Contabilitatea Si Gestiunea Institutiilor de Credit

CUPRINS

1.Definirea conceptelor de risc în general, risc în domeniul bancar și riscului de credit ….2

1.1. Noțiuni introductive……………………………………………………………………….2

1.2. Clasificarea riscurilor……………………………………………………………………….3

1.3. Riscul de credit……………………………………………………………………………4

2. Analiza riscului de credit pe baza unor indicatori………………………………………….5

2.1. Indicatori de masurare a creditelor…………………………………………………………5

2.1.1.Indicatorii riscului de creditare ……………………………………………………….5

2.2. Indicatori de măsurare a riscului la Banca Națională a României………………………….7

2.2.1. Principalii indicatori ai riscului de credit……………………………………………..7

2.2.1.1.Evoluția indicatorilor care definesc calitatea creditelor……………………………9

3. Metode și tehnici de gestiune a riscului de credit………………………………………….13

3.1. Cadrul teoretic al gestiunii riscurilor, metode și tehnici………………………………….13

3.1.1.Gestionarea a priori și a posteriori………………………………………………………..13

3.1.2. Reglementări privind limitarea riscului de credit …………………………………16

3.1.3. Principii ale managementului riscului de credit prevăzute prin normele Basel …..16

3.1.3.1. Comparații între Basel I și Basel II………………………………………. 18

3.1.3.2. Efectele unui nou Acord Basel III asupra constituirii de provizioane, respectiv asupra activității de creditare………………………………………………………………… 18

3.2. Analiza riscului de credit conform Băncii Raiffeisen Bank………………………………20

3.2.1. Activitatea de creditare a Raiffeisen Bank………………………………………….20

3.2.2. Implementarea cerințelor impuse de Regulamentul BNR…………………………..21

3.2.3. Alinierea la Basel III………………………………………………………………..25

4.Concluzii și propuneri………………………………………………………………………..26

5. Bibliografie …………………………………………………………………………………..29

GESTIUNEA RISCULUI DE CREDIT

1.Definirea conceptelor de risc în general, risc în domeniul bancar și riscului de credit

1.1. Noțiuni introductive

Societatea, în general, s-a confruntat cu probleme de risc și incertitudini. Astfel că, progresul societății contemporane a fost posibil numai dacă aceasta și-a asumat anumite riscuri. Creșterea economiei nu ar fi fost posibilă dacă riscurile și incertitudinile nu ar fi primat înaintea certitudinii.

Riscul, în principiu, se poate defini ca fiind probabilitatea ca un eveniment nedorit să aibă loc.

Orice organizație care are statut propriu, fie că vorbim despre organizațiile cu profil economic, fie că vorbim despre cele cu profil financiar, își definește personalitatea și specificul activității care îl desfășoară. Aceste organizații și instituții care au același specific al activității și nu numai, au în comun același obiectiv și anume profitul.

În această categorie intră și băncile, activitatea lor specifică constând în atragere de disponibilități de pe piață, care, împreună cu capitalul propriu, să fie plasate în afaceri profitabile. De aici rezultă faptul că bancile vor fi în măsură să garanteze prețul resurselor pe care le-a atras de pe piață, cheltuielile proprii de funcționare, iar la sfârșit să obțină un profit acceptabil.

Fiecare activitate bancă este la randul ei supusă unui risc de pierdere. De aceea, riscul există permanent și însoțește ca o umbră toate afacerile băcii și se produce sau nu , în funcție de condițiile care i se crează.

Cel mai simplu spus, riscul bancar este posibilitatea ca într-o tranzacție să nu se obțină profitul așteptat și chiar să apară o pierdere.

Se mai poate spune că prin riscul bancar înțelegem posibilitatea apaiției unor evenimente care se pot ivi pe parcursul derulării operațiunilor bancare și care provocă efecte negative asupra activității băncii.

1.2. Clasificarea riscurilor

Băncile în activitățile lor se pot confrunta cu o serie de riscuri care mai de care mai diversificate acest lucru ne poate duce la gandul că o clasificare clară nu este posibilă. Astfel că, în continuare se prezintă o clasificare după mai multe criterii selectate din literature de specialtate.

Riscurile bancare se împart în două categorii în funcție de piața care determină apariția lor, și anume:

riscurile determinate de piața produsului;

riscurile determinate de piața capitalului.

A.Riscurile determinate de piața produsului

Această categorie de riscuri se referă la aspecte strategice și operaționale ale gestiunii veniturilor și cheltuielilor de exploatare. Ele cuprind:

Riscul de creditare – este cel mai important de pe piața produsului, el datorîndu-se deprecierii valorii, ca o consecință a falimentului sau a nerambursării împrumutului.

Riscul de strategie (de afaceri) – este riscul ca întreaga linie de afaceri să sucombe datorită competiției sau uzurii morale.

Riscul datorat reglementărilor bancare – instituțiile bancare funcționează ca centre de profit în baza unor licențe care pot fir evocate, ceea ce poate să ducă la pierderea unor investiții importante.

Riscul de operare – risc semnificativ pe piața produsului, el neputând fi ignorant de nici o instituție financiară, și constă în riscul că sistemele de calcul să nu funcționeze corect.

Riscul de marfă – prețurile mărfurilor pot să afecteze uneori imprevizibil băncile.

Riscul resurselor umane – forma de risc cea mai subtilă,foarte dificil de măsurat, care rezultă din politica de personal: recrutare, pregătire, motivare și menținerea specialiștilor.

Riscul legal – îmbracă doua forme și anume:a) responsabilitatea creditorilor atunci când debitorii au pretenția că falimentul lor a fost cauzat de faptul că banca a promis că nu va retrage sau că va acorda credite suplimentare. b) litigii legate de deșeuri toxice depozitate pe terenul deposedat, care inițial a stat la baza acordării de credite ca garantie.

Riscul de produs – se referă la marele risc ca produsele oferite de către o instituție financiară să se uzeze și să devină necompetitive.

B.Riscuri determinate pe piața de capital

Aceste riscuri afectează valoric companiile, cele mai afectate fiind însă instituțiile financiare, în cayul lor fiind greu de facut o distincție clară între riscul pieței produsului și al pieței de capital.

Există următoarele tipuri de risc, din punct de vedere al pieței de capital:

Riscul ratei dobânzii – este reprezentat de sensibilitatea fluxului de numerar la schimbarile ratelor dobânzii. Fluctuația prețurilor activelor financiare și pasivelor datorită schimbarii ratei dobânzii într-o perioadă de timp poate transforma diversele riscuri( ex. Riscul de creditare) într-o amenințare majoră la adresa unei bănci.

Riscul de lichiditate – este cel mai important risc al pieței de capital, constând în aceea că o bancă nu dispune de lichidități corespunzătoare pentru a acoperi obligațiile financiare la un moment dat.

Riscul de decontare – formă particular a riscului de eroare, care presupune implicarea competitorilor băncii.

Riscul de bază – este o varietate a riscului ratei dobânzii. Pentru protecția impotriva ratei dobânzii, se pot utilize combinații de tranzacții având diferite active de bază și urmărindu-se în mod special relația existent ți previzibilă între activele de bază.

