Continutul Si Modul de Executare a Pedepsei Accesorii a Interzicerii Exercitarii Unor Drepturi

Pedeapsa accesorie cunoaste o reglementare diferita fata cea veche, atat sub aspectul modului de aplicare cat si sub aspectul continutului, dupa cum aceasta insoteste pedeapsa detentiunii pe viata sau pedeapsa inchisorii.

Art. 65 Continutul si modul de executare a pedepsei accesorii a interzicerii exercitarii unor drepturi
(1) Pedeapsa accesorie consta in interzicerea exercitarii drepturilor prevazute in art. 66 alin.(1) lit.a), b), d) – n) a caror exercitare a fost interzisa de instanta ca pedeapsa complementara.
(2) In cazul pedepsei detentiunii pe viata, pedeapsa accesorie consta in interzicerea de drept a exercitarii urmatoarelor drepturi:
a) dreptul de a fi ales in autoritatile publice sau in orice alte functii publice;
b) dreptul de a ocupa o functie care implica exercitiul autoritatii de stat;
c) dreptul strainului de a se afla pe teritoriul Romaniei;
d) dreptul de a alege;
e) drepturile parintesti;
f) dreptul de a fi tutore sau curator.
(3) Pedeapsa accesorie a interzicerii exercitarii unor drepturi se executa din momentul ramanerii definitive a hotararii de condamnare si pana cand pedeapsa principala privativa de libertate a fost executata sau considerata ca executata.
(4) In cazul detentiunii pe viata, pedeapsa accesorie prevazuta la alin.(2) lit.c) se pune in executare la data liberarii conditionate sau dupa ce pedeapsa a fost considerata ca executata.

Pedeapsa accesorie in cazul pedepsei detentiunii pe viata este reglementata similar cu dispozitiile vechi si se aplica de drept, prin efectul legii, iar sub aspectul continutului poarta asupra a 6 drepturi expres prevazute (dreptul de a fi ales in autoritatile publice sau in orice alte functii publice; dreptul de a ocupa o functie care implica exercitiul autoritatii de stat; dreptul strainului de a se afla pe teritoriul Romaniei; dreptul de a alege; drepturile parintesti; dreptul de a fi tutore sau curator).

Pedeapsa accesorie in cazul pedepsei inchisorii isi pastreaza caracteristicile esentiale din reglementarea veche insa sfera pedepsei accesorii obligatorii, constand in interzicerea exercitarii unor drepturi ca urmare a aplicarii unei pedepse privative de libertate, a fost redusa, in timp ce sfera pedepsei accesorii facultative, constand in interzicerea exercitarii unor drepturi atunci cand instanta considera necesar, a fost semnificativ extinsa.

Pedeapsa accesorie obligatorie consta in interzicerea exercitarii drepturilor de a fi ales in autoritatile publice sau in orice alte functii publice, ori de a ocupa o functie care implica exercitiul autoritatii de stat, iar ratiunea pentru care s-a mentinut ingradirea acestora prin efectul legii se explica prin vadita incompatibilitate dintre starea de persoana condamnata aflata in executarea unei pedepse privative de libertate si exigentele cerute pentru reprezentarea sau slujirea interesului public.
Acest temei nu mai este la fel de convingator in cazul dreptului de a alege, drepturilor parintesti ori a dreptului de a fi tutore sau curator, fapt pentru care acestea au fost excluse din continutul pedepsei accesorii obligatorii ramanand instantei posibilitatea de a interzice exercitarea acestora ca pedeapsa accesorie facultativa.

Un argument in plus a reprezentat si practica Curtii Europene a Drepturilor Omului care, prin decizii de speta, a subliniat anumite exigente privitoare la conditiile de restrangere a exercitarii drepturilor parintesti ori a dreptului de a alege, drepturi aflate sub protectia Conventiei pentru Apararea Drepturilor Omului si a Libertatilor Fundamentale.

In legatura cu interzicerea exercitarii drepturilor parintesti legiuitorul, in urma hotararii pronuntata de Curtea Europeana a Drepturilor Omului in cauza Sabou si Pircalab contra Romania, a intervenit operand modificarile necesare in materie prin Legea nr. 278/2006, stabilind ca interzicerea nu mai opereaza de drept ci ramane instantei sarcina de a aprecia necesitatea acestei sanctiuni, reglementari ce au fost preluate, sub o alta forma si de noul cod.

In ceea ce priveste insa interzicerea exercitarii dreptului de a alege, care se aplica de drept cu titlu de pedeapsa accesorie pe durata executarii oricarei pedepse privative de libertate, Curtea Europeana a Drepturilor Omului a decis, prin hotararea pronuntata de Marea Camera la 6 octombrie 2005 in cauza Hirst impotriva Marii Britanii (nr. 2), ca interzicerea generala si nediferentiata a dreptului de vot al detinutilor, daca este aplicabila de drept tuturor detinutilor condamnati ce se afla in executarea pedepsei, indiferent de durata pedepsei principale si independent de natura sau de gravitatea infractiunii pe care au comis-o si de situatia lor personala, este incompatibila cu articolul 3 din Protocolul 1 la Conventia pentru Apararea Drepturilor Omului si a Libertatilor Fundamentale.

Tinand seama de argumentele Curtii, ca si in cazul interzicerii drepturilor parintesti, reglementarea din noul cod introduce dreptul de a alege in sfera pedepsei accesorii facultative lasand astfel instantei libertatea de a aprecia daca, fata de natura si gravitatea infractiunii, imprejurarile cauzei si persoana infractorului, aceasta pedeapsa este necesara.

Pedeapsa accesorie facultativa consta in interzicerea exercitarii, pe durata executarii unei pedepse privative de libertate, a acelor drepturi pe care judecatorul a considerat necesar sa le interzica persoanei condamnate cu titlu de pedeapsa complementara.

De la aceasta regula sunt exceptate: dreptul de a fi ales in autoritatile publice sau in orice alte functii publice; dreptul de a ocupa o functie care implica exercitiul autoritatii de stat, care intra in continutul pedepsei accesorii obligatorii si care se executa chiar daca nu au fost interzise cu titlul de pedeapsa complementara; dreptul strainului de a se afla pe teritoriul Romaniei, intrucat aceasta sanctiune, prin natura sa, poate fi pusa in executare numai dupa executarea pedepsei principale si nu concomitent cu aceasta. O reglementare similara intalnim in art. 131-29 C. pen. francez.
Pedeapsa accesorie a interzicerii exercitarii unor drepturi se executa, din momentul ramanerii definitive a hotararii de condamnare si pana cand pedeapsa principala a fost executata sau considerata ca executata.

O situatie particulara, care reprezinta o exceptie de la regula, se intalneste in cazul interzicerii exercitarii dreptului de a se afla pe teritoriul Romaniei unui strain, condamnat la pedeapsa detentiunii pe viata, caz in care pedeapsa accesorie se va executa sub acest aspect de la data liberarii conditionate sau dupa ce pedeapsa a fost considerata ca executata.

Pedeapsa complementara a interzicerii exercitarii unor drepturi a suferit modificari atat sub aspectul duratei, prin reducerea limitei maxime de la 10 ani la 5 ani, cat si sub aspectul continutului, prin cresterea numarului drepturilor care intra in continutul acestei pedepse.
Art. 66 Continutul pedepsei complementare a interzicerii exercitarii unor drepturi
(1) Pedeapsa complementara a interzicerii exercitarii unor drepturi consta in interzicerea exercitarii, pe o perioada de la unu la 5 ani, a unuia sau mai multora dintre urmatoarele drepturi:
a) dreptul de a fi ales in autoritatile publice sau in orice alte functii publice;
b) dreptul de a ocupa o functie care implica exercitiul autoritatii de stat;
c) dreptul strainului de a se afla pe teritoriul Romaniei;
d) dreptul de a alege;
e) drepturile parintesti;
f) dreptul de a fi tutore sau curator;
g) dreptul de a ocupa functia, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfasura activitatea de care s-a folosit pentru savarsirea infractiunii;
h) dreptul de a detine, purta si folosi orice categorie de arme;
i) dreptul de a conduce anumite categorii de vehicule stabilite de instanta;
j) dreptul de a parasi teritoriul Romaniei;
k) dreptul de a ocupa o functie de conducere in cadrul unei persoane juridice de drept public;
l) dreptul de a se afla in anumite localitati stabilite de instanta;
m) dreptul de a se afla in anumite locuri sau la anumite manifestari sportive, culturale ori la alte adunari publice, stabilite de instanta;
n) dreptul de a comunica cu victima sau cu membri de familie ai acesteia, cu persoanele cu care a comis infractiunea sau cu alte persoane, stabilite de instanta, ori de a se apropia de acestea;
(2) Cand legea prevede interzicerea exercitarii dreptului de a ocupa o functie publica, instanta dispune interzicerea exercitarii drepturilor prevazute in alin.(1) lit.a) si b).
(3) Interzicerea exercitarii drepturilor prevazute la alin.(1) lit.a) si b) se dispune cumulativ.
(4) Pedeapsa prevazuta in alin.(1) lit.c) nu se va dispune atunci cand exista motive intemeiate de a crede ca viata persoanei expulzate este pusa in pericol, ori ca persoana va fi supusa la tortura sau alte tratamente inumane ori degradante in statul in care urmeaza a fi expulzata.

