. Contabilitatea Veniturilor Reprezentand Prestari Servicii In Asigurari (s.c. Xyz S.r.l.)

CAPITOLUL I :

Concepte de bază ale asigurărilor

1.1 Scurt istoric al asigurărilor:

Istoria atestă faptul că, încă din timpuri străvechi, oamenii au fost preocupați de prevenirea și mai ales de existența unor posibilități de a suporta în comun pagubele generate de producerea unor evenimente incerte, nedorite.

Încă din antichitate istoria consemnează acțiuni de solidarizare a oamenilor în fața unor evenimente nedorite dar greu de controlat și prevenit, acțiuni concretizate în forme simple de asociere.

1.2 Definirea noțiunii de „risc și incertitudine”:

Orice persoană care traiește într-o societate organizată este afectată de riscuri într-un fel sau altul. Persoanele fizice, societățile comerciale și alte organizații se întâlnesc cu riscul în activitatea lor, iar asigurările îi ajută să se protejeze împotriva riscurilor.

Dicționarul explicativ al limbii române definește noțiunea de risc ca fiind „acea posibilitate de a ajunge într-o primejdie, de a înfrunta un necaz sau de a suporta o pagubă”1), iar noțiunea de incertitudine reprezintă „starea de nesiguranță, îndoială, ezitare, schimbare a unui fenomen”2).

Riscul este omniprezent în întreaga lume. El poate produce dezastre, afectând vieți omenești și distrugând proprietăți agonisite cu greu, unele din acestea fiind emblematice pentru popor.

Datorită rolului său important și datorită răspândirii sale, asigurările sunt

1) „Dicționarul explicativ al limbii române”, Editura Academiei Române, București. 1075.

2) N.Dobrota și colaboratorii, „Ecomonie Politică”, Editura Economică, București, 1995.

considerate o industrie care este investită cu interesul publicului. Starea economică a fiecarei persoane, siguranța sa, sunt în mare măsură determinate și de gradul de protejare prin asigurare și de valoarea investită în polițele de asigurare.

1.3 Primele apariții ale conceptului „asigurare”:

Pentru prima dată se vorbește despre conceptul de ”asigurare”  într-un document cu o vechime de circa 6.500 de ani, referitor la meșteșugarii tăietori de piatra din Egipt, care au constituit un fond de întrajutorare, format anticipat, prin contribuția tuturor, pentru acoperirea pagubelor provocate de diverse nenorociri care-i loveau pe membrii colectivității.

De la romani a rămas un  „Regulament al Colegiului funerar din Lavinium”, care grupa membrii colegiului într-o asociație de înmormântare ce funcționa pe baza unor cotizații de înscriere și a unor plăți periodice. Membrii asociației aveau astfel asigurate, la deces, un rug și un mormânt3).

Din orânduirea sclavagistă datează unele procedee practicate de comercianți cu ocazia transporturilor navelor de bunuri. Pierderile rezultate din aruncarea peste bord a unei părți din încărcătura navelor pentru salvarea expediției aflată în pericol în cazuri de naufragiu, furtună, eșuare, etc., erau repartizate în mod proporțional, fiind suportate de toți participanții la expediție, pe principiul averii comune. Aceste principii au fost cuprinse în legislatia maritimă a insulei Rhodos (anul 916 î.e.n.) și s-au menținut până în zilele noastre. Ele au fost codificate în colecția de legi York-Anvers elaborată în anul 1890 și modificată în anii 1924 si 1950.

1.4 Apariția primelor societăți de asigurare :

La începutul secolului trecut existau în lume 30 de firme de asigurări: 14 în Marea Britanie, 5 în SUA, 3 în Germania, 2 în Franța și câte una în Olanda, Elveția și Austro-Ungaria. În jurul anului 1850 numărul lor s-a ridicat la 306, cu sedii în 14 țări; în anul 1900 erau 1272 în 26 de țări, iar în anul 1910 erau 2540 în 29 de țări.

3) Mihaela Tudor „Asigurări pentru agenții economici”, Editura Tribuna Economică, București, 2002

Pe teritoriul țării noastre, forme incipiente de asigurare sunt cunoscute cu mult înainte de secolul al XIX-lea. Prima organizație de asigurare propriu-zisă a fost întemeiată de către Asociația Meseriașilor din Brașov, în anul 1844, sub denumirea de Institutul General de Pensii din Brașov, având caracter de societate de asigurări de viață.

Odată cu dezvoltarea societății s-au accentuat și strădaniile individuale și colective de prevenire a unor evenimente nedorite pricinuite de calamități ale naturii, de accidente, de boli, de efectele îmbătrânirii, etc. De asemenea, au crescut preocupările oamenilor în ceea ce privește limitarea pagubelor pe care le generează aceste evenimente și de acoperire a acestor pagube, deci de înlăturare a efectelor acestor evenimente.

„Fundamentarea deciziilor în condițiile existenței reale a riscului și a incertitudinii, presupune cunoașterea profundă și în timp util a mediului intern și a celui extern al activității agenților economici”4).

Cu toate măsurile întreprinse, oamenii au rămas neputincioși în fața unor evenimente generatoare de mari pagube, cum sunt calamitățile naturii: seisme, uragane, grindină, furtuni etc.

Toate acestea au dus la o mobilizare a populației și a societății în general pentru găsirea unor metode eficiente de apărare, de prevenire și compensare a eventualelor pagube pricinuite.

Se poate spune că asigurările se constituie într-un sistem de relații economice, care implică aportul unui număr mare de persoane fizice și juridice la constituirea unui fond bănesc, în condițiile în care, fiind amenințate de aceleași pericole, în existența și activitatea lor, concep și recunosc oportunitatea prevenirii și înlăturării pe baze mutuale a

prejudiciilor generate de producerea acestor pericole în viitor, probabil, posibile dar nesigure.

Studiile privind orientarile conceptuale în analiza stărilor de risc și incertitudine pun pe primul plan necesitatea unei abordări integratoare, care să aibă în vedere atât caracterul sistemic al complexului economic, cât și dinamica proceselor social-economice. Utilizarea deopotrivă a științei și tehnicii în domeniul studiului situațiilor de risc și incertitudine, depinde de potențialul uman, creator al sistemelor complexe de

4) Al. Gherasim, Risc si incertitudine în economia de piața, Tribuna Economică, București, 1995.

analiză și care a facut posibilă aplicarea acestora într-o gamă din ce în ce mai largă și mai variată.

Din evaluarea conjuncturii în care se manifestă procesele de creștere economică poate rezulta apariția în sistem a unor efecte și consecințe secundare și neașteptate, caracterizate ca evenimente neanticipate. O asemenea stare care determină oscilații ale așteptărilor, surprinde agenții economici, iar manifestarea unor evenimente cauzatoare de risc, legate de dinamica proceselor din domeniul economic, social și politic, ilustrează decalajul ce există între așteptările inițiale și rezultatele prezentate de activitatea economică. De aceea, „perceperea evenimentelor contradictorii, ca rezultat al consecințelor conjuncturale, reprezintă punctul de pornire în reconstituirea strategiilor de acțiune, a obiectivelor urmărite și a mijloacelor alocate cercetarii riscului și incertitudinii”5).

1.5 Asigurarea – un domeniu juridico-economic specific :

În concepția noastră raporturile de asigurare au un caracter absolut specific și bine individualizat al domeniului la care ne referim.

Un argument în favoarea celor susținute, este acela că domeniul asigurărilor este reglementat de legi distincte și specifice care nu se confundă cu reglementările de drept comercial.

Activitatea de asigurare este reglementată în România prin lege și alte acte normative date în executarea legii de organele autorizate să emită astfel de acte normative.

Sub aspect juridic, pentru a fi operantă, asigurarea trebuie să capete o anumită formă, evidențiată printr-un contract. Alături de contractul propriu-zis de asigurare intervine legea de organizare a activității de asigurare, emisă de puterea legislativă, ca izvor de drepturi și obligații în materie de asigurări.

Referitor la intervenția statului în sfera asigurărilor, se poate spune că prin Legea nr.

5) Al. Gherasim, Sistemul asigurărilor în România, Colecția „Idei, soluții, informații”, Tribuna Economică, București, 1997

216 din 1930 a luat ființă „Oficiul pentru supravegherea întreprinderilor private care

încheiau asigurări și reasigurări în țară”, care funcționa pe lângă Ministerul Industriei și Comerțului.

Legile de bază ale activității de asigurare și reasigurare din România sunt:

Legea nr. 32/2000, privind societățile de asigurare și supravegherea asigurărilor;

Legea 136/1995, privind asigurările și reasigurările în România.

Legea 32/2000 prevede, la art. 8 că, Comisia de Supraveghere a Asigurărilor, organ cu atribuții legislative, poate emite Norme în executarea legii, privind diverse domenii ale activității de asigurări.

Din caracterizarea generală a sistemului de asigurări care a funcționat în România, în perioada 1949 – 1990, ca elemente caracteristice menționăm6):

monopolul total al statului în sectorul asigurărilor;

varietatea formelor de asigurare, 70, prin efectul legii și facultative, în cadrul celor trei grupe: persoane, bunuri și răspundere civilă;

ponderea însemnată a asigurărilor agricole, dar fără efecte și despagubiri deosebite;

menținerea pe un plan larg a asigurărilor prin efectul legii;

orientarea și practicarea asigurărilor comerciale, în principiu, în afara patrimoniului public (bunuri ale întreprinderilor de stat și ale instituțiilor publice), cu unele mici exceptii;

realizarea unor operațiuni de reasigurare în străinătate.

1.6 Principiile fundamentale ale asigurării :

În asigurare operează două principii fundamentale, și anume:

– interesul asigurat;

– buna – credință.

6) Al.Gherasim, Sistemul asigurărilor în Romania, Tribuna Economică, București, 1997

Potrivit art. 25 din Legea 136/1995 privind asigurările și reasigurările în România, asiguratul trebuie să aibă un interes asigurat cu privire la bunul asigurat.

Întinderea interesului asigurat este limitată la întinderea raspunderii asumate prin contractul de asigurare în ceea ce privește suma asigurată sau limita superioară a indemnizării.

Principiul bunei-credințe este deosebit de important în asigurări.

Oricine prezintă risc către un viitor asigurator are obligații speciale și particulare. Această categorie de obligații decurge din buna-credință, principiu fundamental al oricărei operațiuni de asigurare. Asiguratorul îl va indemniza pe asiguratul său cu o sumă corespunzătoare valorii pierderii suferite de acesta. Asigurarea este făcută pentru a compensa dauna suferită și nu pentru a-l îmbogăți pe asigurat.