1.3. RISCUL DE CREDIT

Orice activitate de creditare presupune asumarea unor riscuri, astfel că cel mai important risc cu care se confruntă o bancă este riscul de credit numit și risc de insolvabilitate al debitorului. Acest risc este esențial în activitatea bancară deoarece principala funcție a unei banci o reprezintă acordarea de credite.

Riscul de credit face parte din categoria riscurilor determinate pe piața produsului. Astfel că pe parcursul anilor riscul de credit a fost definit de mai mulți autori de specialitate:

Riscul de credit este definit ca fiind pierderea suferită de o instituție bancară în cazul intrării în incapacitate de plată a unui debitor, ori în cazul deteriorării capacității acestiua de a restitui creditul, situație care, în literature de specialitate, este denumită reducerea calității creditului (Bhatia,M., 2006:5).

Riscul de creditare exprimă posibilitatea ca împrumutații sau emitenții de titluri să nu-și onoreze obligațiile de plată.

Altfel spus, riscul de credit este riscul ca debitorul să nu-și mai rambursere creditul nici ratele dobnzii aferente acestuia.

2. Analiza riscului de credit pe baza unor indicatori

Activitatea de creditare desfășurată de societățile bancare implică un risc prin însuși faptul că această decizie de creditare are la bază anumite elemente de anticipare. Masurarea riscului de creditare are o importanță deosebită atunci când se ia în calcul decizia de acordare a unui credit.

2.1. Indicatori de masurare a creditelor

În cazul analizei riscurilor bancare, o importanță deosebită revine cuantificării acestora, pe baza unui sistem de indicatori specifici, care permit evaluarea statică și dinamică a riscurilor, prin raportarea la standardele internaționale sau la propria experiență istorică a bancii.

Literatura de specialitate abordează tema indicatorilor pentru măsurarea riscurilor bancare, propunând diferite variabile, de regulă, principalele categorii de risc. În continuare, vom prezenta câțiva indicatori tradiționali, a căror utilitate pentru cuantificarea riscurilor interne a fost cofirmată și în practica băncilor româmești.

2.1.1. Indicatorii riscului de creditare

Aproape toate băncile , într-o măsură mai mare sau mai mică, își asumă riscul de creditare, ceea ce presupune necesitatea analizei atente a modului în care evoluează în timp calitatea portofoliului de creditare, cu impact deosebit asupra profitabilității, adecvării capitalului și încrederii generale în banca respectivă.

Riscul de credit poate fi apreciat pe baza mai multor indicatori care se pot grupa pe mai multe categorii, astfel:

indicatori de structură sau de pondere;

indicatori de dinamică;

indicatori reletivi.

Indicatorii de structură sau de pondere exprimă procentual, la un moment dat, structura activelor bancare sau a portofoliului de creditre. Pe lângă operațiunea de creditare propriu-zisă și plasamentele în titluri de credit ( între operațiile bilanțiere), acordarea de garanții( în afara bilanțului) și participarea înseși a băncii în sistemul interbancar de decontare sunt purtătoare de risc de credit. Se pot folosi următorii indicatori:

credite totale raportate la total active; cu cât ponderea creditelor în total active este mai ridicată, cu atât activitatea bancară este percepută ca fiind mai riscantă; prin politica de creditare se pot stabili un plafon al acestei măsuri și/sau praguri de alertă. Dacă valoarea portofoliului de valori mobiliare este mai semnificativă, atunci trebuie calculat și raportul dintre creanșele totale asupra debitorilor (creanțe acordate + titluri de credit în portofoliu) și activele totale;

creditele de calitate medie raportate la creditele totale; este un indicator care exprimă direct ponderea creditelor de calitate inferioară în total credite. Creditele de calitate medie cuprind creditele în observație + creditele substandard și cele îndoielnice ( conform normelor BNR);

pierderi la portofoliul de credite raportate la valoarea totală a portofoliului de credite; valoarea acestui raport trebuie să fie cât mai mică pentru ca portofoliul să fie gestionat eficient din punct de vedere al riscului de creditare. Această mărime servește și ca reper pentru stabilitatea rezervelor la portofoliul de credite din care sunt acoperite aceste pierderi.

Indicatori de dinamică exprimă evoluția în timp a unor indicatori valorici a căror mărime este coreletă cu evoluția riscului de creditare ex ante sau post factum.

dinamica fondului de rezervă pentru acoperirea pierderilor la portofoliul de credite exprimă ( ex ante) felul în care conducerea băncii anticipă evoluția expunerii la riscul de creditare: cu cât creșterea rezervelor planificate pentru care se constituie provizioane este mai mare, cu atât se poate presupune că banca anticipa pierderi mai mari și că, deci, este de așteptat o scadere a calității portofoliului de credite.

În funcție de reglementările legale privind constituire și finanțarea fondului de rezervă pentru pierderi din creditare se poate ca banca să folosească o politică diferităde finanțare a fondului pentru obținerea unor avantaje fiscale; și atunci este clar că dinamica pronunțată a indicatorului nu poate semnifica o creștere a expunerii la risc. Indicatorul este mai ales de uz extern, folosit la intregul sistem bancar ca un semnal de alarmă pentru terți și presa de specialitate.

dinamica activelor și a creditelor totale, sunt interpretate ca indicatori ai riscului de creditare atunci când exprimă o creștere accelerată. Aceasta deoarece se presupune că fiecare instituție bancară are o capacitate limitată de a gestiona corect un portofoliu de un anumit volum. Această capacitate fiind limitată de performanțele personalului, de cadrul politicii de creditare, de structura organizatorică, de ansamblul resurselor băncii și de modul lor de gestionare.

O creștere accelerată ( de exemplu de 50% într-un an) a valorii reale (în prețuri constante) a portofoliului de credite sau a activelor totale nu poate fi gestionată convenabil sau cel puțin comparabil cu nivelul de performanță din anii anteriori din cadrul acelorași structuri la presiunea exercitată de volumul sporit de activitate reprezintă un factor perturbator până la restabilirae unui nivel rezonabil de echilibru între capacitățile bancare de prelucrare a informației și volumul acesteia.

Indicatori relativi, de corelare a activelor bancare cu capitalul și fondurile bancare, sunt important de urmărit deoarece dau o expresie cantitativă a raportului dintre expunerea la risc și sursa de finanțare a acestei expuneri. Indicatorii ce pot fi folosiți sunt:

profitul net raportat la pierderile la portofoliul de credit; profitul net este sursa principală de finanțare a pierderilor, dar acoperirea acestora nu este singura lor destinație. Calculat în această formă indicatorul este cel mai adesea supraunitar. El se poate calcul și sub formă inversă, dar atunci este subunitar. Acoperirea resurselor este importantă. Oricum evoluția raportului poate fi extrem de semnificativă;

raportul dintre fondul de rezervă și pierderile înregistrate la portofoliul de credite. Acest raport trebuie să fie mai mare decât 1 pentru a putea trage concluzia că managementul este prudent.

