. Contabilitatea Relatiilor de Tip Comercial
INTRODUCERE
Autonomia, independența, libertatea de manevră de care dispun agenții economici în economia de piață nu înseamnă, în nici un caz, o activitate de – “lup singuratic“ – , evident sortită eșecului, ci dimpotrivă, dezvoltarea, diversificarea și adâncirea unor relații comerciale în cele mai variate domenii, ceea ce implicit, aduc după ele o mare gamă a relațiilor de decontare, de stingere a obligațiilor deja create, de creare și stingere a altora într-o înlanțuire fără sfârșit.
Acestui “marș“ i se alatură reglementarea relațiilor cu personalul, cu fondurile și organismele de protecție socială, dar mai ales cu bugetul administrației centrale și administrației locale, ca o consecință firească a interdependenței în cadrul legalității, conform căreia agenții economici se autoobligă și plătesc diverse categorii de contribuții, impozite și taxe.
Dacă avem în vedere “viteza“ cu care se crează, volumul într-o permanentă multiplicare, scadențele foarte ferme de stingere a obligațiilor precum și marea lor întrepătrundere într-un circuit în care fiecare agent economic se poate situa atât de o parte cât și de cealaltă parte a “tejghelei comerciale“, înțelegem marea importanță a organizării și conducerii a unei corecte contabilități a relațiilor financiare și de decontare.
Deși sunt tratate aparte, relațiile de decontare sunt o componentă a “ trezoreriei“, nu numai pentru că ele se întrepătrund permanent, dar mai ales datorită faptului că instrumentul și numitorul lor comun rămâne moneda.
Categoria generică a “decontărilor“, adică a transferului intersocietăți, precum și a unor relații patrimoniale adiacente acestora, îmbracă o varietate extremă tocmai ca urmare a intensificării până la “explozie“ a cooperării schimburilor comerciale, creării permanente de drepturi și obligații urmate, apoi, de stingerea lor și încă multe altele. Si numai dacă privim conturile specifice cuprinse în “cadrul general“ la care se adaugă numeroasele alte pachete problematice ne dăm seama de diversitatea decontărilor.
Plasat inevitabil la intersecția circuitului de bunuri și valori destinate schimbului, de drepturi și obligații decurgând din relații firești cu partenerii de afaceri, agentul economic se află simultan atât în ipostaza de creditor – pentru unele relații, cât și în cea de debitor – pentru alte relații, în funcție de sensul circuitului valorilor materiale, a drepturilor și obligațiilor și implicit a banilor.
Aici s-ar părea că toate sunt simple : cumperi și plătești, vinzi și încasezi. In realitate, viata de zi cu zi este mult mai complexă, cu așteptări și întârzieri, cu sincope și inversări ale ordinei circuitului de schimb, pentru care contabilitatea este chemată să facă ordinea necesară și să implice gestionar și monetar – financiar, atât agentul economic cât și terții săi, atunci când trebuie, la mărimea corectă a relației, folosind concomitent și mijloacele de decontare cele mai adecvate.
CAPITOLUL I.
PREZENTAREA GENERALA A SOCIETATII
SERGIO TACCHINI SRL
1.1. Obiectul de activitate
Societatea Comercială Sergio Tacchini S.R.L. este o persoană juridică română, având forma unei societăți cu răspundere limitată, care își desfășoară activitatea în conformitate cu legile române.
Sediul societății este în Oradea, str. Postavărului nr. 11. Durata de funcționare a societății este nelimitată, cu începere de la data înmatriculării.
Asociatul unic al societății este Sergio Tacchini S.p.A. cu sediul în Italia, la Bellinzago, str. Liberta nr. 215, înregistrată la Registrul Firmelor din Novara sub.nr. 14317, reprezentată prin domnul Domenico Penna, în baza procurii nr. 357/1996.
Capitalul social al societății este de 4.676.600.000 lei, echivalentul a 184.210 USD, reprezentând aport în numerar.
Capitalul social este divizat în 46.766 părți sociale, în valoare nominală a 100.000 lei fiecare, subscrise în totalitate de asociatul unic Sergio Tacchini S.p.A. – Italia.
Conducerea societății revine asociatului unic, care decide asupra politicii economice și comerciale a societății.
Obiectul de activitate al societății face parte din sfera tranzacțiilor economice internaționale și constă în operațiuni de reprezentanță în relațiile comerciale între doi agenți economici rezidenți în țări diferite ( comisionare export ). Domeniul de activitate este cel al producției și comercializării confecțiilor textile.
Societatea Comercială Sergio Tacchini S.R.L. importă în regim temporar materii prime, materiale și accesorii de la Sergio Tacchini S.p.A. – Italia, în baza unui contract, pe care le dă spre prelucrare la diverse fabrici din țară. Produsele rezultate în urma prelucrării se exportă către Sergio Tacchini S.p.A. – beneficiarul extern al produselor.
In baza contractului, între cele trei părți – comisionar, beneficiar și producător se stabilesc următoarele relații comerciale :
“ beneficiarul “ – Sergio Tacchini S.p.A. – Italia
trimite către SC Sergio Tacchini SRL toate bunurile care fac obiectul prelucrării Lohn, materii prime, materiale, accesorii
preia produsele finite executate de producător în baza comenzilor
asigură transportul materiilor prime, materialelor, accesoriilor și a produselor finite
achită contravaloarea manoperei și comisionul conform contractului
“comisionarul “ – SC Sergio Tacchini SRL
importă în regim temporar toate materiile prime, materialele și accesoriile necesare realizării produselor finite comandate de beneficiarul extern, suportând toate taxele ocazionate cu această operațiune
predă către producător toate materiile prime, materialele etc. importate în regim temporar din care urmează a fi confecționate produsele finite
asigură prin personal specializat asistența tehnică și de calitate pe tot parcursul procesului de producție al fiecărei comenzi
omologhează fiecare “serie zero” pentru fiecare comandă înainte de lansarea în producție
exportă produsele finite, închizând DVOT-urile în baza notelor de consum pe fiecare comandă în parte.
“producătorul” – SC Producător SA
recepționează toate materiile prime, materialele și accesoriile puse la dispoziție de comisionar
produce articolele comandate de beneficiarul extern conform mostrelor de referință “seria zero” și a normelor tehnice și specificațiilor primite
livrează către beneficiarul extern, prin intermediul comisionarului, produsele finite
Circuitul mărfurilor se face pe următorul flux :
CLIENT COMISIONAR FURNIZOR
Beneficiar extern Producător
CLIENT COMISIONAR FURNIZOR
Beneficiar extern Producător
Implicarea societății comerciale care intermediază derularea operațiunilor de export în comision generează particularități în contabilizarea de către aceasta a veniturilor, cheltuielilor și stabilirea rezultatelor economico – financiare ;
în contabilitatea comisionarului se înregistrează doar veniturile din comision în contul 704 “ Venituri din lucrări executate și servicii prestate “;
se utilizează contul 401 “ Furnizori “ pentru manopera aferentă prelucrării materiilor prime și a materialelor;
se utilizează contul 411 “ Clienți “ pentru că exportul se face pe contul și riscul clientului extern ( beneficiarul produselor finite);
pentru cheltuielile ocazionate cu derularea operațiunilor se utilizează conturile de cheltuieli din clasa 6 în funcție de natura lor economică;
materiile prime, materialele și accesoriile se înregistrează în contul 8032 extracontabil – la import în baza DVOT “declarației vamale pentru operațiuni temporare de import “ și la export se scade în baza notei de consum.
Prețul se stabilește pentru fiecare comandă în parte și este trecut pe factura externă întocmită de comisionar. Valoarea facturii externe întocmită de comisionar este dată de valoarea facturii interne a producătorului plus comisionul. Comisionul reprezintă un procent fix aplicat la valoarea facturii producătorului. Prețul datorat producătorului se stabilește pentru fiecare articol ce urmează a fi executat. Atât comisionarul cât și producătorul va intocmi o factură în lei și una în valută.
Prețul fiecărui produs exportat se formează astfel :
Preț export = Preț producător + Comision
Plata exportului se efectuează prin transfer bancar în valută, în contul comisionarului pe baza documentelor cerute de legislația în vigoare. După încasarea facturii de export, comisionarul va plăti producătorului, prin transfer bancar, contravaloarea facturii aferente manoperei.
Principalii furnizori ai SC Sergio Tacchini SRL sunt producătorii care execută produsele în baza contractului Lohn :
SC Dorili Star SRL Satu Mare
SC Sentinelle SRL București
SC Serico Mondial SRL București
SC Tricotaje SA Fetești
SC Camping SA Urziceni
SC Romanița SRL Caracal
SC Triconf SA Craiova
SC Eurofashion SRL Buzău
SC Confitex SRL Miercurea Ciuc
Alți furnizori sunt :
Romtelecom RA Oradea
Electrica RA Oradea
Apaterm RA Oradea
SC MaxiQ Computer SRL Oradea
SC Ana Trans SRL Oradea
SC Sintezis SRL Oradea
Principalul client al societății comerciale Sergio Tacchini SRL este beneficiarul extern:
Sergio Tacchini S.p.A. – Italia
1.2. Organizarea activității societății
Aprovizionarea cu materii prime, materiale și accesorii se face prin import temporar direct de la beneficiarul extern. La import, în baza facturii, se întocmește de către comisionarul vamal “declarația vamală de import“ (DVOT) înregistrându-se bunurile importate pe fiecare poziție tarifară.
Beneficiarul extern asigură transportul atât pe parcurs extern cât și pe parcurs intern. Tot în sarcina beneficiarului extern este și asigurarea materiilor prime atât pe timpul transportului cât și pe toată durata procesului de producție, indiferent de locul unde se află, exceptând situațiile care decurg din fraudă sau neglijență.
Aprovizionarea se face pe fiecare comandă în parte în baza normei de consum.
Aprovizionarea are loc în concordanță cu prevederile contractuale și ale graficului de alimentări a producției.
Furnizorul – beneficiarul extern, întocmește o factură externă și specificația mărfurilor.
Urmează ambalarea mărfurilor, încărcarea în mijlocul de transport și expedierea lor, cu această ocazie fiind încredințate transportatorului (cărăușului ).
Ca documente de transport se folosesc Scrisoarea de transport internațională (CMR) și Certificatul de circulație a mărfii (EUR).
Transportatorul asigură transportul mărfurilor până la locul de destinație, respectiv producător (CIP fabrică), anunță destinatarul și îi încredințează mărfurile.
Producătorul împreună cu reprezentantul comisionarului convoacă comisia de recepție care procedează la recepția cantitativă și calitativă a materiilor prime și materialelor din lotul respectiv.
Urmărind concordanța cu prevederile din contract și documentele de livrare (specificație) și transport, comisia de recepție întocmește “Nota de recepție și constatare de diferențe”.
In cazul constatării unor urme de violare a remorcii (se verifică sigiliul aplicat) sau a ambalajelor, se întocmește “Proces verbal de constatare“ opozabil furnizorului sau transpotatorului, după caz.
In “Nota de recepție” se trec doar cantitățile, deoarece materiile prime și materialele fac obiectul unui import temporar, și se înregistrează doar în evidența operativă – fișa de magazie.
Producătorul are obligația, conform contractului, de a sesiza în scris, în termen de 5 zile de la efectuarea recepției, orice diferență cantitativă sau calitativă.
Sergio Tacchini SRL în baza Declarației vamale pentru operațiuni temporare (DVOT) și a facturii primite de la Sergio Tacchini S.p.A, înregistrează extracontabil operațiunea de import. Evidența operațiunilor se ține în Lei, la cursul de pe declarația vamală.
Recepția calitativă se face în condițiile de calitate înscrise în contractul extern și a documentațiilor tehnice constituite sub forma unor anexe la contract și care diferă de la produs la produs. La stabilirea metodelor de determinare a calității se ține seama, în special de, natura fizică a pocumentele de livrare (specificație) și transport, comisia de recepție întocmește “Nota de recepție și constatare de diferențe”.
In cazul constatării unor urme de violare a remorcii (se verifică sigiliul aplicat) sau a ambalajelor, se întocmește “Proces verbal de constatare“ opozabil furnizorului sau transpotatorului, după caz.
In “Nota de recepție” se trec doar cantitățile, deoarece materiile prime și materialele fac obiectul unui import temporar, și se înregistrează doar în evidența operativă – fișa de magazie.
Producătorul are obligația, conform contractului, de a sesiza în scris, în termen de 5 zile de la efectuarea recepției, orice diferență cantitativă sau calitativă.
Sergio Tacchini SRL în baza Declarației vamale pentru operațiuni temporare (DVOT) și a facturii primite de la Sergio Tacchini S.p.A, înregistrează extracontabil operațiunea de import. Evidența operațiunilor se ține în Lei, la cursul de pe declarația vamală.
Recepția calitativă se face în condițiile de calitate înscrise în contractul extern și a documentațiilor tehnice constituite sub forma unor anexe la contract și care diferă de la produs la produs. La stabilirea metodelor de determinare a calității se ține seama, în special de, natura fizică a produsului și de practica internațională în domeniu. Aceste metode se referă la :
modul de efectuare a controlului, în funcție de mărimea lotului și felul mărfii (bucată cu bucată, prin sondaj etc.);
precizarea numărului și mărimii probelor care vor fi examinate din lotul de marfă livrat;
precizarea metodelor de examinare.
In contractul extern sunt nominalizate documentele care stau la baza recepției, precum și documentele care se vor întocmi în urma efectuării controlului și recepției. De asemenea în contractul extern este precizat organul care urmează să întocmească documentele privind atestarea calității.
1.3 Documentele utilizate și circuitul lor
Activitatea economică a oricărei firme se finalizează în bunuri sau servicii destinate pieței. Firma apare în circuitul economic atât ca furnizor de bunuri și/sau servicii, cât și ca beneficiar pentru bunurile și serviciile necesare organizării și desfășurării activității sale.
Principalul document comercial care atestă livrările în schimburile internaționale de mărfuri este factura comercială. Factura constitue documentul comercial principal în baza căruia are loc transmiterea dreptului de proprietate, efectuarea decontării contravalorii mărfurilor livrate, a serviciilor prestate. In cazul exportului de mărfuri, factura comercială poate îmbrăca următoarele forme:
factura externă ( INVOICE ) – este un document comercial tipizat standardizat și redactat într-o limbă de circulație internațională și servește la înregistrarea în contabilitate a creanțelor la exportator și datoriilor la importator, cât și la decontarea acestora;
factura proforma – este un document neconvențional emis de exportator;
factura internă pentru export – este o factură fiscală cu cota de TVA “ zero “ și constă în copierea conținutului facturii externe evaluat în lei la cursul zilei ( cursul de pe declarația vamală de export ) în care are loc livrarea la export și servește la înregistrarea, în contabilitate, a creanței externe evaluate în moneda națională. Servește ca: document pe baza căruia se întocmește instrumentul de decontare a produselor și mărfurilor livrate, a lucrărilor executate sau serviciilor prestate; document de însoțire a mărfii pe timpul transportului; document de încărcare în gestiunea primitorului; document de înregistrare în contabilitatea furnizorului și cumpărătorului.
Documentul comercial de transport și expediție rutieră este “Scrisoarea de transport internațional“ tip CMR care este emisă de agentul sau firma de transport rutier internațional. După semnare și ștampilare de către expeditor și cărăuș el însoțeste transportul rutier internațional de mărfuri. Nu constitue document de titluri de proprietate și este netransmisibil. Acest document oferă informații privind expeditorul, cărăușul, destinatarul, felul mărfurilor, tipul ambalajelor, cantități, taxe de transport.
Documentul de asigurare cel mai uzual este “Certificatul de asigurare“, eliberat de compania de asigurare prin care exportatorul se asigură împotriva pierderii sau deteriorării mărfurilor pe timpul transportului.
Ca urmare a practicării unor taxe vamale preferențiale, a expedierii doar a mărfurilor de calitate, a confirmării greutății mărfurilor expediate etc. , apare necesitatea completării și utilizării și a altor documente comerciale cum ar fi : “Certificatul de circulație a mărfurilor “ (EUR), care probează caracterul original al mărfurilor care fac obiectul exportului. Acesta este un formular tipizat completat într-un singur exemplar de către expeditor pe baza documentelor justificative a originii mărfurilor, numai dacă mărfurile provin din țările cu care avem tratate privind taxele vamale preferențiale.
Exportatorul întocmește Declarația de încasare valutară (DIV), care este un document tipizat cu ajutorul căruia băncile comerciale, prin care se derulează operațiunile de export, urmăresc repatrierea (încasarea) sumelor în valută aferente exporturilor. Prin intermediul acestui document se face controlul încasării în valută a bunurilor sau serviciilor exportate.
1.4. Principalele înregistrări contabile
Inregistrările contabile aferente operațiunilor economice desfășurate de SC Sergio Tacchini SRL, în calitate de comisionar la export sunt următoarele:
SC Tricotaje SA – Fetești, producător în baza contractului în relația cu SC Sergio Tacchini SRL este furnizor.