Începând cu decembrie 1989, transformările realizate la scara întregii economii naționale au impus schimbări și în domeniul asigurărilor, astfel la 1 ianuarie 1991 ADAS și-a încetat activitatea7) , portofoliul de asigurări și patrimoniul acesteia fiind preluat de primele trei societăți de asigurare pe acțiuni, nou constituite, cu capital integral de stat: Asigurarea Românească SA, ASTRA SA și CAROM SA.

1.7 Clasificarea asigurărilor :

În sistemul economico-juridic român al asigurărilor, asigurările sunt clasificate astfel:

asigurări obligatorii;

asigurări facultative;

asigurări de viață.

În conformitate cu Legea 136/1995 privind asigurările și reasigurările din România, se menționează o singură formă de asigurare obligatorie, și anume asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto pentru daune produse terților din accidente de autovehicule.

7) Hotărârea Guvernului României privind inființarea unor societăți comerciale pe acțiuni în domeniul asigurărilor nr.1279 din 8 decembrie 1990 si publicată în Monitorul Oficial nr. 145, Partea I din 17 decembrie 1990.

La rândul lor, asigurările facultative se mai divid în asigurări de persoane, bunuri și răspundere civilă, dupa obiectul asigurării.

Un statut special se conferă prin legi speciale unor asigurări care sunt obligatoriu a fi menținute în vigoare de persoanele indicate în aceste acte normative și anume acele acte care reglementează practicarea profesiilor și specialităților independente cum ar fi practica medicală, contabilii autorizați și experții contabili, notarii publici, brokată a asigurărilor agricole, dar fără efecte și despagubiri deosebite;

menținerea pe un plan larg a asigurărilor prin efectul legii;

orientarea și practicarea asigurărilor comerciale, în principiu, în afara patrimoniului public (bunuri ale întreprinderilor de stat și ale instituțiilor publice), cu unele mici exceptii;

realizarea unor operațiuni de reasigurare în străinătate.

1.6 Principiile fundamentale ale asigurării :

În asigurare operează două principii fundamentale, și anume:

– interesul asigurat;

– buna – credință.

6) Al.Gherasim, Sistemul asigurărilor în Romania, Tribuna Economică, București, 1997

Potrivit art. 25 din Legea 136/1995 privind asigurările și reasigurările în România, asiguratul trebuie să aibă un interes asigurat cu privire la bunul asigurat.

Întinderea interesului asigurat este limitată la întinderea raspunderii asumate prin contractul de asigurare în ceea ce privește suma asigurată sau limita superioară a indemnizării.

Principiul bunei-credințe este deosebit de important în asigurări.

Oricine prezintă risc către un viitor asigurator are obligații speciale și particulare. Această categorie de obligații decurge din buna-credință, principiu fundamental al oricărei operațiuni de asigurare. Asiguratorul îl va indemniza pe asiguratul său cu o sumă corespunzătoare valorii pierderii suferite de acesta. Asigurarea este făcută pentru a compensa dauna suferită și nu pentru a-l îmbogăți pe asigurat.

Începând cu decembrie 1989, transformările realizate la scara întregii economii naționale au impus schimbări și în domeniul asigurărilor, astfel la 1 ianuarie 1991 ADAS și-a încetat activitatea7) , portofoliul de asigurări și patrimoniul acesteia fiind preluat de primele trei societăți de asigurare pe acțiuni, nou constituite, cu capital integral de stat: Asigurarea Românească SA, ASTRA SA și CAROM SA.

1.7 Clasificarea asigurărilor :

În sistemul economico-juridic român al asigurărilor, asigurările sunt clasificate astfel:

asigurări obligatorii;

asigurări facultative;

asigurări de viață.

În conformitate cu Legea 136/1995 privind asigurările și reasigurările din România, se menționează o singură formă de asigurare obligatorie, și anume asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto pentru daune produse terților din accidente de autovehicule.

7) Hotărârea Guvernului României privind inființarea unor societăți comerciale pe acțiuni în domeniul asigurărilor nr.1279 din 8 decembrie 1990 si publicată în Monitorul Oficial nr. 145, Partea I din 17 decembrie 1990.

La rândul lor, asigurările facultative se mai divid în asigurări de persoane, bunuri și răspundere civilă, dupa obiectul asigurării.

Un statut special se conferă prin legi speciale unor asigurări care sunt obligatoriu a fi menținute în vigoare de persoanele indicate în aceste acte normative și anume acele acte care reglementează practicarea profesiilor și specialităților independente cum ar fi practica medicală, contabilii autorizați și experții contabili, notarii publici, brokerii de asigurare, avocații, etc.

Din categoria asigurărilor de viață fac parte: asigurările de supraviețuire, asigurările de deces, asigurările mixte de viață, asigurările de incapacitate de muncă cauzată de un accident, etc.

1.8 Condițiile de validitate ale contractului de asigurare :

Contractul de asigurare, pentru a fi valid, trebuie să îndeplinească toate prevederile legale privind8):

capacitatea de a contracta – reprezintă acea condiție esențială, generală și de fond care constă în aptitudinea subiectului de drept civil sau comercial de a deveni subiect de drepturi și obligații prin încheierea de acte juridice, cărora urmează a li se aplica principiile generale și speciale cunoscute din dreptul civil;

consimțământul liber și neîngrădit al părților este o condiție de validitate a contractului de asigurare, astfel, consimțământul trebuie să provină de la o persoană cu discernământ, să fie exprimat cu intenția de a produce efecte juridice, să fie exteriorizat și să nu fie alterat de vreun viciu de consimțământ;

obiectul contractului este acela la care părțile se obligă și cuprinde pe de o parte obligația asiguratorului de a plăti indemnizația de asigurare pentru dauna suferită de asigurat, iar pe de altă parte, obligația asiguratului să plăteasca prima de asigurare, în schimbul suportării riscului și indemnizării daunei suferite;

________________________________________________________________________

8) Legislație privind asigurările, Colecția asigurări, Editura Europa Unită, 2001

cauza sau scopul contractului de asigurare, este acel element care constă în obiectivul urmărit la încheierea contractului.

1.9 Drepturile și obligațiile părților în contractele de asigurare :

În asigurări, ca în orice alt domeniu, contractul de asigurare are forță obligatorie între părțile sale, cu excepția situațiilor în care contractul încetează mai înainte de expirarea naturală pentru cauze prevăzute de lege și de contractul dintre părți.

Contractul de asigurare este irevocabil cu excepția situațiilor când asiguratul nu mai plătește prima scadentă și contractul se reziliază de drept sau când o instanță judecătorească sesizată legal de o parte nu decide altfel în timpul executării contractului, respectiv să declare contractul reziliat sau rezolvit.

Drepturile și obligațiile asiguratului, conform contractului de asigurare, sunt9):

obligația de a răspunde în scris la întrebările formulate de asigurator, cu privire la împrejurările esențiale referitoare la risc pe care le cunoaște;

plată primelor de asigurare – se face la sediul asiguratorului;

dreptul de încasare a indemnizației de asigurare pentru daună sau daunele suportate;

obligația de a plăti prima de asigurare, în caz contrar contractul de asigurare se reziliază.

Drepturile și obligațiile asiguratorului, conform contractului de asigurare, sunt9):

– plată indemnizației aferentă producerii riscului asigurat, asiguratorul plătind indemnizația care se încadrează strict în limitele riscurilor asigurate;

– asiguratorul are dreptul de a compensa primele ce i se datorează până la sfârșitul anului de asigurare, în temeiul oricărui contract de asigurare, cu orice indemnizație cuvenită asiguratului sau beneficiarului, în cazul producerii evenimentului asigurat;

– în cazurile stabilite prin contractul de asigurare, în asigurările de bunuri și răspundere civilă, asiguratorul nu datorează indemnizație, dacă riscul asigurat a fost

9) Legea nr.136 din 29 decembrie 1995 privind asigurările si reasigurările din România

produs cu intenție de către asigurat sau de către beneficiar ori de către un membru din conducerea persoanei juridice asigurate, care lucrează în aceasta calitate.

1.10 Încetarea efectelor juridice ale contractului de asigurare :

Încetarea efectelor juridice ale contractului de asigurare se poate produce fie la expirarea naturală a perioadei pentru care părțile l-au încheiat, fie prin neplata primelor de asigurare datorate de asigurat, fie înainte de expirarea perioadei de expirare din voința ambelor părți sau din voința unei singure părți.

CAPITOLUL II :

Autorizarea și funcționarea brokerilor de asigurare

Dinamica și complexitatea afacerilor din zilele noastre determină implicit extinderea și diversificarea gradului de expunere la riscuri, care devin din ce în ce mai dificil nu doar de controlat, ci chiar de identificat. Ignorarea importanței tratării corespunzatoare a riscurilor poate crea dezavantaje competiționale irecuperabile.
Complexitatea procesului de management al riscului a impus apariția profeșioniștilor în domeniu, reprezentați în primul rând și la cele mai inalte standarde de brokerii de asigurări.

2.1 Ce reprezintă brokerul de asigurare?

Brokerul de asigurare este persoana juridică română său străină, autorizată în condițiile legii, care, pentru clienții săi, negociază sau încheie contracte de asigurare și acordă alte servicii în legătură cu proțectia impotriva riscurilor sau cu regularizarea daunelor.

Brokerul de asigurare nu reprezintă o cheltuială în plus în ce privește asiguratul. Brokerul de asigurare, în baza contractului de colaborare dintre acesta și societătile de asigurare, negociază contracte în favoarea asiguratului, se ocupă de dosarele de daună ale acestuia, îl îndrumă pe asigurat spre cea mai bună formă de asigurare care îl satisface pe acesta.

Brokerul de asigurare este persoana juridică care, prin specificul activității sale, are obligația de a fi la curent cu formele de asigurare practicate de toate societățile de asigurare cu care are contracte de colaborare, cu condițiile de asigurare ale societăților de asigurare, având astfel capacitatea de a decide care formă de asigurare îl reprezintă cel mai bine pe viitorul asigurat.

2.2 Autorizarea și funcționarea brokerilor de asigurare :

În vederea autorizării brokerilor de asigurare, Comisia de Supraveghere a Asigurărilor a elaborat norma din 28 august 2001 privind informațiile si documentele necesare pentru autorizarea brokerilor de asigurare, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 556 din 6 septembrie 2001.

Potrivit acestei norme, brokerul de asigurare este persoana juridică română sau străină, autorizată în condițiile Legii 32/2000 privind societățile de asigurare , care pentru clienții săi – asigurați sau potențiali asigurați – negociază sau încheie contracte de asigurare și acordă alte servicii în legătură cu protecția împotriva riscurilor sau cu regularizarea daunelor.

Conform art. 35, alin. (1) din Legea 32/2000, o persoană juridică poate desfășura o activitate de broker de asigurare, dacă are o autorizație de funcționare din partea Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor.

