Continut Si Organizare a Activitatii de Reducere a Poluarii Mediului

Capitolul 2.Continut si organizare a activitatii de reducere a poluarii mediului

2.1 Tipuri și forme de poluare a mediului

Formele de poluare cel mai frecvent întâlnite sunt următoarele:

poluarea apei,

poluarea solului,

poluarea aerului (atmosferică).

Aceste trei elemente de bază ale vieții omenești, apa, aerul și solul, sunt și cele mai afectate de acțiunile lipsite de responsabilitate și umanitate ale omului.

Solul constituie un factor de mediul cu o influență deosebită asupra sănătății.

Tocmai datorită acestui fapt, poluanții ce se acumulează în sol pot să tulbure puternic echilibrul ecologic vital al acestuia. Cei care nu își termină cursa în sol ajung să se depună în mări și oceane, unde au început să se acumuleze pesticide persistente și alte impurități organice de sinteză.

Putem afirma că poluarea solului reprezintă rezultatul oricărei acțiuni care produce dereglarea normalei funcționării a solului, ca mediu vital, în cadrul distinctelor ecosisteme naturale ori antropice, dereglare manifestată prin degradarea fizică, chimică, biologică a solului, care afectează negativ fertilitatea sa, respectiv capacitate sa bioproductivă din punct de vedere cantitativ și calitativ.

Indicele sintetic al efectului rezultant al poluării este constituti fie prin reducerea cantitativă ori calitativă a producției vegetale, fie prin cheltuielile necesare menținerii capacității bioproductive la parametrii cantitativi și calitativi anterior manifestării poluării-

Poluarea solului este cauzată de pulberile și gazele nocive din aer, din apele reziduale, de deșeurile de natură industrială sau menajeră, dar mai ales de pesticidele și îngrășămintele chimice utilizate în agricultură.

În afară de poluarea naturală, de poluarea fizică și chimică, în vecinătatea imediată a unităților miniere și în locurile de depozitare a minereurilor radioactive, se constată și poluarea radioactivă a solului. La aceasta mai poate contribui și depozitarea în sol a deșeurilor nucleare ce emit radiații timp îndelungat și care scot din circuit nenumărate terenuri.

Pentru toate aceste motive, protecția solului și a subsolului reprezintă obiect de preocupare majoră, reflectată în măsurile juridice și de prevenire și combatere a poluării solului și de refacere a calității acestuia.

Apa este un factor de mediu indispensabil vieții. Ea îndeplinește în organism multiple funcții, fără apa toate reacțiile biologice devenind imposibile. Lipsa de apă sau consumul de apa poluată are multiple consecințe negative asupra omului și sănătății sale.

Poluarea apei este produsă de minim 5 categorii de poluanți: de natură fizică, chimică, biologică, bacteriologică și radioactivă, rezultați din diferite activități umane.

Sursele ce produc pluarea apelor de suprafață pot fi împărțite în surse de poluare organizate sau concentrate, reprezentate de apele uzate urbane care deversează continuu sau ape industriale, cu descărcare continuă sau intermitentă, surse de poluare neorganizzate, dispersate pe suprafața bazinului hidrografic al cursului de apă, constituite din apele de precipitații ce spală localitățile și drumurile, depozitele de reziduri, terenurile agricole pe ce sunt aplicate îngrășăminte ori pesticide.

Pentru apele subterane, sursele de impurificare provin, mai ales, din impurificarea cu ape saline, gaze ori hidrocarburi produse drept urmare a unor lucrări miniere sau de foraje, impurificări produse de infiltrațiile de la suprafața solului a tuturor categoriilor de ape ce produv și impurificarea dispersată a surselor supreficiale, impurificări produse în secțiunea de captare, datorită nerespectării zonei de protecție sanitară ori a cerințelor de execuție.

