. Continutul Si Analiza Rezultatului Exercitiului (s.c. Xyz S.a.)

CAPITOLUL I

PROFITUL CONTABIL ȘI PROFITUL FISCAL

1.1 Profitul contabil

Societățile comerciale, indiferent de natura lor, trebuie să obțină un excedent al exercițiului exploatării, un rezultat superior costurilor și cheltuielilor antrenate de activitățile exercițiului. Din punct de vedere fiscal, se face distincția între profitul contabil și profitul fiscal.

Profitul contabil se determină ca diferență între costurile totale realizate și cheltuielile totale efectuate în cursul exercițiului financiar.

Profitul fiscal reprezintă profitul impozabil (sau pierderea ficală) a societății, conform regulilor fiscale, în funcție de care se calculează volumul impozitelor exigibile (sau consumabile după caz).

Întreprinderea concentrează o complexitate de operații economice și financiare care se reflectă în documentele contabile de sinteză sub forma fluxurilor și stocurilor. Fluxurile au o influență imediată asupra rezultatului exercitiului, în timp ce stocurile prezintă un impact temporar sau de durată asupra echilibrului financiar, nevoii de finanțare a operațiilor de gestiune și în final asupra solvabilității întreprinderii.

Având libertatea să desfășoare orice activitate economică legală care să conducă la o rentabilitate scontată, întreprinderea concentrează o complexitate de acțiuni economice și financiare. Drept urmare, veniturile și cheltuielile de gestiune sunt generate, în principal, de trei domenii de activitate:

de exploatare, care este activitatea dominantă (de bază) ce vizează realizarea

profitului întreprinderii din sectoarele industrial, investițional, comercial și de

prestări servicii;

financiară, privind participațiile la capitalurile altor societăți și alte acțiuni de

plasament. Activitatea de exploatare și financiară formează activitatea curentă a

întreprinderii;

extraordinară, privind operațiile de gestiune și operațiile de capital care nu sunt

legate de activitatea normală și curentă.

Fie care tip de activitate degajă un anumit rezultat (profit sau pierdere) stabilit ca diferență între veniturile și cheltuielile perioadei de gestiune reflectate în cadrul contului de profit și pierdere pe cele trei domenii de activitate.

Modul de formare a rezultatului exercițiului înaintea impozitării pe baza datelor din contul de profit și pierdere se prezintă în figura 1.1.

Figura nr. 1.1 Formarea rezultatului exercițiului înaintea impozitării

Rezultatul exercițiului (profitul contabil) se determină pe feluri de activități astfel:

Activitatea de exploatare:

se determină rezultatul exploatării (Re):

Re = Ve-Ce (1.1)

Ve – venituri din exploatare;

Ce – cheltuieli din exploatare.

Rezultatul exploatării se determină ca diferență între veniturile din exploatare și cheltuielile de exploatare.

Veniturile aferente activității de exploatare provin din vânzările de mărfuri, producția vândută, variația stocurilor, producția imobilizată, subvențiile de exploatare și alte venituri din exploatare:

vânzările de mărfuri sunt întâlnite de regulă la societăți comerciale precum și la alte tipuri de societăți comerciale și se referă la comercializarea unor bunuri în aceeași stare în care au fost achiziționate sau după ce au suferit mici transformări (ambalare, sortare,etc.);

producția vândută cuprinde veniturile din vânzarea de produse finite, semifabricate, produse reziduale, executarea de lucrări, prestări de servicii, venituri din studii și cercetări, venituri din redevențe, locații de gestiune, chirii, etc;

Prin însumarea vânzărilor de mărfuri și a producției vândute se obține cifra de afaceri, un indicator cu o mare relevanță referitoare la situația economico – financiară a societății comerciale.

variația stocurilor reprezintă variația pozitivă (caz de stocaj) sau negativă (caz de destocaj) între valoarea la cost de producție efectiv a stocurilor de produse și producția în curs de la finele perioadei și valoarea stocurilor inițiale ale produselor și producția în curs, excluzând din calcul provizioanele pentru depreciere constituite pentru aceste stocuri;

producția imobilizată reprezintă producția exercițiului ce este conservată de societatea comercială sub forma imobilizărilor. Suma algebrică dintre producția vândută și producția imobilizată reprezintă producția exercițiului;

subvențiile de exploatare reprezintă sumele primite de societatea comercială pentru acoperirea diferitelor pierderi, pentru diferențele de preț la produsele subvenționate, precum și alte subvenții din partea statului, colectivităților publice sau diferitelor societăți comerciale;

alte venituri din exploatare reprezintă veniturile din creanțe recuperate de la clienți și debitori diverși și alte venituri din exploatare, altele decât cele nominalizate anterior. Veniturile din exploatare sunt compuse deci din cifra de afaceri, veniturile din variația stocurilor, veniturile aferente producției de imobilizări și alte venituri din exploatare.

Ve = CA + SVS +Pi + AVe (1.2)

CA – cifra de afaceri;

SVS – soldul variației stocurilor : -creditor (+);

-debitor (-);

Pi – producția imobilizată;

AVe- alte venituri din exploatare.

Cifra de afeceri este formată din veniturile din vânzarea mărfurilor și producția vândută.

CA = VM + PV (1.3)

VM – venituri din vânzarea mărfurilor;

PV – producția vândută.

VA = SVS + Pi + CA – CMV – CI (1.4)

VA – valoarea adăugată;

CMV – costul mărfurilor vândute;

CI – consum intermediar.

Producția exercițiului (PE) este formată din producția vândută, soldul variației stocurilor și producția imobilizată.

PE = PV + SVS + PI (1.5)

PE – producția exercițiului.

Acestor venituri din exploatare le corespund o serie de cheltuieli aferente exploatării, așa cum au fost enumerate anterior:

cheltuieli privind mărfurile sunt reprezentate de costul de achiziționare a mărfurilor vândute care este format din prețul lor de cumpărare la care se adaugă taxele nedeductible și cheltuielile accesorii (taxe vamale, prime de asigurare, comisioane, cheltuieli de transport etc.);

cheltuieli privind materiile prime și materialele consumabile reprezintă cheltuielile aferente consumurilor de materii prime, materiale auxiliare, combustibil, ambalaje, piese de schimb și alte materiale consumabile;

cheltuielile cu energia și apa reprezintă costul de achiziție al energiei și apei consumate;

alte cheltuieli materiale sunt reprezentate de costurile de achiziție a obiectelor de inventar consumate sau de uzura acestora, cheltuieli privind amenajările provizorii, cheltuieli cu alte materiale nestocate;

lucrările și serviciile executate de terți reprezintă cheltuielile cu întreținerea și reparative, redevențele, locații de gestiune și chirii, studii și cercetări, inclusiv sumele plătite pentru contract de cercetare, cheltuieli cu primele de asigurare, cheltuieli privind alte servicii executate de terți;

impozitele, taxele, vărsămintele asimilate cuprind cheltuielile cu impozitele, taxele, vărsămintele asimilate suportate de societatea comercială (impozitul suplimentar pe salarii, impozitul pe clădiri, impozitul pe terenuri, etc);

cheltuieli cu remunerațiile personalului se referă la cheltuielile cu salariile aferente personalului societății comerciale, cât și alte cheltuieli de aceeași natură suportate de societatea comercială;

cheltuielile cu asigurările și protecția socială includ cheltuielile societății comerciale cu contribuția la asigurările sociale, la constituirea fondului pentru plata ajutorului de șomaj și contribuția la asigurările sociale de sănătate;

alte cheltuieli de exploatare se referă la pierderile de creanțe provenite de la clienți incerți sau în litigiu și suportate de societatea comercială.

Cheltuielile de exploatare includ toate cheltuielile aferente ciclului de exploatare, de producție și de comercializare a mărfurilor.

În cazul în care variația stocurilor și producția imobilizată se evaluează la costuri efective, veniturile aferente lor sunt egale cu cheltuielile, neînregistrându-se profit. În această situație rezultatul din exploatare este determinat de rezultatul aferent cifrei de afaceri, de diferența dintre alte venituri din exploatare si alte cheltuieli de exploatare și de diferența dintre veniturile din provizioane privind exploatarea (când obiectul sau cauza care a generat din constituirea provizioanelor nu mai există) și cheltuielile cu provizioanele aferente exploatării (pentru deprecierea stocurilor de materii prime, materiale, producție neterminată, produse finite, mărfuri, pentru creanțe neîncasate, clienți rău platnici sau aflați în litigiu, pentru deprecierea activelor imobilizate necorporale și corporale, etc.).

Ce = CMV + CPE (1.6)

EBE = VA + SBE – Cp – ITV (1.7)

CMV – costul mărfurilor vândute;

CPE – costul total al producției exercițiului;

EBE – excedentul brut de exploatare;

SBE – subvenții de exploatare.

CPE = CM + LSPT + Cp + ITV + A + ACe (1.8)

CM – cheltuieli materiale;

LSPT – lucrări și servicii prestate de terți;

Cp – cheltuieli cu personalul;

ITV – impozite, taxe, vărsăminte asimilate;

A – amortizarea activelor imobilizate;

ACe – alte cheltuieli de exploatare.

Compararea veniturilor din exploatare cu cheltuielile de exploatare permite evidențierea unui prim indicator și anume rezultatul din exploatare, care poate fi profit (când veniturile depășesc cheltuielile) sau pierdere (în situația inversă).

Activitatea financiară:

Se determină rezultatele financiare (Rf) ale activităților financiare:

Rezultatul financiar (profit sau pierdere) se calculează ca diferență între veniturile financiare și cheltuielile financiare.

Rf = Vf – Cf (1.9)

Vf – venituri financiare;

Cf – cheltuieli financiare.

În cadrul veniturilor financiare sunt incluse următoarele venituri, provenind din:

– venituri din interese de participare constând în dividende încasate pentru participarea la capitalul altor societăți comerciale, prețul de vânzare aferent imobilizărilor financiare cedate și dobânzile aferente creanțelor imobilizate;

– venituri din investiții financiare și creanțe de peste un an, care reprezintă veniturile nete rezultate din vânzarea titlurilor de plasament de peste un an, respectiv diferența favorabilă între prețul lor de vânzare (de cesiune) și valoarea brută a titlurilor cedate;

– alte venituri financiare, care includ dobânzile constituite ca venit, aferente împrumuturilor acordate în cadrul grupului, sumelor datorate de către debitori diverși și dobânzile de primit aferente disponibilităților aflate în conturile curente, sconturile obținute de la furnizori sau alți creditori, cât și veniturile nete obținute din valorificarea titlurilor de plasament imediat negociabile (active circulante), respectiv diferența între valoarea de piață și valoarea contabilă a titlurilor de plasament imediat negociabile deținute în portofoliul societății comerciale.

Cheltuielile activității financiare se referă la:

– creanțe imobilizate, ce reprezintă pierderile din creanțe legate de participațiile societății comerciale;

– titlurile de plasament, respectiv pierderea netă rezultată în urma vânzării titlurilor de plasament, adică diferența, nefavorabilă dintre prețul de cesiune a titlurilor de plasament și valoarea brută a acestora;

– diferențe de curs valutar, care cuprind cheltuieli din diferențe nefavorabile de curs valutar rezultate în urma lichidării creanțelor și datoriilor în valută, (1.8)

CM – cheltuieli materiale;

LSPT – lucrări și servicii prestate de terți;

Cp – cheltuieli cu personalul;

ITV – impozite, taxe, vărsăminte asimilate;

A – amortizarea activelor imobilizate;

ACe – alte cheltuieli de exploatare.

Compararea veniturilor din exploatare cu cheltuielile de exploatare permite evidențierea unui prim indicator și anume rezultatul din exploatare, care poate fi profit (când veniturile depășesc cheltuielile) sau pierdere (în situația inversă).

Activitatea financiară:

Se determină rezultatele financiare (Rf) ale activităților financiare:

Rezultatul financiar (profit sau pierdere) se calculează ca diferență între veniturile financiare și cheltuielile financiare.

Rf = Vf – Cf (1.9)

Vf – venituri financiare;

Cf – cheltuieli financiare.

În cadrul veniturilor financiare sunt incluse următoarele venituri, provenind din:

– venituri din interese de participare constând în dividende încasate pentru participarea la capitalul altor societăți comerciale, prețul de vânzare aferent imobilizărilor financiare cedate și dobânzile aferente creanțelor imobilizate;

– venituri din investiții financiare și creanțe de peste un an, care reprezintă veniturile nete rezultate din vânzarea titlurilor de plasament de peste un an, respectiv diferența favorabilă între prețul lor de vânzare (de cesiune) și valoarea brută a titlurilor cedate;

– alte venituri financiare, care includ dobânzile constituite ca venit, aferente împrumuturilor acordate în cadrul grupului, sumelor datorate de către debitori diverși și dobânzile de primit aferente disponibilităților aflate în conturile curente, sconturile obținute de la furnizori sau alți creditori, cât și veniturile nete obținute din valorificarea titlurilor de plasament imediat negociabile (active circulante), respectiv diferența între valoarea de piață și valoarea contabilă a titlurilor de plasament imediat negociabile deținute în portofoliul societății comerciale.

Cheltuielile activității financiare se referă la:

– creanțe imobilizate, ce reprezintă pierderile din creanțe legate de participațiile societății comerciale;

– titlurile de plasament, respectiv pierderea netă rezultată în urma vânzării titlurilor de plasament, adică diferența, nefavorabilă dintre prețul de cesiune a titlurilor de plasament și valoarea brută a acestora;

– diferențe de curs valutar, care cuprind cheltuieli din diferențe nefavorabile de curs valutar rezultate în urma lichidării creanțelor și datoriilor în valută, diferențele nefavorabile de curs valutar aferente disponibilităților bancare în divizie, disponibilităților în divizie existente în casierie, cât și existentului în conturile de acreditare deschise în devize;

– alte cheltuieli financiare, care sunt date de dobânzile datorate de societatea comercială, aferente împrumuturilor, datoriile asimilate, datoriile legate de participații și alte împrumuturi, dobânzi plătite aferente creditelor acordate de bănci în conturile curente și dobânzi aferente creditelor bancare primite pe termen scurt, conturi acordate clienților sau debitorilor și alte cheltuieli de natură financiară.

Diferența dintre veniturile financiare și cheltuielile financiare reprezintă rezultatul din activitatea financiară care poate fi pozitiv (profit financiar) sau negativ (pierdere financiară).

