. Contabilitatea Relatiilor cu Partenerii Comerciali
INTRODUCERE
PREZENTAREA FIRMEI S.C. 1 IUNIE S.A.
Societatea comercială S.C. „1 IUNIE” S.A. cu sediul în Timișoara, Splaiul Peneș Curcanul, nr.6 a luat ființă în temeiul Legii 31/1990 privind reorganizarea unităților economice de stat ca societăți comerciale și a Hotărârii Guvernului nr. 406/30.01.1991.
S.C. „1 IUNIE” S.A. este persoană juridică română, având forma juridică de societate comercială pe acțiuni cu capital integral privat în valoare de 8.260.100 milioane lei, înscrisă la Camera de Comerț și Industrie Timiș, sub numărul J.35/538/1991 , cod fiscal nr.R 1805157.
La data de 28.04.1995 S.C. „1 IUNIE” S.A.Timișoara devine societate cu capital integral privat prin achitarea avansului la F.P.S. București și în baza contractelor de vânzare-cumpărare: nr.54/ 28.02.1995 cu F.P.S.București și nr.10/ 23.02.1995 cu F.P.P. (S.I.F.) Moldova II Bacău.
Obiectul de activitate al unității este producerea și comercializarea articolelor de confecții tricotaje din bumbac și tip bumbac pentru copii și adulți.
S.C. „1 IUNIE” S.A., cunoscută de cumpărători din întreaga țară și de peste hotare, s-a dezvoltat din fosta fabrică de ciorapi și tricotaje „Florida”, înființată în anul 1926, având un număr de 160 de muncitori.
După actul de naționalizare, cu ocazia comasării unităților mici de tricotje, în anul 1949 s-a schimbat profilul fabricii, aceasta executând produse din lenjerie și îmbrăcăminte din fire de bumbac și tip bumbac pentru copii și adulți pe măsura schimbării structurii utilajelor.
Pentru satisfacerea cerințelor populației privind tricotajele pentru copii, întreprinderea S.C. 1 IUNIE S.A. a fost specializată în anul 1952 pentru producerea de tricotaje pentru copii din fire de bumbac. Concomitent cu specializarea și regruparea utilajelor de bază – mașini circulare de tricotat – au fost aplicate procedee tehnologice, mecanizând diferite operații manuale la confecționarea tricotajelor.
Prima dezvoltare a întreprinderii a avut loc în anul 1955 prin mărirea spațiului industrial și respectiv prin comasare cu secția broderie a fabricii „Bănățeanca”, situată în vecinătatea întreprinderii.
Marca sociatății este un desen ce reprezintă două păpuși pe fond alb și negru.Grupele de produse pentru care s-a realizat înregistrarea acesteia sunt:
– tricotaje bumbac
– tricotaje din fire sintetice
Produsele realizate pot fi grupate în următoarele grupe de produse:
– lenjerie și îmbrăcăminte pentru copii
– lenjerie și imbrăăcăminte pentru adulți
– articole mărunte
S.C. 1 IUNIE S.A. are o piață de desfacere internă și una externă.
Pe piața internă ponderea produselor vândute este cca.25% din totalul producției fabricate. Piața de desfacere internă cuprinde întreaga țară, cale mai reprezentative zone, din punct de vedere al volumului valoric al vânzărilor, sunt: Timișoara, Iași, București, Craiova, Oradea, Satu Mare etc.În ultimii ani volumul vânzărilor a crescut continuu pe acestă piață, unul dintre motive fiind caltatea ridicată a produselor și faptul că există puține firme care să producă haine pentru copii și nou născuți.
În cadrul vânzărilor, atât la intern cât și la extern, cca.65% din vânzări o deține vânzarea articolelor pentru copii.
Piața externă deține cca. 75% din ponderea vânzărilor produselor. Și pe acestă piață volumul valoric a vânzărilor a crescut continuu în ultimii ani, în special datorită calității produselor. Un alt motiv ar fi faptul că aceste produse au un cost de producție atractiv pentru comercianții externi. Firma exportă produse în țări ca : Italia, Germania, Olanda, Franța, Belgia, cel mai mare volum valoric al vânzărilor fiind realizat în Germania și Olanda.
Publicitatea este asigurată de firmă prin intermediul ziarelor naționale și locale.
În ceea ce privește concurența, cel puțin în Banat aceasta nu este semnnificativă. Totuși un aspect care trebuie avut în vedere sunt produsele importate din Polonia, Turcia, care deși calitativ sunt sub nivelul celor asigurate de S.C. 1 IUNIE S.A. , au și un preț de vânzare mai mic. Având în vedere că puterea de cumpărare în România este destul de mică, aceste produse , în timp, pot avea o influență destul de semnificativă asupra vânzărilor.
Atât clienții interni, cât și cei externi sunt în număr destul de mare, astfel încât aceștia nu ajung să dețină nici 10% din volumul vânzărilor. Putem spune că acesta reprezintă un aspect pozitiv, firma fiind protejată pe această cale; în cazul în care ar pierde un client ar fi afectată, dar ar putea să-și continuă activitatea. Se observă o anumită fidelitate în relațiile cu clienții, unii dintre aceștia achiziționând produse de mulți ani, în special în ceea ce privește clienții externi.
Aceeași situație o avem și în cazul furnizorilor. Datorită numărului mare nici aceștia nu dețin o pondere mai mare de 30% din totalul furnizărilor de materiale, fire, imprimate, poate doar în cazul furnizorilor de servicii, cum ar fi : energia electrică, apa, serviciile telefonice, etc. Cel mai important furnizor de fire este S.C. ROMALFA S.A., din Câmpulung Moldovenesc.Ceilalți furnizori sunt în mare parte din județul Timiș. Și în cazul furnizorilor se observă o anumită constanță în timp în relațiile cu acestea.
Aprecierea eficienței activității comerciale desfășurate se realizează cu ajutorul marjei comerciale și rata rentabilității comerciale
Marja comercială reprezintă câștigul realizat sub formă de adaos rezultat din activitatea de comercializare a mărfurilor. Nivelul indicatorului reprezintă practic valoarea adaosului comercial rezultat în urma deducerii cheltuielilor privind mărfurile achiziționate din veniturile rezultate de pe urma vânzăriii acestora.
Tabelul 1
Analiza nivelului marjei comerciale
fig.1 Evoluția marjei comerciale
Se observă că evoluția marjei comerciale este în continuă creștere, fapt datorat creșterii veniturilor din vânzarea mărfurilor într-un ritm mai rapid față de creșterea cheltuielilor privind mărfurile. Activitatea comercială a înregistrat pe ultimii 3 ani analizați o creștere a eficienței măsurată prin rata marjei comerciale și prin profitabilitatea cheltuielilor.
Pe anul 2001 cheltuielile cu mărfurile au scăzut în condiții de creștere a veniturilor obținute din vânzarea mărfurilor. Activitatea comercială a înregistrat o creștere a eficienței măsurată prin creșterea ratei marjei comerciale cu 11% și a profitabilității cheltuielilor cu 17% față de anul precedent.
Pe ansamblu, firma a înregistrat o scădere a eficienței activității comerciale în anul 1998, datorită creșterii cheltuielilor într-un ritm mai rapid față de creșterea veniturilor.
Rata rentabilității comerciale arată rezultatul brut din exploatare aferent cifrei de afaceri. Indicatorul exprimă eficiența valorificării produselor societății și caracterizează eficiența politicii comerciale și a politicii de prețuri a firmei.
Tabelul 2
Rata rentabilității comerciale
fig.2 Evoluția rentabilității comerciale
În ultimul an de analiză indicatorul a înregistrat un nivel de 8%, ceea ce înseamnă că la 100 lei cifră de afaceri revin 8 lei de profit brut din exploatare. Nivelul este redus, avănd în vedere că valoarea standard este de 25%. Nivelul indicatorului este în continuă reducere pe toată perioada, ceea ce exprimă o reducere a eficienței valorificării produselor firmei.
Pentru creșterea rentabilității comerciale firma ar putea lua următoarele măsuri:
– creșterea vânzărilor
– ameliorarea structurii vănzărilor
– accelerarea vitezei de rotație a stocurilor
-optimizarea cheltuielilor
CAPITOLUL 1.
CADRUL GENERAL DE ORGANIZARE A CONTABILITĂȚII ÎN SISTEMUL ACTUAL
1.1.ORGANIZAREA CONTABILITĂȚII ÎN SISTEMUL ACTUAL
Accelerarea procesului de privatizare, dezvoltarea pieței de capital și a economiei libere de piață, precum și accentuarea procesului de globalizare economică, au impus dezvoltarea continuă a sistemului de contabilitate românesc, urmărindu-se o cât mai bună armonizare cu prevederile Directivelor Europene și ale Standardelor Internaționale de Contabilitate.
Astfel, evoluțiile înregistrate au fost corelate în domeniul contabil cu cele înregistrate pe plan european și internațional, unde se manifestă tot mai evident tendința de a se asigura un cadru comun, internațional agregat, de întocmire și prezentare a situațiilor financiare prin care să se ofere informații relevante și credibile investitorilor prezenți și potențiali, creditorilor financiari, managerilor, instituțiilor guvernamentale și celorlalți utilizatori interesați de informația financiar contabilă în ceea ce privește întreprinderea respectivă.
Având în vedere faptul că una din prioritățile Guvernului României pentru realizarea obiectivelor propuse prin strategia de aderare la Uniunea Europeană o reprezintă perfecționarea mediului de afaceri, în vederea accelerării procesului de atragere a investițiilor de capital autohton și internațional, ca o condiție a evoluției economiei, trebuie menționat rolul sistemului de contabilitate și de audit financiar datorită calității informațiilor contabile oferite decidenților, indiferent dacă aceștia sunt investitori, creditori financiari sau manageri.
În acest context, dezvoltarea unui sistem contabil compatibil pe plan european și internațional, aplicarea corectă, în practică, a acestuia dă rigoarea atât de necesară mai ales economiilor în tranziție, cum este și cazul României, și conduce la creștera încrederii investitorilor interni și internaționali, dar și a instituților de credit, de asigurare- reasigurare și a pieței de capital în general prin protecția pe care informația contabilă o oferă.
În calitatea ei de componentă a sistemului informațional economic, contabilitatea furnizează cea mai mare parte a informațiilor în vederea luării deciziilor la nivel microeconomic și macroeconomic. Contabilitatea s-a născut din necesități practice ale activității economice și s-a dezvoltat o dată cu aceasta.
În literatura contabilă universală și autohtonă nu s-a ajuns multă vreme la o părere unitară privind caracterul de știință, tehnică sau artă a contabilității. Unii autori considerau contabilitatea o artă deoarece erau de părere că aceasta nu are la bază norme și principii care să permită folosirea ei de către oricine. Alții consideră contabilitatea o tehnică pentru că se ocupă de înregistrarea metodică a operațiilor economice în registre, de calcule contabile și de înregistrarea operațiilor în conturi.
Ambele concepții sunt greșite, fiind lipsite de fundament științific, deoarece contabilitatea întrunește elementele constitutive ale științei: terminologie, obiect și metodă de cercetare propie, care demonstrează independența și particularitățile ei față de alte științe.
Contabilitatea studiază latura valorică a activității economice la nivel microeconomic și macroeconomic, sub forma mijloacelor materiale și bănești folosite de unitățile economice în activitatea lor, a proceselor economice (aprovizionare, producție, desfacere), a surselor de proveniență a mijloacelor și a rezultatelor activității agenților economici.
Utilitatea contabilității este determinată de necesitatea unităților patrimoniale de a cunoaște averea de care dispun , activitățile desfășurate și rezultatele obținute, interesul terților de a ști situația și mersul unității, a organelor fiscale în stabilirea impozitelor datorate.
Laureatul premiului Nobel pentru economie Paul Samuelson recomandă: ”este absolut indispensabil omului modern de a se iniția cât de puțin în elementele contabilității.”
Trecerea României de la economia centralizată la economia de piață a necesitat si necesită unele măsuri pe plan național privind organizarea și funcțlan național privind organizarea și funcționarea contabilității. România a trebuit să aleagă un sistem de contabilitate, adaptat noilor modificări pe plan politic, economic, social din multitudinea modelelor de contabilitate existente în Europa Occidentală și nu numai. În ciuda eforturilor realizate pentru armonizarea și standardizarea contabilă există și astăzi o serie de diferențe care particularizează anumite sisteme de contabilitate. România a fost pusă în situația de a alege între sistemul continental de contabilitate și cel anglo-saxon. Prin adoptarea Legii contabilității nr.82/1991 a fost adoptat sistemul de contabilitate francez.
Și acum întrebarea care se pune este de ce această alegere?
O influență puternică în alegerea acestui sistem au avut legăturile politice, economice, culturale dintre România și Franța din cele mai vechi timpuri. Trebuie menționat și faptul că elita intelectuală și politică din România a primit, de cele mai multe ori o educație în Franța. Un rol important, subliniat de N. Feleagă (1993), au avut specialștii francezi și belgieni, care au contribuit cu sfaturile lor la opțiunea Guvernului României în ceea ce privește noul sistem contabil din România.
Decizia luată de autoritățile române cu privire la necesitatea intrării României în Uniunea Europeană, chiar din primii ani de tranziție, a contribuit la alegerea făcută. Strategia autorităților române a avut în vedere preluarea unui sistem de contabilitate „care era în conformitate cu directivele europene în materie contabilă„ (Ramona Neag, 2000) , sistem care și-a adus o contribuție importantă în cadrul UE.
Dincolo de aceste două aspecte, există două concepții ale satisfacerii nevoilor utilizatorilor care se opun și care rezultă din diferențele culturale și de civilizație. Anglo-saxonii dau prioritate informațiilor necesare luării deciziilor de către investitori; concepția lor poartă clar amprenta liberalismului, adică o mai mare responsabilitate este lăsată profesioniștilor în interpretarea situațiilor financiare. Concepția franceză a normalizării contabile se vrea mai „împăciuitoare” între diferitele părți interesate, oferind un cadru mai formalist.
Viitorul armonizării internaționale a contabilității se va desfășura într-un raport de forțe între organizațiile profesionale, organizațiile politice internaționale, marile firme multinaționale și statele națiunilor puternic industrializate. După prăbușirea regimului comunist, noile autorități guvernamentale au impus o serie de reforme legislative menite să contribuie la dezvoltarea unei economii orientate spre o economie de piață. Astfel, până la sfârșitul anului 1991 reforma contabilității era în proces de desfășurare.
Prin Legea contabilitații nr.82/1991, se legiferează faptul că societățile comerciale au obligația să organizeze și să conducă contabilitatea proprie în partidă dublă și să întocmească bilanțul. Aceasta se ține în limba română și moneda națională, iar în cazul operațiunilor efectuate în valută, contabilitatea se ține atât în moneda națională, cât și în valută. De regulă, contabilitatea este organizată și ținută în compartimente distincte, conduse de către directorul financiar-contabil sau contabilul-șef. Ea mai poate fi ținută și de către persoane care au calitatea de expert contabil sau de contabil autorizat.
Datorită perioadei de tranziție prin care trece economia României, reformele din contabilitate se află într-o continuă schimbare. Normalizatorii români încearcă să găsescă cele mai bune soluții pentru problemele cu care se confruntă economia noastră. Pe măsura adoptării noilor legi și trecerii la standarde se observă o tendință de îndreptare spre sistemul anglo-saxon.
1.1.1. FUNCȚIILE ȘI PRINCIPIILE CONTABILITĂȚII
În activitatea practică de conducere, contabilitatea îndeplinește o seamă de funcții importante, cum sunt:
a) Funcția de inregistrare constă în capacitatea ei de a reflecta operativ, precis și în complexitatea lor procesele și fenomenele economice ce apar în cadru unității patrimoniale, care se pot exprima valoric.
b) Funcția de informare constă în furnizarea de informații asupra structurii și dinamicii patrimoniului și a rezultatelor obținute la sfârșitul unei perioade de gestiune în scopul fundamentării deciziilor. O importanță deosebită se acordă situațiilor financiare periodice de sinteză, care prin publicare oferă informații utile pentru nevoile proprii de conducere și gestiune, cât și în relațiile cu terțe persoane fizice și juridice, respectiv cu asociații, acționarii, clienții, furnizorii, băncile, statul, precum și pentru analize economico-financiare. Creșterea eficienței funcției de informare este condiționată de folosirea pe scară largă a mijloacelor de culegere și prelucrare automată a datelor în scopul obținerii de informații operative, rapide și de calitate, necesare luării deciziilor.
c) Funcția de control gestionar este legată inseparabil de funcția de informare și constă în verificarea cu ajutorul datelor contabile a modului de păstrare și utilizare a valorilor materiale și bănești, verificarea gradului de realizare a indicatorilor previzionați, a termenelor de achitare a datoriilor față de terți și de recuperare a drepturilor bănești.
d) Funcția previzională. Contabilitatea nu se limitează doar la oglindirea mersului activității agenților economici, datele ei reprezentând o sursă exactă și completă pentru analiza economică-financiară a activității și a stabilirii rezultatelor, dând posibilitatea descoperirii tendințelor viitoare a fenomenelor și proceselor economice.
e) Funcția juridică. Contabilitatea este un important mijloc prin care se face dovada efectuării operațiilor comerciale și financiare. Astfel, documentele justificative, registrele contabile și bilanțul constituie probe concludente în justiție pentru soluționarea cazurilor instrumentate de organele judiciare.
În cadrul contabilității cele mai importante funcții sunt cea de informare a terților asupra situației întreprinderii și de asigurare a informațiilor pentru întocmirea documentelor anuale de sinteză, pe baza cărora se realizează diferite analize cu privire la performanțele pe care întreprinderea le înregistrează în perioada analizată.
Conform OMF 94/2001,evaluarea posturilor cuprinse în situațiile financiare ale unei întreprinderi trebuie să fie efectuată în acord cu următoarele principii contabile:
1. Principiul continuității activității. Acesta presupune că întreprinderea își continuă în mod normal funcționarea într-un viitor previzibil, fără a intra în imposibilitatea continuării activității sau fără reducerea semnificativă a acesteia. Dacă administratorii întreprinderii au luat cunoștință de unele elemente de nesiguranță legate de anumite evenimente care pot duce la incapacitatea acesteia de a-și continua activitatea, aceste elemente trebuie prezentate în notele explicative.
2. Principiul permanenței metodelor. Acesta presupune continuitatea aplicării acelorași reguli și norme privind evaluarea, înregistrarea în contabilitate și prezentarea elementelor patrimoniale și a rezultatelor, asigurând comparabilitatea în timp a informațiilor contabile. Modificările politicii contabile sunt permise doar dacă sunt cerute de lege, de un standard contabil sau au ca rezultat informații mai relevante sau mai credibile referitoare la operațiunile întreprinderii.
Este foarte importantă menționarea în notele explicative a oricăror modificări ale politicilor contabile, pentru ca utilizatorii să poată aprecia: dacă noua politică contabilă a fost aleasă în mod adecvat; efectul modificării asupra rezultatelor raportate ale perioadei și tendința reală a rezultatelor activității societății.
3. Principiul prudenței. Valoarea oricărui element trebuie să fie determinată pe baza principiului prudenței. În mod special se vor avea în vedere următoarele aspecte:
a) se vor lua în considerare numai profiturile recunoscute până la data încheierii exercițiului financiar;
b) se va ține seama de toate obligațiile previzibile și de pierderile potențiale care au luat naștere în cursul exercițiului financiar încheiat sau pe parcursul unui exercițiu anterior, chiar dacă asemenea obligații sau pierderi apar între data încheierii exercițiului și data întocmirii bilanțului;
c) se va ține seama de toate ajustările de valoare datorate deprecierilor, chiar dacă rezultatul exercițiului financiar este profit sau pierdere.
4. Principiul independenței exercițiului. Se vor lua în considerare toate veniturile și cheltuielile corespunzătoare exercițiului financiar pentru care se face raportarea, fără a se ține seama de data încasării sumelor sau a efectuării plăților.
5. Principiul evaluării separate a elementelor de activ și de pasiv. În vederea stabilirii valorii totale corespunzătoare unei poziții din bilanț se va determina separat valoarea aferentă fiecărui element individual de activ sau de pasiv.
6. Principiul intangibilității. Bilanțul de deschidere al unui exercițiu trebuie să corespundă cu bilanțul de închidere a exercițiului precedent.
7. Principiul necompensării. Valorile elementelor ce reprezintă active nu pot fi compensate cu valorile elementelor ce reprezintă pasive, respectiv veniturile cu cheltuielile, cu excepția compensărilor între active si pasive admise de Standardele Internaționale de Contabilitate.
8. Principiul prevalenței economicului asupra juridicului. Informațiile prezentate în situațiile financiare trebuie să reflecte realitatea economică a evenimentelor și tranzacțiilor, nu numai forma lor juridică.
9. Principiul pragului de semnificație. Orice element care are o valoare semnificativă trebuie prezentat distinct în cadrul situațiilor financiare. Elementele cu valori nesemnificative care au aceeași natură sau cu funcții similare trebuie însumate, nefiind necesară prezentarea lor separată.
1.1.2. OBIECTUL CONTABILITĂȚII ȘI PROCESELE ECONOMICE
În jurul obiectului contabilității s-au purtat numeroase discuții și controverse. Astfel, în literatura contabilă s-au conturat patru concepții privind obiectul contabilității:
1. În concepția administrativă, care aparține școlii italiene, obiectul contabilității constă în reflectarea și controlul valoric al faptelor administrative în vederea obținerii cu eforturi minime de efecte economice maxime.
2. Concepția juridică, dominată de școala germană, consideră obiectul contabilității patrimoniul unei persoane fizice sau juridice, privit din punct de vedere juridic, adică al drepturilor și obligațiilor materiale în corelație cu bunurile corespunzătoare.
3. Concepția economică, care cunoaște o largă răspândire în școlile din Europa, definește obiectul contabilității ca circuit al capitalului privit sub aspectul destinației lui (fix și circulant) și al modului de dobândire (străin sau propriu).
4. Concepția financiară circumscrie obiectului contabilității la cercetarea și soluționarea laturilor valorice ale existenței, mișcării și transformării resurselor patrimoniale, pe care le tratează sub aspectul provenienței (resurse permanente și temporare) și din punct de vedere al utilizării (utilizări durabile și ciclice). În unele lucrări, proveniența resurselor este structurată și din perspectiva obligațiilor (obligații față de proprietari și obligații față de terți).
Concepția financiară împreună cu cea economică stau la baza studiilor pentru elaborarea convențiilor și standardelor internaționale de contabilitate .
