Contabilitatea Marfurilor In Alimentatie Publica
ANEXE
ANEXA 1
ORGANIGRAMA S.C. „ANA PANTIȘ” S.A.
ANEXA 2
ANEXA 3
ANEXA 4
ANEXA 5
C.F.: RO 7476517
01.03.2014 20:05
RAPORT ZILNIC
T.V.A. 24%
BRUT A: 1.636,8
FĂRĂ T.V.A.: 0.00
T.V.A. A: 316,8
TOTAL T.V.A.: 316,8
TOTAL VÂNZĂRI: 1.636,8
BON FISCAL
RAPORT GENERAL
NUMĂR CLIENȚI: 11
TOTAL: 1.636,8
NUMERAR: 1.636,8
NUMERAR ÎN SERTAR
LEI: 1.636,8
NUMERAR ÎN SERTAR
EUR: 0.00
TOTAL BRUT: 1.636,8
TOTAL NET: 1.200
TOTAL T.V.A.: 316,8
BON NEFISCAL
ANEXA 6
ANEXA 7
PROCES VERBAL DE CUSTODIE NR. 4/03.03.2014
Încheiat între:
S.C. „ANA PANTIȘ” S.A., cu sediul în Oradea, str. B-dul Dacia, nr. 33, jud. Bihor, înregistrată la [NUME_REDACTAT] Comerțului sub numărul J05/806/1995, cod fiscal numărul RO7476517, reprezentat prin Dna. [NUME_REDACTAT] – Administrator unic, în calitate de deponent
și
S.C. „COCA – COLA HBC ROMANIA” S.R.L. cu sediul în Voluntari, str. Șos. [NUME_REDACTAT] nr. 10, jud. Ilfov, înregistrată la [NUME_REDACTAT] Comerțului sub numărul J23/2300/2009, cod fiscal numărul 474152, reprezentată prin [NUME_REDACTAT] – Director economic, în calitate de depozitar
de comun acord am convenit azi 03.03.2014, ora ………….., la încheierea prezentului proces-verbal în baza căruia am procedat la predarea de către Deponent și primirea de către Depozitar a bunurilor prevăzute în Lista anexă care face parte integranta din prezentul proces-verbal.
1. Durata contractului este de ………………………, la sfârșitul căreia bunurile vor fi ridicate de către deponent. Prelungirea termenului de depozitare are loc în baza înțelegerii părților.
2. Depozitul este gratuit, conform acordului de voință dintre reprezentanții deponentului și depozitarului.
3. Depozitarul are urmatoarele obligații:
– să asigure păstrarea și paza bunurilor încredințate ca un bun proprietar;
– să suporte cheltuielile de folosință;
– să se îngrijească de conservarea bunului ca un bun proprietar;
– să nu foloseasca bunurile în alte scopuri decât cele prevăzute în contract;
– să nu înstrăineze bunurile.
Încheiat astăzi 03.03.2014 în două exemplare, câte un exemplar pentru fiecare parte.
DEPONENT, DEPOZITAR,
____________________ _______________________
Lista anexă a bunurilor trimise spre păstrare în depozitul S.C. „COCA – COLA HBC ROMANIA” S.R.L.:
ANEXA 8
CONTRACT DE DONAȚIE NR. 2/05.03.2014
I. Între:
S.C. „ANA PANTIȘ” S.A., cu sediul în Oradea, str. B-dul Dacia, nr. 33, jud. Bihor, înregistrată la [NUME_REDACTAT] Comerțului sub numărul J05/806/1995, cod fiscal numărul RO7476517, reprezentată legal de Dna. [NUME_REDACTAT] în calitate de administrator unic, denumită in continuare donator
și
[NUME_REDACTAT] „[NUME_REDACTAT]”, cu sediul în Oradea, str. B. P. Hașdeu, nr. 18, reprezentată prin Dna. [NUME_REDACTAT], în calitate de Președinte al Centrului, denumită în continuare donatar
II. Noi, DONATORUL, S.C. „ANA PANTIȘ” S.A., donăm în mod irevocabil și fără sarcini prăjituri, în valoare de 300 lei.
Activitatea este fără scop lucrativ.
Declarăm că aceste produse au statut de DONAȚIE și sunt supuse regimului impozitării conform legislației române.
III. Noi, DONATARUL, [NUME_REDACTAT] „[NUME_REDACTAT]”, declarăm că acceptăm donația făcută prin prezentul contract și că vom folosi produsele în scopul menționat la art. II de mai sus.
IV. Prezentul contract a fost redactat în 3 exemplare, eliberate părților, astăzi, 05.03.2014 la [NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT] Ilie.
S-au eliberat părților …….. exemplare, un exemplar păstrându-se în arhiva biroului notarial.
DONATOR, DONATAR,
____________________ _____________________
ANEXA 9
ANEXA 10
ANEXA 11
LISTĂ NOMINALĂ DE DISTRIBUIRE NR. 1/08.03.2014
S.C. „ANA PANTIȘ” S.A., cu sediul în Oradea, str. B-dul Dacia, nr. 33, jud. Bihor, înregistrată la [NUME_REDACTAT] Comerțului sub numărul J05/806/1995, cod fiscal numărul RO7476517, reprezentată legal de Dna. [NUME_REDACTAT] în calitate de administrator unic oferă în data de 08.03.2014 salarii în natură angajaților astfel:
______________________
ANEXA 12
ANEXA 13
ANEXA 14
ANEXA 15
ANEXA 16
ANEXA 17
ANEXA 18
PROCES – VERBAL DE RECEPȚIE NR. 24/15.03.2014
Între:
1. S.C. „ANA PANTIȘ” S.A., cu sediul în Oradea, str. B-dul Dacia, nr. 33, jud. Bihor, înregistrată la [NUME_REDACTAT] Comerțului sub numărul J05/806/1995, cod fiscal numărul RO7476517, reprezentată legal de Dna. [NUME_REDACTAT] în calitate de administrator unic
și
2. S.C. „EUROPEAN DRINKS” S.A., cu sediul în Ștei, str. [NUME_REDACTAT], nr. 8 C, jud. Bihor, înregistrată la [NUME_REDACTAT] Comerțului sub numărul J05/2371/1993 , cod fiscal numărul
4188153, reprezentată legal de Dl. [NUME_REDACTAT], în calitate de director comercial
S-au recepționat, astăzi , în data de 15.03.2014, următoarele:
În urma recepției s-au constat lipsă următoarele:
Produsele recepționate corespund din punct de cantitativ.
În ceea ce privește minusul constatat la recepție din vina furnizorului, S.C. „ANA PANTIȘ” S.A. acceptă livrarea ulterioară a bunurilor.
______________________ ______________________
ANEXA 19
C.F.: RO 7476517
18.03.2014 20:07
RAPORT ZILNIC
T.V.A. 24%
BRUT A: 806
FĂRĂ T.V.A.: 0.00
T.V.A. A: 156
TOTAL T.V.A.: 156
TOTAL VÂNZĂRI: 806
BON FISCAL
RAPORT GENERAL
NUMĂR CLIENȚI: 84
TOTAL: 806
NUMERAR: 806
NUMERAR ÎN SERTAR
LEI: 806
NUMERAR ÎN SERTAR
EUR: 0.00
TOTAL BRUT: 806
TOTAL NET: 650
TOTAL T.V.A.: 156
BON NEFISCAL
ANEXA 20
ANEXA 21
ANEXA 22
ANEXA 23
ANEXA 24
ANEXA 25
ANEXA 26
ANEXA 27
PROCES – VERBAL DE RECEPȚIE NR. 27/24.03.2014
Între:
1. S.C. „ANA PANTIȘ” S.A., cu sediul în Oradea, str. B-dul Dacia, nr. 33, jud. Bihor, înregistrată la [NUME_REDACTAT] Comerțului sub numărul J05/806/1995, cod fiscal numărul RO7476517, reprezentată legal de Dna. [NUME_REDACTAT] în calitate de administrator unic
și
2. S.C. „EUROPEAN DRINKS” S.A., cu sediul în Ștei, str. [NUME_REDACTAT], nr. 8 C, jud. Bihor, înregistrată la [NUME_REDACTAT] Comerțului sub numărul J05/2371/1993 , cod fiscal numărul
4188153, reprezentată legal de Dl. [NUME_REDACTAT], în calitate de director comercial
S-au recepționat, astăzi , în data de 15.03.2014, următoarele:
În urma recepției s-au constat lipsă următoarele:
Produsele recepționate corespund din punct de cantitativ.
În ceea ce privește minusul constatat la recepție din vina furnizorului, S.C. „ANA PANTIȘ” S.A. acceptă livrarea ulterioară a bunurilor.
______________________ ______________________
ANEXA 28
ANEXA 29
ANEXA 30
PROCES – VERBAL MODIFICARE DE PREȚ NR. 2/29.03.2014
Încheiat astăzi 29.03.2014, la S.C. „ANA PANTIȘ” S.A., cu sediul în Oradea, str. B-dul Dacia, nr. 33, jud. Bihor, înregistrată la [NUME_REDACTAT] Comerțului sub numărul J05/806/1995, cod fiscal numărul RO7476517, reprezentată legal de Dna. [NUME_REDACTAT] în calitate de administrator unic, privind modificarea prețului la următoarele produse:
Administrator,
______________________
ANEXA 31
ANEXA 32
S.C. „ANA PANTIȘ” S.A.
CUI: RO7476517
Nr. Reg. Com.: J05/806/1995
PROCES VERBAL
DE VALORIFICARE A INVENTARIERII NR. 3/31.03.2014
Comisia de inventariere formată din:
Președinte ………………………………………………..
Membru/i …………………………………………………
a finalizat inventarierea reală a patrimoniului S.C. „ANA PANTIȘ” S.A., la data de 31.03.2014.
Constatarea existenței elementelor patrimoniale, s-a efectuat de către comisia de inventariere, pe bază de observare directă, prin numărare, cântărire, cubare – pentru bunuri corporale.
Toate bunurile inventariate s-au înscris în listele de inventar diferențiate în raport de felul și natura activelor si pasivelor constatate efectiv pe teren, active fixe, stocuri.
În ceea ce privește evaluarea elementelor patrimoniale inventariate, aceasta s-a facut la nivelul valorii actuale, denumită valoare de inventar aplicându-se legea 2055/2009 pentru aprobarea reglementărilor contabile conforme cu Directivele europene, emitent: [NUME_REDACTAT] Publice, publicat în: [NUME_REDACTAT] nr. 766 bis din 10 noiembrie 2009.
Comisia de inventariere a constatat următoarele:
Ca urmare a inventarierii faptice, față de evidența scriptică a stocurilor au rezultat:
din care:
diferențe imputabile: ……………………………………………………………………
diferențe neimputabile ………………………………………………………………….
diferențe cauzate de calamități naturale ………………………………………………..
Evaluarea acestor elemente s-a facut la valoarea reală care este și valoarea contabilă.
Prezentul proces verbal, întocmit la terminarea inventarierii, la care s-a atașat originalul registrul numerelor de inventar, a fost depus la [NUME_REDACTAT] la data de 31.03.2014.
_______________________
ANEXA 33
S.C. „ANA PANTIȘ” S.A.
CUI: RO7476517
Nr. Reg. Com.: J05/806/1995
DECIZIE DE IMPUTARE NR. 1/31.03.2014
Având în vedere actele de constatare – Lista de inventariere nr. 3/31.03.2014 și Procesul verbal de valorificare a inventarierii nr. 3/31.03.2014 – întocmit de ………………………………… în calitate de ………………………………………….. din care rezultă că s-a produs o pagubă de ……………. lei, reprezentând ……………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………….. .
Paguba s-a produs în perioada …………………………………., fiind adusă la cunoștința conducerii prin actele de constatare sus-arătate.
Răspunzătoare pentru producerea pagubei se fac persoanele care, în perioada analizată au lucrat la gestiunea verificată.
Având în vedere temeiurile de drept și de fapt care determină angajarea răspunderii materiale, valoarea totală a pagubei de …………….. lei se suportă de persoanele vinovate, după cum urmează:
……………. lei de domnul/doamna …………………………………………………………………………
……………. lei de domnul/doamna …………………………………………………………………………
Calculul s-a făcut așa cum rezultă din actele de constatare.
În nota(ele) explicativă(e) cu ocazia constatării pagubei, domnul(a)……………………………… ……………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………….. .
Susținerile s-au devenit neîntemeiate deoarece:
…………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………. .
DECIDE:
Se impută domnului/doamnei ………………………………………., având funcția de ………………………….,
locul de muncă ………………………………………….. domiciliat(ă) în ……………………………………………………………………….., suma de …………………… lei.
_______________________ _______________________
ANEXA 34
ANGAJAMENT DE PLATĂ
Subsemnatul ………………………………………. domiciliat în …………………………….. str. ……………………………… nr. ………. bloc ………… sc. ……….. et. ………. ap. ……, jud./sector ………………………………. posesor al actului de identitate ………. seria ……… nr. …………………………..,
emis de …………………………………………, având funcția de …………………………………….. la unitatea ………………………………………., luând cunoștință de faptul că prin ……………………………………………..
………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………….s-a constatat că din vina mea am produs unității ………………………………. o pagubă de ………….. lei, provenită din …………………………………………………………………………………………………………………….
îmi iau angajamentul de a plăti această sumă unității păgubite astfel: …………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………. .
Prezentul angajament l-am luat în conformitate cu ……………………………………………………..
………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………….
În cazul nerespectării angajamentului de plată, se va proceda la executarea silită.
Dat astăzi …………………………….
Semnat în fața noastră, Semnătură,
_________________________ _________________________
ANEXA 35
CUPRINS
INTRODUCERE
Industria serviciilor de restaurante se numără printre ramurile generatoare de servicii atât de indispensabile epocii contemporane.
Sectorul serviciilor a înregistrat în ultimele decenii, o creștere semnificativă în economia națională, factor ce prezintă interes teoretic și practic deosebit.
Pe fondul dezvoltării de ansamblu a activității de comerț, sectorul de alimentație publică a cunoscut și cunoaște în continuare o creștere accentuată, iar în ultima perioadă, transformări și mutații semnificative, acest lucru punând și mai mult în evidență importanța economică și socială a acestuia.
Tema „Contabilitatea mărfurilor în alimentație publică” este una foarte largă, factorul important în acest sens jucândul specificul activității date, care cuprinde atât operațiuni caracteristice comerțului, dar și operațiuni caracteristice pentru procesul de producție.
Lucrarea dată este dedicată examinării problemelor și particularităților contabilității în unitățile de alimentație publică, în baza materialelor complexului de alimentație publică S.C. „[NUME_REDACTAT]” S.A.
Actualitatea temei date rezidă în faptul că ponderea actuală a serviciilor de alimentație publică în totalita tea serviciilor prestate în economia României este în continuă creștere, iar particularitățile procesului respectiv de prestare a acestor servicii implică operațiuni contabile specifice, care îmbină caracteristici pentru contabilitatea în unitățile de comerț și pentru unitățile de producție.
Obiectivele lucrării rezidă în examinarea contabilității principalelor operații efectuate în unitățile de alimentație publică în contextul cerințelor legislației în vigoare în România, depistarea neajunsurilor aferente domeniului și fundamentarea unui concept de perfecționare a acesteia în conformitate cu noile cerințe, precum și studierea problemelor metodologice aplicative ale contabilității mărfurilor – principalelor elemente patrimoniale în cadrul activității economice desfășurate de unitățile de alimentație publică.
O atenție deosebită am acordat problemei de contabilizare a operațiilor privind mișcarea materiilor prime, produselor finite și mărfurilor în conformitate cu convențiile fundamentale, principiile de bază ale contabilității și caracteristicile calitative ale situațiilor financiare anuale conform OMFP 3055/2009.
În vederea atingerii obiectivelor propuse, am examinat probleme ce țin de definirea, evaluarea, inventarierea mărfurilor, determinarea adaosului comercial în cadrul unităților de alimentație publică și a diferitor metode de calculare a prețurilor, procesul de producție a produselor finite. Astfel încât în contabilitatea mărfurilor, care constituie elementele patrimoniale de bază în organizarea activității unităților de alimentație publică, pot fi identificate probleme de natură diferită în ceea ce privește prevederile actelor normative și legislative, metodele prevăzute de acestea la constatarea, clasificarea, evaluarea mărfurilor, definirea activităților unităților de alimentație publică, tipurile acestor entități, tipurile operațiunilor în desfășurarea activității lor, specificul formulelor contabile complexe utilizate în contabilizarea pregătirii produselor de cofetărie.
CAPITOLUL I
NOȚIUNI GENERALE PRIVIND STOCURILE DE MĂRFURI
1.1. Definirea și clasificarea stocurilor
În orice întreprindere, desfășurarea activității economice implică intervenția unei varietăți de active circulante tangibile, acestea identificându-se cu activele circulante materiale.
„Stocurile sunt active circulante:
deținute pentru a fi vândute pe parcursul desfășurării normale a activității;
în curs de producție în vederea vânzări în procesul desfășurării normale a activității; sau
sub formă de materii prime, materiale și alte consumabile care urmează să fie folosite în procesul de producție sau pentru prestarea de servicii.”
Această definiție a stocurilor conține o enumerare a utilizărilor posibile aferente acestui tip de active. Astfel, nu este suficientă doar natura elementelor pentru a fi considerate stocuri. Totodată, definiția nu face precizări referitoare la valoarea și durata de utilitate.
Stocurile și producția în curs de execuție reprezintă acele active circulante constând în ansamblul de bunuri materiale și servicii în cadrul unităților economice care sunt destinate pentru a se consuma la prima utilizare, pot fi vândute după încheierea procesului de prelucrare (urmarea unui ciclu de producție) sau pot fi vândute în starea în care au fost cumpărate.
Oprean I. definește stocurile ca fiind „componente ale activelor circulante se află într-o continuă mișcare, schimbându-și forma materială și utilitatea în cadrul circuitului economic al patrimoniului (materii prime, producție în curs, produse finite, bani).”
O altă definiție a stocurilor, în sens larg, este dată de Pop A. care consideră că stocurile reprezintă „cantintatea de active materiale și financiare existente la un moment dat într-o unitate patrimonială”.
În categoria stocurilor se cuprind următoarele elemente:
„materiile prime, care participă direct la procesul de producție;
materialele consumabile, respectiv materialele auxiliare, combustibilii, materialele pentru ambalat, piesele de schimb, semințele și materialele de plantat, care participă sau ajută la procesul de producție;
materialele de natura obiectelor de inventar, respectiv:
bunuri cu valoare mai mică decât limita prevăzută de lege pentru a fi considerate imobilizări corporale;
echipamente de protecție, echipamente de lucru și îmbrăcăminte specială;
mecanisme, dispozitive, verificatoare, aparate de măsură și control;
baracamente, amenajări provizorii.
produsele, respectiv:
produsele finite;
semifabricatele;
produsele reziduale.
animalele și păsările, reprezentate de animalele născute și cele tinere folosite pentru reproducție, animalele și păsările la îngrășat, animalele pentru producție, coloniile de albine;
producția în curs de execuție, adică producția care nu a parcurs toate etapele procesului tehnologic;
mărfurile, adică bunurile cumpărate de unitate în vederea revânzării prin unitățile proprii sau prin alte unități comerciale.”
Modelul de contabilitate a stocurilor adoptat în România răspunde cerințelor cuprinse în Reglementările contabile armonizate cu Directiva a IV-a a [NUME_REDACTAT] Europene și cu [NUME_REDACTAT] de Contanilitate.
Pentru ca un element să fie recunoscut în categoria stocurilor, relevantă este mai degrabă utilitatea sau destinația acestuia decât natura.
„În categoria stocurilor se cuprind activele cu ciclu lung de fabricație, destinate vânzării (de exemplu ansambluri sau complexuri de locuințe etc. realizate de entități care au ca obiect de activitate principal obținerea și vânzarea de locuințe. Dacă construcțiile sunt realizate în scopul exploatării pe termen lung de către entitatea care le-a realizat, ele reprezintă imobilizări).”
De asemenea, atunci când un teren este cumpărat în scopul construirii pe acesta de construcții destinate vânzării, acesta este înregistrat la stocuri.
În acest sens, Ordinul oferă exemple de situații în care se realizează transferuri de la imobilizări la stocuri și invers:
„Atunci când există o modificare a utilizării unei imobilizări corporale, în sensul că aceasta urmează a fi îmbunatățită în perspectiva vânzarii, la momentul luării deciziei privind modificarea destinației, în contabilitate se înregistrează transferul activului din categoria imobilizări corporale în cea de stocuri. Transferul se înregistreaza la valoarea neamortizată a imobilizării. Dacă imobilizarea corporală a fost reevaluată, concomitent cu reclasificarea activului se procedează la închiderea contului de rezerve din reevaluare aferente acestuia.”
Stocurile pot fi clasificate în funcție de mai multe criterii:
după sursa de proveniență:
stocuri cumpărate;
stocuri fabricate.
după apartenența la patrimoniu:
stocuri care fac parte din patrimoniu;
stocuri care nu fac parte din patrimoniu.
după gradul de individualizare și modul de gestionare:
stocuri identificabile;
stocuri interschimbabile sau fungibile.
după fazele procesului de exploatare:
stocuri ce țin de sfera aprovizionării;
stocuri ce țin de sfera producției propriu-zise;
stocuri ce țin de sfera comercializării.
după locul de creare a gestiunilor:
stocuri aflate în depozitele întreprinderii;
stocuri aflate în curs de aprovizionare sau sosite și nerecepționate;
stocuri sosite fără factură;
stocuri nefacturate și livrate;
stocuri nelivrate și facturate;
stocuri aflate la terți.
1.2. Delimitări conceptuale privind stocurile de mărfuri
„Stocurile de mărfuri reprezintă bunurile achiziționate dinafara întreprinderii (cumpărate) pentru a fi vândute în aceeași stare, fără vreo prelucrare suplimentară. Sunt asimilate mărfurilor și alte categorii de active circulante materiale, cum sunt: stocurile achiziționate pentru utilizare proprie (materii prime, materiale, obiecte de inventar etc.) și care, ulterior, și-au schimbat destinația și se oferă spre vânzare terților; stocurile provenite din producție proprie, care se vând prin magazine proprii (semifabricate, produse finite etc.).”
Mărfurile reprezintă o categorie importantă de stocuri, care generează numeroase operații economico – financiare, în circuitul lor de la producatori până la consumatori. Aceste operații se realizează prin intermediul unui număr mare de agenți economici, care au profiluri de activitate comercială diferite.
Mărfurile sunt recunoscute în bilanț când este probabilă realizarea de beneficii economice viitoare de către întreprindere și când ele au un cost sau o valoare care poate fi evaluată în mod credibil. Stocurile de mărfuri deținute de o întreprindere sunt asociate cu drepturi legale, inclusiv cu dreptul de proprietate care implică asumarea tuturor riscurilor și avantajelor deținerii stocurilor de către proprietar. Mărfurile recunoscute în bilanț, rezultă din tranzacții sau evenimente anterioare: cumpărare sau producerea acestora și vânzarea prin magazinul propriu de desfacere etc. Tranzacțiile sau evenimentele ce sunt așteptate în viitor nu generează prin ele însăle active.
