. Contabilitatea Lichidarii Societatii Comerciale (s.c. Xyz S.a.)

CAPITOLUL 1.

SCURTĂ INTRODUCERE

1.1. NOȚIUNEA DE FALIMENT

Istoria consemnează că în spațiul geografic românesc a existat încă din timpuri străvechi o activitate comercială ocazionată și facilitată printre altele, de poziția geografică la confluența marilor drumuri comerciale, care făceau legatura între Europa de Vest și Orient.

Falimentul a apărut o dată cu comerțul. Nu a fost și nici nu este esența acestuia. Falimentul se prezintă însă ca un risc previzibil al oricărei activități comerciale. În istoria comerțului falimentul a apărut ca un episod trist cu caracter fortuit. De cele mai multe ori falimentul trebuie imputat unor particularități care țin de natura umană a aceluia care a practicat comerțul. După procedura sa, el a relevat mai curând rolul viciilor sau scăderilor personale decât a virtițiilor.

Conform Micului Dicționar Enciclopedic, termenul faliment este apreciat ca „o stare a unui comerciant care se află în încetare de plăți, constatată printr-o hotărâre judecătorească”, iar sintagma „a da faliment” semnifică în limbajul curent „a nu izbuti într-o acțiune”.

În lucrările de specialitate juridică, semnificația acestui concept dobândește acuratețea necesară relevând mai pregnant caracterul de executare silită unitară, colectivă, consensuală și egalitară asupra bunurilor debitorului comun al mai multor creditori, destinate satisfacerii intereselor acestora. Deci, ceea ce caracterizează starea unui comerciant supus procedurii falimentului este încetarea plăților sau insolvența.

Etimologia termenului „faliment” indică proveniența acestuia din limba latină, de la verbul „fallo-fallere” tradus prin „a lipsi, a scăpa”, în sensul că falitul „lipsește”, adică nu-și îndeplinește datoria de a plăti creditorilor săi dar, având totodată și sensul de „a înșela” (“fallo speru “ -a înșela speranța). A fost transpus în limba italiană devenind verbul „fallire” , care se traduce prin a greși , a înceta o plată , a înșela, a nu rapunde la așteptări și „fallimento”, substantivul.

Persoana falitului era cunoscută sub denumirea de „decoctor” ori „defraudor”, iar după cristalizarea instituției falimentului, a fost desemnat ca „falito”(italiană), „failli” (franceză), „falido” (spaniolă) si „failure” în engleză; vocabularul limbii engleze mai conține și termenul „bankruptcy” ce desemnează procedura în sine, precum și „bankrupt”, substantiv personificând pe cel ce nu este capabil sa-și plătească integral datoriile și al cărui patrimoniu este administrat și lichidat în beneficiul creditorilor săi.

În privința noțiunii de bancrută, aceasta vine de la noțiunea de „banca-rotta” folosită în târgurile medievale italiene pentru a arăta starea unei tarabe, a unei tejghele sau a unei bănci, sfărâmate de creditorii negustorului devenit neplatnic.

Opțiunea legiuitorului român pentru desemnarea comerciantului aflat în stare de încetare a plăților sub numele de „debitor”, așa cum apare în textul legii, nu este justificată decât de faptul că prin aprobarea procedurii falimentului, instituite de codul comercial român s-a considerat că personificarea subiectului noii proceduri prin apelativul "debitor" corespunde mai bine evidențierii scopului acesteia de a crea o situație mai favorabilă comerciantului ajuns într-o asemenea situație.

Legea 64/1995 introduce ca element de noutate, atât în cazul proceduriilor de executare silită, cât și a terminologiei juridice, termenul de "reorganizare".

Reorganizarea este "acțiunea de a reorganiza și rezultatul ei este o nouă organizare".

Opțiunea legiuitorului român în reglementarea acestui important segment al dreptului comercial, dezvăluie orientarea spre sursele de inspirație de origine franceză.

Într-o altă definiție a falimentului, este subliniată dubla natură a instituției juridice , ca fiind de ordine publică dar și de interes privat, falimentul fiind "organizarea legală si procedurală a apărării colective a creditorilor în fața insolvenței comerciantului, având drept scop lichidarea întreprinderii, distribuirea produsului lichidării în chip perfect egal între creditori și sancționarea debitorului culpabil în vederea satisfacerii ordinei publice ".

În literatura juridică mai recentă, majoritatea autorilor definesc falimentul ca fiind procedura de executare silită, având caracter unitar, colectiv, egalitar și consensual care vizează toate bunurile debitorului comun al mai multor creditori și este menită să de-a satisfacție intereselor fiecăruia dintre ei.

Cauzele care generează starea de faliment a unui comerț sunt nedestoinicia profesională, imprudențele sau greșelile de strategie comercială, abuzurile și risipa. Consecințele falimentului nu se răsfrâng numai asupra patrimoniului falitului, ele atrag și dezonoarea acestuia.

Repercusiuni pot să apară și asupra creditului comercial, privit ca un element de progres social. Creditul dinamizează comerțul și menține fluxul comercial. Un faliment poate avea urmări neconvenabile și asupra altor comercianți cu care falitul s-a aflat în raporturi de afaceri.

Practica judiciară cunoaște falimentul prin ricos (falliti par ricochel), în urma căruia un singur faliment poate să atragă jena financiară sau încetarea de plăți în serie a mai multor comercianți.

Falimentul trebuie ințeles ca o procedură colectivă care nu permite creditorului să-și exercite dreptul individual de executare a creanțelor.

Una din cauzele falimentului: lanțul fatidic- împrumuturi bancare hazardate- creșterea galopantă a dobânzilor- efectele întârzierilor la plata obligațiilor bugetare- restrângerea capitalului de lucru- diminuarea încasărilor.

1.2. CADRUL LEGISLATIV

Înainte de a prezenta conținutul, obiectivul și scopul legii 64/1995, se impune o scurtă menționare a principalelor sale prevederi, care să evidențieze marile diferențe existente față de reglementarea din Codul Comercial.

Indiscutabil, prima noutate adusă de legea 64/1995, comparativ cu procedura falimentului reglementată de Codul Comercial o constituie deschiderea mai multor opțiuni pentru debitor.

În varianta legii 64/1995 modificată distingem trei căi pe care debitorul poate fi direcționat și anume: reorganizarea întreprinderii și a activității acestuia, lichidarea unor bunuri din averea debitorului până la acoperirea pasivului sau falimentul.