3) Se determină rezultatul curent (Rc) al exercițiului:

Rezultatul curent al exercițiului (profit sau pierdere) se obține însumând rezultatul exploatării și rezultatul financiar. O altă modalitate de determinare a rezultatului curent al exercițiului este ca diferență între veniturile curente (veniturile din exploatare și veniturile financiare) și cheltuielile curente ( cheltuieli de exploatare și cheltuieli financiare).

Re = Re + Rf (1.10)

Activitatea extraordinară:

4) Se determină rezultatul extraordinar al exercițiului (Rex):

Rezultatul extraordinar al exercițiului (profit sau pierdere) este un rezultat întâmplător, neavând caracter de regularitate, așa cum este cazul pentru rezultatul curent al exercițiului. Rezultatul extraordinar al exercițiului se determină ca diferență între veniturile extraordinare și cheltuielile extraordinare ale perioadei. În această categorie se includ veniturile și cheltuielile legate de capital și aferente operațiunilor de gestiune (amenzi, penalizări, donații, etc.).

Rex = Vex – Cex (1.11)

Vex – venituri extraordinare;

Cex – cheltuieli extraordinare.

Diferența dintre veniturile extraordinare și cheltuielile extraordinare reprezintă rezultatul extraordinar al exercițiului.

5) Rezultatul exercițiului înaintea impozitării (profitul brut total sau pierdere)

Rezultatul brut al exercițiului (RBE) este format din rezultatul curent și rezultatul extraordinar al exercițiului.

RBE = Rc + Rex (1.12)

Rezultatul brut al exercițiului (RBE) se mai poate determina ca diferență între veniturile totale (din exploatare, financiare și extraordinare) și cheltuielile totale (de exploatare, financiare și extraordinare).

RBE = VT – CT (1.13)

VT – venituri totale;

CT – cheltuieli totale.

VT = Ve + Vf + Vex (1.14)

CT = Ce + Cf + Cex (1.15)

Rezultatul exercițiului, concretizat în profit sau pierdere caracterizează toate laturile activității economice (de producție, distribuție și prestări servicii), financiare și extraordinare ale unei întreprinderi. Mărimea acestui indicator este direct influențată de strategia de aprovizionare (forma de aprovizionare, structura și ritmicitatea intrărilor) și vânzare, de asigurarea și eficiența folosirii resurselor materiale și umane, de politica financiară.

Avându-se în vedere ca unul dintre obiectivele esențiale ale societății comerciale integrate în economia concurențială este obținerea de profit, la nivelul acesteia, în condițiile unui management financiar adecvat, se conturează un autentic sistem al optimizării profitului, a cărui configurație este redată prin următoarea schemă:

Figura nr. 1.2 Sistemul optimizării profitului societății comerciale

1.2 Profitul fiscal

Profitul fiscal reprezintă profitul impozabil (sau pierderea ficală) a societății, conform regulilor fiscale, în funcție de care se calculează volumul impozitelor exigibile (sau consumabile după caz).

Profitul fiscal se determină în funcție de profitul contabil sau rezultatul exercițiului, cheltuielile nedeductible și deductibile fiscal astfel:

PF = RBE + CN – CD (1.16)

unde:

PF – profitul fiscal;

CN -cheltuieli nedeductibile fiscal;

CD – cheltuieli deductibile fiscal.

Profitul impozabil se calculează ca diferență între veniturile realizate din orice sursă și cheltuielile efectuate pentru realizarea acestora, dintr-un an fiscal, din care se scad veniturile neimpozabile și se adaugă cheltuielile nedeductibile.

Potrivit Legii nr. 414/2002 privind impozitul pe profit, sunt considerate neimpozabile următoarele venituri:

a) dividendele primite de către o persoană juridică română de la o altă persoană juridică română;

b) diferențele favorabile de valoare ale titlurilor de participare înregistrate ca urmare a încorporării rezervelor, a beneficiilor sau a primelor de emisiune ori prin compensarea unor creanțe la societatea la care se dețin participațiile;

c) veniturile rezultate din anularea datoriilor care au fost considerate cheltuieli nedeductibile, precum și din anularea provizioanelor pentru care nu s-a acordat deducere sau a veniturilor realizate din recuperarea unor cheltuieli nedeductibile;

d) alte venituri neimpozabile, prevăzute expres în acte normative speciale.

La calculul profitului impozabil cheltuielile sunt deductible numai dacă sunt aferente veniturilor impozabile.

La calculul profitului impozabil sunt deductible numai următoarele sume utilizate pentru constituirea sau majorarea rezervelor și a provizioanelor:

a) rezerva, în limita a 5% din profitul contabil, până ce acesta va atinge a cincea parte din capitalul social subscris și vărsat, conform prevederilor Legii nr. 31/1990 privind societățile comerciale, republicată, cu modificările și completările ulterioare;

b) în cazul băncilor și cooperativelor de credit autorizate, provizioanele obligatorii constituite potrivit normelor Băncii Naționale a României. Același regim se aplică și fondurilor de garantare;

c) rezervele tehnice calculate de către societățile de asigurare și reasigurare, constituite potrivit prevederilor Legii nr. 32/2000 privind societățile de asigurare și supravegherea asigurărilor, cu modificările ulterioare. Pentru contractele de asigurare cedate în reasigurare, rezervele tehnice se diminuează prin înregistrarea la venituri, astfel încât nivelul acestora să acopere partea de risc care rămâne în sarcina asigurătorului, după deducerea reasigurării. Sunt nedeductible sumele utilizate pentru constituirea sau majorarea rezervelor pentru contractele cedate în reasigurare.

Sunt deductible la calculul profitului impozabil:

a) cheltuielile de sponsorizare și/sau mecenat, efectuate potrivit legii, în limita de 5% aplicată asupra diferenței dintre totalul veniturilor și totalul cheltuielilor, inclusiv accizele, mai puțin cheltuiala cu impozitul pe profit și cheltuielile cu sponsorizarea și/sau mecenatul;

b) perisabilitățile, în limitele prevăzute în normele aprobate prin hotărâre a Guvernului, care se vor elabora în termen de 90 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi.

Potrivit Legii nr. 414/2002 privind impozitul pe profit, cheltuielile nedeductibile sunt:

a) cheltuielile proprii ale contribuabilului cu impozitul pe profit datorat, inclusiv cele reprezentând diferențe din anii precedenți sau din anul curent, precum și impozitele pe profit sau venit plătite în străinătate;

b) amenzile, confiscările, majorările de întârziere și penalitățile de întârziere datorate către autoritățile române, potrivit prevederilor legale, altele decât cele prevăzute în contractele comerciale. Amenzile, penalitățile sau majorările datorate către autorități străine ori în cadrul contractelor economice încheiate cu persoane nerezidente în România și/sau autorități străine sunt cheltuieli nedeductibile, cu excepția majorărilor, al căror regim este reglementat prin convențiile de evitare a dublei impuneri;

c) suma cheltuielilor cu indemnizația de deplasare acordată salariaților, pentru deplasări în țară și în străinătate, care depășește de 2,5 ori nivelul legal stabilit pentru instituțiile publice;

d) sumele utilizate pentru constituirea provizioanelor peste limitele stabilite prin hotărâre a Guvernului;

e) suma cheltuielilor sociale care depășesc limitele considerate deductibile, conform legii anuale a bugetului de stat;

f) cheltuielile privind bunurile de natura stocurilor sau a activelor corporale constatate lipsă din gestiune ori degradate, neimputabile, pentru care nu au fost încheiate contracte de asigurare, precum și taxa pe valoarea adăugată aferentă acestor cheltuieli;

g) cheltuielile cu taxa pe valoarea adăugată aferentă bunurilor acordate salariaților sub forma unor avantaje în natură, dacă valoarea acestora nu a fost impozitată prin reținere la sursă;

h) orice cheltuieli făcute în favoarea acționarilor sau a asociaților, altele decât cele generate de plăți pentru bunurile livrate sau serviciile prestate contribuabilului la valoarea de piață;

i) cheltuielile de cercetare-dezvoltare, de conducere și de administrare înregistrate de un sediu permanent care aparține unei persoane fizice sau juridice străine, care nu s-au efectuat în România, care depășesc 10% din salariile impozabile ale salariaților sediului permanent din România;

j) cheltuielile înregistrate în contabilitate care nu au la bază un document justificativ, potrivit Legii contabilității nr. 82/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare, prin care să se facă dovada efectuării operațiunii;

k) cheltuielile înregistrate de societățile agricole constituite în baza Legii nr. 36/1991 privind societățile agricole și alte forme de asociere în agricultură, pentru dreptul de folosință al terenului agricol adus de membrii asociați peste cota de distribuție din producția realizată din folosința acestuia, prevăzută în contractul de societate sau asociere;

1) cheltuielile înregistrate în contabilitate, determinate de diferențele nefavorabile de valoare ale titlurilor de participare, ale titlurilor imobilizate ale activității de portofoliu, cu excepția celor determinate de vânzarea acestora;

m) cheltuielile aferente veniturilor neimpozabile;

n) cheltuielile reprezentând tichetele de masă acordate de angajatori, dacă nu sunt acordate în limita dispozițiilor legii anuale a bugetului de stat;

o) cheltuielile privind contribuțiile plătite la fondurile speciale peste limitele stabilite sau care nu sunt reglementate de actele normative, inclusiv contribuțiile la fonduri de pensii, altele decât cele obligatorii;

p) cheltuielile cu primele de asigurare plătite de angajator în numele angajatului. Sunt exceptate cheltuielile cu primele de asigurare pentru accidente de muncă, boli profesionale și risc profesional;

q) cheltuielile de protocol care depășesc limita de 2% aplicată asupra diferenței rezultate dintre totalul veniturilor și al cheltuielilor, inclusiv accizele, mai puțin cheltuielile cu impozitul pe profit și cheltuielile de protocol înregistrate în cursul anului;

r) alte cheltuieli salariale și/sau asimilate acestora, care nu sunt impozitate la persoana fizică, dacă legea nu prevede altfel;

s) cheltuielile cu serviciile de management, consultanță, prestări de servicii sau asistență, în situația în care nu sunt încheiate contracte în formă scrisă și pentru care beneficiarii nu pot justifica prestarea acestora pentru activitatea autorizată;

t) cheltuielile cu primele de asigurare care nu privesc activele corporale și necorporale ale contribuabilului, precum și cele care nu sunt aferente obiectului de activitate pentru care este autorizat, cu excepția celor care privesc bunurile reprezentând garanție bancară pentru creditele utilizate în desfășurarea activității pentru care contribuabilul este autorizat.

Cheltuielile cu dobânzile sunt integral deductibile în cazul în care gradul de îndatorare a capitalului este mai mic decât unu.

În cazul în care gradul de îndatorare a capitalului este peste unu, inclusiv, cheltuielile cu dobânzile sunt deductibile până la nivelul sumei veniturilor din dobânzi plus 10% din celelalte venituri ale contribuabilului. Cheltuielile cu dobânzile rămase nedeductibile se reportează în perioada următoare, în aceleași condiții, până la deductibilitatea integrală a acestora.

În cazul în care cheltuielile din diferențele de curs valutar ale contribuabilului depășesc veniturile din diferențele de curs valutar, diferența va fi tratată ca o cheltuială cu dobânda.

Cheltuielile privind amortizarea activelor corporale și necorporale sunt deductibile în limita prevederilor Legii nr. 15/1994 privind amortizarea capitalului imobilizat în active corporale și necorporale, republicată, cu modificările și completările ulterioare. Pentru echipamentele tehnologice, respectiv mașini, utilaje și instalații de lucru, computere și echipamente periferice ale acestora, puse în funcțiune după data intrării în vigoare a Legii nr. 414/2002 privind impozitul pe profit, se poate utiliza regimul de amortizare accelerată fără aprobarea organului fiscal teritorial. Același regim de amortizare se poate utiliza și pentru brevetele de invenție, de la data aplicării acestora de către contribuabil.

Contribuabilii care investesc în mijloace fixe și/sau în brevete de invenție amortizabile, potrivit legii, destinate activităților pentru care aceștia sunt autorizați, și care nu au optat pentru regimul de amortizare accelerată pot deduce cheltuieli suplimentare de amortizare reprezentând 20% din valoarea de intrare a acestora. Valoarea rămasă de recuperat pe durata de viață utilă se determină după scăderea din valoarea de intrare a sumei egale cu deducerea de 20%.

În cazul leasingului financiar utilizatorul este tratat din punct de vedere fiscal ca proprietar, în timp ce în cazul leasingului operațional locatorul/finanțatorul are această calitate. Amortizarea bunului care face obiectul unui contract de leasing se face de către utilizator, în cazul leasingului financiar, și de către locator, în cazul leasingului operațional, cheltuielile fiind deductibile. În cazul leasingului financiar utilizatorul deduce dobânda, iar în cazul leasingului operațional utilizatorul deduce chiria.

Pierderea anuală, stabilită prin declarația de impozit pe profit, se recuperează din profiturile impozabile obținute în următorii 5 ani consecutivi. Recuperarea pierderilor se va efectua în ordinea înregistrării acestora, la fiecare termen de plată a impozitului pe profit, potrivit prevederilor legale în vigoare din anul înregistrării acestora.

Nu se recuperează pierderea fiscală înregistrată de persoana juridică ce își încetează existența, în cazul în care are loc divizarea, dizolvarea, lichidarea sau fuziunea.

În situația lichidării/dizolvării unui contribuabil, pentru determinarea profitului impozabil se ia în calcul și profitul rezultat din lichidarea patrimoniului acestuia.

În cazul fuziunii sau al divizării unui contribuabil care își încetează existența sumele rezultate din evaluările generate de aceste operațiuni se vor reflecta în conturile de rezerve ale entităților rezultate, fără a fi utilizate la majorarea capitalului social.

CAPITOLUL II

METODE DE DETERMINARE A PROFITULUI EXERCITIULUI

2.1 Metoda directă

Prin metoda directă se determină rezultatul din exploatare (profit sau pierdere) urmând ca pentru determinarea rezultatului exercițiului să se aibă în vedere și rezultatele aferente activităților din afara exploatării (financiară și extraordinară).

Metoda directă de calcul a rezultatului financiar are la bază următoarele relații:

(2.1)

(2.2)

(2.3)

Rp – rezultatul potențial al exercițiului aferent producției realizate și vândute în anul de referință;

Rso – rezultatul aferent stocurilor inițiale de produse finite;

RS1 – rezultatul aferent stocurilor finale de produse finite;

Rr – rezultatul real al exercițiului;

Qli – cantități din produsul "i", prevăzute în programul de fabricație pentru anul de referință;

P1i – prețul produsului "i", negociat în contactele cu benefieiarii;

C1i – costul unitar complet previzionat pentru produsul "i";

S0i – stocul din produsul "i" la începutul anului;

S1i – stocul din produsul "i" la sfârșitul anului;

P0i – prețul de vânzare al stocului inițial la produsul "i";

C0i – costul unitar realizat în anul de bază la produsul "i" în stoc de la începutul anului.

