Contabilitatea și Gestiunea Creditelor Bancare

UNIVERSITATEA “VASILE ALECSANDRI” DIN BACĂU

FACULTATEA DE ȘTIINȚE ECONOMICE

Specilizarea: Contabilitate și informatică de gestiune

Lucrare de licență

Coordonator științific:

Conf. Univ. Dr. Aristița Rotilă

Absolvent:

Teriș Maria-Ștefania

Bacău

2016

UNIVERSITATEA “VASILE ALECSANDRI” DIN BACĂU

FACULTATEA DE ȘTIINȚE ECONOMICE

Specilizarea: Contabilitate și informatică de gestiune

Lucrare de licență

Contabilitatea și gestiunea creditelor bancare

Coordonator științific:

Conf. Univ. Dr. Aristița Rotilă

Student:

Teriș Maria-Ștefania

Bacău

2016

Contabilitatea și gestiunea creditelor bancare

Teriș Maria-Ștefania

Cuprins

Introducere

Capitilul 1. Aspecte teoretice privind creditele bancare

Istoricul apariției și evoluției creditelor

Noțiunea de credit. Formele creditului

Creditul bancar caracteristici și forme

Creditul bancar pe termen scurt

Creditul bancar pe termen lung

Etapele activității de creditare

Riscul apelării la credite

Costurile creditului

Cadrul juridic privind contabilitatea și gestiunea creditelor bancare

Capitolul 2. Descrierea societății SC GRUP TERMLOC SA Bacău

2.1 Prezentarea generală a societăți SC GRUP TERMLOC SA Bacău

2.2 Structura organizatorică SC GRUP TERMLOC SA Bacău

2.3 Organizarea compartimentului financiar contabil la

Capitolul3. Contabilitatea și gestiunea creditelor bancare

3.1Purtătorii primari de informații privind creditele bancare

3.2 Contabilitatea creditelor bancare pe termen scurt

3.2.1Sistemul de conturi

3.2.2 Reflectarea în contabilitate a operațiunilor privind creditele bancare pe termen scurt

3.3 Contabilitatea creditelor bancare pe termen lung

3.3.1 Sistemul de conturi

3.3.2 Reflectarea în contabilitate a operațiunilor privind creditele bancare pe termen lung

3.4 Gestionarea și costul creditelor la SC GRUP TERMLOC SA Bacău

3.4.1 Costul creditelor pe termen scurt

3.4.2 Costul creditelor pe termen lung

3.4.3 Influența îndatorării asupra rentabilității financiare

3.5 Analiza creditelor bancare la SC GRUP TERMLOC SA Bacău

3.5.1Analiza structurală a creditelor

3.5.2 Analiza surselor de finanțare prin intermediul ratelor structurii financiare a entității

Capitolul 4. Program informatic

Concluzii

Bibliografie

Anexe

Capitilul 1. Aspecte teoretice privind creditele bancare

1.1 Istoricul apariției și evoluției creditului

Izvoarele istorice atestă faptul că despre credit putem vorbi începând cu anul 2000 î.Hr. în Asiria și Babilon, fiind o îndeletnicire a marilor proprietari funciari. Apoi, sub forma comerțului cu bani, creditul a fost practicat de egipteni și fenicieni pentru ca mai târziu să apară în Grecia Antică și Imperiul Roman. Creditori aveau două activități principale și anume: “acceptau depozite și schimbau bani”.

Mileniul al II- lea î.Hr. este perioada în care din cauza lipsei grave de disponibilități bănești și a gradului ridicat de risc, “activitatea de creditare era una de tip cămătăresc” având ca primă caracteristică dobâda foarte ridicată, o altă caracteristică a acestei perioade este lipsa încrederii ce a dus la constituirea unor importante garanții materiale, uneori pană la echivalentul sumei angajate ca împrumut. În acest context era nevoie și de o oarecare încredere din partea împrumutătorului, aceea că împrumutatul își va ține cuvântul dat și va restitui banii la termen,. din acest act de bună-credință rezultă și titulatura de credit. Nerespectarea termenului putea ducea, în Roma Antică, la întemnițarea sau supunerea la pedepse fizice („partis secanto”) a debitorului.

Dacă astăzi avem instuții specialiate în actvitatea de creditare în anii 2000 î.Hr. aceste instituii erau templele deoarece erau considerate sacre și inviolabile, în sensul modern al cuvântului, activitatea bancară își are originea în Evul Mediu, una din cele mai cunoscute bănci din acea perioadă fiind cea fondată de familia Medici, în 1397.

Codul lui Hammurabi este cea mai veche culegere de legi cunoscută, Codul a fost scris probabil în jurul anului 1760 î.Hr., în timpul domniei lui Hammurabi (1792-1750 î.Hr.) un rege babilonian. Codul conține 282 de legi, iar unele din acestea cuprind reguli precise privitoare la primirea și acordarea de împrumuturi, plata dobânzilor, folosirea înscrisurilor doveditoare, constituirea de garanții, împărțirea obligațiilor și depunderea în depozit. Este primul cod de legi cunoscut care reglementează activitatea bancară.

Atât consolidarea sistemelor bancare cât și dezvoltarea economică, prin trecerea de la manufactură la marea industrie, au dus la creșterea solicitărilor de credite. Putem afirma că economiile actuale sunt economii bănești, iar banii sunt definiți ca „bani de credit”. Creditul se identifică tot mai mult ca fiind comerțul cu bani, asimilat cu activitatea de intermediere a băncilor între posesorii de disponibilități bănești și cei care doresc să utilizeze aceste mijloace bănești. Altfel spus, depozitele bancare constituite pe seama depunerilor stau la baza procesului de redistribuire a capitalurilor bănești sub forma diverselor împrumuturi. Din acestă perspectivă dobanda se manifestă ca fiind “prețul capitalurilor bănești implicate în procesul de creditare”.

Dacă în Roma Antică imposibilitatea de plată a creditului ducea la pedepse fizice. În Moldova, Codul Calimach pune bazele codului comercial prin „Anexa pentru rînduiala concursului creditorilor” (art.1974-2032) precum și în „Anexa a doua pentru lițitație sau mezat, după obiceiul pământului” unde găsim reglementat și modul de recuperare a pagubelor în cazul în care „falitul” nu își poate achita obligațiile prin „tractarisirea consiliului creditorilor”.”Rânduiala concursului creditorilor este acea de legi hotărâtă regulă, după care are a se în pricini falimenturi sau bancruturi (mofluzilicuri)” altfel spus modul în care creditorii hotărăsc să acioneze pentru a-și recupera banii.

1.2 Noțiunea de credit. Formele creditului

Etimologic cuvântul credit își are originea în limba latină „creditum-creditare” care înseamnă „a crede” sau „a avea încredere”.

Termenul de credit este definit în Legea bancară nr. 58/1998 ca fiind ”orice angajament de punere la dispozitie sau acordarea unei sume de bani ori prelungirea scadenței unei datorii, în schimbul obligației debitorului la rambursarea sumei respective, precum și la plata unei dobânzi sau a altor cheltuieli legate de această sumă sau orice angajament de achiziționare a unui titlu care încorporează o creanță ori a altui drept la încasarea unei sume de bani”.

Pe de altă parte dicționarul explicativ al limbii române definește creditul ca fiind: relație (economică) bănească ce se stabilește între o persoană fizică sau juridică (creditor), care acordă un împrumut de bani  sau care vinde mărfuri sau servicii pe datorie, și o altă persoană fizică sau juridică (debitor), care primește împrumutul sau cumpără pe datorie; împrumut acordat (cu titlu rambursabil și condiționat de obicei de plata unei dobânzi); creanța creditorului; obligația (bănească), datoria celui creditat; (concr.) valoarea, suma de bani  pe care creditorul o cedează cu titlu rambursabil debitorului său.

Există numeroase opinii cu privire la definirea creditului, economistul belgian Fernand Baudhuin susține că fiecare economist are propria-i definiție a creditului în timp ce economistul italian Amedeo Gambino scria că definirea creditului este „într-adevăr o chestiune din cele mai controversate”. Sistematizând numeroasele opinii exprimate, putem identifica trei concepții privind definire creditului: creditul ca încredere, creditul ca formă a relaiilor de schimb și creditul ca expresie a relațiilor de redistribuire.

Creditul ca încredere.Unii economiști consideră că încrederea este piatra de temelie în ceea ce privește creditul, în acest sens creditul este o cateorie subiectivă, psihologică. Încrederea este necesară în relațiile de împrumut, fară ea nu ar putea avea loc nici vânzarea de marfă cu plata amânată și de ce nu, nici operațiunile cu plata în avans (în această situație clientul jucând rolul creditorului). Pentru ca creditarea să aibă loc, creditorul trebuie să fie convins de calitățile morale ale debitorului, să aibă cunoștințe despre bonitatea acestuia și de capacitatea financiară a cestuia de a face plata la termen (la scadență).

Creditul ca schimb. Sunt autori care consideră creditul ca fiind o formă aparte a schimbului, adică operațiile de credit sunt operațiuni de schimb cu particularitatea că efectuarea prestației este despărțită de efectuarea contraprestației de un interval de timp. În sprijinul acestei teorii vine profesorul Ștefan Dumitrescu, în lucrarea sa „Tratat de monedă” considerând creditul un schimb care începe în prezent și se termină în viitor.

În „Dicționarul economico-financiar și contabil” creditul înseamnă schimbarea unei prestațiuni actuale contra unei prestațiuni viitoare între doi subiecți: creditorul, care transferă banii, bunuri sau servicii și debitorul care îți asumă responsabilitatea restituirii banilor sau de plată a bunurilor, dicționarul american îl definește ca fiind un acord prin care forme ale valorii – bunuri, servicii sau monedă – sunt cedate în schimbul unei promisiuni de plată viitoare.

Totuși creditul nu este consacrat ca o formă a schimbului deoarece schimbul se caracteriează prin cedarea unei mărfi și obținerea echivalentului în bani a acesteia, prin schimb se urmărește creșterea valorii de întrebuințare deoarece persoana care a cedat bunul își poate achiziționa cu banii obținuți un bun cu o valoare de întrebuințare mai mare decât a bunului cedat, se modifică forma materială a bunului nu și valoarea acestuia, creditul urmarește creșterea valorii prin dobândă. Ca atare, nu există suficiente argumente pentu a identifica creditul ca o formă a schimbului, și totuși fară să fie o formă schimbului, creditul este legat de acesta deoarece creditele sunt contractate de obicei pentru a fece plați pentru livrări făcute de furnizori.

Creditul ca expresie a relațiilor de redistribuire. Creditul înseamnă redistrribuirea valorii, o redistribuire temporară deoarece el presupune rambursarea la un anumit termen scadent. Principala caracteristică a creditului, din această perspectivă, este posibilitatea transferului de capital între persoane fizice și juridice, care după expresia lui Marx este o formă specifică de mișcare a capitalului de împrumut.

