Contabilitatea stocurilor de mărfuri cu studiu de caz și aplicație informatică la [305745]

UNIVERSITATEA SPIRU HARET

FACULTATEA DE ȘTIINȚE ECONOMICE BUCUREȘTI

PROGRAMUL DE STUDII: CONTABILITATE ȘI INFORMATICĂ DE GESTIUNE

LUCRARE DE LICENȚĂ

Coordonator științific:

Conf. univ. dr. Lucian Ilincuță

Conf. univ. dr. Daniel Mareș

Absolvent: [anonimizat]

2019

UNIVERSITATEA SPIRU HARET

FACULTATEA DE ȘTIINȚE ECONOMICE BUCUREȘTI

PROGRAMUL DE STUDII: CONTABILITATE ȘI INFORMATICĂ DE GESTIUNE

Contabilitatea stocurilor de mărfuri cu studiu de caz și aplicație informatică la

SC DETOP ONLINE SRL

Coordonator științific:

Conf. univ. dr. Lucian Ilincuță

Conf. univ. dr. Daniel Mareș

Absolvent: [anonimizat]

2019

Cuprins

Introducere………………………………………………………………………….2

Capitolul I. Noțiuni generale privind stocurile……………………………………..4

I.1.Definiții și delimitări privind contabilitatea stocurilor………………………….4

I.2. Rolul și importanța stocurilor…………………………………………………..7

I.3.Stocurile în abordarea IAS 2…………………………………………………….8

I.4. Principiile și regulile evaluării stocurilor……………………………………..11

I.4.1.Evaluarea stocurilor la intrarea în gestiune………………………………….12

I.4.2.Evaluarea stocurilor cu ocazia inventariere…………………………………14

I.4.3.Evaluarea stocurilor la închiderea exercițiului fnanciar…………………….17

I.4.4.Evaluarea stocurilor la ieșirea din gestiune…………………………………19

Capitolul II. Contabilitatea stocurilor de mărfuri…………………………………21

II.1. Documentarea și contabilitatea intrării stocurilor de mărfuri………………..21

II.2 Evidența stocurilor de mărfuri………………………………………………37
II.3 Contabilitatea ieșirii stocurilor de mărfuri……………………………………42
Capitolul III. Studiu de caz și aplicația informatică privind contabilitatea stocurilor de mărfuri la “Sc Detop Online Srl”………………………………………………49

III.1 Prezentarea societății…………………………………………………………49

III.2 Gestiunea informatică a stocurilor de mărfuri……………………………….50

Concluzii…………………………………………………………………………..54

Bibliografie ……………………………………………………………………….56

Anexe………………………………………………………………………………57

[anonimizat] "măsurarea, evaluarea, cunoașterea, [anonimizat], precum și a rezultatelor obținute din activitatea persoanelor fizice și juridice", în care scop "[anonimizat], [anonimizat], [anonimizat], [anonimizat], instituțiile publice și alți utilizatori" (Legea contabilității nr.82/1991, republicată în iunie 2007, art.2, al (1).

[anonimizat] a [anonimizat] a patrimoniului, fiind disciplina care pune la dispoziția conducerii firmei atât date cât și informații operative privind starea și gestionarea patrimoniului.

În România contabilitatea reprezintă o [anonimizat] a tendinței de armonizare cu sistemul contabil european; [anonimizat]: [anonimizat], mișcarea rapidă a capitalurilor etc.

În cadrul elementelor patrimoniale ale unei societăți un rol important îl au activele circulante. Din structura activelor fac parte și stocurile. Această importanță este data de faptul că o unitate de producție nu poate funcționa fără existența stocurilor.

O firmă care are ca obiect principal de activitate producția trebuie să dețină suficiente stocuri (materii prime, materiale, etc.) astfel încât procesul de producție să aibă continuitate. În același timp, structura și mărimea stocurilor trebuie stabilită judicios, astfel încât să nu existe lipsuri dintr-o anumita materie primă sau din contră, să existe supra stocuri din alte materii prime.

De asemenea, stocurile de produse finite obtinuțe joacă un rol important în activitatea unei firme. În procesul de fabricație al produselor finite firma trebuie să țină cont de cererea și oferta de pe piață. Dacă firma produce mai mult decat se cere pe piață, acest fapt are o influență negativă deoarece, pentru a obține o anumită cantitate de produse, indiferent dacă se vând sau nu, se consumă materii prime, forță de muncă, utilități, etc., consumuri care generează costuri. Dacă mărfurile obținute nu se vând, costurile de producție nu sunt acoperite și se obține pierdere.

Pentru ca un stoc să fie înscris în activul bilanțului acesta trebuie să raspundă definiției oricărui activ, adică să fie resurse controlate de întreprindere, provenind din evenimente trecute și de la care se așteaptă obținerea de avantaje viitoare sub forma fluxurilor de lichidități. Un stoc este controlat de întreprindere dacă acesta poate fi influențat prin deciziile managerilor, adică poate fi consumat, vândut, folosit la plata unei datorii, folosit drept garanție la obținerea unui împrumut bancar etc.

O caracteristică specifică stocurilor spre deosebire de celelalte categorii de bunuri aflate în întreprindere este aceea că stocurile și producția în curs de execuție se consumă la prima lor utilizare în procesul de producție și trebuie înlocuite cu exemplare noi de același fel, deci ele intră și ies în și din patrimoniu în mod continuu, în cadrul fiecărui ciclu de exploatare, care nu poate fi mai mare de un an .

În concluzie, gestionarea stocurilor reprezintă o latură importantă în buna desfașurare a activității unei firme.

Lucrarea este structurată in 3 capitole: în primul capitol am abordat caracteristicile generale ale stocurilor, structura și clasificarea lor, precum și factorii organizării contabilității stocurilor. Al doilea capitol prezintă metodele de evaluare a stocurilor, aspectele fiscale, precum și organizarea contabilității analitice și sintetice a stocurilor. În capitolul următor, am aplicat aspectele teoretice la studiul de caz, exemplificând prin diverse operații ieșiri, intrări, reduceri comerciale stocurile.

Capitolul I

NOȚIUNI GENERALE PRIVIND STOCURILE

1.1 Definiții și delimitări privind contabilitatea stocurilor

Noțiunea de stoc provine de la cuvântul englezesc „stock”, având sensul de „cantitate de mărfuri și produse disponibile în magazin, depozit în general”.

Stocurile sunt active circulante detinute pentru a fi vândute pe  parcursul desfășurării normale a activității; în curs de producție în vederea unei vanzări în aceleași condiții ca în cazul anterior sau sub forma de materii prime, materiale și alte consumabile ce urmează a fi folosite în procesul de producție sau pentru prestarea de servicii.

Un activ se clasifică ca circulant atunci când:

este achiziționat sau produs pentru consum propriu sau în scopul comercializării și se așteaptă a fi realizat în termen de 12 luni de la data bilanțului;

este reprezentat de creanțe aferente ciclului de exploatare;

este reprezentat de numerar sau echivalente de numerar a căror utilizare nu este restricționată.

Activele circulante se utilizează o perioada scurtă în activitatea întreprinderii și în general participă la un singur circuit economic modificându-și în permanență forma.

Cuprind ansamblul de bunuri și servicii care intervin în ciclul de exploatare al întreprinderii și sunt destinate fie a fi consumate la prima lor utilizare, fie a fi prelucrate în procesul de producție, ori a fi vândute în starea în care au fost procurate.

Stocurile pot intra în intreprindere pe mai multe căi: achiziție, producție proprie, aport,donație, etc.

Stocurile sunt acele active circulante constând în ansamblul de bunuri materiale și servicii din cadrul entităților economice care sunt destinate pentru a se consuma la prima utilizare, care pot fi vândute după încheierea procesului sau prelucrare sau în starea în care au fost cumpărate. Astfel, caracteristica esențială a stocurilor este consumul acestora într-un ciclu de exploatare.

Din punct de vedere al naturii acestora, potrivit OMFP 1802/2014, art. 276, alin. 1 stocurile sunt:

a) deținute pentru a fi vândute pe parcursul desfășurării normale a activității;

b) în curs de producție în vederea vânzării în procesul desfășurării normale a activității; sau

c) sub formă de materii prime, materiale și alte consumabile care urmează să fie folosite în procesul de producție sau pentru prestarea de servicii.

Stocurile se pot clasifica după mai multe criterii, astfel: după forma fizică și destinație:

mărfurile – sunt stocurile cumpărate în vederea revânzării acestora în aceeași stare sau produsele predate spre vânzare magazinelor proprii;

materiile prime – care participă direct la fabricarea produselor și se regăsesc în produsul finit integral sau parțial, fie în starea lor inițială, fie transformată (reprezintă substanța principală a produselor finite);

materialele consumabile – sunt bunurile care participă sau ajută la procesul de fabricatie sau de exploatare fara a se regăsi, de regulă, în produsul finit;

materialele de natura obiectelor de inventar – sunt bunurile care nu îndepli-nesc condițiile de valoare și/sau de durată pentru a se include în categoria imobilizărilor corporale;

produsele – reprezentate de semifabricate. produse finite și produse reziduale.

semifabricatele sunt produsele al căror proces tehnologic a fost terminat într-o secție (faza de fabricație) și care trece în continuare în procesul tehnologic al unei alte secții (respectiv, faze de fabricație) sau se livrează terților;

produsele finite sunt produsele care au parcurs în întregime fazele procesului de fabricație și nu mai au nevoie de prelucrări ulterioare în cadrul entității, putând fi depozitate în vederea livrării sau expediate direct clienților;

produsele reziduale sunt reprezentate de rebuturi, materiale recuperabile și deșeuri.

animalele și păsările – sunt reprezentate de: animale născute și cele tinere de orice fel (viței, miei, purcei, mânji etc.) crescute și folosite pentru reproducție; animalele și păsările la îngrășat pentru a fi valorificate; animalele pentru producție (lână, lapte, blană, ouă); coloniile de albine;

ambalajele – sunt stocurile utilizate pentru păstrarea și transportul bunurilor, care includ ambalajele refolosibile,achiziționate sau fabricate, destinate produselor vândute și care în mod temporar pot fi păstrate de terți, cu obligația restituirii în condițiile prevăzute în contracte.

producția în curs de execuție – este reprezentată de producția care nu a trecut prin toate fazele (stadiile) de prelucrare ale procesului tehnologic; produsele nesupuse probelor și recepției tehnice sau necompletate în întregime: lucrările și serviciile, precum și studiile în curs de execuție sau neterminate;

După sursa de proveniență avem:

Stocuri cumpărate: materii prime, materiale consumabile. obiecte de inventar, baracamente și amenajări provizorii, animale, ambalaje;

Stocuri fabricate:  producție în curs de execuție,  semifabricate,  produse reziduale, produse finite.

