. Continutul Aparatului de Control Fiscal
CURTEA DE CONTURI
1. Organizarea, personalul și conducerea Curții de Conturi
Curtea de Conturi este organul suprem de control financiar și de jurisdicție în domeniul financiar. Înființarea Curții de Conturi este prevăzută de Constituția României din 1991, care stabilește că organizarea și funcționarea sa se reglementează prin lege organică. Necesitatea și importanța Curții de Conturi sunt determinate de faptul că, în conformitate cu principiile democratice ale organizării și funcționării statului, populația trebuie să cunoască, din sursă independentă și competență, dacă impozitele plătite și averea publică sunt administrate conform legii.
Impozitul este o prelevare legală fără contraprestație și nerambursabilă a unei părți din venitul părți sau averea persoanelor fizice și juridice în favoarea bugetului de stat sau local, pentru întâmpinarea cheltuielilor publice ce sa fac de către stat spre folosul cetățenilor săi, pentru a e provoca siguranța proprietății, averii și vieții lor. Sistemul de impozite corespunde intereselor naționale. Prin modul cum este concepută și organizată Curtea de Conturi, care funcționează pe lângă Parlamentul României și își exercită funcțiile în deplină independență și în conformitate cu dispozițiile prevăzute în Constituție și în celelalte legi ale țării, are menirea de a asigura populației atât cunoașterea dacă banii de care se dispersează prin impozite și averea publică sunt administrate conform legii, cât și convingerea că toți cei care respectă legea sunt obligați la răspundere, la recuperarea prejudiciilor cauzate.
Conform art. 139 din Constituție, Curtea de Conturi are două principale atribuții:
atribuții de control asupra modului de formare, de administrare și de întrebuințare a resurselor financiare ale statului și ale sectorului public;
atribuții jurisdicționare: Constituția prevede, de asemenea, două principale obligații ce revin Curții de Conturi:
să prezinte, anual, Parlamentului un raport asupra conturilor de gestiune ale bugetului public național din exercițiul bugetar expirat, cuprinzând și nereguli constante;
să controleze, la cererea Camerei Deputățiilor sau a Senatului, modul de gestiune a resurselor publice și să raporteze despre cele constatat.
Curtea de Conturi este organizată să funcționeze pe baza principiului independenței. Curtea de Conturi se supune numai legii Programului său de control este decis în mod autonom. Sunt obligatorii numai hotărârile Camerei Deputaților sau ale Senatului prin care se cere Curții de Conturi să efectueze acțiuni de control. Nici o altă autoritate publică nu o mai poate obliga. Principiul independenței Curții de Conturi este statuat prin lege și mai constă în: independență și inamovibilitatea membrilor săi; numirea acestora de către Parlament, iar judecătorilor – financiari de către Președintele României; inițierea acțiunilor de control din oficiu; buget propriu; stabilirea salariului prin lege specială; autonomie în recrutarea personalului de control; acces neîngrădit la informațiile necesare atribuțiilor sale.
Organizatoric Curte de Conturi se compune din:
1. Secția de control preventiv, formată din cinci consilieri de conturi, precum și din controlori financiari, care își exercită atribuțiile la ordonatorii principali de credite ai bugetelor de stat, asigurările sociale de stat și fondurile speciale; este condusă de un consilier de conturi, care îndeplinește funcția de președinte ale secției;
2. Secția de control ulterior, formată din șapte consilieri de conturi, cu funcția de președinte al secției și este structurată în șase divizii sectoriale, conduse de către un consilier de conturi. În cadrul diviziunilor sunt organizate direcții de specialitate.
Structura organizatorică a Secției de control ulterior se prezintă astfel:
Divizia controlului bugetului de stat, a fondurilor speciale și a patrimoniului public, cu trei direcții: Direcția controlului instituțiilor publice social – culturale, Direcția controlului finanță și activității economice și Direcția specială (apărare, ordine publică, instituții ale puterii de stat);
Divizia controlului activității bancare, datorii publice, garanții guvernamentale și creanțelor externe, cu două direcții: Direcția controlului datoriei publice și Direcția controlului activității bancare;
Divizia controlului bugetului asigurărilor sociale de stat și a altor fonduri similare, cu două direcții: Direcția controlului bugetului asigurărilor sociale de stat și Direcția controlului altor organe ce gestionează fonduri în regim legal obligatoriu;
Divizia controlului regiilor autonome, cu trei direcții: Direcția controlului regiilor din industrie, Direcția controlului regiilor din transport, agricultură și alte ramuri și Direcția controlului patrimoniului public administrat în regim de închiriere sau concesionat;
Divizia controlului și Fondului Proprietății de Stat și a participanților statului la societățile comerciale, cu două direcții: Direcția controlului Fondului Proprietății de Stat și Direcția controlului participanților statului la societățile comerciale;
Divizia de coordonare a controlului în teritoriu, cu două direcții: Direcția de sinteză și coordonare a controlului și Direcția controlului aparatului teritorial;
3. Secția jurisdicțională, care este instanța de fond și de recurs și se compune din nouă consilieri de conturi; este condusă de președinte secției care este consilier de conturi.
4. Colegiul jurisdicțional al Curții de Conturi, care este instanță de fond, se compune din judecători financiari și este condus de președintele colegiului;
5. Camerele de conturi județene, care exercită funcțiile Curții de Conturi în unitățile administrativ – teritoriale. Camera Județeană de Conturi se compune din: Compartimentul (Direcția) de control financiar al Camerei Județene, format din controlori financiari și condus de un șef de compartiment, precum și din Colegiul Jurisdicțional al Camerei, format din judecători financiari și condus de un președinte;
6. Pe lângă Curtea de Conturi funcționează procurorul general financiar și procurorii financiari. Procurorii financiari își exercită atribuțiile pe lângă secțiile Curții, Colegiul Jurisdicțional al Curții și Camerele de conturi județene.
7. Secretariatul general al Curții de Conturi, condus de un secretar general, în cadrul căruia funcționează următoarele compartimente: Direcția studii, legislație, metodologie și documentare; Direcția economică și administrativ; Direcția de informatică; Serviciul de relații externe și protocol; Serviciul de resurse umane și Arhivă.
Personalul Curții de Conturi este grupat pe următoarele categorii:
a) Membrii Curții de Conturi, care sunt în număr de 24, au calitatea de consilieri de conturi și se numesc de Parlament, la propunerea Comisiei pentru buget și finanțe a Senatului și a Comisiei pentru buget, finanțe și bani a Camerei Deputățiilor pentru un mandat de șase ani.
Pentru ca o persoană să fie numită consilier de conturi trebuie să îndeplinească următoarele condiții: vechime în activități în domeniul economico – financiar sau juridic de minim 15 ani, studii superioare economice sau juridice și înaltă competență profesională. Înainte de a începe exercitarea mandatului, membrii Curți de Conturi, respectiv consilierii de conturi depun jurământ în fața președintelui celor două Camere ale Parlamentului României. Conținutul jurământului este stabilit de legea organică și este formulat astfel: „Jur să respect Constituția și celelalte legi ale țării, să apăr interesele României, ordinea de drept, drepturilor și libertății fundamentale ale cetățenilor, să-mi îndeplinesc cu onoare, conștiință și fără părtinire atribuțiile ce-mi revin al Curții de Conturi. Așa să-mi ajute Dumnezeu”.
b) Judecătorii financiari (gradul I, II, III), care se numesc pe o durată de șase ani, de către președinte României, la propunerea plenului Curții de Conturi. Pentru ca o persoană să fie numită judecător financiar se cer îndeplinite unele condiții, și anume: studii juridice, înaltă competență profesională, vechime în funcții juridice de minim 14, 11 și respectiv 8 ani. Și judecători financiari depun jurământ cu același conținut, ca în cazul consilierilor de conturi, însă în fața plenului Curții de Conturi. Conform legii organice, și judecătorii financiari sunt independenți și inamovibili.
c) Procurorul general financiar și procurorii financiari ai Curții de Conturi se numesc prin decret al Președintelui României, la propunerea plenului Curții de Conturi, pe termen de șase ani.
Membrilor Curții de Conturi, judecătorilor financiari și procurorilor financiari le este interzis de lege: să facă parte din partidele politice sau să desfășoare activități publice cu caracter politic; să exercite, direct sau prin persoane interpuse, activități de comerț; să participe la administrarea sau conducerea unor activități comerciale sau civile, să fie experți sau arbitrii desemnați de părți într-un arbitraj. Funcțiile de consilier de conturi, de judecător financiar și de procuror financiar sunt incompatibile cu orice altă funcție publică sau privată, cu excepția funcțiilor didactice din învățământul superior.
Și procurorii financiari sunt obligații de lege: să-și îndeplinească funcția încredințată cu imparțialitate și în respectul Constituției; să comunice în scris președintelui Curții orice situație care ar putea atrage incompatibilitatea cu mandatul pe care îl exercită; să nu permită folosirea funcțiilor pe care le îndeplinesc în scop de reclamă comercială sau propagandă de orice fel; și să se abțină de la orice activitate sau manifestare contrară independenței și demnității funcției lor. Încălcarea gravă de către financiari a uneia din aceste obligații atrage revocarea din funcție, care se face de Președintele României la propunerea plenului Curții de Conturi.
d) Controlorii financiari care sunt numiți de președintele Curții de Conturi, sunt supuși acelorași incompatibilități ca și procurorii financiari. Cu deosebire că, în caz de abateri de la îndatoririle de serviciu, precum și de comportări care dăunează serviciului sau prestigiului Curții de Conturi, răspunderea disciplinară a controlorilor – financiari, ca și a personalului de altă specialitate și a celui auxiliar, condițiile și prevederea de aplicare a acesteia se stabilesc prin Codul etic al profesiei, aprobat de plenul Curții de Conturi.
Judecători, procurorii și controlori – financiari nu pot fi cercetați, reținuți, arestați sau trimiși în judecată contravențională sau penală decât la cererea procurorului general al României, cu aprobarea plenului Curții de Conturi. Competența de judecată aparține Curții Supreme de Justiție, Secția penală. Pentru infracțiunile săvârșite de judecătorii și controlori – financiari ai Camerelor de Conturi județene, competența de judecată aparține Curților de apel. Cei trimiși în judecată penală sunt suspendați de drept din funcțiile lor.
e) Personalul cu funcții de conducere (directorul direcției control, șef compartiment control etc.) se numește de comitentul de conducere, cu excepția celui numit de plenul Curții de Conturi;
f) personalul de specialitate (arhivar, grefier, administrator etc.) se numește președintele Curții de Conturi.
