Contabilitatea Veniturilor In Cadrul Societatii Donaris Vienna Insurrance Group S.a

Economie

Contabilitatea Veniturilor In Cadrul Societatii Donaris Vienna Insurrance Group S.a

Byadmin ianuarie 1, 2024

Introducere

După cum afirma Goethe : ,, Contabilitatea este una dintre cele mai sublime creații ale spiritului omenesc, pe care fiecare gospodar ar trebui să o folosească în gospodăria sa.” Astfel contabilitatea reprezintă veriga de bază a tututor comunităților economice, fără de care nu ar putea exista însăși mediul economic. Contabilitatea reprezintă un limbaj universal de comunicare, care permite crearea relațiilor de colaborarea atît la nivel de economie națională cît și la nivel mondial. Contabilitatea veniturilor este una dintre cele mai importante și dificile sectoare de evidență a oricărei entități economice.

Actualitatea temei. Este bine știut că veniturile în activitatea entităților reprezintă o componentă indispensabilă în vederea continuității activității acestora. Este de remarcat că în literatura de scpecialitate tema respectivă este studiată la un nivel destul de ridicat care pe parcurs este în permanența unor schimbări. Informațiile contabile despre venituri au o deosebită valoare a nivel macroeconomic.Acestea contribuie la soluționarea celor mai diverse probleme cum ar fi: crearea unui mediu de afaceri favorabil pentru atragerea anumitor relații economice, estimarea performanțelor entităților în onorarea obligațiilor față de stat și partenerii de afaceri.

Actualmente, investigațiile complexe la componența , modul de clasificare, recunoaștere, evaluarea și contabilizare a veniturilor nu sînt într-atît de eficace, însă datorită Ordinului Ministerului Finanțelor al Republicii Moldova privind aprobarea Standardelor Naționale de Contabilitate nr. 118 din 06.08.2013 acestea standarde au fost elaborate în baza Directivelor Uniunii Europene și Standardelor Internaționale de Raportare Financiară (IFRS). Au fost emise și recomandări metodice de tranziție care încearcă să ne ghideze la etapa de trecere la SNC noi.

Societățile de asigurare și reasigurare funcționează în regim comercial, avand la baza criteriul profit. Prin urmare, în economia acestor societăți se impune abordarea structurii specifice a veniturilor. La baza asigurărilor stă formarea și utilizarea fondului de asigurare. În procesul de formare și utilizare a acestuia între participanții la asigurare se stabilesc anumite relații economice.Astfel , la prima etapă, fluxurile bănești sub forma primelor de asigurare pornesc de la persoanele fizice și juridice asigurate către companiile de asigurare. La etapa următoare , fluxurile bănești sub formă de despăgubări sau sume asigurate pornesc de la fondul de asigurare , constituit la dispoziția companiilor specializate, către asigurații care au fost afectați de fenomenele asigurate. De aici rezultă că asigurările reprezintă un sistem de relații menite să protejeze interesele personale și/sau patrimoniale ale asiguraților prin formarea de fonduri bănești din contul primele de asigurare plătite de asigurat, în schimbul cărora asigurătorul își asumă obligația că la producerea cazului asigurat să-i plătească asiguratului suma de asigurare sau despăgubirea de asigurare.

Scopul lucrării este de a oferi o prezentare detaliată a contabilității veniturilor entității. Principalele obiective tratate în lucrarea respectivă constau în :

definirea și clasificarea veniturilor entității;

abordarea veniturilor prin prisma prisma reglementărilor asimilate cu Standardele Naționale de Contablitate și alte norme, legi, indicații metodice din Republica Moldova privind contabilizarea operațiunilor economice;

prezentarea operațiunilor aferente veniturilor societății și contabilizarea acestora;

înregistrarea operațiunilor în documente și register contabile.

Teza în cauză este elaborată în baza informațiilor prezentate de entitatea economică ,,Donaris Vienna Insurance Group” S.A.

Teza este structurată conform indicațiilor metodice privind elaborarea și susținerea tezei de licență, astfel elementele structurale ale tezei sunt următoarele:

Introducerea.În introducere este argumentată actualitatea temei, este apreciat nivelul de studiere al temeie în literatura de specialitate.În mod succinct este prezentată o scurtă caracteristică a entității economice ,,Donaris Vienna Insurance Group” S.A. ;

Capitolul I ,,Noțiuni generale privind veniturile și particularitățile acestora în societățile de asigurări” prezintă o scurtă abordare privind noțiunile de venituri în cadrul societăților de asigurări, la fel și componența, clasificarea veniturilor din activitatea operațională și neoperațională a societăților de asigurări. Totodată capitolul cuprinde caractristica legislației și a actelor normative în vigoare aferente modului de evidență și contabilizare a operațiunilor economice de venituri;

Capitolul II ,,Contabilitatea veniturilor în cadrul Societății de Asigurări “Donaris Vienna Insurance Group” S.A.” cuprinde o caracteristică generală a modului de organizare și ținere a evidenței contabile aferente veniturilor entității și anume : contabilizarea veniturilor din asigurarea directă, contabilizarea veniturilor înregistrate pe riscurile primate în reasigurare, contabilizarea altor venituri;

Concluzia conține principalele impresii și observații referitor la evidența veniturilor în cadrul entității economice ..Donaris Vienna Insurance Group” și anumite recomandări și propuneri aferent perfecționării evidenței contabile a veniturilor.

Așadar în continuare voi descrie entitatea economică analizată care este ,,Donaris Vienna Insurance Group”.

Fundamentul actualei societăți Donaris Vienna Insurance Group” a fost pus în anul 1998. Pornind de la zero, compania s-a poziționat repede în fruntea ierarhiei societăților de asigurări. Creșterea stabilă și dinamică a volumului de afaceri contractate a favorizat dezvoltarea ,,Donaris Vienna Insurance Group” aceasta poziționându-se, după numai trei ani de existență, în topul primilor cinci celor mai importanți asigurători locali. Dezvoltarea infrastructurii companiei – crearea și diversificarea propriei oferte de produse, atragerea specialiștilor profesioniști locali din domeniul asigurărilor, crearea și extinderea rețelei teritoriale – a fost realizată exclusiv prin autofinanțare. În ciuda costurilor ridicate pe care lansarea și dezvoltarea unei societăți de asigurări le impune, ,,Donaris Vienna Insurance Group” a generat într-un timp record rezultate pozitive pentru acționarii săi.

