Contabilitatea Trezoreriei la Electrica Banat S.d.f.e.e.f. Resita
C U P R I N S
CAPITOLUL 1
DATE GENERALE
1.1. Scurt Istoric "Electrica" Banat S.D.F.E.E. Reșița
Energia electrică este un produs a cărui impact, asupra dezvoltării societății umane în ultimul secol, a fost poate cel mai important, ca pondere. Nu există sector de activitate care să se desfășoare fără utilizarea energiei electrice.
O exploatare de distribuție desfășoară în condițiile actuale date servicii publice de distribuție și furnizare a energiei electrice în condiții reglementate de Autoritatea Națională în domeniu.
Sucursala de Distribuție a Energiei Electrice Reșița, înscrie în existența ei un lung șir de ani, de continuă dezvoltare, strâns legată de ritmul evoluției orașului, necesarului de energie electrică pe etape determinate de condițiile politice, sociale și economice ale timpului.
Din punct de vedere organizatoric în anii ’60 se înființează IRE Banat în componența cărora intrau: Exploatarea Electrică Reșița și Secția de Rețele Caransebeș. După reorganizarea administrativă a României din 1968 se înființează Exploatarea Electrica Caraș-Severin compusă din S.D.E.E. Reșița, S.D.E.E. Anina, S.D.E.E. Caransebeș, în cadrul IRE Timișoara.
In anul 1983, prin decretele 379 și 380 se înființează întreprinderea IEIRIEDEET Caraș – Severin, ca unitate independentă în cadrul fostei centrale industriale CIRE.
Întreprinderea se transformă in 1990 în Filiala de Rețele Electrice (FRE) Reșița prin apariția Regiei Naționale de Electricitate RENEL.
In anul 1998 ca urmare a HGR 365 se înființează CONEL prin reorganizarea RENEL, iar la Reșița apare SD Reșița în cadrul Filialei SC Electrica SA București. Tot în acest moment sucursala preia în patrimoniu instalațiile electrice de distribuție de 110 kv. În anul 2000 Compania Națională de Electricitate CONEL se constituie în patru entități, având ca obiect principal de activitate producerea, transportul, respectiv distribuția și furnizarea energiei electrice rezultând: Termoelectrica, Hidroelectrica, Transelectrica și Electrica. Inițial împărțită în 42 de sucursale de distribuție și furnizare a energiei electrice, în octombrie 2000, Electrica se reorganizează în 19 sucursale având în componență câte două sau trei Exploatări de Distribuție și Furnizare județene.
Prin H.G.R. 1342/2001 a fost consolidată această structură în concordanță cu zonele de dezvoltare regională, astfel rezultând 8 sucursale de distribuție și furnizare a energiei electrice (S.D.F.E.E.) cu o Direcție de Servicii Energetice.
1.2. Prezentarea generală a S.D.F.E.E. Reșița
Ca urmare a reorganizării, se înființează S.D.F.E.E. Reșița în cadrul F.D.F.E.E. ELECTRICA BANAT S.A. Timișoara.
Ca număr de personal, evoluția a fost constant crescătoare după 1990, de la cca. 490 în 1994, la 520 în 1997, 637 în 1998 (după preluarea instalațiilor 110kv ), 621 în 2000, 630 în 2003
Referitor la compartimentele funcționale din suprastructura exploatării care revin în subordinea inginerului șef distribuție, acestea sunt:
– serviciul dispecer = 9 persoane (1+8)
– biroul exploatare mentenanță = 5 persoane (1+4)
– biroul reparații dezvoltare = 5 persoane (1+4)
– serviciul studii și caiete de sarcini = 13 persoane(1+12)
– compartiment inventică și tehnologii = 2 persoane
Misiunea Sucursalei de Distribuție Reșița se definește în cadrul Sucursalei de Distribuție Timișoara ca fiind, asigurarea unor servicii publice de distribuție a energiei electrice tuturor clienților săi actuali și potențiali la parametrii impuși de standardele de performanță, pentru satisfacerea nevoilor acestora, prin exploatarea și dezvoltarea rețelelor electrice de distribuție și cu ajutorul unui personal de înalta calificare si dedicat pentru calitate și operativitate.
Obiectivele prioritare ale Sucursalei în prezent, constau din :
asigurarea continuității în alimentarea cu energie electrică a consumatorilor la parametrii contractați;
reducerea pierderilor tehnologice;
controlul și reducerea costului kwh livrat;
modernizarea instalațiilor de distribuție și de măsura;
reducerea impactului instalațiilor asupra mediului;
creșterea cifrei de afaceri prin diversificarea gamei serviciilor oferite clienților;
micșorarea duratei medii de recuperare a creanțelor;
valorificarea potențialului uman disponibil prin angrenare în activități în care pot da maximul de randament și eficacitate.
Categoriile de clienți care formează piața exploatării de distribuție se grupează în:
a). clienți consumatori de energie electrică, grupați în:
mari consumatori (estimați în număr de 50 ptr. 2003)
mici consumatori (10.000 ptr. 2003)
consumatori casnici (131.000 ptr. 2003)
b). beneficiari de lucrări/servicii conexe activității de bază. In această categorie se încadrează toți clienții, conform descrierii de la capitolul anterior.
Din totalul clienților, un număr de 4 societăți contribuie în momentul de față la realizarea veniturilor cu aproximativ 70%:
SC CSR SA = 30%
SC GAVAZZI STEEL SA = 24%
SC MOLDOMIN SA = 10%
SC UCMR SA = 6%
1.3. Aspecte organizatorice și tehnologice
S.D.F.E.E. RESITA s-a confruntat în ultimul timp cu un vast proces de reorganizare și restructurare, cu scopul de a se eficientiza toate activitățile desfășurate și de a determina o sensibilizare puternică la provocările mediului social, economic și tehnologic.
Instalațiile energetice au fost construite în general între anii 1950-1980 și ca urmare acestea se află în ultima treime de viață
Deși instalațiile sunt uzate fizic și în special moral prin lucrări de exploatare, de întreținere și de reparații conforme cu tehnologiile aferente acestor categorii și tipuri de instalații, acestea sunt menținute la standardele cerute.
Prezența actuală a societății pe piață, într-o economie concurențială, înseamnă de fapt, evoluția ei in cadrul unui mediu extrem de complex și aflat într-o dinamică permanentă. S.C. Electrica S.A. – este o firmă în permanent proces de adaptare la cursul pieței în scopul satisfacerii cerințelor tuturor clienților săi.
1.4. Situația economico-financiară a societății
1.4.1. Situația financiară actuală si cea previzionată informații generale privind procesul de planificare
Procesul de planificare financiară presupune previziunea cifrelor de vânzări, a veniturilor si a activelor necesare conform diferitelor strategii de evoluție adoptate, și apoi luarea unei decizii privind modul de acoperire a necesarului de fonduri pentru finanțare. De asemenea, în procesul de planificare financiară, managerii trebuie să evalueze planurile și să identifice modificările operaționale care ar putea îmbunătăți rezultatele. De obicei, planificarea se face pentru următorii 3-5 ani. Pentru primul an se va face lunar, trimestrial, iar pentru următorii ani, anual.
Analiza previziunilor financiare începe cu previziunea veniturilor din vânzări/cifra de afaceri și a costurilor de producție. Se vor întocmi o serie de previziuni și bugete pentru fiecare domeniu de activitate semnificativ, pentru a se cunoaște necesarul în materii prime, materiale, forța de muncă, echipamente, cheltuieli pentru lucrări de întreținere și reparații, etc. Pornind de aici se stabilește un nivel previzionat al vânzărilor/cifrei de afaceri.
În mod obișnuit, aceste bugete sunt lunare și pe măsura scurgerii timpului, cifrele înregistrate efectiv se vor compara cu cele previzionate, iar diferențele/abaterile trebuie explicate sau corectate, sumele previzionate pentru restul anului vor fi ajustate, dacă se dovedește ca previziunile inițiale au fost nerealiste.(abaterile trebuie explicate într-un raport de constatare a abaterilor).
Este bine ca aceasta comparare să se facă la sfârșitul fiecărui trimestru, când se vor realiza acțiuni de reprevizionare și previzionare trimestrială, astfel încât proiecțiile pentru perioada rămasă să reflecte condiții reale de operare. Bugetul rezultat în urma reprevizionării este cunoscut ca buget flexibil, față de bugetul inițial care este considerat buget planificat sau plan.
În procesul de reprevizionare se vor lua în considerare factorii semnificativi care au cauzat abaterea (ex. majorări ale ratei de schimb care duc la creșterea prețurilor la materii prime, combustibil etc.) și dacă aceștia sunt sau nu sub control.
Trebuie să existe permanent o previziune pentru următoarele 12 luni (cel puțin) și nu numai pentru perioada rămasă până la sfârșitul anului calendaristic .
După ce toate elementele de costuri și de venituri au fost previzionate, se pot elabora bilanțurile contabile și conturile de profit și pierderi pro-formă (documentele pro-formă sunt documente care se elaborează în vederea estimării necesarului de finanțare ale sucursalei).
Prin procesele de planificare și control financiar, echipa managerială încearcă să mărească profitabilitatea, să evite deficitele de numerar, să îmbunătățească performanțele întreprinderii.
În realizarea diagnozei financiare, și respectiv la stabilirea obiectivelor economice ale întreprinderii este necesar ca atât "punctele – forte", cât și cele "slabe" să fie în atenția conducerii. Un plan bun face posibil ca întreprinderea să profite la maximum de pe urma punctelor forte și să diminueze pierderile viitoare cauzate de punctele slabe actuale.
1.4.2. Situația realizării bugetului de venituri și cheltuieli pentru
perioada 01.01.2003-31.12.2003
Situația realizării Bugetului de venituri și cheltuieli pe anul 2003 (Anexa 1)
1. Venituri
Fata de programul pe anul 2003, veniturile totale se realizează in procent de 131 %, respectiv 1.363.137 mil. lei. Structura acestor venituri este următoarea:
* Venituri din activitatea de exploatare sunt de 1.362.940 mil. lei din care:
– venituri din vânzarea energiei electrice 947.265 mil. lei
– venituri din alte activitati de exploatare 415.675 mil. lei
* Venituri financiare 197 mil. lei
Activitatea de exploatare
Ponderea veniturilor din vânzarea energiei electrice reprezintă 70% din veniturile activității de exploatare.
Veniturile din vânzarea energiei electrice s-au realizat in procent de 96% fata de nivelul programat pe anul 2003. Nerealizarea a fost influențată atât de cantitatea de energie facturata , care a fost cu 11 Gwh sub nivelul programat, cat si de prețul mediu de vânzare, care a fost cu 61 lei / kwh sub nivelul programat.
Nerealizarea de 11 Gwh pentru cantitatea de energie livrata provine din prognozarea pentru S.C. GAVAZZI STEEL SA Oțelu-Roșu in anul 2003 a unei cantități de energie electrica mai mari cu 12 Gwh decât cantitatea real consumata. In anul 2003 consumatorul S.C. GAVAZZI STEEL SA Oțelu-roșu, aflat in reorganizare judiciara nu a consumat cantitatea prognozată datorită problemelor financiare cu care s-a confruntat.
Prețul mediu de livrare a fost influențat negativ de consumatorul SC CSR –Otelaria Electrica. Reșița care este facturat la tariful A33 220 Kv ( durata de utilizare mica, funcționează doar in orele de gol si normal).
Veniturile din alte activitati de exploatare provin din penalizări pentru neplata in termen a energiei electrice si din alte activitati industriale (închirieri transformatoare, închirieri stâlpi pentru rețelele de televiziune prin cablu, taxe de aviz, subvenții pentru investiții etc.).
Activitatea financiara
Fata de plan de 500 mil. lei, veniturile financiare au fost realizate doar in procent de 39% respectiv 197 mil. lei, reprezentând venituri din dobânzi.
2. Cheltuieli
Cheltuielile totale se realizează în procent de 140 % respectiv o depășire de 470.154 mil. lei
a) Cheltuielile din activitatea de exploatare .
Elementele de cheltuiala cu depășiri semnificative se localizează la:
Lucrări de întreținere si reparații cu SISE – depășire de 5.678 mil. lei. Depăsirea se datorează in principal lucrărilor executate de AISE prin terți ( lucrări in exclusivitate contractate in anul 2002 cu finalizare in anul 2003) care datorita gradului avansat al executării inse realizează in procent de 131 %, respectiv 1.363.137 mil. lei. Structura acestor venituri este următoarea:
* Venituri din activitatea de exploatare sunt de 1.362.940 mil. lei din care:
– venituri din vânzarea energiei electrice 947.265 mil. lei
– venituri din alte activitati de exploatare 415.675 mil. lei
* Venituri financiare 197 mil. lei
Activitatea de exploatare
Ponderea veniturilor din vânzarea energiei electrice reprezintă 70% din veniturile activității de exploatare.
Veniturile din vânzarea energiei electrice s-au realizat in procent de 96% fata de nivelul programat pe anul 2003. Nerealizarea a fost influențată atât de cantitatea de energie facturata , care a fost cu 11 Gwh sub nivelul programat, cat si de prețul mediu de vânzare, care a fost cu 61 lei / kwh sub nivelul programat.
Nerealizarea de 11 Gwh pentru cantitatea de energie livrata provine din prognozarea pentru S.C. GAVAZZI STEEL SA Oțelu-Roșu in anul 2003 a unei cantități de energie electrica mai mari cu 12 Gwh decât cantitatea real consumata. In anul 2003 consumatorul S.C. GAVAZZI STEEL SA Oțelu-roșu, aflat in reorganizare judiciara nu a consumat cantitatea prognozată datorită problemelor financiare cu care s-a confruntat.
Prețul mediu de livrare a fost influențat negativ de consumatorul SC CSR –Otelaria Electrica. Reșița care este facturat la tariful A33 220 Kv ( durata de utilizare mica, funcționează doar in orele de gol si normal).
Veniturile din alte activitati de exploatare provin din penalizări pentru neplata in termen a energiei electrice si din alte activitati industriale (închirieri transformatoare, închirieri stâlpi pentru rețelele de televiziune prin cablu, taxe de aviz, subvenții pentru investiții etc.).
Activitatea financiara
Fata de plan de 500 mil. lei, veniturile financiare au fost realizate doar in procent de 39% respectiv 197 mil. lei, reprezentând venituri din dobânzi.
2. Cheltuieli
Cheltuielile totale se realizează în procent de 140 % respectiv o depășire de 470.154 mil. lei
a) Cheltuielile din activitatea de exploatare .
Elementele de cheltuiala cu depășiri semnificative se localizează la:
Lucrări de întreținere si reparații cu SISE – depășire de 5.678 mil. lei. Depăsirea se datorează in principal lucrărilor executate de AISE prin terți ( lucrări in exclusivitate contractate in anul 2002 cu finalizare in anul 2003) care datorita gradului avansat al executării in 2002 ar fi provocat pagube
însemnate prin sistarea executării lor in 2003.
Alte servicii executate de terți – cu cele doua componente importante, înregistrează o depășire de 9.172 mil. lei, respectiv:
– servicii auto si alte servicii executate de SISE, o depășire de 5.273 mil. lei
alte servicii terți -depășirea este de 3899 mil. lei se datorează ponderii mari pe care o înregistrează in cadrul acestui element de cheltuiala următoarele tipuri de cheltuieli:
închiriere capacitate comunicații (Mobifon) 6.640 mil. lei
încasarea energiei electrice prin Posta 2.988 mil. lei
telefonia fixa si mobila 3.509 mil. lei
încasarea energiei electrice – ALT UNIVERS 3.330 mil. lei
prestații SIND ELECTRICA 2.128 mil. lei
chirie fibra optica RDS 2.736 mil. lei
Provizioane o depășire de 534.473 mil. lei. Depășirea se datorează includerii pe costuri a :
– Provizioane pentru depreciere creantelor- facturilor de energie electrica si penalitati datorate de consumatori cu probleme financiare deosebite 398.559 mil lei, respectiv la:
SC MOLDOMIN SA Moldova Noua 103.391mil. lei
IGOSERV Moldova Noua 70 mil.lei
GOSINT Bocșa 972 mil. lei
SC GAVAZII STEEL Otelu-Rosu 9.085 mil. lei
Provizioane constituite la reevaluare pentru
deprecierea imobilizarilor 141.575 mil lei
Provizioane constituite pentru stocuri de materiale 1.424 mil lei
Provizioane constituite pentru deprecierea imobilizarilor in curs 565 mil lei
Rezultate financiare
Pentru anul 2003, sucursala a fost prevăzuta in bugetul de venituri si cheltuieli cu o pierdere de 125.000 mil. lei si a realizat o piedere de 272.872 mil lei.(218%)
Structura rezultatului financiar este:
activitatea de exploatare – pierdere 273.069 mil. lei
activitatea financiară – profit 197 mil. lei
Situația cifrei de afaceri
EVOLUTIA CIFREI DE AFACERI
Tabel nr.1
Mil.lei
Grafic nr.1
Evoluția creantelor și datoriilor în perioada analizată se prezintă astfel:
EVOLUTIA CREANȚELOR ȘI A DATORIILOR
Tabel nr.2
Mil.lei
Grafic nr.2
Din analiza efectuată se poate observa că, datoriile față de furnizori și bugetul statului reprezintă o pondere de până la10% din valoarea creanțelor.
În ceea ce privește evoluția creanțelor se observă o fluctuație pe toată perioada analizată datorită neîncasării acestora de la clienți.
CAPITOLUL 2
CONCEPTUL DE TREZORERIE. CONȚINUTUL ȘI STRUCTURA GENERALĂ A TREZORERIEI
Termenul de "trezorerie" provine din limba franceza "tresorerie" și în sens restrâns cuprinde disponibilitățile bănești, la bănci și în numerar – lei, valută -, iar în sens larg se extinde și la valorile mobiliare de plasament ce pot fi transformate în lichidități.
Exista și o accepțiune și mai extinsă a noțiunii de "trezorerie", formulată în următorii termeni: "toate mijloacele de care întreprinderea dispune pentru a face față plăților: disponibilitățile, valorile mobiliare de plasament, plafoane de credit curente, efecte comerciale scontate".
Trezoreria face parte dintr-un domeniu mai cuprinzător, și anume finanțele, ea se prezintă sub mai multe forme:
• Trezoreria publică (a statului);
• Trezoreria societăților bancare;
• Trezoreria agenților economici și unităților economice.
2.1. Trezoreria finanțelor publice
Trezoreria finanțelor publice, instituție cu tradiție în România interbelică, este autorizată să preia funcția băncilor în execuția de casă a bugetului. Prin intermediul ei, sectorul public își efectuează operațiunile de încasări și plăți, își constituie și utilizează mijloacele extrabugetare și fondurile cu destinație specială, ține gestiunea datoriei publice, efectuează alte operațiuni financiare în cadrul instituțiilor publice, precum și controlul fiscal și financiar preventiv de către Ministerul Finanțelor.
Intr-o accepțiune generală, Trezoreria reprezintă personificarea financiară a statului, îndeplinind rolul unui intermediar financiar cu ajutorul căruia acesta efectuează operațiunile financiare și de credit, activitatea să fiind legata nemijlocit de execuția bugetului de stat. Cum se vede, nu are personalitate juridică, nu este autonomă, nu se distinge de stat.
Astfel, în concepția economiștilor clasici "Trezoreria reprezintă atât "casa" în care se păstrau fondurile bănești ale statului, cât și activitatea de creditare pe termen scurt, necesară asigurării permanente a echilibrului dintre fluxurile de intrare și de ieșire a fondurilor bănești.
În România, Trezoreria publică este concepută ca o instituție financiară, prin care sectorul public își efectuează operațiunile de încasări și plăți asupra cărora Ministerul Finanțelor exercită control fiscal și financiar preventiv.
În România, Trezoreria publică se organizează într-un sistem propriu, atât la nivel central cât și în teritoriu prin care se urmărește cuprinderea cât mai largă a tuturor operațiunilor financiare din sectorul public. Ea cuprinde: Trezoreria centrală; Trezoreria județeană și a municipiului București; Trezoreria municipală, Trezoreria orășenească, Trezoreria de la percepțiile rurale.
2.2.Trezoreria societăților bancare
O bancă (societate bancară) este o entitate a cărei activitate implica trei funcții de bază:
1. atrage depozite bănești de la persoane fizice și juridice (fonduri atrase);
2. permite clienților să-și retragă banii sau să-i transfere în alte conturi, gestiunea mijloacelor de plată;
3. acordă împrumuturi clienților care solicită credite, folosind în principal, fondurile atrase (depozite plasate).
– Intr-o accepțiune mai profesionistă băncile sunt definite ca fiind organisme care gestionează în pasivul lor conturile clienților, conturi care pot fi utilizate prin cecuri sau prin virament în limitele resurselor disponibile; în măsura în care aceste conturi constituie forma de monedă în circulație cea mai utilizată – moneda scripturală -, băncile, în ansamblul lor sunt deci antrenate, atunci când acordă credite, în crearea simultană a celei mai mari părți din resursele finanțării acestor operațiuni de creditare.
Principalele operațiuni ale băncii:
-operațiuni de activ
-operatiuni de pasiv
2.3. Trezoreria agenților economici, a utilităților economice
Gestiunea financiară este o funcție a întreprinderii care are drept scop de a asigura regulat fondurile necesare pentru exploatarea curentă și pentru investiri în active imobilizate, la timp și cu costuri cât mai scăzute, fără a prejudicia independența față de terți și posibilitățile de acțiune economică. Pe de parte, prin aceasta băncile se acționează pe linia controlului bunei utilizări a fondurilor și a realizării rentabilității scontate.
Gestiunea financiară se realizează începând cu previziunile pe linia planului de investiri și finanțări și previziuni ale bugetului de trezorerie care, în final, formează punctul de plecare al unui sistem de control al gestiunii. După elaborarea previziunilor, gestiunea financiară are rolul de a selecta cele mai convenabile mijloace și procedee de finanțare pentru ca, ulterior, să abordeze metode și criterii de analiză a situației financiare a întreprinderii.
Sub aspect practic, gestiunea financiară este formată din ansamblul deciziilor și activităților care, în funcție de obiectivele întreprinderii, concură la reglarea fluxurilor financiare, a nevoilor de resurse. Activitatea de gestionare financiară este concretă: gestionarea trezoreriei, concentrarea fondurilor, controlul asupra investirilor. In același timp, anumite activități financiare au și caracter de studiu în vederea luării deciziilor de previziune, analiză și care orientează opțiunile financiare. 1n aplicarea sa, gestiunea financiară se sprijină pe contabilitate, drept comercial, statistică, matematică, marketing etc.
2.4. Gestiunea de trezorerie
Gestiunea de trezorerie (sau gestiunea pe termen scurt) reprezintă un domeniu larg al gestiunii financiare. Noțiunea de trezorerie se referă îndeosebi la încasări, lichidități, disponibilități bănești ale întreprinderii la un moment dat, adică fondurile pe care le deține în casă și în cont.
Gestiunea de trezorerie stabilește și urmărește nevoile de mijloace bănești pentru realizarea sarcinilor de exploatare, pe baza unui buget de venituri și cheltuieli, stabilește creditele pe termen scurt ce vor fi utilizate, cuantumul și costurile aferente, precum și posibilitățile de plasament pe termen scurt.
Gestiunea de trezorerie își propune folosirea unor mijloace pentru optimizarea încasărilor și plăților și pentru menținerea echilibrului financiar cu costuri cât mai reduse. O componentă importantă a gestiunii de trezorerie o constituie previziunea pe termen scurt a echilibrului financiar al întreprinderii, înțelegând prin aceasta anticiparea unor echilibre între încasări și plăți, între nevoi de surse pentru exploatare și sursele proprii plus cele împrumutate
Gestiunea pe termen scurt urmărește două cerințe importante: să minimizeze costul capitalului, dacă trezoreria este negativă și se impune apelul la credite, și să maximizeze rentabilitatea capitalului, dacă trezoreria este pozitivă și se impune efectuarea unor plasamente pe termen scurt; în al doilea rând, să obțină o flexibilitate maximă a echilibrului financiar (procurarea fondurilor necesare și utilizarea sau plasarea celor care prisosesc).