Dacă în prețul de vânzare sunt cuprinse și accizele, atunci rezultatul real al exercițiului se diminuează în fiecare etapă de determinare a sa cu valoarea acestora.

2.2 Metoda indirectă sau metoda raportării la o perioadă de

bază

Această metodă mai este cunoscută și sub denumirea de "metoda calculului de verificare".

Pentru determinarea mărimii rezultatului financiar global, se pornește de la rezultatul financiar aferent cifrei de afaceri previzionate, exprimată în costurile anului de bază, la care se adună sau se scad o seamă de corecții, avându-se în vedere modificările previzionale luate în considerare pentru anul viitor (de previzionare).

Astfel, se parcurg succesiv următoarele etape de calcul:

1. Se determină rata rezultatului financiar din anul de bază () și rezultatul financiar previzionat în funcție de această rată (), folosindu-se relațiile:

(2.4)

(2.5)

în care:

Rf0 = rezultatul financiar global din anul de bază;

= cifra de afaceri din anul de bază, exprimată în cost;

qjpr = cantitatea fizică previzionată pentru produsul, servicul sau lucrarea j;

Cj0 = costul unitar la produsul, serviciul sau lucrarea j, în anul de bază.

Pentru simplificare, se poate spune că acest produs este expresia cifrei de afaceri previzionate, în costul anului de bază, scriind egalitatea:

(2.6)

2. Se determină abaterea rezultatului financiar ca urmare a modificării costurilor, cu ajutorul relației:

(2.7)

În cazul în care are loc o reducere de costuri, rezultatul financiar previzionat se majorează (+∆), iar când costurile cresc, rezultatul financiar scade (-∆).

3. Se determină abaterea rezultatului financiar datorată modificării prețurilor, cu ajutorul relațiilor:

(2.8)

(2.9)

unde:

pjpr- prețul previzionat, pentru produsul, serviciul sau lucrarea j;

pj0 – prețul pentru anul de bază pentru prrodusul, serviciul, lucrarea j;

– cifra de afaceri previzionată, în prețurile anului de previziune;

– cifra de afaceri previzionată, în prețurile anului de bază.

4. Se calculeză abaterea mărimii rezultatului financiar ca urmare a modificării structurii producției/activității, cu ajutorul relațiilor:

(2.10)

(2.11)

unde:

∆S – modificarea procentuală previzionată a structurii producției sau activității;

gsjpr/0- greutatea specifică a produsului/serviciului/lucrării j, previzionată pe anul de bază (sau ponderea în totalul producției/activității).

rj0 – rata rezultatului financiar a produsului/serviciului/lucrării, din anul de bază.

5. Se determină abaterea rezultatului financiar ca urmare a variației stocurilor (∆St) și a variației creanțelor asupra clienților (∆Cr), utilizându-se relațiile:

(2.12)

(2.13)

(2.14)

(2.15)

6. Prin însumarea celor șase rezultate financiare parțiale previzionate, se obține rezultatul financiar previzionat pentru producția/serviciile/lucrările comparabile:

(2.16)

(2.17)

7. Se determină rezutatul financiar previzionat aferent noilor produse/servicii/lucrări ce urmează a fi realizate și promovate pe piață în anul de previzionare, procedând la un calcul analitic, sintetizat prin relațiile:

(2.18)

(2.19)

în care:

– cifra de afaceri previzionată pentru noile produse/servicii/ lucrări, exprimată în preț;

– cifra de afaceri previzionată pentru noile produse/servicii/ lucrări, exprimată în cost;

8. Se calculează rezultatul financiar previzionat pentru activitatea financiară, conform relației:

(2.20)

9. Se calculează rezultatul financiar curent previzionat al exercițiului cu ajutorul relațiilor:

(2.21)

(2.22)

10. Se detremină rezultatul financiar previzionat extraordinar, cu ajutorul relației:

(2.23)

11. Se determină, în fine rezultatul financiar brut previzionat al exercițiului, conform relațiilor:

(2.24)

(2.25)

2.3 Metoda soldurilor intermediare de gestiune (SIG)

Contul de profit și pierdere permite urmărirea activității desfășurate de întreprindere pe tipuri de activități. Desfășurarea activității pentru atingerea scopului întreprinderii nu este altceva decât o înlănțuire continuă de operațiuni de achiziții, plăți, producție, vânzări și încasări care influențează contul de rezultate.

Fiecare dintre aceste operațiuni este subordonată obținerii unui rezultat net, prin obținerea unui surplus financiar la fiecare nivel de activitate.

Pentru calculul și analiza formării progresive a rezultatului exercițiului se folosesc solduri intermediare de gestiune (S.I.G.), care sunt indicatori calculați „în cascadă”, sub formă de solduri ce pun în evidență etapele formării rezultatului exercițiului (figura nr. 2.1).

Indicatori calculați cu ajutorul soldurilor intermediare de gestiune pot fi grupați în:

Indicatori parțiali ai rentabilității: excedentul brut al exploatării (EBE), rezultatul exploatării (RE), rezultatul curent (Rc), rezultatul extraordinar(REx);

Indicatori globali ai rentabilității: rezultatul exercițiului (Rex, înainte și după impozitare);

Alți indicatori ai soldurilor intermediare de gestiune: marja comercială (Mc), producția exercițiului (Qex), cifra de afaceri (CA) și valoarea adăugată (VA).

Din cele prezentate se poate observa că soldurile intermediare de gestiune nu reprezintă un alt document de sinteză, ci o altă variantă de prezentare a contului de profit și pierdere, care grupează într-un alt mod veniturile și cheltuielile întreprinderii. Construcția indicatorilor se realizează în cascadă, pornind de la cel mai cuprinzător (producția globală a exercițiului) și încheind cu cel mai sintetic (rezultatul net al exercițiului).

Figura nr. 2.1 Formarea și repartizarea rezultatului

(sursa: Peyrard, Josette, Analyse financiere avec exercices, Ed. Vuibert, Paris, 1996, pag. 44)

2.3.1 Marja comercială

Marja comercială (Mc) determină performanțele întreprinderilor care funcționează în sfera distribuției și comercializării iar, în cazul întreprinderilor din alte domenii, performanțele rezultate din activitatea de comerț (figura nr. 2.2).

Activitatea comercială presupune cumpărarea și revânzarea mărfurilor, acestea fiind considerate bunuri cumpărate pentru a fi revândute în aceeași stare. De obicei mărfurile sunt vândute în aceeași stare în care au fost achiziționate sau pot suferi transformări (ambalare, divizare, sortare, etc.).

Figura nr. 2.2 Determinarea marjei comerciale

Costul de achiziție al mărfurilor se determină după relația:

Costul achzițiilor = Prețul mărfii + Cheltuielile accesorii ± Variația stocurilor (2.26)

Cheltuielile accesorii se referă la taxe vamale, prime de asigurare, comisioane, onorarii aferente, cheltuieli de transport.

Marja comercială trebuie nuanțată în funcție de tipul politicii de vânzare promovată de întreprindere și tipul activității comerciale (cu amănuntul, en-gros, produse de larg consum, produse industriale, etc.). În general întreprinderile specializate în comerțul de lux față de cele care comercializează prin autoservire vor avea o marjă mai ridicată.

Există și alți factori care determină nivelul marjei comerciale ca natura produselor, formarea prețului de vânzare, intensitatea concurenței.

Analiza marjei comerciale se poate efectua cel puțin din două perspective:

Calcularea ratei marjei comerciale și compararea acesteia cu rate ale

întreprinderilor din același sector. Rata marjei comerciale se determină cu relația:

(2.27)

O înrăutățire a ratei marjei comerciale evidențiază o situație nefavorabilă pentru întreprindere care poate fi generată fie de o înrăutățire a conjuncturii economice, fie de creșterea costurilor de achiziție.

Descompunerea marjei comerciale pe produse sau ramuri de activitate. În

acest caz trebuie urmărită corelația dintre nivelul marjei comerciale și viteza de rotație a stocurilor deoarece o reducere a marjei comerciale ar trebui compensată printr-o creștere a vitezei de rotație a stocurilor, astfel încât rezultatele întreprinderii să nu fie diminuate.

2.3.2 Producția exercițiului

Producția exercițiului (Qex) este un indicator specific unităților industriale, măsurând volumul global al activității desfășurate. Ea include valoarea bunurilor și serviciilor „realizate” de întreprindere pentru a fi vândute, stocate sau utilizate pentru nevoile proprii (figura nr. 2.3).

Figura nr 2.3 Determinarea producției exercițiului

Producția vândută include veniturile din vânzarea de produse finite, semifabricate, produse reziduale, executarea de lucrări, prestări de servicii, venituri din studii și cercetări, venituri din redevențe, locații de gestiune și chirii, venituri din activități conexe. Producția vândută este evaluată în prețuri de vânzare.

Producția stocată reprezintă variația în plus (caz de stocaj) sau în minus (caz de destocaj) între valoarea la cost de producție efectiv a stocurilor de produse și producția în curs de execuție de la finele perioadei și valoarea stocurilor inițiale a produselor și producției în curs.

Producția imobilizată reprezintă producția exercițiului ce este conservată de întreprindere sub forma imobilizărilor. Atât în cazul imobilizărilor corporale, cât și necorporale evaluarea se face la nivelul costului de producție.

Pe baza informațiilor din conturile de venituri, producția exercițiului se determină cu relația:

(2.28)

unde:

Qv – producția vândută (conturile 701+702+703+704+705+706+707+708);

– soldul creditor al veniturilor din producția stocată (contul 711);

– soldul debitor al veniturilor din producția stocată (contul 711);

Qi – producția imobilizată (conturile 721+722).

În unele lucrări de specialitate se întâlnește și noțiunea de producție marfă fabricată, care reprezintă producția obișnuită și care este destinată livrării (indicatorul se referă la producția vândută și producția stocată).

Dacă la nivelul întreprinderilor industriale există decalaje între momentul fabricării și cel al facturării, precum și valori semnificative ale producției stocate și imobilizate atunci producția exercițiului oferă o imagine mai fidelă a activității întreprinderii decât cifra de afaceri.

2.3.3 Cifra de afaceri

Cifra de afaceri (CA) este formată din vânzările de mărfuri și producția vândută, fiind indicatorul care măsoară volumul activității întreprinderii.

Ca și modalitate de calcul, cifra de afaceri se determină prin însumarea veniturilor rezultate din livrările de bunuri, executarea de lucrări și prestarea de servicii și altor venituri din exploatare, mai puțin rabaturile, remizele și alte reduceri acordate clienților. Modelul de calcul a cifrei de afaceri se prezintă în figura nr. 2.4.

Figura nr. 2.4 Determinarea cifrei de afaceri

În ultima perioadă, pe lângă această accepțiune se mai întâlnesc și alte accepțiuni ale cifrei de afaceri, ca cifră de afaceri netă sau cifră de afaceri din activitatea de bază.

Cifra de afaceri netă cuprinde „sumele provenind din vânzarea de bunuri și prestarea de servicii ce intră în categoria activităților curente ale persoanei juridice, după scăderea reducerilor comerciale, a taxei pe valoare adăugată și a altor impozite și taxe aferente.

Cifra de afaceri din activitatea de bază sau valoarea producției marfă vândută reprezintă totalitatea vânzărilor din activitatea de bază a unei societăți comerciale.

Creșterea relativă a activității întreprinderii se urmărește cu indicele abaterii relative, calculate cu relația:

(2.29)

unde:

CA1 – cifra de afaceri a perioadei curente;

CA0 – cifra de afaceri a perioadei considerate bază de comparație.

Dacă întreprinderea realizează și export atunci ponderea exportului ne arată gradul de competitivitate al bunurilor și serviciilor pe piețele externe:

(2.30)

Creșterea relativă a exportului se urmărește cu indicele abaterii relative, calculată cu relația:

(2.31)

unde:

CAexp1 – cifra de afaceri din export, aferentă perioadei curente;

CAexp0 – cifra de afaceri din export, aferentă perioadei considerată bază de comparație.

2.3.4 Valoarea adăugată

Valoarea adăugată (VA) este indicatorul care exprimă creșterea de valoare realizată de întreprindere prin utilizarea factorilor de producție într-o perioadă de gestiune și indirect capacitatea unei întreprinderi de a crea bogăție. Această creștere de valoare, peste valoarea bunurilor și serviciilor provenind de la terți este generată de activități de producție și comercializare.

Valoarea adăugată se calculează, pe baza soldurilor intermediare de gestiune, prin metoda deductivă, ca diferență între producția globală a exercițiului și consumul intermediar.

Figura nr. 2.5 Determinarea valorii adăugate

unde:

Producția globală a exercițiului = Marja comercială + Producția exercițiului (2.31)

Consumul intermediar = Cumpărări de materii prime și materiale ± Variația stocurilor de materii prime și materiale + Alte cheltuieli și cumpărări externe (lucrări și servicii executate de terți). (2.33)

Putem utiliza pentru calculul indicatorului o altă metodă numită metoda aditivă, care presupune însumarea următoarelor elemente componente:

VA = S + Am + Db + I + Pn (2.34)

sau

VA = S + I + Db + Div + Af (2.35)

unde:

S – salarii;

Am – amortizare anuală;

Db – dobânzi;

I – impozite, taxe și vărsăminte asimilate;

Pn – profit net;

Div – dividende;

Af – autofinanțarea.

În literatura de specialitate valoarea adăugată se întâlnește sub două forme:

valoarea adăugată brută (Vab);

valoarea adăugată netă (Van).

Între aceste două forme ale valorii adăugate există următoarea corelație:

Van = Vab – Am (2.36)

În ultima perioadă, valoarea adăugată este descompusă, în funcție de structura producției, în valoare adăugată vândută, corespunzătoare producției vândute și valoare adăugată produsă, aferentă producției stocate și imobilizate.

2.3.5 Excedentul brut al exploatării

Excedentul brut al exploatării (EBE) sau insuficiența brută de exploatare

reflectă rezultatul economic brut al întreprinderii degajat de activitatea de exploatare, fiind considerat primul sold intermediar de gestiune cu semnificația în termeni de rentabilitate.

