Contabilitatea Remunerarii Personalului

=== c5bfdf6323a6951596562a8f467b35d0a829530c_392693_1 ===

CONTABILITATEA REMUNERĂRII PERSONALULUI

CAPITOLUL 1- ASPECTE TEORETICE PRIVIND EVIDENȚA CONTABILĂ A SALARIILOR

1.1.Evoluția forței de muncă în Uniunea Europeană și România

Structura demografică în Uniunea Europeană va fi semnificativ diferită ăn 2060 față de prezent, proporția tinerilor între 0-14 ani va rămâne relativ constantă în jurul a 14%, populația de vârstă activă 15-64 ani, va scădea substanțial de la 67% la 56% iar populația de peste 65 de ani va reprezenta 30% din populație, față de 17% în prezent, populația de peste 80 de ani aproape va egala numărul tinerilor ajungând la 12%.

Ca urmare a preconizatelor schimbări rata de dependență a vârstnicilor, populația de peste 65 de ani se dublează de la 58% în 2060. Aceasta înseamnă că la un număr de patru persoane de vârstă activă vor susține o persoană de 65 de ani referitor la pensii în mod deosebit. La nivelul unor țări din UE, situația poate fii mult mai gravă , se vor confrunta cu mari dezechilibre demografice în special fostele state comuniste ca Polonia, Romania, Slovacia, Bulgaria,care vor avea rate de dependență a vârstnicilor de 70%.

Pe agenda UE ce vizează creșterea economică și deci extinderea și formarea de noi locuri de muncă strategie de viitor în perioada 2010-2020, strategiile UE numindu-se creștere inteligentă, creștere durabilă și creștere favorabilă incluziunii. Creșterea inteligentă se referă la măsuri în domeniul educației , cercetare inovare, și dezvoltarea utilizării de tehnologii noi în domeniul comunicării și informației, deci crearea de produse noi, servicii noi care să ducă la crearea de noi locuri de muncă. Creșterea durabilă se definește ca o dezvoltare a unei economii competitive, durabile, cu folosirea eficientă a resurselor materiale și umane; se urmărește dezvoltarea de noi procese și tehnologii folosirea la nivel superior a tehnologiei informației și comunicării, pentru consolidarea avantajului competitiv în UE.

Domeniile de acțiune ale statelor membre ar trebui să fie: combaterea schimbărilor climatice, energie curată și eficientă, competitivitate.

Creșterea favorabilă presupune o economie cu o rată ridicată a ocupării forței de muncă, asigurând coeziunea economică, teritorială și social;va fii asigurată autonomia cetățenilor prin rate ridicate ale ocupării forței de muncă, investirea în dezvoltarea competențelor, combaterea sărăciei, modernizarea sistemelor de formare profesională și asistenșă socială.

Blocul Sindical a realizat o analiză a pieței forței de muncă în mod detaliat în care se prezintă, nivelul de trai al populației din țara noastră, ocuparea forței de muncă, măsura în care legislația muncii este utilă și respectată, modul în care a influențat relațiile de muncă și nivelul salarial, nivelul de educație și cauzele părăsirii timpurii a școlilor, situația reală a șomajului,

Oficial rata șomjului este de 7%, dar un prezintă realitatea, marea majoritate a șomerilor sunt neînregistrați, reprezintă o populație inactivă a României,multe persoane apte de muncă preferă să trăiască din anumite ajutoare sociale destul de mici și acestea ca valoare sau din veniturile celorlalți membrii ai familiilor lor. Liberalizarea pieței muncii , existența unui dialog social un au influențat totuși pozitiv piața muncii ci chiar a avut efect contrar scăderea numărului de locuri de muncă și scăderea nivelului de trai.

1.2. Definiri ale veniturilor din salarii și a formele de salarizare

Salariile se stabilesc prin negocieri colective, individuale între angajator și reprezentanți ai salariaților, între angajat și angajator.

Salariul cuprinde salarial de bază, indemnizațiile, sporurile , alte adaosuri, se plătește înaintea oricăror alte obligații bănești, ale angajatorilor și este de regulă confidențial.

Angajatorul este obligat să garanteze în plată un salariu brut lunar cel puțin egal cu salarial de nază minim brut pe economie, stabilit prin H.G, dispoziție aplicabilă ți in cazul în care, salariatul este prezent la lucru dar un-și poate desfășura activitatea din motive neimutabile acestuia, cu excepția grevei.

La stabilirea la acordarea salariului este interzisă orice discriminare pe criterii de sex, orientare sexulă, caracteristici genetice, vârstă, apartenență națională, rasă, culoare, etnie, religie, opțiune politică, origine social, hándicap, situație sau resposibilitate familială apartenență ori activitate sindicală.

Salarial reprezintă contraprestația muncii depuse de salariat în baza contractului individual de muncă, deci pentru munca prestată în baza contractului individual de muncă fiecare salariat are dreptul la un salariu exprimat în bani.

 Salariul se plătește în bani cel puțin o dată pe lună, la data stabilită, în contractul colectiv de muncă, aplicabil, sau în regulamentul intern,după caz. Plata salariului se face cash sau prin virament bancar.

Plata în natura a unei părți din salariu, este posibilă numi dacă este prevăzută expres în contractul individual de muncă, iar întârzierea nejustificată a plății salariului sau neplata acestuia poate determina obligarea angajatorului la plata de daune, interese pentru repararea prejudiciului produs salariatului.

Salariul se plătește direct titularului sa persoanei împuternicite de acesta, iar în caz de deces al salariatului, drepturile salariale, datorate până la data decesului sunt plătite soțului supraviețuitor, copiilor majori, ai defunctului sau părinților acestuia.

Dacă un există nici unul din această categorie drepturile salariale sunt plătite altor moștenitori, în condițiile dreptului comun.

Plata salariului se dovedește prin semnarea statului de plată și orice alte documente justificative care demonstrează efectuarea plății.

Statele de plată și celelalte documente justificative se păstrează și arhivează de către angajator.

Reținerile din salariu se operează conform prevederilor legale, și nu pot depăși în fiecare lună cumulat, jumătate din salarial net.