Plenul Curții de Conturi este compus din membrii Curții. La ședințele sale participă procurorul general financiar și secretarul general. Pot participa, în calitate de invitați, specialiști cu înaltă pregătire în diferite domenii de activitate ce intră în competența curții. Plenul își exercită atribuțiile cu cel puțin 2/3 din numărul membrilor săi, iar hotărârile se adoptă cu majoritate de ¾ din numărul celor prezenți.
Plenul Curții de Conturi are următoarele atribuții: supune Președintelui României propunerile de numire și de revocare din funcție a judecătorului financiari și numește dintre aceștia, președinții colegiilor jurisdicționale; supune Președintelui României propunerile de numire și de revocare din funcție a procurorului general financiar și ați, reținuți, arestați sau trimiși în judecată contravențională sau penală decât la cererea procurorului general al României, cu aprobarea plenului Curții de Conturi. Competența de judecată aparține Curții Supreme de Justiție, Secția penală. Pentru infracțiunile săvârșite de judecătorii și controlori – financiari ai Camerelor de Conturi județene, competența de judecată aparține Curților de apel. Cei trimiși în judecată penală sunt suspendați de drept din funcțiile lor.
e) Personalul cu funcții de conducere (directorul direcției control, șef compartiment control etc.) se numește de comitentul de conducere, cu excepția celui numit de plenul Curții de Conturi;
f) personalul de specialitate (arhivar, grefier, administrator etc.) se numește președintele Curții de Conturi.
Plenul Curții de Conturi este compus din membrii Curții. La ședințele sale participă procurorul general financiar și secretarul general. Pot participa, în calitate de invitați, specialiști cu înaltă pregătire în diferite domenii de activitate ce intră în competența curții. Plenul își exercită atribuțiile cu cel puțin 2/3 din numărul membrilor săi, iar hotărârile se adoptă cu majoritate de ¾ din numărul celor prezenți.
Plenul Curții de Conturi are următoarele atribuții: supune Președintelui României propunerile de numire și de revocare din funcție a judecătorului financiari și numește dintre aceștia, președinții colegiilor jurisdicționale; supune Președintelui României propunerile de numire și de revocare din funcție a procurorului general financiar și a procurorilor financiari; aprobă Regulamentul general financiar și al procurorilor financiari; aprobă Regulamentul de organizare și funcționare a Curții de Conturi, Codul etic al profesiei, statutul de funcții, programul de control financiar anual, instrucțiuni cu caracter obligatoriu pentru organele de control financiar necesare exercitării în bune condiții a competențelor Curții de Conturi; emite avize asupra proiectului bugetului de stat, proiectele de lege în domeniul finanțelor și contabilității publice, înființări de către Guvern sau ministere a unor organe de specialitate în subordinea lor, precum și asupra Raportului public anual al Curții de Conturi; hotărește, în limitele legii, asupra modificării organizării interne a Curții de Conturi, cere periodic și examinează rapoartele asupra activității secțiilor Curții și Camerelor de Conturi județene; alege cei cinci consilieri de conturi care sunt membrii ai comitetului de conducere, precum și cei trei consilieri care formează comisia de disciplină, respectiv cei cinci consilieri care constituie completul de judecată a contestațiilor împotriva hotărârilor comisiei de disciplină.
Comitetul de conducere se compune din Președintele Curții, vicepreședintele, președinții de secții și cinci consilieri de conturi aleși de plenul Curții. Comitetul de conducere își exercită atribuțiile cu cel puțin 2/3 din numărul membrilor săi și hotărește cu o majoritate de ¾ din numărul celor prezenți.
Președintele Curții de Conturi reprezintă Curtea de Conturi și asigură relațiile acesteia cu instituțiile și autoritățile publice și cu organismele naționale și internaționale de profil, coordonează întreaga activitate, propune ordinea de zi, convoacă și prezidează ședințele plenului și Comitetului de conducere și urmărește transmiterea către Parlament a rapoartelor Curții de Conturi.
În lipsa președintelui Curții de Conturi, atribuțiile sale se exercită de unul din vicepreședinți, desemnat de el, iar în cazul în care desemnarea nu este posibilă, se exercită de cel mai învârstă dintre vicepreședinți.
2. Atribuțiile de control ale Curții de Conturi
Constituția stabilește atribuțiile generale de control ale Curții de Conturi. Prin legea organică de organizare și conducere a Curții de Conturi sunt stabilite obiectivele și persoanele juridice supuse, obligatoriu, controlului exercitat de Curtea de Conturi.
Curtea de Conturi exercită funcțiunea de control asupra modului de formare, de administrare și de întrebuințare a resurselor financiare ale statului și ale sectorului public și privat al statului și al unităților administrativ – teritoriale. Controlul exercitat de Curtea de Conturi are în vedere respectarea legilor și aplicarea principiilor de economicitate și eficiență în gestionarea mijloacelor materiale și bănești.
Prin legea organică sunt stabilite obiectivele acestui control și anume: formarea și utilizarea resurselor bugetului de stat, bugetului asigurărilor sociale de stat și bugetelor unității administrative teritorial; constituirea, utilizarea și gestionarea fondurilor speciale și a fondurilor de tezaur, formarea și gestionarea datoriei publice și situația garanțiilor guvernamentale pentru credite interne și externe; utilizarea alocațiilor bugetare pentru investiții, a subvențiilor și transferurilor și a altor forme de sprijin financiar din partea statului sau a unităților administrativ – teritoriale; constituirea, administrarea și utilizarea fondurilor publice de către instituțiile publice autonome cu caracter comercial și financiar și de organismele autonome de asigurări sociale; situația, evoluția și administrarea patrimoniului public și privat al statului și al unităților administrativ teritoriale de către instituțiile publice, regiile autonome, societății comerciale sau de către alte persoane juridice în baza unui contract de concesiune sau închiriere etc.
Pe obiectivele menționate, în raport de specificul și limitele activității sunt supuse obligatoriu controlului exercitat de Curte de Conturi, următoarele persoane juridice: statul și unitățile administrativ – teritoriale în calitate de persoane juridice de drept public, cu serviciile și instituțiile lor publice, autonome sau nu; Banca Națională a României; regiile autonome; societății comerciale la care statul, unitățile administrativ – teritoriale, instituțiile publice sau regiile autonome, dețin singure sau împreună, integral sau mai mult de jumătate din capitalul social; organismele autonome de asigurări sociale sau de altă natură, care gestionează bunuri, valori sau fonduri, într-un regim legal obligatoriu, în condițiile în care prin lege sau prin statutele lor există prevederi în acest sens. Pe baza hotărârii Curții de Conturi pot fi supuse controlului și alte persoane juridice care beneficiază de garanții guvernamentale sau credite, de subvenții sau alte forme de sprijin financiar din partea statului, unitățile administrativ – teritoriale sau al instituțiilor publice; administrează în baza unui contract de concesiune sau închiriere bunuri aparținând domeniului public sau privat al satului sau al unităților administrativ – teritoriale; desfășoară o activitate economică la care persoanele juridice menționate mai sus participă cu mai puțin de 50%, la formarea capitalului social; nu-și îndeplinesc obligațiile financiare către stat, unitățile administrativ – teritoriale și instituțiile publice.
Curtea de Conturi exercită atât control preventiv cât și control ulterior.
CAP II. ORGANIZAREA, CONTROLUL FISCAL ÎN CADRUL IMPOZITELOR DIRECTE SUPORTATE DE AGENȚII ECONOMICI
2.1 ORGANIZAREA CONTROLULUI IMPOZITULUI PE PROFIT
2.1.1 Contribuabili și cotele impozitului pe profit
2.1.1.1 Contribuabili impozitului pe profit
În funcție de forma de organizare, de sursa impozabilă, rezidență și sediu sau domiciliu, după caz, actele normative în vigoare grupează contribuabilii impozitului pe profit în patru categorii după cum urmează:
Persoane juridice române, pentru profitul impozabil obținut din orice sursă atât din România, cât și din străinătate (cum sunt: regiile autonome, societății comerciale, societăți comerciale, societăți agricole, organizații cooperatiste, instituții financiare și de credit și alte persoane juridice);
Persoane juridice străine (companii, asociații, organizații trusturi și orice entității similare) care desfășoară activități printr-un sediu permanent în România, pentru profitul impozabil aferent acelui sediu permanent;
Prin sediu permanent se înțelege locul prin intermediul căruia orice activitate a unei persoane fizice sau juridice străine este, total sau parțial, condusă direct sau prin intermediul unui agent dependent. Sediul permanent include: un birou, inclusiv de conducere, o sucursală, o agenție, o fabrică, un magazin, un atelier, o mină, un loc de extracție a gazelor și petrolului sau orice alt loc din care se extrag resurse naturale. Un șantier de construcții sau un loc unde au fost aduse echipamente pentru construcții, un proiect de montaj sau de instalare, activitățile de supraveghere, consultanță și furnizare de servicii pentru același proiect sau proiect conexe, devin sediu permanent dacă au o durată mai mare de 12 luni.
Sediul permanent nu include: folosirea de spații pentru depozitarea sau distribuirea de mărfuri; menținerea unor stocuri de mărfuri și bunuri aparținând unei activității, doar pentru stocarea și distribuirea acestora, sau pentru distribuirea lor către o altă activitate; menținerea unui loc pentru colectare de informații sau prestarea unor lucrări pregătitoare sau auxiliare.
c) persoane juridice sau fizice străine care participă în baza unui contract de asociere (ce nu dă naștere unei persoane fizice) la realizarea de activități în România, pentru toate veniturile rezultate din activitatea desfășurată în România.
d) asocierile dintre persoane fizice și persoanele juridice române care nu dau naștere unei persoane juridice, pentru veniturile realizate atât în România cât și în străinătate, caz în care impozitul datorat se calculează, se reține și se varsă de către persoane juridică.
Se exercită de la plata impozitului pe profit trezoreria statului, pentru operațiunile din fondurile publice derulate prin contul general al trezoreriei, instituțiile publice, pentru fondurile publice constituie, inclusiv pentru veniturile extrabugetare și disponibilitățile realizate și uti8lizate potrivit Legii privind finanțele publice.
