Contabilitatea Stocurilor DE Materii Prime Si Materiale LA Sc 3g Logistic&merchandising Srl

Cuprinsul lucrării de licență:

INTRODUCERE

CAPITOLUL I: NOȚIUNI GENERALE PRIVIND STOCURILE DE MATERII PRIME ȘI MATERIALE

Conceptul de mijloace circulante și clasificarea acestora

1.2. Stocurile. Definirea materiilor prime și a materialelor consumabile

1.3. Evaluarea stocurilor de materii prime și materiale consumabile

1.4. Reglementări contabile privind stocurile

CAPITOLUL II: EVIDENȚA ȘI CONTABILITATEA DE MATERII PRIME ȘI MATERIALE

2.1. Obiectivele și factorii organizării contabilității stocurilor de materii prime și materiale

2.2. Organizarea sistemulului informațional-contabil al stocurilor de materii prime și materiale

2.3. Organizarea contabilității analitice a stocurilor de materii prime și materiale

2.4. Contabilitatea sintetică a stocurilor de materii prime și materiale

CAPITOLUL III:  PREZENTAREA SC “3G LOGISTIC&MERCHANDISING” SRL

3.1. Prezentarea activității economice a SC ”3G LOGISTIC&MERCHANDISING” SRL

3.1.1. Date de identificare și obiect de activitate

3.1.2. Misiunea și principiile manageriale ale firmei

3.2. Organizarea SC ”3G LOGISTIC&MERCHANDISING” SRL

3.2.1. Organizarea serviciului contabilitate și financiar

3.3. Analiza economico-financiară a activității SC ”3G LOGISTIC&MERCHANDISING” SRL pe perioada 2012-2014

3.3.1. Concluzii ale diagnosticării activității

CAPITOLUL IV: CAZ PRACTIC privind contabilitatea materiilor prime și a materialelor consumabile la SC “3G LOGISTIC&MERCHANDISING“ SRL

4.1. Documente privind evidența operativă a stocurilor și conturile utilizate

4.2. Evaluarea stocurilor

4.3. Înregistrarea în contabilitate a tranzacțiilor privind stocurile de materii prime și materiale consumabile

CONCLUZII

BIBLIOGRAFIE

INTRODUCERE

În prezenta lucrare de licență am încercat să prezint o analiză a stocurilor de materii prime și materiale și contabilitatea acestora în cadrul unei firme la nivelul anului 2015.

Suportul teoretic al lucrării de licență se constituie din diferite lucrări variate, cred eu, relevante pentru o asemenea abordare; astfel, pentru fundamentarea conceptelor utilizate în prezenta lucrare de licență am făcut apel la o serie de lucrări de specialitate prezentate în final la secțiunea bibliografie.

Actualitatea temei alese

Consider că în anul 2015 activitatea de contabilitate a stocurilor văzută dintr-o perspectivă modernă conform OMFP nr.1802/2014, în condițiile de globalizare și flexibilitate ale pieței muncii a devenit atât de complexă și de diversificată încât a o înțelege doar din perspectiva unei singure discipline este insuficient; pe cale de consecință consider că orice analiză a managementului financiar este de mare actualitate și trebuie abordată dintr-o perspectivă nouă, cu un accent deosebit pe calitatea, abilitățile personale și competențele profesionale ale factorului uman, analizat în ansamblu, cu aspectele sale motivaționale negative și pozitive. În acest context, într-o economie de piață funcțională, firmele pentru a fi cât mai ,,longevive” trebuie să manifeste dinamism, flexibilitate, inovare, să se adapteze ușor la schimbările din economie și, totodată, să sesizeze cu rapiditate tendințele pieței.

Pe de altă parte, activitatea fiecărei firme este orientată spre obținerea de profit și maximizarea valorii pentru investitorii săi. Îndeplinirea acestor obiective nu este facilă, firmele acționând într-un mediu puternic concurențial și dinamic. Funcționarea unei firme depinde într-o mare măsură și de politica de finanțare pe care o promovează. În acest sens un rol determinant în reușita sau nereușita în afaceri a firmei îl are pregătirea managerilor săi, în general, și a managerilor financiari, în special. Aceștia, împreună cu echipele lor, trebuie să asigure resursele financiare necesare afacerii în timp util, cu cele mai scăzute costuri, să le plaseze cu riscurile cele mai mici și să obțină, prin utilizarea lor, profitul care să mulțumească toate părțile implicate în existența și funcționarea firmei. De aici apare necesitatea identificării acelor surse de finanțare care să asigure firmei profitul așteptat și maximizarea valorii sale.

La nivelul anului 2015 capitalurile disponibile temporar sunt tot mai puține și mai scumpe, iar profiturile scontate sunt tot mai greu de obținut, fiind însoțite de riscuri tot mai mari și mai dificil de anticipat. Deținătorii de capitaluri mobilizabile în scopuri productive fac cu o atenție deosebită, selecții de plasament, prin comparații între rata dividendelor oferită de firmă și rata dobânzilor bancare sau rata profiturilor, obținută din alte plasamente. În acest context economic, la nivelul firmelor, managerii trebuie să fie capabili să asigure capitalurile necesare, la costuri cât mai reduse, și să organizeze și coordoneze producția și comercializarea bunurilor obținute, astfel încât să obțină profitul scontat. Pe cale de consecință, calitatea actului managerial reprezintă o condiție vitală pentru ca firmele să înregistreze avantaje competitive și să reziste într-un mediu economic complex și volatil.

Într-o lume aflată în permanentă schimbare, o lume a confruntărilor în care rezistă numai firmele cu un sistem economico-financiar flexibil și ușor adaptabil la exigențele mediului concurențial, deciziile privind finanțarea și gestiunea afacerii constituie, în același timp, instrument de apărare și formă de manifestare a performanței echipelor manageriale. Având în vedere toate aspectele menționate mai sus, precum și faptul că firmele moderne necesită o gestionare eficientă a resurselor și rezultatelor financiare, consider că o analiză pragmatică a posibilităților de finanțare a firmelor constituie o provocare intelectuală pentru orice manager financiar, pentru orice profesionist, în general.

Scopul prezentei lucrări de licență este acela de a aborda o parte din tot ceea ce s-a scris despre stocurile de materii prime și materiale în cadrul unei firme și rolul acestora în contabilitate și în managementul general, cu scopul clar definit de a asigura eficiența activității în cadrul unei firme private.

Structura și volumul lucrării de licență: lucrarea este structurată în patru capitole, prefațate de introducere. Concluziile și recomandările sunt prezentate într-un capitol separat. Lucrarea mai conține la final lista cu referințe bibliografice și anexele.

În Introducere se fundamentează actualitatea temei, se precizează obiectul, suportul său metodologic și se indică structura lucrării de licență.

În primul capitol am definit, clasificat și prezentat conceptual de mijloace circulante ale unei firme, precum și o serie de aspecte teoretice referitoare strict la structura, particularitățile și evaluarea stocurilor de materii prime și materiale consumabile, pentru ca în final să tratez o serie de reglementări contabile privind stocurile.

Capitolul II conține în prima parte obiectivele și factorii organizării contabilității stocurilor de materii prime și material, precum și o serie de aspect referitoare la organizarea sistemulului informațional-contabil al stocurilor de materii prime și materiale; în final am deplasat accentul pe contabilitatea analitică și sintetică a stocurilor de materii prime și materiale.

În capitolul III sunt prezentate date tehnice, administrative și financiare ale firmei SC ”3G LOGISTIC&MERCHANDISING” SRL pe care o voi analiza în studiul de caz, cu evidențierea modului de organizare a serviciului contabilitate și financiar, precum și analiza economico-financiară a firmei pe baza obiectivelor, indicatorilor, produselor, pieței și a concurenței acesteia.

În capitolul IV- Studiu de caz am încercat să evidențiez câteva aspecte practice privind contabilitatea materiilor prime și a materialelor consumabile la SC “3G LOGISTIC&MERCHANDISING“ SRL prin prisma conturilor utilizate, a documentelor privind evidența operativă a stocurilor și finalizând cu evaluarea și înregistrarea în contabilitate a tranzacțiilor privind stocurile de materii prime și materiale consumabile.

În capitolul Concluzii- am încercat să evidențiez câteva concluzii referitoare la aspectele analizate pe parcursul prezentei lucrări de licență și să formulez o serie de recomandări referitoare la modul de implementare a unui management eficient în cadrul firmei analizate.

CAPITOLUL I

NOȚIUNI GENERALE PRIVIND

STOCURILE DE MATERII PRIME ȘI MATERIALE

Conceptul de mijloace circulante și clasificarea acestora

În acest prim capitol al prezentei lucrări de licență mi-am propus să abordez o serie de aspecte teoretice contabile și legale referitoare la acest subiect deosebit de vast și de complex-stocurile și evaluarea acestora.

Totalitatea mijloacelor cu care lucrează o unitate patrimonială reprezintă averea acesteia, ale cărei componente diferă în funcție de obiectul principal al activității ei. La unitățile industriale care transformă materiile prime și materialele în produse finite, elementele caracteristice ale mijloacelor economice sunt materiile prime, materiale auxiliare, mașinile și instalațiile.

În funcție de rolul pe care-l îndeplinesc în procesul productiv, de circuitul și rotația lor, bunurile ce constituie mijloacele economice ale unităților patrimoniale se pot clasifica în:

a) mijloace sau active imobilizate;

b) mijloace sau active circulante.

a) Mijloacele sau activele imobilizate se deosebesc de alte bunuri și valori prin importanța lor și prin faptul că sunt destinate să servească o perioadă îndelungată în activitatea unității patrimoniale. Recuperarea și transformarea în bani a valorii lor se face într-un interval lung de timp, ca urmare a rolului și destinației acestora.

b) Alături de activele imobilizate, un loc și rol important în gestiunea și activitatea unității patrimoniale îl au și activele circulante (mobilizate) care cuprind ansamblul bunurilor și serviciilor care intervin în ciclul de exploatare al firmei, fiind destinate: fie a fi vândute în aceeași stare sau după prelucrarea lor în procesul de producție, fie a fi consumate la prima lor utilizare.

Mijloace sau activele circulante reprezintă o parte a activului economic care se caracterizează prin transformarea permanentă a formelor funcționale, prin consumarea lor de obicei într-un singur ciclu de exploatare și transmiterea valorii integrale asupra producției în care se încorporează; în structura concretă a activelor circulante intră elemente cum sunt: materiile prime, materiale, combustibil, producție neterminată, semifabricate, produse finite, mijloace bănești, etc. Se asimilează activelor circulante obiectele de inventar de mică valoare sau scurtă durată, echipamentul, îmbrăcămintea, materialele de protecție și alte elemente, care prezintă unele deosebiri din punct de vedere al duratei și modului de transmitere a valorii față de celelalte active circulante.

Mijloacele circulante pot fi clasificate după mai multe criterii, astfel:

A.   Din punctul de vedere al formei, activele circulante pot fi:

– active circulante în formă materială;

– active circulante în formă bănească.

Volumul acestor active depinde de mai mulți factori, între care: nivelul aprovizionării, producției și desfacerii, al cheltuielilor de producție și viteza de rotație. Creșterea volumului producției, al aprovizionării și desfacerii, precum și al cheltuielilor de producție atrag în general, o sporire a activelor circulante.

Gestionarea eficientă a resurselor reclamă ca sporul activelor circulante să fie mai mic decât al aprovizionării, producției și desfacerii. Reducerea cheltuielilor are un dublu efect, contribuind la creșterea rentabilității, cât și la micșorarea volumului activelor circulante.

În ceea ce privește viteza de rotație, pot menționa că accelerarea acesteia influențează sensul reducerii activelor circulante, având loc o eliberare de fonduri ce pot fi folosite în alte direcții; încetinirea vitezei de rotație atrage după sine o creștere a activelor, o blocare de fonduri, reducând eficiența utilizării capitalului.

B.   Din punctul de vedere al surselor financiare de formare sau dretă a activelor circulante intră elemente cum sunt: materiile prime, materiale, combustibil, producție neterminată, semifabricate, produse finite, mijloace bănești, etc. Se asimilează activelor circulante obiectele de inventar de mică valoare sau scurtă durată, echipamentul, îmbrăcămintea, materialele de protecție și alte elemente, care prezintă unele deosebiri din punct de vedere al duratei și modului de transmitere a valorii față de celelalte active circulante.

Mijloacele circulante pot fi clasificate după mai multe criterii, astfel:

A.   Din punctul de vedere al formei, activele circulante pot fi:

– active circulante în formă materială;

– active circulante în formă bănească.

Volumul acestor active depinde de mai mulți factori, între care: nivelul aprovizionării, producției și desfacerii, al cheltuielilor de producție și viteza de rotație. Creșterea volumului producției, al aprovizionării și desfacerii, precum și al cheltuielilor de producție atrag în general, o sporire a activelor circulante.

Gestionarea eficientă a resurselor reclamă ca sporul activelor circulante să fie mai mic decât al aprovizionării, producției și desfacerii. Reducerea cheltuielilor are un dublu efect, contribuind la creșterea rentabilității, cât și la micșorarea volumului activelor circulante.

În ceea ce privește viteza de rotație, pot menționa că accelerarea acesteia influențează sensul reducerii activelor circulante, având loc o eliberare de fonduri ce pot fi folosite în alte direcții; încetinirea vitezei de rotație atrage după sine o creștere a activelor, o blocare de fonduri, reducând eficiența utilizării capitalului.

B.   Din punctul de vedere al surselor financiare de formare sau de acoperire cu fonduri, pot fi:

– active circulante procurate din fonduri proprii și atrase;

– active circulante din fonduri împrumutate.

C. Sub aspectul gestionării, activele circulante materiale, deși eterogene, pot fi structurate în două mari categorii:

– stocuri (propriu-zise);

– producție (comenzi) în curs de execuție.

Structura concretă a activelor circulante variază de la o firmă la alta în funcție de specificul și obiectul procesului de producție și nomenclatorul produselor finite.

Mijloacele circulante sunt destinate să asigure continuitatea procesului de producție și calculație, fiind într-o permanentă schimbare și transformare în cadrul unui ciclu de exploatare. Ciclul de exploatare se referă la fazele circuitului economic al unității patrimoniale: aprovizionare– producție– desfacere. Pe parcursul acestor faze, mijloacele circulante își modifică atât forma, cât și conținutul lor material.

În concluzie, pe parcursul circuitului economic mijloacele circulante se află concomitent, fie în sfera producției, fie a circulației.

Stocurile. Definirea materiilor prime și materialelor consumabile

Noțiunea de stoc provine de la cuvântul englezesc „stock”, având sensul de cantitatea de materii prime, materiale, combustibili existent în firmă (magazie, secții sau alte locuri de depozitare) și în custodie la alte unități economice.

         Așadar, stocurile reprezintă cantitățile fizice de materiale, componente, semifabricate, produse necesare fiecărei faze a ciclului de exploatare (aprovizionare, producție și desfacere). Stocurile sunt active circulante:

a) deținute pentru a fi vândute pe parcursul desfășurării normale a activității;

b) în curs de producție în vederea vânzării în procesul desfășurării normale a activității: sau

c)   sub formă de materii prime, materiale și alte consumabile ce urmează să fie folosite în desfășurarea activității curente a firmei, în procesul de producție sau pentru prestarea de servicii.      

În cadrul stocurilor se cuprind: materiile prime, materialele consumabile, materialele de natura obiectelor de inventar, produsele, animalele și păsările, mărfurile, ambalajele, producția în curs de execuție și bunurile aflate în custodie, pentru prelucrare sau în consignație la terți.

Sunt incluse de asemenea, stocurile de materii prime strategice și alte stocuri cu o importanță deosebită pentru economia națională.

Materiile prime participă direct la fabricarea produselor și se regăsesc în  produsul finit integral sau parțial, fie în starea lor inițială, fie transformată (contul 301).

Materialele consumabile (materiale auxiliare, combustibili, materiale pentru  ambalat,  piese de schimb, semințe și materiale de plantat, furaje,  medicamente și materiale sanitare  și alte materiale consumabile)  care participă  sau ajută la procesul de fabricație fără a se  regăsi, de regulă, în  produsul finit sau asigură desfășurarea activității curente a firmei (contul 302).

