. Contabilitatea Rezultatului Exercitiului (s.c. Xyz S.a.)

INTRODUCERE

Prezentarea generală a S.C. „Elba” S.A.

SCURT ISTORIC

Timișoara, considerat ca oraș modern încă de la începutul secolului al XIX-lea, devine după primul război mondial unul dintre cele mai puternice centre economice ale țării cu o industrie în care erau prezentate toate ramurile, cu un comerț dezvoltat, cu o activitate bancară în plin avânt.

Sub aspect tehnico – economic în dezvoltarea industrială a orașului Timișoara un rol important l-a avut „Uzina electrică” construită în deceniul al nouălea al secolului trecut de societatea de electricitate Europa care furnizează energie electrică atât pentru iluminat cât și pentru necesități de transport.

În aceste împrejurări, la Timișoara se înființează și firmele care au stat la originea Societății Comerciale „Elba” S.A., după cum urmează:

„DURA” – întreprindere electrotehnică;

data înființării: 13 ianuarie 1921;

capitalul investit: 500.000 lei;

forța de muncă: 30 muncitori;

încetarea activității: 4 ianuarie 1930, când se unifică cu „LUMINA” și formează „UZINELE DURA”;

„KISSLING și FIUL” – fabrica de candelabre și articole de bronz;

data înființării: 1 ianuarie 1923;

forța de muncă: 40 lucrători;

încetarea activității: 31 decembrie 1925, când se transformă în „LUMINA”;

„LUMINA” – fabrica de candelabre și articole metalice;

capital: 10 milioane lei;

forța de muncă: 40 lucrători;

încetarea activității: 7 februarie 1930;

„UZINELE DURA” – societate anonimă;

data înființării: 7 februarie 1930;

capital: 8 milioane lei;

forța de muncă: 70 lucrători;

încetarea activității: 11 iunie 1948;

„GALVANI” – fabrica de aparate și elemente galvanice;

data înființării: 22 decembrie 1924;

forța de muncă: 20 muncitori;

încetarea activității: 27 noiembrie 1949;

„AGA LUX” – atelier de candelabre și alte obiecte metalice, de galvanizare și cromaj.

Întreprinderea „ELECTROBANAT” ia naștere la 11 iunie 1948 prin naționalizarea „UZINELOR DURA”. Activitatea de producție era organizată pe trei secții și două ateliere, astfel: secția elemente galvanice, secția candelabre și accesorii metalice, secția felinare, atelierul de galvanizare, atelierul de turnătorie. În aceste condiții producția se rezumă la următoarele sortimente: baterii normale, pile de telefon, lanterne, candelabre, pendule și plafoniere, lămpi de masă și de birou, armături și aplice de perete.

În dezvoltarea ei, întreprinderea a parcurs trei etape distincte:

O primă etapă în care „Electrobanatul” comasează firme cu profil asemănător, ca:

„GALVAI” – producătoarele de baterii și plite electrice și articole de bachelită;

„AGA LUX” – atelier de candelabre și articole metalice;

„PANTAMENT” – producătoare de accesorii metalice și candelabre;

„NOVA – LUX”, „CZENK”, „CONTISZ EUGEN” și „FRAMEX” toate din Timișoara; „ATLAS” din Galați, „ELECTROMAGNETICA” din Oradea, filiala „UZINELOR DURA” din București.

A doua etapă constă în definirea „ELECTROBANATULUI” ca o întreprindere cu un profil industrial bine conturat.

În anul 1951 întreprinderii „ELECTROBANAT” ii este afiliată o parte din fabrica „ELECTROTEHNICA”.

Între anii 1952 – 1954 în procesul de fabricație intră și corpurile de iluminat pentru autovehicule, ca urmare a înființării și dezvoltării industriei de tractoare, autocamioane și autobuze, perioadă în care este demarată și fabricarea produselor ce utilizează masele plastice.

În 1961 sunt asimilate în execuție corpuri de iluminat fluorescent, lămpi pentru tractor, faruri pentru autovehicule, corpuri de iluminat pentru locomotive Diesel.

Celei de a treia etape îi corespunde intervalul 1965 – 1989, perioada în care au loc sistematizarea de ansamblu pe orizontală și verticală, dezvoltarea și modernizarea bazei tehnice, a tehnologiilor de fabricație și a procesului de producție.

În luna decembrie 1990 întreprinderea „ELECTROBANAT” s-a desființat juridic luând ființă:

Societatea Comercială „ELBA”.SA cu sediul în str. Gării nr.1;

Societatea „DURA”.SA cu sediul în str. Pestalozzi nr.22;

Societatea Comercială „ACOTIM” SA cu sediul în str. Gării nr.1 având ca obiect de fabricație producerea și comercializarea acumulatorilor Cd-Ni.

MODUL DE CONSTITUIRE

S.C. ELBA S.A. a luat ființă în baza Legii nr.15/07.08.1990, a Legii nr.31/1991, a Hotărârii Guvernului nr.1254/04.12.1990 și este înregistrată în registrul Camerei de Comerț și Instruire Timiș sub nr.35/3 din 31.01.1991, vol. I.

Potrivit H.G. nr.248/07.06.1993 – s-a aprobat fuziunea S.C. ELBA S.A. cu S.C. ACOTIM S.A.. Urmare a fuziunii, S.C. ELBA S.A. a preluat pe bază de proces verbal activul și pasivul S.C. ACOTIM S.A.

S.C. ELBA S.A. funcționează în cadrul M.R.I. – Departamentul Ind. Electrotehnice, Electronice și Mecanicii Fine.

c) OBIECTUL DE ACTIVITATE

Obiectul de activitate al firmei are un caracter complex, cuprinzând cercetare proiectare, execuție și comercializare în domeniul corpurilor de iluminat, a instalațiilor de iluminat aparatajul electric, electromecanic, bunurilor de larg consum, acumulatoarelor Cd-Ni altor electrochimice, aparatajului de uz industrial, mașinilor, agregatelor, instalațiilor și confecțiilor metalice, SDV-urilor:

cercetare – proiectare în domeniul tehnicii de calcul;

activități de service în domeniile: mașini – utilaje, prese mecanice, mașini de injectat mase plastice, mijloace de transport intern și auto, SDV-uri;

comercializarea de materii prime, materiale și produse din domeniul industrial, casnic, chimic;

servicii de transport intern și internațional de mărfuri cu mijloace de transport din parcul propriu;

activități turistice și sociale;

operațiuni de import – export de produse din domeniile de activitate permise de legislația română, comercializarea în sistem en-gros și en-detail prin rețeaua proprie;

operațiuni comerciale speciale (bursă, intermedieri, comisionari, leasing);

servicii de transmitere a informațiilor prin mijloace moderne de telecomunicații (telex, fax, telefon).

d) SCOPUL SOCIETĂȚII

Scopul societății îl constituie producerea și comercializarea de corpuri de iluminat, aparataj industrial și de uz casnic, acumulatoare Cd-Ni și alte surse electrochimice, promovarea și punerea în aplicare a inițiativelor de interes național în domeniul tehnicii de iluminat și aparatajului industrial, acumulatoarelor alcaline și realizarea de beneficii.

e) PROFILUL ACTIVITĂȚII

S.C. ELBA S.A. este cea mai mare producătoare de corpuri de iluminat din țară și singurul furnizor de faruri și lămpi pentru autovehicule. În afară de aceste grupuri mari de produse care constituie profitul tradițional, firma mai produce redresoare pentru locomotivele electrice, rezistențe de pornire pentru motoarele electrice, mecanisme pentru acționarea întrerupătoarelor de medie tensiune, echipament electromecanic pentru instalații de ridicare și transportare, aparate electronice inclusiv dispozitive de alarmare contra efracțiilor.

Produsele firmei ELBA S.A. se împart în funcție de domeniul de utilizare în următoarele grupe principale:

Corpuri de iluminat industrial

Corpuri de iluminat public

Corpuri de iluminat pentru autovehicule

Aparate electrice de uz casnic

Aparate electronice.

Datorită potențialului și capacităților pe care le posedă, ELBA S.A. preia comenzi pentru proiectarea pe calculator și executarea instalațiilor de iluminat interior și exterior precum și de iluminat pentru obiectivele arhitecturale, lucrări ce urmează a fi executate pe baza normelor Comitetului Internațional de Iluminat. În activitatea depusă de colectivul societății intră și executarea de reclame luminoase pe baza corpurilor de iluminat din fabricație proprie. Specialiștii realizează aranjamente de reclame luminoase pentru iluminatul vitrinelor sau a spațiilor comerciale de orice fel.

f) ELEMENTE DE REFERINȚĂ

capitalul social: 12,5 milioane $, cifra de afaceri 2000 : 18 mil.$;

numărul de angajați: 1.440, din care 200 cu pregătire superioară;

membră în asociațiile: Comitetul Național Român de iluminat, RENAR, CCIA, Timișoara, World Trade Center, Ugir 1903, ACARON Pitești, AGIR;

producție: 400 produse de bază în 1.500 de variante, omologarea standardelor de referință, naționale și internaționale;

1995 – ELBA devine societate comercială cu capital 100% privat

1997 – se realizează un joint-venture cu Philips Olanda în domeniul iluminatului rutier: S.C. Philips and Elba Street Lighting S.R.L.

2000 – asocierea cu Plastique du Val de Loire – Franța în domeniul injecției maselor plastice: S.C. Elbromplast S.A.

se exportă cu succes în Germania, Franța, Ungaria, Cehia, Elveția, Grecia, Siria, Egipt, Marea Britanie;

are în România peste 40 reprezentanțe, în toate marile orașe care distribuie produsele la preț de producător;

sistemul de asigurare a calității este certificat din 1997 conform ISO 9001 cu TUV sud. Deutschland și AEROQ

laboratoarele de încercări sunt acreditate RENAR – cel fotometric din 1997, cel electromecanic din 1998, iar cel chimic din 1996 și efectuează teste conform standardelor în vigoare;

din 1990, peste 16 milioane de dolari au fost investiți – prin efort propriu în tehnologie de ultimă oră și proiectare.

g) STRUCTURA ORGANIZATORICĂ

Fabrici:

– CICAE–produce corpuri de iluminat industrial, fluorescente, etanșe și antiexplozive pentru amenajări interioare, ornamente de exterior, proiectoare etc.

CIA –produce corpuri de iluminat auto;

SDV –produce matrițe, scule și dispozitive pentru uz propriu și clienți;

FIIS –asigură întreținerea și reparațiile mașinilor, utilaje și instalații proprii, proiectarea sistemelor de iluminat conform solicitărilor clienților.

Compartimente funcționale

Direcția comercială:

servicii aprovizionare

serviciul vânzări

biroul export

biroul cumpărări

biroul transport

birou prețuri

Direcția dezvoltare

Direcția calitate

Departamentul laboratoare:

Laboratorul Electromecanic

Laboratorul Metrologic

Laboratorul Fotometrie

Laboratorul Chimic

Direcția financiară:

Serviciul financiar

Serviciul contabilitate

Contabilitatea de secție

Serviciul resurse umane

Serviciul Management Informatică

h) Principalii furnizori:

interni:

SIDEX GALAȚI

ALRO SLATINA (Tablă)

STICLĂ TURDA

ROMCAB TÂRGU-MUREȘ

externi:

ALANOD GERMANIA ( tablă)

PHILIPS POLONIA (tuburi)

BOHEMIA CEHIA (sticlă)

i) Principalii clienți:

interni:

AUTOMOBILE PITEȘTI

TRACTORUL BRAȘOV

ROMAN BRAȘOV

ARO CÂMPULUNG

ROXEMI PITEȘTI

SORIMAR TIMIȘOARA

ROMBAL BUCUREȘTI

BURGARELI BOTOȘANI

ELBACOM TIMIȘOARA

externi:

IBV ELVEȚIA

IBV UNGARIA

PFI FRANȚA (matrițe)

j) Bănci colaboratoare:

BRD TIMIȘOARA

ABN – AMBROBANK

ING BARINGS TIMIȘOARA

k) Principalii indicatori economico-financiari la 31 XII 2001 (Tabelul 1 și Figura 1)

Tabelul 1

Principalii indicatori economico-financiari la 31 XII 2001

Figura 1 – Principalii indicatori economico-financiari la data de 31 XII 2001

l) Aprecierea globală a performanțelor financiare

PUNCTE FORTE:

firma se află în expansiune, deoarece cifra de afaceri a prezentat o tendință de creștere reală în perioada analizată;

s-a întărit importanța activității productive de bază, deoarece a crescut ponderea producției vândute în structura cifrei de afaceri;

creșterea rentabilității din exploatare (reflectată de rezultatul brut al exploatării);

creșterea rentabilității capitalurilor investite (reflectată în rezultatul exercițiului).

PUNCTE SLABE:

imposibilitatea menținerii unui ritm lunar crescător al cifrei de afaceri pe parcursul anului;

remunerarea deficitară a acționarilor pe seama valorii adăugate;

structura capacității de autofinanțare ar mai putea suporta ameliorări, în sensul că dispunem de resurse din această capacitate, care nu sunt folosite și care aduc o rentabilitate minimă (la nivelul ratei dobânzii bancare).

Capitolul 1

NOȚIUNI INTRODUCTIVE

1.1. Performanța: definiție, conținut, interpretare

Conceptul de performanță și suportul ei informațional

Încă de acum o jumătate de mileniu, Luca Paciolo arăta în prima lucrare de literatură contabilă (1494) că „scopul fiecărui negustor este de a dobândi câștig licit și competure cu Philips Olanda în domeniul iluminatului rutier: S.C. Philips and Elba Street Lighting S.R.L.

2000 – asocierea cu Plastique du Val de Loire – Franța în domeniul injecției maselor plastice: S.C. Elbromplast S.A.

se exportă cu succes în Germania, Franța, Ungaria, Cehia, Elveția, Grecia, Siria, Egipt, Marea Britanie;

are în România peste 40 reprezentanțe, în toate marile orașe care distribuie produsele la preț de producător;

sistemul de asigurare a calității este certificat din 1997 conform ISO 9001 cu TUV sud. Deutschland și AEROQ

laboratoarele de încercări sunt acreditate RENAR – cel fotometric din 1997, cel electromecanic din 1998, iar cel chimic din 1996 și efectuează teste conform standardelor în vigoare;

din 1990, peste 16 milioane de dolari au fost investiți – prin efort propriu în tehnologie de ultimă oră și proiectare.

g) STRUCTURA ORGANIZATORICĂ

Fabrici:

– CICAE–produce corpuri de iluminat industrial, fluorescente, etanșe și antiexplozive pentru amenajări interioare, ornamente de exterior, proiectoare etc.

CIA –produce corpuri de iluminat auto;

SDV –produce matrițe, scule și dispozitive pentru uz propriu și clienți;

FIIS –asigură întreținerea și reparațiile mașinilor, utilaje și instalații proprii, proiectarea sistemelor de iluminat conform solicitărilor clienților.

Compartimente funcționale

Direcția comercială:

servicii aprovizionare

serviciul vânzări

biroul export

biroul cumpărări

biroul transport

birou prețuri

Direcția dezvoltare

Direcția calitate

Departamentul laboratoare:

Laboratorul Electromecanic

Laboratorul Metrologic

Laboratorul Fotometrie

Laboratorul Chimic

Direcția financiară:

Serviciul financiar

Serviciul contabilitate

Contabilitatea de secție

Serviciul resurse umane

Serviciul Management Informatică

h) Principalii furnizori:

interni:

SIDEX GALAȚI

ALRO SLATINA (Tablă)

STICLĂ TURDA

ROMCAB TÂRGU-MUREȘ

externi:

ALANOD GERMANIA ( tablă)

PHILIPS POLONIA (tuburi)

BOHEMIA CEHIA (sticlă)

i) Principalii clienți:

interni:

AUTOMOBILE PITEȘTI

TRACTORUL BRAȘOV

ROMAN BRAȘOV

ARO CÂMPULUNG

ROXEMI PITEȘTI

SORIMAR TIMIȘOARA

ROMBAL BUCUREȘTI

BURGARELI BOTOȘANI

ELBACOM TIMIȘOARA

externi:

IBV ELVEȚIA

IBV UNGARIA

PFI FRANȚA (matrițe)

j) Bănci colaboratoare:

BRD TIMIȘOARA

ABN – AMBROBANK

ING BARINGS TIMIȘOARA

k) Principalii indicatori economico-financiari la 31 XII 2001 (Tabelul 1 și Figura 1)

Tabelul 1

Principalii indicatori economico-financiari la 31 XII 2001

Figura 1 – Principalii indicatori economico-financiari la data de 31 XII 2001

l) Aprecierea globală a performanțelor financiare

PUNCTE FORTE:

firma se află în expansiune, deoarece cifra de afaceri a prezentat o tendință de creștere reală în perioada analizată;

s-a întărit importanța activității productive de bază, deoarece a crescut ponderea producției vândute în structura cifrei de afaceri;

creșterea rentabilității din exploatare (reflectată de rezultatul brut al exploatării);

creșterea rentabilității capitalurilor investite (reflectată în rezultatul exercițiului).

PUNCTE SLABE:

imposibilitatea menținerii unui ritm lunar crescător al cifrei de afaceri pe parcursul anului;

remunerarea deficitară a acționarilor pe seama valorii adăugate;

structura capacității de autofinanțare ar mai putea suporta ameliorări, în sensul că dispunem de resurse din această capacitate, care nu sunt folosite și care aduc o rentabilitate minimă (la nivelul ratei dobânzii bancare).

Capitolul 1

NOȚIUNI INTRODUCTIVE

1.1. Performanța: definiție, conținut, interpretare

Conceptul de performanță și suportul ei informațional

Încă de acum o jumătate de mileniu, Luca Paciolo arăta în prima lucrare de literatură contabilă (1494) că „scopul fiecărui negustor este de a dobândi câștig licit și competent pentru subzistența sa”. De fapt, Paciolo vulgariza ceea ce sesizaseră negustorii italieni: existența oricărei afaceri este condiționată de obținerea unui câștig, din moment ce ei utilizau la 1434 un instrument pentru măsurarea performanței – contul de profit și pierdere (utile e danno).

Contul de profit și pierdere sau contul de rezultate este documentul contabil de sinteză care măsoară performanțele activității unei întreprinderi, în cursul unei perioade date. El constituie o sinteză a contabilității de flux la nivel microeconomic, deoarece pune în evidență fluxurile de valoare care au contribuit la creșterea sau micșorarea bogăției unei întreprinderi, pentru o anumită durată. Însă, definirea firmei se face diferit, în funcție de interesele utilizatorilor de informație contabilă și de postulatele și principiile contabile reținute pentru determinarea rezultatului. Astfel, unii utilizatori de informație contabilă sunt interesați mai mult de informația privind profitul întreprinderii, pe când alții urmăresc fluxurile (viitoare) de trezorerie. Chiar noțiunea de profit sau beneficiu nu este definită în același mod de economiști și de profesioniștii contabili.

Măsurarea performanțelor întreprinderii vizează, în mod esențial, măsurarea profitului, care poate fi abordată astăzi din trei unghiuri de vedere:

patrimonial, prin compararea valorii unei întreprinderi referitoare la două momente diferite, utilizând aceleași metode de evaluare;

economic, prin deducerea cheltuielilor din venituri, ambele referitoare la aceeași perioadă;

financiar, prin deducerea amortizării din fluxurile nete de trezorerie (acest din urmă unghi de vedere este derivat din cel economic).

Din punct de vedere patrimonial, măsurarea profitului întreprinderii pleacă de la ecuația juridică a bilanțului:

Active – Datorii = Capitaluri proprii

Determinarea rezultatului exercițiului prin prisma abordării patrimoniale este criticabilă în perioada de creșteri de prețuri, deoarece ajustările aduse elementelor patrimoniale, ca urmare a variațiilor de prețuri, se pot realiza prin metode diferite, ceea ce atrage furnizarea mai multor imagini (mărimi) plauzibile de rezultate.

Punctul de vedere economic definește rezultatul ca diferență între venituri și cheltuieli:

Venituri – Cheltuieli = Rezultatul exercițiului

Rezultatul poate fi o mărime pozitivă, denumită profit sau beneficiu, atunci când veniturile sunt mai mari decât cheltuielile, sau o mărime valorică negativă, denumită pierdere, în situația inversă.

Dificultatea determinării rezultatului exercițiului, din punct de vedere economic, pleacă de la controversele privind definirea și conectarea veniturilor și cheltuielilor aferente unui exercițiu.