Ținând seama de definirea obiectului contabilității în evoluție istorică și de particularitățile acesteia în economia de piață, „considerăm că în definirea obiectului trebuie să se aibă în vedere patrimoniul privit sub aspect economic, juridic și financiar, precum și rezultatele financiare ale agenților economici” (M. Epuran,1999).
În mod distinct, în obiectul contabilității se înscriu procesele economice desfășurate de unități patrimoniale pentru realizarea obiectului lor de activitate, adică obținerea de profit.
Procesele economice sunt activități specifice derulate în fazele circuitului economic care produc modificări cantitative și calitative în structura și valoarea patrimoniului întreprinderii. Ele generează în gestiunea fiecărei unități cheltuieli și venituri și prin diferența dintre aceste două categorii importante de gestiune se determină rezultatul financiar al exercițiului. Conținutul proceselor economice îl formează: aprovizionarea, exploatarea și vânzarea.
Atât în procesul de aprovizionare, cât și în procesul de desfacere întreprinderea intră în legătură cu terții. În procesul de aprovizionare sunt cuprinse activități prin care se procură mijloacele economice (imobilizări, mărfuri, materiale, etc.) și sunt obținute servicii și lucrări de la terți necesare realizării obiectului de activitate. Astfel, lansarea comenzilor și încheierea contractelor de aprovizionare cu furnizorii, transportul bunurilor achiziționate, recepția lor, depozitarea și gestionarea în perioada de stocare sunt principalele activități ale procesului de aprovizionare.
Procesul de vânzare include operații și activități efectuate pentru comercializarea produselor finite și a mărfurilor. Aceste activități constau în livrarea produselor pe baza comenzilor de la clienți, ambalarea acestora, întocmirea documentelor de livrare, expedierea, precum și transportul bunurilor vândute.
O problemă importantă pentru dimensionarea veniturilor întreprinderii o constituie momentul recunoașterii acestora. Principalele momente de recunoaștere a veniturilor sunt:
-în momentul obținerii și stocării producției;
-în momentul vânzării, respectiv livrării și facturării bunurilor la clienți;
-în momentul încasării contravalorii bunurilor vândute și serviciilor executate;
În principiu ar putea exista două metode de contabilizare în partidă dublă a tranzacțiilor și a altor evenimente, și anume:
– contabilitatea de trezorerie
– contabilitatea de angajament
Conform noilor reglementări, în condițiile actuale, la noi în țară este practicată o contabilitate de angajament, conform căreia veniturile sunt recunoscute în momentul vânzării, respectiv livrării și facturării bunurilor la clienți.
Pentru a-și atinge obiectivele situațiile financiare sunt elaborate conform contabilității de angajament. Astfel efectele tranzacțiilor și ale altor evenimente sunt recunoscute atunci când tranzacțiile și evenimentele se produc (și nu pe măsura ce numerarul sau echivalentul său este încasat sau plătit) și sunt înregistrate în evidențele contabile și raportate în situațiile financiare ale perioadelor aferente. Situațiile financiare întocmite în baza acestui principiu oferă informații utilizatorilor nu numai despre tranzacțiile trecute, care au implicat plăți și încasări, dar și despre obligațiile de plată din viitor și despre resursele privind încasările viitoare. Deci acestea furnizează cele mai utile informații referitoare la tranzacții și la alte evenimente trecute care sunt necesare utilizatorilor în luarea deciziilor economice.
Nu puțini sunt cei care consideră că orice contabilitate ținută altfel decăt pe baza unei contabilități de angajament este inadecvată, din punct de vedere al reprezentării realității economice a unei întreprinderi.
Diferența dintre contabilitatea de angajament și cea de casă este aceea că cea din urmă înregistrează veniturile doar în momentul în care sunt încasate, iar cheltuielile sunt imputate asupra rezultatelor exercițiului, în cursul căruia ele sunt plătite. În contextul aplicării unei astfel de metode, asistăm la o disjungere a operațiunilor financiare (respectiv de încasări și plăți în numerar sau în echivalente de numerar) de latura economică și juridică a tranzacțiilor și a altor evenimente care se reflectă în conturile contabilității generale și în bilanț. Putem spune că documentele de sinteză întocmite în conformitate cu perceptele contabilității de casă nu respectă principiile contabile, deci aceasta nu răspunde exigențelor teoriei financiare.
Contabilitatea de angajament este singura ce poate furniza informații care să prezinte intrările și ieșirile de fonduri, în momentul în care fluxurile monetare pot fi evaluate de o manieră sigură, deoarece clienții și furnizorii, debitorii și creditorii sunt structuri care anunță intrările sau ieșirile de fonduri, adică de disponibilități.
1.1.3. REFORMA CONTABILITĂȚII ROMÂNEȘTI
Economia românească, aflată de un deceniu într-o perioadă de tranziție, este supusă în toate structurile sale reformelor necesare trecerii la mecanismele economiei de piață. Ea este caracterizată de fenomenele hiperinflaționiste și de un șomaj aflat în continuă creștere.
Începând cu anul 2001 ținerea contabilității se va face ținând seama de OMF nr.94/2001, prin care se aprobă Reglementările contabile armonizate cu Directiva a IV-a a Comunităților Economice Europene și cu Standardele Internaționale de Contabilitate. Aceste reglementări se vor aplica împreună cu Legea contabilității nr. 82/1991, republicată, și cu Standardele Internaționale de Contabilitate.
Aceste reglementări se vor aplica începând cu situațiile financiare ale anului 2000 pentru societățile cotate la bursă și societățile de interes național.
Toate celelalte întreprinderi vor intra pe standarde până în anul 2005, indiferent dacă îndeplinesc sau nu condițiile necesare. Ne referim desigur la întreprinderile mari și nu la cele mici și mijlocii.
În această categorie intră și S.C. 1 IUNIE S.A., care din acest an va întocmii situațiile financiare și-și va desfășura activitatea cu respectarea noilor reglementări prevăzute în Standardele Internaționale de Contabilitate și OMF nr.94/2001. Fiind primul an de aplicare situațiile financiare se întocmesc, în paralel, în conformitate cu Legea contabilității nr. 82/1991, republicată, și cu regulamentul pentru aplicarea acesteia, aprobat prin Hotararea Guvernului nr. 704/1993, și respectând totodată prevederile OMF nr. 94/2001.
Normalizarea contabilă în România devine atributul exclusiv al statului încă din 1947, o dată cu crearea în cadrul Ministerului Industriei și Comerțului a unui Consiliu Permanent al normării contabile. Prin procesul de normalizare se garantează utilizatorilor externi o informare financiară de calitate. Interesul tehnic este evident: omogenitatea informațiilor furnizate ușurează comparațiile în timp și între întreprinderi.
Cadrul conceptual stipulează că obiectivul situațiilor financiare, conform IASC, „este acela de a furniza informațiile despre situația financiară, performanța și schimbările în situația financiară a întreprinderii, care sunt utile unei game largi de utilizatori, în momentul luării deciziilor economice”. Utilizatorii avuți în vedere sunt investitorii actuali și potențiali, salariații, creditorii, furnizorii și alți creanțieri, clienții, guvernele și administrația lor, precum și publicul.
Mai precis IASC estimează că situațiile financiare trebuie să permită să se evalueze capacitatea întreprinderii de a genera lichidități, căci această capacitate condiționează posibilitatea de a plătii salariații, furnizorii, de a face față plăților aferente împrumuturilor și de a distribui dividende.
În România, nucleul normalizării contabile este susținut de întregul cadrul legislativ, care are la bază: Legea contabilității nr.82/ 1992, republicată în 2001, regulamentul de aplicare a legii aprobat prin H.G. nr.703/1993, planul de conturi general, inspirat după modelul francez, norme metodologice de utilizare a conturilor, monografia cu principalele opearații economice și norme pentru întocmirea și prezentarea documentelor de sinteză.
Motivația principală a apariției și utilizării standardelor a fost și este de ordin economic. Acest lucru este atestat de valoarea unui standard, care este dată de performanța atinsă în afaceri de firmele care utilizează unul sau mai multe standarde. Prin urmare, valoarea standardelor se reflectă în:
– competitivitatea de preț a produselor realizate în concordanță cu prevederile acesteia;
– reduceri ale costurilor datorită optimizării proceselor tehnologice;
– competitivitatea datorită calității produselor;
– identificarea și satisfacerea cerințelor clienților și ale beneficiarilor;
Utilizarea standardelor oferă următoarele avantaje:
– impact global asupra comerțului prin liberalizarea acestuia pe plan național, cât și internațional;
– efect pozitiv asupra exporturilor și a importurilor, prin creștera volumului comerțului și a balanței de plăți;
– scăderea prețurilor, prin eliminarea unor cheltuieli;
– modernizarea produselor;
– favorizarea unei adevărate competiții și eliminarea concurenței neloiale;
– creșterea securității utilizării bunurilor produse, precum și a securității la locul de muncă prin eliminarea condițiilor de muncă nesigure și reducerea cheltuielilor datorate accidentelor;
– eliminarea rebuturilor;
– creșterea gradului de încredere a clienților;
– reducerea birocrației datorată eliminării a bunului plac;
Prin intermediul standardelor se realizează eliminarea barierelor comerciale, precum și gradul de incertitudine de pe piață, astfel realizându-se globalizarea.
Prin intermediul comercianților standardele devin obligatorii datorită citării lor în cuprinsul contractelor pe care aceștia le incheie. Acestea facilitează stabilirea condițiilor contractuale de producere, livrare și acceptare.
În contextul globalizării economice, standardele au o sarcină dublă: aceea de a proteja consumatorii și de a facilita comerțul. În această dualitate implementarea standardelor depinde de participarea tuturor celor interesați, producători și consumatori. Cel mai important factor este însă consolidarea încrederii consumatorilor în produsele pe care firmele le comercializează, lucru care se poate realiza numai prin aplicarea standardelor internaționale și europene. Prin standarde se poate câștiga încrederea consumatorilor, se pot menține si crește profiturile.
Standardizarea internațională este un domeniu în care țările în curs de dezvoltare se confruntă cu anumite constrângeri și limite. Unele dintre motivele identificate ca factori determinanți ai acestei situații sunt lipsa capacităților tehnice, traducerea și înțelegerea standardelor internaționale de contabilitate, constrângerile în domeniul financiar și al resurselor umane.
Pentru ca țara noastră să aibă o dezvoltare durabilă și dacă vrea să acceadă în structura europeană, atât statul, cât și patronatul trebuie să se implice serios în sprijinirea și promovarea activității de standardizare națională, europeană și internațională.
IASC consideră că armonizarea poate progresa dacă se va concentra pe situațiile financiare. O totală normalizare este considerată , în momentul de față, imposibilă și inutilă, dacă se ține seama de faptul că o componentă a mediului cultural este și contabilitatea. „Încercarea de a pune în practică un proces vizând reducerea diferențelor naționale prin armonizare ar permite depășirea principalelor obstacole în calea comparațiilor internaționale” (Ramona Neag, 2000)
Normalizarea și îndrumarea metodologică a contabilității din țara noastră este efectuată de către Direcția Contabilității din cadrul Ministerului Finanțelor și Colegiul Consultativ al Contabilități, format din reprezentanți ai Ministerelor Finanțelor, Industriei, Agriculturii, Comerțului, cadre didactice, experți contabili, directori financiari-contabili, reprezentanți ai Curții de Conturi, Bursei, Camerei de Comerț și industrie etc. Ele emit, analizează și avizează regulamentul de aplicare a legii contabilității, planul de conturi general, modelele registrelor contabile, formularele comune privind activitatea financiară și contabilă desfășurată, modelele bilanțurilor contabile, precum și normele de utilizare a acestora.
1.2..RELAȚIILE CU PARTENERII COMERCIALI – COMPONENTĂ A RELAȚIILOR CU TERȚII
În vederea realizării obiectului lor de activitate, agenții economici intră în relații economice diverse în cadrul proceselor de aprovizionare și desfacere, relații din care se nasc drepturi/creanțe și obligații/datorii, fie cu persoane fizice și/sau juridice din afara unității, fie cu persoane fizice din interiorul unității. În marea lor diversitate, aceste relații se întrepătrund într-un circuit în care fiecare agent economic se află în dublă ipostază, atât de vânzător, cât și de cumpărător. În funcție de poziția pe care agentul economic o are se creează raporturi juridice de drepturi și obligații.
Toate relațiile agenților economici cu terții se creează și sting într-o înlănțuire fără sfârșit, fiecare în parte având scadențe ferme de decontare.
Terțele persoane cu care întreprinderea intră în contact pe parcursul procesului de exploatare, și nu numai, sunt reprezentate de: investitori, bănci, furnizori, clienți, stat, salariați etc.
În majoritatea cazurilor, aceste relații au caracter reciproc:
În relațiile comerciale cu furnizorii, unitatea patrimonială are obligația plății contravalorii bunurilor, lucrărilor sau serviciilor primite, dar și drepturi asupra acestuia pentrul avansul sau acontul acordat.
În relațiile comerciale cu clienții , unitatea are dreptul de a încasa contravaloarea livrărilor sau prestațiilor făcute, dar și obligația decontării avansului primit de la clienți.
In relațiile cu bugetul statului, unitatea patrimonială are obligația de a plăti o serie de impozite și taxe, dar și dreptul de a încasa subvenții, TVA de recuperat.
În calitatea sa de participant la circuitul economic, statul este remunerat cu impozite, taxe și vărsăminte asimilate. Delimitarea obligațiilor fiscale ale firmei trebuie făcută în legătură cu rezultatul exercițiului și trezoreria firmei. Impozitle pe care trebuie să le suporte întreprinderea se pot împărți astfel:
– impozitul suportat în funcție de natura rezultatului fiscal: impozitul pe profit;
– impozite, taxe și alte vărsăminte suportate de întreprindere, indiferent de natura rezultatului fiscal: impozitul pe clădiri și alte construcții, taxa asupra mijloacelor de transport deținute de persoane juridice, taxe vamale, contribuții la fondurile cu destinații speciale etc;
– impozite colectate de la terți și decontate bugetului statului : impozitul pe salarii suportat de salariați, impozitul pe dividende suportat de acționari sau asociați și taxa pe valoarea adăugată, suportată de consumatorul final.
Impozitele, taxele și vărsămintele suportate de întreprindere atrag diminuarea rezultatului și presupun existența unei trezorerii pozitive pentru a permite onorarea obligaților fiscale ale întreprinderii însă noțiunea de cost fiscal suportat de întreprindere este mai largă, deoarece trebuie avute în vedere și alte cheltuieli efectuate de întreprindere cum sunt cele de personal, dotarea cu echipament informatic etc. Pe de altă parte, prin plata facturii fiscale sub formă de impozite și taxe întreprinderea participă la rezolvarea economică a problemelor sociale ale națiunii, realizând astfel și funcția sa de responsabilitate socială, față de mediul în care își desfășoară activitatea.
În relațiile cu salariații săi, unitatea patrimonială are obligația remunerării muncii prestate de aceștia și a stimulării suplimentare prin premii și participare la profit, dar și drepturi față de personal pentru avansurile acordate.
Mutațiile tehnologice și din societate au determinat redefinirea rolului factorului uman în cadrul oricărei unități patrimoniale, în particular al întreprinderii, preocupată de o mai bună gestiune a „resurselor umane”. Prezentarea factorului muncă în documentele contabile trebuie să reflecte rolul personalului în întreprindere, însă „integrarea fiiței umane în universul valorilor economice și reflectarea acesteia în contabilitate ridică numeroase probleme conceptuale și metodologice, dar, în aceeași măsură, filozofice și morale”.
Decontările cu personalul au ca obiect calculul, înregistrarea și decontarea salariilor cuvenite angajaților. Structural, salariile sunt formate din: salariul de bază cuvenit angajaților, sporurile și adaosurle pentru condiții deosebite de muncă și pentru rezultatele obținute, indemnizații și alte sporuri acordate pentru conducere, indexările de salariu și compensarea creșterilor de prețuri, indemnizații acordate pentru concediu de odihnă, ajutoarele materiale și de protecție socială Datoriile sociale ale unităților patrimoniale sunt strâns legate de cheltuielile salariale și de utilizare a forței de muncă, având ca scop protecția ei prin sistemul asigurărilor sociale și a fondurilor speciale pentru ajutor de șomaj.
Fondul asigurărilor sociale se constituie având ca surse principale:
– contribuția unității la asigurările sociale, în limita unor cote procentuale aplicate asupra fondului de salarii aferent personalului încadrat cu contract de muncă;
– contribuția individuală pentru pensia suplimentară de 5% la salariul de bază brut;
Fondurile de asigurări sociale se utilizează, în mare parte, centralizat, prin direcțiile județene ale Ministerului Muncii și Protecției Sociale pentru: plata pensiilor pentru limită de vârstă, pensiile de boală și pentru alte cheltuieli cu caracter social. Într-o bună măsură , o parte a fondurilor este utilizată și direct de agenții economici pentru:
– plata indemnizațiilor materiale pentru concedii de boală;
– prevenirea îmbolnăvirilor, refacerea și întărirea sănătății;
– procurări de proteze medicale;
– concedii de maternitate și pentru îngrijirea copilului bolnav în vârstă până la 3 ani;
– ajutor de deces a unui membru de familie sau chiar a salariatului.
În relațiile cu banca, unitatea patrimonială are obligația restituirii sumelor împrumutate și a dobânzilor aferente acestor sume, dar și dreptul de a cere de la aceasta situații periodice în ceea ce privește creditele și dobânzile aferente.
Relația întreprinderii cu aceste terțe persoane (fizice și juridice) poate fi redată schematic astfel:
fig.1.1. Relația întreprinderii cu terții
Evidența relațiilor pe care unitatea economică la are cu aceste persoane se realizează cu ajutorul conturilor de terți, care sunt prezentate în cadrul planului de conturi prin intermediul clasei 4 „Conturi de terți”. Această clasă are un bogat conținut economic și o puternică natură juridică.
Operațiunile de vânzare-cumpărare sunt cele mai frecvente în activitatea comercială. Aceste operațiuni au la bază contractul de vânzare-cumpărare comercială, care este strâns legat de producția de mărfuri; el constituind instrumentul juridic prin care se realizează circulația mărfurilor. Prin intermediul acestuia, mărfurile ajung de la producător la consumator.
Contractul de vânzare-cumpărare comercială prezintă interes și pentru producătorii mărfurilor. El este folosit pentru aprovizionarea cu materii prime, materiale, obiecte de inventar, servicii prestate, lucrări executate etc., necesare producției și, totodată, pentru desfacerea mărfurilor realizate. Datorită importanței sale pentru activitatea comercială, contractul de vânzare-cumpărare face obiectul unei reglementări legale speciale.
Contractul de vânzare-cumpărare este acel „contract prin care o parte (vânzătorul) se obligă să transmită dreptul de proprietate asupra unui bun către cealaltă parte (cumpărător), care se obligă să plătească o sumă de bani drept preț”.
Prin definiția dată rezultă și caracterele juridice ale contractului de vânzare-cumpărare:
a) Contractul de vânzare-cumpărare este bilateral, dă naștere la obligații în sarcina ambelor părți contractuale;
b) Contractul de vânzare-cumpărare este cu titlu oneros, ceea ce înseamnă că ambele părți urmăresc obținerea unor foloase patrimoniale;
c) Contractul de vânzare-cumpărare este comutativ, existența și întinderea obligațiilor asumate de către părți sunt certe și deci cunoscute chiar de la momentul încheierii contractului;
d) Contractul de vânzare-cumpărare este consensual se încheie prin simplu acord de voință al părților contractante;
e) Contractul de vânzare-cumpărare este translativ de proprietate, prin contract se transmite dreptul de proprietate asupra bunului vândut de la vânzător la cumpărător
Relațiile cu partenerii comerciali reprezintă o componentă esențială a relațiilor cu terții. În sistemul actual de contabilitate aceste relații fac obiectul reglementărilor internaționale, în vederea dezvoltării acestor relații și pe piața internațională. Uniunea Europeană elaborează directive juridice, care sunt obligatorii pentru statele membre.
Tratatul de la Roma a exprimat ca obiectiv libera circulație a persoanelor, bunurilor, a capitalurilor și a serviciilor în cadrul Uniunii Europene. Comisia Europeană, cea care constituie puterea executivă a Uniunii Europene, a adoptat un program de armonizare a dreptului societății comerciale. Primul obiectiv l-a constituit eliminarea tuturor obstacolelor în calea liberei concurențe, cât și crearea pieței unice europene. Al doilea obiectiv l-a constituit evitarea constituirii de paradisuri fiscale suscceptibile de a atrage sediile sociale ale întreprinderilor, grație unor reglementări mult mai puțin restrictive.
Toate acestea au condus la dezvoltarea comerțului în România după 1989, prin asigurarea desfacerii și pe piața internațională, și la atragerea de investitori.
1.2.1. OBIECTIVELE ȘI FACTORII ORGANIZĂRII OPERAȚIILOR COMERCIALE
Principiul continuității întreprinderii poate fi asigurat numai în situația realizării echilibrului financiar dintre venituri și cheltuieli, dintre încasări și plăți. Urmărirea continuă a realizării acestui echilibru presupune controlarea permanentă a capacității de plată a întreprinderii, a ratei autonomiei financire. Pentru a putea realiza un control eficient în acest sens, contabilitatea terților are ca obiective:
– cunoașterea în orice moment a nivelului datoriilor și a creanțelor agentului economic ce derivă din relațiile comerciale cu alte unități, precum și din relațiile financiare cu bugetul statului, asigurări sociale;
– urmărirea încasării la timp a tuturor sumelor de la clienți și debitori precum și achitarea în termen a datoriilor față de furnizori, creditori, personalul unității, bugetul statului, etc.;
– cunoașterea datoriilor și a creanțelor față de asociați sau acționari și urmărirea decontării în termen a acestora;
– soluționarea corectă și în termen legal a decontărilor din operații în curs de clarificare;
– soluționarea corectă a deprecierilor constatate asupra creanțelor sau datoriilor, precum și a creșterii de valoare a acestora.
Pe parcursul realizării acestor obiective se urmărește în permanență respectarea principiului noncompensării dintre creanțe și datorii. În principiu nu se poate opera compensarea între datoriile și creanțele referitoare la același terț, cu excepția cazurilor în care a fost încheiat un acord scris de compensare.
