Contabilitatea Stocurilor DE Materii Prime, Materiale Si Obiecte DE Inventar

1. Conținutul și structura stocurilor

1.1 Stocurile

Stocurile reprezintă, materiale, lucrări și servicii destinate să fie consumate la prima lor utilizare, să fie vândute în situația când au starea de marfă sau produse rezultate din prelucrare, precum și producția în curs de execuție.

Stocurile, sub aspectul gestionării, se pot grupa în stocuri și producția în curs de execuție, ambele fiind considerate active circulante materiale. Comisia Internaționala a Standardelor Contabile (I.A.S.C.), în norma de contabilitate IAS 2 „Stocurile” aplicată începând cu 1.01.1976 și revizuită în anul 1993 definește stocurile ca fiind un element de activ, iar costul de achiziție al acestora cuprinde prețul de cumpărare, taxele vamale și alte taxe nerecuperabile, cheltuieli de transport-aprovizionare. Stocurile pot fi:

Bunuri achiziționate în scopul revânzării ( marfa cumpărată de un comerciant cu amănuntul și destinată revânzării) sau orice altă achiziție având acest scop;

Bunuri finite sau în curs de execuție fabricate de întreprindere;

Materii prime, materiale, utilități ce urmează a fi folosite în procesul de producție;

Costul serviciului pentru care întreprinderea nu a recunoscut încă venitul aferent, în cazul prestărilor de servicii.

1.2 Clasificarea stocurilor

În contabilitatea financiară a întreprinderii stocurile sunt clasificate și delimitate în funcție de patru criterii: fizic, destinație, faza ciclului de exploatare și locul de creare a gestiunilor. Corespunzător acestor criterii sunt individualizate următoarele stocuri:

Materii prime, care participă direct la fabricarea produselor, regăsindu-se în componența lor integral sau parțial, în stare inițială sau transformată;

Materialele consumabile sau furniturile cuprind materialele auxiliare, combustibili, piesele de schimb, semințele și materialul de plantat, furajele și alte materiale consumabile care participă indirect sau ajută activitatea de exploatare fără a se regăsi, de regulă, în produsul rezultat;

Produsele sub forma semifabricatelor, produselor finite si produselor reziduale;

Animale care nu au îndeplinit condițiile de a fi trecute la animale adulte, animale de îngrășat, pasările și coloniile de albine;

Producția în curs de fabricație reprezintă materii prime care nu au trecut prin toate stadiile de fabricație, produse ne supuse probelor și recepției tehnice, precum și lucrările și serviciile în curs de execuție sau neterminate;

Mărfuri, respectiv bunuri pe care întreprinderea le cumpăra în vederea revânzării ;

Ambalajele, cuprind bunurile necesare pentru protecția mărfurilor pe timpul transporturilor și depozitării sau pentru prezentarea lor comercială.

Categorii distincte în cadrul stocurilor constituie obiectele de inventar, baracamentele și amenajările provizorii.

În România, prin Regulamentul de aplicare a Legii Contabilității nr. 82/1991 este data următoarea definiție acestei clase de active patrimoniale: „Contabilitatea stocurilor și comenzilor în curs de execuție cuprinde ansamblul bunurilor și serviciilor din cadrul unității patrimoniale, destinate:

fie a fi vândute în aceeași stare sau după prelucrarea lor în procesul de producție;

fie a fi consumate la prima lor utilizare.

2.2. Obiectivele și factorii organizării

contabilității stocurilor

Obiectivele contabilității stocurilor și a producției în curs de execuție sunt, în principal legate de realizarea funcțiilor comerciale ale întreprinderii.

Principalele obiective ce revin contabilității în acest domeniu sunt:

Urmărirea și controlul realizării programului de aprovizionare. Prin organizarea evidenței pe grupe și feluri de stocuri, precum și a cheltuielilor de transport-aprovizionare pe feluri de cheltuieli, comparate permanent cu prevederile programelor, se asigura informații utile cu privire la stadiul aprovizionării.

Asigurarea integrității patrimoniale a stocurilor la locurile de depozitare și urmărirea permanentă a mișcării lor. Se asigură prin organizarea contabilității mijloacelor circulante materiale pe gestiuni, și în cadrul acestora pe feluri de stocuri, cantitativ și valoric, înregistrarea exactă și la timp a cuantumului mișcărilor și a diferențelor constatate la inventariere, sesizarea existenței stocurilor fără utilitate sau cu mișcare lentă, pentru luarea măsurilor necesare lichidării lor.

Urmărirea utilizării raționale a mijloacelor materiale aprovizionate impune un asemenea mod de organizare care să permită respectarea normelor de consum specific la eliberarea lor din depozit, evidența economiilor sau a materialelor ne utilizate, precum și a materialelor recuperabile rezultate din prelucrarea în secțiile de fabricație.

Asigurarea delimitării cheltuielilor de transport-aprovizionare față de valoarea materialelor aprovizionate, impune organizarea contabilității astfel încât acestea să poată furniza informații cu privire la nivelul și structura cheltuielilor de transport aprovizionare.

Înregistrarea și controlul valorificării stocurilor de mărfuri și a celorlalte categorii de stocuri destinate a fi livrate terților.

Evidența și urmărirea stocurilor de produse în procesul obținerii și livrării la prețuri competitive.

Evaluarea realistă a stocurilor și determinarea influențelor asupra patrimoniului și rezultatelor, prin aplicarea corectă a regulilor de evaluare.

Promovarea principiului prudenței și principiului continuității activității la evaluarea și înregistrarea în contabilitate a stocurilor.

Realizarea acestor obiective este condiționată de studierea și luarea în considerare a factorilor specifici care influențează organizarea contabilității activelor circulante materiale printre care:

mărimea întreprinderii, ca factor care determină alegerea metodei de contabilitate sintetică a stocurilor, fie metoda inventarului permanent, fie metoda inventarului intermitent.

structura organizatorică și funcțională a gestiunilor de stocuri, determină circuitul documentelor primare și evidența analitică pe gestiuni. Modul de organizare a activității de aprovizionare și livrare, depozitare și mișcare a stocurilor de materiale constituie premise de bază a contabilității, întrucât operațiile specifice lor generează o mare diversitate de documente primare de a căror corectă întocmire și completare depinde gradul de exactitate a informațiilor furnizate.

caracteristicile tehnico-productive ale activelor circulante materiale, în funcție de care se face clasificarea acestora; se stabilesc principalele categorii și conturile sintetice corespunzătoare lor; se elaborează nomenclatorul stocurilor și pe această bază se organizează evidenta operativă și contabilitatea analitică.

decalajul ce poate apărea, uneori, în vânzarea și livrarea stocurilor.

sursele de proveniență a activelor circulante materiale aprovizionate ( furnizori, din producție proprie, din prelucrare la terți ) influențează, în principal, conturile sintetice utilizate și prețurile de evaluare.

modul de evaluare a activelor circulante materiale influențează, în special, modul de înregistrare a acestora în contabilitatea sintetică, dar și alegerea metodelor de determinare a prețurilor de ieșire la stocurile intersarjabile.

sistemul de indicatori privind gestiunea de valori materiale influențează organizarea contabilității stocurilor în vederea calculării mărimii cantitative și valorice a intrărilor, ieșirilor și stocurilor, precum și a cheltuielilor efective de transport aprovizionare, în funcție de care se aleg metodele de contabilitate analitica a stocurilor.

De asemenea la organizarea contabilității activelor circulante materiale trebuie considerați și alți factori, ca: documentele însoțitoare la intrarea stocurilor; amplasarea depozitelor; separarea mijloacelor circulante proprii de cele ce aparțin terților; fazele procesului de aprovizionare, precum și mijloacele folosite pentru executarea lucrărilor de evidență și calcul.

2.3. Evaluarea stocurilor

2.3.1 Prețurile de înregistrare folosite la

evaluarea activelor circulante

În contabilitate, stocurile sunt reflectate astfel:

valoric, în contabilitatea sintetică;

cantitativ și valoric, cu unele excepții, în contabilitatea analitică

cantitativ, în evidența operativă de la locurile de depozitare.