Din punct de vedere financiar, rezultatul exercițiului apare ca variația trezoreriei întreprinderii în cursul unei perioade, prin compararea fluxurilor de încasări cu cele de plăți. Deoarece autofinanțarea întreprinderii este asigurată de rezultatul exercițiului (profit) și creșterea amortizării și provizioanelor, care sunt cheltuieli calculate, negeneratoare de plăți, relația care exprimă mărimea rezultatului în această abordare este:

Contul de profit și pierdere prezintă importanță pentru o gamă largă de utilizatori de informație contabilă, fiecare urmărind satisfacerea propriilor nevoi informaționale. Astfel, plecând de la contul de profit și pierdere, investitorii și creditorii pot să evalueze fluxurile viitoare de trezorerie ale întreprinderii. În felul acesta, investitorii pot să evalueze, cu cea mai mare exactitate, valoarea economică a întreprinderii unde sunt acționari, iar creditorii pot să determine măsura în care întreprinderea își va putea rambursa datoriile.

Previziunea fluxurilor de trezorerie se face prin actualizarea performanțelor (profiturilor) trecute ale întreprinderii, iar atunci când există o corelație rațională între performanțele trecute și cele viitoare, estimarea rezultatelor și fluxurilor de trezorerie viitoare nu trebuie pusă la îndoială.

1.2. Profitul – expresia absolută a evoluției real pozitive a firmei

În conformitate cu unele lucrări relativ recente, în țările cu economie de piață se folosește termenul „profit”. Totuși, în aceeași lucrare se face observația că Franța utilizează termenul benefice, iar Italia – beneficio. Pentru o omogenizare a terminologiei folosite, pe tot parcursul lucrării vom denumi această categorie economică profit.

De asemenea, vom considera distincția dintre profit, ca reprezentând expresia absolută a evoluției real pozitive a unei firme, și rentabilitate, ca reprezentând expresia relativă a aceluiași fenomen economic. Facem această precizare în virtutea unor confuzii care ar putea reieși din definiții de genul: „Beneficiul constituie rezultatul sintetic financiar pozitiv al unei activități productive; este principalul indicator calitativ care exprimă eficiența activității productive.

Profitul este o componentă a prețului de vânzare a bunurilor sau serviciilor realizate de firmă; prețul final al acestora este determinat de marja (cota) de profit așteptată.

Putem vorbi de profit atunci când veniturile totale ale activității unei firme depășesc cheltuielile totale. Dar tocmai faptul de a obține profit este scopul comun al tuturor agenților economici, viabilitatea țelului depinde de capacitatea acestora de a previziona cât mai concret alternativele posibile de evoluție a activității lor economice. Așadar, „profitul este o consecință a riscului”, o recompensă pe care o poate primi agentul economic pentru riscarea capitalului său.

Două sunt izvoarele mai des vehiculate ca surse de obținere a profitului: incertitudinea și inovația. Ambele au numitor comun prezența spiritului antreprenorial.

După Richard Cantillon, antreprenorul este un personaj care anticipează și își asumă riscul, sesizând oportunități pe care alții nu le-au observat. Mark Blaug afirmă că antreprenorii „ghicesc, cu alte cuvinte, prețul de vânzare al bunurilor produse”. Acestei păreri conform căreia antreprenorul apare ca un „ghicitor”, ca un „magician” i se opune opinia lui Peter Drucker, care vede în antreprenor un manager experimentat, care desfășoară o activitate complet nouă pe piață. Ceea ce au în comun toate aceste aprecieri, este, în opinia noastră, manifestarea conștientă a asumării riscului, deoarece profitul este un rezultat urmărit deliberat. Asupra concepției noastre despre antreprenoriat vom reveni în subcapitolul următor.

În ceea ce privește incertitudinea, Knight (Incertitudine și profit, 1921) selectează drept context generator de profit numai acele situații neprevăzute care nu se pot măsura obiectiv: „Singurul risc care atrage după sine profitul este unica incertitudine ce rezultă din exercitarea responsabilității finale, care prin natura ei nu poate fi nici asigurată, nici capitalizată, nici salarizată”.

Adam Smith apreciază că nivelul profitului depinde de gradul de nesiguranță al restituirii capitalului, însă profitul nu este proporțional cu riscul și nici nu îl compensează în întregime. Activitățile riscante atrag profituri mari în caz de reușită, dar de multe ori se încheie cu pierderi mari.

Trebuie menționat și un alt factor – deseori trecut cu vederea – care constituie un real izvor de profit: puterea. După Toffler, puterea poate crea o componentă favorabilă obținerii de profit, chiar în condiții de ineficiență a producției și de randament slab al capitalului. „la nivelul profitului, schimbarea puterii poate avea un impact mai mare decât mâna de lucru ieftină, tehnologia nouă ori calculul economic rațional”.

Din punctul de vedere al reglementărilor legale în vigoare, se disting două finalități ale profitului: profit legitim și profit nelegitim.

Profitul legitim reprezintă surplusul monetar obținut în condițiile respectării metodologiilor de calcul și a tuturor normelor juridice în vigoare. El poate diferi de profitul considerat normal, care reprezintă nivelul mediu al profitului obținut în ramura sau sectorul respectiv de activitate.

Profitul nelegitim reprezintă acea sumă de bani care este însușită „fără a fi câștigată sau meritată prin vreun serviciu adus în activitatea economică” (Economie Politică, ASE, București 1992, p.244), adică fără a fi creată nici o valoare economică. Una dintre formele profitului nelegitim este evaziunea fiscală. Evaziunea fiscală sau profitul nelegal poate avea loc sub acoperirea legilor, ca urmare a ambiguității acestora (aspect care favorizează interpretările) sau datorită confuziei create de instabilitatea și slaba mediatizare a cadrului legislativ de specialitate. De asemenea, evaziunea fiscală poate fi intenționată sau frauduloasă (dubla contabilitate, subevaluarea voită a masei impozabile, falsificarea intenționată a declarațiilor de impunere).

Considerăm că profitul nelegitim înglobează profitul nelegal, diferența dintre cele două categorii constituind-o cauzele favorizante aleatoare neinițiate (dar speculate), de agentul economic și care se materializează într-un profit suplimentar. Această diferență variază în același sens cu atitudinea față de riscul agentului economic.

1.3. Rezultatul exercițiului: definiție, conținut, interpretare

Rezultatul se definește ca fiind variația patrimoniului întreprinderii în cursul unui exercițiu determinată prin activitatea sa: rezultatul nu este deci decât un post de capitaluri proprii la finele exercițiului și contul de rezultat un cont de capitaluri proprii.

1.3.1. Rezultatul de exploatare

Măsurat prin diferența între veniturile și cheltuielile de exploatare și fără cheltuielile și veniturile financiare, el exprimă performanța întreprinderii în activitatea sa industrială și/sau comercială, indiferent de operațiunile de finanțare și de destinația fiscală.

Aceasta constituie un indicator de rentabilitate apriori foarte interesant care poate servi mai ales ca bază pentru compararea rentabilității întreprinderilor care au structuri de finanțare diferite.

Totodată, trebuie să remarcăm, din punct de vedere metodologic, că rezultatul este afectat de un anumit număr de opțiuni, cel mai adesea fiscale, relative la estimarea stocurilor, producția imobilizată, sau cheltuielile privind amortizările și provizioanele de exploatare; aceste opțiuni exprimă politica contabilă a întreprinderii.

1.3.2. Rezultatul financiar

Măsurat prin diferența între veniturile și cheltuielile financiare, el pune în evidență influența deciziilor financiare ale întreprinderilor asupra rezultatului său net.

Cu toate acestea, caracterul atât de eterogen al elementelor sale (și în particular, faptul că, ele cuprind pierderile și câștigurile de schimb minus-valorile sau plus-valorile privind cesiunile de valori mobiliare …) fac dificilă interpretarea sa globală și impune analistului o examinare detaliată a componentelor sale.

Totuși în perioada când funcția financiară a marilor întreprinderi, cu puternice servicii de trezorerie, tinde să devină un centru de profit autonom, noțiunea de rezultat financiar nu este lipsită de interes.

1.3.3. Rezultatul curent

Măsurat prin suma rezultatului de exploatare, a cotelor – părți de rezultat privind operațiile efectuate în comun și a rezultatului financiar, este determinat înainte de impozit dar în anexă se află suma impozitului asupra beneficiilor care îl grevează și deci el poate fi calculat după impozit.

El se opune rezultatului excepțional.

Din nefericire, distincția între curent și excepțional rămâne obiectul dezbaterilor doctrinare care subliniază în același timp interesul său pentru analiza rentabilității întreprinderii și dificultățile sale semantice și conceptuale.

1.3.4. Rezultatul excepțional

Cunoașterea acestui rezultat măsurat prin diferența între veniturile și cheltuielile excepționale este interesantă în special pentru a aprecia rezultatele întreprinderii, căci, în mod just ea subliniază ceea ce poate avea excepțional rezultatul net al exercițiului; în mod evident nu este prea indicat ca beneficiul excepțional să fie principala să fie principala componentă a beneficiului exercițiului.

1.3.5. Treptele creării rezultatului exercițiului – soldurile intermediare de gestiune

Soldurile intermediare de gestiune (SIG) sunt calculate pentru a explica, pe baza unei logici de „succesiune în cascadă” formarea progresivă a rezultatului net al exercițiului. SIG, estimate în general pe o bază multianuală sub formă de ponderi în cifra de afaceri, sunt obținute după structurarea contului de rezultate în grupe de venituri și cheltuieli de aceeași natură. Soldurile sunt în număr de opt, fiecare cu o semnificație economică financiară proprie.

1. Marja comercială determină performanțele întreprinderilor comerciale, sau în cazul celor necomerciale, performanțele din activitatea lor de comerț.

Marja comercială = vânzări de mărfuri – costul de achiziție al mărfurilor vândute

Costul achizițiilor = prețul mărfii + cheltuielile accesorii variația stocurilor de mărfuri

Această marjă măsoară surplusul de valoare obținut peste costul mărfurilor vândute și reflectă poziționarea întreprinderii pe piața sa ținând cont de:

NATURA produselor (gamă, adaptarea la specificul segmentelor de piață, etc.);

Forma de distribuție;

Formarea prețului de vânzare;

Intensitatea prețului.

Acest indicator trebuie nuanțat în funcție de tipul clientelei și a activității comerciale (cu amănuntul, en-gros, produse industriale etc.).

Rata marjei este utilă pentru analiza comparativă a rezultatelor unor întreprinderi aparținând aceluiași sector sau pentru comparații intersectoriale.

Rata marjei = marja comercială / cifra de afaceri 100

sau

Rata marjei = marja comercială / costul de achiziție a mărfurilor vândute

Evoluția marjei comerciale trebuie urmărită atent. O scădere a ratei marjei trebuie analizată riguros: provine dintr-o înrăutățire a conjuncturii economice sau se datorează apariției noilor concurenți? sau este legată de creșterea costurilor achizițiilor?

2. Producția exercițiului măsoară rezultatele activității de producție în cursul exercițiului și cuprinde trei elemente:

Producția exercițiului = Producția vândută + Producția stocată + Producția imobilizată

Repartiția producției exercițiului între acești trei factori reflectă capacitatea întreprinderii de a-și adapta resursele de producție la modificările debușeelor comerciale și ale nevoilor sale interne.

3. Valoarea adăugată permite aprecierea aportului întreprinderii la creșterea avuției naționale, fiind foarte utilă și în contabilitatea națională.

Valoarea adăugată (VA) remunerează:

salariații, prin cheltuielile de personal;

statul, prin impozite și taxe;

capitalurile de împrumut, prin cheltuielile financiare;

capitalurile interne, prin rezultatul net;

capitalurile tehnice, prin amortizare.

Valoarea adăugată „produsă” = Producția exercițiului – (costul de achiziție a mărfurilor vândute + consumuri externe)

Pentru întreprinderile din sfera distribuției:

Valoarea adăugată „realizată” = cifra de afaceri – consumuri intermediare
= marja comercială – consumuri externe

VA reflectă gradul și mijloacele de integrare a producției (apelarea la subantreprenori, economiile de scară), dar și eficacitatea organizării producției (raționalitate, productivitate). De asemenea, VA evidențiază modalitățile de finanțare a activităților, în special recurgerea la capitalurile de împrumut. Creșterea cheltuielilor financiare asociată datoriei va determina reducerea VA.

4. Excedentul brut de exploatare (EBE) măsoară eficacitatea industrială și comercială a întreprinderii și reflectă rezultatul economic degajat ca urmare a exploatării potențialului de producție.

Acest indicator este independent de: politica de finanțare a întreprinderii, politica investițională (de amortizare), politica de provizioane și acoperire a riscurilor, operațiunile excepționale.

EBE = Valoarea adăugată + Subvenții de exploatare – Impozite și taxe – Cheltuielile de personal (salarii și cheltuieli sociale)

5. Rezultatul exploatării (RE) determină eficacitatea industrială și comercială a întreprinderii fără influența structurii și politicii financiare, pe de o parte, și a elementelor excepționale, pe de altă parte.

RE = EBE + Venituri din amortizări și provizioanele exploatării + Alte venituri – Cheltuieli cu amortizările și provizioanele – Alte cheltuieli

RE măsoară impactul politicii de investiții și dinamica acestora în raport cu normele sectoriale, ținând cont de structura activelor bilanțului. De asemenea, acest indicator poate să reflecte riscurile exploatării anumitor activități (deprecierea stocurilor, clienți incerți etc.).

6. Rezultatul curent până la impozitare (RCP) măsoară rezultatul degajat global de exploatare și politica financiară a întreprinderii, reprezentând suma rezultatului exploatării și a rezultatului financiar, la care trebuie adăugată cota-parte a operațiunilor efectuate în comun.

Rezultatul curent = Rezultatul exploatării + Venituri financiare – Cheltuieli financiare

În practica contabilă franceză, în rezultatul curent este inclus și soldul operațiunilor efectuate în comun.

7. Rezultatul excepțional corespunde variațiilor bogăției întreprinderii determinate de factori excepționali.

Rezultat excepțional = Venituri excepționale – Cheltuieli excepționale

8 Rezultatul exercițiului sau rezultatul net contabil constituie sinteza operațiunilor industriale, financiare și excepționale ale întreprinderii. Rezultatul net ia în considerare și incidența negativă a impozitului pe profit și a participărilor salariaților la profit.

Rezultatul net = Rezultatul curent + Rezultat excepțional – Participarea salariaților la rezultate – Impozit pe profit

Capitolul 2

situațiile financiare anuale

2.1. LITERA ȘI SPIRITUL NORMEI IAS 1
"PREZENTAREA SITUAȚIILOR FINANCIARE"

Este cunoscut că normele contabile internaționale se referă, în general, la evaluarea, prezentarea și comunicarea informațiilor ce compun structura situațiilor financiare ale întreprinderilor.

Trei dintre normele elaborate de IASC au fost intim legate de structurile informaționale prezentate în deja clasicele situații financiare, bilanțul, contul de profit și pierdere și anexa. Cu timpul, aceste trei norme au devenit parțial desuete, mai întâi o dată cu elaborarea cadrului contabil conceptual (1989) și, apoi, prin finalizarea proiectului de normă "Prezentarea situațiilor financiare" (lansat în 1995 și publicat în iulie 1996, sub referința E 53). Cele trei norme se refereau la:

norma 1 (IAS 1): "Publicarea metodelor contabile";

norma 5 (IAS 5): "Informațiile pe care o întreprindere trebuie să le furnizeze în situațiile financiare";

norma 13 (IAS 13): "Prezentarea activului pe termen scurt și a pasivului pe termen scurt".

În locul lor și pe baza proiectului de enunț de principii, organismul internațional a elaborat o nouă normă, IAS 1, intitulată "prezentarea situațiilor financiare" (Presentation of Financial Statements).

De altfel, trebuie remarcat că, în scopul înțelegerii complete a propunerilor IASC privind câteva domenii importante ale contabilității, ce au făcut obiectul normalizării anilor 1997-1998, am inclus aici problematicele imobilizărilor necorporale, deprecierii activelor și provizioanelor, este necesar să se înțeleagă modelul de bilanț pe care sunt bazate aceste propuneri. Abordarea generală a IASC, am văzut anterior, este trasată în "Cadrul pentru elaborarea și prezentarea situațiilor financiare" (cadrul contabil conceptual internațional), care, la rândul lui, este legat strâns de conceptele de situații ale organismului american de normalizare (FASB). Simplificând argumentele, această abordare cuprinde un model economic simplu, care implică mișcările de valoare din bogăția (activul net) unei companii de la un exercițiu la altul. Conceptual, întreprinderile ar trebui să-și întocmească bilanțurile lor evaluând atât activele cât și datoriile la valorile lor curente la sfârșitul anului. Atunci, evoluția valorii bogăției de la un bilanț la următorul (evoluția datorată altor cauze decât dividendelor plătibile și schimbărilor în mărimea capitalurilor datorate relațiilor cu proprietarii) ar trebui să fie analizată fie
într-o situație a schimbărilor în capitaluri, fie într-o situație alternativă privind performanțele întreprinderii. În aceste condiții, contul de profit și pierdere ar trebui să se focalizeze pe elementele definitorii ale rezultatelor operaționale (din exploatare) și pe cele ale operațiilor de natură financiară.

După o parte introductivă, norma IAS 1 se articulează în jurul a două capitole principale: (i) considerații generale privind prezentarea situațiilor financiare și (ii) structura și conținutul diferitelor componente ale situațiilor financiare.

Norma a devenit aplicabilă situațiilor financiare relative la perioadele contabile definite după l ianuarie 1998.

2.1.1. Elemente introductive

• Obiectivul normei

Obiectivul normei IAS 1 este prescrierea bazei pentru prezentarea scopului general al situațiilor financiare, în vederea asigurării comparabilității, atât cu situațiile financiare ale întreprinderii, din perioadele precedente, cât și cu situațiile financiare ale altor întreprinderi.

Pentru a-și realiza obiectivul, norma IAS 1 expune considerații generale privind prezentarea situațiilor financiare, liniile directoare referitoare la structura lor și cerințele minimale relative la conținutul acestora.

Recunoașterea, măsurarea și comunicarea evenimentelor și tranzacțiilor specifice sunt realizate în acord cu întregul referențial contabil internațional.

• Câmpul de aplicare

Norma IAS 1 trebuie să fie aplicată pentru realizarea scopului general al situațiilor financiare întocmite și prezentate în acord cu referențialul contabil internațional.

Scopul general al situațiilor financiare vizează satisfacerea necesităților utilizatorilor care sunt în situația de a solicita rapoarte întocmite pentru realizarea cerințelor lor specifice. Scopul general face ca în setul de situații financiare să fie incluse acele situații ce sunt prezentate separat sau în componența altor documente publicate, precum un raport anual sau un prospect (ghid).

Norma IAS I vizează prezentarea conturilor individuale și a conturilor consolidate. Ea se aplică întreprinderilor sectoarelor concurențiale, al căror scop este obținerea de beneficii, inclusiv întreprinderilor sectorului public.

Pentru organismele cu scop nelucrativ sau pentru unele entități ale sectorului public, norma sugerează modificarea denumirilor anumitor componente ale situațiilor financiare sau ale anumitor rubrici.

Norma IAS 1 nu se aplică informării financiare interimare (intermediare) condensate care face obiectul normei IAS 34.

Norma IAS 1 se aplică tuturor tipurilor de întreprinderi, inclusiv instituțiilor bancare și de asigurări. Cerințele adiționale pentru bănci și instituții financiare similare, în acord cu IAS 1, sunt expuse în norma IAS 30 "Informațiile de furnizat în situațiile financiare ale băncilor și instituțiilor financiare asimilate".

Pentru toate subiectele neacoperite prin norma IAS 30, băncile sunt obligate să se refere la norma IAS 1.

Cât privește companiile de asigurări, norma IAS I precizează că flexibilitatea sa este suficientă pentru a permite includerea de rubrici speciale care să reflecte specificul acestei activități.

• Scopul situațiilor financiare

Situațiile financiare sunt o reprezentare financiară structurată referitoare la poziția financiară și la tranzacțiile realizate de o întreprindere. Situațiile financiare trebuie să furnizeze deci o informare despre poziția financiară, performanțele și fluxurile de trezorerie ale unei întreprinderi, informare ce este utilă unei game largi de utilizatori, în luarea deciziilor lor economice.

