Contabilitatea Stocurilor la Sc Jtti Romania Srl

Contabilitatea stocurilor la

SC JTTI ROMANIA SRL

2016

CUPRINS

INTRODUCERE………………………………………………………..0

CAP. I PREZENTAREA STOCURILOR ȘI A FORMELOR DE EVALUARE A ACESTORA

1.1.Aspecte generale………………………………………………………………………………………..0

1.2 Clasificarea stocurilor…………………………………………………………………………………0

1.3. Obiectivele și factorii organizăriicontabilității stocurilor………………………………..0

1.4. Reguli de evaluare a stocurilor……………………………………………………………………0

1.5. Sistemul de conturi privind organizarea contabilității sintetice………………………..0

CAP. II CONTABILIZAREA STOCURILOR LA S.C. JTTI ROMANIA S.R.L

2.1. Contabilizarea stocurilor de materii prime și materiale consumabile………………0

2.2. Contabilizarea stocurilor de produse finite și producție în curs de execuție…….0

2.3. Contabilizarea stocurilor de mărfuri…………………………………………………………..0

CAP.III CONTABILITATEA STOCURILOR LA S.C. JTTI ROMANIA S.R.L

3.1.Contabilitatea materialelor…………………………………………………………………………0

3.2.Stocurile fabricate…………………………………………………………………………………….0

3.3. Metode de evaluare la ieșire a stocurilor…………………………………………………….0

3.4.Contabilitatea mărfurilor la prețul cu amănuntul………………………………………….0

3.5.Ajustări pentru deprecierea stocurilor…………………………………………………………0

CAP IV. CONCLUZII ȘI PROPUNERI…………………………………….0

BIBLIOGRAFIE……………………………………………………………………0

INTRODUCERE

Este extrem de important, în zilele de astăzi,să se urmărească riguros mișcarea stocurilor pentru a evita realizarea de valori prea mari (legate de bani, risc de învechire a articolelor rezultând o pierdere de bani), lipsa de stocuri (pierderea a cifrei de afaceri).

De altfel, stocurile și producția în curs de execuție reprezintă o componentă importantă a activelor circulante, condiționând desfășurarea activității oricărei unități patrimoniale. Ele poartă denumirea de active circulante materiale și potrivit Regulamentului contabil cuprind ansamblul bunurilor și serviciilor destinate atât vânzării în starea în care au fost achiziționate sau după prelucrarea lor în procesul de producție, cât și consumului lor la prima utilizare.

Această temă este una extrem de importantă pentru o unitate în desfășurarea activității sale.Contabilitatea stocurilor este cea care prezintă în mare parte activitatea unei firme,fie ea una de producție, comerț sau prestări de servicii.

Gestionarea stocurilor a devenit peste ani, ”motiv de luptă” ce asigură competitivitatea în cadrul companiei. Cu alte cuvinte, se caută un echilibru care va permite companiei să asigure toate comenzile sale prin limitarea costurilor de stocare. Cu toate acestea, concluzia este adesea următoarea: atunci când micile companii nu acordă o importanță suficienta gestionării stocurilor lor, acestea se limitează.

Pentru a avea o activitate cât mai profitabilă, firma ar trebui să încerce să diminueze cât de mult posibil costul de obținere al acestor produse,dar și vânzarea lor la un preț cât mai mare pentru a obține un profit cât se poate de consistent.

Locul unui stoc în depozit este foare important întrucât permite evitarea lipsurilor, fapt ce afectează vânzarea produselor finite sau prelucrarea materiile prime și producerea semi-fabricatelor. Cu toate acestea, un stoc excesiv poate provoca:

– Cheltuieli foarte mari, inclusiv taxele fixe,cum ar fi închirieri de spații, sau vehicule de manipulare a mârfurilor. Există, de asemenea, costuri variabile, cum ar fi costurile de personal sau întreținere.

– Reducerea facilităților de numerar: fiecare element stocat se evaluează și se termină în active. Acestea sunt activele de capital care reduc lichiditățile imediate.

În perioada de globalizare a economiei, unde mediul de afaceri este extrem de competitiv, gestionarea stocurilor nu permite nici o eroare, Cele mai multe întreprinderi din țări în curs de dezvoltare, atât din sectorul public și privat se confruntă cu dificultăți de management.

Lucrarea de față prezintă principalele aspecte teoretice și practice în legătură cu delimitarea și contabilizarea stocurilor. De asemenea, prin contabilitatea stocurilor se poate observa ce cantități de produse produce o anumită firmă, care este prețul de producție și prețul de vânzare ale acestor produse.

Am ales “Contabilitatea și gestiunea stocurilor la S.C. JTTI ROMANIA S.R.L.”, deoarece am avut întotdeauna un interes aparte pentru această temă și din dorința de documentare mai detaliată în legătură cu acest subiect. Astfel, în cadrul acestei lucrări îmi propun definirea conceptelor teoretice privind stocurile, evidențierea modului de înregistrare a lor și a conturilor folosite, precum și punerea în practică a teoriei prezentate prin întocmirea unui studiu de caz al unei firme reale.

Lucrarea este structurată în trei capitole, un capitol bazat pe teorie ,un capitol ce tratează înregistrarile contabile ce reliefeaza o imagine cât mai fidelă a activității entității economice și un capitol privind studiul de caz la societatea aleasă.

Primul capitol cuprinde noțiuni generale cu privire la stocuri, acestea fiind prezentate în detaliu, pe categorii si anume : aspecte generale,definirea stocurilor, metode de evaluare, clasificare.

Cel de-al doilea capitol reliefează o imagine amplă asupra înregistrărilor contabile la SC JTTI ROMANIA SRL.

În cel de-al treilea capitol, denumit “Contabilitatea a stocurilor la SC JTTI ROMANIA SRL” am prezentat îin detaliu, într-un studiu de caz, societatea SC JTTI ROMANIA SRL : generalități, structură și organizare, modelul de aprovizionare, valorificarea stocurilor, principiile generale privind evaluarea stocurilor intrate si ieșite, cu alte cuvinte, cadrul practic al gestiunii stocurilor în firma SC JTTI ROMANIA SRL ce se finalizează cu procesul de inventariere.