2.4.1. Elementele fundamentale ale gestiunii de trezorerie
Accelerarea încasărilor și reducerea fondurilor neutilizate existente în conturile bancare; accelerarea încasărilor este o preocupare care începe încă de la negocierea contractului economic, când se stabilesc termenele și instrumentele de plată ce urmează a se utiliza. Pe parcurs, furnizorul poate acționa în direcția accelerării recuperărilor, cointeresând clienții să plătească mai repede oferind în schimb bonificații sau cote de rabat încă de la efectuarea livrărilor.
Alegerea termenelor reale de plată și a instrumentelor de decontare adecvate poate permite accelerarea intrărilor de fonduri sau temporizarea (alungirea) termenelor de plată.
Optimizarea trezoreriei se întemeiază pe trei principii: utilizarea judicioasă a creditelor, după ce în prealabil au fost selectate cele mai ieftine și mai suple; promovarea unei tehnici adecvate de plasament a excedentelor de trezorerie; evitarea, pe cât posibil, a unor conturi creditoare (care se remunerează) sau a unor conturi debitoare care comportă costuri. Gestiunea încasărilor și plăților are în vedere previziunea, dimensionarea și corelarea acestor operațiuni astfel încât să se obțină un echilibru monetar stabil, urmărind evitarea unor situații de nelichiditate și de incapacitate de plată, precum și formarea unor lichidități primare prea mari care să stea neutilizate. Gestiunea încasărilor și plăților presupune încasarea la timp și în cuantumul legal a tuturor creanțelor pentru a se putea efectua la timp plățile către clienți.
2.4.2. Conținutul și structura operațiilor de trezorerie; organizarea contabilității de trezorerie
Luând în considerare factorul timp, la operațiile financiare se disting două mari categorii de operații:
operații financiare care generează angajamente pe termen lung, acestea fiind asimilate operațiilor de capital (credite pe termen lung, împrumuturi din emisiunea de obligațiuni etc.)
operații financiare cu caracter operațional pentru asigurarea lichidităților și efectuarea decontărilor curente.
Ultima categorie de operații (încasări și plăți curente) formează ceea ce numim trezorerie, respectiv operații de trezorerie. Contabilitatea trezoreriei asigură evidența existenței și mișcării titlurilor de plasament, disponibilităților în conturi la bănci și în casă, creditelor bancare pe termen scurt și a altor valori de trezorerie.
Importanța trezoreriei a crescut în ultima perioadă datorită modificărilor intervenite în viața economică, cum ar fi:
evoluția rapidă și contradictorie a ratei dobânzii și cursului de schimb valutar;
înzestrarea unităților economice cu tehnică modernă de calcul.
Contabilitatea trezoreriei trebuie organizată și condusă în așa fel încât să asigure înfăptuirea următoarelor obiective:
evidența și controlul operativ a operațiilor bănești în numerar;
gestiunea și valorificarea disponibilităților bănești din conturile de la bănci și a efectelor de primit depuse la bancă;
efectuarea plăților la termenele scadente;
respectarea legislației financiar-bancare și fiscale;
valorificarea disponibilităților bănești prin plasamente de trezoreriei
alegerea și utilizarea celor mai eficiente instrumente de trezorerie și forme de decontare;
fundamentarea bugetului de trezorerie, urmărirea. și explicarea fluxului net de trezorerie din operații de exploatare, de investiții și financiare, prin tablourile de flux și de finanțare;
utilizarea pe baza unei tactici financiare judicioase a creditelor bancare pe termen scurt pentru reglarea lichidităților și menținerea capacităților de plată continuă.
Pentru îndeplinirea în bune condiții a obiectivelor ce-i revin contabilitatea trezoreriei trebuie să fie organizată și condusă în mod corespunzător. In acest scop trebuie să se țină seama de influența următorilor factori:
a) Structura elementelor de trezorerie. În structura trezoreriei se cuprind:
mijloacele bănești aflate în casierie (lei și devize) și mișcarea acestora ca urmare a încasărilor și plăților;
mijloacele bănești aflate în conturi curente la bănci (lei și devize), cecurile și efectele comerciale depuse spre încasare sau scontare la bănci; mijloace bănești în conturi bancare la termen;
titlurile de plasament, cum sunt acțiuni și obligațiuni, alte titluri achiziționate în vederea revânzării pentru obținerea de mijloace bănești și a unor venituri;
acreditivele, avansurile de trezorerie;
creditele bancare pe termen scurt, creditele contractate, numite și credite de trezorerie.
In contabilitate, elementele de structură ale trezoreriei sunt reflectate cu ajutorul diferitelor conturi sintetice de gradul I și II și a conturilor analitice din clasa 5 – conturi de trezorerie.
Locul unde se afla valorile de trezorerie, care poate fi: casieria unității, băncile, terțe entități sau persoane.
Apartenența valorilor de trezorerie, impune folosirea de conturi bilanțiere pentru valorile de trezorerie proprii și de conturi în afara bilanțului pentru valorile de trezorerie ce nu aparțin unității și care se află temporar în păstrarea acesteia.
Formele decontărilor fără numerar prin intermediul conturilor deschise la bănci (acceptarea, acreditivul), cu instrumentele de decontare adecvate, necesită nu numai folosirea de conturi sintetice, ci și înregistrări contabile diferite.
CAPITOLUL 3
MODALITĂȚI DE DECONTARE UTILIZATE DE SOCIETĂȚILE COMERCIALE
3.1. Contabilitatea decontării prin acceptare
3.1.1. Contabilitatea decontării prin acceptare din initiativa debitorului
Acceptarea din inițiativa debitorului este una din modalitățile care permite accelerarea încasării contravalorii mărfurilor, produselor livrate, lucrărilor executate și serviciilor prestate, reducerea mijloacelor circulante în faza de decontare și diminuarea cheltuielilor legate de efectuarea operațiilor de decontare.
1) Contabilitatea decontării prin acceptare din inițiativa clientului (debitorului) cu ordin de plată:
In acest caz, furnizorul întocmește factura și ordinul de plată în 3 exemplare și o transmite cumpărătorului prin poștă sau prin delegat. Clientul după recepția mărfurilor semnează ordinul de plată pentru acceptarea plății și le depune la banca sa. Banca clientului verifică legalitatea operației, restituie un exemplar clientului și după înregistrarea documentului în contul acestuia, remite un exemplar din ordinul de plată la banca furnizorului.
Clientul poate efectua decontarea din mijloacele bănești existente în contul curent, din limita de creditare la contul curent, sau din credite acordate separat în conturi de credite și virate în contul de disponibil. Ordinul de plată pentru trezorerie (fără factură) se folosește pentru stingerea unor obligații certe, cum sunt: virarea de impozite și taxe la bugetul statului, virarea de sume reținute din salarii în favoarea terților, rambursarea creditelor bancare etc.
Ordinul de plată se întocmește în 3 exemplare, care au următoarea destinație:
exemplarul 1 servește la debitarea contului plătitorului și se clasează la dosarul cu documentele zilei;
exemplarul 2 servește la creditarea contului beneficiarului sumei și se remite acestuia ca anexă la extrasul de cont;
exemplarul 3 se restituie emitentului ca anexă la extrasul de cont.
În contabilitatea unității plătitoare decontarea cu ordin de plată se reflectă prin debitarea conturilor care arată natura plăților și creditarea contului 5121 "Cont de disponibil la bancă în lei".
2) Contabilitatea decontării prin acceptare din inițiativa clientului, prin plăți scadente (la anumite termene):
Livrările de mărfuri și prestările de servicii care au o frecvență mai mare și sunt de valori relativ constante se pot deconta prin plăți scadente, folosindu-se ordinul de plată. In acest scop, între furnizor și client se încheie o convenție cu ajutorul băncii furnizorului, prin care se stipulează suma ce urmează a se vira periodic, termenele de livrare, termenul de întocmire și predare a facturilor către client, precum și perioadele la care urmează a se efectua regularizarea eventualelor diferențe de sume față de livrările respective.
Pentru efectuarea decontărilor, plătitorul (clientul) depune la bancă, fie anticipat, fie la termenele de plată convenite, câte un ordin de plată pentru suma stabilită a se vira periodic, pe baza căruia se efectuează decontarea.
În fluxul informațional al decontărilor prin plăți cadențate intervin conturile 409 "Furnizori-debitori" (A) în Contabilitatea clientului și contul 419 "Clienți-creditori" (P) în Contabilitatea furnizorului.
Contul 409 "Furnizori-debitori" înregistrează în contabilitatea clientului avansurile și plățile anticipate scadențate (planificate) acordate furnizorilor pentru livrări de bunuri și prestații ce urmează a se primi; este un cont de activ.
Contul se debitează cu avansurile și plățile anticipate în contul unor lucrări și prestații, prin creditul conturilor de disponibil de la bancă (5121,5124 ).
Se creditează cu contravaloarea avansurilor, plăților anticipate decontate pentru bunurile și prestațiile primite în corespondență cu debitul contului 401 "Furnizori"; cu regularizarea prin încasarea de la furnizori a avansului neutilizat (5121).
Soldul debitor reflectă drepturile de creanță, avansurile neulilizate acordate furnizorilor.
Contul 419 "Clienți-creditori" înregistrează în contabilitatea furnizorului, avansurile, încasările anticipate de la clienți pentru livrările de bunuri, prestații de servicii și executări de lucrări viitoare; este un cont de pasiv.
Contul se creditează la încasarea cu anticipație a contravalorii unor prestații viitoare, respectiv a avansurilor, prin debitul conturilor 5121, 5124, 531.
În debit se înregistrează decontarea valorii bunurilor livrate și serviciilor prestate din avansurile primite și sumele restituite clienților din avansurile neutilizate.
Soldul creditor reflectă datoria față de client pentru avansurile, plățile anticipate, pentru care nu sunt încă executate prestațiile.
Decontările prin plăți scadențate prezintă avantajul ca accelerează și simplifică tehnica de lucru a operațiilor de decontare la bancă și la întreprinderi, apropiind cel mai mult circuitul financiar de cel fizic.
Reflectarea în contabilitate a decontărilor prin plăți scadențate se prezintă astfel:
Operațiunea Contabilitatea clientului Contabilitatea furnizorului
3) Contabilitatea decontării prin acceptare din inițiativa clientului cu cecuri de decontare
Cecul constituie un instrument care asigură cu anticipație sumele necesare efectuării plăților, constituind în același timp și un mijloc bănesc. Cecul este un instrument de plată utilizat de titularii de conturi bancare cu disponibil corespunzător în aceste conturi. Pentru ca o persoană să poată emite cecuri, banca îi eliberează acestuia (clientul său) formulare de cecuri în alb, dacă acesta deține un disponibil corespunzător în cont.
In schimbul mărfurilor sau serviciilor prestate, clientul eliberează furnizorului o sumă de bani echivalenta din carnetul de cecuri. Primitorul cecului îl depune la propria bancă, acesta încasându-se în contul de disponibil. Beneficiarul prezintă cecurile cu borderou de încasare, întocmit în trei exemplare;
În cazul în care cecul nu are acoperire (lipsa de disponibil) se restituie beneficiarului sau băncii de la care s-a primit, cu menționarea expresă a motivului restituirii. În astfel de cazuri, banca beneficiarului, la rândul sau, restituie cecul beneficiarului care va lua măsurile legale.
La unitățile patrimoniale, evidența carnetelor de cecuri cu limită de sumă se realizează cu ajutorul contului 5126 "Carnete de cecuri cu limită de sumă", fiind un cont de mijloace circulante bănești, este un cont de activ.
Acest cont se debitează cu valoarea carnetelor de cecuri eliberate de banca prin creditul conturilor de disponibil de la bancă.
Se creditează cu plățile efectuate reprezentând cheltuieli de transport – aprovizionare plătite cu cecuri, prin debitul contului 308 "Diferențe de preț la materii și materiale", 328 "Diferențe de preț la obiecte de inventar"; cu avansurile acordate furnizorilor pentru livrări de bunuri, lucrări și servicii prestate, prin debitul contului 409 "Furnizori-debitori"; plata obligațiilor față de creditori, prin debitul contului 462 "Creditori diverși"; plăți în avans pentru reparații, chirii, abonamente etc., prin debitul contului 471 "Cheltuieli înregistrate în avans" și cu alte plăți.
Soldul debitor reflectă valoarea cecurilor neutilizate.
De menționat că la unitățile patrimoniale funcționează contul 5112 "Cecuri de încasat", care evidențiază cecurile primite de la clienți pentru produsele livrate, lucrările executate și serviciile prestate și depuse la banca spre încasare.
Întreprinderile care beneficiază de credite pot efectua decontări și cu carnete de cecuri fără limită de sumă. Pentru efectuarea plăților la cererea creditorului (furnizorului) se poate utiliza ordinul de încasare.
Așadar contabilitatea decontărilor fără numerar se ține cu ajutorul contului 512 "Conturi curente la bănci" deschis pe conturi sintetice de gradul II: 5121 "Conturi la bănci în lei", 5124 "Conturi la bănci în devize", 5125 "Sume în curs de decontare", 5126 "Carnete de cecuri cu limită de sumă".
Contul 5121 "Conturi la bănci în lei" evidențiază disponibilitățile bănești în lei, existente în contul de disponibil la banca și mișcarea acestora ca urmare a încasărilor și plăților efectuate. Din punctul de vedere al conținutului economic, este un cont de mijloace economice, din grupa mijloacelor bănești, deci un cont de activ.
Se debitează cu sumele încasate prin banca prin creditul conturilor ce arată natura încasărilor și se creditează cu plățile de orice natură.
Soldul debitor exprima suma disponibilităților în lei aflate în bancă.
Contul 5124 "Conturi la bănci în devize" ține evidența disponibilităților bănești în devize existente în contul de la banca și a mișcării lor ca urmare a încasărilor și plăților efectuate și a echivalentului lor în lei la cursul zilei sau la un curs fix. Din punct de vedere al conținutului economic este un cont de mijloace circulante bănești, deci un cont de activ.
În debitul lui se evidențiază sumele în devize încasate în banca și a echivalentului în lei, iar în credit se înregistrează sumele în devize și echivalentul acestora în lei, plătite din bancă, debitându-se conturile ce arată felul plăților.
Soldul debitor reflectă sumele în devize și echivalentul lor în lei, existente în contul de la bancă.
Întrucât din conturile de disponibilități bănești, în anumite cazuri, banca poate efectua plăți fără a exista disponibilități, aceste conturi pot prezenta și sold creditor, care arată creditele acordate prin contul de disponibilități. Deci ele pot îndeplini rolul unui cont curent, fiind după sold conturi bifuncționale; soldul debitor reprezintă disponibilitățile în lei sau în devize, iar soldul creditor – creditul acordat de către bancă.
S.D.F.E.E. RESITA are conturi de disponibilități bănești deschise la Banca Comercială Română Reșița, Banca Română de Dezvoltare Reșița și Trezoreria Reșița Cea mai mare parte a operațiunilor prin bancă se derulează prin Banca Comerciala Română.
Pe baza extrasului de cont de la bancă și a documentelor justificative operațiile de încasări și plăți se înregistrează în fișele de cont sintetice, respectiv în jurnalele și situațiile conturilor privind mijloacele bănești de la bancă.
Tratarea diferențiată a acestor diferențe de curs valutar se explică prin aceea că afectarea cu mărimea lor a veniturilor sau a cheltuielilor potrivit principiilor independenței exercițiilor și noncompensării trebuie să se facă în exercițiul cărora le aparțin, în care acestea sunt definitive. Ori, în cazul creanțelor și datoriilor diferențele de curs sunt definitive și aparțin exercițiului în care sunt lichidate (încasate, plătite). De aceea diferențele aferente creanțelor și datoriilor la sfârșitul exercițiului au caracter estimativ și sunt apreciate ca venituri sau cheltuieli în avans făcute pentru exercițiul următor.
În ceea ce privește diferențele de curs la valuta existentă în conturile la bănci la 31.12.N, dat fiind posesia reală și certă a acestor valute, diferențele de curs sunt cheltuieli și venituri ale exercițiului și participă la dimensionarea rezultatelor financiare ale acestuia.
3.2. Contabilitatea acreditivelor
Acreditivul constituie o alta formă de decontare și în același timp, un mijloc bănesc, ce asigură cu anticipație sumele necesare efectuării plăților Se utilizează mai ales în relațiile de comerț exterior sau atunci când cumpărătorul întârzie repetat plățile către furnizor, creând greutăți financiare furnizorului.
Acreditivul reprezintă forma de decontare prin care plățile se efectuează pe măsura livrării mărfurilor, executării livrărilor și prestării serviciilor, dintr-o sumă rezervată din disponibilitățile bănești ale plătitorului, care este pusa la dispoziția terților, persoane juridice sau fizice, la unitatea bancară unde acestea își au contul.
Deschiderea de acreditive se face la cererea unității plătitoare din disponibilitățile bănești aflate la banca.
Valoarea acreditivului deschis se virează la banca furnizorului din disponibilitățile cumpărătorului și se înregistrează la banca într-un cont distinct: “Acreditive deschise".
Acreditivul se închide la folosirea integrală a sumei, la expirarea valabilității sau la cererea cumpărătorului cu acordul furnizorului.
Acreditivul are o utilizare mai largă în relațiile de comerț exterior, dar este utilizat și în relațiile comerciale dintre agenți economici autohtoni. S.D.F.E.E. RESITA nu are cont de acreditiv deschis la banca își face plățile din contul curent pe cat posibil la scadenta.
3.2.1. Principalele tipuri de acreditiv
1) După formă:
a) Acreditiv revocabil: – poate fi modificat sau anulat în orice moment, fără avizare sau notificare prealabilă către vânzător. Această modalitate este puțin utilizată, întâlnindu-se mai ales în relațiile comerciale dintre firmele mamă și filiale.
b) Acreditiv irevocabil: – nu poate fi modificat sau anulat decât cu acordul tuturor părților interesate, inclusiv beneficiarul. Acreditivul irevocabil reprezintă pentru exportator certitudinea plății. Acest acreditiv poate fi:
i) Acreditiv neconfirmat: – caz în care banca emitentă este singura angajată ferm la plată, celelalte bănci care intervin în această relație acționează doar ca mandatar, potrivit instrucțiunilor băncii emitente și în numele acesteia, fără ca aceste bănci (notificatoare, plătitoare, acceptată sau trasă) să-și asume un angajament ferm de plată a acreditivului.
ii) Acreditiv confirmat: – în acest caz pe lângă angajamentul ferm de plată al băncii emitente, se adaugă un alt angajament de plată independent și ferm din partea unei terțe bănci (banca confirmatoare) Exportatorul pretinde aceasta garanție suplimentară în cazul în care banca emitentă nu îi este cunoscută sau în cazul în. care dorește să se apere împotriva riscului politic aferent angajamentului băncii respective.
2) După modul de plată al acreditivului:
Acreditiv cu plată la vedere – este plătit în momentul în care exportatorul prezintă băncii plătitoare documentele.
Acreditiv cu plată diferită – documentele sunt plătite la o dată ulterioară prezentării lor la banca. Importatorul intră în posesia documentelor și poate ridica marfa înainte de a o achita.
Acreditiv cu plată prin negociere – banca emitentă autorizează o alta bancă să negocieze documentele. Negocierea documentelor sau plata prin negociere semnifică dreptul băncii negociatoare de a "cumpăra" documentele (de a plăti exportatorul) și de a le transmite băncii emitente. Beneficiarul acreditivului plătește pentru aceasta un comision de negociere băncii negociatoare.
3) În textul acreditivului se pot introduce clauze speciale.
În funcție de aceste clauze speciale pe care le conțin, acreditivele pot fi:
a) Acreditiv transferabil – beneficiarul acreditivului are dreptul să solicite băncii transferatoare să facă acreditivul utilizabil parțial sau în totalitate pentru unul sau mai mulți beneficiari secunzi.
b) Acreditiv revolving (reînnoibil): – pe măsura efectuării plăților până la un anumit plafon valoarea acreditivului se reîntregește automat, în funcție de fiecare livrare.
Se utilizează pentru contracte cu valori mari și livrări eșalonate în timp.
a) Acreditiv – clauză roșie; – banca plătitoare are autorizarea de a plăti beneficiarul în avans, înainte de livrarea mărfii,
b) Acreditiv documentar de compensație (reciproce): – unde acreditivul de export este utilizat numai în corelație cu un acreditiv de import. Partenerul care dezvoltă operațiuni de compensație se asigură că dacă unul din ei nu va livra marfa în compensație, celălalt va fi plătit de banca emitentă cu echivalentul mărfurilor nelivrate.
4) După folosirea combinată de către beneficiar poate fi:
a) Acreditiv documentar subsidiar (back to back) unde se folosesc două acreditive: unul de import al mărfii și altul de export al mărfii, ambele domiciliate la banca intermediarului și corelate valoric și în timp.
b) Acreditiv documentare cesionat dă dreptul beneficiarul să cesioneze unității o parte sau întreaga valoare acreditivului deschis în favoarea sa.
Acreditivul documentar prezintă un avantaj foarte important. Aceasta tehnică bancară pentru garantarea creanțelor asupra străinătății, iar în cazul în care este irevocabil și confirmat, acreditivul conferă exportatorului o foarte mare securitate, căci aceasta beneficiază de două garanții bancare.
Cu toate acestea, acreditivul documentar prezintă inconvenientul că este greoi și complex. Pe de altă parte, securitatea conferită exportatorului are corespondent în riscurile asumate de bănci: riscul tehnic rezultat dintr-o eroare în verificarea documentelor riscul de eventuala insolvabilitate a băncii emitente și riscul politic, care este întotdeauna inerent angajamentelor luate în numele unei entități străine.
Intrând în posesia documentelor, importatorul își ridică marfa. Evidența acreditivelor în lei și în devize deschise la bănci pentru efectuarea de plăți unui terț sau agent al unității patronale, precum și a mișcării acestora ca urmare a plăților efectuate și încetării valabilității sau folosirii se ține cu ajutorul contului 541 "Acreditive".
3.2.2. Reflectarea în contabilitate a acreditivelor
Contul 541 "Acreditive", este un cont de mijloace bănești, cont de activ.
În debitul contului se evidențiază sumele depuse la banca la dispoziția terților din conturile de disponibilități bănești în lei sau/și în devize; diferențele favorabile de curs valutar, aferente existentului în conturile de acreditive deschise în devize, care măresc veniturile financiare, creditându-se contul 765 "Venituri din diferențe de curs valutar".
În creditul contului se înregistrează sumele plătite terților (furnizori, creditori etc.), virate în conturile de disponibilități bănești ca urmare a încetării valabilității; diferențele nefavorabile de curs valutar, aferente existentului în conturile de acreditive deschise în devize, care măresc cheltuielile financiare, debitându-se contul 665 "Cheltuieli din diferențe de curs valutar".
Soldul debitor reprezintă acreditivele deschise la bănci și nefolosite. Contul 541 "Acreditive" este dezvoltat pe conturi sintetice de gradul II: – 5411 "Acreditive în lei și 5412 "Acreditive în devize".
Operațiile făcute în devize se evaluează la cursul zilei sau la un curs fix. La finele perioadei, acreditivul existent în devize se evaluează la cursul de schimb în vigoare la acea dată, iar diferențele de curs rezultate se înregistrează în contabilitate ca venituri sau cheltuieli financiare.
În cazul acreditivelor deschise în devize, contul "Acreditive" reflectă acreditivul existent la finele perioadei la cursul de schimb în vigoare la data respectivă.