Principalii agenți fizici cu rol în poluarea apelor sunt reprezentanți, în mare parte, de substanțele radioactive și de apele termele, proveniți din procesele de răcire tehnologică a distinctelor agregate industriale. Sursele de contaminare radioactivă a apelor sunt constitutie din depunerile radioactive care ajung în apă odată cu ploia, apele utilizate la uzinele atomice, deșeurile atomice.

Aerul servește pentru anumite industrii, ca materie primă, situație în care poluarea are în vedere prezența în compunerea lui a unor substanțe care au efecte negative asupra procesului de producție conducând la corodarea instalațiilor, la alterarea calității produselor.

Principalii poluanții ai atmosferei sunt cei sulfurici, poluanții carbonici, hidrocarburile, compușii azotului, poluanții minerali, substanțele radioactive, praful bacterian etc.

Furtunile de praf sunt și ele un important factor în poluarea aerului.

Deșeurile radioactive reprezintă acele materiale rezultate din activități nucleare (materiale radioactive) sub formă gazoasă, lichidă sau solidă, pentru care nu s-a prevăzut nici o întrebuințare, care conțin ori care sunt contaminate cu radionuclizi în concentrații superioare limitelor de exceptare; prin deșeu radioactiv se înțelege și combustibilul nuclear uzat pentru care nu se prevede o altă utilizare.

Deșeurile rezultate din activități medicale includ toate deșeurile, periculoase/nepericuloase, ce se produc în unitățile sanitare. Deșeurile rezultate din activitățile medicale prezintă un potențial risc pentru sănătatea umană și mediu, atât prin caracteristicile specifice pe care le prezintă, cât și prin volumul deosebit de ridicat. În scopul evitării consecințelor negative, s-au stabilit reglementări ale modului în care sunt colectate,ambalate,și depozitate temporar, apoi se transportă și se elimină aceste deșeuri, o atenție deosebită acordându-se deșeurilor periculoase pentru a preveni astfel contaminarea mediului și afectarea stării de sănătate.

2.2 Structura activităților de reducere a poluării mediului

Cu privire la activitățile și metodele de prevenire și reducere a poluării mediului, un important rol îl are diminuarea emisiilor de agenți poluanță în mediul înconjurător.

În prezent nu se concepe o sistere a anumitor activități economice din care reies agenți poluanți, ca de pildă fabricarea cimentului sau transporturile auto, pentru că aceasta ar semnifica renunțarea la anumite produse fabricate prin aceste procese tehnologice de poluare.

Totuși, în cazul în care poluarea depășește anumite limite, trebuiesc judecate toate consecințele, adoptîndu-se o anume gradare a riscurilor, după cum urmează:

sistarea activităților de tip economic trebuie realizată doar în situația în care poluarea este ridicată și nu sunt găsite posibilități practice pentru a înlătura agentul poluant, iar ca soluție este preconizată îndepărtarea din zonele urbane a industriilor excesiv poluante;

schimbarea procesului tehnologic, în sensul diminuării emisiilor de noxe;

introducere de instalații și utilaje de depoluare, care să lichideze agentul poluant, înainte de difuzia acestuia în mediu;

Mijloacele și metodele de reducere a emisiilor poluante depind de sursa de poluare.

diminuarea emisiilor de agenții poluanții de natură umană.

Acțiunile care se preconizează în acest domeniu se pot împărți în două categorii: acțiuni controlate de stat, care fac referire la:

scoaterea de piață a tuturor chimicalelor de uz casnic ce prezintă un risc ridicat de poluare și care nu sunt biodegradabile;

