Contabilitatea Marfurilor Si Ambalajelor la S.c Nitela Impex S.r.l

Cuprins

Introducere

Prezentarea societății comerciale de referință

Organizare și funcționare

Structura capitalului social și a finanțării

Conducerea entității

Structura organizatorică a entității

Obiectul de activitate

Strategia, filosofia și modul de operare al SC Nitela

Piața pe care operează, principalii furnizori și clienți

Sinteza economico-financiară

Studiu de caz privind contabilitatea mărfurilor și ambalajelor la S.C Nitela Impex S.R.L

2.1 Organizarea generală a contabilității

2.2 Metode de organizare a contabilității stocurilor

2.2.1 Metoda inventarului permanent

2.2.2 Metoda inventarului intermitent

2.3 Metode de evaluare folosite la intrarea și ieșirea din gestiune a stocurilor

2.4 Sistemul de documente utilizat in gestiunea mărfurilor și ambalajelor

2.5 Logistică, fluență și eficiență în mișcarea stocurilor

2.6 Contabilitatea mărfurilor

2.6.1 Reflectarea în evidențe a mărfurilor

Înregistrarea reducerilor de preț aferente cumpărărilor și vânzărilor

Contabilitatea ambalajelor

2.7.1 Recunoașterea în contabilitate a ambalajelor care circulă pe principiul vânzare-cumpărare

2.7.2 Contabilitatea ambalajelor care circulă în sistem de restituire

Constatarea și valorificarea rezultatelor la inventarieriere

2.9 Pregătirea și publicarea informațiilor financiare privind activele studiate

Concluzii

Bibliografie

Anexe

Introducere

Comerțul se constituie sub forma unui sector de activitate extrem de complex în cadrul economiei actuale, fiind structurat pe multiple domenii din cadrul cărora distingem serviciile de distribuție a căror pondere este semnificativă.

Comerțul a apărut ca fază intermediară între funcția de producție și cea de consum, asigurând un echilibru necesar în cadrul pieței, precum și fluiditatea actelor de vânzare, respectiv cumpărare.

Premisele care au stat la baza apariției comerțului au fost distanța care îi separă pe producătorii și consumatori, precum și disproporțiile existente între nevoile clienților și ofertele producătorilor în ceea ce privește cantitatea produselor.

1.Prezentarea societății comerciale de referință

Înființată în anul 1996, Societatea Comercială Nitela Impex S.R.L este în prezent una din cele mai importante companii din regiunea Oltenia care activează în domeniul distribuției bunurilor de larg consum. Sediul entității în perioada 1996-1999 a fost reprezentat de punctul de lucru situat pe strada Brestei.

Pe lângă contribuția importantă pe care firma o are la nivelul pieței de distribuție a alimentelor și băuturilor, aceasta contribuie și la dezvoltarea producție la nivel local, dar și la nivel național, reprezentând externalizarea departamentului de vânzari a unor producători de top precum Heineken România, Romaqua Borsec SA, Alexandrion, Prodvinalco, Cotnari, Jidvei, Murfatlar, Recaș, Vincon, Angelli, Perla Harghitei, Santal, Mandy Foods, etc.

Anul 1999 marchează o etapă importantă în dezvoltarea societății în cauză, activitatea acesteia desfășurâdu-se de la începutul acestui an în cadrul Stațiunii Pomicole-OLMEC. Tot în acest an entitatea avansează către sistemul distribuției directe.

În anul 2000, datorită performanțelor înregistrate, compania are posibilitatea de a-și achiziționa propriile spații de depozitare, urmată de construcția sediului central situat în Brazda lui Novac în anul 2003. Societatea a continuă să crească, urmând ca în anul 2008 să primească certificarea I.S.O.

Luna noiembrie a anului 2009 a marcat o nouă etapă de dezvoltare în evoluția companiei, odată cu deschiderea unei filiale la Slatina. Dacă la momentul respectiv societatea înregistra un număr mediu de 217 angajați, numărul acestora a crescut la 280 în anul 2011, ca urmare a deschiderii unei filiale la Drobeta Turnu Severin, societatea constituindu-se astfel din 7 divizii, acoperind cca. 90% din piața de Horeca.

Întrucât poziția fostului sediu central din cartierul Brazda lui Novac ajunsese un impediment în cadrul procesului de dezvoltare al societății, managerul entității a luat decizia de a investi într-un nou sediu situat pe Centura de Nord a Craiovei a cărui valoare este estimată la cca 3 milioane de euro, fără a lua în calcul terenul pe care acesta se construiește, fiind cea mai mare investiție privată din Craiova realizată în perioada 2014-2015.

Astfel, la data de 23.05.2015, compania Nitela inaugurează Centrul Logistic, o construcție impresionantă ce beneficiază de spații de depozitare de aproximativ 7.000 de mp în cadrul cărora există și o zonă destinată congelării și refrigerării, precum și 1.000 de mp de spații rezervate birourilor.

Un spațiu de depozitare mai mare precum cel pe care entitatea îl deține în prezent deschide noi oportunități de afaceri. Astfel, în urma investiției pe care compania a realizat-o pentru construcția noului sediu, investiție realizată atât din fonduri proprii cât și din fonduri atrase, managerul entității dorește să extindă activitatea prin realizarea de importuri de produse pentru hoteluri, restaurante și baruri, în prezent negociindu-se contracte cu importanți furnizori din state europene precum Italia, Spania și Grecia. Se estimează că efectele investiției realizate se vor transpune asupra activității începând cu anul 2016.

În prezent, compania înregistrează un număr mediu de 300 de angajați care își desfășoară activitatea în județele Dolj, Olt și Mehedinți, având un portofoliu de aproximativ 2000 de produse.

Organizare și funcționare

S.C Nitela Impex S.R.L se constituie sub forma unei persoane juridice române cu capital privat ce își desfășoară activitatea în conformitate cu prevederile existente în Legea 31/1990 și în actul constitutiv. Societatea a fost înregistrată la Oficiul Național al Registrului Comerțului având numărul J16/218/1996 și Codul Unic De Identificare 8187878.

Entitatea își desfășoară activitatea prin intermediul Centrului Logistic situat pe Aleea Șimnic nr. 553, dar și prin intermediul punctelor sale de lucru:

Romania, Craiova, cart.Brazda lui Novac nr.215, Dolj;

Romania, Craiova, Prel. Severinului nr.176, Dolj .

Romania, Craiova, str.Brestei nr.205, Dolj

Romania, Slatina, str. Depozitelor nr.19, Olt

Romania, Cosoveni, Platforma Banu Maracine, Dolj

Romania, Carcea, str. Gara Veche nr.4, Dolj

Numărul mare de puncte de lucru, spațiile ample de depozitare, precum și numărul angajaților și mijloacelor logistice reliefează importanța deosebită pe care această entitate o acordă proximității, cu cât se situează mai aproape de clientul final, cu atât mai bine îî pot anticipa și satisface necesitățile.

1.1.1 Structura capitalului social și a finanțării

Capitalul social total subscris de catre asociati este de 3.050.000 lei, constituit din 30.500 parti sociale, nominative si indivizibile, in valoare de 100 lei fiecare.

Aportul asociatilor la capitalul social este urmatorul:

Participarea asociaților la beneficii și pierderi este proporționala cu numărul și valoarea parților sociale deținute, conform legii.

Potrivit situațiilor financiare anuale publicate de către societate, rezultatul reportat a avut urmatoarea evoluție în cursul anului 2014 : a crescut cu valoarea rezultatului din 2013 (6 132 049 lei) și s-a diminuat cu valoarea dividendelor repartizate ( 500.000 lei ), rezultând o creștere de 4 940 064 lei.

Rezervele din reevaluare au scăzut cu suma de 481 389 lei pe măsura amortizării activelor reevaluate, prin trecerea la surplus realizat din reevaluare (care a crescut cu aceeași suma) și a crescut cu suma de 1 468 582 lei ca urmare a reevaluării construcțiilor la 31.12.2014.

Profitul exercițiului financiar a scazut în 2014 cu 2 420 140 lei fața de 2013.

Tot din situațiile financiare publicate se observă faptul că în anul 2014 entitatea a contractat un credit pe termen lung în vederea finanțării investiției realizate pentru construcția actualului sediu, a carui valoare se ridică la cca 3 milioane de Euro, diferența fiind acoperită din fonduri atrase.

Conducerea entității

Potrivit actului constitutiv al entității, conducerea societății se exercită de către Adunarea Generala a Asociaților care funcționează conform Legii nr.31/1990, cu modificările ulterioare.

Adunarea decide prin votul reprezentând majoritatea absolută a asociaților și a părților sociale. Fiecare parte socială dă dreptul la un vot, acesta putând fi exercitat și prin corespondență.

Adunarea Generala a Asociaților, organul suprem de decizie al societății, are prerogative în ceea ce privește aprobarea bilanțului și repartizarea beneficiului net, desemnarea eventualilor administratori și cenzori, revocarea și încetarea activității acestora, precum și urmarirea eventualilor administratori și cenzori pentru daunele pricinuite societății, desemnând persoana însărcinată să realizeze această acțiune. Totodată, Adunarea Generală a Asociaților are putere de decizie în ceea ce privește aprobarea structurii organizatorice, a numărului de posturi și a nivelului salariilor, modificarea, fuzionarea, dizolvarea sau lichidarea societății, precum și modificarea actului constitutiv.

Administratorii sunt obligați să convoace Adunarea Generală a societații la sediul social cel puțin o dată pe an, sau ori de câte ori este necesar.

Administrarea societații se face de către administrator, Asociatul A, care are putere deplină în angajarea și reprezentarea societații în relațiile cu terții. Administratorul trebuie să realizeze toate operațiunile cerute pentru ducerea la îndeplinire a obiectivelor societații, fiind obligat să ia parte la toate adunările societații, având dreptul să contracteze pentru societate împrumuturi sau leasing-uri, garantând cu bunurile societății.

Obligațiile și răspunderile administratorului sunt reglementate de dispozițiile referitoare la mandat si de cele speciale prevazute de Legea nr.31/1990 republicată. Astfel, administratorul este raspunzător fața de societate pentru realitatea vărsămintelor efectuate de asociați, situația reală a dividendelor plătite, existența și ținerea corectă a registrelor cerute de către lege, precum și stricta îndeplinire a hotărârilor Adunării generale, a îndatoririlor pe care legea și actul constitutiv le impun.

1.1.3 Structura organizatorică a entității

Pentru a defini organizarea întreprinderii este necesar să pornim de la câteva delimitări conceptuale. În acest sens identificăm organizarea structurală a entității ca fiind gruparea funcțiunilor, activităților, atribuțiilor, sarcinilor și operațiilor, în raport de anumite criterii, precum și repartizarea lor pe grupuri de muncă, în vederea concretizării condițiilor care să asigure realizarea obiectivelor întreprinderii. Rezultatul acestei organizări structurale îl reprezintă constituirea compartimentelor de muncă, precum și gruparea acestora pe linii și niveluri ierarhice, adică structura organizatorică a entității.

Potrivit lui T. Nistorescu și D. Constantinescu, structura organizatorică este definită ca fiind „ansamblul subdiviziunilor organizatorice și persoanelor astfel constituite încât să creeze condițiile organizatorice necesare îndeplinirii obiectivelor întreprinderii„.

Reprezentarea grafică a structurii organizatorice se realizează prin organigrama entității (Anexa 1) care prezintă sintetic relațiile existente între diferite niveluri decizionale și structuri specializate.

Societatea este structurată în direcții, compartimente, servicii și divizii după cum urmează:

Direcția financiara este substructura internă a societații care asigură , organizează și coordoneaza fondul financiar si de comert al societatii in integralitatea sa , fondurile financiare lichide provenite din faptele de comert ale societatii si din alte venituri , relatia cu bancile , cash-flow-urile , relatia de creditare , urmarind derularea normala a activitatii financiar-valutare a societatii atat in relatia directa furnizori-societate , clienti-societate cat si in relatia cu unitatile de credit raportat la derularea contractelor de credit incheiate , reinnoirea acestora ,a liniilor de credit , a gajurilor si garantiilor acordate precum si incasarea si plata la termen si scadenta a instrumentelor de plata bancare fara executare imediata .

Directia financiara este condusa si coordonata de directorul financiar care se subordoneaza pe linie ierarhica numai directorului general al societatii , fata de care raspunde in derularea activitatilor sarcinilor si atributiilor stabilite prin deciziile interne si prin fisa postului .

Directorul financiar poate fi inlocuit pe perioada in care nu isi poate desfasura activitatea in mod motivat de o persoana numita prin decizie de catre directorul general.

Directorul financiar poate inlocui directorul general in urma unei decizii exprese a acestuia pentru perioada in care acesta nu isi poate indeplini atributiile , cu privire la toate atributiile directorului general sau numai pentru o parte din acestea .