De asemenea, sunt exceptate:
Organizațiile de nevăzători și de invalizi, asociațiile persoanelor handicapate și unității economice ale acestora, precum și cooperativele care funcționează ca unități protejate, special organizate, potrivit legii;
Unitățile aparținând cultelor religioase, pentru veniturile obținute di din producerea și valorificarea obiectelor și produselor necesare activității de cult;
Asociațiile și fundațiile, atunci când utilizează cel puțin 80% din veniturile obținute din orice sursă, în scopul realizării obiectivelor pentru care au fost autorizate, inclusiv cheltuielile pentru investiții și dotări, precum și cheltuielile de funcționare;
Instituțiile de învățământ particular acreditate, precum și cele autorizate provizoriu, pentru veniturile realizate din activitatea de învățământ, cu condiția utilizării acestora pentru baza tehnico – materială.
În cazul în care persoanele juridice fără scop lucrativ, desfășoară activității economice cu scopul obținerii de profit, devin plătitori de impozit pentru profitul realizat din aceste activități.
Mai trebuie arătat că veniturile obținute din activității fără scop lucrativ, care nu sunt impozabile, includ cotizațiile membrilor, contribuțiile bănești sau în natură ale membrilor și simpatizanților, taxele de înregistrare, donațiile și sumele sau bunurile primite prin sponsorizare, dobânzile și dividendele obținute prin plasarea disponibilităților rezultate din asemenea venituri, veniturile din reclamă și publicitate, cu excepția celor realizate prin unitățile specializate în acest domeniu; veniturile pentru care se datorează impozit pe spectacole, veniturile din valorificarea bunurilor aflate în patrimoniul acestora.
2.1.1.2 Cotele impozitului pe profit
Impozitul pe profit este stabilit pe baza unei cote procentuale proporționale unice de 38%, cu excepțiile prevăzute de lege.
Astfel, contribuabililor care obțin venituri din activitatea barurilor de noapte și a cluburilor de noapte li se aplică o cotă adițională de impozit de 22% asupra părții din profitul impozabil care corespunde ponderii veniturilor înregistrate din aceste activități în volumul total al veniturilor. În scopul impunerii diferențiate veniturile din această categorie trebuie evidențiate în mod distinct. Cota adițională de impozit o plătesc, de asemenea, persoanele fizice și juridice pentru veniturile proprii de aceeași natură, realizate în baza contractelor de asociere în participațiune.
Unei cote diferențiate de impozite îi este supus profitul impozabil realizat de Banca Națională a României. Această cotă este de 80% și se aplică asupra veniturilor rămase după scăderea cheltuielilor deductibile a fondului de rezervă, constituit conform legii privind activitatea bancară.
O cotă diferențiată de impozit pe profit de 25% se aplică contribuabililor care realizează anual cel puțin 80% din venituri din agricultură prin activități desfășurate în domeniul culturii vegetale, creșterii animalelor pentru prăsilă, producție, reproducție, selecție și în piscicultură, din care se obțin materii prime cu sau fără prelucrarea ulterioară a acestora pe capacității proprii.
2.1.2 Determinarea profitului impozabil
Profitul impozabil se calculează ca diferență între veniturile realizate și cheltuielile efectuate pentru realizarea acestora, dintr-un an fiscal, ala cer se adaugă cheltuielile nedeductibile.
În legătură cu anul fiscal al fiecărui contribuabil, trebuie menționat că, acesta coincide cu anul calendaristic. În cazul în care contribuabilul de înființează, se reorganizează prin divizare, comasare, fuziune sau se lichidează în cursul unui an fiscal, perioada impozabilă estre perioada din anul fiscal în care contribuabilul a existat.
Veniturile luate în calcul profitul impozabil provin din livrarea bunurilor mobile și vânzarea bunurilor imobile, cât și din servicii prestate și lucrări executate, inclusiv din câștiguri din orice sursă. Dividendele primite de o persoană juridică română de la altă persoană română nu sunt supuse impozitului pe profit.
Pentru determinarea profitului impozabil, cheltuielile sunt deductibile numai dacă sunt aferente realizării veniturilor sau dacă sunt prevăzute în mod expres în actele normative în vigoare. În acest sens, exemplificăm, contribuțiile pentru constituirea de fonduri cu destinație specială, reglementate prin legislația în vigoare precum și cheltuielile de reclamă și publicitate.
Pentru determinarea profitului impozabil, există mai multe categorii de cheltuieli pentru acre nu se admite deducerea (sunt nedeductibile). Acestea sunt:
Impozitul pe profit, precum și impozitul pe venitul realizat din străinătate;
Amenzile sau penalitățile datorate către autoritățile române sau străine;
Cheltuieli de protocol car depășesc limita de 1% aplicată asupra diferenței rezultate dinte totalul veniturilor și cheltuielile aferente, inclusiv accizelor, mai puțin cheltuielile cu impozitul pe profit și cheltuielile de protocol înregistrate în cursul anului;
Sumele utilizate pentru construirea sau majorarea rezervelor și a provizioanelor peste limita legală, cu excepția celor create de bănci în limita a 2% din soldul creditelor acordate și a fondului de rezervă (potrivit legii privind activitatea bancară), a rezervelor tehnice ale societății de asigurare și reasigurare, precum și a fondului de rezervă, în limita a 5% din profitul contabil anual până ce fondul de rezervă va atinge a cincea parte din capitalul social;
Sumele care depășesc limitele cheltuielilor considerate deductibile, conform legii bugetare anuale;
Cheltuielile de asigurare care nu privesc activele corporale și circulante ale contribuabililor;
discont-urile, remizele sau alte reduceri de preț acordate clienților, în cazul în care acestea nu sunt înscrise distinct în documentele de vânzare sau nu sunt prevăzute în contractele încheiate;
orice cheltuieli făcute în favoarea acționarilor sau asociațiilor;
cheltuielile cu perisabilitățile peste limitele legale. Aceste limite se stabilesc prin hotărâre a Guvernului, la propunerea Ministerului Industriei și Comerțului, a Oficiului pentru Protecția Consumatorului și cu avizul Ministerelor Finanțelor;
cheltuieli de conducere și cheltuielile de administrare înregistrate de un sediu permanent care aparține unei persoane fizice sau juridice străine, indiferent de faptul că s-au efectuat în satul în care se află sediul permanent sau în altă parte, care depășesc 3% din veniturile totale realizate în România;
cheltuielile înregistrate în contabilitate pe baza unor documente care nu îndeplinesc, potrivit legii contabilității, condițiile de document justificativ;
cheltuielile reprezentând valoarea ratelor, în situația cumpărării de bunuri mobile și imobiliare în baza unui contract cu plata în rate;
orice alte cheltuieli care nu sunt eferente realizării veniturilor.
Cheltuielile de sponsorizare sunt deductibile în limita cotei prevăzute de legea privind sponsorizarea. Astfel, persoanele fizice sau juridice române, beneficiază de reducerea bazei impozabile cu echivalentul sponsorizărilor, dar numai mult:
a) 10% din baza impozabilă pentru sponsorizări în domeniile: cultură, artă, învățământ, sănătate, asistență și servicii sociale, acțiuni umanitare, protecția mediului;
8 % din baza impozabilă pentru sponsorizării în domeniile: educație, drepturile omului, știință – cercetare fundamentală și aplicată, filantropic, de întreținere, restaurare, conservare și punere în valoare a monumentelor istorice, sport cu excepția fotbalului;
5% din baza impozabilă pentru sponsorizări în domeniile: religios, social și comunitar, reprezentarea intereselor asociațiilor profesionale, fotbal;
Amortizarea activelor corporale și necorporale se face în concordanță cu prevederile legale în vigoare. Astfel pentru mijloacele fixe existente în patrimoniul societăților comerciale, ai regiilor autonome, precum și a altor întreprinderi la 31 decembrie 1997, amortizarea aferentă anului 1998 se va include în cheltuielile de exploatare, în directă corelare cu gradul de utilizare a mijloacelor fixe de bază, indiferent de regimul de amortizare utilizat. Acest regim nu se aplică și pentru mijloace fixe puse în funcțiune în anul 1998.
2.1.3 Plata și controlul impozitului pe profit
Plata impozitului pe profit se efectuează trimestrial până la data de 25 inclusiv primei luni din trimestrul următor, cu excepția Băncii Naționale a României și a societăților bancare care efectuează plăți lunar, până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei pentru care se calculează impozitul.
Contribuabilii sunt obligați să depună „Declarația pentru impozitul pe profit” până la termenul de plată al impozitului inclusiv, urmând ca după definitivarea impozitului pe profit pe baza datelor din bilanțul contabil anual să depună declarația pe impunere pentru anul fiscal expirat până la termenul prevăzut pentru depunerea bilanțului contabil.
Răspunderea pentru calculul impozitelor declarate cât și pentru depunerea în termen a declarației de impunere revine fiecărui contribuabil în parte.
Nerespectarea de către plătitor a obligațiilor de depunere la termen legal a declarației de impozit se sancționează cu penalități de 1% din impozitul datorat pentru depunerea cu întârziere de până la 30 de zile inclusiv a declarației, 2% din impozitul datorat pentru o întârziere de până la 60 de zile și 0,1% din cifra de afaceri aferentă perioadei pentru care nu se depune declarația pentru întârzieri ce depășesc 60 de zile. De asemenea, nedepunerea declarației în cazul contribuabililor care nu realizează profit se sancționează cu o penalitate de 0.1% din cifra de afaceri eferentă perioadei pentru care nu s-a depus declarația. Nerespectarea altor obligații cu privire la întocmirea declarațiilor pentru impozitul pe profit se sancționează cu o penalitate în sumă de 1.500.000 lei, ce poate fi actualizată prin hotărâre a Guvernului, în funcție de evoluția indicelui prețurilor de consum.
În cazul în care, organele fiscale, în urma verificării declarațiilor de impunere, constată că impozitul pe profit nu a fost bine determinat, procedează la un nou calcul al impozitului, comunicând contribuabililor, prin înștiințare de plată, suma datorată de acesta. Tot în acest mod procedează organele fiscale și în cazul când contribuabilul nu a completat declarația de impunere sau nu a furnizat informațiile necesare determinării obligației fiscale. În aceste condiții, contribuabilul este obligat la plata impozitului pe profit, la data și locul stabilite în înștiințarea de plată.