1.3. Mărfurile în alimentația publică
Ca activitate economică, alimentația publică este deosebit de complexă, ea nerezumându-se doar la satisfacerea în exclusivitate a nevoii consumatorului. Desigur, dinamica sectorului de alimentație publică este influențată de mai mulți factori, dar mai ales de evoluția circulației turistice, acest lucru justificînd de fapt, asocierea ei și activităților de turism, putând fi considerată drept o componentă importantă a prestației turistice.
Pe de altă parte, alimentația publică este o importantă ramură a circulației mărfurilor, având rolul de bază în organizarea producției de preparate culinare și de cofetărie și în desfacerea acestora către populație, atât pentru consumul lor pe loc, în unitatea de alimentație publică, cât și la domiciliu (ca activitate complementară de servicii).
În procesul prestării serviciilor de alimentație publică apar noi relații de piață cu consumatorii, care sunt condiționate de următoarele motive:
sfera serviciilor de alimentație publică asigură satisfacerea necesităților fiziologice, formate în baza „piramidei lui Maslow”, care demonstreză că oamenii în diverse perioade au diferite necesități, începând cu necesitățile fiziologice, care există pe parcursul întregii vieți și terminând cu necesitățile de autorealizare;
calitatea serviciilor prestate depinde de nivelul dezvoltării competitivității întreprinderilor de alimentație publică în România;
intensificarea relațiilor cu consumatorii cere de la personalul angajat să acorde servicii de o calitate înaltă pentru stabilirea relațiilor pe termen lung;
consumatorii serviciilor de alimentație publică au unele așteptări în sporirea calității și competitivității atât a produselor, cât și a nivelului de deservire.
Prin modul de organizare în profil macro și microteritorial, generat de mecanismele economiei de piață, alimentația publică capătă o deosebită importanță în transformarea modului de viață a oamenilor, participând direct la îmbunătățirea aprovizionării populației cu produse și preparate culinare, într-o gamă sortimentală corespunzătoare și variată, din punct de vedere cantitativ și calitativ, răspunzând celor mai exigente cerințe.
Alimentația publică oferă multiple condiții de folosire a timpului liber, pe lângă funcția fiziologică propriu-zisă, ea îndeplinind o serie funcții de agrement, odihnă, recreere, în general, de petrecere agreabilă a timpului liber.
Importanța sectorului de alimentație publică este accentuată de celelalte portunități ale sale, cele mai cunoscute fiind:
asigură posibilități multiple pentru o mai bună folosire și valorificare a resurselor materiale, în principal a celor agroalimentare;
orientează și dezvoltă gustul consumatorilor, stabilind formarea unor obiceiuri de consum alimentar al oamenilor, atât ca rezultat al dezvoltării și punerii în valoare a științelor legate de arta gastronomică, cât și datorită posibilităților de aplicare a tehnologiilor de prelucrare a materiilor prime și folosirii celor mai moderne utilaje și instalații;
în condițiile folosirii celor mai performante utilaje și instalații de prelucrare și producție a preparatelor alimentare, în alimentația publică se asigură, concomitent, ușurarea muncii lucrătorilor și creșterea productivității muncii și, implicit, reducerea costurilor de producție, și deci asigurarea unor cote înalte de profit.
Actualmente, sectorul alimentației publice cuprinde un număr enorm de unități economice, activitatea cărora trebuie să se desfășoare în conformitate cu prevederile actelor normative în vigoare, fiind asigurată o evidență financiar – contabilă adecvată cerințelor economice contemporane.
Sistemul unităților de alimentație publică reprezintă totalitatea entităților economice, indiferent de forma lor organizatorico – juridică, orientate spre producerea, realizarea și organizarea consumului producției alimentare.
Prin unitatea de alimentație publică se subînțelege locul de prestare a serviciilor de alimentație publică, orientat spre producerea preparatelor culinare, produselor de cofetărie și organizarea consumației lor.
Activitatea de alimentație publică este o formă a comerțului cu amănuntul, prin care se realizeză desfacerea, către populație, a mărfurilor alimentare atât în starea în care ele au fost cumpărate cât și a unor produse obținute în urma unui proces de prelucrare, asigurând condiții pentru consumul mărfurilor și produselor în cadrul unităților proprii. Din punct de vedere economic, activitatea de alimentație publică îmbină procesul de producție cu procesul circulației mărfurilor, procesul de desfacere a mărfurilor și produselor.
Serviciul de alimentație publică reprezintă activitatea de pregătire, preparare, prezentare și servire a produselor și a băuturilor pentru consumul acestora în unități specializate sau la domiciliul / locul de muncă al consumatorilor.
Datorită diversificării accentuate a rețelei de alimentație publică și îmbinării frecvente a activității de producție cu cea de desfacere, în cadrul acestor unități se remarcă o mare varietate de unități operative, care, după activitatea desfășurată, se pot reuni în trei grupe:
unități cu activitate comercială, cum sunt depozitele de repartizare, unitățile de desfacere (bufete, cofetării etc.);
unități cu activitate de producție (laboratoare de cofetărie, laboratoare de preparate din carne etc.);
unități cu activitate mixtă, de producție și desfacere a mărfurilor (restaurante, cafenele, baruri etc.).
Prin unitatea de servire a consumatorului se înțelege localul format din una sau mai multe încăperi, dotate cu utilaje, mobilier și obiecte de inventar corespunzătoare profilului și categoriilor în care se încadrează unitățile, în conformitate cu care se stabilește și regimul de prețuri practicate.
Restaurantele prestează servicii de alimentație publică atât pentru consumatorii individuali, cât și pentru diferite grupuri (mese festive, întruniri etc.). Consumatorii individuali își pot comanda preparatele culinare și băuturile preferate după sistemul a la carte, consultînd listele meniu ce conțin preparatele culinare pregătite pentru ziua respectivă, existând însă și posibilitatea pregătirii unor asemenea preparate ”pe loc”, la comanda clientului. În cazul existenței unor grupuri de consumatori, serviciile de alimentație publică sunt prestate pe baza unor meniuri convenite anterior.
Sectorul de alimentație publică este deci, un sector complex, serviciile de specialitate fiind asigurate printr-o tipologie la fel de complexă de unitățile de servicii, fiecare dintre acestea distingându-se printr-o serie de caracteristici funcțional – comerciale. Principalele categorii de asemenea unități sunt următoarele:
Restaurantul – este localul public cu profil gastronomic care îmbină activitatea de producție cu cea de servire, punând la dispoziția clientului o gamă diversificată de preparate culinare, produse de cofetărie – patiserie, băuturi și unele articole pentru fumători.
Barul – este unitatea de alimentație publică, ce are un program de zi sau de noapte, în care se servesc un sortiment diversificat de băuturi alcoolice și nonalcoolice și o gamă restânsă de produse culinare. Cadrul ambiental este completat cu program artistic, audiții muzicale, video, TV. În grupa dată se disting:vbarul de noapte, barul de zi, cafe-bar, disco-bar, bufet-bar.
Fast – Food – cuprinde unitățile: restaurant – autoservire, pizzerie, snack – bar, bufet de tip expres.
Cofetăria – unitatea specilizată pentru desfacerea unui sortiment larg de prăjituri, torturi, cozonac, înghețată, bomboane, patiserie fină, băuturi alcoolice fine și băuturi nonalcoolice calde și reci.
Patiseria – unitate specializată pentru consumul pe loc sau desfacerea la domiciliu a producției proprii specifice, în stare caldă (plăcinte, pateuri, gogoși, croissanturi etc.). Sortimentul de băuturi include bere la sticlă, băuturi nonlcoolice, răcoritoare. Unitatea poate funcționa și cu profil de ”plăcintărie”, ”simigerie”, ”covrigărie” sau ”pati-bar”.
Unitățile de incintă – în această categorie intră cantinele – resturant și bufetele de incintă.
Reieșind din funcțiile specifice ale alimentației publice, determinate, în primul rând de caracterul producției și, în al doilea rând de condițiile de vânzare și de consum, pot fi definite următoarele particularități distincte ale ramurii, cu implicații asupra contabilității:
îmbinarea funcțiilor de producție, comercializare și desfacere a produselor proprii și a mărfurilor procurate;
prepararea alimentelor și a preparatelor culinare în cantități mici, dictată de doi factori definitorii: cererea ce afectează modificarea zilnică a sortimentului și termenul limitat de comercializare;
planificarea cu o mare probabilitate a volumului produselor preparate efectuată în exclusivitate de către unitățile de alimentație publică ce deservesc un număr stabil de consumatori;
ponderea însemnată în volumul total al produselor preparate și corespunzător comercializate, a semipreparatelor cu un grad înalt de finisare și a preparatelor gata pentru consum;
sortimentul produselor preparate și al mărfurilor procurate, în mare măsură, depinde de evoluția cererii și de clienții deserviți, inclusiv de componența profesională, națională, de vârstă, puterea de cumpărare, condiții de muncă și trai;
cererea la produsele și serviciile alimentației publice e dependentă, în mare măsură, de o serie de factori ca: ora exactă, zilele săptămânii, anotimpuri etc.;
regimul de lucru al unităților de alimentație publică care deservesc un contingent stabil de consumatori depinde de regimul de lucru al întreprinderilor de producție, organizațiilor, instituțiilor de învățământ, pe lângă care funcționează.
Un primordial în asigurarea gestionării eficiente a tuturor resurselor de care dispune entitatea revine contabilității, aceasta furnizând informații relevante și necesare în scopul fundamentării deciziilor, și controlului rezultatelor activității. Modificarea conținutului funcțiilor îndeplinite de unitățile de alimentație publică au condus la organizarea contabilității în aceste întreprinderi în mod specific. Contabilitatea are menirea de a asigura controlul asupra exercitării funcțiilor comerciale, de producție și sociale.
Studierea metodologiei de organizare a contabilității activității de alimentație publică impune cunoașterea unor factori care influențează organizarea contabilității și anume: căile de circulație a mărfurilor și a producției alimentare, natura proceselor economice din alimentație, structura indicatorilor economici și financiari, regimul prețurilor care stau la baza aprovizionării mărfurilor și producției.
Căile de circulație a mărfurilor determină formele și tehnica aprovizionării cu mărfuri a întreprinderilor de alimentație publică, fluxul și conținutul informațiilor corespunzătoare aprovizionării și decontării mărfurilor. Procesul de producere din alimentația publică se referă la producerea preparatelor și semipreparatelor culinare, a produselor de cofetărie, care se vând în cadrul aceleiași unități (resturant, cofetărie, bufet, etc.) și a altor întrprinderi. Din cele menționate rezultă următoarele particularități specifice actvității unităților de alimentație publică:
îmbinarea procesului de producție cu cel de vânzare – ceea ce determină cheltuieli mai mari în comparație cu sectoarele comerciale pentru mărfurile alimentare și nealimentare; mai mult decât atât, apar dificultăți în separarea cheltuielilor și veniturilor generate de producția și desfacerea mărfurilor culinare, de regimul prețurilor;
servirea se face în incinta unității în anumite condiții de dotare și confort ceea ce determină cheltuieli mai mari care sunt acoperite dintr-un adaos mai mare decât în celelalte sectoare comerciale. Ca urmare a ”adaosului special” prețurile din alimentație publică sunt mai mari.
La dimensionarea circulației mărfurilor în alimentația publică față de celelalte sectoare comerciale, se prevăd în plus cantitățile de produse alimentare care constituie materia primă pentru producția de preparate culinare.
Desfacerile de mărfuri reprezintă în alimentația publică cel mai important indicator, întrucât în funcție de acesta se determină mărimea celorlalți indicatori. Pe lângă elementele care se iau în calcul la celelalte sectoare comerciale, în alimentația publică la dimensionarea vânzărilor se are în vedere și mărimea producției. Legat de producție se fac previziuni și în legătură cu creșterea ponderii producției proprii în volumul total al vânzărilor. La stabilirea mărimii producției proprii se iau în calcul următoarele elemente: tendințele cererii populației pentru preparatele culinare, mutațiile intervenite în structura volumului vânzărilor în perioadele anterioare, capacitate de producție și servire. Desfacerile cuprind și mărfurile care se vând în starea în care au fost procurate.
Caracterul sezonier al activității de alimentație publică determină o analiză atentă a eșalonării activității anuale pe trimestre. În acest sens realizările din perioadele anterioare oferă informații utile în legătură cu ponderea fiecărui trimestru în volumul vânzărilor anuale.
Stocurile de mărfuri în alimentația publică prezintă unele particularități întrucât ele trebuie să asigure desfășurarea continuă atât a procesului de producție, cât și a procesului de desfacere. Dimensionarea stocurilor se face pe perioade mai scurte de timp (majoritatea preparatelor se vând în stare proaspătă) cu excepția produselor sezoniere, care se depozitează pentru a fi consumate în trimestrele următoare. Factorii care influențează mărime stocurilor sunt: volumul și structura vânzărilor din producția proprie și de mărfuri cumpărate și vândute ca atare, posibilitatea unor produse de a fi păstrate pe perioade mai îndelungate, frecvența intrărilor de mărfuri, capacitatea de păstrare și depozitare, accelerarea vitezei de circulație a mărfurilor.
Regulile de bază care reglementează activitatățile din domeniul administrației publice sunt stabilite de Legea nr. 650 din 7 decembrie 2002 pentru aprobarea [NUME_REDACTAT] nr. 99/2000 privind comercializarea produselor și serviciilor de piață.
Evidența contabilă în cadrul oricărei entități economice trebuie să se bazeze pe principiile contabile general acceptate, precum și pe prevederile Legii contabilității și a altor acte normative cu caracter general cum sunt [NUME_REDACTAT] și Internaționale de Contabilitate. Totodată, particularităție activității de alimentație publică atrag după sine un șir de întrebări, cum ar fi calcularea prețurilor de vânzare, evidența adaosului comercial, etc., care cer o interpretare mai specială.
În cadrul activității unităților de alimentație publică, putem spune, că mărfurile constituie principalele elemente patrimoniale și principalele operațiuni economice sunt generate de circulația acestor mărfuri, care la rândul ei este derminată de schema generală: intrări – prelucrări – ieșiri, unde intrările constituie achiziționările de mărfuri și materii prime (care în continuare tot se vor numi mărfuri, dar care ulterior sunt supuse anumitor prelucrări până a fi vândute); prelucrările reprezintă acțiunile de pregătire a preparatelor culinare sau de pregătire a mărfurilor pentru vânzare și ieșirile, care de fapt reprezintă vânzările de preparate culinare și a altor mărfuri prin intermediul sălilor de vânzare.
Mărfurile sunt elemente ale stocurilor de mărfuri și materiale care sunt procurate pentru a fi vândute, fără ca să fie supuse operațiilor de prelucrare, adică se supun realizării în starea în care au intrat în gestiunea întreprinderii. Dar în cadrul contabilității unităților de alimentație publică se vor distinge anumite abateri de la această definiție.
Optimizarea dimensiunii stocurilor are în vedere determinarea unei astfel de strategii, încât cheltuielile prilejuite de procesul stocajului să fie minime; atingerea țelului propus se realizează prin ”găsirea” răspunsurilor la două întrebări, cărora, anticipat, li se atașează costuri antagoniste, și anume:
Evoluția costurilor în funcție de numărul aprovizionărilor anuale
cu ce frecvență trebuie efectuată aprovizionarea (comanda), respectiv când; cu cât frecvența de aprovizionare este mai mare cu atât costurile legate de această operație (costul de aprovizionare sau lansare a comenzilor) sunt mai mari;
cu ce cantitate de produse trebuie realizată, de fiecare dată, aprovizionarea, respectiv cu cât; cu cât cantitatea cu care se face aprovizionarea la o comandă este mai mare, cu atât costurile prilejuite de păstrarea mărfurilor în stoc sunt mai mari și invers.
În primul rând, după o spectaculoasă scădere a costului total, paralel cu creșterea numărului de aprovizionări anuale, constatăm că în limitele porțiunii A-B abaterile numărului de aprovizionări de la mărimea optimă nu antrenează după sine modifică ri sensibile ale costului total, ceea ce ne duce la concluzia că fără atingerea optimului ( în activitatea practică optimizarea stocurilor nu poate fi întotdeuna scopul real din cauza complexității problemei) se poate totuși de ameliora situația stocurilor prin introducerea unor reguli de raționalizare a politicii de aprovizionare.
În al doilea rând este interesant de analizat zona hașurată în figură. Cu toate că sporirea numărului de aprovizionări duce la scăderea stocului curent și, deci, la accelerarea vitezei de circulație, în număr de rotații, costul total crește odată cu numărul de aprovizionări anuale și cu accelerarea vitezei de rotație a stocurilor. Din aceasta rezultă concluzia că principiul ”viteză mare de rotație = activitatea eficientă” este adevărat numai până la un punct ( B în figura 12), după care datorită creșterii costurilor, respectarea lui devine ineficientă, dăunătoare.
De o mare importanță pentru gestiunea stocurilor este sistemul informațional. Activitățile economice ce au influență asupra nivelului stocurilor cum ar fi: determinare necesarului de comandat, încheierea contractelor cu furnizorii, aprovizionarea depozitului, urmărirea executării contractelor, ieșirea produselor din stoc, inventarierea fizică sau statistică a stocurilor, evidența cheltuielilor prilejuite de activitatea de stocare, etc. – generează informații care nu numai că nu pot lipsi, dar trebuie să ajungă la conducere cu maximă operativitate, având în vedere că doar în așa fel este posibilă, pe de o parte, preîntâmpinarea abaterilor (de la normal) și, pe de altă parte, sesizarea lor imediat ce s-au produs, în vederea readucerii stocului în limitele normale.
Gestiunea stocurilor înglobează toate activitățile economice care gravitează în jurul problemei stocurilor, începând cu contractarea, continuând cu urmărirea realizării contractelor și, până la supravegherea nivelului stocului aflat la întreprindere.
Un alt aspect al gestiunii stocurilor, cu implicații deosebite asupra întregii activități, îl reprezintă depozitarea și păstrarea materiilor prime, materialelor și a mărfurilor în depozitele și magaziile întreprinderii de alimentație publică, în condiții de maximă eficiență economică. Vizând această problemă, o atenție deosebită merită de acordat asupra organizării spațiilor și pregătirii comenzilor.
Atât în cadrul întreprinderilor de comerț în general, dar mai ales în cadrul întreprinderilor de alimentație publică, stocurile de mărfuri reprezintă obiectul de bază al activității economice și al contabilității. De corectitudinea evaluării și contabilizării mărfurilor depinde mărimea venitului din vânzări, costului vânzărilor, volumui de desfacere și calcularea corectă a altor indicatori cantitativi și calitativi privind totalizarea rezultatelor activității în perioada de gestiune.
CAPITOLUL II
EVALUAREA ȘI INVENTARIEREA MĂRFURILOR
2.1. Evaluarea mărfurilor
„Evaluarea contabilă reprezintă procesul de exprimare în unități monetare a unei valori economice determinate: mijloc, resursă, proces, (cheltuială, venit) sau rezultat.”
Potrivit reglementărilor contabile românești, toți agenții economici trebuie să respecte, cu bună credință, ansamblul de norme, principii contabile și reguli privind evaluarea patrimoniului pentru a oferi o imagine fidelă a acestuia, a situației financiare, precum și a rezultatelor obținute.
Evaluarea mărfurilor în contabilitatea curentă și în situațiile financiare ale întreprinderii se face după normele generale de evaluare, elaborate în acord cu principiile contabile fundamentale și cu [NUME_REDACTAT] de [NUME_REDACTAT].
De asemenea, metodele de evaluare adoptate de unitatea patrimonială trebuie să fie aceleași în tot cursul exercițiului, precum și de la un exercițiu la altul. În cazuri justificate și în condițiile prevăzute de lege, unitatea patrimonială poate schimba metodele de evaluare, făcând în acest sens mențiuni în anexă la bilanț, prezentând influențele asupra situației patrimoniale și financiare, precum și asupra rezultatului exercițiului.
Problemele de valoare și implicit de evaluare în contabilitate nu pot fi discutate decât în relație cu principiile contabile fundamentale. În aceste sens, pot fi reținute patru principii: costul istoric, cuantificării monetare, prudență și continuitatea exploatării.
[NUME_REDACTAT] precizează că toți contabilii care trebuie să înregistreze fluxurile rezultate din activitatea întreprinderii sau să analizeze situația patrimonială, este necesar „să cuantifice, să adopte un criteriu și un instrument de măsurare. Pentru a măsura, contabilul recurge la moneda și la criteriul valorilor istorice, criteriu căruia îi nuanțează și moderează aplicarea în virtutea unui alt principiu, cel al prudenței”.
Principiul costurilor istorice – potrivit căruia valorile de intrare sunt considerate valori istorice, care, dacă este cazul, se pot corecta cu suma amortismentelor sau cu cea a provizioanelor. Opțiunea pentru costul istoric, deși el poate avea și alte alternative cum sunt costul de înlocuire, valoarea actualizată și valoarea netă de realizare, se întemeiază pe faptul că acesta este singurul cost consemnat în documentele justificative. Costul istoric se caracterizează prin faptul că e verificabil, e obiectiv, fiind validat în cadrul tranzacțiilor de piață derulate.
Principiul cuantificării monetare – conform căruia fluxurile și stocurile în contabilitate sunt estimate în unități monetare, fiind necesară recurgerea la monedă. Principiul presupune ca unitatea monetară să fie stabilă, deși nu este un valorimetru constant. Însă, o asemenea convenție este valabilă într-o economie stabilă, în caz contrar, în funcție de puterea de cumpărare a banilor, valorile economice se reevaluează sau se actualizează.
Principiul prudenței – conform căruia nu este permisă supraevaluarea elementelor de activ și a veniturilor, respectiv subevaluarea elementelor de pasiv și a cheltuielilor, ținând cont de deprecierile, riscurile și pierderile posibile generate de desfășurarea activității exercițiului curent sau anterior.
Principiul continuității exploatării – acest principiu pornește de la prezumția că o întreprindere într-un viitor previzibil își continuă activitatea fără a avea intenția și nevoia de a o lichida sau reduce în mod semnificativ. Având în vedere acest fapt, evaluarea trebuie să se realizeze la valoarea de utilitate sau reală în masură să asigure conservarea costului istoric și menținerea capitalului.
[NUME_REDACTAT] consideră definiția propusă de autorii [NUME_REDACTAT] și [NUME_REDACTAT] având un caracter cam ambiguu, el recomandând definiția dată de [NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT]: „Prudența este aprecierea rezonabilă a faptelor în scopul de a evita riscul de transfer în viitor a incertitudinilor prezente, susceptibile a greva patrimoniul și rezultatele întreprinderii”.
În principiu, [NUME_REDACTAT] de [NUME_REDACTAT] rețin două momente pentru evaluarea elementelor din bilanț: evaluarea inițială și evaluarea ulterioară recunoașterii inițiale.