Sergio Tacchini SpA – Italia, în baza contractului este beneficiar extern, iar în relația cu SC Sergio Tacchini SRL este client.
Documentele care stau la baza înregistrării operațiunilor sunt enumerate mai jos, ele sunt prezentate în anexe în ordinea numerotării:
Documente de import:
Anexa 1 – Factura 93/19.03.2002, emisă de Sergio Tacchini S.p.A. cuprinzând materiile prime, materialele, si accesoriile nr. pag. 3;
Anexa 2 – DVOT nr. 2483/23.03.2002, pentru importul temporar, document care împreună cu factura stă la baza înregistrării, extracontabil, în contabilitatea comisionarului nr. pag. 3;
Anexa 3 – Specificație (Packing list), document în baza căruia se face înregistrarea cantitativă în gestiunea producătorului nr. pag. 3;
Anexa 4 – Certificatul de circulație a mărfurilor (EUR1), probează originea mărfurilor importate nr.pag.1;
Anexa 5 – Scrisoarea de transport internațional (CMR) nr. pag. 1;
Documente de export:
Anexa 6 – Factura de export nr. 179/10.02.2002, întocmită de comisionar, în valuta (EUR), document în baza căruia se face înregistrarea în contabilitate, nr.pag 2;
Anexa 7 – Declarația vamală de export DVE. Nr. 39872/11.05.2002, vizată de organele vamale, dovedește exportul mărfurilor, pe DVE trebuie menționat și numele producătorului pentru cota zero “0” de TVA. Nr. pag. 2;
Anexa 8 – Factura fiscală nr. 3049069/11.05.2002, se întocmește de către comisionar în Lei, reprezintă contravaloarea comisionului, nr.pag. 1;
Anexa 9 – Factura fiscală nr. 0672197/11.05.2002, se întocmește de către producător în Lei, reprezintă contravaloarea manoperei, document în baza căruia se face înregistrarea venitului în contabilitatea producătorului nr. pag.1;
Anexa 10 – Factura Proforma (INVOICE)nr. 81/09.05.2002, se întocmește de către producător în EUR nr.pag.1;
Anexa 11 – Declarația de încasare valutară seria E nr. 1885778/11.05.2002, se întocmește de către comisionar, se vizează de către bancă și de către organele vamale, cu acest document, banca prin care se derulează exportul urmărește repatrierea valutei nr. pag. 1
Se înregistrează materiile prime, materialele și accesoriile (CIP Fetești) conform Declarației vamale pentru operațiuni temporare de import (DVOT), în valoare de 25.614,78 EUR. Cursul valutar la data intrării acestora în vamă este de 28.841 Lei / EUR.
Notă : în contabilitatea comisionarului se înregistrează ca venit numai valoarea comisionului calculat în baza contractului.
Inregistrarea se face extracontabil în contul din clasa 8 – conturi în afara bilanțului, în contul 8032 “ Valori materiale primite spre prelucrare sau reparare “
Nota de calcul : 25.614,78 x 28.841 = 738.755.896,98 Lei
Debit 8032“Valori materiale primite spre prelucrare” 738.755.896,98
Se înregistrează operațiunea de export în comision, conform prețurilor stabilite în contract, în valoare de 27.816,56, în baza Declarației vamale de export și a facturii de export întocmită de comisionar. Valoarea facturii de manoperă, întocmită de producător, este de 26.242 EUR. Cursul valutar de la data efectuării exportului este de 30.152 Lei/Eur.
Nota de calcul :
Calcul comision : valoare factură producător 26.242 EUR x 6% = 1.574,56 EUR
Calcul valoare totală export : 26.242 EUR + 1.574,56 EUR = 27.816,56 EUR
( val.factură producător + val. factură comision = factură export )
Calcul factură producător în Lei : 26.242 EUR x 30.152 = 791.248.784 Lei
Calcul factură comision în Lei : 1.574,56 EUR x 30.152 = 47.476.133,12 Lei
Calcul factură export în Lei : 27.816,56 x 30.152 = 838.724.917,12 Lei
Inregistrarea contabilă în EUR este următoarea :
411 “ Clienți “ = % 27.816,56
401 “ Furnizori “ 26.242
704 “ Venituri din servicii prestate “ 1.574,56
Inregistrarea contabilă în Lei este următoarea :
411 “Clienți “ = % 838.724.917,12
401 “ Furnizori “ 791.248.784
704 “Venituri din servicii prestate“ 47.476.133,12
Se înregistrează valoarea materiilor prime, materialelor și accesoriilor prelucrate remise beneficiarului extern.
Nota de calcul : 25.614,78 x 28.841 = 738.755.896,98 Lei
Credit 8032“Valori materiale primite spre prelucrare” 738.755.896,98
Se înregistrează încasarea valutei aferentă exportului, prin transfer bancar, din contul beneficiarului extern, în contul comisionarului, în valoare de 27.816,56 EUR. Curs valutar BNR la data încasării exportului este de 30.500 Lei/EUR.
Concomitent se înregistrează și diferența de curs valutar aferentă cursului de la data efectuării exportului și data încasării valutei.
Nota calcul :valoare la data încasării:27.816,56 EUR x 30.500 Lei = 848.405.080 Lei
valoare la data exportului:27.816,56 EUR x 30.152 = 838.724.917,12 Lei
Inregistrarea operațiunii de transfer bancar în EUR :
5124 “ Disponibil la bancă în devize “ = 411 “ Clienți “ 27.816,56 EUR
Inregistrarea operațiunii de transfer bancar în Lei :
5124 “ Disponibil la bancă în devize “ = 411 “ Clienți “ 848.405.080 Lei
Inregistrarea diferenței de curs valutar :
Nota de calcul : cursul valutar de la data încasării este mai mare decât cursul valutar de la data exportului, deci avem o diferență favorabilă de curs valutar. Diferența de curs valutar se va înregistra în contul 765 “ Venituri din diferențe de curs valutar “.
valoare la data încasării:27.816,56 EUR x 30.500 Lei = 848.405.080 Lei
valoare la data exportului:27.816,56 EUR x 30.152 = 838.724.917,12 Lei
diferența de curs valutar : 848.405.080 – 838.724.917,12 = 9.680.162,88
411 “Clienți“ = 765 “ Venituri din diferențe de curs valutar “ 9.680.162,88
Se achită tot în aceeași zi producătorului (furnizor) factura de manoperă în valoare de 26.242 EUR, prin transfer bancar. Cursul valutar de la data plații este de 30.500 Lei/Eur. Concomitent se înregistrează și diferența de curs valutar dintre cursul de la data facturării și cursul valutar de la data plății facturii.
Nota : valoare la data facturării : 26.242 EUR x 30.152 = 791.248.784 Lei
valoare la data plății : 26.242 EUR x 30.500 = 800.381.000 Lei
Inregistrarea operațiunii de transfer bancar în EUR :
401 “ Furnizori “ = 5124 “ Disponibil la bancă în devize “ 26.242
Inregistrarea operațiunii de transfer bancar în Lei :
401 “ Furnizori “ = 5124 “ Disponibil la bancă în devize “ 800.381.000
Inregistrarea diferenței de curs valutar :
Nota de calcul : cursul valutar de la data plății este mai mare decât cursul valutar de la data facturării, deci avem o diferență nefavorabilă de curs valutar. Diferența de curs valutar se va înregistra în contul 665 “ Cheltuieli din diferențe de curs valutar “.
valoare la data facturării : 26.242 EUR x 30.152 = 791.248.784 Lei
valoare la data plății : 26.242 EUR x 30.500 = 800.381.000 Lei
diferența de curs valutar : 800.381.000 – 791.248.784 = 9.132.216 Lei
665 “Cheltuieli din dif. de curs valutar“ = 401 “Furnizori“ 9.132.216
In legislația românească, bunurile importate pentru prelucrarea lohn se încadrează în regimul vamal suspensiv denumit “ perfecționare activă “. Potrivit art. 91 din Codul vamal, regimurile vamale suspensive au ca efect suspendarea plății taxelor vamale. Conform O.M.F. nr. 977/2000, importatorul beneficiază de scutirea de la garantarea taxelor vamale, scutire obținută în baza unei cereri de la Direcția Generală a Vămilor.
De asemenea, o societate comercială care își desfășoară activitatea în regim lohn activ, beneficiază de cota “zero” de TVA, conform H.G. 401/2000 pentru aprobarea O.U.G. 17/2000 privind taxa pe valoarea adaugată. Documentele justificative necesare conform legii sunt : factura externă, declarația vamală de export vizată de organele vamale, documentul care atestă efectuarea transportului internațional, în funcție de condiția de livrare, dovada introducerii în bancă a declarației de încasare valutară și încasarea contravalorii bunurilor sau serviciilor în valută.
Principalul client al SC Sergio Tacchini SRL este beneficiarul extern: Sergio Tacchini S.p.A. – Italia
1.5. Structura organizatorică a societății
Conducerea societății revine asociatului unic, care decide asupra politicii economice și comerciale a societății și ale cărui decizii privesc :
aprobarea strategiilor societății pe termen mediu și lung
aprobarea resurselor necesare pentru realizarea strategiilor
aprobarea structurii organizatorice a societății, etc.
In calitate de asociat unic, acesta exercită toate atribuțiile prevăzute de lege pentru Adunarea generală a asociaților, aproba bilanțul și stabilește beneficiul net, modifică statutul societății.
Administrarea societății revine unei persoane fizice rezidente, care este și Directorul executiv, și care răspunde de coordonarea întregii activități a societății, a compartimentelor societății, organizează și conduce, prin delegarea competențelor, toate activitățile tehnice, economice, sociale și de altă natură a societății.
Structura organizatorică a societății urmărește principiul eficientizării activității umane, astfel societatea este organizată pe compartimente, șefii de compartimente fiind subordonați directorului executiv.
Activitatea societății comerciale Sergio Tacchini SRL se desfășoară cu un număr de 28 angajați repartizați pe compartimente în următoarea structură (vezi Organigrama societații) : conducere 1 persoană – director executiv, compartimentul de producție 18 persoane, compartimentul financiar – contabil 4 persoane, compartimentul import – export 4, compartimentul administrativ 1 persoană.
Compartimentele au urmatoarele atribuții:
Compartimentul de producție este subordonat directorului de producție, care coordonează și răspunde de întreaga activitate de producție, asigură suportul tehnic si asistență pe toată durata derulării procesului de producție, asigură verificarea calitatătii produselor executate de producători conform contractului. In cadrul compartimentului de producție, la sediul din Oradea este organizat serviciul programarea producției și cel de logistică.
Compartimentul financiar – contabil, se află la sediul principal din Oradea, este condus de directorul economic și se ocupă de toate problemele financiar – contabile care apar pe parcursul desfășurării activității. Aici se centralizează și se prelucrează toate datele. Evidența contabilă a societății se organizează si se conduce potrivit reglementărilor legale în vigoare, bilanțul si contul de profit și pierderi întocmindu-se în condițiile prevăzute de lege și normele Ministerului de Finanțe.
Compartimentul import – export, funcționează în cadrul biroului de la Oradea și răspunde de întreaga activitate de derulare a operațiunilor de import – export, urmărește închiderea DVOT-urilor și obținerea tuturor autorizațiilor necesare pentru buna desfășurare a activității în acest compartiment.
Compartimentul administrativ, funcționează în cadrul biroului de la Oradea și se ocupă cu administrarea bunurilor aflate în patrimoniul societății, cu aprovizionarea consumabilelor necesare biroului și întretinerea lui.
1.6 Principalii indicatori economico-financiari
In condițiile organizării firmei pe baza metodei autonomiei financiare, rezultatele financiare se determină prin compararea cheltuielilor cu încasările din activitatea de bază și din alte activități. Orice activitate economică are drept obiectiv final eficiența și rentabilitatea.
Pentru realizarea unei eficiențe maxime este necesar a se urmări evoluția în timp a indicatorilor economico-financiari. Pentru determinarea acestora prezentăm în continuare situația contului economic la sfârșitul anului 2001 la SC Sergio Tacchini SRL.
Mii Lei
Exercițiul Exercițiul
Precedent încheiat
2001
Venituri din vânzarea mărfurilor 274.428 1.221.224
Producția vândută (704) 3.421.755 6.314.652
Cifra de afaceri 3.696.183 7.535.876
Producția exercițiului 3.421.755 6.314.652
Alte venituri din exploatare 94.973 205.173
I. Venituri din exploatare – Total 3.791.156 7.741.049
Cheltuieli cu mărfurile 257.828 3.310.590
Cheltuieli cu materiale consumabile 34.809 3.072
Cheltuieli cu energia și apa 13.282 22.390
Alte cheltuieli materiale 43.952 365.543
Cheltuieli materiale total 92.043 391.005
Chelt.cu lucrări și servicii exec.la terți 1.043.884 1.960.501
Chelt.cu impozite, taxe și vărs.asim. 63.926 131.171
Chelt.cu remunerațiile personalului 1.056.380 1.951.346
Chelt.privind asig.și protecția socială 443.918 697.094
Chelt.cu personalul – Total 1.500.298 2.648.440
Alte cheltuieli de exploatare 55.683 198.627
Chelt.cu amortizările și provizioanele 124.647 362.907
II. Chelt. pentru exploatare – Total 3.138.309 7.003.241
Rezultatul din exploatare 652.847 737.808
Venituri din dif.curs valutar 1.299.159 1.975.281
Venituri din dobânzi 14.526 37.399
Venituri din provizioane 129.813 585.795
III. Alte venituri financiare – Total 1.443.498 2.598.475
Cheltuieli din diferențe de curs valutar 1.264.765 2.360.262
Cheltuieli cu amortizări și provizioane 213.492 549.729
IV. Cheltuieli financiare – Total 1.478.257 2.909.991
Rezultatul financiar (Pierdere) 34.759 311.516
Rezultatul curent al exercițiului 618.088 426.292
V. Venituri excepționale 10.587 632.278
VI. Cheltuieli excepționale 6.792 134.763
Rezultatul excepțional (Profit) 3.795 497.515
VII. Venituri totale 5.245.241 10.971.802
VIII. Cheltuieli totale 4.623.358 10.047.995
Rezultatul brut al exercițiului – Profit 621.883 923.807
Impozitul pe profit 124.683 184.741
Rezultatul net al exercițiului – Profit 497.200 739.066
Pe lângă contabilitate, analiza economico-financiară, reprezintă un element principal în diagnosticarea echilibrului societății.
Din analiza economico-financiară a SC Sergio Tacchini SRL, exemplificăm câțiva indicatori care arată situatia favorabila a acestei societăți la sfârșitul anului 2001.
2000 2001
VENITURI DIN EXPLOATARE 3.791.156 7.741.049
CIFRA DE AFACERI 3.696.183 7.535.876
CAPITAL PROPRIU 324.982 3.844.149
ACTIVE FIXE 492.783 2.874.222
ACTIVE CIRCULANTE 5.747.377 10.382.403
ACTIVE TOTALE 6.240.160 13.256.625
CHELTUIELI EXPLOATARE TOTAL 3.138.309 7.003.241
CHELT.EXPL.AF.CIFREI AFACERI 3.138.309 7.003.241
PROFIT BRUT 621.883 923.807
PROFIT NET 497.200 739.066
Indicatori de eficiență economică: 2000 2001
Rata capitalului propriu față de activele fixe 65,95 133,75
Rata de imobilizare a activelor fixe 7,90 21,68
Rata activelor fixe 1,26 0,32
Rotația activului 0,64 0,73
Indicatori de eficiență financiară:
Rata rentabilității 1,53 0,19
Rata rentabilității veniturilor 0,17 0,12
Rata rentabilității resurselor 0,20 0,13
In conformitate cu Legea 82/1992 și Normele de întocmire a bilanțului la 31.12.2001, s-au respectat prevederile legale privitoare la înregistrarea corectă în contabilitate a documentelor referitoare la operațiunile economico-financiare.; s-au respectat normele de întocmire a bilanțului contabil, respectiv posturile bilanțiere corespund cu datele înregistrate în contabilitate, puse de acord cu situația reală a elementelor patrimoniale; s-au reflectat în mod fidel, în contul de profit și pierderi, veniturile, cheltuielile și rezultatele financiare ale exercițiului financiar 2001.
Intocmirea balanței de verificare s-a realizat respectându-se principiile;
neefectuării de compensări între conturile bilanțiere sau între venituri și cheltuieli;
evaluării elementelor patrimoniale în conformitate cu reglementările în vigoare;
analiza creanțelor și obligațiilor unității în conformitate cu precizările Ministerului de Finanțe.
Din analiza balanței de verificare și a posturilor bilanțiere rezultă următoarele :
Activitatea de bază :
cheltuieli 7.003.241
venituri 7.741.049
profit 737.808
Activitatea financiară :
cheltuieli 2.909.991
venituri 2.598.475
pierdere 311.516
Activitatea excepțională:
cheltuieli 134.763
venituri 632.278
profit 497.515
In exercițiul financiar 2001 s-au definitivat contracte de producție – lohn cu 3 fabrici noi, ceea va avea ca rezultat creșterea numărului de produse exportate și implicit a veniturilor.
