. Contabilitatea Relatiilor CU Partenerii Comerciali LA Sc Rostramo Sa
CUPRINS
CUPRINS ……………………………………………………………………………………………………………………. 1
INTRODUCERE
Prezentarea generală a SC Rostramo SA Tg-Jiu……………………………………………………………. 2
1. Scurt istoric ………………………………………………………………………………………………………. 2
2. Modul de constituire și baza legală a funcționării …………………………………………………… 2
3. Profilul activității și obiectivele SC ROSTRAMO SA …………………………………………….. 2
4. Studiul funcțiunilor societății și identificarea funcțiunii în care se încadrează
tema analizată ………………………………………………………………………………………………. 3
CAPITOLUL 1.
CONTABILITATEA RELAȚIILOR CU TERȚII ………………………………………………………… 5
1.1. Prezentarea sistemului contabil actual ………………………………………………………………………… 5
1.2. Relațiile cu terții – definire și clasificare …………………………………………………………………….11
1.3. Relațiile de drepturi și obligații cu partenerii comerciali …………………………………………….. 15
1.4. Comerțul exterior – generator de relații cu partenerii externi ………………………………………. 17
CAPITOLUL 2.
CONTABILITATEA RELAȚIILOR CU FURNIZORII …………………………………………… . 22
2.1. Angajarea relațiilor cu furnozorii loa SC Rostramo SA ………………………………………….. … 22
2.2. Societățile de leasing – posibili parteneri comerciali ai Sc Rostramo SA …………………….. 28
2.3. Decontarea relațiilor cu furnizorii la SC Rostramo SA ……………………………………………….. 28
CAPITOLUL 3.
CONTABILITATEA RELAȚIILOR CU CLIENȚII …………………………………………………… 32
3.1. Angajarea relațiilor cu clienții la SC Rostramo SA ………………………………………………………32
3.2. Decontarea relațiilor cu clienții la SC Rostramo SA……………………………………………………. 38
CAPITOLUL 4 .
UTILIZAREA INFORMAȚIILOR CONTABILE PRIVIND RELAȚIILE
CU PARTENERII COMERCIALI ÎN PROCESUL DECIZIONAL …………………………….. 41
CAPITOLUL 5 .
CONCLUZII PRIVIND ACTIVITATEA S.C. ROSTRAMO S.A.
ÎN RELAȚIILE CU PARTENERII COMERCIALI ……………………………………………………. 43
INTRODUCERE
PREZENTAREA GENERALĂ A S.C. ROSTRAMO S.A. TG-JIU
1. Scurt istoric
SC ROSTRAMO SA Târgu-Jiu , numită C.P.L.Târgu-Jiu până în 1980 , este una din marile întreprinderi de prelucrare a lemnului din România .
ROSTRAMO și-a început activitatea în 1959, iar în prezent produce și livrează :
PLACAJ FAG – 2000 x 1250 mm , grosimi : 3, 4 ,5 , 6 , 8 , 10, 12 , 15, 18, 20 ,25, 30 mm.
PAL cu fețe fine – 2440 x 1220 , grosimi : 8 , 12 , 16 , 18 , 22 mm.
SCAUNE coloniale si curbate ;
MOBILIER : dormitoare , biblioteci , holuri , bucătării .
MIC MOBILIER : comode , etajere.
CHERESTEA FAG , cepuri cilindrice , panouri construcții.
Partenerii tradiționali sunt din SUA , Anglia , Franța , Germania , Italia . De asemenea , întreprinderea livrează produse in Egipt , Israel , Siria , Liban , Belgia , Canada , Danemarca , Suedia , Spania .
Ca întreprindere în domeniu , a luat ființă în 1959 prin HG 1406 / 25 septembrie 1959 și a început să funcționeze în 1960 cu 680 angajați . În 1969 s-a unificat cu I.F.E.T. Tg-Jiu , devenind C.E.I.L. , cu un număr de 3128 angajați .
În urma Decretului Consiliului de Stat nr.162 /1973 , în anul 1974 s-a separat activitatea de prelucrare a lemnului de cea de exploatare și a devenit COMBINATUL DE PRELUCRARE A LEMNULUI , cu un număr de 2751 angajați , funcționând cu 4 secții de producție ( placaj , cherestea , mobilă 1 , PAL 1 ) și o secție de întreținere și reparații .
Amploarea acestui obiectiv industrial în municipiul Târgu-Jiu a avut la bază resursele existente de material lemnos , mai mult de 42 % din suprafața județului Gorj fiind acoperită cu pădure .
2. Modul de constituire și baza legală a funcționării
Societatea SC ROSTRAMO SA Târgu-Jiu a fost înființată în temeiul Legii 15 /1990 privind reorganizarea unităților economice de stat ca societăți comerciale și regii autonome , precum și a prevederilor Legii 30/1990 privind societățile comerciale .
Societatea a fost înființată prin HG 1224 / 23 noiembrie 1990 ca societate pe acțiuni , persoană juridică cu sediul în România , localitatea Târgu-Jiu , bulevardul Ecaterina Teodoroiu nr. 354 , județul Gorj și este înregistrată la Camera de Comerț și Industrie la poziția J18 / 59 / 1991 , iar la Direcția Generală a Finanțelor Publice la nr 10 / 09 noiembrie 1990 .
3. Profilul activității și obiectivele SC ROSTRAMO SA
Obiectul de activitate al societății comerciale constă în :
fabricarea de produse stratificate din lemn;
producția de scaune , mobilier pentru bucătărie , birouri și magazine și a altor tipuri de mobilier;
fabricarea altor produse din lemn și a ambalajelor din lemn;
exploatarea forestieră , servicii anexe silviculturii și exploatării forestiere ;
producție brută a lemnului și impregnarea lemnului , fabricarea de elemente de dulgherie și tâmplărie pentru construcții;
construcții metalice și părți componente ;
recuperarea deșeurilor și a resturilor metalice și nemetalice reciclabile ;
producția de energie electrică , a aburului și a apei calde , transportul și distribuția aburului și a apei calde ;
lucrări de tâmplărie și dulgherie , de pardosire și de placare a pereților;
comerț cu intermediere de material lemons și de construcții mobile , produse diverse ;
comerț cu ridicata a altor bunuri de consum, exclusive alimentare ;
comerț cu ridicata a combustibililor solizi , lichizi și gazoși și a produselor derivate ;
comerț cu ridicata a materialului lemons și de construcții, deșeurilor și resturilor, a mașinilor unelte pentru prelucrarea metalului și a lemnului , a mașinilor și materialelor de birou , precum și alte tipuri de comerț cu ridicata;
comerț cu amănuntul al mobilei , altor articole de uz casnic și a altor produse din lemn;
alte tipuri de comerț cu amănuntul în magazine specializate , în standuri și piețe ;
alte tipuri de comerț cu amănuntul care nu se efectuează prin magazine ;
transporturi rutiere de mărfuri , alte transporturi terestre de călători ;
închiderea și subînchiderea bunurilor imobiliare proprii sau închiriate ;
activități de asistență medicală ambulatorie și de asistență stomatologică ;
activități de turism intern și internațional ; cumpărarea din țară sau din import a materiilor prime , materialelor , utilajelor tehnologice , piese de schimb , scule și altele similare necesare producției , inclusiv prin compensare cu alți agenți economici;
operațiuni de comisioane și intermedieri.
4. Studiul funcțiunilor societății și identificarea funcțiunii
în care se încadrează tema analizată
SC ROSTRAMO SA Târgu-Jiu , având ca obiect principal de activitate producerea și comercializarea produselor din lemn , dispune de toate funcțiile pe care le poate avea o întreprindere , și anume : cercetare-dezvoltare , producție , comercială , financiar-contabilă și de personal .
Funcția de cercetare-dezvoltare își găsește corespondentul atât în activitatea de cercetare a produselor fabricate și de îmbunătățire a calității acestora , cât și în activitatea de cercetare a pieței de mobilier , de găsirea de noi piețe de desfacere interne si externe, prin compartimentul marketing din subordinea directorului comercial fapt concretizat în funcția comercială .
Funcția de producție este principala funcție a întreprinderii și se desfășoară sub coordonarea directorului tehnic în secțiile de producție ale unității . Funcția comercială se concretizează în organizarea și coordonarea problemelor de aprovizionare tehnico-materială , desfacerea produselor către beneficiari interni și externi , probleme de transport, toate supravegheate de directorul comercial .
Importantă într-o firmă este funcția financiar-contabilă , care se desfășoară la SC ROSTRAMO SA Târgu-Jiu în trei compartimente organizate la nivel central sub supravegherea directorului economic, și anume : biroul financiar , biroul contabilitate și oficiul de calcul .
În ceea ce privește funcția de personal , unitatea având peste 400 de angajați , ea este foarte bine organizată atât la nivel central cât și pe fiecare secție în parte . Tot pentru îndeplinirea acestei funcții este organizat biroul personal-învățare-restructurare .
Evidența în contabilitate a clienților și a furnizorilor se ține la biroul financiar-contabil , în strânsă legătură cu alte compartimente și organisme ce intră în relații cu unitatea analizată , după cum urmează :
Fig.1 Diagrama de relații a compartimentului financiar-contabil
CAPITOLUL 1.
CONTABILITATEA RELAȚIILOR CU TERȚII
1.1. PREZENTAREA SISTEMULUI CONTABIL ACTUAL
Contabilitatea ca știință și practică , pe plan mondial , a evoluat și s-a perfecționat continuu, atât baza sa teoretică , cât și maniera sa de realizare practică a obiectivului de studiu .Caracterul evolutiv al contabilității în demersul de perfecționare se concretizează în conceptualizarea ei pe un sistem coerent de obiective și principii fundamentale de natură să ducă la formularea de norme care să asigure rezolvarea cât mai completă și eficientă a problemelor de gestiune și conducere a întreprinderii .
Contabilitatea a apărut din nevoia de a răspunde în plan informațional și decizional la problema gestiunii valorilor economice separate pe entități patrimoniale. Concret , se delimitează ca entități patrimoniale regiile autonome , societățile comerciale , instituțiile publice , unitățile cooperatiste , asociațiile și celelalte persoane fizice și juridice care desfășoară activități comerciale.
În cadrul entităților distincte , întreprinderea reprezintă sfera de acțiune în limitele căreia contabilitatea , ca instrument informațional și de gestiune , capătă formă completă de reprezentare și control asupra constituirii și utilizării resurselor . La acest nivel organizatoric se realizează , în forma cea mai deplină , activitatea de producție a bunurilor , de circulație a mărfurilor , a titlurilor de valoare și a instrumentelor de plată , de prestări servicii , precum și de alte operații accesorii activității de comerț .
Forma de organizare și de funcționare a contabilității întreprinderii se diferențiază , în principal , în raport de concepția contabilă adoptată . În acest sens , cele mai marcante și mai influente culturi contabile sunt două : europeană și anglo-saxonă . Raportat la cele două culturi contabile se pot utiliza două concepte organizatorice , monist și dualist .
Monist , în cazul în care la nivelul întreprinderii se organizează un singur circuit contabil , deci o singură contabilitate , atât pentru latura internă cât și pentru cea externă . Acest sistem organizează conturile într-un singur flux în cadrul circuitului economic : capital – aprovizionare – fabricație – vânzare – realizare , atât pentru operațiile ce privesc relațiile cu terții ( funcțiile externe) , cât și pentru cele ale gestiunii interne ( funcții interne ) . Dualist , dacă cele două laturi sunt contabilizate separat . Acest sistem organizează conturile astfel încât delimitează în circuite distincte pe cele care au ca obiect înregistrarea elementelor și operațiilor patrimoniale legate de schimburile și relațiile cu terții , precum și rezultatele financiare , și , într-un alt circuit , conturile care înregistrează producția , costurile și rentabilitatea produselor , lucrărilor și serviciilor prestate .
Contabilitatea agenților economici din România este organizată în prezentționat continuu, atât baza sa teoretică , cât și maniera sa de realizare practică a obiectivului de studiu .Caracterul evolutiv al contabilității în demersul de perfecționare se concretizează în conceptualizarea ei pe un sistem coerent de obiective și principii fundamentale de natură să ducă la formularea de norme care să asigure rezolvarea cât mai completă și eficientă a problemelor de gestiune și conducere a întreprinderii .
Contabilitatea a apărut din nevoia de a răspunde în plan informațional și decizional la problema gestiunii valorilor economice separate pe entități patrimoniale. Concret , se delimitează ca entități patrimoniale regiile autonome , societățile comerciale , instituțiile publice , unitățile cooperatiste , asociațiile și celelalte persoane fizice și juridice care desfășoară activități comerciale.
În cadrul entităților distincte , întreprinderea reprezintă sfera de acțiune în limitele căreia contabilitatea , ca instrument informațional și de gestiune , capătă formă completă de reprezentare și control asupra constituirii și utilizării resurselor . La acest nivel organizatoric se realizează , în forma cea mai deplină , activitatea de producție a bunurilor , de circulație a mărfurilor , a titlurilor de valoare și a instrumentelor de plată , de prestări servicii , precum și de alte operații accesorii activității de comerț .
Forma de organizare și de funcționare a contabilității întreprinderii se diferențiază , în principal , în raport de concepția contabilă adoptată . În acest sens , cele mai marcante și mai influente culturi contabile sunt două : europeană și anglo-saxonă . Raportat la cele două culturi contabile se pot utiliza două concepte organizatorice , monist și dualist .
Monist , în cazul în care la nivelul întreprinderii se organizează un singur circuit contabil , deci o singură contabilitate , atât pentru latura internă cât și pentru cea externă . Acest sistem organizează conturile într-un singur flux în cadrul circuitului economic : capital – aprovizionare – fabricație – vânzare – realizare , atât pentru operațiile ce privesc relațiile cu terții ( funcțiile externe) , cât și pentru cele ale gestiunii interne ( funcții interne ) . Dualist , dacă cele două laturi sunt contabilizate separat . Acest sistem organizează conturile astfel încât delimitează în circuite distincte pe cele care au ca obiect înregistrarea elementelor și operațiilor patrimoniale legate de schimburile și relațiile cu terții , precum și rezultatele financiare , și , într-un alt circuit , conturile care înregistrează producția , costurile și rentabilitatea produselor , lucrărilor și serviciilor prestate .
Contabilitatea agenților economici din România este organizată în prezent în dublu circuit . Informațiile publicate terților , utilizate și de agentul economic , sunt furnizate de contabilitatea financiară , iar informațiile confidențiale , utilizate numai de agentul economic , sunt furnizate de contabilitatea de gestiune .
Contabilitatea financiară descrie circuitul investițional , de finanțare și de exploatare al întreprinderii luat în totalitatea și structuralitatea sa . Obiectivul său principal îl constituie furnizarea de informații sintetice despre poziția financiară , performanțele și modificările poziției financiare ale întreprinderii . Informația contabilă , pe lângă o utilizare internă de către management , este destinată in principal utilizatorilor externi , definiți de : investitorii de capital , bancherii , angajații și sindicatele acestora , furnizorii , clienții , guvernul și instituțiile sale , precum și publicul . Organizarea și conducerea contabilității financiare are la bază norme unitare și obligatorii pentru toți agenții economici , norme elaborate de Ministerul Finanțelor Publice , în baza Legii Contabilității nr.82 / 1991 și a Regulamentului de aplicare a acesteia .
Contabilitatea internă de gestiune , cea de-a doua secțiune a contabilității sau contabilitatea analitică de exploatare , cum e cunoscută în literatura occidentală , reprezintă acea contabilitate prin care se pot urmări distinct și complet toate aspectele procesului de producție . Ea prelucrează informația contabilă furnizată de contabilitatea financiară și transmite rezultatele în vederea utilizării interne de către managementul întreprinderii. Deși organizarea contabilității de gestiune este obligatorie , aceasta beneficiază de o libertate separată în ceea ce privește posibilitatea de adaptare de către fiecare întreprindere , în funcție de specificul activității și de nevoile de informare în vederea actului decizional .
Cele două diviziuni ale contabilității dispun fiecare de conturi specifice, în sensul că în cadrul contabilității financiare conturile intră în funcțiune exclusiv între ele , iar conturile contabilității de gestiune funcționează de asemenea exclusiv între ele . Fiecare parte din contabilitate are un sistem închis de conturi , iar legătura dintre cele două contabilități se realizează printr-un sistem de codificare în cadrul documentelor , sistem care servește ambelor contabilități . Între cele două contabilități există o strânsă interdependență . Informațiile culese și prelucrate de contabilitatea financiară sunt preluate de contabilitatea de gestiune . Contabilitatea de gestiune trebuie și în mare măsură reușește să sprijine decidenții în alegerea celor mai eficiente soluții în găsirea unor căi care pun în evidență neajunsurile ce se manifestă în activitatea agenților economici .
În concluzie , contabilitatea în partidă dublă , fundamentată pe reflectarea contabilă a tranzacțiilor din momentul zămislirii lor pe cale contractuală , este un sistem complet destinat a descrie atât latura juridică , cât și cea financiară , oferă o imagine fidelă a poziției financiare și înlocuiește , în mod parțial , conceptul economico-juridic al patrimoniului .
Definiția modernă a contabilității este mult mai complexă decât cele prezentate anterior . Rolul actual al contabilității constă în a furniza informații cantitative , preponderent de natură financiară , referitoare la entitățile economice și care urmează să fie utilizate la luarea deciziilor economice . Contabilul modern nu este implicat numai în ținerea registrelor , adică în organizarea evidenței contabile , ci și într-o serie de activități care implică planificare , soluționarea unor probleme , control , evaluare , verificare și audit . Contabilul de azi ține cont de necesitățile fundamentale ale utilizatorilor informațiilor contabile , fie ei interni sau externi . Contabilitatea nu este „ un scop în sine ”. Ea reprezintă un sistem informațional ce cuantifică , prelucrează și comunică informații financiare despre o entitate economică identificabilă . Aceste informații permit utilizatorilor „ să opteze în mod rațional în consumurile alternative ale resurselor rare în procesul desfășurării activităților de producție și comerciale ”.