Pe plan intern valoarea acestor indicatori ne permite să apreciem calitatea portofoliului de credite și evoluția acestuia, deoarece datele sunt accesibile fără restricții, toți acești indicatori pot fi calculați, interpretați în mod corelat , analizați și folosiți pentru a fundamenta politica de credit. Iar pe plan extern, în afara bancii, majoritatea indicatorilor pot fi calculați cu o relativă întârziere pe baza datelor din bilanț și repartizarea profitului publicate de bănci.

2.2. Indicatori de măsurare a riscului la Banca Națională a României

În ceea ce privește activitatea de creditare, datorită climatului economic creat la sfârșitul anului 2008 s-a observat o diminuare a cererii de credite, precum și o înrăutățire a portofoliilor de creanțe deținute de băncile comerciale asupra clientelei nebancare. Creditele acordate au determinat și deprecierea în valută, nivelul ridicat al dobânzilor la credite strâns legat de riscurile în creștere.

S-a menținut starea de incertitudine și în anul 2011 în ceea ce privește evoluția economiei, conform ultimului Raport asupra stabilității financiare a BNR.

În România au existat pași spre o relansare a activității de creditare, începând cu anul 2012 în special în sectorul privat.

2.2.1. Principalii indicatori ai riscului de credit

Banca Națională a României monitorizează indicatorii bancari pe baza raportărilor financiar-contabili, care se transmit lunar de către instituțiile de credit ( bilanț contabil, situația contului de profit si pierdere, situația activelor si pasivelor bilantiere).

Datorită faptului că profitabilitatea unei bănci este strict proporțională cu calitatea întregului portofoliu de creditare voi sistematiza principalii indicatori care determină stabilirea calității portofoliului de credite:

credite restante si indoielnice acordate clientelei ( valoarea brută), exprimate ca proporție în totalul portofoliului de credite aferente clientelei (la valoarea brută)

Valoarea brută reprezintă valoarea contabilă a acestor credite restante și îndoielnice acordate clientelei. Formula de calcul va fi:

Credite restante si îndoielnice

Totalul portofoliului de credite aferente la valoarea brută

Indicatorul se calculează pe baza a trei situații financiare întocmite de bancă: situația patrimoniului, situașia creantelor restante si îndoielnice si situația provizioanelor.

credite restante si indoielnice acordate clientelei ( valoarea netă), exprimate ca proporție în totalul portofoliului de credite aferente clientelei (la valoarea netă)

Valoarea netă a creditelor restante si îndoielnice acordate clientelei se calculează ca diferență între creditele restante și îndoielnice acordate clientelei la valoarea brută și provizioanele de risc de credit aferente acestora.

Rata creditelor restante si îndoielnice acordate clientelei se calculează după formula:

Credite restante si îndoielnice

Credite totale acordate clientelei

Limitele de variație ale indicatorului se prezintă astfel:

< 2% rating 1

2,1% – 4% rating 2

4,1% – 6% rating 3

6,1% – 8% rating 4

>8% rating 5

creanțe restante și îndoielnice (valoarea netă), exprimate în total active bancare

Limitele de evoluție a ratingului pentru acest indicator sunt aceleasi ca si în cazul credite restante si indoielnice acordate clientelei, exprimate ca proporție în totalul portofoliului de credite aferente clientelei (la valoarea netă)

credite restante si îndoielnice (valoarea netă), exprimate ca proporție la capitalurile proprii

Formula de calcul:

Credite restante si îndoielnice

Capitalurile proprii

Limitele de variație:

Cri < 30%Cp si Cp >0 rating 1

30% Cp < Cri < 50%Cp si Cp > 0 rating 2

50%Cp < Cri < 70%Cp si Cp > 0 rating 3

70%Cp < Cri < 100%Cp si Cp > 0 rating 4

Cri>Cp sau Cp< 0 rating 5

Unde, Cri – credite restante si îndoielnice

Cp – capitaluri proprii

Alți doi indicatori joacă un rol important în stabilirea calității creditelor sistemului bancar, aceștea sunt : rata riscului de credit 1 și rata riscului de credit 2.

rata riscului de credit 1 reprezintă un indicator care se calculează și re raportează lunar la BNR. Formula de calcul:

expunere neajustată a creantelor si dobanzilor din categoria „îndoielnic”și „pierdere”/total credite si dobânzi clasificate(exclusive elementele din afara bilanțului)

Nivelul acestui indiacator este cuprins între urmatoarele limite:

< 8% rating 1

8,1 – 15% rating 2

15,1% – 30% rating 3

30,1% – 50% rating 4

>50% rating 5

rata riscului de credit 2 se calculează astfel:

expunere neajustată a creantelor si dobanzilor din categoria „substandard”, „îndoielnic”și „pierdere” / total credite si dobânzi clasificate(inclusiv elementele din afara bilantului).

Nivelul acestui indicator este acelasi ca si al ratei riscului de credit 1.

Rata generală de risc reprezintă un indicator important în evaluarea calității activității instituției de credit, a carei formulă de calcul este urmatoarea:

Active la valoarea neta + elemente in afara bilantului (ponderate la risc)

Total active din bilant + elemente din afara bilantului (la valoarea contabila)

Indicatorul se calculează pe baza situațiilor financiare întocmite de instituțiile de credit:

Calcularea indicatorilor de solvabilitate;

Structura activelor din bilanț;

Structura elementelor din afara bilantului.

2.2.1.1.Evoluția indicatorilor care definesc calitatea creditelor

La nivelul sistemului bancar românesc s-a observat o reducere a numarului de credite, ca urmare a crizei economice,iar multe credite au fost cu intârzieri la plata ceea ce a dus la scaderea calității portofoliului de credite. Evoluția calitații creditelor se poate urmarii cu ajutorul indicatorilor prezentați mai sus.

În tabelul 1. si graficul 1. de mai jos am analizat calitatea creditelor din sistemul bancar în funcție de evoluția creditelor restante si îndoielnice:

Tabel 2.1. Evoluția creditelor restante si îndoielnice

Grafic 2.1. Evoluția creditelor restante si îndoielnice

Sursă: BNR- raport asupra stabilității financiare perioada 2005 – 2013

Se poate observa că proportia creditelor restante si îndoielnice in total portofoliu de credite a crescut de la 0.26% în 2005 la 1.45% in 2009, ajungand in 2010 la un procent de 2.23%. pana in anul 2010 proportia acestor credite restante si indoielnice are un nivel relativ redus in portofoliul de creditare al bancilor, dar acest ritm de crestere a devenit îngrijorător, deoarece in anii 2012, 2013, valoarea acestor credite este foarte mare.

Principalii indicatori de evaluare a riscului de credit, conform statisticilor BNR au fost transpusi în următorul tabel:

Tabel 2.2. Evoluția ratei riscului de credit 1 și a ratei generale de risc (%)

Sursa: preluare date din buletinele lunare ale BNR, perioada 2005 -2013

Conform preluării datelor din Tabelul , rata riscului de credit 1 și rata generală de risc poate fi reprezentata astfel:

Grafic 2.2. Evoluția ratei riscului de credit 1 și a ratei generale de risc (%)

Sursa: prelucrare proprie ale indicatorilor pe baza buletinelor lunare BNR, 2005 – 2013

Se observa din grafic o crestere a ratei riscului de credit 1, de la valoarea de 2,61% in 2005 la 31,97% în 2013. Valorile reprezentate in acest grafic ne arată o deteriorare a calității portofoliilor de creditare.