Legea 64/ 22.06.1995 "privind procedura reorganizării judiciare și a falimentului" se prezintă ca o reglementare juridică care se raliază concepției moderne în materia procedurilor colective de executare silită asupra patrimoniului comercianților. Ultima modificare și completare a fost operată prin dispozițiile titlului IV al legii nr.99/1999, legea fiind republicată în 13 decembrie 1999, atribuindu-se articolelor o nouă numerotare.

În redactarea inițială, legea instituia o procedură mai puțin riguroasă, denumită "reorganizare și lichidare judiciară". Aceasta crea un statut mai favorabil comerciantului care a încetat plata datoriilor comerciale, deși urmarea , în fond, aceași finalitate ca și procedura clasică a falimentului, adică apărarea colectivă și realizarea intereselor convergente ale creditorilor unui comerciant care nu mai face față datoriilor asumate.

Comparativ cu Codul Comercial Român de la 1887, se poate constata că legea 64/1995 denumește "debitor" pe comerciantul care devine subiect pasiv al vreuneia din procedurile normate, la fel cum în dreptul comun sunt denumiți subiecți pasivi ai procedurilor de executare silită.

Terminologia este păstrată actualmente, chiar după reintroducerea procedurii falimentului în practica executării silite în domeniul comercial. Din această perspectivă se apreciaza ca acest act normativ atenuează caracterul infamant al statutului dobândit de comerciantul care, aflându-se în stare de insolvență comercială este expus falimentului.

În al doilea rând, noua lege apelează la o terminologie ce desemnează noțiuni care aparțin atât dreptului comercial, cât și concepte și instituții juridice din sfera dreptului civil.

Conținutul textelor legale din articolele 1, 19 și următoarele din legea 64/1995 evocă cele două condiții de fond ale declanșării procedurilor instituite prin acest act normativ, și anume:

– calitatea de comerciant a subiectului pasiv al procedurii;

– starea de încetare a plăților;

Această din urma condiție dă expresie situației în care debitorul comerciant nu mai poate susține cu elementele de activ plata datoriilor asumate și ajunse la scadență, din cauza absenței fondurilor bănești necesare.

Starea de încetare a plăților, ca situație de fapt în care se găsește debitorul comerciant este independentă de solvabilitatea sau insolvabilitatea ce caracterizează la un anumit moment patrimoniul acesteia. Debitorul este virtual insolvabil atunci când pasivul patrimonial este superior din punct de vedere valoric activului, dar acesta stare, o dată constatată nu echivalează in mod necesar cu încetarea de plăți sau insolvență.

În esență legea 64/19995 păstrează însă, concepția Codului Comercial Roman și a jurisprudenței vechi, acest fapt se relevă printre altele, și în articolul 29, al. 2 , care reitereaza regula de principiu potrivit careia "simplul refuz al unor plăți, în baza unor excepții pe care debitorul le socotește, cu bună credință, întemeiate, nu constituie o dovadă de încetare a plății ".

Obiectul și scopul legii sunt enumerate la art. 2, potrivit căruia acestea constau în instituirea unei proceduri de reorganizare având ca scop redresarea debitorului și plata pasivului sau lichidarea averii debitorului. Obiectul material al reglementarilor îl constituie raporturile juridice de drept material și de drept procesual ce se stabilesc între debitori și creditorii săi pe de o parte, și între debitori, creditori si organele care realizează procedurile instituite de lege pe de altă parte.

Legea 64/1995 se încadrează în categoria reglementărilor de drept procesual într-u cât cele mai multe din instituțiile pe care le consacră aparțin dreptului procesual civil. Continuând reglementările de natură diversă, legea 64/1995 este un act normativ complex. Nu instituie proceduri diferite pentru comercianții persoane fizice sau pentru comercianții persoane juridice.

Scopul legii este multiplu:

a) continuarea activității debitorului prin redresare;

b) plata pasivului debitorului, fie prin lichidarea averii pe baza unui plan de lichidare, fie prin lichidarea judiciara propriu-zisă;

Lichidarea averii debitorului trebuie înțeleasă ca un mijloc procedural prin care se urmarește să se ajungă la lichidarea datoriilor comercianților care nu mai pot face față datoriilor lor și care nu mai au șanse de redresare.

Existența concomitentă în cadrul legislativ până în 1997 a doua acte normative: legea 76/1992 republicată și legea 64/1995, a prilejuit dezbateri doctrinare și soluții diferite în practica instanțelor judecătorești. Procedura reglementată de legea 76/1992 a avut însă un caracter prealabil și neobliogatoriu comparativ cu procedura instituită de legea 64/1995.

Concluzia aceasta poate fi argumentată prin urmatoarele:

legea 76/1992, a reglementat raporturi juridice din sfera dreptului comercial, iar normele care legiferează astfel de raporturi juridice au un caracter supletiv, iar părtile unui raport juridic pot deroga de la ele prin convenții exprese;

Procedura instituită prin dispozițiile legii 76/1992 conferă creditorilor dreptul și posibilitatea unor opțiuni între urmărirea individuală a debitorului, pe de o parte și executarea silită a unei creanțe în cadrul unei modalitați simplificate ce asigură o celeritate mai mare comparativ cu executarea silită din dreptul comercial;

legalmente nu a existat o normă care să coreleze aplicarea consecutivă a celor doua proceduri;

Concluzionând, putem spune că legea 64/1995 a fost edictată cu scopul principal de a crea cadrul juridic de executare silită a creanțelor comercianților, adegvate exigențelor comerțului, dar și specificului economiei de piată.

Legea 64/1995 a înlocuit în totalitate procedura falim a înlocuit în totalitate procedura falimentului așa cum acesta era reglementată de Codul Comercial Roman de la 1887 cu alte proceduri, având unele scopuri identice cu cele ale falimentului. Spre deosebire de procedura falimentului, procedurile reglementate de legea 64/1995, prin finalitatea lor, au deplasat accentul de pe consecinețele primitive, chiar eliminatorii, specifice falimentului, pe continuarea activității comerciantului prin măsuri de reorganizare având ca scop redresarea și plata pasivului.

CAPITOLUL 2.