Societatea pe Acțiuni „Donaris Vienna Insurance Group”, care are statut de persoană juridică, este o unitate economic rezidentă, dispune de un sistem contabil complet (contabilitatea se ține în borderouri analitice și sintetice, jurnale și alte registre, datele cărora ulterior se transpun în Cartea Marea care servește drept bază pentru întocmirea rapoartelor financiare), deasemenea dispune de conturi de decontări, are autonomie de decizie pe plan economico-financiar și poate să achiziționeze drepturi patrimoniale și nepatrimoniale. Entitatea S.A.”Donaris Vienna Insurance Group” a fost înregistrată la Camera Înregistrarii de Stat la 23.07.2001, numărul de identificare de stat – codul fiscal [anonimizat], și deține dreptul de prestarea a servicilor de asigurare (Anexa 1, Anexa 2). Sediul societății: MD –2004, str.31 August 1989, 108/1, mun. Chișinău, Republica Moldova. Patrimoniul societății se constituie ca rezultat al plasării acțiunilor, al activității sale economico-financiare și în alte temeiuri prevăzute de legislație (Anexa 3).

La formarea politicilor contabile, entitatea s-a condus de prevederile Standardelor Naționale de Contabilitate, indicațiile metodice privind completarea acestora, Planul de conturi contabile și actele legislative adoptate de Guvern și Parlament.

Formarea politicilor contabile nu este altceva decît alegerea modului de evidență a contabilității și de întocmire a situațiilor financiare, argumentarea modalității alese, pornind de la particularitățile activității entității.

Modificarea politicilor contabile se permite doar în cazul în care aceasta:

este cerută de sistemul de reglementare normativă a contabilității;

are ca rezultat informații mai relevante și credibile referitoare la faptele economice ale entității.

Nu se consideră modificări ale politicilor contabile:

aprobarea unei politici contabile pentru fapte economice care diferă ca esență de cele care au avut loc anterior;

aprobarea unei politici contabile pentru fapte economice care nu au avut loc anterior sau care au fost nesemnificative.

Modificările politicilor contabile se aplică prospectiv de la:

data prevăzută de Standardele Naționale de Contabilitate și alte acte normative puse în aplicare sau modificate;

începutul următoarei perioade de gestiune sau de la altă dată stabilită de către organul (persoana) responsabil(ă) pentru ținerea contabilității și raportarea financiară.

În funcție de necesitățile informaționale ale utilizatorilor entitatea poate aplica retroactiv modificările politicilor contabile în conformitate cu IAS 8 "Politici contabile, modificări ale estimărilor contabile și erori".

În cadrul entității economice ,,Donaris Vienna Insurance Group” , forma de evidență contabilă este automatizată.

Informația acumulată pe parcursul a doi ani consecutive privitor la rezultatele obținute de entitare este reflectată în următorul tabelul 1.

Tabelul 1. ,,Aprecierea dinamicii indicatorilor principali ai activității economice a entității ,,Donaris Vienna Insurance Group” pentru anii 2012-2013”

Sursa: Raportul financiar pentru anul 2012-2013

Reieșind din calcule efectuate în tabelul 1 putem observa sporirea considerabilă a primelor brute subscrise de către entitatea ,,Donaris Vienna Insurance Group” în anul 2013 față de 2012 cu 853 139 lei fapt apreciat pozitiv.

La fel observăm că suma despagubirilor achitate s-au majorat cu 5 385 556 lei în anul 2013 față de anul 2012, ceea ce este apreciat nu atît de pozitiv , deoarece observăm mărirea cheltuielilor entității.

Profitul net al anului de gestiune 2013 s-a majorat cu 16 841 896 lei față de anul precedent , fapt apreciat pozitiv în cadrul entității, deoarece cu cît se majorează profitul net al entității cu atît mai mult se majorează continuitatea activității acesteia;

Activele Totale la fel s-au majorat în anul 2013 față de anul 2012 cu 17 934 058 lei, ceea ce la fel reprezintă un efect pozitiv în activitatatea ,, Donaris Vienna Insurance Group”;

Rezervele tehnice de asigurare în anul 2013 au sporit cu 7 123 079 lei față de 2012 , ceea ce se apreciază pozitiv pentru entitate, deoarece cu cît entitatea dispune de mai multe rezerve de asigurare cu atît aceasta va putea să achite în cazul survenirii cazurilor asigurate a despăgubirilor de asigurare;

Datoriile privind salariu în anul 2013 s-au majorat cu 5 189 lei față de 2012

Datoriile privind asigurarile sociale si medicale au diminuat în anul 2013 cu 23 671 față de 2012, fapt ce se apreciază pozitiv, deoarece diminuarea datoriilor duce îmbunătățirea

Datoriile privind impozitul către anul 2013 au diminuat cu 143 330 lei , fapt apreciat pozitiv deoarece diminuarea datoriilor aferente impozituui pe venit au un impact pozitiv asupra activității entității și asupra desfăsurării acesteia.

Prin urmare, analizînd Raportul financiar pe anul 2012 și respectiv 2013 al entității economic,, Donaris Vienna Insurance Group” putem afirma că situația economico – financiară a entității este într-o situație prielnică, cu perspective de creștere stabilă avînd în vedere procesul continuu de modernizare. ,,Donaris Vienna Insurance Group” este o entitate de prestare a serviciilor de asigurare și reasigurare cu un sistem deschis, bine organizat, influent și adaptabil la diverse schimbări.

Capitolul 1. Noțiuni generale privind veniturile și particularitățile acestora în societățile de asigurări:

Noțiuni generale privind veniturile în cadrul societăților de asigurări:

John Downes și Jordan Elliot Goodman, în "Dictionary of Finance and Investment Terms", definesc asigurarea ca fiind "sistemul prin care persoanele fizice sau juridice, conștiente de riscurile posibile, Group” este o entitate de prestare a serviciilor de asigurare și reasigurare cu un sistem deschis, bine organizat, influent și adaptabil la diverse schimbări.

Capitolul 1. Noțiuni generale privind veniturile și particularitățile acestora în societățile de asigurări:

Noțiuni generale privind veniturile în cadrul societăților de asigurări:

John Downes și Jordan Elliot Goodman, în "Dictionary of Finance and Investment Terms", definesc asigurarea ca fiind "sistemul prin care persoanele fizice sau juridice, conștiente de riscurile posibile, plătesc prime de asigurare unei companii de asigurări care rambursează sumele corespunzătoare în caz de daună.