Deși rata riscului de credit 1 inregistrează valori ascendente, în cazul ratei generale de risc se observă o usoară creștere a acestui indicator in perioada 2006 – 2007 ceea ce reprezintă o îmbunătățire a distribuției activelor în functie de rata generală de risc, urmată de o scadere usoara a acestui indicator.

În ultimii trei ani creditele neperformante au cunoscut o evoluție ascendentă datorită conjuncturii economice pe care o traversează România. Creditele si dobanzile cu întârzieri de plată mai mari de 90 de zile în totalul portofoliului de credite au ajuns în anul 2010 la peste 10 % ceea ce se poate observa din graficul următor, iar în 2013 la o valoare de 21,95%. Evoluția acestor credite neperformante a determinat cresterea costurilor legate de risc, bancile ajungând să-si majoreze rezervele destinate acoperirii viitoarelor pierdri generete de riscul de credit.

Grafic 2.3. Nivelul ratei creditelor neperformante în total credite ăi dobânzi aferente creditelor nebancare

Sursă: preluare proprie din rapoartele BNR, perioada 2008 -2013

Evoluția acestor indicatori este urmarită atât de către bacile comerciale, cât si la nivelul intregii activități bancare, de Banca Națională a României, prin rapoartele economico-financiare pe care le depun bancile lunar, trimestrial si anual, la banca centrală.

Datorită crizei economico-financiare recente, la nivelul mondial, se poate observa o deteriorare a principalilor indicatori de risc, asa cum s-a putut observa si din graficele si tabelele prezentate. De aceea, BNR va trebui să ia măsuri necesare pentru reglementarea activitătii bancare.

3. Metode și tehnici de gestiune a riscului de credit

3.1. Cadrul teoretic al gestiunii riscurilor, metode și tehnici

Gestiunea riscului constă în utilizarea unor tehnici prin care banca poate să diminueze (elimine) pierderile sau poate să salveze creditul.

3.1.1. Gestionarea a priori și a posteriori

Gestionarea riscului de contra partidă are ca obiect limitarea pierderilor în cazul deprecierii situației debitorilor, precum și evitarea ca slăbiciunile unor debitori să antreneze dificultăți prea importante pentru împrumutător.

Prima etapă presupune gestionarea a priorii momentul luării deciziei de angajament, bazată pe criterii calitative și cantitative ce duc la stabilirea deciziei privind acordarea autorizărilor de angajament. Majoritatea autorizațiilor și toate condițiile particulare depind de aprecierea calitătii debitorilor, în momentul analizării dosarelor de creditare.

A doua etapă este gestionarea a posteriori pentru urmărirea acestora și estimarea riscurilor la portofoliul de active. Este vorba de o gestionare cantitativă a riscului de contrapartidă, bazată pe statistici ale situațiilor debitorilor, estimări ale expunerilor la risc și ale pierderilor în cazul înrăutățirii situațiilor clienților și portofoliilor de clienți diversificate.

Demersul general constă în estimarea provizioanelor statistice și a pierderilor neprevăzute.

3.1.2.Reglementări privind limitarea riscului de credit

Angajarea resurselor reprezintă activitatea de bază a unei bănci, dar și principalul factor perturbator pentru aceasta în cazul în care creditele acordate se transformă în credite neperformante. Astfel creditele nu vor fi rambursate fapt ce constituie o pierdere pentru bancă pe care trebuie să le acopere din profit.

Banca centrală, în calitate de autoritate de supraveghere bancară, urmărește limitarea riscului de credit prin reglementări specifice, ce privesc expunerea băncii și constituirea de provizioane.

1.Expunerea băncii se referă la:

limitarea creditării unui singur debitor : împrumuturile acordate de o societate bancară unui singur debitor nu poate depăși ( ca sumă) 20% din fondurile propii ale acesteia.

limitarea împrumuturilor mari acordate: suma totală a expunerilor mari ( împrumuturile mari sunt cele care depășesc 10% din fondurile proprii ale băncii acordat unui singur debitor) nu va depăși de 8 ori nivelul fondurilor proprii ale băncii.

limitarea împrumuturilor acordate persoanelor aflate în relații speciale cu banca: suma totală a acestor credite nu poate depăși 20% din fondurile proprii ale băncii. Persoanele aflate în relații speciale cu banca sunt: reprezentanții Fondului Proprietății de Stat în adunarea generală a acționarilor băncii, administratorii,cenzori, auditori ai băncii,membrii ai consiliilor special constituite, acționari(persoane juridice) ce dețin cel puțin 10% din capitalul bancii. Acționar semnificativ ( persoană fizică) ce deține cel puțin 5% di capitalul băncii, personalul B.N.R., personal propriu.

2. Constituirea de provizioane pentru riscul de credit

Constituirea de provizioane pentru riscul de credit reprezintă o componentă deosebit de importantă în activitatea de creditate, trebuie să se facă o prezentare a modului de constituire a acestora, dar și o analiză a legăturii existente intre riscuri, fonduri proprii ale băncii și provizioane.

Banca Națională a României este cea care are responsabilitatea, prin reglementările emise, să oblige instituțiile de credit să-și constituie provizioane specifice riscului de credit cu scopul de a acoperi eventuale pierderi datorate nerecuperării creditelor.

Regularizarea provizioanelor se poate realiza prin includerea acestora în cheltuieli sau prin cuprinderea la venituri a sumei reprezentând diferența dintre nivelul existent în sold al provizioanelor specifice riscului de credit și nivelul necesar al provizioanelor.

Conform Regulamentului BNR nr./2008, băncile trebuie să-și constituie și/sau să-și regularizeze lunar provizioanele specifice de risc de credit aferente creditelor acordate și plasamentelor cuprinse în sold la finele lunii respective, indiferent de rezultatul financiar înregistrat în perioada respectivă.

Creditele acordate de bănci , în urma analizei, sunt încadrate în una din categoriile de credite și anume:

credite standard – sunt cele acordate clienților profitabili ce prezintă performanțe financiare bune și foarte bune și care își achită la termen toate obligațiile rezultate din contractul de credit.

credite în observație – sunt acordate clienților cu performanțe financiare bune, dar care au probleme cu rambursarea ratelor și dobânzilor, situația lor îmbunătățindu-se repede;

credite substandard – în cazul în care performanțele financiare sunt satisfăcătoare, dar au o evidentă tendință de înrăutățire;

credite îndoielnice: sunt acele credite acordate clienților cu rezultate financiare slabe sau care au întârzieri sistematice în plata ratelor și a dobânzilor;

credite pierdere: performanțele financiare sunt slabe sau foarte slabe și pentru care riscul de neplată este major.

Clasificarea creditelor și plasamentelor pe cele cinci categorii se pot realiza pe baza unor criterii:

serviciul datoriei;

performanța financiară;

inițierea unor proceduri juridice.

Primul criteriu: serviciul datoriei se referă la capacitatea clienților de a-și onora onora obligațiile contractuale aferente unui credit la scadență, se stabilește prin numărul de zile de întârziere la pata datoriei, de la data scadenței.