Prețurile folosite la evaluarea activelor circulante înregistrate în contabilitate se numesc prețuri de înregistrare. Ele pot fi diferite în funcție de opțiunea unităților patrimoniale și de natura stocurilor și pot fi înregistrare în contabilitate, astfel:

Costul de achiziție folosit la înregistrarea intrărilor stocurilor este format din prețul de facturare al furnizorului, taxele și ambalajele nerecuperabile, cheltuielile de transport-aprovizionare și alte cheltuieli incluse în factura furnizorului. Un asemenea preț devine cost istoric și va fi luat în considerare la eliberarea stocurilor din depozit. Întrucât costul de achiziție, devenit preț de înregistrare în contabilitate chiar pentru aceleași sortimente, diferă de la o perioadă la altă în funcție de mărimea prețurilor de livrare practicate de furnizori sau de cheltuielilor de transport aprovizionare, se ridică problema prețurilor unitare care trebuie practicate la ieșirea stocurilor în cauză de la locurile de depozitare. În acest scop, Regulamentul de aplicare a Legii Contabilității nr. 82/1995, la art. 67 stabilește posibilitatea alegerii de către agenții economici a uneia din următoarele metode:

Cost mediu ponderat;

Prima intrare-prima ieșire;

Ultima intrare-prima ieșire.

Prețul standard este un preț prestabilit ce constă în evaluarea și înregistrarea stocurilor la prețuri fixe, stabilite anterior pe baza prețurilor medii ale stocurilor respective realizate în perioada precedentă. El devine preț de înregistrare în contabilitate cu condiția evidențierii distincte a diferențelor de preț fața de costul de achiziție. Prețurile standard trebuie sa fie actualizate periodic, cel puțin o data pe an, în funcție de evoluția preturilor și alți factori.

Diferențele de preț pot fi:

Favorabile, când prețul standard este mai mare decât costul efectiv și se înscriu în roșu;

Nefavorabile, când prețul standard este mai mic decât costul efectiv și se înscriu în negru.

Diferentele de preț stabilite la intrarea bunurilor în patrimoniu se repartizează și se înregistrează proporțional, atât asupra valorii bunurilor ieșite cât și asupra stocurilor cu ajutorul unui coeficient de repartizare K, care se calculează astfel:

Acest coeficient se aplică asupra valorii bunurilor ieșite din gestiune la preț de înregistrare, obținându-se, astfel, diferențele de preț aferente bunurilor ieșite. El se înmulțește cu valoarea stocurilor ieșite din gestiune la preț de înregistrare, iar suma rezultată se înregistrează în conturile corespunzătoare în care au fost înregistrate bunurile ieșite.

La finele perioadei, soldurile conturilor de diferențe se cumulează cu soldurile conturilor de stocuri, evaluate la preț de înregistrare, astfel încât aceste conturi să reflecteze valoarea stocurilor la costul de achiziție.

Prețul de facturare al furnizorului este prețul indicat în factura furnizorului. Prețul de facturare devine preț de înregistrare în contabilitate cu condiția evidențierii distincte a diferențelor de preț față de costul de achiziție. Diferențele de preț vor fi în toate cazurile nefavorabile, pentru că, în fapt, reprezintă cheltuielile de transport-aprovizionare, astfel ele vor fi înregistrate distinct în conturile de diferențe de preț.

Cheltuielile de transport aprovizionare înregistrate în conturile de diferențe se vor repartiza proporțional, atât asupra valorii bunurilor ieșite, cât și asupra stocurilor, tot cu ajutorul unui coeficient de repartizare K care se calculează astfel:

Acest coeficient (K) se aplică asupra valorii bunurilor ieșite din gestiune la prețuri de factură, obținându-se astfel cheltuielile de transport aprovizionare aferente bunurilor ieșite din gestiune.

La sfârșitul lunii soldurile conturilor de diferențe se cumulează cu soldurile conturilor de stocuri la pnare, astfel ele vor fi înregistrate distinct în conturile de diferențe de preț.

Cheltuielile de transport aprovizionare înregistrate în conturile de diferențe se vor repartiza proporțional, atât asupra valorii bunurilor ieșite, cât și asupra stocurilor, tot cu ajutorul unui coeficient de repartizare K care se calculează astfel:

Acest coeficient (K) se aplică asupra valorii bunurilor ieșite din gestiune la prețuri de factură, obținându-se astfel cheltuielile de transport aprovizionare aferente bunurilor ieșite din gestiune.

La sfârșitul lunii soldurile conturilor de diferențe se cumulează cu soldurile conturilor de stocuri la preț de înregistrare, reflectându-se astfel valoarea stocurilor la costul de achiziție, respectiv de producție.

Costurile de producție este format din totalitatea cheltuielilor ocazionate de fabricarea bunurilor respective, iar acesta devine preț de înregistrare în contabilitate. Prezintă dezavantajul că nu este cunoscut decât după expirarea lunii curente.

La ieșirea stocurilor din locurile de depozitare vor trebui calculate costurile unitare ale acestora și se va folosi una dintre următoarele metode:

Costul mediu ponderat (CMP);

Prima intrare-prima ieșire (FIFO);

Ultima intrare prima ieșire (LIFO).

2.3.2. Reguli de evaluare a stocurilor

La evaluarea stocurilor se disting patru momente principale, corespunzătoare stării lor patrimoniale:

Evaluarea la intrarea în patrimoniul întreprinderi;

Evaluarea la inventariere;

Evaluarea la bilanț;

Evaluarea la ieșirea din patrimoniu.

Evaluarea stocurilor la intrarea în patrimoniu

Regula generală de evaluare și înregistrare a stocurilor , la intrarea în patrimoniu, este evaluarea la cost istoric, care poate fi identificată, prin:

Costul de achiziție, în cazul bunurilor achiziționate de la terți, în structura căruia se cuprind următoarele elemente:

Prețul de cumpărare a bunurilor, din care sunt deduse taxele recuperabile (TVA), precum și rabaturile, remizele, risturnuri etc.

Taxe vamale aferente bunurilor importate.

Cheltuieli accesorii de achiziționare – acestea fiind cheltuielile directe sau indirecte legate de aprovizionare până la intrarea bunurilor intrate în gestiune, ele pot fi:

Costuri externe: comisioane, transport extern, asigurare;

Costuri interne: de transport intern, cheltuieli de manipulare.

Nu se includ în costul de achiziție cheltuielile financiare aferente finanțării necesare constituirii stocurilor și nici sconturile financiare acordate pentru plata înainte de scadență.

Costul de producție, în cazul bunurilor și serviciilor obținute din activitatea proprie de exploatare, format din:

Prețul de achiziție a materialelor consumate;

Cheltuielile directe de fabricație;

Cheltuieli indirecte de fabricație.

Valoarea de utilitate, în cazul bunurilor aduse ca:

Aport la capital;

Obținute cu titlu gratuit;

Din donații.

Costul de intrare în patrimoniu este denumit și valoare de intrare sau valoare contabilă.

Evaluarea stocurilor cu ocazia inventarierii

Regula generală de evaluare și înregistrare a stocurilor, la inventar, este evaluarea la valoarea actuală sau de utilitate denumită și valoare de inventar. Aceste valori se stabilesc în funcție de utilitatea bunului în întreprindere sau prețul pieței și se identifică, în funcție de destinația lor, astfel:

Stocurile destinate vânzării, li se stabilesc valoarea de inventar sub forma valorii nete de realizare, care este dată de prețul de vânzare previzionat, din care se scad cheltuielile cu transport, comisioane etc.

Semifabricatele și producția în curs de execuție se evaluează la valoarea componentelor materiale încorporate la care se adaugă costurile stadiilor de prelucrare.

Materiile prime și materiale consumabile destinate utilizării în exploatare se evaluează la costul lor de înlocuire.

La stabilirea valorii de inventar se va aplica principiul prudenței, potrivit căruia nu este admisă supraevaluarea elementelor de activ și a veniturilor, respectiv subevaluarea elementelor de pasiv și a cheltuielilor. În acest sens:

În cazul în care se constată că valoarea de inventar, stabilită în funcție de utilitatea bunului pentru unitate și prețul pieței, este mai mare decât valoarea cu care sunt acestea înregistrate în contabilitate, în listele de inventariere vor fi înscrise valorile din contabilitate.

În cazul în care valoarea de inventar este mai mică decât valoarea din contabilitate, în listele de inventariere se vor scrie valorile de inventar.

