Contabilitatea Stocurilor de Produse

ARGUMENT

Am ales tema ,, Contabilitatea stocurilor de produse ’’ , deoarece acestea fac parte din viața noastră de zi cu zi . Nevoia oamenilor de a consuma sau utiliza o diversitate de produse , a exercitat o influență asupra agenților economici care au ca obiect de activitate producția , să își dezvolte capacitatea de producție . Dezvoltarea capacității de producție se realizează prin investirea în noi tehnologii , prin investirea în forță de muncă cu un nivel înalt de calificare , dar și prin îmbunătățirea calității materiilor și materialelor necesare producției .

Astfel spus , activitatea de producție angrenează o multitudine de resurse , care puse în mișcare influențează creșterea economică . După părerea mea , la baza unei creșteri economice reale stă activitatea de producție , deoarece în urma acestei activități valoarea adăugată nou creată are o formă concretă . Produsul nou creat , va fi imaginea fidelă a factorilor de producție utilizați în crearea acestuia .

1.NOȚIUNI CONCEPTUALE PRIVIND CONTABILITATEA STOCURILOR

STOCURILE

Stocurile sunt elemente ale activului patrimonial , respectiv fac parte din activele circulante . Activul patrimonial este reprezentat de resursele controlate de unitate ca rezultat al unor evenimente trecute și de la care se așteaptă beneficii economice viitoare . Activele circulante își schimbă în mod continuu , în cadrul ciclului de exploatare , forma materială și utilitatea. Acestea cuprind toate valorile economice sub forma stocurilor și a producției în curs de execuție , creanțelor , valorilor mobiliare de plasament ( investiții financiare pe termen scurt ) și a disponibilităților bănești.

În conformitate cu Standardele Internaționale de Contabilitate ( IAS 2 ,, Contabilitatea stocurilor ’’) , stocurile sunt active :

deținute în scopul vânzării pe parcursul de desfășurare a activității ;

în curs de producție în scopul vânzării;

care iau forma materiilor prime și a altor materiale care urmează a fi folosite în procesul de producție sau pentru prestarea de servicii;

O bună gestiune a stocurilor implică respectarea unor condtții , cum ar fi indicarea cu precizie a naturii bunurilor , înregistrarea intrării în stoc în momentul transferului de proprietate și evaluarea bunurilor ( la intrare și la ieșire ) să fie definită cu exactitate și să rămână invariabilă. Spre deosebire de celelalte categorii de bunuri , stocurile au o caracteristică specifică , și anume că acestea se consumă la prima lor utilizare , în procesul de producție. În cadrul ciclului de exploatare, stocurile intră și ies din patrimoniu în mod continuu. Un ciclu de exploatare a stocurilor nu poate fi mai mare de un an. Continuitatea ciclului de exploatare are la bază aprovizionarea continuă cu stocuri de natura materiilor și materialelor pentru societățile cu activitate de producție și cu stocuri de natura mărfurilor pentru societățile care desfășoară activitate de comerț.

CLASIFICAREA STOCURILOR

Structura patrimonială a stocurilor poate fi clasificată în funcție de mai multe criterii , cum ar fi:

După aparteneța la patrimoniu , stocurile se clasifică în :

Stocuri care aparțin entității patrimoniale și care se găsesc în cadrul unității sau se află temporar la terți ( în custodie , în consignație , pentru prelucrare sau reparații )

Stocuri care nu aparțin entității economice , dar care se găsesc în depozitele acesteia , aduse de terți în scopul vânzării în consignație , prelucrare sau reparare

După sursa de proveniență , stocurile se pot clasifica :

Stocuri achiziționate – provenite din cumpărarea de la terți

Stocuri fabricate – provenite din activitatea proprie de producție

După gradul de individualizare și modul de gestionare , stocurile pot fi :

Stocuri fungibile , interschimbabile

Stocuri identificabile , individualizate pe articole , elemente

STRUCTURA STOCURILOR

În cadrul patrimoniului unei unități economice , stocurile se găsesc sub mai multe forme. Principalele structuri ale stocurilor sunt : materii prime , materiale consumabile , materiale de natura obiectelor de inventar , produse , producție în curs de execuție , animale și păsări , mărfurile și ambalajele .