Plata impozitului pe profit se face în lei. Pentru neplata la termen a impozitului, contribuabilii datorează majorări de întârziere calculate pentru perioada cuprinsă între termenul de plată și data achitării efective a obligației fiscale. Cota majorărilor de întârziere se stabilește prin hotărâre a Guvernului, la propunerea Ministerului Finanțelor, corelată cu rata medie a dobânzii practice pe piața interbancară, la care se pot adăuga cel mult 20 de puncte procentuale.
Constatarea, controlul, urmărirea și încasarea impozitelor, precum și majorărilor de întârziere aferente, se efectuează de organele fiscale din subordinea direcțiilor generale ale finanțelor publice și controlul financiar de stat județene și a municipiului București.
În vederea determinării obligației fiscale, inspectorul fiscal sau alt angajat al unei unități fiscale, autorizat în acest sens, are dreptul de controla următoarele:
operațiuni care au scop evitarea sau diminuarea plății impozitelor;
operațiunile efectuate în numele contribuabililor, dar în favoarea asociațiilor, acționarilor sau persoanelor ce acționează în numele acestora;
datoriile asumate de contribuabili în contul unor împrumuturi făcute sau garantate de acționari, asociați sau de persoane ce acționează în numele acestora, în vederea reflectării reale a operațiunilor;
distribuirea, împărțirea, alocarea veniturilor, deducerile, creditele sau reducerile între doi sau mai muți contribuabili, sau acele operațiuni controlate, direct sau indirect, de persoane care au interese comune, în scopul prevenirii evaziuni fiscale precum și pentru reflectarea reală a operațiunilor.
Constatările făcute de organul de control cu privire la nerespectarea de către plătitori a obligațiilor de depunere la termenul legal a declarațiilor de impozit, de plată a impozitului la termen legal și de întocmire corectă a declarațiilor de impozit, sunt consemnate în documentele de constatare sau de verificare.
Obiecțiunile, contestațiile și plângerile formulate la actele de control sau de impunere ale organelor fiscale se soluționează conform dispozițiilor legale în vigoare.
2.1.4 Obligații, drepturi și sancțiuni
În cursul anului fiscal contribuabilii au obligația de a depune declarația de impunere până la termenul de plată a impozitului inclusiv, urmând ca după determinarea impozitului pe profit pe baza datelor din bilanțul contabil anual să depună declarația de impunere pentru anul fiscal expirat până la termenul prevăzut pentru depunerea bilanțului contabil.
În cazul în care orice sumă reprezentând obligația fiscală nu este plătită la data stabilită, contribuabilul este obligat la plata majorărilor de întârziere pentru suma respectivă pe perioada cuprinsă între termenul de plată și data la care obligația fiscală este efectuată inclusiv. Asemenea majorări sunt plătite și de organul fiscal pentru sumele plătite în plus ca impozit de către contribuabili și nereușite în termenul prevăzut de lege.
Declarația de impunere îndeplinește și funcția de cerere de plată a impozitului pe profit pentru toate categoriile de contribuabili.
Societățile bancare sunt obligate să vireze sumele datorate bugetului da stat, în aceeași zi în care contribuabilul a efectuat neplata, în caz contrar, majorările de întârziere datorate pentru neplata la termen sunt suportate de către bănci.
Pentru plata majorărilor de întârziere se prevede o cotă cu 2 la sută mai mare decât rata dobânzii de referință a Băncii Naționale, ce se va stabili trimestrial de către Ministerul Finanțelor.
Dacă s-au achitat sume în plus și s-a introdus cerere de restituire de către plătitor, organul fiscal poate compensa suma respectivă, inclusiv majorările de întârziere aferente cu alte obligații fiscale ale contribuabililor în cauză. În cazul în care contribuabilul respectiv nu mai are alte datorii scadente, organele fiscale sunt autorizate prin lege să restituie acestuia sumele plătite în plus împreună cu majorările de întârziere aferente. Restituirea se poate face și din oficiu de către organul fiscal în cauză.
Compensarea sau restituirea se poate face și din oficiu de către organele fiscale, fără o cerere de restituire prealabilă, măsură de care trebuie înștiințat și contribuabilul.
Trebuie menționat faptul că nu se admit compensări ale impozitului pe profit cu eventuale creanțe deținute de contribuabili asupra statului, altele decât cele de natură fiscală.
Termenul de prescripție în legătură cu stingerea obligațiilor privind impozitul pe profit și a celorlalte obligații adiacente este de 5 ani de la data când a expirat termenul de depunere a declarației de impunere, adică 25 ale lunii următoare perioadei pentru care se datorează impozitul.
Același termen de prescripție se aplică și cererilor introduse pentru compensarea sau restituirea sumelor plătite în plus sub formă de impozit peste cele datorate.
Dacă însă se constată că avem de a face cu evaziunea fiscală, termenul de prescripție pentru stabilirea impozitelor este de 10 ani de la data la care a expirat termenul de depunere a declarației de impunere.
În situația în care contribuabili se consideră nedreptățiți în urma impunerii efectuate de organele fiscale ei au dreptul să depună obiecții, contestații și plângeri la organele competente.
Obiecțiile se fac la organul care a depus controlul iar contestațiile se depun la direcțiile generale ale finanțelor publice și controlului financiar de stat ale județelor și municipiului București în termen de 20 de zile de la data când a primit înștiințarea.
Organele respective sunt obligate să se pronunțe printr-o decizie motivată, care se comunică contribuabililor în termen de 30 de zile de la înregistrare.
Împotriva acestor decizii se pot face plângeri tot în termen de 20 de zile la Ministerul Finanțelor care este obligat să se pronunțe printr-o decizie motivată în termen de 40 de zile de la data înregistrări plângerii.
Decizia Ministerului Finanțelor poate fi contestată la Curtea de Apel iar împotriva hotărârii acesteia se poate face recurs la Curtea Supremă de Justiție în termen de 15 zile de la comunicare.
Pentru perioadele de 30 de zile și respectiv 40 de zile de soluționare a contestațiilor sau a plângerilor se suspendă obligația de plată a impozitului contestat și a majorărilor de întârziere aferente.
Tot pentru aceleași perioade nu se calculează și nu se datorează majorări de întârziere nici în sarcina contribuabilului și nici în sarcina organelor fiscale.
Cererile de revizuire referitoare la impozitul pe profit și majorările de întârziere introduse la organele fiscale corespunzătoare sunt supuse unei taxe de timbru de 2% dar nu mai puțin de 10.000 lei.
Plângerile se taxează cu jumătate din suma plătită pentru contestațiile introduse.
Taxa de timbru se datorează indiferent dacă o altă cerere cu același obiect, înregistrată și rezolvată anterior a fost taxată.
În cazul în care pe diferite trepte ierarhice o cerere introdusă a fost admisă integral sau parțial, taxa de timbru se reduce proporțional cu reducerea sumei contestate.
Dacă se constată anumite abateri care potrivit legii penale nu sunt considerate infracțiuni ci contravenții, respectiv abateri de la aplicarea prevederilor legale ale impozitului pe profit sunt sancționate cu amenzi contravenționale.
Printre faptele care se sancționează contravențional amintim:
depunere cu o întârziere de până la 30 de zile inclusiv a declarației de impunere se sancționează cu amendă egală cu 1% din impozitul datorat;
depunerea declarației de impunere peste termenul prevăzut cu o întârziere de peste 30 de zile, precum și nefurnizarea informațiilor necesare pentru a determina obligația fiscală se sancționează cu amendă egală cu 2% din suma impozitului datorat;
neplata în întregime a impozitului stabilit la data prevăzută se sancționează cu amendă egală cu 3% din impozitul neplătit. Impozitul neplătit reprezintă diferența dintre obligația fiscală și suma impozitului plătit la data la care contribuabilul era obligat să o facă;
neplata impozitului stabilit prin reținere la sursă se sancționează cu amendă de 100% din impozitul ce trebuia reținut și vărsat.
Amenzile stabilite pentru abaterile de mai sus trebuie plătite în termen de 5 zile de la rămânerea definitivă a procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției.
Este necesar să se menționeze faptul că anumite sume încasate în cursul anului fiscal nu sunt în calcul impozitul pe profit.
Astfel dividendele primite de o persoană juridică română de la o altă persoană română nu se includ în profitul impozabil în timp de cele primite de la o persoană juridică străină se includ în profitul impozabil.
De asemenea, aportul la capitalul social al unei persoane juridice depus de o persoană fizică sau juridică nu se supune impozitării.
Dividendele plătite de o persoană juridică română unei persoane juridice străine se impozitează cu o cotă de 10%. Aceeași cotă se aplică și în cazul plății către persoanele fizice române sau străine.
2.2 ORGANIZAREA CONTROLULLUI IMPOZITULUI PE SALARII
2.2.1 Impozitul pe salarii
Impozitul pe salarii a fost reglementat diferit, în funcție de etapele dezvoltării societății românești. Astfel, în perioada 1940 – 1944 s-au practicat cote proporționale de impunere, ca de exemplu cota de 4% pentru un venit lunar de până la 4000 de lei și 8% pentru venituri mai mari de 4000 de lei. Ulterior, în anii dictaturii comuniste cotele progresive de impunere care ajungeau la maximum 16% aveau rolul de redistribuire a veniturilor mari realizate de anumite categorii de populație. Începând cu anul 1977 s-a renunțat la impunerea individuală a veniturilor salariale și s-a instituit impozitul pe fondul total de retribuire, determinat pe baza cotelor proporționale, diferențiale pe ramuri, subramuri și activități economico-sociale.
Impozitul pe salarii, ca principal impozit direct, instituit la 1 ianuarie 1991, înlocuiește impozitul pe fondul total de retribuire al unităților de stat, cooperatiste și obștești, introdus în anul 1977.
Vechiul impozit avea un caracter static, întrucât nu era legat direct de nivel salariile individuale și ca atare se prelua la bugetul statului un impozit stabilit direct proporțional cu mărimea fondului total de retribuire. Subiectul impozitului îl constituiau persoanele juridice, baza impozabilă era reprezentată la fondul total de retribuire care cuprindea salariile tarifare, indemnizațiile, primele și orice alte drepturi salariale prevăzute de lege iar cotele de impunere erau proporționale, diferențiate pe ramuri, subramuri și activități economico – sociale, cuprinse între 14,5% și 17,5%.