FALIMENTUL

2.1. ORGANELE CARE APLICĂ PROCEDURA REORGANIZĂRII ȘI FALIMENTULUI

Comparativ cu procedura falimentului reglementată de Codul Comercial, procedura reorganizării judiciare și a falimentului necesită participarea unui evantai mai larg de organe investite de lege, deoarece plata pasivului comerciantului debitor poate fi realizată indirect prin reoganizare judiciara sau direct prin lichidare falimentară.

Complexitatea mai mare a acestei proceduri comparativ cu falimentul direct a condus la evidențierea urmatorilor actori principali ai procedurii:

instanța judecătorească;

judecătorul sindic;

adunarea creditorilor;

Pe lângă acestea mai intervin și altele: Ministerul Public, Oficiul Registrului Comertului, Ministerul finantelor, etc.

Ca expresie a interesului deosebit pe care societatea îl acordă procedurii reglementate de legea 64/1995, stă obligația impusă prin art. 5 al. 2 instanței judecătorești competente și judecătorului sindic de a efectua cu celeritate toate actele și acțiunile procedurii reorganizării judiciare și a falimentului. Aceasta obligație de celeritate nu trebuie sa aibe drept urmare trecerea în plan secund a realizarilor drepturilor participanților la procedură, în special creditorilor.

A. TRIBUNALUL

Conform art. 5 al legii 64/1995, se arată că toate procedurile pe care legea le prevede sunt de competența exclusivă a tribunalului în jurisdicția căruia se află sediul debitorului.

Aceasta competență este exclusiv a tribunalului, și persoanele care vor declansa procedura nu vor putea alege o altă instanță.

Cu toate că legea 64/1995 nu prevede expres, tribunalul investit cu procedura va fi competent a soluționa și toate acțiunile care iși au cauza și originea în procedura reorganizării judiciare și a falimentului, cu excepția celor care prin natura lor sunt de competența jurisdicției civile.

Determinarea "sediului comercial principal" al debitorului care atrage competența " ratione personae vel loci" a tribunalului, se raportează la locul unde debitorul comerciant realizează activitatea sa comercială, respectiv acolo unde se afla marea majoritate a componentelor patrimoniale ce alcătuiesc averea debitorului.

Noua formulare este mai corectă decât cea anterioară, care facea trimitere la "sediul comercial principal" al debitorului, putând da naștere la mai multe interpretari. Indicarea sediului "care figurează în Registrul Comerțului" poate dă naștere la mai puține probleme, și mai ușor de rezolvat: spre exemplu, în cazul în care s-a decis schimbarea sediului iar hotărârea debitorului nu a fost încă menționată în registru.

În cazul grupurilor de societăți, pentru reglementarea unitară a problemelor apărute în procedura redresării și lichidării, legea franceză din 1985 permitea transferarea cazurilor între instanțe care aparțin de aceasi curte de apel.

În sfera atribuțiilor jurisdicționale ale tribunalului nu a mai fost inclusa hotărârea declarativă de faliment, care în procedura clasică , precede administrarea și lichidarea averii comerciantului (doar dacă nici un plan nu este confirmat).

În consecință, în reorganizarea actuală a procedurii, tribunalul are atribuția de al desemna , prin președințele său, pe judecătorul sindic (art. 8) și daca e cazul , de-al înlocui cu alt judecător sindic; soluționează acțiunile introduse de către administrator/ lichidator pentru anularea actelor din perioada respectivă.

Deoarece tribunalul își exercită atribuțiile conferite de lege prin judecătorul sindic, judecarea recursurilor introduse împotriva hotărârilor judecătorului sindic este de competența curții de apel.

Atribuțiile instanței judecătorești sunt grupate în jurisdicționale și administrative.

Din atribuțiile jurisdicționale:

judecarea contestațiilor debitorului împotriva cererilor introductive ale creditorilor pentru începerea procedurilor;

judecarea cererilor de a se ridica debitorului dreptul de a-și mai conduce activitatea;

judecarea cererilor de înlocuire a conducătorilor debitorului.

judecarea acțiunilor introduse de judecătorul sindic pentru anularea unor transferuri cu caracter patrimonial;

judecarea contestațiilor debitorului/creditorilor împotriva măsurilor luate de judecătorul jurisdicțional;

judecarea obiecțiilor la rapoartele semestriale și la cel final al judecătorului sindic;

Din cele administrative:

desemnarea judecătorului sindic, administratorului și lichidatorului;

aprobarea desemnării unor persoane care să ajute judecătorul sindic la îndeplinirea sarcinilor sale;

confirmarea planului de reorganizare sau lichidare;

Aceste atribuții calificate de legiuitor ca fiind principale, se întregeau și cu altele:

de a comunica debitorului și CCIAT copia de pe cererea formulată de creditori, în termen de 48 de ore de la înregistrare;

autorizează comitetul creditorilor sau pe administrator să introducă acțiuni pentru anularea unui transfer cu caracter patrimonial, dacă judecătorul sindic refuză;

poate hotărâ în orice etapă a procedurii vânzarea totală sau parțială a averii debitorului , ca urmare a nerespectării planului de reorganizare;

să convoace în sedință comună creditorii cu priorități, pe cei chirografari, debitor, judecător sindic pentru votarea planului de reorganizare;

poate hotărâ suspendarea activității debitorului, inițial admisă, urmare a opoziției creditorilor;

poate prelungi termenul pentru prezentarea raportului întocmit de judecătorul sindic și a planului de distribuire;

pronunță cererea de închidere a procedurii de reorganizare judiciară.

Conform legii, recursul va fi judecat în termen de maxim 30 de zile de la înregistrarea dosarului la Curtea de Apel, iar citarea părților se face prin publicitate.

B. JUDECĂTORUL SINDIC

În literatura de specialitate s-a arătat că judecătorul sindic, în lumina prevederilor legii 64/1995, este de fapt o instanță judecatorească, adică un complet format dintr-un singur judecător.

Judecătorul sindic este special investit pentru a conduce procedura reorganizării judiciare și falimentului; în acestă funcție el acționează în calitate de magistrat și nu de reprezentant al creditorilor sau debitorului.

Conform art. 8, judecătorul sindic este numit de președintele tribunalului care, pentru organizarea judecatorească, poate desemna pe judecătorii care vor îndeplini în afara activitații de judecată și alte atribuții.

