Contabilitatea Si Analiza Trezoreriei LA S.c. „signum Service” S.r.l
CONTABILITATEA ȘI ANALIZA TREZORERIEI LA
S.C. „SIGNUM SERVICE” S.R.L.
C U P R I N S
I N T R O D U C E R E
CAPITOLUL 1. DELIMITĂRI ȘI STRUCTURI PRIVIND TREZORERIA
1.1 Definirea conceptului de trezorerie
1.2 Reglementări privind fluxurile de trezorerie
1.3 Structura trezoreriei
1.3.1 Investițiile financiare pe termen scurt
1.3.2 Disponibilitățile bănești
1.3.3 Acreditivul
1.3.4 Alte valori de trezorerie
CAPITOLUL 2. ORGANIZAREA CONTABILITĂȚII TREZORERIEI
2.1 Subsistemul de conturi utilizat
2.2 Instrumentele de încasari și plăți
2.3 Contabilitatea elementelor de trezorerie
2.3.1 Contabilitatea investițiilor pe termen scurt
2.3.2 Contabilitatea operatiunilor bănești în numerar
2.3.3 Contabilitatea operațiunilor de încasări și plăți efectuate prin conturile de la bănci
2.3.4 Contabilitatea acreditivelor
2.3.5 Contabilitatea viramentelor interne
CAPITOLUL 3. CAZ PRACTIC PRIVIND CONTABILITATEA TREZORERIEI LA S.C. „SIGNUM SERVICE” S.R.L
3.1 Prezentarea generală a S.C. „SIGNUM SERVICE” S.R.L.
3.1.1 Scurt istoric
3.1.2 Structura organizatorică
3.1.3 Situația financiară în perioada 2012-2014
3.2 Instrumentarea contabila a principalelor operații privind trezoreria la S.C. „SIGNUM SERVICE” S.R.L.
CAPITOLUL 4. ANALIZA ECHILIBRULUI FINANCIAR PE SEAMA TREZORERIEI
4.1 Fondul de rulment
4.2 Necesarul de fond de rulment
4.3 Trezoreria întreprinderii analizate
CONCLUZII ȘI PROPUNERI
B I B L I O G R A F I E
A N E X E
I N T R O D U C E R E
Contabilitatea este cea mai veche dintre toate științele de gestiune și a apărut din necesitatea oamenilor de a cunoaște volumul de muncă folosită, averea și rezultatele activității lor.
Trezoreria este considerata o sectiune importanta a contabilitatii si activitatii oricarui agent economic, avand influenta importanta in ceea ce priveste desfasurarea normala a programului de activitate, pentru mentinerea permanenta a echilibrului financiar. Importanța gestiunii trezoreriei este legată de însăși necesitatea asigurării capacității de plată a întreprinderii, care este un veritabil obiectiv de urmărit în condițiile acțiunii legii falimentului în economie.
Trezoreria reprezinta un indicator principal pentru analiza financiară deoarece oferă informații privind variația valorilor elementelor de trezorerie între începutul și sfârșitul unei perioade, dar și structura acestei variații generată de specificul tranzacțiilor desfășurate de întreprindere.
Lucrarea „Contabilitatea si analiza trezoreriei la S.C. Signum Service S.R.L.” tratează evidentierea contabilă a elementelor trezoreriei si analiza acestora, atat din punct de vedere teoretic cat si practic.
Lucrarea este structurata pe patru capitole.
Primul capitol abordează aspectele teoretice cu privire la conceptul de trezorerie, la reglementarile contabile privind trezoreria si la structura acesteia.
In al doilea capitol intitulat „Organizarea contabilitatii trezoreriei” am prezentat subsistemul de conturi utilizat in contabilitatea trezoreriei, instrumentele folosite la operatiunile de incasari si plati si contabilizarea elementelor de trezorerie.
In cel de-al treilea capitol am realizat o scurta prezentate a societatii comerciale analizate in cadrul prezentei lucrari si am evidentiat principalele operatii contabile privind trezoreria pe care firma „Signum Service” S.R.L. le foloseste.
In ultimul capitol intitulat „Analiza echilibrului financiar pe seama trezoreriei” am reflectat aspecte teoretice si practice privind analiza fondului de rulment, a necesarului de fond de rulment si a trezoreriei nete la societatea comerciala „Signum Service” S.R.L. .CAPITOLUL 1. DELIMITĂRI ȘI STRUCTURI PRIVIND TREZORERIA
1.1 Definirea conceptului de trezorerie
În general, prin trezorerie se înțelege ansamblul operațiilor bănești și financiare pe care le efectuează o unitate patrimonială în scopul asigurării mijloacelor bănești necesare desfășurării în bune condiții a activității sale economice.
Definiția acreditată de C.E.C.C.A.R ( Corpul Experților Contabili și Contabililor Autorizați), care extinde conținutul de trezorerie netă, adăugând disponibilităților titlurile de plasament, iar ansamblului credite pe termen scurt, solduri creditoare ale conturilor curente efectele comerciale scontate dar neajunse la scadență , precum și creanțele cedate ( inclus în categoria angajamentelor în afara bilanțului). Această expresie care corespunde accepțiunii globale definită mai sus, este operațională în contextul întocmirii tabloului de finanțare.
Planul Contabil General francez definește trezoreria ca fiind diferența între disponibilități, pe de o parte, și suma dintre creditele bancare pe termen scurt și soldurile creditoare ale conturilor curente, pe de altă parte.
După “Dictionnaire fiduciare financier” de Erik de la Villeguérin și colaboratorii (Paris, 1991), trezoreria înseamnă toate mijloacele deținute de întreprindere necesare pentru a face față plăților: disponibilitățile, valorile mobiliare de plasament, plafoanele de credite curente, efectele comerciale scontate.
Bernard Colasse susține faptul că trezoreria unei unități economice nu reprezintă disponibilitățile de care aceasta dispune la un moment dat, ci ceea ce rămâne din resursele stabile, după ce au fost finanțate imobilizările și nevoia de finanțare a activității curente. În acest sens, autorul consideră trezoreria ca fiind aptitudinea întreprinderii de a se finanța din resurse stabile. Din punct de vedere matematic, trezoreria se calculează fie ca diferență între fondul de rulment și nevoia de fond de rulment, fie ca diferență între disponibilități și credite bancare.
Trezoreria unei întreprinderi ocupă locul central în cadrul sistemului informațional economic, deoarece toate operațiunile ciclurilor de finanțare, investiții și exploatare se exprimă valoric, prin încasări și plăți. (figura 1)
Figura 1.1 Locul trezoreriei în cadrul activității economice
Operațiile de trezorerie circumscriu ansamblului operațiilor financiare și monetare pe care o unitate patrimonială le face pentru procurarea mijloacelor bănesti necesare și cheltuirea acestora. Luând în considerare factorul timp, la operațiile financiare se disting două mari categorii de operații:
operații financiare care generează angajamente pe termen lung, acestea fiind asimilate operațiilor de capital (credite pe termen lung, împrumuturi din emisiunea de obligațiuni etc.);
operații financiare cu caracter operațional pentru asigurarea lichidităților și efectuarea decontărilor curente.
Trezoreria reprezintă activitatea in cadrul careia se cuprind tranzacțiile și evenimentele prin care se gestionează instrumentele financiare pe termen scurt (titlurile de plasament, respectiv investițiile financiare pe termen scurt), valorile de încasat, aflate in casieria societăților comerciale, creditele bancare pe termen scurt, disponibilitățile bănești separate sub forma de acreditive la societățile bancare și alte valori de trezorerie.
Toate instrumentele de decontare pe care le folosește societatea sunt cuprinse în cadrul trezoreriei. Decontarea se poate face în mai multe moduri: în numerar sau prin bancă (folosind ordine de plată, cecuri sau alte instrumente de trezorerie).
Tot în cadrul trezoreriei intră și instrumentele financiare, foarte lichide, pe care întreprinderea intenționează să le posede pe o perioadă mai mică de un an. Pentru a fi un instrument de trezorerie, instrumentele financiare trebuie să îndeplinească următoarele criterii:
Scadența lor să fie pe termen scurt și să fie extrem de lichide,
Pierderea de valoare în cazul în care se transformă în numerar înainte de scadență trebuie să fie cunoscută și minimă,
Să fie ușor convertibile în sume cunoscute de numerar.
Trezoreria societății reprezintă ansamblul activităților specializate de organizare și conducere a fluxului de monedă, de administrare a lichidităților și a creditelor pe termen scurt. Prin trezoreria agentului economic se garantează un echilibru permanent. În gestiunea trezoreriei firmei se ține cont de trei principii:
utilizarea eficientă a creditelor;
utilizarea eficientă a excedentelor de trezorerie;
evitarea pe cât posibil a costurilor creditoare.
Conceptul de trezorerie poate fi analizat din două puncte de vedere, și anume:
organizatoric, trezoreria fiind un serviciu ce reprezintă o parte componentă în organigrama unei entități economice, căruia îi revin sarcini și atribuții, care are personal de specialitate și care funcționează după reguli bine stabilite;
structural, în funcție de elementele patrimoniale componente ale acesteia.
Din punct de vedere organizatoric au existat mai multe interpretări ale conceptului de trezorerie de-a lungul evoluției vieții economice. Inițial, funcționarea serviciului trezoreriei sau a unui responsabil ce purta acest nume făcea dovada existenței unei mari discreții asupra întreprinderii. În schimb, necesitatea de a încredința unei persoane competente activitatea de supraveghere a relațiilor cu băncile era recunoscută și astfel, funcția clasică de casier este
adaptată utilizării mijloacelor de plată bancare. În interiorul întreprinderii, trezorierul era
dependent de serviciile contabilității de unde își prelua informațiile necesare. Calitatea de controlor al conturilor bancare și al lichidităților nu dădea trezorierului posibilitatea de a participa la deciziile de gestionare a întreprinderii, situație care se va schimba treptat pe măsură ce va fi acceptat principiul trezorerie zero în desfășurarea activității economice la nivel microeconomic. Din acel moment, trezorierul a avut un obiectiv clar: păstrarea conturilor bancare cât mai aproape de zero, astfel încât cheltuielile financiare și costurile de oportunitate legate de soldurile debitoare sau creditoare ale acestor conturi să fie minime. Încetul cu încetul, trezoreria se organizează într-un serviciu complet a cărei activitate nu se limitează la luarea unor măsuri, ci cuprinde și o activitate de contabilizare, de prelucrare administrativă a informației, precum și de control. Astfel trezorierul se situează în centrul unui sistem de informații specific, manipulând date de natură contabilă, extracontabilă sau previzionale.
Dezvoltarea rolului trezorierului în cadrul societătii a făcut posibilă deosebirea a două mari misiuni ce pot fi considerate funcții ale trezoreriei, și anume:
– gestiunea riscurilor financiare;
– gestiunea lichidităților.
Din punct de vedere structural, trezoreria trebuie analizată după elementele sale constitutive.
Termenul de trezorerie, în sens restrâns, include disponibilitățile bănești în numerar și în cont bancar, iar în sens larg la acest termen se adaugă și valorile mobiliare de plasament care pot fi transformate în disponibilități bănești prin vânzare. Un exemplu de astfel de valori mobiliare de plasament îl reprezintă acțiunile.
1.2 Reglementări privind fluxurile de trezorerie
În majoritatea țărilor, contabilitatea generală este reglementată, adică se bazează pe norme, iar situațiile financiare pe care le produce, fiind destinate terților entității, constituie obiectivul normalizării, atât pe plan național cât si internațional.
În România normalizarea și reglementarea contabilă este realizată de Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală pentru Reglementări Contabile asistată de Colegiul Consultativ al Contabilității.
Contribuții importante aduc, de asemenea, organismele profesionale de profil:
– C.E.C.C.A.R. – Corpul Experților Contabili și al Contabililor Autorizați din România;
– C.A.F.R. – Camera Auditorilor Financiari din România.
Potrivit Regulamentului de aplicare a Legii Contabilității nr. 82/1991 în România, lichiditățile includ următoarele elemente de trezorerie: numerarul în lei și în devize din casieria unității financiare, în lei și în devize; carnetele de cec cu limită de sumă; acreditive în lei și în devize; avansurile de trezorerie; valorile de încasat, elementele patrimoniale de trezoie, în sens restrâns, include disponibilitățile bănești în numerar și în cont bancar, iar în sens larg la acest termen se adaugă și valorile mobiliare de plasament care pot fi transformate în disponibilități bănești prin vânzare. Un exemplu de astfel de valori mobiliare de plasament îl reprezintă acțiunile.
1.2 Reglementări privind fluxurile de trezorerie
În majoritatea țărilor, contabilitatea generală este reglementată, adică se bazează pe norme, iar situațiile financiare pe care le produce, fiind destinate terților entității, constituie obiectivul normalizării, atât pe plan național cât si internațional.
În România normalizarea și reglementarea contabilă este realizată de Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală pentru Reglementări Contabile asistată de Colegiul Consultativ al Contabilității.
Contribuții importante aduc, de asemenea, organismele profesionale de profil:
– C.E.C.C.A.R. – Corpul Experților Contabili și al Contabililor Autorizați din România;
– C.A.F.R. – Camera Auditorilor Financiari din România.
Potrivit Regulamentului de aplicare a Legii Contabilității nr. 82/1991 în România, lichiditățile includ următoarele elemente de trezorerie: numerarul în lei și în devize din casieria unității financiare, în lei și în devize; carnetele de cec cu limită de sumă; acreditive în lei și în devize; avansurile de trezorerie; valorile de încasat, elementele patrimoniale de trezorerie sub formă de cecuri și efecte comerciale primite de la plătitori.
Potrivit cu Directiva a IV-a a Comunității Economice Europene persoanele juridice care la data bilanțului depășesc limitele a două dintre următoarele trei criterii: total active: 3.650.000 euro, cifră de afaceri netă: 7.300.000 euro, număr mediu de salariați în cursul exercițiului financiar: 50, întocmesc situații financiare anuale care cuprind:
– bilanț,
– cont de profit și pierdere,
– situația modificărilor capitalului propriu,
– situația fluxurilor de trezorerie,
– notele explicative la situațiile financiare anuale.
Persoanele juridice care la data bilanțului nu depășesc limitele a două dintre criteriile de mărime întocmesc situații financiare anuale simplificate care cuprind:
– bilanț prescurtat,
– cont de profit și pierdere,
– note explicative la situațiile financiare anuale simplificate.
În România, situația fluxurilor de trezorerie este considerată o componentă a situațiilor financiare anuale în conformitate cu prevederile Ordinului Ministerului Finanțelor Publice Nr. 94 din 29 ianuarie 2001 pentru Aprobarea Reglementărilor Contabile armonizate cu Directiva a IV-a a Comunităților Economice Europene și cu Standardele Internaționale de Contabilitate.
Cadrul general pentru întocmirea și prezentarea situațiilor financiare din cadrul cărora face parte și „situația fluxurilor de trezorerie“ stipulează că obiectivul acestora „este de a furniza informații despre poziția financiară, performanțele și modificările poziției financiare a întreprinderii, care sunt utile unei sfere largi de utilizatori în luarea deciziilor economice“.
Privitor la „situația fluxurilor de trezorerie“, IAS 7 consideră că aceasta oferă informații utile pentru evaluarea capacității întreprinderii de a genera numerar, precum și a necesităților întreprinderii de a utiliza fluxurile de numerar, respectiv a momentului și siguranței generării lor.
Începând cu 01 ianuarie 2010, contabilitatea întreprinderii din România se fundamentează pe baza O.M.F.P. nr. 3055/2009, iar începând cu data de 01 ianuarie 2015, acesta fiind abrogat, pe baza O.M.F.P. nr. 1802/decembrie 2014, ce aduce o serie de modificări în raportările contabile, nu conține prevederi speciale privind întocmirea acestei situații, ceea ce permite aplicarea normelor existente în practica internațională.
Standardul Internațional de Contabilitate 7 definește fluxurile de numerar (denumite și fluxuri de trezorerie sau cash-flow) drept intrări sau ieșiri de numerar și echivalente de numerar, iar prin întocmirea lui se dorește să se pună la dispoziția utilizatorilor de situații financiare o bază pentru evaluarea capacității întreprinderii de a genera numerar și echivalente de numerar, precum și a nevoilor sale de a utliza acele fluxuri de numerar.
Principalul obiectiv al fluxurilor de numerar este de a contura istoricul mișcărilor de numerar și a echivalentelor de numerar al unei firme prin intermediul cash-flow-ului. Pe aceasta bază, se evaluează capacitatea unei firme de a genera cash-flow, precum și momentul și certitudinea generării acestor fluxuri de numerar.
