Contabilitatea Marfurilor Si Ambalajelor

FUNDAȚIA PENTRU CULTURĂ ȘI ÎNVĂȚĂMÂNT „IOAN SLAVICI” TIMIȘOARA

UNIVERSITATEA „IOAN SLAVICI” TIMIȘOARA

FACULTATEA DE ȘTIINȚE ECONOMICE

STUDII UNIVERSITARE DE LICENTA

DOMENIUL :FINANTE

PROGRAMUL DE STUDII:FINANTE BANCI

LUCRARE DE LICENȚĂ

-2015-

FUNDAȚIA PENTRU CULTURĂ ȘI ÎNVĂȚĂMÂNT „IOAN SLAVICI” TIMIȘOARA

UNIVERSITATEA „IOAN SLAVICI” TIMIȘOARA

FACULTATEA DE ȘTIINȚE ECONOMICE

STUDII UNIVERSITARE DE LICENTA

DOMENIUL :FINANTE

PROGRAMUL DE STUDII:FINANTE BANCI

CONTABILITATEA MARFURILOR SI AMBALAJELOR

CONDUCĂTOR LUCRARE DE LICENȚĂ

Lect.univ.dr. COTLET BOGDAN

ABSOLVENT

– 2015 –

FUNDAȚIA PENTRU CULTURĂ ȘI ÎNVĂȚĂMÂNT „IOAN SLAVICI” TIMIȘOARA

UNIVERSITATEA „IOAN SLAVICI” TIMIȘOARA

FACULTATEA DE ȘTIINȚE ECONOMICE

SPECIALIZAREA FINANȚE ȘI BĂNCI

CONTABILITATEA MARFURILOR SI AMBALAJELOR

Lucrarea de licență dată studentului:

Tema lucrării este: CONTABILITATEA MARFURILOR SI AMBALAJELOR

Termenul pentru predarea lucrării este: iunie 2015

Elementele inițiale pentru lucrare sunt: planul lucrării, materiale bibliografice, materiale preluate de la firmă.

Conținutul lucrării

Cap 1.Prezentarea generala a S.C.BENNING ROM S.R.L Caransebes

Cap 2.Organizarea evidentei operative a marfurilor

Cap 3.Inventarierea marfurilor

Cap 4.Contabilitatea operatiunilor efectuate cu marfuri in cadrul S.C.BENNING ROM S.R.L Caransebes. Studiu de caz

Concluzii

Bibliografie

4. Enumerarea materialului grafic:

Consultații pentru lucrare: periodic

Data eliberării temei: 21.03.2015

Tema a fost primită pentru îndeplinire,

Data: 13.06.2015

Semnătura studentului

Conducător lucrare de licență

DECLARAȚIE

Subsemnatul ………..absolvent a programului de studii universitare de licență Finanțe și bănci, din cadrul Facultății de Științe Economice a Universității "Ioan Slavici" din Timișoara, promoția 2015, autor a lucrării de licență cu tema:CONTABILITATEA MARFURILOR SI AMBALAJELOR cunoscând prevederile art. 143 alin. (4) si (5) și art. 310 literele a) si b) ale Legii educației naționale nr. 1/2011, cu modificările și completările ulterioare, art. 22 din Ordinul Ministrului Educației Naționale nr. 3179/05.02.2015 și ale art. 42 din Regulamentul propriu de organizare și desfășurare a examenului de licență la Facultatea de Științe Economice, aprobat prin Hotărârea Senatului universitar al UED Lugoj nr. 4 din 11 martie 2015,

Declar pe propria răspundere următoarele:

lucrarea de licență a fost elaborată de mine, pe baza efortului propriu de cercetare si documentare și nu a mai fost prezentată si susținută niciodată la o altă facultate sau instituție de învățământ superior din țară sau străinătate;

la realizarea lucrării de licență s-au respectat regulile generale antiplagiat: trimitere în text, trimitere la note de subsol, indicarea surselor tabelelor si graficelor, menționarea surselor la bibliografie;

toate sursele bibliografice utilizate (cărți, articole, legislație etc.), inclusiv cele de pe Internet, sunt indicate în lucrare;

toate fragmentele de text reproduse exact, chiar și în traducere din altă limbă, sunt cuprinse între ghilimele și conțin referința precisă a sursei bibliografice;

reformularea, în cuvinte proprii, a textelor scrise de către alți autori indică sursa bibliografică din care s-a inspirat;

calculele sunt efectuate de către mine, iar comentarea rezultatelor obținute este originală;

reprezentările grafice și tabelele care nu îmi aparțin au indicată sursa bibliografică exactă.

Prin prezenta îmi asum în totalitate originalitatea lucrării elaborate.

Data: 13.06.2015

Numele si prenumele :

REFERAT

CUPRINS

CAPITOLUL 1

PREZENTAREA GENERALĂ A S.C. BENNING ROM S.R.L.

CARANSEBEȘ 2

1.1. Generalități privind contabilitatea în comerțul interior 3

1.2. Rolul contabilității mărfurilor în întreprinderile comerciale 4

1.3. Organizarea activității la S.C. BENNING ROM S.R.L 5

1.4. Evoluția principalilor indicatori economico-financiari a

S.C. BENNING ROM S.R.L. 10

CAPITOLUL 2

ORGANIZAREA EVIDENȚEI OPERATIVE A MĂRFURILOR 12

2.1. Evaluarea. Noțiuni generale, componente, principii, modalități de evaluare 12

2.2. Documentele primare de evidență operativă a mărfurilor 17

CAPITOLUL 3

INVENTARIEREA MĂRFURILOR 19

3.1. Procesul de inventariere- generalități 19

3.2. Organizarea șl desfășurarea inventarierii 20

3.3. Valorificarea rezultatelor inventarierii 26

CAPITOLUL 4

CONTABILITATEA OPERAȚIUNILOR EFECTUATE CU MĂRFURI 29

4.1. Contabilitatea aprovizionării cu mărfuri 29

4.2. Contabilitatea aprovizionării și desfacerii mărfurilor la

S.C. BENNING ROM S.R.L. 33

4.3. Contabilitatea producției obținute 37

4.4. Contabilitatea ambalajelor 40

CONCLUZII 43

BIBLIOGRAFIE 46

CAPITOLUL 1

PREZENTAREA GENERALĂ A S.C. BENNING ROM S.R.L. CARANSEBEȘ

Contabilitatea poate fi considerată „arta" reprezentării abstracte a realității concrete, respectiv realitatea economică.

Situată în perimetrul licitului, reprezentarea realității economice, furnizată de contabilitate, este și rezultatul măiestriei profesionistului, adică depinde de „arta" acestuia de a realiza reprezentarea realității economice prin intermediul contabilității. Ea este judecătorul nepărtinitor al trecutului, ghidul necesar a prezentului și consilierul indispensabil al viitorului în fiecare întreprindere.

Întrucât informațiile contabile devin, prin publicarea bilanțului un bun public, toți cei interesați de acestea trebuie să aibă cunoștințe minime de contabilitate pentru a putea fi în măsură să interpreteze și să înțeleagă mesajul trimis.

În România după 1990 s-au înființat multe societăți comerciale al căror obiect de activitate este reprezentat în totalitate sau parțial de comercializarea mărfurilor de diferite tipuri.

Ramurile circulației mărfurilor îndeplinesc funcția de cumpărare – vânzare a mărfurilor, in vederea consumului productiv sau neproductiv.

În principal, în aceste ramuri nu sunt create noi bunuri materiale ci prin ele numai se organizează și se sprijină deplasarea mărfurilor de la producători la consumatori. În funcție de natura bunurilor materiale, de destinația lor, din această sferă fac parte: comerțul cu ridicata și cu amănuntul, aprovizionarea tehnico-materială, achiziționarea produselor agricole, comerțul exterior.

După cum este normal, în cadrul normativului. ponderea covârșitoare o vor avea mărfurile. În afară de acest element, la normativ se mai includ nevoile de resurse pentru ambalaje ce circulație, pentru alte activități (laboratoare de cofetărie) precum și alte active (diverse materiale gospodărești, obiecte de inventar, piese de schimb, ele). înglobarea într-un singur element a unor nevoi diferite – întâlnite în celelalte ramuri ca elemente distincte – se explică prin importanța mai mică pe care ele o au în cadrul ramurilor circulației mărfurilor.

Contabilitatea ca disciplină alocă un capitol aparte aprovizionării, stocării. Desfacerii de mărfuri, a modului cum aceste operații economice sunt reflectate în evidența contabilă. Strâns legată de contabilitatea mărfurilor este cea a ambalajelor.

Lucrarea de față își dorește să realizeze o imagine de ansamblu a ciclului de exploatare comercial sub aspect teoretic și practic, luând ca exemplu concret S.C. BENNING ROM S.R.L. Caransebeș, care are ca și profil de activitate, comercializarea produselor de cofetărie, patiserie, gelaterie.

1.1. GENERALITĂȚI PRIVIND CONTABILITATEA ÎN COMERȚUL INTERIOR

Comerțul interior este o activitate economică, componentă a sectorului terțiar, constând în ansamblul activităților prin care se stabilesc legături permanente între producția bunurilor materiale și consumul acestora, concretizate în cumpărarea și vânzarea mărfurilor, cu scopul de a obține profit. Vânzarea reprezintă momentul juridic al trecerii mărfurilor de la vânzător la cumpărător.

În calitatea de ramură a economiei naționale, comerțul îndeplinește următoarele condiții:

Echilibrarea cererii solvabile de mărfuri prin mijlocirea și coordonarea producției,

Accelerarea proceselor de vânzare a mărfurilor la un nivel superior al calității servirii consumatorilor, combinând vânzările de mărfuri cu servicii complementare,

– Influențarea consumului printr-o ofertă activă de mărfuri (autoservire, publicitate, expunerea liberă a mărfurilor).

Activitatea de comerț interior se desfășoară prin societăți specializate și anume:

Societăți comerciale cu capital privat, constituite sub formă juridică a societăților în nume colectiv, comandită simplă și pe acțiuni și societăți cu răspundere limitată.

Întreprinderi comerciale de natură autonome sau subunități ale acestora al căror obiect principal de activitate în constituie cumpărarea mărfurilor și vânzarea lor cu scopul declarat de a obține profit.

Astfel, în cadrul activităților strategice ale economiei , cum ar fi energetica, cum ar fi energetica, transporturile, telecomunicațiile pot fi organizate și sectoare comerciale de tipul: activitatea comercială în cadrul sectorului de transporturi.

Societăți comerciale constituite prin reorganizarea imitaților comerciale de stat.

Asociații familiale sau persoane fizice, care desfășoară activități comerciale.

Cooperative de consum sau meșteșugărești, formate prin asocierea unor producători care desfășoară și activități comerciale.

Privite din punct de vedere al profilului activității lor, unitățile economice specializate în comerțul interior pot fi:

Unități comerciale cu ridicata, sau en-gros, care cumpără mărfuri în partizi sau loturi mari, pe care le vând altor întreprinderi comerciale, prestând deci, servicii de intermediere.

Unități comerciale de alimentație publică, organizate sub formă de hoteluri – restaurante, care vând către populație mărfuri în starea în care au fost cumpărate, sau după o prelucrare prealabilă, prin consumarea acestora în spațiile special amenajate în acest scop.

Unități comerciale mixte, cave desfășoară atât activitate comercială cu ridicata cât și cu amănuntul sau de alimentație publică.

Indiferent de felul activităților specializate în domeniul comerțului interior în structura organizatorică a acestora, putem deosebi compartimente operative și compartimente funcționale.

1.2. ROLUL CONTABILITĂȚII MĂRFURILOR ÎN ÎNTREPRINDERILE COMERCIALE

Funcțiile economice ale întreprinderii comerciale

Comerțul, ca activitate de mijlocire a schimbului de mărfuri, se înfăptuiește prin intermediul întreprinderilor comerciale.

Întreprinderile comerciale ocupă un loc aparte în cadrul procesului producției sociale lărgite, asigurând legătura între sfera producției materiale și sfera consumului individual și totodată realizarea valorii de întrebuințare și a valorii mărfurilor.

întreprinderile comerciale au trei funcții principale.: oferta de mărfuri, satisfacerea cererii de mărfuri și asigurarea rentabilității.

Oferta de mărfuri a întreprinderii comerciale se materializează în asigurarea stocurilor de mărfuri puse la dispoziția clientelei.

Satisfacerea cererii de mărfuri se concretizează în volumul vânzărilor de mărfuri realizate de întreprinderile comerciale.

Rentabilitatea, ca rezultantă a interacțiunii dintre prețul de cumpărare, prețul de vânzare. cheltuielile de exploatare și volumul vânzărilor de mărfuri.

Aceste funcții se concretizează într-o serie de indicatori economici și financiari, cum ar fi: volumul stocurilor de mărfuri. volumul cifrei de afaceri și volumul beneficiului din vânzări. Studierea acestor indicatori și a dinamici lor se poate înfăptui însă numai pe baza cunoașterii și a utilizării datelor corespunzătoare, furnizate de contabilitatea mărfurilor.

Funcțiile contabilității mărfurilor

Pentru urmărirea și calcularea indicatorilor economici și financiari menționați în întreprinderile comerciale contabilitatea mărfurilor are următoarele funcții:

funcția de reflectare a existenței și mișcării mărfurilor;

funcția de legătură între previziune și realitatea economică;

funcția de calcul a rezultatelor din vânzarea mărfurilor;

funcția informațională.

Funcția de reflectare a existenței și mișcării mărfurilor se concretizează în culegerea și prelucrarea informațiilor primare, în vederea obținerii unor indicatori ai circulației mărfurilor, între care cei mai importanți sunt:

Stocul de mărfuri, aprovizionarea cu mărfuri și volumul vânzărilor de mărfuri. Obținerea acestor indicatori se face cu respectarea următoarelor principii:

– principiul independenței exercițiilor financiare, potrivit căruia operațiile economice referitoare la indicatorii circulației mărfurilor sunt reflectate în conturi la data efectuării lor și nu la data convenită pentru decontarea-acestor operații;

– principiul permanenței metodelor de evaluare și de contabilitate a stocurilor de mărfuri, în conformitate cu care o metodă în cadrul aceluiași exercițiu financiar nu poate fi înlocuită cu o altă metodă în cadrul aceluiași exercițiu.

Pe lângă calcularea indicatorilor circulației mărfurilor, această funcție a contabilității furnizează datele necesare controlului integrității mărfurilor existente în întreprinderea comercială.

Funcția de legătură între previziune și realitatea economică constă în asigurarea unei concordanțe depline între indicatorii circulației mărfurilor, obținuți prin procedee contabile, și aceeași indicatori prevăzuți în bugetul de venituri și cheltuieli.

Această concordanță presupune unitatea de evaluare și de conținut a indicatorilor circulației mărfurilor atât la elaborarea previziunilor incluse în buget, cât și în contabilitate.

Funcția de legătură constă în furnizarea de informații contabile necesare fundamentalii ulterioare a bugetului și în urmărirea execuției acestuia.

Funcția de calcul a rezultatelor din vânzarea mărfurilor, privită prin prisma intereselor agentului economic și ale fiscului, reprezintă scopul esențial al contabilității mărfurilor. In întreprinderile comerciale această funcție se realizează prin calcularea beneficiului sau a pierderii din vânzarea mărfurilor.

Creșterea complexității activității comerciale și cerințele conducerii economice impun să se acorde o atenție din ce în ce mai mare aspectelor informaționale ale activității umane în procesul muncii și în adoptarea deciziilor de natură să contribuie Ia progresul și buna funcționare a întreprinderilor comerciale.

