Contabilitatea Rezultatului Exercitiului Financiar la S.c. Iasitex S.a
Cuprins
INTRODUCERE
Capitolul 1. Studiul cadrului organizatoric și normativ la SC IAȘITEX SA
Capitolul 2. Situațiile financiare anuale, surse de informații pentru analiza financiară
2.1 Structura situatiilor financiare anuale
2.2. Bilanțul contabil
2.3. Contul de profit și pierdere
2.4. Note explicative la situațiile financiare anuale simplificate
Capitolul 3. Contabilitatea rezultatului exercițiului financiar
3.1 Definirea conceptului de rezultat
3.2 Stabilirea rezultatului exercițiului financiar
3.3 Reflectarea în contabilitate a rezultatului financiar
Capitolul 4. Analiza rezultatelor întreprinderii
4.1. Analiza fluxurilor de rezultate prin contul de profit și pierdere
4.1.1 Analiza eficienței cheltuielilor totale
4.1.2 Analiza rezultatului net prin soldurile intermediare de gestiune
4.1.3 Analiza dinamicii și structurii cifrei de afaceri
4.1.4. Analiza producției exercițiului
4.1.5 Analiza valorii adăugate
4.1.6 Analiza capacității de autofinanțare
4.2 Analiza ratelor de rentabilitate
4.2.1 Ratele rentabilității comerciale
4.2.2 Ratele rentabilității economice
4.2.3 Ratele rentabilității financiare
CONCLUZII
BIBLIOGRAFIE
ANEXE.
Introducere
Orice activitate desfășurată în domeniul economic, social, cultural, financiar etc. are un obiectiv, un scop bine determinat, iar pentru atingerea acestuia se cere aplicarea unor concepții, a unor determinări stiințifice de o mare varietate, specifice domeniului respectiv.
Pentru o activitate economică, obiectivul de bază este, pe lângă satisfacerea unei nevoi sociale, realizarea unui profit. Atingerea obiectivului este condiționată de cunoașterea aprofundată a situației reale a unității. În acest mod, se pot propune măsuri de corecție necesare, care să imprime fenomenelor un comportament dorit, prestabilit.
Problemele fundamentale cu care se confruntă fiecare întreprindere vizează, în principal, stabilirea și consolidarea locului pe care aceasta îl ocupă în spațiul economic. În acest context, firma este determinată să se raporteze permanent la cererea de piață, trebuie să anticipeze mișcările concurenței, să-și autoevalueze resursele de care dispune și să acționeze în direcția creșterii eficienței utilizării acestora.
Indiferent de situația materială a unei întreprinderi, factorul principal care poate influența mersul pozitiv al acesteia este cel uman. Ca urmare, este necesar ca echipei manageriale să i se pună la dispoziție informații reale, operative, cât mai analitice, semnalând punctele critice, pentru a se putea interveni prompt și eficient.
În furnizarea acestor informații, un rol important revine analizei economico-financiare, care, prin metodologia, procedeele și tehnicile specifice de care dispune, ajută la diagnosticarea stării diferitelor procese și fenomene, le descoperă structura, stabilește relațiile de cauzalitate, factorii care le guvernează, descoperă legile formării și dezvoltării lor, iar pe această bază oferă conducerii posibilitatea adoptării deciziilor privind îmbunătățirea activității în viitor.
Importanța analizei economico-financiare în luarea deciziilor corecte la nivel managerial, m-a făcut să descriu în această lucrare metodele folosite pentru măsurarea și analiza rezultatelor întreprinderii, dar și sursele de informații pentru analiza financiară.
Astfel, lucrarea este structurată pe patru capitole. În primul capitol, intitulat “Studiul cadrului organizatoric și normative al SC IAȘITEX SA”, sunt cuprinse informații generale despre societate. În al doilea capitol, cu denumirea „Situațiile financiare anuale, surse de informații pentru analiza financiară”, sunt cuprinse informații importante despre ce reprezintă, care sunt, când se întocmesc situațiile financiare, pe baza cărora se stabilește rezultatul exercițiului financiar al întreprinderii. Informații despre rezultatul financiar sunt oferite în capitolul trei al lucrării, „Contabilitatea rezultatului exercițiului financiar”, informații despre conceptual de rezultat, tipurile de rezultat, felul în care se stabilește rezultatul exercițiului și cum se reflectă în contabilitate. Ultimul capitol al lucrării, “Analiza rezultatelor întreprinderii”, oferă un studiu de caz, în care sunt calculați indicatorii de performață pe baza documentelor de raportare ale SC IAȘITEX SA, dar și interpretarea lor.
CAPITOLUL 1 – Studiul cadrului organizatoric și normative al S.C. IAȘITEX S.A.
1.1. Scurt istoric
Parte a Grupului SCR, cel mai puternic grup industrial din România, S.C. IAȘITEX S.A. Iași este cea mai importantă firmă din industria textilă românească cu capital privat, unitate integrată de prelucrare a bumbacului, unde sunt produse țesături și confecții și în care lucrează cca. 400 de angajați.
Înființată în 1910, a purtat numele de ”Țesătura” Iași până în anul 1948 când a fost naționalizată. În perioada comunistă a funcționat sub denumirea de ”Întreprinderea de Stat Țesătura Iași” până în anul 1990, când societatea s-a constituit, conform prevederilor legale în vigoare, ca societate pe acțiuni sub numele S.C. IASITEX S.A.
În anul 2003 Grupul SCR, cel mai mare grup industrial din România, al cărui Președinte este dl. Ștefan Vuza, a achiziționat pachetul majoritar de acțiuni deținut de către A.P.A.P.S. Din momentul privatizarii până astăzi, S.C. IASITEX S.A. s-a remarcat atât pe plan național cât si internațional ca un partener serios si competent, rezistând inflexiunilor pieții si dinamismului politico-financiar.
Anul 2010 a fost incărcat cu o dublă semnificație: aniversarea a 100 de ani de existență și evoluție și depăsirea cu succes a unei perioade economice hotărâtoare pentru mulți dintre competitorii din domeniu.
1.2. Obiect de activitate
S.C. IAȘITEX S.A. este specializată în producerea și comercializarea de țesături și confecții textile, realizate din bumbac 100% sau în diferite amestecuri procentuale de bumbac cu alte fibre sintetice, având destinații diverse ce acoperă o paletă largă de utilizări.
Obiectul de activitate stabilit atât prin Actul Constitutiv cât și prin Statutul Societății Comerciale "Iașitex" S.A. Iași îl constituie producția de țesături, cod CAEN 1320.
Ulterior a avut loc extinderea obiectului de activitate cu următoarele activități:
Activitate de import – export prin societăți specializate sau compartimente proprii;
Prestări servicii în domeniile managementului, marketingului, creației, cercetării și proiectării produselor textile, proiectării pieselor de schimb, subansamblelor și instalații lor textile, întreținerii și reparațiilor textile, folosirii tehnicii de calcul în conducerea – și desfășurarea activității de producție.
producerea, achiziționarea și comercializarea bunurilor de orice tip, la preț cu ridicata sau cu amănuntul inclusiv în contrapartidă cu alte mărfuri;
activitate de import-export de produse de orice tip în toate formele uzitate și/sau reglementate pe plan intern și internațional, prin compartimente proprii sau societăți specializate, pentru nevoile proprii sau alți agenți economici, inclusiv prestări de servicii în acest domeniu pe bază de comision;
prestări servicii către alți agenți economici și populație în următoarele domenii: edile, construcții, tinichigerie, automatizări, confecții metalice, strungărie, bobinaje electrice, tâmplărie, reparații obiecte electrice și electronice, reparații instalații electrice și sanitare (apă, canal etc.) lucrări de copiat, multiplicat, dactilografiere, transport mărfuri;
testarea aptitudinilor în cazul recrutării și calificării forței de muncă;
întocmirea de studii de ergonomie industrială.
1.3. Forma juridică, sediul societății, capital social, acțiuni și gestiune
Societatea este persoană juridică pe acțiuni. Acesta își desfășoara activitatea în conformitate cu legile române și este înregistrată la Registrul Comerțului sub nr J 22/255/1991, CUI 1957058.
Sediul societății este în România, municipiul Iași, strada Primăverii nr. 2, județul Iași și funcționează cu un punct de lucru deschis în localitatea Pitești, strada George Coșbuc nr. 70, județul Argeș.
Capitalul social al întrepriderii a fost declarat la valoarea de 21.557.032,88 RON, împărțit în 2.105.179 acțiuni cu o valoare nominală de 10,24 lei pe fiecare. Aceste acțiuni sunt împărțite între mai mulți acționari: S.C. A 2 IMPEX.S.R.L. 63,0100%, S.I.F. II MOLDOVA S.A cu o podere de 29,0270%, alti actionari persoane fizice 4,7705%, A.V.A.S. BUCURESTI 3.1925%. Societatea ține evidența acțiunilor în registrul acționarilor cu ajutorul S.C DEPOZITARUL CENTRAL București.
S.C. IASITEX S.A este o societate deschisă, înregistrata la Comisia Națională a Valorilor Mobiliare București, Oficiul de Evidență a Valorilor Mobiliare, acțiunile fiind tranzacționate prin Bursa de Valori RASDAQ București. Acțiunile subscrise și vărsate de acționari conferă acestora dreptul la vot în Adunarea Generală a Acționarilor, după principiul “o acțiune-un vot”, dreptul de a alege și a fi ales în organele de conducere, dreptul de a primi dividende și o parte din repartizarea activului social la lichidarea societății, proporțional cu cota de participare la capitalul social.
Gestiunea societății este controlată de către acționari și auditorul intern. Pentru a putea exercita dreptul de control, acționarilor li se pot prezenta la cerere, date cu privire la activitatea societății, situația patrimoniului, a profitului și a pierderilor.
Activitatea de audit financiar se efectuează cu S.C. G5 CONSULTING S.R.L, reprezentată prin auditor financiar MAN GHEORGHE-ALEXANDRU, având ca atribuții: examinarea activităților financiare contabile din situațiile financiare anuale, a contului de profit și pierdere, a modificării capitalurilor proprii și a fluxurilor de trezorerie, legalitatea operațiunilor financiar-contabile, certificarea exactității și corectitudinii înregistrărilor din conturile anuale; informațiile și constatările auditorului vor fi prezentate în rapoarte sau fișe de lucru întocmite pe parcursul exercitării auditului intern, care vor fi puse la dispoziția Consiliului de Administrație a beneficiarului.
Exercițiul economico-financiar începe la 1 ianuarie și se termină la 31 decembrie a fiecărui an.
Personalul de conducere al societății este desemnat de către AGA, restul personalului fiind angajat de către Consiliul de Administrație. Salarizarea pentru personalul societății, pe categorii de funcții, se stabilește sau poate fi modificat de către AGA în funcție de studii și munca efectiv prestată. Plata salariilor, impozitelor pe acestea și a cotei de asigurări sociale se va face potrivit legii.
Societatea ține evidența contabilă în lei, întocmește anual bilanțul și contul de profit și pierdere, având în vedere normele metodologice elaborate de Ministerul Finanțelor. Bilanțul și contul de profit și pierdere sunt publicate în Monitorul Oficial al României.
Profitul societății se stabilește pe baza bilanțului aprobat de AGA, iar profitul impozabil se stabilește în condițiile legii. Din profitul rămas după plata impozitului pe profit se pot constitui fonduri destinate modernizării, cercetării și dezvoltării de produse noi, investițiilor, reparațiilor, precum și pentru alte destinații stabilite de AGA. Plata dividendelor cuvenite acționarilor se va face în cel mult 2 luni de la aprobarea bilanțului de către AGA. Suportarea pierderilor de către acționari se va face proporțional cu aportul la capitalul social și în limita capitalului subscris.
