Contabilitatea Stocurilor Si A Productiei In Curs DE Executie
Cuprins
Capitolul I CONTABILITATEA STOCURILOR ȘI A PRODUCȚIEI ÎN CURS DE
EXECUȚIE…………………………………………………………………….2
1.1. Conținutul, caracteristicile și principalele structuri ale
stocurilor ………………………………………………………………….2
1.2. Înregistrarea costul și evaluarea stocurilor în contabilitate………………4
1.2.1.Înregistrarea stocurilor……………………………………………..4
1.2.2. Costul stocurilor………………………………………………………4
1.2.3.Evaluarea stocurilor…….…………………………………………6
1.3. Metode de evidență sintetică și analitică a stocurilor……………………….10
1.3.1.Metode de evidență sintetică și contabilizare a stocurilor……….10
1.3.2. Metode de evidență analitică a stocurilor……………………….13
1.4. Organizarea contabilități stocurilor și a producției în curs de execuție….14
1.5 .Contabilitatea materiilor prime și a materialelor………………………..17
1.6. Contabilitatea producției în curs de execuție……………………………20
1.7. Contabilitatea produselor………………………………………………..21
1.8. Contabilitatea stocurilor aflate la terți…………………………………..23
1.9. Contabilitatea animalelor………………………………………………..24
1.10. Contabilitatea mărfurilor și a diferențelor de preț la mărfuri.………….27
1.11. Contabilitatea ambalajelor……………………………………………..30
Capitolul II CONTABILITATEA STOCURILOR LA S.C PAN S.A
BAIA MARE…………………..……………………………………………. 34
2.1. Prezentarea generală a firmei S.C Pan S.A Baia Mare………………… 34
2.2.Descrierea generală a afacerii ………………………………………….. 38
2.2.1. Obiective.Strategi.Tactici………………………………. 38
2.2.2.Structura personalului…………………………………… 39
2.3 Descrierea produselor și modul de folosire…………………………….. 40
2.3.1.Ciclul produselor………………………………………… 41
2.3.2 Descrierea clienților și a surselor de aprovizionare…….. 42
2.4. Informații financiare…………………………………………………… 42
Monografie contabilă…………………………………………………………………… 60
Concluzii și propuneri………………………………………………………………..… 70
Bibliografie……………………………………………………………………………. 71
=== CONTABILITATEA STOCURILOR SI A PRODUCTIEI IN CURS DE EXECUTIE ===
Cuprins
Capitolul I CONTABILITATEA STOCURILOR ȘI A PRODUCȚIEI ÎN CURS DE
EXECUȚIE…………………………………………………………………….2
1.1. Conținutul, caracteristicile și principalele structuri ale
stocurilor ………………………………………………………………….2
1.2. Înregistrarea costul și evaluarea stocurilor în contabilitate………………4
1.2.1.Înregistrarea stocurilor……………………………………………..4
1.2.2. Costul stocurilor………………………………………………………4
1.2.3.Evaluarea stocurilor…….…………………………………………6
1.3. Metode de evidență sintetică și analitică a stocurilor……………………….10
1.3.1.Metode de evidență sintetică și contabilizare a stocurilor……….10
1.3.2. Metode de evidență analitică a stocurilor……………………….13
1.4. Organizarea contabilități stocurilor și a producției în curs de execuție….14
1.5 .Contabilitatea materiilor prime și a materialelor………………………..17
1.6. Contabilitatea producției în curs de execuție……………………………20
1.7. Contabilitatea produselor………………………………………………..21
1.8. Contabilitatea stocurilor aflate la terți…………………………………..23
1.9. Contabilitatea animalelor………………………………………………..24
1.10. Contabilitatea mărfurilor și a diferențelor de preț la mărfuri.………….27
1.11. Contabilitatea ambalajelor……………………………………………..30
Capitolul II CONTABILITATEA STOCURILOR LA S.C PAN S.A
BAIA MARE…………………..……………………………………………. 34
2.1. Prezentarea generală a firmei S.C Pan S.A Baia Mare………………… 34
2.2.Descrierea generală a afacerii ………………………………………….. 38
2.2.1. Obiective.Strategi.Tactici……………………………………. 38
2.2.2.Structura personalului………………………………………… 39
2.3 Descrierea produselor și modul de folosire…………………………….. 40
2.3.1.Ciclul produselor……………………………………………… 41
2.3.2 Descrierea clienților și a surselor de aprovizionare………….. 42
2.4. Informații financiare…………………………………………………… 42
Monografie contabilă…………………………………………………………………… 60
Concluzii și propuneri………………………………………………………………..… 70
Bibliografie……………………………………………………………………………. 71
Capitolul I
CONTABILITATEA STOCURILOR
1.1. Conținutul, caracteristicile si principalele structuri ale
stocurilor
Stocurile sunt active circulante deținute pentru a fi vândute, în curs de producție în vederea vânzării sau sub formă de materii prime, materiale și alte consumabile ce urmează a fi folosite în procesul tehnologic sau pentru prestarea de servicii.
Un activ se clasifică ca circulant atunci când:
– este achiziționat sau produs pentru consum propriu sau în scopul comercializării și se așteaptă a fi realizat in termen de 12 luni de la data bilanțului;
– este reprezentat de creanțe aferente ciclului de exploatare;
– este reprezentat de numerar sau echivalente de numerar a căror utilizare nu este restricționată.
Activele circulante se utilizează o perioadă scurtă în activitatea înterprinderii și în general participă la un singur circuit economic modificându-și în permanență forma.
Cuprind ansamblul de bunuri și servicii care intervin în ciclul de exploatare al înterpriderii și sunt destinate fie a fi consummate la prima lor utilizare, fie a fi prelucrate în procesul de producție, ori a fi vândute în starea în care au fost procurate.
Stocurile pot intra în înterprindere pe mai multe căi: achiziție, producție proprie, aport, donație, etc.
Din punct de vedere financiar, ținând cont de perioada scurtă în care sunt regăsite în structura patrimoniului, sunt considerate alocări ciclice. Din punct de vedere al gradului de lichiditate, stocurile sunt considerate active cu o lichiditate parțială.
Stocurile, prezintă o serie de caracteristici care le particularizează în structura activelor:
– se află succesiv și neîntrerupt în diferite faze ale procesului de producție si comercializare;
– descriu mai multe rotații (circuite) în cadrul unei perioade de gestiune;
– sunt destinate a fi consumate la prima lor utilizare (materiale consumabile, materiile prime), sau a fi vândute în aceeași stare (mărfurile) sau a fi vândute după prelucrare (produsele);
– contribuie la realizarea cifrei de afaceri a unității și la valorificarea capitalului.
Aceste caracteristici fac ca stocurile să dețină un rol important în activitatea firmelor. Din acest motiv este foarte important ca gestiunea stocurilor să vizeze menținerea unui nivel corespunzator al acestora din punct de vedere al calității, cantității, și al volumului producției și al modului de realizarea al acestuia. Nu orice nivel al stocurilor este favorabil interprinderilor. Un nivel minim poate genera disfuncționalități pe relația furnizor-beneficiar si opriri ale procesului de productie. Un nivel ridicat al acestora, poate determina imobilizări importante de stocuri care vor fi lipsite de miscare o anumită perioadă, fapt ce generează dificultății în fluxurile financiare ale firmei.
Stocurile pot fi calasificate astfel;
Materii prime, participă direct la fabricarea produselor si se regăsesc în produsul finit integral sau parțial, fie în starea lor initială, fie transformată.
Materiale consumabile (materiale auxiliare, combustibili, mareriale pentru ambalat, semințe si materiale de plantat, furaje, si alte mareriale consumabile),
participă sau ajută procesul de fabricatie sau de exploatare de regulă, fără a se regăsi în produsele la a căror fabricare participă.
C) Materiale de natura obiectelor de inventar, cuprind bunuri materiale de valoare mare cu durată de viață utilă sub un an indiferent de valoare sub formă de echipament de protectie și de lucru, îmbrăcăminte specială,mecanisme, dispozitive, verificatoare, bacaramente, SDV-urile, amenajări provizorii de șantier, aparatele de măsură și control, matrițele folosite la obținerea anumitor produse și alte obiecte similare. Nu se includ în această categorie lucrările de organizare de șantier de la care în urma terminării lucrărilor nu se recuperează materialele. Obiectele de inventar reprezintă bunuri care nu îndeplinesc condițiile legale privind valoarea și durata pentru a fi considerate mijloace fixe, precum și bunurile asimilate acestora.
Baracamentele și amenajările provizorii se referă la bunurile achiziționate sau construite de unitatea patrimonială în scopul executării lucrărilor și prestațiilor de construcții. Nu se includ în această categorie lucrările de organizare de șantier de la care, prin demolare sau demontare, nu se recuperează materiale, cum este cazul platformelor betonate, drumurilor și căilor de acces, gropilor de var și altele.
Bunurile amintite anterior (lit. a–g) fac parte din proprietatea unității patrimoniale care le deține, unde se includ și bunurile aflate în custodie, spre prelucrare sau în consignație la terți și care se reflectă distinct în contabilitate, pe categorii de stocuri.
În cadrul unității patrimoniale există și stocuri care nu-i aparțin, cum este cazul valorilor materiale primite spre prelucrare, în custodie sau în consignație și a căror evidență se organizează cu ajutorul conturilor în afara bilanțului.
D) Produsele, sunt reprezentate de:
– semifabricate sunt acele bunuri al căror proces tehnologic a fost terminat într-o secție (fază de fabricatie) și se pot livra altor secții sau tertilor.
– produse finite, bunuri care au parcurs în întregime toate fazele procesului de fabricație și nu mai au nevoie de prelucrări ulterioare în cadrul unitătii patrimoniale, putând fi depozitate în vederea livrării sau expediate direct clientilor;
– produse reziduale, reprezentând rebuturile, materialele recuperabile, deșeurile adică bunurile necorespunzatoare calitativ ce rezultă din procesul tehnologic.
E) Animalele și păsările, respectiv animalele născute si cele tinere de orice fel (viței, miei, mânji, porci și altele) crescute și folosite pentru reproducție sau puse la îngrășat pentru a fi valorificate, coloniile de albine precum și animalele pentru producție (lână, lapte, ouă, blană).
F) Mărfurile, respectiv bunurile pe care înterprinderea le cumpără în vederea revânzării sau produsele predate spre vânzare magazinelor proprii.
G) Ambalajele, includ bunurile refolosibile achiziționate sau fabricate, destinate protejării și prezentării produselor și care, în mod temporar, pot fi păstrate la terți cu obligația restituirii în condițiile prevăzute în contract.
H) Producția în curs de execuție, este reprezentată de producția care nu a trecut prin toate fazele (stadiile de prelucrare) prevăzute de procesul tehnologic, precum și de produsele nesupuse probelor și recepției tehnice sau necomplectate în întregime. Sunt asimilate producției în curs: lucrările, serviciile și studiile în curs de execuție sau nedeterminate.
a) După apartenența la patrimoniu, stocurile se pot grupa în:
– stocuri aflate în proprietatea înterprinderii, se găsesc fie în depozitele sau spațiile proprii, (depozite, magazii, magazine, locuri de producție) fie la terți, (materii și materiale aflate la terți, produse aflate la terți, mărfuri în custodie sau consignatie la terți, etc).
– stocuri aflate în gestiune dar care nu sunt în proprietatea înterprinderii (stocurile primite spre prelucrare sau în custodie), înregistrate distinct în conturi în afara bilanțului (clasa a 8-a de conturi).
b) În functie de proveniență, stocurile se pot grupa în:
– stocuri provenite din producție proprie: produsele, animalele, mărfurile, materiale de natura obiectelor de inventar, etc.
– stocuri provenite din producție proprie: produsele, animalele, mărfurile, etc.
Pe lângă stocurile în categoria activelor circulante se mai cuprind: creanțele, investițiile financiare pe termen scurt, disponibilitățile bănești din casă și conturi la bănci.
1.2. Înregistrarea, costul și evaluarea stocurilor în contabilitate
1.2.1. Înregistrarea stocurilor
În conformitate cu reglementările în vigoare, deținerea cu orice titlu de bunuri materiale, titluri de valoare, numerar, alte drepturi și obligații, precum și efectuarea de operații economice fără să fie înregistrate în contabilitate sunt interzise. În aplicarea acestor prevederi este necesar să se asigure:
a) recepționarea tuturor bunurilor materiale intrate în unitate și înregistrarea lor la locurile de depozitare. Bunurile materiale primite pentru prelucrarea în custodie sau consignație se recepționează și înregistrează distinct ca intrări în gestiune. În contabilitate valoarea acestora se înregistrează în conturi în afara bilanțului.
b) în situația unor decalaje între provizionarea și recepția bunurilor care se dovedesc a fi în mod cert în proprietatea unității, se procedează astfel:
– bunurile sosite fără factură se înregistrează ca intrări în gestiune atât la locul de depozitare cât și în contabilitate, pe baza recepției și a documentelor însoțitoare;
– bunurile sosite și nerecepționate se înregistrează distinct în contabilitate ca intrare în gestiune.
c) în cazul unor decalaje între vânzarea și livrarea bunurilor, acestea se înregistrează ca ieșiri din unitate, nemai fiind considerate proprietatea acesteia, astfel:
– bunurile vândute și nelivrate se înregistrează distinct în gestiune iar în contabilitate în conturi în afara bilanțului;
– bunurile livrate, dar nefacturate, se înregistrează ca ieșiri din gestiune atât la locurile de depozitare cât și în contabilitate, pe baza documentelor care confirmă ieșirea din gestiune din gestiune potrivit legii.
d) bunurile aprovizionate sau vândute cu clauze privind dreptul de proprietate se înregistrează la intrări și, respectiv, la ieșiri, atât în gestiune, cât și în contabilitate, potrivit contractelor încheiate.
1.2.2. Costul stocurilor
Costul stocurilor trebuie să cuprindă toate costurile aferente achiziției și prelucrării, precum și alte costuri suportate pentru a aduce stocurile în forma și în locul în care se găsesc în stare de utilizare. Este folosit pentru evaluarea stocurilor la intrare, la ieșire, la inventariere și la închiderea exercițiului financiar.
Evaluarea stocurilor la sfârșitul exercițiului financiar și la inventariere, trebuie efectuată la valoarea cea mai mica dintre cost și valoarea realizabilă netă .
Valoarea realizabilă netă este prețul de vânzare estimat ce ar putea fi obținut pe parcursul desfășurări normale a activității mai puțin costurile estimate pentru finalizarea bunului și costurilor necesare cedării.
Principale structuri ale valorii stocurilor sunt: costul de achiziție, costul de productie, costul standard (prestabilit) și prețul cu amănuntul.
Costul de achiziție folosit la înregistrarea intrărilor stocurilor este format din prețul de facturare al furnizorului, taxele și ambalajele nerecuperabile, cheltuielile de transport-aprovizionare și alte cheltuieli incluse în factura furnizorului. Un asemenea preț devine cost istoric și va fi luat în considerare la eliberarea stocurilor din depozit. Întrucât costul de achiziție, devenit preț de înregistrare în contabilitate chiar pentru aceleași sortimente, diferă de la o perioadă la altă în funcție de mărimea prețurilor de livrare practicate de furnizori sau de cheltuielilor de transport aprovizionare, se ridică problema prețurilor unitare care trebuie practicate la ieșirea stocurilor în cauză de la locurile de depozitare. În acest scop, Regulamentul de aplicare a Legii Contabilității nr. 82/1995, la art. 67 stabilește posibilitatea alegerii de către agenții economici a uneia din următoarele metode:
Cost mediu ponderat;
Prima intrare-prima ieșire;
Ultima intrare-prima ieșire..
Costul de producție al unui bun cuprinde: costul de achiziție al materiilor prime și consumabilelor, celelalte cheltuieli directe de producție precum și cota cheltuielilor indirecte de producție alocate în mod rațional ca fiind legate de fabricația acestuia.
Cheltuielile generale de administrație, financiare și de desfacere nu se includ în costurile de producție cu excepția situațiilor prevăzute de Standardele Internaționale de Contabilitate.
Materiile prime și materialele consumabile care sunt reînoite în mod constant și a căror valoare globală este de importanță secundară pentru persoană juridică, pot fi trecute în activ la o cantitate și o valoare nemodificată, atunci când acestea nu se modifică semnificativ.
Costul stocurilor care nu sunt de obicei fungibile și al acelor bunuri sau servicii produse și destinate unor comenzi distincte trebuie determinat prin identificarea specifică a costurilor individuale.
Bunurile fungibile sunt bunuri de orice natură care nu se pot distinge în mod substanțial unele de altele.
Identificarea specifică a costului presupune atribuirea costurilor specifice elementelor identificabile ale stocurilor. Acest tratament contabil este adecvat pentru acele elemente care fac obiectul unei comenzi distincte, indiferent dacă au fost cumpărate sau produse. Identificarea specifică nu poate fi folosită în cazul în care stocurile cuprind un număr mare de elemente, care sunt de regulă fungibile.