Materialele de natura obiectelor de inventar reprezintă bunuri cu o valoare mai  mică decât limita prevăzută de  lege  pentru  a  fi  considerate  active fixe corporale, indiferent de durata lor de folosință sau  cu o durată  mai  mică de un an, indiferent de valoarea lor,  precum și  bunurile asimilate acestora (echipamentul de protecție, echipamentul de  lucru, îmbrăcămintea specială, mecanismele, scule, dispozitive, verificatoare, aparatele de măsură și control, etc.) (contul 303).

  Evidența materialelor de natura obiectelor de inventar se ține pe două categorii: materiale de natura obiectelor de inventar în magazie (contul 3031) și materiale de natura obiectelor de inventar în folosință (contul 3032). Înregistrarea pe cheltuieli a consumului acestora se realizează la momentul scoaterii din folosință.

  Produsele cuprind semifabricate, produse finite, rebuturi, materiale recuperabile și deșeuri.           

Semifabricatele reprezintă produsele care nu au parcurs în întregime fazele procesului tehnologic și care au nevoie de prelucrări ulterioare în cadrul firmei sau se livrează terților (contul 341). Produsele finite sunt produsele care au parcurs în întregime fazele procesului tehnologic și nu mai au nevoie de prelucrări ulterioare în cadrul firmei și pot fi depozitate în vederea livrării sau expediate direct clienților (contul 345).

           Rebuturi, materiale recuperabile și deșeuri (contul 346)

          Rebut definitiv se consideră produsul care nu corespunde prevederilor din standarde, norme tehnice, caiete de sarcini sau contracte și nu poate fi utilizat decât eventual, ca materie primă sau ca material pentru producerea altor bunuri.

           Prin rebut parțial se înțelege produsul care nu corespunde prevederilor din standarde, norme tehnice, caiete de sarcini sau contracte și care, supus unor operații de remediere, eficiente sub aspect economic, devine un produs corespunzător sau poate fi valorificat ca produs declasat- adică produsul care nu corespunde prevederilor din standarde, norme tehnice, caiete de sarcini sau contracte, dar poate fi valorificat, potrivit normelor legale, la preț redus.  

          Producția în curs de execuție reprezintă producția care nu a trecut prin  toate fazele prevăzute în procesul tehnologic, precum  și produsele nesupuse probelor și recepției tehnice sau necompletate în întregime (contul 331).   

          În cadrul producției în curs de execuție se cuprind de asemenea, lucrările și serviciile,  precum și studiile în curs de execuție (contul 332).

Stocuri aflate la terți

Stocurile aflate la terți sunt bunuri aflate în custodie, pentru prelucrare sau consignație la terți, care se înregistrează distinct în contabilitate pe categorii de stocuri (conturile 351,354, 356,357,358,359).

Animale și păsări

            În această categorie se includ animalele născute vii și cele tinere de orice fel (taurine, porcine, ovine-caprine, cabaline, etc.) crescute pentru producție (lână, lapte, blană, etc.), reproducție, muncă, reprezentație (spectacole), expunere (în parcuri și grădini zoologice), precum și animalele și păsările la îngrășat pentru a fi valorificate (contul 361).

Mărfurile reprezintă bunurile pe  care entitatea le cumpără în vederea revânzării  sau   produsele realizate în instituții predate spre vânzare magazinelor proprii (contul 371).

Ambalajele includ materialele refolosibile, achiziționate sau realizate în entitate,    folosite pentru ambalarea produselor destinate vânzării și care în mod temporar pot fi păstrate de terți, cu obligația  restituirii în condițiile prevăzute în contracte (contul 381).

           Momentul înregistrării

          Bunurile de natura stocurilor sunt considerate ca fiind achiziționate de către  instituții din momentul în care acestea devin proprietare ale bunurilor sau atunci când furnizarea acestor bunuri este terminată.

          Costurile bunurilor de natura stocurilor se recunosc în momentul consumului acestora. Excepție fac materialele de natura obiectelor de inventar, al căror cost se recunoaște în momentul scoaterii din folosință.

          Deținerea, cu orice titlu, de bunuri materiale, precum și efectuarea de operațiuni economice, fără să fie înregistrate în contabilitate, sunt interzise.

          În aplicarea acestor prevederi este necesar să se asigure:

recepționarea tuturor bunurilor materiale intrate în instituție și înregistrarea    acestora la locurile de depozitare. Bunurile materiale primite pentru prelucrare,  în custodie sau în consignație se recepționează și înregistrează distinct ca intrări în gestiune. Valoarea acestor bunuri se înregistrează în conturi în afara bilanțului;

          b)  în situația unor decalaje între aprovizionarea și recepția bunurilor care se   dovedesc a fi în mod cert în proprietatea unității, se procedează astfel:

          -bunurile sosite fără factură se înregistrează ca intrări în gestiune atât la locul  de depozitare cât și în contabilitate, pe baza recepției și a documentelor însoțitoare;

          -bunurile sosite și nerecepționate se înregistrează distinct ca intrări în gestiune la locul de depozitare pe baza documentelor însoțitoare. Nu se înregistrează în contabilitate datorită lipsei recepției acestora.

          c)  în cazul unor decalaje între vânzarea și livrarea bunurilor, acestea se înregistrează ca ieșiri din instituție, nemaifiind considerate proprietatea acesteia, astfel:

          -bunurile facturate și nelivrate se înregistrează distinct în gestiune, iar în contabilitate  în conturi în afara bilanțului;

          -bunurile livrate, dar nefacturate se înregistrează ca ieșiri din gestiune atât la locurile    de depozitare cât și în contabilitate, pe baza documentelor care confirmă ieșirea din gestiune potrivit legii;

          d) bunurile aprovizionate sau vândute cu clauze privind dreptul de proprietate se înregistrează la intrări și, respectiv la ieșiri, atât în gestiune, cât și în contabilitate, potrivit contractelor încheiate.

1.3. Evaluarea stocurilor de materii prime și materiale consumabile

Evidența stocurilor și producției în curs de execuție se realizează prin conturile din clasa 3 ”Conturi de stocuri și producție în curs de execuție”.

În cadrul planului de conturi general, din clasa a 3-a face parte grupa 30 ”Stocuri de materii prime si materiale”, cu următoarele conturi sintetice:

• 301 ”Materii prime“ (materiile prime sunt bunuri care participă direct la fabricarea produsului, în care se regăsesc integral sau parțial, fie în starea lor inițială, fie transformate).

• 302 ”Materiale consumabile“ (bunuri care participă sau ajută la procesul de producție sau de exploatare, fără a se regăsi de regulă în produsul finit).

• 303 ”Materiale de natura obiectelor de inventar“ (bunuri care nu îndeplinesc cumulativ condițiile pentru a fi incluse în categoria imobilizărilor corporale, echipamente de lucru, de protecție, piese de schimb, baracamente și amenajari provizorii, etc).

• 308 ”Diferențe de preț la materii prime și materiale“ (cont rectificativ al valorii de înregistrare a materiilor prime și materialelor care ține evidența diferențelor nefavorabile – în plus sau favorabile – în minus dintre costul de achiziție și prețul standard aferente materiilor prime, materialelor consumabile și materialelor de natura obiectelor de inventar).

Conturile de stocuri și producție în curs de execuție sunt conturi de activ și se debitează cu valoarea stocurilor intrate în gestiunea entității prin achiziționare de la furnizori, realizate din producția proprie și din alte surse și se creditează cu valoarea stocurilor ieșite din gestiunea unității patrimoniale prin consum, vânzare sau ale modalități.

  Evaluarea inițială

  Stocurile se înregistrează în contabilitate la costul de achiziție, costul de producție sau valoarea justă, după caz.

  Costul stocurilor trebuie să cuprindă toate costurile aferente achiziției și prelucrării, precum și alte costuri suportate pentru a aduce stocurile în forma și în locul în care se găsesc.

   Costul de producție sau de prelucrare al stocurilor, precum și costul de producție al activelor fixe cuprind cheltuielile directe aferente producției, și anume: materiale directe, energie consumată în scopuri tehnologice, manopera directă și alte cheltuieli directe de producție, precum și cota cheltuielilor indirecte de producție alocată în mod rațional ca fiind legată de fabricația acestora.

            Costul stocurilor unui prestator de servicii cuprinde manopera și alte cheltuieli legate de personalul direct angajat în furnizarea serviciilor, inclusiv personalul însărcinat cu supravegherea, precum și regiile corespunzătoare.

În funcție de specificul activității, pentru determinarea costului pot fi folosite, de asemenea, metoda costului standard în activitatea de producție sau metoda prețului cu amănuntul în comerțul cu amănuntul.

          Costul standard ia în considerare nivelurile normale ale materialelor și consumabilelor, manoperei, eficienței și capacității de producție. Aceste niveluri trebuie revizuite periodic și ajustate, dacă este necesar, în funcție de condițiile existente la un moment dat.

          Diferențele de preț față de costul de achiziție sau de producție trebuie evidențiate distinct în contabilitate, fiind recunoscute în costul activului. Repartizarea diferențelor de pret asupra valorii bunurilor ieșite și asupra stocurilor se efectuează cu ajutorul unui coeficient, iar la calcularea procentului mediu de adaos comercial, soldul inițial al contului de mărfuri și valoarea intrărilor de mărfuri nu vor include TVA neexigibilă. Acest coeficient se înmulțește cu valoarea bunurilor ieșite din gestiune la preț de înregistrare, iar suma rezultată se înregistrează în conturile corespunzătoare în care au fost înregistrate bunurile ieșite.

          Coeficientți de repartizare a diferențelor de preț pot fi calculați la nivelul conturilor  sintetice de  gradul I și II,  prevăzute în planul general de conturi, pe grupe sau categorii de stocuri.

          La sfârșitul perioadei, soldurile conturilor de diferente se cumulează cu soldurile conturilor de stocuri, la preț de înregistrare, astfel încât aceste conturi să reflecte valoarea stocurilor la costul de achiziție sau costul de producție, după caz.

          Diferențele de preț se înregistrează proporțional atât asupra valorii bunurilor ieșite, cât și asupra bunurilor rămase în stoc.

          Metoda prețului cu amănuntul este folosită în unitățile de desfacere cu amănuntul pentru a determina costul stocurilor cu articole numeroase și cu mișcare rapidă, care au marje similare și pentru care nu este indicat să se folosească altă metodă. În această situație, costul bunurilor vândute se calculează prin deducerea valorii marjei brute din prețul de vânzare al stocurilor. Orice modificare a prețului de vânzare presupune recalcularea marjei brute.

Evaluarea la ieșirea din gestiune 

          La ieșirea din gestiune, stocurile se evaluează și se înregistrează în contabilitate prin aplicarea uneia din metodele:

          a)  metoda primul intrat-primul ieșit (FIFO);

metoda costului mediu ponderat (CMP);

metoda ultimul intrat-primul-ieșit (LIFO).

a)   Metoda ”primul intrat-primul iesit” (FIFO) – potrivit acestei metode, bunurile ieșite din gestiune se evaluează la costul de achiziție sau de producție al primei intrări (lot). Pe măsura epuizării  lotului, bunurile ieșite din gestiune se evaluează la costul de achiziție sau de producție al lotului următor, în ordine cronologică.

b) Metoda costului mediu ponderat (CMP) – presupune calcularea costului fiecărui element pe baza mediei ponderate a costurilor elementelor similare aflate în stoc la începutul perioadei și a costului elementelor similare produse sau cumpărate în timpul perioadei. Media poate fi calculată periodic sau după fiecare recepție.

c)   Metoda ”ultimul intrat-primul ieșit” (LIFO) – potrivit acestei metode, bunurile ieșite din gestiune se evaluează la costul de achiziție sau de producție al ultimei intrări (lot). Pe măsura epuizării lotului, bunurile ieșite din gestiune se evaluează la costul de achiziție sau de producție al lotului anterior, în ordine cronologică.

          Metoda aleasă trebuie aplicată cu consecvență pentru elemente similare de natura stocurilor, de la un exercițiu financiar la altul. Dacă, în situatii excepționale, ordonatorii de credite decid să schimbe metoda pentru un anumit element de stocuri, în notele explicative trebuie să se prezinte următoarele informații:

          – motivul schimbării metodei;

          – efectele sale asupra rezultatului.

          O instituție trebuie să utilizeze aceleași metode de determinare a costului pentru toate stocurile care au natură și utilizare similare. Pentru stocurile cu natură sau utilizare diferită, folosirea unor metode diferite de calcul a costului poate fi justificată.

Evaluarea la data bilanțului

Activele de natura stocurilor nu trebuie reflectate în bilanț la o valoare mai mare decât valoarea care se poate obține prin utilizarea sau vânzarea lor. În acest scop, valoarea stocurilor se diminuează până la valoarea realizabilă netă, prin reflectarea unei ajustări pentru depreciere.

          Prin valoare realizabilă netă se înțelege prețul de vânzare estimat ce ar putea fi obținut pe parcursul desfășurării normale a activității, minus costurile estimate pentru finalizarea bunului, atunci când este cazul, și costurile estimate necesare vânzării.         

Producția în curs de execuție se determină prin inventarierea producției neterminate la sfârșitul perioadei, prin metode tehnice de constatare a gradului de finalizare sau a stadiului de efectuare a operațiilor tehnologice și evaluarea acesteia la costul de producție.

 Referitor la metodele de evidență a stocurilor pot afirma faptul că-contabilitatea stocurilor se ține cantitativ și valoric sau numai valoric prin folosirea inventarului permanent sau a inventarului intermitent.

          În condițiile folosirii inventarului permanent, în contabilitate se înregistrează toate operațiunile de intrare și ieșire, ceea ce permite stabilirea și cunoașterea în orice moment a stocurilor, atât cantitativ cât și valoric.

Inventarul intermitent constă în stabilirea ieșirilor și înregistrarea lor în contabilitate pe baza inventarierii stocurilor la sfârșitul perioadei. În acest caz, ieșirile se determină ca diferență între valoarea stocului inițial plus valoarea intrărilor și valoarea stocului final, determinat pe baza inventarierii.

Contabilitatea analitică a bunurilor se ține pe baza uneia din următoarele metode:

– operativ-contabilă,

– cantitativ-valorică,

– global-valorică.

          Metoda operativ-contabilă se poate aplica pentru contabilitatea analitică a materiilor prime, materialelor consumabile, materialelor de natura obiectelor de inventar, semifabricatelor, produselor finite, produselor reziduale, mărfurilor și ambalajelor. Această metodă constă în ținerea în cadrul fiecărei gestiuni, a evidenței cantitative a bunurilor, pe feluri, cu ajutorul fișelor de magazie iar în contabilitate, în ținerea evidenței valorice pe conturi de materiale, desfășurate valoric pe gestiuni, iar în cadrul gestiunilor, pe grupe sau subgrupe de materiale, după caz.

Controlul exactității înregistrărilor din evidența gestiunilor și din contabilitate se asigură prin evaluarea stocurilor cantitative, transcrise din fișele de magazie în registrul stocurilor.

Metoda cantitativ-valorică se poate folosi pentru contabilitatea analitică a materiilor prime, materialelor consumabile, materialelor de natura obiectelor de inventar, semifabricatelor, produselor finite, produselor reziduale, mărfurilor, animalelor și ambalajelor. Această metodă constă în ținerea evidenței cantitative pe feluri de stocuri în cadrul fiecărei gestiuni, iar în contabilitate ținerea evidenței cantitativ-valorice.

Verificarea exactității înregistrărilor din evidența de la locurile de depozitare și din contabilitate se efectuează prin punctajul periodic dintre cantitățile operate în fișele de magazie și cele din fișele de cont analitic din contabilitate. 

          Metoda global-valorică se poate utiliza pentru contabilitatea analitică a mărfurilor și ambalajelor din unitățile de desfacere cu amănuntul, rechizitelor de birou, imprimantelor, materialelor folosite la ambalare, materialelor de natura obiectelor de inventar, precum și altor categorii de bunuri. Potrivit acestei metode, contabilitatea analitică a mărfurilor și ambalajelor se ține global-valoric, atât la gestiune, cât și în contabilitate, iar controlul concordanței înregistrărilor din evidența gestiunii și din contabilitate se efectuează numai valoric la perioade stabilite de unitate.

          Scăderea din gestiune a stocurilor

Potrivit prevederilor reglementărilor legale în vigoare, scăderea din contabilitate a unor pagube care nu se datorează culpei unei persoane, ci se face în baza aprobării ordonatorului de credite respectiv, cu avizul ordonatorului de credite ierarhic superior.

          Declasarea și casarea unor bunuri materiale, se aprobă de către ordonatorul superior de credite, respectiv principal sau secundar, după caz.     