Cuvântul „brut” din denumirea indicatorului semnifică faptul că EBE se determină înaintea deducerii amortizării și provizioanelor.

Modul de calcul al excedentului brut al exploatării este (figura nr. 2.6):

Figura nr. 2.6 Determinarea excedentului brut al exploatării

Subvențiile pentru exploatare reprezintă subvențiile primite de întreprindere pentru acoperirea pierderilor, pentru diferențele de preț la produsele subvenționate și alte subvenții din partea statului sau altor unități patrimoniale.

Cheltuielile cu personalul reprezintă cheltuielile cu salariile cuvenite personalului cât și alte cheltuieli cu personalul suportate de unitate (asigurări sociale, ajutorul de șomaj).

Impozitele, taxele și vărsămintele asimilate cuprind cheltuielile cu impozitele, taxele și vărsămintele suportate de către întreprindere, cu excepția impozitului pe profit (impozitul pe salarii ca urmare a depășirii fondului de salarii, impozitul pe clădiri, taxa pentru folosirea terenurilor, taxa asupra mijloacelor de transport).

Dacă EBE se calculează prin metoda aditivă atunci se pornește de la rezultatul exploatării:

Rezultatul exploatării

+ Amortizări și provizioane

+ Alte cheltuieli de exploatare

– Venituri din provizioane privind exploatarea

– Alte venituri din exploatare

–––––––––––––––

= Excedentul brut al exploatării

O altă modalitate de calcul a EBE se bazează pe difereța dintre veniturile din exploatare încasabile și cheltuielile de exploatare plătibile.

EBE = Venituri monetare – Cheltuieli monetare (2.37)

Veniturile monetare îmbracă forma intrărilor de disponibilități (imediat sau la termen) și sunt aferente vânzărilor de mărfuri, producției exercițiului și subvențiilor pentru exploatare.

Cheltuielile monetare costituie ieșiri de numerar (imediat sau la termen) și se concretizează în costul de achiziție al mărfurilor vândute, consumurile intermediare provenite de la terți, cheltuielile de personal, precum și impozite, taxe și vărsăminte asimilate.

În acest caz, excedentul brut al exploatării este o rezultantă a fluxului potențial de dispopnibilități aferente ciclului de exploatare, deoarece momentul înregistrării veniturilor nu coicide cu momentul încasării, iar momentul înregistrării unor cheltuieli nu coicide cu momentul plății.

2.3.6 Rezultatul exploatării

Rezultatul exploatării (RE) evidențiază toate cheltuielile și veniturile privind exploatarea și exprimă mărimea absolută a rentabilității activității de exploatare (producție și comercializare).

La fel ca și excedentul brut al exploatării, rezultatul exploatării este independent de politica financiară, fiscală și de dividend a întreprinderii, dar ține seama de politica de amortizare și de politica de provizioane.

Spre deosebire de EBE, rezultatul exploatării nu este influențat de importanța relativă a capitalului și a forței de muncă, ca factor de producție și nici de evoluția lor în timp (de exemplu, înlocuirea muncii cu echipamente). Ca urmare, rezultatul exploatării permite o mai bună comparație între întreprinderi, cu toate că luarea în considerare a deprecierilor la activele de exploatare poate influența într-un sens sau altul performanțele economice.

Rezultatul exploatării se poate determina în două modalități:

pornind de la excedentul brut al exploatării (figura nr. 2.7):

Figura nr. 2.7 Determinarea rezultatului exploatării

Alte venituri din exploatare cuprind veniturile din creanțe recuperate de la clienți și debitori diverși, venituri din subvenții de exploatare aferente altor venituri, precum și alte venituri din exploatare (venituri din despăgubiri, amenzi și penalități, venituri din donații și subvenții primite, venituri din vânzarea activelor și alte operații de capital, venituri din subvenții pentru investiții).

Venituri din provizioane privind exploatarea constituie venituri ce provin din diminuarea sau anularea provizioanelor pentru riscuri și cheltuieli, pentru deprecierea imobilizărilor și a activelor circulante.

Alte cheltuieli de exploatare se referă la pierderile din creanțe provenind de la clienți în litigiu sau incerți, precum și alte cheltuieli de exploatare (cheltuieli cu despăgubiri, amenzi și penalități, cheltuieli cu donații și subvenții acordate, cheltuieli privind activele cedate și cheltuielile cu alte operații de capital).

Amortizările și provizioanele reprezintă cheltuieli de exploatare privind amortizările imobilizărilor corporale și necorporale, precum și provizioanele constituite pentru deprecierea, activelor imobilizate și circulante.

luând în considerare veniturile și cheltuielile activității de exploatare,

fără a calcula EBE:

Figura nr. 2.8 Determinarea rezultatului exploatării

2.3.7 Rezultatul financiar

Rezultatul financiar (Rf) este expresia politicii de finanțare și de plasament adoptată de societate, calculându-se ca diferență între veniturile financiare și cheltuielile financiare (figura nr. 2.9).

Rezultatul financiar exprimă performanțele obținute de societate ca urmare a implicării sale în activitatea financiară, performanțe care se regăsesc în plasamentele financiare sau participațiile societății, datoriile și împrumuturile financiare.

Figura nr. 2.9 Determinarea rezultatului financiar

Veniturile financiare includ:

venituri din participații, alte imobilzări financiare și creanțe imobilizate;

venituri din titluri de plasament;

venituri din diferențe de curs valutar;

venituri din dobânzi;

venituri din provizioane;

alte venituri financiare.

Cheltuielile financiare includ:

cheltuieli din creanțe legate de participații;

cheltuieli privind titlurile de plasament cedate;

cheltuieli din diferențe de curs valutar;

cheltuieli privind dobânzile;

cheltuieli cu amortizările și provizioane;

alte cheltuieli financiare.

2.3.8 Rezultatul curent

Rezultatul curent al exercițiului (RC) măsoară rezultatul degajat de activitatea curentă a întreprinderii, activitate care cuprinde activitatea de exploatare și activitatea financiară.

În acest caz nu se ține seama de politica fiscală și de rezultatul extraordinar, dar se ia în considerare efectul politicii financiare a întreprinderii (figura nr. 2.10).

Figura nr. 2.10 Determinarea rezultatului curent

Nefiind perturbat de elementele extraordinare, rezultatul curent exprimă eficiența utilizării resurselor întreprinderii în mod normal. Practic se pot delimita câteva situații care caracterizează o anumită structură a rezultatului curent.

1) „Sănătate” financiară deplină

Întreprinderea ocupă o poziție forte pe piață. Exploatarea foarte rentabilă permite degajarea unor lichidități însemnate al căror plasament permite nu numai recuperarea eventualelor cheltuieli financiare dar și obținerea unor profituri suplimentare.

În acest caz întreprinderea își suplimentează rezultatul exploatării tocmai datorită unei politici financiare eficiente, care situează întreprinderea într-o poziție ideală.

Situația cea mai obișnuită

Rezultatul exploatării este parțial afectat de situația financiară a întreprinderii. Este o situație frecventă a întreprinderilor industriale sau de servicii.

Rezultatul financiar negativ este efectul fie al îndatorării excesive a întreprinderii, fie al efectuării unor plasamente nerentabile. Nivelul rezultatului exploatării face politica de îndatorare acceptabilă, riscul întreprinderii depinzând de perenitatea acestuia.

Dacă îndatorarea întreprinderii este efectul politicii de investiții care va avea ca efect creșterea capacității de producție, în condițiile existenței unei cereri nesatisfăcute, atunci situația întreprinderii se va îmbunătății.

Un impact major asupra rezultatului exploatării îl are și starea pieței care dacă este în scădere va influența negativ activitatea întreprinderii. Din acest motiv întreprinderea trebuie să aibă în vedere și posibilitățile lansării de noi produse care să influențeze piața.

3) „Mana” financiară

Rezultatul curent provine din veniturile substanțiale rezultate din plasamentele financiare în profida pierderilor exploatării. Există mai multe posibilități care explică această stare:

întreprinderea este una industrială care, reușește să obțină lichidități din

exploatare (stocuri reduse sau cu rotație rapidă, credite – clienți limitate sau inexistente), pentru care caută cele mai bune plasamente posibile. În acest caz, în profida rezultatului curent pozitiv, situația este critică;

este vorba de o societate financiară, a cărei principală sursă de venituri o

constituie plasamentele financiare care generează un nivel al veniturilor suficient de mare pentru a acoperi și cheltuielile de exploatare a societății (cheltuieli administrative, salarii, etc.). În acest caz pierderile din exploatare sunt justificate;

întreprinderea este un holding ale cărui venituri sunt formate din dividendele

percepute de la filialele sale. Rezolvarea situației ar consta fie în trasformarea unei părți din activitatea sa de exploatare către alte entități din cadrul holdingului fie în majorarea dividendelor percepute de la filialele acestuia.

„Marginea prăpastiei”

Rezultatul curent negativ este generat atât de o exploatare ineficientă cât și de rezultatul financiar negativ.

Întreprinderea se află într-o stare de dificultate care poate să conducă la faliment dacă nu se restabilește situația financiară prin fonduri proprii și nu se depistează cauzele deficitului activității de exploatare, pentru restabilirea echilibrului. În caz contrar se recomandă o cedare a activității.

„Cercul vicios” al cheltuielilor financiare

Rentabilitatea exploatării este absorbită integral de cheltuielile financiare, rezultatul curent înregistrând valori negative. Această stare poate avea următoarele explicații:

întreprinderea este în faza de creștere dar este grevată de piața sa care, nu este

„maturizată”. Situația este viabilă și poate fi tolerată dacă ea se datorează unei conjuncturi tranzitorii. Dacă piața nu este în expansiune, întreprinderea se va confrunta cu dificultăți grave în viitor.

întreprinderea a finanțat prin împrumuturi masive procesul investițional ale

cărui rezultate nu au fost încă fructificate. Atingerea capacității de producție și pătrunderea pe noi piețe de desfacere, chiar dacă întreprinderea este grevată de importante cheltuieli financiare, oferă posibilitatea creșterii rezultatelor exploatării.

6) Veniturile financiare – ultimul „bastion”

Exploatarea nu este rentabilă iar rezultatul financiar nu face altceva decât să diminueze deficitul curent. Pot exista câteva situații distincte:

în cazul întreprinderilor industriale se recomandă restrângerea sau încetarea

activității;

pentru întreprinderile din comerț, care se confruntă cu un mediu concurențial

ostil, lichiditățile excedentare plasate eficient, generează venituri financiare. Surplusurile de trezorerie se datorează specificului activității (absența clienților debitori, rotația rapidă a stocurilor, termene favorabile de plată a furnizorilor) care dacă sunt corelate cu reducerea cheltuielilor de exploatare pot genera un rezultat curent excedentar.

pentru un holding financiar soluția ar putea fi renunțarea sau transferarea unei

părți din activitatea de exploatare.

2.3.9 Rezultatul extraordinar

Rezultatul extraordinar (Rextr) se determină ca diferență între veniturile extraordinare și cheltuielile extraordinare. De cele mai multe ori acest rezultat este întâmplător, neavând un caracter de regularitate.

Rezultatul extraordinar reflectă incidența unor evenimente excepționale favorabile sau nefavorabile generatoare de rezultat asupra cărora întreprinderea nu dispune cel mai adesea decât de o posibilitate de control limitat.

Relația de calcul este următoarea:

Venituri extraordinare

– Cheltuieli extraordinare

–––––––––––

=Rezultatul extraordinar

Acest sold este un rezultat parțial și deci este o parte componentă a rezultatului global.

2.3.10 Profitul net

Rezultatul exercițiului înaintea impozitării (rezultatul brut al exercițiului) este format din rezultatul curent și rezultatul extraordinar al exercițiului. Se poate determina ca diferență între veniturile totale (exploatare, financiare, extraordinare) și cheltuielile totale (exploatare, financiare, extraordinare).

Dacă nivelul cheltuielilor totale este superior nivelului veniturilor totale atunci rezultatul brut al exercițiului se concretizează în pierdere și va avea același nivel cu rezultatul net al exercițiului (pierdere).

În situația inversă rezultatul brut al exercițiului se materializează în profit care va fi supus impozitării.

Rezultatul impozabil (rezultatul fiscal) este format din rezultatul exercițiului înaintea impozitării la care se adaugă depășirile față de nivelurile legale la unele categorii de cheltuieli (cheltuieli de protocol, cheltuieli de transport, cheltuieli de diurnă) și cele neadmise a se scade din rezultatul impozabil (amenzi, penalități, provizioane nedeductibile) și se scad deducerile fiscale prevăzute (rezerve legale, pierderi raportate, sume încasate din vânzarea mijloacelor fixe, mai puțin valoarea neamortizată și cheltuielile de valorificare a acestora, sume încasate din vânzarea activelor, mai puțin impozitul aferent acestora, alte sume deductibil legal).

Rezultatul exercițiului după impozitare (Rex) se determină ca diferență între rezultatul exercițiului înaintea impozitării și impozitul pe profit.

Schematic, formarea rezultatului exercițiului se prezintă în figura nr. 2.11:

Figura nr. 2.11 Determinarea rezultatului exercițiului

Contul de profit și pierdere permite determinarea profitului generat de fiecare din activitățile întreprinderii: exploatare, financiară, extraordinară. Această descompunere oferă posibilitatea calculării celor trei indicatori parțiali ai profitabilității și a indicatorului global a acesteia.

Calculând rezultatele ca diferență între venituri și cheltuieli se observă modul de acțiune pe care îl poate adopta o societate comercială pentru a-și ameliora aceste rezultate: fie majorând veniturile (în condițiile menținerii constante a cheltuielilor), fie diminuând cheltuielile (în condițiile menținerii constante a veniturilor), fie sporind ambele componente (în condițiile în care ritmul de creștere a veniturilor devansează ritmul de creștere al cheltuielilor).

Modul de determinare a rezultatelor

Tabelul nr. 2.1

CAPITOLUL III

ANALIZA RENTABILITĂȚII ÎNTREPRINDERII PRIN INTERMEDIUL RATELOR DE REZULTATE

3.1. Necesitatea și importanța rapoartelor în determinarea situației

financiare a întreprinderii

Rapoartele financiare reprezintă un instrument extrem de util în aprecierea cât mai corectă a situației financiare a unei întreprinderi. Rapoartele financiare se prezintă sub forma unui cât între două mărimi semnificative. Rapoartele financiare se pot exprima printr-un număr, un procent sau o durată.