Formele creditului

Exist mai multe criterii de clasificare a creditelor, printe acestea amintim:

După natura economică a creditului și particularități ale relațiilor de creditare distingem:

1.Creditul comercial;

2.Creditul bancar;

3.Creditul de consum;

4. Creditul obligatar;

5.Creditul ipotecar;

Creditul comercial: reprezintă creditul pe care și-l acordă agenții economici la vânzarea mărfii cu plata amnată respectiv cumpărarea de marfă cu plata în avans.

Acest tip de credit prezintă avantaje, comercianții pot ceda respectiv primi banii înaintea producerii schimbului efectiv astfel este accelerată circulația marfurilor dar și a capitalurilor, precum și dezavantaje acestea fiind dependența de ritmul de încasare a veniturilor din operațiunile realizate anterior, creditul este limitat de mărimea capitalului disponibil al producătorului / clientului.

Creditul comercial poate fi de două tipuri:

Creditul cumpărător: este acordat de client furnizorului sub forma plăților în avans;

Creditul vânzător: este acordat de furnizor clienților prin cedate marfii cu plata amânată;

Creditul bancar: este un credit acordat de bănci agenților economici.

Modalități tehnice de creditare bancară:

Credite de trezorerie: este un credit pe termen scurt destinat acoperirii necesarului de numerar ce este generat de lipsa coordonării între încasări și plăți, este acordat firmelor cu o reputație bună;

Linia de credit simplă/provizorie: în acest caz banca îi poate cere debitorului să își acopere datoria oricând.În practică este tot mai puțin utilizată deoarece nu este avantajoasă pentru client;

Linia de credit confirmată: este realizată pe baza unui contract scris, cu clauze precise în care este specificată durata de acordare a creditului;

Linia de credit revolving: este cea mai avantajoasă și repreintă varianta curentă de obținere a creditelor de către agenții economici. În acest caz plafonul maixim al crediului se împarte în tranșe astfel reducându-se nivelul creditului permțâind obținerea de noi credite în perioada următoare.

Credite de destinație specială/credite pentru stocuri/ creditele explicate: aceste credite sunt destinate exclusiv asigurării resurselor necesare apărute în urma unui dezechilibru în cadrul circuitului aprovizionare-producție-vânzare. În aceasta situație creditul este garantat cu bunurile, mărfurile aflate în procesul de producție sau circulație;

Creditul de consum: se acordă persoanelor fizice pe termen scurt sau mediu pentru acoperirea cheltuielilor determinate de achiziționarea unor bunuri și a serviciilor necesare întreținerii debitorului su pentru acoperirea cheltuielilor de agrement, precum și pentrucreditarea creanțelor comerciale în acest scop;

Creditul obligatar: constituie un împrumut pe termen lung pe baza emisiunii de titluri de credit, instrumentul principal de realizare a creditului obligatar îl constituie obligațiunile.

Creditul ipotecar: formă de credit pe termen lung, acordat de o bancă unor persoane (fizice sau juridice), în scopul construirii, achiziționării, reparării sau modernizării de proprietăți imobiliare, în care creditul este garantat cu proprietățile imobiliare respective.

După destinația oferită creditului, se identifică:

Credit productiv: destinat activității de producție;

Credit neproductiv: destinat consumului individual;

După termenul la care trebuie rembursat creditul, se disting:

Creditul pe termen: presupune scadențe intermediare și scadență finală;

Creditul fară termen: nu presupune un termen pentru rambursarea creditului;

După durata acordării creditului, distingem:

Credit de o zi;

Credit pe termen scurt: acordat pe o perioadă ce nu poate depăși 12 luni;

Credit pe termen mediu: a cărui rambursare este de la 1 an la 5 ani, se solicită pentru activitatea de investiții sau activitatea de import – export;

Credit pe termen lung: a cărui durată de rambursare depășește 5 ani; în cazul creditelor pentru construirea locuințelor și a creditului obligatar;

După cauza care a dus la contractarea creditului

Credit de finanțare: acordat societățilot care nu au creanțe asupra partenerilor de afaceri;

Credit de refinanțare: acordat societăților care au creanțe asupra partenerilor de afaceri;

După natura garanțiilor care servec drept acoperire:

Credit real: sunt acordate pe baza unor garanții reale, bunuri certe, tangibile, bine definite, ce acoperă valoarea creditului și al dobânzii în întregime. Aceste garanții conferă avantaj incontestabil, mai ales prin faptul că dau creditorului un drept preferențial asupra prețului de vânzare a bunului ce are titlu de garanție, adică în caz de faliment conferă dreptul de a fi plătit înaintea celorlalți creditori, mai dă și un drept de consecință, adică dreptul de a profita de bunul aflat in măinile unui al treilea deținător.

Credit personal: este acordat pe bază de încredere și bonitate;

După modul de stingere a obligațiilor de plată:

Credite amortizabile: rambursarea se face în tranșe egale sau neegale, formate din rata de rambursat și dobândă;

Credite neamortizabile: rambursarea se face integral la scadență;

După întinderea dreptului creditorului:

Creditul denunțabil: creditorul își rezervă dreptul ca oricând, înainte de scadență, să ceară rambursarea acestui credit cu sau fară acordul debitorului;

Creditul nedenunțabil: creditorul are dreptul să solicite rambursarea numai la o dată scadentă stabilită anterior;

Credite legate: în această situație creditorul condiționeză modul de utilizare a creditului în anumite scopuri convenite cu debitorul;

1.3 Creditul bancar caracteristici și forme

Operațiunea de acordare de credite, ocupă un loc foarte important în cadrul activității de intermediere realizată de bancă, aceasta datorită faptului că Romnia face parte din categoria țărilor caracteriate prin piețe de capital slabe și instabile, investitori interni puțini la număr și fiscalitate străns legată de economie, astfel societățile apelează mai des la piața financiară decât la cea a capitalurilor.

Creditarea agenților economici, poartă denumirea de CORPORATE BANKING, aceștia pot apela la credite în lei sau în valută pe termen scurt, mediu sau lung.

Caracteristicile creditului

Principale caracteristici ale creditului sunt:

separarea proprietății asupra capitalului de împrumut de folosirea lui;

percepera de dobânda, ca „chirie” a folosirii creditului;

rambursarea creditului la scadență;

Separarea proprietății asupra capitalului de împrumut de folosirea lui

Capitalul de împrumut nu este folosit de către agentul excedentar ci de alt agent economic care îl primește cu titlul de împrumut. În acest context băncile apar ca intermediari financiari speciali, adică ele sunt veriga de legatură între cei ce dispun și cei care au nevoie de resurse de finanțare.

Plata dobânzii pentru utilizarea capitalului împrumutat este o altă trăsătură pregnantă a creditului. Dobânda este „chiria” pe care o plătește debitorul în schimbul acordului de a utilza capitalul împrumutat.

Rambursarea creditelor la scadență

Creditul, prin natura sa, este o sursă de finanare cu caracter temporar, deci trebuie rambursat la termen. Sunt situații în care creditul nu este rambursat la scadență, iar printre aceste se numără:

banca nu a estimat corect capacitatea de plată a debitorului;

debitorul este rău platnic;

lipsa de autonomie a băncilor de stat;

Rambursarea creditului are legatură cu modul de garantare. Garantarea se poate realiza prin garanții personale (angajamentul unei terțe persoane de a plăti în cazul în care debitorul nu dispune de banii necesari) și garanții reale (gajarea cu hrtii de valoare sau bunuri materiale).

1.3.1 Creditul bancar pe termen scurt

Prin credit pe termen scurt se înțeleg operațiunile de împrumut a unor sume de bani pe o perioadă ce nu depășește 12 luni, cu excepția creditelor pentru produse cu ciclu lung de fabricație.

Clienții pot apela la o serie de credite pe termen scurt, ele clasificându-se astfel:

Credite de trezorerie: sunt solicitate de societățile ce nu dispun de resurse suficiente pentru a efectua plăți curente deoarece sumele de plătit depășesc încasările, cea mai cunoscută formă a creditului de trezore este linia de credit sau utilizări din deschideri de credite permanente (functioneaza dupa sistemul revolving, fiind acordate în vederea unei utilizari de fonduri în mod fractionat, în funcție de nevoile clientului);

Credite globale de exploatare – sunt necesare pentru acoperirea de fonduri în vederea realizarii producției programate care are desfacere asigurată prin contracte și comenzi, de regulă esteacordat pentruo perioadade 180 sau 365 de zile, funcționează după sistemul revolving și seacordă în limita unui nivel global de creditare.

Credite pentru fințanarea cheltuielilor și stocurilor sezoniere: la acest tip de credit apelează societățile ce doresc constituirea unor stocuri temporare sau sezoniere ce sunt necesare desfășurării activității de exploatare în următoarea perioadă. Perioada de contractare a creditului nu poate depăși 12 luni, garanția este reprezentată de gajarea stocurilor.

Credite de trezorerie pentru produse cu ciclu lung de fabricație:  agenții economici solicită astfel de credite pentru produsele a căror cicluri tehnologice de execuție, de la lansarea în fabricație și pană la obținerea produsului finit, durează mai mult de 12 luni;

Credite pentru exportul de produse garantate cu creanțe asupra străinătății – solicitate de exportatori pentru desfășurarea corespunzătoare a activității curente pe perioada de la livrarea produselor și pana la încasarea contravalorii lor de la partenerii externi.

Credit pentru prefinanțare a exporturilor: sunt ocazionate de fabricarea produselor destinate exportului în cazul unor comenzi sau contracte sau de situația în care agentul ceconomic a vândut mărfuri pe credit, urmând să recupereze contravaloarea exportului într-o perioadă de până la un an/un an și jumătate de la partenerii externi.

Credite de scont: scontul este o operație de credit care constă în cumpărarea efectelor de comerț de către bănci, cu reținerea din valoarea lor nominală a dobânzii până la scadență și a unui comision. Scontul poate fi definit și ca o operațiune prin care agentul economic vinde un cec/cambie/bilet la ordin, unei banci ce îi va percepe o taxă de scont;

Credite pe documente de plată aflate în curs de încasare: un exemplu din această categorie este creditul prin cecuri. Acesta se acordă agenților economici care depun cecuri spre încasare, având la bază tranzacții comerciale reale. Garanția creditului o reprezintă cecul în curs de încasare, acesta este acordat pentru maxin 15 zile la nivel de 90% din valoarea nominală a documentului de încasat. De acest tip de credit beneficiază dor clienții băncii care prezintă o situație financiară bună și care nu au avut întârzâieri în ceea ce privește plata creditelor acordate de bancă;

Factoring: este contractul încheiat între o parte aderent și o bancă sau o instituițe financiară specializată, denumită factor, prin care cel din urmă asigură finanțarea, urmărirea creanțelor și protejare contra riscurilor de credit, iar aderentul cedează, cu titlul de vânzare, creanțele născute din vânzarea de bunuri sau prestarea de servicii pentru terți. Factoringul este o modalitate de finanțare a activității curente având de regulă o dată a scadenței ce nu depășește 90 de zile de la data încheierii contractului.