Brokerul de asigurare nu poate fi înmatriculat la Registrul Comerțului fără autorizația de funcționare emisă de Comisia de Supraveghere a Asigurărilor.

Condițiile pe care trebuie să le îndeplinească un broker de asigurare în vederea autorizării acestuia sunt următoarele:

să fie persoană juridică;

să aibă un capital social varsat în formă bănească, a carui valoare nu poate fi mai mică decât valoarea actualizată prin norme de Comisia de Supraveghere a Asigurărilor;

să aibă în vigoare un contract de asigurare de răspundere civilă profesională, în concordanță cu cerințele prevăzute de norme;

să păstreze și să pună la dispoziția Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, la cerere, registrele și înregistrările contabile care să evidențieze și să explice operațiunile efectuate în timpul desfășurării activității, incluzând informații asupra contractelor de asigurare încheiate și asupra înțelegerii cu asiguratorii;

să se conformeze solicitărilor Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor în ceea ce privește raportările, precum și activitățile pe care le desfășoară, astfel cum vor fi stabilite prin norme.

Brokerii de asigurare, sub condiția împuternicirii primite din partea asiguratorilor, sunt îndreptățiți să colecteze primele de asigurare în numele acestora și să emită documente de asigurare.

Brokerii de asigurare achită, din momentul acordării autorizației de funcționare, pe durata valabilității acesteia, o taxă de funcționare, stabilită anual de Comisia de Supraveghere a Asigurărilor, reprezentând un procent de 0,5 % din comisioanele încasate în perioada pentru care sunt datorate, la termenul stabilit prin norme.

Autorizația de funcționare acordată unui broker de asigurare poate fi retrasă de Comisia de Supraveghere a Asigurărilor în cazul în care se constată că nu s-au respectat normele prevăzute mai sus sau nu s-a achitat taxa de autorizare datorată la depunerea cererii de autorizare.

2.3 Organul competent în autorizarea și funcționarea brokerilor de asigurare :

Organul competent în autorizarea și funcționarea brokerilor de asigurare este Comisia de Supraveghere a Asigurărilor.

Misiunea Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor este:

de a pune în aplicare legislația din domeniul asigurărilor imparțial, cu onestitate și promptitudine; de a proteja, în temeiul legii, consumatorii de produse de asigurări;

de a încuraja formarea unei piețe sănătoase a asigurărilor;

de a promova necesitatea unei mai bune serviri a interesului public.

În acest scop, vor fi impuse și respectate cele mai înalte standarde de etică, profesionale și de calitate a muncii în toate relațiile, formale și informale, cu persoanele, agențiile și companiile asupra cărora au efecte politicile și acțiunile Comisiei.

Comisia de Supraveghere a Asigurărilor este o autoritate administrativă, autonomă de specialitate, cu personalitate juridică și cu sediul în municipiul București, care își exercită atribuțiile potrivit Legii 32/03.04.2000 privind societățile de asigurare și supravegherea asigurărilor.

Comisia de Supraveghere a Asigurărilor este condusă de un consiliu format din 5 persoane, respectiv președinte, vicepreședinte și 3 membrii.

Structura organizatorică și de personal a comisiei, atribuțiile de conducere, de execuție și de control ale personalului său se stabilesc prin regulamente de ordine interioară, adoptate de Consiliul Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, potrivit prevederilor Legii 32/2000.

Membrii Consiliului Comisiei sunt numiți de Parlament, revocarea Consiliului Comisiei se face de autoritatea care l-a numit.

Durata mandatului de membru al consiliului este de 5 ani, fiecare membru putând fi reinvestit.

2.4 Activitatea brokerilor de asigurare :

Brokerul de asigurări este un consultant care analizează și rezolvă o serie de probleme referitoare la:

identificarea riscurilor la care este expusă afacerea;

ce produse de asigurare pot fi cumpărate pentru a transfera aceste riscuri;

ce asiguratori oferă aceste produse și în ce condiții (riscuri acoperite, excluderi, preț);

care este stabilitatea financiară a fiecărui asigurator, cu câtă seriozitate și promptitudine rezolvă cererile de despăgubire;

cum trebuie gestionat portofoliul de asigurări pentru a menține investiția în asigurări la un nivel optim;

ce măsuri suplimentare pot fi luate pentru a reduce expunerea la risc;

Ca specialist în managementul riscului el reprezintă interesele clienților săi în relația cu asiguratorii, obține și negociază oferte de asigurare, administrează contractele încheiate, acordă asistență în obținerea despăgubirilor.

Practic, întreaga activitate de gestionare a riscurilor unei firme poate fi preluată de către acesta, experiența și profesionalismul său oferind garanția protejării patrimoniului, angajaților și profiturilor firmei împotriva neprevăzutului.

În baza unui contract de colaborare încheiat cu societățile de asigurare, brokerii de asigurare întocmesc contracte de asigurare în numele și pentru societățile de asigurare existente pe piață.

Societățile de asigurare au obligația de a le pune la dispoziție brokerilor de asigurare documentele tipizate solicitate în vederea întocmirii contractelor de asigurare, normele privind întocmirea contractelor de asigurare referitoare la condițiile încheierii contractului, cotele de primă de asigurare practicate.

Polițele de asigurare conțin termeni generali ca:

asigurator – desemnând societatea de asigurare;

asigurat – desemnând subiectul titular al interesului asigurat;

contractant – desemnând persoana care este desemnată de asigurat (în cazul în care este diferită decât asiguratul) să încheie respectiva asigurare;

beneficiar – desemnând persoana căreia îi este plătită indemnizația în cazul în care aceasta este diferită de asigurat;

bunul asigurat – desemnează obiectul asigurării;

suma asigurată – desemnează limita maximă până la care asiguratorul raspunde în cazul producerii evenimentului asigurat;

prima de asigurare – desemnează suma plătită de asigurat în schimbul asumării riscului de către asigurator;

eveniment asigurat – desemnând evenimentul definit în condițiile contractuale, prin producerea căruia rezultă daune asupra interesului asigurat;

clauze speciale – alte riscuri asigurate în afara celor menționate în contractul de asigurare cadru.

Brokerul de asigurare, conform contractelor de colaborare încheiate cu societățile de asigurare, respectă și practică cotațiile de primă de asigurare ale societăților respective urmând ca, în urma încheierii contractelor de asigurare, să beneficieze de un comision reprezentând un procent, stabilit conform contract, din prima de asigurare încasată.

Obligațiile brokerului de asigurare sunt următoarele:

să respecte condițiile și cotațiile referitoare la asigurările pe care urmează să le întocmească;

să depună în termen la societatea de asigurare atât a poliței și documentelor însoțitoare cât și a primelor încasate;

periodic să întocmească factura fiscală, care să aibă anexat un borderou de încasări conform căruia s-a stabilit comisionul aferent primelor de încasare depuse.

CAPITOLUL III :

Studiu de caz întocmit la „SC EXPERT ASIG BROKER DE ASIGURARE REASIGURARE SRL”

3.1 Prezentarea generală a societății SC EXPERT ASIG BROKER DE ASIGURARE REASIGURARE SRL :

SC EXPERT ASIG BROKER DE ASIGURARE REASIGURARE SRL, persoană juridică română: de tipul "societăți cu răspundere limitată".

Sediul societății este în Rm. Vâlcea, str. Matei Basarab, nr.24, județul Vâlcea.

Societatea este îmatriculată la Registrul Comerțului sub numărul J38/406/2004 și are codul fiscal RO 12534240.

Societatea are două conturi bancare, și anume:

RO31BTRL03901202531482XX/ROL, deschis la Banca Transilvania Sucursala Rm.Vâlcea – cont deschis numai pentru viramentele reprezentând încăsări si plați în numele clientului;

RO24RNCB48265420010001/ROL, deschis la BCR Sucursala Rm.Vâlcea.

Obiectul de activitate: brokeraj în asigurări

Cod CAEN conform clasificație : 7454

Număr autorizație funcționare emisă de Comisia de Supraveghere a Asigurărilor: 90/2004.

Societatea nu deține puncte de lucru iar sediul societății este înscris la Registrul Comertului și declarat la DGFPS Rm.Vâlcea.

Societatea este reprezentată legal prin cei doi asociați ai săi.

Conform normelor emise de Comisia de Supraveghere a Asigurărilor, societatea deține o asigurare de răspundere civilă profesională având suma asigurată si limita raspunderii pe eveniment in conformitate cu sumele cerute de către aceasta.

3.2 Istoricul societății EXPERT ASIG BROKER DE ASIGURARE REASIGURARE SRL :

La înființare societatea a subscris și vărsat un capital social de 5.000 RON, urmând ca pe parcursul activității sale până în prezent să îl majoreze până la suma de 30.000 RON, conform normelor emise de Comisia de Supraveghere a Asigurărilor.

Capitalul social este divizat în 3.000 părti sociale în valoare de 10 lei fiecare, fiecare asociat deținând câte jumătate din valoarea acestuia.

Societatea a adus ca aport la capitalul social un teren, o construcție în care își desfășoară activitatea fiind declarată ca sediu de lucru, și mijloace fixe constânt în mijloace de transport (autoturisme), mobilier și aparatură de birotică.

Societatea este înregistrată conform vectorului fiscal depus la DGFPS Vâlcea ca plătitoare de impozit pe profit în cota de 16%.

Ținând cont că asigurările nu sunt purtătoare de Taxă pe Valoarea Adaugată, societatea nu are voie sa calculeze si să incaseze TVA aferent facturilor de comision din prestari servicii in asigurări.

3.3 Structura organizatorică :

Ca și o mașină, structura organizațională trebuie descrisă și dotată cu instrucțiuni privind alimentarea, pornirea, oprirea, monitorizarea, întreținerea și reparația, spre a i se asigura o bună exploatare.

Structura organizatorică poate fi pusă în mișcare pe baza regulamentului de organizare si funcționare (ROF).

ROF este considerat ca un manual al firmei. El cuprinde următoarele componente:

a) Organigrama structurii firmei.

Într-o firmă modernă fiecare angajat este dator să cunoască locul ocupat de el în cadrul mecanismului de ansamblu al firmei și să lucreze conform cerințelor poziției ocupate.

b) Diagrame de relații.

Ele indică legăturile cu alte compartimente și cu mediul, precum și documentele care circulă pe traseele legăturilor respective.

Diagramele de relații reprezintă elementele de bază pentru construirea sistemului informațional, pentru analiza raționalității circuitelor și fluxurilor informaționale și pentru introducerea și utilizarea sistemelor informatice.

c) Descrierea posturilor comportă două părți:

Prezentarea postului;

Cerințele față de postul ocupat.