[NUME_REDACTAT] contabile aprobate prin OMFP 3055/2009 sunt precizate în mod expres, în cadrul regulilor de evaluare a elementelor din bilanț, următoarele momente: intrare, ieșire, inventar, bilanț.
Fig. 1. Momentele și regulile evaluării stocurilor de mărfuri
2.1.1. Evaluarea mărfurilor la data intrării în gestiune
„La data intrării în gestiune mărfurile sunt evaluate la valoarea de intrare (valoarea de înregistrare sau cost istoric). În funcție de modul de dobândire, valoarea de intrare este dată de costul de achiziție, valoarea de aport și respectiv valoarea justă.”
Stocurile de mărfuri cumpărate (procurate cu titlu oneros) sunt evaluate la costul de achiziție, format din:
prețul de facturare (fără T.V.A.) al furnizorului;
taxele nerecuperabile (taxe vamale, accize, comisioane, taxe de asigurare, T.V.A. înscrisă în factura furnizorului, în cazul în care cumpărătorul nu este plătitor de T.VA.);
cheltuielile de transport, manipulare și alte cheltuieli care nu pot fi atribuite direct achiziției de stocuri;
costul este diminuat cu eventualele reduceri de preț de care beneficiază, primite pe factura inițială;
Costul de achiziție, ca formă a costului istoric, este determinat, de regulă, prin contabilitatea de gestiune. În lipsa acestuia, literatura de specialitate mai citează și alte metode de stabilire a costurilor, precum: calcule și evaluari statistice, pornind de la un preț de vânzare, comparații cu bunuri similare.
În cazul mărfurilor achiziționate însoțite de factură sau de aviz de însoțire a mărfii, urmând ca factura să sosească ulterior, cursul valutar utilizat la înregistrarea în contabilitate este cursul de la data recepției bunurilor.
Stocuri de mărfuri aduse ca aport în natură la capitalul social sunt evaluate la valoarea de aport, care este valoarea alocată bunurilor aduse ca aport în natură fie în cazul constituirii unei societăți comericale, sau a fuziunii unor societăți comerciale, fie în situația majorării capitalului social. Această valoare se determină în urma unor evaluări efectuate de evaluatori autorizați.
Stocuri de mărfuri obținute cu titlu gratuit (sau prin donație) sunt evaluate la valoarea justă. Această valoare reprezintă suma pentru care marfa respectivă ar putea fi schimbată de bunăvoie între părți aflate în cunoștință de cauză în cadrul unei tranzacții cu prețul determinat obiectiv. Valoarea justă se poate determina în funcție de prețul pieței, starea, amplasarea mărfurilor etc..
Valoarea de aport a mărfurilor aduse ca aport la capitalul social respectiv valoarea justă a stocurilor de mărfuri obținute cu titlu gratuit se substituie costului de achiziție.
Entitățile pot opta pe lângă evaluarea și înregistrarea în contabilitate a mărfurilor la cost efectiv (cost de achiziție) la momentul intrării în patrimoniu a acestora și la alte metode, în funcție de specificul activității lor. Astfel, se mai utilizează: prețul de vânzare și prețul de vânzare cu amănuntul.
Prețul de vânzare reprezintă prețul unui stoc de marfă oferit de o societate spre vânzarea pe piață. În stabilirea prețului de vânzare de ia în considerare imaginea mărfii respective și poziționarea sa pe piață, tipul de distribuție practicat de întreprindere și intensitatea concurențială care se manifestă pe piață.
Prețul de vânzare cu amănuntul – pentru formarea prețului (de vânzare) cu amănuntul se adaugă la costul de achiziție, adaosul comercial și T.V.A. neexigibilă (reflectă T.V.A. aferentă stocurilor de mărfuri existente în unitățile operative „en-detail”). Detailiștii neplătitori de T.V.A. utilizează prețul cu amănuntul compus din cost de achiziție (în care se adaugă și T.V.A. din factura de cumpărare) plus adaosul comercial. Adaosul comercial sau marja comerciantului este suma care trebuie să asigure acoperirea cheltuielilor de circulație ale comerciantului și obținerea unui profit. Orice modificare a prețului de vânzare, presupune recalcularea marjei brute.
Implicațiile fiscale ale evaluării stocurilor de mărfuri la intrarea în patrimoniu sunt mai puțin evidente în măsura în care durata pentru care rămân in patrimoniu este mică. Includerea în valoarea contabilă (cost de achiziție) a cât mai puține din cheltuielile ocazionate de intrarea bunurilor oferă un avantaj fiscal, amânând în timp plata unei părți din impozitul pe profit, până în momentul vânzării bunurilor respective.
2.1.2. Evaluarea mărfurilor la data ieșirii din gestiune
„La data ieșirii din stoc (vânzare, consum, donații, distrugere etc.), respectiv din gesiune, bunurile se evaluează și se scad din gestiune în principiu la valoarea lor de intrare sau la valoarea la care sunt înregistrate în contabilitate.”
Cele mai evidente implicații fiscale, în gestiunea stocurilor de mărfuri, apar atunci când se face evaluarea ieșirilor, prin vânzare sau prin Prețurile se pot modifica pentru același bun de la o intrare la alta datorită inflației sau pur și simplu din cauza cererii și ofertei. Acest lucru face ca în problema ieșirilor de mărfuri să se aplice metode convenționale. Caracterul obiectiv al acestei multitudini de prețuri face ca și reglementările contabile și fiscale să recunoască și să recomande mai multe astfel de metode, societatea având posibilitatea de a alege metoda pe care o consideră cea mai „bună”. Unul dintre criteriile determinante de care societatea ar trebui să țină cont în alegerea metodei de evaluare a ieșirilor de stocuri de mărfuri este impactul fiscal.
Descărcarea gestiunii se realizează cu ajutorul coeficientului K378, care se calculează astfel:
K308 =
În situația utilizării costului efectiv de înregistrare în contabilitate în practică se utilizează mai multe metode pentru evaluarea mărfurilor fungibile la ieșirea din gestiune, cele mai importante fiind:
metoda primului intrat – primului ieșit (FIFO);
metoda costului mediu ponderat (CMP);
metoda ultimului intrat – primului ieșit (LIFO).
CAZUL 1: Întreprinderea utilizează procedeul primului intrat – primului ieșit
Denumirea de FIFO provine din limba engleză [NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT].
Potrivit metodei primul intrat – primul ieșit (FIFO), primele loturi de mărfuri ieșite din gestiune se evaluează la costul de achiziție al primelor loturi intrate în patrimoniu. Pe măsura epuizării succesive al fiecărui lot, mărfurile ieșite din gestiune se evaluează la costul de achiziție al lotului următor.
Elementele care rămân în stoc la sfârșitul perioadei sunt evaluate la costul celor mai recente intrări în gestiune.
În cazul aplicării metodei FIFO, ieșirile de mărfuri urmează cu întârziere variațiile valorilor de intrare, durata acestei întârzieri fiind mai mare sau mai mică în funcție de durata de rotație a stocurilor de mărfuri. Astfel, în perioadele de creștere a prețurilor (inflaționiste) utilizarea acestei metode determină o subevaluare a cheltuielilor datorită supraevaluării stocurilor de mărfuri la finalul perioadelor de gestiune în funcție de valoarea de înregistrare (costul de achiziție) a ultimelor loturi intrate, neangajate încă la ieșire.
Metoda primului intrat – primului ieșit prezintă atât avantaje, cât și dezavantaje:
Avantajele metodei FIFO se referă la faptul că valoarea stocului urmarește mișcarea fizică a stocurilor; valoarea elementelor de stocuri se stabilește la un preț actual, ce poate fi ușor conectat cu facturile; este ușor de calculat; stocul este evaluat la bilanț la prețuri mult mai realiste.
Dezavantajele metodei FIFO – în perioade de schimbari rapide de prețuri, profiturile pot fi supraevaluate față de costurile curente, datorita faptului că vânzările sunt evaluate la cost istoric, iar veniturile din vânzări sunt cele curente; comparația între costuri pe sarcini este dificilă, atâta timp cât ieșirile din depozit vor fi evaluate la preturi diferite și preturile de ieșire nu întotdeauna reflectă costurile de piață curente.
CAZUL 2: Întreprinderea utilizează procedeul cost mediu ponderat
Metoda cost mediu ponderat (CMP) presupune faptul că ieșirile de stocuri de mărfuri sunt evaluate la un cost mediu ponderat, calculat prin raportarea valorii stocului inițial/precedent și a valorii intrărilor la cantitatea inițială/precedentă și cantitatea intrată.
Media poate fi calculată periodic sau după fiecare recepție. Perioada de calcul nu trebuie să depășească durata medie de stocare.
Metoda costului mediu ponderat al ultimei intări (CMPUI) (medie calculată după fiecare recepție):
După fiecare intrare în stoc se recalculează costul mediu. Ieșirile de mărfuri se evaluează la costul mediu calculat în funcție de mărfurile aflate în stoc până la momentul ieșirii. Stocul rămas după fiecare ieșire se evaluează și el la costul mediu ponderat. Această metodă are avantajul că valoarea stocului și a ieșirilor din stoc sunt cunoscute în permanență, iar valoarea stocurilor ieșite este mai aproape de realitatea economică la momentul respectiv.
unde:
VP = valoarea stocului precedent
VI = intrările valoric
SC = stocul precedent cantitativ
CI = cantități intrate
Metoda costului mediu ponderat global al tuturor intrărilor dintr-o perioadă (CMPTI) (medie calculată periodic):
Această metodă presupune determinarea mediei ponderate a costurilor, periodic, de regulă la sfârșitul lunii. Are avantajul de a nivela variațiile de cost (preț) în cazul fluctuațiilor de curs și de a simplifica calculele de evaluare. Această metodă prezintă dezavantajul că nu permite evaluarea fiecărei ieșiri din stoc, ci numai evaluarea lor globală la sfârsitul perioadei de gestiune, ceea ce este în contradicție cu principiul inventarului permanent, și anume posibilitatea de a determina în orice moment valoarea stocului final. Un alt dezavantaj se referă la faptul că această metodă este un mijloc de netezire a evaluărilor, astfel că valoarea finală a elementelor de stocuri va fi minimizată în perioadele de creștere a prețurilor și supraevaluată în perioadele de scădere a prețurilor.
unde:
Vi, Si = soldul valoric și respectiv soldul cantitativ de la începutul perioadei de gestiune
Si, Ci = intrările valorice și cantitative care au loc în cursul perioadei de gesiune
Comparând cele două versiuni ale metodei CMP se constată că evaluarea ieșirilor din stoc după a doua variantă (CMPTI) prezintă atât avantajul reducerii calculelor, cât și avantajul de a nivela varianțiile cheltuielilor cu consumurile de stocuri de mărfuri, însă nu permite valorizarea ieșirilor în cursul perioadei de gestiune. În schimb, prima variantă oferă posibilitatea evaluării ieșirilor în cursul perioadei de gestiune, prezentând însă inconvenientul unui calcul mai complex.
CAZUL 3: Întreprinderea utilizează procedeul ultimului intrat – primului ieșit
Denumirea de LIFO provine din limba engleză [NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT].
Potrivit metodei ultimul intrat, primul ieșit (LIFO), primele loturi de mărfurile ieșite din gestiune se evaluează la costul de achiziție al ultimelor loturi intrate în patrimoniu. Pe măsura epuizării lotului, mărfurile ieșite din gestiune se evaluează la costul de achiziție al lotului anterior, în ordine cronologică.
Elementele care rămân în stoc la sfârșitul perioadei sunt evaluate la costul celor mai vechi intrări în gestiune (prin achiziție etc.).
În cazul aplicării metodei LIFO în perioadele de creștere a prețurilor (inflaționiste) utilizarea acestei metode determină o supraevaluare a cheltuielilor datorită subevaluării stocurilor de mărfuri la sfârșitul perioadelor de gestiune în funcție de valoarea de înregistrare (cost de achiziție) a primelor loturi intrate, neanhajate încă la ieșire.
Metoda ultimului intrat – primului ieșit prezintă atât avantaje, cât și dezavantaje:
Avantajele metodei LIFO se referă la faptul că se utilizează costurile curente la data în care elementele de stocuri sunt eliberate spre producție; ușor de calculat; sunt folosite prețuri actuale menționate pe facturile de achiziție.
Această metodă prezintă dezavantajul că datorită faptului că exprimă valoarea unor stocuri vechi valoarea stocurilor de mărfuri declarate în bilanț poate fi subevaluată; nu urmărește distribuția normală a elementelor fizice de stoc.
Metoda costului mediu ponderat și metoda primului intrat – primului ieșit sunt considerate în literatura de specialitate tratamente contabile de bază iar metoda ultimului intrat – primului ieșit este considerată tratament contabil alternativ.
Multe întreprinderi românești folosesc metoda costului mediu ponderat periodic (de regulă lunar). Chiar dacă aceasta nu este întotdeauna cea mai „bună” variantă, societățile optează pentru ea deoarece pare cea mai simplă metodă și se potrivește cel mai bine organizării sistemului informațional din aceste întreprinderi, unele documente justificative privind intrările și iesirile din stocuri se înregistrează, de regulă, la sfârșitul lunii, neținându-se seama de ordinea strict cronologică a apariției lor – condiție indispensabilă în cazul aplicării metodei LIFO sau FIFO, metode care au la bază epuizarea loturilor.
În condițiile în care prețurile inregistrează o creștere constantă, metoda cea mai „bună” este LIFO, pentru că permite evaluarea ieșirilor la prețul ultimului lot intrat, până la epuizarea stocului. Este printre cele mai folosite metode când normele contabile și fiscale permit acest lucru. Sub aspect contabil, aplicarea metodei LIFO va determina ca în bilanț valoarea stocului să fie subevaluată, deoarece acesta va fi înregistrat la prețul ultimului lot intrat, acesta fiind cel mai mic. Astfel, nu este asigurată o imagine bună asupra elementelor de stocuri existente la un moment dat.
O altă metodă, neautorizată însă din punct de vedere contabil și fiscal în țara noastră, este metodă promixei intrări – primului ieșit (NIFO).
Denumirea de NIFO provine din limba engleză [NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT].
Metoda proxima intrare – prima ieșire (NIFO), asemanatoare metodei LIFO, constă în evaluarea ieșirilor din stoc la prețul estimativ al următoarei intrări, adică la valoarea de înlocuire a bunurilor materiale ieșite, sau la prețul zilei. Ieșirile sunt estimate la valoarea de înlocuire și este obligatoriu să se procedeze la reevaluarea stocului final, pentru a nu se obține un sold negativ.
Diferența din reevaluare este neutralizată datorită faptului că stocul necesar se reevaluează în permanență.
Avantajele și dezavantajele pe care această metodă le prezintă sunt următoarele:
Avantajele metodei NIFO – valoarea ieșirilor este cunoscută pe întreaga perioadă de gestiune; costul estimativ este un cost economic, astfel că această metodă este recomandată în perioadele de inflație puternică (hiperinflație) sau pentru întreprinderile care utilizează bunuri ușor perisabile.
Dezavantajele metodei NIFO – această metodă utilizează costuri aproximative; la sfârșitul perioadei de gestiune, în vederea corectării evaluării costului, se urmărește aproprierea rezultatelor analitice cu cele ale contabilității financiare.
Indiferent de metoda de contabilitate adoptată pentru evidența mărfurilor, evaluarea lor reprezintă o problemă a cărei rezolvare depinde de complexitatea structurii sortimentale, de fiscalitate și rentabilitate.
Structura sortimentală impune folosirea acelei metode care să asigure o evaluare cât mai exactă în raport cu realitatea, fără a amplifica volumul muncii de calcul. Fiscalitatea și rentabilitatea sunt principalii factori care condiționează adoptarea unei metode sau a alteia, deoarece evaluarea cantității de stocuri de mărfuri la sfârșitul perioadei este cheia care conduce la supra sau subevaluarea profitului, iar pe această bază, încadrarea sau nu în principiul prudenței. Orice supraevaluare a bunurilor rămase în stoc la sfârșitul perioadei conduce la creșterea rezultatului, care la rândul său formează obiectul impozitării și distribuirii de dividende. În mod indirect este afectată menținerea integrității capitalului financiar.
Alegerea procedeului de evaluare a ieșirilor de mărfuri influențează atât valoarea stocului final, cât și marja comercială. O alegere nejustificată are ca efect manipularea informației cu privire la valoarea stocului de mărfuri în bilanț, precum și cu privire la incidența asupra performanței (supraevaluarea sau subevaluarea rezultatului în contul de profit și pierdere).
Metoda aleasă trebuie aplicată cu consecvență pentru elemente similare de natura stocurilor și a activelor fungibile de la un exercițiu financiar la altul, în virtutea respectării principiului permanenței metodelor. Dacă, în situații excepționale, administratorii decid să modifice metoda pentru un anumit element de stocuri sau alte active fungibile, în notele explicative trebuie să se prezinte următoarele informații:
motivul modificării metodei, și
efectele sale asupra rezultatului.
O entitate trebuie să utilizeze aceleași metode de determinare a costului pentru toate stocurile care au natură și utilizare similare. Noțiunea de „utilizare similară“ este proprie fiecărei entități. Pentru stocurile cu natură sau utilizare diferită, folosirea unor metode diferite de calcul al costului poate fi justificată. Tratamentul schimbării de politică va fi prezentat în cadrul secțiunii privind politicile contabile.
Activele constatate minus în gestiune se scot din evidență la data constatării lipsei acestora. La scoaterea din evidență a activelor, se reiau la venituri ajustările pentru depreciere sau pierdere de valoare aferente acestora.
2.1.3. Evaluarea mărfurilor la inventariere
La data inventarierii, mărfurile deținute de o întreprindere sunt evaluate la valoarea actuală sau de utilitate a fiecărui element, denumită și valoare de inventar, stabilită în funcție de utilitatea bunului, starea, amplasarea, respectiv prețul pieței.
Valoarea de inventar este o valoare actuală, specială în funcție de piață și de utilitatea bunului pentru întreprindere. Ea este deci prețul presupus a fi acceptat de un cumpărător eventual, ținând cont de starea, locul, momentul în care se găsește bunul respectiv, precum și de utilitatea pe care acesta o procură pentru întreprindere.
Pentru determinarea valorii de inventar, întreprinderea trebuie să dispună de referințele și tehnicile cele mai adaptate naturii bunului, adică prețul pieței, baremurile, indicii specifici etc..
În mod concret, pentru mărfuri, valoarea de intrare se stabilește în funcție de valoarea lor netă de realizare. Prin valoare realizabilă netă a mărfurilor se înțelege prețul de vânzare estimat care ar putea fi obținut pe parcursul desfășurării normale a activității și costurile estimate necesare vânzării.
Evaluarea cu ocazia inventarierii a elementelor de natura activelor se face potrivit prezentelor reglementări și normelor emise în acest sens de [NUME_REDACTAT] Publice. În scopul efectuării inventarierii, conducerea entității trebuie să stabilească proceduri proprii, cu respectarea prevederilor legale. În vederea desfășurării în bune condiții a operațiunilor de inventariere și evaluare, în comisiile de inventariere vor fi numite persoane cu pregătire corespunzătoare, tehnică și economică, cunoscătoare a domeniului de activitate.
La stabilirea valorii de inventar a bunurilor se aplică principiul prudenței, conform căruia trebuie să se țină seama de toate ajustările de valoare datorate deprecierilor sau pierderilor de valoare. Pentru elementele de mărfuri înregistrate la cost, diferențele constatate în minus între valoarea de inventar și valoarea contabilă se evidențiază distinct în contabilitate, în contul de ajustări, aceste elemente menținându-se la valoarea lor de intrare. Mărfurile se evaluează la valoarea contabilă, mai puțin ajustările pentru depreciere constatate. În cazul în care valoarea contabilă a mărfurilor este mai mare decât valoarea de inventar, valoarea stocurilor se diminuează până la valoarea realizabilă netă, prin constituirea unei ajustări pentru depreciere.
2.1.4. Evaluarea mărfurilor la închiderea exercițiului
La închiderea exercițiului mărfurile se evaluează și se reflectă în situațiile financiare ale întreprinderii, la valoarea de intrare pusă de acord cu rezultatele inventarierii, astfel:
valoare de inventar > valoare de intrare: plusurile valoarice nu se înregistrează în contabilitate, elementele fiind menținute la valoarea lor de intrare;
valoare de inventar < valoare de intrare: se constituie ajustare pentru deprecierea mărfurilor.
2.2. Inventarierea mărfurilor
„Inventarierea generală a patrimoniului reprezintă ansamblul operațiunilor prin care se constată existența și starea tuturor elementelor de activ și de pasiv, cantitativ – valoric sau numai valoric, aflate în patrimoniul unităților la o anumită dată.” Este lucrarea pregătitoare întocmirii conturilor anuale prin care se stabilește situația reală a patrimoniului societăților și cuprinde toate elementele patrimoniale, precum și bunurile sau valorile deținute cu orice titlu, aparținând altor persoane fizice sau juridice, în vederea întocmirii bilanțului contabil. Cum bilanțul contabil trebuie să dea o imagine fidelă, clară și completă a patrimoniului, a situației financiare și a rezultatelor obținute, acest lucru nu se poate realiza fără să se efectueze inventarierea generală a patrimoniului.
Constatarea elementelor patrimoniale existente se face pin cercetarea directă (numărare, cântărire, mîsurare după, caz) pentru bunurile corporale și, pe bază de acte justificative, registre sau confirmări ale terților, pentru bunuri necorporale.
Cercetarea directă constă în examniarea și observarea nemijlocită, pe teren a bunurilor sau operațiunilor supuse inventarierii. Cercetarea directă se utilizează în toate cazurile în care se impune cunoașterea nemijlocită a stării de fapt, din diferite sectoare.
Inventarierea, în general, și cea generală a patrimoniului, în special, îndeplinește trei funcții:
Funcția de control a concordanței dintre informațiile furnizate de contabilitate și realitate. Oricât ar fi de riguros organizate transportul, depozitarea și manipularea bunurilor, oricât de bine ar fi ținută contabilitatea elementelor patrimoniale, în anumite situații pot apărea diferențe între soldurile scriptice și realitate. Datele furnizate au un caracter relativ datorită următoarelor aspecte:
contabilitatea nu poate surprinde modificările cantitative și calitative, produse în timpul transportului, manipulării și depozitării bunurilor economice;
personalul care gestionează și manipulează bunurile poate da dovadă de neglijență sau nepricepere;
poate să apară anularea unor comenzi datorită renunțărilor unor clienți, calamități naturale sau cazuri de forță majoră;
în cadrul unor gestiuni pot să aibă loc furturi, risipă și proastă gospodărire a bunurilor;
unele date din documentele primare pot fi omise cu ocazia înregistrării lor în contabilitate, înregistrare repetat sau înregistrate eronat.