Reglementări contabile privind stocurile

Contabilitatea (ca principal instrument al managementului) trebuie să asigure informații reale asupra activității entității patrimoniale, în vederea adoptării de decizii riguros fundamentate din punct de vedere științific; iar pentru realizarea acestui obiectiv, o condiție esențială o reprezintă concordanța deplină care trebuie să existe între datele înregistrate în conturi și realitatea faptică existentă în entitate (indiferent că este societate comercială sau instituție publică). Mijlocul principal prin care se constată situația reală a patrimoniului și compararea datelor obținute pe această cale cu datele contabilității îl reprezintă inventarierea- care este un procedeu al metodei contabilității, comun și altor științe economice, care reprezintă ansamblul operațiunilor prin care se constată existența cantitativă și valorică sau numai valorică, după caz, a elementelor de activ și de pasiv aflate în patrimoniul unității la data la care aceasta se efectuează. Toate aceste operațiuni se efectuează cu scopul evaluării elementelor inventariate și punerii de acord a datelor contabilității cu realitatea faptică constatată.

Reglementările contabile privind stocurile au la bază următorul referențial legislativ:

Legea contabilității nr.82/1991, republicată

(Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.454/18.06.2008);

Ordinul ministrului finanțelor publice nr.1.802/2014 pentru aprobarea Reglementărilor contabile privind situațiile financiare anuale individuale și situațiile financiare anuale consolidate

(Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.963/30.12.2014);

Aici trebuie să menționez faptul că am parcurs (în vederea elaborării prezentei lucrări de licență) Ordinul ministrului finanțelor publice -OMFP nr.1.802/2014 care abrogă (atât OMFP nr.3.055/2009 pentru aprobarea Reglementărilor contabile conforme cu directivele europene, cât și OMFP nr.2.239/2011 pentru aprobarea sistemului simplificat de contabilitate).

După parcurgerea OMFP nr.1802/2014 am constatat că acesta vizează noi modalități de raportare financiară și aduce precizări notabile privind situațiile financiare anuale individuale și situațiile financiare anuale consolidate.

Standardul Internațional de Contabilitate IAS -2 al cărui obiectiv este de a

prescrie tratamentul contabil pentru stocuri.

O problemă fundamentală în contabilizarea stocurilor o constituie valoarea costului ce urmează a fi recunoscută drept activ și reportată până când veniturile aferente sunt recunoscute. Acest Standard furnizează indicații practice referitoare la determinarea costului și la recunoașterea ulterioară drept cheltuială, incluzând orice înregistrare la valoarea realizabilă netă. De asemenea, Standardul furnizează indicații practice referitoare la procedeele de determinare a costului care sunt utilizate la calcularea costurilor stocurilor.

Acest Standard trebuie aplicat pentru contabilitatea stocurilor în situațiile financiare întocmite în sistemul costului istoric, cu excepția stocurilor menționate mai jos:

a) producție în curs de execuție obținută în cadrul contractelor de construcție, incluzând și contractele de prestări de servicii direct legate de acestea– Contracte de construcție);

b) instrumente financiare,

c) stocuri produse agricole, forestiere, minereuri și producție care aparțin producătorilor, în cazul în care sunt evaluate la valoarea realizabilă netă, pe baza unor practici bine stabilite în anumite sectoare.

Stocurile menționate sunt evaluate în anumite faze ale producției la valoarea realizabilă netă. Aceste cazuri apar, de exemplu, pentru recoltele care au fost culese sau pentru minereurile care au fost extrase și a căror vânzare este asigurată printr-un contract la termen sau garanție guvernamentală sau dacă există o piață omogenă, iar riscul de a rămâne cu producția nevândută este minim. Aceste categorii de stocuri sunt excluse din aria de aplicabilitate a acestui Standard.

Parcurgând reglementările contabile din OMFP nr.1802/2014 (aplicabile din anul 2015) am constatat că acestea definesc caracteristicile calitative ale informațiilor financiare diferit față de vechile reglementări contabile, fapt ce duce implicit la modificarea politicilor contabile ale entităților economice, politici care trebuie să țină cont de aceste reglementări. 

Întrucât, aceste reglementări se aplică începând cu 1 ianuarie 2015, la deschiderea anului a fost necesară o atenție transpunerii vechilor conturi în noile conturi, una dintre aceste transpuneri fiind dechiderea în anul 2015 a contului 1175 “Rezultatul reportat reprezentând surplusul realizat din rezerve din reevaluare” cont care preia soldul contului 1065 “Rezerve reprezentând surplusul realizat din rezerve din reevaluare”, 217”Active biologice productive”, cont care preia soldul contului 2134 “Animale și plantații”, deschiderea de noi conturi care vor prelua solduri din unele analitice cum este 215 “Investiții imobiliare”, etc.

În categoria imobilizărilor corporale trebuie evidențiate distinct activele biologice productive care sunt orice active, altele decât activele biologice de natura stocurilor; de exemplu, animalele de lapte, vița-de-vie, pomii fructiferi și copacii din care se obține lemn de foc, dar care nu sunt tăiați. Activele biologice productive nu sunt produse agricole ci, mai degrabă sunt active autoregeneratoare. Un activ biologic este un animal viu sau o plantă vie. O entitate recunoaște un activ biologic dacă și numai dacă:

a) entitatea controlează activul ca rezultat al evenimentelor trecute;

b) este probabil ca beneficiile economice viitoare asociate activului să revină entității;

c) valoarea justă sau costul activului poate fi evaluat(ă) în mod credibil

În activitatea agricolă, controlul poate fi evidențiat, de exemplu, prin dreptul de proprietate asupra vitelor sau prin însemnarea sau marcarea vitelor în alt mod în momentul achiziției, nașterii sau înțărcării. Beneficiile viitoare sunt estimate, în mod normal, prin evaluarea caracteristicilor fizice semnificative. Sunt incluse indrumări privind evaluarea la valoarea justă a activelor biologice atașate fizic de terenul pe care se află. Ordinul precizează că activele biologice productive se evaluează potrivit regulilor generale de evaluare aplicabile imobilizărilor corporale.

Totodată, activele biologice de natura stocurilor sunt acelea care urmează a fi recoltate ca produse agricole sau vândute ca active biologice. Exemple de active biologice de natura stocurilor sunt animalele destinate producției de carne, animalele deținute în vederea vânzării, peștii din fermele piscicole, culturile, cum ar fi cele de porumb și grâu, și copacii crescuți pentru cherestea.

Produsele agricole sunt cele rezultate la momentul recoltării de la activele biologice ale entității, de exemplu, lână, copaci tăiați, bumbac, lapte, struguri, fructe culese etc.

Dacă entitatea raportoare prelucrează produsele agricole, rezultă produse finite, de exemplu, fire, îmbrăcăminte, covoare, cherestea, brânză, zahăr, fructe prelucrate etc.

Recolta reprezintă separarea produselor agricole de un activ biologic sau încetarea proceselor vitale ale unui activ biologic.

Conform art.76, alin.2, din OMFP nr.1802/2014, reducerile comerciale primite ulterior facturării corectează costul stocurilor la care se referă, dacă acestea mai sunt în gestiune. Dacă stocurile pentru care au fost primite reducerile ulterioare nu mai sunt în gestiune, acestea se evidențiază distinct în contabilitate – prin contul 609 – Reduceri comerciale primite.

Reducerile comeciale legate de prestările de servicii, primite ulterior facturării, indiferent de perioada la care se referă, se evidențiază în contabilitate prin contul 609 -Reduceri comerciale primite. 

În cazul în care reducerile comerciale reprezintă evenimente ulterioare datei bilanțului care conduc la ajustarea situațiilor financiare anuale, acestea se înregistrează la data bilanțului în contul 408 – Furnizori – facturi nesosite, respectiv 418 – Clienți – facturi de întocmit și se reflectă în situațiile financiare ale exercițiului pentru care se face raportarea, pe baza documentelor justificative. 

Reducerile care urmează a fi primite, înregistrate la data bilanțului în contul 408 – Furnizori facturi nesosite, corectează costul stocurilor la care se referă, dacă acestea mai sunt în gestiune. 

Reducerile comerciale se concretizează în:

rabaturi- se primesc pentru defecte de calitate și se practică asupra prețului de vânzare;

remizele- se primesc în cazul vânzărilor superioare volumului convenit sau dacă cumpărătorul are un statut preferențial;

risturnele- sunt reduceri de preț calculate asupra ansamblului tranzacțiilor efectuate cu același terț, în decursul unei perioade determinate. 

O noutate adusă de OMFP nr.1802/2014 o reprezintă prevederile referitoare la estimările contabile. Aceste estimări se pot solicita in cazul: clientilor incerti, uzurii morale a stocurilor, duratei de viață utilă, precum și modului preconizat de consumare a beneficiilor economice viitoare încorporate în activele amortizabile. Procesul de estimare implică raționamente bazate pe cele mai recente informații credibile avute la dispoziție.  O estimare poate necesita revizuirea dacă au loc schimbări privind circumstanțele pe care s-a bazat această estimare sau ca urmare a unor noi informații sau a unei mai bune experiențe.

Revizuirea unei estimări nu reprezintă corectarea unei erori. Efectul modificării unei estimări contabile se recunoaște prospectiv prin includerea sa în rezultatul:

-perioadei în care are loc modificarea, dacă aceasta afectează numai perioada respectivă (de exemplu, ajustarea pentru clienți incerți),

-perioadei în care are loc modificarea și al perioadelor viitoare, dacă modificarea are efect și asupra acestora (de exemplu, durata de viață utilă a imobilizărilor corporale).

CAPITOLUL II

EVIDENȚA ȘI CONTABILITATEA

DE MATERII PRIME ȘI MATERIALE

2.1. Obiectivele și factorii organizării contabile a stocurilor de materii prime și materiale

Comisia Internațională a Standardelor Contabile (I.A.S.C.) definește stocurile ca fiind un element de activ, iar costul de achiziție al acestora cuprinde prețul de cumpărare, taxele vamale și alte taxe nerecuperabile, cheltuieli de transport-aprovizionare. Stocurile pot fi:

bunuri achiziționate în scopul revânzării (marfa cumpărată de un comerciant cu amănuntul și destinată revânzării) sau orice altă achiziție având acest scop;

bunuri finite sau în curs de execuție fabricate de firmă;

materii prime, materiale, utilități ce urmează a fi folosite în procesul de producție;

costul serviciului pentru care firma nu a recunoscut încă venitul aferent, în cazul prestărilor de servicii.

Obiectivele contabilității stocurilor și a producției în curs de execuție sunt în principal legate de realizarea funcțiilor comerciale ale firmei.

Principalele obiective ce revin contabilității în acest domeniu sunt:

a) monitorizarea și controlul realizării programului de aprovizionare. Prin organizarea evidenței pe grupe și feluri de stocuri, precum și a cheltuielilor de transport-aprovizionare pe feluri de cheltuieli, comparate permanent cu prevederile programelor, se asigură informații utile cu privire la stadiul aprovizionării.

b) asigurarea integrității patrimoniale a stocurilor la locurile de depozitare și urmărirea permanentă a mișcării lor. Se asigura prin organizarea contabilității mijloacelor circulante materiale pe gestiuni și în cadrul acestora pe feluri de stocuri, cantitativ și valoric, înregistrarea exactă și la timp a cuantumului mișcărilor și a diferențelor constatate la inventariere, sesizarea existenței stocurilor fără utilitate sau cu mișcare lentă, pentru luarea măsurilor necesare lichidării lor.

c) urmărirea utilizării raționale a mijloacelor materiale aprovizionate impune un asemenea mod de organizare care să permită respectarea normelor de consum specific la eliberarea lor din depozit, evidența economiilor sau a materialelor neutilizate, precum și a materialelor recuperabile rezultate din prelucrarea în secțiile de fabricație.

d) asigurarea delimitării cheltuielilor de transport-aprovizionare față de valoarea materialelor aprovizionate, impune organizarea contabilității astfel încât acestea să poată furniza informații cu privire la nivelul și structura cheltuielilor de transport aprovizionare.

e) înregistrarea și controlul valorificării stocurilor de mărfuri și a celorlalte categorii de stocuri destinate a fi livrate terților.

f) evidența și urmărirea stocurilor de produse în procesul obținerii și livrării la prețuri competitive.

g) evaluarea realistă a stocurilor și determinarea influențelor asupra patrimoniului și rezultatelor, prin aplicarea corectă a regulilor de evaluare.

h) promovarea principiului prudenței și principiului continuității activității la evaluarea și înregistrarea în contabilitate a stocurilor.

Pentru a implementa aceste obiective este necesar să se țină seama de o serie de factori specifici care influențează organizarea contabilității activelor circulante materiale și anume:

mărimea firmei ca factor care determină alegerea metodei de contabilitate sintetică a stocurilor, fie metoda inventarului permanent, fie metoda inventarului intermitent.

structura organizatorică și funcțională a gestiunilor de stocuri, determină circuitul documentelor primare și evidența analitică pe gestiuni. Modul de organizare a activității de aprovizionare și livrare, depozitare și mișcare a stocurilor de materiale constituie premise de bază a contabilității, întrucât operațiile specifice lor generează o mare diversitate de documente primare de a căror corectă întocmire și completare depinde gradul de exactitate a informațiilor furnizate.

caracteristicile tehnico-productive ale activelor circulante materiale, în funcție de care se face clasificarea acestora; se stabilesc principalele categorii și conturile sintetice corespunzătoare lor; se elaborează nomenclatorul stocurilor și pe această bază se organizează evidenta operativă și contabilitatea analitică.

decalajul ce poate apărea uneori în vânzarea și livrarea stocurilor.

sursele de proveniență a activelor circulante materiale aprovizionate (furnizori, din producție proprie, din prelucrare la terți) influențează, în principal, conturile sintetice utilizate și prețurile de evaluare.

modul de evaluare a activelor circulante materiale influențează, în special, modul de înregistrare a acestora în contabilitatea sintetică, dar și alegerea metodelor de determinare a prețurilor de ieșire la stocurile interșarjabile.

sistemul de indicatori privind gestiunea de valori materiale influențează organizarea contabilității stocurilor în vederea calculării mărimii cantitative și valorice a intrărilor, ieșirilor și stocurilor, precum și a cheltuielilor efective de transport aprovizionare, în funcție de care se aleg metodele de contabilitate analitica a stocurilor.

Totodată, la organizarea contabilității activelor circulante materiale trebuie considerați și alți factori, ca: documentele însoțitoare la intrarea stocurilor; amplasarea depozitelor; separarea mijloacelor circulante proprii de cele ce aparțin terților; fazele procesului de aprovizionare, precum și mijloacele folosite pentru executarea lucrărilor de evidență și calcul.

2.2. Organizarea sistemulului informațional-contabil al stocurilor de materii prime și materiale

Datorită faptului că informațiile din contabilitate au la bază documente justificative, contabilitatea reprezintă un mijloc de probă în viața afacerilor. Pe piața de informații contabile se întâlnesc cererea de informații, care vine din partea utilizatorilor de informații contabile și oferta de informații susținută de producătorii informației contabile. Între producătorii de informații contabile și utilizatorii acestora există o lipsă de încredere, motiv pentru care intervin cei care verifică și certifică informațiile contabile.

Conform Comitetului pentru Standarde Internaționale de Contabilitate (I.A.S.C.) informațiile contabile trebuie să satisfacă necesitățile informaționale ale unui complex de utilizatori:

– investitorii prezenți și potențiali;

– personalul angajat;

– creditorii financiari;

– furnizorii și alți creditori comerciali;

– clienții;

– guvernul și instituțiile sale;

– publicul.

Celor șapte categorii de utilizatori ai informațiilor contabile prevăzuți în cadrul conceptual al I.A.S.C. li se adaugă managerii firmelor și instanțele judecătorești.

Așadar, contabilitatea este principala sursă de informații la nivelul oricărei firme, iar deciziile luate în procesul de management au la bază informațiile contabile furnizate în cea mai mare parte de contabilitatea de gestiune. Cu toate acestea informațiile din situațiile financiare constituie instrumentul de gestiune internă a afacerilor firmei. Conducerea firmei are capacitatea de a determina forma și conținutul unor informații suplimentare pentru a satisface propriile necesități. Responsabilitatea principală de a întocmi și prezenta situațiile financiare ale firmelor revine conducerii acestora, iar managerii utilizează din situațiile financiare informațiile referitoare la poziția financiară, rezultatele obținute și modificările poziției financiare a firmei.