Al doilea criteriu: performanța financiară se referă la ceea ce cuprinde o unitate economică din punct de vedere economic și a stabilității financiare. Se analizează o serie de indicatori economico-financiari care reies din calculele efectuate pe baza datelor cuprinse în situațiile financiare. Clasele de performanță financiară sunt notate de bancă, de la A la E, în ordine descrescătoare a calității acesteia, performanța fiind atinsă în clasa A pentru clienții sectorului bancar și persoane fizice.

Cel de al treilea criteriu: de inițiere a procedurilor juridice cuprinde măsuri ce trebuie luate pentru a recupera creanțele. Măsurile se referă atât la hotărârea instanței de inițiere a procedurii falimentului, cât și la procedura de executare silită față de persoane fizice și juridice. Criteriile de încadrare pe clase de calificare a creditelor, atât pentru sectorul bancar, cât și pentru cel nebancar sunt sistematizate în următoarele tabele:

Tabel 3.1. Criterii de clasificare a creditelor pentru sectorul nebancar

Sursa BNR – Regulamentul nr.5/2002, modificat și completat prin Regulamentul nr.7/2002, Regulamentul nr. 8/2005, Regulamentul nr.12/2006, Regulamentul nr.4/2007, Regulamentul nr.5/2007.

Tabel 3.2. Criterii de clasificare a creditelor pentru sectorul bancar

Sursa BNR – Regulamentul nr.5/2002, modificat și completat prin Regulamentul nr.7/2002, Regulamentul nr. 8/2005, Regulamentul nr.12/2006, Regulamentul nr.4/2007, Regulamentul nr.5/2007.

3.1.3. Principii ale managementului riscului de credit prevăzute prin normele Basel

3.1.3.1. Comparații între Basel I și Basel II

Activitatea de creditare , cu riscurile pe care le implică a impus noi reglementări odată cu introducerea acordurilor Basel. Acordul Basel II, spre deosebire de Acordul Basel I , identifică mai bine riscurile existente în sistemul bancar și ilustrează mai clar importanța care este acordată acestor riscuri, în sensul că manifestarea riscurilor poate cauza pierderi semnificative pentru bănci.

Din tabelul următor se poate constata că există diferențe de principii dar și caracteristici în privința managementului riscului.

Tabel 3.3. Sistematizarea principiilor celor două acorduri

Sursa: ( Georgescu, Piața creditului din România și reglementările noului Acord de Capital – Basel II 2007, pag 6)

Odată cu aplicarea Acordului Basel II , riscului de credit ii sunt aduse îmbunătățiri, în sensul că sunt evidențiate particularitățile fiecărei bănci cu privire la volumul și calitatea portofoliului de credite, dar și cerințele de capital mai detaliate, aferente riscului de credit și profilului de risc al băncii, în general.

În privința riscului de credit , Acordul Basel II ia în calcul pierderile aferente creditului prin impunerea unor niveluri mai mari de capital pentru acele credite care prezintă un risc mai mare. Astfel, pot fi identificate trei opțiuni prin care băncile și supraveghetorii pot să aleagă o abordare potrivită, în funcție de complexitatea activității băncii și de controalele interne ale acestora.

Obiectivele Acordului Basel II se realizează cu ajutorul instrumente structurate pe trei piloni, și anume:

Cerințe minime de capital – abordare cantitativă a cerințelor prudențiale;

Supravegherea adecvării capitalului – abordare calitativă a cerințelor prudențiale;

Instrumente necesare în realizarea supravegherii bancare.

În privința riscului de credit , Basel II ia în calcul pierderile referitoare la credit, prin stabilirea unor nivele mai mari de capital pentru creditele care se presupune că prezintă un risc mai mare.

Metodele și cerințele stabilite de noul acord urmăresc calculul activelor ponderate în funcție de gradul de risc și se concretizează în următoarele variante:

Abordarea standard;

Abordarea bazată pe ratingul intern (IRB) – de bază și avansată.

Abordarea standard a riscului referitor la credite prezintă o structură de control mai simplă, fiind o variantă revizuită a Acordului Basel I, din 1988.

Referitor la această abordare, elementele de noutate pe care le aduce Basel II constau în:

sensibilitate mai mare la risc,prin rafinarea categoriilor de expuneri;

utilizarea unor ratinguri externe de apreciere, rolul important avându-l autoritatea de supraveghere care este responsabilă cu recunoașterea agențiilor de rating extern pe baza unor criterii calitative;

lărgirea gamei de instrumente și de opțiuni acceptate în scopul limitării riscului de credit, precum instrumentele financiare derivate.

Abordarea bazată pe ratingul intern (IRB) – reprezintă elementele de noutate, care au la bază teorii de evaluare a activelor. Instituțiile bancare pot utiliza estimările proprii, dar și modelele de evaluare privind credibilitatea debitorului. Metodele utilizate sunt distincte, în funcție de diferitele tipuri de expunere la risc.

Spre deosebire de abordarea standard a riscului de credit, care reprezintă o formă simplă practicată de bănci, și, în care se utilizează evaluări externe ale riscului de credit pentru a stabili calitatea creditului clienților în scopul adecvării capitalului, o abordare bazată pe sisteme complexe de evaluare a riscului se poate efectua cu aprobarea supraveghetorilor naționali. Se poate alege una din cele două abordări bazate pe ratingul intern, in care băncile se bazează parțial sau în totalitate pe propria lor evaluare a riscului pentru a putea determina capitalul necesar supus datelor statistice, validării și cerințelor operaționale.

Acordul Basel I , în forma lui inițială (din 1988) a ținut cont de evaluarea adecvării capitalului numai în funcție de riscul de credit ( prin stabilirea standardului de adecvare a capitalului, adică a raportului dintre capital și active ponderate la riscul de credit la cel puțin 8% ), a acoperit aspecte privind determinarea capitalului ( capitolul de rang I și II), dar și legate de sistemele de ponderare a riscurilor (ponderi asociate diverselor categorii de active: 0%, 20%, 50%, 100%). Ulterior, au avut loc modificări și adăugiri referitoare la tratarea adecvării capitalului, prin includerea unei cerințe de capital pentru acoperirea riscului de piață , în ianuarie 1996.

În ponderea riscului de credit , conform Basel I se urmărea doar natura debitorilor, localizarea riscurilor și durata angajamentelor încheiate.

Reforma adusă de Acordul Basel II ține să completeze acordul precedent , prin:

urmărirea unui instrument de adecvare a fondurilor proprii, mult mai real, în funcîie de riscuri;

adotarea de către bănci a unor instrumente de măsurare și gestionare a riscurilor avansate;

îmbunătățirea rolului de supraveghetorilor bancari și realizarea transparenței financiar – bancare;

stabilirae unor exigențe sporite în ceea ce privește începerea unor activități de gestionare riguroasă a tuturor riscurilor.

Acordul Basel II a reprezentat un important punct de reper pentru realizarea unei legislații bancare naționale în domeniul administrării riscului de credit, iar în anul 2006 se preiau în legislația românească o serie de prevederi ale acordului, dar și ale Directivei Europene de Adecvare a Capitalului.

Datorită crizei economice recente, a fenomenelor economice și financiare apărute atât pe plan național cât și internațional consider cî reglementările și normele existente vor fi continuate de altele noi, în concordanță cu problemele economice actuale.