În contabilitate se fac următoarele înregistrări:
1. Deschiderea unui acreditiv pentru suma de 200.000.000 lei din disponibilul existent în bancă
5411 „Acreditive în lei" = 5121 „Conturi la bănci în lei" 200.000.000
2. Plata furnizorilor în valoare de 50.000.000 lei.
401 "Furnizori" = 5411 "Acreditive în lei" 50.000.000
3. Închiderea acreditivului neutilizat de 150.000.000 lei.
5121 "Conturi la bănci în lei" = 5411 "Acreditive în lei" 150.000.000
4. Deschiderea unui acreditiv in devize în valoare de 10. 000 $ la un curs de 33.000 lei/$
5412 „Acreditive în devize" = 581 "Viramente interne" 330 000.000
(10.000$ x 33.000 lei)
și concomitent
581 "Viramente interne" = 5124 "Conturi la bănci în devize" 330.000.000
(10.000$ x 33.000 lei/$)
sau direct
5412 "Acreditive in devize” = 5124 "Conturi la bănci în devize"
5. Plata furnizorilor în valoare de 1.000$ la un curs de 33.000 lei/$
401 "Furnizori" = 5412 "Acreditive în devize" 33.000.000
(1.000$ x 33.000 lei/$)
La finele perioadei acreditivele în devize existente se evaluează la cursul de schimb în vigoare la acea dată.
Cursul de schimb este de 34.000 lei/$
9.000$ x 33.000 lei/$ = 297.000.000 lei
9.000$ x 34.000 lei/$ = 306.000.000 lei
Se poate observa că rezultă o diferență favorabilă de + 9.000.000 lei.
b) Cursul de schimb este de 32.000 lei/$
9.000$ x 33.000 lei/S = 297.000.000 lei
9.000$ x 32.000 lei/$ = 288.000.000 lei
Rezultă o diferență nefavorabilă de – 9 000.000 lei
665 "Cheltuieli din diferențe = 5412 "Acreditive în devize" 9.000.000
de curs valutar" (281,25$)
3.3. Compensarea, forma de decontare
Compensarea, ca formă de decontare a drepturilor de creanță, constă în compensarea reciprocă între doi parteneri a drepturilor de creanță cu obligațiile acestora, fie prin primirea în schimb de către furnizor de la cumpărător a unor mărfuri. Prin aceasta forma de decontare se asigură creșterea operativității rezolvării actelor de încasări și plăți, reducerea volumului banilor din conturile de la bancă, înlăturarea blocajului financiar, deblocarea aparatului bancar de o serie de calcule și evidențe.
Serviciul de compensare este agentul de intermediere care primește, analizează și negociază periodic, în prezenta reprezentanților persoanelor juridice, compensarea obligațiilor reciproce prin emiterea ordinelor de compensare.
Serviciul de compensare funcționează în cadrul Institutului de Management și Informatică – din cadrul Ministerului Industriei și Comerțului, având următoarele compartimente:
compartimentul de analiză și identificare a circuitelor de compensare pe baza informațiilor transmise de persoanele juridice;
compartimentul de organizare a ședințelor de compensare, care primesc, înregistrează, prezintă circuitele de compensare, întocmește procesele verbale de ședință și transmite hotărârile pentru emiterea ordinelor de compensare;
compartimentul decontări, care emite ordine de compensare, ține evidența lor și soluționează litigiile.
Ședința de compensare se organizează în termen de 3 zile de la momentul identificării circuitului de compensare, de regulă în zilele de marți, miercuri și joi. Ședința se organizează la sediul Ministerului Industriei și Comerțului.
Ședința zilnică se încheie prin consemnarea în procesul verbal a denumirii persoanelor juridice și a sumelor angajate în compensare, care se semnează de către reprezentanții acestora și de către agentul de compensare desemnat de Serviciul de compensare pentru fiecare circuit, iar pe baza anexei se întocmesc ordinele de compensare emise într-un exemplar fiecărei persoane juridice, consemnându-se suma compensată cu fiecare persoană juridică.
În borderoul pentru decontările făcute prin ordinul de compensare se consemnează situația documentelor primare cuprinse în suma compensată pentru fiecare persoană juridică. Data efectuării stingerii datoriilor și a creanțelor este cea a ordinului de compensare si se operează în toate documentele inițiale (proces-verbal și ordin de compensare).
Orarul ședințelor de compensare se stabilește între orele 8,30 – 16,00, cuprinzând patru părți:
Partea I – prezentarea și înscrierea documentelor de acreditare a inspectorilor de compensare, reprezentanți ai persoanelor juridice.
Partea a II-a – în care Compartimentul de analiză și – identificare circuite de compensare prezintă inspectorilor de compensare, reprezentanți ai persoanelor juridice, propunerile circuitelor de compensare închise, identificate.
Partea a III-a – în care Compartimentul de organizare a compensării întocmește procesul-verbal de ședință pentru fiecare circuit de compensare închis, în prezența și sub semnătura inspectorilor de compensare acreditați și cu ștampila acestora.
Partea a IV-a – în care Compartimentul decontări emite ordine de compensare și înregistrează procesele-verbale de compensare. Ordinele de compensare poartă semnăturile emitentului și ale inspectorilor de compensare, reprezentanți ai persoanei juridice inițiatoare si destinatare. Persoana juridică inițiatoare este persoana juridică care solicita stingerea obligațiilor reciproce prin intermediul unui act de compensare, iar persoana juridică destinatară este persoana juridică care acceptă compensarea unei creanțe prin datoria sa către inițiator. Compensarea poate avea loc la nivelul cel mai mic al datoriilor și creanțelor reciproce. Borderoul facturilor în baza cărora s-a stabilit valoarea de compensare va fi semnat de cei doi inspectori de compensare.
În cadrul Serviciului de compensare se deschide Registrul de evidență a operațiunilor de compensări în care se înscriu în ordine cronologică:
data efectuării compensării;
procesele-verbale de ședință în care sunt înscrise persoanele juridice intrate în compensare și suma compensată, pe fiecare relație;
evidența ordinelor de compensare, cu numărul și valoarea lor, eliberate fiecărei persoane juridice.
Litigiile se soluționează în zilele programate pentru desfășurarea ședințelor de compensare de către inspectori de compensare care reprezintă unitățile în litigiu, se încheie un proces verbal în care se prevăd măsurile care trebuie luate de către părți erorile vor fi soluționate la cererea persoanei juridice în cauza prin analiza naturii erorii si a efectelor financiare pentru petent. In cazul în care părțile nu cad de acord asupra modului de compensare a obligațiilor de plată, compensarea nu se operează.
Dacă eroarea afectează mai multe persoane juridice. Serviciul de compensare, va transmite tuturor celor în cauza corecțiile ce urmează să fie făcute, astfel:
pentru documentele greșit redactate (cifre greșite), documentul se va prezenta în original pentru anulare emițându-se un alt ordin de compensare corect;
pentru înscrierea greșită a denumirii persoanei juridice cu care s-a făcut compensarea, ordinul de compensare respectiv va fi anulat, fiind emis un alt ordin de compensare corect.
Documentele înlocuitoare operează de la aceeași dată cu cea a documentelor emise inițial: – documentele emise pentru corectare se înscriu într-un registru special de către agentul de compensare, semnat de Serviciul de compensare, pentru rezolvarea litigiului și de către cei doi sau mai mulți agenți de compensare afectați.
Ordinele de compensare au regim special, sunt numerotate din tipografie, iar evidența lor este strictă. Ordinele de compensare eronat completate sau necompletate și degradate se distrug de o comisie desemnată special de către conducătorul Serviciului de compensare pentru aceasta, întocmindu-se un proces-verbal.
Ordinul de compensare emis de Serviciul de compensare reprezintă documentul justificativ de înregistrare în contabilitate a stingerii creanțelor si a datoriilor care au făcut obiectul compensări. Ordinul de compensare se anexează la nota contabilă.
În principiu înregistrarea în contabilitate a încasărilor prin compensație este:
Societatea comercială procură de la furnizorul "X" materii prime în valoare de 100.000.000 lei și expediază produse în valoare de 150.000.000 lei, deci este atât cumpărător de materii prime cat și furnizor de produse finite.
l. Înregistrarea la cumpărător a achiziției
2. Înregistrarea produselor finite expediate
411 „Clienți" = 701 „Venituri din vânzarea produselor finite" 150.000.000
3. lncasarea prin compensare
401 „Furnizori" = 411 „Clienți" 100.000.000
4. Încasarea diferenței de 50.000.000 lei
5121 „Conturi la bănci în lei" = 411 „Clienți" 50.000.000
Aceste înregistrări contabile demonstrează faptul că, compensarea nu afectează trezoreria întreprinderii.
3.4. Efectuarea decontărilor prin monedă electronică
Realizările în domeniul tehnologiei informației au determinat diversificarea serviciilor bancare și au produs importante mutații în circulația banilor. In acest context, transferul electronic al fondurilor și apariția "monedei" electronice pe baza cărților de plată, au constituit elemente care au revoluționat sistemele de plăți tradiționale.
Cartea de plată (cardul) este un instrument de plată bazat pe electronică, cu ajutorul căruia se poate efectua plata unui produs sau serviciu achiziționate de la comercianții abilitați să o accepte sau prin utilizarea căreia poate obține lichidități de la banca emitentă.
Pentru a obține un card, persoana fizică sau juridică trebuie, în primul rând, să solicite în scris băncii sau organizației emitente, eliberarea unui card. Cu această ocazie, între bancă și client se încheie un contract în care se precizează tipul de card emis (solicitat) de client, obligațiile clientului față de bancă și serviciile oferite acestuia de către bancă.
S.D.F.E.E. RESITA folosește ca instrument de plata cardul pentru plata salariilor.
În România sunt utilizate în prezent atât cardurile internaționale cât și cele naționale. 1n scopul autorizării, utilizării și procesării tranzacției pe bază de carduri cu utilizare internațională, în sistem VISA internațional; MaterCard si Eurocard a fost creată în martie 1994 societatea Romcard. Băncile românești care s-au asociat în acest scop au fost în număr de cinci si anume: Banca Comerciala Română, Bancorex, Banca Agricolă, Banca Română pentru Dezvoltare și Banca Ion Țiriac. Prin asocierea lor, băncile au creat un sistem centralizat de procesare care are în vedere autorizarea și prelucrarea plăților operate în sistem card internațional, în același timp, Romcard se constituie ca o unitate interfață între băncile românești participante și sistemul de utilizare internațională a cardurilor.
Alături de cardurile internaționale în valuta băncile românești s-au preocupat de emiterea de carduri naționale în lei. Cardurile sunt emise preponderent sub sigla VISA și EUROCARD, MASTERCARD, numai Banca Română pentru Dezvoltare emițând un card propriu pe lei denumit PRIMA.
Dar cum evoluția tehnologiilor în acest domeniu este extrem de rapidă, se prefigurează importante evoluții în activitatea bancara cu amânuntul si, probabil, o explozie în utilizarea cardurilor în următorii ani, o reconfigurare a sectorului conturilor mici și a instituțiilor care oferă servicii de plăți.
CAPITOLUL 4
ORGANIZAREA ȘI CONDUCEREA CONTABILITĂȚII OPERAȚIILOR DE TREZORERIE
4.1. Contabilitatea operațiilor în numerar
Chiar dacă principalele operațiuni se fac prin conturi curente la bănci, există operațiuni importante care presupun existența și utilizarea banilor de numerar. In ceea ce privește banii, aparent, definirea banilor este o chestiune simplă, însă în momentul în care facem referire la realitate ea se complică deoarece "lista" elementelor ce pot fi considerate bani depinde de structura instituțională și organizatorică a economiei, de organizarea sa financiară.
Banii reprezintă un instrument social, o formă particulară imediat mobilizabilă a avuției sociale, o întruchipare transmisibilă și omnivalentă a puterii de cumpărare și care conferă deținătorului dreptul asupra unei părți din produsul social al țării emitente.
De acum banii sunt căutați ca putere de cumpărare, iar valoarea lor nu mai este dată de valoarea aurului încorporat de monedă, ci de valoarea mărfurilor și serviciilor pe care le procură. Pentru subiecții economici, banii reprezintă o putere de cumpărare, o rezervă de valoare, astfel ca banii ca și putere de cumpărare îndeplinesc următoarele funcții principale:
mijloc de măsură a valorii: – cu ajutorul banilor se exprimă valoarea tuturor mărfurilor și serviciilor, precum și valoarea tranzacțiilor trecute, prezente și viitoare. Această funcție arată ca banii reprezintă un etalon comun de evidență, de calcul, de analiza și de decizie economică;
mijloc de schimb: – cu ajutorul banilor se realizează tranzacția efectiv, fără a se recurge la procedeul ineficient al trocului;
mijloc de plată: – cu ajutorul banilor se sting datorii, inclusiv cele care nu sunt legate în mod direct de schimbul de mărfuri.
Banii pot reprezenta și o rezervă de valoare, adică posesorul unei sume de bani nu este obligat să utilizeze imediat acea sumă, ci o poate păstra astfel încât după o anumită perioadă de timp poate să achiziționeze un produs cu o valoare mai mare. Banii conferă o anumită libertate, pentru ca permit posesorului să facă alegerea economică cea mai potrivită atunci când apare posibilitatea de modificare a patrimoniului sau cu scopul de a obține un câștig.
Deși operațiile de încasări și plăți cu bani în numerar au o pondere redusă în totalul operațiilor de trezorerie, este nevoie să se organizeze gestiunea casieriei întreprinderii. Astfel că, casierul este încredințat să gestioneze și să opereze cu mijloace bănești, în lei sau în valută, precum și alte valori cum sunt mărcile poștale, timbre fiscale, abonamente de călătorie etc.
Volumul operațiilor de încasări și plăti, și gama acestora prin casierie, în numerar, sunt restricționate de limitele gestiunii și securității banilor la agentul economic și de interesele Băncii Naționale pentru asigurarea unei circulații monetare normale. Încasările în numerar pot să provină din vânzarea de produse din producție proprie, din vânzarea de mărfuri, lichidarea unor debitori, ridicări de numerar de la bancă, aport la capital etc.
Încasările zilnice în numerar nu pot depăși plafonul de 30.000.000 lei de la o singură persoană juridică. Încasările totale în numerar ale zilei, care depășesc plafonul de 30.000.000 lei, se depun la bancă în următoarele termene daca soldul zilei depășește plafonul de 20.000.000 lei (la încheierea registrului de casă):
în următoarea zi lucrătoare, dacă sediul persoanei juridice se află în aceeași localitate cu cel al unității societății bancare la care are deschis contul;
în maxim două zile lucrătoare, dacă sediul persoanei juridice se află în altă localitate decât cel al unității societății bancare la care își are deschis contul.
Având în vedere faptul că S.D.F.E.E. REȘIȚA își are sediul în aceeași localitate cu al unităților bancare unde are deschise conturi bancare, societatea va trebui să depună la bancă sumele ce depășesc plafonul legal de 20.000.000 lei în următoarea zi lucrătoare.
Plățile în numerar sunt admise numai pentru:
salarii și alte drepturi de personal;
alte sume datorate persoanelor fizice;
plăți către persoane juridice în limita unui plafon zilnic maxim de 30 milioane lei.
Persoanele juridice nu pot păstra în casieria proprie sume în numerar ce depășesc plafonul de 20 milioane lei (Legea 88/28.04.98), cu excepția sumelor pentru plata salariilor sau a altor drepturi de personal(avansuri concedii,ajutor deces), precum și a altor operațiuni cu persoane fizice pentru o perioadă de trei zile de la data prevăzută pentru plata acestora. Efectuarea de plăți sau de încasări în numerar între persoane juridice peste plafonul prevăzut constituie contravenție și se sancționează cu confiscarea sumei care depășește plafonul și cu amendă. Orice operație de încasare sau de plată în numerar se face numai pe baza de documente justificative între care:
cecul în numerar pentru preluarea banilor din contul de la bancă și depunerea în gestiunea casieriei; cecul trebuie să fie semnat de persoanele împuternicite să dispună plăți din conturile deschise la bancă;
chitanța pentru numerarul preluat de casier de la plătitor în contul unor drepturi de creanță din vânzarea unor mărfuri, prestări de servicii, precum și din restituirea de numerar din avansuri acordate și neutilizate;
foaia de vărsământ pentru depunerea numerarului din soldul casieriei în contul curent de la bancă;
dispoziția de plată / încasare către casierie, utilizată fie pentru plăți în lei din casierie, fie pentru încasări în lei, când nu există alte documente justificative de plăți și încasări. Când este utilizată ca dispoziție de încasare, pentru sumele încasate, casierul trebuie să emită chitanță; aceste dispoziții sunt documente interne;
statul de salarii, lista de plată pentru salarii și alte drepturi de personal plătite în numerar salariaților.
Evidența operativă a casieriei este realizată cu Registrul de casă în care se înscriu zilnic operațiunile de încasări și plăți.
Registrul de casă se întocmește în două exemplare, zilnic de casierul unității sau de altă persoană împuternicită, pe baza actelor justificative de încasări și plăți. Se semnează de către casier pentru confirmarea înregistrării operațiilor efectuate și de către persoana din compartimentul financiar-contabil desemnată pentru primirea exemplarului 1 și a actelor justificative anexate. Registrul de casă se completează zilnic, în ordinea efectuării operațiilor fără a lăsa spații libere. La sfârșitul zilei, rândurile neutilizate se barează și se stabilește soldul final al zilei. Soldul de casă al zilei precedente se reportează pe primul rând al registrului de casa pentru ziua în curs.
Originalul circulă la compartimentul financiar-contabil pentru verificarea exactității sumelor înscrise și respectarea dispozițiilor legale privitoare la efectuarea operațiilor de casă, iar exemplarul 2 rămâne în carnet. Exemplarul 2 se arhivează la casierie, iar originalul la compartimentul financiar-contabil.
Contabilitatea mijloacelor bănești aflate în casieria unității patrimoniale și a mișcării acestora ca urmare a încasărilor și plăților efectuate în numerar se ține distinct în lei și în devize cu ajutorul contului 531 "Casa", cont de activ; deschis pe două conturi sintetice de gradul II:
– 5311 "Casa în lei"
– 5314 "Casa în devize"
Pentru exemplificare considerăm operații de încasări/plăți prin numerar :"Casa în lei" Considerăm sold zi precedentă – 14.10.20N – 18.500.000 lei.
Încasat 15.10.20N prin casierie conform facturii (de creanță) și a dispoziției de încasare suma de 5 mil. lei.
5311 „Casa în lei" = 411 „Clienți" 5.000.000
Încasat 15.10.20N rest avans trezorerie în suma de 2,5 mil. lei.
5311 „Casa în lei" = 542 „Avansul de trezorerie" 2.500.000
3. Încasat 15.10.20N chirie cămin nefamiliști în suma de 0.5 mil. lei.
5311 “ Casa în lei" = 411 „Clienți" 500.000
4. Plata 15.10.20N conform dispoziției de plată 1 mil. lei avans de trezorerie (avans decont).
542 „Avansuri de trezorerie" = 5311 „Casa în lei" 1.000.000
5. Plata 15.10.20N avans concediu odihnă (prima vacanță) angajatului "X" în sumă de 1.2 mil. lei.
425 "Avansuri chenzinale" = 5311 „Casa în lei" 1.200.000
6. Plata15.1020N pensie alimentară către fosta soție angajat (cu specificația că se reține și din salariu angajat suma pensie) în sumă de 1.5 mi1 lei.
427 „Rețineri din salarii datorate terților" = 5311 „Casa în lei" 1.500.000
7. Plata 15.10.20N furnizor materiale în suma de 5.3mi1 lei (cu specificația ca a fost înregistrată factura furnizor în datorii).
401 „Furnizor de materiale" = 5311 „Casa în lei" 5.300.000
8. Incasat 15.10.20N contravaloare factură clienți pe baza dispoziției de încasare în sumă de 30mil.lei (cu specificația că factura clienți este înregistrată în creanțe).
5311 „Casa în lei" = 411 „Clienți" 30.000.000
Sold la 15.10.20N este de 47.500.000 lei
9. Deoarece soldul de casă depășește 20 mil. lei se depun la 16.10.20N cu foaie de vărsământ 27.5 mil. lei și se face înregistrarea în registrul de casă.
581 „Viramente interne" = 5311 „Casa în lei" 27.500.000
Registrul de casă în valută (nu este cazul S.D.F.E.E. RESITA) se ține pentru fiecare valută în parte, separat, iar în contabilitate contul 5314 "Casa în devize" se deschide în conturi analitice pe devize.
Transformarea valutei se poate face la cursul zilei sau la un curs fix.
In cazul în care transformarea valutei se face la cursul zilei, respectiv la cursul din ziua în care se fac operațiile de încasări și plăți, diferențele de curs valutar constituie cheltuieli sau venituri financiare din diferențe de curs valutar, după cum acestea sunt nefavorabile sau favorabile.
Pentru exemplificare vom considera următoarea situație:
1. Incasat la 15.11.20N prin casierie 150$, conform facturii înregistrată la cursul de 33.000 lei/$, la data încasării cursul este 33.500 lei/$; diferența de curs: 500 lei/$ x 150 = 75.000 lei.
5314 "Casa în devize" = % 5.025.000
(150×33.500)
411 „Clienți" 4.950.000
(150×33.000)
765 „Venituri din diferențe de curs valutar" 75.000
(150×500)
2. Plătit la 20.11.20N prin casierie 50 $ contravaloarea facturii externe înregistrată la cursul de 32.900 lei/$; cursul zilei la data efectuării plății este 33.600 lei/$.
% = 5314 „Casa în devize" 1.680.000
(50×33.600)
401 "Furnizori" 1.645.000
665 „Cheltuieli " din (50×32.900)
diferențe de curs valutar 35.000
(50 x 700)
3. lncasat la 10.12.20N, prin casierie 100 $, achiziționați la cursul de 33.300 lei/$;
5314 "Casa în devize" = 5311 „Casa în lei" 3.330.000
(100×33.300)
Situația contului 5314 "Casa în devize" $ la 31.12.20N
Tabel nr.3
31.12.20N – cursul de înregistrare la 31.12.20N este de:
6.675.000 lei/200$ = 33.375 lei/$ (200$).
4. La inventarierea de la închiderea exercițiului, respectiv la 31.12.20N, cursul dolarului este 33.700 lei, care este mai mare decât cursul de înregistrare a valutei, în dolari, existentă în casierie la 31.12.20N.
Întrucât valuta existentă la sfârșitul exercițiului, cât și creanțele și datoriile în devize sunt evaluate în lei la cursul valutar al zilei de 31.12.20N, este necesar să se stabilească și să se înregistreze diferențele de curs aferente dolarului existent în casierie:
200 $ x (33.700 – 33.375) = 65.000 lei.
5314 „Casa în devize" = 765 "Venituri din diferente de curs valutar" 65.000
După această înregistrare, soldul contului 5314 "Casa în devize" la 31.12.20N este de 6.740.000 lei (6.675.000 + 65.000).
În cazul în care transformarea valutei se face la un curs fix, procedeu practicat când cursurile valutare au o stabilitate relativă, operațiile în devize din perioada unui exercițiu sunt transformate în lei folosind cursul de la începutul exercițiului, înregistrat pe baza lucrărilor de închidere a bilanțului anului N-1. La sfârșitul exercițiului N se evaluează valuta la cursul de la 31.12.20N și se înregistrează diferențele de curs valutar. Pentru exemplificare vom considera ca și curs valutar fix 33.500 lei/$, cursul primei operații, și se înregistrează operațiile 1-4, descrise în cazul anterior.