Revenind la contabilitatea financiară , relațiile evidențiate și delimitate de aceasta au o determinare obiectivă , iar faptul că ele apar la intersecția întreprinderii cu terții determină caracterul integral divulgabil al informațiilor furnizate de contabilitatea financiară . Pornind de la această stare , contabilitatea este standardizată , adică se bazează pe norme și reglementări privind producția , reprezentarea și utilizarea informațiilor contabile .
Informațiile furnizate de contabilitate stau la baza procesului decizional , atât în interiorul cât și în exteriorul întreprinderii . Informația contabilă reprezintă un instrument , și , ca majoritatea instrumentelor , nu poate servi direct celor ce nu sunt capabili sau nu doresc să-l folosească sau îl folosesc în mod direct .
Actualul sistem de contabilitate din România a fost adoptat la 1 ianuarie 1994 , fiind de sorginte europeană . În consecință , el se bazează și este prin esența sa în concordanță cu Directivele europene , cu precădere cu prevederile Directivei a IV-a privind elaborarea și prezentarea conturilor anuale și sociale .
În perspectiva aderării la Uniunea Europeană , România a procedat la continuarea reformei contabile începută prin Legea contabilității nr. 82 / 1991 prin adoptarea adecvată și în totalitate a Directivelor contabile europene , precum și la continuarea procesului de armonizare cu Standardele Internaționale de Contabilitate . Astfel , în 1997 , în țara noastră a început să se deruleze programul de dezvoltare a sistemului contabil , finanțat de Departamentul guvernamental pentru dezvoltare internațională al Marii Britanii și consultat de Ministerul Finanțelor Publice și din 1999 și de Camera Auditorilor din România . Obiectivele acestui program au fost :
Trecerea de la economia centralizată la cea de piață prin întocmirea unor documente anuale de sinteză care să aibă scop general , nu doar fiscal sau statistic ;
Încurajarea investițiilor străine , prin prezentarea unor situații financiare care să satisfacă nevoile de informare ale investitorilor ;
Aderarea la Uniunea Europeană , prin implementarea Directivelor europene și a Standardelor Internaționale de Contabilitate .
Implementarea acestui program s-a concretizat într-o primă fază în traducerea în limba română a normelor contabile internaționale , traducere lansată oficial în iunie 2000 , iar ediția 2001 în iulie 2001 . Procesul de implementare în activitatea practică a Reglementărilor contabile armonizate cu Directiva a IV-a a Comunității Economice Europene și cu Standardele Internaționale de Contabilitate a început cu 1999 conform Ordinului Ministrului Finanțelor Publice nr. 403 / 1999 și s-a aplicat unui număr reprezentativ de societăți ( cele cotate la Bursa de Valori și cele de interes național ) . Aceasta fază pilot de armonizare la noile reglementări contabile europene și internaționale a fost urmată de modificarea ordinului 403 / 1999 prin apariția Ordinului Ministrului Finanțelor Publice nr. 94 / 2001 și ulterior a OMFP nr. 306 / 2002 .
Aceste două ordine au permis o delimitare între societățile tranzacționabile pe piața de capital , companii sau societăți naționale și alte persoane juridice de importanță națională față de celelalte societăți comerciale ( întreprinderi mici și mijlocii ) , impunându-se astfel un sistem diferențiat de raportare a informațiilor financiare . Acest sistem diferențiat de raportare a fost aprobat prin Ordonanța Guvernului nr . 61 / 2001 de modificare și completare a Legii contabilității nr. 82 / 1991 , republicată , aprobată prin Legea 310 / 2001 , conform căreia persoanele juridice au fost clasificate astfel :
Persoane juridice care aplică reglementările contabile armonizate cu Directiva a IV-a a Comunității Economice Europene și cu Standardele Internaționale de Contabilitate aprobate prin OMF nr. 94 / 2001 ;
Persoane juridice care întocmesc situații financiare simplificate și care , începând cu 1 ianuarie 2003 vor aplica reglementările contabile simplificate , armonizate cu directivele europene , aprobate prin Ordinul Ministrului Finanțelor Publice nr. 306 /26.02.2002
Persoanele juridice încadrate prin reglementări speciale în categoria microîntreprinderilor , care , începând cu 1 ianuarie 2003 vor aplica prevederile OMF nr. 306 , așa cum rezultă din articolul 7 al ordinului respectiv .
Încadrarea întreprinderilor în aceste ordine se face după anumite criterii legate de : cifra de afaceri în euro a anului anterior , valoarea totală a activelor în euro din anul anterior și numărul mediu de salariați din exercițiul anterior .
Potrivit acestor ordine , precum și a reglementărilor contabile europene și internaționale , întreprinderile trebuie să întocmească anumite situații financiare , iar informațiile cuprinse în ele să îndeplinească anumite caracteristici calitative .
Astfel , teoria ce stă la baza armonizării și normalizării contabile e formulată prin Cadrul contabil general IASC . Acesta cuprinde conceptele și principiile teoretice care alcătuiesc împreună sistemul de referință pentru întocmirea și prezentarea situațiilor financiare , pentru utilizatorii externi , adică ceea ce trebuie să fie contabilitatea , delimitează ca teorie contabilă normativă , deci un caz particular al teoriei contabile generale . Sau , altfel spus , Cadrul contabil general își arogă calitatea de referențial pentru elaborarea normelor contabile și instrument de coerență a normelor , reglementărilor și procedurilor contabile .
Situațiile financiare reprezintă documente contabile de sinteză prin care sunt comunicate informații comune , necesare majorității utilizatorilor . Așa cum se arată în Cadrul general IASC , aproape toți utilizatorii consumă informații pentru a lua decizii economice pentru :
A hotărî când să cumpere , să păstreze sau să vândă o investiție de capital ;
A evalua răspunderea sau gestiunea managerială ;
A evalua capacitatea întreprinderii de a plăti și de a oferi și alte beneficii angajaților săi ;
A evalua garanțiile pentru creditele acordate întreprinderii ;
A determina politicile de impozitare ;
A determina profitul și dividendele care trebuie distribuite ;
A elabora și a utiliza date statistice despre venitul național ;
A reglementa activitatea întreprinderilor .
Directiva a IV-a a Uniunii Europene definește situațiile financiare prin apelația de conturi anuale , care cuprind : bilanț , cont de profit și pierdere și anexa sau notele la conturile anuale . Aceste documente trebuie să constituie un tot unitar . Potrivit OMF 94 / 2001 , situațiile financiare anuale pe care trebuie să le întocmească întreprinderile care intră în sfera de aplicare a acestui ordin sunt : bilanț , cont de profit și pierdere , situația modificărilor capitalului propriu , situatia fluxurilor de trezorerie , politici contabile și note explicative . Microîntreprinderile și întreprinderile mici și mijlocii întocmesc începând cu acest an , potrivit OMF nr. 306 /2002 , următoarele situații financiare simplificate : bilanț , cont de profit și pierdere , politici contabile și note explicative .
Potrivit IASC , conceptul de fundamentare a cuprinsului situațiilor financiare este contabilitatea de angajamente . Aceasta este metoda contabilității care a fost avută în vedere și la construirea funcțiunii conturilor în planul de conturi , inclusiv a fundamentării cuprinsului bilanțului . În conformitate cu contabilitatea de angajamente , în situațiile financiare se reflectă tranzacțiile și celelalte elemente de la data producerii lor și nu din momentul în care lichiditățile sunt primite sau plătite și ele se contabilizează în registrele contabile și apar în situațiile financiare ale perioadelor la care se referă . Situațiile financiare întocmite pe baza acestui principiu , mai puțin situația fluxurilor de numerar , oferă informații utilizatorilor nu numai despre tranzacțiile trecute , care au implicat încasări și plăți , dar și despre obligațiile de plată din viitor și despre resursele privind încasările viitoare . Astfel , ele furnizează cel mai util tip de informații referitoare la tranzacții și la alte evenimente trecute , care sunt necesare utilizatorilor în luarea deciziilor economice .
Modul de întocmire a situațiilor financiare pe baza Standardelor Internaționale de Contabilitate , caracteristicile informațiilor contabile cuprinse în cadrul acestora sunt prezentate în Cadrul general al IASC și IAS 1 „ Prezentarea situațiilor financiare ”. Dacă vechiul sistem contabil a considerat ca și trăsături importante ale informației contabile exhaustivitatea ( completitudinea ) – garanția asigurării obiectivității contabile – și comparabilitatea , care crea posibilitatea urmăririi modului de realizare a planului economic și social , noul sistem contabil adoptat în România acordă prioritate și altor caracteristici .
În Cadrul general și în IAS 1 sunt delimitate cerințele și criteriile pe baza cărora se întocmesc situațiile financiare anuale , și anume :
Prezentarea situațiilor financiare trebuie să asigure informații relevante pentru nevoile utilizatorilor ;
Informațiile din situațiile financiare să fie credibile în sensul că : reprezintă fidel rezultatele și poziția financiară a întreprinderii ; reflectă substanța economică a evenimentelor și tranzacțiilor și nu doar forma juridică ; sunt neutre , adică nepărtinitoare ; sunt prudente ; sunt complete sub toate aspectele semnificative .
Informațiile furnizate de situațiile financiare au relevanță dacă influențează deciziile economice ale utilizatorilor , adică îi ajută pe aceștia „ să evalueze evenimentele trecute , prezente și viitoare , confirmând sau corectând evaluările lor anterioare .”
Relevanța informației impune și situațiile financiare interimare întocmite și prezentate în cursul exercițiului financiar – trimestrial sau semestrial . La recomandarea IAS 34 privind raportarea interimară și în conformitate cu normele în vigoare , toți agenții economici , indiferent de forma de organizare și de tipul de proprietate , au obligația cala sfârșitul fiecărui semestru al anului să completeze și să prezinte la Direcțiile Finanțelor Publice și Controlului Financiar de Stat județene următoarele situații de raportare semestrială : situația activelor , datoriilor și capitalurilor proprii , rezultate financiare și date informative .
Conform Cadrului contabil general IASC , relevanța informației este influențată de natura sa și de pragul de semnificație . Natura vizează forma primară de exprimare a informației ca reprezentare a tranzacțiilor și evenimentelor , adică adevărul reflectare , în schimb pragul de semnificație se referă la adevărul construcție . În programul de dezvoltare a contabilității din România , pragul de semnificație este preluat și prezentat ca un principiu contabil în formula : „ Orice element care are o valoare semnificativă trebuie prezentat separat în cadrul situațiilor financiare . Elementele cu valori nesemnificative care au aceeași natură sau cu funcții similare vor fi însumate , nefiind necesară prezentare lor separată ” .
Pragul de semnificație este prezentat și sub apelația de principiul bunei informări și principiul importanței relative . În acest sens , pentru ca informațiile contabile să satisfacă condiția de sinceritate , ele trebuie să prezinte „o descriere adecvată , clară , precisă și completă a informațiilor , evenimentelor și a situațiilor” .
În viziunea Cadrului IASC , pentru a fi utilă „ informația trebuie să fie credibilă ” . Informația are calitatea de a fi credibilă atunci când nu conține erori semnificative , nu este părtinitoare , iar utilizatorii pot avea încredere că prezintă corect ceea ce informația și-a propus să reprezinte sau ceea ce se așteaptă în mod rezonabil să reprezinte . Altfel spus , e credibilă atunci când e liberă de eroare , deformare sau părtinire , iar utilizatorii pot avea încredere că reprezintă corect , rezonabil și rațional realitatea modelată .
Așa cum s-a anticipat , pentru a fi credibilă informația trebuie să reprezinte fidel rezultatele și poziția financiară a întreprinderii , să reflecte substanța economică a evenimentelor și tranzacțiilor și nu doar forma lor juridică , sunt neutre , adică neinfluențate , sunt prudente și complete în toate aspectele relevante .
Faptul că informațiile trebuie să reprezinte corect rezultatele și poziția financiară a întreprinderii se referă de fapt la imaginea fidelă pe care trebuie să o prezinte situațiile financiare , atât cele semestriale cât și cele anuale .
Cadrul contabil IASC nu abordează conceptul de imagine fidelă . Ideile formulate în acest sens sunt generale , după cum urmează : situațiile financiare trebuie să redea o imagine reală și corectă sau trebuie să prezinte corect poziția financiară , rezultatele și modificările poziției financiare ale întreprinderii .
Într-o contabilitate bazată pe reglementări normative reprezentarea fidelă e definită prin prisma termenilor de regularitate și sinceritate . Regularitatea înseamnă respectarea regulilor și procedurilor contabile în vigoare sau în unele cazuri a regulilor fixate prin jurisprudență sau doctrina contabilă . Regularitatea presupune organizarea contabilității și conducerea acesteia în conformitate cu principiile general admise , principii statuate prin Regulamentul privind aplicarea Legii contabilității nr. 82 / 1991 și Ordinul Ministrului Finanțelor Publice Nr. 94 / 2001 . Aceste principii sunt : principiul prudenței , principiul permanenței metodelor , principiul continuității activității independenței exercițiilor , principiul intangibilității bilanțului de deschidere al unui exercițiu si principiul necompensării elementelor de activ cu cele de pasiv sau a veniturilor cu cheltuielile . La aceste principii generale ale contabilității , Cadrul general IASC mai adaugă : principiul evaluării separate a elementelor de activ și de pasiv , principiul prevalenței economicului asupra juridicului și principiul pragului de semnificație .
Principiul prevalenței economicului asupra juridicului se referă la faptul că informația contabilă reflectă substanța economică a evenimentelor si nu doar forma lor juridică . Acest principiu joacă un rol important în probleme precum acordurile de vânzare și răscumpărare ( dacă trebuie contabilizate ca vânzare și cumpărare sau ca împrumut ) și închirierile . Cazul cel mai tipic de prevalență a economicului asupra juridicului , substanța primează asupra formei , este cel al contractului de leasing ( închiriere , locație ) .
Chiar dacă în textul directivelor europene nu apare nici o referire la acest principiu , nu înseamnă că nu trebuie aplicat atunci când se întocmesc situațiile financiare în conformitate cu Directivele . Din contră , acest principiu este legat direct de conceptul de imagine fidelă și corectă .
Problema prevalenței economicului asupra juridicului își pierde valoarea atunci când se operează cu structura fundamentală a contabilității , aceea de activ net . Ecuația activ total – datorii = activ net vine să restabilească valoarea proprietății în recunoașterea activelor . Recunoașterea unui activ în baza acestui principiu intră în corespondență cu recunoașterea datoriei corespunzătoare și , în consecință , prin calculul activului net cele două elemente echivalente se anulează reciproc .
Sinceritatea urmărește aplicarea cu bună credință și profesionalism a normelor și reglementărilor contabile în funcție de cunoașterea pe care contabilii trebuie să o aibă în mod normal asupra realității situațiilor și operațiilor înregistrate .
Potrivit IAS 1 , tot ca o descriere a cerinței de credibilitate a situațiilor financiare este prezentată prudența în producerea informațiilor pe care acestea le prezintă . Aceasta înseamnă introducerea unui grad de precauție sau atenție în exercitarea raționamentelor pentru a face evaluările necesare în condiții de incertitudine , astfel încât activele și veniturile să nu fie supraevaluate , iar datoriile și cheltuielile să nu fie subevaluate . Prudența trebuie înțeleasă ca un principiu care prevalează asupra tuturor celorlalte principii , ca o regulă fundamentală de evaluare care trebuie aplicată la întocmirea situațiilor financiare . IASC consideră prudența printre cele câteva caracteristici calitative care fac informațiile oferite de situațiile financiare să fie folositoare utilizatorilor .
De asemenea , pentru a fi credibilă , informația din situațiile financiare să fie completă în limitele rezonabile ale pragului de semnificație și ale costului obținerii acestei informații.
Pertinența și fiabilitatea informațiilor financiare sunt influențate și de respectarea termenelor de furnizare a acestora , de echilibrul între avantajele obținute ca urmare a utilizării informației și costul consimțit pentru producerea acesteia , precum și de obținerea unui echilibru între caracteristicile calitative ale acestora .
Situațiile financiare întocmite de agenții economici conform reglementărilor actuale vin în întâmpinarea nevoilor comune de informații ale unei sfere largi de utilizatori . Anumiți utilizatori pot avea necesități specifice și au capacitatea de a obține informații suplimentare . Mulți utilizatori însă trebuie să se bazeze pe situațiile financiare ca principala lor sursă de informații și de aceea aceste situații trebuie astfel elaborate și prezentate încât să răspundă necesităților acestora .
Utilizatorii informațiilor financiare sunt foarte diverși și folosesc situațiile financiare pentru a-și satisface o parte din necesitățile lor de informare , după cum urmează :
Managementul firmei urmărește realizarea obiectivelor întreprinderii ( menținerea unui nivel acceptabil al veniturilor , oferirea de bunuri și servicii de calitate cu un cost minim , crearea de produse noi și perfecționarea celor existente , mărirea numărului de salariați , protecția mediului) . Pentru luarea deciziilor corecte managerii competenți au nevoie de informații oportune și valabile . Multe din deciziile lor se bazează pe analiza informațiilor contabile , motiv pentru care managementul este unul dintre cei mai importanți utilizatori ai informației contabile .
Investitorii actuali sau potențiali sunt preocupați de riscul inerent tranzacțiilor și de beneficiul adus de investițiile lor . Ei au nevoie de aceste informații pentru a putea decide dacă ar trebui să cumpere , să păstreze sau să vândă .
Angajații și grupurile lor reprezentative sunt interesați de informații privind profitabilitatea și stabilitatea firmei , precum și de capacitatea acesteia de a plăti salariile , pensii și alte avantaje , precum și oportunitățile profesionale .
Creditorii sunt interesați de informații care le permit să determine dacă împrumuturile acordate și dobânzile aferente vor fi plătite la scadență .