Managerii știu că obiectivul unic al firmei și implicit al lor îl constituie maximizarea profitului. Acest obiectiv se consideră atins atunci când se realizează egalizarea încasărilor marginale și a costului marginal al firmei.

Managerul firmei o consideră ca unul din instrumentele de gestiune sau ca un mijloc de informare. Acționarii vor să știe dacă mai au interesul să-și mențină încrederea în plasamentul lor. Bancherii vor să evalueze rentabilitatea firmei și să aprecieze riscurile pe care și le asuma. Furnizorii vor să știe dacă solvabilitatea pe termen scurt a firmei le permite să continue, fără riscuri, livrările. Statul determină impozitul pe profit și alte impozite și taxe pe care trebuie să le achite firma. Aleșii locali sunt preocupați de păstrarea rețelei economice a localității lor. Salariații și reprezentanții lor în organizațiile sindicale pretind o analiză a rezultatelor contabile.

Așadar, cererea de informații contabile din partea unor grupuri de utilizatori depinde de următorii factori:

– potențialul informațiilor contabile de a reduce incertitudinea;

– disponibilitatea altor surse de informare.

Incertudinea provine din surse despre care informațiile contabile nu furnizează prea multe detalii cum ar fi: fezabilitatea noilor tehnologii, acceptarea pe piață a unor produse aflate în stadiul de proiect, structura geologică a unei exploatări petroliere etc.

Informațiile contabile nu reprezintă unica sursă de informații. Pe lângă informațiile din situațiile financiare utilizatorii pot apela la informațiile nefinanciare, rapoartele privind producția fizică, informațiile de pe piața bursieră s.a.

Informațiile financiare prezintă următoarele avantaje față de celelalte surse:

a)      informațiile contabile conțin variabile de interes direct pentru diferitele grupuri de utilizatori;

b)      informațiile contabile prezintă un grad ridicat de credibilitate în raport cu celelalte surse de informații. Credibilitatea informației contabile fiind o consecință a certificării de către auditori;

c)      informațiile contabile sunt inteligibile deoarece producția și prezentarea lor au la bază principii și reguli relativ omogene;

d)      informațiile contabile au un cost mai mic decât celelalte surse de informare.

2.3. Organizarea contabilității analitice a stocurilor de materii prime și materiale

Contabilitatea analitică a bunurilor se ține pe baza uneia dintre următoarele metode: operativ-contabilă, cantitativ-valorică, global-valorică.

    Metoda operativ-contabilă se poate aplica pentru contabilitatea analitică a materiilor prime, materialelor consumabile, materialelor de natura obiectelor de inventar, semifabricatelor, produselor finite, produselor reziduale, mărfurilor și ambalajelor.

    Metoda cantitativ-valorică se poate folosi pentru contabilitatea analitică a materiilor prime, materialelor consumabile, materialelor de natura obiectelor de inventar, semifabricatelor, produselor finite, produselor reziduale, marfurilor, animalelor și ambalajelor.

    Metoda global-valorică se poate utiliza pentru contabilitatea analitică a mărfurilor și ambalajelor din unitățile de desfacere cu amănuntul, rechizitelor de birou, imprimatelor, materialelor folosite la ambalare, materialelor de natura obiectelor de inventar, echipamentelor de protecție în folosință, precum și a altor categorii de bunuri.

    Metoda operativ-contabilă constă în ținerea în cadrul fiecărei gestiuni, a evidenței cantitative a bunurilor pe feluri, cu ajutorul fișelor de magazie. În contabilitate această metodă constă în ținerea evidenței valorice pe conturi de materiale, desfășurate valoric pe gestiuni, iar în cadrul gestiunilor, pe grupe sau subgrupe de materiale, după caz.

Controlul exactității înregistrărilor din evidența gestiunilor și din contabilitate se asigură prin evaluarea stocurilor cantitative, transcrise din fișele de magazie în registrul stocurilor.

    În metoda operativ-contabilă se folosesc următoarele formulare comune pe economie:

    – Fișa de magazie (cod 14-3-8 si 14-3-8/a, după caz);

    – Fișa de cont pentru operațiuni diverse (cod 14-6-22);

    – Registrul stocurilor (cod 14-3-11 si 14-3-11/a).

    Fișele de magazie servesc pentru evidența cantitativă pe feluri de stocuri, la locul de depozitare, iar în contabilitate pentru controlul operațiunilor înregistrate de gestionar sau persoana desemnată pentru preluarea în registrul stocurilor a cantităților aflate în stoc, precum și pentru calculul valorii bunurilor existente în stoc la sfârșitul lunii (perioadei), în scopul confruntării cu datele din contabilitatea sintetică.

    La gestiune, fișele de magazie se țin în ordinea în care sunt înscrise materialele în registrul stocurilor. În aceste fișe cantitățile se înregistrează zilnic de gestionar sau persoana desemnată pe baza documentelor de intrare (factură, aviz de însoțire a mărfii, nota de recepție și constatare de diferențe etc.) și a documentelor de ieșire (bon de consum, fișă limită de consum, aviz de însoțire a mărfii, factură, bon de transfer etc.), poziție cu poziție. De asemenea, în fișele de magazie se înscriu plusurile de la inventar pe coloana “Intrări” și minusurile de la inventar pe coloana “Ieșiri” .

    Erorile constatate în evidența gestiunilor se corectează în prezența persoanei care răspunde de înregistrările efectuate în fișele de magazie, iar abaterile de la regulile de întocmire și utilizare a documentelor se aduc la cunoștința șefului compartimentului financiar-contabil sau a persoanei desemnate să conducă contabilitatea, după caz, pentru stabilirea măsurilor care se impun.

    Semnătura persoanei desemnate pentru evidența stocurilor în fișele de magazie constituie dovada verificării înregistrărilor efectuate și preluării documentelor de intrare și de ieșire a materialelor.

    În contabilitate, documentele privind mișcarea stocurilor se grupează pe gestiuni, surse de aprovizionare (de la furnizori, din prelucrare la terți, consum intern etc.) și, în cadrul acestora, pe conturi de materiale și gestiuni, iar în cadrul gestiunilor, pe grupe sau subgrupe de materiale, după caz.

    Intrările sau ieșirile de bunuri de natura stocurilor se înregistrează în contabilitatea sintetică și analitică, fie direct pe baza acestor documente, fie cu ajutorul unor situații întocmite zilnic sau la alte perioade stabilite de firmă prin centralizarea datelor din documentele privind mișcarea stocurilor.

    Verificarea înregistrărilor efectuate în conturile de stocuri și fișele de magazie se face cu ajutorul Registrului stocurilor (cod 14-3-11 și 14-3-11/a). În acest scop în Registrul stocurilor la sfârșitul fiecărei luni (perioade) se înscriu pe feluri de stocuri, grupate pe magazii (depozite), conturi, grupe, eventual subgrupe, stocurile cantitative din fișele de magazie, se calculează valoarea cantităților aflate în stoc pe baza prețurilor de înregistrare și se totalizează valoarea acestora pe pagini ale Registrului stocurilor, pe subgrupe de materiale, grupe de stocuri, conturi și magazii (depozite).

    În cazul în care se constată că există frecvente diferențe între soldurile conturilor de stocuri din Registrul stocurilor și cele din contabilitate, provenind din înregistrarea operațiunilor, evaluarea cantităților de stocuri din documentele de intrare și de ieșire, prelucrarea acestora etc., diferențele respective pot fi localizate printr-o nouă centralizare a intrărilor și ieșirilor valorice de materiale, pe grupe sau feluri de materiale, iar totalurile obținute se confruntă cu datele din Registrul stocurilor.

    Pentru produse finite și produse reziduale, metoda operativ-contabilă se aplică în același mod ca și pentru stocuri de materii prime si materiale consumabile. În acest caz, evidenta cantitativa pe feluri de produse se ține la magazie (depozit) cu ajutorul fișelor de magazie, iar evidența valorică se ține în contabilitate cu ajutorul contului sintetic de produse, desfășurat în analitic pe gestiuni, în care înregistrările se fac pe baza datelor obținute prin centralizarea zilnică a documentelor de mișcare a produselor respective.

    Verificarea înregistrărilor la sfârșitul lunii (perioadei) se face de asemenea, cu ajutorul registrului stocurilor în care se stabilesc soldurile pe feluri de produse și pe total cont, prin transcrierea cantităților în stoc din fișele de magazie și evaluarea acestora pe baza prețurilor de înregistrare.

    Metoda cantitativ-valorică pentru materii prime, materiale consumabile, materiale de natura obiectelor de inventar în depozit, semifabricate, produse finite, produse reziduale, marfuri, animale și ambalaje constă în ținerea evidenței cantitative pe feluri de stocuri în cadrul fiecărei gestiuni, iar în contabilitate a celei cantitativ-valorice. Conturile sintetice care reflectă stocurile de valori materiale se desfășoară în analitic pe gestiuni. Verificarea exactității înregistrărilor din evidența de la locurile de depozitare și din contabilitate se efectuează prin punctajul periodic dintre cantitățile operate în fișele de magazie și cele din fișele de cont analitic din contabilitate.

    În metoda cantitativ-valorică se folosesc urmatoarele formulare:

    – Fișa de magazie (cod 14-3-8 și 14-3-8/a, după caz);

    – Fișa de cont pentru operațiuni diverse (cod 14-6-22 si 14-6-22/a);

    – Balanța analitică a stocurilor (cod 14-6-30/c).

    Evidența cantitativă a materialelor se ține la gestiune cu ajutorul fișelor de magazie, care se țin în ordinea fișelor de cont analitic din contabilitate. În fișele de magazie, înregistrările se fac zilnic, de către gestionar sau de către persoana desemnată, pe baza documentelor de intrare și de ieșire a materialelor. După înregistrare, documentele respective se predau la contabilitate pe baza de borderou. În contabilitate, documentele se înregistrează în fișele de cont analitic pentru valori materiale și se stabilesc stocurile și soldurile, după ce în prealabil s-a verificat modul de emitere și completare a documentelor privind mișcarea materialelor. De asemenea, pe baza acelorași documente se întocmesc situațiile centralizatoare privind intrările și ieșirile de materiale, pentru înregistrare în contabilitatea sintetică.

    Controlul înregistrărilor din conturile sintetice și cele analitice ale stocurilor se asigură cu ajutorul balanței de verificare analitice, întocmită separat pentru fiecare cont de stoc.

    În vederea întocmirii balanței de verificare este necesar să se efectueze controlul asupra concordanței stocurilor scriptice din fișele de magazie cu cele din fișele de cont analitic pentru valori materiale.

    Metoda cantitativ-valorică pentru evidența analitică a produselor finite și produselor reziduale se aplică în același mod ca și pentru celelalte stocuri, cu următoarele particularități:

    – atât intrările, cât și ieșirile valorice pot fi înregistrate în fișele de cont analitic pentru stocuri numai lunar, prin înmulțirea cantităților totale de produse finite și produse reziduale cu prețurile unitare respective, fără a mai fi necesară evaluarea cantităților de produse în documente;

    – pentru controlul înregistrărilor din contabilitatea sintetică și cea analitică a produselor finite, în locul balanței de verificare se poate folosi Registrul stocurilor.

    Metoda global-valorică se aplică pentru evidența mărfurilor și ambalajelor aflate în unitățile de desfacere cu amănuntul (magazine, restaurante, etc.), folosindu-se formularul comun “Fișa de cont pentru operațiuni diverse“ (cod 14-6-22) și raportul de gestiune, după caz. Potrivit acestei metode, contabilitatea analitică a mărfurilor și ambalajelor se ține global-valoric, atât la gestiune, cât și în contabilitate, iar verificarea concordanței înregistrărilor din evidența gestiunii și din contabilitate se efectuează numai valoric, la perioade stabilite de firmă.

    Raportul de gestiune se completează pe baza documentelor de intrare și de ieșire a mărfurilor și ambalajelor și de depunere a numerarului din vânzare, iar în fișele valorice (ținute pe gestiuni în cadrul conturilor de mărfuri și ambalaje din contabilitate) înregistrările se fac pe baza acelorași documente.

    Soldurile valorice ale mărfurilor și ambalajelor aflate în gestiune se verifică pe baza raportului de gestiune predat la contabilitate sau cu ocazia inventarierii, după caz.

    Metoda global-valorică se folosește de asemenea, pentru evidența rechizitelor de birou, imprimatelor, materialelor destinate ambalarii, precum si la alte categorii de bunuri. În acest caz, evidența cantitativă se ține pe feluri de rechizite, imprimate, materiale pentru ambalare etc., la locurile de gestionare, cu ajutorul fișelor de magazie (cod 14-3-8 și 14-3-8/a), care se completează de gestionar sau de către persoana desemnată.

    Evidenta valorică a mișcărilor se ține în contabilitate pe gestiuni, în cadrul contului de materiale consumabile, cu ajutorul fișelor de cont pentru operațiuni diverse (cod 14-6-22 și 14-6-22/a). Înregistrările în fisșele de magazie se fac pe baza documentelor de intrare și de ieșire a materialelor consumabile respective și se preiau de catre contabilitatea stocurilor, în prealabil efectuându-se verificarea înregistrărilor din fișele de magazie. Prin centralizarea datelor din documentele respective se asigură înregistrarea acestora atât în fișele valorice pe gestiuni, cât și în conturile sintetice de stocuri.

       În contabilitate, evidența valorică se ține cu ajutorul Fișei de cont pentru operațiuni diverse (cod 14-6-22 și 14-6-22/a), pe compartimente în care înregistrările se fac valoric în funcție de intrări și ieșiri (scoateri din uz).

2.4. Contabilitatea sintetică a stocurilor de materii prime și materiale

Pentru prezentarea acestui subcapitol al prezentei lucrări de licență voi porni de la faptul că stocurile sunt active:

a) deținute pentru a fi vândute pe parcursul desfășurării normale a activității;

b) în curs de producție în vederea unei vânzări pe parcursul desfășurării normale a activității;

c) sub formă de materii prime, materiale și alte consumabile ce urmează a fi folosite în procesul de producție sau pentru prestarea de servicii.

Evidența constituirii și mișcării stocurilor și producției în curs de execuție se realizează cu ajutorul conturilor din clasa a 3-a din Planul de conturi general, denumită “Conturi de stocuri și producție în curs de execuție”. Aceste conturi sunt conturi de bilanț sau de inventar și furnizează informații de reflectare și control gestionar privind situația și mișcarea stocurilor și producției în curs de execuție. Soldul lor este debitor și este un sold care se preia în activul bilanțului.

Costul stocurilor reprezintă suma tuturor costurilor aferente achiziției și prelucrării, precum și alte costuri suportate de entitate pentru a aduce stocurile în forma și în locul în care se găsesc în prezent, fiind utilizat pentru evaluarea stocurilor la intrare, la ieșire și la închiderea exercițiului financiar.

Valoarea realizabilă netă este prețul de vânzare estimat ce ar putea fi obținut pe parcursul desfășurării normale a activității, mai puțin costurile estimate pentru finalizarea bunului și a costurilor necesare vânzării.

Valoarea realizabilă netă este utilizată la evaluarea stocurilor la sfârșitul exercițiului financiar, la inventariere și apoi la bilanț când, potrivit principiului prudenței, ele trebuie evaluate la valoarea cea mai mică dintre cost și valoarea realizabilă netă.

Trebuie să menționez faptul că există două metode de evidență sintetică a stocurilor:

– metoda inventarului permanent;

– metoda inventarului intermitent.

În condițiile inventarului permanent, în contabilitate se înregistrează toate operațiunile de intrare și ieșire, ceea permite stabilirea și cunoașterea în fiecare moment a mărimii stocurilor, atât cantitativ cât și valoric.

Odată cu introducerea pe scară tot mai largă a echipamentelor IT, a etichetelor și a marcajelor electronice metoda inventarului permanent a devenit mai simplu de utilizat și mai puțin costisitoare.

Inventarul intermitent presupune stabilirea ieșirilor și înregistrarea lor în contabilitate pe baza inventarierii stocurilor la sfârșitul perioadei. În acest caz:

Conturile de stocuri se debitează la sfârșitul perioadei cu soldurile determinate la inventariere și se crediteză la începutul perioadei următoare, cu ocazia includerii în cheltuieli a soldurilor constatate la sfârșitul perioadei precedente;

Intrările de stocuri din cursul perioadei se înregistreză direct în conturile de cheltuieli, conform premisei că aceste stocuri sunt destinate consumului sau vânzării și nu păstrării acestora în depozit;

Ieșirile de stocuri se determină prin calcul extracontabil, conform relației:

stocuri inițiale + intrări;

– stocuri finale = ieșiri.