Pentru asigurarea imaginii fidele a patrimoniului, în cazul constatării unor deprecieri relative(nedefinitive) trebuie constituit provizion pentru deprecieri, care să reflecte situația reală existentă, chiar și în cazul în care aceste cheltuieli nu sunt recunoscute din punct de vedere fiscal. Provizioanele constituite cu ocazia inventarierii, pentru deprecierile constatate, nu sunt deductibile fiscal.

În cazul constatării unor lipsuri în gestiune, imputabile, administratorii vor lua măsura imputării acestora la valoarea lor de înlocuire. Prin valoarea de înlocuire se înțelege costul de achiziție, în care sunt incluse costul de cumpărare practicat pe piață, taxele nedeductibile, inclusiv TVA, cheltuieli de transport aprovizionare.

Evaluarea stocurilor la închiderea exercițiului prin bilanț contabil

Se face la valoarea de intrare, respectiv la valoarea contabilă pusă de acord cu rezultatele evaluărilor la inventariere, astfel pot fi posibile următoarele cazuri:

Pentru stocurile la care au rezultat diferențe în plus între valoarea de inventar și valoarea de intrare, în bilanț acestea sunt evaluate la valoarea lor de intrare, deci plusul de valoare nu se înregistrează în contabilitate.

Pentru stocurile la care s-au constatat diferențe în minus între valoarea de inventar și valoarea lor de intrare, acestea se evaluează în bilanț la valoarea de inventar. În contabilitate aceste stocuri vor continua să fie înregistrate la valoarea lor de intrare, iar minusul de valoare datorat unor deprecieri se înregistrează prin intermediul conturilor de provizioane. Dacă din valoarea de întrare a stocurilor se deduce valoarea deprecierilor pentru care au fost calculate și înregistrate provizioane, se obține valoarea de inventar ca valoare netă ce se înscrie în bilanț.

Pe baza celor arătate mai sus se desprinde regula generală de evaluare și înregistrare a stocurilor, și anume: înregistrarea lor în contabilitate la valoarea de intrare, stabilită la nivelul costului de achiziție sau a costului de producție, după caz, ca forme a costului istoric. Prin aceasta se asigură aplicarea principiului realității, costurile efective de achiziție și de producție fiind parametrii reali ai valorii stocurilor

Evaluarea stocurilor la ieșirea din patrimoniu

La ieșirea din patrimoniu sau la darea în consum, stocurile sunt evaluate și se înregistrează scoaterea lor din gestiune la valoarea lor de intrare. Problema fundamentală a înregistrărilor la ieșirea stocurilor cumpărate sau fabricate este cea a prețului utilizat pentru evaluarea stocurilor ieșite.

În condițiile în care pe parcursul desfășurării activității, aceleași feluri de bunuri se procură la prețuri diferite, pentru evaluarea cantităților de stocuri ieșite sau consumate, având la bază valoarea de intrare a acestora, reglementările și standardele internaționale recomandă următoarele metode de evaluare:

Metoda costului mediu ponderat (CMP);

Metoda prima intrare- prima ieșire (FIFO);

Metoda ultima intrare- prima ieșire (LIFO);

Metoda costului standard.

Metoda costului mediu ponderat (CMP)

Costul unitar mediu ponderat se calculează ca raport între valoarea totală a stocului inițial (Si) plus valoarea totală a intrărilor (Vi) și cantitatea existentă în stocul inițial (qs), plus cantitățile intrate(qi):

Metoda costului mediu ponderat poate fi aplicat în două variante:

a. Actualizarea costului unitar mediu ponderat după fiecare intrare, unde CMP este obținut prin următoarea formulă:

Prin aplicarea acestei variante se obțin următoarele valori de ieșire:

b. Varianta actualizării CMP în funcție de durata medie de stocare

În această situație durata medie de stocare este de:

12 luni / 3 rotații = 4 luni

Astfel, costul mediu ponderat al aprovizionărilor din ultimele patru luni este:

Stocul final este evaluat la 18.333.333 lei . Această valoare este mai mică decât cea rezultată din prima variantă.

Prin varianta actualizării periodice a CMP, în condițiile creșterii prețurilor prin inflație, prețul de evaluare al stocului final este mai mic decât ultimul preț de aprovizionare, astfel că valoarea ieșirilor va fi mai mare decât în prima variantă, influențând cheltuielile de exploatare și rezultatele finale.

Metoda prima intrare- prima ieșire (FIFO)

Potrivit acestei metode, bunurile ieșite din gestiune se evaluează la costul de achiziție al primului lot intrat, iar pe măsura epuizării lotului, stocurile ieșite din gestiune se evaluează la costul de achiziție al lotului următor în ordine cronologică.

Din aplicarea metodei FIFO la datele luate spre exemplificare, rezultă următoarea evaluare a ieșirilor și stocurilor.

Prin această metodă ieșirile se estimează la valoarea de intrare în ordinea intrării loturilor în gestiune.

Metoda ultima intrare- prima ieșire (LIFO)

Potrivit acestei metode, ieșirile sunt evaluate la costul ultimului lot intrat, iar după epuizarea lotului, cantitățile ieșite vor fi evaluate la costul lotului anterior.

Prin această metodă ieșirile se estimează la valoarea de intrare în ordinea inversă intrării loturilor în gestiune.

Metoda costului standard

Potrivit acestei metode, întreprinderile în cadrul contabilității interne de gestiune, pot să determine costurile și prețurile prestabilite pentru a evalua stocurile folosind costurile standard. În cazul folosirii acestei metode de evaluare, bunurilor li se stabilesc, anticipat, costurile fixe de înregistrare, cu ajutorul cărora se evaluează și înregistrează intrările și ieșirile. Diferențele dintre costul de înregistrare și costurile efective de achiziție sau de producție se evidențiază în conturi distincte.

– lei –

Între costurile de achiziție și costul standard au fost înregistrate diferențe care au fost evidențiate distinct. Aceste diferențe se repartizează la sfârșitul lunii asupra valorii bunurilor ieșite și asupra stocului existent cu ajutorul coeficientului de repartizare al diferențelor de preț, aceasta calculându-se prin înmulțirea valorii bunurilor ieșite cu coeficientul calculat.

Indiferent de metoda de contabilitate adoptată pentru evidența stocurilor, evaluarea lor reprezintă o problemă a cărei rezolvare depinde de complexitatea structurii stocurilor.

2.4. ORGANIZAREA SISTEMULUI INFORMAȚIONAL CONTABIL AL STOCURILOR

În cadrul întreprinderii, activele circulante materiale ocazionează numeroase operații, care pot fi grupate după conținutul lor în:

Operații de aprovizionare și conservare;

Operații de eliberare din depozit;

Operații de inventariere.

Aceste operațiuni sunt consemnate în diferite documente și evidențe operative distincte.

Operațiile de aprovizionare și conservare sunt evidențiate în următoarele documente:

Comenzile, se emit de către unitățile patrimoniale către furnizori;

Contractele economice, se încheie cu furnizorii pe baza comenzilor;

Registrul de comenzi, este utilizat pentru urmărirea modului în care sunt realizate contractele de aprovizionare;

Avizul de însoțire a mărfii, este un document de însoțire a stocurilor pe timpul transportului, document pe baza căruia se întocmește factura fiscală, sau document de primire în gestiunea cumpărătorului;

Factura fiscală, realizează pe lângă funcțiile avizului de însoțire și pe cele de transport pentru viza de control financiar preventiv, și totodată este act justificativ pentru decontarea contravalorii;

Nota de intrare-recepție, se întocmește la sosirea stocurilor de la furnizor și la intrarea acestora în depozitul unității;

Fișa de magazie, este un document de evidență operativă a magaziei și se întocmește separat pentru fiecare fel, calitate sau sortiment de stocuri materiale.

Operațiile de eliberare din depozit sunt evidențiate în următoarele documente:

Bonul de consum, este utilizat pentru eliberarea din magazie a stocurilor;

Fișa limită de consum.

Operațiile de inventariere sunt evidențiate în contabilitate prin intermediul listelor de inventar.