Funcția de stabilire a situației nete și a rezultatului exercițiului. Pe baza inventarierii se definitivează situația netă a patrimoniului care se determină cu ajutorul relației:
Situația netă a patrimoniului = Active (inventariate) – Datorii (inventariate)
Excluzând o creștere sau o micșorare a aportului proprietarilor la capitalul social, rezultatul net al exercițiului se determină în funcție de variația situației nete:
Rezultatul net = Situația netă (de la finele exercițiului) – Situația netă (de la începutul exercițiului)
Prin inventariere se confirmă realitatea activelor patrimoniale și a datoriilor, asigurându-se premisele determinării corecte a situației nete, a obligațiilor fiscale și a rezultatului net.
Funcția de calcul și evidență a stocurilor, consumurilor și vânzărilor. Ieșirile de stocuri se stabilesc conform relației:
[NUME_REDACTAT] inițiale Intrările din cursul Stocuri finale
de = (de la finele lunii + perioadei (prin aprovizionări – (inventariate la finele
stoc precedente) sau din producție proprie) lunii curente)
Constatarea și descrierea elementelor stocabile supuse inventarierii este etapa în care se efectuează inventarierea propriu zisă și se concretizează prin completarea listelor de inventar.
În urma inventarierii patrimoniului unei unități economice pot să rezulte plusuri sau minusuri faptice și plusuri sau minusuri valorice aferente stocului de mărfuri, acestea trebuind înregistrate în contabilitate pentru a aduce respectiv a reduce la egalitate stocul scriptic cu cel faptic.
În ceea ce privește diferențele cantitative:
Plusurile faptice constatate cu ocazia inventarierii se înregistrează ca intrări în patrimoniu ce diminuează costurile cu mărfurile.
Lipsurile faptice se evidențiază ca diminuări de stoc pe seama cheltuielilor și pot fi de mai multe feluri:
lipsuri imputabile;
lipsuri neimputabile, pentru care există sau nu o limită de perisabilități admise (T.V.A. aferentă costului de achiziție devine nedeductibilă și se înregistrează ca o cheltuială cu alte impozite și taxe, cheltuială nedeductibilă din punct de vedere fiscal);
lipsuri cauzate de calamități naturale.
În ceea ce privește plusurile și minusurile valorice:
Plusurile de valoare aferente mărfurile inventariate nu se contabilizează, acestea nefiind realizate; aceste mărfuri se evaluează în bilanț la valoarea lor de intrare;
Dacă prin compararea valorii de intrare în contabilitate a mărfurilor cu valoarea de inventar rezultă minus de valoare, în virtutea principiului prudenței, acestea trebuie înregistrate în contabilitate ca ajustări pentru deprecierea mărfurilor în contul 397 Ajustări pentru deprecierea mărfurilor; aceste mărfuri se evaluează în bilanț la valoarea de inventar.
Activele de natura stocurilor nu trebuie reflectate în bilanț la o valoare mai mare decât valoarea care se poate obține prin utilizarea sau vânzarea lor. În acest scop, valoarea stocurilor se diminuează până la valoarea realizabilă netă, prin reflectarea unei ajustări pentru depreciere.
În bilanțul întocmit la sfârșitul exercițiului financiar, mărfurile vor fi prezentate la valoarea netă contabilă obținută prin diferența dintre valoarea preluată din debitul contului 371 Mărfuri și valoarea din creditul contului 397 Ajustări pentru deprecierea mărfurilor.
Perisabilitățile constatate în urma inventarierii se aprobă de administratorul persoanei juridice la nivelul cantităților efectiv constatate până la limitele prevăzute de lege.
Limitele maxime admise din punct de vedere fiscal, ale perisabilităților sunt stabilite prin [NUME_REDACTAT] nr. 831/2004, pentru aprobarea Normelor privind limitele admisibile de perisabilitate la mărfuri în procesul de comercializare.
Limitele maxime de perisabilitate admise se stabilesc la nivelul întregii unități, prin aplicarea coeficientului stabilit pentru grupa de produse la prețul de înregistrare al produselor intrate.
Pentru a fi deductibile la calculul profitului impozabil, cotele de perisabilități diferențiate sortimental pe depozite, magazine, gestiuni, trebuie să se încadreze în limitele maxime de perisabilitate prevăzute pentru grupa respectivă de mărfuri.
Cheltuiala cu produsele perisabile care depășesc normele de perisabilitate stabilite nu sunt deductibile din punct de vedere fiscal. Normele privind limitele admisibile de perisabilitate se aplică numai persoanelor juridice care sunt plătitoare de impozit pe profit.
Pentru perisabilitățile care se încadreaza în limitele prevăzute prin lege, nu se colectează T.V.A. Pentru cheltuielile cu perisabilitățile care depășesc limitele prevăzute de lege se colectează T.V.A.
2.3. [NUME_REDACTAT] de Contabilitate IAS 2 [NUME_REDACTAT] factorilor endogeni și exogeni impune profesioniștilor contabili cunoașterea [NUME_REDACTAT] de [NUME_REDACTAT] (IFRS) în contextul globalizării și mondializării lumii. Ei trebuie să sprijine managementul entităților în vederea elaborării unor politici contabile care să transforme contabilitatea într-un instrument fundamental al conducerii.
Armonizarea contabilă din România dobândește valențe și responsabilități noi, în condițiile unei globalizări accentuate atât a economiilor naționale, cât și a celor regionale.
OBIECTIVUL STANDARDULUI INTERNAȚIONAL DE CONTABILITATE IAS 2
[NUME_REDACTAT] Internațional de Contabilitate IAS 2 este acela de a descrie tratamentul contabil pentru stocuri în sistemul costului istoric. [NUME_REDACTAT] furnizează indicații practice referitoare la determinarea costului și la recunoașterea ulterioară drept cheltuială, incluzând orice înregistreare la valoare realizabilă netă. De asemenea, standardul furnizează indicații practice referitoare la procedeele de determinare a costului care sunt utilizate la calcularea costurilor stocurilor.
DOMENIUL DE APLICARE
Standardul se aplică tuturor stocurilor, cu excepția:
„Producției în curs de execuție în cadrul contractelor de construcție, inclusiv contractele de prestări de servicii direct legate de acestea;
instrumentelor financiare; și
activelor biologice legate de activitatea agricolă și de producția agricolă în momentul recoltării.”
DEFINIȚII
În contabilitate, stocurile sunt definite în sens restrâns, drept „componente ale activelor circulante aflate într-o continuă mișcare, schimbându-și forma materială și utilitatea în cadrul circuitului economic al patrimoniului (materii prime, producție în curs, produse finite, bani).”
„Valoarea realizabilă netă este prețul de vânzare estimat pe parcursul desfășurării normale a activității, minus costurile estimate pentru finalizare și costurile estimate necesare efectuării vânzării.”
„Valoarea justă este suma la care poate fi tranzacționat un activ sau decontată o datorie, între părți interesate și în cunoștință de cauză, în cadrul unei tranzacții desfășurate în condiții obiective.”
Un activ curent, precum stocurile, reprezintă o resursă controlată de o întreprindere, ca rezultat al unor evenimente trecute și de la care se așteaptă să genereze beneficii economice viitoare întreprinderii. Astfel, stocurile trebuie recunoscute atunci când:
„reprezintă o resursă controlată sau controlabilă de întreprindere și, deci, întreprinderea își asumă riscurile și avantajele aferente deținerii stocurilor;
este probabil să genereze beneficii economice viitoare, atât la intrare cât și la ieșire pentru întreprindere; și
are un cost sau o valoare care poate fi determinată/evaluată în mod credibil.”
În sens larg, stocurile sunt, conform definirii din Standard, elemente ce cuprind toate activele achiziționate pentru:
revânzare (inclusiv terenuri și mijloace fixe, în cazul întreprinderilor ce au ca obiect de activitate comerțul cu astfel de active);
a fi folosite la obținerea de active în scopul vânzării, toate acestea în condițiile desfășurării normale a activității întreprinderii.
Această abordare a stocurile ține seama de destinația elementului considerat și nu de natura acestuia. Activitatea întreprinderii influențează semnificativ destinația bunurilor.
RECUNOAȘTEREA DREPT CHELTUIALĂ
„Cheltuielile sunt diminuări ale avantajelor economice în decursul perioadei contabile sub formă de ieșiri sau micșorări ale valorii activelor ori creșteri ale datoriilor, care au ca efect reducerea capitalurilor proprii sub alte forme decât distribuirile în beneficiul proprietarilor.”
Recunoașterea costului mărfurilor ieșite drept cheltuială are loc atunci când se produce o reducere a avantajelor economice viitoare, generată de o diminuare a mărfurilor sau de o creștere de datorii, reducere ce poate fi evaluată în mod credibil. Astfel, cheltuielile trebuie recunoscute în același moment (perioadă) cu modificările respective: la intrarea în posesia dreptului de proprietate asupra bunurilor, la constatarea diminuării costului mărfurilor etc. În acest sens, IAS 2 Stocuri prevede următoarele situații în care costul mărfurilor trebuie recunoscut drept cheltuială:
când stocurile de mărfuri sunt vândute, valoarea contabilă a lor trebuie recunoscută ca și cheltuială în perioada în care a fost recunoscut venitul corespunzător;
când are loc o diminuare a costului stocurilor până la nivelul valorii realizabile nete ca urmare a deprecierilor; valoarea deprecierilor este recunoscută ca o cheltuială în perioada în care s-au calculat;
când are loc o pierdere de stocuri de mărfuri: stocuri deteriorate etc.; costul acestora este recunoscut drept cheltuială în perioada în care s-au constatat;
când unele stocuri sunt alocate altori conturi de active.
Costul stocurilor trebuie să cuprindă toate costurile de cumpărare, costurile de conversie, precum și alte costuri suportate pentru a aduce stocurile în starea și în locul în care se găsesc în prezent.
Exemple de costuri care nu trebuie incluse în costul stocurilor, ci sunt recunoscute drept cheltuieli ale perioadei în care sunt suportate:
pierderile de materiale, manoperă sau alte costuri de producție înregistrate peste limitele normal admise;
costuri de depozitare, cu excepția cazurilor în care astfel de costuri sunt necesare în procesul de producție, anterior trecerii într-o nouă fază de producție;
regii generale de administrație care nu participă la aducerea stocurilor în starea și în locul în care se găsesc în prezent; și
costuri de vânzare.
RECUNOAȘTEREA DREPT VENIT
„Veniturile sunt creșteri ale avantajelor economice înregistrate pe parcursul perioadei contabile sub formă de intrări sau de creșteri ale valorii activelor ori descreșteri ale datoriilor, care au ca rezultat majorarea capitalurilor proprii sub alte forme decât cea provenitră din contribuțiile proprietarilor.”
Recunoașterea (constatarea) veniturilor din vânzări are loc atunci când s-a produs o creștere de avantaje economice viitoare, generată de o creștere de mărfuri sau de o diminuare de datorii, iar aceasta poate fi măsurată în mod credibil. În acest sens, IAS 18 Venituri indică ansamblul condițiilor care trebuie îndeplinite pentru recunoașterea veniturilor din vânzări de bunuri:
întreprinderea a transferat cumpărătorului riscurile și avantajele semnificative ce decurg din proprietatea asupra bunurilor;
întreprinderea nu mai gestionează bunurile vândute la nivelul la care ar fi făcut-o, în mod normal, în cazul deținerii în proprietate a acestora și nici nu mai deține controlul efectiv asupra lor;
mărimea veniturilor poate fi măsurată în mod rezonabil;
este probabil ca beneficiile economice asociate tranzacției să fie generate către întreprindere; și
costul tranzacției poate fi măsurat în mod rezonabil.
EVALUAREA STOCURILOR
Evaluarea stocurilor ridică o serie de probleme, probleme ce se impun a fi soluționate într-o manieră unitară pentru toate întreprinderile, aceasta pentru:
a se determina o valoare cât mai credibilă, indiferent de specificul activității;
a permite comparabilitatea structurii stocurilor și valorii acestora din întreprinderi diferite.
Totodată nu trebuie neglijat faptul că valoarea atribuită stocului, la finele exercițiului, influențează semnificativ venitul impozabil și deci mărimea datoriei fiscale în perioadele următoare.
Datorită faptului că este considerat baza de evaluare cea mai credibilă, evaluarea stocurilor se realizează, de regulă, la cost. Cu toate acestea, valoare atribuită stocurilor poate fi, în anumite cazuri, prezentată în situațiile financiare la o valoare mai mică decât costul stocurilor, conform principiului prudenței. Diminuările costurilor stocurilor pot fi cauzate de deteriori fizice, învechire sau reducerea nivelului prețurilor, ceea ce conduce la valori de piață mai mici decât nivelul costurilor și astfel apare o pierdere.
„Valoarea de piață reprezintă prețul/costul de înlocuire. Valoarea de piață reprezintă suma pe care întreprinderea ar trebui să o plătească în prezent pentru același stoc, cumpărat de la furnizorii obișnuiți în cantitățile obișnuite.”
În evaluarea stocurilor, Standardul ia în considerare valoarea realizabilă netă și nu valoarea de piață. Orice diminuare a costurilor stocurilor se realizează până la nivelul valorii realizabile nete. Recomandarea privind evaluarea stocurilor la valoarea cea mai mică dintre cost și valoarea realizabilă netă conduce la evitarea complicațiilor ce ar putea să apară în aplicarea celei mai mici valori dintre cea a costului și cea a costului de înlocuire stabilit pe baza principiului pieței. Costul de înlocuire constituie, de obicei, comensurarea valorii de piață, cu execpția cazului în care valoarea realizabilă netă este mai mică, caz în care aceasta devinde valoarea de piață. Pe de altă parte, în cazul în care costul de înlocuire este scăzut, stocurile nu trebuie, în general, evaluate la o valoare mai mică decât valoarea realizabilă netă redusă cu marja normală de profit.
CAPITOLUL III
DOCUMENTAREA OPERAȚIILOR PRIVIND
STOCURILE DE MĂRFURI
„Ordinul 3512/2008, prevede faptul că societățile comerciale, societățile/companiile naționale, regiile autonome, institutele naționale de cercetare – dezvoltare, societățile cooperatiste și celelalte persoane juridice au obligația de a consemna în documente justificative toate operațiile economico – financiare, în momentul efectuării lor.”
Pe baza documentelor justificative se fac înregistrările în contabilitate, iar elementele principale pe care acestea trebuie să le cuprindă sunt:
denumirea documentului;
denumirea/numele și prenumele și, după caz, sediul/adresa persoanei juridice/fizice care întocmește documentul;
numărul documentului și data întocmirii acestuia;
menționarea părților care participă la efectuarea operațiunii economico – financiare (când este cazul);
conținutul operațiunii economico – financiare și, atunci când este necesar, temeiul legal al efectuării acesteia;
datele cantitative și valorice aferente operațiunii economico – financiare efectuate, după caz;
numele și prenumele, precum și semnăturile persoanelor care răspund de efectuarea operațiunii economico – financiare, ale persoanelor cu atribuții de control financiar preventiv și ale persoanelor în drept să aprobe operațiunile respective, după caz;
alte elemente menite să asigure consemnarea completă a operațiunilor efectuate.
Documentele justificative sunt acele documente care stau la baza înregistrărilor în contabilitate și care furnizează toate informațiile stipulate de normele legale în vigoare.
Neîntocmirea, întocmirea eronată și/sau neutilizarea documentelor justificative și financiar – contabile se sancționeaza potrivit dispozițiilor legale.
Pentru a putea fi înregistrate în contabilitate, operațiunile economico – financiare trebuie să fie justificate cu documente originale, întocmite sau reconstituite.
Societățile comerciale, societățile/companiile naționale, regiile autonome, institutele naționale de cercetare – dezvoltare, societățile cooperatiste și celelalte persoane juridice au obligația păstrării în arhiva lor a registrelor de contabilitate, a celorlalte documente contabile, precum și a documentelor justificative care stau la baza înregistrării în contabilitate. Păstrarea registrelor și a documentelor justificative și contabile se face la domiciliul fiscal sau la sediile secundare, după caz.
Sistemul informatic de prelucrare automată a datelor la nivelul fiecărei unități trebuie să asigure prelucrarea datelor înregistrate în contabilitate în conformitate cu reglementările contabile aplicabile, controlul și păstrarea acestora pe suporturi tehnice.
OMFP 3512/2008 prezintă documentele primare în care sunt consemnate operațiile care privesc stocurile, respectiv intrarea și ieșirea stocurilor. Cele mai des întâlnite documente primare sunt:
Pentru intrările de mărfuri se pot utiliza următoarele documente:
[NUME_REDACTAT] de însoțire a mărfii – se emite la livrarea mărfurilor și este un document pentru eliberarea din depozit a mărfurilor, de însoțire a mărfurilor pe perioada transportului, document care stă la bază pentru întocmirea facturii, document de transfer al bunurilor de la o gestiune la alta, de primire în gestiune.
Notă de recepție și constatare de diferențe – servește la recepția bunurilor aprovizionate, atunci când bunurile prezintă diferențe la recepție, pentru bunurile primite doar pentru păstrare, prelucrare sau custodie, ca document justificativ, ca document pentru încărcarea gestiunii.
Bon de predare, transfer, restituire – este un document utilizat pentru predarea produselor finite la magazie, pentru încărcarea gestiunii, este sursă de date pentru urmărirea realizării producției.
Intrarea bunurilor în gestiune are loc prin procesul de recepție, proces care implică parcurgerea unor etape:
recepția transportului în baza documentului numit proces verbal de constatare;
recepția cantitativă, pe baza căreia gestionarul întocmește nota de recepție și constatare de diferențe;
recepția calitativă, făcută de specialiști tehnologici.
Dacă apar decalaje între etapa de aprovizionare și cea de recepție se acționează astfel:
bunurile sosite fără factură se înregistrează ca intrări în gestiune atât la locul de depozitare, cât și în contabilitate, pe baza recepției și a celorlalte documente însoțitoare;
bunurile sosite și nerecepționate se înregistrează distinct în contabilitate ca intrare în gestiune.
În vederea urmăririi realizării contractelor de aprovizionare cu bunuri, precum și pentru urmărirea sosirii transporturilor și plata facturilor se întocmesc următoarele documente de evidență operativă: Registrul de comenzi și Fișa de urmărire a executării contractelor.
Pentru ieșirile de mărfuri se pot folosi următoarele documente:
Factura – pentru ieșirile dinafara unității;
Aviz de însoțire a mărfii – pentru ieșirile dinafara unității;
Dispoziție de livrare – pentru ieșirile dinafara unității;
Bonul de consum – pentru eliberarea materiilor prime și materialelor din magazie, date în consum productiv. Acesta poate fi bon de consum individual ori bon de consum colectiv.
Lista limită de alimente;
Fișa limită de consum – folosită pentru eliberarea succesivă și cu frecvență mare a acelorași fel de materii prime și materiale necesare unui produs;
Când apar decalaje între procesul de vânzare și cel de livrare a bunurilor, acestea sunt înregistrate ca ieșiri din unitate astfel:
în contabilitate, bunurile vândute și nelivrate se înregistrează în conturi extrabilanțiere și se evidențiază distinct în gestiune;
pe baza documentelor aferente, bunurile livrate și nefacturate se înregistreată ca ieșiri din gestiune atât la locul de depozitare, cât și în contabilitate.
Evidența operativă a stocurilor se face acolo unde au loc faptele. Fișa de magazie reprezintă documentul de evidență operativă la locul de depozitare. Aceasta se deschide pentru fiecare sortiment în parte depozitat. Fișa de magazie evidențiază doar operațiile economice cantitative.
După specificul activităților se mai pot întocmi și alte documente de evidență operativă, precum:
Fișa de magazie;
Raportul de gestiune (zilnic sau periodic), cu ajutorul căruia se ține evidența operativă a mărfurilor și ambalajelor la unitățile de desfacere cu amănuntul;
Registrul stocurilor – care este utilizat ca document de evaluare a stocurilor de valori materiale și de verificare a concordanței înregistrărilor din fișele de magazie cu cele din contabilitate;
Lista de inventariere;
Borderou de predare a documentelor.
În general, documentele de evidență a stocurilor evidențiază intrările, ieșirile și existențele la un moment dat și pentru un anumit loc de depozitare. De asemenea, ele reprezintă sursele de informații pentru controlul operativ și contabil.
CAPITOLUL IV
CONTABILITATEA SINTETICĂ ȘI ANALITICĂ A MĂRFURILOR
4.1. Contabilitatea sintetică a mărfurilor
În ceea ce privește circulația mărfurilor trebuie precizat faptul că de la producător până la consumatorul final acestea pargurg de regulă două stadii, și anume:
circulația cu ridicata („en-gros”) a mărfurilor – care constă în achiziționarea de mărfuri în cantități mari de la producători sau de la alți furnizori în scopul revânzării acestora către alte entități economice, îndeosebi celor specializate în comerțul cu amănuntul;
circulația cu amănuntul („en-detail”) a mărfurilor – care constă în vânzarea mărfurilor consumatorilor individuali, precum și unor entități economice pentru consumul propriu.
În ceea ce privește conturile utilizate, pentru reflectarea stocurilor de mărfuri în contabilitate, conform Planului de conturi general în vigoare, aprobat prin OMFP 3055/2009, se utilizează:
327. „Mărfuri în curs de aprovizionare”;
357. „Mărfuri aflate la terți”;
371. „Mărfuri”;
378. „Diferențe de preț la mărfuri”;
3957. „Ajustări pentru deprecierea mărfurilor aflate la terți”;
397. „Ajustări pentru deprecierea mărfurilor”.
Contul 327 Mărfuri în curs de aprovizionare este, după conținutul economic, un cont de active circulante materiale, iar după funcția contabilă, un cont de activ. În debitul contului se înregistrează valoarea mărfurilor cumpărate, pentru care s-au transferat riscurile și beneficiile aferente, dar care sunt în curs de aprovizionare. În creditul contului se înregistrează valoarea mărfurilor cumpărate, pentru care s-a încheiat procesul de aprovizionare. Soldul contului 327 Mărfuri în curs de aprovizionare reprezintă valoarea mărfurilor cumpărate, pentru care s-au transferat riscurile și beneficiile aferente, dar care, la finele perioadei de raportare, sunt în curs de aprovizionare.
Contul 357 Mărfuri aflate la terți este, după conținutul economic, un cont de active circulante materiale, iar după funcția contabilă, un cont de activ. Cu ajutorul acestui cont se
ține evidența stocurilor de mărfuri trimise la terți, pentru prelucrare sau în custodie. În debitul contului se înregistrează valoarea mărfurilor la preț de înregistrare trimise la terți. În creditul contului se înregistrează valoarea mărfurilor intrate în gestiune, aduse de la terți și scăderea din gestiune a mărfurilor aflate la terți pentru care s-au întocmit documente de livrare sau constatate lipsă la inventar. Soldul contului 357 Mărfuri aflate la terți reprezintă valoarea la preț de înregistrare a mărfurilor aflate la terți.
Contul 371 Mărfuri este, după conținutul economic, un cont de active circulante materiale, iar după funcția contabilă, un cont de activ.