Dezavantajul acestei metode constă în lipsa unor informații detaliate privind stocuri existente în patrimoniu, la un moment dat.

Pentru stocurile aprovizionate din afara entității se procedează astfel:

– se stornează stocurile inițiale ale perioadei din conturile de stocuri pentru a reveni asupra conturilor de cheltuieli, unde au fost înregistrate la început;

– achizițiile de bunuri efectuate de la furnizori se înregistrează direct asupra conturilor de cheltuieli;

– la finele perioadei se inventariază bunurile aprovizionate ori provenite din perioada precedentă, neconsumate, cu care se degrevează cheltuielile prin trcerea lor asupra conturilor de stocuri.

Ieșirile de stocuri se determină astfel:

IEȘIRI = STOC INIȚIAL + INTRĂRI – STOC FINAL.

Pentru stocurile provenite din producție proprie se procedează astfel:

– se stornează stocurile inițiale ale perioadei din conturile de stocuri pentru a anula veniturile constituite cu acestea la finele perioadei precedente;

– bunurile obținute din producție proprie nu se înregistrează în contabilitatea sintetică, ci numai în evidența operativă de la locurile de depozitare;

– pe măsura vânzării sau a ieșirii lor se vor înregistra asupra conturilor de venituri, fără să fie necesară destocarea lor;

– la finele perioadei se inventariează bunurile obținute din producție proprie, inclusiv cele provenite din perioada precedentă dar nevândute, și se înregistrează asupra conturilor de variația stocurilor.

Relația matematică de determinare a acestor stocuri este următoarea:

INTRĂRI = STOC INIȚIAL + VÂNZĂRI – STOC FINAL

Pentru producția în curs de execuție, determinarea se face numai la sfârșitul perioadei prin metode diferite și se înregistrează în contabilitate ca stocuri în conturile corespunzătoare, dar la începutul perioadei următoare operația respectivă se stornează.

Sintetizând pot afirma că, contabilitatea sintetică va reflecta:

– stocul inițial, de la începutul lunii, care va fi cel din luna precedentă și care nu poate fi decât debitor.

– intrările în cursul lunii, pe baza documentelor de intrare a stocurilor, ce se vor înregistra în debitul conturilor corespunzătoare;

– ieșirile din cursul lunii, în baza documentelor de ieșire a stocurilor care vor forma rulajul creditor al conturilor de stocuri;

– în baza elementelor menționate mai sus se va stabili în permanență stocul scriptic al bunurilor.

Folosirea acestei metode presupune:

– utilizarea fiecăruia dintre prețurile de înregistrare a stocurilor;

– folosirea conturilor de diferențe de preț aferente stocurilor, dacă este cazul;

– conducerea unei contabilități a stocurilor prin adoptarea uneia dintre metodele de contabilitate analitică menționate în cadrul acestui capitol al prezentei lucrări de licență.

CAPITOLUL III

PREZENTAREA

SC 3G LOGISTIC&MERCHANDISING SRL

3.1. Prezentarea activității economice a SC “3G LOGISTIC&MERCHANDISING” SRL

La începutul acestui capitol fac mențiunea că am ales această firmă deoarece lucrez aici.

3.1.1. Date de identificare și obiect de activitate

Societatea comercială “3G LOGISTIC&MERCHANDISING“ SRL s-a înființat în anul 2009 și a fost înregistrată la Oficiul Registrului Comerțului cu nr.J40/11298/2009, codul unic de înregistrare fiscală fiind RO 26266201. Sediul administrativ al societății este pe bd. Splaiul Independenței, nr.273, București, sector 6, dar are punct de lucru în localitatea Afumați, str.Negropontes, nr.79, județul Ilfov.

Obiectul de activitate al firmei este:

– activități ale agențiilor de publicitate, cod CAEN 7311;

– activități specifice pentru transport mărfuri, cod CAEN 4941;

– comerț cu ridicata nespecializat de produse alimentare, băuturi și tutun, cod CAEN 4639;

– activități specifice pentru restaurante, alimentație publică și fast-food, cod CAEN 5530.

În prezent valoarea cifrei de afaceri este asigurată de serviciile de publicitate și serviciile de transport mărfuri, fiind susținută de serviciile a 32 de salariați.

3.1.2. Misiunea și principiile manageriale ale firmei

Misiunea exprimă clar obiectivul firmei: „Calitatea produselor oferite și satisfacerea tuturor cerințelor clienților”.

Principiile:

-Respect față de client- prin serviciile oferite firma dorește să întâmpine nevoile tuturor clienților astfel încât să devină un partener de încredere în colaborările viitoare;

-Munca în echipă- munca în echipă este vectorul performanței firmei;

-Implicare socială- prin forța echipei oferim respect clienților și respectiv semenilor noștri; firma se implică în diverse activități pentru persoanele cu dizabilități, considerându-i pe acești oameni persoane egale și care merită a fi susținute pentru a-și dobândi independența.

3.2. Organizarea SC “3G LOGISTIC&MERCHANDISING“ SRL

În cadrul SC “3G LOGISTIC&MERCHANDISING“ SRL prin organizare în vederea realizării obiectului său de activitate se urmărește crearea relațiilor organizatorice capabile să asigure integritatea sistemului condus, un sistem format din următoarele subsisteme: operațional, informațional, decizional, relațional. În funcție de conținut organizarea societății se divide în două forme principale: organizare procesuală și structurală și se constituie în funcție de trei criterii:

– detalierea obiectivului general în vederea atingerii obiectivelor specifice dintr-o serie de activități și operațiuni;

– evitarea suprapunerii și reverificării sarcinilor;

– focusarea tuturor eforturilor și resurselor pentru implementarea obiectivelor firmei și o funcționare eficientă.

Structura organizatorică a firmei este evidențiată cu ajutorul unor instrumente specifice ca: organigrama, fișa postului, regulamentul de organizare și funcționare și regulamentul de ordine interioară a firmei.

Organigrama reprezintă expresia grafică a componentelor de structură: nivele ierarhice, compartimentele și structura lor interioară, posturile și descrierea acestora, relațiile organizatorice.

Regulamentul de organizare și funcționare reprezintă detaliat structura organizatorică a firmei.

Fișa postului se eliberează pentru fiecare angajat și cuprinde:

sarcinile pe care trebuie să le îndeplinească ocupantul postului respectiv,

relațiile pe care le are acesta cu alte compartimente și/sau funcții din cadrul firmei, inclusiv cui îi este subordonat și pe cine subordonează,

limitele sale de competență și responsabilitățile personalului.

Între toate aceste elemente ale structurii organizatorice trebuie să existe o corelare și dimensionare judicioasă pentru atingerea obiectivelor planificate.

La începutul anului 2015 firma avea 32 de angajați și un efectiv bine structurat, care poate rezolva cu maxim de operativitate sarcinile zilnice și eventualele situații de criză. Formarea, perfecționarea, cointeresarea și responsabilizarea angajaților săi reprezintă pentru firmă preocupări de maximă importanță.

Capacitatea financiară are în vedere posibilitățile pe care le are societatea de a realiza anumite cheltuieli în vederea atingerii unor obiective de piață. Aici intră în discuție costul capitalului, fluxul în numerar și stabilitatea financiară.

Veniturile societății sunt:

– venituri din serviciile prestate;

– venituri financiare: venituri din imobilizări financiare, venituri din diferențe de curs valutar, venituri din dobânzi, venituri din sconturi obținute.

3.2.1. Organizarea serviciului contabilitate și financiar

Serviciul contabilitate al firmei are în principal urmatoarele atribuții:

– organizarea contabilității conform prevederilor legale și asigurarea efectuării corecte și la timp a înregistrărilor contabile;

– organizarea analizei periodice a utilizării bunurilor materiale și luarea măsurilor necesare împreună cu celelalte servicii din firmă, în ceea ce privește stocurile disponibile, supranormative, fără mișcare lentă sau pentru prevenirea oricăror acte, imobilizări de fonduri.

– asigurarea întocmirii la timp și în conformitate cu dispozițiile legale a dărilor de seamă contabile:

– exercitarea controlului financiar preventiv în conformitate cu dispozițiile legale;

– participarea la organizarea sistemului informațional al firmei, urmărind folosirea cât mai eficentă a datelor contabilității;

– asigurarea întocmirii, circulației și păstrarii documentelor justificative care stau la baza înregistrărilor contabile;

– preocuparea privind introducerea sistemului IT in elaborarea lucrărilor contabile;

– organizarea inventarierii periodice a mijloacelor materiale și regularizarea diferențelor contabile;

– organizarea acțiunilor de perfecționare a pregătirii profesionale pentru anagajați;

– efectuarea studiilor privind costuri comparative pe diverși indicatori economico-financiari.

Serviciul financiar are în principal următoarele atribuții:

– Întocmirea planurilor de venituri și cheltuieli;

– Asigurarea efectuării corecte și în conformitate cu dispozițiile legale a operațiunilor de încasări și plăți în numerar;

– Asigurarea creditelor necesare desfășurării în condiții de eficiență a activității firmei;

– Verificarea documentelor justificative de cheltuieli sub aspectul formei, conținutului și egalității operațiunii;

– Întocmirea formelor de recuperare a sumelor care eventual au fost eronat plătite;

– Măsuri cu privire la încasarea creanțelor și plata datoriilor terțelor persoane cu care firma are legături de natură economică.

3.3. Analiza economico-financiară a activității SC “3G LOGISTIC&MERCHANDISING“ SRL pe perioada 2012-2014

Voi începe această analiză economico-financiară a SC “3G LOGISTIC&MERCHANDISING“ SRL de la prezentarea ratelor de rentabilitate în perioada 2012-2014.

Ratele de rentabilitate sunt prezentate în tabelul nr.1:

Rata lichidității: Active circulante/Datorii curente

Rentabilitatea comercială: unde, Rc= Rentabilitatea comercială, Rnet = rezultatul net al exercițiului, CA= cifra de afaceri,

Rentabilitatea economică: unde, Re = rata rentabilității economice, Rexpl = rezultatul exploatării, Aexpl = active de exploatare;

Rata rentabilității financiare: unde, Rf = rata rentabilității financiare, Pn=profit net, Kp=capitaluri proprii, Pn=profit net

Rata rentabilității resurselor consumate: unde, Rrc = rata rentabilității resurselor consumate, P = profit aferent cifrei de afaceri, CH = cheltuieli aferente cifrei de afaceri.

Pe parcurusul celor trei ani analizați se observă o creștere a cifrei e afaceri, rentabilitatea comercială are valori bune în ultimii doi ani. Rata lichidității are valori supraunitare și în creștere de-a lungul perioadei analizate. Valoarea ridicată a ratei de rentabilitate comercială în ultimii doi ani reflectă capacitatea financiară a firmei de a asigura resurse necesare investițiilor.

În literatura de specialitate, valoarea optimă a ratei rentabilității resurselor consumate este încadrată între 9 și 15%. În cazul firmei analizate indicatorii optimi se observă în anii 2012 și 2013. În anul 2013 s-au înregistrat creșteri ale cheltuielilor aferente cifrei de afaceri, ducând astfel la un nivel ridicat al ratei resurselor consumate.

Rentabilitatea economică surprinde eficiența mijloacelor materiale și financiare alocate pentru desfășurarea activității firmei.

Ratele de structură ale activului

Analiza stării financiare a SC “3G LOGISTIC&MERCHANDISING“ SRL începe cu analiza bilanțului contabil și a articolelor sintetizate a acestuia. Analiza bilanțului contabil prevede atât analiza pe orizontală cât și analiza pe verticală, iar perioada analizată cuprinde anii 2012-2014.

Introducând datele din bilanț am obținut următoarele rate de structură ale activului:

Tabelul nr.2: Ratele de structură ale activului

Figura nr.1: Structura activelor totale

Rata activelor imobilizate are un trend descendent în perioada analizată (68,12% în 2012 – 58,7% în 2013 – 42,56 în 2014), ceea ce corespunde unei scăderi a ponderii imobilizărilor în totalul activelor, ca urmare în principal a vânzării unei părți din linia de fabricație, acțiune efectuată pe fondul crizei economice, ca urmare a restrângerii activității firmei.

Indicii de rezultate devansează indicele imobilizărilor, caz în care activitatea firmei nu este perturbată din această cauză. Ponderea imobilizărilor corporale este covârșitoare în totalul imobilizărilor, ceea ce corespunde unei strategii de dezvoltare a potențialului tehnic intern.

Figura nr.2: Structura activelor circulante

Rata activelor circulante are o creștere semnificativă de la an la an (31,88% – 41,3% – 57,44% în anii 2012-2014), ca urmare a creșterii stocurilor și mai ales a creanțelor. Indicii de rezultate au o evoluție inferioară și, corelat cu creșterea duratei de rotație a acestor elemente (de la 49 la 80 de zile în 2014, în cazul stocurilor și de la 58 la 98 de zile creștere în cazul încasării creanțelor clienți), rezultă o situație nefavorabilă pentru firmă, caz în care se cere o atenție crescută asupra rulajelor de stocuri și o reevaluare a politicii de acordare a creditului comercial față de clienți.

Ratele de structură ale pasivului

Introducând datele din bilanț, am obținut următoarele rate de structură ale pasivului:

Tabelul nr.3: Ratele de structură ale pasivului

Figura nr.3: Dinamica ratei stabilității financiare

Rata stabilității financiare prezintă valori care dau firmei un grad ridicat de siguranță prin stabilitate în finanțare (2012 – 69,17%, 2013 – 74,79%, 2014 – 71,17%). Mai trebuie observat faptul că această rată întrece rata activelor imobilizate în întreaga perioadă analizată, ceea ce înseamnă că activele imobilizate sunt finanțate integral prin resurse proprii.

Rata datoriilor pe termen scurt are valori normale, respectiv în anul 2012 – 30,83%, în anul 2013 – 25,21%, 2014 – 28,83%. Datoriile comerciale au o pondere ridicată în ansamblul datoriilor pe termen scurt, cu excepția anului 2012 (50,36%), când firma a înregistrat pe de o parte, datorii comerciale reduse și, pe de altă parte, un volum ridicat al creditelor bancare.

Se observă o ușoară creștere a ponderii datoriilor financiare în anul 2014 (41,80% față de 33,47% în 2013), pusă în principal pe seama creșterii volumului creditelor bancare. Rata altor datorii nefinanciare asupra structurii ratei datoriilor pe termen scurt are o scădere pronunțată (2012 – 21,26%, 2013 – 18,55%, 2014 – 8,76%), ca urmare a reducerii și în final a eliminării efectelor de comerț de plătit.

Rata structurii finanțării prezintă valori scăzute (22,13% în 2012, 22,42% în 2013, 23,57% în 2014), arătând o dependență redusă de finanțarea prin datorii pe termen scurt.

Rata autonomiei financiare globale are valori și trend bune (2012 – 60,33%, 2013 – 65,65%, 2014 – 71,16%).

Echilibrul financiar este asigurat și firma poate apela fără probleme la credite bancare, cu atât mai mult cu cat rata rentabilității economice este mai mare decât rata dobânzii de-a lungul întregii perioade analizate.

Rata autonomiei financiare la termen, cu nivelul său ridicat și în creștere, poate fi pusă pe seama creșterii capitalului propriu și mai ales pe a reducerii sau a eliminării datoriilor pe termen mediu și lung. Rata de îndatorare globală are tendința netă de scădere (2012 – 39,67%, 2013 – 34,35%, 2014 – 28,84%), ca urmare a achitării de datoriile pe termen mediu și lung. Nivelul ratei de îndatorare la termen are de asemenea valori foarte bune, constituindu-se în încă o o garanție a rambursării corecte de către firmă a creditelor contractate de la bănci.

Analiza capitalului investit

Analiza capitalului investit este efectuată având ca bază de calcul indicatorii din tabelul următor:

Tabelul nr.4: Indicatori de analiză capital investit (lei)

Kpr= capital propriu, Kinv= capital investit

Dfc= datorii financiare curente

Kîmp= capital împrumutat

Îtml= îndatoriri la termen

NFR = necesar fond de rulment.

Se poate aprecia ca fiind pozitivă creșterea constantă a capitalului investit și mai ales faptul că acesta are o pondere mare în structura capitalului total (2012 – 82,46%, 2013 – 83,20%, 2014 – 83,21%). Ponderea datoriilor de exploatare are o tendință de ușoara scădere. Tot pozitive sunt evoluția capitalului investit permanent, urmare a sporirii continue a capitalului propriu și reducerea progresivă a capitalului împrumutat.