1)
5314 "Casa în devize" = % 5.025.000
(150×33.500)
411 „Clienți" 4.950.000
(150×33.000)
765 „Venituri din diferențe de curs valutar" 75.000
(150 x 500)
2)
% = 5314 „Casa în devize" 1.675.000
(150×33.500)
401 „Furnizori" 1.645.000
(50 x 32.900)
665 „Cheltuieli din diferențe de curs valutar" 30.000
(50 x 600)
3)
5314 "Casa în devize"= 5311 „Casa în lei" 3.350.000
(100 x 33.500)
Situația contului 5314 „Casa în devize" $ la 31.12.20N
Tabel nr.4
– cursul de înregistrare la 31.12.20N este de
6.700.000 lei /200$= 33.500 lei/$ (200$)
Cursul zilei la 31.12.20N – 33.700 lei/$
Diferențe de curs: 200 $ x (33.700 – 33.500) = 40.000 lei
4)
5314 "Casa în devize" = 765 “Venituri din diferente de curs valutar" 40.000
După această înregistrare, soldul contului 5314 "Casa în devize" la 31.12.20N este 6.740.000 lei (6.700.000 + 40.000), asemănător cu cel determinat în varianta cursurilor variabile.
In ce privește veniturile și cheltuielile, respectiv rezultatele financiare ale exercițiului din aceste operații în valută, în cazul cursurilor variabile și cel al cursului fix cele două metode asigură stabilitatea acelorași rezultate.
Operațiile de transferuri de disponibilități bănești între conturile de la bănci și casieria unității patrimoniale, transferurile de disponibilități bănești între conturile de la diferite bănci sau, mai general, a operațiilor care trebuie să facă obiectul unei înregistrări în mai multe registre auxiliare, se înregistrează în contabilitate cu ajutorul contului 581 "Viramente interne". Este un cont de tranzit folosit pentru contabilitatea practică a operațiilor economice, la sfârșitul cărora el trebuie să fie soldat. El este destinat să asigure contabilizarea fără risc de dublă folosire a viramentelor de disponibilități dintr-un cont de trezorerie în alt cont de trezorerie (casa în lei – casa în devize). Este un cont de activ.
În debitul lui se înregistrează sumele virate dintr-un cont de trezorerie în alt cont de trezorerie prin creditul contului 531 "Casa" și 512 "Conturi curente la bănci", 541 'Acreditive", 542 "Avansuri de trezorerie".
În credit se evidențiază sumele intrate într-un cont de trezorerie dintr-un alt cont de trezorerie prin debitul conturilor 531 "Casa" și 512 "Conturi curente la bănci", 541 'Acreditive"', 542 "Avansuri de trezorerie".
Contul nu prezintă sold, dacă la sfârșitul exercițiului sunt debitate toate conturile de trezorerie destinate să primească mijloacele pentru care au fost făcute viramentele interne.
4.2. Contabilitatea altor valori de trezorerie
Datorită posibilității de transformare rapidă în mijloace bănești sub forma de lichidități, sunt asimilate acestora și alte valori pe care le gestionează casierul. Evidența acestora se ține cu contul 532 "Alte valori", deschis pe conturi sintetice de gradul II pe feluri de valori gestionate:
5321 "Timbre fiscale și poștale"
5322 "Bilete de tratament și odihnă"
5323 "Tichete și bilete de călătorie"
5328 "Alte valori".
Contul 532 "Alte valori" evidențiază existența timbrelor fiscale și poștale, bilete de tratament și odihnă, tichetele și biletele de călătorie și a altor valori, precum și mișcarea lor ca urmare a achiziționării și a consumului. Din punct de vedere al conținutului economic, este un cont de mijloace bănești, cont de activ.
In debitul lui se reflectă valorile cumpărate de la furnizori sau plătite din casierie prin creditul contului 401 "Furnizori" și 531 "Casa", iar în credit valorile consumate incluse pe cheltuieli prin debitul conturilor 624 "Cheltuieli cu transportul de bunuri și de personal, 625 "Cheltuieli cu deplasări, detașări și transferări" etc.
Soldul debitor reprezintă alte valori existente în casierie.
4.3. Contabilitatea decontării prin conturi curente la bănci
Operațiunile de încasări și plăți se realizează în marea lor parte folosind disponibilul de bani existent pe numele întreprinderii la bănci. Aceasta modalitate are avantajul că nu mai este nevoie de organizarea gestiunii mijloacelor bănești în numerar la sediul întreprinderii (casierie), permite folosirea serviciilor calificate ale băncii pentru instrumentarea mijloacelor de plată în limita disponibilului și se asigură venituri din dobânzi încasate pentru disponibilitățile neutilizate pe durata existenței lor la dispoziția băncii.
Operatorii specializați în oferirea de servicii de plăți sunt băncile.
În România au fost elaborate de către Banca Națională reglementări noi privind introducerea și utilizarea unor instrumente de plăți care să ofere posibilitatea ca sistemul de plăți să funcționeze satisfăcător și totodată noile instrumente de plată să corespundă unor standarde stabilite pe plan internațional. Astfel au fost adoptate reglementări speciale pentru unele instrumente de plată cum sunt cecul și ordinul de plată sau au fost modificate și actualizate actele normative privind cambia și biletul la ordin. Decontările fără numerar sunt acele operații bancare prin care plățile, respectiv încasările se fac prin trecerea – numită și virare – a unei sume de bani datorate de debitor (cumpărător sau alt plătitor) din contul său de la banca în contul de la banca al cărui titular este creditorul (furnizorul sau alt beneficiar de drepturi).
Relațiile de decontare dintre agenții economici sunt reglementate în țara noastră prin instrucțiuni elaborate de unitățile bancare și au o serie de caracteristici, printre care enumerăm:
Organizatorul relațiilor de decontare dintre agenții economici este banca, care efectuează decontările prin virament, fără ca banii să intervină în sens fizic.
Plățile din conturile agenților economici se efectuează cu consimțământul acestora, cu excepția acelor plăți care privesc obligații constatate prin titluri executorii sau pentru care dispozițiile legale prevăd posibilitatea decontării fără consimțământul unității plătitoare.
Plățile trebuie efectuate la data exigibilității obligațiilor, debitorul fiind dator să le efectueze, iar creditorul fiind interesat să le ceară.
Beneficiarul este obligat să efectueze plata bunurilor preluate sau trecute în custodie, a lucrărilor executate și serviciilor prestate, după recepția acestora, cu excepția cazurilor în când s-a convenit altfel. Aceeași obligație revine beneficiarului și în cazul în care, deși în contract s-a prevăzut ca plata se face la cererea furnizorului, totuși acesta nu a cerut-o.
Nici o cheltuială, indiferent de sursele din care se suportă nu se poate efectua fără avizul prealabil al conducătorului compartimentului financiar contabil sau altei persoane împuternicită cu exercitarea controlului financiar-preventiv.
Agenții economici au interesul să prevadă în contractele economice forme și instrumente de decontare care să asigure încasarea într-un termen cât mai scurt a contravalorii produselor livrate, lucrărilor executate sau serviciilor prestate. Băncile pot dispune înlocuirea formelor și instrumentelor de decontare alese de unitățile contractante cu forme și instrumente care corespund mai bine relațiilor economice dintre unități, în scopul întăririi disciplinei plăților.
Agenții economici care livrează produsele sau mărfurile, execută lucrările sau prestează servicii sunt în drept să pretindă clienților lor care întârzie în mod repetat plata și le creează dificultăți financiare, să le asigure anticipat sumele necesare efectuării plăților prin instrumente de plată adecvate.
Decontările fără numerar se efectuează la cererea agenților economici pentru orice sumă, fără stabilirea unor limite obligatorii, iar pentru fiecare operație banca percepe comisioane, taxe și speze. Pentru a evita creșterea exagerată a volumului de operații și documente, agenții economici trebuie să urmărească decontarea cumulată a datoriilor mărunte.iară
Plățile din conturile agenților economici se efectuează în limita disponibilităților din cont și a creditelor bancare, în ordinea scadenței. Scadența unei plăti se stabilește în baza: clauzelor cuprinse în contractele încheiate între agenți economici sau în contractele de credit; titlurilor de credit; termenelor prevăzute de lege cazul impozitelor și taxelor; prin înștiințarea debitorului de către creditor cu cel puțin 10 zile înaintea termenului de plată în cazul plăților pentru care nu este prevăzută scadența. Fac excepție de la aceste reguli plățile privind salariile care sunt prioritare. Sarcina urmăririi efectuării plăților în ordinea scadenței revine debitorului (plătitorului).
În conturile bancare ale agenților economici deschise pentru subunitățile acestora, situate în alte localități, se pot păstra disponibilități limitate la operațiile bancare dispuse în mod expres de agenții economici care au subunități.
Deschiderea unui cont bancar și depunerea unei sume în acest cont ar putea fi materializarea unui contract de depozit de fonduri la vedere (art. 18 al Legii nr. 33/1991), însă ar putea exprima și intenția de a încheia un contract de servicii bancare de încasări și de plăți. Asemenea contracte se încheie adeseori, în mod tacit, prezumându-se ca prin deschiderea contului, banca acceptă să primească în acest cont sumele cuvenite titularului și totodată să execute ordinele de plată ale titularului contului, în condițiile prevăzute de actele normative, de uzanțele bancare și de condițiile generale ale băncii.
Viramentul este operațiunea bancară constând în debitarea contului unei persoane cu o sumă pentru a se credita cu aceeași sumă contul altei persoane.
Reglementările legale tind să oblige agenții economici să uzeze numai de acest mijloc de plată, dacă suma depășește un anumit plafon, iar băncile tarifează mai avantajos pentru client acest serviciu comparativ cu altele. Pe de alta parte, viramentul se pretează mai ușor operării pe calculator, diminuând costul și economisind timpul serviciilor bancare. Fiind un transfer de monedă scripturală, reprezintă și un instrument de combatere a inflației monetare.
Viramentul este alcătuit din două operațiuni distincte: pe de o parte ordinul de virament, care se califică drept un mandat acordat de titularul contului societății bancare pentru transferul unor fonduri în contul beneficiarului; pe de altă parte executarea de către bancă a acestui "transfer" prin debitarea contului plătitorului și creditarea contului beneficiarului plății. În ansamblul său viramentul apare astfel ca un procedeu de transfer de monedă scripturală, o operațiune abstractă prin care se pot materializa acte juridice diferite: stingerea unei obligații de plată, acordarea unui împrumut sau efectuarea unei donații.
Viramentul poate fi efectuat între două conturi deschise la aceeași banca (virament intern) sau între două conturi deschise la bănci diferite (virament extern).
Trebuie precizat următorul lucru: conturile deschise la bănci funcționează invers la unitățile patrimoniale decât la bănci, adică, dacă ele se creditează la bancă, la unitățile patrimoniale se debitează, și invers. Situația se prezintă în acest fel, întrucât banca are conturi proprii de mijloace bănești și în relațiile cu unitățile patrimoniale este un mandatar. Deci, cu sumele primite din partea unității patrimoniale, banca debitează un cont propriu de mijloace bănești și creditează contul unității, iar la plata unor sume procedează invers.
În situația în care soldul creditor al contului plătitorului care a emis ordinul de virament era insuficient, banca nu poate invoca aceasta excepție față de beneficiar după ce a creditat contul acestuia. In acest caz banca are acțiune contra emitentului ordinului pe care l-a creditat în efectuarea acestei operațiuni.
Dacă banca a comis o eroare, virând o sumă în absența unui ordin de virament sau virând o sumă mai mare decât era menționată în ordinul de virament, ori a repetat executarea ordinului, virând de două ori aceeași sumă între aceleași conturi pe baza unuia și aceluiași ordin, va avea dreptul să ceară beneficiarului restituirea suprasolvirii.
Înainte de a executa ordinul de virament, banca mandatară trebuie să se convingă că acest ordin emană de la titularul contului. În practică, problema se reduce la verificarea conformității semnăturii depuse pe ordin cu specimenul de semnătură de pe contractul bancar.
În cazul ordinului de virament care poartă o semnătură falsă, jurisprudența franceză a Ordinul de plată poate fi definit ca o dispoziție necondiționată și irevocabilă dată de emitent unei societăți bancare receptoare, de a pune la dispoziția unui beneficiar o sumă de bani, exprimată în lei, fără a pretinde să existe o cerere a beneficiarului.
Ordinul de plată își produce efectele de stingere a obligației de plată numai atunci când suma de bani este pusă la dispoziția beneficiarului, iar beneficiarul poate dispune de fondurile transferate numai după ce i-a fost creditat contul ori a încasat suma în moneda fiduciară la ghișeul băncii. Așadar numai în acest moment se poate considera stinsă obligația de plată a emitentului fața de beneficiar. De altfel, chiar momentul acceptării ordinului de plată de către societatea bancară destinatară este cel în care a fost creditat contul beneficiarului sau fondurile au fost puse la dispoziția acestuia într-un alt mod.
După acceptarea ordinului de plată, societatea bancară destinatară este obligată să pună fondurile la dispoziția beneficiarului în ziua acceptării sau cel târziu în ziua următoare ori să le folosească în conformitate cu destinația prevăzută de ordinul de plată și relațiile contractuale existente între ea și beneficiar.
O societate bancară receptoare este obligată să execute un ordin de plată în ziua bancară în care 1-a acceptat sau, în caz de împiedicare obiectivă, cel mai târziu în ziua bancară următoare. Fac excepție situațiile în care ordinul de plată indică expres altă dată.
Pentru îndeplinirea dispoziției plătitorului, exprimată prin emiterea ordinului de plată, societățile bancare participante în cadrul transferului de credit trebuie să efectueze mai multe operațiuni, astfel:
recepția – reprezintă procedura prin care o societate bancară recunoaște că a primit un ordin de plată;
autentificarea – reprezintă procedura prin care se determină că ordinul de plată a fost emis de persoana indicată ca emitent pe ordinul de plată;
acceptarea – reprezintă procedura prin care o societate bancară recunoaște ca valabil numărul ordinului de plată recepționat în vederea executării;
refuzul – reprezintă procedura prin care o societate bancară decide ca nu este posibil să se execute un ordin de plată dat de un emitent, sau ca executarea ar determina costuri excesive ori întârzieri în finalizarea transferului-credit;
executarea – reprezintă procedura prin care o societate bancară pune în aplicare ordinul de plată acceptat anterior.
Finalizarea transferului-credit se realizează atunci când societatea bancară destinatară accepta ordinul de plată în favoarea beneficiarului.
În România durata circuitului unui ordin de plată pe suport de hârtie de până la, valoarea de 1 miliard de lei, pe total țară este în medie de 3,5 zile, cu diferențe de la un ordin la altul. Astfel, un ordin de plată local are un circuit de 1,5 zile, perioada de procesare poate ajunge și depăși 4,5 zile în cazul circuitului interjudețean. Pentru ordinele de plată cu valoare de peste 1 miliard lei, durata este cu mult mai scurtă, respectiv, plata se ordonă dimineața și se face seara
Din punct de vedere al formei sub care poate fi emis, ordinul de plată este pe suport clasic (hârtie) sau pe suporturi neconvenționale (magnetic sau electronic).
Plățile și încasările fără numerar, indiferent de valoare, la și de la bugetul de stat și bugetul asigurărilor sociale se fac, în principal, utilizând ca instrument de plată "ordinul de plată pe suport de hârtie pentru trezorerie". În general, acesta are aceleași mențiuni obligatorii ca și ordinul de plată simplu, dar în plus, pe versoul lui are inserate elemente de detaliere a plăților, structurate pe clasificația veniturilor bugetare ori a cheltuielilor bugetare.
Pentru exemplificare consideram operații de încasări/plăți prin "Conturi la bănci în lei":
Considerăm sold zi precedenta (14.10.20N) 260.000.000 lei.
Încasat 15.10.20N contravaloare factură fiscală de la client în valoare de 15 mil. lei. (se stinge dreptul de creanță față de client):
5121 "Conturi la bănci în lei" = 411 "Clienti" 15.000.000
Plata la 15.10.20N furnizor materiale 25 mil. lei cu ordin de plată:
401 "Furnizor = 5121 "Conturi la bănci în lei" 25.000.000
Plata la 15.10.20N din contul curent, furnizor cu fila cec nr. 884565 în valoare de 35mil. lei.
= 5121 "Conturi la bănci în lei " 35.000.000
"Carnete de cecuri cu limita de sumă"
lnregistrare comision bancar în valoare de 0.32 mil. lei
627 "Cheltuieli cu servicii bancare" = 5121 "Conturi la bănci în lei" 320.000
5. Plata 15.10.20N salarii (CHENZINA II luna septembrie 20N) carduri cu ordin de plata în
valoare de 80 mil. lei.
421 "Personal remunerații datorate" = 5121 "Conturi la bănci în lei" 80.000.000
Plata contribuție unitate CASS aferent lunii septembrie 7% cu ordin de plata in valoare de 8,3 mil lei.
4313 "Contribuția unității pentru = 5121 "Conturi la bănci în lei" 8.300.000 asigurări de sănătate"
Sold la 15.10.20N "Conturi la bănci în lei" este de 126.380.000 lei.
4.4. Contabilitatea mijloacelor bănești în curs de decontare
În realizarea operațiilor bănești de decontare pot să apară situații de regulă la sfârșitul lunii, când sumele virate sau depuse de clienți, de beneficiari, de subunitățile proprii, de unitățile din cadrul grupului, debitori etc. să nu intre în contul de la bancă al întreprinderii până la sfârșitul lunii, datorita timpului necesar circulației documentelor între unitățile bancare sau pe parcursul poștal. Pot fi efectuate totodată și operații de consemnare a unor disponibilități bănești în conturi separate pentru participarea la licitațiile pentru cumpărare de valută.
În această situație, contabilitatea trebuie să soluționeze, reflectarea realizării procesului de decontare a drepturilor de creanță în condițiile în care clientul (debitorul) și-a achitat obligația, dar sumele, care aparțin întreprinderii, nu au apărut în extrasele de cont de la bancă, fiind deci în curs de încasare. Pentru evidențierea mijloacelor bănești în curs de încasare, întreprinderile plătitoare, subunitățile sau unitățile din cadrul grupului, întocmesc și prezintă întreprinderii, care încasează, documente justificative din care rezultă depunerea sau virarea sumelor la bancă, pe baza cărora se înregistrează valorile în contul 5125 „Sume în curs de decontare".
În debitul acestui cont se înregistrează sumele depuse sau virate la bancă și neapărute în extrasul de cont, precum și cele consemnate la cumpărarea valutei, iar în credit, sumele apărute în extrasele de cont.
Soldul debitor al contului reprezintă mijloace bănești în curs de încasare (decontare). Aceste operații se reflectă în contabilitate astfel:
a) bani în curs de încasare:
– sumele depuse de clienți, dar care nu au apărut în extrasul de cont:
5125 "Sume în curs de decontare" = 411 "Clienți"
– sumele apărute în extrasul de cont:
5121 "Conturi la bănci în lei" = 5125 "Sume în curs de decontare"
b) disponibil în lei consemnat pentru achiziționarea de valută:
– consemnarea în cont la bancă a sumei în lei necesară cumpărării de valută:
5125 "Sume în curs de decontare" = 5121 "Conturi la bănci în lei"
– se primește valuta (echivalentul în lei), se achită comisionul băncii și se deblochează
suma în lei neutilizată:
% = 5125 "Sume în curs – suma totală de decontare"
5124 "Conturi la bănci în devize" – c/v valutei
627 "Ch. cu serviciile bancare" – comision
5121 "Conturi la bănci în lei" – suma neutilizată
Instrumentele de plată fără numerar actuale sunt considerate cecul, cambia, biletul la ordin și ordinul de plată, acestea fiind detaliate la capitolul care se referă la efectele comerciale.
4.5. Contabilitatea creditelor bancare de trezorerie
În afara surselor proprii, un rol important în procurarea mijloacelor bănești necesare desfășurării activității de producție, comerțului, prestărilor de servicii etc., îl ocupă creditul bancar.
Forma definitorie a creditului, creditul bancar cuprinde o sferă largă de relații, angajând modalități diferite, pe termen scurt și pe termen mijlociu și lung, privind operații bazate sau nu pe înscrisuri garantate sau negarantate etc.
Creditul bancar constituie o forma de suplinire și completare a celui comercial, având însă o sferă mai largă, fiind mai elastic și mai eficient. La baza formării creditului bancar se află disponibilitățile devenite temporar libere în urma rotației de ansamblu a fondurilor participante la procesele economice.
Participanții la angajarea creditului bancar sunt, pe de o parte băncile, care apar în calitate de creditori, iar pe de altă parte, diferiții agenți economici care solicită credit, în calitate de debitori.
Raporturile de credit ale întreprinderilor cu băncile sunt de regulă reciproce. Pe de o parte, întreprinderile având conturi deschise la bănci formează depozite, care pot fi folosite de către acestea, ca resurse. Pe de alta parte, băncile acordă credite întreprinderilor pentru nevoile lor de producție curente sau cu recuperarea ulterior, pentru investiții. Esențial în aceste raporturi este faptul că unul din parteneri este banca, iar relațiile între bancă și parteneri se desfășoară pe terenul valorificării capitalurilor disponibile și realizarea de profituri, în principal sub forma de dobânzi.
Operațiunile de credit bancar, în sensul raporturilor bancă-întreprindere, se realizează într-o diversitate de modalități, putând fi grupate, în funcție de criterii determinante, în tipuri de credite:
Conform perioadei de acordare a creditului:
– Credite pe termen:
-scurt
-mediu
-lung
Conform formării ratei dobânzii, se pot distinge credite cu rata a dobânzii formată pe piață (liber) și creditele bancare cu rata dobânzii privilegiată. În cazul primului tip de credite rata dobânzii este stabilită de organismele care distribuie creditul, fie în funcție de evoluția dorită de autoritățile monetare, fie în mod individual de instituțiile de credit, în funcție de "rata de bază", publicată de Asociația băncilor. Variația ratei dobânzii practicate de bancă este generată, în acest caz, de costurile efectuate pentru alimentarea cu resurse financiare.
Rata privilegiata a dobânzii vizează acordarea unor credite cu dobânzi reduse, stimulative unor sectoare economice considerate prioritare, practicându-se o politică de credite selective, politica impusă, după cel de-al doilea război mondial, de către autoritățile monetare.
Conform beneficiarilor de credite se disting credite acordate:
– particularilor
– întreprinderilor
– statului
Creditele acordate întreprinderilor reprezintă între 35-50% din creditele bancare totale. Creditele pe termen scurt sunt de o mare diversitate, acestea având drept scop să acopere insuficiența trecătoare sau permanentă, de fond de rulment a întreprinderilor, determinată de decalajul între cheltuielile și veniturile lor.
De regulă acest tip de credite este divizat în două categorii:
credite de mobilizare a creanțelor comerciale;
creditele de trezorerie;
Prima categorie, al cărui obiect sunt efectele de comerț (scrisori de schimb, bilete de ordin etc.) s-a concretizat inițial sub forma scontului, definit ca cesiunea unui efect de comerț, de către beneficiarul acestuia, unei bănci înaintea scadenței prevăzute.
Treptat, pentru accelerarea circuitelor de creditare s-au creat noi categorii de credite, cum sunt: creditul de mobilizare a creanțelor comerciale (se aplică ansamblului creanțelor structurate conform scadenței); extrasul după scrisoarea de schimb; facturatul (preluarea de către o instituție financiară a tuturor facturilor unei întreprinderi).
Creditele de trezorerie se bazează pe garanții inferioare acelora care decurg din mobilizarea creanțelor comerciale, fiecare categorie de credit de acest tip fiind destinată unor nevoi specifice ale întreprinderii.
Creditul de trezorerie propriu-zis permite acoperirea, pe o perioadă variind între 10 zile și 6 luni, a insuficiențelor previzibile de fonduri pentru a regla aprovizionările și finanțările de stocuri.
Liniile de credit, credite pentru export, avansuri pe titluri, acreditivul, creanțele de finanțare a stocurilor, avansul în cont curent etc. sunt unele din categoriile, foarte diversificate, ale creditului de trezorerie.
Creditele pe termen mediu și lung sunt destinate finanțării investițiilor.