Situațiile financiare au, de asemenea, scopul de a da seamă asupra gestiunii realizate de conducerea întreprinderii, inclusiv asupra modului în care aceasta a utilizat resursele puse la dispoziție.

Pentru a realiza acest scop, situațiile financiare trebuie să furnizeze informații care să permită utilizatorilor efectuarea de previziuni asupra fluxurilor de trezorerie viitoare, în special referitoare la secvența și probabilitatea lor. În acest sens, situațiile financiare furnizează informații relative la:

activele controlate de întreprindere, active generatoare de fluxuri de trezorerie viitoare;

pasivele (externe) ale întreprinderii, pasive ce trebuie să fie la originea plăților;

rezultatul net al întreprinderii, ca o consecință a evoluției activului său net, cu excepția operațiilor efectuate direct cu proprietarii săi;

fluxurile de trezorerie trecute, ce pot să fie o bază pentru determinarea fluxurilor de trezorerie viitoare.

Aceste informații trebuie să permită utilizatorilor de conturi să aprecieze capacitatea unei întreprinderi de a plăti dividende, dobânzi sau de a-și achita datoriile la scadențele prevăzute.

• Responsabilitatea privind situațiile financiare

Situațiile financiare sunt întocmite și prezentate sub responsabilitatea consiliului de administrație sau a altor organe de conducere echivalente.

• Componentele situațiilor financiare

Un set complet al situațiilor financiare include următoarele componente:

a) bilanțul;

b) contul de profit și pierdere;

c) o situație ce arată:

(i) fie toate schimbările ce au afectat capitalurile proprii;

(ii) fie alte schimbări în capitaluri decât cele ce provin din tranzacțiile de capital cu proprietarii și distribuirile în favoarea acestora;

d) tabloul fluxurilor de trezorerie;

e) politicile contabile și anexele explicative.

Norma IAS 1 încurajează întreprinderile să furnizeze, dincolo de situații financiare, punctele de vedere critice ale conducerii, prin descrierea și explicarea trăsăturilor principale ale performanțelor financiare și poziției financiare ale întreprinderii, precum și incertitudinile principale cu care aceasta se confruntă. Un atare raport trebuie să includă o trecere în revistă a:

factorilor principali și influențelor ce determină performanțele, inclusiv a schimbărilor de mediu în care operează întreprinderea, a răspunsului întreprinderii la aceste schimbări și efecte, a politicii întreprinderii în materie de investiții pentru a menține și crește performanțele din care, în mod distinct, se cuvine să se prezinte politica sa referitoare la dividende;

sursele de finanțare a întreprinderii, a politicii sale în privința ratei îndatorării și politicilor conducerii în materie de risc;

solidității întreprinderii și resurselor acesteia, elemente a căror valoare nu este reflectată în bilanț, în conformitate cu normele contabile internaționale.

Dincolo de situații financiare, întreprinderile pot să prezinte situații adiționale precum rapoartele referitoare la mediu și situațiile privind valoarea adăugată, mai ales în industriile în care factorii de mediu sunt semnificativi și în care salariații sunt considerați un important grup de utilizatori. Întreprinderile sunt încurajate să prezinte astfel de situații adiționale în măsura în care factorii de conducere consideră că ele ajută utilizatorii în luarea deciziilor lor economice.

2.1.2. Structura și conținutul situațiilor financiare

A) Reguli generale

Termenul comunicare, utilizat de normele IASC, în special de norma IAS 1, înseamnă "informațiile de furnizat în conturi". În absența unor precizări, localizarea acestor informații, în una dintre componentele situațiilor financiare, este indiferentă, exceptând situația în care o normă sau alta cere ca informațiile să facă obiectul unei anume situații. Norma IAS l prevede, astfel, o listă minimală de rubrici ce trebuie să figureze în situațiile financiare propriu-zise. Ea fumizează în anexă modele neobligatorii de prezentare a bilanțului și contului de profit și pierdere, știut fiind că formatul tabloului fluxurilor de trezorerie face obiectul normei IAS 7.

• Identificarea situațiilor financiare

Situațiile financiare trebuie să fie individualizate în mod clar în interiorul documentului în care ele figurează, de exemplu în raportul anual.

Normele internaționale se aplică numai situațiilor financiare, nu și altor informări prezentate în raportul anual sau în alt document. Ca atare, este important ca utilizatorii să fie capabili să distingă informațiile ce sunt întocmite prin folosirea normelor internaționale de alte informații ce pot să fie necesare utilizatorilor, dar care nu fac obiectul normelor.

De asemenea, în cadrul situațiilor financiare, fiecare dintre componente trebuie să fie identificată în mod clar. Este necesar ca, mai întâi, de mai multe ori dacă este nevoie, să se pună în evidență următoarele informații:

numele întreprinderii, sau orice altă indicație echivalentă care să permită identificarea acesteia;

dacă este vorba despre conturi individuale sau despre conturi consolidate;

în privința bilanțului, data la care a fost întocmit, iar în cazul contului de profit și pierdere și a tabloului fluxurilor de trezorerie, perioada "acoperită" de aceste situații;

moneda în care sunt prezentare conturile;

exprimarea în mii, milioane sau într-o altă unitate, dacă această opțiune a fost adoptată.

• Perioada de raportare

Situațiile financiare trebuie să fie întocmite cel puțin o dată pe an. Atunci când, în mod excepțional, data bilanțului unei întreprinderi este modificată și când perioada "acoperită" este mai mare sau mică decât un an, întreprinderea trebuie să indice în situațiile financiare:

motivul pentru care a fost aleasă o perioadă diferită de un an;

faptul că fluxurile exercițiului precedent (relevate prin contul de profit și pierdere, tabloul fluxurilor de trezorerie, situația variației capitalurilor proprii și anexă) nu sunt comparabile.

Una din ipotezele care pot să motiveze schimbarea datei de închidere este achiziția unei întreprinderi care își întocmește situațiile financiare la o dacă diferită de cea a cumpărătorului. Într-o atare situație, este important ca utilizatorii să fie înștiințați asupra necomparabilității valorilor și asupra motivului schimbării datei bilanțului.

În mod normal, situațiile financiare sunt întocmite pentru o perioadă de un an. Totuși, din motive practice, unele întreprinderi preferă să raporteze pentru o perioadă de 52 de săptămâni. Norma IAS 1 nu interzice această practică, dar situațiile financiare ce rezultă dintr-o astfel de uzanță nu trebuie să fie semnificativ diferite de cele prezentare pentru o perioadă de un an.

• Termenul de întocmire a conturilor

Utilitatea situațiilor financiare este deteriorată dacă ele nu sunt disponibile utilizatorilor în limita unei perioade rezonabile, după data bilanțului. Cu cât conturile anuale sunt întocmite și publicate mai târziu, cu atât utilitatea lor se reduce. Un termen maxim de 6 luni constituie o limită normală. Complexitatea activității unei întreprinderi nu justifică o întârziere prea mare în întocmirea și publicarea conturilor.

B) Bilanțul

• Distincția dintre elementele curente și elementele necurente

Fiecare întreprindere ce aplică normele conturile internaționale trebuie să decidă, în funcție de natura activității sale, dacă este util să efectueze distincția între elementele curente și necurente ale bilanțului său, atât pentru pasiv, cât și pentru activ.

Atunci când o astfel de distincție nu este efectuată, activele și pasivele sunt clasificate, în principiu, în funcție de lichiditatea lor.

Indiferent care este prezentarea reținută, o întreprindere menționează, în situațiile sale financiare, partea sub un an și partea peste un an a activelor și pasivelor, pentru toate rubricile susceptibile să conțină atât elemente pe termen scurt cât și elemente pe termen lung. Această regulă se regăsește de o manieră mai detaliată în cadrul normei IAS 32, „Instrumentele financiare: prezentare și informațiile de furnizat”. Dar ea se aplică, de asemenea, și altor elemente ale bilanțului cum ar fi stocurile și provizioanele pentru riscuri. Astfel, norma IAS l precizează că valoarea stocurilor care ar trebui să fie vândute peste cel puțin un an trebuie să fie menționată distinct în situațiile financiare.

• Activele curente și necurente

Activele curente ale bilanțului cuprind:

elementele destinate să fie utilizate, realizate sau consumate în cadrul ciclului normal de producție al întreprinderii;

activele destinate să fie negociate pe diferite piețe, deținute într-o perspectivă de termen scurt și care trebuie să fie realizate în maximum un an;

lichiditățile sau cvasilichiditățile, dacă utilizarea lor nu este supusă restricțiilor.

Celelalte active sunt considerate elemente necurente. Ele includ imobilizările corporale și necorporale, cât și activele de exploatare sau financiare pe termen lung.

Ciclul de exploatare al unei întreprinderi este timpul scurs între achiziția materialelor, ce intră într-un proces și realizarea lor sub formă de lichidități sau de instrumente ce pot să fie ușor convertibile în lichidități.

Activele legate de ciclul normal de producție se referă în special la stocuri și creanțe-clienți, inclusiv la partea acestor rubrici care nu trebuie să fie realizată decât după un termen de un an. Titlurile de plasament sunt active curente, dacă este prevăzut ca operația de cesiune a acestor titluri să aibă loc în mai puțin de un an; în caz contrar, ele sunt considerate active necurente.

• Pasivele curente și necurente

O datorie constituie un element curent al pasivului, atunci când ea trebuie să fie rambursată:

fie în cadrul ciclului normal de producție al întreprinderii;

fie la o scadență mai mică de un an.

Toate celelalte datorii sunt datorii necurente.

Unele datorii curente precum datoriile comerciale, cele legate de relațiile cu salariații și de alte costuri din exploatare formează părți ale fondului de rulment utilizat în ciclul normal de exploatare al întreprinderii. Astfel de elemente curente, ca și în cazul activelor, sunt clasificate în categoria "curente", chiar dacă părți din ele sunt scadente peste o perioadă mai mare de un an.

Printre elementele curente de pasiv, nelegate de ciclul de producție, putem cita partea pe termen scurt a împrumuturilor purtătoare de dobânzi, creditele bancare pe termen scurt. dividendele de plătit, impozitele asupra beneficiilor de plătit și datoriile pe termen scurt nelegate de exploatare. Datoriile purtătoare de dobânzi și care generează o finanțare pe termen lung a fondului de rulment sunt elemente necurente ale pasivului pentru partea lor scadentă la o dacă superioară unui an.

Datoriile pe termen scurt, nelegate de ciclul normal de exploatare, trebuie să facă parte din elementele necurente ale pasivului, dacă sunt îndeplinite concomitent următoarele trei condiții:

este vorba despre datorii care, în momentul contractării lor, erau datorii pe termen lung;

întreprinderea în cauză intenționează să refinanțeze aceste datorii, prin intermediul unei datorii pe termen lung;

această intenție este confirmată de existența unui contract de refinanțare sau de reeșalonare a scadențelor, încheiat înainte ca situațiile financiare să fi fost aprobate.

Mărimea datoriilor pe termen scurt clasificate în categoria pasivului necurent, în virtutea regulii expuse anterior, este indicată în anexă, concomitent cu explicațiile necesare prezentării lor.

Un împrumut poate să fie supus unor condiții prin care nerespectarea lor de către debitor autorizează creditorul să solicite plata integrală a datoriei în orice moment. În acest caz, datoria este considerată necuvenită atunci când sunt satisfăcute următoarele două condiții:

creditorul a acceptat să nu recurgă la utilizarea clauzei de exigibilitate imediată;

este puțin probabil ca debitorul să fie din nou în imposibilitatea de a face față condițiilor împrumutului, în cursul unei perioade următoare de 12 luni.

• Informațiile de furnizat în bilanțul propriu-zis

Bilanțul trebuie să conțină minimum următoarele rubrici:

(a) imobilizările corporale;

(b) imobilizările necorporale;

(c) activele financiare, cu excepția celor înscrise la rubricile (d), (f) și (g);

(d) participațiile puse în echivalență;

(e) stocurile;

(f) creanțele-clienți și alte creanțe din exploatare;

(g) lichiditățile și echivalentele de lichidități;

(h) datoriile față de furnizori și alte datorii din exploatare;

(i) datoriile și activele din impozitare;

(j) provizioane pentru riscuri, cu excepția rubricii (i);

(k) datorii necurente purtătoare de dobânzi;

(l) interese minoritare;

(m) capital și rezerve.

În bilanțul propriu-zis, pot să fie adăugate posturi complementare, rubrici de regrupare și de subtotaluri, dacă o normă le cere sau în scopul asigurării unei prezentări adecvate a structurii financiare a întreprinderii.

Norma IAS 1 nu prescrie ordinea sau formatul în care elementele trebuie să fie prezentate și lasă întreprinderilor posibilitatea de a alege. Un format ilustrativ al bilanțului grupului xyz este redat în anexa la normă:

Tabelul 2.1

Bilanțul grupului xyz la 31 decembrie/N

în mii unități monetare

Față de modelul redat în anexa la normă, preparatorii de conturi pot avea în vedere următoarele:

rubrici suplimentare pot să fie adăugate, atunci când o altă normă solicită o prezentare a unei linii (element) distincte sau când mărimea, natura sau funcția unui element permite, printr-o prezentare separată, o redare mai fidelă a poziției financiare a întreprinderii;

pentru o înțelegere generală mai bună, structurile redate anterior pot fi modificate, ținând cont de natura întreprinderii și tranzacțiilor sale; de exemplu, o bancă modifică structura anterioară, în conformitate cu dispozițiile normei IAS 30;

unele modificări pot depăși cadrul strict de suplimentare a prezentării, impus de alte norme; astfel, elementul imobilizări necorporale include goodwill-ul și activele generate de cheltuielile de dezvoltare.

Judecata de valoare privind prezentarea separată a unor elemente trebuie să aibă în vedere și:

natura și lichiditatea activelor, precum și importanța lor, care solicită, în cele mai dese cazuri, o prezentare distinctă a goodwill-ului și activelor ce provin din cheltuieli de dezvoltare, a activelor monetare și nemonetare, a activelor curente și necurente;

funcția activelor în cadrul întreprinderii poate conduce, de exemplu, la o prezentare distinctă a activelor din exploatare și a celor financiare, a stocurilor, creanțelor, lichidităților și echivalentelor de lichidități;

valorile, natura și scadențarul datoriilor pot conduce, de exemplu, la o prezentare distinctă a datoriilor și provizioanelor purtătoare și nepurtătoare de dobânzi sau la o clasificare în curente/necurente, dacă este mai adecvat.

Activele și datoriile, diferențiate prin natura sau funcția lor, sunt uneori subiect al estimării prin utilizarea diferitelor baze de măsurare. De exemplu, unele categorie de imobilizări corporale pot să fie evaluate, la nivelul costurilor istorice, sau reevaluate, în concordanță cu norma IAS 16 "Imobilizările corporale". Utilizarea diferitelor baze de măsurare pentru diversele clase de active sugerează că natura sau funcția lor diferă și, deci, că ele trebuie să fie prezentare ca elemente aparținând unor linii distincte.

• Informațiile de prezentat fie în bilanț, fie în anexă

O întreprindere poate să furnizeze în bilanț sau în anexă clasificări complementare ale unor posturi bilanțiere, în funcție de activitatea sa și de natura postului. Creanțele sau datoriile, referitoare la societatea-mamă, societățile filiale, participațiile și alți terți cu o poziție privilegiată, sunt menționate distinct, dacă valoarea lor este semnificativă.

Detaliile aduse prin subclasificări, fie în bilanț, fie în anexă, depind de cerințele normelor internaționale, dar și de mărimea, natura și funcția elementelor în cauză. Spre exemplu:

imobilizările corporale sunt structurate pe clase, în conformitate cu norma IAS 16 "Imobilizările corporale";

creanțele sunt grupate în: clienți comerciali, alți membri ai grupului, creanțe implicate de relațiile cu părțile legate, aconturi vărsate și alte valori;

stocurile sunt grupate, în concordanță cu norma IAS 2 "Stocurile", în: mărfuri, materii și materiale, lucrări în curs și produse finite;

provizioanele solicită evidențierea distinctă a provizioanelor pentru costul avantajelor acordate salariaților de toate celelalte elemente generate de specificitatea operațiilor întreprinderii;

capitalul și rezervele solicită prezentare distinctă a diferitelor clase de capital, de prime și de rezerve.

Atunci când este vorba despre capitalurile proprii, norma IAS 1 solicită prezentarea fie în bilanț, fie în anexă, a următoarelor elemente:

(a) pentru fiecare categorie de acțiuni:

numărul total de acțiuni a căror emisiune este autorizată;

numărul de acțiuni emise și integral eliberate, precum și numărul de acțiuni emise și neeliberate integral;

valoarea nominală a unei acțiuni sau absența valorii nominale;

o comparație între numărul de acțiuni existente la începutul și la sfârșitul exercițiului;

drepturile speciale și restricțiile referitoare la diferitele categorie de acțiuni;

acțiunile de autocontrol, deținute de întreprindere însăși, de filialele sale sau de participațiile sale;

acțiunile deținute pentru a face față exercitării opțiunilor sau contractelor de vânzare, inclusiv condițiile și valorile în cauză.

(b) descrierea și natura altor rubrici de capitaluri proprii decât cea de capital;

(c) dividendele a căror distribuire este vizată, indiferent că ele au fost sau nu înregistrate la datorii;

(d) dividendele preferențiale cumulative neînregistrate încă (necunoscute). Întreprinderile fără capital trebuie să menționeze Informațiile echivalente celor care figurează mai sus și să indice natura variațiilor intervenite în timpul exercițiului, în numele fiecărei rubrici de capitaluri proprii, cât și drepturile speciale și restricțiile referitoare la aceste rubrici.

C) Contul de profit și pierdere

• Informațiile de furnizat în Contul de profit și pierdere propriu-zis

Contul de profit și pierdere trebuie să menționeze cel puțin următoarele posturi:

(a) veniturile;

(b) rezultatul exploatării;

(c) dobânzile plătite;

(d) partea în rezultatele participațiilor puse în echivalență;

(e) cheltuielile privind impozitul pe profit;

(f) profitul sau pierderea din activități ordinare;

(g) elementele extraordinare;

(h) interesele minoritare;

(i) profitul sau pierderea netă a exercițiului.

Ca și în cazul bilanțului, dacă o normă solicită sau în scopul asigurării unei informări adecvate privind rezultatele întreprinderii, pot să fie adăugate posturi complementare, rubrici de regrupare și de subtotaluri.

Efectele diferitelor activități, tranzacții și evenimente realizate de întreprinderi diferă în privința stabilității, riscului și posibilității de a fi prevăzute. Comunicarea acestor elemente ale performanței ajută utilizatorii în evaluarea rezultatelor viitoare. Atunci când este necesar să se explice elementele performanței, în contul de profit și pierdere sunt incluse deci elemente complementare. De asemenea, în aceste cazuri, ordinea elementelor poate să fie modificată.

Factorii care trebuie să fie luați în considerare includ semnificația, natura și funcția diferitelor componente de venituri și cheltuieli. De exemplu, o bancă modifică cerințele prezentare mai sus ținând cont de prevederile normei IAS 30.

• Informațiile de prezentat fie în contul de profit și pierdere propriu-zis, fie în anexă

O întreprindere trebuie să prezinte în contul său de profit și pierdere sau în anexă o clasificare a cheltuielilor după funcție sau după natură. În conformitate cu norma IAS 1, se preferă totuși ca o atare analiză să figureze direct în contul de profit și pierdere.

Întreprinderile care aleg clasificarea după funcție trebuie să furnizeze valorile unor cheltuieli după natură precum materiile prime și furniturile consumate, amortizările și cheltuielile de personal.

Analiza după natură a cheltuielilor contului de profit și pierdere este mai simplă decât analiza după funcție, deoarece ea nu necesită o realocare a cheltuielilor după natură diferitelor funcții ale întreprinderii. O astfel de analiză convine mai ales întreprinderilor mici, deoarece nu este necesară o alocare a cheltuielilor de exploatare pe funcții. Norma IAS 1 furnizează următorul exemplu al clasificării după natură:

Tabelul 2.2

Informațiile din contul de profit și pierdere clasificate după natură

În unele țări, creșterea stocurilor de produse finite și de lucrări în timpul exercițiului este prezentară imediat după Cifra de afaceri aferentă perioadei. Norma prevede că o atare prezentare nu trebuie să presupună că aceste posturi reprezintă venituri. Variația stocurilor de produse finite și lucrări în cursul perioadei reprezintă mai degrabă o ajustare a cheltuielilor de producție, pentru a se reflecta faptul că ori producția a condus la creșterea nivelului stocurilor, ori că vânzările mai mari decât producția au redus nivelul stocurilor.