Asociatul unic Sergio Tacchini SpA – Italia a analizat Raportul de gestiune prezentat de administratorul societății și a decis ca profitul rezultat să rămână nerepartizat.
O primă evaluare a societății se poate face analizând situația netă a societății, respectiv averea netă a asociatului, adică activul neangajat în datorii. El exprimă, de fapt, valoarea patrimonială a societății.
Activul net este diferența dintre activul total și datoriile totale contractate.
A net = A – Dat = Vp
Obiectivul fundamental de maximizare a valorii se referă la maximizarea activului net, adică creșterea lui de la un exercițiu la altul. Principala sursă de maximizare a activului net, adică a averii asociatului este profitul net al exercițiului.
Principalul indicator al echilibrului financiar este fondul de rulment. Ca regulă generală a echilibrului financiar al societății se consideră că o parte din capitalurile permanente este bine să fie destinată acoperirii nevoilor temporare, reînnoibile mereu în cadrul ciclurilor succesive de exploatare ale societății. Raționamentul acestui principiu constă în faptul că stocurile și creanțele, care se reconstituie permanent, pot fi considerate nevoi “stabile” (permanente) de finanțare.
Aceasta regulă de finanțare a activelor circulante este realizată și de existența fondului de rulment. Fondul de rulment se calculează ca diferență între capitalurile permanente și activele nete imobilizate.
FR = ( Cpr + DTL ) – AIMO
Cpr + DTL = CP
Fondul de rulment reflectă de fapt surplusul de surse permanente degajat de ciclul de finanțare al investițiilor ce poate fi “rulat” pentru reînnoirea stocurilor și creanțelor. Acest indicator are o valoare informațională deosebită indicând rezultatul arbitrajului între finanțarea pe termen lung și finanțarea pe termen scurt. El exprimă modul de realizare a echilibrului financiar pe termen lung și contribuția acestuia la înfăptuirea echilibrului pe termen scurt.
Nevoia de fond de rulment, considerat de unii specialiști în domeniul analizei financiare ca indicatorul cel mai relevant al echilibrului financiar, evidențiază acele nevoi temporar-reînnoibile permanent în cadrul ciclului de exploatare și care rămân neacoperite din surse temporare. Partea rămasă neacoperită trebuie să fie egală sau mai mică decât fondul de rulment, altfel se ajunge la un dezechilibru financiar. Nevoia de fond de rulment este dată de diferența dintre activele circulante (mai puțin disponibilitațile bănești) și datoriile curente din exploatare.
NRF = ACR – DEX
Daca în bilanț se reflectă starea patrimonială de la care s-a plecat și la care s-a ajuns la sfârșitul exercițiului, contul de rezultate reflectă modul în care s-a ajuns la respectiva stare patrimonială, care au fost fluxurile de venituri și cheltuieli ale activității de exploatare, financiare și excepționale.
Pe baza bilanțului și a contului de rezultate se poate face o analiză retrospectivă, stabilindu-se punctele tari și punctele slabe ale gestiunii financiare și măsurile ce trebuiesc întreprinse eventual pentru redresarea situației. Unii dintre indicatorii ce se determină pe baza informațiilor din cele două conturi anuale fac parte din obiectivele și criteriile de performanță prevăzute în contractul de management și de a căror realizare este direct cointeresat managerul.
Valoarea cifrei de afaceri anuale se numără printre criteriile de apreciere a mărimii intreprinderii în cadrul aceluiași sector de activitate. Pentru a pune în evidență caracteristicile politicii comerciale a unei societăți este necesară cunoașterea structurii cifrei de afaceri, adică repartizarea vânzărilor pe sortimente de produse, circuite de distribuție, tipuri de clienți, piețe etc. Aprecierea evoluției activității se face : fie prin calcularea în procente a variației de la un exercițiu la altul, fie prin cercetarea variației, din punct de vedere al volumului, eliminând influența variației prețurilor.
Relațiile comerciale sunt, de regulă, relații pe termen scurt și comportă considerații de tipul lichiditate și exigibilitate. In cadrul relațiilor comerciale este important să se aprecieze situația financiară a partenerului de afaceri, care se realizează utilizând capitalurile proprii.
Din punct de vedere al analizei bilanțului, capitalurile proprii se determină ca diferență între expresia contabilă, pe de o parte, a ansamblului activelor societății și ansamblul elementelor de pasiv, pe de altă parte. Debitorii sau creditorii trebuie să se asigure că totalul datoriilor societății cu care se află în relație este cel mult egal cu mărimea activelor care pot fi realizate, în așa fel încât totalul datoriilor să poată fi rambursat în caz de lichidare forțată a afacerii.
Creditul – clienți și creditul – furnizori sunt credite consimțite de către vânzător și acordate clientului său. Acest tip de credit poate să varieze în funcție de mărimea, solvabilitatea, vechimea și importanța și frecvența comenzilor. Indicatorii utilizați presupun raportarea unei date punctuale de la sfârșitul exercițiului (creanțe față de clienți, respectiv datorii față de furnizori) la o dată anuală (cifra de afaceri), ceea ce poate conduce la un rezultat care să nu corespundă exact cu imaginea fidelă ce s-ar putea obține în condițiile unei medii a creditelor.
Expresia matematică a indicatorului privind creditul clienți este :
Creanțe față de clienți + Efecte scontate neajunse la scadență
––––––––––––––––––––––––– X 360
Cifra de afaceri ( inclusiv toate taxele )
Diferențele ce pot să apară prin rapotarea la normative sau din comparațiile în timp sunt determinate de : practicile comerciale care vizează creșterea vânzărilor prin facilități de plată acordate clienților; dificultăți de trezorerie cu care se confruntă una sau alta dintre categoriile de clienți; plăți anticipate efectuate de către clienți însoțite în contrapartidă, de scontări.
Determinarea indicatorului privind creditul – furnizori se face după formula :
Datorii față de furnizori
–––––––––––––––- –––––––- X 360
Volumul aprovizionărilor ( inclusiv toate taxele )
In determinarea exactă a indicatorilor privind creditul – clienți și creditul – furnizori apare următoarea dificultate : cheltuielile și veniturile din contul de rezultate nu include taxa pe valoarea adaugată, în timp ce creanțele și datoriile din bilanț includ toate taxele. Este de preferat, deci, să se cunoască taxa pe valoarea adaugată aferentă bunurilor și serviciilor cumpărate sau vândute.
Anumite societăți producătoare de bunuri sau prestatoare de servicii pot să se finanțeze pe seama avansurilor primite de la clienți cu respectarea condițiilor stipulate în contract.
CAPITOLUL II.
ROLUL SI IMPORTANTA RELATIILOR COMERCIALE
2.1. Conținutul și structura relațiilor economice
In vederea realizării obiectului lor de activitate, agenții economici intră în relații economice diverse în cadrul proceselor de aprovizionare și desfacere, relații din care se nasc drepturi (creanțe) și obligații (datorii). In marea lor diversitate aceste relații se întrepătrund într-un circuit în care fiecare agent economic se află în dublă ipostază, atât de vânzător, cât și de cumpărător. In funcție de poziția pe care fiecare agent economic o are de o parte sau de cealaltă parte a “tejghelei comerciale” se crează raporturi juridice de drepturi sau de obligații. Stingerea acestor creanțe sau datorii se face de regulă prin intermediul mijloacelor bănești, utilizând :
operațiuni bănești de decontare cu numerar și fără numerar;
operațiuni de decontare prin efecte comerciale.
Plata datoriilor și încasarea creanțelor se realizează, deci, prin sistemul decontărilor utilizând operațiile sus menționate.
Datoriile provenind din cumpărări au o structură variată în funcție de natura cumpărărilor și a creditului, de termenul de exigibilitate, precum și în funcție de alți factori și, de aceea, necesită o abordare sistematică.
In funcție de natura activelor cumpărate pe credit vom distinge :
datorii provenind din cumpărări de bunuri și servicii;
datorii provenind din cumpărări de imobilizări.
In funcție de natura creditelor obținute la cumpărare și de documentele ce stau la baza înregistrării creditelor distingem :
datorii din cumpărări pe credit comercial;
datorii din cumpărări pe credit cambial.
Fiecare din aceste credite – comercial sau cambial – pot fi acordate atât pentru cumpărări de bunuri și servicii cât și pentru cumpărări de imobilizări.
In funcție de scadența datoriilor vom remarca :
datorii din cumpărări pe credit comercial, care nu au termen de plată stabilit pe bază de documente;
datorii din cumpărări pe credit comercial, neexigibile. Adică, potrivit reglementărilor în vigoare, acele datorii care se înregistrează pe baza evaluării unității beneficiare, cumpărările nefiind însoțite de facturi ale furnizorului.
De asemenea, este de remarcat faptul că în cadrul relațiilor economice pe care
cumpărătorul le are cu furnizorul se pot naște creanțe provenind din relațiile de cumpărare cum sunt : avansuri acordate de client furnizorului și ambalajele primite odată cu marfa, care circulă pe principiul restituirii.
Creanțele din vânzări de bunuri și servicii au o structură variată în funcție de natura creditelor acordate de furnizor cu ocazia vânzării, precum și în funcție de exigibilitatea lor. Distingem astfel de creanțe în termen din vânzări pe credit comercial și din vânzări pe credit cambial. De asemenea există creanțe neexigibile și creanțe al căror termen de exigibilitate a expirat (neîncasate în termen).
Pe parcursul existenței lor, societățile comerciale intră în permanență în relații financiare cu :
* Bugetul public național care este componenta de bază a sistemului financiar, veriga sa centrală.
Bugetul public dă expresie relațiilor economice ce se desfășoară între stat, pe de o parte, și societățile comerciale de toate tipurile și formele de proprietate, regiile publice autonome și instituțiile de stat, precum și populația în ansamblul său, pe de altă parte, în procesele constituirii, repartizării și utilizării principalului fond financiar al statului – fondul bugetar.
Concomitent, bugetul public are și calitatea de a fi principala balanță financiară anuală cu caracter indicativ și cu putere de lege a oricărui stat contemporan. Date fiind rolul și poziția sa în cadrul sistemului, între bugetul public și celelalte verigi există permanente legături primare de intercondiționare.
*Fondurile speciale ale macrosistemului au apărut și s-au înmulțit pe măsura manifestării anumitor necesități și a acceptării acoperirii acestor necesități pe cale extrabugetară. Acoperirea necesităților de mijloace bănești de acest gen sunt legate de formarea și utilizarea următoarelor fonduri :
fondul destinat plății ajutorului de somaj;
fondul de risc și accidente;
fondul extrabugetar pentru finanțarea sănătății;
fondul pentru cercetarea științifică constituită la nivel național;
fondul pentru modernizarea vămilor;
alte fonduri speciale;
Toate aceste fonduri sunt o expresie a debugetizării, constituindu-se de către Guvern, în condițiile obținerii unei autorizații parlamentare dată cu prilejul adoptării Legii bugetului de stat, prin înscrierea fondurilor în anexe distincte. In acest mod, se realizează o abatere de la principiul unității bugetare.
*Asigurările sociale constitue o verigă autonomizată a finanțelor care desemnează acea parte a relațiilor bănești de repartiție prin care se formează și se repartizează fondurile destinate întreținerii cetățenilor majori, inapți de muncă temporar sau definitiv, precum și a urmașilor acestora, în anumite condiții riguros precizate.
Corespunzător sferei în care acționează și caracterului instituțiilor care se ocupă de problemele formării și repartizării fondurilor consacrate acestui scop, asigurările sociale sunt : de stat (pentru majoritatea cetățenilor țării) și private (în cazul avocaților înscriși în barouri și a cetățenilor cotizanți la unele societăți private de asigurări sociale).
*Asigurările de bunuri, persoane și răspundere civilă sunt expresia relațiilor de repartiție a produsului intern net care se nasc în legatură cu formarea și repartizarea fondurilor destinate plății despăgubirilor (în cazul bunurilor și a răspunderii civile) și a sumelor asigurate (în cazul persoanelor) în situațiile producerii unuia din diversele riscuri asigurate.
In Romania, asigurările de acest gen se realizează, în prezent de către societăți pe acțiuni specializate, având capital de stat, precum și de către unele societăți particulare de asigurări din țară sau/și străinătate.
* In relațiile cu salariații săi, unitatea patrimonială are obligația remunerării muncii prestate de aceștia și a stimulării suplimentare prin premii și participare la profit, dar și drepturi față de personal pentru avansurile acordate cât și pentru eventualele sume achitate în plus și necuvenite acestora.
* In relațiile comerciale cu furnizorii, unitatea patrimonială are obligația plății contravalorii bunurilor, lucrărilor sau serviciilor prestate, dar și drepturi asupra acestora pentru avansul sau acontul acordat.
* In relațiile comerciale cu clienții, unitatea patrimonială are dreptul de a încasa contravaloarea livrărilor sau prestațiilor făcute, dar și obligația decontării avansului primit de la clienți.
Relații specifice de decontare în cadrul grupului care se nasc în cadrul societăților de tip holding.
Totodată, societățile de tip comercial întrețin și evidențiază și relații cu asociații sau acționarii lor.
* Creditul este acea verigă ce exprimă conținutul ansamblurilor relațiilor economice care sunt determinate de procesele formării și utilizării fondurilor de împrumut din economie.
In funcție de conținutul lor specific, creditele se diferențiază între ele în :
credite bancare
credite comerciale
creditul public.
Indiferent de genul lor, creditele se deosebesc între ele și în funcție de termenul în limita căruia se acordă, fiind vorba despre;
credite pe termen scurt
credite pe termen mediu
credite pe termen lung.
Creditul bancar pe termen scurt dă expresie relațiilor de mobilizare de către anumite instituții specializate (bănci) de stat, cooperatiste, private sau mixte a mijloacelor bănești ce se degajă ca temporar libere în economie și a celor provenite din emisiunea monetară curentă, precum și relațiilor de redistribuire a acestor resurse bănești în vederea satisfacerii solicitării diverșilor agenți economici și sociali.
Prin intermediul creditului bancar pe termen scurt sunt completate resursele proprii alocate pentru desfășurarea activității curente (de exploatare) , resuplinesc
(eventual) resursele proprii în curs de formare și se suplimentează fondurile destinate reproducției economice, dacă acest lucru este necesar.
Creditele bancare pe termen mediu și lung vizează satisfacerea unor necesități privind investițiile și activitățile de cercetare-dezvoltare.
Esenței economice a creditului bancar îi sunt proprii principiile: rambursării la scadență, garantării materiale (sau/și personale) și al plății de către debitorul ce le-a angajat a dobânzilor – principii prin care acesta se deosebește de verigile prezentate anterior (care sunt financiare în exclusivitate).
Creditul comercial nu face parte din sistemul financiar și de credit al economiei, în sensul analizei noastre de până acum. Acest gen de credit este legat în mod intrinsec de procesele de vânzare – cumpărare, de schimbul de mărfuri propriu-zis.
In funcție de subiectul creditor, creditele comerciale sunt de două tipuri :
credite furnizor;
credite cumpărător.
Creditele furnizor apar atunci cand furnizorul anumitor mărfuri pretinde clienților săi plata contravalorii acelor mărfuri doar după ce acestea au fost vândute altor clienți.
Creditele cumpărător constau în atribuirea anticipată către viitorii furnizori a unor fonduri din partea cumpărătorilor, în vederea asigurării condițiilor pentru producerea anumitor mărfuri – ce le sunt necesare acestora din urmă.
Avându-se în vedere specificul lor, aceste credite nu au conexiuni directe cu bugetul public.
Creditul public – reprezintă acea formă specifică a creditului ce constă în angajarea de către autoritățile statale (centrale și/sau locale) a unor împrumuturi consimțite de persoanele fizice și juridice. In fapt statul apelează la astfel de împrumuturi atunci când utilizările bugetare ordinare sunt mai mari decât veniturile procurate pe calea impozitelor, taxelor și prelevărilor curente. De aceea, creditul public se află într-o corelație biunivocă strânsă cu bugetul de stat. Această corelație în dublu sens are în vedere atât procurarea de către stat a resurselor care-i lipsesc, cât și onorarea serviciului datoriei publice – care cuprinde plata dobânzilor și a altor avantaje acordate subscriitorilor precum și unităților aferente amortizării (rambursării) împrumuturilor scadente.
2.2. Relațiile comerciale – rolul și importanța lor în cadrul relațiilor economice
Fluxurile societăților sunt foarte diverse și heterogene, generate de operații privind investițiile și exploatarea.
Operațiile de investiții, finanțare și exploatare sunt studiate, analizate prin intermediul fluxurilor :
externe, reale și financiare – prin care se realizează legăturile cu ceilalți agenți economici și cu statul;
interne – antrenate de economic sau financiar
Fluxurile reale cuprind fluxul bunurilor și serviciilor între agenții economici, producători și comercianți, dar și serviciile și prestațiile furnizate de alți agenți economici ( personal, creditori, statul ).