1.6. Produse, investiții
Societatea produce țesături din bumbac 100% dar și amestecuri de bumbac cu polyester și alte fibre sintetice (vâscoză, celofibră, poliamidă, polyester filamentar etc.), in, cânepă și amenstecuri de bumbac și fire de carbon, cu greutăți și dimensiuni specifice compiziției și cu tratamente de finisare speciale. Deasemenea, societatea produce și confecții de hometextil și echipamente de lucru și protecție. Calitatea produselor și serviciilor este certificată și autorizată de mai multe structure avizate, cum sunt:
Certificare IWAY – IKEA Switzerland;
Certificat pentru implementarea și menținerea Sistemului de management al sănătății și siguranței ocupaționale, standard OHSAS-18001;
Certificat OEKO-TEX, standard 100, pentru asigurarea calității producției țesăturilor din bumbac și tip bumbac;
Certificare a sistemului de asigurarea calității din partea Comisiei de certificare, Acreditare și Supraveghere a Ministerului de Interne al Romaniei;
Autorizație integrată de mediu;
Certificat pentru Sistemul de Management Integrat Calitate-Mediu corespunzător ISO Calitate 9001 și ISO Mediu 14001.
În perioada 2003-2011 Iasitex a realizat investiții pentru modernizarea și re-tehnologizare în valoare de 51.873 mii lei in toate sectiile de productie. Principalele obiective urmărite în realizarea investițiilor au fost modernizarea capacităților de producție, creșterea productivității muncii, reducerea consumurilor de materii prime, materiale, chimicale, coloranți, reducerea consumurilor de utilități (energie electrică, gaze naturale, apă industrială și apă potabilă), reducerea cheltuielilor cu munca vie, protecția mediului, îndeplinirea standardelor solicitate de partenerii de afaceri.
Investițiile susținute in resursele umane și tehnologice, implementarea unui sistem de management integrat și a reglementărilor ce vizează protecția mediului au garantat recunoasterea produselor și a mărcii in peste 20 de țări din Europa, Asia și America de Nord și Centrală.
Capitolul 2. Situațiile financiare anuale, sursele de informații pentru analiza financiară
Situațiile financiare reprezintă cea mai importantă modalitate de a prezenta periodic terților informațiile colectate și prelucrate de sistemul contabil. Acestea sunt cunoscute și sub denumirea de situatii financiare anuale, deoarece aceste informații de sinteza sunt publicate, de regulă, la sfarșitul exercițiului financiar, care durează, de cele mai multe ori, un an. Insă, adesea, utilizatorii solicită date privind performanțele intreprinderii și la intervale mai mici de timp. Asfel, sunt publicate de către intreprinderi unele informații și la alte intervale: semestrial, trimestrial sau lunar.
Obținerea unei imagini fidele asupra poziției financiare, performanței și modificărilor pozitiei financiare reprezintă obiectivul fundamental al contabilității Atingerea acestuia nu presupune intotdeauna focalizarea pe elemente de detaliu, ci mai ales pe agregarea lor in imagini globale, care surprind situația actuală și perspectivele unității economice.
A decide corect și operativ inseamnă a fi in permanență bine informat. Elaborarea deciziilor economice și aprecierea activității trecute, sunt fundamentate pe informații de natură contabilă, iar structurarea și agregarea informațiilor de această natură se realizează prin intermediul documentelor de sinteză și raportare contabila.
Obiectivul situațiilor financiare este de a furniza informații despre poziția financiară, performanța și modificările poziției financiare, a intreprinderii, acestea fiind utile unei sfere largi de utilizatori in luarea deciziilor economice.
Poziția financiară se referă la relațiile dintre elementele bilanțului (acțiunile, datoriile și capitalurile proprii). De asemenea, poziția financiară este influențată de:
• resursele economice pe care le controlează intreprinderea, informatiile cu privire la acestea fiind utile pentru a anticipa capacitatea intreprinderii de a genera numerar sau echivalente de numerar in viitor;
• structura financiară a intreprinderii, informațiile despre aceasta permit anticiparea nevoilor viitoare de creditare sau șansele de a primi finanțare in viitor, precum și a modului in care profiturile și fluxurile viitoare de numerar vor fi repartizate intre persoanele care au un interes in intreprindere;
• lichiditatea și solvabilitatea intreprinderii, informațiile despre acestea fiind utile pentru anticiparea capacității intreprinderii de a-și onora angajamentele financiare la scadență;
• capacitatea intreprinderii de a se adapta schimbărilor mediului in care iși desfășoară activitatea.
Situațiile financiare anuale indeplinesc, in principal, două funcții:
• funcția rezumativă, care se referă la demersul de generalizare la nivelul mulțimii conturilor de bilanț, precum și la acțiunea de sistematizare a soldurilor conturilor in vederea obținerii de indicatori valorici cu putere de reflectare sporită, de sistematizare a acestora intr-un sistem in masură să caracterizeze, la un moment dat, situația economico-juridică a perimetrului contabil respectiv;
• funcția informațională, care constă in faptul ca ceea ce ofera situațiile financiare anuale este imaginea fidelă a unui domeniu al realității, determinat printr-o localizare spatio-temporară a nivelului elementelor de activ și pasiv, de venituri, cheltuieli și rezultate.
Întocmirea situațiilor financiare reprezintă un proces complex de agregare a datelor in vederea construirii indicatorilor economico-financiari privind situația patrimoniului și rezultatele obținute. Desfășurarea acestui proces se concretizează într-o suită de lucrări, dintre care unele cu caracter preliminar, iar altele la redactarea sau completarea propriu-zisă a bilanțului.
Schematic, demersul general de organizare a ciclului de prelucrări contabile se poate reprezenta după figura:
Situațiile financiare reprezintă cea mai importantă modalitate de a prezenta periodic terților informațiile colectate și prelucrate de sistemul contabil.
Se numesc situații anuale deoarece aceste informații de sinteză sunt publicate, de regulă, la sfarșitul exercitiului financiar, care durează de cele mai multe ori, un an. Insa, adesea, utilizatorii solicită date privind performanțele intreprinderii și la intervale mai mici de timp. Astfel, sunt publicate de către intreprinderi unele informații și la alte intervale: semestrial, trimestrial sau lunar (in cazul intreprinderilor cotate la bursele importante ale lumii).
Potrivit art.29 din Legea contabilității nr. 82/1991, republicată, la sfarșitul exercițiului intreprinderile intocmesc un raport anual ce cuprinde situațiile financiare anuale, raportul administratorilor, raportul de audit sau raportul comisiei de cenzori, după caz, și propunerea de distribuire a profitului sau de acoperire a pierderilor contabile.
Situațiile financiare sunt documente de sinteză prin care sunt comunicate informații contabil-financiare necesare majorității utilizatorilor. Potrivit Cadrului IASC, majoritatea utilizatorilor consumă informații pentru:
• a hotărî cand sa cumpere, să păstreze sau să vandă o investiție de capital;
• a evalua răspunderea sau gestiunea manageriala;
• a evalua capacitatea intreprinderii de a plăti și de a oferi alte beneficii angajaților săi;
• a evalua garanțiile pentru creditele acordate intreprinderii;
• a determina politicile de impozitare;
• a determina profitul și dividendele ce pot fi distribute;
• a elabora și utiliza date statistice despre venitul național;
• a reglementa activitatea intreprinderilor.
Situațiile financiare nu acopera totuși intotdeauna nevoile utilizatorilor, deoarece ele exprimă in bună măsură efecte financiare ale unor evenimente trecute, și in același timp, nu conțin de regulă informații nefinanciare. Situațiile financiare reprezintă rezultatele administrării intreprinderii de către conducatori, inclusiv gestionarea resurselor de către acestia. Utilizatorii evaluează modul de administrare sau responsabilitatea conducerii pentru a lua decizii economice, cum sunt: păstrarea investiției, dezvoltarea acesteia sau retragerea din afacere.
Analiza financiară pleacă de la situațiile financiare, ea aducând un plus de relevanță, claritate și expresivitate in aprecierea situației economico-financiare a intreprinderii și punand in evidență toți factorii care au contribuit la rezultatele obținute și contribuția fiecăruia.
2.1. Structura situațiilor financiare anuale
Conform art.5 din Legea contabilității nr.82/1991, fiecare unitate patrimonială are obligația să țină contabilitatea in partidă dublă și să intocmească situații financiare anuale. Structura situațiilor financiare anuale care trebuie intocmite de către intreprinderi diferă in funcție de mărimea acestora.
In Ordinul nr. 1802 din 29/12/2014 Partea I pentru aprobarea Reglementărilor contabile privind situațiile financiare anuale individuale și situațiile financiare anuale consolidate se precizează urmatoarele:
Societatile care la data bilantului au total active: 350 000 EUR, cifra de afaceri netă: 700 000 EUR, numărul mediu de salariați în cursul exercițiului financiar: 10 se numesc microentitati. Acestea întocmesc urmatoarele situații financiare: bilanț prescurtat, cont de profit și pierdere, notele explicative la situațiile financiare anuale.
Entitățile mijlocii și mari sunt entitățile care, la data bilanțului, depășesc limitele a cel puțin două dintre următoarele trei criterii: totalul activelor: 4 000 000 EUR, cifra de afaceri netă: 8 000 000 EUR, numărul mediu de salariați în cursul exercițiului financiar: 50. Acestea întocmesc situațiifinanciare anuale care cuprind: bilanț, cont de profit și pierdere, situația modificărilor capitalului propriu, situația fluxurilor de trezorerie, notele explicative la situațiile financiare anuale.
În cazul entităților nou‐înființate, acestea pot întocmi pentru primul exercițiu financiar de raportare situațiile financiare anuale prevăzute fie pentru microentitati, fie pentru societatile mijlocii si mari.
Persoanele juridice care au intocmit situații financiare anuale simplificate vor intocmi situații financiare complexe numai dacă in doua exerciții financiare consecutive depășesc limitele a două dintre cele trei criterii de mărime.
Persoanele juridice care au intocmit situațiile financiare anuale complexe vor intocmi situații financiare anuale simplificate numai dacă in două exerciții financiare consecutive nu depășesc limitele a două dintre cele trei criterii de mărime.
2.2. Bilanțul contabil
Bilanțul, în calitatea lui de document de sinteză, prezintă activul, capitalurile proprii și datoriile entității la închiderea exercițiului, precum și în celelalte moment când se încheie, petrivit dispozițiilor legale. Această situație financiară de sinteză include toate elementele de active, datorii și capitaluri proprii grupate după natură și lichiditate, respective după natură și exigibilitate.
Acest document de sinteză este prima componentă a situațiilor financiare anuale care prezintă situația patrimoniului unei intreprinderi la sfarșitul exercițiului curent, comparativ cu exercițiul precedent, printr-un sistem de indicatori, procesul de obținere a acestor indicatori pornind de la soldurile debitoare și creditoare cuprinse in Balanța de verificare finală. Indicatorii de la inceputul anului pot fi preluați, in condițiile conservării acelorași structuri, din bilanțul precedent sau se determină, la fel ca și pentru sfarșitul anului, prin preluarea soldurilor inițiale, respectiv a soldurilor finale ale conturilor din Balanța de verificare finală.