Conform art. 12, judecătorul sindic poate fi înlocuit cu altul de către tribunal, prin încheierea motivată, dată în Camera de Consilii. Plecând de la acest text, în privința competenței numirii judecătorulului sindic, s-a arătat ca el este desemnat de către tribunal și nu de președințele acestuia, pe argumentul că tot Tribunalul are și competența de a-l înlocui.

Cu toate acestea, nu este recomandată înlocuirea lui în orice stadiu al procedurii, deoarece, cu cât procedura este mai avansată, dosarul este mai greu de însușit de înlocuitor.

Judecătorul sindic nu îndeplinește un mandat de drept privat, ci o funcțiune publică. Actele îndeplinite de judecătorul sindic trebuie suportate atât de debitor cât și de creditori.

În stabilirea atribuțiilor judecătorulului sindic, teoretic, legea este foarte inventivă. Folosește expresii de tipul "soluționează" ,"dispune" ,"autorizează", "aprobă" ,"confirmă" ,"notifică", "stabilește", etc. , fără a utiliza în mod riguros aceste noțiuni. Practic însă, legea este extrem de laconică în ceea ce privește modalitățile concrete în care judecătorul sindic își poate îndeplini atribuțiunile.

Art. 10 din lege prevede următoarele atribuții pentru judecătorul sindic :

A) legate de gestionare și lichidare a patrimoniului:

1. aplicarea sigiliilor;

2. inventarierea bunurilor debitorului și luarea de măsuri pentru conservare;

3. sesizarea tribunalului despre orice problema care ar cere o soluționare de către acesta;

4. urmarirea încasării creanțelor referitoare la bunurile din averea debitorului;

5. primirea plăților pe seama debitorului, și consemnarea lor într-un cont bancar pe numele debitorului;

6. transformarea bunurilor debitorului în numerar;

B) din atribuțiile jurisdicționale fac parte:

1. stabilirea datelor și prezidarea sedințelor adunării creditorilor;

2. desemnarea comitetului creditorilor dintre creditorii chirografari sau cu creanțe garantate parțial;

3. examinarea creanțelor și, atunci când este cazul, formularea de obiecții la el;

4. examinarea activității debitorului, în raport cu situația de fapt;

5. stabilirea prin încheiere a atribuțiilor administratorului și lichidatorului;

6. desemnarea persoanelor de specialitate care să-l ajute în îndeplinirea obligațiilor sale;

7. convocarea creditorilor ori de câte ori este necesar;

8. dispunerea efectuării mențiunilor în Registru de publicitate imobiliar;

9. admiterea planului de reorganizare și lichidare;

10.verificarea creanțelor la masa pasivului și stabilirea legității, valorii exacte și priorității creanțelor;

11. efectuarea publicității licitației bunurilor imobile în ziare locale de largă circulație, la sediul imobilului, în Monitorul Oficial;

12. întocmirea unui raport asupra fondurilor obținute din licitație;

13. luarea măsurilor de executare silită împotriva asociaților cu răspundere nelimitată;

14. raportul final și bilanțul general, după soluționarea contestaților și lichidarea averii debitorului;

15. efectuarea distribuirii finale a tuturor fondurilor din averea debitorului.

Judecătorul sindic realizează în cadrul activitățiilor sale de administrare a averii debitorului și de jurisdicție, o mare diversitate de acte juridice, o parte din ele putând fi atacate cu contestații sau obiecții, în termen de 10 zile de la data la care a fost luată măsura.

C. ADUNAREA CREDITORILOR. COMITETUL CREDITORILOR

Conform prevederilor legii 64/1995, în cadrul procedurii reorganizării judiciare și a falimentului, creditorii au anumite atribuții în administrarea procedurii, care se îndeplinesc fie individual, fie în organe de lucru comerciale. Drepturile sunt active din primul moment, creditorii putând cere deschiderea procedurii, însă dobândesc cea mai mare "greutate" prin acordul cerut creditorilor asupra soartei debitorului, și în caz de faliment, asupra vânzării bunurilor acestuia.

În cazul în care debitorul iși manifestă intenția de a intra în lichidare judiciara, creditorii au obligația, în termenul percizat de judecătorul sindic, să depună pentru înregistrare creanțele, împreuna cu o cerere în vederea verificării lor. Sunt exceptate creanțele izvorâte din impozite, taxe datorate bugetului de stat sau celor locale.

Adunarea creditorilor este un organ deliberativ, nepermanent, care cuprinde creditori cunoscuți cu creanțe verificate. La ședințele adunarii participă și doi reprezentanți ai salariaților, și debitorul. Delegații salariaților vor fi aleși de sindicat sau, dacă nu există, prin vot, și vor vota pentru ceanțele reprezentând drepturile salariale. În cazul debitorului, dacă i s-a ridicat dreptul de a-și conduce activitatea, va fi reprezentat de lichidator. Participarea reprezentantului CCIAT, este facultativă, și fară drept de vot.

Prima sedința este prezidată de judecătorul sindic, și trebuie ținuta în termen de cel mult 30 de zile de la dată deschiderii procedurii. Se alege un comitet al creditoriilor format din 3-5 creditori, cu creanțe garantate sau negarantate, care s-au oferit voluntar.

Adunările creditorilor se convoacă ori de câte ori este necesar de administrator sau lichidator, sau la cererea creditorilor care dețin creanțe de cel putin 50% din totalul creanțelor .

Termenul și modalitatea de convocare nu sunt precizate prin lege, dar conform prevederilor comune în materie, se face cu cel puțin 15 zile înainte prin notificare scrisă.

În atribuțiile adunarii creditorilor intră:

a) analiza situației debitorului;

b) examinarea măsuriilor luate de judecătorul sindic;

c) propune motivat alte măsuri;

d) voteaza planul de reorganizare sau pe cel de vânzare parțială ori de lichidare;

e) voteaza propunerile judecătorulului sindic privind vânzarea unor bunuri importante din averea debitorului cum sunt terenuri, fabrici, instalații.

Condițiile cerute pentru adoptarea hotărârilor sunt cele prevazute expres de lege pentru fiecare din probleme.

În practică este posibil ca un număr restrâns de creditori sau chiar unul singur să dețină majoritatea necesară pentru a lua o decizie importantă. În aceste cazuri, deciziile pot fi luate și fără convocarea creditorilor.

În legislațiile altor țări (S.U.A. spre exemplu), în această adunare, debitorul este examinat sub jurământ asupra bunurilor sale și a situației sale financiare.