3.1.3.2. Efectele unui nou Acord Basel III asupra constituirii de provizioane, respectiv asupra activității de creditare

Datorită sistemului financiar-bancar caracterizat prin slăbiciuni determinate de prea multă lejeritate în bănci, a inexistenței unui capital bancar de înaltă calitate care să poată absorbi pierderile, dar și datorită creșterii excesive ale creditului fără să aibă o bază suficientă de lichidități, s-au stabilit cauzele care au determinat finalizarea mult mai rapidă a noi reglementări , mai stricte pe tema aceasta , concretizate printr-un nou acord bancar.

Cerințele cuprinse în noul acord au rolul de a stabili ca băncile să dețină mai multe lichidități , de calitate ridicată, constituind o acoperire pe termen scurt. Activitatea de creditare se va realiza pe baze mult mai solide, adică toate împrumuturile acordate vor fi minuțios verificate, în condițiile de mai multă siguranță pentru bănci, iar rezervele de capital vor fi de calitate superioară și la un nivel mai ridicat.

Implementarea unui nivel ridicat a capitalului și a unei mai bune calități a acestuia, dar și a activității de provizionare pe termen lung vor determina băncile să renunțe la a prelua un risc excesiv.

Prin noile reglementări ale Acordului Basel III se încearcă reformarea capitalului bancar prin două sisteme suplimentare de siguranță. Unul dintre ele privește o cerință suplimentară de capital, peste capitalul de bază, numită capital conservation buffer. În cazul în care băncile nu ating nivelul impus al acestui indicator organele de supraveghere pot trece la a restricționa acordarea unor bonusuri, dividende sau răscumpărări de acțiuni. Al doilea sistem de siguranță se referă la capitalul anti ciclic countercyclical buffer, care poate fi adecvat dacă autoritățile observă apariția unei activități de creditare excesive. Acesta are rolul de a asigura o protecție la nivel bancar, în cazul în care ciclul economic se schimbă brusc și se observă creșterea într-un număr mare a creditelor neperformante.

Datele referitoare la stabilirea noilor reguli de capital sunt sistematizate in tabelul următor

Tabel 3.4. Stabilirea noilor reguli de capital

Sursa: preluare proprie după ( Abordarea Acordurilor Basel în contextul bancar actual)

Toate aceste date privind constituirea unor rezerve mai mari de capital vor afecta profitabilitatea băncilor. Dividendele și bonusurile vor fi mult mai reduse sau nu vor fi de loc, acestea vor ajunge spre constituirea rezervelor de capital.

Cu toate că riscul capitalului, atât cel de bază cât și cel suplimentar, este de a proteja băncile, in mare parte datorita unor credite cu probleme, constituirea acestor rezerve mai mari de capital va determina restrângerea activității de creditare si implicit creșterea economica va avea de suferit. Perioada de implementare a acestor doua sisteme de siguranță referitoare la capital se va realiza gradual, pe parcursul a 10 ani.

După stabilirea noilor reguli va urma un nou pas, acela de divizare a lumii bancare în instituții de credit solide si instituții de credit cu probleme, în sensul ca băncile mai fragile vor fi nevoite sa strângă bani de pe piețe, pentru a-si aduna rezerva necesara de lichidități , proces ce va fi mai dificil datorita reticentei investitorilor, iar rezervele de capital vor fi mult mai greu de constituit decât in cazul băncilor mari. În ce privește băncile solide acestea nu vor fi afectate așa de mult de noile reglementari de majorare a capitalului, deoarece acestea îndeplinesc multe din cerințele impuse de Basel III.

Pe termen lung, in cazul in care noile reguli vor funcționa corect, șansele de izbucnire a unor crize economice de genul celei recente vor fi mult mai diminuate.

3.2. Analiza riscului de credit conform Băncii Raiffeisen Bank

Raiffeisen Bank România , conform raportului anual al acesteia, reprezintă o bancă subsidiară a Raiffeisen Zentralbank Osterreich AG cu sediul în Viena Austria. La nivel internațional, banca are peste 15 milioane de clienți, în peste 3000 unități bancare și își desfășoară activitatea pe 15 piețe internaționale. În România, Raiffeisen Bank se situează între primele 10 bănci din sistemul bancar românesc în funcție de totalul activelor nete la nivel bancar.

3.2.1.Activitatea de creditare a Raiffeisen Bank

În cadrul băncii activitatea de creditare reprezintă o activitate prioritară care ii aduce acesteia cele mai mari profituri, dar care determină și creșterea riscurilor la nivel bancar, din această cauză fiind necesară o prezentare a modului de gestionare a riscului de creditare.

Politica de gestionare a riscului la nivel Raiffeisen Bank se stabilește pentru a identifica și realiza riscurile la care este expusă banca, dar și pentru a stabili anumite limite adecvate de risc și control și pentru a monitoriza aceste riscuri. Această politică de gestionare a riscului este revizuită periodic , astfel încât să reflecte cât mai corect schimbările în funcție de condițiile pieței, precum și cele la nivelul produselor și serviciilor oferite.

Analiza riscului de creditare reprezintă o activitate complet centralizată, constituind pentru Raiffeisen Bank un punct de referință în evaluarea întregii activități de creditare a acesteia. Activitatea legată de riscul de creditare este organizată pe linii de activitate și specializate de clienți.

În anul 2009, datorită condițiilor economice, Raiffeisen Bank a trecut la o revizuire intensă a portofoliilor de clienți pentru a pute identifica din timp expunerile problematice, dar și pentru a putea oferi clienților săi expertiza financiară și soluții adaptate la nevoile acestora. În acest scop a fost implementat un sistem standardizat de avertizare timpurie pentru anumite categorii de clienți cu credite. Cu ajutorul acestui sistem se monitorizează lunar portofoliul de clienți în vederea identificării semnalelor de avertizare,precum și pentru explicarea acestor semnale. Pe baza acestor indicatori, portofoliul de clienți este împărțit pe categorii distincte de risc, fiind propuse totodată acțiuni și strategi pentru clienții identificați ca problematici.

3.2.2. Implementarea cerințelor impuse de Regulamentul BNR

Raiffeisen Bank a trecut și la implementarea cerințelor impuse de Regulamentul BNR nr.18/2009 privind cadrul de administrare a activității instituțiilor de credit, procesul intern de evaluare a adecvării capitalului la riscuri, precum și condițiile de externalizare a activităților acestora.

Scopul final al implementării acestui regulament l-a constituit asigurarea unei mai bune adecvări a capitalului la riscuri, respectiv la riscul de credit, dar și integrarea cât mai eficientă a activităților de administrare a riscurilor în procesele de decizie de la nivelul Băncii Raiffeisen Bank.

Cerințele de capital pe perioada 2008-2012, la nivel de grup se împart pe clase de active și pe tipuri de riscuri , astfel pentru riscul de credit în următoarea pondere:

Tabel 3.5. Cerințe de capital pentru riscul de credit pe perioada 2008 – 2012

Sursă: Prelucrări proprii ale raporturilor anuale ale Raiffeisen Bank, pe perioada 2008-2012

Datele obținute și prezentate în tabel sunt calculate pe perioada 2008-2012, deoarece Acordul Basel II a fost implementat doar începând cu 1 ianuarie 2008 (anterior anului 2008 nu s+au calculat astfel de cerințe). În urma preluării datelor, conform abordării standard, am obținut graficul următor.