Salariații beneficiează de protecția drepturilor în cazul în care se produce un transfer al întreprinderii, al unității sau al unor părți ale acesteia, către un alt angajator, potrivit legii.

Salarial se plătește în bani cel puțin o dată pe lună, la data stabilită în contractul individual de muncă, sau în regulamentul intern.

Abordarea salariilor din perspectiva Codului fiscal. Sunt considerate venituri din salarii,toate veniturile în bani sau în natura obținute de o persoană fizică ce desfășoară o activitate în baza unui contract individual de muncă, sau a unui statut special prevăzut de lege, indiferent de perioada la care se referă, de denumirea veniturilor, ori de forma sub care ele se acordă inclusiv indemnizațiile pentru incapacitate temporară de muncă.

În vederea impunerii cotă 16%, sunt asimilate salariilor conform Codului Fiscal:

indemnizațiile din activități desfășurate ca urmare a unei funcții de demnitate publică, stabilite potrivit legii:

indemnizațiile din activități desfășurate ca urmare a unei funcții alese în cadrul persoanelor juridice fără scop patrimonial,

drepturile de soldă lunară, indemnizașiile, primele, premiile, sporurile și alte drepturi ale personalului militar acordate potrivit legii,

indemnizația lunară brută, precum și suma din profitul net, cuvenite administratorilor, la companii, societăți naționale, societăți comerciale, la care statul sau o autoritate a administrației publice locale este acționar majoritar, precum și la regiile autonome,

remunerația obținută de directori în baza unui contract de mandat conform prevederilor legii, societăților comerciale

remunerația primită de președintele asociației de proprietari sau de alte persoane, în baza contractului de mandat, potrivit legii privind înființarea, organizarea,și funcționarea asociațiilor de proprietari,

sumele primite de membrii fondatori ai societăților comerciale costituite prin subscripție publică,

sumele primite de reprezentanții în adunarea generală a acționarilor, în consiliul de administrație, membrii directoratului ,membrii comisiei de cenzori

indemnizația asociatului unic

indemnizațiile administratorilor potrivit actului constitutiv

salarii sau diferențe de salarii stabilite în urma unor hotărări judecătorești,

orice alte sume sau avantaje de natura salariilor stabilite prin lege, ori venituri asimilate salariilor în vederea impunerii lor.

Persoanele fizice au dreptul la deducerea din venitul net lunar din salarii a unei sume sub formă de deducere personală acordată petru fiecare lună a perioadei impozabile numai pentru veniturile din salarii la locul unde se află funcția de bază.

Declarațiile fiscale care se depun la administrațiile financiare pentru salarii sunt declarația 112 lunar sau trimestrial, după cum spune vectorul fiscal, care cuprinde contribuțiile aferente salariilor ale angajatorului și impozitul reținut la sursă de către angajator și declarația 205 anual care a cumulat fostele fișe fiscale ale salariațiilor și cuprinde venitul brut, venitul net și impozitul pe salarii acestea lunar pentru toată perioada exercițiului financiar. 1.3.Evidența contabilă a salariilor

Contabilitatea decontărilor cu personalul este organizată cu ajutorul grupei:

42-Personal și conturi asimilate, grupă detaliată pe 5 conturi sintetice de gradul I, cu funcție de pasiv, un cont bifuncțional :

Contul 421-,,Personal-salarii datorate,, este un cont de pasiv, care evidențiează sumele decontate sau în curs de decontare cu personalul, reprezentând drepturile salariale cuvenite acestuia.

Contul 423-,,Personal –ajutoare materiale datorate,, este un cont de pasiv, care ține evidența ajutoarelor de boală pentru incapacitate temporară de muncă, pentru îngrijirea copilului, a ajutorelor de deces, și a altor ajutoare acordate;

Contul 424-,,Participarea personalului la profit,, este un cont de pasiv, careține evidența stimulentelor acordate personalului din profitul realizat;

Contul 425-,,Avansuri acordate personalului,, este un cont de activ, care ține evidența avansurilor acordate personalului;

Contul 426-,,Drepturi de personal neridicate,, este un cont de pasiv care ține evidența drepturilor de personal neredicate în termenul legal;

Contul 427-,,Rețineri din salarii datorate terților,, este un cont de pasiv, care ține evidența reținerilor și propririlor din salarii datorate terților, car ate, pensii alimentare;

Contul 428-,,Alte datorii și creanțe cu personalul,cont bifuncțional, care este detaliat în două conturi sintetice de gradul I:

Contul 4281-,,Alte datorii în legătură cu personalul,,

Contul 4282-,,Alte creanțe în legătură cu personalul,,

Conturile de pasiv alei grupei au ca regulă de funționare:

2.7.Concluzii, propuneri

Pe agenda UE ce vizează creșterea economică și deci extinderea și formarea de noi locuri de muncă strategie de viitor în perioada 2010-2020, strategiile UE numindu-se creștere inteligentă, creștere durabilă și creștere favorabilă incluziunii. Creșterea inteligentă se referă la măsuri în domeniul educației , cercetare inovare, și dezvoltarea utilizării de tehnologii noi în domeniul comunicării și informației, deci crearea de produse noi, servicii noi care să ducă la crearea de noi locuri de muncă. Creșterea durabilă se definește ca o dezvoltare a unei economii competitive, durabile, cu folosirea eficientă a resurselor materiale și umane; se urmărește dezvoltarea de noi procese și tehnologii folosirea la nivel superior a tehnologiei informației și comunicării, pentru consolidarea avantajului competitiv în UE.

Domeniile de acțiune ale statelor membre ar trebui să fie: combaterea schimbărilor climatice, energie curată și eficientă, competitivitate.

Creșterea favorabilă presupune o economie cu o rată ridicată a ocupării forței de muncă, asigurând coeziunea economică, teritorială și social;va fii asigurată autonomia cetățenilor prin rate ridicate ale ocupării forței de muncă, investirea în dezvoltarea competențelor, combaterea sărăciei, modernizarea sistemelor de formare profesională și asistenșă socială.