În prezentarea posturilor se relatează despre ce este vorba și ce sarcini să îndeplinească, iar cerințele față de ocupant precizează pregătirea, experiența și abilitățile pe care trebuie să la aibă solicitanții pentru a ocupa postul.

Fig. 3.1 – Diagrama privind fișa postului

d) procedurile și tehnicile administrative asociate: sunt proiectate ținând seama de îndeplinirea rațională a principiilor sarcinilor din fiecare compartiment.

Exemplu:

trecerea personalului dintr-o categorie de salarizare în alta;

modul de verificare al cunoștințelor și de testare a aptitudinilor personalului la angajare și pe parcursul activității;

înregistrarea, completarea, modificarea și semnarea documentelor administrative;

stocarea, transportul și prelucrarea informațiilor.

3.4 Organigrama societății EXPERT ASIG BROKER DE ASIGURARE REASIGURARE SRL :

Funcțiunea organizatorică a managementului unei firme include totalitatea activităților manageriale menite să asigure juxtapunerea părților sistemului firmei în vederea unei acționări coerente a acesteia astfel încât să contribuie eficient la realizarea obiectivelor planificate.

Structura organizatorică a unei firme este definită, printr-un set de compartimente ce grupează sarcini stabile alocate pe subcompartimente și persoane și printr-o rețea de legături de comandă și raportare între aceste elemente, caracteristică organizației.

Structura organizatorică poate prezenta o serie de avantaje și de dezavantaje, astfel:

3.4.1 Descrierea atribuțiilor fiecarui serviciu :

Compartimentul Financiar – Contabil:

Participă la elaborarea strategiei și politicii globale a societății;

Fundamentează politica financiară a firmei;

Elaborează bugetul de venituri și cheltuieli al societății;

Efectuează studii și analize cu privire la cifra de afaceri, profit, a altor indicatori financiari;

Asigură efectuarea la termen și în cuantumul stabilit a vărsămintelor cuvenite bugetului statului;

Repartizează profitul cu respectarea prevederilor legale;

Asigurarea evidenței analitice și sintetice a marfurilor, a pieselor de schimb, a obiectelor de inventar de scurtă durată;

Asigurarea evidenței realizărilor și rezultatelor economice pe baza întocmirii bilanțului contabil și a situațiilor privind principalii indicatori economico-financiari;

Asigurarea evidenței mijloacelor fixe;

Organizarea lucrărilor de inventariere;

Participarea la efectuarea inventarelor;

Organizarea, clasarea, îndosarierea și păstrarea la arhivă a tuturor documentelor care stau la baza operațiunilor contabile.

Compartimentul Resurse Umane:

Elaborarea de propuneri pentru politica de personal a firmei;

Stabilirea necesarului de personal în perspectiva pe specialități;

Întocmirea planurilor de pregătire a personalului;

Organizarea selecționării personalului;

Efectuarea selecționării personalului;

Efectuarea încadrării personalului;

Organizarea evaluării personalului;

Evaluarea personalului;

Organizarea promovării personalului;

Asigurarea evidenței personalului;

Luarea de măsuri pentru îmbunătățirea condițiilor de muncă ale personalului.

Secretariatul:

Efectuarea unor lucrări de specialitate (stenodactilografierea și dactilografierea ședințelor, dezbaterilor);

Programarea acțiunilor și evidența realizării lor (consemnarea unor programe calendare de sarcini și lucrări, actualizarea agendei de lucru a managerului);

Evidența apelurilor telefonice în absența conducătorului și informarea acestuia;

Asigurarea legăturilor telefonice în cadrul firmei și în afara acesteia;

Primirea, înregistrarea, distribuirea, luarea semnăturilor de primire și expediere a corespondenței;

Clasarea documentelor și ținerea strictă a evidenței lor;

Primirea persoanelor din afară;

Asigurarea unei ambianțe plăcute;

Furnizarea cu amabilitate a unor informații solicitate.

Compartimentul Administrativ:

Elaborarea traseelor pentru conducătorii auto;

Evidența consumului de combustibil și piese auto;

Elaborarea planului de reparații și întreținere a mobilierului din dotare și a mijloacelor fixe existente;

Elaborarea necesarului pentru desfășurarea în condiții optime a activității precum și aprovizionarea acestuia.

Compartimentul Executiv:

Identificarea potențialilor clienți în vederea încheierii contractelor de asigurare;

Identificarea și evaluarea posibilelor riscuri pentru care urmează să încheie contractele de asigurare;

Promovarea pe piață produselor oferite de societatea EXPERT ASIG BROKER DE ASIGURARE REASIGURARE SRL;

Prezentarea avantajelor oferite în condițiile încheierii de contracte de asigurare prin intermediul brokerilor de asigurare;

Încheierea contractelor de asigurare prin respectarea cu strictețe a condițiilor de asigurare prevăzute în contractele respective;

Informarea viitorilor asigurați asupra condițiilor de asigurare, a modalității calculului primei de asigurare, a plății primei de asigurare precum și a efectelor rezultate ca urmare a rezilierii contractului de asigurare sau a neplății primei de asigurare la termenul scadent.

Participarea la cursurile de instruire practică organizate de societățile de asigurare în vederea actualizării cunoștințelor legate de asigurări conform modificărilor apărute.

3.5 Registrele societății SC EXPERT ASIG BROKER DE ASIGURARE REASIGURARE SRL :

Potrivit Legii 82/1991, SC EXPERT ASIG BROKER DE ASIGURARE REASIGURARE SRL își organizează contabilitatea proprie, toate operațiunile patrimoniale se consemnează în documente contabile în momentul efectuării lor, în ordine cronologică și sistematică și sunt grupate in registrele contabile.

Registrele societății sunt:

registrul jurnal, conform căruia toate operațiile patrimoniale se înregistrează, prin articole contabile, în mod cronologic, prin respectarea succesiunii documentelor, după data de întocmire sau intrare a acestora in unitate ;

registrul Cartea Mare, în care se înscriu lunar înregistrarile efectuate in registrul jurnal, stabilindu-se situația fiecărui cont, respectiv soldurile inițiale, rulajele debitoare și creditoare și soldurile finale;

registrul inventar, conform caruia sunt înregistrate toate elementele patrimoniale de activ și de pasiv, grupate in funcție de natura lor, conform posturilor din bilanțul contabil, inventariate potrivit normelor legale.

3.6 Documentele cu regim special ale SC EXPERT ASIG BROKER DE ASIGURARE REASIGURARE SRL

Potrivit Legii contabilității nr. 82/1991: „Orice operație patrimonială se consemnează în momentul efectuării ei într-un înscris care sta la baza înregistrărilor în contabilitate, dobăndind astfel calitatea de document justificativ”.

Toate documentele justificative, care stau la baza înregistrărilor contabile sunt îndosariate și arhivate în ordine cronologică și sistematică și depozitate într-un spațiu special amenajat, în cadrul societății.

Documentele justificative sunt documente primare, tipizate sau netipizate, având în conținutul lor elemente de identificare ca: denumirea, numărul și data documentului, denumirea și sediul unitătii patrimoniale, conținutul operației, date cantitative, valorile aferente operației economice și financiare, semnăturile persoanelor autorizate precum și alte elemente care să asigure consemnarea completă a operațiilor in documentele justificative.

Documentele justificative care stau la baza înregistrărilor contabile sunt:

facturile fiscale;

chitanțele;

extrasele de cont;

borderourile de predare;

Documentele cu regim special sunt evidențiate în fișele de magazie ale documentelor cu regim special, care se emit pentru fiecare document în parte și conțin următoarele date:

felul, numărul și data documentului de achiziție;

cantitatea intrată;

seria documentului;

stocul;

felul, numărul și data documentului de eliberare din gestiune;

semnătura primitorului.

Lunar se întocmește balanța de verificare, trimestrial se stabilește profitul sau pierderea, iar rezultatul definitiv al exercițiului se stabilește la încheierea acestuia.

Lunar se întocmesc și balanțele analitice pentru conturile de clienți și furnizori pentru care periodic se emit extrase de cont pentru confirmarea soldurilor și balanțele analitice pentru mijloacele fixe și obiectele de inventar.

Societatea depune lunar la DGFPS „Declaratia privind obligațiile de plată la bugetul consolidat al statului” si trimestrial decontul privind „Taxa pe Valoarea Adaugată”.

Pentru angajații societății se întocmesc lunar ștatele de plată și declarațiile aferente acestora.

3.7 Prezentarea detaliată a activității societății EXPERT ASIG BROKER DE ASIGURARE REASIGURARE SRL

Veniturile din prestări servicii intră în categoria veniturilor din exploatare și cuprind totalitatea veniturilor obținute din serviciile prestate sau lucrările executate.

Conturile de venituri se înregistrează în clasa 7 „Conturi de venituri”.

Din categoria „venituri din exploatare”, societatea utilizează contul 707.1 „venituri din comisioane”.

Inspectorii de asigurării întocmesc contracte de asigurare în numele și pentru societățile de asigurare cu care exista un contract de colaborare.

Încasarea primelor de asigurare se face cu ajutorul contului 473 – decontări din operații în curs de clarificare în corespondența cu conturile 531.1 – casa în lei și 512.1 – conturi curente la bănci.

Încasarea primelor de asigurare se poate face în două moduri:

prin virament bancar, cu ordin de plată, astfel:

direct în contul societății de asigurare, caz în care brokerul de asigurare depune un borderou însoțit de polița de asigurare, iar la rubrica „documentul de plată” se trece numărul ordinului de plată;

în contul curent al SC EXPERT ASIG BROKER DE ASIGURARE REASIGURARE SRL, caz în care brokerul de asigurare va depune prima de asigurare la societatea pentru care s-a întocmit polița respectivă cu ordin de plată sau cu numerar urmând să primească chitanța reprezentând contravaloarea sumei depuse;

Se face mențiunea că potrivit normelor Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, contul curent deschis la banca prin care se efectuează plăți respectiv încasări în numele clientului nu se va utiliza pentru plata furnizorilor.

cu numerar, astfel:

– se emite chitanța pentru contravaloarea sumei ce se încasează, urmând ca aceasta să fie depusă la societatea de asigurare fie cu numerar fie prin contul curent cu ordin de plată.

Precizăm aici ca brokerul de asigurare ridică de la societățile de asigurare pe bază de proces verbal de predare – primire documentele cu regim special constând în polițele de asigurare și chitanțierele pentru numerar.

Pentru primele de asigurare încasate se întocmește borderou de depunere în vederea predării societăților de asigurare, termenul de depunere al acestora fiind de 2 zile de la data încasării.

Borderoul de asigurare conține obligatoriu urmatoarele rubrici:

asiguratul;

numărul poliței de asigurare;

felul asigurării;

documentul de încasare a primei de asigurare (felul și numărul);

data încasării;

numărul ratei (în cazul în care prima de asigurare se achită în rate);

datele de identificare ale intermediarului în asigurare.