Furnizorii și alți creditori sunt interesați de informații care să le permită să determine dacă sumele care le sunt datorate vor fi plătite la scadență . ei sunt in general interesați de întreprindere pe o perioadă mai scurtă decât creditorii , cu excepția cazului în care ei sunt dependenți de continuitatea activității întreprinderii , atunci aceasta le este un client important .
Clienții sunt interesați de informații despre continuitatea activității întreprinderii , în special atunci când au o colaborare pe termen lung cu aceasta sau sunt dependenți de ea ( întreprinderea deține monopolul la produsul furnizat ) .
Statul și instituțiile acestuia sunt interesați de alocarea resurselor și implicit de activitatea întreprinderilor , pentru a determina politica fiscală și ca bază de calcul pentru venitul național și a altor indicatori statistici similari .
Publicul este interesat intr-o varietate de moduri , mai ales dacă întreprinderea deține unrol important pe plan local .
1.2. RELAȚIILE CU TERȚII – DEFINIRE ȘI CLASIFICARE
Autonomia , independența , libertatea de manevră de care dispun agenții economici în economia de piață nu înseamnă , în nici un caz , o activitate izolată de restul lumii , care în mod sigur ar fi sortită eșecului , ci , dimpotrivă , dezvoltarea , diversificarea și adâncirea unor relații de producție și schimb în cele mai variate domenii , ceea ce , implicit , aduc după ele o mare gamă a relațiilor de decontare , de stingere a obligațiilor deja create , de creare și stingere a altora , într-o înlănțuire fără sfârșit .
Agenții economici , pentru a-și desfășura activitatea , intră în relații economice diverse în amonte cu furnizorii de materii prime , materiale , energie în procesul de aprovizionare și în aval cu clienții pentru desfacerea produselor , mărfurilor , serviciilor care fac obiectul lor de activitate . Ei se află inevitabil la intersecția circuitului de bunuri și valori destinate schimbului , de drepturi și obligații ce decurg din relațiile firești cu partenerii de afaceri . Agenții economici se află simultan în ipostaza de creditori ( vânzători ) pentru unele relații , cât și în cea de debitori ( cumpărători ) pentru alte relații .
Relațiile care se stabilesc între agenții economici și terți sunt relații juridice de natură patrimonială care dau naștere unor raporturi juridice de drepturi și obligații , a căror stingere se face , de regulă , prin intermediul mijloacelor bănești , utilizând operațiuni bănești de decontare cu și fără numerar , precum și operațiuni de decontare prin efecte comerciale . În funcție de influența pe care aceste relații o transmit în patrimoniul întreprinderii se disting 2 mari categorii de relații cu terții :
Relații de natura datoriilor , respectiv a obligațiilor ;
Relații de natura drepturilor de creanță .
Persoanele fizice sau juridice care preiau obligațiile sau drepturile de creanță sunt titulare ale acestor relații juridico-patrimoniale , potrivit celor consemnate în actele întocmite între participanți .
Unitatea patrimonială de referință se plasează în raporturile cu terții în ipostaza de a-și asuma obligații atunci când beneficiază de transferarea în proprietate a unor bunuri sau servicii pentru care plata se face ulterior , precum și atunci când fixează în patrimoniu obligațiile sale față de personal pentru munca depusă , față de organisme și instituții sociale pentru contribuția la constituirea unor fonduri de ajutor și protecție socială , obligații față de bugetul statului pentru impozite și taxe , față de grupuri și asociați sau acționari .
Unitatea patrimonială se află în ipostaza de a formula drepturi de creanță în bunuri sau valori de la terți , atunci când a cedat acestora bunuri sau servicii pentru care încasarea se face ulterior fie pentru alte drepturi din diferite operații financiare sau derivate din alte operații comerciale sau din norme juridice instituite în acest scop .
Toate relațiile agenților economici cu terții se creează și se sting într-o înlănțuire fără sfârșit , fiecare în parte având scadențe ferme de decontare . Având în vedere multitudinea de relații economice care se stabilesc între aceștia , merită o atenție deosebită gruparea lor în două categorii , în funcție de natura lor juridică :
Operații de generare a obligațiilor și a drepturilor de creanță au la bază documente justificative . Aceste documente trebuie să îndeplinească condițiile acceptate de ambele părți , astfel încât una să-și asume obligații , iar cealaltă să accepte drepturi de creanță . Într-un asemenea act se regăsesc deci cele două laturi ale relațiilor juridice : obligațiile și drepturile de creanță . Întreprinderea , în cadrul unei operații economice dovedită printr-un act justificativ , poate fie să înregistreze un drept de creanță fie un angajament ( obligație ) . Conturile utilizate pentru evidențierea în contabilitate a angajării acestor relații sunt conturile din clasa 4 CONTURI DE TERȚI , care cuprind conturi atât de drepturi , cât și de obligații .
Principalele documente care servesc la reflectarea și înregistrarea obligațiilor sau drepturilor de creanță sunt :
Pentru obligații : factura de aprovizionare sau de prestări servicii , precum și nota de intrare recepție în patrimoniu a valorilor achiziționate; statul de salarii care evidențiază obligația de plată a salariilor față de salariați ; listele de plată a dividendelor ; situații de calcul , recapitulații cu privire la obligația de plată a diverselor contribuții către organismele sociale ;
Pentru drepturile de creanță : factura pentru livrarea produselor sau a mărfurilor și executarea de servicii ; aviz de însoțire a mărfurilor pentru bunurile ieșite din patrimoniu și nefacturate ; referat pentru acordarea avansurilor în bani în vederea efectuării unor operații economice de către administrator sau salariați ; ordin de plată , pentru avansul acordat furnizorului;
Operații de decontare a obligațiilor și a drepturilor de creanță
Stingerea datoriilor se face prin plata acestora utilizând forme și instrumente de decontare adecvate și mijloace de trezorerie de care dispune întreprinderea și acceptate de partener . Drepturile de creanță se sting prin operațiuni de încasări pentru care , de asemenea , pot fi practicate forme , instrumente de trezorerie existente și convenite cu partenerii participanți la derularea operațiunilor .
Reflectarea datoriilor și creanțelor în contabilitate este necesară , întrucât decontarea , respectiv achitarea datoriilor și încasarea drepturilor de creanță , se realizează în cea mai mare parte prin intermediul unităților bancare , ulterior desfășurării proceselor economice de aprovizionare , producție , desfacere , etc.
În majoritatea cazurilor , relațiile care se stabilesc între întreprindere și terți sunt relații de drepturi și obligații reciproce , ca de exemplu :
în relațiile comerciale cu furnizorii , unitatea patrimonială are obligația plății contravalorii bunurilor , lucrărilor sau serviciilor primite , dar și drepturi de creanță asupra acestuia în cazul unui avans sau acont acordat ;
în relațiile cu clienții , întreprinderea are dreptul de a încasa contravaloarea livrărilor sau prestărilor făcute , dar și obligația decontării avansului primit de la clienți ;
în relațiile cu bugetul statului , unitatea are obligația de a plăti o serie de impozite și taxe , dar și dreptul de a încasa subvenții , TVA de recuperat etc.
în relațiile cu salariații săi , unitatea are obligația remunerării muncii prestate de către aceștia și a stimulării suplimentare prin premii și participarea la profit , dar și drepturi față de personal pentru avansurile acordate cât și pentru eventualele sume achitate în plus și necuvenite acestora .
Datoriile reprezintă angajamente financiare ale debitorilor cu privire la sumele de bani sau bunurile cuvenite creditorilor . Ele sunt elemente patrimoniale de pasiv . Datoriile se clasifică după mai multe criterii :
După natura operațiilor :
datorii comerciale ce provin din cumpărări ;
datorii financiare ( din primirea de credite ) ;
datorii fiscale ;
datorii salariale și sociale ;
alte datorii .
După scadență :
datorii pe termen lung ;
datorii pe termen scurt .
După obiectul sau conținutul economic există :
datorii față de furnizori ;
datorii față de clienți ;
datorii către bugetul statului ;
datorii din efecte comerciale ;
datorii față de salariați ;
datorii față de asigurările sociale ;
datorii față de asociați sau acționari ;
alte datorii .
Principalele operațiuni care fac obiectul contabilității datoriilor se referă la crearea obligației ( datoriei ) și la stingerea ei . Datoriile înregistrate în contabilitatea unui agent economic derivă din relațiile comerciale cu furnizorii săi , din operațiuni financiare cu bugetul statului , organismele de asigurări și protecție socială și din alte operațiuni cu creditori diverși . În această categorie sunt incluse datoriile din activitatea de exploatare , datoriile diverse și veniturile înregistrate în avans .
Datoriile din activitatea de exploatare sunt obligațiile pe termen scurt ale unităților față de terți , obligații născute din derularea fazelor ciclului de exploatare și care au în contrapartidă , în general , cheltuieli de exploatare . Acestea sunt datoriile față de furnizori și cele atașate acestora , datoriile față de personal , față de bugetul statului , precum și datoriile față de clienții creditori .
În categoria datoriilor diverse sunt incluse obligațiile societății față de furnizorii de imobilizări , față de asociați sau acționari , față de unitățile din cadrul grupului , diverse alte datorii față de personal în ceea ce privește participarea la profit și alte datorii înregistrate în contabilitate în conturi specifice .
Veniturile înregistrate în avans sunt acele venituri care sunt înregistrate în contabilitate înainte ca prestațiile sau livrările să le fi justificat . Se poate spune că , într-un fel , la sfârșitul exercițiului N exercițiul curent are o „ datorie” față de cel următor . Trebuie deci făcută distincție între o obligație actuală și un angajament în viitor . Obligația apare numai în momentul livrării bunurilor achiziționate sau prestării serviciului solicitat .
Stingerea unei obligații prezente implică , de obicei , renunțarea întreprinderii la anumite resurse , în scopul satisfacerii celeilalte părți . Stingerea unei obligații prezente se poate face în mai multe feluri : plata în numerar , transferul altor active , prestarea de servicii , înlocuirea respectivei obligații cu o altă obligație sau transferul obligației în capitalurile proprii . O obligație poate fi stinsă și prin alte mijloace , cum ar fi renunțarea de către creditor la drepturile sale .
Ca obligații , datoriile reprezintă drepturi recunoscute prin lege . De fapt , într-o economie de piață , legea asigură protecția creditorilor , în sensul că indiferent de forma de societate , obligațiile societăților sunt garantate cu patrimoniul social și cu răspunderea nelimitată sau limitată a asociaților . Legea dă dreptul creditorilor de a cere vânzarea activelor companiei dacă aceasta nu reușește să-și achite datoriile față de aceștia . Creditorii au prioritate în fața proprietarilor și trebuie achitați complet înaintea recompensării acestora din urmă , chiar dacă stingerea unei datorii consumă toate activele unei companii .
Potrivit Cadrului general IASC , o datorie reprezintă o obligație actuală a întreprinderii ce decurge din evenimente trecute și prin decontarea căreia se așteaptă să rezulte o ieșire de resurse care încorporează beneficii . O datorie este recunoscută în bilanț atunci când este probabil că o ieșire de resurse , purtătoare de beneficii economice , va rezulta din lichidarea unei obligații prezente și când valoarea la care se va realiza această lichidare poate fi evaluată în mod credibil .
Datoriile rezultă din tranzacții sau din alte evenimente trecute. De exemplu, achiziția de bunuri sau utilizarea serviciilor dă naștere unor datorii comerciale (în afara cazului în care se face plata în avans sau se plătește în momentul livrării), iar primirea unui credit de la bancă dă naștere unei obligații de rambursare a creditului. De asemenea, o întreprindere poate recunoaște reduceri viitoare pe baza cumpărărilor anuale făcute de clienți ca fiind obligații; în acest caz vânzarea bunurilor din perioada anterioară este tranzacția care dă naștere datoriei respective.
Unele datorii pot fi determinate doar prin utilizarea unui grad ridicat de estimare. Unele întreprinderi consideră aceste datorii drept provizioane. În anumite țări , asemenea provizioane nu sunt privite ca datorii, deoarece conceptul de datorie este definit mai restrâns, în așa fel încât să includă doar sumele ce pot fi stabilite , fără să fie necesar să se facă estimări . Definiția datoriei prevăzută în OMF 94/2001 este bazată pe o abordare mai cuprinzătoare. Astfel, când un provizion implică o obligație prezentă și satisface restul definiției, este o datorie, chiar dacă suma trebuie să fie estimată . Exemplele din această categorie se referă la provizioanele pentru plăți ce trebuie făcute pentru garanțiile existente și la provizioanele pentru acoperirea obligațiilor privind pensiile.
Creanțele reprezintă dreptul unei persoane numită creditor , de a pretinde de la altă persoană , debitor , să dea , să facă sau să nu facă ceva . Creanțele sunt structuri patrimoniale de activ , făcând parte din categoria active circulante . Ele se pot grupa după mai multe criterii :
După natura operațiilor se grupează în :
creanțe comerciale , realizate în urma vânzării ;
creanțe financiare , realizate prin acordarea de împrumuturi ;
alte creanțe , realizate din alte operații .
După perioada de timp în care trebuie soluționate , deosebim ;
creanțe de încasat la termen lung ( peste 5 ani ) ;
creanțe de încasat la termen mijlociu ( între 1 și 5 ani ) ;
creanțe de încasat la termen scurt ( sub 1 an ) .
După obiectul sau conținutul economic al creanțelor :
creanțe asupra clienților – pentru produsele vândute , lucrările executate și serviciile prestate ;
creanțe asupra furnizorilor – ca urmare a aconturilor și avansurilor plătite furnizorilor în mod anticipat ;
creanțe generate de deținerea unor efecte comerciale ( cambii , bilete la ordin ) ;
creanțe asupra debitorilor diverși .
În funcție de moneda în care se formează :
creanțe în lei , respectiv clienți interni ;
creanțe în devize , respectiv clienți externi .
În funcție de raporturile avute cu societățile :
creanțe asupra societăților din cadrul grupului ;
creanțe în afara grupului .
În categoria creanțelor înregistrate în contabilitatea unităților economice acestea se pot împărți în : creanțe din exploatare , creanțe diverse și cheltuieli înregistrate în avans .
Creanțele din exploatare pot fi definite ca fiind drepturile pe termen scurt ale unităților patrimoniale asupra terților ce rezultă ca urmare a desfășurării ciclului de exploatare și care au în contrapartidă în general venituri din exploatare . Uneori au în contrapartidă și conturi fără incidență asupra contului de rezultate , dar care se referă totuși la operațiuni din exploatare , cum sunt avansurile acordate furnizorilor sau personalului .
Creanțele diverse sunt cele față de unitățile din cadrul grupului și față de asociați , cele față de diverși debitori ai societății , precum și cele rezultate din clarificarea unor operații în curs de clarificare .
Cheltuielile înregistrate în avans sunt considerate „ creanțe” ale exercițiului curent asupra exercițiilor viitoare , deoarece ele sunt cheltuieli anticipate care trebuiesc excluse din cheltuielile curente ale exercițiului și încorporate apoi în exercițiul căruia îi aparțin .
Principalele operații care fac obiectul creanțelor se referă la crearea drepturilor de creanță și la încasarea acestora . În ceea ce privește creanțele , ele pot fi sau nu însoțite de garanții de natură reală ( ipoteca , gaj ) sau personală ( privilegii generale sau speciale ) . În varianta în care creanța nu este garantată , creditorul beneficiază de un anumit gaj asupra patrimoniului debitorului , la concurență , însă cu alți creditori , fiind plătit numai după ce au fost achitate creanțele însoțite de garanții .
Datoriile și creanțele sunt evidențiate în contabilitate la valoarea lor nominală . Datoriile și creanțele în devize se înregistrează în contabilitate la cursul de schimb în vigoare la data angajării acestora sau la data plății lor, respectiv la data încasării lor . Diferențele de curs valutar care apar între momentul înregistrării datoriilor și creanțelor și data plății sau încasării lor se înregistrează ca venituri sau cheltuieli financiare , după caz . De asemenea , portivit IAS 21 „Efectele variațieie cursului de schimb” , și diferențele de curs valutar înregistrate la sfârșitul exercițiului pentru creanțele sau datoriile nedecontate se înregistrează tot asupra cheltuielilor sau veniturilor financiare .
1.3. RELAȚIILE DE DREPTURI ȘI OBLIGAȚII
CU PARTENERII COMERCIALI
Pentru a-și realiza obiectul de activitate în vederea obținerii de profit , orice întreprindere cu activitate industrială , comercială , de servicii sau altă natură , efectuează în mod curent tranzacții de cumpărări și vânzări de bunuri și servicii . Aceste operații curente de vânzări și cumpărări de bunuri și servicii dau conținut funcției comerciale a unei firme și se efectuează pe baza politicilor de cumpărări și vânzări stabilite de managerii întreprinderii .
Părțile care intră în relații în cadrul acestor operații comerciale sunt pe de o parte furnizorul, pentru care operația reprezintă o vânzare , iar pe de altă parte clientul , pentru care aceeași operație reprezintă o cumpărare . Relațiile de drepturi și obligații cu aceștia iau naștere prin acordul bilateral de voință al părților , respectiv prin încheierea de contracte urmate apoi de realizarea clauzelor prevăzute în aceste contracte , adică vânzarea sau cumpărarea de bunuri sau servicii urmată de plata , respectiv încasarea contravalorii acestora .
La baza operațiilor de vânzare-cumpărare între partenerii comerciali stă factura , care detaliază bunurile vândute sau serviciile prestate și permite determinarea mărimii nete , de plătit vânzătorului de către cumpărător . Ea este totodată documentul care stă la baza înregistrării în contabilitatea celor doi parteneri comerciali a operațiilor efectuate , incluzând și specificații privind TVA colectată sau deductibilă .
Derularea operațiilor de cumpărări de bunuri și servicii pentru activitatea curentă a întreprinderii presupune selecția furnizorilor în funcție de o serie de parametrii cum sunt : prețurile și tarifele practicate de furnizori , termene de livrare , mod de livrare , condiții de plată , capacitate de producție pentru a face față cererii , calitatea produselor , garanții de bună execuție etc.