Salarial reprezintă contraprestația muncii depusede salariat în baza contractului individual de muncă, deci pentru munca prestată în baza contractului individual de muncă fiecare salariat are dreptul la un salariu exprimat în bani.

 Salariul se plătește în bani cel puțin o dată pe lună, la data stabilită, în contractul colectiv de muncă, aplicabil, sau în regulamentul intern,după caz. Plata salariului se face cash sau prin virament bancar.

=== c5bfdf6323a6951596562a8f467b35d0a829530c_392695_1 ===

INTRODUCERE

Numărul tinerilor salariați a scăzut dramatic în ultimii ani și va continua să se reducă , conform studiilor Uniunii Europene și cele din Romania, adulții trec în număr foarte mare la inactivitate, după ce eventual termină somajul sau nu, 30% din populația țării se confruntă cu lipsuri majore și 40% din ea se află la risc de sărăcie.

Potrivit cifrelor analizate de Blocul Național Sindical așa zisă reforma a relațiilor de muncă nu a reușit să impulsioneze piața muncii, să conducă la o creștere semnificativă a numărului de contracte în timp normal sau parțial de lucru, pe perioadă determinată, raportat la anii anteriori sau la nivel UE. În 2013 contractele pe perioadă determinată erau în țara noastră de 2% față de 14% în UE având o ușoară tendință de creștere în perioada anterioară 2010-2012,creștere cauzată de transformarea unor contracte pe perioadă nedeterminată pe perioadă determinată nu de crearea de noi locuri de muncă. Contractele de muncă part time sunt folosite în 10% din cazuri față de media Uniunii Europene de 20%

REZUMAT LUCRARE: descrie dezvoltarea forței de muncă și remunerarea salariaților, cadrul UE de dezvoltare a pieții forței de muncă și măsuri ce vizează creșterea economică, deci extinderea și formarea de noi locuri de muncă care este o strategie de viitor în perioada 2010-2020; strategiile UE se numesc: creștere inteligentă, creștere durabilă și creștere favorabilă incluziunii. Lucrarea mai cuprinde noțiuni teoretice despre salarii și apoi aplicate în practică la o societate comercială, și contribuțiile sociale aferente acestora. În esență se poate forma următoarea definiție: salariul reprezintă contraprestația muncii depuse de angajați în baza contractului individual de muncă, deci pentru munca prestată în baza contractului individual de muncă fiecare salariat are dreptul la un salariu exprimat în bani.  Salariul se plătește în bani cel puțin o dată pe lună, la data stabilită, în contractul colectiv de muncă, aplicabil, sau în regulamentul intern,după caz. Plata salariului se face cash sau prin virament bancar.

Abordarea salariilor din perspectiva Codului fiscal. Sunt considerate venituri din salarii toate veniturile în bani sau în natura obținute de o persoană fizică ce desfășoară o activitate în baza unui contract individual de muncă, sau a unui statut special prevăzut de lege, indiferent de perioada la care se referă, de denumirea veniturilor, ori de forma sub care ele se acordă inclusiv indemnizațiile pentru incapacitate temporară de muncă. În vederea impunerii cotă 16%, sunt asimilate salariilor conform Codului Fiscal: indemnizațiile din activități desfășurate ca urmare a unei funcții de demnitate publică, stabilite potrivit legii: indemnizațiile din activități desfășurate ca urmare a unei funcții alese în cadrul persoanelor juridice fără scop patrimonial, drepturile de soldă lunară, indemnizașiile, primele, premiile, sporurile și alte drepturi ale personalului militar acordate potrivit legii, indemnizația lunară brută, precum și suma din profitul net, cuvenite administratorilor, la companii, societăți naționale, societăți comerciale, la care statul sau o autoritate a administrației publice locale este acționar majoritar, precum și la regiile autonome, remunerația obținută de directori în baza unui contract de mandat conform prevederilor legii, societăților comerciale.

Lucrarea mai cuprinde descrierea societății unde se face un calcul de salarii, descrierea obiectului ei de activitate și a departamentului economic despărțit în cinci servicii vitale pentru societatea comercială studiată.

Cuvinte cheie: salariul, contibuțiile sociale, angajați

Cod/uri JEL: E 24; A 23; B26

CAPITOLUL 1- ASPECTE TEORETICE PRIVIND EVIDENȚA CONTABILĂ A SALARIILOR

1.1.Evoluția forței de muncă în Uniunea Europeană și România

Structura demografică în Uniunea Europeană va fi semnificativ diferită în 2060 față de prezent, proporția tinerilor între 0-14 ani va rămâne relativ constantă în jurul a 14%, populația de vârstă activă 15-64 ani, va scădea substanțial de la 67% la 56% iar populația de peste 65 de ani va reprezenta 30% din populație, față de 17% în prezent, populația de peste 80 de ani aproape va egala numărul tinerilor ajungând la 12%.

Ca urmare a preconizatelor schimbări rata de dependență a vârstnicilor, populația de peste 65 de ani se dublează de la 58% în 2060. Aceasta înseamnă că la un număr de patru persoane de vârstă activă vor susține o persoană de 65 de ani referitor la pensii în mod deosebit. La nivelul unor țări din UE, situația poate fii mult mai gravă , se vor confrunta cu mari dezechilibre demografice în special fostele state comuniste ca Polonia, Romania, Slovacia, Bulgaria,care vor avea rate de dependență a vârstnicilor de 70%.

Pe agenda UE ce vizează creșterea economică și deci extinderea și formarea de noi locuri de muncă strategie de viitor în perioada 2010-2020, strategiile UE numindu-se creștere inteligentă, creștere durabilă și creștere favorabilă incluziunii. Creșterea inteligentă se referă la măsuri în domeniul educației , cercetare inovare, și dezvoltarea utilizării de tehnologii noi în domeniul comunicării și informației, deci crearea de produse noi, servicii noi care să ducă la crearea de noi locuri de muncă. Creșterea durabilă se definește ca o dezvoltare a unei economii competitive, durabile, cu folosirea eficientă a resurselor materiale și umane; se urmărește dezvoltarea de noi procese și tehnologii folosirea la nivel superior a tehnologiei informației și comunicării, pentru consolidarea avantajului competitiv în UE.