Plecand de la conceptul de patrimoniu, bilanțul poate fi abordat din punct de vedere
juridic, economic și financiar:
Concepția juridica definește bilanțul ca situație a patrimoniului și explică conținutul activului ca fiind constituit din totalitatea drepturilor de proprietate și a drepturilor de creanță, iar conținutul pasivului ca fiind dat de capitalurile propriii și totalitatea datoriilor (obligațiilor).
Concepția economică consideră activul bilanțului ca un ansamblu de utilizări (bunuri economice, creanțe, pierderi) iar pasivul un ansamblu de resurse (surse) (aporturi la capital, rezerve, beneficii, datorii, etc.).
Concepția financiară este orientată spre necesitatea de a cunoaște in ce măsură intreprinderea este aptă, ca urmare a mijloacelor pe care le posedă, să-și onoreze (achite) datoriile față de terți atunci cand acestea ajung la scadență. In această viziune activul bilanțului este considerat un ansamblu de mijloace util pentru achitarea datoriilor la scadență, deci activul este privit sub aspectul capacității de lichidate. Pe de alta parte, pasivul este tratat prin prisma termenelor la care datoriile (obligațiile) trebuie achitate, respectiv cand devin exigibile la plată.
Cadrul General de Armonizare a Reglementărilor Contabile cu Directiva a Vl-a a Uniunii Europene și cu Standardele Internaționale de Contabilitate stipulează ca ,,Bilanțul este documentul contabil de sinteză prin care se prezintă elemente de activ și de pasiv ale intreprinderii la incheierea exercițiului. Bilanțul cuprinde toate elementele de activ și pasiv grupate după natură, destinație și lichiditate respectiv natura, proveniența, exigibilitate”.
Conform OMFP 1802 din 29/12/2014 Partea I pentru aprobarea Reglementărilor contabile privind situațiile financiare anuale individuale și situațiile financiare anuale consolidate, formatul bilanțului, respectiv al bilanțului prescurtat, și cel al contului de profit și pierdere nu se modifică de la un exercițiu financiar la altul. În cazuri excepționale sunt permise totuși abateri de la acest principiu pentru a se oferi o imagine fidelă a activelor, datoriilor, poziției financiare și a profitului sau pierderii entității. Astfel de abateri și justificările corespunzătoare se prezintă în notele explicative la situațiile financiare.
Bilanțul contabil indeplinește un set de funcții:
• de generalizare a informațiilor, datele fiind preluate din conturi și grupate după anumitestandarde, oferind o centralizare a informațiilor;
• de informare, furnizand informații atat la nivel managerial, dar și altor persoane fizice și juridice interesate de unitate;
• de analiză, permițand determinarea unor indicatori economico-financiari necesari stabilirii unui diagnostic a situației financiare și rentabilității inregistrate, precum și o eventual evaluare a acestora.
In calitatea sa de document contabil de sinteză, bilanțul reprezintă activul și pasivul unității patrimoniale la incheierea exercițiului, precum și in celelalte momente cand se incheie, potrivit dispozițiilor legale.
Structurile bilanțului legate direct de evaluarea poziției financiare sunt activele, datoriile și capitalul propriu.
Activul bilanțier, prin conținutul său, exprimă destinația și lichiditatea bunurilor economice aflate in patrimoniul agentului economic. Destinațiile pe care le pot lua bunurile economice sunt: utilizarea (separat sau impreuna cu alte active) de către intreprindere in scopul producerii de bunuri sau prestării de servicii, schimbul cu alte active, instrăinarea sau stingerea unei datorii, respective repartizarea către acționarii intreprinderii.
Lichiditatea exprimă posibilitatea de transformare a unui activ in bani. În funcție de toate aceste criterii și in ordinea inversă a lichidității se disting următoarele categorii de active patrimoniale:
1. Activele imobilizate, denumite și active fixe, bunuri imobile sau active pe termen lung, aceste active se referă la valorile din patrimoniul firmei cu existentă durabilă. Perioada de utilizare și de lichiditate a acestor active este mai mare de un an, acestea participand la mai multe cicluri economice, nefiind necesară inlocuirea lor dupa prima intrebuințare. Activele imobilizate nu sunt destinate direct comercializării, ci servesc la realizarea produselor finite și la prestarea serviciilor.
Din această categorie fac parte:
Imobilizările necorporale, numite și active intangibile sau nemateriale, cuprind: cheltuielile de constituire; cheltuielile de dezvoltare; concesiunile, brevetele, licențele, mărcile comerciale, drepturile și activele similare, dacă acestea au fost achiziționate cu titlu oneros; Fondul comercial, in măsura in care acesta a fost achizitionat cu titlu oneros; avansurile și imobilizările necorporale in curs de execuție.
Imobilizările corporate, numite și active fixe tangibile sau imobilizări fizice. In această structură se includ: terenurile și construcțiile; instalatiile tehnice și mașinile; alte instalații, utilaje și mobilier; avansurile și imobilizările corporale in curs de execuție.
Imobilizările financiare reprezintă sume de bani investite de către un agent economic in patrimoniul unei alte unități patrimoniale și se mai numesc investiții financiare sau de portofoliu. Prin aceste plasamente, agentul economic urmărește obținerea de beneficii imediate sau viitoare. Acestea cuprind: acțiunile deținute la entitățile afiliate; imprumuturile acordate entităților afiliate; interesele de participare; imprumuturile acordate entităților de care compania este legată in virtutea intereselor de participare; Investițiile deținute ca imobilizări; alte imprumuturi.
2. Activele circulante se mai numesc active curente și cuprind valorile de natura stocurilor și producției in curs de execuție, creantele și valorile in curs de decontare, precum și titlurile de plasament și disponibilitățile bănești. Activele circulante se caracterizează prin faptul că se află in patrimoniul agentului economic o perioadă redusă de timp, se află intr-o continuă mișcare, modificandu-și continuu forma materială și utilitatea. Consumarea acestora are loc după fiecare ciclu de producție, fiind necesară inlocuirea lor.
– Active circulante materiale, numite și stocuri, cuprind: materiile prime și materialele consumabile; producția in curs de execuție; produsele finite și mărfurile; avansurile pentru cumpărări de stocuri.
– Creanțele sau valorile in curs de decontare (incasare) cuprind: creanțele comerciale; sumele de incasat de la entitățile afiliate; sumele de incasat de la entitățile de care compania este legată in virtutea intereselor de participare; alte creanțe; capital subscris și nevărsat. Sumele care urmează să fie incasate după o perioadă mai mare de un an trebuie prezentate separat pentru fiecare element.
– Investițiile pe termen scurt.
– Casa și conturi la bănci
3. Conturi de regularizare și assimilate. Acestea au următoarea structură: cheltuieli inregistrate in avans; decontări din operațiuni in curs de clarificare; diferențe de conversie-activ.
Pasivul bilanțier grupează resursele in funcție de natura lor juridică și de gradul de exigibilitate a surselor de finanțare. Exigibilitatea reprezintă insușirea unei datorii de a deveni scadentă (plătibilă). In funcție de gradul lor de exigibilitate, sursele de finanțare se clasifică in capitaluri permanente și datorii pe termen scurt.
– Datorii ce trebuie plătite intr-o perioada de pâna la un an:
– Datorii ce trebuie plătite într-o perioadă mai mare de un an:
– Provizioane:
– Venituri în avans.
– Capital și rezerve:
Conținutul claselor ,,Datorii ce trebuie plătite într-o perioadă de un an" și ,,Datorii ce trebuie plătite într-o perioadă mai mare de un an" sunt similare, diferența dintre cele două apărand doar din punctul de vedere al perioadei de decontare.
Provizioanele pentru riscuri și cheltuieli se constituie la sfarșitul exercițiului financiar, pe seama cheltuielilor, in cadrul principiului prudenței.
Capital și rezerve: capitalurile proprii constituie resursele stabile de care dispune o unitate patrimonială. Acestea, impreună cu creditele pe termen lung, fac parte din categoria capitalurilor permanente. Potrivit legii, existența capitalului social sau individual este o condiție obligatorie pentru inființarea și funcționarea societăților, acesta constand in aporturi in bani și in natură ale asociaților sau acționarilor aduse in unitate la inființare.
Veniturile înregistrate în avans sunt pasive de regularizare care privesc incasarea anticipată a unor sume sau creanțe. Acestea sunt repartizate ulterior asupra perioadelor de referință. Pasivele de regularizare asigură respectarea principiului independenței exercițiului și realizarea imaginii fidele deoarece presupun efectuarea unor calcule contabile menite să sporească gradul de exactitate al informațiilor oferite de situațiile financiare anuale.
2.3. Contul de profit și pierdere
Orice activitate economică și socială este pe de o parte consumatoare de resurse, iar pe de altă parte producatoare de rezultate. Astfel, contabilitatea a simțit necesitatea studierii și prezentării echilibrului specific proceselor interne transformatoare, care modifică masa și structura patrimoniului atat cantitativ, cat și calitativ. Aceste modificări sunt determinate de relațiile existente intre cheltuielile și veniturile rezultate in urma desfășurării activității intreprinderii, sintetizate sub forma rezultatului final.
Bilanțul propriu-zis, deși prezintă mărimea rezultatului global, in structura sa, el nu explică proveniența acestuia și cauzele care 1-au generat. Prin urmare, contabilitatea a fost determinată să elaboreze o altă situație anuală care să explice modul de formare a rezultatului și să favorizeze desprinderea unor concluzii privitoare la performanțele activității intreprinderii.
Astfel, a fost elaborat " Contul de profit și pierdere ". Acesta este un raport financiar de sinteza în care se prezinta veniturile si cheltuielile aferente unei perioade de timp. El permite determinarea profitului activitatii desfasurare, si de aceea este considerat de unii autori drept cel mai important raport din situatiile financiare anuale.
Legislatia contabilă din Romania a adoptat un model al contului de profit și pierdere sub forma de listă, in care veniturile și cheltuielile sunt structurate dupa natura și conținutul lor economic. Un asemenea mod trebuie sa cuprindă informații referitoare la: ,,cifra de afaceri, veniturile și cheltuielile exercițiului, grupate dupa natura lor, precum și rezultatul exercițiului (profit sau pierdere).
Elaborarea și publicarea Contului de profit și pierdere a fost determinat nu numai de necesitățile de informare internă a unității, ci și de cerințele impuse terților și, in special, de stat (interesat in primul rand de respectarea legislației fiscale).
După cum s-a arătat, bilanțul prezintă activele, datoriile și capitalurile proprii, pe baza cărora se evalueaza poziția financiară a unei intreprinderi. Contul de profit și pierdere (Contul de rezultate) prezintă veniturile și cheltuielile pe baza cărora se evalueaza performanțele intreprinderii respective.
Cadrul general definește cheltuielile și veniturile astfel:
• Cheltuielile constituie diminuări ale beneficiilor economice inregistrate pe parcursul perioadei contabile sub forma de ieșiri sau scăderi ale valorilor activelor sau creșteri ale datoriilor, care se concretizează in reduceri ale capitalului propriu, altele decat cele rezultate din distribuirea acestora catre acționari.