Bibliografia aleasa, ce sta la baza elaborarii lucrarii de licență, cuprinde resurse de informații care au fost utilizate pentru redactarea lucrării în cauză. Lucrarea se bazeaza pe informații culese din cărți de specialitate, cursuri universitare și site-uri oficiale specializate.

CAP. I PREZENTAREA STOCURILOR ȘI A FORMELOR DE EVALUARE A ACESTORA

1.1.Aspecte generale

Pe lângă activele fixe, ce asigură baza tehnică a producției, circulația mărfurilor si prestărilor de servicii, activitatea desfășurată de entități impune și folosirea unui volum mare și diversificat de active circulante (curente). În cadrul lor, cele materiale dețin un rol hotarâtor in realizarea obiectului de activitate propriu fiecărei entități.

Un activ se clasifică ca activ circulant atunci când:

Este achiziționat sau produs pentru consum propriu sau in scopul comercializării și se așteaptă sa fie realizat în termen de 12 luni de la data bilanțuluiș

Este reprezentat de creanțe aferente ciclului de exploatareș

Este reprezentat de numerarsau echivalente de numerar a căror utilizare nu este restricționată.

În categoria activelor circulante se cuorind: stocurile, creanțele, investițiile pe termen scurt, casa și conturi la bănci.

Stocurile reprezintă componente ale activului patrimonial , fiind mijloace economice sub forma activelor circulante materiale . Ele își transmit integral valoarea asupra bunurilor realizate cu ajutorul lor , deci la data utilizării sau consumului.

Stocurile, sub aspectul gestionării, se pot grupa în stocuri și producția în curs de execuție, ambele fiind considerate active circulante materiale. Comisia Internaționala a Standardelor Contabile (I.A.S.C.), în norma de contabilitate IAS 2 „Stocurile” aplicată începând cu 1.01.1976 și revizuită în anul 1993 definește stocurile ca fiind un element de activ, iar costul de achiziție al acestora cuprinde prețul de cumpărare, taxele vamale și alte taxe nerecuperabile, cheltuieli de transport-aprovizionare. Stocurile pot fi:

Bunuri achiziționate în scopul revânzării ( marfa cumpărată de un comerciant cu amănuntul și destinată revânzării) sau orice altă achiziție având acest scop;

Bunuri finite sau în curs de execuție fabricate de întreprindere;

Materii prime, materiale, utilități ce urmează a fi folosite în procesul de producție;

Costul serviciului pentru care întreprinderea nu a recunoscut încă venitul aferent, în cazul prestărilor de servicii.

Stocurile sunt acele bunuri sau servicii, care se transformă în disponibilități bănești în decurs de un an, având atributul de active curente. De exemplu:

• materiile prime și materialele cumpărate participă la un singur ciclu de producție, transferându-și în întregime valoarea lor asupra bunurilor rezultate din procesul de producție (produse finite) care, prin vânzare, se transformă în disponibilități bănești;

• stocurile destinate producției se regăsesc total sau parțial în compoziția materială a produselor finite, în forma lor inițială sau într-o formă transformată;

• mărfurile cumpărate se transformă prin vânzare în disponibilități bănești într-o perioadă mai mică de un an.

1.2 Clasificarea stocurilor

În contabilitatea financiară a întreprinderii stocurile sunt clasificate și delimitate în funcție de patru criterii: forma fizică, destinație, faza ciclului de exploatare și locul de creare a gestiunilor. Corespunzător acestor criterii sunt individualizate următoarele stocuri:

a) După forma fizică și destinație:

– mărfurile – sunt bunurile cumpărate de entitate în scopul revânzării acestora în aceeași stare sau produsele predate magazinelor proprii spre vânzare;

– materiile prime – sunt stocurile care participă direct la fabricarea produselor și se regăsesc integral sau parțial în produsul finit, fie în starea lor inițială, fie transformată;

– materialele consumabile (materiale auxiliare, combustibili, materiale pentru ambalat, piese de schimb, semințe și materiale de plantat, furaje) – sunt bunurile care participă sau ajută la procesul de fabricație sau de exploatare fără a se regăsi, de regulă, în produsul finit;

– materialele de natura obiectelor de inventar – sunt bunurile care nu îndeplinesc condițiile de valoare și/sau de durată pentru a fi incluse în categoria imobilizărilor corporale;

– produsele, respectiv:

1. semifabricatele – sunt produsele ale căror proces tehnologic a fost terminat într-o fază de fabricație și care trec în procesul tehnologic al unei alte faze de fabricație sau se livrează ca atare terților;

2. produsele finite – sunt produsele care au parcurs în întregime fazele procesului de fabricație și nu mai au nevoie de prelucrări ulterioare în cadrul entității, putând fi depozitate în vederea livrării sau expediate direct clienților;

3. produsele reziduale – sunt reprezentate de rebuturi, materiale recuperabile și deșeuri;

– animalele și păsările – sunt reprezentate de animale născute și cele tinere de orice fel(viței, miei, purcei, mânji, etc.), crescute și folosite pentru reproducție, pentru îngrășare și valorificare, animalele pentru producție(lână, lapte, blană, ouă) și coloniile de albine;

– ambalajele – sunt stocurile utilizate pentru păstrarea și transportul bunurilor. Acestea includ ambalajele refolosibile, achiziționate sau fabricate, destinate produselor vândute;

– producția în curs de execuție – este reprezentată de producția care nu a trecut prin toate fazele de prelucrare ale procesului tehnologic.

b) După sursa de proveniență:

– stocuri cumpărate: materii prime, materiale consumabile, obiecte de inventar, animale, ambalaje, baracamente și amenajări provizorii;

– stocuri fabricate: producția în curs de execuție, semifabricate, produse reziduale, produse finite.

c) După apartenența la patrimoniu:

– stocuri care fac parte din patrimoniu, care se află fie în spațiile proprii, fie la terți în custodie, în consignație, pentru prelucrare sau reparare;

– stocuri care nu fac parte din patrimoniu, dar se află în gestiunea entității, fiind primite de la terți pentru vânzare în consignație, pentru prelucrare sau reparare.

d) După gradul de individualizare și modul de gestionare:

– stocuri identificabile, care sunt individualizate pentru fiecare articol sau categorie de bunuri și în care se includ bunuri de folosință îndelungată, precum autoturisme, televizoare, calculatoare, etc.

– stocuri fungibile sau interschimbabile, care în cadrul fiecărei categorii, nu pot fi

identificabile în mod unitar.

