Contabilitatea Stocurior de Marfuri Si Inventarierea la S.c. Natural Concept S.r.l
LUCRARE DE LICENȚĂ
CONTABILITATEA STOCURILOR DE MĂRFURI ȘI INVENTARIEREA LA
S.C. NATURAL CONCEPT S.R.L
CUPRINS
INTRODUCERE
Întotdeauna contabilitatea stocurilor de mărfuri a reprezentat o activitate importantă ce presupune o cunoaștere aprofundată a mai multor criterii de eficiență și eficacitate, lipsa acestor elemente ducând la declinul unei entități economice.
Dezvoltarea continuă a economiei mondiale, a generat dificultăți în gestionarea și coordonarea stocurilor entităților economice.
Alegerea acestei teme a venit din dorința optimizării gestiunii stocurilor de mărfuri, deoarece în viziunea mea această parte a contabilității este una destul de sensibilă. Managementul eficient al stocurilor presupune satisfacerea cererilor clienților, astfel încât aceștia să obțină produsele dorite în cel mai scurt timp și minimizarea costurilor legate de gestionarea mărfurilor, un alt element de bază pentru menținerea profitabilității unei entități economice.
Un sistem de optimizare a stocurilor are rolul de a previziona, planifica și determină cantitatea optimă de marfă, necesară pentru acoperirea cu succes a comenzilor de vânzare. Acesta se remarcă prin capacitatea sa de recuperare a investiției într-un timp scurt, oferind beneficii atât pentru entitate, cât și pentru angajați și clienți.
Lucrarea pe care o vom prezenta în continuare reprezintă o cercetare vastă care își propune pe parcursul a trei capitole să dezvolte importanța și rolul stocurilor de mărfuri și să dezbată principalele tehnici și metode contabile de evaluare a acestora într-o manieră ușor accesibilă.
Figura 1 este sugestivă și reprezintă sintetizarea cercetării efectuate.
Figura 1. Principalele evoluții de cercetare ale lucrării prezentate
În cadrul primului capitol al lucrării, Contabilitatea stocurilor de mărfuri și inventarierea la S.C Natural Concept S.R.L, am urmărit să creionăm în domeniu, particularitățile, cadrul legislativ și noul concept de eficientizare a stocurilor de mărfuri (denumită metoda Just in Time).
Momentul actual al cunoașterii în domeniu a fost tratat din punct de vedere al literaturii de specialitate, în majoritatea cazurilor reprezentând o viziune generală a contabilității stocurilor.
În partea a doua a cercetării realizate, succedem la prezentarea tehnicilor și metodelor privind contabilizarea stocurilor de mărfuri, prin exemplificarea lor, prin situații concrete și regimul aplicat în interiorul și afară granițelor țării.
În ultima parte și poate cea mai importantă, partea practică de facto, am realizat un studiu de caz în cadrul S.C Natural Concept S.R.L, privind corelațiile stocurilor de mărfuri existente și analiza posibilității folosirii pe viitor a unui program de optimizare a stocurilor de mărfuri care să eficientizeze modalitățile de lucru și reducerea eforturilor umane.
Am concluzionat o serie de evenimente petrecute pe parcursul cercetării și s-a încercat elaborarea unor idei de perspectivă, în ceea ce privește performanțele viitoare ale entităților economice.
CAPITOLUL 1
FUNDAMENTĂRI PRIVIND CONTABILITATEA STOCURILOR DE
MĂRFURI ȘI INVENTARIEREA LOR
Stocul de mărfuri este o formă de materializare a ofertei, fiind format din cantitățile de mărfuri care rămân în rețeaua comercială până în momentul vânzării lor către consumatori. Analiza activității de stocare, introducerea unui sistem corespunzător de gestiune a stocurilor trebuie să aibă drept punct de plecare evaluarea corectă a funcțiilor acestora în activitatea economică.
O bună perioadă de timp, stocul a fost considerat o cheltuială care, cu cât este mai mică, cu atât oferă entitații posibilitatea obținerii unor beneficii mai mari. În ultimele decenii, rolul stocului este reevaluat, fiind recunoscută influența lui pozitivă asupra eficienței economice a unei entitați. Pentru a evidenția funcția de regulator, specialiștii compara stocul cu un termostat care are rolul de a compensa intervalul dintre două variabile: intrările și ieșirile.
Prin asemănare cu Keynes, care la jumătatea secolului XX analiza mobilurile deținerii de monedă, Kenneth Arrow distinge trei motive esențiale ale constituirii și menținerii stocurilor: tranzacția, precauția și speculația.
tranzacția: desincronizările care intervin între cerere și ofertă pot crea prejudicii entitații de comerț. Stocul are rolul de a compensa neconcordanțele între intrări și ieșiri, permițând satisfacerea cererii în condiții de eficiență economică maximă.
precauția: activitatea comercială se desfășoară sub semnul incertitudinii datorită, pe de o parte, cunoașterii cererii viitoare doar prin intermediul previziunilor, iar, pe de altă parte, nerespectării riguroase (cantitativ și la termen) a contractelor de către furnizori. În aceste condiții, precauția în fața incertitudinii viitorului se impune, singura soluție fiind constituirea unor rezerve (stocurile).
speculația: una din trăsăturile dominante ale pieței este permanenta oscilație a prețurilor; în aceste condiții, se constituie un stoc de mărfuri ori de câte ori el poate genera un profit, de pe urma tranzacțiilor speculative.
Dacă acestea sunt considerate principalele motive care îi determină pe comercianți să formeze stocurile de mărfuri, principalele funcții pe care le îndeplinesc acestea sunt:
asigurarea unei circulații neîntrerupte a mărfurilor;
echilibrarea producției cu consumul, a ofertei cu cererea de mărfuri;
asigurarea unor posibilități largi de alegere din partea consumatorilor.
Categorii de stocuri
După locul stocării, se disting: stocuri în verigă comercială cu ridicata, stocuri în verigă cu amănuntul și stocuri “pe drum”. Ponderea cea mai importantă revine stocurilor din verigă comercială cu amănuntul.
În funcție de perioada în care sunt identificate, stocurile pot fi inițiale și finale, respectiv stocuri la începutul și la sfârșitul perioadei analizate. Aceasta clasificare este utilizată pentru a analiza dinamica stocurilor.
Caracterul și destinația stocurilor determină împărțirea acestora în: sezoniere, cu destinație specială, curente și de siguranță. Stocurile sezoniere se referă la mărfurile care sunt constituite în stoc în vederea desfacerii lor într-o perioadă viitoare. Crearea unor astfel de stocuri în rețeaua comercială este consecința sezonalității producției sau consumului anumitor mărfuri.
stocurile sezoniere se constituie, cu precădere, în cadrul verigii comerciale cu ridicata.
stocurile cu destinație specială se referă de obicei la cele constituite în anumite perioade ale anului, când drumurile de acces devin impracticabile.
stocurile curente reprezintă cea mai obișnuită formă de stoc pe care o îmbrăca mărfurile aflate în rețeaua comercială.
De altfel, toate stocurile, indiferent de forma lor inițială, devin mai devreme sau mai târziu, stocuri curente. Caracteristica lor este că se reînnoiesc continuu, pe măsura epuizării lor.
În funcție de nivelul atins de stocuri în procesul de înnoire distingem: stocuri minime sau de alarmă, medii și maxime. Stocul minim reprezintă limita inferioară pe care o poate atinge stocul fără a periclita continuitatea desfacerilor. În condițiile evoluției normale a cererii, stocul minim are mărimea stocului de siguranță. Stocul maxim reprezintă limita superioară pe care o atinge stocul în momentul recepționarii unui nou lot de mărfuri. Între aceste două limite se găsește stocul mediu, element important de caracterizare a evoluției stocurilor. Pe lângă acestea, se mai folosesc în mod curent și stocurile de siguranță și stocurile de alarmă.
stocurile de siguranță au drept destinație acoperirea, într-o anumită proporție, a cererilor “excepționale” într-o perioadă dată.
Nivelul, dinamica și structura stocurilor depind de mai mulți factori, între care:
Frecvența cererii populației: cererea consumatorilor poate fi, în funcție de frecvența manifestărilor ei, curentă, periodică sau rară. La o mărime dată a volumului circulației mărfurilor, stocurile vor avea o mărime invers proporțională cu gradul de frecvență a cererii. La mărfurile de cerere periodică, mărfurile vor fi comparativ mai mari decât la cele de cerere curentă, dar mai mici decât la cele de cerere rară. Stocurile depind, totodată, de ritmicitatea cererii. Chiar și în cadrul mărfurilor cu cerere curentă, solicitarea este în unele cazuri de o mare regularitate, în timp ce în alte cazuri ea prezintă oscilații în funcție de gradul de perisabilitate al produsului, obiceiuri în aprovizionare, stocurile de produse existente la consumatori, etc.
Frecvența livrării mărfurilor de către furnizori: stocurile trebuie să aibă asemenea dimensiuni încât să asigure continuitatea circulației mărfurilor în intervalul dintre două aprovizionări succesive cu mărfuri; cu cât va fi mai mare intervalul dintre două intrări de mărfuri, cu atât stocurile trebuie să fie mai mari. Frecvența de aprovizionare este la rândul ei influențată de distanța dintre furnizor și beneficiar, de condițiile de transport, de mărimea cererii de mărfuri din partea beneficiarilor.
Complexitatea sortimentală: îndeplinirea funcției de asigurare a unor posibilități largi de alegere de către stocuri implică existența unui număr de exemplare din fiecare sortiment și articol, ceea ce duce la un volum al stocurilor mai mare. Pe lângă factorii obiectivi care influențează stocurile, acestea sunt influențate și de factori subiectivi, ca gradul de organizare a activității comerciale.
Toate mărfurile, în procesul trecerii lor de la producător la consumator, rămân pentru o perioadă de timp sub formă de stocuri; uneori, ele parcurg această fază de mai multe ori (când trec prin mai multe verigi). Trecerea tuturor mărfurilor prin stadiul de stoc se explică, între altele, prin:
opoziția între specializarea producției și caracterul nespecializat al cererii;
diferența în timp și spațiu care separa producția de consum.
Deși stocajul reprezintă o etapă indispensabilă prin care trec toate mărfurile, deciziile care au ca obiect gestiunea stocurilor nu pot fi standardizate. Prin gestiunea stocurilor se căuta, practic, răspuns la două întrebări: CÂND să se comande un nou lot de marfă, pentru a satisface cererea în perioada următoare, și CÂT de mare trebuie să fie acest lot. Deciziile de alegere a criteriilor în domeniul gestiunii stocurilor vor ține seama de politica generală a firmei și de obicei implica utilizarea unor modele matematice, statistice, etc.
Analizând particularitățile fizice ale produselor, putem identifica două grupe de probleme: volumul și perisabilitatea mărfurilor. Volumul mărfurilor trebuie să fie corelat cu capacitatea de manipulare și stocaj a punctului de depozitare. Perisabilitatea fizică sau chimică a mărfurilor este adesea cel mai important (sau chiar singurul) criteriu avut în vedere la formarea stocurilor.
Făcând o clasificare economică a mărfurilor, folosind drept criteriu intervalul de timp la care este solicitat produsul de consumatori într-un ciclu economic complet (de obicei un an), constatăm că în comerț există trei categorii distincte de mărfuri:
mărfuri permanente: sunt solicitate aproximativ regulat de consumatori, desfacerile fiind previzibile pe o perioadă lungă; pot fi aplicate metode de gestiune a stocurilor cu aprovizionare la interval fix, folosind drept criterii de optimizare grupele distincte de cheltuieli (de lansare a comenzii, de menținere în stoc, etc.).
mărfuri sezoniere: au o vânzare influențată de factori cronologici sau climaterici; aprovizionarea și, implicit, dimensiunile stocului, trebuie eșalonate astfel încât să se adapteze evoluției în timp a desfacerilor.
articolele de modă: iregularitatea cererii se confruntă cu incertitudinea vânzării; această categorie se pretează cel mai puțin la optimizarea de stocuri, fiind aproape imposibil de calculat cum vor evolua desfacerile; din acest motiv, din toate sistemele de gestiune a stocurilor, produsele de modă sunt excluse.
Teoria stocurilor a apărut din necesitatea asigurării unei aprovizionări ritmice ritmice și cu cheltuieli minime a stocurilor de materii prime și materiale în procesul de producție, sau a stocurilor de produse finite și bunuri de larg consum în activitatea de desfacere a mărfurilor.
Stocurile și producția în curs de execuție reprezintă ansamblul bunurilor și serviciilor din cadrul unității patrimoniale ce sunt destinate fie a fi vândute în aceeași stare sau după parcurgerea anumitor etape ale procesului de fabricație, fie a fi consumate la prima lor utilizare.
Ele se caracterizează, în general, printr-o viteză de rotație mare, servind activitatea întreprinderii pe o perioadă mai mică de 1 an.
Tipuri de stocuri:
Din punct de vedere fizic:
stocuri de materii prime, care participă direct la fabricarea produselor, regăsindu-se în componența lor integral sau parțial, în starea inițială sau transformată;
materiale consumabile sau furniturile, cuprind materialele auxiliare, combustibilii, materiale pentru ambalat, piese de schimb, semințe și materialul de plantat, furaje și alte materiale consumabile care participă indirect sau ajută activitatea de exploatare fără a se regăsi, de regulă, în produsul rezultat;
produsele sub forma semifabricatelor (produse în curs de fabricație), produselor finite (produse care au parcurs întregul procesul de fabricație) și produselor reziduale (rebuturi, materiale recuperabile și deșeuri);
animale care nu au îndeplinit condițiile pentru a fi trecute la animale adulte, animale de îngrășat;
păsările și coloniile de albine;
ambalajele de transport refolosibile care însoțesc bunurile în procesul circulației lor.
Din punct de vedere al ciclului de exploatare:
stocuri aflate în faza de aprovizionare;
stocuri aflate în faza de producție;
stocuri aflate în faza de desfacere.
Din punct de vedere al locului de creare a gestiunilor:
stocuri aflate în depozitele întreprinderilor;
stocuri în curs de aprovizionare sau sosite și nerecepționate;
stocuri sosite și nefacturate;
stocuri livrate și nefacturate;
stocuri facturate și nelivrate;
stocuri aflate la terți.
Conform OMFP 3055/2009, stocurile sunt active circulante:
deținute pentru a fi vândute pe parcursul desfășurării normale a activității;
în curs de producție în vederea vânzării în procesul desfășurării normale a activității;
sub formă de materii prime, material și alte consumabile care urmează să fie folosite în procesul de producție sau pentru prestarea de servicii.
IAS 2 prezintă stocul ca fiind reprezentat de toate activele obținute în scopul revânzării pentru desfășurarea normală a activității, inclusiv terenuri și mijloace fixe. Un activ achiziționat în alte scopuri decât vânzarea în desfășurarea normală a activității nu devine stoc în baza unei decizii ulterioare de vânzare a acestuia. Stocul furnizorilor de servicii include costul atras de serviciile oferite dar pentru care au fost recunoscute veniturile aferente, chiar dacă acestea se impune să fie la un nivel minimal în conformitate cu IAS 18 – Venituri, ce prevede că veniturile obținute din servicii să fie recunoscute pe baza metodei gradului de finalizare .
Valoarea realizabilă netă este definită ca fiind prețul de vânzare estimat ce ar putea fi obținut pe parcursul desfășurării normale a activității, mai puțin costurile estimate pentru finalizarea bunului și a costurilor necesare vânzării. Costurile de vânzare trebuie să includă toate costurile directe identificabile, cum ar fi cele de transport, comisioanele agenților de vânzări, etc. Astfel costurile pot fi calculate în mod explicit sau pot fi estimate ca procent al prețului de vânzare ce se consideră rezonabil prin prisma experienței anterioare. Costurile de finalizare și de vânzare nu trebuie ajustate pentru a obține profit prin acțiunea de finalizare și vânzare.