Agenții economici achiziționează bunuri și servicii destinate consumului pentru obținerea de alte bunuri și servicii , acțiune definită de noțiunea de consum intermediar , echivalentă cu denumirea contabilă de „ consumație provenită de la terți ”. Cumpărările curente de bunuri și servicii care formează consumul intermediar se pot delimita în : cumpărări de bunuri stocabile ( mărfuri , materii prime , materiale , ambalaje etc.) și cumpărări de bunuri nestocabile și servicii ( consumul de energie electrică și apă , lucrările și serviciile executate de terți ) .
Obținerea de profit de către o societate nu este posibilă fără degajarea unor venituri care să fie superioare cheltuielilor angajate .Veniturile curente ale unei firme trebuie să provină , în principal , din vânzări de bunuri sau prestări de servicii către alte persoane juridice sau fizice , după caz . Conform Codului civil , „ vânzare este o convenție prin care două părți se obligă între ele , una a transmite celeilalte proprietatea unui lucru și aceasta a plăti celei dintâi prețul lui ”. Deci, sub raport juridic , vânzarea este un contract care presupune transferul de proprietate asupra unui bun în schimbul plății prețului .
Conform IAS 18 , pentru a fi contabilizate , veniturile din vânzarea mărfurilor sau produselor societății trebuie să îndeplinească trei condiții :
întreprinderea să fi transferat cumpărătorului principalele riscuri și avantaje inerente proprietății bunurilor cedate ;
întreprinderea nu trebuie să conserve controlul efectiv asupra acestor bunuri și nici să participe la gestiunea lor ;
costurile operațiilor trebuie să fie măsurabile de o manieră fiabilă .
Aceeași normă internațională stipulează că , în general , transferul riscurilor și avantajelor legate de proprietate coincide cu transferul dreptului de proprietate sau cu livrarea . Însă, tranzacțiile nu pot fi considerate drept vânzări și nu poate fi contabilizat nici un venit atunci când :
vânzătorul rămâne obligat din cauza unei execuții nesatisfăcute și neacoperite prin clauze de garanție ;
obținerea veniturilor din vânzare bunurilor este subordonată revânzării acestora de către cumpărător ;
bunurile sunt livrate sub rezerva instalării lor , aceasta reprezentând o parte importantă din contractul încă neexecutat de către vânzător ;
cumpărătorul are dreptul să anuleze cumpărarea datorită unei cauze precizate în contractul de vânzare , vânzătorul fiind într-o situație de incertitudine referitoare la probabilitatea restituirii bunurilor .
În schimb , o tranzacție este considerată drept o vânzare și veniturile respective pot fi contabilizate , în situația când vânzătorul conservă numai o parte nesemnificativă a riscurilor ( cum este atunci când conservarea proprietății bunurilor se face cu singurul scop de protejare a vânzătorului contra riscului de neplată ) .
În ceea ce privește veniturile provenite din prestări de servicii , și acestea fac obiectul IAS 18 , precizându-se că ele trebuie să fie constatate prin referință la situația execuției operației la data bilanțului atunci când sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiții :
suma veniturilor poate fi evaluată într-un mod fiabil ;
este probabil că avantajele economice asociate operației vor fi în beneficiul întreprinderii ;
situația de execuție a operației la data bilanțului poate fi evaluată de o manieră fiabilă ;
cheltuielile efectuate pentru această operație și cheltuielile de efectuat pentru finalizarea operației pot fi măsurate în mod fiabil .
În concluzie , atunci când rezultatul unei prestări de servicii nu poate fi estimat de o manieră fiabilă , veniturile nu sunt contabilizate decât la concurența cheltuielilor recuperabile deja contabilizate .
Vânzările de bunuri și servicii sunt evaluate plecând de la prețul de vânzare ( sau tarif în cazul serviciilor ), exclusiv reducerile comerciale operate , preț definitiv negociat între vânzător și cumpărător . Fixarea prețului de vânzare pentru produsele sau serviciile comercializate se bazează pe o politică care trebuie să răspundă obiectivelor strategice ale întreprinderii , care sunt , între altele :
supraviețuirea : atrage tendința scăderii prețurilor pentru menținerea unui anumit nivel de activitate și asigurarea continuității exploatării ;
maximizarea profitului : presupune căutarea unui echilibru între volumul fizic al activității și prețul care asigură maximizarea profitului ;
maximizarea dezvoltării : întreprinderea caută să ocupe maximum din segmentele de piață , promovând un preț descurajant pentru concurență .
Politica de prețuri a unei societăți influențează direct nivelul indicatorului cifra de afaceri (suma vânzărilor ) .
Reglementările de natură juridică , fiscală și contabilă impun ca pentru oricare tranzacție de vânzare-cumpărare să se întocmească factura ( sau factura fiscală ) . Factura este documentul comercial care descrie în termeni generali tranzacțiile de vânzare-cumpărare efectuate între doi agenți economici : unul numit furnizor , pentru care operația reprezintă o vânzare , iar celălalt , numit client , pentru care aceeași operație reprezintă o cumpărare . Acest document stă la baza înregistrării în contabilitatea celor doi parteneri a obligațiilor și a drepturilor de creanță ce iau naștere între aceștia .
Pentru respectarea principiului continuității activității întreprinderii trebuie realizat cel puțin un echilibru între veniturile și cheltuielile societății , între încasări și plăți . Asigurarea acestui echilibru presupune , printre altele , controlarea permanentă a capacității de plată a unității , a ratei autonomiei financiare . În acest sens trebuie urmărite anumite obiective în conducerea și organizarea activității unei societăți :
cunoașterea în orice moment a nivelului creanțelor și datoriilor agentului economic ce rezultă din relațiile comerciale și financiare ale unității ;
urmărirea încasării în timp a tuturor sumelor de la clienți și debitori , precum și achitarea în termen a datoriilor față de furnizori , creditori , personalul unității , bugetul statului etc. ;
cunoașterea creanțelor și datoriilor față de asociați sau acționari și urmărirea decontării în termen a acestora ;
cunoașterea creanțelor și datoriilor față de unitățile din cadrul grupului și care derivă din operațiunile efectuate cu aceștia ;
soluționarea corectă și în termen legal a decontărilor din operații în curs de clarificare ;
soluționare corectă a deprecierilor constatate asupra creanțelor sau datoriilor , precum și a creșterilor de valoare a acestora .
Pe parcursul realizării acestor obiective se urmărește în permanență și respectarea principiului noncompensării . Acesta presupune că nu este admisă compensarea posturilor de cheltuieli cu cele de venituri și nici a creanțelor cu datoriile . Deci , nu pot fi compensate datoriile și creanțele referitoare la același terț , cu excepția cazurilor în care a fost perfectat un acord scris de compensare .
1.4. COMERȚUL EXTERIOR – GENERATOR DE RELAȚII
CU PARTENERII EXTERNI
În dorința de a realiza produse de calitate , precum și de a-și extinde piața de desfacere , întreprinderile se orientează spre activitatea de comerț exterior . Aceasta presupune atât importul de materii prime , materiale , mărfuri , utilaje industriale și alte produse , cât și exportul de produse, mărfuri și alte bunuri de pe piața internă . După 1990 , o mare parte dintre firmele din România au început să-și concentreze atenția și activitatea cu preponderență spre piețele externe . În categoria acestora intră , alături de firmele mari , și firmele mici și mijlocii .
La nivel de firmă , motivațiile angajării în activitățile de import-export sunt numeroase și diferite . Astfel , importul este încurajat și motivat de :
obținerea de materii prime care nu sunt disponibile în România ;
achiziționarea de utilaje care nu se fabrică în România ;
achiziționare directă de la furnizor atunci când acesta se află în altă țară ;
reducerea dependenței de o sursă de aprovizionare internă prin realizarea unei relații de afaceri cu un partener extern ;
plata unui preț mai mic decât cel oferit pe piața internă ;
relația cu un furnizor extern asigură produse făcute la comandă conform specificației importatorului român ;
folosirea avantajelor provenind din programele de stimulente și subvenții oferite de alte țări investitorilor care produc pentru export ;
transformarea unei activități de afaceri interne într-o activitate de afaceri internațională .
Exportul permite firmei să-și extindă ponderea pe piață , să-și diversifice piețele , să beneficieze de reducerea costurilor prin majorarea producției la nivelul maxim de capacitate , să beneficieze la maxim de pe urma ofertei unor produse de servicii de calitate și competitive realizate pentru export .
Rețeta succesului în activitățile de import-export este evident dependentă de specificul firmei , al produselor comercializate sau a piețelor pe care se acționează . Cu toate acestea , există și unele „ ingrediente ” extrem de utile pentru obținerea succesului : experiența sau cunoașterea întregului proces de import , de la reperarea furnizorilor la trecerea prin vamă a produselor importate ; identificare tuturor cheltuielilor legate de obținerea și aducerea pe piață a produselor importate ; capacitatea de a stabili și a menține relații bune de afaceri cu furnizorii ; capacitatea de a stabili și menține relații bune de lucru cu o serie de parteneri profesioniști , ca de exemplu firmele de transport și asigurări , bănci , autorități vamale ; elaborarea unui plan de marketing internațional care să definească în mod clar obiectivele , să anticipeze problemele cu care firma se poate confrunta și chiar unele soluții potențiale ; alegerea cu grijă a importatorului de produse românești ; acordarea unei atenții majore relației cu importatorul prin oferirea de rabaturi speciale , stimulente în realizarea vânzărilor pe piețele externe , condiții speciale de credit și garanții ; tipărirea de prospecte și materiale de prezentare a produselor oferite , în limbile uzuale pe piețele de export .
Înainte de a se angaja în activitățile de import , o unitate trebuie să facă o analiză a avantajelor de care ar beneficia achiziționarea din afara țării , comparativ cu achiziționarea din țară. Aici intră o estimare a costului produselor importate , cunoașterea reglementărilor în vigoare atât din țările exportatoare cât și din România , deoarece acestea pot influența prețul estimat al aducerii bunurilor din import .
Un punct de plecare în activitatea de import îl constituie participarea la diferite târguri și expoziții interne și internaționale , unde pot fi întâlniți furnizori externi , care oferă anumite produse , poate fi analizată calitatea acestora , se pot obține informații despre furnizori , despre condițiile de livrare . Într-un cuvânt , se obține experiență .
La baza angajării relațiilor cu partenerii externi stă contractul de vânzare-cumpărare în comerț exterior , ce reprezintă acorduri complexe cu cerințe și responsabilități diferite pentru fiecare din părți și pentru fiecare produs , serviciu și piață . Acest contract , pe lângă clauzele normale ce sunt cuprinse și în contractele de vânzare-cumpărare interne , conține și unele clauze specifice tranzacțiilor externe . Dintre ele enumerăm :
condițiile de vânzare , care reprezintă termenii în care se achiziționează bunurile , atabiliți pe baza reguluilor INCOTERMS , acceptate pe plan internațional ;
metodele de plată ;
detalii privind expedierea produselor ;
cheltuielile și taxele suplimentare ;
clauza privind limitarea responsabilității exportatorului , livrarea parțială , care reprezintă și condiție din acreditivul cumpărătorului sau orice altă modalitate de plată .
Contractele de vânzare de materii prime conțin aproape întotdeauna o cerință de determinare a calității și cantității de către un inspector independent .
Metodele de decontare pentru bunurile exportate sau importate de firmele românești este întotdeauna negociată ca parte a angajamentului de vânzare sau a contractului . Desigur , opțiunea de plată depinde de mărimea comenzii și de solicitările partenerilor . În cele din urmă însă , decizia se bazează pe gradul de risc pe care exportatorul sau importatorul sunt dispuși să-l accepte la realizarea unei anumite tranzacții .
Modalitățile de plată în comerțul internațional în funcție de avantaje și riscuri sunt :
Plata anticipată ( în avans , în numerar )
Pentru un exportator , plata anticipată este cea mai sigură opțiune , deoarece elimină toate riscurile de neplată și totodată mărește capitalul de lucru al acestuia . Din păcate , este o metodă rar utilizată , deoarece pre puțini importatori sunt dispuși să plătească în avans , în numerar . Exportatorul poate , de asemenea , când execută o comandă specială , să solicite plata anticipată , integrală sau a unui avans , având în vedere riscul major pe care și-l asumă în caz de neplată . Există mai multe variante parțiale de plată anticipată . Cea mai sigură pentru vânzător este plata în numerar odată cu intarea în vigoare a comenzii . O altă posibilitate este de a solicita plata înainte ca produsul să fie livrat . Fiecare din aceste alternative asigură vânzătorului plata înainte ca produsele să-i iasă de sub control . Toate aceste clauze înseamnă că importatorul preia aproape toate riscurile tranzacției .
Plata prin acreditiv
Acreditivul este considerat unul dintre cele mai inteligente instrumente din comerțul internațional . El reprezintă un document emis de o bancă , prin care aceasta declară angajamentul său de a plăti către exportator o anumită sumă de bani în numele unui cumpărător , cu condiția ca acesta din urmă să îndeplinească anumite condiții . Acreditivele reprezintă cea mai utilizată metodă de efectuare a plăților internaționale , deoarece riscurile tranzacției se împart între exportator și importator și are un grad rezonabil de securitate dat de intermedierea făcută de bancă.
Incasso documentar ( sau plata contra documente de la livrarea mărfii )
Incasso-ul documentar este o modalitate de efectuare a plății bunurilor prin care exportatorul , după ce a expediat mărfurile către importator , dă instrucțiuni băncii sale de a încasa o anumită sumă de la importator în schimbul transferului documentelor de transport și a altor documente care dau dreptul importatorului să intre în posesia bunurilor . El poate fi de două feluri: plata contra documente și acceptarea plății contra documente . această modalitate de plată implică mai puține cheltuieli comparativ cu acreditivul , este mai ușor de realizat și se recomandă în cazul existenței unei încrederi majore între parteneri .
Plata în cont deschis
Această modalitate de plată este un aranjament prin care bunurile sunt expediate către cumpărător , acesta urmând să plătească după o anumită perioadă ( în mod uzual 30 ,60 sau 90 zile de la expediere ) . Evident că plata în cont deschis înseamnă securitate maximă pentru importator și risc maxim pentru exportator . Exportatorul poate utiliza această modalitate doar atunci când are o mare încredere în capacitatea și voința de plată a cumpărătorului .
Condițiile de livrare sunt deosebit de importante în contractele internaționale , deoarece cheltuielile de transport , asigurare și taxele pot reprezenta un procent major din prețul contractual . Aceste condiții de livrare sunt stabilite prin referire la INCOTERMS ( condiții comerciale internaționale ) , care în prezent cuprinde 13 condiții de livrare : franco de-a lungul navei (FAS) ; franco bord (FOB) ; cost și navlu (CFR) ; costul , asigurarea și navlul (CIF) ; livrat franco navă (DES) ; livrat la chei (DEQ) ; franco uzină (EXW) ; franco cărăuș (FCA) ; transport plătit până la ( CPT) ; transport și asigurare plătite până la ( CIP) ; livrat la frontieră ( DAF) ; livrat taxă neplătită ( DDU) ; livrat taxă plătită ( DDP) .
Clauzele contractuale privind condițiile de livrare determină stabilirea următoarelor aspecte , deosebit de importante pentru orice operațiuni de import-export :
unde se transferă riscurile pentru pierderea sau degradarea bunurilor de la vânzător la cumpărător ;
care parte este responsabilă pentru formalitățile vamale ( atât în țara exportatoare , cât și în cea importatoare ) ;
cine va aranja transportul bunurilor în țara exportatoare ;
cine va plăti transportul bunurilor ;
cine va aranja asigurarea și cine o va plăti .
Efectuarea de operațiuni legate de import-export , încheiate la nivel de agent economic , este reglementată de H.G. nr.276/02.05.1995 , completată de H.G. nr.969/15.10.1996 . Operațiunile legate de import-export , încheiate la nivel de agent economic , se realizează pe bază de licențe eliberate , în prealabil, de Ministerul Industriei și Comerțului. Sunt admise următoarele tipuri de operațiuni legate de import-export :
a) import de produse energetice și materii prime, precum și de materiale , componente, subansambluri si utilaje destinate industriilor energetică , extractivă și sectoarelor de prelucrare primară , cu plata prin produse liberalizate la export , inclusiv instalații complexe și lucrări de construcții-montaj ;
b) import de mașini , utilaje , echipamente , instalații , subansambluri și piese de schimb aferente acestora , necesare lucrărilor de investiții și/sau retehnologizării , cu plata prin produse industriale finite românești , liberalizate la export ;
c) import de materiale , componente , subansambluri , piese de schimb pentru producție și închiriere de utilaje (leasing) , cu export de produse finite din producția proprie ;
d) import de materii prime, materiale , utilaje , echipamente și accesorii pentru producția proprie , cu plata prin servicii prestate în Romania și în străinătate în domeniul productiv , pentru parteneri externi ;
e) importul produselor destinate vânzării cu amănuntul , pentru consumul populației , în limita valorii de 500 mii dolari SUA , pe agent economic și pe an calendaristic , cu export de mărfuri românești ;
f) import de produse , materiale , componente , subansambluri destinate întreținerii sau reparării tehnicii din dotare , necesare apărării țării , ordinii publice și siguranței naționale, cu export de produse liberalizate .
Operațiunile legate de export-import cu valoare mai mare de un milion dolari SUA pe agent economic și pe an calendaristic vor fi aprobate de Ministerul Industriei și Comerțului , cu avizul Ministerului Finanțelor , pe baza propunerilor fundamentate ale ministerelor de resort , cu excepția celor prevăzute la lit. f).