Creditele pe termen scurt fac obiectul operațiunilor de trezorerie, fiind înregistrate în contabilitate în conturile din clasa 5 – conturi de trezorerie, iar creditele pe termen mediu și lung și împrumuturile sunt asimilate operațiilor de capital, fiind înregistrate în contabilitate în conturile din clasa 1- conturi de capitaluri.
Activitatea de creditare se bazează, în primul rând, pe analiza viabilității și realismului afacerilor în vederea identificării și evaluării capacității de plată a debitorilor (clienților), respectiv de a genera venituri și lichidități ca principala sursa de rambursare a creditului și de plată a dobânzii. Determinarea capacității de plată a clienților se face prin analiza aspectelor financiare și nefinanciare ale afacerilor, atât cele din perioadele expirate cât și din cele prognozate.
Condițiile de acordare a creditelor trebuie să fie avantajoasă atât pentru întreprindere, care pe seama creditelor poate să-și dezvolte afacerea, să obțină profit și pe această bază să-și achite dobânzile și să ramburseze împrumuturile, cât și pentru bancă, deoarece prin extinderea și diversificarea portofoliului de credite, poate obține profit suplimentar.
Banca va analiza și verifica, iar împrumutatul va pune la dispoziție, toate documentele și actele din care să rezulte natura activităților desfășurate, credibilitatea, situația patrimonială, rezultatele economico-financiare, capacitatea managerială și orice alte documente și date care să permită evaluarea potențialului economic, organizatoric și financiar al clientului.
Creditele se acordă la cererea agenților economici care îndeplinesc cumulativ următoarele condiții:
sunt constituiți potrivit legii;
posedă capital social vărsat potrivit statutului;
desfășoară activități legate și eficiente potrivit actului de înființare și statutului de funcționare; pot beneficia de credite și agenții economici ale căror activități sunt subvenționate, cu condiția ca rezultatele financiare să se încadreze în subvenția cuvenită;
îndeplinesc un nivel optim al indicatorilor de bonitate;
din analiza fluxurilor de lichidități rezultă că există posibilități reale de rambursare la scadență a ratelor din credit și plata dobânzilor aferente;
prezintă garanții materiale și morale pentru utilizarea cu eficiență a împrumutului, rambursarea integrală la scadență a creditului și achitarea dobânzilor aferente;
valoarea garanțiilor materiale acceptate este mai mare sau cel puțin la nivelul creditelor solicitate și a dobânzilor aferente calculate pe întreaga perioada de creditare;
au deschise conturi la una din unitățile teritoriale ale băncii;
prezintă situația angajamentelor din conturile deschise la alte societăți bancare și a garanțiilor aferente;
acceptă clauzele din contractul de creditare;
După aprobarea unui credit, banca nu poate anula sau reduce cuantumul acestuia decât în cazuri justificate, determinate de constatarea furnizării de către întreprindere a unor date nereale și numai după expirarea unui termen de preaviz de minimum 5 zile calendaristice, care va fi comunicat în sens acestuia.
Între plata ratelor din împrumut la scadență și a dobânzilor la termenele stabilite, prioritate are plata dobânzilor, dacă prin acte bilaterale încheiate între bancă și împrumutat nu s-a convenit altfel.
În cazul în care întreprinderea supusă regimului de lichidare juridică, nu a rambursat creditul, banca va sista calculul dobânzilor și a penalităților începând cu ziua primirii de la organele judecătorești a notificărilor de intrare în lichidare juridică a debitorului conform prevederilor Legii nr. 64/1995 privind procedura reorganizării și lichidării judiciare.
Indicatorii care stau la baza analizei și evaluării bonității întreprinderii, în vederea obținerii creditului bancar, sunt:
indicatori de nivel și structură:
cifra de afaceri;
capitalurile proprii;
rezultatul exercițiului (profit/pierdere);
fondul de rulment;
necesarul de fond de rulment;
trezoreria netă;
lichiditatea (imediată, curentă, la o dată viitoare); – solvabilitatea;
gradul de îndatorare (generală și financiară);
viteza de rotație a activelor circulante;
viteza de rotație a stocurilor;
durata medie de încasare a clienților,
durata medie de plată a furnizorilor;
b) indicatori de performanță:
rentabilitatea (de exploatare-brută și netă, rentabilitatea economică, financiară);
riscul financiar (gradul de acoperire a dobânzii);
rata valorii adăugate;
politica de dividende.
Analiza nefinanciară vizează credibilitatea clientului, ca element psihologic esențial cu privire la formarea de către bancă a convingerilor referitoare la calitățile morale și profesionale ale conducătorilor agenților economici solicitanți de credite, a principalilor asociați și colaboratori, precum și a reputației privita prin calitatea produselor, serviciilor și a modului de îndeplinire a obligațiilor asumate în relațiile cu partenerii de afaceri. Factorii nefinanciari care pot influența capacitatea întreprinderii de a obține credite pot fi interni sau externi.
Aspectele interne se referă la:
a) managementul întreprinderii:
pregătirea profesională, prestigiul și experiența în ramura sau sectorul de activitate; – experiența în funcții de conducere și reputația echipei manageriale;
conducerea este asigurată de o echipă sau de către o singură persoană, cunoscând că în cele mai multe cazuri conducerea în echipă poate avea rezultate mai bune decât luarea deciziilor de către o singură persoană;
asigurarea succesiunii manageriale;
gradul de participare a echipei de conducere la capitalul societății, implicarea conducerii să fie cât mai ridicată
structura conducerii, specializarea în funcție de aptitudinile în domeniul tehnic, financiar contabil, marketing;
moralitatea conducerii;
calitatea sistemului informațional (informațiile primite de conducere, circulația acestora în interiorul societății, modul de obținere a informațiilor prin utilizarea tehnicii moderne de calcul);
perioada de rotație a personalului îndeosebi a celui de conducere și a specialiștilor, care poate constitui un semnal atunci când este prea scurtă (câteva luni) sau prea lungă (peste 1020 ani).
b) activitatea clientului:
evoluția activității și profilul acesteia;
caracterul activității: permanent, sezonier, ciclic;
sfera de activitate: producție, comerț, prestări servicii;
natura produselor: de strictă necesitate, de lux, de serie, unicat, competitive sau mai puțin competitive, profitabile sau neprofitabile;
concurenții: numărul și mărimea acestora, reputația lor; – segmentul de piață deținut;
portofoliul de clienți ai acestuia: număr, reputație, dependență de anumiți clienți, modalitate de vânzare (pe credit comercial, cu plată imediată etc.);
relațiile cu furnizorii: numărul acestora, dependenta de anumiți furnizori, modalitatea de plată (la vedere, la un anumit timp de la vedere), politica de prețuri, nivel față de concurență, facilități acordate;
publicitate și reclamă;
resurse materiale și umane;
c) strategia:
existența unei strategii pe următorii 3-5 ani;
modalitatea de realizare a strategiei propuse;
alternative și implicații în cazul nerealizării strategiei propuse;
existența sau nu a planurilor de restructurare și redresare financiară;
Aspectele externe care trebuie avute în considerare în fundamentarea deciziei de creditare sunt:
domeniul de activitate: competitivitate, nivelul profitabilității;
încadrarea activității clientului în politica economică generală și în tendințele strategiei viitoare privind respectivul domeniu de activitate;
impactul legislației asupra activității clientului;
dependenta și poziția geografică față de sursele de aprovizionare și piețele de desfacere, față de căile de transport;
caracteristicile sociale ale piețelor de desfacere, obiceiuri alimentare, înclinația spre un anumit tip de consum, religie.
Contractul de credit este actul încheiat între bancă și împrumutat prin care se materializează acordul de voință al celor două părți, actul pe baza căruia se acorda creditul. Este interzisă acordarea efectivă a vreunei sume din creditul aprobat fără încheierea în prealabil a contractului de credit între bancă și împrumutat. Contractul de credit se întocmește în trei exemplare a căror destinație este următoarea:
exemplarul 1 se păstrează într-un loc distinct stabilit de conducerea unității băncii, constituind portofoliul de contracte de credite ale unității bancare respective;
exemplarul 2 se predă împrumutatului care va semna de primire pe original;
exemplarul 3 se păstrează în dosarul de credite al agentului economic respectiv, pe întreaga perioadă de creditare, până la rambursarea integrală.
Întreprinderea trebuie să aibă în vedere la obținerea unui credit bancar și costul creditelor de trezorerie.
Astfel, costul creditelor acordate prin cont curent cuprinde dobânda și comisioanele aplicate asupra soldurilor debitoare zilnice înregistrate într-un trimestru. Decontarea acestuia se face deci trimestrial, pe baza calculului de dobândă și de comisioane rezultat prin întocmirea a două documente:
scara dobânzilor;
decontul de dobânzi și comisioane;
Scara dobânzilor reprezintă de fapt un tablou al plăților și încasărilor zilnice, în funcție de care se determină soldurile zilnice debitoare și creditoare. în vederea calculului dobânzii, banca selectează zilele care au același sold și le înscrie în scara dobânzilor.
Decontul de dobânzi și comisioane:
Costul total al creditelor de trezorerie cuprinde dobânda și două categorii de comisioane:
comisioane de risc;
comisioane de cheltuieli administrative
a) comisioanele de risc cuprind:
comision de credit: – îi corespunde repercusiunea unui impozit plătit de bănci, ca taxa pentru credite acordate și în curs de rambursare. Se stabilește ca procent aplicabil numărului total de solduri debitoare.
De exemplu: – numărul total de solduri debitoare =101.053 mii lei – procent comision de credit = 0,1 % 101,053×0,1/360 = 28 mii lei
comision de imobilizare: – se percepe la întreprinderile care, în tot cursul trimestrului nu au înregistrat nici un sold creditor, deci la întreprinderile care au rămas, în mod constant, în poziție debitoare față de banca. Cota procentuală a acestui comision este substanțial mărită (2%), pentru a descuraja întreprinderile să înregistreze 101.053*2/360 = 561 mii lei în cont curent numai solduri debitoare. Acest comision se aplică la numărul total de solduri debitoare;
comisionul pentru cel mai mare sold debitor din fiecare luna a trimestrului de referința, se aplică într-o cotă procentuală redusă (0.05%) asupra acestui sold, indiferent de numărul de zile în care s-a înregistrat acesta. Fiind independent de timp, acest comision se mai numește „procentaj plat" (flat-engl.). Această caracteristică face ca, la întreprinderile la care cel mai mare sold debitor se înregistrează o singura dată pe lună, costul real al comisionului să fie mai mare decât în cazul întreprinderilor care au înregistrat acest sold într-un număr mai mare de zile pe lună. Pentru a reduce acest inconvenient, comisionul este plafonat; pe trimestru el nu poate depăși 50% din dobânda la soldurile debitoare.
comisionul pentru cea mai mare depășire din fiecare lună a plafonului de credite aprobat, este un mijloc eficace de a determina întreprinderile să respecte acest plafon. De multe ori, banca nu comunică acest plafon, ceea ce face dificil pentru întreprindere să controleze calculul comisionului de depășire.
b) comisioanele de cheltuieli administrative:
comisioanele de decontare (de rulaje) se aplică, într-o cotă redusă (0,025%) asupra rulajelor debitoare înregistrate în trimestrul respectiv, care privesc debitarea cecurilor, debitarea prin scontarea de efecte comerciale, viramente bancare către terții întreprinderii, etc.
Unele operații în debitul contului direct sunt exonerate de plata acestui comision: viramente între mai multe conturi ale întreprinderii deschise la aceeași bancă, plata biletelor financiare (bilete de trezorerie), debitarea costului creditelor etc. Aceste operații exonerate sunt semnalate în extrasul de cont, prin „E" sau simbolul „*".
– spezele și cheltuielile de întocmire a documentelor bancare și înaintate întreprinderii se facturează în sumă fixă (de ex. 1000 lei) pentru fiecare document.
Decontul de dobânzi și comisioane este tabloul recapitulativ al calculului costului total al creditelor de trezorerie.
Trebuie precizat faptul că societatea S.D.F.E.E.nu a contractat credite bancare de trezorerie cu Banca Comercială Română.
Contabilitatea creditelor bancare pe termen scurt și a dobânzilor și aferente se ține cu ajutorul contului 519 „ Credite bancare pe termen scurt", defalcate pe conturi sintetice de gradul II: 5191 „ Credite pe termen scurt" și 5198 „ Dobânzi aferente creditelor bancare pe termen scurt".
Contul 5191 „Credite pe termen scurt", sub aspectul conținutului este un cont de surse, de obligații, deci este un cont de pasiv.
Dobânzile de încasat aferente disponibilităților aflate în conturi la bănci se înregistrează distinct în contabilitate, față de cele de plătit pentru creditele acordate de bancă în conturile curente, precum și de cele aferente creditelor bancare pe termen scurt. Astfel evidența dobânzilor se line cu ajutorul contului 518 „Dobânzi" și 5198 „Dobânzi aferente creditelor bancare pe termen scurt".
Contul 518 „Dobânzi" ține evidența dobânzilor de primit pentru disponibilitățile aflate în conturile curente precum și a dobânzilor de plătit aferente creditelor acordate de bănci în conturile curente. El este deschis în două conturi sintetice de gradul II, 5186 „ Dobânzi de plătit" și 5187 „Dobânzi de primit".
Dobânzile de plătit și cele de încasat aferente exercițiului în curs se înregistrează la cheltuieli, respectiv venituri financiare (666 „Cheltuieli privind dobânzile", respectiv 766 „ Venituri din dobânzi").
Contul 5186 "Dobânzi de plătit" ține evidența dobânzilor de plătit aferente creditelor acordate de bănci în conturile curente, reflectând obligații față de bancă pentru plata dobânzilor, este un cont de pasiv.
Contul 5187 "Dobânzi de primit" reflectă drepturile agenților economici față de bancă pentru dobânzile aferente disponibilităților bănești păstrate din conturile curente. Sub aspectul contului, este un cont de drepturi de creanță, deci de activ.
Contul 5198 "Dobânzi aferente creditelor bancare pe termen scurt" are funcție asemănătoare cu a contului 5186 "Dobânzi de plătit", cu deosebirea că el reflectă dobânzile de plătit aferent creditelor acordate prin conturi separate de credit (5191) "Credite bancare pe termen scurt".
CAPITOLUL 5
CONTABILITATEA EFECTELOR COMERCIALE SI A ALTOR OPERATII DE TREZORERIE
5.1. Contabilitatea efectelor comerciale
Efectele comerciale reprezintă titluri de valoare, negociabile pe termen scurt sau imediat, care exprimă, după caz, datorii sau creanțe în cadrul relațiilor comerciale cu furnizorii și clienții.
Efectele comerciale se disting de titlurile financiare (valorile mobiliare), prin aceea ca, acestea din urmă sunt, de asemenea, titluri negociabile, dar ele sunt emise pe categorii de titluri care conferă titularilor drepturi identice și au o scadență de obicei mai lungă.
Din punct de vedere financiar efectele comerciale pot fi tratate ca instrumente de mobilizare (de credit) a datoriilor și creanțelor și ca instrumente de decontare.
În calitate de instrument de mobilizare, efectele comerciale reprezintă o modalitate de transformare a datoriilor și creanțelor în valori negociabile sub forma titlurilor de valoare disponibile pentru activitatea de trezorerie. Analizate ca instrumente de decontare, efectele comerciale sunt folosite pentru plata datoriilor față de terți sau pentru încasarea creanțelor de la aceștia.
Efectele comerciale definesc, în general, cambiile. biletele la ordin, cecurile și alte titluri de valoare care se folosesc în relațiile comerciale de vânzare-cumpărare și în relațiile de credit.
Între instrumentele de decontare pentru operații de trezorerie, efectele comerciale vor fi:
1. Cambia – instrument de schimb
Funcția de instrument de schimb a cambiei a fost din cele mai vechi timpuri alimentata de necesități practice. Astfel, persoana care avea de efectuat o plată într-o alta țară nu era obligat să cumpere valuta în tara să și apoi să o transporte la locul plății. El acordă propriului bancher suma corespunzătoare în moneda națională și obținea de la bancher o cambie prin care primul bancher împuternicea sau ordona corespondentului sau instalat ca bancher la locul plății, să plătească în moneda țării respective, beneficiarului, suma prevăzută în cambie. Același procedeu se utiliza și în situația inversa, când clientul băncii avea de încasat o sumă de bani din străinătate. El emitea o cambie ordonând debitorului său să plătească suma beneficiarului indicat (banca) și încasa suma imediat de la banca. Aceasta o gira băncii corespondente din străinătate, care o încasa de la tras.
2. Cambia – instrument de plată
Cambia poate fi utilizată în locul bancnotelor pentru stingerea unei obligații de plată în numerar, putând fi ușor transmisa prin gir.
Avantajele pe care le prezintă ca instrument de plată sunt evidente: – certitudinea conferită beneficiarului prin acceptarea cambiei de către tras;
inopozabilitatea excepțiilor pe care trasul le-ar fi putut opune posesorilor anteriori ai titlului; – transmisiunea rapidă și simplă (prin gir);
garanția solidară a giranților.
Totuși, deși cambia prezintă avantajele prezentate mai sus, ea nu poate înlocui în mod efectiv moneda. Plata prin transmitere a unei cambii prezintă inconvenientul că nu întotdeauna cuantumul diferitelor datorii coincide și nici scadențele lor, iar pentru a obține plata, posesorul trebuie să aștepte scadență.
3. Cambia- instrument de credit
Cambia este un instrument de credit cu multiple utilități: credit comercial, credit bancar și garanție.
Ca instrument de credit comercial (efect comercial), cambia este utilizată de producător în raporturile cu comerciantul angrosist care cumpără produsele sale. În momentul vânzării, pentru a-i acorda cumpărătorului un credit de câteva luni, producătorul emite o cambie al cărei tras este cumpărătorul, plata prețului urmând a se efectua de către acceptant la termenul menționat.
Acest instrument de credit comercial poate fi valorificat de către producător înainte de scadență prin scontarea cambiei la o bancă. În acest mod cambia, care devine proprietatea băncii, servește producătorului la obținerea creditului bancar.
Banca poate accepta cambia și cu titlu de garanție pentru rambursarea unui credit acordat altei persoane decât beneficiarul cambiei. Banca poate trage ea însăși o cambie asupra persoanei căreia i-a acordat credit. Aceasta cambie o poate utiliza apoi fie pentru a stinge o datorie proprie, prin girul în favoarea creditorului ei fie prin scontare la o altă bancă în vederea mobilizării creditului. Aceste cambii, instrumente de credit, sunt denumite efecte financiare.
Condițiile de validitate a cambiei:
Pentru a produce efectele în vederea cărora a fost emisă, trebuie să fie redactată cu respectarea următoarelor condiții:
calitatea de comerciant;
forma scrisă;
prezența tuturor mențiunilor obligatorii.
a) Calitatea de comerciant: având în vedere faptul ca cambia este un fapt de comerț în consecință și operațiunile cambiale sunt fapte de comerț și pot fi efectuate numai de către persoanele juridice și fizice care au calitatea de comerciant. Necomercianții pot efectua operațiuni cambiale numai „într-un chip accidental".
b) Forma scrisă:
Cerința formei scrise este una dintre cele două modalități de exprimare a formalismului cambiei, cea de-a doua fiind mențiunile obligatorii. Cambia este un înscris sub semnătură privată, dar este posibilă și autentificarea. Cerința înscrisului autentic se impune pentru situațiile când trăgătorul nu știe carte sau nu poate să semneze. Cambia trebuie să cuprindă toate mențiunile obligatorii sub sancțiunea nulității titlului.
c) Mențiunile obligatorii: Conform articolului 1 al Legii nr. 58/1934 mențiunile obligatorii sunt:
1) Denumirea de "cambie"
Aceasta denumire poate fi înscrisă ca titlu al înscrisului sau poate figura în cuprinsul textului, dar este obligatorie atât prezența ei cât și scrierea ei în aceeași limbă în care a fost redactată cambia. Legea nu permite utilizarea unei alte denumiri pentru cambie (trată, poliță etc.). Denumirea de cambie trebuie să figureze în însuși textul titlului, în așa fel încât să fie în legătură directă cu ordinul sau promisiunea de plată, utilizând formula consacrată "plătiți în schimbul acestei cambii".
2) Ordinul (sau mandatul) necondiționat de a plăti o sumă de bani determinată, într-o anumită monedă. Suma este indicată în litere sau în litere și cifre. Dacă suma este scrisă atât în litere cât și în cifre și nu există concordanță între cele două indicații, se va lua în considerare suma scrisă în litere. Ordinul de plată trebuie să fie clar și precis, să nu cuprindă contradicții, întrucât nu se va putea recurge la interpretare pentru a-1 clarifica.
3) Numele (denumirea) trasului, care trebuie să plătească. Este posibil ca trăgătorul să se indice pe el însuși ca tras ori să indice cumulativ (și nu alternativ) mai multe persoane trase. Trasul este persoană căreia posesorul titlului trebuie să se adreseze pentru a obține plata sumei determinate. Deși în lege nu se precizează expres în ce parte anume trebuie să se scrie numele trasului, potrivit uzurilor, acesta este inserat în partea stângă, în josul titlului.
4) Numele beneficiarului: are ca scop să arate persoana căreia trebuie sa-i fie plătită suma prevăzută în cambie, respectiv arătarea creditorului. Absența numelui beneficiarului provoacă nulitatea cambiei, nefiind de conceput o cambie la „purtător". Trăgătorul are posibilitatea de a desemna mai mulți beneficiari, fie alternativ fie cumulativ. 1n cazul desemnării cumulative, drepturile din cambie pot fi exercitate doar de către toți beneficiarii, împreună. Dacă beneficiarii sunt desemnați alternativ, oricare dintre ei, dacă se află în posesia titlului, poate exercita drepturile rezultând din cambie, poate gira cambia sau poate cere plata. Dacă unul dintre beneficiarii desemnați alternativ exercită drepturile izvorâte din cambie, acest fapt exclude drepturile celorlalți și stinge orice pretenții rezultând din titlu.
Trăgătorul se poate indica pe sine însuși ca beneficiar, utilizând formula de genul: „plătiți către mine însumi" sau „plătiți la ordinul meu".
5) Data și locul de emisiune
Data emiterii trebuie să cuprindă anul, luna, ziua. Cambia va indica o singura dată a emiterii, această mențiune fiind opozabilă tuturor până la proba contrarie. Absența datei emiterii atrage nulitatea cambiei.
Locul emiterii este indicat prin menționarea localității în care cambia a fost emisă. Dacă în textul cambiei nu se arată locul unde a fost emisă, ea se considera ca a fost semnată în localitatea arătata lângă numele trăgătorului. Dacă lângă semnătură nu este indicat nici un loc, cambia este nulă.
Interesul menționării datei de emisiune se justifică pentru aprecierea capacității trăgătorului în momentul respectiv, precum și pentru determinarea scadenței, dacă ea este indicată la un anumit termen față de ziua emiterii. De asemenea, raportat la data emiterii cambiei se verifica încadrarea în termenul de decădere de trei ani pentru completarea cambiei în alb.
6) Semnătura emitentului (trăgătorului)
Trăgătorul trebuie să se semneze scriindu-și personal, cu mâna, numele și prenumele (semnătura autografă și manuscrisă). Este posibil ca prenumele să fie indicat numai cu inițiala, dar numele trebuie să fie scris în întregime. In cazul persoanelor juridice, trăgătorul poate fi indicat prin denumirea completă a firmei, a numelui și calității celui care semnează, scrise mecanic dar semnătura trebuie să fie aplicată cu scrisul de mână personal al acelei persoane fizice. Semnătura trăgătorului se scrie la sfârșitul textului cambiei
7) Scadența
Cambia fără arătarea scadenței este socotită plătibila la vedere. Scadența poate fi:
la "vedere" (la cerere, la prezentare);
la un anumit termen de la "vedere", adică de la prezentarea pentru acceptare;
la un anumit termen de la data emisiunii (calculul începe cu ziua următoare datei emisiunii);
la o data fixă (an, lună, zi).