Art. 67 Aplicarea pedepsei complementare a interzicerii exercitarii unor drepturi
(1) Pedeapsa complementara a interzicerii exercitarii unor drepturi poate fi aplicata daca pedeapsa principala stabilita este inchisoarea sau amenda si instanta constata ca, fata de natura si gravitatea infractiunii, imprejurarile cauzei si persoana infractorului, aceasta pedeapsa este necesara.
(2) Aplicarea pedepsei interzicerii exercitarii unor drepturi este obligatorie cand legea prevede aceasta pedeapsa pentru infractiunea savarsita.
(3) Interzicerea dreptului strainului de a se afla pe teritoriul Romaniei nu se aplica in cazul in care s-a dispus suspendarea executarii pedepsei sub supraveghere .

Art. 68 Executarea pedepsei complementare a interzicerii exercitarii unor drepturi
(1) Executarea pedepsei interzicerii exercitarii unor drepturi incepe:
a) de la ramanerea definitiva a hotararii de condamnare la pedeapsa amenzii;
b) de la ramanerea definitiva a hotararii de condamnare prin care s-a dispus suspendarea executarii pedepsei sub supraveghere;
c) dupa executarea pedepsei inchisorii, dupa gratierea totala ori a restului de pedeapsa, dupa implinirea termenului de prescriptie a executarii pedepsei sau dupa expirarea termenului de supraveghere a liberarii conditionate.
(2) In cazul in care s-a dispus liberarea conditionata, interzicerea dreptului strainului de a se afla pe teritoriul Romaniei se executa la data liberarii.
(3) Daca se dispune revocarea suspendarii executarii pedepsei sub supraveghere sau inlocuirea pedepsei amenzii cu inchisoarea, pentru alte motive decat savarsirea unei noi infractiuni, partea din durata pedepsei complementare a interzicerii exercitarii unor drepturi neexecutata la data revocarii sau inlocuirii se va executa dupa executarea pedepsei inchisorii.

Art. 69 Degradarea militara
(1) Pedeapsa complementara a degradarii militare consta in pierderea gradului si a dreptului de a purta uniforma de la data ramanerii definitive a hotararii de condamnare .
(2) Degradarea militara se aplica in mod obligatoriu condamnatilor militari in activitate, in rezerva sau in retragere, daca pedeapsa principala aplicata este inchisoarea mai mare de 10 ani sau detentiunea pe viata.
(3) Degradarea militara poate fi aplicata condamnatilor militari in activitate, in rezerva sau in retragere pentru infractiuni savarsite cu intentie, daca pedeapsa principala aplicata este inchisoarea de cel putin 5 ani si de cel mult 10 ani.

Art. 70 Publicarea hotararii de condamnare
(1) Publicarea hotararii definitive de condamnare se poate dispune cand, tinand seama de natura si gravitatea infractiunii, imprejurarile cauzei si persoana condamnatului, instanta apreciaza ca publicarea va contribui la prevenirea savarsirii altor asemenea infractiuni .
(2) Hotararea de condamnare se publica in extras, in forma stabilita de instanta, intr-un cotidian local sau national, o singura data .
(3) Publicarea hotararii definitive de condamnare se face pe cheltuiala persoanei condamnate, fara a se dezvalui identitatea persoanei vatamate.

Prin reducerea duratei interzicerii exercitarii unor drepturi se urmareste o motivare suplimentara a condamnatului pentru respectarea legalitatii prin stabilirea unui orizont de timp rezonabil la implinirea caruia vor inceta aceste restrictii .

Sub aspectul continutului, pedeapsa complementara da posibilitatea interzicerii exercitarii urmatoarelor drepturi:
a) dreptul de a fi ales in autoritatile publice sau in orice alte functii publice;
b) dreptul de a ocupa o functie care implica exercitiul autoritatii de stat;
c) dreptul strainului de a se afla pe teritoriul Romaniei;
d) dreptul de a alege;
e) drepturile parintesti;
f) dreptul de a fi tutore sau curator;
g) dreptul de a ocupa functia, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfasura activitatea de care s-a folosit pentru savarsirea infractiunii;
h) dreptul de a detine, purta si folosi orice categorie de arme;
i) dreptul de a conduce anumite categorii de vehicule, stabilite de instanta;
j) dreptul de a parasi teritoriul Romaniei;
k) dreptul de a ocupa o functie de conducere in cadrul unei persoane juridice de drept public;
l) dreptul de a se afla in anumite localitati stabilite de instanta;
m) dreptul de a se afla in anumite locuri sau la anumite manifestari sportive, culturale ori la alte adunari publice, stabilite de instanta;
n) dreptul de a comunica cu victima sau cu membrii familiei acesteia, cu persoanele cu care a comis infractiunea sau cu alte persoane, stabilite de instanta ori de a se apropia de acestea.
Prin diversificarea continutului acestei pedepse se realizeaza o mai buna adecvare a sanctiunii in raport cu imprejurarile concrete ale cauzei sporindu-i in acest fel considerabil eficienta.

Totodata, au fost introduse in continutul pedepsei complementare o parte din sanctiunile care in prezent se regasesc in materia masurilor de siguranta, respectiv interzicerea de a se afla in anumite localitati, expulzarea strainilor si interdictia de a reveni in locuinta familiei pe o perioada determinata, intrucat prin natura lor acestea au un pronuntat caracter punitiv urmarind in principal restrangerea libertatii de miscare si numai indirect, datorita acestui efect, se realizeaza inlaturarea starii de pericol si prevenirea comiterii de noi infractiuni .

Reglementarea actuala este in acord si cu viziunea majoritatii sistemelor europene asupra acestor sanctiuni (art. 131-30 C. pen. francez, art. 39 C. pen. spaniol, art. 39 C. pen. polonez).
Un alt element de noutate priveste largirea domeniului de aplicare a acestei pedepse realizata prin extinderea sferei pedepselor principale pe langa care aceasta poate fi dispusa, astfel, interzicerea exercitarii unor drepturi fiind posibila atat pe langa pedeapsa inchisorii, indiferent de durata acesteia, cat si pe langa pedeapsa amenzii. Conceptia codului penal vechi, care conditioneaza posibilitatea aplicarii pedepsei complementare a interzicerii exercitarii unor drepturi de savarsirea unei infractiuni de o anumita gravitate exprimata in aplicarea pedepsei inchisorii de cel putin 2 ani, a fost abandonata in favoarea unei reglementari mai flexibile, care permite evaluarea necesitatii aplicarii pedepsei complementare tinand seama de natura si gravitatea infractiunii, imprejurarile cauzei si persoana infractorului, fara a mai interesa natura sau durata pedepsei principale aplicate. O reglementare similara contine si art. 131-7 C. pen. francez.

Modificari au fost aduse si in legatura cu momentul inceperii executarii pedepsei complementare a interzicerii exercitarii unor drepturi, prin instituirea a doua exceptii de la regula executarii acestei pedepse dupa ce pedeapsa inchisorii a fost executata sau considerata ca executata.

Aceste exceptii sunt intalnite in cazul condamnarii la pedeapsa amenzii sau al suspendarii conditionate a executarii pedepsei sub supraveghere, situatii in care executarea pedepsei complementare a interzicerii exercitarii unor drepturi incepe de la ramanerea definitiva a hotararii de condamnare .

In materia pedepselor complementare a fost introdusa o noua pedeapsa, publicarea hotararii definitive de condamnare, cu scopul de a creste eficienta mesajului actului de justitie dar si pentru a asigura o reparatie de ordin moral persoanei vatamate. Aceasta pedeapsa, ce a fost reglementata anterior in Codul Penal din 1936 (art. 61 – 62), se regaseste regasea in vechiul cod in categoria pedepselor aplicabile persoanei juridice, iar in legislatiile penale europene este intalnita in Olanda (art. 36 C. pen.), Italia (art. 19 C. pen.), Franta (art. 131-35 C. pen.) si Polonia (art. 39 C. pen.).