După cum se observă, impozitul avea un caracter indirect, deoarece se determina fără a se ține seama de cuantumul salariului primit lunar de către fiecare salariat, (fiind favorizați cei cu salarii mari) și nici de situația personală a contribuabilului.
Subiecții și obiectul impozitului pe salarii
Subiecții impunerii (contribuabili) sunt persoane fizice care realizează pe teritoriul României venituri sub formă de salarii și alte drepturi salariale. Se observă că nu se face deosebire între persoanele fizice române sau străine ci, dimpotrivă, li se aplică, în general, același regim fiscal.
Obiectul impunerii îl formează salariile pe teritoriul României, respectiv salariile plătite în bani și în natură, primite de către salariați de la persoane fizice sau juridice care au sediul sau domiciliul pe teritoriul României, precum și salariile primite din sau în străinătate de către persoanele care își desfășoară activitatea în România.
Orice persoană fizică română beneficiază de dreptul de deducere, din impozitul pe salariu datorat în România, a unei sume echivalente cu impozitul pe salarii din sursă externă, plătit direct sau prin reținere în străinătate. Deducerea se acordă numai pe baza de documente care atestă plata impozitului, confirmare de autoritățile fiscale din țara în care persoana în cauză își desfășoară activitatea.
Veniturile realizate de persoane fizice române, sub formă de salarii și alte drepturi salariale, pentru activități desfășurate în străinătate, în baza unor contracte încheiate în acest sens de o entitate cu sediul în România, sunt supuse impozitului conform dispozițiilor legale din țara noastră.
Nu fac obiectul impunerii salariale și indemnizațiile în valută, stabilite în cuantum net, plătite de instituțiile publice române personalului român care își desfășoară activitatea în cadrul misiunilor diplomatice, oficiilor consultante și a altor forme de reprezentare a României în străinătate.
La impozitarea veniturilor realizate de persoanele străine pe teritoriul României, se ține seama și de prevederile din convențiile și acordurile de evitare a dublei impuneri la care România este parte.
Deoarece la majoritatea impozitelor directe, persoanele, subiectul și plătitorul sunt una și aceiași persoană, în legătură cu plata propriu – zisă a impozitului pe salarii în contul bugetului, trebuie făcută distincție între subiectul impozitului și plătitorul acestuia. Astfel, subiectul venitului bugetar este salariul, în timp ce plătitorul este reprezentat de persoana juridică sau fizică de unde salariul își realizează veniturile, persoană care are obligația calculării, reținerii și vărsării lunare a impozitului la bugetul statului.
2.2.3 Baza impozabilă, cotele de impunere și scutire de la plata impozitului pe salarii
2.2.3.1 Baza impozabilă
Baza impozabilă (baza de calcul) o constituie venitul lunar impozabil. Acestea din urmă, cuprinde totalitatea sumelor primite în cursul unei luni, indiferent de perioada la care se referă, realizate din următoarele surse de venit: salarii de orice fel, sporuri pentru condiții deosebite de muncă, sporuri de noapte, de șantier, de vechime și alte sporuri; indemnizații de orice fel; recompense și premiile de orice fel; sume plătite salariaților sub formă de indexare sau compensare, ca urmare a creșterii prețurilor și tarifelor etc.
De asemenea, sunt supuse impozitării, toate drepturile salariale (câștigurile) plătite în natură angajaților, sub formă de produse sau prestări de servicii. Evaluarea produselor acordate ca plată în natură, se face la prețul de vânzare practicat de unitate, pentru produsele din industria proprie și la prețul de aprovizionare, pentru alte produse. Evaluarea serviciilor, acordate ca plată în natură, se face pe baza tarifelor practicate prin acestea. Prețurile și tarifele utilizate în evaluarea produselor și serviciilor sunt cele practicate la data efectuării plăți în natură, iar taxa pe valoare adăugată și accizele se calculează numai pentru produsele și serviciile care intră sub incidența acestor impozite.
Nu se includ în totalitate în venitul lunar impozabil salariile și alte drepturi salariale sau diferențe din acestea, plătite pe trecut, în baza unei hotărâri judecătorești definitive. Astfel de sume, se defalcă în vederea impunerii pe lunile la care se referă, cumulându-se cu celelalte drepturi primite în lunile respective. Soluția legislativă este echilibrată, deoarece prin hotărâri judecătorești se stabilesc, în general, salarii și alte drepturi salariale sau diferențe din acestea datorate pe mai multe luni anterioare, sume care dacă ar fi incluse în totalitate în venitul impozabil al lunii în care sunt plătite, ar majora în mod nejustificat impozitul pe salarii și deci ar micșora mult veniturile nete cuvenite salariaților respectivi.
Acest regim de neincludere în totalitate în venitul lunar impozabil (și de defalcare pe lunile la care se referă) se aplică și în următoarele situații: pentru diferențele de salarii care privesc perioadele anterioare lunilor în care se plătesc, acordate în baza unor acte normative privind salarizarea; pentru indemnizațiile aferente concediului de odihnă, când durata acestuia se desfășoară pe o perioadă mai mare de o lună calendaristică; în cazul imposibilității lunare a salariilor ca urmare a lipsei de disponibil în conturile bancare ale plătitorului de salarii.
De asemenea, există situații în care anumite drepturi salariale se impozitează separat de celelalte drepturi acordate în luna în care are loc plata acestora. Excepțiile respective se referă la:
Sumele reprezentând premiul anual acordat, potrivit legii, personalului din instituțiile publice și din regiile autonome cu specific deosebit la care salariile sunt stabilite prin hotărârea Guvernului;
Sumele reprezentând premiul anual acordat, potrivit reglementărilor proprii, aprobate în condițiile legii de către ceilalți plătitori de salarii și alte drepturi salariale care, conform dispozițiilor legale, nu constituie fond de participare la profit;
Sumele reprezentând fond de participare la profit, acordate, potrivit legii, salariaților agenților economici și managerilor, după aprobarea bilanțului contabil;
Sumele plătite membrilor fondatori ai unei societăți comerciale, constituie prin subscripție publică, din cota de participare la profitul net;
Sumele acordate pentru neefectuarea concediului de odihnă;
Indemnizațiile membrilor consiliilor de administrare din societățile comerciale, precum și alte sume acordate cu titlu de stimulente în baza altor dispoziții legale.
Totodată, trebuie precizat că drepturile salariale obținute de personalul didactic de la aceeași unitate în afara salariului corespunzător normei didactice aferente funcției de bază, se impozitează separat.
Nu se cuprind în baza de calcul și deci nu se impozitează următoarele categorii de venituri:
Sumele plătite în baza contractelor de muncă, a statutelor sau a dispozițiilor legale, cu ocazia mutării sau transferării în interesul serviciului a unui salariat într-o altă localitate;
Sumele plătite pentru acoperirea cheltuielilor de deplasare în interesul serviciului;
Indemnizațiile de instalare ce se acordă, o singură dată, în limitele stabilite de dispozițiile legale, pentru personalul de specialitate din instituțiile publice, la încadrarea într-o unitate dintr-o altă localitate decât cea de domiciliu, în primul an de activitate după absolvire studiilor;
Indemnizațiile de instalare acordate, potrivit prevederilor legale personalului care își stabilește domiciliul în unele din localitățile din Munții Apuseni și în Rezervația Biosferei „Deltei Dunării” în care își au loc de muncă;
Sumele plătite sub formă de diurnă de deplasare în țară sau străinătate de către asociațiile, fundațiile și activitățile fără scop lucrativ, care nu sunt plătitoare de impozit pe profit, până la nivelul stabilit prin hotărâre a Guvernului, pentru personalul angajat în instituțiile publice;
Sumele primite de salariații pentru munca prestată în perioada previzului de concediere, precum și compensațiile acordate salariaților disponibilizațicu ocazia restructurării agențiilor economice, indiferent de forma de proprietate (condițiile pentru acordarea compensațiilor care nu se supun impozitării se adoptă prin hotărârea Guvernului);
Ajutoarele sociale, și alte ajutoare care se acordă, potrivit legii, din bugetul asigurărilor sociale de stat (cu excepția sumelor plătite din fondul asigurărilor sociale în caz de incapacitate temporară de muncă și de maternitate), din bugetul de stat și din bugetele locale din fondurile speciale constituie potrivit legii privind finanțele publice, precum și ajutoarele acordate din fondul de salarii mamelor salariate pentru nașteri și în caz de deces al salariaților;
Pensiile de orice fel;
Alocațiile, indemnizațiile și orice fel de sume de această natură acordate persoanelor cu copii (cu excepția sumelor plătite din fondul asigurărilor sociale și de maternitate), precum și alocațiile de întreținere acordate persoanelor cărora li s-au dat în plasament familial sau li s-au încredințat minori;
Alimentația de protecție, acordată potrivit legii;
Câștigurile în natură acordate salariaților de către regiile autonome care primesc subvenții de la bugetul de stat pentru produse și activități precum și cele acordate potrivit legii de către instituțiile publice finanțate de la bugetul de stat;
Sumele reprezentând contribuția pentru pensia suplimentară și contribuția datorată de salariați la fondul pentru plata ajutorului de șomaj, stabilit conform legii.
2.2.3.2 Cotele de impunere și facilitățile fiscale
Cotele de impunere utilizate pentru determinarea impozitului pe salarii sunt progresive compuse sau progresiv pe tranșe de venit între 21% și 45%.
Facilitățile fiscale în domeniul impozitului pe salarii îmbracă forma scutirilor și a înlesnirilor acordate la plata impozitului de către Ministerul Finanțelor.
Beneficiază de scutire de la plata impozitelor următoarele categorii de persoane:
a) corespondenții de presă străină, pentru salariile pe care le primesc, sub condiția reciprocității;
b) elevii, studenții și doctoranzii, pentru burse;
c) veteranii de război, văduvele de război și văduvele nerecăsătorite ale veteranilor de război;
militari în termen, elevii și militari pentru drepturile bănești primite;
persoanele fizice străine care desfășoară în România, activități de consultanță în cadrul unor acorduri de finanțare gratuită, încheiate de Guvernul României cu alte guverne sau organizații internaționale guvernamentale sau neguvernamentale;
Scutirile de la plata impozitului se acordă începând cu drepturile aferente lunii următoare celei în care persoanele în cauză înregistrează cererile prin care se depun acte doveditoare care atestă îndeplinirea condițiilor prevăzute de lege.