În legătură cu operațiile de intrare și ieșire a bunurilor, legislația în vigoare prevede următoarele obligații pentru agenții economici:

Bunurile materiale intrate în patrimoniu se consemnează în documente adecvate și se operează în evidența locurilor de depozitare;

Bunurile primite pentru prelucrare sau în custodie, se recepționează și se înregistrează distinct ca intrări în gestiune;

Bunurile materiale în curs de aprovizionare sau sosite dar ne recepționate se înregistrează distinct în contabilitate ca intrări în patrimoniu;

Bunurile sosite fără factură se înregistrează ca intrări în gestiune, pe baza recepției și a documentelor de însoțire;

Bunurile livrate, dar nefacturate, se înregistrează în contabilitate ca ieșiri din gestiune pe baza documentelor justificative.

2.5. Organizarea contabilității analitice a stocurilor de materii prime, materiale consumabile și obiecte de inventar

Organizarea contabilității analitice a stocurilor, se realizează la întreprinderile mari și mijlocii, care folosesc metoda inventarului permanent pentru contabilitatea sintetică a stocurilor. Contabilitatea analitică a stocurilor trebuie astfel organizată încât să permită cunoașterea acestora cantitativ și valoric pe fiecare loc de depozitare în parte și pe feluri de materiale, produse mărfuri etc.

Contabilitatea analitică este o evidență completă, întrucât se folosește atât etalonul valoric cât și etalonul cantitativ, spre deosebire de evidența operativă a depozitelor, care utilizează numai etalonul cantitativ.

Contabilitatea analitică se poate ține în funcție de specificul activității și necesitățile proprii ale întreprinderii, după una din următoarele metode:

Cantitativ-valorică;

Operativ-cantitativă;

Global valorică.

Indiferent de metoda de lucru adoptată, contabilitatea analitică trebuie să asigure o concordanță deplină cu contabilitatea sintetică.

Metoda cantitativ valorică (pe fișe de conturi analitice)

În cazul utilizării acestei metode la locul de depozitare se ține evidența cantitativă pe categorii de bunuri, iar în contabilitatea generală se ține o evidență cantitativ valorică, care prezintă următoarele caracteristici:

Documentele de intrare și ieșire se înregistrează mai întâi cantitativ în fișele de magazie, care se țin la locurile de depozitare;

Aceleași documente, grupate pe operații de intrare și ieșire, se imborderează separat și împreună cu acesta se predau la biroul contabilității stocurilor și materialelor;

La biroul contabilității materialelor aceste documente se prelucrează conform necesităților, sunt evaluate cantitățile la prețul de înregistrare și se stabilesc conturile în care urmează să se înscrie operațiile respective;

După prelucrarea datelor din documente, materialele se înregistrează cantitativ și valoric în fișele de conturi analitice, deschise pe feluri de materiale și pe locuri de depozitare;

O dată cu consemnarea în fișele contabile a intrărilor și ieșirilor se obține și centralizatorul de materiale, zilnic pentru intrări și lunar pentru ieșiri.

Verificarea concordanței dintre datele înregistrate în conturile sintetice și cele analitice de materii și materiale se realizează la sfârșitul lunii prin compararea datelor înregistrate în fișele de magazie cu cele din fișele de cont analitic din contabilitate și întocmirea balanțelor de verificare a conturilor analitice. Reprezentarea grafică este prezentată în Anexa 2.

Metoda operativ-cantitativă (pe solduri)

În cazul utilizării acestei metode, la locul de depozitare se, ține evidența cantitativă a bunurilor materiale pe categorii, în contabilitatea generală se ține evidența valorică pe gestiuni, iar în cadrul gestiunilor pe grupe și subgrupe de bunuri. Verificarea exactității și concordanței înregistrărilor din evidența depozitelor cu cele din contabilitatea generală se face lunar prin evaluarea stocurilor cantitative transcrise din fișele de magazie în registrul stocurilor.

Tehnica de lucru este următoarea:

Documentele justificative sunt înregistrate de gestionar în fișele de magazie, stabilind stocul după fiecare operație;

Serviciul contabil, verifică periodic înregistrările făcute în fișele de magazie și preia documentele respective, împreună cu borderourile întocmite de gestionar, care sunt centralizate pe grupe de materiale și pe conturi corespondente

Totalurile stabilite se înscriu în „Situația de mișcări”, întocmită separat pentru intrări și pentru ieșiri.

La sfârșitul fiecărei luni se totalizează situațiile și se stabilesc două categorii de totaluri, pe gestionari și pe grupe de materiale, atât la intrări cât și la ieșiri, iar stocurile din fișele de magazie se înscriu în Registrul stocurilor și se înmulțesc cu prețul lor. Existențele fizice înscrise în acest registru trebuie să concorde cu stocul stabilit prin fișele de magazie, iar soldurile pe grupe și gestiuni cu valorile din Situația de mișcări lunară, care trebuie să concorde cu contabilitatea sintetică. Reprezentarea grafică este prezentată în Anexa 3.

Metoda global-valorică

În cazul utilizării acestei metode, evidența se ține numai valoric, atât la nivelul gestiunii, cât și în contabilitate, iar periodic se face controlul concordanței înregistrărilor din evidența lor.

Potrivit acestei metode, fișele de magazie sunt înlocuite cu Registru de gestiune, în care zilnic sunt înregistrate valoric intrările și ieșirile, pe baza documentelor justificative și se stabilește soldul la sfârșitul zilei. Raportul de gestiune se întocmește zilnic, iar, împreună cu documentele justificative, sunt transmise la compartimentul de contabilitate.

La serviciul de contabilitate se verifică legalitatea și realitatea documentelor înscris în raportul de gestiune, prețurile, precum și evaluarea împreună cu celelalte calcule, astfel că după ce se constată corecta și legala lor alcătuire le vizează și le înregistrează în fișa contabilă analitică ținută pentru fiecare gestiune în parte.

Controlul concordanței înregistrărilor din evidența gestiunii, cu cea din contabilitate se face periodic, prin confruntarea soldurilor din raportul de gestiune cu soldurile din fișa contabilă analitică. Reprezentarea grafică este prezentată în Anexa 4.

2.6. Organizarea contabilității sintetice a stocurilor de materii prime, materiale și obiecte de inventar

Evidența constituirii și mișcării stocurilor și producției în curs de execuție se realizează prin conturile ce formează conținutul clasei a-3-a din Planul de conturi general, denumită „Conturi de stocuri și producție în curs de execuție”.

Acestea sunt conturi de bilanț sau de inventar, care furnizează informația de reflectare și control gestionar privind situația și mișcarea stocurilor și producției în curs de execuție. Soldul lor debitor se preia în activul bilanțului. Aceste conturi asigură:

Condiții pentru organizarea contabilității activelor circulante de natură materială, pe structură, categorii de stocuri prevăzute de regulamentul pentru aplicarea legii contabilității.

Realizarea normelor specifice de gestiune a stocurilor pentru:

Stocurile din depozitele proprii;

Stocurile aflate la terți;

Decalajele între aprovizionarea și recepția bunurilor;

Decalajele între vânzarea și livrarea bunurilor;

Bunurile aprovizionate sau vândute cu clauze de rezerve de proprietate

Aplicarea regulilor contabile la evaluarea și înregistrarea stocurilor;

Promovarea principiului prudenței la inventarierea și evaluarea prin bilanț a activelor circulante.

În afara conturilor din clasa a-3-a, care au ca obiect de înregistrare stocurile, contabilitatea formării și utilizării acestora necesită stabilirea unor corespondențe cu conturi din alte clase:

Clasa a-4-a, „Conturi de terți”

Contul 401 Furnizori

Contul 456 Decontări cu asociații privind capitalul

Clasa a-6-a, “Conturi de cheltuieli”

Contul 600 Cheltuieli cu materii prime

Contul 601 Cheltuieli cu materiale consumabile

Contul 602 Cheltuieli privind obiectele de inventar

Contul 6814 Cheltuieli de exploatare privind provizioanele pentru deprecierea activelor circulante

Clasa a-7-a, „Conturi de venituri”

Contul 711 Venituri din producția stocată

Contul 7814 Venituri din provizioane pentru deprecierea activelor circulante

Legăturile conturilor de stocuri cu cele din clasa a-6-a, „Conturi de cheltuieli” și clasa a-7-a, „Conturi de venituri”, sunt redate în tabelul nr. :

Stocurile deținut de întreprindere, dar care sunt proprietatea altor unități, se urmăresc prin conturile organice în clasa 8 „Conturi speciale”, din grupa 80 „Conturi în afara bilanțului”, astfel:

Contul 8032 „Valori materiale primite spre prelucrare sau reparare”

Contul 8033 „Valori materiale primite în păstrare sau custodie”

La organizarea contabilității sintetice a stocurilor poate fi adoptată una din cele două metode recomandate de normele de aplicare a Legii contabilității:

Metoda inventarului permanent

Metoda inventarului intermitent

1. Metoda inventarului permanent

În cazul utilizării inventarului permanent în contabilitate, în conturile de stocuri se înregistrează toate operațiile de intrare și ieșire a stocurilor cantitativ și valoric, ceea ce permite stabilirea și cunoașterea în orice moment a stocurilor, atât cantitativ cât și valoric.