În baza borderoului de depunere a primelor de încasare la casieria societăților de încasare SC EXPERT ASIG BROKER DE ASIGURARE REASIGURARE SRL primește o chitanță pe care o operează în registrul de casă, pe rubrica de plăți.

Menționăm că societățile de asigurare lucrează cu un plan de conturi diferit de cel al societăților comerciale, iar înregistrările contabile pe care le face ca urmare a operațiunilor desfășurate sunt următoarele:

1. încasarea primelor de asigurare:

a) încasarea cu numerar:

531.1 = 473

b) încasarea cu ordin de plată:

512.1 = 473

2. depunerea primelor de asigurare la societățile de asigurare pentru care sa încheiat contractul:

a) depunerea primelor de asigurare cu numerar:

473 = 531.1

b) depunerea primelor de asigurare prin virament bancar cu ordin de plată:

473 = 512.1

Primele de încasare se depun integral urmând ca suma cuvenită reprezentând comisionul aferent asigurărilor depuse să fie încasat în urma emiterii facturii de prestări servicii.

Periodic SC EXPERT ASIG BROKER DE ASIGURARE REASIGURARE SRL întocmește factura de prestări servicii care are anexat un borderou care conține:

documentul de încasare a primei de asigurare;

data încasării;

suma încasată;

comisionul acordat;

felul asigurării.

Înregistrarea contabilă care se face la emiterea facturii este următoarea:

411 = 707.1

Încasarea facturilor se poate face fie cu ordin plată în conturile societății, fie cu numerar în casieria societății prin eliberarea de chitanță astfel:

cu ordin de plată:

512.1 = 411

2. cu numerar:

531.1 = 411

3.8 Principalele realizări ale SC EXPERT ASIG BROKER DE ASIGURARE REASIGURARE SRL pe parcursul derulării activității:

Societatea este înființată în anul 2004 și a desfășurat o activitate profitabilă pe tot parcursul derularii activității.

Analizând indicatorii economico-financiari pe parcursul derularii activității, observăm urmatoarele:

Se observă o creștere a veniturilor din exploatare pe fiecare an datorată ca urmare a măririi volumului de contracte de asigurare încheiate, a diversificării formelor de asigurare încheiate, a creșterii procentului de comision negociat de SC EXPERT ASIG BROKER DE ASIGURARE REASIGURARE SRL cu societățile de asigurare, aplicat la primele de încasare.

Creșterea cifrei de afaceri se reflectă și în rezultatul (profitul) obținut la finalul exercițiului financiar.

3.9 Prezentarea situației contabile a societății EXPERT ASIG BROKER DE ASIGURARE REASIGURARE SRL

3.9.1 Structura activului total al societății comerciale analizate a avut următoarea evoluție în perioada 2004 – 2006, prezentată în tabelul următor :

Dinamica activelor imobilizate în perioada 2004 – 2006, este prezentată în tabelul următor :

Toate programele informatice folosite în societate s-au achiziționat în cursul anului 2004 când societatea s-a înființat.

Faptul că aceste programe satisfac necesitatea din punct de vedere al prelucrării informațiilor s-a reflectat în lipsa de investiții în domeniul imobilizărilor necorporale.

Imobilizările corporale la valoarea rămasă, au avut următoarea evoluție pe perioada analizată:

Scăderea valorică a activelor s-a datorat faptului că nu s-au mai făcut investiții în mijloace fixe, calculându-se în continuare amortizarea.

Structura activelor circulante și dinamica acestora de-a lungul perioadei analizate a avut urmatoarea evoluție:

Din analiza tabelului se remarcă faptul că activele circulante au avut o tendința de creștere, datorită în cea mai mare parte inflației.

Disponibilitățile bănești ale SC EXPERT ASIG BROKER DE ASIGURARE REASIGURARE SRL au avut următoarea dinamică :

În categoria imobilizărilor necorporale intră fondul comercial, care reprezintă cheltuielile făcute de societate pentru mentinerea și dezvoltarea potențialului de activitate al întreprinderii.

Creanțele cuprind valorile de încasat din facturile emise catre societațile de asigurare pentru comisioanele datorate și neîncasate.

3.9.2 Pasivul bilanțului

Structura pasivului bilanțului SC EXPERT ASIG BROKER DE ASIGURARE REASIGURARE SRL a avut umătoarea evoluție:

Evoluția capitalului social

Capitalul social a suferit modificări pe parcursul derulării activității datorită obligativității date de normele elaborate de Comisia de Supraveghere a Asigurărilor în vederea desfășurarii în continuare a activității.

Evoluția datoriilor pe total cât și în structură, este prezentată în tabelul alăturat.

După cum se poate remarca, SC EXPERT ASIG BROKER DE ASIGURARE REASIGURARE SRL nu are angajate datorii pe termen mediu și lung, iar creditele pe termen scurt au fost angajate pentru activitatea curentă, în scopul acoperirii mijloacelor necesare desfășurării în bune condiții a activității.

După cum se observă soldul contului de furnizori are în general o tendință descrescătoare datorită faptului că societatea nu are nevoie de aprovizionări foarte mari de materiale nestocate.

Alte datorii – reprezintă datoriile către buget (impozite și taxe, vărsăminte) care au ca termen scadent luna următoare.

3.10 Politica salarială a SC EXPERT ASIG BROKER DE ASIGURARE REASIGURARE SRL:

Recompensarea reprezintă totalitatea veniturilor financiare și materiale pe care le primește un angajat.

Recompensarea personalului dintr-o organizație este cel mai important obiectiv al managementului resurselor umane, deoarece:

sistemul de recompensare al unei organizații are o contributie majoră asupra recrutării, motivării, eficienței și satisfacției personalului;

salariile reprezintă o cheltuială considerabilă pentru organizație.

Salariul este cea mai importantă componentă a subsistemului de recompensare directă.

Prin salariu se înțelege suma primită de un angajat pentru munca desfășurată sau pentru rezultatele obținute într-o unitate de timp (oră, zi, săptămână, lună, an).

Dimensionarea salariului este influențată de mai mulți factori, cum sunt: politica salarială a organizației, puterea economică a organizației, constrângerile legislative, costurile forței de muncă formate pe piața muncii, conjunctura economică etc.

Dificultatea unui post se exprimă printr-un anumit număr de puncte. Cuantificarea acestei mărimi necesită o evaluare a posturilor și identificarea factorilor și a ponderii pe care o au asupra dificultății postului. Principalii factori de dificultate sau complexitate a activităților pot fi: îndemânarea, efortul, responsabilitatea, condițiile de muncă.

Salariile aferente posturilor ce aparțin unei clase de salarizare pot varia de la un nivel minim la un nivel maxim.

Pentru orele prestate suplimentar se adauga sporul peste durata normală a timpului de lucru:

În zilele lucrătoare: 50%

Sâmbăta și duminica: 100%

Spor pentru codiții deosebite de muncă, pentru personalul care lucrează pe calculator: 15 %.

Schimbarea nivelului de încadrare precum și a salariului se face prin decizia administratorului.

Capitolul IV:

Etapele parcurse în vederea obținerii de venituri din prestări servicii în domeniul asigurărilor.

4.1 Concepte de baza ale activității de marketing :

Desfacerea produselor reprezintă un proces planificat prin care se asigură, pe de o parte, satisfacerea nevoilor reale de consum, iar pe de altă parte, recuperarea fondurilor cheltuite în procesul de desfacere și reluarea ritmică și continuă a procesului de desfacere.

Principalele caracteristici ale procesului de desfacere sunt:

Serviciile efectuate către consumatori, lucru care conduce la asigurarea unor nevoi personale sau sociale. Se are în vedere ca serviciile oferite, să fie în concordanță cu cerințele de piață pentru a se evita fenomenele de supraofertă sau celor de neputință de acoperire a nevoilor de piață.

Activitatea de incheiere de contracte de asigurare, permite aprecierea gradului de utilitate a serviciilor, precum și a corespondenței dintre cerere și oferta, deci putem spune că ea reprezintă o „piesă" importantă a întregului angrenaj economic.

Prin intermediul procesului de incheiere a contractelor de asigurare se asigură fondurile necesare acoperirii cheltuielilor care intervin în cadrul procesului desfasurare a activității (cheltuieli cu energia, apa, salarii, consumuri diverse, etc).

Organizarea operativă a procesului de incheiere de contracte de asigurare, are în vedere conducerea și coordonarea întregului proces de livrare a serviciilor oferite, astfel încât să se asigure satisfacerea promptă a tuturor cerințelor și solicitărilor emise de clienți, prin sporirea responsabilităților lucrătorilor din compartiment, în scopul rezolvării tuturor carențelor și a propunerilor transmise de utilizatorii produselor, în timp util.

Forma cea mai utilizată de organizare a activității la nivelul unității este reprezentată în figura de mai jos ( fig. 4.1):

Fig. 4.1 – Organizarea activității

Organizarea unității de prestări servicii se realizează prin intermediul sectorului executiv, care are următoarele atribuții:

Prospectarea pieței:

Contractarea și încheierea asigurărilor;

Reclama și publicitatea;

Coordonarea serviciilor asociate asigurărilor;

Urmărirea desfasurarii activității ca urmare a încheierii contractelor;

4.2. Definirea și stabilirea planului de marketing

Marketingul ca o functie managerială condiționează un comportament decizional sistematic.

Funcțiile clasice ale managementului – analiză, planificare, executare și control – determină, totodată, și procesul decizional al marketingului.

În figura de mai jos (fig. 4.2.) este redat procesul managementului marketingului cu diferitele sale faze într-o anumită succesiune temporală.

Acest proces al managementului marketingului trebuie văzut ca ideal tipic. El arată cum poate intra marketingul – ca funcție a întreprinderii – în rolul său de inițiator al unei conduceri orientate spre piață.

Fig. 1.2 – Procesul managementului marketingului

4.3 Planificarea marketingului :

4.3.1 Planificarea marketingului orientata funcțional

Planurile de marketing sunt alcătuite atât pentru ansamblul întreprinderii, cât și pentru fiecare domeniu în parte. Aici pot fi observate frecvent următoarele planuri de sine stătătoare :

planul de distribuție;

planul de publicitate;

planul de stimulare a serviciilor prestate;

planul de servicii oferite clienților;

planul de prospectare a pieței

Dependent de fiecare domeniu al planificării există diferiți purtători ai planificării marketingului. Astfel responsabilitatea pentru ansamblul planificării o va purta conducătorul de marketing, conducătorii de resort o vor purta pentru planurile de resort și managerii de producție o vor purta pentru planificarea de marcă.

4.3.2 Planificarea marketingului orientată spre produs

Obiectivul planificării marketingului referitoare la produs este programul de realizări al întreprinderii.

