Contabilitatea Taxei pe Valoare Adaugata Aspecte Fiscale Si Contabiledocx

=== Contabilitatea taxei pe valoare adaugata – aspecte fiscale si contabile ===

Program de studii: Contabilitate și informatică de gestiune – IF

LUCRARE DE LICENȚĂ

COORDONATOR ȘTIINȚIFIC:

Prof. Univ. Dr. Doina Păcurari

STUDENT:

HERMEZIU OANA GABRIELA

BACĂU

2016

Program de studii: Contabilitate și informatică de gestiune – IF

CONTABILITATEA TAXEI PE VALOARE ADĂUGATĂ- ASPECTE FISCALE ȘI CONTABILE

COORDONATOR ȘTIINȚIFIC:

Prof. Univ. Dr. Doina Păcurari

STUDENT:

HERMEZIU OANA GABRIELA

BACĂU

2016

Sistemul fiscal român

1.1 Definirea sistemului fiscal

Sistemul fiscal reprezintă totalitatea obligațiilor de plată ale unui agent economic cum ar fi: contribuții, impozite, taxe și alte vărsăminte, care îi afectează veniturile și averea în proporții diferite. Taxele,reprezintă prelevări efectuate de persoane fizice sau juridice pentru serviciile prestate de către stat, presupune obligativitatea plății doar pentru persoanele care solicită un serviciu public, iar contribuțiile sunt olibgatorii la nivelul stabilit de lege: CAS, CASS, CFS. Impozitarea într-un stat reprezintă o formă de a extrage, de a preleva o parte din veniturile persoanelor juridice, fizice la dispoziția statului pentru a acoperi cheltuielile publice(fiind rolul principal a impozitelor). Bugetul de stat, sub aspect juridic, reprezintă un document previzional în care se înscriu toate veniturile și cheltuielile pe o perioada determinată de timp. Caracteristicile impozitelor se referă la faptul că sunt obligatorii, în sensul că fiecare persoana juridică sau fizică trebuie să contribuie la constituirea de fonduri generale ale statului în care relizează venituri, au titlul definitiv și nerambursabil și sunt o prelevare fară contraprestație din partea organelor statului.

Pe plan financiar și economic impozitele permit frânarea sau stimularea diferitelor activități economice, a consumului sau a relațiilor economice cu diferite țări. Gabriel Ardant menționează importanța financiară prin următoarea remarcă “impozitul a încetat de a mai fi grăuntele de nisip care să jeneze mecanismul pieței, … , devenind unul dintre regulatoarele și motoarele acestui mecanism. Ca urmare, impozitul are atât rolul alimentării cu fonduri a bugetului statului, cât și pe acela al unui factor de echilibru în economie”.

1.2 Funcțiile și rolul fiscalității

A. Constituirea de fondurilor publice de resurse bănești la care participă: regiile autonome, societățile comerciale, (cu capital privat, mixt sau public), populația, societățiile cooperatiste, instituții publice, etc. Resursele bănești publice îmbracă forme diferite cum ar fi: taxe (contravaloarea unor servicii prestate de stat), impozite, contribuții, vărsăminte, amenzi pentru fapte contravenționale sau penale, penalități pentru neplata obligațiilor la termen, rambursări ale împrumuturilor de stat acordate precum și dobânzile aferente împrumuturilor acordate.

B. Distribuirea fondurilor publice care presupune parcurgerea a 3 etape: inventarierea nevoilor sociale existente în perioada de referință, cuantificarea nevoilor sociale și ierarhizarea nevoilor sociale în funcție de prioritate și importanță. Destinații ale fondurilor pot fi: edicație și învățământ, domeniul sanitar, cultură, infrastructură rutieră și feroviară, apărarea țării, protejarea mediului înconjurător.

C. Funcția de control fiind, îndeplinită concomitent cu funcția de repartiție prin organe specializate (Parlamentul, Guvernul, Curtea de Conturi, prgane ale Ministerului Finanțelor Publice), vizează modul de utilizare a resurselor, încasarea integrală și la termen a creanțelor statului, asigurarea resurselor financiare necesare satisfacerii nevoilor societății.