Analiza pe funcții repartizează cheltuielile pe trei funcții: producția (contul vânzărilor), comercializarea și administrarea.

Această clasificare poate să prezinte pentru destinatarii conturilor mai mult interes decât analiza după natură, dar ea implică, uneori, alegeri arbitrare în repartizarea cheltuielilor. Norma IAS 1 furnizează următorul exemplu al clasificării după funcție:

Tabelul 2.3

Informațiile din contul de profit și pierdere clasificate după funcție

Întreprinderile ce prezintă cheltuielile după funcție trebuie să comunice informații adiționale privind natura cheltuielilor, inclusiv cheltuielile cu amortizarea și cele de personal. Alegerea modelului de analiză, între metoda costului vânzărilor și metoda cheltuielilor după natură, depinde atât de factorii istorici și industriali cât și de natura organizației. Ambele metode permit furnizarea de informații despre costurile ce pot varia, direct sau indirect, cu nivelul vânzărilor sau producția exercițiului. Cum fiecare metodă de prezentare este avantajoasă în contextul diferitelor tipuri de întreprinderi, norma IAS 1 solicită o alegere bazată pe criteriul "varianta care prezintă cel mai sincer elementele performanței întreprinderii". Totuși, deoarece informațiile referitoare la natura cheltuielilor sunt utile în previziunea fluxurilor viitoare de trezorerie, atunci când este folosită clasificarea bazată pe metoda costului vânzărilor, se impune o informare adițională privind structura după natură.

O întreprindere trebuie să comunice, fie în contul de profit și pierdere propriu-zis, fie în anexă, mărimea dividendelor pe acțiune, declarate sau produse, pentru perioada vizată de situațiile financiare.

Indiferent care este prezentarea aleasă – după natură sau după funcție, anexa la norma IAS 1 furnizează un format identic de prezentare, în ceea ce privește posturile ce urmează Beneficiul din exploatare.

Acest format este prezentat în cele ce urmează:

Tabelul 2.4

Anexa la norma IAS 1

* În contabile consolidate: partea din rezultatele participațiilor puse în echivalență

** Normele internaționale îmbrățișează aceeași concepție ca și în cazul sistemelor contabile britanic și american: utilizarea atât a elementelor excepționale (neobișnuite) cât și a acelor extraordinare: a se (re)vedea volumul I al prezentei lucrări, paginile 86-89 și l90 (Sisteme contabile comparate, ediția a II-a, 1999).

Norma IAS 1 prevede că dividendul propus în numele exercițiului trebuie să figureze în contul de profit și pierdere sau în anexă.

D) Situația variației capitalurilor proprii

O întreprindere trebuie să prezinte ca o componentă distinctă a situațiilor financiare, o situație care să arate:

(a) beneficiul net sau pierderea netă al/a exercițiului;

(b) pierderile și câștigurile, cheltuielile și veniturile, care au fost direct afectate asupra capitalurilor proprii, în virtutea unei norme speciale, cât și totalul acestor elemente;

(c) efectul cumulat al schimbărilor de metodă contabilă și corectarea de erori fundamentale, conform metodei normale (de referință) prevăzute prin norma IAS 8.

Alte trei categorii de informații pot să fie prezentate în această situație financiară sau în anexă:

(d) operațiile ce afectează capitalul, efectuate cu proprietarii întreprinderii, cât și distribuțiile în favoarea acestora;

(e) rezultate(e nedistribuite, la deschiderea și la închiderea exercițiului, cât și explicarea fluxurilor reprezentând variațiile;

(f) o reconciliere între soldurile inițiale și finale ale fiecărui post de capitaluri proprii, precum capitalul, primele de emisiune, diferențele din reevaluare etc., cu precizarea separată a fiecărei mișcări (variații).

Situația variației capitalurilor proprii are ca funcție principală furnizarea elementelor de cheltuieli și de venituri afectate direct asupra capitalurilor proprii. Ea poate să fie structurată în coloane, soldurile inițiale constituind prima valoare a fiecărei coloane, iar soldurile finale formând totalul lor; informațiile (a) – (f) figurează pe linii intermediare și sunt repartizate fiecărei coloane. Aceste modalități de prezentare implică indicarea sub forma unui subtotal a totalului prevăzut la elementul (b), analizat anterior.

Pe baza celei de a doua metode situația variației capitalurilor proprii ar putea să se limiteze la menționarea informațiilor (a) – (c), informațiile (d) – (f) fiind indicate în anexă. Cele două prezentări fac obiectul ilustrărilor în anexa la norma IAS 1 și vor fi relevate de noi în cele ce urmează.

Conform primei prezentări, situația financiară în cauză este intitulată "Tabloul variației capitalurilor proprii", iar conform celei de a doua prezentări, "situația câștigurilor și pierderilor înregistrate în numele exercițiului…".

E) Situația fluxurilor de trezorerie întocmite conform modelelor prevăzute de IAS 7

– mii lei –

a) Metoda directă

Fluxuri de numerar din activități de exploatare:

încasările în numerar din vânzarea de bunuri și prestarea de servicii;

încasările în numerar provenite din redevențe, onorarii, comisioane și alte venituri;

plățile în numerar către furnizorii de bunuri și servicii;

plățile în numerar către și în numele angajaților;

plățile în numerar sau restituiri de impozit pe profit, doar dacă nu pot fi identificate în mod specific cu activitățile de investiții și de finanțare.

Fluxuri de numerar din activități de investiții:

plățile în numerar pentru achiziționarea de terenuri și mijloace fixe, active necorporale și alte active pe termen lung;

încasările de numerar din vânzarea de terenuri și clădiri, instalații și echipamente, active necorporale și alte active pe termen lung;

plățile în numerar pentru achiziția de instrumente de capital propriu și de creanță ale altor întreprinderi;

încasările în numerar din vânzarea de instrumente de capital propriu și de creanță ale altor întreprinderi;

avansurile în numerar și împrumuturile efectuate către alte părți;

încasările în numerar din rambursarea avansurilor și împrumuturilor efectuate către alte părți.

Fluxuri de numerar din activități de finanțare:

veniturile în numerar din emisiunea de acțiuni și alte instrumente de capital propriu;

plățile în numerar către acționari pentru a achiziționa sau a răscumpăra acțiunile întreprinderii;

veniturile în numerar din emisiunea de obligațiuni, credite, ipoteci și alte împrumuturi;

rambursările în numerar ale unor sume împrumutate;

plățile în numerar ale locatarului pentru reducerea obligațiilor legate de o operațiune de leasing financiar.

Fluxuri de numerar – total

Numerar la începutul perioadei

Numerar la finele perioadei

b) Metoda indirectă

Fluxuri de numerar din activități de exploatare:

rezultat net;

modificările pe parcursul perioadei ale capitalului circulant;

ajustări pentru elementele nemonetare și alte elemente incluse la activitățile de investiții sau de finanțare.

Fluxuri de numerar din activități de investiții:

plățile în numerar pentru achiziționarea de terenuri și mijloace fixe, active necorporale și alte active pe termen lung;

încasările de numerar din vânzarea de terenuri și clădiri, instalații și echipamente, active necorporale și alte active pe termen lung;

plățile în numerar pentru achiziția de instrumente de capital propriu și de creanță ale altor întreprinderi;

încasările în numerar din vânzarea de instrumente de capital propriu și de creanță ale altor întreprinderi;

avansurile în numerar și împrumuturile efectuate către alte părți;

încasările în numerar din rambursarea avansurilor și împrumuturilor efectuate către alte părți.

Fluxuri de numerar din activități de finanțare:

veniturile în numerar din emisiunea de acțiuni și alte instrumente de capital propriu;

plățile în numerar către acționari pentru a achiziționa sau a răscumpăra acțiunile întreprinderii;

veniturile în numerar din emisiunea de obligațiuni, credite, ipoteci și alte împrumuturi;

rambursările în numerar ale unor sume împrumutate;

plățile în numerar ale locatarului pentru reducerea obligațiilor legate de o operațiune de leasing financiar.

Fluxuri de numerar – total

Numerar la începutul perioadei

Numerar la finele perioadei

F) Politicile (metodele) contabile

Conducerea întreprinderii trebuie să aleagă și să aplice politicile (metodele) contabile astfel încât situațiile financiare să fie în acord cu cerințele fiecărei norme și fiecărei interpretări a SIC.

În absența unei norme speciale pentru problema dată, politicile (metodele) trebuie:

să fie alese prin referință la necesitățile destinatarilor de conturi;

să fie fiabile.

Această din urmă calitate se apreciază în legătură cu criteriile următoare:

(i) capacitatea de a reflecta fidel rezultatele și poziția financiară a întreprinderii;

(ii) capacitatea de a reflecta substanța economică a evenimentelor și tranzacțiilor nu numai forma lor legală;

(iii) neutralitatea, ceea ce înseamnă că nu există elemente care să conducă la interpretări eronate;

(iv) prudența, fără ca o astfel de atitudine să meargă până acolo încât să contravină neutralității;

(v) completitudinea, prin luarea în cont a tuturor aspectelor importante.

Politicile contabile sunt principii, fundamente, convenții, reguli și practici explicite, adoptate de o întreprindere, în vederea întocmirii și prezentării situațiilor financiare.

În absența unei norme explicite și a unei interpretări a SIC, conducerea întreprinderii face apel la judecată în vederea dezvoltării unei politici contabile care să conducă la cele mai utile informații pentru destinatarii situațiilor financiare. În realizarea acestei judecăți, conducerea trebuie să ia în considerare:

cerințele normelor referitoare la ieșiri similare și legate de problema în cauză;

definițiile, principiile (criteriile) de recunoaștere și de măsurare pentru active, datorii, venituri și cheltuieli, expuse în cadrul conceptual IASC;

declarațiile altor normalizatori și practicile industriale acceptate pentru a fi aplicate, care sunt în acord cu considerațiile anterioare.

• Continuitatea activității

În vederea întocmirii situațiilor financiare, conducerea trebuie să o facă o evaluare a capacității întreprinderii de a continua activitatea sa.

Situațiile financiare sunt întocmite presupunând că activitatea sa continuă, exceptând situația în care conducerea are intenția să o întrerupă sau să lichideze întreprinderea. Atunci când conducerea este avizată, în evaluările sale, de Importanța incertitudinilor relative la evenimente sau condiții și poate să aibă dubii semnificative referitoare la capacitatea întreprinderii de a-și continua activitatea, astfel de dubii trebuie să facă obiectul publicării.

Atunci când situațiile financiare nu sunt întocmite pe baza principiului continuității activității, acest fapt trebuie să fie comunicat, întreprinderea explicând totodată motivele necontinuării activității și indicând metodele utilizate pentru elaborarea conturilor.

În aprecierea continuității activității, conducerea trebuie să țină cont de toate informațiile disponibile pentru viitorul previzibil, care trebuie să fie de cel puțin 12 luni de la data bilanțului. În fiecare caz, aprecierea ține cont de fapte. Atunci când o întreprindere dispune de un istoric al operațiilor generatoare de profit și de un acces rapid la resursele financiare, continuitatea activității este considerată adecvată fără a face recurs la analize detaliate. În alte cazuri, conducerea trebuie să țină cont de o gamă largă de factori ce determină profitabilitatea curentă și viitoare, eșalonarea plății datoriilor și resursele potențiale de finanțare, înainte ca aceasta să poată aprecia că principiul continuității este respectat.

• Independența exercițiilor

Situațiile financiare trebuie sa fie întocmite făcând abstracție de datele referitoare la încasări și la plăți. Altfel spus, operațiile contabile sunt înregistrate în momentul în care ele au loc, fără să se țină seama de data decontării. Acest principiu nu se aplică tabloului fluxurilor de trezorerie deoarece funcția acestuia este tocmai de a informa asupra încasărilor și plăților.

Conform independenței exercițiilor, toate consecințele unei operații sunt înregistrate simultan cu operația în cauză. Cheltuielile sunt contabilizate în aceeași timp cu veniturile la care se conectează. Cu alte cuvinte, cheltuielile sunt recunoscute din contul de profit și pierdere pe baza asocierii directe între costurile angajate și veniturile corespunzătoare. Acest proces de conectare a cheltuielilor la venituri nu trebuie totuși să conducă la apariția în bilanț a unor elemente care nu constituie active sau datorii.

• Permanența prezentării

Prezentarea și clasificarea elementelor situațiilor financiare trebuie să rămână aceeași de la un exercițiu la altul, exceptând situațiile când:

o schimbare semnificativă în natura operațiilor întreprinderii sau o revizuire a prezentării situațiilor financiare probează că o schimbare va genera o prezentare mai adecvată a evenimentelor sau tranzacțiilor; sau

o schimbare în prezentare este solicitată de o normă contabilă internațională sau de o interpretare a SIC.

Dacă o examinare a modalităților de prezentare reținute de o întreprindere demonstrează că ar putea să fie obținută o ameliorare a relevanței informațiilor printr-o schimbare a prezentării, această schimbare trebuie să fie efectuată.

Când este realizată o schimbare în prezentare, întreprinderea în cauză își reclasifică informațiile sale comparative în concordanță cu alineatele principiului "informațiile comparative".

O schimbare în prezentare în acord cu este permisă atâta timp cât prezentarea nouă este coerentă cu cerințele normei IAS 1(este vorba de întreprinderile care își naționale întocmesc, prezintă și publică situațiile financiare pe baza normelor contabile internaționale).

• Importanța relativă și cumularea soldurilor

Orice element semnificativ poate să fie prezentat separat în situațiile financiare. Valorile nesemnificative pot să fie cumulate cu valorile de o natura sau cu o funcție similară și nu trebuie să fie prezentate separat.

Se deduce că procesul de agregare a soldurilor care dau substanță situațiilor financiare constă în a cuprinde în aceeași rubrică elemente ce au aceeași natură sau aceeași funcție.

Totuși, acest proces nu trebuie să conducă la agregarea sumelor a căror prezentare distinctă ar permite să se asigure o mai bună informare a destinatarilor conturilor.

Este cunoscut că, în general, situațiile financiare rezultă din prelucrarea unui volum mare de tranzacții care sunt structurate prin agregare în grupe, în acord cu natura sau funcția lor. Ultima etapă în procesul de agregare și clasificare este prezentarea de date condensate și structurate care formează linii (rubrici, posturi) ale situațiilor financiare principale, fie al anexelor. Dacă un element linie nu este semnificativ în mod individual el este cumulat cu alte elemente, fie în contextul situațiilor financiare principale, fie al anexelor. Un element care nu este suficient de semnificativ pentru a justifica o prezentare separată în structura situațiilor financiare, poate să fie, totuși, suficient de semnificativ pentru a fi prezentat separat în anexă.

În contextele de mai sus, o informație aste semnificativă dacă necomunicarea ei poate să influențeze deciziile economice ale utilizatorilor, luate pe baza situațiilor financiare.

Importanța relativă depinde de mărimea și natura elementului analizat în circumstanțele particulare ale omisiunii sale. În decizia referitoare la faptul că un element sau un agregat este semnificativ, natura și mărimea elementului/agregatului sunt evaluate împreună. În funcție de circumstanțe, fie natura, fie mărimea elementului poate să fie un factor determinant. De exemplu, activele individuale de aceeași natură sau cu aceeași funcție sunt agregate, chiar dacă valorile individuale sunt mari. Totuși, elementele cu valoare mare, care diferă după natură sau funcție, sunt prezentate în mod separat.

Importanța relativă conduce la situația în care cerințele specifice de comunicare ale normelor contabile internaționale să nu fie realizate, dacă informațiile care rezultă din prelucrare nu sunt semnificative.

• Necompensarea

Compensarea între un activ și un pasiv este interzisă, exceptând situația în care o atare compensare este prescrisă sau autorizată printr-o normă specială.

Compensarea între active și pasive ar împiedica utilizatorii conturilor să anticipeze corect fluxurile de trezorerie viitoare. Este motivul pentru care IASC nu consideră că prezentarea stocurilor sau creanțelor la valori nete nu constituie o compensare, deoarece aceste valori reflectă corect baza de plecare pentru încasările viitoare.

În mod similar, elementele de cheltuieli și de venituri nu pot să fie compensare, exceptând situația în care o astfel de compensare ar fi cerută sau autorizată printr-o normă. Compensarea cheltuielilor și veniturilor are loc, de asemenea, atunci când pierderile, câștigurile și cheltuielile ce provin din tranzacții identice sau apropiate nu sunt semnificative, individual sau global. Mărimile în cauză sunt cumulate și prezentate în mod compensat, atunci când acest tip de prezentare permite să se pună în evidență substanța (realitatea economică) operației sau unui grup de operații asemănătoare.

Se înțelege din cele de mai sus că atât activele și datoriile, cât și veniturile și cheltuielile, atunci când sunt semnificative, trebuie să fie prezentate separat. Exceptând situațiile de compensare redate anterior, o atare operație diminuează capacitatea utilizatorilor de a înțelege sensul tranzacțiilor realizate de întreprindere și de a evalua fluxurile viitoare de trezorerie ale acesteia.

Norma internațională IAS l8 "Venituri" definește termenul de venit și solicită ca veniturile să fie măsurate la valoarea justă a elementelor primite sau de primit (creanțelor încasate sau de încasat), ținând cont de valoarea remizelor comerciale și de volumul rabaturilor acordate de întreprindere. În cursul activităților sale ordinare, o întreprindere dezvoltă alte tranzacții, care nu generează venituri, dar care au incidență asupra activităților viitoare generatoare de venit. Rezultatele acestor tranzacții sunt prezentate prin Compensarea oricărui venit cu cheltuiala corespunzătoare, generată de aceleași evenimente, dar numai când o atare prezentare reflectă substanța operațiilor și fenomenelor în cauză.

În legătură cu prezentarea contului de profit și pierdere, norma IAS 1 furnizează câteva exemple de compensări:

imputarea valorii contabile a unei imobilizări cedate cu prețul ei de vânzare, obținându-se astfel plusul sau minusul de valoare din cesiune;

deducerea dintr-o rambursare de cheltuieli, în cadrul unei convenții cu un terț, a cheltuielilor corespunzătoare;

prezentarea unui element extraordinar, după deducerea efectului său fiscal și a dobânzilor minoritare;

compensarea pierderilor și profiturilor din diferențele de curs;

prezentarea compensată a câștigurilor și pierderilor provenite dintr-un portofoliu de tranzacții cu instrumente financiare, deținute în scopuri comerciale.

Ultimele două exemple de compensare se referă, totuși, la operații în care câștigurile și pierderile trebuie să fie raportate separat dacă mărimea, natura sau incidența lor este prezentată separat, conform normei IAS 8 "Profitul sau Pierderea net(ă) a(al) perioadei, erorile fundamentale și schimbările în politicile contabile".

• Informațiile comparative

Exceptând situația în care o normă nu permite sau cere altceva, toate informațiile numerice ce compun situațiile financiare trebuie să fie comparative cu cele care vizează perioada anterioară. Pentru o înțelegere relevantă a situațiilor financiare ale perioadei curente, în informarea întreprinderii trebuie incluse informații comparative.

În caz de modificare a prezentării sau clasificării elementelor situațiilor financiare. informațiile numerice ale perioadei precedente sunt reclasificate pentru a permite comparațiile. În acest sens, sunt indicate natura și mărimile elementelor reclasificate, precum și motivele reclasificării. Atunci când reclasificarea informațiilor numerice ale perioadei precedente este imposibil de realizat, această imposibilitate trebuie să fie justificată. Mai mult, întreprinderea trebuie să indice natura modificărilor care ar fi intervenit, dacă reclasificarea ar fi putut avea loc.

Pot exista circumstanțe pentru care este impracticabil să se reclasifice informațiile comparative, pentru a realiza comparabilitatea cu perioada curentă. Este cazul situației în care, în perioada/perioadele anterioară(e), nu au fost înregistrate (colectate) informațiile în cauză sau atunci când nu este practic să fie recreate informațiile acestei/acestor perioade. În astfel de circumstanțe, este comunicată natura ajustărilor cerute în legătură cu valorile comparative. De astfel, norma IAS 8 tratează, printre altele, ajustările cerute în legătură cu informațiile comparative ca urmare a schimbării politicilor contabile, ajustări ce sunt aplicate retrospectiv.