Domeniile de acțiune ale statelor membre ar trebui să fie: combaterea schimbărilor climatice, energie curată și eficientă, competitivitate.

Creșterea favorabilă presupune o economie cu o rată ridicată a ocupării forței de muncă, asigurând coeziunea economică, teritorială și social;va fii asigurată autonomia cetățenilor prin rate ridicate ale ocupării forței de muncă, investirea în dezvoltarea competențelor, combaterea sărăciei, modernizarea sistemelor de formare profesională și asistenșă socială.

Blocul Sindical a realizat o analiză a pieței forței de muncă în mod detaliat în care se prezintă, nivelul de trai al populației din țara noastră, ocuparea forței de muncă, măsura în care legislația muncii este utilă și respectată, modul în care a influențat relațiile de muncă și nivelul salarial, nivelul de educație și cauzele părăsirii timpurii a școlilor, situația reală a șomajului,

Oficial rata șomjului este de 7%, dar un prezintă realitatea, marea majoritate a șomerilor sunt neînregistrați, reprezintă o populație inactivă a României,multe persoane apte de muncă preferă să trăiască din anumite ajutoare sociale destul de mici și acestea ca valoare sau din veniturile celorlalți membrii ai familiilor lor. Liberalizarea pieței muncii , existența unui dialog social un au influențat totuși pozitiv piața muncii ci chiar a avut efect contrar scăderea numărului de locuri de muncă și scăderea nivelului de trai.

1.2. Definiri ale veniturilor din salarii și a formele de salarizare

Salariile se stabilesc prin negocieri colective, individuale între angajator și reprezentanți ai salariaților, între angajat și angajator.

Salariul cuprinde salarial de bază, indemnizațiile, sporurile , alte adaosuri, se plătește înaintea oricăror alte obligații bănești, ale angajatorilor și este de regulă confidențial.

Angajatorul este obligat să garanteze în plată un salariu brut lunar cel puțin egal cu salarial de nază minim brut pe economie, stabilit prin H.G, dispoziție aplicabilă ți in cazul în care, salariatul este prezent la lucru dar un-și poate desfășura activitatea din motive neimutabile acestuia, cu excepția grevei.

La stabilirea la acordarea salariului este interzisă orice discriminare pe criterii de sex, orientare sexulă, caracteristici genetice, vârstă, apartenență națională, rasă, culoare, etnie, religie, opțiune politică, origine social, handicap, situație sau resposibilitate familială apartenență ori activitate sindicală.

Salarial reprezintă contraprestația muncii depuse de salariat în baza contractului individual de muncă, deci pentru munca prestată în baza contractului individual de muncă fiecare salariat are dreptul la un salariu exprimat în bani.

 Salariul se plătește în bani cel puțin o dată pe lună, la data stabilită, în contractul colectiv de muncă, aplicabil, sau în regulamentul intern,după caz. Plata salariului se face cash sau prin virament bancar.

Plata în natura a unei părți din salariu, este posibilă numi dacă este prevăzută expres în contractul individual de muncă, iar întârzierea nejustificată a plății salariului sau neplata acestuia poate determina obligarea angajatorului la plata de daune, interese pentru repararea prejudiciului produs salariatului.

Salariul se plătește direct titularului sa persoanei împuternicite de acesta, iar în caz de deces al salariatului, drepturile salariale, datorate până la data decesului sunt plătite soțului supraviețuitor, copiilor majori, ai defunctului sau părinților acestuia.

Dacă un există nici unul din această categorie drepturile salariale sunt plătite altor moștenitori, în condițiile dreptului comun.

Plata salariului se dovedește prin semnarea statului de plată și orice alte documente justificative care demonstrează efectuarea plății.

Statele de plată și celelalte documente justificative se păstrează și arhivează de către angajator.

Reținerile din salariu se operează conform prevederilor legale, și nu pot depăși în fiecare lună cumulat, jumătate din salarial net.

Salariații beneficiează de protecția drepturilor în cazul în care se produce un transfer al întreprinderii, al unității sau al unor părți ale acesteia, către un alt angajator, potrivit legii.

Salarial se plătește în bani cel puțin o dată pe lună, la data stabilită în contractul individual de muncă, sau în regulamentul intern.

Abordarea salariilor din perspectiva Codului fiscal. Sunt considerate venituri din salarii,toate veniturile în bani sau în natura obținute de o persoană fizică ce desfășoară o activitate în baza unui contract individual de muncă, sau a unui statut special prevăzut de lege, indiferent de perioada la care se referă, de denumirea veniturilor, ori de forma sub care ele se acordă inclusiv indemnizațiile pentru incapacitate temporară de muncă.

În vederea impunerii cotă 16%, sunt asimilate salariilor conform Codului Fiscal:

indemnizațiile din activități desfășurate ca urmare a unei funcții de demnitate publică, stabilite potrivit legii:

indemnizațiile din activități desfășurate ca urmare a unei funcții alese în cadrul persoanelor juridice fără scop patrimonial,

drepturile de soldă lunară, indemnizașiile, primele, premiile, sporurile și alte drepturi ale personalului militar acordate potrivit legii,

indemnizația lunară brută, precum și suma din profitul net, cuvenite administratorilor, la companii, societăți naționale, societăți comerciale, la care statul sau o autoritate a administrației publice locale este acționar majoritar, precum și la regiile autonome,

remunerația obținută de directori în baza unui contract de mandat conform prevederilor legii, societăților comerciale

remunerația primită de președintele asociației de proprietari sau de alte persoane, în baza contractului de mandat, potrivit legii privind înființarea, organizarea,și funcționarea asociațiilor de proprietari,

sumele primite de membrii fondatori ai societăților comerciale costituite prin subscripție publică,

sumele primite de reprezentanții în adunarea generală a acționarilor, în consiliul de administrație, membrii directoratului ,membrii comisiei de cenzori

indemnizația asociatului unic

indemnizațiile administratorilor potrivit actului constitutiv

salarii sau diferențe de salarii stabilite în urma unor hotărări judecătorești,

orice alte sume sau avantaje de natura salariilor stabilite prin lege, ori venituri asimilate salariilor în vederea impunerii lor.