Conform normelor contabile din țara noastră, în condițiile utilizării inventarului permanent, unitățile patrimoniale își pot organiza contabilitatea analitică a stocurilor în funcție de specificul activității și de necesitățile proprii.

În cazul utilizării inventarului permanent, conturile de stocuri se debitează cu intrările de bunuri și se creditează cu ieșirile din stoc aferente perioadei de gestiune. La sfârșitul exercițiului financiar soldurile conturilor de stocuri sunt comparate cu stocurile faptice stabilite prin inventariere. Dacă există diferențe în plus sau minus la inventar, acestea se vor regulariza aducându-se stocurile la nivelul lor real.

În principiu, evaluarea intrărilor în stoc trebuie să se facă la costul istoric dat de costul efectiv de producție, în cazul stocurilor provenite din producție proprie, iar ieșirile din stoc la costurile la care au fost evaluate la intrare elementele destocate. Evaluarea ieșirilor din stoc se poate face după multiple metode dintre care cele mai uzuale sunt: CMP, FIFO, LIFO.

Reglementările contabile românești dau posibilitatea unităților patrimoniale, de a continua practica contabilă anterioară de a evalua atât intrările cât și ieșirile din stoc la prețuri standard sau prestabilite, denumite și prețuri de înregistrare. Acceptarea continuării acestei practici a impus instituirea în contabilitatea generală a conturilor de diferențe de preț care să reflecte distinct:

La intrarea elementelor în stoc, diferențele dintre costul istoric și prețurile de înregistrare;

La ieșirea elementelor din stoc, repartizarea diferențelor de preț asupra valorii de înregistrare a elementelor ieșite, cu ajutorul coeficientului K.

K = (Si+Rd) cont de diferențe de preț

(Si+Rd) cont de stoc la preț de înregistrare

Coeficientul K se aplică asupra valorii elementelor ieșite din stoc, la preț de înregistrare.

Exemplu:

O societate comercială prezintă următoarele informații cu privire la stocul de materii prime:

stoc inițial:

la preț de înregistrare : 5.000.000 lei;

diferența de preț : 500.000 lei;

intrări în stoc de la furnizori:

la preț de înregistrare : 25.000.000 lei;

diferența de preț : 3.325.000 lei;

ieșiri din stoc la preț de înregistrare:

calcularea și înregistrarea diferențelor de preț

K = (Si+Rd) cont 308 = 500.000+3.325.000 = 12,75 %

(Si+Rd) cont 300 5.000.000+25.000.000

Diferența de preț = Rc cont 300 *K = 20.000.000 * 12,75% = 2.550.000 lei

la sfârșitul exercițiului se constată plus la inventar

Metoda inventarului permanent este utilizat de unitățile mari și mijlocii, și constă în utilizarea conturilor de stocuri pentru a determina și urmări în permanență stocul scriptic al acestora după fiecare operație de intrare și de ieșire, astfel, contabilitatea sintetică a stocurilor va reflecta:

stocul inițial, de la începutul lunii, care va fi cel final din luna precedentă și care nu poate fi decât debitor,

intrările în cursul lunii, pe baza documentelor de intrare, care se vor înregistra în debitul contului,

ieșirile din cursul lunii, pe baza documentelor de ieșire, vor forma rulajul creditor al contului,

în baza elementelor menționate: stoc inițial, intrări, ieșiri – se va stabili în permanență stocul scriptic al bunurilor, care vor putea în perioadele de inventariere cu stocurile faptice, din a căror comparare se pot stabili plusuri sau minusuri la inventar.

Folosirea acestei metode presupune:

utilizarea fiecăruia dintre prețurile de înregistrare a stocurilor,

folosirea conturilor de diferențe de preț aferente stocurilor,

conducerea unei contabilități analitice a stocurilor prin adoptarea uneia dintre metodele de contabilitate analitică.

Metoda inventarului permanent, presupune un volum mai mare de muncă, dar asigură o mai riguroasă cunoaștere, în orice moment a mărimii stocurilor și un mai bun control al integrității lor.

2. Metoda inventarului intermitent

Unitățile patrimoniale pot opta și pentru inventarul permanent al stocurilor, cu condiția ca inventarul permanent al acestora să fie condus în contabilitatea de gestiune, în cazul întreprinderilor mari, sau extracontabil în cazul întreprinderilor mici și mijlocii.

Această metodă presupune stabilirea ieșirilor și înregistrarea lor în contabilitate pe baza inventarierii lor la finele fiecărei luni. În acest caz, ieșirile se determină ca diferență între valoarea stocurilor inițiale plus valoarea intrărilor, pe deoparte și valoarea stocurilor finale stabilite prin inventariere, pe de altă parte. Relația de calcul a ieșirilor ar putea fi următoarea:

În cazul utilizării acestei metode, se renunță la utilizarea în cursul lunii a conturilor de stocuri pentru evidențierea intrărilor și , respectiv, a recalculării stocurilor scriptice după fiecare intrare. Prin urmare conturile de stocuri se utilizează numai la începutul și sfârșitul lunii, iar intrările de stocuri, din timpul lunii sunt contabilizate direct în conturile de cheltuieli corespunzătoare, la cost de achiziție, preț de factură sau preț prestabilit, după caz. La sfârșitul fiecărei luni se stabilesc stocurile finale prin inventariere și se înregistrează în conturile de stocuri inițiale ale lunii următoare și ele se vor anula prin includerea lor pe cheltuieli la începutul lunii următoare.

Metoda inventarului intermitent constă în:

înregistrarea tuturor intrărilor de stocuri, din cursul unui exercițiu financiar, direct în conturile de cheltuieli privind consumul acestor stocuri,

regularizarea stocurilor la finele exercițiului financiar pe bază de inventare faptice prin:

destocarea stocului inițial reprezentat de soldul al contului de stocuri, sub premiza că acesta s-a consumat în cursul exercițiului financiar,

restocarea stocului faptic determinat pe baza inventarului de la finele exercițiului financiar, prin corectarea cheltuielilor privind consumurile de stocuri.

În urma acestei tehnici de înregistrare, conturile de stocuri reflectă mărimea reală a acestora, iar conturile de cheltuieli privind consumurile de stocuri reflectă cheltuielile efective cu aceste consumuri.

Exemplu :

O societate comercială prezintă următoarele informații privind stocul de materii prime:

destocarea stocului inițial, în costuri istorice = 5.600.000 lei

intrări în stoc de la furnizori

restocarea stocului final, după inventariere:

Metoda inventarului intermitent poate fi utilizat de unitățile mici și mijlocii, și constă în neurmărirea prin contabilitatea sintetică a intrărilor și ieșirilor de stocuri în cursul perioadelor. Conturile de stocuri se utilizează numai la finele perioadelor de gestiune când se debitează cu soldurile finale existente la locurile de depozitare stabilite prin inventariere. Mișcările de stocuri din cursul perioadei nu afectează conturile de stocuri, ci direct conturile de cheltuieli.

Tehnica aplicării inventarului intermitent diferă la stocurile procurate din afara unității față de cele provenite din producția proprie și anume:

pentru stocurile aprovizionate din afara unității se parcurg următoarele etape:

se stornează stocurile inițiale ale perioadei din conturile de stocuri pentru a reveni asupra conturilor de cheltuieli, unde au fost înregistrate la început;

achizițiile de bunuri efectuate de la furnizori se înregistrează direct asupra conturilor de cheltuieli;

la finele perioadei se inventariază bunurile aprovizionate sau provenite din perioada precedentă, neconsumate, cu care se degrevează cheltuielile prin trecerea lor asupra conturilor de stocuri.