D. Funcția de reglare a economiei se referă la stimuarea unor procese economice și pe de altă parte descurajarea altora pentru a asigura o evoluție ascendentă.

1.3 Relația dintre contabilitate și fiscalitate

Obiectul contabilității este acela de a reda o imagine fidelă a poziției și performanțeii financiare a unei întreprinderi pe baza principiilor contabile: prudența, continuității activității, permanenței metodelor, independenței exercițiului, intangibilității etc; în timp ce fiscalitatea corespunde unei alte logici având principii și regulile sale, care nu sunt în toate cazurile aceleași cu cele ale contabilității.

Stefano Marchese președinte al Grupului de lucru pentru impozite directe al Federației Experților Contabili Europeni (FEE) prezintă trei tipuri de relații contabilitate-fiscalitate:

Dependența contabilitate-fiscaliate are în vedere:

-independența sau ușoara dependență( Olanda, Danemarca)

-dependența fiscalității de contabilitate( Marea Britanie, Belgia, Germania etc)

-dependența contabilității de fiscalitate(Grecia)

Independența fiscalității de contabilitate are în vedere:

-calcularea bazei de impozitare fără a fi legată de rezultatul financiar anual

-contabilitatea fiscală să fie separată de contabilitatea financiară

-nevoia de a reconcilia cele doua rezultate

-existența unuor reguli pentru a calcula baza de impozitare

Dependența fiscalității de contabilitate are în vedere:

-rezultatul financiar este punctul de plecare pentru calcularea bazei de impozitare

-ajustări negative și pozitive pentru rezultatul financiar

-existența unor reguli pentru ajustări

Uniunea Europeană

2.1. Eforturile U.E către amornizare prin Directivele europene

Primul pas către Comunitatea Europenă a fost declarația ministrului de externe francez, Robert Schuman la data de 9 mai 1950, care mai târziu devine realitate prin semnarea la Paris a Tratatului care constituia Comunitatea Europeană a Cărbunelui și Oțelului (CECO) de către cele 6 state fondatoare( Belgia, Germania, Italia, Franța, Luxemburg și Olanda). Dezvoltatea a continuat înființându-se Comunitatea Economică Europeană (CEE) și Comunitatea Europeană a Energiei Atomice (CEEA), intrate în vigoare la data de 1 ianuarie 1958.

Tratatul de la Maastricht (1992) pune bazele Uniunii Europene, iar la 1 ianuarie 1993 se stabilește înființarea Pieței Unice care să permită libera mișcare a bunurilor, persoanelor, serviciilor și capitalurilor. Pentru armonizarea contabilă în cadrul Uniunii, începută în anii 70 ( ce continuă și în prezent) s-au elaborat directivele europene ce au fost incorporate în legislația fiecărui stat membru.Cele mai importante directive din punct de vedere al armonizării contabile la nivel european sunt Directiva a IV-a 78/660/CEE din data de 25 iulie 1978 și Directiva a VII-a a Comunităților Economice Europene 83/349/CEE din data de 13 iunie 1983 care în prezent au fost înlocuite de Directiva 2013/34/UE.

2.2. Cotele de TVA în U.E

Introducerea taxei pe valoare adăugată, în cadrul Uniunii Europene se bazează pe principiu armonizării impozitelor indirecte ,armonizare care se realizează în mai multe etape:

-introducerea T.V.A în toate statele membre

-uniformizarea taxei pe valoare adăugată,această etapă nu dorește standardizarea cotelor ci apropierea acestora,ceea ce face ca nivelul cotelor din ziua de astăzi să difere de la o țară la alta

-trecerea la un sistem tranzitoriu de TVA o dată cu realizarea pieței unice, astfel noțiunea de import este inlocuită de noțiunea de achiziție intracomunitara iar noțiunea de export se va numi livrare intracomunitară. Aplicând principiul destinației exportul este scutit de TVA iar importul este impozitat cu TVA.