Persoanele fizice au dreptul la deducerea din venitul net lunar din salarii a unei sume sub formă de deducere personală acordată petru fiecare lună a perioadei impozabile numai pentru veniturile din salarii la locul unde se află funcția de bază.

Declarațiile fiscale care se depun la administrațiile financiare pentru salarii sunt declarația 112 lunar sau trimestrial, după cum spune vectorul fiscal, care cuprinde contribuțiile aferente salariilor ale angajatorului și impozitul reținut la sursă de către angajator și declarația 205 anual care a cumulat fostele fișe fiscale ale salariațiilor și cuprinde venitul brut, venitul net și impozitul pe salarii acestea lunar pentru toată perioada exercițiului financiar.

1.3.Evidența contabilă a salariilor

Contabilitatea decontărilor cu personalul este organizată cu ajutorul grupei:

42-Personal și conturi asimilate, grupă detaliată pe 5 conturi sintetice de gradul I, cu funcție de pasiv, un cont bifuncțional :

Contul 421-,,Personal-salarii datorate,, este un cont de pasiv, care evidențiează sumele decontate sau în curs de decontare cu personalul, reprezentând drepturile salariale cuvenite acestuia.

Contul 423-,,Personal –ajutoare materiale datorate,, este un cont de pasiv, care ține evidența ajutoarelor de boală pentru incapacitate temporară de muncă, pentru îngrijirea copilului, a ajutorelor de deces, și a altor ajutoare acordate;

Contul 424-,,Participarea personalului la profit,, este un cont de pasiv, careține evidența stimulentelor acordate personalului din profitul realizat;

Contul 425-,,Avansuri acordate personalului,, este un cont de activ, care ține evidența avansurilor acordate personalului;

Contul 426-,,Drepturi de personal neridicate,, este un cont de pasiv care ține evidența drepturilor de personal neredicate în termenul legal;

Contul 427-,,Rețineri din salarii datorate terților,, este un cont de pasiv, care ține evidența reținerilor și propririlor din salarii datorate terților, car ate, pensii alimentare;

Contul 428-,,Alte datorii și creanțe cu personalul,cont bifuncțional, care este detaliat în două conturi sintetice de gradul I:

Contul 4281-,,Alte datorii în legătură cu personalul,,

Contul 4282-,,Alte creanțe în legătură cu personalul,,

Conturile de pasiv alei grupei au ca regulă de funționare:

Conturile de salarii funcționează majoritatea ca cele de pasiv, astfel în timpul exercițiului financiar conturile de evidență salarii se creditează cu sumele reprezentând eventualele creșteri de pasiv din luna respectivă și se debitează cu sumele reprezentând descreșterile de pasiv. Soldul conturilor este de pasiv și indică existențele de pasiv la un moment dat.

Conturile de activ din grupă au ca regulă de funcționare:

Conturile de salarii care funcționează ca cele de activ în timpul exercițiului financiar conturile de salarii se debitează cu sumele reprezentând eventualele creșteri, intrări din luna respectivă și se creditează cu sumele reprezentând descreșterile, ieșirile. Soldul conturilor este de activ și semnifică existențele de activ la un moment dat.

Monografie contabilă generală remunerarea personalului:

Înregistrarea salariilor:

Ajutoare materiale sociale cuvenite salariaților

Achitarea sumelor nete generează înregistrarea

Decontarea drepturilor de participare a salariaților la profit determină înregistrarea

de drepturi necuvenite

Impozit reținut:

Plata drepturilor nete:

La achitarea drepturilor de personal neridicate se folosește urmatoarea formulă contabilă:

Dacă drepturile de personal neridicate s-au prescris, se înregistrează ca venituri extraordinare din operații de gestiune. Un caz particular privind decontarile cu personalul îl reprezintă acordarea catre salariații societății comerciale a unor cantități de produse din producție proprie.

Cheltuielile cu remunerația cuvenită pentru timpul sau munca prestată, dupa caz :

Decontarea salariilor neplătite:

TVA aferenta produselor acordate în natură și accizele aferente dacă este cazul:

Descarcarea gestiunii cu valoarea produselor acordate în natură, la cost de producție

În sfera cazurilor particulare se înscrie și contabilizarea echipamentului de lucru și a uniformelor distribuite salariaților, pentru care întreprinderea suporta 50% din valoare.

Valoarea echipamentlui de lucru și a uniformelor distribuite salariaților :

1.4. Contribuții salariale datorate de angajator

Cotele de contribuții sociale obligatorii aferente salariilor -2016 sunt:

1.Pensii CAS 2016:

Cotele de contribuții de asigurări sociale :

26,3% pentru condiții normale de muncă, din care 15,8% angajator;

31,3% pentru condiții deosebite de muncă, din care 20,8% angajator;

36,3% pentru condiții deosebite de muncă, din care 25,8,% angajator.

2.Sănătate CASS 2016:

Contribuția datorată de angajator este de 5,2%.

3.Concedii indemnizații 2016:

Contribuția pentru concedii (medicale) și indemnizații de asigurări sociale de sănătate datorată de angajator 0,85%

4.Contribuția la ajutorul de somaj:

Contribuția datorată de angajator este de 0,5%, angajat 0,5%,

5.Contribuția la fondul pentru accidente de muncă și boli profesionale

Această contribuție este îm funcție de clasa de risc și este datorată de angajtor 0,15%-0,85%

6.Fond de garantare:

Contribuția pentru fondul de garantare datorată de angajator 0,25%

Câștigul salarial mediu brut pe 2016 este de 2681 lei

Salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată este de 1050 lei lunar în 2016, iar începând din 1 mai 2016 va crește cu 20%

1.5. Contribuții sociale suportate de angajați

Cotele de contribuții sociale obligatorii aferente salariilor -2016 sunt:

1.Pensii CAS 2016:

Cotele de contribuții de asigurări sociale :

26,3% pentru condiții normale de muncă, din care 10,5% angajat;

31,3% pentru condiții deosebite de muncă, din care 10,5% angajat;

36,3% pentru condiții deosebite de muncă, din care 10,5% angajat;

Cota aferentă fondurilor de pensii adminístrate privat inclusă în contribuția individuală de asigurări sociale datorată de angajat este de 5%.