În funcție de amploare, se pot deosebi:

planificarea de ramură, care se referă la diferitele clase de produse care satisfac o necesitate fundamentală pentru clienți;

planificarea grupelor de produse, care alcătuiește planul pentru un grup de produse care satisfac în cadrul unui sector anumite domenii de necesitate;

planificarea liniei de produse, care se referă la o serie de produse între care există o relație din punct de vedere al nevoii pe care o satisfac;

planificarea de marcă, care se referă la fiecare nume de marcă al liniei de produse.

4.4 Cercetarea de marketing

La stabilirea planului de marketing și a dezvoltării strategiilor de marketing – la fel ca la toate deciziile tactice din domeniu, conducătorul de marketing are nevoie de un mare număr de informații.

Fundamentarea deciziilor de marketing este sarcina cercetării specifice.

În întreprinderi mai mari, cercetarea de marketing este cel mai adesea o unitate independentă din punct de vedere organizatoric, care dispune de mijloace de buget proprii și care este subordonată conducătorului de marketing.

În ultimele decenii și chiar și azi, se vorbește mai puțin de cercetare de marketing, și mai mult de cercetare de piață.

Alegerea cuvântului, prin tradiție „cercetare de piață”, induce în eroare, deoarece în cadrul marketingului nu este vorba în general de cercetarea piețelor (a piețelor de aprovizionare, de muncă, financiare și de desfacere), ci exclusiv de cuprinderea și prelucrarea situațiilor referitoare la piața de desfacere și a informațiilor interne. Acest lucru este valabil pentru cercetarea situației de fapt actuale și viitoare în egală măsură.

Conform schemei alăturate se evidențiază faptul că cercetarea pieței se referă la situații de fapt din prezent, iar prognoza se referă la situații de fapt din viitor. În ambele cazuri se punctează planuri speciale de parcurgere, pentru a putea introduce sistematic metodele multiple de cercetări de marketing.

Implementarea cercetării de marketing pe domeniile: cercetare de piață și prognoză de piață este prezentată in figura 4.3 :

Fig. 4.3 – Cercetarea de marketing

În centrul atenției sunt următoarele funcții:

Funcția de stimulare: de a da impulsuri pentru inițierea deciziilor de marketing, spre exemplu, pentru prospectarea unor noi piele, dezvoltarea unor noi produse sau îmbunătățiri de produse, modificări de prețuri, utilizarea unor noi forme de conducere a distribuției ;

Funcția de prognoză: schimbările factorilor relevanți pentru marketing în domeniile piață, clienți, concurența și mediu trebuie să fie evaluate de această funcție, ca și indicarea defectelor acestora asupra propriei afaceri;

Funcția de evaluarea: să acorde sprijin la evaluarea și alegerea alternativelor decizionale (de exemplu în cazul noilor produse apărute pe piață);

Funcția de control: strângerea sistematică și căutarea informațiilor de marketing relevante, pentru a fi informat asupra poziționării pe piață a propriei întreprinderi, ca și eficacității fiecărui instrument de marketing;

Funcția de confirmare: cercetarea cauzelor succeselor, respectiv insucceselor în urma deciziilor de marketing.

Astfel putem spune ca cercetarea de marketing cuprinde obținerea, evaluarea și interpretarea de informații asupra situațiilor și deciziilor de marketing actuale și viitoare ale unei întreprinderi.

De aici putem deduce următoarele patru puncte cheie din domeniile de studiu ale cercetării de marketing:

l . Dezvoltarea pieței

De un interes deosebit pentru aprecierea șanselor pe piață și a importanței relative pe piață este dezvoltarea potențialului de piață și a volumului de piață. De aici pornind, trebuie evaluată influența tendințelor de mediu (de exemplu, dezvoltarea populației, tehnologie, ecologie) asupra potențialelor și volumelor pieței globale și ale întreprinderii.

2. Atitudinea participanților la piață

Observarea atitudinii actuale, ca și aprecierea atitudinii viitoare a participanților la piață influențează în mare măsură deciziile de marketing.

De aceea, sunt importante următoarele cercetări în cadrul cercetării de marketing:

cercetarea consunatorilor (de exemplu, asupra modificărilor necesităților, a deprinderilor de utilizare, a așteptărilor de la produs, a obiceiurilor de consum, dezvoltarea atitudinii fată de preț și alegerea pieței);

cercetarea comerțului (de exemplu, asupra dezvoltării gradului de distribuție și cotelor de piață deținute în fiecare canal de distribuție, problemele specifice ale comerțului, alte atitudini fata de preț, a formelor de întreprindere);

cercetarea concurenței (de exemplu, asupra punctelor slabe și punctelor tari ale concurenței, succesul fiecărei măsuri luate de concurență, măsuri viitoare previzibile ale concurenței).

3. Efecte ale instrumentelor de marketing

Introducerea instrumentelor de marketing are în vedere modificarea reacțiilor pieței. Deoarece se tinde către o utilizare eficientă a bugetului de marketing, efectul introducerii instrumentelor trebuie să fie evaluat în avans.

Corespunzător acestui lucru, sunt necesare măsuri care se referă la:

cercetarea produsului (de exemplu, acceptarea noilor produse sau modificări ale produselor, părerea asupra noilor servicii oferite);

cercetarea prețurilor (de exemplu, părerea asupra veridicității preturilor unor produse, reacții ale consumatorilor și concurenților la modificările de preț;

creșterea comunicării (de exemplu, controlul succesului planurilor massmedia, acceptarea noilor mijloace de publicitate, reacții la măsuri de stimulare a vânzării);

cercetarea distribuției (de exemplu, acceptarea cooperărilor de distribuție, efecte ale măsurilor de conducere a serviciului extern, controlul măsurilor logistice).

4. Observarea factorilor de marketing specifici întreprinderii

Dinamica ridicată a modificării pieței de desfacere necesită ca factorii relevanți de piață să fie permanent observați și să se aibă în vedere o analiză a cauzelor în cazul devieri. De aceea, alte sarcini ale cercetării de marketing sunt observarea volumului de desfacere, a cotei de piață, a contribuțiilor de acoperire, efectuarea de statistici asupra cifrei de afaceri.

Cercetarea pieței se ocupă de fapt de prezent, adică de căutarea de informații relevante pentru piață în cadrul analizei situației de marketing.

Cercetării de marketing îi stau la dispoziție cu o multitudine de metode care pot fi introduse în funție de obiectul cercetării, și anume :

Perioada de timp luată în considerare :

Culegerile singularizate de date sunt modalități excepționale, de exemplu pentru aprecierea șanselor pe piețele din străinătate.

Culegerile permanente încearcă, constant, să cuprindă factorii de piață relevanți (date referitoare la cifra de afaceri, la cantitatea desfacerilor sau la cota de piață).

Tipul obiectului studiat :

Cercetarea de piață ecoscopică se ocupă de starea lucrărilor observabile în concordantă cu realitățile piețelor (de exemplu, amplasarea sediilor, datele referitoare la cifra de afaceri, cantitatea lipsurilor, gradele de distribuție).

Dimpotrivă, cercetarea de piață demoscopică este îndreptată către cuprinderea stării de fapt a pieței.

Modul de obținere al informației:

cercetarea secundară – utilizează informații disponibile și culese într-un alt context, pentru a putea răspunde la unele întrebări;

cercetarea primară – sunt culese date pe cont propriu, pentru a putea răspunde la anumite întrebări cu scop precis (acceptarea unei noi produse, concepțiile consumatorilor).

Tipul metodei de culegere a informației: instrumentul clasic al cercetării pieței este chestionarea, în care sunt obținute informații printr-o lămurire de către cel întrebat (de exemplu, anchetarea imaginii prin chestionări orale, scrise, sau telefonice).

În cazul observatei, informațiile dorite vor fi culese fără știința participantului.

Într-un experiment, este conceput un algoritm de încercări artificial, pentru a putea măsura, izolat de factorii perturbatori, efectul unei măsuri de marketing (de exemplu, acțiuni de ofertă specială în comerț, preferințele pentru produs ale consumatorilor).

Tipul instrumentelor de marketing folosite:

Cercetarea serviciilor oferite analizează poziția actualului program de performanțe, ca și perspectivele de succes ale schimbărilor de produse;

Cercetarea prețului – analiza percepției prețurilor și reacția clienților la preț ;

Cercetarea comunicării studiază posibilitățile influențării grupurilor – țintă prin intermediul diferitelor instrumente de comunicare și mijloace publicitare;

Cercetarea distribuției analizează eficiența canalelor de distribuție existente, ca și șansele de succes ale unor noi posibilități de distribuție.

Tipul participanților la piață studiați:

Cercetarea consumatorilor se ocupă cu diferite atitudini în procesul deciziei de cumpărare (de exemplu, atitudinea față de informații, alegerea locului de cumpărare, fidelitatea față de un anumit produs, conștientizarea prețului și latitudinii dificile ale consumatorului);

Cercetarea concurentei – o analiză a poziției concurentului principal în comparație cu propria întreprindere și evaluarea strategiilor concurenței;

Cercetarea intermediarilor de desfacere pune în prim-plan atitudinea, stimulările intermediarilor de desfacere implicați.

Tipul de măsurare:

Cercetarea de piață cantitativă se bazează pe stările de fapt comensurabile în cifre și introduce metode statistico-matematice de analiză a datelor;

Cercetarea calitativă de piață se bazează pe informații calitative, ale căror rezultate pot fi greu cuantificate (discuții sau consultare cu clienții).

Executanții cercetării de piață: Cercetarea de piață efectuată de întreprindere este răspunzătoare de planificarea din interiorul întreprinderii, de executarea și controlul activităților de cercetare a pieței.

Locul măsurării:

Cercetarea de birou – nu guvernează condiții realiste de piață, iar persoana cercetată este conștientă de actul cercetării;

Cercetarea de teren – studiile de cercetare a pieței sunt efectuate în condiții reale, fără ca persoana cercetată să fie pusă în cunoștință de cauză

Procesul cercetării pieței este reprezentat în fig 4.4, de mai jos:

Fig. 4.4 – Procesul cercetarii pieței

4.5 Piața de desfacere si beneficiarii (clienții) societății EXPERT ASIG BROKER DE ASIGURARE REASIGURARE SRL :

Managemetul desfacerii produselor reprezintă activitatea prin care se asigură desfasurarea activității și obtinerea veniturilor.

Acțiunea implică stabilirea căilor, formelor și modalităților prin care urmează a fi vândute produsele care pot constitui sfera de desfacere. Prin desfacerea produselor (vânzarea lor) se încheie practic circuitul economic al întreprinderii.