Directia economica este substructura interna a societatii care asigura organizeaza si coordoneaza contabilitatea societatii , evidenta si gestiunea clientilor precum si serviciile de facturare a marfurilor vandute de societate acestora in desfasurarea activitatii economice , inregistrarea si evidentierea fondului de comert al societatii , relatia de comert cu serviciile si directiile corespunzatoare apartinand furnizorilor societatii , gestionarea si evidentierea stocurilor de marfuri , inventarierea acestora precum si toate celelalte atributii si sarcini economico-fiscale obligatii ale societatii conform normelor fiscale si comerciale .

Directia economica este condusa si coordonata de directorul economic care se subordoneaza pe linie ierarhica numai directorului general al societatii , fata de care raspunde in derularea activitatilor sarcinilor si atributiilor stabilite prin deciziile interne si prin fisa postului .

Directorul economic poate fi inlocuit pe perioada in care nu isi poate desfasura activitatea in mod motivat de o persoana numita prin decizie de catre directorul general.

Directorul economic poate inlocui directorul general in urma unei decizii exprese a acestuia pentru perioada in care acesta nu isi poate indeplini atributiile , cu privire la toate atributiile directorului general sau numai pentru o parte din acestea

In cadrul directiei economice functioneaza compartimentele contabilitate si compartimentul facturare si evidenta clienti .

Compartimentul contabilitate desfasoara activitati specifice de contabilitate economic-financiara conform obiectul de activitate comerciala a societatii .

Compartimentul facturare si evidenta clienti desfasoara activitati specifice de emitere si inregistrare de facturi fiscale emise catre clientii societatii precum si de evidentiere acestora in contabilitatea societatii .

Compartimentul de resurse umane este substructura interna a societatii care asigura , organizeaza si coordoneaza resursele umane ale societatii , evidentierea contractelor individuale de munca , evidenta salariatilor , respectarea normelor de munca, sanatate si de protectie a muncii , precum si toate celelalte relatii de munca existente intre societate pe de o parte si angajatii societatii in desfasurarea normala a activitatii , inclusive contractul colectiv de munca , respectarea regulamentului de ordine interioara si a prezentului regulament de organizare si functionare .

Compartimentul de resurse umane este condus si coordonat de responsabilul de resurse umane care se subordoneaza pe linie ierarhica numai directorului general al societatii , fata de care raspunde in derularea activitatilor sarcinilor si atributiilor stabilite prin deciziile interne si prin fisa postului .

Responsabilul de resurse umane poate fi inlocuit pe perioada in care nu isi poate desfasura activitatea in mod motivat de o persoana numita prin decizie de catre directorul general.

Responsabilul de resurse umane poate inlocui directorul general in urma unei decizii exprese a acestuia pentru perioada in care acesta nu isi poate indeplini atributiile , cu privire la toate atributiile directorului general sau numai pentru o parte din acestea

Compartimentul de management este substructura interna a societatii care asigura, organizeaza si coordoneaza conducerea si managementul societatii in conformitate cu prevederile Legii 31/1990 republicata si cu modificarile ulterioare , ale normelor Uniunii Europene si in conformitate cu normele de calitate ISO 9001 .

Compartimentul de management este condus si coordonat de un responsabil de management care se subordoneaza pe linie ierarhica numai directorului general al societatii , fata de care raspunde in derularea activitatilor sarcinilor si atributiilor stabilite prin deciziile interne si prin fisa postului .

Responsabilul de management poate fi inlocuit pe perioada in care nu isi poate desfasura activitatea in mod motivat de o persoana numita prin decizie de catre directorul general.

Responsabilul de management poate inlocui directorul general in urma unei decizii exprese a acestuia pentru perioada in care acesta nu isi poate indeplini atributiile , cu privire la toate atributiile directorului general sau numai pentru o parte din acestea

Asistent manager-ul asigura coordonarea si conducerea executiva a secretariatului societatii , a cabinetului directorului general al societatii , relatia dintre structurile interne ale societatii si relatia directorului general cu acestea .

Directia comerciala este substructura interna a societatii care asigura , organizeaza si coordoneaza activitatea efectiva de comert a societatii , suportul tehnic si logistic oferit fortei de vanzari , administrarea logisticii necesare desfasurarii activitatii comerciale a societatii precum si in integralitatea sa comertul efectiv desfasurat de societatea atat pe relatia cu furnizorii cat si cu clientii societatii .

Directia comerciala este condusa si coordonata de un director comercial care se subordoneaza pe linie ierarhica numai directorului general al societatii , fata de care raspunde in derularea activitatilor sarcinilor si atributiilor stabilite prin deciziile interne si prin fisa postului .

Directorul comercial poate fi inlocuit pe perioada in care nu isi poate desfasura activitatea in mod motivat de o persoana numita prin decizie de catre directorul general.

Directorul comercial poate inlocui directorul general in urma unei decizii exprese a acestuia pentru perioada in care acesta nu isi poate indeplini atributiile , cu privire la toate atributiile directorului general sau numai pentru o parte din acestea

In subordinea directorului comercial se afla serviciul vanzari , serviciul logistica serviciul adminsitrativ si serviciul tehnic substructuri ale directiei comerciale subordonate pe linie ierarhica si administrativa acesteia .

Serviciul vanzari este substructura interna a directiei comerciale care se ocupa in mod nemijlocit si efectiv de promovarea si vanzarea produselor comercializate de societate raportat la fiecare categorie de produse .

Serviciul vanzari este condus si coordonat de un director de vanzari cu atributii specifice stabilite prin decizii interne si fisa postului .

Serviciul vanzari este compartimentat in divizii de vanzari coform specificului fiecrui segment de produse comercializate si raportat la anumite categorii de clienti , dupa cum urmeaza:

Divizia Nestle – condusa si coordonata de un director de vanzari/divizie si 6 directori de zona

Divizia Alimentare – condusa si coordonata de un director de vanzari/divizie si 5 directori de zona

Divizia Delta – condusa si coordonata de un director de vanzari/divizie si 6 directori de zona

Divizia Bauturi – condusa si coordonata de un director de vanzari/divizie si 5 directori de zona

Divizia Bere – condusa si coordonata de un director de vanzari/divizie si 5 directori de zona

Divizia Horeca+Bere – condusa si coordonata de un director de vanzari/divizie si 5 directori de zona

Divizia Engross+Ext – condusa si coordonata de un director de vanzari/divizie si 5 directori de zona

Serviciul logistica este substructura interna a directiei comerciale care se ocupa in mod nemijlcit si efectiv serviciile de livrare de marfuri catre clientii societatii in urma vanzarilor si comenzilor preluate de serviciul vanzari precum si de incasarea si evidentierea in casieria societatii a sumelor incasate ca si pret de vanzare a marfurilor comercializate de societate prin serviciul vanzari

Serviciul logistica este condus si coordonat de un sef serviciu logistica cu atributii specifice stabilite prin decizii interne si fisa postului

In cadrul serviciului se regasesc partea de casierie precum si serviciile de livrare de marfuri, gestionarii si gestiunile acestora , soferii livratori si helper-ii , existand totodata o relati directa de colaborare cu serviciul de facturare , parte a directiei economice din cadrul societatii .

Serviciul administrativ este substructura interna a directiei comerciale care se ocupa in mod nemijlocit si efectiv de administrarea bazei economice a societatii , a patrimoniului imobiliar si a mijloacelor fixe ale societatii .

Serviciul administrativ este condus si coordonat de un sef serviciu administrativ cu atributii specifice stabilite prin decizii interne si fisa postului

In cadrul serviciului se regasesc categoriile de personal cu atributii de paza , de curatenie , de intretinere precum si stivuitoristii .

Serviciul tehnic este substructura interna a directiei comerciale care se ocupa in mod nemijlocit si efectiv de administrarea bazei auto a societatii , a parcului auto in integralitatea sa ca si support tehnic in desfasurarea activitatii societatii .

Serviciul tehnic este condus si coordonat de un director tehnic cu atributii specifice stabilite prin decizii interne si fisa postului .

In cadrul serviciului se regasesc categorii de personal care asigura partea de inmatriculari auto , reparatii auto precum si service-ul autovehiculelor din parcul auto al societatii .

1.1.4 Domeniul de activitate

Activitatea firmei producătoare se finalizează odată cu ajungerea bunurilor și serviciilor la consumator. Pentru a ajunge însă la consumator, acestea trebuie să parcurgă sfera distribuției, obiectul distribuției mărfurilor fiind acela de a transfera produsele finite din stadiul producției în cel de cumpărare și consum. Acest lucru este posibil după localizarea punctelor de vânzare, după ce vor fi stabilite modalitățile de aprovizionare cu mărfuri a acestor puncte, după stabilirea sistemelor de transfer, manipulare, transport și asigurare a produselor, precum și stabilirea modalităților de etalare, prezentare și vânzare.

Domeniul principal de activitate conform clasificarii CAEN este 463-Comerț cu ridicata al produselor alimentare, al băuturilor și al tutunului, iar ca activitate principală: 4634-Comerț cu ridicata al băuturilor.

Această clasă include:

comerțul cu ridicata al băuturilor alcoolice

comerțul cu ridicata al băuturilor nealcoolice

cumpărarea de vin în vrac și îmbutelierea fără transformare

Această clasă exclude:

activități de amestecare a vinului sau a altor băuturi spirtoase distilate.

Potrivit unui clasament realizat de către un site de specialitate , pe segmentul firmelor a căror principală activitate este definită prin intermediul acestui cod de clasificare, în funcție de valoarea cifrei de afaceri, Nitela ocupă poziția a 3-a, primele poziții find ocupate de Carlsrom Beverage CO și B.D.G Import.

Pe lângă domeniul principal de activitate, entitatea mai desfășoară o serie de activități, regrupate sub codul CAEN 8292- Activități de ambalare, în baza unui contract încheiat cu Heineken România.

Aceasta clasa include:

activitati de ambalare pe baza de tarif sau comision, indiferent daca sunt sau nu implicate procese automatizate:

imbutelierea lichidelor, inclusiv bauturi si alimente

ambalarea corpurilor solide (ambalarea in blistere, acoperirea cu folie etc.)

etichetarea, stampilarea si imprimarea

impachetarea coletelor si cutiilor de cadouri

Aceasta clasa exclude:

fabricarea de bauturi racoritoare si productia de ape minerale

activitati de ambalare în conexiune cu activitatile de transport

Strategia, filosofia și modul de operare al SC Nitela Impex SRL

În prezent, activitatea SC NITELA IMPEX SRL se desfășoara atât în Dolj,cât și în judetul Olt și Mehedinti societatea beneficiind de o infrastructură bine pusă la punct alcătuită dintr-o suprafață de depozitare de cca 7000 mp, inclusiv o zonă de congelare-refrigerare, precum și un parc auto dimensionat la peste 200 de autoturisme și autoutilitare.

Principiul care stă la baza activității întregii organizații este „Nu limităm provocările, provocăm limitele“.

Entitatea adoptă o strategie de distribuție intensivă care diferă în funcție de zona, livrând bunuri către clienți organizaționali, en-gros-iști și retaileri.

Condiția succesului într-o economie de piață aflată în permanentă schimbare este flexiblitatea de care o entitate dă dovadă în raport cu cererea existentă pe piață și mediul concurențial. Realizarea unei distribuții de calitate este țelul companiei și zi de zi se urmarește îmbunătățirea activității în vederea atingerii acestui deziderat. În cadrul domeniului de distribuție au loc ample procese destinate cunoașterii fluctuațiilor ce caracterizează cererea și oferta de bunuri comercializate pe această piață, entitatea studiată acționând în două direcții esențiale.

În primul rând este organizată activitatea de aprovizionare, prin intermediul căreia entitatea își procură atât bunurile destinate comercializării, cât și resursele necesare realizării obiectivelor acesteia (combustibil, piese de schimb, echipamente de protecție, etc). În acest sens se realizează o corelație între necesarul de aprovizionare întocmit și programul de aprovizionare, volumul comenzilor înaintate către furnizori și resursele disponibile sau care urmează să fie achiziționate de către entitate în vederea efectuării livrărilor corespunzătoare. De asemenea, în această etapă se negociază contracte economice cu diverși agenți economici, urmărirea și realizarea acestora, precum și depozitarea bunurilor aprovizionate.

Principalul furnizor de la care firma trebuie să își asigure în permanență un stoc minim pentru a nu se afla în ipostaza de a nu onora comenzile primite este Heineken România.

Activitatea de desfacere este cea de-a doua axă principală pe baza căreia este organizată activitatea entității. În cadrul acestei etape se urmărește derularea contractelor deja încheiate, precum și identificarea potențialilor clienți și realizarea efectivă a livrărilor. Ca urmare a politicii companiei de eficientizare și modernizare, sistemul de preluare al datelor este complet informatizat iar preluarea comenzii, verificarea stocului și realizarea facturii se face în timp real, având ca suport de transmisie de date internetul.