Standardul tratează toate stocurile care sunt active cum sunt cele deținute pentru a fi vândute pe parcursul desfășurării normale a activității, cum sunt cele în curs de producție în vederea vânzării, cum sunt cele sub formă de materii prime, materiale și alte consumabile ce urmează a fi folosite în procesul de producție sau cum sunt cele pentru prestarea de servicii. În cazul prestării de servicii, stocurile includ costul serviciilor pentru care întreprinderea nu a recunoscut încă venitul aferent (de exemplu, în activitățile în curs de execuție desfășurate de auditori, arhitecți și avocați).
IAS 2 dă indicații în ceea ce privește normele de bază cu privire la modul de determinare a costului stocurilor ce urmează a fi reportat în bilanț precum și de recunoaștere ulterioară ca o cheltuială, incluzând orice reducere a valorii contabile la valoarea netă realizabilă. Aceasta nu se aplică stocurilor de animale vii, produselor agricole și forestiere, minereurilor în cazul în care acestea sunt evaluate la valoarea netă realizabilă (conform practicii în domeniu). Aceasta excludere se aplica numai producătorilor de stocuri, prelucrătorii sau alte unități. În concordanță cu IAS-urile trebuie concretizată prin înțelegerea definițiilor pe care le dă acest standard în ceea ce privește stocurile.
Obiectivul standardului de raportare internațională IAS 2 îl reprezintă modul de contabilizare și prezentare în cadrul situațiilor financiare a stocurilor
Principalele aspecte ce trebuiesc reținute în contabilizarea stocurilor conform IAS 2 sunt:
obiectivul standardului IAS 2: modul de contabilizare a stocurilor și anume: calcularea
costului stocurilor, metodele acceptate de determinare a costului, recunoașterea stocurilor drept active sau cheltuieli precum și diminuările de valoare până la valoarea realizabilă netă (VRN);
stocurile se înregistrează inițial la cost iar apoi în cadrul raportărilor financiare, în urma testului de VRN stocurilor vor fi evidențiate la minimum între cost și VRN;
dacă costul depășește VRN se va recunoaște o pierdere, în exercițiile financiare următoare se va relua testul VRN iar dacă VRN se va îmbunătăți pierderea recunoscută anterior se va reversa dar numai până la limita pierderii inițiale;
metoda FIFO și metoda costului mediu ponderat sunt singurele metode de evaluare astocului acceptate de IAS 2. Chiar dacă în trecut metoda LIFO era acceptată și în diferite legislații această metodă este acceptată conform IAS 2 ea este interzisă;
o entitate care achiziționează stocuri va înregistra stocurile în contabilitate în momentul în care transferul legal va trece de la vânzător către cumpărător;
una dintre erorile care se fac în privința stocurilor este de a considera că titlul de proprietate asupra stocurilor este identic cu posesia fizică a stocurilor;
costul produselor finite obținute în urma unui proces de fabricație trebuie să includă toate
costurile care sunt asociate direct cu producția: materii și materiale, forța de muncă precum și costurile generale/indirecte de producție;
costurile administrative și costurile cu vânzările nu se capitalizează în valoare stocurilor, el reprezentând costuri ale perioadei. Același tratament îl au costurile cu depozitarea.
La evaluarea stocurilor se disting patru momente principale, corespunzătoare stării lor patrimoniale:
A. Evaluarea la intrarea în patrimoniul entitatii;
B. Evaluarea la inventariere;
C. Evaluarea la bilanț;
D. Evaluarea la ieșirea din entitate
A. Evaluarea stocurilor la intrarea în patrimoniu
Regulă generală de evaluare și înregistrare a stocurilor, la intrarea în patrimoniu, este evaluarea la cost istoric, care poate fi identificată, prin:
Costul de achiziție, în cazul bunurilor achiziționate de la terți, în structura căruia se cuprind următoarele elemente:
prețul de cumpărare a bunurilor, din care sunt deduse taxele recuperabile (TVA), precum și rabaturile, remizele, risturnuri etc;
taxe vamale aferente bunurilor importate;
cheltuieli accesorii de achiziționare – acestea fiind cheltuielile directe sau indirecte legate de
aprovizionare până la intrarea bunurilor intrate în gestiune, ele pot fi:
costuri externe: comisioane, transport extern, asigurare;
costuri interne: de transport intern, cheltuieli de manipulare.
Nu se includ în costul de achiziție cheltuielile financiare aferente finanțării necesare constituirii stocurilor și nici sconturile financiare acordate pentru plată înainte de scadenta.
Costul de producție, în cazul bunurilor și serviciilor obținute din activitatea proprie de exploatare, format din:
prețul de achiziție a materialelor consumate;
cheltuielile directe de fabricație;
cheltuieli indirecte de fabricație.
Valoarea de utilitate, în cazul bunurilor aduse că:
aport la capital;
B. Evaluarea stocurilor cu ocazia inventarierii
Regulă generală de evaluare și înregistrare a stocurilor, la inventar, este evaluarea la valoarea actuală sau de utilitate denumită și valoare de inventar. Aceste valori se stabilesc în funcție de utilitatea bunului în întreprindere sau prețul pieței și se identifica, în funcție de destinația lor, astfel:
stocurile destinate vânzării, li se stabilesc valoarea de inventar sub forma valorii nete de realizare, care este dată de prețul de vânzare previzionat, din care se scad cheltuielile cu transport, comisioane etc.
semifabricatele și producția în curs de execuție se evaluează la valoarea componentelor materiale încorporate la care se adăugă costurile stadiilor de prelucrare;
materiile prime și materiale consumabile destinate utilizării în exploatare se evaluează la costul lor de înlocuire.
La stabilirea valorii de inventar se va aplica principiul prudenței, potrivit căruia nu este admisă supraevaluarea elementelor de activ și a veniturilor, respectiv subevaluarea elementelor de pasiv și a cheltuielilor. În acest sens:
în cazul în care se constată că valoarea de inventar, stabilită în funcție de utilitatea bunului pentru unitate și prețul pieței, este mai mare decât valoarea cu care sunt acestea înregistrate în contabilitate, în listele de inventariere vor fi înscrise valorile din contabilitate;
în cazul în care valoarea de inventar este mai mică decât valoarea din contabilitate, în listele de inventariere se vor scrie valorile de inventar;
pentru asigurarea imaginii fidele a patrimoniului, în cazul constatării unor deprecieri relative (nedefinitive) trebuie constituit provizion pentru deprecieri, care să reflecte situația reală existența, chiar și în cazul în care aceste cheltuieli nu sunt recunoscute din punct de vedere fiscal. Provizioanele constituite cu ocazia inventarierii, pentru deprecierile constatate, nu sunt deductibile fiscal;
în cazul constatării unor lipsuri în gestiune, imputabile, administratorii vor lua măsură imputării acestora la valoarea lor de înlocuire. Prin valoarea de înlocuire se înțelege costul de achiziție, în care sunt incluse costul de cumpărare practicat pe piață, taxele nedeductibile, inclusiv TVA, cheltuieli de transport aprovizionare;
obținute cu titlu gratuit;
din donații.
Costul de intrare în patrimoniu este denumit și valoare de intrare sau valoare contabilă.
C. Evaluarea stocurilor la închiderea exercițiului prin bilanț contabil, se face la valoarea de intrare, respectiv la valoarea contabilă pusă de acord cu rezultatele evaluărilor la inventariere, astfel pot fi posibile următoarele cazuri:
pentru stocurile la care au rezultat diferențe în plus între valoarea de inventar și valoarea de intrare, în bilanț acestea sunt evaluate la valoarea lor de intrare, deci plusul de valoare nu se înregistrează în contabilitate;
pentru stocurile la care s-au constatat diferențe în minus între valoarea de inventar și valoarea lor de intrare, acestea se evaluează în bilanț la valoarea de inventar. În contabilitate aceste stocuri vor continua să fie înregistrate la valoarea lor de intrare, iar minusul de valoare datorat unor deprecieri se înregistrează prin intermediul conturilor de provizioane. Pe baza celor arătate mai sus se desprinde regulă generală de evaluare și înregistrare a stocurilor, și anume: înregistrarea lor în contabilitate la valoarea de intrare, stabilită la nivelul costului de achiziție sau a costului de producție, după caz, ca forme a costului istoric. Prin aceasta se asigura aplicarea principiului realității, costurile efective de achiziție și de producție fiind parametrii reali ai valorii stocurilor.
D. Evaluarea stocurilor la ieșirea din entitate
La ieșirea din entitate sau la darea în consum, stocurile sunt evaluate și se înregistrează scoaterea lor din gestiune la valoarea lor de intrare. Problema fundamentală a înregistrărilor la ieșirea stocurilor cumpărate sau fabricate este cea a prețului utilizat pentru evaluarea stocurilor ieșite.
În condițiile în care pe parcursul desfășurării activității, aceleași feluri de bunuri se procura la prețuri diferite, pentru evaluarea cantităților de stocuri ieșite sau consumate, având la baza valoarea de intrare a acestora, reglementările și standardele internaționale recomanda următoarele metode de evaluare:
metoda costului mediu ponderat (CMP);
metoda prima intrare- prima ieșire (FIFO);
metoda ultimă intrare- prima ieșire (LIFO);
metoda costului standard.
Evidența sintetică a stocurilor
Stocurile sunt active :
a) deținute pentru a fi vândute pe parcursul desfășurării normale a activității;
b) în curs de producție în vederea unei vânzări în aceleași condiții ca mai sus;
c) sub formă de materii prime, materiale și alte consumabile ce urmează a fi folosite în procesul de producție sau pentru prestarea de servicii.
Costul stocurilor reprezintă suma tuturor costurilor aferente achiziției și prelucrării, precum și alte costuri suportate de entitate pentru a aduce stocurile în formă și în locul în care se găsesc în prezent. Este utilizat pentru evaluarea stocurilor la intrare, la ieșire și la închiderea exercițiului financiar.
Sursă: Elaborat de autor Figura : 1.1. Evidența sintetică a mărfurilor
Metoda cantitativ – valorică
Metoda cantitativ-valorică : consta în ținerea unei evidențe cantitativ-valorice pe fiecare fel de marfă din cadrul gestiunilor și a unei evidențe valorice pe fiecare gestiune în parte.
Metoda cantitativ-valorică (pe fișe de conturi analitice), în forma sa clasică, constă în ținerea evidenței cantitative pe categorii de bunuri materiale la locul de depozitare, iar în contabilitate a evidenței cantitativ-valorice.
La locul de depozitare a bunurilor se primesc documentele privind intrările și ieșirile de bunuri. Aceste documente se înregistrează cantitativ în “Fișa de magazie”. Ulterior documentele sunt predate la contabilitate pe bază de borderou semnat de gestionar și de reprezentantul compartimentului de contabilitate.
În cadrul compartimentului de contabilitate, gestiunea stocurilor se realizează printr-o verificare a exactității și oportunității înregistrărilor din fișele de magazie. Apoi se realizează evaluarea cantităților consemnate de gestionar ținând cont de metodele de evaluare acceptate de legislație și adoptate de unitatea patrimonială. Pentru fiecare element stocabil se deschide câte o “Fișă de cont analitic pentru valori materiale” în care se face înregistrarea cantitativ și valoric pentru fiecare intrare sau ieșire din stoc.
Concomitent cu înregistrarea fiecărui document de intrare sau ieșire, în “Fișa de cont analitic pentru valori materiale” se pot întocmi situații centralizatoare, cum sunt: “Situația stocurilor intrate” și “Situația stocurilor ieșite”. Aceste situații stau la baza înregistrărilor în contabilitate, deoarece în documente, intrările și ieșirile sunt grupate pe conturi corespondente ale conturilor de stocuri.
Controlul gestionar-contabil al stocurilor, în situația metodei cantitativ-valorice, se realizează prin:
confruntarea datelor cantitative din “Fișele de magazie” cu datele similare din “Fișele de cont analitic pentru valori materiale”;
concordanța datelor valorice din “Fișele de cont analitic pentru valori materiale” cu totalurile balanțelor analitice de verificare a conturilor de stocuri.
Metoda operativ – contabilă
Metoda operativ-contabilă (pe solduri) implică ținerea la locul de depozitare a evidenței operative cantitativ pe categorii. În contabilitate se ține evidența valorică desfășurată pe gestiuni, iar în cadrul gestiunilor, pe grupe sau subgrupe de bunuri.
Gestionarul înregistrează documentele justificative cu privire la stocuri în “Fișa de magazie” care este vizată de contabilul șef. Astfel, după fiecare operațiune se poate determina stocul cantitativ.
Serviciul contabilitate verifică înregistrările din “Fișele de magazie” și preia documentele respective împreună cu borderourile întocmite de către gestionar, separat pentru bunurile intrate și pentru cele ieșite, înscriind prețul și calculând valoarea lor.
Totalurile valorice stabilite sunt înscrise în “Fișa centralizatoare a mișcărilor valorice pe grupe de stocuri” întocmită separat pentru intrări și pentru ieșiri.
Concordanța dintre stocurile înregistrate cantitativ în “Fișele de magazie” și datele valorice din “Fișa centralizatoare a mișcărilor valorice pe grupe de mărfuri” se realizează cu ajutorul documentului denumit “Registrul stocurilor”. Acest registru se deschide anual la compartimentul contabilității gestiunii stocurilor.
La sfârșitul fiecărei luni, stocurile din “Fișele de magazie” se înscriu în “Registrul stocurilor”. Aceste stocuri se evaluează în conformitate cu metodele de evaluare adoptate de unitatea patrimonială la intrarea și la ieșirea din entitate a stocurilor.
Pentru fiecare grupă de elemente stocate, stocul valoric din “Registrul stocurilor” trebuie să fie egal cu soldul din “Fișa centralizatoare a mișcărilor valorice pe grupe de stocuri”. În caz de neconcordanță, se verifică operațiile la grupa respectivă de bunuri.
Metoda operativ-contabilă prezintă avantajul că se poate utiliza în cazul aplicațiilor computerizate în cadrul cărora existența și mișcările cantitative ale stocurilor sunt urmărite operativ, iar cele valorice sunt urmărite periodic, cu ocazia înregistrărilor în contabilitatea gestiunii stocurilor.
Metoda global – valorică
Metoda global-valorică se realizează prin ținerea evidenței stocurilor numai valoric, atât la nivelul gestiunii operative, cât și în contabilitate. Această metodă este utilizată pentru evidența mărfurilor și ambalajelor aflate în unitățile de desfacere cu amănuntul.
În aplicarea metodei global-valorice, evidența operativă la locurile de depozitare nu se face cu ajutorul “Fișelor de magazie”, ci se realizează cu ajutorul “Raportului de gestiune”. În acesta sunt înregistrate valoric intrările și ieșirile din fiecare zi, pe baza documentelor justificative. La sfârșitul fiecărei zile se stabilește soldul valoric.
Metoda prima intrare- prima ieșire (FIFO)
Metoda primul intrat, primul ieșit – FIFO se bazează pe faptul ca bunurile ieșite din gestiune se evaluează la costul de achiziției sau al primei intrări. Alegerea acestei metode nu are legătură neapărată cu mișcările elementelor de stoc. Ea opune primele prețuri de intrare a stocurilor de la furnizor cu veniturile și lasă soldul final al stocului la o valoare bazată pe prețuri mai noi. Metoda FIFO constă în evaluarea ieșirilor de stocuri în ordinea în care au intrat, la costul primei intrări. Pe măsură epuizării lotului, bunurile ieșite din gestiune se evaluează la costul de achiziție sau de producție al lotului următor, în ordine cronologică. În consecință, stocul final este evaluat la cele mai recente costuri.
Metoda se aplică cu succes în cadrul entităților economice cu o gamă sortimentală diversificata în perioade în care există o relativă stabilitate a prețurilor.
Efectele metodei în condițiile creșterii prețurilor:
evaluarea ieșirilor la costurile cele mai scăzute;
evaluarea stocurilor finale la prețurile cele mai mari și majorarea profitului din exploatare și a impozitului aferent.
Efectele metodei în condițiile scăderii prețurilor:
ieșirile sunt evaluate la prețurile cele mai mari;
stocurile sunt evaluate la prețurile cele mai mici;
reducerea profitului, a impozitului pe profit și afectarea nesemnificativă a trezoreriei.