În funcție de specificul activității, pentru determinarea costului pot fi folosite, de asemenea, metoda costului standard, în activitatea de producție sau metoda prețului cu amănuntul, în comerț cu amănuntul.
Costul standard ia în considerare nivelurile normale ale materialelor, consumabilelor, manoperei, eficienței și capacității de producție. Aceste niveluri trebuie revizuite periodic și ajustate, dacă este necesar, în funcție de condițiile existente la un moment dat.
Diferențele de preț fără de costul de achiziție sau de producție trebuie evidențiate distinct în contabilitate, fiind recunoscute în costul activului.
Repartizarea diferențelor de preț asupra valorii bunurilor ieșite și asupra stocurilor, se efectuează cu ajutorul unui coeficient care se calculează astfel:
Coeficient de repartiție (Kr) = Sold inițial al diferențelor de preț + Diferențe de preț aferente intrărilor în cursul perioadei, cumulat de la inceputul anului / Sold inițial al stocurilor la preț de înregistrare cumulat de la începutul anului * 100
Acest coeficient se înmulțește cu valoarea bunurilor ieșite din gestiune la preț de înregistrare.(Vbe x kr).
Coeficientul de repartizare a diferențelor de preț poate fi calculat la nivelul conturilor sintetice de gradul I și II, prevăzute în planul general de conturi, pe grupe sau categorii de stocuri.
La sfârșitul perioadei, soldurile conturilor de diferențe se cumulează cu soldurile conturilor de stocuri, la preț de înregistrare, astfel încât aceste conturi să reflecte valoarea stocurilor la costul de achiziție, respectiv de producție, după caz.
Diferențele de preț astfel stabilite la recepția bunurilor respective se înregistrează proporțional atât asupra valorii bunurilor ieșite, cât și asupra stocurilor.
Metoda prețului cu amănuntul este folosită în comerțul cu amănuntul pentru a determina costul stocurilor la articole numeroase și cu mișcare rapidă, care au marje similare și pentru care nu este practic să se folosească altă metodă.
Costul bunurilor vândute este calculat prin deducerea valorii marjei brute din prețul de vânzare al stocurilor. Orice modificare a prețului de vânzare presupune recalcularea marjei brute.
Reducerile de preț în cazul stocurilor pot avea caracter comercial sau financiar.
Reducerile comerciale îmbracă forma: rabaturilor, risturnilor și remiselor.
Rabaturile sunt reduceri de preț ce se primesc pentru defecte de calitate ale stocurilor.
Risturnurile sunt reduceri de preț calculate asupra ansamblului de operații cu același terț în cadrul unei perioade determinate.
Remisele sunt reduceri acordate pentru vânzări superioare volumului convenit sau poziția de transport preferențială a cumpărătorului.
Reducerile financiare îmbracă forma sconturilor de decontare și se acordă pentru achitarea datoriilor înaintea termenului normal de exigibilitate.
Reducerile asupra prețului de vânzare se calculează în casacadă, adică procentul de reducere se aplică de fiecare dată asupra netului anterior iar TVA asupra ultimului net.
1.2.3. Evaluarea stocurilor
1.2.3.1. Reguli de evaluare a stocurilor:
La evaluarea stocurilor se disting patru momente principale, corespunzătoare stării lor patrimoniale:
A. Evaluarea la intrarea în patrimoniul întreprinderi;
B. Evaluarea la inventariere;
C. Evaluarea la bilanț;
D. Evaluarea la ieșirea din patrimoniu.
Evaluarea stocurilor la intrarea în patrimoniu
Regula generală de evaluare și înregistrare a stocurilor , la intrarea în patrimoniu, este evaluarea la cost istoric, care poate fi identificată, prin:
1. Costul de achiziție, în cazul bunurilor achiziționate de la terți, în structura căruia se cuprind următoarele elemente:
Prețul de cumpărare a bunurilor, din care sunt deduse taxele recuperabile (TVA), precum și rabaturile, remizele, risturnuri etc.
Taxe vamale aferente bunurilor importate.
Cheltuieli accesorii de achiziționare – acestea fiind cheltuielile directe sau indirecte legate de aprovizionare până la intrarea bunurilor intrate în gestiune, ele pot fi:
Costuri externe: comisioane, transport extern, asigurare;
Costuri interne: de transport intern, cheltuieli de manipulare.
Nu se includ în costul de achiziție cheltuielile financiare aferente finanțării necesare constituirii stocurilor și nici sconturile financiare acordate pentru plata înainte de scadență.
2. Costul de producție, în cazul bunurilor și serviciilor obținute din activitatea proprie de exploatare, format din:
Prețul de achiziție a materialelor consumate;
Cheltuielile directe de fabricație;
Cheltuieli indirecte de fabricație.
3. Valoarea de utilitate, în cazul bunurilor aduse ca:
Aport la capital;
Obținute cu titlu gratuit;
Din donații.
Costul de intrare în patrimoniu este denumit și valoare de intrare sau valoare contabilă.
Evaluarea stocurilor cu ocazia inventarierii
Regula generală de evaluare și înregistrare a stocurilor, la inventar, este evaluarea la valoarea actuală sau de utilitate denumită și valoare de inventar. Aceste valori se stabilesc în funcție de utilitatea bunului în întreprindere sau prețul pieței și se identifică, în funcție de destinația lor, astfel:
Stocurile destinate vânzării, li se stabilesc valoarea de inventar sub forma valorii nete de realizare, care este dată de prețul de vânzare previzionat, din care se scad cheltuielile cu transport, comisioane etc.
Semifabricatele și producția în curs de execuție se evaluează la valoarea componentelor materiale încorporate la care se adaugă costurile stadiilor de prelucrare.
Materiile prime și materiale consumabile destinate utilizării în exploatare se evaluează la costul lor de înlocuire.
La stabilirea valorii de inventar se va aplica principiul prudenței, potrivit căruia nu este admisă supraevaluarea elementelor de activ și a veniturilor, respectiv subevaluarea elementelor de pasiv și a cheltuielilor. În acest sens:
În cazul în care se constată că valoarea de inventar, stabilită în funcție de utilitatea bunului pentru unitate și prețul pieței, este mai mare decât valoarea cu care sunt acestea înregistrate în contabilitate, în listele de inventariere vor fi înscrise valorile din contabilitate.
În cazul în care valoarea de inventar este mai mică decât valoarea din contabilitate, în listele de inventariere se vor scrie valorile de inventar.
Pentru asigurarea imaginii fidele a patrimoniului, în cazul constatării unor deprecieri relative(nedefinitive) trebuie constituit provizion pentru deprecieri, care să reflecte situația reală existentă, chiar și în cazul în care aceste cheltuieli nu sunt recunoscute din punct de vedere fiscal. Provizioanele constituite cu ocazia inventarierii, pentru deprecierile constatate, nu sunt deductibile fiscal.
În cazul constatării unor lipsuri în gestiune, imputabile, administratorii vor lua măsura imputării acestora la valoarea lor de înlocuire. Prin valoarea de înlocuire se înțelege costul de achiziție, în care sunt incluse costul de cumpărare practicat pe piață, taxele nedeductibile, inclusiv TVA, cheltuieli de transport aprovizionar.
Evaluarea stocurilor la închiderea exercițiului prin bilanț contabil
Se face la valoarea de intrare, respectiv la valoarea contabilă pusă de acord cu rezultatele evaluărilor la inventariere, astfel pot fi posibile următoarele cazuri:
Pentru stocurile la care au rezultat diferențe în plus între valoarea de inventar și valoarea de intrare, în bilanț acestea sunt evaluate la valoarea lor de intrare, deci plusul de valoare nu se înregistrează în contabilitate.
Pentru stocurile la care s-au constatat diferențe în minus între valoarea de inventar și valoarea lor de intrare, acestea se evaluează în bilanț la valoarea de inventar. În contabilitate aceste stocuri vor continua să fie înregistrate la valoarea lor de intrare, iar minusul de valoare datorat unor deprecieri se înregistrează prin intermediul conturilor de provizioane. Dacă din valoarea de întrare a stocurilor se deduce valoarea deprecierilor pentru care au fost calculate și înregistrate provizioane, se obține valoarea de inventar ca valoare netă ce se înscrie în bilanț.
Pe baza celor arătate mai sus se desprinde regula generală de evaluare și înregistrare a stocurilor, și anume: înregistrarea lor în contabilitate la valoarea de intrare, stabilită la nivelul costului de achiziție sau a costului de producție, după caz, ca forme a costului istoric. Prin aceasta se asigură aplicarea principiului realității, costurile efective de achiziție și de producție fiind parametrii reali ai valorii stocurilor.
La ieșirea din gestiune
La ieșirea din gestiune stocurile se evaluează, înregistrează în contabilitate și scad din gestiune la valoarea de intrare.
Determinarea valorii de intrare în cazul ieșirilor este o problemă mai complexă, motiv pentru reglementările din domeniul financiar-contabil prevăd următoarele metode:
-metoda costului mediu ponderat;
-metoda FIFO(primul intrat-primul ieșit)
-metoda LIFO(ultimul intrat-primul ieșit).
Metoda costului mediu ponderat (CMP) presupune calcularea costului fiecărui element de bază mediei ponderate a costurilor, elementelor similare aflate în stoc la începutul perioadei și a costului elementelor similare cumpărate sau produse(intrare) în cursul perioadei.Costul mediu ponderat(Cmp) se determină conform relației:
Se calculează pe baza acestuia valoarea ieșirilor(Ve):
Ve=Cmp x Ce Ce=cantitatea ieșită.
Metoda poate fi aplicată periodic sau după fiecare recepție.
Metoda FIFO (First In First Out; primul intrat primul ieșit) presupune evaluarea stocurilor la ieșirea din gestiune la prețul de achizițue sau de producție a primului lot intrat. După terminarea acestuia se va lua în considerare prețul următorului lot intrat în ordine cronologică.
Schematic, evaluarea poate fi redată astfel:
E = qe1xp1= Ve1
E=qe2xp2= Ve2
…………………….
E=qenxpn=Ven
qe1- cantitatea primului lot, care se evaluează la prețul cu care a intrat în evidențe (p1).
qe2- cantitatea celui de-al doilea lot, care se evalueazăla prețul cu care acesta a intrat în
gestiune (p2)
qen- cantitatea celui de-al n-lea lot care se evaluează la prețul cu care acesta a intrat în gestiune (pn); ”n” este ultimul lot din evidențe;
Ve- valoarea ieșirilor; Ve=Ve1+Ve2+………+Ven;
Ve1=valoarea ieșirilor calculată în funcție de primul preț aflat în evidențe;
Ve2=valoarea ieșirilor calculată în funcție de cel de-al doilea preț aflat în evidențe;
Ven=valoarea ieșirilor calculată în funcție de al n-lea preț aflat în evidențe.
Metoda LIFO ( Last In First Out; ultimul intrat primul ieșit) presupune evaluarea stocurilor la ieșirea din gestiune în funcție de costul de achiziție sau prețul de producție al ultimului lot intrat.După epuizarea acestuia se va lua în considerare prețul următorului lot în ordinea inversă cronologică.
Grafic, evaluarea ieșirilor poate fi evaluată astfel:
E= qenxpn= Ven
E= qen-1 x pn-1= Ven-1
…………………………………….
E= qe1 x p1 = Ve1
qen- cantitatea ultimului lot (al n-lea) care se evaluează la prețul cu care a intrat în evidențe (pn);
qen-1-cantitatea penultimului lot (al (n-1)-lea), care se evaluează la prețul cu care a intrat în gestiune (pn-1);
qe1- cantitatea primului lot, care se evaluează la prețul cu care a intrat în evi-
dențe (p1);
Ve – valoarea ieșirilor; Ve= Ven+Ven-1+……+Ve1
Ven – valoarea ieșirilor calculată în funcție de prețul ultimului lot din evidențe;
Ven-1 – valoarea ieșirilor calculată în funcție de prețul penultimului lot din evi-
dențe;
Ve1 – valoarea ieșirilor calculată în funcție de prețului primului lot din evidențe.
Metoda aleasă trebuie aplicată cu consecvență de la un exercițiu la altul. Dacă în situații excepționale administratorii decid schimbarea metodei pentru un anumit element de stocuri sau alte active fungibile în notele explicative trebuie să se prezinte informații cu privire la motivul schimbării metodei si efectele sale asupra rezultatului. Întreprinderile trebuie să utilizeze aceleași metode de determinare a costului pentru toate stocurile care au natură și utilizare similare. Pentru stocurile cu natură sau utilizare diferită, folosirea unor metode diferite de calcul a costului poate fi justificată. Evaluarea producției în curs de execuție se face la sfârșitul periodei prin metode tehnice de constatare a gradului de finisare sau a stadiului de efectuare a operațiilor tehnologice, la costul de producție.
Întreprinderile din țara noastră au posibilitatea de a evalua și de a înregistra în contabilitate bunurile de natura stocurilor și la alte prețuri cu condiția ca în raporturile periodice ele să fie prezentate la costuri efective. Astfel de prețuri de îregistrare pot fi: prețuri prestabilite și prețuri de facturare.
În cazul în care se utilizează prețurile perstabilite, aceste prețuri se vor stabili pe baza prețurilor medii ale bunurilor respective.
În acest caz, diferențele de preț față de costul de achiziție sau costul de producție se vor reflecta distinct în conturile de diferențe de preț.
Diferențele de peț stabilite la intrarea bunurilor în întreprindere se repartizează și se înregistreză proporțional, atât asupra valorii bunurilor ieșite cât și asupra stocurilor.
1.3. Metode de evidență sintetică și analitică a stocurilor
1.3.1. Metode de evidență sintetică și contabilizare a stocurilor
Înterprinderile din România pot să-și organizeze contabilitatea stocurilor utilizând fie metoda inventarului permanent, fie metoda inventarului intermitent.
1. Metoda inventarului permanent
În cazul utilizării inventarului permanent în contabilitate, în conturile de stocuri se înregistrează toate operațiile de intrare și ieșire a stocurilor cantitativ și valoric, ceea ce permite stabilirea și cunoașterea în orice moment a stocurilor, atât cantitativ cât și valoric.
Conform normelor contabile din țara noastră, în condițiile utilizării inventarului permanent, unitățile patrimoniale își pot organiza contabilitatea analitică a stocurilor în funcție de specificul activității și de necesitățile proprii.
În cazul utilizării inventarului permanent, conturile de stocuri se debitează cu intrările de bunuri și se creditează cu ieșirile din stoc aferente perioadei de gestiune. La sfârșitul exercițiului financiar soldurile conturilor de stocuri sunt comparate cu stocurile faptice stabilite prin inventariere. Dacă există diferențe în plus sau minus la inventar, acestea se vor regulariza aducându-se stocurile la nivelul lor real.
În principiu, evaluarea intrărilor în stoc trebuie să se facă la costul istoric dat de costul efectiv de producție, în cazul stocurilor provenite din producție proprie, iar ieșirile din stoc la costurile la care au fost evaluate la intrare elementele destocate. Evaluarea ieșirilor din stoc se poate face după multiple metode dintre care cele mai uzuale sunt: CMP, FIFO, LIFO.
Reglementările contabile românești dau posibilitatea unităților patrimoniale, de a continua practica contabilă anterioară de a evalua atât intrările cât și ieșirile din stoc la prețuri standard sau prestabilite, denumite și prețuri de înregistrare. Acceptarea continuării acestei practici a impus instituirea în contabilitatea generală a conturilor de diferențe de preț care să reflecte distinct:
La intrarea elementelor în stoc, diferențele dintre costul istoric și prețurile de înregistrare;
La ieșirea elementelor din stoc, repartizarea diferențelor de preț asupra valorii de înregistrare a elementelor ieșite, cu ajutorul coeficientului K.
K = (Si+Rd) cont de diferențe de preț
(Si+Rd) cont de stoc la preț de înregistrare
Coeficientul K se aplică asupra valorii elementelor ieșite din stoc, la preț de înregistrare.
Metoda inventarului permanent este utilizat de unitățile mari și mijlocii, și constă în utilizarea conturilor de stocuri pentru a determina și urmări în permanență stocul scriptic al acestora după fiecare operație de intrare și de ieșire, astfel, contabilitatea sintetică a stocurilor va reflecta:
stocul inițial, de la începutul lunii, care va fi cel final din luna precedentă și care nu poate fi decât debitor,
intrările în cursul lunii, pe baza documentelor de intrare, care se vor înregistra în debitul contului,
ieșirile din cursul lunii, pe baza documentelor de ieșire, vor forma rulajul creditor al contului,
în baza elementelor menționate: stoc inițial, intrări, ieșiri – se va stabili în permanență stocul scriptic al bunurilor, care vor putea în perioadele de inventariere cu stocurile faptice, din a căror comparare se pot stabili plusuri sau minusuri la inventar.
Folosirea acestei metode presupune:
utilizarea fiecăruia dintre prețurile de înregistrare a stocurilor,
folosirea conturilor de diferențe de preț aferente stocurilor,
conducerea unei contabilități analitice a stocurilor prin adoptarea uneia dintre metodele de contabilitate analitică.
Metoda inventarului permanent, presupune un volum mai mare de muncă, dar asigură o mai riguroasă cunoaștere, în orice moment a mărimii stocurilor și un mai bun control al integrității lor.
2. Metoda inventarului intermitent
Unitățile patrimoniale pot opta și pentru inventarul permanent al stocurilor, cu condiția ca inventarul permanent al acestora să fie condus în contabilitatea de gestiune, în cazul întreprinderilor mari, sau extracontabil în cazul întreprinderilor mici și mijlocii.
Această metodă presupune stabilirea ieșirilor și înregistrarea lor în contabilitate pe baza inventarierii lor la finele fiecărei luni. În acest caz, ieșirile se determină ca diferență între valoarea stocurilor inițiale plus valoarea intrărilor, pe deoparte și valoarea stocurilor finale stabilite prin inventariere, pe de altă parte. Relația de calcul a ieșirilor ar putea fi următoarea:
În cazul utilizării acestei metode, se renunță la utilizarea în cursul lunii a conturilor de stocuri pentru evidențierea intrărilor și , respectiv, a recalculării stocurilor scriptice după fiecare intrare. Prin urmare conturile de stocuri se utilizează numai la începutul și sfârșitul lunii, iar intrările de stocuri, din timpul lunii sunt contabilizate direct în conturile de cheltuieli corespunzătoare, la cost de achiziție, preț de factură sau preț prestabilit, după caz. La sfârșitul fiecărei luni se stabilesc stocurile finale prin inventariere și se înregistrează în conturile de stocuri inițiale ale lunii următoare și ele se vor anula prin includerea lor pe cheltuieli la începutul lunii următoare.
Metoda inventarului intermitent constă în:
înregistrarea tuturor intrărilor de stocuri, din cursul unui exercițiu financiar, direct în conturile de cheltuieli privind consumul acestor stocuri,
regularizarea stocurilor la finele exercițiului financiar pe bază de inventare faptice prin:
destocarea stocului inițial reprezentat de soldul al contului de stocuri, sub premiza că acesta s-a consumat în cursul exercițiului financiar,
restocarea stocului faptic determinat pe baza inventarului de la finele exercițiului financiar, prin corectarea cheltuielilor privind consumurile de stocuri.
În urma acestei tehnici de înregistrare, conturile de stocuri reflectă mărimea reală a acestora, iar conturile de cheltuieli privind consumurile de stocuri reflectă cheltuielile efective cu aceste consumuri.
Metoda inventarului intermitent poate fi utilizat de unitățile mici și mijlocii, și constă în neurmărirea prin contabilitatea sintetică a intrărilor și ieșirilor de stocuri în cursul perioadelor. Conturile de stocuri se utilizează numai la finele perioadelor de gestiune când se debitează cu soldurile finale existente la locurile de depozitare stabilite prin inventariere. Mișcările de stocuri din cursul perioadei nu afectează conturile de stocuri, ci direct conturile de cheltuieli.
Tehnica aplicării inventarului intermitent diferă la stocurile procurate din afara unității față de cele provenite din producția proprie și anume:
pentru stocurile aprovizionate din afara unității se parcurg următoarele etape:
se stornează stocurile inițiale ale perioadei din conturile de stocuri pentru a reveni asupra conturilor de cheltuieli, unde au fost înregistrate la început;
achizițiile de bunuri efectuate de la furnizori se înregistrează direct asupra conturilor de cheltuieli;
la finele perioadei se inventariază bunurile aprovizionate sau provenite din perioada precedentă, neconsumate, cu care se degrevează cheltuielile prin trecerea lor asupra conturilor de stocuri.
Prin parcurgerea acestor etape, soldurile conturilor de cheltuieli reflectă bunurile consumate în timpul perioadei, calculate după relația:
În perioada următoare operațiile descrise mai sus se repetă.
pentru stocurile provenite din producție proprie se parcurg următoarele etape:
se stornează stocurile inițiale ale perioadei din conturile de stocuri pentru a anula veniturile constituite cu acestea la finele perioadei precedente;
bunurile obținute din producție proprie nu se înregistrează în contabilitatea sintetică, ci numai în evidența operativă de la locurile de depozitare;
pe măsura vânzării stocurile se vor înregistra asupra conturilor de venituri, fără să fie nevoie destocarea lor;
la finele perioadei se inventariază bunurile obținute din producție proprie, inclusiv cele provenite din perioada precedentă, dar nevândută, și se înregistrează asupra conturilor de venituri din producția stocată.
Prin parcurgerea acestor etape, soldurile conturilor de venituri reflectă bunurile produse în unitate, calculate după relația:
În perioada următoare operațiile descrise mai sus se repetă.
pentru producția în curs de execuție, determinarea ei se face numai la sfârșitul perioadei prin metode diferite și se înregistrează în contabilitate ca stocuri la costurile corespunzătoare, dar la începutul perioadei următoare operația respectivă se stornează în „roșu”.
Folosirea acestei metode presupune:
utilizarea ca prețuri de înregistrare în contabilitate a stocurilor, a costului de achiziție pentru bunurile achiziționate din afara unității și respectiv a prețurilor de producție pentru bunurile obținute din producție proprie;
nu trebuie utilizate conturi de diferențe de preț aferente stocurilor;
nu este necesară organizarea unei contabilități analitice a stocurilor.
Metoda inventarului intermitent ar aduce simplificări în munca de contabilitate, dacă inventarierile faptice ar fi efectuate anual și nu lunar. Ea nu permite, însă, un control riguros al gestionării și al asigurării integrității lor.
1.3.2. Metode de evideță analitică a stocurilor
În situația contabilizării stocurilor după metoda inventarului permanent, Legea contabilității prevede în scopul cunoașterii corecte din punct de vedere cantitativ și valoric a stocurilor aflate în gestiunea unității patrimoniale, pe fiecare lot în parte și pe fiecare categorie de stocuri, organizarea contabilității analitice a stocurilor după următoarele metode:
-metoda cantitativ-valorică;
-metoda operativ-contabilă;
-metoda global-valorică;
a) Metoda cantitativ-valorică. Presupune ținerea unei evidențe cantitative la locul de depozitare al stocurilor, pe categorii de bunuri, folosind Fișele de cont analitice. Fișele de magazie, împreună cu actele justificative(recepții, facturi), împărțite în funcție de sensul mișcării bunurilor(intrări și ieșiri), se predau compartimentului financiar-contabil, care prelucrează datele și înregistrează stocurile atât cantitativ cât și valoric, în Fișele de cont analitice, deschise pe feluri de bunuri și locuri de depozitare.Concordanța valorică dintre datele înregistrate în conturile sintetice și cele analitice, se verifică prin întocmirea la sfârșitul lunii a balanței de verificare a conturilor analitice. Concordanța cantităților se asigură prin confruntarea datelor dintre fișele de magazie și fișele analitice pentru valori materiale.
b) Metoda operativ-contabilă (pe solduri). Presupune înregistrarea stocurilor la locul de depozitare cantitativ, pe categorii de bunuri, iar la contabilitatea valoric, pe gestiuni, iar în cazul acestora pe grupe și subgrupe de bunuri, întocmindu-se documentul numit „Registrul Stocurilor”. Concordanța dintre datele înregistrate în evidența depozitelor și cele din contabilitate se asigură prin evaluarea lunară a stocurilor cantitative înscrise în Fișele de magazie cantitativ și în „Registrul Stocurilor” cantitativ și valoric.
Tehnica de lucru este următoarea:
Documentele justificative sunt înregistrate de gestionar în fișele de magazie, stabilind stocul după fiecare operație;
Serviciul contabil, verifică periodic înregistrările făcute în fișele de magazie și preia documentele respective, împreună cu borderourile întocmite de gestionar, care sunt centralizate pe grupe de materiale și pe conturi corespondente
Totalurile stabilite se înscriu în „Situația de mișcări”, întocmită separat pentru intrări și pentru ieșiri.
La sfârșitul fiecărei luni se totalizează situațiile și se stabilesc două categorii de totaluri, pe gestionari și pe grupe de materiale, atât la intrări cât și la ieșiri, iar stocurile din fișele de magazie se înscriu în Registrul stocurilor și se înmulțesc cu prețul lor. Existențele fizice înscrise în acest registru trebuie să concorde cu stocul stabilit prin fișele de magazie, iar soldurile pe grupe și gestiuni cu valorile din Situația de mișcări lunară, care trebuie să concorde cu contabilitatea sintetică.
c) Metoda global-valorică. Are în vedere conducerea evidenței stocurilor numai valoric, atât la nivelul gestiuni cât și a compartimentului de contabilitate. La nivelul gestiunii, Fișele de magazie sunt întocmite cu „Raportul de gestiune”, în care se înregistrtează zilnic intrările și ieșirile pe bază de documente justificative. Aceasta, împreună cu documentele justificative se predau la compartimentul de comtabilitate, care verifică realizarea documentelor și a valorilor consemnate. Controlul concordanței dintre înregistrărrile din Raportul de gestiune și cele din Fișele de cont pentru operații diverse, se face periodic, de regulă lunar, prin confruntarea soldurilor.
Esența metodei constă în ținerea evidenței numai valoric la nivelul gestiunilor cu ajutorul „Raportului de gestiune” completat de responsabilul gestiunii iar la compartimentul financiar, contabil global valoric pe fiecare gestiune cu ajutorul formularului „Fișă de cont pentru operații diverse” completat de contabilul gestiunii.
1.4.Organizarea contabilității stocurilor și a producției în curs de execuție
La organizarea contabilității stocurilor și producției în curs de execuție trebuie avute în vedere următoarele elemente:
– obiectivele urmărite
– factorii specifici de influență stocurilor și a producției în curs de execuție;
– documentele justificative și de evidență operativă;
– sistemul conturilor utilizate pentru reflectarea stocurilor și a producției în curs de execuție.
a) Obiectivele urmărite
Obiectivele contabilității stocurilor și a producției în curs de execuție sunt, în principal legate de realizarea funcțiilor comerciale ale întreprinderii.
Principalele obiective ce revin contabilității în acest domeniu sunt:
Urmărirea și controlul realizării programului de aprovizionare. Prin organizarea evidenței pe grupe și feluri de stocuri, precum și a cheltuielilor de transport-aprovizionare pe feluri de cheltuieli, comparate permanent cu prevederile programelor, se asigura informații utile cu privire la stadiul aprovizionării.
Asigurarea integrității patrimoniale a stocurilor la locurile de depozitare și urmărirea permanentă a mișcării lor. Se asigură prin organizarea contabilității mijloacelor circulante materiale pe gestiuni, și în cadrul acestora pe feluri de stocuri, cantitativ și valoric, înregistrarea exactă și la timp a cuantumului mișcărilor și a diferențelor constatate la inventariere, sesizarea existenței stocurilor fără utilitate sau cu mișcare lentă, pentru luarea măsurilor necesare lichidării lor.
Urmărirea utilizării raționale a mijloacelor materiale aprovizionate impune un asemenea mod de organizare care să permită respectarea normelor de consum specific la eliberarea lor din depozit, evidența economiilor sau a materialelor neutilizate, precum și a materialelor recuperabile rezultate din prelucrarea în secțiile de fabricație.
Asigurarea delimitării cheltuielilor de transport-aprovizionare față de valoarea materialelor aprovizionate, impune organizarea contabilității astfel încât acestea să poată furniza informații cu privire la nivelul și structura cheltuielilor de transport aprovizionare.
Înregistrarea și controlul valorificării stocurilor de mărfuri și a celorlalte categorii de stocuri destinate a fi livrate terților.
Evidența și urmărirea stocurilor de produse în procesul obținerii și livrării la prețuri competitive.
Evaluarea realistă a stocurilor și determinarea influențelor asupra patrimoniului și rezultatelor, prin aplicarea corectă a regulilor de evaluare.
Promovarea principiului prudenței și principiului continuității activității la evaluarea și înregistrarea în contabilitate a stocurilor.
b) Factori specifici de influență:
Mărimea întreprinderii, ca factor care determină alegerea metodei de contabilitate sintetică a stocurilor, fie metoda inventarului permanent, fie metoda inventarului intermitent.
Structura organizatorică și funcțională a gestiunilor de stocuri, determină circuitul documentelor primare și evidența analitică pe gestiuni. Modul de organizare a activității de aprovizionare și livrare, depozitare și mișcare a stocurilor de materiale constituie premise de bază a contabilității, întrucât operațiile specifice lor generează o mare diversitate de documente primare de a căror corectă întocmire și completare depinde gradul de exactitate a informațiilor furnizate.
Caracteristicile tehnico-productive ale activelor circulante materiale, în funcție de care se face clasificarea acestora; se stabilesc principalele categorii și conturile sintetice corespunzătoare lor; se elaborează nomenclatorul stocurilor și pe această bază se organizează evidenta operativă și contabilitatea analitică.
Decalajul ce poate apărea, uneori, în vânzarea și livrarea stocurilor.
Sursele de proveniență a activelor circulante materiale aprovizionate ( furnizori, din producție proprie, din prelucrare la terți ) influențează, în principal, conturile sintetice utilizate și prețurile de evaluare.
Modul de evaluare a activelor circulante materiale influențează, în special, modul de înregistrare a acestora în contabilitatea sintetică, dar și alegerea metodelor de determinare a prețurilor de ieșire la stocurile intersarjabile.
Sistemul de indicatori privind gestiunea de valori materiale influențează organizarea contabilității stocurilor în vederea calculării mărimii cantitative și valorice a intrărilor, ieșirilor și stocurilor, precum și a cheltuielilor efective de transport aprovizionare, în funcție de care se aleg metodele de contabilitate analitica a stocurilor.
De asemenea la organizarea contabilității activelor circulante materiale trebuie considerați și alți factori, ca: documentele însoțitoare la intrarea stocurilor; amplasarea depozitelor; separarea mijloacelor circulante proprii de cele ce aparțin terților; fazele procesului de aprovizionare, precum și mijloacele folosite pentru executarea lucrărilor de evidență și calcul.
c) Sistemul documentelor justificative și de evidență operativă
Operațiunile privind existența, intrarea, ieșirea și deprecierea stocurilor sunt consemnate în diferite documente specifice, care se pot grupa după următoarele criterii:
Documente privind existența stocurilor:
– liste de inventariere;
– registru de inventar;
– proces verbal de inventariere;
Documente privind intrarea stocurilor:
– comenzi;
– facturi;
– aviz de însoțire;
– borderou de achiziție;
– note de recepție și constatare de diferențe;
– bon de predare – transfer – restituire;
– rapoarte de producție;
– bon de primire;
– liste de inventariere;
– declarații vamale de import;
– ordine de plată – extrase de cont;
– chitanțe și registru de casă;
– borderou de primire a bunurilor în consignație;
– procese verbale de predare – primire;
– procese verbale de inventariere;
– procese verbale de donație;
Documente privind ieșirea stocurilor:
– facturi;
– avize de însoțire;
– bonuri de predare – transfer – restituire;
– borderou de vânzare;
– fișe limită de consum;
– bonuri de consum;
– foi de parcurs;
– procese verbale de predare – primire;
– bon de predare;'
– declarație vamală de export;
– declarații de încasare valutară;
– decizii de imputare;
– procese verbale de donații;
– procese verbale de inventariere;
– buletin de analiză;
– extrasele de cont bancar;
– chitanțe și registru de casă;
– rapoarte zilnice de producție;
Documente privind descrierea stocurloir:
– listele de inventariere ;
– procese verbale de inventariere;
– situații de calcul a perisabilităților;
– procese verbale de scoatere din gestiune a bunurilor degradate sau expirate;
– note de constatare;
Evidența operativă a stocurilor se ține cu ajutorul următoarelor documente:
– fișă de magazie;
– registrul stocurilor;
– raportul de gestiune;
Prezentăm, pe scurt, câteva din cele mai importante documente de evidență a stocurilor:
Factura – se întocmește în momentul livrării bunurilor, constituind, pe lângă funcția de intrare – ieșire din gestiune, pe cea de act justificativ pentru decontare (încasarea – plata) contravalorii bunurilor sau serviciilor consemnate.
Avizul de însoțire – servește ca document pentru eliberarea – primirea în gestiune și ca act de însoțire a stocurilor pe timpul transportului.
Nota de recepție și constatarea de diferențe – evidențiază bunurile intrate în gestiune. Este întocmită în baza documentelor eliberate de furnizor.
Bonul de predare – transfer – restituire – folosit pentru predarea la magazie a stocurilor (produse, semifabricate, etc.) obținute din producție proprie sau pentru transmiterea bunurilor de la un loc de depozitare la altul în cadrul aceleiași unităti. Nu servește ca document pe timpul transportului.
Declarația vamală: utilizat pentru declararea în detaliu a bunurilor clasificate în Tariful Vamal, cu ocazia efectuării unor operațiuni de import sau export și care dovedește efectuarea propriu-zisă a operațiunii de import sau de export, după caz, în condiții legale.
c) Sistemul conturilor utilizate
Contabilitatea sintetică a stocurilor se conduce cu ajutorul clasei a III-a din Planul de Conturi General, ”Conturi de stocuri și produse în curs de execuție”. Această clasă cuprinde următoarele grupe:
grupa 30 Stocuri de materii prime și materiale
grupa 33 Producția în curs de execuție
grupa 34 Produse
grupa 35 Stocuri aflate la terți
grupa 36 Animale
grupa 37 Mărfuri
grupa 38 Ambalaje
grupa 39 Ajustări pentru deprecierea stocurilor și producției
în curs de execuție.
1.5. Contabilitatea materiilor prime și a materialelor
Contabilitatea materiilor prime, materialelor și a diferențelor de preț aferente acestora se organizează cu ajutorul următoarelor conturi:
”Materii Prime”
” Materii consumabile”
” Mareriale de natura obiectelor de inventar”
308 ”Diferențe de preț la materii prime și materiale”
Conturile 301 ”Materii prime”; 302 ”Materiale consumabile”, 303 ” Materiale de natura obiectelor de inventar” sunt după conținutul economic: conturi de stocuri materiale.
După funcția contabilă: conturi de activ.
Se debitează cu valoarea la preț de înregistrare a materiilor prime și materialelor intrate în intreprindere astfel:
– achiziționate de la furnizori:
% = 401 ”Furnizori”
301 ”Materii prime” sau
302 ”Materiale consumabile” 408 ”Furnizori – facturi nesosite”
303 „Materiale de natura obiectelor 542 „ Avansuri de trezorerie”
de inventar”
4426 „TVA deductibilă”
– valoarea taxelor vamale aferente achizițiilor de import:
% = 446 „ Alte impozite, taxe și vărsăminte
301 „Materii prime” similate”
302 „Materiale consumabile”
303 „Materiale de natura obiectelor de
inventar”
– aduse ca aport la capital:
% = 456 „ Decontări cu asociații privind
301 „ Materiale prime” capitalul”
302 „ Materiale consumabile”
303 „ Materiale de natura obiectelor
de inventar”
– rezultate din donații sau plus de inventar”
% = 7582 „Venituri din donații și subvenții
301 „Materii prime” primite”
302 „Materiale consumabile”
303 „Materiale de natura obiectelor
de inventar”
sau
301 „Materii prime” = 601 „Cheltuieli cu materiile prime „
302 „Materiale consumabile” sau
303 ”Materiale de natura 602 ”Cheltuieli cu materialele consumabile”
obiectelor de inventar” 603”Cheltuieli privind materialele de natura
obiectelor de inventar”
revenite la terții:
% = 351”Materii prime și materiale aflate la terți”
301 ”Materii prime”
302 ”Materiale consumabile”
303 ”Materiale de natura obiectelor de
inventar”
– primite de la asociați din cadrul grupului, alte societăți legate prin participații, unitate sau subunității:
% = 451”Decontări între entități afiliate”
301 ”Materii prime” sau
302”Materiale consumabile” 453”Decontări privind interesele de participare”
303”Materiale de natura 481”Decontări între unitate sau subunități”
obiectelor de inventar” 482 ”Decontări între unității”
– valoarea la preț de înregistrare a produselor reținute și consumate în aceeași unitate:
% = 34x „Produse”
301”Materii prime”
302”Materiale consumabile”
303”Materiale de natura obiectelor de inventar”
Se creditează cu valoarea la preț de inregistarare a materiilor prime și materialelor ieșite din gestiune:
– dare în consum:
601 ”Cheltuieli cu materiile prime” = 301 ”Materii prime”
602 ”Cheltuieli cu materialele = 302 ”Materiale consumabile”
consumabile”
– materiale de natura obiectelor de inventar date în folosință:
% = 303”Materiale de natura obiectelor de inventar”
603”Cheltuieli privind materialele
de natura obictelor de inventar”
471”Cheltuieli înregistrate în avans”
și D.D. 8035 „Stocuri de natura obiectelor de inventar date în folosință”
– lipsurile la inventar în cadrul normelor legale de perisabilitate:
601”Cheltuieli cu materiile prime” = 301”Materii prime”
602”Cheltuieli cu materiale = 302”Materiale consumabile”
consumabile”
603”Cheltuieli privind = 303”Materiale de natura
materialele de natura obiectelor de inventar”
obiectelor de inventar”
6588”Alte cheltuieli = %
de exploatare” 301 ”Materii prime”
302 ”Materiale”
– lipsuri datorate unor cauze extraordinare (pierderi din calamități):
671”Cheltuieli privind = %
calamitățile și alte 301 ”Materii prime”
evenimente extraordinare” 302 ”Materiale consumabile”
303”Materiale de natura
obiectelor de inventar”
– vândute în starea în care au fost procurate (se trec la mărfuri):
371 ”Mărfuri” = %
301 ”Materii prime”
302 ”Materiale consumabile”
303 ”Materiale de natura
obiectelor de inventar”
– trimise pentru prelucrarea sau aflarea în custodie la terți:
351”Materii și = %
materiale aflatela terți” 301 ”Materii prime”
302 ”Materiale consumabile”
303 ”Materiale de natura
obiectelor de inventar”
– retrase din aportul la capitalul social:
456”Deconturi cu = %
asociații privind capitalul” 301 ”Materii prime”
302 ”Materiale consumabile2
303 ”Materiale de natura
obiectelor de inventar”
Soldurile conturilor debitoare și exprimă valoarea materiilor prime, respectiv a
materialelor existente în gestiune la preț de înregistrare.
Contul 308”Diferențe de preț la materii prime și materiale”
După conținutul economic: cont rectificativ al prețului de înregistrare al materiilor prime și materialelor. Se utilizează atunci când evidența materiilor prime și materialelor se conduce la prețuri standard, evidențiindu-se în cadrul contului diferența dintre prețul standard și costul de achiziție (în plus sau în minus).
După funcția contabilă: cont bifuncțional.
Se debitează cu:
– diferențele de preț în plus (cost de achiziție mai mare decât prețul standard) aferent materiilor prime și materiilor intrate în gestiune:
% = 401”Furnizori”
308”Diferențele de preț la
materii prime și materiale”
4426 ”TVA deductibilă”
– diferențele de preț în minus (cost achiziție < cost prestabilit) aferent materiilor prime și materialelor ieșite din gestiune:
308”Diferențe de preț la = %
la materii prime și 601 ”Cheltuieli cu materiile prime”
materiale” 602 ”Cheltuieli cu materialele consumabile”
603”Cheltuieli privind materialele de natura
obiectelor de inventar”
Se creditează cu:
– diferențele de preț în plus aferente materiilor prime și materialelor ieșite din gestiune:
% = 308 “Diferențe de preț la materii prime și materiale”
601”Cheltuieli cu materiile
prime”
602”Cheltuieli cu materialele
consumabile”
603”Cheltuieli privind materialele
de natura obiectelor de inventar”
– diferențele de preț în minus aferente materiilor prime și materialelor achiziționate:
% = 308”Diferențe de preț la materii prime
301”Materii prime” și materiale”
302”Materiale consumabile”
303”Materiale de natura obiectelor
de inventar”
Soldul contului poate fi:
– debitor și exprimă diferențele de preț în plus aferente intrărilor respectiv diferențelor
în minus aferente ieșirilor de materii prime, materiale consumabile și materiale de
natura obiectelor de inventar.
– creditor și exprimă diferențele de preț în plus aferente ieșirilor respectiv diferențelor de preț în minus aferente intrărilor de materii prime, materiale consumabile și materiale de natura obiectelor de inventar.
1.6. Contabilitatea producției în curs de execuție
Producția în curs de execuție este acea structură a stocurilor (produse, servicii, lucrări) ce se găsesc în faze intermediare de prelucrare pe diverse mașini nefiind nici producție finită, nici semifabricat. Aceasta nu a trecut prin toate fazele de prelucrare nefiind supusă probelor tehnologice și recepției finale. Se determină prin inventariere la finele fiecărei perioade de gestiune, iar evaluarea se face la costuri de producție conform documentelor justificative.
Contabilitatea acesteia se conduce cu ajutorul conturilor 331 “Produse în curs de execuție” și 332 “Lucrări și servicii în curs de execuție”
După conținutul economic: conturi de stocuri care nu au parcurs toate stadiile de prelucrare fiind neterminate la finele perioadei.
După funcția contabilă: conturi de activ.
Se debitează cu costul de producție al stocului de produse, lucrări și servicii în curs de execuție existent la sfârșitul perioadei determinat prin inventariere:
% = 711” Variația stocurilor”
331” Produse în curs de execuție”
332” Lucrări și servicii în curs
de execuție”
Se creditează la începutul perioadei următoare, odată cu scăderea din gestiune a valorii produselor, lucrărilor și serviciilor care reintră în procesul de fabricație ( destocare):
711 ”Variația stocurilor” = %
331 ”Produse în curs de execuție”
332 ”Lucrări și servicii în curs de execuție”
Soldurile conturilor sunt debitoare și reprezintă valoarea la cost de producție a produselor sau
lucrărilor și serviciilor în curs de execuție la sfârșitul perioadei contabile.
1.7. Contabilitatea produselor
Activitatea desfășurată de agenții economici din sfera producției materiale se3 concretizează în obținerea de produse finite, semifabricate, produse reziduale, etc.Acestea sunt stocuri care au parcurs integral fazele procesului tehnologic putând fi depozitate sau livrate.
Contabilitatea produselor este organizată cu ajutorul grupei 34 „Produse”care cuprinde conturile:
341 ”Semifabricate”
345 ”Produse finite”
346 ”Produse reziduale”
348 ”Diferențe de preț la produse”
Contul 345 ”Produse finite”
După conținutul economic: cont de stocuri materiale.
După funcția contabilă: cont de activ.
Se debitează cu:
– valoarea la preț de înregistrare sau cost de producție a produselor finite rezultate din procesul tehnologic inclusiv plusurilor de inventar:
345 ”Produse finite” = 711 ”Variația stocurilor”
– valoarea produselor finite revenite de la terți:
345 ”Produse finite” = %
354 ”Produse aflate la terți”
401 ”Furnizori”
Se creditează cu: valoarea la preț de înregistrare sau cost de producție a produselor finite ieșite din unitate astfel:
– vânzarea produselor finite:
411 ”Clienți” = %
701 ”Venituri din vânzarea
produselor finite”
4427 ”TVA colectată”
– scăderea din gestiune:
711 ”Variația stocurilor” = 345 ”Produse finite”
– constatate lipsă la inventar:
711”Variația stocurilor” = 345 ”Produse finite”
– distruse de calamității naturale:
671 ”Cheltuieli privind = 345 ”Produse finite”
calamitățile și alte evenimente
extraordinare”
– transferate în magazinele de vânzare proprii:
371 ”Mărfuri” = 345 ”Produse finite”
– acordate salariaților ca plată în natură conform legii:
421 ”Personal-salarii = 345 ”Produse finite”
datorate”
– cuvenite acționarilor sau unităților prestatoare ca plată în natură potrivit clauzelor contractuale:
% = 345 ”Produse finite”
462 ”Creditori diverși”
401 ”Furnizori”
– reținute și consumate în aceeași unitate:
% = 345 ”Produse finite”
301 ”Materii prime”
302 ”Materiale consumabile”
303 ”Materiale de natura
obiectelor de inventar”
– acordate ca donații:
6582 ”Donații și subvenții = 345 ”Produse finite”
acordate”
– trimise pentru prelucrarea la terți:
3545 ”Produse finite = 345 ”Produse finite”
aflate la terți”
Soldul contului este debitor și exprimă valoarea la preț de înregistrare a produselor finite existente în stoc la finele perioadei.
În cazul în care pentru evidențierea produselor se utilizează prețuri prestabilite (standard) iar costurile de producție calculate la sfârșitul perioadei diferite, diferențele rezultate se vor evidenția cu ajutorul contului 348”Diferențe de preț la produse”.
După conținutul economic: cont rectificativ al valorii de înregistrare a produselor.
După funcția contabilă: cont bifuncțional.
Se debitează cu:
– diferențele de preț în plus (costul de producție efectiv mai mare decât prețul standard) aferent produselor obținute (intrate) din producție proprie:
348 ”Diferențe de preț la produse” = 711 „Variația stocurilor”
– diferențele de preț în minus (costul de producție mai mic decât prețul standard) repartizate asupra produselor ieșite din gestiune prin vânzare:
348 „Diferențe de preț la produse” = 711 ”Variația stocurilor”
Se creditează cu:
– diferențele în minus (costul de producție mai mic decât prețul standard) aferente produselor intrate în gestiune din producție proprie:
711 „Variația stocurilor” = 348 „Diferențe de preț la produse”
– diferențele de preț în plus (costul de producție mai mare decât prețul standard) repartizate asupra produselor ieșite din gestiune prin vânzare:
711 „Variația stocurilor” = 348 „Diferențe de preț la produse”
Soldul contului poate fi:
– deditor și exprimă diferențele de preț in plus (costul de producție mai mare decât prețul standard) aferent produselor intrate respectiv diferențelor de preț în minus (costul de producție mai mic decât prețul standard) repartizate asupra produselor iesite din gestiune;
– creditor și exprimă diferențele de preț în minus aferente produselor intrate respectiv diferentelor de preț în plus repartizate asupra produselor ieșite.
Funcționarea conturilor 341 „Semifabricate” și 346 „Produse reziduale” este identică cu cea a contului 345 „Produse finite”.
1.8. Contabilitatea stocurilor aflate la terți
Anumite bunuri de natura stocurilor, proprietate a înterprinderii, pot să se găsească temporar la alte unități din diverse motive: pentru prelucrare, lăsate în curs de aprovizionare, etc.
Contabilitatea acestora se conduce cu ajutorul grupei 35 „Stocuri aflate la terți”, ce cuprinde următoarele conturi:
351 „Materii și materiale aflate la terți”
354 ”Produse aflate la terți”
356 „Animale aflate la terți”
357 „Mărfuri aflate la terți”
358 „Ambalaje aflate la terți”
După continutul economic: conturi de stocuri aflate temporar la terți.
După funcția contabilă: conturi de activ.
Se debitează cu valoarea la preț de înregistrare a stocurilor aflate temporar la terți:
35x „Stocuri aflate la terți” = %
301 „Materii
302 „Materii consumabile”
303 „Materiale de natura obiectelor
de inventar”
341 „Semifabricate”
345 „Produse finite”
346 „Produse reziduale”
361 „Animale și păsări”
371 „Mărfuri”
381 „Ambalaje”
401 „Furnizori”
Se creditează cu:
– valoarea stocurilor revenite de la terți:
% = 35x ”Stocuri aflate la terți”
301 ”Materii prime”
302 ”Materii consumabile”
303 ”Materiale de natura obiectelor de inventar”
341 ”Semifabricate”
345 ”Produse finite”
346 ”Produse reziduale”
361 ”Animale și păsări”
371 ”Mărfuri”
381 ”Ambalaje”
– scăderea din gestiune a stocurilor aflate la terți constatate lipsă la inventar sau distruse de calamități:
% = 35x ”Produse finite”
601 ”Cheltuieli cu materiile prime”
602 ”Cheltuieli cu materialele consumabile”
603 ”Cheltuieli privind materialele
de natura obiectelor de inventar”
607 ”Cheltuieli privind mărfurile”
608 ”Cheltuieli privind ambalajele”
671 ”Cheltuieli privind calamitățile și
alte evenimente extraordinare”
Soldul contului este debitor și exprimă bunurile de natura stocurilor aflate temporar la terți.
1.9.Contabilitatea animalelor
În conformitate cu reglementările actuale sunt încadrate în categoria stocurilor:
– animalele și păsările tinere de orice fel (viței, mânji, miei, purcri) în vederea creșterii pentru producție sau ce urmează a fi trecute ulterior la imobiliuări (folosirii lor pentru muncă și reproducție);
– animalele și păsările la îngrășat;
– destinate valorificării;
– coloniile de albine;
– animalele pentru producție (lână, lapte, blană, ouă).
Intrarea animalelor se face în principal prin achiziții sau din producție proprie iar ieșirea prin vânzare, sacrificare, etc.
Contabilitatea acestora se conduce cu ajutorul conturilor 361 „Animale și păsări” și 368 „Diferențe de preț la animale și păsări”.
Contul 361 „Animale și păsări”.
După conținutul economic: cont de stocuri.
După funcția contabilă: cont de activ.
Se debitează cu valoarea la preț de înregistrare a animalelor și păsărilor intrate în unitate astfel:
– achiziționate de la furnizori:
% = 401 „Furnizori”
361 „Animale și păsări” sau
4426 „TVA deductibilă” 408 „Furnizori – facturi nesosite”
542 „Avansuri de trezorerie”
– aduse ca aport la capital:
361 „Animale și păsări” = 456 „Decontări cu asociați privind capitalul”
– intrate cu titlu gratuit:
361 „Animale și păsări” = 7582 „Venituri din donații și subvenții primite”
– diferențe constatate în plus la inventar:
361 „Animale și păsări” = 711 „Variația stocurilor”
– sporul în greutate:
361 „Animale și păsări” = 711 „Variația stocurilor”
– rezultate din producția proprie:
361 „Variația stocurilor” = 711 „Variația stocurilor”
– aduse la terți:
361 „Animale și păsări” = %
356 „Animale aflate la terți”
401 „Furnizori”
– primite de la unitate sau subunități:
361 „Animale și păsări” = %
481 „Decontări între unitate și subunitate”
482 „Decontări între subunități”
Se creditează cu prețul de înregistrare al animalelor și păsărilor ieșite din gestiune astfel:
– prin vânzare:
– provenite din producție proprie:
711 „Variația stocurilor” = 361 „Animale și păsări”
– provenite din cumpărări ( la cost de achiziție):
606 „Cheltuieli privind = 361 „ Animale și păsări”
animalele și păsările”
– constatate minus la inventar:
606 „Cheltuieli privind animalele = 361 „Animale și păsări”
și păsările”
– retrase de asociați:
456 „Decontări cu asociați privind = 361 „Animale și păsări”
capitalul”
– dispărute în urma unor calamităti naturale:
671 „Cheltuieli privind calamitătile și = 361 „Animale și păsări”
alte evenimente extraordinare”
Soldul contului este debitor și exprimă valoarea la preț de inregistrare a animalelor și păsărilor existenteîn stoc ,la sfârșitul perioadei.
Dacă evaluarea și înregistrarea animalelor se face la prețuri prestabilite (standard), diferențele de preț (în plus sau în minus) dintre acestea și costurile de achiziție sau de producție se evidențiază cu ajutorul contului 368 „Diferențe de preț la animale și păsări”. Cont bifuncțional.
Se debitează cu:
– diferențele de preț în plus (cost de achiziție mai mare decât prețul prestabilit) aferent animalelor și păsărilor achiziționate:
368 „Diferențe de preț la animale și păsări” = %
401 „Furnizori”
542 „Avansuri de trerzorerie”
– diferențele de preț în plus aferente animalelor obținute (intrate) din producție proprie:
368 „Diferențe de preț la animale și păsări” = 711 „Variația stocurilor”
– diferențele de preț în minus aferente animalelor și păsărilor intrate incluse pe cheltuieli:
368 „Diferențe de preț la animale și păsări” = 606 „Cheltuieli privind animalele și păsările”
– diferențele de preț în minus repartizate asupra animalelor și păsărilor ieșite din gestiune:
368 „Diferențe de preț la animale și păsări” = 711 „Variația stocurilor”
Se creditează cu:
– diferențele de preț în minus aferente animalelor și păsărilor achiziționate:
% = 368 „Diferențe de preț la animale și păsări”
361 „Animale și păsări”
542 „Avansuri de trezorerie”
– diferențe de preț în plus aferente animalelor incluse pe cheltuielile exercițiului:
606 „Cheltuieli privind animalele și = 368 „Diferențe de preț la animale și păsări” pasări”
– diferențe de preț în minus aferente animalelor și păsărilor intrate din producție proprie:
711 „Variația stocurilor” = 368 „Diferențe de preț la animale și
păsări”
– diferențele de preț în plus repartizate asupra valorii animalelor din producție proprie ieșite din
gestiune:
711 „Variația stocurilor” = 368 „Diferențe de preț la animale și păsări”
Soldul contului reprezintă diferențele de preț aferente animalelor și păsărilor existente în stoc.
1.10. Contabilitatea mărfurilor și a diferențelor
de preț la mărfuri
Mărfurile sunt acele bunuri materiale achiziționate în scopul revânzării în aceeași stare sau după prelucrare sau produse de înterprindere și destinate vânzării prin magazine proprii.
Reflectarea în contabilitate a mărfurilor se realizează cu ajutorul conturilor
371”Mărfuri” și 378”Diferențe de preț la mărfuri”
Contul 371”Mărfuri” – evidențiază existența și mișcarea mărfurilor la cost de achiziție sau preț de vânzare, după caz.
După conținutul economic: cont de stocuri destinate vânzării.
După funcția contabilă: cont de activ.
Se debitează cu valoarea la preț de înregistrare a mărfurilor intrate în gestiune astfel:
– prin achiziție:
% = 401”Furnizori”
371”Mărfuri” sau
4426”TVA deductibilă” 408 ”Furnizori – facturi nesosite”
542 ”Avansuri de trezorie”
– valoarea taxelor vamale aferente achizițiilor de mărfuri din import:
371”Mărfuri” = 446”Alte impozite, taxe și vărsăminte
asimilate”
– aduse ca aport la capital:
371”Mărfuri” = 446”Decontări cu asociații privind capitalul”
– revenite de la terți:
371 ”Mărfuri” = %
357 ”Mărfuri aflate la terți”
401 ”Furnizori”
– primite cu titlu gratuit:
371”Mărfuri” = 7582”Venituri din donații și subvenții primite”
– valoarea de înregistrare celorlalte categorii de stocuri vândute ca atare (transferate la mărfuri)
371 ”Mărfuri” = %
301 ”Materii prime”
302 ”Materiale consumabile”
303”Materiale de natura obiectelor de inventar
inventar”
361 ”Animale și păsări”
– produsele finite transferate magazinelor proprii de desfacere:
371 ”Mărfurile” = 345 ”Produse finite”
– constatate în plus la inventar:
371 ”Mărfuri” = 607 ”Cheltuieli privind mărfurile”
– primite, de la entități afiliate, legate prin participații, unitate sau subunitate:
371 ”Mărfuri” = %
451 ”Decontări între entitățile afiliate”
453 ”Decontări privind interesele de participare”
481 ”Decontări între unitate și subunități”
482 ”Decontări între subunități”
– valoarea adaosului comercial aferent mărfurilor intrate în unitățile comerciale (când evidența se ține la preț de vânzare cu amănuntul ):
371 ”Mărfuri” = 378”Diferențe de preț la mărfuri”
taxa pe valoarea adăugată neexigibilă cuprinsă în prețul cu amănuntul al mărfurilor:
371 ”Mărfuri” = 4428 „TVA neexigibilă”
Se creditează cu valoarea la preț de înregistrare al mărfurilor ieșite din gestiune astfel:
– după vânzare odată cu descărcarea gestiunii:
când evidența se ține la preț cu amănuntul:
% = 371 ”Mărfuri”
607 ”Cheltuieli privind mărfurile”
378 ”Diferențele de preț la mărfuri”
4428 ”TVA neexigibilă”
când evidența se ține la cost de achiziție (comerț en gross):
607 ”Cheltuieli privind = 371 ”Mărfurile”
mărfurile”
– constatate lipsă la inventar:
607 ”Cheltuieli privind = 371 ”Mărfurile”
mărfurile”
– pierderi din calamități:
671 ”Cheltuieli privind calamitățile = 371 ”Mărfuri”
și alte evenimente extraordinare”
– trimise spre prelucrare la terți:
357 ”Mărfuri aflate la terți” = 371 ”Mărfuri”
– donații acordate:
6582 ”Donații și subvenții acordate” = 371 „Mărfuri”
– livrate entităților afiliate, legate prin participații, unitate și subunitate:
% = 371 „Mărfuri”
451 ”Decontări între entități afiliate”
453 ”Decontări privind interesele
de participare”
481 ”Decontări între unitate și subunitate”
482 ”Decontări între subunităti”
Soldul contului este debitor și evidențiază valoarea la preț de înregistrare a mărfurilor aflate în stoc la sfârșitul perioadei.
Contul 378”Diferențe de preț la mărfuri”- ține evidența adaosului comercial aferent mărfurilor din unitățile comerciale.
După conținutul economic: cont rectificativ al valorii de inregistrare al mărfurilor.
După funcția contabilă: cont de pasiv.
Se creditează cu valoarea adaosului comercial aferent mărfurilor intrate în unitățile comerciale:
371 ”Mărfuri” = 378 ”Diferențe de preț la mărfuri”
Se debitează cu valoarea adaosului comercial aferent mărfurilor ieșite din gestiune prin vânzare sau alte căi (inclusiv reducerile de preț la mărfuri):
378 ”Diferențe de preț la mărfuri” = 371 ”Mărfuri”
Soldul contului este creditor și exprimă valoarea adaosuluicomercial aferent mărfurilor existente în gestiune la sfârșitul perioadei.
Adaosul comercial aferent mărfurilor din comerțul cu amănuntul, ridică probleme deosebite în ceea ce privește determinarea acestuia cu ocazia descărcării gestiunii. Se știe că prețul cu amănuntul al mărfurilor se determină astfel:
Pentru determinarea adaosului comercial aferent vânzărilor se parcurg următoarele etape:
– calculul coeficientului de repartizare a adaosului comercial:
– determinarea adaosului aferent stocurilor :
– calculul stocului de marfa mai putin TVA:
– determinarea adaosului aferent vânzărilor:
La descărcarea gestiunii rulajul debitor al contului 4428 va fi egal cu rulajul creditor al contului 4427.
Formula contabilă de descărcare a gestiunii mărfurilor cu amănuntul va fi:
% = 371 "Mărfuri"
607 "Cheltuieli privind mărfurile"
(cost de achiziție)
378 "Diferențe de preț la mărfuri"
(adaos comercial aferent vănzării)
4428 "TVA neexigibilă"
(TVA aferent mărfurilor vândute, Rc4427)
1.11. Contabilitatea ambalajelor
Circulația mărfurilor de la producători până la consumatori, ca de altfel și a celorlalte categorii de bunuri materiale, este condiționată în mare măsură de utilizarea unor ambalaje adecvate, care contribuie la păstrarea proprietăților fizico-chimice ale acestora în timpul transportului, manipulării, depozitării și comercializării. Altfel spus, ambalajele reprezintă o categorie distinctă de stocuri care asigură una dintre premisele importante pentru realizarea în condiții corespunzătoare a circulației propriu-zise a mărfurilor.
Datorită diversității tipurilor de ambalaje, a dimensiunilor și modului de utilizare, al modului de finanțare și recuperare este necesară, ca o condiție indispensabilă pentru organizarea contabilității, clasificarea lor după mai multe criterii.
În funcție de durată și valoare, ambalajele se delimitează în două categorii sau grupe importante și anume: ambalaje de natura mijloacelor fixe și ambalaje de natura stocurilor.
În prima categorie se încadrează ambalajele care îndeplinesc condițiile de valoare și durată stabilite pentru mijloace fixe (containere, cisterne, tuburi de oxigen, butoaie de bere ș.a.), reflectându-se în contabilitate cu ajutorul conturilor de imobilizări corporale. Aceste ambalaje se utilizează de regulă pentru păstrarea mărfurilor și fac parte din inventarul permanent al unității patrimoniale, circulând, atunci când este cazul, pe principiul restituirii integrale și fără vânzare-cumpărare, pe bază de facturare „proforma”.
Ambalajele de natura stocurilor sunt numeroase și au mai multe destinații, fapt ce impune clasificarea lor în raport cu conținutul și modul de oglindire în contabilitate în trei subgrupe și anume: ambalaje de natura obiectelor de inventar, ambalaje de circulație sau de transport și materiale de ambalat.
Ambalajele de natura obiectelor de inventar (lăzi pentru pâine, butoaie pentru bere, butoaie din fag pentru brânzeturi ș.a.) fac parte din inventarul permanent al unității și se oglindesc în contabilitate cu ajutorul conturilor corespunzătoare acestei categorii de elemente patrimoniale. Ele circulă pe principiul restituirii integrale, facturându-se „proforma”.
Ambalajele de circulație sau de transport (navete pentru lapte, băuturi răcoritoare și alcoolice, cutii pliante din mucava, sticle, borcane ș.a.) dețin ponderea cea mai mare în total ambalajelor și participă la mai multe circuite comerciale. Aceste ambalaje se urmăresc în contabilitate cu ajutorul conturilor 381 „Ambalaje” și 388 „Diferențe de preț la ambalaje”, care se vor prezenta ulterior.
Ambalajele de transport sau de circulație, în funcție de modul de recuperare și valorificare se delimitează în două subgrupe și anume:
– ambalaje facturate distinct care circulă prin vânzare-cumpărare;
– ambalaje facturate distinct care circulă prin restituire directă.
Fiecare din aceste subgrupe, sub aspectul circulației și decontării, se reflectă în contabilitate în mod specific, așa cum se va prezenta ulterior.
Materialele de ambalat (hârtie, pungi de hârtie și polietilenă, carton, talaj industrial ș.a.) se folosesc pentru împachetarea mărfurilor în vederea vânzării en-detail, pentru preambalare și expunere estetică, precum și pentru nevoi gospodărești. Ele se reflectă în contabilitate cu ajutorul contului 3013 „Materiale pentru ambalat” sau pot fi incluse direct în cheltuielile de exploatare, în debitul contului 604 „Cheltuieli privind materialele nestocate”, după cum se stabilește de unitatea patrimonială.
Materialele de ambalat, precum și ambalajele a căror valoare este inclusă în prețul mărfurilor (cutii de conserve, sticle de plastic, pungi de polietilenă ș.a.) se utilizează o singură dată, fiind nerecuperabile, fapt pentru care, pe măsura eliberării în consum se includ în cheltuielile de exploatare.
1.11.1.Organizarea contabilității ambalajelor refolosibile
Pentru organizarea contabilității ambalajelor de transport sau de circulație se utilizează două conturi sintetice de gradul I, 381 „Ambalaje” și 388 „Diferențe de preț la ambalaje”, care constituie grupa 38 „Ambalaje” din cadrul clasei a 3-a „Conturi de stocuri și producție în curs de execuție” din Planul de conturi general.
Utilizarea celor două conturi amintite pentru urmărirea ambalajelor de transport sau de circulație facturate distinct, care circulă prin vânzare-cumpărare sau prin restituire directă, este influențată într-o anumită măsură de prețul de înregistrare adoptat de unitate, care poate fi costul efectiv de achiziție sau prețul standard (prestabilit).
Folosirea costului efectiv de achiziție constă în evaluarea ambalajelor și implicit a operațiilor de intrări și ieșiri în și din gestiune la costul efectiv de intrare în patrimoniu, care în perioada actuală este fluctuant, fapt ce creează anumite dificultăți în ceea ce privește evaluarea ieșirilor din gestiune.
În cazul adoptării costului amintit ca preț de înregistrare este justificată crearea în cadrul contului 381 „Ambalaje” a două conturi analitice, unul pentru prețul de facturare sau de cumpărare și celălalt pentru cheltuielile de transport-aprovizionare, ambele cu funcția contabilă de activ.
Pentru contul analitic privind cheltuielile de transport- aprovizionare este caracteristic faptul că la sfârșitul fiecărei luni, pentru ambalajele vândute și, de asemenea, ieșite din gestiune cu alte destinații, se efectuează operația de repartizare a cheltuielilor colectate, calculându-se coeficientul mediu de repartizare, așa cum se procedează în cazul contului 308 „Diferențe de preț la materii prime și materiale” sau a celorlalte conturi de diferențe de preț.
Adoptarea prețului standard (prestabilit) ca preț de înregistrare necesită determinarea în prealabil a acestui preț pentru fiecare categorie sau fel de ambalaje, folosindu-se prețurile medii aferente operațiilor de intrări din perioada (anul) anterioară. Prețul în cauză se utilizează ca un preț constant în cursul exercițiului atât pentru intrările, cât și pentru ieșirile de ambalaje în și din patrimoniu.
Pentru înregistrarea diferențelor în plus sau în minus între prețul standard și costul efectiv de achiziție se utilizează contul 388 „Diferențe de preț la ambalaje”, așa cum se procedează în cazul celorlalte conturi de diferențe de preț.
Contul 381 „Ambalaje” este de activ și reflectă în debit și, de asemenea, în credit prețul de înregistrare aferent ambalajelor de transport sau de circulație intrate și respectiv ieșite în și din patrimoniu.
Contul în cauză se debitează prin creditul conturilor care corespund modalităților de intrare a ambalajelor în patrimoniu și anume:
– 401 “Furnizori”, 408 “Furnizori – facturi nesosite” și 542 “Avansuri de trezorerie”, pentru achiziționări de la terți cu decontare ulterioară și respectiv din avansuri spre decontare;
– 358 „Ambalaje aflate la terți” și 401 „Furnizori”, cu valoarea ambalajelor primite din custodie sau păstrare de la terți și respectiv cu cheltuielile de transport-aprovizionare și de prelucrare datorate pentru acestea în cazul utilizării costul efectiv de achiziție ca preț de înregistrare;
– 608 „Cheltuieli privind ambalajele” și 7718 „Alte venituri excepționale din operații de gestiune”, pentru ambalajele constatate în plus la inventariere și respectiv primite cu titlu de gratuit ș.a.
Contul analizat se creditează pentru ieșirile din patrimoniu, prin debitul conturilor ce corespund căilor sau modalităților de ieșire, după cum urmează:
– 608 „Cheltuieli privind ambalajele”, pentru vânzări și lipsuri la inventariere imputabile;
– 6718 „Alte cheltuieli excepționale privind operațiile de gestiune”, în cazul predării cu titlu gratuit a pierderilor neimputabile și a pierderilor din calamități etc.
Soldul contului 381 „Ambalaje” poate fi debitor, reprezentând valoarea la prețul de înregistrare aferentă ambalajelor existente în stoc la sfârșitul perioadei de gestiune.
Soldul contului la care ne referim, în funcție de prețul de înregistrare utilizat, necesită anumite corectări în vederea stabilirii valorii ce se înscrie în activul bilanțului contabil, la un post distinct existent în grupa activelor circulante, subgrupa de stocuri, așa cum se prezintă în continuare.
a. În cazul utilizării costului efectiv de achiziție ca preț de înregistrare:
Valoare Prețul de înregistrare +
de = Cheltuielile de transport-aprovizionare –
bilanț Provizioane pentru depreciere.
unde:
– prețul de înregistrare și cheltuielile de transport-aprovizionare reprezintă soldul debitor al contului sintetic 381 „Ambalaje” sau soldurile debitoare ale celor două conturi analitice ce se deschid în cadrul acestuia;
– provizioanele pentru depreciere sunt reprezentate de soldul creditor al contului 398 „Provizioane pentru deprecierea ambalajelor”.
b. În situația folosirii prețului standard (prestabilit):
Valoare Prețul de înregistrare
de = Diferențele de preț la ambalaje –
bilanț Provizioane pentru depreciere.
unde:
– diferențele de preț în plus sau în minus la ambalaje sunt stabilite sub forma soldului debitor și respectiv creditor la contul cu aceeași denumire și simbolul 388.
Pentru contul 381 „Ambalaje” este necesar să se organizeze evidența analitică global valorică pe unități operative de desfacere en-detail și la nivelul depozitelor de vânzare en-gros, iar pentru acestea din urmă se conduce în plus evidența cantitativ-valorică pe feluri sau categorii de ambalaje.
Contul 388 „Diferențe de preț la ambalaje” este rectificativ, bifuncțional, utilizându-se în cazul adoptării prețului prestabilit ca preț de înregistrare, așa cum se procedează în cazul celorlalte conturi de diferențe de preț.
Pentru organizarea contabilității ambalajelor se poate utiliza, atunci când este cazul, și contul 398 „Provizioane pentru deprecierea ambalajelor”, cu funcția contabilă de pasiv.
În credit reflectă, de regulă, la sfârșitul anului, după efectuarea inventarierii patrimoniului, valoarea deprecierii ambalajelor existente în stoc, prin corespondență cu debitul contului 6814 „Cheltuieli de exploatare privind provizioane pentru deprecierea activelor circulante”.
Se debitează în exercițiile ce urmează celui în care a fost creditat, în măsura ieșirii din patrimoniu a ambalajelor pentru care s-au constituit provizioanele sau în cazul în care deprecierea nu s-a produs sau a fost mai mică decât cea preconizată, creditându-se contul 7814 „Venituri din provizioane pentru deprecierea activelor circulante”.
Capitolul II
Contabilitatea stocurilor si a producției în curs de execuție la
S.C. PAN S.A. BAIA MARE
2.1. Prezentarea generală a firmei S.C. Pan S.A. Baia Mare
Istoricul firmei S.C. PAN S.A. Baia Mare
Data înființării
S.C. PAN Baia Mare S.A. a luat ființă în decembrie 2002. Este persoană juridică română, are forma juridică de societate pe acțiuni și își desfășoară activitatea în conformitate cu legile române și statutul ei. Societatea nu are filiale sau sucursale în țară sau străinătate.
Sediul societății este în Baia Mare, str. Stadion nr.1, tel 0262384318, judetul 24—Maramureș, S.C. PAN Baia Mare S.A. are codul fiscal R14776401 și este înregistrată la Registrul Comerțului sub numărul J24-398-2002.
Capitalul social inițial al societății a fost de 50.000.000 lei, fiind împărțit în 10.000 acțiuni cu o valoare nominală de 5000 lei. Capitalul social actual este de 200.537.000 lei, divizat în 10 000 acțiuni a 20.053,7 lei fiecare. De la înființare până în prezent numărul acționarilor a scăzut de la 1318 la 976 datorită concentrării deținerilor de acțiuni.
Obiectul de activitate conform statutului este reprezentat de:
producția, inclusiv aprovizionarea și importul pentru producție și desfacere pe piața internă și externă a produselor obținute prin prelucrarea industrială a cerealelor, a produselor de panificație și pastelor făinoase;
comercializarea cu ridicata și amănuntul a produselor și mărfurilor alimentare și nealimentare de orice fel prin magazine proprii sau închiriate, concesionate sau în locuri special amenajate – piețe, târguri precum și în sistem ambulant, prin tonete, rulote, automagazine și altele de acest fel;
operațiuni de import-export, exclusiv cele prevăzute la punctul a., produse și servicii, operațiuni specializate de comerț exterior (leasing, intermediere, lohn, depozit, magazine, licitații, cooperare, gaj, ipotecă, barter, reprezentanță), precum și oricare alt gen de servicii de comerț exterior;
prestări de servicii în domeniul:
transportul de mărfuri și persoane în trafic intern și internațional;
intermedieri mobiliare și imobilare în sistem de comision sau consignație și reprezentanță comercială;
intermedieri și cumpărări de active și acțiuni de către acționarii S.C. PAN Baia Mare S.A.;
intermedierea cumpărării de active și acțiuni de către acționarii salariați și îi reprezentarea acestora față de terți în astfel de acțiuni.
Concesionarea de terenuri arabile și creditarea proprietarilor de terenuri pentru producția de cereale;
În realizarea obiectului de activitate societatea comercială efectuează orice alte operațiuni privind dezvoltarea, modernizarea și exploatarea capacității de producție, cumpărarea de active și acțiuni, având dreptul de a cumpăra, închiria sau a dobândi prin alte mijloace și de a obține orice fel și orice drepturi, privilegii sau orice avantaj asupra sau în legătură cu orice proprietăți și orice construcții, clădiri, locuințe, ateliere, magazine, depozite, capacități de producție, mașini, echipamente, instalații, motoare, material rulant, mijloace auto și orice proprietate imobiliară sau drepturi de orice fel.
Baza materială a societății este compusă din următoarele active principale:
o moară de grâu – construită în 1978, a ajuns prin modernizări succesive la o capacitate de măciniș de 124 de tone în 24 de ore; utilajele sunt de proveniență românească (15 valțuri tip Topleț) și turcească (umidificatoare, mașini de gris).
În urma procesului de măcinare se pot obține toate tipurile de făină, diferențiate în funcție de conținutul în cenușă și substanțe minerale;
cele 7 magazine de desfacere a produselor alimentare sunt răspândite în județ.
Scopul firmei S.C. „PAN Baia Mare „ S.A.
Scopul firmei este de a produce și comercializa produsele de panificație proprii.
Aspirăm să dobândim o reputație pe piață ca fabricant și distribuitor de produse de panificație. Putem obține acest lucru prin dezvoltarea promptă a produselor, înțelegerea clară a tendințelor și nevoilor de pe piață, comercializare și îmbuteliere inovatoare și profitabile.
Pentru a ne atinge obiectivul, S.C. PAN Baia Mare S.A. are nevoie de capital, talent managerial, facilități mai mari și mai eficiente.
Echipa de conducere:
Adunarea Generală a Acționarilor este organul de conducere care decide asupra activității societății și adoptă politica economică și comercială.
Societatea este administrată de Consiliul de Administrație, compus din 7 persoane alese de Adunarea Generală a Acționarilor pe o perioadă de patru ani. Consiliul de Administrație este condus de un președinte, care are și calitatea de director general.
Gestiunea societății este verificată Comisia de Cenzori, formată din trei membri aleși de Adunarea Generală a Acționarilor.
Directorul general al societății este ajutat de directorul executiv tehnic și de directorul executiv economic.
Directorul tehnic este conducătorul direcției producție.
Directorul economic (șeful direcției economice) are în subordine următoarele compartimente:
– biroul financiar-contabilitate-prețuri;
– oficiul de calcul;
– biroul aprovizionare.
S.C. COMPAN S.A. are 230 de angajați, cu funcții și calificări corespunzătoare, definite în fișa postului.
Compartimentul activității de producție este subordonat directorului general și îndrumă, conduce și răspunde de activitatea de producție, având următoarele atribuții:
asigură desfășurarea activității compartimentelor funcționale din subordinea sa în scopul realizării programelor de producție si a reparării dotării;
ia măsuri pentru elaborarea si respectarea indicatorilor tehnici si tehnologici cu privire la programarea, pregătirea și urmărirea producției;
asigură respectarea normelor de tehnică a securității și protecția muncii, ia măsuri împotriva celor care nu le respecta;
răspunde de activitatea de organizare a producției și muncii în scopul creșterii productivității muncii, reducerii costurilor, creșterii rentabilității și beneficiului societății.
Compartimentul comercial are atribuțiile:
asigură fundamentarea propunerilor pentru organigrama unității, schemei de personal, a atribuțiilor fiecărui sector de activitate, a veniturilor și cheltuielilor pentru activitatea de baza și a altor activități, a tarifelor pentru prestații etc.;
asigura contractele pentru prestații, întocmește facturi pentru activitatea de bază, asigura analizele economice pe secții privind realizarea veniturilor și cheltuielilor și îndeplinirea sarcinilor de către conducere;
elaborează planul de prestații, venituri și cheltuieli al unității pe structuri și activități (de bază și alte activități).
2.2. DESCRIEREA GENERALǍ A AFACERII
2.2.1.Obiective. Strategie. Tactici
Produsul fabricat și oferit de firmă fiind un produs final, va fi realizat pe piață consumatorului și este orientat persoanelor de toate vârstele.
Clienții potențiali ai întreprinderii sunt persoanele de toate vârstele.
Pentru ai determina pe clienții să cumpere produsele fabricate de întreprindere, conducerea va pune accentul, în primul rând, pe calitatea deosebită a serviciilor prestate, prețul convenabil. Produsele firmei vor ti distribuite direct consumatorului.
Prețurile la produsele livrate vor fi constituite din elementele proprii lor, reieșind din costurile de producție și din alte cheltuieli.
Reclama produselor va fi efectuată prin intermediul rețelei mass-media, foi volante, standuri luminescente și pe automobilele care livrează produsele firmei.
2.2.2.Structura personalului
Tabelul 2.1.
Structura personalului pe compartimente la 31.12.2007
. Din tabelul 2.1. se poate remarca ponderea importantă a personalului care lucrează în cadrul compartimentelor de producție și comercializare, care au un rol esențial în activitatea societății.
În ceea ce privește structura personalului în funcție de gradul de calificare, aceasta se prezintă ca în tabelul următor:
Tabelul 2.2.
Se remarcă preponderența categoriilor muncitori calificați (48%) și personal cu studii medii (37%). Această structură de personal este adecvată specificului activității societății.
Tabelul 2.3.
Structura personalului în funcție de domeniul de activitate:
Se observă preocuparea pentru sporirea ponderii personalului direct productiv, corelată cu reducerea cheltuielilor administrative.
Fluxurile de informații sunt următoarele:
secții de producție/ birou de aprovizionare (rapoarte de producție, de gestiune, avize etc.) compartimentul financiar-contabil (verificare, avizare) oficiul de calcul (prelucrare, centralizare) compartimentul financiar-contabil note contabil
2.3.DESCRIEREA PRODUSELOR ȘI MODUL DE FOLOSIRE
2.3.1.Ciclul produselor:
Produsele fabricate :
făina albă tip 650;
făina albă tip 480;
gris;
tărâțe;
franzela “Neptun” (0,500 kg/buc.);
franzela “Pariziana” (0,400 kg/buc.);
colac ardelenesc(1 kg/buc.);
colăcei ardelenești(0,1 kg/buc.);
pateuri (0,050 kg/buc.);
saleuri – vrac;
minipateuri cu brânză – vrac;
minipateuri cu ciuperci – vrac;
batoane cu lapte (0,100 kg/buc.);
cozonac cu stafide și cacao (0,800 kg/buc.).
Procesul tehnologic a producerii pâinii consta din 5 etape principale:
Cernerea fainii si pregătirea maielei;
Malaxarea aluatului;
Divizarea si dospirea aluatului;
Coacerea;
Răcirea si transportarea produselor gata.
In genere sectorul de panificație este caracterizat prin întreprinderi cu procese tehnologice preponderent semi-automatizate. In afara ca acest moment contribuie la creșterea flexibilității si eficientei producției, el permite menținerea standardelor de calitate. Desigur situația este diferita pentru brutăriile mici, specializate in pâine proaspătă.
Inovațiile substanțiale ale întreprinderilor de panificație cer modificări ale procesului de producție. Dezvoltarea și perfecționarea ambalajelor nu este larg răspândită la noi în țară.
Neajunsurile tehnologice în comparație cu practicile internaționale
Prin utilizarea materialelor speciale de ambalare, este posibil de a perfecționa produsele atât in termeni de calitate cât și durata de păstrare. O tehnica nouă pentru conservarea produselor de panificație este atmosfera modificată, larg răspândită pentru pâine (dar nu în țara noastră).
Firma noastră produce pâine din faină de grâu, un asortiment larg de produse de panificație și covrigărie, biscuiți, produse din gofre, diverse tipuri de paste făinoase și pizza. Astăzi aproape 500 de întreprinderi sunt cumpărători ai noștri. Pentru comoditatea cumpărătorilor producția se eliberează în ambalaje. Se utilizează diferite materiale de ambalaj: carton, polipropilena. Împreună cu beneficiarii elaborăm tipuri speciale de ambalaj conform cerințelor clienților noștri .
Toată producția se fabrică în stricta corespundere cu cerințele standardelor de stat cu utilizarea componentelor naturale curate biologic. Tehnologia de fabricare a producției, calitatea ei se verifică permanent de către organele de control corespunzătoare ale țarii. În condițiile concurentei înalte S.C. PAN Baia Mare S.A. nu numai că a supraviețuit, dar și-a stabilit prioritatea sa pe piața orasului. La întreprindere permanent se caută noi domenii de activitate.
Este creata baza comercială, ce execută cererile pentru partide de producție cu ridicata, atât fabricate de către întreprindere, cât și de alți furnizori de mărfuri alimentare.
Tehnologii firmei noastre depun toată abilitatea și experiența pentru calitatea înaltă și gustul bun al producției noastre de pe masa clienților noștri. .
2.3.2. Descrierea clienților și a surselor de aprovizionare
Tabelul 2.4.
Principalii clienți ai S.C. COMPAN S.A. sunt următorii:
Plata furnizorilor se face în termen de 30 de zile pentru furnizorii fără contract și în funcție de data scadenței stabilite, pentru cei cu contract.
Tabelul 2.5.
Principalii furnizori ai societății sunt:
2.4. INFORMAȚII FINANCIARE
CALCULE PREVIZIONARE PE 3 ANI
Analiza financiară este activitatea de diagnosticare a stării de performanță financiară a întreprinderii la încheierea exercițiului. Ea își propune să stabilească punctele tari și punctele slabe ale gestiunii financiare, în vederea fundamentării unei noi strategii de menținere și de dezvoltare într-un mediu concurențial. In sens general, finalitatea diagnosticului financiar constă în oferirea de informații financiare atât celor din interiorul înterprinderii, cât și celor interesați din afara acesteia. Diagnosticul financiar identifică factorii favorabili și nefavorabilicare afectează activitatea viitoare a înterprinderii. De asemenea, analiza financiară face obiectul preocupărilor externe ale partenerilor economici și financiar-bancari, pentru fundamentarea unor posibile acțiuni de cooperare cu respectiva întreprindere. Atât analiza pe plan intern, cât și cea externă au ca obiectiv determinarea rentabilității și a riscului și, în final, a valorii întreprinderii. Sursa de date pentru analiza financiară o constituie documentele contabile de sinteză: bilanțul, contul de rezultate și anexa la bilanț.
Structura bilanțului se apropie tot mai mult de o prezentare funcțională (pe activități) a datelor contabile, în detrimentul unei prezentări după criteriile financiare de lichiditate și exigibilitate. De aceea este necesară o tratare prealabilă a datelor contabile pentru adaptarea lor la criteriile care permit o analiză financiară semnificativă. În acest sens sunt utile detalierile care se fac în anexa la bilanț privind lichiditatea activelor, îndeosebi a creanțelor și exigibilitatea pasivelor, mai cu seamă a datoriilor întreprinderii. Se ajunge astfel la construcția unui “bilanț financiar”, în care clasamentul posturilor de activ și de pasiv se face exclusiv după criteriile de lichiditate și exigibilitate.
Pentru a respecta cât mai fidel criteriul lichidității, activele fixe se prezintă în următoarea succesiune:
imobilizările
imobilizările necorporale neamortizabile (de exemplu fondul de comerț), care au o lichiditate foarte slabă;
imobilizările corporale neamortizabile (terenurile) care au, de asemenea, o lichiditate slabă;
imobilizările necorporale amortizabile (brevete, licențe, cheltuieli de înființare etc.) devin lichide pa măsura repartizării cheltuielilor ocazionate de acestea asupra mai multor perioade de gestiune;
imobilizările corporale amortizabile, care devin lichide pe măsura amortizării lor;
participațiile, sub formă de acțiuni sau părți sociale pe care întreprinderea le deține în permanență pentru a controla o altă societate sau pentru a exercita, în cadrul acesteia, o influență predominantă.
alte imobilizări financiare (dobânzi calculate și cu scadență amânată, împrumuturi de la terți, depozite și cauțiuni).
Activele circulante sunt mai lichide decât activele fixe, putând fi rapid transformate în monedă. Durata recuperării capitalurilor bănești alocate în aceste active este mai scurtă și de aceea ele mai sunt numite și decalaje de plăți nefavorabile.
Structura pasivului, după criteriul exigibilității, grupează posturile de pasiv în două mari categorii:
capitalurile proprii;
datoriile.
Capitalurile proprii au o exigibilitate nulă, întrucât capitalul mobilizat de la acționari sau conservat prin reinvestirea profiturilor este definitiv la dispoziția întreprinderii, pe toată durata ei de viață.
Analiza datoriilor, în funcție de gradul lor de exigibilitate, are o mare importanță pentru evaluarea riscului financiar pe care îl implică îndatorarea întreprinderii. Gruparea în datorii financiare (pe termen lung și mediu) și datorii de exploatare (pe termen scurt) se face în funcție de scadența obligațiilor de plată
Pentru S.C pan Baia Mare S.A., bilanțurile financiare pe anii 2005, 2006 și 2007 se prezintă astfel:
Tabelul 2.6.
ACTIV
ACTIV CORECTAT – mii lei –
Pasiv Pasiv corectat
Analiza financiară urmărește să evidențieze, pe de o parte, modalitățile de realizare a echilibrului financiar pe termen lung și pe termen scurt (obiectiv al analizei pe bază de bilanț) și, pe de altă parte, treptele de acumulare bănească, de rentabilitate ale activității întreprinderii (obiectiv al analizei pe baza contului de profit și pierderi). Bilanțul sintetizează starea patrimonială a întreprinderii la un moment dat, în timp ce contul de rezultate sintetizează rezultatul fluxurilor economice și financiare de intrare, de prelucrare și de ieșire, pe perioada considerată. Informația comună, care se întâlnește în cele două documente de sinteză, este rezultatul net (profitul sau pierderea), ca o reflectare a rentabilității întreprinderii (intrări, prelucrări, ieșiri) și a noii stări patrimoniale a acesteia.
Diferența dintre activul total și datoriile totale contractate dă o primă și principală evaluare a întreprinderii la data încheierii exercițiului. Această ecuație fundamentală a bilanțului redă situația netă a întreprinderii, respectiv averea netă a acționarilor (activul neangajat în datorii).
SITUAȚIA NETĂ = ACTIV – DATORII
Din desfășurarea ciclului de exploatare vor rezulta următoarele consecințe financiare:
întreprinderea va putea obține amânări la plata furnizorilor (credite furnizor), ceea ce reprezintă un mijloc de finanțare din afară;
din momentul cumpărării materiilor prime și până în momentul vânzării produselor finite, întreprinderea își va imobiliza o parte din capitalul său în stocuri create în fazele ciclului de exploatare (materii prime, producție neterminată, produse finite), astfel că acestea generează un prim, și cel mai important, necesar de finanțare a activelor circulante;
întreprinderea se va afla deseori în situația de a acorda amânări la plată clienților (credite clienți), astfel că trebuie să finanțeze și aceste sume aflate în curs de încasare.
Necesarul financiar al exploatării reprezintă diferența dintre capitalul imobilizat în stocuri și formarea creanțelor clienți și finanțarea înglobată în datoriile către furnizori, pe de altă parte. Nevoia de fond de rulment este expresia realizării echilibrului pe termen scurt dintre necesarul și resursele de capitaluri circulante:
NECESAR DE FD. DE RULMENT=ALOCĂRI CICLICE-SURSE CICLICE
=(Stocuri +Creanțe)- Datorii de exploatare
Tabelul 2.7.
Evolutia necesarului de fond de rulment
Figura 2.1 Necesarul de fond de rulment
Necesarul de fond de rulment va înregistra valori pozitive, dar descrescătoare, ceea ce indică o evoluție favorabilă societății (un echilibru între durata încasărilor și cea a plăților.)
Alocările permanente (în imobilizări) vor fi, în principiu, acoperite din surse permanente (capitaluri proprii și datorii financiare). Cu cât sursele permanente vor fi mai mari decât necesitățile permanente de alocare a fondurilor bănești, cu atât întreprinderea va dispune de o marjă de securitate, care o va pune la adăpost de evenimente neprevăzute.
Acest surplus de surse permanente, degajat de ciclul de finanțare al investițiilor, poate fi “rulat” pentru reînnoirea stocurilor și creanțelor. Această utilizare potențială a marcat și denumirea lui, și anume aceea de fond de rulment. El este expresia realizării echilibrului financiar pe termen lung și a contribuției acestuia la înfăptuirea echilibrului finanțării pe termen scurt.
FOND DE RULMENT=SURSE PERMANENTE-ALOCĂRI PERMANENTE
Evoluția fondului de rulment evidențiază o creștere a acestuia, urmată de o ușoară scădere. Totuși, valoarea sa se menține pozitivă, în concordanță cu cerințele gestiunii financiare. (O parte din capitalurile permanente trebuie să acopere nevoile ciclice – temporare – reînnoibile permanent în cadrul ciclurilor de exploatare ale întreprinderii).
Mărimea calculată anterior reprezintă fondul de rulment net. În legătură cu fondul de rulment se mai pot calcula următoarele mărimi:
fondul de rulment brut, care cuprinde toate elementele de active circulante susceptibile de a fi transformate în bani într-un termen mai mic de un an;
fondul de rulment propriu, care reprezintă excedentul capitalului propriu față de activele imobilizate și arată autonomia de care dispune o întreprindere în finanțarea investițiilor în active circulante. În cazul S.C. PAN Baia Mare S.A., fondul de rulment propriu coincide cu fondul de rulment net, deci societatea nu va avea datorii pe termen lung.
Tabelul 2.8.
Evoluția fondului de rulment
Figura 2.2 Evoluția fondului de rulment
Nevoia de fond de rulment reprezintă nevoile temporare, dar reînnoibile permanent în cadrul ciclurilor de exploatare succesive ale întreprinderii. Mărimea sa trebuie să fie egală sau inferioară fondului de rulment; în caz contrar calitatea necorespunzătoare a activității de exploatare conduce la un dezechilibru financiar care va afecta exercițiile financiare viitoare sau care pune în pericol integritatea capitalurilor proprii.
Diferența dintre fondul de rulment și necesarul de fond de rulment reprezintă trezoreria netă, care trebuie să aibă o valoare pozitivă:
FR=NFR+TN
Trezoreria netă este expresia cea mai concludentă a desfășurării unei activități eficiente. Înregistrarea unei trezorerii nete pozitive în cadrul mai multor exerciții succesive demonstrează succesul întreprinderii în viața economică și posibilitatea plasării rentabile a disponibilităților bănești pentru întărirea poziției ei pe piață.
Tabelul 2.9.
EVOLUȚIA TREZORERIEI NETE
Figura 2.3 Trezoreria netă
Se observă că trezoreria netă va avea valori pozitive, în concordanță cu cerințele gestiunii financiare. Mărimea sa va varia de la un an la altul, în funcție de evoluția activității societății.
Ratele și ceilalți indicatori folosesc la fixarea diagnosticului financiar al întreprinderii.
Prin definiție, diagnosticul este o apreciere făcută asupra unei întreprinderi sau asupra unei activități a acesteia.
Diagnosticul financiar nu constituie decât o parte a diagnosticului întreprinderii. O apreciere globală a situației financiare și performanțelor impune un diagnostic multidimensional asupra:
potențialului tehnologic;
potențialului comercial;
raporturilor umane;
organizării și sistemului de gestiune;
situației și performanțelor financiare.
Diagnosticul financiar are ca obiective: măsurarea rentabilității capitalurilor întreprinderii și aprecierea condițiilor de echilibru economic și financiar, pentru a evalua gradul de risc (economic, financiar și de faliment) al întreprinderii.
Diagnosticul rentabilității se realizează prin intermediul a două categorii de rate de eficiență:
rate de rentabilitate economică;
rate de rentabilitate financiară.
Diagnosticul riscului urmărește măsurarea variabilității rezultatelor întreprinderii la modificarea poziției întreprinderii (a cifrei de afaceri și a structurii cheltuielilor ei fixe și variabile) la modificarea structurii capitalurilor (proprii și împrumutate) și a variabilității solvabilității întreprinderii, a capacității acesteia de a-și onora, la scadență, obligațiile față de terți. În ansamblul activității ei, întreprinderea comportă trei riscuri:
de exploatare (economic);
de finanțare (financiar);
de faliment.
Situația întreprinderii va fi apreciată ca pozitivă dacă, în urma diagnosticului ei financiar, rezultă o rentabilitate acoperitoare pentru riscurile pe care investitorii (acționari și împrumutători) și le-au asumat prin alocarea capitalurilor lor în activele întreprinderi. .Întreaga activitate desfășurată de întreprindere va cuprinde două categorii de operațiuni: de gestiune și de capital. Operațiunile de gestiune sunt cele mai însemnate și cu caracter recurent, repetitiv în viața economică a întrepriderii. Ele cuprind mai departe operațiuni de exploatare a patrimoniului spre realizarea de produse și servicii vandabile, operațiuni financiare operațiuni excepționale, accidentale și în afara activității curente. Rezultatul operațiilor de gestiune îl constituie cash-flow-ul de gestiune, format din profitul net, amortizare și dobânzi:
CF gest. = EBE+Ven. fin+/- Rezultat excepțional – Impozit
Tabelul 2.10.
EVOLUȚIA CASH-FLOW-ULUI DE GESTIUNE
Figura 2.4 Evoluția cash-flowlui de gestiune
La nivelul întreprinderii, cash-flow-ul disponibil este determinat de gestiune, după finanțarea creșterii economice, respectiv după deducerea variațiilor, la sfârșitul anului, ale imobilizărilor (ΔIMO) și ale stocurilor și creanțelor (nete de datoriile de exploatare aferente=ΔNFR):
CFD=CF gest. – ΔIMO -ΔNFR
ΔIMO+ΔNFR=creșterea economică
Tabelul 2.11.
EVOLUȚIA CASH-FLOW-ULUI DISPONIBIL
Figura 2.5 Evoluția cash-flow-ului disponibil
Dacă bilanțul exprimă starea patrimonială la care s-a ajuns la încheierea exercițiului, contul de rezultate exprimă, în parte, cum s-a ajuns la respectiva stare patrimonială finală. Contul de profit și pierderi sintetizează deci fluxurile economice, respectiv cheltuielile și veniturile perioadei de gestiune .
Pe baza contului de rezultate se pot determina o serie de indicatori valorici privind volumul și rentabilitatea activității întreprinderii. Construcția în trepte a indicatorilor, pornind de la cel mai cuprinzător (producția exercițiului +adaosul comercial) și încheind cu cel mai sintetic (profitul net al exercițiului), a sugerat denumirea de cascadă a soldurilor intermediare de gestiune. Fiecare sold intermediar reflectă rezultatul gestiunii financiare, la treapta respectivă de acumulare.
Relațiile de calcul ale soldurilor intermediare de gestiune sunt următoarele:
Valoarea adăugată = Producția exercițiului
Consumuri externe (de la terți)
Excedentul brut de exploatare = Valoarea adăugată
+ Subvenții de exploatare
– Cheltuieli de personal
– Impozite, taxe, vărsăminte asimilate
Profitul din exploatare = Excedent brut din exploatare
+ Reluări asupra provizioanelor
+ Alte venituri (din exploatare)
– Amortizări și provizioane calculate
– Alte cheltuieli
Profitul curent = Profitul din exploatare
+ Venituri financiare
– Cheltuieli financiare
5. Profitul net = Profitul curent
+ Rezultatul excepțional
– Participarea salariaților
– Impozitul pe profit
Vom urmări în continuare evoluția acestor indicatori în cazul S.C. PAN Baia Mare S.A. pentru perioada analizată.
Tabelul 2.12.
Evoluția valorii adăugate
Figura 2.6 Evoluția valorii adăugate
Valoarea adăugată exprimă creșterea de valoare rezultată din utilizarea factorilor de producție, îndeosebi a factorilor muncă și capital, peste valoarea materialelor, energiei și serviciilor cumpărate de la terți. Această valoare adăugată reprezintă sursa de acumulări bănești din care se face remunerarea participanților direcți și indirecți la activitatea economică a întreprinderii:
personalul, prin salarii, indemnizații și cheltuieli sociale;
statul, prin impozite, taxe și vărsăminte asimilate;
creditorii, prin dobânzi și comisioane plătite;
acționarii, prin dividende plătite;
întreprinderea, prin capacitatea de autofinanțare.
Se observă că în cazul studiat valoarea adăugată s-a menținut la un nivel relativ constant în termeni reali.
Tabelul 2.13.
EVOLUȚIA EXCEDENTULUI BRUT DE XPLOATARE
Excedentul brut de exploatare exprimă acumularea brută din activitatea de exploatare, știind că amortizarea și provizioanele sunt doar cheltuieli calculate, nu și plătite. De aceea, până la solicitarea lor (pentru investiții, riscuri sau cheltuieli), amortizarea și provizioanele calculate se regăsesc în acumulările bănești ale întreprinderii. Excedentul brut de exploatare exprimă capacitatea potențială de autofinanțare a investițiilor (din amortizări, provizioane și profit), de achitare a datoriilor către bugetul statului și de remunerare a investitorilor de capital (acționarii și creditorii). Excedentul brut de exploatare al S.C. PAN Baia Mare S.A. a înregistrat mărimi relativ constante în termeni reali, societatea având o bună capacitate de a-și remunera acționarii și de a restitui creditele bancare.
Tabelul 2.14.
Profit din exploatare
Figura 2.7 Evoluția profitului din exploatare
Profitul de exploatare exprimă mărimea absolută a rentabilității activității de exploatare, prin deducerea tuturor cheltuielilor (plătibile și a celor calculate) din veniturile exploatării (încasabile și a celor calculate).
Pentru calculele financiare de rentabilitate se calculează profitul înainte de dobânzi și impozit (earning before interests and taxes = EBIT). Acesta este diferența dintre veniturile totale și cheltuielile totale (de exploatare, financiare și excepționale) cu excepția dobânzilor și a impozitului pe profit.
Tabelul 2.15.
EVOLUȚIA PROFITULUI INAINTE DE DOBÂNZI ȘI IMPOZIT
Figura 2.8 Evoluția profitului inainte de dobânzi și
impozit
Se observă o evoluție asemănătoare cu cea a profitului din exploatare, fără influența dobânzilor bancare.
Profitul înainte de dobânzi și impozit are, după deducerea impozitului pe profit (EBIT-Impozit) o semnificație deosebită. Aceasta exprimă potențialul (contabil) de remunerare a acționarilor cu dividende și a creditorilor (a băncilor) cu dobânzi. Mărimea reală a acestei remunerări este dată de cash flow-ul disponibil (CFD) după operațiunile de capital, de creștere economică a întreprinderii. În cazul S.C. PAN Baia Mare S.A., această mărime coincide cu profitul înainte de dobânzi și profit.
În cazul stocurilor, durata de rotație se determină după relația:
Durata de rotație a stocurilor în cazul analizat va înregistrat o evoluție descrescătoare în primul an, după care – începând din 2006 – a crescut destul de mult.
Tabel 2.16.
Durata de rotație a stocurilor
Figura 2. 9 Durata de rotație a stocurilor
Determinarea lichidității se face pe baza mai multor indicatori:
lichiditatea curentă (globală) se calculează după relația:
Tabel 2.17.
LICHIDITATE CURENTĂ
Indicatorul lichidității globale – “current ratio” în literatura anglo-saxonă – reflectă posibilitatea tuturor componentelor patrimoniale curente ale întreprinderii de a se transforma într-un termen scurt în lichidități pentru a satisface obligațiile de plată exigibile. Unul din principiile fundamentale ale echilibrului financiar al întreprinderii este acela potrivit căruia activele curente trebuie să aibă permanent o valoare mai mare decât obligațiile sau pasivele curente. Prin urmare, indicatorul lichidității globale trebuie să aibă o mărime supraunitară. În cazul S.C. RIGA PAN S.A. se observă că această condiție va fi îndeplinită în toți anii.
Tabel 2.18.
LICHIDITATE ÎN SENS LARG
Se observă o evoluție favorabilă a indicatorului în toți cei 3 ani.
Lichiditatea în sens larg este cunoscută și sub numele de lichiditate intermediară (sau de “quick test” sau “acid test” în literatura anglo-saxonă). Se apreciază că acest raport a trebui să tindă spre o mărime unitară, deoarece orice operație de transformare a stocurilor în mijloace bănești impune anumite cheltuieli (de publicitate, transport, vânzare etc.), care, în condițiile unei lichidități subunitare, ar prejudicia echilibrul economic al întreprinderii.
Școala financiară clasică apreciază că indicatorul lichidității intermediare trebuie să fie de cel puțin 0,5, valoarea optimă fiind 1. Este ceea ce se numește “regula prudenței financiare” (de unde și denumirea de “lichiditate financiară” dată lichidității intermediare). Se observă că în cazul S.C. PAN Baia Mare S.A., indicatorul se va situa la valorile optime.
lichiditatea imediată, calculată astfel:
Tabel 2.19
LICHIDITATE IMEDIATA
Lichiditatea imediată va înregistra o evoluție relativ constantă, cu excepția anului 2006, în care sumele depuse de acționari în contul măririi capitalului social vor determina creșterea sa accentuată. În anul următor, aceste disponibilități vor fi folosite pentru activitatea curentă și de investiții a întreprinderii.
Tabelul 2.20.
Raportul dintre capitalul propriu si pasivele totale:
Băncile solicită în general un nivel al acestui raport de peste 20-30%. Această condiție va fi îndeplinită în cazul studiat pe întreaga perioadă.
Tabelul 2.21.
Rentabilitatea financiară
Rata de rentabilitate a capitalurilor (ROE) mai este cunoscută și sub numele de rentabilitate financiară. Ea măsoară randamentul capitalurilor proprii, deci al plasamentului financiar pe care acționarii l-au făcut prin cumpărarea acțiunilor întreprinderii. Rentabilitatea financiară remunerează proprietarii întreprinderii prin distribuirea de dividende către aceștia și prin creșterea rezervelor, care, în fapt, reprezintă o creștere a averii proprietarilor. Această rată este influențată de modalitatea de procurare a capitalurilor și de aceea este sensibilă la structura financiară, respectiv la situația îndatorării întreprinderii.
Este de dorit ca rata rentabilității financiare să fie mai mare decât rata medie a dobânzii de piață pentru a face atractive acțiunile întreprinderii.
Monografie contabilă
Achiziție de materii prime, conform facturii 205 din 1.05.2008:
% = 401 2023
301 1700
4426 323
Achiziție paleți pe baza facturii 205 din 1.05.2008
381 = 401 119
4426 = 401 22,61
Avans spre decontare conform OP CAS 1 din 2.05.2008
542 = 5311 1500
Achiziție combustibil conform facturii 26 din 3.05.2008
% = 401 238
3022 2000
4426 380
Restituire ambalaje pe baza facturii 10 din 3.05.2008
4111 = % 113.65
703 95.5
4427 18.15
Achiziție trusă scule conform facturii 206 din 2.05.2008
% = 542 1428
303 1200
4426 228
Încarcarea gestiunii cu valoarea mărfurilor vândute conform notei de recepție 3
371 = % 293
378 95
4428 198
Dare în consum de materii prime conform bonului de consum din 15.05.2008
601 = 301 1200
Înregistrarea cheltuielilor conform bonului de consum 11 din 20.05.2008
6022 = 3022 200
Achitarea facturii 205(plata paleți) conform extrasului de cont 11 din 20.05.2008
401 = 5121 119
Încasare ˝ din valoarea ambalajelor conform extrasului de cont 11 din 20.05.2008
5121 = 4111 54.4
Valoarea ambalajelor vândute inclusiv diferențe de preț înregistrate conform bonului de consum 3 din 20.05.2008
608 = 381 119
Plata facturii 205 din 1.05.2008 conform extrasului de cont 5 din 20.05.2008
401 = 5121 2023
Evidențierea materialelor de natura obiectelor de inventar conform bonului de consum 12 din 21.05.2008
603 = 303 1200
Materii prime vândute în starea în care au fost procurate conform bonului de trezorerie 2 din 22.05.2008
371 = 301 200
Încasarea sumelor din vânzarea de mărfuri conform bonului fiscal 2 din 22.05.2008
5311 = 707 1245
Vânzarea produselor finite pe baza facturii nr 11 din 30.05.2008
4111 = % 2380
701 2000
4427 380
Descărcarea gestiunii
711 = 345 2000
CONCLUZII ȘI PROPUNERI
Capitolul I este structurat pe 11 subcapitole și contine noțiuni teoretice iar capitolul II pe 4 subcapitole și conține notiuni practice.
Primul capitol începe cu o definire a stocurilor, clasificări a stocurilor după anumite criterii, continuând apoi cu înregistrarea , costul și evaluarea stocurilor.
Stocurile sunt active circulante deținute pentru a fi vândute, în curs de producție în vederea vânzării sau sub formă de materii prime, materiale și alte consumabile ce urmează a fi folosite în procesul tehnologic sau pentru prestarea de servicii.
Stocurile pot fi calasificate astfel;
A) Materii prime, participă direct la fabricarea produselor si se regăsesc în produsul finit integral sau parțial, fie în starea lor initială, fie transformată.
B)Materiale consumabile (materiale auxiliare, combustibili, materiale consumabile)
participă sau ajută procesul de fabricatie sau de exploatare de regulă, fără a se regăsi în produsele la a căror fabricare participă.
C) Materiale de natura obiectelor de inventar, cuprind bunuri materiale de valoare mare cu durată de viață utilă sub un an indiferent de valoare.
D) Produsele, sunt reprezentate de:
– semifabricate sunt acele bunuri al căror proces tehnologic a fost terminat într-o secție (fază de fabricatie) și se pot livra altor secții sau tertilor.
– produse finite, bunuri care au parcurs în întregime toate fazele procesului de fabricație și nu mai au nevoie de prelucrări ulterioare în cadrul unitătii patrimoniale, putând fi depozitate în vederea livrării sau expediate direct clientilor;
– produse reziduale, reprezentând rebuturile, materialele recuperabile, deșeurile adică bunurile necorespunzatoare calitativ ce rezultă din procesul tehnologic.
E) Animalele și păsările, respectiv animalele născute si cele tinere de orice fel , crescute și folosite pentru reproducție sau puse la îngrășat pentru a fi valorificate, coloniile de albine precum și animalele pentru producție .
F) Mărfurile, respectiv bunurile pe care înterprinderea le cumpără în vederea revânzării sau produsele predate spre vânzare magazinelor proprii.
G) Ambalajele, includ bunurile refolosibile achiziționate sau fabricate, destinate protejării și prezentării produselor și care, în mod temporar, pot fi păstrate la terți cu obligația restituirii în condițiile prevăzute în contract.
H) Producția în curs de execuție, este reprezentată de producția care nu a trecut prin toate fazele (stadiile de prelucrare) prevăzute de procesul tehnologic, precum și de produsele nesupuse probelor și recepției tehnice sau necomplectate în întregime. Sunt asimilate producției în curs: lucrările, serviciile și studiile în curs de execuție sau nedeterminate.
Prezentarea metodelor de evidență sintetică și analitică a stocurilor.
Metode de evidență sintetică și contabilizare a stocurilor
Înterprinderile din România pot să-și organizeze contabilitatea stocurilor utilizând fie metoda inventarului permanent, fie metoda inventarului intermitent.
1. Metoda inventarului permanent
În cazul utilizării inventarului permanent în contabilitate, în conturile de stocuri se înregistrează toate operațiile de intrare și ieșire a stocurilor cantitativ și valoric, ceea ce permite stabilirea și cunoașterea în orice moment a stocurilor, atât cantitativ cât și valoric
2.Metoda inventarului intermitent
Unitățile patrimoniale pot opta și pentru inventarul permanent al stocurilor, cu condiția ca inventarul permanent al acestora să fie condus în contabilitatea de gestiune, în cazul întreprinderilor mari, sau extracontabil în cazul întreprinderilor mici și mijlocii.
3.Metode de evideță analitică a stocurilor
În situația contabilizării stocurilor după metoda inventarului permanent, Legea contabilității prevede în scopul cunoașterii corecte din punct de vedere cantitativ și valoric a stocurilor aflate în gestiunea unității patrimoniale, pe fiecare lot în parte și pe fiecare categorie de stocuri, organizarea contabilității analitice a stocurilor după următoarele metode:
-metoda cantitativ-valorică;
-metoda operativ-contabilă;
-metoda global-valorică;
Organizarea contabilității stocurilor și a producției în curs de execuție.
Capitolul II este o prezentare a unei firme de panificație. Prezentarea începe cu istoricul firmei urmând apoi descrierea afaceri și prezentarea echipei de conducere. Descrierea generală a afaceri urmând informații financiare (analiza financiară).
S.C. PAN Baia Mare S.A. a luat ființă în decembrie 2002. Este persoană juridică română, are forma juridică de societate pe acțiuni și își desfășoară activitatea în conformitate cu legile române și statutul ei. Societatea nu are filiale sau sucursale în țară sau străinătate.
Sediul societății este în Baia Mare, str. Stadion nr.1, judetul 24—Maramureș, S.C. PAN S.A. Baia Mare are codul fiscal R14776401 și este înregistrată la Registrul Comerțului sub numărul J24-398-2002.
Scopul firmei este de a produce și comercializa produsele de panificație proprii.
Aspirăm să dobândim o reputație pe piață ca fabricant și distribuitor de produse de panificație. Putem obține acest lucru prin dezvoltarea promptă a produselor, înțelegerea clară a tendințelor și nevoilor de pe piață, comercializare și îmbuteliere inovatoare și profitabile.
Pentru a ne atinge obiectivul, S.C. PAN S.A. Baia Mare are nevoie de capital, talent managerial, facilități mai mari și mai eficiente.
Produsul fabricat și oferit de firmă fiind un produs final, va fi realizat pe piață consumatorului și este orientat persoanelor de toate vârstele.
Clienții potențiali ai întreprinderii sunt persoanele de toate vârstele.
Pentru ai determina pe clienții să cumpere produsele fabricate de întreprindere, conducerea va pune accentul, în primul rând, pe calitatea deosebită a serviciilor prestate, prețul convenabil. Produsele firmei vor ti distribuite direct consumatorului.
Prețurile la produsele livrate vor fi constituite din elementele proprii lor, reieșind din costurile de producție și din alte cheltuieli.
Reclama produselor va fi efectuată prin intermediul rețelei mass-media, foi volante, standuri luminescente și pe automobilele care livrează produsele firmei.
Analiza financiară este activitatea de diagnosticare a stării de performanță financiară a întreprinderii la încheierea exercițiului. Ea își propune să stabilească punctele tari și punctele slabe ale gestiunii financiare, în vederea fundamentării unei noi strategii de menținere și de dezvoltare într-un mediu concurențial. In sens general, finalitatea diagnosticului financiar constă în oferirea de informații financiare atât celor din interiorul înterprinderii, cât și celor interesați din afara acesteia. Diagnosticul financiar identifică factorii favorabili și nefavorabilicare afectează activitatea viitoare a înterprinderii. De asemenea, analiza financiară face obiectul preocupărilor externe ale partenerilor economici și financiar-bancari, pentru fundamentarea unor posibile acțiuni de cooperare cu respectiva întreprindere. Atât analiza pe plan intern, cât și cea externă au ca obiectiv determinarea rentabilității și a riscului și, în final, a valorii întreprinderii. Sursa de date pentru analiza financiară o constituie documentele contabile de sinteză: bilanțul, contul de rezultate și anexa la bilanț.
Diagnosticul riscului la S.C Pan S.A Baia Mare urmărește măsurarea variabilității rezultatelor întreprinderii la modificarea poziției întreprinderii (a cifrei de afaceri și a structurii cheltuielilor ei fixe și variabile) la modificarea structurii capitalurilor (proprii și împrumutate) și a variabilității solvabilității întreprinderii, a capacității acesteia de a-și onora, la scadență, obligațiile față de terți. În ansamblul activității ei, întreprinderea comportă trei riscuri.
Profitul înainte de dobânzi și impozit are, după deducerea impozitului pe profit (EBIT-Impozit) o semnificație deosebită. Aceasta exprimă potențialul (contabil) de remunerare a acționarilor cu dividende și a creditorilor (a băncilor) cu dobânzi. Mărimea reală a acestei remunerări este dată de cash flow-ul disponibil (CFD) după operațiunile de capital, de creștere economică a întreprinderii. În cazul S.C. PAN Baia Mare S.A., această mărime coincide cu profitul înainte de dobânzi și profit.
Excedentul brut de exploatare exprimă acumularea brută din activitatea de exploatare, știind că amortizarea și provizioanele sunt doar cheltuieli calculate, nu și plătite. De aceea, până la solicitarea lor (pentru investiții, riscuri sau cheltuieli), amortizarea și provizioanele calculate se regăsesc în acumulările bănești ale întreprinderii. Excedentul brut de exploatare exprimă capacitatea potențială de autofinanțare a investițiilor (din amortizări, provizioane și profit), de achitare a datoriilor către bugetul statului și de remunerare a investitorilor de capital (acționarii și creditorii). Excedentul brut de exploatare al S.C. PAN Baia Mare S.A. a înregistrat mărimi relativ constante în termeni reali, societatea având o bună capacitate de a-și remunera acționarii și de a restitui creditele bancare
Valoarea adăugată exprimă creșterea de valoare rezultată din utilizarea factorilor de producție, îndeosebi a factorilor muncă și capital, peste valoarea materialelor, energiei și serviciilor cumpărate de la terți. Această valoare adăugată reprezintă sursa de acumulări bănești din care se face remunerarea participanților direcți și indirecți la activitatea economică a întreprinderii:
personalul, prin salarii, indemnizații și cheltuieli sociale;
statul, prin impozite, taxe și vărsăminte asimilate;
creditorii, prin dobânzi și comisioane plătite;
acționarii, prin dividende plătite;
întreprinderea, prin capacitatea de autofinanțare.
Se observă că în cazul studiat valoarea adăugată s-a menținut la un nivel relativ constant în termeni reali.
Indicatorul lichidității globale – “current ratio” în literatura anglo-saxonă – reflectă posibilitatea tuturor componentelor patrimoniale curente ale întreprinderii de a se transforma într-un termen scurt în lichidități pentru a satisface obligațiile de plată exigibile. Unul din principiile fundamentale ale echilibrului financiar al întreprinderii este acela potrivit căruia activele curente trebuie să aibă permanent o valoare mai mare decât obligațiile sau pasivele curente. Prin urmare, indicatorul lichidității globale trebuie să aibă o mărime supraunitară. În cazul S.C. RIGA PAN S.A. se observă că această condiție va fi îndeplinită în toți anii.
Rata de rentabilitate a capitalurilor (ROE) mai este cunoscută și sub numele de rentabilitate financiară. Ea măsoară randamentul capitalurilor proprii, deci al plasamentului financiar pe care acționarii l-au făcut prin cumpărarea acțiunilor întreprinderii. Rentabilitatea financiară remunerează proprietarii întreprinderii prin distribuirea de dividende către aceștia și prin creșterea rezervelor, care, în fapt, reprezintă o creștere a averii proprietarilor. Această rată este influențată de modalitatea de procurare a capitalurilor și de aceea este sensibilă la structura financiară, respectiv la situația îndatorării întreprinderii.
Este de dorit ca rata rentabilității financiare să fie mai mare decât rata medie a dobânzii de piață pentru a face atractive acțiunile întreprinderii.
În prezenta lucrare am prezentat atât aspecte teoretice cât și practice ale firmei S.C Pan S.A Baia Mare.
Bibliografie
1. Caraiani C.- Bazele contabilității, Editura ASE, București 2002
2. Călin O. și Ristea M.-Bazele contabilității, Editura Națională 2000
3. Cotleț D. și Megan O.-Teoria și practica bilanțului,Editura Cargo 2002
4. Epuram M.-Contabiltatea financiară în noul sistem contabil, Editura de Vest 2000
5. Feleagă N. și Malciu L.-Politici și opțiuni contabile, Editura Economică 2002
6. Mateș D.-Contabilitatea întreprinderii –Aplicații practice,Editura Mirton 2004
7. Mates D.-Contabiltatea financiară e entităților economice,Editura Mirton 2003
8. Mateș D.-Contabilitatea operațiunilor speciale,Editura Intelcredo 2003
9. Păntea I.P.-Contabilitatea financiară conformă cu directivele Europene,Editura Intelcredo
2006
10. Pereș I.,Mateș D.,Pereș C.-Bazele contabilității,Editura Mirton 2005
11. Ristea M.-Contabilitatea financiară a întreprinderii,Editura Universitară 2004
***** Legea contabilității nr.82/2001 Republicată în 2005,M.Of. nr. 48/2005
***** OMFP 1752/2005 pt aplicarea reglementărilor contabile conforme directivelor Europene,M.Of. 1080 bis/2006
***** Legea 571/2003 privind Codul fiscal
***** Standardele Internaționale de Raportare Financiară 2006, Editura CECCAR 2006
***** Ghid de aplicare a Standardelor Internționale de Contabilitate,Editura Economică 2001
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Contabilitatea Stocurilor Si A Productiei In Curs DE Executie (ID: 133601)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.