Comentariu la articolul 65 din Noul Cod penal comentat

Comentariu

I. Noul Cod penal în raport cu legea anterioară

1.

În noul Cod penal, față de Codul penal anterior, pedeapsa accesorie a fost reglementată înaintea pedepsei complementare, aranjându-se în mod firesc ordinea pedepselor, în pedepse principale, pedeapsa accesorie și pedepsele complementare.

În legea penală anterioară denumirea secțiunii era „pedepsele accesorii” deși exista doar o singură pedeapsă accesorie, problemă corectată în actuala reglementare.

Chiar și denumirea marginală a articolului 65C. pen. a adus o clarificare a pedepsei accesorii, denumirea fiind completă și anume „Conținutul și modul de executare a pedepsei accesorii a interzicerii exercitării unor drepturi”.

Pedepsele accesorii (vechea denumire) sunt reglementate diferit în vechiul Cod penal, în raport de interzicerea exercitării unor drepturi care însoțesc pedeapsa închisorii sau detențiunea pe viață din reglementarea actuală. În vechea reglementare interzicerea drepturilor prevăzute în art. 64 lit. a)-c), era dispusă de drept din momentul în care hotărârea de condamnare rămânea definitivă.

În noua reglementare numai pentru detențiune pe viață există interzicerea exercitării unor drepturi de drept, art. 65 alin. (2), dar și facultativ conform hotărârii instanței de judecată pentru pedeapsa închisorii conform art. 66 alin. (1) lit. a) și lit. d)-n), pedepse enumerate în textul legii ca pedepse complementare.

O chestiune specială o reprezintă în noua legislație prevederea ca pedeapsă accesorie a interzicerii exercitării unor drepturi în situația liberării condiționate din pedeapsa detențiunii pe viață ori când această pedeapsă se consideră executată, când pedeapsa accesorie are aspectul pedepsei complementare.

Pentru a i se conferi instanței de judecată posibilitatea realizării personalizate a constrângerii pedepsei privative de libertate, sfera pedepsei accesorii obligatorii a fost redusă față de sfera pedepsei facultative care a fost extinsă în mod deosebit.

Cu privire la interzicerea dreptului de a alege, în Codul penal anterior art. 71, interzicerea este de drept, față de noul Cod penal unde aceasta este facultativă, la latitudinea instanței de judecată627.

627 I. Pascu, P. Buneci, Noul Cod penal partea generală și Codul penal partea generală în vigoare – prezentare comparativă, Ed. Universul juridic, 2010, p. 86.

Față de vechea reglementare când unele interdicții erau prevăzute în raport de persoana infractorului și de interesele copilului ori ale persoanei aflate sub tutelă sau curatelă, noul Cod penal nu mai are asemenea prevederi.

II. Analiza textului

2.

Noțiunea pedepsei accesorii

Pedeapsa accesorie, ca element al politicii de progresivitate în aplicarea pedepselor, facilitează posibilitatea unei riguroase individualizări într-un tablou unic de măsuri de executat de către persoana pedepsită penal, în vederea executării pedepsei principale întregite cu restricții ale unor drepturi constituționale.

Pedeapsa accesorie a fost definită ca o pedeapsă secundară (alăturată) aplicată de drept sau prin hotărârea judecătorească pe lângă pedeapsa principală, prin interzicerea exercitării unor drepturi din momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare și până la executarea ei sau până la considerarea ca executată a pedepsei privative de libertate628.

628 T. Dima, Drept penal. Partea generală, vol. II, Răspunderea penală, Ed. Lumina Lex, București 2005, pp. 127-130.

În conformitate cu prevederile art. 54 noul C. pen. „Pedeapsa accesorie constă în interzicerea exercitării unor drepturi, din momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare și până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei privative de libertate”.

Pedeapsa accesorie este o pedeapsă ce se alătură pedepselor privative de libertate, respectiv detențiunii pe viață și pedepsei închisorii, de drept sau prin menționarea ei în hotărârea instanței de judecată rămasă definitivă, astfel ca în timpul în care condamnatul execută pedeapsa privativă de libertate să execute și pedeapsa accesorie. Deși se presupune că în cadrul executării pedepsei cu detențiune pe viață sau cu închisoare toate drepturile prevăzute în conținutul pedepsei accesorii trebuie interzise, observăm o interpretare diferită a Curții Europene a Drepturilor Omului, care interpretând art. 3 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, a stabilit că pedeapsa accesorie privind dreptul de a alege [a se vedea lit. d) art. 65 C. pen.], nu se aplică în mod automat, ci numai în baza unei hotărâri judecătorești definitive de condamnare, dacă instanța constată că, în raport cu gravitatea infracțiunii comise, interzicerea dreptului de a alege respectă principiul proporționalității629. Urmează a se vedea dacă se vor mai aplica aceste dispoziții în cazul detențiunii pe viață, avându-se în vedere că ele sunt interzise de drept față de pedeapsa închisorii unde legea neprecizând, lasă posibilitatea aplicării hotărârii CEDO.

629 ÎCCJ, secția penală, decizia nr. 623 din 2 februarie 2007, Jurisprudența secției penale pe anul 2007, vol. I, Ed. Hamangiu, București, 2008, pp. 3-8.

3.

Conținutul și modul de executare a pedepsei accesorii a interzicerii unor drepturi

A. Conținutul pedepsei accesorii. În conformitate cu art. 65 (1) C. pen. – conținutul pedepsei accesorii constă în interzicerea exercitării drepturilor prevăzute în art. 66 (1) lit. a), lit. b) și lit. d)-n), a căror exercitare a fost interzisă de instanță ca pedeapsă complementară. Aceste drepturi sunt630:

630 În art. 66 C. pen. la alin. (1) lit. c) – dreptul străinului de a se afla pe teritoriul României, precum și lit. o) – dreptul de a se apropia de locuința, locul de muncă, școala sau alte locuri unde victima desfășoară activități sociale, în condițiile stabilite de instanța de judecată, sunt drepturi a căror interzicere se poate hotărî de către instanța de judecată ca pedepse complementare.

a) dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice;

b) dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat;

d) dreptul de a alege;

e) drepturile părintești;

f) dreptul de a fi tutore;

g) dreptul de a ocupa funcția, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfășura activitatea de care s-a folosit pentru săvârșirea infracțiunii;

h) dreptul de a deține, purta și folosi orice categorie de arme;

i) dreptul de a conduce anumite categorii de vehicule stabilite de instanță;

j) dreptul de a părăsi teritoriul României;

k) dreptul de a ocupa o funcție de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public;

l) dreptul de a se afla în anumite localități stabilite de instanță;

m) dreptul de a se afla în anumite locuri sau la anumite manifestări sportive, culturale ori la alte adunări publice, stabilite de instanță;

n) dreptul de a comunica cu victima sau cu membri de familie ai acesteia, cu alte persoane, stabilite de instanță, ori de a se apropia de acestea.

Aceste drepturi a căror exercitare se interzice prin hotărârea instanței, în cazul în care ele nu sunt interzise de drept, se aplică atât pe lângă pedeapsa închisorii, cât și pedeapsa detențiunii pe viață, deoarece art. 54 arată că pedeapsa accesorie se aplică pe lângă o „pedeapsă privativă de libertate”, iar în acest caz instanța va arăta în hotărârea sa în mod expres, căror dintre drepturi urmează a le fi interzisă exercitarea.

Drepturile a căror exercitare urmează a fi interzise de drept prin prevederea acestora în Codul penal în art. 65 alin. (2), nu vor fi exercitate deoarece aplicarea se face automat fără ca instanța să fie obligată a o arăta în hotărârea sa. Aceste drepturi a căror exercitare a fost interzisă de drept sunt dintre cele arătate în art. 66 alin. (1) dar nu în totalitate, ci doar șase dintre cele mai importante, de la lit. a)-f), în situația aplicării numai în cazul condamnării la detențiune pe viață. În cazul pedepsei detențiunii pe viață se aplică de drept și interzicerea exercitării dreptului stabilit la alin. (1) lit. c) dreptul străinului de a se afla pe teritoriul României, față de pedeapsa închisorii care nu are o astfel de reglementare.