Dupa apartenenta la patrimoniu:

Stocuri care fac parte din patrimoniu, care se pot afla fie în spațiile proprii, fie se află la terți în custodie, în consignație, pentru prelucrare sau reparare;

Stocuri care nu fac parte din patrimoniu, dar se află în gestiunea entității, fiind primite de la terț pentru vânzare în consignație, pentru prelucrare, reparare etc.

După gradul de individualizare și modul de gestionare:

Stocuri identificabile,  care sunt individualizate pentru fiecare articol sau categorie de bunuri, în care se includ, de regulă bunurile de folosință îndelungată: autoturisme, televizoare, calculatoare, etc.

Stocuri fungibile sau interschimbabile, care în cadrul fiecărei categorii, nu pot fi în mod unitar identificabile: pungile cu zahăr ambalat care aparțin aceluiași sort, chiar dacă sunt cumpărate la prețuri diferite etc.

In cazul entităților din domeniul comerțului, ciclul de exploatare constă în cumpărarea de mărfuri, care se vând ulterior în aceeași stare.

În cadrul stocurilor se includ și bunurile aflate în custodie, pentru prelucrare sau în consignație la terți, mașinile folosite numai ca material de demonstrație pentru negociere în domeniul automobilelor, cu durată de utilizare de sub un an. Acestea se înregistrează distinct în contabilitate, pe categorii de stocuri. Dacă materialele de demonstrație au durată de utilizare mai mare de un an, ele reprezintă imobilizări.

Sunt reflectate, de asemenea, distinct în contabilitate, acele stocuri cumpărate, pentru care s-au transferat riscurile și beneficiile aferente, dar care sunt în curs de aprovizionare (grupa 32 „Stocuri în curs de aprovizionare“ din Planul de conturi general).

1.2. Rolul si importanța stocurilor

Stocurile au un rol determinant: asigură certitudine, siguranță și garanție în alimentarea continuă a producției materiale si ritmicitatea desfacerii rezultatelor acesteia. Procesul de stocare apare ca un regulator al ritmului aprovizionărilor cu cel al producției, iar stocul reprezintă acel «tampon inevitabil» care asigură sincronizarea cererilor pentru consum cu momentele de furnizare a resurselor materiale.

Pentru producători, stocurile includ materiile prime folosite pentru a confecționa și/sau asambla produsele.

Pentru vânzători, ele includ produsele pe care le achiziționează pentru a le oferi spre vânzare clienților. În ambele cazuri, este nevoie de stocuri pentru a aduce venit.

Ca vânzător de produse, stocul este motorul din spatele abilității de a genera venituri și profit. Veniturile sunt banii pe care îi aduni în momentul în care vinzi stocul. Profitul reprezintă diferența dintre venitul final și costurile variabile. Asta înseamnă că abilitatea de a achiziționa stocurile la cel mai redus cost posibil și a le vinde la cel mai mare preț este cheia succesului, a unei afaceri profitabile.

Managementul stocurilor într-o manieră eficientă din punct de vedere al costurilor ajută la optimizarea profiturilor. Asta începe prin negocierea cu furnizorii a celui mai redus preț. Cumpărarea en-gros sau un parteneriat de lungă durată cu furnizorii poate ajuta în acest sens. Gestionarea stocurilor odată achiziâionate este de asemenea foarte vital. Dacă este comandat prea mult, trebuie plătiți mai mulți bani pentru angajați care să îl organizeze și să îl gestioneze și, de asemenea, vor fi cheltuieli mai mari cu zonele de stocare. Totodată există riscul ca produsele cumpărate să expire sau să se deterioreze. În aceeași măsură, stocurile insuficiente pot duce la pierderea vânzărilor, fiind dăunătoare relațiilor cu clienții.

1.3.Stocurile in abordarea IAS 2

Standardul Internațional de Contabilitate 2 are ca obiectiv descrierea tratamentului contabil aplicabil stocurilor, prin furnizarea de indicații practice referitoare la determinarea costului si la recunoașterea  ulterioară drept cheltuială, incluzând orice diminuare a valorii până la valoarea realizabilă netă. De asemenea, standardul oferă recomandări cu privire la formulele de determinare a costului care sunt utilizate la calcularea costului stocurilor.

Expunerea proiectului IAS 2 datează încă din septembrie 1974, fiind aprobat de Consiliu în octombrie 1975. IAS 2 a fost revizuit în 1993, 1999 și 2003, iar actuala variantă a intrat în vigoare de la 1 ianuarie 2005.

Aria de aplicabilitate a IAS 2 cuprinde toate stocurile cu urmatoarele excepții:
– producția în curs de execuție în cadrul contractelor de construcție, incluzând și contractele de prestări servicii direct legate de acestea (guvernate de IAS 11 – contracte de construcție);
– instrumentele financiare;
– activele biologice legate de activitatea agricolă și de producția agricolă în momentul recoltării (sub incidența IAS 41 – Agricultură).

IAS 2 folosește și definește în mod expres următorii termeni:
1. Stocurile sunt acele active:
– deținute pentru a fi vândute pe parcursul desfășurării normale a activității;
– în curs de producție în vederea unei vânzări în aceleași condiții ca mai sus; sau
– sub formă de materii prime, materiale și alte consumabile care urmează a fi folosite în procesul de producție sau pentru prestarea de servicii.
2. Valoarea realizabilă netă este prețul de vânzare estimat ce ar putea fi obtinuț pe parcursul desfășurării normale a activității, mai puțin costurile estimate pentru finalizarea bunului și a costurilor estimate necesare vânzării.

3. Valoarea justă este suma pentru care ar putea fi tranzacționat un activ sau decontată o datorie, între părți interesate, în cunoștință de cauză, în cadrul unei tranzacții desfășurate în condiții obiective. Regula de bază referitoare la evaluarea stocurilor este ca acestea trebuie evaluate la valoarea cea mai mică dintre cost și valoarea realizabilă netă.

Costul stocurilor trebuie să cuprindî toate costurile aferente achiziției și prelucrării, precum și alte costuri suportate pentru a aduce stocurile în formă și în locul în care se găsesc în prezent.

Costurile de achiziție a stocurilor cuprind prețul de cumpărare, taxele de import și alte taxe (cu excepția acelora pe care entitatea le poate recupera de la autoritățile fiscale), costurile de transport, manipulare și alte costuri care pot fi atribuite direct achiziției de produse finite, materiale și servicii. Reducerile comerciale, rabaturile și alte elemente similare sunt deduse pentru a determina costurile de achiziție.

EXEMPLU
SC PERLA SRL importa din China mărfuri, identificând urmatoarele cheltuieli legate de achiziție.
Valoarea în vamă (70.000 lei):
371               =           401        68.000 lei (ținând cont și de reducerea comercială)
"Mărfuri"                "Furnizori"

Taxele vamale (10% x 70.000 lei = 7.000 lei):
371                     =                    446                    7.000 lei
"Mărfuri"                       "Alte impozite, taxe și vărsăminte asimilate"

Cheltuielile de transport intern (5.500 lei):
371                                   =                                401                                 5.500 lei

Cheltuielile de manipulare (1000 lei):
371                         =              401                1000 lei
"Mărfuri"                                "Furnizori"

Prime de asigurare a mărfurilor (2.500 lei):
371                     =                          401                     2.500 lei
"Mărfuri"                               "Furnizori"

Reducerea comercială primită de la furnizor: 2.000 lei.
Societatea estimează că va vinde mărfurile la un preț de 100.000 lei, costurile generate de vânzare fiind estimate la 40.000 lei.
Costul de achiziție = Valoarea în vamă (70.000 lei) + Taxe vamale (7.000 lei) + Cheltuieli de transport (5.500 lei) + Cheltuieli de manipulare (1000 lei) + Prime de asigurare (2.500 lei) – Reducerea comerciala (2.000 lei) = 84.000 lei

Valoarea realizabilă netă = Prețul de vânzare estimat (100.000 lei) – Costul generat de
vânzare estimat (40.000 lei) = 60.000 lei
La închiderea exercițiului financiar, ținând cont de regula de bază conform căreia stocurile vor fi evaluate la valoarea cea mai mică dintre cost și valoarea realizabilă netă, stocurile vor fi evaluate la nivelul sumei de 60.000 lei (valoarea realizabilă netă), SC PERLA SRL înregistrând o depreciere a acestora la nivelul sumei de: 84000 lei – 60.000 lei = 24000 de lei.
6814                          =                  397                     24000 lei
"Cheltuieli de exploatare privind          "Ajustări pentru deprecierea mărfurilor"
ajustările pentru deprecierea activelor
circulante"
"Mărfuri"                                                  "Furnizori"

1.4. Principiile și regulile evaluării stocurilor

Evaluarea corectă a patrimoniului prezintă importanță deosebită pentru exactitatea și sinceritatea informațiilor pe care le conține bilanțul contabil referitoare la situația patrimoniului și a rezultatelor obținute în perioada financiară încheiată, comparativ cu perioada financiară precedentă.Pentru ca prin evaluare să se dea o imagine fidelă patrimoniului, situației financiare și rezultatelor, la efectuarea evaluării trebuie să se respecte anumite principii cum sunt:

Principiul valorii reale care presupune ca elementele patrimoniale să fie evaluate la un cost (preț) care să exprime valoarea lor reală, în vederea asigurării unui bilanț real.

Principiul alegerii formei de evaluare a elementelor patrimoniale în funcție de scopul urmărit. Astfel, pentru înregistrările curente în contabilitate evaluarea se face la valoarea de intrare a bunurilor în patrimoniu în funcție de căile de dobândire a bunului respectiv, iar pentru evaluările făcute periodic se folosește valoarea actuală sau de utilitate, utilizând prețul zilei.

Principiul prudenței care impune ca la evaluarea elementelor să se țină seama de deprecierile, riscurile și pierderile posibile generate de desfășurarea activității în viitor. Ca urmare, nu este admisă supraevaluarea elementelor de activ și a veniturilor, respectiv subevaluarea cheltuielilor și a elementelor de pasiv, ținând seama de deprecierile, riscurile și pierderile posibile generate de desfășurarea activității exercițiului curent sau anterior.

Principiul permanenței metodelor care impune continuitatea în aplicarea normelor și regulilor utilizate la evaluarea în tot cursul perioadei financiare și de la o perioadă la alta în vederea asigurării comparabilității informațiilor contabile.