In viziunea managerială, conducerea științifică a activității economice a întreprinderilor comerciale nu se poate asigura pe bază de intuiție și empirism.

Funcția informațională a contabilității mărfurilor constă în furnizarea de indicatori în expresie valorică prin care să permită cunoașterea multilaterală a realității, să se ofere posibilitatea fundamentării științifice a deciziilor pe toate treptele organizatorice și să se asigure o largă bază informațională pentru elaborarea bugetelor de venituri și cheltuieli și a prognozelor economice.

1.3. ORGANIZAREA ACTIVITĂȚII LA S.C. BENNING ROM S.R.L

Scurt istoric al S.C. BENNING ROM S.R.L.

S.C. BENNING ROM S.R.L. a fost înființată în baza Legii nr. 31/1990 privind societățile comerciale, ca societate cu răspundere limitată și prin sentința civilă nr. 5382/27.12.1994, fiind înregistrată la Oficiul Registrului Comerțului Caraș-Severin.

Înființarea societății comerciale are loc în cadrul procesului de privatizare a unei unități din cadrul întreprinderii de alimentație publică. Astfel, mai mulți asociați români hotărăsc prin statutul societății și contractul de societate înființarea acesteia.

Cu ajutorul capitalului privat sunt cumpărate activele unei foste unități de alimentație publică (cofetărie), totodată se cumpără utilaje din import.

Se formează astfel bazele unei activități tot în domeniul alimentației publice dar cu aport de tehnologie, utilaje din import (Italia), ceea ce creează un sort calitativ în domeniu, în peisajul central al localității Caransebeș.

Rezultatele nu se lasă mult așteptate, calitatea mărfurilor aducând un flux masiv de consumatori, acestea reflectându-se în rezultatele economico-financiare de unde rezultă și posibilitățile ulterioare de investiții în scopul creării de condiții tot mai optime pentru atragerea clientului.

Obiectul de activitate al S.C. BENNING ROM S.R.L.

Capitol important al contractului de societate, stipula ca obligatoriu prin Legea 31/1990 privind societățile comerciale, obiectul de activitate vine să definească cât mai în detaliu narară și tipul de activitate ce urmează a fi desfășurată de viitoarea societate comercială, știut fiind că din punct de vedere legal aceasta nu poate desfășura activitățile neprevăzute în obiectul său de activitate.

Desigur că pionieratul în domeniul întocmirii actelor de înființare a societății comerciale a cunoscut în practică și unele stângăcii în formularea obiectului de activitate, unele imprecizii și formulări repetate ale aceleiași activități și asta datorită faptului că nu s-a uzat de clasificarea activităților din economia națională.

În ceea ce privește obiectul de activitate al S.C. BENNING ROM S.R.L prevăzut in Statutul și Contractul de societate, acesta constă în desfășurarea de:

activități de alimentație publică și turism, producerea și comercializarea de înghețată, răcoritoare și produse de patiserie și cofetărie;

– operațiuni de import-export și comercializarea de bunuri de consum industrial și alimentar, utilaje, linii tehnologice, materii prime, produse ceramice, etc.;

operațiuni speciale de comerț cum sunt: leasing, depozit, consignație, contrapartide, comision, reprezentare, intermediere în sectorul bunurilor de larg consum industriale și alimentare, utilaje și linii tehnologice, materii prime, etc.;

vânzări de mărfuri din import sau indigene prin operațiuni directe sau prin intermediari, prin unități proprii sau închiriate;

constituirea și amenajarea de unități de alimentație publică și comerciale pentru necesitățile societății;

– orice fel de activitate care este direct sau indirect legată de obiectul de activitate al societății.

Desigur, că ar fi normal ca societățile comerciale să-și prevadă în contractul de societate activitățile economice care au condiții tehnico-materiale și financiare de desfășurare. Insă, prevederile legale în domeniu nefiind limitative decât cu rare excepții și mai mult în corelație cu pregătirea profesională pentru anumite activități (farmaciști, experți în diverse domenii) dau posibilitatea încropirii unui obiect de activitate stufos de către societățile comerciale, deși fondatorii lor sunt mai mult decât convinși că nu-1 vor realiza integral niciodată.

În cazul prevederii în contractul de societate a unui obiect de activitate restrâns și limitat la condițiile de început ale activității unei societăți, legea permite completarea ulterioară a obiectului de activitate printr-un act adițional la Contractul de societate și Statutul societății.

Organigrama de structură a S.C. BENNING ROM S.R.L.

S.C. BENNING ROM S.R.L. are ca organ suprem de conducere Adunarea Generala a Asociaților, Adunarea Generală a Asociaților ia hotărâri prin votul majorității absolute a asociaților și părților sociale.

Pentru hotărârile care au ca obiect modificarea contractului de societate sau statutul societății este necesar votul tuturor asociaților.

Adunarea Generală a Asociaților sunt ordinare și extraordinare.

Adunarea Generală ordinară se întrunește cel puțin o dată pe an în cel mult trei luni de !a încheierea exercițiului financiar și are în principal următoarele atribuții:

– aprobă contul de profit și pierdere și repartizarea profitului net;

discută, aprobă sau modifică bilanțul exercițiului financiar încheiat, după ascultarea raportului administraților;

– stabilește bugetul de venituri și cheltuieli și, după caz programul de activitate pentru anul viitor.

Adunarea Generală extraordinară se întrunește ori de câte ori este nevoie a se lua o hotărâre pentru:

prelungirea duratei societății;

majorarea capitalului social,

completarea obiectului de activitate;

mutarea sediului societății și altele;

oricare altă modificare a contractului de societate sau a statutului societății sau oricare altă hotărâre pentru care este cerută aprobarea Adunarea Generală a Asociaților .

Consiliul de Administrație este format din 5 administratori respectându-se prevederile legale în sensul că primii administratori au fost numiți prin contractul de societate pe durata de 4 ani, iar după un mandat de 4 ani au fost aleși în cadrul Adunării Generale a Asociaților.

Pentru valabilitatea deciziilor Consiliului de Administrație este necesară prezența personală a cel puțin jumătate din numărul administratorilor prin contractul de societate și statut, nefiind prevăzut un număr mai mare.

Deciziile se iau cu majoritatea absolută a membrilor prezenți. Consiliul de Administrație întrunește ori de câte ori este necesar dar trebuie să se întrunească cel puțin o dată pe lună la sediul societății, La întrunirile Consiliului de Administrație, directorii executivi prezintă rapoarte scrise despre operațiile ce le-au executat.

Administratorii sunt solidar răspunzători față de societate pentru:

realitate vărsămintelor efectuate de asociați;

existența reală a dividendelor plătite;

existența registrelor cerute de lege și ținerea corectă a lor;

îndeplinirea exactă a hotărârilor adunărilor generale;

îndeplinirea strictă a îndatoririlor pe care legea, contractul de societate și statutul le impun.

S.C. BENNING ROM S.R.L neavând un număr mai mare de 15 asociați așa cum prevede legea pentru desemnarea obligatorie a cenzorilor, nu are cenzori și ca urmare rolul acestora este îndeplinit de către asociați care nu sunt administratori în virtutea dreptului de control pe care aceștia le au în cadrul societății comerciale.

Consiliul de Administrație numește, cu aprobarea Adunării Generale a Asociaților, directorul general care, la rândul lui, angajează cu aprobarea Consiliului de Administrație: directorul tehnic, directorul de producție, directorul economic, contabilul șef.

Printre atribuțiile mai importante ale managerului general enumerăm următoarele:

a) angajează societatea comercială în raporturile cu terții și organele administrației financiare de stat;

coordonează activitatea și rezolvă problemele curente ce apar la nivelul asociaților,
probleme ce depășesc competența cadrelor de conducere din subordinea sa;

angajează personalul de conducere și execuție în cadrul societății;

coordonează direct și răspunde pentru activitatea compartimentelor de personal salarizare, PSI și administrativ;

e) asigură condițiile potrivit legii pentru:

întocmirea documentelor justificative privind operațiile patrimoniale;

păstrarea documentelor justificative, a registrelor și a bilanțurilor contabile;

stabilește atribuțiile de serviciu pentru cadrele de conducere din subordinea sa;

asigură condiții corespunzătoare pentru paza bunurilor și a valorilor bănești atât în incinta societății cât și pe timpul transportului acestora;

– asigură recuperarea eventualelor pagube de gestiune.

În subordinea directorului se află:

1) Directorul tehnic care răspunde de următoarele compartimente:

marketing și produse noi,

tehnologii de fabricație.

2) Directorul de producție care răspunde de compartimentele următoare:

laborator de produse și patiserie,

laborator pentru producția de înghețată și băuturi răcoritoare.

3) Directorul economic răspunde de următoarele compartimente:

aprovizionare, desfacere, depozitare, transporturi;

import- export.

4) Contabilul șef are în subordine compartimentele:

financiar – contabilitate,

prețuri și analize economice.

Organigrama S.C. BENNING ROM S.R.L. este redată în figura 1.1.

Fig. 1.1. Organigrama S.C. BENNING ROM S.R.L

S.C. BENNING ROM S.R.L. are încadrat un număr de 60 salariați, din care 6 cu studii superioare, restul având studii de calificare în domeniile sau funcțiile specifice activităților pe care le desfășoară: contabili, patiseri, laboranți, vânzători, conducători auto, etc.

O pondere de peste 80 % în rândul salariaților o dețin femeile.

Din punct de vedere organizatoric, al administrației și conducerii societății, s-a căutat formula adecvată pentru crearea unui cadru optim de desfășurare a întregii activități (de producție și comercială) a firmei în condițiile respectării prevederilor legale în toate domeniile.

1.4. EVOLUȚIA PRICIPALILOR INDICATORI ECONOMICO-FINANCIARI A S.C. BENNING ROM S.R.L.

Realizarea principalilor indicatori:

– RON –

În perioada 2011-2014, societatea a avut o evoluție legată de condițiile generale existente

1) Activele imobilizate au evoluat astfel:

-în 2011: 8.263 RON,

-în 2012: 10.664 RON,

-în 2013: 9.431 RON,

-în 2014: 21.956 RON.

Se observă o creștere de 2.401 RON între 2011 și 2012 datorată în principal includerii în capitalul social al terenurilor atribuite cu extras de carte funciară, terenuri evaluate la momentul respectiv la 783 RON. Diferența este urmarea unor investiții făcute pe parcursul anului 2012.

Între 2012 – 2013 are loc o scădere a activelor imobilizate cu 1.233 RON și are ca principală cauză scoaterea unor mijloace fixe uzate.

Între 2013 – 2014 creșterea spectaculoasă a activelor imobilizate în valoare de 12.525 RON este urmarea în principal a reevaluării clădirilor, construcțiilor speciale și a terenurilor.

2) Activele circulante au avut următoarea evoluție:

– în 2011: 10.825 RON,

– în 2012: 11.074 RON,

– în 2013: 26.428 RON,

– în 2014: 25.805 RON.

Creșterea de 249 RON între 2011 – 2012 este cauzată în principal de creșterea stocurilor de materii prime, materiale consumabile, obiecte de inventar.

Între 2012 – 2013 s-a înregistrat o creștere cu 15.354 RON care are drept cauză principală majorarea stocurilor de semifabricate și produse finite.

În perioada 2013 – 2014 are loc o scădere ușoară cu 623 RON.

3) Capitalul propriu a evoluat astfel:

– în 2011: 10.722 RON,

– în 2012: 10.883 RON,

– în 2013: 11.790 RON,

– în 2014: 24.592 RON.

Creșterea de 161 RON din anul 2012 este urmarea directă a creșterii capitalului social, aceeași cauză aflându-se și la baza majorărilor din 2013 și 2014.

4) Datoriile totale:

– în 2011: 8.841 RON,

– în 2012: 11.090 RON,

– în 2013: 54.117 RON,

– în 2014: 23.216 RON.

Se observă o creștere a datoriilor totale care se datorează faptului că au crescut prețurile la materii prime, materiale, energie, astfel încât s-a înregistrat o mărire a obligațiilor față de principalii furnizori.

5) Veniturile societății au înregistrat următoarea evoluție pe perioada analizată:

– în 2011: 137.021 RON,

– în 2012: 189.069 RON,

– în 2013: 335.623 RON,

– în 2014: 331.747 RON.

Se observă o creștere de la an la an a veniturilor totale ale societății provenită în special din veniturile din exploatare. Această creștere însă nu are la bază o mărire a producției fizice, ci creșterea prețurilor finite ca urmare a inflației, respectiv a creșterii costurilor de producție în relația directă cu evoluția prețurilor practicate de furnizorii de materii prime, materiale, energie, apă, etc.

6) Cheltuielile totale ale societății sunt:

– în 2011: 120.921 RON,

– în 2012: 164.152 RON,

– în 2013: 300.702 RON,

– în 2014: 307.398 RON.

Se observă și în cazul cheltuielilor o evoluție ascendentă care are în principal la bază creșterea cheltuielilor pentru exploatare. Această creștere a cheltuielilor este și ea o consecință a creșterii continue a:

cheltuielilor privind mărfurile,

cheltuielilor cu materii prime,

cheltuielilor cu energia și apa,

cheltuielilor cu impozitele și taxele plătite de unitate la bugetul local și la cel central,

cheltuielilor cu personalul ale căror salarii au fost majorate pe parcursul perioadei,

cheltuielilor cu amortizarea.

CAPITOLUL 2

ORGANIZAREA EVIDENȚEI OPERATIVE A MĂRFURILOR

2.1. EVALUAREA. NOȚIUNI GENERALE, COMPONENTE, PRINCIPII, MODALITĂȚI DE EVALUARE

Necesitatea folosirii evaluării este determinată de faptul că stocurile de mărfuri existente în întreprinderile comerciale se caracterizează printr-o mare diversitate și sunt exprimate în unități de măsură atât de diferite, încât generalizarea acestora, practic, nu este posibilă fără aducerea lor la un numitor comun, cu ajutorul valorii.

Contabilitatea, fiind valorică, are posibilitatea de a asigura generalizarea tuturor stocurilor, prin evaluarea lor monetară cu ajutorul etalonului bănesc. Fără această evaluare unitară nu se pot obține indicatorii economico – financiari care caracterizează activitatea economică a întreprinderilor comerciale.

Prin evaluarea mărfurilor se înțelege măsurarea mărimii stocurilor de mărfuri și a fluxului de mărfuri, în expresie valorică. Această măsurare se face prin transformarea unităților naturale în unități monetare, cu ajutorul prețurilor.

Evaluarea asigură unitatea de exprimare a datelor contabilității sintetice a mărfurilor și realitatea conținutului indicatorilor pe care îi furnizează. Importanța determinată a evaluării constă în faptul că de ea depinde calcularea corectă a veniturilor realizate din vânzarea mărfurilor și a rezultatelor activității comerciale, concretizate în beneficii sau pierderi.

Componentele evaluării mărfurilor

Stocurile de mărfuri și fluxul mărfurilor sunt supuse evaluării contabile cu ajutorul relației:

Obiectul evaluării x Preț unitar = Valoare

Primul termen al acestei relații este reprezentat de cantitățile mărfurilor supuse evaluării. Aceste cantități însumate trebuie să fie de aceeași natură.

Alt element component al evaluării este prețul care reprezintă expresia bănească a valorii mărfii. în condițiile economiei de piață, prețurile mărfurilor sunt libere și se stabilesc prin negocieri directe între partenerii de afaceri.

Valoarea joacă primul rol în contabilitate și imprimă o trăsătură specifică de reflectare valorică a fluxului de mărfuri și a stocului de mărfuri.