Fluxurile financiare cuprind fluxuri monetare, fluxuri de creanță – datorii generate de decalajul în timp între momentul efectuării prestației și momentul plății contravalorii acesteia (creditul, datorii atrase). Resursa furnizorului este bunul, bun care la cumpărător este o utilizare. Utilizarea la furnizor este dreptul de creanță asupra cumpărătorului, în timp ce la cumpărător datoria (creditul furnizor) este o resursă.
Fluxurile financiare sunt cunoscute valoric în mod direct din documentele justificative ale operațiilor respective (bilete de bancă, cecuri, facturi, dispoziții de livrare, documente privind datoriile).
Fluxurile externe sunt cele mai importante, societatea participând nu numai ca un agent economic dar și ca subiect de drept, fluxurile având și un caracter juridic.
Fluxurile interne sunt legate de transformări, de exploatare, dar și de natură financiară. Cele de natură financiară privesc rezultatele societății, fluxurile pierderilor și fluxurile profitulului (beneficiul).
Fluxul fundamental este excedentul brut de exploatare fiind diferența dintre valoarea adaugată și impozitele și taxele (cu excepția impozitului pe profit) și cheltuielile de personal.
La nivelul societății există patru grupe de operații care influențează fluxurile și anume:
operații de exploatare care se referă la cumpărări și vânzări de materiale și mărfuri din care rezultă un venit de exploatare;
operații de repartiție a venitului din exploatare, cum sunt cheltuielile financiare, impozit pe profit și dividende;
operații de investiție privind reînnoirea sau sporirea patrimoniului stabil, durabil al societății în construcții, materiale și utilaje, imobilizări financiare;
operații de finanțare legate de subscripții, rambursarea împrumuturilor, creșteri de capital.
Operațiile amintite generează mișcări de bunuri și de lichidități, având incidența asupra trezoreriei. Incidența poate fi imediată sau amânată, dar ea există pe momentele ciclului. Mișcările antrenate de aceste operații de incidență le numim fluxuri în opoziție cu alte operații, dar fără incidența asupra trezoreriei (cum sunt cheltuielile calculate privind provizioanele, amortizările).
Fiecare flux are o anumită consecință imediată sau amânată asupra trezoreriei. In interpretarea fluxurilor trebuie ținut cont de decalajul ce poate să apară între existența fluxurilor și contrapartida lor monetară (încasare sau plată).
Pe durata unui exercițiu distingem :
fluxuri de exploatare ;
alte fluxuri (de repartiție, investiții, finanțare).
Gruparea ține de faptul că decalajele specifice exploatării, cum este amânarea încasării privind vânzările, sau amânarea plății cumpărăturilor, sunt obișnuite, spre deosebire de decalajele rezultate din alte fluxuri care au un caracter aleator. Aceasta distincție este importantă în gestiunea trezoreriei.
Fluxurile de repartiție cuprind cheltuielile financiare cu impozitul pe profit, participarea salariaților, dividende plătite sau prelevări ale societății.
Fluxurile de investiție pot fi atât utilizări, cât și resurse. Utilizări, când societatea achiziționează un bun stabil, resursă când se cedează un bun stabil. Deci, la intrări fluxul se exprimă la prețul de achiziție, iar la ieșiri la prețul de vânzare.
Fluxurile de finanțare există în ambele sensuri: utilizări și resurse. La utilizări se situează rambursările de capital a împrumuturilor sau a conturilor asociaților, iar la resurse se trec împrumuturile noi peste un an contractate în cursul exercițiului ca și aporturile stabile ale asociaților sub formă de cont curent sau de creștere de capital.
Din combinarea realizărilor și resurselor noi generate de alte fluxuri rezultă un excedent sau o insuficiență care va afecta excedentul de trezorerie de exploatare, făcând să apară o rezultantă care este variația reală a trezoreriei societății de la un exercițiu la altul.
Fluxurile sunt legate de ciclul lung sau de ciclul de acumulare și de ciclul scurt al societății.
Ciclul lung privește mișcarea capitalurilor permanente și a activelor imobilizate în scopul constituirii și reproducerii capitalului fix al societății.
Ciclul privește atât fluxul real cât și cel monetar care ulterior se transformă în unul de achiziție. Prin intermediul exploatării sau a punerii în lucru se realizează reconstituirea capitalului inițial angajat sub cele trei forme ale sale prin amortizarea imobilizărilor corporale și necorporale și veniturile aduse de imobilizările financiare dar și o reproducere largită prin intermediul profitului destinat investițiilor.
Ciclul scurt sau ciclul de exploatare cuprinde fluxuri privind: aprovizionarea cu plata imediată sau pe credit comercial, stocarea, vânzarea, încasarea creanțelor comerciale în cazul vânzării pe credit.
Societatea reprezintă o rețea intensă de circulație a elementelor fizice, materiale, nemateriale și financiare în legăturile lor interne, dar și în raport cu mediul societății.
Intensitatea și densitatea fluxurilor dau vitalitatea societății.
Fluxurile monetare disociate, privesc fluxurile legate de:
operațiile de exploatare;
operațiile financiare;
operațiile de investire;
operațiile excepționale.
Aceste fluxuri produc mișcări, variații asupra elementelor de activ și de datorii, asupra situației nete, asupra rezultatelor perioadei (exercițiului), asupra circulației efective monetare.
Fluxurile monetare ca tipologie cuprind:
a). fluxurile care generează un rezultat cu efect asupra creșterii sau diminuării situației nete și exprimate prin rezultatul exploatării, rezultatul financiar, rezultatul excepțional;
b). fluxurile utilizărilor și resurselor care semnifică originea fondurilor colectate constituind resursele și natura utilizărilor prin alocarea fondurilor și se evidențiază prin fluxurile financiare fundamentale prin variația fondului de rulment, prin variația trezoreriei;
c). fluxurile variațiilor numerarului ca rezultat al încasărilor (diferit de venituri) și plăților (diferit de cheltuieli) și care pune în relief un surplus monetar și evidențiază variația respectivă.
Intre diferitele tipuri de fluxuri există legături și relații diverse.
Fluxurile utilizărilor (reale) se bazează pe distincția ce trebuie facută între activele industriale și comerciale pe de o parte și fluxurile privind politica financiară pe de altă parte.
Mărimea fluxurilor financiare, intensitatea și densitatea lor depind de politica de finanțare privind capitalurile proprii și de politica de îndatorare, de apelare la resurse străine.
Fluxurile de încasări și plăți modifică zilnic nivelul conturilor bancare ale firmei, antrenând o serie de decizii ale managementului financiar.
Fluxurile de încasări și plăți pot fi grupate în patru mari categorii, și anume:
fluxurile de exploatare, care include încasările din activitatea de exploatare și plățile pentru activitatea de exploatare;
fluxurile de trezorerie în afara exploatării, care include încasările și plățile nelegate de exploatare (plata impozitului pe profit, participarea la profit a salariaților, plata dividendelor acționarilor și asociaților);
fluxuri pur financiare, legate de împrumuturile firmei pe termen mediu și lung și aportul acționarilor și asociaților la creșterea capitalului social;
fluxuri de investire și dezinvestire, ce cuprind încasările din vânzarea activelor imobilizate și plățile pentru achiziționarea activelor fixe sau pentru cumpărări de titluri financiare.
Fluxurile, indiferent de tipul lor, operează în interacțiune.
O activitate industrială sau comercială trebuie susținută de cea financiară, după cum cea din urmă este influențată de prima.
Dezvoltarea industrială sau comercială este influențată de gestiunea financiară privind gestiunea datoriilor, gestiunea plasamentelor, gestiunea portofoliului imobilizărilor financiare și care sunt tot atâtea sectoare ale deciziilor financiare cu influență asupra evoluției intreprinderii. Capacitatea de autofinanțare a firmei este sursa dezvoltării.
2.3. Evaluarea relațiilor comerciale
In general în cadrul activităților economice se realizează schimburi de valori. Adică una dintre părțile contractante oferă bunul sau serviciul spre vânzare, iar cealaltă remite contravaloarea sa. Putem deosebi deci două fluxuri de valori în sens contrar, adică fluxul de mărfuri (bunuri și servicii) și contrafluxul valorilor de schimb, în general al banilor.
Insă de cele mai multe ori nu se realizează în același moment ambele fluxuri. Adică una din părțile contractante oferă bunul sau serviciul urmând ca plata să se facă ulterior, iar în alte cazuri livrarea bunurilor și serviciilor poate să fie precedată de acordarea unor avansuri, în general bănești.
In cazul în care în cadrul relațiilor de schimb nu se produc, în același moment, ambele fluxuri de valori, se nasc datorii pentru beneficiar și creanțe pentru furnizor sau prestator.
Operațiile comerciale presupun legatura între doi agenți economici: unul numit furnizor, pentru care operațiunea reprezintă o vânzare; celălalt numit client, pentru care acea operațiune reprezintă o cumpărare.
Datoriile față de furnizori sunt datorii din exploatare ce apar ca urmare a derulării operațiunilor de aprovizionare a unităților patrimoniale cu cele necesare în vederea desfășurării în bune condiții a activităților lor.
In cursul exercițiului toate operațiile privind cumpărările de materiale și mărfuri de la furnizori se înregistrează la costul de achiziție în debitul conturilor de stocuri în corespondență cu creditul conturilor de furnizori – dacă aprovizionarea se face pe credit comercial – și prin conturile de trezorerie dacă se utilizează instrumente de plată imediată.
In mod firesc, de partea cealaltă a ‘tejghelei’ actului comercial se află agentul economic plasat pe poziția de vânzător care are de-a face de acum cu categoria generică de client.
Cea mai mare parte a creanțelor agentului economic sunt legate direct de exploatare, adică de acel domeniu care face obiectul principal funcționării lor. Creanțele față de clienți rezultă ca urmare a vânzării producției, respectiv realizării lucrărilor sau serviciilor și au în contrapartidă venituri din exploatare.
Creanțele societăților comerciale față de clienții săi își au izvorul în schimbul de consimțământ concretizat într-o comandă fermă din partea clientului și acceptată de producător sau având ca bază contractele încheiate. Creanțele devin certe, sigure, în momentul transferului de proprietate pentru vânzări și în momentul realizării lor pentru lucrări și servicii. Transferul de proprietate se produce, deci, în momentul livrării bunurilor, respectiv, al realizării lucrărilor sau prestațiilor de servicii, moment care, în practică, corespunde cu facturarea.
Derularea normală, “fluidă” , a relațiilor dintre partenerii de afaceri este atât de largă, cu atât de numeroase implicații, frecvente și soluții de rezolvare, încât pare fără sfârșit. In realitate chiar și atunci când apar “probleme”, ele se pot trata în spiritul “modelului cadru” care conține două realități: dacă primești, trebuie să plătești; dacă dai, ai și dreptul să încasezi.
Contabilitatea datoriilor și creanțelor față de terțe persoane fizice sau juridice se ține cu ajutorul conturilor din clasa 4, intitulată “ Conturi de terți “. Conturile din această clasă sunt prin excelență conturi cu ajutorul cărora se ține evidența datoriilor și a creanțelor unităților economice, provenind din activitatea comercială curentă.
In planul de conturi există și alte conturi de datorii și creanțe care se referă în special la activități financiare de primire sau de acordare de împrumuturi sau alte activități asemănătoare și dobânzi aferente. Conturile care țin evidența unor astfel de datorii și creanțe sunt cuprinse în clasele de conturi de imobilizări și de trezorerie. Acestea reprezintă datorii pe termen lung asimilate capitalului, respectiv creanțe pe termen lung asimilate imobilizărilor sau celor de trezorerie.
Există deci o mare varietate de relații economice din care iau naștere datorii și creanțe. De aceea a fost instituit un număr adecvat de conturi care să țină evidența datoriilor și creanțelor, sistematizate în funcție de natura relațiilor din care au izvorât.
In continuare ne vom referi la contabilitatea datoriilor și creanțelor, altele decât cele referitoare la împrumuturi sau creanțe imobilizate, adică la contabilitatea datoriilor și creanțelor izvorând din relațiile unităților economice cu furnizorii și clienții.
Astfel în clasa conturilor de terți vom trata doar următoarele grupe de conturi :
40 “ Furnizori și conturi asimilate “ , cuprinzând conturile cu ajutorul cărora se ține evidența datoriilor și creanțelor provenind din cumpărări de bunuri, servicii, pe credit.
41 “ Clienți și conturi asimilate “ , cuprinzând conturile cu ajutorul cărora se ține evidența creanțelor și datoriilor din vânzări de bunuri și servicii, pe credit.
Creditul reciproc dintre firme, denumit și credit comercial (efecte comerciale) are două semnificații, în funcție de rolul lor în politica financiară a firmei.
Credit – furnizor (datorii – furnizori) reprezintă obligațiile ce se nasc din amânarea de plată a mărfurilor primite, situație în care firma apare în calitate de beneficiar.
Credit – client (creanțe – clienți) reprezintă creditul acordat de furnizor în favoarea partenerului de afaceri, situație în care firma apare în calitate de furnizor.
Sumele ce reprezintă creanțe asupra clienților sunt contabilizate în activul
bilanțului, iar creditele de la diverși furnizori sunt contabilizate în pasivul bilanțului.
Creditul – client se regăsește în contul “clienți“ și reprezintă o decizie de investire, pe când creditul furnizori se regăsește înregistrat în contul “furnizori“ și constitue o decizie de finanțare.
Gestiunea “creditului – furnizor“ rezidă din măsuri care să conducă la maximizarea acestuia atât ca volum, cât și ca termen de rambursare, știut fiind că pe această bază poate fi realizată creșterea cifrei de afaceri sau suplinirea lipsei fondului de rulment. Sumele atrase pe această cale sunt cu atât mai avantajoase cu cât, în general, ele nu sunt oneroase. Pentru beneficiarul acestui credit este important ca diversele clauze cu privire la volum, termen etc. să fie bine precizate în contract, în scopul de a preveni eventualele demersuri ale furnizorilor pentru accelerarea rambursărilor. In același timp, obligațiile de plată devenite scadente trebuie onorate pentru a evita plata penalizărilor de întârziere. Politica “credit – furnizor“ trebuie să ia în considerare fluxurile de numerar generate de cele două politici de finanțare și să se calculeze rentabilitatea financiară a acestui credit.
Gestiunea “creditului – client“ pleacă de la considerentul că acesta reprezintă pentru firmă o imobilizare care încetinește viteza de rotație a fondurilor și micșorează lichiditatea financiară. Gestiunea acestui credit constă în luarea măsurilor care să permită minimizarea sumei creditului și costurilor legate de plata efectivă, precum și de a limita riscul de nerecuperare a creditului. Fundamentarea deciziei de acordare a creditului – client trebuie să țină cont de o serie de parametri referitori la creșterea cifrei de afaceri, acordarea limitată a creditului, reducerea la minim a riscului etc., ținându-se seama de durata de acordare a creditului – client, volumul creditului client și selectarea clienților.
In relațiile comerciale dintre două societăți în care bunurile sau serviciile cumpărate sau vândute sunt exprimate valoric în devize, înregistrarea în contabilitate se face în moneda națională, adică în lei. Devizele se transformă în lei pe baza cursului valutar al leului de la data primirii bunurilor. Cursul valutar oscilează de la o zi la alta ceea ce duce la apariția diferențelor de curs valutar care pot fi favorabile sau nefavorabile după caz.
Riscul cursului de schimb valutar poate fi caracterizat ca fiind eventualitatea pierderii la un contract de import – export ca urmare a deprecierii valutei stabilite în contractul extern, depreciere care se poate produce în intervalul de timp dintre semnarea contractului și data încasării / plății în valută. Riscul de schimb valutar este un risc suportat de firmă asupra ansamblului operațiunilor în valută, efectuată în moneda străină. Pentru prevenirea riscului valutar se iau o serie de măsuri de protecție în cadrul contractului, măsuri care se realizează prin inserarea unor clauze asiguratorii și au un caracter preventiv cum ar fi: plata în avans sau anticipată, plata la livrare sau la scurt timp de la livrare etc.
CAPITOLUL III.
ORGANIZAREA SI CONDUCEREA CONTABILITATII RELATIILOR CU FURNIZORII
3.1. Documente utilizate și circuitul lor
Datoriile față de furnizori sunt datorii din exploatare ce apar ca urmare a derulării operațiunilor de aprovizionare a societăților comerciale cu cele necesare în vederea desfășurării în bune condiții a activităților lor.
Datoria reprezintă sursa externă de finanțare pusă la dispoziția societăților comerciale fie de o instituție de credit (datorie financiară), fie de un furnizor (datorie comercială), fie de alți terți (datorii fiscale, sociale, etc.).