Următoarelor drepturi stabilite în art. 65 alin. (1) le poate fi interzisă exercitarea ca pedeapsă accesorie în cazul pedepsei închisorii în mod facultativ prin hotărârea instanței:

a) Dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice. Alegerea în autoritățile publice presupune alegerea în autoritățile statului (executive și judecătorești) în procesul instaurării, menținerii și exercitării puterii. În alte funcții publice sunt posibil de enumerat partidele, formațiunile politice, alte organizații ca forme prin care cetățenii participă la guvernare, la propunerea candidaților în alegeri. De asemenea, se includ în această categorie exercitarea unor funcții publice în mod individual, a unor demnități sau funcții în organele de stat, pentru realizarea drepturilor fundamentale, în calitate de primari, deputați, senatori, președinte de stat.

b) Dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat. Această interzicere a exercitării dreptului se referă la o funcție în care regula este aceea a numirii pe post în urma îndeplinirii unor criterii sau a susținerii unui concurs. Funcții cum ar fi cea de judecător, procuror, cadru în sistemul de apărare și ordine publică, în administrația centrală ori locală, inspecții ori organe de control, ori alte organe care pot folosi autoritatea de stat ca responsabili cu aplicarea legilor ori a normelor stabilite prin actele normative.

În cazul în care se aplică interzicerea de a ocupa o funcție, această interdicție se aplică împreună cu interzicerea dreptului de a fi ales în autoritățile publice. În acest sens pedeapsa accesorie se aplică în conformitate cu art. 66 alin. (2) instanța de judecată dispunând interzicerea ambelor drepturi, dintre drepturile ce se interzic „de drept” conform art. 65 alin. (2) C. pen.

c) Dreptul străinului de a se afla pe teritoriul României. Ca pedeapsă accesorie operează pentru pedeapsa detențiunii pe viață. În situația pedepsei închisorii, interzicerea exercitării dreptului străinului de a se afla pe teritoriul României, are statut de pedeapsă complementară, fiind aplicabilă după executarea pedepsei principale, ori după ce pedeapsa este considerată ca executată. În cazul detențiunii pe viață, pedeapsă din care condamnatul se poate libera condiționat, nu se mai pune problema executării unor pedepse complementare, persoana fiind expulzată din țară imediat.

Situația este rezolvată prin art. 65 alin. (4) C. pen. care stabilește că „În cazul detențiunii pe viață, pedeapsa accesorie prevăzută în alin. (2) lit. c) se pune în executare la data liberării condiționate sau după ce pedeapsa a fost considerată ca executată”.

În aceste situații, interzicerea exercitării de drept a unor drepturi, în cazul detențiunii pe viață, începe să opereze din momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare, continuă până la momentul punerii în libertate ca urmare a liberării condiționate și până la expulzarea condamnatului din România ca urmare a aplicării art. 65 alin. (2) și (4)C. pen.

Interzicerea exercitării dreptului cetățeanului străin de a se afla pe teritoriul României nu mai este prevăzută ca o măsură de siguranță în Codul penal, astfel cum această măsură era cunoscută în Codul penal anterior la art. 117, în care se stabileau felurile măsurilor de siguranță și expulzarea ca măsură de interzicere a rămânerii pe teritoriul României631.

631 Art. 117 C. pen. anterior – Expulzarea

(1) Cetățeanului străin care a comis o infracțiune i se poate interzice rămânerea pe teritoriul țării.

(2) Dispoziția alineatului precedent se aplică și persoanei fără cetățenie care nu are domiciliul în țară.

(3) În cazul în care expulzarea însoțește pedeapsa închisorii, aducerea la îndeplinire a expulzării are loc după executarea pedepsei.

(4) Persoanele prevăzute în prezentul articol nu vor fi expulzate dacă există motive serioase de a se crede că riscă să fie supuse la tortură în statul în care urmează a fi expulzate.

Referitor la interzicerea exercitării dreptului străinului de a se afla pe teritoriul României, când prin hotărârea de condamnare la pedeapsa închisorii s-a aplicat această pedeapsă accesorie, urmează ca instanța de judecată să facă mențiune în mandatul de executare a pedepsei, art. 563 alin. (1) C. pr. pen., ca la data liberării din pedeapsă, condamnatul să fie predat organului de poliție, care va proceda la îndepărtarea sa de pe teritoriul României.

d) Dreptul de a alege. Această interzicere a exercitării dreptului se referă la dreptul fundamental al cetățenilor înscris în Constituție art. 36 – Dreptul de vot; art. 37 – Dreptul de a fi ales; art. 38 – Dreptul de a fi ales în Parlamentul european.

Cetățenii au drept de vot de la vârsta de 18 ani, împliniți până în ziua alegerilor inclusiv. Nu au drept de vot debilii sau alienații mintal, puși sub interdicție și nici persoanele condamnate, prin hotărâre judecătorească definitivă, la pierderea drepturilor electorale. Au dreptul de a fi aleși conform Constituției României, cetățenii cu drept de vot care îndeplinesc condițiile prevăzute în art. 16 alin. (3), dacă nu le este interzisă asocierea în partide politice, potrivit art. 40 alin. (3). Candidații trebuie să fi împlinit, până în ziua alegerilor inclusiv, vârsta de cel puțin 23 de ani pentru a fi aleși în Camera Deputaților sau în organele administrației publice locale, vârsta de cel puțin 33 de ani pentru a fi aleși în Senat și vârsta de cel puțin 35 de ani pentru a fi aleși în funcția de Președinte al României. În condițiile aderării României la Uniunea Europeană, cetățenii români au dreptul de a alege și de a fi aleși în Parlamentul European632.

632 Constituția României, art. 36-38.

e) Drepturile părintești. Ca pedeapsă accesorie a interzicerii exercitării acestor drepturi se poate aplica acelor părinți, care prin săvârșirea infracțiunii, ținând seama de natura, gravitatea acesteia, de împrejurările cauzei, de persoana infractorului și de interesele copilului instanța a hotărât această interdicție pe lângă pedeapsa privativă de libertate633, ori dacă această pedeapsă se aplică de drept ca urmare a aplicării detențiunii pe viață.

633 Legea nr. 278/2006 a modificat dispozițiile art. 71 C. pen., consfințindu-se caracterul facultativ al interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. d) și e). Potrivit textului art. 71 alin. (3), interzicerea exercitării acestor drepturi se aplică „ținându-se seama de natura și gravitatea infracțiunii săvârșite, de împrejurările cauzei, de persoana infractorului și de interesele copilului ori ale persoanei aflate sub tutelă sau curatelă”.

f) Dreptul de a fi tutore sau curator. Această interzicere a exercitării dreptului se poate aplica celor care pe lângă pedeapsa principală, în urma hotărârii instanței de judecată, ori de drept pentru condamnații la detențiune pe viață, sunt condamnați cu această pedeapsă accesorie. Tutela și curatela sunt instituții de drept civil și au ca scop ocrotirea juridică a unor persoane fizice aflate în situații speciale, prevăzute de lege.

g) Dreptul de a ocupa funcția, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfășura activitatea de care s-a folosit pentru săvârșirea de infracțiunii. Interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcție sau profesie, în cazul dat de art. 66 alin. (1) lit. g), coroborat cu art. 65 alin. (1), ca pedeapsă accesorie, se referă la interzicerea exercitării dreptului pe timpul executării pedepsei cu închisoarea, care îl pune în imposibilitate pe infractor să îndeplinească conținutul unor acte, fapte, atribuții, ori demnități date de ocuparea unui loc într-o funcție, profesie, meserie prin care infractorul a săvârșit infracțiunea. Pentru sporirea caracterului coercitiv al pedepsei accesorii în cazul interzicerii exercitării dreptului de a ocupa o funcție ori de a exercita o profesie, meserie sau activitate, se adaugă pedepsei accesorii și interzicerea cumulativă a exercitării drepturilor prevăzute la art. 66 alin. (2), respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, precum și dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat634.

634 CEDO, secția a III-a, Hotărârea Rainys și Gasparavičius versus Lituania, 7 aprilie 2005, 70665/01 și 74345/01.

Interzicerea de a ocupa anumite funcții

În cazul lustrației, Curtea a considerat că nu este admisibilă impunerea unei interdicții de a exercita practic un număr nelimitat de profesii. În timpul perioadei sovietice, reclamanții au lucrat în cadrul KGB. După proclamarea independenței Lituaniei în 1990, primul reclamant a fost angajat ca inspector la fisc, iar al doilea ca procuror. În aplicarea unei legi care interzicea foștilor lucrători ai KGB să lucreze în domeniul public sau să ocupe anumite funcții în domeniul privat, cei doi au fost concediați în 1999. Recursurile lor au fost respinse. Art. 14 raportat la art. 8. Reclamanții au fost împiedicați să lucreze în anumite domenii. Astfel, li s au redus șansele de a exercita anumite activități profesionale. Ținând cont de amploarea interdicției care îi privea, Curtea a considerat că aceasta ține de viața lor privată, astfel încât art. 14 este aplicabil. Adoptând legea în discuție, Lituania a dorit să evite repetarea unor experiențe anterioare. De aceea, Curtea a considerat că această lege are ca scop legitim protecția securității naționale și a ordinii. Totuși, în raport de proporționalitatea măsurii, statul nu a oferit nicio explicație coerentă pentru faptul că este excluse exercitarea unui număr practic nedeterminat de meserii ori profesii, iar interdicția se întinde pe 39 ani, socotind și durata mare de timp în care s a adoptat legea în chestiune. De aceea, Curtea a considerat că restricția este disproporționată și există o discriminare nejustificată la adresa exercitării vieții private de către reclamanți.