2.Sănătate CASS 2016:

Contribuția datorată de angajat 5,5%, asiguratul facultativ 10,7%

3.Contribuția la ajutorul de somaj:

Contribuția datorată de angajat 0,5%,

Câștigul salarial mediu brut pe 2016 este de 2681 lei

OMFP nr 52/2016 privind aprobarea calculatorului pentru determinarea deducerilor personale lunare pentru contribuabili care realizează venituri din salarii la funția de bază, începând cu luna ianuarie 2016, prev. pentru sal. carea au un venit mai mic sau egal cu 1500 de lei și nu au persoane în întreținere, deducerea personală va fi de 300 de lei mai mare cu 50 de lei față de 2015. În cazul salariațiilor carea au o persoană în întreținere aceștia vor beneficia de o deducere personală de 400 de lei și asa mai departe 500 de lei pentru 2 persoane aflate în intreținere, 600 de lei pentru 3 persoane aflate în întreținere deducerea personală ajungând la 800 de lei pentru salariații carea u 4 sau mai multe persone aflate în întreținere. Potrivit actului normativ menționat anterior, pentru salariații care realizează un venit brut cuprins între 1501 lei și 3000 lei inclusiv, valoarea reducerii personale este regresivă și se calculează cu ajutorul formulelor de mai jos:

1.6. Modul de calcul al venitului salarial

Un salariat are salariu de încadrare de 2500,00 lei și în luna mai 2016 obține un venit brut de 2500,00 lei , vom arăta modul de calcul al salariului net și contribuțiile sociale aferente angajatului și angajatorului.

Salariu brut = 2500,00 Lei

Pensii = 2500,00 * 10,5% = 262,50 Lei

Șomaj = 2500,00 * 0,5% = 12,50 Lei

Sănătate = 2500,00 * 5,5% = 137,50 Lei

Deducerea personală=300x[1-(VBL-1500)/1500] pentru salariații care nu au persoane în întreținere;= 300x[1-(2500-1500)/1500]= 300x[1-1000/1500]=300*0,33 = 100 Lei

Impozit pe salariu 16%= (2500,00-262,50-12,50-137,50-100)*16% =318 Lei

Salariu net=2500,00 – 412,50 -318,00 = 1769,50 Lei

T.Contribuții angajat=262,50+12,50+137,50= 412,50 Lei

Contribuții angajator:

CAS angajator condiții normale de muncă 15,8%=1850*15,8%=395,00 Lei

CASS angajator 5,2%=2500*5,2%= 130,00 Lei

Somaj 0,5%=2500*0,5%=12,50 Lei

FNUASS 0,85%=2500*0,85%=21,25 Lei

Fond de risc și accidente 0,4%=2500*0,4% = 10,00 Lei

Fond garanții salariale 0,25%=2500*0,25%=6,25 Lei

T.Contribuții angajator = 395,00 + 130,00 + 12,50 + 21,25 + 10,00 + 6,25 = 575Lei

Pentru salariații care realizează un venit brut cuprins între 1501 lei și 3000 lei inclusiv, valoarea deducerii personale este regresivă și se calculează cu ajutorul formulei de mai jos:

Monografie concedii medicale la SC. Delphi Packard Romania SRL

Georgescu Catălina Se află în concediu medical cod de idemnizație 01-boală obișnuită(75%) în luna ianuarie 2016 a primit concediu medical 21 de zile în perioada aprilie 2016, veniturile sale brute pe ultimile 6 luni (130zile ) totalizează 18000 lei.

(Se calculează concediul medical pentru un cod de boală remunerat cu 0,75%, 0,85%, 100%.)

2.7.Concluzii, propuneri

Pe agenda UE ce vizează creșterea economică și deci extinderea și formarea de noi locuri de muncă strategie de viitor în perioada 2010-2020, strategiile UE numindu-se creștere inteligentă, creștere durabilă și creștere favorabilă incluziunii. Creșterea inteligentă se referă la măsuri în domeniul educației , cercetare inovare, și dezvoltarea utilizării de tehnologii noi în domeniul comunicării și informației, deci crearea de produse noi, servicii noi care să ducă la crearea de noi locuri de muncă. Creșterea durabilă se definește ca o dezvoltare a unei economii competitive, durabile, cu folosirea eficientă a resurselor materiale și umane; se urmărește dezvoltarea de noi procese și tehnologii folosirea la nivel superior a tehnologiei informației și comunicării, pentru consolidarea avantajului competitiv în UE.

Domeniile de acțiune ale statelor membre ar trebui să fie: combaterea schimbărilor climatice, energie curată și eficientă, competitivitate.

Creșterea favorabilă presupune o economie cu o rată ridicată a ocupării forței de muncă, asigurând coeziunea economică, teritorială și social;va fii asigurată autonomia cetățenilor prin rate ridicate ale ocupării forței de muncă, investirea în dezvoltarea competențelor, combaterea sărăciei, modernizarea sistemelor de formare profesională și asistenșă socială.

Salarial reprezintă contraprestația muncii depusede salariat în baza contractului individual de muncă, deci pentru munca prestată în baza contractului individual de muncă fiecare salariat are dreptul la un salariu exprimat în bani.

 Salariul se plătește în bani cel puțin o dată pe lună, la data stabilită, în contractul colectiv de muncă, aplicabil, sau în regulamentul intern,după caz. Plata salariului se face cash sau prin virament bancar.

Plata în natura a unei părți din salariu, este posibilă numi dacă este prevăzută expres în contractul individual de muncă, iar întârzierea nejustificată a plății salariului sau neplata acestuia poate determina obligarea angajatorului la plata de daune, interese pentru repararea prejudiciului produs salariatului.