Credite pentru facilități de cont: este sclicitat pentru acoperirea lipsei temporare de lichidități, garantarea acestor credite se face prin efecte de conerț ce urmează să fie încasate, iar recuperarea creditului se face prin încasarea efectelor de comerțmai exact prin intermediul facturilor cesionate în favoarea băncii. Aceste credite sunt acordate pentru maxin 30 de zile;

Credite pentru descoperit de cont (overdraft): această operațiune este posibilă doar prin contul curent al societății și presupune posibilitatea de a retrage o sumă mai mare dect cea de care dispunem. Dobânda este percepută zilnic. Acest credit este oferit doar clienților „buni” și la o rată a dobânzii foarte ridicată. Aceste credite sunt acordate pentru maxin 7 de zile;

1.3.2 Creditul bancar pe termen lung

Jeacques Masson vorbește în lucrarea sa “ Les crédits bancaires auxenteprise” despre creditele pe termen lung ca fiind sumele ce pot fi împrumutate pe o perioadă ce trebuie sa depășeasca 8 ani, tot el afirma că durata teoretică de contractare a creditului pe termen lung “ nu are limită maximă”, cu toate aceste durata maximă era de până la 12-15 ani. Astăzi găsim creditul pe termen lung definit ca fiind suma de bani împrumutată pe o perioadă ce trebuie să depășească 5 ani. Pentru obținerea acestor credite, societățile trebuie să îndeplinească următoarele condiții:

Îndatorarea totală nu trebuie să depășească de două ori capitalul propriu;

Durata minimă a împrumutului să nu fie mai mică decât cea de de exploatare a investițiilor;

Majoritatea acestor credite sunt garantate prin: ipoteci asupra unor bunuri mobile, gaj asupra unor bunuri mobile în proprietatea împrumutatorului și valorificabile pe piață, cesiuni de creanță privind drepturile de încasat din contractele ferme de livrare a produselor către parteneri, cu bonitatea recunoscută de bancă, cesiunea drepturilor de despăgubire din asigurările care constituie o garanție suplimentară băncii pentru bunurile ipotecate sau gajate, scrisori de garanție emise de bănci și instituții financiare din țară și străinătate;

Pentru contractarea de împrumuturi, firmele au obligația întocmirii unei documentații care diferă în funcție de unitatea finanțatoare și de regulă cuprinde următoarele:

Memoriu justificativ pentru listele de utilaje, instalații, etc.;

Studiul de fezabilitate din care să rezulte perspectivele activității întreprinderii;

Previziunea cu privire la resursele financiare și la utilizarea lor până în momentul rambursării creditului;

Ultimele situații financiare anuale;

Documente prin care se face dovada dreptului de proprietate asupra bunurilor care constituie garanție;

Creditele bancare pe termen lung sunt clasificate astfel:

Credite pentru echipament în completarea surselor proprii – acordate în completarea surselor proprii, a surselor din bugetul de stat și/sau bugetele locale și din fonduri speciale, necesare acoperirii cheltuielilor prevazute în proiectele de investitii aprobate. Aceste credite vizează realizarea de noi obiective și/sau dezvoltarea capacității de producție a societătii prin: finalizarea lucrarilor de investiții ce privesc obiective și/sau capacitatea de producție a căror realizare a fost începută; dezvoltarea, modernizarea și/sau retehnologizarea utilajelor, masinilor și instalatiilor, a cladirilor și constructiilor existente, achizitionarea de mașini, utilaje, mijloace de transport, echipamente.

Credite pentru cumpararea de actiuni si active – acordate pentru investiții financiare în valori mobiliare emise de societăți comerciale la care statul este acționar;

Credite promotori – acordate persoanelor juridice specializate și autorizate în construcția și vanzarea de locuințe, ce poarta denumirea de promotori imobiliari, în scopul facilitării construirii de locuinte;

Credite ipotecare – acordate persoanelor juridice romane care au ca obiect de activitate construirea, reabilitarea, consolidarea sau extinderea imobilelor cu destinatie locativă, industrială sau comercială, precum și persoanelor juridice romane care doresc să construiasca locuințe de serviciu sau de intervenție salariatilor lor;

Credite pentru activitatea de leasing – acordate în scopul achizitionarii de mașini, utilaje, mijloace de transport si alte bunuri, în vederea închirierii lor pe o perioada determinata, contra unei chirii dinainte determinate. Garanția poate fi reprezentată de: ipoteca mobiliară asupra creanțelor generate de contractele de leasing, cu valoare 0 (zero) și care nu intra în calculul gradului de acoperire cu garanții dar și orice alte garanții care să asigure gradul minim de acoperire a creditului. Rambursarea se va face lunar, la aceeași scadență.

Credite de forfetare – forfetarea este operațiunea derulată între bancă și agentul economic, prin care acesta vinde bancii creanțele în valută pe care le are față de un client sau beneficiar, în vederea recuperării sumelor înainte de scadența, contra unei taxe de forfetare. Forfetarea permite exportatorului recuperarea sumelor înainte de scadență sau transformarea într-o vânzare la vedere a unei vânzari pe credit, cu plata taxelor respective. La stabilirea taxei de forfetare banca va lua în considerare și o marja globală de risc calculată în funcție de condițiile contractului de import-export avându-se în vedere riscurile comerciale, riscurile economice generale, riscurile politice.

În cadrul operațiunilor de forfetare, creanțele sunt reprezentate de efectele de comerț (cambii, bilete la ordin etc.) exprimate în valută ai căror beneficiari sunt agenti economici cu activitate de export, înregistrați în România.

1.4 Etapele activității de creditare

Relația dintre bancă și agenții economici, definită prin prisma intereselor celor două părți, poate părea destul de simplistă: creditul poate fi privit ca o marfă oarecare, pe care agentul economic o închiriază pe o anumită perioadă, plătind în schimbul folosirii ei un preț care îmbracă forma de dobândă, deci interesul clientului este de a obține un credit cu un nivel al dobânzii cât mai scăzut, în timp ce interesul băncii este de a acorda credtul cu un nivel al dobânzii cât mai ridicat.

În momentul în care echipa managerială a băncii decide acordarea unui credit este ca și când ar elibera un brevet de moralitate sau o cauțiune morală pentru clientul beneficiar. Banca creează și vehiculează o valoare care nu este o marfă ca oricare alta, ci este chiar moneda, provenită din surse proprii cât și din surse atrase. Astfel decizia de creditare implică asumarea răspunderii băncii față de clienții deponenți.

Activitatea bancară în materie de creditare are o importanță excepțională, din acest motiv de la momentul depunerii cererii de creditare și până la acordarea efectivă a creditului, relația bancă – client trebuie să parcurgă anumite etape:

1. Depunerea cererii de creditare.

Prima etapă în acest proces este depunerea la bancă a cererii ce urmează a fi analizată de către bancă, analiza este efectuată de către Compartimentul (Serviciul) de Creditarea a cărui scop este evaluarea cererii de creditare sub raportul necesității și oportunității solicitării, avându-se în vedere identificarea eventualilor factori de risc și posibilitatea contracărării acestora.

Analiza se efectuează de obicei de către o echipă formată din specialiști din mai multe domenii si anume: un economist – inspector sau ofițer de credite, un inginer evaluator – specializat în evaluarea garanțiilor și în analizarea aspectelor tehnice ale proiectelor de investiții și un jurist.

Cu ocazia depunerii respectivei cererii la bancă, societatea va depune în mod obligatoriu, o serie de anexe care să facă posibilă analiza cât mai obiectivă a datelor cuprinse în cadrul cererii și anume:

• cererea de credite semnată de persoanele autorizate să reprezinte agentul economic solicitant;

• de regulă ultimele trei bilanțuri, în condițiile în care acestea există, întocmite în conformitate cu prevederile Ministrului Finanțelor Publice;

• ultimele două/trei balanțe de verificare, însoțite de declarațiile privind plata TVA – ului și a impozitului pe profit aferente;

• dosarul juridic al societății, având toate documentele, de la constituire și până în prezent, în ordine cronologică, și cu înscrierea de mențiuni de la Registrul Comerțului, după caz;

• dovada existenței spațiilor de desfăsurare a activității – acte de proprietate, contracte de închiriere, contracte de arendă;

• planul de afaceri pentru creditele pe termen scurt sau studiu de fezabilitate pentru creditele pe termen mediu si lung;

• situațiile analitice ale creanțelor și datoriilor cu specificarea vechimii acestora;

• proiecții ale fluxului de numerar și ale contului de profit si pierdere pe perioada de creditare;

• scrisori de recomandare de la clienți si furnizori, dacă este cazul;

• curriculum vitae pentru echipa managerială propusă pentru implementarea proiectului și pentru cei din conducere, din care să rezulte calificarea si experiența managerială a acestora;

• copie după contractele de împrumut, de leasing si după alte contracte de garanții după caz;

• situația cu garanțiile propuse a fi aduse cu specificarea provenienței și dovada achitării

acestora cu contracte de vânzare – cumpărare sau acte de donație, facturi;

• proiectul graphic de rambursare a creditului și de rambursate a dobânzii;

• orice alte situații lămuritoare cu privire la desfăsurarea afacerii pe care solicitantul sau banca le socotesc necesare.

În urma analiării acestor informații repreentanțiibăncii vor acorda societății o serie de puncte astfel:

2. Analiza agentului economic din punct de vedere juridic, are în vedere următoarele aspecte:

− existența documentelor de constituire conform legilor, a actelor adiționale în formă autentică și cu înscrierea de mențiuni la Registrul Comerțului sau existența Certificatului Unic de Înregistrare; existența în obiectul de activitate al societății, a codului CAEN corespunzător activității propuse a fi creditată; consultarea Registrului Comerțului cu privire la statutul juridic al solicitantului, starea de faliment, litigii, reorganizare judecătorească, etc, și al persoanelor care angajează patrimonial societatea;

− consultarea Biroului de Credite, a Centralei Riscurilor bancare precum și a Centralei Incidentelor de Plăți de pe lângă Banca Națională cu privire la înscrierea solicitantului în fisierele incidentelor de plăți, ce vizează: interdicția de a emite cecuri, refuzuri la plată, executări silite;

3. Analiza agentului economic din punct de vedere tehnic, această sarcină revine responsabilului tehnic al băncii – inginerului evaluator și presupune evaluarea tehnică a afacerii precum și evaluarea garanțiilor material.

4. Analiza agentului economic din punct de vedere economico-financiar.

Principalii indicatori care stau la baza analizei situației economico – financiare a agentului economic, sunt:

• Lichiditatea – reprezintă capacitatea unui agent economic de a face față datoriilor sale pe termen scurt prin transformarea rapidă a activelor sale circulante în disponibilități. Se calculează conform relației:

L =

unde:

A= disponibilități bănesti + sume de încasat + titluri de credit + alte elemente de activ – imobilizări de elemente patrimoniale;

Dts =credite și datorii pe termen scurt (curente și restante)

Nivelul de lichiditate obținut în urma calculării lichidității se interpretează astfel:

Nu vor apela la credite agenții economici cu o lichiditate necorespunzătoare, deoarece acestia înregistrează plăți restante față de partenerii de afaceri, bugetul statului, credite restante față de banci.