În cazul tranzacțiilor cu partenerii externi , intervine o particularitate legată angajarea , decontarea și înregistrarea în contabilitate a drepturilor de creanță și a obligațiilor de plată în devize . Potrivit IAS 21 „Efectele variației cursurilor de schimb valutar ”, operațiunile în valută trebuie înregistrate în momentul recunoașterii inițiale în moneda de raportare , aplicându-se sumei în valută cursul de schimb dintre moneda de raportare și moneda străină , la data efectuării tranzacției . Cursul de schimb valutar la data tranzacției poate fi curs la vedere ( curs spot) sau curs mediu ( săptamânal sau lunar ) . Dacă totuși , cursurile de schimb fluctuează în mod semnificativ , folosirea cursului mediu pe o anumită perioadă este necorespunzătoare . La data bilanțului , creanțele și datoriile neîncasate / plătite sunt recunoscute la cursul de schimb la 31 decembrie , diferențele favorabile sau nefavorabile înregistrându-se , potrivit IAS 21 , cu ajutorul conturilor 765 „Venituri din diferențe de curs valutar” și 665 „Cheltuieli din diferențe de curs valutar”. La data decontării acestora , diferențele de curs valutar se înregistrează numai pentru diferența dintre cursul de schimb la data bilanțului și cursul de schimb la data încasării / plății , în aceleași conturi .
Câștigurile și pierderile din tranzacțiile în valută și diferențele de curs valutar apărute din conversia situațiilor financiare ale operațiunilor din străinătate pot antrena efecte fiscale , ce sunt contabilizate conform IAS 12 „Impozit pe profit”.
Activitatea de comerț exterior este încurajată și în România , ca în mai toate țările , prin diverse acțiuni de stimulare , cum sunt : acordarea de stimulente directe sau indirecte la export sub forma primelor de export ; măsuri fiscale , în sensul scutirii sau reducerii de taxe și impozite la produsele exportate , acordarea de facilități vamale ; acordarea de credite în condiții avantajoase pentru realizarea producției de export ; scutirea sau reducerea impozitului pe profit realizat din export ; scutirea de TVA a produselor exportate ; amânarea temporară de la plata TVA până la începerea producției , a importului de bunuri de investiții pentru realizarea de produse destinate în proporție de cel puțin 50 % exportului etc .
Documentația este o parte vitală a oricărei operațiuni de import sau de export . Fără documentația necesară , achizitorul nu poate importa marfa , iar exportatorul nu poate primi contravaloarea acesteia . Setul de documente necesare la operațiunile de export și import se pot împărți în trei mari categorii :
documente comerciale : factura proformă , factura comercială , certificatul de inspecție eliberat de o persoană terță , lista de ambalaj , contractele de asigurare și documentele financiare ;
documentele de transport : conosamentul sau scrisoarea de trăsură aeriană ;
documente oficiale : declarație vamală , certificat de origine , factura consulară , licențe sau permise de export , licențe de import , certificate fitosanitare și alte certificate .
CAPITOLUL 2.
CONTABILITATEA RELAȚIILOR CU FURNIZORII
2.1. ANGAJAREA RELAȚIILOR CU FURNIZORII
LA S.C. ROSTRAMO S.A.
Ca orice unitate care are ca funcție principală producția , SC Rostramo SA Târgu-Jiu se angajează în relații comerciale cu furnizorii de materii prime și materiale , de utilaje pentru a-și putea desfășura activitatea în condiții optime , atât din punct de vedere tehnic și tehnologic , cât și din punct de vedere al organizării procesului tehnologic și al calității produselor ce urmează a fi realizate .
Înainte de a se angaja în aceste relații , orice unitate care se respectă și care este bine organizată și coordonată la nivel comercial procedează la o acțiune de prospectare a pieței în vederea descoperirii tuturor surselor de disponibile de aprovizionare . După această etapă urmează cercetarea acestor surse , ce are ca obiectiv precalificarea surselor potențiale și care îngustează câmpul de investigare de la sursele posibile la cele acceptabile . Scopul acestei acțiuni este descoperirea furnizorilor care sunt capabili să producă articolul necesar la calitatea și cantitatea cerută , în care se poate avea încredere că vor fi capabili să asigure o aprovizionare continuă , care își vor ține promisiunile de furnizare și obligațiile privind serviciile însoțitoare și care sunt competitivi în ceea ce privește prețul practicat .
Serviciile asociate resurselor materiale cumpărate sunt , adesea , un factor intangibil în evaluarea furnizorilor . În aprecierea lor se includ aspecte cum ar fi : localizarea geografică , rezerva de capacitate , asistența tehnică , situația financiară , garanțiile , sursele furnizorilor , relațiile de muncă și reputația furnizorilor , politica de preț a furnizorilor .
Datoriile față de furnizori sunt datorii din exploatare ce apar ca urmare a aprovizionării cu materii prime , materiale , utilaje și alte bunuri și servicii de la terți în vederea desfășurării în bune condiții a procesului de producție . Obligațiile societății față de furnizorii săi se ridică la nivelul valorii bunurilor , lucrărilor și serviciilor primite , inclusiv cota de TVA aferentă . În situația în care furnizorul acordă reduceri de comerciale , valoarea de înregistrare a obligației este la nivelul netului comercial plus cota de TVA aferentă . Cu alte cuvinte , valoarea de înscriere a datoriei intrate în patrimoniu este valoarea ei nominală de rambursare . Documentul ce stă la baza consemnării transferului de proprietate pentru bunuri , respectiv în momentul realizării lor pentru lucrări și servicii este , așa cum am mai amintit , factura . Ea este tototodată documentul ce stă la baza înregistrării în contabilitatea celor doi parteneri comerciali , incluzând și specificații privind TVA-ul colectat și deductibil .
Achiziționarea bunurilor de orice natură de la furnizori se face contra unui preț sau cost de achiziție , în care nu intră cheltuielile financiare relative la finanțarea stocajului și nici reducerile financiare acordate de furnizori pentru plata înainte de scadență a contravalorii bunurilor cumpărate . Costul de achiziție al unui bun este egal cu prețul de cumpărare, taxele nerecuperabile, cheltuielile de transport-aprovizionare și alte cheltuieli accesorii necesare pentru punerea în stare de utilitate sau intrarea în gestiune a bunului respectiv.
Facturile de cumpărare-vânzare comportă adesea majorări datorate cheltuielilor de transport adăugate la prețul bunurilor cumpărate ( în varianta suportării lor de către client ) . La beneficiarul bunurilor achiziționate , aceste „ majorări ” pot fi înregistrate : fie în debitul contului 624 „Cheltuieli cu transportul de bunuri și personal ” , respectându-se în acest caz necesitatea evidențierii acestor cheltuieli după natura lor ; fie în debitul unui cont de stocuri din clasa 3 , atunci când factura nu cuprinde decât o categorie de bunuri sau , în cazuri mai rare , când există mai multe categorii de bunuri , iar afectarea cheltuielilor de transport la fiecare categorie se poate face după criterii raționale .
Furnizorii unității SC ROSTRAMO SA sunt atât interni cât și externi . Aceștia livrează materii prime ( în special cherestea de fag , brad și stejar , dar și înlocuitori ca PAL melaminat , PFL ) și materiale ( lacuri , nitrolacuri , accesorii pentru înfrumusețarea mobilei , hârtie abrazivă , aracet etc.) , utilaje industriale , energie , apă , servicii transport , radio și telecomunicații , etc.
Evidența analitică și sintetică a furnizorilor se ține la compartimentele contabilitate și financiar. SC ROSTRAMO SA aplică începând cu 1 ianuarie 2002 reglementările actuale în materie de contabilitate , ea îndeplinind condițiile pentru aplicarea OMF 94/2001 . Astfel , conturile utilizate pentru evidența furnizorilor sunt :
401. Furnizori __ 401.1 Furnizori interni analitice : .1 materii prime
.2 materiale
.3 servicii
.4 obiecte de inventar
401.2 Furnizori externi analitice : .1 materii prime
.2 materiale
.3 servicii
.4 obiecte de inventar
403. Efecte de plătit
404. Furnizori de imobilizări 404.1 Furnizori interni de imobilizări
404.2 Furnizori externi de imobilizări
405. Efecte de plătit pentru imobilizari
408. Furnizori – facturi nesosite
409. Furnizori – debitori
4091. Furnizori-debitori pentru cumpărări de bunuri de natura stocurilor
4092. Furnizori-debitori pentru prestări de servicii si executări de lucrări
Deoarece unitatea intră în relații cu numeroși furnizori , pentru a se cunoaște datoriile față de fiecare din aceștia , aceste conturi sintetice se detaliază pe analitice dechise pe fiecare dintre furnizori în funcție de natura bunurilor sau serviciilor achiziționate de la aceștia .
Relațiile pe care unitatea le are cu furnizorii externi dau naștere la datorii în devize , care se înregistrează în contabilitate în lei la cursul de schimb în vigoare la data efectuării tranzacției . Diferențele de curs valutar între data înregistrării datoriei și cea a plății se înregistrează ca și datorii sau venituri financiare , după cum diferențele sunt nefavorabile sau favorabile . La data închiderii conturilor , datoriile în devize neachitate vor fi regularizate în funcție de cursul valutar la 31 decembrie , utilizând conturile 665 „Cheltuieli din diferențe de curs valutar ” , pentru diferențele nefavorabile , în cazul creșterii cursului valutar sau 765 „Venituri din diferențe de curs valutar”, pentru diferențele favorabile , în cazul scăderii cursului valutar .
În angajarea relațiilor cu furnizorii , societatea urmărește să-și aleagă parteneri serioși , care să asigure aprovizionarea în timp util cu materii prime și materiale . Evidența sintetică a acestora se ține zilnic pe fișele de cont .
În anumite împrejurări , în practica agenților economici , se întâlnesc situații în care unele bunuri să sosească de la furnizori fără factură , iar unele servicii prin natura lor să se factureze cu un anumit decalaj de timp ( consumul de energie electrică , de energie termică , gaze naturale , serviciile telefonice se facturează de regulă , cu un decalaj de o lună ) . Aceste datorii neexigibile din cumpărări de bunuri și servicii se evidențiază în contabilitate cu ajutorul contului 408 „ Furnizori – facturi nesosite ” . Datorită faptului că nu a sosit factura , devine neexigibilă nu numai datoria față de furnizor , ci și TVA , adică este o taxă pe valoarea adăugată neexigibilă de natura celei deductibile . După primirea facturii datoria neexigibilă se transformă în datorie exigibilă , la fel și TVA aferentă .
În cazul în care datoria neexigibilă , înregistrată în cursul exercițiului , se referă la cumpărări de la furnizori externi , cu ocazia întocmirii bilanțului se pune problema înregistrării diferențelor de curs valutar . Și în acest caz , la evaluarea datoriilor neexigibile la data bilanțului se folosesc conturile 765 sau 665 , după cum diferențele sunt favorabile sau nefavorabile .
În anumite situații , stabilite , de regulă prin contracte , clientul acordă furnizorului avansuri bănești în vederea livrării unor bunuri sau servicii , iar în aceste cazuri se constituie o creanță față de furnizor , adică acesta devine debitor . Creanța asupra furnizorului se înregistrează în contul 409 „ Furnizori-debitori” , dezvoltat pe analitice corespunzătoare cumpărărilor de bunuri de natura stocurilor sau de natura imobilizărilor . Aceste avansuri pot fi acordate atât furnizorilor interni , cât și externi . În cazul în care livrarea și/sau plata bunurilor nu s-a făcut înainte de 31.12 , avansul acordat furnizorului extern va fi și el evaluat la data bilanțului , diferențele de curs valutar fiind înregistrate după același criterii ca în cazul neîntocmirii facturii .
O caracteristică observată la SC ROSTRAMO SA este legată de contabilizarea acestor avansuri acordate furnizorilor . În momentul acordării lor se înregistrează în contul 4091 „ Furnizori-debitori pentru cumpărări de bunuri de natura stocurilor” . Pentru aceste avansuri , societatea percepe un comision de 0,5 % din valoarea acestora furnizorului de materii prime . Acestui comision nu i se întocmește factură separată , ci , la plata bunurilor , se înregistrează ca un scont primit de la furnizor în contul 767 „ Venituri din sconturi primite ”.
În cazul aprovizionării de la furnizori cu bunuri sau servicii se pot întâlni următoarele situații :
a) unitatea se aprovizionează cu bunuri de la furnizor , plata făcându-se concomitent în numerar . Achiziția poate fi de bunuri și servicii sau de imobilizări . În acest caz , reflectat în figura următoare , furnizorul pune la dispoziția clientului (SC Rostramo SA) bunurile de care acesta are nevoie R1 , iar unitatea va folosi resursele pentru nevoile sale F1 . Acesta este un flux real de intrare pentru SC ROSTRAMO SA , concomitent , ea făcând plata bunurilor pune la dispoziția furnizoruluii resursele sale bănești R2 pe care le va folosi pentru nevoile sale F2 furnizorul . Acesta este un flux financiar de ieșire pentru ROSTRAMO .
R1 bunuri F1
F2 bani R2
b) unitatea se aprovizionează cu bunuri ( materii prime , materiale sau imobilizări ) , plata urmând a se face ulterior . Pentru unitatea client ( SC ROSTRAMO SA ) această operațiune se derulează în două etape :
aprovizionarea cu bunuri dă naștere unui flux real de intrare ( R1-F1) și concomitent la un flux financiar amânat la plată , adică la o datorie a unității față de furnizor ( R2-F2) ;
R1 bunuri F1
F2 flux amânat R2
la achitatrea datoriei față de furnizor , fluxul de intrare constă în anularea obligației de plată (R1-F1) datorită fluxului financiar de ieșire R2-F2 prin care se pune la dispoziția furnizorului o resursă bănească R2 , utilizată de acesta pentru nevoile sale F2 .
R1 flux anulat F1
F2 bani R2
Dacă aprovizionarea se face pe bază de credit comercial , fluxul amânat și fluxul anulat se derulează pe baza „ efectelor de plată ” .
Documentele care intervin în cazul angajării relațiilor cu furnizorii cu materii prime , materiale sau imobilizări , folosite de asemenea și de SC ROSTRAMO SA sunt următoarele :
– comanda –făcută de client (ROSTRAMO) pentru bunurile solicitate ce nu sunt pe stoc la furnizor ;
– factura –întocmită de furnizor pentru bunurile livrate ;
– NIR – pentru recepționarea bunurilor livrate de furnizori ;
– fila CEC sau ordin de plată –pentru avansurile acordate furnizorilor prin bancă .
Principalul cont de evidență a relațiilor cu furnizorii este contul 401 Furnizori , alături de conturile amintite mai sus , în care sunt evidențiați furnizorii atât interni , cât și externi în analiticele corespunzătoare . Pentru evidența analitică a furnizorilor se utilizează programul informatic de contabilitate realizat de oficiul de calcul al unității , program care permite în orice moment listarea unor situații lunare sau anuale (anexate la finalul lucrării) , cum sunt :
situația anuală a importurilor ;
situația furnizorilor în funcție de vechime ( până în 30 zile , 30-60 zile , 60-90 zile și peste 90 zile ) ;
situația furnizorilor cu pondere mare în componența soldului 401 ;
situația contului 401 ;
situația lunară a componenței soldului 409 .
Modul de utilizare a acestor conturi în contabilitatea SC ROSTRAMO SA este prezentat în cele ce urmează . Analiza operațiilor este făcută pe luna decembrie 2002 .
1) Principalele aprovizionări de la furnizori pe care le face SC ROSTRAMO SA sunt cele cu materii prime și materiale . Înregistrarea lor în contabilitate se face astfel :
a) SC ROSTRAMO SA achiziționează la data de 02.12.2002, pe baza facturii nr. 15410 de la furnizorul intern SC AL TAREK BUCUREȘTI SRL cherestea de brad în valoare de 100.000.000 lei , TVA 19 % , cheltuielile de transport în valoare de 15.000.000 , fiind incluse în factură .
% = 401.1.1 136.850.000
100.000.000
15.000.000
4426 21.850.000
Se observă că valoarea transportului se înregistrează la această societate asupra cheltuielilor de transport în contul 624 , ele nefiind incluse în valoarea materiilor prime achiziționate , care ar fi fost o alternativă de înregistrare a acestora .
b) La data de 05.12.2002 , societatea s-a aprovizionat de la SC NORTON SA , furnizor extern din Franța , pe baza facturii nr. 1478912 , cu materiale consumabile ( hârtie abrazivă ) în valoare de 3500 € , cursul de schimb la acea dată fiind de 36500 lei / € . Taxele vamale 6 % , cheltuieli de transport 350 € . Scadența acestei facturi este 23.12.2002; plata se va face din acreditiv .
% = 401.2 .2 167.224.750
127.750.000
12.775.000
4426 26.699.750
Taxele vamale se înregistrează separat și sunt achitate direct din contul de disponibil .
635 = 5121 7.665.000
c) Pentru comanda 512478 de la clientul SC CRISMAR TRADE BUCUREȘTI SRL , unitatea achiziționează materie primă ( PAL melaminat ) de la SC FER-MI IMP-EXP SRL , pe care o dă direct în consum . Această situație duce la utilizarea contului de cheltuieli cu materiile prime în corespondență cu contu 401.1 Furnizori interni . Valoarea bunurilor achiziționate în data de 06.12.2002 este de 125.000.000 lei , TVA 19 % .
% = 401.1.1 148.750.000
125.000.000
4426 23.750.000
d) Pentru materiile prime pe care societatea urmează să le achiziționeze de la SC GRIFCO INT SA Sibiu , aceasta acordă în data de 09.12.2002 un avans de 40.000.000 lei , pe care îl înregistrează în contabilitate pe baza OP. Nr 842 , utilizând contul 4091 „Furnizori-debitori pentru cumpărări de bunuri de natura stocurilor” . Decontarea datoriei față de acest furnizor se va face la valoarea rămasă ( diferența dintre contravaloarea bunurilor achiziționate și avansul acordat ) . Pentru acest avans , SC ROSTRAMO SA percepe un comision de 0.5 % , pe care , la achitarea facturii îl înregistrează ca un scont primit de la furnizor .