Grafic 3.1.Cerințe de capital pentru riscul de credit pe perioada 2008 – 2012

Din graficul de mai sus se poate observa că cea mai mare pondere o au cerințele de capital pentru riscul de credit aferent activităților de creditare: societăți și retail, ceea ce înseamnă că aceste clase de expuneri sunt mai predispuse riscului de credit și impun cerințe mai ridicate.

Riscul de credit este gestionat prin intermediul proceselor de management al riscului de credit la nivelul Grupului Raiffeisen Bank . acest risc este diminuat prin atragerea unor parteneri cu performanțe financiare solide, prin monitorizarea activității acestora, prin folosirea unor limite de expunere, iar acolo unde este necesar, și prin folosirea de garanții.

Pentru a minimiza riscul de credit se utilizează anumite proceduri premergătoare de evaluare a clienților pentru acordarea de credite, se urmărește posibilitatea clienților de a rambursa creditul și dobânda pe perioada derulării împrumutului și se stabilesc limite de expunere.

Începând cu anul 2008, banca a primit aprobarea din partea B.N.R. ,ca organ de supraveghere pentru calcularea cerințelor de capital pentru riscul de credit, conform abordării standard.Din a doua jumătate a anului 2009, pentru utilizarea abordării bazată pe modele interne de rating (IRB). Abordarea bazată pe modele interne de rating este utilizată doar pentru portofoliile „ administrații centrale și bănci centrale”, „instituții”, „societăți” și „titluri de capital”, iar pentru portofoliul de retail,implementarea IRB și preconizează să se efectueze spre sfârșitul anului 2012, conform Raportului anual al Raiffeisen Bank.

În ceea ce privește pregătirea cadrului de utilizare a abordării bazate pe modelele interne de rating, Raiffeisen Bank a dezvoltat în 2009 modele statistice pentru evaluarea și previzionarea performanțelor clienților în funcție de anumite categorii de produse. Modelele statistice urmaresc și estimarea parametrilor de risc relevanți pentru calcularea activelor ponderate la risc, cum ar fi: probabilitatea de nerambursare(PD), pierdere în caz de nerambursare (LGD) și expunerea la riscul de nerambursare (EAD)pentru toate portofoliile de retail.

Tabel 3.6. Cerințe de capital: abordarea standard și abordarea bazată pe modele interne de rating

Sursă: preluare date conform regulamentului privind cerințele de publicare al Raiffeisen Bank, pe perioada 2008-2012

Perioada 2010-2012 este cea luată în calcul , deoarece, numai începând cu anul 2010 se calculează cerința de capital pentru riscul de credit conform abordării bazate pe modelele interne. Prin observarea celor doua modele se poate observa că, față de metoda standard, abordarea modelelor interne de rating implică cerințe mai mari pentru portofoliile: societăți și instituții,iar pentru portofoliul retail încă nu s-a trecut la abordarea unor modele interne, deși banca preconiza acest lucru. Grafic, aceste cerințe se prezintă astfel:

Grafic 3.2 Abordarea standard și abordarea bazată pe modele interne de rating

După cum se poate observa, pentru portofoliul retail se utilizează deocamdată abordarea standard până la extinderea sistemului informatic centralizat, pentru a se putea colecta un set lărgit de date aferente acestuia. Se mai poate observa faptul că abordarea modelelor interne de rating se axează pe acele segmente cu activitate intensă de creditare și unde se impune o gestionare atentă a riscului de credit.

Banca Națională a României este responsabilă de reglementarea și monitorizarea modului de gestionare a capitalului bancar, atât la nivel individual, cât și la nivelul Grupului Raiffeisen Bank. Aceasta impune menținerea indicatorului de adecvare a capitalului la riscuri în conformitate cu normele Acordului Basel II, calculat ca raport între fondurile proprii ale Băncii Raiffeisen Bank și totalul activelor purtătoare de risc.

Poziția capitalului necesar al Raiffeisen Bank, în conformitate cu reglementările emise de B.N.R. și prezentate în Rapoartele anuale ale băncii este abordată atât conform cerințelor Basel I, pe perioada 2005-2007, cât și implementarea Acordului Basel II , anii 2008-2012.

Tabel 3.14 Stabilirea indicatorului de adecvare a capitalului la riscuri

Sursă: preluare date din rapoartele anuale ale Raiffeisen Bank, pe perioada 2005-2012

Grafic Evoluția indicatorului de adecvare a capitalului la riscuri, perioada 2005 -2012

Sursa: prelucrare proprie după rapoartele anuale ale Raiffeisen Bank, pe perioada 2005-2012

Conform graficului, variația ratei de adecvare a capitalului consemnează o scădere a nivelului acestui indicator, în anul 2008 față de anii precedenți datorită implementării cerințelor de capital ale Acordurilor Basel II, care au influențat activele ponderate la risc aferente riscului de credit. La aceasta s-au adăugat cerințe suplimentare de capital pentru riscul operațional consemnate în Acordul de Capital Basel II. Până la sfârșitul anului 2007, cerințele de capital cuprindeau doar riscul de credit și riscul de piață, în conformitate cu Acordul Basel I. În anul 2009 s-a constatat o creștere a nivelului acestui indicator, ajungând la valoarea de 13,42% față de 11,765 cât era în 2008. Anul 2011 și 20012 au consemnat, o creștere a nivelului acestui indicator datorită cerințelor fondurilor proprii consolidate care s-au majorat prin încorporarea unei părți din profitul realizat de către Raiffeisen Bank. Nivelul acestui indicator se încadrează în cerințele Basel II, fiind peste limita de 8 % impusă de acesta.

3.2.3. Alinierea la Basel III

Actionarii Raiffeisen Zentralbank (RZB) au subscris 342 milioane euro la majorarea capitalului, suplimentat pentru a prelua participații la banci controlate de grup in Cehia si Slovacia, aliniind poziția capitalului Raiffeisen în conformitate cu prevederile Basel III.

Raiffeisen Zentralbank Osterreich (RZB), actionarul majoritar al Raiffeisen Bank International (RBI), face o majorare de capital de pana la 600 de milioane de euro printr-o emisiune de actiuni fara drept de vot.

Masura permite optimizarea structurii grupului RZB si imbunatateste in acelasi timp pozitia capitalului în conformitate cu prevederile Basel III, care intra în vigoare în Austria în 2013.