Atribuția cea mai importantă este votarea planului; tribunalul nu poate confirma nici un plan care nu a obținut votul favorabil al creditorilor.

COMITETUL CREDITORILOR

Comparativ cu vechea reglementare a falimentului, noua lege 64/1995, în forma inițială, aducea un element de noutate, prin norma cuprinsă în art. 15, care prevede desemnarea de către judecătorul sindic, în cadrul primei ședințe, a unei noi entitați: "comitetul creditorilor", formate din 3-5 persoane alese dintre creditorii chirografari sau cei cu creanțe garantate parțial.

Comitetul creditorilor are două drepturi importante :

de a cere tribunalului să ridice debitorului dreptul de a-și continua activitatea, când nu exista un plan de reorganizare propus sau confirmat;

poate introduce acțiuni pentru anularea unor transferuri cu caracter parimonial făcute în frauda lor.

Rolul comitetului ceditorilor era stabilit prin art.15 al. 2 , care statua că în cursul activității desfașurate de judecătorul sindic, acesta putea solicita asistența comitetului creditorilor sau a unui delegat.

Din textul legii nu rezulta că adunarea creditorilor ar putea fi reprezentată de comitetul creditorilor, dar în practică participanții au văzut în comitet un organ operativ de lucru al adunării creditorilor. În majoritatea cazurilor, în comitet sunt desemnați creditori cu cea mai mare pondere în masa credală, astfel încât hotărârile comitetului creditorilor, oricare ar fi, nu riscă să fie invalidate de către adunare.

Comitetul este convocat între ședințele adunarii, cel puțin lunar, iar printre măsurile pe care le aproba se referă la:

rapoarte asupra anumitor probleme:

decizii asupra modalităților practice de vânzare a unor bunuri;

decizii asupra angajării unor sume mai mari pentru lucrări, pentru care nu există acordul adunării;

decizii asupra politicii curente a societații debitoare, în cazul în care aceasta continuă să funcționeze parțial.

Comitetul poate desemna un reprezentant permanent mandatat să-l reprezinte în activitatea curenta a debitorului. Fiecare membru are un drept de vot.

În practică, Camera Creditorilor a devenit organul executiv al adunării creditorilor, deși legea nu ia conferit acest drept.

D. ADMINISTRATORUL

Administratorul poate fi persoană fizică sau juridică.

În forma inițiala a legii 64/1995 se făcea referire numai despre administrator, fără a se peciza dacă este persoană fizică sau persoană juridică. Din terminologia folosită era evident că legiuitorul a avut în vedere persoană fizică, care trebuia să posede calitatea de expert contabil , contabil autorizat sau licențiat în economie sau drept. Pentru a putea fi desemnat administrator, o persoană trebuie să aibe minim 5 ani de activitate practică în domeniul economic sau juridic.

Acest mod de definire corespundea unor cazuri în care este vorba de o societate de talie mică. Dar când este vorba de societați mari, trebuie ca expertul să fie o societate de consultanță.

Societatea comercială administrator va trebui să aibe ca obiect de activitate lichidarea de patrimoniu și să utilizeze ca delegați permanenți persoane fizice, care îndeplinesc condițiile mai sus prevazute.

Legea, așa cum a fost modificată în 1999, prevede că administratorul ca persoană fizica, sau delegatul persoană juridică, poate fi nu doar contabil autorizat, expert contabil sau licențiat în economie sau drept, ci și inginer, modificare justificată prin aceea că până în 1990, conducătorii întreprinderilor de stat erau de regula ingineri.

Legea dă dreptul judecătorul sindic de a desemna administratorul prin hotărârea de deschidere a procedurii, dar nu crează o obligație în acest sens. În toate cazurile, dacă judecătorul sindic a desemnat sau nu un aministrator, în cadrul primei ședințe a adunării ceditorilor, aceștia pot decide angajarea unui administrator, cu votul a 50% din valoarea creanțelor.

Hotărârea adunării creditorilor, necontestată în termen de 5 zile devine definitivă, și duce la desemnarea administratorului prin încheierea judecătorului sindic. În cazul unor contestații, judecătorul sindic poate valida administratorii propuși de creditori sau poate menține administratorul desemnat prin hotărârea de deschidere a procedurii.

Administratorul "judiciar" numit prin încheiere, este un mandatar al justiției, conținutul mandatului său fiind legal și judiciar, nu convențional. Deosebirile dintre administratorii de drept comun ai societății și administratorii judiciarii sunt urmatoarele:

scopul mandatului este diferit, adică realizarea și prezervarea intereselor creditorilor și a justiției și realizarea obiectului principal;

controlul, remunerația, terminarea mandatului sunt stabilite de instanță, respectiv asociati;

Administratorul judiciar lucrează singur. Administratorul poate fi înlocuit în orice stadiu al procedurii pentru motive temeinice, adică pentru dol sau culpa grava.

Atribuțiile conferite de lege administratorului sunt enumerate la art. 18 din lege. El are "puteri largi" care merg până la conducerea în tot sau în parte a activității debitorului. Până la aprobarea unui plan, sau până la declanșarea falimentului, administratorul lucrează împreuna cu conducerea debitorului. Este chiar necesară o perioada scurtă de"coabitare" între administrator și conducere pentru examinarea și preluarea principalelor dosare.

În cazul aprobării unui plan, legea arată clar că administratorul supraveghează activitatea debitorului, prezentând lunar un raport asupra situației financiare.

Atribuțiile administratorului sunt:

A) Să execute acte de procedură:

întocmire raport asupra cauzelor care au dus la încetare de plăți;

stabilirea datelor ședinței adunării creditorilor;

introducerea de acțiuni pentru anularea actelor debitorului, susceptibile de a prejudicia drepturile creditorilor;

sesizarea judecătorului sindic în legatură cu orice problemă de competența acestuia;

B) Să execute unele acte de gestiune asupra patrimoniului:

examinarea creanțelor;

menținerea sau denunțarea unor contracte;

recuperarea unor creanțe ale debitorului;

încheierea de tranzacții, descărcarea de datorii și renunțarea la garanții;

C) Să supravegheze toate operațiunile de gestionare a patrimoniului.

D) Să conducă activitatea debitorului în parte sau în totalitate.

E) Orice alte atribuții stabilite de judecătorul sindic.