Salariul se plătește direct titularului sa persoanei împuternicite de acesta, iar în caz de deces al salariatului, drepturile salariale, datorate până la data decesului sunt plătite soțului supraviețuitor, copiilor majori, ai defunctului sau părinților acestuia.

Dacă un există nici unul din această categorie drepturile salariale sunt plătite altor moștenitori, în condițiile dreptului comun.

Plata salariului se dovedește prin semnarea statului de plată și orice alte documente justificative care demonstrează efectuarea plății.

Statele de plată și celelalte documente justificative se păstrează și arhivează de către angajator.

Reținerile din salariu se operează conform prevederilor legale, și nu pot depăși în fiecare lună cumulat, jumătate din salarial net.

Salariații beneficiează de protecția drepturilor în cazul în care se produce un transfer al întreprinderii, al unității sau al unor părți ale acesteia, către un alt angajator, potrivit legii.

Salarial se plătește în bani cel puțin o dată pe lună, la data stabilită în contractul individual de muncă, sau în regulamentul intern.

Abordarea salariilor din perspectiva Codului fiscal. Sunt considerate venituri din salarii toate veniturile în bani sau în natura obținute de o persoană fizică ce desfășoară o activitate în baza unui contract individual de muncă, sau a unui statut special prevăzut de lege, indiferent de perioada la care se referă, de denumirea veniturilor, ori de forma sub care ele se acordă inclusiv indemnizațiile pentru incapacitate temporară de muncă.

În vederea impunerii cotă 16%, sunt asimilate salariilor conform Codului Fiscal:

indemnizațiile din activități desfășurate ca urmare a unei funcții de demnitate publică, stabilite potrivit legii:

indemnizațiile din activități desfășurate ca urmare a unei funcții alese în cadrul persoanelor juridice fără scop patrimonial,

drepturile de soldă lunară, indemnizașiile, primele, premiile, sporurile și alte drepturi ale personalului militar acordate potrivit legii,

indemnizația lunară brută, precum și suma din profitul net, cuvenite administratorilor, la companii, societăți naționale, societăți comerciale, la care statul sau o autoritate a administrației publice locale este acționar majoritar, precum și la regiile autonome,

remunerația obținută de directori în baza unui contract de mandat conform prevederilor legii, societăților comerciale

remunerația primită de președintele asociației de proprietari sau de alte persoane, în baza contractului de mandat, potrivit legii privind înființarea, organizarea,și funcționarea asociațiilor de proprietari,

sumele primite de membrii fondatori ai societăților comerciale costituite prin subscripție publică,

sumele primite de reprezentanții în adunarea generală a acționarilor, în consiliul de administrație, membrii directoratului ,membrii comisiei de cenzori

indemnizația asociatului unic

indemnizațiile administratorilor potrivit actului constitutiv

salarii sau diferențe de salarii stabilite în urma unor hotărări judecătorești,

orice alte sume sau avantaje de natura salariilor stabilite prin lege, ori venituri asimilate salariilor în vederea impunerii lor.

Cotele de contribuții sociale aferente salariilor -2016

Pensii CAS 2016:

Cotele de contribuții de asigurări sociale :

26,3% pentru condiții normale de muncă, din care 10,5% angajat, 15,8% angajator;

Sănătate CASS 2016:

Contribuția datorată de angajator este de 5,2%, angajat 5,5%,

Concedii indemnizații 2016:

Contribuția pentru concedii (medicale) și indemnizații de asigurări sociale de sănătate datorată de angajator 0,85%

Contribuția la ajutorul de somaj:

Contribuția datorată de angajator este de 0,5%, angajat 0,5%,

Contribuția la fondul pentru accidente de muncă și boli profesionale

Această contribuție este îm funcție de clasa de risc și este datorată de angajator 0,25%

Fond de garantare:

Contribuția pentru fondul de garantare datorată de angajator 0,25%

Câștigul salarial mediu brut pe 2016 este de 2681 lei

Salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată este de 1050 lei lunar în 2016, Contabilitatea salariilor la societate studiată se ține conform legilor în vigore, de către economiști, angajați ai societății. Programul folosit este Socrate Open, notele contabile de salarii se văd direct în balanță, prin validarea statului, declarția aferentă salariilor este 112 pe care o generează programul informatic, ca și ordinele de plată pentru impozitul pe salarii în cotă 16% la bugetul statului, și ordinul de plată pentru contribuțiile la salarii datorate bugetelor speciale. Supervizarea se face de către directorul economic, lunar se întocmește pontajul, foaia de prezență pe baza căruia se calculează salariile, urmează actualizarea salariilor, introducerea datelor în programul de contabnilitate,secțiunea salarii, contracte, foaia de pontaj, obținându-se statul de plată lunar.

Gestionarea dosarului personal la SC. Delphi Packard Romania SRL presupune indiferent de norma demuncă de 8h, 4h, sau de 2h, pe perioadă determinată, nedeterminată, de probă presupune întocmirea, actualizarea,gestionarea, rectificarea și arhivarea lui în condiții bune. Se întocmește în maxim zece zile de la angajare și trebuie să cuprindă actele angajatului.

Dosarul personal al fiecărui angajat de la la SC. Delphi Packard Romania SRL cuprinde următoarele documente în original sau în copie după cum este cazul:

1.Fișa medicală care atestă efectuarea examenului de medicina muncii,

2.Oferta de angajare

3.Cv-ul angajatului

4.Testul profesional pentru ocuparea postului respectiv.

5.Documente personale în copii Xerox ca:

diplome de studii

certificat de naștere

certificat de căsătorie

buletin sau carte de identitate, pașaport sau act de rezidență,

livretul militar

cazier fiscal-în original

copii ale adeverințelor de vechime de la locurile de muncă anterioare

adeverință de la medicul de familia că este apt de muncă

recomandări de la locurile anterioare de muncă,

orice alt document necesar înregistrării corecte în REVISAL

Propuneri:

1Crearea de noi ramuri în economie care duce la crearea de noi locuri de muncă,

2 Relaxarea fiscală privind contribuțiile sociale la bugetul statului,

3 Restrîngerea migrării forței de muncă în alte state UE prin salarii competitive,

4 Înfințarea de noi societăți comerciale prin relaxarea fiscală, duce la creearea de noi locuri de muncă.