• Solvabilitatea – reflectă capacitatea generală a firmei de a transforma toate activele sale în numerar pentru plata tuturor datoriilor; se calculează conform relației:

S =

Valoarea indicatorului trebuie să fie supraunitară. Solvabilitatea arată capacitatea unei societăți de a-și acoperi toate datoriile (bancă, furnizori, buget, etc.) prin valorificarea tuturor activelor sale, exprimă gradul în care fiecare agent economic asigură cu capital social acoperirea creditelor pe termen scurt, mediu si lung.

• Viteza de rotație a activelor circulante: capaciatatea activelor citculante de a se transforma in lichidităi.

Rac =

• Rentabilitatea – reprezintă capacitatea “unei întreprinderi de a obține profit prin utilizarea factorilor de producție și a capitalurilor, indiferent de proveniența acestuia” altfel spus capacitatea agentului economic de a obține profit din activitatea pe care o desfașoară. Se exprimă în general prin rata profitului net, calculată astfel:

Rpn =

6.Prezentarea garanțiilor aferente creditului

În vederea evitării unor riscuri de neîncasare a creditelor acordate, managerul bancar se va asigura ca solicitanțiile să dispună de posibilități de restituire a creditelor în condițiile desfăsurării unei activități normale, precum și pentru recuperarea acestora în situațiile în care împrumutații nu-și execută obligațiile din diverse cauze. Valoarea minimă a garanțiilor acceptate de bancă va fi în toate cazurile cel puțin egală cu datoria cea mai mare a debitorului, formată din creditul aprobat plus dobânda până la rambursarea primei rate din împrumut.

7. Încadrarea în grupe de bonitate.

Prin analiza rezultatelor obținute de către specialistii băncii se stabileste bonitatea agentului economic solicitant de credite.

Bonitatea (capacitatea agentului economic de a face față obligațiilor actuale și viitoare) reprezintă un indicator sintetic al performanțelor economico-financiare și nefinanciare ale agenților economici, în funcție de care, acestia sunt încadrați în vederea acordării creditului, în mai multe grupe denumite categorii de performanță, după cum urmează:

Categoria A – Standard (23p)- agenții din această categorie au performanțe financiare foarte bune, serviciul datoriei bun si există condiții de menținere a acestora în perioada de creditare;

Categoria B – În observație (17-22p) – agenții din această categorie sunt clienți cu rezultate economic – financiare bune sau chiar foarte bune, dar care, în anumite perioade scurte de timp pot întâmpina greutăți în rambursarea ratelor scadente ale creditului și dobânzilor aferente precum și a altor datorii exigibile;

Categoria C – Substandard (11-16p) – agenții din această categorie prezintă performanțe economico – financiare modeste dar se pot redresa eventual printr-o infuzie de capital. Practica recomandă creditarea cu prudență, eventual banca solicitând garanții suplimentare, mergând până la luarea în garanție a bunurilor proprietate personală a managerilor societății;

Categoria D (6-10p) – Îndoielnic – agenții din această categorie prezintă performanțe economic – financiare slabe, situație în care eventualele credite sunt incerte la rambursare. În această situație

băncile solicită planuri speciale de redresare, acoperirea fermă prin contracte a afacerii, precum și garanții reale și care să ofere posibilitatea valorificării rapide a acestora.

Categoria E (0-5p) – Pierdere – agenții economici din această categorie prezintă performanțe proaste, serviciul datoriei este necorespunzător. În aceste situații, băncile nu acordă credite decât atunci când acestea sunt garantate cu cash colateral, garanții guvernamentale sau scrisori de garanții bancare emise de o bancă de prim rang.

8 Elaborarea deciziei de creditare

Decizia reprezintă o verigă în procesul de creditare fiind un moment crucial al acestui proces. Luarea unor decizii corespunzătoare, prin care să se asigure conducerea optimă a unei activități de creditare, reprezintă rezultatul unui proces complex: cunoasterea solicitantului de credit, evaluarea garanțiilor acestuia, precum si analiza viabilității afacerii propuse spre creditare. Dar ce înseamnă a decide acordarea creditului pentru echipa managerială a băncii? A decide înseamnă a alege ținând cont de criteriile anterior prezentate, între a acorda sau nu creditul, cu eventuala impunere a unor condiții suplimentare solicitantului de credit.

9. Acordarea creditelor

După aprobarea cererilor de credite de către Comitetele de credite sau Direcțiile din cadrul centralelor băncilor, în limitele de competență stabilite prin normele interne, se trece la etapa acordării creditelor. Plățile din aceste credite pot începe numai după semnarea contractului de credite, întocmirea tuturor documentelor legale privind constituirea garanțiilor asiguratorii acceptate de bancă si prezentarea polițelor de asigurare a acestora la o societate românească de asigurări cu cesiunea drepturilor de creanță în favoarea băncii. Plata creditelor se va face fie integral, la o anumită dată, fie esalonat, în transe, conform prevederilor din contractul de credite și a gajurilor de acordare și rambursare, anexe la contract.

1.5 Riscul apelării la credite

În sens larg riscul este definit ca fiind posibilitatea de a ajunge într-o primejdie un pericol posibi, din punct de vedere economic riscul este exprimat prin influența negativă a factorilor interni și externi asupra activității societății, având ca efect diminuarea eficienței acesteia. Noțiunea de risc este strâns legată de noțiunea de rentabilitate și flexibilitate, și reprezintă imposibilitatea entității de a se adapta mediului de piață concurențial.

Riscul se referă la evenimente viitoare din activitatea desfășurată de societate ce pot provoca pierderi și poate fi înlaturat doar prin depistarea și înlăturarea/reglarea factorilor generatori de asemenea evenimente.

În ceea ce privește apelarea la credite bancare, riscul la care este supusă societatea este riscul financiar. Această categorie de risc privește structura financiară și depinde de modul de finanțare a activității în cazul apelării la credite bancare, modul de finanțare a activității este din capitaluri împrumutate care generează cheltuieli financiare sub formă de dobândă ce va influența negativ rentabilitatea întreprinderii.

Evaluarea riscului financiar are la bază determinarea efectului levierului financiar, pragului de rentabilitate și coeficientul de levier financiar.

Efectul de levier financiar (ELF) reprezintă diferența dintre rentabilitatea financiară și rentabilitatea financiară și „ exprimă impactul îndatorării asupra capitalului propriu al entității, proporția dintre finanțele externe și cele interne (resurse interne)” reflectând deci influiența structurii financiare asupra performanței unei societăți:

ELF = Rf Re = (Re d)

ELF = (Re d) LF

Rf rentabilitatea financiară

Re – rentabilitatea economică

D datorii

d rata dobânzii

Cpr – capital propriu

LF – levier financiar

Efectul de levier financiar este cu atât mai mare cu cât diferența dintre rentabilitatea economică și rata dobnâzii este mai mare, în acest sens sunt întânlite trei situații:

Re > d ⇒ Rf > Re, EFL pozitiv

Semnificații:

Rata dobânzii, este inferioară rentabilității economice astfel soluția cea mai avantajoasă pentu societate este să apelee la împrumuturi pe termen mediu și lung, pentru finanțarea activității, deoarece acestea îi pot asigura un profit suplimentar;

Îndatorarea este un efect benefic pentru societate „efect de levier”, aceasta dorește maximizarea raportului D/Cpr;

Randamentul activului > Costul capitalului împrumutat.

Re = d ⇒ Rf = Re, EFL = 0

Semnificații:

Îndatorarea este neutră din punct de vedere a rentabilității financiare, deci nu are nici un efect;

Situația este rezultatul finanțării activității strict cu ajutorul capitalurilor proprii astfel fiind eliminat riscul financiar

Re < d ⇒Rf < Re, EFL negative = efect de măciucă

Semnificații:

Rata dobânzii este superioară rentabilității economice

Îndatorarea este un efect negativ asupra rentabilității financiare a firmei, stimulând creșterea riscului financiar al acesteia (efectul de maciucă). Întreprinderea nu trebuie să apeleze la credite pe termen mediu și lung deoarece randamentul economic al activelor societății nu permite acoperirea ratei dobânzii, riscul de insolvabilitate fiind cerescut;

Întreprinderea dorește minimizarea raportului D/Cpr;

Randamentul activului < Costul capitalului împrumutat.

Pragul de rentabilitate numit și punctul critic, punctul de echilibru sau punctul mort. Se calculeză o cifră de afaceri care corespunde unui prag de rentabilitate financiar sau punct mort financiar, pe baza următoarei relații:

CAcr

În care: CAcr = prag de rentabilitate financiar;

Chf = cheltuieli fixe;

Chfin = cheltuieli financiare fixe;

CV=cheltuieli variabile;

CA = cifra de afaceri;

RMcv = ratamarjei cheltuielilor variabile.

Pe baza acestor valori se estimează indicatorii de siguranță sau indicatorii de poziție, respectiv: marja de securitate, intervalul de siguranță, sporul de eficiență.

Marja de securitate sau poziția întreprinderii în raport cu punctul mort financiar (MSf)

MSf = CA – CAcritică

Creșterea acestui indicator semnifica reducerea riscului financiar al societății.

Intervalul de siguranță sau indicatorul de poiție relativ (Is)

Is =

Sporul de eficiență sau indicele de rentabilitate (Se)

Se =

Coeficientul levierului financiar (CLF)

Riscul financiar se manifestă prin sensibilitatea rezultatului net la variațiile rezultatului exploatării și măsoară creșterea procentuală a rezultatului net ca răspuns la creșterea cu un procent a rezultatului din exploatare, se estimează prin elasticitatea ERnet/Rexp ce poartă și denumirea de coeficient de levier financiar. Relația de calcul se prezintă astfel:

CLF = ERnet/Rexp =

În calculul CFL se ia în considerare sunt numai reultatul curent și cheltuielile financiare, singurele care se corectează cu exploatarea, astfel reultatul net este determinat cu ajutorul relației:

Rnet = (Rexp – Chfin) (1 – i) ⇒ CFL =

Importanța coeficientului levierului financiar pentru gestiunea financiară decurge din faptul că marimea acestuia este direct proporțională cu gradul de risc financiar asumat de firmă atunci când decide să apeleze la surse străine pentru finanțarea activității curente. Cheltuielile privind dobănzile repreintă costul utilizării surselor străine și influențează rezultatul financiar și implicit și rezultatul net al exercițiului ce condiționează atât beneficiul și dividendul pe acțiune, cât și autofinanțarea întreprinderii.

Riscul financiar evaluat prin coeficientul levierului financiar cunoaște trei grade diferite, astfel:

Riscul financiar inexistent apare atunci când punctul mort (Rexp = 0) riscul de capital este inexistent, iar reultatul net poate avea valoare maximă în situația în care rezultatul financiar este poitiv.