În funcție de modul de efectuare în timp a evaluării și în funcție de scopul urmărit se disting mai multe momente principale de evaluare a mărfurilor, și anume:

evaluarea la intrarea în patrimoniu;

evaluarea la inventariere;

evaluarea la bilanț ( închiderea exercițiului);

evaluarea la ieșire din patrimoniu.

1.4.1.Evaluarea stocurilor la intrarea în gestiune

Stocurile sunt evaluate la intrarea în patrimoniu la valoarea de intrare sau costul istoric. În funcție de modul de dobândire, valoarea de intrare este dată de costul de achiziție, costul de producție, valoarea de aport și valoarea justă. (Matiș D., Pop A., 2010) Costul stocurilor trebuie să cuprindă toate costurile aferente achiziției și prelucrării, precum și costurile suportate pentru a aduce stocurile în forma și în locul în care se găsesc. (Toma C., 2012)

Costul de achiziție reprezintă valoarea de intrare a stocurilor dobândite cu titlu oneros sau provenite din cumpărări. Acesta cuprinde:

prețul de facturare (fără TVA) al furnizorului;

taxele nerecuperabile (taxe vamale, accize, comisioane, taxe de asigurare, TVA înscrisă în factura furnizorului, în cazul în care cumpărătorul nu este plătitor de TVA, etc.);

cheltuielile de transport, manipulare și alte cheltuieli care pot fi atribuite direct achiziției de stocuri

Reducerile comerciale (rabatul, remiza) acordate de furnizor nu trebuie cuprinse în costul de achiziție al stocurilor pe această cale. (Pântea I., Bodea Gh, 2011)

Costul de producție reprezintă valoarea la care sunt evaluate la intrare în patrimoniu stocurile obținute din producție proprie (produse finite, semifabricate) și cuprinde:

cheltuielile directe aferente producției, și anume: materii prime și materiale directe, energie consumată în scopuri tehnologice, manoperă directă și alte cheltuieli directe de producție;

cheltuielile indirecte ale producției alocată în mod rațional ca fiind legată de fabricarea stocurilor respective, cum ar fi cheltuieli cu amortizarea și întreținerea secțiilor și utilajelor, cheltuielile cu salariile personalului de conducere din secții. (Pântea I., Bodea Gh, 2011)

Conform OMFP 1802/2014 art. 79, alin. 1, costurile care nu trebuie incluse în costul stocurilor, ci recunoscute drept cheltuieli ale perioadei în care au survenit, sunt următoarele:

pierderile de materiale, manoperă sau alte costuri de producție înregistrate peste limitele normal admise, inclusiv pierderile datorate risipei;

cheltuielile de depozitare, cu excepția cazurilor în care aceste costuri sunt necesare în procesul de producție, anterior trecerii într-o nouă fază de fabricație. Cheltuielile de depozitare se includ în costul de producție atunci când sunt necesare pentru a aduce stocurile în locul și în starea în care se găsesc;

regiile (cheltuielile) generale de administrație care nu participă la aducerea stocurilor în forma și locul final;

regia fixă nealocată costului, care se recunoaște drept cheltuială în perioada în care a apărut. Alocarea regiei fixe asupra costurilor se face pe baza capacității normale de producție (activitate).

Stocurile aduse ca aport în natură la capitalul social sunt evaluate la valoarea de aport, valoare stabilită în urma unor evaluări efectuate de evaluatori autorizați.

Stocurile obținute cu titlu gratuit sunt evaluate la valoarea justă, reprezentând suma pentru care respectivul stoc ar putea fi schimbat de bunăvoie între părțile aflate în cunoștință de cauză în cadrul unei tranzacții cu prețul determinat obiectiv. Această valoare se poate determina în funcție de prețul pieței, starea și amplasarea stocurilor respective. (Matiș D., Pop A., 2010)

În cazurile în care identificarea specifică nu poate fi folosită, în funcție de specificul activității, pentru determinarea costului stocurilor pot fi folosite metoda costului standard, în activitatea de producție sau metoda prețului cu amănuntul, în comerțul cu amănuntul.

Potrivit OMFP 1802/2014 art. 286, alin. 2, costul standard ia în considerare nivelurile normale ale consumurilor de materiale și consumabile, manoperei, eficienței și capacității de producție. Aceste niveluri trebuie revizuite periodic și ajustate, dacă este necesar, în funcție de condițiile existente la un moment dat.

Diferențele de preț față de costul de achiziție sau de producție trebuie evidențiate distinct în contabilitate, fiind recunoscute în costul activului. Aceste diferențe sunt incluse în costuri pe măsură ce stocurile sunt utilizate sau vândute.

Prețul de vânzare cu amănuntul este folosit în comerțul cu amănuntul în evaluarea stocurilor cu articole numeroase și cu mișcare rapidă, care au marje similare. Această metodă presupune utilizarea unui preț la intrarea în patrimoniu a stocurilor care cuprinde adaosul comercial și TVA neexigibilă. Costul bunurilor vândute este calculat prin deducerea valorii marjei brute din prețul de vânzare al stocurilor. Modificările prețului de vânzare impune recalcularea marjei brute. (Matiș D., Pop A., 2010)

1.4.2.Evaluarea stocurilor cu ocazia inventariere

Contabilitatea stocurilor se realizează, în conformitate cu reglementările contabile, cantitativ și valoric sau numai valoric prin folosirea uneia din următoarele metode:

metoda inventarului permanent;

metoda inventarului intermitent.

Metoda inventarului permanent se utilizează de unitățile mari și constă în utilizarea conturilor de stocuri în care se înregistrează cronologic toate operațiile de intrare și ieșire a bunurilor. Aceasta metodă permite cunoașterea în orice moment a stocurilor, atât cantitativ, cât și valoric. (Pântea I., 1998)

Ca atare, contabilitatea sintetică a stocurilor va reflecta (Matiș D., Pop A., 2010):

stocul inițial debitor, de la începutul lunii, care va fi cel final din luna precedentă;

intrările în cursul lunii, pe baza documentelor de intrare a stocurilor, care formează rulajul debitor;

ieșirile în cursul lunii, pe baza documentelor de ieșire a stocurilor, care formează rulajul

creditor;

soldul final stabilit de câte ori este nevoie și la sfârșitul lunii.

Metoda inventarului permanent prezintă avantajul cunoașterii în orice moment a mărimii stocurilor, datorită înregistrării directe în conturile de stocuri a operațiilor de intrări și ieșiri, pe măsura derulării lor. Mărimea stocului în orice moment se stabilește cu ajutorul următoarei relații:

Soldul final = Sold inițial + Intrări – Ieșiri

Contabilitatea analitică a stocurilor se organizează în cadrul metodei inventarului permanent, după una din următoarele metode, în funcție de specificul activității și necesitățile proprii de informații ale unității:

Metoda operativ-contabilă (pe solduri) constă în ținerea la gestiuni numai a unei evidențe cantitative pe „fișe de magazie” iar la contabilitate a unei evidențe valorice pe „fișe de cont pentru operațiuni diverse”. Lunar se verifică exactitatea și concordanța evidenței cantitative pe gestiuni cu evidența valorică, întocmindu-se „registrul stocurilor” în care se evaluează stocurile existente în fișele de magazie, pe feluri, totalizate pe grupe, conturi și gestiuni.

Folosirea acestei metode implică o verificare la compartimentul contabilitate, a exactității înregistrărilor în fisele de magazie prin confruntarea cu documentele justificative de intrări și ieșiri.

Metoda cantitativ-valorică constă în ținerea la gestiuni a unei evidențe cantitative pe feluri de stocuri cu ajutorul fișelor de magazie și la contabilitate a unei evidențe cantitativ- valorică pe feluri de stocuri, folosind fișele de cont analitice.

Lunar se realizează controlul concordanței înregistrărilor din cele două evidențe prin balanțele analitice, precum și punctajul dintre cantitătile înregistrate în fișele de magazie și fișele de cont analitic.

Metoda global-valorică constă în ținerea evidenței global-valorică atât la gestiuni cât și la contabilitate, folosind formularul comun „fișă de cont pentru operațiuni diverse” si raportul de gestiune, după caz. Este aplicată pentru evidența mărfurilor și ambalajelor în unitățile de desfacere cu amănuntul. Soldurile valorice ale mărfurilor și ambalajelor aflate în gestiune se verifică pe baza raportului de gestiune predate la contabilitate sau cu ocazia inventarierii.

Metoda inventarului intermitent, utilizată la întreprinderile mici și mijlocii, constă în stabilirea ieșirilor și înregistrarea lor în contabilitate pe baza inventarierii stocurilor la sfârșitul perioadei (de obicei lunar).

Metoda inventarului intermitent se caracterizează prin faptul că intrările de stocuri nu se înregistrează prin conturile de stocuri, ci prin conturile de cheltuieli. Această metoda este utilizată diferit in funcție de natura stocurilor.

În cazul stocurilor aprovizionate din afara entității se parcurg următoarele etape:

la începutul fiecarei perioade se stornează stocurile din conturile de stocuri, revenind asupra conturilor de cheltuieli;

pe parcursul perioadei, achizițiile de bunuri se înregistrează direct în conturile specifice de cheltuieli;

ieșirile de stocuri nu se înregistrează pe parcursul perioadei;

la sfârșitul perioadei se face inventarierea stocurilor existente. Stocurile stabilite prin inventariere se evaluează și se înregistrează în debitul conturilor de stocuri corespunzător naturii acestora, prin diminuarea cheltuielilor.

După parcurgerea acestor etape, soldul contului de cheltuieli reflectă valoarea stocurilor ieșite în cursul perioadei și se determină cu relația:

Ieșiri = Sold inițial + Intrări – Stoc final (Pântea I., 1998)

În cazul stocurilor provenite din producție proprie, etapele care trebuie parcurse sunt următoarele:

se anulează stocurile de producție constatate la sfârșitul perioadei anterioare în corespondență cu variația stocurilor;

bunurile obținute din producție proprie nu se înregistrează în evidența sintetică, ci doar în cadrul celei operative ținută în locurile de depozitare;

pe măsura vânzării sau ieșirii din gestiune a stocurilor, acestea vor fi înregistrate asupra conturilor de venituri , fară a fi necesară destocarea lor;

bunurile provenite din producția proprie sunt inventariate la sfârșitul perioadei și se înregistrează în conturile corespunzătoare de stocuri prin majorarea variației stocurilor. (Toma C., 2012)

Ca urmare a parcurgerii etapelor se pot determina intrările de stocuri cu ajutorul relației:

Intrări = Sold inițial + Vânzări – Stoc final

Dezavantajele metodei inventarului intermitent constau pe de o parte în imposibilitatea efectuării unui control asupra gestiunii stocurilor prin intermediul contabilității, iar pe de altă parte în apariția eventualelor erori sau omisiuni de înregistrare la efectuarea inventarului fizic care pot denatura informațiile preluate în documentele contabile de sinteză.