Capitolul 3

contabilitatea rezultatului exercițiului

3.1. CADRUL LEGISLATIV CARE REGLEMENTEAZĂ REZULTATUL EXERCIȚIULUI

Rezultatul exercițiului,sau rezultatele financiare ale regiilor autonome, societăților comerciale și alți agenți economici se determină ca diferență între venituri și cheltuieli, indiferent de data încasării sau plății lor, cuantificate, contabilizate și localizate pe feluri omogene și pe segmente de gestiune compatibile și clare.

Legea contabilității prevede, în legătură cu aceasta, următoarele:

art. 16: „Contabilitatea cheltuielilor se ține pe feluri de cheltuieli, după natura lor”.

art. 18: „Contabilitatea veniturilor se ține pe feluri de venituri, după natura lor”.

art. 19: „În contabilitate, profitul sau pierderea se stabilește lunar”.

Așadar, rezultatul exercițiului se calculează lunar, și cuprinde:

rezultatul curent din activitatea de exploatare și financiară;

rezultatul excepțional (extraordinar);

impozitul pe profit.

3.2. DETERMINAREA GLOBALĂ A REZULTATULUI EXERCIȚIULUI

Determinarea globală a exercițiului presupune însumarea algebrică a cheltuielilor și veniturilor, ceea ce se traduce prin virarea într-un cont de sinteză unic a soldurilor conturilor de cheltuieli și venituri care, astfel, se vor închide.

Sistemul francez:

sau

Dar, în formele redate anterior nu se pot sesiza modalitățile contabile de obținere a rezultatului. Pentru acesta modelul contabil francez face apel la o subdiviziune a conturilor 12 (pe care Claude Perochon o intitulează 128 „Determinarea rezultatului exercițiului”), a cărei menire este de a regrupa cheltuielile și veniturile:

128 „Determinarea rezultatului exercițiului”

60 70

61 71

69 78

79

121 „Profit și pierdere”

Profit

Pierdere

3.3. DETERMINAREA ÎN CASCADĂ A REZUTATULUI

Determinarea în cascadă a rezultatului este solicitată de necesitatea analizării cheltuielilor și veniturilor la 4 niveluri: exploatare, financiar, excepțional și impozit (eventual și participarea salariaților la profit dacă va fi acceptată ca o cheltuială).

O astfel de determinare este facilitată de sistemul de clasificare și codificare a conturilor de cheltuieli și venituri. Astfel:

Soldul degajă rezultatul exploatării.

Soldul degajă rezultatul financiar.

Soldul degajă rezultatul curent.

Soldul degajă rezultatul excepțional.

Soldul degajă rezultatul exercițiului.

3.4. CONTABILITATEA REZULTATULUI EXPLOATĂRII

3.4.1. CONTABILITATEA VENITURILOR DIN ACTIVITATEA DE EXPLOATARE

Partea semnificativă a veniturilor oricărui agent economic provine din activitatea de exploatare, adică acel domeniul de activitate care face obiectul principal al funcționalității sale. Venituri din vânzări de produse fabricate, mărfuri și prestări servicii, reprezintă cea mai mare pondere în totalul veniturilor de exploatare și se compun din prețul de vânzare negociabil al acestora, fără TVA.

Contabilitatea veniturilor din vânzări de produse, mărfuri și prestări servicii se realizează cu structura de conturi a grupei 70 „Venituri din vânzări de produse, mărfuri servicii prestate și din alte activități”.

Contul 701 „Venituri din vânzarea produselor finite” este un cont operațional, care reflectă veniturile realizate din vânzarea produselor finite rezultate din activitatea de bază.

Contul 703 „Venituri din vânzarea produselor reziduale” este un cont operațional, care reflectă veniturile realizate din vânzarea deșeurilor recuperabile din procesul tehnologic, materialele degradate și declasate care nu pot fi utilizate în scopul pentru care s-au achiziționat.

Contul 704 „Venituri din lucrări executate și servicii prestate” este un cont operațional, care reflectă veniturile realizate din lucrările executate și serviciile prestate care intră în portofoliul principal de activitate al unității patrimoniale.

Contul 706 „Venituri din redevențe, locații de gestiune și chirii” este un cont operațional, care reflectă veniturile realizate de unitatea patrimonială ca urmare a concesionării unor capacități de producție, respectiv darea în locație de gestiune sau închirierii unor active.

Contul 707 „Venituri din vânzarea mărfurilor” este un cont care reflectă veniturile din vânzarea mărfurilor procurate din afară în scopul revânzării ca atare, fără o prelucrare suplimentară.

Contabilitatea veniturilor din producția stocată și producția de imobilizări se realizează cu structura de conturi a grupei 71 „Venituri din producția stocată”.

Contul 711 „Venituri din producția stocată” este un cont operațional, care ține evidența veniturilor potențiale evaluate la costul de obținere a produselor și producției în curs de execuție.

Contul 722 „Venituri din producția de imobilizări corporale” ține evidența veniturilor din producția de imobilizări corporale.

Contul 758 „Alte venituri de exploatare” ține evidența veniturilor realizate din alte surse.

Contabilitatea veniturilor de exploatare la S.C. „ELBA” S.A.

1. Se înregistrează valoarea produselor vândute conform facturilor emise, atât la intern cât și la export. Având în vedere că S.C. „ELBA” S.A. are un sistem propriu de distribuitori la care acordă remiză în funcție de volumul vânzărilor, valoarea produselor din facturile emise este corectată cu valoarea remizei acordate.

2. Se înregistrează contravaloarea deșeurilor valorificate conform facturilor emise.

3. Se înregistrează contravaloarea prestațiilor efectuate, în special transportul de produse efectuat cu mijloace proprii în favoarea distribuitorilor.

4. Se înregistrează veniturile realizate din spații închiriate.

5. Se înregistrează materialele valorificate care devin mărfuri în momentul vânzării.

6. Se înregistrează lucrări de punere în funcțiune a investițiilor și investiții proprii puse în funcțiune.

7. Se înregistrează venituri realizate din facturarea utilităților pentru spațiile închiriate (apă, încălzire, termică, curent).

8. Se înregistrează pe debitul contului 711 valoarea produselor finite, produselor reziduale, diferențele de preț la produse, valoarea produselor reziduale, diferențele de preț la produse, valoarea produselor în curs de execuție și a lucrărilor și serviciilor în curs de execuție.

9. Se înregistrează pe creditul contului 711 valoarea produselor în curs de execuție, a lucrărilor și serviciilor în curs de execuție, valoarea produselor finite, a celor reziduale și a diferențelor de preț la produse.

Soldul contului 711: 36.417.402.960.

Contul 711 „Venituri din producția stocată” evidențiază veniturile potențiale evaluate la costul de obținere al produselor și producției în curs de execuție. Funcțiunea acestui cont se diferențiază de funcția conturilor din grupa 70, datorită caracteristicilor aparte ale acestor feluri de venituri. În actualul sistem contabil, organizat după normele internaționale armonizate contul 711 se numește „Variația stocurilor”. Această denumire reflectă mai corect rolul și funcția economică a contului vis-à-vis de IAS 18 „Venituri” cu privire la momentul recunoașterii veniturilor.

Soldul contului (SC711=36.417.402.960) se obține ca diferență între rulajul debitor și rulajul creditor al contului și se regăsește în contul 121.

3.4.2. Contabilitatea cheltuielilor din activitatea de exploatare

„Exploatarea”, în accepțiunea sa cea mai generică, definește obiectul de activitate al fiecărui agent economic, iar realizarea lui înseamnă importante eforturi și angajamente materiale și bănești.

În ansamblul cheltuielilor de exploatare, ponderea cheltuielilor cu materiile prime și materialele în sfera producției și costul mărfurilor vândute în sfera circulației sunt dominante. Conturile folosite pentru reflectarea cheltuielilor de această natură, respectiv conturile din grupa 60 „Cheltuieli cu materiile prime, materiale și mărfuri” sunt conturi de activ care se debitează – în principiu – cu cheltuielile efective ale perioadei și se creditează la sfârșitul exercițiului (lunar), prin transferarea întregului rulaj debitor, în contul de calcul al rezultatului exercițiului: 121 „Profit și pierdere”.

Contul 600 „Cheltuieli cu materiile prime” ține evidența cheltuielilor ocazionate de consumul de materii prime în activitatea de producție, în scopul obținerii de produse finite și semifabricate, executării de lucrări sau prestări de serviciu pentru terți.

Contul 601 „Cheltuieli cu materialele consumabile” ține evidența cheltuielilor ocazionate de consumul de materiale consumabile.

Contul 602 „Cheltuieli privind obiectele de inventar” ține evidența valorii uzurii obiectelor de inventar, incluse pe cheltuieli, integral sau eșalonat, pe durata mai multor exerciții, în funcție de metoda utilizată de către unitățile patrimoniale.

Contul 604 „Cheltuieli privind materialele nestocate” ține evidența valorii materialelor nestocate.

Contul 605 „Cheltuieli privind energia și apa” înregistrează consumul de energie electrică, energie termică și apă.

Contul 611 „Cheltuieli cu întreținerea și reparațiile” ține evidența cheltuielilor cu întreținerea și reparațiile executate de terți și suportate de către unitatea patrimonială.

Contul 612 „Cheltuieli cu redevențe, locații de gestiune și chirii” ține evidența cheltuielilor cu redevențe, locații de gestiune și chirii datorate.

Contul 613 „Cheltuieli cu primele de asigurare” ține evidența cheltuielilor cu primele de asigurare stabilite prin contract și suportate de unitățile patrimoniale.

Contul 624 „Cheltuieli cu transportul de bunuri și de personal” ține evidența cheltuielilor privind transportul de bunuri și personal executate de terți și suportate de unitățile patrimoniale.

Contul 625 „Cheltuieli cu deplasări, detașări și transferări” reflectă valoarea cheltuielilor cu deplasările, detașările și transferările personalului.

Contul 626 „Cheltuieli poștale și taxe de telecomunicații” reflectă valoarea serviciilor poștale și a taxelor de telecomunicații aferente exercițiului în curs.

Contul 627 „Cheltuieli cu serviciile bancare și asimilate” reflectă valoarea serviciilor bancare plătite de către unitățile patrimoniale.

Contul 628 „Alte cheltuieli cu serviciile executate de terți” reflectă sumele datorate pentru alte servicii executate de terți aferente exercițiului în curs.

Contul 635 „Cheltuieli cu alte impozite, taxe și vărsăminte asimilate” ține evidența cheltuielilor cu alte impozite, taxe datorate de către unitățile patrimoniale bugetului statului sau altor organisme.

Contul 641 „Cheltuieli cu remunerațiile personalului” ține evidența cheltuielilor cu salariile cuvenite personalului unității patrimoniale.

Contul 645 „Cheltuieli privind asigurările și protecția socială” ține evidența cheltuielilor privind asigurările și protecția socială suportate de unitățile patrimoniale.

Are trei subconturi: 6451 „Cheltuieli privind contribuția unității la asigurările sociale”, 6452 „Cheltuieli privind contribuția unității pentru ajutorul de șomaj” și 6458 „Alte cheltuieli privind asigurările și protecția socială”.

Contul 654 „Pierderi din creanțe” înregistrează sumele trecute pe pierderi cu ocazia scăderii din evidență a clienților incerți sau în litigiu.

Contul 681 „Cheltuieli de exploatare privind amortizările și provizioanele” ține evidența cheltuielilor de exploatare privind amortizările și provizioanele. Are patru conturi de gradul doi: 6811 „Cheltuieli curente privind amortizarea imobilizărilor necorporale și corporale”, 6812 „Cheltuieli curente privind provizioanele pentru riscuri și cheltuieli”, 6813 „Cheltuieli curente privind provizioanele pentru deprecierea imobilizărilor necorporale și corporale” și 6814 „Cheltuieli curente privind provizioanele pentru deprecierea activelor circulante”.

Contabilitatea cheltuielilor din activitatea de exploatare
la S.C. „ELBA” S.A.

1. În baza centralizatorului bonurilor de consum se înregistrează materiile prime consumate în activitatea de exploatare în sumă de 190.655.841.153 li, cheltuielilor de transport aferente materialelor consumate, repartizate la sfârșitul lunii în baza coeficientului de repartizare sunt de 11.062.248.417. Plusurile la inventar sunt de 33.505.287.

2. Se dau în consum materii prime în valoare de 2.559.106.668, ari diferențele de preț aferente acestora este în valoare de 152.283.876.

3. Se înregistrează uzura obiectelor de inventar și plusurile constatate la inventariere.

4. Se înregistrează valoarea materialelor nestocate aprovizionate de la furnizor și alte valori de natura timbrelor fiscale și poștale, bilete de tratament și odihnă, tichete și bilete de călătorie.

5. Se înregistrează valoarea consumurilor de energie și apă.

6. Se înregistrează valoarea mărfurilor vândute, constatate lipsă la inventariere.

7. Se înregistrează valoarea la preț de înregistrare a ambalajelor vândute, constatate lipsă la inventar.

8. Se înregistrează valoarea lucrărilor de întreținere și reparații executate de terți.

9. Se înregistrează cheltuielile cu redevențele, locațiile de gestiune și chiriile datorate sau plătite.

10. Se înregistrează valoarea primelor de asigurare datorate sau achitate conform contractelor de asigurare.

11. Se înregistrează sumele datorate colaboratorilor pentru prestațiile efectuate.

12. Se înregistrează sumele datorate privind comisioanele și onorariile.

13. Se înregistrează valoarea facturilor datorate sau achitate care privesc acțiunile de protocol, reclamă și publicitate.

14. Se înregistrează valoarea facturilor datoare sau achitate pentru transportul de bunuri precum și pentru transportul colectiv de personal.

15. Se înregistrează sumele datorate sau achitate reprezentând cheltuieli cu deplasări sau detașări.

16. Se înregistrează valoarea serviciilor poștale și a taxelor de telecomunicații datorate sau achitate.

17. Se înregistrează valoarea serviciilor bancare și asimilate plătite.

18. Se înregistrează sumele datoare sau achitate pentru alte servicii executate de terți.

19. Se înregistrează taxa pe valoarea adăugată colectată, decontările cu bugetul statului privind impozitele, taxele și vărsămintele asimilate și datoriile și vărsămintele de efectuat conform prevederilor legale, către alte organisme publice.

20. Se înregistrează valoarea remunerațiilor și altor drepturi cuvenite personalului precum și drepturi de personal pentru care nu s-au întocmit statele de plată aferente exercițiului încheiat.

21. Se înregistrează contribuția unității la asigurările sociale.

22. Se înregistrează contribuția unității la constituirea fondului pentru ajutorul de șomaj.

23. Se înregistrează sumele acordate personalului pentru protecția socială.

24. Se înregistrează sumele trecute pe cheltuieli cu ocazia scăderii din evidență a clienților incerți sau în litigiu.

25. Se înregistrează valoarea provizioanelor pentru deprecierea stocurilor și producției în curs de execuție.

26. Se înregistrează amortizarea imobilizărilor necorporale.

27. Se înregistrează amortizarea imobilizărilor corporale.

3.4.3. CONTABILITATEA REZULTATULUI EXPLOATĂRII

Compararea veniturilor cu cheltuielile și cuantificarea finală a formării rezultatelor exercițiului se realizează în mai multe etape:

1. Se decontează veniturile și cheltuielile ocazionate de activitatea curentă, preluând soldurile conturilor din următoarele grupe de conturi, astfel:

a) Pentru soldurile creditoare ale conturilor de venituri:

Spre exemplificare, se înregistrează la sfârșitul exercițiului închiderea conturilor de venituri de exploatare prin preluarea rulajului creditor în contul 121 „Profit și pierderi”:

b) Pentru soldurile debitoare ale conturilor de cheltuieli materiale

Se înregistrează închiderea conturilor de cheltuieli de exploatare prin preluarea rulajului debitor în contul 121 „Profit și pierderi”:

Soldul 121 „Profit și pierderi”, după această etapă, reflectă valoarea adăugată.

Decontarea făcându-se cont cu cont, atât la venituri, cât și la cheltuieli, se pot obține și alți indicatori intermediari. Astfel, pentru comerciant, diferența dintre soldul de decontări al contului 707 „Venituri din vânzări de mărfuri” și cel al contului 607 „Cheltuieli privind mărfurile” arată marja comerciantului, respectiv limitele sale de manevră în care să-și acopere cheltuielile de circulație, să plătească impozitele și să realizeze un profit.

2. Se decontează cheltuielile cu personalul, cu impozitele și taxele, toate considerate prin asimilare „Cheltuieli cu munca vie”:

Se înregistrează decontarea cheltuielilor cu personalul:

Contul de rezultate ale exercițiului reflectă după această etapă „Excedentul brut de exploatare”.

3. Se decontează veniturile și cheltuielile ocazionate de amortizări, precum și de constituirea și deducerea provizioanelor de exploatare:

a)

b)

Profitul din exploatare este egal cu diferența între venituri din exploatare și cheltuieli din exploatare, acesta fiind de 72.289.670.742 lei.

3.5. CONTABILITATEA REZULTATULUI FINANCIAR

3.5.1. CONTABILITATEA VENITURILOR DIN ACTIVITATEA FINANCIARĂ

Economia de piață și mecanismele de formare și circulație a capitalului, ca și necesitatea dezvoltării unei importante activități financiare generate de împrumuturile interunității patrimoniale, depozitele și creditele bancare, circulația hârtiilor de valoare etc. au făcut necesară evidențierea distinctă a veniturilor de natură financiară generate de această activitate.

Pentru reflectarea în contabilitate a acestora se folosesc conturile din grupa 76 „Venituri financiare”.

Contul 761 „Venituri din participații” ține evidența veniturilor încasate pentru participațiile la capitalul altor societăți comerciale.

Contul 765 „Venituri din diferențe de curs valutar” înregistrează diferențele favorabile de curs valutar rezultate din operațiunile curente efectuate în devie sau aferente disponibilităților în devize.

Contul 766 „Venituri din dobânzi” înregistrează veniturile financiare din dobânzile cuvenite pentru disponibilitățile din conturile bancare, pentru împrumuturile acordate sau pentru livrările de credite.

Contul 786 „Venituri financiare din provizioane” înregistrează veniturile financiare obținute din reluarea provizioanelor și se desfășoară pe două conturi sintetice de gradul doi:

contul 7862 „Venituri din provizioane pentru riscuri și cheltuieli”;

contul 7863 „Venituri din provizioane pentru deprecieri”.

Contabilitatea veniturilor din activitatea financiară
la S.C. „ELBA” S.A.

1. Trecerea la venituri a provizioanelor pentru deprecierea materiilor prime constituite la 31 decembrie 2000.

2. Se înregistrează dividende încasate în timpul anului 2001 de la societățile comerciale la care S.C. „ELBA” S.A. Timișoara are participare la capitalul social, aferente profitului repartizat în anul 2000.

3. Diferențe de curs înregistrate la contul Clienți, furnizori și avansuri spre decontare.

4. Se înregistrează la sfârșitul anului fiscal 2001 actualizarea disponibilităților în valută la cursul USD dat de Banca Națională la 31 decembrie 2001.

5. Dobânda bonificată de bancă la disponibilitățile în lei și devize.

3.5.2. CONTABILITATEA cheltuielilor DIN ACTIVITATEA FINANCIARĂ

Activitatea financiară a agenților economici cuprinde derularea relațiilor financiare de capital, organizarea și asigurarea circuitului lichidităților și disponibilului în conturile bancare; emiterea, cumpărarea, vânzarea și răscumpărarea hârtiilor de valoare; angajarea și plasarea titlurilor de împrumuturi și altele. Această activitate angajează diverse categorii de cheltuieli și generează venituri.

Cheltuielile financiare cuprind dobânzile curente aferente împrumuturilor primite și altor datorii privind exercițiul în curs; pierderi din creanțe legate de participații; sconturile acordate clienților, diferențele nefavorabile de curs valutar rezultate din operațiunile curente efectuate în devize, sau aferente disponibilităților în devize; pierderile nete rezultate din vânzarea titlurilor de plasament și altele.

Pentru reflectarea în contabilitate a acestor conturi se folosesc conturile din grupa 66 „Cheltuieli financiare”.

Contul 665 „Cheltuieli din diferențe de curs valutar” ține evidența diferențelor nefavorabile de curs valutar, suportate de unitățile patrimoniale.

Contul 666 „Cheltuieli privind dobânzile” ține evidența cheltuielilor privind dobânzile.

Contabilitatea cheltuielilor din activitatea financiară
la S.C. „ELBA” S.A.

