Contabilitatea Publica a Unitatilor de Invatamant

Contabilitatea publică a unităților de învațământ

Voi începe acest capitol prin definirea instituțiilor publice care reprezintă un sistem,un organism cu ajutorul căruia statul își desfășoară activitățile.

Domeniul de activitate al instituțiilor publice este unul foarte larg cuprinzând administrația publică,învățământul,cultura,sănătatea,protecția mediului,asistență și protecție socială,activitățile de interes strategic,apărarea națională,ordinea publică,transporturile și telecomunicațiile,cercetarea științifică, și într-o continuă expansiune,statul punându-și amprenta asupra desfășurării activităților.

Unitățile de învățământ fac parte din cadrul instituțiilor fără personalitate juridică,adică nu au o contabilitate proprie,nu dețin cont curent la trezorerie,iar cei aflati la conducere nu pot fi ordonatori de credite.Ele oferă bunuri publice,încercând astfel să asigure satisfacerea cât mai multor nevoi și bunăstrarea socială,și nu înregistrează profit,fiind de cele mai multe ori finanțate de la bugetul public.

Sfera de cuprindere a instituțiilor statului ce produc bunuri publice conține:1

1)În domeniul social și cultural:

învâțământ: preșcolar, primar și gimnazial, complementar, profesional, liceal, postliceal, învățământ pentru copii cu deficiențe, case de copii, universități, academii, case de cultură, biblioteci etc;

sănătate: dispensare medicale, policlinici, spitale, sanatorii, preventorii, creșe, leagăne de copii, centre de recoltare și conservare a sângelui, stații de salvare etc;

asistență socială: cămine de bătrâni și pensionari, cămine-spital pentru invalizi și bolnavi cronici, cămine pentru copii infirmi și cămine-atelier, cantine de ajutor social, centre de primire a minorilor, instituții de plasament familial etc;

sport și tineret.

2)În domeniul apărării naționale: unități militare și unități specializate.

3)În domeniul ordinii publice: unități de poliție, pompieri, jandarmi, Serviciul Român de Informații;

1 Luminița Ionescu Contabilitatea instituțiilor din administrația publică, Ed. Economică, București, 2001

4)În domeniul autorității publice: Președenția, Senatul, Camera Deputaților, Guvernul, ministerele, alte organe ale administrației publice centrale, consiile locale,

primăriile, prefecturile, organe ale administrației de stat pe plan local, autoritățile judecătorești, Curtea de Conturi, Curtea Constituțională Consiliul Concurenței etc;

5)În domeniul economic: instituții specilizate în cercetare științifică, unități de cercetare pentru descoperiri de zăcăminte noi, instituții de protecție a mediului, de gospodărire a apelor.

Așa cum am menționat și mai sus,instituțiile publice sunt finanțate de bugetul statului,dar ele pot obține venituri și venituri proprii prin aplicarea de taxe pentru școlarizare,chirii,participări la concursuri,studii,prezentări de proiecte,lucrări sau prestări de servicii.

Contabilitatea instituțiilor publice se ține cu ajutorul următorului set de situații financiare și anume:

Bilanț contabil

Cont de rezultat patrimonial

Situația fluxurilor de trezorerie

Situația modificărilor în structura activelor/capitalurilor

Anexe la situațiile financiare în care se găsesc note explicative și politicile contabile aplicate

Contul de execuție bugetară

Bilanțul contabil reprezintă cel mai important document de sinteză cu ajutorul căruia se prezintă bunurile economice sub formă de active,și drepturile și obligațiile sub formă de pasive,prezentând o imagine de ansamblu asupra societății și controlul activității desfășurate și a rezultatelor obținute la sfârșitul exercițiului bugetar.

Activul reprezintă o resursă economică controlată de o instituție publică,fiind rezultatul unor evenimente trecute,de la care se asteaptă să genereze beneficii economice viitoare.

Instituțiile publice își organizează contabilitatea ținând seama de mai multe principii contabile cu ajutorul cărora situațiile financiare reflectă o imagine cât mai fidelă a realității.Aceste principii contabile sunt:2

-principiul continuității activității

-principiul permanenței metodelor

-principiul prudenței

-principiul contabilității pe bază de angajamente

-principiul evaluării separate a elementelor de activ și de datorii

-principiul intangibilității

-principiul necompensării

-principiul contabilității informațiilor

-principiul materialității sau pragului de semnificație

-principiul prevalenței economicului asupra juridicului sau realității asupra aparenței

Principiul continuității activității se referă la funcționarea normală a instituției publice fără a intra într-o situație de desființare sau reducere a activității,iar dacă ordonatorii de credite observă elemente de risc ce pot duce la imposibilitatea desfașurării activității,acestea trebuie prezentate în notele explicative.

Principiul permanenței metodelor presupune aplicarea acelorași metode de la un an la altul,asigurând astfel comparabilitatea în timp a informațiilor contabile.

Principiul prudenței presupune ca evaluarea asupra instituțiilor sa fie făcută cu prudență,adică să se țină cont toate angajamentele făcute în trecut și prezent și de deprecierile ce au loc.

Principiul contabilității pe bază de angajamente presupune ca efectele evenimentelor ce se produc într-o instituție să fie înregistrate în contabilitate la data la care se produc și nu la data la care se încasează/plătesc aceste evenimente.

Principiul evaluării separate a elementelor de activ și de datorii presupune ca elementele incluse la active sau la datorii să fie evaluate separat.

Principiul intangibilității se referă la faptul că bilanțul de deschidere al unui exercițiu financiar trebuie să fie identic cu bilanțul de închidere al exercițiului financiar precedent,asigurându-se astfel o verificare cât mai ușoară a integrității patrimoniului.

Principiul necompensării se referă la interzicerea compensării elementelor de activ cu elemente de datorie din bilanț,precum și a elementelor de venituri cu elemente de cheltuieli ce apar în contul de profit și pierdere.

Principiul contabilității informațiilor exprimă posibilitatea comparării în timp a informațiilor prezentate în situțiile financiare.

Principiul materialității cunoscut și sub numele de principiul pragului de semnificație presupune ca elementele din situațiile financiare ce au o valoare semnificativă,adică pot influența decizia utilizatorilor de situații financiare,să fie prezentate separat în cadrul

2 O.M.F.P nr. 1917/2005-principii contabile

situațiilor financiare,iar cele cu o valoare nesemnificativă să fie însumate într-o poziție

globală.

Principiul prevalenței economicului asupra juridicului sau realității asupra aparenței presupune ca în situațiile financiare prezentate să existe informații credibile ce respectă realitatea economică a evenimentelor,si nu doar forma lor juridică.

Bugetul public reprezintă un act juridic cu ajutorul căruia se preconizează și se acceptă prin lege ce venituri și ce cheltuieli vor avea instituțiile publice sau statul.Cu ajutorul bugetului public,Parlamentul și Guvernul reușește să aibă o perspectivă explicită despre valoarea bunurilor materiale și nemateriale ce sunt produse în economie,raportate la eforturile ce iau naștere pentru producerea lor.Cu alte cuvinte,bugetul public stabilește care sunt veniturile publice și care sunt cheltuielile publice.

Veniturile publice reprezinta impozitele și taxele ce sunt plătite statului.

Impozitul reprezintă partea pe care persoanele fizice sau juridice o plătesc statului atunci când obțin un venit sau când posedă o avere.Aceasta plată se face în mod obligatoriu,conform legii și este cu titlu nerambursabil și fără contraprestație din partea statului.

Taxele reprezinta sume de bani pe care instituțiile publice le încasează de la persoane fizice sau persoane juridice cărora le-au prestat diverse servicii.

Cheltuielile publice reprezintă acele cheltuieli pe care statul le face pentru desfășurarea activității și îndeplinirea funcțiilor realizate de către instituțiile publice.Ele sunt influențate de factori ca:3

-gradul de dezvoltare al economiei;

-forma de proprietate predominantă în economie;

-condițiile politice concrete în care se efectuează;

Bugetele instituțiilor publice autonome conțin veniturile și cheltuielile instituțiilor publice centrale ce nu se află sub conducerea altor instituții de drept public.

În continuarea voi vorbi despre elaborarea și aprobarea bugetului instituțiilor de învațământ preuniversitar de stat.

Aceste instituții(școli,licee,universități) au datoria de a-și crea propriul buget.

Bugetul este redactat de fiecare instituție de învățământ preuniversitar de stat care are personalitate juridică.

La instituțiile aflate în mediul rural se adaugă în buget și creditele bugetare pentru

3 Luminița Ionescu Bugetul și contabilitatea instituțiilor publice, Ed. România de maine,București,2001

școlile ce nu au personalitate juridică.De asemenea,dacă instituțiile de învățământ preuniversitar sunt împărțite la alte instituții de învățământ,atunci bugetele vor fi stabilite de către conducatorii instituției de învătământ preuniversitar împreună cu cei ce se află la conducerea instituției ce o conduce pe cea din urmă.

De îndată ce au fost elaborate aceste bugete,ele se prezintă în faza de elaborare, administrației publice locale astfel:4

1)Instituțiile de învățământ preuniversitar de stat ce au la cârmă ordonatori terțiari și unitățile de învățământ preuniversitar la unități administrativ teritoriale face cunoscut autorităților publice locale proiectul de buget și fundamentările corespunzătoare.

2)Instituțiile de învățământ preuniversitar de stat ce au contabilitate proprie,organizează și ține evidența altor instituții arondate,afișează pe lângă bugetul propriu,un buget pentru fiecare instituție arondată si un buget centralizat la nivelul grupului.

Dacă datele care au stat la baza întocmirii proiectului de buget pentru fiecare instituție nu sunt corecte,atunci vor fi trași la raspundere conducatorii fiecărei instituții de învățământ.

În momentul în care sumele de repartizat bugetului de stat sunt aprobate,consiliile locale au sarcina de a transmite instituțiilor de învățământ bugetele alocate,iar după aprobare,bugetele reprezintă actul ce asigură finanțarea cheltuielilor în exerecițiul financiar respectiv.După aprobare o altă sarcină revine conducătorilor acestor instituții și anume directorilor.Ei sunt obligați sa facă publice bugetele aprobate asigurând astfel o evidență a veniturilor și cheltuielilor. Fiecare unitate de învățământ își va repartiza separat o evidență contabila în cadrul unității de învîțământ sau la centrul de execuție bugetară.

Directorii au sarcina de a stabilii sursele de venituri și cheltuieli cu ajutorul unor indici fizici care să exprime cât mai real nevoia de finanțare,și să găsească o utilizare cât mai eficientă a fondurilor în interesul procesului de învățământ.

4http://webcache.googleusercontent.com/search?q=cache:IFRtxNKTUJwJ:forum.portal.edu.ro/index.php%3Fact%3DAttach%26type%3Dpost%26id%3D757211+&cd=7&hl=ro&ct=clnk&gl=ro