Obligațiile față de furnizori se înregistrează în contabilitate pe baza facturii; datoriile se sting prin plata în numerar din conturi curente, din acreditive sau din avansuri de trezorerie sau prin acceptarea în contul datoriei inițiale a unor efecte comerciale.
Cumpărările și vânzările sunt atestate, de obicei, de factură, document în care pot fi înscrise, dacă este cazul reducerile comerciale și/sau financiare precum și eventualele majorări.
Factura detaliază bunurile vândute sau serviciile prestate și permite determinarea mărimii nete de plătit vânzătorului de către cumpărător. Ea este întotdeauna documentul care stă la baza înregistrării în contabilitatea celor doi parteneri comerciali, incluzând și specificații privind T.V.A. colectată sau deductibilă.
Conținutul documentelor economice variază în funcție de caracterul operațiunilor consemnate. El se concretizeză în anumite elemente obligatorii, care trebuie să asigure reflectarea clară și completă a operațiilor economice pentru care se întocmesc. Dintre aceste elemente, unele sunt comune tuturor categoriilor de documente economice, iar altele sunt specifice anumitor documente.
Elementele comune se refera la:
denumirea documentului (factură, chitanță, bon etc.);
denumirea unității emitente și adresa sau compartimentul și sectorul, dupa caz, care a întocmit documentul;
numărul și data documentului;
părțile participante la efectuarea operației economice consemnată în document;
conținutul operației economice reflectată în document și justificarea efectuării ei;
datele cantitative și/sau valorice aferente operației economice efectuate;
semnăturile persoanelor participante la efectuarea operației economice consemnate în document, a celor care au întocmit și a persoanelor care răspund pentru executarea, conținutul, legalitatea, oportunitatea, necesitatea și realitatea operației economice respective;
alte elemente menite să asigure consemnarea completa a operațiilor în documentele justificative.
Documentele leagă organic între ele cele trei forme ale evidenței economice -evidența operativă, statistică și contabilitatea. Pentru înregistrearea unor operații, cele trei forme ale evidenței economice folosesc, în unele cazuri, aceleași documente. Documentele se întocmesc pe formulare tip, în care sunt tipărite datele referitoare la elementele invariabile, iar pentru datele variabile se lasă locuri libere. Mărimea, conținutul și formatul documentelor variază în funcție de natura operațiilor economice, de modul de întocmire și de mijloacele utilizate pentru prelucrarea datelor pe care le conțin. Completarea datelor se poate face manual sau cu mijloace tehnice. Documentele întocmite pe formulare cu regim special au un regim deosebit de tipărire, numerotare, gestionare, evidență, folosire și păstrare. In categoria acestor documente intră și factura.
In cazul furnizorului factura poartă numele de factură de vânzare. Una din problemele cu care se confruntă majoritatea firmelor care lucrează pe comenzi (producție sau prestări servicii) este înregistrarea în contabilitate a facturilor emise dar neonorate cu marfă în luna în care s-au emis.
Motivul principal pentru care se emit astfel de facturi este încasarea de la client, în baza facturii, a unui avans sau chiar a întregii sume de plată, sumă utilizată de firmă pentru achiziționarea de materii prime și materiale necesare realizării comenzii.
Este știut faptul că firmele cu capital majoritar de stat, în special, nu plătesc în avans decât în baza facturii. Dacă situația nu e accidentală se ajunge la o evoluție neconcordantă a veniturilor și cheltuielilor în cursul anului (profit într-o lună și pierdere în luna urmatoare) ceea ce diminuează valoarea indicatorilor economico-financiari, împiedicând aprecierea pertinentă a acestora. Astfel, nu se poate cunoaște profitul real obținut într-o lună și, prin extinderea orizontului de timp, profitul real al exercițiului financiar încheiat. Această situație poate fi întâlnită și la firmele de comerț, atunci când se emit facturi fără a avea un stoc de marfă acoperitor.
Problema poate fi soluționată prin folosirea facturilor proforma.
In cazul operațiunilor de import – export documentul comercial de bază al înregistrării în contabilitate atât la furnizor cât și la client (importator și exportator) este factura comercială externă – Invoice. Factura comercială externă se emite și se semnează în toate cazurile de exportator pentru mărfurile livrate sau serviciile prestate și trebuie să cuprindă următoarele elemente : numele și adresa exportatorului, descrierea exactă a mărfii, denumirea de factură, numărul facturii, data și localitatea în care a fost emisă, prețul unitar, valoarea, unitatea de măsură, cantitatea, numărul de colete, greutatea brutto/netto, locul de destinație – descărcarea, beneficiarul mărfurilor sau serviciilor, termenul de plată și modalitatea, condiția de livrare (FOB, CIF, CIP), precizarea celorlalte documente, mai ales a celor de încărcare și expediere, precum și a documentului de asigurare. Redactarea se face într-o limbă de circulație internațională. Factura “proforma“ este factura provizorie sau de informare și se trimite de către exportator importatorului înainte de expedierea mărfurilor. Are menirea să-l ajute pe importator să dovedeasca valoarea mărfurilor ce urmează a fi importate autorităților din țara sa și este și un document de bază în cazul plăților în avans sau anticipate.
Documentele de transport și expediere dovedesc expedierea mărfurilor și se încredințează societății de transport care efectuează această operațiune. In baza raporturilor contractuale dintre exportator și importator răspunderea transportatorului este limitată, el nu răspunde de conținutul coletelor, de valoare, ambalaj etc., dar răspunde pentru orice acțiune proprie pe care și-a asumat-o și care ar putea produce daune. In funcție de întinderea obligațiilor pe care și le asumă, expeditorul internațional eliberează o serie de documente pe care le pune la dispoziția exportatorului pentru ca acesta să poată încasa contravaloarea mărfurilor în cazul acreditivului deschis în favoarea sa.
La preluarea mărfurilor expediate, importatorul întocmește “Procesul verbal de recepție” calitativă a mărfurilor. Determinarea calității mărfii care face obiectul tranzacției comerciale impune înscrierea în contract a unor clauze precise și ferme privind nivelul de calitate cerut și metodele de determinare a calității convenite.
Decontarea facturilor se face:
fie în numerar;
transfer bancar
fie prin remiterea unui cec bancar
fie prin efect comercial (cambie).
Atunci când operațiile de vânzare-cumpărare între un furnizor și un client sunt numeroase, cei doi parteneri ar putea să procedeze lunar la o decontare globală a facturilor care vizează această perioadă. In acest sens, la sfârșitul lunii, vânzătorul întocmește un centralizator de facturi care recapitulează toate facturile lunii (inclusiv facturile de reducere); centralizatorul este remis clientului, el fiind atât un instrument de decontare, cât și un mijloc excelent de control.
Plata obligațiilor față de furnizori se face prin mijloace "ferme" devenite tradiționale (forme de decontare cu sau fără numerar), "cuplate" la rândul lor cu instrumentarul de plăți cel mai adecvat: dispoziții de plată, cecuri barate, garantate sau nu, efecte comerciale, lichidități la vedere, etc.
Ponderea cea mai mare în volumul operațiilor bănești o dețin operațiile de decontare fără numerar datorită în primul rând a siguranței acestor operații. In general, o unitate economică poate avea conturi pentru disponibil în lei și valută, la mai multe unități bancare. In acest caz se impune o detaliere analitică a contului 5121 “Conturi la bănci in lei”, respectiv 5124 “Conturi la bănci în valută”, pe fiecare bancă. Toate operațiunile efectuate prin conturile curente la bănci, sunt înscrise de bancă în Extrasul de cont, care este emis de bancă si cuprinde: data emiterii, soldul inițial, încasarile și plățile, efectuate în baza ordinelor de plată și soldul final. Soldul contului de disponibil, confirmat de bancă prin extrasul de cont, trebuie să fie egal cu cel din contabilitatea unității.
O formă de decontare fără numerar este acreditivul. Acreditivul reprezintă forma de plată prin care plata se face pe măsura livrării mărfurilor sau pe masura executării lucrărilor dintr-o sumă rezervată din contul plătitorului și pusă deoparte la dispoziția furnizorului la banca unde își are furnizorul contul deschis. Acreditivul este o modalitate costisitoare, dar cu toate acestea este cea mai utilizată modalitate de plată în condițiile actuale, deoarece asigură cea mai mare garanție de ambele părți. Exportatorului îi oferă garanția încasării sumei prevăzute în contractul de vânzare – cumpărare, iar importatorului îi oferă garanția îndeplinirii de către furnizor a obligațiilor contractuale. Din punct de vedere al exportatorului, acreditivul reprezintă un angajament irevocabil de plată din partea unei bănci, plată condiționată de prezentarea de către beneficiar, într-un anumit termen, a unor documente convenite. Altfel spus, exportatorul este acreditat, în condiții bine stabilite, pe lângă banca deschizătoare a acreditivului. El poate beneficia pe această bază și de un avans din partea băncii pentru pregătirea exportului.
Plata pe bază de acreditiv presupune parcurgerea a doua etape distincte: deschiderea acreditivului și decontarea efectivă.
Deschiderea acreditivului se face la cererea cumpărătorului – importatorului, pe baza unei dispoziții de plată făcându-se virarea sumelor din conturi curente în contul de acreditive.
Acreditivul se deschide la banca care îl deservește pe furnizor. Prin dispoziția de deschidere a acreditivului, importatorul comunică băncii elementele constitutive ale acestuia (obiectul, beneficiarul, prețul și condițiile de livrare, valoarea și valuta de plată, termenele de livrare, valabilitatea acreditivului), precum și documentele comerciale și condițiile privind conținutul și forma acestora, ce trebuie îndeplinite de exportator pentru a beneficia de acreditivul documentar.
Banca importatorului, respectiv cea care urmează să deschidă acreditivul documentar, transmite băncii exportatorului (beneficiarului) condițiile în care urmează să fie deschis acest acreditiv, condiții formulate de importator, la care se mai adaugă unele clauze ale băncii pentru a asigura derularea plății fără dificultate.
Banca exportatorului îi confirmă clientului său condițiile în care urmează a fi deschis un acreditiv documentar în favoarea sa. Exportatorul poate fi de acord cu aceste condiții, poate cere modificări sau unele informații suplimentare. După punerea de acord urmează ordinul efectiv de deschidere a acreditivului.
Din punct de vedere al naturii angajamentului asumat distingem:
acreditiv documentar revocabil: constă în aceea că poate fi anulat sau modificat în intervalul de timp de la deschiderea și până la prezentarea documentelor convenite la banca care va efectua plata.
acreditiv documentar irevocabil: pe baza ordinului importatorului, banca acestuia se angajează irevocabil să plătească exportatorului suma convenită pe baza prezentării documentelor, în conformitate cu condițiile acreditivului. Acest tip de acreditiv trebuie să stipuleze întotdeauna o dată extremă de valabilitate, pentru prezentarea documentelor necesare plății, acceptării sau negocierii, indiferent de modalitatea practică de precizare a unei date limite de expediere.
Decontarea prin acreditiv se foloseste frecvent în relațiile de aprovizionare făcute pe baza importurilor de la furnizori externi.
In relațiile interne acreditivul se utilizează doar pentru clienții care în mod repetat întârzie să plătească contravaloarea mărfurilor sau serviciilor, creând greutăți financiare furnizorului.
Acreditivul se închide fie:
la folosirea integrală a sumei din acreditiv;
la expirarea termenului de valabilitate (15 zile de la data deschiderii);
la cererea plătitorului cu avizul prealabil al furnizorului.
Sumele neutilizate din acreditiv se virează de către banca furnizorului în contul curent al clientului (plătitor).
Avansurile de trezorerie reprezintă sumele de bani gestionate de către administratorii societății sau alte persoane împuternicite și care urmează să efectueze plăți din aceste sume în contul societății.
In categoria decontărilor fără numerar prin viramente intră și carnetele de cecuri barate.
Carnetele de cecuri barate pot fi garantate de către bancă. In această situație, beneficiarul lor virează cu un ordin de plată o anumită sumă într-un cont separat, pe care banca îl blochează, urmând ca din acest cont să se deconteze numai filele de cec barat garantate de către bancă. Garantarea se face prin aplicarea pe verso-ul cecului barat a ștampilei și semnăturii referentului băncii, și înscrierea în cifre și în litere a sumei în limita căreia banca garantează cecul, respectiv valoarea contului blocat.
Carnetele de cecuri numerar se utilizează pentru ridicarea de numerar din conturile deschise la bănci.
In contabilitatea societăților plătitoare, decontarea cecurilor barate se oglindește cu ajutorul contului 5121 "Conturi curente la bănci în lei".
In contabilitatea societăților care depun filele de cec barat spre încasare, evidența se ține cu ajutorul contului 511 "Valori de încasat".
In practică există adesea situații când anumite sume virate de clienți sau debitori nu apar până la sfârșitul perioadei ca și încasări în contul de la bancă datorită termenelor de circulație a documentelor între unitățile bancare și pe parcursul poștal.
Uneori, pentru achitarea datoriilor față de furnizori, se utilizează diferite efecte comerciale, cum sunt: cambia, biletul la ordin.
Ele reprezintă titluri de credit, sunt înscrisuri solemne care pe baza textului lor sunt operante fără a mai fi necesară completarea lor cu alte date sau documente.
Cambia – este obligația scrisă de a plăti sau de a face să se plătească, la scadență, o sumă de bani determinată.
Cambia este un titlu de credit, sub semnatură privată, care pune în legătură în procesul creării sale trei persoane: trăgătorul, trasul și beneficiarul. Titlul este creat de trăgător în calitate de creditor care dă ordin debitorului sau numit tras să plătească o sumă fixă la o dată determinată în timp, fie unui beneficiar, fie la ordinul acestuia din urmă.
Pentru a fi valabilă, cambia trebuie să conțină mențiunile obligatorii cuprinse în Legea numărul 58/1934 asupra cambiei și biletului la ordin modificată prin Legea numărul 83/1994.
Acceptarea cambiei este angajamentul luat de către tras, față de orice posesor legitim de a plăti cambia la scadență.
Trasul nu este obligat prin lege să accepte dar, dacă acceptă, el devine debitorul (obligatul) principal.
Prezentarea cambiei la acceptare poate fi:
– facultativă, putând fi făcută oricând până la scadență, sau
– obligatorie, atunci când trăgătorul indică expres în titlu acest fapt, fixând sau nu, un termen pentru prezentare sau atunci când cambia este plătibilă la un anumit timp de la vedere, în termen de un an de la data emiterii.
Prezentarea la acceptare va putea fi facută oricând, dacă trăgătorul nu a fixat un termen pentru prezentare, dar nu mai târziu de la data scadenței. Prezentarea la acceptare poate fi facută atât de posesorul cambiei, cât și de un simplu deținător al ei, la domiciliul trasului.
Acceptarea este înscrisă într-o rubrică specială pe cambie. Ea se exprimă prin cuvântul "acceptat" sau orice altă expresie echivalentă și este semnată de tras. Simpla semnatură a trasului pusă pe fața cambiei este socotită acceptare.
Trasul poate restrânge acceptarea la o sumă mai mică decât cea prevăzută în cambie.
Cambia poate fi transmisă în următoarele moduri:
prin gir
Cambia care cuprinde sau nu mențiunea "la ordin" poate fi transmisă prin gir.
Girul este un act prin care posesorul cambiei numit girant, transferă altei persoane numite giratar toate drepturile izvorâte din cambie.
Girul poate fi făcut chiar în folosul trasului, indiferent dacă a acceptat sau nu, al trăgătorului sau al oricărui alt obligat. Aceștia pot să gireze din nou cambia. Girul trebuie să fie necondiționat și semnat de către girant. Toate mențiunile privind circulația cambiei prin gir se fac pe verso-ul ei.
prin cesiune de creanță ordinară
Daca trăgătorul a înscris în cambie mențiunea "nu la ordin", titlul se transmite prin cesiune de creanță ordinară.
Cesiunea de creanță este un act prin care creditorul numit cedent transferă dreptul sau de creanța unei alte persoane numită cesionar.
Spre deosebire de gir, cesiunea de creanță ordinară devine valabilă numai începând din momentul notificării ei debitorului sau din momentul în care debitorul o acceptă prin act autentic.
Avalul reprezintă angajamentul necondiționat prin care un terț sau un semnatar al cambiei, altul decât trăgătorul sau acceptantul, devine garant pentru obligațiile unui co-obligat față de cambie.
Avalul se dă pe o cambie sau pe un act separat utilizându-se una din expresiile "pentru aval" sau " pentru garanție" urmate de semnătura avalistului. Avalistul este obligat să indice persoana pentru care dă avalul.
Scadența este termenul la care cambia trebuie plătită. Ea trebuie să indice cu precizie ziua sau termenul maxim în interiorul căruia creditorul trebuie să se prezinte la plată. Scadența trebuie să rezulte cu precizie din textul cambiei. Scadența poate fi:
la vedere;
la un anumit timp de la vedere;
la un anumit timp de la data emiterii;
la o dată fixă.