4.Concluzii și propuneri

Concluzii și propuneri privind cadrul general al acordurilor Basel

Consider că, preocupările majore ale sistemului bancar pentru studierea reglementărilor aduse prin acordurile Basel și a modului în care ele au fost aplicate ar trebui să fie îndreptate spre:

noi standarde optime de capital;

o stabilire a principalelor caracteristici ale acordurilor Basel, ale avantajelor, dezavantajelor implementării acestora atât la nivel internațional cât și în România;

preocuparea intensă a BNR, pentru implementarea Acordului Basel II începând cu 2008, la nivelul sistemului bancar românesc;

stabilirea rating-ului bancar cu ajutorul datelor obținute de la cel puțin doua agentii de rating, ca să se reducă posibilitatea ca o bancă să se bazeze pe o singura evaluare ce ar putea fi favorabilă;

o separare mult mai riguroasă a responsabilităților la nivelul activității bancare, fapt ce ar duce la administrarea eficientă a riscurilor;

apelarea, în mod obligatoriu, la piața asigurărilor, repreyintă un instrument benefic de gestionare a riscurilor;

Accelerarea procesului de reglementare bancară și criza economico-financiară recentă au dus la completarea acordurilor Basel I și Base II, cu un nou acord bancar, Basel III. Acesta vizează: consolidarea piețelor financiare, reforma unor instituții precum FMI și Banca Mondială, pentru o mai bună stabilitate bancară, stabilirea unor cerințe referitoare la lichiditatea bancară și la capital, precum si controlul sporit în gestionarea riscurilor.

În opinia mea , aceste acorduri Basel au rolul de a oferi o mai bună capitaliizare a băncilor, o supraveghere adecvată a activității bancare, ceea ce determină mediul de afaceri, respectiv clienții bancari să capete încredere în bănci și să reînceapă activitatea de creditare.

Concluzii și propuneri privind riscul de credit

Analiză a riscului de credit este necesară, întrucât acesta este principalul risc la care sunt expuse băncile. Acest lucru reiese din evoluția principalilor indicatori ai riscului de credit, înainte și după criza economico-financiară.

Indicatorii analizați definesc calitatea portofoliului de credite, iar pe întregul sistem bancar românesc se constată o deteriorare a calității creditelor neperformante. Acestea determinând o creștere a costurilor riscului de credit, băncile ajungând să-și majoreze rezervele pentru acoperirea pierderilor viitoare generate de riscul de credit.

Consider că, o măsură de protecție pe care trebui să o adopte băncile este sporirea garanțiilor,prin creșterea cheltuielilor cu provizioanele, ceea ce ar duce la o acoperire mai mare a creditelor neperformante.

O altă măsură, ce ar trebui luată pentru întreg sistemul bancar, ar fi urmărirea evoluției acestor indicatori, de către fiecare bancă în parte, dar și de către BNR, în calitate de bancă centrală.

În ceea ce privește activitatea sistemului de creditare a Raiffeisen Bank din prezent, aceasta este complet centralizată, organizată pe linii de activitate și specializată pe segmente de clienți, așa cum prevăd și reglementările Acordului Basel II pentru modelele alternative de stabilire a cerințelor de capital specifice riscului de credit.

La nivelul băncii a avut loc o revizuire a portofoliilor de clienți, aceasta concretizându-se prin monitorizarea acestor portofolii lunar, folosindu-se și un sistem de avertizare din timp pentru un anumite categorii de clienți.

Cerințele de capital pentru riscul de credit la Raiffeisen Bank se împart pe clase de active și tipuri de riscuri, cea mai mare proporție a acestor categorii o are categoriile societăți și retail, aceste fiind cele mai predispuse la risc.

Implementarea sistemului informatic centralizat este benefică pentru bănci, deoarece conduce la colectarea mai rapidă a informațiilor bancare, la nivel local, permite calcularea și raportarea cerințelor de capital specifice riscului de credit.

Consider că, în viitor sunt foarte importante acel măsuri de dezvoltare a sistemului informatic care cuprind un set lărgit de date, mai ales în ceea ce privește activitatea de retail. Acest lucru ar duce la creșterea capacității de analiză a băncilor.

O măsură importantă în ceea ce privește activitatea de creditare, consider că ar fi o clasificare mai riguroasă a creditelor și plasamentelor fapt ce ar duce la sporirea performanțelor bancare.

Cred că o determinare riguroasă a indicatorilor de performanță financiară a unei bănci pe baza datelor și a proiecției bugetului de venituri și cheltuieli ar duce la depistarea timpurie a unor probleme care apar, fiind astfel remediate mai ușor.

De asemenea, o măsură avantajoasă pentru bănci ar fi transferul riscului de creditare prin securitizarea creanțelor, întrucât ar contribui la reducerea expunerilor de către bănci pentru anumiți debitori sau și pentru anumite sectoare de activitate. În felul acesta băncile continuă să acorde credite clienților importanți, pentru care limita maximă acceptată de expunere a fost atinsă anterior securitizării.

Securitizarea băncilor permite și o specializare a băncilor datorită posibilităților de a securitiza creditele, nevoii de finanțare a unor agenți economici sau chiar a unor sectoare, dar fără ca banca să-și asume un risc prea mare. De asemenea, reprezintă și o sursă de lichiditate, în general activele nelichide cum ar fi creditele ajung să fie vândute.

Transferul unei părți din riscul de creditare se face tot prin securitizare, deoarece, cei mai mulți investitori în obligațiuni securitizate nu sunt din acest sector. În cest fel are loc o redistribuire a riscului de creditare la nivelul întregii economii, sau chiar pe plan internațional.

Bibliografie

Bogdan Căpraru , Activitatea Bancară – sisteme , operațiuni și practici , Ed. C.H. Beck București 2010;

Corneliu Bențe, Gestiunea monetară a riscurilor bancare în contextul dezvoltării pieței asigurării creditului, Ed. Universității din Oradea, Oradea, 2011;

Cosma Daniela, Abordarea Acordurilor Basel în contextul bancar actual, Oradea, 2014;

C. Apostoiu, Basel III, noul cod de legi al lumii financiare, va afecta profitabilitatea băncilor, Ziarul Financiar;

Daniela Zăpodeanu, MONEDĂ ȘI CREDIT Instituții monetare și de credit, ED. Universității din Oradea, Oradea,2005;

Ioan I. Trenca, TEHNICĂ BANCARĂ, Ed. Casa Cărții de Știință, Cluj-Napoca, 2011;

Ioan I. Trenca, Hadrian –Traian Silivestru, Managementul riscului operațional în bănci, Ed. Casa Cărții de Știință, Cluj-Napoca, 2011;

Ioan I. Trenca, Annamaria Benyovszki, Riscul portofoliului de creditare bancare – soluții de management -, Ed. Casa Cărții de Știință, Cluj-Napoca, 2011;

Ion Nițu, Managementul riscului bancar , Ed. Expert, București 2000;

Maricica Stoica, Management bancar, Ed. Economica, București, 1999;

Nicolaie Danilă , Aurel Octavian Bere,Managementul bancar , ed. Economică ,București ,2000;

O.M. Dănilă, Implicațiile și limitele Acordului Basel II în contextul actualei crize financiare. Economie teoretică și aplicată, Vol. XIX, nr.6;

Vasile Dedu, Gestiune și audit bancar, Ediția a III-a, Ed. Științe Naționale, București, 2001;

Vasile Dedu, Gestiune și audit bancar, Ediția a II-a, Ed. Economica, București, 2008;

http://www.bnro.ro/Stabilitate-financiara–Rolul-BNR-3114.aspx;

http://www.bnro.ro/Statistica-87.aspx;

http://www.raiffeisen.ro/.