desfășurarea activității de depozitare a deșeurilor trebuie realizată în condiții care să asigure prevenirea și să reducă efecte negative contra mediului, în special asupra apelor, solului, aerului, precum și a sănătății umane, pe întreaga durată de explorare a depozitului, cât și după expirarea acesteia, scop în care a fost adoptată H.G. nr. 349 din 21 aprilie 2005 privind depozitarea deșeurilor.Prin depozit de deșeuri înțelegem: un amplasament pentru eliminarea finală a deșeurilor prin depozitare pe sol/subteran; spații interne de depozitare a deșeurilor, adică depozite în care un producător de deșeuri execută propria eliminare a deșeurilor la locul de producere; o suprafață permanent amenajată pentru stocarea temporară a deșeurilor, dar exclusiv – instalații unde deșeurile sunt descărcate pentru a putea permite pregătirea acestora pentru a se efectua un transport ce are ca scop recuperarea, tratarea sau eliminarea finală în altă parte, stocarea deșeurilor înainte de a fi valorificate sau tratate pentru o perioadă mai mică de 3 ani, sau stocarea deșeurilor înainte de a fi eliminate, pentru o perioadă mai mică de 1 an.

Acțiunile proprii care face referire la: separarea ambalajelor în gospodărie, pe diferite categorii ( plastice, textile, sticlă etc.) și colectarea lor pe grupe separate pentru a ușura reciclarea și recuperarea acestora, separarea agenților toxici și eliminarea acestora împreună cu deșeurile combustibile.

Diminuarea emisiilor de poluanți din transportuir. Această diminuare se poate realiza prin: perfecționarea motoarelor cu combustie internă, înlocuirea combustibilului actual cu gaze lichefiate ori introducerea hidrogenului, complet nepoluant.

Diminuarea emisiilor de poluanții din agricultură. Aceasta face referire la folosirea corectă a îngrășămintelor chimice și pesticidelor, fiind exclusă renunțarea la folosirea acestor pe viitor, potrivit cerințelor majorării consumului de hrană, drept urmare a majorării populației globale.

Diminuarea emisiilor poluante din industrie. Emisiile poluante din industrie sunt variate și bogate.

Gospodărirea deșeurilor radioactive se desfășoară conform normelor O.G nr. 11/2003 privind gospodărirea în siguranță a deșeurilor radioactive – prin acest act normativ au fost stabilite responsabilitățile organismelor implicate în diferitele etape ale gospodăririi deșeurilor radioactive și asigurarea resurselor financiare destinate instalațiilor nucleare și radiologice, precum și cele destinate dezafectării lor, în condiții care să asigure securitatea nucleară-, precum și acordurilor și convențiilor internaționale la care țara noastră este parte, privind securitatea nucleară.

2.3 Proiectarea activităților de reducere a poluării mediului

2.3.1 Suport informațional

Odată cu dezvoltarea societății umane a devenit evident faptul că activitatea umană influențează mediul și este la rândul său influențată de către acesta. Trecând prin diverse stadii de organizare, protecția calității mediului și mai nou abordarea integrată de management a mediului a devenit o necesitate vitală în scopul asigurării prosperității societății și dezvoltării durabile.

Managementul mediului a devenit un capitol esențial pentru orice tip de dezvoltare indiferent de scala la care se pot manifesta impactele de mediu. În scopul asigurării unei conduceri eficiente a tuturor activităților sociale, chiar dacă uneori aspectele de mediu par a cădea pe un plan secundar s-a impus necesitatea unui sistem de supraveghere și evaluare continuă a calității mediului sub forma de sistem de monitoring de mediu.

Monitoringul integrat vizează obținerea unor imagini reale, de ansamblu, asupra stadiului calității mediului la un moment dat, precum și tendința de evoluție pe cele două componente de bază – mediul biotic și mediul abiotic – în interconexiunea lor.

Complexitatea interacțiunilor dintre factorii biotici și abiotici la care se adaugă aspectele specifice de complexitate a societății umane, necesită instrumente, metode și tehnici care să genereze un volum suficient de date utilizabile pentru cele trei tipuri de bază de activități în cadrul monitoringului mediului.

Prima activitate implică măsurători și observații direcționate spre asigurarea unei descrieri corecte a mediului și a schimbărilor la care acesta poate fi supus.