Cotele standard de TVA aplicate de statele menbre ale Uniunii Europene, în prezent fiind un număr de 28, sunt prezentate în figura nr. 1 de mai jos.

Figura nr. 1

Sursă: www.google.ro

Pe lângă cotele standard de TVA aplicate în statele membre ale Uniunii Europene, mai există încă trei tipuri de cote și anume: cota redusă, cota super redusă și cota parking. Cota parking se aplică pentru tranzitul de gaze naturale, electricitate dar și alte produse. Toate statele membre ale Uniunii Europene au o cotă standard de TVA, cel puțin o cotă redusă (sunt țări care au 2 cote reduse), iar pentru celelalte tipuri de cote respectiv cota super redusă și cota parking nu au optat decât puține țări.

Tabel nr. 1 Listă cote de T.V.A aplicate în statele membre ale Uniunii Europene

Sursa: http://ec.europa.eu

2.3. România vs. Marea Britanie

Elementele specifice ale TVA (VAT- Value Added Tax)- atât în România cât și în Marea Britanie sunt:

a) denumirea impozitului -taxă pe valoarea adăugată sugerează foarte clar și asupra cui se aplică: asupra valorii adăugate create de firme.

b) persoanele impozabile sunt acele persoane care desfășoară, de o manieră independetă și indiferent de loc, activități economice oricare ar fi scopul sau rezultatul acestei activități. Pentru a deveni persoane plătitoare de TVA trebuie ca persoanele impozabile să se înregistreze în scop de TVA la autoritățile fiscale în mod obligatoriu sau opțional. Persoanele care nu trebuie să se înregistreze în scop de TVA sunt microîntreprinderile și persoanele neimpozabile.

c) materia impozabilă este baza de calcul a taxei pe valoare adăugată ( prețul de vânzare al bunurilor, tariful serviciilor; prețul de cumpărare a bunurilor sau cheltuielile aferente serviciilor prestate; etc.)

Baza de calcul nu cuprinde:

rabaturile, remizele, risturnele, sconturile și alte reduceri de preț, acordate de furnizori direct clienților la data exigibilității taxei;

sumele reprezentând daune-interese, penalizările;

dobânzile, percepute după data livrării sau prestării, pentru plăți cu întârziere;

valoarea ambalajelor care circulă între furnizori și clienți, prin schimb, fără facturare;

sumele achitate de furnizor sau prestator, în numele și în contul clientului, și care apoi se decontează acestuia, precum și sumele încasate în numele și în contul unei alte persoane.

d) sfera de cuprindere se referă la operațiunile ce se supun taxării adică operațiuni impozabile.

e) suportatorul impozitului este consumatorul de bunuri și servicii: persoane fizice care sunt consumatori finali, persoanele juridice și persoane fizice autorizate care nu sunt plătitori de tva. Aceste persoane nu au posibilitatea recuperării sau deducerii acestui impozit.

f) sursa impozitului o reprezintă contravaloarea tva recuperată în urma vânzării de bunuri și servicii. La baza stabilirii tva de plată stă principiul autocompensării potrivit căruia plătitorul are dreptul să-și recupereze tva suportată în momentul cumpărării bunurilor și al serviciilor destinate operațiunilor impozabile.

g) unitatea de impunere o reprezintă unitatea de măsură pentru exprimarea mărimii operațiunilor impozabile.

h) cota de impozit este aferentă unei unități de impunere; în România se aplică mai multe cote, în funcție de operațiunea impozabilă (fiecare stat are dreptul să își stabilească cotele de TVA)

i) calculul constă în stabilirea acestei taxe potrivit normelor fiscale; tva se calculează:

în momentul livrării bunurilor și a prestării serviciilor prestate atunci când taxa se stabilește de furnizor;

în momentul achiziției bunurilor atunci când se aplică taxarea inversă când taxa se stabilește de cumpărător;

în momentul vămuirii bunurilor, iar calculul taxei cade în sarcina organelor vamale;

2.3.1. Evoluția cotei de TVA în România și în Marea Britanie

În ceea ce privește cotele de TVA aplicate în cele 2 state membre luate în considerare, România și Marea Britanie, ambele aplică doar 2 din cele 4 tipuri de cote și anume: cota standard și cota redusă de TVA.