1.4.3. Evaluarea stocurilor la ieșirea din gestiune

La ieșirea din patrimoniu, stocurile se evaluează și se scad din gestiune la valoarea lor de intrare. În funcție de cele două tipuri de bunuri existente, identificabile și interschimbabile, se aplică următoarele metode.

Bunurile identificabile sau bunurile care pot fi urmărite individual sunt evaluate în momentul ieșirii acestora din gestiune prin aplicarea metodei identificării specifice. Această metodă presupune evaluarea stocurilor la ieșirea din patrimoniu la valoarea reală de intrare sau costul istoric.

În cazul bunurilor interschimbabile sau fungibile, care nu pot fi urmărite individual, evaluarea stocurilor la ieșirea din patrimoniu se realizează prin aplicarea uneia dintre următoarele metode:

metoda primului intrat – primului ieșit (First in-First out – FIFO);

metoda ultimului intrat – primului ieșit (Last in-First out – LIFO);

metoda costului mediu ponderat (CMP).

Metoda primului intrat – primului ieșit (FIFO) presupune ca bunurile ieșite din gestiune se evaluează la costul de achiziție sau de producție în ordinea cronologică a vechimii loturilor intrate în gestiune. Prin urmare prima ieșire din gestiune este evaluată la costul unitar al primei intrari în gestiune. După epuizarea primului lot se utilizează costul unitar al lotului următor, în ordine cronologică. (Dumbravă, P., Pop, A. 1995)

Avantajul acestei metode constă în faptul ca valoarea stocurilor rămase în gestiune și prezentate în situațiile contabile este evaluată la costul celei mai recente intrări în gestiune, adică valoarea cea mai apropiată de valoarea reală, de piață a bunurilor. Totuși, această metodă prezintă dezavantajul că în perioadele inflaționiste apare o subevaluare a cheltuielilor datorită supraevaluării stocurilor la finalul perioadei. (Matiș D., Pop A., 2010)

Prin metoda ultimului intrat – primului ieșit (LIFO) bunurile ieșite din gestiune se evaluează la costul de achiziție sau de producție al ultimului lot intrat. După epuizarea ultimului lot, bunurile ieșite se evaluează la costul de achiziție sau de producție al lotului anterior, în ordine cronologică. Aplicând această metodă stocul final nu este evaluat la prețul pieței, ci la prețurile cele mai vechi. Potrivit IAS2 “Stocuri” costul bunurilor fungibile se determină prin metoda FIFO sau a costului mediu ponderat, IAS 2 nu autorizează metoda LIFO pentru evaluarea stocurilor la ieșire din patrimoniu.

Potrivit OMFP 1802/2014 art. 96 alin. 2 metoda costului mediu ponderat (CMP) presupune calcularea costului fiecărui element pe baza mediei ponderate a costurilor elementelor similare aflate în stoc la începutul perioadei și a costului elementelor similare produse sau cumpărate în timpul perioadei.

Media poate fi calculată periodic sau după fiecare recepție. Perioada de calcul nu trebuie să depășească durata medie de stocare.

Relația de calcul aplicată este următoarea: CMP =

unde, Vsi – valoarea bunurilor aflate în stoc înaintea ultimei intrări;

Vi – valoarea bunurilor intrate la alt preț;

Qsi – cantitatea bunurilor aflate în stoc înaintea ultimei intrări;

Qi – cantitatea bunurilor intrate la alt preț.

Ca urmare, valoarea bunurilor ieșite se determină cu ajutorul relației: Ve=CMP*Qe

unde, Ve – valoarea bunurilor ieșite din stoc;

Qe – cantitatea bunurilor ieșite.

În cazul în care specificul activității desfășurate de către entitate este cel de producție, aceasta poate opta pentru evaluarea și înregistrarea în contabilitate a stocurilor la cost standard. Aplicarea acestei metode de evaluare presupune înregistrarea stocurilor la o valoare prestabilită și evidențierea separată a diferențelor de preț față de costul de achiziție sau de producție. Aceste diferențe de preț sunt incluse în costuri pe măsura ieșirii din gestiune a bunurilor.

Repartizarea diferențelor de preț asupra valorii bunurilor ieșite și asupra stocurilor se efectuează cu ajutorul unui coeficient care se calculează astfel:

Coeficientul de repartizare (k) =

unde, Sidp – soldul inițial al diferențelor de preț; DPai – diferențele de preț aferente intrărilor în cursul perioadei, cumulat de la începutul exercițiului financiar pâna la finele perioadei de referință;

Sis – soldul inițial al stocurilor la costul standard;

Is – valoarea intrărilor în cursul perioadei la costul standard, cumulat de la începutul exercițiului financiar până la finele perioadei de referință.

Acest coeficient se înmulțește cu valoarea bunurilor ieșite din gestiune la costul standard, iar suma rezultată se înregistrează în conturile corespunzătoare în care au fost înregistrate bunurile ieșite.

Diferențe de pret=valoarea la cost standard a bunurilor ieșite * K

Valoarea stocurilor existente la sfârșitul perioadei este obținută prin cumularea soldurilor conturilor de stocuri cu soldurile de diferențe de preț.

Prețul cu amănuntul este utilizat de entitățile a căror activitate constă în comerțul cu amănuntul. Evidența mărfurilor în contabilitatea societății se realizează la prețul de vânzare cu amănuntul (PVA). Acesta cuprinde: costul de achiziție, adaosul comercial și TVA neexigibilă. Orice modificare a prețului de vânzare presupune recalcularea marjei brute.

Costul mărfurilor vândute este calculat prin deducerea valorii marjei brute din prețul de vânzare al stocurilor. (Matiș D., Pop A., 2010)

1.4.4. Evaluarea stocurilor la închiderea exercițiului financiar

Potrivit OMFP 1802/2014 art. 82, la încheierea exercițiului financiar, entitățile trebuie să procedeze la inventarierea și evaluarea elementelor de natura activelor, datoriilor și capitalurilor proprii. În situațiile financiare anuale, elementele de natura activelor, datoriilor și capitalurilor proprii sunt reflectate la valoarea contabilă.

Valoarea de inventar a unui activ reprezintă valoarea contabilă a activului, stabilită cu ocazia evaluării la inventariere, respectiv valoarea înscrisă în listele de inventariere.

Activele de natura stocurilor se evaluează la valoarea contabilă, mai puțin ajustările pentru depreciere constatate. În cazul în care valoarea contabilă a stocurilor este mai mare decât valoarea de inventar, valoarea stocurilor se diminuează până la valoarea realizabilă netă, prin constituirea unei ajustări pentru depreciere.

Valoare realizabilă netă a stocurilor se întelege prețul de vânzare estimat care ar putea fi obținut pe parcursul desfășurării normale a activității, minus costurile estimate pentru finalizarea bunului, atunci când este cazul, și costurile estimate necesare vânzării.

Conform OMFP 2861/2009, art.37, la stabilirea valorii de inventar a bunurilor se aplică principiul prudenței, potrivit căruia se ține seama de toate ajustările de valoare datorate deprecierilor sau pierderilor de valoare.

În cazul în care se constată că valoarea de inventar este mai mare decât valoarea cu care acesta este evidențiat în contabilitate, în listele de inventariere se înscriu valorile din contabilitate. În cazul în care valoarea de inventar a bunurilor este mai mică decât valoarea din contabilitate, în listele de inventariere se înscrie valoarea de inventar.

În urma procesului de inventariere a stocurilor pot să apară două tipuri de diferențe:

diferențe cantitative dintre situația faptică și situația scriptică, în plus sau în minus. Punerea de acord a stocurilor scriptice cu cele faptice se realizează prin înregistrarea în conturile de stocuri a diferențelor constatate;

diferențe valorice dintre valoarea de inventar (valoarea realizabilă netă) și valoarea de intrare (valoarea contabilă sau costul istoric). Diferențele favorabile nu se înregistrează în contabilitate, iar cele nefavorabile se înregistrează în conturi de ajustări pentru deprecierea stocurilor. (Matiș D., Pop A., 2010)

Capitolul II.

Contabilitatea stocurilor de mărfuri

2.1. Documentarea și contabilitatea intrării stocurilor de mărfuri

“Orice operațiune patrimonială se consemnează în momentul efectuării ei într-un înscris care stă la baza înregistrărilor în contabilitate, dobândind astfel calitatea de document justificativ. Ele angajează răspunderea persoanelor care le-au întocmit, vizat și aprobat, ori înregistrat în contabilitate.” În afara funcției informaționale a documentelor justificative ce constă în suportul material al înregistrării operațiilor economice și financiare în contabilitate, documentele justificative îndeplinesc și o funcție gestionară. Ele fac dovada înfăptuirii operațiilor și angajează răspunderi, drepturi și obligații cu privire la existența și mișcarea elementelor patrimoniale. Din multitudinea de documente prevăzute în Nomenclatorul privind modelele registrelor și formularelor tipizate, comune pe economie pentru activitatea financiară și contabilă, în comerțul cu amănuntul se folosesc cel mai mult următoarele:

Avizul de însoțire a mărfii

Factura fiscală

Chitanța

Nota de recepție și constatare de diferențe

Bonul de consum

Fișa de magazie

Raportul de gestiune

Monetarul

Registrul de casă

2.1.1 Avizul de însoțire a mărfii (cod 14-3-6A)

Se întocmește în trei exemplare de către unitățile care nu au posibilitatea întocmirii facturii în momentul livrării produselor, mărfurilor sau altor valori materiale, datorită unor condiții obiective si cu totul excepționale, făcându-se mențiunea "Urmează factura".

În cazul transferului de bunuri între gestiunile aceleiași unități patrimoniale dispersate teritorial, avizul de însoțire a mărfii va purta mențiunea "Fără factură". Pe avizul de însoțire a mărfii, emis pentru valori materiale trimise pentru prelucrare la terți sau pentru vânzare în regim de consignație, se face mențiunea "Pentru prelucrare la terți" sau "Pentru vânzare în regim de consignație", după caz, etc. Servește ca: – document de însoțire a mărfii pe timpul transportului; – document ce stă la baza întocmirii facturii; – dispoziție de transfer al valorilor materiale de la o gestiune la alta, dispersate teritorial, ale aceleiași unități;

– document de primire în gestiunea cumpărătorului sau în gestiunea primitoare din cadrul aceleiași unități în cazul transferului.