Evaluarea constituie pentru contabilitate o sursă de dificultăți generate de factorii care acționează asupra ei. Dintre aceștia, fluctuațiile monetare și ale prețurilor pe plan intern și internațional, pluritatea prețurilor practicate la achiziționarea și vânzarea unei anumite mărfi, metodele de evaluare a stocurilor de mărfuri și a fluxului mărfurilor introduc elementul de convenționalitate în evaluarea mărimilor cantitative ale mărfurilor intrate, ieșite și rămase în stoc.

Principiile evaluării

Dată fiind importanța evaluării elementelor patrimoniale, în Legea Contabilității și regulamentul de aplicare a ei., s-au stabilit principiile și regulile de evaluare a elementelor patrimoniale. Principiile evaluării sunt:

1). Principiul valorii de intrare al valorii contabile, se întemeiază pe costul de origine sau de intrare stabilit pe baza documentelor justificative la intrarea elementelor patrimoniale în patrimoniul unității.

Principiul valorii de intrare a bunurilor primite se identifică cu:

valoarea de utilitate pentru bunurile primite ca aport în natură, obținute cu titlu gratuit sau prin donație, în funcție de prețul de cumpărare, taxele nerecuperabile, cheltuieli de transport;

aprovizionare și alte cheltuieli accesorii până la intrarea bunului respectiv și punerea lui în stare de utilitate;

valoarea de achiziție sau costul de achiziție pentru bunurile intrate cu titlu oneros, este formată din prețul de cumpărare, taxele nerecuperabile, cheltuieli de transport – aprovizionare și alte cheltuieli accesorii până la intrarea în gestiune și punerea bunului în stare de utilitate:

– evaluarea de producție sau costul de producție pentru bunurile produse în unitatea patrimonială, formată din costul de achiziție a materiilor prime, materialelor, energiei electrice, salarii și celelalte costuri indirecte aferente, repartizate rațional asupra bunurilor respective.

La data ieșirii din patrimoniu sau la punerea în consum, bunurile se evaluează și se scad din gestiune la valoarea lor de intrare sau contabilă. Dacă bunurile de natura stocurilor au valori de intrare diferite și nu există posibilitatea identificării valorii lor de intrare, evaluarea La ieșire se poate face pe baza costului mediu ponderat, a metodei primul intrat – primul ieșit (FIFO). sau metodei prima ieșire la prețul ultimei intrări (LIFO).

2). Principiul valorii curente sau a valorii actuale, se aplică la evaluarea elementelor patrimoniale cu ocazia inventarierii în funcție de utilitatea bunului în întreprindere și prețul pieței. Necesitatea evaluării elementelor patrimoniale la valoarea de inventar este determinată de schimbările semnificative care pot interveni în exprimarea valorică a bunurilor, la data intrării, bazată pe costul de origine, care are numai o valoare istorică, până la data inventarului.

3). Principiul prudenței constă în contabilizarea oricărei pierderi probabile și necontabilizarea profiturilor probabile cu deprecierile, riscurile și pierderile posibile, generate de desfășurarea exercițiului anterior sau curent.

Principiul prudenței constă în contabilizarea oricărei pierderi posibile și necontabilizarea profiturilor probabile prin compararea valorii contabile cu valoarea de inventar, cu reținerea în evaluare a valorii celei mai mici în cazul activelor și a valorii celei mai mari în cazul pasivelor.

Utilizarea metodelor de evaluare se face după principiul permanenței metodelor, după care metoda de evaluare adoptată de unitate patrimonială este necesar să fie aceeași în tot cursul exercițiului, precum și de la un exercițiu la altul, pentru a asigura comparabilitate în timp a informațiilor contabile.

În legătură cu evaluarea, Legea Contabilității prevede 9 că, evaluarea elementelor patrimoniale, respectiv a bunurilor materiale care fac obiectul activității întreprinderilor comerciale, se efectuează în patru momente:

la data intrării în patrimoniu,

cu ocazia inventarierii;

la încheierea exercițiului;

la data ieșirii din patrimoniu sau la darea în consum.

A) Evaluarea la data intrării bunurilor în patrimoniu:

Regula generală de evaluare și înregistrare a stocurilor este evaluată la costul istoric, care poate fi:

– costul de achiziție, în cazul bunurilor aprovizionate de la terți,

– costul de producție, în cazul bunurilor și serviciilor obținute în activitatea proprie de exploatare.

Costurile sunt determinate prin contabilitatea internă de gestiune (contabilitatea analitică). In lipsa acesteia, prin calcule statistice și, în cazuri excepționale se poate porni de la un preț de vânzare.

La intrarea în patrimoniu, bunurile materiale se evaluează și se înregistrează deci. în contabilitate astfel:

• Materiile prime, materialele consumabile, obiectele de inventar, animalele, mărfurile și alte bunuri procurate cu titlu oneros (cumpărate), la costul de achiziție, în structura căruia se cuprind următoarele elemente:

prețul de cumpărare al bunurilor, din care sunt deduse taxele recuperabile legal
(TVA și taxe asimilate), precum și rabaturile, remizele, ristornuri, etc.

taxe vamale aferente bunurilor importante,

cheltuieli accesorii de achiziționare,

Acestea sunt cheltuieli direct sau indirect legate de aprovizionare până la intrarea bunurilor în gestiune. Ele pot fi:

– costuri externe, cum sunt comisioane, cheltuieli de tranzit, transportul extern, asigurare, etc.;

– costuri interne de transport pe parcursul intern, cheltuieli de încărcare – descărcare, recepție manipulare.

Nu se cuprind în costul de achiziție cheltuielile financiare aferente finanțării necesare constituirii stocurilor și nici sconturile financiare acordate pentru plata înainte de scadență.

• Producția în curs de execuție, semifabricatele și produsele finite, precum și alte bunuri executate .de către întreprindere, se evaluează la costul de producție format din:

prețul de achiziție al materialelor consumabile,

cheltuielile directe de fabricație,

cheltuielile directe de producție aferente, respectiv legate de fabricația bunurilor.

• Activele (stocurile) circulante materiale aduse ca aport la capital, obținute cu titlu gratuit sau prin donație, se evaluează și se înregistrează la valoarea de utilitate în funcție de prețul pieței și starea acestora. Costul de intrare (de achiziție sau de producție) este denumit valoare de intrare, respectiv valoare contabilă.

B) Evaluarea bunurilor cu ocazia inventarierii se face la valoarea actuală sau de utilitate, denumită și valoare de inventar. Aceste valori se stabilesc în funcție de utilitatea bunului în întreprindere și prețul pieței.

Valoarea de utilitate sau prețul pieței, ca bază de evaluare a bunurilor la inventariere, se identifică, în principal, în funcție de destinația lor:

Bunuri destinate vânzării (mărfuri, produse finite, unele semifabricate și materiale) lor li se stabilesc, de regulă, valoarea de inventar sub forma valorii nete de realizare care este dată de prețul de vânzare, din care se scad cheltuielile rămase de efectuat pentru comercializarea lor, cum sunt cheltuielile de transport, comisioane cedate, cheltuieli în perioada de garanție, etc.

Semifabricate și producția în curs de execuție se evaluează la valoarea componentelor materiale încorporate la care se adaugă costurile stadiilor de prelucrare tehnologică parcursă (stabilite prin metode tehnice sau metoda contabilă).

Materiile prime și materialele consumabile destinate utilizării în exploatare se evaluează la costul de înlocuire (de reaprovizionare).

La inventariere pot fi constatate și stabilite valori actuale care delimitează stocurile în categorii:

stocuri care nu prezintă deprecieri și pentru care valoarea de inventar este egală cu valoarea contabilă,

stocuri care au suferit deprecieri, care se evaluează la un preț posibil de valorificat și la care valoarea de inventar este mai mică decât valoarea contabilă,

– stocuri la care utilitatea sau prețul pieței crește și deci valoarea de inventar este mai mare decât valoarea contabilă.

C) Evaluarea la încheierea exercițiului se face la valoarea de intrare, respectiv valoarea contabilă pusă de acord cu rezultatele evaluării la inventariere.

În acest scop, valoarea de intrare (contabilă) se compară cu valoarea de utilitate (inventar):

Pentru stocurile la care au rezultat diferențe în plus între valoarea de inventar și
valoarea de intrare, în bilanț acestea sunt evaluate la valoarea de intrare. Deci
plusurile de valoare (valoarea de inventar > valoarea de intrare) nu se înregistrează în
contabilitate,

Pentru stocurile la care s-au constatat diferențe în minus între valoarea de inventar și valoarea lor de intrare, acestea se evaluează în bilanț la valoarea de inventar.

În contabilitate aceste stocuri vor continua să fie înregistrate la valoarea lor de intrare (ca valoare brută), iar minusul de valoare datorat unor deprecieri probabile se
înregistrează prin intermediul conturilor de provizioane. Dacă din valoarea de intrare
(contabilă) a stocurilor se reduce valoarea deprecierilor pentru care au fost calculate
și se înregistrează provizioane, se obține valoarea de inventar ca valoare netă care se
înscrie în bilanț.

Pe baza celor prezentate se desprinde regula generală de evaluare și înregistrare a stocurilor de intrare, stabilită la nivelul costului de achiziție sau a costului de producție după caz, ca forme ale costului istoric. Prin acestea se asigură aplicarea principiului realității (costul istoric), costurile efective de achiziție și de producție fiind parametrii reali valorii stocurilor.

Totodată, principiul prudenței cere ca plusurile de valoare între valoarea de inventar și valoarea de intrare să nu fie înregistrate, acestea fiind realizate, iar pe de altă parte pentru minusurile de valoare același principiu cere constituirea de provizioane din care aceste minusuri să fie acoperite în caz că la valorificarea stocurilor, minusurile de valoare se confirmă total sau parțial.

D) Evaluarea bunurilor circulante cu ocazia ieșirii lor din patrimoniu sau dării în consum. La data ieșirii din patrimoniu sau la darea în consum, bunurile se evaluează și se scad din gestiune ia valoarea lor de intrare.

Bunurile din stoc pot fi urmărite individual (articole identificabile) sau nu pot fi urmărite individual (articole interșarjabile).

Elementele identificabile, la ieșire sunt evaluate la costurile lor reale de intrare.

Elementele interșarje abile, cele care în interiorul fiecărei categorii nu pot fi pe fiecare unitate după intrarea lor în gestiune, sunt, la ieșire, evaluate prin costul estimat de intrare. Ca urmare a faptului că aceleași feluri de bunuri (materiale, mărfuri, ambalaje) se procură la prețuri diferite pe parcursul desfășurării activității, pentru evaluarea cantității de stocuri ieșite sau consumate, având la bază valoarea de intrare a acestora, cantitatea de stocuri ieșite sau consumate se evaluează folosind următoarele metode:

metoda costului mediu ponderat,

metoda prima intrare – prima ieșire (FIFO)

metoda ultima intrare – prim a ieșire (LIFO)

metoda proxima intrare. prima ieșire (NIFO)

metoda costului standard.

Metoda costului mediu unitar ponderat (CMUP)

Această metodă este recomandată în cazul în care o marfa este cumpărată la prețuri diferite iar în contabilitate aceasta nu este individualizată în funcție de prețurile de cumpărare. Metodologia de evaluare folosită în cadrul acestei metode este următoarea:

– mărfurile intrate sunt evaluate la prețul de cumpărare al fiecărui lot,

– mărfurile ieșite se evaluează la costul mediu unitar ponderat, calculat după fiecare lot de mărfuri intrate în gestiune.

Costul mediu unitar ponderat se determină pe baza următoarei formule:

CMUP = (Vp + Vi)/( Sp + Si)

unde: V – stocul valoric precedent al mărfii,

Vj – valoarea mărfii intrate,

Sp – stocul cantitativ precedent,

C, – cantitatea intrată de marfă.

Această metodă se poate aplica în condițiile unei frecvențe reduse a intrărilor de mărfuri.

Metoda de evaluare prima intrare – prima ieșire (FIFO)

Potrivit acestei metode, fluxul mărfurilor este evaluat astfel:

– loturile de mărfuri intrate sunt evaluate la prețurile lor de cumpărare, mărfurile ieșite din gestiune sunt considerate ca provenind din Iotul cel mai vechi și evaluate la prețul de cumpărare al acestui lot. Pe măsura epuizării succesive a stocului, mărfurile ieșite sunt evaluata la prețul de cumpărare al loturilor următoare de mărfuri intrate în patrimoniu.

Metoda de evaluare ultima intrare – prima ieșire (LIFO)

După această metodă, mărfurile intrate sunt evaluate la același preț ca și la celelalte metode prezentate. Mărfurile ieșite simt considerate ca aparținând lotului de mărfuri cel mai recent intrat în gestiune și evaluate la prețul acestuia. In continuare, mărfurile ieșite se consideră ca provenind din stocul imediat precedent și evaluate la același preț.

Metoda de evaluare proxima intrare – prima ieșire (NIFO) este asemănătoare cu LIFO. în cazul metodei NIFO evaluarea ieșirilor se face la valoarea lor de înlocuire, ca fiind suma pe care întreprinderea acceptă să o plătească pentru achiziționarea unui bun de substituire necesar asigurării fluxului tehnologic identic, în aceleași condiții de exploatare.

Metoda costului standard este folosită în situațiile în care întreprinderea conduce contabilitatea internă de gestiune pe stocuri și prețuri prestabilite pentru a evalua stocurile folosind costurile standard. Aceste costuri pot fi antecalculate sau pot fi costuri medii dintr-o perioadă anterioară. Bunurile sunt evaluate la costuri sau prețuri anticipate atât pentru intrări cât și pentru ieșiri. Diferențele dintre costul standard sau prețul standard și costul efectiv de achiziție sau de producție se evidențiază în conturi distincte.

Prețurile standard folosite pentru evaluarea bunurilor materiale, este necesar să fie actualizate periodic cel puțin o dată pe an, în funcție de evoluția prețurilor și de alți factori.

Din prezentarea metodelor de evaluare rezultă că ele permit evaluarea stocului final de mărfuri, și, indirect, și a mărfurilor vândute. Costul mărfurilor vândute este calculat pe baza relației bilanțiere:

Stoc inițial + Intrări = Vânzări + Stoc final ,

de unde:

Vânzări = Stoc inițial + Intrări – Stoc final.

Fiecare termen este exprimat la costul de achiziție.

2.2. DOCUMENTELE PRIMARE DE EVIDENȚĂ OPERATIVĂ A MĂRFURILOR

În vederea îndeplinirii obiectivelor prevăzute în programul de aprovizionare, unitățile patrimoniale emit către furnizori comenzi, iar pe baza acestora încheie Contracte economice. In anumite condiții contractele economice sunt înlocuite de către furnizori prin confirmare la comandă de aprovizionare, serviciul de aprovizionare organizează o evidență operativă care cuprinde: Registrul de comenzi și Fișa de urmărire a executării comenzilor.

În cazul executării comenzii și a contractului de aprovizionare întreprinderea cumpărătoare primește de la furnizor Avizul de însoțire a mărfii și / sau Factura.

Avizul de însoțire se emite pe măsura livrării, de compartimentul vânzări și servește ca document pentru eliberarea și scăderea depozitului, a produselor, mărfurilor și a altor valori destinate vânzării, trimise spre prelucrare la terți, în custodie sau în păstrare. Este un document de însoțire a bunurilor pe timpul transportului, document pentru întocmirea facturii și de primire în gestiune a cumpărătorului.

Întreprinderile care pot întocmi factura în momentul livrării bunurilor, nu vor mai emite avizul de însoțire decât pentru bunurile trimise pentru prelucrare la terți, în custodie sau spre prelucrare, factura realizând pe lângă funcțiile avizului de însoțire și pe cele de transport pentru viza de control financiar preventiv, și act justificativ pentru decontare (încasare – plată) contravalorii ei.