În cazuri temeinice justificarea, Ministerul Finanțelor poate acorda eșalonări sau amânări la plata impozitului pe salarii, precum și eșalonări, amânări, reduceri sau scutiri la plata majorărilor de întârziere.
2.2.3.3 Calcularea, reținerea și vărsarea impozitului pe salarii
Impozitul pe salarii se calculează lunar, de către plătitorii acestora, pe fiecare loc de muncă, asupra totalității venitului realizat în luna expirată de către fiecare salariat, utilizând cotele progresive pe tranșe. Tehnica aplicării cotelor progresive pe tranșe presupune divizarea veniturilor lunar impozabil pe tranșe, calcularea impozitelor parțiale și în final, determinarea impozitului ce revine în sarcina plătitorului, prin cumularea impozitelor parțiale.
Caracteristicile acestui impozit este modul de percepere, adică prin metoda „stopajului de sursă”, respectiv prin reținerea impozitului de la salariat de către persoana fizică sau juridică plătitoare a salariului și vărsarea lui la bugetul statului.
Impunerea se face cumulat, pentru veniturile obținute la același loc de muncă, adică în situația în care salariații obțin în aceeași unitate, pe lângă veniturile realizate în cadrul funcției de bază și alte venituri de natura salariilor și a altor drepturi salariale în bani și/sau natură.
Impunerea separată se realizează pentru veniturile obținute pe fiecare loc de muncă, adică pentru veniturile realizate în cadrul altor unități decât unitatea deținătoarea a cărții de muncă.
Impozitul aferent tuturor drepturilor salariale se reține la data plății acestora și se varsă lunar la bugetul de stat o dată cu ridicarea sumelor pentru plata celei de-a doua chenzine sau la data plății salariului, în cazul în care plata se face odată pe lună. Cu ocazia ridicării sumelor pentru plata salariilor în țară ori către/sau din străinătate, băncile au obligația să verifice reținerea și vărsare la bugetul de stat a impozitului pe salarii.
În situația în care plătitorul de salarii sau de alte drepturi salariale nu are sau nu folosește cont bancar pentru plata acestor drepturi, vărsarea la bugetul de stat a impozitului aferent, se face lunar, în ziua lucrătoare imediat următoare datei plății acestor drepturi.
Suma reprezentând impozitul pe salarii se defalcă, în vederea plății, pe următoarele două destinații: o parte reprezintă contribuția pentru asigurările sociale de sănătate, datorată de asigurați, iar restul reprezintă impozitul pe salarii de vărsat la bugetul de stat și la bugetele locale.
Cuantumul contribuției bănești lunare a persoanei asigurate se stabilește, începând cu data de 1 ianuarie 1999, sub forma unor cote de 7% care se aplică astfel:
asupra veniturilor salariale brute, în cazul salariaților, care au calitatea de angajat. În categoria veniturilor salariale brute se includ și indemnizațiile cuvenite, potrivit legii, pentru îngrijirea copilului până la vârsta de 2 an, precum și indemnizațiile acordate, în condițiile legi, personalului care lucrează în sectorul producției de apărare, pe perioada de întrerupere a activității;
asupra veniturilor impozabile, în cazul asiguraților care lucrează pe bază de convenție civilă;
asupra veniturilor impozabile ale liber – profesioniștilor;
asupra venitului agricol anual, stabilit potrivit normelor de venit prevăzute Guvernului, pentru persoanele fizice care nu se încadrează în categoria liber – profesioniștilor;
2.2.3.4 Obligațiile plătitorului de impozit pe salarii
Plătitorii impozitului pe salarii au obligația calculării corecte, a reținerii și vărsării la termen legal a sumelor cuvenite bugetului.
Calculul eronat al impozitului poate conduce, fie la reținerea în plus a unor sume din salarii, fie la o reținere insuficientă.
Impozitul pe salarii reținut în plus se restituie salariaților respectivi de către plătitorul acestora în termen de 30 de zile de la data constatării plusului.
Impozitul pe salarii nereținut la timp sau în cuantumul legal se reține de către plătitorul venitului, de la salariții respectivi, pe o perioadă de 3 ani în urmă de la data constatării. Reținerea se poate face, în rate egale, în cel mult 12 luni de la data constatării nereținerilor. În cazul în care impozitul nu mai poate fi recuperat de la salariatul în cauză, acesta se suport de către plătitorul salariului.
Dreptul de a cere executarea silită a creanțelor bugetare din impozitul pe salariu, precum și dreptul de a cere compensarea sau restituirea impozitului achitat în plus, se face potrivit legislației privind executarea creanțelor bugetare.
Unitățile plătitoare și persoanelor fizice, care în exercitarea activității folosesc salariații, au obligația să vireze la data plății salariilor, impozitului pe salarii calculat, datorat și reținut, astfel:
o cotă de 50% la bugetul de stat;
o cotă de 35% la bugetul unităților administrative – teritoriale în a căror rază își desfășoară activitatea (comună, oraș, municipiu, sector al municipiului București);
o cotă de 15% la bugetul local județean;
Pentru bugetului municipiului București cota de 50% și se repartizează de către acesta fiecărui sector, și respectiv bugetului propriu al municipiului București.
Totodată băncile la care agenții economici au conturile deschise au obligația ca la ridicarea numerarului pentru plata salariilor să verifice prezentarea ordinelor de plată pentru virarea impozitului pe salarii în cotele și pe destinațiile legale. Aceeași obligație o au unitățile trezoreriei statului, cât și unitățile Băncii Comerciale Române – SA din municipiul București pentru instituțiile publice cu conturile deschise la acesta.
De altfel plătitorii au obligația să depună la organul fiscal teritorial din subordinea Ministerelor Finanțelor, unde sunt luați în evidența fiscală, o „Declarație privind obligațiile de plată la bugetul de stat”.
Declarația se depune trimestrial, până la data de 25 a primei luni din trimestrul următor de către plătitorii care îndeplinesc, cumulativ, două condiții: au la data de 31 a anului anterior o cifră de afaceri mai mică de 150 de milioane lei și datorează la bugetul de stat numai impozit pe salarii, impozitul pe profit și taxă pe valoare adăugată.
Declarația se depune lunar până la data de 25 a lunii următoare, de către plătitorii cu cifră de afaceri mai mare de 150 de milioane.
Plătitorii impozitului pe salarii, sunt de asemenea obligații să pună la dispoziția organelor de control documente privind calcularea, reținerea și vărsarea la bugetul de stat a impozitului pe salarii. Refuzul de a pune la dispoziția organelor fiscale aceste documente, constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 600.000 lei la 2.000.000 lei.
Obiecțiile, contestațiile și plângerile formulate la actele de control sau de impunere ale organelor fiscale cu privire la revizuirea și încasarea impozitului, a majorărilor de întârziere și a amenzilor se soluționează conform dispozițiilor legale în vigoare.
Constatarea contravențiilor și aplicarea sancțiunilor se face de către organele de specialitate din Ministerul Finanțelor și de către unitățile sale teritoriale, în termen de 3 ani de la data săvârșirii faptelor respective. După rămânerea lor definitivă, actele de constatare întocmite de organele împuternicite să constate și să aplice amenzi, devin titluri executorii, puse în aplicare de către bănci fără acceptul plătitorului.
Controlul impozitului pe salarii
În mod obișnuit se utilizează mai multe forme de control, după cum urmează:
Controlul financiar preventiv, care se organizează în cadrul compartimentelor financiar – contabil.
Această formă de control urmărește să preîntâmpine încălcarea dispozițiilor legale în vigoare și producerea de pagube.
În mod concret, se supune operațiunii de control preventiv efectuarea plății salariilor datorate. Astfel după întocmirea statului de salarii, acesta este verificat de o persoană anume însărcinată în acest sens, persoană ce va acorda viza de control preventiv. În cazul în care se constată eventuale erori de calcul sau înregistrare, acesta va dispune refacerea statelor întocmite.
Control financiar ulterior, care se efectuează după desfășurarea activităților sau operațiunilor cu privire la gestiunea patrimoniului și are ca obiective:
Respectarea legislației în vigoare;
Calculul impozitului și efectuarea vărsămintelor la buget;
Arhivarea și păstrarea statelor de salarii.
Controlul financiar de gestiune se detailează în funcție de specificul activității controlate. În mod concret în cazul metodologiei privind impozitul pe salarii se urmărește: efectuarea în numerar a plății drepturilor salariale sau, după caz, efectuarea plății salariilor în contul curent al personalului salariat.
De asemenea, se urmărește trecerea în evidență a salariilor neridicate, precum și vărsarea sumelor datorate către bugetul de stat este prezentat în tabelul următor:
OBIECTIVE ȘI FORME DE CONTROL
Controlul privind obiectivele mai sus stabilite se desfășoară de către componente în acest sens și pe anumite forme specifice:
ORGANE ȘI FORME DE CONTROL
În categoria acestor surse de informare intră atât documente primare, cât și documente de sinteză.
Astfel se pot enumera: contractul de angajare, statul de salarii, foaia de pontaj, fișa individuală a salariului, nota contabilă, fișa de cont sintetică și analitică, ordine de plată către buget, balanța de verificare, bilanțul contabil și anexele.
În cadrul acțiunii de control organele abilitate utilizează o serie de procedee și tehnici specifice.
Un prim procedeu de control îl constituie studiul general prealabil ce permite informarea cu privire la normele legale referitoare la activitatea controlată: Legea nr. 32/1991, Legea nr. 35/1993, O.G. nr. 6/1998. De asemenea se folosesc pentru informare procesele verbale de control anterioare și măsurile luate în urma valorificării acestora.
Al doilea procedeu utilizat este control documentar – contabil, care presupune stabilirea realității legalității și eficienței operațiilor și activității economice și financiare privind examinarea documentelor primare și centralizatoare a înregistrărilor în evidența tehnico – operativă și contabilă a situațiilor contabile.