• Veniturile constituie creșteri ale beneficiilor economice inregistrate pe parcursul perioadei contabile sub forma de ieșiri sau creșteri ale activelor sau descreșteri ale datoriilor, care se concretizează in creșteri ale capitalului propriu, altele decat cele rezultate din contribuțiile acționarilor. Principalele structuri din contul de profit și pierdere sunt:
I. Veniturile de exploatare, care sunt reprezentate prin acele venituri obtinute dindesfășurarea activității de bază a unității patrimoniale, concretizate in:
a) Veniturile din vânzarea marfurilor exprimă prețul de vanzare (exclusiv taxa pe valoarea adaugată) al bunurilor achiziționate de la terți și revandute in aceeași stare sau prețul de vanzare al bunurilor obținute din procesul de exploatare și vandute prin magazinele proprii de prezentare și desfacere. O asemenea categorie de venituri are o pondere insemnata la agenții economici care au ca obiect principal de activitate comercializarea mărfurilor, dar poate fi intalnita și la celelalte entități economice (cu o pondere mai redusă).
b) Producția vândută: reflectă prețul de vanzare (exclusiv taxa pe valoarea adaugată) al 31 produselor finite, semifabricatelor, produselor reziduale, lucrărilor, studiilor și cercetărilor executate, serviciilor prestate, precum și veniturile din redevente, locații de gestiune, chirii și activități diverse facturate;
c) Prin însumarea veniturilor din vanzarea marfurilor cu producția vandută se obține cifra de afaceri, indicator important in aprecierea mărimii intreprinderii și a situației economic-financiare, baza de calcul a unor impozite și taxe;
d) Veniturile din producția stocată reprezintă variația in plus (situație de stocaj) sau in minus (situație de destocaj) intre valoarea la cost de producție efectiv a stocurilor de produse și producția in curs de la finele perioadei, și valoarea stocurilor inițiate de produse și producție in curs, neluand in calcul provizioanele pentru depreciere constituite pentru aceste stocuri. Veniturile din producția stocată au rezervate in contul de profit și pierdere două randuri:
• Solduri creditoare (stocaj);
• Solduri debitoare (destocaj).
e) Veniturile din producția de imobilizari reflectă valoarea imobilizărilor corporale și necorporale realizate in regie proprie, exprimată in costuri efective de producție. Evaluarea producției stocate și a producției de imobilizări in costuri efective de producție constituie consecință aplicării principiului prudenței in evaluare.
f) Producția exercițiului se obține prin insumarea algebrică a producției vandute, veniturilor din producția stocată și a veniturilor din producția de imobilizări.
g) Veniturile din subvenții de exploatare se referă la subvențiile primite de la buget, colectivități publice sau alte unități patrimoniale pentru acoperirea pierderilor, a diferențelor de preț la unele produse și servicii subvenționate sau pentru finanțarea unor acțiuni de interes major.
h) Alte venituri din exploatare este un post eterogen ce reflectă recuperările de creanțe de la clienți și debitori diverși, precum și alte venituri din exploatare ce nu au fost avute in vedere anterior.
i) Veniturile din provizioane privind activitatea de exploatare exprimă veniturile din reluări (anulari, diminuari sau consumari) de provizioane pentru riscuri și cheltuieli, pentru deprecierea imobilizărilor corporale, necorporale și in curs și pentru deprecierea activelor circulante.
II. Cheltuielile pentru exploatare reprezintă expresia bănească a consumului de resurse necesare activităților normale privind obținerea produselor, executarea lucrărilor și prestarea serviciilor. Ele sunt concretizate in:
a) Cheltuielile privind mărfurile – evidențiază costul de achiziție al mărfurilor vandute in cursul exercițiului;
b) Cheltuielile cu materiile prime;
c) Cheltuielile cu materialele consumabile;
d) Cheltuielile cu energia și apa;
e) Alte cheltuieli materiale.
Toate aceste structuri reflectă costurile de achiziție ale materiilor prime, materialelor, energiei și apei consumate de entitate. Este un post al contului de rezultate cu caracter eterogen, care exprimă Cheltuielile generate de uzura obiectelor de inventar, cheltuielile privind baracamentele și amenajările provizorii, consumul de materiale nestocate, costul de achiziție al animalelor, păsărilor și ambalajelor ieșite din gestiune pe parcursul exercițiului;
f) Totalul cheltuielilor materiale cumulează toate posturile contului de rezultate prezentate anterior, cu excepția cheltuielilor privind mărfurile.
g) Cheltuielile cu lucrări și servicii executate de terți vizează utilitățile procurate de unitate din afara ei, cum sunt: cheltuielile cu intreținerea și reparațiile; redevențe, locații de gestiune și chirii; studii și cercetări; prime de asigurare; alte servicii executate de terți și colaboratori; comisioane; onorarii; protocol, reclamă și publicitate; transport de bunuri și persoane; deplasări, detașări, transferări; poștă, telecomunicații; servicii bancare, etc.);
h) Cheltuielile cu impozite, taxe și vărsăminte asimilate grupează obligațiile unității față de bugetul central, bugetele locale, alte organisme publice generate de impozite, taxe, contribuții și vărsăminte asimilate datorate potrivit legislației fiscale in vigoare;
i) Cheltuielile cu remunerațiile personalului se referă la efortul facut de unitate pentru remunerarea salariaților angajați, pe bază de contract de muncă;
j) Cheltuielile privind asigurările și protecția socială sunt generate de folosirea factorului uman in procesul de exploatare și se concretizează in contribuțiile la asigurările sociale, fondul de șomaj, fondul special pentru sănătate, fondul pentru risc și accidente, calculate pe baza fondului de salarii total;
k) Cheltuieli cu personalul – total reflectă costul manoperei și se obține prin cumularea celor două posturi precedente.
l) Alte cheltuieli de exploatare este un post eterogen care grupează pierderile din creanțe față de clienți incerți sau in litigiu și alte cheltuieli din exploatare neindividualizate anterior;
m) Cheltuielile cu amortizările și provizioanele grupează acele cheltuieli de exploatare generate de amortizarea imobilizărilor și de constituirea sau suplimentarea provizioanelor pentru: riscuri și cheltuieli; deprecierea imobilizărilor corporale, necorporale și in curs; deprecierea elementelor de stocuri; creanțe neincasabile față de clienți incerți, rău platnici sau cu care unitatea se află in litigiu.
III. Rezultatul din exploatare apare din compararea totalului veniturilor din exploatare cu totalul cheltuielilor din exploatare și se concretizează in profit (dacă veniturile sunt mai mari) sau in pierdere (in situația inversă).
IV. Veniturile financiare reprezintă contravaloarea remunerării capitalului propriu investit in activitatea unor firme sau sunt o consecință a factorilor conjuncturali, fiind structurate in:
a) Venituri din participații, alte imobilizări financiare și creanțe imobilizate care grupează sumele incasate sau de incasat sub formă de dividende sau dobanzi pentru investițiile efectuate pe termen lung in activitatea altor unități;
b) Venituri din titluri de plasament ce reflectă diferențe care apar, in momentul vanzării titlurilor de plasament, intre prețul de cesiune al acestora (mai mare) și valoarea lor contabilă (mai mică).
c) Venituri din diferențe de curs valutar care sunt determinate de incasarea creanțelor in devize (cand cursul de schimb de la data incasării este mai mare decat cel de la data facturării), plata datoriilor in valută (cand cursul de schimb de la data plății este mai mic decat cel de la data primirii facturii și regularizarea soldului conturilor de disponibilități exprimate in devize (cursul de schimb de la data inchiderii exercițiului este superior celui la care au avut loc incasările și plățile);
d) Venituri din dobânzi care se referă la dobanzile incasate sau de incasat pentru imprumuturile acordate pe termen scurt, pentru titlurile de plasament deținute și pentru disponibilitățile păstrate in conturi bancare;
e) Alte venituri financiare exprimă veniturile realizate din sconturile obținute de la furnizori și creditori diverși pentru achitarea anticipată a datoriilor față de aceștia, precum și alte venituri de natura financiară care nu au fost menționate anterior;
f) Veniturile din provizioane apar ca urmare a reluării provizioanelor de natura financiară privind: riscuri și cheltuieli; deprecierea imobilizărilor financiare; deprecierea titlurilor de plasament și deprecierea creanțelor din conturile de decontări in cadrul grupului sau cu asociații.
V. Cheltuieli financiare constituie contraprestația pe care trebuie să o acorde unitatea pentru folosirea resurselor acordate de alte firme pe termen lung, pierderile care apar in condițiile imposibilității de a recupera total sau parțial investițiile efectuate pe termen lung sau pierderile generate de factori conjuncturali. Această structură a contului de rezultate include următoarele elemente:
a) Pierderile din creanțe legate de participații – reflectă sumele investite in activitatea unităților la care se dețin participații, care nu mai pot fi recuperate din diferite cauze, inclusive dobanzile aferente;
b) Cheltuielile privind titlurile de plasament cedate sunt reprezentate de diferențele care apar in momentul vanzării titlurilor de plasament intre prețul de cesiune al acestora (mai mic) și valoarea lor contabilă (mai mare);
c) cheltuielile din diferențe de curs valutar evidentiază diferențele nefavorabile de curs valutar constatate cu ocazia lichidării creanțelor și datoriilor exprimate in devize și diferențele nefavorabile de curs aferente disponibilităților in devize;
d) Cheltuieli privind dobânzile exprimă sumele plătite sau de achitat pentru imprumuturile primite de la terți;
e) Alte cheltuieli financiare includ cheltuieli ocazionate de sconturile acordate clienților și debitorilor diverși pentru incasarea anticipată a creanțelor față de aceștia, precum și alte cheltuieli de natura financiară care nu au fost avute in vedere anterior;
f) Cheltuielile cu amortizările și provizioanele vizează cheltuielile de natura financiară ce apar ca urmare a constituirii sau suplimentării provizioanelor privind: riscuri și cheltuieli; deprecierea imobilizărilor financiare; deprecierea titlurilor de plasament; deprecierea creanțelor din conturile de decontări in cadrul grupului și cu asociații. Se includ in această categorie și cheltuielile ocazionate de amortizarea primelor de rambursare a obligațiunilor.
VI. Similar rezultatului din exploatare se determină și rezultatul financiar (sub forma de profit sau pierdere) ca diferența intre totalul veniturilor financiare și totalul cheltuielilor financiare.
VII. Rezultatul curent al exercițiului exprimă rezultatul activității curente desfășurată de o unitate patrimonială. El reprezintă diferența dintre totalul veniturilor curente (de exploatare și financiare) și totalul cheltuielilor curente sau ca suma algebrică intre rezultatul din exploatare și cel financiar.
VIII. Din compararea mărimii veniturilor excepționale cu cea a cheltuielilor excepțional se obține rezultatul exercițiului, concretizat in profit sau pierdere.
IX. Rezultatul brut al exercițiului se obține prin deducerea din veniturile toate (din exploatare, financiare și excepționale) a cheltuielilor totale (din exploatare, financiare și exceptionale).
In situația in care cheltuielile totale sunt superioare veniturilor totale, rezultatul brut al exercițiului se concretizează in pierdere și coincide cu rezultatul net ale exercițiului (pierdere). In situația inversă, rezultatul brut al exercițiului se materializează in profit, care este supus 35 impozitării și care diferă de rezultatul net al exercițiului.
X. Impozitul pe profit se determină prin aplicarea cotei de 16% asupra bazei impozabile. Baza impozabilă (profit fiscal) se determină pe baza relației: Profit fiscal = Rezultatul brut al exercițiului – Venituri neimpozabile + Cheltuieli nedeductibile
XI. Dacă din profitul brut al exercițiului se deduce impozitul pe profit, se obține rezultatul (profitul) net al exercițiului.