Interzicerea exercitării unei funcții sau profesii era prevăzută în Codul penal anterior între măsurile de siguranță și se lua în cazul în care făptuitorul a săvârșit fapta datorită incapacității, nepregătirii sau altor cauze care îl făceau impropriu ocupării unei anumite funcții ori profesii, meserii sau ocupații. În noul Cod penal interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcție, profesie, meserie, ori de a desfășura o activitate devine o pedeapsă accesorie sau/și complementară pentru a spori efectul de constrângere al pedepsei principale.

În Codul penal măsura este aplicată ca pedeapsă accesorie pentru că funcția, profesia sau meseria ori ocupația au fost folosite tocmai pentru a se comite mai ușor, în circumstanțe sau condiții favorizante fapta în legătură cu care a fost condamnat.

Prin profesie se înțelege o îndeletnicire utilă din punct de vedere social, care necesită o pregătire teoretică și practică specială și a cărei exercitare este reglementată prin lege și prin atestarea în urma obținerii unei diplome, atestat, ori o calificare la locul de muncă (medici farmaciști, ingineri, arhitecți, avocați etc.)635.

635 I. Pascu, Drept penal – Partea generală, ed. a II-a, Ed. Hamangiu, București, 2009, p. 488.

Meseria este o activitate profesională de deservire a populației sau o activitate din domeniul industriei sau agriculturii, care necesită o pregătire practică, precum aceea de tâmplar, electrician, zidar, zugrav, croitor, tinichigiu, lăcătuș, sudor și care se exercită ca urmare a absolvirii unei școli profesionale sau a urmării unui curs la locul de muncă.

Ocupația este o activitate licită care are un caracter de durată, presupunând cunoștințe sumare, îndemânare, și prudență, cum ar fi: crescători de animale, lucrători comerciali, pescari, muncitori agricultori, muncitori necalificați.

h) Dreptul de a deține, purta și folosi orice categorie de arme. Interzicerea exercitării dreptului de a deține, purta și folosi orice categorie de arme este posibilă împotriva celor care au avut dreptul de a deține, purta și folosi arme conform prevederilor legale. Aceste arme sunt dintre cele definite în Codul penal art. 178 alin. (1), respectiv: „Arme sunt instrumentele, dispozitivele sau piesele declarate astfel prin dispoziții legale”. Art. 178 alin. (2) asimilează armelor și „orice obiecte de natură a putea fi folosite ca arme și care au fost întrebuințate pentru atac. În această situație nu este vorba despre interzicerea exercitării unui drept, pentru că orice obiect folosit pentru atac poate fi asimilat unei arme.

Dreptul de a deține, purta și folosi arme este reglementat prin Legea nr. 295/2004 privind regimul armelor și munițiilor, actualizată la 21 iulie 2008. În sensul prevăzut de Codul penal, prin orice categorie de arme trebuie să înțelegem orice obiect sau dispozitiv a cărui funcționare determină aruncarea unuia sau mai multor proiectile, substanțe explozive, aprinse sau luminoase, amestecuri incendiare ori împrăștierea de gaze nocive, iritante sau de neutralizare. Sunt denumite arme, armele de foc, armele albe și munițiile.

Se pune problema dacă interzicerea exercitării dreptului de a deține, purta și folosi orice categorie de arme se poate aplica de către instanța de judecată celor care au deținut, purtat și folosit orice categorie de arme în mod ilegal. În Partea Specială, Titlul VII, Capitolul III – sunt prevăzute infracțiunile cu privire la „Nerespectarea regimului armelor și munițiilor, materialelor nucleare și al materiilor explozive”. Instanța de judecată poate să aplice facultativ pedeapsa accesorie pentru infracțiunile prevăzute la art. 342 alin. (1) și (2), art. 343, 344, 346 alin. (1) și obligatoriu pentru infracțiunile prevăzute la art. 342 alin. (3) și (4), art. 345, art. 346 alin. (2), (3) și (4). Observăm că legiuitorul a stabilit pentru anumite infracțiuni mai grave obligativitatea aplicării interzicerii exercitării unor drepturi, deci și a interzicerii dreptului de a deține, purta și folosi orice categorie de arme, în înțelesul pe care considerăm că îl precizează Codul penal la art. 178 alin. (1).

Aceasta nu înseamnă că pe perioada cât persoana este cercetată sau judecată penal, poliția nu va întreprinde măsuri de suspendare a dreptului de deținere a armei și munițiilor în conformitate cu prevederile art. 15, și a art. 46 din Legea nr. 295/2004. După caz, poliția va lua măsura suspendării dreptului de port și folosire a armelor letale, arma și munițiile urmând a fi retrase de către organul de poliție și depuse la un armurier autorizat, cu excepția situației în care acestea se ridică de către organele de poliție. În situația în care pedeapsa accesorie a interzicerii dreptului de a deține, purta și folosi arme este aplicată, poliția va lua măsuri de ridicare a armei și munițiilor în vederea depunerii la un armurier autorizat și de revocare și anulare a permisului de portarmă, conform art. 47 din Legea nr. 295/2004.

i) Dreptul de a conduce anumite categorii de vehicule stabilite de instanța de judecată. Dreptul de a conduce autovehicule este stabilit atât în ceea ce privește categoria acestora, cât și condițiile ce trebuie să le îndeplinească persoanele ce le conduc, de Codul rutier (Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002) modificată prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 69 din 28 iunie 2007 privind circulația pe drumurile publice.

Interzicerea exercitării dreptului de a conduce anumite categorii de vehicule, ca pedeapsă accesorie se poate aplica în condițiile executării unei pedepse privative de libertate până când pedeapsa se consideră executată. În aceeași idee, chiar și Convenția europeană cu privire la efectele internaționale ale interzicerii exercitării dreptului de a conduce un vehicul cu motor din 3 iunie 1976, stabilește cu privire la combaterea infracțiunilor rutiere prin mijloace adecvate ca fiind de cea mai mare importanță pentru securitatea circulației, ca în afara altor măsuri cu caracter preventiv sau represiv, interzicerea exercitării dreptului de a conduce constituie un mijloc eficient, considerând că sporirea circulației internaționale justifică intensificarea eforturilor în vederea armonizării legislațiilor naționale și pentru a asigura că deciziile de interzicere a dreptului de a conduce să producă efecte în afara statului în care au fost pronunțate, având în vedere că această cooperare a fost deja preconizată în Rezoluția (71) 28.

În situația în care cel condamnat a săvârșit o infracțiune contra siguranței circulației pe drumurile publice, art. 334-341, pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării dreptului de a conduce anumite categorii de vehicule este stabilită de către instanță în mod facultativ dacă aceasta a fost aplicată ca pedeapsă complementară, deoarece textele Capitolului II – Infracțiuni contra siguranței circulației pe drumurile publice, nu prevăd pe lângă pedeapsa stabilită pentru fiecare infracțiune și interzicerea unor drepturi.

j) Dreptul de a părăsi teritoriul României. Interzicerea exercitării acestui drept, ce se poate dispune de către instanța de judecată ca pedeapsă accesorie și reprezintă interzicerea dreptului de liberă circulație a cetățenilor români în afara țării. Dreptul de a călători, de a emigra, și de a reveni în țară sunt reglementate prin legi interne și norme europene.

Libera circulație a cetățenilor în spațiul românesc ori în străinătate reglementat prin Legea nr. 248 din 20 iulie 2005, publicată în M. Of. nr. 682 din 29 iulie 2005. În Capitolul I – Dispoziții generale, se stabilesc condițiile și limitele în care cetățenii români își pot exercita dreptul la liberă circulație, prevăzându-se că acest drept este garantat. Dreptul de a călători în străinătate, de a emigra și de a reveni oricând în țară nu poate fi interzis nici unui cetățean român. În art. 3 al Legii nr. 248/2005 se stabilește limitarea acestui drept doar temporar, în cazurile strict prevăzute de lege, pentru care se poate suspenda sau restrânge exercitarea acestui drept. În acest sens Codul penal are rol de lege specială, deoarece dispune interzicerea exercitării acestui drept ca pedeapsă accesorie, în cazul apariției unor situații de natură să o justifice în raport cu necesitatea asigurării apărării țării sau a securității naționale.