1. Se înregistrează diferențele nefavorabile de curs valutar rezultate în urma lichidării creanțelor în valută și diferențele aferente disponibilităților bancare în devize.

2. Se înregistrează valoarea dobânzilor plătite aferente creditelor acordate de bănci în conturile curente.

3. Se înregistrează sumele valoarea provizioanelor constituite pentru riscuri și cheltuieli aferente activității financiare.

3.5.3. REFLECTAREA ÎN CONTABILITATE A DETERMINĂRII
REZULTATULUI FINANCIAR

Se decontează veniturile și cheltuielile financiare ale perioadei:

1. Se înregistrează închiderea conturilor de venituri financiare:

2. Înregistrarea închiderii conturilor de cheltuieli financiare:

Comparând cheltuielile cu veniturile financiare putem determina „Rezultatul activității financiare”, iar Contul 121 „Profit și pierderi” va reflecta prin sold „Rezultatul curent” sau „Rezultatul activității ordinare”.

Având în vedere ponderea diferențelor de curs valutar în totalul cheltuielilor financiare la care se adaugă și cheltuielile cu dobânzile plătite (unitatea având contractată la bancă linie de creditare) se obține pierdere din activitate financiară în valoare de 1.318.201.598 lei.

3.6. Contabilitatea rezultatului excepțional

3.6.1. CONTABILITATEA VENITURILOR DIN OPERAȚIUNI EXCEPȚIONALE

Operațiunile excepționale sunt cele care au caracter accidental și nu sunt legate de activitatea normală, curentă de exploatare sau de activitate financiară a unității patrimoniale.

În funcție de natura lor, veniturile excepționale pot proveni din: operații de gestiune, respectiv operații de capital. Conturile care le evidențiază sunt denumite similar conținutului veniturilor, fiind din grupa 77 „Venituri excepționale”.

Contul 771 „Venituri excepționale din operațiuni de gestiune” este un cont care ține evidența veniturilor din titlurile de participație.

Contul 772 „Venituri din operații de capital” ține evidența veniturilor din cedarea activelor, din subvențiile pentru investiții virate la venituri, precum și alte venituri excepționale din operații de capital.

Contabilitatea veniturilor la S.C. „ELBA” S.A.

1. Se înregistrează provizioanele constituite pentru pierderi din diferențe de curs valutar și trecute la venituri ca urmare a anulării lor.

2. Se înregistrează penalități facturate pentru întârzieri la plată a clienților.

3.6.2. CONTABILITATEA cheltuielilor DIN OPERAȚIUNI EXCEPȚIONALE

Operațiunile excepționale sunt cele care au caracter accidental și nu sunt legate de activitatea normală, curentă de exploatare sau de activitate financiară a unității patrimoniale. Operațiunile excepționale se pot delimita în două categorii:

operațiuni excepționale de gestiune, respectiv care sunt legate de problemele de gestiune, dar au caracter excepțional, cum sunt: lipsuri la inventar, perisabilități, amenzi și penalități plătite, donații pentru scopuri social-umanitare, pierderi din calamități, debite prescrise și debitori insolvabili;

operațiuni excepționale de capital, cele care privesc cedările de imobilizări corporale sau necorporale, la valoarea contabilă a lor.

Contabilitatea cheltuielilor excepționale se realizează cu conturile din grupa 67 „Cheltuieli excepționale”.

Contul 671 „Cheltuieli excepționale privind operațiile de gestiune” ține evidența cheltuielilor excepționale privind operațiile de gestiune. Se desfășoară în conturi sintetice de gradul doi: 6711 „Despăgubiri, amenzi și penalități”, 6712 „Donații și subvenții acordate”, 6714 „Pierderi din debitori diverși”, 6718 „Alte cheltuieli excepționale privind operațiile de gestiune”.

Contul 672 „Cheltuieli excepționale privind operațiile de capital” ține evidența cheltuielilor privind operațiile de capital. Se desfășoară în conturi sintetice de gradul doi: 6721 „Cheltuieli privind activele cedate” și 6728 „Alte cheltuieli excepționale privind operațiile de capital”.

Contabilitatea cheltuielilor la S.C. „ELBA” S.A.

1. Se înregistrează valoarea despăgubirilor, amenzilor și penalităților, datorate sau plătite precum și valoarea altor cheltuieli excepționale privind operațiile de gestiune.

2. Se înregistrează valoarea donațiilor și subvențiilor acordate.

3. Se înregistrează valoarea debitelor prescrise sau a debitorilor insolvabili, scoși din evidență.

4. Se înregistrează valoarea neamortizată a imobilizărilor necorporale, corporale sau financiare, cedate sau scoase din evidență.

3.6.3. REFLECTAREA ÎN CONTABILITATE
A DETERMINĂRII REZULTATULUI FINANCIAR

Se decontează veniturile și cheltuielile excepționale, cont cu cont:

a)

b)

1. Se înregistrează decontarea veniturilor excepționale.

2. Se înregistrează decontarea cheltuielilor excepționale.

Din compararea veniturilor cu cheltuielile de această natură se poate determina ca indicator intermediar „Rezultatul din operațiuni excepționale”, iar Contul 121 „Profit și pierderi” va reflecta „Rezultatul exercițiului”.

Profitul excepțional, calculat ca diferență între veniturile excepțional și cheltuielile excepționale este de 553.833.490 lei.

Profitul contabil calculat ca diferență între venituri și cheltuieli este de 71.525.302.634 lei.

3.7. Contabilitatea impozitului pe profit

3.7.1. Definiție, conținut, interpretare

Impozitul pe profit reprezintă pentru un agent economic o cheltuială determinată de remunerarea factorului „macroeconomic” ca participant la viața economico-socială a agentului economic.

Normele contabile internaționale prevăd contabilizarea impozitului pe profit în categoria cheltuielilor fiscale, în vederea determinării profitului net al agentului economic (rezultatul exercițiului) și prezentarea acestuia în contul de rezultate.

Cheltuiala cu impozitul pe profit este suportată la nivelul întregii activități a agentului economic și înscrisă în partea de cheltuieli a contului 121 „Profit și pierdere” înaintea rezultatului exercițiului.

Impozitul pe profit, conform Ordonanței de Guvern nr.70/1994, modificată și completată prin ordonanța de urgență nr.216 din 29.12.1999, publicată în Monitorul Oficial al României nr.650/30.12.1999, este datorat de către toate societățile comerciale, regiile autonome, organizațiile cooperatiste, instituțiile financiare și de credit, alți agenți economici organizați ca persoane juridice, inclusiv cele cu capital străin, precum și unitățile economice ale altor persoane juridice, române sau străine, care realizează profitul din activitatea desfășurată.

Plecând de la principiul independenței exercițiului și respectând cerințele unei contabilități de angajamente, un prim indicator va fi:

Rezultatul exercițiului = Veniturile exercițiului – Cheltuielile exercițiului

înainte de impozitare

Rezultatul exercițiului înainte de impozitare, corectat cu cheltuielile nedeductibile din punct de vedere fiscal și deducerile fiscale, permit obținerea rezultatului fiscal (profit impozitabil sau pierdere):

Rezultatul fiscal = Rezultatul exercițiului + Cheltuieli deduse – Deduceri

înainte de impozitare din rezultatul fiscale

fiscal

Profitul impozabil aferent unei luni este egal cu suma rezultatelor financiare obținute din activarea de exploatare, financiară și excepțională, la care se adaugă cheltuielile nedeductibile din punct de vedere fiscal și se scad cheltuielile deductibile.

Pentru următoarele categorii de cheltuieli se admite deducerea la calculul profitului impozabil:

cheltuieli efectuate pentru realizarea bunurilor livrate și a bunurilor imobile vândute în baza unui contract de vânzare cu plata în rate, sunt deductibile la aceleași termene scadente prevăzute în contractele încheiate între părți, proporțional cu valoarea ratei înregistrate în valoarea totală a livrării;

în cazul contractelor de leasing, utilizatorul va deduce chiria pentru contractele leasing operațional sau amortizarea și dobânzile pentru contractele de leasing financiar:

cheltuielile efectuate pentru popularizarea numelui unei persoane juridice, produs sau serviciu, utilizând mijloacele de informare în masă, precum și costurile asociate producerii materialelor necesare pentru difuzarea mesajelor publicate, sunt cheltuieli deductibile la calculul profitului impozabil în baza unui contract scris;

cheltuielile determinate de efectuarea unor lucrări de intervenție pentru reducerea riscului seismic al clădirilor și locuințelor aflate în proprietate sau în administrare, potrivit reglementărilor legale în vigoare, care prezintă clasa I de risc seismic, sunt deductibile la data efectuării lor;

cheltuielile privind transportul și cazarea salariaților, ocazionate de delegarea, detașarea și deplasarea acestora în țară și străinătate, sunt deductibile la nivelul sumelor efective, constatate prin documente justificate;

cheltuielile reprezentând tichetele de masă acordate de angajatori în limitele nominale prevăzute de Legea nr.142/1998 privind acordarea tichetelor de masă, sunt deductibile la calculul profitului impozabil.

Veniturile neimpozabile sunt:

dividendele primite de către o persoană juridică română, de la o altă persoană juridică, română sau străină.

diferențele favorabile de valoare a titlurilor de participare înregistrate ca urmare a încorporării rezervelor, a beneficiilor sau a primelor de emisiune ori prin compensarea unor creanțe la societatea la care se dețin participațiile.

veniturile, respectiv cheltuielile, rezultate din anularea datoriilor sau din încasarea creanțelor, ca urmare a transferului de acțiuni sau de părți sociale de la F.P.S.

rambursările de cheltuieli nedeductibile, precum și veniturile rezultate din anularea provizioanelor pentru care nu s-a acordat deducere sau veniturile realizate din stornarea ori recuperarea unor cheltuieli nedeductibile.

Cheltuielile nedeductibile sunt:

– cheltuieli cu impozitul pe profit, inclusiv cele reprezentând diferențe din anii precedenți sau din anul curent, precum și impozitele plătite în străinătate.

– amenzile, confiscările, majorările de întârziere și penalitățile datorate autorităților române, potrivit prevederilor legale, altele decât cele prevăzute în contractele economice.

– cheltuieli de protocol care depășesc limita de 1% aplicată asupra diferenței rezultată din totalul veniturilor și cheltuielilor aferente, inclusiv accizele, mai puțin cheltuielile cu impozitul pe profit și cheltuielile de protocol înregistrate în cursul anului.

– cheltuieli cu diurna care depășesc limitele legale stabilite pentru instituțiile publice.

– sumele utilizate pentru constituirea sau majorarea rezervelor peste limita legală, cu excepția celor create de bănci în limita a 2% din soldul creditelor acordate și a fondului de rezervă potrivit Legii bancare nr.58/1998, a rezervelor tehnice ale societății de asigurare și reasigurare, create conform prevederilor legale în materie, precum și a fondului de rezervă, în limita a 5% din profitul contabil anual, până când acesta va atinge a cincia parte din capitalul social subscris și vărsat. Sunt nedeductibile și sumele utilizate pentru constituirea sau pentru majorarea rezervelor de către societățile de asigurare și reasigurare, pentru contractele cedate în reasigurare.

– sumele pentru constituirea provizioanelor peste limitele legale.

– cheltuielile privind bunurile de natura stocurilor constatate lipsă din gestiune sau degradare și neimputabile, precum și pentru activele necorporale pentru care nu au fost încheiate contracte de asigurare, taxa pe valoarea adăugată aferentă acestor cheltuieli, altele decât cele din producția proprie, acordate salariaților sub forma unor avantaje în natură, precum și taxa pe valoarea adăugată nedeductibilă, aferentă cheltuielilor care depășesc limitele prevăzute de lege.

– cheltuielile de asigurare, care nu privesc activele corporale și necorporale ale contribuabilului, inclusiv asigurările de viață ale personalului angajat.

– cheltuielile înregistrate în contabilitate pe baza unor documente care nu îndeplinesc, potrivit Legii contabilității nr.82/1991, cu modificările ulterioare, condițiile de document justificativ.

– cheltuielile de sponsorizare peste limitele prevăzute de normele legale în vigoare.

– cheltuielile determinate de diferențele nefavorabile de valoare ale titlurilor de participare, înregistrate la societatea la care se dețin participațiile, cu excepția celor determinate de vânzarea-cumpărarea acestora.

Începând cu data intrării în vigoare a Ordonanței de Urgență nr.216/1999 își încetează valabilitatea orice prevederi legale care acordă scutiri de la plata impozitului pe profit, reduceri de impozit pe profit sau stipulează aplicarea altor cote de impozit pe profit decât cota de 25%.

Calculul, regularizarea și vărsarea impozitului pe profit se face lunar, în funcție de profitul realizat, cumulat de la începutul anului, pe baza soldului creditor al contului 121 „Profit și pierdere”, până la data de 25 a lunii următoare.

Înregistrarea cheltuielilor cu impozitul pe profit și respectiv a obligației față de buget:

691 = 441

„Cheltuieli cu impozitul pe profit” „Impozitul pe profit”

Decontarea acestor cheltuieli cu impozitul pe profit, pe seama rezultatului exercițiului:

121 = 691

„Profit și pierdere” „Cheltuieli cu impozitul pe profit”

După decontarea impozitului pe profit, deci după scăderea din rezultatul exercițiului înainte de impozitare a impozitului pe profit, determinat conform normelor legale, se obține „rezultatul net al exercițiului”. Aceasta reprezintă soldul final al contului 121 „Profit și pierdere”, înscris în documentele de sinteză, rezultat supus repartizării.

3.7.2. Norme IAS 12 – „IMPOZITUL PE PROFIT”

Obiectiv:

Prescrierea tratamentului contabil pentru impozitul pe profit.

Acest standard impune unei întreprinderi să contabilizeze consecințele fiscale ale tranzacțiilor și altor evenimente în același fel în care înscrie în contabilitate tranzacțiile și celelalte evenimente în sine. Astfel, pentru tranzacțiile și celelalte evenimente recunoscute în contul de profit și pierdere, orice efecte fiscale aferente acestora se vor recunoaște în contul de profit și pierdere. Pentru tranzacțiile și alte evenimente recunoscute direct în capitalul propriu, orice efecte fiscale aferente vor fi de asemenea recunoscute direct în capitalul propriu. În mod similar, recunoașterea activelor și a datoriilor privind impozitul amânat într-o combinare de întreprinderi afectează valoarea fondului comercial și a fondului comercial negativ apărut în acea combinare.

Aria de aplicabilitate

Acest standard se va aplica în contabilitatea impozitului pe profit.

Cheltuielile cu impozitul pe profit/venitul din impozitul pe profit cuprind cheltuielile cu impozitul curent/venitul din impozitul curent și cheltuielile cu impozitul amânat/venitul din impozitul amânat.

Definiții

Rezultatul contabil este profitul net sau pierderea netă pentru o perioadă înainte de scăderea cheltuielilor cu impozitul pe profit.

Profitul impozabil/pierderea fiscală este profitul/pierderea pentru o perioadă, determinat în concordanță cu regulile stabilite de autoritatea fiscală, pe cărora impozitul pe baza cărora impozitul pe profit este plătibil/recuperabil.

Cheltuiala cu impozitul pe profit/venitul din impozitul pe profit este valoarea globală inclusă în determinarea profitului net sau a pierderii nete pentru o perioadă în ceea ce privește impozitul curent și cel amânat.

Impozitul curent este valoarea impozitului pe profit plătibil/recuperabil în raport cu profitul impozabil/pierderea fiscală pentru o perioadă.

Datoriile privind impozitul amânat sunt reprezentate de valorile impozitului pe profit plătibile în perioadele viitoare, în ceea ce privește diferențele temporare impozabile.

Creanțele privind impozitul amânat sunt reprezentate de valorile impozitului pe profit recuperabil în perioadele viitoare, în ceea ce privește:

(a) diferențele temporare deductibile;

(b) reportarea pierderilor fiscale nefolosite; și

(c) reportarea creditelor fiscale nefolosite.

Diferențele temporare sunt diferențele dintre valoarea contabilă a unui activ sau a unei datorii din bilanț și baza sa de impozitare. Diferențele temporare pot îmbrăca forma unor:

a) diferențe temporare impozabile, care sunt acele diferențe temporare ce vor avea ca rezultat valori impozabile în determinarea impozitului pe profit/pierderi fiscale a perioadelor viitoare, atunci când valoarea contabilă a activului sau a datoriei este recuperată sau stinsă; sau a unor

b) diferențe temporare deductibile, care sunt acele diferențe temporare ce vor avea ca rezultat valori ce sunt deductibile pentru determinarea profitului impozabil/pierderii fiscale a perioadelor viitoare, atunci când valoarea contabilă a activului sau a datoriei este recuperată sau stinsă.

Baza de impozitare a unui activ sau a unei datorii este valoarea atribuită acelui activ sau acelei datorii în scopuri fiscale.

Întreprinderea trebuie să contabilizeze atât impozitul exigibil cât și impozitul amânat.

Pentru calculul impozitului amânat este necesar să se determine diferențele temporare; acestea sunt egale ci diferența dintre valoarea contabilă a unui activ sau a unei datorii și baza de impozitare a acestora.

Valoarea contabilă este valoarea netă.

Baza de impozitare este valoarea atribuită unui elemente din punct de vedere fiscal.

Exemplu:

În cazul unui activ, baza de impozitare este egală cu sumele ce vor fi deductibile din beneficiile economice pe care le va obține întreprinderea în momentul realizării activului respectiv. Dacă aceste beneficii economice nu sunt impozabile, baza de impozitare coincide cu valoarea contabilă a activului.

Baza de impozitare a unei datorii este egală cu valoarea contabilă a datoriei din care se scad sumele ce vor fi deductibile în momentul stingerii datoriei.

Atunci când valoarea contabilă a unui activ este mai mare ca baza sa de impozitare, există o diferență temporară impozabilă; în situația inversă, diferența este deductibilă.

Atunci când valoarea contabilă a unei datorii este mai mare decât baza de impozitare, rezultă o diferență temporară deductibilă.

Diferențele temporare impozabile generează datorii privind impozitul amânat.

Impozitul amânat

Se calculează prin multiplicarea diferențelor temporare cu cota de impozit pe profit ce va fi în vigoare în momentul realizării activelor sau decontării datoriilor, cu condiția ca respectiva cotă să fi fost adoptată sau cvasiadoptată până la închiderea exercițiului curent.

Contabilizarea impozitului amânat pasiv

Impozitul amânat pasiv se contabilizează de regulă pe seama cheltuielilor:

6912 „Cheltuieli cu impozitul pe profit amânat” = 4412 „Impozitul pe profit amânat”

Activul de impozit amânat se contabilizează pe seama veniturilor:

4412 „Impozitul pe profit amânat” = 791 „Venituri din impozitul pe profit amânat”

Excepții:

în cazul tranzacțiilor care afectează direct capitalurile proprii și în cazul achizițiilor de societăți

IAS 22 precizează că activele și datoriile dobândite în cadrul (grupului) achizițiilor de societăți trebuie evaluate la valoarea justă (prețul negociat pe piață). De regulă, din punct de vedere fiscal, se recunosc în continuare valorile istorice. Impozitele amânate generate de diferența de evaluare între contabilitate și fiscalitate afectează mărimea fondului comercial.

3.7.3. Calculul impozitului pe profit pe anul 2001

Sume deductibile: 2 211 742 074

-dividende încasate 2 037 099 582

-anulare provizion pentru care nu s-a acordat deducere în anul precedent 4 112 867

-actualizare disponibilități în valută 85 569 481

-10%achiziție utilaje (după 19 aprilie se aplică 50%) 84 960 144

La soldul final al contului 121 „Profit și pierdere” se adaugă cheltuielile nedeductibile în sumă de 22 791 990 052 astfel:

impozit pe profit 20 098 506 853

amenzi majorări întârziere 205 525 854

provizioane 92 249 731

alte cheltuieli nedeductibile 2 395 707 614:

-pierderi din creanțe 132 071 618

-pierderi din debitori diverși 57 307 910

-casări mijloace fixe +TVA 370 762 660

-casări materiale +TVA 421 657 329

-depășire diurnă 900 700 485

-TVA consum propriu 73 873 144

-fond România 25 290 673

-actualizare valută 381 271 426

-Venituri 521 971 116 636

→ profit contabil 71 525 302 63

-Cheltuieli 450 445 814 002

-Sume deductibile 2 211 742 074

-Cheltuieli nedeductibile 22 791 990 052

-PROFIT IMPOZABIL 92 105 550 612

-Venituri din export 41 029 037 878

-Venituri totale 521 971 116 636 (se scade contul 722=1 391 181 900)

520 579 934 736

Raportând veniturile din export la veniturile totale obținem 7,88% procent ce se aplică profitului impozabil : 92 105 550 612*7,88%=7 257 917 388

-84 847 633 224*25%=21 211 908 306

– 7 257 917 388*5% = 362 895 870

-impozitul pe profit=21 574 804 176

-7 257 917 388*20%=1 451 583 478

-reducere pentru export =1 451 583 478

-reducere pentru investiții:

21 574 804 176:92 105 550 612=23,43%-procent mediu impozit pe profit

-investiții realizate: 12 601 769 714*23,43%=2 952 594 644(sumă care după 19.04 va fi de 1 476 297 322)

3.7.4. REFLECTAREA ÎN CONTABILITATE A REPARTIZĂRII PROFITULUI

Ca ultim moment al evidențierii rezultatului exercițiului, repartizarea profitului este actul de decizie al proprietarilor, al adunării generale a acționarilor și asociaților, fără nici un fel de restricții nominative decât în cazul regiilor autonome sau al societăților comerciale în care principalul acționar este statul.