Pe de-o parte, rapoartele financiare utilizează datele brute extrase din documentele de sinteză de la sfârșitul fiecărui exercițiu, fiind stabilite la un moment dat, ceea ce conferă un caracter stabil. Pe de altă parte, rapoartele financiare pot face apel la fluxurile financiare, ceea ce le poate conferi și un aspect dinamic. Informația adusă de rapoarte este indispensabilă, la nivel intern, pentru administratorii unei întreprinderi, iar la nivel extern pentru creditorii și consultanții întreprinderii.

Rapoartele trebuie sa fie alese cu grijă, urmărindu-se ca ele sa fie simple și cu un cât mai înalt nivel de semnificație.

Rapoartele permit:

– stabilirea unor comparații sectoriale și a unor comparații interne în timp. Comparațiile sectoriale sunt foarte utile pentru că, de exemplu, în ciuda faptului ca rapoartele alese pot evidenția o evoluție internă bună în timp, compararea acestora cu rapoartele globale sectoriale poate arăta un comportament mult mai bun al concurenței;

– elaborarea unui tablou de bord poate constitui un instrument foarte util de

gestiune financiară, permițând analizarea evoluției întreprinderii, prin întocmirea de grafice semnificative capabile să evidențieze tendințele din activitatea întreprinderii.

Sintetizând, putem evidenția utilitatea rapoartelor prin tabelul următor:

Utilitatea rapoartelor

Tabelul nr.3.1

(după E. Cohen – Analyse financiere, 2 – e edition, Editura Economica, Paris, 1990)

Există și unele limite în abordarea rapoartelor, ce permit caracterizarea situației financiare a întreprinderii, cum ar fi:

– rapoartele utilizează date anuale, ceea ce face să nu se ia în considerare

sezonalitatea eventuală a activității;

– apartenența la un grup de întreprinderi (legături comerciale sau juridice) sau

relațiile comerciale cu străinătatea pot afecta situația patrimonială;

– inflația provoacă o creștere fictivă a rezultatelor și o subevaluare a activelor. Pentru o bună fundamentare a rapoartelor trebuie cunoscute următoarele

elemente legate de activitatea întreprinderii:

– natura mărfurilor, a produselor sau serviciilor vândute;

– natura operațiunilor efectuate: activitate industrială și/sau comercială, executarea parțială sau integrală a procesului de fabricație;

– condițiile de cumpărare: natura aprovizionărilor, funizorii, contractele juridice încheiate cu aceștia (licențe, concesiuni, brevete);

– condițiile de vânzare: rețeaua de distribuție, clienții, importanța piețelor externe, contractele juridice cu clienții (concesiuni, franșize);

– mijloace de producție: utilaje industriale și condițiile de deținere a lor (în

proprietate, leasing, locație simplă, etc.);

– caracteristicile sociale: număr de salariați, repartiția funcțională și ierarhică, grila de salarizare, rotația personalului, climatul social;

– relațiile juridice cu alte întreprinderi: filială, societate – mamă (în acest caz

utilizarea unor date consolidate este indispensabilă) eventuatele participate ale

societății la capitalul social al unei alte întreprinderi;

– strategia de grup: diversificarea, integrarea în amonte sau în aval, specializarea pe anumite piețe sau pe anumite produse.

O imagine privind situația financiară a întreprinderii nu este posibilă fără

utilizarea unui ansamblu de indicatori și rapoarte de natură economico – financiară.

Calitatea neconvergentă a activelor și a structurii capitalului face necesară utilizarea unui evantai larg de indicatori care stau la baza rapoartelor.

Câteva exemple ar fi:

Lichiditatea – măsoară capacitatea unei firme de a-și onora obligațiile la

scadență;

Activitatea – măsoară cât sunt și cum sunt folosite activele unei firme, măsoară

eficiența ei;

Pârghia (levierul) – măsoară folosirea datoriei și riscul financiar;

Profitabilitatea – măsoară capacitatea firmei de a câștiga, de a realiza o

rentabilitate bună.

Legat de lichiditate este ciclul de transformare a numerarului (fluxul numerarului) ce măsoară variațiile numerarului începând cu comenzile și anume:

dacă stocurile se cumulează (+) apar creditorii (+) și datoria în creștere la

bănci;

vânzările reduc stocurile (-) și cresc debitorii (+);

debitorii plătesc (-) și crește numerarul (+);

numerarul este folosit pentru a rambursa datoria băncii (-) și a plăti creditorii

(-), apoi ciclul se reia.

Un alt indicator, cu rezonanță în lichiditatea întreprinderilor este capitalul circulant (activul circulant).

Activele rapide sunt cele ce pot fi transformate în numerar printr-o perioadă scurtă, și stau la baza calculării lichidității luând în considerare activele cele mai lichide (numerar + acțiuni vandabile + alte investiții pe termen scurt + clienți). Deci nu se includ debitorii, stocurile, avansurile, alte active curente.

Indicatorii de activitate măsoară utilizarea resurselor, examinează eficiența cu care sunt folosite activele comparând situația veniturilor cu categoriile corespunzătoare dintre active.

Pârghia și acoperirea măsoară mărimea în care se folosește finanțarea prin datorie. Sunt indicatori de risc financiar, flexibilitate și capacitate de plată a datoriei. Din punctul de vedere al băncii, indicatorii pârghie variază de la nivelul cel mai înalt (conservatorii) la nivelul cel mai scăzut (liberalii).

Indicatorii de profitabilitate măsoară capacitatea conducerii de a controla cheltuielile, de a îmbunătăți profitabilitatea și de a suporta declinul activității. Ei se bazează pe calitatea și câștigul activității.

Încă din secolul al XIX – lea bancherii comerciali și specialiștii în comercializarea creditelor realizau o structură financiară în scopul comparării beneficiarilor lor. Un raport principal era cel dintre mărimea surselor proprii față de resursele împrumutate, considerându-se ca acceptabil raportul de 2 : 1. Alături de acest raport se foloseste tot mai mult raportul dintre totalul pasivelor și valoarea netă contabilă a capitalului propriu, adică volumul surselor atrase de la diverși creditori pe riscul întreprinderii și sumele investite permanent în întreprinderea respectivă de către proprietarii săi. Raportul normativ este cel de 1 : 1. Tendința spre acest raport este una satisfăcătoare.

În evoluție au apărut și alți indicatori, respectiv alte rapoarte.

Rapoartele sunt necesare nu numai pentru comparații cu alte întreprinderi ci și

pentru gestiunea internă a întreprinderii, a capacității sale de autofinanțare a menținerii și dezvoltării sale. Pe baza rapoartelor se creează o imagine asupra poziției sale pe piață, a poziției sale față de clienții și furnizorii săi, față de creditorii și acționarii săi.

Rapoartele permit dezvoltarea unor analize pe nivelele managementului financiar însoțite de elaborarea și adoptarea deciziilor cu implicații economico – financiare privind menținerea, întreținerea și dezvoltarea întreprinderii, de conservare a structurii financiare.

Rapoartele se detetmină pe baza unor indicatori privind activele și pasivele întreprinderii.

Analiza pe baza indicatorilor obținuți cu referire la un trecut sau la un viitor este importantă pentru întreprindere și mediul său exterior.

Înțelegerea faptelor și evenimentelor pe baza indicatorilor este vitală pentru o bună analiză.

Indicatorii utilizați sunt diferiți privind: lichiditatea ca măsură a capacității unei firme de a-și onora obligațiile la scadență, modul în care sunt folosite activele unei firme și eficiența lor; folosirea datoriei și riscul financiar; profitabilitatea ca o capacitate de a obține o rentabilitate bună; aprecierea bonității agenților economici, etc.

3.2. Rapoarte privind ratele de rentabilitate

Pentru a putea sublinia contribuția indicatorilor de rezultate la construcția ratelor de rentabilitate, considerăm că se impune o clarificare a noțiunii de rentabilitate. Această clarificare își are baza în motivația pe care investitorul a avut-o în momentul plasării capitalului și anume recuperarea acestui capital, peste o anumită perioadă de timp, împreună cu un surplus menit să retribuie preferința sa pentru investire, în detrimentul consumului. Prin urmare se poate vorbi de rentabilitate doar atunci când se compară surplusul realizat de investitor cu capitalul pe care el l-a investit într-o afacere și aducem în sprijinul acestei interpretări afirmațiile lui P. Vernimmen, care spunea, că "nu se poate vorbi de rentabilitate decât, raportând la capitalurile investite rezultatul aferent acestor capitaluri. Este un abuz de limbaj să vorbești de rentabilitate comercială raportând un rezultat la o cifră de afaceri."

Având în vedere că în literatura economică sunt utilizate mai multe tipuri de rate de rentabilitate, considerăm că un pas important în analiza rentabilității este stabilirea scopului urmărit, sau altfel spus, pentru a calcula un anumit tip de rată de rentabilitate și nu alta. Pentru a clarifica acest aspect se impune identificarea intereselor dominante dintr-o întreprindere, iar aceste interese aparțin aporturilor de capital, indiferent dacă aceștia sunt proprietarii sau împrumutatorii.

Cunoscând aceste interese, putem fi de acord că rentabilitatea se referă fie la ansamblul capitalurilor investite (indiferent de sursa lor de proveniență), fie doar la capitalurile proprii aparținând proprietarilor.

Mai trebuie menționat faptul că foarte rar și cu totul întâmplător sursele de finanțare ale întreprinderii sunt exclusiv aportate de proprietari și împrumutători, astfel că apare o a treia categorie de surse și anume cele atrase. Pentru sursele atrase nu se plătește un cost de utilizare, ceea ce impune eliminarea lor din capitalul investit, atunci când se analizează rentabilitatea acestuia. În același timp nici nu se poate ignora existența acestor surse de finanțare, de unde și necesitatea calculării unei rate de rentabilitate a capitalului total existent în exploatare, la un moment dat.

Indiferent de nivelul de performanță la care se referă sau de interesele pe care le caracterizează, ratele de rentabilitate se formează întotdeauna ca raport între un "efect economic" (desemnat de un indicator de rezultate, ce exprimă profitul) și "efortul” depus pentru obținerea acestuia (capitalul alocat în acel scop ).

Rata rentabilității este o mărime relativă, care exprimă gradul în care capitalul în întregul său, capitalul permanent sau capitalul propriu aduce profit. În ansamblul indicatorilor economico – financiari, rata rentabilității se situează printre cei mai sintetici indicatori de eficiență a activității întreprinderii.

În profit și în rata rentabilității se reflectă rezultatele activității întreprinderii din toate stadiile circuitului economic. Comparativ cu costurile pe produs care reflectă rezultatul din stadiul producției, rata rentabilității sintetizează și pe cele din stadiul distribuției.

Indicatorul rata rentabilității ca indicator de eficiență, poate căpăta forme diferite, după cum se ia în considerare profitul brut sau net la numărător sau se schimbă baza de raportare care exprimă efortul sau cheltuiala (resurse consumate, capitaluri, costul unui factor al procesului de producție sau costul mai multor factori, valoarea producției vândute la preț de vânzare, etc.). Diferitele modele utilizate pentru exprimarea ratei rentabilității au putere informativă diferită, oglindind eficiența diferitelor laturi ale activității economice a întreprinderii. Indicatorii construiți în funcție de capitalul avansat sau ocupat exprimă predominant interesele investitorilor (stat, societăți comerciale, etc.), în timp ce indicatorii construiți pe resurse consumate exprimă preponderent interesele managerilor unității economice.

Ratele de rentabilitate permit efectuarea de comparații în spațiu și în dinamică a evoluției rezultatelor firmei față de anumite standarde elaborate de organisme de specialitate. În funcție de elementele luate în calcul se poate constitui un număr practic nelimitat de indicatori care conduc la un număr mare de rate ale rentabilității.

Ratele de rentabilitate sunt construite, într-o manieră generală, prin raportarea unui rezultat fie la un flux de activitate, fie la un stoc.

În analiza financiară se constituie un sistem operațional de rate de rentabilitate, cele mai utile fiind următoarele:

Rata rentabilității veniturilor;

Rata rentabilității economice a activului;

Rata rentabilității resurselor consumate;

Rata rentabilității financiare;

Rata rentabilității comerciale.

Rata rentabilității veniturilor notată cu Rv care se împarte în:

– rata rentabilității veniturilor din exploatare:

Rv = ( RE / VE ) * 100 (3.1)

unde:

RE – rezultatul exploatării;

VE – venituri din exploatare.

– rata rentabilității veniturilor curente:

Rv = ( RCB / VC ) * 100 (3.2)

unde:

RCB – rezultate curente brute;

VC – venituri curente.

– rata rentabilității veniturilor:

Rv = ( P / Vtot ) * 100 (3.3)

unde:

P – profitul impozabil (P = RE + Rfin + Rext);

RE – rezultatul exploatării;

Rfin – rezultatul financiar;

Rext – rezultatul extraordinar;

Vtot – venitul total aferent perioadei (Vtot = VE + Vfin + Vext).

Prin conținut, rata rentabilității veniturilor caracterizează eficiența întregii activități a firmei în cursul exercițiului și este utilă în poziționarea firmei pe piață în raport cu altele cu care este în concurență.

Rentabilitatea veniturilor exprimă eficiența valorificării produselor societății. Rentabilitatea veniturilor exprimă eficiența generală a firmei, măsurată prin profitul net care revine veniturilor totale ale exercițiului.

Sporirea rentabilității pe categorii de venituri se determină pe ansamblul firmei, majorarea nivelului de rentabilitate, ceea ce constitute o rezultantă a îmbunătățirii întregii activități.

În practica economică internațională se utilizează și așa numita "rata profitului", ca raport între venitul net după plata impozitelor și cifra totală a vânzărilor (cifra de afaceri), indicându-se ca mărimi între 1,2 % (industrie) și 22 % (extracție de metale). Considerăm că acest indicator nu este semnificativ, în special pentru comparații în spațiu, dată fiind influența fiscalității asupra rezultatelor finale ale societății comerciale.

b) Rata rentabilității economice a activului (Re):

Rata rentabilității economice a activului caracterizează eficiența elementelor materiale angajate în activitatea firmei. Opțiunea pentru o asemenea rată este dată de faptul că întregul capital folosit de firmă este investit în elemente de activ, care într-o formă sau alta, direct sau indirect, contribuie la obținerea profitului. Acest indicator prezintă importanță în gestionarea capitalului, în dimensionarea eforturilor pentru obținerea unui anumit profit în raport cu rezultatele concurenței sau diferite mărimi normative specifice domeniului în care funcționează firma.