Se emite, pe măsura livrării, de către compartimentul desfacere, care semnează pentru întocmire.

Circulă:

La furnizor:

– la delegatul unității care face transportul sau al clientului, pentru semnare de primire (exemplarul 1);

– la compartimentul desfacere, pentru înregistrarea cantităților livrate în evidențele acestuia și pentru întocmirea facturii (exemplarele 2 si 3);

– la compartimentul financiar-contabil, atașat la factură (exemplarul 3);

La cumpărător:

– la magazie, pentru încărcarea în gestiune a produselor, mărfurilor sau altor valori materiale primite, după efectuarea recepției de către comisia de recepție și după consemnarea rezultatelor (exemplarul 1);

– la compartimentul aprovizionare, pentru înregistrarea cantităților aprovizionate în evidența acestuia (exemplarul 1);

– la compartimentul financiar-contabil, pentru înregistrarea în contabilitatea sintetică și analitică, atașat la factură (exemplarul 1).

În cazul valorilor materiale prelucrate la terți, pe exemplarul respectiv se face mențiunea "Din prelucrare la terți".

Se arhivează:

La furnizor:

– la compartimentul desfacere (exemplarul 2);

– la compartimentul financiar-contabil, atașat la exemplarul 3 al facturii (exemplarul 3);

La cumpărător:

– la compartimentul financiar-contabil, atașat la exemplarul 1 al facturii (exemplarul 1).

În comerțul cu amănuntul, avizul de însoțire se întâlnește la vânzarea cu întocmirea ulterioară a facturii, dacă încasarea nu se efectuează pe loc; la cumpărarea atât de mărfuri, cât și de materiale consumabile, pentru care urmează a se primi factura.

2.1.2 Factura fiscală (cod 14-4-10/A)

Se întocmește manual sau cu ajutorul tehnicii de calcul, în trei exemplare, la livrarea produselor și a mărfurilor, la executarea lucrărilor și la prestarea serviciilor, de către compartimentul desfacere sau alt compartiment desemnat pe baza dispoziției de livrare, a avizului de însoțire a mărfii sau a altor documente tipizate care atestă executarea lucrărilor și prestarea serviciilor și se semnează de compartimentul emitent.

Atunci când factura nu se poate întocmi în momentul livrării, datorită unor condiții obiective si cu totul excepționale, produsele si mărfurile livrate sunt însoțite, pe timpul transportului, de avizul de însoțire a mărfii. În vederea corelării documentelor de livrare, numărul și data avizului de însoțire a mărfii se înscriu în formularul de factură.

Servește ca:

– document pe baza căruia se întocmește instrumentul de decontare a produselor și mărfurilor livrate, a lucrărilor executate sau a serviciilor prestate;

– document de însoțire a mărfii pe timpul transportului;

– document de încărcare în gestiunea primitorului;

– document justificativ de înregistrare în contabilitatea furnizorului și a cumpărătorului.

Circulă:

La furnizor:

– la compartimentul în care se efectuează operațiunea de control financiar preventiv pentru acordarea vizei (toate exemplarele); viza de control financiar preventiv se acordă numai pe exemplarul 3;

– la persoanele autorizate să dispună încasări în contul de la bancă al unității (toate exemplarele);

– la compartimentul desfacere, în vederea înregistrării în evidențele operative și pentru eventualele reclamații ale clienților (exemplarul 2 al facturii, la care se anexează dispoziția de livrare);

– la compartimentul financiar-contabil, pentru înregistrarea în contabilitate (exemplarul 3);

La cumpărător:

– la compartimentul aprovizionare, pentru confirmarea operațiunii, având atașat exemplarul din avizul de însoțire a mărfii care a însoțit produsul sau marfa, dacă este cazul, inclusiv nota de recepție și constatare de diferențe, în cazul în care marfa nu a fost însoțita de factură pe timpul transportului (exemplarul 1);

– la compartimentul care efectuează operațiunea de control financiar preventiv pentru acordarea vizei (exemplarul 1, împreună cu avizul de însoțire a mărfii, inclusiv nota de recepție și de constatare de diferențe, după caz);

– la compartimentul financiar-contabil, pentru acceptarea plății, precum și pentru înregistrarea în contabilitate (exemplarul 1, împreună cu avizul de însoțire a mărfii, inclusiv nota de recepție și de constatare de diferențe, după caz).

Se arhivează:

La furnizor:

– la compartimentul desfacere (exemplarul 2);

– la compartimentul financiar-contabil (exemplarul 3);

La cumpărător:

– la compartimentul financiar-contabil (exemplarul 1).

În comerțul cu amănuntul, factura se întâlnește la vânzarea de mărfuri, dacă încasarea nu se efectuează pe loc; la cumpărarea atât de mărfuri, cât și de materiale consumabile, obiecte de inventar sau active corporale precum și pentru utilitățile magazinului datorate furnizorilor

2.1.3 Chitanța (cod 14-4-1)

Se întocmește în două exemplare, pentru fiecare sumă încasată, de către

casierul unității și se semnează de acesta pentru primirea sumei.

Servește ca:

– document justificativ pentru depunerea unei sume în numerar la casieria unității;

– document justificativ de înregistrare în registrul de casă (cu respectarea Regulamentului operațiunilor de casă) și în contabilitate.

Circulă la depunător (exemplarul 1, cu ștampila unității). Exemplarul 2 rămâne în

carnet, fiind folosit ca document de verificare a operațiunilor efectuate în registrul de

casă.

Se arhivează la compartimentul financiar-contabil, după utilizarea completă a

carnetului (exemplarul 2).

În comerțul cu amănuntul, chitanța se întâlnește la încasarea în numerar a contravalorii facturilor de marfă emise anterior, la încasarea pe loc a facturii de marfă, dacă vânzarea se face cu livrare la sediul clientului, la depunerea în caseria centrală a disponibilităților obținute din vânzare de diferite raioane.

2.1.4 Nota de recepție și constatare de diferențe (cod 14-3-1A si 14-3-1/aA)

Este documentul care se întocmește de către comisia de recepție și de către

gestionar, în două exemplare, potrivit prevederilor legale, la locul de depozitare sau în

unitatea cu amănuntul, după caz, pe măsura efectuării recepției. În situația în care la

recepție se constată diferențe. Nota de recepție și constatare de diferențe se întocmește

în trei exemplare de către comisia de recepție legal constituită. În cazul când bunurile

materiale sosesc în tranșe, se întocmește câte un formular pentru fiecare tranșă, care

se anexează apoi la factură sau la avizul de însoțire a mărfii.

Servește ca:

– document pentru recepția bunurilor aprovizionate;

– document justificativ pentru încărcare în gestiune;

– act de probă în litigiile cu cărăușii și furnizorii, pentru diferențele constatate la recepție;

– document justificativ de înregistrare în contabilitate

Se folosește ca document distinct de recepție în cazul:

a) bunurilor materiale cuprinse într-o factură sau aviz de însoțire a mărfii, care fac parte din gestiuni diferite;

b) bunurilor materiale primite spre prelucrare, în custodie sau în păstrare;

c) bunurilor materiale procurate de la persoane fizice;

d) bunurilor materiale care sosesc neînsoțite de documente de livrare;

e) bunurilor materiale care prezintă diferențe la recepție;

f) mărfurilor intrate in gestiunile la care evidența se ține la preț de vânzare cu

amănuntul sau en gros (cod 14-3-1/aA).

Circulă:

– la gestiune, pentru încărcarea în gestiune a bunurilor materiale recepționate

(toate exemplarele);

– la compartimentul financiar-contabil, pentru întocmirea formelor privind

lichidarea diferențelor constatate (toate exemplarele), precum și pentru înregistrarea în

contabilitatea sintetică și analitică, atașată la documentele de livrare (factura sau

avizul de însoțire a mărfii);

– la unitatea furnizoare (exemplarul 2) și la unitatea de transport (exemplarul 3),

pentru comunicarea lipsurilor stabilite.

Se arhivează la compartimentul financiar-contabil.

În comerțul cu amănuntul, nota de recepție se întâlnește la cumpărarea atât de

mărfuri, cât și de materiale consumabile, obiecte de inventar. Pentru mărfuri se

întocmește formularul cod 14-3-1/A, iar pentru restul stocurilor formularul cod 14-3-1A.

2.1.5 Bonul de consum

Bonul de consum este un document care justifică eliberarea din magazie a materialelor care vor intra în procesul de producție. Mai exact, este un document justificativ de gestiune a stocurilor, de înregistrare în evidența magaziei și în contabilitate.

Documentul se întocmește în două exemplare, fie de către entitatea, respectiv departamentul care eliberează bunurile, fie de către solicitant. Întocmirea are loc pe măsura lansării, respectiv eliberării materialelor din magazie pentru consum, de către compartimentul care efectuează lansarea, pe baza programului de producție și a consumurilor normate, sau de către alte compartimente ale unității, care solicită materiale pentru a fi consumate.

2.1.6 Fișa de magazie

Fișa de magazie este un document justificativ cu ajutorul căruia se ține evidența cantitativă a stocurilor. Aceasta trebuie întocmită de regulă într-un singur exemplar, pentru fiecare tip de produs finit, materie primă, material, de către gestionarul responsabil de evidența stocurilor sau de către compartimentul financiar-contabil, dacă acesta este responsabil de evidența stocurilor.

Pe o fișă se evidențiază:

locul de depozitare a stocurilor,

intrările și ieșirile din gestiune, precum și

stocul existent la momentul respectiv.

Înregistrările în fișele de magazie se fac document cu document.

Cu ajutorul fișei de magazie, stocul se poate stabili după fiecare operațiune înregistrată.

Există câteva informații minimale obligatorii care ar trebui sa se regăsească pe o fișă de magazie, acestea fiind:

denumirea formularului;

numărul paginii;

denumirea unității, a magazinului, a materialului, a produsului finit, a sortimentului;

informații cu privire la produs: calitatea, marca, profilul, dimensiunea, unitatea de măsură, prețul unitar;

data (ziua, luna, anul);

numărul și felul documentului;

tipul operațiunii: intrare, ieșire, stoc;

explicația fiecărei mișcări.

2.1.7 Raport gestiune

Se întocmește zilnic de către gestionari pentru fiecare gestiune în parte un Raport de Gestiune.