Organizarea contabilității relațiilor cu terții este condiționată de mai mulți factori, dintre care menționăm:
– natura relațiilor de decontare;
– formele de decontare;
– instrumentele de decontare;
– sistemul de creditare;
– regimul reducerilor și momentul acordării lor.
1.2.2. RECUNOAȘTEREA ȘI EVALUAREA DATORIILOR ȘI CREANȚELOR
Conform OMF 94/ 2001 activele sunt prezentate în bilanț în funcție de gradul de lichiditate, în sens crescător, adică de la cele mai puțin lichide (imobilizări necorporale și corporale)la cele cu lichiditate mare (disponibilități). În ceea ce privește pasivele, acestea vor fi prezentate în bilanț în funcție de gradul de exigibilitate, în sens descrescător.
Datoriile sunt împărțite în:
– datorii care se plătesc într-o perioadă de un an, prezentate la litera D în noul bilanț;
– datorii care trebuie plătite într-o perioadă mai mare de un an prezentate la litera G.
Recunoașterea este procesul încorporării în bilanț sau în contul de profit și pierdere a unui element care îndeplinește următoarele criterii :
a) este probabil ca orice beneficiu economic viitor asociat să intre sau să iasă în/din întreprindere;
b) elementul are un cost sau o valoare care poate fi evaluată în mod credibil;
Conform OMF 94/2001 o datorie este recunoscută în situațiile financiare atunci când:
– este posibil ca acesta să aducă întreprinderii beneficii economice viitoare, respectiv să genereze ieșirea acestora;
– costul său poate fi evaluat în mod credibil.
Altfel spus, o datorie este recunoscută în bilanț în momentul în care este probabil ca o ieșire de resurse, purtătoare de beneficii economice, va rezulta din lichidarea unei obligații prezente, iar valoarea la care se va realiza această lichidare poate fi evaluată în mod credibil. În practică obligațiile rezultate din contracte în care nu s-au respectat încă obligațiile contractuale (de exemplu, datoriile pentru stocuri comandate, dar neprimite înca) nu sunt în general recunoscute ca datorii în situațiile financiare
Un activ, și implicit o creanță, este recunoscut în bilanț în momentul în care este probabilă realizarea unui beneficiu economic viitor de către întreprindere și activul are un cost sau o valoare care poate fi evaluată în mod credibil.
O caracteristică esențială a unei datorii este faptul ca întreprinderea are o obligație actuală, care reprezintă un angajament sau o responsabilitate de a acționa într-un anumit fel. Legea poate impune întreprinderii să își respecte obligațiile ce decurg dintr-un contract sau dintr-o cerință legală. În mod normal acestea reprezintă sume ce trebuie plătite pentru bunuri și servicii primite.
Trebuie facută distincția între o obligație actuală și un angajament viitor. Decizia conducerii unei întreprinderi de a achiziționa active în viitor nu reprezintă prin ea însăși o obligație prezenta. În mod normal obligația apare numai în momentul livrării activului sau în momentul în care întreprinderea are un acord irevocabil de cumpărare a activului. În cazul din urmă natura irevocabilă a acordului poate conduce la consecințe economice ca urmare a neonorării obligației.
Evaluarea este procesul prin care se determină valorile la care structurile situațiilor financiare vor fi recunoscute în bilanț și în contul de profit si pierdere.
Evaluarea creanțelor și datoriilor se face în momentul apariției lor la valoarea nominală, astfel:
– la data apariției datoriei, cu sumele datorate;
– la data apariției creanțelor, cu sumele de încasat ori de decontat
Valoarea nominală a datoriilor și a creanțelor este dată de suma înscrisă în documentele care consemnează apariția lor. Creanțele și datoriile în devize se înregistreză în contabilitate în lei, la cursul de schimb în vigoare la data efectuării operațiilor prin care acestea s-au constituit. Pe măsura lichidării lor, deci a plății datoriilor, respectiv a încasării creanțelor în devize, diferențele de curs valutar între data înregistrării lor și data încasării, respectiv a plății lor, se înregistrează ca venituri sau cheltuieli financiare. Dacă la sfârșitul exercițiului financiar datoriile și creanțele în valută nu sunt lichidate, se face corecția în funcție de cursul valutar existent la finele anului. Astfel, diferențele de curs valutar dintre mărimea acestuia la finele anului față de data apariției lor se înregistrează în conturile de diferențe de conversie de activ (nefavorabile) sau de pasiv (favorabile), după caz, și se reiau la deschiderea exercițiului următor. Pentru diferența dintre diferențele nefavorabile și cele favorabile se constituie provizioane pentru deprecierea creanțelor.
Conform noilor reglementări situația creanțelor și datoriilor este prezentată în nota explicativă nr. 5, anexată după bilanț, și are următoarea structură:
Nota 5
Situația creanțelor și datoriilor – mii lei –
____________________________________________________________________ ______________
Sold la Termen de lichiditate
Creanțe 31 decembrie _____________________________
(col. 2+3) sub 1 an peste 1 an
__________________________________________________________________________________
0 1 2 3_____________________________________________
Total, din care______________________________________________________________________
_
_____________________________________________________________________-mii lei -____
Sold la Termen de exigibilitate
Datorii*) 31 decembrie _____________________________
(col. 2+3+4 ) sub 1 an 1-5 ani peste 5 an
__________________________________________________________________________________
0 1 2 3 4______________________________
Total, din care:______________________________________________________________________
*) Se vor menționa următoarele informații:
– clauzele legate de achitarea datoriilor și rata dobânzii aferente împrumuturilor;
– datoriile pentru care s-au depus garanții sau au fost efectuate ipotecări;
– valoarea datoriei;
– valoarea și natura garanțiilor;
– valoarea obligațiilor pentru care s-au constituit provizioane;
– valoarea obligațiilor privind plata pensiilor.
După cum putem observa evidența datoriilor este ținută în funcție de gradul de exigibilitate, iar evidența creanțelor este în funcție de gradul de lichiditate.
CAPITOLUL 2
CONTABILITATEA DATORIILOR COMERCIALE
Pentru a-și realiza obiectul de activitate în vederea obțineri de profit, orice întreprindere cu activitate industrială, comercială, de servicii sau de altă natură, efectuează în mod curent tranzacții de cumpărări și vânzări de bunuri și servicii.
Operațiile curente de cumpărări și vânzări de bunuri și servicii dau conținut funcției comerciale a unei firme și se efectuează pe baza politicilor de cumpărări și vânzări stabilite de managerii întreprinderii.
2.1. DEFINIREA ȘI CLASIFICAREA DATORIILOR COMERCIALE
Datoriile reprezintă obligațiile pe termen scurt ale unității, respectiv surse atrase la finanțarea activității acesteia. Denumite și „fonduri furnizate de terți”, ele se concretizează în angajamente financiare ale debitorilor cu privire la sume de bani sau bunuri cuvenite creditorilor și sunt elemente patrimoniale de pasiv care iau naștere la apariție și se lichidează la plata lor.
Datoriile sunt reflectate în contabilitate din momentul creării angajamentelor până în momentul stingerii (plății) lor.
Datoriile se pot clasifica după mai multe criterii:
1) După natura operațiilor care le generează pot fi:
– datorii comerciale;
– datorii financiare;
– datorii fiscale;
– datorii salariale și sociale;
– alte datorii;
2) După conținutul economic și obiect datoriile pot fi:
– datorii față de furnizori;
– datorii față de clienți pentru avansurile primite de la aceștia;
– datorii față de buget;
– datorii din efecte de comerț;
– datorii față de salariați;
– datorii față de asigurările și protecția socială;
– datorii față de acționari;
– alte datorii;
În categoria datoriilor sunt incluse și veniturile înregistrate în avans. Acestea sunt obținute sau contabilizate înainte ca prestațiile sau livrările să le fi justificat.
2.2.CONTABILITATEA ANGAJĂRII DATORIILOR COMERCIALE LA
S.C. 1 IUNIE S.A.
În cadrul S.C. 1 IUNIE S.A. datoriile față de furnizori sunt datorii din exploatare care apar ca urmare a derulării operațiilor de aprovizionare cu materii prime, materiale consumabile, obiecte de inventar etc. necesare, în vederea desfășurării în bune condiții a activității economice, aceasta incluzând atât achiziția de bunuri, cât și achiziția de servicii. Datoriile comerciale, spre deosebire de cele financiare sunt neremunerabile, astfel încât dacă firma își gestionează în mod corespunzător creditul-furnizor poate folosi în mod gratuit aceste resurse atrase.
Datoriile provenind din achiziții au o structură variată în funcție de natura cumpărărilor și a creditului, de termenul de exigibilitate, precum și în funcție de alți factori și de aceea necesită o abordare sistematică.
În funcție de natura activelor cumpărate pe credit vom avea:
– datorii provenind din bunuri și servicii, acestea fiind predominante având în vedere specificul comercial al activității;
– datorii provenind din cumpărări de imobilizări, necesare desfășurării în bune condiții a activității comerciale ;
În funcție de natura creditelor obținute la cumpărare și de documentele care stau la baza înregistrării creditelor distingem datorii din cumpărări de credit comercial, firma neutilizând efectele comerciale.
Derularea operațiilor de cumpărări de bunuri și servicii pentru activitatea curentă a intreprinderii presupune selecția furnizorilor în funcție de o serie de parametrii, cum sunt : prețurile și tarifele practicate de furnizori, termenele de livrare, modul de livrare, condiții de plată, capacitatea de producție pentru a face față cererii, calitatea produselor, garanții acordate etc. Este recomandabil ca întreprinderea să nu depindă de un singur furnizor pentru materiile prime achiziționate sau serviciile prestate, astfel încât să fie asigurată în caz de faliment a acestuia.
În cadrul unității achizițiile curente de bunuri și servicii care formează consumul intermediar se pot delimita în:
-achiziții de bunuri stocabile: mărfuri, materii prime, matreiale consumabile, ambalaje etc.;
-achiziții de bunuri nestocabile și servicii: consumul de energie electrică și apă, lucrări și servicii executate de terți;
Obligațiile societății S.C. 1 IUNIE S.A. față de furnizori se ridică la nivelul valorii bunurilor, lucrărilor și serviciilor primite, care reprezintă costul de achiziție, inclusiv cota de TVA aferentă operațiunilor supuse impozitării. La furnizorii de la care a primit reduceri comerciale, valoarea de înregistrare a obligației este la nivelul netului comercial, plus cota de TVA aferentă.
Conform OMF 94/2001: „Costul de achiziție al unui bun este egal cu prețul de cumpărare, taxele nerecuperabile, cheltuielile de transport-aprovizionare și alte cheltuieli accesorii necesare pentru punerea în stare de utilitate sau intrarea în gestiune a bunului respectiv.”
În contabilitate se înregistrează doar datoriile certe față de furnizori. Datoria devine certă în momentul transferului de proprietate pentru bunuri, respectiv în momentul realizării lor pentru lucrări și servicii.
La baza înregistrării datoriilor comerciale în contabilitate stă factura furnizorului, pe baza căreia se întocmesc documentele de recepție specifice activelor cumpărate, cum ar fi nota de intrare-recepție.
Datorită faptului că evidența contabilă la S.C. 1 IUNIE S.A. se realizează cu ajutorul tenicii de calcul, majoritatea documentelor care evidențiază operațiile cu furnizorii sunt situații furnizate de calculator, în afara celor tipizate.
Factura este un formular tipizat și cu regim special de înscriere și numerotare, care cuprinde informații privind:
– data și numărul de ordine al facturii;
– denumirea furnizorului și adresa sa (forma juridică, numărul de înmatriculare la Registrul Comerțului, codul fiscal, sediul social, contul bancar);
– denumirea cumpărătorului și adresa sa (forma juridică, codul fiscal, sediul social, contul bancar);
– denumirea precisă, unitatea de măsură, cantitatea, prețul unitar fără TVA, valoarea exclusiv TVA și valoarea TVA pentru fiecare din bunurile livrate sau serviciile prestate;
– totalul facturii fără TVA, totalul TVA și totalul de plată;
– reducerile comerciale și reducerile financiare acordate, cât și eventualele majorări
– alte mențiuni.
În funcție de moneda în care se evaluează cumpărările, în factura furnizorului, vom distinge:
– datorii față de furnizori interni, a căror exprimare valorică se face în lei;
– datorii față de furnizori externi, a căror exprimare valorică se face în devize, care, în momentul înregistrării în contabilitate,necesită unele operații de evaluare în lei pe baza cursului valutar;
Situațiile furnizate de calculator cu ajutorul cărora se ține evidența situației furnizorilor sunt următoarele:
– Lista soldului la contul 401 la data….- situație care reflectă datoriile unității față de furnizori, întocmită pe categorii de furnizori. Cuprinde datele de identificareale facturii, denumirea furnizorului, localitatea și sumele de achitat;
– Situația sumelor de plată la intern la data …- în cadrul căreia se ține evidența sumelor de plată pentru furnizorii interni mai vechi de: 30 de zile, 90 de zile și un an. Cuprinde aceleași coloane ca și situația precedentă, doar că datoriile sunt împărțite pe termene de exigibilitate ;
– Situația plăților la …- reflectă sumele achitate pe o lună sau orice altă perioadă. Cuprinde date de identificare a furnizorului achitat și suma achitată;
– Creditul contului 401 "Furnizori" pe perioada …- de obicei perioada reflectată este luna. Ține evidența furnizorilor pe categorii de furnizori. Cuprinde data recepției, date de identificare a facturii pe baza căreia s-a făcut recepția, denumirea furnizorului, suma, categoria de materiale sau servicii recepționate. Categoriile de furnizori sunt înregistrate pe magazii, adică la magazia 1 sunt evidențiați furnizorii de fire, la magazia2 furnizorii de imprimate, magazia 4 furnizorii de chimicale, magazia 5 furnizori de pasmaterie, magazia 6 furnizori de materiale, magazia 9 furnizori de servicii.
– Jurnal pentru cumpărări – ține evidența achizițiilor de bunuri sau servicii achiziționate de la furnizori, pe categorii de furnizori (pe magazii). Cuprinde date de identificare a facturii, denumirea furnizorului și codul fiscal, sumele de achita, inclusiv TVA .
Pentru reflectarea datoriilor față de furnizorii societății se utilizează conturile din grupa 40 „Furnizori și conturi asimilate”, din cadrul căreia fac parte următoarele conturi:
– 401 „Furnizori”
– 404 „Furnizori de imobilizări”
– 409 „Furnizori-debitori”
Deoarece pentru reflectarea în contabilitatea firmei a operațiilor economice se utilizează metoda inventarului permanent în contrapartida conturilor din clasa 4 se folosesc conturile din clasa 3 pentru achiziția de materii prime și materiale consumabile, iar pentru achiziția de servicii se utilizează conturile de cheltuieli
Cu ajutorul contului 401 „Furnizori” se reflectă datoria societății față de furnizori pentru:
– achizițiile de materii prime și materiale, obiecte de inventar, animale și păsări, mărfuri etc, reflectate în conturile din clasa 3, în funcție de natura bunului achiziționat;
– consumul de energie și apă necesar desfășurării activității (605);
– valoarea ambalajelor care circulă în sistem de restituire, facturate de furnizori (409);
– valoarea lucrărilor executate sau a serviciilor prestate de terți, cum ar fi: cheltuieli cu întreținerea și reparațiile, cheltuieli cu chiriile, cheltuieli privind primele de asigurare, cheltuieli cu comisioane și onorarii, cheltuieli cu reclamă și protocol, cheltuieli poștale și cu telecomunicațiile, reflectate în conturile de cheltuieli corespunzătoare (61l la 626, 628, 471);
– taxa pe valoarea adaugată înscrisă în facturile furnizorilor (4426, 4428);
– valoarea timbrelor fiscale și poștale, biletelor de tratament si călătorie și a altor valori achiziționate (532);
– diferențele favorabile și nefavorabile de curs valutar la sfârșitul exercițiului financiar, din evaluarea soldului in valută (665).
Contul 401 „Furnizori” ține evidența furnizorilor interni și externi, evidența tehnic-operativă a furnizorilor realizându-se pe categorii de furnizori și în cadrul acesteia pe fiecare furnizor în parte.
Reflectarea în contabilitate a datoriilor exprimate în devize, ca urmare a desfășurării tranzacțiilor cu exteriorul, prezintă particularități determinate de următoarele aspecte: modul de stabilire și înregistrare a valorii în vamă a bunurilor achiziționate, respectiv a taxelor vamale, care intră în costul de achiziție, TVA calculată, plata taxelor vamale și a TVA, diferențele de curs valutar (favorabile sau nefavorabile) care pot apare și pot afecta veniturile financiare și cheltuielile financiare, stabilirea și înregistrarea diferențelor de curs valutar la sfârșitul exercițiului aferente datoriilor în devize, care nu au fost achitate până în momentul respectiv.
Întreprinderile implicate în mediul economic internațional, cum aste și cazul S.C. 1 IUNIE S.A., se confruntă cu probleme de conversiune a devizelor. Documentele contabile de sinteză întocmite de agenții economici sunt prezentate în moneda națională conform art.3 din Legea contabilității nr. 82/1991. În derularea tranzacțiilor internaționale, alegerea monedei pentru efectuarea tranzacției rămâne la latitudinea părților, însă de obicei este aleasă o manedă relativ stabilă : dolar, euro, etc.
Conform IAS 21 o tranzacție în valută este: „ o tranzacție care este exprimată sau care necesită decontarea în valută, inclusiv tranzacțiile rezultate, atunci când o întreprindere cumpără sau vinde bunuri sau servicii, al căror preț este exprimat în valută”.
Datoriile în devize se înregistrază în contabilitate în lei la cursul de schimb în vigoare la data efectuării tranzacției. La data închiderii conturilor, datoriile în devize neachitate vor fi regularizate în funcție de cursul valutar al ultimei zile din decembrie, utilizând conturile tranzitorii:
-476 „Diferențe de conversie-activ” pentru diferențele nefavorabile (în situația creșterii cursului valutar), care reprezintă pierderi latente;
-477 „Diferențe de conversie-pasiv” pentru diferențe favorabile (situația scăderii cursului valutar), care reprezintă câștiguri latente;
La începutul anului următor, pentru datoriile în devize, se reiau înregistrările de regularizare printr-o formulă contabilă inversă, anulându-se.
În cadrul contului 404 „Furnizori de imobilizări” se ține evidența furnizorilor interni și externi de imobilizări corporale și necorporale, pe categorii de furnizori, pe fiecare furnizor în parte.
După părerea unor specialiști din literatura de specialitate, ”nu este necesară utilizarea a două conturi pentru furnizori, unul pentru cumpărări de bunuri, lucrări și servicii destinate activității de exploatare și altul pentru cumpărări de imobilizări”, deoarece în opinia lor faptul că „achiziția de imobilizări nu se referă direct și nemijlocit la activitatea de exploatare, nu justifică suficient ideea reflectării distincte a obligațiilor provenite din aceste operațiuni”.
Datorită avantajelor oferite pentru achiziția de imobilizări se folosește modalitatea de achiziție în leasing, practicată în special după 1990 de firmele din țara noastră. Leasingul se definește teoretic și practic ca o afacere contractuală prin care firma specializată de leasing finanțează firma utilizatoare sau beneficiară într-o formă specială. Obiectul finanțării constă în acordarea către beneficiarul utilizator a dreptului de folosință asupra unui bun mobil, imobil, iar remunerația numită rată de leasing sau redevență este datorată de utilizatorii firmei de leasing conform contractului încheiat. La finele perioadei contractuale este posibil ca părțile să realizeze una din următoarele opțiuni: bunul să fie cumpărat de utilizator, contractul de leasing să fie prelungit sau contractul să înceteze.
La noi în țară există 2 variante de leasing: leasing financiar și operațional, cea mai practicată variantă de leasing fiind leasingul financiar, deoarece cel operațional nu este bine reglementat, în sensul că în toate reglementările se precizează că dacă nu sunt îndeplinite condițiile leasingului financiar, atunci este leasing operațional.
Pentru societate leasingul financiar reprezintă un activ corporal imobilizat a cărui valoare dă naștere unor cheltuieli cu amortizarea capitalului imobilizat. Politica de amortizare a bunului în regim de leasing trebuie să fie consecventă cu cea aplicată activelor imobilizate deținute în proprietate.
Prin clauzele juridice, riscurile și beneficiile, aferente dreptului de proprietate, trec asupra utilizatorului din momentul încheierii contractului de leasing; părțile au prevăzut expres ca la expirarea contractului se transferă utilizatorului dreptul de proprietate asupra bunului. Din prevederile menționate se observă că pe parcursul perioadei de leasing, utilizatorul nu este proprietarul bunului achiziționat. Cu toate că nu este proprietar, bunul aflat în folosință se înregistrază în contul 212 „Mijloace fixe”, ca parte componentă a activului patrimonial și activ propriu, în contrapartidă cu contul 167 „Alte împrumuturi și datorii asimilate”.
Conform OMF 403/1999 dreptul de proprietate nu este esențial pentru determinarea existenței unui activ, deși o proprietate deținută într-un contract de leasing este un activ în cazul în care întreprinderea controlează beneficiile oferite de proprietatea respectivă.
Dat fiind faptul că bunul este evidențiat în contul 212 „Mijloace fixe”, se calculează amortizarea de firmă, deci sub aspect contabil bunul este tratat ca imobilizare proprie, fără ca utilizatorul să fie proprietar de drept asupra lui. Din punct de vedere al concordanței contabilitate-fiscalitate, care se referă la TVA aferentă ratei de leasing, la noi în țară întreaga rată de leasing este supusă TVA, fără a se delimita cele două părți componente: rata de leasing și dobânda. Rata de leasing este formată din: cota parte din valoarea de achiziție a bunului , dobânda și/sau marja de profit.
Avantajele folosirii leasingului: protejarea capitalului propriu, gestiunea mai bună a lichidităților firmei, protecția împotriva uzuri morale, transparența costurilor, economisiri fiscale, dimensionarea potrivită a investițiilor.
În practica economică este cunoscut și conceptul de efecte comerciale, în care sunt cuprinse în general cambiile, iar în funcție de clauzele pe care le cuprind, acestea se pot clasifica în cambii propriu-zise, trate, bilete la ordin etc. Forma de cambie cea mai adecvată și mai utilizată în relațiile de creditare în procesul de vânzare-cumpărare, o constituie biletul la ordin.
Biletul la ordin reprezintă un angajament al clientului prin care acesta se obligă să achite necondiționat o anumită datorie din cumpărări. Pe acest înscris se va menționa data la care se va achita datoria, localitatea etc.De fapt, biletul la ordin reprezintă un instrument de amânare a plății unei datorii sau cu alte cuvinte un instrument de creditare.