Re = ( P / A ) * lOO (3.4)

unde:

A – reprezintă totalul activului respectiv active imobilizate (Ai) și active circulante (Ac).

Rata rentabilității economice măsoară performanțele activului total al întreprinderii pornind de la un rezultat economic (RBE, RE) și ansamblul mijloacelor utilizate.

Re = ( RBE / At) * 100

sau

Re = ( RE / At) * 100 (3.5)

unde:

RBE – rezultatul brut al exploatării (sau excedentul brut al exploatării EBE);

RE -rezultatul din exploatare.

Pentru o mai riguroasă corelare a efectului (rezultatul exploatării) cu indicatorul de efort corespunzător, analiștii propun determinarea ratei rentabilității capitalului economic după relația:

Re = RE / Aexpl (3.6)

unde:

Aexpl – reprezintă suma activelor de exploatare.

Astfel definită, rata rentabilității economice este independentă de mecanismul de finanțare, de presiunea fiscală, precum și de fluxurile excepționale. În ceea ce privește tehnica de analiză, în teoria economică se utilizează frecvent descompunerea în așa zisele rate explicative. Astfel, rata rentabilității apare, de regulă, ca un produs între o rată de rotație și o rată a marjei:

Re = RE / At = ( CA / At ) * ( RE / CA ) (3.7)

Așa cum sugerează și figura nr. 3.1, rentabilitatea economică este rezultatul acțiunii unui complex de factori:

Figura nr. 3.1 Factorii rentabilității economice

Prin urmare, sporirea rentabilității economice se poate realiza, fie pe seama accelerării rotației activelor, fie prin creșterea marjei. În practica economică, aceste două posibilități sunt diferit valorificate în funcție de natura activității. De exemplu, pentru aceeași cifră de afaceri sunt necesare mai multe mijloace în industrie decât în comerț. În același sector, apar diferențe notabile între întreprinderi ca urmare a strategiei specifice fiecăreia. Astfel, în sfera distribuției, întreprinderile specializate realizează, de regulă, o rată a marjei sporită (10 – 14 %), în condițiile unei rate de rotație a activelor redusă (2- 3 rotații pe an). Marile suprafețe comerciale operează cu o marjă redusă (1 – 2 %), dar asigură o rotație accelerată a activelor (7 – 8 rotații pe an).

Luând în considerare capitalul investit, calculul ratei rentabilității economice se realizează cu relațiile:

Re = ( RBE / Cinv ) * 100 (3.8)

sau

Re = ( RE / Cinv ) * 100 (3.9)

Capitalul investit este format din: imobilizările aferente exploatării (corporale și necorporale), nevoia de fond de rulment și de trezoreria netă. Această rată permite formularea unor aprecieri privind eficiența capitalului investit.

Această rată este consacrată sub denumirea de rată economică de rentabilitate în literatura franceză, sau retur in investment (ROI) în literatura anglo – saxonă. Ea exprimă nivelul de remunerare a aportorilor de capital, fiind o bună măsură a eficienței cu care a fost utilizat capitalul investit în afacere, indiferent de proveniența acestuia. O serie de specialiști din teoria și practica economică consideră această rată drept cea mai recunoscută măsură de apreciere a performanței întreprinderii.

Indicatorul poate să apară într-o formă brută, caz în care capitalul investit este considerat la valoarea inițială de reconstituire (mijloacele fixe sunt la valoarea brută) și este pus în corelație rezultatul brut al exploatării sau într-o formă netă, atunci când utilizăm valoarea netă a capitalului investit (mijloacele fixe se iau la valoarea netă contabilă), pusă în corelație cu rezultatul exploatării net de amortizare.

Rentabilitatea brută a capitalului investit măsoară capacitatea întreprinderii de a-și reînnoi acest capital, gradul de eficiență a întreprinderii fiind cu atât mai mare, cu cât durata acestei reînnoiri este mai scurtă. În prezent, economiile dezvoltate consideră că recuperarea capitalului investit total pe seama rezultatului brut din exploatare trebuie să se realizeze în maxim patru ani, ceea ce corespunde unei rentabilități brute a capitalului de minim 25%.

Reb = RBE / ( Aib + NFR + Db ) (3.10)

unde:

Aib – active imobilizate brute;

NFR – necesar de fond de rulment;

Db -disponibilități bănești.

Rentabilitatea netă a capitalului investit este afectată de politica de amortizare a întreprinderii și se determină ca raport între rezultatul net al exploatării (RE) și valoarea netă a capitalului investit.

Această rată are un grad mare de relevanță în ce privește remunerarea capitalului investit și un grad mai scăzut de relevanță în ce privește înnoirea acestuia, deoarece la determinarea nivelului ei se exclude o componentă esențială a autofinanțării și anume amortizarea.

Pe o piață caracterizată printr-un nivel inflaționist moderat (nivel cu o singură cifră), este recomandat ca rentabilitatea economică a capitalului investit să devanseze rata medie a dobânzii din economie, astfel încât, pe de o parte să se păstreze substanța economică a capitalului întreprinderii, iar pe de altă parte să se mențină încrederea investitorilor în investiția făcută.

Ren = RE / ( Ain + NFR + Db ) (3.11)

unde:

Ain – active imobilizate nete.

Rata rentabilității economice trebuie să fie superioară ratei de inflație pentru ca întreprinderea să își poată menține substanța sa economică. În termeni reali, rata rentabilității economice trebuie să remunereze capitalurile investite, atât proprii cât și împrumutate (capitalul investit = capitalul propriu + împrumuturi pe termen mediu și lung + împrumuturi pe termen scurt) la nivelul ratei minime de randament din economie (rata medie a dobânzii) și ale riscului economic și financiar pe care și l-au asumat "furnizorii" de capitaluri (acționarii și creditorii întreprinderii).

Dacă întreprinderea are o rată a rentabilității economice mai mare decât rata dobânzii la capitalurile împrumutate, atunci acționarii pot beneficia de efectul de levier al îndatorării. În caz contrar, îndatorarea devine consumatoare de capital propriu, având loc un "efect de măciucă".

Rata rentabilității economice trebuie să permită întreprinderii reînnoirea și creșterea activelor sale într-o perioadă cât mai scurtă.

c) Rata rentabilității resurselor consumate (Rrc):

Rentabilitatea resurselor consumate se regăsește și sub denumirea de rentabilitatea costurilor în literatura de specialitate. Așa după cum rezultă din denumire, caracterizează eficiența costurilor. În activitatea practică, prezintă importanță în estimarea și negocierea prețurilor de vânzare a produselor sau tarifelor pentru prestări de servicii. De asemenea, permite poziționarea produselor sub aspectul rentabilității față de media pe întreprindere.

Rentabilitatea resurselor consumate se calculează prin raportarea unui rezultat parțial (RBE sau RE) la consumul de resurse implicat în obținerea lui, astfel:

Rrc = ( RE / Che) * 100 (3.12)

sau

Rrc = [ RBE / ( Che – Am – Pr ) ]* 100 (3.13)

unde:

Che – cheltuieli de exploatare;

Am – amortizări;

Pr – provizioane.

d) Rata rentabilității comerciale:

Rata rentabilității comerciale caracterizează eficiența politicii comerciale (a procesului de aprovizionare, stocare și vânzare) și mai ales a politicii de prețuri practicate de întreprindere. În concordanță cu obiectivele analizei și sfera de investigație, acest indicator poate fi determinat prin implicarea în calitate de "efect" a rezultatului brut al exploatării, a rezultatului exploatării sau a rezultatului exercițiului.

În mod corespunzător, cifra de afaceri implicată vizează activitatea curentă de

exploatare sau totală.

Re = ( RBE / CA ) * 100 (3.14)

Re = ( Re / CA ) * 100 (3.15)

Creșterea ratei rentabilității comerciale aferente activității de exploatare față de o anumită bază de referință reflectă o stare pozitivă și are loc atunci când indicii indicatorilor absoluți ai rentabilității devansează cifra de afaceri.

e) Rata rentabilității financiare:

Rentabilitatea financiară este un indicator prin prisma căruia posesorii de capital apreciază eficiența investițiilor lor, respectiv oportunitatea menținerii acestora. Într-un sistem concurențial dat, o întreprindere trebuie să se dezvolte, să investească, iar această investiție trebuie finanțată. Deseori, finanțarea presupune și consolidarea capitalului propriu, fie prin contribuția acționarilor existenți, fie a unor noi acționari. Incitația la investiții este condiționată de remunerarea convenabilă a capitalului propriu. În plus, dacă rata de remunerare este ridicată, acționarii acceptă cu ușurință să lase o parte din profitul lor la dispoziția întreprinderii, asigurând astfel mijloacele de creștere. Pentru manageri, rentabilitatea financiară reprezintă un obiectiv fundamental, o condiție esențială a strategiei lor de menținere a puterii.

Rentabilitatea financiară se calculează sub două forme:

1. Rentabilitatea capitalului propriu:

Rata rentabilității financiare a capitalului propriu (Rf) se calculează ca raport între profitul net (Pn) și capitalul propriu (Cpr).

Rf = ( Pn / Cpr ) * 100 (3.16)

unde:

Cpr – capitalul propriu.

Rata financiară de rentabilitate reprezintă o formă sintetică și în același timp sugestivă de apreciere a nivelului de remunerare a proprietarilor. Nivelul ratei poate fi privit și sub forma randamentului utilizării capitalurilor proprii puse la dispoziția întreprinderii de către proprietari (acționari).

Nivelul ratei depinde de următorii factori: gestiunea resurselor, profitabilitatea activității și efectul de levier financiar. Astfel, dacă întreprinderea nu beneficiază de efectul de levier, atunci nivelul său de rentabilitate financiară va fi diminuat proporțional cu gradul de îndatorare (brațul levierului financiar).

Deși, așa cum am afirmat mai sus, rata financiară de rentabilitate este o bună măsură a nivelului de remunerare a capitalului propriu, ea poate avea totuși o valoare informațională diferită de la un acționar la altul, în funcție de numărul de acțiuni deținute de aceștia. Putem astfel vorbi de interesul și așteptările acționarului majoritar privind rentabilitatea capitalului propriu, aceste interese fiind de multe ori diferite de cele ale acționarului minoritar.

Acționarul majoritar realizează în general un plasament pe termen lung pentru care nu solicită o remunerare imediată, deci nu solicită un dividend important pe acțiune într-un viitor apropiat, fiind mulțumit cu un nivel al rentabilității financiare care să îl satisfacă, în condițiile în care o mare parte din profit este reinvestit și contribuie la creșterea valorii întreprinderii. Acționarul majoritar va aprecia un nivel semnificativ al rentabilității financiare calculate după formula: Pn / Cpr.

O valoare informațională semnificativă pentru aceeași categorie de acționari o are și indicatorul profitul net pe acțiune, calculat ca raport între profitul net și numărul de acțiuni subscrise la nivel de întreprindere.

Acționarul minoritar este interesat, în majoritatea cazurilor, de rentabilitatea pe termen scurt, adică valoarea dividendelor primite pentru acțiunile deținute. Acest nivel de rentabilitate se apreciază fie cu indicatorul dividendul pe o acțiune (Da), fie cu rata de capitalizare a dividendelor (Rcd):

Da = Dv / Nra (3.17)

sau

Rcd = Da / Cua (3.18)

unde:

Dv – valoarea dividendelor distribuite la sfârșitul exercițiului financiar;

Nra – numărul de acțiuni emise de întreprindere;

Cua – cursul acțiunilor.

O valoare scăzută a rentabilității capitalului propriu indică dificultăți în investirea capitalului propriu. Invers, o valoare ridicată a raportului indică o relativă ușurință în atragerea de fonduri de pe piața financiară.

2. Rentabilitatea capitalului permanent:

Rata rentabilității financiare a capitalului permanent (denumită în unele lucrări, rentabilitate economică exprimă eficiența cu care sunt utilizate fondurile aflate pe termen lung la dispoziția întreprinderii și se calculează ca raport între profitul brut și capitalul permanent (capital propriu + capital împrumutat pe termen mediu și lung). În contabilitatea financiară, respectiv structura contului de profit și pierderi, nu apare noțiunea de profit brut. De aceea, în activitatea practică, s-a folosit profitul înaintea impozitării sau rezultatul exercițiului înainte de deducerea sarcinilor fiscale, respectiv a dobânzilor și impozitul pe profit.

O valoare ridicată a ratei rentabilității capitalului permanent indică o folosire eficientă a capitalurilor permanente. O valoare scăzută a acestui raport reflectă faptul că investițiile efectuate de întreprindere, finanțate prin împrumuturi pe termen mediu și lung, nu au avut eficiența scontată.

Criteriul principal în orientarea plasamentului de capital îl constituie corelația dintre rata rentabilității financiare a capitalului propriu (Rf), rata rentabilității financiare a capitalului permanent (Rp) și rata dobânzii (d). În consecință, pentru calculul ratei rentabilității financiare a capitalului propriu se poate folosi profitul net la care se adaugă dobânda plătită pentru capitalul împrumutat pe termen mediu și lung, care reprezintă costul capitalului sau / și impozitul pe profit.

În primul caz, legătura dintre cele două rate de rentabilitate financiară se exprimă prin relația:

Rf = Rp + ( Rp – d) * (Kî/Kp) (3.19)

unde:

Kî – capitalul împrumutat.

În al doilea caz se folosește relația:

Rf = Rp + ( Rp – d ) * [ ( Kî / Kp ) * ( 1 – Ci ) ] (3.20)

unde:

Ci – cota de import.

Întrucât rezultatul final este în legătură directă cu ansamblul activității firmei, acesta poate fi evidențiat prin modelul:

Pn / Kp = [ ( V / A ) * ( A / Kp ) * ( Pn / V ) ] * 100 (3.21)

unde:

Pn – profitul net;

V – venituri totale;

A – active totale.

Din acest model rezultă că rata rentabilității financiare a capitalului este dependentă de:

– viteza de rotație a activelor totale ( V / A ), care exprimă volumul vânzărilor pe unitate monetară investită. Cu cât rotația activelor este mai mare, cu atât sporește eficiența capitalului investit, dacă în activitatea de exploatare se obține profit;

– pârghia financiară ( A / Kp ), prin care se exprimă, în mod sintetic, corelația dintre structura financiară și capitalul împrumutat;

– rentabilitatea netă a veniturilor ( Pn / V ) în care se reflectă în principal eficiența activității de exploatare. În același timp, această rată este utilă în poziționarea firmei în raport cu altele din aceeași ramură sau domeniu de activitate. Dacă rata este peste media sectorului (ramurii), există un avantaj competițional față de concurenți, ceea ce constituie un element de siguranță în activitatea viitoare.