Posesorul cambiei care nu este platibilă la vedere trebuie să o prezinte la plată în ziua scadenței sale sau la cel mult două zile de la aceasta. Această prezentare trebuie efectuată în locul desemnat de cambie. Cel care plătește cambia poate pretinde ca aceasta să-i fie predată cu mențiunea de achitare scrisă de posesor. Posesorul nu poate refuza o plată parțială. In caz de plată parțială, cel care plătește (trasul) poate cere să i se facă pe cambie mențiunea de plată și să i se dea o chitanță.
Trasul care face plata înainte de scadență o face pe riscul său.
Scontul este o formă de credit acordat de către o bancă posesorului cambiei; la prezentarea pentru scontare, banca îi achită contravaloarea, înainte de scadență, percepându-i un comision (taxa scontului). In urma acestui act, banca respectivă devine beneficiarul cambiei.
In caz de neplată la scadență de către tras, posesorul unei cambii trebuie să facă un protest înainte de a putea face recurs împotriva celorlalți semnatari ai cambiei (care sunt solidar obligați față de el). Dacă o cambie este "încasată" de către o bancă, aceasta trebuie să facă protestul în caz de neplată.
Biletul la ordin este un instrument prin care emitentul își ia angajamentul de a plăti la o anumită dată, o sumă determinată beneficiarului sau celui care este posesorul legitim al instrumentului.
Biletul la ordin este un titlu de credit care pune în legatură, în procesul creării sale, două persoane: emitentul și beneficiarul. Titlul este creat de emitent în calitate de debitor care se obligă să plătească o sumă de bani la un anumit termen sau la prezentare unui beneficiar aflat în calitate de creditor.
Pentru a fi valabil, biletul la ordin trebuie să conțină mențiunile obligatorii cuprinse în Legea numărul 58/1934 asupra cambiei și biletului la ordin, modificată prin Legea 83/1994.
Biletul la ordin este o promisiune de a plăti și nu un mandat de plată. El se transmite prin girare. Obligațiile rezultând dintr-un bilet la ordin se supun acelorași reguli generale ca și cele rezultând dintr-o cambie. Totuși, acceptarea biletului la ordin nu se admite deoarece emitentul are aceleași obligații ca și cel care acceptă o cambie.
Regulile referitoare la plata, scadența, girarea, protestul cambiei sunt aplicabile și biletului la ordin.
3.2 Organizarea contabilității sintetice și analitice
In contabilitatea furnizorilor se înregistrează operațiile patrimoniale privind livrările de marfă și produse, lucrările executate și serviciile prestate, precum și alte operații efectuate, de regulă în baza contractelor încheiate între aceștia.
Datoriile față de furnizori sunt datorii din exploatare ce apar ca urmare a derulării operațiilor de aprovizionare a societăților cu cele necesare în vederea desfașurării în bune condiții a activităților lor. Obligațiile societăților față de furnizorii lor se ridică la nivelul valorii bunurilor, lucrărilor și serviciilor primite, inclusiv cota de T.V.A. aferentă. Cu alte cuvinte, valoarea de înscriere a datoriei intrate în patrimoniu este valoarea ei nominală de rambursare.
Specificăm faptul că în contabilitate se înregistrează doar datoriile certe față de furnizori. Datoria devine certă în momentul transferului de proprietate pentru bunuri, respectiv în momentul realizării lor pentru lucrări și servicii.
Datoriile în devize se înregistrează în contabilitate în lei, la cursul de schimb al Băncii Naționale a României în vigoare la data efectuării tranzacției. Diferențele de curs valutar între data înregistrării datoriei și cea a plății se înregistrează ca și cheltuieli sau venituri financiare, după cum diferențele de curs valutar sunt nefavorabile sau favorabile.
Datoriile și creanțele se evaluează la cursul de schimb al pieței valutare comunicat de Banca Națională a României pentru ultima zi a trimestrului, față de data înregistrării acestora în contabilitate. Pentru diferențele nefavorabile de curs valutar aferente datoriilor și creanțelor se pot constitui provizioane, utilizându-se contul 1514 "Provizioane pentru pierderi din schimb valutar". Aceste provizioane sunt deductibile la nivelul pierderii nete, care se determină prin scăderea din diferențele nefavorabile de curs valutar aferente datoriilor a diferențelor favorabile aferente creanțelor. Contul de provizioane se creditează în corespondență cu contul 6862 "Cheltuieli cu provizioane pentru riscuri și cheltuieli" pentru partea deductibilă, respectiv contul 6872 "Cheltuieli excepționale privind provizioanele pentru riscuri și cheltuieli", pentru partea nedeductibilă.
In momentul lichidării creanțelor și a datoriilor în devize, provizioanele constituite pentru acestea se anulează prin trecerea lor pe venituri, cu ajutorul conturilor 7862 "Venituri din provizioane pentru riscuri și cheltuieli" pentru provizioanele deductibile, respectiv 7872 "Venituri excepționale din provizioane pentru riscuri și cheltuieli" pentru provizioanele nedeductibile.
La sfârșitul anului, diferențele de curs valutar se înregistrează și în conturile de furnizori cu ajutorul conturilor 476 "Diferențe conversie-activ" pentru diferențele nefavorabile (în situația creșterii cursului valutar) sau 477 "Diferențe conversie-pasiv" pentru diferențe favorabile (în situația scăderii cursului valutar). La începutul anului următor, pentru datoriile în devize, se reiau înregistrările de regularizare printr-o formulă contabilă inversă, anulându-se înregistrările inițiale.
Avansurile acordate furnizorilor și creanțele din ambalaje și alte bunuri de la aceștia se înregistrează în contabilitate în conturi distincte.
Stingerea obligațiilor față de furnizori se face prin achitarea contravalorii datoriilor cu numerar, prin operațiuni de decontare fără numerar sau prin efecte comerciale.
Contabilitatea furnizorilor se ține pe categorii, precum și pe fiecare persoană fizică sau juridică. In acest sens, în contabilitatea analitică, furnizorii se grupează astfel: interni și externi, iar în cadrul acestora pe termene de plată, respectiv de încasare: termen lung – peste 5 ani; termen mediu – 1-5 ani; termen scurt – sub un an.
In categoria conturilor de furnizori se grupează distinct datoriile și creanțele izvorâte din tranzacțiile cu clauze de rezervă de proprietate. De asemenea, în contabilitatea analitică se grupează distinct furnizorii la care societatea deține titluri de participare. In grupa 40 "Furnizori și conturi asimilate" toate conturile cu funcție de pasiv sunt simbolizate de la 401 la 408, iar contul cu funcție de activ 409 "Furnizori-debitori" cu ultima cifră 9.
Din grupa 40 "Furnizori și conturi asimilate" fac parte conturile:
401 "Furnizori"
403 "Efecte de plătit"
404 "Furnizori de imobilizări"
405 "Efecte de plătit pentru imobilizări"
408 "Furnizori – facturi nesosite"
409 "Furnizori – debitori"
Contul 401 "Furnizori" reflectă datoria agentului economic ca urmare a primirii de: materii prime și materiale, obiecte de inventar, animale și păsări, mărfuri sau ca urmare a lucrărilor și serviciilor executate pentru activitatea de exploatare de diferiți terți. Acest cont ține evidența decontărilor atât cu furnizorii, cât și cu cei externi.
Contul 401 "Furnizori" este un cont de pasiv.
Contul 401 "furnizori" se creditează cu:
valoarea la preț de cumpărare sau preț stabilit a materiilor prime și materialelor consumabile, obiectelor de inventar, animalelor tinere și la îngrășat, a mărfurilor și ambalajelor intrate în patrimoniu, achiziționate cu titlu oneros de la terți pe bază de facturi prin debitul conturilor care arată natura bunului primit: 300 "Materii prime"; 301 "Materiale consumabile"; 321 "Obiecte de inventar"; 323 "Baracamente și amenajări provizorii"; 361 "Animale și păsări"; 371 "Mărfuri"; 381 "Ambalaje"; precum și cu diferențele de preț nefavorabile aferente acestor bunuri, în cazul în care evidența acestora se ține la prețuri prestabilite, prin debitul conturilor: 308 "Diferențe de preț la materii prime și materiale"; 328 "Diferențe de preț la obiecte de inventar"; 368 "Diferențe de preț la animale și păsări"; 378 "Diferențe de preț la mărfuri"; 388 "Diferențe de preț la ambalaje";
diferențele nefavorabile de curs valutar, rezultate la închiderea exercițiului, aferente datoriilor exprimate în devize ca urmare a creșterii cursului valutar (de la data înregistrării datoriei și data închiderii exercițiului), prin debitul contului 476 "Diferențe de conversie – activ";
reluarea, la începutul anului, a sumelor înregistrate ca diferențe favorabile de curs valutar la închiderea exercițiului precedent, prin debitul contului 477 "Diferențe de conversie – pasiv";
valoarea materialelor nestocate primite incluse direct pe cheltuieli, precum și cu consumul de energie și apă, prin debitul conturilor 604 "Cheltuieli privind materiale nestocate"; 605 "Cheltuieli privind energia și apa";
– valoarea lucrărilor executate sau a serviciilor prestate de terți (inclusiv colaboratori) prin debitul conturilor: 611 "Cheltuieli de întreținere și reparație"; 612 "Cheltuieli cu redevențele, locațiile de gestiune și chiriile"; 613 "Cheltuieli cu primele de asigurare"; 614 "Cheltuieli cu studiile și cercetările"; 621 "Cheltuieli cu colaboratorii"; 622 "Cheltuieli privind comisioanele și onorariile"; 623 "Cheltuieli de protocol, reclamă și publicitate"; 624 "Cheltuieli cu transportul de bunuri și de personal"; 625 "Cheltuieli cu deplasări, detașări și transferări"; 628 "Alte cheltuieli cu serviciile executate de terți";
valoarea facturilor sosite de la furnizori pentru bunuri, lucrări și servicii sosite anterior fără acest document prin 408 "Furnizori – facturi nesosite";
T.V.A.-ul înscris în factură de furnizori, prin debitul conturilor 4426 "T.V.A. deductibilă sau 4428 "T.V.A. neexigibilă" dacă furnizorii se vor plăti în rate;
valoarea timbrelor fiscale și poștale, biletelor de tratament și călătorie și a altor valori achiziționate, prin debitul contului 532 "Alte valori";
valoarea ambalajelor care circulă în sistem de restituire, facturate la furnizori prin debitul contului 409 "Furnizori – debitori".
Contul 401 "Furnizori" se debitează cu:
diferențele favorabile de curs valutar, rezultate în urma scăderii cursului valutar, pentru datoriile la 31.12 exprimate în devize, prin creditul contului 477 "Diferențe de conversie – pasiv";
reluarea la începutul anului a sumelor înregistrate ca diferențe nefavorabile de curs valutar, la închiderea anului precedent, prin creditul contului 477 "Diferențe de conversie – activ";
valoarea efectelor comerciale acceptate în contul datoriei față de furnizori și care urmează a se achita la scadență, prin creditul contului 403 "Efecte de plătit';
diferențele favorabile de curs valutar constatate cu ocazia lichidării datoriilor față de furnizori, exprimate în devize, prin creditul contului 765 "Venituri din diferențe de curs valutar";
valoarea avansurilor virate anterior furnizorilor, cu ocazia regularizării plăților cu aceștia, prin creditul contului 409 "Furnizori – debitori";
cu sumele nete achitate colaboratorilor prin creditul conturilor 512 "Conturi curente la bănci" și 531 "Casa", precum și cu impozitul reținut acestora, prin creditul contului 444 "Impozitul pe salarii";
cu valoarea sconturilor obținute de la furnizori, prin creditul contului 767 "Venituri din sconturi obținute";
valoarea ambalajelor care circulă în sistem de restituire, predate furnizorului, prin creditul contului 409 "Furnizori – debitori".
Soldul creditor al contului reprezintă datoriile societății față de furnizori, rămase neachitate.
Contul 404 “Furnizori de imobilizări”. Cu ajutorul acestui cont se ține evidența obligațiilor de plată față de furnizorii de imobilizări corporale și necorporale.
Contul 404 “Furnizori de imobilizări “ este un cont de pasiv.
Contul 404 “Furnizori de imobilizări “ se creditează cu :
diferențele nefavorabile de curs valutar, înregistrate la închiderea exercițiului, aferente datoriilor către furnizorii de imobilizări ( 476 );
reluarea diferențelor favorabile aferente furnizorilor de imobilizări înregistrate la închiderea exercițiului ( 477 );
valoarea imobilizărilor făcute de furnizori, a serviciilor prestate sau a lucrărilor executate de terți pentru realizarea unor imobilizări ( 201, 203, 205, 207, 208, 211, 212 );
taxa pe valoarea adaugată înscrisă în factura furnizorilor de imobilizări (4426, 4428).
Contul 404 “Furnizori de imobilizări “ se debitează cu:
– diferențele favorabile de curs valutar, aferente datoriilor către furnizorii de imobilizări ( 765 );
diferențele favorabile de curs valutar aferente furnizorilor de imobilizări neachitate la închiderea exercițiului ( 477 );
sumele achitate furnizorilor de imobilizări ( 162, 512, 531, 541, 542 );
valoarea efectelor comerciale subscrise, acceptate de către furnizorii de imobilizări (405 );
valoarea sconturilor obținute de la furnizorii de imobilizări ( 767);
reluarea diferențelor nefavorabile de curs valutar, înregistrate la închiderea exercițiului, aferente datoriilor către furnizorii de imobilizări ( 476 ).
Soldul contului reprezintă sumele datorate furnizorilor de imobilizări.
Datorită decalajului care există uneori între livrările făcute de furnizori și facturate, apare ca necesară regularizarea datoriilor și înregistrarea intrării în patrimoniu a bunurilor. Astfel, bunurile recepționate de la furnizori și pentru care nu a sosit încă factura, se evidențiază în corespondență cu contul 408 “ FURNIZORI – FACTURI NESOSITE “, reflectându-se astfel datoria reală față de terți. Este un cont de pasiv, care ține evidența bunurilor, lucrărilor executate și prestărilor de servicii, pentru care nu s-au primit facturi.
Din grupa 40 “ Furnizori și conturi asimilate “ face parte și :
Contul 409 “Furnizori – debitori“. Spre deosebire de celelalte conturi din această grupă și care reflectă datorii ale unității, contul 409 “ Furnizori – debitori “, dimpotrivă evidențiază creanțele societății față de terți pentru avansurile sau aconturile acordate.
Avansurile reprezintă sumele achitate cu anticipație furnizorilor de către unitățile patrimoniale, înaintea începerii execuției unei comenzi, deci pentru bunuri, lucrări sau servicii ce urmează a se primi ulterior.
Aconturile reprezintă sumele achitate cu anticipație furnizorilor de către unitățile patrimoniale ca urmare a executării parțiale de către furnizor a comenzilor, deci pentru lucrări sau serie de livrări deja începute.
Contul 409 “ Furnizori – debitori “ este un cont activ.
Contul 403 “Efecte de plătit“. Cu ajutorul acestui cont se ține evidența obligațiilor de plată stabilite pe bază de efecte comerciale ( bilet la ordin, cambie etc. ). Contul 403 “ Efecte de plătit “ este un cont de pasiv.
Contul 405 “ Efecte de plătit pentru imobilizari“. Cu ajutorul acestui cont se ține evidența obligațiilor de plată față de furnizorii de imobilizări stabilite pe bază de efecte comerciale (bilet la ordin, cambie, etc.). Contul 405 “Efecte de plătit pentru imobilizări “ este un cont de pasiv.
Contul 408 “ Furnizori – facturi nesosite“. Cu ajutorul acestui cont se ține evidența decontărilor cu furnizorii pentru aprovizionările de bunuri, lucrările executate și prestările de servicii, pentru care nu s-au primit facturi. Contul 408 “Furnizori – facturi nesosite” este un cont de pasiv.
Studiu de caz:
Se aprovizionează o societate comerciala cu materii prime, la cost de achiziție 600.000 lei, TVA 19%.
Această operație economică generează modificări în volumul activelor și al pasivelor în sensul creșterii, respectiv cresc stocurile de materii prime cu suma de 600.000 lei și TVA – deductibil cu suma de 114.000 lei, concomitent cu reșterea obligațiilor către furnizori cu suma de 714.000 lei.
Conturile 300 ”Materii prime” și 4426 “TVA deductibil” sunt conturi de activ, deoarece are loc o creștere ele se debitează.
Contul 401 “Furnizori” este un cont de pasiv, are loc o creștere a obligațiilor față de furnizori, contul se creditează.