Pe timpul exercitării dreptului la liberă circulație cetățenii români au obligația de a respecta legislația română, de a nu compromite imaginea României și să nu contravină obligațiilor asumate de țara noastră prin documentele internaționale. De asemenea, în călătoriile lor trebuie să respecte legislația statului în care se află, să ajute alți cetățeni români în dificultate și să-și anunțe domiciliul sau reședința misiunilor diplomatice ori oficiilor consulare din țara respectivă.

Interzicerea exercitării dreptului de a părăsi teritoriul României ca pedeapsă accesorie trebuie să țină seama de reglementarea legală și de regulile impuse de Tratatul de aderare la Uniunea Europeană astfel:

– Potrivit art. 52 din Legea nr. 248/2005, până la data aderării României la Uniunea Europeană, măsura restrângerii dreptului la liberă circulație în străinătate instituită în condițiile art. 38, trebuia să se refere la teritoriile tuturor statelor membre ale Uniunii Europene, cu excepția celor cu privire la care persoana în cauză face dovada că are drept de intrare. Întrucât la data de 1 ianuarie 2004, România a aderat la Uniunea Europeană, restrângerea dreptului la libera circulație înseamnă restrângerea dreptului la circulație a cetățenilor români, cu excepția teritoriului României;

– Se pune problema interpretării și aplicării dispozițiilor legale referitoare la exercitarea unui drept fundamental al cetățeanului, respectiv a dreptului la libera circulație – reglementat de art. 25 din Constituție, o componentă ce implică dreptul de a părăsi teritoriul României, în scopul de a circula pe teritoriul altor state membre ale Uniunii Europene636;

636 În prezent, în materia liberei circulații a persoanelor având cetățenia română este aplicabil art. 48 din Tratatul C.E.E., precum și art. 4 din Directiva nr. 2004/38/C.E.

– Norma comunitară prevede în mod limitativ doar trei situații, care ar permite o astfel de măsură și anume, afectarea ordinii publice, a siguranței publice sau a sănătății publice;

– Art. 25 din Constituție prevede că „legea stabilește condițiile exercitării acestui drept”, ceea ce înseamnă că acest drept este garantat, dar libertatea circulației cetățenilor nu este absolută, că trebuie să se desfășoare potrivit regulilor stabilite de Legea nr. 248/2005. Dispozițiile art. 5 din acest act normativ prevăd obligațiile cetățenilor români pe perioada șederii lor în străinătate, iar art. 29 din Declarația Universală a Drepturilor Omului stipulează că „În exercitarea drepturilor și libertăților sale, fiecare om nu este supus decât numai îngrădirilor stabilite prin lege, exclusiv în scopul de a asigura cuvenita recunoaștere și respectare a drepturilor și libertăților altora…”;

– Măsura dispusă prin art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005 circumscrie situațiile expres prevăzute de art. 53 din Constituție, respectiv apărarea securității naționale și a ordinii publice, având în vedere că problema controlului migrației ilegale din România spre statele europene prezintă interes atât pe plan intern, cât și extern. Se precizează, că măsura restrângerii dreptului la liberă circulație a persoanelor returnate în baza unui acord de readmisie nu încalcă prevederile Constituției, sens în care s-a pronunțat și Curtea Constituțională prin Decizia nr. 855 din 28 noiembrie 2006637.

637 Curtea reține că art. 55 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 248/2005 prevede că solicitarea privește sancțiunile în curs de executare la data intrării în vigoare a legii și care rămân în vigoare pentru o perioadă de 6 luni cu privire la cetățenii români returnați în baza acordurilor de readmisie încheiate de România cu alte state, ele putând fi transformate, înainte de expirarea acestui termen, în măsuri de restrângere a dreptului la libera circulație în străinătate, ceea ce demonstrează fără echivoc caracterul neretroactiv al textului legal. De altfel, în jurisprudența sa, Curtea a statuat constant că o lege nu este retroactivă atunci când modifică pentru viitor o stare de drept născută anterior și nici atunci când suprimă producerea în viitor a efectelor unei situații juridice constituite sub imperiul legii vechi, pentru că în aceste cazuri legea nouă nu face altceva decât să refuze supraviețuirea legii vechi și să reglementeze modul de acțiune în timpul următor intrării ei în vigoare, adică în domeniul ei propriu de aplicare.

k) Dreptul de a ocupa o funcție de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public. Funcția de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public reprezintă o demnitate specială, dată de faptul că persoanele juridice reprezintă subiecte de drept titulare de drepturi și obligații, cu o organizare de sine stătătoare, un patrimoniu propriu și un scop de funcționare direcționat spre îndeplinirea unei activități publice. Persoane de drept public sunt: statul, unitățile administrativ-teritoriale, Parlamentul României, organismele puterii executive, organismele puterii judecătorești, instituțiile de stat, partidele politice.

O funcție de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public este caracterizată prin aceea că respectiva persoană organizează, îndrumă, controlează, conduce o instituție a statului sau o autoritate publică, părțile fiind într-un raport de îndeplinire a unor drepturi și obligații stabilite prin contract de conducere. Importanța conducerii unei persoane juridice de drept public este aceea că există prezumția de legalitate a actelor conducătorului, el fiind cel care implică cu autoritatea conferită de poziția în organizație, drepturile și funcțiile ce se aplică în raporturile cu cetățenii.

Persoană juridică de drept public poate fi și acea organizație comercială sau nu, constituită în baza unui act emis de autoritatea publică (centrală sau locală) finanțată integral sau parțial de la bugetul de stat, pentru atingerea scopului preconizat (inovare, invenții, tehnologie, militare, cercetare ș.a.). Un exemplu de reglementare cu privire la funcțiile de conducere este prevăzut în Legea nr. 115/1999 privind responsabilitatea ministerială (publicată în M. Of. nr. 334 din 20 mai 2002).

Interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcție publică se aplică de către instanța de judecată cumulativ cu interzicerea exercitării dreptului de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții, și interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, conform art. 66 alin. (2) C. pen.

În Codul penal anterior „interzicerea dreptului de a ocupa o funcție sau de a exercita o profesie, o meserie sau o ocupație” făcea parte dintre măsurile de siguranță, din cadrul Titlului VI din Partea generală, art. 112.

l) Dreptul de a se afla în anumite localități stabilite de instanță. Această pedeapsă accesorie constă în interzicerea exercitării dreptului condamnatului de a se afla o anumită perioadă de timp în localitatea sau localitățile stabilite prin hotărârea de condamnare și se execută concomitent cu executarea pedepsei privative de libertate aplicată pentru faptele comise.

Rațiunea aplicării măsurii constă în starea de risc pe care o prezintă prezența persoanei și conduitei infractorului în anumite localități. Pedeapsa se aplică față de infractorul care a comis infracțiuni în anumite localități, lăsarea lui liberă, fără control ori supraveghere în localitățile respective fiind o premisă pentru comiterea de noi fapte.

Realizarea unor infracțiuni cu frecvență ridicată și cu risc public în anumite perioade, sporit din anumite cauze, precum: furtul, tâlhăria, ultrajul contra bunelor moravuri și tulburarea liniștii publice, viol, constituie o condiție importantă pentru ca instanța să aprecieze că prezența infractorului în localitățile unde a comis infracțiuni constituie un pericol ce poate fi evitat, apreciere care se întemeiază pe datele și informațiile rezultate cu prilejul judecății: gravitatea faptelor, repetarea frecventă a acestora, pericolul de răzbunare, precum și condițiile socio-economice ale localității – mari aglomerări urbane, stațiuni de odihnă etc.

Aplicarea acestei pedepse accesorii are în vedere situația personală a condamnatului, legăturile acestuia cu infractorii din localitatea respectivă, notorietatea sa ca persoană ce a comis fapte care au deranjat ambianța comunității (abateri repetate, conduite sancționate contravențional, infracțiuni legate de timpul, locul mijloacele folosite, frecvența săvârșirii faptelor în localitatea respectivă). Interdicția poate avea legătură directă cu victima sau victimele, rudele acestora ori familiile acestora cu care sunt în dușmănie, în conflict vechi, în relații tensionate de dorința de răzbunare, ori care au un ecou deosebit de negativ și oprobiu în colectivitate.