Este de dorit ca rata rentabilității financiare să fie mai mare decât rata medie a dobânzii pe piață pentru a face atractive acțiunile întreprinderii și a crește cursul lor bursier.

Maximizarea rentabilității financiare presupune:

a) Maximizarea rezultatului exercițiului pe seama creșterii volumului de activitate și a ameliorării marjelor. Realizarea acestor două obiective se bazează pe optimizarea activității în domeniile: organizării interne, gestiunii stocurilor, calității produselor și serviciilor, gestiunii comerciale, etc;

b) Creșterea randamentului capitalurilor investite prin folosirea intensivă a imobilizărilor corporale și reducerea nevoii de fond de rulment (în special prin reducerea stocurilor și a creanțelor clienților);

c) Minimizarea capitalurilor proprii angajate pentru un volum dat al capitalurilor investite, cu condiția ca venitul obținut prin îndatorare să fie superior costului datoriilor.

Rentabilitatea financiară constituie principalul indicator privind performanțele întreprinderii, care depinde de justețea politicii comerciale (rentabilitatea comercială), de eficiența capitalului angajat (rentabilitatea economică) și de politica financiară a acesteia.

Interdependența dintre cele trei forme ale rentabilității relative este evidențiată și de figura nr. 3.2.

Figura nr. 3.2 Legătura dintre rentabilitatea comercială, economică și financiară

Abordarea sistematică a problematicii rentabilității permite poziționarea corectă a întreprinderii în segmentul strategic căruia ii aparține și, totodată, fundamentarea obiectivă a orientărilor de perspectivă.

CAPITOLUL IV

STUDIU DE CAZ. DETERMINAREA REZULTATULUI (PROFITULUI) EXERCIȚIULUI PRIN METODA SOLDURILOR INTERMEDIARE DE GESTIUNE (S.I.G) LA S.C. AGROIND CAUACEU S.A.

4.1 Prezentare generală

Date de identificare:

Denumirea: S.C. AGROIND CAUACEU S.A.

Sediul: Șos. Oradea – Marghita, km 16, localitatea CAUACEU, județul Bihor

Hotărârea Guvernului României: nr. 266/1991

Înregistrarea la Registrul Comerțului: J05/701/1991

Capitalul social al societății la data de 30 iunie 2005 era de 19.063.450.000 lei

Scurt istoric:

S.C. AGROIND CAUACEU S.A. este o societate pe acțiuni înființată în anul 1991 conform Certificatului de înregistrare având Nr. de ordine în Registrul Comerțului J05/701/1991 și Cod Unic de Înregistrare 113301 – Atribut fiscal R. Societatea s-a înființat prin transformarea fostei Întreprinderi Agricole de Stat (I.A.S.) Cauaceu în societate pe acțiuni conform Legii 31/1990 și a Hotărârii Guvernului nr. 266/1991.

Sub denumirea veche, societatea funcționează din anul 1971 și are o durată de desfășurare a activității nedeterminată conform statutului.

Conform certificatului de înregistrare, activitatea principală este: activități mixte (cultura vegetală și creșterea animalelor) cod CAEN 0130. În prezent societatea și-a diversificat obiectul de activitate, făcând comerț en-gross cu diferite materii prime necesare procesului de producție din agricultură, cum ar fi: îngrășăminte chimice, semințe de cereale și alte plante tehnice (grâu, porumb, floarea-soarelui, sfecla de zahăr, etc.), substanțe de tratament a bolilor, dăunătorilor și buruienilor din agricultură (cunoscute sub denumirea de pesticide). Acest comerț en-gross constă în aprovizionarea celor de mai sus de la marii producători sau comercianți și livrarea acestora en-gross producătorilor agricoli: societăți comerciale sau persoane fizice.

Societatea are un număr de 762.538 de acțiuni a 25.000lei/acțiune și un număr de 5 acționari din care o societate comercială și 4 acționari persoane fizice, societatea fiind o societate cu capital total privat românesc. Societatea este organizată în trei subunități – 2 (două) ferme agricole și un sector comercial.

4.2 Determinarea rezultatului exercițiului prin metoda soldurilor intermediare de gestiune (S.I.G.)

Calculul soldurilor intermediare de gestiune se face pe baza datelor din bilanț și din contul de profit și pierdere ale societății comerciale AGROIND CAUACEU S.A., prezentate în anexe.

Marja comercială:

Marja comercială = Venituri din vânzarea mărfurilor – Cheltuieli privind mărfurile (4.1)

Determinarea marjei comerciale

Tabelul nr. 4.1

-lei-

Figura nr. 4.1 Evoluția marjei comerciale

Marja comercială înregistrează o tendință de creștere în perioada de analiză, crescând de la valoarea de 506.446 lei în anul 2003 la valoarea de 892.631 lei în anul 2004, adică o creștere în mărimi relative de 76,25%, și de la valoarea de 892.631 lei în anul 2004 la valoarea de 1.828.968 lei în anul 2005, adică o creștere în mărimi relative de 104,90%. Această creștere se datorează creșterii veniturilor din vânzarea mărfurilor într-un ritm mai accelerat decât a cheltuielilor privind mărfurile (67.25%>66.66%, în anul 2004 și 42,40%>38,06%, în anul 2005).

Producția exercițiului:

Producția exercițiului = Producția vândută + Variația stocurilor + Producția imobilizată (4.2)

Determinarea producției exercițiului

Tabelul nr. 4.2

-lei-

Figura nr. 4.2 Evoluția producției exercițiului

În primul an de analiză producția exercițiului înregistrează o tendință de scădere de la valoarea de 2.587.518 lei în anul 2003 la valoarea de 1.815.127 lei în anul 2004, adică o scădere în mărimi relative de 29,85%, scădere datorată reducerii producției vândute de la valoarea de 3.130.018 lei la valoarea de 1.666.256 lei, o reducere în mărimi relative de 46,76%.

În anul al doilea de analiză producția exercițiului înregistrează o tendință de creștere de la valoarea de 1.815.127 lei în 2004 la valoarea de 2.351.594 lei în 2005, adică o creștere în mărimi relative de 29,56%, creștere datorată creșterii producției vândute de la valoarea de 1.666.256 lei la valoarea de 2.150.624 lei, adică o creștere în mărimi relative de 29,05%.

Cifra de afaceri:

Cifra de afaceri = Producția vândută + Venituri din vânzarea mărfurilor + Venituri din subvenții aferente cifrei de afaceri (4.3)

Determinarea cifrei de afaceri

Tabelul nr. 4.3

-lei-

Figura nr. 4.3 Evoluția cifrei de afaceri

Cifra de afaceri înregistrează o tendință de creștere în perioada analizată, fapt datorat în anul 2004 de creșterea veniturilor din vânzarea mărfurilor (cu 67,25%) care compensează scăderea producției vândute (cu 46,76%), cifra de afaceri sporind cu 35,78%, de la valoarea de 11.432.976 lei la valoarea de 15.523.156 lei, iar în anul 2005 creșterea cifrei de afaceri cu 41,38% ( de la valoarea de 15.523.156 lei la valoarea de 21.946.417 lei) se datorează atât creșterii veniturilor din vânzarea mărfurilor (cu 42,40%) cât și creșterii producției vândute (cu 29,05%).

Valoarea adăugată:

Valoarea adăugată = Marja comercială + Producția exercițiului – Consumul intermediar (4.4)

Determinarea valorii adăugate

Tabelul nr. 4.4

-lei-

Figura nr. 4.4 Evoluția valorii adăugate

Valoarea adăugată înregistrează în anul 2004 o scădere față de anul 2003 cu 27,44%, de la valoarea de 2.037.161 lei la valoarea de 1.478.239 lei, ceea ce se datorează scăderii producției exercițiului cu 29,85%, cât și creșterii consumului intermediar cu 16,34%.

În anul 2005 valoarea adăugată înregistrează o tendință de creștere față de anul 2004, crescând de la valoarea de 1.478.239 lei la valoarea de 2.196.628 lei, adică o creștere în mărimi relative de 48,60%, creștere datorată creșterii atât a marjei comerciale (cu 104,90%) cât și a producției exercițiului (cu 29,56%) care devansează creșterea consumului intermediar (cu 61,36%).

Excedentul brut al exploatării:

Excedentul brut al exploatării = Valoarea adăugată + Subvenții pentru exploatare – Cheltuieli de personal – Impozite, taxe și vărsăminte asimilate (4.5)

Determinarea excedentului brut al exploatării

Tabelul nr. 4.5

-lei-

Figura nr. 4.5 Evoluția excedentului brut al exploatării

Pe întreaga perioadă analizată, excedentul brut al exploatării înregistrează un trend de crescător, fapt care reflectă o creștere a capacității de finanțare a exploatării.

În anul 2004 excedentul brut al exploatării crește de la valoarea de 1.315.654 lei la valoarea de 1.635.670 lei, adică o creștere de în mărimi relative de 24,32%.

În anul 2005 excedentul brut al exploatării crește de la valoarea de 1.635.670 lei la valoarea de 1.700.620 lei, adică o creștere în mărimi relative de 3,97%.

Creșterea din anul 2004 se datorează creșterii subvențiilor din exploatare și scăderii cheltuielilor de personal care compensează scăderea valorii adăugate și creșterea impozitelor, taxelor și vărsămintelor asimilate.

Creșterea din anul 2005 se datorează creșterii valorii adăugate și scăderii impozitelor, taxelor și vărsămintelor asimilate într-un ritm superior scăderii subvențiilor de exploatare și creșterii cheltuielilor de personal.

Rezultatul exploatării:

Rezultatul exploatării = Venituri din expoatare – Cheltuieli de exploatare (4.6)

Determinarea rezultatului exploatării

Tabelul nr. 4.6

-lei-

Figura nr. 4.6 Evoluția rezultatului exploatării

Pe perioada analizată rezultatul exlpoatării înregistrează o tendință de creștere, astfel în anul 2004 rezultatul exploatării crește de la valoarea de 426.209 lei la valoarea de 669.638 lei, adică o creștere în mărimi relative de 57,11%, iar în anul 2005 rezultatul exploatării crește de la valoare de 669.638 lei la valoarea de 1.020.931 lei, adică o creștere în mărimi relative de 52,46%.

Această creștere se datorează creșterii veniturilor din exploatare într-un ritm superior creșterii cheltuielilor de exploatare(51,53%>51,30% în anul 2004 și 34,14%>33,37% în anul 2004).

Rezultatul financiar:

Rezultatul financiar = Venituri financiare – Cheltuieli financiare (4.7)

Determinarea rezultatului financiar

Tabelul nr. 4.7

-lei-

Figura nr. 4.7 Evoluția rezultatului financiar

Pe perioada analizată, rezultatul financiar înregistrează valori negative, astfel că în anul 2004 scade față de anul 2003, de la valoare de -112.282 lei la valoarea de -377.925 lei, adică o scădere în mărimi relative de 236,59%, scădere ce se datorează scăderii veniturilor financiare și creșterii cheltuielilor financiare, iar în anul 2005 rezultatul financiar începe să crescă dar foarte puțin, de la valoarea de -377.925 lei la valoare de -373.384 lei, adică o creștere în mărimi relative de 84,54%, creștere care se datorează scăderii veniturilor financiare și creșterii cheltuielilor financiare.

Rezultatul curent:

Rezultatul curent = Rezultatul exploatării + Rezultatul financiar (4.8)

Determinarea rezultatului curent

Tabelul nr. 4.8

-lei-

Figura nr. 4.8 Evoluția rezultatului curent

În anul 2004, rezultatul curent al exercițiului înregistrează o tendință de scădere de la valoarea de 313.927 lei la valoarea de 291.713 lei, adică o scădere în mărimi relative de 7,08%, scădere datorată valorilor negative înregistrate de rezultatul financiar. În anul 2005, rezultatul curent înregistrează o tendință de creștere de la valoarea de 291.713 lei la valoarea de 647.547 lei, adică o creștere în mărimi relative de 121,98%, creștere datorată creșterii rezultatului exploatării într-un ritm superior creșterii rezultatului financiar.

Rezultatul extraordinar:

Rezultatul extraordinar = Venituri excepționale – Cheltuieli excepționale (4.9)

Veniturile și cheltuielile extraordinare ale societății sunt 0 ceea ce înseamnă că nu avem rezultat extraordinar.

Rezultatul net:

Rezultatul net = Rezultatul exploatării + Rezultatul financiar + Rezultatul extraordinar – Impozit pe profit

= Rezultatul brut – Impozit pe profit (4.10)

Determinarea rezultatului net

Tabelul nr. 4.9

-lei-

Figura nr. 4.9 Evoluția rezultatului net

În primul an de analiză, rezultatul net al exercițiului înregistrează o tendință de scădere, de la valoarea de 244.000 lei la valoarea de 198.061 lei, adică o scădere în mărimi relative de 18,83%, scădere ce se datorează creșterii cheltuielilor totale într-un ritm superior creșterii veniturilor totale.

În anul al doilea de analiză, adică 2005, rezultatul net înregistrează o tendință de creștere, de la valoarea de 198.061 lei la valoarea de 555.976 lei, adică o creștere în mărimi relative de 180,71%, creștere datorată creșterii veniturilor totale într-un ritm superior creșterii cheltuielilor totale.

Pentru sistematizarea rezultatelor obținute prin calculul sodurilor intermediare de gestiune vom prezenta mai jos un tablou de sinteză a acestora.

Tabloul de sinteză al soldurilor intermediare de gestiune pune în evidență modul de formare al acestora precum și elemente ale echilibrului financiar.

Din punct de vedere al soldurilor intermediare de gestiune, care reflectă modul de formare a principalelor rezultate financiare, putem concluziona că societatea analizată se află într-o perioadă de dezvoltare, reflectată printr-un nivel bun și tendință crescătoare a indicatorilor.

Tabloul de sinteză al S.I.G.

Tabelul nr. 4.10

-lei-

Analiza rentabilității societății s-a realizat având în vedere următorii indicatori:

(4.11)

(4.12)

(4.13)

(4.14)

(4.15)

Determinarea ratelor de rentabilitate

Rata rentabilității financiare

Tabelul nr. 4.11

-lei-

Figura nr. 4.10 Evoluția ratei rentabilității financiare

Rata rentabilității financiare manifestă o tendință de creștere, ceea ce echivalează cu o mai bună remunerare prin câștig net a resurselor proprii, respectiv sporirea capacității capitalurilor proprii de a crea profit net. Nivelul indicatorului arată însă că în ultimul an la 100 lei capitaluri proprii reveneau 14,93 lei profit net, nivel sub minimul de 25% admis.

