Contabilitatea Operatiunilor Economice Privind Componentele Trezoreriei

CAPITOLUL I

INTRODUCERE

Trezoreria întreprinderii privește în mod practic activitățile desfășurate de toți agenții economici, sub acest aspect aceasta formează un domeniu de analiză și dezbatere pentru specialiștii și practicienii domeniului.

Locul și rolul trezoreriei se remarcă în viața economica a unei entități economice, în perioadele de slabire a pieței financiare , de reducere a autofinanțării, de creștere a inflației, de limitare a creditului și de creștere a ratei dobânzilor.

Cei mai mulți dintre utilizatorii informației contabile sunt interesați de fluiditatea activității dintr-o întreprindere și în special de capacitatea acesteia de a asigura o viteză de rotație corespunzătoare pentru lichidități. Astfel, se impune necesitatea exploatării informației contabile, prin care să se cunoască fluxurile de trezorerie, acestea fiind corespondentul fluxurilor patrimoniale ce tranzitează întreprinderea, cu impact imediat asupra lichidităților. Nevoia de a evidenția analiza fluxurilor de trezorerie s-a făcut resimțită pe plan internațional, în mod special la sfârșitul anilor ’80, când apar și primele preocupări ale teoreticienilor și ale analiștilor economici în acest domeniu.

Pe plan mondial, acest document este prezent sub denumirea generală de „tablou de flux” și se referă la toate tablourile în care conceptul de flux are un rol determinant.

În acest context, se extinde sarcina contabilității în a oferi noi informații despre capacitatea unei entități de a face față plăților sale prin intermediul viitoarelor încasări, cu alte cuvinte de a genera fluxuri de trezorerie.

Găsirea modalităților adecvate pentru a utiliza fluxurile de trezorerie în realizarea diagnosticului financiar constituie una dintre sarcinile cele mai grele pentru analiștii financiari.

Dacă din punct de vedere teoretic fluxurile de trezorerie sunt amplu prezentate în literatura de specialitate, din punct de vedere al reflectării în contabilitate, există tendința de a fi asimilate cu contabilitatea de trezorerie.

Se impune astfel, o delimitare a principalelor categorii de fluxuri de trezorerie din multitudinea de operațiuni economico-financiare ce sunt transpuse de către contabilitate într-un limbaj propriu și sistematizarea acestora în vederea evidențierii rolului central pe care îl ocupă trezoreria în cadrul sistemului informațional economic al întreprinderii.

Prin reglementările contabile armonizate cu Directiva a IV-a a Comunității Economice Europene și cu Standardele de Contabilitate Internaționale, aprobate prin Ordinul Ministrului Finanțelor nr. 94/2001, se stabilește cadrul legislativ din România în ceea ce privește întocmirea unui document de sinteză care să evidențieze fluxurile de trezorerie. În aceste condiții, se creează posibilitatea realizării unei comparații între informația oferită de tabloul de flux din noastră și informația oferită de tablourile întocmite în alte țări.

Într-o economie de piață, întreprinderea trebuie privită ca un sistem care există și funcționează prin relațiile sale cu terții (investitori, creditori, buget, furnizori etc.), relații ce se concretizează prin fluxuri patrimoniale. De măsura în care aceste fluxuri îmbracă forma lichidităților sunt interesați atât terții (pentru recuperarea sumelor investite și obținerea unui câștig sau pentru recuperarea unor creanțe), cât și conducerea unității, pentru că numai astfel sistemul poate funcționa.

Situațiile financiare cu scop general sunt acelea menite să satisfacă nevoile utilizatorilor care sunt în situația de a cere rapoarte adaptate necesităților lor specifice de informații. Situațiile financiare cu scop general le includ pe cele care sunt prezentate separat sau în cadrul altui document public, cum ar fi raport anual sau un prospect.

Situațiile financiare trebuie să ofere o imagine fidelă a rezultatelor și poziției financiare a unei societăți la sfârșitul exercițiului financiar, oferind informații utile unei categorii largi de utilizatori. În funcție de natura și dimensiunea evenimentelor ce au loc între data bilanțului și data la care sunt semnate situațiile financiare, aceste tranzacții pot fi, de asemenea, incluse în situațiile financiare sau prezentate in notele la situațiile financiare.

Valorile ce trebuie incluse sau prezentate în situațiile financiare cu scop general se stabilesc utilizându-se raționamente profesionale. Aceste decizii vor fi fundamentate pe anumiți factori ca de exemplu, cât de semnificative sunt informațiile și dacă acestea trebuie prezentate separat fie în bilanț, fie în contul de profit și pierderi, fie in notele la situațiile financiare, precum și cât de interesați sunt utilizatorii situațiilor financiare să aibă acces la aceste informații, chiar dacă acestea pot să nu se refere la tranzacții de valoare.

Situațiile financiare individuale sau consolidate se referă la: un bilanț, un cont de profit și pierdere, o situație a variației capitalurilor proprii, un tablou al fluxurilor de trezorerie, anexele care cuprind o descriere a politicilor contabile semnificative și notele explicative.

Acceptat ca o situație financiră care redă capitalurile proprii prin diferența de active și datorii, se consideră că bilanțul furnizează informații privind natura și sumele investite în resursele întreprinderii, obligațiile ei vizavi de creditori, precum și partea proprietarilor în aceste resurse.

Dincolo de rolul său în a comleta informațiile referitoare la compoziția beneficiului, bilantul contribuie și la furnizarea bazei informaționale privind: calculul ratei randament, evaluarea structurii capitalului întreprinderii, determinarea lichiditatii și flexibilitătii întreprinderii.

Bilațul permite formularea de judecăți de valoare privind riscul pe care și-l asumă o întreprindere și evaluarea mișcarilor viitoare de trezorerie. Pentru aceasta ea analizează, pe baza bilanțului, lichiditatea și flexibilitatea financiară cu care se confruntă întreprinderea.

Lichiditatea se referă la intervalul de timp necesar pentru ca un element de activ să fie realizat sau convertit în disponibilități, sau pentru ca o datorie să fie achitată. Pentru o întreprindere, se afirma ca, în general, cu cât lichiditatea este mai mare, cu atât aceasta riscă mai putin să dea faliment.

Flexibilitatea financiară reprezintă capacitatea unei întreprinderi de a lua măsurile necesare, în vederea modificării valorilor și calendarului mișcărilor de trezorerie, astfel încât să se poată face față nevoilor și situațiilor neprevăzute. Pentru o întreprindere, se afirmă că, în general, cu cât flexibilitatea ei financiară este mai mare, cu atât ea riscă mai puțin să dea faliment.

Bilanțul nu prezintă valoarea întreprinderii, deoarece nu toate componentele valorii sunt active și pentru că metodele utilizate în evaluarea activităților sunt bazate în mod normal, mai degrabă pe costuri istorice decât de valori actuale de piată. Această afirmație este paradoxală dacă ținem cont de faptul că, în urmă cu multe secole, bilanțul era considerat ca fiind o situație a averii întreprinderii.

Contul de profit și pierdere este situația financiară care masoară succesul sau performanța activității unei întreprinderi, referitoare la o perioadă dată. Este vorba despre performanța financiară a entității respective. Având în vedere faptul că rezultatele contabile sunt consecința aplicării unei serii de postulate și principii contabile, și în primul rând a independenței exercițiilor, constatării veniturilor și conectării cheltuielilor la venituri, importanța care se acordă acestui document de sinteză trebuie să fie însoțită de o doză de prudență.

Contul de profit și pierdere furnizează investitorilor și creditorilor informații necesare previziunii valorilor calendarului și capacității întreprinderii de a genera fluxuri de trezorerie. În felul acesta, investitorii pot să evalueze cu mai mare exactitate valoarea economica a întreprinderii, iar creditorii pot să determine masura în care întreprinderea va fi capabilă să-și ramburseze datoriile.

Apare însă o dificultate, atunci când se pune problema credibilității care poate fi atașată rezultatului determinat și explicat cu ajutorul acestui document de sinteză.

Determinarea complexă a cash-flowului repune în discuție distincția dintre profitul net ca informație contabilă (din contul de profit și pierdere) și cash-flow-ul ca informație monetară din tabloul de finanțare (francez) sau din tabloul de trezorerie (anglo-saxon). Așa cum Keynes explica în macroeconomie că „pe termen lung profitul net este egal cu cash-flow-ul”. Dar așa cum se contraafirmă în macroeconomie că „pe termen lung mulți vor fi duși”, tot astfel se contraargumentează că, pe termen scurt, profitul net este diferit de cash-flow.

În primul rând, profitul net exprimă o potențialitate (contabilă) de a avea încasări în prezent sau în viitor, în timp ce cash-flow-ul exprimă „devenirea” concretă (în bani) a încasărilor întreprinderii. În al doilea rând, profitul net este un rezultat exclusiv (cel puțin pe termen scurt) al operațiunilor de gestiune, respectiv de exploatare, financiare și excepționale, în timp ce cash-ul și cash-flow-ul sunt generate atât de operațiunile de gestiune, cât și cele de capital: dezinvestiții sau investiții și finanțări sau rambursări (restituiri). În al treilea rând, cash și cash-flow-ul corectează veniturile încasabile și cheltuielile plătibile cu decalajele între momentul angajării și a plății acestora. Obligațiile de plată la anumite scadențe sunt decalaje favorabile, drepturile de creanță (de încasări) la anumite scadențe sunt decalaje nefavorabile, iar diferența dintre acestea (nevoia de fond de rulment, pentru operațiunile de gestiune) corectează potențialitatea de cash efectiv a veniturilor și cheltuielilor întreprinderii.

În sfârșit, o sursă de asimetrie între cash-flow și profit o reprezintă înregistrarea în contul de profit și pierdere a operațiunilor de capital (de investiții și dezinvestiții sau de finanțare-creditare și de restituire– rambursare). Cash-flow-ul, deși are ca sursă potențială profitul, este substanțial influențat de plățile pentru investiții noi în active fixe și circulante, de încasările din vânzarea ca atare a unor active neperformante, de plățile pentru rambursarea creditelor sau de încasările din vânzarea ca atare a unor active neperformante, de plățile pentru rambursarea creditelor sau de încasările din majorările de capital sau de împrumuturi noi.

Tabloul fluxurilor de trezorerie prezintă astfel de fluxuri, cunoscute sub numele de încasări (cash-receipts) și plați (cash-payments), in cursul peroadei. Astfel spus, el arată de unde au venit lichiditățile și cum au fost ele cheltuite, explicând astfel cauzele variației lor.

În literature , atunci când se analizează tabloul fluxurilor de trezorerie, se precizează, de obicei, că el servește urmatoarele scopuri:.

Permite previziunea fluxurilor de trezorerie viitoare.

Permite evaluarea deciziilor conducerii.

Permite determinarea capacității întreprinderii de a plati dividende acționarilor, de a rambursa împrumuturile primate de la creditori și de a plăti dobânzile cuvenite acestora. Tabloul ajută investitorii și creditorii în a previziona dacă întreprinderea în cauză poate să efectueze aceste plăti la timp.

Arată relația între rezultatul net și fluxurile de trezorerie ale întreprinderii.

Formatul tabloului fluxurilor de trezorerie în contabilitatea are la bază standardul FAS 95, din 1987. Norma internațională corespondentă, în forma revizuită, IAS 7 din 1994, a urmat pentru majoritatea regulilor standardul American.

Obiectivul normei IAS 7 este de a trasa politicile de întocmire, de prezentare și de publicare aferente acestei situații financiare, care au ca scop: furnizarea de informații folositoare diferiților utilizatori, deoarece astfel de informații le oferă o bază de evaluare a capacității întreprinderii de a genera lichidități și echivalente de lichidități; cât și acoperirea nevoilor de utilizare a acestor elemente de către întreprindere. Deciziile economice pe care le iau utilizatori, împung evaluarea acestei capacități cât și cunoașterea scadențelor și asigurarea concretizării elementelor de trezorerie.

CAPITOLUL II

2.1. SCURT ISTORIC AL TABLOULUI FLUXURILOR DE TREZORERIE

În condițiile mondializării economiilor, a globalizării piețelor de capital și a concurenței tot mai acerbe, se constată că fiecare dispune de propria practică și propriul sistem contabil, c.09eea ce-l pune pe utilizatorul de situații financiare în fata unor informații contradictorii, greu de controlat și mai ales de comparat.

Pană acum un secol, contabilii din diferite țării utilizau limbaje diferite și dădeau interpretări diferite acelorași evenimente și tranzactii, ceea ce îngreuna foarte mult înțelegerea reciprocă a acestora și utilizare externă a informațiilor financiare. Între timp, s-au realizat progrese evidente pe linia armonizării și normalizării sistemelor contabile, ca urmare a creării unei instituții internaționale cu sarcini precise și obiective clare referitoare la sistemul contabil. Au existat inițiative naționale și regionale de armonizare a contabilitații în majoritatea țărilor dezvoltate, dintre care cele din Marea Britanie, SUA, Franța, Comunitatea Europeană sunt cele mai edificatoare. În 1973 pe baza unui acord încheiat între organismele profesionale ale contabililor din Austria, Canada, Franța, Germania, Japonia, Mexic, Olanda, Anglia și SUA a luat ființă Comitetul pentru Standardele Internaționale de Contabilitate ( IASC).

În majoritatea țarilor dupa 1990, s-a inclus un document contabil de sinteza „ Tabloul fluxurilor de trezorerie” ca o necesitate practică a utilizatorului de situații financiare. Astfel fiecare a avut, mai mult sau mai puțin, propria sa experiență în ceea ce privește cadrul normativ prin care să se solicite acest raport, iar multe dintre aceste țari au împrumutat experiențele altora și au implementat modele deja practicate.

La nivel regional tabloul fluxurilor de trezorerie nu a fost abordat ca problemă de sine stătătoare, și s-a mers mai mult pe preluarea unor practici ale altor state și adaptarea acestora în cazul unei țări date. O astfel de situație a aparut la nivel European unde Directivele a IV-a și a VI-a nu au abordat problema tablourilor de finanțare și nici la nivel de conturi individuale și nici la nivelul grupului de societăți.

La nivel internațional, fluxurile de trezorerie, au fost avute în vedere în activitatea de standardizare a contabilității tocmai din dorința de a pune la dispoziția utilizatorilor de situații financiare informații despre capacitatea întreprinderii de a face față plăților pe termen scurt și mediu din fluxurile de disponibilități generale din desfașurarea activităților sale.

Pe parcursul celor 11 ani de tranziție, în România s-a tot discutat de fluxuri de trezorerie, de cele mai multe ori, sub forma așa-zisului „cash-flow”, utilizat ca un criteriu de evaluare a unei afaceri, a unui proiect sau a unei întreprinderi. Cu alte cuvinte, nu s-a pus problema includerii acestui document în lista raportărilor contabile periodice ca un document contabil de sinteză cu caracter obligatoriu, întocmit pe baza datelor contabilității, chiar dacă pe plan mondial existau asemenea practice.

O primă încercare de utilizare a unor asemenea informații s-a realizat prin intermediul Ordonanței Guvernului nr. 13/1995 privind unele măsuri de accelerare a procesului de restructurare a regiilor autonome și a societătilor comerciale cu capital majoritar de stat, de întărire a disciplinei financiare și de îmbunătățire a decontărilor în economie. Prin acest act normativ se stabilea întocmirea unui tablou al fluxului de numerar ca document integrat programelor de restructurare și redresare financiară ce trebuiau întocmite de agenții economici aflați în regim de supraveghere economico financiari. Tabloul se întocmea pe baza datelor din anul 1994 și cuprindea prognoze la nivelul anului 1995.

Cu toate acestea, în practica bancară se utiliza în mod curent o situație a fluxurilor de disponibilități întocmită de întreprinderile care solicitau un credit și care reflecta atât întreaga activitate a întreprinderii, cât și pentru proiectul de investiții avut în vedere. Perioada de previziune a fluxurilor de disponibilități era de obicei luna calendaristică. În felul acesta se analiza capacitatea întreprinderii de a face față derulării activității propuse,

În plan conceptual acest document a fost definit si discutat pe larg în literatura de specialitate, dar prima includere a tabloului fluxurilor de trezorerie alături de bilanț, cont de rezultat și note explicative a fost făcut prin Ordinul Ministrului Finanțelor nr. 403/1999 pentru aprobarea Reglementărilor Contabile armonizate cu Directiva a IV-a a Comunităților Economice Europene și cu Standardele de Contabilitate Internaționale, publicat în „Monitorul Oficial al României”, Partea I, nr. 408/1999. Ulterior, în 2001, acest ordin cu reglementările corespunzătoare a fost abrogat prin Ordinul Ministrului Finanțelor nr. 94/2001 pentru aprobarea Reglementărilor Contabile armonizate cu Directiva a IV-a Comunităților Economice Europene și cu Standardele de Contabilitate Internaționale, publicat în „Monitorul Oficial al României” nr.85 din 20.02.2001.

2.2 UTILITATEA ÎNTOCMIRII ȘI PREZENTĂRII TABLOULUI FLUXURILOR DE TREZORERIE

2.2.1. Practici cu privire la contabilitatea fluxurilor de trezorerie

Contabilitatea fluxurilor de trezorerie reprezintă un sistem de informare financiară, care corespunde conceptului anglo-saxon de cash-flow accounting, care utilizează informațiile sistemului contabil în partidă dublă și care are ca obiective principale:

Să ajute investitorii, creditorii și alti utilizatori de situații financiare în evaluarile lor referitoare la lichiditatea, solvabilitatea, viabilitatea și adaptabilitatea financiară a unei întreprinderi;

Să evalueze capacitatea întreprinderii de a genera lichidități din surse interne pentru plata datoriilor scadente, pentru reinvestiții și pentru repartizări de dividende;

Să compare excedentul net reportat pe bază de angajamente cu fluxurile de trezorerie generate de activitatea de exploatare;

Să evalueze necesarul firmei pentru finantare externă;

Să evalueze cauzele diferențelor dintre rezultatul net și soldul de disponibilități existent (încasări din care se scad plățile asociate);

Să evalueze efectele în bilanț (pozitia financiară) atât a investițiilor lichide și ne-lichide, cât și a operațiilor de finanțare;

Să prezinte informații despre activitățile de exploatare, de finanțare și de investiții și efectele acestor activități asupra lichiditătilor.

În urma prezentării obiectivelor de mai sus, constatăm că atenția contabilității fluxurilor de trezorerie se orientează către:

lichidități și cvasilichidități;

fluxuri de trezorerie;

situații financiare;

utilizatori de situații financiare.

Din cele prezentate anterior, se observă legătura directă între lichidități și contabilitatea fluxurilor de trezorerie, ceea ce ne face să realizăm o judecată simplă bazată pe corespondența lichidității – bani, respectiv contabilitatea fluxurilor de trezorerie – contabilitatea de casă.