2.4. Note explicative la situațiile financiare anuale simplificate
Notele explicative oferă o gamă largă de informații adiționale, relevante pentru necesitățile analiștilor și a celorlalți utilizatori. Ele trebuie să ofere informații despre bazele de intocmire a situațiilor financiare și despre politicile contabile specifice selecționate și aplicate pentru tranzacții și evenimente semnificative; să prezinte informațiile cerute de Standardele Internaționale de Contabilitate care nu sunt prezentate in altă parte in situațiile financiare; și să ofere informații suplimentare care nu sunt prezentate in situațiile financiare, dar care sunt necesare pentru o prezentare fidelă. Acestea trebuie să prezinte politicile contabile adoptate de intreprindere pentru a determina valorile elementelor din bilanț, ale profitului sau ale pierderii aferente fiecărui exercițiu, ale fluxurilor de trezorerie și modificărilor capitalului propriu.
Notele explicative conțin informații referitoare la poziția financiară și rezultatele obținute, informații necesare utilizatorilor. Prezentarea notelor explicative trebuie să se facă intr-o manieră sistematică, iar fiecare element din bilanț, contul de profit și pierdere, situația fluxurilor de trezorerie și situația modificărilor capitalului propriu trebuie să fie insoțit de o trimitere la nota care cuprinde informații legate de acel element.
Notele explicative trebuie să cuprindă informații privind metodele de evaluare aplicate diferitelor elemente din situațiile financiare anuale și metodele utilizate pentru calcularea ajustărilor de valoare. Pentru elementele incluse in situațiile financiare anuale care sunt sau au fost inițial exprimate in moneda straina (valuta), trebuie prezentate bazele de conversie utilizate pentru a le exprima in moneda națională.
Trebuie să se menționeze, totodată, dacă situațiile financiare anuale au fost întocmite în
conformitate cu Legea contabilității nr. 82/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și cu prevederile cuprinse în prezentele reglementări.
Pentru a asigura buna lor ințelegere, următoarele informații trebuie prezentate cu claritate și repetate ori de cate ori este necesar:
• denumirea entității care face raportarea;
• faptul ca situațiile financiare anuale sunt proprii acesteia și nu grupului;
• data la care s-au incheiat sau perioada la care se referă situațiile financiare anuale;
• moneda in care sunt intocmite situațiile financiare anuale;
• exprimarea cifrelor incluse in raportare (de exemplu, in RON).
Notele explicative la bilanț și la contul de profit și pierdere, prezentate în conformitate cu prezentul capitol, respectă ordinea în care sunt prezentate elementele în bilanț și în contul de profit și pierdere.
Modalitate de prezentare a notelor explicative:
Nota 1. Active imobilizate – prezintă variația în timp a valorilor brute și deprecierilor
exprimate prin amortizări și provizioane (sold la 1 ianuarie, creșteri, reduceri, sold la 31
decembrie).
Nota 2. Provizioane – prezintă existența și mișcarea diferitelor tipuri de provizioane (sold la 1 ianuarie, transferuri, sold la 31 decembrie).
Nota 3. Repartizarea profitului – reflectă repartizarea profitului pe destinații legale: profit net repartizat la rezerve, pentru acoperirea pierderii, la dividende, profit nerepartizat.
Nota 4. Analiza rezultatului din exploatare – prezintă componentele rezultatului din exploatare ,,după destinație" din exercițiul curent față de exercițiul precedent și cuprinde următorii indicatori: Cifra de afaceri netă; Costul bunurilor vandute și al serviciilor prestate (3 + 4 + 5); Cheltuielile activității de bază; Cheltuielile activităților auxiliare; Cheltuielile indirecte de producție; Rezultatul brut aferent cifrei de afaceri nete (1-2); Cheltuielile de desfacere; Cheltuieli generale de administrație; Alte venituri din exploatare; Rezultatul din exploatare (6-7-8+9).
Nota 5. Situația creanțelor și datoriilor – evidențiază creanțele și datoriile comerciale, clasificate după lichiditate, respectiv exigibilitate (sold la 31 decembrie, termen de lichiditate, respectiv de exigibilitate).
Nota 6. Principii, politici și metode contabile – prezintă abaterile de la principiile contabile, schimbarea metodelor de evaluare in cursul exercițiului financiar, precum și implicațiile asupra rezultatului, tratamente contabile alternative, etc. În această notă se vor prezenta:
• Reglementările contabile aplicate la întocmirea și prezentarea situațiilor financiare anuale.
• Abaterile de la principiile și politicile contabile, metodele de evaluare și de la alte prevederi din reglementările contabile, menționându-se: natura, motivele, evaluarea efectului asupra activelor, datoriilor, poziției financiare și a profitului sau pierderii.
• Dacă valorile prezentate in situațiile financiare nu sunt comparabile, absența comparabilității trebuie prezentată in notele explicative, insoțită de comentarii relevante.
• Valoarea reziduală pentru imobilizări stabilită in situația in care nu se cunoaște prețul de achiziție sau costul de producție al acesteia.
• Suma dobanzilor incluse in costul activelor imobilizate și circulante cu ciclu lung de fabricate.
• In cazul reevaluării imobilizărilor corporale: elementele supuse reevaluarii, precum și metodele prin care sunt determinate valorile rezultate in urma reevaluării; valoarea la cost istoric a imobilizărilor reevaluate; tratamentul în scop fiscal al rezervei din reevaluare; modificările rezervei din reevaluare.
• Dacă activele fac obiectul ajustărilor excepționale de valoare exclusiv în scop fiscal, suma ajustărilor și motivele pentru care acestea au fost efectuate trebuie prezentate în notele explicative.
• Dacă valoarea prezentată in bilanț, rezultată după aplicarea metodelor FIFO, CMP sau LIFO, diferă in mod semnificativ, la data bilanțului, de valoarea determinată pe baza ultimei valori de piață cunoscute inainte de data bilanțului, valoarea acestei diferențe trebuie prezentată in notele explicative ca total, pe categorii de active fungibile.
Nota 7. Participații și surse de finanțare – prezintă informații legate de capitalul social subscris/patrimoniul entității, numărul și valoarea totală a fiecărui tip de acțiuni emise, acțiuni răscumpărabile, acțiuni emise în timpul exercițiului financiar, numărul, descrierea și valoarea acțiunilor corespunzătoare, perioada de exercitare a drepturilor, prețul plătit pentru acțiunile distribuite, obligațiuni emise, valoarea nominal, valoarea înregistrată în momentul plății.
Nota 8. Informații privind salariații și membrii organelor de administrație, conducere și de supraveghere – cuprinde mențiuni cu privire la: indemnizațiile acordate directorilor și administratorilor, obligațiile contractuale cu privire la plata pensiilor către foștii directori și dministratori, valoarea avansurilor și a creditelor acordate directorilor și administratorilor in timpul exercițiului, salariați.
Nota 9. Exemple de calcul și analiză a principalilor indicatori economico-financiari. Principalii indicatori economico-financiari prezentați in notele explicative sunt:
• Indicatori de lichiditate: indicatorul lichidității curente (Indicatorul capitalului circulant), indicatorul lichidității imediate (test acid).
• Indicatori de risc: indicatorul gradului de indatorare, indicatorul privind acoperirea dobânzilor.
• Indicatori de activitate (indicatori de gestiune): viteza de rotație a stocurilor (rulajul stocurilor), număr de zile de stocare, viteza de rotatie a debitelor-clienti, viteza de rotație a creditelor-furnizori, viteza de rotație a activelor imobilizate, viteza de rotație a activelor totale.
• Indicatori de profitabilitate: rentabilitatea capitalului angajat, marja brută din vanzări.
• Indicatori privind rezultatul pe acțiune (se determină in conformitate cu prevederile IAS33): rezultatul pe acțiune.
• Profit net atribuibil acțiunilor comune;
• Număr de acțiuni comune luate in calcul: raportul dintre prețul de piață al acțiunii și rezultatul acțiunii.
Nota 10. Alte informații – oferă date cu privire la prezentarea întreprinderii, relațiile acesteia cu filialele, cu alte întreprinderi asociate, onorariile plătite auditorilor, angajamente acordate sau primite, etc.
Capitolul 3. Aaliza rezultatelor întreprinderii
Lumea contemporană devine, din ce în ce mai mult, o realitate de neconceput fără preocuparea pentru performanță, reușită și succes. Aceste elemente au devenit motivația, aproape obsedantă, a oricărei întreprinderi care încearcă să se înscrie și să se mențină durabil pe o piață concurențială.
În general, termenul de performanță are semnificația unui ,,rezultat prestigios" a unei ,,realizări deosebite". Transpus în mediul de afaceri, conceptul de performanță este interpretat ca o ,,bună reușită" sau ca un ,,succes", în plan general sau pe domenii specifice de activitate ale întreprinderii (tehnic, comercial, financiar, social etc.), care poate fi cuantificat cu ajutorul unui ansamblu de indicatori sau criterii de natură cantitativă și calitativă (profit, rentabilitate, cifră de afaceri, cash-flow, cota de piață, cost de externalitate, imagine de marcă, climat social, reputația echipei manageriale etc.) și care este expresia gestiunii activității întreprinderii.
Analiza performanțelor economico-financiare trebuie să se realizeze în corelație cu obiectivele pe termen lung vizate de fiecare întreprindere.
Sursa informațională pentru analiza performanțelor intreprinderii o reprezintă Contul de profit și pierdere. Informațiile pe care acesta le conține sunt utile atât pentru a evalua performanțele anterioare și/sau curente ale întreprinderii, cât și pentru estimarea rezultatelor sale viitoare. Astfel, pe baza Contului profit și pierdere se pot determina o serie de indicatori, care poartă numele de solduri intermediare de gestiune sau marje de acumulare, care completează lista indicatorilor de apreciere a performanțelor economico-financiare ale întreprinderii.
3.1 Definirea conceptului de rezultat
Produsul principal al contabilității sunt situațiile financiare anuale, iar obiectivul lor este furnizarea unei imagini fidele a stării întreprinderii. Aceste situații trebuie să prezinte fidel rezultatele și patrimoniul societății, să reflecte realitatea economică a tranzacțiilor realizate, informațiile oferite să fie imparțiale, prudente, relevante și credibile. Diversitatea activităților a condus la creșterea complexității lucrărilor contabile, crescând riscul de apariție a erorilor în prelucrarea datelor, interpretarea și evaluarea lor fiind periclitată. De asemenea, producătorii de informații nu sunt neutri față de operațiunile efectuate și implicit nici față de conturile anuale ceea ce ridică semne de îndoiala cu privire la obiectivitatea furnizorilor de informații contabile. Utilizatorii informației au interese și nevoi de informare diferite de cele ale contabililor întreprinderii.
Rezultatul contabil sintetizează eficiența cu care s-a desfășurat întreaga activitate economică a unității patrimoniale și poate îmbrăca două forme: profit (beneficiu) sau pierdere. Conform dicționarului Larousse, profitul este definit ca ,,rezultatul obținut de proprietatea industrială sau de o activitate comercială sau financiară" sau venitul produs de capitalul adus într-o întreprindere, reprezentând diferența dintre încasările efective și totalul cheltuielilor aferente.
Profitul unei întreprinderi corespunde acelei părți a veniturilor care rămane după ce s-au efectuat toate cheltuielile legate de producție (achiziție de materii prime, plata salariilor și a obligațiilor sociale) și după ce s-au remunerat ceilalți factori de producție.
O parte a acestui profit este apoi prelevat de către stat sub forma de impozit pe profit. Profitul net este apoi distribuit proprietarilor intreprinderii (acționari sau asociați) sub forma de dividende, iar o parte este păstrat pentru creșterea capacităților de producție (autofinanțare).