În cazul inventarului permanent, contul 371 Mărfuri funcționează astfel:
371 [NUME_REDACTAT] cazul inventarului intermitent, contul 371 Mărfuri se debitează (numai) la sfârșitul lunii cu valoarea la prețul de înregistrare al mărfurilor existente în stoc în acel moment și se creditează sau se debitează în roșu la începutul lunii cu valoarea la prețul de înregistrare al mărfurilor existente în stoc.
Contul 378 Diferențe de preț la mărfuri este, după conținutul economic, un cont rectificativ al valorii de înregistrare a mărfurilor, iar după funcția contabilă, este un cont de pasiv.
În cazul inventarului permanent, contul 378 Diferențe de preț la mărfuri funcționează astfel:
378 Diferențe de preț la mărfuri
În cazul utilizării inventarului intermitent, contul 378 Diferențe de preț la mărfuri se creditează (numai) la sfârșitul lunii cu valoarea adaosului comercial aferent mărfurilor existente în stoc și se debitează la începutul lunii cu valoarea adaosului comercial aferent mărfurilor existente în stoc la sfârșitul lunii precedente.
Diferențele de preț față de costul de achiziție trebuie evidențiate distinct în contabilitate, fiind recunoscute în costul activului.
Contul 378 Diferențe de preț la mărfuri este de regulă utilizat pentru evidențierea adaosului comercial (marja comercială) aferent mărfurilor existe în gesiunea unităților comerciale. Sunt situații în care același cont reflectă diferențele de preț dintre costul efectiv de achiziție al mărfurilor și costul prestabilit. Acesta este un cont de pasiv, când reflectă adaosul comercial și de activ când înregistrează diferențe de preț. Din aceste considerente unii specialiști recomandă desfacerea contului în două sintetice de gradul II, astfel:
3781 Diferențe de preț din cheltuieli cu aprovizionare – cu funcție de activ;
3782 Diferențe de preț din adaos comercial – cu funcție de pasiv.
Conturile 397 Ajustări pentru deprecierea mărfurilor și 3957 Ajustări pentru deprecierea mărfurilor aflate la terți sunt, după conținutul economic, conturi rectificative a valorii de înregistrare a mărfurilor, în vederea stabilirii valorii lor nete, iar după funcția contabilă, conturi de pasiv. În creditul contuluri se înregistrează valoarea ajustărilor pentru deprecierea mărfurilor, constituite sau suplimentate. În debitul conturilor se înregistrează sumele reprezentând diminuarea sau anularea ajustărilor pentru deprecierea mărfurilor. Soldul acestor conturi reprezintă valoarea ajustărilor constituite pentru stocurile de mărfuri existente în gestiune.
4.2. Metode de organizare a contabilității sintetice a mărfurilor
OMFP 3055/2009 pentru aprobarea Reglementărilor contabile conforme cu Directivele europene prezintă metodele de organizare a contabilității sintetice a stocurilor: metoda inventarului permanent și metoda inventarului intermitent.
Pentru a realiza contabilitatea stocurilor, o întreprindere poate să aleagă între oricare dintre aceste sisteme de inventar. Pe de altă parte, cele două sisteme pot coabita în aceeași întreprindere, fiecare într-un palier distinct unei contabilități dualiste: contabilitatea financiară și contabilitatea de gestiune.
Proiectul de regulament privind noul sistem contabil românesc oferă posibilitatea utilizării ambelor sisteme de inventar, deși, implicit, se recomandă cu predilecție inventarul permanent în varianta organizării lui în contabilitatea financiară.
„Contabilitatea stocurilor se ține cantitativ și valoric, sau numai valoric prin folosirea inventarului permanent sau a inventarului intermitent.”
Contabilitatea mărfurilor utilizează atât inventarul permanent, cât și cel intermitent.
INVENTARUL PERMANENT
În condițiile folosirii inventarului permanent, în contabilitate se înregistrează toate operațiunile de intrare și ieșire, ceea ce permite stabilirea și cunoașterea în orice moment a stocurilor de mărfuri, atât cantitativ, cât și valoric.
Această metodă de contabilizare a mărfurilor constă în folosirea conturilor de mărfuri pentru evidențierea tuturor operațiilor de intrare și ieșire a mărfurilor.
Ca atare, contabilitatea sintetică va reflecta aplicarea inventarului permanent la mărfuri astfel:
„stocul inițial, de la începutul lunii, care va fi cel final din luna precedentă și care nu poate fi decât debitor;
intrările în cursul lunii, pe baza documentelor de intrare a mărfurilor, ce se vor înregistra în debitul contului corespunzător;
ieșirile din cursul lunii, în baza documentelor de ieșire a mărfurilor care vor forma rulajul creditor al contului de mărfuri;
în baza elementelor menționate mai sus se va stabili în permanență stocul scriptic de mărfuri;
stocul scriptic se compară cu soldul final faptic și se vor înregistra în contabilitate eventualele plusuri sau minusuri.”
Fololosirea acestei metode presupune:
înregistrarea fiecăruia dintre prețurile de înregistrare a mărfurilor;
folosirea contului de diferențe de preț aferente mărfurilor, dacă este cazul;
conducerea unei contabilități a mărfurilor prin adoptarea uneia dintre metodele de contabilitate analitică.
Deși presupune un volum mare de muncă, metoda inventarului permanent asigură o cunoaștere mai riguroasă a mărimii stocurilor de mărfuri și un mai bun control al integrității patrimoniului. Utilizarea din ce în ce mai pregnantă a tehnicilor moderne de prelucrare a datelor conduce la dispariția acestui inconveninent.
INVENTARUL INTERMITENT
Inventarul intermitent contă în stabilirea ieșirilor și înregistrarea lor în contabilitate pe baza inventarierii stocurilor de mărfuri la sfârșitul perioadei.
Această metodă de contabilizare a mărfurilor se caracterizează prin faptul că în contabilitatea sintetică nu se urmăresc mărfurile intrare și ieșite în cursul perioadei de gestiune.
Societățile care aplică metoda inventarului intermitent realizează inventarierea faptică a mărfurilor conform politicilor contabile, anual, trimestrial sau lunar, după caz, dar cel târziu până la finele perioadei de raportare, deoarece au de determinat obligații fiscale. Aplicarea metodei inventarului intermitent presupune respectarea Normelor privind organizarea și efectuarea inventarierii elementelor de natura activelor, datoriilor și capitalurilor proprii.
Această metodă constă în faptul că intrările de mărfuri nu se înregistrează prin contul de mărfuri, respectiv prin contul 371 Mărfuri, ci prin contul de cheltuieli privind mărfurile, respectiv contul 607 Cheltuieli privind mărfurile.
În ceea ce privește ieșirile de mărfuri, acestea nu se înregistrează în contabilitatea financiară, ci numai la locurile de gestiune, atât cantitativ, cât și valoric.
Ieșirile de mărfuri sunt calculate astfel:
unde:
E = ieșiri
Si = stoc inițial
I = intrări
Sf = stoc final
Contul de mărfuri se utilizează numai la sfârșitul perioadelor de gestiune când se debitează cu soldurile finale existente la locurile de consum sau de depozitare stabilite prin inventariere, după ce în prealabil același cont de mărfuri a fost diminuat (creditat) cu mărfurile intrate.
La finele perioadei se inventariază bunurile aprovizionate ori provenite din perioada precedentă, neconsumate, cu care se reduc cheltuielile prin trecerea lor asupra conturilor de stocuri.
Contul 371 Mărfuri în cazul inventarului intermitent se utilizează astfel:
Stocul existent este anulat la începutul exercițiului, sau al perioadei, după caz, asemeni unei ieșiri de mărfuri, și anume prin înregistrarea acestuia în contul cheltuieli privind mărfurile, astfel:
Mărfurile rezultate în urma inventarierii, sau cele care nu au fost vândute, la sfârșitul perioadei acestea sunt înregistrate ca o intrare de mărfuri, astfel:
La locul de depozitare a mărfurilor se ține o evidență tehnică operativă a acestora pe baza unei fișe de magazie sau alte documente stabilite de unitate, în conformitate cu procedurile proprii elaborate de conducerea acesteia.
Inventarul intermitent nu se utilizează în comerțul cu amănuntul, în situația în care se aplică metoda global – valorică.
Entitățile care utilizează metoda inventarului intermitent trebuie să efectueze inventarierea faptică a stocurilor în fiecare perioadă pentru care au de determinat obligații fiscale.
Inventarierea stocurilor la sfârșitul perioadei se face în conformitate cu normele metodologice emise de [NUME_REDACTAT] și Finanțelor privind organizarea și efectuarea inventarierii elementelor de activ și pasiv. În condițiile în care comisiile nu constată existența de stocuri faptice, vor menționa acest lucru în procesul – verbal al comisiei de inventariere.
Aplicarea inventarului intermitent la mărfuri se realizează astfel:
Metoda inventarului intermitent nu permite un control riguros al gestionării stocurilor de mărfuri și al asigurării integrității lor, însă reduce volumul de muncă pe parcursul perioadei.
Această metodă este simplă și puțin costisitoare, dar prezintă câteva dezavantaje. Este suficientă o eroare sau o omisiune în inventarul fizic pentru a ajunge la informații false în conturile anuale. De asemenea, există tentația de a „subevalua” stocurile din motive fiscale: în acestă situație se încalcă condiția de sinceritate, cu atât mai mult cu cât stocurile pot reprezenta într-o întreprindere activul cu ponderea cea mai mare.
4.3. Contabilitatea analitică a mărfurilor
În vederea asigurării integrității stocurilor, unitățile mari trebuie să își organizeze o contabilitate analitică a stocurilor. Unitățile mici și mijlocii care folosesc metoda inventarului intermitent în contabilitatea sintetică a stocurilor nu se organizează contabilitatea analitică a stocurilor.
Contabilitatea analitică a bunurilor se poate ține pe baza uneia dintre următoarele metode:
operativ – contabilă sau pe solduri;
cantitativ – valorică;
global – valorică.
Pentru contabilitatea analitică a mărfurilor se poate utiliza oricare din cele trei metode.
METODA OPERATIV – CONTABILĂ constă în ținerea, de către orice gestiune, a evidenței cantitative a bunurilor materiale la locul de depozitare, pe sortimente, prin fișele de magazie. În contabilitate, această metodă înseamnă ținerea evidenței valorice pe conturi de materiale, desfășurate valoric pe gestiuni, iar în cadrul gestiunilor, pe grupe sau subgrupe de materiale, după caz.
În metoda operativ – contabilă pot fi folosite următoarele formulare comune pe economie:
Fișa de magazie;
Fișa de cont pentru operațiuni diverse;
Registrul stocurilor.
Controlul exactității și concordanței înregistrărilor din evidența depozitelor cu cele din contabilitate se asigură lunar prin evaluarea stocurilor cantitative transcrise din fișele de magazie în Registrul stocurilor. Metoda operativ – contabilă se poate utiliza pentru contabilitatea analitică a materiilor prime, materialeleor consumabile, materialelelor de natura obiectelor de inventar, semifabricatelor, produselor finite, produselor reziduale, mărfurilor și ambalajelor.
Cantitățile se înregistrează zilnic în fișele de magazie cu ajutorul documentelor de intrare (factură, aviz de însoțire a mărfii, notă de recepție și constatare de diferențe etc.) și de ieșire (bon de consum, fișă limită de consum, aviz de însoțire a mărfii, factură, bon de transfer etc.), poziție cu poziție. Totodată, în fișele de magazie sunt înscrise plusurile provenite de la inventar, dar și minusurile. Intrările sau ieșirile de bunuri de natura stocurilor sunt înregistrate în contabilitatea sintetică și analitică, ori direct cu ajutorul documentelor, ori a unor situații întocmite zilnic sau la anumite perioade stabilite de către unitate, prin centralizarea datelor din toate documentele ce prevăd mișcarea stocurilor. Verificarea înregistrărilor realizate în conturile de stocuri și în fișele de magazie se face apelând la Registrului stocurilor. De aceea, în Registrul stocurilor, la sfârșitul fiecărei luni (perioade), se înscriu pe categorii de stocuri grupate pe magazii (depozite), conturi, grupe sau subgrupe, stocurile cantitative din fișele de magazie, se socotește valoarea cantităților existente în stoc cu ajutorul prețurilor de înregistrare apoi se însumează valoarea acestora pe pagini ale Registrului stocurilor, pe subgrupe de materiale, grupe de stocuri, conturi și magazii.
METODA CANTITATIV – VALORICĂ prevede ținerea evidenței cantitative pe sortimente de stocuri la fiecare gestiune, la locul de depozitare, iar în contabilitate a evidenței cantitativ – valorice pe fișe de cont analitic. Conturile sintetice care oglindesc stocurile de valori materiale se rulează în analitic pe gestiuni. Exactitatea și concordanța înregistrărilor din spațiile de depozitare și din contabilitate se realizează printr-un punctajul periodic dintre cantitățile aflate în fișele de magazie și cele existente în fișele de cont analitic din contabilitate.
La sfârșitul lunii va fi întocmită balanța analitică a stocurilor pe fiecare sortiment de stoc în parte (mărfuri, produse finite, ambalaje, materiale etc.) pentru a se realiza controlul înregistrărilor din conturile sintetice și analitice ale stocurilor. Pentru întocmirea balanței de verificare se impune să se efectueze controlul concordanței stocurilor din fișele de magazie cu cele din fișele de cont analitic pentru valori materiale.
Metoda cantitativ – valorică poate fi folosită pentru contabilitatea analitică a materiilor prime, materialelor consumabile, materialelor de natura obiectelor de inventar, semifabricatelor, produselor finite, produselor reziduale, mărfurilor, animalelor și ambalajelor.
În metoda cantitativ – valorică pot fi utilizate următoarele formulare:
Fișa de magazie;
Fișa de cont pentru operațiuni diverse;
Balanța analitică a stocurilor.
METODA GLOBAL – VALORICĂ se folosește pentru evidența mărfurilor dar și a ambalajelor existente în unitățile de desfacere cu amănuntul (magazine, restaurante, bufete etc.), apelându-se la formularul comun Fișa de cont pentru operațiuni diverse și Raportul de gestiune, după necesitate.
Metoda global – valorică presupune ținerea evidenței doar valoric, la nivelul gestiunii, dar și în contabilitate, iar verificarea concordanței înregistrărilor din cele două se realizează numai valoric, la anumite perioade stabilite de către unitate.
Raportul de gestiune se completează cu ajutorul documentelor de intrare și ieșire a mărfurilor și ambalajelor și de depunere a numerarului obținut din vânzare, iar în fișele valorice (ținute pe gestiuni în cadrul conturilor de mărfuri și ambalaje din contabilitate) înregistrările se operează pe baza acelorași acte.
Soldurile valorice ale mărfurilor și ambalajelor care se află în gestiune sunt verificate pe baza raportului de gestiune predat la contabilitate ori cu prilejul inventarierii, după caz.
Metoda global – valorică are multiple avantaje cu precădere în ceea ce privește domeniul reducerii volumului de muncă.
4.4. Diferențe constatate la recepția mărfurilor
La recepția mărfurilor pot fi constatate abateri cantitativ – valorice de natura:
minusurilor cantitativ – valorice: se constată când cantitatea indicată în documente este mai mare decât cea primită efectiv; minusurile pot avea loc din mai multe cauze:
minusuri din vina furnizorului;
minusuri din vina delegatului unității comerciale;
minusuri din vina organizației de transport;
minusuri în limita normelor de peresabilități naturale (pierderi normate).
plusurilor cantitativ – valorice: se constată când cantitatea primită este mai mare decât cea indicată în documente; acestea la rândul lor pot fi:
admise în gestiune (acceptate): în cazul în care unitatea comercială are nevoie de aceste mărfuri și le primește, dacă marfa se încadrează în prevederile contractuale sau poate aduce avantaje economice unității comerciale;
respinse (neacceptate): este cazul în care unitatea comercială nu are nevoie de aceste mărfuri și le restituie furnizorilor, dacă nu s-au respectat prevederile contractuale sau prezintă interes economic pentru unitatea de comerț; până la restituirea furnizorilor, mărfurile sunt luate în păstrare în unitatea comercială dată.
Minusuri cantitativ – valorice
minusurile de mărfuri din vina furnizorului, de regulă, se refuză de plată și nu se reflectă în contabilitate, ci numai în documentele privind recepția mărfurilor menționate anterior. Totodată, se solicită furnizorului o factură corectată corespunzător. În situația când plata s-a efectuat în avans, iar la recepția mărfurilor s-au constatat lipsuri din vina furnizorului, ultimul devine debitor în limita prețului de procurare al mărfii lipsă plus taxa pe valoarea adăugată aferentă.
minusurile de mărfuri din vina delegatului unității comerciale, care a preluat mărfurile de la organizația de transport sau de la furnizor se impută acestuia la preț de piața (de vânzare cu amănuntul) inclusiv T.V.A.
minusurile de mărfuri din vina organizației de transport se impută acesteia la costul de achiziție al mărfii ce lipsește plus T.V.A. aferentă.
În procesul desfășurării activității economice în unitățile comerciale apar tranzacții și situații specifice, firești activității de întreprinzător. Așa, în procesul de aprovizionare, și în special pe timpul transportului se pot constata lipsuri de mărfuri de natura perisabilităților naturale.
„Prin perisabilități, se înțelege scăzămintele care se produc în timpul transportului, manipulării, depozitării și desfacerii mărfurilor, determinate de procese naturale cum sunt: uscare, evaporare, volatilizare, pulverizare, hidroliză, răcire, înghețare, topire, oxidare, aderare la pereții vagoanelor sau ai vaselor în care sunt transportate, descompunere, scurgere, îmbibare, îngroșare, împrăștiere, fărâmițare, spargere, inclusiv procese de fermentare sau alte procese biofizice, în procesul de comercializare în rețeaua de distribuție (depozite cu ridicata, unități comerciale cu amănuntul și de alimentație publică).”
„Nu reprezintă perisabilități pierderile incluse în normele de consum tehnologic, precum și cele produse prin neglijență, sustrageri și cele produse din alte cauze imputabile persoanelor vinovate sau cele determinate de cauze de forță majoră.”
Plusurile cantitativ – valorice
plusurile admise în gestiune se înregistrează ca o intrare de marfă, la preț de achiziție sau preț de vânzare în funcție de variantă prevăzută în politica de contabilitate. În momentul recepției se întocmește bonul de intrare și se solicită furnizorului factura suplimentară pentru plusurile în cauză.
Diferențele cantitativ – valorice de natura plusurilor respinse se primesc în custodie și se restituie ulterior furnizorilor. Pentru acestea se întocmește un bon de intrare cu mențiunea „custodie”.
În situația când datele cantitative și calitative corespund dar, datorită unor erori se constată diferențe valorice, diferențele valorice, indiferent de sensul lor, plusuri sau minusuri, se datorează unor prețuri eronate sau erorilor de calcul din factură.
Plusurile valorice se reflectă ca „facturi nesosite” până la primirea facturii suplimentare de la furnizor, iar diferențele valorice în minus se refuză parțial de plată și se solicită furnizorului o factură corectată.
4.5. Reduceri comerciale și financiare la mărfuri
În virtutea practicării unei contabilități de angajamente, o cumpărare generează o cheltuială, în timp ce o vânzare generează venituri.
În același timp, admițăndu-se că în majoritatea cazurilor între cumpărare/vânzare și plată/încasare apare un decalaj în timp, cheltuielile sunt legate organic de o datorie, iar veniturile de o creanță. În caz contrar, conturile de cheltuieli și venituri se găsesc într-o relație directă cu conturile de disponibilități. Totuși, nu de puține ori, pentru a nu pierde „urma contabilă” a relațiilor cu terții, chiar și atunci când cumpărarea este concomitentă cu plata, iar vânzarea cu încasarea, se preferă medierea conturlor de cheltuieli/venituri și de disponibilități, prin intervenția conturilor de terți (datorii și creanțe).
La baza operațiilor de cumpărare/vânzare stă factura.
În activitatea comercială, facturile vor comporta, în practica unor economii de tranziție, reduceri.
Reducerilor pot fi acordate de vânzător cumpărătorului și după facturare, ele fiind prevăzute în acest caz, într-o factură distincă numită factură de reducere.
Reducerile pot fi: comerciale și financiare.
Reducerile comerciale pot îmbrăca forma rabaturilor, remizelor și risturnurilor.
rabatul este reducerea comercială practicată asupra prețului de vânzare convenit între parteneri, pentru a se ține cont de unele defecte de calitate sau de neconformitate cu unele prevederi contractuale. Ele se acordă de obicei sub formă de sumă absolută;
remiza este reducerea pe care o acordă furnizorul din considerație față de client pentru: fidelitatea clientului, volumul mare al comenzilor etc.;
risturnul este o reducere anuală globală acordată pentru depășirea unui plafon valoric anual al cumpărărilor.
Reducerile financiare îmbracă forma sconturilor de decontare. Ele sunt acordate de vânzător cumpărătorului la intenția declarată a acestuia din urmă, de a achita contravaloarea bunurilor sau serviciilor înainte de scadența prevăzută în contractul comercial.
Sconturile de decontare apar, deci, ca o remunerare a factorului timp, ele reprezentând cheltuieli financiare pentru vânzător și venit financiar pentru cumpărător.
Metodologia de calcul a reducerilor presupune:
reducerile comericiale premerg reducerile financiare;
reducerile se aplică netului anterior;
se operează mai întâi rabaturile apoi remizele;
facturile care conțin reduceri comerciale se înregistrează în contabilitate la valoarea netă comercială.
Reducerile comerciale cuprinse în factura inițială afectează costul de achiziție al bunurilor achiziționate la cumpărător, respectiv venitul din vânzare la cumpărător. Atunci când reducerile comerciale fac obiectul unei facturi ulterioare, ele se evidențiează în contabilitate cu ajutorul conturilor 609 Reduceri comerciale primite, respectiv 709 Reduceri comerciale acordate.
Sconturile primite de la furnizori se contabilizează ca venituri financiare, iar sconturile acordate, ca și cheltuieli financiare.
Potrivit legislației în vigoare, rabaturile, remizele, risturnurile, sconturile și alte reduceri de preț acordate de către furnizor direct clienților nu se cuprind în baza de calcul a T.V.A..
CAPITOLUL V
STUDIU DE CAZ LA S.C. „ANA PANTIȘ” S.A.
5.1. S.C. „[NUME_REDACTAT]” S.A. – evoluție și caracteristici
A. Scurt istoric
În anul 1995, când situația economico-politică a țării a permis privatizarea unor unități comerciale, și-a început activitatea la 1 noiembrie 1995, S.C. „[NUME_REDACTAT]” S.A., îndeplinind condițiile impuse de Legea „Mebo” nr. 77, fiind înființată în urma divizării din societatea mamă, și anume S.C. „Calipso” S.A. În aceste condiții, S.C. „[NUME_REDACTAT]” S.A. a rămas în același spațiu de producție și desfacere și a continuat obiectul de activitate al societății mamă.