Prin parcurgerea acestor etape, soldurile conturilor de cheltuieli reflectă bunurile consumate în timpul perioadei, calculate după relația:

În perioada următoare operațiile descrise mai sus se repetă.

pentru stocurile provenite din producție proprie se parcurg următoarele etape:

se stornează stocurile inițiale ale perioadei din conturile de stocuri pentru a anula veniturile constituite cu acestea la finele perioadei precedente;

bunurile obținute din producție proprie nu se înregistrează în contabilitatea sintetică, ci numai în evidența operativă de la locurile de depozitare;

pe măsura vânzării stocurile se vor înregistra asupra conturilor de venituri, fără să fie nevoie destocarea lor;

la finele perioadei se inventariază bunurile obținute din producție proprie, inclusiv cele provenite din perioada precedentă, dar nevândută, și se înregistrează asupra conturilor de venituri din producția stocată.

Prin parcurgerea acestor etape, soldurile conturilor de venituri reflectă bunurile produse în unitate, calculate după relația:

În perioada următoare operațiile descrise mai sus se repetă.

pentru producția în curs de execuție, determinarea ei se face numai la sfârșitul perioadei prin metode diferite și se înregistrează în contabilitate ca stocuri la costurile corespunzătoare, dar la începutul perioadei următoare operația respectivă se stornează în „roșu”.

Folosirea acestei metode presupune:

utilizarea ca prețuri de înregistrare în contabilitate a stocurilor, a costului de achiziție pentru bunurile achiziționate din afara unității și respectiv a prețurilor de producție pentru bunurile obținute din producție proprie;

nu trebuie utilizate conturi de diferențe de preț aferente stocurilor;

nu este necesară organizarea unei contabilități analitice a stocurilor.

Metoda inventarului intermitent ar aduce simplificări în munca de contabilitate, dacă inventarierile faptice ar fi efectuate anual și nu lunar. Ea nu permite, însă, un control riguros al gestionării și al asigurării integrității lor.

2.7. Contabilitatea materiilor prime și a materialelor consumabile

Materiile prime și materialele consumabile au o însemnată pondere în totalul mijloacelor materiale circulante, îndeosebi în unitățile patrimoniale cu activitate de producție de bunuri.

Contabilitatea materiilor prime și materialelor se realizează cu ajutorul conturilor:

Contul 300 – Materii prime;

Contul 301 – Materiale ;

Contul 308 – Diferențe de preț.

Contul 300 „Materii prime” ține evidența existenței și mișcării stocurilor de materii prime care participă direct la fabricarea produselor și se găsesc în produsul finit, integral sau parțial, fie în starea lor inițială, fie transformată.

Materiile prime, după conținutul economic este un cont de active circulante materiale, iar după funcțiunea contabilă este cont de activ.

Operații privitoare la Contul 300 „Materii prime” reflectate în contabilitatea sintetică la unitățile patrimoniale, care aplică metoda inventarului permanent se rezumă astfel:

Debit Contul 300 Materii prime Credit

Operații privitoare la Contul 300 „Materii prime” reflectate în contabilitatea sintetică la unitățile patrimoniale, care aplică metoda inventarului intermitent, se rezumă astfel:

Contul 301 „Materiale consumabile”, este un cont sintetic de gradul I, care are ca obiect de înregistrare activele circulante materiale care participă în procesul de fabricație sau de exploatare fără a se regăsi de regulă în produsul finit, precum și cele necesare procesului de circulație, aflate în patrimoniul unității.

În sfera acestor active circulante materiale se înscriu o gamă largă de elemente, care se diferențiază în anumite limite prin caracteristici comportamentale, care impun desfășurarea contului 301, în conturi sintetice de gradul II, astfel:

Materialele consumabile și conturile sale sintetice de gradul II, după conținutul economic sunt conturi de active circulante materiale, iar după funcțiunea contabilă sunt conturi de activ.

Operațiile privitoare la conturile 3011, 3012, 3013, 3014, 3015, 3016 și 3018 reflectate în contabilitatea sintetică la unitățile patrimoniale, care aplică metoda inventarului permanent, se prezintă astfel:

Debit Conturile 3011 – 3018 Credit

Operațiile privitoare la conturile 3011, 3012, 3013, 3014, 3015, 3016 și 3018 reflectate în contabilitatea sintetică la unitățile patrimoniale, care aplică metoda inventarului intermitent, se prezintă astfel:

Contul 308 „Diferențe de preț la materii prime și materiale”, ține evidența diferențelor dintre prețul standard și prețul efectiv de cumpărare sau pentru evidențierea celorlalte componente ale costului de achiziție(taxe vamale, transport, manipulare, comisioane și alte taxe nedeductibile).

După conținutul economic este un cont rectificativ de active circulante, iar după funcțiunea contabilă este cont de activ. Soldul debitor al contului308 „Diferențe de preț la materii prime și materiale”, evidențiază diferențele de preț aferente materialelor existente în stoc.

Operații privitoare la Contul 308 „Diferențe de preț la materii prime și materiale” reflectate în contabilitatea sintetică la unitățile patrimoniale, care aplică metoda inventarului permanent se rezumă astfel:

Diferențele de preț se repartizează asupra valorii materialelor ieșite și asupra stocurilor cu ajutorul unui coeficient de repartizare K, care se calculează astfel:

Acest coeficient se înmulțește cu valoarea materialelor ieșite din gestiune la preț de înregistrare, iar suma rezultată se înregistrează în conturile corespunzătoare în care au fost înregistrate materialele ieșite, prin creditul contului 308.

Rc cont 308 = Rc cont 300(301) * K

La finele perioadei, soldurile conturilor de diferențe de preț se cumulează cu soldurile conturilor de materiale și se formează valoarea stocurilor la costul de achiziție.

Înregistrări contabile în cazul aplicării inventarului permanent.

Evaluarea la cost de achiziție:

Recepția materiilor prime achiziționate de la furnizori

Eliberarea în consumul productiv materiilor prime

Evaluarea la cost standard:

Recepție conform facturii cu diferențe de preț:

Eliberare spre consum:

Determinarea diferențelor de preț:

Diferențe aferente ieșirilor = 50.000.000 * 9,09 % = 4.545.000 lei

Înregistrarea diferențelor de preț:

Evaluarea la preț de facturare al furnizorului:

Recepția materiilor prime:

Eliberare spre consum:

Determinarea diferențelor de preț:

Diferențe aferente ieșirilor = 50.000.000 * 11,11 % = 5.555.000 lei

Înregistrarea diferențelor de preț:

Înregistrări contabile în cazul aplicării inventarului intermitent.

Stornarea soldului inițial de materii prime și readucerea lor asupra cheltuielilor:

Recepția și trecerea asupra cheltuielilor a materiilor prime achiziționate de la furnizori:

Trecerea asupra stocurilor, a materiilor prime inventariate la sfârșitul lunii:

Înregistrarea intrărilor de materii prime și materiale consumabile

Pe bază de factură

Fără diferențe de preț

Cu diferență de preț favorabile

Cu diferențe de preț nefavorabile

Pe bază de aviz de expediție

Primire pe bază de aviz

La primirea facturii fără diferențe între aviz și factură

La primirea facturii cu diferențe în plus între aviz și factură

La primirea facturii cu diferențe în minus între aviz și factură

De la întreprinzătorul individual

Ca aport de la asociați și acționari

Din avans de trezorerie

Din prelucrare la terți

Din donații, cu titlu gratuit

Plus la inventar

În roșu

În negru

De la grup la unitate sau subunitate

De la grup

De la unitatea de care aparține subunitatea

De la o altă subunitate

Înregistrarea ieșirilor de materii prime și materiale consumabile

Retrase de întreprinzătorul individual

Trimise spre prelucrat

Trecute la mărfuri spre a fi vândute

Date în consum

Lipsă la inventar,

Imputabile

Neimputabile

Donate

Distruse în urma calamităților

Înregistrări contabile privind achizițiile de stocuri cu reduceri comerciale și financiare

Derularea tranzacțiilor de vânzare-cumpărare presupune relații cu furnizorii și clienții, pe piața concurențială ceea ce duce la operarea cu reduceri de preț, destinate să plătească fidelitatea unui client, respectarea întocmai a unor clauze contractuale, achitarea înainte de termen a unei datorii și, nu în ultimul rând, să incite clientul spre cumpărare, ceea ce duce la creșterea cifrei de afaceri.