D.S. Hansell definește asigurarea ca "un instrument care oferă compensarea financiară pentru evenimentele nefericite, plățile fiind efectuate din contribuțiile mai multor părți care participăla această schemă". Rezultă din această definiție existența unui fond care se formează prin contribuția tuturor asiguraților (subforma primei) din care se vor plăti despăgubirile pentru cei care suferăpierderi.

Cadrul juridic privind activitatea în domeniul asigurărilor, dezvoltarea și consolidarea relațiilor dintre asigurători, asigurați și terțe persoane este format din Constituția Republicii Moldova, Codul civil al Republicii Moldova, Legea Republicii Moldova nr.407-XVI din 21 decembrie 2006 „Cu privire la asigurări”, alte acte legislative, acte normative ale Autorității de supraveghere a asigurărilor, acordurile internaționale în domeniu la care Republica Moldova este parte.

Piața de asigurări, ca o parte componentă a pieței financiare, este obiect de supraveghere și control de către stat prin intermediul Autorității de supraveghere cu scopul de a garanta o funcționare stabilă.

În procesul asigurării participă două subiecte esențiale: asigurătorul și asiguratul.

Asigurătorul este persoană juridică înregistrată în Republica Moldova, care deține dreptul de a desfășura activități de asigurare conform legislației în vigoare.

Asigurat este declarată persoana, care are încheiat un contract de asigurare cu asigurătorul și a achitat sau va achita prima de asigurare conform condițiilor prevăzute de acesta.

Procesul de asigurare cuprinde transferarea riscului eventual, inclusiv al riscului unei pierderi financiare sau al unei pagube materiale, de la asigurat la asigurător, în conformitate cu contractul de asigurare.

Obiectul asigurării îl constituie interesele patrimoniale ce nu contravin legislației Republicii Moldova, corelate cu:

persoana asiguratului sau a beneficiarului asigurării, cu viața, sănătatea și capacitatea lor de muncă (asigurarea de persoane);

bunuri, credite și garanții, pierderi financiare ale persoanelor fizice și ale persoanelor juridice (asigurarea de bunuri);

răspunderea pe care asiguratul o poartă față de persoanele fizice sau persoanele juridice pentru prejudiciile cauzate lor (asigurarea de răspundere civilă).

Obiectul asigurării servește drept criteriu de clasificare a asigurărilor.

După modul de efectuare, există două forme de asigurare: obligatorie și benevolă (facultativă).

În asigurarea obligatorie, raporturile dintre asigurat și asigurător, drepturile și obligațiile fiecărei părți, condițiile și modul lor de implementare se stabilesc prin lege.

În asigurarea benevolă, raporturile dintre asigurat și asigurător, drepturile și obligațiile fiecărei părți se stabilesc prin contract de asigurare. Condițiile asigurărilor benevole sînt stabilite de asigurător, în conformitate cu legislația și cu actele normative ale Autorității de supraveghere în vigoare.

Activitatea de asigurare poate fi desfășurată exclusiv de către asigurători, sub formă de societate pe acțiuni de tip deschis, inclusiv cu investiții străine, care dețin licență de activitate eliberată în condițiile prevăzute de legislație.

Activitatea de asigurare se desfășoară în cadrul a două categorii: “asigurări de viață” și “asigurări generale”.

Activitatea asigurătorului se desfășoară în bază de licență, eliberată exclusiv pentru activitate în categoria “asigurări de viață” sau pentru activitate în categoria “asigurări generale”.

Persoanele fizice și persoanele juridice străine, apatrizii (fără cetățenie), care desfășoară activitate pe teritoriul Republicii Moldova au aceleași drepturi și obligații în ceea ce privește negocierea, încheierea și executarea contractelor de asigurare ca și persoanele fizice și persoanele juridice ale Republicii Moldova.

În baza legii cu privire la asigurări, activitatea asigurătorului (reasigurătorului) se limitează la asigurare, reasigurare și la operațiunile ce rezultă direct din aceste acțiuni, exclusă fiind orice altă activitate comercială.

Asigurătorul (reasigurătorul) are dreptul să efectueze următoarele acțiuni ce rezultă din activitatea de asigurare sau reasigurare:

investirea și fructificarea fondurilor și rezervelor proprii și celor atrase, a rezervelor tehnice în modul stabilit de actele normative ale Autorității de supraveghere;

acordarea de împrumuturi cu dobândă propriilor asigurați persoane fizice în limitele sumei de răscumpărare prevăzute în contractul de asigurare de viață, cu acumulare a capitalului respective.

Asigurătorii (reasigurătorii) prezintă anual Autorității de supraveghere informație detaliată despre identitatea acționarilor semnificativi, numărul și valoarea totală a acțiunilor deținute, în modul și în termenele stabilite prin actele normative ale Autorității de supraveghere.

Autoritatea de supraveghere este în drept să solicite, în limitele competenței sale, prezentarea actelor de constituire și a rapoartelor financiare de la fondatori, acționari și de la alte persoane juridice care intenționează să obțină participații calificate în capitalul social al asigurătorului (reasigurătorului), precum și să solicite informații autorităților administrației publice privitor la stabilitatea financiară și buna-credință a persoanelor menționate.

Asigurătorul (reasigurătorul) în scopul dirijării activității sale conform cadrului legislativ în acest domeniu este obligat să respecte următoarele norme specifice de prudență:

organizarea și desfășurarea cu prudență și profesionalism a activității, în concordanță cu specificul și amploarea ei;

încadrarea în activitate a unui număr suficient de persoane care să corespundă criteriilor de pregătire și de competență profesională.

Pentru asigurările benevole practicate, asigurătorul este obligat să elaboreze:

propriile condiții de asigurare, cu respectarea prevederilor legale referitoare la contractul de asigurare;

propriile clauze de asigurare, care pot modifica condițiile de asigurare, în funcție de opțiunea proprie sau de cea a asiguratului;

propriile criterii de stabilire a primelor de asigurare;

propriile reglementări și instrucțiuni de constatare și lichidare a daunelor, în strictă concordanță cu prevederile cuprinse în condițiile și în clauzele de asigurare;

reglementări interne privind constituirea și menținerea rezervelor tehnice, în funcție de propriul sistem de evidență operativă, cu respectarea actelor normative emise de Autoritatea de supraveghere;

reglementări privind respectarea principiilor guvernării corporative.

Asigurătorul are următoarele obligații:

1. Să țină evidența contabilă și operativă care să permită:

întocmirea rapoartelor solicitate de Autoritatea de supraveghere;

analiza rezultatelor tehnice pe clase de asigurări pentru a stabili dacă activitatea sa în ansamblu este rentabilă.