Efectele scadentei sunt următoarele:
numai plata la scadență stinge obligația trasului;
posesorul cambiei nu poate fi silit să primească plata înainte de scadență; trasul care plătește înainte de scadență o face pe riscul și pe pericolul sau;
orice acțiuni rezultând din cambii împotriva acceptatului se prescriu în termen de trei ani, socotiți de la data scadenței;
când o cambie este plătibilă într-o monedă, care nu are curs la locul plății, suma poate fi plătită în moneda țării, după valoarea ei din ziua scadenței;
în raport de scadență se determina zilele de prezentare a cambiei la acceptare sau la plată și exercitarea dreptului de regres.
8) Locul plății:
Locul plății este determinat prin indicarea unei localități. In lipsa unei indicări speciale, locul menționat lângă numele trasului este considerat locul plății. Dacă în cambie sunt arătate mai multe locuri de plată, posesorul o poate prezenta la oricare dintre acele locuri.
Cambia în alb este cambia care a fost emisă fără una sau mai multe din mențiunile obligatorii, purtând însă semnătura trăgătorului. Pentru ca o cambie să fie considerată cambie în alb neînscrierea mențiunii obligatorii trebuie să fie un act voit și nu o omisiune neintenționată, caz în care cambia este nulă. Distincția între cambia în alb și cambia nulă se operează cu ajutorul mențiunii exprese, înscrise pe cambie, prin care trăgătorul îl împuternicește pe beneficiar să completeze cambia potrivit înțelegerii dintre ei.
Clauze facultative sau accesorii:
1. Clauze care influențează obligațiile cambiale:
• Clauza „nu la ordin" sau fără „gir" sau „netransmisibil prin gir" obligă pe beneficiar să transmită cambia numai prin formalitatea cesiunii de creanță;
• Clauza de negaranție a acceptării oferă trăgătorului garanția ca nu va fi urmărit înainte de scadență în cazul refuzului trasului de a accepta cambia. Ceilalți obligați cambiali pot insera și ei o asemenea clauză, dacă urmăresc același scop.
2. Clauze care nu influențează obligațiile cambiale:
• Clauza „după aviz" prin care trăgătorul îl previne pe tras să nu accepte cambia decât după ce va primi avizul sau clauza are efect numai între trăgător și tras. Acceptarea anterioară avizului se consideră făcută pe riscul trasului.
• Clauza „valoarea primită în mărfuri sau „în numerar" are rolul de a preciza cauza raportului juridic fundamental.
Clauza interzisă:
Este interzisă inserarea în textul cambiei a unei clauze care ar face ca ordinul de plată să fie afectat de o condiție. Prezenta unei asemenea clauze atrage nulitatea cambiei.
Având în vedere faptul ca trasul nu participă la emiterea cambiei, deși lui i se adresează ordinul de plată, ordinul de a plăti nu-i este opozabil. Abia în momentul în care declară că acceptă acest ordin el devine debitor cambial, întrucât el se obligă să plătească la scadență suma prevăzută în cambie, devenind obligat solidar cu trăgătorul, girantul și avalistul cambiei.
Acceptarea se face prin scrierea pe cambie (de obicei în stânga textului) a cuvântului „acceptat" sau altă expresie echivalentă însoțită de semnătura trasului, dar chiar și simpla semnătură a acestuia pe față cambiei este considerată ca acceptare. Acceptarea trebuie să menționeze data zilei în care este făcută, dar și o acceptare nedatată naște obligația de plată a trasului.
Acceptarea trebuie să fie necondiționată, dar poate fi numai parțială și acceptantul rămâne obligat în limitele acceptării. Acceptarea generează obligația trasului de a plăti la scadență/suma acceptată. Trasul este obligat solidar cu trăgătorul, girantul și avalistul, cu distincția că aceștia din urmă vor fi ținuți să plătească numai în cazul refuzului de plată din partea trasului. Refuzul trasului de a accepta cambia se constata prin neacceptare în forma autentică, înainte de expirarea termenului prevăzut pentru prezentarea la acceptare. Refuzul integral sau parțial de a accepta cambia dă naștere dreptului de regres al posesorului împotriva giranților, trăgătorului și a celorlalți obligați chiar înainte de scadență. Acceptarea dată de tras poate fi retrasă, însă numai în timpul când cambia se află în posesia trasului. Materializarea revocării se poate realiza prin radierea inscripției de acceptare, acoperirea ei cu una sau mai multe linii sau prin scrierea cuvântului „anulat".
Revocarea nu mai are efect dacă s-a produs după ce trasul a înștiințat în scris pe posesorul titlului sau pe oricare alt semnatar că a acceptat cambia.
Plata cambiei:
Întrucât cambia circula de la un posesor la altul, iar trasul nu îl cunoaște pe beneficiar, cambia trebuie să fie prezentată la plată sau trasului sau băncii la care a fost domiciliată cambia. Plata făcută de tras stinge obligația cambială.
Cambia cu scadentă la o zi fixă sau la un anumit termen de la data emisiunii sau de la vedere trebuie să fie prezentată la plată în ziua scadenței sau în ce două zile lucrătoare următoare. Cambia cu scadență la vedere este plătibilă la prezentare, dar nu mai târziu de un an de la emitere. Plata efectuată de un girant, liberează numai pe giranții urmăritori și pe avaliștii acestora, dar nu și pe giranții anteriori. Posesorul nu poate cere plata anticipată, nici nu poate fi silit să primească o asemenea plată. Totuși o asemenea plată este posibilă cu acordul ambilor, dacă se consideră făcută pe riscul și pericolul trasului, care, trebuie să verifice, nu numai lanțul neîntrerupt al girurilor, ci și autenticitatea semnăturilor și legitimarea posesorului. Posesorul nu poate refuza o plată parțială și în acest caz trasul plătitor poate cere să i se facă pe cambie mențiune și să i se dea chitanță.
Refuzul de plată al trasului trebuie să fie constatat de S.D.F.E.E. prin neplată. Refuzul de plată al trasului ca și exigibilitatea cambiei înainte de scadență transformă obligația de garanție a trăgătorului, girantului și avalistului în obligație de plată, posesorul putând acționa împotriva acestora.
În termen de patru zile posesorul cambiei trebuie să încunoștințeze pe girantul sau și pe trăgător despre neacceptare sau neplată. Fiecare girant, la rândul său, trebuie să încunoștiințeze propriul girant în termen de doua zile și acest șir continuă până la trăgător.
Odată cu înștiințarea unui girant se face și înștiințarea avalistului cambiei, posesorul poate exercita regresul față de trăgător, giranți și avaliști, în mod colectiv sau individual, fără a fi ținut să respecte ordinea în care s-a obligat. Pe calea regresului, posesorul poate să ceară suma arătată în cambie împreună cu dobânda dacă s-a stipulat, dobânda legală de la data scadenței cambiei, cheltuielile ocazionate și de înștiințări și alte cheltuieli justificate.
Posesorul cambiei poate evita acțiunea în regres recurgând la contra-cambie, adică trăgând o noua cambie, la vedere, asupra unuia dintre giranții anteriori. Avantajul rezultă din posibilitatea scontării în bancă a contra-cambiei pentru a obține imediat numerar.
Biletul la ordin
Biletul la ordin este titlul de credit prin care emitentul se obligă să plătească beneficiarului sau la ordinul acestuia, o sumă de bani, la scadență, într-un anumit loc. Biletul la ordin este forma cea mai simplă a efectelor comerciale. Spre deosebire de cambie, biletul la ordin implică numai două persoane în loc de trei și nu conține ordinul de plată adresat altei persoane ci numai asumarea propriei obligații de plată.
Dacă scadența nu este precizată, biletul este plătibil „la vedere" și trebuie prezentat la viza emitentului în termenul legal de un an. Locul emisiunii este considerat că este și locul plății, dacă această din urmă mențiune lipsește. Dacă nu s-a scris locul emiterii, se consideră că este cel arătat lângă numele emitentului.
Biletul la ordin are regim juridic asemănător cu al cambiei, în ceea ce privește: girul, scadența, plata, și celelalte dispoziții enumerate de Legea nr. 58/1934. emitentul unui bilet la ordin este ținut în același mod ca acceptantul unei cambii.
Spre deosebire de cambie care este creată la inițiativa creditorului, biletul la ordin este creat la inițiativa debitorului, care este în același timp și trăgător și tras.
Cecul
Cecul este înscrisul prin care trăgătorul dă ordin necondiționat unei bănci să plătească, la vedere, o sumă determinată. Beneficiarul plății poate fi purtătorul cecului sau o persoană menționată de trăgător (cec de plată) sau poate fi însuși trăgătorul (cec de retragere).
Oricare ar fi etimologia denumirii sale actuale, cecul bancar modern are ca strămoș cecul emis de bancherii Egiptului ,apoi de cecul utilizat de bancherii Greciei antice. De la cecul utilizat de bancherii greci și până la „cecul-imagine" informatizat s-a produs o evoluție care acoperă două milenii.
Reglementarea legală a cecului este cuprinsă în Legea nr. 59/1934, care a fost modificată prin Legea 83/1994, ce a aprobat, unele modificări prin Ordonanța Guvernului nr. 11/1993. Cecul se aseamănă cu cambia în privința celor trei protagoniști: trăgător, tras,
beneficiar. El se deosebește de cambie prin aceea că:
cecul este întotdeauna plătit numai „la vedere";
cecul nu poate fi tras decât asupra unei bănci;
c) nu este utilizat ca un veritabil titlu de credit ci mai frecvent ca instrument de plată.
Cecul îndeplinește două funcțiuni principale:
instrument de retragere de fonduri din soldul creditor al propriului cont bancar;
instrument de plată cu moneda scripturală.
Uneori cecul este utilizat și ca instrument de credit, în sensul că trăgătorul sau beneficiarul pot obține, prin ele, un credit pe termen foarte scurt în una din următoarele modalități: avantajele cecului sunt multiple, pentru utilizator (trăgător să beneficiar), avantajul constă în evitarea deținerii și mânuirii banilor, iar pentru fisc avantajul constă în posibilitatea controlului plăților.
Inconvenientele majore ale cecului sunt incertitudinea plății (datorită emiterii cecurilor fără acoperire) și costul ridicat al prelucrării față de costul transferurilor electronice. Formularele sunt standardizate, înseriate și imprimate pe o hârtie specială, având și o pistă magnetică pentru prelucrarea informatizată.
Formularele de cec sunt personalizate pentru fiecare bancă, înseriate și imprimate pe o hârtie specială, având și o pistă magnetică pentru prelucrarea informatizată. Normele tehnice ale BNR prevăd standardele tehnice ale suportului de hârtie, precum și condițiile de securitate și de prevenire a falsificării și contrafacerii:
Conform dispozițiilor art. 1 al Legii nr. 59/1934, cecul cuprinde:
Denumirea cec, trecută în însuși textul titlului și exprimată în limba întrebuințată pentru redactarea acestui titlu;
Ordinul necondiționat de a plăti o sumă de bani.
Denumirea băncii care trebuie să plătească;
Locul plății;
Data și locul emiterii;
Semnătura trăgătorului.
Pe formularul de cec sunt preimprimate:
• denumirea de cec;
• denumirea și/sau emblema societății bancare trase și adresa sediului acesteia;
• numele și adresa trăgătorului, titularul de cont; seria și numărul cecului;
• ordinul necondiționat de a plăti in schimbul acelui cec o sumă de bani într-o monedă.
Trăgătorul completează formularul scriind:
localitatea și data emiterii;
suma într-o monedă specifică, în cifre și în litere;
numele beneficiarului;
codul fiscal și semnătura olografă a trăgătorului. Consecințele mențiunilor privind plata sunt următoarele:
In caz de neconcordanță între suma în litere și suma în cifre, se ia în considerare suma în litere; dacă suma este scrisă de mai multe ori, în caz de neconcordanță se ia în considerare suma cea mai mică;
Cecul poate fi stipulat în următoarele variante:
nominativ, atunci când pe titlu este scris numele beneficiarului și clauza "nu la ordin" cu consecință că poate fi transmis numai prin cesiune de drept comun;
la ordin, atunci când indică drept beneficiar o anumita persoană, cu consecința că poate fi transmisă prin gir deodată cu remiterea titlului;
la purtător, fiind transmisibil prin simpla tradițiune dar și cu mențiunea numelui beneficiarului, cu consecința că va fi plătit fie beneficiarului nominalizat, fie purtătorului și va fi transmisibil prin tradițiune;
fără nominalitatea beneficiarului și fără mențiunea la purtător, care va fi plătit purtătorului;
cu indicarea trăgătorului ca beneficiar, care constituie un cec de retragere de disponibil din cont;
Emiterea unui cec este o operațiune complexă, alcătuită din două faze:
completarea (redactarea) cecului pe formular;
predarea cecului către beneficiar.
Cecul se consideră emis numai dacă ambele faze au fost executate.
Posesorul carnetului de formulare de cec completează formularul, îl semnează și îl predă beneficiarului care, la rândul său, va semna pe verso și îl va prezenta băncii sale spre încasare. Stingerea obligației de plată a debitorului trăgător al cecului se produce numai în momentul realizării condiției, adică după încasarea efectivă a sumei de către creditor.
Plata cecului
După cum am mai precizat, cecul este plătibil la vedere. Dacă se prezintă la plată înaintea datei înscrisă pe el ca data a emiterii (cec postdatat) este plătibil în ziua prezentării. Termenele de prezentare la plată a cecurilor emise și plătibile în România sunt:
8 zile dacă cecul este plătibil în localitatea în care a fast emis;
15 zile în celelalte cazuri.
Ambele termene se calculează de la data emiterii.
Cecul emis într-o altă țară europeană și plătibil în România, trebuie să fie prezentat la plată în termen de 30 de zile de la emitere, iar dacă este emis pe alt continent și plătibil în România trebuie să fie prezentat la plată în termen de 70 de zile de la data emiterii.
Dacă cecul emis în România este plătibil în străinătate, termenul de prezentare este cel reglementat de legea locului plății.
În calculul termenului nu se cuprinde ziua emiterii. Dacă termenul se împlinește într-o zi nelucrătoare, el va expira în prima zi lucrătoare. După expirarea acestui termen, trăgătorul poate revoca ordinul de plată, iar beneficiarul pierde acțiunea cambială contra trăgătorului.
Dacă trăgătorul nu revocă ordinul de plată dat prin cec, nici expres, nici tacit prin retragerea proviziunii, plata cecului făcută după expirarea termenului de prezentare este valabilă.
Potrivit art. 47 din Legea nr. 59/1934, posesorul cecului poate exercita dreptul de regres împotriva giranților, avaliștilor și trăgătorului, dacă cecul prezentat în timp util nu este plătit și dacă refuzul de plată este constatat:
fie printr-o declarație a băncii, datată și scrisă pe cec;
fie printr-o declarație datată a unei case de compensații.
Regresul se poate exercita fie prin investirea cecului cu formula executorie de către judecătorie, urmată de procedura silită de drept comun, fie prin acțiunea în justiție.
Forme ale cecului:
a) cecul circular este emis de o societate bancară anume autorizată, pentru suma încasată de la titular în momentul emiterii și este plătibil la vedere în oricare dintre locurile arătate alternativ de emitent.
Cea mai evidentă deosebire dintre un cec simplu sau barat pe de o parte și cecul circular pe de alta parte constă în formularea termenilor ordinului de plată din zona 2.
Cecul simplu, ca și cel barat conține formula: "Plătiți în schimbul acestui cec", ceea ce reprezintă ordinul emitentului trăgător adresat băncii trase. Cecul circular, la fel ca și cecul de călătorie, este formulat în numele emitentului, care este o societate bancară: "La vedere ne obligăm să plătim, pentru valoarea primită anterior, în schimbul acestui cec circular". Apare astfel exclusă ipoteza lipsei acoperirii cecului.
b) cecul barat:
Trăgătorul sau posesorul unui cec poate să-1 bareze, prin trasarea a două linii paralele pe fața cecului. Bararea poate fi:
barare generală – atunci când între cele două linii nu se scrie nimic sau scrie numai „banca" ori alt termen echivalent.
barare specială – cecul cu barare specială poate fi plătit numai altei bănci sau unui client al băncii plătitoare; poate fi plătit numai băncii înscrise între linii sau, dacă însuși numele plătitoarei este înscrisă între linii, numai unui client al acestei bănci.
Bararea generală poate fi transformată în barare specială, operațiunea inversă nu este permisă.
Avantajele cecului barat decurg din securitatea sporită pe care o oferă pentru bancă, fiind plătibil numai unei persoane determinate: o altă bancă sau un client al băncii.
c) cecul plătibil în cont:
Trăgătorul sau posesorul unui cec poate interzice plata cecului în numerar, inserând transversal pe față cecului cuvintele „plătibil în cont ", „numai pentru virament" sau altă expresie echivalentă. In acest caz banca efectuează numai operațiunea scriptică de virament.
d) cecul netransmisibil:
Cecul emis cu mențiunea „netransmisibil" poate fi plătit numai primitorului sau ori la cererea acestuia; poate fi girat numai în favoarea unei bănci pentru încasare în numele primitorului; banca nu îl poate gira mai departe.
e) cecul de călătorie:
Aceste cecuri sunt utilizate în călătorii și sunt acceptate de hoteluri, restaurante, magazine, bănci, stații de benzină etc. care le prezintă instituției emitente pentru a li se credita contul cu suma corespunzătoare.
f) cecul certificat:
Semnând cecul pe verso, banca emitentă garantează prin această certificare existența acoperirii și menținerea ei până la expirarea termenului de prescripție de 6 luni.
g) cecul poștal:
Cecul poștal este un serviciu bancar prestat de poștă, a cărui utilitate se vădește mai ales în localitățile lipsite de sucursale sau agenții ale băncilor, este netransmisibil prin gir.
5.1.1. Andosarea și avalul efectelor comerciale
Circulația efectelor comerciale se face prin gir. Andosarea (girul) unui efect comercial constă în transferarea în favoarea unei terțe persoane, de regulă un furnizor sau creditor, a dreptului de creanță deținut la beneficiar al acelui efect pentru decontarea completă sau parțială a unor obligații (datorii).
În cazul cecului modalitatea de transfer depinde de felul în care este stipulat. Cecul nominativ, cu sau fără clauza expresă la ordin este transmisibil prin gir și remitere. Cecul nominativ cu clauza „nu la ordin" este transmisibil numai în forma cesiunii de drept comun. Cecul la purtător se transmite prin tradiție.
Girul cecului trebuie să fie necondiționat și pentru întreaga sumă. Girul în favoarea trasului are valoarea unei chitanțe. Trasul nu poate gira cecul. Girul se scrie pe spatele cecului, în spațiul afectat acestei mențiuni și poartă semnătura olografă a girantului. Girul este valabil și fără indicarea numelui girantului, dacă este semnat de girant. Girul transmite toate drepturile ce rezultă din cec.
Girul cambiei îndeplinește trei funcții:
mijloc de transmitere a cambiei;
garanție de acceptare și de plată;
mijloc de legitimare a titularului drepturilor cambiale.
5.1.2. Contabilitatea andosării efectelor comerciale
Trăgătorul „T" andosează din ordinul furnizorului „F" (andosit), căruia îi datorează suma de 2.000.000 lei o cambie, trasă asupra clientului „C" a cărei valoare este tot de 2.000.000 lei. În acest scop, cambia este scoasă din portofoliul de valori de către clientul care o deține, este andosată prin mențiunea care indică noul beneficiar în persoana furnizorului și o predă acestuia.
Aceasta operațiune de andosare se înregistrează astfel:
Contabilitatea andosatului (vechiului beneficiar)
401 „Furnizori" = 413 „Efecte de primit" 2.000.000
Contabilitatea andositului (noului beneficiar)
413 „Efecte de primit" = 411 „Clienți" 2.000.000
Angajamentul dat prin andosare se înregistrează în contul din afara bilanțului 8011 „Giruri și garanții acordate".
5.1.3. Contabilitatea efectelor comerciale aflate in dificultate de decontare
Dificultățile în decontarea efectelor comerciale pot survenii înainte de scadență sau la scadentă.
1. Înainte de scadență trasul prevede dificultățile sale de trezorerie, fapt pentru care negociază împreună cu trăgătorul o reînnoire a efectului comercial.
În momentul negocierii pentru înnoirea efectului comercial pot intervenii două situații:
efectul este deținut de trăgător, în urma acordului este anulat primul efect comercial și se emite un efect comercial nou;
efectul comercial nu poate fi recuperat, fiind negociat, caz în care reglementarea poate fi făcută prin avansarea de către trăgător a sumei de bani necesară trasului cu care să onoreze efectul comercial și apoi este creat un nou efect comercial.
2. La scadență. Efectul comercial la scadență este refuzat de clientul anterior tras.
Constatarea refuzului la plată a unui efect comercial poate fi făcută de:
trăgător la prezentarea efectului pentru încasare la scadență.
terțul andosit când mobilizează efectul pentru încasare.
În contabilitatea clientului (trasului)
Efectul comercial poate să rămână în continuare înregistrat în contul 403 „Efecte de plată" sau constatându-se starea de refuz să se opereze.
Creanțele neîncasate datorită neonorării efectelor comerciale la scadență pot fi reglementate:
pe calea amiabilă între furnizor și client, eventual prin crearea unui nou efect comercial.
pe calea unei acțiuni judiciare, caz în care creanța este înregistrată în contul 416 "Clienți incerți" și se constituie provizioanele aferente.
5.1.4. Contabilitatea efectelor comerciale remise spre scontare
Efectele de primit pot fi ținute în portofoliul de valori până la scadență și apoi depuse la bancă. Dacă întreprinderea are nevoie de bani înainte de scadență sau pentru alte considerente, poate decide vânzarea acestora, operație cunoscută în cazul acestor "titluri de valoare" și sub denumirea de scontare. De regulă acestea se fac prin intermediul băncilor sau ale instituțiilor bursiere. Scontul reprezintă suma de bani, sub forma de dobândă, la care se adaugă și un comision pentru compensarea cheltuielilor de scontare ce se cuvin unității bancare pentru plata efectului comercial (bilet la ordin, cambie, cec etc.), înainte ca acestea să ajungă la scadență. Suma ce reprezintă scontul se reține de către bancă din valoarea comercială a efectului comercial.
Contabilitatea acestor efecte se conduce cu ajutorul contului 5114 "Efecte remise spre scontare". Efectele scontate neajunse la scadență. se înregistrează în contul extrabilanțier 8037 "Efecte scontate neajunse la scadență".
5.2. Contabilitatea avansurilor de trezorerie
În activitatea unităților constituite în grupuri de societăți, toate operațiile care se realizează prin intermediul administratorului sau altor persoane împuternicite de unitatea patrimonială în vederea efectuării unor plăți în favoarea unității patrimoniale, precum și mișcarea acestora, se ține cu ajutorul contului 542 „Avansuri de trezorerie".
Contul 542 Avansuri de trezorerie evidențiază mijloacele bănești încredințate administratorului sau altor persoane împuternicite în vederea efectuării unor plăți. Este un cont de activ.
Se debitează cu sumele virate în contul de avansuri în regie din conturile de disponibilități bănești prin creditul conturilor 512 „Conturi la bănci" și 531 „Casa".
Se creditează cu plățile efectuate de administratori sau contabili autorizați prin debitul conturilor de decontări în cadrul grupului sau a conturilor de mijloace materiale cumpărate 451 „Decontări în cadrul grupului, 512 „Conturi curente la bănci", 300 „Materii prime", 301 „Materiale consumabile", 371 „Mărfuri", 401 „Furnizori.