În trecut firma folosea aceste ordine de plată mai ales în relațiile cu furnizorii externi, dar datorită unor probleme s-a renunțat la acest mod de decontare a datoriilor.
Un alt cont neutilizat din cadrul grupei este 408 „Furnizori-facturi nesosite” ,bunurile înregistrându-se doar în momentul sosirii facturii. În general nu au probleme în ceea ce privește facturile nesosite.
Din grupa „Furnizori și conturi asimilate” face parte și contul 409 „Furnizori-debitori”, care reflectă creanțele întreprinderii față de terți pentru avansurile sau aconturile acordate. Cu ajutorul acestui cont se ține și evidența ambalajelor care circulă în sistem de restituire.
Avansurile sunt reprezentate de sumele achitate cu anticipație furnizorilor de către unitate pentru lucrări sau servicii ce urmează a se primii ulterior. Aconturile reprezintă sumele achitate cu anticipație furnizorilor de unitate ca urmare a executării parțiale de către furnizor a comenzilor, deci pentru lucrări deja începute.
Reduceri de prețuri acordate de furnizori
În anumite situații firma a beneficiat de reduceri din partea furnizorilor, reduceri care au fost evidențiate în aceeași factură sau într-o factură separată. Aceste reduceri au diminuat suma pe care societatea o datora furnizorului respectiv. Reducerile care au fost evidențiate în aceeași factură nu necesitată înregistrări speciale. Materialele sau bunurile care fac obiectul unor reduceri, evidențiate într-o factură separată, trebuie regularizate cu reducerile acordate. Reducerile de care a beneficiat firma se încadrează în categoria rabaturilor și a risturnurilor.
Rabatul reprezintă reducerea practicată, în mod excepțional, asupra prețului de vânzare convenit anterior între furnizor și client, ținându-se cont de anumite defecte de calitate sau de neconformitate a bunurilor comercializate, față de clauzele prevăzute în contract.
Remiza este o reducere practicată, în mod excepțional, asupra prețului curent de vânzare, ținându-se cont de volumul vânzărilor sau de importanța cumpărătorului în clientela vânzătorului. Remiza corespunde unui procent aplicat asupra prețului brut, procent prevăzut în oferta de prețuri a întreprinderii sau care rezultă din negociere directă între cei doi parteneri comerciali.
Contabilitatea datoriilor înregistrate în avans
O categorie specială de datorii, sunt cele înregistrate în avans, fiind considerate cheltuieli înregistrate în avans și evidențiate în contabilitate cu ajutorul contului 471„Cheltuieli înregistrate în avans”, care se debitează cu cheltuielile achitate în avans și se creditează în exercițiul următor cu sumele devenite scadente, care se repartizează pe cheltuieli, conform scadențarului.
În categori cheltuielilor înregistrate în avans, denumite și cheltuieli anticipate, se includ cheltuielile efectuate în cursul exercițiului curent, dar care se referă la exercițiile viitoare, cum ar fi :
– chirii, locații de gestiune, concesiunile plătite anticipat;
– abonamente la publicații plătite anticipat;
– cheltuieli efectuate în avans privind reparațiile capitale, curente, reviziile tehnice etc.;
Contabilitatea returnării mărfurilor la furnizori
În anumite situații firma returnează mărfurile furnizorului său ( mărfuri cu defecte sau neconforme comenzii), această operație având drept efect contabil anularea parțială sau totală a operației de cumpărare, deci rezultă o creanță a clientului asupra furnizorului, creanță care diminuează parțial sau total dreptul inițial al furnizorului față de client.
Creanța clientului asupra furnizorului este constatată printr-o factură de reducere (clientul refacturează mărfurile furnizate către furnizor). Returnările sunt contabilizate ca o diminuare a valorii stocurilor, la client, prin creditarea unui cont de stocuri din cumpărări și ca o diminuare a vânzărilor, la furnizor, prin debitarea unui cont de venituri.
În practica contabilă din țara noastră returnările de mărfuri sunt înregistrate și prin stornare în roșu, adică prin efectuarea unei înregistrări contabile identice cu care urmează să fie corectată, dar cu sumele în roșu (sau cu sumele în negru, încadrate într-un chenar).
Reflectarea în contabilitate a angajării datoriilor la S.C. 1 IUNIE S.A.
1). Pe baza facturii nr.2235908, din 07.12.2001, în valoare de 122.277.024 lei se achiziționează fire de la S.C. FIBREXNYLON Săvinești, necesare procesului de producție, TVA fiind de 19%.
____________________________________07.12.2001_____________________________________
% = 401 "Furnizori" 145.509.659
300 „Materii prime” 122.277.024
4426 „TVA deductibil” 23.232.635
__________________________________________________________________________________
2). Pe baza facturii nr.1178, din 06.12.2001, în valoare de 2300 DM, se achiziționează materiale de la un furnizor extern, firma Haase Kuhn SA Elveția, cursul înregistrând următoarele valori
– la data facturării (06.12.2001) : 1 DM/ 13.230 lei
– la închiderea axercițiului (31.12.2001) : 1 DM / 13.440 lei
_____________________________________06.12.2001____________________________________
301 "Materiale consumabile" = 401 "Furnizori" 30.429.000
__________________________________________________________________________________
– la sfârșitul exercițiului se înregistrează diferențele de conversie aferente acestei achiziții, calculate astfel: 2300*(13.440-13230) = 483.000
_____________________________________31.12.2001____________________________________
476 „Diferențe de conversie-activ” = 401 "Furnizori" 483.000
__________________________________________________________________________________
– la deschiderea exercițiului 2002 această operație se stornează
____________________________________ 01.01.2002_____________________________________
401 "Furnizori" = 476 „Diferențe de conversie-activ” 483.000
__________________________________________________________________________________
3). Se achiziționează obiecte de inventar reprezentând imprimate de la S.C. Aprilia Print SRL, pe baza facturii nr.2625831, din data de 12.12.2001 , în valoare de 14.960.800 lei, TVA 19%.
____________________________________12.12.2001._____________________________________
% = 401 "Furnizori" 17.803.352
3211 „Obiecte de inventar în depozit” 14.960.800
4426 „TVA deductibil” 2.842.552
__________________________________________________________________________________
4). Se înregistreză cheltuielile cu energia furnizat de S.C. Electrica S.A. Sucursala Timișoara, pe baza facturii nr.995801, din 04.12.2001, factura fiind în valoare de 103.976.000 lei, TVA 19%, reprezentând energia consumatâ pe luna noiembrie de unitate.
_______________________________________04.12.2001__________________________________
% = 401 "Furnizori" 123.731.440
605.1„Chelt. privind energia și apa” 103.976.000
4426 „TVA deductibil” 19.755.440
__________________________________________________________________________________
5). Se înregistrează cheltuielile cu gaz furnizat de DISTRIGAZ Timișoara, pe baza facturii nr. 47044, din 07.12.2001 , reprezentând gazul consumat pe luna noiembrie, valoarea facturii fiind de 507.771.000, TVA 19%.
________________________________________07.12.2001_________________________________
% = 401 "Furnizori" 604.247.490
605.2 Chelt. privind energia și apa” 507.771.000
4426 „TVA deductibil” 96.476.490
__________________________________________________________________________________
6). Se înregistrează cheltuielile cu apa furnizată de RA AQUATIM Timișoara pe luna noiembrie, pe baza facturii nr. 663051, din 04.12.2001, în valoare de 29.384.640 lei, TVA 19%
_______________________________________04.12.2001__________________________________
% = 401 "Furnizori" 34.924.881
605.3 „Chelt. privind energia și apa” 29.348.640
4426 „TVA deductibil” 5.576.241
__________________________________________________________________________________
7). Conform facturii nr 54678, din data de 07.12.2001 se înregistrează cheltuielile cu reparațiile efectuate de o firmă specializată la instalația electrică din secția de tricotaje, factură în valoare de 588.235 lei, TVA facturat fiind de 19%. _________________________________________07.12.2001________________________________
% = 401 "Furnizori" 700.000
611 „Cheltuieli cu întreținerea și reparațiile” 588.235
4426 „TVA deductibilă” 111.765
__________________________________________________________________________________
8). Se înregistrează cheltuielile cu chiriile, aferente magazinelor de desfacere Tritex, înregistrate pe luna decembrie datorate centrului comercial Terra conform facturii nr.45329 din data de 11.12.2001, valoarea chiriilor fiind de 55.759.400 lei, TVA 19 %.
________________________________________11.12.2001_________________________________
% = 401 "Furnizori" 66.353.686
612 „Cheltuieli cu redevențele” 55.759.400
4426 „TVA deductibilă” 10.594.286
__________________________________________________________________________________
9). Pentru operațiunle de export realizate în luna decembrie se înregistrează cheltuielile cu comisioanele vamale, pe baza facturii nr.4261869 din 10.12.2001, valoarea acestor comisioane se ridică la sume de 37.000.000 lei, TVA 19%.
________________________________________11.12.2001_________________________________
% = 401 "Furnizori" 44.030.000
622 „Cheltuieli cu comisioanele” 37.000.000
4426 „TVA deductibilă” 7.030.000
__________________________________________________________________________________
10). Conform facturii nr.352670 din 11.12.2001 se înregistrează cheltuielile poștale și taxele se telecomunicație, datorate de S.C. 1 IUNIE SA la Romtelecom pe luna decembrie, în valoare de 4.377.189 lei, TVA 19 %.
_______________________________________11.12.2001__________________________________
% = 401 "Furnizori" 5.208.855
626 „Cheltuieli cu serviciile poștale” 4.377.189
4426 „TVA deductibilă” 831.666
__________________________________________________________________________________
11). Se înregistrează cheltuielile datorate S.C. UTI Trading SRL Timiș, pentru realizarea unui transport pe luna în curs, conform facturii nr.836383 din data de 05.12.2001, în valoare de 3.080.300 lei, TVA aferentă acestei operații fiind de 19 %.
_______________________________________05.12.2001__________________________________
% = 401 "Furnizori" 3.665.557
624 „Chelt. cu transp. de bunuri și personal” 3.080.300
4426 „TVA deductibilă” 585.257
__________________________________________________________________________________
2.3. CONTABILITATEA DECONTĂRII DATORIILOR COMERCIALE LA
S.C. 1 IUNIE S.A.
Conform OMF 94/2001: „stingerea unei obligații prezente implică de obicei renunțarea întreprinderii la anumite resurse care încorporează beneficii economice, în scopul satisfacerii cererilor celeilalte părți. Stingerea unei obligații se poate face în mai multe moduri, de exemplu prin:
a) plata în numerar;
b) transferul altor active;
c) prestarea de servicii;
d) înlocuirea respectivei obligații cu o altă obligație;
e) transformarea obligației în capital propriu;
O obligație poate fi stinsă și prin alte mijloace, cum ar fi renunțarea de către creditor la drepturile sale”.
Decontarea datoriilor comerciale, care presupune stingerea unei obligații pe care întreprinderea o are față de terțe persoane, se poate face folosind mai multe modalități de plată, cum ar fi : ordinul de plată, acreditivul, incasso-ul documentar. Toate aceste modalități de plată presupun folosirea serviciilor unei bănci, pentru care întreprinderea plătește un comision.
În unele cazuri stingerea unei obligații se face prin numerar, metodă rar întâlnită în decontarea unor datorii comerciale, mai ales în cazul înterprinderilor care rulează mari sume de bani, cum este și cazul S.C. 1 IUNIE S.A. Aceată modalitate se folosește mai mult pentru plata serviciilor oferite de unități care furnizează apă, energie, servicii telefonice, dacă sumele datorate nu sunt foarte mari.
A) Contabilitatea decontărilor prin conturile bancare
Decontările efectuate prin conturile curente la bănci sunt refectate în contabilitate prin intermediul contului 512 „Conturi curente la bănci”, cu următoarele structuri:
– 5121 „Conturi la bănci în lei”
– 5124 „Conturi la bănci în devize”
– 5125 „Sume în curs de decontare”
În principiu, o întreprindere poate dispune de mai multe conturi de disponibil bancar, deschise la bănci diferite. În acest caz, este necesară desfășurarea contului 5121 pe fiecare bancă în parte.
S.C. 1 IUNIE S.A. are conturi deschise la următoarele bănci: BRD, BCR, WestBank, AMRO, ROBANK, Transilvania, EximBank, sau la filiale ale acestor bănci în localități unde are relații comerciale.
O plată dintr-un cont bancar se realizează pe baza unui ordin de plată.
Ordinul de plată reprezintă dispoziția dată de o persoană, numită ordonator, unei bănci, de a plăti o sumă determinată în favoarea altei persoane, numită beneficiar, în vederea stingerii unei obligații bănești a ordonatorului față de beneficiar.
Părțile implicate în derularea unui ordin de plată sunt :
– ordonatorul, cel care inițiază operațiunea;
– beneficiarul, cel în favoarea căruia se face plata;
– băncile, care au rol de prestatoare de servicii.
Caracteristica ordinului de plată este aceia că el poate fi anulat sau modificat de ordonator. Pe de altă parte ordinul poate fi simplu și documentar, acesta din urmă fiind folosit în tranzacțiile internaționale.
În țara noastră, în vederea efectuării unei plăți externe, ca urmare a achiziției de materii prime prin ordin de plată, societatea complectează formularul Declarație de plată valutară externă pe care îl depune la banca sa împreună cu factura comercială și delarația vamală de import.
Banca comercială va efectua plata externă dispusă de ordonator, numai după prezentarea documentelor care să ateste sosirea mărfii pe teritoriul vamal al Romăniei.În vederea măririi garanției de plată, exportatorul poate pretinde o scisoare de garanție bancară, dar costul acesteia influențează mărimea prețului încasat de exportator sau a celui de desfacere către consumatorul final.
Dacă disponibilitățile existente la un moment dat în contul bancar acoperă integral volumul plăților, atunci contul 5121 „Conturi la bănci în lei” funcționează ca și un cont de activ, iar soldul debitor reflectă disponibilitățile existente în cont ale întreprinderii. Dacă disponibilitățile din cont sunt insuficiente pentru acoperirea plăților angajate la un moment dat, pe baza contractelor de credit bancar, banca acordă un credit până la limita acoperiri integrale a plăților angajate. Această diferență reprezintă tocmai creditul acordat de bancă prin conturile curente (credit de trezorerie), contractat de agenții economici care nu au suficiente surse proprii pentru asigurarea desfășurării normale a activității de bază .
În contabilitate sunt înregistrate prin intermediul contului 519 „Credite bancare pe termen scurt”, cont de pasiv. Acesta ține evidența creditelor bancare pe termen scurt, cu termen de rambursare mai mic de un an inclusiv dobânzile datorate, acordate de bancă în baza unor contracte de creditare.
Pentru reflectarea distinctă a împrumutului bancar pe termen scurt și a dobânzilor aferente, contul 519 se structurează pe subconturi, care reflectă tipul de credit bancar pe termen scurt.
Pe luna decembrie S.C. 1 IUNIE S.A. a contractat atât credite în lei, cât și în valută, pentru a-și putea achita datoriile curente față de furnizorii interni și externi, una dintre societățile bancare de la care a contractat aceste credite fiind ROBANK. Pentru aceste credite societatea trebuie să plătească dobânzi.
S.C. 1 IUNIE SA are linii de credit deschise la BRD și la BCR. Limita maximă a liniei de credit este de 5,5 miliarde lei conform contractului încheiat cu banca BRD, limită care nu poate fi depășită de firmă. Pentru acest credit acordat de bancă firma plătește dobânzi.
Pentru disponibilitățile existente în conturile curente la bănci întreprinderea încasează dobânzi, iar pentru creditele primite, reflectate prin creditul contului 5121 „Conturi la bănci în lei”, întreprinderea plătește dobânzi.Aceste dobânzi sunt reflectate în contabilitate cu ajutorul contului 518 „Dobânzi”. Ca regulă dobânzile de plătit aferente unui exercițiu constituie cheltuieli financiare, iar dobânzile de primit constituie venituri financiare.
Toate operațiunile efectuate prin conturile la bănci sunt înscrise în extrasul de cont , emis de fiecare bancă, pentru fiecare cont în parte. Poate fi emis zilnic sau periodic (lunar, săptămânal etc).
Operațiunile bancare în devize sunt reflectate în contul 5124 „Conturi la bănci în devize”, cont de activ. În măsura în care societatea are linii de credit în devize pentru activitatea curentă de export și import, contul 5124 este bifuncțional.
Contul se dezvoltă pe fiecare bancă în parte unde s-a deschis un asemenea cont, cu gestionarea distinctă a fiecărei valute. Plățile în devize sunt înregistrate în contabilitate atât în lei, cât și în devize.
Conform IAS 21 „Tranzacțiile trebuie transformate din valută în lei la data la care este recunoscută tranzacția, la cursul de schimb dat de BNR pentru ziua respectivă. Valoarea rezultată în lei este utilizată pentru a înregistra tranzacția contabilă”.
Conform aceluiași IAS : „societățile din România contabilizează tranzacțiile doar atunci când exista un document justificativ al unei terțe părți care susține tranzacția. În cazul în care se achiziționează un activ dintr-o țară străină, documentul justificativ care este adesea utilizat este documentul de transport ștampilat de autoritățile vamale. Data recunoașterii unei tranzacții trebuie să fie data la care sunt transferate riscurile și avantajele aferente dreptului de proprietate.”
Normele contabile prevăd ca operațiunile privind disponibilitățile în devize să fie înregistrate în contabilitate după metoda cursului zilei sau după metoda cursului fix.
Contul 5125 „Sume în curs de decontare”, reflectă sumele virate sau depuse la bănci sau prin mandat poștal de terți și unități aparținând aceluiași grup, pe bază de documente prezentate unității patrimoniale și neapărute încă în extrasele de cont.
Este un cont de activ care se debitează cu aceste sume și se creditează la apariția sumelor respective în extrasele de cont. Soldul reflectă sumele aflate în curs de decontare.
Contabilitatea acreditivelor
Acreditivul este o modalitate de decontare, de regulă impusă de furnizor, care asigură acestuia mijloacele bănești pe măsura livrării unor bunuri sau prestări de servicii. Acreditivul documentar este modalitatea de plată cel mai frecvent utilizată în tranzacțiile internaționale, fiind în mod deosebit solicitat în cazul contractelor de valoare ridicată, ori atunci când există îndoieli în ceea ce privește solvabilitatea partenerului.
Principalul avantaj al acestei tehnici de plată este garanția pe care o oferă celor implicați (exportator, impoirtator, bănci) în legătură cu apărarea intereselor acestora în procesul efectuării plății.
Acreditivul documentar reprezintă angajamentul ferm asumat de către o bancă la ordinul și în contul clientului său (exportatorul) de a plăti o anumită sumă de bani (reprezentând contravaloarea exportului) contra documentelor atestând efectuarea obligației (livrarea mărfii) pe care exportatorul se obligă să le emită și să le prezinte în condițiile și termenele stabilite de ordonatorul acreditivului.
Altfel spus, acreditivul reprezintă disponibilitățile bănești ale unității, aflate într-un cont bancar, la dispoziția unui terț (furnizor), și destinate plății acestuia pe măsura îndeplinirii condițiilor aferente acreditivului (livrări de mărfuri, prestări de servicii, etc.). El poate fi alimentat și din credite bancare pe termen scurt, dacă cumpărătorul nu dispune de lichidități proprii.
Deoarece deschiderea unui acreditiv înseamnă un angajament al băncii emitente de a plăti, accepta sau negocia contra unor documente, banca va trebui să decidă mai întâi dacă este pregătită să-și asume un astfel de angajament. De aceea banca va lua în considerare activitatea clientului său, seriozitatea acestuia, solvabilitatea lui. Din momentul emiterii acreditivului, banca emitentă va trebui să plătească documentele prezentate, chiar dacă importatorul nu dispine de banii necesari.
Banca emitentă va verifica dacă termenii și condițiile acreditivului sunt clare, concise și operante, precum și dacă sunt respectate toate regulile bancare și regulamentele valutare ale țării, după care se deschide acreditivul.
Deschiderea acreditivului se comunică băncii furnizorului prin intermediul băncii cumpărătorului, odată cu condițiile în care el se realizează. Pentru încasarea sumelor prevăzute în acreditiv, furnizorul trebuie să prezinte băncii de care aparține documentele din care să rezulte îndeplinirea condițiilor din acreditiv pentru livrarea bunurilor și prestarea serviciilor. Acreditivele pot fi deschise în lei și valută.
Acreditivele sunt reflectate în contabilitate cu ajutorul conturilor : 5411 „Acreditive în lei” și 5412 „Acreditive în devize”.
În anii precedenți și S.C. 1 IUNIE SA a folosit acreditivul ca și mijloc de decontare în relațiile cu furnizorii externi, dar ca urmare a unor probleme avute cu băncile acestora s-a renunțat la acest mijloc de decontare .
B) Contabilitatea decontărilor prin numerar
În cadrul operațiunilor comerciale decontările în numerar sunt mai rar întâlnite, mai ales în cazul întreprinderilor care gestionează mari sume de bani. Totuși, acestea nu sunt inexistente.
Sumele în numerar, în lei și în valută, de care dispune o unitate patrimonială sunt păstrate în casieria unității, cu gestionarea lor distinctă. Evidența acstor sume este ținută cu ajutorul contului 531 „ Casa”, cont de activ, care se desfășoară pe două subconturi : 5311 „Casa în lei” pentru evidența sumelor în lei și 5314 „Casa în devize” pentru evidențierea devizelor, deschis pe fiecare deviză în parte.
Operațiunile cu numerar în devize se contabilizează în lei și devize. Zilnic se întocmește registrul de casă pentru fiecare valută în parte, operațiunile de încasări și plăți fiind contabilizate la cursul în vigoare la aceea dată. La închiderea exercițiului numerarul în valută aflat în casieria unității se evaluează la cursul de schimb în vigoare la aceea dată, conturile utilizate pentru înregistrarea diferențelor de curs valutar fiind : 665 „Cheltuieli din diferențe de curs valutar”, pentru diferențele nefavorabile și 765 „Venituri din diferențe de curs valutar” pentru diferențele favorabile
Soldul debitor al contului 5314 „Casa în devize” la închiderea exercițiului se determină în lei și devize.
C) Contabilitatea diferențelor de curs valutar
Datorită faptului că societatea S.C. 1 IUNIE S.A., și nu numai ea, lucrează și cu furnizori externi, datoriile față de aceștia se înregistrază atât în valută, cât și în lei.