Oricum, la repartizarea profitului este bine să se manifeste prudență, în legătură cu:

cunoașterea perspectivei și a conjuncturii pieții, în care acționează firma;

interesele de dezvoltare și controlul patronal;

buna înțelegere cu sindicatele privind premierea angajaților etc.

Sintetizând lucrurile, trebuie să arătăm că principalele destinații, pe care le poate primi profitul, sunt următoarele:

majorarea capitalului social în funcție de unele necesități dinainte stabilite;

constituirea fondului de rezervă în limita prevederilor și a statului de înființare;

formarea fondului de participare la profit a salariaților;

dividendele determinate a fi plătite acționarilor și asociaților.

Evidența repartizărilor efectuate în cursul anului în gestiune pe seama profitului, se contabilizează în contul activ 129 “Repartizarea profitului”, care se debitează cu toate sumele repartizate din profitul pe destinațiile hotărâte și se închide la finele exercițiului, prin creditarea sa cu creditul contului 121 “profit și pierdere”.

Concretizând:

1. Pe parcursul anului, orice fel de repartizare din profit trebuie să se regăsească în următoarea combinație contabilă:

2. Sunt cazuri în care profitul net al agentului economic se reportează pentru anul următor de gestiune, ca o măsură de prevedere pentru preîntâmpinarea diminuării rentabilității sau chiar a apariției unor pierderi, dacă situațiile conjuncturale întrevăd o astfel de perspectivă:

De regulă, reportarea se face la finele anului când se cunoaște și mărimea absolută a profitului, prin operațiunea:

Imediat ce începe noul an de gestiune, pentru care s-a făcut reportarea, se face operațiunea:

Se observă din cele de mai sus că, contul 107 “Rezultatul reportat” este un cont bifuncțional, care blochează pe credit profitul, iar pe debit, pierderea, reportate pentru viitorul exercițiului financiar.

3. Încheierea exercițiului financiar, în materie de profit, se face diferit, în funcție de prevederile normativelor financiare și fiscale:

Dacă este libertate patronală totală, atunci se poate acționa normal, precum în cazul întreprinzătorului privat, procedând la închiderea rezultatelor înaintea de închiderea bilanțului:

Se decontează profitul repartizat în cursul anului (soldându-se contul respectiv)

Eventuala diferență de profit nerepartizată poate afecta capitalul sau poate fi reportată pentru eventualități, astfel:

În această situație contul de profit și pierdere se închide înainte de bilanț, majorând capitalul sau creând rezerve pentru exercițiul viitor–în funcție de hotărârea asociaților, întrucât și capitalul este al lor.

Dacă normativele financiare o cer, atunci operațiile blocate în anumite conturi, pe parcursul exercițiului anual, se blochează ca atare și în bilanț.

Abia după aprobarea de către adunarea generală a asociaților și acționarilor, dar și de către organismele financiar-fiscale a bilanțului are loc închiderea operațiunilor de repartizare evidențiate în anul precedent, astfel:

Oricum, indiferent de varianta de închidere anuală a exercițiului financiar, folosită cu respectarea legislației financiare, gestiunea următoarei perioade începe cu conturile 121 “Profit și pierdere” și 129 “Repartizarea profitului” închise (soldate), prima operațiune fiind, însă, preluarea în contul de profit și pierdere a rezultatului reportat din anul precedent.

Sunt situații în care numeroși agenți economici încheie exercițiul financiar cu pierderi.

În această situație, lucrările pot fi oarecum diferite și cu multiple soluții, toate trebuind să rezolve cât mai corect situațiile conflictuale față de starea economiei agentului economic.

1. Trebuie, în primul rând, să nu neglijăm că pe parcursul anului s-au efectuat repartizări pe cadrul unui profit separat, chiar dacă în sume mai mici și, care la vremea respectivă au fost înregistrate astfel:

2. Aceste repartizări, precum și pierderile nete, implică o rezolvare specifică situației în vederea închiderii exercițiului anual:

Se închid repartizările efectuate în timpul anului:

În parte sau integral, pierderile pot fi reportate pe anul viitor, sperându-se în recuperarea lor prin formula:

și, obligatoriu, preluarea pierderii repartizate cu ocazia deschiderii conturilor pentru următorul an de gestiune:

În sfârșit, după parcurgerea tuturor acestor etape, dacă situația se menține, pierderea din contul 121 “Profit și pierdere” se încheie pe seama diminuării capitalului social, prin operațiunea:

În acest caz, se înțelege că asupra contabilizării operațiilor de închidere a pierderilor acționează reglementările financiare, dacă operațiunile pot fi făcute înainte sau după aprobarea bilanțului anual.

Sinteza operațiunilor de închidere a veniturilor și cheltuielilor, de formare și repartizare a profitului, reflectat, în cele din urmă, în contul 121 “Profit și pierdere” se redau într-un tablou sintetic ce constituie anexa la bilanțul contabil cu obligativitatea publicării lor după o schemă mai simplificată.

Montajul contabil al determinării și repartizării rezultatelor exercițiului ne arată că, sub aspect tehnic, lucrurile sunt bine puse la punct, tocmai ca urmare a faptului că, în noul sistem de contabilitate, închiderea veniturilor și cheltuielilor în vederea determinării beneficiului sau pierderii, este considerat moment de calcul sintetic de mare finețe, cu soluții neinterpretabile, dar suficient pentru a face față oricărui caz.

Rămân deciziile manageriale în urma cărora va rezulta profitul, apoi repartizarea acestuia, pentru ca în viitor să aducă un nou profit. În această direcție acționează adunarea generală a asociaților și acționarilor, consiliul de administrație, consiliul director, pentru ca mărimea și modul de formare a profitului reflectă efectele deciziilor, pe care aceste organisme le adoptă, iar perspectiva conducerii executive este asigurată de rezultatul exercițiului.

Înregistrarea în contabilitate a impozitului pe profit
și a deducerilor fiscale

S.C. „ELBA” S.A. se bucură de două facilități fiscale: 20% pentru încasările din export și 50% din impozitul pe profit aferent investițiilor realizate.

1. Se înregistrează repartizarea profitului din facilități ca surse proprii de dezvoltare.

din investiții: 1.476.297.322 (50%din impozitul pe profit aferent investițiilor realizate)

din export: 1.451.583.478.

2. Se înregistrează repartizarea profitului net (această repartizare s-a făcut în baza propunerii C.A. și aprobării A.G.A):

3. Se înregistrează impozitul pe profit.

Contabilitatea repartizării profitului la S.C. „ELBA” S.A.

1. Se înregistrează constituirea de alte rezerve ca surse proprii de finanțare.

2. Se înregistrează participarea salariaților la profit.

3. Se înregistrează dividendele datoare acționarilor realizate în exercițiul curent.

4. După depunerea bilanțului contabil se înregistrează profitul net realizat în exercițiul precedent, destinat repartizării.

Capitolul 4

utilizarea informației contabile în aprecierea performanțelor firmei

4.1. Analiza soldurilor intermediare de gestiune

4.1.1 ANALIZA MARJEI COMERCIALE

Tabelul 4.1

MARJA COMERCIALĂ

Marja comercială a înregistrat în anu12001 o diminuare reală de 65,87% față de anu12000.

Acest lucru se datorează diminuării veniturilor din vânzarea mărfurilor, ceea ce sugerează faptul că activitatea strict comercială a firmei prezintă o tendință de reducere, accentul fiind pus mai mult pe activitatea de producție.

4.1.2 ANALIZA CIFREI DE AFACERI

Tabelul 4.2

CIFRA DE AFACERI

Evoluția cifrei de afaceri, arată o creștere reală a acesteia de 9,71% față de anul trecut. Având în vedere că în prima jumătate a anului cifra de afaceri înregistrase o creștere de 12% față de perioada similară din anul trecut, putem aprecia o diminuare a ritmului de creștere a acesteia în a doua perioadă a anului 2001.

Având în vedere că marja comercială s-a diminuat, creșterea cifrei de afaceri s-a datorat în exclusivitate creșterii producției vândute, ceea ce confirmă viabilitatea activității de bază pe piață, cu efect pozitiv asupra cifrei de afaceri și a profitului.

Ponderea cifrei de afaceri în veniturile din exploatare a fost de 93% în 2000 și de 91% în 2001, valori care au un nivel considerat foarte bun (nivelul mediu pe economie este de 85%). Cu toate acestea se observă o ușoară diminuare a acestei ponderi cu două procente, ceea ce semnifică începutul unui declin, datorat unei nerealizări corespunzătoare a obiectului de activitate și în special a producției în comparație cu situația de anul trecut. Această tendință este confirmată și de ponderea cifrei de afaceri în veniturile totale care a fost de 92% în 2000 și de 89% în 2001, cu toate că aceste valori se află peste nivelul minim admis de 75%.

În anul 2001, cifra de afaceri a înregistrat două perioade de creșteri semnificative, și anume: perioada ianuarie-martie și perioada august-noiembrie, ceea ce sugerează un caracter sezonier al vânzărilor în aceste perioade.

Creșterea de aproximativ 10% a cifrei de afaceri în valori reale, față de anul trecut, reprezintă totuși o performanță foarte bună a firmei, care a avut ca efecte pozitive creșterea generală a rentabilităților, a principalelor rezultate ale exploatării, asigurarea unui flux de trezorerie bun, prin care s-a putut acoperi decalajul mediu dintre încasări și plăți (care este nefavorabil firmei la ora actuală), creșterea semnificativă a profitului etc.

Trebuie totuși semnalată o anumită problemă în ceea ce privește evoluția cifrei de afaceri în anul 2001: la jumătatea anului exista o creștere reală de 12% față de anul 2000, creștere care la finele anului a ajuns la aproximativ 10%. Cauzele acestei diminuări pot fi puse pe seama conjuncturii sau a fluctuației sezoniere a activității, pe faptul că unul dintre cei mai mari clienți ai noștri (Automobile Dacia) a intrat într-un proces masiv de restructurare în perioada respectivă, fapt ce a dus la o diminuare ușoară a cererii pentru produsele ELBA, dar această evoluție negativă nu trebuie lăsată să se dezvolte, iar pentru aceasta trebuie luate măsuri în următoarele direcții: creșterea vânzărilor prin găsirea unor clienți noi care să preia deficitul de cerere provenit de la clienții tradiționali, analizarea și corectarea cauzelor care au dus la diminuarea vânzărilor către clienții tradiționali (politică de credit față de dealeri, prețuri) și cel mai important, realizarea unei politici agresive de marketing, care să ducă la creșterea semnificativă a exportului în cel puțin un an și jumătate.

4.1.3 ANALIZA VALORII ADĂUGATE

Tabelul 4.3

VALOAREA ADĂUGATĂ

Valoarea adăugată, ce semnifică bogăția creată prin valorificarea resurselor tehnice, umane și financiare ale firmei peste valoarea materiilor prime și serviciilor cumpărate de la terți, a înregistrat o creștere reală față de anul anterior de 13,04%,valoare considerată foarte bună, cu efecte favorabile asupra cifrei de afaceri și profitului. Se poate observa din structura valorii adăugate, că cea mai mare parte a sa a fost folosită pentru remunerarea personalului (lucru absolut normal), urmată de remunerarea firmei și a acționarilor.

Se poate observa din repartizarea valorii adăugate către acționari (aproximativ 10%) că firma intenționează ca în viitor să desfășoare o politică puternică de investiții, fapt ce a dus la diminuarea fondurilor rezervate dividendelor și capitalizarea acestora în beneficiul firmei.

Creditorii au beneficiat de un procent foarte redus din valoarea adăugată, ceea ce arată că firma a dus o politică de îndatorare prudentă apelând la autofinanțare în detrimentul creditelor bancare.

4.1.4 ANALIZA EXCEDENTULUI BRUT DIN EXPLOATARE

Tabelul 4.4

MARJA COMERCIALĂ

Excedentul brut din exploatare, care reprezintă capacitatea brută de autofinanțare ce se degajă din activitatea de exploatare, a înregistrat în anul 2001 o creștere reală de 5,04% față de anul 2000, creștere ce se datorează ritmului de creștere superior al elementelor de natura veniturilor față de cel al cheltuielilor și creșterii eficienței activității.

Tendința de creștere reală a acestui indicator este un lucru pozitiv, deoarece asigură o creștere reală a potențialului brut de autofinanțare a investițiilor din exploatare și o remunerare reală a capitalului investit, toate acestea în condițiile unei rate a inflației mari și a unei instabilități economice generale.

4.1.5 ANALIZA REZULTATULUI BRUT AL EXPLOATĂRII

Tabelul 4.5

REZULTATUL BRUT AL EXPLOATĂRII

Rezultatul din exploatare, în concordanță cu ceilalți indicatori financiari, confirmă tendința generală de creștere economică a firmei, a înregistrat o valoare reală mai mare cu 12,92% față de cea aferentă anului 2000. Această creștere semnificativă reprezintă un aspect pozitiv pentru firmă deoarece exprimă o creștere de rentabilitate în activitatea de exploatare și implicit a performanțelor din această activitate.

Această creștere a avut un efect pozitiv și asupra rentabilității comerciale, care a crescut cu 1% față de anul anterior.

4.1.6 ANALIZA REZULTATULUI BRUT AL EXERCIȚIULUI

Tabelul 4.6

REZULTATUL BRUT AL EXERCIȚIULUI

Rezultatul brut al exercițiului a înregistrat o tendință de creștere reală în perioada analizată. Creșterea în termeni reali a fost de 25,61% față de anu12000 și s-a datorat creșterii veniturilor într-un mod superior cheltuielilor, modificării structurii veniturilor și a cheltuielilor (în special a celor din activitatea de comerț în favoarea celor de producție) precum și a îmbunătățirii eficienței măsurate prin rentabilitatea veniturilor (creștere de la 16% la 18%), respectiv a cheltuielilor (creștere de la 19% la 21 %).

Sporul substanțial de 25% al rezultatului brut reprezintă un aspect pozitiv pentru firmă însemnând creșterea potențialului brut de câștig din activitatea desfășurată.

4.1.7 ANALIZA REZULTATULUI NET AL EXERCIȚIULUI

Tabelul 4.7

REZULTATUL NET AL EXERCIȚIULUI

Rezultatul net al exercițiului a înregistrat o creștere semnificativă de 30,61% în termeni reali. Această creștere se datorează în primul rând creșterii volumului activității firmei prin cifra de afaceri precum și diminuării cotei de impozit pe profit în cursul anului 2000, ceea ce a dus la diminuarea coeficientului mediu de impunere de la 25% la 22%.

Cea mai mare parte a profitului a fost utilizată pentru autofinanțare (58%), ceea ce confirmă politica intensă pe care firma dorește să o desfășoare în domeniul investițiilor, în timp ce pentru dividende au fost alocate 29% din profit.

4.1.8 ANALIZA CAF ȘI AF, RATA DE FINANȚARE A INVESTIȚIILOR ANUALE

Tabelul 4.8

CAPACITATEA DE AUTOFINANȚARE ȘI AUTOFINANȚAREA

Capacitatea de autofinanțare a înregistrat o creștere reală de 27% față de anul 2000, ceea ce semnifică o sporire substanțială a lichidităților generate pe întreaga perioadă a exercițiului și care au rămas la dispoziția firmei.

Aspectul cel mai important însă este creșterea reală a autofinanțării cu 46% mai mult decât anul precedent, ceea ce semnifică faptul că firma a acumulat provizii materializate în lichidități, în vederea susținerii activității de investiții. Creșterea fondului pentru autofinanțare are drept consecință o consolidare puternică a structurii financiare a firmei. Cresc sursele proprii alocate finanțării activității firmei.

Tabelul 4.9

Rata de finanțare a investițiilor anuale

Cheltuielile financiare au reprezentat 15% în 2000, respectiv 8% în 2001 din CAF ceea ce sugerează faptul că firma nu a avut probleme cu plata dobânzilor și rambursarea datoriilor, mai mult, firma putând rambursa aceste datorii în mai puțin de 0,08 ani (mai puțin de 1 lună) în 2001.

În ceea ce privește rata de finanțare a investițiilor din CAF aceasta a avut un nivel foarte bun în ambele perioade, iar în 2001 a înregistrat o creștere semnificativă, CAF acoperind de 6,37 ori valoarea investițiilor făcute (planul de investiții propus poate fi acoperit integral din surse proprii), ceea ce semnalează existența unor rezerve de lichidități pe care firma urmărește să le utilizeze în continuare pentru investiții sau alte obiective urmărite.

4.2 ANALIZA RATELOR GENERALE DE GESTIUNE

4.2.1 ANALIZA RATELOR GENERALE DE GESTIUNE ALE PASIVULUI

4.2.1.1 ANALIZA VITEZEI DE ROTAȚIE A CAPITALULUI PROPRIU

Tabelul 4.10

VITEZA DE ROTAȚIE A CAPITALULUI PROPRIU

Se poate observa că într-un an capitalul propriu se rotește prin cifra de afaceri de aproximativ 3 ori, valoare foarte bună (valoarea minimă este 2). Aceasta înseamnă că la cel mult 4 luni, capitalurile proprii se reînnoiesc prin cifra de afaceri. Tendința indicatorului este de depreciere, ceea ce nu este un lucru bun, însă deprecierea suferită în ultimul an nu este semnificativă. Măsurile principale de influențare pozitivă a ratei sunt legate de creșterea eficientă a capitalului propriu și creșterea gradului de valorificare al acestuia.

4.2.1.2 ANALIZA VITEZEI DE ROTAȚIE A DATORIILOR PE TERMEN SCURT

Tabelul 4.11

VITEZA DE ROTAȚIE A DATORIILOR PE TERMEN SCURT

În primul an de analiză, datoriile se roteau de 5,88 ori pe an prin cifra de afaceri. În anul următor se poate observa o apreciere a ratei respective până la 6,54 rotații anuale (55 zile/rotație). Situația din acest punct de vedere este favorabilă, deoarece rata este superioară valorii minime acceptate (4 rotații pe an) și există tendința de apreciere a indicatorului și deci de îmbunătățire a situației.

4.2.2 ANALIZA RATELOR GENERALE DE GESTIUNE ALE ACTIVULUI

4.2.2.1 ANALIZA VITEZEI DE ROTAȚIE A ACTIVULUI

Tabelul 4.12

VITEZA DE ROTAȚIE A ACTIVULUI

Pentru unitățile industriale, viteza de rotație a activului care reflectă o organizare bună trebuie să fie peste 2 rotații pe an. Se observă că firma noastră se încadrează în această categorie și evoluția ratei în ultimul an arată o îmbunătățire susținută a situației.

4.2.2.2 ANALIZA VITEZEI DE ROTAȚIE A ACTIVELOR IMOBILIZATE

Tabelul 4.13

VITEZA DE ROTAȚIE A ACTIVELOR IMOBILIZATE

Valoarea minimă admisă a acestei rate pentru o firmă industrială este de 4 rotații anuale. În cazul nostru rata este cu mult peste nivelul minim admis și evoluția ei din ultimul an arată o îmbunătățire a nivelului său, situație net pozitivă pentru firmă.