% = 5121 47.600.000
4091 40.000.000
4426 7.600.000
e) SC ROSTRAMO SA primește în data de 10.12.2002 materiale de la furnizorul intern SC HIVICA PRODSERV SRL Focșani , însoțite de avizul de însoțire nr. 102 . Factura , din motive ce țin de furnizor , va sosi peste câteva zile , de aceea , până atunci unitatea va înregistra această aprovizionare asupra contului 408 „ Furnizori – facturi nesosite”, astfel :
% = 408 .1.2 17.850.000
302 15.000.000
4428 2.850.000
f) În data de 20.12.2002 se primesc materiile prime de la SC GRIFCO INT SA Sibiu , înregistrarea fiind :
% = 401.1.1 186.235.000
156.500.000
4426 29.735.000
g) În data de 25.12.2002 unitatea primește factura de la SC HIVICA PRODSERV SRL , pe baza căreia se face înregistrarea :
408.1.2 = 401.1.2 17.850.000
2) Tot în categoria furnizorilor unității analizate sunt înregistrate și societățile furnizoare de diverse servicii , cum sunt cele de transport , de telecomunicații , energie sau de alte bunuri de natura stocurilor care nu intră în categoria materiilor prime și materialelor . Serviciile sunt înregistrate în contabilitatea unității direct pe cheltuielile corespunzătoare , iar celelalte stocuri în conturile lor corespunzătoare . În continuare se prezintă o exemplificare a acestor înregistrări :
a) SC ROSTRAMO SA primește în data de 05.12.2002 factura pentru serviciile de telecomunicații pe luna noiembrie de la SC ROMTELECOM SA . Contravaloarea convorbirilor este de 10.570.000 lei , TVA 19 % . Scadența acestei facturi este 27.12.2002.
% = 401.1.3 12.578.300
626 10.570.000
4426 2.008.300
b) Unitatea a achiziționat în luna decembrie halate pentru personal de la SC CONFECȚIA SA Tg-Jiu în valoare de 50.000.000 lei , plata acestora făcându-se ulterior prin contul curent .
% = 401.1.4 59.500.000
303 50.000.000
4426 9.500.000
c) La data de 10.12.2002 unitatea a achiziționat de la SC DARCOM SA documente tipizate și hărtie birou ( pentru imprimantă și xerox ) în valoare de 1.700.000 lei , TVA inclus în factură . Factura a fost achitată pe loc .
% = 401.1.2 1.700.000
1.428.572
4426 271.428
d) Factura de energie de la ELECTRICA SA a fost primită în data de 21.12.2002 , cu o valoare de 77.350.000 lei , TVA inclus .
% = 401.1.3 77.350.000
605 65.000.000
4426 12.350.000
3) Achizițiile pe care le face SC ROSTRAMO SA nu sunt numai de materii prime , materiale , lucrări și servicii de la furnizori , ci societatea colaborează și cu unități care produc utilaje pentru industrializare lemnului . Acești parteneri sunt înregistrați separat în contul 404 „ Furnizori de imobilizări ” , defalcat pe analitice pentru furnizorii interni de imobilizări și pe cei externi . Utilizarea acestui cont în contabilitatea societății este prezentată în cele ce urmează :
Unitatea are nevoie de un utilaj industrial pentru prelucrarea lemnului , pe care îl achiziționează de la SC ARKON SA , Germania pe baza facturii nr .458792301 din data de 10.12.2002 . Valoarea acestui utilaj este de 60.000 € , cursul de schimb la data facturării fiind de 36800 lei / € . Cheltuielile de transport în valoare de 1000 € sunt suportate de furnizor și sunt incluse în factură . Scadența 15.01.2003 .
% = 404.2 2.671.312.000
2131 2.208.000.000
624 36.800.000
4426 426.512.000
2.2. SOCIETĂȚILE DE LEASING – POSIBILI FURNIZORI
AI S.C. ROSTRAMO S.A.
În țara noastră , forma de finanțare „ leasing” este în permanentă dezvoltare și avantajele acestui sistem au contribuit în mare măsură la retehnologizarea unor societăți și la asigurarea posibilităților optime de procurare a unor echipamente în sistem leasing .
SC ROSTRAMO SA nu lucrează în prezent cu societăți de leasing , însă dacă ar utiliza această formă de finanțare ar putea beneficia de următoarele avantaje :
a) o distribuire mai judicioasă a capitalurilor proprii , prin utilizarea acestuia în procesul direct de producție și nu pentru imobilizarea lui în mijloace fixe ;
Această posibilitate este oferită prin mecanismul de plată , prin rata de easing , nefiind obligatorie plata unui avans .
b)avantaje indirecte în privința impozotării și a obligațiunilor bilanțiere ;
Bilanțul societății utilizatoare a bunurilor luate în leasing nu este influențat , deoarece atât bunurile închiriate , cât și obligațiile ce recurg din plata ratei de leasing nu apar în bilanț , rata de leasing fiind considerată o cheltuială a societății și nu o investiție .
c) mărimea constantă a ratei de leasing facilitează realizarea unui buget de venitruri și cheltuieli realist , și , totodată riguros ;
d) posibilitatea unei retehnologizări permanente , astfel încât societatea să fie beneficiara tehnologiilor de vârf ;
e) prin clauza contractului de leasing se poate conveni cu furnizorul înlocuirea echipamentului închiriat cu altul mai performant , în momentul în care intervine uzura morală .
Spunem că societățile de leasing ar putea fi considerate furnizori ai SC ROSTRAMO SA , deoarece înregistrările în contabilitatea unității privind primirea bunurilor închiriate, fie ele de la persoane juridice române sau străine , implică utilizarea ca și conturi de obligații a conturilor 401 „ Furnizori ” și 404 „ Furnizori de imobilizări ” , cu unele particularități în ceea ce privește reflectarea bunurilor în contabilitate . Acestea sunt evidențiate în contul în afara bilanțului 8036 „ Redevențe , locații de gestiune , chirii și alte datorii asimilate” , cont de ordine și evidență .
2.3. DECONTAREA RELAȚIILOR CU FURNIZORII
LA S.C. ROSTRAMO S.A.
Angajarea relațiilor cu furnizorii dă naștere unor obligații de plată din partea unității , obligații ce pot fi stinse prin decontarea acestora . Mijloacele de decontare utilizate în prezent sunt foarte variate , de la plata pe loc în numerar până la decontarea prin mijloace moderne ( prin carduri sau prin internet ) .
Operațiile bănești de încasări și plăți și operațiile financiar-bancare formează zona în care se intersectează resursele financiare și contabilitatea unităților patrimoniale . În această zonă sunt dirijate și se controlează fluxurile bănești între partenerii de afaceri , sunt derulate și finalizate relațiile financiar-bancare , se realizează practic circulația capitalului financiar . Aceste operații bănești se realizează în strânsă corelație cu decontarea drepturilor de creanță și decontarea obligațiilor unității . Deci , contabilitatea disponibilităților bănești se organizează în strânsă legatură cu organizarea contabilității relațiilor economico-juridice privind drepturile și obligațiile financiare , care generează mutații ale mijloacelor bănești din patrimoniul unui agent economic în patrimoniul altui agent economic și invers .
Plata obligațiilor față de furnizori se face prin mijloace „ ferme ” , de acum devenite tradiționale ( forme de decontare cu sau fără numerar ) , cuplate la rândul lor cu intrumentarul de plată cel mai adecvat : dispoziții de plată , cecuri cu sau fără limită de sumă , efecte comerciale , lichidități la vedere etc. Formula contabilă pentru înregistrarea decontărilor poate îmbrăca diverse configurații în funcție de cazul personal al relațiilor economice și al partenerilor implicați .
Mijloacele de decontare utilizate de SC ROSTRAMO SA sunt : plata în numerar , plata cu cecuri sau lichidități la vedere , plata cu acreditive și compensări cu unitățile asupra cărora unitatea deține creanțe . Unitatea nu folosește ca mijloc de decontare efectele comerciale și nici nu le acceptă de la clienți .
Modalitatea efectivă de plată a furnizorilor și de înregistrare în contabilitate SC ROSTRAMO SA este prezentată în cele ce urmează , separat pe fiecare intrument de decontare .
1) Decontare în numerar se folosește pentru achitarea facturilor de valori reduse , în special a celor pentru materiale consumabile , pentru servicii de telecomunicații , de transport cu plata pe loc . Pentru achitarea obligațiilor , furnizorul completează o chitanță în dublu exemplar ce stă la baza înregistrării în contabilitatea sa a încasării contravalorii bunurilor vândute sau a serviciilor prestate și în contabilitatea unității cumpărătoare a plății facturii de la furnizor .
a) Materialele consumabile achiziționate de la SC DARCOM SA în data de 10.12.2002 au fost achitate pe loc în numerar :
401.1.2 = 5311 1.700.000
b) În data de 30.12.2002 , SC ROSTRAMO SA achită în numerar datoria sa față de SC ROMTELECOM SA pe baza chitanței nr.125463 . Datorită faptului că nu a achitat la timp , unitatea a plătit penalizări de 0,1 % / zi .
% = 5311 12.955.649
401.1.3 12.578.300
6581 377.349
2) Decontarea prin cec cu sau fără limită de sumă este , alături de decontarea cu lichidități la vedere , cea mai utilizată formă de decontare de către SC ROSTRAMO SA și se folosește pentru achitarea facturilor de valori mari , și nu numai, către furnizori interni sau externi . Societatea are conturi deschise în acest sens , care îi eliberează cecuri , la Banca Comercială Română , Banca Română de Dezvoltare , atât în lei ( ROL ) , cât și în valută ( lire sterline , € și USD ) . Această formă de plată presupune eliberarea de către cumpărător a unei file cec furnizorului , pe care acesta din urmă o depune la banca clientului său pentru a efectua plata din contul acestuia a sumei înscrise pe cec .
a) În data de 23.12.2002 ROSTRAMO achită factura de la furnizorul intern SC AL TAREK BUCUREȘTI SRL , folosind ca mijloc de decontare cecul .
401.1.1 = 5121 136.850.000
3) Decontarea cu lichidități la vedere diferă de decontarea cu cecuri , deoarece pentru plata obligațiilor față de furnizori nu se eliberează acestora un cec cu contravaloarea bunurilor cumpărate , ci se completează un ordin de plată în trei exemplare către banca societății plătitoare , aceasta făcând plata din contul unității către furnizor prin banca acestuia . Este foarte utilizată ca modalitate de decontare și de asemenea cea mai practică .
a) Factura primită de la SC FER-MI IMP-EXP SRL este achitată de ROSTRAMO în data de 10.12.2002 din disponibilul de la BRD :
401.1.1 = 5121 148.750.000
b) În data de 25.12.2002 ROSTRAMO achită restul de plată furnizorului SC GRIFCO INT SA Sibiu , comisionul perceput fiind înregistrat de ROSTRAMO ca un scont de la furnizor :
401.1.1 = % 186.235.000
5121 136.255.000
4091 47.600.000
767 2.380.000
c) Materiile prime achiziționate de la SC HIVICA PRODSERV SRL au fost achitate tot din disponibilul de la BRD în data de 28.12.2002 :
401.1.1 = 5121 17.850.000
d) Datoria față de furnizorul de imobilizări SC ARKON SA Germania este scadentă în anul 2003 , de aceea , la 31.12.2002 datoria trebuie reevaluată la cursul de schimb de la acea dată ( 37.100lei/ euro ), înregistrarea făcută conform IAS 21 fiind :
665 = 404.2. 18.300.000
Achitarea acestui furnizor a fost făcută în luna ianuarie 2003 , cursul de schimb fiind 37.550 lei/ euro . Înregistrarea în contabilitate este :
% = 5124 2.714.012.000
404.2 2.689.612.000
665 24.400.000
Se observă că unitatea nu mai utilizează contul 476 „ Diferențe de conversie –activ „ pentru contabilizarea valorii reevaluate la bilanț a datoriei în valută neplătită , ci contul 665 „ Cheltuieli din diferențe de curs valutar ” , iar în anul următor , conform IAS 21 diferențele de curs se înregistrează numai pentru diferența dintre cursul la data achitării datoriei și cursul de la 31.12.
4) Plata din acreditive este o formă de decontare prin care plățile se efectuează pe măsura efectuării livrărilor , lucrărilor sau serviciilor dintr-o sumă rezervată în acest scop de cumpărător și ținute la dispoziția furnizorului de către unitatea bancară la care acesta își are deschis contul . Este o modalitate de plată utilizată în special pentru decontarea datoriilor față de furnizori externi ., folosită și de SC ROSTRAMO SA .
Datoria unității față de SC NORTON SA , Franța s-a achitat din acreditivul deschis de ROSTRAMO la BCR , astfel :
– deschidere acreditiv :
5412 = 5124 200.000.000
plata din acreditiv a datoriei la cursul de schimb de 37 .000 lei / euro :
% = 5412 169.149.750
167.224.750
665 1.925.000
5) Compensarea este un mijloc de decontare pe care unitatea analizată îl utilizează destul de des în relațiile cu furnizorii care-i sunt și clienți . Decontarea se face la suma cea mai mică , restul urmând a se plăti sau încasa prin bancă . Ministerul Industriei și Comerțului poate aproba , în condițiile prevăzute la alineatul anterior , și operațiuni de compensare a datoriilor externe ale societăților comerciale sau ale regiilor autonome, rezultate din importuri de materii prime și materiale pentru producție , precum și din importuri pentru retehnologizare sau investiții noi , neachitate la scadențe conform contractelor externe, prin exporturi de produse românești necontingentate .
La nivel central , în SC ROSTRAMO SA este organizat un birou de compensări care se ocupă numai de această categorie de decontări .
Deoarece SC CONFECȚIA SA Tg-Jiu a achiziționat de la ROSTRAMO SA în luna noiembrie scaune în valoare de 50.000.000 lei , factura nefiind încă achitată , cele două societăți au convenit să compeseze datoriile cu creanțele pe care le au . Valoarea compensată a fost de 50.000.000 , urmând ca diferența de 9.500.000 lei să fie achitată de SC ROSTRAMO din contul de disponibil de la BCR .
compensarea :
401.1.4 = 4111.1.1 50.000.000
– achitarea diferenței
401.1.4 = 5121 9.500.000
6) Decontarea obligațiilor față de furnizori se poate face și cu efecte comerciale (cambiile), care reprezintă creanțe decontabile la vedere sau pe termen scurt în beneficiul persoanelor care le posedă . Această formă de decontare nu este utilizată de societatea analizată pentru plata contravalorii bunurilor primite de la furnizori .
Atunci când operațiile de vânzare-cumpărare între un furnizor și un cliet sunt numeroase , cei doi parteneri ar putea să procedeze lunar la o decontare globală a facturilor care vizează această perioadă . În acest sens , la sfârșitul lunii , vânzătorul să întocmească un centralizator de facturi care recapitulează toate facturile lunii ( inclusiv facturile de reducere ) ; centralizatorul este remis clientului , el fiind atât un instrument de decontare cât și un mijloc excelent de control .
Persoanele juridice care realizează acte și fapte de comerț și depășesc o anumită cifră de afaceri , stabilită prin HG vor putea accepta , începând cu 1 iulie 2003 , ca mijloc de plată nou cardurile de debit și cardurile de credit .
Sintetizate , relațiile unei societăți cu furnizorii săi de materii prime și materiale pot fi prezentate ca în Figura nr. 2 .
Avans acordat unui furnizor
Materii prime , materiale sau servicii
Bancă Furnizor ROSTRAMO Bancă
Fig. 2 Angajarea și decontarea relațiilor cu furnizorii
CAPITOLUL 3.
CONTABILITATEA RELAȚIILOR CU CLIENȚII
3.1. ANGAJAREA RELAȚIILOR CU CLIENȚII
LA SC ROSTRAMO SA
De obicei o întreprindere își utilizează activele pentru a produce bunuri sau pentru a presta servicii, capabile să satisfacă dorințele sau necesitățile clienților . Datorită faptului că aceste bunuri sau servicii pot satisface aceste dorințe sau necesități, clienții sunt dispuși să plătească pentru a le obține, contribuind astfel la fluxul de trezorerie al întreprinderii. Numerarul în sine conferă un avantaj întreprinderii, datorită faptului că se impune față de celelalte resurse .
Cea mai mare parte a creanțelor agenților economici sunt legate direct de exploatare . Creanțele unității față de clienții săi își au izvorul în schimbul de consimțământ concretizat într-o comandă fermă din partea clientului și acceptată de producător sau având la bază contractele încheiate . Acestea rezultă din vânzarea către clienți a produselor obținute în procesul de producție ( la unitățile de producție) sau a bunurilor cumpărate în vederea revânzării (la unitățile de comerț) .
Derularea tranzacțiilor de vânzări-cumpărări presupune , într-un mediu de piață concurențial , operarea cu reduceri de preț , destinate să „ plătească ” fidelitatea unui client , nerespectarea întocmai a unor clauze contractuale , achitarea înainte de termen a unei datorii și , nu în ultimul rând , să incite clientul spre cumpărare , ceea ce atrage creșterea cifrei de afaceri . În literatura de specialitate și în practica afacerilor sunt întâlnite două categorii de reduceri de preț :
reduceri de natură comercială ( sau reduceri comerciale ) care au o influență directă asupra valorii nete a unei facturi ;
reduceri de natură financiară ( sau reduceri financiare ) , care poartă denumirea de sconturi ( numite și sconturi de decontare sau sconturi de casă ) .
În categoria reducerilor comerciale se includ :rabatul , remiza și risturnul .
Rabatul reprezintă reducerea precticată , în mod excepțional , asupra ptrețului de vânzare convenit anterior între furnizor și client , ținându-se cont de unele defecte de calitate sau de neconformitate a bunurilor comercializate , față de clauzele prevăzute în contract .
Remiza este o reducere practicată , în mod excepțional asupra prețului curent de vânzare , ținându-se cont de volumul vânzărilor sau de importanța cumpărătorului în clientele vănzătorului . Remiza corespunde , în general , unui procent aplicat asupra prețului brut , procent prevăzut în oferta de prețuri a întreprinderii sau care rezultă din negociere între cie doi parteneri comerciali .