În România, prin Regulamentul de aplicare a Legii Contabilității nr. 82/1991 este data următoarea definiție acestei clase de active patrimoniale: „Contabilitatea stocurilor și comenzilor în curs de execuție cuprinde ansamblul bunurilor și serviciilor din cadrul unității patrimoniale, destinate:

fie a fi vândute în aceeași stare sau după prelucrarea lor în procesul de producție;

fie a fi consumate la prima lor utilizare.

1.3. Obiectivele și factorii organizării contabilității stocurilor

Obiectivele contabilității stocurilor și a producției în curs de execuție sunt, în principal legate de realizarea funcțiilor comerciale ale întreprinderii.

Principalele obiective ce revin contabilității în acest domeniu sunt:

1. Urmărirea și controlul realizării programului de aprovizionare. Prin organizarea evidenței pe grupe și feluri de stocuri, precum și a cheltuielilor de transport-aprovizionare pe feluri de cheltuieli, comparate permanent cu prevederile programelor, se asigura informații utile cu privire la stadiul aprovizionării.

2. Asigurarea integrității patrimoniale a stocurilor la locurile de depozitare și urmărirea permanentă a mișcării lor. Se asigură prin organizarea contabilității mijloacelor circulante materiale pe gestiuni, și în cadrul acestora pe feluri de stocuri, cantitativ și valoric, înregistrarea exactă și la timp a cuantumului mișcărilor și a diferențelor constatate la inventariere, sesizarea existenței stocurilor fără utilitate sau cu mișcare lentă, pentru luarea măsurilor necesare lichidării lor.

3. Urmărirea utilizării raționale a mijloacelor materiale aprovizionate impune un asemenea mod de organizare care să permită respectarea normelor de consum specific la eliberarea lor din depozit, evidența economiilor sau a materialelor ne utilizate, precum și a materialelor recuperabile rezultate din prelucrarea în secțiile de fabricație.

4. Asigurarea delimitării cheltuielilor de transport-aprovizionare față de valoarea materialelor aprovizionate, impune organizarea contabilității astfel încât acestea să poată furniza informații cu privire la nivelul și structura cheltuielilor de transport aprovizionare.

5. Înregistrarea și controlul valorificării stocurilor de mărfuri și a celorlalte categorii de stocuri destinate a fi livrate terților.

6. Evidența și urmărirea stocurilor de produse în procesul obținerii și livrării la prețuri competitive.

7. Evaluarea realistă a stocurilor și determinarea influențelor asupra patrimoniului și rezultatelor, prin aplicarea corectă a regulilor de evaluare.

8. Promovarea principiului prudenței și principiului continuității activității la evaluarea și înregistrarea în contabilitate a stocurilor.

9. Realizarea acestor obiective este condiționată de studierea și luarea în considerare a factorilor specifici care influențează organizarea contabilității activelor circulante materiale printre care:

mărimea întreprinderii, ca factor care determină alegerea metodei de contabilitate sintetică a stocurilor, fie metoda inventarului permanent, fie metoda inventarului intermitent.

structura organizatorică și funcțională a gestiunilor de stocuri, determină circuitul documentelor primare și evidența analitică pe gestiuni. Modul de organizare a activității de aprovizionare și livrare, depozitare și mișcare a stocurilor de materiale constituie premise de bază a contabilității, întrucât operațiile specifice lor generează o mare diversitate de documente primare de a căror corectă întocmire și completare depinde gradul de exactitate a informațiilor furnizate.

caracteristicile tehnico-productive ale activelor circulante materiale, în funcție de care se face clasificarea acestora; se stabilesc principalele categorii și conturile sintetice corespunzătoare lor; se elaborează nomenclatorul stocurilor și pe această bază se organizează evidenta operativă și contabilitatea analitică.

decalajul ce poate apărea, uneori, în vânzarea și livrarea stocurilor.

sursele de proveniență a activelor circulante materiale aprovizionate ( furnizori, din producție proprie, din prelucrare la terți ) influențează, în principal, conturile sintetice utilizate și prețurile de evaluare.

modul de evaluare a activelor circulante materiale influențează, în special, modul de înregistrare a acestora în contabilitatea sintetică, dar și alegerea metodelor de determinare a prețurilor de ieșire la stocurile intersarjabile.

sistemul de indicatori privind gestiunea de valori materiale influențează organizarea contabilității stocurilor în vederea calculării mărimii cantitative și valorice a intrărilor, ieșirilor și stocurilor, precum și a cheltuielilor efective de transport aprovizionare, în funcție de care se aleg metodele de contabilitate analitica a stocurilor.

De asemenea la organizarea contabilității activelor circulante materiale trebuie considerați și alți factori, ca: documentele însoțitoare la intrarea stocurilor; amplasarea depozitelor; separarea mijloacelor circulante proprii de cele ce aparțin terților; fazele procesului de aprovizionare, precum și mijloacele folosite pentru executarea lucrărilor de evidență și calcul.

1.4. Reguli de evaluare a stocurilor

De regulă, intrările de bunuri materiale nu ridică probleme sub aspectul evaluării, întrucât toate informațiile necesare cu privire la cantitățile si prețurile acestora sunt preluate din documentele justificative. Astfel, la intrarea în patrimoniu stocurile si producția în curs de execuție se evaluează și se înregistrează în contabilitate, in funcție de sursele lor de proveniență, după cum urmează:

Stocurile cumpărate ( materii prime, materiale cinsumaile, oiecte de inventar, mărfuri, ambalaje etc.) se evaluează la costul de achiziție, care are următoarea structură:

Prețul de cumpărare negociat + Cheltuieli accesorii (cheltuieli de transport- aprovizionare, cheltuieli de asigurare pe durata transportului, cheltuieli de manipulare, încărcare-descărcare, comisioanele intermediarilor) + imposite și taxe nerecuperabile( comisioane vamale, taxe vamale și accize în cazul importurilor, TVA la unitățile neplătitoare, taxa pe valoare adăugată atunci când nu există dreptul de deducere a acesteia) – reducerile de preț cu caracter comercial primite de la furnizori.

Stocurile fabricate ( produse finite, semifabricate etc.) se evaluează la costul de producție format din:

Costul de achiziție a materiilor prime și materialelor consumabile directe + alte cheltuieli directe + o cotă parte din cheltuielile indirecte de producție + dobânzile bancare la creditele obținute pentru producția cu ciclu lung de fabricație.