CFL = = 0

Riscul financiar minor este o consecință a finanțării din capitaluri proprii (Chfin = 0), riscul financiar este minor, iar reultatul net crește/scade direct proporțional cu rezultatul din exploatare.

CFL = = 1

Riscul financiar maxim rezultă din situația în care societatea apelează la împrumuturi ale căror dobânzi pot egala rezultatul din exploatare (Rexp = Chfin), in această situație riscul de insolvență este iminent.

CFL = = CFL =

1.6 Costurile creditului

În schimbul punerii la dispozitie a creditului, banca percepe o remunerație, pe care parțile, în principiu, sunt libere să o stabilească de comun acord, chiar dacă în practica ea este impusă de bancă. Remunerația băncii, care pentru client reprezintă costul creditului, cuprinde două componente principale (comisionul și dobânda), la care se poate adauga penalizarea pentru rambursarea cu întârziere a creditului sau plata cu întârziere a dobânzilor.

 Comisionul

Comisionul poate avea trei ipostaze, în funcție de fundamentul sau economic:

comisionul inițial de angajament, perceput de bancă pentru punerea la dispoziția clientului a fondurilor, calculat procentual la valoarea creditului;

comisionul de neutilizare, totala sau parțiala, a creditului acordat. Banca își rezerva prin contract dreptul de a fi remunerată chiar daca clientul nu a utilizat creditul, total sau parțial, întrucât, punând la dispoziția acestuia suma respectivă, banca a fost în imposibilitate de a o fructifica într-un alt mod banii. Comisionul de neutilizare a creditului se exprimă fie într-un procent anual raportat la suma neutilizată (soldul creditului) și la perioada de neutilizare, fie într-o suma forfetară;

comisionul de urmărire (gestionare) a respectarii Condițiilor contractuale, perceput pentru operatiunile bancii în legatura cu utilizarea creditului, care cunoaște, la rândul sau, mai multe ipostaze: comisionul de mișcare (calculat pe baza valorii totale a remiterilor) și comisionul pentru cea mai ridicata descoperire lunara sau trimestriala (în cazul contractului de deschidere de credit în cont curent); comisionul pentru încasarea titlurilor de credit scontate; comisionul pentru serviciile de casierie pe care le implica utilizarea creditului etc.;

Comisioanele se calculează astfel:

Unde:

Cb – comisionul;

Ct – creditul;

Rd – rata comisionului.

Dobânda

Dobânda ”reprezintă forma de remunerare a creditorului de către debitor pentru folosirea capitalului împrumutat”.

Dobânda poate fi prevazuta în contract în una dintre urmatoarele variante:

rata fixa a dobânziieste aceeași pentru întreaga perioada de rambursare;

plafon maxim pentru întreaga perioada de utilizare a creditului cu dobânda variabilă;

modificarea unilaterală a dobânzii de catre bancă, în functie de anumiti factori: costul sursei de creditare; dobânda pieței; rata inflației; taxa de rescont a Bancii Naționale a României etc.;

renegocierea dobânzii de catre părți, care poate fi realizată prin manifestari de vointă exprese ale ambelor parți sau prin manifestarea de voință expresa a bancii, notificată clientului, care achiesează tacit (spre exemplu, în cazul în care banca aduce la cunoștintă clientului noul nivel al dobânzii, se considera ca acesta a acceptat tacit noua dobânda daca nu ramburseaza restul creditului și dobânzile aferente într-un anumit termen, prevazut în contract, calculat de la data luarii la cunoștintă).

Prin definiție, dobânda este remunerația pentru capitalul pus la dispoziție. Rata dobânzii este dobânda anuala exprimata în procente, adică:

unde:

D – dobânda datorată de întreprindere;

Ct – creditul aferent perioadei;

Rd – rata anuală a dobânziila credit;

Modul de determinare a costului creditului diferă în funcție de perioada pentru care este solicitat creditul, astfel costul creditului pe termen scurt se determină astfel:

unde:

T – nunărul de zile/luni pentru care se acordă creditul

Tot o formă a costului creditului pe termen scurt este și scontul, calculat astfel:

unde:

S – scontul;

Co – valoarea nominală a efectului scontat;

Rd – rata de scont;

T – perioada de scontare.

Costul creditului pe termen lung repreintă o rată actuarială ce se determină prin egalitatea dintre sumele primite cu titlul de împrumut, pe de o parte și vărsămintele în contul rambursărilor periodice a plății remunerației și altor cheltuieli financiare aferente capitalului împrumutat, pe de altă parte. Remunerația creditului reprezintă rata dobânzii care este stabilita pe piață laun momentdat.

Costul actual pentru o întreprindere care solicită un împrumut și se obligă să îl restituie în anuități, costul împrumutului de determină astfel:

C0 =

At = Ct—1+ at

Unde:

Ct—1 – creditul rămas de rambursat;

at – amortizarea anuală a împrumutului;

Utilizarea împrumutului constituie un avantaj fiscal pentru întreprindere, deaceea costul capitalului (Cd) se corectează cu economia fiscală (Ef) astfel:

Cd = rd(1-Ip) = rd –

Ef = rCt – 1 Ip

1.7 Cadrul juridic privind contabilitatea și gestiunea creditelor bancare

Relația societăților comerciale cu băncile începe chiar de la înființarea societații deoarece Legea Nr. 31 din 16 noiembrie 1990 privind societățile comerciale specifică faptul că constituirea societății este posibilă dacă capital social a fost subscris și fiecare acceptant a vărsat în numerar jumătate din valoarea capitalului subscris la o bancă sau la una dintre subunitățile acestora.

Tot în Legea 31/1990 este specificat modul de înmatriculare al societăților și actele necesare, printre acestea se numără și dovada efectuării vărsămintelor în condițiile actului constitutiv. Dovada existenței vărsămintelor în contul bancar este realizată prin intermediul unui extras de cont special eliberat de bancă.

Pe parcursul desfășurarii activitații societatea colaborează cu băncile pentru încasarea clientilor, plata furnizorilor, apeleză la credite sau constituie depozite.

Conform Ordinul Ministrului Finanțelor Publice Nr. 1802 din 29 decembrie 2014 pentru aprobarea Reglementărilor contabile privind situațiile financiare anuale individuale și situațiile financiare anuale consolidate, onorariile profesionale și comisioanele bancare achitate în vederea obținerii de împrumuturi pe termen lung se recunosc pe seama cheltuielilor înregistrate în avans. Cheltuielile în avans urmează să se recunoască la cheltuieli curente eșalonat, pe perioada de rambursare a împrumuturilor respective.

Atunci când suma de rambursat pentru o datorie este mai mare decât suma primită, diferența se înregistrează într-un cont distinct. Aceasta trebuie prezentată în bilanț, ca o corecție a datoriei corespunzătoare, precum și în notele explicative. Valoarea acestei diferențe trebuie amortizată printr-o sumă rezonabilă în fiecare exercițiu financiar, astfel încât să se amortizeze complet, dar nu mai târziu de data de rambursare a datoriei . Acestă situație apare atunci când în contractul de credit pe termen lung este stipulat că suma ce trebuie rambursată este mai mare cu un anumit procent decât suma primită la contractarea împrumutului.

Pentru fiecare credit la care apelează (credite bancare, împrumut obligator, leasing etc.) sociatatea suportă un cost al îndatorării, modul de înregistrarere și recunoaștere a acestui cost este reglementat prin IAS 23 Costurile îndatorării.

IAS 23 stabilește că costurile îndatorării cuprind dobâznile și alte costuri suportate de întreprindere în legătură cu împrumutul de fonduri.

Acest standard are ca scop delimitatrea unor prelucrări contabile ce viează cheltuielile apărute în urma împrumuturilor contractate de entități. Standardul solicită ca chieltuielile relative la împrumuturi (în special dobânda) să fie tratată ca și chieltuială a exercițiului, iar ca alternativă să fie considerată un element al costului activului finanțat prin împrumuturi. Varianta de bază a înregistrării costurilor îndatorării este aceea ce urmărește înregistrarea pe măsura apariției lor, în contul de profit și pierdere, indiferent de utilizarea care este conferită împrumutului contractat. Utiliarea metodei alternative va obliga pe cei care pregatesc situațiile financiare să ofere informații speciale în această direcție.

În cazul unei societăți care se află în lipsă de lichiditați IAS 23 oferă o soluție, definește descoperitul de cont ca fiind “o facilitate bancară în cadrul căreia banca stabilește pentru entitate un plafon, în limita căruia aceasta poate utiliza sume de bani, chiar dacă în contul curent al entității nu există disponibil”.

Bancile acordă mai multe tipuri de credite ce sunt garantate de societați prin garanții. Codul comercial în cadrul articolelor 478 – 480 vorbește despre garanție, gaj, despre posibilitatea băncilor de a încheia convenții de gaj fară lua gajul din posesia debitorului.

Pentru determinarea volumului creditului promotori și stabilirea scadenței, banca va solicita agenților economici planul urbanistic de zonă, planul ethnic avizat de organele administrației publice locale, indiferent de natura proprietății sau a amplasamentului, conform Legii lociunței nr. 144/1996.

Regulamentul nr. 5 din 8 martie 2012 în cadrul capitolului III clasifică expunerile împrumutătorilor în următoarele categorii:  standard, în observație, substandard, îndoielnic, pierdere. În funcție de categoria în care se încaderază societatea va primi sau nu creditul deoarece banca, asemenea oricărei activități ce are drept obiectiv obținere de profit, nu își asumă riscul de pierdere.

Ordonanță nr. 13 din 24 august 2011 clarifică aspectele cu privire la dobânda remuneratorie și penalizatorie, la stabilirea nivelului ratei dobânzii, la modul de plată anticipată a dobânzii și aspecte cu privire la  contractul de garanție financiară cu transfer de proprietate sau fără transfer de proprietate.

Capitolul 2. Descrierea societății SC GRUP TERMLOC SA Bacău

2.1 Prezentarea generală a societăți SC GRUP TERMLOC SA Bacău

SC. GRUP TERMLOC. SA Bacău este persoană juridică română având forma juridică de societate pe acțiuni cu capital integral privat, acționarii sunt 100% personae fizice, primul deținând 98% din capitalul societății iar al-II-lea restul, 2%, capitalul social (91.250 lei) este împărțit într-un număr de 36.500 de acțiuni cu o valoare nominală de 2,5 lei/acțiune, înființată în anul 1995, având ca obiect principal de activitate ,, Activități de inginerie și consultanță tehnică legate de acestea” și ca activității secundare: lucrări de prestări în construcții, activități imobiliare și alte activități de prestări servicii evidențiate în Actul constitutiv al societății comerciale.

SC. GRUP TERMLOC. SA Bacău a fost înmatriculată în Registrul Comerțului sub nr. J04/295/1991, are Codul fiscal RO 951324 și sediul social în municipiul Bacău strada George Bacovia nr. 41, județul Bacău.