Ca urmare a acestui fapt, firmele care importă și exportă bunuri vor fi expuse unui risc valutar, mai precis există riscul ca firma să devină necompetitivă din cauza variațiilor cursului de schimb. De asemenea, aceste firme sunt expuse riscului de tranzacționare, și anume riscului ca anumite tranzacții să devină nerentabile din cauza variațiilor cursului valutar.
Conform IAS 39 „ riscul valutar – riscul ca profitul, activele și datoriile societății să fie influențate negativ de modificările cursului de schimb valutar”
S.C. 1 IUNIE S.A., la fel ca și alte întreprinderi românești, își procură materiile prime și alte materiale din străinătate (import) și își realizează cifra de afaceri și prin operații de vânzări în străinătate (export). În derularea tranzacțiilor internaționale, părțile pot alege liber moneda care va fi utilizată la facturarea și decontarea tranzacției, ținând cont de faptul că partenerii comerciali urmăresc să evite riscurile monetare.
În ceea ce privește operațiile de import, principiul este că acestea se înregistrează în contabilitate atât în devize, cât și în lei, la cursul de schimb al piaței valutare, comunicat de Banca Națională a României, în vigoare la data efectuării operațiunilor.
Operațiunile comerciale efectuate cu furnizori străini generează datorii, care presupun plăți pentru sume exprimate în monedă națională diferite de cele contabilizate inițial, datorită variației cursului valutar. Problema care se ridică este aceea a tratamentului contabil al acestor câștiguri sau pierderi datorate variației cursului valutar, ținând cont și de obiectivul măsurării unui rezultat al tranzacțiilor cu străinătatea indepenedent de fluctuațiile cursului valutar, pentru a evita deformarea unor indicatori esențiali pentru activitatea de exploatare a întreprinderii cum sunt cifra de afaceri și rezultatul exploatării.
De regulă, în cazul operațiilor comerciale de cumpărări efectuate cu furnizori străini, cursul valutar este cel existent la data facturării, iar pentru plata datoriilor față de aceștia se va utiliza cursul valutar din momentul efectuării decontării.
În norma contabilă IAS 21, IASC nu face nici o distincție între diferențele de curs valutar, care sunt realizate (deci rezultă din decontări) sau nerealizate (fiind vorba de creanțe și datorii în valută, pentru care se constată pierderi sau câștiguri potențiale de curs valutar). Conform acestei norme , toate efectele variațiilor cursului de schimb valutar asupra elementelor monetare ale întreprinderii (disponibilități, creanțe și datorii), trebuie să fie incluse în rezultatul exercițiului când acestea s-au constatat, cu excepția diferențelor de curs valutar tratate ca fiind capitaluri proprii
Atunci când tranzacția este decontată în cursul aceluiași exercițiu financiar în care ea a survenit, întraga diferență de curs valutar este recunoscută în acel exercițiu. Când tranzacția este decontată într-un exercițiu financiar ulterior diferența de curs valutar recunoscută în fiecare exercițiu care intervine până în momentul decontării este determinată ținând seama de modificările cursurilor de schimb survenită în cursul fiecărui asemenea exercițiu.
Orice diferență de curs valutar, realizată sau nu, este contabilizată în veniturile sau cheltuielile exercițiului, după caz. Deci, diferențele de curs valutar se contabilizează nu doar în momentul decontării creanțelor și datoriilor în valută, ci și asupra creanțelor și datoriilor nedecontate
Cu foarte puține (și foarte rare) excepții toate diferențele de curs valutar ce apar sunt recunoscute în contul de profit și pierdere și nu se capitalizează, conform IAS 21.
Diferențele de curs valutar, rezultate în urma decontării operațiunilor comerciale, se înregistrează ca venituri sau cheltuieli financiare.Astfel, diferențele favorabile de curs se înregistrază în contul 765 „Venituri din diferențe de curs valutar”, iar cele nefavorabile în contul 665 „Cheltuieli dindiferențe de curs valutar”.
Creanțele și datoriile în devize, provenind din activitatea de exploatare, care nu s-au decontat până la închiderea exercițiului, sunt actualizate la cursul valutar existent la data închiderii exercițiului.
Diferențele de curs valutar înregistrate la închiderea exercițiului, constatate ca diferență între cursul din momentul achiziției și cursul de închidere, se înregistrează în conturile de regularizare astfel : diferențele favorabile de curs valutar sunt reflectate în contul 477 „Diferențe de conversie-pasiv” și diferențele nefavorabile de curs valutar sunt înregistrate în contul 476 „Diferențe de conversie-activ”. Deoarece aceste câștiguri sau pierderi au un caracter potențial și nu definitiv, la deschiderea exercițiului următor aceste înregistrări se anulează. Incidența acestor regularizări, ale datoriilor în devize, la închiderea exercițiului, asupra rezultatului nu este simetrică deoarece pentru diferențele de conversie-activ se constituie provizioane pentru pierderi de schimb valutar.
Societățile comerciale care țin contabilitatea conform noilor Reglementări contabile armonizate cu Directiva a IV-a a Comunitatilor Economice Europene si cu Standardele Internationale de Contabilitate nu vor mai folosi conturile 476 „Diferențe de conversie-activ” și 477 „Diferențe de conversie-pasiv” pentru înregistrarea diferențelor favorabile sau nefavorabile de curs valutar constatate la finele exercițiului financiar, datorită faptului că noul plan de conturi nu va prevede aceste conturi. Aceste diferențe vor fi înregistrate în conturile: 765 „Venituri din diferențe de curs valutar”, pentru diferențele favorabile de curs valutar, iar cele nefavorabile în contul 665 „Cheltuieli dindiferențe de curs valutar”
Acest tratament va fi aplicat și de societatea S.C. 1 IUNIE SA începând de anul acesta, deoarece aceasta a îndeplinit condițiile pentru a putea aplica noile reglementări.
Din anul 2005 acest tratament contabil în ceea ce privește diferențele de conversie va fi aplicat de toate întreprinderile românești, deoarece până atunci toate vor trebui să respecte noile reglementări.
Pentru diferențele nefavorabile de curs valutar întreprinderile constituie,de regulă, provizioane. S.C.1 IUNIE SA nu constituie provizioane, deoarece acestea le-ar crește cheltuielile și nu ar mai înregistra înregistra un rezultat favorabil la finele anului . Conform OMF 94/ 2001 și OMF nr.306 /2002 , pentru a prezenta o imagine fidelă a situațiilor financiare, aceasta va trebui să constituie provizioane.
Conform OMF 94 : „un provizion va fi recunoscut numai în momentul în care:
a) o întreprindere are o obligație curentă (legală sau implicită) generată de un eveniment anterior;
b) este probabil ca o ieșire de resurse care să afecteze beneficiile economice să fie necesară pentru a onora obligația respectivă;
c) poate fi realizată o bună estimare a valorii obligației.
Dacă aceste condiții nu sunt îndeplinite, provizionul nu trebuie recunoscut .
Provizioanele pentru riscuri și cheltuieli nu pot avea drept scop corectarea valorilor elementelor de activ, iar suma lor trebuie corelată strict cu riscurile și cheltuielile previzibile”
Dacă în timpul exercițiului financiar o sumă este transferată la/de la provizioane pentru riscuri și cheltuieli, următoarele informații vor fi prezentate în notele explicative:
a) valoarea provizioanelor la începutul exercițiului financiar;
b) sumele transferate la sau de la provizioane în timpul exercițiului financiar;
c) natura, sursa sau destinația oricăror astfel de transferuri;
d) valoarea provizioanelor la sfârșitul exercițiului financiar.
Conform reglementărilor în vigoare, provizioanele astfel constituite sunt deductibile fiscal la nivelul pierderii nete din diferențele de curs valutar, respectiv dintre valoarea creanțelor și datoriilor evaluate la cursul de schimb al pieței valutare, comunicat de Banca Națională a României, din ultima zi a exercițiului financiar, și cursurile la care acestea au fost înregistrate în contabilitate.
Deșii provizionul se constituie pentru întreaga pierdere latentă, deductibilitatea fiscală este asigurată numai la nivelul pierderii nete, rezultată din diferența dintre pierderile latente (mai mari) și câștigurile latente (mai mici). Anularea sau diminuarea unui provizion nedeductibil fiscal nu generează un venit impozabil.
În concluzie putem observa că, conform noilor reglementări, toate diferențele de curs valutar, atât cele constatate la sfârșitul exercițiului, cât și cele din momentul decontării, se vor înregistra în conturile de venituri sau cheltuieli financiare.
În cazul în care o datorie viitoare este mai probabil să se producă decât să nu se producă, atunci aceasta este un provizion, dacă nu, aceasta este o datorie contingentă.
Conform standardului IAS 37 o datorie contingentă este definită astfel:
„-o posibilă obligație care apare în urma unor evenimente trecute și a cărei existență va fi confirmată numai de apariția sau nu a unuia sau mai multe evenimente viitoare nesigure care nu sunt în totalitate controlate de întreprindere;
-o obligație prezentă care apare în urma unor evenimente trecute dar care nu este recunoscută;
-nu este probabil ca o ieșire de resurse care înglobează beneficii economice să fie necesară pentru a onora obligația;
-valoarea obligației nu poate fi apreciată cu destulă credibilitate;
După cum putem observa diferența între un provizion și o datorie contingentă este una de probabilitate. Atât provizioanele cât și contingențele apar în urma unor evenimente din trecut care există la data bilanțului contabil. În ambele cazuri există probabilitatea unei ieșiri de beneficii economice care nu este îndepărtată.
Reflectarea în contabilitate a operațiilor de decontare cu furnizorii la S.C. 1 IUNIE S.A.
1). Prin intermediul contului curent deschis la banca BRD, filiala București se achită furnizorul S.C. Fibrenylon SA, pe baza ordinului de plată emis de S.C. 1 IUNIE SA pentru firele cumpărate de la aceștia, suma datorată fiind de 145.509.659 lei.
_______________________________11.12.2001__________________________________________
401 "Furnizori" = 5121 „Conturi la bănci în lei” 145.509.659
__________________________________________________________________________________
2). Se achită rata de leasing, aferentă unui mijloc fix achiziționat în leasing în cursul anului de la un furnizor din Germania, și concomitent se înregistrează diferența de curs valutar aferentă ratei, valoarea acestora fiind de 1.499.762.549 lei.
______________________________12.12.2001___________________________________________
404 „Furnizori de imobilizări” = 5124 „Conturi la bănci în devize” 1.499.762.549
__________________________________________________________________________________
3). Se achită prin intermediul unui cec factura nr. 54678, din data de 07.12.2001, furnizorului S.C. EMNICOM SA, care a efectuat o reparație la instalația electrică din secția de tricotaje în valoare de 700.000 lei.
______________________________21.12.2001___________________________________________
401 "Furnizori" = 5126 „Carnete de cec cu limită de sumă „ 700.000
4).Se acordă un avans firmei Daewoo, filiala din Timișoara, în vederea achiziției unui autoturism, pe data de 02.12.2001, avansul fiind în valoare de 75.000.000 lei, TVA 19 %.
__________________________________02.12.2001_______________________________________
% = 5121 „Conturi la bănci în lei” 89.250.000
409.1 „ Furnizori-debitori 75.000.000
4426 „TVA deductibilă” 14.250.000
– se înregistrează mașina achiziționată conform facturii nr.873421 din data de 23.12.2001, de la Daewoo, valoarea de achiziție fiind de 230.000.000 lei, TVA 19%.
__________________________________23.12.2001_______________________________________
% = 404 „Furnizori de imobilizări” 373.700.000
2125 „Mijloace de transport” 230.000.000
4426 „TVA deductibilă” 43.700.000
__________________________________________________________________________________
– se regularizează avansul acordat firmei Daewoo pentru achiziția unui automobil
_______________________________ 23.12.2001_________________________________________
% = 409.1 „Furnizori-debitori” 75.000.000
404 „Furnizori de imobilizări” 89.250.000
4426 „TVA de recuperat” 14.250.000
_____________________________________________________________________________
5) Se achită prin numerar factura nr. 982780 din 03.12.2001 față de C.N. Apele Române SA Timiș, sume datorate pentru alimentarea cu apă, factură în valoare de 441.614 lei, TVA 19 %.
____________________________________25.12.2001_____________________________________
% = 5311 „Casa în lei” 525.521
401 „Furnizori” 441.614
4426 „TVAdeductibilă” 83.907
__________________________________________________________________________________
6) Se plătește furnizorul extern Bezena Elveția , factura nr 9895 din 28.07.2000, datorie aferentă materiilor prime achiziționate, sub formă de fire, necesare procesului de producție, înregistrându-se și diferențele nefavorabile de curs valutar, ca urmare a creșterii cursului, factura fiind în valoare de 27.146.850 lei.
_________________________________12.12.2001________________________________________
% = 5124 „Conturi la bănci în devize” 28.381.850
401 "Furnizori" 27.146.850
665 „Chelt din diferență de curs valutar” 1.235.000
__________________________________________________________________________________
CAPITOLUL 3
CONTABILITATEA ANGAJĂRII ȘI DECONTĂRII CREANȚELOR COMERCIALE
3.1. DEFINIREA ȘI CLASIFICAREA CREANȚELOR COMERCIALE
Persoanele fizice sau juridice față de care unitatea are obligații bănești sunt denumite generic creditori. Definit prin această prismă, creditorul reprezintă persoana care în cadrul unui raport patrimonial a avansat o valoare economică și urmează să primească un echivalent valoric sau o contraprestație.
Creanțele, denumite și „active în curs de decontare”, reprezintă drepturi pe termen scurt ale unității, respectiv mijloace în curs de încasare, adică drepturi ale creditorilor de a pretinde anumite sume, bunuri sau lucrări. Sunt elemente patrimoniale de activ care iau naștere la avansarea temporală a unor bunuri sau valori altor persoane fizice sau juridice și se lichidează la încasarea lor.
Se pot clasifica după mai multe criterii:
1) După natura operațiilor care le generează pot fi:
– creanțe comerciale;
– creanțe financiare;
– alte creanțe;
2) După conținutul economic și obiectul creanțelor pot fi:
– creanțe asupra clienților pentru produse vândute, lucrări executate și servicii prestate;
– creanțe asupra furnizorilor generate de avansuri și aconturile acordate anticipat de către cumpărător;
– creanțe generate de deținerea unor bilete la ordin, cupoane, bonuri de tezaur;
– diverse creanțe asupra debitorilor provenite din operații comerciale;
Potrivit articolului 1294 din Codul civil vânzarea este: „o convenție prin care două părți se obligă între ele, una a transmite celeilalte proprietatea unui lucru, și aceasta a plăti celei dintâi prețul lui”. Deci, sub raport juridic, vânzarea este un contract care prevede transferul de proprietate asupra unui bun în schimbul plății prețului.
În categoria creanțelor sunt incluse și cheltuielile înregistrate în avans, fiind reprezentate de cheltuielile anticipate și de cheltuielile constatate în avans; ele se exclud din cheltuielile curente ale exercițiului și se încorporează apoi în cheltuielile exercițiului la care se referă. Putem spune că exercițiul curent deține o „creanță” asupra celor următoare.
3.2. CONTABILITATEA ANGAJĂRII CREANȚELOR LA S.C. 1 IUNIE S.A.
Cea mai mare parte a creanțelor la S.C. 1 IUNIE SA sunt legate direct de exploatare. ca urmare a vânzării producției obținute în procesul de exploatare și au în contrapartidă venituri din exploatare.
Creanțele își au izvorul în schimbul de consimțământ concretizat într-o comandă fermă din partea clientului și acceptate de producător sau având ca bază contractele încheiate. Ele devin certe, sigure, în momentul transferului de proprietate pentru vânzări și în momentul realizării lor pentru lucrări și servicii, care se produce în momentul livrării bunurilor, moment care în practică corespunde cu facturarea.
Creanțele din vânzări da bunuri și servicii au o structură variată în funcție de natura creditelor acordate de furnizor cu ocazia vânzării, precum și în funcție de exigibilitatea lor.
În cadrul S.C. 1 IUNIE S.A. distingem creanțe în termen din vânzări pe credit comercial și mai puțin vânzări pe credit cambial. În mod special mai pot să apară și datoriile din relațiile cu clienții, reflectate cu ajutorul contului 419 „Clienți-creditori”.
Contabilitatea creanțelor din vânzări de bunuri la S.C. 1 IUNIE S.A. se ține cu ajutorul conturilor din grupa 41 „Clienți și conturi asimilate”, în cadrul căreia sunt cuprinse conturi sintetice pe feluri de creanțe, în funcție de natura lor și un cont de excepție, de datorii față de clienți .Conturile cu ajutorul cărora se ține evidența creanțelor și datoriilor din cadrul firmei sunt următoarele :
– 411 „Clienți”, cont de creanțe, în termen, din vânzări de bunuri și servicii pe credit comercial;
– 416 „Clienți incerți”, cont de creanțe din vânzări de bunuri și servicii neîncasate la termen;
– 419 „Clienți-creditori” cont de datorii din relațiile cu clienții privind avansurile primite de la aceștia și din ambalajele consignate. În caddrul acestor conturi sintetice este necesar să se deschidă conturi analitice pe clienți, pentru a da posibilitatea cunoașterii datoriilor și a creanțelor față de fiecare dintre aceștia.
Vânzările pe credit comercial se pot face atât partenerilor externi, cât și celor interni. De aceea în reglementările în vigoare se precizează că este necesar să se conducă două serii de conturi analitice, în cadrul contului 411 „Clienți”, una pentru clienți interni și alta pentru clienți externi.
Cu ajutorul acestui cont sunt reflectate creanțele societății față de clienți pentru:
– produse, semifabricate, materiale, mărfuri etc. vândute, lucrări executate și servicii prestate pe baza facturii, prin creditul conturilor de venituri care reflectă natura bunurilor vândute;
– contravaloarea creanțelor reactivate cu ajutorul contului 754 „Venituri din creanțe reactivate”
– valoarea ambalajelor care circulă în sistem de restituire;
În ceea ce privește valoarea în bilanț, creanțele vor figura la valoarea lor din contabilitate, adică la valoarea lor nominală, însă, aplicând principiul prudenței, se va constitui un provizion pentru deprecierea creanțelor clienți în situația în care se prevede o pierdere posibilă.
În mod obișnuit livrarea este însoțită de factură, dar nu întotdeauna se întâmplă așa. De aceea, trebuie făcute eventualele regularizări care să țină cont de decalajele existente între livrări și facturări. Livrările efectuate sau lucrările executate și serviciile prestate, inclusiv TVA aferentă, pentru care nu s-au întocmit facturi, dar a căror valoare este bine determinată, reprezintă venituri ale perioadei în care s-au făcut aceste livrări și trebuie înregistrate într-un cont distinct 418 „Clienți-facturi de întocmit”. Aceste livrări se referă mai ales la livrările nestocabile cum ar fi livrările de energie , de apă, servicii telefonice,etc. S.C. 1 IUNIE S.A. nu utilizează acest cont, deoarece în momentul livrării emite și factura pentru bunurile vândute.
Contul 419 „Clienți-creditori” , spre deosebire de celelalte conturi din grupa 41, este un cont de pasiv care exprimă obligațiile societății față de clienții lor pentru avansurile sau aconturile încasate de la aceștia. Cu ajutorul acestui cont se mai ține evidența ambalajelor care circulă în regim de restituire.
De regulă durata în zile a unui credit comercial eficient este, în medie, de 30 de zile.
Prin vânzarea produselor obținute din procesul de producție se urmărește obținerea de venituri. Obținerea de profit de către orice întreprindere nu este posibilă fără degajarea unor venituri care să fie superioare cheltuielilor angajate în obținerea bunurilor comercializate.. Veniturile curente ale unei firme comerciale trebuie să provină în principal din vânzări.
Conform IAS 18 „Contabilitatea veniturilor” precizează că : „veniturile provenind din vânzarea mărfurilor sau produselor trebuie să îndeplinească trei condiții pentru a fi contabilizate:
– întreprinderea trebuie să fi transferat cumpărătorului principalele riscuri și avantaje inerente proprietății bunurilor cedate;
– întreprinderea nu trebuie să conserve controlul efectiv asupra acestor bunuri și nici să participe la gestiunea lor;
– costurile operațiilor trebuie să fie măsurabile de o manieră fiabilă;”
Aceeași normă contabilă stipulează că: „transferul riscurilor și avantajelor legate de proprietate coincide cu transferul dreptului de proprietate sau cu livrarea”.
Tranzacțiile nu pot fi considerate drept vânzări și nu poate fi contabilizat nici un venit atunci când:
– vânzătorul rămâne obligat din cauză unei execuții nesatisfăcute și neacoperite prin clauze de garanție;
– obținerea veniturilor din vânzarea bunurilor este subordonată revânzării acestora de către cumpărător:
– bunurile sunt livrate sub rezerva instalării lor, acesta reprezentând o parte importantă din contractul încă neexecutat de vânzător;
– cumpărătorul are dreptul să anuleze cumpărarea datorită unei clauze precizate în contractul de vânzare, vânzătorul fiind într-o situație de incertitudine referitoare la probabilitatea restituirii bunurilor
Însă, o tranzacție este considerată drept o vânzare și veniturile respective pot fi contabilizate în situația când vânzătorul conservă numai o parte nesemnificativă a riscurilor.
Evaluarea vânzărilor de bunuri și servicii se face plecând de la prețul de vînzare, exclusiv reducerile comerciale operate, preț definitiv negociat între vânzător și cumpărător.
Fixarea prețului de vânzare se bazează pe o politică care trebuie să corespundă obiectivelor strategice ale întreprinderii, astfel:
– supraviețuirea: atrage tendința scăderii prețurilor pentru menținerea unui anumit nivel de activitate și asigurarea continuității exloatării;
– maximizarea prețulu: presupune căutarea unui echilibru între volumul fizic al activității și prețul care asigură maximizarea profitului;
-maximizarea dezvoltării: întreprinderea caută să ocupe maximum din segmentele de piață, promovând unpreț descurajant penru concurență (politica prețurilor de tip „dumping”, adică practicarea unor prețuri mai scăzute decât acelea de pe piață în scopul înlăturării concurenței și cucerirea de noi piețe);
– promovarea imaginii: presupune adaptarea nivelului prețului cu imaginea de marcă și calitatea produselor;
Acestor strategii le corespund mai multe metode de calcul al prețului de vânzare:
– metoda „cost plus marjă” : presupune stabilirea prețului de vânzare plecând de la costul de producție sau de achiziție, la care se adaugă o marjă, destinată să acopere cheltuielile generale de administrație și cele de distribuție și să asigure o anumită profitabilitate, metodă practicată și de S.C. 1 IUNIE S.A.;
– „valoarea primită”: prețul depinde de poziționarea firmei pe piață și determină o rată de rentabilitate care poate să fie sau nu acceptabilă pentru întreprindere;
– prețul pieței: întreprinderea își ajustează prețurile în funcție de prețurile practicate de principalii săi concurenți.