Prin modul său de lucru, societatea se ridică la nivelul pretențiilor și exigențelor oricărui partener interesat, concentrându-se pe dezvoltarea noilor metode de distribuție.

Gama sortimentală de produse oferite este:

-Apă (Harghita, Stânceni, Aquatique, Biborțeni, Borsec, Dorna);

-Băuturi alcoolice (Alexandrion, Angelli, Murfatlar, Grandis, Chivas, etc);

-Băuturi carbogazoase (Coca Cola, Ice Tea Power, San Pelegrino, etc);

-Cafea și ceaiuri (Jacobs, Illy, Loyd);

-Energizante (Dr. Pepper, Hell, Red Bull);

-Produse alimentare (croissante și patiserie, alune, semințe, ulei, etc) ;

-Furaje.

1.3 Piața pe care operează, principalii furnizori și clienți

Stadiul comerțului românesc actual este rezultatul unei perioade de tranziție în cadrul căreia s-au produs ample modificări, nu întotdeauna pozitive, acestea conducând la transformarea trasăturilor sale. Dintre transformările pozitive se pot lua în discuție: apariția și dezvoltarea proprietății private, intrarea pe piața românească a unor mari firme străine, modernizare tehnicilor și tehnologiilor comerciale, eficientizarea unor metode moderne de vânzare, etc. Printre cele negative se pot include: lipsa unui cadru legislativ corespunzător și neaplicarea normelor existente, pregătirea deficitară atât a întreprinzătorilor din domeniu cât și a personalului angajat, dezvoltare haotică a sectorului, etc.

Distribuția este unul dintre elementele componente ale mixului de marketing, alături de preț, produs și promovare, ale cărui strategii ghidează sau ar trebui să ghideze activitatea oricărui jucător de pe piața serviciilor de comerț și distribuție. Cuvintele cheie ale succesului întreprinzătorilor din comerț sunt distribuție, distribuție și iar distribuție, dat fiind faptul că în perioada contemporană consumatorul este din ce în ce mai pretențios și dorește să beneficieze de o ofertă vastă de produse și servicii care să-i satisfacă necesitățile de zi cu zi. Satisfacerea acestor necesități poate fi realizată doar printr-o distribuție promptă și eficientă.

Procesul de restructurare și modernizare a sistemului de distribuție românesc a început în anul 1990, odată cu apariția proprietății private și pătrunderea pe piața din România a unor grupuri de distribuție recunoscute la nivel internațional. Comerțul cu amânuntul a fost dominat începând cu anul 2001 de către marile lanțuri de magazine care au sesizat potențialul crescut pe care îl oferă acest segment de piață.

Dezvoltarea distribuției moderne a avut la bază declinul comerțului traditional, marile grupuri comerciale cucerind cote considerabile de piață. Faptul că acest sector este caracterizat printr-o concurență accerbă nu poate fi decât un avantaj pentru consumatorul final, deoarece o concurență puternică contribuie la îmbunătățirea calității serviciilor prestate și produselor comercializate.

În ultimii ani, sectorul de distribuție românesc s-a dezvoltat pe atât pe fondul integrarii țării noastre în Uniunea Europeană, cât și datorită procesului amplu de schimbare și evoluție pe care îl traversează piața românească în ansamblu, acesta fiind cauzat de fluctuațiile determinate de criza economică. De asemenea, rolul distribuției în cadrul economiei de piață se accentuează pe fondul diversificării și intensificării producției și consumului, astfel că sistemul de distribuție trebuie să fie rapid și dinamic.

Firmele de distribuție se confruntă cu presiuni tot mai mari, generate atât de nevoile diverse pe care clienții le au, cât și de apariția unor noi competitori pe acest segment de piață. Astfel, firma de distribuție trebuie sa preîntâmpine nevoile clientului său întrucât, în cazul în care acesta nu este mulțumit de serviciile prestate, poate determina într-un fel sau altul decizia furnizorului în ceea ce privește selectarea unei firme de distribuție. Așadar, condițiile de livrare, termenele de plată, dar și discount-urile oferite diferă de la un client la altul.

Concurența firmei Nitela în domeniul distribuției de produse alimentare vine din partea hypermarket-urilor, care, odată cu tranziția la economia de piață, au înregistrat cea mai spectaculoasă evoluție la nivelul segmentului de retail. Dacă la începutul anilor 90` această piață era dominată de un singur jucător, respectiv Metro, un retailer european ce operează prin aproximativ 2200 de locații prezente în 32 de țări, în momentul actual putem vorbii de mari lanțuri precum Carrefour, Cora, Kaufland, Auchan care își dispută supremația în fața comsumatorului român, devenit din ce în ce mai sofisticat.

Clienții Nitela constituie o componentă importantă a activității entității, ca urmare a faptului că fără clienți o societate, fie producătoare, fie distribuitoare, nu poate rezista pe piață, mai ales în contextul crizei economice actuale și a concurenței existente . Aceștia sunt reprezentați de comercianți en-gros și en-detail pentru produsele pe care firma le comecializează. Dintre cei mai importanți clienți ai firmei amintim: Helin, Coliseum, Lactaq, Lux Premier, Romaqua Serv, Romnicon, Flormang, Teoden, City Bar, Servomont Import Export, Elecsis, etc.

La rândul său client, compania își selectează cu grijă furnizorii, această poziție contribuind la înțelegerea mai ușoară și mai exactă a dorințelor și nevoilor clienților săi, de care ține permanent seama în desfașurarea activității sale, oferindu-le cea mai bună consiliere.

Parteneriatele sale sunt orientate pe termen lung, drept dovadă stau colaborările cu Heineken, Romaqua Group, Alexandrion, PPD Romania, Angelli, Jidvei, Murfatlar si mulți alții.

1.4 Sinteza economico- financiară

ANEXA 2 si 3

Lichiditatea curentă reflectă capacitatea firmei de a-și onora datoriile pe termen scurt prin transformarea activelor circulante (in categoria cărora regăsim elemente de natura stocurilor, creanțelor, investițiilor pe termen scurt) în numerar, iar lichiditatea unei entități este apreciată ca fiind acceptabilă atunci când activitățile curente desfășurate de aceasta generează suficient numerar în vederea onorării plăților curente exigibile.

Relația existentă între totalitatea activelor circulante și datoriile pe termen scurt suferă modificări pe parcursul desfășurării activității operaționale, din cauza unei multitudini de factori dintre care amintim politica de gestiune a stocurilor,modalitatea de plată a furnizorilor, precum și modalitatea de încasare a clienților, toate acestea având impact asupra lichidității curente.

Atunci când se analizează acest indicator trebuie vazut în primul rând pe ce se bazează:

la numărător: se presupune că elementele de stocuri și creanțe se transformă în numerar la valoarea la care sunt înregistrate în contabilitate, însă, uneori, aceste active fie nu mai există, fie nu mai sunt valorificabile sau ușor transformabile în numerar. Așadar, prin supradimensionarea stocurilor sau creanțelor se apreciază eronat indicatorul de lichiditate.

la numitor: datoriile pe termen scurt reprezintă, de obicei, datorii reale și exigibile, unele fiind prutatoare de costuri și penalități pentru întârziere.

În general, finanțatorii consideră ca fiind acceptabile valorile mai mari de 120%, deci entitatea beneficiază de o lichiditate bună, valorile sale fiind cuprinse între 140% și 210%.

Lichiditatea imediată sau rata rapidă exprimă capacitatea unei entități de a-și onora obligațiile pe termen scurt prin transformarea activelor cu grad mare de lichiditate în numerar sau echivalente de numerar. Nivelul acceptabil in cazul acestui indicator este greu de stabilit, având în vedere faptul că în cadrul activului patrimonial structura stocului depinde de tipul afacerii. Totuși, nivelul minim considerat a fi acceptabil este de 80%, astfel încât putem afirma că entitatea se bucură de o lichiditate imediată acceptabilă. În timp ce în anul 2012 valoarea acestui indicator atingea pragul de 104,49%, în 2013 a atins o valoare semnificativă de 154,05%, urmând ca în anul 2014 să sufere o ușoară depreciere, ajungând la 151,70%.

În cazul în care, totuși, entitatea are nevoie de o apreciere considerabilă în ceea ce privește indicatorii de lichiditate, aceasta poate acționa în următoarele direcții:

creșterea eficienței operaționale prin reducerea unor cheltuieli fixe sau prin reducerea cheltuielilor privind publicitatea, întreținerea, reparațiile, cheltuielile ocazionate de contractarea unui leasing sau, dacă este posibil, prin creșterea vânzărilor.

creșterea nivelului de colectare a creanțelor.

o mai bună gestionare a stocurilor

rescadențarea datoriilor pe termen scurt

Rata solvabilității generale reflectă capacitatea unei entități de a face față tuturor scadențelor sale, atât pe termen scurt, cât și pe termen lung. În cazul în care datoriile sunt semnificative, acestea sunt asociate unui risc financiar crescut, fapt care determină scăderea nivelului de solvabilitate al entității. Intervalul de siguranță în cazul acestui indicator este considerat a fi 150-300%. Potrivit rezultatelor obținute pe baza datelor existente în bilanțul entității, aceasta înregistrează următoarele valori : 212, 69% în 2012, 315,79% în 2013 și 263,57% în 2014. Având în vedere că indicatorii depășesc valoarea de 100%, putem aprecia solvabilitatea entității ca fiind bună.

Potrivit calculelor efectuate, indicatorii respectă următoarea regulă: Rsg ≥ Lg ≥ Li.

Rata solvabilității patrimoniale putem aprecia că este normală întrucât se încadrează în intervalul 30-50%, indicând ponderea surselor proprii în pasivul entității.

Rata autonomiei financiare exprimă gradul de independență al entității față de creditorii săi. Cu cât valoarea acestui indicator este mai mare, cu atât gradul de independență financiară este mai ridicat. Din considerente impuse de normele bancare, acest raport trebuie să fie mai mare sau egal cu 0.5%.

Potrivit graficului, observăm că independent financiară a entității a avut de suferit pe parcursul anului 2014 odată cu contractarea împrumutului pe termen lung.

Rata de finanțare a stocurilor, indicator relevant pentru entitățile a căror principală activitate este comerțul, reflectă gradul în care capitalurile permanente finanțează stocurile. Valoarea acestui indicator în cazul entității studiate este mai mare decât 1, ceea ce înseamnă că stocurile sunt finanțate pe baza capitalurilor permanente, fără a fi nevoie de alte datorii.

Rata datoriilor este o rată care ține cont de ansamblul datoriilor și este rata data de raportul dintre datoriile totale și activele totale, fiind considerate o rată de stabilitate. Valorile normale pentru acest indicator sunt cuprinse în intervalul [0,1). În contextual economic actual este probabil ca rezultatul acesti indicator să fie mai mare decât 0, însă este greu de apreciat la ce distanță ar trebui să se situeze față de 1.

Rata capitalului propriu față de activele imobilizate exprimă condițiile de finanțare a imobilizărilor prin intermediul capitalului propriu. Valorile supraunitare pe care acest indicator le are în cazul entității studiate semnifică faptul că ansamblul imobilizărilor este finanțat prin intermediul capitalurilor proprii.

Rata capitalului permanent față de activele imobilizate exprimă condițiile de finanțare a activelor imobilizate pe baza capitalurilor permanente. La fel ca și în cazul indicatorului precedent, o valoare supraunitară semnifică faptul că ansamblul imobilizărilor este finanțat din capitaluri permanente, cum este și firesc de altfel.

Prin compararea capitalului permanent cu activele imobilizate nete obținem o noțiune fundamental în analiza financiară și anume fondul de rulment. Acesta reprezintă întregul capital circulant existent în circuitul unei firme, la un moment dat, imobilizat în masa activelor circulante.

Fondul de rulment net global reprezintă surplusul resurselor durabile în raport cu imobilizările financiare, disponibil pentru finanțarea activităților de exploatare.

Deoarece valoarea capitalurilor permanente depăsește valoarea activelor imobilizate, acest fapt constituie o premisă a asigurării echilibrului financiar. Creșterea constantă a fondului de rulment net global pe care entitatea o înregistrează poate fi pusă pe seama capacității de aufofinanțare care, cu toate că se calculează la sfârșitul exercițiului financiar, se manifestă pe întreaga durată a exercițiului prin încasarea veniturilor și efectuarea cheltuielilor. De asemenea, aprecierea acestui indicator se poate realiza prin creșterea reală a capitalurilor, respectiv prin aporturi ale asociaților. În cazul în care entitatea înregistra o diminuare a FRNG, aceasta se datora fie distribuirii de dividende, fie achiziției de imobilizări. O valoare negativă a acestui indicator se traduce prin faptul că o parte a activelor imoblizate este finanțată prin intermediul datoriilor pe termen scurt.