Evaluarea ieșirilor în metoda LIFO la cele mai vechi, adică în general la cele mai mici costuri, conduce la majorarea rezultatului exercițiului (profitului) și a impozitului pe profit. Prin urmare, în perioadele de creștere a prețurilor, metoda FIFO produce cea mai mare valoare posibilă a rezultatului exercițiului, iar costul stocurilor ieșite este apropiat de nivelul costului la momentul când aceste stocuri au intrat în gestiune.
În perioadele de descreștere a prețurilor efectele sunt inverse.
Avantajele aplicării metodei FIFO:
evaluarea stocului final se face la cele mai recente prețuri, mai realiste, stocul putând fi mai ușor conectat la valorile actuale;
este ușor de calculate;
este o metodă recomandată de IAS 2, Stocuri’’.
Dezavantajele aplicării metodei FIFO:
în perioada de schimbări rapide de prețuri, profiturile pot fi supraevaluate față de coturile curente, din cauza faptului că ieșirile sunt evaluate la cost istoric, iar veniturile din vânzări sunt evaluate la stocuri curente;
tendința entităților economice de a majoră prețurilor de vânzare o dată cu creșterea costurilor de achiziție, indiferent de faptul că unele stocuri s-ar putea să fie achiziționate înainte de creșterea prețurilor.
În cazul entităților economice din România această metodă este puțin cunoscută și ca urmare mai puțin apreciată. De altfel, după anul 1990, aplicarea metodei FIFO ar fi dus la accentuarea decapitalizării entităților din cauza efectului inflației care a determinat o creștere fără precedent a prețurilor. În acesta perioada puține entități din România aplica metoda FIFO.
Tabelul 1.1.
Calculul costului stocurilor ieșite după metoda – FIFO
Sursă – Elaborat de autor
Valoarea stocului rămas se compune din:
1.050 kg x 2.35 lei/kg = 2.467,5 lei
1.000 kg x 2.4 lei/kg = 2.400 lei
1.500 kg x 2.43 lei/kg = 3.645 lei
Total = 8.512,5 lei
Soldurile stocurilor determinate cu ajutorul formulei FIFO reprezintă o reflecție mai bună a valorii economice.
Metoda ultima intrare – prima ieșire (LIFO)
Această metodă este considerată o alternativă de calcul al costului la ieșire a stocurilor, neagreata în contextul aplicării Standardului Internațional de Contabilitate IAS 2, Stocuri’’, dar prevăzută de reglementările contabile românești. Conform metodei LIFO, bunurile ieșite din gestiune se evaluează la costul de achiziție sau de producție am ultimei intrări. Pe măsură epuizării lotului, bunurile ieșite din gestiune se evaluează la costul de achiziție sau costul de producție al lotului anterior, în ordine cronologică.
Metoda ultimul intrat – primul ieșit presupune evaluarea stocurilor la ieșire în cursul perioadei la costul de achiziție sau de producție a ultimului intrat. La epuizarea fiecărui lot se va lua în considerare costul următorului lot în ordinea cronologică inversă.
Tabelul 1.2.
Calculul costului stocurilor ieșite după metoda – LIFO
Sursă – Elaborat de autor
Se observă că valoarea finală a stocului este cea mai scăzută potrivit acestei metode:
1.000 kg x 2,3 lei/kg = 2.300 lei
775 kg x 2,35 lei/kg = 1.821,25 lei
1.000 kg x 2,4 lei/kg = 2.400 lei
775 kg x 2,43 lei/kg = 1.883,25 lei
Total = 8.404,5 lei
Deși metoda LIFO nu mai este permisă în situațiile financiare conforme cu IFRS, unele jurisdicții continua să permită utilizarea formulei FIFO. Atunci când se compară entități din același sector de activitate, stocurile trebuie ajustate la FIFO în scopul asigurării comparabilității. (Într-o manieră asemănătoare, analiștii trebuie să aplice aceleași ajustări la situațiile financiare ale entităților care nu aplica IFRS, înainte de a le compara cu entitățile care aplica IFRS).
Metoda costului standard
Metoda Standard-cost a apărut la începutul secolului al XX-lea în SUA, unde s-a pus pentru prima dată problema determinării costurilor pe bază de calcule tehnice și de studiu ale consumurilor de materii prime, materiale, timp. Metoda Standard-cost (cunoscută în literatura de specialitate și sub denumirea de metoda costurilor standard) a fost supusă de-a lungul timpului unor permanente îmbunătățiri, care au permis utilizarea acesteia în numeroase țări.
Aceasta metoda își propune stabilirea cu anticipație a cheltuielilor directe de producție (materii prime și materiale directe) și a cheltuielilor indirecte de producție (cheltuieli comune ale secției și cheltuieli generale ale unității), care sunt denumite COSTURI STANDARD sau STANDARDE).
Costurile standard formează etaloanele de măsură și de comparație a nivelului costurilor efective de producție. Orice diferență între costurile efective și cele standard este considerată o abatere de la situația normală (estimată, anticipată, programată), care are influențe asupra rezultatelor financiare ale entității economice.
Determinarea resurselor necesare realizării produselor permite managementului evaluarea rapidă a producției realizate, identificarea abaterilor și a măsurilor de corecție a diferențelor între:
Costurile efective și cele standard
Structura tipică a unui COST-STANDARD cuprinde următoarele articole principale de calculație:
materii prime și materiale directe;
salarii (manoperă) directe;
cheltuielile comune ale secției (sau regia comună a secției) și cheltuielile generale ale unității (sau regia generală a unității).
Primele două articole de calculație formează COSTURILE STANDARD DIRECTE, iar ultimul articol din structura prezentată COSTURILE STANDARD INDIRECTE, denumite și BUGETE DE COSTURI.
În stabilirea costurilor standard (directe sau indirecte) se folosesc atât date din perioade anterioare cât și unele elemente previzionale corelate cu o serie de condiții privind desfășurarea procesului de producție al entității economice.
Prin aplicare în practică, costurile standard devin normale, reale, admisibile. Folosirea metodei Standard-cost necesită efectuarea unor acțiuni referitoare la:
elaborarea calculațiilor standard pe produs;
organizarea sistemului de evidență a abaterilor de la standarde;
analiza și raportarea abaterilor de la costurile standard;
Urmărirea costurilor pe produs, componente ale structurii organizatorice, centre generatoare de costuri.
Elaborarea standardelor impune cunoașterea tipologiei acestora. În literatura de specialitate sunt prezente mai multe criterii de clasificare a standardelor, și anume:
formă de exprimare;
orizontul temporal;
modul de stabilire și scopul urmărit;
Exemplu:
O societate comercială tine evidența materiilor prime la cost standard de 400 lei/buc.
Pentru luna ianuarie se cunosc următoarele date:
– stoc inițial 100 buc la cost de achiziție 360 lei/buc, TVA 24%;
– intrări la 1 ianuarie 400 buc la cost de achiziție 350 lei, TVA 24%;
– ieșiri la 15 ianuarie 200 buc.
Precizați înregistrările contabile privind achiziția și consumul de materii prime și determinate care este valoarea la care se va recunoaște în bilanț, la sfârșitul lunii ianuarie, stocul de materii prime.
costul inițial al contului 301 la:
cost standard:100 buc x 400 lei/buc = 40.000 lei;
cost de achiziție: 100 buc x 360 lei/buc = 36.000 lei
Costul standard < costul de achiziție => diferența nefavorabilă de 4.000 lei
Factură privind achiziția cuprinde:
Cost de achiziție materii prime 140.000 lei
400 buc x 350 lei/buc
TVA deductibila 33.600 lei
140.000 x 24%
Total factură 173.600 lei
Cost Costul standard înregistrat în debitul contului 301 este: 400 buc x 400 lei/buc = 160.000 lei
Costul standard > costul de achiziție => Diferența favorabilă de 20.000 lei (160.000-140.000).
Formula contabilă privind achiziția:
Ieșirile de 200 buc se vor înregistra în creditul contului 301 la cost standard de 200 buc x 400 lei buc = 80.000 lei
Costul standard înregistrat în debitul contului 301 este: 400 buc x 400 lei/buc = 160.000 lei
Costul standard > costul de achiziție =>diferența favorabilă de 20.000 lei (160.000-140.000).
Formula contabilă privind achiziția:
= ( 4.000 ) + 20.000 = 0.025
40.000 160.000
Diferențe de preț aferente stocurilor ieșite = coeficientul de repartizare x valoarea ieșirilor la prêt prestabilit = 0.025 x 80.000 lei = 2.000 lei
D 301 C D 308 C
În bilanțul contabil stocurile figurează cu valoarea de 120.000 lei (șoldul final la cost standard al contului 301) – 4.000 lei (șoldul creditor al contului 308) = 106.000 lei
Metoda costului mediu ponderat (CMP);
Metoda CMP, se folosește cu precădere atunci când bunurile stocate sunt fungibile (pot fi ușor înlocuite cu altele de același fel, de exemplu: făina, motorina, ciment etc.).
Această metodă presupune introducerea în stoc a fiecărei intrări cu stocul său de achiziție și recalcularea costului mediu ponderat al stocului după fiecare aprovizionare.
Scăderile din gestiune se efectuează la costul mediu ponderat, calculat după intrarea ce precede scăzământul.
Tabelul: 1.3.
Calculul costului stocurilor ieșite după metoda – CMP
Sursă – Elaborat de autor
Metoda Just in Time ("exact la momentul potrivit") reprezintă o strategie de producție ce se bazează pe ideea că activitatea de producție trebuie calculată și ajustată astfel încât stocurile să fie reduse la o valoare minimă. Pentru a îndeplini obiective JIT, companiile care aplica pentru această metodă se vor orienta mai mult către procese, către implicarea activă a personalului și, bineînțeles, către calitate.
Metoda Just in Time a fost elaborată în 1950 de către firmă TOYOTA ca urmare a creșterii concurenței internaționale și accentuării fenomenului de globalizare. Prin această metodă s-a înlocuit o logică de conducere pe termen scurt, bazată pe previziune, programare și control, cu altă logică bazată pe un răspuns în timp real la solicitările clienților.
Această metodă duce la organizarea procesului de producție pe baza celor 7 reguli de aur:
• Zero defecte
• Zero timpi de pregătire-încheiere
• Zero stocuri
• Zero manevrări sau mânuiri
• Zero defecțiuni
• Zero timpi de producție
• Zero dimensiune a lotului de fabricație
Obiectivul metodei JUST IN TIME, structurat pe două componente aparent contradictorii, este unul deosebit, respectiv o cunoaștere exactă și o stăpânire reală a livrărilor de la furnizori completată de cererea unui stoc zero sau cvasizero. Frecvența livrărilor poate varia, după caz, de la o livrare pe zi până la una la două ore sau chiar una la oră.
Fiind o acțiune pretențioasă, metoda JIT, în ciuda unor aspect critice precum mărimi reduse ale loturilor, termene de livrare frecvente și sigure, calitate ridicată pentru materialele cumpărate oferă importante avantaje:
asocierea unor cheltuieli de stocaj și financiare minime. Acest lucru este posibil, deși
cantitățile de stocuri aprovizionate sunt mari și foarte mari, stocurile mici sau absența lor determina o reducere proporțională a cheltuielilor pe unitatea de material aprovizionat;
calitatea bună și foarte bună a stocurilor aprovizionate. În cazul funcționarii metodei JIT,
responsabilitatea furnizorilor față de calitatea produselor pe care le livrează are alte dimensiuni. Aproape în toate situațiile, un lot de produse defecte duce la oprirea producției. Din acest motiv, metoda JUST IN TIME nu înseamnă doar livrarea ‘’exact la timp’’ci și livrarea unor cantități exacte și de o calitate ireproșabilă. Operațiunile metodei JUST IN TIME generează produse de calitate înalta, deoarece acestea sunt fabricate din materii prime de calitate, iar pe tot parcursul procesului de producție sunt efectuate verificări. Deosebirea dintre metodele de producție tradiționale, în care verificarea este considerate o activitate care nu adaugă valoare produselor, sistemul JUST IN TIME incorporează operațiunile de inspectare în activitatea continuă a producției. Operatorii de utilaje din sistemul JIT verifica produsele pe măsură ce acestea parcurg procesul de producție.
crearea unor celule de lucru flexibile pentru a preîntâmpina apariția unor defecte de calitate a produselor și a unor defecțiuni ale utilajelor. În aceste condiții se permite realizarea unei reduceri a timpului necesar pentru fabricarea unui produs de la câteva zile la câteva ore sau de la câteva săptămâni la câteva zile. În multe situații, timpul poate fi redus cu 80% prin rearanjarea utilajelor, astfel încât utilajele necesare pentru derularea unei operațiuni succesive să fie instalate împreună. În acest fel se formează o celulă de lucru flexibilă, o linie autonomă de producție care poate realiza toate operațiunile necesare în mod eficient și conținu;
efectuarea de reparații curente preventive, deoarece în cazul în care un utilaj se defectează, întreagă celulă își încetează activitatea. În astfel de situații produsele nu pot fi transferate spre alt utilaj, în timp ce utilajul defect se afla în reparație, metoda JIT impune efectuarea unor reparații curente preventive. Prevenirea defectării utilajelor este considerate mai importantă și mai eficientă din punct de vedere al costurilor decât exploatarea continuă a acestora. Operatorii utilajelor sunt instruiți pentru a realiza reparații minore în momentul în care detectează o problemă;
asigura o imagine operativă asupra întregului proces de producție deoarece prin metoda JUST ÎN TIME se realizează o simplificare a procedurilor decizionale. Factorii de inerție sunt eliminate iar deciziile sunt elaborate rapid. Execuția și încadrarea devin mai autonome iar responsabilitatea se extinde. Toate activitățile desfășurate urmăresc obiectivul de bun reprezentant de calitate;
reacția mai promptă și mai conștientă a furnizorilor față de solicitările venite din partea entității economice. O astfel de atitudine a furnizorilor creează premise unor economii inseminate în cercetarea pieței de desfacere;
promovarea și construirea unor relații pe termen lung, baza unor viitoare parteneriate furnizor – organizație. Parteneriatul demontează afirmațiile care susțin că metoda JIT crează avantaje doar cumpărătorilor. Studiile arată că prin continuarea, programelor’’ JUST IN TIME’’ în următorii 3 – 5 ani, stocurile furnizorilor vor scădea cu circa 75%. În acest fel, efectele unui parteneriat pot fi benefice pentru ambele părți. Reducere stocurilor de materiale consumabile și materii prime se poate realiza în condițiile în care livrările furnizorilor se desfășoară ritmic.
realizarea unei modificări rapide a specificațiilor produsului fără a afecta un volum mare de producție. Astfel se reduce numărul de produse finite și intermediare rebutate. Pentru realizarea unor produse de calitate, personalul folosit de organizațiile economice care aplica metoda JUST IN TIME trebuie să aibă o bună pregătire profesională, să fie motivat șiș a accepte responsabilități noi. Este nevoie de un personal care se poate adapta la evoluții imprevizibile pe plan profesional. Organizația economică care ajunge să implementeze, dezvolte aceste calități ale personalului va dispune de un avantaj competitive pe termen lung.
Pentru a putea promova și ulterior implementa metoda JIT este necesară organizarea unui sistem de previziune a intrărilor de materii și material care sunt necesare producției. O previziune corectă se poate realiza doar în măsura în care se dispune de metode și instrumente eficiente de obținere a informațiilor din mediul exterior. Prin informațiile obținute, mișcările de material sunt descrise din perspective utilității pentru implementarea și funcționarea metodei JUST IN TIME. De asemenea sunt importante și acele informații prin care se pot regăsii o serie de acțiuni care trebuie să preceadă promovarea metodei. Importante sunt vizitele la furnizori, propunerile sau sugestiile respective comenzi prealabile. Toate aceste acțiuni în urma unui proces de analiza comparative, sunt utile metodei, reprezentând în acest fel principal premise a reușitei aplicării ei.
Succesul metodei este dependent într-o proporție însemnată și de o anumită evoluție a mentalității managerilor care îi oblige să acționeze mai puțin asupra unei realități concrete, imediate și percepute ca atare și mai mult în raport cu dimensiunile ei viitoare, pe baza unor posibile, necesare și fundamentale previziuni care se pot elabora. În procesul de schimbare a mentalității managerilor pot apărea dificultăți importante. Datorate tendinței generale a majorității indivizilor de a opera în primul rând cu semnale imediate și mai puțin sau chiar deloc cu cele care prevăd viitorul.