H. Lewis si E. England definesc termenul de cumpărare ca „un act comercial care cuprinde identificarea nevoilor, alegerea furnizorilor, negocierea prețului și a altor condiții de tranzacționare și urmărire a comenzilor până la livrarea acestora”10).

Beneficiarii (clienții) sunt persoane fizice, instituții publice și societăți comerciale.

Elaborarea strategiei în domeniul desfacerii este o acțiune complexă și necesită un volum de informații foarte mare care se împrospătează, de regulă, la intervale scurte de timp, datorită frecventelor mutații care se înregistrează în oferta și cerere.

O dată elaborată, strategia în domeniul desfacerii vânzărilor de servicii se adaptează sistematic în raport cu noile elemente care apar și le modifică pe cele avute inițial în vedere.

O bună strategie în domeniul desfacerii este cea care are în vedere toate activitățile componente ale managementului desfacerii, interpretate în strânsă corelație cu interdependențele care le sunt specifice, dintre care amintim:

Informarea largă a potențialilor utilizatori asupra produselor și serviciilor care se pot oferi pentru comercializare directă sau prin intermediari;

Studiul pieței în vederea identificării cererilor dimensional-structurate ale viitorilor beneficiari;

Evaluarea previziunilor în vânzări;

Întocmirea portofoliului de comenzi și încheierea de contracte economice;

Organizarea activității de vânzare a produselor;

______________________________________________________________________

10) Bogdan C. Andronic, „Performanța firmei”, Editura Polirom, 2000

Oferirea și asigurarea serviciilor asociate produselor;

Urmărirea satisfacerii consumatorilor prin serviciile oferite.

O anumită parte dintre aceste acțiuni se desfășoară în cadrul activității de marketing, care se integrează astfel activității comerciale generale.

O altă parte are în vedere evaluarea strategiei în domeniul desfacerii-vânzărilor, ceea ce înseamnă elaborarea concretă a unui ,,plan strategic" și a unor „programe de desfacere-distribuție a serviciilor" pe canalele prevăzute sau pe destinatari.

În această a doua parte se încadrează și elaborarea de programe de desfacere în funcție de strategia care se adoptă în raport cu piața.

Expedierea serviciilor pe canale de distribuție stabilite, organizarea sistemului informațional al întregului proces de desfacere, urmărirea și controlul derulării acestui proces și a decontării facturilor de către cumpărător, etc. toate aceste activități sunt subordonate nu numai desfășurării la parametrii proiectați ai procesului de desfacere, ci și extinderii, în viitor, a prestărilor de servicii – bază a supraviețuirii si dezvoltării durabile a unității economice.

Relațiile care se stabilesc în acest domeniu de activitate, au rolul de a asigura satisfacerea promptă, la nivelul maxim al exigențelor, „a întregii" palete a clienților de pe piața internă și internațională; acest aspect asigură stabilitatea și extinderea vânzărilor de servicii, sporirea încrederii cumpărătorilor în serviciile oferite etc.

Toate acestea se concretizează, în final, în menținerea sau creșterea cifrei de afaceri pentru societate și implicit obținerea de profit mai mare, ca scop final al fiecărui investitor de capital – premisă a funcționalității și dezvoltării continue a firmei în general.

4.4. Concurența și sezonalitatea

Firma este un organism complex, ce-și desfășoară activitatea într-un mediu concurențial, confruntându-se cu obiective contradictorii ce țin de tactica și strategia dezvoltării și de satisfacerea intereselor proprietarilor și ale managerilor, interese care, de multe ori, sunt divergente.

În dubla lor ipostază de cumpărător și vânzător, firmele își plasează competiția dintre două planuri: pe de o parte, ele își dispută furnizorii, prestatorii de servicii, disponibilitățile de forță de muncă etc., iar, pe de altă parte, își dispută clienții, urmărindu-se obținerea celor mai avantajoase condiții în asigurarea resurselor și în plasarea produselor proprii pe piață.

Concurența propriu-zisă se desfășoară între firme, în calitatea lor de ofertanți, gradul de intensitate fiind dat de raportul cerere-ofertă, de măsura echilibrării acestuia.

Concurența directă privește:

concurența dintre firme ce apar pe piață cu bunuri identice sau foarte puțin diferite și vizează satisfacerea acelorași nevoi;

concurența dintre firme ce apar pe piață cu bunuri similare, dar satisfac în măsură diferită aceeași nevoie.

Concurența indirectă se manifestă ori de câte ori firmele de adresează acelorași nevoi sau unor nevoi diferite, prin ofertarea unei game variate de asigurări, diferențiate prin nivelul costurilor, calitate și servicii oferite.

Pentru specialiștii de marketing, relevant este și numărul concurenților:

în cazul monopolului, potențialii clienți care au nevoie de produsul firmei nu-l pot cumpăra decât de la firma care deține monopolul;

în cazul oligopolului, marketingul cere ca fiecare firmă să fie foarte atentă la concurență, mai ales la cea directă.

4.7 Sistemul logistic al SC EXPERT ASIG BROKER DE ASIGURARE REASIGURARE SRL

Sistemele logistice se dedică concilierii distantelor spațiale și temporale între alcătuirea și luarea în considerare a performanțelor întreprinderii.

Obiectivele legate de distribuirea produselor pot fi desemnate simplist prin următoarea paradigmă – un sistem logistic are:

serviciul potrivit,

la locul potrivit,

la timpul potrivit,

cu calitatea potrivită,

pentru a pune la dispoziție astfel costuri logistice minimale.

Pe această bază, scopurile logistice trebuie verificate mai precis.

Logistica comercială presupune mai multe activități.

Prima dintre acestea este previziunea vânzărilor, pe baza căreia firma își planifică activitatea viitoare.

Conducerile firmelor au început să fie foarte preocupate de costul total al distribuției fizice, care poate reprezenta 30 – 40% din valoarea încasărilor.

Deși costurile aferente distribuției fizice pot fi destul de ridicate, un program bine gândit de logistică poate reprezenta un instrument remarcabil al marketingului competitiv.

Ce se întâmplă atunci când politica de distribuție a unei firme nu este stabilită în mod corespunzător?

Firmele își pierd clienții dacă nu reușesc să furnizeze serviciile la timp.

Distribuția fizică – său logistica marketingului – implică planificarea, implementarea și controlul fizic de servicii detinute, între punctul de origine și punctul de consum, în scopul satisfacerii nevoilor clientului și obținerii unui profit corespunzător.

Firmele din ziua de azi pun un accent sporit pe logistică din mai multe motive:

1. În primul rând serviciile și satisfacția clienților au devenit piatra de temelie a strategiei de marketing a multor firme.

Firmele au descoperit că pot atrage mai mulți clienți oferindu-le servicii mai bune sau prețuri mai avantajoase prin intermediul unui sistem îmbunătățit de distribuție fizică.

Pe de altă parte firmele pierd clienți atunci când nu reușesc să furnizeze la timp servicii corespunzătoare nevoilor acestora.

2. Logistica este un important element de cost pentru majoritatea firmelor.

O ditribuție inadecvată determină costuri ridicate. Îmbunătățirile în eficiența sistemului de distribuție fizică pot duce la importante reduceri de costuri, atât pentru firmă, cât și pentru clienți.

3. Creșterea exponențială a varietății produselor a impus nevoia unei conduceri îmbunătățite a activității de logistică.

Obiectivele sistemului logistic :

Punctul de plecare pentru proiectarea unui sistem logistic îl reprezintă studierea nevoilor de servire a consumatorului.

Anumite firme consideră că principalul obiectiv al activității de logistică este de a oferi un maximum de servicii clienților la cele mai reduse costuri.

Maximizarea serviciilor oferite clienților implică o livrare rapidă, o largă varietate a serviciilor, o politică liberală a câștigurilor precum și multe alte servicii care luate la un loc vor mări costurile de distribuție.

În contrast, minimizarea costurilor distribuției presupune o livrare înceată care contribuie la oferirea unor servicii mai reduse clienților.

Iată de ce obiectivul sistemului logistic de marketing trebuie să fie asigurarea nivelului planificat de servicii la cel mai redus cost.

Firma va dori, evident, să ofere servicii cel puțin la nivelul oferit de concurenții ei. Dar obiectivul trebuie să fie maximizarea profiturilor și nu a vânzărilor.

Firma va trebui să stabilească obiectivele activității de logistică pentru a-și ghida planurile pe care le urmărește.

Principalele funcții ale logisticii :

Una din cele mai importante funcții ale logisticii o constituie identificarea clienților și a nevoilor acestora.

Activitatea de logistică începe cu examinarea nevoilor din partea clientului, acesta putând fi transmise prin mai multe moduri – direct, prin intermediul calculatorului și al schimburilor electronice de date.

O dată identificate, informatiile trebuie prelucrate rapid și corect.

Cele mai multe firme utilizează azi sisteme computerizate de programe și de înregistrare a clienților și a contractelor respective. Astfel de sisteme moderne permit firmelor să-și reducă riscul erorilor aparute în condițiile încheierii acestor polițe „de mâna” și să crească nivelul serviciilor oferite clienților.

4.8 Derularea propriu-zisă a activității societății EXPERT ASIG BROKER DE ASIGURARE REASIGURARE SRL

Societatea EXPERT ASIG BROKER DE ASIGURARE REASIGURARE SRL are incheiate cu mai multe societați de asigurare, contracte de colaborare prin care se specifică modul de lucru, drepturi și obligații ale părților precum și comisioanele care urmează să fie încasate de brokerul de asigurare în urma incheierii contractelor de asigurare.

Comisioanele pe care urmează să le încaseze brokerul de asigurare sunt negociate la nivelul sucursalelor fiecărei societăți de asigurare și diferă de la fiecare societate de asigurare în parte, pentru fiecare formă de asigurare fiind practicat un anumit nivel de comision.

Nivelul comisioanelor se stabileste în fiecare an, în urma reînnoirii contractelor de colaborare dintre parți.

In vederea desfașurării activității, societatea parcurge mai multi pași, și anume:

Pasul 1 consta în promovarea serviciilor și identificarea poțentialilor beneficiari, persoane fizice sau juridice, viitori clienți ai societății.

Dupa stabilirea riscurilor la care se expun aceștia, pasul următor il constituie „interviul”, adică descrierea bunului asigurat, stabilirea valorii acestuia și alte elemente necesare încheierii contractului de asigurare.

Urmatorul pas îl constituie încheierea contractului de asigurare, completarea poliței de asigurare și a documentelor anexe ale contractului, și semnarea de catre parți a acestuia.

În momentul încheierii poliței de asigurare se stabilește prima de asigurare care trebuie achitată de beneficiarul asigurării pe perioada de valabilitate a contractului, modalitatea de plată, perioada de valabilitate a asigurării precum și condițiile de validitate ale formei de asigurare respective.