Controlul documentar contabil se poate exercita printr-o serie de tehnici de control astfel:
Calcul de control ceea ce presupune refacerea calculelor cu privire la aplicarea cotelor de impozit pe salarii, precum și calculul salariului net cuvenit salariatului;
Controlul cronologic cu privire la efectuarea plăților lunare cuvenite bugetului de stat;
Controlul invers cronologic în situația în care organul de control a identificat anumite omisiuni ale plății impozitului pe salarii;
Control sistematic cu privire la verificarea unei anumite problematici, și anume: calculul corect al impozitului pe o anumită perioadă de timp, efectuarea la termen a viramentelor pe un anumit interval de timp, înregistrarea corectă a statelor de salarii și reflectarea lor corectă în bilanț.
CAP III. ORGANIZAREA ȘI COTROLUL IMPOZITELOR INDIRECTE
3.1 ORGANIZAREA ȘI CONTROLUL ACCIZELOR, OBIECTIVE DE CONTROL CONTRAVENȚI ȘI SANCȚIUNI.
Accizele reprezintă taxa specială de consumație care se datorează bugetului de stat, fiind suportate de consumatori în mod indirect, adică mascat sub forma prețurilor și tarifelor. Acestea se aplică, se calculează și se varsă o singură dată la bugetul de stat pentru anumite produse din țară și din import.
Controlul exercitat asupra acestui gen de taxe poate avea mai multe obiective, care pot fi considerate de către organul de control fie individual, fie combinat, după cum urmează:
Regimul de autorizare a agenților economici care realizează venituri din vânzările de alcool, băuturi alcoolice, produse din tutun și de cafea.
Înregistrarea anuală a producătorilor de produse supuse accizelor, precum și a capacităților de producție ale acestora;
Existența mijloacelor de măsurare a produselor pe bază de alcool;
Marcarea prin timbre, banderole sau etichete a țigaretelor, produselor din tutun și băuturilor alcoolice;
Organizarea contabilității accizelor în conformitate cu norme legale în vigoare;
Calculul accizelor pe baza cotelor procentuale în vigoare, respectiv în conformitate cu sumele fixe pe unitatea de măsură și a bazelor de impozitare;
Plata accizelor integrală și la termenele stabilite;
Completarea și depunerea declarației privind obligațiile de plată la bugetul de stat.
Agenții economici, producători interni, importatorii, comercianții în regim de en gros și en detail, care realizează venituri din vânzările de alcool, băuturi alcoolice, produse din tutun, cafea, cafea solubilă, inclusiv amestecuri de cafea solubil, își pot desfășura activitatea numai în baza autorizației de comercializare emisă de:
Ministerul Finanțelor, în cazul alcoolului;
Direcțiile generale ale finanțelor publice și controlului financiar de stat județene și a Municipiului București, în cazul băuturilor alcoolice, produselor din tutun și al cafelei, precum și în cazul alcoolului vândut de agenții economici producători de băuturi alcoolice.
Controlul respectării regimului legal de autorizare a agenților economici care realizează venituri din vânzările de alcool, băuturi alcoolice, produse din tutun și de cafea se exercită de către organele de specialitate ale Ministerului Finanțelor.
Agenții economici importatori sau producători au obligația, de a pune la dispoziția organelor de control documentele, actele și piesele justificative, precum și autorizațiile de comercializare.
Desfășurarea de activității de comercializare a alcoolului etilic alimentar, a băuturilor alcoolice și a oricărui alte produse destinate industriei alimentare, sau consumului, care conțin alcool etilic alimentar, a produselor din tutun, a cafelei, cafelei cu înlocuitori, cafelei solubile, inclusiv a amestecurilor de cafea solubilă, de către agenții economici neautorizați constituie contravenției și se sancționează cu amenda de 1.000.000 lei și confiscarea tuturor cantităților de astfel de produse.
În cazul în care produsele supuse autorizării au fost deja vândute, organul de control poate proceda la confiscarea sumelor rezultate din această vânzare.
De asemenea constituie contravenție și se sancționează cu suspendarea autorizației următoarele fapte:
Neachitarea la termen legal al taxelor de autorizare;
Neutilizarea de către agenții economici a documentelor fiscale speciale;
Neplata sau plata cu întârziere mai mare de 31 de zile lucrătoare a oricărui obligațiile fiscale datorate la bugetul de stat de către agenții economici care obțin venituri din comercializarea alcoolului, a băuturilor alcoolice și a sortimentelor de cafea.
Anual direcțiile generale ale finanțelor publice și controlului de stat județene și a Municipiului București vor identifica toți agenții economici producători de alcool și vor înainta situații centralizatoare către Ministerul Finanțelor.
Totodată agenții economici producători de alcool, indiferent de natura acestuia, au obligația de a proceda la inventarierea instalațiilor utilizate pentru producerea alcoolului, situațiile întocmite fiind depuse la direcțiile generale ale finanțelor publice și controlului financiar de stat județene și a Municipiului București, până pe data de 1 martie a fiecărui an.
Aceste situații centralizate sunt transmise Ministerului Finanțelor, și anume Direcție generale de legislație, impozite indirecte și Gărzii Financiare.
De asemenea, agenții economici producători de alcool, indiferent de natura acestuia, au obligația de a inventaria instalațiile utilizate pentru producerea alcoolului, iar listele de inventariere vor fi depuse până la data de 1 martie a fiecărui an.
Același obligații le au și celelalte categorii de producători, asociații familiale, persoane fizice autorizate, care sunt deținători de cazane sau alte instalații de producere a băuturilor alcoolice naturale distilate din prune și din alte fruct, din alte fructe, din tescovină, din drojderie de vin sau alte materii prime.
Producători sunt obligații la inventarierea acestora, listele de inventariere acestora, listele de inventariere fiind depuse la direcțiile generale ale finanțelor publice și controlului financiar de stat județene sau a Municipiului București până la data de 1 martie a fiecărui an.
Modificarea capacităților de producție de alcool inițial declarate se face numai cu avizul direcțiilor generale ale finanțelor de stat județene sau a Municipiului București.
Pentru fiecare agent economic producător de alcool pot fi desemnați reprezentanți permanenți ai direcțiilor generale ale finanțelor publice și controlului financiar de stat județene sau a Municipiului București, acești reprezentanți fiind supraveghetorii fiscali.
Supraveghetorii fiscali au sarcina de a verifica achiziția materiilor prime necesare pentru producerea alcoolului și de viza documentele de recepție privind produsele achiziționare de la persoane fizice în vederea comercializării sau prelucrării acestora.
În vederea înregistrării corecte a întregii producției de alcool obținute, fiecare agent economic producător de alcool este obligat să doteze cu mijloace de măsurare, contoare avizate de Biroul Român de Metrologie Legală, necesare determinării cantității de alcool, precum și cu mijloace de măsurare legale pentru determinarea concentrației alcoolice pe fiecare sortiment de alcool în parte.
Mijloace de măsurare și măsurătorilor efectuate cu acestea se supun, în mod obligatoriu, controlului metrologic al statului conform legii. Obligația dotării cu astfel de contoare revine tuturor producătorilor de alcool, indiferent de tipul acestuia, respectiv alcool etilic alimentar, alcool brut, alcool tehnic și alcool de sinteză.
Producătorii sunt obligații să efectueze pe cheltuiala lor atât instalarea cât și utilizarea normală a acestor contoare. Contoarele sunt amplasate la ieșirea din coloanele de distilare pentru alcool brut, iar pentru alcoolul alimentar la ieșirea din coloanele de rafinare. Aparatele și piesele de pe tot circuitul coloanelor de distilare și de rafinare au sigilii aplicate cu plumb.
Sigiliile aparțin direcțiilor generale ale finanțelor publice și controlului financiar de stat județene și a Municipiului București, și vor purta în mod obligatoriu însemnele acestor direcții. Sigilarea și desigilarea aparatelor și pieselor de pe circuitul coloanelor de distilare și rafinare se face numai de către supraveghetorul fiscal desemnat în acest sens.
Amprentele sigiliilor aplicate trebuie menținute intacte.
Agenții economici producători de alcool sunt obligații să prezinte supraveghetorilor fiscali certificatele de calibrare eliberate de un laborator de metrologie din structura Biroului Român de Metrologie Legală, pentru toate rezervoarele și recipientele în care se depozitează alcool, indiferent de natura acestuia.
Controlul respectării regimului legal privind marcarea prin timbre, banderole sau etichete a țigaretelor, produselor din tutun și a băuturilor alcoolice se exercită de către organele de specialitate ale Ministerului Finanțelor.
Din punct de vedere metodologic controlul se exercită respectându-se prevederile legale potrivit cărora comercializarea pe teritoriul României a țigaretelor, produselor din tutun și a băuturilor alcoolice din producția internă și din import se face numai dacă acestea sunt marcate.
Responsabilitatea marcării acestor produse revine agenților economici producători sau importatori. Aceștia sunt obligați să aplice timbre, banderola sau eticheta de marcare pe ambalajul individual al produsului, respectiv pe pachet, cutie sau sticlă, astfel încât deschiderea ambalajului să deterioreze marcajul.
Nu sunt supuse sistemului de marcare băuturile alcoolice care se comercializează sub formă vărsată.
În vederea marcării, importatorul transmite producătorului extern marcajele, pentru a fi aplicate pe produsele contactate. Licențele pentru atestarea dreptului de marcare, precum și licențele de import se acordă de :
Ministerul Finanțelor, în cazul țigaretelor și produselor din tutun;
Direcțiile generale ale finanțelor publice și controlului financiar de stat județene și ale Municipiului București, în cazul alcoolului și al băuturilor alcoolice.
Cu ocazia controlului se pot constata următoarele fapte ce constituie infracțiuni sau contravenții.
Constituie contravenții următoarele fapte, dacă potrivit legii penale nu sunt considerate infracțiuni:
Comercializarea țigaretelor, a produselor din tutun și a băuturilor alcoolice din producția internă sau din import fără a fi marcate sau marcate necorespunzător
ACEASTĂ contravenție se sancționează cu:
Amendă de la 10.000.000lei la 50.000.000 lei;
Confiscarea bunurilor;
Retragerea licitației de către autoritatea emitentă.
Vânzarea de către unitatea autorizată cu tipărirea de timbre, banderole sau etichete de marcare către persoane fizice sau juridice, altele decât cele care dețin licență în acest sens.
Această convenție se sancționează de către organele de control cu:
Amendă de la 50.000.000lei la 10.000.000lei
Confiscarea marcajelor.
Retragerea autorizației de către unitatea emitentă.
Utilizarea de timbre, banderole sau etichete deteriorate
Această convenție se sancționează cu:
Amendă de la 15.000.000.lei la 30.000.000lei
Confiscarea bunurilor
Retragerea licenței de către autoritatea emitentă.
Sunt considerate ca fiind nemarcate acele produse marcate prin timbre, banderole sau etichete deteriorate, precum și cele marcate astfel decât prevederile legale.
Marcajele deteriorate la agenții economici producători interni sau cei importatori nu se utilizează, acestea urmând regimul celor neutilizate. Procentul maxim admis de marcaje este de 1.5% din numărul marcajelor utilizate.
Plătitorii de accize sunt persoane juridice, asociații familiale și persoane fizice autorizate care produc, importă și comercializează astfel de produse. Plătitorii sunt și persoane fizice care introduc în țară bunuri de natura celor prevăzute mai sus.
De asemenea plătitorii de accize sunt agenții economici pentru cantității de produse supuse accizelor, obținute din producția proprie sau din import, care sunt acordate ca dividente sau ca plată în natură acționarilor, asociațiilor și, după caz, persoanelor fizice sau consumate pentru reclamă și publicitate. Organizarea contabilității accizelor presupune o serie de evidențe distincte în funcție de natura activității fiecărui agent economic.
Organizarea contabilității accizelor pentru produsele de import pe produse sau grupe de produse:
organizarea contabilității accizelor pentru produse din producția internă;
organizarea contabilității accizelor pentru bunuri provenite de la persoane fizice în regim de consignație;
organizarea contabilității accizelor pentru bunurile amanetate de către persoanele fizice și devenite proprietatea caselor de amanet, mai precis înregistrarea contravalorii încasate de aceste case de amanet cu ocazia vânzării bunurilor.
În mod concret, organizarea contabilității accizelor se realizează prin:
înregistrarea în contabilitatea sintetică și analitică a operațiunilor prevăzute cu accize, a accizelor calculate și a vărsării integrale și la termen a acestora;
organizarea de evidențe speciale privind accizele prevăzute de legea fiscală.
Această evidență specială cuprinde mai multe documente de evidență, cum ar fi:
Jurnalul privind cumpărările de materii prime supuse accizelor, întocmit în cazul produselor care este prevăzută deducerea.
Acesta cuprinde următoarele elemente ce constituie baza înregistrării în contabilitate:
felul și data documentului;
denumirea furnizorului;
denumirea produsului achiziționat;
cantitatea;
unitatea de măsură;
tăria alcoolică în % vol;
valoarea totală;
acciza unitară;
acciza totală cuprinsă în prețul de cumpărare;
La sfârșitul perioadei acest jurnal se centralizează, informațiile cumulate fiind transferate în decontul privind accizele.
Jurnalul privind vânzările de produse finite supuse accizelor, întocmit distinct pentru fiecare grupă de produse supusă accizelor, jurnal în care vor fi evidențiate toate livrările de produse către terți.
Acest jurnal cuprinde următoarele elemente de calcul și înregistrare:
felul și data documentelor;
denumirea beneficiarului;
denumirea produsului;
cantitatea;
unitatea de măsură;
tăria alcoolică în % vol.;
valoarea totală;
acciza unitară;
acciza totală.
Alte documente de evidență și din țară, cât și pentru bunurile vândute în regim de consignație, dar și de casele de amanet.
În cazul produselor utilizate ca materie primă pentru obținerea altor produse supuse accizelor, altele decât băuturile alcoolice spirtoase produse exclusiv din alcool etilic alimentar, agenții economici prelucrători au facilitatea de a deduce din accizele datorate pentru produsele finale facturate, pe bază de documente justificative, accizele plătite în vamă sau la achiziționarea de pe piața internă a materiei prime.
Deducerea se face pe răspunderea agenților economici în raport cu cantitatea de materie primă utilizată efectiv în limita normelor de consum pentru obținerea produselor finite supuse accizelor, livrate în fiecare lună calendaristică.
ACCIZELE posed taxa pe valoarea adăugată și se calculează o singură dată prin două modalități distincte:
Aplicarea de cote procentuale asupra bazei de impozitare, cum este cazul produselor de genul: blănuri naturale, parfumuri, aparatură video, aparate de aer condiționat, cuptoare cu microunde.
Aplicarea la baza de impozitare a unor sume fixe pe unitatea de măsură, stabilite prin lege pentru alcool etilic alimentar, băuturi alcoolice și orice alte produse destinate industriei alimentar, produse din tutun și produse petroliere. Acestea se calculează după cum urmează:
lei pe hectolitru alcool pur pentru alcoolul etilic alimentar și băuturile alcoolice naturale;
lei pe hectolitru/1 grad alcoolic pentru vinuri spumoase, vermuturi și bere;
lei pe 1.000 de țigarete și lei la 1.000 de bucăți țigări și țigări de foi;
lei pe kg pentru tutunul de prizat și tutunul de prizat și tutunul de mestecat;
lei pe tona de benzină premium, fără plumb, regular și normală sau motorină.
Sumele fixe reprezentând accizele datorate bugetului de stat pentru produsele din tutun vor fi actualizate trimestrial de către Ministerul Finanțelor, prin ordin al ministrului, în funcție de evoluția ratei inflației.
.
Contextul general al controlului în economia de piață
Societatea românească parcurge o perioadă de profunde prefaceri, generate de trecerea de la un sistem centralizat la un sistem democratic care preocupă, atât economiști, oameni de acțiune – guvernanți și politicieni – cât și oameni de știință, ceea ce pune în centrul întrebărilor și implicit al răspunsurilor, problematica economică.
Trecerea României la o economie de piață, al cărui fundament îl constituie proprietatea privată și al cărui mecanism presupune coroborarea și îmbinarea organică a legilor pieței cu acțiunea statului, se dovedește a fi un proces dificil și de durată. Această economie nu este lipsită de inechități și abuzuri, iar unele dintre acestea sunt grave, dar în același timp este clar faptul că întreprinderea particulară, modernă și spiritul întreprinzător, cuplat cu democrația politică, oferă cea mai bună perspectivă de păstrare a libertății și oferă cele mai accesibile căi de dezvoltare economică și prosperitate generală. Premiza libertății, a riscului și a șansei este factorul care leagă economiile de piață moderne cu democrația politică.
Autonomia agenților economici poate fi înțeleasă numai într-un sistem de interacțiuni și interdependențe în care fiecare, indiferent de domeniul și de forma de organizare a activităților sale, are nevoie de ceilalți, conduși ei înșiși de propriile lor interese. Într-o economie de piață, în care activitățile economice se concretizează în obținerea profitului și a satisfacțiilor, această libertate a agenților economici trebuie înțeleasă ca o răspundere, ca o imensă responsabilitate pe care aceștia o au față de sine, față de ceilalți, față de societate.
În societatea contemporană, economia de piață ca formă de organizare a vieții economice, în care raportul dintre cerere și ofertă determină principiile de prioritate în organizarea producției și realizarea bunurilor, are ca „actor” principal agentul economic – firma. În condițiile unor restricții obiective ca cele materiale, umane, financiare, sociale, informaționale, legislative etc., precum și ca urmare a unei intervenții mai mult sau mai puțin ample a autorităților publice, agentul economic are libertatea de decizie și de mișcare, hotărând autonom ce, cum, cât și chiar pentru cine să producă, să consume, să investească, să economisească, urmărindu-și propriile interese de a obține profit sau cel mult de a supraviețui.
Economia de piață, în esența sa este o economie mixtă, mai mult sau mai puțin liberă, guvernată de legi specifice acesteia, între care cele ale pieței sunt determinate – jocul prețurilor, profitul; presiunea concurenței, incertitudinii și riscul etc. într-un asemenea context agentul economic – firma, este obligată să le cunoască și să le respecte întrucât el este un element component care se mișcă într-un mecanism economic, concurențial, căruia trebuie să i se integreze pentru a-și asigura funcționarea.
Semnificativ în acest sens este că într-o economie de piață responsabilitatea socială a firmei, aceea de a-și folosi resursele și de a se lansa în activități desemnate să-i crească profitul, funcționează atâta timp, însă, cât respectă regulile jocului presupunând o competiție deschisă, dură dar liberă și corectă. În același timp este responsabilitatea celorlalți dintre noi de a stabili un cadru legal astfel încât „un individ urmărindu-și propriul interes să fie condus de o mână invizibilă”.
Abordarea globală a firmei ca agent economic, ne obligă să relevăm faptul că, pe fondul unei responsabilități sociale – mai mult sau mai puțin conștientizate, firma urmărește, așa cum am mai precizat, obiective multiple, și este supusă în același timp unor restricții (constrângeri) economice sociale. Astfel spus, activitatea și responsabilitatea firmei nu poate fi explicată și stăpânită într-o economie de piață numai printr-o optică pur economică. Pe de o parte, problematica teoretică și practică în domeniu relevă că întreprinderea privată urmărește trei scopuri principale – supraviețuirea, profitul și dezvoltarea. Pe de altă parte agentul economic este supus diferitelor presiuni din partea statului, sindicatele, asociațiile de consumatorii care îl obligă să-și asume obiectivele sociale, etice și ecologice, adesea în concurență cu obiectivul lui pur economic.
Obiectivele firmei vizează, în esență, obținerea de profit dar în același timp supraviețuirea, dezvoltarea și chiar perenitatea firmei, care la rândul lor decurg din scopurile financiare – echilibru, rentabilitate și creștere. Toate aceste activități ale firmei se desfășoară într-un mediu specific constituit din: salariați, furnizori, creditori, clienți, sistemul bancar, instituțiile bancare ș.a, care la rândul lor există în mediul general social al economiei de piață ce cuprinde: cadrul economic, cadrul juridic, influențele guvernamentale, influențe internaționale, factorii social-culturali, factori demografici.
Plecând de la faptul că scopul primar al oricărui agent economic este de a obține un profit corespunzător în raport cu resursele utilizate, în acest cadru, aspectul primar al managementului este administrarea resurselor, gestiunea economică și în speță, gestiunea financiară.
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: . Continutul Aparatului de Control Fiscal (ID: 131855)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.