Grafic nr 1 Evoluția TVA în România

Sursă date: http://ec.europa.eu

Grafic nr 2 Evoluția TVA în Marea Britanie

Sursă date: http://ec.europa.eu

Cele două grafice prezintă schimbările frecvente ale cotei de TVA aplicate până în prezent. Cotele reduse de TVA se aplică astfel:

Pentru România- cota standard de T.V.A este de 20% și se aplică operațiilor impozabile asupra cărora nu se aplică cota redusă și nici nu sunt scutite de la plată.

-cota redusă de 5 % se aplică pentru livrarea de locuițe ca parte a politicii sociale,inclusiv a terenului pe care sunt construite(case de copii, centre de reabilitare și recuperare, cămine de bătâni); livrari de manuale școlare, cărți,ziare (exceptând cele cu destinație de publicitate), ; servicii ce privesc accesul la muzee, castele, case memorial, monumente, gradini zoologice și botanice ,târguri.

-cota redusă de 9 % este aplicată pentru: livrarea de proteze și accesorii ale acestora (cu excepția protezelor dentare); livrarea produselor ortopedice, livrarea de medicamente de uz veterinar și uman, cazarea în sectorul hotelier sau al sectoarelor cu funcții similare. De la 1 iunie 2015 se aplică cota redusă de 9 % și pentru serviciile de restaurant și catering , de aici fac excepție băuturile alcoolice, livrarea de bunuri precum: alimente, băuturi exceptând băuturile alcoolice, animale și păsări vii, plante, produse utilizat pentru înlocuirea alimentelor.

Pentru Marea Britanie- cota standard este de 20% și se aplică operațiilor impozabile asupra cărora nu se aplică cota redusă și nici nu sunt scutite de la plată.

-cota redusă de 5 % se aplică pentru: scaune auto pentru copii, gaz, electricitate, combustibil, materiale de economisire a energiei, produse sanitare de protecție, produsele de renunțare la fumat, produsele pentru batrâni în ceea ce privește mobilitatea.

-cota ZERO reprezintă una din diferențele majore dintre cele doua state luate în considerare în ceea ce privește fiscalitatea. Cota zero se aplica pentru: vânzările de alimente ți băuturi destinate consumului uman și animal(excepție fac băuturile alcoolice); vânzările de semințe, plante; vânzările de animale vii utilizate pentru producție sau sacrificare; produsele medicale și farmaceutice pentru uz uman și veterinar; proteze medicale(excepție protezele dentare); apa; îmbracamintea și încălțămintea pentru copii; transportul de persoane; carți, ziare etc.

2.3.2 Alte deosebiri și asemănări

O altă deosebire intervine și la pragul de achiziții. În România întreprinderile mici, a căror cifra de afaceri anuală nu depășește 65.000€ (220,000 lei), persoanele care realizează operațiuni scutite fără drept de deducere și persoanele juridice neimpozabile devin plătitoare de T.V.A dacă relizează achiziții intracomunitare mai mari de 10.00 euro, în timp ce în Marea Britanie persoanele neînregistrate în scopuri de T.V.A devin plătitori de taxa pe valoare adăugată dupa depășirea pragului de 41.000 lire sterline. Plafonul cifrei de afaceri pentru înregistrarea în scopuri de TVA este de 65.000euro pentru România iar pentru Marea Britanie este de 75.000 euro dar persoanele care vând produse la cote reduse au un plafon diferit de 37500 euro.

Generalități privind taxa pe valoare adăugată

3.1. Definirea și caracteristicile conceptului de TVA

Taxa pe valoare adăugată (T.V.A) apare ca acord al Comunității Economice Europene în ceea ce privește sistemul de impozit asupra cifrei de afaceri, înlocuind vechiul impozit pe circulația mărfurilor cu un impozit ce se aplică asupra tranzacțiilor fiecarui stadiu al circuitului economic. Acesta este un impozit indirect , general aplicabil pe care îl datorează agenții economici la bugetul de stat dar pe care îl suportă consumatorul final.