SC. GRUP TERMLOC. SA Bacău are un număr mare de clienți care operează în diverse domenii de activitate (instituții financiare, companii industriale, instituții de învățământ, instituții guvernamentale etc.). Activitatea SC. GRUP TERMLOC. SA Bacău este orientată spre client, prin oferirea de prestări servicii complete care înglobează cele mai noi tehnologii și produse, având drept scop creșterea productivității și eficienței activității. Societatea își desfășoară activitatea în concordanță cu Actul constitutiv și cu dispozițiile legale care reglementează funcționarea societăților comerciale pe acțiuni.

SC. GRUP TERMLOC. SA Bacău dispune de un sediu modern și bază de producție, realizate la standarde europene. Societatea are implementat și certificat ,, Sistemul de Management Integrat: CALITATE-MEDIU-SĂNĂTATE ȘI SECURITATE OCUPAȚIONALĂ”.

Societatea dispune de personal autorizat și este certificată în execuția lucrărilor de sudură la instalații și recipienți sub presiune, în montarea conductelor de abur de joasă presiune și de apă fierbinte, în instalarea/ montarea/ punerea în funcțiune a cazanelor de abur de joasă presiune, în repararea și verificarea supapelor de siguranță și altele, aceste servicii fiind prestate cu ajutorul celor 34 de angajați.

Conducerea societății comerciale este asigurată de Adunarea Generală a Acționarilor, care decide asupra activității societății comerciale și asigură politica ei economică și comercială. Adunarea generală a acționarilor se întrunește în condițiile stabilite prin Actul constitutiv, la sediul societății și în localul ce se va indica în convocare.

Adunarea generală a acționarilor are în principal următoarele sarcini și atribuțiuni:

– să discute, să aprobe sau să modifice situațiile financiare anuale, pe baza rapoartelor prezentate de administratorul unic, de cenzori;

– să stabilească și să aprobe bugetul de venituri și cheltuieli și programul de activitate pe exercițiul financiar următor;

– să hotărască gajarea, închirierea sau desființarea uneia sau mai multor unități ale societății;

– hotărăște statutarea împrumuturilor bancare curente pe termen lung, inclusiv a celor externe și condițiile de acordare a garanțiilor;

– aprobă structura organizatorică a societății, numărul de posturi;

– hotărăște cu privire la acționarea în justițiile a personalului din conducerea societății pentru pagube pricinuite acesteia;

– hotărăște asupra oricăror alte probleme din competența sa, potrivit legii și Actului constitutiv.

SC. GRUP TERMLOC.SA Bacău este administrată și reprezentată de administrator unic, numit de Adunarea Generală a Acționarilor, cu competență nelimitată. Orice hotărâre care angajează societatea se va face numai cu acordul scris sau verbal al administratorului unic.

Obligațiile și răspunderea administratorului unic al societății sunt reglementate de dispozițiile referitoare la mandat prevăzute în contractul de administrare și de cele special prevăzute de legea societăților în vigoare. Acesta reprezintă societatea comercială în relațiile cu terții și este responsabil de luarea tuturor măsurilor aferente conducerii societății în limitele obiectului de activitate și cu respectarea competențelor exclusive rezervate de lege sau de Actul constitutiv și de Adunarea generală a acționarilor.

Administratorul unic este solidar răspunzător față de societate pentru:

– exacta îndeplinire a hotărârilor adunării generale a acționarilor;

– existența registrelor cerute de lege și de corecta lor ținere;

– stricta îndeplinire a îndatoririlor pe care legea, actul constitutiv le impune.

2.2 Structura organizatorică

Structura de organizare a SC. GRUP TERMLOC SA , concretizează în mod distinct funcțiunile societății comerciale: producție, comercială, financiar-contabilă, informațională și de personal.

Funcțiunile asigură realizarea obiectivelor societății și fiecare în parte constituie obiectul de activitate a cel puțin unui compartiment specializat. Structura societății a fost elaborată ținând seama de principiile generale de organizare și conducere și se reflectă în organigramă.

Structura organizatorică a SC. GRUP TERMLOC. SA Bacău cuprinde compartimente de muncă de producție și funcționale, organizate pe niveluri ierarhice astfel încât să asigure scurtarea circuitelor informaționale, fluența și viteza de circulație a informațiilor, desfășurarea activităților și micșorarea posibilității de deformare a conținutului informațional.

Compartimentul este subdiviziunea organizatorică subordonată unei autorității unice care realizează în mod permanent un ansamblu relativ omogen de sarcini și lucrări. Prin compartimente funcționale se înțeleg servicii, birouri și funcții individuale care coordonează o anumită gamă de probleme de specialitate, iar prin compartimente de producție se înțelege: secții, activități, formații de muncă conduse de maiștri și alte puncte de lucru nominalizate prin organigramă. Numărul și structura posturilor pe compartimente se aprobă prin Statul de funcțiuni, în funcție de volumul de activitate, complexitatea activităților, gradul de dispersie și numai de către administratorul unic al societății comerciale.

Atribuțiile de compartimente, diagrama de relații prin care sunt reprezentate legăturile de colaborare între compartimente în procesul de efectuare a atribuțiilor, lista documentelor întocmite sau prelucrate de fiecare compartiment fac parte integrantă din Regulamentul de organizare și funcționare al societății.

Compartimentele SC. GRUP TERMLOC. SA Bacău conform organigramei aprobate de Adunarea Generală a Acționarilor sunt:

compartimente conduse direct de administratorul unic al SC. GRUP TERMLOC.SA ;

activitatea juridică;

consilier;

serviciul tehnic producție;

serviciul organizare salarizare resurse umane;

birou aprovizionare.

compartimente conduse de directorul economic al SC. GRUP TERMLOC. SA Bacău ;

serviciul financiar contabilitate analize economice prețuri;

activitatea imobiliară.

Atribuțiile de serviciu ale compartimentelor sunt detaliate prin Fișa postului, document specific oricărei funcții de conducere, execuție sau operative din compartiment și face parte integrantă din Regulamentul de organizare și funcționare al societății.

Șefii de compartimente de producție și funcționale au obligația de a elabora, a modifica sau actualiza atribuțiile cuprinse în Fișa postului în cazul modificărilor de natură organizatorică, la modificarea legislației în domeniu sau ori de câte ori interesele societății comerciale impune acest lucru.

2.3 Organizarea departamentului financiar-contabil

Departamentul financiar contabil este direct subordonat directorului economic al societății comerciale, este condus de un șef de serviciu și are în subordine directă personal de specialitate care asigură aplicarea reglementărilor contabile in domeniile financiar și contabilitate și răspunde în fața directorului economic al societății comerciale de realizarea sarcinilor de serviciu din cele doua domenii de activitate.

Din punct de vedere al activității financiare, se realizează următoarele sarcini:

asigură fondurile necesare societății comerciale;

efectuează calcule de fundamentare a indicatorilor economici corelați cu indicatorii financiari privind producția marfă vândută și încasată: veniturile, mijloacele circulante și alți indicatori economici și financiaru;

întocmește când este cazul planul de credite și de casă pe care le depune la banca finanțatoare;

ia măsuri împreună cu secțiile de producție ale societății pentru reducerea costurilor, recalcularea normativului de mijloace circulante și posibilitatea de mărire a vitezei de rotație a acestor mijloace;

răspunde de eliminarea imobilizărilor financiare;

răspunde de realizarea integrală și la timp a planului financiar propunând măsuri eficiente de recuperare a datoriilor;

asigură plata la termen a sumelor care constituie obligația societății față de bugetul de stat și alte obligații față de terți;

urmărește și încasează toate facturile pentru serviciile prestate și produsele livrate;

se ocupă de toate operațiunile financiare necesare pentru derularea investițiilor;

asigură finanțarea valutară pentru operațiunile de import-export și cooperare;

urmărește primirea în termen a facturilor pentru mărfurile importate și exportate;

urmărește permanent circulația documentelor de decontare cu banca, analizează lunar volumul facturilor neîncasate și stabilește măsurile corespunzătoare pentru a accelera ritmul încasărilor.

Din punct de vedere contabil, sarcinile de îndeplinit sunt următoarele:

răspunde de organizarea și funcționarea în bune condiții a contabilității valorilor patrimoniale;

asigură efectuarea corectă și la timp a înregistrărilor contabile privind: fondurile fixe și calculul amortizării acestora; mijloace circulante , cheltuieli de producție sau circulația și calculul conturilor, investițiile, rezultatele financiare;

asigură respectarea cu strictețe a prevederilor legale privind integritatea patrimoniului și ia toate măsurile legale pentru reîntregirea acestuia în cazul în care a fost păgubit;

arganizează inventarierea periodică a tuturor valorilor patrimoniale, urmărește definitivarea potrivit legii, a rezultatelor inventarierii;

întocmește lunar balanța de verificare pentru conturile sintetice și analitice și urmărește concordanța între acestea;

întocmește situația principalilor indicatori economico-financiari, bilanțul semestrial și anual și coordonează întocmirea raportului explicativ la acesta;

prezintă spre aprobare adunării generale a acționarilor bilanțul și raportul explicativ, participă la analiza rezultatelor economice și financiare pe baza datelor din bilanț și urmărește modul de aducere la îndeplinire a sarcinilor ce îi revin din procesul verbal de analiză;

participă la organizarea, perfecționarea sistemului informațional, aplică măsurile de raționalizare și simplificare a lucrărilor de evidență contabilă, de automatizare a prelucrării datelor;

exercită potrivit legi, controlul financiar preventiv privind legalitatea, necesitatea, oportunitatea și economicitatea operațiunilor

Capitolul 3. Contabilitatea și gestiunea creditelor bancare

3.1 Purtătorii primari de informații privind creditele bancare

Principalii purtători de informații în ceea ce privește creditele bancare sunt contractul de împrumut, extrasul de cont, ordinul de plată, cambia și biletul la ordin.

Contractul de împrumut nu are o formă standard, fiecare bancă putând adapta forma și conținutul acestuia la propriile cerințe, cu toate acestea de obicei aceste contracte sunt structurate în nouă capitole ce cuprind informații cu privire la următoarele aspecte: capitolul I oferă informații cu privire la părțile contractante unde sunt specificate banca, sucursala/filiala/agenția, adresa și reprezentantul acesteia în calitate de împrumutător și sociatatea comercială în calitatea de împrumutat specificând-se adresa sediului social, numarul de înregistrare la Oficiul Registrului Comerțului, reprezentantul și funcția acestuia, capitolul II, denumit obiectul contractului cuprinde informații cu privire la suma împrumutată, durata contractului este stabilită în cadrul capitolului III, prețul contractului (capitolul IV) va lămuri aspectele cu privire la dobânda și comisioanele pe care banca le va percepe în timp ce următorul capitol va oferi informații cu privire la perioada de rambursare a creditului și dobânzile suportate de societate în cazul nerambursării ratelor, în capitolul VI se stabilește modul de garantare a creditelor iar în capitolul VII și capitolul VIII sunt specificate drepturile și obligațiile părților, capitolul IX stabilește clauzele finale.