Dificultățile metodei JUST IN TIME provin din însuși principiul ei de funcționare amintit anterior.
majoritatea costurilor aferente stocurilor sunt reduse exista totuși o serie de inconveniente generate de costurile suplimentare aferente aplicării metodei JIT. Astfel cheltuielile privind transportul și manipularea stocurilor, sunt mai mari deoarece aprovizionările au o frecvență mai mare decât în condițiile metodelor tradiționale de gestiune a stocurilor. Alte costuri care ajung la valori ridicate sunt cele aferente activităților de monitorizare și control. Aceste dificultăți la rândul lor pot crea disfuncționalități care sub nici un motiv nu trebuiesc minimalizate. Deoarece ele pot afecta nu numai funcționarea metodei ca atare ci și a ansamblului activităților din organizație. Astfel abaterile intre previziunile relative la comenzile transmise de organizație și reținute de furnizori și comenzile reale, pot provoca fie ruptura de stoc, fie constituirea unor stocuri, stocuri care nu pot fi acceptate, pe de o parte, din punct de vedere al nivelului lor iar pe de altă parte, însăși existența lor este în contradicție cu principiul de bază al metodei JUST IN TIME. Aceeași situație apare și atunci când exista abateri intre întârzierile de livrare recunoscute-datorate sau nu modului de lansare a comenzilor de aprovizionare și întârzierile efective.
complexitatea sarcinilor care trebuie realizate necesita o forță de muncă calificată, în această situație ridicându-se cheltuielile cu forța de muncă. Cererea venită din partea clienților nu are întotdeauna aceeași mărime. Fluctuațiile cererii generează crearea unei supracapacitati care să satisfacă cererea maximă și care în condițiile diminuării cererii nu este utilizată în întregime. Astfel costurile aferente supracapacitatilor vor rămâne ridicate, iar rezultatele obținute vor fi mai mici. Creșterea costurilor aferente sistemului de informare intern și extern este semnificativă. Pe plan intern, sistemul de informare trebuie optimizat, trecându-se de la programarea săptămânala la cea zilnică, pe plan extern, creșterea frecvenței aprovizionărilor necesita o conexiune cu furnizorii și colaboratorii în timp real. Trebuie menționat faptul că relația cu furnizorii capăta un aspect mult mai important. Această metodă obliga companiile să aplice diferite strategii de aprovizionare pentru: Just în time rămâne o abordare extrem de actuală în managementul modern dar trebuie reținut faptul că ea creează și se bazează pe o cultură organizațională puternică. Filosofia Just In Time este simplă: stocurile pot fi o pierdere pentru orice afacere, deoarece există: costuri mari de depozitare, pierderi de calitate a produselor în timpul depozitarii, riscul de a produce stocuri nevandabile, fluctuații în ceea ce privește costul de achiziție, iar un stoc mare ascunde probleme de producție.
CAPITOLUL 2
CONTABILITATEA STOCURILOR DE MĂRFURI ȘI
INVENTARIEREA ACESTORA
Din întregul sistem de conturi prevăzut ordinului ministrului Finanțelor publice nr.3055/2009, pentru reflectarea în contabilitate a tranzacțiilor specifice comerțului cu amănuntul, se utilizează cu precădere următoarele conturi:
302 „Materiale consumabile” – folosit pentru evidențierea materialelor de întreținere. Cu ajutorul acestui cont se ține evidența existenței și mișcării stocurilor de materiale consumabile (materiale auxiliare, combustibili, ambalaje, piese de schimb, semințe și materiale de plantat, furaje și alte
Materiale consumabile).
303 "Materiale de natura obiectelor de inventar" – cu ajutorul acestui cont se ține evidența existenței, mișcării și uzurii materialelor de natura obiectelor de inventar.
303 "Materiale de natura obiectelor de inventar"
371 "Mărfuri" – pentru evidența existenței și mișcării stocurilor de mărfuri.
378 "Diferențe de preț la mărfuri" – ține evidența adaosului comercial (marja comerciantului) aferent mărfurilor din unitățile comerciale. Contul 378 "Diferențe de preț la mărfuri" este un cont rectificativ al valorii de înregistrare a mărfurilor.
381 "Ambalaje" – cu ajutorul acestui cont se ține evidența existenței și mișcării stocurilor de ambalaje.
Inventarierea elementelor de natura activelor, datoriilor și capitalurilor proprii reprezintă ansamblul operațiunilor prin care se constată existenta tuturor elementelor respective, cantitativ-valoric sau numai valoric, după caz, la data la care aceasta se efectuează.
Inventarierea are ca scop principal stabilirea situației reale a tuturor elementelor de natura activelor, datoriilor și capitalurilor proprii ale fiecărei entități, precum și a bunurilor și valorilor deținute cu orice titlu, aparținând altor persoane juridice sau fizice, în vederea întocmirii situațiilor financiare anuale care trebuie să ofere o imagine fidelă a poziției financiare și a performantei entității pentru respectivul exercițiu financiar.
Conform prevederilor Legii contabilității nr. 82/1991, republicata, entitățile au obligația să efectueze inventarierea elementelor de natura activelor, datoriilor și capitalurilor proprii deținute, la începutul activității, cel puțin o dată în cursul exercițiului financiar pe parcursul funcționarii lor, în cazul fuziunii sau încetării activității, precum și în următoarele situații:
a) la cererea organelor de control, cu prilejul efectuării controlului, sau a altor organe prevăzute de lege;
b) ori de câte ori sunt indicii că există lipsuri sau plusuri în gestiune, care nu pot fi stabilite cert decât prin inventariere;
c) ori de câte ori intervine o predare-primire de gestiune;
d) cu prilejul reorganizării gestiunilor;
e) ca urmare a calamitaților naturale sau a unor cazuri de forță majoră;
f) în alte cazuri prevăzute de lege.
În cazul în care, în situațiile enumerate mai sus, sunt inventariate toate elementele de natura activelor dintr-o gestiune, aceasta poate ține loc de inventarierea anuală, cu aprobarea administratorului, a ordonatorului de credite sau a persoanei care are obligația gestionarii entității.
Inventarierea se poate clasifica astfel:
A) După intervalul de timp la care se efectuează, inventarierea poate fi:
inventarierea anuală – se efectuează anual pentru reflectarea în bilanț a situației reale a patrimoniului, este obligatorie pentru toate unitățile; ea se efectuează înainte de întocmirea bilanțului, fiind o inventariere generală și completă.
inventarierea periodică – se efectuează pentru verificarea existenței mijloacelor economice
și a surselor din cursul anului, la anumite intervale de timp (decadă, luna, trimestru).
inventarierea ocazională – efectuată la predarea – primirea gestiunilor, cu ocazia producerii unor calamități, comasări de unități; ea poate fi generală sau parțială.
inventarierea inopinată – efectuată în cazul existenței unor indicii de plusuri sau minusuri din gestiune. De regulă, câte o inventariere parțială, fără anunțarea prealabilă a gestionarului, dar în prezența lui, la datele stabilite de cenzori în planul de control.
B) După sfera de cuprindere a elementelor patrimoniale poate fi:
inventarierea generală – se efectuează la începutul activității, cel puțin odată pe an și în cazul fuzionării sau încetării activității. Ea cuprinde întregul patrimoniu al societății și bunurile ce aparțin altor unități aflate temporar în unitate.
inventarierea parțială – constă în verificarea numai a unei părți din patrimoniu, o anumită categorie sau anumite feluri de elemente patrimoniale (mărfuri, produse finite, materiale).
C) După procedeul folosit inventarierea poate fi:
inventarierea totală – constă în numărarea, măsurarea, cântărirea mijloacelor patrimoniale cuprinse în inventariere.
inventarierea prin sondaj – constă în numărarea, cântărirea, măsurarea anumitor feluri de mijloace economice.
D) După scop inventarierea poate fi:
inventariere de constatare a existenței elementelor patrimoniale, urmărindu-se existența de mijloace economice și a surselor agenților economici.
inventariere pentru determinarea valorii de utilitate a elementelor patrimoniale pentru stabilirea importanței, a gradului de folosire a mijloacelor economice.
Inventarierea ca procedeu al metodei contabilității, îndeplinește 3 funcții:
Funcția de control a concordanței dintre informațiile furnizate de contabilitate și realitate.
Datele din contabilitate au un caracter relative deoarece:
contabilitatea nu surprinde modificările cantitative și calitative produse în timpul transportului, manipulării și depozitarii bunurilor economice;
în cadrul unei gestiuni pot să apară furturi, risipe și proastă gospodărire a bunurilor;
datele preluate din documentele primare pot fi omise cu ocazia înregistrării lor în contabilitate, înregistrate repetat sau eronat;
persoanele gestionare ale bunurilor pot da dovadă de neglijența sau de nepricepere;
pot să apară stocuri fără mișcare, greu vandabile sau în plus;
la unele bunuri pot să apară anulări de comenzi datorită renunțărilor efectuate de către client, cazuri de forță majoră, calamități naturale.
Prin inventarierea generală a patrimoniului se realizează identificarea bunurilor care nu pot fi utilizate, creanțele vechi și neîncasate și se iau măsuri de preîntâmpinare sau limitare a pagubelor, pentru creșterea eficienței și întărirea disciplinei decontărilor.
Funcția de stabilire a situației nete și a rezultatului exercițiului.
Pe baza inventarierii se poate determina situația netă a patrimoniului si a rezultatului net.
Situația netă a patrimoniului = Active (inventariate) – Datorii (inventariate)
Inventarierea confirmă realitatea activelor patrimoniale și a datoriilor, asigurându-se determinarea corectă a situației nete, a obligațiilor fiscale și a rezultatului net.
Funcția de calcul și evidența stocurilor consumurilor și vânzărilor.
În unitățile patrimoniale mici și mijlocii pentru evidența stocurilor se poate folosi metoda inventarului intermitent. Conturile de stocuri vor fi evidențiate în conturile de clasa 3 numai la începutul și sfârșitul perioadei. În cursul lunii pentru evidența intrărilor în patrimoniu a materiilor prime, a materialelor, mărfurilor, etc. aprovizionate de la terți, se utilizează conturile de clasa 6 corespunzătoare conturilor de stocuri.
La sfârșitul fiecărei luni, conturile de stocuri se debitează în corespondență cu contul de cheltuieli aferent, cu valoarea stocului stabilit prin inventariere. Aceste stocuri de la sfârșitul lunii se vor anula la începutul lunii următoare prin înregistrarea lor pe cheltuieli.
Ieșirile din stocuri se stabilesc pe baza relației următoare:
Conform reglementărilor contabile din Directiva a IV-a a Comunităților Economice Europene, contabilitatea stocurilor se ține cantitativ și valoric sau numai valoric, prin folosirea inventarului permanent sau a inventarului intermitent.
În cazul inventarului permanent în contabilitate, în conturile de stocuri se înregistrează toate operațiile de intrare a stocurilor (cantitativ și valoric) evaluate la prețul de achiziție, cost de producție, preț standard (prestabilit), sau la preț de factură, după caz.În utilizarea inventarului permanent conturile de stocuri se debitează cu intrările de bunuri prin creditul conturilor care indică sursa de procurare a bunurilor și se creditează cu ieșirile din stoc aferente perioadei de gestiune respective. La sfârșitul exercițiului financiar soldurile conturilor de stocuri sunt comparate cu soldurile faptice stabilite prin inventariere. Dacă există diferențe (plusuri sau minusuri la inventar), acestea se vor regulariza, aducând stocurile la valoarea lor reală, atât cantitativ cât și valoric. Folosirea acestei metode presupune: utilizarea fiecăruia dintre prețurile de înregistrare a stocurilor,· folosirea conturilor de diferențe de preț aferente stocurilor,· conducerea unei contabilități analitice a stocurilor prin adoptarea uneia dintre metodele de contabilitate analitică. Metoda inventarului permanent este considerată ca fiind generatoare de costuri ridicate cu prelucrarea informației deoarece presupune înregistrarea fiecărei mișcări de stoc și calcule reiterate, limită atenuată prin informatizarea contabilității stocurilor
Metoda inventarului intermitent constă în faptul că intrările de stocuri nu se înregistrează prin conturile de stocuri, respectiv conturile din clasa 3, ci prin conturile de cheltuieli, respectiv conturile din clasa 6.
Stabilirea ieșirilor de stocuri în cursul perioadei are la baza inventarierea faptica a stocurilor la sfârșitul perioadei. Ieșirile de stocuri se determina că diferența între valoarea stocurilor inițiale, la care se adăugă valoarea intrărilor, și valoarea stocurilor la sfârșitul perioadei stabilite pe baza inventarului, respectându-se relația E = Si + I- Sf, unde:
E – ieșiri;
I – intrări;
Si – stoc inițial;
Sf – stoc final.
La începutul exercițiului, respectiv al perioadei, după caz, se anulează stocul existent că o ieșire de stoc prin înregistrarea acestuia în clase de cheltuieli privind materiile prime, materialele etc.
Nota contabilă 6xx = 3xx.
La sfârșitul perioadei stocurile determinate în baza inventarierii efectuate, respectiv cele care nu au fost consumate în procesul de producție sau vândute, după caz, se înregistrează ca o intrare de stoc
Nota contabila 3xx = 6xx.
Inventarierea stocurilor la sfârșitul perioadei se face în conformitate cu normele metodologice emise de Ministerul Economiei și Finanțelor privind organizarea și efectuarea inventarierii elementelor de activ, datorii și capital propriu. În condițiile în care comisiile de inventariere nu constată existența de stocuri faptice, vor menționa acest fapt în procesul-verbal al comisiei de inventariere. La locul de depozitare sau de utilizare în procesul de producție a stocurilor se ține o evidenta tehnica operativă a stocurilor pe bază de fișa de magazie sau alte documente stabilite de unitate, în conformitate cu procedurile proprii elaborate de conducerea acesteia. Ieșirile de stocuri aferente unei perioade, înregistrate în contabilitatea financiară, vor fi corelate cu cheltuielile evidențiate în contabilitatea de gestiune, pe comenzi, produse etc., după caz, in funcție de consumurile tehnologice normate. Inventarul intermitent nu se utilizează în comerțul cu amănuntul în situația în care se aplica metoda global-valorica. Perioada la care se efectuează inventarierea faptica a stocurilor se alege astfel încât să poată fi stabilite corect obligațiile legale (contabile, fiscale etc.).
În cazul metodei inventarului intermitent eventuale minusuri în gestiune nu se pot identifica, deoarece această metodă, spre deosebire de cea a inventarului permanent, nu permite cunoașterea în orice moment a valorii stocurilor deținute de entitatea economică.
Contabilitatea sintetică a fluxurilor de stocuri se poate organiza prin folosirea inventarului permanent sau intermitent.
Metoda inventarului permanent constă în înregistrarea tuturor operațiunilor de intrare și ieșire, ceea ce permite stabilirea și cunoașterea în orice moment a stocurilor, atât cantitativ cât și valoric.
Metoda inventarului permanent constă în evidențierea în debitul conturilor de stocuri a valorii stocurilor intrate, la preț de înregistrare, iar în creditul acestora reflectându-se ieșirile din gestiune a stocurilor. Soldul conturilor de stocuri reflectă valoarea bunurilor existente în gestiune, la preț de înregistrare.
Metoda inventarului intermitent constă în faptul că intrările de stocuri nu se înregistrează prin conturile de stocuri, ci prin conturile de cheltuieli.
Stabilirea ieșirilor de stocuri în cursul perioadei are la baza inventarierea faptica a stocurilor la sfârșitul perioadei. Ieșirile de stocuri se determina că diferența între:
valoarea stocurilor inițiale, la care se adăugă valoarea intrărilor;
valoarea stocurilor la sfârșitul perioadei, stabilită pe baza inventarului.