BIBLIOGRAFIE

1.Corduneanu C., Murgea A. 2008, Gestiunea financiară a întreprinderii, Ed Universității de Vest, Timișoara.

2.Dumitru C.G-2009Contabilitate-Probleme rezolvate, -Editura Universitară,

3.Dumitrașcu V. 2013,Diagnosticul financiar și ev. afacerii, Ed. Universitară, București. 4.Feleagă N.,Feleagă L,2007-Contabilitate Financiară-Editura Economică vol 1, 2,

5.Fatacean Ghe.2005-Contabilitatea managerială- Editura PrintArt

6.Matiș D.- 2010 Bazele contabilității. Editura Casa Cărții de Știință, Cluj Napoca,

7.Mihăilescu N.Răducan M.-2009-Analiza activității Economico Financiare-Editura Victor

8.Pantea I. , Bodea G. 2012 Contabilitatea financiara a intreprinderii, Ed.Intelcredo Deva,

9.Ristea M. 2010 Contabilitate financiara, Ed.Economica, Bucuresti,

10.Sălceanu A.-2012 Contabilitate financiară

11.Vuță M.-Elemente de contabilitate aprofundată,2009 Editura Rennaissence-

12..Ministerul Finanțelor Pub. 2012 Regl.contab.pentru agenți economici, Ed. Ec, București,

13.Legea Contabilității nr. 82/1991, republicată 2015

14. OMFP nr 52/2016 -http://lege5.ro/Gratuit/16 :15-15/05/2016

15. Codul-fiscal-2016-legea-227/2015- http://contabilul.manager.ro/21 :08-10/05/2016

16.OMFP nr. 1802 din 29 decembrie 2014 ‐ Partea I-Pentru aprobarea Reglementărilor contabile privind situațiile financiare anuale individuale și Situațiile financiare anuale consolidate emitent: Ministerul Finanțelor Publice publicat în: Monitorul Oficial nr. 963 din 30 decembrie 2014

17.Codul-fiscal-2016-legea-227/2015- http://

Legea contabilității 82/1991 modificată și republicată

18.Codul Muncii-http://www.avocat-dreptul-muncii.eu/ ora 5 :44-27/04/2016

19.Codul-fiscal-2016-legea-227/2015- http://contabilul.manager.ro/18 :20-26/04/2016

Similar Posts

  • Institutia Prefectului Judetului Timisdocx

    === Institutia prefectului judetului Timis === Instituția Prefectului Județul Timiș REGULAMENT de Organizare și Funcționare al Instituției Prefectului Județul Timiș Timișoara CUPRINS CAPITOLUL I DISPOZIȚII GENERALE pag. 3 CAPITOLUL II CONDUCEREA INSTITUȚIEI PREFECTULUI pag. 4 – Prefectul pag. 4 – Subprefectul pag. 6 CAPITOLUL III PERSONALUL INSTITUȚIEI PREFECTULUI pag. 9 CAPITOLUL IV FUNCȚIONAREA INSTITUȚIEI PREFECTULUI…

  • Geneza Noii Educatii

    I NOILE EDUCAȚII Geneza noilor educații Procesele de tranziție ale fostelor țări socialiste la democrație și economia capitalistă de piață, construcția Uniunii Europene, aparția curentului pacifist, schimbările de ordin economic și politic, schimbările în lumea profesiunilor, în domeniul demografic, în configurația geopolitică a lumii, schimbarea stilului de viață, accentuarea interdependențelor dintre probleme au impus conturarea…

  • Globalizarea Si Fmi

    === b648686faf6a79e181200e2a4f8b4da387e0741e_518103_1 === Сuрrіnѕ I. Тɑbеlе, grɑfiсе II. Rеzumɑt III. Introduсеrе IV. Мotivɑțiɑ, imрortɑnțɑ și mеtodologiɑ сеrсеtării V. Аbrеviеri САΡІΤОLUL І GLОΒАLІΖАRΕА 1.1 Fеnоmеnul glоbɑlіzărіі în lumе 1.2 Rоmânіɑ șі glоbɑlіzɑrеɑ СΑΡІΤОLUL ІІ FОΝDUL ΜОΝΕΤΑR ІΝΤΕRΝΑȚІОΝΑL 2.1 Іѕtοrісul FΜІ șі mοtіvɑțіɑ înfііnțărіі 2.2 Rοlul FΜІ în lumе duрă 1990 САРIТOLUL III ЅТUDIU DЕ САΖ. АСORDURILЕ…

  • Corpurile Solide

    Cap. 1 ELEMENTE GENERALE 1.1. Noțiuni introductive Corpurile solide sunt corpurile care au volum și formă bine determinate, adică distanțele dintre diferite puncte ale unui corp solid rămân constante sau se modifică foarte puțin sub acțiunea unor forțe exterioare mari. Acest lucru se datorează faptului că între moleculele componente ale corpului se manifestă forțe de…

  • Bloc de Apartamente P+3e+m

    BLOC DE APARTAMENTE P+3E+M CUPRINS PIESE SCRISE: Foaie de capăt Cuprins Tema proiectului de diplomă Memoriu tehnic de rezistență 1. Evaluarea încărcărilor 2. Note de calcul 2.1. Calculul șarpantei din lemn 2.2. Predimensionarea elementelor 2.3. Calculul static structural 2.4. Dimensionarea elementelor structurale 2.4.1. Calculul planseului de nivel curent 2.4.2. Calculul grinzii transversale 2.4.3. Calculul grinzii…

  • Eficien a Discursului Publicitar în Campania Sociala

    Importanța activității publicitare se poate măsura prin cifra de afaceri și mai ales prin curba ei de creștere însă, cea mai importantă este ponderea sociologică și culturală, impactul publicității asupra publicului, influența asupra stilurilor de viață și a mentalității opiniei publice, dar mai presus de toate, a comportamentului. La acest capitol, cel mai relevant tip…