Stabilitatea capitalului investit (81,17% în 2012, 89,86% în 2013, 85,52% în 2014) se apreciază favorabil, mai ales ca este determinată de creșterea nivelului capitalului propriu. Exigibilitatea capitalului investit are valori care denotă tendința firmei de a-și finanța activitatea pe seama resurselor proprii, chiar dacă, pe ansamblu, datoriile de exploatare înregistrează o ușoară creștere.

Figura nr.4: Autonomia capitalului investit 2012-2014

Dinamica crescută a capitalului propriu raportată la capitalul investit este demonstrată și de indicatorii: autonomia capitalului investit (2012 – 73,16%, 2013 – 78,91%, 2014 – 85,52%) și complementul acestuia, îndatorarea globală a capitalului investit.

Analiza capitalului investit pe baza elementelor de active arată o folosire defectuoasă a acestuia, dată fiind ponderea în creștere a finanțării necesarului de fond de rulment (9,19% în 2012, 13,12% în 2013, 43,07% în 2014).

Valoarea ridicată din anul 2014 poate fi explicată prin creșterea accentuată a necesarului de fond de rulment, datorată creșterii stocurilor, în special a celor de produse finite și mărfuri și a creanțelor comerciale. Scăderea ponderii disponibilităților și plasamentelor în cadrul investițiilor se explică prin aceeași nevoie sporită de finanțare a necesarului de fond de rulment, dar nu este de natură a avea consecințe rele asupra activității firmei.

Costul capitalului

Tabelul nr.4: Costul capitalului

Figura nr. 5: Ratele de rentabilitate

Rata rentabilității financiare are o evoluție pe ansamblu crescătoare (3,15% în 2012, 9,73% în 2013, 9,71% în 2014). Scăderea din anul 2014 poate fi considerată nesemnificativă. Acest lucru exprimă capacitatea firmei de a da profit net ca rezultat al folosirii capitalurilor proprii și care este destinat astfel recompensării acestor capitaluri. În cazul ratei rentabilității economice, scăderea este mult mai accentuată în anul 2014 (9,18%, față de 11,81% în 2012 și 16,59% în 2013), ceea ce arată că firma nu a găsit o utilizare corectă a capitalurilor investite aflate la dispoziția sa.

Se observă scăderea profitului brut de exploatare în anul 2014 față de 2013, ca urmare a creșterii cheltuielilor de exploatare în general și în particular, a cheltuielilor cu despăgubiri, donații și active cedate.

analiza lichidității și solvabilității

Lichiditate generală = active circulante/datorii curente

Lichiditate generală 2012 = 468805/228315 =1,03

Lichiditate generală 2013 = 716656/146401 =1,63

Lichiditate generală 2014 = 1010554/211990 =1,99

Lichiditatea imediată (Rt) = (active circulante – stocuri) / datorii curente

Lichiditatea imediată (Rt) 2012 = (468805 –129773) /11618=0,29

Lichiditatea imediată (Rt) 2013 = (716656 -206237) /9450=0,54

Lichiditatea imediată (Rt) 2014 = (1010554-346122) /39643=0,16.

Tabelul nr.5: Ratele de lichiditate (%)

Figura nr.5: Ratele de lichiditate

Lichiditatea generală are valori supraunitare și în creștere de-a lungul perioadei analizate (1,03% în 2012, 1,63% în 2013, 1,99% în 2014), arătând o situație favorabilă pentru și existența unui fond de rulment pozitiv care îi permite sa facă față obligațiilor curente de plată. În anul 2014, lichiditatea imediată are o scădere accentuată (de la 0,54% în 2013 la 0,16%), datorată în principal nivelului scăzut al disponibilităților în acest an și nivelului redus al investițiilor financiare pe termen scurt.

Cu toate că nivelul acestui indicator se află aproape de limitele normale, se recomandă o atenție sporită la asigurarea disponibilităților bănești necesare rambursării rapide a datoriilor imediat exigibile.

Ratele de solvabilitate

Rata solvabilității generale (Re) = active totale / datorii curente

Rata solvabilității generale (Re) 2012 = 1470424 /5833=2,52

Rata solvabilității generale (Re) 2013 =1735281/5960= 2,91

Rata solvabilității generale (Re) 2014 =1759237/5075= 3,46.

Tabelul nr.6: Ratele de solvabilitate (%)

Figura 6. Ratele de solvabilitate

Solvabilitatea generală are un nivel ridicat și în creștere (2,52% în 2012, 2,91% în 2013, 3,46% în 2014), arătând existența unor surse proprii mai mult decât suficiente pentru a face față scadențelor. Legătura creanțe-obligații este prezentată în tabelul de mai jos:

Tabelul nr.7: Legătura creanțe-obligații (lei)

Figura nr.7: Indicatori creanțe – obligații

Analizând echilibrul financiar al firmei din punct de vedere al legăturii creanțe-obligații, se poate observa o creștere consistentă de la an la an atât a mărimii creanțelor și obligațiilor, cât și a duratelor de plată a creanțelor și de plată a datoriilor.

O creștere foarte mare a creanțelor comerciale are loc în anul 2014, când nivelul acestora este aproape dublu față de anul anterior. În cazul datoriilor comerciale, cea mai mare creștere are loc în anul 2013, când se depășește nivelul anului 2012 cu 63,12%. Cifra de afaceri are un trend ascendent, dar într-un ritm mai lent (cu 12% mai mare în 2013 față de 2012 și cu 1% în 2014 față de 2013).

Se observă astfel creșterea termenului de încasare a creanțelor (63,7 zile în 2012, 78,9 zile în 2013, 152,7 zile în 2014). Creșterea destul de mare din 2014 presupune pe viitor o reevaluare a politicii de acordare a creditului comercial față de clienți. Termenul de plată a datoriilor are și el o tendință ascendentă (2012 – 41,5 zile, 2013 – 60,5 zile, 2014 – 71,9 zile), fapt bun pentru companie, care beneficiază pentru o durată mai mare de o sursă financiară suplimentară – datoriile comerciale, dar are și o apreciere crescută din partea furnizorilor, care pot da termene din ce în ce mai largi.

Având în vedere decalajul dintre cele două termene, se remarcă faptul că termenul de încasare a creanțelor întrece termenul de plată a datoriilor în toți anii analizați, ceea ce înseamnă ca fluxul de numerar este influențat negativ deoarece suma imobilizată este superioară celei folosite temporar.

În anul 2014 termenul de încasare este mai mare decât dublul termenului de plată. Pentru a remedia acest impediment, este recomandată o concertare a politicii de creditare a clienților cu o mai bună strategie de negociere a termenelor de plată cu furnizorii.

Analiza fondului de rulment

Fond de rulment propriu = capital propriu-active imobilizate

Fond de rulment propriu 2012 =887056 – 1001618=-114562

Fond de rulment propriu 2013 =1139217 – 1018625 = 120591

Fond de rulment propriu 2014=1251805 – 748682 =503122

Analiza fondului de rulment este realizată cu ajutorul indicatorilor din tabelul următor:

Tabelul nr.8: Indicatori ai fondului de rulment

Figura nr.8: Indicatori ai fondului de rulment

Se observă că fondul de rulment are o tendință de creștere spectaculoasă (15460 lei în 2012 – 279241 lei în 2013, – 503421 lei în 2014), situație datorată pe de o parte creșterii generale a capitalurilor permanente și, pe de altă parte, reducerii generale a imobilizărilor.

Firma dispune de un surplus de resurse ce poate fi utilizat pentru finanțarea activelor pe termen scurt. Valorile înregistrate în anii 2013 și 2014 sunt mai mari decât cele recomandate de economiști (10% din nivelul cifrei de afaceri sau 20% din cel al activelor circulante).

Fondul de rulment propriu are de asemenea o pantă ascendentă, înregistrând în anii 2013 și 2014 valori pozitive. Fondul de rulment străin, respective datoriile pe termen mediu și lung are o scădere în anul 2014. Fondul de rulment analizat în evoluție, indică gradul ridicat al autonomiei firmei în materie de finanțare a imobilizărilor.

Analiza necesarului de fond de rulment

Analiza necesarului de fond de rulment este efectuată cu ajutorul indicatorilor din tabelul următor:

Tabelul nr.9: Indicatori necesar fond de rulment (lei)

Figura nr.11: Sistem indicatori necesar fond de rulment

Se observă o creștere destul de mare a necesarului de fond de rulment, ritmul de creștere a cifrei de afaceri este scăzut, necesarul de fond de rulment este mare deoarece viteza de rotație a stocurilor este scăzută și apar termene mari de încasare a facturilor de la client. Așa cum se observă în tabelul de mai jos, trezoreria este negativă în anii analizați, punându-și amprenta asupra valorilor ratei de finanțare a necesarului de fond de rulment prin trezorerie.

Tabelul nr.10: Indicatorii trezoreriei nete (lei)

Figura nr.12: Indicatorii trezoreriei nete

În anii 2012 și 2014 SC “3G LOGISTIC&MERCHANDISING“ SRL înregistrează o trezorerie netă negativă, arătând că necesarul de fond de rulment nu poate fi acoperit în totalitate prin resurse permanente, firma fiind obligată să apeleze la împrumuturi bancare. Nivelul de îndatorare se înscrie în limite rezonabile, iar trezoreria negativă nu constituie o problemă gravă, condiția fiind ca pe viitor acest aspect să nu se accentueze.

Bonitatea firmei

Indicatorii de bonitate ai SC “3G LOGISTIC&MERCHANDISING“ SRL sunt prezentați în tabelul ce urmează:

Tabelul nr.13: Indicatorii de bonitate

Modul în care firma este apreciată de către bănci se observă din scoring-ul de mai sus. Se observă îmbunătățirea imaginii firmei, date fiind punctele tari pe care firma le are:

– o bună solvabilitate,

– lichiditate în creștere,

– un grad mic de îndatorare,

– un bun management.

3.3.1. Concluzii ale diagnosticării activității

Concluziile privind eficiența economică a activității SC “3G LOGISTIC&MERCHANDISING“ SRL sunt sintetizate în Tabelul nr.14:

Sinteza diagnosticului financiar

Sintetizând, pot afirma că:

– pe parcursul celor trei ani analizați se observă o creștere a cifrei de afaceri, rentabilitatea comercială are valori bune în ultimii doi ani;

– rata lichidității are valori supraunitare și în creștere de-a lungul perioadei analizate;

– valoarea ridicată a ratei de rentabilitate comercială în ultimii doi ani reflectă capacitatea financiară a firmei de a asigura resurse necesare investițiilor;

– echilibrul financiar este asigurat și firma poate apela fără probleme la credite bancare, cu atât mai mult cu cat rata rentabilității economice este mai mare decât rata dobânzii de-a lungul întregii perioade analizate.

CAPITOLUL IV

CAZ PRACTIC

PRIVIND CONTABILITATEA MATERIILOR PRIME

ȘI A MATERIALELOR CONSUMABILE LA

SC “3G LOGISTIC&MERCHANDISING“ SRL

4.1. Documente privind evidența operativă a stocurilor și conturile utilizate

În acest capitol al prezentei lucrări de licență, pentru a ilustra cât mai bine conturile la SC “3G LOGISTIC&MERCHANDISING“ SRL voi prezenta documentele folosite pentru buna desfășurare a activității financiar contabile.

Documente privind TVA-ul. Document cu regim special – cele tipărite completate, folosite și păstrate conform unor dispoziții legale speciale. Ele sunt înseriate, numerotate la tipografie sau în cadrul firmei care le folosește și conțin mențiunea regim special. Documentele cu regim special (exemplu – chitanța) trebuie ținute în evidență și justificate ca formulare, atât cele folosite cât și cele nefolosite.

Document fără regim special – tipizate sau netipizate, se deosebesc de cele cu regim special prin aceea că nu sunt strict socotite, nu trebuie justificate formular cu formular atunci când nu sunt completate (exemplu – nota de contabilitate). Ele se întocmesc cu respectarea normelor generale cu privire la întocmirea și circuitul documentelor.

Factura fiscală – este un formular fără regim special ce servește ca: document pe baza căruia se întocmește instrumentul de decontare a produselor și mărfurilor livrate, a lucrărilor executate sau a serviciilor prestate, ca document de însoțire a mărfii pe timpul transportului, ca document justificativ de înregistrare în contabilitatea furnizorului și a cumpărătorului.

Orice persoană impozabilă, înregistrată ca plătitor de taxă pe valoarea adăugată, are obligația să emită factură fiscală pentru livrările de bunuri sau prestările de servicii efectuate, către fiecare beneficiar. Persoanele impozabile care nu sunt înregistrate ca plătitori de taxă pe valoarea adăugată, nu au dreptul să emită facturi fiscale și nici să înscrie taxa pe valoarea adăugată pentru livrările de bunuri și servicii efectuate către altă persoană, în documentele emise. Prin norme se stabilesc situațiile în care factura poate fi emisa și de altă persoană decât cea care efectuează livrarea de bunuri. Pentru livrarea de bunuri factura fiscală se emite la data livrării de bunuri, iar pentru prestările de servicii cel mai târziu până la data de lunii următoare celei în care prestarea a fost efectuată. Pentru livrările de bunuri și prestările de servicii care se efectuează continuu, cum sunt energia electrică, energia termică, gazele naturale, apa, serviciile telefonice și altele asemenea, factura fiscală trebuie emisă la data la care intervine exigibilitatea taxei pe valoarea adăugată, cu excepțiile prevăzute în alte acte normative.

Factura fiscală trebuie să cuprindă obligatoriu următoarele informații:

-seria și numărul facturii, data emiterii facturii;

-numele, adresa și codul de înregistrare fiscală al persoanei care emite factura;

-numele, adresa și codul de înregistrare fiscală, ca plătitor sau neplătitor de TVA cu prefixul “ RO” după caz, al beneficiarului de bunuri sau servicii;

-denumirea și cantitatea bunurilor livrate, denumirea serviciilor prestate;

-valoarea bunurilor sau serviciilor, exclusiv taxa pe valoarea adăugată;

-cota de taxă pe valoarea adăugată sau mențiunea scutit cu drept de deducere, scutit fără drept de deducere, neimpozabil sau neinclus în baza de impozitare, după caz valoarea taxei pe valoarea adăugată, pentru operațiunile taxabile.

Persoanele impozabile înregistrate ca plătitori de taxă pe valoarea adăugată nu au obligația să emită factură fiscală pentru următoarele operațiuni, cu excepția cazurilor când beneficiarul solicită factura fiscală:

transportul persoanelor cu taximetre, precum și transportul persoanelor pe baza biletelor de călătorie sau a abonamentelor;

livrările de bunuri prin magazinele de comerț cu amănuntul și prestările de servicii către populație, consemnate în documente fără nominalizarea cumpărătorului;

livrările de bunuri și prestările de servicii consemnate în documente specifice aprobate prin lege.

De asemenea se mai folosește și jurnalul pentru cumpărări, vânzări, decont de TVA, notă contabilă, extras de cont, cerere de rambursare.

Contul Produse finite se utilizează pentru reflectarea contabilă a existenței, obținerii, stocării și vânzării stocurilor de produse fabricate de către firmă. Conținutul economic este acela de active circulante, iar funcția contabilă este de activ. Se debitează cu valoarea la cost standard a produselor finite obținute, intrate în depozit pe baza recepției cantitative și calitative; se creditează cu valoarea la cost standard a produselor finite ieșite din gestiune, ca urmare a livrării către clienți.

Soldul debitor reflectă valoarea la cost standard a produselor finite aflate în depozit la un moment dat. Pe parcursul perioadei, deoarece nu se pot calcula costuri efective, evaluarea produselor finite se face la cost standard de producție (cost antecalculat). La sfârșitul perioadei de gestiune se stabilesc costuri efective. Pentru reflectarea contabilă a abaterilor dintre costul standard și costul efectiv de fabricație, au loc înregistrări distincte în conturi de diferențe de preț.

Contul Diferențe de preț la produse se utilizează pentru reflectarea contabilă a diferențelor favorabile sau nefavorabile calculate între costul standard și costul efectiv al producției fabricate. După conținutul economic, este un cont rectificativ al valorii de înregistrare a produselor finite, iar după funcția contabilă este un cont de activ.