2. Să supravegheze activitatea unităților din subordine și a agenților săi de asigurare astfel încât activitatea de asigurare pe care o desfășoară să nu fie periclitată (depistate încălcări).

3. Să-și organizeze procedurile de control intern astfel încât să îndeplinească prevederile legale și să prezinte Autorității de supraveghere toate documentele, situațiile și informațiile solicitate de ea.

4. Să întocmească situații financiare consolidate, în conformitate cu actele normative emise de către Autoritatea de supraveghere.

5. Să prezinte orice alte raportări financiare, în conformitate cu actele normative emise întru aplicarea legii cu privire la asigurări.

6. Să țină un registru special al activelor, în conformitate cu prevederile legii cu privire la asigurări.

7. Să asigure auditarea situațiilor financiare anuale de către o organizație de audit.

În scopul menținerii situației financiare adecvate, legea cu privire la asigurări limitează răspunderea asigurătorului la preluarea riscurilor.

Limita maximă a răspunderii asigurătorului (reasigurătorului) pentru un risc asigurat sau preluat în reasigurare nu poate depăși 25% din valoarea capitalului propriu și a rezervelor tehnice.

Asigurătorul (reasigurătorul) are dreptul să preia obligațiile aferente riscului de asigurare (reasigurare) depășind limita stabilită de actele normative în vigoare, cu condiția ca partea excedentă a riscurilor legate de executarea obligațiilor preluate să fie reasigurată.

În cazul efectuării reasigurării la asigurătorul (reasigurătorul) nerezident al Republicii Moldova, reținerea proprie a asigurătorului (reasigurătorului) rezident al Republicii Moldova trebuie să constituie cel puțin 20% din volumul total al obligațiilor, cu condiția respectării cerințelor legii cu privire la asigurări la efectuarea acestor operații.

Autoritatea de supraveghere are dreptul să stabilească cerințe referitor la dezvăluirea informațiilor privind existența de instrumente financiare derivate neincluse în raportul financiar al asigurătorului (reasigurătorului).

Asigurătorul (reasigurătorul) și brokerul de asigurare și de reasigurare conform actelor normative în vigoare sunt obligați să elaboreze regulamente interne, care prevăd cerințe minime privind respectarea următoarelor principii obligatorii ale guvernării corporative:

Acționarii semnificativi și persoanele cu funcție de răspundere ale asigurătorului (reasigurătorului) și ale brokerului de asigurare și de reasigurare vor corespunde cerințelor stabilite prin actele normative ale Autorității de supraveghere.

Persoanele cu funcție de răspundere ale asigurătorului (reasigurătorului) și ale brokerului de asigurare și de reasigurare vor evita în activitatea lor relațiile cu acționarii sau cu persoanele cu funcție de răspundere ale altor asigurători (reasigurători) și brokeri de asigurare și reasigurare care pot afecta în orice mod exercitarea obligațiilor lor fiduciare față de asigurați.

Persoanele cu funcție de răspundere ale asigurătorului (reasigurătorului) și ale brokerului de asigurare și de reasigurare nu vor deține mai mult decât o funcție în cadrul societății în cazul în care cumulul de funcții ar putea conduce la apariția unor conflicte de interese.

Persoanele cu funcție de răspundere ale asigurătorului (reasigurătorului) își vor exercita obligațiile cu scopul de a asigura: suficiența rezervelor tehnice și matematice, menținerea marjei minime a solvabilității și îndeplinirea cerințelor privind rezervele tehnice și matematice, suficiența în orice moment a lichidităților și respectarea de către asigurător (reasigurător) a prevederilor actelor normative ale Autorității de supraveghere.

Asigurătorul (reasigurătorul) și brokerul de asigurare sau de reasigurare vor evita încheierea de tranzacții cu persoane terțe (sau în beneficiul lor), care se află în relație de afiliere cu asigurătorul sau cu brokerul de asigurare și reasigurare, în condiții mai favorabile decât cele existente în mod general pentru celelalte persoane care nu se află cu aceștia în asemenea relații.

Conform Legii contabilității organele de reglementare a contabilității sunt:

Guvernul,

Ministerul Finanțelor,

Banca Națională a Moldovei,

Comisia Națională a Valorilor Mobiliare,

Organele centrale de specialitate ale administrației publice,

Autoritățile administrației publice locale,

Serviciul informațional al rapoartelor financiare de pe lângă Biroul Național de Statistică și asociațiile profesionale care au drept scop perfecționarea și dezvoltarea contabilității.

Guvernul Republicii Moldova asigură aplicarea unei politici unice în domeniul contabilității și raportării situațiilor financiare și este responsabil de actualizarea oportună a Standardelor Internaționale de Raportare Financiară și de publicarea acestora, de aducerea prevederilor Standardelor Naționale de Contabilitate în concordanță cu prevederile Standardelor Internaționale de Raportare Financiară.

Ministerul Finanțelor elaborează, examinează, aprobă și publică:

Standardele Naționale de Contabilitate;

Standardele Naționale de Contabilitate pentru Sectorul Public;

Comentarii privind aplicarea standardelor de contabilitate;

Codul privind conduita profesională a auditorilor și contabililor;

Regulamente, instrucțiuni, indicații metodice, reguli și comentarii;

Planul general de conturi contabile pentru entitățile ce raportează situațiile financiare în baza Standardelor Naționale de Contabilitate;

Modele de documente primare, registre contabile, rapoarte financiare și norme metodologice de întocmire și utilizare a acestora.

De asemenea reprezintă interesele țării în organizațiile internaționale în domeniul contabilității și raportării situațiilor financiare, creează grupe de lucru pentru elaborarea actelor normative în acest domeniu și acordă entităților ajutor metodologic în aspectele problematice ale contabilității și raportării situațiilor financiare.

Serviciul informațional al rapoartelor financiare colectează, verifică și generalizează situațiile financiare; asigură prezentarea informațiilor din situațiile financiare tuturor categoriilor de utilizatori, inclusiv publicului; supraveghează respectarea de către entități a actelor normative contabile aferente formei situațiilor financiare, a termenilor și modul de întocmire și prezentare a acestora; acordă consultații și organizează seminare cu entități în vederea aplicării actelor legislative și altor acte normative privind întocmirea și prezentarea situațiilor financiare; publică situațiile financiare în ediție specială oficială sau pe pagina sa oficială în rețeaua internet.