Documentele pe baza cărora se întocmește raportul de gestiune pot fi: NIR, monetar, inventar de schimbare de preț, proces verbal de scădere din gestiune.

Controlul stocurilor pe baza acestui raport de gestiune se efectuează prin verificarea potrivirea dintre sumele din actele de intrare și ieșire și cele ce sunt înscrise în raport. Pe baza acestor sume se poate calcula soldul stocurilor. Acest sold reprezintă toate materiile prime, produsele finite, animalele, ambalajele și materialele aflate în cadrul întreprinderii.

2.1.8 Monetarul

Este document justificativ pentru evidențierea la sfârșitul zilei a numerarului existent în casierie, corespunzător mărfurilor comercializate;

Obligația de întocmire zilnică și păstrare a acestui formular o au numai contribuabilii prevazuți la art. 1 din Legea contabilității nr. 82/1991, republicată, care desfașoară activități de vânzare mărfuri cu amănuntul. Monetarul este obligatoriu însă numai în condițiile în care nu se utilizeaza aparate de marcat electronice fiscale.

2.1.9 Registul de casă

Este acea condică ce se ține obligatoriu de către fiecare casierie și în care se înscriu zilnic, în ordine cronologică, încasările și plățile făcute de aceasta.

Registrul de casă servește ca:

document de înregistrare operativă a încasărilor și plăților în numerar, efectuate prin casieria unității pe baza actelor justificative;

document de stabilire, la sfârșitul fiecărei zile, a soldului de casă;

document de înregistrare în contabilitate a operațiunilor de casă.

Se întocmește în două exemplare, zilnic, de casierul unității sau de altă persoană împuternicită, pe baza actelor justificative de încasări și plăți.

La sfârșitul zilei, rândurile neutilizate din formularul cod 14-4-7A se barează.

Soldul de casă al zilei precedente se reportează, după caz, pe primul rând al registrului de casă pentru ziua în curs.

Se semnează de către casier pentru confirmarea înregistrării operațiunilor efectuate și de către persoana din compartimentul financiar-contabil desemnată pentru primirea exemplarului 2 și a actelor justificative anexate.

Registrul de casă circulă la compartimentul financiar-contabil pentru verificarea exactității sumelor înscrise și respectarea dispozițiilor legale privind efectuarea operațiunilor de casă (exemplarul 2).

Contabilitatea operațiilor privind mărfurile se realizează cu ajutorul conturilor din grupa 37 – „Mărfuri”, din care fac parte: 371 – „Mărfuri” si 378 – „Diferențe de preț la mărfuri”.

Contul 371 (A) ține evidența existenței și mișcării stocurilor de mărfuri.

În debit se înregistrează:

– valoarea la preț de înregistrare a mărfurilor achiziționate prin conturile 401, 408, 542 (pentru cele importate contul 446)

– valoarea mărfurilor reprezentând aport în natura prin creditul contului 456

– valoarea mărfurilor aduse de la terți prin creditul contului 357

– valoarea materiilor prime și materialelor trecute la mărfuri prin creditul conturilor 301,302

– valoarea produselor finite transferate magazinelor proprii de desfacere prin creditul contului 345

– valoarea la preț de înregistrare a mărfurilor constatate plus la inventar prin creditul contului 607 și a celor primite cu titlu gratuit prin creditul contului 758

– valoarea adaosului comercial și a TVA-ului neexigibila în situațiile în care evidența mărfurilor se ține la prețul cu amănuntul prin creditul conturilor 378, 4428

ÎNREGISTRĂRI CONTABILE

371 =           %

456

301, 302, 303

345

607, 758

1. ACHIZIȚIE MĂRFURI  Preț efectiv de cumpărare

%    = 401

(preț de cumpărare)     371

4426

%   = 401

(cheltuieli de transport-aprovizionare)    378

4426

2. ACHIZIȚIE MĂRFURI  Preț standard

%  = 401

(preț standard)     371

4426

(pentru ±) 378 (cheltuieli de transport-aprovizionare)

3. ACHIZIȚIE MĂRFURI Preț de vânzare cu amănuntul

371 =   %

401 (preț de cumparare)

378 (adaos)

4428 (TVA neexigibila)

4426 = 401

%  = 401

(preț de cumpărare)  371

4426

371 =   %

378 (adaos)

4428 (TVA neexigibila)

În credit se înregistrează:

– valoarea la preț de înregistrare a mărfurilor ieșite din gestiune prin vânzare și minusurile de inventar prin debitul contului 607

– valoarea la preț de înregistrare a mărfurilor trimise la terți prin debitul contului 357

– valoarea adaosului comercial și a TVA-ului neexigibilă a mărfurilor ieșite din gestiune prin debitul conturilor 378, 4428

– valoarea donațiilor și pierderilor din calamități prin debitul conturilor 658, 67

Soldul contului reprezintă valoarea la preț de înregistrare a mărfurilor din stoc la sfârșitul perioadei.

411 =   %

707

4427

707 – 607 = 378 (Adaos comercial)

%    = 371

607

(adaos)  378

4428

Cu ajutorul contului 378 se evidențiază cheltuielile de transport-aprovizionare și adaosul comercial al mărfurilor intrate. Este un cont rectificativ al valorii de înregistrare a mărfurilor.

În debit se înregistrează:

– valoarea cheltuielilor de transport-aprovizionare aferente mărfurilor intrate prin contul 401 și valoarea adaosului comercial aferent marfurilor ieșite prin creditul contului 371

În credit se înregistrează:

– valoarea adaosului comercial aferent mărfurilor intrate prin debitul contului 371 și valoarea cheltuielilor de transport-aprovizionare aferente mărfurilor ieșite, repartizate prin debitul contului 607.

Soldul contului reprezintă cheltuielile de transport-aprovizionare și valoarea adaosului comercial.

2.2 Evidența stocurilor de mărfuri

Aceasta presupune organizarea documentației primare, a evidenței operative, a contabilității analitice și sintetice.

a) Pentru organizarea documentației primare se studiază conținutul operațiilor specifice,

gestionarea produselor și proiectarea pe această bază a nomenclatorului documentelor, modului lor de completare, precum și circuitul lor. Documentele caracteristice gestionării produselor sunt:

– bonul de predare-transfer-restituire – utilizat pentru predarea de către secțiile

de exploatare la depozite a produselor finite și a semifabricatelor, cât și ca document de transport între magazii

– nota de rebut – consemnează elementele din procesul de fabricație constatate

ca fiind necorespunzătoare calitativ în urma controlului tehnic de calitate (CTC)

– nota de remaniere – consemnează, în urma CTC-ului, piese necorespunzătoare, dar care prin operații tehnice suplimentare pot fi aduse la nivelul calitativ corespunzător

– dispoziția de livrare, avizul de însoțire, factura – documente pentru livrări, respectiv vânzări

– bonul de consum – se folosește pentru gestiunea semifabricatelor din producția proprie, care trec de la o secție de prelucrare la alta în vederea

obținerii produsului finit

b) Evidența operativă a produselor se ține la nivelul depozitului cu ajutorul fișei de

magazie.

c) Pentru contabilitatea analitică se poate adopta una din metodele de contabilitate

analitică a stocurilor, fiind recomandată metoda cantitativ-valorică.

d) Pentru organizarea contabilității sintetice, în forma de contabilitate adoptată de

întreprindere, se utilizează conturile din grupa 34 – „Produse”:

341 – „Semifabricate”

345 – „Produse finite”

346 – „Produse reziduale”

348 – „Diferențe de preț la produse”

și contul 354 – „Produse aflate la terți”

În abordarea metodelor de evidență operativă și analitică a stocurilor de mărfuri trebuie avut în vedere conceptul de gestiune. În accepțiunea economică, “gestiunea reprezintă totalitatea valorilor (materiale sau bănești) încredințate unei persoane, care are obligația primirii, păstrării și eliberării lor, în conformitate cu sarcinile unității în care funcționează și cu legislația economică în vigoare.

Din acest punct de vedere, gestiunea este un compartiment specializat, o subdiviziune a unității patrimoniale. Din punct de vedere juridic, “gestiunea reprezintă totalitatea operațiilor de primire, păstrare și eliberare a bunurilor materiale sau valorilor bănești, îndeplinite de angajatul unei organizații, în cadrul atribuțiunilor sale de serviciu”.

În cadrul unităților patrimoniale, organizarea gestiunilor de mărfuri este influențată de o serie de factori dintre care cei mai importanți sunt:

volumul operațiunilor de primire-predare dintr-o perioadă de timp dată constituie principalul criteriu în funcție de care se stabilește numărul de gestiuni dintr-o unitate patrimonială. Astfel, într-o unitate patrimonială de dimensiuni reduse poate fi înființată o singură gestiune pentru toate mărfurile pe care le deține, în timp ce într-o unitate patrimonială de dimensiuni mari este necesar să se înființeze gestiuni specializate pe principalele categorii de mărfuri;

volumul, suprafața și amplasamentul spațiului de depozitare constituie un alt criteriu în raport de care se pot înființa depozite centrale sau generale care deservesc întreaga unitate patrimonială sau depozite de repartizare care deservesc, de regulă, unități operative proprii.

Indiferent de criteriul ales, gestiunile de mărfuri trebuie astfel organizate încât pentru fiecare categorie de stoc a cărui evidență contabilă se realizează cu ajutorul unui cont distinct, aceasta să poată fi identificată faptic și spațial. Această restricție este impusă de necesitatea creării condițiilor pentru facilitatea controlului gestionar, respectiv, a concordanței dintre soldurile scriptice ale conturilor contabile de stocuri și valoarea stocurilor faptice constatate cu ocazia inventarierilor anuale.

Pentru facilitarea controlului gestionar al bunurilor stocabile se utilizează următoarele metode de evidență operativă și analitică a gestiunilor de mărfuri:

metoda cantitativ-valorică;

metoda operativ-contabilă sau pe solduri;

metoda centralizatoarelor de intrare-ieșire;

metoda global-valorică.

Ultima metodă enunțată se practică de către unitățile comerciale cu amănuntul.

În unitățile comerciale cu ridicata se practică o contabilitate analitică pe sortimente de mărfuri folosind, de regulă, metoda cantitativ-valorică.

Metoda cantitativ-valorică (pe fișe de conturi analitice), în forma sa clasică, constă în ținerea evidenței cantitative pe categorii de bunuri materiale la locul de depozitare, iar la contabilitate a evidenței cantitativ-valorice.