Încă de atunci, firma este recunoscută în rândul consumatorilor sub numele de „[NUME_REDACTAT]”. [NUME_REDACTAT] pune la dispoziție o generoasă gamă de produse clasice, tradiționale și moderne cuprinzând: prăjituri, torturi simple, torturi pentru nunți, cozonaci, fursecuri, produse de patiserie, prăjituri de nuntă, torturi de mireasă, torturi aniversare personalizate. Laboratorul propriu este construit după standarde europene, este dotat cu utilaje performante și respectă normele HACCP ([NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT] Point – Analiza riscului și punctele critice de control). În anii care au urmat, activitatea firmei cunoaște o adevărată ascendență, ajungând să fie una dintre cele mai recunoscute societăți din Oradea.
Inițial sediul firmei se întindea pe o suprafață de 980 mp și avea în componența sa 21 de salariați. În urma unor restructurări, în prezent firma își desfășoară activitatea într-un spațiu cu suprafața de 770 mp și numărul angajaților a scăzut la 15 persoane. S.C. „[NUME_REDACTAT]” S.A. acționează doar pe plan local, cifra de afaceri atingând valoarea de 395.550 lei în anul 2013.
B. Date de identificare ale societății
Denumire:
S.C. „[NUME_REDACTAT]” S.A. a fost înființată, sub această denumire, la data de 01.09.1995 în baza Legii nr. 31/1990 modificată și completată ulterior cu Legea 441/2006.
Societatea este înregistrată la [NUME_REDACTAT] Comerțului sub numărul J 05/806/1995 și are codul fiscal numărul RO7476517.
S.C. „[NUME_REDACTAT]” S.A. are conturi bancare deschise la băncile B.C.R. și B.R.D. – sucursala Oradea, în lei și în valută.
Forma juridică:
S.C. „[NUME_REDACTAT]” S.A. este persoană juridică română, având forma de organizare: societate pe acțiuni, cu administrator unic în persoana doamnei, [NUME_REDACTAT], iar acționarii sunt numai persoane fizice. Firma își desfășoara activitatea în conformitate cu legile române și actul constitutiv al societății.
Sediul societății:
S.C. „[NUME_REDACTAT]” S.A. își desfășoară activitatea pe plan local, având o singură filială deschisă. Sediul societății este în România, municipiul Oradea, str. B-dul Dacia, nr. 33, jud. Bihor.
Durata de activitate:
În data de 01.09.1995, societatea s-a înființat pe o perioadă nedeterminată.
Capitalul societății:
Capitalul social subscris este de 90.000 lei, constituit integral în numerar, fiind divizat în 3.600 acțiuni cu valoarea nominală de 25 lei. Acesta este constituit conform Legii 31/1990, și reprezintă valoarea minimă a capitalului social pentru societățile pe acțiuni. Majorarea capitalului social se face cu obligativitatea înregistrării modificării la Camera de Comerț și [NUME_REDACTAT], prin emiterea de noi acțiuni reprezentând aport în numerar sau în natură din profitul realizat sau fonduri proprii. Reducerea capitalului social se decide de către administratorul unic, fără însă a depăși limita minimă legală, în condițiile legii.
Obiectul de activitate:
S.C. “[NUME_REDACTAT]” S.A. desfășoară o activitate complexă, care constă în cofetărie – ypatiserie, fiind structurată în activitatea de producție-laborator și activitatea de vânzare – desfacere cu amănuntul a produselor de cofetărie și patiserie, codificată conform codului CAEN ([NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT]) – 5530.
Obiectul de activitate este constituit din:
Producție;
Comerțul cu amănuntul.
Completarea sau schimbarea ulterioară a obiectului de activitate se decide de către administratorul unic și are loc cu îndeplinirea formalităților de publicitate și înregistrărilor impuse de lege.
C. Conducerea și administrarea societății
Administratorul unic, [NUME_REDACTAT], conduce activitatea societății și asigură politica economică și comercială. Acesta are următoarele atribuții:
aprobă structura organizatorică a societății;
aprobă regulamentul de ordine interioară al societății;
analizează, modifică și aprobă programul de activitate al societății și bugetul anual de venituri și cheltuieli;
hotărăște cu privire la contractarea de împrumuturi bancare și acordarea de garanții;
modifică și aprobă bilanțul, contul de profit și pierdere; aprobă repartizarea pe destinații a profitului net;
decide atât majorarea, cât și reducerea capitalului social;
decide în privința modificărilor aduse actului constitutiv;
decide la aprobarea de noi investiții majore;
hotărăște asupra modificării obiectului de activitate sau a sediului social.
Conducerea executivă este realizată de un director general, [NUME_REDACTAT], subordonat direct administratorului unic. Directorul general conduce operativ societatea și duce la îndeplinirea deciziilor administratorului unic. Acesta reprezintă societatea în raporturile cu terții și o angajează în derularea activității. Directorul general își desfășoară activitatea în baza competențelor stabilite de către administratorul unic și răspunde față de societate pentru prejudiciile cauzate prin infracțiuni, abaterile de la actul constitutiv ori prin greșeli de administrare.
Controlul gestiunii se exercită de către administratorul unic, iar dacă activitatea societății o impune și administratorul unic decide, poate încredința acest control comisiei de cenzori, alcătuită din 3 membri, al căror mandat este limitat și se înnoiește din 3 în 3 ani. Cenzorii au următoarele atribuții:
sunt obligați să supravegheze gestiunea societății, să verifice dacă situațiile financiare sunt legal întocmite și în concordanță cu registrele, dacă acestea din urmă sunt ținute regulat, și dacă evaluarea elementelor patrimoniale s-a făcut conform regulilor stabilite pentru întocmirea și prezentarea situațiilor financiare;
vor trece într-un registru special deliberările lor, precum și constatările făcute în exercițiul mandatului lor;
vor prezenta [NUME_REDACTAT] a Acționarilor un raport amănunțit cu privire la situațiile financiare anuale și repartizarea profitului.
Personalul societății este format din 15 salariați, care își desfășoară activitatea în mai multe compartimente sub îndrumarea a doi directori: general și adjunct, astfel: 2 contabili în departamentul contabil, 5 ospătari și 5 vânzători în cadrul departamentului vânzări și 5 cofetari în subordinea șefului laboratorului de producție.
Structura organizatorică a S.C. „[NUME_REDACTAT]” S.A. Oradea, este evidențiată cu ajutorul organigramei. (Anexa 1)
D. Mediul extern al S.C. „ANA PANTIȘ” S.A.
Mediul extern al firmei reunește ansamblul de factori și forțe exterioare acesteia capabile să influențeze menținerea și/sau dezvoltarea schimbărilor sale cu piețele pe care activează. Mediul extern al firmei este necesar să fie supus analizei din două perspective: din perspectiva raporturilor pe care le are întreprinderea cu o serie de factori care acționează înafara ei, dar și asupra interiorului ei, constituind micromediul firmei, caracterizat prin posibilități sporite de influențare a activității firmei, dar și din perspectiva unor raporturi mai generale, care exprimă factori ce acționează la scara societății, reprezentând macromediul firmei, caracterizat prin posibilități mai reduse de influență asupra activității.
1. Micromediul firmei
Micromediul este constituit din agenți economici cu care firma intră de obicei în relații directe, influențele fiind puternice și reciproce, reprezentând în fapt un ansamblu de condiții, activități și relații specifice. Datorită faptului că interacționează cu mediul, firma este un sistem deschis.
Principalii reprezentanți ai micromediului cu care firma interacționează sunt: clienții, furnizorii, concurenții, organismele publice.
Clienții sunt cei mai importanți actori ai micromediului firmei, deoarece ei alcătuiesc piața de desfacere a oricărei firme producătoare, reprezentată de: consumatori, utilizatori, angrosiști, agenții guvernamentale și internaționale etc. Este foarte important să se analizeze situația clienților în vederea cunoașterii cât mai bine a comportamentului lor, pentru a veni în întâmpinarea dorințelor lor. Pentru a-i putea identifica și localiza exact, trebuie să se înfăptuiască o segmentare corectă a pieței din punct de vedere al nevoii căreia i se adresează bunurile și serviciile sale, precum și a poziției pe care aceasta ar dobândi-o în ansamblul ofertei.
[NUME_REDACTAT] “Perla” sunt persoane fizice. În urma unor criterii prestabilite s-a realizat un studiu de piață aprofundat asupra clienților, obținându-se următoarele rezultate:
Furnizorii cuprind o categorie largă de producători și prestatori de servicii, ce pun la dispoziția firmei, pe baze contractuale, necesarul de materii prime și materiale, energie, combustibili, echipamente tehnologice, forță de muncă, resurse financiare și informații. Firma are unul dintre principalele sale obiective formularea celor mai avantajoase decizii în privința alegerii furnizorilor pentru fiecare categorie de factori de producție în parte.
Principalii furnizori de produse și servicii ai societății analizate sunt:
Concurenții sunt agenții economici cu care intră în competiție orice firmă, întrucât în economia de piață este indispensabilă înfruntarea pentru obținerea unor condiții avantajoase de producere și desfacere a bunurilor și serviciilor, cu țelul atingerii unor performanțe deosebite. Întrucât concurența este o luptă dură, în care învinge întotdeauna cel mai bun, și în care, deși primează interesele economice – se desfășoară nu numai cu mijloace economice, ci și extraeconomice, pentru fiecare firmă este absolut necesar să descopere structura și amploarea concurenței, motivele reușitei concurenților importanți, precum și șansele de a-i învinge. Există mai multe tipuri de concurenți față de care firmele trebuie să adopte atitudini diferite:
Concurenții direcți, cei care satisfac aceleași nevoi ale clienților și sunt percepuți de clienți ca alternative, sunt în general mai ușor de identificat, dar lupta cu ei este costisitoare și de aceea pe termen lung supraviețuiesc doar cei puternici;
Concurenți indirecți, cei ce oferă un produs similar dar cu alte caracteristici, satisfac alte nevoi ale clienților. Sunt mai puțin amenințători, de obicei sunt nou-veniți sau produc înlocuitori, dar oricum nu trebuie ignorați, deși sunt mai greu de depistat;
Înlocuitorii sunt concurenții care vin cu produse foarte diferite ca formă și conținut, dar care satisfac aceeași nevoie a consumatorilor;
Debutanții sau nou veniții sunt firmele care deja vând unui anumit grup de consumatori și se decid să-și extindă gama de produse pe care le oferă sau firmele producătoare care achiziționează și o rețea de distribuție.
Există un număr mare de societăți cu același obiect de activitate, sau cu unul asemănător “[NUME_REDACTAT]”, astfel că principalii concurenți ai societății analizate sunt:
… dar nu în ultimul rând persoanele fizice autorizate și hipermarketurile.
Organismele publice reprezintă orice grupare care are un interes actual sau potențial cu impact asupra capacității organizaționale de atingere a obiectivelor firmei. Sunt identificate mai multe tipuri de astfel de organisme, care înconjoară firma și o influențează direct:
Organismele financiare influențează capacitatea firmei de a obține fonduri bănești pentru desfășurarea activității și sunt reprezentate de: societăți de investiții, companii de asigurări, acționari etc. S.C. “[NUME_REDACTAT]” S.A. are încheiat Contractul de asigurare nr. 2608/05.04.2005 cu S.C. “Omniasig” S.A. Oradea, prin care s-a stabilit bunurile asigurate, sumele de achitat (primele de asigurare) și nivelul despăgubirilor care se acordă. Băncile unde societatea are conturi deschise, realizează finanțarea acesteia prin sistemul de creditare, oferă servicii diverse din domeniul financiar, operează încasările și plățile în contul S.C. “[NUME_REDACTAT]” S.A., oferă consultanță privind dobânzile, cursul valutar etc. De asemenea, societatea își achită la timp obligațiile față de băncile respective și efectuează încasări și plăți și la Trezorerie – sucursala Oradea;
Instituțiile mass-media includ organizațiile care vehiculează știri, opinii prin: ziare, reviste, radio, televiziune etc. Numele firmei este făcut cunoscut prin diverse moduri, astfel: în ziarul “Crișana” și în “[NUME_REDACTAT]”, ziare citite de un număr mare de orădeni, prin intermediul internetului, a televiziunii locale și nu în ultimul rând prin pliante puse la îndemâna oamenilor. Însă, aprecierile clienților care au consumat produse din incinta cofetăriei constituie cea mai de răsunet reclamă.
Instituții guvernamentale, față de care întreprinderea are obligații legale, cum sunt: organele vamale, de justiție etc.;
Organismele publice locale sunt reprezentate prin organizații comunitare, reședințele vecinilor etc. S.C. “[NUME_REDACTAT]” S.A. stabilește relații cu Primăria, Prefectura, Poliția, Casa de [NUME_REDACTAT], Camera de Muncă, [NUME_REDACTAT], având de plătit diverse sume la [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT] Sociale, [NUME_REDACTAT] (contribuția la asigurări sociale, contribuția la fondul de șomaj, impozitul pe salarii). Societatea analizată are de plătit convorbirile telefonice datorate S.C. “Romtelecom” S.A. Oradea, contravaloarea energiei electrice datorate S.C. “Electrica” S.A. Oradea, precum și alte taxe ocazionale.
Atitudinea publică generală sau marele public, deși acesta nu acționează într-un mod organizat, imaginea publică a firmei are importanță mai ales direct și imediat în cadrul local, iar când imaginea are de suferit, efectele negative asupra activității firmei nu întârzie să se arate.
2. Macromediul firmei
Macromediul reprezintă ansamblul factorilor necontrolați de către organizație, ce constituie climatul general în care își desfășoară acesta activitatea. Mediul extern al firmei acționează prin intermediul elementelor micromediului, exercitându-și influența pe o arie largă și pe termen lung. Firma are posibilități limitate de a influența acest mediu și este mult mai importantă capacitatea sa de adaptare la cerințele pieței pe care o servește (piața țintă).
Principalele influențe ale macromediului asupra firmei sunt:
Mediul economic determină în mod hotărâtor dezvoltarea cererii și ofertei, precum și comportamentul consumatorilor potențiali. Principalele lui componente sunt: distribuția veniturilor, fiscalitatea, politica bancară, evoluția cursului valutar, economiei, costurilor etc. Economia țării impune o adaptare și o ajustare permanentă a prețurilor practicate de S.C. “[NUME_REDACTAT]” S.A. În acest fel produsele firmei se adresează tuturor bugetelor. În ciuda problemelor economice actuale din țară, firma menține un raport calitate-preț, dorind să satisfacă nevoile cât mai multor oameni.
Mediul natural este reprezentat de cadrul natural în care consumatorii și organizațiile își desfășoară activitatea, acesta oferindu-le anumite oportunități sau constrângeri. În acest sens, S.C. “[NUME_REDACTAT]” S.A. încearcă să își organizeze activitatea fără a polua mediul înconjurător și să utilizeze materiale biodegradabile, care nu dăunează mediului.
Mediul fizico-geografic se referă la faptul că penetrarea unei piețe depinde de gradul fizic de accesabilitate al acesteia, în analiza căruia intervine distanța geografică, configurația terenului, resursele naturale, infrastructura rutieră. S.C. “[NUME_REDACTAT]” S.A. are sediul cu deschidere la un mare bulevard, B-dul Dacia, cu un vad mare de trecători datorită instituțiilor din împrejurimi (bancă, școală, grădiniță), iar accesul se poate realiza atât cu autoturismul, cât și cu autobuzul sau cu taxiul, în apropiere aflându-se stații de autobuz și de taxi.
Mediul politico-juridic se referă la legislația care supraveghează afacerile și urmărește, în general, trei obiective: protejarea consumatorilor, protejarea concurenței și protejarea societății. Ținând seama de acest lucru, S.C. “[NUME_REDACTAT]” S.A. dă dovadă de etică profesională, respectând legile în vigoare, decretele locale, regulamentul intern propriu, normele igienico – sanitare pentru o bună desfășurare a activității și pentru o bună colaborare cu actualii și potențialii clienți și nu în ultimul rând cu concurența.
Mediul tehnologic are o influență ridicată asupra activității firmei, iar cei mai semnificativi factori sunt: investițiile în cercetarea știintifică, creativitatea și capacitatea de inovare a sistemului de cercetare-proiectare, nivelul tehnic al utilajelor și calitatea tehnologiilor, ritmul lansării de noi produse și tehnologii. Firma analizată trebuie să satisfacă nevoile clienților, acesta fiind unul dintre cele mai importante obiective ale ei. S.C. “[NUME_REDACTAT]” S.A. este într-o permanentă modificare a ofertei, lansând produse de patiserie și cofetărie noi pe piață, după rețete noi, pentru a veni în sprijinul clienților. În acest sens, baza materială și utilajele țin pasul cu tehnologia.
Mediul demografic influențează dimensiunile, particularitățile cererii manifestate pe piață și comportamentul consumatorilor. Modificările demografice pot privi: distribuția pe grupe de vârstă a populației, creșterea nivelului de educație, mobilitatea geografică a populației, modificarea structurii familiei. Oferta S.C. “[NUME_REDACTAT]” S.A. este variată adresându-se populației de orice vârstă și se adaptează cerințelor fiecărui segment de vârstă.
E. Procesul de producție la S.C. „ANA PANTIȘ” S.A.
Caracteristic pentru produsele de patiserie este faptul că au în compoziție drojdie pentru afânare și sunt împachetate în grăsime,operație care are scopul de a le fragezi.
Ca grăsime de împachetare se preferă untul, datorită aromei sale deosebite și punctului de topire apropiat de temperatura corpului uman. Se obțin produse de foarte bună calitate, dacă cel puțin o parte din grăsimea de împachetare este unt. Totuși, untul este greu de procesat deoarece atunci când este prea rece, este dur, iar dacă numai puțin se depășește temperatura optimă de lucru, se înmoaie. De aceea, societatea preferă să lucreze cu margarine speciale de patiserie, deoarece sunt mai ieftine și se prelucrează mai ușor.
Preparatele de cofetărie sunt acele preparate care au la bază fie aluaturi modelate, fie asociate cu alte materii (umpluturi, creme, adaosuri diferite), ridicându-le astfel valoarea alimentară.
Aluatul este considerat o masă compactă, densă ori mai puțin densă, care are în componența sa o cantitate mare de făină și o substanță lichidă. Prin umezirea făinii, și a substanțelor proteice care produc glutenul (gliadina și glutenina) și amidonul, are loc încorporarea și a altor materii care conferă valoarea nutritivă a aluatului.
Pentru obținerea preparatelor din aluat S.C. „[NUME_REDACTAT]” S.A. folosește materii prime de calitate. Cele mai importante materiile prime sunt făina, drojdia, sarea, grăsimea, ingredientele dulci, lapte, ouă și afânători.
Păstrarea materiilor prime și prelucrarea se face la rece, pentru a păstra structura semi-solidă a grăsimii folosite și a obține un aluat reușit.
[NUME_REDACTAT] este o materie primă de bază, folosită în mare proporție în componența produselor fie de panificație, fie făinoase. De regulă, se folosește făină de grâu.
Una dintre problemele stringente pentru ramura de panificație și cea de produse făinoase a industriei alimentare este calitatea făinii. De aceea, pentre obținerea unor produse de bună calitate, dar în condiții superioare, făina trebuie să respecte calități cât mai constante și corespunzătoare nevoilor de fabricație pentru orice sortiment sau grupă de produse.
[NUME_REDACTAT] industria alimentară ouăle sunt folosite sub mai multe forme:
proaspete;
melanj;
deshidratate.
Ouăle proaspete sunt ținute și depozitate în cofraje presate. Ele sunt păstrate în locuri curate, uscate și destul de răcoroase la temperatura de 0 – 14°C, umiditatea aerului fiind de 70 – 90%. Pe perioada păstrării, vor fi ferite de lumină și razele soarelui.
Ouăle sub formă de melanj se găsesc în variantele:
de albuș;
de gălbenuș;
de ouă întregi;
Ouă deshidratate se distribuie în lăzi fie izolate, fie de plastic, care păstrează în bune condiții produsul. Toate lăzile cu produse se pun pe grătare ori stelaje.
[NUME_REDACTAT] se distribuie în cele trei forme solide:cristal, pudră și bucăți.
În patiserie folosește zahărul cristal, tos și pudră. În industrie zahărul se duce în saci și se depozitează în încăperi uscate, curate, deratizate, fără miros, aerisite având o umiditate a aerului de cel mult 80% și fără variații mari de temperatură.
Respectând condițiile de mai sus zahărul cristal tos poate fi păstrat în stare bună timp de 1 an, iar cel pudră cel puțin 3 luni de la fabricare. Și sacii, și lăzile se vor așeza pe grătare din lemn.
[NUME_REDACTAT] utilizată în industria patiseriei se transportă în saci de circa 40 – 50 kg. Va fi păstrată în locuri speciale curate, bine aerisite și închise, ferite de umiditate, la temperatura maximă de 25°C. Trebuie să fie păstrată pe grătare de lemn, atât în depozite cât și în spațiile de lucru și să se evite așezarea ei direct pe dușumea. Nu este voie să vină în contact cu alte produsele având un miros înțepător.
[NUME_REDACTAT] rezultatul topirii grăsimii de porc. Este un produs semi-tare dacă este păstrat la temperatură de până la +20°C. Caracteristicile acestei materii sunt: culoarea albă sau alb-gălbuie, omogenă, cu miros specific de untură proaspătă, fără alt miros străin.
[NUME_REDACTAT] obține prin hidrogenare din grăsimi vegetale lichide. De aceea mai pot fi întâlnite și sub denumirea de produse hidrogenate. Margarina are culoare alb-gălbuie, este de consistență semi-tare, are aspect uniform sub formă de cremă fină, un gust și miros plăcut.
[NUME_REDACTAT] obține prin hidrogenarea mai multor de uleiuri vegetale și este o grăsime alimentară. Când este în stare solidă trebuie să fie ca o masă unsuroasă, omogenă, albă sau gălbuie lipsită pete.
[NUME_REDACTAT] în stare proaspătă, se distribuie pentru industrie în bidoane din oțel inoxidabil ori aluminiu iar în unități de consum mai mari se transportă în cisterne. Până când este folosit, el este păstrat în bidoane puse în camere sau dulapuri frigorifice la temperaturi cuprinse între 2 – 8°C. Bidoanele vor fi acoperite, însă nu vor fi închise ermetic. Dacă se vor respecta condițiile de mai sus laptele poate fi păstrat în bune condiții vreme de 12 ore.
Bicarbonatul de sodiu
Poate fi ambalat fie în cutii de carton, fie în saci de hârtie, cutii de poliester, de tablă cositorită, lăzi din lemn căptușite cu hârtie și borcane de sticlă. Se depozitează în locuri uscate cu o umiditate de cel mult 75% și o temperatură de aproximativ 20°C.
[NUME_REDACTAT] păstrată în ambalaje de polietilenă, puse în cutii metalice ori carton presat.
[NUME_REDACTAT] păstrează în ambalaje – pungi, la o umiditate de maxim 75% și la o temperatură de până la 15 – 20°C.