Materiile prime sunt substanța principală a produselor care urmează a fi obținute în activitatea de producție. Ele participă direct la fabricarea produselor și se regăsesc integral sau parțial în produsul la a cărui proces de fabricație participă, fie în formă inițială fie transformate.

Materialele consumabile iau forma bunurilor care participă sau ajută la procesul de producție sau de exploatare, și care nu se regăsesc , de regulă , în produsele realizate. Acestea se regăsesc în unitate sub formă de materiale auxiliare , combustibili , materiale pentru ambalat , piese de schimb , semințe și materiale de plantat , furaje și alte materiale consumabile .

Materiale de natura obiectelor de inventar sunt bunuri de valoare mică sau de scurtă durată , care sunt destinate utilizării repetate în mai multe cicluri de producție. Aceste bunuri au o valoare mai mică decât limita legală pentru a putea fi considerate imobilizări corporale sau au o perioadă de folosință mai mică de un an. Limita legală actuală este 2.500 lei . Acestea iau forma de SDV ( scule dispozitive , verificatoare ) , echipamente de protecție și de lucru , AMC ( aparate de măsură și control) .

Produsele sunt bunuri realizate în producție proprie. În această categorie se încadrează următoarele elemente patrimoniale :

Produse finite – acestea au parcurs toate fazele procesului de producție și care nu mai au nevoie de prelucrări ulterioare , putând fi vândute în starea în care se află ;

Semifabricate – acestea au parcurs fazele procesului de producție într-o secție și care trec în continuare în procesul tehnologic al altei secții sau se livrează terților ;

Produse reziduale – acestea sunt materiale recuperabile sau produse necorespunzătoare din punct de vedere calitativ ( rebuturi ) ;

Producția în curs de execuție este acea parte a producției care nu a parcurs toate fazele procesului tehnologic ( producție neterminată ) , precum și produsele nesupuse probelor și recepției tehnice.

Animalele și păsările sunt specifice unităților agricole și cuprind animale și păsări obținute din propria producție sau achiziționate.

Mărfurile sunt bunurile achiziționate în scopul revânzării , în aceeași stare.

Ambalajele sunt stocurile utilizate pentru păstrarea și transportul bunurilor în bune condiții , acestea pot proveni din producție proprie, din achiziție sau prin refolosirea unor ambalaje.

Metode de evidență analitică a stocurilor

Contabilitatea analitică a structurilor de stocuri se organizează pe tipuri de bunuri stocate sau pe grupuri și locuri de depozitare ( gestiuni ). Dacă se folosește metoda inventarului permanent , contabilitatea analitică se poate organiza după următoarele metode : metoda cantitativ-valorică , metoda operativ-contabilă și metoda global-valorică.

Metoda cantitativ-valorică presupune organizarea la locul depozitului a unei evidențe cantitative pe tipuri de bunuri , iar în contabilitatea analitică se ține o evidență cantitativ-valorică pe tipuri de bunuri și pe gestiuni. În cele două evidențe se fac înregistrări pentru intrări și ieșiri de stocuri.

Metoda operativ-contabilă ( pe solduri ) presupune organizarea la locul depozitului a unei evidențe cantitative pe tipuri de bunuri , iar în contabilitatea analitică se ține o evidență valorică a intrărilor și ieșirilor de stocuri pe gestiuni. La sfârșitul lunii se organizează o evidență cantitativ-valorică cu scopul de a verifica concordanța dintre contabilitatea analitică și evidența cantitativă ținută la depozit. Pe baza evidenței cantitative de la locul depozitului, se calculează soldul final al gestiunii prin ponderarea cantităților în stoc cu prețul de evaluare ales în funcție de metoda de evaluare ( FIFO, LIFO , CMP ).