În situația folosirii metodei inventarului intermitent, în debitul conturilor de cheltuieli se reflecta atât valoarea stocurilor existente în gestiune la începutul perioadei, cât și valoarea intrărilor înregistrate în cursul perioadei. Ieșirile se determina la sfârșitul perioadei prin luarea în considerare a stocului inițial, al intrărilor în gestiune și a valorii stocurilor finale. Stocurile finale se stabilesc prin inventariere și se reflectă la sfârșitul perioadei în debitul conturilor de stocuri.
Pentru a descrie modul de reflectare în contabilitate a operațiunilor privind stocurile în cazul utilizării inventarului permanent și a inventarului intermitent, se utilizează informațiile aferente lunii decembrie N, cu privire la materiile prime utilizate de către S.C ALEX S.R.L, în procesul de producție astfel:
La data de 01.12. N societatea deține în stoc materii prime, în valoare totală de 94.624 lei.
În cursul lunii s-au efectuat atât operațiuni de aprovizionare, cât și de consum, operații furnizate în tabelele care urmează.
Situație privind materiile prime achiziționate de S.C ALEX S.R.L
Tabelul: 2.1.
Situația intrărilor de materii prime
Sursă: Elaborat de autor
Situație privind materiile prime, ieșiri/consumuri în perioada supusă analizei
Tabelul: 2.2.
Situația ieșirilor de materii prime
Sursă: Elaborat de autor
Consumurile de materii prime sunt de 3.803.347 lei (3.664.547 lei+139.400 lei)
Prezentarea înregistrărilor contabile, prin cele două metode de inventariere:
Data 01.12.N
Transferarea soldului inițial al contului 301, Materii prime asupra contului 601, Cheltuieli cu materiile prime’’.
Data: 12.12.N
Se înregistrează consumul de materii prime în valoare de 562.700 lei.
Data: 14.12.N
Se înregistrează achiziționarea de materii prime de la furnizori în valoare de 1.797.965 lei.
Data: 15.12.N
Se înregistrează achiziționarea de materii prime de la furnizori în valoare in valoare de 1.486.247 lei.
Data: 20.12.N
Se dau în consum materii prime în valoare de 1.565.700 lei.
Data: 21.12.N
Înregistrarea cumpărării de materii prime, în sumă de 3.486.925 lei
Data: 25.12.N
Se dau în consum materii prime în valoare de 462.800 lei.
Data: 27.12.N
Înregistrarea cumpărării de materii prime de la furnizor în valoare de 482.100 lei.
Data: 28.12.N
Se dau în consum materii prime în valoare de 933.947 lei.
Data: 31.12.N sfârșitul exercițiului financiar
Situația conturilor 301 ” Materii prime’’ și 601 ”Cheltuieli cu materiile prime’’, în perioada supusă analizei, este următoarea:
În cazul inventarului permanent: Tabelul: 2.3.
Înregistrări contabile în cazul inventarului permanent
Sursă: Elaborat de autor
În cazul inventarului intermitent: Tabelul: 2.4.
Înregistrări contabile în cazul inventarului permanent
Importul de bunuri este definit și prezentat în Codul Fiscal în următoarele articole: art. 126(2), art.1322, art.136, art.142, art.1511, punctul 59 în Norme și art. 157. Această operațiune, în funcție de diferite criterii poate fi variată și clasificată, dar din punct de vedere contabil, pe practicienii din România îi interesează îndeosebi modalitatea de plată realizată. Luând în considerare acest criteriu, importurile practicate pe piața românească sunt:
import direct cu plata la livrare;
import direct cu plata la termen (import pe credit);
import în comision;
Obligațiile vamale pentru mărfurile importate sunt:
taxe vamale;
accize (unde este cazul);
TVA;
Baza impozabilă pentru TVA este formată de valoarea în vamă (rezultat al înmulțirii dintre prețul mărfurilor importate de pe factura externă și cursul BNR de la data vămuirii), la care se adaugă taxe vamale și accize. Conform art. 57 din Codul Vamal, la valoarea în vamă se mai adăugă în măsura în care au fost efectuate, dar nu au fost cuprinse în preț și cheltuielile de transport al mărfurilor importate până la frontiera romană, cheltuielile de încărcare, de descărcare și de manipulare, conexe transportului, ale mărfurilor din import aferente parcursului extern, costul asigurării externe.
Exemplu:
O societate plătitoare de TVA importă mărfuri în valoare de 1.000 euro (1 euro = 4,5 Lei). Taxa vamală este de 10%. Taxa vamală se plătește prin virament în lei, iar mărfurile se achită prin bancă la cursul de 4,6 lei.
A) achiziția mărfurilor
B) înregistrarea taxei vamale – 10% x 4.500 lei = 450 lei
C) se înregistrează TVA, aplicând regimul de taxare inversă:
TVA = (preț de cumpărare + taxa vamală) x 24% = (4.500 + 450) x 24% = 1.188
D) plata taxei vamale
E) plata mărfurilor
Valoarea de achiziție a mărfurilor = 4.500 lei
Valoarea mărfurilor la plată = 4.600 lei
Diferență nefavorabilă de curs valutar = 100 lei (665 Cheltuieli din diferențe de curs valutar)
Procedurile ce reglementează exportul sunt stabilite în Regulamentul Consiliului (CEE) nr. 2913/92 de instituire a Codului Vamal Comunitar, articolele 161 – 162 și în Regulamentul Comisiei (CEE) nr. 2454/1993 privind dispoziții de aplicare a Regulamentului Consiliului nr. 2913/1992 de instituire a Codului Vamal Comunitar, articolele 788 – 798.
Ce reprezintă regimul vamal de export?
Regimul de export permite mărfurilor comunitare să iasă de pe teritoriul vamal al Comunității. Exportul presupune aplicarea formalităților de ieșire, inclusiv a măsurilor de politică comercială și, după caz, a drepturilor de export. Liberul de vamă pentru export se acordă cu condiția ca mărfurile respective să iasă de pe teritoriul vamal al Comunității în aceeași stare ca atunci când a fost acceptată declarația de export.
Unde se depune declarația de export?
la biroul vamal autorizat cu supravegherea locului în care se află sediul exportatorului;
la biroul vamal autorizat cu supravegherea locului în care mărfurile sunt ambalate sau încărcate pentru transportul de export;
la biroul vamal autorizat pentru locul în care este stabilit subcontractantul;
la orice birou vamal din Comunitate, în situații excepționale.
Cine poate depune declarația de export?
proprietarul mărfurilor ce se exportă;
subcontractorul;
persoană investită cu drept de înstrăinare asupra mărfurilor în momentul în care este acceptată declarația.
Câte proceduri de export există?
export definitiv;
export temporar în vederea unei returnări ulterioare în aceeași stare;
export temporar cu carnet ATA;;
export temporar în regim de perfecționare pasivă;
export de produse compensatoare obținute din mărfuri echivalente în cadrul regimului de perfecționare activă înainte ca mărfurile provenite din import să fie plasate sub regim;
reexport.
Dovada ieșirii fizice a mărfurilor de pe teritoriul vamal al Comunității
La biroul vamal de ieșire din Comunitate trebuiesc prezentate mărfurile care au primit liber de vamă la export, cât și exemplarul 3 al declarației vamale de export sau în cazul în care se utlizează Sistemul de Control al Exportului – ECS, documentul de însoțire la export – EAD.
Biroul vamal de ieșire din Comunitate verifică corectitudinea mărfurilor prezentate, că ele corespund celor declarate, certifică exemplarul 3 al declarației de export și supraveghează ieșirea fizică a mărfurilor din Comunitate.
Declarația de export este însoțită de orice document necesar în vederea unei corecte aplicări a drepturilor de export și a dispozițiilor care reglementează exportul mărfurilor în cauză.
La prezentarea declarației, autoritatea vamală poate solicita documentele de transport sau, după caz, documentele aferente regimului vamal anterior.
În cazul în care în vamă se prezintă o singură marfă în mai multe ambalaje, autoritatea vamală poate solicita să se prezinte lista coletelor sau un document echivalent indicând conținutul fiecărui ambalaj.
Exemplu:
O unitate achiziționează mărfuri în valoare de 1.500 lei + TVA 24%, pe care ulterior le exportă la prețul de 1.000 euro (1 euro = 4.5 lei). La același curs se achită în numerar asigurarea pe parcurs extern 40 euro și transportul pe parcurs extern 60 euro. Factura de vânzare se încasează prin bancă la cursul de 4.6 lei. Se recuperează de la buget TVA.
A) achiziția mărfurilor din producția internă
B) plata mărfurilor din cont
C) plata asigurării – 40 euro x 3,6 lei = 180 lei
D) plata transportului – 60 euro x 4.5 lei = 270 lei
E) vânzarea mărfurilor la export – 1.000 euro x 4.5 lei = 4.500 lei
F) descărcarea gestiunii
G) încasarea facturii de vânzare
valoarea creanței la încasare = 1.000 euro x 4.6 lei = 4.600 lei
valoarea creanței la facturare = 1.000 euro x 4.5 lei = 4.500 lei
diferență favorabilă de curs valutar = 100 lei (765 Venituri din diferențe de curs valutar)
H) regularizare TVA
recuperarea TVA
CAPITOLUL 3
STUDIUL DE CAZ LA S.C NATURAL CONCEPT S.R.L
În cele ce urmează, am să prezint câteva informații referitoare la acest nou concept.
Studiile arată că cifrele de afaceri în 2009 pentru magazinele de profil se situează între 40.000 și 350.000 de euro, variația rezultând și în funcție de dimensiunea investiției inițiale.
“Afacerea bio” este una restrânsă și ca număr de angajați necesari. Fiind de cele mai multe ori o afacere de familie, numărul de angajați se situează de la 2-3 persoane până la 20-25 de persoane.
Primele business-uri cu produse bio în România s-au dezvoltat începând cu anul 2008 când a fost deschis un magazin bio în Timișoara. Până în 2010 s-au deschis aproximativ zece magazine în București, câteva zeci de magazine online iar mai mulți retaileri au înființat raioane cu produse bio în supermarketuri și hypermarketuri. Potrivit realizatorilor studiului, prin această cercetare s-a urmărit punerea fata în fața a experiențelor comercianților de produse bio și opiniile consumatorilor (utilizatori sau non-utilizatori de astfel de produse).
3.2. Studiul descriptiv privind dezvoltarea pieței cu produse BIO
Produsele pentru bebeluși, cele mai prezente pe rafturile magazinelor
Potrivit aceluiași studiu, există anumite produse care se regăsesc în toate magazinele cuprinse în cercetare, indiferent de specificul fiecăruia dintre ele. Astfel, produsele pentru bebeluși și copii, produsele de savoare precum și cele cosmetice sau detergenții, sunt produsele disponibile în toate magazinele bio din București. Pe poziția a doua, ca și disponibilitate în magazine, se regăsesc produsele uscate și semi-preparate iar la mică distanță se situează produsele food-fresh și băuturile non alcoolice.
Aproape 80% din produse sunt din import
Majoritatea produselor comercializate în magazine bio provin din import, respectiv între 70-80% dintre produsele comercializate. Dintre acestea, cele mai multe sunt achiziționate de la alți importatori, un mic procent fiind importat de magazinul care le și comercializează.
Principalele țări de achiziție a acestor produse sunt: Germania, Franța, Austria și Italia sau Grecia (pentru produsele cosmetice). Pentru puținele produse autohtone pe care le putem găsi în magazinele de profil, zonele de proveniența sunt: București, Timișoara, Suceava, Cluj, Sibiu sau Buzău.
Oferta de alimente proaspete bio, precum fructele și legumele sau produsele lactate, este foarte scăzută din cauza lipsei unui flux constant de aprovizionare, a costurilor de depozitare și a cererii fluctuante pentru acest gen de produse. De asemenea, comercianții de produse bio sunt de părere că pierderile de 25-30% sunt inevitabile atunci când se comercializează produse proaspete.
Procent mare de clienți fideli
Comercianții de produse bio estimează că acest tip de produse reprezintă numai 5% din totalul coșului zilnic al unei familii care încearcă să adopte un stil de viață bio. Există însă și consumatori cu obiceiuri de cumpărare „de tip supermarket” care se aprovizionează la un anumit interval de timp cu cantități mai mari, aceștia făcând parte din categoria consumatorilor avizați, care știu exact ce doresc să cumpere. Ponderea vânzărilor către clienții fideli pentru anumite magazine bio este foarte mare, peste 60% dintre cei care cumpără o dată, revenind ulterior.
Provocările pieței bio
În acest moment comercianții de produse bio trebuie să facă fața problemelor legate de: lipsa producătorilor autohtoni, numărul scăzut de importatori, lipsa finanțării (bani pentru promovare, achiziții, dezvoltare, etc), nereglementarea unor modele de aprovizionare, slabă informare a celor mai mulți consumatori și, în principal, lipsa unei mase critice suficiente de consumatori.
Pentru aceasta, atât începerea unei afaceri bio cât și dezvoltarea celor existente trebuie să se bazeze pe analize și studii de piață solide care să îi ajute la elaborarea sau îmbunătățirea planului de afacere, a strategiei de comunicare și, în cele din urmă, la cucerirea consumatorului.
Chiar dacă o afacere în domeniu nu este considerată profitabilă, managerii magazinelor bio apreciază totuși că trendul este un crescător, pe o piață încă foarte tânără.
Deși majoritatea recunosc multe dintre caracteristicile produselor bio, atunci când spun că au consumat astfel de produse, cei mai mulți se referă la legume și fructe cumpărate din supermarketuri sau din piață. Însă, pe piața românească legumele și fructele proaspete bio sunt foarte rare. Astfel, cei mai mulți «consumatori» de bio sunt, de fapt, consumatori de fructe și legume mai mult sau mai puțin naturale și nu consumatori de produse bio certificate, potrivit studiului realizat de compania de cercetare Cult Market Research.
Întrebați ce înțeleg prin produse bio, 94% dintre respondenți le asociază cu produsele sănătoase sau netratate cu pesticide, 92% considera că nu conțin chimicale sau sunt naturale, iar 84% cred că au calitatea de a nu polua mediul.
Totodată, 83% dintre respondenți considera că produsele ecologice nu conțin conservanți, în timp ce 34% cred că sunt produse tradiționale, iar 30% vegetale. Alți 5% nu știu sau nu sunt siguri de semnificația termenului.
În acest context, piața locală a produselor bio nu depășește 1% din consumul total, în timp ce în alte țări, precum Germania, produse bio acoperă 5% din piață.
Creșteri spectaculoase în sectorul alimentar ecologic din Romania
În 2010 erau 3.155 de operatori în sectorul de agricultură ecologică, pentru ca în 2011 numărul lor să se tripleze aproape, ajungând la 9.500 de producători. Statistica dezvăluie o creștere spectaculoasă în 2012, când deja erau declarați 26.736 de operatori implicați în producerea, procesarea și comercializarea produselor biologice.
Și suprafața cultivată ecologic s-a triplat aproape. În 2007 erau 131.448 de hectare, iar în 2012 se ajunsese la 450.000 de hectare.
Sursă: Elaborat de autor Figura 3.1. Evoluția operatorilor în agricultura ecologică
Produsele sănătoase, încă inaccesibile. Ce mănâncă românii ?
Potrivit unui sondaj IRES ( Institutul Român pentru Evaluare și Strategie ), reise că că 70% dintre persoanele chestionate nu își permit, din rațiuni financiare, să aleagă o hrană sănătoasă, iar 19% din lipsă de timp. Pe de altă parte, același sondaj relevă că 90% dintre subiecți sunt atenți la ceea ce mănâncă pentru a nu avea probleme de sănătate.
Sursă: Elaborat de autor Figura 3.2. Grafic privind motivele, de ce nu se mănâncă sănătos
Mâncarea pe bază de carne este preferată de 21% dintre respondenți, 19% optează pentru legume, 18% aleg ciorbele, 8% – supele, 6% – mâncărurile pe bază de cartofi, 5% – sarmalele, 3% – lactatele și brânzeturile, 2% – paste și doar 1% fructele.