Unul dintre cele mai importante obiective care justifică existența unei întreprinderi este obținerea de profit. Potrivit unor autori, întreprinderea este definită ca fiind o unitate economică ce produce sau cumpără, pentru ca prin vânzarea a ceea ce a produs sau cumpărat, să obțină un câștig.
Realizarea acestui obiectiv supune întreprinderea la o serie de eforturi ocazionate de atragerea și antrenarea resurselor economice în diferite activități, altfel spus, la o serie de cheltuieli. Efectele degajate de aceste activități și care constituie substanța profitului sunt venituri.
Profitul sau pierderea obținută de întreprindere este utilizată frecvent ca o măsură de apreciere a performanțelor. Necesitățile informaționale privind rezultatul vizează, mai ales din partea investitorilor și managerilor, cunoașterea fluxurilor de cheltuieli și venituri care explică acest rezultat. Profitul este un indicator atât de semnificativ în sistemul economiei de piață, încât fără profit și fără motivația indusă de profit, acest sistem ar dispărea. Indicatorul profit are calitatea de coordonată fundamentală a activității economico-financiare și de condiție a realizării ei optime.
Obținerea profitului (rezultatului pozitiv) este scopul urmărit în orice activitate economică deoarece acesta reprezintă sursa de finanțare proprie a activelor cedate, resursa din care se plătește costul capitalului propriu dar și împrumutat, se asigură dezvoltarea firmei precum și contribuția la constituirea fondurilor bugetare. El este exprimat prin excedentul de venit față de cheltuieli, reprezentand o sursă obținută, de regulă, în activitatea de realizare a bunurilor, lucrărilor sau serviciilor pe piață și concretizată în surplusul de mijloace (bănești) intrat în patrimoniu. Profitul poate fi definit în mai multe accepțiuni.
Accepțiunea de ordin legislativ definește profitul ca diferență între veniturile și costurile aferente lor, acesta apărând ca un câștig legitim, legal, urmare a respectării legilor privind evidențierea de către firmă a tuturor veniturilor și a cheltuielilor ocazionate de o activitate economică și ca profit nelegitim sau nelegal dacă o parte din venituri nu a fost înregistrată sau unele cheltuieli au fost majorate artificial.
Intr-o alta accepție, profitul este un venit rezidual ce revine întreprinderilor ca urmare a progreselor economice și tehnice realizate de acestea în activitățile desfășurate.
A treia perspectivă definește profitul ca o remunerare a factorilor de producție pentru și a efortului depus, dar și pentru priceperea de a depăși riscurile inerente activităților economice.
Pierderea sau rezultatul negativ exprimă partea din cheltuieli neacoperită din venituri, adică partea din resursele consumate și nerecuperate, mărimea bunurilor consumate in activitatea întreprinderii și care nu a putut fi acoperită din veniturile proprii.
În raport cu efectele pe care le are asupra situației patrimoniale, rezultatul exercițiului echivalează cu o ,,îmbogațire" a întreprinderii, atunci când se concretizează în profit (care majorează capitalurile proprii) sau cu o ,,sărăcire" a unității, dacă se materializează în pierdere (care diminuează capitalurile proprii).
Scopul urmărit de fiecare întreprinzător este obținerea de profit. Un deficit contabil este o contraperformanță pe care întreprinderea trebuie să o corecteze cât mai repede posibil pentru a nu influența în mod negativ activitatea viitoare a firmei, fiind pusă în joc însăși existența sa.
Potrivit opticii fiscale din țara noastră rezultatul exercițiului se determină pe fiecare gen de activitate desfășurată de agenții economici (de exploatare, financiară), ca diferență între veniturile și cheltuielile corespunzătoare fiecărei activități, obținandu-se urmatoarele categorii de rezultat:
Rezultat din exploatare = Venituri din exploatare – Cheltuieli pentru exploatare
Rezultat financiar= Venituri financiare – Cheltuieli financiare
Rezultatul curent al exercițiului = Rezultat din exploatare + Rezultat financiar
Rezultat Rezultatul brut al exercițiului = Rezultatul curent al exercițiului
Rezultatul exercițiului înaintea impozitării (profit brut sau pierdere) nu este omogen, în compoziția sa intrând rezultate din activități diferite.
Rezultatul exploatării se determină ca diferență între veniturile din exploatare și cheltuielile de exploatare. Veniturile din exploatare sunt compuse din cifra de afaceri, veniturile din producția stocată, veniturile aferente producției de imobilizări și alte venituri din exploatare. Cheltuielile de exploatare includ cheltuielile aferente ciclului de exploatare (activități de producție și de comercializare a mărfurilor). În cazul în care producția stocată și imobilizată se evaluează in costuri efective, veniturile aferente lor sunt egale cu cheltuielile neînregistrându-se profit.
În această situație rezultatul exploatării este determinat de rezultatul aferent cifrei de afaceri, iar diferența dintre alte venituri din exploatare și alte cheltuieli de exploatare și de diferența dintre veniturile din provizioane privind exploatarea (cand obiectul sau cauza care a generat constituirea provizionului nu mai există) și cheltuielile cu provizioanele aferente exploatării (pentru deprecierea stocurilor de materii prime, materiale, producție neterminata, produse finite, mărfuri; pentru creanțe neincasate, clienți rău-platnici aflați in litigiu; pentru deprecierea activelor imobilizate necorporale și corporale etc.).
Rezultatul financiar (profit sau pierdere) se calculează ca diferență între veniturile financiare și cheltuielile financiare. Veniturile financiare provin din titluri de participare, din diferențe de curs valutar, din dobânzi etc. Cheltuielile financiare se referă la dobânzi, despăgubiri, amenzi, penalități, diferențe de curs valutar etc.
Rezultatul curent al exercițiului (profit sau pierdere) se obține însumând rezultatul exploatării și rezultatul financiar. O altă modalitate de determinare a rezultatului curent al exercițiului este ca diferența între veniturile curente (venituri din exploatare plus financiare) și cheltuieli curente (cheltuieli de exploatare plus financiare). Se mai poate determina ca diferență între veniturile totale și cheltuielile totale.
Rezultatul impozabil (fiscal) este diferit de rezultatul exercițiului inaintea impozitării, pentru că se impun unele corecții. Astfel, se adună cheltuielile care depășesc nivelul admis prin acte normative (de exemplu, cheltuielile de protocol, cheltuielile de transport etc.) și cele neadmise a se scădea din rezultatul impozabil. (de exemplu amenzi, penalități, provizioane nedeductibile etc.). Deci nu se impozitează deducerile fiscale cum sunt rezervele legale, pierderile din anii precedenți, reducerea de impozit, stabilite prin acte normative, în cazul reinvestirii profitului, dacă este legiferata etc.
Rezultatul exercițiului după impozitare (profit sau pierdere) se determină ca diferența între rezultatul impozabil și impozitul pe profit.
3.2. Stabilirea rezultatului exercițiului financiar
Potrivit ordinului nr. 1802 din 29 decembrie 2014 ‐ Partea I pentru aprobarea Reglementărilor contabile privind situațiile financiare anuale individuale și situațiile financiare anuale consolidate:
Veniturile sunt recunoscute în contul de profit și pierdere atunci când se poate evalua în mod credibil o creștere a beneficiilor economice viitoare legate de creșterea valorii unui activ sau de scăderea valorii unei datorii. Recunoașterea veniturilor se realizează simultan cu recunoașterea creșterii de active sau reducerii datoriilor (de exemplu, creșterea netă a activelor, rezultată din vânzarea produselor sau serviciilor, ori descreșterea datoriilor ca rezultat al anulării unei datorii).
Cheltuielile sunt recunoscute în contul de profit și pierdere atunci când se poate evalua în mod credibil o diminuare a beneficiilor economice viitoare legate de o diminuare a valorii unui activ sau de o creștere a valorii unei datorii. Recunoașterea cheltuielilor are loc simultan cu recunoașterea creșterii valorii datoriilor sau reducerii valorii activelor (de exemplu, drepturile salariale angajate sau amortizarea echipamentelor).
Activitatea de determinare a rezultatului exercițiului se poate confrunta cu anumite dificultăți generate de controversele privind modul de abordare și de definire a rezultatului. În general toate abordările pornesc de la premisa că măsurarea performanțelor implică în principal determinarea profitului ca expresie pozitivă a rezultatului. În acest sens sunt posibile mai multe abordări: o abordare patrimonială, o abordare economică și o abordare financiară.
1. Abordarea patrimonială are în vedere măsurarea profitului pe baza variației patrimoniului întreprinderii în cursul unui exercițiu pe baza formulei următoare:
Rezultat = Capitaluri proprii la fmele exercițiului N – Capitaluri proprii la finele
exercițiului N-l
Potrivit așa-numitei ecuații patrimoniale, rezultatul exercițiului este reprezentat de variația capitalurilor proprii, de-a lungul exercițiului, cu luarea in calcul a eventualelor modificări suferite de capitalul social și distribuiri rezultatului.
Performanța intreprinderii este masurată în funcție de variația patrimoniului în cursul unui exercițiu. Pentru a putea măsura astfel rezultatul exercițiului este nevoie de două bilanțuri succesive.
2. Abordarea economică presupune stabilirea rezultatului ca diferență între venituri și cheltuieli: Rezultat = Venituri – Cheltuieli
Rezultatul poate fi o mărime pozitivă, denumită profit sau beneficiu, atunci când veniturile sunt mai mari decât cheltuielile, sau o mărime valorică negativă, denumită pierdere, atunci când sunt mai mari cheltuielile decât veniturile.
Acest mod de determinate a rezultatului caracterizează toate sistemele de contabilitate în partida dublă, dar prezintă particularități îndeosebi în funcție de accepțiunile atribuite noțiunilor de venituri și cheltuieli, precum și de modul in care operează unele principii.
Dificultatea determinării rezultatului exercițiului, din punct de vedere economic, pleacă de la controversele privind definirea și conectarea veniturilor și cheltuielilor aferente unui exercițiu.
3. Abordarea financiară a rezultatului are la bază variația trezoreriei întreprinderii în cursul unei perioade de timp determinate pe baza relației: Rezultat = Incasări – Plăți
Acest mod de determinare a rezultatului este specific contabilității de casă, în care veniturile coincid cu încasările, iar cheltuielile coincid cu plățile. În contabilitatea de angajamente, pentru a determina rezultatul financiar, veniturile și cheltuielile trebuie împărțite în venituri și cheltuieli monetare și nemonetare, rezultând relația:
Rezultat = Venituri monetare – Cheltuieli monetare + Venituri nemonetare – Cheltuieli nemonetare
În practică se regăsesc toate cele trei concepții, dar rolul esențial revine concepției economice, conform căreia rezultatul reprezintă un indicator care exprimă performanța financiară a unei întreprinderi și se determină ca diferență între veniturile și cheltuielile exercițiului financiar.
Cele mai importante venituri nemonetare sunt ,,Variația stocurilor", iar dintre cheltuielile nemonetare cele mai importante sunt provizioanele și amortizările.
În determinarea rezultatului, este esențială identificarea momentului când o activitate desfășurată de întreprindere ocazionează o cheltuială sau genereaza un venit. În mod frecvent, profitul este confundat cu trezoreria întreprinderii. Această confuzie este rezultatul percepției eronate a conceptelor de cheltuială și venit. Există tendința de a atribui oricărei plăți semnificația de cheltuială și respectiv oricărei încasări semnificația de venit. Evoluția acestor două concepte a trebuit să țină seama de decalajul în timp care există între fluxurile de bunuri și servicii (vânzări, cumpărări) și fluxurile de trezorerie (încasări, plăți) .