• dacă aceste diferențe sunt nefavorabile (costul efectiv este mai mare decât costul standard) contul se debitează cu diferențele nefavorabile aferente stocului inițial, cu diferențele nefavorabile aferente stocurilor intrate și se creditează cu diferențele nefavorabile calculate, aferente stocurilor ieșite.

Soldul debitor reflectă valoarea diferențelor nefavorabile calculate, aferente stocului de produse finite.

• dacă diferențele sunt favorabile (costul efectiv mai mic decât costul standard), contul se creditează cu diferențele favorabile aferente stocului inițial, cu diferențele favorabile aferente stocurilor intrate și se debitează cu diferențele nefavorabile calculate, aferente stocurilor ieșite. Soldul creditor reflect valoarea diferențelor favorabile calculate, aferente stocului de produse finite.

La data întocmirii bilanțului, stocurile de produse fabricate se evaluează prin punerea de acord, conform principiului prudenței, a costului efectiv (costul standard afectat cu diferențele calculate) cu valoarea de piață a stocurilor.

Conturile Produse în curs de execuție și Semifabricate înregistrează obținerea produselor în stadiile interimare de fabricație. Ambele sunt conturi de activ și funcționează asemănător cu contul Produse finite.

Contul Variația stocurilor se utilizează pentru evaluarea corectă a costului de producție aferent producției obținute. După funcția sa contabilă, este un cont bifuncțional. Se creditează cu costul standard al producției finite sau în curs de execuție și cu diferențele de preț nefavorabile, calculate și repartizate. Se debitează cu costul standard al producției vândute, reluate în fabricație și cu diferențele de preț favorabile calculate și repartizate. La sfârșitul perioadei, soldul debitor sau creditor al contului Variația stocurilor se preia la rezultatul exercițiului iar profitul se obține tot ca diferența dintre veniturile din vânzarea producției și cheltuielile corespunzătoare.

4.2. Evaluarea stocurilor      

Contabilitatea stocurilor și comenzilor în curs de execuție cuprinde ansamblul bunurilor și serviciilor din cadrul SC “3G LOGISTIC&MERCHANDISING“ SRL, destinate:

fie a fi vândute în aceeași stare sau după prelucrarea lor în procesul de producție;

fie a fi consumate la prima lor utilizare.

Evaluarea stocurilor se bazează pe principiul costului istoric, ceea ce implică recunoașterea stocurilor în contabilitate la costul de achiziție sau la costul de fabricație. Se pot identifica patru momente ale evaluării stocurilor: cu ocazia achiziției sau producției (prima recunoaștere în contabilitate), la inventariere, la întocmirea bilanțului și cu ocazia vânzării sau consumului (încetarea recunoașterii în contabilitate).

Cu ocazia primei recunoașteri în contabilitate, stocurile achiziționate cu titlu oneros sunt evaluate la cost de achiziție, iar stocurile fabricate sunt evaluate la cost de producție. Prin convenție, prețul este expresia monetară a valorii unei tranzacții, iar costul o sumă de cheltuieli identificate, calculate sau repartizate în raport cu un criteriu precizat, cunoscut, determinat.

Cu ocazia inventarierii generale, stocurile se evaluează la valoarea de piață.

În bilanț stocurile sunt evaluate la minimum dintre cost și valoarea de piață.

La vânzare sau consum, adică la încetarea recunoașterii în contabilitate, stocurile pot fi evaluate folosind una din următoarele metode: primul intrat-primul ieșit (FIFO), ultimul intrat-primul ieșit (LIFO), costul mediu ponderat (CMP).

Evidența analitică a stocurilor se poate ține cantitativ-valoric, pe grupe și sortimente, operativ-pe locuri sau centre de responsabilitate sau global valoric, în funcție de necesitățile de informații pentru decizie și control.

Cumpărarea și vânzarea se bazează pe transfer de proprietate, fiind necesară consemnarea scrisă a unui contract între client și furnizor.

Stocurile cumpărate sosesc la beneficiar împreună cu factura și avizul de însoțire a mărfurilor. Avizul însoțește mărfurile pe timpul transportului, dacă factura de livrare este întocmită ulterior. Primirea stocurilor se numește recepție, iar inventarul faptic cantitativ și îndeplinirea condițiilor standard de calitate se consemnează în nota de intrare – recepție. Dacă se constată diferențe cantitative, calitative sau valorice, se întocmește nota de constatare – diferențe. Pentru stocurile respinse se întocmește proces verbal de custodie temporară, acestea

fiind la dispoziția furnizorului. Constatarea obținerii producției finite are la bază raportul de fabricație, iar predarea la depozit și mișcarea stocurilor operative între gestiuni se face cu bonul de predare – transfer – restituire.

Nota de comandă servește pentru înregistrarea comenzii ferme de stocuri din partea clienților. Delegația pentru ridicare de mărfuri atestă legal identitatea cumpărătorului. Dispoziția de livrare este dispoziția administrativă de a elibera stocurile din depozit.

Fișa de magazie este documentul de evidență cantitativă, cronologică a operațiilor de intrare și ieșire și de control operativ a concordanței dintre existentul de stocuri faptic și scriptic, fiind deschisă pentru fiecare fel de stoc.

Consumul tehnologic pentru fabricație se consemnează în bonul de consum individual sau colectiv, în funcție de particularitățile stocurilor consumate. Pentru reflectarea contabilă a existenței, procurării și utilizării stocurilor de materii prime se utilizează contul Materii prime. Din punct de vedere al funcției economice, este un cont de active circulante, iar funcția contabilă este de activ. Se debitează cu intrările de materii prime, provenind din: achiziții de la furnizori, aport la capital în natură, donații, plusuri cantitative la inventariere. Se creditează cu ieșirile de materii prime, în funcție de destinația și modul de utilizare a acestora: consum tehnologic de fabricație, vânzare la terți, fără a fi prelucrate, minusuri cantitative la inventariere. Soldul este debitor și reflectă valoarea la cost de achiziție a materiilor prime existente în stoc, calculată la un moment dat, cantitativ sau valoric.

4.3. Înregistrarea în contabilitate a tranzacțiilor privind stocurile de materii prime și materiale consumabile

Pentru a evidenția înregistrarea în contabilitatea firmei a tranzacțiilor privind stocurile de materii prime și materiale consumabile voi porni de la o serie de operațiuni contabile efectuate în cursul lunii decembrie 2014 în cadrul SC “3G LOGISTIC&MERCHANDISING“ SRL și anume:

La data 03.12.2014, SC “3G LOGISTIC&MERCHANDISING“ SRL achiziționează combustibil de la PETROM SA, pe bază de factură fiscală în valoare de 300 lei, TVA inclus determină astfel creștere a “Cheltuieli privind combustibilul” (‘+A), înregistrată în debitul contului și o creștere a datoriei față de furnizor ca element de pasiv (+P), care se înregistrează în creditul contului “Furnizori” și o crestere a “TVA-ului deductibil” înregistrat în debitul contului (+A).

% = 401 “ Furnizori” 300,00

6022 “Cheltuieli privind combustibili “ 252,10

4426 “ Tva deductibil “ 40,00

2. Se achită furnizorul prin caserie, astfel că vom înregistra o scădere a disponibilului din casierie, reflectat în creditul contului “Casa“ (-A), totodată, o micșorare a datoriei față de furnizor, înregistrat în debitul contului “Furnizori“ (- P).

401 “Furnizori” = 5311 “Casa“ 300,00

3. În data de 04.12.2014 se achiziționează piese de schimb de la SC RAIMAN SRL pe bază de factură fiscală, în valoare de 150 lei, TVA inclus determină astfel o creștere a “Cheltuielilor cu piese de schimb” reflectată în debitul contului (+A), de asemenea o creștere a “ Tva-ului deductibil” înregistrat în debitul contului (+A) și totodată o creștere a datoriei față de furnizor înregistrat în creditul contului “Furnizori” (+ P).

% = 401 “ Furnizori” 150,00

6024 “ Cheltuieli cu piesele de schimb” 126,05

4426 “ Tva deductibil “ 23,95

4. Se achită furnizorul prin casierie, astfel că vom înregistra o scădere a disponibilului din casierie, reflectat în creditul contului “Casa“ (-A), și o scădere a datoriei față de furnizor înregistrată în debitul contului “Furnizori” (-P).

401 “Furnizori” =5311“Casa” 150,00

5. Se achiziționează combustibil de la LUKOIL ROMANIA pe bază de bon fiscal în data de 05.12.2014, în valoare de 1200,24 lei; această operație determinând o creștere a „Cheltuielilor privind combustibilul” înregistrat în debitul contului, (+ A) și o creștere a „Tva-ului deductibil înregistrat în debitul contului, (+ A), de asemenea și creșterea datoriei față de furnizor ca element de pasiv (+ P), care se înregistrează în creditul contului „Furnizori”.

% = 401 „Furnizori” 1200,24

6022 „Cheltuieli cu combustibili„ 1008,61

4426 „TVA deductibil„ 191,63

6. Se achită furnizorul prin disponibilul de cont curent, ceea ce determină o scădere a contului de la bancă, înregistrat în creditul contului „Conturi curente la bănci” (- A) și de asemenea scăderea datoriei față de furnizor, reflectată în debitul contului „Furnizori” (- P).

401 „Furnizori” = 5121 „Conturi la bănci” 1200,24

7. La data de 07.12.2014 se primește o factură de la VODAFONE Romania în valoare de 254,98 lei TVA inclus, astfel că înregistrăm o creștere a cheltuielilor cu telefonia, reflectate în debitul contului „Cheltuieli poștale și taxe telecomunicații” (+ A), o creștere a TVA-ului deductibil reflectat în debitul contului (+ A), și de asemenea creșterea datoriei față de furnizor, care se înregistrează în creditul contului „Furnizori” (+ P).

% = 401 „Furnizori” 254,98

626 „Cheltuieli poștale și telecomunicații 214,27

4426 „Tva deductibil” 40,71

8. Se achită factura prin casierie, ceea ce implică, scăderea datoriei față de furnizorul de servicii, înregistrată în debitul contului „Furnizori” (-P) și de asemenea scăderea disponibilului din casierie, reflectată în creditul contului „Casa în lei„ (-A).

401 „Furnizori” = 5311 „Casa în lei” 254,98

9. Se înregistrează o factură cu materiale consumabile în data de 09.12.2014, de la SC ALFA SA în valoare de 43,92, TVA inclus, operația are ca efect creștere cheltuielilor cu materiale consumabile, reflectate în debitul contului „Cheltuieli cu alte materiale consumabile”, (+ A) și a TVA-ului deductibil, înregistrat în debitul contului (+ A), și creștere datoriei față de furnizor (+ P), în creditul contului „Furnizori”.

% = 401 „Furnizori” 43,92

6028 „Cheltuieli cu alte materiale consumabile 36,91

4426 „Tva deductibil” 7,01

10. Se achită furnizorul, astfel că operația determină o scădere a datoriei față de furnizor reflectată în debitul contului (- P) „Furnizori” și de asemenea scăderea disponibilului din contul de la bancă, reflectat în creditul contului „Casa în lei„ (- A).

401 „Furnizori” = 5311 „Casa în lei„ 43,92

11. Se înregistrează o factură cu întreținerea și reparație de la SAM Comimpex S.R.L. la data de 10.12.2014, în valoare de 434,85, TVA inclus, aceasta generează o creștere a datoriei față de furnizor (+ P), înregistrată în creditul contului „Furnizori” și de asemenea creșterea cheltuielilor cu reparația ca element de activ (+ A), care se înregistrează în debitul contului „Cheltuieli cu întreținere și reparația”, concomitent cu, creșterea TVA-ului deductibil, înregistrat în debitul contului.

% = 401 „Furnizori” 434,85

611 „Cheltuieli cu întreținere și reparația 365,85

4426 „Tva deductibil” 69,42

12. Se achită furnizorul prin contul de disponibil curent, ceea ce implică o scădere a datoriei față de furnizor ca element de pasiv (-P), care se înregistrează în debitul contului „Furnizori”, concomitent cu micșorarea disponibilității bănești din contul de la bancă (-A), reflectat în creditul contului „Conturi curente la bănci”.

401 „Furnizori” = 5121 „Conturi curente la banci” 434,85

13. Se achiziționează combustibil pe baza de bon fiscal de la Lukoil România S.R.L. în data de 11.12.2014, în sumă de 1786,13 lei, TVA 24%, această operație generează o creștere a cheltuielilor cu combustibili, ca element de activ (+A), reflectat în debitul contului „Cheltuieli cu combustibili”, concomitent cu creșterea TVA-ului deductibil ca element de activ (+A), în debitul contului, și de asemenea creșterea datoriei față de furnizor ca element de pasiv (+P), reflectat în creditul contului „Furnizori”.

% = 401 “Furnizori” 2125,50

6022 “Cheltuieli privind combustibili“ 1786,13

4426 “Tva deductibil“ 339,37

14. Se achită furnizorul prin contul de disponibil curent ceea ce determină o scădere a datoriei față de furnizor, ca element de pasiv (-P), reflectat în debitul contului “Furnizori”, concomitent cu scăderea disponibilităților bănești din contul de la bancă (-A), oglindit în creditul contului “Conturi curente la bănci”.

401 „Furnizori” = 5121 „Conturi curente la banci” 2125,50

15. Se înregistrează o factură pentru prestare de servicii către S.C. Dany Oil Tranding S.R.L., în valoare de 3201,30 lei, TVA inclus, la data de 14.12.2014, operația determină o creștere a creanței asupra clienților (+A), înregistrată în debitul contului „Clienți” și o realizare a venitului din prestarea de servicii (+P), evidențiată în creditul contului „Venituri din prestare de servicii”, și o creștere a TVA-ului colectat aferent prestării de servicii, (+P) înregistrat în creditul contului.

4111 „Clienți” = % 3201,30

704 „Venituri din prestări servicii” 2690,17

442 „Tva colectat” 511,13

16. Se înregistrează o factură pentru prestare de servicii către S.C. Paritrans S.R.L., în valoare de 3139,58, TVA inclus, la data de 16.12.2014., operația determină o creștere a creanței asupra clienților (+A), înregistrată în debitul contului „Clienți” și o realizare a venitului din prestarea de servicii (+P), evidențiată în creditul contului „Venituri din prestare de servicii”, și o creștere a TVA-ului colectat aferent prestării de servicii, (+P) înregistrat în creditul contului.

4111 „Clienți” = % 3139,58

704 „Venituri din prestări Servicii” 2638,30

4427 „Tva colectat” 501,28

17. Se primește o factură de la RAR-RA în valoare de 285,60 lei, TVA inclus, la data de 18.12.2014, operațiunea generează o creștere a cheltuielilor cu servicii la terți, element de activ (+A), reflectat în debitul contului „Cheltuieli cu servicii la terți”, concomitent cu creșterea datoriei față de furnizor, ca element de pasiv (+P), reflectat în creditul contului „Furnizori”, și totodată, creșterea TVA-ului deductibil aferent, reflectat în debitul contului.

% = 401 „Furnizori” 285,60

„Cheltuieli cu servicii la terți 239,99

4426 „Tva deductibil” 45,61

18. Se achită prin disponibilul bănesc din contul de disponibil de la bancă, deci o scădere de activ (-A), reflectat în creditul contului „Conturi curente la bănci”, concomitent cu o scădere a datoriei față de furnizor (-P), înregistrat în debitul contului „Furnizori”.

,,Furnizori” = 5121 „Conturi curente la banci” 285,60

19. Se achiziționează combustibil pe bază de bon fiscal de la Petrom S.A. în valoare de 374,95 lei, TVA inclus, la data de 22.12.2014, operațiunea determinând o creștere a cheltuielilor cu combustibili, ca element de activ (+A), reflectat în debitul contului „Cheltuieli cu combustibili”, concomitent cu creșterea TVA-ului deductibil ca element de activ (+A), în debitul contului, și de asemenea creșterea datoriei față de furnizor ca element de pasiv (+P), reflectat în creditul contului „Furnizori”.

% = 401 “Furnizori” 374,95

6022 “Cheltuieli privind combustibili “ 315,08

4426 “Tva deductibil“ 59,87

20. Se achită furnizorul prin contul de disponibil curent ceea ce determină o scădere a datoriei față de furnizor, ca element de pasiv (-P), reflectat în debitul contului “Furnizori”, concomitent cu scăderea disponibilităților bănești din contul de la bancă (-A), oglindit în creditul contului “Conturi curente la bănci”.