A doua activitate este reprezentată de evaluarea datelor de mediu pentru determinarea unor posibile direcții de evoluții și dezvoltarea unui sistem de avertizare timpurie bazat pe criterii prestabilite dar aflate într-o continuă evoluție odată cu dezvoltarea cunoștințelor științifice.

Această activitate include funcții cum ar fi predicția consecințelor asupra mediului, descrieri ale bugetelor de contaminanți și analiza ecosistemelor, determinarea valorilor prag pentru poluanți specifici și formularea de recomandări de acțiune.

Cea de-a treia activitate în cadrul sistemului total este de prefigurare a acțiunilor pentru evitarea deteriorării mediului în contextul general de asigurare a celei mai bune variante de management a mediului.

Monitoringul furnizează nu numai baza pentru formularea politicilor de mediu dar permite de asemenea și evaluarea eficienței acestor politici.

Complexitatea acestor cerințe de bază necesită pe de o parte eforturi financiare remarcabile pe de altă parte cunoștințe din domenii științifice foarte diferite aflate într-o continuă dezvoltare.

Obținerea și agregarea datelor de mediu în vederea furnizării unei imagini cu suficiente detalii asupra stării mediului și a evoluțiilor presiunilor la care acesta este supus necesită un întreg arsenal metodologic de la investigații inovatoare până la operațiuni de rutină repetitive ce furnizează date din domeniul economic, social sau indicatori de mediu consacrați.

Agregarea eficientă a acestor date pentru îndeplinirea obiectivelor de monitoring are însă întotdeauna un caracter de noutate datorat dacă nu tehnicilor inovatoare utilizate măcar unicității relațiilor de mediu caracteristice în diverse zone, la diferite scale de timp și spațiu.

Pe măsură ce tehnologiile de achiziție a datelor de mediu au fost perfecționate, iar în urma studiilor de mediu la diverse scale au fost îmbunătățite mecanismele de percepere a funcționalității mediului cu identificarea factorilor care influențează diferite procese și fenomene, respectiv a conexiunilor dintre diverși indicatori explicate științific, se constată încă o dată o integrare a celor două subramuri.

Doar printr-o solidă cunoaștere științifică alimentată și cu datele generate de sistemele de monitoring de rutină implementate în țările dezvoltate se pot face progrese în evaluarea stării calității mediului și predicția direcției de evoluție a acestuia. În România s-a acceptat și este consacrată sintagma monitoring integrat, dar se folosește și formula monitoring ecologic/integrat.

Scopurile sistemelor de monitoring al calității mediului sunt:

cunoașterea gradului actual de afectare a calității mediului sub influența impactului antropic;

obținerea în timp util a unor observații obiective care să permită sesizarea tendințelor de desfășurare a unor procese ecologice;

stabilirea și impunerea măsurilor de protecție, conservare reconstrucție a mediului și retehnologizarea pe baze ecologice a tuturor activităților umane;

aprecierea reală a raportului cost / beneficiu a lucrărilor tehnice de conservare și reconstrucție a mediului;

realizarea unui control al eficienței măsurilor ce se iau pentru protecția mediului;

verificarea conformării cu legislația și convențiilor internaționale în vigoare;

asigurarea unei baze de date pentru informarea publicului

2.3.2 Suport legislativ

Obiectivul Directivei 96/61/CE este realizarea unui sistem integrat pentru prevenirea și controlul poluării provenită de la activitățile specificate în Anexa 1 la OUG. 152/2005 privind prevenirea, reducerea și controlul integrat al poluării, modificată și completată de Legea nr. 84/2006

Scopul sistemului integrat este implementarea de măsuri de prevenire sau reducere a emisiilor în atmosferă, apă,și sol, inclusiv a măsurilor privind managementul deșeurilor, pentru atingerea unui nivel de protecție a mediului ca un întreg.