Aceste reduceri de prețuri se împart în două categorii:

Reduceri de natură comercială

Reduceri de natură financiară

Reducerile comerciale au o influență directă asupră mărimii nete a unei facturi. În categoria reducerilor comerciale se includ:

Rabatul reprezintă reducerea practicată, asupra prețului convenit anterior între furnizor și client, ținându-se cont de unele defecte de calitate sau de neconformitate a bunurilor comerciale, față de clauzele prevăzute în contract.

Remiza este reducerea practicată asupra prețului curent de vânzare, ținându-se cont de volumul vânzărilor sau de importanța cumpărătorului, în clientela vânzătorului. Remiza corespunde unui procent aplicat asupra prețului brut, procent prevăzut în oferta de prețuri a vânzătorului sau care rezultă din negociere între cei doi parteneri de afaceri.

Risturnul reprezintă o reducere de preț practicată asupra ansamblului operațiilor efectuate cu același cumpărător pe o perioadă determinată.

De regulă, reducerile comerciale se acordă sub forma unui procent din prețul brut, dar se poate acorda și în sumă fixă.

Reducerile financiare poartă denumirea de sconturi

Scontul de decontare este reducerea financiară acordată procentual asupra unei creanțe decontate înainte de scadența normală, reprezentând o bonificație acordată clientului. Scontul de decontare este o cheltuială financiară pentru furnizor, care este beneficiarul plății și un venit financiar pentru client, care efectuează o plată înainte de scadență.

Cu privire la metodologia de calcul și contabilizare a reducerilor, trebuie respectate următoarele reguli:

Toate reducerile de preț sunt incluse în factură,

Reducerile comerciale premerg reducerile financiare,

Reducerile sunt determinate în cascadă, ceea ce înseamnă că procentele de reducere se aplică asupra netului anterior,

În cazul reducerilor comerciale mai întâi se calculează rabaturile și apoi remizele și risturnurile,

Scontul de decontare se aplică după ultima reducere de natură comercială,

Taxa pe valoarea adăugată se calculează la ultimul „net” determinat și se adună cu acesta pentru a obține „totalul facturii”,

Reducerile comerciale nu se contabilizează nici la furnizor, nici la client,

Reducerile financiare se contabilizează ca o cheltuială financiară pentru furnizor și ca un venit financiar pentru client.

Exemplu de calcul:

Presupunem că totalul brut al unei facturi pentru vânzarea de mărfuri este de 1.800.000 lei, rabatul pentru defecte de calitate este de 100.000 lei, remiza pentru vânzări superioară sumei de 1.000.000 lei este de 5 %, remiza pentru fidelitatea clientului 10 % și scontul de decontare pentru plata înainte de scadență este de 2 % .

Factura simplificată arată astfel:

Reducerile financiare se pot evidenția în contabilitatea furnizorului în funcție de momentul acordării acestora, astfel:

În momentul întocmirii facturii

Ulterior întocmirii facturii

Reducerile financiare se pot evidenția în contabilitatea clientului în funcție de momentul acordării acestora, astfel:

În momentul întocmirii facturii

Ulterior întocmirii facturii

2.8. Contabilitatea obiectelor de inventar

2.8.1. Obiectele de inventar

Obiectele de inventar sunt bunuri materiale asimilate activelor circulante, cu o valoare mai mică decât limita legală stabilită pentru a putea fi considerate mijloace fixe, indiferent de valoarea lor de serviciu sau cu o durată mai mică de un an, indiferent de valoarea lor, precum și bunurile asimilate acestora.

Obiectele de inventar conform HG. 1035 / 1999, modificat cu HG. 424/2001 prezintă următoarele caracteristici:

Servesc mai multe cicluri ale procesului de exploatare și deci își transmit treptat valoarea asupra diferitelor perioade de gestiune.

Valoarea de intrare în patrimoniu sub 8.000.000 lei sau durată de utilizare mai mică de un an.

Clasificarea obiectelor de inventar:

Obiecte de inventar de uz general, care se folosesc la mai multe produse, lucrări, servicii a căror valoare se include în cheltuieli, fie integral la darea lor în folosință, fie într-o perioadă de cel puțin trei ani.

Obiecte de inventar cu destinație specială din care fac parte: scule, dispozitive și verificatoare cu destinație specială(SDV-uri), aparate de măsură și control(AMC-uri) ce se folosesc fie la fabricarea anumitor produse în serie sau în masă, fie la fabricarea anumitor comenzi individuale. Valoarea lor se includ pe cheltuieli pe toată durata participării la fabricarea produselor în cauză, prin intermediul unor cote de uzură stabilite pe unitatea de produs fabricat.

Echipamentul de protecție care se utilizează pentru protejarea sănătății corporale a personalului din unitate. Valoarea lui se include pe cheltuieli fie integral, la darea în folosință, fie eșalonat în intervalul duratei normale de serviciu, dar care nu trebuie să depășească trei ani.

Echipamentul de lucru, numit și echipamentul de uzură, care cuprinde acel echipament care se distribuie muncitorilor de la locurile de muncă unde se impune utilizarea unui anumit fel de echipament sau unde îmbrăcămintea proprie ar fi expusă unei uzuri premature.

Obiectele de inventar se comportă în gestiune la fel ca și mijloacele fixe, deservesc mai multe exerciții, își păstrează forma materială inițială până la scoaterea din folosință, iar valoarea lor se include, în cote sau în raport cu uzura, pe cheltuieli.

Includerea uzurii obiectelor de inventar pe cheltuieli nu se face prin intermediul amortizării, ca la mijloace fixe, ci expresia valorică a uzurii intră în relație cu cheltuielile, fiind o formă particulară a amortizării.

Metodele de determinare a uzurii sunt:

Metoda globală

Metoda cotelor eșalonate

Evaluarea obiectelor de inventar se poate face la:

Cost de achiziție, pentru cele cumpărate din afara unității,

Cost de producție, pentru cele provenite din producție proprie,

Preț standard sau de facturare al furnizorului, cu reflectare distinctă a diferențelor de preț.

Dintre cele două metode de organizare a contabilității sintetice a obiectelor de inventar se folosește cea a inventarului permanent, întrucât legislația în vigoare, prin Regulamentul de aplicare a Legii contabilității nr. 89/1991, prevede că pentru obiectele de inventar în folosință se utilizează un cont distinct pentru uzura acestora, ceea ce presupune și menținerea obiectelor de inventar în conturi distincte de stocuri.

Contabilitatea intrării obiectelor de inventar în depozite pe calea achiziției, din producție proprie sau pe orice altă cale, precum și ieșirea acestora din depozite se organizează la fel ca și cea a materialelor.

O situație diferită intervine în ceea ce privește contabilitatea obiectelor de inventar aflate în folosință, deoarece, ieșirea lor din depozit nu presupune și consumul imediat, ci prin utilizare, se uzează treptat și își transferă valoarea asupra cheltuielilor.

2.8.2. Organizarea evidenței operative și a contabilității analitice

Evidența operativă și contabilitatea analitică a obiectelor de inventar, aflate în depozitul central de materiale al întreprinderii, se organizează pe feluri de obiecte, cu fișe de magazie și fișe de cont analitice, asemănătoare celor pentru materiale.

Evidența operativă a existenței și mișcării obiectelor de inventar în folosință se organizează la magaziile de exploatare din secții, pe feluri de obiecte, cantitativ, cu ajutorul fișelor de magazie.

Evidența obiectelor de inventar încredințate personalului pe un timp mai îndelungat se organizează cu ajutorul formularului „Fișă nominală pentru evidența obiectelor de inventar, a echipamentului de protecție și a mijloacelor fixe în folosință îndelungată”, la magazia de unde se ridică obiectele.

Pentru scoaterea din folosință a obiectelor de inventar se utilizează „Procesul verbal pentru scoaterea din uz a obiectelor de inventar date în folosință”.

Contabilitatea analitică a obiectelor de inventar aflate în folosință se organizează numai valoric, pe locurile unde acestea sunt date în folosință cu ajutorul „Fișei analitice de cont”. În această fișă se evidențiază și scoaterea din folosință a obiectelor complet uzate.