Dacă mărfurile se primesc în tranșă sau sosesc înaintea primirii de la furnizor, precum și dacă mărfurile au fost achitate și lăsate în custodia furnizorului, la sosirea acestora, pentru consemnarea recepției, se întocmește Nota de intrare-recepție.

Livrarea mărfurilor către terți se face pe baza Facturii. Factura servește ca document pe baza căruia se întocmește instrumentul de decontare a produselor și a mărfurilor livrate, lucrărilor executate sau serviciilor prestate. Totodată factura este un document care însoțește marfa pe timpul transportului. Pentru cumpărător factura reprezintă documentul de încărcare în gestiune.

Fișa de magazie este un document de evidență operativă a depozitului și se întocmește separat pentru fiecare fel, calitate sau sortiment de marfă.

Documentele referitoare la valorile materiale intrate în unitatea patrimonială (facturi, avize de expediție, nota de intrare recepție, etc.) după înregistrarea în fișele de magazie. Se predau serviciului de aprovizionare. După verificare, avizare și înregistrare în evidența tehnico-operativă a aprovizionării, aceste documente se transmit la compartimentul de contabilitate în termenele stabilite de conducătorul compartimentului financiar-contabil.

Documentele primare de ieșire a stocurilor din depozite se predau direct la compartimentul contabilitate.

Documentele prezentate mai sus se găsesc în anexă cu documentele de la sfârșitul lucrării.

CAPITOLUL 3

INVENTARIEREA MĂRFURILOR

3.1. PROCESUL DE INVENTARIERE- GENERALITĂȚI

Inventarierea este ansamblul operațiunilor logice și practice interdependente între ele, prin care se cuantifică, la un moment dat, din punct de vedere cantitativ și valoric, mărimea elementelor patrimoniale, în scopul punerii de acord a datelor din evidența contabilă cu realitatea, prin stabilirea valorii de utilitate a acestora și determinarea diferențelor.

Etapele inventarierii:

A) Pregătirea inventarierii presupune luarea unor măsuri de natură organizatorică și contabilă.

a) Organizatorice:

determinarea obiectului inventarierii,

stabilirea sferei de cuprindere a inventarierii,

construirea comisiilor de inventariere,

sistarea operațiilor economice care influențează inventarierea,

pregătirea elementelor ce se inventariază pentru a fi ușor identificate.

b) Contabile

înregistrarea la zi a operațiilor economice,

verificarea exactității înregistrărilor în conturi, stabilirea soldurilor conturilor analitice și sintetice, folosite la compararea cu situația faptică de pe teren.

B) Inventarierea propriu – zisă constă în:

a) Constatarea și descrierea elementelor supuse inventarierii:

• Inventarierea fizică (directă)

numărare,

cântărire,

măsurare,

calcule tehnice,

• Inventarierea indirectă,

prin confruntarea soldurilor la terți,

pe baza documentelor care au stat la baza înregistrărilor.

• Elementele inventariate se înscriu în listele de inventar.

b) Evaluarea elementelor patrimoniale inventariate:

• Bunurile de natura imobilizărilor și stocurilor,

– valoarea contabilă, valoarea de intrare,

• Bunurile depreciate:

– valoarea de utilitate în funcție de utilitate și prețul pieței.

C) Stabilirea și regularizarea rezultatelor inventarierii:

a) La determinarea inventarierii are loc perfectarea documentelor privind rezultatele inventarierii:

Procesul verbal de inventariere,

Declarația persoanelor răspunzătoare pentru diferențe (+/-).

Listele de inventariere,

Declarația de început de inventar a gestionarului.

b) În urma inventarierii se stabilește caracterul diferențelor;

Lipsuri neimputabile ca rezultat al manipulării, păstrării, calamităților naturale. Aceste lipsuri se înregistrează ca orice ieșire pentru consum, pe cheltuieli,

Lipsuri imputabile provenite din neglijență sau sustrageri. Valoarea acestora se recuperează de la vinovați prin imputare. Imputarea se stabilește la prețul pieței, existent la data constatării sau producerii pagubei. Evaluarea pagubei se face ținând cont de uzură, când aceasta se poate stabili lega], în caz contrar se impută la valoarea integrală. Diferența de preț în plus reprezintă veniturile iar diferența de preț în minus reprezintă cheltuieli (preț de imputare – preț de înregistrare = + /-).

Plusurile se înregistrează ca orice intrare de mijloace economice, la stocurile consumabile diminuează cheltuielile de exploatare.

c) La sfârșitul anului se întocmește „Registrul inventar”.

3.2. ORGANIZAREA Șl DESFĂȘURAREA INVENTARIERII

Prin Legea Contabilității, unitățile patrimoniale au obligația să efectueze inventarierea generală a patrimoniului la începutul activității, cel puțin o dată pe an, de regulă la sfârșitul anului, pe parcursul funcționării sale, în cazul fuzionării, divizării sau încetării activității, precum și în următoarele situații:

a) în cazul modificării prețurilor,

la cererea organelor de control, cu prilejul efectuării controlului sau a altor organe prevăzute de lege,

ori de câte ori sunt indicii că există lipsuri sau plusuri în gestiune care nu pot fi stabilite cert decât prin inventariere,

ori de câte ori intervine o predare – primire de gestiune, ca urmare a calamităților naturale sau a unor cazuri de forță majoră, sau în alte cazuri prevăzute de lege.

În cazul în care, în situațiile de mai sus, sunt inventariate toate elementele patrimoniale dintr-o gestiune, aceasta poate ține loc de inventariere anuală, cu aprobarea administratorului, a ordonatorului de credite sau a persoanei care are obligația gestionării patrimoniului.

La începutul activității unității patrimoniale, inventarierea are ca scop primcipal stabilirea și evaluarea elementelor patrimoniale ce constituie aportul Ia capital 'social. Elementele patrimoniale aduse ca aport la capitalul social, se înscriu în registrul – inventar, grupate pe conturi.

Inventarierea anuală a elementelor patrimoniale se face, de regulă, cu ocazia încheierii exercițiului financiar, avându-se în vedere și specificul activității elementelor patrimoniale.

În cadrul agenților economici cu activitate complexă, bunurile materiale pot fi inventariate și înaintea datei de 31 decembrie, cu condiția asigurării valorificării și cuprinderii rezultatelor inventarierii în bilanțul întocmit pe anul respectiv.

Bunurile proprietate publică date în administrația regiilor autonome se inventariază și se evidențiază în mod distinct în patrimoniul acestora.

Disponibilitățile bănești, cecurile, cambiile, biletele la ordin, precum și alte valori aflate în casieria unităților patrimoniale se inventariază în conformitate cu regulamentul operațiunilor de casă, emis de Banca Națională a României.

Inventarierea patrimoniului se efectuează de către comisiile de inventariere, formate din cel puțin două persoane, numite prin decizie scrisă, emisă de persoanele autorizate din prezentele norme. In decizia de numire se menționează în mod obligatoriu, componența comisiei, numele responsabilului comisiei, modul de efectuare a inventarierii, gestiunile supuse inventarierii, data de începere și terminare a operațiunilor.

La unitățile mici, inventarierea poate fi efectuată de către o singură persoană.

Prin unități mici, la care inventarierea poate fi efectuată de o singură persoană, se înțelege: persoanele fizice care au calitatea de comerciant sau societățile comerciale al căror număr de salariați este până la două persoane, iar valorile materiale care trebuie inventariate nu depășesc plafonul stabilit de administratorul unității.

Comisiile de inventariere sunt coordonate, acolo unde este cazul, de către o comisie centrală numită, de asemenea, prin decizie scrisă emisă de conducerea societății, care are ca sarcină să organizeze, să instruiască, să supravegheze și să controleze modul de efectuare a operațiunilor de inventariere.

Din comisia de inventariere nu pot face parte gestionarii depozitelor supuse inventarierii și nici contabilii care țin evidența gestiunii respective, cu excepția unităților mici prevăzute mai sus.

Membrii comisiilor de inventariere nu pot fi înlocuiți decât în cazuri bine justificate și numai prin decizie scrisă, emisă de către cei ca i-au numit.

În vederea unei bune desfășurări a operațiunilor de inventariere, administratorii, ordonatorii de credite sau alte persoane care au obligația gestionării patrimoniului trebuie să ia măsuri pentru crearea condițiilor corespunzătoare de lucru comisiei de inventariere prin:

organizarea depozitării valorilor materiale grupate pe sortotipodimensiuni, codificarea acestora și întocmirea etichetelor de raft,

ținerea la zi a evidenței tehnico – operative la gestiunile de valori materiale și a celei contabile și efectuarea lunară a confruntării datelor dintre aceste evidențe,

participarea la lucrările de inventariere a întregii comisii de inventariere,

asigurarea personalului necesar pentru manipularea valorilor materiale care se evidențiază, respectiv pentru sortare, așezare, cântărire, măsurare, numărare, etc.,

asigurarea participării la identificarea bunurilor inventariate a unor persoane competente din unitate sau din afara acesteia, la solicitarea responsabilului comisiei de inventariere, care au obligația de a semna listele de inventariere pentru atestarea datelor înscrise,

dotarea gestiunii cu aparate și instrumente adecvate și în număr suficient pentru măsurare, cântărire, etc, cu mijloace de identificare (cataloage, mostre, sonde), precum și cu formularele și rechizitele necesare,

dotarea comisiei de inventariere cu mijloace tehnice de calcul și de sigilarea spațiilor inventariate,

dotarea gestiunilor cu două rânduri de încuietori diferite.

Principalele măsuri organizatorice care trebuie luate de către comisia de inventariere sunt următoarele:

a) înainte de începerea operațiunii de inventariere, se ia de la gestionarul răspunzător de gestiunea valorilor materiale, o declarație scrisă din care să rezulte dacă:

gestionează valori materiale și în alte locuri de depozitare,

în afara valorilor materiale ale unității patrimoniale respective, are în gestiune și altele aparținând terților, primite cu sau fără documente,

are plusuri sau lipsuri în gestiune despre a căror cantitate sau valoare are cunoștință,

are valori materiale nerecepționate sau care trebuie expediate, pentru care s-au întocmit documentele aferente,

a primit sau a eliberat valori materiale fără documente legale,

deține numerar sau alte hârtii de valoare rezultate din vânzarea bunurilor aflate :n gestiunea sa,

are documente de primire-eliberare care nu au fost operate în evidența gestiunii sau au fost predate la contabilitate.

De asemenea, gestionarul va menționa în declarația scrisă, felul, numărul și data ultimului document de intrare și de ieșire a bunurilor în / din gestiune,

să identifice toate locurile în care există valori materiale care trebuie inventariate,

să asigure închiderea și sigilarea, în prezența gestionarului, ori de câte ori se întrerup operațiunile de inventariere și se părăsește gestiunea,

să bareze și să semneze, la ultima operațiune, fișele de magazie, menționând data la care s-au inventariat valorile materiale, să vizeze documentele care privesc intrări sau ieșiri de valori materiale, existente în gestiune .dar neînregistrate, să dispună de înregistrarea acestora în fișele de magazie și predarea lor la contabilitate, astfel încât situația scriptică a gestiunii să reflecte realitatea.

să verifice numerarul din casă și să stabilească suma încasărilor din ziua curentă, solicitând întocmirea monetarului și depunere a numerarului la casieria unității, să ridice benzile de control de la aparatele de casă și ștampila unității și să le păstreze în siguranță,

să controleze dacă toate instrumentele și aparatele de măsură sau cântărire au fost verificate și dacă sunt în bună stare de funcționare,

Pentru desfășurarea corespunzătoare a inventarierii este indicat să se sisteze operațiunile de predare- primire a bunurilor supuse inventarierii luându-se din timp măsurile corespunzătoare pentru a nu se stânjeni procesul normal de livrare sau de primire a bunurilor. Pe toată durata inventarierii, programul și perioada inventarierii vor fi afișate la loc vizibil.

Stabilirea stocurilor faptice se face prin numărare, cântărire, măsurare sau cubare, după caz. Bunurile aflate în ambalaje originale intacte nu se desfac prin sondaj, acest lucru urmând a fi menționat și în listele de inventariere respective.

La lichidele a căror cantitate efectivă nu se poate stabili prin transversare și măsurare, conținutul vaselor se verifică prin scoatere se verifică prin scoatere de probe din aceste vase, ținându-se seama de densitate, compoziție și de alte caracteristici ale lichidelor, care se constată fie organoleptic, fie prin măsurare sau probe de laborator, după caz. Materialele de masă ca: ciment, oțel beton, produse de carieră și balastieră, materiale și produse agricole etc., a căror inventariere, prin cântărire și măsurare, ar necesita cheltuieli importante sau ar conduce la degradarea bunurilor respective, se pot inventaria pe bază de calcule tehnice.

Bunurile aflate asupra angajaților la data inventarierii se inventariază și se trec în liste separate, specificându-se și persoanele care răspund de păstrarea lor. în cadrul evidențierii acestora pe formații, locuri de muncă, bunurile vor fi centralizate și comparate cu datele din evidența tehnico-operativă, precum și cu cele din evidența contabilă.

Bunurile cu un grad mare de perisabilitate se inventariază cu prioritate, fără a se stânjeni desfacerea imediată a acestora.

Comisia de inventariere are obligația să controleze toate locurile în care pot să existe bunuri supuse inventarierii.

Toate bunurile ce se inventariază se înscriu în listele de inventariere, varianta simplificată, care trebuie să se întocmească pe locuri de depozitare, pe gestiuni și pe categorii de bunuri.

Bunurile aparținând altor unități (închiriate, în leasing, în custodie, cu vânzare în consignație, spre prelucrare) se inventariază și se înscriu în liste separate.

Pentru bunurile depreciate, inutilizabile sau deteriorate, fără mișcare sau greu vandabile, comenzi în curs, abandonate sau sistate, precum și pentru creanțele și obligațiile incerte ori în litigiu se întocmesc liste de inventariere separate.

Pe ultima filă a listei de inventariere, gestionarul trebuie să menționeze dacă toate valorile materiale și bănești din gestiune au fost inventariate și consemnate în listele de inventariere în prezența sa. De asemenea, aceasta menționează dacă are obiecții, iar concluziile la care a ajuns se vor menționa Ia sfârșitul listelor de inventariere.

Listele de inventariere se semnează, pe fiecare filă, de către membrii comisiei de inventariere și de către gestionai'.

Inventarierea faptică a patrimoniului unităților se materializează prin înscrierea cu cerneală sau pix, fără spații libere și fără ștersături, a valorilor inventariate în formularul „Lista de inventariere", în urma verificării existenței fizice a fiecărui bun inventariat.

Lista de inventariere servește ca document pentru stabilirea lipsurilor și a plusurilor de valori materiale constatate cu ocazia inventarierii prin prelucrarea din listele de inventariere numai a pozițiilor cu diferențe.

Pentru bunurile la care listele de inventariere au constatat deprecieri, se întocmesc liste de inventariere distincte, care se preiau, de asemenea, în listele de inventariere.

LISTA DE INVENTARIERE – Lista de inventariere este de format A4, tipărit pe ambele fețe, în blocuri a 100 de file. Formularul poate fi adaptat la cerințele fiecărei unități.

Servește ca:

document pentru inventarierea elementelor patrimoniale aflate în gestiunea unității.

document de bază pentru stabilirea lipsurilor și plusurilor de valori materiale (imobilizări, stocuri materiale) și a altor valori (elemente de trezorerie).