Taxa pe valoare adăugată este un impozit general pentru că se aplică tuturor bunurilor consumate și prestărilor de servicii de care beneficiază consumatorul final dintr-o anumită țară. Astfel bunurile se impozitează în țara în care se realizează efectiv consumul acelor bunuri , deci exportului i se aplică scutire de T.V.A cu drept de deducere.

T.V.A este un impozit neutru deoarece orice agent economic aplică aceeași cotă de impozitare, afectând prețul final al unui bun /serviciu.În România, acest impozit indirect (T.V.A), a fost introdus în anul 1993 pentru a înlocui impozitul pe circulația mărfurilor. Abordarea lui în Romania a însemnat un progres nu numai pentru bugetul de stat dar și pentru mediul de afaceri deoarece în țara noastră nu există limitari de deducere în ceea ce privesc investițiile.

Privit din punct de vedere contabil, taxa pe valoare adăugată este un indicator prin care se evaluează puterea economică a întreprinderii și a valorii nou create de un agent economic prin activitatea sa de producere de bunuri de consum sau de prestari de servicii.Transparența taxei pe valoare adăugată ,o altă caracteristică a impozitului,se referă la faptul că subiectul impozabil are dreptul să cunoască marimea de plată către bugetul de stat.

3.2. Operațiuni impozabile

Pentru a fi considerate operațiuni impozabile, acestea trebuie sa îndeplinească o serie de condiții:

operațiuni care sunt asimilate cu o livrare de bunuri sau o prestare de servicii

livrarea de bunuri sau prestarea de servicii să fie realizată de o persoană impozabilă

locul livrării sa fie pe teritoriul României

operațiunea sa rezulte în urma activităților economice( producție, comercializare, prestatori de servicii, activități agricole, activitățile profesiilor liberale)

Sunt considerate operațiuni impozabile și importul realizat în România de orice persoană, achizițiile intacomunitare de mijloace de transport noi, produse accizabile sau de bunuri altele decât cele menționate pentru care nu se beneficiază de exepție (întreprindere mică, persoane care realizează doar opeațiuni scutite fără drept de deducere).

Sfera de acțiune a taxei pe valoare adăugată cuprinde:

-operațiuni supuse cotei de 20% sau cotei reduse de 9%; 5%

-operațiuni scutite cu drept de deducere așa cum sunt exporturile, nu se datorează TVA, dar se poate deduce pentru bunurile achiziționate

-operațiuni scutite fără drept de deducere adică nici nu se datorează T.V.A și nici nu se poate deduce pentru bunurile achiziționate

– importul și achiziții intracomunitare, scutite de taxă

Din punct de vedere al taxei pe valoare adăugată operațiunile impozabile cuprinse în sfera de aplicare a taxei sunt în număr de patru și anume: livrări de bunuri, presări de servicii, importul și achizițiile intracomunitare.

Livrarile de bunuri se referă la orice transfer al dreptului de a dispune de acele bunuri (de exemplu: în urma executării silite se transferă dreptul de proprietate asupra unor bunuri, trecerea unor bunuri din patrimoniu unor persoane impozabile în patrimoniu public). Bunurile pot fi prin natura lor: mobile sau imobile. Considerăm bunuri imobile izvoarele și cursurile de apă, terenurile, construcțiile, lucrări fixate în pământ cu caracter permanent, orice instalație de exploatare a resurselor submarine aflate pe platoul continental precum și orice a fost încorporat în pământ cu caracter permanent. Sunt considerate bunuri mobile toate acele bunuri care nu intră în categoria bunuri imobile. Bunurile mobile prin anticipație sunt defapt părți ale bunurilor imobile care vor deveni în viitor mobile, aici se includ fructele și recoltele neculese, materiale ce rezultă din demolarea unor consctrucții, arborii. Bunurile mobile prin determinarea legii se referă la drepturi intelectuale numite și drepturi de creație intelectuală.

Se utilizează mai multe noțiuni cum ar fi: livrarea către sine, transferul, nontransferul, vânzarea la distanță și livrarea intracomunitară.