Soldul debitor reflectă sumele acordate ca avansuri în regie. Tipurile de înregistrări proprii contului sunt:
sumele virate în cont la bănci sau acordate în numerar administratorilor sau contabililor autorizați să facă plăți
542 "Avansuri de trezorerie” = %
512 "Conturi curente la bănci" sau
531 "Casa"
plăți efectuate de către administratori sau contabili autorizați
% = 542 “Avansuri de trezorerie”
451 „Decontări în cadrul grupului" sau
Gr. 30 sau 37 Conturi de stocuri
Gr. 40 Furnizori și conturi asimilate
Gr. 42 Personal si conturi asimilate
Soldurile neutilizate se virează în conturile de la bănci sau se depun la casierie, iar înregistrarea este:
% = 542 "Avansuri de trezorerie"
512 "Conturi curente la bănci" sau
531 "Casa"
O anumită specificitate prezintă acordarea și justificarea avansurilor în valută pentru deplasări:
acordarea avansului la cursul de schimb al zilei
542 "Avansuri de trezorerie" = 5314 "Casa în devize"
justificarea avansului în cazul în care cursul de schimb a crescut atunci când acesta nu a fost integral folosit
% = 542 "Avansuri de trezorerie"
625 "Cheltuieli cu deplasări, detașări și transferări" (avansul justificat la cursul de schimb
când s-a acordat)
5314 "Casa în devize" (pentru diferența de avans neconsumată)
și pentru diferența favorabila de curs valutar aferenta avansului neconsumat
5314 "Casa în devize" = 765 "Venituri din diferențe de curs valutar"
justificarea avansului în cazul diminuării cursului de schimb la data justificării avansului acordat, atunci când acesta nu a fost integral utilizat.
% = 542 "Avansuri de trezorerie"
625 "Cheltuieli cu deplasări, detașări și transferări" (cu valoarea avansului utilizat)
5314 "Casa în devize" (diferența neutilizată)
665 "Cheltuieli din diferențe de curs valutar" (cu diferența nefavorabilă de curs valutar aferentă avansului neconsumat)
5.3. Contabilitatea titlurilor de plasament
Titlurile de plasament sunt elemente ale unei categorii mat largi de active, și anume a valorilor mobiliare. Cumpărarea unei valori mobiliare reprezintă un act de investire de capital.
În fapt este vorba de un transfer de capital către un antreprenor (către o firmă) de la care se așteaptă o rentabilitate corespunzătoare riscului asumat prin aceasta investire de capital propriu.
Valorile mobiliare sunt titluri emise de societăți pe acțiuni, care prezintă următoarele caracteristici:
sunt titluri negociabile, constitutive de drepturi, ușor transmisibile, pentru că la vânzarea lor nu este nevoie să se întocmească un act scris,
sunt titluri intersajabile, întrucât un titlu poate fi schimbat cu altul de aceeași categorie, de la aceeași emisiune, ele conferă deținătorilor aceleași drepturi și au o valoare identică;
titlurile sunt cotate la bursă sau susceptibile de a fi.
Pot constitui, deci valori mobiliare: acțiunile, obligațiunile, bonurile de subscriere autonomă, părțile de fondator, certificate de investitor și titluri participative, precum și drepturile de tragere, întrucât și aceste titluri sunt negociabile sau susceptibile de a fi.
În schimb, nu constituie valori imobiliare: părțile sociale, titlurile de creanță negociabile și bonurile de casă.
Principalele grupe de titluri financiare sunt:
titluri financiare cu venit fix sau titluri de creanță, reprezentate de obligațiuni;
titluri financiare cu venit variabil sau titluri de proprietate, reprezentate de acțiuni;
titluri financiare mixte și dezmembrate, reprezentate de obligațiunile dezmembrate
titlurile participative, certificatele de investiții privilegiate.
Titlurile financiare cu venit variabil sau titlurile de proprietate (acțiuni) sunt titluri de valoare care dau "dreptul deținătorilor de a exercita votul lor în adunările ordinare și extraordinare ale emitenților, la obținerea unei părți din profitul realizat la sfârșitul fiecărui exercițiu financiar și la o parte din activul financiar în caz de lichidare.
Titlurile financiare cu venit fix sau titlurile de creanță (obligațiuni) sunt "hârtii" de valoare care conferă posesorului calitatea de creditor al societății care le-a emis și dreptul de a primi, pentru suma împrumutată, un venit sub forma de dobândă Acestea sunt emise de întreprinderile publice sau private, de stat și administrațiile sale.
Titluri financiare mixte și dezmembrate constituie o încercare de rezolvare a problemelor ridicate de existența titlurilor financiare cu venit fix și cu venit variabil legate de posibilitatea de a deveni acționar, dreptul de vot, dobânda statutară. 1n unele cazuri s-a căutat reducerea avantajelor titlurilor tradiționale: crearea de titluri de proprietate (acțiuni) fără drept de vot sau care nu dau dreptul decât la o parte din profit, crearea de titluri de creanță (obligațiuni) care să permită dreptul de a participa la profitul realizat de societate etc.
În gestiunea unei unități patrimoniale, acțiunile și obligațiunile pot fi:
acțiuni și obligațiuni proprii, cele care provin din emisiunile unității patrimoniale;
acțiuni și obligațiuni cumpărate de la alte societăți, acelea care sunt emise de alte societăți și achiziționate de o alta sau alte întreprinderi.
Acțiunile și obligațiunile proprii sunt emise pentru a completa capitalul social, respectiv pentru a obține împrumuturi din emisiunile de obligațiuni, ca împrumuturi obligatare, publice, pe termen lung și extinderea pe aceasta cale a capitalului permanent.
Acțiunile și obligațiunile proprii vândute pot fi răscumpărate în vederea revânzării pentru a folosi disponibilități bănești temporare în scopul obținerii de venituri din jocul la bursă a cursului acțiunilor și obligațiunilor.
Titlurile de plasament reprezintă acțiunile proprii răscumpărate, acțiuni ale altor societăți cumpărate de întreprindere, obligațiunile emise și răscumpărate, obligațiuni ale altor societăți achiziționate de întreprindere și alte titluri de plasament cumpărate în vederea realizării unui profit într-un termen scurt sau protejării disponibilităților bănești în raport cu fenomenul inflaționist, variația puterii de cumpărare a monedei (riscul de schimb) și riscul dobânzii.
Contabilitatea titlurilor de plasament se organizează cu conturile din grupa 50 “Titluri de plasament”:
Contul 502 „Acțiuni proprii”
Contul 503 „Acțiuni"
Contul 505 „Obligațiuni emise și răscumpărate"
Contul 506 „Obligațiuni"
Contul 508 “Alte titluri de plasament și creanțe asimilate"
Contul 509 „Vărsăminte de efectuat pentru titluri de plasament"
Contul 590 „Provizioane pentru deprecierea titlurilor de plasament"
Contabilitatea analitică a titlurilor de valoare se organizează pe categorii de titluri și gestiuni de portofoliu .
Evaluarea titlurilor de plasament
La intrarea în patrimoniu prin cumpărare a titlurilor de plasament, acestea sunt evaluate la prețul de cumpărare, care poate fi:
prețul cu care au fost procurate;
prețul din contractul de cumpărare;
valoarea de aport la fuzionare.
În valoarea de intrare a titlurilor de plasament nu se cuprind cheltuielile de achiziționare, acestea urmând a fi înregistrate direct la cheltuieli (contul 627).
Evaluarea la ieșirea din patrimoniu a titlurilor de plasament se face la prețul lor de intrare. Prețul fracțiunilor de titluri cedate este estimat la prețul mediu de cumpărare ponderat sau după metoda FIFO (primul titlu ieșit este primul titlu intrat), în aceleași condiții ca și stocurile. După caz, se poate folosi și metoda ultimului intrat – primului ieșit (LIFO).
O problemă complementară cesiunii titlurilor de plasament este cea a înregistrării cheltuielilor efectuate cu cesiunea acestora. Sunt cheltuieli financiare care se pot înregistra în contul 664 "Cheltuieli privind titlurile de plasament cedate", într-un cont analitic distinct.
Se poate reține și soluția reflectării acestor cheltuieli în contul 668 "Alte cheltuieli financiare". Totuși prin natura lor se încadrează mai bine potrivit primei soluții.
La, inventariere, titlurile de plasament sunt evaluate la valoarea actuală ca valoare estimată care se apreciază în funcție de piață și de utilitatea lor pentru întreprindere.
In general, pentru titlurile de plasament, valoarea de utilitate este valoarea probabilă de negociat, care se poate stabili:
la nivelul cursului mediu al ultimei luni pentru titlurile cotate;
la valoarea probabilă de negociere pentru titlurile efectuate determinata pe baza prețului stipulat în tranzacțiile recente a valorii matematice, a randamentului, a mărimii beneficiilor etc.
Evaluarea în bilanț a titlurilor de plasament se face alegând între valoarea de intrare și valoarea de inventar valoarea cea mai mică, respectiv:
dacă valoarea de intrare < decât valoarea de inventar, se ia ca bază de evaluare valoarea de intrare;
dacă valoarea de intrare > decât valoarea de inventar, se ia ca bază de evaluare valoarea de inventar,
Plusurile și minusurile de valoare se stabilesc pe categorii de titluri, respectiv pe titluri de aceeași natură, care conferă aceleași drepturi.
O problemă deosebită este aceea a manierei în care se poate face compensarea minusurilor de valoare la unele categorii de titluri cu plusurile de valoare de la alte categorii de titluri. în această materie, legislația și practica țărilor care operează aceste titluri statuează, de pildă, neadmiterea compensării între titlurile cotate și cele necotate, precum și între minusurile și plusurile de valoare ale titlurilor necotate
5.3.1. Contabilitatea titlurilor de plasament în acțiuni și obligațiuni
5.3.1.1. Contabilitatea titlurilor de plasament in acțiuni
Acțiunile sunt titluri financiare cu venit variabil, care reprezintă o fracțiune din capitalul unei societăți și care dau dreptul deținătorului de a-și exprima votul în adunările ordinare și extraordinare ale acționarilor precum și dreptul de a primi o parte din profitul distribuit și o parte din drepturile asupra activului net stabilite cu ocazia lichidării societății.
Datorită acestui aspect, aceste titluri financiare care reprezintă drepturi sociale, sunt cedabile în urma unei operații de vânzare-cumpărare
Având în vedere faptul ca titlurile de plasament sunt folosite pentru obținerea de venituri pe termen scurt unul dintre subiecții principali de pe piața acțiunilor este administratorul portofoliilor de acțiuni.
Administratorii portofoliilor de acțiuni administrează fondurile pentru particulari și societăți, urmărind maximizarea veniturilor și minimalizarea riscurilor Plasarea acțiunilor și tranzacțiile cu acțiuni sunt asigurate prin intermediul băncilor și agenților de bursă.
Clasificarea acțiunilor:
Din punctul de vedere al formei de prezentare acțiunile se împart în două categorii: acțiuni nominative și acțiuni la purtător.
• Acțiunile nominative
Inițial acțiunile nominative aveau înscrise pe ele numele deținătorului și nu puteau fi transmise altei persoane decât prin transcrierea tranzacției într-un registru aflat la emitent. Acțiunile nominative permit societății emitente de a cunoaște identitatea deținătorilor acestora. Acțiunile nominative prezintă dezavantajul ca, complica negocierile la bursa.
• Acțiuni la purtător
Inițial acțiunile la purtător nu aveau înscrise pe ele numele titularilor, deținătorul lor fiind recunoscut ca acționar. Pentru o societate emitentă, dematerializarea acțiunilor la purtător constituie o simplificare a gestiunii acestora, iar pentru titulari scutirea de riscul pierderii sau furtului.
Gruparea acțiunilor după drepturile generate titularului:
Acțiuni ordinare care dau dreptul deținătorului la o parte proporțională cu cota din acțiunile deținute, din profitul realizat și repartizat la sfârșitul fiecărui exercițiu financiar, sub forma de dividend.
Acțiuni privilegiate care sunt de mai multe feluri:
Acțiuni de prioritate
Aceste acțiuni permit ca pentru o valoare nominală egală să dea deținătorilor dreptul la beneficii diferite (de exemplu: un profit statutar și de un al doilea dividend mai ridicat), plata acestor dividende se face cu prioritate înaintea celor ordinare. Pot exista și acțiuni care dau dreptul la mai mult de un vot față de o acțiune ordinară de aceeași valoare.
Acțiuni cu dividende prioritare fără drept de vot
Deținătorii acestor acțiuni preferențiale beneficiază de un dividend prioritar, din profitul distribuit la sfârșitul unui exercițiu financiar, în schimbul renunțării la dreptul de vot. Dividendul prioritar trebuie să fie cel puțin egal cu primul dividend prevăzut în statut și cel puțin cu 5% din suma totală achitată de subscriitor. Dacă profitul este insuficient pentru asigurarea plății dividendelor prioritare, acestea se raportează pe o perioadă de trei ani.
Acțiuni profitabile
O societate poate utiliza rezervele sale pentru a rambursa acționarilor o parte sau întregul capital pe care aceștia l-au adus. Acțiunile profitabile dau dreptul acționarilor de a li se rambursa pe seama rezervelor o sumă egală cu valoarea nominală a acestora, dar aceștia nu pot pretinde să primească profit prevăzut în statut căci valoarea lor nominală a fost rambursată.
Acțiuni gratuite
Rezervele acumulate în anii anteriori sunt transformate în acțiuni noi, în capital. Fiecare acționar are dreptul de a primi un număr de acțiuni, proporțional cu partea sa de capital (dreptul de atribuire).
Acțiuni noi
Când se mărește capitalul acționarii vechi au dreptul prin lege să subscrie acțiunile noi (dreptul de subscriere).
Certificate de investiții
Certificatul de investiții este un titlu care se emite de o societate de capital controlata de un grup minoritar, în general familial care nu vrea să-și asume riscul unei diluări a capitalului. Crearea acestor titluri financiare, a fost decisă, pentru a permite societăților naționalizate să intervină direct pe piața financiară, fără a pune în discuție supravegherea și sprijinul statului, și pentru a-și crește fondurile proprii.
Din aceasta categorie fac parte titlurile participative și certificate de investiții privilegiate.
Contabilitatea titlurilor de plasament în acțiuni se ține cu ajutorul conturilor:
502 "Acțiuni proprii"
503 "Acțiuni"
Contul 502 "Acțiuni proprii" ține evidența acțiunilor proprii răscumpărate de către unitatea patrimonială de la acționari și asociați și mișcarea acestora. Este un cont de activ.
Se debitează cu valoarea acțiunilor proprii răscumpărate de la acționari și asociați în corespondența cu conturile de disponibilități bănești (5121, 5124, 5311) când plata se face imediat, sau cu contul 509 "Vărsăminte de efectuat pentru titlurile de plasament" dacă plata se face ulterior. Dacă valoarea de răscumpărare este mai mică decât valoarea nominală a titlurilor răscumpărate, diferența constituie venit și se înregistrează în creditul contului 764 "Venituri din titluri de plasamente cedate"
Se creditează cu valoarea acțiunilor proprii revândute, prin debitul conturilor de disponibilități (5121 5124, 5311) pentru prețul încasat, iar dacă acesta este mai mic decât valoarea nominală, diferența se înregistrează în debitul contului 664 "Cheltuieli privind titlurile de plasament cedate"; se mai creditează cu valoarea acțiunilor proprii răscumpărate anulate, prin debitul contului 1012 "Capital subscris vărsat'.
Soldul debitor reprezintă valoarea acțiunilor proprii răscumpărate existente. Din funcția contului rezultă că diferențele dintre costul acțiunilor proprii răscumpărate și valoarea acțiunilor revândute afectează alte venituri financiare sau cheltuieli financiare, după caz.
Exemplu: Se răscumpără de la asociați 50 acțiuni la prețul de 100.000 lei/buc
502 „Acțiuni proprii" = 5311 „Casa în lei" 5.000.000
Se revând 10 acțiuni, prețul de vânzare fiind de 120.000 lei, încasându-se prin bancă.
5121 "Conturi la bănci în lei" = % 1.200.000
502 "Acțiuni proprii" 1.000.000
764 "Venituri titluri de plasamente cedate" 200.000
Se revând 10 acțiuni la prețul de vânzare de 90.000 lei, încasându-se prin casierie.
% = 502 „Acțiuni proprii" 1.000.000
5311 „Casa în lei" 900.000
664 „Cheltuieli din titluri de plasament cedate" 100.000
Se anulează 5 acțiuni răscumpărate de la asociați (5 x 100.000 preț de răscumpărare).
1012 "Capital subscris vărsat" = 502 "Acțiuni proprii" 500.000
Orice formă de plasament în acțiuni este motivată prin prisma a trei criterii:
Siguranța se referă la posibilitatea de recuperare a capitalului investit. Aceasta depinde de riscurile acțiunii.
Lichiditatea depinde cât de repede se poate reconverti în bani acțiunea.
Rentabilitatea constă în plusul de valoare obținut din dividende și creșterea valorica a cursului.
Contul 503 "Acțiuni" ține evidența acțiunilor cotate și necotate la bursă cumpărate de unitatea patrimonială, fie în vederea obținerii de dividende, fie pentru revânzare, precum și mișcarea acestora. Este un cont de activ.
Se debitează cu costul acțiunilor cumpărate. prin creditul conturilor ce arată modalitatea de plată și anume: 509 "Vărsăminte de efectuat pentru titluri de plasament", 531 "Casa", 512 "Conturi curente la bănci".
Se creditează cu valoarea acțiunilor revândute fie ca sunt cotate sau necotate, prin debitul conturilor de disponibilități bănești, înregistrându-se concomitent venitul sau pierderea realizată ca diferență între prețul de vânzare și prețul de achiziție a lor. Veniturile obținute se înregistrează în creditul contului 764 "Venituri din titluri de plasament cedate", iar cheltuielile în debitul contului 664 "Cheltuieli. privind titlurile de plasament cedate"
Soldul debitor reprezintă valoarea acțiunilor cumpărate de la alte societăți, existente în portofoliul întreprinderii.
Exemplu:
Se achiziționează 100 acțiuni a 100.000 lei fiecare de la societatea "X" care urmează a fi eliberate, plata efectuându-se ulterior, Acțiunile sunt cotate la bursă.
503 „Acțiuni” = 509 „Vărsăminte de efectuat pentru titluri de plasament" 10.000.000
Cheltuielile pentru achiziționarea acestor acțiuni, prin intermediul băncii sunt de 100.000 lei.
627 "Cheltuieli cu serviciile bancare și = 5121 "Conturi la bănci în lei" 100.000
asimilate
Se plătește valoarea acțiunilor în vederea eliberării integrale a titlurilor de societatea emitentă.
509 „Vărsăminte de efectuat pentru titluri = 5121 "Conturi la bănci în lei" 10.000.000
de plasament"
Se negociază la bursă 50 acțiuni la un curs de 110.000 lei.
5121 "Conturi la bănci în lei" = % 5.500.000
503 "Acțiuni" 5.000.000
764 "Venituri din titluri de plasament cedate" 500.000
Peste 2 luni se vând 20 acțiuni la un curs de 90.000 lei, încasarea efectuându-se prin casierie.
% = 503 "Acțiuni" 2.000.000
5311 „Casa în lei" 1.800.000
664 „Cheltuieli privind titlurile de plasament cedate" 200.000
Soldul debitor al contului 503 "Acțiuni" arată valoarea acțiunilor în stoc la preț de cumpărare, reprezentând 3.000.000 lei (30 acțiuni x 100.000lei).
5.3.1.2. Contabilitatea titlurilor de plasament în obligațiuni
Plasarea disponibilităților bănești pe termen scurt poate fi făcută și în obligațiuni.
Obligațiunile sunt titluri de credit emise de către o unitate patrimonială în vederea obținerii de împrumuturi publice de la o masă de creditori. sau pentru realizarea unei plus valori cu ocazia revânzării obligațiunilor. Acestea sunt aducătoare de venituri fixe sub forma unor dobânzi anuale.
Subiecții economici prin intermediul cărora are loc plasarea obligațiunilor respectiv plasarea economiilor pe piață în vederea cumpărării de acțiuni sunt băncile și agențiile de bursă.
În economiile de piață dezvoltate în practica financiară se cunosc mai multe tipuri de obligațiuni:
Obligațiuni generale (obișnuite) – care constituie o creanță pe ansamblul activelor emitentului, fără determinarea ca garanție, este un activ particular.
Obligațiuni retractabile care pot fi răscumpărate la scadență de către firma emitentă.
Obligațiuni ipotecare – datoria este garantată cu ipoteca pe activele firmei emitente,
Obligațiuni convertibile – care pot fi preschimbate, la opțiunea deținătorului, cu acțiuni ale emitentului;
Obligațiuni cu fond de răscumpărare – când emitentul alimentează periodic un fond din care va răscumpăra la scadență obligațiunile respective;
Obligațiuni indexate – a căror valoare este reactualizată pe bază de indici;
Obligațiuni participative – care au o dobândă fixă, un preț de rambursare minim garantat, dar care în plus dau dreptul la o dobândă suplimentară și la o primă de rambursare care depind de profiturile realizate de emitent. Dintre societățile comerciale numai cele pe acțiuni pot emite obligațiuni. Valoarea obligațiunilor emise nu trebuie să depășească trei pătrimi din capitalul vărsat și existent. Obligațiunile din aceeași emisiune trebuie să fie de o valoare egală și să acorde posesorilor lor drepturi egale.
Principalele caracteristici ale unei obligațiuni sunt:
1. Valoarea nominală – este valoarea titlului pe baza căreia se calculează dobânda anuală sau cuponul care recompensează deținătorul.
Venitul anual adus de cupon = valoarea nominală x rata dobânzii din contractul de emisiune
2. Prețul de emisiune – reprezintă suma pe care subscriitorul o plătește pentru a cumpăra o obligațiune. Acesta poate fi:
mai mare decât valoarea nominală a unei obligațiuni;
mai mic decât valoarea nominală a obligațiunii, deținătorul beneficiind de o prima de emisiune;
egal cu valoarea nominală a obligațiunii.
Prima de emisiune = valoarea nominală -prețul de emisiune
3. Prețul de rambursat – este prețul pe care emitentul îl plătește la scadență deținătorului de obligațiuni. Acesta poate fi:
mai mare decât valoarea nominală, iar valoarea nominală este egală cu prețul de emisiune.
Diferența dintre prețul de rambursat și valoarea nominală se numește primă de rambursat.
Prima de rambursat = prețul de rambursat – valoarea nominală
egal cu valoarea nominală, iar prețul de emisiune este inferior valorii nominale,
Prima de rambursat = valoarea nominală – prețul de emisiune
mai mare decât valoarea nominală, iar prețul de emisiune este inferior valorii nominale. In aceasta situație avem o primă dublă respectiv o primă de emisiune și o primă de rambursat.
Prima de emisiune = valoarea nominală – prețul de emisiune
Prima de rambursat = prețul de rambursat – valoarea nominală
Între acțiuni și obligațiuni există deosebiri și anume:
deținătorul de obligațiuni nu este coproprietar, ci numai creditor al unități emitente, ca urmare deținătorul de obligațiuni nu participă la gestionarea unității, ci are doar dreptul să încaseze o dobândă fixă indiferent de rezultatele acesteia;
deținătorul de obligațiuni dispune de un drept de creanță pe termen lung asupra societății emitente, fără să aibă dreptul de proprietate asupra acesteia. Obligațiunile pot fi emise la purtător sau pot fi nominative.
Întreprinderea care emite obligațiuni pentru a obține pe aceasta cale credite, trebuie să asigure realizarea a cel puțin două condiții și anume:
rambursarea valorii nominale, sau peste nominal al obligațiunilor;
o dobândă fixă, indiferent de rezultatele financiare. In vederea eliminării dezavantajelor legate de fluctuațiile monetare, se procedează la indexarea obligațiunilor. Indexarea constă în stabilirea nivelului dobânzii, cât și a sumei de rambursat la scadență, în funcție de evoluția prețurilor.