Procesul de producție constă în totalitatea acțiunilor echipei, îndreptate cu ajutorul diferitelor mașini, utilaje sau instalații asupra materiilor prime, materialelor sau a altor componente în scopul transformării lor in produse de cofetarie, patiserie și panificație.
Pentru întreg procesul de producție, societatea are achiziționate și instalate linii automatizate, semi-automatizate, linii de flux mecanizate, de la cei mai buni producători europeni.
La S.C. „[NUME_REDACTAT]” S.A. procesul tehnologic presupune parcurgerea următorilor pași:
Pregătirea făinii
În ceea ce privește pregătirea făinii, aceasta trebuie cernută înainte de a fi utilizată în procesul de producție a produselor de patiserie. Cernerea făinii se face cu dublu scop:
uniformizarea întregii mase de făină și aerisirea acesteia;
eliminarea posibilelor corpuri străine pătrunse în făină după măcinare, pe parcursul ambalării, transportului sau păstrării.
Pregătirea grăsimilor
Grăsimile, și anume untul, margarina și untura, trebuie aduse la punctul de alunecare. Acestea se încălzesc la temperaturi ridicate, diferit pentru fiecare produs în parte.
Pregătirea ouălor
Înainte de a fi folosite în procesul de producție este necesar ca ouăle întregi să fie spălate și dezinfectate. Această etapă se face pentru ca produselor finite să nu fie contaminate cu microorganisme patogene. Această operație constă în așezarea ouălor pe o sită, scufundarea acestora pentru 5 – 6 minute într-o soluție de 15% clor, și nu în ultimul rând, spălarea ouălor cu apă rece. Pe parcursul desfășurării acestei operații, podeaua încăperii, mâinile angajaților și vasele folosite trebuie dezinfectate.
Este interzis ca separarea cojii ouălor să se facă de marginea castronului în care se bat, pentru că picăturile de la un posibil ou stricat ar putea contamina și deprecia întreaga calitate a melanjului din vas. În acest sens, ouăle se sparg unul câte unul într-un vas separat, mai mic, după care se varsă în vasul mare de preparare. În vasul mic se acumulează maxim 5 ouă. Ouăle stricate se aruncă, muncitorul fiind nevoit să se spele și să se dezinfecteze pe mâini imediat, la fel și castronul în care a fost spart oul stricat.
În cazul în care se dorește separarea albușului de gălbenuș, trebuie acordată atenție structurii albușului dintr-o coajă într-alta. De asemenea, trebuie avută grijă ca suprafața fină a gălbenușului să nu se separe de marginea principală a cojii de ou. Cantitatea de albuș care rămâne în coajă trebuie scoasă, în caz contrar, la mai multe ouă, se poate pierde o cantitate semnificativă de albuș.
Pregătirea zahărului
Dizolvat în apă sau lapte, zahărul se încălzește la temperaturi cuprinse între 30 – 40°C, iar dacă este necesar, zahărul tos se macină.
Pregătirea soluției de sare
În procesul de producție al produselor de patiserie, societatea folosește sarea fină și extrafină. Înainte de folosire sarea se cerne pentru a elimina posibilele conglomerate formate pe perioada depozitării.
Pregătirea laptelui
Laptele proaspăt trebuie strecurat, după care se încălzește la temperaturi cuprinse între 3 – 39°C, în funcție de fiecare produse.
[NUME_REDACTAT] materiilor prime se realizează potrivit rețetei de fabricație. Cântărirea materiilor prime solide se face cu ajutorul cântarelor cu cadran, iar pentru lichide se utilizează vase gradate.
[NUME_REDACTAT] malaxare se amestecă și se hidratează ingredientele. Timpul aproximativ de malaxare este 10 – 15 minute. O malaxare insuficientă sau prea îndelungată are un efect minim asupra calității produsului, dacă aluatul este lăsat la odihnă suficient timp între cele două laminări (turări) succesive.
Prepararea aluatului
Frământarea aluatului se poate face fie mecanic, fie manual. În cadrul acestei etape are loc operația de brezare, adică amestecarea lentă, pentru maxim 2 minute, a făinii cu celelalte materii prime. Pentru o bună amestecare și repartiție a materiilor prime în masa de aluat, acestea trebuie introduse la frământare respectând o anumită ordine.
În funcție de calitatea făinii, a procesului tehnologic adoptat și a utilajului de frământare utilizat, durata de frământare a aluatului diferă. Aluatul preparat din făină de o calitate superioară se frământă mai mult timp datorită conținutului mai mare de gluten și a elasticității mai bune, spre deosebire de aluatul preparat din făină de o calitate inferioară, care se frământă timp mai puțin. De asemenea, durata frământării este influențată și de intensitatea procesului, astfel că o frământare rapidă conduce la îmbunătățirea calității aluatului.
Temperatura aluatului
Temperatură optimă a aluatului de patiserie este de 19 – 20°C. la această temperatură ingredientele se hidratează rapid, iar grăsimea de împachetare își păstrează consistența. Prelucrarea la temperaturi diferite de cea indicată, va crea probleme, în special la prima laminare (turare) a aluatului.
Laminarea aluatului
Procesul de laminare constă într-o serie de împachetări succesive prin care grosimea aluatului este redusă treptat la o treime sau un sfert din grosimea inițială.
Astfel se produce compactizarea și uniformizarea aluatului. Laminarea conduce la îmbunătățirea calității glutenului, precum și a elasticității aluatului, obținându-se astfel o repartițe uniformă a bulelor de aer din aluat și, astfel, produse de patiserie fragede. După repauzare, durata și intensitatea de prelucrare a aluatului se reduc. Odihna aluatului se face în frigider, la temperaturi mici, pentru 20 – 30 minute.
Laminarea este soluția cea mai cunoscută de prelucrare a aluatului și prezintă avantajul că poate fi mecanizată.
Modelarea aluatului
Aluaturile laminate trebuie supuse cât mai puțin compresiei în timp ce sunt întinse în foaie și modelate. Recomandabil este ca aluatul să fie mai mult întins decât strâns între cilindrii laminatorului. Ustensilele de tăiat trebuie să fie foarte ascuțite, deoarece marginile tăiate defeectuos duc la lipirea straturilor, împiedicând astfel expandarea aluatului la coacere. Grosimea finală a foii de aluat înainte de modelare este determinată de dimensiunile produsului finit. Cu cât acesta este mai mic, cu atât foaia de aluat trebuie să fie mai subțire și sunt necesare mai puține straturi de aluat pentru ca produsul să fie fraged, și invers.
Diferența de temperaturi între aluat și mediu ambient să nu fie prea mare deoarece aluatul își poate pierde frăgezimea.
Ungerea cu ou
Societatea unge produsele cu ou înainte de a le introduce în cuptor, pentru ca acestea să capete o culoare frumoasă, iar coaja să fie fragedă. Totuși, sortimentele dospite cu abur, nu necesită în mod absolut ungerea cu ou, deoarece suprafața aluatului este suficient de umedă pentru a forma o crustă.
[NUME_REDACTAT] mai importantă fază tehnologică pentru a produce produse de calitate este dospirea corespunzătoare. Temperatura de dospire nu trebuie să depășească punctul de topire al grăsimii de împachetare, în caz contrar, acesta va ieși dintre straturile de aluat. Umiditatea relativă de dospire este de 75 – 85%, pentru a preveni formarea cojii. O umiditate mai mare duce la pierderea aspectului de frăgezime a produsului copt, iar coaja acestuia devine palidă și colorată neuniform.
Pregătirea tăvilor
Este necesar ca tăvile să fie curățate și unse cu ulei pentru ca aluatul să nu se prindă de fundul tăvii.
Așezarea în tăvi
Așezarea în tăvi a aluatului se face sub formă de foaie.
Coacerea aluatului
Se realizează în cuptoare electrice a căror temperatură să fie cuprinsă între 100 – 200°C iar timpul de coacere să nu depășească 35 minute, în funcție de produs.
Sub incidențanța temperaturii din cuptor, aluatul prezintă anumite schimbări întructură, astfel că amidonul se gelifică, apa se evaporă, iar glucidele se descompun și se caramelizează.
Sub influența căldurii și a oxizilor organici este eliberat dioxid de carbon care ajută la afânarea aluatului.
5.2. Principii, politici, metode contabile și alte informații
S.C. „ANA PANTIȘ” S.A. este o persoană juridică română, funcționează sub regimul juridic de societate pe acțiuni și își desfășoară activitatea în conformitate cu legislația română aplicabilă în vigoare în conformitate cu prevederile [NUME_REDACTAT].
Aria de realizare a veniturilor este România, județul Bihor. Societatea se aprovizionează cu materie primă, materiale și imobilizări de la furnizori interni. Piața de desfacere este reprezentată de clienții interni.
Societatea nu face parte dintr-o societate de interese, nedeținând participații la alte societăți și nu deține nici alte filiale.
Situațiile financiare au fost întocmite în coformitate cu [NUME_REDACTAT] Românești armonizate cu directiva a IV-a a [NUME_REDACTAT] aprobate prin OMFP 3055/2009. Evaluarea posturilor s-a efectuat în conformitate cu următoarele principii contabile:
Principiul continuității activității: s-a ținut cont de faptul că societatea își va continua în mod normal funcționarea în viitorul previzibil.
Principiul permanenței metodelor: au fost aplicate aceleași reguli, metode, norme privind evaluarea, înregistrarea și prezentarea în contabilitate a elementelor patrimoniale, asigurând comparabilitatea în timp a informațiilor contabile.
Principiul prudenței: au fost luate în considerare numai profiturile recunoscute până la data închiderii exercițiului financiar; s-a ținut seama de toate obligațiile previzibile și pierderile potențiale și au fost făcute ajustări de valoare ținând seama de toate deprecierile posibile indiferent de modul cum acestea ar fi influențat rezultatul financiar.
Principiul independenței exercițiului: la determinarea rezultatului s-au luat în calcul toate veniturile și cheltuielile indiferent de data încasării sumelor, respectiv, data efectuării plăților.
Principiul evaluării separate a elementelor de activ și de pasiv și, eventual, ulterior s-au efectuat compensări legale.
Principiul intangibilității: bilanțul de deschidere corespunde cu cel de închidere.
Principiul necompensării: nu s-au efectuat compensări între venituri și cheltuieli, ori între active și pasive, altele decât cele permise de lege.
Principalele politici contabile adoptate pentru întocmirea situațiilor financiare sunt:
Programul de contabilitate utilizat de S.C. „[NUME_REDACTAT]” S.A. pentru evidența elementelor patrimoniale este SAGA.
Imobilizări corporale și necorporale
Imobilizările corporale și necorporale sunt înregistrate la intrarea în patrimoniu la cost de achiziție. Societatea procedează o data la 3 ani la evaluarea imobilizărilor constituind rezerve din reevaluare sau ajustări pentru depreciere. Metoda de amortizare utilizată este cea lineară.
Interese de participare
Societatea nu deține titluri de participare.
[NUME_REDACTAT] deține active de natura stocurilor în valoare de 25.276 lei în 2013 concretizate în mărfuri, materii prime și materiale, stocuri de produse, ce decurg din obiectul de activitate.
Evaluarea mărfurilor se face la preț de vânzare cu amănuntul, evaluarea stocurilor de materii prime și materiale se realizează la cost de achiziție, iar evaluarea stocurilor de produse se face la cost de producție. Evaluarea tuturor elementelor de stocuri se realizează lunar de către administratorul unic. Ieșirile de stocuri sunt înregistrate folosind metoda FIFO, iar scoaterea din gestiune se face cu ajutorul coeficientului K378.
Valoarea adaosului comercial aplicat este de 20%.
Contabilitatea tuturor elementelor de stocuri se ține global – valoric folosind metoda inventarului permanent.
[NUME_REDACTAT] comerciale sunt înregistrate la valoarea facturată. Creanțele se înregistrează în contabilitate la valoarea nominală.
[NUME_REDACTAT] comerciale sunt înregistrate la valoarea facturată. Evidența se ține pe feluri de datorii.
Numerarul și echivalente de numerar
În această categorie se cuprind numerarul în casă, și disponibilul din bancă în lei.
Recunoașterea cheltuielilor
Cheltuielile societății se recunosc pe măsura plății sau pe măsura înregistrării unei obligații de plată. Înregistrarea cheltuielilor se face pe baza de documente justificative sau în cazul estimării unor cheltuieli pe bază de notă contabilă. Cheltuielile au fost recunoscute în contabilitate în următoarele momente:
în momentul achiziției unor bunuri, efectuării unor lucrări sau prestări de servicii, când s-a născut obligația bănească de a le plăti furnizorilor;
în momentul achitării unor sume de bani ca echivalent în cadrul relațiilor financiare;
în momentul utilizării efective a bunurilor cu valoare economică în vederea satisfacerii unor nevoi ale unității patrimoniale;
în momentul în care cheltuiala este decontată asupra exercițiului (amortizările și ajustările, impozitul pe profit etc.).
Contabilitatea cheltuielor se ține pe natură de cheltuieli. Lunar, conturile de cheltuieli se închid prin rezultatul exercițiului. La data bilanțului se recunosc ca și cheltuieli ale perioadei numai cele atașabile veniturilor, delimitarea pe exerciții făcându-se prin contul de cheltuieli anticipate.
Recunoașterea veniturilor
Veniturile din producția vândută sunt recunoscute în momentul în care societatea a transferat cumpărătorului principalele riscuri și beneficii asociate deținerii bunurilor. Cifra de afaceri reprezintă sumele facturate și de facturat excluzând TVA-ul pentru bunurile livrate. Veniturile au fost recunoscute în contabilitate în următoarele momente:
în momentul încasării mărfii vândute, dacă acestea se încasează în numerar și o dată cu facturarea;
în momentul încorporării veniturilor în rezultate, în vederea acoperirii cheltuielilor.
5.3. Studiu de caz privind mărfurile la S.C. „[NUME_REDACTAT]” S.A.
În data de 01.03.2014 societatea produce pe baza Bonului de predare – transfer – restituire nr. 202/01.03.2014 (Anexa 2) torturi de frișcă și de ciocolată și prăjituri.
Transferul torturilor și al prăjiturilor în magazinul propriu se realizează în aceeași dată pe baza Bonului de predare – transfer – restituire nr. 203/01.03.2014 (Anexa 3) și al Notei de recepție și constatare de diferențe nr. 112/01.03.2014 (Anexa 4).
Societatea vinde torturi de frișcă și de ciocolată în 01.03.2014 pe baza Raportului Z (Anexa 5).
În data de 03.03.2014 societatea achiziționează de la furnizorul S.C. „COCA – COLA HBC ROMANIA” S.R.L., pe baza Facturii nr. 105/03.03.2014 (Anexa 6) și a Procesului verbal de custodie nr. 4/03.03.2014 (Anexa 7), 500 sticle [NUME_REDACTAT] 0,33 l, pe care le păstrează în custodia furnizorului.
În data de 05.03.2014 societatea donează unui orfelinat de copii prăjituri pe baza unui Contract de donație nr. 2/05.03.2014 (Anexa 8), coeficientul de adaos al lunii precedente a fost 0,9.
În data de 07.03.2014 se achiziționează înghețată fără factură de la furnizorul S.C. „BETTY ICE” S.R.L. pe baza Avizului de însoțire a mărfii nr. 121/07.03.2014 (Anexa 9) și Notei de recepție și constatare de diferențe nr. 220/07.03.2014 (Anexa 10).
În 08.03.2014 societatea oferă ca salarii în natură salariaților prăjituri în valoare de 300 lei, pe baza Listei nominale de distribuire nr. 1/08.03.2014 (Anexa 11).
În data de 09.03.2014 societatea primește marfa de la furnizorul S.C. „BETTY ICE” S.R.L. conform Facturii nr. 274/09.03.2014 (Anexa 12) și a Notei de contabilitate nr. 98/09.03.2014 (Anexa 13).
În data de 11.03.2014 se receționează pe baza Notei de recepție și constatare de diferențe nr. 251/10.03.2014 (Anexa 14) de la furnizorul S.C. „COCA – COLA HBC ROMANIA” S.R.L. marfa pe care acesta a păstrat-o în custodie.
În 13.03.2014 societatea virează conform Ordinului de plată nr. 98/12.03.2014 (Anexa 15) un avans în sumă de 100 lei S.C. “HEINEKEN ROMANIA” S.A. pentru o livrare de marfă în valoare de 500 lei, TVA 24%, adaos comercial 10%.
Se recepționează în data de 15.03.2014 pe baza Facturii nr. 298/15.03.2014 (Anexa 16), a Notei de recepție și constatare de diferențe nr. 255/15.03.2014 (Anexa 17) și a Procesului verbal nr. 24/15.03.2014 (Anexa 18) apă minerală carbogazoasă Izvorul minunilor de la furnizorul S.C. „EUROPEAN DRINKS” S.A., în sumă de 200 lei, T.V.A. 24%, recepția nerealizându-se pe întreaga cantitate.
În data de 18.03.2014 se vând păjituri în valoare de 650 lei + T.V.A. 24%, pe baza Raportului Z (Anexa 19).
În data de 19.03.2014 se primește ulterior apa minerală carbogazoasă Izvorul minunilor de la furnizorul S.C. „EUROPEAN DRINKS” S.A. pe baza Notei de recepție și constatare de diferențe nr. 257/19.03.2014 (Anexa 20) și a Avizului de însoțire a mărfii nr. 142/19.03.2014 (Anexa 21).
Se achiziționează în data de 21.03.2014 pe baza Facturii nr. 315/21.03.2014 (Anexa 22) de la furnizorul S.C. “HEINEKEN ROMANIA” S.A. bere în valoare 500 lei.
În 22.03.2014 se înregistrează pe baza Notei de contabilitate nr. 113/22.03.2014 (Anexa 23), datoria față de furnizorul S.C. “HEINEKEN ROMANIA” S.A..
În aceeași dată pe baza Notei de recepție și constatare de diferențe nr. 267/22.03.2014 (Anexa 24) se înregistrează adaosul comercial aferent mărfurilor achiziționate de la S.C. “HEINEKEN ROMANIA” S.A. și a T.V.A. neexigibilă.
Societatea achiziționează în data de 24.03.2014 vin roșu de la S.C. „CRAMELE RECAȘ” S.A. în valoare de 100 lei, pe baza Avizului de însoțire a mărfii nr. 132/24.03.2014 (Anexa 25), a Notei de recepție și constatare de diferențe nr. 255/24.03.2014 (Anexa 26), și a Procesului verbal nr. 26/24.03.2014 (Anexa 27) constatându-se un plus de 20 lei, neadmis la recepție. În aceeași dată societatea returnează plusul.
D 8033 Valori primite în păstrare sau custodie 20
C 8033 Valori primite în păstrare sau custodie 20
Societatea înregistrează în data de 27.03.2014 factura corectă primită ulterior de la S.C. „CRAMELE RECAȘ” S.A. pe baza Facturii nr. 333/27.03.2014 (Anexa 28) și a Notei de contabilitate nr. 130/27.03.2014 (Anexa 29).
În data de 29.03.2014 se vând prăjituri Tartă de fructe în valoare de 650 lei, T.V.A. inclus, pe baza Procesului verbal de modificare a prețului nr. 2/29.03.2014 (Anexa 30) pentru care se acordă o reducere de preț de 150 lei pentru cumpărarea înainte cu o zi de expirare a termenului de valabilitate al prăjiturilor.
În data de 31.03.2014 societatea înregistrează în contabilitate plusuri de inventar la mărfuri, în sumă de 210 lei, lipsuri de mărfuri neimputabile, la valoarea de inventar 100 lei, lipsă de mărfuri imputabile la inventar în valoare de 120 lei, pierderi de prăjituri rezultate ca urmare a unor inundații, în sumă de 250 lei, pe baza Listei de inventariere nr. 3/31.03.2014 (Anexa 31), Procesului verbal de inventariere nr. 3/31.03.2014 (Anexa 32), Deciziei de imputare nr. 1/31.03.2014 (Anexa 33) și a Angajării de plată nr. 1/31.03.2014 (Anexa 34), a Notei de contabilitate nr. 156/31.03.2014 (Anexa 35) și a Notei de contabilitate nr. 157/31.03.2014 (Anexa 36).
În aceeaeși dată, conform Notei de contabilitate nr. 142/31.03.2014 (Anexa 35), se înregistrează scoatere din gestiune a mărfurilor, știind că soldul debitor al contului 371 a fost 2.000 lei, soldul creditor al contului 378 a fost 400 lei, iar soldul creditor al contului 4428 a fost 100.
K378 = si + rc 378 / si + rd371 – (si + rc 4428)
5.4. Indicatori economico – financiari la S.C. „[NUME_REDACTAT]” S.A.
În anul 2013, indicatori economico – financiari la S.C. „[NUME_REDACTAT]” S.A. au înregistrat următoarele valori:
Indicatori de lichiditate
Indicatorul lichidității curente = Active curente/Datorii curente = (25.276 + 6.447 + 4.384)/43.076 = 0,84
Valoarea recomandată a indicatorului lichidității curente este în jurul valorii 2, iar la S.C. „[NUME_REDACTAT]” S.A. valoarea acestui indicator se află sub limita recomandată, ceea ce înseamnă că societatea nu are capacitatea de a-și plăti datoriile curente din activele curente.
Indicatorul lichidității imediate = (Active curente – Stocuri)/Datorii curente = (36.107 – 25.276)/43.076 = 0,25
Valoarea acestui indicator este mică, aspect nefavorabil pentru societate, ceea ce înseamnă că S.C. „[NUME_REDACTAT]” S.A. nu are capacitatea de a-și plăti datoriile din activele curente. Literatura de specialitate apreciază că valoarea de 0,5 a acestui indicator se situează la un nivel satisfăcător.
Indicatori de risc
Gradul de îndatorare (capital împrumutat = credite peste 1 an) = Capital împrumutat/Capital propriu * 100 = 122.386/373.379 * 100 = 33
Valorile gradului de îndatorare sunt mult superioare limitei 1, recomandată de literatura de specialitate, ceea ce înseamnă că întreprinderea nu dispune de capacitate de îndatorare la la termen.
Indicatori de activitate
Viteza de rotație a stocurilor = Cifra de afaceri/Stoc mediu = 395.550/27.757 = 14,25
Înregistrarea unei valori semnificative a acestui indicator are consecințe favorabile asupra lichidității societății.
Număr zile de stocare = Stoc mediu/Cifra de afaceri * 365 = 27.757/395.550 * 365 = 25,61
Datorită obiectului de activitate, valoarea indicatorului este relativ mică, aspect pozitiv pentru societate.
Viteza de rotație a debitelor – clienți = Sold mediu clienți/Cifra de afaceri * 365 = 0
Acest indicator are valoare nulă deoarece societatea nu vinde la termen, astfel că societatea nu este nevoită să colecteze creanțele sale.