Extrasul de cont este un document întocmit de bancă ce ofera clientului detalii cu privire la plățile efectuate (valoarea sumelor virate, beneficiarii plăților, documentele în baza cărora s-a efectuat plata), sumele intrate în cont (proveniența, documentele justificative) și soldul la zi.

Ordinul de plată, cambia și biletul la ordin repreinta principala sursă de infoemații în situația în care sociatatea apelează la credite pe documente de plată aflate în curs de încasare.

3.2 Contabilitatea creditelor bancare pe termen scurt

Creditele pe termen scurt sunt sume primite pentru maxim un an, care sunt contractate pentru obținerea lichidităților necesare continuării activității.

3.2.1Sistemul de conturi

Pentru reflectarea în contabilitate a sumelor împrumutate de către societate de la bănci pentru o perioadă mai mică de un an se utilizează contul 519 cu sinteticele de gradul doi după cum urmează:

5191 ”Credite bancare pe termen scurt”

5192 ”Credite bancare pe termen scurt nerambursate la scadență”

5193 ”Credite externe guvernamentale”

5194 ”Credite externe garantate de stat”

5195 ”Credite externe garantate de bănci”

5196 ”Credite de la Treoreria Statului”

5197 ”Crediteinterne garantatede stat”

5198 ”Dobânzi aferente creditelor bancare pe termen scurt”

În creditul contului 591 se înregistreaăcreditelebancare pe termen scurt acordate de bancă pentru nevoi temporare prin conturi bancare distincte, iar îndebitul său sunt înregistrate creditele bancare creditele bancare pe termen scurt restituite. Soldul creditor al contului repreintă credite bancare nerestituite.

3.2.2 Reflectarea în contabilitate a operațiunilor privind creditele bancare pe termen scurt

În anul 2014 SC GRUP TERMLOC SA Bacău a apelat la două credite pe termen scurt, la BRD și la Credit Agricol pentru o perioadă de 9 luni, ambele însumân 1.208.333 lei, pentru aceste credite sociatatea plătește o dobândă de 10, 5% pe lună, plata dobanzii se face lunar iar rambursarea creditului este integrală la scadență.

Primirea creditului bancar pe termen scurt

La sfrșitul primei luni se înregistrează datoria cu dobânda.

Plata dobânzii aferente creditului bancar pe termen scurt.

Operațiunile de la 2 și 3 vor fi înregistrate în contabilitatea societății în fiecare lună, până la dat rambursării creditului.

Rambursarea creditului bancar pe termen scurt.

3.3 Contabilitatea creditelor bancare pe termen lung

Principalul scop al creditelor bancare pe termen lung este finanțarea investițiilor.

3.3.1 Sistemul de conturi

Evidența contabilă a creditelor pe termen lung se ține cu autorul contului162 ”Credite bancarepe termen lung”, acest cont este dezvoltat pe mai multe subconturi astfel:

1621 ”Credite bancare pe termen lung”

1622 ”Credite bancare pe termen lung nerambursate la scadență”

1623 ”Credite bancare externe guvernamentale”

1624 ”Credite bancare externe garantate de stat”

1625 ”Credite bancare externe garantate de bănci”

1626 ”Credite de la Treoreria Statului”

1627 ”Crediteinterne garantatede stat”

În creditul contului162 se înregostrează creditul primit, în timp ce în debitul contului va fi înregistrată rambursarea creditului, soldul său creditor reprezintă datorii din împrumuturi nerambursate.

Dobânda aferentă acestui credit de înregistrează cu autorul contului 1682” Dobânzi afrente creditelor bancare pe termen lung”.

Diferența dintre suma primită și suma rambursată, în situația în care banca solicită ca societatea să restituie suma împrumutată plus un anumit procent sau o valoare stabilită in clauzele contractuale, se înregistrează în contabilitate cu autorul contului 169 ”Prime privind rambursarea obligațiunilor și a altor datorii”. Această sumă trebuie amortiată în fiecare exercițiu financiar,astfel încât să se amortiee complet dar nu mai târiu de data rambursării datoriei.

3.3.2 Reflectarea în contabilitate a operațiunilor privind creditele bancare pe termen lung

În anul 2013 SC GRUP TERMLOC SA Bacău a apelat la un termen lung, pentru operioadă de 9 ani, valoarea acestuia fiind de 1.800.000 lei, pentru aceste credite sociatatea plătește o dobândă de 25% pe an , plata dobanzii se face anual iar rambursarea creditului se face eșalonat în rate egale pe toată perioada contractării împrumutului. Tot în contract este menționată o clauză conform căreea în ultimul an sociatatea pe lănga dobânda și suma rămasă de rambursat va trebui să achite băncii și o sumă ce va fi echivalentul a 1% din valoarea creditului.

Primirea creditului

Întrgistrarea primei

Înregistrarea datoriei cu dobânda, plata dobânzii și rambursatea creditului

în 2013

Înregistrarea datoriei cu dobănda

Plata dobânzii

Rambursarea creditului aferentă anului 2014

în 2014

Înregistrarea datoriei cu dobănda

Plata dobânzii

Rambursarea creditului aferentă anului 2015

în 2015

Înregistrarea datoriei cu dobănda

Plata dobânzii

Rambursarea creditului aferentă anului 2016

în 2016

Înregistrarea datoriei cu dobănda

Plata dobânzii

Rambursarea creditului aferentă anului 2017

în 2017

Înregistrarea datoriei cu dobănda

Plata dobânzii

Rambursarea creditului aferent anului 2018

în 2018

Înregistrarea datoriei cu dobănda

Plata dobânzii

Rambursarea creditului aferent anului 2019

în 2019

Înregistrarea datoriei cu dobănda

Plata dobânzii

Rambursarea creditului aferentă anului 2020

în 2020

Înregistrarea datoriei cu dobănda

Plata dobânzii

Rambursarea creditului aferentă anului 2020

Amortizarea primei

18.000 lei 9 ani= 2.000lei/an

3.4 Gestionarea și costul creditelor la SC GRUP TERMLOC SA Bacău

3.4.1 Costul creditelor pe termen scurt

În anul 2014 SC GRUP TERMLOC SA Bacău a apelat la două credite pe termen scurt, la BRD și la Credit Agricol pentru o perioadă de 9 luni, ambele însumân 1.208.333 lei, pentru aceste credite sociatatea plătește o dobândă de 10, 5% pe lună, plata dobanzii se face lunar iar rambursarea creditului este integrală la scadență.

D === 95.156,22 lei lei/lună

Unde: D- dobânda aferenta perioadei

Ct-creditul aferent perioadei

Rd-rata anuală a dobânzii la credit

T-nr de zile pentru care se acordă creditul

3.4.2 Costul creditelor pe termen lung

Pentru această categorie de împrumut, costul reprezintă o rată actuală ce se determină prin egalitatea sumelor primate cu titlul de împrumut, pe de o parte și vărsămintele în contul rambursărilor periodice a plații remunerației si a altor cheltuieli financiare aferente capitalului imprumutat, pe de alta parte. Remunerația creditului reprezintă rata dobanzii care este stabilită pe piață la un moment dat.

Costul actual pentru o societate care angajează un împrumut în serie (C0) și se obligă sa-l restituie printr-o suita de anuitati A1, A2……An în perioada 1, 2…….n costul împrumutului (Cd)se determina astfel:

C0 =

At = r+at

Unde : creditul ramas de rambursat

at : amortizarea anuala a imprumutului

At= este determinat ca raport intre suma initiala a imprumutului (C0) si numarul de ani pentru care s-a incheiat imprumutul(n);

Uilizarea imprumutului constituie un avantaj fiscal pentru intreprindere,deoarececheltuielile cu dobanzile sunt deducticile pin puct de vedere sis cal la calculuil profituluiimpozabil realizantu-se astfel economii fiscal (Ef) la firmele care realizeaza profit. In aceste conditii costul capitalului (Cd) se determinacorectand rata dobanzii (rd) cu economia fiscal,conform relatiei:

C0 = rd (1-Ip) = rd

Pentru intreprinderile care realizeaza prifit, anuitatile de rambursare (Ai) se vor reduce cu economia fiscal. In aceste conditii economia fiscal si aniutatea corectata se determina astfel:

Ef = r + r = r (1-Ip) +

Costul creditului depinde de: marimra anuitatilor de rambursare.termenele de plata a imprumuturilor si alte elemente contractual. In plus, intreprinderile care imprumuta trebuie sa plateasca diverse comisioane, taxe.

3.4.3 Influența îndatorării asupra rentabilității financiare

Rentabilitatea financiară reprezintă capacitatea entității de a obține profit net ca urmare a utilizării capitalurilor proprii în activitatea sa.

Există două modele de calcul pentru rata rentabilității financiare:

În raport cuprofitul net:

Rentabilitatea financiară =

În cazul S.C. GRUP TERMLOC S.A. Bacău:

în 2013, Rentabilitatea financiară =14.20 %;

în 2014, Rentabilitatea financiară =0.17%;

Se poate observă o scadere a ratei rentabilității financiare ȋn 2014 (0.17%) față de 2013 (14.20 %) datorită profitului mic ȋnregistrat ȋn anul 2014 (6.281 lei) ȋn comparație cu anul 2013 (498.547 lei) profitul având un indice de 1,3% rezultând o scădere de 98,7%, inferior indicelui capitalului propriu de 100,18%, capitlul propriu înregistreaă o creștere de 18% generând astfel o situație nefavorabilă.

Impactul împrumutului este pus în evidență calculând rata rentabilității financiare în funcție de ratarentabilității economice, rata dobânzii creditului, levierul financiar și cota de impozitare a profitului.

2013=

2014=

Rata rentabilitații economice reprezintă eficiența capitalului economic alocat activității de exploatare a întreprinderii. Ea se determină astfel:

Re =

Această rată este calculată pentru a permite compararea activității a doua societăți cu același obiect de activitate sau pentru a vedea evoluția în timp a unei societăți.

În cazul S.C. GRUP TERMLOC S.A. Bacău:

în 2013, Re == 5.5%;

în 2014, Re = = 0.1%;

Putem observa o scădere majoră a ratei rentabilității economice, de la 5.5%, în 2013, la 0.1%, în 2014, ceea ce se datorează diminuării semnificative a profitului de la 593.418 lei în anul 2013 la 7.478 lei în anul 2014, indicele profitului este de 1,2, situație nefavorabilă deoarece rata rentabilității economice este depășită de rata dobâznii ce are o valoare de 10,5%.