Valoarea obligațiunilor subscrise trebuie vărsată integral, iar obligațiunile înscrise în "Registrul obligațiunilor" societății, care trebuie să cuprindă informații privind: totalul obligațiunilor emise și a celor rambursabile, identificarea persoanelor ce dețin obligațiuni în cazul celor normative etc.
Pentru a atrage pe deținătorii de disponibilități bănești în a subscrie și cumpăra obligațiuni, pot fi constituite, pe lângă dobândă, și alte avantaje, cum sunt: emisiunea de obligațiuni la o valoare subpară, ceea ce înseamnă că la cumpărare titularul să plătească o valoare mai mică decât valoarea nominală, iar la rambursare să primească valoarea nominală, diferența fiind considerata o prima de rambursare, se poate aplica avantajul rambursării obligațiunilor la valoarea suprapari.
Contabilitatea obligațiunilor emise în vederea obținerii de împrumuturi publice, a obligațiunilor cumpărate în vederea utilizării temporare a trezoreriei, se ține cu ajutorul conturilor 505 "Obligațiuni emise și răscumpărate" și 506 "Obligațiuni".
Contul 505 "Obligațiuni emise și răscumpărate” evidențiază obligațiunile emise de unitatea patrimonială în vederea obținerii de împrumuturi publice și răscumpărate de obligatar (creditor) precum și mișcarea acestora.
Sub aspectul conținutului economic, este un cont de mijloace bănești deci cont de activ.
Se debitează cu, costul obligațiunilor emise și răscumpărate prin creditul conturilor de disponibilități bănești: 512 "Conturi curente la bănci" și 531 "Casa" cu sumele din diferențe favorabile între prețul de rambursare a împrumuturilor din obligațiuni și valoarea de răscumpărare a obligațiunilor, care măresc veniturile financiare prin creditul contului 764 "Venituri din titluri de plasament cedate", cu valoarea datorată pentru titlurile de plasament dobândite, prin creditul contului 509 "Vărsăminte de efectuat pentru titluri de plasament"
Se creditează cu valoarea obligațiunilor emise și răscumpărate, anulate, diminuându-se astfel împrumutul primit, prin debitul contului 161 „împrumuturi din emisiunea de obligațiuni"; cu diferențe nefavorabile între prețul de răscumpărare și prețul de rambursare a împrumutului primit prin emisiunea de obligațiuni, diferențe ce măresc cheltuielile financiare, prin debitul contului 664 "Cheltuieli privind titlurile de plasament cedate".
Soldul debitor reflectă valoarea obligațiunilor emise și răscumpărate existente în patrimoniu.
Exemplu:
A. Emisiunea de obligațiuni la valoarea nominală, cu dobândă de 10% pe an
Se subscriu 100 obligațiuni la valoarea de 50.000 lei.
461 "Debitori diverși" = 161 "Împrumuturi din emisiunea de obligațiuni" 5.000.000
Se încasează de la debitori obligațiunile subscrise: 1.000.000 lei în casă și 4.000.000 lei în bancă.
% = 461 "Debitori diverși" 5.000.000
5121 "Conturi la bănci în lei" 4.000.000
5311 „Casa în lei" 1.000.000
Se calculează la finele anului dobânda datorată de 10% și se include în cheltuielile financiare.
D = (Nr. oblig. x Val. nomin.) x D%
D=(100×50.000) x 10% – 500.000 lei/an
666 „Cheltuieli privind dobânzile" = 1681 "Dobânzi aferente împrumuturilor din
emisiunea de obligațiuni 500.000
Se răscumpără la termen, obligațiunile urmând a se plăti ulterior.
505 "Obligațiuni emise și răscumpărate" = 509 „Vărsăminte de efectuat pentru titluri de
plasament" 5.000.000
Se achită valoarea obligațiunilor răscumpărate.
509 „Vărsăminte de efectuat pentru titluri = 5121 "Conturi la bănci în lei" 5.000.000
de plasament"
Se anulează obligațiunile răscumpărate, micșorându-se concomitent și împrumutul.
161 „Împrumuturi din emisiunea = 505 "Obligațiuni emise și răscumpărate" 5.000.000
de obligațiuni"
Se plătește dobânda datorată.
1681 „Dobânzi aferente împrumuturilor din = % 500.000
emisiunea de obligațiuni" 5121 "Conturi la bănci în lei" 400.000
5311 "Casa în lei" 100.000
B. Emiterea de obligațiuni cu prima de emisiune
La data de 01.01.20N se emit 100 obligațiuni în următoarele condiții:
valoarea nominală 50.000 lei;
valoarea de emisie (vânzare) 47.000 lei;
valoarea de rambursare 51.000 lei
dobânda anuală 10%
durata 5 ani
rambursare 20 obligațiuni pe an.
1. Emisiunea de obligațiuni și obținerea împrumutului la valoarea de rambursare.
% = 161 "Împrumuturi din emisiunea de
obligațiuni" 5.100.000
461 "Debitori diverși" 4.700.000
169 "Prime privind rambursarea obligațiunilor" 400.000
Prima de rambursare reprezintă diferența între valoarea de rambursare (100 x 51.000 = 5.100.000) și valoarea de vânzare (100 x 47.000 = 4.700.000).
2. Încasarea de la debitori a obligațiunilor subscrise:
% = 461 "Debitori diverși" 4.700.000
5121 "Conturi la banci în lei" 4.000.000
5311 "Casa în lei" 700.000
Calculul și înregistrarea pe cheltuieli a dobânzii datorate pe anul 20N.
D = (100 x 50.000) x 10% = 500.000 lei
666 "Cheltuieli privind = 1681 „Dobânzi aferente împrumuturilor din emisiunea de dobânzile" obligațiuni" 500.000
Plata dobânzii datorate subscriitorilor de obligațiuni:
1681 „Dobânzi aferente împrumuturilor din emisiunea = 5311 „Casa în lei" 500.000
de obligațiuni
La finele anului se calculează și se înregistrează pe cheltuieli financiare, privind amortizarea și provizioanele, amortizarea primelor de rambursare a obligațiunilor aferente anului 20N (4.000 lei: 5 ani = 80.000 lei/an).
6868 "Cheltuieli financiare privind amortizarea = 169 "Prime privind rambursare a primelor de rambursarea obligațiunilor" obligațiunilor 80.000
După primul an se rambursează (răscumpără)
20 de obligațiuni la valoarea de 51.000 lei.
505 "Obligațiuni emise și răscumpărate" = 5121 "Conturi la bănci în lei" 1.020.000
Concomitent se anulează împrumutul și obligațiunile răscumpărate.
161 „Împrumuturi din emisiunea = 505 "Obligațiuni emise și răscumpărate 1.020.000
de obligațiuni"
În următorii ani se procedează identic.
C. Emisiunea de obligațiuni cu loterie
1. Se emit 100 de obligațiuni în vederea obținerii unui împrumut la valoarea nominală de 50.000 lei.
461 "Debitori diverși" = 161 "Împrumuturi din emisiunea de obligațiuni" 5.000.000
2. Se încasează obligațiunile subscrise.
% = 461 „Debitori diverși" 5.000.000
5121 "Conturi la bănci în lei" 4.000.000
5311 „Casa în lei" 1.000.000
În urma tragerii la loterie se plătește un câștig de 500.000 lei, care se trece pe cheltuieli financiare.
668 "Alte cheltuieli financiare = 5311 "Casa în lei" 500.000
Se răscumpără 20 de obligațiuni la valoarea nominală.
505 "Obligațiuni emise și răscumpărate” = 5121 "Conturi la bănci în lei" 1.000 000
Se anulează împrumutul cu valoarea obligațiunilor răscumpărate
161 „lmprumuturi din emisiunea = 505 „Obligațiuni emise și răscumpărate" 1.000.000
de obligațiuni"
6. Micșorarea profitului cu câștigul la loterie acordat de 500.000 lei
121 „Profit și pierdere" = 668 "Alte cheltuieli financiare" 500.000
Contabilitatea obligațiunilor cumpărate de unitatea patrimonială din emisiunea altor societăți în vederea utilizării disponibilităților temporare de trezorerie, pentru a obține venituri sub forma de dobândă, sau a unei plusvalori cu ocazia revânzării obligațiunilor se ține cu ajutorul contului 506 "Obligațiuni".
Contul 506 "Obligațiuni", sub aspectul conținutului, este un cont de trezorerie, cont de activ.
In debitul lui se înregistrează costul obligațiunilor cumpărate, creditându-se conturile de disponibilități bănești sau contul 509 "Vărsăminte de efectuat pentru titluri de plasament", iar în credit – valoarea obligațiunilor rambursate de emitent sau revândute, prin debitul conturilor de disponibilități bănești, diferențele nefavorabile dintre prețul de cumpărare și prețul primit din vânzare sau rambursare care mărește cheltuielile financiare prin debitul contului 664 "Cheltuieli privind titlurile de plasament cedate".
Soldul debitor reprezintă valoarea obligațiunilor existente.
Exemplu:
1. Se cumpără 15 obligațiuni a 100.000 lei, din care 10 plătite din disponibilul de la banca, iar 5 urmează a se plăti ulterior.
506 „Obligațiuni" = % 1.500.000
509 „Vărsăminte de efectuat pentru titluri de plasament" 500.000
5121 "Conturi la bănci în lei" 1.000.000
2. Se plătesc din casierie obligațiunile cumpărate în valoare de 500.000 lei.
509 “Vărsăminte de efectuat pentru titluri de plasament" = 5311 "Casa în lei" 500.000
Se revând 10 obligațiuni, 5 la prețul de vânzare de 80.000 lei, încasându-se prin casierie, iar 5 la prețul de vânzare de 120.000 lei, încasarea se face în banca. – vânzarea și încasarea prețului obligațiunilor prin casierie
% = 506 „Obligațiuni" 500.000
5311 "Casa în lei" 400.000
664 "Cheltuieli privind titlurile de plasament cedate" 100.000
Vânzarea prin bancă
% = 506 "Obligațiuni" 600.000
5121 "Conturi la bănci în lei" 500.000
764 “Venituri din titluri de plasament cedate” 100.000
Evidența altor tipuri de plasamente și creanțe asimilate achiziționate în scopul obținerii unui venit prin realizarea unei plusvalori la scadență sau revânzare, precum și mișcarea acestora se ține cu ajutorul contului 508 "Alte titluri de plasament și creanțe asimilate". Din punct de vedere al conținutului, este un cont de trezorerie, cont de activ.
In debitul contului se înregistrează costul titlurilor de plasament achiziționate, plătite din contul de disponibilități bănești sau care urmează a fi plătite.
In credit se reflectă valoarea încasată în conturile de disponibilități bănești ca urmare a revânzării sau rambursării lor și diferențele nefavorabile dintre prețul de cumpărare și cel de vânzare sau rambursare, care măresc cheltuielile financiare ale unității
Soldul debitor arată valoarea altor titluri de plasament și creanțe asimilate existente.
În cazul în care titlurile de plasament achiziționate nu se plătesc imediat, ci plata urmează a se efectua ulterior, evidența vărsămintelor de efectuat pentru titlurile de plasament dobândite se ține cu ajutorul contului 509 “Vărsăminte de efectuat pentru titlurile de plasament”. Este un cont de surse, de obligații, deci de pasiv.
In creditul contului se înregistrează valoarea datorată, de vărsat pentru titlurile de plasament dobândite, iar în debit valoarea plătită din conturile de disponibilități bănești, soldul creditor reprezentând valoarea de vărsat pentru titlurile de plasament achiziționate.
5.3.2.Contabilitatea provizioanelor din deprecierea titlurilor de plasament
Contabilitatea operează cu trei categorii de provizioane: reglementate, pentru depreciere, pentru riscuri și cheltuieli.
Dacă constituirea provizioanelor reglementate este facultativă, dar odată înregistrate în contabilitate, sunt deductibile fiscal în integritatea lor, provizioanele pentru depreciere și cele pentru riscuri și cheltuieli au un caracter obligatoriu.
Provizioanele pentru deprecieri și cele pentru riscuri și cheltuieli apar ca o consecință a aplicării principiului prudenței. Ele se constituie chiar dacă întreprinderea este în pierdere, deoarece conturile anuale (bilanț, cont de profit și pierdere, anexa) trebuie să redea o imaginea fidelă asupra patrimoniului, situației financiare și rezultatului.
Aceasta înseamnă că:
dacă la închiderea conturilor, un element de activ a înregistrat un minus de valoare, al cărui caracter este reversibil, atunci trebuie constatat un provizion pentru depreciere. Activul trebuie individualizat, iar deprecierea trebuie să fie certă, în contabilitate vom înregistra, pe de o parte, o cheltuială, care va afecta contul de profit și pierdere, iar pe de altă parte, un provizion pentru depreciere, care va corecta valoarea de intrare a activului, aducând-o la valoarea reală (actuala), prin înscrierea în bilanț, în activ, cu semnul "minus" pe linia activului depreciat, înregistrarea contabilă aferentă în cazul deprecierii titlurilor de plasament va fi:
6863 "Cheltuieli financiare privind = 590 "Provizioane pentru deprecierea titlurilor de provizioanele pentru deprecieri" plasament"
Atunci când provizionul rămâne fără obiect, vom proceda la debitarea contului în care a fost înregistrat inițial (contul 590), concomitent cu creditarea unui cont de venituri din provizioane (7863 "Venituri din provizioane pentru depreciere").
Ca și cheltuielile cu amortizarea, cheltuielile cu provizioanele sunt luate în calculul capacității de autofinanțare. Dacă amortizarea corespunde unei pierderi realizate (depreciere ireversibilă), provizioanele corespund unor pierderi probabile, ceea ce face din deductibilitatea lor fiscală o problemă deosebit de "spinoasă".
Într-un studiu realizat de Ordinul Experților Contabili și Contabililor Autorizați (OECCA) din Franța, privind deductibilitatea fiscală a provizioanelor, în diferite țări, s-a constatat că deductibilitatea provizioanelor pentru deprecierea titlurilor este acceptată doar în următoarele țări: Franța, Germania, Irlanda și Spania.
In România prin Hotărârea Guvernului 335/1995 și Ordinul Ministerului Finanțelor 1459/1995 sunt recunoscute ca deductibile fiscal:
provizioanele pentru deprecierea clienților neîncasați, în cazul declarării falimentului acestora;
provizioanele pentru pierderi din diferențe de curs valutar aferente creanțelor și datoriilor în valuta, inclusiv cele aferente creditelor pentru investiții;
provizioanele pentru garanții de bună execuție, acordate clienților, conform clauzelor contractuale.
Se poate observa ca provizioanele pentru deprecierea titlurilor de plasament sunt nedeductibile fiscal. Cu toate acestea la sfârșitul exercițiului, cu ocazia evaluării elementelor patrimoniale, deci și a titlurilor de plasament deținute se poate constata uneori ca valoarea de piață a acțiunilor și obligațiunilor deținute are o tendință de scădere în raport cu valoarea de cumpărare, respectiv cu valoarea de intrare în gestiune.
Întrucât pe baza evaluării de la inventariere, valoarea de inventar este mai mică decât valoarea de înregistrare a titlurilor de plasament, pentru diferența de minus de valoare, care reprezintă deprecierea probabilă ce poate fi realizată în viitor; se constituie un provizion.
Contabilitatea provizioanelor pentru deprecierea titlurilor de plasament se ține cu ajutorul contului 590 "Provizioane pentru deprecierea titlurilor de plasament", care este un cont de pasiv.
În el se înregistrează provizioanele estimate la sfârșitul exercițiului pe baza inventarierii, când contul se creditează prin debitul contului de cheltuieli 6863 „Cheltuieli financiare privind provizioanele pentru deprecieri".
Dacă din valoarea de înregistrare a titlurilor de plasament se scade valoarea provizioanelor constituite, se obține valoarea netă a titlurilor de plasament, valoare la care aceste titluri sunt înscrise în bilanțul contabil.
În exercițiul următor, în măsura în care mărimea deprecierilor s-a confirmat doar parțial, provizioanele constituite se anulează pentru valoarea corespunzătoare.
Astfel că se debitează contul 590 "Provizioane pentru deprecierea titlurilor de plasament", creditându-se contul de venituri din provizioane 7863 "Venituri din provizioane pentru depreciere".
Soldul creditor reprezintă provizioanele constituite pentru titlurile de plasament existente în gestiune. În ceea ce privește constituirea provizioanelor, întreprinderea se confruntă, pe de o parte, cu regulile contabile care o "obligă" la asigurarea unei imagini fidele asupra patrimoniului și rezultatelor lor, iar, pe de altă parte, cu regulile fiscale, care sunt foarte severe în ceea ce privește constituirea provizioanelor.
Soluția ar fi ca în momentul întocmirii conturilor anuale, să se acorde întâietate regulilor contabile (va constitui obligatoriu provizioane, chiar și în caz de pierdere), în schimb, la determinarea rezultatului impozabil se va ține seama de regulile fiscale.
CONCLUZII
Conform noilor reglementări armonizate privind Standardele Internaționale de Contabilitate s-a adus in prim plan o structura mai completă a situațiilor financiare anuale.
Au apărut astfel elemente noi precum "tabloul fluxurilor de trezorerie".
Tabloul fluxurilor de numerar este un document financiar util în explicarea variației patrimoniului întreprinderii in cursul exercițiului, oferind informații privind modul în care activitățile întreprinderii au fost finanțate si cum au fost utilizate resursele sale financiare.
Situația fluxurilor de trezorerie elaborată de I.A.S.C. se ocupă în exclusivitate de tabloul fluxurilor de trezorerie (numerar), tratând contabilitatea și cerințele de întocmire aferente acestei situații financiare.
Prima formă a acestui standard a apărut în anul 1976 sub denumirea de "Situația surselor si utilizărilor de fonduri".
Ultima modificare a avut loc in anul 1992,desavărșind forma actuala a lui I.A.S.7. Importanța situației fluxurilor de trezorerie a crescut în timp , pe măsura ce s-a accentuat concurența economică, sporind interesul utilizatorilor externi (a investitorilor) sau a conducătorilor întreprinderii care pot urmări asigurarea echilibrului financiar, asigurarea gestiunii optime a afacerii. Pentru informarea persoanelor din exteriorul întreprinderii autoritățile contabile au făcut din situația fluxurilor de trezorerie o componentă importantă a bilanțului contabil ce oferă o reprezentare a structurii financiare.
În cazul țării noastre ,situația fluxurilor de numerar a avut o slabă răspândire, fiind utilizată doar de către evaluatori, bănci, pentru unele analize financiare destinate operatorilor de pe piața de capital.
În cazul societății S.D.F.E.E. RESITA ar fi necesar realizarea acestui tablou de fluxuri de trezorerie care ar putea fi utilizat de către direcțiile din cadrul "SC ELECTRICA SA" pentru asigurarea echilibrului financiar microeconomic și nu în ultimul rând necesar și pentru conducerea Filialei Banat.
Informațiile referitoare la fluxurile de numerar aferente unei activități sunt utile deoarece:
Constituie pentru utilizatorii situațiilor financiare ale entității o baza de evaluare a capacității întreprinderii de a genera numerar, precum si a utilității acestor fluxuri, pentru a lua decizii economice privind entitatea în cauză;
Duc la înțelegerea poziției financiare si a lichidității unei întreprinderi;
Permit compararea rezultatelor activității de exploatare între întreprinderi diferite;
Determină necesarul de lichidități pentru perioada următoare;
Pot fi prevăzute termenele scadente si riscurile încasărilor viitoare.
Nu puține sunt situațiile când societăți profitabile nu sunt capabile să genereze numerar datorită unui nivel ridicat al creanțelor comerciale neâncasate, fapt ce ar putea împinge firma respectivă chiar spre faliment. De asemenea utilizatorii acestei situații financiare care sunt și acționari sau potențiali investitori ai întreprinderii, sunt interesați să afle dacă societatea va fi capabilă să le asigure o rentabilitate a investiției lor.
Tabloul fluxurilor de trezorerie trebuie să analizeze fluxurile de numerar ale perioadei în funcție de natura activității : de exploatare, de investiție, de finanțare.
Astfel, fluxurile nete de numerar (trezorerie) generate de activitatea de exploatare reprezintă indicatorul de bază prin care se apreciază măsura în care activitatea întreprinderii a generat suficient flux de numerar pentru a rambursa împrumuturile, pentru a plăti dividente, a face noi investiții fără a recurge la surse externe de finanțare.
Fluxurile de trezorerie generate din activitatea de investiții oferă informații privind maniera în care întreprinderea îi asigură creșterea. Deobicei aceste fluxuri sunt negative datorită investițiilor prin achiziționare de imobilizări, titluri de participare. Problema care se pune este ca aceste utilități să participe în mod activ la realizarea obiectului de activitate, generând în perioade următoare venituri.
Referitor la fluxurile din activitatea de finanțare trebuie să se țină cont de încasarea creanțelor pe cât posibil cu plata cash, cumpărarea de echipamente, materii prime, materiale să se facă prudent conform necesitaților (să nu existe stocuri cu mișcare lentă).
Cunoscând poziția financiară a firmei atât în prezent cât și viitor conducerea întreprinderii va ști dacă are la dispoziție suficiente lichidități pentru a-și desfășura activitatea, dacă poate profita de anumite reduceri de prețuri acordate clienților fideli, dacă poate achiziționa noi echipamente în vederea unei eventuale extinderi.
1n concluzie elaborarea fluxului monetar (trezorerie) seamănă cu elaborarea bugetului acesta referindu-se numai la tranzacții ce implică numerar.
Proiecția fluxurilor de trezorerie poate fi elaborata pe perioade de timp scurte sau lungi prin care se previzionează, se estimează vânzările (stabilire numerar la dispoziție), cât și posibilități de încadrare în plați la furnizori.
Prognoza anuală a fluxului de numerar ar trebui să fie pregătită concomitent cu bugetul anual.
Conform standardelor internaționale de contabilitate situația fluxurilor de numerar se întocmește analizând cifrele din bilanț potrivit unuia din modelele prevăzute în I.A.S. 7 Ținând cont ca S.D.F.E.E. RESITA este o sucursală care are fluxuri de ordinul miliardelor într-o lună si la nivel de an bugetar fluxuri de ordinul sutelor de miliarde, consider necesară întocmirea acestui tablou de fluxuri de trezorerie pentru o gestionare mai bună a fluxurilor din activitatea de bază a intreprinderii și anume cea de distribuție și furnizare a energiei electrice către clienți.
BIBLIOGRAFIE
Băbăiță I., Duță A. – Piețe și prețuri, Editura de Vest, Timișoara, 1995
Caciuc L., Megan O. – Bazele contabilității, Editura Mirton, Timișoara, 2003
Epuran M.și colaboratori – Contabilitate Financiară în noul sistem contabil,
Editura de Vest, Timișoara, 1996
Dobrotă și colaboratori – Economie politică, Editura Economică, București,
1995
D. Mateș – Contabilitatea financiară a intreprinderii între
normalizareși armonizarea, Editura Mirton,
Timișoara, 2002
F. Ineovan , D. Cotleț – Contabilitate financiară, Editura Mirton, Timișoara
și colaboratori 2003
Ristea M – Contabilitatea și fiscalitatea intreprinderii, Editura
Tribuna Economică, București, 1995
Ristea M., Dina M. – Contabilitatea societăților comerciale, Editura
Universitară, București, 2002
XXX. – Legea nr. 571 – Privind Codul fiscal, 2003
XXX – Legea Contabilității nr.82/1991 (republicată în
26.08.2002
XXX – Ordinul Ministerului Finanțelor Publice nr. 94/2001
XXX – Ordinul Ministerului Finanțelor Publice nr. 306/2002
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Contabilitatea Trezoreriei la Electrica Banat S.d.f.e.e.f. Resita (ID: 130280)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.