Sursă: Elaborat de autor Figura 3.3. Grafic privind preferințele alimentare
În privința alimentelor pe care le cumpără din magazine, 76% dintre persoanele chestionate sunt atente în primul rând la termenul de valabilitate al produselor, 69% la modul în care arată acestea, 39% la ambalaj, 57% la preț, iar 81% acordă o atenție deosebită mirosului.
Sursă: Elaborat de autor Figura 3.3. Grafic privind atenția cumparatorilor versus produse
cumpărate
Referitor la masa cea mai importantă din timpul zilei, 30% dintre respondenți indică prânzul, 15% – micul dejun, 7% – cina, în timp ce 22% apreciază că toate cele trei mese ale zilei sunt la fel de importante.
Sursă: Elaborat de autor Figura 3.4. Grafic privind cea mai importantă masă a zilei
După o masă mai mult sau mai puțin sănătoasă, un desert este cum nu se poate mai bun. 41% din populație alege prăjiturile, 8% plăcintele, iar 4% clătitele și ciocolată.
Sursă: Elaborat de autor Figura 3.5. Preferințele consumatorilor în materie de deserturi
Cei mai mulți dintre participanții la sondaj (89%) spun că servesc masa de prânz acasă, 9% la serviciu, iar 1% la restaurant.
Sursă: Elaborat de autor Figura 3.6. Locații preferate unde se servește masa
3.3. Prezentarea S.C Natural Concept S.R.L
Echipa entităiții economice Natural Concept, este o echipa tânără și dinamica, capabilă să răspundă rapid la cerințele clienților.
Afacerea cu produse bio au pornit-o din pasiunea pentru un stil de viață sănătos, după momentul în care fondatorii au înțeles personal că trebuie să-și schimbe modul de a fi, de a relaționa cu cei din jurul lor și bineînțeles schimbând și obiceiurile alimentare. Au înțeles cât de important este să adopte o alimentație sănătoasă, pe cât posibil cu alimente bio, netratate cu pesticide, insecticide, și alte substanțe chimice de sinteză. Majoritatea echipei este specializată în terapii complementare, lucru care îi ajută foarte mult în a putea oferi informații cât mai complete celor care doresc să adopte un stil sănătos și prin alimentația cu produse bio.
Furnizorii lor au căpătat rapid încredere în ei, oferindu-ne la unele mărci exclusivitate pe teritoriul României. În prezent au în oferta peste 800 de produse bio, crude, vegane, și naturale, lunar adăugând noi produse ca urmare a inițierii contactelor cu cât mai mulți producători. Aceeași echipă gestionează și două magazine online pentru a face față solicitărilor din toate colțurile țării. Pentru ca popularitatea comerțului electronic se datorează în primul rând flexibilității ridicate a platformelor de vânzare online pentru utilizatorii finali, fie că sunt persoane fizice sau companii, aceștia au la dispoziție în orice moment al zilei un portal online pe care îl pot accesa pentru a vizualiza oferta unei companii și prin intermediul căruia pot achiziționa produsele sau serviciile dorite. Practic, reprezintă un mod mult mai comod de a face cumpărături. Beneficiile comertului online sunt numeroase, printre care, timp mai redus de livrare, siguranța onorarii comenzilor plasate conform cerințelor specificate, transparența prețurilor comunicate, garanția calității serviciilor promise. O astfel de abordare trebuie realizată însă cu o serie de măsuri de siguranță, deoarece și acest canal de vânzare trebuie controlat, măsurat și evaluat la fel de riguros că în cazul vânzării tradiționale.
Încrederea și sinceritatea sunt atuurile echipei, fără ele nu ar fi reușit într-un timp foarte scurt să ajunga destul de departe.
Sursă: Elaborat de autor Figura 3.7. Print Screen-magazin online
Forma juridică
Subscrisa S.C. Natural Concept SRL, persoana juridică de naționalitate romana își desfășoară activitatea în conformitate cu legile în vigoare și cu statutul societății. Forma juridică a societății este de Societate cu Răspundere Limitată.
Societatea are în prezent un singur punct de lucru:
punct de lucru în Sos Colentina, Nr 2
doua magazine online
Durata de funcționare a societății este nelimitată în timp, cu începere de la data înmatriculării acesteia la Registrul Comerțului. Capitalul social este de 1000 lei, subscris și vărsat în întregime, în numerar, de către asociați. Capitalul social este împărțit în 100 de părți sociale indivizibile, cu o valoare nominală de 10 lei fiecare Societatea este administrată și reprezentată, pe durata nelimitată, de o persoană fizică, cetățean roman. Angajarea personalului societății se face de către administrator. Drepturile și obligațiile personalului societății se stabilesc prin contracte de muncă încheiate cu respectarea legislației specifice. Societatea poate folosi și serviciile altor firme și specialiști pe baze contractuale. Prezența societate se dizolvă potrivit legilor în vigoare de la acea dată, lichidarea făcându-se de un lichidator numit de A.G.A sau de către judecătorul delegat.
Obiectul de activitate
Obiectul principal de activitate este: 4791 – Comerț cu amănuntul prin intermediul caselor de comenzi sau prin internet, S.C Natural Concept SRL și-a început activitatea cu comerțul online, în acest sens firma și-a construit propriul site, urmând ca în timp să prospecteze piața în vederea deschiderii unor puncte de lucru cu vânzarea produselor BIO și produse de PLAFAR, astfel că, în 2011 a fost deschis primul magazin de profil.
Organigrama
Figura.3.8. Organigrama entității economice
Apariția sistemelor informatice de calcul a determinat o puternică schimbare în toată viața socială, societatea pășind astfel pe o cale nouă: cea a informatizării. În marea majoritate a entităților, sistemele informatice de calcul au fost utilizate, în primul rând, în trei tipuri de lucrări: contabilitatea generală, încasarea – achitarea facturilor și salarizarea personalului. Informatizarea activității entităților a început în 1960 în domeniul facturilor și a plăților, continuând imediat în domeniul contabilității. Creșterea economică puternică de care au beneficiat economiile occidentale au antrenat în marile entități și un volum corespunzător de muncă. Întrucât creșterea numărului de angajați și achiziționarea de echipamente de calcul nu au demonstrat o mare eficacitate, singura soluție pentru rezolvarea problemei era sistemul informatic, indiferent de costul său. Astfel, de la munca manuală de evidență financiar – contabilă s-a trecut treptat la una automată, prin utilizarea echipamentelor electronice de calcul.
În zilele noastre, managementul contabil al entităților a devenit dependent de echipamentele de calcul, acestea asistând contabilitatea și contabilii pas cu pas, de la introducerea datelor despre operațiunile economic – financiare efectuate, care determină modificări ale patrimoniului entității economice respective, până la elaborarea documentelor de sinteză, de la deschiderea până la închiderea ciclului contabil, de la începutul până la încheierea exercițiului financiar, de la înființarea unității până la încetarea activității acesteia.
Toți economiștii sunt de acord că aceasta ingenioasă unealtă construită de om ocupă un loc important în organizarea și conducerea contabilității oricărei entitați economice. Acceptarea echipamentelor de calcul în contabilitate reprezintă o atitudine comună, iar prezența lor este de la sine înțeleasă.
A pătrunde în tainele științei contabilității nu se poate realiza fără a descifra și pe acelea ale informatizării evidenței contabile. Ca urmare a pătrunderii, fără drum de întoarcere, a echipamentelor de calcul în domeniul contabilității, contabilul clasic trebuie să-și restructureze personalitatea, iar noul contabil își schimba comportamentul în actul muncii sale și are nevoie de pregătire în domeniul utilizării echipamentelor de calcul. Astfel, se impune “alfabetizarea” acestuia în utilizarea echipamentelor de calcul, ceea ce înseamnă capacitatea de a poseda abilități corespunzătoare în mânuirea și exploatarea unor instrumente noi în actul contabil, acela de “software” pe care să le poată utiliza în organizarea și conducerea contabilității.
Utilizarea sistemului contabil actual este de neconceput fără sprijinul echipamentelor de calcul. Explozia de posibilități oferite de către aceste mijloace tehnice și-a găsit variate forme de manifestare: de la capacitatea amețitoare de colectare și prelucrare a datelor și până la raportările de informații din ce în ce mai sofisticate. Din ce în ce mai mult, sistemele informatice de contabilitate, ca parte a sistemului informațional, devin în același timp și o componentă indispensabilă a sistemului de management. Pornind de la sistemul contabil actual, pe care se străduiesc să-l deservească cu rigurozitate, sistemele informatice contabile utilizează însă și alte instrumente specific, diferite de multe ori de cele care au fost avute în vedere la conceperea inițială a sistemului. Pârghiile logistice de care dispun acestea, constând în posibilitățile de configurare, filtrare, ordonare, sortare etc. Dar și în forme tehnice concrete, determină folosirea metodelor și tehnicilor contabile să fie abordată într-un mod particular. Mediul documentelor informatizate, total diferit de suportul de hârtie, conferă informațiilor pe care le conține posibilități multiple și mult mai eficiente de colectare, stocare și prelucrare a datelor. Asemănarea ecranelor de lucru din cadrul programelor soft cu documentele tradiționale este numai una de formă, deosebirile de fond fiind esențiale. Această “hârtie tridimensională” reușește să-și depășească cu succes rolul de consemnare a datelor oferind posibilitatea unor funcționalități multiple. Instrumentele contabile tradiționale precum Registrele Jurnal, Fișele de cont, Balanțele de verificare și altele se prezintă, cu ajutorul echipamentelor de calcul, într-un format nou cu posibilități sporite de utilizare bazate insa pe rigurozitatea specifică acestei tehnici.
Utilizarea echipamentelor de calcul nu presupune și cunoașterea exactă a modulului de funcționare a acestora, ci numai modul de folosire. Prin extensie, utilizarea sistemelor informatice nu presupune și cunoașterea modulului în care acestea au fost concepute. Acest avantaj uriaș constând în posibilitatea răspândirii cu o viteză extrem de mare a unor sisteme informatice eficiente care poate reprezenta în același timp un instrument deosebit de valoros în creșterea nivelului de cultură economică în general, dar și la nivelul particular al fiecărei entități.
Respectând cerințele menționate încă din faza de concepție – proiectare se asigura suplețea și utilizarea deplină a sistemului informațional în condițiile funcționarii acestuia cu eficiența economică maximă.
Obiectivele sistemului informatic au caracter general și specific, fiind subordinate cadrului legislative, gradului de informatizare dar și cerințelor dezvoltării economice. Obiectivele generale rezerva problem cu caracter global ale conducerii entității economice, conținând obiectivele managerial și obiectivele funcționale.
Cerințele sistemelor informatice privind gestiunea stocurilor
Un rol deosebit de important în creșterea eficienței economice revine asigurării cantităților economice cu stocurile de material necesare, în volumul și structura adecvate nevoilor concrete ale producției, precum și în ritmul și la intervalele cerute de aceasta. În acest context este necesară desfășurarea proceselor de stocare într-o concepție care să răspundă cerințelor amintite bazate pe cunoașterea concretă a realităților din practica economică specifică domeniului. Aceasta se asigura numai prin organizarea și raționalizarea continuă a sistemului informațional folosit în activitatea de planificare a stocurilor, în organizarea, conducerea și desfășurarea proceselor de stocare.
Structura și natura sistemului informațional influențează nemijlocit operativitatea în informarea privind nivelul și dinamica stocurilor, gradul de încadrare în limitele normate. Totodată sistemul informațional asigura datele necesare prevenirii formării stocurilor supranormative, a celor cu mișcare lentă sau fără mișcare, depistării celor deja constituite, epuizării stocurilor normate, a stabilirii volumului și structurii celor disponibile care urmează a fi introduce în circuitul economic.
Pentru a fi eficient, sistemul operațional specific proceselor de formare și utilizare a stocurilor trebuie să răspundă următoarelor cerințe:
să fie simplu și cu o arie de cuprindere mare pentru a evidenția toți factorii și multitudinea de
fenomene, situații și corelații care caracterizează procesele de stocare;
să fie așezat pe baze informatice șiș a aibă un grad de operativitate accentuat care să asigure
transmiterea, în timp util, factorilor interesați de la toate nivelele organizatorice, datele și informațiile referitoare la starea și dinamica proceselor de stocare pentru analize și luarea de decizii operaționale;
să fie accesibil pentru toate nivelele organizatorice și toți factorii cărora li se adresează
informațiile în raport cu competențele decizionale;
să asigure culegerea, prelucrarea, stocarea și transmiterea de informații în volumul, structura
și calitatea care să permită analiza complete cu rezultate semnificative pentru a constitui o bază reală fundamentată în luarea deciziilor care se impun, după caz;
să se realizeze cu un efort de muncă minim.
Respectând cerințele menționate încă din faza de concepție – proiectare se asigura suplețea și utilizarea deplină a sistemului informațional în condițiile funcționarii acestuia cu eficiența economică maximă.
Procesele de stocare se desfășoară pe baza unui sistem informațional care răspunde parțial necesității de cunoaștere operative, complete și complexă a existenței și mișcării stocurilor, de calcul în timp util a normelor de stoc, de adaptare sistematică a nivelului și structurii acestora la noile condiții care apar în activitatea entităților economice, aceasta pentru că dimensiunea și structura producției material determina și pentru procesele de formare și utilizare a stocurilor un volum de informații deosebit de amplu care nu poate fi vehiculat și prelucrat cu eficiența și
operativitate de un sistem informațional care folosește în cea mai mare parte munca manuală. Această caracteristică limitează posibilitatea lărgirii sferei de normare a stocurilor la toate grupele de material în adâncime, la nivel de sortimente, tipuri și dimensiuni și a efectuării unui control sistematic, operativ și eficient al existenței mișcării stocurilor, al încadrării acestora în limitele normate. De asemenea, nu oferă decât parțial posibilitatea prevenirii formării sau depistării stocurilor disponibile, a epuizării celor normale etc.
Aspectele de mai sus reprezintă argumente ce justifică folosirea pe scară largă a tehnicii electronice de calcul și a programelor informatice, așezarea sistemului informațional pe baze informatice atât la nivel microeconomic cât și macroeconomic. Corelarea dintre cele două nivele asigura funcționalitatea sistemului dacă este conceput și proiectat cu un sistem de informare unitar pe ansamblul economiei.
Stocurile de mijloace de producție nu pot fi considerate independente de procesul aprovizionării tehnico – material, formarea lor considerând de fapt parte integrantă a acestei activități. Periodicitatea aprovizionării impune existent și determină intersectarea și interconexiunea gestiunii stocurilor cu celelalte subactivitați specific acestui domeniu. În acest context, se pune problema asigurării unui sistem informatic care să răspundă unei concepții unitare de conducere, organizare, planificare și realizare a aprovizionării tehnico – material.
Obiectivele sistemului informatic au caracter general și specific, fiind subordonat cadrului legislative, gradului de informatizare dar și cerințelor dezvoltării economice. Obiectivele generale rezerva problem cu caracter global ale conducerii entității economice, conținând obiectivele managerial și obiectivele funcționale.
Obiectivele manageriale au în vedere eficiența, optimizarea activității economice, îndeplinirea indicatorilor economico–financiari, perfecționarea activității de conducere pe baza informațiilor oferite prin prelucrarea datelor, utilizarea selective a unor informații de excepție în vederea asigurării unui control eficient a stocului de marfă precum și creșterea calității procesului decizional printr–o abordare sistematică a activității.
Obiectivele funcționale au în vedere aspectele legate de informatizarea activităților desfășurate conform funcțiunilor exercitate în cadrul entităților de către diverse compartimente funcționale. Activitatea comercială de aprovizionare șic ea de desfacere se desfășoară în cadrul compartimentelor specific, având în vedere fundamentarea necesarului de aprovizionat și a comenzilor de realizat, a necesarului de contractare și de urmărire a ritmicității livrărilor. Activitatea financiară, cât șic ea contabilă urmăresc înregistrarea cronologică și sistematică a tuturor operațiunilor economice, prelucrarea datelor în concordant cu principiile și metodele specific contabile, dar și sintetizarea, analiza rezultatelor precum și adaptarea deciziilor managerial la noul mediu.
Obiectivele specifice vizează probleme strict dependente de activitatea de aprovizionare-desfacere, a capacității de depozitare a mărfurilor.