Astfel, finalizarea procesului se concretizează atunci când se ajunge la un acord între partenerii de tratative, în întocmirea și încheierea unor contracte în cadrul cărora se menționează toate elementele care interesează părțile și asupra cărora s-au înțeles.

Contractul de asigurare este instrumentul juridic cel mai eficient în asigurarea conduitei fiecărui partener, în respectarea obligațiilor care și le-a asumat în urma negocierilor prin acordul deplin al participanților.

Contractul asigură garanție, certitudine în asigurarea bazei materiale pentru fiecare agent economic sau persoană fizică, reprezintă un acord de voință între două părți, în virtutea căruia cel care asigură se obligă să transmită celui asigurat garanții asupra unui obiect, în schimbul unui preț care-1 plătește cel din urmă.

Prin definiție, contractul de vânzare – cumpărare exprimă:

un acord bilateral, care dă naștere la obligații pentru ambele părți;

un acord cu titlu oneros, ceea ce înseamnă că fiecare dintre părți urmărește realizarea unui folos;

Orice contract economic pentru a fi valid trebuie să îndeplinească următoarele condiții:

să aibă consimțământul liber exprimat al părților;

să conțină pentru fiecare din obligațiile contractuale obiective precise;

să fie acceptate de părțile contractante.

În urma încheierii contractului de asigurare, asiguratul urmează să achite o suma reprezentând prima de asigurare.

Prima de asigurare se poate achita prin mai multe feluri:

cu numerar, caz în care brokerul de asigurare va emite o chitanța pentru suma stabilita;

cu ordin de plată fie în contul bancar al brokerului de asigurare care intermediază asigurarea respectivă fie direct în contul societății de asigurare.

În ambele cazuri, suma încasată se va depune de catre brokerul de asigurare la societatea de asigurare pentru care s-a încheiat forma respectivă de asigurare, cu exemplarul doi al poliței de asigurare, insotită de borderoul de depunere.

Formularul de borderou de depunere trebuie să conțină date de identificare ale documentelor depuse (numărul și felul documentului), în vederea scăderii din gestiunea brokerului de asigurare a documentelor utilizate.

Conform contractelor de colaborare încheiate, brokerul de asigurare va întocmi factura de comision aferentă primelor încasate si depuse.

Factura de comision va fi însotită de anexa la factură în care sunt trecute următoarele elemente:

numărul documentului de depunere a primei de asigurare (chitanță sau ordin de plată);

data documentului de depunere;

forma de asigurare;

suma încasată;

cota de comision stabilită conform contractului de colaborare;

comisionul datorat.

Valoarea totală care urmează să fie încasată de brokerul de asigurare reprezintă valoarea stabilită în anexa la factură.

Menționăm că asigurările nu sunt purtatoare de T.V.A., drept pentru care brokerul nu are dreptul calculării T.V.A.-ului pe facură.

Încasarea facturii urmează să se faca cu numerar sau cu ordin de plată dupa verificarea anexei de comision de catre societatea de asigurare.

4.9 Inregistrarea în contabilitate a veniturilor obtinute din încheierea contractelor de asigurare :

Toate operațiunile derulate în urma încheierii contractelor de asigurare se înregistrează în contabilitatea societății.

Planul de conturi utilizat de societățile de asigurare este diferit de cel al societaților comerciale.

Astfel, după incheierea poliței de asigurare, încasarea primei de asigurare cu numerar se va evidenția în contabilitatea societății în felul următor:

531.1 = 473

Depunerea primelor de asigurare la casieria societaților de asigurare se face cu inregistrarea contabilă:

= 531.1

Contul 531.1 „casa în lei” este un cont de activ, își începe funcțiunea prin a se debita în corespondența cu contul 473 și se crediteaza cu ajutorul contului 473. Soldul debitor al contului reprezintă primele de asigurare încasate și nedepuse la casieria societaților de asigurare.

Contul 473 „decontari din operații în curs de clarificare” este un cont de pasiv, își începe funcțiunea prin a se credita cu sumele încasate de la terți reprezentănd prime de asigurare și se debiteaza cu sumele depuse la societățile de asigurare. Soldul creditor al contului reprezintă sumele încasate si nedepuse.

În cazul achitarii de către asigurat a primei de asigurare cu ordin de plată, înregistrarea în contabilitate se va face astfel:

512.1 = 473

Virarea cu ordin de plată a sumei în contul societății de asigurare se face cu înregsitrarea urmatoare:

473 = 512.1

Contul 512.1 „conturi la banci în lei”, este un cont de activ, își începe funcțiunea prin a se debita în corespondența cu contul 473 și se crediteaza cu ajutorul contului 473. Soldul debitor al contului reprezinta primele de asigurare încasate și nedepuse la casieria societaților de asigurare.

Inregistrarea facturilor emise cu comisioanele aferente se face cu înregistrarea contabilă :

411 = 707.1

Contul 411 „clienți”, este un cont de activ, își începe funcțiunea prin a se debita în orespondența cu contul 707.1 și se creditează cu ajutorul conturilor 531.1 si 512.2. Soldul debitor al contului reprezintă primele de asigurare neîncasate.

Contul 707.1 „venituri din comisioane” este un cont de pasiv, își începe funcțiunea prin a se credita în corespondența cu contul 411 și se debiteaza cu ajutorul contului 121. Nu prezintă sold.

Încasarea facturilor emise cu numerar se face cu înregistrarea:

531.1 = 411

Încasarea facturilor emise cu ordin de plată se face cu înregistrarea:

512.1 = 411

Închiderea contului de venit se face prin contul 121 „profit sau pierdere” în felul următor:

707.1 = 121

Contul 121 „profit sau pierdere” este un cont bifuncțional. Soldul creditor al contului 121 reprezintă profitul obținut iar soldul debitor reprezintă pierderea.

Societatea are obligația ca la sfârșitul fiecărei luni să calculeze, să declare și să vireze taxa de funcționare datorată către Comisia de Supraveghere a Asigurărilor, suma care se stabileste în felul următor:

– total venituri din comisioane încasate în luna de raportare înmulțite cu cota de 0,5 % stabilită de Comisia de Supraveghere a Asigurărilor.

Inregistrarea contabilă a taxei de funcționare datorată se face cu formula contabilă:

633 = 443.1

Contul 633 „cheltuieli cu fondurile speciale privind activitatea de intermediere” este un cont de activ, își începe funcțiunea prin a se debita în corespondență cu creditul contul 443.1 și se crediteaza cu contul 121. Nu prezintă sold.

Contul 443.1 „taxa de functionare” este un cont de pasiv, își începe funcțiunea prin a se credita în corespondență cu contul 633 și se debiteaza în corespondență cu contul 512.1. Soldul creditor reprezintă taxa de funcționare datorată și nevirată.

Capitolul V:

Concluzii și propuneri de îmbunătățire a activității SC EXPERT ASIG BROKER DE ASIGURARE REASIGURARE SRL

Ținând cont că societatea s-a înființat și își desfașoară activitatea din anul 2004, evoluția acesteia în ultima perioadă este bună.

Profitul obținut de societate crește pe fiecare an în parte datorită evoluției acesteia pe piața asigurărilor, a extinderii portofoliului de clienți, a obținerii de contracte avantajoase din punct de vedere al condițiilor de asigurare pentru clienți și al comisioanelor pentru broker.

Politica managerială a SC EXPERT ASIG BROKER DE ASIGURARE REASIGURARE SRL este una extensivț, de modernizare și de lărgire a orizontului de activitate.

Ținând cont că încă de la început societatea s-a bazat pe o politică managerială extensivă, în primul an de funcționare societatea a investit în sistemul informațional, în dotarea societății cu mijloacele necesare desfașurarii activității.

Toate eforturile financiare depuse de societate în vederea demarării activității au avut repercursiuni în anul 2005 cănd societatea a fost nevoită să contracteze credite pe termen scurt în vederea continuării activității.

Este important de precizat că perioada cea mai profitabilă a societății o reprezintă lunile decembrie – ianuarie și iunie-iulie când se încheie asigurările obligatorii de răspundere civilă auto, deoarece obligativitatea acestora determină asigurații să-și încheie asigurările, astfel volumul de prime încasate crește considerabil.

În vederea creșterii profitului societății, compartimentul managerial ar trebui să aibă în vedere campaniile publicitare și campaniile de promovare a serviciilor oferite. Până acum s-au cheltuit foarte puțini bani pe reclamă și publicitate, societatea neavând fonduri disponibile pentru acestea. Este știut că în afaceri trebuie să te faci „auzit” și „văzut”, tradiția și obișnuința nu sunt de ajuns pentru a supraviețui iar pentru a fi printre cei mai buni nicio sansă.

O alta măsură care ar trebui luată este extinderea punctelor de lucru atât pe teritoriul județului cât și în afara acestuia. Ținând cont de faptul că pe teritoriul țării noastre există foarte puține societați de brokeraj în asigurări, extinderea și publicitatea ar duce la marirea activității și implicit a profitului.

Din punct de vedere al personalului angajat, societatea are necesarul sătisfacut și din punct de vedere al numărului de angajați și al pregătirii acestora, lucru care s-a vazut de altfel pe parcursul derularii activității.

Bibliografie:

Al. Gherasim: „Risc și incertitudine în economia de piața” – Tribuna Economică, București, 1995.

B.C. Andronic: „Performanța firmei” – Editura Polirom, 2000.

C. Ionescu : „Bazele contabilității” – Editura Fundației România de Mâine, București, 2000.

D. Faulkner, C. Bowman: „Elemente de strategie concurențială”- Editura Teora, 2000.

D. Baleanu : „Legislația privind asigurările” – Colecția Asigurări, Europa Unită, Bucuresti, 2001;

Gh.N.Iosif, Al.Gherasim, N.Crsian, I.Galiceanu, G.Săuer, P.Tanasescu : „Sistemul asigurărilor în România” – Colecția „Idei, soluții, informații”, Editura Tribuna Economică, București, 1997.

Stăncioiu, Ghe. Militaru: „Management – Elemente Fundamentale” – Editura Teora, 1998.

Negoita: „Aplicații practice în asigurări și reasigurări” – Editura Etape, Sibiu, 2001;

I.Stănescu, M. Grigorescu: „Bazele Comerțului” – Editura Economică, 1999.

M.Tudor: „Asigurări pentru agenții economici” – Editura Tribuna Economică, București, 2002.

M.C. Demetrescu: „Metode de analiză în marketing” – Editura Teora, 2001.

N.Tabara: „Contabilitate națională” – Tipografia Moldova, 2001.

N.Dobrota si colaboratorii: „Economie politică” – Editura Economică, București, 1995.

M.C. Demetrescu: „Metode de analiză în marketing” – Editura Teora, 2001.