Banca Națională a Moldovei, Comisia Națională a Valorilor Mobiliare, Organele centrale de specialitate ale administrației publice pot solicita suplimentar cerințelor standardelor de contabilitate, rapoarte specifice pentru anumite scopuri, inclusiv supraveghere prudențială ce se aprobă de Ministerul Finanțelor, iar rapoartele aferente instituțiilor financiare se elaborează și se aprobă de Banca Națională a Moldovei de comun acord cu Ministerul Finanțelor.

Conform Legii contabilității, entitățile organizează și țin contabilitatea în baza sistemului de contabilitate complet în partidă dublă, cu prezentarea situațiilor financiare complete, simplificat în partidă dublă cu prezentarea situațiilor financiare simplificate și în partidă simplă, fără prezentarea situațiilor financiare.

Sistemul de contabilitate complet în partidă dublă, cu prezentarea situațiilor financiare complete este obligatoriu pentru: instituțiile publice; entitățile de interes public; entitățile în a căror capital social cota proprietarului persoană juridică, ce nu este subiect al sectorului întreprinderilor mici și mijlocii, depășește 35%, cu excepția organizațiilor necomerciale; companiile fiduciare; entitățile importatoare de mărfuri supuse accizelor; organizațiile de microfinanțare, asociațiile de economii și împrumut, alte instituții financiare; casele de schimb valutar și lombardurile; întreprinderile din domeniul jocurilor de noroc.

Sistemului de contabilitate simplificat în partidă dublă cu prezentarea situațiilor financiare simplificate pentru entitățile, care nu depășesc limitele a două din următoarele trei criterii pentru perioada de gestiune precedentă:

totalul veniturilor din vânzări – cel mult 15 milioane de lei;

totalul bilanțului contabil – cel mult 6 milioane de lei;

numărul mediu scriptic al personalului în perioada de gestiune – cel mult 49 de persoane.

Sistemului de contabilitate în partidă simplă, fără prezentarea situațiilor financiare pentru entitățile, care nu depășesc limitele a două din următoarele trei criterii pentru perioada de gestiune precedentă:

totalul veniturilor din vânzări – cel mult 3 milioane lei;

valoarea de bilanț a activelor pe termen lung – cel puțin 1 milion de lei;

numărul mediu scriptic al personalului în perioada de gestiune – cel puțin 9 persoane.

Entitatea nou-creată aplică unul dintre sistemele de ținere a contabilității în conformitate cu datele din planul de afaceri și cu politica de contabilitate aprobată.

Entitatea cu excepția instituțiilor publice este obligată să elaboreze Politica de contabilitate de sine stătător în baza Legii contabilității și Standardelor de Contabilitate.

Elaborarea politicii de contabilitate constă în alegerea unui procedeu din cele propuse în fiecare standard de contabilitate, în fundamentarea procedeului ales, ținându-se cont de particularitățile activității entității, și în acceptarea acestuia în calitate de bază pentru ținerea contabilității și întocmirea situațiilor financiare.

Răspunderea pentru ținerea contabilității și raportării situațiilor financiare conform Legii contabilității revine:

organului executiv – în entitatea cu răspundere limitată;

partenerilor – în entitatea a căreia proprietari au răspundere nelimitată;

proprietarului – pentru întreprinzătorii individuali;

conducătorului entității – în entitățile cu excepția celor enumerate mai sus.

Persoanele cărora le revine răspunderea pentru ținerea contabilității și raportării situațiilor financiare sunt obligate:

să organizeze și să asigure ținerea contabilității în mod continuu din momentul înregistrării până la lichidarea entității;

să asigure elaborarea și respectarea politicii de contabilitate în conformitate cu legea contabilității și standardele de contabilitate;

să asigure elaborarea și aprobarea: planului de conturi contabile de lucru al entității; procedeelor interne privind contabilitatea de gestiune; formularelor documentelor primare și registrelor contabile, în cazul lipsei formularelor tipizate sau dacă acestea nu stabilesc necesitățile entității; regulilor circulației documentelor și tehnologiei de prelucrare a informației contabile;

să asigure întocmirea și prezentarea oportună, completă și corectă a documentelor primare, a registrelor contabile conform regulilor stabilite de Ministerul Finanțelor, precum și integritatea și păstrarea acestora conform cerințelor Organului de Stat pentru Supravegherea și Administrarea Fondului Arhivistic al Republicii Moldova;

să organizeze sistemul de control intern, inclusiv efectuarea inventarierii;

să asigure documentarea faptelor economice ale entității și reflectarea acestora în contabilitate;

să asigure respectarea actelor legislative și normative în domeniul contabilității;

să asigure întocmirea și prezentarea situațiilor financiare în conformitate cu legea contabilității și standardelor de contabilitate.

În entitățile care aplică sistemul contabil în partidă simplă, contabilitatea poate fi ținută de conducătorul entității.

Societățile de asigurare sunt societăți specializate, care îndeplinesc rolul de asigurători și ocupă un segment specific în economia țării.

La rândul său contabilitatea în societățile de asigurări are o serie de particularități, care sunt reglementate suplimentar la actele legislative și normative în domeniul contabilității și de cele din domeniul de asigurări. Contabilitatea și situațiile financiare în societățile de asigurări, în calitate de instituții publice, se ține și se raportează conform cerințelor Standardelor Internaționale de Raportare financiară.

Particularitățile specifice ale activității de asigurări condiționează sarcinile principale ale contabilității acestor operațiuni, care cuprind:

Înregistrarea corectă și prelucrarea datelor evidenței contractelor de asigurare pe asigurarea directă și reasigurare pe asigurați, termeni de apariție și stingere a creanțelor acestora față de asigurător.

Reflectarea în conturile contabile a operațiilor ce țin de asigurarea directă și reasigurare în corespundere cu legislația în vigoare.

Reflectarea veridică și completă conform legislației în vigoare a veniturilor din activitatea organizațiilor de asigurare.

Formarea rezervelor de asigurare în corespundere cu regulile stabilite de Autoritatea de supraveghere a asigurărilor.

Controlul asupra îndeplinirii obligațiilor față de asigurați în corespundere cu contractele de asigurare încheiate.

Întocmirea veridică, deplină și în termenii stabiliți a informației despre operațiile efectuate în activitatea de asigurare directă și reasigurare, precum și despre achiziționarea și utilizarea proprietății organizațiilor de asigurare și a obligațiilor acestora.

Punerea la dispoziție a informației necesare tuturor utilizatorilor, așa ca proprietarii și angajații companiei, investitorii și creditorii, organele fiscale și alte organe de stat despre toate domeniile de activitate a organizațiilor de asigurare în corespundere cu cerințele legislației în vigoare.