Din necesitatea aplicării principiului independenței exercițiului, cheltuielile și veniturile trebuie atașate exercițiului căruia îi corespund. Dacă pe parcursul exercițiului financiar cheltuielile și veniturile sunt înregistrate pe măsura apariției lor, la sfarșitul perioadei se poate produce un decalaj între elementele înregistrate și cele care trebuie să participe la determinarea rezultatului. Apariția acestor decalaje antrenează necesitatea unor ajustări. În acest scop, conturile de regularizare sunt utilizate pentru a repartiza cheltuielile și veniturile în timp, astfel încât să se atașeze fiecărui exercițiu cheltuielile și veniturile aferente.
Apariția unui decalaj între manifestarea unui anumit eveniment și constatarea sa contabilă se poate datora mai multor situații. Pe de o parte, unele cheltuieli și venituri aparțin exercițiului, dar nu au fost contabilizate (cheltuielile de plată și veniturile de primit). Pe de alta parte, unele cheltuieli și venituri au fost contabilizate, dar nu aparțin exercițiului respectiv (cheltuielile și veniturile constatate în avans).
Manifestarea unor decalaje în timp între fluxurile de bunuri și servicii și fluxurile de trezorerie impune anumite cerințe în privința recunoașterii cheltuielilor și veniturilor. Exigențele contabilității de angajamente impun ca venitul să fie recunoscut de regulă în momentul angajării unei creanțe, iar cheltuiala, în momentul angajării unei datorii. Ținând cont de aceste cerințe, rezultatul exercițiului, respectiv profitul sau pierderea, se determină ca diferența între veniturile și cheltuielile exercițiului, indiferent de data încasării sau plății lor.
Rezultatul exercițiului financiar are două componente: o componentă contabilă, care este reflectată prin rezultatul contabil al exercitiului și o componentă fiscală, care este reflectată prin rezultatul fiscal al exercițiului financiar.
Rezultatul contabil al exercițiului se determină ca diferența între venituri și cheltuieli, indiferent de data încasării sau plății lor. El se stabileste lunar ca efect al închiderii conturilor de cheltuieli (clasa a 6- a) și a conturilor de venituri (clasa a 7-a) prin contul 121 Profit și pierdere".
În cazul în care veniturile fiecărei perioade (luna calendaristică) sunt mai mari decat cheltuielile perioadei, rezultatul apare sub forma profitului, iar în cazul în care veniturile sunt mai mici decat cheltuielile, rezultatul apare sub forma pierderii.
Rezultatul contabil (rezultat brut al exercitiului sau rezultatul exercitiului înainte de impozitare) se calculează având în vedere cerintele unei contabilități de angajament și respectând principiul independenței exercițiului.
Rezultatul brut al exercițiului corectat cu deducerile fiscale și cheltuielile nedeductibile din punct de vedere fiscal permite obținerea rezultatului fiscal (profit impozabil sau pierdere fiscală).
Rezultatul contabil = Venituri totale –Cheltuieli totale
Rezultatul fiscal = Rezultatul contabil–Reduceri fiscale + Elemente nedeductibile fiscal
Pentru determinarea veniturilor exercitiului se iau în calcul toate câștigurile din orice sursă, inclusiv cele realizate din investițiile financiare.
În general, cheltuielile sunt deductibile în aceeași manieră, atât pentru a calcula rezultatul contabil, cât și rezultatul fiscal.
Prin excepție, anumite cheltuieli se deduc după regulile obișnuite pentru calculul rezultatului contabil, dar nu pot fi deduse pentru calculul rezultatului fiscal.
Rezultatul definitiv al exercitiului financiar se stabilește anual la închiderea acestuia și reprezintă soldul final al contului 121 „ Profit și pierdere".
Soldurile intermediare de gestiune sunt paliere succesive în formarea rezultatului final, construcția acestora realizandu-se în cascadă, pornind de la cel mai cuprinzător (producția exercițiului + marja comercială) și încheind cu cel mai sintetic (rezultatul net al exercițiului). O parte dintre soldurile intermediare de gestiune caracterizează performanța activității de producție și comercializare, ca de exemplu: cifra de afaceri, marja comercială, producția exercițiului, valoarea adăugată. O altă parte dintre solduri caracterizează rentabilitatea întreprinderii, respectiv: excedentul (deficitul) brut de exploatare, rezultatul din exploatare, rezultatul financiar, rezultatul curent, rezultatul extraordinar, rezultatul brut și rezultatul net al exercițiului.
3.3. Reflectarea in contabilitate a rezultatului financiar
În contabilitate, profitul sau pierderea se stabilește cumulat de la începutul exercițiului financiar. Rezultatul exercițiului se determină ca diferență între veniturile și cheltuielile exercițiului, iar rezultatul definitiv al exercițiului financiar se stabilește la închiderea acestuia și reprezintă soldul final al contului de profit și pierdere.
Repartizarea profitului se înregistrează în contabilitate pe destinații, după aprobarea situațiilor financiare anuale si în conformitate cu prevederile legale în vigoare.
Sumele reprezentând rezerve constituite din profitul exercițiului financiar curent, în baza unorprevederi legale, se înregistrează prin articolul contabil 129 "Repartizarea profitului" = 106 "Rezerve".
Profitul contabil rămas după această repartizare se preia la începutul exercițiului financiar următor celui pentru care se întocmesc situațiile financiare anuale în contul 117 "Rezultatul reportat", de unde urmează a fi repartizat pe celelalte destinații hotărâte de adunarea generală a acționarilor sau asociaților, curespectarea prevederilor legale.
Evidențierea în contabilitate a destinațiilor profitului contabil se efectuează după adunarea generală a acționarilor sau asociaților care a aprobat repartizarea profitului, prin înregistrarea sumelor reprezentând dividende cuvenite acționarilor sau asociaților, rezerve și alte destinații, potrivit legii.
Închiderea conturilor 121 "Profit sau pierdere" și 129 "Repartizarea profitului" se efectuează la începutul exercițiului financiar următor celui pentru care se întocmesc situațiile financiare anuale. Ca urmare, cele două conturi apar cu soldurile corespunzătoare, în bilanțul întocmit pentru exercițiul financiar la care se referă situațiile financiare anuale.
In contul 117 "Rezultatul reportat" se evidentiaza distinct rezultatul reportat provenit din preluarea, la inceputul exercitiului financiar curent, a rezultatului din contul de profit si pierdere al exercitiului financiar precedent, precum si rezultatul reportat provenit din corectarea erorilor contabile.
Pierderea contabila reportata se acoperă din profitul exercitiului financiar și cel reportat, din rezerve, prime de capital si capital social, potrivit hotararii adunarii generale a actionarilor sau asociatilor, cu respectarea prevederilor legale. in lipsa unor prevederi legale exprese, ordinea surselor din care se acopera pierderea contabila este la latitudinea adunarii generale a actionarilor sau asociatilor, respectiv a consiliului de administratie.
În lipsa unor prevederi legale exprese, ordinea surselor din care se acoperă pierderea contabilă este la latitudinea adunării generale a acționarilor sau asociaților, respectiv a consiliului de administrație.
REGISTRUL JURNAL
Capitolul 4. Analiza rezultatelor înteprinderii
Rentabilitatea este categoria economică ce exprimă capacitatea întreprinderii de a obține profit, ceea ce reflectă performanța acesteia. Obiectivul major al întreprinderii este atât mărirea averii participanților la viața întreprinderii (acționari, salariați, creditori, stat), cât și creșterea valorii sale, pentru asigurarea propriei dezvoltări. Realizarea acestui obiectiv este condiționată de desfășurarea unei activități rentabile, care să permită remunerarea factorilor de producție și a capitalurilor utilizate, indiferent de proveniență.
Orice afacere implică o investiție care are drept consecință rezultatul așteptat de investitor. Cu cât acest rezultat este mai mare, cu atât se pot forma noi surse disponibile pentru alte investiții în diverse scopuri: stimularea partenerilor, asigurarea propriei dezvoltări, crearea de rezerve. Rentabilitatea unei afaceri rezultă din comensurarea efectelor concretizate în venituri cu eforturile depuse reflectate în cheltuielile aferente.
După modul în care se realizează comparația între efecte și eforturi, în analiza rentabilității se utilizează două serii de indicatori de evaluare care se exprimă în mărimi absolute și în mărimi relative. Indicatorii în mărimi absolute se obțin sub forma unor marje, (diferențe) între venituri și cheltuieli, iar indicatorii în mărimi relative se obțin sub forma unor rate (rapoarte) între diverse rezultate și cheltuielile sau capitalurile utilizate.
Marjele prin ele însele caracterizează insuficient gradul de rentabilitate al întreprinderii, deoarece pot exista unități foarte rentabile cu marje mici și invers, rentabilități slabe cu marje mari. Numai ratele caracterizează real gradul de rentabilitate, exprimând în modul cel mai sintetic eficiența cheltuielilor sau a utilizării capitalurilor.
Analiza rentabilității se realizeză pe baza datelor din contul de rezultat Profit și pierdere, situație financiară anuală redactată în termeni de flux, care cuprinde ansamblul fluxurilor patrimoniale ce permit crearea bogăției plecând de la ansamblul cheltuielilor și veniturilor. Soldul net al contului (creditor sau debitor) reflectă performanța (contraperformanța) întreprinderii, respectiv capacitatea acesteia de a genera fluxuri viitoare de numerar prin utilizarea resurselor existente.
Analiza eficienței cheltuielilor totale
Analiza eficienței cheltuielilor totale se realizează cu ajutorul indictorului cheltuieli totale la 1000 lei venituri totale determinat, pe baza informațiilor din contul de profit și pierdere, după formula:
EfCht = Cht/Vt × 1000
Din datele concrete preluate din contul de profit și pierdere al societății IAȘITEX, rezultă următoarele valori ale indicatorului:
EfCht0 = 39 704 776/37 072 256 × 1000 = 1071 lei în anul 2013
EfCht1 = 40 993 711/41 133 828 × 1000 = 996,6 lei în anul 2014
Indicatorul reflectă cheltuielile totale necesare pentru a obține 1000 lei venituri totale. Pentru a reflecta eficiența, valoarea indictorului trebuie sa fie mai mică decât 1000 lei, adică pentru a realiza 1000 lei venituri totale, cheltuielile totale necesare trebuie să fie mai mici decât 1000 lei.
În situația dată se poate observa o creștere a eficienței cheltuielilor totale în 2014 față de 2013, când pentru realizarea a 1000 lei venituri, societatea cheltuia 1071 lei, dar în 2014 situația a început să se amelioreze, societatea cheltuind 996,6 lei pentru obținerea a 1000 lei venituri.
Tab. 1. Tabloul soldurilor intermediare de gestiune
Interpretarea rezultatelor:
Cifra de afaceri demonstrază că valoarea afacerilor realizate de întreprindere cu terții, ca urmare a exercitării activității curente de producție și comercializare, a crescut cu 6,04%, ca urmare a sporirii producției vândute cu un procent de 5,98% și a veniturilor din vânzarea mărfurilor cu 16,08%. Tendința de creștere a cifrei de afaceri aarată că societatea se află în expansiune.
Marja comercială înregistrează o creștere pe durata perioadei analizate, majorarea fiind de 1311,78%, ca urmare a sporirii veniturilor din vânzarea mărfurilor cu 16,08% și a cheltuielilor cu doar 10,59%
Producția exercițiului este indicatorul care dimensionează întreaga activitate realizată de societate într-un exercițiu. Acesta a înregistrat o creștere de 10,8 procente datorată majorării producției vândute cu 5,98%, ceea ce arată ca oferta de produse oferite de către entitate este bine absorbită de piață. Creșterea soldului creditor al contului “Variația stocurilor” cu 11,9% și scăderea soldului debitor al contului cu 55,01%, denotă comercializarea unei părți semnificative a stocurilor de produse finite, reducându-se riscul de nevandabilitate a producției. Creșterea producției imobilizate cu 71,07% a dus de asemenea la creșterea producției exercițiului.
Valoarea adăugată ca indicator de performanță, exprimă plusul de bogăție creat de întreprindere prin activitatea de exploatare. Valoarea acestui indicator a înregistrat o creștere de 14, 03% în anul 2014 față de anul 2013. Acestă creștere este datorată creșterii elementelor sale structurale.
Excedentul brut de exploatare al entității analizate arată faptul că aceasta poate să-și mențină potențialul productiv, are capacitatea să remunereze capitalurile avansate și poate să onoreze obligațiile fiscale, deoarece capacitatea de autofinanțare derivată din activitatea de exploatare este în creștere cu 17,28%. Acestă majorare este datorată creșterii valorii adăugate cu 14,03 procente, iar acest indicator are pondere majoritară in structura excedentului brut de exploatare. Acțiunea de majorare a valorii adăugate a fost înlesnită de o scădere a cheltuielilor cu impozite, taxe și vărsăminte asimilate cu 8,01% și o creștere a cheltuielilor cu personalul cu doar 2,48%.
Rezultatul din exploatare a înregistrat o majorare de 10,94 procente datorată evoluției pozitive a excedentului brut de exploatare și a creșterii veniturilor din exploatare cu 83,4%. Această majorare a rezultatului din exploatare a fost totuși încetinită de majorarea elementelor de cheltuieli din structura indicatorului.
Rezultatul financiar a înregistrat pierdere în ambele exerciții, dar totuși pierderea a fost diminuată in 2014 față de 2013 cu 24,91%.
Rezultatul curent a înregistrat în 2014 o majorare cu 13,06%, datorită scăderii pierderii financiare și ca urmare a creșterii rezultatului din exploatare cu 10,94%.
Lipsa evenimentelor cu caracter extraordinar a determinat egalitatea dintre rezultatul curent și rezultatul brut al exercițiului.
Rezultatul net al exercițiului a înregistrat o creștere de 13,06% datorită influiențelor succesive a indicatorilor din structura sa.
Analiza capacității de autofinanțare
Capacitatea de autofinanțare (CAP) nu reprezintă propriu-zis un sold intermediar de gestiune.
Destinația capacității de autofinanțare este să remunereze capitalurile proprii angajate in activitatea intreprinderii (prin dividende), sa finanțeze investițiile de creștere (prin partea din rezultatul net lăsată in rezervă), investițiile de menținere sau de inlocuire (prin amortizarea ce are caracterul unei resurse care permite inlocuirea imobilizărilor depreciate) din exercițiile viitoare.
CAP = Excedentul brut de exploatare + Alte venituri din exploatare – Alte cheltuieli de exploatare + Venituri financiare – Cheltuieli financiare – Impozitul pe profit
CAP2013 = 24 259 187 + 160 524 – 1 486 777 +182 064 – 1 690 159 = 21 424 839 lei
CAP2014 = 28 451 497 + 294 406 – 2 742 283 + 129 889 – 1 262 317 = 24 871 192 lei
Din aceste calcule deducem că societatea și-a majorat capacitatea de autofinanțare în exercițiul curent cu 3 446 353, ca urmare a majorării EBE care are ponderea cea mai ridicată în compoziția indicatorului.
Tab. 2. Analiza evoluției în timp a cifrei de afaceri
Interpretarea rezultatelor:
Analiza datelor din tabelul anterior evidențiază o scădere a cifrei de afaceri în anul 2012 cu 59,41% față de 2010, dar se observă că cifra de afaceri are o tentă crescătoare până în 2014. Ritmul de creștere cu bază fixă a suferit o reducere cu 40,59 procente în 2012, după care, la fel, începe să crească constant până în anul 2014. Ritmul de creștere cu baza în lanț sugerează creșteri moderate a cifrei de afaceri, după scăderea înregistrată în 2012.
Tab.3. Analiza structurii cifrei de afaceri
Interpretarea rezultatelor:
Din tabelul prezentat mai sus, reiese ca ponderea cea mai mare în structura cifrei de afaceri o are producția vândută : 99,40%, respectiv 99,35%. O altă componenetă a structurii cifrei de afaceri o reprezintă veniturile din vânzarea mărfurilor, care au crescut de la 0,60% în 2013 la 0,65% în 2014.
Tab. 4. Analiza producției exercitiului
Interpretarea rezultatelor:
În perioada analizată se constată creșterea producției exercițiului cu 3 944 883 lei adică 10,80%, creștere datorată influienței urmatorilor factori: producșia vândută s-a majorat cu 2165819 lei (5,98%), s-a majorat soldul creditor al producției stocate și s-a diminuat soldul debitor al aceluiași cont, ceea ce înseamnă că s-au vândut o parte din produsele stocate, iar producția imobilizată a înregistrat o creștere cu 166 799 lei, respective 71,07%
Tab. 5. Analiza valorii adaugate prin metoda sintetică sau substractivă
Interpretarea rezultatelor:
Analizând rezultatele tabelului, se constată o creștere a valorii adăugate în perioada studiată cu 1390039 lei (13,88%), ca urmare a influienței exercitate de următorii factori:
– creșterea producției exercițiului cu 3 944 883 lei (10,80%) a generat majorarea valorii adăugate cu aceeași sumă, fapt ce denotă buna absorbție a pieței a produselor comercializate de întreprindere;
– creșterea marjei comerciale cu 12 029 lei, ca urmare a majorării veniturilor din vânzarea mărfurilor;
– creșterea consumurilor intermediare cu 2 566 873 (9,69%) a dus la diminuarea valorii adăugate cu aceeași valoare;
– creșterea cheltuielilor cu materiile prime și materialele consumabile cu 1 867 842, a dus la reducerea valorii adăugate cu aceeași sumă;
– diminuarea altor cheltuieli materiale cu 22 462 lei a condus la sporirea valorii adăugate cu aceeași sumă (44,67%);
– de asemenea, diminuarea altor cheltuieli din afară (cu energia și apa) cu 421 323 lei a dus la majorarea valorii adăugate cu aceeași sumă (9,37%);
– majorarea cheltuielilor privind prestațiile externe cu 1 142 816 lei a condus la diminuarea valorii adăugate cu aceeași sumă (117,07%),
În concluzie, creșterea valorii adăugate cu 13,88% se datorează creșterii producției exercițiului într-un ritm superior (IPex = 110,80%) creșterii consumurilor intermediare (ICi = 109,69%).
Tab.6. Determinarea valorii adăugate prin metoda aditivă (de repartiție)
Tab. 7. Analiza structurii valorii adăugate
Interpretarea rezultatelor:
Rata de remunerare a personalului s-a majorat în perioada analizată de la 59,20% la 68,12%, ca urmare a creșterii remunerațiilor personalului cu 2,48%;
Rata de remunerare a statului a crescut de la 2,73% la 2,82%;
S-a diminuat rata de remunerare a creditorilor de la 13,36% la un procent de 11,20, ca urmare a scăderii cheltuielilor financiare cu 25,31%
Datorită faptului că societatea a înregistrat pierdere, acționarii nu pot fi remunerați.
Rata de remunerare a întreprinderii s-a diminuat de la 26,10% la 18,91%, aceleași valori de diminuare având și rata de remunerare a capitalului productiv.
Tab.8. Analiza ratelor rentabilității comerciale
Interpretarea rezultatelor:
Analiza datelor din tabelul anterior, conduce la următorele constatări în legătură cu rentabilitatea vânzărilor întreprinderii:
Activitatea de comerț cu mărfuri s-a dovedit rentabilă, lucru dovedit de creșterea cu 1121,43% a ratei marjei comerciale. Această majorare a venit concomitant cu majorarea cu 16,08% a veniturilor din vânzarea mărfurilor, ceea ce demonstrază că societatea are o poziție consolidată pe piață.
Rata marjei brute de exploatare s-a majorat cu 10,6%, ca urmare a creșterii EBE cu 17,28%
Rata marjei nete de exploatare a înregistrat o creștere cu 206% ca urmare a înregistrării societății de profit in exercițiul financiar curent.
Rata marjei nete înregistrază o creștere de 104,98 procente datorată obținerii de către întreprindere de profit în exercițiul curent.
Tab. 9. Determinarea ratei rentabilității activului total
Interpretarea rezultatelor:
Rata rentabilității activului total are tendință crescătoare de la -0,24% la 0,64% ca urmare a transformării rezultatului economic din pierdere în profit. Chiar dacă valoarea activului total din structura indicatorului a scăzut în 2014, transformarea rezultatului economic din pierdere în profit, a făcut posibilă creșterea ratei.
Tab.10. Analiza ratelor rentabilității financiare
Interpretarea rezultatelor:
Toate ratele rentabilității financiare analizate au înregistrat o tendință de majorare.
Pentru că întreprinderea nu a calculat impozit pe profit, rezultatul brut cât și rezultatul net au valori identice, societatea trecând de la pierdere la profit în exercițiul financiar curent. Din acest motiv, ratele rentabilității financiare care au la numărător rezultatul net și rezultatul brut au valori asemănătoare, valori care înregistrează o creștere de la -0,71% la 0,08%.
Rata care exprimă capacitatea de autofinanțare în raport cu capitalurile proprii a înregistrat o creștere de 133,91 procente, în consecință cresc posibilitățile de creștere a capitalului propriu al întreprinderii prin sporirea părții din profitul net lăsat în rezervă.
Și rata care exprimă autofinanțarea a înregistrat o majorare cu 30,34% în 2014 față de anul anterior.
Pentru că întreprinderea nu a înregistrat profit suficient cât să acopere pierderea anterioară, să constituie reserve și să calculeze dividendele cuvenite acționarilor, nu s-a putut calcula indicele dividendelor.
Concluzii:
Analiza economico-financiară efectuată la S.C. IAȘITEX S.A. a relevat faptul că majoritatea indicatorilor calculați se situează la niveluri bune, ceea ce exprimă managementul performant realizat de conducerea societății. Chiar dacă cifra de afaceri a scăzut vertiginos în anul 2012, întreprinderea și-a reluat cursul pe un trend ascendent al cifei de afaceri. De asemenea, societatea a reușit să obțină în anul 2014 profit, datorită majorării tuturor veniturilor, a producției.
Devine evidentă importanța analizei rezultatelor în cadrul oricărei întreprinderi, aceasta fiind utilă atât managerilor, cât și altor persoane interesate să afle informații: creditori, acționari, furnizori, concurența, statul.
Analiza economico-financiară a rezultatelor întreprinderii oferă în mod direct informații cu privire la rentabilitatea activității desfășurate și în mod indirect, informații cu privire la: situația echilibrului financiar al întreprinderii, capacitatea de plată a obligațiilor pe termen lung, mediu și scurt, dacă întreprinderea are o structură a capitalurilor adecvată activității desfășurate, eficiența cu care sunt investite capitalurile disponibile, dacă se realizează o gestiune eficientă a resurselor, precum și alte aspecte legate de întreprinderea analizată.
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Contabilitatea Rezultatului Exercitiului Financiar la S.c. Iasitex S.a (ID: 138228)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.