O situație a fluxurilor de trezorerie, atunci când este utilizată împreună cu restul situațiilor financiare, furnizează informații care permit utilizatorilor să evalueze modificările activelor nete ale unei entități, structura sa financiară (inclusiv lichiditatea și solvabilitatea sa), precum și capacitatea entității de a influența valoarea și plasarea în timp a fluxurilor de trezorerie, în vederea adaptării la circumstanțele și oportunitățile în continuă schimbare.
Fluxurile de trezorerie provenite din tranzacțiile efectuate în valută trebuie înregistrate în moneda funcțională a unei entități prin aplicarea, asupra valorii în valută, a cursului de schimb dintre moneda funcțională și valută de la data fluxului de trezorerie.
1.3 Structura trezoreriei
1.3.1 Investițiile financiare pe termen scurt
Titlurile de plasament, denumite și investiții financiare pe termen scurt sau valori mobiliare de plasament, sunt titluri de valoare achiziționate cu scopul vânzării si obținerii unui câștig pe termen scurt. Aceste câștiguri se calculează ca diferență între prețul de vânzare și costul de achiziție al titlurilor de plasament. Un alt tip de câștig asociat lor ar fi venitul din dividend sau dobânzi.
Ele se deosebesc de imobilizările financiare, deoarece acestea din urmă reprezintă titluri achiziționate cu intenția de a le conserva în mod durabil, pe cand investițiile financiare pe termen scurt, fiind o component a activului circulant.
Investițiile financiare pe termen scurt sunt elemente ale valorilor mobiliare, care prezintă următoarele caracteristici:
sunt titluri negociabile, constitutive de drepturi, liber transmisibile, pentru că la vânzarea lor nu este nevoie sa se întocmeasca un act scris
sunt titluri intertransmisibile, întrucât un titlu poate fi schimbat cu altul de aceeași categorie, de la aceeași emisiune.
În structura investițiilor financiare pe termen scurt se includ: acțiuni deținute la entitățile affiliate, obligațiuni emise și răscumparate de societate, alte invesțitii pe termen scurt și creanțe asimilate (bonuri de tezaur pe termen scurt, certificate de depozit etc).
Acțiunile și obligațiunile, ca investiții financiare pe termen scurt, se împart în două categorii în functie de sursa de proveniență și de destinația lor, și anume:
acțiuni si obligații cumpărate în scopul vânzării și obținerii în acest mod a unui venit
acțiuni și obligațiuni proprii.
Din categoria acțiunilor și obligațiunilor proprii fac parte acțiunile emise de societățile comerciale, vândute din proprie inițiativă sau la cererea acționarilor și apoi răscumparate în scopul revânzării la un preț avantajos sau acordării salariaților proprii. Tot aici intră și obligațiunile emise de societățile comerciale în scopul de a obține un împrumut obligatar. În momentul rambursării împrumutului, obligațiunile sunt răscumpărate și anulate.
Acțiunile sunt titluri financiare primare emise de o societate, care dau dreptul deținătorilor asupra capitalului societății emitente. Posesorii, denumiți acționari, au dreptul de a încasa dividend, în funcție de profitul obținut de societate. Dividendul poate varia de la un exercițiu la altul, sau poate lipsi, în funcție de hotărârea AGA sau dacă societatea nu a obținut profit anul respectiv.
Acțiunile pot avea forme variate: comune (ordinare), preferențiale sau acțiuni mixte, și cu dividend fix și cu dividend variabil, în funcție de profitul obținut de societate.
Obligațiunile atestă dreptul de creanță al posesorului (creditorul) asupra societății emitente (sau asupra statului). Creditorul împrumută societatea achiziționând titlurile de valoare, în schimb el având dreptul de a încasa periodic o dobândă fixa. Emitentul se obligă să răscumpere la scadență obligațiunile.
Indiferent dacă obține sau nu profit, creditorul, spre deosebire de acționar, isi va încasa dobanda. În cazul în care societatea intră în lichidare, el este prioritar față de acționar.
Dobânda se calculează în funcție de rata anualîă a dobânzii și de valoarea nominalâ, indiferent de prețul de emisiune sau de răscumparare.
Drepturile de subscriere reprezintă privilegiul acordat de societate acționarilor săi, de a avea prioritate în cazul cumpărării de acțiuni nou emise, proporțional cu numărul de acțiuni vechi deținute. De asemenea, reflectă și o modalitate de protejare a vechilor acționari in cazul măririi capitalului.
În cazul în care societatea stabilește creșterea capitalului, pe lângă acțiunile nou emise, va emite și un număr de drepturi de subscriere. Aceste titluri de valoare dau dreptul noilor acționari să cumpere acțiuni nou emise.Vechii acționari, pe de alta parte, primesc drepturi de subscriere proporțional cu numărul de acțiuni vechi deținute. Drepturile de subscriere pot fi cotate pe piețele de capital.
Warantul este un titlu de valoare care dă dreptul deținătorului să cumpere acțiunile societății care l-a emis, la un pret fix, într-o perioadă de timp definită. În contrast cu dreptul de subscriere, warantul nu are rolul de a proteja sau privilegia vechii acționari, și are o durată mai lungă de viată (dar mai mică de un an).
De obicei warantele apar pe piață ca parte a unui titlu (atașate unor titluri ca de exemplu acțiuni emise), dar pot fi și tranzacționate separat. În cazul în care au o durata de viață mai mare de un an sau nelimitată, și întreprinderea intenționează să le dețină pe o perioadă mai mare de un an, nu sunt instrumente de trezorerie.
Contractele pe baza de opțiuni permit acoperirea împotriva unor variații nefavorabile de cursuri, oferind însa și posibilitatea de a profita de o eventuală evoluție favorabilă a acestora.
Contractele la termen condiționate (options) pot fi de două feluri: opțiuni de cumpărare (call) și opțiuni de vânzare (put). Cumparatorul unei opțiuni dobândesțe dreptul dar nu și obligația de a exercita acest drept, în timp ce vânzătorul se angajează contractual doar dacă cumparatorul își exercită dreptul său.
Astfel, cumpărătorul dobândește fie dreptul de a cumpăra (opțiunea CALL), fie dreptul de a vinde (opțiunea PUT) un titlu financiar (acțiuni, bonuri de tezaur, titluri ipotecare, devize etc) la un preț de exercitiu. Acest drept poate fi exercitat în orice zi până la scadența fixata. Cursul de contract sau prețul opțiunii este cotat prin licitație sau este stabilit electronic.
Contractele futures reprezintă o înțelegere între două parți de a vinde, respectiv de a cumpăra un anumit activ, la o scadență viitoare. Obligațiile parților se regăsesc într-un contract standardizat, obiectele contractelor sunt standardizate și în plus există o piață secundară pe care se negociază aceste contracte. Valoarea pe piață a acestor contracte variază zilnic (sau săptămânal), și de cele mai multe ori nu se concretizează în executarea lor în natura. De obicei, deținatorul lor își lichidează poziția cumpărând același contract de la bursă, iar creditorul își lichideaza poziția vânzând contractul unei terțe persoane pe piața de capital.
Ele au rolul de acoperire la risc, pot fi speculative sau pot fi executate în natură, în funcție de obiectul lor.
Cele mai cunoscute instrumente de trezorerie sunt bonurile de tezaur, biletele de trezorerie, obligațiunile de tezaur și certificatele de depozit cu dobândă.
1.3.2 Disponibilitățile bănești
Disponibilitatile banești se prezintă sub forma numerarului din casieria societăților, a depozitelor păstrate la societățile bancare în conturile curente deschise în acest scop, precum și sub forma așa-numitelor valori de încasat în sfera cărora intră cecurile de încasat, efectele de încasat și efectele remise spre scontare.
Numerarul din casieria societăților comerciale se prezintă în lei, în devize sau atât în lei cât și în devize. Mărimea acestuia este limitată la un anumit plafon stabilit prin lege. Suma care depășește plafonul de casă obligatoriu se depune la bancă. Totuși, peste plafonul de casă se păstrează în casierie sumele ridicate de la bancă pentru plata salariilor (timp de trei zile), acordarea de avansuri pentru deplasări etc.
Potrivit reglementărilor în vigoare, operațiunile de încasări și plăți între persoanele juridice se vor efectua numai prin intermediul instrumentelor de plată fără numerar, cu excepția persoanelor juridice care pot efectua plăți în numerar în următoarele cazuri:
– plata salariilor și a drepturilor de personal;
– alte operațiuni de plăți ale persoanelor juridice cu persoane fizice;
– plăți către persoane juridice în limita unui plafon zilnic maxim de 10000 lei, plățile către o singură persoană juridică fiind admisă în limita unui plafon zilnic în sumă de 5000 lei. Sunt interzise plățile fragmentate în numerar către furnizorii de bunuri și servicii, pentru facturile a căror valoare este mai mare de 5000 lei.
Se admit plăți către o singură persoană juridică în limita unui plafon zilnic în numerar în sumă de 10000 lei. Fac excepție de la plafonul zilnic prevăzut:
depunerile în conturile persoanelor juridice, deschise la societățile comerciale bancare, care pot fi făcute și de alte persoane juridice, neplafonat;
cheltuielile de deplasare în interes de serviciu, în limita sumelor cuvenite pentru plata transportului, a diurnei, a îndemnizației și a cazării pe timpul deplasării, precum și a cheltuielilor neprevăzute, efectuate în acest sens;
cheltuielile de protocol ocazionate de conferințe, de simpozioane și de alte asemenea acțiuni, în condițiile baremurilor stabilite de normele legale în vigoare.
Potrivi legii sumele în numerar aflate în casieriile proprii ale persoanelor juridice nu pot depăși la sfârșitul fiecărei zile plafonul de 5000 lei. Se admite depășirea acestui plafon numai cu sumele aferente plății salariilor și altor drepturi de personal, precum și altor operațiuni programate, pe baza documentelor justificative, cu persoane fizice pentru perioada de 3 zile lucrătoare de la data prevăzută pentru plata acestora. Prevederile nu se aplică unităților bancare ale Trezoreriei.
Funcționarii sau administratorii unei societăți comerciale ori persoanele desemnate de aceștia vor raporta Oficiului Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor, în cel mult 10 zile lucrătoare, efectuarea operațiunilor cu sume în numerar, în lei sau în valută, a căror limită minimă reprezintă echivalentul în lei a 15.000 euro, indiferent dacă tranzacția se realizează prin una sau mai multe operațiuni ce par a avea o legatură între ele.
Unitățile patrimoniale efectuează, prin casieriile proprii: operațiuni de încasări și plăți “cash” în lei și în valută; achiziționarea, gestionarea și utilizarea de “valori” asimilate numerarului.
IAS 7, Situatia fluxurilor de numerar, prezinta si notiunea de ,,echivalente de numerar’’. Echivalentele de numerar sunt investițiile financiare pe termen scurt și extrem de lichide, care sunt ușor convertibile în sume cunoscute de numerar și al căror risc de schimbare a valorii este insignificant. În categoria echivalentelor de numerar pot fi incluse depozitele la termen cu scadența de sub 3 luni, acțiunile, obligațiunile și alte titluri foarte lichide și pe care întreprinderea le-a achiziționat în vederea transformării în numerar într-o perioadă scurtă. Lichiditatea titlurilor se traduce prin faptul că acestea trebuie sa fie cotate la o Bursă de Valori.
Disponibilitatile sau depozitele create în conturile de la bancă pot funcționa la vedere sau la termen. Dacă disponibilitățile sunt la vedere este recomandabil să se utilizeze contul curent. Prin acest cont se înregistrează toate operațiile bănești între societate și banca.
Depozitele la termen, pentru a fi considerate instrumente de trezorerie, trebuie să fie scadente pe o perioadă mai mică de un an, de obicei neputând fi utilizate înainte de termen.
Prin valori de încasat se înteleg acele hârtii de valoare, cunoscute sub denumirea de efecte de comerț, aflate în posesia beneficiarului lor pentru a fi încasate, adică transformate în disponibilitățile bănești.
Cecurile de încasat, cu sau fără limită de sumă, se folosesc destul de frecvent de unii furnizori de bunuri și servicii. Ele se primesc de la cumpărătorii de asemenea bunuri și servicii și se depun la bancă unde furnizorul iși are deschis contul bancar, pentru ca acesta să intre în posesia contravalorii acestor livrări.
Efectele de încasat ajunse în portofoliul furnizorului se depun de către acesta la bancă pentru a fi încasate la scadența stabilită.
Efectele remise spre scontare se întalnesc în situația în care posesorul efectului de comerț, care poate fi furnizorul de bunuri și servicii, are nevoie de bani înaintea termenului de scadență si el poate depune efectul de comerț la o bancă specializată pentru scontare.
În urma scontării, unitatea este creditată de bancă la valoarea efectului de comerț, mai puțin dobânda socotită din momentul scontării până la scadență. Creditul bancar se lichidează la scadența efectului comercial, când la bancă încasează de la debitor suma înscrisă în el. Dobânda se consideră o cheltuială financiară privind sconturile acordate.
Conturile deschise la bănci au caracterul de conturi de disponibil, adică efectuează plăți în limita disponibilului existent, dar pentru activitatea curentă de exploatare se pot deschide cu acordul băncilor și conturi curente. Caracteristica acestora este că din acestea se pot face plăți mai mari decât disponibilul existent, respectiv din credite de trezorerie acordate direct în conturile curente. Conturile curente prezintă avantajul că simplifică acordarea și rambursarea creditelor și diminuează mărimea dobânzilor pentru beneficiari, întrucât se acordă numai când și cât sunt necesare, iar restituirea se face imediat din încasările ulterioare prin contul curent.
Relația dintre valutele străine și leii românești se face la cursul zilei astfel:
Intrările de valută în contul bancar se transformă în lei la cursul zilei în care are loc operația bancară;
Plata datoriilor în devize se face prin transformarea valutei respective în lei la cursul zilei în care are loc operația. Deoarece la intrarea valutei în cont nu au putut exista alte cursuri ale valutei decât cele existente la data plății, pot apărea: diferențe de curs valutar favorabile în cazul scăderii cursului valutar, ele reprezentând venituri financiare; diferențe de curs valutar nefavorabile în cazul creșterii cursului valutar, ele reprezentând cheltuieli financiare; la închiderea exercițiului, disponibilitățile în devize se evaluează la cursul de schimb în vigoare la acea dată, diferențele de curs rezultate se înregistrează în contabilitate ca venituri sau cheltuieli financiare, după caz.
Conform O.G. nr. 15/1996 agenții economici care dețin valută în cont și au datorii la intern neachitate de peste 60 de zile sunt obligați ca într-un termen de 5 zile lucrătoare să o schimbe în lei pentru achitarea datoriilor respective in urmatoarea ordine:
Plati pentru salarii;
Plata energiei electrice, termice si a gazelor naturale
Alte datorii
1.3.3 Acreditivul
Acreditivul reprezintă disponibilitățile bănești ale cumparatorului, virate într-un cont distinct la dispoziția furizorului și destinate achitării obligațiilor fată de acesta, pe măsura livrării unor bunuri sau prestării de servicii.
Atunci când furnizorii nu au destulă încredere în clienții lor că vor putea plăti contravaloarea bunurilor livrate, lucrărilor executate sau serviciilor prestate, în timp util, solicită deschiderea de acreditive.
Acreditivul este utilizat frecvent în decontările internaționale ca o măsură de siguranță pentru încasarea livrărilor la export. Astfel, în baza unui contract încheiat între furnizor și client, viramentul către furnizor se face imediat după ce acesta prezintă la bancă documentele justificative și se verifică respectarea condițiilor stabilite la deschiderea acreditivului. Pentru agentul economic care constituie acreditivul, apare ca principal dezavantaj faptul că sumele respective nu sunt purtătoare de dobândă și nu sunt la dispoziția sa decât în cazul anulării acreditivului. În schimb, pentru furnizor, acreditivul constituit în favoarea sa asigură rapiditate, certitudine și siguranța decontărilor.
Se pot deschide mai multe feluri de acreditive, fapt pentru care se impune clasificarea acestora după mai multe criterii:
După obiectul de activitate acreditivul poate fi :
comercial, adică pentru vânzări de bunuri;
necomercial, adică pentru alte activități, în general pentru prestări de servicii.
După locul de deshidere acreditivele se împart în :
acreditive deschise în țara cumpărătorului;
acreditive deschise în țara vânzătorului;
acreditive deschise într-o altă țară.
După clauzele cuprinse, acreditivele se împart în:
acreditiv documentar transferabil, care constă în faptul că sumele din acesta pot fi utilizate și pentru plata altor furnizori, indicații de beneficiar;
acreditiv documentar netransferabil, în care de sumele înscrise beneficiază numai persoana pentru care a fost deschis acreditivul;
acreditiv pentru livrări eșalonate, în care acreditivul se deschide eșalonat și plățile se fac eșalonat numai după livrarea unui lot de marfă.