Un alt indicator important, Necesarul de fond de rulment, măsoara nivelul fondului de rulment necesar pentru desfășurarea normală a activității de exploatare. O valoare pozitiva a NFR (stocuri+ creante > datorii curente) este bună dacă stocurile sunt marfuri ușor vandabile iar clienții sunt buni platnici.

Prin compararea Fondului de rulment net global cu Necesarul de fond de rulment obținem Trezoreria netă, indicator ce reflectă echilibrul general al întreprinderii. Se poate observa o trezorerie netă pozitivă în cazul entității studiate, reflectată în Casă și Conturi la bănci.

Rotația activului total arată câte rotații sunt necesare pentru a obține cifra de afaceri. Acest indicator facilitează calculul vitezei de rotație a activului total.

Rotația activelor circulante arată câte rotații sunt necesare pentru a obține cifra de afaceri. Orice firma își dorește ca în condițiile existente să sporească valoarea coeficientului, ceea ce reflectă o accelerare a vitezei de rotație. Dacă măsurăm nivelul vitezei de rotație în zile, evident că firma este interesată de scurtarea duratei, deci de micșorarea valorii coeficientului, micșorare ce semnifică același fenomen de accelerare. Rezultă de aici că dinamica celor doi indicatori este invers proporțională.

Marja comercială măsoară câștigul obținut de către entitate din vânzarea mărfurilor. Marja comerciala a oricărei entități trebuie să acopere costurile aferente vânzării de mărfuri (promovare produse, stocare, distributie etc) si costurile indirecte ale firmei (management general, activitati administrative). Factorii de influență asupra marjei comerciale sunt ; portofoliul de produse și cel de clienți, nevoia de cumpărare a clienților, prețurile de vânzare și costurile bunurilor, reducerile de preț.

Profitul net este dat de diferența dintre toate veniturile și toate cheltuielile înregistrate de societate pe parcursul exercitiului financiar din care se scade impozitul pe profit datorat.

Marja profitului net arată cât profit net generează fiecare leu de vanzari, fiind influențat pe langa activitatea operatională, de politica de investiții, de finanțare și fiscală a companiei. Se spune ca profitul net reprezintă remuneratia capitalurilor proprii, respective câștigul acționarilor. Pe termen lung, o afacere care nu genereaza castig pentru actionari nu e justificabila economic.

Studiu de caz privind contabilitatea mărfurilor și ambalajelor la S.C Nitela Impex S.R.L

Stocul reprezintă cantitatea de bunuri (materii prime, materiale etc.) existente, la un moment dat, ca rezervă în depozitul unui magazin, al unei întreprinderi, într-o piață în vederea asigurării continuității producției sau a desfacerii.

Conform OMFP 1802/2014 stocurile pot fi:

Bunuri achiziționate în scopul revânzării

Bunuri finite sau în curs de execuție fabricate de întreprindere

Materii prime, materiale, utilități ce urmează a fi folosite în producție

Costul serviciului pentru care întreprinderea nu a recunoscut încă venitul aferent, în cazul prestărilor de servicii.

Spre deosebire de activele imobilizate, activele circulante se află într-o continuă fluență valorică, ele schimbându-și forma materială și utilitatea (marfă, creanțe, bani) în cadrul circuitului economic al patrimoniului. Astfel, în faza de aprovizionare, activele circulante sub forma de bani se transformă în stocuri de materii prime și materiale, în faza de producție stocurile de materii prime și materiale se consumă, rezultând stocuri de producție în curs de execuție, care, după ultima operație de prelucrare, devin produse finite, iar în faza de desfacere sunt vândute clienților, operație care generează drepturi față de aceștia.

Potrivit Regulamentului de aplicare a Legii Contabilității nr 82/1991, această clasă patrimonială este definită în felul următor: „Contabilitatea stocurilor și comenzilor în curs de execuție cuprinde ansamblul bunurilor și serviciilor din cadrul entității, destinate : fie pentru a fi vândute în starea în care se află, sau după prelucrarea în cadrul procesului de producție, fie consumului de la prima utilizare.

În categoria stocurilor regăsim:

materii prime

materiale consumabile

materiale de natura obiectelor de inventar

producția in curs de execuție

produse

stocuri aflate la terți

animale

mărfuri

ambalaje

Fără doar și poate, în cadrul unei entități al cărei principal obiect de activitate este comerțul, categoria principală de stocuri pe care o regăsim sunt mărfurile. Acestea pot fi definite ca fiind bunurile pe care întreprinderea le cumpără în vederea revânzării sau produsele pe care aceasta le predă spre vânzare magazinelor proprii.

Alături de mărfuri, în categoria stocurilor regăsim ambalajele, bunurile necesare pentru protecția mărfurilor pe durata transportului și depozitării sau pentru prezentarea lor comercială.

2.1 Organizarea generală a contabilității

Politicile contabile reprezintă principiile, bazele, convențiile, regulile și practicile specifice aplicate de o entitate la întocmirea și prezentarea situațiilor financiare anuale, elaborate in baza Reglementarilor contabile conforme cu Directiva a patra a Comunitatii Economice Europene, aprobate prin Ordinul MFP nr. 1802/2014.

Politicile contabile trebuie cuprinse într-un manual pe care fiecare entitate este obligată sa îl dețină. Acesta este elaborat de către specialiștii în domeniu, fiind rezultatul consultării cu managementul entității in vederea selectării politicilor, respectiv tratamentelor contabile considerate a fi cele mai potrivite în susținerea și prezentarea informațiilor corecte și coerente. Manualul de politici contabile este aprobat de administrator, iar respectarea acestuia este asigurată prin intermediul controlului intern, organizat la nivelul entității.

În cazul modificării unei politici contabile, entitatea trebuie să precizeze în notele explicative natura modificării, precum și motivele pentru care entitatea consideră că modificarea oferă informații mai credibile și mai relevante, pentru ca utilizatorii să poată aprecia efectul acesteia asupra rezultatelor entității. Deși modificarea manualului de politici contabile este realizată doar dacă legea o cere, documentul trebuie actualizat ori de câte ori există operațiuni noi al căror tratament trebuie standardizat prin completarea și aprobarea ulterioară a politicilor contabile aplicabile, dar nu mai târziu de întocmirea situațiilor financiare anuale.

S.C NITELA IMPEX S.R.L organizează și conduce contabilitate proprie potrivit Legii Contabilității nr. 82/1991 cu modificările ulterioare. Situațiile financiare anuale au fost întocmite în conformitate cu prevederile OMFP 3055/2009. Începând cu anul 2015, entitatea respectă prevederile OMFP 1802/2014.

Contabilitatea, domeniu specializat în cunoașterea, măsurarea, evaluarea, gestiunea și controlul activelor, capitalurilor proprii și datoriilor, precum și a rezultatelor obținute în urma activității desfășurate de către persoanele fizice sau juridice, are rolul de a asigura înregistrarea cronologică și sistematică, prelucrarea, publicarea și păstrarea informațiilor referitoare la poziția și performanță financiară, precum și situația fluxurilor de trezorerie, necesare atât utilizatorilor interni, cât și celor externi, respectiv investitori actuali sau potențiali, creditori financiari și comerciali, clienți, instituții publice, etc.

Contabilitatea se organizează în limba română și în moneda națională. În ceea ce privește contabilitatea operațiunilor în valută, potrivit reglementărilor elaborate în acest sens, aceasta se ține atât în moneda națională, cât și in valută.

Orice operațiune economico-financiară desfășurată în cadrul entității se consemnează în momentul efectuării într-un document care va constitui baza înregistrărilor în contabilitate, dobândind calitatea de document justificativ. Astfel, documentele justificative care stau la baza înregistrărilor din contabilitate angajează răspunderea celor ce le-au întocmit, vizat și aprobat, precum și a celor care le-au înregistrat în contabilitate, după caz.

Potrivit legii, entitatea are obligația să efectueze inventarierea generală a elementelor de activ și de pasiv deținute la începutul activității, cel puțin o dată pe an pe parcursul funcționării lor, în cazul fuziunii sau încetării activității, precum și în alte situații. Rezultatul inventarierii se înregistrează în contabilitate potrivit reglementărilor contabile aplicabile.

Documentele oficiale prin care se prezintă situația economico-financiară a entității sunt situațiile financiare de raportare anuale care, potrivit legii, trebuie să reflecte o imagine fidelă a poziției financiare, performanței financiare și a celorlalte informații referitoare la activitatea desfășurată.

Răspunderea pentru organizarea și conducerea contabilității entității revine administratorului. Potrivit art. 10 din Legea nr. 82/1991 entitatea organizează și conduce contabilitate într-un compartiment distinct , condus de către directorul economic care are studii economice superioare și care răspunde împreună cu personalul din subordine de organizarea și conducerea contabilității conform reglementărilor aplicabile.

Potrivit art. 12-18 din Legea Contabilității nr. 82/1991, regulile aplicate în cadrul contabilității sunt:

Deținerea, cu orice titlu, de elemente de natura activelor și datoriilor, precum și efectuarea de operațiuni economico-financiare, fără să fie înregistrate în contabilitate, sunt interzise.

În ceea ce privește activele imobilizate, contabilitatea se ține pe categorii și pe fiecare obiect de evidență.

Contabilitatea stocurilor se ține cantitativ și valoric sau doar valoric, în condițiile stabilite de reglementările în vigoare.

Înregistrarea în contabilitate a elementelor de activ se face la costul de achiziție, de producție, sau la valoarea justă în cazul activelor care au fost dobândite prin alte căi decât prin producție sau achiziție.

Creanțele și datoriile se înregistrează în contabilitate la valoare nominală.

Valoarea acțiunilor emise sau a altor titluri, precum si valoarea varsămintelor efectuate în contul capitalului subscris se reflect distinct în contabilitate.

Contabilitatea clienților și furnizorilor, dar și a celorlalte creanțe și obligații se ține pe categorii, precum și pe fiecare persoană fizică sau juridică.

Contabilitatea cheltuielilor se ține pe feluri de cheltuieli, după natura sau destinația lor.

Contabilitatea veniturilor se ține pe feluri de venituri, după natura sau sursa lor.

În contabilitate, profitul sau pierderea se stabilește cumulat de la începutul exercițiului financiar, iar închiderea conturilor de venituri și cheltuieli se efectuează, de regulă, la sfârșitul exercițiului financiar.

Rezultatul definitiv al exercițiului financiar se stabilește la închiderea acestuia.

Repartizarea profitului se înregistrează în contabilitate pe destinații, după aprobarea situațiilor financiare anuale.

În ceea ce privește pierderea contabilă reportată, aceasta se acoperă din profitul exercițiului financiar și cel reportat, din rezerve, prime de capital și capital social, potrivit hotărârii adunării generale a acționarilor sau asociaților.

În ceea ce privește soft-ul de contabilitate utilizat, Nitela folosește Socrate+, un sistem integrat de gestiune a întreprinderii ce se bucură de succes în industria de retail, distribuție, dar și în cea de producție datorită cunoașterii aprofundate a proceselor din domeniile respective. Socrate+ este o platformă software ce permite gestionarea tuturor resurselor existente în întreprindere prin intermediul celor mai noi tehnologii Microsoft, în vederea eficientizării activității, reducerii costurilor și creșterii competitivității. Acest program este susținut prin servicii de consultanță, mentenanță și implementare de către BITSoftware.

Soft-ul este format din module ce se integrează perfect între ele. Spre exemplu, emiterea unei facturi de vânzare la departamentul comercial se va transmite imediat în contabilitate, precum și în raportul de vânzări. Așadar, odată introdus în sistem, un document este disponibil la toate nivelurile organizației.

Interfața grafică pe care a fost construit este una deosebit de prietenoasă, astfel încăt se asigură o asimilare rapidă a modulelor, indiferent de nivelul de pregătire al persoanei ce utilizează programul. Sistemul permite transferul automat al datelor dintr-o locație în alta, indiferent de mediul ales (modem, linie directă, internet, etc). Această facilitate se dovedește a fi extrem de utilă la nivelul companiei întrucât agenți comerciali aflați pe teren pot afla informații în timp real. Referitor la securitate, programul oferă drept de acces diferențiat la documente și rapoarte persoanelor din entitate, în funcție de poziția pe care aceștia o ocupă. De asemenea, există anumite mecanisme performante de validare a documentelor care asigură integritatea informațiilor de la nivelul entității și, totodată, coerența întregului proces.