Prezentarea calitativă și deplină a rapoartelor, pentru utilizatorii interni și externi ai informației privind rezultatele financiare a activității organizațiilor de asigurare, privind capacitatea pentru îndeplinirea la termen a obligațiilor bănești pentru plata despăgubirilor de asigurare, a altor sume asiguraților pe contractele de asigurare, coasigurare și reasigurare, precum și informației referitor la situația pieței de asigurări în întregime.

Preîntâmpinarea și neutralizarea pierderilor neproductive la toate etapele de circulație a mijloacelor economice indiferent de cauza apariției lor.

Contabilitatea calitativă a operațiunilor de asigurare permite primirea informației necesare pentru toți utilizatorii și nu conduce la pierderi suplimentare în activitatea de asigurare.

Un factor important ce influențează asupra unei contabilități calitative în societățile de asigurare este eficiența activității serviciului contabilității. Organizarea activității efective a serviciului contabilității al organizațiilor de asigurare exclude posibilele încălcări sau abandonări în activitatea acestora și ca urmare în activitatea de asigurare totalmente.

Veniturile reprezintă afluxuri globale de avantaje economice în cursul perioadei de gestiune, rezultat în procesul activității ordinare a entității sub formă de majorare a activelor sau diminuare a datoriilor care conduc la creșterea capitalului propriu, cu excepția sporurilor de la contribuțiile proprietarilor entității.

Veniturile se evaluează la valoarea justă a contraprestației (mijlocului de plată) primite sau de primit diminuată cu valoarea oricăror reduceri de preț, bonusuri și altor reduceri comerciale acordate de către vînzător.

Veniturile se recunosc, de regulă, separat pentru fiecare tranzacție. În anumite situații, veniturile pot fi recunoscute pe componentele distincte ale unei tranzacții (de exemplu, dacă prețul de vînzare a bunurilor include o sumă identificabilă pentru servicii ulterioare, această sumă este inițial înregistrată ca venituri anticipate și recunoscută ca venituri curente pe măsura prestării serviciilor de deservire a bunurilor comercializate).

Prin afluxuri globale de avantaje economice în activitatea organizațiilor de asigurări se înțeleg încasările primelor de asigurare sau care urmează să fie primite din prestarea serviciilor de asigurare, coasigurare și reasigurare și din alte operațiuni efectuate în procesul desfășurării activității economico–financiare conform legislației în vigoare referitoare la activitatea organizațiilor de asigurări.

Serviciile de asigurare de către organizațiile de asigurări se prestează în baza condițiilor de asigurare, care sunt elaborate de asigurător și coordonate cu Autoritatea de supraveghere a asigurărilor pe tipurile de asigurare benevolă și conform legii pe tipurile de asigurări obligatorii. În baza condițiilor de asigurare sau legii cu acordul părților, în scris se întocmește contractul de asigurare. Contractul de asigurare intră în vigoare la data la care este plătită prima de asigurare, dacă condițiile de asigurare nu prevăd altfel.

Încheierea contractului de asigurare este confirmată prin remiterea de către asigurător, în termenul stabilit în condițiile asigurării, a unui certificat, numit poliță de asigurare. Polița de asigurare în toate cazurile este dovada intrării contractului de asigurare în vigoare.

Componența și clasificarea veniturilor din activitatea operațională și neoperațională a societăților de asigurări:

În componența veniturilor organizațiilor de asigurări nu sunt incluse sumele colectate în numele terțelor, de exemplu, încasările globale obținute de la realizarea polițelor de asigurare ce aparțin altor organizații de asigurări, în cazurile când se practică activitatea de intermediar în asigurări. În aceste cazuri veniturile societății de asigurări cuprind numai comisioanele obținute ce se calculează din suma primei de asigurare brută pe polițele realizate în mărimea stabilită în contractul de mandat.

Fig. 1.2.1 ,,Clasificarea veniturilor organizațiilor de asigurări”

Veniturile din activitatea operațională ale organizațiilor de asigurări includ:

Venituri din activitatea de asigurare:

primele de asigurare pe asigurarea directă;

primele de asigurare și portofoliul de prime încasate pe riscurile primite în reasigurare;

recompensa de comision și broker, tantieme, taxe încasate;

recompensa procentuală a pagubelor pe riscurile transmise în reasigurare și retrocesiune încasată;

veniturile din modificarea mărimii rezervelor de asigurare;

alte venituri din activitatea de asigurare.

Alte venituri operaționale:

venituri de la realizarea altor active curente;

venituri din arenda curentă;

venituri în formă de amenzi, penalități, despăgubiri;

venituri din modificarea metodelor de evaluare a activelor curente;

alte venituri operaționale.

Veniturile din activitatea neoperațională ale organizațiilor de asigurări includ:

venituri din activitatea de investiții;

venituri din activitatea financiară;

Veniturile se determină la valoarea (venală) justă care reprezintă suma la care activul poate fi schimbat în procesul operațiunii comerciale între părțile independente, informate și interesate, care au consimțit tranzacția.

Valoarea serviciilor de asigurare se stabilește de contractul de asigurare sub formă de primă de asigurare

Prima de asigurare reprezintă suma pe care asiguratul este obligat să o plătească asigurătorului, la eliberarea poliței de asigurare, în modul și în termenul prevăzut de contractul de asigurare, în schimbul preluării de către asigurător a riscului asigurat.

Plata primei de asigurare se face integral sau în rate plătibile la termenele scadente prevăzute în contract conform negocierii părților, la sediul asigurătorului sau al reprezentanților săi dacă în contractul de asigurare nu se prevede altfel.

Prima de asigurare (prima brută) este formată din cota de bază (prima netă), care formează fondul pentru plata sumelor asigurate sau despăgubirilor de asigurare și adaosul la cota de bază din care se acoperă cheltuielile de gestiune ale asigurătorului.

Veniturile în activitatea de asigurare se constată la respectarea unor criterii anumite de surse de obținere a acestora: prestarea serviciilor de asigurare, acordarea în folosință altor persoane a activelor proprii.

Criteriile generale de constatare a tuturor felurilor de venituri sunt:

existența unei certitudini întemeiate că avantajele economice aferente tranzacției vor fi obținute de societățile de asigurări;

existența posibilității reale de a determina cu certitudine suma venitului.

Constatarea veniturilor în societățile de asigurări are particularități specifice acestei activități, care depind de momentul intrării în vigoare a contractului de asigurare și de răspunderea asumată de asigurător conform condițiilor asigurării.