2.8.3. Organizarea contabilității sintetice a obiectelor de inventar

Pentru realizarea contabilității obiectelor de inventar se folosesc următoarele conturi:

Contul 321 Obiecte de inventar

Contul 322 Uzura obiectelor de inventar

Contul 328 Diferențe de preț la obiecte de inventar

Contul 321 „obiecte de inventar” evidențiază existența și mișcarea stocurilor de obiecte de inventar aflate în patrimoniul unității. După conținutul economic este cont de active circulante de natura stocurilor, iar după funcțiunea contabilă este cont de activ. Contul 321 este desfășurat pe două conturi sintetica de gradul II:

Contul 3211 Obiecte de inventar în depozit

Contul 3212 Obiecte de inventar în folosință

Contul 3211 „obiecte de inventar în depozit” reflectă obiectele de inventar procurate și depozitate ce urmează a fi date în folosință. Poate fi caracterizat astfel:

După conținutul economic este cont de active circulante

După funcțiunea contabilă este un cont de activ

Se debitează cu obiectele de inventar recepționate și depozitate

Se creditează cu obiectele de inventar date în folosință sau ieșite din depozit, din alte motive.

Soldul debitor reprezintă valoarea obiectelor de inventar existente în depozit.

Operațiile privitoare la contul 3211 „obiecte de inventar în depozit” reflectate în contabilitatea sintetică se rezumă astfel:

Debit Contul 3211 „obiecte de inventar în depozit” Credit

Contul 3212 „obiecte de inventar în folosință” reflectă obiectele de inventar date în folosință secțiilor, atelierelor sau altor locuri de utilizare. Poate fi caracterizat astfel:

După conținutul economic este un cont de active circulante

După funcția contabilă este un cont de activ

Se debitează cu obiectele de inventar date în folosință

Se creditează cu obiectele de inventar casate, scoase din folosință

Soldul debitor reprezintă obiectele de inventar aflate în folosință

Operațiile privitoare la contul 3212 „obiecte de inventar în folosință” reflectate în contabilitatea sintetică se rezumă astfel:

Debit Contul 3212 „obiecte de inventar în folosință” Credit

Contul 322 „Uzura obiectelor de inventar” ține evidența uzurii obiectelor de inventar a căror valoare se include în cheltuielile de exploatare fie integral la darea în folosință, fie în mod eșalonat. Poate fi caracterizat astfel:

După conținutul economic este un cont rectificativ al valorii obiectelor de inventar

După funcțiunea contabilă este un cont de pasiv

Se creditează cu uzura obiectelor de inventar date în folosință

Se debitează cu obiectele de inventar scoase din folosință

Operațiile privitoare la contul 322 „uzura obiecte de inventar” reflectate în contabilitatea sintetică se rezumă astfel:

Debit Contul 322 „Uzura obiectelor de inventar” Credit

Contul 328 „diferențe de preț la obiectele de inventar” înregistrează diferențele dintre prețul de înregistrare și celelalte elemente care formează costul de achiziție, cum sunt: cheltuieli de transport, manipulare, taxe nedeductibile și altele aferente obiectelor de inventar aprovizionate. Poate fi caracterizat astfel:

După conținutul economic este un cont rectificativ al activelor circulante materiale,

După funcțiunea contabilă este un cont de activ,

Se debitează cu diferențele de preț aferente obiectelor de inventar intrate în depozit,

Se creditează cu diferențele de preț aferente obiectelor de inventar scoase din folosință,

Soldul poate fi debitor în roșu și în negru.

Operațiile privitoare la contul 328 „diferențe de preț la obiecte de inventar” reflectate în contabilitatea sintetică se rezumă astfel:

Debit Contul 328 „diferențe de preț la obiecte de inventar” Credit

Înregistrări contabile privind obiectele de inventar de folosință generală

Evaluare la cost de achiziție

Intrări de obiecte conform facturii

Trecerea obiectelor de inventar în folosință

Înregistrarea uzuri

Scoaterea din folosință

Evaluare la preț prestabilit sau standard

Recepție pe bază de factură

Trecerea în folosință

Înregistrarea uzurii

Calculul K de diferențe

K = Si 328 + Rd 328 = 100.000 + 1.000.000 = 1.100.000 = 10 %

Si 3211+Rd 3211 1.000.000+10.000.000 11.000.000

Calculul diferențelor

Diferențe de preț = Rc 3211 * K = 6.000.000 * 10% = 600.000 lei

Înregistrarea contabilă a diferențelor

Înregistrări contabile privind obiectele de inventar cu destinație specială obținute din producție proprie

Obținere S.D.V. din producție proprie

Trecerea la depozit

Darea în folosință

Descărcarea gestiunii S.D.V.

TVA aferent producției proprii

Înregistrarea uzurii

Scoaterea din folosință a S.D.V.

2.8.4.Contabilitatea echipamentului de protecție și a echipamentului de lucru

Echipamentele și materialele de protecție sunt asimilate mijloacelor circulante indiferent de valoarea și durata lor de utilizare. Ele se distribuie gratuit personalului care lucrează în condiții toxice sau vătămătoare pentru sănătate, conform normelor de protecție a muncii. Contabilitatea procurării, depozitării, dării în folosință și a recuperării uzurii echipamentului de protecție este identică cu cea a obiectelor de inventar de uz general.

Echipamentul de lucru, este acordat lucrătorilor permanenți de către întreprindere, pentru a le folosii la locul de muncă, unde natura muncii provoacă o uzură prematură a hainelor și încălțămintei. El este pus la dispoziția acestora contra cost(50% din prețul de vânzare cu amănuntul este suportat de întreprindere, iar 50% de către salariați). Partea de 50% din prețul echipamentului, împreună cu cheltuielile de transport aprovizionare care se suportă de întreprindere, se înregistrează fie direct pe cheltuială directă, fie ca o cheltuială anticipată, care este repartizată apoi în cote lunare asupra cheltuielilor curente.

Contabilitatea principalelor operații contabile privind echipamentul de protecție și echipamentul de lucru – în paralel – se prezintă astfel:

BIBLIOGRAFIE:

1. Economie Politică 2, Editura Fundației România de Mâine, București, 2004.

2. Economie Politică. Caiet de aplicații practice, Editura Fundației România de Mâine, București, 2004.

3. Analiza economico-financiară. Tehnici și metode, Editura Fundației România de Mâine, București, 2006.

4. Analiza economico-financiară. Aplicații practice, Editura Fundației România de Mâine, București, 2006.

5.Contabilitate, Baze și Proceduri, Editura Fundației România de Mâine, București, 2006.

6.Contabilitate financiară, Editura Universitară, București, 2005 (2004).

7.Contabilitate financiară, Editura Fundației România de Mâine, București, 2006.

8.Contabilitate. Aplicații, teste de autoevaluare, Studii de caz și practică contabilă, Editura Universitară, București, 2005.

9.Procedee de calculație a costurilor de producție – Aplicații online, Editura Fundației România de Mâine, București, 2006.

10.Metode și procede de calculație a costurilor, Editura Fundației România de Mâine, București, 2007.

11.Legea contabilității nr. 82/1991, republicată în M.O. nr. 506/2007.

12. Ministerul Finanțelor Publice, Ordinul nr. 1752/2005, Reglementări contabile conforme cu directivele, M.O. nr. 1080 bis/30.11.2005.

13. IASB, Standardele Internaționale de Contabilitate 2002, Editura Economică, București 2002 sau 2001, standardele: 1,7, 16, 17, 18.

14. Legea privind Codul fiscal nr. 571/ 2003, publicată în Monitorul oficial, nr. 927/ 23.12.03, rectificat în: M.O. nr. 112/06.02.2004, modificat și completat prin:

15.Analiza si proiectarea sistemelor informatice de gestiune, Editura Fundației România de Mâine, București, 2007.

16.Programare și baze de date, Editura Fundației România de Mâine, București, 2007.

17.Aplicații economice în Visual Basic și Access, Editura Fundației România de Mâine, București, 2005.

18. Informatică de gestiune. Limbaje de programare și sisteme de gestiune a bazelor de date. Teste grilă, Editura Fundației România de Mâine, București, 2005.

19. Sisteme informatice financiar-bancare, Editura România de Mâine, București, 2005.

20. Sisteme informatice pentru asistarea deciziei economice, Editura România de Mâine, București, 2007.