Modulul de contabiltate este cel care stă la baza sistemului Socrate+, acesta permitând înregistrarea, sintetizarea, procesarea și transmiterea informațiilor referitoare la tranzacțiile financiar-contabile. Acest modul facilitează obținerea informațiilor financiare în timp real, oferă un sistem performant de validare a înregistrărilor și realizează legătura cu celelalte module (mijloace fixe, trezorerie, salarii, etc)

Introducerea contărilor se poate face fie manual, fie automat, în funcțiile de operațiile și monografiile contabile predefinite.

Înregistrările contabile efectuate sunt grupate pe centralizatoare și documente, fapt care contribuie la o bună organizare și sistematizare a proceselor din contabilitate.

Modulul de contabilitate oferă flexibilitate și în ceea ce privește planul de conturi întrucât permite utilizarea unei structuri arborescente cu cinci nivele de detaliere analitică, dar și a conturilor extrabilanțiere pentru evidențe specifice.

Anumite operații contabile de rutină cum ar fi închiderea conturilor de venituri și cheltuieli, regularizarea conturilor de T.V.A, închiderea de an, ș.a.m.d, se efectuează automat la sfârșitul perioadei. Totodată, documentele introduse în alte module ( spre exemplu facturile sau bonurile introduse în modulul Comercial) sunt preluate automat în modulul Contabilitate, iar formatul documentelor, precum și regulile de contare aferente documentelor respective sunt setate de către utilizator.

Programul oferă un sistem flexibil de raportare întrucât modulul Contabilitate înglobează toate rapoartele standard ( Balanța generală și cea analitică, Fișa Contului, Cartea Mare, Registrul de casă, Jurnalul de vânzări, Jurnalul de cumpărări), precum și posibilitatea de a configura rapoartele pentru a răspunde cât mai concret exigențelor fiecărei entități în parte. Raportările necesare se pot face pe diferite perioade de timp, pe un cont anume sau pe o selecție de conturi, pe activități sau pe documente. Totodată, raportările financiare de sinteză se pot obține pentru perioade mari de timp : luni, trimestre, ani.

2.2 Metode de organizare a contabilității stocurilor

Potrivit reglementărilor legale în vigoare și în conformitate cu directivele europene, contabilitatea stocurilor se organizează cantitativ și valoric sau doar valoric, utilizând una din cele două metode de evidență a stocurilor: metoda inventarului permanent sau a inventarului intermitent.

Metoda inventarului permanent

În cazul utilizării inventarului permanent, în contabilitate se procedează la înregistrarea tuturor operațiunilor de intrare și ieșire, pe măsura efectuării acestora, fapt ce contribuie la stabilirea și cunoașterea mărimii stocurilor, atât din punct de vedere cantitativ, cât și din punct de vedere valoric, în orice moment.

Cu ajutorul sondajelor sau inventarierilor periodice se descoperă diferențele sub formă de plusuri sau de minusuri, corectându-se astfel stocul și realizându-se un control permanent al

acestora. În contextul emergenței mijloacelor informatice, metoda inventarului permanent a devenit mai puțin costisitoare și mai ușor de utilizat.

În cazul folosirii inventarului permanent, contabilitatea analitică a stocurilor se poate organiza după una din următoarele metode, în funcție de specificul activității și de necesitățile proprii ale entității:

metoda operativ-contabilă sau pe solduri presupune ținerea evidenței cantitative a bunurilor la locurile de depozitare, iar în cadrul acestora, pe categorii de stocuri, prin utilizarea fișelor de magazie. Acestea se întocmesc zilnic de către magazioner, în baza documentelor de intrare (avize, note de recepție, bonuri de predare, etc), precum și a documentelor de ieșire ( dispoziții de livrare, bonuri de transfer-restituire, bonuri de consum, etc). În cazul utilizării acestei metode, preluarea documentelor de intrare-ieșire în contabilitate se realizează la cel mult o săptămână după înregistrarea acestora în fișele de magazie, ocazie cu care se efectuează controlul înregistrărilor din cadrul fișelor de magazie. Preluarea acestor documente se face în baza Borderoului de primire a documentelor. La sfârșitul perioadei se întocmește Registrul Stocurilor în care se înscriu cantitățile de stocuri preluate pe baza fișelor de magazie, valorile stocurilor calculate prin înmulțirea cantităților cu prețurile de facturare, precum și totalurile valorilor pe pagini, grupe, subgupe, magazii și conturi sintetice. Valorile obținute în urma determinării Registrului Stocurilor se compară cu datele existente în conturile sintetice. În cazul utilizării acestei metode se observă că Registrul Stocurilor înlocuiește balanța analitică.

metoda cantitativ-valorică sau metoda bazată pe fișe de cont analitice presupune parcurgerea următoarelor etape:

înregistrarea cantitativă în fișele de magazie a intrărilor și ieșirilor de stocuri

preluarea de către contabilitate a documentelor în cadrul cărora se consemnează intrările și ieșirile de stocuri, pe baza borderoului de predare a documentelor

înregistrarea documentelor aferente în cadrul fișelor de cont analitice

verificarea corectitudinii aferente înregistrărilor prin compararea fișelor de magazie cu fișele de cont analitice

verificarea concordanței înregistrărilor prin compararea situației existente în fișele de cont sintetice cu cea existentă în fișele de cont analitice, prin utilizarea balanțelor de verificare analitice

metoda global-valorică presupune ținerea evidenței valorice atât la nivelul gestiunii (prin utilizarea raportului de gestiune), cât și în contabilitate prin utilizarea fișelor de cont pentru operații diverse. Periodic, se compară datele existente în evidența operativă cu cele existente în evidența contabilă. Această metodă este utilizată în special de către entitățile care practică vânzarea cu amănuntul.

Contabilitatea sintetică a mărfurilor în cazul utilizării inventarului permanent se realizează cu ajutorul conturilor: 371 „Mărfuri” și 378 „Diferențe de preț la mărfuri”.

Din punctul de vedere al conținutului economic, contul 371 aparține activelor circulante, iar din punctul de vedere al funcției contabile, acesta este un cont de activ.

Potrivit reglementărilor contabile aplicabile, efectuarea înregistrărilor folosind contul 371 se realizează în felul următor:

În ceea ce privește contul 378, din punct de vedere al conținutului economic, acesta este un cont rectificativ, iar după funcția contabilă este un cont de pasiv ce ține evidența adaosului comercial aferent mărfurilor. Înregistrările se efectuează după cum urmează :

Metoda inventarului intermitent

Utilizarea metodei inventarului intermitent presupune determinarea ieșirilor și înregistrarea lor în contabilitate la sfârșitul perioadei, pe baza inventarierii stocurilor. În acest caz au loc următoarele modificări :

La sfârșitul perioadei, conturile de stocuri se debitează cu soldurile determinate în urma inventarierii și se creditează la începutul perioadei următoare cu ocazia includerii în cheltuieli a soldurilor constatate la sfârșitul perioadei precedente.

Înregistrarea intrărilor de stocuri din cursul perioadei se realizează direct în conturile de cheltuieli, plecând de la premisa că aceste stocuri sunt destinate vânzării sau consumului, nu păstrarii în depozit.

Determinarea ieșirilor de stocuri se realizează prin calcul extrabilanțier, potrivit relației :

Stocuri inițiale + Intrări – Stocuri finale = Ieșiri

În cazul utilizării metodei inventarului intermitent, întâlnim următoarele situații:

Metoda inventarului intermitent este considerată a fi o variantă optimă în condițiile prețurilor fluctuante ce caracterizează economia de piață din prezent. Metoda analizată prezintă însă și o serie de neajunsuri dintre care amintim imposibilitatea de a exercita un control riguros asupra integrității valorilor material prin intermediul contabilității, iar orice pierdere sau sustragere din gestiune apare ca o ieșire normală determinată de vânzare sau consum și influențează cheltuielile de exploatare sau veniturile din producția stocată, după caz.

Totodată, orice eroare sau omisiune în inventarul faptic duce la denaturarea valorii ieșirilor și, implicit, a informației contabile care se prezintă în documentele contabile de sinteză.

Metode de evaluare folosite la intrarea și ieșirea din gestiune a stocurilor

La intrarea în gestiune, respectiv cu ocazia primei recunoașteri, stocurile se evaluează și se înregistrează în contabilitate la valoarea de intrare, denumită valoare de înregistrare sau cost istoric, identificată în cazul entităților comerciale de desfacere a mărfurilor cu ridicata prin costul de achiziție efectiv, prețul standard și prețul de vânzare cu ridicata (en gros).

În cazul stocurilor provenite din cumpărări, evaluarea se realizează la costul de achiziție efectiv care cuprinde pe lângă prețul de cumpărare, taxe vamale și taxe nerecuperabile (cu excepția celor pe care entitatea le poate recupera de la autoritățile fiscale), cheltuieli de transport și manipulare. În cazul bunurilor achiziționate din import, reglementările contabile din țara noastră nu permit capitalizarea diferențelor de curs valutar în costul de achiziție al bunurilor importate.

Prețul standard sau prestabilit se poate determina pentru fiecare sortiment regăsit în categoria stocurilor, pe baza prețurilor medii din perioada anterioară. În cazul acesta, diferențele de preț dintre costul efectiv de achiziție și prețul standard trebuie reflectate distinct. La sfârșitl fiecărei perioade de gestiune este necesar să se repartizeze diferențele de preț atât asupra ieșirilor, cât și asupra stocului final, pe baza unui coeficient de repartizare ce se calculează cu date cumulate de la începutul anului.

Prețul de vânzare cu ridicata ( en gros) este format din costul de achiziție plus un adaos comercial care se stabilește în funcție de nivelul prețurilor de pe piață la sortimentul respectiv de stocuri.

Contabilitatea sintetică a stocurilor se realizează prin intermediul conturilor sintetice de gradul I 371 „Mărfuri” și 381„Ambalaje” a căror funcționare corespunde metodei alese de organizare a contabilității.

Entitatea dezvoltă analitice corespunzătare gestiunilor și categoriior de mărfuri și ambalaje. Sinteza analiticelor utilizate se regăsește în Balanța analitică a contului 371 (Anexa 4) respectiv 381 (Anexa 5).

La ieșirea din gestiune a stocurilor, respectiv la încetarea recunoașterii în contabilitate, stocurile se evaluează și se scad din gestiune la valoarea lor de intrare sau contabilă, ceea ce se mai numește și metoda identificării specifice a costurilor individuale. Evaluarea stocurilor fungibile pentru care nu există posibilitatea identificării valorii de intrare se poate face pe baza metodei „primul intrat- primul ieșit”(FIFO) sau a costului mediu ponderat(CMP), metode prevăzute în cadrul tratamentului contabil de bază, fie prin metoda „ultimul intrat-primul ieșit”(LIFO), ca tratament contabil alternativ.

Metoda „primul intrat- primul ieșit” (FIFO) constă în evaluarea bunurilor ieșite dn stoc la costul de achiziție aferent primei intrări, iar pe măsrura epuizării lotului, bunurile ieșite din stoc se evaluează la costul de achiziție al lotului următor, în ordine cronologică, în stoc rămânând bunurile cu prețurile cele mai recente. Această metodă este utilizată de către entitatea studiată pentru evaluarea stocurilor la ieșirea din gestiune.

Metoda costului mediu ponderat constă în calculul costului aferent bunurilor printr-o medie ponderată a elementelor aflate în stoc la începutul perioadei și a celor intrate în cursul perioadei de gestiune.

Costul mediu ponderat ( CMP) se calculează fie cu ocazia recepției fiecărei noi aprovizionări, fie periodic ( spre exemplu lunar) , ca raport între valoarea totală a stocului initial plus valoarea intrărilor și cantitatea existent în stocul initial plus cantitățile intrate. Această metodă este cel mai frecvent utilizată în cadrul entităților din țările care aplică sistemul continental de contabilitate.

Metoda „ultimul intrat-primul ieșit” presupune evaluarea ieșirilor din stoc la costul de achiziție sau de producție al ultimei intrări (lot), iar pe măsura epuizării lotului respectiv, bunurile din gestiune se evaluează la costul de achiziție sau de producție al lotului anterior, în ordine cronologică.

În acest caz, costul bunurilor aflate în stoc la sfârșitul perioadei este mai mic decât costul actual, ceea ce corespunde principiului evaluării bilanțiere, la cea mai mica valoare dintre cost și valoarea realizabilă netă.

Logistică, fluență și eficiență în mișcarea stocurilor

Logistica reprezintă ansamblul sarcinilor care implică planificarea, implementarea și controlul fluxului fizic al bunurilor din punctul de origine și pănă în punctele de consum, în vederea satisfacerii cerințelor clienților și obținerii unui profit. De asemenea, logistica presupune gestionarea întregului lanț al ofertei, care, la rândul său, implică managementul fluxurilor din amonte și aval, dintre firmă și furnizor, revânzători și clienți finali. Acest flux poate fi gestionat într-un mod eficace datorită progresului înregistrat la nivelul tehnologiei informației.