Exemplu de livrare către sine: Se achizitinează un laptop pentru care se înregistrează o taxă în valaoare de 480 lei. Ulterior acel laptop este folosit de un asociat în interes personal și se decide aplicarea tratamentului foscal corect. Se efectuează livrarea către sine adică se emite o factură cu scop unic de colectare a taxei, în care sunt înscrise datele societății atât la furnizor cât și la beneficiar. Astfel suma de 480 lei care a fost dedusă inițial este anulată prin colectarea sumei în urma livrării către sine.

Transferul se referă la transportul bunurilor rezultate din activitatea sa economică din România către o persoana impozabilă dintr-un alt stat membru pentru desfășurarea activității sale în acel stat membru (livrare intracomunitara asimilată).

Nontransferul se referă la expedierea mărfurilor din România către orice alt stat membru al comunității de persoana impozabilă sau de altă persoană în contul său.

Livrarea intracomunitară se referă la o livrare de bunuri dintr-un stat membru al Comunității în alt stat membru de către furnizor, cumpărător sau de altă persoană, în numele unuia dintre ei. Aceasta este o operațiune scutită de TVA cu drept de deducere dacă beneficiarul comunica un cod valabil de înregistrare în scopuri de TVA și bunurile sunt expediate către un alt stat membru decât cel de plecare al transportului.

Figura nr.1 Activități internaționale

Sursă: Vasile Răileanu “Abordări contabile și fiscaleprivind impozitele și taxele”

Livrările de bunuri pentru a face parte dintr-o categorie de operațiuni impozabile în România, locul livrărilor de bunuri trebuie să aibă loc pe teriotoriul acestei țări.

Reguli generale prin care se stabilește locul unei livrări de bunuri:

-locul unde se află bunurile (mobile) atunci când începe transportul sau expedierea de către furnizor,cumpărător sau de terț

-locul unde se găsesc bunurile atunci când vor fi puse la dispoziția cumpărătorului (pentru bunurile care nu sunt transportate sau expediate)

-locul unde persoana impozabilă este stabilită,atunci cand livrarea este făcută către un comerciant, (unde are sediul,reședința,domiciliul) pentru care se livrează bunurile.

-locul unde persoana impozabilă consumă efectiv gaze naturale sau energie electrică

-locul de plecare a transportului de pasageri

Achiziția intracomunitară reprezintă obținerea dreptului de proprietate a bunurilor transportate dintr-un alt stat membru al Uniunii Europene.

Locul unde se situează bunurile în momentul în care se încheie transportul acestora se numește locul achiziției intracomunitare.

Prestarea de servicii se referă la orice operație care nu reprezintă o livrare: închirierea de bunuri, transmiterea folosinței bunurilor prin contract de leasing, servicii de intermediere etc. Pentru ca o prestare de servicii sa fie considerată impozabilă în România trebuie sa îndeplinească 3 condiții: să fie realizată de o persoană impozabilă, locul prestării să fie în România și să fie asimilată unei operațiuni cu plată.

Există o regulă generală cu privire la locul prestărilor de servicii: atunci când serviciile sunt prestate de o persoană impozabilă locul este unde are sediul, domiciliul, reședința acea persoană, dacă serviciile sunt prestate de o persoana neimpozabilă locul este sediul unde își are stabilit sediul activității sale. De la această regulă ca la orice altă regula există și câteva excepții: pentru bunurile imobile locul prestării de servicii este considerat locul în care sunt situate acele bunuri imobile, pentru transportul de persoane locul se stabilește în funcție de destinațiile parcurse și pentru serviciile legate de activități culturale, sportive, educaționale locul de prestare de servicii se consideră acela unde se desfășoară în mod efectiv activitățile.

Importul de bunuri se impozitează, acest T.VA fiind plătit la vamă de către importator. Această operațiune se realizează între un stat membru al U.E și un stat în afara U.E. Locul importului de bunuri se consideră a fi statul membrul al Comunității unde se află bunurile când intră pe teritoriul Uniunii Europene.