După caracterul său, acreditivul poate fi:
nerevocabil, care nu se modifică numai cu acordul tuturor partenerilor interesați;
revocabil, atunci când acesta poate fi închis, retras, la solicitarea plătitorului.
Principalele etape privind derularea decontărilor pe bază de acreditive sunt:
încheierea unui contract comercial în care partenerii de afaceri au convenit ca creditarea să se facă pe bază de acreditiv;
deschiderea acreditivului în lei sau în valută pe baza ordinului pe care îl clientul băncii sale;
livrarea bunurilor concomitent cu ]ntocmirea documentelor aferente;
utilizarea efectivă a acreditivului;
intrarea în posesia bunurilor pe baza documentelor prezentate de client.
Acreditivul deschis se închide la utilizarea integrală a sumei, la expirarea termenului de valabilitate sau la cererea plătitorului, cu acordul prealabil al furnizorului.
La expirarea termenului de valabilitate al acreditivului soldul rămas neutilizat se virează de către unitatea bancară a furnizorului în contul de disponibil al unității plătitoare. Fiind o formă sigură de decontare pentru furnizor se utilizează cu precădere ca modalitate de plată în schimburile economice internaționale pe baza căreia firma importatoare dă dispoziție băncii sale să plătească firmei exportatoare, prin mijlocirea unei bănci corespondente echivalentul valoric al mărfurilor și serviciilor furnizate de firma exportatoare. În relațiile comerciale internaționale, acreditivul facilitează întreținerea și dezvoltarea unor schimburi sigure între parteneri.
Avansurile de trezorerie reprezintă disponibilitățile bănești, acordate administratorilor sau altor persoane împuternicite de întreprindere în scopul efectuării unor plăți în favoarea întreprinderii, sau sumele acordate salariaților pentru deplasări.
Avansurile de trezorerie se pot acorda în lei și în devize. Dacă avansurile de trezorerie sunt în devize, la sfârșitul exercițiului financiar se înregistrează diferențele de curs valutar, după caz, ca o cheltuială sau ca un venit financiar.
1.3.4 Alte valori de trezorerie
Din categoria “alte valori” fac parte elemente structurale ale trezoreriei sub formă de timbre fiscale și poștale, bilete de tratament și odihnă, tichete și bilete de călătorie , tichete de masă și alte valori păstrate în casieria unității. Societatea le achiziționează de la furnizori autorizați, iar evidența contabilă se ține la nivelul valorii lor nominale. Acestea nu au o influență majoră asupra volumului de lichidități și au o pondere mică în totalul valorilor de trezorerie fiind utilizate, în general, pentru nevoile proprii de derulare în bune condiții a activității de exploatare. Fac excepție de la această regulă unitățile economice în care folosirea acestor valori este impusă de desfășurarea activității de exploatare, cum ar fi : agenții economici care procură pentru salariații bilete de odihnă și tratament și tichete de masă, unitățile de tratament și odihnă din stațiuni balneoclimaterice, societățile de transport intern și internațional pentru bonuri valorice pentru carburanți etc.
O caracteristică a operațiunilor cu “ alte valori” de trezorerie o reprezintă faptul că au un efect anticipat asupra lichidităților prin realizarea de plăți parțiale sau totale înaintea producerii efective a evenimentului consumator de asemenea valori.
O problemă semnificativă care apare în condițiile creșterii generale a prețurilor constă în plățile suplimentare ce pot să apară la anumite valori gestionate în casieria unității, cum sunt : timbrele fiscale, juridice și poștale, biletele de călătorie, bonuri valorice pentru carburanți etc. Ne referim în special la cazurile în care, între momentul achiziției și momentul consumului, trece o perioadă mai mare de timp sau are loc o creștere sensibilă a prețurilor la produsele și serviciile respective, ceea ce va conduce la o scădere a valorii reale a acestor “ altor valori” sau la o ieșire suplimentară de numerar.
CAPITOLUL 2. ORGANIZAREA CONTABILITĂȚII TREZORERIEI
2.1 Subsistemul de conturi utilizat
Într-o contabilitate normalizată și reglementată, cum este cea din România, schema de clasificare a conturilor este formalizată și standardizată prin Planul de conturi general. Acesta reprezintă matricea întregului sistem de conturi în cadrul căruia fiecare cont, de diverse grade de cuprindere a elementelor patrimoniale, este delimitat printr-o denumire și printr-un simbol cifric fiind încadrat într-o clasa și grupa în raport cu un anumit criteriu de clasificare.
Economistul german Eugen Schmalenbach este cel care a elaborat primul plan contabil in anul 1928, acesta influentand normalizarea contabilitatii in numeroase tari.
Pentru reflectarea în contabilitate a activelor bănești este rezervată în planul de conturi clasa a-5-a, „Conturi de trezorerie”. Aceste conturi reflectă ansamblul operațiilor financiare, făcute de o unitate patrimonială în vederea obținerii mijloacelor bănești necesare desfășurării activității sale.
Această subgrupă cuprinde toate conturile care evidențiază existenta și mișcarea valorilor mobiliare de plasament, disponibilităților în conturi la bănci și în casă și alte valori financiare. Tot în aceste conturi se înregistrează și valorile de încasat (cecuri bancare, efectele comerciale remise băncii spre încasare etc.) depuse la bănci.
Titlurile de plasament se înregistrează la prețul de achiziție (prețul de cumpărare sau valoarea stabilită conform contractelor), iar celelalte valori de trezorerie la valoarea lor nominală de lichiditate din momentul derulării tranzacțiilor. Operațiile privind disponibilitățile în devize se înregistrează în contabilitate la cursul zilei sau la un curs fix. La sfarsitul fiecărei luni, toate disponibilitățile în devize se evaluează la cursul de schimb al pieței valutare, reprezentat de cursul comunicat de Banca Națională a României in ultima zi bancara a lunii în cauză. Diferențele de curs față de valoarea de intrare se înregistreaza la venituri, dacă cursul a crescut sau la cheltuieli, daca acesta s-a diminuat.
Conturile din această clasă au funcție contabilă de activ. Se debitează cu intrările de titluri de plasament sau alte valori financiare, cu depunerea la bancă a valorilor de încasat, cu dobânzile de încasat și cu încasarile de sume bănești. Se creditează cu ieșirile de titluri de plasament, valori financiare, decontarea valorilor și dobânzilor de încasat și plățile de sume bănești. Soldul final este debitor si reprezinta titlurile de plasament, valorile de încasat, alte valori financiare și disponibilităti bănești aflate în evidentele societatii.
Clasa a-5-a a planului de conturi, reglementată de O.M.F.P nr. 1802/2014 este următoarea:
Tabelul 2.1
Clasa 5 – Conturi de trezorerie
(Sursa: O.M.F.P. nr. 1802/2014)
2.2 Instrumentele de încasari și plăți
Operațiunile de încasări și plăți care au loc între persoanele juridice sau între persoanele fizice și juridice se împart, în funcție de modalitatea de efectuare, în operațiuni de încasări și plăți în numerar și operațiuni de încasări și plăți fără numerar. Primele au loc prin casieria unității, iar cele din a doua categorie se realizează prin conturile deschise la societățile bancare, fără să implice utilizarea numerarului.
Plata / încasarea în numerar se face imediat, fără intermediere, prin mișcarea directă a sumelor bănești.
Chitanța este folosita ca document justificativ pentru încasarea unei sume în numerar, în casieria intreprinderii. Chitanța pentru operațiuni în valută se intocmește în cazul depunerii la casieria unității a unor sume în valută. Aceasta se intocmește la entitățile care realizeaza operațiuni în devize.
Elementele obligatorii ale unei chitanțe sunt următoarele:
– denumire furnizor
– CIF furnizor;
– nr de înregistrare la registrul comerțului al furnizorului;
– adresă furnizor;
– suma încasată (în cifre și litere) și ce reprezintă aceasta;
– denumire client;
– adresă client;
– data emiterii chitanței.
Procesul-verbal de plăți se utilizeaza ca document justificativ pentru predarea sumelor de către casierul societății comerciale către casierii plătitori în vederea plății salariilor sau altor drepturi salariale.
Împuternicirea este documentul justificativ prin care se autorizează o persoană membră a familiei sau încadrată în muncă la aceeași unitate sa încaseze drepturi banești de la casieria unității atunci când titularul nu se poate prezenta pentru aceasta.
Dispoziția de plată / încasare către casierie este documentul prin care departamentul financiar-contabil dă dispoziție casieriei să încaseze sau să plătească în numerar anumite sume potrivit dispozițiilor legale.
Borderoul documentelor achitate cu cecuri de decontare este folosit ca document justificativ, împreună cu anexele, pentru sumele achitate cu cecuri de decontare din carnete cu/fără limită de sumă.
Foaia de vărsământ se intocmește în momentul depunerii la bancă a numerarului din casieria entității.
Factura este documentul pe baza căruia se emit intrumentele de plată a produselor și mărfurilor livrate, lucrărilor executate sau a serviciilor prestate. Ea poate fi folosită ș ca document de însoțire a mărfii pe durata transportării acesteia și de recepție-încasare în gestiune a primitorului.
Registrul de casă, în lei sau în valută, servește ca document centralizator în care se înregistrează zilnic încasarile și plățile în numerar efectuate de casieria unității pe baza actelor justificative. La finalul fiecărei zile se stabilește pe baza lui soldul de casă.
Operațiile de încasări/plăți fără numerar constau în lichidarea drepturilor bănești prin utilizarea unor instrumente și mijloace de plată, fără mișcare efectivă a sumelor bănești.
Cambia este în același timp un instrument de plată și un titlu de credit care redă obligația unui debitor de a plăti la scadența o sumă stabilită de bani în favoarea unui beneficiar. În literatura de specialitate se consideră că cele două forme de existență ale cambiei sunt trata și biletul la ordin.
Trata reprezintă un înscris prin care creditorul (trăgătorul) dă ordin debitorului sau (trasului) să achite la o anumită dată (scadență) unei a treia persoane numită beneficiar sau la ordinul acesteia, o suma de bani determinată.
Biletul la ordin este un înscris formal, un titlu de credit la ordin, prin care o persoană numită subscriitor, semnatar sau emitent se obligă, expres și necondiționat, să achite o anumită sumă beneficiarului, la data și locul specificate în document.
Cecul este instrumentul prin care titularul unui cont dă ordin băncii depozitare să plăteasca în acel cont suma înscrisă pe fila de cec. La utilizarea lui participă trei persoane și anume : trăgătorul, trasul și beneficiarul. Trăgătorul este societatea care întocmește cecul, il depune la bancă unde are deschis contul de disponibilități și ii dă ordin acesteia, în calitatea sa de tras, să plătească suma înscrisă in cec unei terțe persoane (beneficiarului) sau chiar trăgătorului, situație în care el devine beneficiar. Banca (trasul) efectuează plata numai atunci când se prezintă cecul, termenul de prezentare fiind de 8 zile în situația în care cecul este plătibil în localitatea în care este emis, sau de 15 zile daca cecul este plătibil în alte localități.
Tabelul 2.2
Clasificarea cecurilor
Cecul nominativ este un cec girabil care se platește numai unei anumite persoane.
Cecul la purtător se platește fie persoanei nominalizate de beneficiar, fie purtătorului acestuia.
Cecul nebarat (în alb, cecul de casă) se plătește în numerar sau prin virament în contul beneficiarului, fără nici un fel de restricții, la cererea acestuia.
Cecul barat are trasate două linii paralele verticale sau oblice și poate avea două forme:
Cec cu barare generală când în spațiul delimitat de cele doua linii nu este înscris numele vreunei bănci; acest cec circulă prin gir fiind valabil în posesia ultimului deținător;
Cec cu barare specială având menționat în spațiul delimitat de cele două linii numele unei bănci.
Cecul certificat (confirmat) reprezintă intrumentul prin care o bancă aflată în poziția de tras trebuie să confirme existența sumelor necesare pentru efectuarea plății. Aceasta certificare este cerută fie de trăgător, fie de una dintre persoanele care intră în posesia cecului.
Cecul de călătorie (voiaj) se întocmește într-o sumă fixă și se exprimă fie în moneda națională, fie în valută. El poate fi pus în circulație fie pe perioade limitate, fie pe durate nedeterminate. În momentul emiterii sale, trăgătorul poate să condiționeze plata cecului de identitatea dintre semnătura persoanei care l-a primit cu cea a persoanei care urmează să il încaseze. Trăgătorul poate sa fie una și aceeași persoană cu trasul.
Fiind un instrument de credit, ordinul de plată este o dispoziție neconditionată dată de emitent unei bănci de a pune în contul unui beneficiar o anumită sumă de bani. Pentru a face plata trebuie să existe disponibil în contul de la bancă.
Pentru a savârși dispoziția plătitorului, exprimată prin întocmirea ordinului de plată, societățile bancare trebuie să execute, în ordine, următoarele operațiuni:
Recepția – procedura prin care o societate bancară recunoaște că a recepționat un ordin de plată;
Autentificarea – operațiunea prin care se stabilește valabilitatea documentului;
Acceptarea – recunoașterea ca autentic de către societatea bancară a ordinului de plata primit;
Refuzul – operațiunea prin care o bancă refuză să execute ordinul;
Executarea – operațiunea prin care societatea bancară pune în aplicare ordinul de plată anterior acceptat.
Cardul este un instrument de plată modern care permite plata obligațiilor fără a recurge la numerar. Cardurile cunosc o diversitate de forme și tipuri cum ar fi:
carduri de credit;
store-carduri;
carduri de debit;
carduri inteligente;
carduri multifuncționale.
Cardul de credit este un instrument de plată care confirmă faptul că posesorului acestuia i-a fost deschisă o linie de credit, cu ajutorul căruia poate să achiziționeze mărfuri și servicii, sau să ridice numerar, în limita unui plafon prestabilit.
Store-cardul este o variantă a cardului de credit ce are același mod de întrebuințare. Întocmirea acestor carduri a ajuns necesară din cauza faptului că marile magazine sau firme de deservire a populației au introdus propriile carduri, denumite store-carduri.
Cardul de debit este un instrument de plată care permite deținătorului său să procure bunuri și servicii, debitând contravaloarea acestora dar ținând cont de fondurile disponibile din contul său. Debitarea contului titularului și creditarea contului magazinului care acceptă acest instrument de plată se fac simultan.
Cardul inteligent a apărut ca urmare a evoluției tehnologice în domeniul cardurilor și permite efectuarea unor tranzacții mult mai complexe decât cele ce se pot derula cu ajutorul cardurilor cu bandă magnetică. Denumirea acestor carduri este data de faptul că ele au încorporat un întreg microprocesor (cip), care le conferă un grad înalt de inteligență.
Cardul multifuncțional este de fapt tot un card de debit, care însă mai îndeplinește și alte roluri, cum ar fi:
acela de carte de numerar (cash-card), un instrument cu ajutorul căruia deținătorul poate retrage numerar de la distributoarele automate de numerar (bancomate), prin tastarea pe claviatura aparatului a codului său personal de identificare, codul PIN (Personal Identification Number);
acela de carte de garantare a cecurilor (cheque guaranteed card), care asigură garantarea unui cec emis și semnat, până la concurența unei sume specificată de banca emitentă a cecului.
Rezultă deci că posesorul unui card multifuncțional îl poate folosi atât pentru toate operațiunile specifice debit-cardurilor, cât și pentru retragerea de numerar sau pentru garantarea plăților efectuate prin cecuri.
2.3 Contabilitatea elementelor de trezorerie
2.3.1 Contabilitatea investițiilor pe termen scurt
În situația în care unitatea patrimonială dispune temporar de mijloace bănești, ele pot fi antrenate în afaceri financiare pentru a fructifica potențialul lor în vederea realizării unui caștig. Aceste operații sunt cunoscute sub denumirea de plasamente de trezorerie, în operații de cumpărare și revânzare de acțiuni și obligațiuni, titluri de valoare care în acest caz sunt numite investiții financiare pe termen scurt.
Evaluarea investițiilor financiare pe termen scurt se poate face:
la intrarea în patrimoniu;
la inventariere;
la închiderea conturilor;
la iesirea din patrimoniu.
Valoarea de intrare este dată de costul de achiziție al investitiilor financiare pe termen scurt reprezentat fie de costul de achiziție, fie de valoarea determinată în urma unui contract
de achiziție. Cheltuielile accesorii de cumpărare a investițiilor financiare pe termen scurt, cum sunt comisioanele și alte cheltuieli similare, se înregistrează direct în cheltuielile de
exploatare ale exercițiului (in contul 627).
Valoarea de inventar este determinată în urma evaluării la valoarea lor actuală,
stabilită pe baza cursului mediu al ultimei luni, pentru titlurile cotate și pe baza
valorii prealabile de negociere, pentru titlurile necotate.
Valoarea la închiderea conturilor presupune compararea valorii de inventar cu valoarea de intrare, alegându-se valoarea cea mai mica. Plusurile si minusurile de valoare se stabilesc pe categorii de titluri, respectiv pe titluri de aceeași natură, care conferă aceleași drepturi.
Evaluarea la ieșirea din patrimoniu a investițiilor financiare pe termen scurt se face la prețul lor de intrare. Pretul fracțiunilor de titluri cedate este estimat la pretul mediu de cumparare ponderat, sau dupa metoda F.I.F.O (primul titlu intrat este primul iesit).
Evidența elementelor patrimoniale menționate se realizează cu ajutorul conturilor din grupa 50 "Investiții pe termen scurt" și anume:
contul 501 „Acțiuni deținute la entitățile afiliate";
contul 505 „Obligațiuni emise și răscumpărate";
contul 506 „Obligațiuni";
contul 507 „Certificate verzi primite”;
contul 508 „Alte investiții pe termen scurt și creanțe asimilate";
contul 509 „Vărsăminte de efectuat pentru investițiile pe termen scurt".
Contul 501 „Acțiuni deținute la entitățile afiliate" ține evidența acțiunilor deținute la entitățile afiliate, cumpărate în vederea obținerii de venituri financiare într-un termen scurt. Acesta este un cont de activ.
În debitul contului 501 „Acțiuni deținute la entitățile afiliate” se înregistrează:
— valoarea la cost de achiziție a acțiunilor cumpărate de la entitățile afiliate (509, 512, 531);
— contravaloarea acțiunilor pe termen scurt primite fără plată, potrivit legii (768);
— diferențele favorabile din evaluarea la încheierea exercițiului financiar a valorilor mobiliare pe termen scurt admise la tranzacționare pe o piață reglementată (768);
— creșterea valorii activelor financiare disponibile pentru vânzare, inclusă direct în capitalul propriu, în cadrul situațiilor financiare anuale consolidate (103).
În creditul contului 501 „Acțiuni deținute la entitățile afiliate” se înregistrează:
— prețul de cesiune al acțiunilor deținute pe termen scurt la entitățile afiliate, cedate (461, 512, 531);
— pierderea reprezentând diferența dintre valoarea contabilă a investițiilor financiare pe termen scurt și prețul lor de cesiune (664);
— diferențele nefavorabile din evaluarea la încheierea exercițiului financiar a valorilor mobiliare pe termen scurt admise la tranzacționare pe o piață reglementată (668);
— ajustarea rezervei de valoare justă, ca urmare a diferențelor nefavorabile rezultate din evaluarea activelor financiare disponibile pentru vânzare, în cadrul situațiilor financiare anuale consolidate (103).
Soldul contului este debitor și reprezintă valoarea acțiunilor deținute pe termen scurt la entitățile afiliate.
Contul 505 „Obligațiuni emise și răscumpărate" este un cont de activ care ține evidența obligațiunilor emise și răscumpărate. Acesta se debitează cu valoarea obligațiunilor emise și răscumpărate (509, 512,531) și se creditează cu valoarea obligațiunilor emise și răscumpărate, anulate, diminuându-se astfel împrumutul public primit (161).
Soldul contului reprezintă valoarea obligațiunilor emise și răscumpărate, neanulate.
Contul 506 „Obligațiuni” este un cont de activ cu ajutorul căruia se ține evidența obligațiunilor cumpărate.
În debitul contului 506 „Obligațiuni” se înregistrează:
— valoarea la cost de achiziție a obligațiunilor cumpărate (509, 512, 531);
— diferențele favorabile din evaluarea, la încheierea exercițiului financiar, a valorilor mobiliare pe termen scurt admise la tranzacționare pe o piață reglementată (768).
În creditul contului 506 „Obligațiuni” se înregistrează:
— prețul de cesiune al obligațiunilor deținute (461, 512, 531);
— pierderea reprezentând diferența dintre valoarea contabilă a investițiilor financiare pe termen scurt și prețul lor de cesiune (664);
— diferențele nefavorabile din evaluarea la încheierea exercițiului financiar a valorilor mobiliare pe termen scurt admise la tranzacționare pe o piață reglementată (668).
Soldul contului reprezintă valoarea obligațiunilor existente.
Contul 507 „Certificate verzi primite” ține evidența certificatelor verzi primite de entitate, potrivit legii, cu excepția celor a căror tranzacționare a fost amânată, fiind un cont de activ.
În debitul contului 507 „Certificate verzi primite” se înregistrează:
— valoarea certificatelor verzi primite, cu excepția celor a căror tranzacționare a fost amânată, potrivit legii (445);
— valoarea certificatelor verzi primite, dar a căror tranzacționare a fost amânată inițial, potrivit legii (266);
— diferențele favorabile constatate la data primirii certificatelor verzi, inclusiv a celor a căror tranzacționare a fost amânată, potrivit legii, reprezentând diferența între prețul de tranzacționare de la data primirii acestora și prețul de tranzacționare de la data constatării dreptului de a le primi (768);
— diferențele favorabile din evaluarea, la încheierea exercițiului financiar, a certificatelor verzi (768).
În creditul contului 507 „Certificate verzi primite” se înregistrează:
— valoarea certificatelor verzi vândute (461, 512);
— pierderea reprezentând diferența dintre valoarea contabilă a certificatelor verzi și prețul lor de vânzare (664);
— diferențele nefavorabile din evaluarea, la încheierea exercițiului financiar, a certificatelor verzi (668);
— certificate verzi anulate, potrivit legii (668).
Soldul contului reprezintă valoarea certificatelor verzi existente.
Contul 508 „Alte investiții pe termen scurt și creanțe asimilate” este un cont de activ care ține evidența depozitelor bancare pe termen scurt a altor investiții pe termen scurt și creanțe asimilate, cumpărate.
În debitul contului 508 „Alte investiții pe termen scurt și creanțe asimilate” se înregistrează:
— valoarea la cost de achiziție a altor investiții pe termen scurt și creanțe asimilate cumpărate (509, 512, 531);
— diferențele favorabile de curs valutar aferente altor valori de trezorerie cum sunt depozitele pe termen scurt în valută, înregistrate la finele lunii, respectiv la închiderea exercițiului
financiar (765).
În creditul contului 508 „Alte investiții pe termen scurt și creanțe asimilate” se înregistrează:
— prețul de cesiune al altor investiții pe termen scurt (461, 512, 531);
— pierderea reprezentând diferența dintre valoarea contabilă a investițiilor financiare pe termen scurt și prețul lor de cesiune (664);
— diferențele nefavorabile de curs valutar aferente altor valori de trezorerie cum sunt depozitele pe termen scurt în valută, înregistrate la finele lunii, respectiv la închiderea
exercițiului financiar, sau la lichidarea lor (665).
Soldul contului reprezintă valoarea altor investiții pe termen scurt și creanțe asimilate existente.
Contul 509 „Vărsăminte de efectuat pentru investițiile pe termen scurt” ține evidența vărsămintelor de efectuat pentru investițiile pe termen scurt cumpărate si este un cont de pasiv.
În creditul contului 509 „Vărsăminte de efectuat pentru investițiile pe termen scurt” se înregistrează:
— valoarea datorată pentru investițiile pe termen scurt cumpărate (501, 505, 506, 508);
— diferențele nefavorabile de curs valutar, rezultate în urma evaluării datoriilor în valută, reprezentând vărsăminte de efectuat pentru investițiile pe termen scurt, la finele lunii,
respectiv la închiderea exercițiului financiar (665).
În debitul contului 509 „Vărsăminte de efectuat pentru investițiile pe termen scurt” se înregistrează:
— valoarea achitată a investițiilor pe termen scurt cumpărate (512, 531);
— diferențele favorabile de curs valutar, rezultate în urma evaluării datoriilor în valută, reprezentând vărsăminte de efectuat pentru investițiile pe termen scurt, la finele lunii,
respectiv la închiderea exercițiului financiar, sau în urma achitării acestora (765).
Soldul contului reprezintă valoarea datorată pentru investițiile pe termen scurt cumpărate.
2.3.2 Contabilitatea operatiunilor bănești în numerar
Operațiunile de încasări și plăți în numerar ocupă un loc important în activitatea financiară a unitații, fapt care se datorează în primul rând frecvenței și diversității acestora.
Volumul operațiilor de încasari și plăți și gama acestora prin casierie, în numerar, sunt restricționate de limitele gestiunii și securității banilor la agentul economic (întreprindere) și de interesele Băncii Naționale pentru asigurarea unei circulații monetare normale.
Contabilitatea generală a operațiunilor de încasări și plăți în numerar, realizate prin casieria agentului economic se efectuează cu ajutorul contului 531 „Casa” desfășurat pe două conturi sintetice de gradul II, respectiv:
contul 5311 „Casa în lei”
contul 5314 „Casa în devize”
Evidențiind mijloacele circulante bănești deținute de unitatea patrimonială, contul
5311 „Casa în lei” este un cont de activ care se debitează cu toate operațiile de încasări,
prin creditul conturilor care arată natura sau sursa încasărilor și se creditează cu toate
plățile, cu care se debitează acele conturi care arată destinația, felul plăților
efectuate. Soldul său poate fi debitor și reprezintă numerarul existent în casierie la un
moment dat. Operațiile de încasări și plăți în numerar se înregistrează în registrul de casă, document justificativ care constituie evidența operativă.
Operațiile privitoare la contul 5311 „Casa in lei” reflectate in contabilitatea sintetică se rezumă astfel:
Tabelul 2.3
DEBIT 5311 „Casa în lei” CREDIT
Sursa: O.M.F.P. 1802/2014 – Reglementările contabile privind situațiile financiare anuale individuale și situațiile financiare anuale consolidate
În aceeași situatie se află și contul 5314 „Casa în devize”, cont de activ
care se debitează cu încasările și se creditează cu plățile efectuate în devize liber
convertibile. Pentru a asigura conținutul informațiilor contabile și pentru a respecta
propria disciplină de casă, înregistrările în acest cont trebuie să se facă atât în lei (în moneda națională), cât și în devize. Transformarea devizelor în lei se face folosind cursul oficial al zilei in care avut loc operațiunea.
Casieriile entităților economice pot deține și alte valori din care fac parte următoarele: timbrele fiscale și poștale, biletele de tratament și odihnă, tichetele și biletele de călătorie și alte valori.
Contabilitatea altor valori se săvârșește cu ajutorul contului 532 „Alte valori”. Acesta este un cont de activ care se debitează la achiziția altor valori și se creditează la ieșirea, prin folosire, a altor valori. Soldul final debitor reprezintă alte valori existente în casierie.
2.3.3 Contabilitatea operațiunilor de încasări și plăți efectuate prin conturile de la bănci
Unitățile patrimoniale, pentru o bună circulație a banilor, sunt interesate să păstreze la diferite bănci disponibilitățile lor bănești și să efectueze operațiile de încasări și plăți în sistemul decontărilor fără numerar. Decontările fără numerar sunt acele operații bancare prin care plătile, respectiv încasările, se fac prin trecerea – numită și virare – a unei sume de bani datorate de debitor (cumpărător sau alt plătitor) din contul său de la bancă în contul de la bancă al carui titular este creditorul (furnizorul sau alt beneficiar de drepturi).
Pe plan internațional, din cauza dezvoltării puternice a telecomunicațiilor și utilizării mijloacelor de plată electronice, se manifestă o tendința de scădere a ponderii plăților în numerar în favoarea celor fără numerar.
Pentru a putea efectua încasarile și plățile fără numerar, societățile comerciale trebuie să își pastreze disponibilitățile bănești proprii în conturi deschise pe numele lor la băncile care le deservesc. Toate operațiile efectuate prin conturile de la bancă sunt consemnate de bancă în extrasul de cont al acesteia. În acest document se înscriu încasările, plățile și soldul final. Acesta împreună cu actele justificative se predau societății comerciale unde pe baza lor se fac înregistrările în contabilitate. Sesizabil este faptul că semnificațiile debitului și respectiv creditului din contabilitatea societății patrimoniale sunt diferite, adică sunt de sens contrar față de debitul și creditul din extrasul de cont al societății bancare.
Compararea la perioade de timp regulate (zilnic sau la sfârșitul lunii) a soldurilor conturilor la bancă înregistrate în contabilitate cu soldurile de pe extrasele de cont emise de bancă este o măsură prudentă. Această comparație este denumită „punctaj bancar” și permite observarea și justificarea diferențelor dintre evidența ținută de companie și cea ținută de bancă.
Plățile din contul debitorului se fac cu aprobarea acestuia, și în limita disponibilităților bănești din cont și a creditelor contractate, excepție facând obligațiile stabilite prin titluri executorii.
Unii agenți economici îsi deschid conturi curente la bănci în lei care pot avea două funcții:
cont de disponibilități păstrate la bancă, atunci când unitatea deține acele active bănești pe care și le păstrează în bancă;
cont de credite bancare pe termen scurt, atribuite în baza unor linii de creditare care au un plafon maxim admisibil și care se acordă doar în momentul efectuării unor plăți pentru agentul economic sau ridicării de numerar de la bancă de către acesta.
Funcțiile acestea pot fi îndeplinite doar alternativ.
Operațiile efectuate prin conturile de la bancă se contabilizează cu ajutorul contului 5121 „Conturi la bănci in lei”. Contul este bifuncțional, debitându-se cu încasările și creditându-se cu plățile. Poate avea sold debitor care reprezintă disponibilități ale agentului economic păstrate la bancă, sau sold creditor ce evidențiază credite bancare datorate băncii.
Operațiile privind contul 5121 „Conturi la bănci în lei” sunt reflectate în contabilitatea sintetică astfel:
Tabelul 2.4
DEBIT 5121 „Conturi la bănci in lei” CREDIT
Sursa: O.M.F.P. 1802/2014 – Reglementările contabile privind situațiile financiare anuale individuale și situațiile financiare anuale consolidate
Contul 5124 „Conturi la bănci în devize” evidențiază disponibilitățile bănești în devize existente în contul de la bancă și mișcarea lor ca urmare a încasărilor și plaților efectuate și a echivalentului lor în lei la cursul valutar al zilei sau la un curs fix. Având în vedere continutul economic este un cont de mijloace circulante bănești, deci un cont de activ. În cadrul acestui cont valuta se exprimă atât în devize, cât și în monedă națională, respectiv în lei.
În debitul contului se înregistrează sumele în devize încasate în bancă și a echivalentului în lei, prin creditul conturilor ce arată natura încasărilor, iar în credit se evidențiază sumele în devize și echivalentul acestora în lei, plătite din bancă, debitându-se conturile ce arată felul plăților. Soldul final debitor exprimă sumele în devize și echivalentul lor în lei, existente în contul de la bancă.
Întrucât legea contabilității legiferează principiul contabilității în moneda națională, regulamentul pentru aplicarea legii contabilității indică folosirea în acest scop a cursului valutar al zilei sau a unui curs fix.
Diferențele rezultate din schimbarea cursurilor valutare se determină și înregistrează în contabilitate după cum urmează:
în cursul exercițiului – la operațiile de trezorerie pentru lichidarea datoriilor și drepturilor;
la plata datoriilor în devize – în cazul scăderii cursului valutar în contul 765 „Venituri din diferențe de curs valutar”, iar în cazul creșterii cursului valutar în contul 665 „Cheltuieli din diferențe de curs valutar”;
la încasarea drepturilor de creanță în devize – în cazul scăderii cursului valutar în contul 665 „Cheltuieli din diferențe de curs valutar”, iar pentru creșteri de curs în contul 765 „Venituri din diferențe de curs valutar”;
la sfârșitul exercițiului – cu diferențele rezultate în urma evaluării valutei existente la cursul oficial din ziua de 31.12.N în conturile de venituri sau cheltuieli din diferentele de curs valutar (765, 665), după caz.
Contul 5125 „Sume în curs de decontare” este un cont de activ care reflectă sumele în curs de decontare. Sunt considerate sume în curs de decontare următoarele:
– sumele depuse la bancă și neapărute în extrasul de cont al băncii;
– sumele virate de către terți și neapărute în extrasul de cont al băncii;
– sumele depuse la bancă prin mandat postal de către terți dar neajunse la bancă;
– sumele consemnate în conturi separate la bănci pentru cumpărare de valută.
Contul 5125 „ Sume în curs de decontare” se debitează cu sumele aflate în curs de decontare și se creditează cu sumele decontate, respectiv ajunse în conturile bancare de destinație. Soldul debitor ilustrează sumele aflate încă în curs de decontare.
2.3.4 Contabilitatea acreditivelor
Printre mijloacele de decontare cu terții se înscriu și plățile din acreditive și din avansuri de trezorerie. Contabilitatea acestora se realizează cu ajutorul conturilor din grupa 54 „Acreditive”.
Acreditivul se constituie la bancă prin virarea unei sume de bani din contul curent al cumpărătorului într-un cont distinct pus dispoziție furnizorului, din care urmează a se efectua plata acestuia. Operațiunea are loc pe măsura ce furnizorul dovedește băncii ca și-a îndeplinit obiectul prevăzut în contractul dintre părți.
Acreditivul poate fi deschis în lei sau în valută.
Înregistrarea în contabilitate a operațiilor de constituire și utilizare a acreditivului se realizează cu ajutorul contului 541 „Acreditive”, cont de activ care se desfășoară pe două subconturi și anume:
5411 „Acreditive în lei”
5412 „Acreditive în devize”.
În debitul contului 541 „Acreditive” se înregistrează:
— valoarea acreditivelor deschise la dispoziția terților (581);
— diferențele favorabile de curs valutar, aferente soldului privind acreditivele deschise în valută, înregistrate la finele lunii, respectiv la închiderea exercițiului financiar (765).
În creditul contului 541 „Acreditive” se înregistrează:
— sumele plătite terților sau virate în conturile de disponibilități ca urmare a încetării valabilității acreditivului (401, 404, 581);
— diferențele nefavorabile de curs valutar, aferente operațiunilor efectuate în valută în cursul perioadei sau soldului privind acreditivele deschise în valută, la finele lunii, respectiv la închiderea exercițiului financiar sau la lichidarea acestora (665).
Soldul contului reprezintă valoarea acreditivelor deschise în bănci, existente.
Avansurile de trezorerie sunt sume puse la dispoziția administratorilor sau altor salariați din societate folosite pentru aprovizionarea cu materiale, efectuarea unor cheltuieli de protocol, reclamă și publicitate, a unor cheltuieli de transport, deplasări, detașări, servicii de poșta și telecomunicații etc.
Contabilitatea sintetică a avansurilor de trezorerie se ține cu ajutorul contului 542 “Avansuri de trezorerie”, un cont de activ care se debitează cu avansurile acordate și se creditează cu avansurile justificate sau restituite ca neutilizate. Soldul debitor reflectă avansurile nejustificate.
2.3.5 Contabilitatea viramentelor interne
Elementele de trezorerie ale unitaților patrimoniale pot face obiectul unor transferuri de la un loc de depozitare la altul și anume:
între conturile bancare deschise la diferite bănci;
între conturile bancare si casieria societății;
Formulele contabile utilizate în aceste cazuri au în vedere folosirea a două conturi de trezorerie, ceea ce îngreunează operarea lor în mai multe registre, deoarece documentele primare folosite pentru ambele elemente de trezorerie care suferă modificări sunt aceleași. Pentru a oferi posibilitatea înregistrării unor asemenea operații în mod distinct și separat în mai multe registre s-a introdus un cont ajutător, care dă posibilitatea ca dintr-o formulă contabilă să se construiască două formule contabile prin intercalarea acestui cont ajutător.
Este vorba despre contul 581 „Viramente interne” cu ajutorul căruia se ține evidența viramentelor de disponibilități între conturile de trezorerie. Acesta are functie contabila de activ.
În debitul contului 581 „Viramente interne” se înregistrează sumele virate dintr-un cont de trezorerie în alt cont de trezorerie iar in creditul contului se înregistrează sumele intrate într-un cont de trezorerie din alt cont de trezorerie. Acest cont nu prezinta sold.
CAPITOLUL 3. CAZ PRACTIC PRIVIND CONTABILITATEA TREZORERIEI LA S.C. „SIGNUM SERVICE” S.R.L
3.1 Prezentarea generală a S.C. „SIGNUM SERVICE” S.R.L.
Societatea a fost înființată în anul 2010, dar a ajuns în numai câțiva ani să construiască o echipă puternică, cu experiență vastă în domeniu, realizând lucrări ample pentru instituții importante din țară, printre care se numără administrații publice, spitale, școli si unele dintre cele mai mari companii private din România.
Compania este certificată conform ISO 9001 pentru calitatea serviciilor prestate, ISO 14001 pentru protecția mediului și folosirea de produse cu un impact cât mai mic asupra mediului înconjurător, OHSAS 18001 pentru managementul securității și sănătății ocupaționale, gestionarea riscurilor profesionale și îmbunătățirea performanțelor organizației precum si ISO 27001 pentru managementul securității informațiilor.
Principalele servicii pe care le oferă sunt:
arhivare documente și consultanță în domeniul managementului electronic al documentelor (soft DNS)
prelucrare electronică a documentelor (scanare, OCR-izare, prelucrare)
depozitare arhivă
servicii conexe (ignifugare, curățenie, D.D.D.)
3.1.1 Scurt istoric
Societatea comercială „SIGNUM SERVICE” SRL este organizată sub forma unei societăți cu răspundere limitată cu capital social integral privat și își desfășoară activitatea în conformitate cu legile române și cu prevederile actului constitutiv.
Aceasta este fondată în anul 2010, având sediul social în Calea 13 Septembrie, nr. 231 A, sc. A, et. 12, ap. 46, sector 5. Durata de funcționare a societății este nelimitată începând cu data înregistrării în Registrul Comerțului. Este înregistrată la registrul comerțului cu numărul J40 /12800 /2010 având codul unic de înregistrare RO 25787244.
În toate actele, facturile, anunțurile, publicațiile și alte documente emanând de la societate, denumirea va fi urmată de cuvintele SOCIETATE CU RASPUNDERE LIMITATĂ sau de inițialele S.R.L., de valoarea capitalului social, de sediul social, de codul unic de înregistrare și de numărul de ordine în Registrul Comerțului.
Obiectul principal de activitate al societății comerciale este: Cod CAEN 1814 – Legătorie și servicii conexe; printre nenumăratele activități secundare se află și Cod CAEN 4651 – Comerț cu ridicata al calculatoarelor, echipamentelor periferice și software-ului și CAEN 4941 – Transporturi rutiere de marfuri.
Capitalul social al societății, subscris și vărsat este în valoare de 200 lei, în numerar. Acesta este divizat în 20 părți sociale egale și indivizibile, fiecare având o valoare nominală de 10 lei, subscrise și integral vărsate de toți asociații la data constituirii societății.
Părțile sociale sunt repartizate celor 2 asociați:
50% Neagu Andreea – 100 lei;
50% Dumitrescu Dan – 100 lei.
Organul suprem de conducere al societății este Adunarea Generală a Asociaților care hotărăște cu privire la strategia societății, atât în planul general al conținutului activității, cât și în cel al gestiunii economico-financiare. Acesta se întrunește o dată pe an în sesiune ordinară și ori de câte ori este nevoie, în sesiune extraordinară.
Adunarea Generală îndeplineste următoarele atribuții:
– aprobarea și modificarea bilanțului contabil, după prezentarea raportului administratorilor
– stabilirea bugetului de venituri și cheltuieli, programului de activitate pe exercițiul financiar următor; decide contractarea auditorului financiar, atunci când acesta nu are caracter obligatoriu, potrivit legii.
– stabilirea dividendelor și repartizarea lor;
– numirea, revocarea, descărcarea de gestiune, fixarea remunerației administratorilor
– hotărârea asupra gajării, închirierii, înstrăinării bunurilor mobile și imobile din patrimoniul societății;
– hotărârea privind înființarea sau desființarea sediilor secundare;
– modificarea obiectului de activitate al societății;
– aprobarea organigramei societății;
– hotărârea fuziunii cu alte societăți, divizării societății, dizolvării anticipate a acesteia;
– hotărârea modificării actului constitutiv al societății precum și în orice alte probleme aflate în competența sa.
În prezent personalul societății este format din 45 de salariați. Angajarea personalului se face în funcție de necesitățile impuse de volumul de muncă, experiență în domeniul arhivării, meseriile de bază fiind : arhivar, legător manual, agent de vânzări, contabil, consilier juridic etc.
3.1.2 Structura organizatorică
O structură organizatorică poate fi definită ca un ansamblu de misiuni și responsabilități ale și între diferitele entități ale organizației și modurile de colaborare între ele. Structura oganizatorică a firmei îmbină structurile ierarhice cu cele funcționale, fiind adecvată mărimii și specificului acesteia. Structura organizatorică este constituită din: director general, director economic, director de vânzări, șef oficiu juridic, director administrativ, director de resurse umane și subalternii acestora.
Directorul general are următoarele atribuții:
– reprezintă compania în fața organelor de control de specialitate, în relația cu furnizorii, clienții, persoanele/organizațiile din țară și din străinătate cu care intră în contact în interes de serviciu;
– aprobă operațiunile de vânzare și cumpărare de bunuri/servicii;
– aprobă încheierea contractelor în numele firmei;
– numește directorii executivi, stabilește salariile și celelalte drepturi, precum și sarcinile acestora;
– stabilește anual, împreună cu directorii departamentelor din subordine, obiectivele generale de dezvoltare pe 12, 24 și 36 de luni;
– dezvoltă mijloace de motivare a personalului din subordine;
– stabilește responsabilitățile personalulul din compartimente;
– aprobă planificarea concediilor de odihnă pentru angajații din subordine;
– evaluează periodic activitatea managerilor din subordine și relațiile firmei cu terții (clienți/furnizori);
– monitorizează piața și identifică tendințele de dezvoltare;
– identifică modalități de dezvoltare a serviciilor oferite de firmă în concordanță cu tendințele pieței;
– are în subordine directorii executivi (economic, de vânzări, juridic etc), arivari, legători manuali.
Directorul economic are următoarele atribuții:
– organizează, îndrumă, controlează și răspunde de desfășurarea eficientă a activității financiar-contabile și de înregistrările contabile,
– întocmește ștatul de salarii și plătește salariile angajaților,
– asigură plata la termen a sumelor ce sunt obligația firmei față de bugetul de stat, alte obligații față de terți;
– se documentează la zi cu privire la legislația din domeniul financiar-contabil și asigură desfășurarea activității financiar-contabile în conformitate cu legislația de specialitate;
– asigură păstrarea documentelor justificative, a registrelor și a bilanțurilor contabile;
– reprezintă entitatea în relațiile cu bănca și cu organele financiar-fiscale;
– întocmește situațiile financiare anule ale firmei;
– exercită controlul financiar preventiv;
– are în subordine contabilul societății.
Directorul de vânzări are următoarele sarcini:
– elaborarează, propune și urmărește realizarea planului de vânzări;
– analizează săptămânal și ia decizii cu privire la comenzile transmise de clienți pentru serviciile prestate de firmă;
– organizează campanii de promovare a serviciilor societății;
– urmărește încasarea la termenele stabilite prin contracte a sumelor datorate de clienți;
– ia parte la recrutarea, antrenarea și dezvoltarea echipei de vânzari;
– are în subordine agenții de vânzări.
Șeful oficiului juridic are următoarele sarcini:
– se preocupă informarea permanentă a conducerii firmei cu privire la modificarile legislative;
– redactează contracte și negociază clauzele legale contractuale;
– verifică legalitatea actelor cu caracter juridic, economic sau administrativ primite spre avizare;
– rezolvă cereri cu caracter juridic în toate domeniile dreptului;
– răspunde de rezolvarea imediată a reclamațiilor venite din partea clienților sau angajatilor;
– are în subordine consilierul juridic.
Directorul administrativ planifică, organizează si conduce serviciile administrative ale
entității și anume:
– întocmirea și achiziționarea materialelor necesare pentru buna desfășurare a activității;
– organizarea activității de curățenie;
– asigurarea serviciilor de telefonice, internet, poștă, pază și protecție;
– are în subordine femeia de serviciu, personalul de la pază.
Directorul de resurse umane are următoarele sarcini:
– recrutează, intervievează și selectează angajați pentru posturile vacante;
– întocmește pontajul salariaților, pe care îl predă la sfarșitul lunii departamentului de contabilitate pentru realizarea statului de salarii;
– încheie și încetează contractele de muncă cu aprobarea directorului general;
– rezolvă cereri cu caracter juridic în toate domeniile dreptului;
– efectuează instructajul periodic, în domeniul protecției muncii și PSI;
– are în subordine specialistul de resurse umane.
Structura organizatorică a unei societăți poate fi vizual evidențiată cu ajutorul organigramei. Organigrama reprezintă redare grafică detaliată a organizării, a subordonării și a legăturilor dintre compartimentele din cadrul unei întreprinderi (figura 2). Organigrama este deseori asimilată unei hârtii care permite vizualizarea relațiilor dintre angajați.
Figura 3.1 . Organigrama S.C. „Signum Service” S.R.L.
3.1.3 Situația financiară în perioada 2012-2014
Importanța calculării indicatorilor economico-financiari constă în cunoașterea evoluției acestora și în compararea cu exercițiile financiare anterioare, ceea ce oferă conducerii societatii, posibilitatea de a efectua analize economico-financiare care sa influenteze procesul decizional.
Cunoasterea nivelului indicatorilor economico-financiari este semnificativ și pentru efectuarea de comparații cu alte firme din sectoare de activitate similare, din țară sau din străinătate.
Principalele grupe de indicatori sunt:
indicatori de lichiditate;
indicatori de risc;
indicatori de activitate (de gestiune);
indicatori de profitabilitate.
În următorul tabel se pot observa indicatorii economico-financiari ai firmei S.C. „Signum Service” S.R.L. în perioada 2012-2014:
Tabelul 3.1
Figura 3.2 . Evoluția indicatorilor de lichiditate
Lichiditatea curentă este un indicator important al unei entități care măsoară capacitatea acesteia de a plăti datoriile pe termen scurt folosind activele pe termen scurt din bilanț. Cu cât valoarea acestuia este mai mare, cu atât întreprinderea își poate achita mai ușor datoriile curente fără a recurge la resurse pe termen lung sau la împrumuturi noi. Valoarea optima pentru acest indicator este în jur de 2. Valoarea ratei lichidității curente pe toți anii analizați este mai mare de 2 (3,26 în 2012, 4,38 în 2013 și 3,58 în 2014), demonstrând că pe termen scurt compania are capacitatea de a-și plăti datoriile exigibile.
Indicatorul lichiditate imediată exclude stocurile, pentru că acestea nu se pot transforma imediat in disponibilitati, prezentând capacitatea entității de a achita datoriile. Valoarea care asigură cea mai bună eficiență este în jur de 1. Cu cât indicatorul lichidității imediate este mai mare decât 1, cu atât situația firmei este mai satisfăcătoare. În cazul societătii „Signum Service” S.R.L. testul acid este mai mare de 3 în toți cei trei ani analizați, acest lucru ilustrând o garanție a lichidității, asigurându-se achitarea datoriilor mai mici de un an.
Deoarece compania „Signum Service” S.R.L. nu deține capital împrumutat indicatorii de risc au valoare nulă.
Figura 3.3 . Evoluția indicatorilor de activitate (gestiune)
Viteza de rotație a stocurilor exprimă de câte ori a fost rulat stocul în exercițiul financiar. Dacă valoarea indicatorului este una mică, arata ca stocurile sunt bine vandute, exista rulaj si se desfasoara o activitate generatoare de profit. Dacă indicatorul are o valoare mare înseamnă că stocurile se vând mai greu și entitatea economică trebuie să caute solutii pentru o vânzare mai eficientă sau să renunțe la bunurile care se vând greu. Întreprinderea „Signum Service” S.R.L. reusește sa ruleze mai greu stocurile în anul 2014 față de anii precedenți, fapt ce reiese din diferența valorilor indicatorului. (247,52 în 2012, 242,98 în 2013 și 954,43 în 2014)
Indicatorul numărul de zile de stocare arată câte zile au fost stocate bunurile în unitate. În cadrul societății studiate acest indicator are valori mici, ceea ce înseamnă că bunurile au fost vândute într-un timp relativ scurt și că acestea nu sunt greu vandabile.
Viteza de rotație a debitelor – clienți evidențiază zilele în care au fost încasați clienții în exercitiul financiar. Este favorabil ca indicatorul să aibă o valoare mai mică fiindcă acest lucru înseamnă că banii sunt încasați la timp de la clienți. Dacă indicatorul are o valoare mare atunci firma trebuie sa analizeze clienții și să ia măsuri pentru o mai bună recuperare a creanțelor. În cadrul societății S.C. „Signum Service” S.R.L. valoarea acestui indicator este aproximativ egală cu termenul mediu de plată acordat clienților, și anume 30 de zile, ceea ce reprezintă o valoare optimă a indicatorului.Viteza de rotație a creditelor – furnizori arată numărul de zile de creditare pe care societatea il obține de la furnizorii săi, „Signum Service” S.R.L. avînd un număr mic de zile și anume: 3,31 zile în anul 2012, 7,92 zile în anul 2013 și 11,10 zile în anul 2014.
Viteza de rotație a activelor imobilizate reprezintă numarul de rotații pe care l-au făcut activele imoblizate pentru realizarea cifrei de afaceri. Valoarea adecvată pentru acest indicator trebuie să fie cât mai superioară lui 1, deci se constată o situație favorabilă societății studiate având în vedere valorile înregistrate (161,34 în 2012, 157,57 în 2013 și 6,11 în 2014).
Indicatorul viteza de rotație a activelor totale reflectă eficacitatea utilizării activelor pe care le deține un agent economic. O valoare mare a indicatorului evidențiază faptul că se poate obține un profit mai mare cu același volum de active totale. În cadrul societății „Signum Service” S.R.L. viteza de rotație a activelor totale are o valoare medie în cei 3 ani analizați.
Figura 3.4 . Evoluția indicatorilor de profitabilitate
Rentabilitatea capitalului angajat reprezintă profitul pe care il realizează o persoană juridică în urma desfășurării activității sale. Societatea comercială „Signum Service” S.R.L. a obținut valori mari ale indicatorului, în 2012 – 119% și în 2014 – 78%, de unde denotă faptul că investiția făcută de actionari a fost transformată într-un profit mare de către managementul companiei. În anul 2013 indicatorul a avut un procent mai mic, respectiv 24%, entitatea având un profit mai mic în acel an.
Marja bruta din vanzari evidențiază capacitatea întreprinderii de a-și controla costurile de producție și de a obține un preț optim de vânzare. Ca și rentabilitatea capitalului angajat, acest indicator a avut o scădere în anul 2013, moment în care nu a avut control asupra costurilor de producție și a prețului optim de vânzare, rezolvând situația în 2014.
3.2 Instrumentarea contabilă a principalelor operații privind trezoreria la S.C. „SIGNUM SERVICE” S.R.L.
Societatea comercială S.C. „Signum Service” S.R.L. contabilizează operațiile privind trezoreria astfel:
1) Firma achizitionează materiale consumabile necesare desfășurării activității de la Metro în valoare de 2000 lei + TVA conform factură fiscală, pe care le platește prin ordin de plată.
a) N.O. achiziție materiale consumabile
M.P. ↑ 3028 „Materiale consumabile” A (+)→D
↑ 4426 „TVA deductibilă” A (+)→D
↑ 401 „Furnizori”P (+)→C
F.C.
% = 401 2.480
3028 2.000
4426 480
Conform Factură fiscală
b) N.O. plată materiale consumabile
M.P. ↓ 401 „Furnizori”P (-)→D
↓ 5121 „Conturi la bănci în lei” A (-)→C
F.C.
401 = 5121 2.480
Conform Ordin de Plată
2) Se prestează servicii de arhivare și se emite factură către clientul Nordestetica S.A. în valoare de 3.000 lei + TVA, care se încasează printr-un bilet la ordin.
a) N.O. emitere factură
M.P. ↑ 4111 „Clienți – interni ”A (+)→D
↑ 704 „Venituri din servicii prestate ” P (+)→C
↑ 4427 „TVA colectată” P (+)→C
F.C.
4111 = % 3.720
704 3.000
4427 720
Conform Factură fiscală
b) N.O. primire bilet la ordin
M.P. ↑ 413 „Efecte de primit de la clienți” A (+)→D
↓ 4111 „Clienți – interni” A (-)→C
F.C.
413 = 4111 3.720
Conform Bilet la Ordin
c) N.O. depunere bilet la ordin la bancă, în vederea încasării
M.P. ↑ 5113 „Efecte de încasat” A (+)→D
↓ 413 „Efecte de primit de la clienți” A (-)→C
F.C.
5113 = 413 3.720
Conform Bilet la Ordin
d) N.O. încasarea biletului la ordin la scadență
M.P. ↑ 5121 „Conturi la bănci în lei” A (+)→D
↓ 5113 „Efecte de încasat” A (-)→C
F.C.
5121 = 5113 3.720
Conform Bilet la Ordin
3) Societatea acordă unui angajat un avans de trezorerie în sumă de 1000 lei pentru a pleca în delegație. La întoarcerea din delegație, salariatul decontează suma primită după cum urmează:
– cheltuieli cu combustibilul : 500 lei ;
– cheltuieli cu cazarea (o noapte) pentru care aduce factură fiscală: 218 lei ;
– diurnă: 50 lei;
– taxă de pod: 15 lei;
– suma ramasă o restituie.
a) N.O. acordare avans de trezorerie
M.P. ↑ 542 „Avansuri de trezorerie” A (+)→D
↓ 5311 „Casa în lei” A (-)→C
F.C.
542 = 5311 1.000
Conform Dispoziție de plată către casierie
b) N.O. înregistrare factură cazare
M.P. ↑ 625 „Cheltuieli cu deplasări, detașări și transferări” A (+)→D
↑ 4426 „TVA deductibilă” A (+)→D
↑ 401 „Furnizori”P (+)→C
F.C.
% = 401 218
625 200
4426 18
Conform Factură fiscală
c) N.O. decontare avans
M.P. ↑ 6022 „Cheltuieli privind combustibilii” A (+)→D
↓ 401 „Furnizori interni” P (-)→D
↑ 625 „Cheltuieli cu deplasări, detașări și transferări” A (+)→D
↓ 542 „Avansuri de trezorerie” A (-)→C
F.C.
% = 542 783
6022 500
401 218
625 65
Conform Ordin de deplasare
d) N.O. restituire avans de trezorerie
M.P. ↑ 5311 „Casa în lei” A (+)→D
↓ 542 „Avansuri de trezorerie” A (-)→C
F.C.
5311 = 542 217
Conform Dispoziție de încasare către casierie
4) Societatea încheie un contract cu furnizorul de vouchere SC Zumzi SRL prin care se obligă să ofere servicii la un preț redus față de prețul de catalog. În urma înțelegerii posibilii clienți ai societății pot achiziționa online voucherele puse la dispoziție, acestea fiind validate în momentul în care clientul se prezintă la sediul societății. Conform datelor prezentate mai sus în contabilitate au loc următoarele operații:
– un client se prezintă la sediul societății cu un voucher pentru servicii în valoare de 2500 lei
– se primește factură de la SC Zumzi SRL cu un comision de 10 % din valoarea voucher-ului
– se încasează banii pe voucher
a) N.O. înregistrare voucher
M.P. ↑ 5328 „Alte valori” A (+)→D
↑ 704 „Venituri din servicii prestate” P (+)→C
F.C.
5328 = 704 2.500
Conform Raport Z
b) N.O. înregistrare factură de comision
M.P. ↑ 628 „Alte cheltuieli cu serviciile executate de terți” A (+)→D
↑ 401 „Furnizori” P (+)→C
F.C.
628 = 401 250
Conform Factură fiscală
c) N.O. stingere factură
M.P. ↓ 401 „Furnizori” P (-)→D
↓ 5328 „Alte valori” A (-)→C
F.C.
401 = 5328 250
Conform Contract
d) N.O. încasare voucher
M.P. ↑ 5121 „Conturi la bănci în lei” A (+)→D
↓ 5328 „Alte valori” A (-)→C
F.C.
5121 = 5328 2.250
Conform Extras de cont
5) Societatea ridică de la bancă suma de 6.650 de lei care o folosește după cum urmează:
– plată salarii angajați 5.000 lei
-plată contravaloare cheltuieli de protocol 1.500 lei
– plată contravaloarea cheltuieli poștale și de telecomunicație – 150 lei
a) N.O. ridicare numerar din bancă
M.P. ↑ 581 „Viramente interne” A (+)→D
↓ 5121 „Conturi la bănci în lei” A (-)→C
F.C.
581 = 5121 6.650
Conform Extras de cont
b) N.O. depunere numerar în casierie
M.P. ↑ 5311 „Casa în lei” A (+)→D
↓ 581 „Viramente interne” A (-)→C
F.C.
5311 = 581 6.650
Conform Dispoziție de încasare
c) N.O. plată salarii, protocol și postă
M.P. ↓ 421 „Personal ‐ salarii datorate” P (-)→D
↑ 623 „Cheltuieli de protocol, reclamă și publicitate” A (+)→D
↑ 626 „Cheltuieli poștale și taxe de telecomunicații” A (+)→D
↓ 5311 „Casa in lei” A (-)→C
F.C.
% = 5311 6.650
421 5.000
623 1.500
626 150
Conform Dispoziție de plată
6) Întreprinderea contractează un credit în valoare de 15.000 lei pe o perioada de 6 luni, dobânda fiind de 24%/an.
Deoarece perioada creditului este mai mică de un an, acesta va fi pe termen scurt.
a) N.O. contractare credit
M.P. ↑ 5121 „Conturi la bănci în lei” A (+)→D
↑ 5191 „Credite bancare pe termen scurt” P (+)→C
F.C.
5121 = 5191 15.000
Conform contract de creditare
b) N.O. înregistrarea lunară a dobânzii
M.P. ↑ 666 „Cheltuieli privind dobânzile” A (+)→D
↑ 5198 „. Dobânzi aferente creditelor bancare pe termen scurt” P (+)→C
Calcul dobândă = 15000*24%*1/12= 300 lei/lună
F.C.
666 = 5198 300
Conform contract de creditare
c) N.O. plata lunară a dobânzii
M.P. ↓ 5198 „. Dobânzi aferente creditelor bancare pe termen scurt” P (-)→D
↓ 5121 „Conturi la banci in lei” A (-)→C
F.C.
5198 = 5121 300
Conform Ordin de plată
d) N.O. restituirea creditului la scadență
M.P. ↓ 5191 „. Dobânzi aferente creditelor bancare pe termen scurt” P (-)→D
↓ 5121 „Conturi la banci in lei” A (-)→C
F.C.
5191 = 5121 15.000
Conform Ordin de plată
7) Entitatea achiziționează 400 de obligațiuni de la o societate comercială, cost de achiziție 10 lei / obligațiune. Plata titlurilor se face astfel: 50% imediat din contul bancar, restul mai târziu prin casierie. Ulterior obligațiile se vând la prețul de 12 lei/obligațiune.
a) N.O. achiziție obligațiuni cu plata din contul curent (50%)
M.P. ↑ 506 „. Obligațiuni” A (+)→D
↓ 5121 „Conturi la bănci în lei” A (-)→C
F.C.
506 = 5121 2.000
Conform Hotărâre AGA
b) N.O. achiziție obligațiuni cu plata ulterioară
M.P. ↑ 506 „. Obligațiuni” A (+)→D
↑ 509 „Vărsăminte de efectuat pentru investițiile pe termen scurt” P (+)→C
F.C.
506 = 509 2.000
Conform Hotărâre AGA
c) N.O. plata ulterioară a obligațiunilor prin casierie
M.P. ↓ 509 „.Vărsăminte de efectuat pentru investițiile pe termen scurt” P (-)→D
↓ 5311 „Casa in lei” A (-)→C
F.C.
509 = 5311 2.000
Conform dispoziție de plată
d) N.O. vânzarea obligațiunilor
– preț de cumpărare = 400 obligațiuni x 10 lei/obligațiune = 4000 lei
– preț de vânzare = 400 obligațiuni x 12 lei/obligațiune = 4800 lei
– diferență în plus = 800 lei
M.P. ↑ 5121 „Conturi la bănci în lei” A (+)→D
↓ 506 „. Obligațiuni” A (-)→C
↑ 764 „.Venituri din investiții financiare cedate” P (+)→C
F.C.
5121 = % 4.800
506 4.000
764 800
Conform Extras de cont
8) S.C „Signum Service S.R.L deschide un acreditiv la dispoziția furnizorului S.C DESIGNE. S.R.L în sumă de 5000 lei. Se achită furnizorul din acreditiv în sumă de 3.500, apoi se închide acreditivul , conform Extrasului de cont
A) N.O: deschidere acreditiv :
M.P. ↑ 5411 „Acreditive în lei” A (+)→D
↓ 5121„Conturi la bănci în lei ”A (-)→C
F.C.
5411 = 5121 5.000
Conform Extras de cont
B) N.O: plata furnizorului :
M.P. ↓ 5411„Acreditive în lei” A (-)→C
↓ 401„Furnizori” P (-)→D
F.C.
401 = 5411 3.500
Conform Extras de cont
C) N.O: închiderea acreditivului :
M.P. ↑ 5121 „Conturi la bănci în lei ” A (+)→D
↓ 5411 „Acreditive în lei ”A (-)→C
F.C.
5121 = 5411 1500
Conform Extras de cont
9) Societatea achiziționează 50 de bilete de tratament la prețul de 1500 lei/bilet. Comisionul perceput de agenția de turism, care este neplatitoare de TVA, este de 500 de lei. Biletele sunt distribuite integral salariaților care suportă 80% din valoarea acestora, restul fiind suportat de societate.
a) N.O: achiziție bilete de tratament
M.P. ↑ 5322 „Bilete de tratament și odihnă” A (+)→D
↑ 401 „Furnizori” P (+)→C
F.C.
5322 = 401 75.500
Conform Factură fiscală
b) N.O: distribuire bilete de tratament
– sumă suportată de angajați = 75.500 x 80% = 60.400
– sumă suportată de societate = 75.500 x 20% = 15.100
M.P. ↑ 6458 „Alte cheltuieli privind asigurările și protecția socială” A (+)→D
↑ 4282 „Alte creanțe în legătură cu personalul” A (+)→D
↓ 5322 „Bilete de tratament și odihnă” A (-)→C
F.C.
% = 5322 75.500
6458 15.100
4282 60.400
Conform bon de consum
10) Firma constituie un depozit pe data de 02.02.2015 în sumă de 3.000 euro cu data scadentă la 30.04.2015. La data constituirii depozitului cursul de schimb valutar este de 4.4424 lei/euro corespunzător ultimei zile bancare a lunii ianuarie. Pe toată perioada evaluării presupunem următoarele cursuri de schimb valutar cu mențiunea că datele din 30.01.2015, respectiv 27.02.2015 reprezintă ultimele zile bancare din lunile respective:
a) N.O: constituire depozit
3.000 euro x 4,4424 = 13.327,20 lei
M.P. ↑ 5081 „. Alte titluri de plasament” A (+)→D
↓ 5124 „Conturi la bănci în valută” A (-)→C
F.C.
5081 = 5124 13.327,20
Conform Extras de cont
c) N.O: la sfârșitul lunii februarie se evaluează depozitul la cursul din ultima zi bancară
3.000 euro x 4,4381= 13.314,30 lei
Valoare anterioară depozit = 13.327,20 lei
M.P. ↑ 665 „.Cheltuieli din diferențe de curs valutar” A (+)→D
↓ 5081 „. Alte titluri de plasament” A (-)→C
F.C.
665 = 5081 12,90
Conform Extras de cont
d) N.O: la sfârșitul lunii martie se evaluează depozitul la cursul din ultima zi bancară
3000 euro x 4,4430= 13.329 lei
Valoare anterioară depozit = 13.314,30 lei
M.P. ↑ 5081 „. Alte titluri de plasament” A (+)→D
↑ 765 „Venituri din diferențe de curs valutar” P (+)→C
F.C.
5081 = 765 14,70
Conform Extras de cont
d) N.O: lichidare depozit la scadență
3.000 euro x 4,4136= 13.240,80 lei
Valoare contabilă depozit = 13.329 lei
M.P. ↑ 665 „.Cheltuieli din diferențe de curs valutar” A (+)→D
↑ 5124 „Conturi la bănci în valută” A (+)→D
↓ 5081 „. Alte titluri de plasament” A (-)→C
F.C.
% = 5081 13.329,00
5124 13.240,80
665 88,20
Conform Extras de cont
CAPITOLUL 4. ANALIZA ECHILIBRULUI FINANCIAR PE SEAMA TREZORERIEI
Este greu de definit conceptul de echilibru financiar la nivel de întreprindere datorită ipotezelor pe care se bazează și a formelor de exprimare pe care le are.
La nivel de întreprindere, aprecierea echilibrului financiar este legată de obiectivele urmărite de întreprindere, care sunt supraviețuirea, asigurarea unei rentabilități satisfăcătoare pentru cei care au adus resursele necesare activității economice, creșterea economică , diversificarea și dezvoltarea în funcție de oportunități. Toate acestea se subordonează obiectivului major al întreprinderii: maximizarea valorii. Echilibrul financiar apare ca o stare sau ca un sistem de stări parțiale care se întinde asupra tuturor elementelor patrimoniale și a rezultatelor financiare ale acesteia.
Flexibilitatea financiară a întreprinderii influențează echilibrul financiar. Aceasta reprezintă capacitatea pe care entitatea economică o exprimă în materie de mobilizare rapidă de lichidități. Flexibilitatea financiară înseamna o structură financiară adecvată și corelarea între dimensiunea capitalurilor proprii, a datoriilor si a costului acestora, care să asigure finanțarea unor oportunități de investiții strategice sau de natură comercială. Altfel spus, se urmărește modul în care sunt folosite resursele proprii și cele împrumutate ale întreprinderii.
Echilibrul financiar al întreprinderii rezultă din confruntarea maselor mari ale bilanțului: fondul de rulment (FR) cu necesarul de fond de rulment (NFR), din care rezultă trezoreria netă (TN).Acest echilibru este determinat in conformitate cu concepțiilor de prezentare a bilanțului: optica financiară și optica funcțională.
Echilibrul financiar are la bază bilanțul financiar care grupează posturile după criteriul permanenței și presupune finantarea activului cu durata mai mare de 1 an din resurse cu scadență peste 1 an și a activelor cu durată sub 1 an, din resurse scadente sub 1 an. Acesta reprezintă o premisă, dar și o consecință a desfășurării normale a activității firmei.
Se poate consolida echilibrul financiar la nivel de întreprindere prin următoarele căi:
desfasurarea unei activitati eficiente, rentabile;
realizarea ritmică a aprovizionării, producției și comercializării produselor în funcție de nevoi;
realizarea de venituri mai mari decât cheltuielile și obținerea de profit;
descoperirea de resurse financiare suplimentare atunci când necesitățile sunt mai mari decât resursele existente;
micșorarea cheltuielilor și plaților inutile și inoportune;
eliminarea stocurilor excedente și prevenirea apariție lor;
mărirea vitezei de rotație a activelor circulante;
utilizarea rațională a capacităților de productie și a forței de muncă;
sincronizarea intrărilor de fonduri cu ieșirile acestora;
îmbunătățirea colaborării dintre departamantele entității etc.
Politica financiară pune un mare preț pe realizarea echilibrului financiar iar atingerea lui este o condiție de bază pentru derularea unei activități care să genereze profit.
Cand apar fenomenele de dezechilibru, managementul intreprinderii trebuie sa ia decizii de reglare, de actiune asupra intrarilor si iesirilor de fonduri, pentru a se combate starea de dezechilibru.
4.1 Fondul de rulment
Fondul de rulment reprezintă acea parte din capitalul permanent care este folosita pentru a finanta activele circulante, impusă de diferențele dintre sumele de încasat și sumele de plătit, precum și de decalajul dintre termenul mediu de transformare a activelor circulante în lichidități și durata medie în care datoriile pe termen scurt devin exigibile. Acesta face posibila aprecierea pe termen scurt a riscului de incapacitate de plată.
Analiștii financiari apreciază fondul de rulment ca fiind cel mai important indicator al echilibrului financiar lichiditate-exigibilitate, fapt generat de valoarea informativă deosebită a fondului de rulment conferită de poziția strategică a acestuia de a realiza legatura dintre cele două părți ale bilantului financiar.
Analiza fondului de rulment poate fi folosită pentru a aprecia echilibrul financiar, doar următoarele elemente sunt cunoscute:
valoarea fondului de rulment;
gradul de lichiditate a activelor sau timpul mediu necesar transformării în lichidități;
gradul de exigibilitate a pasivelor sau timpul mediu de achitare a obligațiilor.
Astfel, nu exista o relație directă între fondul de rulment ș riscul de faliment al unei societăți. Unele firme se individualizează prin echilibru financiar, în ciuda unui fond de rulment negativ, pe când altele sunt insolvabile, chiar dacă au un fond de rulment pozitiv. Totodata, unele companii isi păstreză solvabilitatea cu un fond de rulment scăzut, în timp ce altele au dificultăți financiare în ciuda unui fond de rulment de valoare foarte mare. Majoritatea specialiștilor afirmă, fără a nega utilitatea fondului de rulment, ca și alte caracteristici sunt necesare în analiza economico-financiară a întreprinderii.
Fondul de rulment permanent stabilit cu ajutorul bilanțului financiar mai este întâlnit sub denumirea de fond de rulment lichiditate sau fond de rulment financiar și poate fi determinat prin două modalități:
pe baza elementelor din partea de sus a bilantului financiar;
pe baza elementelor din partea de jos a bilantului financiar.
Determinarea fondului de rulment pe baza elementelor din partea de sus a bilantului presupune confruntarea pasivului pe termen lung cu necesarul permanent, dupa cum urmeaza:
FR = Capitaluri permanente – Necesar permanent sau
FR = (Capitaluri proprii + Datorii pe termen lung si mediu + Provizioane + Subventii pentru investitii ) – (Active imobilizate nete)
Această metodă evidențiază echilibrul financiar pe termen lung, fondul de rulment reprezentand partea din capitalurile permanente ramasă după finanțarea imobilizărilor, pe care firma o atribuie finanțării activelor circulante. Este acea parte din capitaluri cu grad de exigibilitate slab, care servește finanțării elementelor de activ cu grad de lichiditate suficient de crescut.
Metoda pune accent pe originea fondului de rulment și permite înțelegerea cauzelor variației sale, creșterea lui fiind determinată de creșterea capitalurilor permanente (emisii de noi acțiuni, obligațiuni, noi împrumuturi pe termen lung) și de reducerea imobilizărilor nete (vânzari de titluri, dezinvestire, cesiuni de imobilizări).
În timp ce crește fondul de rulment, crește și marja de securitate a entității , ceea ce evidețiază faptul ca o parte mai însemnată din activele circulante este finanțată din capitaluri permanente.
Scăderea fondului de rulment este provocată de scăderea capitalurilor permanente (rambursări de împrumuturi pe termen lung sau de obligațiuni) și de creșterea imobilizărilor nete.
Un fond de rulment stationar înfățișază stagnarea societății, care poate fi temporară sau de durată, având diferite cauze legate de capitalurile proprii și de datoriile la termen comparativ cu situația activului imobilizat.
Partea inferioară a bilanțului financiar permite determinarea fondului de rulment financiar în modul următor:
FR = (Active circulante + Ch în avans) – (Datorii pe termen scurt + Venituri în avans).
Metoda reflectă afectarea și finalitatea fondului de rulment care este finanțat din activul circulant. În aceasta postură, fondul de rulment financiar evidențiază surplusul activelor circulante nete nefinantate din datoriile temporare, arătând excedentul de lichiditate potențială, ca o marjă de securitate privind solvabilitatea firmei.
Un fond de rulment pozitiv reprezintă o marja de securitate a unitatii pentru exploatarea sa cotidiană, permitandu-i să își asigure un nivel minim al unor active circulante strict necesare funcționării.
Fondul de rulment negativ desemnează un semnal de alarmă pentru societatea comercială, care va fi lipsită de capitaluri permanente suficiente să-i asigure finanțarea imobilizărilor, Această situație este frecvent întâlnită în sectorul de distributie, unde viteza de rotație a stocurilor este foarte rapidă (sub o lună) și unde există credite-furnizori însemnate.
Pentru a determina fondul de rulment la societatea „Signum Service” S.R.L. vom folosi a doua metoda de calcul dupa cum se poate observa in urmatorul tabel:
Tabelul nr. 4.1
Determinarea fondului de rulment al firmei
Luand in considerare datele din tabelul de mai sus putem trage următoarele concluzii:
Fondul de rulment pozitiv al firmei S.C. „Signum Service” S.R.L. a avut o dinamică ascendentă de la an la an, care reflectă creșterea marjei de securitate financiară a societatii, atât pe termen scurt, cât și pe termen lung.
Putem observa creșterea activelor circulante în anul 2013 cu 12,38% față de 2012 și cu 143,37% in 2014 comparativ cu 2013, asigurandu-se echilibrul financiar pe termen lung.
Datoriile mai mici de un an sunt în scadere cu 17,78% in 2013 fata de 2012 si in crestere cu 197,79 % in 2014 comparativ cu 2013.
Fondul de rulment înregistrează valori pozitive pe toți anii analizati, astfel: în anul 2012 înregistrează valoarea de 316609 lei, în 2013 de 388855 lei, iar în 2014 de 883750 lei, fapt ce ne sugerează că se acoperă integral activele imobilizate din toate resursele proprii, aceste sume putand fi folosite pentru finanțarea activelor curente.
Figura 4.1. Evolutia fondului de rulment
Situatia este favorabila când fondul de rulment ia valori pozitive iar inregistreaza valori negative înseamnă că firma are “dificultăți în termeni de solvabilitate și se impun măsuri corective în vederea ameliorării stabilității financiare”. Societatea comercială S.C. „Signum Service” S.R.L. a înregistrat numai valori pozitive pentru fondul de rulment, ceea ce ne sugerează faptul că entitatea desfășoară o activitate benefică, situația fiind favorabilă pentru întreprindere.
4.2 Necesarul de fond de rulment
Activitatea unei intreprinderi necesita nu doar finantarea utilizarilor slabe, ci si acoperirea unor nevoi imediate. Firma achiziționează materii prime, obiecte de inventar și alte stocuri pe care le depozitează și abia ulterior le va da în producție sau vinde. Produsele finite obținute sunt mai întâi stocate și abia apoi vandute. Aceste fluxuri de natura materiala pot fi sau nu însotite imediat de fluxuri monetare. Este expresia realizării echilibrului financiar pe termen scurt. Nevoia de fond de rulment „pune in evidenta diferenta dintre necesitatile de finantare a ciclului de exploatare (stocuri si creante) si datoriile de exploatare catre furnizori, bugetul statului, salariati etc.”
Necesarul de fond de rulment se determină ca diferență între necesitățile ciclice (activele circulante mai puțin disponibilitățile) și resursele ciclice (datoriile sub 1 an mai puțin creditele bancare curente):
NFR = Necesități ciclice – Resurse ciclice
Necesitățile ciclice = Activele circulante – Casa și conturi la bănci + Cheltuielile în avans;
Resursele ciclice = Datoriile mai mici de 1 an – Creditele bancare curente + Veniturile înregistrate în avans.
De aici reiese faptul ca in structura necesarului de fond de rulment sunt incluse pe de o parte stocurile, a căror valoare cuprinde pe de o parte cheltuielile de fabricație și pe de altă parte creanțele, din care se scad datoriile.
In concluzie, nevoia de fond de rulment se calculeaza cu ajutorul formulei:
NFR = (Active circulante + Cheltuieli în avans – Casa și conturi la bănci) – (Datoriile pe termen scurt + Veniturile înregistrate în avans – Creditele bancare curente)
Atunci când nevoia de fond de rulment este pozitivă entitatea deține un surplus de nevoi temporare în raport cu resursele temporare. Aceasta postură poate fi considerată normala dacă este rezultatul unei politici de investiții privind creșterea nevoii de finanțare a ciclului de exploatare. În caz contrar, nevoie de fond de rulment pozitivă reflectă un decalaj nefavorabil între lichiditatea stocurilor și creanțelor pe de o parte și exigibilitatea datoriilor de exploatare pe de altă parte.
Dacă nevoia de fond de rulment este negativa, această situație evidențiază un surplus de resurse temporare în raport cu nevoile temporare. Situația este apreciată favorabil dacă este rezultatul accelerării rotației activelor circulante și al angajării de datorii cu scadențe mai mari. Acesta este un caz frecvent întâlnit la întreprinderile cu activitate de comerț, deoarece furnizorii sunt achitați de regulă la intervale mai mari de timp în raport cu perioada în care se vând și se încasează contravaloarea marfurilor. În acest caz, nevoia de fond de rulment negativa este echivalentă cu o resursă de finanțare si nicidecum cu o nevoie pentru care sa se caute surse de finantare, ci dimpotrivă, ea finanțează fondul de rulment și degajă și o trezorerie netă pozitivă. În caz contrar, nevoia de fond de rulment negativa poate fi consecinta unor întreruperi temporare în aprovizionare, fabricație, livrare.
Determinarea necesarului de fond de rulment al companiei „Signum Service” S.R.L. este ilustrată în tabelul de mai jos:
Tabelul nr. 4.2
Calculul necesarului de fond de rulment
Figura 4.2 Evolutia necesarului de fond de rulment
Din datele Tabelului anterior reies următoarele concluzii referitoare la activitatea firmei:
Necesarul de fond de rulment înregistrează valori negative în anul 2012 (- 65775 lei) și în anul 2014 (- 129.421 lei), pe când în anul 2013, înregistrând o valoare pozitiva (-46.121 lei).
Valoarea pozitiva din anul 2013 semnifica un surplus de nevoi temporare, in raport cu resursele temporare posibil de mobilizat. Aceasta inseamna ca s-au incetinit incasarile si s-au urgentat platile.
Valoarile negative din anii 2012 si respectiv 2013 semnifica un surplus de resurse temporare, in raport cu nevoile corespunzatoare de capitaluri circulante, sau necesitati temporare mai mici decat sursele temporare posibile de mobilizat. Aceasta situatie este apreciata favorabila si inseamna ca s-au incetinit platile si s-au urgentat incasarile.
4.3 Trezoreria întreprinderii analizate
Trezoreria netă rezultă din confruntarea mijloacelor și resurselor corespunzătoare operațiilor financiare pe termen scurt. Dacă fondul de rulment, la un moment (al încheierii exercițiului contabil) este superior nevoii de fond de rulment, atunci excedentul de finanțare se regăsește sub forma unei trezorerii nete, concretizată în disponibilități bănești, în conturi bancare și în casă.
Trezoreria netă se determină pe baza următoarei formule:
TN = FR – NFR = AT – PT
în care: AT = active de trezorerie;
PT = pasive de trezorerie.
Activele de trezorerie constituie ansamblul următoarelor elemente patrimoniale: disponibilitățile bănești, valorile mobiliare de plasament (acțiuni, obligațiuni), precum și alte titluri de valoare.
Pasivele de trezorerie sunt acele conturi curente descoperite pe termen scurt, precum si efectele scontate si neajunse la scadenta. Daca fondul de rulment la sfârșitul exercițiului financiar este mai mare decât nevoia de fond de rulment, atunci diferența se va regăsi sub forma trezoreriei nete pozitive.
Trezoreria neta pozitivă reprezintă expresia realizării întregului echilibru financiar (pe termen scurt și lung). Excedentul de trezorerie, ca o consecință a îndeplinirii echilibrului financiar, va fi repartizat căt mai rentabil, mai lichid și mai sigur. Aceasta situație favorabilă se materializează într-o îmbogățire a trezoreriei, putând vorbi, în acest caz, chiar de o autonomie financiară pe termen scurt.
Trezoreria netă negativă reflectă un deficit de trezorerie, o insuficiență a surselor permanente si a celor temporare, deficit ce trebuie acoperit prin noi credite pe termen scurt. În condiții de insolvabilitate, noile credite se vor acorda în condiții de cost și rambursare nefavorabile. De aceea, în alegerea surselor de acoperire a deficitului se urmărește obținerea celui mai mic cost de finanțare, prin negocierea mai multor surse de capital. Această situație de dependență a entității de resurse financiare externe, sau de tensiune asupra trezoreriei, în care lichiditățile sau cvasilichiditățile nu sunt suficiente pentru rambursarea creditelor pe termen scurt, restrânge autonomia financiară pe termen scurt. Chiar dacă trezoreria netă negativă semnifică o anumită dependență financiară, aceasta nu trebuie sa fie interpretată implicit ca o stare de insolvabilitate. Pot exista întreprinderi cu o astfel de situație care să supravietuiască și să prospere, dacă partenerii lor financiari acceptă păstrarea resurselor de trezorerie încredințate acestora pentru acoperirea pasivului exigibil.
Situația în care fondul de rulment financiar și nevoia de fond de rulment sunt egale reflectă faptul că echilibrul trezoreriei este perfect asigurat, fără excedent sau deficit. Aceasta înseamnă că fondul de rulment permite finanțarea integrală a nevoii de fond de rulment și atunci societatea poate evita dependența sa față de resursele de trezorerie.
În ceea ce privește trezoreria, se urmărește optimizarea acesteia, prin aducerea ei cât mai aproape de zero, si nu așa cum am fi tentați să credem, prin maximizarea ei. Atunci cand trezoreria este negativa ilustrează dificultăți în acoperirea necesarului de fond de rulment din resursele durabile si entitatea respectiva este nevoita sa apeleze la credite bancare, ea fiind considerată vulnerabila. Atunci când trezoreria este pozitivă arată că există sume importante neutilizate.
„Soldul de trezorerie pozitiv ar putea fi insa semnul unei fragilitati potentiale pe termen mediu sau lung. Abundenta de resurse stabile semnifica o utilizare insuficient de eficace a acestora, ceea ce in perspectiva medie sau lunga genereaza dificultati in remunerarea capitalului si rambursarea imprumuturilor”.
Modalitatea de calcul a trezoreriei nete a firmei „Signum Service” S.R.L. se prezintă astfel:
Tabelul nr. 4.3
Calculul trezoreriei nete
Figura 4.3 Evoluția trezoreriei nete
Din datele tabelului de mai sus se constată următoarele:
Valoarea trezoreriei nete este pozitivă pe toți anii supuși analizei, din cauza faptului că necesarul de fond de rulment se situează sub fondul de rulment. Valorile trezoreriei nete se regăsesc sub forma disponibilităților bănești în conturile bancare și în casă. Această situație este favorabilă si se materializeaza in cresterea trezoreriei și putem vorbi chiar de o autonomie financiară pe termen scurt.
Trezoreria netă a crescut în 2013 față de 2012 cu 10,37%, iar în 2014 comparativ cu 2013 cu 195,61%.
Valoarea pozitivă a trezoreriei nete confirmă existența unui echilibru financiar pe termen lung și pe termen scurt favorabil desfășurării activității în condiții de siguranță.
In anii 2012 si 2014 TN > 0, FR > 0 si NFR < 0 ceea ce evidentiaza o situatie foarte favorabila pentru societate. Excedentele de resurse financiare stabile si exigibilitate a datoriilor pe termen scurt inferioara in raport cu lichiditatea activelor circulante, vor alimenta o trezorerie abundenta.
In anul 2013 TN > 0, FR > 0 si NFR > 0 situatie care descrie o structura financiara foarte stabila. Fondul de rulment, in acest caz, este intradevar important pentru ca acopera in intregime nevoile ciclului de exploatare si degaja lichiditati disponibile. Aceasta situatie poate ascunde o subutilizare a excedentelor de lichiditati.
CONCLUZII ȘI PROPUNERI
Societatea comercială „Signum Service” S.R.L. s-a înfiintat în anul 2010 și datorită capacității sale de a genera profit și pe baza unor investiții anuale, aceasta a început treptat să se extindă și să-și modernizeze toate departamentele.
Valorile de bază ale companiei sunt:
Satisfacerea optimă a nevoilor clienților;
Îmbunătățirea constantă serviciilor;
Calitate și profesionalism în relațiile cu partenerii și clienții companiei.
Societatea are în dotare sisteme de calcul moderne și performante. Beneficiază de un sistem de programe informatice bine puse la punct și care ajută personalul departamentului financiar-contabil în conducerea evidenței contabile și întocmirea registrelor contabile și a situațiilor financiare. Sistemele informatice de calcul si aparatura performanta utilizate ajuta personalul si in desfasurarea activitatii de arhivare, facilitand modul de lucru.
Analizand cifra de afaceri a „Signum Service” S.R.L. am constatat o evolutie pozitiva a acesteia de la an la an care se datoreaza cresterii volumul serviciilor prestate. In cei trei ani analizati firma a inregistrat profit ceea ce evidentiaza faptul ca echipa de management a intreprinderii este bine pregatita si a stiut cum sa gestioneze cheltuielile astfel incat rezultatele sa fie pozitive.
Din analiza trezoreriei societatii putem concluziona ca exista un echilibru financiar pe termen lung și pe termen scurt care reflecta o desfasurare in siguranta a activitatii.
Intreprinderea Signum Service iși propune să vină în întâmpinarea unei nevoi reale a pieței pentru servicii profesioniste de arhivare și management al documentelor. Ofera clienților companiei calitate și experiență în arhivarea documentelor. Fiind atenți la nevoile lor, cunoscând perfect legislația în domeniu, având o echipă cu experiență de zeci de ani în arhivare, ei devin consultanți și parteneri pentru clientii lor.
Propunerea mea ar fi pentru conducerea societatii care ar trebui sa infiinteze un departament de marketing deoarece realitatea economica din Romania demostreaza faptul ca performantele firmelor sunt deseori puse pe existenta unui compartiment distinct in acest sens. Departamentul de marketing creat trebuie sa fie coordonat cu celelalte departamente ale firmei si atributiile acestuia trebuie sa fie bine stabilite.
Efectuarea de studii de piata este o modalitate eficienta de a afla parerea clientilor despre serviciile prestate de companie si de a le imbunatati acolo unde este necesar, dar si de a cunoaste nevoile si preferintele potentialilor clienti.
Consider ca pentru o activitate mai eficienta societatea ar trebui sa instruiasca si sa specializeze continuu cadrele de conducere si angajatii prin trimiterea acestora la cursuri de perfectionare si specializare.
Rezultatele financiare ale firmei confirma potentialul acesteia de crestere si o alta propunere a mea ar fi extiderea serviciilor prestate pe piata internationala.
O alta propunere ar fi menținerea clienților existenți prin îmbunătățirea și diversificarea activitatilor desfasurate de întreprindere și prin oferirea de noi facilități.
Analiza ratelor financiare minim o dată la 6 luni, odată cu întocmirea unui bilanț, este punctul de plecare pentru planificarea viitoarelor acțiunilor și compararea valorilor obținute de firmă cu realizările altor firme cu același obiect de activitate este util pentru a ști care este poziția societății în raport cu firmele concurente.
Cele mai importante lucrări de previziune care trebuie întocmite în cadrul companiei sunt:
Bugetele – prin care se planifică veniturile, cheltuielile și rezultatele; ele sunt un excelent instrument de planificare financiară pe termen scurt, permițând permanent compararea indicatorilor planificați cu cei obținuti;
planurile financiare, pe termen mediu și lung, care au caracter strategic, orientează activitatea firmei pe termen mai lung și fundamentează deciziile de finanțare;
studiile de fezabilitate și planurile de afaceri–lucrări complexe conținând importante analize și previziuni financiare;
fluxurile de numerar (cash-flow-urile) lucrări de planificare a încasărilor și plăților efective, întocmite pe perioade scurte (1- 6 luni).
Intr-o economie concurentiala orice intreprindere care doreste sa ramana competitiva, trebuie sa amelioreze continuu calitatea produselor si serviciilor sale, trebuie sa cunoasca costul acestora, sa se asigure de rentabilitatea si fluxul de lichiditate generat de fiecare produs sau sector de activitate in parte, si nu in ultimul rand sa aiba o buna organizare a gestiunii economico-financiare.
B I B L I O G R A F I E
BLEOTU, Vasile, TILEA, Doina Maria – Contabilitate generală, Editura UNIVERSITARĂ, Bucuresti, 2011
BOAJĂ, Minică, RADU, Claudiu Sorin – Relații financiar-monetare internaționale, Editura UNIVERSITARĂ, București, 2007
BOJIAN, Octavian – Contabilitatea financiară a întreprinderii, Editura UNIVERSITARĂ, București, 2004
CABARIU, Liviu – Analiza și evaluarea societăților comerciale, Editura EXPERT, București, 2002
CARAIANI, Chirața, DUMITRANA, Mihaela – Contabilitatea de gestiune & Control de gestiune, editia a-II-a, rev, Editura INFOMEGA, Bucuresti, 2005
COSEA, Mircea, NASTOVICI, Luminita – Evaluarea riscurilor – Metode si tehnici de analiza la nivel micro si macro economic, Editura LUX LIBRIS, Brasov, 1997
DOVAL, Elena – Inițiere în evaluarea întreprinderilor, Editura FUNDAȚIEI ROMÂNIA DE MÂINE, București, 2008
DUMITRAȘCU, Roxana Arabela – Gestiunea financiară a intreprinderii, editia a II-a, Editura UNIVERSITARA, Bucuresti, 2013
EROS, Stark – Evaluarea întreprinderii.Teorie și studii de caz, Editura MARINEASA, Timișoara, 2001
FELEAGĂ, Nicolae, IONAȘCU Ion – Contabilitate financiară, Editura ECONOMICA, București, 1993, vol. 3
FELEAGĂ, Liliana, FELEAGĂ, Niculae – Contabilitate financiară. O abordare europeana si internationala vol. 2, Editura ECONOMICĂ, Bucuresti, 2007
GHIC, Gratiela , GRIGORESCU, Carmen Judith – Analiza economico-financiara, editia a 5-a, rev. si adaug. , Editura UNIVERSITARA, București, 2013
HLACIUC, Elena – Contabilitatea financiară armonizată cu directivele contabile europene și cu standardele internaționale de contabilitate, Suceava, 2002
ILIE, Vasile – Gestiunea financiară a întreprinderii, București, 2006
MOROȘAN, Ioan – Contabilitatea financiară și de gestiune a firmei armonizată cu directivele contabile europene și standardele internaționale de contabilitate, Editura Evcont Consulting vol. 1, Suceava, 2003
MUNTEANU, Victor – Contabilitatea financiară a întreprinderii, Editura UNIVERSITARĂ, Bucuresti, 2012
MUNTEANU, Victor, ȚÎNTĂ, Alice, BLEOTU, Vasile, TILEA, Doina Maria – Bazele contabilității, Editura UNIVERSITARĂ, Bucuresti, 2012
OPREA, Călin, RISTEA, Mihai – Bazele contabilității, Editura Didactică și Pedagogică, București, 2004
PÂNTEA, Petru, BODEA, Gheorghe – Contabilitatea financiara romaneasca, Editura INTELCREDO, Deva, 2009
PETRESCU, Silvia – Analiza si diagnostic financiar-contabil, editia a III-a, revizuita si actualizata, Editura CECCAR, Bucuresti, 2010
RISTEA, Mihai – Contabilitate financiară ed. a-2-a, Editura UNIVERSITARĂ, București, 2005
SANDU, Gheorghe – Finanțarea întreprinderii, Editura ECONOMICĂ, București, 2005
STROE, Radu – Gestiunea financiară a întreprinderii, Editura ECONOMICĂ, București, 2003
ȚUGUI, Iuliana – Contabilitatea fluxurilor de trezorerie, Editura ECONOMICA, București, 2002
UNTARU, Florin – Monedă, ed. a 2-a, Editura PRO UNIVERSITARIA, București, 2006
VÂLCEANU, Gheorghe – Analiză economico – financiară, Editura ECONOMICĂ, București, 2005
Standardele Internaționale de Contabilitate 2000, București, Editura Economică, 2000, Cadrul general, par. 12
Standardele Internaționale de Contabilitate 2000, București, Editura Economică, 2000, IAS 7
IAS 7
Legea nr. 70/2015 pentru întărirea disciplinei financiare privind operațiunile de încasări și plăți în numerar și pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 193/2002 privind introducerea sistemelor moderne de plată
Legea 656/2002 republicata 2012, pentru prevenirea și sancționarea spălării banilor, precum și pentru instituirea unor măsuri de prevenire și combatere a finanțării actelor de terrorism
O.M.F.P. 1802/2014 – Reglementările contabile privind situațiile financiare anuale individuale și situațiile financiare anuale consolidate
www.mfinante.ro
www.ceccar.ro
www.anaf.ro
A N E X E
Anexa 1
FACTURĂ
Furnizor DAMICOS COMPUTER SERV SRL FISCALĂ Cumparator S.C. SIGNUM SERVICE S.R.L.
Nr.ord.reg.com./an J40/12685/1998 Nr.ord.reg.com/an J40 /12800 /2010
C.I.F. 11318337 C.I.F RO 25787244
Sediul BDUL. IULIU MANIU nr. 17 Sediul Calea 13 SEPTEMBRIE 231A
Judetul BUCUREȘTI Judetul BUCURESTI SECTOR 6
Capital social 200 RON Cod IBAN RO70RNCB0080005630563002
Cod IBAN RO22RZBR0080005630320002 Banca BCR MIHAI EMINESCU
Banca RAIFFEISEN BANK
Cota T.V.A 24 %
Anexa 2
Anexa 3
Anexa 4
Anexa 5
Anexa 6
Se va completa ziua, luna, anul si ora.
Anexa 7
Anexa 8
Anexa 9
Anexa10
Anexa 11
Anexa 12
Anexa 13
Anexa 14
Anexa 15
B I B L I O G R A F I E
BLEOTU, Vasile, TILEA, Doina Maria – Contabilitate generală, Editura UNIVERSITARĂ, Bucuresti, 2011
BOAJĂ, Minică, RADU, Claudiu Sorin – Relații financiar-monetare internaționale, Editura UNIVERSITARĂ, București, 2007
BOJIAN, Octavian – Contabilitatea financiară a întreprinderii, Editura UNIVERSITARĂ, București, 2004
CABARIU, Liviu – Analiza și evaluarea societăților comerciale, Editura EXPERT, București, 2002
CARAIANI, Chirața, DUMITRANA, Mihaela – Contabilitatea de gestiune & Control de gestiune, editia a-II-a, rev, Editura INFOMEGA, Bucuresti, 2005
COSEA, Mircea, NASTOVICI, Luminita – Evaluarea riscurilor – Metode si tehnici de analiza la nivel micro si macro economic, Editura LUX LIBRIS, Brasov, 1997
DOVAL, Elena – Inițiere în evaluarea întreprinderilor, Editura FUNDAȚIEI ROMÂNIA DE MÂINE, București, 2008
DUMITRAȘCU, Roxana Arabela – Gestiunea financiară a intreprinderii, editia a II-a, Editura UNIVERSITARA, Bucuresti, 2013
EROS, Stark – Evaluarea întreprinderii.Teorie și studii de caz, Editura MARINEASA, Timișoara, 2001
FELEAGĂ, Nicolae, IONAȘCU Ion – Contabilitate financiară, Editura ECONOMICA, București, 1993, vol. 3
FELEAGĂ, Liliana, FELEAGĂ, Niculae – Contabilitate financiară. O abordare europeana si internationala vol. 2, Editura ECONOMICĂ, Bucuresti, 2007
GHIC, Gratiela , GRIGORESCU, Carmen Judith – Analiza economico-financiara, editia a 5-a, rev. si adaug. , Editura UNIVERSITARA, București, 2013
HLACIUC, Elena – Contabilitatea financiară armonizată cu directivele contabile europene și cu standardele internaționale de contabilitate, Suceava, 2002
ILIE, Vasile – Gestiunea financiară a întreprinderii, București, 2006
MOROȘAN, Ioan – Contabilitatea financiară și de gestiune a firmei armonizată cu directivele contabile europene și standardele internaționale de contabilitate, Editura Evcont Consulting vol. 1, Suceava, 2003
MUNTEANU, Victor – Contabilitatea financiară a întreprinderii, Editura UNIVERSITARĂ, Bucuresti, 2012
MUNTEANU, Victor, ȚÎNTĂ, Alice, BLEOTU, Vasile, TILEA, Doina Maria – Bazele contabilității, Editura UNIVERSITARĂ, Bucuresti, 2012
OPREA, Călin, RISTEA, Mihai – Bazele contabilității, Editura Didactică și Pedagogică, București, 2004
PÂNTEA, Petru, BODEA, Gheorghe – Contabilitatea financiara romaneasca, Editura INTELCREDO, Deva, 2009
PETRESCU, Silvia – Analiza si diagnostic financiar-contabil, editia a III-a, revizuita si actualizata, Editura CECCAR, Bucuresti, 2010
RISTEA, Mihai – Contabilitate financiară ed. a-2-a, Editura UNIVERSITARĂ, București, 2005
SANDU, Gheorghe – Finanțarea întreprinderii, Editura ECONOMICĂ, București, 2005
STROE, Radu – Gestiunea financiară a întreprinderii, Editura ECONOMICĂ, București, 2003
ȚUGUI, Iuliana – Contabilitatea fluxurilor de trezorerie, Editura ECONOMICA, București, 2002
UNTARU, Florin – Monedă, ed. a 2-a, Editura PRO UNIVERSITARIA, București, 2006
VÂLCEANU, Gheorghe – Analiză economico – financiară, Editura ECONOMICĂ, București, 2005
Standardele Internaționale de Contabilitate 2000, București, Editura Economică, 2000, Cadrul general, par. 12
Standardele Internaționale de Contabilitate 2000, București, Editura Economică, 2000, IAS 7
IAS 7
Legea nr. 70/2015 pentru întărirea disciplinei financiare privind operațiunile de încasări și plăți în numerar și pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 193/2002 privind introducerea sistemelor moderne de plată
Legea 656/2002 republicata 2012, pentru prevenirea și sancționarea spălării banilor, precum și pentru instituirea unor măsuri de prevenire și combatere a finanțării actelor de terrorism
O.M.F.P. 1802/2014 – Reglementările contabile privind situațiile financiare anuale individuale și situațiile financiare anuale consolidate
www.mfinante.ro
www.ceccar.ro
www.anaf.ro
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Contabilitatea Si Analiza Trezoreriei LA S.c. „signum Service” S.r.l (ID: 112617)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.