Criteriile specifice de constatare a veniturilor din activitatea de asigurări sunt următoarele:

1. Momentul intrării în vigoare a contractului de asigurare:

Contractul de asigurare, întră în vigoare la data la care este plătită prima de asigurare, dacă condițiile de asigurare nu prevăd altfel.

Contractul de asigurare, întră în vigoare la data semnării de către părți, conform condițiilor asigurării.

2. Răspunderea asumată de asigurător conform condițiilor asigurării:

În caz, când condițiile contractului de asigurare prevăd, că asigurătorul poartă răspundere proporțional mărimii primei de asigurare achitate, atunci venitul calculat se egalează cu mărimea primei încasate, deoarece contractul de asigurare este în vigoare doar pentru mărimea primei de asigurare plătite de asigurat;

În caz, când răspunderea asigurătorului conform condițiilor contractului de asigurare este deplină, venitul se calculează în mărimea totală a primei de asigurare, indiferent de valoarea ei încasată.

În afară de venitul rezultat din prestarea serviciilor de asigurare, organizațiile de asigurări obțin venituri sub formă de dobânzi, redevențe și dividende.

Dobânzile reprezintă venitul obținut din acordarea în folosință a mijloacelor bănești altor persoane prin procurarea titlurilor de valoare.

Redeventele reprezintă sumele primite pentru acordarea în folosință altor persoane juridice și fizice a activelor nemateriale.

Dividendele reprezintă sumele calculate în urma repartizării venitului net după impozitare, între acționari (participanți), în conformitate cu cota de paticipație în capitalul statutar

Capitolul 2. Contabilitatea veniturilor În cadrul societății ,,Donaris Vienna Insurrance Group”S.A:

Contabilizarea veniturilor din asigurarea directă

Activitatea de bază a societăților de asigurări este prestarea serviciilor de asigurări în baza condițiilor de asigurare, care sunt elaborate conform legislației în vigoare de către asigurători și coordonate cu Autoritatea de supraveghere a asigurărilor pe tipurile de asigurări benevole și conform legii pe tipurile de asigurări obligatorii.

Conform condițiilor de asigurare pe tipurile de asigurări benevole și conform legii pe tipurile de asigurări obligatorii, cu acordul părților, se întocmește contractul de asigurare.(Anexa 5)

Tratamentul contabil al contractelor de asigurare actualmente este prevăzut în SIRF 4 „Contracte de asigurare”. Standardul dat nu se limitează la societățile de asigurări, ci se aplică tuturor emitenților de contracte de asigurare și, prin urmare, poate avea impact și asupra altor entități care emit contracte ce întrunesc definiția contractelor de asigurări.

Trebuie menționat faptul, că SIRF 4 „Contracte de asigurare” este un standard provizoriu, în așteptarea finalizării etapei a II-a a proiectului Consiliului pentru Standardele Internaționale de Contabilitate (IASB) privind contractele de asigurări. SIRF 4 a fost elaborat în scopul reducerii schimbărilor de sisteme pe termen scurt. În acest sens, acesta permite entităților să continue să își utilizeze politicile contabile existente pentru datoriile ce decurg din contractele de asigurări în perioada cît politicile existente îndeplinesc anumite cerințe prevăzute în SIRF 4 și actelor normative în vigoare.

Alte elemente semnificative din situațiile financiare ale unei societăți de asigurări, în afară de activele și pasivele aferente asigurării, pot fi reprezentate de investiții (de exemplu: instrumente financiare, investiții imobiliare), împrumuturi, creanțe comerciale etc.

Încadrarea în cadrul contractelor de asigurare conform prevederilor SIRF nu este condiționată de forma juridică a contractului, ci de esența economică a acestuia. SIRF 4 definește contractul de asigurare ca fiind un contract conform căruia o parte (asigurătorul) acceptă un risc de asigurare semnificativ din partea celeilalte părți (asiguratului – titularul poliței) prin faptul că este de acord să îl despăgubească pe cel din urmă în cazul în care acesta este afectat de un viitor eveniment incert (evenimentul asigurat).

Standardul consideră orice entitate emitentă a unui contract de asigurări drept „asigurător“, indiferent dacă entitatea este sau nu privită ca o societate de asigurare în scopuri legale și de reglementare. De asemenea, acoperă instrumentele financiare emise de orice entitate și care au o caracteristică de participare discreționară. Nu se aplică activelor și pasivelor unei entități ce nu decurg din contractele de asigurări sau instrumentele financiare cu caracteristici de participare discreționară. Prevederile standardului dat nu se aplică contabilizării contractelor de asigurări de către deținătorii polițelor.

Principiul fundamental al definiției contractului de asigurare este acela că ar trebui să existe un risc de asigurare semnificativ decurgând dintr-un eveniment viitor incert care îl afectează pe asigurat – deținătorul poliței de asigurare. Pentru a respecta acest principiu în compania ,,Donaris Vienna Insurance Group”este necesar ca:

să existe un eveniment viitor incert specificat care îl afectează pe deținătorul poliței de asigurare;

evenimentul rezultă dintr-o situație cu conținut comercial și dintr-un risc preexistent;

beneficiile suplimentare datorate în cazul producerii evenimentului asigurat sunt semnificative comparativ cu toate celelalte situații.

Riscul constituie esența unui contract de asigurare.

Cel puțin unul dintre următoarele aspecte este incert la începutul unui contract de asigurare:

dacă evenimentul asigurat se va produce sau nu;

cînd se va produce;

sau cît de mult va trebui să plătească asigurătorul dacă evenimentul se produce.

Pentru a corespunde definiției detaliate mai sus, un contract trebuie să acopere un risc de asigurare. Riscul de asigurare este definit de SIRF 4 „Contracte de asigurare” ca fiind orice alt risc decît cel financiar. Riscul financiar se definește ca fiind riscul unei posibile viitoare schimbări a uneia sau mai multor rate de dobîndă, prețuri de instrumente financiare, indici de prețuri sau rate, rating al creditului sau indici ai creditului sau a altor variabile numai dacă, atîta timp cît în cazul unei variabile nonfinanciare, aceasta nu este specifică unei părți din contract.

Conform definițiilor prezentate, un contract este necesar să prevadă plata către deținătorul poliței de asigurare (asigurat), dacă se produce un eveniment incert specificat de condițiile acestuia. Cu toate acestea, contractul nu este unul de asigurare decît dacă evenimentul decurge dintr-o variabilă nonfinanciară specifică deținătorului poliței de asigurare și dacă respectivul eveniment îl afectează în mod negativ pe acesta. Un exemplu de astfel de eveniment este decesul sau accidentul rutier.