2.2.2. Organizarea fluxurilor de trezorerie în România

Reglementările contabile de armonizare cu Directiva a IV-a a Comunităților Europene și cu Standardele Internaționale de Contabilitate aprobate prin Ordinul nr. 94 al Ministrului Finanțelor sunt structurate pe cinci capitole, și anume:

I. Reglementări privind contabilitatea și situațiile financiare ale întreprinderii;

II. Planul de conturi general;

III. Formatul bilanțului, contului de profit și pierdere, situației fluxurilor de trezorerie, situației modificărilor capitalului propriu și exemple de prezentare a notelor explicative;

IV. Exemplu de corespondență a palnului de conturi general cu formatul bilantului și contul de profit și pierdere;

V. Explicarea unor termeni utilizați și colaterali acestora.

Ordinul 94 din 29 ianuarie 2001 al Ministrului Finanțelor stabilește o serie de condiții referitoare la aplicarea „Reglementărilor contabile armonizate…”, și anume:

a. Aplicarea împreună cu Legea contabilității nr. 82/1991 și cu Standardele Internaționale de Contabilitate (prin art. 1 al. 2) începând cu situațiile financiare ale anului 2000;

b. Aria de aplicabilitate o constituie societățile comerciale cotate la Bursa de Valori București, unele regii autonome, companii și societăți naționale, alte întreprinderi de interes național, precum și de unele categorii specifice de societăți ce operează pe piața de capital;

c. Programul de implementare este prevăzut a se desfășura pe perioada 2001-2005, în funcție de nivelul cifrei de afaceri, de totalul activelor și de numărul de salariați;

Forma și conținutul situației fluxurilor de trezorerie trebuie să prezinte elementele enumerate într-unul dintre formatele situației fluxurilor de trezorerie, prevăzute de IAS 7 în paragraful 4.1. La rândul lor, notele explicative, ca parte componentă a situațiilor financiare,

trebuie să prezinte politicile contabile adoptate de întreprindere pentru a determina valorile elementelor din bilanț, ale profitului sau pierderii aferente fiecărui exercițiu, ale fluxurilor de trezorerie și modificărilor capitalului propriu.

În ceea ce privește auditarea situațiilor financiare, inclusiv a situației fluxurilor de trezorerie, în conformitate cu Standardul Internațional de Audit nr. 720, constituie o obligativitate pentru toate societățile ce fac obiectul aplicării reglementărilor de armonizare, iar neaplicarea Standardelor Internaționale de Contabilitate și a Normelor de consolidare a conturilor va atrage obținerea unei opinii de audit cu rezerve.

Situațiile financiare ale întreprinderii, aprobate de consiliul de administrație, însoțite de raportul administratorilor pentru exercițiul financiar respectiv, precum și raportul auditorilor vor fi supuse spre aprobare adunări generale a asociaților sau acționarilor. O copie a acestor documente periodice va fi trimisă în termenul legal la Direcția Teritorială a Ministerului Fiananțelor Publice la care întreprinderea este înregistrată, iar o altă copie se va depune la Registrul Comerțului.

2.2.3. Tabloul fluxurilor de trezorerie în contabilitatea

Corespunzător standardelor internaționale IAS 1 și IAS 7, Statele Unite au pentru IAS 1, APB 22 „Publicarea metodelor contabile” (Disclosure of Accounting Policies) și FAS 130 „Rezultatul global” (Reporting Comprehensive income), în timp ce pentru IAS 7 există corespondența în APB 3, APB 19 și FAS 95 „Tabloul fluxurilor de trezorerie” (Statement of Cash Flow) modificat succesiv de FAS 102 și FAS 104.

Tabloul fluxurilor de trezorerie este inclus în lista raportărilor financiare ale unei întreprinderi alături de bilanț, contul de profit și pierderi, tabloul capitalurilor proprii, situația rezultatului global și anexe relative la situațiile financiare. Astfel, în FAS 95, Tabloul fluxurilor de trezorerie reprezintă, în principiu, o situație a variațiilor de lichidități intervenite în cursul unei perioade. Cerința de bază formulată de FAS 95 constă în faptul că valorile totale ale lichidităților sau cvasilichidităților ce apar în tabloul fluxurilor trebuie să corespundă valorilor din blanț pentru aceeași perioadă.

FAS 95 grupează fluxurile de trezorerie în cele trei activități cunoscute (exploatare, investiții și finanțare), dar, în plus, pe fiecare activitate, aceste fluxuri sunt structurate în fluxuri pozitive de lichidități și fluxuri negative de lichidități. Prin intermediul paragrafului 10 al acestei norme se prevede că este dificil să se traseze o graniță între cele trei tipuri de activități, ceea ce poate duce la rezultate parțiale diferite, dar în final rezultatul nu este afectat.

În ceea ce privește prezentarea finală a fluxurilor de trezorerie, FAS 95 nu impune o metodă anume pentru fluxurile din activitatea de exploatare, astfel încât întreprinderile pot utiliza una dintre cele două metode,

directă sau indirectă. În cazul aplicării metodei indirecte, este necesar să se parcurgă următoarele etape:

a. eliminarea efectelor oricărei operațiuni ce a decalat în timp încasările și plățile operațiunilor de exploatare (variațiile stocurilor, rezultatul amânat etc.), precum și ajustarea încasărilor și plăților viitoare corespunzătoare acestor operațiuni (variațiile în cursul exercițiilor a creanțelor și a datoriilor);

b. eliminarea efectelor presupuse de fluxurile de lichidități aferente operațiunilor de investire și de finanțare (amortizările, plusurile sau minusurile de valoare constatate la vânzarea imobilizărilor corporale, cesiuni de activități, câștiguri sau pierderi legate de stingerea datoriilor.

În cazul operațiunilor de investire și de finanțare care au efect asupra activului sau pasivului, dar care nu afecteză trezoreria prin încasări/plăți, FAS 95 solicită o informare distinctă nestandardizată (descriptiv sau într-un tabel). Intră în această categorie conversia unor împrumuturi în acțiuni, schimbul de active sau pasive, fără contrapartidă monetară.

Pentru tranzacțiile ce generează fluxuri de trezorerie în monedă străină, FAS 95 solicită utilizarea unui curs de schimb valabil la data apariției fluxului. În cazurile în care nu se constată diferențe sensibile de valoare, se poate utiliza un curs mediu al perioadei. În toate cazurile, tabloul trebuie să prezinte o rubrică specială cu efectul acestor modificări de cursuri.

Pentru societățile care au filiale este necesară prezentarea unui tablou al fluxurilor de trezorerie consolidat, care nu diferă de cel al unei întreprinderi fără filiale, cu excepția valorilor înscrise în funcție de metoda de consolidare și cu utilizarea metodei directe pentru fluxurile activității de exploatare.

În conformitate cu reglementările FAS 95, scopurile declarate pentru tabloul fluxurilor de trezorerie constau în faptul că trebuie:

a. să ajute investitorii, creditorii și alți utilizatori de situații financiare;

b. să evalueze abilitatea de acoperire a obligațiilor sale;

c. să evalueze abilitatea firmei să-și plătească dividendele;

d. să evalueze necesarul firmei pentru finanțare externă;

e. să motiveze diferențele dintre venitul net și încasările și plățile asociate;

f. să evalueze efectele în bilanț (poziția financiară) atât ale investițiilor lichide și nelichide, cât și ale tranzacțiilor de finanțare.

Conținutul Tabloului fluxurilor de trezorerie conform FAS 95, folosind metoda indirectă și directă, se prezintă în Anexa 1 (tabelul 2.2.3.)

2.2.4. Tabloul fluxurilor de trezorerie în contabilitatea britanică

În Marea Britanie, organismele de reglementare a practicilor specifice profesiei contabile au cunoscut modificări structurale de-a lungul timpului, astfel:

a. În 1942 a fost creat Comitetul principiilor contabile (Committee on Accounting Principles), care a emis 12 recomandări în 25 de ani.

b. În 1971 a fost creat Comitetul normelor contabile, (Accounting Standards Committe – ASC) care a emis 25 de recomandări, denumite Enunțuri ale practicii contabile normalizate (Statement of Standard Accounting Practice – SSAP);

c. În urma concluziilor Comitetului Dearing, în 1989, Guvernul a creat Consiliul Comunicării Financiare (Financial Reporting Council – FRC). Acest consiliu a înlocuit ASC-ul și a fost organizat în două comitete importante: Consiliul normalizării contabile (Accounting Standards Board – ASB) și Comitetul de revizuire a informațiilor financiare (Financial Reporting Review Panel). Normele emise de FRC prin ASB poartă numele de Norme de comunicare financiară (Financial Reporting Standards – FRS) și înlocuiesc treptat normele SSAP.

Din ianuarie 1976, prin SSAP 10, aprobat în 15 iulie 1975, se solicită societăților cu venitul brut mai mare de 25.000 de lire să prezinte o situație a fondurilor. Peste 14 ani, în 1989, Raportul McMonnies pentru Scotish Institute recomanda două modalități de prezentare a situației fondurilor, și anume:

1. Prima se numea „Raportarea simplă a variației câștigului financiar” (A Simple Statement of Chenges in Financial Wealth), care se asemăna cu structura recomandată în SUA prin APB 19 și care cuprindea:

+ Câștigul din exploatare

+ Creșterea valorii investițiilor financiare cotate;

+ Reduceri în cadrul datoriilor amânate;

– Scăderi în valoare ale activelor tangibile;

+ Schimbări în câștigul financiar ce poate fi repartizat în anul curent;

– Repartizări;

+ Emisiunea de noi acțiuni (participări noi la capital);

+ Schimbări în câștigul financiar al anului;

= Mișcări în valoare de piață capitalizată

2. A doua situație se intitula „Tabloul fluxurilor de trezorerie” (A Cash Flow Statement) și era structurată astfel:

Sold inițial

+ Lichidități generate de exploatare;

– Investiții în active imobilizate și acțiuni cotate;

+ Noi obligațiuni;

+ Noi participări la capital

= Sold final

Trebuie remarcat faptul că nici una dintre cele două prezentări nu corespundea cu norma FAS 95, așa că, în timpul discuțiilor din SUA legate de FAS 95, Marea Britanie avea să devină centrul cercetărilor de bază ale fluxurilor de trezorerie prin T. A. Lee și G.T. Lawson. Astfel, în

1990, FRC emite ED 54 (Exposure Draft), prin care se propunea înlocuirea tabloului fondurilor cu tabloul fluxurilor de trezorerie. Cele mai semnificative aspecte abordate prin ED 54 sunt:

În secțiunea 1.7 se subliniază faptul că informațiile despre fluxurile de trezorerie reprezintă o rezervă nouă de informații, ce este plină de avantaje, experiența și instrumentele de lucru pentru a aprecia în întregime potențialul utilizării acestui nou tablou;

Prin intermediul secțiunii 1.10 se realizează definirea echivalentelor de lichidități ca fiind „investiții pe termen scurt cu grad ridicat de lichiditate, care sunt ușor de convertit în lichidități, la o valoare cunoscută, precu și suficient de apropiate de maturitate, așa că nu se poate evidenția un risc prin care acestea își vor schimba valoarea de realizare ca reacție la o variație ratei dobânzii”. Sunt incluse aici împrumuturile bancare ca parte componentă a gestiunii trezoreriei;

Toate fluxurile trebuie să fie raportate la valoare brută (secțiunea 1.15), în timp ce tranzacțiile nelichide, cum sunt stingerea datoriilor pe calea emisiunii de acțiuni, trebuie să fie raportate în notele de conturi (secțiunea 1.16);

TVA trebuie să fie împărțită între fluxurile de exploatare și cele de investiții, corespunzător tranzacțiilor la care sunt asociate (secțiunea 1.19);

ED 54 este foarte apropiat de FAS 95, cu excepția rezervelor legate de TVA, a limitării cerințelor ED 54 pentru echivalentele de disponibilități și a șovăirilor cu privire la clasificarea dividendelor și a dobânzilor.

Prima normă emisă de FRC, în calitate de succesor al ASC, fost FRS 1/1991, denumit Tabloul fluxurilor de trezorerie (Cash Flow Statements), prin care se înlocuia tabloul fondurilor cu începere de la 1 ianuarie 1992 și prin care se solicita o analiză a variației fluxurilor generate de cele trei tipuri de activități: exploatare, investiții și finanțare. În prima sa formă, acest tablou al fluxurilor de trezorerie dispunea de cinci rubrici standard, pentru ca în 1996 acestea să devină opt, după cum urmează: 1. activități de exploatare; 2. venituri din participații și servicii de finanțare; 3. impozitarea; 4. cheltuieli de capital și investiții financiare; 5. achizițiile și cesiunile de activități; 6. dividendele plătite referitoare la capitalul societății; 7. gestiunea lichidităților și 8. activitățile de finanțare. Remarcăm faptul că forma Tabloului fluxurilor de trezorerie este deosebită de forma recomandată de FAS 95. În acest sens atrag atenția trei particularități mai importante:

solicitarea expresă a utilizării metodei indirecte de determinare a fluxurilor din activitatea de exploatare, chiar dacă a fost utilizată metoda directă;

detalierea activităților de investiții în două rubrici separate și anume: „cheltuielile de capital și investițiile financiare” și „achizițiile și cesiunile de activități”;

o dată cu apariția normei FRS 3, Rezultatul pe acțiune, care elimina din calcul elementele extraordinare, publicarea fluxurilor de trezorerie extraordinare nu mai reprezintă o cerință expresă.

Obiectul FRS 1 constă în a asista sau ajuta utilizatorii de situații financiare în evaluările lor referitoare la lichiditatea, viabilitatea și adaptabilitatea financiară. Astfel, prin FRS 1 se asigură utilizatorii că forma de prezentare a fluxurilor de trezorerie respectă formatul pentru componentele sale semnificative și că facilitează comparațiile performanțelor bazate pe fluxurile de trezorerie între diferite afaceri.

În abordarea britanică, informațiile procurate prin intermediul tabloului fluxurilor de trezorerie apar ca avantaje incontestabile comparativ cu cele oferite de fondul de rulment ca bază pentru tabloul de finanțare, după cum urmează:

Fluxurile de trezorerie se pot folosi ca intrări în modele de evaluare a întreprinderii;

Fluxurile de fonduri bazate pe mișcări (variații) le fondului de rulment ascund variațiile relevante cu privire la viabilitatea și lichiditatea unei întreprinderi. Spre exemplu, o scădere considerabilă a lichidităților poate fi mascată de o creștere a stocurilor și/sau a debitorilor,ceea ce va conduce la funcționarea întreprinderii fără disponibil atât timp cât creșterea raportată de fondul de rulment permite. Pe de altă parte, scăderea fondului de rulment nu înseamnă neapărat diminuarea lichidităților, ceea ce pune în evidență același fenomen de mascare;

Tabloul de finanțare se bazează pe diferența între două bilanțuri succesive, în timp ce tabloul fluxurilor de trezorerie cuprinde date diverse;

O monitorizare a fluxului de trezorerie trebuie să fie o cracteristică normală a vieții unei întreprinderi și oferă o înțelegere ușoară a mișcărilor/variației fondului de rulment.

Conținutul Tabloului fluxurilor de trezorerie conform FRS 1, se prezintă în Anexa 1 (tabelul 2.2.4.)

2.2.5. Tabloul fluxurilor de trezorerie în contabilitatea canadiană

Pentru tabloul fluxurilor de trezorerie, obiectivul declarat prin secțiunea 1540 a CICA (Canadian Institute of Chartered Accountants) Handbook constă în a prezenta informații despre activitățile de exploatare, de finanțare și de investiții și efectele acestor activități asupra lichidităților, în a ajuta utilizatorii de situații financiare în evaluarea lichidității și solvabilității întreprinderii și în a evalua capacitatea întreprinderii de a genera lichidități din surse interne pentru plata datoriilor scadente, pentru reinvestiții și pentru repartizări de dividende.

Practica utilizării tabloului de finanțare în Canada era conform datelor CICA, de 14% în 1953, de 31% în 1962 și de 95% în 1968. În aceste condiții, când Legea Canadiană a Societăților Comerciale din 1970 a solicitat întocmirea unui tablou al fondurilor, 98% din firme au prezentat o asemenea situație. Același tablou era recomandat încă din 1968 prin secțiunea 1540 a Institute Handbook, pentru ca, la revizuirea din 1974 a acestei secțiuni, să se recomande utilizarea cu predilecție a Situației Modificărilor în Poziția Financiară (Statement of Changes in Financial Position – SCFP). Un an mai târziu (1975), la revizuirea Legii Canadiene a Societăților Comerciale, prin secțiunea 46.1 această situație a fost cerută în mod expres.

Prin secțiunea 1540 constatăm că se utilizau două definiții pentru conceptul de fonduri, în sensul că acestea se defineau ca fondul de rulment, pentru întreprinderile al căror bilanț făcea delimitarea activelor curente finanțate din pasive curente, și ca suma disponibilităților și echivalentelor de disponibilități, pentru celelalte întreprinderi.

Ca urmare a acestor practici, în 1985, Canada devine prima țară de limbă engleză din lume care solicită înlocuirea tabloului de fonduri cu tabloul de fluxuri de trezorerie. Astfel, secțiunea 1540 a CICA’s Handbook a fost corectată cu această prevedere și va solicita includerea acestui Tablou al Fluxurilor de Trezorerie după data de 1 iulie 1986, după formatul prevăzut de SFAS/FAS 95 în SUA.

În abordarea canadiană, principalele aspecte conceptuale legate de tabloul fluxurilor de trezorerie se pot sintetiza astfel:

a. Acesta trebuie să pună în evidență modificările ce apar în lichidități și în echivalentele de disponibilități;

b. Fluxurile se clasifică pe cele trei activități;

c. Fluxurile din exploatare trebuie să fie reconciliante cu contul de profit și pierderi sau cu elementele sale cunoscute.

d. Echivalentele de lichidități se referă la clienți, stocuri și avansuri la furnizori;

e. Acest tablou include și operațiunile de finanțare și investiții cu grad mic de lichiditate, deoarece, ca activități, ele afectează structura capitalului și a activelor societății.

2.2.6. Tendințe în contabilitatea fluxurilor de trezorerie

După o prezentare a evoluțiilor în contabilitatea fondurilor și a fluxurilor de trezorerie si o analiză a practicilor din SUA, Marea Britanie, Canada se impune o determinare a sensului în care evoluează domeniul contabilității fluxurilor de trezorerie. Această evoluție este foarte dficil de formulat, dar se pot delimita câteva tendințe care pot fi considerate evidente.

În primul rând, procesul de normalizare contabilă ce se derulează încă în numeroase state ale lumii presupune raportarea la Standardele Internaționale de Contabilitate. Se poate considera în acest sens că utilizarea fluxurilor de trezorerie se va generaliza, astfel încât tabloul fluxurilor de trezorerie va deveni o situație financiară la fel de solicitată (utilizată) ca bilanțul și contul de rezultat.

În al doilea rând, ne îndreptăm către societatea global informatizată în care întreprinderea modernă se va regăsi tot ca o entitate economică creatoare de valori, dar în care se va manipula un volum mare de informații pe fondul interconectării în spațiul cibernetic. Pentru sistemul informațional contabil, acest studiu va aduce mai multă informație în timp real din toate celelalte subsisteme ale întreprinderii, ceea ce va determina o creștere a gradului de flexibilitate a situațiilor financiare. Pentru contabilitatea fluxurilor de trezorrie, mai multă informție se va reflecta într-o delimitare în timp real a fluxurilor de trezorerie față de celelalte fluxuri din întreprindere, concomitent cu o creștere a gradului de relevanță a informațiilor agregate.

În al treilea rând, existența unor informații în timp real despre fluxurile de trezorerie din întreprinderea modernă va conduce la apariția și utilizarea unor noi indicatori de analiză economică. Astfel, se va constata o extindere a ariei de cuprindere a contabilității fluxurilor de trezorerie și în planul analizei financiare.

În al patrulea rând, extinderea utilizării în economie a banilor electronici și dezvoltarea întreprinderilor virtuale ne conduc în mod direct la ideea apariției unui nou tip de flux de trezorerie ce se va numi e-flux de trezorerie, ceea ce va avea influențe considerabile în modul de organizare a contabilității fluxurilor de trezorerie.

CAPITOLUL III

CONTABILITATEA OPERAȚIUNILOR ECONOMICE PRIVIND COMPONENTELE TREZORERIEI

3.1. Contabilitatea investitiilor pe termen scurt

Evidența investitiilor pe termen scurt se realizează prin conturile din grupa 50 “Investitii pe termen scurt”. Toate conturile, cu excepția contului 509 “Vărsăminte de efectuat pentru investitiile pe termen scurt” au funcție contabilă de activ. Se debitează cu titlurile de valoare – acțiuni, obligațiuni și alte titluri de valoare – cumpărate sau răscumpărate din propriile emisiuni și se creditează cu valoarea contabilă a titlurilor vândute sau anulate, după caz. Au sold final debitor care înseamnă că investitiile financiare sunt în portofoliul întreprinderii.

Înregistrarea în conturi a valoarii contabile a investitiilor se face cu prețul de cumpărare sau cu valoarea stabilită în contractul de achiziție. Cheltuielile necesare pentru cumpărarea investitiilor financiare (comisioanele intermediarilor, onorariile, spezele bancare și alte cheltuieli asimilate) se înregistrează direct în cheltuielile de exploatare ale exercițiilor.

Contabilitatea analitică a investitiilor pe termen scurt se organizează pe categorii de investitii și gestiuni de portofoliu create.

Contul 501 “Acțiuni detinute la entitatile afiliate” ține evidența acțiunilor proprii răscumpărate de către unitatea patrimonială de la acționari sau asociați și mișcarea acestora. Este un cont de activ care se debitează cu valoarea acțiunilor proprii răscumpărate de la acționari sau asociați. Dacă valoarea de răscumpărare este mai mică decât valoarea nominală a investitiilor răscumpărate, diferența se constituie un venit și se înregistrează în creditul contului 764 “Venituri din investitii financiare cedate”. Se creditează cu valoarea acțiunilor proprii revândute și a acțiunilor proprii răscumpărate anulate. Dacă prețul de încasat este mai mic decât valoarea nominală, diferența se înregistrează în debitul contului 664 “Cheltuieli privind investitii financiare cedate”. Soldul debitor reprezintă valoarea acțiunilor proprii răscumpărate existente.

Din funcția contului rezultă că diferențele dintre costul acțiunilor proprii răscumpărate și valoarea acțiunilor revândute afectează alte venituri financiare sau alte cheltuieli financiare.

Contul 505 “Obligațiuni emise și răscumpărate” evidențiază obligațiunile emise de unitatea patrimonială în vederea obținerii de împrumuturi publice și răscumpărate de la obligatari (creditori) precum și mișcarea acestora. Este un cont de activ care se debitează cu costul obligațiunilor emise și răscumpărate, cu sumele din diferențele favorabile între prețul de rambursare a împrumuturilor din obligațiuni și valoarea de răscumpărare a obligațiunilor, care măresc veniturile financiare, cu valoarea datorată pentru titlurile de plasament dobândite. Se creditează cu costul obligațiunilor emise și răscumpărate anulate, diminuându-se astfel împrumutul public primit, cu diferențele nefavorabile dintre prețul de rambursare și prețul de rambursare a împrumutului primit prin emisiunea de obligațiuni, diferențe ce măresc cheltuielile financiare. Soldul debitor arată valoarea obligațiunilor emise și răscumpărate existente în patrimoniu.

Contul 506 “Obligațiuni” ține evidența obligațiunilor cumpărate de unitatea patrimonială din emisiunea altor societăți în vederea utilizării disponibilităților temporare de trezorerie, pentru a obține venituri sub formă de dobânzi, sau a unei plusuri cu ocazia revânzării obligațiunilor. Este un cont de activ care se debitează cu costul obligațiunilor cumpărate și se creditează cu valoarea obligațiunilor rambursate de emitent sau revândute, cu sumele din diferențele nefavorabile între prețul de cumpărare și prețul primit din vânzare sau rambursare, care măresc cheltuielile financiare. Soldul debitor arată valoarea obligațiunilor existente.

Contul 508 “Alte investitii pe termen scurt și creanțe asimilate” ține evidența altor investi și creanțe asimilate în scopul obținerii unui câștig prin realizarea unui plusvalori la scadență sau revânzare, precum și mișcarea acestora. Este un cont de activ care se debitează cu costul titlurilor de plasament achiziționate, plătite din contul de disponibilități bănești sau care urmează a fi plătite. Se creditează cu valoarea încasată în contul de disponibilități bănești ca urmare a revânzării sau rambursării lor, cu sumele din diferențele nefavorabile între prețul de cumpărare și cel de vânzare sau rambursare, care măresc cheltuielile financiare ale unității. Soldul debitor reflectă valoarea altor investitii și creanțe asimilate existente.

Contul 509 “Vărsăminte de efectuat pentru investitii pe termen scurt” ține evidența vărsămintelor de efectuat pentru investitii dobândite dar neachitate integral ( investitii achiziționate care nu se plătesc imediat, ci plata urmează a se efectua ulterior). Este un cont de pasiv care se creditează cu valoarea datorată de vărsat pentru investitii cumpărate și se debitează cu valoarea plătită pentru titlurile de plasament dobândite din contul de disponibilități bănești. Soldul creditor al contului arată valoarea de vărsat pentru titlurile de plasament dobândite.

Înregistrarea datoriilor prin contul 509 “Vărsăminte de efectuat pentru invetitiile pe termen scurt” se face numai în cazul în care nu sunt apelate sau nominalizate sub aspectul termenului de decontare. Dacă sunt apelate, se înregistrează în contul 462 “Creditori diverși”.

3.1.1. Achiziționarea investitiilor pe termen scurt

Achiziționarea investitiilor pe termen scurt se înregistrează cu ocazia transferului de proprietate a investitiilor.

Indiferent că investitiile pe termen scurt sunt imediat eliberate sau nu, prețul de achiziție sau de subscriere este înregistrat pentru mărimea sa totală (partea eliberată + vărsăminte de efectuat) în debitul conturilor 50 “Investitii pe termen scurt”, iar prin creditul:

contului de disponibilități vizat, dacă plata se face imediat (5121 “Conturi la bănci în lei”, 5311 “Casa în lei, etc” );

contul de terți 462 “Creditori diverși”, dacă plata de face ulterior, pentru partea care a fost eliberată (vărsată) a investitiilor pe termen scurt, înainte de ultima achiziție;

contul de datorii 509 “Vărsăminte de efectuat pentru investitii pe termen scurt”, pentru partea rămasă neeliberată a acestor titluri.

3.1.2. Cesiunea investitiilor pe termen scurt:

Cesiunea investitiilor pe termen scurt se realizează prin intermediul unei societăți specializate sau agent de schimb. Ieșirea investitiilor pe termen scurt din patrimoniu se înregistrează cu ocazia transferului de proprietate a investitiilor.

Din cedarea investitiilor pe termen scurt direct la conturile de rezultate, înregistrarea plusvalorii sau minusvalorii se explică prin aceea că orice creștere sau micșorare reprezintă, după caz, profit sau pierdere.

Contabilizarea operațiilor privind investitiilor pe termen scurt se pot efectua folosind și metoda soldului.

În cazul în care prețul de cesiune este mai mic decât costul de achiziție (valoarea contabilă de intrare), avem o diferență nefavorabilă care se înregistrează în contul 664 “Cheltuieli privind investitiile financiare cedate”, iar diferența favorabilă în situația inversă se înregistrează în contul 764 “Venituri din investitii financiare cedate”. Cheltuielile de cesiune sunt înregistrate prin intermediul contului 627 “Cheltuieli cu serviciile bancare și asimilate”.

Eventualele provizioane pentru depreciere a investitiilor constituite înainte de operațiunea de cesiune nu se iau în calcul la stabilirea diferențelor favorabile sau nefavorabile din cesiunea investitiilor pe termen scurt.

Cazul invstitiilor reevaluate este caracteristic cesiunii investitiilor pe termen scut, și anume:

beneficiul sau pierderea realizată cu ocazia vânzării unui plasament este înregistrată la veniturile sau la cheltuielile exercițiului în curs;

rezultatul cesiunii este dat de diferența între venitul din vânzări, din care s-au dedus cheltuielile de cesiune, și valoarea contabilă a plasamentului.

Dacă cesiunea se referă la o investitie pe termen scurt inclus într-un portofoliu ce a făcut obiectul unei deprecieri globale, rezultatul cesiunii este calculat pe baza costului de achiziție al plasamentului cedat.

Exemplu:

La 10 noiembrie N, societatea “X” se achiziționează, prin intermediul societății “Y”, 400 de acțiuni emise de societate “Z”, cu intenția de a le revinde și a realiza un câștig. Prețul de cumpărare este 6 lei/acțiune, iar partea eliberată a acțiunilor este de 70% din valoarea lor. Decontarea față de intermediarul financiar se realizează imediat, din disponibilul de la bancă. Cheltuielile legate de subscrierea și achiziționarea acestori investitii pe termen scurt sunt reprezentate de un comision de 1% din valoarea tranzacției.

La închiderea exercițiului N, valoarea bursieră a unei acțiuni “Z” este 5.85 lei/acțiune. Iar la 15 februarie N+1, acțiunile “Z” sunt vândute la un preț de cesiune de 5.80 lei/acțiune, prin intermediul unei societăți specializate care percepe un comision de 1% din valoarea tranzacției.

Înregistrări contabile în contabilitatea societății “X”:

Achiziționarea investitiilor pe termen scurt:

400 acțiuni x 6 lei/acțiune = ……………….2.400 lei

2.400 x 70% = ……………………………..1.680 lei

(suma plătită imediat societății “Y”)

datoria față de emitent (societate “Z” ) ….………..720 lei

501 “Acțiuni detinute la % 2400

entitatile afiliate

5121 “Conturi la bănci în lei” 1680

509 “Vărsăminte de efectuat 720

pentru investitii pe termen scurt”

Cheltuieli ocazionate de achiziționarea investitiilor pe termen scurt:

Comision = 2400 x 1% = 24 lei

627 “Cheltuieli cu serviciile = 5121 “Conturi la bănci în lei” 24

bancare și asimilate

Vărsăminte efectuate ulterior, în favoarea societății emitente, în vederea eliberării integrale a investitiilor pe termen scurt:

509 “Vărsăminte de efectuat = 5121 “Conturi la bănci în lei” 720

pentru investitii pe termen scurt”

Analiza situației investitiilor pe termen scurt la închiderea exercițiului N (31.12.N.):

valoarea contabilă a unei acțiuni “Z” ……………….6.00 lei

valoarea actuală (bursieră) a unei acțiuni “Z”………5,85 lei

pierderea temporară de valoare ………………0.15 lei/acțiune

Pierderea temporară de valoare se contabilizează sub forma unui provizion pentru depreciere, evaluat la 400 acțiuni x 0.15lei = 60 lei.

6863 “Cheltuieli financiare = 590 Ajustari pentru pierderea de valoare

a conturilor de trezorerie 60

privind ajustari pentru pierderea

de valoare a imobilizarilor financiare”

Ieșirea din patrimoniu a investitiilor financiare cedate (15.02.N+1):

valoarea contabilă …………………………6,00 lei/acțiune

preț de cesiune …………………………….5,80 lei/acțiune

diferența nefavorabilă ………………………0,12 lei/acțiune

Diferența nefavorabilă aferentă celor 400 de acțiuni este : 400 acțiuni x 0,12 lei = 48 lei, care se contabilizează ca o cheltuială financiară privind titlurile de plasament.

% = 501 “Acțiuni detinute la 2400

entitatile afiliate”

5121 “Conturi la bănci în lei” (400 acțiuni x 60.000 lei/acțiune) 2352

(400 acțiuni x 58.800 lei/acțiune)

664 “Cheltuieli privind investitiile 48

financiare cedate”

Anularea provizionului pentru deprecierea titlurilor de plasament, devenit fără obiect:

590 “Ajustari pentru pierderea de valoare 7863 Venituri financiare din ajustari

a conturilor de trezorerie pentru pierderea de valoare a

imobilizarilor financiare

3.1.3. Reducerea capitalului:

Societățile comerciale pun în evidență două cazuri frecvente privind reducerea de capital, și anume:

anularea sau compensarea pierderilor exercițiilor anterioare sau a celui recent încheiat;

rambursarea de capital.

Reducerea de capital prin anularea pierderilor:

Motivul acestui reduceri este necesitatea însănătoșirii situației financiare prin resorbția pierderii. Anularea pierderilor se face prin report la noul exercițiu, din rezervele legale constituite în acest sens și prin vărsăminte noi pentru reîntregirea capitalului.

Practic, apelul la capitalul social intervine în cazul în care bilanțul prezintă pierderi reportate prea importante pentru a putea fi absorbit rapid de beneficiile exercițiilor viitoare. Deci, reducerea de capital prin resorbția pierderilor exercițiului curent se poate realiza numai după ce conturile anuale sunt aprobate de către Adunarea Generală a Acționarilor, care arată existența și mărimea sigură a pierderilor. Excepția ar putea să fie cazul societăților comerciale aflate în stare de dificultate financiară, caz în care Adunarea Generală Extraordinară decide resorbția pierderii aferente unui exercițiu intermediar (trimestru, semestru), exercițiu asupra căruia auditorul ar trebui să redacteze un raport.

În cazul finanțării pierderilor direct din capitalul social, capitalul se poate diminua fie prin reducerea valorii nominale a acțiunilor, fie prin reducerea numărului de acțiuni. Astfel, operația produce modificări numai în masa capitalurilor proprii: diminuarea capitalului (- P) și anularea pierderii [-A sau – (- P) ].

Indiferent de situație, partea excedentară reducerii de capital social poate fi suportată:

fie printr-un amortisment suplimentar al elementelor de activ;

fie prin diminuarea primelor de emisiune.

Exemplu:

Capitalul social al societății comerciale “X” S.A. este 37.200 lei, compus din 37.200 acțiuni, valoarea nominală a unei acțiuni fiind 1lei/acțiune.

Adunarea Generală a Acționarilor decide să valideze resorbția unei pierderi reportate anterior, de 8.500 lei, prin reducerea capitalului cu 20%.

Problema se poate rezolva prin: reducerea de capital prin schimbarea celor 37.200 acțiuni a 1 lei/acțiune în 37.200 acțiuni a 0,8 lei/acțiune (1 –1 x 20%).

Partea suplimentară a pierderii: 8.500 lei – 37.200 x 0,2 lei = 1.060 lei este afectată primelor de emisiune.

De aici rezultă că:

structura capitalului înaintea anulării pierderii: 37.200 acțiuni x 1 lei = 37.200 lei;

pierderea acoperită prin diminurea primelor: 1.060 lei;

structura capitalului după anularea pierderii: 37.200 acțiuni x 0,8 lei = 29.760 lei;

rezultatul reportat: 8.500 lei.

38.260 % = % 38.260

37.200 1012 “Capital subscris 1012 “Capital subscris 29.760

vărsat” vărsat”

1.060 1041 “Prime de emisiune 107 “Rezerve din

conversie 8.500

Un caz particular de diminuare a capitalului social prin resorbția pierderilor, nepevăzut în normele contabile, este “mișcarea acordeonului”. Unii specialiști au convingerea că acest caz va face obiectul practicii viitoare românești.

Această operație constă într-o creștere de capital urmată imediat de o reducere de capital, în vederea anulării pierderilor.

În contabilizarea operației se pot ivi două situații:

Dacă mărimea capitalurilor proprii este pozitivă, iar pierderile de resorbit nu depășesc jumătate din capitalul social, mișcarea acordeonului constă în:

creștere de capital, prin încorporarea de rezerve egală cu mărimea pierderilor;

urmată de o reducere de capital în vederea anulării pierderii.

Dacă mărimea capitalurilor proprii este negativă sau inferioară unei jumătăți din capital, este necesar ca acestea să fie reconstituite. Mișcarea acordeonului constă atunci dintr-o:

creștere de capital egală cu mărimea pierderilor, fie prin aport în numerar, fie prin conversia unui angajament financiar;

urmată de o reducere de capital în vederea anulării pierderii.

Reducerea de capital prin rambursarea unei fracțiuni din mărimea acestuia:

Reducerea pe această cale are loc în cazul în care capitalul este supraproporționat față de activitatea sa, atunci când se reduc investițiile dintr-un sector de activitate sau când se decide vânzarea unei părți din activul societății care nu este necesar activității sale.

Diminuarea capitalului social se realizaează prin:

reducerea valorii nominale a acțiunilor;

reducerea numărului acțiunilor ca urmare a anulării unei fracțiuni din totalul acestora;

reducerea numărului acțiunilor ca urmare a răscumpărării la bursă a unei fracțiuni din totalul acestora și anularea titlurilor răscumpărate.

Astfel de operații produc diminuarea trezoreriei necesară rambursării (- A) și diminuarea capitalurilor proprii (- P). Între cele două elemente modificate se poate interpune contul de angajamente față de asociați (contul 456 “Decontări cu actionarii/asociații privind capitalul” ).

Exemplu:

Capitalul social al societății “X” S.A. este 37.200 lei, compus din 37.200 acțiuni a 1lei, valoarea nominala a unei acțiuni. Societatea decide să-și diminueze capitalul cu 20%.

Schimbarea celor 37.200 acțiuni cu valoarea nominala de 1 lei/acțiune în 37.200 acțiuni cu valoarea nominala de 0.8 lei/acțiune (1 – 1 x 20%), și rambursarea sumei de 0,2 lei (1 –0,8) fiecărui titular de o acțiune veche:

Schimbarea acțiunilor:

1012 ”Capitalul subscris = % 37.200

vărsat” 1012 “Capital subscris 29.760

vărsat”

456 “Decontări cu asociații 7.440

privind capitalul”

Rambursarea:

456 “Decontări cu asociații = 5121 “Conturi la bănci în lei” 7.440

privind capitalul”

Răscumpărarea la bursă a 7.440 acțiuni (preț de cumpărare 1,05 lei/acțiune) și anularea acestora:

Răscumpărarea:

Prețul total de răscumpărare a imobilizarilor: 7.440 acțiuni x 1,05 lei/acțiune = 7.812 lei.

501 “Acțiuni detinute la ” = 5121 “Conturi la bănci în lei” 7.812

entitatile afiliate

Anularea acțiunilor proprii:

Partea suportată din capital: 7.440 acțiuni x 1 lei/acțiune = 7.440 lei

Partea suportată din rezerve: 7.812 – 7.440 = 372 lei

Total 7.812 lei

% = 50 “Acțiuni detinute la” 7.812

1012 “Capital subscris entitatile afiliate 7.440

și vărsat”

1068 “Alte rezerve” 372

3.1.4. Răscumpărarea acțiunilor propriului capital:

În principiu nu este admisă cumpărarea de către societate a propriilor sale acțiuni. Totuși, în anumite cazuri legislația admite răscumpărarea propriilor acțiuni cu scopul de a fi anulate, distribuite salariaților sau vândute terților.

Răscumpărarea de acțiuni în vederea distribuirii salariațiilor:

Acest tip de operații, din punct de vedere contabil, generează următoarele mișcări:

cu ocazia răscumpărării acțiunilor de către societate se debitează contul 502 “Acțiuni proprii”, cu prețul de răscumpărare, creditându-se un cont de trezorerie;

la închiderea exercițiului, dacă acțiunile proprii există încă sub această formă, trebuie să se constate un provizion pentru depreciere, în situația în care prețul de cumpărare fixat este inferior prețului de răscumpărare;

cu ocazia răscumpărării acțiunilor de către salariați, diferența între prețul de răscumpărare practicat de societate și prețul de cumpărare practicat de salariați constituie o cheltuială sau un venit excepțional. Planul de conturi românesc nu a creat structuri distincte pentru acest tip de cheltuială sau venit excepțional însă se pot folosi conturile: 671”Cheltuieliprivind calamitatile si alte evenimente extraordinare,, în cazul diferențelor negative, și 771 “Venituri din subventii pentru evenimente extraordinare si altele asimilatel”, în cazul diferențelor pozitive.

Exemplu:

Societatea “X” S.A. răscumpără acțiuni la un preț total de 650 lei; prețul de cumpărare fixat este 625 lei. Acțiunile răscumpărate sunt distribuite salariaților în contul participării acestora la profit sau prin vânzare.

Răscumprarea acțiunilor:

501 “Acțiuni detinute la entitatile = 5121 “Conturi la bănci în lei” 650

afiliate

Distribuirea de acțiuni salariaților întreprinderii (fie în contul participării lor la profit, fie în urma cumpărării):

% = 501 “Acțiuni detinute la ” 650

424 Prime reprezentind partici entitatile afiliate 625

parea personalului la profit”

671 “ Cheltuieli privind calamitatile 25

si alte evenimente extraordinare”

Răscumpărarea de acțiuni în vederea regularizării cursului în bursă:

Acțiunile astfel răscumpărate sunt contabilizate ca și în cazul precedent, utilizând deci conturile: 501, 671 sau 771. Numărul acestor titluri nu poate fi superior procentului de 10% și ele nu conferă drepturi de vot.

3.1.5. Împrumuturi din emisiunea de obligațiuni convertibile sau schimbabile în acțiuni:

Împrumuturi din emisiunea de obligațiuni, numite și împrumuturi obligatare, sunt împrumuturi pe termen lung create prin vânzarea de titluri de credit negociate de către public. Vânzarea se face, de regulă, prin intermediul unor instituții financiare sau bancare, fără să fie exclusă și posibilitatea vânzării directe de către întreprinderea emitentă. Întreprinderile care emit astfel de titluri se angajează să ramburseze la termen sau eșalonat ratele scadente și să plătească o dobândă sub forma cupoanelor atașate titlurilor de credit.

Aceste împrumuturi sunt divizate în părți egale, numite obligațiuni, rambursabile la o scadență determinată și generatoare de dobânzi, de obicei anuale. Titlurile sunt remise creditorilor care au subscris împrumutul, terți numiți și obligatari. Orice obligațiune are aceeași valoare nominală, care poate fi nominativă sau la purtător. Valoarea obligațiunilor emise de o societate pe acțiuni nu poate să depășească trei pătrimi din capitalul vărsat existent, conform ultimului bilanț aprobat. Obligațiunile, în calitate de hârtii de valoare, nu pot avea o valoare nominală mai mică de 100 de lei, valoare în funcție de care se calculează dobânda. Dobânda obligațiunii este venitul generat de aceasta (venit din punct de vedere al posesorului; cheltuială, din punct de vedere al întreprinderii emitente), calculat prin aplicarea unei rate fixe sau variabile asupra valorii nominale a obligațiunii. Cuponul este mărimea dobânzii vărsate anual (cuponul = valoarea nominală a obligațiunii x rata dobânzii).

În operațiile de vânzare și de rambursare a obligațiunilor pe lângă valoarea nominală se operează cu alte două valori (prețuri):

prețul de emisiune a obligațiunii este prețul plătit de cumpărător în momentul emisiunii, care cel mai adesea este egal cu valoarea nominală, dar poate să fie inferior valorii nominale, pentru a face împrumutul obligatar mai atractiv. În cazul în care prețul de emisiune este inferior valorii nominale, diferența (valoarea nominală – prețul de emisiune) reprezintă prima de emisiune.

prețul de rambursare a obligațiunii este prețul plătit cumpărătorului la scadență, care trebuie să fie cel puțin egal cu valoarea nimonală, dar poate să fie superior valorii nominale, pentru a face împrumutul obligatar mai atractiv. În cazul în care prețul de rambursare este superior valorii nominale, diferența reprezintă prima de rambursare.

Împrumuturile obligatare pot fi:

împrumuturi obligatare ordinare, care conferă deținătorilor de obligațiuni numai dreptul de a încasa dobânda și de a le rambursa o sumă egală cu cea “adusă” de ei;

împrumuturi obligatare complexe, care conferă deținătorilor și alte derpturi decât cele menționate mai sus. Obligațiunile complexe, la rândul lor se clasifică în:

obligațiuni convertibile: ele lasă deținătorului (titularului), conform unei parități și în termenele prevăzute în contractele de emisiune, posibilitatea de a converti titlul său obligatar în acțiuni;

obligațiuni schimbabile: ele lasă deținătorului posibilitatea să schimbe titlul său obligatar contra unei acțiuni la o scadență determinată în momentul contractului de emisiune;

obligațiuni cu bon de subscriere: ele produc două produse financiare, și anume: pe de o parte, o obligațiune ordinară și, pe de altă parte, un bon de subscriere de acțiune sau de obligațiune.

obligațiuni rambursabile în acțiuni (ORA): ele sunt rambursate în acțiuni, în loc să fie rambursate în numerar.

Contabilitatea împrumuturilor din emisiunea de obligațiuni convertibile în acțiuni:

Pentru realizarea acestei operații, auditorii trebuie să prezinte în Adunarea Generală a Acționarilor un raport prin care își dau avizul asupra bazelor de conversiune și, dacă este cazul, asupra anulării dreptului preferențial al acționarilor, de a subscrie obligațiuni convertibile. Acest raport terbuie să prevadă și modul de remunerare a persoanelor care se obligă să asigure schimbul obligațiunilor.

Împrumuturile din emisiunea de obligațiuni pot fi convertite în acțiuni în două moduri:

Cu primă convertibilă în acțiuni;

Fără primă convertibilă în acțiuni.

În primul caz, emisiunea de obligațiuni convertibile în acțiuni poate să fie tratată:

emisiune prin două operațiuni distincte: o emisiune de obligațiuni și conversiunea obligațiunilor în acțiuni;

emisiune printr-o operațiune unică efectuată în două etape.

Sub aspect contabil se pot trage următoarele concluzii:

cu ocazia emisiunii împrumutului, datoria față de obligatari este numai eventuală, ea devenind certă prin cererea de rambursare formulată de obligatari. Datorită incertitudinii datoriei, nu se va proceda la înregistrarea unei prime de rambursare, impunând totuși, crearea unui provizion pentru riscuri pentru a face față unei eventuale cheltuiali legate de o rambursare probabilă;

cu ocazia conversiunii obligațiunilor în acțiuni, suma inițială văsată cu ocazia emisiunii va fi înscrisă la capitalurile proprii, astfel prima de rambursare va fi imputată în mod automat asupra primei de emisiune;

cu ocazia rambursării obligațiunilor neconvertite, se înregistrează o cheltuială financiară corespunzătoare primei vărsate, precum și o reluare a provizionului constituit anterior în acest scop.

În al doilea caz, la emisiunea împrumuturilor se fac aceleași înregistrări ca pentru oricare împrumut obligatar. Deoarece, sistemul contabil românesc nu este dotat cu un subcont al contului 161 “Împrumuturi din emisiunea de obligațiuni”, notăm acest subcont cu 161x “Împrumuturi din emisiunea de obligațiuni convertibile”.

Conversiunea va genera o creștere a capitalurilor proprii și o diminuare a împrumuturilor obligatare convertibile.

Exemplu:

Societate “X” S.A. a emis un împrumut obligatar de 30.000 lei (30.000 obligațiuni convertibile la dorința titularului x 1 lei, valoarea nominala a unei obligațiuni).

Paritatea de conversiune este: o acțiune de 1 lei pentru 2 obligațiuni.

Posesorii a 10.000 obligațiuni decid să convertească titlurile lor. Capitalul societății va crește cu 5.000 lei (5.000 acțiuni x 1 lei/acțiune). Împrumutul obligator se va diminua cu 10.000 lei (10.000 obligațiuni x 1 lei/obligațiune). Rezultă o primă de emisiune: 10.000 – 5000 = 5000 lei.

Conversia obligațiunilor în acțiuni se va contabiliza astfel:

161x “Împrumuturi din = % 10.000

emisiune de obligațiuni 1012 “Capital subscris 5.000

vărsat”

104x “Prime de conversiune 5.000

a obligațiunilor în acțiuni”

Pentru înregistrarea primei ar fi trebuit să creem un subcont distinct al contului 104 “Prime legate de capital”, și anume contul 104x “Prime de conversiune a obligațiunilor în acțiuni”.

Contabilitatea împrumuturilor din emisiunea de obligațiuni schimbabile:

La dorința titularilor, aceste obligațiuni pot fi schimbate în acțiuni, în orice moment.

Pentru realizarea acestei operații, societatea trebuie să emită, concomitent, obligațiuni și un număr determinat de acțiuni noi, subscrise de un “terț subscriptor” cu ocazia unei creșteri de capital în numerar. Terțul subscriptor se angajează să efectueze schimbul ori de câte ori un obligatar decide să se folosească de opțiunea de schimb.

Contabilizarea împrumuturilor din emisiunea de obligațiuni schimbabile este similară cazului unei emisiuni ordinare de împrumuturi obligatare, singurul amendament fiind acela al creșterii de capital.

3.2. Contabilitatea operațiunilor de încasări și plăți efectuate prin conturile bancare:

Pentru o bună circulație a banilor, unitățile patrimoniale sunt interesate să păstreze la diferite bănci disponibilitățile lor bănești și să efectueze operații de încasări și plăți prin sistemul decontărilor fără numerar.

Decontările fără numerar sunt acele operații bancare prin care plățile, respectiv încasările se fac prin trecerea (virarea) a unei sume de bani din contul debitorului de la bancă (cumpărător sau alt plătitor) în contul creditorului de la bancă (furnizor sau alt beneficiar de drepturi). Plățile din contul debitorului se efctuează în limita disponibilităților din aceste conturi și a creditelor aprobate.

Întreprinderile își pot deschide mai multe conturi de disponibil la bancă pe activitate, destinație, unități etc, astfel încât să poată beneficia de servicii operaționale, de securitatea și valorificarea mijloacelor bănești. La efectuarea operațiilor de încasări și plăți fără numerar, prin bancă, se pot utiliza diferite forme de decontare și instrumente adecvate care să faciliteze aceste operații. În acest scop, sunt elaborate norme de efectuare a operațiilor de decontare de către Banca Națională și de băncile specializate, pe care trebuie să le respecte și să le accepte fiecare partener.

3.2.1. Contabilitatea valorilor de încasat:

Contabilitatea valorilor de încasat se realizează prin intermediul contului 511 “Valori de încasat”, cont de activ, este destinat să înregistreze efectele comerciale depuse spre încasare la scadență sau remise spre scontare, precum și cecurile de decontare, cu sau fără limită de sumă, predate la bancă spre încasare, până în momentul în care contravaloarea lor se încasează în conturile curente de la bancă.

Acest cont este un cont neoperațional, astfel el funcționează desfășurat în conturi sintetice de gradul 2, după cum urmează:

contul 5112 “Cecuri de încasat”;

contul 5113 “Efecte de încasat”;

contul 5114 “Efecte remise spre încasare”.

Contul 511 “Valori de încasat” se debitează cu valoarea cecurilor și efectelor comerciale primite de la clienți și se creditează cu valoarea cecurilor și a efectelor comerciale încasate și a sconturilor acordate, în cazul sumelor încasate înainte de scadență. Soldul debitor al contului arată valoarea cecurilor și efectelor comerciale aflate în stoc și neîncasate (neajunse la scadență).

Drepturile de creanță față de clienți pot fi decontate și prin acceptarea, respectiv preluarea unor cecuri de decontare cu sau fără limită de sumă. Aceste cecuri sunt preluate de la clienți de reprezentanții sau delegații serviciilor comerciale și predate serviciului financiar, pe factura de livrare fiind făcută mențiunea “decontat cu cec numărul…” . Prin preluarea cecului, relația comercială cu clientul privind decontarea facturii se stinge și se crează o altă relație de natură financiară pentru încasarea cecului.

În cadrul gestiunii întreprinderii este necesară evidențierea distinctă a acestor cecuri pe intervalul de la preluare până la încasare. În acest scop se folosește contul 5112 “Cecuri de încasat”, este un cont de activ, care se debitează cu valoarea cecurilor de decontare cu sau fără limită de sumă, depuse la bancă, pe bază de borderouri , pentru a fi încasate, și se creditează la încasarea cecurilor în conturile curente de la bănci. Soldul debitor reprezintă valoarea cecurilor depuse spre încasare la bancă dar încă neîncasate.

Exemplu:

Societatea comercială “X” S.A. primește în data de 15.04.N de la societatea “Y” S.R.L. un cec pentru suma de 400 lei, reprezentând contravaloarea mărfurilor livrate cu factura numărul 258/08.04.N.

La data de 16.04.N. cecul este remis la bancă spre încasare, iar la 18.04.N, în extrasul de cont, este confirmată încasarea sumei.

În contabilitatea furnizorului se înregistrează:

Primirea cecului de la client:

5112 “Cecuri de încasat” = 411 “Clienți” 400

Remiterea cecului la bancă, pe bază de borderou, spre încasare: nu se contabilizează.

Încasarea cecului remis spre încasare:

5121 “Conturi la bănci în lei” = 5112 “Cecuri de încasat” 400

În cazul în care cecurile sunt primite de la clienți și remise la bancă spre încasare, dar pentru care nu există depozite bancare (cecuri fără acoperire) sunt contabilizate sub formă de “cecuri neplătite”. Pentru o mai bună urmărire a creanței unui cec neplătit, poate fi deschis un cont distinct “Clienți-cecuri neplătite”. Cecurile fără acoperire nu sunt considerate ca fiind irecuperabile, cheltuielile aferente recuperării acestei creanțe sunt înregistrate fie în contul clientului, fie sub formă de cheltuieli ale exercițiului (Cheltuieli cu serviciile bancare și asimilate).

Dacă a fost primit și remis spre încasare un cec furat, creanța respectivă este considerată ca fiind irecuperabilă. În acest caz, este necesar prezentarea unei probe, respectiv avizul de operație la plată dat de bancă pentru un cec furat.

Efectele comerciale pot fi ținute în portofoliul de valori până la scadență și apoi depuse la bancă, spre încasare.

Dacă întreprinderea are nevoie de bani înainte de scadență sau pentru alte considerente, poate decide vânzarea acestora, operație cunoscută în cazul acestor “titluri de valoare” și sub denumirea de scontare. Termenul este de origine italiană “sconto” și exprimă plata înainte de termen, pe care se fac prin intermediul băncilor sau alte instituții bursiere. Scontul, cunoscut și subdenumirea de agio, reprezintă suma de bani, sub formă de dobândă, la care se adaugă și un comision pentru compensarea cheltuielilor de scontare ce se cuvine unității bancare pentru plata efectului comercial (bilet la ordin, cambie, cec, etc.), înainte ca acestea să fi ajuns la scadență. Suma ce reprezintă scontul se reține de către bancă din valoarea comercială a efectului comercial.

Contabilitatea acestor efecte comerciale se realizează cu ajutorul contului 5114 “Efecte remise spre scontare”, este un cont activ, care se debitează cu valoarea efectelor comerciale depuse spre vânzare (scontare), și se creditează cu sumele încasate din efectele remise spre scontare. Soldul debitor reprezintă contravaloarea efectelor comerciale depuse spre scontare, dar încă neîncasate.

Virarea de către bancă a sumelor corespunzătoare scontării efectului se face chiar într-un termen mai scurt decât cel necesar remiterii spre încasare (una sau două zile de la remitere), deoarece în circuitul scontării apare numai relația între remitent și banca sa.

Exemplu:

Societatea comercială “X” la data de 01.10.N. scontează o cambie a cărei valoarea nominala este de 2.500.000 lei și a cărei scadență este fixată la 31.10.N. Avizul de credit al băncii este primit în 03.10.N. și detaliază elementele următoare: scontul este 4,5 lei; valoarea încasată este 245,5 lei.

În contabilitatea societății “X” (remitentului) se va contabiliza:

Remiterea cambiei spre scontare:

5114 “Efecte remise spre scontare” = 413 “Efecte de primit de la 250

clienti

Încasarea contravalorii cambiei și înregistrarea scontului:

% = 5114 “Efecte remise spre 250

5121 “Conturi la bănci în lei” scontare” 245,5

667 ”Cheltuieli privind sconturile 4.5

acordate”

Efectele comerciale deținute pot fi mobilizate înainte sau la scadență. Plata efectului de către tras nu poate să fie reclamată decât la scadență. În acest sens purtătorul remite băncii efectul, la scadență sau cel mult două zile de la această dată. El nu poate să dispună de contravaloarea efectului (diminuat cu comisioanele băncii) decât la câteva zile după scadență. Intervalul între remitere și scadență este mai mic sau mai mare în funcție de faptul dacă purtătorul și trasul sunt deserviți de aceiași bancă sau de bănci diferite.

Efectele comerciale ajunse la scadență sunt scoase din portofoliul de valori, înscrise în borderouri și depuse, sub semnătură pe borderou, la bănci pentru a fi încasate.

În intervalul de la depunerea la bancă spre încasare și până la încasarea lor în conturile curente, pe seama unităților indicate la plată, evidența efectelor comerciale se realizează cu ajutorul contului de trezorerie 5113 “Efecte de încasat”. Este un cont activ, care se debitează cu valoarea efectelor comerciale depuse la bănci spre încasare și se creditează cu sumele încasate aferente acestor efecte. Soldul debitor arată valoarea efecteler comerciale depuse spre încasare la bănci, dar neîncasate la aceea dată.

Exemplu:

O societate comercială la data de 10 iunie, remite spre încasare unei bănci un bilet la ordin de 200 lei, cu scadență în 15 iunie. În 20 iunie, banca adresează societății borderoul de încasare care comportă un agio compus din comisioane de 8 lei.

Mărimea care va fi înscrisă în contul societății (netul borderoului) este: 200 – 8 = 192 lei.

Înregistrări contabile în contabilitatea societății (purtătorul):

Remiterea efectului spre încasare:

5113 “Efecte de încasat” = 413 “Efecte de primit” 200

de la clienti

Încasarea contravalorii efectului:

% = 5113 “Efecte de încasat 200

5121 “Conturi la bănci în lei” 192

627 “Cheltuieli cu serviciile 8

bancare și asimilate”

Înregistrări contabile în contabilitatea trasului (băncii):

403 “Efecte de plătit” = 5121 “Conturi la bănci în lei” 200

3.2.2. Contabilitatea operațiunilor efectuate prin conturile curente la bănci:

Aceste operațiuni sunt reflectate în contabilitate prin intermediul contului 512 “Conturi curente la bănci”, care ține evidența disponibilităților în lei și în devize aflate în conturi la bănci, a carnetelor de cec cu limită de sumă, precum și a sumelor în curs de decontare.

Contul 512 “Conturi curente la bănci” nu este operațional direct, el funcționează desfășurat pe următoarele conturi sintetice de gradul II:

5121 “Conturi la bănci în lei”;

5124 “Conturi la bănci în valuta”;

5125 “Sume în curs de decontare”;

Contul 5121 “Conturi la bănci în lei” evidențiază disponibilitățile bănești în lei, existente în contul de disponibil la bancă și mișcarea acestora ca urmare a încasărilor și plăților efectuate. Din punct de vedere al conținutului economic este un cont bifuncțional, care se debitează cu încasările în contul de disponibil bancar și se creditează cu plățile efectuate din acest cont.

Plata dintr-un cont bancar se face pe baza unui ordin de plată.

Dacă disponibilitățile existente la un moment dat în contul bancar acoperă integral volumul plăților, atunci contul 5121 “Conturi la bănci în lei” funcționează ca un cont de activ și prezintă sold debitor. Soldul debitor al contului arată disponibilitățile existente în cont.

În cazul în care disponibilitățile din cont sunt insuficiente pentru acoperirea plăților angajate la un moment dat, în baza contractelor de credit bancar, banca acordă un credit până la limita acoperirii integrale a plăților angajate, la nivelul sumelor înscrise în documentele remise spre plată. În această situație, contul 5121 funcționează ca un cont de pasiv și prezintă sold creditor. Soldul creditor al contului arată creditul acordat de bancă prin contul curent (credit de trezorerie).

Pentru disponibilitățile existente în conturile curente întreprinderea încasează dobânzi, iar pentru creditele primite prin aceste conturi se plătește dobândă. Dobânzile de primit aferente unui exercițiu financiar constituie venituri financiare pentru întreprindere, iar dobânzile de plătit constituie cheltuieli financiare.

Dobânzile de primit, respectiv de plătit, aferente contului curent de disponibil, sunt reflectate de contul 518 “Dobânzi”. Pentru înregistrarea distinctă a dobânzilor de încasat de cele de plătit contul 518 “Dobânzi” se desfășoară în subconturile: 5186 “Dobânzi de plătit” și 5187 “ Dobânzi de incasat”.

Contul 5186 “Dobânzi de plătit”, reflectând obligații față de bancă pentru plata dobânzilor, este un cont pasiv. Se crediteză cu dobânzile de plătit la creditele acordate de bănci în conturile curente și se debitează la plata acestor dobânzi. Soldul creditor al contului arată dobânzile de plătit la creditele prin conturile curente bancare.

Contul 5187 “Dobânzi de incasat”, reflectă drepturile de creanță a societăților comerciale față de bancă pentru dobânzile aferente disponibilităților bănești păstrate din conturile curente. Este un cont de activ, care se debitează cu dobânzile de primit aferente disponibilităților aflate în conturile curente și se creditează la încasarea acestor dobânzi. Soldul debitor al contului arată dobânzile de primit aferente disponibilităților bancare.

O societate comercială poate dispune de mai multe conturi de disponibil bancar, deschise la bănci diferite. În acest caz, este necesară desfășurarea contului 5121 ”Conturi la bănci în lei” pe fiecare bancă în parte.

Toate operațiunile efectuate prin conturile curente la bănci sunt înscrise în extrasul de cont, emis de fiecare bancă, pentru fiecare cont în parte. Extrasul de cont poate fi emis zilnic sau periodic (lunar, decadal sau săptămânal).

Pe baza extrasului de cont de la bancă și a documentelor justificative, operațiile de încasări și de plăți se înregistrează în fișele de cont sintetice sah, respectiv în jurnalele și în situațiile conturilor privind mijloacele bănești de la bancă.

Exemplu:

Societatea comercială “X” S.A. contabilizează operațiunile efectuate prin contul bancar, conform extrasului de cont emis de bancă la data de 15.05.N. și documentelor justificative de încasări și plăți ajunse la scadență:

Extras de cont

din 15.05.N.

Înregistrarea încasărilor efectuate prin contul curent:

5121 “Conturi la bănci în lei” = % 50

5112 “Cecuri de încasat” 36

766 “Venituri din dobânzi” 14

Înregistrarea plăților efectuate prin contul curent:

% = 5121 “Conturi la bănci în lei 172

581 “Viramente interne” 100

401 “Furnizor” 15

403 “Efecte de plătit” 55

627 “Cheltuieli cu serviciile 2,5

bancare și asimilate”

Înregistrările contabile din contabilitatea băncii sunt inverse față de cele din contabilitatea întreprinderii. Astfel, soldul debitor al contului 512 “Conturi curente la bănci” din contabilitatea unei întreprinderi, corespunde cu soldul creditor în conturile băncii și indicat în extrasul de cont emis de bancă.

În mod normal soldul contului curent confirmat de bancă prin extrasul de cont trebuie să fie egal și de sens opus cu cel din contabilitatea întreprinderii. Inexistența acestei corelații presupune efectuarea operațiunii de “punctaj bancar”, adică identificarea și justificarea diferențelor între soldurile extrasului de cont și cel al contului ținut de către întreprindere.

În cazul în care la sfârșitul perioadei se constată că soldul contului 512 “Conturi curente la bănci” nu coincide cu soldul care figurează în extrasul de cont, diferențele care se pot întâlni sunt:

întreprinderea a tras la sfârșitul exercițiului cecuri în favoarea furnizorilor, dar aceștia nu au avut timp să depună cecurile la bancă înainte de 31 decembrie;

întreprinderea depune la bancă cecurile primite de la clienții săi, dar banca nu a avut timp să consemneze aceste sume în extrasul de cont întocmit la 31 decembrie;

banca a încasat fonduri în contul întreprinderii (de exemplu creanțe asupra clienților) și dividende, încasările figurează în extrasul de cont dar întreprinderea nu a cunoscut această situație pentru că încă nu a primit extrasul de cont;

banca a facturat anumite sume întreprinderii (de exemplu cheltuieli bancare), care figurează în extrasul de cont la 31 decembrie dar de care întreprinderea nu a știut neprimind extrasul.

Contul 5124 “Conturi la bănci în valuta” ține evidența disponibilităților bănești în devize existente în contul de la bancă și a mișcării lor ca urmare a încasărilor și plăților efectuate, și a echivalentului lor în lei la cursul comercial al zilei sau la un curs fix. Este un cont de activ, care se debitează cu sumele în devize încasate în bancă și a echivalentului lor în lei, și se creditează cu sumele în devize și cu echivalentul acestora în lei, plătite din bancă. Soldul debitor reflectă sumele în devize și echivalentul lor în lei, existente în contul de la bancă.

În măsură în care băncile acordă credite în devize pentru activitatea curentă, contul 5124 “Conturi la bănci în valuta” este un cont bifuncțional.

Dacă operațiile în devize ale unei înterprinderi sunt făcute prin conturile deschise la mai multe bănci, contul 5124 se dezvoltă în conturi analitice pe fiecare bancă în parte, și în cadrul acestora pe fiecare valută ($, EUR, etc).

Operațiunile privind disponibilitățile în devize se înregistrează în contabilitate atât în devize cât și în lei.

Deoarece contabilitatea se ține, conform Legii contabilității nr. 82/1991, în monedă națională, regulamentul de aplicare a Legii contabilității prevede că operațiunile privind disponibilitățile în devize se înregistrează în contabilitate după metoda cursului zilei sau după metoda cursului fix.

La închiderea exercițiului, disponibilitățile în devize se evaluează la cursul de schimb al pieței valutare, în vigoare la aceea dată, iar diferențele de curs rezultate se înregistrează în contabilitate ca venituri sau cheltuieli financiare după caz. Astfel, diferențele de curs favorabile se înregistrează în contul 765 “Venituri din diferențe de curs valutar”, iar cele nefavorabile, în contul 665 “Cheltuieli din diferențe de curs valutar”.

Exemplu:

La data de 20.06.N. se fac următoarele operațiuni prin contul 5124 “Conturi la bănci în valuta”:

încasarea unei facturi emise la 15.04.N. în valoare de 15.000€, reprezentând mărfuri livrate unui client;

plata unei facturi emise la 21.05.N. în valoare de 8.000€, către un furnizor.

Cursurile valutare sunt următoarele:

Metoda cursului zilei:

Înregistrarea încasării creanței în valuta:

5124 “Conturi la bănci = % 64.050

în valuta” 411 “Clienți” 63.450

(15.000€ x 4,2700 lei/€) (15.000€ x 4,2300 lei/€)

765 “Venituri din diferențe 600

de curs valutar”

[15.000€ x (4,2700 – 4,2300)]

Înregistrarea plății datoriei în valuta:

% = 5124 “Conturi la bănci 34.160

401 “Furnizori” în valuta” 34.000

(8.000€ x 4,2500 lei/€) (8.000€ x 4,2700 lei/€)

665 “Cheltuieli din diferențe 1 60

de curs valutar”

[8.000€x (4,2700 – 4,2500)]

La închiderea exercițiului se înregistrează evaluarea soldului contului 5124 “Conturi la bănci în devize”, la cursul din momentul evaluării:

5124 “Conturi la bănci = 765 “Venituri din diferențe 350

în valuta” de curs valutar”

Notă: Soldul contului pe baza operațiilor înregistrate în cont este de 7.000€ (1,5 – 0,8) x 42.700 lei/€ = 29.890 lei. În momentul închiderii exercițiului soldul contului evaluat la cursul de schimb este 7.000€ x 4,3200 lei/€ = 23.240 lei. Astfel, comparând cele două valori rezultă o diferență favorabilă de curs valutar: 30.240 – 29.890 = 350 lei.

La închiderea exercițiului, această operațiune reprezintă o ajustare a soldului contului 5124 “Conturi la bănci în valuta”, reflectând disponibilul în devize evaluat la valoarea actuală în lei.

Situația contului 5124 “Conturi la bănci în valuta” la 31.12.N. se prezintă astfel:

D 5124 “Conturi la bănci în valuta” C

(1) 49.050 (2) 34.160

(3) ajustarea soldului 35 Sold debitor

(7.000€) 29.890

Sold final debitor la 31.12 N.

(7.000€ x 4,3200 lei/€) 2324

Metoda cursului fix:

Folosind aceleași date și un curs valutar fix de 4,2400 lei/€, înregistrările contabile vor arăta astfel:

Încasarea creanței în valuta (la cursul fix):

5124 “Conturi la bănci = % 63.600

în valuta” 411 “Clienți” 63.450

(15.000€ x 4,2400 lei/€) (15.000€ x 4,2300 lei/€)

765 “Venituri din diferențe 150

de curs valutar”

[15.000€ x (4,2400 – 4,2300)]

Plata datoriei în valuta (la cursul fix):

401 “Furnizori” = % 36.000

(8.000€x 4,2500 lei/€) 5124 “Conturi la bănci 33.920

în valuta”

(8.000€ x 4,2400 lei/€)

765 “Venituri din diferențe 2080

de curs valutar”

[8.000€ x (4,2500 – 4,2400)]

La închiderea exercițiului se înregistrează evaluarea soldului contului 5124 “Conturi la bănci în valuta”, la cursul din momentul evaluării:

5124 “Conturi la bănci = 765 “Venituri din diferența 140

în valuta” de curs valutar”

Notă: Soldul debitor al contului 5124 “Conturi la bănci în valuta”, conform operațiilor înregistrate este 29.680 lei (63.600 – 33.920). În momentul închiderii exercițiului soldul contului aferent cursului valutar este 29.540 lei ( 7.000€ x 4,2200 lei/€). Comparând cele două valori, rezultă o diferență favorabilă de curs valutar de 140 lei (ajustarea soldului).

Situația contului 5124 “Conturi la bănci în devize” la 31.12.N. se prezintă astfel:

D 5124 “Conturi la bănci în valuta” C

(1) 64.600 (2) 33.920

(3) ajustarea soldului 140 Sold debitor(7.000€) 2.268

Sold final debitor 2.324

la 31.12.N.

Trebuie remarcat faptul că, operațiunile de reflectare a diferențelor de curs valutar, aferente creanțelor și datoriilor în valută, nu au nici o incidență asupra rezultatului exercițiului.

Diferențele de curs valutar, între data înregistrării creanțelor și datoriilor în devize, și data încasărilor și plăților, se înregistrează ca venituri sau cheltuieli financiare, după caz.

În funcție de nevoile lor de trezorerie, întreprinderile pot efectua tranzacții pe piață valutară, prin patriciparea la operațiuni de licitație privind vânzarea sau cumpărarea de valută, după caz. Aceste operațiuni sunt înregistrate în contabilitate la cursul de schimb practicat la fiecare societate bancară, la data efectuării tranzacției.

În cazul operațiilor bănești de decontare, de regulă la sfârșitul lunii, pot să apară situații când sumele virate sau depuse de către terți nu intră în contul de la bancă al întreprinderii până la sfârșitul lunii, datorită timpului necesar circulației documentelor între unitățile bancare sau pe parcursul poștal.

În această situație, contabilitatea trebuie să soluționeze reflectarea realizării procesului de decontare a drepturilor de creanță, în condițiile în care clientul și-a achitat obligația, dar sumele, care aparțin întreprinderii, încă nu au apărut în extrasul de cont de la bancă, fiind deci în curs de încasare. Întreprinderile plătitoare, trebuie să prezinte întreprinderii, care încasează, documentele justificative din care rezultă depunerea sau virarea sumelor la bancă.

Evidențierea mijloacelor bănești în curs de încasare se fac cu ajutorul contului 5125 “Sume în curs de decontare”. Este un cont de activ care, se debitează cu sumele depuse sau virate la bănci sau prin mandat poștal de către terți, pe bază de documente prezentate unității patrimoniale, dar neapărute în extrasele de cont; și se creditează la apariția sumelor respective în extrasul de cont. Soldul debitor reflectă sumele aflate în curs de decontare.

Exemplu:

Societatea comercială “X”S.A. primește prin mandat poștal suma de 100 lei de la clientul său, reprezentând contravaloarea mărfurilor livrate cu factură. La o dată ulterioară se încasează mandatul poștal prin contul curent.

Primirea mandatului poștal se contabilizează astfel:

5125 “Sume în curs de decontare” = 411 “Clienți” 100

Încasarea mandatului poștal în contul curent:

5121 “Conturi curente la = 5125 “Sume în curs de 100

bănci” decontare”

5.2.3 Contabilitatea creditelor bancare pe termen scurt

Creditul bancar, în afara surselor proprii, ocupă un rol important în procurarea mijloacelor bănești necesare desfășurării activității de producție, comerțului, prestărilor de servicii, etc. Creditele bancare pentru finanțarea producției se acordă pe diverse termene: scurt, mediu sau lung, în lei sau în devize, percepându-se dobândă de către bănci.

La baza acordării creditelor se ține seama de o serie de reguli generale, cum sunt:

creditul bancar se acordă la cererea societății comerciale, pe destinații precise, în limita unor plafoane de credite ;

creditul bancar trebuie să fie garantat cu valori materiale sau resurse bănești viitoare, prevăzute prin bugetul de venituri și cheltuieli al societăților comerciale;

creditul bancar trebuie să fie rambursat la scadență;

creditul bancar este purtător de dobândă.

În afara creditului bancar, între agenții economici s-a înființat un sistem de împrumuturi având la bază diverse instrumente ca: simple negocieri și contracte, emisiuni de obligațiuni, vânzarea și cumpărarea titlurilor de proprietate și a valorilor mobiliare de plasament, etc.

Creditele pe termen scurt (cu termen de rambursare mai mic de un an) fac obiectul operațiilor de trezorerie, iar creditele pe termen lung și împrumuturile sunt asimilate operațiilor de capital.

Contabilitatea creditelor bancare pe termen scurt se ține cu ajutorul contului sintetic de gradul I 519 “Credite bancare pe termen scurt”, este un cont de pasiv, care se creditează cu creditele bancare pe termen scurt, acordate de bancă pe baza unor contracte pentru nevoi temporare, și se debitează cu creditele restituite băncii la scadență. Soldul creditor arată creditele bancare pe termen scurt primite și nerambursate.

Dobânziile de plătit aferente creditelor bancare se înregistrează în contabilitate cu ajutorul contului sintetic de gradul II 5198 “Dobânzi aferente creditelor bancare pe termen scurt”, este un cont pasiv, care se creditează cu valoarea dobânzilor aferente creditelor bancare pe termen scurt datorate băncii, și se debitează cu valoarea dobânzilor băncii pentru creditele pe termen scurt primite. Soldul creditor reprezintă valoarea dobânzilor datorate băncii.

Exemplu:

Societate comercială “X”S.A. primește de la bancă un credit pe termen scurt în valoare de 1000 lei, cu scadență de 3 luni și cu dobândă de 30%.

Contabilizarea creditului bancar pe termen scurt:

5121 “Conturi la bănci în lei” = 5191 “Credite bancare pe 1000

termen scurt”

Înregistrarea dobânzilor aferente acestor credite:

666 “Cheltuieli privind = 5198 “Dobânzi aferente creditelor 300

dobânzile” bancare pe termen scurt”

Contabilizarea rambursării creditului pe termen scurt și plata dobânzilor aferente:

% = 5121 “Conturi la bănci 1.300

5191 “Credite bancare pe în lei” 1.000

termen scurt”

5198 “Dobânzi aferente creditelor 300

bancare pe termen scurt”

3.2.4. Contabilitatea acreditivelor și operațiunilor de viramente interne :

Atunci când furnizorii nu au destulă încredere în clienții lor că vor putea plăti contravaloarea bunurilor livrate, lucrărilor executate sau serviciilor prestate, în timp util, solicită deschiderea de acreditive, adică cer să se facă virarea unei sume de bani din contul clientului într-un cont de acreditive pe numele furnizorului.

Acreditivele se utilizează în mod deosebit în relații internaționale, dar și în relații interne între cumpărători și vânzători, datorită avantajelor pe care le prezintă. Astfel, pentru vânzător, asigură primirea sigură și rapidă a contravaloarii bunurilor vândute, iar pentru cumpărărtor, prezintă acel avantaj că banca va controla efectuarea la timp a operațiilor de vânzare.

Închiderea conturilor de acreditive se fac la folosirea integrală a sumei, la expirarea termenului de valabilitate sau la cererea plătitorului cu avizul prealabil al terților (furnizorilor).

Evidența acreditivelor în lei și în devize deschise la bănci pentru efectuarea de plăți unui terți, precum și a mișcarii acestora ca urmare a plăților efectuate și încetării valabilității sau folosirii se ține cu ajutorul contului 541 “Acreditive”.

Contul 541 “Acreditive” este un cont de activ, care se debitează cu sumele depuse la bancă la dispoziția terților , precum și cu diferențe favorabile de curs valutar, aferente existentului în conturile de acreditive deschise în devize; și se creditează cu sumele plătite terților, sau virate în contul de disponibilități bănești ca urmare a încetării valabilității plății (folosirii acreditivului), precum și cu diferențele nefavorabile de curs valutar aferente existentului în conturile de acreditive deschise în devize. Soldul debitor reflectă acreditivele deschise la bănci și neutilizate.

Contul 541 “Acreditive” se dezvoltă pe conturi sintetice de gradul II: contul 5411 “Acreditive în lei” și contul 5412 “Acreditive în valuta”.

Exemplu:

Societatea comercială “X” S.A. deschide un acreditiv pentru suma de 1.500 lei, cu scopul de a plăti unui furnizor o sumă de 1.000 lei.

Deschiderea acreditivului:

5411 “Acreditive în lei” = 581”Viramente interne” 1.500

Plata furnizorului din acreditivul deschis la bancă:

401 “Furnizor” = 5411 “Acreditive” 1000

În cazul acreditivelor deschise în devize, contul 541 “Acreditive” reflectă acreditivul existent la finele perioadei la cursul de schimb în vigoare la data respectivă.

Operațiile în devize sunt făcute la cursul zilei sau la un curs fix. La închiderea exercițiului acreditivul existent în devize se evaluează la cursul de schimb în vigoare la acea dată, iar diferențele de curs rezultate se înregistrează în contabilitate ca venituri sau cheltuieli financiare.

Exemplu:

Societatea comercială “X” S.A. la data de 20.10.N. se deschide un acreditiv în devize pentru suma de 10.000€ la dispoziția unui furnizor. La închiderea exercițiului, condițiile aferente acreditivului deschis încă nu au fost îndeplinite, astfel acreditivul rămâne neutilizat.

Cursul valutar este:

Deschiderea acreditivului în valuta:

5412 “Acreditive în valuta” = 581 ”Viramente interne” 43.050

(10.000 x 4,3050 lei/€)

Înregistrarea diferențelor de curs valutar aferente acreditivelor în valuta, la închiderea exercițiului:

5412 “Acreditive în valuta” = 765 “Venituri din diferențe 150

de curs valutar”

[10.000€ x (4,3200 – 4,3050)]

Viramentele interne reprezintă viramentele de disponibilități dintr-un cont de trezorerie în alt cont de trezorerie. Aceste operațiuni sunt înregistrate în contabilitate cu ajutorul contului 581“Viramente interne”. Este un cont de tranzit folosit pentru contabilizarea practică a operațiilor economice, la sfârșitul cărora el trebuie soldat. Este un cont de activ, care se debitează cu sumele virate dintr-un cont de trezorerie în alt cont de trezorerie, în momentul dispunerii efectuării viramentului; și se creditează cu sumele intrate într-un cont de trezorerie din alt cont de trezorerie, în momentul confirmării efectuării operațiunii de virament. Contul nu prezintă sold.

Dacă, din cauza decalajului între datele de înregistrare, confirmarea viramentului apare după închiderea exercițiului, astfel nefiind posibilă soldarea contului 581 “Viramente interne”, pentru bilanț, soldul acestui cont este menținut în contul de disponibil bancar.

Exemplu:

Societatea comercială “X” S.A. face un virament pentru suma de 1.000 lei din contul de disponibil deschis la Banca “X” în alt cont de disponibil deschis la Banca “Y”. Ordinul de plată a fost emis la data de 05.06.N, iar confirmarea viramentului în extrasul de cont s-a făcut la 08.06.N.

Emiterea ordinului de plată (virarea) din contul deschis la Banca “X”:

581 “Viramente interne” = 5121 “Conturi la bănci în lei” 1.000

(Banca “X”)

Primirea confirmării efectuării viramentului, în extrasul de cont emis de Banca “Y”:

5121 “Conturi la bănci în lei” = 581 “Viramente interne” 1.000

(Banca “Y”)

Contul 581 “Viramente interne” este folosit și în operațiunile de transferuri de disponibilități bănești între conturile de la bancă și casieria unității patrimoniale.

3.3. Contabilitatea operațiunilor economice privind decontările în numerar:

Operațiile de plăți și încasări în numerar se caracterizează prin diversitate și frecvență, și prin mare rigurozitate în gestiune. Sumele în numerar, în lei sau în valută, de care dispune o întreprindere sunt păstrate în casieria unității, cu gestionarea lor distinctă.

Înterprinderile prin casieriile proprii efectuează următoarele operații principale:

Încasări: facturi pentru livrări de produse, mărfuri, materiale și prestări de servicii cu valori sub un anumit plafon; creanțele de la debitori, garanții; numerar ridicat din conturile de la bancă; etc.

Plăți: facturi pentru mărfuri, materiale achiziționate și pentru lucrări și servicii primite de la terți; salarii, premii, ajutoare materiale, dividende, avansuri spre decontare; etc.

Orice operație de încasare sau de plată în numerar se efectuează numai pe bază de documente justificative care au un regim special de întocmire și circulație.

3.3.1. Contabilitatea operațiunilor în numerar:

Contabilitatea mijloacelor bănești aflate în casieria unității patrimoniale și a mișcării acestora, ca urmare a încasărilor și plăților efectuate în numerar se ține distinct în lei și în devize. Contul folosit în acest scop este 531 “Casa”, cont activ, care se debitează cu sumele încasate în numerar și se creditează cu plățile de aceeași natură. Soldul debitor al contului arată numerarul, în lei și în valută, existent în casieria unității.

Sumele încasate în numerar sunt următoarele:

sume ridicate din conturile de la bancă;

sume încasate de la clienți, de la diverși debitori;

aport în numerar la capitalul social, depuse de către asociați;

încasări anticipate în numerar care privesc exercițiile viitoare (chirii, abonamente, asigurări, etc);

încasarea sconturilor obținute de la furnizori;

încasarea dividendelor pentru participarea la capitalul altor societăți comerciale;

încasarea veniturilor din cedarea valorilor mobiliare; și alte surse.

Sumele plătite în numerar sunt următoarele:

costul titlurilor de participare, titlurilor de portofoliu și altor titluri de plasament achiziționate sau răscumpărate;

plăți efectuate către furnizor;

plăți efectuate către bugetul statului;

plăți efectuate către salariați (salarii, avansuri, ajutoare materiale, dividende, protecție socială, etc).

amenzi, penalități; și alte plăți.

Contabilizarea distinctă a operațiunilor de încasări și plăți în lei și în devize, face ca contul 531 “Casa” să nu fie operațional, astfel se impune desfășurarea lui pe două subconturi: 5311 “Casa în lei” și 5314 “Casa în valuta”.

Exemplu:

Societatea comercială “X” S.A. la data de 10.06.N, ridică din contul de disponibil de la bancă suma de 1.000 lei, reprezentând avans chenzinal cuvenit salariaților; se înregistrează încasări în numerar în sumă de 500 lei, conform chitanței, de la debitori diverși; se încasează suma de 305 lei, conform chitanțelor, pentru vânzări de mărfuri în numerar.

Se înregistrează plăți privind: avansuri acordate salariațiilor în sumă de 700 lei; indemnizații pentru concediul de odihnă, conform statelor de plată a indemnizațiilor, în sumă de 80 lei; indemnizații suportate de asigurările sociale de stat, conform listei de plată a indemnizațiilor de asigurări sociale, în sumă de 30 lei; despăgubiri, amenzi, penalități în sumă de 1.00 lei.

Contabilizarea încasărilor în numerar.

5311 “Casa în lei” = % 1.805

581 “Viramente interne” 1.000

461 “Debitori diverși” 500

411 “Clienți” 305

Contabilizarea plăților în numerar:

% = 5311 “Casa în lei” 910

425 “Avansuri acordate personalului” 700

421 “Personal – remunerații datorate” 80

423 “Personal – ajutoare materiale 30

datorate”

6581 “Despăgubiri, amenzi și penalități” 100

Operațiunile privind disponibilitățile bănești în valuta se contabilizează atât în devize cât și în lei, prin transformarea acestora la cursul zilei sau la un curs fix. Evidența lor se ține cu ajutorul contului 5314 “Casa în valuta” pentru fiecare valută în parte, pe baza documentelor justificative și a registrului de casă prin care se gestionează valuta respectivă.

La închiderea exercițiului, disponibilitățile bănești în valută aflate în casieria unității patrimoniale se evaluează la cursul de schimb în vigoare la acea dată și se înregistrează diferențe de curs valutar. Diferențele de curs valutar constituie cheltuieli financiare, în cazul diferențelor nefavorabile, sau venituri financiare, în cazul diferențelor favorabile.

În ceea ce privește cheltuielile și veniturile, respectiv rezultatele financiare ale exercițiului din aceste operații în valută, se poate constata că în cazul transformării valutei în lei prin cele două metode, fie prin metoda cursului zilei (variabil), fie prin metoda cursului fix, este asigurată stabilirea acelorași rezultate.

La finele exercițiului, soldul debitor al contului 5314 “Casa în devize” se determină atât în lei cât și în devize, pe baza operațiilor înregistrate în cont.

Exemplu:

Societatea comercială “X” S.A. la data de 12.10.N. ridică de la bancă suma de 1.000€ care se acordă ca avans de trezorerie pentru deplasarea personalului în străinătate. La întoarcerea din deplasare, la data de 23.12.N, personalul justifică suma de 600€, restul fiind depus la casieria societății.

Cursul valutar este:

Ridicarea valutei de la bancă:

5314 “Casa în valuta” = 581 “Viramente interne” 4.310

(1.000€ x 4,3100 lei/€)

Acordarea avansului de trezorerie în valută:

542 “Avansuri de trezorerie” = 5314 “Casa în valuta” 4.310

Justificarea avansului în valută, acordat spre decontare:

3.314 % = % 3.315

2.586 625 “Cheltuieli cu deplasări 542 “Avansuri de 4.310

detașări și transferări” trezorerie”

(600€ x 4,3100 lei/€) (1.000 x 4,3100 lei/€)

1.728,8 5314 “Casa în devize” 765 “Venituri din 4,8

(400€ x 4,3220 lei/€) diferențe de curs

valutar”

[400€ x (4,3220 – 4,3100)]

Contabilizarea diferențelor de curs valutar aferente numerarului în devize existent în casieria societății, la 31.12.N:

665 “Cheltuieli din diferențe = 5314 “Casa în valuta” 0,8

de curs valutar”

Notă: La închiderea exercițiului, soldul debitor al contului 5314 “Casa în valuta” pe baza operațiilor înregistrate în cont este 1.728,8 lei, iar soldul final al contului evaluat la cursul de schimb din acea dată este 400€ x 4,3200 lei/€ = 1.728 lei. Comparând cele două valori rezultă o diferență nefavorabilă de curs valutar de 0,8 lei (1.728,8 – 1.728).

Situația contului 5314 “Casa în valuta” la închiderea exercițiului se prezintă astfel:

D 5314 “Casa în valuta” C

(1) 4.310 (2) 4.310

(3) 1.728

Sold debitor(400€) 1.728,8

(4) ajustare sold 0.8

Sold final debitor 1728

la 31.12.N.

3.3.2. Contabilitatea altor valori de trezorerie:

În casieria întreprinderii, alături de disponibilitățile bănești în lei și în devize, sunt păstrate și gestionate și alte valori. În această categorie sunt incluse timbrele fiscale și poștale, bilete de tratament și odihnă, tichete și bilete de călătorie și alte valori. Evidența acestor valori, precum și a mișcării lor, se ține cu ajutorul contului 532 “Alte valori”, dezvoltat pe patru subconturi corespunzătoare fiecărui fel de valori.

Din punct de vedere al conținutului economic este un cont de mijloace bănești,cont de activ, care se debitează cu prețul de cumpărare a valorilor achiziționate sau la intrarea acestor valori în patrimoniu, și se creditează cu valoarea ieșirilor din casierie (prin folosire, vânzare sau alte modalități). Soldul debitor reprezintă alte valori existente în casieria întreprinderii.

Exemplu:

Societate comercială “X” S.A. achiziționează, cu plata în numerar, timbre poștale în valoare de 10 lei. O parte din ele, în valoare de 2,5 lei, sunt eliberate pentru francarea corespondenței comerciale.

Achiziționarea timbrelor poștale:

532 “Alte valori” = 5311 “Casa în lei” 10

Eliberarea timbrelor poștale:

626 “Cheltuieli poștale și taxe = 532 “Alte valori” 2,5

de telecomunicații”

3.3.3. Contabilitatea avansurilor de trezorerie:

Avansurile de trezorerie sunt sume încredințate de întreprindere administratorilor sau altor persoane împuternicite, în vederea efectuării unor plăți în favoarea acesteia și justificării avansului acordat.

Evidența acestor operațiuni se ține în contabilitate cu ajutorul contului 542 “Avansuri de trezorerie”, cont de activ, care se debitează cu sumele acordate, în numerar sau în conturi la bănci, ca avansuri de trezorerie; și se credietază cu sumele justificate (plățile efectuate din avansurile de trezorerie). Soldul debitor al contului reprezintă sumele avansate și nejustificate încă.

Exemplu:

Societatea comercială “X” S.A. trimite în delegație într-un alt oraș un agent comercial al său pentru aprovizionarea unor materiale. La plecare agentul comercial primește un avans, în numerar, în sumă de 450 lei. La întoarcerea din delegație justifică suma primită astfel:

plata facturilor către furnizor: 325 lei;

plata unor cheltuieli de deplasare: 72 lei;

suma restituită la casieria întreprinderii: 530.000 lei.

Acordarea avansului din casierie:

542 “Avansuri de trezorerie” = 5311 “Casa în lei” 450

Justificarea avansului primit:

% = 542 “Avansuri de 450

401 “Furnizor” trezorerie” 325

625 “Cheltuieli cu deplasări, 72

detașări și transferuri”

5311 “Casa în lei” 53

3.4. Contabilitatea operațiunilor economice privind provizioanele pentru deprecierea conturilor de trezorerie:

Provizionul reprezintă rezerve constituite în exercițiul curent pentru eventualele deprecieri, ce ar putea apare în cazul conturilor de trezorerie.

Provizioanele pentru deprecierea conturilor de trezorerie, potrivit Regulamentului privind aplicarea Legii contabilității, se constituie numai pentru titlurile de plasamente.

Elementele structurale ale trezoreriei, constând din conturi la bănci și numerar în casierie, nu sunt supuse constatării de provizioane pentru depreciere, chiar dacă sunt afectate de depreciere prin erodarea puterii de cumpărarea a monedei sau recuperarea unor disponibilități bancare este incertă datorită situației precare a băncii unde sunt deschise conturile bancare.

Totuși, conform legii, societățile comerciale au dreptul să constituie provizioane în cazul disponibilităților în valută, provenite din avansuri de la clienți. Aceste provizioane sunt deductibile fiscal la nivelul pierderii nete din diferențele de curs valutar, respectiv dintre valoarea creanțelor și datoriilor evaluate la cursul de schimb al pieței valutare la sfârșitul exercițiului financiar (comunicat cu BNR) și cursurile valutare la care acestea au fost înregistrate în contabilitate. Contul folosit în acest scop este contul 1514 “Provizioane pentru restructurare”.

La închiderea exercițiului, pe baza evaluării a titlurilor de plasament de la inventariere, se poate constata faptul că valoarea de piață a acțiunilor și obligațiunilor deținute are o tendință de scădere în raport cu valoarea de cumpărare, respectiv valoarea de intrare în gestiune. Întrucât, valoarea de inventar a titlurilor de plasament este mai mică decât valoarea lor de înregistrare, diferența de minus se realizează prin constituirea unor rezerve pe seama cheltuielilor prin care se corectează indirect valoarea de înregistrare a titlurilor de plasament.

Aceste pierderi temporare de valoare aferente titlurilor de plasament sunt contabilizate sub forma provizioanelor pentru depreciere. Se utilizează contul 590 “Ajustari pentru pierderea de valoare a conturilor de trezorerie”, care este un cont cu funcție contabilă de pasiv. Se creditează cu sumele aferente deprecierii titlurilor de plasament la finele exercițiului financiar, prin includerea în cheltuieli (debitarea contului 6863 “Cheltuieli financiare privind provizioane pentru depreciere” ) și se debitează cu sumele privind reluarea provizioanelor pentru deprecierea titlurilor de plasament, când acestea devin fără obiect, prin includerea lor în venituri (creditarea contului 7863 “Venituri din provizioane pentru deprecieri”. Soldul creditor arată provizioanele constituite pentru titlurile de plasament existente în portofoliul de gestiune al întreprinderii.

CAPITOLUL IV

ÎNTOCMIREA ȘI PREZENTAREA TABLOULUI FLUXURILOR DE TREZORERIE CONFORM IAS 7

4.1. Întocmirea tabloului fluxurilor de trezorerie conform IAS 7

Întocmirea unui tablou al fluxurilor de numerar este obligatorie pentru întreprinderile care aplică standardele internaționale de contabilitate, fiind o componentă a situațiilor financiare.

Modelul tabloului de flux pentru care a optat întreprinderea trebuie să fie conform cu cerințele acestui standard legate de: obiectiv, concepte utilizate, definiții ale termenilor, structură minimală.

Întocmirea tabloului trebuie să se facă de fiecare dată când se elaborează completul de situații financiare și anume: la închiderea exercițiului financiar, precum și cu ocazia lichidării, fuziunii sau altor operații cu scop patrimonial care reclamă elaborarea situațiilor financiare în cursul exercițiului financiar.

Standardul obligă toate întreprinderile să prezinte o Situație a fluxurilor de numerar, indiferent de natura activităților lor, producătoare de venituri și indiferent dacă numerarul este un produs al activităților sau nu.

Cu toată diversitatea activităților economice (producerea și comercializarea de bunuri, prestarea de servicii, executarea de lucrări), acestea au la bază numerarul, care le asigură continuitatea și dezvoltarea.

Prin conținutul său, Situația fluxurilor de numerar răspunde nevoilor utilizatorilor de interpretare din punct de vedere economic și financiar a informațiilor contabile. Acesta cu atât mai mult cu cât este analizată în corelație cu celelalte componente ale situațiilor financiare, și anume Bilanțul, Contul de profit și Pierdere, Situația capitalurilor proprii, respective Notele la situațiile financiare, așa cum sunt ele prezentate în Cadrul conceptual și IAS 1. Precizarea trebuie făcută având în vedere că o situație a fluxurilor de numerar nu este întocmită doar în scopul raportării financiare periodice, ci poate fi elaborată la alte momente, pentru alte perioade de gestiune decât exercițiul financiar și pentru alte scopuri. Printre alte scopuri se numără: analiza unui dosar de credit, evaluări de afaceri pentru a le cunoaște valoare de piață sau altă valoare curentă, dezvoltarea unui management bazat pe valoarea creată de întreprindere.

Standardul precizează că o situație a fluxurilor de numerar ca și componentă a situațiilor financiare își relevă utilitatea în următoarele direcții:

Asigurarea calității informațiilor contabile. Prin conținutul său, Situația fluxurilor de numerar se circumscrie orientării generale a standardelor de a asigura calitatea informațiilor, printre care și comparabilitatea.

Posibiliatea efectuării unor analize financiare. Informația contabilă este utilă atunci când ea ajută la luarea unor decizii economice corecte, fundamentate. În procesul luării deciziilor sunt implicate tehnici de gestiune care folosesc instrumente specifice analizelor financiare și evaluării economice a afacerilor. Este de înțeles atunci aportul informațional suplimentar al situațiilor financiare care oferă, mai ales prin intermediul Situației fluxurilor de numerar, o bază de date parțial prelucrate din punct de vedere financiar și economic.

Analizele financiare sunt facilitate prin cunoașterea de către utilizator a:

modificării activului net al întreprinderii

structurii financiare

capacității de a influența valoarea și momentul apariției fluxurilor de numerar

relațiilor dintre profitabilitate și fluxurile de numerar

Posibilitatea evaluării afacerilor. Evaluările de afaceri, ca ramură a evaluărilor economice, de piață, sunt foarte apreciate de utilizatorii informațiilor contabile.

4.2. Prezentarea tabloului fluxurilor de trezorerie pe activități conform IAS 7

Separarea fluxurilor de numerar pe activitățile care le-au generat este utilă din următoarele considerente:

Se oferă o explicație suplimentară pentru existența la sfârșit de exercițiu a elementelor bilanțiere care reflectă poziția financiară a întreprinderii

Sunt puse în evidență separate numerarul și echivalentele de numerar; ele apar în finalul Situației fluxurilor de numerar ca o rezultantă a tranzacțiilor perioadei care au generat fluxuri de numerar, precum și a tranzacțiilor de gestiune a numeralului

Se poate proceda la o analiză factorială a variației în cursul perioadei a numeralului, localizându-se activitatea care a generat cele mai mari fluxuri de numerar, respectiv cea care a fost mare consumatoare de numerar;

Pot fi urmărite echilibrele financiare parțilale, care reprezintă explicații ale modului de asigurare a echilibrului financiar global al perioadei.

Modelul tabloului de flux de trezorerie este generalizat în întreaga lume, pe fondul renunțării la "tradiționala" concepție a fondului de rulment și a capacități de autofinanțare.

Obiectivul principal al acestuia este: furnizarea informațiilor pertinente asupra încasărilor și plăților unei întreprinderi pe parcursul unei perioade determinate și de a analiza solvabilitatea.

Modelul tabloului de flux FAS 95, adoptat de SUA în 1987, prin IASC în 1992 ( IAS 7), recomandat de FEEC are în vedere unicitatea fluxurilor monetare care au impact asupra trezoreriei în cursul perioadei considerate.

Structura documentului răspunde unui clasament funcțional al fluxurilor întreprinderii, în fluxuri de trezorerie legate de exploatare, fluxuri de trezorerie legate de investiții și fluxuri de trezorerie legate de finanțare.

Soldul operațiilor de flux pentru fiecare din categoriile prezentate partajează contribuția funcțiilor la variația trezoreriei, care trebuie justificată implicit ca diferență calculată asupra trezoreriei de la închiderea și deschiderea exercițiului.

Standardul Internațional IAS 7 definește cvasi – disponibilitățile prin referință la scadența mai mică de trei luni și nu rețin în perimetrul trezoreriei decât descoperirile de cont curent rambursabile la vedere. Împrumuturile bancare curente sunt incluse la datorii scadente și în consecință sunt atașate funcției de finanțare.

4.2.1. Activitățile de exploatare

Majoritatea concepțiilor privind politica de finanțare a întreprinderii consideră rezultatul generat de activitatea de exploatare principala sursă de finanțare. Ea trebuie urmărită și gestionată prioritar și abia pentru completarea sa, se indică apelul la surse esxterne de finanțare, cum sunt capitalurile de la acționari și de la creditori.

Situația fluxurilor de numerar transformă rezultatul exploatării într-un rezultat efectiv încasat, din care să se poată plăti cel puțin obligațiile ce decurg din menținerea potențialului actual de activitate al întreprinderii, și anume:

– Plata sotocurilor ce constituie aprovizionări – sugerată prin variația stocurilor de produse;

– Susținerea decalajului dintre aprovizioanare și obținerea stocurilor de produse – sugerat prin variația stocurilor de produse;

– Susținerea decalajului dintre obținerea stocurilor de produse și valorificarea lor – sugerat prin variația creanțelor clienți;

– Efectuarea investițiilor de înlocuire – care au ca și sursă amortizarea ca și cheltuială a exercițiului;

– Plata remunerațiilor cuvenite acționarilor și creditorilor.

Încasările generate de activitatea de exploatare – încasări de numerar din vânzarea de bunuri și prestarea de servicii precum și încasări provenite din redevențe, onorarii, comisioane și alte venituri – corespund principalelor activități producătoare de venit ale întreprinderii, așa cum sunt detaliate în IAS 18.

Plățile către furnizori incluse în fluxurile de exploatare sunt cele legate de bunurile și serviciile aprovizionate. Se deduce că, în mod normal, plățile către furnizorii de imobilizări trebuie raportate la activitatea de investiții.

Plățile și încasările legate de impozitul pe profit ar trebui identificate cu activitățile care le-au generat și raportate ca atare. Dacă acest lucru nu este posibil, ele sunt raportate integral la activitatea de exploatare.

Titlurile de valoare achiziționate în scop speculative sunt assimilate stocurilor. Ca atare, plățile și încasările care le corespund sunt prezentate în cadrul activității de exploatare.

Pentru determinarea fluxului de trezorerie legat de activitate de exploatare sunt posibile de aplicat două modalități de calcul:

plecând de la rezultatul net, pe baza punerii în evidență a marjei brute de autofinanțare din care se deduce variația necesarului de fond de rulment legat de exploatare;

plecând de la rezultatul exploatării prin eliminarea cheltuielilor și veniturilor de exploatare fără incidență asupra trezoreriei ( exceptând provizioanele pentru activul circulant care nu sunt eliminate ) se ajunge la rezultatul brut de exploatare din care se deduce variația NFRG.

Pentru obținerea fluxurilor de trezorerie legate de activitatea de exploatare se corectează fluxurile de trezorerie ale exploatării cu alte încasări și plăți legate de activitate.

Pentru a clasifica corect fluxurile de numerar trebuie analizate atent activitățile specifice ale unei întreprinderi date. Sunt considerate fluxuri de exploatare cele care rezultă din pricipalele activități producătoarede venit ale întreprinderii.

4.2.2. Activitățile de investiții

Utilitatea prezentării separate a fluxurilor aferente activității de investiții este aceea că se poate urmări cum: avansurile inițiale de fonduri s-au materializat în active care la rândul lor se vor fructifica și vor genera venituri și acestea se vor transforma în numerar.

Fluxurile de trezorerie legate de operațiile de investiții dau indicații asupra resurselor consacrate de întreprindere pentru reânoirea sau dezvoltarea activităților, în vederea menținerii stabilității fluxurilor viitoare de trezorerie.

În privința exemplelor de încasări și plăți aferente activității de investiții preizate în norma IAS 7, se impun următoarele precizări:

– plățile privind costurile de dezvoltare capitalizate aparțin activității de investiții. Costurile de dezvoltatere capitalizate reprezintă, potrivit IAS 16 respectiv IAS 38 cheltuieli ulterioare efectuate pentru imobilizări corporale și necorporale, care sunt adăugate valorii contabile a acestora, dacă este probabil că întreprinderea va beneficia de avantaje economice viitoatoare, superioare nivelului inițial de performanță al activelor.

Plățile corespunzătoare cheltuielilor ulterioare efectuate pentru imobilizări corporale și necorporale, care nu îndeplinesc aceste condiții pentru a fi capitalizate, se regăsesc în Situația fluxurilor de numerar la activitatea de exploatare, alături de celelalte cheltuieli curente.

– plățile privind construcția în regie proprie a imobiliărilor corporale sunt incluse la activitatea de investiții; pentru a putea reconstitui aceste plăți, este importantă contabilitatea de gestiune, care a generat toate cheltuielile de construcție și alte detalii pentru identificarea plăților aferente. În cazul în care nu este organizată corespunzător contabilitatea de gestiune, aceste plăți se pot reconstitui din situțiile financiare sau datele contabilității curente.

– instrumentele de capitaluri proprii sunt titluri de valoare care reprezintă părți din capitalul altor întreprinderi și care dau dreptul perceperii unor venituri financiare sau al exercitării unei influențe notabile ori a unui control asupra emitentului. Asemănătoare instrumentelor de capitaluri proprii sunt interesele în asocierile în participație, care în anumite cazuri sunt considerate instrumente financiare

– instrumentele de datorii sunt obligațiunile și alte titluri de credit care dau dreptul obținerii unor venituri financiare. În afara instrumentelor primare, în Situația fluxurilor de numerar, la activitatea de investiții, sunt incluse, de regulă și instrumentele financiare derivate, definite de standardul IAS 32. Este vorba de: contracte de opțiuni, contracte la termen, contracte swap. Clasarea la activitatea de investiții a produselor derivate se face dacă ele nu sunt deținute în scopul comercializării sau tranzacționării. În plus, ele pot fi clasate la activitatea de finanțare dacă contractile sunt deținute într-o optică de acoperire a riscului. În acest caz, ele trebuie incluse în aceași categorie ca și fluxurile de numerar legate de elementele protejate corespunzătoare.

4.2.3. Activitățile de finanțare

Fluxurile activității de finanțare sunt apreciate în special de către acționari și creditori. Cunoscând mărimea remunerării fondurilor avansate de ei (sub forma dividendelor și dobânzilor) în perioadele trecute, aceștia pot face previziuni referitoare la rentabilitatea pe care le-o va oferi investiția în întreprindere în perioadele următoare.

Acestăanaliză este posibilă în situția în care întreprinderea raportează plățile privind dividendele și dobânzile în cadrul activității de finanțare și nu al activității de exploatare.

În cadrul fluxurilor de numerar ale activității de finanțare sunt incluse încăsările și plățile ocazionate de datoriile financiare pe termen lung sau scurt. A se înțelege că aceasta este recomandarea standardului. Însă nu se interzice clasarea datoriilor financiare extreme de lichide – descoperirile de cont – în cadrul activității de gestiune a numerarului.

Printre exemplele oferite de standard privind fluxurile de finanțare se numără plățile privind leasingul financiar. Este vorba de achitarea de către locatar a ratei de leasing scadentă, compusă din suma în principal a acestei datorii financiare și din dobânda aferentă.

Dobânda corespunzătoare leasingului financiar, ca de altfel și altor datorii financiare, este inclusă la activități de finanțare conform tratamentului de bază, respectiv la activitatea de exploatare, conform tratamenului alternative.

Prin “obligații aferente unui contract de leasing financiar” se poate înțelege rată de leasing, sau doar suma în principal, înregistrată în contul 167”Alte împrumuturi și datorii asimilate”

Trebuie precizat că leasingul financiar, deși acesta genereză plăți, nu ocazionează vreo încasare care să fie reflectată în Situația fluxurilor de numerar. Aceasta pentru că respective datorie financiară are ca și contrapartidă un activ care nu poate fi înstrăinat până nu intră în proprietatea întreprinderii la încheierea contractului de leasing.

4.2.4. Interpretarea tabloului fluxurilor de trezorerie

Depășind concepția contabilă tradițională care face din tabloul de finanțare un act de stare între bilanțul de deschidere și bilanțul de închidere, tabloul fluxurilor de trezorerie constituie un document de sinteză de sine stătător a cărui primă finalitate este explicarea variației trezoreriei, la fel cum contul de rezultat explică formarea rezultatului.

Putem considera că, pe fondul realizării acestui scop relativ limitat, tabloul fluxurilor de trezorerie integrează o reprezentare normativă a dinamicii financiare a întreprinderii, iar aceasta nu poate fi neutră din moment ce obiectivele utilizatorilor au o logică financiară.

4.2.5 Limitele Tabloului fluxurilor de trezorerie

Principalele limite ale tabloului de trezorerie sunt legate de următoarele aspecte :

– conținutul, modalitățile de prezentare și de determinare a fluxurilor nete de trezorerie legate de activitate;

– evaluarea performanțelor prin fluxuri de trezorerie ;

– insuficiența aprecierii corecte a evoluției situației financiare a întreprinderii pe termen mediu și lung.

Funcțiile activității sunt definite de o manieră reziduală și depind de conținutul funcțiilor de investiție / finanțare.

Conform IAS 7, fluxurile de trezorerie legate de activitatea de exploatare compun ansamblul de fluxuri nelegate de operații de investiție și finanțare. Este totuși dificil delimitarea foarte strictă a perimetrului de activitate cu precizarea fluxurilor de trezorerie a exploatării în sens strict cu departajarea încasărilor și plăților aferente.

Clasificarea fluxurilor este în fapt influențată de logica contabilă după care fluxul net de trezorerie a activității trebuie să reflecte efectele asupra trezoreriei determinate de toate operațiile care au contribuit la rezultat. Eliminarea provizioanelor de depreciere asupra activului circulant antrenează o confuzie între flux și non flux.

Determinarea EBE, a MBA și a variației NFRG reprezintă fluxuri de finanțare calculate.

Marja brut de autofinanțare ca sold intermediar de gestiune este în contradicție cu concepția și logica tabloului de trezorerie. Aprecierea performanțelor întreprinderii pe baza tabloului de trezorerie și în special plecând de la fluxurile de activitate nu poate opera pe un orizont de timp

mediu sau lung.

Volatilitatea fluxurilor de trezorerie nu permite utilizarea acestora ca indicator de performanță decât pentru perioade scurte. În planul de gestiune, analiza performanțelor pe termen scurt este un avantaj deoarece favorizează o politică de investiții și finanțare cu garanții de recuperare și urmărire imediat.

Întreprinderea trebuie să-și modeleze propriul sistem de gestiune, caracteristicile de finanțare trebuie puse de acord cu ciclul optim de viață al activității și al produselor.

Arbitrajul între categorii de fluxuri și activități sau produse reprezintă un domeniu de strategie care trebuie individualizat în mod unic în funcție de caracteristicile întreprinderii.

Tabloul fluxurilor de trezorerie este un document de sinteză de sine stătător, care permite explicarea variațiilor de trezorerie , dar nu poate explica și motiva în totalitate evoluția reală a situației financiare a întreprinderii. Un număr de operații cu incidență asupra capitalului și a angajamentelor, nu au traducere directă în trezorerie, deci nu sunt atașate, creând distorsiuni.

CAPITOLUL V

CAZ DE INTOCMIRE SI PREZENTARE A TABLOULUI FLUXURILOR DE TREZORERIE IN CONTEXTUL COMPANIEI „PETROM”

5.1. Prezentarea generală a S.C. Petrom S.A.

Compania SNP Petrom SA a fost înființată pe 27 octombrie 1997 și și-a început activitatea pe 1 noiembrie 1997, în conformitate cu Ordonanța de Urgență nr. 49/1997 aprobată prin Legea nr. 70/1998. În Adunarea Generală Extraordinară a Acționarilor din data de 14 septembrie 2004 a fost aprobată schimbarea numelui din SNP Petrom SA in SC Petrom SA.

Societatea este înmatriculată la Registrul Comerțului municipiul București sub numărul J40/8302/1997, Cod unic de înregistrare RO1590082.

Forma juridică a societății

Petrom este persoană juridică română, înființată ca societate comercială pe acțiuni.

Petrom este o societate deținută public. Emblema societății este reprezentată de un cap de lup dacic de culoare roșie, așezat în interiorul literei ”P„.

Sediul și durata societății

Sediul principal al societății comerciale este în România, municipiul București, Calea Dorobanților nr. 239, sectorul 1. Durata societății este nelimitată, cu începere de la data înregistrării în Registrul Comerțului.

Scopul și obiectul de activitate al societății

Petrom are ca scop explorarea și exploatarea zăcămintelor de petrol și gaze naturale, transportul petrolului și al produsepor petroliere, comercializarea peoduselor prin rețele proprii distribuție,importul și exportul de țiței, produse petroliere,utilaje,echipamente și tehnologii specifice,colaborarea tehnico-economică, executarea de lucrări în străinătate.

Domeniul principal de activitate al societății este : Extracția hidrocarburilor – cod 111.

Petrom are ca obiect principal de activitate:

Exploararea și exploatarea zăcămintelor de petrol și naturale.

În afara obiectului principal de activitae, societatea va desfășura și următoarele activități:

Transportul și comercializarea țițeiului și gazelor naturale prin rețele proprii de distribuție;

Forajul sondelor;

Rafinarea țițeiului;

Comercializarea cu ridicata și cu amănuntul, de mărfuri și produse diverse;

Cercetare-proiectare;

Lucrări de intervenții, punere în producție și reparații sonde;

Investigații geologice și geofizice;

Importul și exportul de țiței, produse petroliere, petrochimice și chimice;

Import – export produse explozibile;

Aprovizionare tehnico materială, transport propriu auto, naval și aerian, de persoane și materiale pentru operațiuni tehnologice și lucrări specifice;

Prestări servicii către întreprinderi și către populație;

Activitate medicală și socială pentru salariații proprii și terțe persoane.

Capitalul social, acțiunile

Capitalul social al societății comerciale Petrom SA este în valoare de 5.664.410.833,50 lei, integral subscris și vărsat din care 5.602.816.732,80 lei și 9.544.163,19 Euro în numerar, și 26.697.708,80 lei aport în natură, fiind împărțit în 56.644.108.335 acțiuni comune, nominative, cu valoare nominală de 0,1 lei fiecare.

Structura acționariatului societății este următoarea:

OMV – 51,011 %

AVAS, în numele statulu roman – 20,639 %

FONDUL PROPRIETATEA SA – 20,110 %

BANCA EUROPEANĂ pentru RECONSTRUCȚIE și DEZVOLTARE – 2,026 %

Persoane fizice și juridice, menționate la Depozitarul Central SA București – 6,214 %.

Drepturi și obligații decurgând din acțiuni

Fiecare acțiune subscrisă și vărsată de acționari conferă acestora dreptul la vot în Adunarea Generală a Acționarilor, dreptul de a alege și de a fi ales în organele de conducere ale societății, dreptul de a participa la distribuirea profitului, conform prevederilor statutului societății și ale dispoziției legale, respectiv alte drepturi prevăzute de lege.

Obligațiile sunt garantate cu capitalul social al acesteia, iar acționarii răspund în limita valorii acțiunilor ce le dețin. Patrimoniul societății nu poate fi grevat de datorii sau alte obligații personale ale proprietarilor de acțiuni.

5.2. Organele de conducere

Adunarea Generală a Acționarilor

Adunarea Generală a Acționarilor se desfășoară în orașul de reședință al companiei – București. Conform legislației române, Adunarea Generală este convocată prin anunț public, cu 30 de zile înainte de data desfășurării ședinței. Participarea la Adunare este condiționată de deținerea statutului de acționar la data de referință prestabilită.

Nu există limită de timp pentru cei ce iau cuvântul în cadrul Adunării Generale a Acționarilor. Adunarea decide distribuirea profitului, alege si numește Consiliului de Supraveghere, numește auditorii hotărăște compensațiile materiale pentru membrii Consiliului de Supraveghere.

Petrom respectă principiul “o acțiune, un vot, un dividend”. Nu există acțiuni fără drept de vot, acțiuni care să confere dreptul la mai multe voturi sau acțiuni privilegiate. Acționarii ce dețin cel puțin 5% din capitalul social pot solicita convocarea Adunării Generale a Acționarilor. Documentele prezentate sunt postate pe site-ul companiei, la rubrica Relația cu Investitorii, fiind astfel disponibile pentru toți utilizatorii.

Consiliul de supraveghere

Consiliul de Supraveghere reprezinta interesele companiei și ale acționarilor săi și este responsabil pentru managementul general al companiei.

Petrom SA este administrată într-un sistem dualist, de către un Directorat, sub supravegherea unui Consiliu de Supraveghere, acesta va fi format din 9 membri, care pot avea calitatea de acționari ai societății.

Directoratul

Directoratul este ales de către Consiliul de Supraveghere și are în componență 7 persoane. Este entitatea care conduce activitatea zilnică a companiei și care supraveghează conducerea companiiilor din grup, asigurând atât implementarea rezoluțiilor Consiliului de Supraveghere și ale Adunării Generale a Acționarilor, cât și implentarea procedurilor interne și a prevederilor legale.

5.3. Întocmirea și prezentarea tabloului fluxurilor de trezorerie

La baza întocmirii unui tablou al fluxurilor de trezorerie stau datele și informațiile cuprinse în celelalte situații financiare principale, bilanțul și contul de profit și pierdere. Chiar dacă bilanțul redă valorile nete ale activelor, din necesități legate de metodologia întocmirii tabloului fluxurilor de trezorerie, elementele de activ ale bilanțului vor fi prezentate în valori brute.

5.3.1. Determinarea fluxurilor de trezorerie pentru anii 2008-2009

– Determinarea fluxurilor de trezorerie din activitățile de exploatare

Deși norma contabilă internațională IAS 7 recomandă utilizarea metodei directe pentru determinarea fluxurilor de trezorerie relative la activități de exploatare (pentru satisfacerea, în principal, a necesităților informaționale ale investitorilor, care pot proceda la estimarea fluxurilor de trezorerie viitoare și implicit a dividendelor ce ar putea să le încaseze în exercițiile viitoare), multe întreprinderi apelează la metoda indirectă pentru determinarea fluxurilor de trezorerie aferente activităților de exploatare, datorită concordanței ei cu o contabilitate de angajamente și a caracterului ei mai subtil, ce permite o „disimulare” a informațiilor ce nu ar trebui cunoscute de investitor.

Fluxuri de trezorerie relative la activitățile

de exploatare (metoda directă)

2008 2009

Încasările de la clienți s-au determinat pe baza relației:

Si clienți + Vânzări – Sf clienți, unde:

Si clienți = 1.451.040.640 lei (din bilanț)

Sf clienți = 1.224.650.216 lei (din bilanț)

Vânzări = Venituri din vânzări (din CPP) + TVA

Vânzări = (7.478.726.193+ 3.599.582.622) + 10.078.308.815*19%

Vânzări = 10.078.308.815 + 2.484.878.674,93 = 12.563.187.489,93 lei

Înlocuind în relația (1), obținem încasări de la clienți:

1.451.040.640 + 12.563.187.489,93 – 1.224.650.216 = 12.621.864.584,07 lei

Plățile către furnizori s-au determinat pe baza relației:

Si furnizori (din bilanț) + Achiziții de la furnizori – Sf furnizori (din bilanț)

unde:

Achizițiile de = Achiziții de + Achiziții de

la furnizori mat. prime și servicii

mater. consumabile

Achiziții de la furnizori fără TVA:

3.129.164.570,59 + 2.181.420.466,39 = 5.310.585.036.98 lei

Achiziții de la furnizori cu TVA = 5.310.585.036,98 + 5.310.585.036,98*19%

= 5.310.585.036,98 + 1.009.011.157,03 = 6.319.596.194,01 lei

Plăți către furnizori: 756.332.080 + 6.319.596.194,01 – 1.208.727.735 = 5.867.200.539,01 lei

(3) Plățile către personal se determină relativ simplu, acestea fiind regăsite în contul de profit și pierdere, în valoare de 1.745.267.588 lei.

(4) Categoria alte plăți cuprinde: impozite, taxe + alte cheltuieli de exploatare

Alte plăți = 727.538.747 + 350.471.594 = 1.078.010.341 lei

(5) Alte încasări cuprind: subvenții de exploatare + alte venituri de exploatare

Alte încasări = 386.018.992 lei

(6) Plățile privind TVA = TVA-ul aferent încasărilor de la clienți (determinat pe baza relației 1) – (TVA-ul aferent achizițiilor de la furnizori + soldul final TVA de plată preluat din bilanț), astfel:

Plăți TVA = 2.484.878.674,85 – (1.009.011.157,03 + 754.867.594,76) = 720.999.923,06 lei

(7) Plățile privind impozitul pe profit se determină astfel:

Plăți privind impozitul pe profit = Si impozit pe profit (din bilanț) + Cheltuieli cu impozitul pe profit (din CPP) – Sf impozit pe profit (din bilanț)

Plăți impozit pe profit = 382.585.857+519.706.728– 260.676.770 = 641.615.815 lei

Fluxuri de trezorerie relative la activitățile de exploatareprin metoda indirectă

2008 2009

Se poate observa că prin ambele metode (directă și indirectă) s-a ajuns la același rezultat privitor la fluxurile de trezorerie relative la activitățile din exploatare, și anume 2.954.789.370 lei respective 2.485.377.106 lei

– Determinarea fluxurilor de trezorerie din activitățile de investiții

Fluxurile de trezorerie relative la activitățile de investiții

2008 2009

Cea de-a doua etapă a procesului de întocmire a unui tablou al fluxurilor de trezorerie constă în calculul fluxurilor de trezorerie relative la activitățile de investiții. În acest scop, fiecare cont care implică încasări și plăți de mijloace bănești din activități de investiții va fi analizat individual, în scopul de a explica modificarea soldului contului de la un an la altul, din perspectiva fluxurilor de lichidități.

Activitățile de investiții se axează pe activele imobilizate reflectate în bilanț, dar ele cuprind și operațiuni care afectează plasamentele pe termen scurt din secțiunea de active circulante ale bilanțului, precum și veniturile din investiții din contul de profit și pierdere.

– Determinarea fluxurilor de trezorerie din activitățile de finanțare

Fluxuri de trezorerie relative din activitățile de finanțare

2008 2009

Cea de-a treia etapă a întocmirii fluxurilor de trezorerie constă în determinarea fluxurilor de trezorerie relative la activitățile de finanțare. Procedeele aplicate vor fi identice cu cele aferente determinării fluxurilor de trezorerie din activitățile de investiții.

Conturile analizate în această etapă fac referire la împrumuturile pe termen scurt, datoriile pe termen lung și capitalurile proprii. Vor fi luate în considerare și dividendele bănești plătite.

S.C. PETROM S.A. a înregistrat o creștere a capitalului social în cursul anului 2008. De asemenea din analiza rubricilor corespunzătoare datoriilor pe termen scurt și pe termen lung se poate observa existența acestor surse de finanțare a activității întreprinderii. Existența datoriilor pe termen scurt și pe termen lung determină în mod implicit existența datoriilor privind dobânzile de plătit.

– Determinarea variației trezoreriei nete

Variația trezoreriei nete

2008 2009

5.3.2 Analiza comparativă a fluxurilor de trezorerie pentru anii 2008 și 2009 conform metodei indirecte a companiei Petrom SA

Din analiza graficului 5.3.1. din anexă, privind numerarul net generat de activitățile de exploatare au scăzut cu 469 mil lei sau 16%, de la nivelul de 2.955 mil lei la nivelul de 2.486 mil lei.

Reconcilierea venitului net pentru anul 2009 cu numerarul net din activitățile de exploatare (înaintea modificărilor în capitalul circulant) a avut ca rezultat o ajustare netă pozitivă de 725 mil lei pentru 2007 și 427 mil lei pentru anul 2008.

Deprecierea si amortizarea au adăugat un plus de 860 mil lei în 2009 și 846 mil lei în 2008 și câștigurile din vânzarea de mijloace fixe au contribuit cu încă 15 mil lei în 2009 iar în 2008 cu pierdere rezultată din cedarea de mijloace fixe la fluxul de numerar.

Provizioanele nete mai mari pentru avarierea bunurilor(în principal creșterea valorii pentru avarieri ale mijloacelor fixe și alocații mai mici pentru creanțe, stocuri și mijloace financiare) au avut ca rezultat o creștere de 116 mil lei în 2009 și 84 mil lei în 2008.

Provizioanele nete pe termen lung mai mici ( în special cheltuieli mai mici cu restructurarea și mediul ce trebuie plătite de Companie și provizioane mai mari pentru litigii) au avut ca rezultat o scădere de 21 mil lei în 2009 și de 31 mil lei în 2008. Ieșirile de numerar au fost de asemenea generate de plata impozitului pe venit de 263 mil lei în 2009 și de 642 mil lei în 2008.

Fondurile investite în capitalul circulat, înregistrate la 31 decembrie 2009, au scăzut cu 362 mil lei în 2009 dupa o creștere în 2008 de 398 mil lei, ca rezultat al stocurilor mai mari și al crențelor care nu au fost complet compensate de datoriile mai mari.

Ieșirile nete de numerar din activitățile de investiții au fost de 3.761 mil lei în 2009 și de 3.168 mil lei în 2008

Creșterea este datorată în special investițiilor în imobilizări corporale și necorporale, însumând 3.638 mil lei în anul 2009 și 1.920 mil lei în 2008, compensate în investiții mai mici în imobilizări financiare, care au însumat 359 mil lei în 2009 și 1.657 mil lei în 2008, din care acțiunile și alte instrumente financiare au însumat 172 mil lei în 2009 și 1.014 mil lei în 2008, iar creditele acordate companiilor din cadrul Grupului au reprezentat 187 mil lei în 2009 și 643 mil lei în 2008. Ieșirile de numerar pentru activele imobilizate au fosr parțial amortizate de intrările din veniturile rezultate în urma vânzării activelor imobilizate, însumând 235 mil lei în anul 2009 și 410 mil lei în 2008.

Ca rezultat, ieșirile de numerar pentru investițiile în imobilizări corporale și necorporale, acțiuni și alte instrumente financiare au însumat 3.810 mil lei în 2009 și 2.934 mil lei în 2008, investițiile în 2009 au fost orientate cu precădere către Exploare&Producție(65%), în timp ce Rafinare&Marketing a beneficiat de 26% din volumul total al investițiilor. Restul de 9% reperezintă investiții corporative Petrom Solutions, Gaze și Produse Chimice.

În 2009, investițiile în Exploare&Producție au fost cu 85% mai mari decât în 2008, fiind orientate în special câtre activitățile de foraj și programele de modernizare și eficientizare a sondelor. În 2009, investițiile în Doljchim, au însumat 16 mil lei, cu 191% mai mari decât în 2008; acestea au fost folosite în principal pentru protecția mediului, sănătate și siguranță, infrastructură și pentru prevenirea riscurilor de incendiu la instalații.

Ieșirile de numerar din activitățile de finanțare au reprezentat exclusive plăți ale dividendelor, însumând 1.423 mil lei în 2009 și 396 mil lei în 2008, compania a rambursat împrumuturi în valoare de 478 mil lei și a majorat capitalul social cu 38 mil lei.

În concluzie, pe parcursul întregului an 2009, întrările pozitive de numerar din exploatare au fost folosite integral pentru a acoperi investiții seminificativ mai mari și pentru a plăti dividende mai mari, ceea ce a avut ca rezultat o scădere a poziției de numerar la sfârșitul anului.

5.4. Analiza indicatorilor de lichiditate

5.4.1 . Indicatorul lichidității curente

Indicator lichiditate curenta = Active circulante/Datorii curente

Indicatorul lichidității curente a scăzut în anul 2009 față de 2006 cu 34.53 %, valoarea înregistrată în 2008 este mai mare decât valoarea recomandată acceptabilă care este 2, iar în 2009 valoare indicatorului a scăzut foarte puțin sub 2. Această scădere a indicatorului de lichiditate se datorează activelor circulante totale care au înregistrat o scădere cu 25% față de 2008, ajungând la 4.690.827.457lei, în principal ca urmare a scăderii contului “Casă și conturi la bănci”.

Acest indicator oferă societății garanția acoperirii datoriilor curente din activele curente deținute.

5.4.2 . Indicatorul lichidității imediate

Indicator lichiditate imediată = (Active circulante-Stocuri/Datorii curente)

Indicatorul lichidității imediate are aceeași tendință de scădere ca și indicatorul lichidității curente iar această diminuare se datorează creșterii ponderii stocurilor deținute de Petrom în cadrul activelor circulante cât și ca urmare a scăderii contului “Casă și conturi la bănci” cu 78,18%, datorită investițiilor și plății dividendelor.

Reprezentarea grafică în Anexa 1(tabelul 4.4.)

5.5. Analiza corelației creanțe – datorii

Viteza de rotație a debitelor – creanțe = SdC *360/CA

SdC = sold creanțe

Viteza de rotație a creditelor – datorii = ScD *360/CA

ScD = sold datorii

Se constată o creștere a duratei de recuperare a creanțelor cu 22 zile în anul 2009 față de 2008 care se datorează cresterii soldului creanțelor cu 48,14% în timp ce cifra de afaceri a înregistrat o ușoară diminuare.

Durata de plată a datoriilor înregistrează aceeași tendință ca și durata de recuperare a creanțelor crescând în anul 2009 față de 2008 cu 13 zile. Creșterea duratei de plată a datoriilor se datorează creșterii soldului de datorii în cursul anului 2009 cu 14,30%.

Reprezentarea grafică în Anexa 1(tabelul 4.5.)

5.6. Efectele aplicarii metodei indirecte de deteminare a fluxurilor de trezorerie in cazul Companiei Petrom

Prin metoda indirectă, pornind de la valoarea contabilă a rezultatului exercițiului financiar, sunt efectuate ajustări pentru determinarea fluxului de numerar. Compania Petrom aplică contabilitatea de angajamente înregistrând veniturile și cheltuielile în momentul facturării lor și nu în momentul încasării sau plății lor, iar în calculu profitului sunt luate în considerare unele elemente de venituri și cheltuieli nemonetare, care nu presupun intrări sau ieșiri de numerar din trezorerie, ceea ce face să crească diferența dintre mărimea rezultatului realizat și mărimea numerarului din trezorerie.

Prin aplicarea metodei indirecte Compania Petrom urmărește:

Eliminarea efectelor contabilității de angajament prin luarea în considerare a capitalului de lucru net. Ca atare, din rezultatul exercițiului se scade variația stocurilor, variția creanțelor și se adaugă variația datoriilor de exploatare;

Eliminarea veniturilor și cheltuielilor nemonetare(amortizarea și provizioanele constituite sau reluate pe venituri) prin adunarea cheltuielilor calculate cu amortizarea și provizioanele constituite și scăderea veniturilor din reluarea provizioanelor;

Eliminarea acelor elemente de venituri și cheltuieli care nu sunt legate de activitatea de exploatare.

CAPITOLUL V

CONCLUZII

Prin tema intitulată Tabloul fluxurilor de trezorerie ca model de analiză a performanțelor întreprinderii, am realizat o analiză teoretică și practică, legată de conceptul de flux de trezorerie. Analiza realizată prezintă problematica fluxurilor la nivelul întreprinderilor, în diferite sisteme de contabilitate și în spiritul normelor naționale și internaționale de standardizare a conținutului și a formei financiare.

După părerea mea în analiza fluxurilor de numerar, trebuie avute în vedere informațiile care sunt puse la dispoziția utilizatorilor de către conducerea întreprinderii. În acest sens, bilanțul pune în evidență, într-o manieră globală, soldul lichidităților și echivalentelor de lichidități ale întreprinderii la începutul și sfârșitul perioadei. Prin examinarea bilanțurilor referitoare la două perioade consecutive, se poate preciza dacă lichiditățile și echivalentele de lichidități au crescut sau au scăzut în decursul perioadei. Totuși, bilanțul nu indică cauzele care au determinat creșterea sau scăderea lichidităților și echivalentelor de lichidități pe parcursul exercițiului financiar. Pe de altă parte, contul de profit și pierdere prezintă informații referitoare la veniturile, cheltuielile și rezultatele degajate de diferitele activități – și care reprezintă puncte de reper, privind sursele și utilizările lichidităților și echivalentelor de lichidități – dar nici această situație financiară nu explică de ce elementele respective au crescut sau au scăzut.

Prin urmare consider că tabloul fluxurilor de trezorerie, prezintă astfel de fluxuri, cunoscute sub numele de încasări și plăți în cursul unei perioade. Altfel spus, tabloul fluxurilor de trezorerie, arată de unde au provenit lichiditățile și cum au fost ele utilizate, explicând în acest fel, cauzele variației numerarului și echivalentelor de numerar.

Principalul obiectiv al tabloului fluxurilor de trezorerie este identificarea fluxurilor de intrare și de ieșire în trezoreria unei întreprinderi, ceea ce dă posibilitatea utilizatorilor de informație contabilă – cu precădere creditorilor și finanțatorilor de a evalua capacitatea de mobilizare a resurselor unei înreprinderi în scopul obținerii de lichidități și a nevoii de finanțare.

Totodată informațiile din tabloul de trezorerie permite aprecierea aptitudinii firmei de a respecta scadența angajamentelor și de a plăti dividende. Tabloul fluxurilor de trezorerie, furnizează informații asupra flexibilității financiare a întreprinderii.

Trei rațiuni calitative pot fi avansate pentru a justifica alegerea tabloului fluxului de trezorerie :

(1) motivația preponderent care justifică trezoreria ca indicator de gestiune a întreprinderii în analiza riscului de faliment,

(2) caracterul obiectiv al fluxurilor de trezorerie,

(3) adaptarea flexibilă a tabloului de trezorerie la previziuni.

Prin trezorerie, întreprinderea poate să controleze echilibrul dintre finanțarea internă și cea externă și pe această cale să- i asigure perenitatea, poate să justifice rațional opțiuni de gestiune și analiză în fundamentarea strategiei de utilizare a resurselor, poate să controleze pe termen scurt măsura solvabilității, iar pe termen lung măsura necesarului de finanțare.

Importațna trezoreriei ca model de echilibru în valoare absolută și relativă constă în accea că evoluția sa controlată poate să caracterizeze cu certitudine evoluția întreprinderii ( ca entitate de control ) : stare bună de sănătate, prevenția și tratarea adecvată a riscurilor de vulnerabilitate și faliment.

Ca model de echilibru structural dinamic, spre deosebire de alte modele, trezoreria are un plus de obiectivitate.

Spre deosebire de fondul de rulment trezoreria este un indicator privilegiat în raport cu normele practicii internaționale, a cărui măsură nu este afectată nici de alegerile metodelor contabile, nici de estimările înregistrate la închiderea conturilor anuale.

Tabloul fluxurilor de trezorerie permite analiza retrospectivă sau previzională a dinamicii financiare a întreprinderii.

Tabloul fluxurilor de trezorerie furnizează o informație istorică compatibilă și comparabilă asupra fluxurilor monetare ceea ce constituie o prețioasă bază de fundamentare a previziunii fluxurilor de trezorerie viitoare făcând posibilă estimarea coerentă a creației de valoare la care participă întreprinderea.

Elaborarea de către întreprinderi a unui tablou al fluxurilor de trezorerie este necesară datorită utilității acestuia, atât pe plan intern (pentru managementul întreprinderii), cât și pe plan extern, în special pentru investitorii și creditorii întreprinderii.

Managerii întreprinderii utilizează informația degajată de tabloul fluxurilor de trezorerie pentru a determina gradul de lichiditate al întreprinderii, pentru a evalua efectele unor decizii strategice majore privind investițiile și finanțarea sau pentru a propune politica de dividende.

Investitorii și creditorii utilizează informațiile cuprinse în tabloul fluxurilor de trezorerie în vederea determinării capacității întreprinderii de a genera fluxuri pozitive de lichidități, de a-și achita datoriile, de a plăti dividende și dobânzi, de a-și previziona nevoile suplimentare de finanțare, precum și pentru a-și explica diferența dintre profitul net, obținut cu ajutorul contului de profit și pierdere, și fluxurile nete de lichidități generate de activitatea de exploatare, considerată principala activitate producătoare de profit a întreprinderii. Teoria și practica financiară au demonstrat că cei interesați de o anumită întreprindere își vor baza deciziile economice referitoare la aceasta în funcție de capacitatea întreprinderii de a genera fluxuri de numerar în viitor. Fluxurile de trezorerie precedente oferă informații relevante despre viitorul flux de trezorerie deoarece ele ilustrează modul în care întreprinderea generează numerar și cum îl cheltuie.

Atât investițiile, cât și întreprinderea în ansamblul său pot fi evaluate prin diferite metode, dar rezultatele cele mai realiste sunt obținute prin intermediul metodelor axate pe veniturile viitoare nete actualizate. Astfel, încasările nete viitoare obținute din exploatarea unui obiectiv sau a unei instituții reprezintă elementul esențial în cadrul metodei, iar calculația acestui indicator lasă loc multor interpretări.

În contabilitatea fluxurilor de trezorerie există multe concepte și standarde care trebuie dezvoltate. Acestea nu sunt necesare doar pentru scopurile contabilității financiare, ci și pentru aspecte financiare ce privesc alocarea capitalului.

Se consideră că o dezvoltare a contabilității fluxurilor de trezorerie oferă un cadru interdisciplinar și util pentru contabilitatea financiară și de gestiune, iar tabloul fluxurilor de trezorerie va deveni și în România un instrument indispensabil luării deciziilor de către toți utilizatorii de informații financiare.