Stocurile dobândite cu titlu gratuit se evaluează la valoarea justă, care reprezintă suma pentru care un activ ar putea fi schimbat de bunăvoie între doua părți aflate în cunoștință de cauză, în cadrul unei tranzacții, cu prețul determinat obiectiv.

Stocurile intrate ca aport în natură pentru caitalul social se evaluează la valoarea de aport, stabilită în urma evaluării, în funcție de prețul pieței, utilitatea, starea și amplasarea acestora.

La evaluarea stocurilor se disting patru momente principale, corespunzătoare stării lor patrimoniale:

Evaluarea la intrarea în patrimoniul întreprinderi;

Evaluarea la inventariere;

Evaluarea la bilanț;

Evaluarea la ieșirea din patrimoniu.

Activele circulante trebuie evaluate la costul de achiziție sau costul de producție, după  caz, cu respectarea prevederilor Ordinului 1802/2014.Ajustările de valoare se fac pentru activele circulante în vederea prezentării acestora la cea mai mică valoare de piață sau, în circumstanțe speciale, la o altă valoare minimă atribuibilă acestora la data bilanțului. Evaluarea efectuată  conform prevederilor Ordinului 1802/2014 nu poate fi continuată  dacă  motivele pentru care au fost făcute ajustările de valoare nu mai sunt aplicabile. Prin urmare, în situația în care ajustarea devine total sau parțial fără obiect, întrucât motivele care au dus la reflectarea acesteia au încetat să mai existe integral sau într‐o anumită măsură, atunci acea ajustare trebuie reluată  corespunzător la venituri.

Evaluarea stocurilor la intrarea în patrimoniu

Regula generală de evaluare și înregistrare a stocurilor , la intrarea în patrimoniu, este evaluarea la cost istoric, care poate fi identificată, prin:

Costul de achiziție, în cazul bunurilor achiziționate de la terți, în structura căruia se cuprind următoarele elemente:

Prețul de cumpărare a bunurilor, din care sunt deduse taxele recuperabile (TVA), precum și rabaturile, remizele, risturnuri etc.

Taxe vamale aferente bunurilor importate.

Cheltuieli accesorii de achiziționare – acestea fiind cheltuielile directe sau indirecte legate de aprovizionare până la intrarea bunurilor intrate în gestiune, ele pot fi:

Costuri externe: comisioane, transport extern, asigurare;

Costuri interne: de transport intern, cheltuieli de manipulare.

Nu se includ în costul de achiziție cheltuielile financiare aferente finanțării necesare constituirii stocurilor și nici sconturile financiare acordate pentru plata înainte de scadență.

Costul de producție, în cazul bunurilor și serviciilor obținute din activitatea proprie de exploatare, format din:

Prețul de achiziție a materialelor consumate;

Cheltuielile directe de fabricație;

Cheltuieli indirecte de fabricație.

Valoarea de utilitate, în cazul bunurilor aduse ca:

Aport la capital;

Obținute cu titlu gratuit;

Din donații.

Costul de intrare în patrimoniu este denumit și valoare de intrare sau valoare contabilă.

Evaluarea stocurilor cu ocazia inventarierii

Regula generală de evaluare și înregistrare a stocurilor, la inventar, este evaluarea la valoarea actuală sau de utilitate denumită și valoare de inventar. Aceste valori se stabilesc în funcție de utilitatea bunului în întreprindere sau prețul pieței și se identifică, în funcție de destinația lor, astfel:

Stocurile destinate vânzării, li se stabilesc valoarea de inventar sub forma valorii nete de realizare, care este dată de prețul de vânzare previzionat, din care se scad cheltuielile cu transport, comisioane etc.

Semifabricatele și producția în curs de execuție se evaluează la valoarea componentelor materiale încorporate la care se adaugă costurile stadiilor de prelucrare.

Materiile prime și materiale consumabile destinate utilizării în exploatare se evaluează la costul lor de înlocuire.

La stabilirea valorii de inventar se va aplica principiul prudenței, potrivit căruia nu este admisă supraevaluarea elementelor de activ și a veniturilor, respectiv subevaluarea elementelor de pasiv și a cheltuielilor. În acest sens:

În cazul în care se constată că valoarea de inventar, stabilită în funcție de utilitatea bunului pentru unitate și prețul pieței, este mai mare decât valoarea cu care sunt acestea înregistrate în contabilitate, în listele de inventariere vor fi înscrise valorile din contabilitate.

În cazul în care valoarea de inventar este mai mică decât valoarea din contabilitate, în listele de inventariere se vor scrie valorile de inventar.

Pentru asigurarea imaginii fidele a patrimoniului, în cazul constatării unor deprecieri relative(nedefinitive) trebuie constituit provizion pentru deprecieri, care să reflecte situația reală existentă, chiar și în cazul în care aceste cheltuieli nu sunt recunoscute din punct de vedere fiscal. Provizioanele constituite cu ocazia inventarierii, pentru deprecierile constatate, nu sunt deductibile fiscal.

În cazul constatării unor lipsuri în gestiune, imputabile, administratorii vor lua măsura imputării acestora la valoarea lor de înlocuire. Prin valoarea de înlocuire se înțelege costul de achiziție, în care sunt incluse costul de cumpărare practicat pe piață, taxele nedeductibile, inclusiv TVA, cheltuieli de transport aprovizionare.

În concluzie, cu ocazia inventarierii patrimoniului de la sfârșitul exercițiului financiar, stocurile sunt evaluate la valoarea de inventar, denumită și valoarea actuală. În urma inventarierii stocurilor, pot rezulta două categorii de diferențe:

– diferențe cantitative în plus sau în minus dintre situația faptică rezultată în urma inventarierii și cea scriptică din contabilitate;

– diferențe valorice în plus sau în minus dintre valoarea contabilă (de intrare) și valoarea de inventar (actuală).

Astfel, plusurile de valoare nu se contabilizează, iar minusurile de valoare se înregistrează în conturi de ajustări pentru deprecierea activelor circulante.