Prin utilizarea unui sistem de logistică eficient firmele pot dobândi avantaje concurențiale importante, acest lucru realizându-se prin oferirea unor servicii de calitate, la prețuri mai mici. De asemenea, se poate realiza o imbunățățire la nivelul economiei de costuri.

În cazul SC NITELA IMPEX SRL, serviciul de logistică este o substructură internă a direcției comerciale care se ocupă în mod nemijlocit și efectiv de serviciile de livrare de mărfuri către clientii societății în urma vânzarilor și comenzilor preluate de serviciul vânzari precum și de încasarea și evidentierea în casieria societații a sumelor încasate ca și pret de vânzare a mărfurilor comercializate de societate prin intermediul serviciului de vânzari.

In cadrul serviciului se regăsește partea de casierie precum și serviciile de livrare de mărfuri, gestionarii și gestiunile acestora, șoferii livratori și helper-ii , existând totodata o relație directă de colaborare cu serviciul de facturare, parte a directiei economice din cadrul societații.

Activitatea logistică debutează cu primirea comenzii de la clienți. În trecut, agenții de vânzări preluau comanda de la clienți prin intermediul unei Note de comandă (Anexa 6), pe care ulterior o transmiteau către serviciul de facturare care întocmea documentele necesare pentru fiecare comandă în parte.

În prezent, ca urmare a politicii companiei de eficientizarea a vânzării, sistemul de preluare al datelor este complet informatizat iar preluarea comenzii de către agenții de vânzări se face cu ajutorul unor dispozitive mobile de tip PDA, cu o formă de introducere a datelor și de regăsire a informațiilor utile cum ar fi nivelul stocului, soldurile clienților, etc. În cazul în care, din cauza unor motive obiective, comanda nu poate fi transmisă prin intermediul acestor dispozitive, agenții preiau comenzile prin intermediul notelor de comandă.

Comenzile de la clienți sunt preluate în conformitate cu un program de vizită prestabilit și pot fi autentificate prin intermediul unei semnături electronice. Prin intermediul acestui sistem se facilitează urmărirea respectării traseului de către agenții de vânzări, precum și momentele operării comenzilor. Comenzile sunt transmise în timp real, generând automat facturarea către clienți și diminuarea stocului existent. De asemenea, consultând acest dispozitiv, prin intermediul unui document de sinteză (Anexa 7), agenții de vânzări pot cunoaște în orice moment nivelul stocului existent, precum și zilele de stocaj aferente fiecărui tip de produs existent în stoc, informații pe baza cărora acestora poate determina cererea pentru un anumit tip de produs. Astfel, pe baza comenzior efectuate, dar și pe baza cererii existente pentru un anumit tip de produs, agenții pot solicita efectuarea unei comenzi către furnizor, în vederea eliminării posibilității de apariție a unei rupturi de stoc.

Planificarea transportului de mărfuri către clienți se face pe baza comenzilor recepționate pe parcursul unei zile de fiecare agent în parte. Întrucât transportul reprezintă una din cele mai costisitoare activități logistice ale entității, în vederea reducerii costurilor determinate de acesta, precum și pentru a spori eficiența, planificarea cursei și selectarea mijlocului de transport se face în funcție de greutatea mărfurilor ce urmează a fi livrate. Aceste informații se regăsesc într-un Centralizator de produse ( Anexa 8) care se întocmește pentru fiecare agent. Astfel, pe baza facturilor emise de către serviciul de facturare și pe baza informațiilor înscrise în centralizatorul de produse, la nivelul depozitului se pregătește livrarea efectivă care, de regulă. are loc a doua zi.

Într-un final, marfa este livrată către clienți prin intermediul unor mijloace de transport care parcurg rutile prestabilite ale agenților de vânzări.

Depozitul în cadrul căruia sunt stocate mărfurile are o suprafață de aproximativ 7000mp în cadrul căreia se regăsește și o zonă de refrigerare. Fluxul mărfurilor în depozit se realizează într-un unghi de 180 de grade întrucât atât zona de recepție cât și zona de expediție sunt amplasate pe aceeași latură a depozitului. De asemenea, circulația mărfurilor în cadrul depozitului se realizează pe baza principiului FIFO.

O altă problemă legată de depozitarea mărfurilor este reprezentată de asigurarea condițiilor de depozitare. Aceste condiții sunt asigurate în funcție de specificul produselor, unele necesitând o umiditate scăzută, altele o anumită temperature, etc.

2.5 Sistemul de documente utilizat in gestiunea mărfurilor și ambalajelor

Orice operațiune patrimonială se consemnează în momentul efectuării ei într-un înscris care stă la baza înregistrărilor în contabilitate, dobândind astfel calitatea de document justificativ. Ele angajează răspunderea persoanelor care le-au întocmit, vizat și aprobat, ori înregistrat în contabilitate.

În afară de rolul informațional deosebit de important pe care îl au la nivelul entității documentele justificative, fiind suportul înregistrării în contabilitate a evenimentelor economico-financiare, acestea îndeplinesc și o funcție gestionară. Ele fac dovada faptului că evenimentele respective au avut loc și, totodată, angajează răspunderi, drepturi și obligații referitoare la existența și mișcarea elementelor patrimoniale.

În vederea implementării sistemului de management al calității în sectorul financiar-economic conținutul documentelor se stabilește în conformitate cu prevederile OMFP 3512 din 27 noiembrie 2008 privind documentele financiar-contabile

Sistemul de documente justificative, precum și relațiile care se instituie între diferitele departamente în cazul unei proceduri de achiziție se prezintă astfel:

Controlul intern al achiziților și plăților

Sursa: S.Domnișoru, S.Vînătoru, Audit și control intern,Editura Sitech,Craiova,2008, pag.26

Sistemul de documente utilizat în cazul unei proceduri de vânzare este prezentat după cum urmează:

Logistica vânzărilor

Sursa: http://www.crisoft.ro

În vederea aprovizionării cu mărfuri și ambalaje, sau pentru contractarea de activități sau de servicii – necesare pentru realizarea contractelor, entitatea întocmește documentul denumit Necesar de aprovizionare, care conține cel puțin următoarele informații:

identificarea produselor sau serviciilor ce trebuie aprovizionate sau contractate;

caracteristicile produselor sau serviciilor ce trebuie aprovizionate/ contractate;

termenele de aprovizionare, etc.

Pe baza necsarului de aprovizionare se emite comanda ce include informații care descriu bunul/serviciul comandat, iar atunci când se consideră necesar, cuprinde și:

identificarea completă și corectă a bunului, serviciului;

cerințe pentru aprobarea produsului, materialului,etc;

metode de recepție și criterii de acceptare;

cerințe pentru sistemul de management al calității.

Înainte de aprobare, documentele de aprovizionare sunt analizate pentru a se asigura că datele conținute de acestea sunt corecte și complete

Odată cu recepționarea comenzii de către furnizor acesta întocmește factura. Atunci când factura nu se poate întocmi în momentul livrării, datorită unor condiții obiective si cu totul excepționale, produsele si mărfurile livrate sunt însoțite, pe timpul transportului, de avizul de însoțire a mărfii. În vederea corelării documentelor de livrare, numărul și data avizului de însoțire a mărfii se înscriu în formularul de factură.

Avizul de însoțire a mărfii (cod 14-3-6A) se mai poate utiliza și în cazul transferului de bunuri între gestiunile aceleiași unități patrimoniale dispersate teritorial.

Avizul de însoțire a mărfii servește ca document de însoțire a mărfii pe timpul transportului, document ce stă la baza întocmirii facturii, dispoziție de transfer al valorilor materiale de la o gestiune la alta, dispersate teritorial, ale aceleiași unități, document de primire în gestiunea cumpărătorului sau în gestiunea primitoare din cadrul aceleiași unități în cazul transferului.

Se emite, pe măsura livrării, de către compartimentul desfacere, care semnează pentru întocmire.

Acest document circulă în felul următor: în cadrul unității furnizoare se regăsește:

– la delegatul unității care face transportul sau al clientului, pentru semnare de

primire (exemplarul 1);

– la compartimentul desfacere, pentru înregistrarea cantităților livrate în evidențele

acestuia și pentru întocmirea facturii (exemplarele 2 si 3);

– la compartimentul financiar-contabil, atașat la factură (exemplarul 3);

La cumpărător:

– la magazie, pentru încărcarea în gestiune a produselor, mărfurilor sau altor valori

materiale primite, după efectuarea recepției de către comisia de recepție și după

consemnarea rezultatelor (exemplarul 1);

– la compartimentul aprovizionare, pentru înregistrarea cantităților aprovizionate

în evidenta acestuia (exemplarul 1);

– la compartimentul financiar-contabil, pentru înregistrarea în contabilitatea

sintetică și analitica, atașat la factură (exemplarul 1)

Acesta se arhivează la furnizor la compartimentul desfacere (exemplarul 2), la compartimentul financiar-contabil, atașat la exemplarul 3 al facturii (exemplarul 3 al avizului), precum și la cumpărător la compartimentul financiar-contabil, atașat la exemplarul 1 al facturii (exemplarul 1 al avizului).

Factura fiscală (cod 14-4-10/A) se întocmește manual sau cu ajutorul tehnicii de calcul, în trei exemplare, la livrarea produselor și a mărfurilor, la executarea lucrărilor și la prestarea serviciilor, de către compartimentul desfacere sau alt compartiment desemnat pe baza dispoziției

de livrare, a avizului de însoțire a mărfii sau a altor documente tipizate care atesta executarea lucrărilor si prestarea serviciilor si se semnează de compartimentul emitent.

Servește ca document pe baza căruia se întocmește instrumentul de decontare a produselor și

mărfurilor livrate, a lucrărilor executate sau a serviciilor prestate, document de însoțire a mărfii pe timpul transportului, document de încărcare în gestiunea primitorului, document justificativ de înregistrare în contabilitatea furnizorului și cumpărătorului.

Circulă la furnizor la persoanele autorizate să dispună încasări în contul de la banca al unității (toate exemplarele); la compartimentul desfacere, în vederea înregistrării în evidențele operative și pentru eventualele reclamații ale clienților (exemplarul 2 al facturii, la care se

anexează dispoziția de livrare), la compartimentul financiar-contabil, pentru înregistrarea în contabilitate (exemplarul 3), dar si la cumparator la compartimentul aprovizionare, pentru confirmarea operațiunii, având atașat exemplarul din avizul de însoțire a mărfii care a însoțit produsul sau marfa, daca este cazul, inclusiv nota de recepție și constatare de diferențe, în cazul în care marfa nu a fost însoțita de factură pe timpul transportului (exemplarul 1), la compartimentul financiar-contabil, pentru acceptarea plății, precum și pentru înregistrarea în contabilitate (exemplarul 1, împreuna cu avizul de însoțire a mărfii, inclusiv nota de recepție și de constatare de diferențe, după caz).

Se arhivează la furnizor la compartimentul desfacere (exemplarul 2), la compartimentul financiar-contabil (exemplarul 3), precum și la comparator la compartimentul financiar-contabil (exemplarul 1).

Verificarea produsului/serviciului aprovizionat se face de către o comisie de recepție, în vederea asigurării că produsul/serviciul aprovizionat este conform cu condițiile specificate.

Stadiul produsului aprovizionat în raport cu cerințele de inspecție este identificat prin Nota de intrare-recepție.

Rezultatul recepției, este consemnat de Comisia de receptive Nota de intrare-recepție. Dacă produsul este admis la recepție, este luat în primire pe baza aceluiași document.

Nota de recepție și constatare diferențe (Cod 14-3-1A) servește ca document pentru recepția bunurilor aprovizionate, document justificativ pentru încărcare în gestiune, document justificativ de înregistrare în contabilitate.

Se folosește ca document de recepție obligatoriu numai în cazul bunurilor materiale cuprinse într-o factură sau aviz de însoțire a mărfii, care fac parte din gestiuni diferite, bunurilor materiale care sosesc neînsoțite de documente de livrare, bunurilor materiale care prezintă diferențe la receptive, mărfurilor intrate în gestiunile la care evidența se ține la preț de vânzare. În alte cazuri decât cele menționate anterior, recepția și încărcarea în gestiune, după caz, și înregistrarea în contabilitate se fac pe baza documentului de livrare care însoțește transportul (factura, avizul de însoțire a mărfii etc.). Se întocmește în două exemplare, la locul de depozitare pe măsura efectuării recepției. În situația în care la recepție se constată diferențe, acest document se întocmește în 3 exemplare de către comisia de recepție legal constituită.

În cazul în care livrarea bunurilor se realizează în tranșe, se întocmește câte un formular

pentru fiecare tranșă , care se anexează apoi la factură sau la avizul de însoțire a mărfii.