Directiva 96/61/CE este transpusă prin OUG. Nr. 152/2005 privind prevenirea, reducerea și controlul integrat al poluării , aprobată prin Legea nr. 84/2006

2.3.3 Suport instituțional

Pentru gestionarea și administrarea problemelor protecției și dezvoltării durabile a mediului, precum și pentru coordonarea acțiunilor desfășurate pentru reducerea poluării la distincte niveluri este imperios necesar, crearea și perfecționarea permanentă a strcuturilor organizatorice cu ajutorul normelor de drept.

Astfel, sunt stabilite și funcționează pe cale juridică și isntituțională structurile necesare identificării, analizei, deciziei și realizării distinctelor măsuri cu privire la soluționarea complexelor probleme de tip ecologic.

Politica ecologică se impune din ce în ce mai mult în toate statele lumii, ca factor de reînoire și diversificare a instituțiilor politice presupunând apărarea unui interes general comun alt tuturor persoanelor și anume reducere agenților poluanți.

În prezent, organul de specialitate este Ministerul Mediului, care aplică strategia și programul Guvernului, în vederea promovării politicilor în domeniul mediului, gospodăririi apelor și dezvoltării drabile la nivel național. În cadrul acestuia funcționează Agenția Națională de protecție a mediului.

Agenția Națională de Protecția a Mediului (ANPM) reprezintă instituția specializată a administrației publice centrale, care se află în subordinea Ministerului Mediului, având competențe în implementarea pliticiilor și prevederilor legale din domeniul protecției mediului potrivit H.G nr. 459/2005 cu privire la reorganizarea și funcționarea ANPM.

Misiunea ANPM este aceea de a asigura un mediul înconjurător nepoluat și de a realiza îmbunătățiiri semnificative cu privire la reducerea agenților poluanții și pentru a menține la standarde înalte calitatea solului, apei și a atmosferei.

Agenția Națională de Protecția a Mediului își îndeplinește obiectivele prin realizarea atribuțiilor următoare:

planificarea strategică a mediului

monitorizarea factorilor de mediu

autorizarea de activități cu impact asupra mediului

implementarea prevederilor legale și politicilor de mediu la nivel local, regional și național

raportează către Agenția Europeană de Mediu cu privire la domeniile următoare: modificări climatice, calitatea apei, contaminarea solului și a subsolului, calitatea aerului etc.

Pentru proiecte publice sau private ori pentru modificarea sau extinderea activităților deja existente, ce pot avea impact semnificativ asupra mediului, legea prevede obligativitatea solicitării și obținerii acordului de mediu.

Acordul de mediu reprezintă actul administrativ care este emis de autoritatea competentă pentru protecția mediului, prin care sunt stabilite condițiile și, după caz, măsurile pentru protecția mediului, ce trebuiesc respectate în cazul realizării unui proiect.

Pentru anumite proiecte este interzisă realizarea proiectului fără obținerea acordului de mediu, de aceea s-a decis efectuarea evaluării impactului asupra mediului.

Agenția Națională pentru Protecția Mediului are responsabilitatea de a parcurge etapele procedurale de evaluare a impactului asupra mediului și de a emite acordul de mediu, precum și de a parcurge etapele din procedura de evaluare, pentru proiecte ce fac obiectul evaluării impactului asupra mediului și/sau de a evalua în mod adecvat amplasamentul acestora care este întins pe multiple regiuni de pădure.

Evaluarea impactului asupra mediului descrie și evaluează, identifică, pentru fiecare ca și în mod corespunzător, efectele indirecte și directe ale unui proiect asupra factorilor precum:ființe umane, faună și floră, sol, apă, aer, peisaj și climă, etc.

Evaluarea impactului asupra mediului stabilește cadrul unei abordări integrate prin informarea și consultarea autorităților cu responsabilități în domeniul protecției mediului și participarea acestora în cadrul CAT organizate la nivel județean, unde se află amplasamentul proiectului, sau, la nivel central pentru acele proiecte ce se află în competența autorității publice centrale pentru protecția mediului.