Evaluarea stocurilor la închiderea exercițiului prin bilanț contabil

Se face la valoarea de intrare, respectiv la valoarea contabilă pusă de acord cu rezultatele evaluărilor la inventariere, astfel pot fi posibile următoarele cazuri:

Pentru stocurile la care au rezultat diferențe în plus între valoarea de inventar și valoarea de intrare, în bilanț acestea sunt evaluate la valoarea lor de intrare, deci plusul de valoare nu se înregistrează în contabilitate.

Pentru stocurile la care s-au constatat diferențe în minus între valoarea de inventar și valoarea lor de intrare, acestea se evaluează în bilanț la valoarea de inventar. În contabilitate aceste stocuri vor continua să fie înregistrate la valoarea lor de intrare, iar minusul de valoare datorat unor deprecieri se înregistrează prin intermediul conturilor de provizioane. Dacă din valoarea de întrare a stocurilor se deduce valoarea deprecierilor pentru care au fost calculate și înregistrate provizioane, se obține valoarea de inventar ca valoare netă ce se înscrie în bilanț.

Pe baza celor arătate mai sus se desprinde regula generală de evaluare și înregistrare a stocurilor, și anume: înregistrarea lor în contabilitate la valoarea de intrare, stabilită la nivelul costului de achiziție sau a costului de producție, după caz, ca forme a costului istoric. Prin aceasta se asigură aplicarea principiului realității, costurile efective de achiziție și de producție fiind parametrii reali ai valorii stocurilor.

Evaluarea stocurilor la ieșirea din patrimoniu

La ieșirea din patrimoniu sau la darea în consum, stocurile sunt evaluate și se înregistrează scoaterea lor din gestiune la valoarea lor de intrare. Problema fundamentală a înregistrărilor la ieșirea stocurilor cumpărate sau fabricate este cea a prețului utilizat pentru evaluarea stocurilor ieșite.

În condițiile în care pe parcursul desfășurării activității, aceleași feluri de bunuri se procură la prețuri diferite, pentru evaluarea cantităților de stocuri ieșite sau consumate, având la bază valoarea de intrare a acestora, reglementările și standardele internaționale recomandă următoarele metode de evaluare:

Metoda costului mediu ponderat (CMP);

Metoda prima intrare- prima ieșire (FIFO);

Metoda ultima intrare- prima ieșire (LIFO);

Metoda costului standard.

Metoda costului mediu ponderat (CMP)

Costul unitar mediu ponderat se calculează ca raport între valoarea totală a stocului inițial (Si) plus valoarea totală a intrărilor (Vi) și cantitatea existentă în stocul inițial (qs), plus cantitățile intrate(qi):

Această metodă constă în evaluarea bunurilor la un cost mediu ponderat. Acesta se poate calcula în două variante:

– stabilirea unui cost mediu ponderat, calculat ca raport între valoarea stocului și cantitate, după fiecare intrare în parte;

– când se calculează la sfârșitul lunii, costul mediu ponderat se stabilește ca raport între valoarea stocului inițial plus valoarea intrărilor și cantitatea existentă în stocul inițial plus cantitățile intrate, adică:

CMP = (∑Q i x p i ) : ∑Q i

unde: – Q i – cantitatea aferentă stocului i;

– p i – prețul de vânzare aferent stocului i.

Metoda prima intrare- prima ieșire (FIFO)

Potrivit acestei metode, bunurile ieșite din gestiune se evaluează la costul de achiziție al primului lot intrat, iar pe măsura epuizării lotului, stocurile ieșite din gestiune se evaluează la costul de achiziție al lotului următor în ordine cronologică

Prin această metodă ieșirile se estimează la valoarea de intrare în ordinea intrării loturilor în gestiune.

. Bunurile, care rămân în stoc la sfârsitul perioadei se evaluează la costul celor mai recente intrări în gestiune.

Metoda ultima intrare- prima ieșire (LIFO)

Potrivit acestei metode, ieșirile sunt evaluate la costul ultimului lot intrat, iar după epuizarea lotului, cantitățile ieșite vor fi evaluate la costul lotului anterior.

Prin această metodă ieșirile se estimează la valoarea de intrare în ordinea inversă intrării loturilor în gestiune.

Acestă metodă se bazează pe ideea că primele bunuri ieșite din gestiune se evaluează la costul ultimelor intrate în entitate. Pe măsura epuizării succesive a fiecărui lot de bunuri, stocurile ieșite din gestiune se evaluează la costul lotului anterior. Bunurile, care rămân în stoc la sfârșitul perioadei se evaluează la costul celor mai vechi intrări în gestiune.

O entitate trebuie să utilizeze aceleași metode de determinare a costului pentru toate stocurile, care au natură și utilizare similare. Metoda aleasă trebuie aplicată cu consecvență de la un exercițiu financiar la altul. În cazul în care, în situații excepționale, administratorii decid să schimbe metoda, aceștia trebuie să prezinte motivul și efectele sale asupra rezultatelor în Notele explicative din cadrul Situațiilor financiare anuale.

Metoda costului standard

Potrivit acestei metode, întreprinderile în cadrul contabilității interne de gestiune, pot să determine costurile și prețurile prestabilite pentru a evalua stocurile folosind costurile standard. În cazul folosirii acestei metode de evaluare, bunurilor li se stabilesc, anticipat, costurile fixe de înregistrare, cu ajutorul cărora se evaluează și înregistrează intrările și ieșirile. Diferențele dintre costul de înregistrare și costurile efective de achiziție sau de producție se evidențiază în conturi distincte.

Metoda costului standard pentru activitatea de producție se mai numește și metoda prețului cu amănuntul în comerțul cu amănuntul, este acea metodă in care sunt prezentate valori în baza cărora vor fi reflectate și evaluate toate intrările de astfel de bunuri în cursul exercițiului financiar. Aceleași valori standard vor fi utilizate și la ieșirea bunurilor din gestiune. Dacă bunurile intrate în gestiune în cursul exercițiului financiar vor avea prețuri diferite de cele standard, diferențele de preț față de costul de achiziție sau de producție vor fi reflectate într-un cont distinct și vor fi recunoscute în costul activului. Acestea vor fi repartizate proporțional la sfârșitul fiecărei luni atât asupra valorii bunurilor ieșite, cât și asupra stocului rămas, cu ajutorul unui coeficient de repartizare (K), calculat astfel:

K = (Soldul inițial al diferențelor de preț + Diferențe de preț aferente intrărilor în cursul perioadei cumulat de la începutul exercițiului până la finele perioadei de referință) / ( Soldul inițial al stocurilor la preț de înregistrare + Valoarea intrărilor în cursul perioadei la preț de înregistrare cumulate de la începutul exercițiului până la finele perioadei de referință)

Coeficientul obținut se înmulțește cu valoarea bunurilor ieșite din gestiune evaluate la preț de înregistrare, iar suma rezultată se înregistrează în conturile corespunzătoare, în care au fost evidențiate bunurile ieșite. La sfârșitul perioadei, soldurile conturilor de diferențe se cumulează cu soldurile conturilor de stocuri, la preț de înregistrare, astfel încât aceste conturi să reflecte valoarea stocurilor la costul de achiziție sau de producție.