Datele de pe verso formularului se completează numai atunci când se constată diferențe la recepție.

Acest document circulă la gestiune, pentru încărcareaa în gestiune a bunurilor materiale recepționate (toate exemplarele), la compartimentul financiar-contabil, pentru întocmirea formelor privind reglementarea diferențelor constatate (toate exemplarele), precum și pentru înregistrarea în contabilitatea sintetică și analitică.

În cadrul unității furnizoare se regăsește exemplarul 2, iar la unitatea transportatoare exemplarul 3 în vederea stabilirii și comunicării lipsurilor.

Constatarea și valorificarea rezultatelor la inventarieriere

Procedurile de inventariere sunt întocmite de SC NITELA IMPEX SRL cu respectarea următoarelor acte normative :

-Legea Contabilității nr 82/91, republicată;

-OMFP nr 2861/2009 privind normele pentru organizarea și efectuarea inventarierii elementelor de natura activelor, datoriilor si capitalurilor proprii.

Scopul inventarierii este stabilirea situației reale a tuturor elementelor de natura activelor, datoriilor și capitalurilor proprii. De asemenea, se dorește stabilirea situației reale a bunurilor și valorilor deținute de către cu orice titlu, aparținând altor persoane fizice sau juridice, în vederea întocmirii situațiilor financiare anuale astfel încât acestea să ofere o imagine fidelă a poziției financiare și a performanțelor înregistrate de către SC NITELA IMPEX SRL.

Inventarierea elementelor de natura activelor, datoriilor si capitalurilor proprii detinute se efectuează:

Cel putin odata în cursul exercițiului financiar, de regula în luna decembrie;

La încetarea activității sau cu ocazia reorganizării (fuziune,divizare etc)

La cererea organelor de control sau a altor organe prevăzute de lege;

Daca sunt indicii că există lipsuri sau plusuri în gestiune care nu pot fi stabilite decât prin inventariere;

Dacă are loc o predare-primire de gestiuni sau dacă intervine o reorganizare a gestiunilor;

Daca intervin cazuri de forța majoră sau calamități natural.

Dacă sunt inventariate toate elementele de natura activelor dintr-o gestiune, în cazurile enunțate mai sus de la litera a) la f) SC NITELA IMPEX SRL, prin aprobarea acordată de către administratorul acesteia, poate considera că aceasta ține locul inventarierii anuale, în condițiile în care, în registrul-inventar se cuprinde valoarea stocurilor faptice inventariate și înscrise în listele de inventariere actualizate cu intrările și ieșirile de bunuri din perioada cuprinsă între data inventarierii și data încheierii exercițiului financiar.

La SC NITELA IMPEX SRL toate elementele de natura activelor sunt date în raspunderea gestionară /in folosința salariaților / în folosința administratorului.

Organizarea inventarierii elementelor de natura activelor , datoriilor si capitalurilor proprii la SC NITELA IMPEX SRL se desfășoară în felul următor:

Comisia/comisiile de inventariere se numește/numesc de către administrator prin decizie scrisă. Decizia va conține componența comisiei (presedinte și membrii), modalitățile tehnice precum și metoda folosită în vederea efectuării inventarierii, gestiunea supusă inventarierii, data de începere și data terminării inventarierii.

2. Comisiile de inventariere vor fi coordonate de către comisia centrala numită prin decizie scrisă de către administrator, dacă este cazul.

3. SC NITELA IMPEX SRL stabilește ca la efectuarea operațiunilor de inventariere sa participe contabilii care țin evidenta gestiunii supuse inventarierii.

4. Lucrarile premergătoare în vederea asigurării condițiilor de lucru pentru comisia de inventariere sunt următoarele:

organizarea depozitării bunurilor grupate pe sorto-tipo-dimensiuni, codificarea acestora și întocmirea etichetelor de raft;

ținerea la zi a evidenței tehnico-operative la gestiuni și a celei contabile și efectuarea confruntării datelor din aceste evidențe

participarea întregii comisii de inventariere la lucrările de inventariere;

asigurarea personalului necesar pentru manipularea bunurilor care se inventariază, respectiv pentru sortare, așezare, cântărire, măsurare, numărare etc.;

asigurarea participării la identificarea bunurilor inventariate (calitate, sort, preț etc.) și la evaluarea lor, conform reglementărilor contabile aplicabile, a unor specialiști din entitate sau din afara acesteia, la solicitarea președintelui comisiei de inventariere. Aceste persoane au obligația de a semna listele de inventariere pentru atestarea datelor înscrise;

dotarea gestiunii cu aparate și instrumente adecvate și în număr suficient pentru măsurare, cântărire, cu cititoare de coduri de bare etc., cu mijloace de identificare (cataloage, mostre, sonde etc.), precum și cu birotica necesară;

dotarea comisiei de inventariere cu mijloace tehnice de calcul și de sigilare a spațiilor inventariate;

asigurarea protecției membrilor comisiei de inventariere în conformitate cu normele de protecție a muncii;

asigurarea securității ușilor, ferestrelor, porților etc. de la magazine, depozite, gestiuni etc.

5. Comisia de inventariere se va preocupa de :

a) înainte de începerea operațiunii de inventariere aceștia trebuie să preia de la gestionarul răspunzător de gestiunea bunurilor o declarație scrisă din care să rezulte dacă:

gestionează bunuri și în alte locuri de depozitare;

în afara bunurilor entității respective are în gestiune și alte bunuri aparținând terților, primite cu sau fără documente;

are plusuri sau lipsuri în gestiune, despre a căror cantitate ori valoare are cunoștință;

are bunuri nerecepționate sau care trebuie expediate (livrate), pentru care s-au întocmit documentele aferente;

a primit sau a eliberat bunuri fără documente legale;

deține numerar sau alte hârtii de valoare rezultate din vânzarea bunurilor aflate în gestiunea sa;

are documente de primire-eliberare care nu au fost operate în evidența gestiunii sau care nu au fost predate la contabilitate.

De asemenea, gestionarul va menționa în declarația scrisă felul, numărul și data ultimului document de intrare/ieșire a bunurilor în/din gestiune. Declarația se datează și se semnează de către gestionarul răspunzător de gestiunea bunurilor și de către comisia de inventariere. Semnarea declarației de către gestionar se face în fața comisiei de inventariere;

   b) să identifice toate locurile (încăperile) în care există bunuri ce urmează a fi inventariate;

   c) să asigure închiderea și sigilarea spațiilor de depozitare, în prezența gestionarului, ori de câte ori se întrerup operațiunile de inventariere și se părăsește gestiunea.

    Atunci când bunurile supuse inventarierii, gestionate de către o singură persoană, sunt depozitate în locuri diferite sau gestiunea are mai multe căi de acces, membrii comisiei care efectuează inventarierea trebuie să sigileze toate aceste locuri și căile lor de acces, cu excepția locului în care a început inventarierea, care se sigilează numai în cazul când inventarierea nu se termină într-o singură zi. La reluarea lucrărilor se verifică dacă sigiliul este intact; în caz contrar, acest fapt se va consemna într-un proces-verbal de constatare, care se semnează de către comisia de inventariere și de către gestionar, luându-se măsurile corespunzătoare.

    Documentele întocmite de comisia de inventariere rămân în cadrul gestiunii inventariate în locuri special amenajate (fișete, casete, dulapuri etc.), încuiate și sigilate. Președintele comisiei de inventariere răspunde de operațiunea de sigilare;

   d) să bareze și să semneze, la ultima operațiune, fișele de magazie, menționând data la care s-au inventariat bunurile, să vizeze documentele care privesc intrări sau ieșiri de bunuri, existente în gestiune, dar neînregistrate, să dispună înregistrarea acestora în fișele de magazie și predarea lor la contabilitate, astfel încât situația scriptică a gestiunii să reflecte realitatea;

   e) să verifice numerarul din casă și să stabilească suma încasărilor din ziua curentă, solicitând depunerea numerarului la casieria entității (la gestiunile cu vânzare cu amănuntul);

   f) să controleze dacă toate instrumentele și aparatele de măsură sau de cântărire au fost verificate și dacă sunt în bună stare de funcționare;

   g) în cazul în care gestionarul nu s-a prezentat la data și ora fixate pentru începerea operațiunilor de inventariere, comisia de inventariere sigilează gestiunea și comunică aceasta comisiei centrale sau administratorului, ordonatorului de credite sau altei persoane care are obligația gestionării entității, conform procedurilor proprii privind inventarierea. Aceste persoane au obligația să îl încunoștințeze imediat, în scris, pe gestionar despre reprogramarea inventarierii ce trebuie să se efectueze, indicând locul, ziua și ora fixate pentru începerea operațiunilor de inventariere.

    Dacă gestionarul nu se prezintă nici de această dată la locul, data și ora fixate, inventarierea se efectuează de către comisia de inventariere în prezența reprezentantului său legal sau a altei persoane, numită prin decizie scrisă, care să îl reprezinte pe gestionar.

6. Pentru desfășurarea inventarierii se sistează/nu se sistează operațiunile de intrare-ieșire de bunuri supuse inventarierii.

7. Pe toată durata inventarierii, programul și perioada inventarierii se afișează la loc vizibil.

8. Inventarierea propriu-zisa îm cazul activelor studiate se desfășoară în felul următor: stabilirea stocurilor faptice se face prin numărare, cântărire, măsurare sau cubare, după caz. Bunurile aflate în ambalaje originale intacte se desfac prin sondaj, acest lucru urmând a fi menționat și în listele de inventariere respective.

La lichidele a căror cantitate efectivă nu se poate stabili prin transvazare și măsurare, conținutul vaselor – stabilit în funcție de volum, densitate, compoziție etc. – se verifică prin scoaterea de probe din aceste vase, ținându-se seama de densitate, compoziție și de alte caracteristici ale lichidelor, care se constată fie organoleptic, fie prin măsurare sau probe de laborator, după caz.

În listele de inventariere a materialelor prevăzute la alineatele precedente se menționează modul în care s-a făcut inventarierea, precum și datele tehnice care au stat la baza calculelor respective.

Bunurile cu un grad mare de perisabilitate se inventariază cu prioritate, fără a se stânjeni consumul/comercializarea imediată a acestora.

Comisia de inventariere are obligația să controleze toate locurile în care pot exista bunuri care trebuie supuse inventarierii.

Toate bunurile ce se inventariază se înscriu în listele de inventariere, care trebuie să se întocmească pe locuri de depozitare, pe gestiuni și pe categorii de bunuri.

Bunurile existente în entitate și aparținând altor entități (închiriate, în leasing, în concesiune, în administrare, în custodie, primite în vederea vânzării în regim de consignație, spre prelucrare etc.) se inventariază și se înscriu în liste de inventariere distincte. Listele de inventariere pentru aceste bunuri trebuie să conțină informații cu privire la numărul și data actului de predare-primire și ale documentului de livrare, precum și alte informații utile.

Listele de inventariere cuprinzând bunurile aparținând terților se trimit și persoanei fizice sau juridice, române ori străine, după caz, căreia îi aparțin bunurile respective, în termen de cel mult 15 zile lucrătoare de la terminarea inventarierii, urmând ca proprietarul bunurilor să comunice eventualele nepotriviri în termen de 5 zile lucrătoare de la primirea listelor de inventariere. În caz de nepotriviri, entitatea deținătoare este obligată să clarifice situația diferențelor respective și să comunice constatările sale persoanei fizice sau juridice căreia îi aparțin bunurile respective, în termen de 5 zile lucrătoare de la primirea sesizării.

Pentru bunurile depreciate, inutilizabile sau deteriorate, fără mișcare ori greu vandabile, comenzi în curs, abandonate sau sistate, precum și pentru creanțele și obligațiile incerte ori în litigiu se întocmesc liste de inventariere distincte sau situații analitice separate, după caz.

Determinarea stocurilor faptice se face astfel încât să se evite omiterea ori inventarierea de două sau de mai multe ori a acelorași bunuri.

Bunurile aflate în expediție se inventariază de către entitățile furnizoare, iar bunurile achiziționate aflate în curs de aprovizionare se inventariază de entitatea cumpărătoare și se înscriu în liste de inventariere distincte.

Pentru toate celelalte elemente de natura activelor, datoriilor și capitalurilor proprii, cu ocazia inventarierii, se verifică realitatea soldurilor conturilor respective, iar pentru cele aflate la terți se fac cereri de confirmare, care se vor atașa la listele respective după primirea confirmării.

În cazul imobilizărilor corporale, precum și al celorlalte elemente de natura activelor pentru care există constituite ajustări pentru depreciere sau ajustări pentru pierdere de valoare, în listele de inventariere se înscrie valoarea de înregistrare în contabilitate a acestora, mai puțin ajustările pentru depreciere sau pierdere de valoare înregistrate până la data inventarierii, care se compară cu valoarea lor actuală, stabilită cu ocazia inventarierii, pe bază de constatări faptice.