Metoda global-valorică presupune organizarea unei evidențe valorice în contabilitatea analitică, dar și la nivel de gestiune. Se efectuează, periodic, un control asupra integrității bunurilor stocate. Altfel spus, se inventariază și se evaluează stocurile, iar soldul final calculat trebuie să fie egal cu soldul final din contabilitatea analitică.

EVALUAREA STOCURILOR

Reglementările legale în vigoare desemnează patru momente de evaluare a stocurilor și anume evaluarea la intrare în patrimoniu , evaluarea la ieșirea din patrimoniu , evaluarea la inventariere și evaluarea la întocmirea bilanțului.

1.4.1 Evaluarea la intrarea în patrimoniu

La intrarea în patrimoniu, bunurile sunt evaluate și înregistrate în contabilitate în funcție de modul prin care acestea au fost dobândite, și anume :

bunurile procurate cu titlu oneros se vor evalua la cost de achiziție

bunurile rezultate din propria producție se vor evalua la costul de producție

bunurile obținute cu titlu gratuit se vor evalua la valoarea justă ( valoarea de utilitate )

bunurile aduse ca aport în natură la capitalul social se vor evalua la valoarea de aport

Evaluarea stocurilor în bilanț trebuie făcută la valoarea cea mai mică dintre cost și valoarea realizabilă netă. Altfel spus, activele nu pot fi evaluate la o valoare mai mare decât valoarea care s-ar obține prin utilizarea sau vânzarea lor. Potrivit principiului prudenței, atunci când valoarea contabilă este mai mare decât cea realizabilă netă, costul stocurilor se diminuează până la nivelul valorii realizabile nete.

1.4.2 Evaluarea la ieșirea din patrimoniu

La ieșirea stocurilor din patrimoniu prin vânzare, consum, donații sau alte căi de ieșire, acestea se vor evalua prin aplicarea uneia din metodele următoare :

Metoda identificării individuale ( specifice ) constă în evaluarea stocurilor ieșite la costul istoric ( de intrare ) și se poate folosi în cazul stocurilor de folosință îndelungată, care se pot identifica prin serie, dată de intrare, cost de achiziție sau cost de producție.

Metoda costului mediu ponderat ( CMP ) constă în calcularea unui cost mediu după fiecare intrare ( recepție) sau la sfârșitul lunii, având în vedere cantitățile existente în stoc și cele intrate, precum și prețurile

Calculul după fiecare intrare

CMP =

Vsp = valoare stoc precedent Qsp = cantitate stoc precedent

Vi = valoarea intrării Qi = cantitatea intrată

Calculul la sfârșitul lunii

CMP =

Vsi = valoare stoc inițial Qsi = cantitate stoc inițial

Vi = valoarea intrării Qi = cantitatea intrată

Metoda prima intrare – prima ieșire ( FIFO ) are la bază ideea că primele loturi de bunuri intrate sunt primele care vor ieși ( consum sau vânzare ). Pentru scăderea din gestiune se folosește costul de achiziție sau producție al primului lot, până la epuizarea acestuia. În continuare se va folosi costul lotului următor, până la epuizarea acestuia.

Metoda ultima intrare – prima ieșire ( LIFO ) presupune că ultimele loturi intrate sunt cele care vor ieși primele. La scăderea din gestiune se folosește costul de achiziție sau de producție al ultimului lot până la epuizarea acestuia. În continuare se va folosi costul lotului anterior, până la epuizarea acestuia.

Pentru a alege o metodă de evaluare a ieșirilor din stoc trebuie analizată în funcție de fluctuația prețurilor pe piață și de politica contabilă adoptată de societate. Aceleași ieșiri, evaluate după diferite metode de evaluare conduc la valori diferite ale rezultatului contabil, respectiv conduc la informații diferite în balanță și în contul de rezultate.