Atribuțiile sunt stabilite de judecătorul sindic. În ceea ce privește răspunderile administratorilor, nu sunt prevazute expres de lege, aplicându-se cele de drept comun.

E. LICHIDATORUL

În varianta inițială a legii, judecătorul sindic avea posibilitatea de a propune tribunalului angajarea unui lichidator pentru a-l ajuta în conducerea operațiunilor de lichidare.

În prezent judecătorul sindic trebuie să desemneze un lichidator în toate cazurile în care s-a admis un plan de lichidare, sau s-a început procedura falimentului.

Lichidatorul poate fi persoană fizică sau juridică, iar condițiile pe care trebuie să le indeplinească sunt aceleași ca la administrator. Lichidatorul nu poate fi desemnat decât de judecătorul sindic. Acesta poate cere avizul consultativ al creditorilor, de regulă în cazul societaților mari, caz în care și costul retribuției lichidatorului poate fi destul de ridicată. Judecătorul sindic poate solicita mai multe oferte din partea lichidatorilor interesați, urmând a reține oferta cea mai avantajoasă ca raport calitate-pret.

În varianta inițială a legii, atribuțiile lichidatorului erau reglementate foarte sumar, deoarece el asista judecătorul sindic. În prezent, atribuțiile lichidatorului sunt asemanatoare cu cele ale administratorului, cu deosebirea că există atribuțiuni specifice derivate din vânzarea bunurilor.

Principala sarcină a lichidatorului constă în "vânzarea bunurilor din averea debitorului", vânzare care se desfășoară pe baza planului. Aceste vânzări trebuiesc aprobate de către creditori și judecătorul sindic și trebuiesc făcute pe bani gheață, sau cu plata în termen scurt.

Lichidatorul are urmatoarele atribuții:

A) Executarea activitaților de procedură:

întocmirea unui raport privitor la cauzele care au dus la încetarea de plăți;

aplicarea sigiliilor, inventarierea bunurilor și luarea de măsuri corespunzatoare de protecție;

examinarea creanțelor și formularea de obiecțiuni la acestea;

sesizarea judecătorului sindic pentru orice problemă care este de competența acestuia.

B) Executarea unor acte de gestiune patrimoniala, dată de către lege în mod expres în sarcina lichidatorului:

introducerea de acțiuni pentru anularea actelor frauduloase încheiate de debitor în dauna depturilor creditorilor;

menținerea sau denunțarea unor contracte încheiate de debitor;

urmărirea încasării unor creanțe ale debitorului, rezultate din operațiuni efectuate înaitea deschiderii procedurilor;

primirea plăților pe seama debitorului, și consemnarea lor în contul averii debitorului;

încheierea de tranzacții, descărcarea de datori și renunțarea la garanții reale;

Lichidatorul nu are, ca și administratorul atribuții de supraveghere, ci doar de conducere a activiții debitorului.

Conducerea activității debitorului implică participarea masivă și în profunzime a lichidatorului până la oprirea activității operaționale a debitorului, care poate dura ani de zile.

Oprirea activității de exploatare simplifică activitatea lichidatorului, care trebuie să asigure doar păstrarea și vânzarea activelor.

Judecătorul sindic, lichidatorul, trebuie să prezinte periodic rapoarte pe diferite tematici, lucrări speciale necesitate de vânzarea bunurilor (de ex. obținerea titlurilor de proprietate asupra bunurilor), delegarea unor competențe (dreptul de a dispune plăți din averea debitorului).

În conținutul legii pot fi indentificate și alte abilitări recunoscute lichidatorului, cum ar fi trimiterea unei notificări fiecărui creditor, prin care este înstințat asupra termenului limita pentru înregistrarea creanțelor la masa pasivă, sau obligația lichidatorului de a solicita notarului public ori instanței o lista cuprinzând sarcinile care grevează, ori întocmirea raportului final asupra lichidarii bunurilor din averea debitorului.

Mai trebuie precizat că, atunci când debitorul este o societate bancara, desemnarea lichidatorului se va face cu avizul obligatoriu al BNR

2.2. DEBITORUL

Întrega procedură clasică a falimentului se desfașoară în legatură cu persoana și patrimoniul debitorului aflat în stare de încetare a plăților. Potrivit art. 695 Cod Comercial "comerciantul care a încetat plățile pentru datoriile sale comerciale este în stare de faliment".

Așadar, numai comerciantul persoană fizică sau juridică poate deveni subiect pasiv al procedurii.

Legea conține unele reglementări greu de înțeles și aplicat privind rolul debitorului. Spre exemplu, când debitorului i s-a ridicat dreptul de a-și conduce activitatea, se cere opinia sa asupra vânzării unor bunuri imobile; ori debitorul, fiind reprezentat legal de lichidator, este greu de înțeles cum lichidatorul, care propune vânzarea, se va opune acesteia în calitate de reprezentat al debitorului. În timpul derulării procedurii falimentului, falitul poate fi chemat, citat și auditat, ori de câte ori este necesar.

Debitorul are urmatoarele drepturi:

– de a participa la inventar, și de-al semna;

– de a contesta creanțele;

– poate face obiecții la vânzarea bunurilor prin licitație sau prin vânzare directa;

– poate formula obiecții la raportul final;

– participă la ședințele în care se soluționează aceste obiecții.;

Deoarece debitorul nu-și mai conduce afacerile, el trebuie înlocuit cu o persoană abilitată, care să lucreze sub conducerea judecătorului sindic . Dar, dacă se consideră că interesul debitorului continuă să existe, și trebuie apărat, este necesar reglementarea clară și neechiovocă a modului de prezentare a acestuia în cazul în care i s-a ridicat dreptul de a-și conduce afacerile.

În cazul debitorului comerciant persoană fizică nu există nici o problemă, debitorul având o existență concretă; în cazul persoanelor juridice, se consideră a fi necesar delegarea unui reprezentant, care să-l reprezinte în toate fazele procedurii

2.3. PROCEDURA FALIMENTULUI

2.3.1. CEREREA INTRODUCTIVĂ

Legea 64/1995 prevede la art. 24 că procedura reorganizării judiciare și a falimentului poate fi declanșata printr-o cerere introdusa la tribunalul competent de către debitor, de creditori sau de CCIAT. Comparativ cu procedura anterioara, a fost eliminată posibilitatea tribunalului de a se autosesiza, și se acordă legitimare procesuala CCAIT , aceasta fiind de fapt o preluare a atribuțiilor unui organ al statului de un organism neguvernamental.