401 „Furnizori”= 5121 „Conturi curente la banci” 374,95

21. Se înregistrează o factură prestării de servicii către S.C. Trans International S.R.L. în sumă de 3727,10 lei, la data de 28.12.2014, TVA 24%, operația determină o creștere a creanței asupra clienților (+A), înregistrată în debitul contului „Clienți” și o realizare a venitului din prestarea de servicii (+P), evidențiată în creditul contului „Venituri din prestare de servicii”, și o creștere a TVA-ului colectat aferent prestării de servicii, (+P) înregistrat în creditul contului.

TVA calculată = Baza de impozitare * 24%

TVA colectată = 3727,10 * 24% = 894,50

4111 „Clienți” = % 4621,60

704 „Venituri din prestări Servicii” 3727,10

4427 „Tva colectat” 894,50

În continuare vom prezenta procedura de închidere a conturilor de TVA și regularizarea TVA-ului.

D 4426 C D 4427 C

Si: 0 Si: 0

1) 47,89 14) 511,13

3) 23,94 15) 501,28

4) 191,69 20) 708,15

6) 40,72

8) 7,01

10) 69,42

12) 339,37

16) 45,61

18) 59,87

RD 825,52 RC 1720,56

TSD 825,52 TSC 1720,56

SFD 825,52 SFC 1720,56

Dacă TVA deductibil > TVA colectată TVA de recuperat 4426 > 4427 4424

Dacă TVA deductibil TVA colectată TVA de plată 4426 4427 4423

În cazul nostru avem:

22. 4427 „TVA colectată„ = % 1720,56

4426 „TVA deductibilă„ 825,52

4423 „TVA de plată„ 895,04

De aici reiese că SC “3G LOGISTIC&MERCHANDISING“ SRL în urma operațiunilor economice efectuate în luna decembrie 2014, însumează o valoare a TVA-ului colectat egală cu 1720,56 lei, din care suma de 825,52 lei o reprezintă TVA-ul deductibil, iar suma de 895,04 lei o reprezintă TVA-ul de plată către stat.

CONCLUZII

În urma prezentei lucrări de licență pe care am elaborat-o având ca temă contabilitatea stocurilor de materii prime și materiale la o societate comercială, precum și al studierii analitice a bibliografiei de specialitate am încercat să evidențiez o serie de concluzii și anume:

Prezenta lucrare de licență dezbate un subiect de mare interes datorită actualului context economic când prioritățile trebuie să aibă la bază găsirea unor noi soluții cât mai viabile pentru o gestionare eficientă a resurselor financiare ale oricărei firme, determinate de caracterul limitat al acestora atât la nivel central cât și local.

Contabilitatea stocurilor și comenzilor în curs de execuție cuprinde ansamblul bunurilor și serviciilor din cadrul firmei, destinate fie a fi vândute în aceeași stare sau după prelucrarea lor în procesul de producție, fie a fi consumate la prima lor utilizare.

Comisia Internațională a Standardelor Contabile (I.A.S.C.) definește stocurile ca fiind un element de activ, iar costul de achiziție al acestora cuprinde prețul de cumpărare, taxele vamale și alte taxe nerecuperabile, cheltuieli de transport-aprovizionare. Stocurile pot fi:

-bunuri achiziționate în scopul revânzării (marfa cumpărată de un comerciant cu amănuntul și destinată revânzării) sau orice altă achiziție având acest scop;

-bunuri finite sau în curs de execuție fabricate de firmă;

-materii prime, materiale, utilități ce urmează a fi folosite în procesul de producție;

-costul serviciului pentru care firma nu a recunoscut încă venitul aferent, în cazul prestărilor de servicii.

4) Principalele tipuri de stocuri deținute de o firmă sunt destinate utilizării în producție sau destinate vânzării, fie în același stadiu în care au fost procurate, fie după ce au suferit o prelucrare. Cele mai reprezentative stocuri sunt mărfurile, ambalajele, materiile prime, produsele finite, producția în curs de execuție, obiectele de inventar.

Mărfurile sunt bunuri pe care întreprinderea le cumpără, le stochează și le vinde, de obicei în același stadiu, fără prelucrare.

Ambalajele sunt bunuri pentru protecția integrității materiale, conservarea calității sau transportul bunurilor.

Materiile prime sunt bunuri destinate unui proces de prelucrare sau transformare, din care se obțin produse.

Produsele finite reprezintă bunurile obținute ca urmare a unui proces de fabricație, dacă acestea au parcurs toate fazele de prelucrare și transformare și sunt declarate conforme cu standardele de calitate.

Producția în curs de execuție reprezintă bunurile obținute în diferite stadii de prelucrare, ca urmare a îndeplinirii parțiale a standardelor tehnice de fabricație, destinate în continuare prelucrării.

Materialele de natura obiectelor de inventar sunt bunuri de mică valoare sau de scurtă durată, destinate utilizării repetate în mai multe cicluri de fabricație.

Reglementările din Standardul Internațional de Contabilitate IAS 2 Contabilitatea stocurilor definesc stocurile astfel: Stocurile sunt active: (1) deținute pentru a fi vândute pe parcursul desfășurării normale a activității; (2) în curs de producție în vederea unei vânzări; sau (3) sub formă de materii prime, materiale și alte consumabile.

În rapoartele financiare ale oricărei societăți comerciale trebuie să fie dezvăluite:

a) metodele de evaluare a stocurilor de mărfuri și materiale;

b) valoarea de bilanț totală a stocurilor de mărfuri și materiale și valoarea de bilanț pe grupe de clasificare acceptate de întreprindere, valoarea rămasă a obiectelor de mică valoare și scurtă durată;

c) valoarea de bilanț a stocurilor de mărfuri și materiale calculată la valoarea realizabilă netă;

d) costul vînzării stocurilor de mărfuri și materiale constatat drept cheltuială în perioada de gestiune;

e) suma oricărei majorări a valorii realizabile nete a stocurilor de mărfuri și materiale în limitele costului acestora, casată anterior ca pierderi rezultate din evaluarea acestora la valoarea realizabilă netă, care se constată ca venit în perioada de gestiune respectivă;

f) circumstanțele sau evenimentele activității economice, care au condus la majorarea valorii realizabile nete a stocurilor de mărfuri și materiale în limitele costului acestora;

g) valoarea de bilanț a stocurilor de mărfuri și materiale ipotecate cu titlu de garanție a datoriilor.

Casarea diferenței dintre cost și valoarea realizabilă netă a stocurilor de mărfuri și materiale poate conduce la consecințe, dezvăluirea cărora este prevăzută de Standardul de contabilitate “Profitul sau pierderea netă a perioadei gestionare, erorile esențiale și modificările în politica de contabilitate”.

OMFP nr.1802/2014 a abrogat două ordine importante nr.3055/2009 și nr.2239/2011. În locul lor au intrat în vigoare începând cu data de 15 februarie 2015 noi reglementări care aliniază noul sistem de raportare contabilă la sistemul european de raportare financiară simplificat.

Alegerea unei metode contabile de evaluare a stocurilor are în cele din urmă un impact asupra variabilelor din situațiile financiare și, în consecință, asupra indicatorilor economico-financiari. De exemplu, dacă vom compara LIFO cu FIFO, pot constata că LIFO conduce la: un cost mai ridicat al bunurilor vândute, venituri mai scăzute, fluxuri de numerar mai scăzute (impozite mai mici), active circulante mai mici. Invers se va întâmpla în cazul utilizării metodei FIFO.

Sintetizând pot afirma că la nivelul anului 2015 activitatea de contabilitate a stocurilor văzută dintr-o perspectivă modernă conform OMFP nr.1802/2014, în condițiile de globalizare și flexibilitate ale pieței muncii a devenit atât de complexă și de diversificată încât a o înțelege doar din perspectiva unei singure discipline este insuficient; pe cale de consecință consider că orice analiză a managementului financiar este de mare actualitate și trebuie abordată dintr-o perspectivă nouă, cu un accent deosebit pe calitatea, abilitățile personale și competențele profesionale ale factorului uman, analizat în ansamblu, cu aspectele sale motivaționale negative și pozitive. În acest context, într-o economie de piață funcțională, firmele pentru a fi cât mai ,,longevive” trebuie să manifeste dinamism, flexibilitate, inovare, să se adapteze ușor la schimbările din economie și, totodată, să sesizeze cu rapiditate tendințele pieței.

BIBLIOGRAFIE:

TRATATE, CURSURI, MONOGRAFII:

Brezeanu, P., -Fiscalitate, Editura Economică, București, 1999

Călin, O., Ristea, M.,-Bazele contabilității, Editura Didactică și Pedagogică, București, 2004

Florescu D., Coman, P., Bălașa G., -Fiscalitatea în România Editura București, 2005

Grigorie, N. Lăcrița, -Fiscalitate: controverse și soluții, Edit. Irecson, București, 2007

Grigore, M.,Z., Gurău, M., -Fiscalitate. Noțiuni teoretice și lucrări aplicative, Editura Cartea Studențească, București, 2009

Grigore, M.,Z., -Finanțele firmei, Editura Cartea Studențească, București, 2009

Gheorghiu, A.,-Bazele contabilității, Editura Victor, București, 2008

Juravle, V., Vintilă, G., -Metode și tehnici fiscale, Editura ROLCRIS, București, 2000

Matiș, D., -Bazele contabilității. Fundamente și premise pentru un raționament profesional autentic, Editura Casa Cărții de Știință, Cluj-Napoca, 2010

Mărgulescu, D., Robu, V., Niculescu, M.,- Diagnostic economico-financiar, Editura Tribuna Economică, București, 2008

Munteanu, V., (coordonator), Țînță, A., Lungu, I., Zuca, M., Zuca, S., Trică, S., Rotaru, H., – Control financiar-contabil la întreprinderi și instituții publice, Editura Pro Universitaria, București, 2012

Munteanu, V., (coordonator), Țînță, A., Lungu, I., Zuca, M., Zuca, S., Trică, S., Rotaru, H., -Contabilitatea financiară a întreprinderilor, Ediția a III-a revăzută și adăugită, Editura Pro Universitaria, București, 2009

Paliu, Popa, L., -Contabilitatea financiară armonizată, vol. 1 și 2, Editura Spirit Românesc, Craiova, 2010

Pântea, I.P., Bodea, G., –Contabilitatea financiară românească conformă cu directivele europene, Editura Intelcredo, Deva, 2011

State, V.,- Contabilitatea financiară a societăților comerciale- elemente de teorie și aplicații practice, Editura Bibliotheca 2008

Șaguna, Drosu, D., -Drept financiar și fiscal, Editura Oscar Print, București, 1997

Țâțu, L., Șerbănescu, C., Ștefan, D., Cataramă, A.,- Fiscalitate de la lege la practică, Ediția a II-a, Editura All Beck, București, 2011

Văcărel, I.,-coordonator, Finanțe publice, Editura Universitară, București, 2007.

CECCAR–Ghid pentru înțelegerea și aplicarea Standardelor Internaționale de Contabilitate – Stocuri, Editura CECCAR, București 2012.

II. Reglementări contabile și fiscale

****, Legea nr.500/2002 privind finanțele publice, Monitorul Oficial nr.597/2002

****, Legea contabilității nr.82/1991 republicată în Monitorul Oficial nr.454 din 18 iunie 2008

****, Legea nr.31/1990 a societăților comerciale, republicată în Monitorul Oficial nr.1066 din 17 noiembrie 2004, cu modificările și completările ulterioare

****, OUG nr.80/2014, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr.906 din 12 decembrie 2014 și care a modificat Codul fiscal

****, Ordinul ministrului finanțelor publice -OMFP nr.1.802/2014 care abrogă (atât OMFP nr.3.055/2009 pentru aprobarea Reglementărilor contabile conforme cu Directivele europene, cât și OMFP nr.2.239/2011 pentru aprobarea sistemului simplificat de contabilitate)

****, Ordinul ministrului finanțelor publice nr.3055/2009, pentru aprobarea Reglementarilor contabile conforme cu Directivele Europene, Monitorul Oficial nr.766 și 766 bis din 10 noiembrie 2009

****, Ordinul ministrului finanțelor publice nr.1752/2005 privind aprobarea Reglementarilor contabile conforme cu Directivele Europene, Monitorul Oficial nr.1080 bis din 30 noiembrie 2005, cu modificările și completările ulterioare

****, Ordinul ministrului finanțelor publice nr.3512/2008, privind documentele financiar-contabile, Monitorul Oficial nr.870, din 23 decembrie 2008.

BIBLIOGRAFIE:

TRATATE, CURSURI, MONOGRAFII:

Brezeanu, P., -Fiscalitate, Editura Economică, București, 1999

Călin, O., Ristea, M.,-Bazele contabilității, Editura Didactică și Pedagogică, București, 2004

Florescu D., Coman, P., Bălașa G., -Fiscalitatea în România Editura București, 2005

Grigorie, N. Lăcrița, -Fiscalitate: controverse și soluții, Edit. Irecson, București, 2007

Grigore, M.,Z., Gurău, M., -Fiscalitate. Noțiuni teoretice și lucrări aplicative, Editura Cartea Studențească, București, 2009

Grigore, M.,Z., -Finanțele firmei, Editura Cartea Studențească, București, 2009

Gheorghiu, A.,-Bazele contabilității, Editura Victor, București, 2008

Juravle, V., Vintilă, G., -Metode și tehnici fiscale, Editura ROLCRIS, București, 2000

Matiș, D., -Bazele contabilității. Fundamente și premise pentru un raționament profesional autentic, Editura Casa Cărții de Știință, Cluj-Napoca, 2010

Mărgulescu, D., Robu, V., Niculescu, M.,- Diagnostic economico-financiar, Editura Tribuna Economică, București, 2008

Munteanu, V., (coordonator), Țînță, A., Lungu, I., Zuca, M., Zuca, S., Trică, S., Rotaru, H., – Control financiar-contabil la întreprinderi și instituții publice, Editura Pro Universitaria, București, 2012

Munteanu, V., (coordonator), Țînță, A., Lungu, I., Zuca, M., Zuca, S., Trică, S., Rotaru, H., -Contabilitatea financiară a întreprinderilor, Ediția a III-a revăzută și adăugită, Editura Pro Universitaria, București, 2009

Paliu, Popa, L., -Contabilitatea financiară armonizată, vol. 1 și 2, Editura Spirit Românesc, Craiova, 2010

Pântea, I.P., Bodea, G., –Contabilitatea financiară românească conformă cu directivele europene, Editura Intelcredo, Deva, 2011

State, V.,- Contabilitatea financiară a societăților comerciale- elemente de teorie și aplicații practice, Editura Bibliotheca 2008

Șaguna, Drosu, D., -Drept financiar și fiscal, Editura Oscar Print, București, 1997

Țâțu, L., Șerbănescu, C., Ștefan, D., Cataramă, A.,- Fiscalitate de la lege la practică, Ediția a II-a, Editura All Beck, București, 2011

Văcărel, I.,-coordonator, Finanțe publice, Editura Universitară, București, 2007.

CECCAR–Ghid pentru înțelegerea și aplicarea Standardelor Internaționale de Contabilitate – Stocuri, Editura CECCAR, București 2012.

II. Reglementări contabile și fiscale

****, Legea nr.500/2002 privind finanțele publice, Monitorul Oficial nr.597/2002

****, Legea contabilității nr.82/1991 republicată în Monitorul Oficial nr.454 din 18 iunie 2008

****, Legea nr.31/1990 a societăților comerciale, republicată în Monitorul Oficial nr.1066 din 17 noiembrie 2004, cu modificările și completările ulterioare

****, OUG nr.80/2014, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr.906 din 12 decembrie 2014 și care a modificat Codul fiscal

****, Ordinul ministrului finanțelor publice -OMFP nr.1.802/2014 care abrogă (atât OMFP nr.3.055/2009 pentru aprobarea Reglementărilor contabile conforme cu Directivele europene, cât și OMFP nr.2.239/2011 pentru aprobarea sistemului simplificat de contabilitate)

****, Ordinul ministrului finanțelor publice nr.3055/2009, pentru aprobarea Reglementarilor contabile conforme cu Directivele Europene, Monitorul Oficial nr.766 și 766 bis din 10 noiembrie 2009

****, Ordinul ministrului finanțelor publice nr.1752/2005 privind aprobarea Reglementarilor contabile conforme cu Directivele Europene, Monitorul Oficial nr.1080 bis din 30 noiembrie 2005, cu modificările și completările ulterioare

****, Ordinul ministrului finanțelor publice nr.3512/2008, privind documentele financiar-contabile, Monitorul Oficial nr.870, din 23 decembrie 2008.