Politica de prețuri influențează direct nivelul indicatorului „cifra de afaceri” , care reprezintă de fapt suma vânzărilor.
IAS 18 stipulează că în cazul unei vânzări pre credit, deci o vânzare cu o plată amânată, în principiu, trebuie considerat că o parte a prețului de vânzare corespunde cu remunerația creditului acordat. Această sumă, care corespunde remunerației creditului acordat, constituie un venit financiar pentru vânzător și poate fi determinat :
– prin diferență cu prețul plătit imediat,
– prin actualizarea ansamblului de încasări viitoare cu rata dobânzii cu care s-ar fi procurat un activ financiar cu risc echivalent cu cel al cumpărătorului. Conform aceluiași IAS vânzarea pe credit este asociată cu o operație de finațare. Drept urmare, orice vânzare pe credit, inclusiv operațiile încheiate în condiții obișnuite (cu decontare la 30, 60 sau 90 de zile), trebuie să genereze contabilizarea unui venit
În practică, în relațiile comerciale vânzarea de bunuri și servicii se poate realiza, pe baza înțelegerii dintre furnizor și client, pe credit cambial, adică încasarea contravalorii bunurilor livrate urmând să aibă loc la o dată ulterioară, pentru care furnizorul acceptă un bilet la ordin emis de către client. Evidența acestor operații se ține cu ajutorul contului 413 „Efecte de primit”. În acest cont se înregistrează doar acceptul de principiu al unui efect comercial stipulat într-un contract de vânzare-cumpărare sau acceptul teoretic pe baza unei înțelegeri privind amânarea scadenței unei creanțe. Deci putem spune că în acest cont se înregistrază doar acordul, biletul la ordin fiind înregistrat în contul de trezorerie 5113 „Efecte de încasat”.
Efectele comerciale pot fi acceptate și pentru creanțele în devize, Problema care apare în acest caz este transformarea devizelor în lei, pe baza cursului valutar al zilei. La data întocmirii bilanțului se determină și se înregistrază diferențe de conversie, la fel ca și pentru creanțele din vânzări pe credit comercial. S.C. 1 IUNIE S.A. nu utilizează aceste efecte comerciale, datorită unor probleme pe care le-a avut în trecut.
Reglementările de natură juridică,fiscală și contabilă impun ca pentru orice tranzacție de vânzare-cumpărare să se întocmească factura, denumită și factură fiscală, care se întocmește de către furnizor, cu deosebirea că în cele privind clienții externi evaluarea bunurilor și a serviciilor se face în devize. De asemenea în facturile privind clienții externi nu se cuprinde taxa pe valoare adăugată, livrările la export fiind scutite.
Factura este documentul comercial care descrie, în termeni generali, tranzacțiile de vânzare-cumpărare și se întocmește de furnizor în trei exemplare, de compartimentul de desfacere sau alt compartiment desemnat. Stă la baza dispoziției de livrare, a avizului de însoțire a mărfii sau a altor documente tipizate care atestă executarea lucrărilor și prestarea serviciilor, se semnează de către compartimentul emitent și servește ca:
– document pe baza căruia se întocmește instrumentul de decontare a produselor și mărfurilor livrate, a lucrărilor executate sau a serviciilor prestate;
– document de însoțire a mărfii pe timpul transportului;
– document de încărcare în magaziile societății;
– document justificativ de înregistrare în contabilitatea furnizorului, dar și a clientului.
Pe baza facturii, creanțele se înregistrează în contabilitate la valoarea de intrare în patrimoniu care corespunde cu valoarea lor nominală, adică cu totalul de plată, în care se include și TVA pentru operațiunile supuse impozitării. În cazul acordării unor reduceri comerciale de unitate, valoarea nominală este dată de netul comercial la care se adaugă TVA. Creanțele în devize se înregistrează în contabilitate în lei, la cursul de schimb în vigoare la data efectuării operațiunilor.
Datorită faptului că evidența contabilă la S.C. 1 IUNIE S.A. se realizează cu ajutorul tenicii de calcul, majoritatea documentelor care evidențiază operațiile cu furnizorii sunt situații furnizate de calculator, în afara celor tipizate.
Situațiile furnizate de calculator cu ajutorul cărora se ține evidența situației clienților sunt următoarele:
– Carte mare parțială (lei)….- situație care reflectă creanțele unității față de clienți. Cuprinde datele de identificareale facturii, denumirea clientului, localitatea, sumele de încasat și sumele încasate ;
– Situația sumelor de încasat la intern la data …- în cadrul căreia se ține evidența sumelor de încasat de la clienții interni mai vechi de: 30 de zile, 90 de zile și un an. Cuprinde aceleași coloane ca și situația precedentă, doar că această situație reflectă clienții care ar putea avea probleme cu achitarea sumelor datorate unității;
– Situația încasărilor la …- reflectă sumele încasate pe o lună sau orice altă perioadă. Cuprinde date de identificare a clientului și suma încasată;
– Jurnal pentru vânzări …-se întocmește separat pentru mărfuri, produse finite și deșeuri. Ține evidența bunurilor vândute clienților pe luna în curs. Cuprinde date de identificare a facturii, denumirea clientului și codul fiscal, sumele de încasat, inclusiv TVA;
Un caz particular îl constituie vânzarea mărfurilor cu amănuntul (direct consumatorului) deoarece o astfel de tranzcție nu presupune facturarea. Pentru înregistrarea încasărilor, corespunzătoare vânzărilor, se utilizează fie „casa de marcat”, fie „o mașină de adunat cu imprimantă”. Această modalitate de vânzare este practicată și de S.C. 1 IUNIE S.A. prin intermediul magazinelor de desfacere, denumite Tritex, deschise în mai multe localități din țară.
Reduceri acordate cu ocazia întocmirii facturii
Derularea tranzacțiilor de vânzări-cumpărări presupune, într-un mediu de piață concurențial, operarea cu reduceri de preț, destinate să „plătească” fidelitatea unui client, achitarea înainte de termen a unei datorii și nu în ultimul rând, să incite clientul spre cumpărare, ceea ce atrage creșterea cifrei de afaceri.
În literatura de specialitate și în practica afacerilor sunt întâlnite două categorii de reduceri de preț:
– reduceri de natură comercială, care au o influență directă asupra mărimii nete a unei facturi;
– reduceri de natură financiară, care poartă denumirea de sconturi (numite și sconturi de decontare sau de casă).
În categoria reducerilor comerciale se includ: rabatul, remiza și risturnul.
Rabatul reprezintă reducerea practicată, în mod excepțional, asupra prețului de vânzare convenit anterior între furnizor și client, ținându-se cont de anumite defecte de calitate sau de neconformitate a bunurilor comercializate, față de clauzele prevăzute în contract.
Remiza este o reducere practicată, în mod excepțional asupra prețului curent de vânzare, ținându-se cont de volumul vânzărilor sau de importanța cumpărătorului în clientela vânzătorului. Remiza corespunde unui procent aplicat asupra prețului brut, procent prevăzut în oferta de prețuri a întreprinderii sau care rezultă din negociere directă între cei doi parteneri comerciali.
Risturnul reprezintă o reducere de preț calculată asupra ansamblului operațiilor efectuate cu același cumpărător pe o perioadă determinată.
De regulă, reducerile comerciale se acordă sub forma unui procent din prețul brut, dar se pot acorda și în sumă fixă.
Scontul de decontare este reducerea financiară acordată procentual asupra unei creanțe decontate înainte de scadența normală. De fapt, acesta reprezintă o bonificație acordată clientului de către furnizor pentru plata cu anticipație a unei sume datorate de client. Scontul de decontare reprezintă o cheltuială financiară pentru furnizor, care este beneficiarul plății (încasează o sumă înainte de scadență) și un venit financiar pentru client, care efectuează o plată înainte de scadență.
Sub aspectul metodologiei de calcul și contabilizare trebuie reținute următoarele reguli: – toate reducerile de preț sunt înscrise în factură;
– reducerile comerciale premerg reducerile financiare;
– reducerile sunt determinate în cascadă, ceea ce înseamnă că procentele sau sumele absolute ale fiecărei categorii de reducere se aplică asupra „netului” anterior:
– în cadrul reducerilor comerciale mai întâi se calculează rabaturile și apoi remizele și risturnurile;
– scontul de decontare se aplică după ultima reducere de natură comercială, adică la netul comercial;
– taxa pe valoare adăugată se calculează la ultimul net determinat și se adună cu acesta pentru a obține totalul facturii;
– reducerile comerciale , acordate inițial , adică în momentul întocmirii facturii de vânzare –cumpărare, deșii înscrise în factură , nu se contabilizează nici la furnizori, nici la client;
– reducerile financiare se contabilizează ca o cheltuială financiară la furnizor și ca un venit financiar la client (N Feleagă, pag. 47);
S.C. 1 IUNIE S.A. acordă reduceri pentru clienții care depășesc un anumit plafon al volumului valoric al vânzărilor, acesta fiind de 5%.
În practica comercială se întâlnesc situații când reducerile de preț sunt acordate ulterior facturării, deci după derularea tranzacției de vânzare-cumpărare. Conform acestei situații, reducerile comerciale și financiare fac obiectul unor facturi de reducere.
Facturile de reducere apar destul de rar în cazul remizelor, mai puțin rar în cazul sconturilor generate de plata anticipată, destul de frecvent pentru rabaturi ca urmare a reclamațiilor clienților și foarte frecvent pentru risturnuri datorită naturii acestora.
Atunci când reducerile comerciale fac obiectul facturilor de reducere, trebuie să fie contabilizate deoarece modifică efectele facturii inițiale. Astfel în contabilitatea clientului trebuie contabilizată o reducere a costului de achiziție aferent stocului pentru care s-a primit o reducere comercială ulterior facturării, pentru reflectarea stocurilor din cumpărări, în bilanț, la valoarea lor reală de achiziție. În schimb, furnizorul trebuie să înregistreze o diminuare a veniturilor din vânzări, cu valoarea reducerilor comerciale acordate ulterior facturării, pentru a prezenta în contul de profit și pierdere cifra de afaceri la valoarea netă, exclusiv reducerile comerciale acordate.În ganaral, aceste reduceri acordate ultarior se înregistrează în contabilitate prin formula inversă cu suma reprezentând reducerea.
Fată de această soluție, în literatura de specialitate românească, există opinia după care reducerile comerciale acordate ulterior facturării trebuie să fie contabilizate în contul 658 „Alte cheltuieli din exploatare”, la furnizor pentru reducerile acordate și în contul 758 „Alte venituri din exploatare”, la client pentru reducerile primite.
N. Feleagă consideră această soluție discutabilă deoarece nu are drept efect corectarea costului de achiziție al stocurilor cu reducerile comerciale primite ulterior facturării, la client, și nici diminuarea veniturilor din vânzări cu reducerile comerciale acordate ulterior facturării, la furnizor.
Creanțele în devize, la sfârșitul exercițiului, vor înregistra diferențe de curs valutar dintre valoarea la data intrării creanțelor și valoarea acestora la cursul ultimei zile a exercițiului utilizând conturile: 476 „Diferențe de conversie-activ”, pentru diferențele nefavorabile și contul 477 „Diferențe de conversie-pasiv” pentru cele favorabile. La începutul exercițiului se anulează aceste înregistrări printr-o formulă contabilă inversă.
Reflectarea în contabilitate a angajării creanțelor la S.C. 1 IUNIE S.A.
1). Se vând S.C. Miranov SRL București produse finite, constând în haine adulți, pe bază de factură nr. 5104817, din 06.12.2001, în valoare de 98.436.000 lei, TVA 19 %.
___________________________06.12.2001______________________________________________
411 "Clienți" = % 117.138.840
701 „Venituri din vânz.prod.finite” 98.436.000
4427 „TVA colectată” 18.702.840
__________________________________________________________________________________
2). Se vând clientului extern GreenWorld Germania produse pe bază facturi nr. 4261869, din 10.12.2001, factură în valoare de 1.729.215.216.lei, operațiunea fiind scutită de TVA.
_____________________________10.12.2001____________________________________________
411 "Clienți" = 701 „Venituri din vânz.prod.finite” 1.729.215.216
__________________________________________________________________________________
– înregistrare diferenței favorabile de conversie, înregistrată ca urmare a creșterii cursului de schimb
____________________________31.12.2001_____________________________________________
411 "Clienți" = 477 „Diferențe de conv.-pasiv” 14.234.546
__________________________________________________________________________________
– se anulează înregistrarea la 01.01.2002
____________________________01.01.2002____________________________________________
477 „Diferențe de conv.-pasiv” = 411 "Clienți" 14.234.546
_______________________________ ____________________________________________
3). Se vând S.C. Telemobil SA Union materiale achiziționate pentru procesul de producție, dar deoarece unitatea nu le-a folosit au fost tercute la mărfuri, pe bază de factură nr. 5104849, din 07.12.2001, în valoare de 15.649.000 lei, TVA 19%
_______________________________07.12.2001__________________________________________
411 "Clienți" = % 18.622.310
701 „Venituri din vânz.prod.finite” 15.649.000
4427 „TVA colectată” 2.973.310
4). Se vând societății S.C. Rowmat SRL deșeuri, rezultate din procesul de producție, pe bază de factură nr. 5104720, din 03.12.2001, în valoare de 3.800.800 lei, TVA 19%.
_______________________________06.12.2001__________________________________________
411 "Clienți" = % 4.522.952
703 „Venituri din vânz.prod.finite” 3.800.800
4427 „TVA colectată” 722.152
__________________________________________________________________________________
3.3. CONTABILITATEA DECONTĂRII CREANȚELOR LA S.C. 1 IUNIE S.A.
Decontarea creanțelor reprezintă încasarea unei sume de bani de la clienți, reprezentând contravaloarea produselor vândute și a serviciilor prestate. Aceste sume se pot încasa prin intermediul conturilor bancare și în numerar.
A)Contabilitatea decontărilor prin conturile bancare
Contabilitatea decontărilor prin conturile bancare se poate realiza prin două moduri: fie clientul varsă suma de bani datorată întreprinderii în contul acesteia de la bancă, ca urmare a unui ordin de plată pe care îl dă clientul băncii sale; fie prin intermediul valorilor de încasat, cum ar fi cecul și efectele de încasat.
Contabilitatea valorilor de încasat se realizează prin intermediul contului 511 „Valori de încasat”, cont de activ, care reflectă valorile de încasat cum sunt cecurile și efectele comerciale depuse la bănci. Acest cont se desfășoară pe următoarele subconturi:
– 5112 „Cecuri de încasat”
– 5113 „Efecte de încasat”
– 5114 „Efecte remise spre scontare”
Aceste conturi se debitează cu valoarea cecurilor și a efectelor comerciale primite de la clienți și se creditează cu valoarea cecurilor și a efectelor comerciale încasate și a sconturilor acordate, în cazul încasării sumelor înainte de scadență.
Utilizarea cecului ca instrument de plată presupune existența de conturi bancare cu disponibil corespunzător în aceste conturi, disponibil creat printr-un depozit bancar, din încasări sau dintr-un credit bancar
Cecul este instrumentul de plată creat de trăgător care, pe baza unui disponibil constituit în prealabil la o societate bancară, dă un ordin necondiționat acesteia, care se află pe poziția de tras, să plătească la prezentare, o sumă determinată unei terțe persoane sauchiar trăgătorului aflat în poziție de beneficiar. Pentru a fi valabil cecul trebuie să respecte condițiile de formă și de fond impuse de normele legale.
Ca tipuri de cecuri se întâlnesc : cecul la purtător, cecul barat, cecul certificat și cecul de călătorie.
Cecul este plătibil numai la vedere. Termenele de prezentare la plată a cecurilor emise și plătibile în România sunt : 8 zile, dacă cecul este plătibil chiar în localitatea în care a fost emis și 15 zile în celelalte cazuri. Prezentarea cecului după expirarea termenului legal are ca efect pierderea dreptului legal de acțiune împotriva giranților anteriori în cazul în care cecul nu ar fi plătit.
Transmiterea cecului se poate realiza prin :
– simpla remitere- este cazul cecului la purtător care, în momentul emiterii, nu indică expres beneficiarul sau poartă mențiunea „la purtător”. Acest cec va fi plătit fie persoanei desemnate ca beneficiar, fie deținătorului cecului.
– cesiunea de creanță ordinară, atunci când cecul este emis pe numele unei anumite persoane și numai aceasta poate să-l încaseze.
– girarea- este operațiunea prin care se transmit, o dată cu remiterea , și toate drepturile rezultate din cec. Ea este o mențiune specială pe verso-ul cecului în favoarea oricui, inclusiv a trăgătorului.
În cadrul S.C. 1 IUNIE S.A. cecurile remise băncii spre incasare și cele primite, dar care nu au fost remise spre încasare, sunt înregistrate în contul 5112 „Cecuri de încasat”
Tehnici de plată internațională
În cadrul relațiilor comerciale internaționale modalitățile de încasare a contravalorii mărfii sunt următoarele:
Plata facturii
Plata contra factură este o tehnică simplă utilizată pentru tranzacții de valoare mică sau în relațiile dintre firmele aparținând aceluiași grup. Ea presupune o bună cunoaștere și încrederea reciprocă a partenerilor. Plata efectivă se poate face prin virament, cec, cambie. Avantajul acestei tehnici constă în evitarea formalităților și costurilor legate de o formalitate mai complexă de plată, dar impune o încredere absolută între părți ; în caz de litigiu exportatorul este lipsit de protecție. Este o tehnică folosită și de S.C. 1 IUNIE S.A., în relațiile cu clienții fideli din Germania și Olanda.
Plata la predarea mărfii
Plata la predarea mărfii ( Cash On Delivery- COD) se utilizează pentru tranzacții de valoare redusă și are avantajul ușurinței de realizare. În esență, această tehnică de plată constă în faptul că vânzătorul mărfii instructează pe cărăuș (firma de transport) să prezinte marfa destinatarului livrării și să o predea contra plății în numerar sau cec. Principalul dezavantaj al acestei tehnici de plată derivă din riscul de refuz al plății din partea importatorului, ceea ce produce daune vânzătorului.
Ordinul de plată
Încasarea contravalorii produselor vândute la export prin intermediul ordinului de plată este forma cea mai utilizată de S.C. 1 IUNIE S.A. , în prezent.
Incasso-ul documentar
Incasso-ul documentar constă în ordinul pe care îl dă exportatorul băncii sale de a încasa contravaloarea unei tranzacții comerciale și de o a vira în contul său ; în acest sens el depune la banca sa documentele care atestă executarea obligațiilor sale contractuale. Banca însărcinată cu încasarea joacă rol de intermediere între exportator și importator, ea îi oferă clientului său anumite servicii pentru care este remunerată.
Și această formă de decontare este folosită de 1 IUNIE în cadrul relațiilor cu partenerii externi ca urmare a vânzării de produse obținute din procesul de producție.
Contabilitatea diferențele de curs valutar
În momentul încasării creanțelor de la furnizori externi, pot apare diferențe de curs valutar, favorabile sau nefavorabile, în funcție de evoluția cursului.
După cum am mai precizat în capitolul anterior care exportă bunuri vor fi expuse unui risc valutar, mai precis există riscul ca firma să devină necompetitivă din cauza variațiilor cursului de schimb. De asemenea, aceste firme sunt expuse riscului de tranzacționare, și anume riscului ca anumite tranzacții să devină nerentabile din cauza variațiilor cursului valutar.
La fel ca și S.C. 1 IUNIE S.A, o parte din întreprinderile românești își realizează cifra de afaceri și prin operații de vânzări în străinătate (export), care în cadrul unității acestea reprezintă 75% din valoarea producției vândute. În derularea tranzacțiilor internaționale, părțile pot alege liber moneda care va fi utilizată la facturarea și decontarea tranzacției, ținând cont de faptul că partenerii comerciali urmăresc să evite riscurile monetare.
În ceea ce privește operațiile cu străinătatea (importuri, exporturi,) principiul este că acestea se înregistrează în contabilitate atât în devize, cât și în lei, la cursul de schimb al piaței valutare, comunicat de Banca Națională a României, în vigoare la data efectuării operațiunilor. Diferențele de curs valutar, rezultate în urma decontării operațiunilor comerciale, se înregistrează ca venituri sau cheltuieli financiare. Astfel, diferențele favorabile de curs se înregistrază în contul 765 „Venituri din diferențe de curs valutar”, iar cele nefavorabile în contul 665 „Cheltuieli dindiferențe de curs valutar”.
Creanțele și datoriile în devize, provenind din activitatea de exploatare, care nu s-au decontat până la inchiderea exercițiului, sunt actualizate la cursul valutar existent la data închiderii exercițiului.
Diferențele de curs valutar înregistrate la închiderea exercițiului, constatate ca diferență între cursul din momentul achiziției și cursul de închidere, se înregistrează în conturile de regularizare astfel diferențele favorabile de curs valutar sunt reflectate în contul 477 „Diferențe de conversie-pasiv” și diferențele nefavorabile de curs valutar sunt înregistrate în contul 476 „Diferențe de conversie-activ”. Deoarece eceste câștiguri sau pierderi au un caracter potențial și nu definitiv, la deschiderea exercițiului următor aceste înregistrări se anulează. Incidența acestor regularizări ale creanțelor și datoriilor în devize, la închiderea exercițiului, asupra rezultatului nu este simetrică deoarece pentru diferențele de conversie-activ se constituie provizioane pentru pierderi de schimb valutar.
În concluzie putem observa că, conform noilor reglementări, toate diferențele de curs valutar, atăt cele constatate la sfârșitul exercițiului, cât și cele din momentul decontării, se vor înregistra în conturile de venituri sau cheltuieli financiare.
Reflectarea în contabilitate a decontării creanțelor la S.C. 1 IUNIE S.A.
1) Se încasează prin contul de la bancă, pe baza extrasului de cont, suma de 73.411.345 de la clientul S.C. Mivarov SRL în data de 23.12.201
________________________________23.12.2001_________________________________________
5121 „Conturi la bănci în lei” = 411 "Clienți" 73.411.345
__________________________________________________________________________________
2) Se încasează conform extrasului de cont de la S.C. Chimcomplex SA un avans pentru produsele ce urmează să fie livrate în data de 01.12.2001, în valoare de 20.000.000 lei, TVA 19%.
________________________________01.12.2001_________________________________________
5121 „Conturi la bănci în lei” = % 23.800.000
419 „Clienți-creditori” 20.000.000
4427 „TVA colectată” 3.800.000
__________________________________________________________________________________
– se înregistrează livrarea produselor finite pe baza facturii nr. 5104759 din 05.12.2001, factură în valoare de 24.634.400 lei, TVA 19 %.
_____________________________05.12.2001____________________________________________
411 "Clienți" = % 29.314.936
701 „Venituri din vânz.prod.finite” 24.634.400
4427 „TVA colectată” 4.680.536
__________________________________________________________________________________
– se regularizează avansul primit de la clienți pe data de 01.12.2001
_______________________________05.12.2001__________________________________________
419 "Clienți-creditori" = % 20.000.000
701 „Venituri din vânz.prod.finite” 23.800.000
4427 „TVA colectată” 3.800.000
__________________________________________________________________________________
3.4. EVALUAREA ȘI CONTABILIZAREA DEPRECIERII CREANȚELOR COMERCIALE LA S.C. 1 IUNIE S.A.
Creanțele sunt evaluate la intrarea în patrimoniu, conform principiului costului istoric, la valoarea lor nominală. La inventar se poate constata că recuperarea unor creanțe este compromisă de cauze diferite (insolvabilitatea debitorului, dezacordul clienților în ceea ce privește existența și mărimea creanțelor etc.) care antrenează o diminuare a rezultatului exercițiului și a trezoreriei viitoare. În asemenea situații valoarea reținută la inventar este valoarea actuală a creanței (valoarea de utilitate), o valoare estimată, apreciată conform normelor contabile românești „ în funcție de valoarea lor probabilă de înccasat”.
Atunci când valoarea de inventar este inferioară valorii nominale a creanței, pierderea reversibilă de valoare este acoperită prin constituirea unui provizion privind creșterea riscului de neplată (provizion pentru deprecierea creanței), egal ca sumă cu o pierdere de valoare, ca o consecință a aplicării principiului prudenței.
Recuperarea creanțelor poate fi însoțită și de anumite garanții reale (ipotecă, gaj, amanetul). Atunci cănd o creanță este ănsoțită de o garanție reală, cum este ipoteca, suficientă ca valoare, chiar și în situația falimentului, nu se justifică constituirea unui provizion pentru riscul de recuperare a creanței, deoarece creanța se va recupera prin intermediul garanției reale.
Trebuie făcută distincția între creanțe financiare (creanțe legate de participații, împrumuturi acordate pe termen lung, etc.), care sunt active imobilizate, și creanțe din exploatare (comerciale ), generate de ciclul de exploatare al întreprinderii (cum sunt creanțele-clienți, efectele comerciale de primit și alte creanțe aasimilate), care sunt element structural al activelor circulante.
La inventar creanțele din exploatare pot fi clasificate astfel:
– creanțe ordinare sunt creanțe care nu prezintă riscuri privind încasarea lor;
– creanțe incerte (denumite și creanțe dubioase) sunt creanțe a căror recuperare este incertă, datorită situației financiare a debitorului (faliment, incapacitate temporară de plată etc);
– creanțe litigioase sunt creanțe constatate ca valoare de către debitori;
– creanțe irecuperabile reprezintă creanțe definitiv pierdute de întreprindere (dispariția debitorului, procedurile de recuperare au eșuat);
Numai creanțe incerte și litigioase pot genera constituirea unor provizioane pentru depreciere. Pentru creanțele în devize, pierderile din diferențe de curs valutar fac obiectul unor provizioane pentru pierderi de curs valutar.
Creanțele constatate la inventar ca litigioase sau dubioase sunt virate din contul 411 „Clienți” sau 461 "Debitori diverși" în contul 416 "Clienți incerți", la valoarea devenit incert de recuperat sau aflată în litigiu, inclisiv TVA.
Normele contabile românești nu fac referiri exprese la evaluarea provizioanelor constituite ca urmare a deprecierii creanțelor. Provizioanele pentru deprecierea creanțelor cunt calculate asupra creanțelor fără TVA, partea corespunzătoare de TVA urmând să fie imputată asupra TVA datorată ulterior sau rambursată.Acestea precizează constituirea următoarelor tipuri de provizioane pentru deprecierea creanțelor :
– provizioane pentru deprecierea creanțelor-clienți;
– provizioane pentru deprecierea creanțelor- decontări în cadrul grupului, uniotății și cu asociații
– provizioane pentru deprecierea creanțelor- debitori diverși
Potrivit reglementărilor contabile românești constituirea unui provizion pentru deprecierea creanțelor se face prin debitarea contului 6812 „ Cheltuieli de exploatare privind provizioanele pentru riscuri și cheltuieli” și creditarea unui cont de provizioane pentru deprecierea creanțelor (grupa 49), cu valoarea provizioanelor pentru deprecierea creanțelor pot fi suplimentate, atunci când deprecierea constatată este superioară provizioanelor existente sau reluate (virate) la venituri, în situație inversă.
Virarea unui provizion pentru deprecierea creanțelor la venituri se poate face pentru o sumă parțială, dacă provizionul deja constituit depășește mărimea deprecierii, sau o anulare totală, dacă provizionul a devenit fără obiect, prin recuperarea unei sume definitive în contul creanței (o plată definitivă din partea clientului, indiferent dacă acesta acoperă integral sau parțial datoria sa) sau creanța dubioasă sau litigioasă devine irecuperabilă.
Virarea provizioanelor pentru deprecierea creanțelor la venituri este înregistrat în contul 7812 „ Venituri din provizioane pentru riscuri și cheltuieli”
Soluția oferită de normele contabile românești impune câteva remarci:
– provizioanele pentru deprecierea creanțelor sunt asimilate cu provizioanele pentru riscuri și cheltuieli, deși ele se referă la creanțe , care sunt active circulante.Drept urmare, constituirea unui provizion pentru deprecierea creanțelor trebuie să genereze debitarea contului contului 6814 „ Cheltuieli de exploatare privind provizioanele pentru deprecierea activelor circulante”, iar virarea lui la venituri, creditarea contului contului 7814 „ Venituri din provizioanele pentru deprecierea activelor circulante”
– nu se face nici o distincție între provizioanele pentru deprecierea creanțelor aferente exploatării și care afectează rezultatul curent și cele cu caracter excepțional.
Atunci când o creanță este considerată irecuperabilă, aceasta este înregistrată în creditul contului 411 "Clienți" sau 416 "Clienți incerți" , debitând contul 654 „Pierderi din creanțe” și contul 4427 „TVA colectată”. Dacă pierderea unei creanțe irecuperabile este considerată o operațiune excepțională, considerăm că această pierdere trebuie afectată unui cont de cheltuieli excepționale (6714 „Pierderi din debitori diverși”).
Pentru creanțele irecuperabile caracterul definitiv al pierderii poate rezulta din:
– dispariția clientului,
– existența unui rezultat negativ al demersurilor angajate pentru recuperarea creanței,
– renunțarea voluntară a întreprinderii la orice urmărire a creanței, având în vedere modicitatea sumelor de recuperat,
– starea avansată de insolvabilitate a debitorului,
– prescrierea creanței, insuficiența activului net și limitarea responsabilității debitorului declarat în stare de faliment și alte cauze.
În ce privește creanțele litigioase, apariția litigiului în cursul exercițiului nu presupune nici o înregistrare contabilă. Dacă la închiderea exercițiului litigiul nu este soluționat, creanța în cauză este virată din contul 411 "Clienți" sau 461 "Debitori diverși" în contul 416 "Clienți incerți" și se poate constitui un provizion, la nivelul pierderii previzibile.
Regimul deductibilității fiscale a provizioanelor pentru deprecierea creanțelor diferă de la o țară la alta.În țara noastră sunt considerate ca fiind deductibile fiscal numai provizioanele constituite de de agenții economici „ pentru clienți neîncasați, în cazul declarării falimentului acestora, pe baza hotărârii judecătorești prin care se atestă această situație, în limita creanței neacoperite prin avansurile încasate și granțiile deținute de agentul economic asupra clienților respectivi, și orice alte elemente asiguratorii”.
Reflectarea în contabilitate a creanțelor incerte la S.C. 1 IUNIE S.A.
1). La închiderea exercițiului se apreciază că o creanță față de S.C. Metrou București de 1.303.000.000 lei, prezintă dubii în ceea ce privește încasarea ei la scadență
_______________________________31.12.2001__________________________________________
416 "Clienți incerți" = 411 "Clienți" 1.303.000.000
În mod normal societatea S.C. 1 IUNIE S.A. ar fi trebuit să constituie un provizion pentru deprecierea creanțelor , dar aceasta nu constituie nici un fel de provizioane
2) În cursul lunii decembrie se constată că creanța asupra clientului S.C.Scala Arad este definitiv nerecuperabilă datorită situației financiare a acestui client și ca atare se scoate din activ, valoarea acesteia fiind de 81.512.605 lei, TVA 19%.
_________________________________________31.12.2001________________________________
% = 416 "Clienți incerți" 97.000.000
654 „Pierderi din creanțe” 81.512.605
4427 „TVA de recuperat” 15.487.395
__________________________________________________________________________________
3). Cu urmare a sentinței judecătorești rămase definitive se încasează creanța, conform extrasului de cont, de la S.C. Andreas Alba Iulia în valoare de 41.000.000 lei pe data de 21.12.2001, valoarea acesteia fiind de 41.000.000 lei
_______________________________21.12.2001__________________________________________
5121 „Conturi la bănci în lei” = 416 "Clienți incerți" 41.000.000
__________________________________________________________________________________
Dacă firma ar fi constituit provizion pentru această creanță, în acestă situație el ar fi trebuit anulat, prin trecerea lui la venituri cu suma recuperată de la clientul considerat insolvabil.
CAPITOLUL 4
ANALIZA SITUAȚIEI FINANCIARE LA S.C. 1 IUNIE S.A.
Aprecierea situației financiare a firmei se realizează cu ajutorul analizei financiare .
Analiza financiară reprezintă o activitate complexă, care cu ajutorul unui ansamblu de instrumente și metode, permite aprecierea situației financiare, a performanțelor și a potențialului financiar al unei firme.
Scopul analizei financiare este de stabilire a diagnosticului financiar al firmei prin atingerea următoarelor obiective : aprecierea principalelor rezultate obținute; evidențierea modalităților de realizare a echilibrului financiar; evaluarea bonității financiare a firmei; evaluarea modului de gestionare a resurselor financiare; aprecierea riscului de exploatare, financiar și de faliment; analiza valorii firmei.Pe baza acestui diagnostic are loc elaborarea unei noi strategii de menținere și dezvoltare în mediul concurențial.
În sens general, scopul analizei financiare constă în oferirea de informații financiare participanților la activitatea economică , atât celor din interiorul firmei, cât și celor interesați din afara acesteia.
În cazul în care problema este pusă din perspectiva exteriorului firmei, utilizatorii vor fi analiștii financiari, acționarii potențiali, partenerii tradiționali, organisme bancare și financiare sau chiar statul. Obiectivul urmărit în acest caz, este capacitatea întreprinderii de a genera profit și capacitatea acesteia de a-și onora obligațiile pe termen scurt sau lung.
De cele mai multe ori, utilizatorii externi solicită diagnosticul financiar fie pentru acordarea de credite firmelor, fie pentru luarea deciziilor de participare la capitalul unei firme sau pentru aprecierea solidității unui partener de afaceri.
Atât analiza pe plan extern cât și cea pe plan intern, au ca obiectiv aprecierea performanțelor întreprinderii și a riscurilor la care aceasta este supusă.
4.1. ANALIZA CIFREI DE AFACERI
În cadrul S.C. 1 IUNIE S.A. activitatea de bază este producția, dar firma dispune de magazine proprii prin care comercializează o parte din produsele obținute.
Cifra de afaceri este formată din veniturile din producția vândută, în cea mai mare parte, și din veniturile din vânzarea mărfurilor.
Marja comercială reprezintă câștigul realizat sub formă de adaos rezultat din activitatea de comercializare a mărfurilor.Nivelul indicatorului reprezintă practic valoarea adaosului comercial rezultat în urma deducerii cheltuielilor privind mărfurile achiziționate din veniturile rezultate de pe urma vânzăriii acestora.
Rata marjei comerciale reprezintă adaosul comercial exprimat în raport cu veniturile realizate din vânzarea mărfurilor și exprimă eficiența activității de comercializare a mărfurilor
Cifra de afaceri reprezintă principalul indicator al activității firmei, exprimând volumul total al afacerilor firmei evaluate la prețul pieței.
Tabelul 4.1.
Analiza nivelului și a structurii cifrei de afaceri pe tipuri de venituri
Fig. 4.1. Analiza structurii cifrei de afaceri
Pe întreaga perioadă analizată cifra de afaceri este în creștere, datorită creșterii din veniturilor din vânzarea mărfurilor, dar mai ales datorită creșterii veniturilor din producția vândută, care reprezintă mai mult de 93% din cifra de afaceri. Ponderea cifrei de afaceri în total venituri de exploatare înregistrază valori bune , în special în anii 1998 și 2000, nivelul minim recomandat fiind de 85%. De asemenea ponderea indicatorului în total venituri este corespunzătoare. Nivelul său permite acoperirea cheltuielilor de exploatare și obținerea de profit, ceea ce reflectă validarea de către piață a actvității.
În structură ponderea celor două categorii de venituri în total cifră de afaceri este relativ constantă
4.2. ANALIZA GESTIUNII CREANȚELOR ȘI DATORIILOR
Analiza gestiunii creanțelor se realizează cu ajutorul ratelor de gestiune a creanțelor, care exprimă durata medie în zile de încasare a contravalorii creanțelor. Practic, indică decalajul mediu în zile între data facturării și data încasării contravalorii.
Valoarea minimă care asigură o stare acceptabilă a gestiunii creanțelor este de 4 rotații, care corespunde unei durate medii de încasare a creanțelor de 90 de zile. Valoarea optimă ar fi de maxim 30 de zile.
În dinamică, este de preferat ca durata în zile să se reducă, respectiv să crească numărul de rotații.
A). Analiza gestiunii creanțelor
A1). Analiza gestiunii creanțelor curente
Tabelul 4.2.
Viteza de rotație a creanțelor curente
În dinamică durata în zile de recuperare a creanțelor prezintă o tendință de reducere. În anii 1998-1999 se poate observa un nivel necorespunzător al indicatorului, care depășește nivelul minim de 90 de zile, firma încasându-și mai greu creanțele de la clienți.
În ultimul an de analiză creanțele curente se roteau prin veniturile totale de 14,02 ori, recuperându-se într-un termen mediu de 26 de zile.
A2). Analiza gestiunii creditului-client
Rata de gestiune a clienților ne arată în câte zile firma își încasează contravaloarea produselor vândute clienților, putându-se aprecia fie prin numărul de rotații, fie prin durata de încasare în zile a creditului comercial acordat. Valoarea minimă care asigură o stare acceptabilă a gestiunii creanțelor-clienți este de cel puțin 8 rotații, care corespunde unei durate medii de încasare a creanțelor de 45 de zile. Valoarea optimă ar fi de 30 de zile.
Mărimea acestui indicator este influențată de poziția firmei pe piață comparativ cu concurenții ei, de relațiile stabilite cu clienții, de specificul activității care influențeazădurata ciclului economic, conjunctura economică și de politica de credit precticată pe piață.Politica de credit comercial trebuie să urmărească creșterea vânzărilor în măsura în care aceste vânzări contribuie la creșterea profitului
Tabelul 4.3.
Viteza de rotație a creditului-client
Fig. 4.2. Viteza de rotație a creditului-client
La începutul perioadei analizate durata de încasare a creanțelor se situează mult peste valoarea considerată maximă. Această durată se află în creștere în primii 3 ani, deoarece firma s-a confruntat cu greutăți în ceea ce privește încasarea creanțelor de la clienți. Din anul 1999 are loc o diminuare considerabilă a duratei de recuperare a creanțelor, datorită faptului că firma și.a schimbat politica de credit comercial.
În ultimul an de analiză creanțele-clienți se roteau prin cifra de afaceri de 12,71 ori, recuperându-se într-un termen mediu de 29 de zile.
Analiza modificării duratei de rotație a creditului-client pe baza factorilor de influență este analizată în tabelul următor:
Tabelul 4.4.
Analiza modificării duratei de rotație a creditului-client
În perioada analizată a avut loc o creștere a numărului de rotații, cu excepția anului 1999 când se observă o reducere a acesteia. În ultimul an constatăm o reducere a vitezei de rotație a clienților de la 49 de zile la 30 de zile, această valoare reprezentând valoarea optimă de încasare a creanțelor. Această situație reprezintă un aspect pozitiv, deoarece în medie se reduce durata de transformare a creanțelor-clienți în lichidități, având ca principal efect o relaxare financiară asupra trezoreriei exploatării.
Situația din ultimul an se datorează următorilor factori de influență:
– creșterea cifrei de afaceri cu 5,38% față de anul precedent (de la 136.839.659 mii lei în anul 2000 la 144.208.670 mii.lei în anul 2001) a avut un efect pozitiv, conducând la reducerea duratei rotației clienților cu 2 zile
– reducerea soldului mediu al clienților cu 35 % față de anul precedent (de la 18.245.437 mii.lei în anul 2000 la 11.973.778 în anul 2001) a avut un efect pozitiv, contribuind la reducerea duratei cu 16 zile.
B) Analiza gestiunii datoriilor
Analiza gestiunii datoriilor se realizează cu ajutorul ratelor de gestiune a datoriilor, care exprimă durata medie în zile de plată a contravalorii datoriilor pe termen scurt.
Valoarea minimă care asigură o stare acceptabilă a gestiunii datoriilor este de 4 rotații, care corespunde unei durate medii de plată de maxim 90 de zile. Valoarea optimă a perioadei de decontare ar fi de maxim 30 de zile.
În dinamică, este de preferat ca durata în zile să crească, respectiv să se reducă
numărul de rotații.
Este recomandat ca durata medie de plată a datoriilor curente să fie mai mare decât durata medie de încasare a creanțelor curente
B1). Analiza gestiunii datoriilor curente
Tabelul 4.5.
Viteza de rotație a datoriilor curente
Durata medie de plată a datoriilor pe ansamblul perioadei analizate se situează mult peste durata considerată maximă (90 de zile), excepție fiind anul 1997.
În ultimul an de analiză datoriile curente se roteau prin cheltuielile totale de 2,18 ori, achitându-se într-un termen mediu de 167 de zile, valoarea maximă fiind considerată de 90 de zile Valoarea indicatorului arată că firma se confruntă cu greutăți în ceea ce privește achitarea datoriilor și trebuie să ia măsuri în acest sens.
B2) Analiza gestiunii creditului-furnizor
Viteza de rotație a furnizorilor ne arată în câte zile firma își achită obligațiile sale față de furnizori. Rata de gestiune a furnizorilr exprimă creditul-furnizor primit de firmă. Adică durata medie de plată a contravalorii bunurilor achiziționate de la furnizori.Practic indică decalajul mediu în zile între data facturării și data plății contravalorii bunurilor cumpărate.
Valoarea minimă care asigură o stare acceptabilă a gestiunii datoriilor față de furnizori este de cel pușin 8 rotații, care corespunde unei durate medii de plată a facturilor de 45 de zile. Mărimea acestui indicator este influențată de poziția firmei furnizoare pe piață comparativ cu concurenții ei, de relațiile stabilite cu furnizorul, de specificul activității care influențează durata ciclului economic, conjunctura economică și de politica de credit practicată pe piață.În situația în care cumpărătorul se găsește în situație dominantă față de furnizor poate negocia credite-furnizor avantajoase
Tabelul 4.6.
Viteza de rotație a creditului-furnizor
Fig. 3. Viteza de rotație a creditului-furnizor
Pe tot parcursul perioadei analizate durata de achitare a datoriilor exprimată în zile depășește valoarea minimă de 45 de zile, aceasta având o evoluție fluctuantă. Aceasta înseamnă că firma utilizează resursele furnizorului ,și cu toate că aceasta reflectă o situație favorabilă, poate conduce la înrăutățirea relațiilor comerciale dacă nu este efectul unei înțelegeri prealabile.
În ultimul an de analiză datoriile față de furnizori se roteau prin cifra de afaceri de 6.06 ori, achitându-se într-un termen mediu de 60 de zile, termen care a crescut cu 8 zile față de anul precedent. Această valoare este favorabilă pentru firmă doar în cazul în care termenul de achitare este consecința unor clauze stipulate în contract și nu datorită faptului că firma se confruntă cu o lipsă de lichidități.
Analiza modificării duratei de rotație a creditului.furnizor pe baza modificării factorilor de influență este redată în tabelul următor:
Tabelul 4.7.
Analiza modificării duratei de rotație a creditului-furnizor
Pe anul 2001 constatăm o reducere a vitezei de rotație a furnizorilor, ducând la o sporire a duratei unei rotații cu 4 zile (de la 51 de zile în anul 2000 la 55 de zile în 2001).Acest lucru reprezintă un aspect pozitiv, în medie sporind durata de plată a datoriilor față de furnizori, având ca principal efect o relaxare financiară asupra trezoreriei exploatării.
Acest fapt se datorează acțiunii următorilor factori de influență:
– creșterea cu 5,38 % a cifrei de afaceri față de anul precedent (de la 136.839.659 mii lei în anul 2000 la 144.208.670 mii.lei în anul 2001) a avut un efect negativ, conducând la reducerea duratei rotației furnizorilor cu 4 zile;
– creșterea soldului mediu al datoriilor față de furnizori cu 14,45 % față de anul 2000 a avut un efect pozitiv, contribuind la creșterea duratei cu 8 zile, fapt care a compensat efectul negativ al cifrei de afaceri
Analiza comparativă dintre durata de încasare a creanțelor și durata de plată a datoriilor este redată în următorul tabel:
Tabelul 4.8.
Comparea principalelor viteze de rotație legate de plățile și încasările curente
Pe întreaga perioadă analizată 1997-2001 durata medie plată a datoriilor curente este superioară duratei medii de încasare a creanțelor curente, decalaj care a avut un efect favorabil asupra trezoreriei. Se poate spune că acestă situație este favorabilă în condițiile în care termenele de plată care depășesc valoarea maximă de 90 de zile sunt consecința clauzelor prevăzute în contract.