A. CEREREA INTRODUCTIVĂ A DEBITORULUI

Debitorul, persoană fizică comerciantă sau societate comercială, poate adresa tribunalului o cerere pentru deschiderea procedurii colective de insolvență, dacă se afla în situația de a nu mai putea "face față datoriilor sale exigibile cu sumele de bani disponibile”. Trebuie primită o cerere de declanșare a procedurii, dacă aceasta, deși nu a încetat plățile, face dovadă că acest eveniment se va produce cu siguranță.

Conform art. 26, lit.f, debitorul trebuie să anexeze la cererea introductivă și o declarație prin care-și arată intenția de a fi supus unei proceduri pe bază de plan. În cazul în care debitorul nu prezintă această declarație în termen de 10 zile, se consideră ca debitorul este de acord cu începerea procedurii falimentului.

Posibilitatea de a alege între reorganizare și faliment este bazată pe ideea că debitorul cunoaște cel mai bine șansele reale de redresare a afacerii sale. El trebuie să depună actele în termen de 15 zile de la primirea notificării, sau 10 zile de la deschiderea procedurii.

Debitorul poate solicita dreptul de reorganizare sau faliment, doar cu condiția de a nu mai fi depus o cerere similara în ultimii 5 ani. Un motiv ar fi acela de a descuraja debitorul care ar dori să tergiverseze plata datoriilor sale pe perioada de redresare.

Este interzisă propunerea unui plan sau accesul la procedura de reorganizare debitorilor condamnati definitiv pentru:

bancrută, gestiune frauduloasă;

abuz de încredere, fals , uz de fals;

înșelăciune ,delapidare.

Debitorul poate mandata prin procura speciala, un terț pentru efectuarea cererii introductive. Este recomandată verificarea terțului de către tribunal pentru a evita falsul.

Acte și documente ce însoțesc cererea introductiva sunt:

– bilanțul contabil;

– contul de profit și pierdere pe anul anterior;

– copii după registrele contabile curente;

– lista tuturor bunurilor debitorului;

– lista completa a creditorilor;

– lista asociațiilor cu răspundere nelimitată;

– declarația de reorganizare sau lichidare;

Nedepunerea tuturor actelor nu constituie un motiv de neprimire, dar poate deveni un impediment pentru admiterea cereri. Formal cererea se semnează de debitor sau de persoanele împuternicite.

B. CEREREA INTRODUCTIVĂ A CREDITORILOR

În temeiul dispozițiilor art. 29 din lege, orice creditor care are o creanța certă, lichidă și exigibilă, poate introduce la tribunal o cerere impotriva unui debitor care a încetat plățile de cel puțin 30 de zile.

Nu se vor admite creanțe afectate de modalitați, creanțe ale caror cuantum nu este bine precizat sau creanțe litigioase, a căror existență nu a fost stabilită printr-o hotărâre judecatorească definitivă. Termenul de 30 de zile nu este un termen de grație ci o componentă a condiției incapacității de plată.

Dat fiind faptul că, de regula, creditorii sunt primii interesați să obțină executarea creanțelor lor, este de presupus ca acestora le aparține, în cele mai multe cazuri inițiativa declanșării procedurii față de debitorul rău platnic.

Spre deosebire de cererea debitorului, creditorul nu trebuie să opteze pentru una din soluții, deoarece creditorii nu pot cunoaște cu exactitate situația economica și financiara a debitorului.

Pentru debitori, cerințele formularii cererii introductive ar fi :

-creanța să aibe o cauză comercială;

-creanța să fie certa, lichida și exigibila;

-debitorul să fi încetat plățile timp de cel putin 30 de zile de la data scadenței.

Cererea ar trebui să cuprindă denumirea și domiciliul parților, temeiul juridic al creanței și suma datorată de debitor.

C. CEREREA INTRODUCTIVĂ A CCIAT

CCIAT poate introduce cereri de declanșare a procedurii împotriva debitorilor, pe baza informațiilor de care dispune. Prin lege i se dă CCIAT dreptul de a cere dizolvarea oricărei societăți, în cazul în care societatea nu mai are organe statutare, dacă nu a depus timp de 3 ani consecutivi bilanțul, nu are sediul cunoscut sau asociații au disparut.

Experiența perioadei care a trecut de la înfințarea CCIAT arată că acestea nu constituie încă organizați reprezentative ale tuturor comercianților, și nu dispun de aparatul necesar pentru a prelua informațiile primite de la Oficiul Registrului Comerțului. În plus, foarte mulți comercianți nu sunt membri, deoarece structurile camerelor nu au dovedit întotdeauna eficiența asteptată de comerciant sub aspectul promovării intereselor lor de afaceri.

Deci, teoretic, putem asista la o cerere introductiva a camerei referitoare la un debitor nemembru al acesteia care a aibe ca principali creditori alți comercianți nemembri ai camerei. Unica cerința reglementată cu privire la CCIAT, pentru introducererea cererii împotriva unui debitor, este ca starea de încetare a plăților să fie notorie, adică vor fi cunoscute în mediul comercial.

După înregistrarea cererii introductive președintele tribunalului nominalizează de îndată judecătorul sindic și procedura urmeaza cursul prevazut de lege.

2.3.2. ADMINISTRAREA FALIMENTULUI

2.3.2.1. DESCHIDEREA PROCEDURII

Judecătorul sindic are dreptul de a hotărâ deschiderea procedurii pe baza cererii debitorului, a creditorilor sau a CCIAT.

În cazul în care cererea a fost introdusă de debitor, judecătorul sindic trimite notificări tuturor creditorilor și Oficiului Registrului Comerțului. În termen de 15 zile, creditorii notificati pot face contestații, iar aceasta opoziție este doar formala, ca urmare a timpului scurt. Soluționarea contestațiilor se va face în ședință.

În cazul în care judecătorul sindic confirmă cele prevazute în încheiere (prezentată în anexa nr. 1), respingând opoziția creditorilor, procedura continuă.

Dacă este admisă opoziția creditorilor, efectele ședinței vor acționa retroactiv, desfințandu-se încheierea de deschidere a procedurii.