Formula contabila este urmatoarea:
% = 401 ”Furnizori” 714.000
300 “Materii prime” 600.000
4426 “TVA deductibil” 114.000
2. Achitarea facturii cu ordin de plată, se va înregistra în contabilitatea plătitorului, după cum urmează:
401 “Furnizori” = 5121 “Conturi la bănci in lei” 714.000
3. Dacă furnizorul acceptă să-I acorde clientului un credit comercial pe trei luni, primind in acest sens, de la client, un bilet la ordin, în contabilitatea clientului se va face înregistrarea:
401 “Furnizori” = 403 “Efecte de plătit” 714.000
La scadență, se achită valoarea biletului la ordin posesorului acestuia, la bancă:
403 “Efecte de plătit” = 5121 “Conturi la bănci in lei” 714.000
4. Dacă furnizorul, deținător al biletului la ordin, solicita achitarea înainte de scadență a contravalorii efectului de comerț, consimțind, în acest scop, la o reducere de 5%, reprezentând taxa de scont, înregistrarea contabila la client va fi:
403 “Efecte de plătit” = % 714.000
5121 “Conturi la bănci in lei” 678.300
767 “Venituri din sconturi obținute” 35.700
5. Recepționarea unor materii prime de la furnizori pentru care nu s-a primit factură și care se evaluează la suma de 500.000 lei, TVA aferent 19%, 95.000 lei.
% = 408 ”Furnizori-facturi nesosite” 595.000
300 “Materii prime” 500.000
4428 “TVA neexigibil” 95.000
6. La primirea facturii, presupunând ca nu sunt diferențe valorice față de recepție, înregistrările contabile vor fi:
408 ”Furnizori-facturi nesosite” = 401 “Furnizori” 595.000
și, concomitent
4426 “TVA deductibilă” = 4428 “TVA neexigibilă” 95.000
7. Se acordă un avans în valoare totală de 714.000 lei. Odată cu avansul acordat clientul va suporta și taxa pe valoarea adăugată deductibila.
Acordarea avansului de 714.000 lei se va înregistra astfel:
% = 5121 “Conturi la bănci in lei” 714.000
409 “Furnizori – debitori” 600.000
4426 “TVA deductibilă” 114.000
După primirea materiilor prime și înregistrea datoriei față de furnizor, inclusiv TVA-ul se face următoarea înregistrare contabilă:
% = 409 “Furnizori – debitori” 600.000
401 “Furnizori” 714.000
4426 “TVA deductibilă” -114.000
8. Pentru cumpărarea de materii prime de 600.000 lei, înregistrată anterior se acordă ulterior un rabat sau o remiză (înregistrarea este aceeași) de 20%. Reducerea primită de client se va înregistra astfel:
Notă de calcul :
Valoare materii prime 600.000 x 20%=120.000 lei
TVA proportional 114.000 x 20%=22.800 lei
% = 401 ”Furnizori” -142.800
300 “Materii prime” -120.000
4426 “TVA deductibil” – 22.800
Această înregistrare va avea la bază documentul care se numește factură în roșu.
9. Pentru cumpărarea de materii prime înregistrată anterior se primește un risturn de 5% din valoarea cumpărărilor de materii prime de 600.000 lei, operația economica se va înregistra prin următoarea formulă contabilă:
Notă de calcul :
Valoare materii prime 600.000 x 5%= 30.000 lei
TVA proportional 114.000 x 5 %= 5.700 lei
% = 401 ”Furnizori” -35.700
300 “Materii prime” -30.000
4426 “TVA deductibil” – 5.700
10. Pentru cumpărarea de materii prime 600.000 lei, TVA 19%, înregistrată anterior clientul beneficiază de un scont, convenit între părți, de 10%, achitarea datoriei și obținerea scontului se va înregistra prin următoarea formulă contabilă:
Notă de calcul :
Calcul scont 714.000 x 10% = 71.400 lei
Datorie 714.000-71.400 = 642.600 lei
401 ”Furnizori” = % 714.000
5121 “Conturi la bănci in lei” 642.600
767 “Venituri din sconturi obținute” 71.400
11. Presupunând ca datoria de mai sus se achită cu întârziere, drept urmare clientul este obligat la plata unei penalizări, de 5%.Achitarea datoriei și a penalizărilor se va înregistra astfel:
Notă de calcul :
Calcul penalizare 714.000 x 5% = 35.700 lei
% = 5121 “Conturi la bănci in lei” 749.700
401 ”Furnizori” 714.000
6711 “Despăgubiri, amenzi și 35.700
penalități”
CAPITOLUL IV.
ORGANIZAREA SI CONDUCEREA CONTABILITATII
RELATIILOR CU CLIENTII
4.1. Documentele utilizate și circuitul lor
Creanțele apar ca rezultat al operațiunii de vânzări de bunuri, realizări de lucrări și prestări de servicii.
Creanța reprezintă un drept personal care permite titularului sau (creditorul) să pretindă unei alte persoane (debitorul) execuția unei obligații (remiterea unui bun, a unei sume de lichidități sau realizarea unui serviciu).
Documentul utilizat în operația de vânzare – cumpărare este factura. Pe baza facturii, creanțele se înregistrează în contabilitate la valoarea de intrare în patrimoniu care corespunde cu valoarea lor nominală, adică cu totalul de plată. Fiind un înscris “ad probationem”, factura este documentul care atestă acordul de voință al părților indiferent de forma în care acestea și-au manifestat voința de a contracta, respectiv oferta și acceptarea acesteia. Din punct de vedere al conținutului și al formei sale, factura prezintă elementele necesare, specifice și suficiente unui contract, în speță comercial:
Factura se redactează în trei exemplare, câte unul revenind părților semnatare. Mențiunile care apar în factură sunt :
mențiuni de identificare a părților : denumirea societății, forma juridică, sediul, numărul de înregistrare la Registrul Comerțului, codul fiscal, banca și contul;
mențiuni referitoare la obiectul contractului identificat ca atare : denumire, unitate de măsură, cantitate;
mențiuni referitoare la preț : preț unitar, valoare totală și TVA;
mențiuni referitoare la mijlocul de transport și identificarea reprezentantului vânzătorului și cumpărătorului;
alte clauze care pot fi stipulate de către părți și care se referă la efectuarea plății, scadența acesteia, precum și alte clauze referitoare la penalități de întârziere;
semnatura și ștampila părților.
In practica agenților economici factura este însoțită de de o serie de alte documente, cum sunt comenzile, avizul de expediție, documente care probează plăți parțiale, etc.
Stingerea creanțelor se realizeză prin încasarea acestora în numerar, transfer în conturi curente la bănci sau efecte comerciale. Stingerea creanțelor mai poate avea loc, uneori prin prescripție sau ca urmare a trecerii lor la clienți incerți sau litigiosi.
In contul creanțelor față de clienți, pentru livrările efectuate, a lucrărilor executate și a serviciilor prestate pot fi acceptate și următoarele efecte comerciale : cambia, cecul barat, biletul la ordin.
Ponderea cea mai mare în volumul operațiunilor de decontare o dețin operațiunile de încasare fără numerar datorită în primul rând siguranței acestor operațiuni.
4.2 Reducerile comerciale
In cursul exercițiului, toate operațiunile privind cumpărările de materiale și mărfuri de la furnizori se înregistrează la costul de achiziție în debitul conturilor de stocuri în corespondență cu creditul conturilor de furnizori – dacă aprovizionarea se face pe credit comercial – și prin conturile de trezorerie, dacă se utilizează instrumente de plată imediată.
In contabilitatea operațiunilor privind cumpărările de stocuri pot interveni unele cazuri particulare, cum sunt : reducerile aplicabile asupra cumpărărilor, decalaj creat în timp între facturare și recepție.
Practica occidentală operează cu două categorii de reduceri :
reduceri de natură comercială care au o influență directă asupra mărimii nete a unei facturi;
reduceri de natură financiară care poartă numele de sconturi de decontare și care reprezintă reduceri acordate clienților care-și achită înainte de scadență obligațiile.
In țările vest – europene se practică trei feluri de reduceri comerciale pentru care au fost consacrate conotații adecvate adică : rabat, remiză, risturn care mai este cunoscut și sub denumirea de reducere anuală sau reducere globală.
Rabatul reprezintă o reducere pe care poate să o acorde furnizorul, clientului sau pentru calitatea inferioară a bunurilor livrate.
Remiza reprezintă o reducere pe care poate să o acorde furnizorul din considerație față de client, adică pentru un client permanent, pentru o comandă de mărime deosebită, sau pentru considerații față de profesia cumpărătorului.
Risturnul reprezintă o reducere ce poate fi acordată pentru depașirea unui plafon valoric anual al cumpărătorilor, stabilit prin contract. Acest fel de reduceri se calculează la totalul cumpărăturilor timp de un an.
De menționat că reducerile nu se acordă automat, ci ele trebuie să fie convenite între părți și stipulate ca și clauze contractuale.
Rabatul și remiza pot fi acordate cu ocazia livrărilor, iar în acest caz nu intervin înregistrări specifice deoarece bunurile livrate vor fi înscrise în factură la valoarea redusă.
Uneori însă rabatul și remiza pot fi acordate ulterior livrării, iar risturnul prin natura sa este o reducere ulterioară.
Reducerile ulterioare livrării necesită înregistrări specifice privind rectificarea datoriei față de furnizori, iar în cazul rabatului și a remizei se rectifică și costul de achiziție al bunurilor cumpărate. De asemenea, este necesară rectificarea taxei pe valoarea adaugată, proporțional cu reducerea acordată.
Risturnul necesită o înregistrare puțin deosebită deoarece reprezintă o reducere care se acordă, de regulă, la sfârșitul anului, pentru întreaga activitate din sortimentul cumparat în decurs de un an. Ori, până la sfârșitul anului bunurile cumpărate s-au vândut, deci au fost cuprinse în cheltuieli. In acest caz nu mai poate fi vorba de rectificarea costului bunurilor, care nici nu se mai găsesc în gestiune, ci de rectificarea conturilor de cheltuieli în care au fost incluse bunurile, după natura lor.
In cazul în care evidența stocurilor se ține prin inventar intermitent reducerile primite de orice fel, rabat, remiză, risturn, necesită rectificarea datoriei față de furnizor și odată cu aceasta rectificarea conturilor de cheltuieli, în care au fost înregistrate cumpărările și proporțional cu acestea se rectifică și TVA – ul.
Rezultă că în aceste cazuri reducerile de orice fel se înregistrează prin același tip de formule contabile care este specific risturnurilor primite, în cazul inventarului permanent.
Reducerile financiare primite de client, cu ocazia achitării datoriei, poartă denumirea de scont.
In cazul în care clientul achită înainte de termen datoria de cumpărări pe credit poate să beneficieze de un scont, dacă furnizorul este de acord sau dacă este prevăzut în contract.
Scontul de care beneficiază clientul rezultă dintr-o afacere financiară, deci va reprezenta un venit financiar. Spre deosebire de precedentele reduceri de prețuri, scontul fiind o reducere care apare în sfera afacerilor financiare nu afectează taxa pe valoarea adaugată.
Organizarea contabilității sintetice și analitice
Creanțele din vânzări de bunuri și servicii au o structură variată în funcție de natura creditelor acordate de furnizor cu ocazia vânzării, precum și în funcție de exigibilitatea lor.
Distingem astfel creanțe în termen din vânzări pe credit comercial și din vânzări pe credit cambial. De asemenea creanțe neexigibile și creanțe al căror termen de exigibilitate a expirat (neîncasate în termen).
In mod special mai pot să apară și datorii din relațiile cu cumpărătorii.
Contabilitatea creanțelor din vânzări de bunuri și servicii se ține cu ajutorul conturilor din grupa 41 “ Clienți și conturi asimilate “, în cadrul căreia sunt cuprinse conturi sintetice pe feluri de creanțe, în funcție de natura lor și un cont de excepție, de datorii față de clienți.
Conturile cu ajutorul cărora se ține evidența acestor creanțe și datorii sunt următoarele:
411 “ Clienți “, cont de creanțe, în termen, din vânzări de bunuri și servicii pe credit comercial;
413 “ Efecte de primit “, cont de creanțe din vânzări de bunuri și servicii pe credit cambial;
416 “ Clienți incerți “ , cont de creanțe din vânzări de bunuri și servicii neîncasate la termen;
418 “ Clienți – facturi de întocmit “, cont de creanțe neexigibile din vânzări de bunuri și servicii pe credit comercial;
419 “ Clienți – creditori “, cont de datorii din relațiile cu clienții privind avansurile primite de la aceștia și din ambalajele consignate.
Deci primele patru conturi țin evidența creanțelor, în funcție de natura creditelor acordate și de exigibilitatea lor, iar ultimul este un cont de datorii.
In cadrul acestor conturi este necesar să se deschidă conturi analitice pe clienți, pentru a da posibilitatea cunoașterii datoriilor și a creanțelor față de fiecare dintre aceștia.
Contul 411 “Clienți”
Cu ajutorul acestui cont se ține evidența decontarilor cu clienții interni si externi pentru produse, semifabricate, materiale, mărfuri etc. vândute, lucrări executate și servicii prestate, pe baza de facturi.
Contul 411 “Clienți” este un cont de activ.
In debitul contului 411 “Clienți” se inregistrează:
valoarea la preț de vânzare a mărfurilor, produselor, semifabricatelor etc. livrate, lucrărilor efectuate și serviciilor prestate, precum si taxa pe valoarea adaugată colectată aferenta(701 la 708, 4427, 4428);
valoarea bunurilor livrate sau serviciilor prestate evidentiate anterior in contul 418 “Clienți facturi de întocmit”;
diferențele favorabile de curs valutar aferente creanțelor exprimate in devize, la închiderea exercițiului financiar (477);
reluarea diferentelor de curs valutar nefavorabile aferente clienților, exprimate in devize, la închiderea exercițiului (476);
valoarea creanțelor reactivate (754)
valoarea ambalajelor care circulă în sistem de restituire, facturate clienților (419).
In creditul contului 411 “Clienți” se inregistreaza:
sumele încasate de la clienți în conturile de disponibilități bancare sau în numerar (512, 531);
diferențele nefavorabile de curs valutar aferente creanțelor exprimate in devize (665);
valoarea cecurilor și efectelor comerciale acceptate (511, 413);
valoarea sconturilor acordate clienților (667);
sumele datorate de clienții incerți, dubioși, rău platnici sau aflați în litigiu (416);
reluarea diferențelor favorabile de curs valutar aferente creanțelor in devize existente la închiderea exercițiului (477);
valoarea ambalajelor care circulă în sistem de restituire, primite de la clienți (419);
decontarea avansurilor încasate de la clienți (419).
Soldul contului reprezinta sumele datorate de clienți.
Vânzările pe credit comercial se pot face atât partenerilor interni, cât și celor externi. De aceea în instrucțiunile în vigoare se menționează că este necesar să se conducă două serii de conturi analitice, în cadrul contului 411 “Clienți“, o serie pentru clienții interni și alta pentru clienții externi.
La baza înregistrărilor în ambele cazuri stau facturile furnizorilor, cu deosebire că în cele privind clienții externi evaluarea bunurilor și a serviciilor se face în devize. De asemenea este de menționat că în facturile privind clienții externi nu se cuprinde taxa pe valoarea adaugată, livrările la export fiind scutite (cota zero “ 0 “ conform O.G. 3/1994).
Inregistrarea creanțelor din vânzări de bunuri și servicii, pe credit comercial, clienți interni, se face deci, în contul sintetic și în conturi analitice deschise pe clienți, care se debitează cu prețul negociat al bunurilor și serviciilor și cu orice alte cheltuieli efectuate ce se facturează acestora (cheltuieli de transport).
Toate acestea se înregistrează ca venituri din vânzări.
In facturi se mai pot cuprinde , după împrejurări, și ambalajele consignate, precum și taxa pe valoarea adaugată colectată care se înregistrează de asemenea în debitul contului clienți, ca o creanță față de aceștia.
Debitarea contului clienți poate avea loc cu ocazia vânzărilor în corespondența cu conturi de venituri, în funcție de natura vânzărilor, precum și în corespondența cu conturile privind ambalajele consignate și taxa pe valoarea adaugată, așa cum rezultă din următoarea înregistrare contabilă compusă ;
411 “ Clienți “ = %
70 “ Venituri din vânzări de produse, mărfuri, servicii prestate și din alte activitățti “ ( întreaga grupă de la 701 la 708, după împrejurări )
419 “Clienți – creditori”
4427 “TVA colectat”
In cazul vânzării bunurilor stocabile, dacă evidența acestora se ține prin inventar permanent, odată cu livrarea se înregistrează și destocarea bunurilor la vânzarea lor contabilă.
In afară de aceste operații economice în debitul contului clienți se mai înregistrează creanțele devenite exigibile, după întocmirea facturilor în corespondență cu contul 418 “Clienți – facturi de întocmit“, precum și creanțele reactivate care se înregistrează în corespondență cu contul 754 “ Venituri din creanțe reactivate “.
Refuzurile de plată ale clienților ca urmare a calității necorespunzatoare a bunurilor livrate, ale bunurilor necomandate sau din alte cauze se înregistrează prin anulare, adică se stornează formula contabilă privind livrarea.