Risturnul este o reducere de preț asupra ansamblului operațiilor efectuate cu același cumpărător pe o perioadă determinată .
De regulă , reducerile comerciale se acordă sub forma unui procent din prețul brut , dar se pot acorda și în sumă fixă .
Scontul de decontare este reducerea financiară acordată procentual asupra unei creanțe decontate înainte de scadența normală . Altfel spus , scontul de decontare reprezintă o bonificație acordată clientului de către furnizor pentru plata cu anticipație a sumei datorate de client . Scontul este o cheltuială financiară pentru furnizor , care este beneficiarul plății ( încasează o sumă înainte de scadență ) și un venit financiar pentru client , care efectuează o plată înainte de scadență .
Creanțele se înregistrează în contabilitate pe baza facturii , la valoarea de intrare în patrimoniu , care este și valoarea lor nominală , adică cu totalul de încasat pentru produsele vândute ( valoarea în preț sau în tarif plus TVA colectat ) . După cum se poate observa , prețul pentru produse sau tariful pentru servicii sunt cele care influențează valoarea facturii . Prețul de vânzare la unitățile de producție este în mare parte influențat de costul de producție .Costul de producție al unui bun cuprinde: costul de achiziție al materiilor prime și consumabilelor, celelalte cheltuieli directe de producție, precum și cota cheltuielilor indirecte de producție alocate în mod rațional ca fiind legate de fabricația acestuia . Cheltuielile generale de administrație și cele financiare nu se includ în costurile de producție, cu excepția situațiilor descrise în Standardele Internaționale de Contabilitate . Cheltuielile de desfacere nu se includ în costul de producție al unui bun .
În cazul în care se acordă reduceri comerciale valoarea nominală este dată de netul comercial la care se adaugă TVA . În situația în care se acordă clientului și reduceri financiare , valoarea nominală a creanței este dată tot de netul comercial , scontul acordat înregistrându-se separat ca o cheltuială financiară . Scontul va reduce , deci , valoarea creanței inițiale printr-o înregistrare ulterioară .
SC ROSTRAMO SA acordă reduceri comerciale numai în cazuri excepționale , iar reduceri financiare ( sconturi de decontare ) numai clienților externi de 1-2 % din valoarea bunurilor vândute acestora .
Clienții societății analizate sunt atât interni , cât și externi , ceea ce implică și angajarea unor creanțe în devize . Acestea se înregistrează în contabilitate la cursul de schimb în vigoare la data efectuării operațiunilor . Diferențele de curs valutar între data înregistrării creanțelor în devize și data încasării lor se înregistrează ca și venituri sau cheltuieli financiare , după cum diferențele sunt favorabile ( cursul de schimb crește ) sau nefavorabile ( cursul scade ) .
În ceea ce privește valoarea din bilanț , creanțele vor figura la valoarea lor din contabilitate , adică la valoarea lor nominală , însă , aplicând principiul prudenței , se va constitui un provizion pentru deprecierea creanțelor-clienți (provizioane pentru litigii ) . Tot potrivit acestui principiu , precum și a noilor reglementări internaționale se constituie provizioane pentru garanții acordate clienților , denumite și provizioane pentru garanții de bună execuție , care privesc acoperirea riscurilor rezultate din contractele de vânzare , prin care firma se angajează să remedieze în perioada de garanție , prin reparare sau înlocuire , produsele la care apar defectele . Aceste provizioane se constituie în limitele prevăzute distinct în contractele încheiate , cu condiția ca acestea să se regăsească în facturile emise . În baza HG nr. 830/2002 privin regimul deductibilității fiscale a provizioanelor agenților economici , provizioanele pentru garanții de bună execuție sunt , alături de provizioanele pentru clienți neîncasați , singurele provizioane deductibile fiscal .
Analizând activitatea SC ROSTRAMO SA s-a observat o foarte bună organizare a compartimentelor care se ocupă cu vânzarea pe piață a produselor . La nivelul unității este organizat un compartiment de marketing , un birou desfacere și un birou facturări ce se ocupă în special de angajarea relațiilor societății cu clienții săi .
Pentru evidența contabilă a acestor relații unitatea are organizat compartimentul financiar contabil , cu cele două birouri , contabilitate și fianciar , unde se ține atât o evidență sintetică , cât și analitică a clienților unității . Conturile utilizate pentru înregistrarea în contabilitate a clienților sunt cele prevăzute de planul general de conturi prezentat în OMF 94/2001 pentru aprobarea Reglementarilor contabile armonizate cu Directiva a IV-a a Comunitaților Economice Europene și cu Standardele Internaționale de Contabilitate . Aceste conturi sunt cele din grupa 41 CLIENȚI ȘI CONTURI ASIMILATE :
411. Clienti
4111. Clienti
4118. Clienti incerti sau in litigiu
413. Efecte de primit de la clienti
418. Clienti – facturi de intocmit
419. Clienti – creditori
SC ROSTRAMO SA , pe lângă produsele obținute în procesul de producție ( mobilă , semifabricate ), comercializează și materiale diverse din stoc . Clienții săi sunt atât interni , cât și externi , de aceea evidența acestora se ține utilizând conturi sintetice de gradul II și III , astfel :
4111.1 Clienți interni
4111.1.1 Clienți interni –vânzări produse ( pentru clienții cărora unitate le vinde produsele proprii obținute în procesul de producție )
4111.1.2 Clienți interni –vânzări materiale ( pentru clienții interni cărora unitatea le vinde materiale )
4111.2 Clienți –export
4111.3 Clienți –vânzări materiale diverse
4111.4 Clienți –vânzări cu amănuntul ( pentru vânzările cu amănuntul prin magazinul propriu de desfacere , cu adaos comercial )
4111.5 Clienți –salariați ( pentru vânzările în rate către angajați cu avans zero și fără adaos comercial , însă cu dobândă )
După cum s-a observat , evidența sintetică a clienților este foarte precisă și bine organizată . În ceea ce privește evidența analitică a acestora , putem spune că este de asemenea bine organizată. Ea se ține cu ajutorul unui program informatic realizat de personalul unității de la oficiul de calcul. Prin acest program clienții sunt codificați intern printr-un nomenclator de coduri în funcție de apariția lor în relațiile cu unitatea . Facturile emise către clienți , pe lângă numărul lor de înregistrare au și numere interne , astfel :
De la 1 la 10000 pentru clienții interni
De la 15000 la 20000 pentru clienții externi
De la 30000 la 40000 pentru materiale
Peste 40000 pentru vânzările în rate .
Programul informatic utilizat permite o evidență analitică a clienților în funcție de vechime ( până în 30 zile , 30-60 zile , 60-90 zile și peste 90 zile ) și în cadrul acestora separat pe clienți interni , export , clienți de materiale și vânzările în rate către angajați . De asemenea , programul permite listarea unor situații lunare sau anuale :
situația facturilor emise pe fiecare beneficiar ( la export , intern , materiale și vânzări în rate ) ;
centralizatorul neîncasărilor și refuzurilor pe beneficiari la export ;
situația compensărilor pe beneficiari la export ;
situația încasărilor pe beneficiari la export ;
situația contului 419.1;
situația contractelor de vânzare-cumpărare încheiate pe anul precedent sau pe cel în curs ;
situația livrărilor la export ;
situația clienților cu pondere mare în componența soldului 4111 .
SC ROSTRAMO SA vinde clienților săi , persoane fizice sau juridice , produse și materiale atât cu ridicata , cât și cu amănuntul . Prețurile de vânzare diferă , în funcție de cantitatea vândută . Asfel , prețul de vânzare cu ridicata este format din costul de producție , calculat cu ajutorul contabilității de gestiune , la care se adaugă o marjă de profit de 10 % . Prețul de vânzare cu amănuntul , pe lângă marja de profit peste costul de producție , cuprinde o cota de 10 % adaos comercial , aplicată la prețul cu ridicata . Valoarea facturii la intern cuprinde și TVA aplicată la total valoare , inclusiv adaosul comercial ( pentru vânzările cu amănuntul ) .
Operațiile de vânzare-cumpărare de bunuri de către unitatea analizată se pot găsi în următoarele situații :
a) unitatea vinde produsele sale sau materiale , încasarea făcându-se concomitent în numerar . Această situație se întâlnește la vânzarea produselor sau materialelor prin magazinul propriu de desfacere sau către salariați , în rate . În această situație societatea pune la dispoziția cumpărătorului o resursă , pe care acesta o folosește pentru nevoile personale , reprezentând un flux real de ieșire pentru unitatea furnizoare ( R1-F1 ) . Concomitent , clientul achită echivalentul bunurilor primite din resursele sale bănești , pe care le pune la dispoziția unității furnizoare . Pentru aceasta din urmă această mișcare reprezintă un flux financiar de intrare ( R2-F2 ).
R1 bunuri F1
F2 bani R2
b) unitatea facturează bunurile către un client , încasarea acestora urmând a se face ulterior . Această situație se întâlnește în relațiile unității cu clienții interni și externi persoane juridice , care fac plata bunurilor achiziționate prin alte mijloace decât numerarul . În acest caz , pentru unitate intervin două operații : facturarea și încasarea .
facturarea bunurilor dă naștere unui flux real de ieșire ( R1-F1) prin care unitatea pune la dispoziția clientului său resursele sale pentru ca acesta să le utilizeze pentru nevoile proprii .Concomitent , intervine un flux financiar amânat la încasare ( R2-F2) , concretizat în creanța unității asupra clientului său .
R1 bunuri F1
F2 flux amânat R2
încasarea facturii dă naștere unui flux financiar de ieșire , prin care se anulează creanța față de client ( R1-F1) datorită fluxului financiar de intrare ( R2-F2 ) prin care clientul pune la dispoziția unității furnizoare o resursă ce urmează a fi folosită de aceasta .
R1 flux anulat F1
F2 bani R2
Norma contabilă internațională IAS 18 „ Contabilitatea veniturilor” stipulează că în cazul unei vânzări pe credit , deci o vânzare cu o plată amânată , în principui , trebuie considerat că o parte a prețului de vânzare corespunde cu remunerația creditului acordat . Această sumă, care corespunde remunerației creditului acordat , constituie un venit financiar pentru furnizor și poate fi determinat :
prin diferență cu prețul plătit imediat ;
sau prin actualizarea ansamblului de încasări viitoare cu rata dobânzii cu care s-ar fi procurat un activ financiar cu risc echivalent cu cel al cumpărătorului .
Dobânzile calculate în momentul vânzării pe credit sunt considerate venituri constatate în avans . Pentru eșalonarea acestor venituri financiare , ar trebui calculate pe durata împrumutului , dobânzile teoretice asupra soldului restantdatorat de client . În spiritul acestei norme contabile internaționale , vânzarea pe credit este asociată cu o operație de finanțare .Drept urmare , orice vânzare pe credit , inclusiv operațiile încheiate în condiții obișnuite ( cu decontare la 30 , 60 sau 90 zile ) , trebuie să genereze contabilizarea unui venit financiar . Scontul de decontare , acordat în caz de plată imediată , poate fi tratat ca un venit din operații de finanțare , dacă acesta este considerat ca fiind reprezentativ pentru un cost de finanțare normal .
În situația în care clientul optează pentru plata la scadența normală , furnizorul va contabiliza , în momentul vânzării , un venit financiar generat de această operație , venit egal cu scontul de decontare pe care ar trebui să îl acorde clientului dacă acesta optează pentru plata imediată a achiziției .
Semnalăm faptul că , în prezent , în țările unde vânzările pe credit ( creditul –clienți ) constituie o practică curentă , vânzarea este , în general , contabilizată pentru suma exigibilă la scadență , iar scontul de decontare este contabilizat ca o cheltuială financiară pentru furnizor . O asemenea soluție este întâlnită și în practica contabilă românească , ca de altfel și la SC ROSTRAMO SA . De aceea , după unele aprecieri , aplcarea normei contabile IAS 18 „ Contabilizarea veniturilor ” ar trebui să aducă o adevărată schimbare a modului de contabilizare a vânzărilor pe credit .
Creanțele din vânzări de bunuri și servicii au o structură variată , în funcție de natura creditelor acordate de furnizor cu ocazia vânzării , precum și în funcție de exigibilitatea lor . Unitățile se confruntă astfel cu creanțe în termen din vânzări pe credit comercial ( cu plată ulterioară livrării bunurilor vândute ) și creanțe al căror termen de exigibilitate a expirat . în mod special , mai pot să apară și datorii din relațiile cu clienții .
La baza înregistrărilor în contabilitate a creanțelor unității față de clienții săi , interni sau externi , stau facturile întocmite de furnizor , cu deosebirea că în cele privind clienții externi evaluarea bunurilor și a serviciilor se face în devize . De asemenea este de menționat că în facturile privind clienții externi nu se cuprinde taxa pe valoarea adăugată , livrările la export fiind scutite .
Reflectarea în contabilitatea SC ROSTRAMO SA a operațiilor de angajare în relațiile cu clienții săi este prezentată în cele ce urmează . Analiza este prezentată pentru luna decembrie 2002.
Așa cum am mai precizat , clienții societății sunt interni și externi , de aceea prezentarea înregistrării în contabilitate va fi făcută separat pe clienți interni și externi .
1) Vânzările către clienții interni ai unității sunt atât la preț cu ridicata , cât și cu amănuntul .
a) Prețul de vânzare cu ridicata este prețul la care societatea vinde , în general , produsele obținute de aceasta , dar și unele materiale cumpărate de la furnizori pe care le vinde în continuare. El este format din prețul de producție la care se adaugă TVA .
SC ROSTRAMO SA vinde în data de 07.12.2002 unei persoane fizice materiale diverse în valoare de 37.000.000 lei , încasarea acestora făcându-se concomitent în numerar .
4111.3 = % 44.030.000
707 37.000.000
4427 7.030.000
Concomitent se înregistrează și descărcarea din gestiune a acestor mărfuri .
Se observă că veniturile din vânzarea acestora se înregistrează în contul 707 „Venituri din vânzarea mărfurilor”, deoarece acestea nu sunt produse de unitatea analizată , ci ele sunt cumpărate de la furnizori , fiind utilizate o parte din ele pentru producție , iar o altă parte pentru comercializare . Înaite de a se comercializa , aceste materiale sunt tercute dincontul de materiale în contul de mărfuri .
Unitatea vinde la data de 08.12.2002 placaj în valoare de 196.032.000 lei, TVA 19 %, unui client intern (CRISMAR TRADE BUCUREȘTI) , care este în același timp și furnizor al ROSTRAMO . Decontarea acestei facturi s-a făcut ulterior prin compensare .
4111.1.1 = % 233.278.080
701 196.032.000
4427 37.246.080
După fiecare vânzare are loc descărcarea gestiunii de produse la costul de producție sau prețul la care au fost înregistrate , după caz .
SC ROSTRAMO SA vinde clienților săi, persoane fizice sau juridice , și diferite materiale , evidențiate într-un cont distinct în contabilitate . Astfel , unitatea vinde în data de 15.12.2002 materiale societății SC ROMARTA SRL în valoare de 42.000.000 lei , TVA 19 % . Aceste materiale sunt tot mărfuri , deoarece nu le produce unitatea .
4111.1.2 = % 49.980.000
707 42.000.000
4427 7.980.000
b) Prețul de vânzare cu amănuntul se folosește în cazul în care produsele unității se vând prin magazinul propriu de desfacere . El conține , pe lângă prețul de producție și TVA , și un adaos comercial de 10 % . Acest adaos unitatea nu îl evidențiază separat într-un cont de diferențe de preț , ci el se reflectă direct în contul de rezultate prin contul 701 .
ROSTRAMO vinde prin magazinul propriu de desfacere în data de 16.12.2002 un colțar de bucătărie în valoare de 5.071.000 , TVA 19 % . Contravaloarea acestuia se încasează pe loc .
4111.4 = % 6.034.490
701 5.071.000
4428 963.490
Descărcarea gestiunii pentru acest produs se face la prețul de producție , în contul de rezultate reflectându-se astfel diferența în plus realizată de unitate peste acest preț .
Un caz particular este întâlnit în această unitate , deoarece ea acordă salariaților săi produse cu încasarea acestora în rate . Prețul la care sunt vândute aceste produse este oarecum un pret cu amănuntul , însă diferența față de prețul de producție nu este un adaos comercial practicat la vânzarea prin magazinul propriu , ci o dobândă aplicată la prețul de producție . Nici această dobândă nu este evidențiată într-un cont separat , ci ea se regăsește direct în contul de rezultate ca și adaosul comercial .
Societatea vinde unui angajat în rate un birou , o comodă și un pat în valoare totală de 25.600.000 lei , achitarea acestora urmând a se face de către salariat în 12 rate lunare .
4111.5 = % 25.600.000
701 21.512.605
4428 4.087.395
2) Clienții externi ai unității putem spune că beneficiază de „privilegii” (reduceri financiare) în cazul în care acești acordă un avans societății , iar aceste reduceri nu sunt mai mari de 1-2 % din valoarea totală a bunurilor achiziționate . Acești clienți sunt numai persoane juridice , iar perțul de vânzare al produselor este prețul de producție format din costul de producție plus o marjă de profit de 10 % . Operțiunile de vânzare la export nu au TVA .
Unitatea vinde clientului extern SC ALDAR IMPEX SRL în data de 04.12.2002 produse în valoare de17.280 euro la cursul de schimb la acea data de 36.650 lei / euro. Acestea urmează a fi încasate ulterior .
4111.2 = 701 633.312.000
Pentru a realiza o comandă de scaune pentru SC ALSTON PRIN SA , ROSTRAMO SA încasează un avans de 2000 $ , cursul de schimb la acea data ( 16.12.2002) fiind de 32100 lei/$ .
5124 = 419.2 64.200.000
În data de 20.12.2002 un client din Anglia solicită livrarea de mobilă din lemn masiv în valoarea 30.000 £ , cursul de schimb fiind de 48.050 lei / £ . Clientul alege ca modalitate de decontare acreditivul .