La locul de depozitare a bunurilor se primesc documentele privind intrările și ieșirile de bunuri. Aceste documente se înregistrează cantitativ în “Fișa de magazie”. Ulterior documentele sunt predate la contabilitate pe bază de borderou semnat de gestionar și de reprezentantul compartimentului de contabilitate.

La compartimentul contabilității gestiunii stocurilor se realizează o verificare a exactității și oportunității înregistrărilor din fișele de magazie. Apoi se realizează evaluarea cantităților consemnate de gestionar ținând cont de metodele de evaluare acceptate de legislație și adaptate de unitatea patrimonială. Pentru fiecare element stocabil se deschide câte o “Fișă de cont analitic pentru valori materiale” în care se face înregistrarea cantitativ și valoric pentru fiecare intrare sau ieșire din stoc.

Concomitent cu înregistrarea fiecărui document de intrare sau ieșire, în “Fișa de cont analitic pentru valori materiale” se pot întocmi situații centralizatoare, cum sunt: “Situația stocurilor intrate” și “Situația stocurilor ieșite”. Aceste situații stau la baza înregistrărilor în contabilitate deoarece în documente intrările și ieșirile sunt grupate pe conturi corespondente ale conturilor de stocuri.

Controlul gestionar-contabil al stocurilor, în situația metodei cantitativ-valorice, se realizează prin:

confruntarea datelor cantitative din “Fișele de magazie” cu datele similare din “Fișele de cont analitic pentru valori materiale”;

concordanța datelor valorice din “Fișele de cont analitic pentru valori materiale” cu totalurile balanțelor analitice de verificare a conturilor de stocuri.

Metoda cantitativ-valorică prezintă avantajul că poate furniza în orice moment date cu privire la existența și mișcarea stocurilor. Principalul inconvenient al acestei metode este volumul mare de muncă deoarece înregistrarea mișcărilor cantitative de bunuri se face atât la locurile de depozitare, cât și la contabilitate.

Versiunea simplificată a metodei cantitativ-valorice constă în comasarea evidenței operative de la locurile de depozitare cu evidența analitică a elementelor stocabile de la compartimentul contabilitate. Astfel, “Fișa de magazie” este înlocuită la locul de depozitare cu “Fișa de cont analitic pentru valori materiale” pentru fiecare element stocabil în parte.

Această versiune este denumită metoda valorică la locul de depozitare. Principalul avantaj al acestei versiuni este faptul că furnizează operativ date cu privire la situația stocurilor concomitent cu reducerea volumului de muncă.

Metoda operativ-contabilă (pe solduri) implică ținerea la locul de depozitare a evidenței operative cantitativ pe categorii. La contabilitate se ține evidența valorică desfășurată pe gestiuni, iar în cadrul gestiunilor, pe grupe sau subgrupe de bunuri.

Gestionarul înregistrează documentele justificative cu privire la stocuri în “Fișa de magazie” care este vizată de contabilul șef. Astfel, după fiecare operațiune se poate determina stocul cantitativ.

Serviciul contabilitate verifică înregistrările din “Fișele de magazie” și preia documentele respective împreună cu borderourile întocmite de către gestionar, separat pentru bunurile intrate și pentru cele ieșite, înscriind prețul și calculând valoarea lor.

Totalurile valorice stabilite sunt înscrise în “Fișa centralizatoare a mișcărilor valorice pe grupe de stocuri” întocmită separat pentru intrări și pentru ieșiri.

Concordanța dintre stocurile înregistrate cantitativ în “Fișele de magazie” și datele valorice din “Fișa centralizatoare a mișcărilor valorice pe grupe de mărfuri” se realizează cu ajutorul documentului denumit “Registrul stocurilor”. Acest registru se deschide anual la compartimentul contabilității gestiunii stocurilor.

La sfârșitul fiecărei luni, stocurile din “Fișele de magazie” se înscriu în “Registrul stocurilor”. Aceste stocuri se evaluează în conformitate cu metodele de evaluare adoptate de unitatea patrimonială la intrarea și la ieșirea din patrimoniu a stocurilor.

Pentru fiecare grupă de elemente stocate, stocul valoric din “Registrul stocurilor” trebuie să fie egal cu soldul din “Fișa centralizatoare a mișcărilor valorice pe grupe de stocuri”. În caz de neconcordanță, se verifică operațiile la grupa respectivă de bunuri.

Metoda operativ-contabilă prezintă avantajul că se poate utiliza în cazul aplicațiilor computerizate în cadrul cărora existența și mișcările cantitative ale stocurilor sunt urmărite operativ, iar cele valorice sunt urmărite periodic, cu ocazia înregistrărilor în contabilitatea gestiunii stocurilor.

Metoda global-valorică se realizează prin ținerea evidenței stocurilor numai valoric, atât la nivelul gestiunii operative, cât și în contabilitate. Această metodă este utilizată pentru evidența mărfurilor și ambalajelor aflate în unitățile de desfacere cu amănuntul.

În aplicarea metodei global-valorice, evidența operativă la locurile de depozitare nu se face cu ajutorul “Fișelor de magazie”, ci se realizează cu ajutorul “Raportului de gestiune”. În acesta sunt înregistrate valoric intrările și ieșirile din fiecare zi, pe baza documentelor justificative. La sfârșitul fiecărei zile se stabilește soldul valoric.

2.3 Contabilitatea ieșirii stocurilor de mărfuri

Vânzările constituie una dintre cele mai importante faze ale ciclului de exploatare al unei entități. Prin vânzarea produselor sau prin prestarea serviciilor, firma își realizează obiectul de activitate și creează condițiile pentru continuarea derulării acestei activități.

Este foarte important ca vânzările să fie evaluate în mod corect și să fie încadrate în perioada (anul) în care au avut loc (respectarea principiului independenței exercițiului).

Există numeroase entități care, din cauza fiscalității ridicate, renunță să consemneze în documente realizarea unor vânzări și astfel acestea nu sunt reflectate în contabilitate.

În alte țări mai dezvoltate, preocuparea entităților este de a prezenta vânzări cât mai ridicate și astfel o viabilitate cât mai bună.

Important:

Este important să reflectați corect vânzările în contabilitate. Aceasta înseamnă să renunțați la obiectivul pe termen scurt de reducere a fiscalității în favoarea obiectivului pe termen mediu, acela de a demonstra viabilitatea firmei. Printre avantajele obținute sunt: contractarea de împrumuturi suplimentare de la instituțiile financiare, atragerea unor noi parteneri de afaceri etc.

Organizarea contabilității diferă în funcție de forma de vânzare care constituie activitatea firmei și de documentele primare folosite.

Vânzările cu ridicata (en-gros)

Vânzările constituie una dintre cele mai importante faze ale ciclului de exploatare al unei entități. Prin vânzarea produselor sau prin prestarea serviciilor, firma își realizează obiectul de activitate și creează condițiile pentru continuarea derulării acestei activități.

Vânzările cu ridicata se efectuează pe bază de facturi. Astfel, conform prevederilor Legii contabilității nr. 82/1991, republicată, trebuie să înregistrați vânzările în contabilitate factură cu factură, în ordinea cronologică a emiterii lor, nefiind admisă cumularea mai multor facturi în aceeași înregistrare contabilă.

Este foarte important ca vânzările să fie evaluate în mod corect și să fie încadrate în perioada (anul) în care au avut loc (respectarea principiului independenței exercițiului).

Există numeroase entități care, din cauza fiscalității ridicate, renunță să consemneze în documente realizarea unor vânzări și astfel acestea nu sunt reflectate în contabilitate.

În alte țări mai dezvoltate, preocuparea entităților este de a prezenta vânzări cât mai ridicate și astfel o viabilitate cât mai bună.

Important:

Este important să reflectați corect vânzările în contabilitate. Aceasta înseamnă să renunțați la obiectivul pe termen scurt de reducere a fiscalității în favoarea obiectivului pe termen mediu, acela de a demonstra viabilitatea firmei. Printre avantajele obținute sunt: contractarea de împrumuturi suplimentare de la instituțiile financiare, atragerea unor noi parteneri de afaceri etc.

Conturile utilizate pentru înregistrarea vânzărilor sunt:

4111 -Clienti

701 -Venituri din vanzarea produselor finite

702 -Venituri din vanzarea semifabricatelor

703 -Venituri din vanzarea produselor reziduale

704 -Venituri din lucrari executate si servicii prestate

705 -Venituri din studii si cercetari

706 -Venituri din redevente, locatii de gestiune si chirii

707 -Venituri din vanzarea marfurilor

708 -Venituri din activitati diverse

Organizarea contabilității diferă în funcție de forma de vânzare care constituie activitatea firmei și de documentele primare folosite.

Înregistrarea contabilă se efectuează printr-o notă contabilă de forma:

Fiecare notă contabilă va purta un număr curent și o explicație a operațiunii. În cazul vânzărilor, explicația va conține cel puțin numărul facturii emise și numele clientului, pentru a se putea aloca ulterior plata facturii în mod corect.

În cazul în care prețul mărfurilor conține și accize, înregistrarea efectuată în contabilitate va fi:

Suma aferentă accizei este cea reflectata pe factură, în câmpul special „valoare, din care accize”.

Vânzările de bunuri din producția proprie

Ca și vânzările cu ridicata (en-gros), vânzările de bunuri din producție proprie sunt efectuate pe baza facturilor și vor fi reflectate în contabilitate factură cu factură.

Înregistrarea contabilă se efectuează printr-o nota contabilă de forma:

Vânzările cu amănuntul (en-detail)

Vânzările cu amănuntul se înregistrează pe baza monetarelor zilnice sau pe baza rapoartelor fiscale de inchidere zilnica (rapoarte Z), în cazurile în care se folosesc aparatele de marcat electronice fiscale (casele de marcat). Aceste documente se înregistrează unul câte unul, în ordinea cronologică a întocmirii lor.

Explicația notei contabile va conține cel puțin:

numărul curent (numărul de ordine) al documentului;

logotipul și seria aparatului de marcat (în cazul folosirii caselor de marcat);

locația (raionul), daca aparatele sunt instalate în număr mai mare în mai multe zone de vânzare.