Viteza de rotație a creditelor – furnizor = Sold mediu furnizori/Cifra de afaceri * 365 = 31.687/395.550 * 365 = 29,24
Acest indicator evidențiază numărul de zile de creditare pe care societatea îl obține de la furnizorii săi. Valoarea indicatorului înregistrează valori relativ scăzute la societate, aspect nefavorabil pentru societate.
Viteza de rotație a activelor imobilizate = Cifra de afaceri/Active imobilizate = 395.550/501.904 = 0,79
Viteza de rotație a activelor imobilizate în cifra de afaceri înregistrează valori scăzute ceea ce indică o intensitate redusă a utilizării activelor imobilizate, altfel spus, acestea participă de puține ori la realizarea cifrei de afaceri în anul 2013.
Viteza de rotație a activelor totale = Cifra de afaceri/Total active = 395.550/538.008 = 0,74
Valoarea acestui indicator este mică, astfel că totalul
Indicatori de profitabilitate
Rentabilitatea capitalului angajat = Profitul înainte plății dobânzii și impozitului pe profit/Capital angajat = 0
Rentabilitatea capitalului angajat reprezintă profitul obținut de societate din banii investiți în afacere. Valoarea acestui indicator la societatea analizată este nulă deoarece în anul 2013 întreprinderea a înregistrat pierdere.
Marja brută de vânzări = Profitul brut din vânzări/Cifra de afaceri = 0
Valoarea indicatorului la întreprindere este nulă deoarece în anul 2013 întreprinderea a înregistrat pierdere.
CONCLUZII
Alimentația publică se circumscrie organic ramurilor circulației mărfurilor, câștigând un loc deosebit în cadrul comerțului și turismului, încadrându-se structural, pe de o parte, în categoria serviciilor de bază în economie, pe de altă parte, în formele de organizare a activității comerciale.
Procesul dezvoltării economice are tempouri excesive, și ca rezultat devine mai acută necesitatea obținerii unor informații noi în diferite domenii ale activității economice, în special în domeniul serviciilor de alimentație publică, ponderea cărora în totalitatea serviciilor actual prestate se află în proces de creștere. A vorbi despre contabilitate înseamnă a face referiri la conturi, formule contabile, mijloace economice și surse de finanțare, bilanțuri, situații preluate din registre, rapoarte, gestionari și gestiune, etc..
O atenție deosebită am acordat elucidării problemei de contabilizare a operațiilor privind mișcarea materiilor prime, produselor finite și mărfurilor în conformitate cu convențiile fundamentale, principiile de bază ale contabilității și caracteristicile calitative ale situațiilor financiare anuale conform OMFP 3055/2009. În scopul sporirii operativității, autenticității și eficacității evidenței, s-au examinat documentele primare și centralizatoare privind mișcarea produselor și mărfurilor.
Informațiile și exemplele supuse analizei în lucrarea dată se caracterizează prin asigurarea unui grad înalt de credibilitate, relevanță, comparabilitate și importanță științifică.
Studierea contabilității în baza materialelor teoretice și studierea contabilității în baza unei întreprinderi concrete, repectiv în baza unor operațiuni și documente concrete, desigur că implică anumite divergențe. Nu încape vorba de ceva ilegal, ci pur și simplu este vorba divergențele între teorie și practică care pot apărea sub influența mai multor factori. Astfel, particularitățile contabilității unei unități economice rezultă din sinteza următoarelor împrejurări, „factori” – ramură de activitate, statutul juridic al acesteia, tipurile de activități pe care le desfășoară, softurile utilizate în prelucrarea informațiilor etc..
Investigațiile realizate în vederea elaborării lucrării date m-a condus la formularea următoarelor concluzii:
Existența diferitelor niveluri ale prețurilor libere cu amănuntul, complexitatea mecanismului de preparare a produselor finite, care includ o varietate mare de materii prime, posibilitatea folosirii, atunci când este cazul, a materiilor prime substituibile în timpul preparării, varierea prețurilor din cauza unor indicatori calitativi, ca: densitatea, gradul de prelucrare, volumul deșeurilor etc.;
În condițiile economiei de piață, un criteriu esențial în stabilirea prețurilor îl constituie raportul dintre cerere și ofertă. Deci, prețul de vânzare se stabilește ținând cont de condițiile și nivelul concurenței, capacitatea de cumpărare a consumatorilor etc.;
În scopul excluderii dublării informațiilor, minimizării lucrărilor de calcul, sporirii eficienței înregistrărilor în contabilitate, s-a argumentat necesitatea perfecționării documentelor primare și centralizatoare;
Mișcarea produselor și mărfurilor în cadrul subdiviziunilor unităților de alimentație publică presupune operații complexe. Ca urmare a cercetărilor efectuate, s-a propus o modalitate de evidență a acestora pornind de la varianta concretă de formare a prețurilor practicată de întreprindere care, într-o măsură mai mare, corespunde particularităților de evidență specifice ramurii. În acest context, s-a argumentat necesitatea evidenței produselor și a mărfurilor pentru diferite etape pe care le parcurg mărfurile în cadrul ciclului economic: intrări – prelucrări – ieșiri;
Stabilirea integrității patrimoniului și, nu în ultimul rând, cunoașterea structurii fondului de marfă, a dinamicii și vechimii stocurilor este asigurată prin inventariere. Prezența în momentul inventarierii (pe lângă materia primă neutilizată și produsele finite), a semipreparatelor aflate în diferite faze de prelucrare, a impus determinarea corectă a acestora;
Respectând cerințele și principiile contabilității, s-a argumentat includerea nemijlocită la cheltuieli a lipsurilor stabilite la inventariere;
Așadar, concluzionând cele expuse mai sus în procesul desfășurării activității lor, unitățile de alimentație publică trebuie să acorde atenție următoarelor momente importante:
Prestarea serviciilor de alimentație publică este posibilă doar în cazul existenței documentelor și autorizațiilor speciale eliberate de organele administrației publice locale, principalele acte normative în acest domeniu fiind: [NUME_REDACTAT] nr. 99/2000 privind comercializarea produselor și serviciilor de piață, aprobată prin Legea nr. 650/2002, republicată, cu modificările și completările ulterioare HG nr. 348/2004 privind exercitarea comerțului cu produse și servicii de piață în unele zone publice, cu modificările și completările ulterioare, OG nr. 21/1992 privind protecția consumatorilor cu modificările și completările ulterioare etc.;
Calcularea prețurilor de vînzare trebuie să fie efectuată în strictă concordanță cu prevederile actelor normative, dar și în baza conjucturii pieței, astfel încât să fie stabilit un adaos comercial de alimentație publică adecvat localului sau unității de alimentație publică, care ar putea acoperi toate cheltuielile generate de procesul de pregătire a produselor de cofetărie, precum și a celor determinate de realizarea mărfurilor, mai mult decât atât, de a fi „capabil” să genereze un profit economic necesar pentru dezvoltarea economică a unității economice, de altfel acesta fiind obiectivul principal pentru existența și funcționarea oricărei entități economice;
Cu toate că se consideră unități de comerț, în unitățile de alimentație publică, în procesul activității lor apar aceleași articole de consumuri ca și în producție: uzura mijloacelor fixe (a cuptoarelor, malaxoarelor), salariile muncitorilor care nemijlocit participă la procesul de producție (a bucătarilor, cofetarilor, serviciile terților: energia electrică, apa), toate acestea, însă, în alimentația publică constituie articole de cheltuieli general – administrative și/sau comerciale. Astfel în unitățile de alimentație publică, metoda de evidență a consumurilor și cheltuielilor de pregătire a produselor de cofetărie este cea de comerț și nu cea de producție, adică cu utilizare subconturilor contului de mărfuri și nu a contabilității de gestiune;
În cadrul unităților de alimentație publică obiectul de calculație îl constituie prețul și nu costul, ceea ce prin urmare condiționează un proces complex de determinare a prețurilor, având în vedere costul produsului finit respectiv (adică doar costul materiilor prime calculate) și mărimea adaosului comercial specific, capabil să acopere cheltuielile generate de procesul de producție și desfacere și să „creeze” profit. Mai mult decât atât, acest proces complex de determinarea a prețurilor implică utilizarea multor documente și formulare specifice activității de alimentație publică;
Unitățile de alimentație publică operează cu volume mari de stocuri de mărfuri și materiale, de aceea gestiunea eficientă a acestora constituie o problemă importantă în procesul activității unităților de alimentație publică. Astfel normarea acestor stocuri, depozitarea lor, efectuarea oportună și rațională a comenzilor, stabilirea necesarului de mărfuri astfel încât să nu fie acordate surse suplimentare pentru întreținerea acestor stocuri, dar în același timp și să fie satisfăcute necesitățile clienților constituie o problemă importantă în organizarea activității, legată nemijlocit și de sistemul informațional eficient al întreprinderii, și de cultura organizațională a acesteia, și de rezervele financiare, materiale, și umane ale entității;
Un factor important ce influențează activitatea acestor tipuri de unități economice reprezintă și evidența pierderilor de mărfuri din perisabiltățile natuarale, evidența amabalajului, veselei, inventarului de producție și gopodăresc.
Desfășurarea activității unităților de alimentație publică pare la prima vedere pare atât de evidentă și de simplă, însă reprezintă de fapt un proces foarte complex atât în esența sa de prestare a acestor servicii de alimentație publică, cât și din punct de vedere a sistemului informațional, în special al organizării evidenței contabile – componentei de bază a acestui sistem, care necesită prelucrarea unui volum enorm de informații, începând de la necesitățile și cele mai alese preferințe ale clienților (calculațiile pentru preparatele culinare) și terminând cu întocmirea situațiilor financiare și luarea deciziilor economic – financiare de lungă și scurtă durată.
ANEXE
ANEXA 1
ORGANIGRAMA S.C. „ANA PANTIȘ” S.A.
ANEXA 2
ANEXA 3
ANEXA 4
ANEXA 5
C.F.: RO 7476517
01.03.2014 20:05
RAPORT ZILNIC
T.V.A. 24%
BRUT A: 1.636,8
FĂRĂ T.V.A.: 0.00
T.V.A. A: 316,8
TOTAL T.V.A.: 316,8
TOTAL VÂNZĂRI: 1.636,8
BON FISCAL
RAPORT GENERAL
NUMĂR CLIENȚI: 11
TOTAL: 1.636,8
NUMERAR: 1.636,8
NUMERAR ÎN SERTAR
LEI: 1.636,8
NUMERAR ÎN SERTAR
EUR: 0.00
TOTAL BRUT: 1.636,8
TOTAL NET: 1.200
TOTAL T.V.A.: 316,8
BON NEFISCAL
ANEXA 6
ANEXA 7
PROCES VERBAL DE CUSTODIE NR. 4/03.03.2014
Încheiat între:
S.C. „ANA PANTIȘ” S.A., cu sediul în Oradea, str. B-dul Dacia, nr. 33, jud. Bihor, înregistrată la [NUME_REDACTAT] Comerțului sub numărul J05/806/1995, cod fiscal numărul RO7476517, reprezentat prin Dna. [NUME_REDACTAT] – Administrator unic, în calitate de deponent
și
S.C. „COCA – COLA HBC ROMANIA” S.R.L. cu sediul în Voluntari, str. Șos. [NUME_REDACTAT] nr. 10, jud. Ilfov, înregistrată la [NUME_REDACTAT] Comerțului sub numărul J23/2300/2009, cod fiscal numărul 474152, reprezentată prin [NUME_REDACTAT] – Director economic, în calitate de depozitar
de comun acord am convenit azi 03.03.2014, ora ………….., la încheierea prezentului proces-verbal în baza căruia am procedat la predarea de către Deponent și primirea de către Depozitar a bunurilor prevăzute în Lista anexă care face parte integranta din prezentul proces-verbal.
1. Durata contractului este de ………………………, la sfârșitul căreia bunurile vor fi ridicate de către deponent. Prelungirea termenului de depozitare are loc în baza înțelegerii părților.
2. Depozitul este gratuit, conform acordului de voință dintre reprezentanții deponentului și depozitarului.
3. Depozitarul are urmatoarele obligații:
– să asigure păstrarea și paza bunurilor încredințate ca un bun proprietar;
– să suporte cheltuielile de folosință;
– să se îngrijească de conservarea bunului ca un bun proprietar;
– să nu foloseasca bunurile în alte scopuri decât cele prevăzute în contract;
– să nu înstrăineze bunurile.
Încheiat astăzi 03.03.2014 în două exemplare, câte un exemplar pentru fiecare parte.
DEPONENT, DEPOZITAR,
____________________ _______________________
Lista anexă a bunurilor trimise spre păstrare în depozitul S.C. „COCA – COLA HBC ROMANIA” S.R.L.:
ANEXA 8
CONTRACT DE DONAȚIE NR. 2/05.03.2014
I. Între:
S.C. „ANA PANTIȘ” S.A., cu sediul în Oradea, str. B-dul Dacia, nr. 33, jud. Bihor, înregistrată la [NUME_REDACTAT] Comerțului sub numărul J05/806/1995, cod fiscal numărul RO7476517, reprezentată legal de Dna. [NUME_REDACTAT] în calitate de administrator unic, denumită in continuare donator
și
[NUME_REDACTAT] „[NUME_REDACTAT]”, cu sediul în Oradea, str. B. P. Hașdeu, nr. 18, reprezentată prin Dna. [NUME_REDACTAT], în calitate de Președinte al Centrului, denumită în continuare donatar
II. Noi, DONATORUL, S.C. „ANA PANTIȘ” S.A., donăm în mod irevocabil și fără sarcini prăjituri, în valoare de 300 lei.
Activitatea este fără scop lucrativ.
Declarăm că aceste produse au statut de DONAȚIE și sunt supuse regimului impozitării conform legislației române.
III. Noi, DONATARUL, [NUME_REDACTAT] „[NUME_REDACTAT]”, declarăm că acceptăm donația făcută prin prezentul contract și că vom folosi produsele în scopul menționat la art. II de mai sus.
IV. Prezentul contract a fost redactat în 3 exemplare, eliberate părților, astăzi, 05.03.2014 la [NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT] Ilie.
S-au eliberat părților …….. exemplare, un exemplar păstrându-se în arhiva biroului notarial.
DONATOR, DONATAR,
____________________ _____________________
ANEXA 9
ANEXA 10
ANEXA 11
LISTĂ NOMINALĂ DE DISTRIBUIRE NR. 1/08.03.2014
S.C. „ANA PANTIȘ” S.A., cu sediul în Oradea, str. B-dul Dacia, nr. 33, jud. Bihor, înregistrată la [NUME_REDACTAT] Comerțului sub numărul J05/806/1995, cod fiscal numărul RO7476517, reprezentată legal de Dna. [NUME_REDACTAT] în calitate de administrator unic oferă în data de 08.03.2014 salarii în natură angajaților astfel:
______________________
ANEXA 12
ANEXA 13
ANEXA 14
ANEXA 15
ANEXA 16
ANEXA 17
ANEXA 18
PROCES – VERBAL DE RECEPȚIE NR. 24/15.03.2014
Între:
1. S.C. „ANA PANTIȘ” S.A., cu sediul în Oradea, str. B-dul Dacia, nr. 33, jud. Bihor, înregistrată la [NUME_REDACTAT] Comerțului sub numărul J05/806/1995, cod fiscal numărul RO7476517, reprezentată legal de Dna. [NUME_REDACTAT] în calitate de administrator unic
și
2. S.C. „EUROPEAN DRINKS” S.A., cu sediul în Ștei, str. [NUME_REDACTAT], nr. 8 C, jud. Bihor, înregistrată la [NUME_REDACTAT] Comerțului sub numărul J05/2371/1993 , cod fiscal numărul
4188153, reprezentată legal de Dl. [NUME_REDACTAT], în calitate de director comercial
S-au recepționat, astăzi , în data de 15.03.2014, următoarele:
În urma recepției s-au constat lipsă următoarele:
Produsele recepționate corespund din punct de cantitativ.
În ceea ce privește minusul constatat la recepție din vina furnizorului, S.C. „ANA PANTIȘ” S.A. acceptă livrarea ulterioară a bunurilor.
______________________ ______________________
ANEXA 19
C.F.: RO 7476517
18.03.2014 20:07
RAPORT ZILNIC
T.V.A. 24%
BRUT A: 806
FĂRĂ T.V.A.: 0.00
T.V.A. A: 156
TOTAL T.V.A.: 156
TOTAL VÂNZĂRI: 806
BON FISCAL
RAPORT GENERAL
NUMĂR CLIENȚI: 84
TOTAL: 806
NUMERAR: 806
NUMERAR ÎN SERTAR
LEI: 806
NUMERAR ÎN SERTAR
EUR: 0.00
TOTAL BRUT: 806
TOTAL NET: 650
TOTAL T.V.A.: 156
BON NEFISCAL
ANEXA 20
ANEXA 21
ANEXA 22
ANEXA 23
ANEXA 24
ANEXA 25
ANEXA 26
ANEXA 27
PROCES – VERBAL DE RECEPȚIE NR. 27/24.03.2014
Între:
1. S.C. „ANA PANTIȘ” S.A., cu sediul în Oradea, str. B-dul Dacia, nr. 33, jud. Bihor, înregistrată la [NUME_REDACTAT] Comerțului sub numărul J05/806/1995, cod fiscal numărul RO7476517, reprezentată legal de Dna. [NUME_REDACTAT] în calitate de administrator unic
și
2. S.C. „EUROPEAN DRINKS” S.A., cu sediul în Ștei, str. [NUME_REDACTAT], nr. 8 C, jud. Bihor, înregistrată la [NUME_REDACTAT] Comerțului sub numărul J05/2371/1993 , cod fiscal numărul
4188153, reprezentată legal de Dl. [NUME_REDACTAT], în calitate de director comercial
S-au recepționat, astăzi , în data de 15.03.2014, următoarele:
În urma recepției s-au constat lipsă următoarele:
Produsele recepționate corespund din punct de cantitativ.
În ceea ce privește minusul constatat la recepție din vina furnizorului, S.C. „ANA PANTIȘ” S.A. acceptă livrarea ulterioară a bunurilor.
______________________ ______________________
ANEXA 28
ANEXA 29
ANEXA 30
PROCES – VERBAL MODIFICARE DE PREȚ NR. 2/29.03.2014
Încheiat astăzi 29.03.2014, la S.C. „ANA PANTIȘ” S.A., cu sediul în Oradea, str. B-dul Dacia, nr. 33, jud. Bihor, înregistrată la [NUME_REDACTAT] Comerțului sub numărul J05/806/1995, cod fiscal numărul RO7476517, reprezentată legal de Dna. [NUME_REDACTAT] în calitate de administrator unic, privind modificarea prețului la următoarele produse:
Administrator,
______________________
ANEXA 31
ANEXA 32
S.C. „ANA PANTIȘ” S.A.
CUI: RO7476517
Nr. Reg. Com.: J05/806/1995
PROCES VERBAL
DE VALORIFICARE A INVENTARIERII NR. 3/31.03.2014
Comisia de inventariere formată din:
Președinte ………………………………………………..
Membru/i …………………………………………………
a finalizat inventarierea reală a patrimoniului S.C. „ANA PANTIȘ” S.A., la data de 31.03.2014.
Constatarea existenței elementelor patrimoniale, s-a efectuat de către comisia de inventariere, pe bază de observare directă, prin numărare, cântărire, cubare – pentru bunuri corporale.
Toate bunurile inventariate s-au înscris în listele de inventar diferențiate în raport de felul și natura activelor si pasivelor constatate efectiv pe teren, active fixe, stocuri.
În ceea ce privește evaluarea elementelor patrimoniale inventariate, aceasta s-a facut la nivelul valorii actuale, denumită valoare de inventar aplicându-se legea 2055/2009 pentru aprobarea reglementărilor contabile conforme cu Directivele europene, emitent: [NUME_REDACTAT] Publice, publicat în: [NUME_REDACTAT] nr. 766 bis din 10 noiembrie 2009.
Comisia de inventariere a constatat următoarele:
Ca urmare a inventarierii faptice, față de evidența scriptică a stocurilor au rezultat:
din care:
diferențe imputabile: ……………………………………………………………………
diferențe neimputabile ………………………………………………………………….
diferențe cauzate de calamități naturale ………………………………………………..
Evaluarea acestor elemente s-a facut la valoarea reală care este și valoarea contabilă.
Prezentul proces verbal, întocmit la terminarea inventarierii, la care s-a atașat originalul registrul numerelor de inventar, a fost depus la [NUME_REDACTAT] la data de 31.03.2014.
_______________________
ANEXA 33
S.C. „ANA PANTIȘ” S.A.
CUI: RO7476517
Nr. Reg. Com.: J05/806/1995
DECIZIE DE IMPUTARE NR. 1/31.03.2014
Având în vedere actele de constatare – Lista de inventariere nr. 3/31.03.2014 și Procesul verbal de valorificare a inventarierii nr. 3/31.03.2014 – întocmit de ………………………………… în calitate de ………………………………………….. din care rezultă că s-a produs o pagubă de ……………. lei, reprezentând ……………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………….. .
Paguba s-a produs în perioada …………………………………., fiind adusă la cunoștința conducerii prin actele de constatare sus-arătate.
Răspunzătoare pentru producerea pagubei se fac persoanele care, în perioada analizată au lucrat la gestiunea verificată.
Având în vedere temeiurile de drept și de fapt care determină angajarea răspunderii materiale, valoarea totală a pagubei de …………….. lei se suportă de persoanele vinovate, după cum urmează:
……………. lei de domnul/doamna …………………………………………………………………………
……………. lei de domnul/doamna …………………………………………………………………………
Calculul s-a făcut așa cum rezultă din actele de constatare.
În nota(ele) explicativă(e) cu ocazia constatării pagubei, domnul(a)……………………………… ……………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………….. .
Susținerile s-au devenit neîntemeiate deoarece:
…………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………. .
DECIDE:
Se impută domnului/doamnei ………………………………………., având funcția de ………………………….,
locul de muncă ………………………………………….. domiciliat(ă) în ……………………………………………………………………….., suma de …………………… lei.
_______________________ _______________________
ANEXA 34
ANGAJAMENT DE PLATĂ
Subsemnatul ………………………………………. domiciliat în …………………………….. str. ……………………………… nr. ………. bloc ………… sc. ……….. et. ………. ap. ……, jud./sector ………………………………. posesor al actului de identitate ………. seria ……… nr. …………………………..,
emis de …………………………………………, având funcția de …………………………………….. la unitatea ………………………………………., luând cunoștință de faptul că prin ……………………………………………..
………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………….s-a constatat că din vina mea am produs unității ………………………………. o pagubă de ………….. lei, provenită din …………………………………………………………………………………………………………………….
îmi iau angajamentul de a plăti această sumă unității păgubite astfel: …………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………. .
Prezentul angajament l-am luat în conformitate cu ……………………………………………………..
………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………….
În cazul nerespectării angajamentului de plată, se va proceda la executarea silită.
Dat astăzi …………………………….
Semnat în fața noastră, Semnătură,
_________________________ _________________________
ANEXA 35
BIBLIOGRAFIE
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Contabilitatea Marfurilor In Alimentatie Publica (ID: 1369)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.