Reducerile de prețuri acordate de furnizor (rabat, remiză, risturn), se înregistrează asemănător refuzurilor cu deosebirea că de această dată stornarea se face doar pe valoarea reducerilor și TVA – ului proporțional.
Sconturile acordate clienților pentru achitarea datoriei înainte de termen se înregistrează ca și cheltuieli financiare în debitul contului 667 “Cheltuieli privind sconturile acordate”.
Dacă creanța se încasează cu întârziere furnizorul poate să pretindă penalizări, care reprezintă venituri excepționale și se înregistrează în creditul contului 7711 “Venituri din despăgubiri și penalități“.
Creanțele privind livrările la clienți externi, se înregistrează în debitul contului clienți, în corespondență cu conturile de venituri din vânzări, după ce în prealabil, s-a făcut transformarea devizelor în lei, pe baza cursului valutar la data respectivă.
Până la data încasării creanțelor cursul valutar al monedei convertibile, în care sunt evaluate bunurile facturate, poate să crească sau să scadă. Dacă cursul valutar al devizelor a crescut, respectiv al leului a scăzut, se va înregistra un venit din diferența de curs valutar, în creditul contului 765 “Venituri din diferențe de curs valutar“, dacă dimpotrivă cursul valutar al devizelor scade, iar al leului crește, la data încasării creanțelor se realizează o pierdere ce se înregistrează în debitul contului 665 “Cheltuieli din diferențe de curs valutar“.
La data intocmirii bilanțului, ca urmare a evaluării creanțelor în devize, la cursul valutar de la data închiderii exercițiului financiar, în debitul contului 411 “Clienți“ se înregistrează diferențe de conversie favorabile în corespondență cu contul 477 “Diferențe de conversie – pasiv“, în cazul în care cursul valutar al devizelor crește, iar în credit diferențele nefavorabile, în corespondență cu contul 476 “Diferențe de conversie – activ “ în cazul în care cursul valutar al devizelor scade.
Diferențele de conversie atât cele nefavorabile cât și cele favorabile se anulează (se stornează) după redeschiderea conturilor, la începutul perioadei următoare.
Pe baza înțelegerii dintre furnizor și client unele vânzari se pot face pe credit cambial, adică încasarea contravalorii bunurilor livrate urmând să aibă loc la o dată ulterioară, pentru care furnizorul acceptă un bilet la ordin emis de client.
Contabilitatea creanțelor din vânzări pe credit cambial se ține cu ajutorul contului 413 “Efecte de primit“.
In acest cont se înregistrează doar acceptul de principiu al unui efect comercial stipulat într-un contract de vânzare – cumpărare sau acceptul teoretic pe baza unei înțelegeri privind amânarea scadenței unei creanțe. Ceea ce se înregistrează în acest cont nu este biletul la ordin aflat la dispoziția furnizorului, ci doar acordul. Biletul la ordin primit, aflat la dispoziția furnizorului se înregistrează într-un cont de trezorerie, debitul contului 5113 “Efecte de încasat“. Contul 413 “Efecte de primit“ se debitează pe baza acordului de acceptare a unui viitor bilet la ordin prin creditul contului 411 “Clienți“. După primirea efectelor comerciale acest cont se soldează prin debitul contului 5113 “Efecte de încasat“.
Efectele comerciale pot fi acceptate și pentru creanțele în devize. Cu ocazia înregistrării lor, se transformă devizele în lei pe baza cursului valutar al zilei, iar cu ocazia încasării se înregistrează de regulă și diferențele de curs valutar. La data întocmirii bilanțului se determină și se înregistrează diferențele de conversie, la fel ca și pentru creanțele din vânzări pe credit comercial.
Creanțele neîncasate în termen atrag unele daune datorită neintrării acestor valori în circuitul economic al furnizorului. Unele din aceste creanțe prezentând chiar riscul de a nu putea fi recuperate, încasarea lor astfel devine incertă.
Contabilitatea unor astfel de creanțe din vânzări de bunuri și servicii se ține cu ajutorul contului 416 “Clienți incerți“, în debitul căruia se înregistrează valorile neîncasate în termen de la clienții deveniți incerți, dubioși, rău platnici și în general celor acționați în justiție.
Creanțele neîncasate în termen se înregistrează în acest cont cel puțin din două motive care decurg din principiul fidelității contabilității și din cel al prudenței.
Pentru ca situația patrimonială să reflecte în mod fidel, în contabilitate, s-a considerat că este necesar să fie delimitate informațiile privind creanțele din vânzări care reprezintă un anumit grad de incertitudine, de cele aflate în termen. Pe de altă parte reflectarea în contabilitate a unor active incerte poate să reprezinte justificarea constituirii provizioanelor pentru deprecierea creditelor – clienți, ceea ce decurge din principiul prudenței.
Creanțele neîncasate în termen de la categoriile de clienți menționați se înregistrează în debitul contului 416 “Clienți incerți“ prin creditul contului 411 “Clienți“. Contul 416 “Clienti incerți“ se creditează cu sumele încasate de la clienții incerți, prin debitul contului 5121 “Conturi la banci în lei“ sau 531 “Casa“ și cu creanțele nerecuperabile care se scot din activ, respectiv se include în pierderi prin debitul contului 654 “Pierderi din creanțe“. In acest caz se trece pe pierderi creanța diminuată cu taxa pe valoarea adaugată care se micșorează, se anulează. Dacă nu există o hotărâre judecatorească prin care clientul a fost declarat insolvabil, sau alte dovezi din care să rezulte că unitatea a luat toate măsurile pentru recuperarea creanțelor, întreaga creanță, inclusiv taxa pe valoarea adaugată, se trece pe pierderi printr-o formulă contabilă simplă.
Creanțele scoase din activ se înregistrează într-un cont în afara bilanțului (8034 “Debitori scoși din activ, urmăriți în continuare“) și se mențin înregistrate în acest cont atâta timp cât mai există o speranță de recuperare sau până la împlinirea termenului de prescriere.
Creanțele incerte, neîncasate în termen pot să fie exprimate și în devize, iar în aceste cazuri pot să apară cu ocazia încasării lor diferențe de curs valutar, iar la data întocmirii bilanțului diferențele de conversie, ambele putând să fie favorabile sau nefavorabile, la fel ca toate creanțele în valută.
Există situații în care pentru unele vânzări, datorită unor forme de decontare specifice, la data livrării să nu fie întocmită factura, ci la o dată ulterioară. Aceasta se referă mai ales la livrările nestocabile cum ar fi livrările de energie de orice fel, de apă, servicii telefonice, precum și altele. Acestea sunt creanțe neexigibile la data livrării. Ele devin exigibile odată cu întocmirea facturii și aducerea ei la cunoștința clientului.
Astfel de creanțe pot fi înregistrate și în cursul exercițiului însă ele devin absolut necesare la închiderea lui sau la data întocmirii bilanțului, deoarece în vederea acoperirii cheltuielilor, respectiv pentru calcularea rezultatului exercițiului, trebuie înregistrate venituri pentru astfel de livrări. Creanțele neexigibile se înregistrează în debitul contului 418 “Clienți – facturi de întocmit“, cu condiția ca acestea să fie precis evaluabile. Totodată se calculează și se înregistrează și taxa pe valoarea adaugată, însă din moment ce creanța este neexigibilă și taxa pe valoarea adaugată devine neexigibilă, de natura celor colectate.
In situația în care creanțele au fost înregistrate în cursul exercițiului și dacă sunt exprimate în devize, la data întocmirii bilanțului trebuie să se calculeze și să se înregistreze diferențele de conversie.
După intocmirea facturilor creanța devine exigibilă și în același timp TVA-ul devine exigibil, iar aceste operații economice se înregistrează dupa formula contabilă :
creanța devine exigibilă ;
411 “ Clienți “ = 418 “Clienți – facturi de întocmit “
TVA –ul devine exigibil ;
4428 “ TVA neexigibil “ = 4427 “ TVA colectat “
In vederea livrării unor bunuri sau servicii furnizorul poate să beneficieze, pe baza înțelegerii cu clientul, de avansuri bănești. In aceste cazuri furnizorul devine dator față de client.
De asemenea furnizorul devine debitor în cazul în care odată cu bunurile livrate facturează și ambalajele care circulă pe principiul restituirii, îmbrăcând forma ambalajelor consignate. Datoria furnizorului este de a accepta ambalajele restituite și de a micșora creanța cu valoarea restituirilor.
Contabilitatea acestor categorii de datorii ale furnizorilor se ține cu ajutorul contului 419 “ Clienți – creditori “. Faptul că acesta este un cont de datorii rezultă atât din denumirea sa cât și din ultima cifră a simbolului, ceea ce semnifică faptul că are o funcție contabilă inversă față de conturile din grupa din care face parte.
Avansurile primite de la clienți se înregistrează în creditul contului 419 “ Clienți – creditori “ în corespondență cu conturile de trezorerie.
Potrivit legislației în vigoare însă odată cu avansul se încasează și TVA-ul și de aici decurge și creșterea datoriilor privind această taxă fiscală. După ce livrarea bunurilor a avut loc, respectiv după ce a fost înregistrată creanța din livrări, aceasta se diminuează cu valoarea avansurilor și a TVA-ului încasat anterior prin creditul conturilor 411 “Clienți“ și 4427 “TVA colectat“
Ambalajele consignate (livrate odată cu marfa) se înregistrează în creditul contului 419 “Clienți – creditori“, de regulă în corespondență cu contul 411 “Clienți“. De menționat însă că pentru simplificarea operațiilor de decontare odată cu consignarea ambalajelor se calculează și se înregistrează taxa pe valoarea adaugată.
Desigur că restituirile sau nerestituirile pot avea loc în cote părți din valoarea totală a ambalajelor, iar înregistrările trebuie adecvate acestor condiții.
Remarcăm, de asemenea, că avansurile primite cât și ambalajele consignate pot să provină și din relațiile cu clienții externi, deci să aibă exprimarea valorică în valută. In aceste cazuri la data întocmirii bilanțului apare problema determinării și înregistrării diferențelor de conversie.
Studiu de caz:
Se livrează un lot de produse finite cu o factură, preț livrare 800.000 lei, TVA aferent 19% – 152.000 lei, suma totală de încasat 952.000 lei.
Această operație economică produce modificări în volumul activelor și pasivelor în sensul creșterii, respectiv cresc creanțele față de clienți cu suma de 952.000 lei, concomitent cu creșterea veniturilor din vânzarea de produse finite cu suma de 800.000 lei și a TVA –ului colectat cu suma de 152.000 lei.
Contul 411 “Clienți” este un cont de activ, deoarece are loc o creștere a creanțelor față de clienți, contul se debitează cu suma de 952.000 lei.
Conturile 701 “Venituri din vânzarea produselor finite” și 4427 “TVA colectat” sunt conturi de pasiv, deoarece are loc creșterea veniturilor și respectiv a TVA-ului colectat, aceste conturi se creditează cu sumele 800.000 lei, respectiv 152.000 lei.
Formula contabila de înregistrare este:
411 “Clienți” = % 952.000
701 “Venituri din vânz. prod. finite” 800.000
4427 “TVA colectat” 152.000
Se încasează, prin bancă, factura pentru produsele livrate:
5121 “Conturi la bănci în lei” = 411 “Clienți” 952.000
In situația că societatea comercială furnizoare ar acorda clientului un credit comercial pe trei luni, acceptând, în acest sens, un bilet la ordin, emis de către un client, în contabilitatea societății furnizoare se înregistrează:
413 “ Efecte de primit” = 411 “Clienți” 952.000
Cu prilejul primirii de la client a efectului de comerț anterior acceptat, se face înregistrarea contabilă:
5113 “Efecte de încasat” = 413 “ Efecte de primit” 952.000
La scadență, se încasează efectul de comerț depus, în acest scop, la bancă:
5121 “Conturi la bănci în lei” = 5113 “Efecte de încasat” 952.000
Dacă societatea comercială deținătoare a efectului de comerț solicită încasarea înainte de scadență a valorii efectului, consimțind pentru aceasta la o reducere de 5%, reprezentând scontul acordat plătitorului, înregistrarea în contabilitate va fi următoarea:
Notă de calcul:
Calcul reducere : 952.000 x 5/100 = 47.600
% = 5113 “Efecte de încasat” 952.000
5121 “Conturi la bănci în lei” 904.400
667 “Chelt.privind sconturile acordate 47.600
Se încasează înainte de termen o creanță de 952.000 lei, pentru care se acordă un scont de 10%.
Notă de calcul:
Calcul scont : 952.000 x 10/100 = 95.200
% = 411 “Clienți” 952.000
5121 “Conturi la bănci în lei” 856.800
667 “Chelt.privind sconturile acordate 95.200
Creanța de 952.000 lei se încasează cu întârziere și furnizorul pretinde penalizări de 2%. Odată cu încasarea se întârziată se încasează și penalizarea.
Notă de calcul:
Calcul penalizare : 952.000 x 2/100 = 19.040
De încasat 952.000 + 19.040 = 971.040
5121 “Conturi la bănci în lei” = % 971.040
411 “Clienți” 952.000
7711 “Ven.din despăgubiri 19.040
și penalități”
CONCLUZII
Informația și, îndeosebi, informația economică este astăzi prezentă în toate domeniile de activitate, fiind un element indispensabil al progresului.
Realitățile societății moderne ne arată că odată cu dezvoltarea economiei de piața și sporirea gradului de complexitate a acesteia trebuie să se dezvolte corespunzător – ca arie, conținut și operativitate – și informația economică, pentru ca ea să poată furniza elementele necesare luării deciziilor, să poată reflecta exact situația patrimonială a unităților și rezultatele activității economico-financiare.
Principala sursă de date a sistemului informațional economic și, totodată, una dintre componentele de bază ale acestuia este contabilitatea. Ea este instrumentul principal de cunoaștere, gestiune, și control al patrimoniului și al rezultatelor obținute de către agenții economici.
Obiectivul fundamental al contabilității îl reprezintă furnizarea de informații care să ofere o imagine fidelă asupra situației patrimoniului și rezultatelor financiare obținute. Pentru creșterea încrederii în imaginea fidelă furnizată de către contabilitate trebuie ca la organizarea contabilității agenților economici să se țina seama de mai multe principii și anume: prudența, permanența metodelor, continuitatea activității, independența exercițiului, intangibilitatea bilațului de deschidere și necompensarea.
Progresul științific în domeniul contabilității, ca și în oricare alt domeniu de altfel, nu poate fi asigurat decât printr-un efort colectiv și permanent manifestat atât teoretic cât și practic.
Contabilitatea nu mai reprezintă azi o disciplină care se ocupă doar cu “studiul conturilor”. Ea este și devine treptat un domeniu complex cu structură și fizionomie complet schimbate față de trecut.
Dezvoltarea contabilității a fost și este continuu impulsionată de cerințele mereu crescânde ale activității economice în funcție de care a trebuit și trebuie să se perfecționeze neîncetat.
In condițiile actuale ale țării noastre sfera și funcțiile contabilității suferă modificări succesive și adânci impuse, pe de o parte, de necesitățile sporite de informații la nivelul întreprinderilor într-o etapă de tranziție spre o economie de piață, când crește numărul și importanța unităților private, iar pe de altă parte, de evoluția procedeelor tehnicii de înregistrare și de prelucrarea informației.
Paralel cu diversificarea contabilității pe plan teoretic se introduce și o diversificare a profesiei de contabil. De accea, este cu totul nepotrivit a se vorbi astăzi de profesia de contabil în sensul tradițional al cuvântului. Contabilul de altădată a devenit un personaj de domeniul trecutului, față de care contabilul modern, și mai ales cel al viitorului, se va deosebi în mod radical. Contabilul este în măsură să cuprindă într-o privire de ansamblu situația întreprinderii și să definească în fiecare caz consecințele pe care le poate avea o hotărâre cu caracter general în anumite condiții de activitate, el poate înțelege și aplica mai bine noțiunile cu profund conținut economic cum sunt patrimoniul și evaluarea acestuia, productivitatea, eficiența economică și creșterea eficienței deciziilor.
BIBLIOGRAFIE
1. Banca Națională a României “Instrumente de plată”, octombrie, 1994
2. Drădan, C.M. “Noua contabilitate a agenților economici”, Editura Hercules, București, 1993
3. Epuran, M.; Băbăiță, V. “Bazele contabilității”, Editura de Vest, Timișoara, 1993
4. Ministerul Finanțelor Sistemul contabil al agenților economici, 1994
5. N.Feleagă, I. Ionașcu “Contabilitate financiară” Editura economică București 1996
6. Pântea Petru și colectiv “Contabilitatea generală a economiei de piață”, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1992
7. Ristea, M. “Noul sistem contabil din România”, Editura Cartimex, București, 1994
8. *** Legea contabilității nr. 82/1991
9. *** Tribuna Economică, colecția, 1999-2002
10. *** Tribuna Economică – Gestiunea și contabilitatea firmei, colecția, 2001-2002
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: . Contabilitatea Relatiilor de Tip Comercial (ID: 131816)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.