Înregistrarea contabilă, în cazul monetarelor, se efectuează printr-o notă contabilă de forma:

T.V.A. aferentă vânzărilor se determină prin aplicarea următoarei formule:

TVA = Total incasări x Cota TVA

100 + Cota TVA

100 + Cota TVA

100 + Cota TVA

100 + Cota TVA

100 + Cota TVA

100 + Cota TVA

100 + Cota TVA

100 + Cota TVA

Exemplu:

SC. DCA S.R.L a vândut în data de 30 martie 2019 bunuri la nivelul sumei de 3.000 lei. Dacă avem în vedere o cotă de TVA de 19%, situația se prezintă astfel:

TVA = 3.000  = 479 lei

Înregistrarea contabilă se prezintă astfel:

În cazul înregistrării pe baza rapoartelor fiscale de închidere zilnică, nota contabilă va fi similară cu cea întocmită pe baza monetarelor, cu mențiunea că nu mai este necesară deducerea TVA prin calcul deoarece rapoartele conțin explicit TVA, accizele, valoarea fără TVA și valoarea totală încasată.

Prestări servicii

Veniturile obținute din prestarea serviciilor cu amănuntul sunt reflectate de bonurile de comanda-chitanță. Înregistrarea contabilă a acestora se efectuează, în ordine cronologică, pe baza unei note contabile de forma:

În cazul primirii de la client a unor bunuri în scopul prestării serviciului (materiale, obiecte de reparat etc.), valoarea acestora se înregistrează separat ca bunuri aflate în custodie, folosindu-se contul în afara bilanțului 8032 „Valori materiale primite spre prelucrare sau reparare”.

În cazul prestării de servicii catre clienți instituționali sau către alte entități, trebuie să utilizați contul de clienți, ca și în cazul vânzărilor de mărfuri:

Capitolul III.

Studiu de caz și aplicația informatică privind contabilitatea stocurilor de mărfuri la

“Sc Detop Online Srl”

3.1 Prezentarea societății

Pentru studiul de caz am ales drept model societatea DETOP ONLINE S.R.L, o societate comercială orientată către comerțul cu amănuntul al  aparatelor de sudură și accesorii pentru acestea, care a fost înființată în iunie 2008. Sediul social al companiei se află situat în Sector 6, București, strada Rusetu, nr.3. SC DETOP ONLINE este înregistrată la Oficiul Registrului Comerțului cu numărul J40/10105/09.06.2008. Încă de la început, societatea s-a declarat ca fiind plătitoare de TVA, având codul unic de înregistrare RO 24020870.

Conform actului constitutiv, forma juridică a societății este societate cu răspundere limitată, iar durata de funcționare a societății este pe termen nelimitat.

Domeniul principal de activitate al societății este comerțul cu amănuntul prin intermediul caselor de comenzi sau internet, având cod CAEN 4791.

Capitalul social este fixat la suma de 200 lei, împărțită în 20 părți sociale a 10 lei fiecare, subscrisă și vărsată în întregime de asociatul unic.

Pe lângă activitatea principală a societății, și anume vânzarea în mediul online a aparatelor de sudură și accesorii pentru acestea, se urmărește satisfacția clienților prin oferirea serviciilor de reparații și întreținere la domiciliul clientului. Astfel, societatea urmărește fidelizarea clientelei, pe de o parte, și creșterea numărului de clienți, pe de altă parte.

Registrele și evidențele contabile sunt întocmite în concordanță cu legislația română în vigoare și nu s-au înregistrat nereguli privind fiscalitatea în evidența contabilă.

Printre marii furnizori ai companiei se numără:

S.C ITW WELDING ITALY  SRL

S.C B.T BEST TOOLS COMPANY S.R.L

S.C. TRITON SRL

Iar principalii clienți sunt:

S.C PROLYTE PRODUCTS S.R.L,

S.C TURBOMECANICA S.R.L,

S.C ACT CONSTRUCT MANAGEMENT S.R.L.

Cu referire la numărul angajaților companiei, societatea are 3 salariați, cu contracte individuale de muncă.

În cadrul societății activitățile ce țin de domeniile financiar, contabilitate, salarii, reconcilierea stocurilor se desfășoară în colaborare cu o firmă de contabilitate externă. Compartimentul financiar-contabil are atribuțiuni multiple și relații cu toate celelalte compartimente din cadrul societății.

Societatea ține evidența contabilă în lei și întocmește bilanțul și contul de profit și pierdere, având ăn vedere Normele Metodologice elaborate de Ministerul Finanțelor. La data de 31 decembrie 2018 compania a avut profit 212958,00 RON.

3.2 Gestiunea informatică a stocurilor de mărfuri

În continuare voi prezenta câteva înregistrări contabile:

Aprovizionare S.C DETOP ONLINE S.R.L

În data de 17.12.2018 se înregistrează achiziționarea și recepția mărfurilor în baza facturii nr.18-2453 de la S.C.ITW WELDIND ITALY S.R.L la un preț de cumpărare de 1428.94 euro echivalent 6650,41 RON, T.V.A. 19 % (Curs BNR:4.6540), având taxare inversă:

% = 401 “furnizori” 7913.99

371”mărfuri” 6650.41

4426 “tva deductibilă”=4427 “tva colectată” 1263.58

În data 29.12.2018 se achită furnizorului suma de 1428.97 euro/6810.47 lei (curs BNR 4.7632)

401 = % 6810.47

5124 6794.75

6651 11.72

Vânzare marfă S.C DETOP ONLINE S.R.L

În data de 19.12.2018 se înregistrează vânzarea și descărcarea din gestiune în baza facturii nr.2019027 către S.C TURBOMECANICA S.RL:

411”client” = % 6191.38

707 “venituri din vânzări de mărfuri” 5202.55

4427 ”tva colectată” 988.25

607 = 371 479.38

607 = 371 956.25

607 = 371 592.00

607 = 371 740.00

607 = 371 328.01

607 = 371 91.65

Concluzii

Cu privire la utilitatea menținerii stocurilor părerile sunt împartite: în timp ce perspectiva tradițională evidențiază rolul stocurilor în satisfacerea cererii, abordarea modernă pune accentul pe reducerea sau chiar eliminarea lor, pentru a evita imobilizarea unei părți importante din capitalul societății.

Înainte însa de a ne forma o opinie despre cum și căt ar trebui să fie stocurile, haideti să analizăm îndeaproape ce roluri îndeplinesc ele. În esență, rolul utilizării stocurilor este:

1. De a îmbunătăți serviciul logistic pentru clienți. Asigurarea disponibilității produselor pentru satisfacerea cererii clienților constituie un motiv prioritar pentru obținerea de stocuri. Nivelul de servire este un indicator ce arata capacitatea firmei de a onora cererile clienților. Poate fi definit în funcție de durata ciclului de performanță (intervalul de timp dintre lansarea comenzii de client și îndeplinirea acesteia), de numarul comenzilor onorate sau de ponderea lor în totalul comenzilor;

2. Echilibrul relației dintre cerere și ofertă. Această latură a rolului stocurilor este determinată de existența unui decalaj temporal între cerere și ofertă. Produsele a caror cerere se concentrează într-un interval scurt de timp fac necesară menținerea de stocuri de către producători, cei ce vând en-gross și en-detail în avans față de manifestarea cererii;

3. Reducerea costurilor. Costurile anuale generate de disponibilitatea produselor în stoc pot reprezenta între 20% si 40% din valoarea mărfurilor respective. Rolul de reducere a costurilor totale este determinat însa de urmatoarele aspecte:

– Economiile de scară în domeniul producției. Stocurile permit maximizarea eficienței producției prin fabricarea unor cantități mai mari decat cererea imediata a pieței;

– Economiile de scară în domeniul cumparării și transportului. Diminuarea costurilor de achiziționare este posibilă în cazul în care furnizorul oferă un discount cantitativ. Cumpararea unei cantități mai mare decat cea necesară, poate conduce și la economii de scară in domeniul transportului, prin mai bună utilizare a capacitații mijloacelor de transport și prin reducerea frecvenței aprovizionărilor;

– Valorificarea unei conjuncturi favorabile a prețurilor. Cumpararea anticipată a unor bunuri în cantități mari datorită presupunerii că prețurile vor creste ulterior. Are însa un caracter speculativ și riscant;

4. Diminuarea incertitudinii. Prezența stocurilor protejează firma de variațiile neașteptate, pe termen scurt, deopotrivă ale cererii pieței și ale livrărilor efectuate de furnizori. Menținerea unor stocuri de siguranța asigură capacitatea firmei de a onora comenzile clientilor săi.

Deținerea de stocuri este însa contestată datorită risipei de resurse. Capitalul investit în stocuri ar putea fi folosit mult mai profitabil în alte arii ale activitații firmei. Pe parcursul stocării produselor, acestea se pot uza moral și fizic, iar cererea finală se poate reorienta către alte produse. În plus, progresele din domeniul tehnologiei informației fac astăzi posibilă coordonarea eforturilor firmei furnizoare și firmei cliente pentru diminuarea și chiar înlăturarea stocurilor.

Și societatea DETOP ONLINE S.R.L a început demersurile de diminuare a stocurilor de mărfuri de aproximativ 1 an. Pentru majoritatea clienților, vânzarea se face pe bază de comandă, cu livrare destul de rapida (2-3 zile lucratoare). Ca urmare, societatea are un plus de capital, pe care îl investește în aparate de sudură mult mai performante. Toate acestea duc la creșterea comenzilor, vânzarilor și totodata a popularității magazinului pe majoritatea platformelor de vânzari on-line.

Bibliografie

1. Adriana Duțescu – Ghid pentru înțelegerea și aplicarea Standardelor Internaționale

de Contabilitate, Ediția a II-a revizuită, Ed. CECCAR, București 2002

2. CECCAR – Ghid pentru înțelegerea și aplicarea Standardelor Internaționale de Contabilitate – Stocuri, Ed. CECCAR, București 2004

3. Dumbravă P., Pop A. ., (1995) -Contabilitatea de gestiune în comerț și turism, Editura Intelcredo, Deva

4. Iacob Petru Pântea – Contabilitatea financiară românească conformă cu Directivele Europene, Ed. Intelcredo. Deva 2007

5. Legea contabilității nr.82/1991 republicată

6.Matiș D., (2010) -Bazele contabilității: Fundamente și premise pentru un raționament profesional autentic, Editura Casa Cărții de Știință, Cluj-Napoca

7. Ordinul nr. 1802 din 30 decembrie 2014 pentru aprobarea Reglementărilor contabile privind situațiile financiare anuale individuale și situațiile financiare anuale consolidate

8.Toma C., (2012) -Managementul contabilității financiare, Editura Tipo Moldova, Iasi

9. https://codfiscal.net/42096/omfp-18022014-reglementarile-contabile-privind-situatiile-financiare-anuale-individuale-si-situatiile-financiare-anuale-consolidate

10. https://contabilul.manager.ro/a/1956/ias-2-stocuri.html

ANEXE

Bilanț prescurtat 2018

Situații stocuri 31.12.2018