4.2.2.3 ANALIZA VITEZEI DE ROTAȚIE A STOCURILOR

Tabelul 4.14

VITEZA DE ROTAȚIE A STOCURILOR

Valoarea minimă care asigură o eficiență acceptabilă a gestiunii stocurilor este de 8 rotații pe an, ceea ce corespunde unui termen mediu de revenire de în formă bănească de 45 de zile. In cazul nostru se observă că stocurile se rotesc doar de 6,3 ori în ultimul an față de 6,9 ori în 2000, ceea ce indică o ușoară ineficiență în folosirea stocurilor existente, principalul efect al acesteia fiind imobilizarea de bani.

Imobilizarea de bani ca efect al diminuării vitezei de rotații între cele două perioade se ridică la 6.5 miliarde lei bani ce ar fi putut fi folosiți în alte scopuri mult mai productive.

Măsurile principale ce se pot lua pentru accelerarea vitezei de rotație a stocurilor pot fi concentrate prin îndeplinirea a două obiective:

dimensionarea optimă a stocurilor în toate fazele circuitului economic;

reducerea cheltuielilor de exploatare.

4.3 ANALIZA COMPARATĂ A GESTIUNII CREDITULUI CLIENT ȘI A CREDITULUI FURNIZOR

Tabelul 4.15

VITEZA DE ROTAȚIE A CLIENȚILOR ȘI FURNIZORILOR

Așa cum se poate observa, viteza de rotație în zile a clienților a suferit o ușoară creștere, în medie de la 50 la 53 de zile. Această situație nu este pozitivă pentru firmă deoarece provoacă o recuperare mai greoaie a fondurilor aferente produselor vândute clienților. În plus, în condițiile inflației existente care în 50 de zile atinge cam 4%,valoarea recuperării este diminuată. Media pe industrie a duratei medii de încasare a clienților este de 30 de zile, deci în comparație cu acest termen firma nu stă deloc bine.

Cu toate acestea motivele care duc la acceptarea unor astfel de termene de plată din partea societății noastre (clienți mari, concurența puternică pe anumite sectoare de piață, politica de expansiune pe piață a firmei) justifică oarecum situația existentă. Efectul cel mai evident în acest moment este cel asupra trezoreriei în sensul că firma este obligată să se finanțeze prin credite de trezorerie și să suporte costurile de rigoare.

În ceea ce privește rotația furnizorilor, este evidentă din nou prezența unui dezechilibru, în sensul diminuării numărului de zile în care sunt plătiți furnizorii noștri de la un an la altul (valoarea medie a acestei rate este de 45 de zile), această situație accentuând presiunea asupra trezoreriei firmei. Explicațiile acestei situații sunt din nou evidente: furnizori prea mari pentru a le putea impune condiții prea avantajoase de plată pentru noi (situație dominantă a furnizorilor). Cu toate acestea, diminuarea duratei în zile a vitezei de rotație semnifică faptul că societatea nu se confruntă cu greutăți de plată.

Din decalajul nefavorabil existent între încasări și plăți se poate trage concluzia că firma își finanțează activitatea din credite de trezorerie aproximativ 40 de zile pe an.

4.4 ANALIZA RANDAMENTULUI FINANCIAR

4.4.1 APRECIERE GLOBALĂ A RANDAMENTULUI FINANCIAR AL FIRMEI

Eficiența resurselor consumate precum și eficiența în ansamblu a veniturilor, privită prin capacitatea lor de a genera profit este bună pe întreaga perioadă analizată și a prezentat tendințe de îmbunătățire. Eficiența comercializării produselor firmei este medie dar prezintă un trend crescător, element pozitiv în condițiile politicii comerciale a firmei caracterizată prin creșteri moderate de prețuri, acordarea de remize și de termene relaxate de plată pentru o parte din clienții săi. Remunerarea brută a capitalurilor investite privită prin prisma rentabilității economice asigură refacerea capitalurilor și depășirea randamentului minim pe economie (rata dobânzii), prezentând o tendință de creștere sănătoasă.

Remunerarea netă a capitalurilor proprii privită prin prisma rentabilității financiare asigură refacerea capitalurilor și depășirea randamentului minim pe economie, cu o tendință de îmbunătățire a nivelului său.

Efectul de levier financiar al îndatorării este pozitiv, asigurând o rentabilitate cu 10% mai mare decât rata dobânzii plătită de firmă băncii pentru capitalul împrumutat.

În ansamblu, din punct de vedere al randamentului financiar, putem spune că firma se află la sfârșitul anului 2001 în cel mai înalt punct al evoluției sale de la înființare, îndeplinind condițiile de maximă eficiență în proporție de 83%, cu o rezervă medie de potențial de 17%.

4.4.2 ANALIZA RENTABILITĂTII CHELTUIELILOR ȘI VENITURILOR

Tabelul 4.16

CHELTUIELILE ȘI VENITURILE TOTALE

În ultimul an, rentabilitatea resurselor consumate a fost de 21%, înregistrând o creștere de 2% față de anul anterior. Situația este foarte bună, având în vedere că nivelul orientativ al acestei rate este în jurul valorii de 20%, deci putem spune că firma îndeplinește condițiile de eficiență prin prisma consumului de resurse.

În ceea ce privește rentabilitatea veniturilor, a înregistrat și aceasta o creștere de 2%, ajungând în 2001 la valoarea de 18%,situație avantajoasă pentru firmă în condițiile în care valoarea orientativă a acestei rentabilități este de 15% în industrie.

4.4.3. ANALIZA RENTABILITĂȚII COMERCIALE, ECONOMICE, FINANCIARE

Tabelul 4.17

RENTABILITATEA COMERCIALĂ, ECONOMICĂ ȘI FINANCIARĂ

Figura 4.2

Rentabilitatea comercială caracterizează eficiența politicii comerciale și a politicii de prețuri a firmei și arată profitul brut din exploatare aferent cifrei de afaceri. Se poate observa că rentabilitatea comercială a avut un trend crescător în perioada analizată, de la 19% la 20%. Nivelul recomandat pentru această rată este de 25%, dar considerăm că nivelul de 20% existent în 2001 a fost bun având în vedere politica de dezvoltare a firmei (creșteri moderate de prețuri, acordarea de remize la prețul de producător) și nivelul concurenței pe piața în care activăm iar indicatorul prezintă tendințe de îmbunătățire.

Rentabilitatea economică (profit brut la 100 lei capital investit) a avut și ea o tendință de creștere, chiar mai puternică decât cea comercială (cu 8%), ajungând în 2001 la 61%, ceea ce este un rezultat excelent. Pentru a justifica această afirmație, nivelul rentabilității economice trebuie comparată cu nivelul ratei dobânzii pe care noi o plătim băncii (care în 2001 a fost în medie de 37,4%) și cu nivelul ratei inflației (care a fost de 30,2%). Din aceste exemple putem trage concluzia că rentabilitatea economică a activității a fost cu mult superioară atât ratei inflației cât și ratei dobânzii bancare. În aceste condiții apreciez ca pozitivă politica firmei de a utiliza creditul pe termen scurt pentru finanțarea activității de bază, pentru că beneficiază de efectul de levier financiar al acestei îndatorări: plătește băncii la 100 lei capitaluri împrumutate o dobândă de 37 lei pe an în timp ce la 100 lei capital investit câștigă 61 de lei (aproape dublu).

Rentabilitatea financiară (profit net ce revine la 100 lei capital propriu – 50% în 2001) confirmă și ea îmbunătățirea generală a rezultatelor firmei, înregistrând o creștere de 7% față de anul 2000. Această rată îndeplinește condiția de eficiență deoarece este superioară ratei medii a dobânzii pe piață la depozitele bancare (care în 2001 a fost în jurul valorii de 28-29%). Acțiunea capitalului propriu a adus o rentabilitate de 50% în 2001, în timp ce dacă aceste capitaluri erau transformate în depozite bancare (contravaloarea lor) ar fi adus o rentabilitate de doar 28%.

4.4.4 ANALIZA EFECTULUI DE LEVIER FINANCIAR

Efectul de levier financiar măsoară capacitatea firmei de a investi capital împrumutat la o rată superioară ratei dobânzii pe care o plătește băncii pentru capitalul respectiv.

În cazul nostru, efectul de levier este pozitiv deoarece rentabilitatea economică este mult mai mare decât rata dobânzii plătite de firmă băncii.

Rentabilitatea economică a firmei după plata impozitelor (profit net la 100 lei capital investit) a fost în 2001 de 48% în timp ce rata dobânzii la credit a fost de 37,5%. În aceste condiții, efectul de levier al îndatorării a fost egal cu:

(RE-Rd)Cts/Cinv = (48%–37,5%)6.889.498/149.113.677 = 0,005 mii lei = 5 lei

Interpretarea rezultatului: la 100 lei capital împrumutat, firma a obținut 5 lei profit net, sau efectul de levier a fost de aproximativ 10,5% față de rata dobânzii (48%–37,5%).

4.5 ANALIZA RISCURILOR FIRMEI

4.5.1 APRECIERE GLOBALĂ A RISCURILOR

Din punct de vedere al riscurilor, firma trece printr-o perioadă favorabilă, caracterizată printr-un nivel scăzut al riscului de credit bancar, de credit comercial și de faliment.

Firma se poate împrumuta la nivelul a jumătate din capitalul său propriu (aproximativ 70 miliarde lei pe an), la o rată medie a dobânzii de 42% fără a înregistra pierderi prin suportarea costurilor financiare din dobânzi. Aceasta nu înseamnă că firma nu ar avea dificultăți de rambursare integrală a creditului în același an. Pentru a putea rambursa creditul și plăti dobânda aferentă, mărimea împrumutului nu trebuie să depășească 35 mld. lei pe an.

Din punct de vedere al riscurilor, firma îndeplinește criteriile de maximă performanță în proporție de 89%, având o rezervă medie de potențial de 11%.

4.5.2 ANALIZA RISCULUI DE FALIMENT PRIN METODA SCORULUI

Tabelul 4.18

MODELUL ALTMAN

După modelul Altman, funcția Z obținut valoarea 6, nivel pentru care riscul de faliment este aproape inexistent.

4.5.3 PRAGUL ÎNDATORĂRII

Calculul efectului de levier nu poate evalua și nivelul până la care se poate împrumuta firma la bănci, în condițiile unei rate a rentabilității date (previzionate), fără a înregistra pierderi. Condiția de respectat în această situație este ca:

(1+RREs)n–1>D/(K+1),

unde:

RREs – rata rentabilității economice aferente unei rotații a activului

N – numărul de rotații ale activului pe an

D – rata dobânzii la împrumuturile contractate – o considerăm de 42% pe an

K = CAPITAL PROPIU/DATORII

(1+22%)2,16–1>42%/(1+2), adică

0,53>0,14 ADEVĂRAT

Interpretarea acestui rezultat este următoarea: firma se poate împrumuta la nivelul a jumătate din capitalul său propriu ( aproximativ 70 miliarde lei), la o rată medie a dobânzii de 42% iară a înregistra pierderi prin suportarea costurilor financiare din dobânzi. Aceasta nu înseamnă că firma nu ar avea dificultăți de rambursare integrală a creditului în același an. Pentru a putea rambursa creditul și plăti dobânda aferentă, mărimea împrumutului nu trebuie să depășească 35 miliarde lei pe an.

4.6 ANALIZA BONITĂȚII FINANCIARE

4.6.1 APRECIEREA GLOBALĂ A BONITĂȚII FINANCIARE

Bonitatea firmei a fost foarte bună pe parcursul întregii perioade de analiză și are tendința de evoluția favorabilă firmei. Criteriile de maximă performanță în ceea ce privește bonitatea sunt îndeplinite în proporție de 92%, cu o rezervă medie de potențial de 8%.

Lichiditatea are un nivel mai mult decât asiguratoriu împotriva incapacității de plată în anul 2001 și prezintă tendințe de îmbunătățire față de situația din anul anterior. Nivelul actual al lichidității semnalează însă și o ușoară ineficiență în gestionarea activelor curente și în special a stocurilor. O altă potențială problemă ar putea fi nivelul lichidității imediate, care este sub nivelul minim recomandat.

Din punct de vedere al solvabilității, firma are o situație foarte bună, caracterizată prin-un nivel foarte bun atât al solvabilității generale cât și a celei financiare.

4.6.2 ANALIZA LICHIDITĂȚII

Tabelul 4.19

ANALIZA LICHIDITĂȚII

Lichiditatea curentă a avut în întreaga perioadă analizată un nivel peste minimul admis și prezintă tendințe de creștere, ceea ce înseamnă că firma este bine asigurată împotriva incapacității de plată pe termen scurt. Cu toate acestea, nivelul acestei rate nu ar trebui să depășească valoarea de 2, deoarece în acest caz ar însemna că nu se utilizează corespunzător activele circulante ale firmei (în cazul nostru este desigur vorba de stocuri).

Lichiditatea rapidă a înregistrat și ea o tendință e îmbunătățire, deși nivelul său este cu mult peste medie. Din nou trebuie semnalat un exces al lichidității peste valoarea maximă recomandată (1 sau 100%), ceea ce semnifică din nou o ușoară ineficiență a gestionării activelor curente. Din acest punct de vedere, firma este asigurată împotriva incapacității de plată pe termen scurt.

Lichiditatea imediată a crescut de la 17% la 23%, ceea ce este un lucru pozitiv pentru firmă, dar cu toate acestea resursele din disponibil sunt mai mici decât nivelul minim recomandate 30% din datoriile pe termen scurt. Din acest punct de vedere, firma nu este pe deplin asigurată împotriva incapacității de plată pe termen foarte scurt.

Lichiditatea la vedere a înregistrat o evoluție spectaculoasă în ultimul an, nivelul disponibilului în conturi la bănci ajungând să depășească valoarea creditelor bancare cu 49%,ceea ce este un lucru foarte bun, având în vedere că la începutul anului 2001 disponibilitățile reprezentau doar 32% din împrumutul bancar.

4.6.3 ANALIZA SOLVABILITĂTII

Tabelul 4.20

ANALIZA SOLVABILITĂȚII

Din punct de vedere al solvabilității, situația firmei este excelentă, atât solvabilitatea generală cât mai ales cea financiară având valori foarte bune și tendințe de îmbunătățire continue, astfel că putem afirma că firma nu se află în nici un pericol în ceea ce privește incapacitatea sa de plată.

4.6.3 ANALIZA CAPACITĂȚII DE RAMBURSARE A DATORIILOR

Tabelul 4.21

ANALIZA LICHIDITĂȚII

Capacitatea de finanțare a firmei permite plata integrală a datoriilor firmei la sfârșitul anului 2001, situație ideală, deoarece nivelul indicatorului în ultima perioadă este cu mult mai mare decât nivelul său mediu de 0,33. Se poate observa o îmbunătățire a evoluției acestei rate pe parcursul perioadei de analiză.

Capitolul 5

concluzii și propuneri

Scopul măsurării rezultatului este acela de a furniza o informație pertinentă pentru luarea deciziilor economice. În condițiile unui mediu inflaționist, informația financiară produsă de contabilitatea tradițională nu reușește să descrie realitatea economică. Prin aderarea la ipoteza stabilității monetare, contabilitatea tradițională se constituie ca sistem izolat, supus acțiunii legii entropiei.

Determinarea poziției financiare și rezultatului contabil. Fără a ține seama de efectele degradării monetare sunt irelevante, iar deciziile luate pe baza lor conduc la o alocare defectuoasă a rezultatelor în economie. Degradarea entropică a informației contabile poate fi stopată, atunci când sistemul principiilor și regulilor se deschide pentru schimbare.

Funcția tradițională a contabilității este aceea de gestiune, prin care Consiliul de Administrație al unei societăți comerciale are obligația de a prezenta periodic situația financiară și rezultatele activității în fața acționarilor societății, sub forma bilanțului, contului de profit și pierdere și a anexei, situații care descriu, în costuri istorice, tranzacțiile trecute. O altă categorie de utilizatori tradiționali o reprezintă creditorii, al căror interes în ceea ce privește rambursarea la termen a sumelor avansate a sporit considerabil după apariția răspunderii limitate. În prezent investitorii au trecut pe primul plan, iar contul de profit și pierdere a luat locul bilanțului, drept cea mai importantă situație financiară.

Salariații sunt și ei interesați de stabilitatea și profitabilitatea firmei, de capacitatea ei de a oferi salarii și locuri de muncă. Furnizorii și creditorii doresc să cunoască posibilitatea de a întreține relații continue cu societatea în cauză, iar publicul larg are nevoie de informații pentru a aprecia impactul activității societății asupra economiei locale. Utilizatorii sunt așadar numeroși, iar informația contabilă trebuie să satisfacă aceste cerințe multiple, funcția de control al gestionării bunurilor trecând pe loc secundar.

Relevantă este informația prezentată în situațiile financiare de sinteză, care are putere predictivă și /sau care poate confirma corectitudinea unei decizii luate pe baza respectivei informații (valoare de feed-back).

IASC și ASB propun un echilibru între relevanță și obiectivitate, prudență și neutralitate, alegerea între caracteristici fiind o problemă de judecată profesională.

Am demarat lucrarea prin prezentarea S.C. „ELBA” S.A., evoluția și dezvoltarea ei în timp. La o primă analiză a cifrei de afaceri, capitalului propriu, rezultatului brut și rezultatului net, se observă o evoluție crescândă a acestor indicatori de la un an la altul. Ponderea vânzărilor în cifra de afaceri fluctuează în jurul cifrei de 90%. Investițiile realizate sunt în ușoară creștere de la an la an, fiind de aproximativ de 14% din cifra de afaceri a societății. Investițiile după privatizare sunt mai mari de 6 milioane de dolari. Performanțele financiare ale firmei indică o tendință generală de creștere reală și sănătoasă a eficienței activității și a capacității de dezvoltare a firmei. Starea medie a potențialului firmei este corespunzător, în proporție de 88,3%, cerințelor maxime de performanță. Rezerva medie de potențial din perspectiva performanțelor este de 11,7%.

În primul capitol al lucrării am prezentat noțiuni teoretice cum ar fi: performanța, eficiența și eficacitate firmei, rezultatul exercițiului și profitul ca expresie absolută a evoluției real pozitive a firmei.

În capitolul doi am prezentat situațiile financiare prin prisma IAS1. Aceste situații financiare trebuie să furnizeze informații care să permită utilizatorilor efectuarea de previziuni asupra fluxurilor de trezorerie viitoare. Norma IAS 1 încurajează întreprinderile să furnizeze dincolo de situații financiare, punctele de vedere critice ale conducerii, prin descrierea și explicare trăsăturilor principale ale performanțelor financiare și poziției financiare ale întreprinderii, precum și incertitudinile cu care aceasta se confruntă

În capitolul trei a fost prezentată contabilitatea rezultatului exercițiului. La S.C. „ELBA” S.A. contabilitatea se ține conform legislației în vigoare, care prevede întocmirea principalelor registre contabile: registru-jurnal, registrul-inventar și cartea mare. S.C. „ELBA” S.A. beneficiază de două facilități fiscale, pentru export și pentru investiții (20% pentru încasările din export și 50% din impozitul pe profit aferent investițiilor realizate).

S.C. „ELBA” S.A. are un compartiment „Prețuri”, care urmărește rentabilitatea fiecărui produs în parte și ia măsuri de negociere strictă cu furnizorii, pentru a menține o stabilitate a prețurilor produselor. Corectarea prețului produselor se face lunar, prin facturarea la cursul EURO din prima zi a lunii.

În capitolul patru au fost analizați principalii indicatori care arată performanțele financiare ale firmei. Am analizat soldurile intermediare de gestiune, ratele generale de gestiune, randamentul financiar al firmei, riscurile firmei și bonitatea financiară a firmei.

Analizând evoluția în timp a S.C. „ELBA” S.A. s-ar dori restructurarea personalului pentru creșterea productivității muncii, de asemenea realizarea de noi investiții, achiziționarea de utilaje tehnologice pentru o mai bună competitivitate a produselor atât pe plan intern cât și internațional. Pentru o eficiență mărită a activității ar trebui urmărită o creștere a marjei profitului net în cifra de afaceri, care deocamdată este de 15,35%, aceasta putându-se realiza după o temeinică analiză a costurilor de producție. Având în vedere alinierea la standardele contabile internaționale s-ar dori modificarea legislației fiscale pentru recuperare diferențelor rezultate după introducerea standardelor internaționale de contabilitate. Având în vedere că în prezent firma se bucură de facilități pentru export și pentru investiții, ar fi indicată o creștere a exporturilor – care în prezent este de doar 10% din cifra de afaceri – precum și a investițiilor.

BIBLIOGRAFIE