1.4.3 Evaluarea la inventariere și la întocmirea bilanțului

La inventarierea patrimoniului de la sfârșitul exercițiului, stocurile se evaluează la valoarea actuală sau la valoarea de utilitate, denumită și valoare de inventar. Această valoare se stabilește în funcție de utilitatea bunului în întreprindere ( pentru stocurile care nu sunt destinate vânzării ) sau în funcție de prețul pieței ( pentru stocurile destinate vânzării ).

La stabilirea valorii de inventar se va aplica principiul prudenței, potrivit căruia nu este admisă supraevaluarea elementelor de activ și de venituri, respectiv nu este admisă subevaluarea elementelor de pasiv și de cheltuieli.

1.4.4 Alte metode de evaluare a stocurilor

Pentru determinarea costului se pot folosi, în funcție de specificul activității, metoda costului standard ( în activitatea de producție ) și metoda prețului cu amănuntul ( în activitatea de comerț cu amănuntul ).

Metoda costului standard presupune luarea în considerare a nivelurilor normale ale consumurilor materiale și de execuție a capacităților de producție. În funcție de condițiile existente, aceste costuri trebuie actualizate periodic. Diferențele dintre costul standard și costul efectiv se vor înregistra distinct în contabilitate, incluzându-se în costuri, în măsura consumului sau vânzării bunurilor respective. Diferențele de preț se vor repartiza cu ajutorul unui coeficient ( K ). Acest coeficient se ponderează cu valoarea bunurilor ieșite la cost standard, rezultând valoarea diferențelor de preț ale bunurilor ieșite, care se repartizează asupra costurilor.

K =

Metoda prețului cu amănuntul se folosește în activitatea de comerț cu amănuntul pentru a determina costul stocurilor ieșite. Costul stocurilor se obține prin deducerea valorii marjei de adaos comercial din prețul de vânzare al stocurilor.

1.5 METODE DE ORGANIZARE A CONTABILITĂȚII STOCURILOR

1.5.1 Metoda inventarului permanent

În condițiile folosirii inventarului permanent, se înregistrează în contabilitate toate operațiile de intrare și de ieșire, acest lucru permițând stabilirea și cunoașterea în orice moment al stocurilor ( cantitativ, cat și valoric ). Acest lucru presupune contabilizarea mișcărilor de stocuri prin debitarea ( la intrarea acestora în patrimoniu ) și creditarea ( la scoaterea din patrimoniu ) conturilor de stocuri. Prin sondaje sau inventariere se pot descoperi diferențele sub formă de plusuri sau minusuri, corectându-se stocul și soldul contabil, oferind astfel un control permanent asupra situației stocurilor.

VALOARE STOC FINAL =VALOARE STOC INIȚIAL+VALOARE INTRĂRI–VALOARE IEȘIRI

Această metodă se folosește în majoritatea unităților patrimoniale, iar în unitățile mari este obligatorie, deoarece asigură un control strict și permanent asupra gestiunii stocurilor.

1.5.2 Metoda inventarului intermitent

Inventarul intermitent constă în stabilirea valorii ieșirilor și înregistrarea acestora în contabilitate pe baza inventarierii stocurilor la sfârșitul perioadei. Această metodă constă în faptul că pe parcursul perioadei de gestiune, mișcările stocurilor nu se înregistrează prin conturile de stocuri, ci prin conturile de cheltuieli. La sfârșitul perioadei, în baza inventarului faptic, se compară și se regularizează stocul din inventar cu cel contabil ( scriptic ).

VALOARE IEȘIRI= VALOARE STOC INIȚIAL+VALOARE INTRĂRI–VALOARE STOC FINAL

Această metodă se poate folosi numai în unitățile patrimoniale mici și mijlocii, în mod opțional. Ea nu asigură un control riguros asupra gestiunii stocurilor, lucru care poate duce la descoperirea de nereguli.