9. Semnarea listelor de inventariere se face după cum urmează: pe ultima filă a listei de inventariere, gestionarul trebuie să menționeze dacă toate bunurile și valorile bănești din gestiune au fost inventariate și consemnate în listele de inventariere în prezența sa. De asemenea, acesta menționează dacă are obiecții cu privire la modul de efectuare a inventarierii. În acest caz, comisia de inventariere este obligată să analizeze obiecțiile, iar concluziile la care a ajuns se vor menționa la sfârșitul listelor de inventariere.

    Listele de inventariere se semnează pe fiecare filă de către președintele și membrii comisiei de inventariere, de către gestionar, precum și de către specialiști solicitați de către președintele comisiei de inventariere pentru participarea la identificarea bunurilor inventariate.

     În cazul gestiunilor colective (cu mai mulți gestionari), listele de inventariere se semnează de către toți gestionarii, iar în cazul predării-primirii gestiunii, acestea se semnează atât de către gestionarul predător, cât și de către cel primitor.

Completarea listelor de inventariere se efectuează fie folosind sistemul informatic de prelucrare automată a datelor, fie prin înscrierea elementelor de active identificate, fără spații libere și fără ștersături, conform procedurilor interne aprobate.

    Listele de inventariere utilizate sunt cele prezentate ca model în anexa nr. 3 la Ordinul ministrului economiei și finanțelor nr. 3.512/2008 privind documentele financiar-contabile.

10. Stabilirea rezultatelor inventarierii :

– Rezultatele inventarierii se stabilesc prin compararea datelor constatate faptic și înscrise în listele de inventariere cu cele din evidența tehnico-operativă (fișele de magazie) și din contabilitate.

    – Înainte de stabilirea rezultatelor inventarierii se procedează la o analiză a tuturor stocurilor înscrise în fișele de magazie și a soldurilor din contabilitate pentru bunurile inventariate. Erorile descoperite cu această ocazie trebuie corectate operativ, după care se procedează la stabilirea rezultatelor inventarierii prin confruntarea cantităților consemnate în listele de inventariere cu evidența tehnico- operativă pentru fiecare poziție.

11. Evaluarea elementelor de natura actvelor , datoriilor si capitalurilor proprii cu ocazia inventarierii se face potrivit reglementărilor contabile aplicabile, cu respectarea principiului permanenței metodelor, potrivit căruia modelele și regulile de evaluare trebuie menținute, asigurând comparabilitatea în timp a informațiilor contabile

    În momentul stabilirii valorii de inventar a bunurilor se aplică principiul prudenței, potrivit căruia se ține seama de toate ajustările de valoare datorate deprecierilor sau pierderilor de valoare. În cazul în care se constată că valoarea de inventar este mai mare decât valoarea cu care acesta este evidențiat în contabilitate, în listele de inventariere se înscriu valorile din contabilitate. În cazul în care valoarea de inventar a bunurilor este mai mică decât valoarea din contabilitate, în listele de inventariere se înscrie valoarea de inventar.

    Pentru elementele de natura activelor la care s-au constatat deprecieri, pe baza listelor de inventariere întocmite distinct comisia de inventariere face propuneri de ajustări pentru depreciere sau ajustări pentru pierdere de valoare, după caz, ori de înregistrare a unor amortizări suplimentare (pentru deprecierile ireversibile ale imobilizărilor amortizabile), acolo unde este cazul, arătând totodată cauzele care au determinat aceste deprecieri.

    Pentru toate plusurile, lipsurile și deprecierile constatate la bunuri, precum și pentru pagubele determinate de expirarea termenelor de prescripție a creanțelor sau din alte cauze, comisia de inventariere solicită explicații scrise de la persoanele care au răspunderea gestionării bunurilor, respectiv a urmăririi decontării creanțelor. Pe baza explicațiilor primite și a documentelor analizate, comisia de inventariere stabilește natura lipsurilor, pierderilor, pagubelor și deprecierilor constatate, precum și natura plusurilor, propunând, în conformitate cu dispozițiile legale, modul de regularizare a diferențelor dintre datele din contabilitate și cele faptice, rezultate în urma inventarierii.

  În situația constatării unor plusuri în gestiune, bunurile respective se evaluează potrivit reglementărilor contabile aplicabile.

În cazul constatării unor lipsuri imputabile în gestiune, administratorii trebuie să impute persoanelor vinovate bunurile lipsă la valoarea lor de înlocuire. Prin valoare de înlocuire, în sensul actualelor reglementări, se înțelege costul de achiziție al unui bun cu caracteristici și grad de uzură similare celui lipsă în gestiune la data constatării pagubei, care cuprinde prețul de cumpărare practicat pe piață, la care se adaugă taxele nerecuperabile, inclusiv TVA, cheltuielile de transport, aprovizionare și alte cheltuieli, accesorii necesare pentru punerea în stare de utilitate sau pentru intrarea în gestiune a bunului respectiv. În cazul bunurilor constatate lipsă, ce urmează a fi imputate, care nu pot fi cumpărate de pe piață, valoarea de imputare se stabilește de către o comisie formată din specialiști în domeniul respectiv. La stabilirea valorii debitului, în cazurile în care lipsurile în gestiune nu sunt considerate infracțiuni, se are în vedere posibilitatea compensării lipsurilor cu eventualele plusuri constatate, dacă sunt îndeplinite următoarele condiții:

să existe riscul de confuzie între sorturile aceluiași bun material, din cauza asemănării în ceea ce privește aspectul exterior: culoare, desen, model, dimensiuni, ambalaj sau alte elemente;

diferențele constatate în plus sau în minus să se refere la aceeași perioadă de gestiune și la aceeași gestiune.

Nu se admite compensarea în cazurile în care s-a făcut dovada că lipsurile constatate la inventariere provin din sustragerea sau din degradarea bunurilor respective datorată vinovăției persoanelor care răspund de gestionarea acestor bunuri.

Listele cu sorturile de produse, mărfuri, ambalaje și alte valori materiale care întrunesc condițiile de compensare datorită riscului de confuzie se aprobă anual de către administratori, ordonatorii de credite sau persoana care are obligația gestionării și servesc pentru uz intern în cadrul entităților respective. Compensarea se face pentru cantități egale între plusurile și lipsurile constatate. În cazul în care cantitățile sorturilor supuse compensării, la care s-au constatat plusuri, sunt mai mari decât cantitățile sorturilor admise la compensare, la care s-au constatat lipsuri, se va proceda la stabilirea egalității cantitative prin eliminarea din calcul a diferenței în plus. Această eliminare se face începând cu sorturile care au prețurile unitare cele mai scăzute, în ordine crescătoare. În cazul în care cantitățile sorturilor supuse compensării, la care s-au constatat lipsuri, sunt mai mari decât cantitățile sorturilor admise la compensare, la care s-au constatat plusuri, se va proceda, de asemenea, la stabilirea egalității cantitative prin eliminarea din calcul a cantității care depășește totalul cantitativ al plusurilor. Eliminarea se face începând cu sorturile care au prețurile unitare cele mai scăzute, în ordine crescătoare.

  Pentru bunurile la care sunt acceptate scăzăminte, în cazul compensării lipsurilor cu plusurile stabilite la inventariere, scăzămintele se calculează numai în situația în care cantitățile lipsă sunt mai mari decât cantitățile constatate în plus. În această situație, cotele de scăzăminte se aplică în primul rând la bunurile la care s-au constatat lipsurile. Dacă în urma aplicării scăzămintelor respective mai rămân diferențe cantitative în minus, cotele de scăzăminte se pot aplica și asupra celorlalte bunuri admise în compensare, la care s-au constatat plusuri sau la care nu au rezultat diferențe. Diferența stabilită în minus în urma compensării și aplicării tuturor cotelor de scăzăminte, reprezentând prejudiciu pentru entitate, se recuperează de la persoanele vinovate, în conformitate cu dispozițiile legale.

Normele privind limitele admisibile la perisabilitate sau cele stabilite intern nu se aplică anticipat, ci numai după constatarea existenței efective a lipsurilor și numai în limita acestora. De asemenea, limitele de perisabilitate nu se aplică automat, acestea fiind considerate limite maxime.

Pentru pagubele constatate în gestiune răspund persoanele vinovate de producerea lor. Imputarea acestora se face la valoarea de înlocuire, așa cum a fost definită în prezentele norme.

13. Intocmirea procesului –verbal privind rezultatele inventarierii

   Procesul-verbal privind rezultatele inventarierii trebuie să conțină, în principal, următoarele elemente: data întocmirii, numele și prenumele membrilor comisiei de inventariere, numărul și data deciziei de numire a comisiei de inventariere, gestiunea/gestiunile inventariată/inventariate, data începerii și terminării operațiunii de inventariere, rezultatele inventarierii, concluziile și propunerile comisiei cu privire la cauzele plusurilor și ale lipsurilor constatate și persoanele vinovate, precum și propuneri de măsuri în legătură cu acestea, volumul stocurilor depreciate, fără mișcare, cu mișcare lentă, greu vandabile, fără desfacere asigurată și propuneri de măsuri în vederea reintegrării lor în circuitul economic, propuneri de scoatere din funcțiune a imobilizărilor corporale, respectiv din evidență a imobilizărilor necorporale, propuneri de scoatere din uz a materialelor de natura obiectelor de inventar și declasare sau casare a unor stocuri, constatări privind păstrarea, depozitarea, conservarea, asigurarea integrității bunurilor din gestiune, precum și alte aspecte legate de activitatea gestiunii inventariate.

  Propunerile cuprinse în procesul-verbal al comisiei de inventariere se prezintă, în termen de 7 zile lucrătoare de la data încheierii operațiunilor de inventariere, administratorului, ordonatorului de credite sau persoanei responsabile cu gestiunea entității. Acesta, cu avizul conducătorului compartimentului financiar-contabil și al conducătorului compartimentului juridic, decide asupra soluționării propunerilor făcute, cu respectarea dispozițiilor legale.

14. Completarea Registrului – Inventar

a)- (1) "Registrul-inventar" (cod 14-1-2) este un document contabil obligatoriu în care se înscriu rezultatele inventarierii elementelor de natura activelor, datoriilor și capitalurilor proprii, grupate după natura lor, conform posturilor din bilanț. Elementele de natura activelor, datoriilor și capitalurilor proprii înscrise în registrul-inventar au la bază listele de inventariere, procesele-verbale de inventariere și situațiile analitice, după caz, care justifică conținutul fiecărui post din bilanț.

– (2) În cazul în care inventarierea are loc pe parcursul anului, datele rezultate din operațiunea de inventariere se actualizează cu intrările sau ieșirile din perioada cuprinsă între data inventarierii și data încheierii exercițiului financiar, datele actualizate fiind apoi cuprinse în registrul-inventar. Operațiunea de actualizare a datelor rezultate din inventariere se va efectua astfel încât la sfârșitul exercițiului financiar să fie reflectată situația reală a elementelor de natura activelor, datoriilor și capitalurilor proprii.

– (3) Completarea registrului-inventar se efectuează în momentul în care se stabilesc soldurile tuturor conturilor bilanțiere, inclusiv cele aferente impozitului pe profit, și ajustările pentru depreciere sau pierdere de valoare, după caz. Registrul-inventar poate fi adaptat în funcție de specificul și necesitățile entităților, cu condiția respectării conținutului minim de informații prevăzut pentru acesta.

b) – (1) Rezultatele inventarierii trebuie înregistrate în evidența tehnico-operativă în termen de cel mult 7 zile lucrătoare de la data aprobării procesului-verbal de inventariere de către administrator, ordonatorul de credite sau persoana responsabilă cu gestiunea entității. Rezultatul inventarierii se înregistrează în contabilitate potrivit prevederilor Legii nr. 82/1991, republicată, și în conformitate cu reglementările contabile aplicabile.

2.9 Pregătirea și publicarea informațiilor financiare privind activele studiate

Pe baza registrului-inventar și a balanței de verificare întocmite la finele exercițiului financiar se întocmește bilanțul, parte componentă a situațiilor financiare anuale, ale cărui posturi trebuie să corespundă cu datele înregistrate în contabilitate, puse de acord cu situația reală a elementelor de natura activelor, datoriilor și capitalurilor proprii, stabilită pe baza inventarului.

ANEXE:

ANEXA 1

ANEXA 3

ANEXA 4

ANEXA 5

ANEXA 6:

ANEXA 7:

ANEXA 8:

ANEXE:

ANEXA 1

ANEXA 3

ANEXA 4

ANEXA 5

ANEXA 6:

ANEXA 7:

ANEXA 8: