUENȚEAZĂ TREZORERIA
4.1. ANALIZA TREZORERIEI
4.1.1. Analiza trezoreriei nete
Trezoreria netă (TN) reprezintă disponibilitățile bănești rămase la dispoziția firmei rezultate din activitatea desfășurată pe parcursul unui exercițiu financiar.
Încasările și plățile efectuate reflectă operațiunile pe care le realizează firma, operațiuni de intrare de trezorerie și operațiuni de ieșire de trezorerie.
Practic, înseamnă diferența dintre fondul de rulment și necesarul de fond de rulment.
Mărimea trezoreriei depinde atât de modificările fondului de rulment (sub influența modificării capitalurilor permanente și a activelor imobilizate) cât și de modificările necesarului de fond de rulment. Practic pot exista două situații:
Trezoreria pozitivă este generată de fondul de rulment superior necesarului de fond de rulment. Se asigură astfel posibilitatea efectuării de plasamente și a deținerii de disponibilități bănești. Firma se găsește într-o situație favorabilă, cu mențiunea că nu întotdeauna o trezorerie pozitivă este semnul unei situații favorabile, deoarece scopul întreprinderii este antrenarea resurselor în activități eficiente. O trezorerie exagerat de pozitiva ascunde deficiente manageriale deoarece scopul unei firme nu este păstrarea banilor ci utilizarea acestora.
Trezoreria negativă evidențiază un dezechilibru financiar, când nevoia de fond de rulment nu poate fi finanțată în întregime din resurse permanente, apelându-se la credite pe termen scurt (de trezorerie). Obiectivul principal al operațiunii trezoreriei este asigurarea unui sold „0” al acesteia care nu antrenează nici costuri de finanțare și nici de oportunitate. Trezoreria poate fi pozitivă sau negativă după cum rezultă din următorul grafic:
Figura nr. 4.1. Trezoreria Firmei
Sursa: Diagnostic, risc și eficiență în afaceriDGDGDHDHDFGHGDHBD
Diagnosticul trezoreriei
Când dăm diagnosticul final trebuie să urmarim modul în care trezoreria a avut în vedere urmatoarele:
evitarea pierderilor, în zilele de decontare, la încasările și plățile prin bancă ale întreprinderii;
cresterea operativității încasării creanțelor întreprinderii, fără a afecta politica fața de clienți;
eșalonarea echilibrată și degajată a scadențelor obligațiilor de plată ale întreprinderii;
obținerea celui mai bun credit și la cel mai mic cost real al acestuia;
optimizarea utilizării excedentului de trezorerie, prin cea mai bună plasare a lichidităților, care să asigure rentabilitatea, siguranța și lichiditatea optimă.
4.1.2. Analiza structuri funcționale ale trezoreriei
Trezoreria de activ (TA), adică disponibilitățile din conturi bancare și casierie, celelalte valori lichide precum și plasamentele firmei sunt compuse din:
– trezoreria netă (TN);
– trezoreria de pasiv (TP), care cuprinde credite curente și soldul creditor al băncii.
Din punct de vedere funcțional trezoreria netă se obține prin deducerea trezoreriei de pasiv din trezoreria de activ.
Analiza trezoreriei presupune determinarea mărimii și sensului mișcării titlurilor de plasament, disponibilităților în conturi la bănci și în casă, a creditelor bancare pe termen scurt și a altor valori de trezorerie.
Trezoreria de pasiv a fost superioara trezoreriei de activ, fapt confirmat printr-o trezorerie netă negativă. Acest lucru confirmă faptul că firma a trebuit să apeleze la credite de trezorerie pentru a putea sa-și finanțeze activitatea curentă.
4.1.3. Analiza fluxurilor de trezorerie
Fluxul net de trezorerie (FTN) rezultă din variația în valori absolute a trezoreriei nete de la un an la altul reprezentând fluxul monetar net, care practic este fluxul de numerar degajat din activitatea firmei pe parcursul uni exercițiu financiar.
FTN = Trezoreria netă la sfârșitul exercițiului – Trezoreria netă la începutul exercițiului
Fluxul monetar net pozitiv semnifică creșterea puterii de investire a firmei și a averii acționarilor. Fluxul monetar net negativ semnifică reducerea puterii de investire a firmei și a averii acționarilor. Din punct de vedere funcțional fluxul de trezorerie este compus din:
fluxul de trezorerie din exploatare (FTE) care reprezintă fluxul de numerar degajat din activitatea de exploatare a firmei pe parcursul unui exercițiu financiar. Aceasta se determină ca diferență între excedentul brut de exploatare și variația necesarului de fond de rulment aferent exploatării.
– fluxul de trezorerie din afara activității de exploatare (FTA), care se determină prin deducerea din fluxul de trezorerie global al celui din exploatare.
Ca și principiu de bază, este important ca fluxul de trezorerie din exploatare să aibă valori sensibil mai ridicate și să aibă un ritm de creștere superior față de cel din afara exploatării.
4.2. ANALIZA FLUXURILOR DE NUMERAR
Noile norme contabile românești, armonizate cu cele europene și internaționale, așa cum instituie OMFP nr. 94/2001 aduc în actualitate fluxurile de numerar.
Situația fluxurilor de numerar nu este întocmită doar în scopul raportării financiare periodice, ci poate fi elaborat la alte momente, pentru alte perioade de gestiune decât exercițiul financiar și pentru alte scopuri:
analiza unui dosar de credit;
evaluări de afaceri pentru a le cunoaște valoarea de piață sau altă valoare curentă;
dezvoltarea unui management bazat pe valoarea creată de întreprindere, altele.
În literature de specialitate de multe ori fluxurile de numerar și fluxurile de trezorerie sunt tratate ca având aceeași semnificație, ceea ce, reprezintă o confuzie deoarece:
Fuxurile de numerar reprezintă variația disponibilităților din caserie și din conturile bancare
FN= ∆DB
Fluxurile de trezorerie reprezintă variația trezoreriei nete de la o perioadă la alta.
FT=∆TN=∆Ta-∆Tp
FT = [( Disponibilități1+ Investiții financiare pe termen scurt1)– [(Credite pe termen scurt1+ Soldul creditor al contului bancar1)]– [( Disponibilități0+ Investiții financiare pe termen scurt0)– (Credite pe termen scurt 0+ Soldul creditor al contului bancar0)]
Unde:
“0” – reprezintă perioada considerată baza de analiză (începutul perioadei)
“1” – reprezintă perioada curentă de analiză (sfârșitul perioadei)
4.2.1. Conținutul tabloului fluxurilor de numerar
Situația fluxurilor de numerar prezintă informații utile despre modificarea poziției financiare a întreprinderii, permițând evaluarea capacității întreprinderii de a genera fluxuri viitoare de lichidități (numerar) în cadrul activitățiilor de exploatare, finanțare și investiții, și utilizarea corespunzătoare a acesteia. Altfel spus, arată de unde au provenit lichiditățiile și cum au fost ele cheltuite, explicând astfel cauzele variației lor.
Pentru a fi apreciate de utilizatori, fluxurile de numerar sunt studiate pe ciclurile activității întreprinderii, astfel fluxurile se înpart în:
fluxuri legate de operațiile de exploatare (sau curente);
fluxuri legate de operațiile de finanțare;
fluxuri legate de operațiile de investiții.
Pentru atingerea obiectivului de furnizare a unor informații relevante privind intrările și ieșirile de lichidități în timpul exercițiului financiar și pentru a facilita diferiților utilizatori ai informației contabile analiza trezoreriei întreprinderii, tabloul fluxurilor de numerar trebuie să prezinte incidența asupra trezoreriei a activităților de exploatare, investiții și finantare, precum și creșterea sau diminuarea trezoreriei.
Fluxurile de numerar generate de activitățiile de exploatare
Sunt în esentă consecința principalelor activități generatoare de venituri ale întreprinderii. Mărimea acestora reprezintă un indicator cheie de apreciere a capacității întreprinderii de a genera, prin exploatarea sa, suficiente lichidități și echivalente de lichidități pentru alte activități, respectiv rambursarea împrumuturilor și plata dobânzilor aferente acestora, menținerea capacității de funcționare a întreprinderii, plata dividendelor și efectuarea de noi investiții, fără a apela la surse externe de finanțare costisitoare. De asemenea pe baza acestor informații se vor putea elabora previziuni legate de viitoarele fluxuri de numerar aferente exploatării. Fluxurile de numerar generate de activitățiile de exploatare se referă la:
încasările generate de vanzarea de bunuri, executarea de lucrari și prestarea de servicii;
încasările provenite din redevențe, onorarii, comisioane și alte venituri;
plățile privind datoriile față de furnizorii de bunuri și de servicii;
plăți către și în numele angajaților;
plățile sau restituirile de impozite pe profit, daca nu pot fi identificate în mod specific cu activitățiile de investiții și de finanțare.
Fluxurile de numerar generate de activitățiile de investiții
Oferă informații privind modul în care întreprinderea își asigură perenitatea și cresterea, reflectand masura în care plățile au fost efectuate pentru achiziția de active destinate să genereze venituri si fluxuri de trezorerie în viitor. Acestea se refera la:
plățile efectuate pentru achiziționarea de terenuri și mijloace fixe, active necorporale și alte active pe termen lung;
încasările rezultate din vânzarea de terenuri și clădiri, instalații și echipamente, active necorporale și alte active pe termen lung;
plățile efectuate pentru achiziția de titluri de participare și titluri de creanță emise de sau provenite de la alte întreprinderi;
încasări care decurg din vânzarea de instrumente de capital propriu și de creanța ale altor întreprinderi;
avansurile de trezorerie și împrumuturile acordate terților;
încasările rezultate din rambursarea avansurilor și împrumuturilor acordate terților.
Fluxurile de numerar din activitatile de finanțare
Sunt generate de acele activități care antrenează schimbări în mărimea și structura capitalurilor proprii și împrumutate ale întreprinderii și permit estimarea cererii viitoare de fluxuri de numerar din partea finanțatorilor întreprinderii.
Fluxurile de numerar generate de activitățile de finanțare se refera la:
încasările din emisiunea de actiuni și alte instrumente de capitaluri proprii;
plățile efectuate de catre acțiunari pentru achiziționarea sau răscumpararea acțiunilor întreprinderii;
încasările generate de contractări de împrumuturi din emisiunea de obligațiuni, credite, împrumuturi ipotecare și alte împrumuturi pe termen scurt sau lung;
rambursarea sub formă de lichidități ale unor sume împrumutate;
plățile efectuate de locatar pentru reducerea obligațiilor referitoare la o operațiune de leasing financiar.
Există o serie de fluxuri de numerar a căror apartenență la o activitate sau alta nu este strict definită, cum este cazul fluxului de numerar aferent impozitului pe profit, dobânzilor, includerea acestor fluxuri în categoria celor generate de activitățile de exploatare, investiții sau finanțare depinzând de raționamentul analistului financiar.
Pentru determinarea fluxului net de numerar aferent activităților de exploatare, în practica internatională s-au delimitat doua modele:
metoda directa care operează numai cu informații de tip încasări și plăți;
metoda indirectă, care operează, în principiu, cu informații ale contabilității de angajamente.
Metoda directă
Prezintă fluxurile monetare grupate în diferite categorii de încasări și plăți, modelul prevăzut de IAS 7 fiind doar orientativ. Potrivit acestui model, fluxul net de numerar aferent activităților de exploatare se determină ca diferentă între încasările și plățile înregistrate în cursul perioadei, reflectate în conturile de disponibilități.
Metoda indirectă
Constă în corectarea rezultatului exercitiului înaintea impozitării și elementelor extraordinare cu cheltuielile și veniturile nemonetare (amortizări, provizioane, diferențe de curs valutar), cu variația necesarului de fond de rulment net (elementele de activ și de pasiv care implică amânări ale încasărilor și plăților) și cu elemente de venituri și cheltuieli care sunt luate în considerare la determinarea fluxurilor de numerar din activitățiile de investiții și de finanțare (pentru a nu se dubla efectele).
Relația prin care se obține fluxul de numerar din exploatare, prin metoda indirectă, este:
FNE =PB +/- CN sau VN – Δ NFR +/- A
unde
PB – profit brut
FNE – fluxul de numerar din exploatare
CN, VN – cheltuieli nemonetare, venituri nemonetare
Delta NFR – variația necesarului de fond de rulment
A – alte ajustări
∆NFR = ∆ Active circulante – ∆Pasive curente
∆ Stocuri/Creanțe/Datorii = Sold final – Sold inițial
Metoda directă este preferată de investitor deoarece utilizează numai informații de tip încasări și plăți, informații utile pentru estimarea fluxurilor viitoare de numerar, care stau la baza stabilirii valorii întreprinderii. Metoda indirectă este preferată de contabilii întreprinderii, pentru usurința calculelor, datele putand fi obținute mai ușor, prin preluarea unor informații prezentate deja în bilanț și contul de profit si pierdere, precum și de manageri, deoarece ascunde utilizatorilor externi imaginea reală despre lichiditatea și solvabilitatea întreprinderii.
4.3. INFLUENȚE ALE INFLAȚIEI ASUPRA TREZORERIEI
Influențele inflației se manifesta în mod direct asupra disponibilităților prin simpla depreciere. Ținând seama de natura principalelor operații economico-financiare și de modalitățile de decontare practicate între parteneri se pot delimita o serie de influente, unele pozitive , iar altele negative.
O gestiune defectuoasă a trezorerie poate produce unității patrimoniale o penurie de lichidități sau un excedent nejustificat și neutilizat, ambele situații fiind defavorabile. În cea de a doua situație însă, unitatea în fiecare zi „pierde fără efort” din puterea de cumpărare pe care o are.
Influența inflației se manifestă în mod diferit, în funcției de natura valorilor de trezorerie. Se impune, prin urmare, o abordare diferențiată a acestor influențe.
În primul rând, în cazul lichidităților în moneda națională, influența inflației apare atunci când există excedent de lichidități, situație în care acestea sunt afectate prin pierderea puterii de cumparare de la o luna /perioada la alta. Date fiind limitele extrem de varilbile ale fluxurilor bănești exprimate în moneda națională consideram necesar o analiza a soldului minim lunar avut de o unitate patrimonială la aceste elemente patrimoniale.
În al doilea rând, în cazul lichidităților în devize, unde deprecierile sunt foarte mici, iar cursul de revenire valutar păstrează tendința ratei inflației, influențele datorate inflației vor fi și ele foarte mici. În cazul în care cursul de schimb rămâne oarecum constant se observa influențe negative aspra achizițiilor exprimate în prețuri curente. Dacă prețurile în valută rămân constante, aceste influențe nu se mai manifestă în mod similar.
În al treilea rând, titlurile de plasament negociate pe o piață reglementată crează o problema cu două aspecte, deoarece prețul poate să crească într-un ritm mai mare sau mai mic decât indicele prețurilor de consum. În aceste condiții apar două tipuri de influențe. O primă influență este legată de creșterea prețurilor peste indicele prețurilor, situație în care diferența dintre valoarea de piață și valoarea reactualizată nu se înregistrează. Cea de a doua influență apare atunci când prețul pieței este sub prețul actualizat cu indicele prețurilor, caz în care diferența ar trebuie să ducă la constituirea unor provizioane suplimentare.
Și în acest caz, aplicarea principiului prudenței este limitat, deoarece privește evaluarea la un moment dat, în condițiile în care într-o economie hiperinflaționistă valoarea de piață va avea o tendință crescătoare.
În cazul altor valori de trezorerie, modelul de evaluare al influențelor este similar celor al stocurilor. Se recomandă ca aceste valori să nu dețină o pondere mare în total trezorerie mai ales în cazul celor cu valoare nominală constantă în timp.
4.4. RENTABILITATEA ÎNTREPRINDERII PRIVITĂ PRIN INTERMEDIUL FLUXURILOR DE TREZORERIE
Spre deosebire de rentabilitatea calculată pe baza datelor contabile, care este o postcalculație și care compară rezultatele obținute într-o perioadă cu capitalul utilizat (efect/efort), comensurarea rentabilității pe baza fluxurilor pozitive și negative generate de activitatea economică oferă posibilitatea comparării cheltuielilor efectuate cu prilejul constituirii totalului activelor necesare exploatării, cu totalul veniturilor (care se impozitează sau care nu sunt supuse impozitării: amortizare, rezerve).
Un astfel de indicator care exprimă, specific, rentabilitatea întreprinderii este capacitatea de autofinanțare, adică aptitudinea întreprinderii de a-și finanța singură nevoile de exploatare. Calcularea acestui indicator se poate efectua, fie pornind de la venituri și cheltuieli, fie pornind de la beneficiu.
Fluxul de autofinanțare este un surplus monetar care, cu toate că se cuantifică la sfârșitul exercițiului, de fapt se constituie progresiv, în întreaga perioadă a exercițiului. El rămâne lichid o perioadă mai mare sau mai mică și poate fi utilizat pentru acordare de credite-client sau pentru creșterea stocurilor. Astfel de nevoi sunt temporare, în final surplusul monetar ( capacitatea de autofinanțare) se utilizează pentru investire.
Acest surplus monetar pe care întreprinderea îl obține în cursul anului se mai numește excedent de trezorerie brut. El se formează în situația că întreprinderea își încasează toate veniturile și achită toate obligațiile. Dacă, însă, se ține seama decalajele în timp dintre vânzări și încasări efective (contul de clienți), între cumpărări și plăți efective (cont furnizori) și de fenomenele de stocaj (creșteri și reduceri de stocuri în cursul perioadei), se poate calcula excedentul de trezorerie real sau efectiv.
Capacitatea de autofinanțare sau excedentul de trezorerie brut, diminuată cu creșterea imobilizărilor în active circulante (creșterea soldului contului clienți și a volumului stocurilor) și majorată cu creșterea soldului contului furnizori, formează excedentul de trezorerie real sau efectiv sau cash flow real.
4.4.1. Excedentul de trezorerie
Semnificația și utilizarea indicatorului excedent de trezorerie, care se mai numește cash flow, este multilaterală, putând fi apreciat ca un indicator polivalent. El poate servi ca indicator de rentabilitate, ca indicator de echilibru financiar, ca indicator de autonomie și flexibilitate și ca indicator de competitivitate.
● Este un indicator de rentabilitate întrucât se calculează pe baza excedentului de exploatare. Dacă se compară cu totalul activelor de exploatare (active circulante), exprimă termenul de recuperare al acestora. Folosirea acestui indicator în contabilitate trebuie făcută cu atenție întrucât el depinde de variațiile nevoilor în fond de rulment (care sunt conjuncturale), fapt pentru care este util mai ales pe termen lung și mediu.
● Ca indicator de echilibru financiar și de risc, excedentul de trezorerie permite întreprinderii de a face față datoriilor, de a-și menține capacitatea de plată; poate fi utilizat pentru aprecierea capacității de rambursare și micșorare a riscului de lichiditate.
● Ca indicator de autonomie și flexibilitate oferă informații asupra măsurii în care întreprinderea poate face față singură, fără sprijin prin credite, oricăror nevoi de adaptare, asupra flexibilității în orientarea deciziilor de creștere economică, nefiind obligată să aștepte deciziile băncii.
● Ca indicator de competitivitate între întreprinderi sau între diverse categorii de activități ale unei întreprinderi oferă informații utile pentru aprecierea caii de urmat.
4.5. CONTROLUL FINANCIAR PROPRIU AL SOCETĂȚILOR COMERCIALE PRIVIND ÎNCASĂRILE ȘI PLĂȚILE
Managerii unităților patrimoniale sunt obligați prin actele normative care reglementează organizarea și funcționarea acestora, să ia toate măsurile necesare pentru gospodărirea și administrarea cu maximă eficiență a mijloacelor materiale și bănești, și apărarea integrității proprietății publice și private.
Realizarea acestui deziderat implică organizarea și exercitarea în interiorul unităților și asupra activității lor, a unui control riguros și sistematic în care există și actionează și un control din afară. Astfel, cele doua canale de exercitare a controlului propriu al unităților patrimoniale nu se exclude reciproc, ci se înbină armonios.
Controlul financiar propri se manifestă sub urmatoarele forma:
Controlul financiar preventiv
Controlul ierarhic operativ-curent
Controlul financiar de gestiune
Controlul financiar preventiv
Decurge din necesitatea obiectivă a acțiunii controlului în economia de piață, controlul financiar preventiv, prin conținutul său și momentul executării, asigură oprirea de la efectuare a tuturor operațiilor economice sau financiare care nu sunt legale, reale, economice, oportune find necesare cu scopul de a preântampina încalcarea dispoziților legale, imobilizarea fondurilor și pagubirea avutului public și privat.
Obiectivele și organizarea controlului financiar preventiv
În sfera de exercitare a controlului financiar preventiv sunt cuprinse, în condițiile legii, toate operațiile din care derivă, prin care se sting sau modifică drepturi sau obligații patrimoniale ale unității față de o alta unitate patrimonială sau persoană fizică, precum și unele operațiuni specifice efectuate de Ministerul Finanțelor, bănci și Curtea de Conturi. Se supun controlului financiar preventiv operații cum sunt:
încheierea contractelor cu partenerii interni și externi;
încasările și plățile în lei și în valută de orice natură, efectuate în numerar și prin operațiuni bancare cu personae juridice sau fizice;
trecerea pe cheltuieli, fonduri sau rezultate a unor sume care duc la diminuarea profitului sau capitalului social;
evaloarea mijloacelor fixe propuse spre vânzare;
vânzarile cu plata prin virament;
solicitari de credite pentru finanțarea activității curente sau pentru investiții.
Controlul ierarhic operativ-curent
Conceput ca un control exercitat în cadrul atribuțiilor curente de serviciu, acesta, urmărește folosirea judicioasă a timpunui de lucru, îndeplinirea exemplara a sarcinilor curente, descoperirea și mobilizarea rezervelor interne, organizarea ratională a proceselor economice și desfasurarea acestora în concordanță cu prevederile planului.
Controlul ierarhic operativ-curent are în principal urmatoarele sarcini:
asigurarea aplicării și respectării stricte a legii în activitatea fiecarui domeniu;
gestionarea eficientă a mijloacelor materiale și bănesti;
introducerea unei ordini și discipline riguroase în administrarea, gestionarea bunurilor și a banilor;
apărarea patrimoniului unității;
În sfera de exercitare a controlului ierarhic operativ-curent se regăsește și efectuarea încasărilor și plăților în numerar și a operațiilor cu alte valori. În conformitate cu prevederile regulamentului operațiunilor de casă, controlul acestora urmează să fie efectuat de conducătorul compartimentului financiar-contabil și comisia de cenzori care verifică realizarea și legalitatea operațiuniilor de încasări și plăți, înregistrarea corectă în registrul de casă a acestor operațiuni precum și amenajarea și asigurarea securității casieriilor, numirea persoanelor în funcții de casieri și acordarea atribuțiilor de mandatari, disciplina de casă și organizarea condițiilor optime de plată.
Controlul financiar de gestiune
Controlului financiar de gestiune îi revine o serie de sarcini specifice determinate însăși de poziția față de momentul desfășurării activității pe care o supun controlului:
asigurarea integrității proprietății publice și private și a utilizării eficiente a mijloacelor materiale și bănești;
asigurarea respectării prevederilor legale ce reglementează încadrarea personalului muncitor, precum și acordarea drepturilor bănești cuvenite acestuia;
urmărirea modului în care este respectată disciplina financiară în efectuarea încasărilor sau plăților în lei sau valută din fondurile unităților patrimoniale în contul altor unități sau persone fizice;
asigurarea respectării actelor normative privind întocmirea și circulația documentelor primare;
Obiectivele, organizarea și exercitarea controlului financiar de gestiune
Caracterizat printr-o arie largă de cuprindere, controlul financiar de gestiune asigură verificarea sub toate aspectele a procesului gospodăririi valorilor materiale și bănești, precum și urmărirea modului în care se aplică prevederile legale privind integritatea proprietății publice și private. Unul din obiectivele principale este respectarea legalității cu privire la evidența existenței, păstrării și folosirii patrimoniului dintre care amintim:
existența faptică a numerarului și a celorlalte valori aflate în casă și confruntarea acestora cu datele evidenței tehnic-operative și contabile;
existența faptică a numerarului încredințat mandatarilor pentru plăți (salarii, ajutoare sociale, ajutoare pentru incapacitate temporală de muncă, etc) și achiziților pentru diversele procurări în numerar;
concordanța dintre documentele de încasări și plăți în numerar cu datele din registrul de casă și evidența contabilă și, de la caz la caz, confruntarea acestora cu evidențele unităților bancare, la care are deschise conturile unitatea respectivă;
executarea calculelor și a raporturilor referitoare la încasări și plăți.
5. STUDIU DE CAZ LA S.C. MONDIAL S.A. LUGOJ
Localitatea Lugoj este atestată istoric din anul 1242 și are vechi tradiții în domeniul ceramicii. Prima organizare a ceramiștilor lugojeni se realizează în anul 1888 prin fondarea Cărămidăriei “Iacob Bolm”.
Transmisă ca zestre ginerelui său, maestrul cărămidar Iacob Muschong, aceasta se dezvoltă prin înființarea în 1907 a celei de-a doua fabrici în strada Timișorii și preluarea în 1925 a Cărămidăriei Lugojene de vapori, situată tot în strada Timișorii.
În anii ce au urmat primului război mondial, între moștenitorii din familie se ivesc divergențe, care determină elaborarea în 1925 a statutului Concernului Iacob Muschong & Company – Fabrica de țiglă și cărămizi, ce avea pe machetă o fabrică și un elefant.
La 11.06.1948, fabrica a fost naționalizată și a primit denumirea de Mondial – Fabrica de țiglă și cărămidă Întreprinderea industrială a statului.
În 1970 încep lucrările de modernizare a uscătoriei de cărămizi, iar producția de țigle este abandonată din lipsa de argile de calitate necesară. Se construiește o instalație de fabricare a granulitului, care în 1991 a fost oprită, produsul fiind nerentabil.
Din 1972 unitatea s-a numit “ Întreprinderea de produse ceramice Mondial Lugoj”, până în noiembrie 1990 când s-a transformat în societatea comercială Mondial S.A. Într-o continuă înnoire, societatea a adăugat începând din anul 1975, pe lângă fabrica de țiglă și cărămizi, importante capacități de producție pentru faianță. În anul 1981 societatea mai adaugă și o secție de obiecte sanitare.
Datorită competenței manageriale și a calității produselor, după un secol de activitate în sectorul ceramic S.C. Mondial S.A. este o firmă prosperă, cu un variat sortiment de produse ceramice și faianță, remarcându-se ca un partener statornic ce menține un important segment pe piața internă și mai ales externă.
Începând cu a doua jumătate a anului 1996, S.C. Mondial S.A. are ca acționar principal concernul german “Villeroy & Boch” Germania care au o cifră de afaceri de 2 miliarde euro și 33 întreprinderi pe toate continentele lumii, specializată în domeniul ceramicii sanitare, porțelanuri de menaj și faianță.
Țările în care concernul “Villeroy & Boch” Germania are întreprinderi sunt: România, Ungaria, Franța, Anglia, Cehia, S.U.A., China, Australia, Japonia, Suedia, Norvegia etc.
În prezent, S.C. Mondial S.A. are o tehnologie avansată pentru realizarea produselor ceramice la un înalt nivel calitativ și cu sortimente variate, 50% din producția de obiecte sanitare este destinată exportului și 50% pentru piața internă. Principalele țări în care se exportă obiectele sanitare sunt: Germania, în principal, Spania,Grecia, Bosnia, Franța, Suedia, Ungaria, etc.
S.C. Mondial S.A. Lugoj este înregistrată la Oficiul Registrului Comerțului din județul Timiș, sub numărul J/35/115 la data de 06.03.1991.
În vederea elaborării acestei lucrări , am efectuat un studiu de caz referitor la tema aleasă la S.C. Mondial S.A. LUGOJ, care a înregistrat în luna martie 2007, următoarele operațiuni legate de conturile curente la bănci și casă, înregistrate în diverse documente cu care societatea operează. S.C. Mondial S.A. lucrează concomitent cu două bănci cu sucursale în Lugoj, pentru o mai bună desfășurare a activități. Sunt deschise atât conturi în lei cât și în valută datorită faptului că societatea are piață de desfacere în mai multe țări.
1. La data de 01.03.2007 se achită obligația față de furnizorul de materii prime și materiale ajunsă la scadență prin contul de la banca HVB Țiriac Lugoj:
401“Furnizori” = 5121“Conturi la bănci în lei” 9.000 lei
2. Se încasează prin contul de la bancă un client C&T PROEURO Italia, în sumă de 55.000 euro la un curs al zilei de 3.47 lei:
5124 “Conturi la bănci în valută” = 411 “Clienți” 190.850 lei
3. La data de 02.03.2007 S.C. Mondial SA primește și acceptă doua efecte comerciale în sume de 3.000 lei și 5.000 lei. Primul dintre ele se încasează la scadentă, iar ultimul devine nerecuperabil datorita insolvabilității clientului. Pe baza titlurilor de valoare, a borderoului și a extrasului de cont se înregistrează operațiile economice care se prezintă în continuare:
a. Primirea și acceptarea efectelor comerciale:
413 “Efecte de primit de la clienți” = 4111 “Clienți” 8.000 lei
b. Depunerea la B.C.R. spre încasare a efectelor comerciale:
5113 “Efecte de încasat” = 413 “Efecte de primit de la clienți” 8.000 lei
Încasarea efectului comercial în valoare de 3.000 lei:
5121 “Conturi la bănci în lei” = 5113 “Efecte de încasat” 3.000 lei
Scăderea din evidență a efectului comercial nerecuperabil:
% = 5113 “Efecte de încasat” 5.000 lei
654 “Pierderi din creanțe și
debitori diverși” 4.201 lei
4427 “TVA colectat” 798 lei
4. La data de 11.03.2007 se primește și se acceptă un bilet la ordin, cu scadență la 12.05.2007 a.c., pentru valoarea totală de 6.600 lei, din care 600 lei reprezintă dobânda de client, operație ce se înregistrează astfel:
413 “Efecte de primit de la clienți” = % 6.600 lei
4111 “Clienți” 6.000 lei
766 “Venituri din dobânzi” 600 lei
5. La data de 15.03.2007 a.c., deci înainte de scadență, efectul comercial înregistrat la operația anterioară se depune la B.C.R. spre vânzare:
5114 “Efecte remise spre scontare” = 413 “Efecte de primit de la clienți” 6.600 lei
6. În extrasul contului de disponibil din data de 02.04.2007 este înscrisă la încasări suma de 5.800 lei corespunzătoare efectului comercial scontat. Diferența de 800 lei față de valoarea totala de credit reprezintă scontul reținut de B.C.R.:
% = 5114 “Efecte remise spre scontare” 6.600 lei
5121 “Conturi la bănci în lei” 5.800 lei
667 “Cheltuieli privind sconturile acordate” 800 lei
7. Se vând la export produse în valoare de 2000 de EURO. Cursul de schimb din ziua vânzării este de 3.40 lei; iar cel din data încasării de 3.48 lei. Pe baza facturii și a extrasului de cont, se înregistrează operațiile de mai jos:
Facturarea produselor vândute:
4111 “Clienți” = 701 “Venituri din vânzarea 6.800 lei
produselor finite”
Încasarea creanței de la LOGOTEC CONSULTING Germania
5124 “Conturi la bănci în valută” = % 6.960 lei
4111 “Clienți” 6.800 lei
765 “Venituri din 160 lei
diferențe de curs valutar”
8. S.C. MONDIAL SA are în contul său deschis la HVB Țiriac suma de 6.100 EURO, evaluați la 3.35 lei care se vinde integral. Pe baza extraselor de cont și a notelor de calcul se înregistrează operațiile financiare care se prezintă în continuare.
Depunerea valutei spre vânzare prin licitație la bancă, în valoare de 20.435lei:
581 “Viramente interne” = 5124 “Conturi la bănci în valută” 20.435 lei
Încasarea, în aceeași zi, a contravalorii valutei vândute la cursul de schimb de 3.35 lei, ceea ce reprezintă 20.435 lei:
5121 “Conturi la bănci în lei” = 581 “Viramente interne” 20.435 lei
9. Pe baza extrasului de cont se înregistrează următoarele operații de încasări în contul de disponibil în lei:
– numerarul depus din casierie 2.500 lei
primirea unui credit pe termen lung 100.000 lei
predarea de către asociați a aportului în numerar 2.400 lei
dobânda acordată de bancă pentru disponibilul din cont 100 lei
Înregistrarea contabilă se prezintă astfel:
5121 “Conturi la bănci în lei” = % 105.000 lei
581 “Viramente interne” 2.500 lei
162 “Credite bancare 100.000 lei
pe termen lung”
456 “Decontări cu 2.400 lei
asociații privind capitalul”
766 “Venituri din dobânzi” 100 lei
10. Pe baza facturii nr. 458287 din 20.03.2007 se importă materii prime în valoare de 10.000 de EURO referitor la care se cunosc următoarele elemente:
cursul din ziua tranzacției este de 3.35 lei
taxa vamală este de 1.300 lei;
decontare furnizorului se face în luna următoare;
la sfârșitul luni se efectuează evaluarea valutei la cursul de schimb de 3.50 lei, rezultând o diferență nefavorabilă pentru datoria față de furnizor în valutare de 1.500 lei;
pentru procurarea valutei necesare achitării obligației față de furnizor se acceptă cursul de schimb din ziua licitației bancare, care este de 3.54 lei;
cursul de schimb din ziua achitării datoriei externe este de 3.53 lei, ceea ce determină stabilirea diferenței de 100 lei față de cursul de licitație de 300 lei comparativ cu cel din data când s-a efectuat evaluarea datoriei.
Pe baza facturii externe și a notei de recepție și constatare de diferențe, a notei de calcul, a extraselor de cont și a notei de contabilitate se înregistrează operațiile economice care se prezintă în continuare:
Aprovizionarea cu materii prime, inclusiv taxa vamală:
301 “Materii prime” = % 34.800 lei
401 “Furnizori” 33.500 lei
446 “Alte impozite, taxe 1.300 lei
și vărsăminte asimilate”
b. Înregistrarea plăților făcute în vamă, cu dispoziție de plată, privind T.V.A. de
6.612 lei ( 19% ) și taxa vamală de 1.300lei:
% = 5121 “Conturi la bănci în lei” 7.912 lei
446 “Alte impozite, taxe și 1.300 lei
vărsăminte asimilate”
4426 “T.V.A. deductibil” 6.612 lei
c. Reflectarea în contabilitate a diferenței nefavorabile stabilită la sfârșitul luni pentru datoria în valută:
665 “Cheltuieli din = 401 “Furnizori” 1.500 lei
diferențe de curs valutar”
d. Utilizarea sumei de 35.400 lei în vederea procurării valutei necesare achitării obligației externe:
581 “Viramente interne” = 5121 “Conturi la bănci în lei” 35.400 lei
Oglindirea în contabilitate a valutei achiziționate:
5124 “Conturi la = 581 “Viramente interne” 35.400 lei
bănci în valută”
Decontarea obligației față de furnizorul extern și înregistrarea diferenței nefavorabile de curs valutar:
% = 5124 “Conturi la bănci în valută” 35.400 lei
401 “Furnizori” 35.000 lei
665 “Cheltuieli din diferență de curs valutar” 400 lei
11. Pe baza extrasului de cont, se reflectă în contabilitate operațiile de plăți efectuate prin contul de disponibil în lei, astfel:
– decontarea la scadență a obligației față de furnizor, pe baza unui efect comercial în valoare de 6.000 lei;
– rambursarea ratei scadente, de 8.000 lei, din creditul pe termen lung primit anterior;
– decontarea impozitului pe salarii în sumă de 5.375 lei;
– plata sumei de 40.000 lei, reprezentând impozitul pe profit;
– achitarea taxei pe valoare adăugată datorată bugetului de stat în sumă de 3.000 lei.
Înregistrarea contabilă se prezintă astfel:
% = 5121“Conturi la bănci în lei” 62.375 lei
403 “Efecte de plătit” 6.000 lei
162 “Credite bancare pe termen lung” 8.000 lei
444“Impozitul pe venituri de natura salariilor” 5.375 lei
441“Impozitul pe profit/venit” 40.000 lei
4423“TVA de plată” 3.000 lei
12.Se contabilizează creditul pe termen scurt acordat de B.C.R. în sumă de 25.000 lei și consemnat în extrasul de cont:
5121 “Conturi la bănci în lei” = 5191 “Credite bancare pe 25.000 lei
termen scurt”
13. La scadență, din rata de 5.000 lei datorată băncii din creditul primit se rambursează numai 3.500 lei, iar diferența de 1.500 lei se trece la credite restante cu o dobândă majorată care este nedeductibilă fiscal:
5191 “Credite bancare pe = % 5.000 lei
termen scurt” 5121 “Conturi la bănci în lei” 3.500 lei
5191 “Credite bancare pe 1.500 lei
termen scurt nerambursate
la scadență”
14. Pe baza notei contabile, se contabilizează obligația de 4.000 lei care reprezintă dobândă aferenta creditului pe termen scurt primit de la B.C.R.:
666 “Cheltuieli privind = 5198 “Dobânzi aferente creditelor 4.000 lei
dobânzile” bancare pe termen scurt”
15. Se înregistrează decontarea dobânzii datorate, de 4.000 lei, și a creditului restant în sumă de 20.000 lei, sume înscrise în extrasele de cont:
% = 5121”Conturi la bănci în lei” 24.000 lei
5198“Dobânzi aferente 4.000 lei
creditelor bancare pe termen scurt ”
5192“Credite bancare pe termen scurt 20.000 lei
nerambursate la scadență”
16. Pe baza registrului de casă și a documentației justificative anexate, cum sunt: cecul de numerar, chitanță pentru încasări de la clienți, debitori ș.a., centralizatoare-monetare pentru vânzări de mărfuri cu amănuntul etc., se înregistrează următoarele operații de încasare în lei:
– ridicarea de numerar de la HVB Țiriac. 90.000 lei
– încasarea creanței de la beneficiarul produselor livrate 2.000 lei
– încasarea unui debit de la terți 1.500 lei
– încasarea din vânzări de mărfuri cu amănuntul 20.000 lei
– TVA aferentă vânzărilor de mărfuri cu amănuntul 3.800 lei
– plus de numerar constatat la inventariere 400 lei
Înregistrarea contabilă este de forma:
5311“Casa în lei” = % 117.700 lei
581“Viramente interne” 90.000 lei
4111“Clienți” 2.000 lei
461“Debtori diverși” 1.500 lei
707“Venituri din vânzarea mărfurilor” 20.000 lei
4427“TVA colectat” 3.800 lei
768”Alte venituri financiare” 400 lei
17. Se înregistrează operațiile de plăți înscrise în registrul de casă și în documentele justificative adecvate (foaie de vărsământ pentru numerarul depus la bancă, chitanțe primite de la terți pentru diverse plăți, state de salarii),astfel:
– depunere de numerar la B.C.R. 10.000 lei
– plata unui furnizor pentru aprovizionări cu materialele 2.400 lei
– plata salariilor nete cuvenite angajaților 860.000 lei
– achitarea indemnizațiilor suportate din contribuția 10.000 lei
unității la asigurările sociale
– acordarea unui avans spre decontare 5.000 lei
Formula contabilă se prezintă astfel:
% = 5311“Casa în lei” 887.400 lei
581 “Viramente interne” 10.000 lei
401 “Furnizori” 2.400 lei
421“Personal salarii datorate” 860.000 lei
423“Personal ajutoare materiale datorate” 10.000 lei
542“Avansuri de trezorerie” 5.000 lei
18. Se înregistrează plata contribuților la asigurările sociale prin contul de disponibil:
% = 5121 “Conturi la bănci în lei” 13.120 lei
4311 “Contribuția unității la
asigurările sociale” 4.400 lei
4312 “Contribuția personalului
la pensia suplimentară” 2.220 lei
4371 “Contribuția unității la
fondul de șomaj” 1.700 lei
4372 “Contribuția personalului
la fondul de șomaj” 700 lei
4313 “Contribuția unității la
asigurările sociale de sănătate” 2.800 lei
4314 “Contribuția personalului la
asigurările sociale de sănătate” 1.300 lei