Este cunoscut că unii infractori profită de cunoașterea caracteristicilor unor localități, a configurației străzilor, clădirilor, a locurilor aglomerate și puțin supravegheate, unde pot săvârși infracțiuni ca furturi de buzunare, furturi de autoturisme, contrabandă cu diferite produse (localități de frontieră).

Interdicția de a se afla într-o anumită localitate este dată de faptul că prezența acolo este intolerabilă pentru comunitate, că există o probabilitate mărită ca infractorul să comită mai munte fapte penale dacă se permite prezența sa în localitatea respectivă.

Punerea în executare a hotărârii instanței de judecată se face de către instanța de executare. Aceasta, prin trimiterea unei copii de pe dispozitiv, comunică măsura organelor de poliție din localitățile nominalizate. De menționat că măsura se comunică și cazierului judiciar.

m) Dreptul de a se afla în anumite locuri sau la anumite manifestări sportive, culturale, ori la alte adunări publice, stabilite de instanță. Interzicerea exercitării acestui drept reprezintă o pedeapsă accesorie, aplicată de instanța de judecată în legătură directă cu prezența în localitatea respectivă în anumite momente, locuri ori manifestări colective stabilite prin hotărârea instanței.

Apartenența la anumite grupuri culturale ori subculturale, ori cu anumite preocupări în activități colective cum ar fi manifestările sportive, meciurile de fotbal, ori adunările publice prilejuite de sărbători naționale, religioase, comemorări de evenimente în anumite locuri, (piețe, în apropierea monumentelor, în cimitire etc.) creează pentru persoanele „certate cu ordinea publică” prilejul de a-și manifesta pornirile și teribilismul, profitând de anonimatul oferit de mulțime, de aglomerație sau de manifestările de bucurie, nervozitate, de protestul sau încurajările grupului cu aceleași preocupări.

Interzicerea exercitării dreptului de a se afla în anumite locuri concrete cum sunt stadioanele sau sălile de sport, concursurile de mașini, hipodrom, ori alte adunări publice cum sunt manifestările de protest, sunt de natură a elimina riscul comiterii unor fapte penale, contravenționale, sau care deranjează comunitatea, avându-se în vedere conduita anterioară sau profilul psihologic al persoanei căreia i se aplică o asemenea pedeapsă accesorie. Manifestările sportive dintre echipe cunoscute cu rivalități privind palmaresul, sunt exploatate de persoane turbulente pentru a-și arăta „atașamentul radical” pentru „valorile” echipei sau ale susținătorilor. Restricția privind accesul la anumite manifestări sportive este infracțiune distinctă638.

638 Legea nr. 539/2007 privind prevenirea și combaterea violenței cu ocazia Competițiilor și a jocurilor sportive.

Art. 31. – (1) Fapta unei persoane, căreia i s a interzis accesul la unele competiții sau jocuri sportive, de a se afla în arena sportivă unde se desfășoară o competiție sau un joc sportiv de genul celor pentru care s a dispus interdicția, constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la o lună la 3 luni sau cu amendă.

(2) În cazul prevăzut la alin. (1), se poate dispune față de învinuit sau inculpat măsura de siguranță a interzicerii accesului la competițiile sau jocurile sportive, pe o perioadă de la unu la 2 ani, care se adaugă la perioada pentru care s a dispus inițial măsura.

n) Dreptul de a comunica cu victima sau cu membrii de familie ai acesteia, cu persoanele cu care a comis infracțiunea sau cu alte persoane, stabilite de instanță, ori de a se apropia de acestea. Comunicarea cu victima sau membrii de familie sau alte persoane poate fi realizată prin mijloace directe, verbal sau non verbal prin semne, semnale, sunete sau prin mijloace moderne de transmitere a datelor, imaginilor, scrisului, ori prin ori ce fel de semne și semnale care au o semnificație specială ori ascunsă pentru „parteneriatul” dintre agresor și victimă sau membri de familie ai acesteia.

Comunicarea poate fi agresivă mai ales în situația în care există deja un conflict consumat, de tipul unei infracțiuni îndreptate împotriva unei persoane. Stilul de comunicare agresiv adoptat de infractor îl pune în poziția de a domina victima pentru a o supune, în scopul de a nu-și afirma drepturile, manifestând teamă față de abuzul de comunicare.

Comunicarea cu soția agresată, copilul-victimă, victima tâlhăriei sau a furturilor, victima violului, victima tentativei de determinare a sinuciderii și altele asemenea, reprezintă de cele mai multe ori o continuare sau o prelungire a infracțiunii prin efectul presiunii psihologice, care se poate baza pe lipsa abilității victimei de a se apăra, dezvoltă conduite disfuncționale sau chiar lipsite de normalitate ale victimei, sau provoacă temere, groază, renunțare la sesizarea organelor de cercetare și urmărire penală.

În ceea ce privește victima, ea este asigurată și protejată legal prin Legea nr. 211/2004, actualizată prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 113/2007 – privind unele măsuri pentru asigurarea protecției victimelor infracțiunilor. Informarea victimelor cu privire la drepturile lor, nu este însă în măsură să asigure deplin liniștea și siguranța că infractorul nu va acționa în sensul se a face presiuni asupra victimei.

Stilul de a agresa verbal sau chiar prin prezență, de tipul „mușcă și fugi” este comunicarea ce utilizează sarcasm, ironie, amenințare care se poate realiza prin anonimizare folosindu-se telefonul, scrisoarea anonimă, apariția „întâmplătoare” în prejma locului de joacă al copiilor, în cartierul rezidențial, sau la locuințele părinților, fraților, familiei, locului de muncă. Comunicarea pasiv-agresivă are elemente din toate cele trei sisteme de comunicare, care determină asupra victimei o presiune deosebită.

Comunicarea tiranică, dintre unii „capi ai familiei” care nu găsesc nicio satisfacție în relațiile normale, indiferent că sunt sau nu înconjurați de bunuri materiale. Părinți, tutori, profesori care suferă de crize de furie, relații tensionate, supraaprecierea greșelilor, tradiția de a supune soția, copii la rele tratamente, comportamentul de a umili pe cei din jur constituie un factor de risc ce poate fi evitat prin pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării dreptului de a comunica cu victima, ce presupune o apărare împotriva celui care a comis o infracțiune și continuă să reprezinte o amenințare potențială. În acest sens sporirea pedepsei prin completarea acesteia cu o pedeapsă accesorie de interzicere a comunicării este potrivită, pentru ca atitudinile amenințătoare să fie interzise pe timpul executării pedepsei principale privative de libertate.

Legea nr. 217 din 29 mai 2003 reglementează normele privitoare la violența în familie, ce reprezintă acțiunea fizică sau verbală săvârșită de către un membru de familie împotriva altui membru al aceleiași familii, care provoacă o suferință fizică, psihică, sexuală sau un prejudiciu material. Prevederea se referă și la împiedicarea femeii de a-și exercita drepturile și libertățile fundamentale. Este evident că în condițiile în care o persoană este sancționată contravențional conform art. 29 pentru încălcarea normelor privitoare la ocrotirea relațiilor de familie, dacă săvârșește o infracțiune pentru care este pedepsită cu o pedeapsă privativă de libertate i se va aplica și pedeapsa accesorie conform art. 66 alin. (1) lit. n) C. pen.

În cazul infracțiunilor prevăzute în art. 193 și art. 196 C. pen. săvârșite asupra unui membru de familie, acțiunea penală poate fi pusă în mișcare și din oficiu conform art. 199 alin. (2), dar împăcarea înlătură răspunderea penală. În aceste cazuri considerăm că pedeapsa aplicabilă infractorului va fi mai constrângătoare prin aplicarea pedepsei accesorii a interzicerii exercitării dreptului de a comunica cu victima sau cu membri de familie ai acesteia.

B. Modul de executare a pedepsei accesorii. În conformitate cu art. 65 alin. (3) C. pen. pedeapsa accesorie a interzicerii unor drepturi se execută din momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare și până când pedeapsa principală privativă de libertate a fost executată sau considerată ca executată.

Pedeapsa închisorii și pedeapsa detențiunii pe viață se pun în executare prin emiterea mandatului de executare a pedepsei de către judecătorul delegat cu executarea, în ziua când hotărârea instanței de fond a rămas definitivă, sau când se primește extrasul de la instanța ierarhic superioară, cu datele necesare punerii în executare, în ziua pronunțării de către instanța Curții de Apel sau instanța ierarhic superioară, prin aplicarea art. 555 coroborat cu art. 553 alin. (3) C. pr. pen.