În primii trei ani din perioada analizată durata medie de plată a datoriilor curente este inferioară duratei medii de încasare a creanțelor, fapt care are un efect negativ asupra trezoreriei, deoarece firma trebuie să apeleze la credite de trezorerie pentru a-și putea achita datoriile față de furnizori, credite pentru care plătește dobândă.
În ultimii doi ani durata medie plată a datoriilor față de furnizori este superioară duratei medii de încasare a clienților, decalaj care a avut un efect favorabil asupra trezoreriei. Se poate spune că acestă situație este favorabilă în condițiile în care termenele de plată care depășesc valoarea maximă de 90 de zile sunt consecința înțelegerii cu furnizorii.
4.3. ANALIZA BONITĂȚII FINANCIARE
Analiza bonității financiare urmărește reflectarea capacității de plată a datoriilor firmei. Bonitatea evidențiază o stare financiară legată de capacitatea firmei de a-și achita datoriile la diferite termene; poate fi considerată și un indicator al echilibrului financiar.
Boitatea se analizeaza din următoarele puncte de vedere:
– lichiditatea, reflectă capacitatea de plată a datoriilor pe termen scurt;
– solvabilitatea, reflectă capacitatea de plată a datoriilor totale pe termen mediu și lung
A). Analiza lichidității
Analiza lichidității firmei urmăreștecapacitatea acesteia de a-și achita obligațiile curente din resurse curente. Pe baza acestui indicator se poate evalua riscul incapacității de plată pe termen scurt.
Tabelul 4.9.
Analiza lichidității curente, rapide și imediate
Fig. 4. Analiza lichidității
În ultimul an lichiditatea curentă este sub limita considerată normală, acesta scăzând față de anul precedent cu 21 % datorită creșterii mai rapide, ca ritm, a datoriilor pe termen scurt față de activele circulante. Pe perioada analizată lichiditatea curentă s-a situat între limitale acceptate, dar înregistrază o evoluție descrescătoare, ceea ce arată deprecierea capacității de plată a întreprinderii a datoriilor pe termen scurt din activele curente.
În ultimii doi ani se constată o reducere a lichidității rapide, nivelul indicatorului situându-se sub valoarea minimă acceptabilă, certificând faptul că firma nu este în măsură să-și acopere satisfăcător pasivele curente pe seama disponibilităților bănești și a creanțelor.
Lichiditatea imediată în toată perioada de analiză se situează sub valoarea minimă și are o evoluție descrescătoare, ceea ce înseamnă că firma este incapabilă să-și acopere satisfăcător pasivele curente pe seama disponibilitășilor bănești. Această situație se datorează echilibrului financiar precar pe termen scurt.
B). Analiza solvabilității
Analiza solvabilității urmărește capacitatea acesteia de a-și achita obligațiile totale din resursele totale. Pe baza acestui indicator se poate evalua riscul incapacității totale de plată pe termen lung. Analiza solvabilității se apreciază cu ajutorul următorilor indicatori: indicele de solvabilitate generală, raport de solvabilitate generală, indicele de solvabilitate financiară și capacitatea de rambursare a datoriilor.
Indicele de solvabilitate generală arată măsura în care activele totale ale firmei pot acoperii datoriile totale ale firmei.
Indicele de solvabilitate financiară arată măsura în care activele totale acoperă datoriile financiare totale.
Capacitatea de rambursare a datoriilor arată măsura în care sursele potențiale de autofinanțare degajate din activitatea firmei pot acoperii datoriile totale.
Tabelul 4.10.
Analiza solvabilității și a capacității de rambursare a datoriei
Fig.5. Analiza solvabilității
În ultimul an nivelul indicelui de solvabilitate generală este puțin peste limită (cu 3%) și față de anul precedent a scăzut cu 20%. Tendința indicatorului este de reducere pentru întreaga perioadă (cu excepția anului 1999 când s-a dublat față de anul precedent, dar apoi iar a scăzut) datorită creșterii mai rapide, ca ritm, a datoriilor totale față de activele totale. Totuși, din acest punct de vedere firma se află în siguranță pe întreaga perioadă de analiză, deoarece aceasta este capabilă să-și acopere integral datoriile pe seama activelor, deși la limită (excepție fiind anul 1998). La aceeași concluzie ne conduce și analiza raportului de solvabilitate generală.
Pe întreaga perioadă valoarea indicatorului se situează peste limita normală, evoluția lui fiind una de creștere în primii 3 ani, după care se reduce, datorită creșterii mai rapide a datoriilor financiare față de activele totale.Totuși, pe toată perioada firma a putut să-și acopere datoriile financiare pe seama activelor.
Capacitatea de rambursare a datoriilor pe întreaga perioadă se situează sub valoarea minimă, ceea ce înseamnă că firma se află în situația de incapacitate de plată și trebuie să apeleze la surse externe pentru a-și putea acoperii datoriile.
4.4. ANALIZA ECHILIBRULUI FINANCIAR
Analiza echilibrului financiar al firmei urmărește reflectarea raporturilor de egalitate dintre sursele de finanțare și utilizările resurselor financiare, dintre veniturile și cheltuielile aferente desfășurării activității firmei pe termen lung, mediu și scurt.
Aprecierea echilibrului financiar se poate realiza cu ajutorul următorilor indicatori: fondul de rulment, necesarul de fond de rulment și trezoreria.
Fondul de rulment reprezintă nivelul surselor permanente utilizate pentru finanțarea activelor circulante sau partea din sursele stabile utilizate pentru finanțarea activelor ciclice. Prin fondul de rulment se apreciază echilibrul financiar pe termen lung.
Echilibrul pe termen scurt se apreciază cu ajutorul necesarului de fond de rulment, care reprezintă partea din activele ciclice care trebuie finanțate din sursele stabile, respectiv partea din activele circulante (cu termen de lichiditate sub un an) care urmează să fie finanțate din surse stabile (cu exigibilitate mai mare de un an).
Trezoreria la nivelul unei întreprinderi este imaginea disponibilităților monetare și a plasamentelor pe termen scurt, apărute din evoluția curentă a încasărilor și plăților, respectiv a plasării excedentului monetar. Aceasta caracterizează echilibrul financiar curent.
Tabelul 4.11.
Analiza echilibrului financiar
Pe toată perioada analizată fondul de rulment a înregistrat valori pozitive, cu excepția ultimului an când s-au înregistrat valori negative .În primii patru ani capitalurile permanente finanțau și o parte din activele circulante, după finanțarea integrală a imobilizărilor nete. De asemenea activele circulante transformabile în lichidități permit nu numai rambursarea integrală a datoriilor pe termen scurt, dar în același timp și degajarea de lichidități excedentare.
În ultimul an fondul de rulment a scăzut ca urmare a reducerii capitalului permanent cu 13,17 % față de anul 2000.
La rândul lui capitalul permanent s-a redus ca urmare rambursării unei părți din împrumuturile pe termen mediu și lung. Valoarea negativă a fondului de urlment reflectă utilizarea unei părți din datoriile pe tremen scurt pentru acoperirea activelor imobilizate nete, datorii care au un cost mai ridicat cu dobânzile decât cele pe termen lung.Activele circulante transformabile în lichidități sunt insuficiente pentru acoperirea datoriilor pe termen scurt, fapt care reflectă o stare nefavorabilă sub aspectul solvabilității.
Se impun cîteva intervenții din partea firmei pentru reasigurarea echilibrului:
– accelerarea încasărilor
– obținerea unor termene de plată mai lejere
– apelarea la împrumuturi pe termen scurt
Pe toată perioada analizată necesarul de fond de rulment înregistrează valori pozitive, ceea ce înseamnă că întreprinderea dispune de active circulante care trebuie finanțate din resursele permanente. Pe primii 3 ani se observă o evoluție crescătoare, datorată în principal creșterii activelor circulante și în cadrul acestora creșterii stocurilor și a creanțelor.
În ultimul an necesarul de fond de rulment crește cu 2.193.807 mii lei în mărimi absolute, respectiv cu 12,3 %. Această creștere se datorează:
– creșterii activelor circulante cu 3.476.116 mii lei (6,8 % )
– creșterii datoriilor pe termen scurt cu 16.687.539 mii lei (33,8%)
Creșterea activelor circulante s-a datorat creșterii stocurilor cu 8.723.594 mii lei (60%) față de perioada anterioară, creștere care a compensat scăderea disponibilităților și creanțelor.
Creșterea datoriilor pe termen scurt s-a datorat în principal creșterii datoriilor față de furnizori cu 4.181.736 mii lei (21,3% ).
Pe toată perioada analizată s-a înregistrat o trezorerie negativă, aceasta evidențiind un dezechilibru financiar, un deficit monetar acoperit prin angajarea de credite pe termen scurt. Se observă dependența activității de exploatare a întreprinderii de resursele financiare externe, care pe termen scurt devin costisitoare. Situația trezoreriei pe anii1997-2001 s-a înrăutățit, în ultimul an scăzând cu 15.405.230 mii lei Această situație se datorează scăderii fondului de rulment (cu 9.979.747 mii lei față de 2000) , în situația în care necesarul de fond de rulment crește.
4.5. ANALIZA RENTABILITĂȚII
A). Analiza rentabilității economice
Rentabilitatea economică măsoară remunerarea brută a capitalurilor investite (indiferent de sursa lor de proveniență), atât proprii, cât și împrumutate, și arată cât profit brut revine unei unități de capital investit
Tabelul 4.12.
Rata rentabilității economice
Pe întreaga perioadă de analiză nivelul ratei manifestă o tendință de reducere, aflându-se mult sub nivelul orientativ. Nivelul indicatorului din ultimul an de analiză arată că la 100 de lei capitaluri investite au revenit 3 lei de profit brut. Firma trebuie să acționeze în sensul creșterii acestei rate, impunându-se următoarele măsuri:
– sporirea ratei de rentabilitate comercială prin modificarea structurii activității în favoarea unora cu profitabilitate mai mare, reducerea cheltuielilor de exploatare, creșterea prețurilor de desfacere bazată pe îmbunătățirea calității;
– accelerarea vitezei de rotație a capitalului investit prin creșterea ponderii imobilizărilor fixe active, reducerea nivelului stocurilor și a duratei livrărilor pentru produsele finite, reducerea nivelului creanțelor și a duratei medii de încasare.
B).Analiza rentabilității financiare
Rentabilitatea financiară măsoară remunerarea netă a capitalurilor proprii, adică arată cât profit se net revine capitalurilor proprii. Rata măsoară randamentul utilizării capitalurilor proprii.
Tabelul 4.13.
Rata rentabilității financiare
Fig. 6. Analiza rentabilității economice și financiare
În ultimul an rata a manifestat o tendință de reducere cu 3,92% față de anul precedent, reducere care s-a datorat reducerii capitalurilor proprii și a rezultatului net al exercițiulu
4.6 ANALIZA RISCURILOR FIRMEI
Rentabilitatea unei firme se poate aprecia numai în funcție de riscul asumat. Asumarea riscului este strâns corelată de rentabilitatea activității, firmele nu-și asumă un risc decât în funcție de rentabilitatea la care se așteaptă, deci rentabilitatea trebuie să compenseze riscul asumat. Formele riscului sunt diverse, dat vom analiza doar acele riscuri care prezintă importanță pentru desfășurarea corespunzătoare a activității comerciale, cum sunt :riscul de exploatare, riscul financiar și riscul de faliment.
Riscul de exploatare evaluează capacitatea întreprinderii de a se adapta în timp și cu cel mai mic cost la variațiile mediului în care activează, respectiv exprimă flexibilitatea rezultatului din exploatare. Aprecierea acestui risc se realizează cu ajutorul „pragului de rentabilitate de exploatare”, care reprezintă punctul în care veniturile din exploatare acoperă cheltuielile din exploatare, iar rezultatul aferent exploatării este nul. După acest prag activitatea din exploatare devine rentabilă.
Prin implicațiile pe care le poate genera asupra activităților productive această categorie de risc este urmărită cu interes de două categorii de participanți la activitatea întreprinderii :
– managementul întreprinderii care este interesat de reducerea acestui risc casă asigure maximizarea profitului și creșterea averii proprietarilor;
– investitorii externicare sunt interesați de un plasament cât mai bun al capitalurilor
Riscul financiar evaluează capacitatea firmei de a menține echilibrul financiar, fiind dependent de gradul de îndatorare. Aprecierea lui se realizează prin „pragul de rentabilitate financiar”, acesta fiind punctul în care veniturile de exploatare acoperă cheltuielile din exploatare și cele cu dobânzile.
Analiza riscului financiar și a celui de exploatare sunt realizate cu ajutorul următorului tabel :
Tabelul 4.14.
Riscul de exploatare și riscul financiar
În ultimul an firma se află într-o situație confortabilă în ceea ce privește riscul de exploatare, deoarece indicatorul de poziție depășește pragul de 20%, ca dealtfel pe întreaga perioadă analizată.
Totuși, momentul realizării pragului de rentabilitate are o evoluție crescătoare, fiind în anul 2001 de 279 de zile. De asemenea, valoarea mică a coeficientului de elasticitate indică o situație confortabilă pe întraga perioadă analizată, îmbunătățindu-se în ultimii ani.
În ceea ce privește riscul financiar , după cum se observă rentabilitatea economică este mai mică decât costul mediu al capitalului împrumutat pe toată perioada analizată, cu excepția anului 2000, ceea ce înseamnă că sursele împrumutate sunt mai scumpe decât efectele pe care le generează, iar aceasta duve la descreșterea rentabilității capitalului propriu proporțional cu creșterea gradului de îndatorare. În ultimul an creșterea gradului de îndatorare cu 9,74% a dus la scăderea rentabilității financiare cu 7,48%.
Pentru aprecierea riscului de faliment s-a folosit modelul Altman.
Tabelul 4.15.
Riscul de faliment
Pe toată perioada analizată riscul de faliment este într-o marjă normală.Totuși, în ultimul an probabilitatea firmei de a intra în faliment crește față de anul precedent, ca urmare a deteriorării situației financiare
CONCLUZII ȘI PROPUNERI
În această lucrare am descris relațiile comerciale pe care unitățile economice le desfășoară cu partenerii comerciali, furnizorii și clienții, pentru a-și putea desfășura activitatea în bune condiții.
În primul capitol am tratat cadrul general de organizare a contabilității de la noi din țară și efectele noilor reglementări asupra activității desfășurate de agenții economici și asupra situațiilor financiare întocmite de aceștia.
Economia românească, aflată de un deceniu într-o perioadă de tranziție, este supusă în toate structurile sale reformelor necesare trecerii la mecanismele economiei de piață. Ea este caracterizată de fenomenele hiperinflaționiste și de un șomaj aflat în continuă creștere.
Începând cu anul 2001 ținerea contabilității se va face ținând seama de OMF nr.94/2001, prin care se aprobă Reglementările contabile armonizate cu Directiva a IV-a a Comunităților Economice Europene și cu Standardele Internaționale de Contabilitate. Aceste reglementări se vor aplica împreună cu Legea contabilității nr. 82/1991, republicată, și cu Standardele Internaționale de Contabilitate.
În această categorie intră și S.C. 1 IUNIE S.A., care din acest an va întocmii situațiile financiare și-și va desfășura activitatea cu respectarea noilor reglementări prevăzute în Standardele Internaționale de Contabilitate și OMF nr.94/2001. Fiind primul an de aplicare situațiile financiare se întocmesc, în paralel, în conformitate cu Legea contabilității nr. 82/1991, republicată, și cu regulamentul pentru aplicarea acesteia, aprobat prin Hotararea Guvernului nr. 704/1993, și respectând totodată prevederile OMF nr. 94/2001.
În cadrul capitolului întâi am mai subliniat importanța relațiilor cu partenerii comerciali în cadrul relațiilor cu terții pentru buna desfășurare a activității economoice a agenților comerciali.
Apoi am redat modul de prezentare a situațiilor privind datoriile și creanțele conform noilor OMF nr.94/2001 și modul de evaluare a acestora. Conform noilor reglementări situația datoriilor și creanțelor va fi prezentată în funcție de termenele de exigibilitate și de lichiditate.
În următoarele două capitole am trecut la tratarea datoriilor și creanțelor în cadrul societății S.C. 1 IUNIE S.A., prezentând și modul de înregistrare în contabilitate a acestora. În aceste capitole am subliniat principalele operații economice realizate de S.C. 1 IUNIE S.A. pe luna decembrie 2001.
În capitolul patru am analizat situația financiară a firmei, arătând evoluțiile prinipalilor indicatori înregistrate de firmă pe ultimii 5 ani. În această analiză am pus accentul pe indicatorii care subliniază activitatea comercială a firmei și relațiile acesteia cu partenerii comerciali. În urma acestei analize vom observa că firma înregistrază o evoluție necorespunzătoare la majoritatea indicatorilor analizați.
În urma analizei marjei comerciale și a cifrei de afaceri se poate observa o evoluție crescătoare a acestor indicatori, datorată în special creșterii veniturilor din vânzarea producției realizate. Cea mai mare parte a producției realizate firma o comercializează la export, aproximativ 75% din totalul producției realizate, în cadrul căreia aricolele de copii dețin ponderea cea mai importantă.
În ceea ce privește analiza gestiunii datoriilor și creanțelor pe întreaga perioadă analizată 1997-2001 durata medie plată a datoriilor curente este superioară duratei medii de încasare a creanțelor curente Se poate spune că acestă situație este favorabilă în condițiile în care termenele de plată care depășesc valoarea maximă de 90 de zile sunt consecința clauzelor prevăzute în contract.În primii trei ani din perioada analizată durata medie de plată a datoriilor curente este inferioară duratei medii de încasare a creanțelor, fapt care are un efect negativ asupra trezoreriei, deoarece firma trebuie să apeleze la credite de trezorerie pentru a-și putea achita datoriile față de furnizori, credite pentru care plătește dobândă.
Analizând lichiditatea putem observa că în toată perioada analizată aceasta înregistrează o evoluție descrescătoare la toate ratele de lichiditate analizate, situându-se sub valorile minime considerate normale. În ultimii doi ani se constată o reducere a lichidității rapide, nivelul indicatorului situându-se sub valoarea minimă acceptabilă, certificând faptul că firma nu este în măsură să-și acopere satisfăcător datoriile curente pe seama disponibilităților bănești și a creanțelor Această situație se datorează echilibrului financiar precar pe termen scurt.
În ceea ce privește solvabilitatea tendința indicatorului este de reducere pentru întreaga perioadă (cu excepția anului 1999 când s-a dublat față de anul precedent, dar apoi iar a scăzut) datorită creșterii mai rapide, ca ritm, a datoriilor totale față de activele totale. Totuși, din acest punct de vedere firma se află în siguranță pe întreaga perioadă de analiză, deoarece aceasta este capabilă să-și acopere integral datoriile pe seama activelor, deși la limită (excepție fiind anul 1998), deoare pe întreaga perioadă valoarea indicatorului se situează peste limita normală. Capacitatea de rambursare a datoriilor pe întreaga perioadă se situează sub valoarea minimă, ceea ce înseamnă că firma se află în situația de incapacitate de plată și trebuie să apeleze la surse externe pentru a-și putea acoperii datoriile.
Pe toată perioada analizată s-a înregistrat o trezorerie negativă, aceasta evidențiind un dezechilibru financiar, un deficit monetar acoperit prin angajarea de credite pe termen scurt. Se observă dependența activității de exploatare a întreprinderii de resursele financiare externe, care pe termen scurt devin costisitoare. Situația trezoreriei pe anii 1997-2001 s-a înrăutățit, în ultimul an scăzând cu 15.405.230 mii lei Această situație se datorează scăderii fondului de rulment (cu 9.979.747 mii lei față de 2000) , în situația în care necesarul de fond de rulment crește.
Rentabilitatea comercială este în continuă reducere pe toată perioada, ceea ce exprimă o reducere a eficienței valorificării produselor firmei.
Pentru creșterea rentabilității comerciale firma ar putea lua următoarele măsuri:
– creșterea vânzărilor
– ameliorarea structurii vănzărilor
– accelerarea vitezei de rotație a stocurilor
-optimizarea cheltuielilor
În ceea ce privește riscul de exploatare în ultimul an firma se află într-o situație confortabilă, deoarece indicatorul de poziție depășește pragul de 20%, ca dealtfel pe întreaga perioadă analizată.Totuși, momentul realizării pragului de rentabilitate are o evoluție nefavorabilă, fiind în anul 2001 de 279 de zile. De asemenea, valoarea mică a coeficientului de elasticitate indică o situație confortabilă pe întraga perioadă analizată, îmbunătățindu-se în ultimii ani.
În ceea ce privește riscul financiar, după cum se observă rentabilitatea economică este mai mică decât costul mediu al capitalului împrumutat pe toată perioada analizată, cu excepția anului 2000, ceea ce înseamnă că sursele împrumutate sunt mai scumpe decât efectele pe care le generează, iar aceasta duce la descreșterea rentabilității capitalului propriu proporțional cu creșterea gradului de îndatorare. În ultimul an creșterea gradului de îndatorare cu 9,74% a dus la scăderea rentabilității financiare cu 7,48%.
Pe toată perioada analizată riscul de faliment estimat este într-o marjă normală. Totuși, în ultimul an probabilitatea firmei de a intra în faliment crește față de anul precedent, ca urmare a deteriorării situației financiare.
Măsuri propuse pentru îmbunătățirea activității firmei:
– reducerea costurilor unitare ale produselor vândute prin: reducerea consumurilor de materii prime, materiale prin încadrarea în coeficienții normați de consum în secțiile de producție; reducerea consumurilor de energie electrică, apă pe unitate de produs;
– eliminare cheltuieli neproductive (amenzi, penalizări);
– creșterea eficientă a volumului producției și a cifrei de afaceri;
– reducerea volumului de credite contractate ;
– creșterea eficienței valorificării produselor vândute;
Firma ar mai putea să-și dezvolte activitatea prin cucerirea unor noi piețe de desfacere atât la intern, cât și la extern. La intern concurența este reprezentată de produsele importate din Turcia, China, care au un preț mai redus decât cele comercializate de S.C. 1 IUNIE S.A. , dar și o calitate inferioară.
Creșterea vânzărilor ar mai putea fi realizată prin realizarea de publicitate la produsele realizate prin canalele de televiziune, insistând asupra calității produselor.
.
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: . Contabilitatea Relatiilor cu Partenerii Comerciali (ID: 131813)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.