– document pentru întocmirea registrului – inventar.

document pentru stabilirea provizioanelor pentru deprecieri.

document centralizator al operațiunilor de inventariere.

Se întocmește într-un exemplar, la locurile de depozitare, de regulă anual sau în situațiile prevăzute de dispozițiile legale, de comisia de inventariere, pe gestiuni, conturi de valori materiale, eventual grupe sau subgrupe, separat pentru valori materiale și mijloace fixe ale unității și separat pentru cele în custodie, aflate asupra personalului unității la data inventarierii, primite pentru prelucrare și se semnează de către membrii comisiei de inventariere și de către gestionar.

Listele de inventariere întocmite pentru bunurile în custodie trebuie să conțină, pe lângă elementele comune, numărul și data actului de predare – primire în custodie.

Pentru stocurile de valori materiale fără mișcare, de prisos, de calitate necorespunzătoare, depreciate, fără desfacere asigurată, se întocmesc listele de inventariere separate, la care se anexează procesele verbale în care se arată cazul, cauzele care au determinat starea bunurilor respective, precum și persoanele vinovate, după caz.

Produsele și mărfurile aflate în expediție se inventariază de către unitățile furnizoare, iar valorile materiale achiziționate se inventariază de unitatea cumpărătoare și se înscriu în liste de inventariere separate.

În cazul valorilor materiale primite în custodie și/sau combinație, pentru prelucrare, listele de inventariere se întocmesc în două exemplare, copia se înaintează în două exemplare copia se înaintează agentului economic în al cărui patrimoniu se află valorile respective.

Toate bunurile inventariate, grupate pe gestiuni și categorii de bunuri înscriu în listele de inventariere, care se semnează de către persoanele împuternicite să efectueze inventarierea,

Valoarea de inventar se stabilește de comisie, cu respectarea prevederilor legale.

Circulă:

la conducătorul compartimentului financiar-contabil pentru a fi semnate, după care se remit comisiei de inventar,

la gestionar, prin semnarea fiecărei file, menționând pe ultima filă a listei de inventariere că toate cantitățile au fost stabilite în prezența sa, că bunurile respective se află în păstrarea și răspunderea sa,

la compartimentul financiar – contabil, pentru calcularea diferențelor valorice și semnarea listei de inventariere privind exactitatea soldului scriptic, precum și verificarea calculelor efectuate,

la comisia de inventariere, pentru stabilirea minusurilor, plusurilor și a deprecierilor
constatate la inventar, precum și pr consemnarea în procesul verbal a rezultatelor inventarierii.

la conducătorul compartimentului financiar – contabil și la compartimentul juridic, împreună cu procesele verbale cuprinzând cauzele degradării sau deteriorării bunurilor, inclusiv persoanele vinovate, precum și procesul verbal al rezultatelor inventarierii pentru avizarea propunerilor făcute,

– la unitatea căreia îi aparțin valorile materiale primite în custodie, pentru prelucrare, în scopul comunicării eventualelor nepotriviri.

Se arhivează la compartimentul financiar – contabil.

LISTA DE INVENTARIERE (pe gestiuni global-valorice)

Format A4, tipărit pe ambele fețe, în blocuri de 75 de file. Servește ca:

document pentru inventarierea rechizitelor de birou, imprimatelor, materialelor destinate ambalării, precum și pentru evidențierea cărților tehnice procurate din fondurile producției,

document pentru inventarierea mărfurilor și ambalajelor aflate în evidența cantitativ – valorică în unitățile cu amănuntul,

document pentru stabilirea minusurilor și plusurilor valorice din gestiunile inventariate,

– document justificativ de înregistrare în evidența de la locurile de depozitare și în contabilitate,

– document pentru stabilirea provizioanelor pentru deprecieri.

Se întocmește în trei exemplare la locurile de depozitare, în situațiile prevăzute de dispozițiile legale, dintre care un exemplar de către gestionar, iar două exemplare de către comisia de inventariere, pe gestiuni și conturi de materiale, mărfuri și ambalaje și se semnează de membrii comisiei de inventariere, de gestionar și de contabilul care ține evidența gestiunii. In cazul primirii-predării gestiunii, listele de inventariere se întocmesc în cinci exemplare, dintre care un exemplar de către gestionarul predător, un exemplar de către gestionarul care primește gestiunea, iar trei exemplare de către un membru al comisiei de inventariere.

Valoarea de inventar se stabilește de comisia de inventariere, cu respectarea prevederilor legale.

După terminarea lucrărilor de inventariere, pe fiecare filă se calculează totalul indicilor naturali în coloana „Cantitate" și totalul coloanei „Valoare", iar apoi comisia de inventariere întocmește recapitulația listelor de inventariere care va cuprinde: numărul fiecărei liste de inventariere, totalul indicilor naturali și valoarea bunurilor inventariate din fiecare listă, precum și totalul indicilor naturali și valoarea totală a bunurilor inventariate.

Înainte de stabilirea rezultatelor inventarierii prin compararea stocului faptic valone al bunurilor inventariate cu soldul scriptic din contabilitate, se procedează la o verificare amănunțită a exactității tuturor evaluărilor, calculelor, totalizărilor și înregistrărilor din contabilitate și din evidența de la locurile de depozitare. Greșelile identificate cu această ocazie trebuie corectate înainte de stabilirea rezultatelor inventarierii. Circulă:

la gestionar pentru semnarea fiecărei file a listei, menționând pe ultima filă a listei că toate cantitățile au fost stabilite în prezența sa, că bunurile respective se află în păstrare și răspunderea sa, precum și faptul că prețurile, cantitățile, calitățile și unitățile de măsură au fost stabilite în prezența sa și nu are obiecții de făcut,

la membrii comisiei de inventariere, pentru semnarea fiecărei file a listei, calcularea listelor de inventariere, stabilirea minusurilor și plusurilor valorice, stabilirea perisabilităților și întocmirea procesului verbal al rezultatelor inventarierii,

la compartimentul contabilității unde se efectuează confruntarea între raportul de gestiune predat la contabilitate și valoarea totală a inventarului faptic. Totodată, se iau măsuri pentru corecta determinare a valorii deprecierilor constatate și înregistrarea în contabilitate a provizioanelor pentru depreciere,

la conducătorul compartimentului financiar – contabil și la compartimentul juridic, împreună cu procesele verbale care cuprind cauzele degradării sau deteriorării bunurilor, precum și persoanele vinovate și cu procesul verbal al rezultatelor inventarierii pentru avizarea propunerilor făcute de comisia de inventariere,

la conducătorul unității, împreună cu procesele verbale sus-menționate, pentru a decide asupra soluționării propunerilor făcute,

Se arhivează:

la compartimentul financiar-contabil (exemplarul 1),

la compartimentul de verificări gestionare (exemplarul 2).

EXTRAS DE CONT

Format A5, tipărit pe ambele fețe, în blocuri a 100 de file.

Servește la comunicarea și solicitarea de la debitor a sumelor pretinse rămase neachitate, provenite din relațiile economico-financiare, precum și ca instrument de conciliere prearbitrară.

Se întocmește în trei exemplare, de către compartimentul financiar — contabil al unității beneficiare, pe baza datelor din contabilitatea analitică.

Circulă:

– la conducătorul compartimentului financiar – contabil și la conducătorul unității emitente, pentru semnare (toate exemplarele),

– la unitatea debitoare (exemplarele 1 și 2), care restituie unității emitente exemplarul doi semnat pe verso de către conducătorul unității și conducătorul compartimentului financiar – contabil . pentru confirmarea debitului în vederea decontării prin poștă sau prin bancă, atunci când se depune ordinul de plată.

Eventualele obiecții asupra sumelor prevăzute în extrasul de cont se consemnează într-o notă explicativă semnată de conducătorul unității și conducătorul compartimentului financiar – contabil, care se anexează la exemplarul doi al extrasului de cont.

Se arhivează:

la compartimentul financiar – contabil al unității emitente (exemplarul 3, precum și exemplarul 2),

la compartimentul financiar — contabil al unității debitoare (exemplarul 1).

3.3. VALORIFICAREA REZULTATELOR INVENTARIERII

Rezultatele inventarierii se stabilesc prin compararea datelor constatate faptic în listele de inventariere cu cele din evidența tehnico – operativă și din contabilitate.

Constatările comisiei de inventariere privind stocurile, respectiv soldurile bunurilor materiale inventariate și stabilirea diferențelor, se consemnează în listele de inventariere, potrivit normelor.

înainte de stabilirea rezultatelor inventarierii se procedează la o verificare minuțioasă a exactității tuturor soldurilor din contabilitate pentru bunurile inventariate. Erorile descoperite cu această ocazie trebuie corectate operativ, după care se procedează la stabilirea rezultatelor inventarierii, prin confruntarea cantităților consemnate în listele de inventariere, varianta simplificată, cu evidența tehnico – operativă pentru fiecare poziție în parte, urmând ca pozițiile cu diferențe să fie preluate în lista de inventariere centralizatoare.

Rezultatele inventarierii se înscriu de către compartimentul de contabilitate a soldurilor scriptice, într-un proces verbal.

Procesul verbal privind rezultatele inventarierii trebuie să conțină, în principal, următoarele elemente: data întocmirii, numele și prenumele membrilor comisiei de inventariere, numărul și data actului de numire a comisiei de inventariere, gestiunea inventariată, data începerii și terminării operațiunii de inventariere, rezultatele inventarierii, concluziile și propunerile comisiei cu privire la cauzele plusurilor și lipsurilor constatate și la persoanele vinovate, precum și propuneri de măsuri în legătură cu acestea, volumul stocurilor depreciate, fără mișcare, cu mișcare lentă, greu vandabile fără desfacere asigurată și propuneri de măsuri în vederea reintegrării lor in circuitul economic, propuneri de scoatere din uz a obiectelor de inventar și de clasare sau de casare a unor stocuri, constatări privind păstrarea, conservarea, asigurarea integrității bunurilor din gestiune, precum și alte aspecte legate de activitatea gestiunii inventariate.

Propunerile cuprinse în procesul verbal al comisiei de inventariere se prezintă. în termen de 3 zile de la data încheierii operațiunilor de inventariere, administratorului unității. Acesta, cu avizul conducătorului compartimentului financiar – contabil și al șefului compartimentului juridic, decide, în termen de cel mult 5 zile. Asupra soluționării propunerilor făcute, cu respectarea dispozițiilor legale.

Înregistrarea în contabilitate a rezultatelor inventarierii se face în conformitate cu Nonnele metodologice de utilizare a conturilor contabile, aprobate prin Ordinul Ministerului Finanțelor Publice nr. 1752/2005.

Pentru toate plusurile, lipsurile și deprecierile constatate, precum și pentru pagubele determinate de expirarea termenelor de prescripție a creanțelor sau din alte cauze, comisia de inventariere trebuie să primească explicații scrise de la persoanele care au răspunderea gestionării. Pe baza explicațiilor primite și a documentelor cercetate, comisia de inventariere stabilește caracterul lipsurilor , pierderilor, pagubelor și deprecierilor constatate, precum și caracterul plusurilor, propunând, în conformitate cu dispozițiile legale, modul de regularizare a diferențelor dintre datele din contabilitate și cele faptice, rezultate în urma inventarierii,

În cazul în care, în urma inventarierii, rezultă plusuri sau minusuri de inventar. în vederea punerii de acord a evidenței contabile cu valorile inventariate, acestea se vor înregistra ca atare în contabilitate, fără a se face compensări între ele.

În cazul constatării unor lipsuri în gestiune, imputabile, administratorii vor lua măsuri imputării acestora la valoarea lor de înlocuire. Prin valoarea de înlocuire se înțelege costul de achiziție al bunului respectiv la data constatării pagubei, care va cuprinde prețul de cumpărare practicat pe piață, la care se adaugă taxele nerecuperabile, inclusiv TVA, cheltuieli de transport, aprovizionare și alte cheltuieli accesorii necesare pentru punerea în stare de utilitate sau pentru intrarea în gestiune a bunului respectiv. în cazul bunurilor constatate lipsă, ce urmează a fi imputate, care nu pot fi cumpărate de pe piață, valoarea de imputare se stabilește de către o comisie formată din specialiști în domeniul respectiv. La stabilirea valorii debitului, în cazul în care lipsurile din gestiune nu sunt considerate infracțiuni, se va avea în vedere posibilitatea compensării lipsurilor cu eventualele plusuri constatate, dacă sunt îndeplinite următoarele condiții:

existența riscului de confuzie între sorturile aceluiași bun material, din cauza asemănării în ceea ce privește aspectul exterior,

diferențele constatate în plus sau în minus să privească aceeași perioadă de gestiune.

La stabilirea valorii de imputare nu se vor avea în vedere provizioanele pentru depreciere, constatare.

Nu se admite în cazurile în care s-a făcut dovada că lipsurile constatate la inventariere provin din sustragerea sau din degradarea bunurilor respective, datorită vinovăției persoanelor oara răspund de gestiunea acestor bunuri.

Listele cu sorturi de produse, mărfuri, ambalaje și alte valori materiale care întrunesc condițiile de compensare datorită riscului de confuzie se aprobă anual de către administratori, respectiv de către ordonatorii de credite. Aceste liste sunt de uz intern, fiind numai la dispoziția administratorului unității, respectiv a ordonatorilor de credite, compensarea se face pentru cantități egale între plusurile și minusurile constatate.

În cazul în care cantitățile sorturilor supuse compensării, la care s-au constatat plusuri, sunt mai mari decât cantitățile sorturilor admise la compensare, la care s-au constata lipsuri se va proceda la stabilirea egalității cantitative prin eliminarea din calcul a diferenței în plus. Această eliminare se face începând cu sorturile care au prețurile cele mai scăzute, în ordine crescândă.

În cazul în care cantitățile sorturilor supuse compensării, la care s-au constatat plusuri, sunt mai mari decât cantitățile sorturilor admise la compensare, la care s-au constata lipsuri se va proceda, de asemenea, la stabilirea egalității cantitative prin eliminarea din calcul a cantității care depășește totalul cantitativ al plusurilor. Eliminarea se face începând cu sorturile care au prețurile unitare cele mai scăzute, în ordine crescândă.

Pentru valorile materiale la care sunt acceptate scăzăminte, în cazul compensării lipsurilor cu plusurile stabilite la inventariere, scăzămintele se calculează numai în situația în care cantitățile lipsă sunt mai mari decât cantitățile constatate în plus.

În această situație, cotele de scăzăminte se aplică în primul rând la valorile materiale la care s-au constatat lipsurile. Dacă în urma aplicării scăzămintelor respective mai rămân diferențe cantitative în minus, cotele de scăzăminte se pot aplica și asupra celorlalte valori materiale admise în compensare, la care s-au constatat plusuri sau la care nu s-au constatat diferențe.

Diferența stabilită în minus în urma compensării și aplicării tuturor cotelor de scăzăminte, reprezentând prejudiciu pentru unitate, se recuperează de la persoanele vinovate, în conformitate cu dispozițiile legale. Normele de scăzăminte nu se aplică anticipat, ci numai după constatarea existenței efective a lipsurilor și numai în limita acestora.

CAPITOLUL 4

CONTABILITATEA OPERAȚIUNILOR EFECTUATE CU MĂRFURI IN CADRUL S.C. BENNING ROM S.R.L

4.1. CONTABILITATEA APROVIZIONĂRII CU MĂRFURI

Aprovizionarea cu mărfuri se face de la întreprinderile industriale și agricole din țară, prin import direct sau prin intermediul întreprinderilor de comerț exterior și de la alte întreprinderi de comerț.

Procesul de aprovizionare se desfășoară pe baza contractelor comerciale încheiate cu furnizorii, în care se precizează mărfurile ce se achiziționează, cantitățile și termenele de livrare, modalitățile și termenele de plată, condițiile de transport și ambalare.

Aprovizionarea se poate face și pe bază de comandă.

a) aprovizionarea fără delegat (pe răspunderea furnizorului), are loc în concordanță cu prevederile contractuale și ale graficului de livrări. Pe baza acestuia se întocmește „Dispoziția de livrare" în conformitate cu care se procedează la autorecepția lotului de mărfuri, întocmindu-se un „Proces verbal de recepție".

Urmează ambalarea mărfurilor, încărcarea în mijlocul de transport și expedierea lor, cu această ocazie fiind încredințate cărăușului. Ca documente de transport se întocmesc: „scrisoarea de trăsură", „scrisoarea de transport", „buletin de mesagerie", etc,. (în funcție de mijlocul de transport folosit).

Cărăușul asigură transportul mărfurilor la destinație, anunțarea destinatarului și încredințarea bunurilor beneficiarului. Acesta numește o comisie de recepție care procedează la recepția cantitativă și calitativă a lotului de marfă.

Urmărind concordanța cu prevederile din contract și documentele de livrare și transport, comisia de recepție întocmește „nota de recepție și constatare de diferențe. în cazul constatării unor urme de violare a vagonului sau ambalajelor, se întocmește un „proces verbal de constatare" opozabil furnizorului sau cărăușului, după caz. Dacă parțial sau total nu se acceptă de întreprinderea de comerț, ca fiind necorespunzătoare sortimental, calitativ și nelivrată la termenele prevăzute, este luată în custodie, întocmindu-se un „proces verbal" de luare în custodie. Ulterior, ea se restituie furnizorului.

În nota de recepție, marfa se evaluează la costul de achiziție sau la preț de vânzare, în funcție de metoda de contabilizare a operațiilor cu mărfuri. Pe baza documentelor primare se fac înregistrări în evidența operativă (fișa de magazie, raport de gestiune) și se întocmesc documentele centralizatoare, care se înregistrează în contabilitatea sintetică.

b) aprovizionarea prin delegat propriu are loc când furnizorul și beneficiarul se află în aceeași localitate. Delegatul întreprinderii de comerț se prezintă de la furnizor cu o comandă și o delegație de ridicare a mărfurilor și eventual cu CEC-ul necesar efectuării plății.

Participând la recepția mărfurilor și ambalajelor, delegatul le preia și semnează documentele de livrare (Dispoziția de livrare și Factura). El poartă răspunderea integrității lotului de marfă și ambalaje.

La sosirea lui, se procedează la verificarea cantitativă și calitativă și se întocmește „Nota de recepție și constatare de diferențe". Urmează prelucrarea și înregistrarea documentelor de livrare și recepție asemănător cu procedura arătată anterior. în cazul lipsurilor de marfă constatate la recepție se întocmește decizia de imputare sau se ia delegatului un „Angajament de plată".

c) aprovizionarea cu delegat al întreprinderii furnizoare presupune prezentarea acestuia la unitatea beneficiară unde se verifică mărfurile de către comisia de recepție și se întocmesc documentele de recepție. Decontarea necesită fie așteptarea documentelor de decontare de la furnizor, fie întocmirea lor din proprie inițiativă de beneficiar.

Formele de aprovizionare și documentele întocmite

a) aprovizionarea prin intermediul depozitelor de repartizare se întâlnește în cadrul întreprinderilor en-detail sau de alimentație publică.

Depozitul de repartizare efectuează două operații:

– prima se referă la recepția mărfurilor de la furnizor, printr-una din formele anterioare,

– a doua constituie distribuirea mărfurilor către magazine sau unități de alimentație publică. Aceasta se efectuează pe baza „Graficului de distribuție" și a „Notei de predare – restituire" care justifică descărcarea gestiunii depozitului și încărcarea gestiunii beneficiare.

Nota de predare – restituire stă la baza completării „Raportului de gestiune" cu intrările de mărfuri și a „Fișei de magazie" cu ieșirile de mărfuri. Tot pe baza ei se întocmește recapitulat» mărfurilor ieșite din depozit și intrate în gestiunea primitoare.

aprovizionarea de pe piața agroalimentară se face de unitățile operative de alimentație publică din numerarul reținut din vânzări și încredințat achizitorului sub formă de avans spre decontare. Aceasta consemnează sortimentele de mărfuri, cantitățile și prețul de cumpărare în „Borderoul de achiziții". Predarea mărfurilor către gestiunea primitoare, se consemnează în „Nota de recepție și constatare de diferențe".

aprovizionarea din producția proprie se întâlnește tot în alimentația publică și constă în transferul unor preparate culinare din bucătăriile restaurantelor către unitățile de desfacere. Documentul de transfer este „Nota de predare – restituire" întocmită pe baza „Notei de comandă" emisă de unitatea primitoare. Nota de predare – restituire servește la descărcarea gestiunii bucătăriei primitoare.

Contabilitatea mărfurilor se ține cu ajutorul conturilor sintetice de gradul I din grupa 37 „Mărfuri":

contul 371 „Mărfuri",

contul 378 „Diferențe de preț la mărfuri",

contul 401 „Furnizori".

CONTUL 371 ..MĂRFURI" ține evidența existenței și mișcării mărfurilor aflate în depozite, precum și în unitățile cu amănuntul sau de alimentație publică. Este un cont de activ.

În debit se înscrie valoarea la preț de înregistrare a mărfurilor intrate în gestiunea imitații, astfel:

achiziționarea cu plată de la terți, în corespondență cu creditul conturilor 401 „Furnizori", 408 „Furnizori – facturi nesosite", cu prețul de achiziție fără TVA,

cu adaosul comercial cuprins în prețul de vânzare, dacă înregistrarea mărfurilor intrate se face la prețul de vânzare prin creditul contului 378 „Diferențe de preț la mărfuri",

cu taxa pe valoarea adăugată cuprinsă în prețul de vânzare cu amănuntul cu care sunt înregistrate mărfurile la intrare prin creditul contului 4428 „TVA neexigibilă",

readuse în custodie, păstrare sau consignație, de la terți, prin creditul contului 357 „Mărfuri în custodie sau în consignație la terți",

aduse ca aport în natură la capital de asociați prin creditul contului 456 „Decontări cu asociații privind capitalul",

transferate din gestiunea altor stocuri redistribuite spre vânzare prin creditul conturilor 300 „Materii prime", 301 „Materiale consumabile", 321 „Obiecte de inventar",

primite prin donație sau cu titlu gratuit prin creditul contului 771 „Venituri excepționale din operațiuni de gestiune",

constatate plusuri la inventar în corespondență cu creditul contului 607 „Cheltuieli privind mărfurile".

În creditul contului se înregistrează valoarea la preț de înregistrare a mărfurilor ieșite din patrimoniul unității:

prin vânzare, în corespondență cu contul 607 „Cheltuieli privind mărfurile",

cu adaosul comercial aferent mărfurilor vândute, când prețul de înregistrare este prețul de vânzare, prin debitul contului 378 „Diferențe de preț la mărfuri",

cu taxa pe valoarea adăugată aferentă mărfurilor vândute cu amănuntul prin debitul contului 4428 „TVA neexigibilă",

date în custodie sau consignație prin debitul contului 357 „Mărfuri în custodie sau consignație la terți",

constatate lipsă la inventar și perisabilități prin debitul contului 607 „Cheltuieli privind mărfurile",

– pierderi din calamități prin debitul contului 671 „Cheltuieli excepționale privind operațiunile de gestiune".

Soldul debitor reprezintă valoarea mărfurilor existente în stoc la prețul de înregistrare.

Întrucât contabilizarea intrării și ieșirii mărfurilor se face la preț de înregistrare, este necesar să fie definit acest preț. In acest scop se au în vedere regulile generale de evaluare a activelor acre indică costul de achiziție. Deoarece costul de achiziție este format din două componente structurale de bază: prețul de cumpărare (fără TVA deductibilă) și cheltuieli de aprovizionare (transport, manipulare, taxe nedeductibile, comisioane, etc.), în contul 371 „Mărfuri" se înregistrează prețul de cumpărare (fără TVA), iar celelalte elemente ale costului de achiziție sunt colectate și apoi repartizate cu ajutorul contului 378 „Diferențe de preț la mărfuri".

Este cont de activ. Se debitează cu cheltuielile de transport, încărcare, descărcare, taxe nedeductibile, comisioane pentru mărfurile achiziționate și se creditează cu cheltuielile aferente mărfurilor ieșite din patrimoniu prin debitul contului 607 „Cheltuieli privind mărfurile7'. Soldul debitor reprezintă cheltuielile de achiziție aferente mărfurilor din stoc.

Cele două conturi 371 și 378 asigură evaluarea și înregistrarea existenței și mișcărilor de stocuri de mărfuri la cost efectiv de achiziție.

Metodologic, asigurarea evaluării stocului de mărfuri Ia cost efectiv de achiziție se poate face folosind ca preț de înregistrare în contul 371 „Mărfuri" diferite categorii de prețuri în funcție de care se corelează și conținutul contului 37S „Diferențe de preț la mărfuri".

Astfel, prețul de înregistrare la contul de „Mărfuri" poate fi:

prețul efectiv de cumpărare,

prețul prestabilit de cumpărare,

prețul de vânzare.

CONTUL 401 ..FURNIZORI" are rolul de a evidenția decontările cu furnizorii interni sau externi pentru aprovizionarea de bunuri, lucrări executate sau servicii prestate de către aceștia.

După conținutul economic se înscrie în clasa conturilor de terți, grupa conturilor de relații cu furnizorii exprimând obligații față de aceștia. După funcția contabilă este un cont de pasiv.

Se creditează cu obligațiile derivate din aprovizionarea de bunuri și prestări servicii astfel:

pentru materii prime și materiale consumabile, prin debitul conturilor

300 „Materii prime" și

301 „Materiale consumabile".

pentru obiecte de inventar cumpărate prin debitul contului 321 „Obiecte de inventar",

pentru valoarea mărfurilor prin debitul contului 371 „Mărfuri",

– cu cheltuielile de transport și de manipulare efectuate de către furnizori în contul cumpărătorului și cuprinse în factură, în corespondență cu debitul conturilor de diferențe de preț:

308 „Diferențe de preț la materii prime și materiale",

328 „Diferențe de preț la obiecte de inventar",

378 „Diferențe de preț la mărfuri",

– cu valoarea lucrărilor executate sau serviciilor prestate de terți prin debitul conturilor corespunzătoare de cheltuieli:

611 „Cheltuieli cu întreținerea și reparațiile",

626 „Cheltuieli poștale și taxe de telecomunicații",

624 „Cheltuieli cu transportul de bunuri și personal".

Se debitează cu stingerea obligațiilor față de furnizori prin plata din disponibilul din conturi curente sau numerar, în corespondență cu creditul conturilor

5121 „Conturi la bănci în lei",

5124 „Conturi la bănci în devize",

5126 "Carnete de cecuri cu limită de sumă",

5311 „Casa în lei",

precum și cu operațiile de decontare a obligațiilor prin valoarea unor bilete la ordin sau cambii acceptate de către cumpărător în contul obligației prin creditul contului 403 „Efecte de plată".

Soldul creditor al contului reflectă sumele datorate și neachitate la o anumită dată.

4.2. Contabilitatea aprovizionării și desfacerii mărfurilor la S.C. BENNING ROM S.R.L.

Aprovizionarea cu mărfuri din țară și intracomunitară în vederea desfacerii en gros

Evidența mărfurilor aprovizionate în vederea desfacerii en gros se ține cantitativ valoric pe fiecare sorto – tipo – dimensiune de marfă. Evidența se ține la preț de achiziție pe fișe de magazie sau fișiere pe fiecare depozit în parte în cazul prelucrării automate a datelor. Pentru fiecare factură primită de la furnizor se întocmește câte o notă de recepție și constatare de diferențe în care se consemnează integral datele din factură: furnizorul, denumirea mărfurilor, U.M., preț unitar fără TVA, cantitatea și valoarea totală. Toate aceste Note de recepție și constatare de diferențe cu facturile aferente se centralizează după care se întocmește Nota contabilă pentru înregistrarea în contabilitate a intrărilor de mărfuri în depozit.

% = 401.01 Furnizori interni 46.500

371.01 Mărfuri în depozit 37.500

4426 TVA deductibilă 9.000

Aprovizionarea cu mărfuri din import

În cazul aprovizionării cu mărfuri din import se întocmește un centralizator al acestora, cuprinzând în baza facturii externe și DVI – ului, toate elementele necesare calculării prețului de achiziție pe fiecare tip de marfă după care se întocmește Nota de recepție și constatare de diferențe.

Înregistrarea în contabilitate a importului de mărfuri, în vederea desfacerii en gros se face astfel:

3 71.01 „Mărfuri în depozit" = % 80.761,59

401.02 „Furnizori externi" 51.870

446.01 „Taxe vamale" 10.374

446.02 „Accize" 18.258,24

447.01 „Comision vamal" 259,35

Se înregistrează achitarea drepturilor vamale aferente importurilor de mărfuri

% = 5121 „Conturi la bănci în lei" 46.659,13

446.01 „Taxe vamale" 10.374

446.02 „Accize" 18.258,24
447.01 „Comision vamal" 259,35

4426 „TVA deductibilă" 17.767,54

Se înregistrează achitarea facturii externe:

% = 5124 „Conturi la bănci în devize" 56.078,75

401.02 „Furnizori externi" 51.870

665 „Cheltuieli din diferențe 4.208,75

de curs valutar"

Diferențele nefavorabile de curs valutar evidențiate în contul 665 reflectă fenomenul inflaționist ce se manifestă și prin creșterea cursului de schimb valutar.

Desfacerea mărfurilor en gros.

La vânzarea mărfurilor din depozit se întocmește Factura Fiscală în care se înscriu toate mărfurile livrate pe fiecare sorto – tipo – dimensiune: denumirea mărfurilor, U.M., cantitatea, preț unitar fără TVA, valoarea fără TVA, TVA.

De menționat că prețul.de livrare unitar va cuprinde: prețul de achiziție (la care au fost înregistrate mărfurile în depozit) plus adaosul comercial.

FACTURA FISCALĂ

Calculând valoarea de achiziție a mărfurilor livrate cu factura din exemplu, rezultă următoarele:

Diferențele dintre valoarea de livrare de 2560 RON și cea de achiziție de 2050,29 RON în sumă de 509,70 RON reprezintă adaosul comercial aferent mărfurilor livrate care se înregistrează în contabilitate astfel:

371.01 „Mărfuri în depozit" = 378.01 „Diferențe de preț aferente 509,70

mărfurilor din depozit"

Înregistrarea în contabilitate a facturilor de livrare a mărfurilor și descărcarea gestiunii depozitului:

411 „Clienți" = % 3.174,4

707 „Venituri din vânzarea mărfurilor" 2.560

4427 „TVA colectată" 614.4

% = 371.01 „Mărfuri în depozit" 2.560

607 „Cheltuieli privind mărfurile" 2.050,29

378.01 „Diferențe de preț aferente 509,71

mărfurilor din depozit"

Înregistrarea încasării prin bancă a facturilor de livrare a mărfurilor în contabilitate:

5121 „Conturi la bănci în lei" = 411 „Clienți" 3.174,4

Aprovizionarea mărfurilor în magazinele de desfacere cu amănuntul

Evidența mărfurilor în magazinul cu amănuntul se ține la punctul de vânzare cu amănuntul, care cuprinde: prețul de achiziție, adaosul comercial, TVA-ul neexigibil.

Intrarea mărfurilor în magazinele cu amănuntul se poate realiza prin transfer din depozitul propriu sau direct de la furnizor.

Documentul de gestiune primară obligatorie pentru evidența mărfurilor intrate și vândute îl constituie Raportul de gestiune zilnică care se întocmește zilnic în măsura în care trebuie consemnată o mișcare de marfă (intrare sau vânzare). '

Exemplu:

Se transferă din depozitul propriu următoarele mărfuri în magazinele cu amănuntul.

Ca urmare, în Raportul de gestiune zilnică va fi consemnată intrarea de mărfuri în valoare de 3.210,2 RON și vânzarea către populație în numerar în valoare totală de 1.100 RON. Înregistrarea în contabilitate a acestei operațiuni se face astfel: intrare din magazinul propriu:

371.01 „Mărfuri din magazinul = % 3.262,8

cu amănuntul" 371.01 „Mărfuri din depozit" 2.007,42

378.02 „Diferențe de preț aferente 623,89

mărfurilor din magazinul cu amănuntul"

4428 „TVA neexigibil" 631,51

Intrare de la furnizori:

% = 401 „Furnizori" 2.449,05

371.02 „Mărfuri în 2.007,42

magazinele cu amănuntul"

4426 „TVA deductibilă" 481,78

Înregistrarea vânzării mărfurilor cu amănuntul și descărcarea gestiunii magazinului:

Înregistrarea vânzării mărfurilor:

5311 „Casa în lei" = % 1.118,02

707 „Venituri din vânzarea 901,63

mărfurilor"

4427 „TVA colectată" 216,39

Descărcarea gestiunii magazinului pentru mărfurile vândute cu amănuntul:

Pentru descărcarea gestiunii magazinului cu amănuntul se determină k – coeficientul mediu al adaosului comercial aferent soldului plus intrărilor de mărfuri cumulat lunar de la începutul anului la preț cu amănuntul fără TVA.

K= (Soldul adaosului comercial la începutul anului + Valoarea adaosului comercial aferent mărfurilor intrate în cursul anului) /( Soldul mărfii la începutul anului + Valoarea mărfii intrate în cursul anului)

K = (0 + 623,89)/(0 + 2.631,31) = 23,71%

Pentru determinarea adaosului comercial aferent vânzărilor de mărfuri cu amănuntul, se înmulțește valoarea vânzărilor, mai puțin TVA neexigibil, cu

K. (1.100- 198,36) x 23,71 % = 213,77 RON

Se înregistrează descărcarea gestiunii cu amănuntul:

% = 371.02 „Mărfuri în magazinele cu amănuntul" 1.118.02

607 „Cheltuieli privind mărfurile” 687,86

378.02 „Diferențe de preț aferente

mărfurilor din magazinele cu amănuntul"" 213,77

4428 „TVA neexigibilă" 216.39

4.3. CONTABILITATEA PRODUCȚIEI OBȚINUTE

S.C. BENNING ROM S.R.L. deține două laboratoare de producție:

laboratorul de patiserie – cofetărie,

laboratorul de gelaterie.

Producția celor două laboratoare se desface atât prin unitățile proprii ale firmei (cofetării) cât și cu factură către terți.

De menționat că evaluarea și înregistrarea în contabilitate a materiilor prime se face la preț standard (prestabilit) pe baza costurilor de achiziție, prețuri de înregistrare care se actualizează periodic în funcție de evoluția prețurilor de pe piață și care dau în cea mai mare măsură tonul modificărilor de preț la produsele finite. Pentru evidența contabilă la prețuri standard se evidențiază distinct diferențele de preț față de costul de achiziție în contul 308 „Diferențe de preț la materii prime și materiale".

Evidența intrărilor de materii prime, calculul consumurilor și ieșirilor de materii prime, precum și a producției fabricate se efectuează cu ajutorul unui program de gestiune pe calculator adaptat specificul unității.

înregistrarea în contabilitate a operațiilor vizând obținerea producției în laboratoarelor proprii, precum și vânzarea acestei producții în cele două modalități pe faze astfel:

1) Intrarea materiilor prime necesare realizării producției, de la furnizori:

a) când costul de achiziție este mai mare decât prețul de înregistrare:

% = 401 „Furnizori"

301 „Materii prime"

308 „Diferențe de preț la materii prime și materiale"

4426 „TVA deductibilă"

Furnizorii se înregistrează cu:

– întreaga valoare din factură, materiile prime cu prețul de înregistrare, diferențele de preț cu diferența între costul de achiziție total și prețul de înregistrare,

– când costul de achiziție este mai mic decât prețul de înregistrare:

% = 401 „Furnizori"

301 „Materii prime"

308 „Diferențe de preț la materii prime și materiale"

4426 „TVA deductibilă"

Furnizorii se înregistrează cu valoarea facturii, materiile prime cu prețul de înregistrare. Diferențele de preț se înregistrează în roșu cu diferența dintre prețul de înregistrare și costul de achiziție al materiei prime.

2) La darea în consum a materiilor prime se înregistrează:

601 „Cheltuieli cu materii prime" = 301 „Materii prime"

Acest consum se înregistrează cu consumul de materii prime la preț de înregistrare. Valoarea aceasta se corectează la sfârșitul anului cu diferențele de preț favorabile sau nefavorabile aferente consumului de materii prime, de fapt se evaluează în final cheltuielile cu materii prime la cost de achiziție.

Această operațiune se realizează cu ajutorul unui coeficient de repartizare K calculat lunar cumulat de la începutul anului astfel:

K = (Soldul inițial al diferențelor de preț + Diferențe de preț aferente intrărilor în cursul perioadei cumulat de la începutul anului)/ (Soldul inițial al stocurilor la preț de înregistrare + Valoarea intrărilor de materii prime în cursul perioadei la preț de înregistrare, cumulat la începutul anului)

Coeficientul obținut se înmulțește cu valoarea materiilor prime la preț de înregistrare, în perioada de lucru, iar suma rezultată se înregistrează în contul de cheltuieli cu materiile prime astfel.

3) Predarea produselor finite la magazie se înregistrează astfel:

345 „Produse finite" = 711 „Venituri aferente costurilor stocurilor de produse"

4) Vânzarea produselor obținute în laborator prin magazinele proprii:

– transferul produselor din laborator în cofetărie și încărcarea gestiunii cofetăriei la preț de vânzare cu amănuntul cu TVA:

371 „Mărfuri" = %

345 „Produse finite"

378 „Diferențe de preț la mărfuri"

4428 „TVA neexigibil"

Mărfurile se înregistrează la preț complet cu amănuntul, produsele finite la preț de înregistrare, diferențele de preț se înregistrează cu adaosul comercial al cofetăriei.

– vânzarea direct din magazie (depozitul) laboratorului cu factură către terți:

411 „Clienți" = %

701 „Venituri din vânzarea produselor finite"

4427 „TVA colectată"

Clienții se înregistrează cu valoarea facturii iar veniturile cu valoarea produselor la preț de livrare.

Modalitatea de descărcare a gestiunii magazinelor cu amănuntul și a depozitului de mărfuri precum și vânzarea și încasarea direct de la clienți cât și a facturilor a fost explicată anterior.

5) Ne referim în continuare la descărcarea gestiunii de produse obținute din laborator la închiderea conturilor de venituri și cheltuieli la sfârșitul perioadei.

Pentru facturile emise deci pentru produsele livrate cu factură, descărcarea gestiunii se operează în contabilitate astfel:

711 „Venituri aferente costurilor stocurilor de produse" = 345 „Produse finite"

cu valoarea mărfurilor facturate la preț de înregistrare.

De menționat că producția obținută se evaluează la preț de înregistrare iar la sfârșitul perioadei se recalculează la costuri reale deja repartizarea tuturor costurilor indirecte și generale ale unității asupra activității de producție, regularizându-se diferențele cu ajutorul contului 348 „Diferențe de preț la produse finite", astfel:

– în cazul diferențelor nefavorabile, când costul efectiv este mai mare decât prețul de înregistrare:

348 „Diferențe de preț la produs" =711 „Venituri aferente costurilor stocurilor de produse"

– în cazul diferențelor favorabile, când costul efectiv de producție este mai mic decât prețul de înregistrare:

711 „Venituri aferente costurilor stocurilor de produse" = 348 „Diferențe de preț la produse finite"

Și într-un caz și în celălalt, atât diferențele de preț favorabile cât și cele nefavorabile aferente producției obținute se repartizează, pe perioade de înregistrare, pentru producția vândută în perioada respectivă proporțional cu valoarea acesteia prin formula:

348 „Diferențe de preț la produse finite" = 711 „Venituri aferente costurilor stocurilor de produse"

711 „Venituri aferente costurilor stocurilor de produse" = 348 „Diferențe de preț la produse finite"

astfel că:

soldul contului 348 va reflecta la sfârșitul perioadei diferențele de preț aferente produselor existente în stoc,

soldul contului 345 va reflecta valoarea produselor aflate în stoc la preț de înregistrare,

soldul contului 711 va fi în final zero la sfârșitul perioadei, acesta transferându-se asupra contului 121 „Profit și pierdere".

Închiderea conturilor de venituri și cheltuieli aferente contabilității mărfurilor se face lunar cu ocazia întocmirii balanței de verificare.

121 „Profit și pierdere" = 607 „Cheltuieli privind mărfurile"

% = 121 „Profit și pierdere"

701 „Venituri din vânzarea produselor finite"

707 „Venituri din vânzarea mărfurilor"

711 „Venituri aferente costurilor stocurilor de produse"

4.4. CONTABILITATEA AMBALAJELOR

Noțiunea de ambalaj și clasificarea acestora

În procesul de aprovizionare și cel de livrare, pentru protecție, mărfurile trebuie să fie ambalate. Pe lângă scopul principal de a proteja bunurile și de a înlesni operațiunile de manipulare și transport, ambalajele îndeplinesc și o altă funcție importantă, respectiv aceea de prezentare a mărfurilor în vederea comercializării. Deci, ambalajele sunt mijloace materiale folosite în scopul protecției produselor împotriva acțiunii agenților naturali, pentru evitarea deteriorării și a conservării pe timpul transportului, a manipulării, a depozitării, precum și a menținerii proprietăților in vederea utilizării lor.

Ambalajele se pot clasifica după mai multe criterii.

1) în funcție de scopul pe care îl îndeplinesc:

ambalaje de transport, care asigură protecția produselor pe durata transportului, depozitării și manipulării,

ambalaje de livrare utilizate pentru prezentarea și comercializarea produselor și mărfurilor.

2) după natura și modul de circulație:

ambalaje de transport de natura mijloacelor fixe (tuburi de oxigen, hidrogen, butoaie de bere. etc.). a căror gestionare și evidență se conduce după normele care reglementează circulația imobilizărilor corporale,

ambalaje de natura obiectelor de inventar (lăzi metalice, lăzi de material plastic, etc.), care au același regim ca și obiectele de inventar,

ambalaje de circulație (sticle, borcane, cutii, lăzi palete, etc.), care se livrează clientului odată cu marfa și care se pot încadra în primele două categorii,

ambalaje de prezentare (preambalare), care servesc la conservarea și prezentarea estetică și atractivă a unor mărfuri, precum și la dezvoltarea comerțului prin autoservire, materiale auxiliare pentru ambalare, cum ar fi: talajul industrial, paiele, hârtia, cartonul, sfoara, etc., a căror valoare de regulă se cuprinde în cheltuielile de exploatare ale întreprinderii furnizoare.

3) După posibilitatea recuperării lor, ambalajele se grupează în:

ambalaje refolosibile (recuperabile), care nu se consumă într-un singur proces de livrare – aprovizionare, ci se pot utiliza până la completa lor deteriorare, '

ambalaje nerefolosîbile (nerecuperabile), care se pot folosi doar o singură dată (cutii metalice de conserve, sticle din plastic, hârtie), iar valoarea lor este inclusă în prețul mărfurilor.

ambalajele folosite la livrarea de mărfuri în procesul aprovizionării tehnico – materiale (lăzi, butoaie, bidoane, paleți, saci) se recuperează de beneficiarul mărfii și se restituie furnizorului.

Dacă valoarea ambalajelor nu este inclusă în prețul mărfurilor, care este stabilit „exclusiv ambalajul", acestea se facturează separat, o dată cu facturarea mărfurilor, iar la restituire ele se refacturează la cotele valorice de decontare stabilite prin contract.

La ambalajele de natura mijloacelor fixe și la cele a căror preț este cuprins în cel al mărfurilor, facturarea se face fără decontare, furnizorul fiind obligat să indice în factură și valoarea ambalajelor în scopul urmăririi acestora.

Organizarea contabilității ambalajelor

Organizarea contabilității ambalajelor trebuie astfel făcută încât să asigure o circulație și o valorificare completă a acestor mijloace. Deoarece ambalajele intervin atât în sfera aprovizionării cât și în cea a vânzării, documentele primare, evidența operativă și cea contabilă trebuie să cuprindă cele două sectoare.

Documentele primare sunt în general aceleași care se folosesc în circuitil stocurilor materiale (aviz de însoțire, nota de intrare – recepție, proces – verbal de recepție pentru diferențe, bon de transfer, factura).

Evidența operativă se organizează atât la nivelul serviciilor de aprovizionare cât și a celor de vânzare pe baza fișelor nominale pe furnizori, respectiv beneficiari, precum și la depozite.

La depozite, evidența ambalajelor se organizează pe fișe de magazie cantitativ și pe feluri de ambalaje.

Contabilitatea analitică se desfășoară pe depozite și , în cadrul acestora, pe feluri și pe grupe de ambalaje, utilizându-se aceleași metode ca și pentru evidența materialelor.

Contabilitatea sintetică a ambalajelor se realizează folosind conturile în funcție de natura ambalajelor, caracteristicile duratei de folosință și a modului de circulație. Astfel, ambalajele de natura mijloacelor fixe sunt evidențiate cu ajutorul contului 212 „Mijloace fixe". Ambalajele executate în secțiile proprii de producție sunt asimilate produselor și se evidențiază cu ajutorul contului 345 „Produse finite".

Ambalajele nerestituibile, care sunt achiziționate în scopul ambalării produselor și revânzării împreună cu acestea, sunt asimilate mărfurilor și înregistrate prin contul 381 „Ambalaje".

La materialele folosite pentru ambalat, precum și la ambalajele care intră în prețul mărfii, contabilitatea se organizează cu ajutorul contului 3028 „Materiale pentru ambalat" care este sintetic de grad II al contului 302 „Materiale consumabile".

Ambalajele destinate protecției și transportului produselor finite și al mărfurilor care circulă pe principiul restituirii sunt evidențiate cu ajutorul contului 381 „Ambalaje". Este un cont de activ.

In debit se evidențiază valoarea la preț de intrare a ambalajelor intrate: cele achiziționate de la Ierți prin creditul contului 401 „Furnizori", aduse ca aport de către acționari sau asociați la capital prin contul 456 „Decontări cu asociații privind capitalul", readuse din reparații sau din custodie de Ia terți în corespondență cu contul 358 „Ambalaje aflate la terți", primite cu titlu gratuit în corespondență cu contul 771 „Venituri excepționale din operațiuni de gestiune".

In credit se înregistrează valoarea ambalajelor ieșite din gestiunea unității astfel: vândute ca atare fără a fi transformate prin debitul contului 371 „Mărfuri", incluse în cheltuielile exercițiului, precum și lipsurile neimputabile prin debitul contului 608 „Cheltuieli privind ambalajele".

Soldul debitor al contului reprezintă valoarea la preț de înregistrare a ambalajelor existente în stoc.

Întrucât evidența existenței și mișcării ambalajelor în contul 381 „Ambalaje" se face la preț de înregistrare, pentru a urmări și cunoaște diferențele între prețul de înregistrare prestabilit și costul de achiziție al ambalajelor intrate în patrimoniu se operează cu contul 388 „Diferențe de preț la ambalaje", cont de activ, rectificativ al valorii de înregistrare al ambalajelor.

Se debitează cu diferențele între prețul de cumpărare și prețul de înregistrare al ambalajelor în corespondență cu contul 401 „Furnizori" pentru cele achiziționate, cu diferențele între prețul de cumpărare mai mic și prețul de înregistrare al ambalajelor achiziționate, în roșu, prin creditul contului 401 „Furnizori", cu cheltuielile de transport, manipulare, comisioane, taxe nedeductibile, taxe vamale cuprinse în factura furnizorului (401) sau achitate direct unităților prestatoare (5121, 5311).

Se creditează cu diferențele între prețul de cumpărare mai mic și prețul de înregistrare al ambalajelor achiziționate în corespondență cu debitul contului 381 „Ambalaje" (când acestea nu sunt înregistrate prin formulă contabilă în roșu, 3S8 = 401), cu diferențele aferente ambalajelor vândute ca atare prin debitul contului 37S „Diferențe de preț la mărfuri", precum și cu diferențele de preț pentru ambalajele aflate în consum prin creditul contului 608 „Cheltuieli privind ambalajele". Soldul debitor exprimă diferențele de preț aferente ambalajelor existente în stoc. înregistrarea principalelor operații privind ambalajele la S.C. BENNING ROM S.R.L.

Ambalajele folosite de S.C. BENNING ROM S.R.L. sunt cele refolosibile (sticle de ½ de coca-cola și pepsi, navete plastic), care circulă în sistem de restituire. Aceste ambalaje refolosibile livrate clienților odată cu mărfurile pentru protecția acestora pe timpul transportului și manipulării sunt facturate, fără însă să fie vândute clienților, furnizorul rezervându-și în continuare dreptul de proprietate asupra lor. Clienții au obligația de a restitui ambalajele în termenul convenit și pentru a-I cointeresa în recuperarea și repunerea lor în circulație, furnizorul poate înscrie în factură un preț mai mare decât prețul curent de vânzare a acestor ambalaje.

Regimul de circulație și decontare a valorii ambalajelor recuperabile este numit în literatura de specialitate și metodologia franceză „consignație". Termenul de „consignație" are o altă accepție decât cea consacrată, și anume, semnifică suma de bani pe care furnizorul o are ca obligație față de client în contrapartida prețului ambalajului ce este facturat clientului și pe care se angajează să o ramburseze la primirea ambalajului returnat de client.

1. Se recepționează de la furnizori cu factură în valoare de 5,04 RON + TVA24% următoarele:

96 sticle 1/4 coca-cola având preț unitar de 0,4 RON/buc,

4 navete plastic cu un preț unitar de 0,3 RON/buc.

% = 401 „Furnizori" 6,24

381 „Ambalaje" 5,04

4426 „TVA deductibilă" 1,20

2. Se vând definitiv ambalajele:

411 „Clienți" = % 6,24

708 „Venituri din activități diverse" 5,04

4427 „TVA colectată" 1,20

3. Se descarcă gestiunea de ambalajele vândute:

608 „Cheltuieli privind ambalajele" = 381 „Ambalaje" 50,4

CONCLUZII

Din analiza anumitor aspecte ale activității desfășurate de S.C. BENNING ROM S.R.L și a modului de organizare a contabilității precum și a respectării prevederilor legale în domeniu se pot trage următoarele concluzii și propuneri.

În primul rând, se constată caracterul neuniform al indicatorilor de eficiență economică, pe tot parcursul anului, în sensul că atât volumul vânzărilor și ca urmare masa profitului cresc în perioadele de vară și scad în perioada rece a anului.

Considerăm ca un aport în plus la realizările obținute de firmă pe tot parcursul anului l-ar constitui dezvoltarea unui sector de comerț en gros cel puțin cu materiile prime atât în țară cât și din import pe care această firmă le utilizează în procesul propriu de producție în cele două laboratoare mai ales că deține spații de depozitare proprii.

În privința organizării compartimentului de contabilitate, acesta considerăm că ar putea fi descentralizat ca activitate prin dezvoltarea unui program de gestiune pe calculator în sensul că informațiile din documentele prime să fie introduse în sistemul de prelucrare la nivelul unităților de gestiune iar în partea centrală a acestuia săs e obțină deja datele necesare contabilității financiare, iar aici să se efectueze înregistrările finale de stabilire a rezultatelor atât pe unitățile componente, cât și pe întreaga societate.

În privința respectării normelor legale privind metodologia de înregistrare în contabilitate considerăm că acestea se respectă întocmai, bilanțurile contabile ale firmei dând o imagine fidelă, clară și completă asupra patrimoniului, situației financiare și rezultatelor fiecărui exercițiu.

De reținut, din punct de vedere practic și chiar teoretic , este modalitatea de interpretare și de lucru cu contul 378 „Diferențe de preț la mărfuri" și chiar contul 371 „Mărfuri" față de cele expuse anterior în lucrare pe baza literaturii de specialitate.

În contul 371 „Mărfuri" se înregistrează mărfurile achiziționate de la furnizori interni sau externi ia costul de achiziție care cuprinde: prețul de cumpărare, taxele nerecuperabile (taxe vamale, comision vamal, etc.), cheltuieli de transport – aprovizionare care pot fi identificate asupra lotului respectiv de marfă, alte cheltuieli accesorii necesare pentru punerea în stare de utilitate sau intrarea în gestiune a mărfurilor respective.

Toate aceste elemente sunt posibil să provină din factura furnizorului prin creditul contului 401 „Furnizori" sau constituie taxe nerecuperabile ca: taxe vamale și accize înregistrate prin creditul contului 446 „Alte impozite, taxe și vărsăminte asimilate" cu analitice distincte, sau comision vamal prin creditul contului 447 „Fonduri speciale, taxe și vărsăminte asimilate".

Considerăm că metoda cea mai simplă, practică și eficientă de repartizare a acestor cheltuieli aferente introducerii mărfurilor vândute sau ieșite din gestiune se efectuează tocmai prin includerea acestora în costul de achiziție și nu evidențierea lor separată în debitul contului 378 „Diferențe de preț la mărfuri" ca diferențe de preț.

Chiar și în cazul ținerii evidenței mărfurilor la preț de înregistrare (standard), toate aceste elemente considerăm că ar trebui să constituie componente ale prețului de achiziție. Indiferent dacă acest cost de achiziție efectiv conține sau nu distinct aceste elemente, într-un analitic distinct al contului 378 „Diferențe de preț la mărfuri" se înregistrează diferențe dintre costul de achiziție și prețul de înregistrare pe global, această diferență putând proveni nu neapărat din aceste elemente componente ale costului de achiziție ci chiar din mărimea diferită a prețului de cumpărare de la diverși furnizori a aceluiași sortiment de marfă.

În altă ordine de idei am observat conținutul diferit al contului 378 „Diferențe de preț la mărfuri" față de celelalte conturi rectificative ale valorilor de înregistrare: 308 „Diferențe de preț la materii prime și materiale", 328 „Diferențe de preț la obiectele de inventar", 388 „Diferențe de preț la ambalaje" și chiar al contului 348 „Diferențe de preț al produse finite".

Observăm că toate celelalte conturi rectificative vor avea rulaje numai în măsura în oare evidența bunurilor se ține la preț de înregistrare (standard) fiind conturi de activ sau bifuncționale, contul 378 „Diferențe de preț la mărfuri" va avea rulaje și în cazul evaluării mărfurilor intrate în magazinele cu amănuntul la cost efectiv de achiziție (ceea ce se practică în mod curent în comerț), în această situație contul fiind în exclusivitate un cont de pasiv, contul creditându-se cu adaosul comercial al vânzătorului, conținutul acestui cont căpătând alte dimensiuni în conținut față de celelalte conturi rectificative, în sensul că constituie un element al prețului de vânzare menit să acopere toate elementele de cheltuială indirectă și de administrație generală a societății comerciale (cheltuieli cu materiale auxiliare, energia și apa, salariile, impozite și taxe, amortismente, servicii executate de terți, etc.) și pe deasupra mai conține și un procent de profit în măsura în care activitatea firmei respective de comerț este rentabilă.

Un alt aspect care este subliniat se referă la modul de descărcare a gestiunii magazinelor cu amănuntul sau alimentație publică unse gestiunea mărfurilor se ține nu cantitativ – valoric ci global – valoric.

Literatura de specialitate recomandă și chiar regulamentul de aplicare a Legii Contabilității nr. 82/1991 prevede repartizarea diferențelor de preț asupra mărfurilor vândute sau bunurilor ieșite din gestiune pe baza unui coeficient de repartizare k, calculat după formula arătată anterior în prezenta lucrare. în practică însă, în cazul unităților de alimentație publică sau chiar a magazinelor cu amănuntul unde gestiunea mărfurilor se ține global-valoric, se întâlnesc cazuri și posibil destul de frecvente în care nu este recomandată folosirea în exclusivitate a acestei metode deoarece ar duce la denaturarea rezultatelor financiare, o falsă componență pe elemente a stocului de marfa la un moment dat, antrenarea constituirii de impozite exigibile într-o perioadă anterioară realizării efective a elementelor ce constituie baza lor de calcul. Și aceasta se întâmplă ori de câte ori procentul de adaos comercial diferă substanțial de la o categorie de mărfuri la alta determinând abateri mari, într-un singur sens față de media adaosului comercial pe unitate. în această situație se recomandă folosirea metodei combinate de calcul al diferențelor de preț și implicit a cheltuielilor privind mărfurile aferente vânzărilor de mărfuri din perioada respectivă.

Această metodă constă în identificarea mărfurilor cu abateri mari ale adaosului comercial față de procentul mediu de adaos .aceste mărfuri pot fi constituite dintr-un singur sortiment sau o grupă de sortimente, caz în care se recomandă organizarea unui raion distinct cu asemenea mărfuri. In această situație se va ține distinct evidența cantitativ — valorică a intrărilor de mărfuri cu abateri, volumul vânzărilor rezultând în urma unui inventar numai la aceste mărfuri la sfârșitul perioadei (de obicei lunar). De reținut este că nu este nevoie de o evidență separată și zilnică a încasărilor din vânzarea acestor mărfuri, volumul vânzărilor stabilindu-se la sfârșitul perioadei astfel: (soldul inițial + intrări de la începutul anului până la sfârșitul perioadei) – sold la sfârșitul perioadei.

Pentru grupa mărfurilor cu abateri mari ale adaosului comercial, diferențele de preț și cheltuieli privind mărfurile se determină pe baza cantităților vândute și a componentelor unitare ale prețului cu amănuntul (cost achiziție, adaos comercial) după deducerea TVA-ului neexigibil. Pentru restul mărfurilor vândute la care evidența se ține numai global – valoric, elementele necesare descărcării gestiunii de mărfuri se determină prin repartizarea diferențelor de preț cu ajutorul coeficientului de repartizare k după metodologia descrisă anterior. Ca urmare a aplicării acestei metode combinate, elementele necesare descărcării gestiunii de mărfuri vor rezulta astfel:

TVA-ul neexigibil = (total încasări în numerar: 1,72) x 24%

Cheltuielile privind mărfurile și adaosul comercial se obțin prin însumarea elementelor determinate separat prin cele două metode. Un alt aspect privind contabilitatea mărfurilor, tratat în literatura de specialitate și chiar în Regulamentul de aplicare a Legii Contabilității nr. 82/1991, îl constituie înregistrarea adaosului comercial în contul de mărfuri în cazul vinderii en-gros cu factură a mărfurilor din depozit. Exemplele întâlnite și recomandate conțin următoarele înregistrări:

% = 401 „Furnizori"

371 „Mărfuri"

4426 „TVA deductibilă"

la aprovizionarea mărfurilor de la furnizori, iar la vinderea în factură către terți:

411 „Clienți" = %

707 „Venituri din vânzarea mărfurilor"

4427 „TVA de colectat"

și descărcarea gestiunii de mărfuri:

607 „Cheltuieli privind mărfurile" = 371 „Mărfuri"

Considerăm că ar fi necesară și următoarea înregistrare:

371 „Mărfuri" = 378 „Diferențe de preț la mărfuri" iar la descărcarea gestiunii:

378 „Diferențe de preț la mărfuri" = 371 „Mărfuri"

Această operație:

ar evidenția distinct contribuția la formarea veniturilor din vânzări en gros de mărfuri față de magazinele cu amănuntul ale aceleiași unități, ar constitui o bază directă de calcul pentru unele fonduri: Contribuția unității pentru Fondul de pensii al agricultorilor prevăzut de Legea nr. 80/1992 privind pensiile și alte drepturi de ajutoare sociale ale agricultorilor, care prevede formarea acestui fond prin aplicarea unor procente diferite asupra unor baze de calcul diferite în procesul de producție, prelucrare și comercializare a produselor și materiilor prime agricole. în procesul de comercializare contribuția se determină prin aplicarea unui procent de 4% asupra adaosului comercial aferent vânzărilor de mărfuri.

BIBLIOGRAFIE

Bunget Ovidiu Constantin – Contabilitate românească între reformă și convergență -Ed.Economică – București, 2005

Caciuc Eleonora – Teoria generală a contabilității – Ed. Mirton, 2000

Cotlet Dumitru, Ovidiu Megan, Bogdan Cotlet – Teoria si practica situatiilor financiare – Ed. Mirton, 2010, Editia a II-a

Cotlet Dumitru, Ovidiu Megan, Bogdan Cotlet, Cosmin Pistol – Teoria si practica situatiilor financiare – Ed. Mirton, 2009

Coman F. „Contabilitate financiară și fiscalitate”, Editura Economica, București, 2009

Dobrota Nita- Economie politică – Ed. Economică, București, 2000

Drehuta Emilian, Aristița Rotilă – Manualul expertului contabil și al contabilului autorizat – Ed. Agora, 2004

Feleaga Nicoale – Sisteme contabile comparate Vol. 1- Ed. Economică – București, 1999

Feleaga Nicolae, Ion Ionascu – Contabilitate financiară Vol.2-Ed. Economică ,1993

Mates Dorel – Normalizarea contabilității și fiscalitatea întreprinderii – Ed. Mirton -Timișoara, 2003

Mates Dorel – Contabilitate financiară – Ed. Mirton,Timișoara,2010

Mates Dorel(coordonator), Felicia Ineovan, Bogdan Cotlet – Contabilitate financiara. Concepte de baza. Tratamente specifice. Studii de caz – Ed. Mirton, 2010

Needles B., Anderson H., Caldwell J., „Principiile de bază ale contabilității”, Editura Arc, 2000

Oprea Cătălin – Bazele contabilității – Ed. Didactică și pedagogică – București, 2004

Parvutoiu Ion – Bazele contabilității – Ed. Luminalex – București, 2002

Pârvuțoiu I., „Contabilitate financiară”, Editura Sitech, Craiova, 2008

Peres Ion (coordonator), Dorel Mates, etc., Bogdan Cotlet – Bazele contabilitatii – Ed. Mirton, 2011

*

* *

*** Ministerul Finanțelor, Sistemul contabil al agenților economici, Editura Economică, 2006

*** Legea contabilității nr. 82/1991 publicată în Monitorul Oficial nr. 265/27.12.1991 cu modificări și republicari ulterioare

*** Ministerul Finanțelor Publice, Ordinul 1752/2005 privind aprodarea reglementărilor contabile în conformitate cu normele europene