Metoda prețului cu amănuntul “este folosit în comerțul cu amănuntul pentru a determina costul stocurilor de articole numeroase și cu mișcare rapidă, care au marje de adaos comercial similare și pentru care nu este practic să se folosească altă metodă. Costul stocurilor vândute se calculează prin deducerea valorii marjei brute din prețul de vânzare al stocurilor.”

1.5. Sistemul de conturi privind organizarea contabilității sintetice

Potrivit Ordinului Ministerului Finanțelor Publice 1802/2014 “Contabilitatea stocurilor se ține cantitativ și valoric sau numai valoric prin folosirea inventarului permanent sau a inventarului intermitent.” În condițiile utilizării metodei inventarului permanent, se înregistrează în contabilitate toate operațiile de intrare și de ieșire a bunurilor, ceea ce permite stabilirea și cunoașterea în orice moment a stocurilor atât cantitativ, cât și valoric. Metoda inventarului intermitent presupune ca intrările de stocuri nu se înregistrează prin conturile de stocuri, ci prin conturile de cheltuieli.

Entitățile care folosesc această metodă efectuează inventarierea faptică a stocurilor în cursul perioadei, anual, trimestrial sau lunar, dar nu mai târziu de finele perioadei de raportare, pentru care au de determinat obligații fiscale. Stabilirea ieșirilor de stocuri în cursul perioadei are la bază inventarierea faptică a stocurilor la sfârșitul perioadei. Astfel, ieșirile (E) se determină ca diferența între valoarea stocurilor inițiale (Si) plus valoarea intrărilor (I) și valoarea stocurilor finale (Sf), determinate pe baza inventarierii.

E = Si + I – Sf

Contabilitatea materiilor prime și materialelor consumabile

În categoria stocurilor cumpărate pentru a fi consumate în procesul de producție sau pentru prestarea de servicii intră: materiile prime, materialele consumabile și materialele de natura obiectelor de inventar.

– Materiile prime sunt bunurile care participă direct în procesul de producție al produselor, regăsându-se integral sau parțial în acestea, fie în starea lor inițială, fie transformate.

– Materialele consumabile participă sau ajută în procesul de producție sau de exploatare, dar nu se regăsesc în produsul finit.

– Materialele de natura obiectelor de inventar sunt bunurile care nu se consumă la prima lor utilizare, nu îndeplinesc în mod cumulativ condițiile pentru a putea fi incluse în categoria imobilizărilor corporale, adică fie au durata de utilizare mai mică de un an, fie au valoarea de intrare mai mică decât limita legală. De exemplu: echipamente de protecție, echipamente de lucru, scule, dispozitive, aparate de măsură și control, mecanisme, matrițe, baracamente și amenajări provizorii de șantier etc.

Pentru înregistrarea în contabilitate a acestor categorii de stocuri se utilizează conturile 301 “Materii prime”, 302 “Materiale consumabile”, 308 “Diferențe de preț la materii prime și materiale”, 601 “Cheltuieli cu materiile prime” si 602 “Cheltuieli cu materialele consumabile”.

Conturile 301 “Materii prime” și 302 “Materiale consumabile” au rolul de a evidenția existența, mișcarea și transformarea unor astfel de bunuri. După conținutul economic, sunt conturi de active circulante materiale, iar după funcția contabilă sunt conturi de activ.

Soldul conturilor este debitor și reflectă valoarea la preț de înregistrare a materiilor prime sau a materialelor consumabile existente în stoc la sfârșitul perioadei. Pentru înregistrarea în contabilitate a materialelor de natura obiectelor de inventar, se utilizează conturile 303 “Materiale de natura obiectelor de inventar”, 603 “Cheltuieli privind materialele de natura obiectelor de inventar” și contul special 8035 “Stocuri de natura obiectelor de inventar date în folosință”. Dacă la înregistrarea stocurilor de obiecte de inventar se utilizează costurile standard, atunci intervine și contul 308 “Diferențe de preț la materii și materiale”.

Contul 303 “Materiale de natura obiectelor de inventar” ține evidența existenței și mișcării stocurilor de obiecte de inventar. După conținutul economic este un cont de active circulante materiale, iar după funcția contabilă este un cont de activ. Soldul contului este debitor și reflectă valoarea la preț de înregistrare a materialelor de natura obiectelor de inventar existente în stoc la sfârșitul perioadei.

La darea în folosință a materialelor de natura obiectelor de inventar alături de înregistrarea contabilă prezentată mai sus, are loc concomitent debitarea contului special 8035 “Stocuri de natura obiectelor de inventar date în folosință”. Acest cont se va credita odata cu scoaterea din folosință a acestor bunuri.

Contul 308 “Diferențe de preț la materii prime și materiale” se utilizează atunci, când evidența stocurilor de materii prime, materiale consumabile și materiale de natura obiectelor de inventar se ține la un alt cost, decât costul de achiziție (efectiv), respectiv la un cost standard (prestabilit) și ține evidența diferențelor dintre costul de achiziție și prețul standard. După conținutul economic este un cont rectificativ, iar după funcția contabilă este un cont de activ sau de pasiv.

Contabilitatea produselor și a producției în curs de execuție

În categoria produselor se includ: semifabricatele, produsele finite și produsele reziduale.

– Semifabricatele sunt produsele ale căror proces tehnologic a fost încheiat într-o secție sau fază de fabricație și care trec în continuare în procesul tehnologic al altei secții sau faze de prelucrare sau se livrează terților.

– Produsele finite sunt bunurile, care au parcurs toate fazele procesului de producție, au fost recepționate atât cantitativ, cât și calitativ și se găsesc depozitate în vederea vânzării lor către terți.

– Produsele reziduale reprezintă rebuturile, materialele recuperabile sau deșeurile, rezultate din procesul de producție.

Evidența contabilă a semifabricatelor se ține prin intermediul contului 341 “Semifabricate”. După conținutul economic este un cont de active circulante, iar după funcția contabilă este cont de activ. Soldul contului este debitor și reprezintă valoarea la preț de înregistrare a semifabricatelor existente în stoc la sfârșitul perioadei.

Contabilitatea produselor finite se ține cu ajutorul contului 345 “Produse finite”, care evidențiază existența și mișcarea stocurilor de produse finite. După conținutul economic este un cont de active circulante, iar după funcția contabilă este un cont de activ. Soldul contului este debitor și reprezintă valoarea la preț de înregistrare a produselor finite existente în stoc la sfârșitul perioadei.

Evidența contabilă a produselor reziduale se ține prin intermediul contului 346 “Produse reziduale”. După conținutul economic este un cont de active circulante, iar după funcția contabilă este cont de activ. Soldul contului este debitor și reprezintă valoarea la preț de înregistrare a produselor reziduale existente în stoc la sfârșitul perioadei. În cazul în care entitatea ține evidența stocului de produse la cost standard, pentru reflectarea diferențelor de preț dintre costul standard și costul de producție se folosește contul 348 “Diferențe de preț la produse”. După conținutul economic este un cont rectificativ, iar după funcția contabilă este cont de activ.

– Producția în curs de execuție reprezintă producția, care nu a trecut prin toate fazele de prelucrare prevăzut în procesul tehnologic, precum și produsele nesupuse probelor și recepției tehnice.

Evidența contabilă a producției în curs de execuție 28 se ține cu ajutorul contului 331 “Produse în curs de execuție”. După conținutul economic este un cont de active circulante, iar după funcția contabilă este cont de activ. Soldul contului este debitor și reprezintă costul de producție al produselor în curs de execuție la sfârșitul perioadei.

Contabilitatea stocurilor aflate la terți

Stocurile aflate la terți sunt “acele bunuri, care se află în una din următoarele situații: achitate și lăsate în custodia furnizorilor, date spre prelucrare la terți, predate terților pentru vânzare în consignații, trimise pentru depozitare temporară la terți, aflate în curs de aprovizionare, adică achitate, dar nesosite sau sosite, dar nerecepționate.”

Sunt evidențiate în contabilitate prin intermediul conturilor din grupa 35 “Stocuri aflate la terți”, din care fac parte:

– 351 “Materii și materiale aflate la terți”

– 354 “Produse aflate la terți”

– 356 “Animale aflate la terți”

– 357 “Mărfuri aflate la terți”

– 358 “Ambalaje aflate la terți”

După conținutul economic sunt conturi de active circulante, iar după funcția contabilă sunt conturi de activ, ținând evidența existenței și mișcării activelor circulante aflate la terți în custodie pentru prelucrare, depozitare, vânzare în consignație, în curs de aprovizionare. Soldul conturilor este debitor și reflectă valoarea stocurilor aflate la terți sau în curs de aprovizionare.

Contabilitatea animalelor

În grupa activelor circulante materiale se includ următoarele categorii de animale: animale tinere de orice fel (viței, miei, purcei, mânji etc), care urmează a fi trecute ulterior în categoria imobilizărilor corporale ca animale de muncă și pentru reproducție, animalele la îngrășat, destinate sacrificării sau vânzării, animalele pentru producție (lână, lapte, blană, ouă), precum și coloniile de albine.

Sunt evidențiate în contabilitate prin intermediul contului 361 “Animale și păsări”. După conținutul economic este cont de active circulante, iar după funcția contabilă este cont de activ. Soldul contului este debitor și reprezintă valoarea la preț de înregistrare a animalelor și păsărilor existente în gestiune la sfârșitul perioadei.

Contul 368 “Diferențe de preț la animale și păsări” ține evidența diferențelor în plus sau nefavorabile, respectiv în minus sau favorabile între prețul standard (prestabilit) si costul de achiziție sau costul de producție. Este un cont rectificativ al valorii de înregistrare a animalelor și păsărilor, iar după funcția contabilă este un cont bifuncțional.

Contabilitatea mărfurilor

Mărfurile reprezintă bunuri materiale cumpărate în scopul revânzării lor în aceeași stare sau după ușoare transformări (de exemplu ambalare), precum și produsele predate spre vânzare magazinelor proprii ale întreprinderii.

În ceea ce privește circulația mărfurilor , de la producător până la consumatorul final, acestea parcurg două stadii:

• circulația cu ridicata (“en-gros”) a mărfurilor – presupune achiziționarea de mărfuri în cantități mari de la producători sau de la alți furnizori în scopul revânzării acestora către alte entități economice, mai ales celor de vânzare cu amănuntul.

• circulația cu amănuntul (“en-detail”) a mărfurilor – presupune vânzarea mărfurilor consumatorilor individuali, dar și unor entități economice pentru consumul propriu.

La entitățile comerciale de desfacere a mărfurilor cu amănuntul se recomandă evidența mărfurilor la prețul cu amănuntul, care se poate folosi în două variante:

a) Prețul cu amănuntul, format din costul de achiziție plus adaosul comercial plus TVA. Adaosul comercial acoperă cheltuielile comerciantului (cheltuieli de circulație) și asigură obținerea unui profit.

b) Detailiștii neplătitori de TVA utilizează prețul cu amănuntul compus din costul de achiziție (în care se include și TVA din factura de cumpărare) plus adaosul comercial.

Entitățile comerciale de desfacere a mărfurilor cu ridicata evaluează mărfurile la unul din următoarele prețuri de înregistrare:

a) Cosul de achiziție efectiv – cuprinde pe lângă prețul de cumpărare și alte cheltuieli, precum cheltuieli de transport, taxe vamale, comisioane, prime de asigurare etc.

b) Prețul standard (prestabilit) – se determină pentru fiecare sortiment de marfă pe baza prețurilor medii din perioada anterioară.

c) Prețul de vânzare cu ridicata (en-gros) – este format din costul de achiziție plus un adaos comercial, care se stabilește în funcție de nivelul prețurilor de pe piată la sortimentul respectiv de mărfuri.