4111.2 = 701 1.441.500.000
La data de 25.12.2002 ROSTRAMO întocmește factură pentru clientul SC ALSTON PRIN SA pentru bunurile vândute în valoare de 4500 $ , cursul de schimb 32.200 lei /$ . Pentru avansul încasat de la această societate , ROSTRAMO acordă acestui client un scont de 2 % din valoarea totală a facturii.
% = 701 144.900.000
4111.2 130.410.000
667 14.490.000
3.2. DECONTAREA RELAȚIILOR CU CLIENȚII
LA S.C. ROSTRAMO S.A.
Derularea normală , „ fluidă ” , a relațiilor dintre partenerii de afaceri este atât de largă , cu atât de numeroase implicații , frecvențe și soluții de rezolvare , încât pare fără sfârșit . În realitate , chiar și atunci când apar „ probleme” , ele se pot trata în spiritul „ modelului cadru ” care conține două realități : dacă primești , trebuie să plătești ; dacă dai , ai dreptul să și încasezi .
Astfel , încasarea clienților se face prin același arsenal de forme și instrumente de decontare ca și în cazul decontării relațiilor cu furnizorii ( plata acestora ) .
Modalitatea concretă de încasare a creanțelor –clienți poate simplifica mult lucrurile , îndeosebi atunci când este vorba de „ operații simultane ” , adică furnizorul predă bunurile vândute și plata se face pe loc ( în numerar ) .
Pe relațiile normale de decontare , purtând deseori girul încrederii , apar uneori și disfuncții , mai ales atunci când este vorba de producție „ la comandă ” , producție cu ciclu lung de execuție și relații de plată continue . Așa s-a ajuns la sistemul avansurilor intersocietăți , practicat și de SC ROSTRAMO SA în relațiile cu partenerii externi . Ele se practică frecvent pentru a „ antama ” o afacere negociată , generând anumite obligații reciproce între participanții la negocieri . În această situație , contabilitatea apelează la două conturi specifice , și anume : contul 409 „ Avansuri acordate furnizorilor ” care funcționează în contabilitatea clientului și 419 „ Avansuri primite de la clienți ” , ce funcționează în contabilitatea furnizorului .
Raționamentele contabile sunt , totuși , simple și ele „ așează pe conturi ” o situație reală : un partener client „ avansează ” furnizorului o anumită sumă în cont pentru o viitoare achiziție , prilej cu care se compensează o parte din datorie , iar la plata facturii se achită diferența .
Regulile sunt reguli , dar și accidentele au frecvența lor , mai ales într-o așa „ aglomerație ” a actelor de vânzare-cumpărare , normale pieței și economiei . În acest sens au fost prevăzute conturile care să blocheze situațiile de această natură : 408 „ Furnizori – facturi nesosite ” și 418 „ Clienți – facturi de întocmit ” . Aceste conturi , așa cum le spune și numele , se utilizează și funcționează după regulile conturilor „ mamă ” , numai că se folosesc temporar , în locul lor , atunci ceva în legătură cu factura este în neregulă și se lichidează când neregula intră în normal .
Unitățile furnizoare se confruntă și cu situații în care clienții nu-și onorează datoriile în termen. Aceștia pot fi obligați la plata unor penalități sau despăgubiri , care se înregistrează, conform noilor reglementări contabile , în contabilitatea furnizorului în contul 7581 Venituri din despăgubiri, amenzi și penalități , iar în contabilitatea clientului în contul 6581 Despăgubiri , amenzi și penalități , ele fiind considerate venituri , respectiv cheltuieli de exploatare .
Pentru unele creanțe există riscul de a nu putea fi recuperate , încasarea lor devenind astfel incertă . Contabilizarea lor se realizează cu ajutorul contului 416 „ Clienți incerți ” și ține evidența clienților rău platnici , dubioși sau aflați în litigiu , fie ei interni sau externi .
Modalitățile prin care SC ROSTRAMO SA încasează creanțele asupra clienților săi sunt prezentate în continuare :
1) Încasarea creanțelor asupra clienților direct prin casierie , în numerar , se face , în special , pentru vânzările prin magazinul propriu de desfacere și vânzările în rate către salariați . Documentul care reflectă încasarea disponibilităților este chitanța , care se întocmește în două exemplare .
a) Încasarea contravalorii materialelor diverse vândute în data de 7.12.2002 :
5311 = 4111.3 44.030.000
b) Încasarea valorii colțarului de bucătărie vândut prin magazinul propriu :
5311 = 4111.4 6.034.490
c) Înregistrarea în contabilitate a primei rate achitate de salariatul Ionescu în data de 20.12.2002 :
5311 = 4111.5 2.133.334
și , concomitent :
4428 = 4427 340.616
2) Decontarea creanțelor prin cec cu sau fără limită de sumă este făcută de către clienții externi sau interni pentru bunuri de valori ridicate , iar încasarea acestor cecuri se face prin băncile cu care lucrează unitatea furnizoare ( BCR , BRD ) . Așa cum spune și denumirea instrumentului de decontare , documentul care stă la baza înregistrării în contabilitate a stingerii dreptului de creanță asupra clientului este cecul cu sau fără limită de sumă , precum și extrasul de cont primit de la bancă .
SC ROMARTA SA achită cu cec în data de 27.12.2002 contravaloarea bunurilor achiziționate de la ROSTRAMO , înregistrarea de încasarea a acestora fiind :
5121 = 4111.1.2 49.980.000
3) Încasarea creanțelor direct în contul curent deschis la bancă este cea mai uzitată metodă de decontare a creanțelor . Documentul prin care se face plata de către client , respectiv încasarea de către furnizor este ordinul de plată , completat de extrasul de cont .
a) Unitatea încasează în data de 29.12.2002 creanța asupra clientului SC ALDAR IMPEX SRL la cursul de schimb de 36.800 lei / euro .
5124 = % 635.904.000
4111.2 633.312.000
765 2.592.000
4) Încasarea creanțelor din acreditive deschise de clienții unității este aproximativ asemănătoare cu încasarea prin cec .
Clientul englez , SC FURNITURE SA , și-a achitat datoria în data de 20.01.2003 , de aceea a fost nevoie de o evaluare a acestei creanțe la data întocmirii bilanțului , cursul de schimb fiind de 48.200 lei / £ .
4111.2 = 765 4.500.000
La încasarea creanței în anul 2003 , societatea a înregistrat în contabilitate astfel ( cursul de schimb a fost de 48350 lei /£ ):
5124 = % 1.450.500.000
4111.2 1.446.000.000
765 4.500.000
Se observă că , diferențele favorabile de curs valutar înregistrate la sfârșitul exercițiului prin reevaluarea creanței nu se mai înregistrează în contul 477 „ Diferențe de conversie -pasiv” , deoarece acest cont nu mai există în planul de conturi. Conform IAS 21 , aceste diferențe se înregistrează la venituri din diferențe de curs valutar , urmând ca la încasarea creanței , în anul următor, diferența de curs să se înregistreze numai pentru anul respectiv în contul 765 „ Venituri din diferențe de curs valutar ”.
6) Efectele comerciale ( biletul la ordin , cambia ) sunt și ele foarte utilizate de clienți pentru achitarea datoriior față de furnizori , însă SC ROSTRAMO SA nici nu plătește cu efecte comerciale și nici nu le acceptă ca instrumente de decontare .
5) Compensarea are un loc important în unitatea analizată , deoarece se folosește destul de des pentru a compensa datoriile față de furnizori cu creanțele unității asupra acestora . Este utilizată ca modlitate de decontare și în relațiile cu partenerii externi .
În data de 25.12.2002 SC ROSTRAMO SA și SC CRSMAR TRADE BUCUREȘTI efectuează compensarea datoriei societății analizate față de furnizorul CRISMAR TRADE cu creanța pe care unitatea o are asupra acestuia .Compensarea se face pe baza ordinului de compensare la valoarea de 148.750.000 lei , urmând ca în aceeași zi ROSTRAMO să încaseze restul de plată în contul curent deschis la BRD .
compensarea datoriei cu creanța :
401.1.1 = 4111.1.1 148.750.000
– încasarea diferenței :
5121 = 4111.1.1 84.528.028
NOTĂ : Este de menționat faptul că înregistrările prezentate în capitolele 3 și 4 conțin sume fictive și chiar și parteneri fictivi , și au fost realizate pentru a exemplifica înregistrarea în contabilitatea SC ROSTRAMO SA a relațiilor cu clienții și furnizorii săi , precum și particularitățile întâlnite la această firmă .
CAPITOLUL 4 .
UTILIZAREA INFORMAȚIILOR CONTABILE
PRIVIND RELAȚIILE CU PARTENERII COMERCIALI
ÎN PROCESUL DECIZIONAL
Cunoașterea creanțelor și datoriilor unei societăți exercită o mare importanță asupra calității analizelor financiare , în special a celor legate de gradul de exigibilitate a pasivului extern , gradul de lichiditate a activului circulant și implicit a gradului de solvabilitate a întreprinderii, stabilitatea financiară , precum și a ratelor de gestiune a creanțelor și datoriilor de exploatare .
Situația financiar-patrimonială a unei întreprinderi reprezintă un „ barometru ” al politicilor utilizate de aceasta , reflectând o anumită stare a capitalului din punct de vedere al existenței , al utilizării acestuia și al rezultatelor obținute . Scopul unei analize financiare a întreprinderii este stabilirea unui diagnostic asupra situației financiare , identificarea punctelor tari și a punctelor slabe ale gestiunii financiare .
Un indicator care reflectă la nivel global expresia valorică a afacerilor derulate de o întreprindere într-o anumită perioadă este cifra de afaceri . Acest indicator , la o unitate de producție, cum este SC ROSTRAMO SA , exprimă , în general , nivelul vânzărilor într-o anumită perioadă și este influnțat de dimensiunea întreprinderii , poziția pe care unitatea o area în cadrul pieței și politica de creștere promovată de întreprindere .
CA 2001 =284.496.061 mii lei ; CA 2002 = 299.826.353 mii lei
Se observă că a avut loc o creștere în mărime absolută de 15.330.292 mii lei și în mărime relativă de 5,4 % d la un an la altul , determinată de creșterea producției vândute de la 231.599.622 mii lei în 2001 la 289.041.396mii lei în 2002 .
Pornind de la necesitatea realizării și meținerii echilibrului financiar se impune o cât mai bună gestiune a creanțelor și datoriilor de exploatere și mai mult decât atât , asigurarea unei corelații între durata medie de încasare creanțelor și durata medie de achitare a datoriilor .
Indicatorii utilizați pentru analiza gestiunii clienților și furnizorilor sunt :
1) numărul de rotații / an
a) numărul de rotații al creanțelor –clienți :
284.496.061
2001 : nr = = 10 rotații / an
27.310.167
299.826.353
2002 : nr = = 12 rotații / an
23.795.620
b) numărul de rotații al furnizorilor :
284.496.061
2001 : nr = = 11 rotații / an
26.567.198
299.826.353
2002 : nr = = 20 rotații / an
14.284.847
2) durata în zile a unei rotații ( cel mai indicat a se folosi ):
a) durata medie de încasare a clienților :
27.310.167
2001 : nr = x 360 = 34,5 zile / rotație
284.496.061
23.795.620
2002 : nr = x 360 = 29 zile / rotație
299.826.353
b) durata medie de achitare a furnizorilor :
26.567.198
2001 : nr = x 360 = 34 zile /rotație
284.496.061
14.284.847
2002 : nr = x 360 = 17 zile /rotație
299.826.353
Din analiza acestor indicatori se desprind următoarele concluzii :
durata medie de încasare a creanțelor a scăzut de la o perioadă la alta .Acest indicator relevă faptul că unitatea și-a gestionat mai bine clienții în 2002 față de 2001, dar valoarea indicatorului este în mare parte influențată de scăderea sumei încasate de la clienți de la o perioadă la alta ;
în medie , în 2002 , unitatea a beneficiat de un credit furnizor mai mic decât în 2001. Poate fi o situație normală dacă unitatea a înregistrat o creștere a lichidității activelor care să permită încadrarea în termenele contractuale de onorare a obligațiilor față de clienți ;
unitatea nu a încasat suficient de repede banii de la clienți în 2001 pentru a achita obligațiile față de furnizori . Situația , din acest punct de vedere , s-a înrăutățit în 2002 , declajul fiind mai mare . Acest lucru poate duce la un deficit de finanțare sau , altfel spus , la un dezechilibru pe termen scurt .
Echilibrul / dezechilibrul pe termen scurt se analizează cu ajutorul necesarului de fond de rulment ( NFR) , calculat după formula :
NFR = ( active circulante – disponibilități ) – ( datorii pe termen scurt – credite de trezorerie )
Aplicând formula la unitatea analizată obținem :
NFR 2001 = 120.360.467 – 2.124.158 – 280.329.767 = – 162.093.458
NFR 2002 = 101.970.421 – 7.162.085 – 120.429.723 = – 25.621.387
În anul 2001s-a înregistrat o valoare negativă a NFR , ceea ce înseamnă că unitatea a avut un surplus de resurse temporare față de nevoile temporare . Este o situație pozitivă , deoarece a avut loc și o accelerare a vitezei de rotație a creanțelor . Aceeași situație a fost înregistrată și în 2002 , însă mai puțin accentuată , ceea ce poate fi nefavorabil pentru unitate dacă aceasta nu-și utilizează resursele, imobilizându-le .
Indicatorii în componența cărora intră valoarea creanțelor asupra clienților sau valoarea datoriilor față de furnizori sunt foarte mulți și considerăm irelevant calculul acestora , având în vedere tema lucrării .
Informațiile pe care analiștii le desprind din calculul și analiza acestor indicatori sunt foarte importante pentru luarea anumitor decizii privind modificarea politicii de preț , extinderea pieței de desfacere a produselor , orientarea în anumite domenii de activitate , reducerea sau creșterea nivelului creditului comercial , etc.
CAPITOLUL 5 .
CONCLUZII PRIVIND ACTVITATEA S.C. ROSTRAMO S.A.
ÎN RELAȚIILE CU PARTENERII COMERCIALI
În urma analizei atente a relațiilor SC ROSTRAMO SA cu partenerii săi comerciali pot fi formulate câteva concluzii , precum și unele propuneri .
În primul rând , s-a observat că societatea este foarte bine organizată la nivel central în ceea ce privește relațiile sale cu clienții și furnizorii prin existența unor compartimente implicate direct și/sau exclusiv în aceste relații : desfacere , facturări , marketing , financiar-contabilitate . La nivelul acestor compartimente sunt angajate și decontate relațiile cu partenerii comerciali ai unității. Pentru înregistrarea în contabilitate se utilizează planul de conturi stabilit prin OMF 94/ 2001 precum și reglementările internaționale în materie de contabilitate .
Unitatea are un potențial productiv ridicat , care însă nu este utilizat în întregime . De aceea propun departamentului de marketing și managementului unității o analiză a produselor realizate de unitate și a piețelor potențiale și orientarea producției asupra unor produse cerute pe piața internă sau externă . Pentru promovarea posibilelor produse noi , precum și pentru produsele deja aflate în oferta unității trebuie schimbată politica de preț . Propun ca SC ROSTRAMO SA să utilizeze tehnicile comerciale aplicate de concurență , cum ar fi reducerile de preț ( comerciale sau financiare ) într-o măsură mai mare decât până în prezent , precum și acordarea de credite comerciale clienților . Aceste credite trebuie acordate având în vedere creditele-furnizori obținute de societate pentru a putea asigura o concordanță între sumele datorate furnizorilor și sumele de încasat de la clienți .
Furnizorii cu care lucrează societatea ar trebui , cum am precizat și în paragraful 2.2. , să fie și societățile de leasing , deoarece ar fi în avantajul unității să închirieze în sistem de leasing utilaje pentru industrializarea lemnului , care încorporează tehnologii de prelucrare noi . Costurile de producție ar fi mai mici în această situație , iar produsele mai ieftine .
În ceea ce privește modalitățile de decontare unitatea ar pute apela și la metode moderne , mai ales datorită relațiilor cu partenerii externi . Nici efectele comerciale nu ar trebui excluse din formele de decontare .
Situația particulară a „ comisionului ” perceput în cazul în care unitatea acordă un avans furnizorilor ar fi , de fapt , o situație normală dacă acesta nu s-ar numi comision , ci scont , cum de altfel este și înregistrat în contabilitatea societății . Ceea ce a atras atenția a fost faptul că acest scont de 0,5 % este într-un fel impus de SC ROSTRAMO SA furnizorilor săi .
BIBLIOGRAFIE
Bojian Octavian – Contabilitate financiară , Editura Economică , București 2000
D-tru Cotleț – Contabilitate , informație , decizie , Editura Orizonturi universitare , Timișoara 1998
N. Feleagă , I. Ionașcu – Tratat de contabilitate financiară –vol. I și II , Edditura Economică , București
N. Feleagă – Îmblânzirea junglei contabilității , Editura Economică , București 1996
D. Mateș – Contabilitatea financiară a întreprinderii între normalizare și armonizare , Editura Mirton , Timișoara 2002
Ministerul Finanțelor Publice – Ghid practic de aplicare a standardelor internaționale de contabilitate , Editura Economică , București 2001
I. Niță – Comerțul exterior românesc în perioada de tranziție : o proiecție pentru 2010 , Editura Lumina Lex , București 2000
N. Nistorescu – Ghidul importatorului și exportatorului român , Editura Tribuna Economică , București 2000
M. Ristea , Oprea Călin – Contabilitate generală , Editura Economică , București 1999
M. Ristea – Metode și politici contabile în întreprindere , Editura Tribuna Economică , București 2000
M. Ristea – Normalizarea contabilității – bază și alternativ , Editura Tribuna Economică , București 2002
XXX- Standardele internaționale de contabilitate 2001
XXX- Tribuna Economică nr. 10 , 12 , 15 / 2003
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: . Contabilitatea Relatiilor CU Partenerii Comerciali LA Sc Rostramo Sa (ID: 133531)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.