În același timp conducerea procesului de aprovizionare tehnico-materiala în ansamblul său nu este posibilă fără perfecționarea și adaptarea continuă a sistemului informațional specific, prin raționalizarea pe scară largă a evidentei, prin utilizarea mijloacelor electronice de culegere, prelucrare și transmitere a datelor, transformându-l în instrument de bază pentru aplicarea metodelor moderne de conducere a acestui proces. Printr-o asemenea viziune se poate asigura realizarea sarcinilor majore ce revin aprovizionării tehnico materiale și proceselor de stocare.
Sistemul informatic, ca parte a sistemului informațional al aprovizionării tehnico-materiale, reprezintă un complex de informații și proceduri organizate în baze și bănci de date, echipamente și personal astfel grupate și organizate, încât să asigure culegerea, prelucrarea, transmiterea și depozitarea automată la diferite nivele ierarhice a datelor necesare conducerii procesului respectiv.
În stabilirea posibilităților de lărgire a sferei de utilizare a echipamentelor electronice de calcul și de generalizare a sistemului informatic în gestiunea stocurilor trebuie să se pornească de la fenomenele reale cu care sunt confruntate entitățile economice în acest domeniu și care, în general, sunt următoarele:
modificările frecvente ale planului de producție, ca urmare a apariției de noi comenzi
pentru export sau în cadrul celor inițiale, stabilirea de noi cerințe la care trebuie să răspundă producția. Această situație atrage modificări în planul de aprovizionare care se reflectă prin apariția pe de o parte de stocuri supranormative la unele material sau sortimente șip e de altă parte lipsa de stoc pentru alte sortimente. Fenomenul îmbracă uneori forme mai complicate când obiectivul modificării vizează materii prime din import;
nerespectarea termenelor contractual de livrare conduce la întârzieri în aprovizionare.
Această situație determină apariția fenomenelor de lipsa de stoc, aspect deosebit de dăunător pentru activitatea entităților economice. Pentru a evita o astfel de situație se apelează la surse de acoperire a nevoilor material, dar care ulterior, prin sosirea partizilor întârziate, conduc la formarea stocurilor neraționale;
volumul mare de muncă atras de gestiunea stocurilor, cu deosebire pe linia determinării
stocurilor normate și a urmăririi mișcării acestora, face că acțiunea de normare să se limiteze la nivel de grupă de materiale. Dacă avem în vedere structura sortimentala a materialelor utilizate în industria prelucrătoare (material de importanta mare pentru economie), atunci calculul normelor de stoc ar trebui să se facă necondiționat pe sortimente și aceasta pentru a se evita suprastocarea unora și lipsa altora. Datorită aceluiași aspect, procesul de urmărire și control al stocurilor se desfășoară greoi, fiind neeficient pentru preîntâmpinarea formării de stocuri neraționale sau apariția fenomenului de lipsa de stoc.
În gestiunea stocurilor trebuie să se implementeze un asemenea sistem informațional care să țină pasul cu mutațiile ce se manifestă în producție și aprovizionare, să asigure o informare operative asupra stărilor de fapt, pe baza cărora să se poată lua decizii operative pe toate treptele ierarhice interesate. Acest sistem trebuie să asigure bună desfășurare a activității de ansamblu.
Realizarea acestui deziderat este posibilă numai prin utilizarea în gestiunea stocurilor o mijloacelor electronice de culegere, prelucrare, transmitere și stocare a datelor. Sistemul devine cu adevărat util dacă este generalizat la nivelul procesului de stocare în complexitatea lui (planificare, organizare, conducere și derulare) și la toți factorii ce au tangent cu aceasta la nivelul entităților până la treptele ierarhice superioare de conducere.
Pe baza elementelor menționate se desprinde necesitatea că la nivelul fiecărei entități și apoi pe treptele organizatorice superioare să fie conceput și aplicat un sistem informatic integrat ca parte component a sistemului informațional pentru gestiunea stocurilor.
Concepția unui sistem trebuie să pornească de la stabilirea exactă a ariei generale de cuprindere și în interiorul căreia urmează a fi vehiculate si prelucrate informațiile, utilizând sistemele informatice. Având în vedere competentele factorilor de decizie din cadrul entității economice, fluxul de informații va action ape vertical și orizontală, structurat în funcție de necesitățile utilizatorului de date. Aceasta înseamnă că la nivelul entităților economice volumul de informații va fi mai mare, iar pe măsură ce se transmite la treptele ierarhice superioare acesta se va reduce simțitor.
Conceptul unui sistem integrat al gestiunii stocurilor la nivelul entității economice trebuie sad ea răspuns mai multor informații:
cunoașterea operative, la zi și selective, la cerere a situației stocului la orice sorto-tipo dimensiune de material, reper, piesă, subansamblu, produs finit;
perioada pentru care stocul existent asigura consumul, corelat cu programul de fabricație;
perspectivele reîntregirii stocurilor, adică data intrării și volumul următorului lot de livrare,
când este vorba de material sau produse care se primesc din afară entității economice și respective dată finalizării fabricației și cantitatea de piese, repere, subansamble ce asigură din fabricația curentă a entității economice respective.
Aceste informații constituie sursa de semnalare, de alarmare a factorilor de decizie din entitatea economică asupra situației critice a unor stocuri. În mod practice, ar trebui editata zilnic sau atunci când apare situația respective, lista stocurilor cu nivel critic, care să cuprindă stocurile cu nivel zero, perspective reaprovizionării materialelor în cauză și stocurile care apropie de nivelul critic, care se epuizează înainte de o nouă aprovizionare, pe baza căruia personalul din compartimentul aprovizionare urmează să acționeze la furnizori pentru impulsionarea livrărilor.
Prezentarea programului informatic SAGA
Este unul din cele mai cunoscute programe de contabilitate din România. Conform datelor publicate, la nivelul anului 2010 a fost raportat peste 22.000 de utilizatori, din care 1.000 firme de contabilitate și peste 4.500 de contabili autorizați. Datorită ușurinței, facilitaților, actualizărilor permanente devine o variantă extrem de accesibilă. Acestea fiind și motivele pentru care firma la care am făcut studiu de caz, a ales acest program pentru ținerea evidenței contabile.
Programul SAGA C.P. este un program de contabilitate integrat pentru principalele elemente patrimoniale ale firmei (imobilizări, stocuri, salarii, furnizori, clienți, trezorerie). Pe lângă acoperirea necesitaților de contabilitate financiară printr-un mecanism extrem de simplu, programul permite și o urmărire eficientă a cheltuielilor, veniturilor și respectiv a profitului atât pe centre de profit configurabile de către utilizator cât și pe sursele de venit concrete ale activității (mărfuri, produse, servicii).
Conform specificațiilor manualului de utilizare programul SAGA C.P este optim pentru evidențele
Financiare (registrul jurnal pentru încasări și plăti, calcul impozit pe profit, declarațiile 100,392,094).
Deconturi
Casa (lei, valută) /Bancă (lei, valută);
Salarii (cu generarea declarațiilor în format electronic și a registrului de evidentă, plata pe card).
Avantaje:
actualizare rapidă la modificările legislative;
multi-firma, multi-user;
accesare simultană a acelorași opțiuni de program, prin rețea;
ușurință în asimilare și utilizare;
extrem de manevrabil;
rapid și robust;
ajutor interactiv.
Imobilizări
Clienți-Furnizori (situații facturi, scadențar, situație avize de expediție, jurnale, declarațiile 300, 301, 390, 394).
Operații interne cu stocuri (bonuri de consum, bonuri de predare-primire, transferuri, inventariere etc.).
Suport pentru operațiuni în valută (intrări, ieșiri, calcul diferențe de curs). Urmărire pe centre de profit, situații grafice. Suport pentru legătură cu case de marcat în regim printer fiscal (Datecs, Euro, Elka, Eltrade, Optimus, Samsung, Daisy, CHD).
NATURAL CONCEPT SRL
Calcul descarcare gestiune global-valorica
01.01.2013 – 31.01.2013
Gestiune MAGAZIN OBOR
k = (SIC378 + RC378) / ((SID371 + RD371) – (SIC4428 + RC4428))
= (10372.06 + 1941.64) / ((49972.61 + 8192.20) – (9669.24 + 1585.56))
= 0.2625
Adaos descarcat (378.2) = k * RC707.2 – RD378.2
= 4363.07 * 0.2625 – 0.00
= 1145.31
TVA neexigibila (4428.2) =RC707.2 * 24/100
= 4363.07 * 24/100
= 1047.14
Tabel : 2.4.
Tabel explicativ privind comerțul cu amănuntul la S.C. Natural Concept S.R.L
K = Sicr 378 + Rcr 378
% = 1.800+1.200 =
(Sid 371-Sicr 4428)+(Rd 371-Rc 4428) (5.208-1.008)+(7.812-1.512)
= 3,000
10,500
= 0,2857 * 100 = 28,57 Rc 707 * K = 6,048 * 28,57 = 1,72
3.6. Corelații ale stocurilor de mărfuri
Prima corelație importantă este cea de cu viteza de rotație (Vrz) a activelor circulante determinate de faptul că la nivelul stocului de producție îi condiționează dimensiunea, aceasta reprezentând element de calcul și fundamentare a indicatorului respective, așa cum rezultă din relațiile următoare:
VRZ = (SPV*360) /NTV
și
VRZ = (VMC*360) /PVI
În care:
SPV = stocul mediu de producție, în expresie valorică
NTV = necesarul de material care se consideră că va intra integral în consum, în expresie valorică
VMC = volumul mediu de mijloace circulante în cadrul căruia ponderea principal revine celui aferent materiilor prime și materialelor
PVÎ = producția marfa vândută și încasata.
Dacă avem în vedere că viteza de rotație se exprima și în umăr de rotații (acesta stabilindu-se ca raport între 360 zile ale anului luate convențional și durata unei rotații – calculată după relațiile de mai sus) atunci rezultă că că reducerea stocului de producție atrage după sine micșorarea numărului de zile ale unei rotații și deci creșterea numărului de rotații ale mijloacelor circulante în perioadă dată. De asemenea, are loc realizarea aceluiași efect, cu un volum de mijloace circulante mai mic, deci cu imobilizări de fonduri reduse. Altfel spus, cu un efort de muncă mai mic se obține un efect economic mai mare.
A doua corelație se crează în stocul de producție și volumul de producție. Această corelație pune în lumina potențialul de producție ce poate fi asigurat prin activizarea tot mai mare a resurselor material destinate circuitului economic, în raport cu cele imobilizată sub formă de stocuri de producție. Orice blocare de cantități de material în stocuri mai mari decât cele necesare va diminua volumul producției material. De aceea corelația trebuie să acționeze în sensul reducerii continue, la strictul necesar, a stocurilor pentru producție și asigurarea pe această cale a unor cantități tot mai mari de resurse material active.
A treia corelație se manifestă între stocul normat de producție și normele de consum de material. Acesta corelație pornește de la faptul că normele de consum în mod indirect se folosesc la fundamentarea normelor de stoc, respective prin necesarul pentru îndeplinirea programului de producție și a consumului mediu zilnic. Astfel reducerea continuă a normelor de consum prin fundamentarea din punct de vedere tehnico-economic și revizuirea lor sistematică în raport cu perfecționările de ordin tehnic, tehnologic și organizatoric, va atrage în mod firesc micșorarea stocurilor de producție.
A patra corelație este cea dintre stocul de producție și costurile de producție, în conținutul căruia se reflectă de fapt cheltuielile ocazionate de formarea și deținerea acelor stocuri. Astfel, orice cheltuieli neeconomicoase, penalizări, cheltuieli de întreținere generale de deținerea unui stoc de producție mai mare sau în condiții improprii vor determina creșterea costurilor de producție și diminuarea eficienței economice a unității respective.
A cincea corelație semnificativă se stabilește între indicatorii programului de aprovizionare și stocul de producție. Această corelație îmbracă mai multe aspect:
pe de o parte stocul normat de producție în structură și mărimea în care se constituie se transformă în indicator distinct al programului de aprovizionare sub denumirea stocului normat la sfârșitul perioadei. Prin aceasta se asigura continuitatea alimentării consumului productive atât în cursul anului curent cât și în primele zile ale anului următor până la prima intrare de material.
pe de altă parte, necesarul de material pentru îndeplinirea planului se asigura în mai multe etape sub formă de stoc curent-element component al stocului de producție. De frecvență și cantitățile în care se asigura acest necesar depinde direct nivelul de constituire al stocului curent.
A șasea corelație este cea cu veniturile firmei, sursa de finanțare a formării stocurilor prin aceasta fiind influențat modul de repartizare pe destinații de utilizare a veniturilor entității economice. Raportul continuu descrescător dintre volumul de stocuri de resurse material și veniturile entității economice determina o situație economico-financiara pozitivă, însemnând că de la o etapă la alta se aloca o parte din ce în ce mai mică din venituri pentru formarea stocurilor și o parte din ce în ce mai mare pentru fondurile destinate dezvoltării extinderii productive a entității economice sporind astfel cifra de afaceri.
A șaptea corelație este cu capitalul social al entității economice, stocurile fiind în acesta situație parte component a acestuia. Pe măsură ce acestea sunt trecute în consum, materialele din stoc sunt transformate în produse, încorporate în lucrări sau servicii destinate vânzării.
CONCLUZIILE CERCETĂRII
Stocurile cuprind bunurile deținute în scopul vânzării și costul necesar producției acestora.
Frecvent reprezintă punctul central al entităților economice și determină activitatea și domeniul lor. Obiectivul IAS 2 este să detalieze tratamentul contabil al stocurilor, inclusiv calcularea costurilor stocurilor, tipul de metodă de inventariere adoptate și alocarea costurilor, recunoașterea lor drept active și cheltuieli și orice diminuări ale stocurilor până la valoarea realizabilă netă.
Conform IAS 2, standardul tratează toate stocurile ca fiind active, ele fiind deținute pentru a fi vândute pe parcursul desfășurării normale a unei activități, în curs de producție în vederea vânzării, sub formă de materii prime, materiale și alte consumabile ce urmează a fi folosite în procesul de producție și pentru prestarea de servicii.
IAS 2 nu se aplică pentru evaluarea stocurilor deținute de produse agricole, forestiere, minereuri și producție agricolă care aparțin producătorilor, în cazul în care ele sunt evaluate la valoarea realizabilă netă, pe baza unor practici bine stabilite. Tot în această categorie de stocuri intra și plantele, animalele și producții agricole recoltate, obținute din acele plante și animale.
Deși IAS 2 exclude contractele de construcții (IAS 11) și instrumentele financiare (IAS 39), criteriile acestui standard se aplică totuși, atunci când se decide asupra modului de implementare a anumitor aspecte ale standardelor excluse.
IAS 2 nu se aplică brokeri-traderilor de mărfuri care asimilează stocuri în principal în scopul vânzării în viitorul apropiat și generării unui profit din fluctuațiile de preț sau pentru a câștiga o marjă de broker-trader. Aceștia evaluează în mod tipic mărfurile la valoarea justă minus costurile generate de vânzare, cu modificările valorii juste recunoscute de profit sau pierdere din perioada modificării. În acesta situație nu este clar dacă intenția standardului este că brokerii-traderii de mărfuri au opțiunea de aplicare a valorii juste sau a IAS 2 sau dacă evaluarea valorii juste este obligatorie. În practică, pe baza formulării din standard, este că brokerii-traderii au opțiunea de a alege valoarea justă sau IAS 2.
În urma evaluării aspectelor de mai sus, am propus implementarea unui program personalizat de optimizare a stocurilor de mărfuri, program pe care îl vom prezenta în cele ce urmează.
Optimizarea stocurilor și nevoia de instrumente specializate
În lipsa unei baze de comparație nu îți poți da seama de mărimea costurilor implicate de gestionarea mărfurilor și de cât de mult ar putea fi reduse dacă am avea un instrument eficient de planificare. Cu toate acestea, există anumite semne care ar trebui să ne sugereze că este nevoie de o schimbare, ele putând fi contracarate cu ajutorul sistemelor specializate în planificarea și optimizarea stocurilor:
cererea de marfă variază pe parcursul unui anumit interval de timp;
numărul de produse noi apărute pe stoc crește în mod constant ;
rotația stocurilor este foarte scăzută;
marfa expira pe stoc pentru că este în cantitate prea mare ;
nu dispui de o modalitate eficientă de previzionare a stocurilor.