3.5 Analiza creditelor bancare la SC GRUP TERMLOC SA Bacău

3.5.1Analiza structurală a creditelor

În anul 2013 SC GRUP TERMLOC SA Bacău a apelat la două credite unul pe termen scurt în valoare de 1.462.500 lei (reprezentând 44,83% din totalul surselor împrumutate) și unul pe termen lung în valoare de 1.800.000 lei (reprezentând 55,17% din totalul surselor împrumutate) ce va trebui să îl ramburseze în trenșe egale într-o perioadă de 9 ani, în anul 2014 societatea contractează un alt credit pe termen scurt în valoare de 1.208.333 lei (reprezentând 44,83% din totalul surselor împrumutate).

3.5.2 Analiza surselor de finanțare prin intermediul ratelor structurii financiare a entității

Ratele structurii financiare sunt utilizate pentru o mai bună gestionare a resurselor întreprinderii.

Ratele structurii financiare cuprind în sinteză trei grupe:

Ratele echilibrului financiar

Ratele de îndatorare

Ratele de structură a surselor de finanțare

1 Ratele echilibrului financiar sunt expresia realizării echilibrului financiar pe termen lung și scurt și a echilibrului funcțional, evidențiind dacă entitatea beneficieaza de fondul de rulment necesar sau nu.

Din această categorie fac parte ratele de finanțare și ratele lichidății.

Ratele de finanțare

Rata de finanțare a imobilizărilor sau Rata fondului de rulment (RFRF ) :

RFRF=

În cazul S.C. GRUP TERMLOC S.A. Bacău:

în 2013, RFRF== 0.87

în 2014, RFRF== 0.79

RFRpropriu=

În cazul S.C. GRUP TERMLOC S.A. Bacău:

În 2013, RFRpropriu==0.59

În 2014, RFRpropriu==0.65

Se observă o creștere a ratei fondului de rulment de 0,6 în anul 2013 fiind de 0,59 în timp ce, în anul 2014 are o valoare de 0,74, deoarece peparcursul anului 2014 a fost achiiționată o clădire și milosce de transport și au fost vândute alte mijloace de transport achiziționate anterior.

Ratele de lichidare sau de trezorerie

Rata lichidității generale (RLG)

Rata lichidității reduse(RLR)

Rata lichidității imediate (RLI)

Rata lichidității generale (RLG) este o expresie a echilibrului financiar pe termen scurt și reflectă capacitatea activelor curente de a se transforma în disponibilități bănești care să acopere datoriile scadente pe termen scurt. Dacă are valori subunitare indică un dezechilibru la nivelul trezoreriei societății.

2014 RLG =

În cazul S.C. GRUP TERMLOC S.A. Bacău:

În 2013, RLG = = 1.28

În 2014. RLG = =1.47

Datorită faptului că rata lichidității generale atât în 2013 cât și în 2014, ambele valori fiind mai mare decât 1 respectiv 1,28 și 1,47, rezultă că, cel puțin pe termen scurt, întreprinderea are capacitatea de a-și achita datoriile exigibile. Aceasta constituie pentru societate un grad de siguranță în ceea ce privește acoperirea unor viitoare credite la care ar putea apela.

Rata lichidității reduse(RLR) reflect posibilitatea achitării datoriilor pe termen scurt pe seama numerarului aflat în casiaere, a disponibilitățior bănești și a plasamentelor de scurtă durată.

RLR =

În cazul S.C. GRUP TERMLOC S.A. Bacău:

în 2013, RLR= ==1.28

în 2014, RLR= ==1.46

Valoarile supraunitare de 1.28 în 2013 respectiv 1.46 în 2014 semnifică faptul că stocurile nu au fost finanțate din datorii pe termen scurt ci din încasări. Situația optimă este atunci când rata lichidității reduse este cuprinsă între 0,8 și 1.

Rata lichidității imediate

Reflectă capacitatea societății de a acoperi datoriile exigibile pe termen scurt cu ajutorul disponibilităților bănești din casierie și conturi curente.

RLI =

În cazul S.C. GRUP TERMLOC S.A. Bacău:

în 2013, RLI== 0.65

în 2014, RLI== 0.35

Teoria econimică apreciază drept situație optimă o rata lichidității imediate mai mare de 0.3 și reflectă capacitatea entității de a-și acoperi datoriile pe termen scurt. În cazul S.C. GRUP TERMLOC S.A. Bacău, în 2013 rata de lichiditate imediată a avut o valoare de 0,65 în timp ce în anul 2014 rata lichidității imediate fiind 0,35, în ambii ani având valori ce depășesc pragul de 0,3.

Pentru a determina dacă societatea poate să-și achite datoriile pe termen lung calculăm rata solvabilității.

RSTL =

În cazul S.C. GRUP TERMLOC S.A. Bacău:

În 2013 RSTL = = 1.48

În 2014 RSTL = = 1.93

În anul 2014 rata solvabilității pe termen lung este de 1.93, rezultând faptul că întreprinderea are capacitate de achitare a obligațiilor de plată, situația se îmbunătățește având în vedere că în anul 2013 rata solvabilității pe termen lung a înregistrat o valoare sub limita minimă de1,5 recomandată de specialiști.

2. Ratele de îndatorare ajută întreprinderea să determine care sunt costurile îndatorării, cât este de îndatorată șidacă se mai poate împrumuta.

a) Coeficientul total de îndatorare sau “rata levieruli”(L)

b) Rata datoriilor financiare (RDF)

c) Rata independenței financiare (RIF)

d) Rata capacitatii de ȋmprumut (RCI)

e) Rata capacității de rambursare (RCRTL)

f) Rata de prelevare a cheltuielilor financiare (RPC).

g) Costul ȋndatorarii (RDOB)

h) Ponderea creditelor curente în îndatorarea global (RCC)

a) Coeficientul total de îndatorare sau “rata levieruli”(L) reflectă ȋn ce masură capitalul propriu asigură finanțarea activității societății. Această rată poate fi interpretată și ca o rată a autonomiei financiare a societății.

L =

În cazul S.C. GRUP TERMLOC S.A. Bacău:

în 2013, L= = = 1.37

în 2014, L= =1.08

Levierul este supraunitar, în anul 2013 fiind de 1.37 respectiv 1.08 în 2014 , societatea nu trebuie să depășească pragul de 2.33, limită recomandată de specialiști, ceea ce este echivalent cu faptul că creditele bancare repreintă 70% din activele totale.

b) Rata datoriilor financiare arată gradul de ȋndatorare a societății pe termen lung. RDF=

În cazul S.C. GRUP TERMLOC S.A. Bacău:

În 2013, RDF = = 0.61

În 2014, RDF = = 0.80

Întreprinderea nu poate beneficia de credite pe ternen lung și mediu deoarece rata datoriilor financiare

c) Rata independenței financiare indică ponderea capitalului propriu ȋn ansamblul surselor de finanțare pe termen lung aflate la dispoziția societății;

RIF =

În cazul S.C. GRUP TERMLOC S.A. Bacău: Capitaluri proprii = Capitaluri permanente, astfel RIF=1, societatea poate apela la credite.

d),Rata capacitatii de ȋmprumut: compară capitalurile proprii cu ȋmprumuturile;

RCI =

În 2013, RCI = = 1,07

În 2014, RCI = = 1,24

Datorită valorilor de 1,07 în 2013 respectiv 1,24 în 2014 capacitatea teoretică de ȋmprumut a societății nu este saturată, întrucât capitalurile proprii au o valoare mai mare decât ȋmprumuturile.

e) Rata capacității de rambursare exprimă capacitatea entității de a rambursa împrumuturile contractate.

RCRTL= = = 20,65

RCRT2014 = =

Capacitatea de autofinanțare a fost calculată pornind de la excedentul brut de exploatare astfel:

Valoarea adăugată= Marja comercială + Producția vândută + Venituri din producția stocată + Venituti din producția de imobilizări Cheltuieli cu materii prime Cheltuieli cu materiale consumabile Cheltuieli cu energia și apa Cheltuieli cu lucrări și servicii executate de terți;

Excedentul brut de exploatare(EBE) = Valoarea adăugată + Venituri din subvenții de exploatare ,Cheltuieli cu …impozite, taxe și vărsăminte asimilate Cheltuieli.cu remunerația personalului Cheltuieli privind asigurările și protecția social;

Capacitatea de autofinanțare (CAF) =EBE + Alte venituri din exploatare – Alte cheltuieli din exploatare Venituri financiare Cheltuieli financiare + Venituri .extraordinare Cheltuieli extraordinareImpozit pe profit

În cazul S.C. GRUP TERMLOC S.A. Bacău

În anul 2013:

Marja comercială = 771.982 lei

Valoarea adăugată= 771.982 10.108.715 4.025.061 47.127 = 6.808.509 lei

Excedentul brut de exploatare (EBE) = 6.808.509 – 9.753 – 423.008 – 117.114 = 6.258.634 lei

Capacitatea de autofinanțare (CAF) =6.258.6345584.338.356713178.777-94.961 = 1.646.695lei

RCRT == 0.89

În anul 2014:

Marja comercială = 133.797

Valoarea adăugată= 133.797 3.137.687 969.754 51.227 = 2.250.503

Excedentul brut de exploatare (EBE) = 2.250.50364.065374.19684.885=1.727.357 lei

Capacitatea de autofinanțare (CAF) 1.727.357184.0741.696.7541.708128.0271.197 ,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,, 87.161 lei

RCRT == 13.86

f) Rata de prelevare a cheltuielilor financiare

RPC =

în anul 2013, RPC = = 0.03

în anul 2014, RPC = = 0.07

Valoarile sunt de 0.03 în 2013 respectiv 0.07 în 2014, nu depășesc valoarea recomandată de 0.6. Această situație este favorabilă deoarece societatea nu este expusă riscului de faliment.

g) Costul ȋndatorării

RDOB =

În cazul S.C. GRUP TERMLOC S.A. Bacău:

în 2013 RDOB = = 0.05

în 2014 RDOB = = 0.05

Deoarece RDOB Re, apare efectul de levier cu influență benefică asupra rentabilității capitalului propriu.

h) Ponderea creditelor curente în îndatorarea globala

RCC=

În cazul S.C. GRUP TERMLOC S.A. Bacău:

În 2013, = 0.36

În 2014, RCC = = 0.56

3 Ratele de structură a surselor de finanțare

Rata stabilității financiare: reprezintă ponderea capitalului permanent în totalul patrimoniului;

RSF =

În cazul S.C. GRUP TERMLOC S.A. Bacău:

În 2013, RSF == 32.59 %

În 2014, RSF == 48.45 %

Rata autonomiei financiare globale: reflectă ponderea surselor proprii în totalul patrimoniului;

RAFG = 100

În 2013, RAFG == 49,34 %

În 2014, RAFG == 70,54%

Nivelul de 33% reprezintă o situație de normalitate în ceea ce privește rata autonomiei financiare globale, în cazul societății analizate în anul 2014 depașește pragul de normalitate, rezultând o situație favorabilă.

b) Rata de îndatorare globală

RIG =

În 2013== 84.15%

În 2014 == 73.64%

Diminuarea ratei de la 84.15% în 2013 la 73.64% în 2014 reflectă reducerea îndatorării firmei.