Contractele ce conțin atât riscuri financiare cît și de asigurare nu sunt excluse din definiția contractelor de asigurări cîtă vreme riscul de asigurare este semnificativ. Contractele cu primă unică ce conțin un element de asigurare de viață și o sumă acumulată pe un anumit termen, inclusiv cota de profit, sunt un exemplu de astfel de caz care trebuie analizat cu atenție. SIRF 4 face distincția între contractele emise de societățile de asigurări care nu conțin un risc de asigurare semnificativ și se referă la ele ca fiind „contracte de investiții“.

Contractele de investiții sunt contabilizate în baza IAS 39, „Instrumente financiare: Recunoaștere și evaluare”, și IAS 18, „Venituri“, și nu în baza SIRF 4 „Contracte de asigurare”, chiar dacă din punct de vedere juridic sau în scopuri de reglementare, ele sunt numite contracte de asigurări.

Asigurătorilor li se permite să își modifice politicile contabile existente pentru contractele de asigurări conform cerințelor SIRF numai dacă modificările conduc la prezentarea unor informații care sunt mai relevante și nu mai puțin viabile sau mai viabile și nu mai puțin relevante decât anterior.

Paragraful 14 din SIRF 4 „Contracte de asigurare” prevede cerințele minime ce trebuie îndeplinite de societățile de asigurări cu privire la impactul paragrafelor 10-12 din IAS 8 „Segmente de activitate” conform cărora entitatea trebuie să determine ce set de componente constituie segmentele de activitate, în funcție de principiul de bază și anume:

nu vor recunoaște ca datorie nici un provizion pentru posibilele cereri de despăgubiri viitoare dacă acestea decurg din contracte de asigurări ce nu sunt în vigoare la sfîrșitul perioadei de raportare;

vor efectua testul privind adecvarea datoriilor;

vor elimina o datorie asociată contractelor de asigurare (sau o parte din aceasta) din situația financiară numai atunci cînd aceasta este stinsă (adică atunci cînd obligația specificată în contract este plătită sau anulată sau expiră);

nu vor compensa: active de reasigurare cu datoriile aferente asigurării; sau venituri sau cheltuieli din contracte de reasigurare cu cheltuieli sau venituri din contractele de asigurare aferente; vor lua în calcul dacă activele de reasigurare sunt depreciate.

Testul de adecvare a datoriilor presupune ca asigurătorul să evalueze la sfârșitul fiecărei perioade de raportare dacă datoriile sale aferente asigurării și recunoscute sunt adecvate, folosind estimările curente ale fluxurilor de trezorerie aferente contractelor sale de asigurare. Dacă acea evaluare indică faptul că valoarea contabilă a datoriilor sale aferente asigurării (minus costurile de achiziție amânate și activele necorporale aferente cum ar fi cele înregistrate în cazul unui transfer de portofoliu) este inadecvată din perspectiva viitoarelor fluxuri de numerar estimate, întregul deficit va fi recunoscut în profit sau pierdere (prevederile SIRF 4, p.15).

Testul privind adecvarea datoriilor presupune următoarele două etape:

În prima etapă, se stabilește dacă entitățile au deja în practicile lor contabile un test de adecvare similar care să satisfacă următoarele cerințe minime:

– testul ia în considerare estimările curente ale tuturor fluxurilor de trezorerie contractuale și ale fluxurilor de trezorerie aferente, cum ar fi costurile de instrumentare a cererilor de despăgubire, precum și cele rezultate din opțiunile și garanțiile încorporate;

– dacă testul relevă faptul că datoria nu este adecvată, întregul deficit este recunoscut în profit sau pierdere.

Cea de-a doua etapă se aplică atunci cînd nu sunt îndeplinite cerințele minime menționate mai sus. Aceasta necesită recunoașterea unei pierderi pentru contractele de asigurare în conformitate cu IAS 37 – „Provizioane, datorii contingente și active contingente“. În anumite situații, testul descris în IAS 37 include marje de risc și incertitudine, precum și luarea în calcul a valorii-timp a banilor (adică actualizare) care, în anumite situații, ar putea conduce la o pierdere recunoscută conform IAS 37 mai mare decît cifra ce ar fi fost acceptabilă în conformitate cu SIRF 4.

Creanțele din prime constau, în principiu, în soldurile scadente ale primelor care sunt datorate de deținătorii polițelor de asigurare.

Dacă există probe obiective că aceste creanțe sunt depreciate, entitatea trebuie să reducă în consecință valoarea contabilă a creanțelor din asigurare și să recunoască respectiva pierdere din depreciere în contul de profit și pierdere. O posibilă abordare ce poate fi utilizată în colectarea probelor obiective conform cărora o creanță din asigurare este depreciată ar fi utilizarea aceluiași proces adoptat în cazul împrumuturilor și al creanțelor (adică în conformitate cu IAS 39). Într-o astfel de situație, pierderea din depreciere se poate calcula cu aceeași metodă folosită în cazul instrumentelor financiare. SIRF recomandă să se facă o analiză pe vechime a soldurilor conturilor de creanțe cel puțin trimestrial, pe baza datei scadente a creanțelor.

În practică, provizioanele sunt constituite pentru creanțele cu o restanță mai mare de un anumit număr de zile de la data scadentă, cum este specificat în contractul de asigurare. Cea mai bună estimare a provizioanelor pentru prime trebuie să se bazeze pe proiecțiile tuturor fluxurilor de trezorerie relevante. Metodele statistice pot fi, de asemenea, utilizate pe baza informațiilor istorice. O dată ce este considerat neîncasabil, soldul creanței din prime va fi trecut pe cheltuială, sub forma cheltuielilor cu clienți incerți, presupunând că încă nu a fost constituit un provizion. Dacă a fost constituit un provizion, cheltuiala suplimentară va fi egală cu diferența dintre creanță și suma provizioanelor.

Exemplu2.1.1 :Entitate ,,Donaris Vienna Insurance Group” în luna ianuarie 2015 a înregistrat următoarele venituri prin intermediului brokerului de asigurare conform anexei 6

Operațiile de bază cu privire la înregistrarea veniturilor primele subscrise și decontările pe contractele de asigurare directă sunt următoarele:

1.Contabilizarea primelor de asigurare subscrise pe contractele de asigurare directă asigurare obligatorie de raspundere civilă auto(RCA) prin intermediarii în asigurări(broker):

Debit 222 „Creanțe curente ale intermediarilor în asigurări”, subcont 2221 ”Creanțe ale intermediarilor pe prime subscrise”