Angajații pierd prea mult timp cu setarea manuală a valorilor minime, maxime sau de siguranță ale stocurilor.
De ce să implementezi un sistem pentru optimizarea stocurilor?
Riscul de a ajunge într-una dintre situațiile neplăcute descrise anterior poate fi diminuat semnificativ cu ajutorul unei soluții de planificare și optimizare a stocurilor. În plus, există numeroase alte motive pentru care un astfel de sistem este potrivit pentru o afacere, în special în condițiile economice actuale:
în primul rând, costurile generate de transportul, gestionarea și manipularea mărfurilor sunt extrem de ridicate, iar sistemul prezentat este capabil să le controleze astfel încât afacerea să fie în continuare competitivă;
în al doilea rând, clienții vor dori să le fie livrate produsele cerute în cel mai scurt timp, de aceea sau găsit soluții prin care se pot satisface cererile fără a fii nevoie să stochezi marfa în exces;
îar în treilea rând, există prea multe variabile care pot să influențeze stocurile și cererea de la clienți, motiv pentru care poate fi pus la dispoziție un sistem care este setat să le ia în calcul pe toate în mod automat.
Care sunt principalele funcții pe care ți le oferă?
Ceea ce face de fapt sistemul este să reducă investiția aferentă stocurilor, menținând sau chiar crescând satisfacția clienților, prin îmbunătățirea capacității de acoperire a comenzilor venite de la aceștia. Mai mult decât atât:
planifică și optimizează stocurile tuturor produselor din toate locațiile, reușind să elimine riscul de supra stoc;
calculează necesarul de marfă pentru acoperirea în siguranță a cererilor de la clienți și propune soluțiile optime de reaprovizionare;
este un instrument extrem de util pentru angajații care se ocupă de managementul stocurilor, pentru că reduce munca manuală și crește productivitatea.
Clienți mai mulțumiți
Satisfacerea cerințelor clienților se poate dovedi o misiune foarte dificilă, pentru că presupune capacitatea de a le oferi exact produsele pe care și le doresc, atunci când și le doresc. În lipsa unui sistem eficient de previzionare a cererilor acestora, ar trebui să ai tot timpul pe stoc cantități cât mai mari de marfă, astfel încât să poți acoperi cu succes comenzile pe care le plasează. Implementând însă o soluție de optimizare a stocurilor, reușești să ai clienți mai mulțumiți fără costuri mari:
pe baza comenzilor de client anterioare, este previzionata cererea viitoare, iar pornind de la aceasta, sistemul calculează zilnic cantitatea de marfă necesară pentru a o acoperi;
pentru că este integrat, toate ordinele de transfer sau de achiziție sunt transmise în mod automat către acesta pentru a fi procesate în cel mai scurt timp, ceea ce face că livrarea să se poată realiza mai rapid.
Sursă: Elaborat de autor Figura 3.9. Optimizarea și raționalizarea stocurilor
Angajați mai productivi
În general, angajații responsabili cu aprovizionarea trebuie să verifice zilnic stocurile a mii de produse, să seteze cantitățile minime și maxime sau stocurile de siguranță pentru fiecare în parte și să stabilească sursele de unde vor fi procurate mărfurile necesare pentru acoperirea comenzilor de client. Aceste activități sunt de durată, iar în condițiile în care sunt realizate manual pot fi extrem de neproductive și consumatoare de timp. Sistemul de planificare și optimizare a stocurilor este util pentru că:
oferă modalități facile de verificare a stocurilor unui număr mare de produse, prin gruparea acestora în funcție de anumite caracteristici comune;
permite programarea verificărilor pe fiecare grup în parte și setarea de alerte care să îi avertizeze atunci când trebuie să verifice un anumit grup;
oferă în mod automat sugestii de reaprovizionare: fie transfer din altă locație, fie achiziție de la furnizor, pe care utilizatorul le poate accepta sau ignora.
Cash-flow pozitiv pentru companie
Mărfurile reprezintă o imobilizare de capital. Atâta timp cât acestea stau în depozit, nu fac altceva decât să genereze costuri din ce în ce mai mari, ajungând de multe ori să își piardă din valoare. Sistemul de optimizare stocurilor:
te ajută să stochezi cantitatea optimă de marfă, ceea ce înseamnă că vei putea evita atât situațiile de suprastoc, în care trebuie să suporți cheltuieli mari de depozitare, cât și cele de substoc, care pot să ducă la scăderea vânzărilor;
ia în calcul toate variabilele care ar putea influența mărimea cererii, precum sezonalitatea sau trendurile, astfel încât stocurile să fie permanent corelate cu vânzările;
analizează stocurile în exces și cele lipsa și îți oferă rapoarte intuitive care să te ajute să iei cele mai bune decizii pentru afacerea ta.
Prin recomandările strategico – tactice și măsurile privind optimizarea gestiunii stocurilor de mărfuri, considerăm că potențialul entității economice analizată, va cunoaște o creștere de dezvoltare și prosperitate pe termen lung.
ANEXA 1
NATURAL CONCEPT SRL
Calcul descarcare gestiune global-valorica
01.01.2013 – 31.01.2013
Gestiune MAGAZIN OBOR
k = (SIC378 + RC378) / ((SID371 + RD371) – (SIC4428 + RC4428))
= (10372.06 + 1941.64) / ((49972.61 + 8192.20) – (9669.24 + 1585.56))
= 0.2625
Adaos descarcat (378.2) = k * RC707.2 – RD378.2
= 4363.07 * 0.2625 – 0.00
= 1145.31
TVA neexigibila (4428.2) =RC707.2 * 24/100
= 4363.07 * 24/100
= 1047.14
BIBLIOGRAFIE
Cărți
Băluță Aurelian Virgil – Contabilitate și gestiune fiscală, Editura Fundației România de
Mâine, București, 2007;
Coman Florin, Contabilitate financiară și fiscalitate, Editura Economică, București, 2009;
Coman Florin, Contabilitatea financiară a societăților comerciale, ediția a III- a revăzută; Editura Fundației România de Mâine – București 2007;
Dobrin Marinică, Contabilitate baze – proceduri, ediția a II- a revăzută; Editura Fundației România de Mâine – București 2007;
Dumitru Gheorghe, Evaluarea stocurilor, Tribuna economica, 2005, nr 7, pag 56;
Ionescu Cicilia, Contabilitate – baze și proceduri, Editura Fundației România de Mâine, București, 2008;
Ionescu Luminița, Ilincuță Lucian-Dorel, Georgescu Floarea, Contabilitatea aprofundată a societăților comerciale, Ed. A III-a revizuită și adăugită, Editura FRM, București, 2007;
Ilincuță Lucian-Dorel, Chivu Ramona-Maria, Gâdău Liana, Contabilitatea financiară. Aplicații practice și teste grilă pentru autoevaluare, Editura Fundației România de Mâine, București, 2008;
Feleaga Neculaie, Feleaga Malciu Liliana, Politici și opțiuni contabile, Editura Economică, București, 2002;
Ristea Mihai, Contabilitatea financiară a întreprinderii, Editura Universitară, București, 2005;
Laurent Boksenbaum, Informatică de gestiune, Editura Economică, 2002, ISBN: 9735906341, pg. 221;
Maria-Ramona Chivu, Contabilitate Baze, Editura Fundației România de Mâine, București, 2013;
Maria-Ramona Chivu, Contabilitate Financiara, Editura Fundației România de Mâine, București, 2013, pag 201-212;
Militaru Gheorghe, Sisteme informatice pentru management, Editura All, 2004, ISBN: 9753714744, pg 73;
Visan Dumitru, Burtescu Claudia, Ioanas Corina, Recusterea si evaluarea stocurilor in contabilitate, Gestiunea si contabilitatea firmei, 2010, pag 34;
Legislație
16.***Ordinul Ministerului Economiei și Finanțelor nr.1917/2005 pentru aprobarea Normelor metodologice privind organizarea si conducerea contabilitatii institutiilor publice. Monitorul Oficial al Romaniei nr.1186 din 29.12.2005;
17.***Ordinul Ministerului Economiei și Finanțelor nr..2869/2010 privind modificarea și completarea unor reglementări contabile;
18.***Ordinul Ministerului Economiei și Finanțelor nr. 2861 din 9 octombrie 2009 pentru aprobarea Normelor privind organizarea și efectuarea inventarierii elementelor de natura activelor, datoriilor și capitalurilor proprii monitorul oficial nr. 704 din 20 octombrie 2009;
19.***Ordinul Ministerului Economiei și Finanțelor nr. 2226/2006 din 27/12/2006 privind utilizarea unor formulare financiar-contabile de către persoanele prevăzute la art. 1 din Legea contabilității nr. 82/1991, republicat, Publicat in Monitorul Oficial, Partea I nr. 1056 di n 30/12/2006;
20.***Ordinul Ministrului Finanțelor și Publice nr. 2264/2001, pentru aprobarea modelelor formularelor specifice cu regim special privind activitatea financiară și contabilă și normelor privind întocmirea și utilizarea acestora, M. Of. nr. 136 din 21 februarie 2002;
21.***Ordinul Ministerului Economiei și Finanțelor nr. 3512/2008, privind documentele financiar-contabile, M. Of. nr. 870, din 23 decembrie 2008;
22.***Ordinul Ministerului Economiei și Finanțelor nr. 3055 din 29 octombrie 2009 pentru aprobarea Reglementărilor contabile conforme cu directivele europene*)publicat în: monitorul oficial nr. 766 bis din 10 noiembrie 2009,Text în vigoare începând cu situațiile financiare anuale aferente exercițiului financiar 2012;
23.***LEGE Nr. 31 din 16 noiembrie 1990 *** Republicată privind societățile comerciale, text în vigoare începând cu data de 23 iunie 2010, text actualizat în baza actelor normative modificatoare, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, până la 23 iunie 2010;
24.***LEGE Nr. 82 din 24 decembrie 1991 *** Republicată Legea contabilității, publicată în: Monitorul Oficial nr. 454 din 18 iunie 2008, text în vigoare începând cu data de 22 aprilie 2011, text actualizat în baza actelor normative modificatoare, publicate în Monitorul Oficial al României, partea i, până la 22 aprilie 2011;
25.***Legea 571/2003 coroborată cu HG 44/2004 privind Codul fiscal cu normele metodologice de aplicare. Text valabil pentru anul 2013, actualizat prin mijloace informatice. Ultima actualizare: conform cu Legea nr. 168 din 29 mai 2013;
26.***Directiva a IV-a a U.E. din 25.07.1978 privind conturile anuale ale anumitor tipuri de societăți (ro.) (actualizare 10.04.2012).
SITE WEB
27 .www.customs.ro;
28. www.contabilul.ro;
29. www.ires.com.
BIBLIOGRAFIE
Cărți
Băluță Aurelian Virgil – Contabilitate și gestiune fiscală, Editura Fundației România de
Mâine, București, 2007;
Coman Florin, Contabilitate financiară și fiscalitate, Editura Economică, București, 2009;
Coman Florin, Contabilitatea financiară a societăților comerciale, ediția a III- a revăzută; Editura Fundației România de Mâine – București 2007;
Dobrin Marinică, Contabilitate baze – proceduri, ediția a II- a revăzută; Editura Fundației România de Mâine – București 2007;
Dumitru Gheorghe, Evaluarea stocurilor, Tribuna economica, 2005, nr 7, pag 56;
Ionescu Cicilia, Contabilitate – baze și proceduri, Editura Fundației România de Mâine, București, 2008;
Ionescu Luminița, Ilincuță Lucian-Dorel, Georgescu Floarea, Contabilitatea aprofundată a societăților comerciale, Ed. A III-a revizuită și adăugită, Editura FRM, București, 2007;
Ilincuță Lucian-Dorel, Chivu Ramona-Maria, Gâdău Liana, Contabilitatea financiară. Aplicații practice și teste grilă pentru autoevaluare, Editura Fundației România de Mâine, București, 2008;
Feleaga Neculaie, Feleaga Malciu Liliana, Politici și opțiuni contabile, Editura Economică, București, 2002;
Ristea Mihai, Contabilitatea financiară a întreprinderii, Editura Universitară, București, 2005;
Laurent Boksenbaum, Informatică de gestiune, Editura Economică, 2002, ISBN: 9735906341, pg. 221;
Maria-Ramona Chivu, Contabilitate Baze, Editura Fundației România de Mâine, București, 2013;
Maria-Ramona Chivu, Contabilitate Financiara, Editura Fundației România de Mâine, București, 2013, pag 201-212;
Militaru Gheorghe, Sisteme informatice pentru management, Editura All, 2004, ISBN: 9753714744, pg 73;
Visan Dumitru, Burtescu Claudia, Ioanas Corina, Recusterea si evaluarea stocurilor in contabilitate, Gestiunea si contabilitatea firmei, 2010, pag 34;
Legislație
16.***Ordinul Ministerului Economiei și Finanțelor nr.1917/2005 pentru aprobarea Normelor metodologice privind organizarea si conducerea contabilitatii institutiilor publice. Monitorul Oficial al Romaniei nr.1186 din 29.12.2005;
17.***Ordinul Ministerului Economiei și Finanțelor nr..2869/2010 privind modificarea și completarea unor reglementări contabile;
18.***Ordinul Ministerului Economiei și Finanțelor nr. 2861 din 9 octombrie 2009 pentru aprobarea Normelor privind organizarea și efectuarea inventarierii elementelor de natura activelor, datoriilor și capitalurilor proprii monitorul oficial nr. 704 din 20 octombrie 2009;
19.***Ordinul Ministerului Economiei și Finanțelor nr. 2226/2006 din 27/12/2006 privind utilizarea unor formulare financiar-contabile de către persoanele prevăzute la art. 1 din Legea contabilității nr. 82/1991, republicat, Publicat in Monitorul Oficial, Partea I nr. 1056 di n 30/12/2006;
20.***Ordinul Ministrului Finanțelor și Publice nr. 2264/2001, pentru aprobarea modelelor formularelor specifice cu regim special privind activitatea financiară și contabilă și normelor privind întocmirea și utilizarea acestora, M. Of. nr. 136 din 21 februarie 2002;
21.***Ordinul Ministerului Economiei și Finanțelor nr. 3512/2008, privind documentele financiar-contabile, M. Of. nr. 870, din 23 decembrie 2008;
22.***Ordinul Ministerului Economiei și Finanțelor nr. 3055 din 29 octombrie 2009 pentru aprobarea Reglementărilor contabile conforme cu directivele europene*)publicat în: monitorul oficial nr. 766 bis din 10 noiembrie 2009,Text în vigoare începând cu situațiile financiare anuale aferente exercițiului financiar 2012;
23.***LEGE Nr. 31 din 16 noiembrie 1990 *** Republicată privind societățile comerciale, text în vigoare începând cu data de 23 iunie 2010, text actualizat în baza actelor normative modificatoare, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, până la 23 iunie 2010;
24.***LEGE Nr. 82 din 24 decembrie 1991 *** Republicată Legea contabilității, publicată în: Monitorul Oficial nr. 454 din 18 iunie 2008, text în vigoare începând cu data de 22 aprilie 2011, text actualizat în baza actelor normative modificatoare, publicate în Monitorul Oficial al României, partea i, până la 22 aprilie 2011;
25.***Legea 571/2003 coroborată cu HG 44/2004 privind Codul fiscal cu normele metodologice de aplicare. Text valabil pentru anul 2013, actualizat prin mijloace informatice. Ultima actualizare: conform cu Legea nr. 168 din 29 mai 2013;
26.***Directiva a IV-a a U.E. din 25.07.1978 privind conturile anuale ale anumitor tipuri de societăți (ro.) (actualizare 10.04.2012).
SITE WEB
27 .www.customs.ro;
28. www.contabilul.ro;
29. www.ires.com.
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Contabilitatea Stocurior de Marfuri Si Inventarierea la S.c. Natural Concept S.r.l (ID: 138321)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.