Din acest moment începe executarea și a pedepsei accesorii a interzicerii exercitării unor drepturi stabilite de către instanța de judecată pentru pedeapsa închisorii sau de drept în cazul pedepsei detențiunii pe viață.

În situația în care pedeapsa detențiunii pe viață a fost înlocuită cu pedeapsa închisorii, pedeapsa accesorie se execută din momentul înlocuirii acesteia prin mențiunea de către instanță a noii situații în hotărârea de condamnare rămasă definitivă.

În situația liberării condiționate din pedeapsa detențiunii pe viață, pedeapsa accesorie prevăzută la art. 65 alin. (2), respectiv lit. c) – dreptul străinului de a se afla pe teritoriul României, se pune în executare conform art. 65 alin. (4) C. pen., respectiv persoana condamnatului va fi expulzată din țară.

În situația amânării executării pedepsei închisorii sau detențiunii pe viață conform art. 589 C. pr. pen., pentru situațiile în care se constată pe baza unei expertize medico-legale că persoana condamnată suferă de o boală ce nu poate fi tratată în rețeaua sanitară a Administrației Naționale a Penitenciarelor, sau când o condamnată este gravidă sau are copil mai mic de un an, pedeapsa accesorie se va executa conform stabilirii obligațiilor prevăzute în art. 590 C. pr. pen. Unele obligații trebuie respectate pentru a rezolva situația pentru care s-a amânat executarea pedepsei, respectiv:

a) să nu depășească limita teritorială fixată decât în condițiile stabilite de instanță;

b) să ia legătura, în termenul stabilit de instanță, cu organul de poliție desemnat de acesta în cuprinsul hotărârii de amânare a executării pedepsei închisorii pentru a fi luat în evidență și a stabili mijlocul de comunicare permanentă cu organul de supraveghere, precum și să se prezinte la instanță ori de câte ori este chemat;

c) să nu își schimbe locuința fără informarea prealabilă a instanței care a dispus amânarea;

d) să nu dețină, să nu folosească și să nu poarte nicio categorie de arme;

e) pentru cazul prevăzut în art. 589 alin. (1) lit. a) să se prezinte de îndată la unitatea sanitară la care urmează să facă tratamentul, iar pentru cazul prevăzut la art. 589 alin. (1) lit. b) să îngrijească copilul mai mic de un an.

După cum se poate foarte ușor observa măsurile sunt sensibil asemănătoare dar nu identice, cu cele prevăzute ca pedeapsă accesorie sau pedepse complementare. Măsuri în concordanță cu pedeapsa accesorie sunt cele prevăzute în art. 590 alin. (2) și (3) C. pr. pen., astfel:

a) să nu se afle în anumite locuri sau anumite manifestări sportive, culturale ori la alte adunări publice, stabilite de instanță;

b) să nu comunice cu persoana vătămată sau cu membri de familie ai acesteia, cu persoanele cu care a comis infracțiunea sau cu alte persoane, stabilite de instanță, ori să nu se apropie de acestea;

c) să nu conducă niciun vehicul sau anumite vehicule stabilite.

Obligațiile prevăzute pe durata amânării executării pedepsei pot fi impuse condamnatului în măsura în care au fost aplicate în conținutul pedepsei complementare a interzicerii unor drepturi în condițiile coroborării art. 589, 590 C. pr. pen. cu art. 65 C. pen. în condițiile aplicării art. 66 în vederea aplicării pedepsei accesorii.

În situația întreruperii executării pedepsei închisorii sau pedepsei detențiunii pe viață pedeapsa accesorie începe să se aplice la fel ca și în situația amânării executării pedepsei. Dispozițiile legale sunt art. 592 – Cazurile de întrerupere, din Codul de Procedură Penală.

În legătură cu executarea pedepsei accesorii pe durata întreruperii executării pedepsei art. 594 alin. (5) C. pr. pen. prevede că: „Pedeapsa accesorie se execută și pe durata întreruperii executării pedepsei închisorii sau a detențiunii pe viață”.

C. Considerarea ca executată a pedepsei privative de libertate și a pedepsei accesorii. Pedeapsa privativă de libertate se consideră executată în ziua în care durata pedepsei calculate în raport de criteriile de individualizare a ajuns la termenul stabilit de către instanță prin mandatul de executare a pedepsei.

În cadrul unor instituții de drept penal executarea pedepselor privative de libertate se execută fără aplicarea pedepsei în regim de lipsire de libertate în locurile de deținere. Aceste instituții de drept penal sunt renunțarea la pedeapsă, amânarea aplicării pedepsei, suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, liberarea condiționată, grațierea și amnistia.

În momentul punerii în libertate a condamnatului care beneficiază de continuarea pedepsei fără executare efectivă în locul de deținere, se pune problema dacă pedeapsa accesorie va continua sau va înceta o dată cu eliberarea definitivă sau schimbarea modului de continuare a pedepsei în regim de libertate.

În conformitate cu art. 65 C. pen. alin. (3), pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării unor drepturi se execută din momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare și până când pedeapsa principală privativă de libertate a fost executată sau considerată ca executată.

Principalul moment al terminării pedepsei este liberarea la termenul prevăzut în mandatul de executare din pedeapsa cu închisoare.

Perioadele în care pedeapsa încă nu a fost executată sau nu se consideră executată sunt cele care încep cu punerea în libertate a condamnatului și până la împlinirea termenului definitiv la care expiră pedeapsa, perioadă în care pedeapsa accesorie se execută, astfel:

– de la punerea în libertate a condamnatului în condițiile înlocuirii detențiunii pe viață cu pedeapsa închisorii și până la considerarea ca executată a pedepsei de 30 de ani;

– de la punerea în libertate a condamnatului în condițiile comutării pedepsei în cazul detențiunii pe viață, computarea perioadei executate, stabilirea îndeplinirii condițiilor de liberare condiționată și până la împlinirea termenului de 30 de ani;

– la punerea în aplicare a renunțării aplicării pedepsei, pedeapsa accesorie nu mai funcționează, deci nu se mai execută, conform art. 82 alin. (1) C. pen.;

– la punerea în aplicare a amânării aplicării pedepsei pedeapsa accesorie nu se va mai executa, fiind stabilite măsuri specifice de supraveghere a condamnatului conform art. 90 alin. (1) C. pen., iar persoana nu mai este supusă niciunei decăderi, interdicții sau incapacități ce ar putea decurge din infracțiunea săvârșită, dacă nu a săvârșit din nou o infracțiune până la expirarea termenului de supraveghere;

– la expirarea termenului de supraveghere, al suspendării executării pedepsei sub supraveghere, dacă cel condamnat nu a săvârșit o nouă infracțiune, nu s-a dispus revocarea și nu s-a descoperit o cauză de anulare, pedeapsa se consideră executată, iar o dată cu aceasta încetează și pedeapsa accesorie;

– de la punerea în libertate condiționată a condamnatului dintr-o pedeapsă privativă de libertate, pedeapsa accesorie se execută până la expirarea termenului de supraveghere în condițiile în care condamnatul nu a săvârșit din nou o infracțiune și nu s-a dispus revocarea liberării condiționate, nu s-a descoperit o cauză de anulare. În această situație pedeapsa se consideră executată deci și pedeapsa accesorie conform art. 106 C. pen.

Bibliografie specială selectivă

George Antoniu, Despre pedepsele accesorii, în R.D.P. nr. 2/1971, p. 103; Liviu Coraș, Horia Diaconescu, Considerații asupra pedepsei accesorii în reglementarea legii penale române din perspectiva Convenției (europene) pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, în Dreptul nr. 6/2007, p. 168; Liviu Hergheliu, Modificarea de pedeapsă, în R.D.P. nr. 1/2006, p. 133; Gheorghe Ivan, Cauzele modificatoare de pedeapsă, în R.D.P. nr. 2/2005, p. 99; Lavinia Lefterache, Restrângerea exercițiului unor drepturi ca pedeapsă accesorie, în C.J. nr. 9/2006, p. 133; Ilie Pascu, Interdicția de a reveni în locuința familiei, în R.D.P. nr. 4/2002, pp. 44-48; Leontin Coraș, Înlăturarea interzicerii drepturilor părintești pe calea contestației la executare, în Dreptul nr. 12/2008, pp. 223-231; Florin Streteanu, Aspecte actuale privind pedeapsa accesorie și pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi, în R.D.P. nr. 2/2003, pp. 143 și urm.; Florin Streteanu, Modificări recente ale legii penale, în R.D.P. nr. 2/2001, pp. 98-100.

DOBRINOIU Vasile si colectiv, Noul Cod penal comentat din 01-oct-2012, Universul Juridic