19. La data de 16.03.2007 se încasează 10.000 EURO pentru produsele vândute, cunoscându-se cursul de schimb de la data facturării de 3.35 lei, și cel din ziua încasării de 3.36 lei, ceea ce determina o diferența favorabilă de curs valutar de 100 lei:
5314 “Casa în valută” = % 33.600 lei
4111“Clienți” 33.500 lei
765“Venituri din diferențe 100 lei
de curs valutar”
20. În cursul lunii martie 2007 se plătește datoria față de S.C. DUO TOTEMIC SRL, de 6.000 EURO la cursul zilei de 3.36 lei, cursul din ziua primirii facturii fiind de 3.35 lei, rezultând o diferență nefavorabilă de 30 lei:
% = 5314“Casa în valutar” 20.220 lei
401“Furnizori” 20.160 lei
665“Cheltuieli din diferențe de curs valutar ” 60 lei
21. Se achiziționează bilete de călătorie, cu decontare imediată, în valoare de 5.100 lei, cu TVA de 969 lei (19%), care se utilizează pentru transportul de persoane in interesul unității. Pe baza borderoului întocmit se efectuează înregistrările contabile:
% = 5311“Casa în lei” 6.069 lei
5323 “Tichete și bilete de călătorie” 5.100 lei
4426“TVA deductibilă” 969 lei
și
624“Cheltuieli cu transportul = 5323“Tichete și bilete de călătorie” 5.100 lei
de bunuri și personal”
22. Se achiziționează BCF-uri în 1.000 lei cu TVA 190 lei (19%) care se utilizează pentru transportul gratuit al salariaților, iar pe baza facturii primite și a decontului întocmit se efectuează înregistrările:
% = 401 “Furnizori” 1.190 lei
5328 “Alte valori” 1.000 lei
4426 “TVA deductibilă” 190 lei
și
624“Cheltuieli cu transportul = 5328 “Alte valori” 1.000lei
de bunuri și personal”
23. În baza contractului colectiv de muncă și în limita cotei legale anuale pentru acțiuni sociale, se achiziționează bilete de odihnă și tratament în valoare de 13.000 lei, cu TVA de 2.470 lei (19%), care se suportă numai parțial de S.C. MONDIAL SA. :
% = 401“Furnizori” 15.470 lei
5322“Bilete de tratament și odihnă” 13.000 lei
4426“TVA deductibilă” 2.470 lei
24. Se distribuie bilete de odihnă și tratament către salariații proprii și membrii de familie ai acestora, care suportă 50% din costul efectiv de cumpărare:
% = 5322 “Bilete de tratament si odihna” 13.000 lei
6458 “Alte cheltuieli privind 6.500 lei
asigurările și protecția sociala”
4282“Alte creanțe în legătura cu personalul” 6.500 lei
și concomitent:
% = 4427 “TVA colectat” 2.470 lei
635 “Cheltuieli cu alte impozite 1.235 lei
taxe și vărsăminte asimilate”
4282 “Alte creanțe în legătură cu personalul” 1.235 lei
25. Se deschide un acreditiv de 12.000 lei pentru SC.PRESENT EXPRESS SRL , iar pe baza extraselor de cont se efectuează înregistrările contabile:
581 “Viramente interne” = 5121 “Conturi la bănci în lei” 12.000 lei
și
5411 “Acreditive în lei” = 581 “Viramente interne” 12.000 lei
26. Din acreditivul deschis se decontează obligația față de furnizor în sumă de 8.000 lei, ceea ce se înregistrează astfel:
401 “Furnizori” = 5411 “Acreditive în lei” 8.000 lei
27. La expirarea termenului de valabilitate se închide acreditivul neutilizat de 4.000 lei, iar pe baza dispoziției de plată și a extraselor de cont se efectuează înregistrările contabile:
581 “Viramente interne” = 5411 “Acreditive in lei” 4.000 lei
și
5121 “Conturi la bănci în lei” = 581 “ Viramente interne” 4.000 lei
28. Pe baza registrului de casă și a dispoziției de plată către casierie, se înregistrează acordarea unui avans de trezorerie în sumă de 4.150 lei:
542 “Avansuri de trezorerie” = 5311 “Casa în lei” 4.150 lei
29. Se justifică avansul de trezorerie acordat anterior, cu tichete de călătorie, chitanțe de cazare și diurna legală, în valoare totală de 4.020 lei, iar diferența neconsumată de 130 lei se restituie la casierie, fiind înscrisă în registrul de casă și decontul de cheltuieli:
% = 542 “Avansuri de trezorerie” 3.250 lei
625 “Cheltuieli cu deplasări, 3.120 lei
detașări și transporturi”
5311 “Casa în lei” 130 lei
30. Se acordă un avans spre decontare în sumă de 2200 EURO la cursul de schimb de 3,38 lei, deci în total 7.436 lei:
542 “Avansuri de trezorerie” = 5314 “Casa în valută” 7.436 lei
31. La înapoierea din deplasare se justifică, cu documente legale, avansul de trezorerie înregistrat la operație anterioară pentru sumă de 1700 EURO, iar diferența de 500 EURO se restituie la casierie, la cursul de schimb de 3,39 lei cu o diferență favorabilă de 5 lei:
625 “Cheltuieli cu deplasări, = 542 “Avansuri de trezorerie” 5.746 lei
detașări și transferări”
și
5314 “Casa în valută” = % 1.700 lei
542 “Avansuri de trezorerie” 1.695 lei
765 “Venituri din diferențe 5 lei
de curs valutar”
32. La sfârșitul lunii martie 2007, pentru efectuarea lucrărilor de încheiere a acestei perioade de gestiune, se înregistrează documentele primite de la clienți și nedecontate de B.C.R. pentru încasarea produselor livrate, în sumă 1.200 lei, și de la debitori pentru stingerea obligațiilor pe care acesteia le au (mandate poștale sau confirmări) de la unitățile unde sunt salariați în sensul reținerii și virării debitelor, în sumă de 400 lei:
5125 “Sume în curs de decontare” = % 1.600 lei
4111“Clienți” 1.200 lei
461 “Debitori diverși” 400 lei
33. În primele zile ale lunii aprilie 2007, sumele înregistrate la operațiile anterioare sunt încasate și înscrise în extrasul de cont:
5121“Conturi la bănci în lei” = 5125 “Sume în curs de decontare” 1.600 lei
34. Pe baza notei de calul, întocmită la sfârșitul lunii martie 2007 se înregistrează dobânda datorată la B.C.R. pentru creditele acordate de aceasta direct în conturile curente și nedecontată, în sumă de 750 lei:
666 “Cheltuieli privind dobânzile” = 5186 “Dobânzi de plătit” 750 lei
35. În perioada de gestiune următoare, pe baza ordinului de plată și a extrasului de cont, se înregistrează plata dobânzii datorate băncii:
5186 “Dobanzi de plătit” = 5121 “Conturi la bănci în lei” 750 lei
36. La sfârșitul perioadei de gestiune se plătesc comisioanele bancare pentru operațiunile efectuate și comisionul de administrare a contului curent:
627 “Cheltuieli cu servicile bancare = 5121 “Conturi curente 845.72 lei
și asimilate ” la bănci în lei”
37. La sfârșitul perioadei de gestiune, pe baza notei de calcul , se înregistrează dobânda cuvenita unității patrimoniale pentru disponibilul din conturile curente și neîncasate de la bancă, în sumă de 260 lei:
5187 “Dobânzi de încasat” = 766 “Venituri din dobânzi” 260 lei
CONCLUZII
Într-un proces specific de mare eferveșcență stăpânirea sub control a mijloacelor bănești și de plată, a relaților financiar-bancare și de circulație a capitalului, este una din cele mai viabile secțiuni ale contabilității.
Pentru a exista și funcționa o întreprindere trebuie să dispună de un anumit capital, de anumite fonduri care formează un amplu proces al fluxurilor monetare, bănești, interne și externe întreprinderii.
Una dintre sarcinile inportante ale trezoreriei este asigurarea lichidităților deoarece întreprinderea are nevoie de numerar pentru efectuarea tranzacților sale, pentru plata achiziților zilnice. Trezoreria este ansamblul operațiilor financiare și monetare pe care le face socetatea pentru procurarea mijloacelor bănești care-i sunt necesare.
Dacă întreprinderea dispune temporar de mijloace bănești, ele pot fi antrenate în afaceri financiare în vederea realizări unui profit. Banii reprezintă un mijloc acceptat, un instrument de plată, un mijloc de păstrare a avuției, a puteri de cumpărare și măsurare a activităților economice.
În sfera activității de trezorerie a întreprinderii se cuprind toate operațiile de gestiune a investițiilor financiare pe termen scurt, a valorilor de încasat, a disponibilităților bănești, a altor valori de trezorerie, precum și concursurile bancare sub forma creditelor de scont și de trezorerie.
Investițiile financiare pe termen scurt denumite și valori mobiliare de plasament, valori pe termen scurt negociabile sau investiții temporare sunt titluri de valoare achiziționate în vederea realizării unui câștig pe termen scurt sau protejării lichidităților, după caz. Spre deosebire de titlurile de participare a căror posesiune este durabilă, perioada de rotație a titlurilor de plasament nu depășește, de regulă, un an. Ele se identifică cu acțiunile, obligațiunile, bonurile de tezaur sau trezorerie și alte titluri de valoare dobândite pe termen scurt.
Disponibilitățile bănești în lei și devize se delimitează sub forma numerarului din casieria întreprinderii, depozitelor la bancă în conturile curente sau de disponibil și prin alte valori financiare care datorită naturii lor sunt convertibile imediat în disponibilități bănești. În această ultimă situație se află valorile de încasat sub forma cecurilor, efectele comerciale și cupoanele primite de la plătitori și depuse la bancă spre încasare. Motivația încadrării acestor titluri sau documente de valori în activitatea de trezorerie și nu în categoria creanțelor, este aceea că ele devin lichidabile (disponibile) într-un termen foarte scurt.
Disponibilitățile sau depozitele create în conturile de bancă pot funcționa la vedere sau la termen. Dacă nu acționează la vedere este recomandabil să se utilizeze tehnica contului curent sau a casei de credit. Prin acest cont se înregistrează toate operațiile bănești între întreprindere și bancă. În situația în care încasările sunt mai mari decât plățile, soldul contului reprezintă disponibilitățile bănești, iar dacă încasările sunt mai mici decât plățile, soldul exprimă creditele acordate de bancă.
Depozitele la termen în bancă reprezintă o formă de imobilizare a lichidităților până la un an, fără a fi transferabile sau utilizate înainte de termenul final. Procedând astfel dobânda este mai mare decât în cazul disponibilităților bănești la vedere, care lipsește sau este foarte mică.
Din categoria disponibilităților bănești fac parte acreditivele și avansurile de trezorerie. Prin poziția avansuri de trezorerie sunt delimitate disponibilitățile bănești repartizate spre a fi girate de către administratori sau alte persoane împuternicite de întreprindere în vederea efectuării unor plăți în favoarea întreprinderii. La această poziție se includ și avansurile acordate salariaților pentru efectuarea de cumpărări.
Acreditivul reprezintă mijloacele bănești păstrate la bancă într-un cont distinct la dispoziția furnizorului din care urmează a se efectua plățile către acesta pe măsura livrării mărfurilor, executării lucrărilor sau prestării de servicii.
Structura patrimonială denumită alte valori de trezorerie se individualizează sub forma timbrelor fiscale și poștale, tichetelor și biletelor de călătorie, biletelor de tratament și odihnă și alte valori.
Lucrarea are drept scop urmărirea încasărilor și a plăților și modul cum acestea se înregistrează în contabilitatea zilnică, formele de decontare ale trezoreriei, asigurând creșterea vitezei de rotație, a mijloacelor materiale și bănești, și de recuperare mai rapidă a capitalurilor investite.
Schema simplificată a tabloului fluxului de numerar este urmatoarea:
Tabelul nr. 4.1.
Fluxuri de numerar din activitatea de exploatare
Sursa: Analiza financiară a întreprinderii
Tabelul nr. 4.2.
Fluxuri de numerar din activitați de investiții
Fluxuri de numerar din activități de finanțare
Sursa: Analiza financiară a întreprinderii
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Continutul Si Structura Trezoreriei (ID: 112694)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.