Mărfurile sunt evidențiate în contabilitate prin intermediul contului 371 “Mărfuri” și asigură evidența și controlul existenței și mișcării stocurilor de mărfuri. După conținutul economic este un cont de active circulante, iar după funcția contabilă este cont de activ. Soldul contului este debitor și reflectă valoarea la preț de înregistrare a mărfurilor existente în stoc la sfârșitul perioadei.

Contul 378 “Diferențe de preț la mărfuri” ține evidența adaosului comercial aferent mărfurilor existente în gestiunea firmelor cu activitate comercială. După conținutul economic este un cont rectificativ al prețului de înregistrare al mărfurilor, iar după funcția contabilă este un cont de pasiv.

Contabilitatea ambalajelor

Ambalajele sunt bunuri destinate păstrării și protejării mărfurilor pe timpul transportului, depozitării și desfacerii.

Doctrina contabilă operează cu diverse criterii de clasificare a ambalajelor, și anume:

După “conexiunea” prețurilor marfă-ambalaj, se disting:

a) ambalaje al căror preț este inclus în prețul mărfurilor – acestea nu fac obiectul contabilității stocurilor nici în contabilitatea vânzătorului și nici în contabilitatea cumpărătorului. Eventualele recuperări pot fi evidențiate în contabilitatea cumpărătorului ca produse reziduale, obținute din producție proprie;

b) ambalaje al căror preț nu este inclus în prețul mărfurilor – acestea fac obiectul stocurilor de ambalaje în funcție de natura lor economică și modul de circulație.

După posibilitățile de folosire, se disting:

a) ambalaje refolosibile – acestea pot fi păstrate temporar de terți, cu obligația restituirii în condițiile prevăzute în contract;

b) ambalaje de unică folosință – acestea nu mai pot fi utilizate pentru un nou proces de circulație, dar pot fi valorificate ca și deșeuri.

După durata de utilizare, se disting:

a) ambalaje de natura imobilizărilor;

b) ambalaje de natura obiectelor de inventar;

c) ambalaje de natura materialelor de ambalat;

d) ambalaje de transport sau circulație.

După modul de facturare și decontare, se disting:

a) ambalaje cu factură proformă (cantitativ) care circulă pe principiul restituirii integrale – sunt ambalaje de natura imobilizărilor și obiectelor de inventar, care cu ocazia livrării mărfurilor nu ies din patrimoniul vânzătorului. În contabilitatea cumpărătorului, evidența lor se ține extrabilanțier până la restituire;

b) ambalaje care circulă pe principiul vânzării-cumpărării – acestea sunt evidențiate în documente fiscale, similar mărfurilor;

c) ambalaje care circulă la schimb – se înregistrează doar mărfurile, făcându-se abstracție de ambalajele care circulă în regim “plin-gol”.

Ambalajele care circulă pe principiul vânzării-cumpărării sunt evidențiate în contabilitate 42 prin intermediul contului 381 “Ambalaje”.

După conținutul economic este un cont de active circulante, iar după funcția contabilă este cont de activ. Soldul contului este debitor și reprezintă valoarea la preț de înregistrare a ambalajelor existente în gestiune la sfârșitul perioadei. Contul 388 “Diferențe de preț la ambalaje” se utilizează atunci, când evidența ambalajelor se ține la costul standard (prestabilit) și ține evidența diferențelor în plus sau în minus dintre costul de achiziție și costul standard aferente ambalajelor. După conținut economic este un cont rectificativ al activelor circulante materiale, iar după funcția contabilă este un cont de activ.

CAP. II CONTABILIZAREA STOCURILOR

2.1. Contabilizarea stocurilor de materii prime și materiale consumabile

S.C JTTI ROMANIA S.R.L. folosește ca materii prime granule, colorant,fir, ață de cusut, capse iar ca materiale auxiliare: catarame, chingă, spumă alveolară – pentru obținerea harnașamentelor; telescoape, catarame pasant și șnur – pentru brățări; etichete, cauciuc, chingă tubulară – pentru mânere. Materiile prime se înregistrează analitic în contul 301 iar materialele auxiliare la conturile 302. În cadrul metodei inventarului intermitent, la deschiderea exercițiului se preiau la cheltuielile perioadei stocurile inițiale, reflectate în conturile din clasa 3 „Conturi de stocuri și producție în curs de execuție”, la nivelul costului efectiv. Înregistrările sunt următoarele:

Achiziție materii prime de la furnizori

Achiziție din avansuri de trezorerie materii prime

Depunere de către un acționar materii prime, în contul capitalului subscris

Trimiterea materiilor prime spre prelucrare, la terți.Cheltuielile cu transportul materiilor prime la terți sunt facturate de unitatea specializată.

Înregistrarea ca mărfuri materiilor prime ce urmează a fi vândute

Trimiterea la o subunitate a materiilor prime

La sfârșitul lunii, se inventariază depozitul de materii prime și se evaluează stocul constatat faptic, pe baza datelor din contabilitatea de gestiune.

2.2. Contabilizarea stocurilor de produse finite și producție în curs de execuție

Produsele finite rezultate în urma procesului de producție sunt: harnașamente, brățări, mânere înregistrate în conturile 345. La sfârșitul lunii, când nu se realizează în totalitate procesul de producție, producția neterminată este reflectată în contul 331 „Lucrări și servicii în curs de execuție”.

Înregistrările la începutul lunii următoarea privind produsele finite și producția în curs de execuție:

.

Vânzarea produselor finite:

La sfârșitul lunii se determină pe baza inventarierii și a datelor din contabilitatea de gestiune stocul de produse finite și producție în curs, consemnate la sfârșitul perioadei în listele de inventariere.

2.3. Contabilizarea stocurilor de mărfuri

La începutul lunii, stocul de mărfuri stabilit la sfârșitul lunii anterioare și evaluat la costul de achiziție de 2120 lei se înregistrează pe cheltuieli.

Îregistrarea în cursul lunii a achizițiilor de mărfuri la costul efectiv de cumpărare .

La sfârșitul lunii se înregistrează:

vânzările totale de mărfuri

pe baza inventarierii și a datelor din contabilitatea de gestiune, se înregistrează stocul de mărfuri existent la nivelul prețului de cumpărare .