În anul 2004 rata rentabilității financiare a înregistrat o tendință de scădere cu 24% față de anul 2003, după care în anul 2005 a reușit să înregistreze o creștere cu 139% față de anul 2004.

Rata rentabilității economice

Tabelul nr. 4.12

-lei-

Figura nr. 4.11 Evoluția ratei rentabilității economice

Pe perioada analizată rata rentabilității economice înregistrează în anul 2004 o tendință de creștere cu 26% față de anul 2003 reflectând o sporire a capacității activului total dea degaja profit brut. Cu toată această creștere, nivelul rentabilității este sub nivelul recomandat de 20%. În anul 2005 înregistrează din nou o tendință de scădere cu 20% , ajungînd la nivelul de 7,06%.

Rata rentabilității comerciale

Tabelul nr. 4.13

-lei-

Figura nr. 4.12 Evoluția ratei profitabilității comerciale

Indicatorul are, pe perioada analizată, o tendință de creștere înregistrând un nivel de 4,31% în anul 2004, ceea ce înseamnă că la 100 lei cifră de afaceri întreprinderii îi revin 4,31 lei sub forma rezultatului brut al exercițiului, iar în 2005 un nivel de 4,65%, adică o creștere cu 8% față de anul precedent. Nivelul este destul de redus față de nivelul recomandat de 15%.

Rata rentabilității resurselor consumate

Tabelul nr. 4.14

-lei-

Figura nr. 4.13 Evoluția ratei rentabilității resurselor consummate

Pe perioada analizată rata rentabilității resurselor consummate înregistrează la început o tendință de scădere, iar apoi o tendință de creștere. În anul 2004 indicatorul înregistrează o tendință de scădere cu 47%, înregistrând un nivel de 1,21%, iar în anul 2005 înregistrează o tendință de creștere cu 111%, înregistrând un nivel de 2,55%. Totuși nivelul indicatorului este foarte redus neatingând nivelul minim de 9%.

Rata rentabilității veniturilor

Tabel nr. 4.15

-lei-

Figura nr. 4.14 Evoluția ratei rentabilității veniturilor

Pe perioada analizată rata rentabilității veniturilor înregistrează în anul 2004 o tendință de scădere ajungând la nivelul de 1,19%, după care înregistrează o tendință de creștere cu 109%, ajungând la nivelul de 2,48%.

Rentabilitatea financiară măsoară randamentul utilizării capitalurilor proprii. Rentabilitatea financiară remunerează acționarii prin acordarea de dividende și prin creșterea rezervelor, care reprezintă de fapt creșterea averii proprietarilor.

În anul 2004 rata rentabilității financiare a înregistrat o tendință de scădere cu 24% față de anul 2003, de la un nivel de 8,21% la un nivel de 6,25%, scădere datorată scăderii profitului net de la valoarea de 244.000 lei la valoare de 198.061lei, adică o scădere cu 19%, și creșterii capitalurilor proprii de la valoarea de 2.970.526 lei la valoarea de 3.168.586 lei, adică o creștere cu 6,67%.

În anul 2005 rata rentabilității financiare a înregistrat o tendință de creștere destul de mare, cu 139%, de la un nivel de 6,25% la un nivel de 14,93%, creștere care se datorează creșterii într-un mod spectaculos a profitului net, cu 181%, crescând de la valoarea de 198.061 lei la valoarea de 555.976 lei, care devansează creșterea capitalurilor proprii cu 17,55%, adică de la valoarea de 3.168.586 lei la valoarea de 3.724.563 lei.

Creșterea ratei rentabilității financiar este un lucru foarte bun, însă acest nivel atinge nivelul minim recomandat ceea ce semnifică că fondurile proprii ale întreprinderii nu sunt utilizate în condiții de maximă eficacitate.

Rentabilitatea economică măsoară gradul de rentabilitate al utilizării activului total. Creșterea nivelului ratei rentabilității economice din anul 2004, de la un nivel de 7,03% la un nivel de 8,87%, adică o creștere cu 26%, se datorează creșterii rezultatului net al exercițiului de la valoarea de 426.209 lei la valoarea de 669.638 lei, adică o creștere cu 57% care devansează creșterea activului total, cu 24,52%, crescând de la valoarea de 6.061.002 lei la valoarea de 7.546.920 lei.

În anul următor rata rentabilității economice înregistrează o tendință de scădere cu 20%, de la un nivel de 8,87% la un nivel de 7,06%, scădere datorată creșterii activului total cu 91,67%, de la valoarea de 7.546.920 lei la valoarea de 14.465.264 lei, creștere care devansează creșterea rezultatului net al exercițiului cu 52%, de la valoarea de 669.638 lei la valoarea de 1.020.931 lei.

Scăderea ratei rentabilității economice este un lucru destul de rău deoarece nici nivelul anterior nu atingea nivelul minim recomandat de 20%.

Rata rentabilității comerciale arată rezultatul brut din exploatare aferent cifrei de afaceri.

Acestă rată are o tendință de creștere pe parcursul perioadei analizate, însă nu destul de mare ca să atingă nivelul minim recomandat. În anul 2004, creșterea ratei cu 16%, de la un nivel de 3,73% la un nivel de 4,31% se datorează creșterii profitului brut al exploatării cu 57%, de la valoarea de 426.209 lei la valoarea de 669.638 lei, care devansează creșterea cifrei de afaceri cu 35,78%, de la valoarea de 11.432.976 lei la valoarea de 15.523.156 lei.

În anul următor creșterea cu 8%, de la un nivel de 4,31% la un nivel de 4,65%, se datorează deasemenea creșterii profitului brut al exploatării (cu 52%, de la valoarea de 669.638 lei la valoarea de 1.020.931 lei) care devansează creșterea cifrei de afaceri (cu 41,38%, de la valoarea de 15.523.156 lei la valoarea de 21.946.417 lei).

Rate rentabilității cheltuielilor măsoară eficiența consumului de resurse. Rata rentabilității resurselor consumate arată profitul net al exercițiului care revine pe unitatea de cheltuieli totale (care măsoară consumul total de resurse din firmă), capacitatea tuturor resurselor de a genera prin consum profit net.

Acest indicator are în anul 2004 o tendință de scădere cu 47% față de anul precedent, de la un nivel de 2,28% la un nivel de 1,21%, scădere ce se datorează creșterii cheltuielilor totale și scăderii rezultatului net al exercițiului. Cheltuielile totale au crecut cu 53,21% față de anul precedent, de la valoarea de 10.693.102 lei la valoarea de 16.382.969 lei, iar rezultatul net al exercițiului a scăzut cu 19%, de la valoarea de 244.000 lei la valoarea de 198.061 lei.

În anul următor acest indicator a înregistrat o tendință de creștere cu 111%, de la un nivel de 1,21% la un nivel de 2,55%, creștere datorată creșterii rezultatului net al exercițiului într-un ritm superior creșterii cheltuielilor totale. Rezultatul net al exercițiului a crescut cu 181% față de anul precedent, de la valoarea de 198.061 lei la valoarea de 555.976 lei. Cheltuielile totale au crecut cu 32,86%, de la valoarea de 16.382.969 lei la valoarea de 21.767.070 lei.

Creșterea ratei resurselor consumate este benefică, însă nivelul acestei este în continuare foarte redus ceea ce semnifică că capacitatea resurselor de a genera prin consum profit net este destul de redusă.

Rata rentabilității veniturilor exprimă eficiența valorificării produselor societății. Rentabilitatea veniturilor exprimă eficiența generală a firmei, măsurată prin profitul net care revine veniturilor totale ale exercițiului. Acest indicator reflectă eficiența întregii activități (de exploatare, financiară și extraordinară).

În anul 2004 acest indicator înregistrează o tendință de scădere cu 46%, de la un nivel de 2,22% la un nivel de 1,19%, scădere datorată scăderii rezultatului net al exercițiului și creșterii veniturilor totale. Rezultatul net al exercițiului a scăzut cu 19% față de anul 2003, de la valoarea de 244.000 lei la valoarea de 198.061 lei, iar veniturile totale au crescut cu 51,49% față de anul 2003, de la valoarea de 11.007.029 lei la valoarea de 16.674.682 lei.

În anul 2005 indicatorul înregistrează o tendință de creștere cu 109% față de anul 2004, creștere datorată creșterii rezultatului net al exercițiului într-un ritm superior creșterii veniturilor totale. Rezultatul net al exercițiului a crescut cu 181% față de anul 2004, de la valoarea de 198.061 lei la valoarea de 555.976 lei, iar veniturile totale au crescut cu 34,42%, crescând de la valoarea de 16.674.682 lei la valoarea de 22.414.617 lei.

CONCLUZII

Pentru ca această lucrare să nu fie lipsită de finalitate apare oportun acest capitol dedicat concluziilor. Aceste concluzii se desprind foarte clar din prezentarea teoretică a soldurilor intermediare de gestiune și a ratelor de rentabilitate, dar mai ales din studiul de caz efectuat la S.C. AGROIND CAUACEU S.A.

Din punct de vedere a soldurilor intermediare de gestiune, care reflectă modul de formare a principalelor rezultate financiare, putem concluziona că societatea deși în anul 2004 a înregistrat unele scăderi ale indicatorilor, în anul 2005 a reușit să se redreseze înregistrând nivele ale indicatorilor destul de mari față de anul 2004.

În ceea ce privește ratele de rentabilitate înregistrate de S.C. AGROIND CAUACEU S.A. putem trage următoarele concluzii:

Rata de rentabilitate financiară după ce a înregistrat în anul 2004 o scădere cu 24%, scăzând de la un nivel de 8,21% la unul de 6,25%, scădere datorată de scăderea rezultatului net al exercițiului și de creșterea capitalurilor proprii, în anul 2005 acest indicator a înregistrat o creștere cu 139%, crescând de la un nivel de 6,25% la un nivel de 14,93%, creștere datorată creșterii rezultatului net al exercițiului într-un ritm superior creșterii capitalurilor proprii. Creșterea indicatorului nu a atins nivelul minim recomandat deși creșterea a fost destul de mare.

Rata rentabilității comerciale a înregistrat în anul 2004 o creștere cu 57% față de anul precedent, crescând de la un nivel de 7,03% la un nivel de 8,87%, creștere datorată creșterii rezultatului brut al exploatării într-un ritm mai accentuat decât cel al creșterii activului total. În anul 2005 indicatorul a înregistrat o tendință de scădere cu 20%, scăzând de la nivelul de 8,87% la nivelul de 7,06%, scădere datorată creșterii activului total într-un ritm superior creșterii rezultatului brut al exploatării.

Rata rentabilității comerciale a avut un trend crescător pe toată perioada analizată, crescând cu 16% în anul 2004, de la un nivel de 3,73% la un nivel de 4,31, și cu 8% în anul 2005, crescând de la un nivel de 4,31% la un nivel de 4,65%, creșteri datorate creșterii rezultatului brut al exploatării într-un ritm superior creșterii cifrei de afaceri.

Rata rentabilității resurselor consumate a înregistrat în anul 2004 o tendință de scădere cu 47% față de anul 2003, scăzând de la un nivel de 2,28% la un nivel de 1,21%, scădere datorată scăderii rezultatului net al exercițiului și creșterii cheltuielilor totale. În anul 2005, acest indicator a înregistrat un trend de creștere cu 111%, crescând de la un nivel de 1,21% la un nivel de 2,55%, creștere datorată creșterii rezultatului net al exrecițiului într-un ritm superior creșterii cheltuielilor totale.

Rata rentabilității veniturilor are în anul 2004 un trend descrescător, scăzând cu 46%, de la un nivel de 2,22% la un nivel de 1,19%, scădere datorată scăderii rezultatului net al exercițiului și creșterii veniturilor totale. În anul 2005, indicatorul are un trend crescător, crescând cu 109%, de la un nivel de 1,19% la un nivel de 2,48%, creștere datorată creșterii rezulatului net al exrecițiului într-un ritm superior creșterii veniturilor totale.

Urmărind analiza acestor indicatori se poate trage concluzia că agentul economic deși se confruntă cu dificultăți în anul 2004, acesta reușește să-și îmbunătățească activitatea în 2005, având în vedere tendința crescătoare a indicatorilor în acest an, concluzionând că este în plină dezvoltare.

BIBLIOGRAFIE

1. A. Buglea, Analiză financiară – concepete și studiu de caz, Editura Mirton, Timișoara, 2005

2. H. Cristea, M. Pirtea, C. Enache, Determinarea situației financiare a întreprinderii, Editura Mirton, Timișoara, 2000

3. H. Cristea, N. Ștefănescu, Gestiunea financiară a întreprinderii, Editura Mirton, Timișoara, 1996

4. H. Cristea, I. Talpoș, M. Pirtea, Carmen Corduneanu, Aurora Lăbuneț, Gestiunea financiară a societăților comerciale, Editura Mirton, Timișoara, 2001

5. D.M. Dalotă, Simona Dalotă, Analiza și evaluarea firmei, Editura Orizonturi Universitare, Timișoara, 2000

6. A Ișfănescu, C. Stănescu, A. Băicuși, Analiza economico-financiară, Editura Economică, București, 1999

7. D. Mărgulescu, Analiza economico – financiară a întreprinderii, Supliment la Tribuna economică, București, 1994

8. Maria Niculescu, Diagnostic global strategic, Editura Economică, București, 1997

9. Peyrard, Josette, Analyse financiere avec exercices, Ed. Vuibert, Paris, 1996

10. L. Spătaru, Analiza economico – financiară. Instrument al managementului întreprinderii, Editura Economică, București, 2004

11. I. Stancu. Finanțe, Editura Economică, București, 2002

12. P. Ștefea, Analiza rezultatelor întrepriderii, Editura Mirton, Timișoara, 2002

13. Georgeta Vintilă, Gestiunea financiară a întrepinderii, Editura Didactică și Pedagogică, București, 2000

14. Legea nr. 414/26 Iunie 2002 privind impozitul pe profit – publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr 456/27 Iunie 2002

15. Ordin pentru aprobarea Reglementărilor contabile armonizate cu Directiva a IV – a a Comunității Economice Europene și cu Standardele Internaționale de Contabilitate, Monitorul Oficial nr. 85 din 20 februarie 2001