Când cererea este introdusă de creditori, debitorul notificat are dreptul ca în 5 zile să facă contestații. O dată cu contestația, sau chiar după aceea, debitorul poate să solicite tribunalului obligarea creditorilor la depunerea unei cauțiuni de maxim 30% din valoarea creanțelor pentru plata eventualelor interese reclamate de debitor, în special dacă există dubii privind starea de încetare a plăților. Nedepunerea cauțiunii fixate de tribunal în termen de 5 zile, duce la respingerea cauțiunii.

În vederea solutionării contestației debitorului judecătorul sindic, în termen de 10 zile de la data înregistrării, trebuie să țină o ședință.

Dacă admite contestația debitorului judecătorul sindic va da o hotărâre de respingere a cererii creditorilor, care se afisează la ușa instanței.

Dacă judecătorul sindic stabilește că sunt îndeplinite condițiile necesare deschiderii procedurii, va respinge contestația debitorului și va da o sentință ce marchează deschiderea procedurii.

2.3.2.2. STABILIREA MASEI ACTIVE. SIGILAREA ȘI INVENTARIEREA BUNURILOR DIN AVEREA DEBITORULUI COMERCIANT

Averea debitorului cuprinde totalitatea bunurilor și drepturilor patrimoniale.

În noțiunea de bunuri se cuprind toate posturile ce figureaza în activul bilanțier:

imobilizări corporale (trenuri, clădiri , utilaje);

imobilizări necorporale (licențe , brevete);

titluri de participare;

stocuri, indiferent de stadiul procesului de fabricație;

disponibilități bănești;

Legea precizează că noțiunea de avere include și bunurile și drepturile dobandite de către debitor în cursul procedurii de reorganizare judiciară și faliment. Lichidarea privește bunurile din averea debitorului, în timp ce masa falimentului trebuie să fie stabilită atât pe baza elementelor de activ cât si a celor de pasiv.

În cazul în care debitorul nu oferă informații financiare cu privire la situația sa economică, în termen de 10 zile de la data introducerii cererii, este sancționat cu amenda, și lichidatorul poate angaja pe cheltuiala debitorului un expert contabil pentru a întocmi aceasta listă.

Sigilarea bunurilor ce cad sub incidența legii 64/1995, trebuie făcută "îndată ce este posibil, după deschiderea procedurii, urgent, dar ținând seama și de posibilitațile efective ale instanțelor".

Daca debitorul are bunuri și în alte județe, judecătorul sindic va notifica tribunalelor din județele respective cererea de sigilare a bunurilor.

Se pun sub sigilare urmatoarele catergorii de bunuri:

spațiile unde se află bunuri aparținând debitorului; sunt incluse și clădirile destinate producției care conțin mijloace fixe;

spațiile administrative, unde se păstrează registrele;

mărfurile și orice alte bunuri mobile;

actele debitorului;

Nu se sigilează bunurile care trebuie văndute imediat pentru a evita deteriorarea, registrele de contabilitate, cambiile și titlurile de valoare scadente în termen scurt și numerarul care trebuie depus la bancă.

Vânzarea unor bunuri înainte de afișarea tabloului creanțelor verificate are caracter de excepție și se justifică prin aceea că împiedică diminuarea averii debitorului.

Sumele de bani rezultate din vânzări se depun la o bancă comercială, în contul debitorului.

Judecătorul sindic și lichidatorul sunt obligați să acționeze și pentru conservarea drepturilor debitorului.

Urmatoarea operațiune este inventarierea, realizată de către lichidator. Inventarierea va fi realizată în cel mai scurt timp posibil. Prezența debitorului pe parcursul acestei etape nu este obligatorie decât dacă este solicitata de judecătorul sindic. Inventarierea bunurior trebuie să cuprindă toate componentele averii debitorului. Listele de inventariere trebuie să cuprindă descrierea bunurilor, cu specificarea elementelor de indentficare și cu indicarea valorii lor aproximative la data facerii inventarului.

Diferența dintre inventarierea prevazută de legea contabilității și cea în cazul lichidarii, derivă din starea patrimoniului debitorului. Prima are loc asupra bunurilor unei societăți în funcțiune, în care zilnic se desfașoara acțiuni ce ocazionează mișcări în gestiune.

Evaluarea este doar aproximativă, deoarece în scopul vânzării se va proceda fie la altă evaluare de către experti, fie se va proceda la o vânzare publică.

Dacă averea debitorului se poate inventaria într-o singură zi, de o singură comisie, bunurile sunt inventariate și apoi sigilate. Dacă operațiunile dureaza mai mult, se vor aplica mai întâi sigiliile, pentru a proteja averea .

Actul de inventar se va semna de către:

-lichidator;

-expert;

-debitor;

Semnătura debitorului are semnificația recunoașterii faptului ca nici un bun al său nu a fost omis.

2.3.2.3. STABILIREA MASEI PASIVE

Este o etapă esențială în derularea procesului falimentului, deoarece configurează cadrul în care se va desfăsura procedura.

Procedura începe cu o notificare trimisă creditorilor (prezentată în anexa nr. 2) de către lichidator, și are următoarele etape:

a) în termen de 30 de zile de la data deschiderii procedurii se vor declara creanțele, pentru a evalua situația debitorului;

b) dacă se trece la reorganizare se procedează la înregistrarea și verificarea creanțelor;

c) dacă începerea falimentului se produce după trecerea unei perioade în care planul de reorganizare s-a aplicat, dar fără rezultate, se va proceda la înregistrarea și verificarea creanțelor, declarația de creanțe de la data deschiderii procedurii de reorganizare neputându-se substituii acestei proceduri.

Lista creditorilor, ca element indispensabil al verifcării creanțelor, poate fi întocmita de un expert desemnat de lichidator să-l ajute pentru a suplini informațiile incomplete date de către debitor.

Pentru întocmirea listei complete, expertul contabil va folosi bilanțul, registrele contabile și orice alte documente ale debitorului. Dacă acstea sunt incomplete sau neținute la zi, expertul va folosi procedura confirmării soldului, atât pentru creditorii care figurează în contabilitate, cât și cei care, deși nu figurează cu creanțe, furnizează cu regularitate principalele bunuri și servicii debitorului.

Această listă trebuie să cuprindă:

numele sau denumirea creditorului și adresa;

suma creanțelor creditorilor;

cauza obligației debitorului (contractul);

eventualele drepturi de preferință;

Creanțele declarate sunt înregistrate într-un registru la grefa tribunalului, și are urmatoarele consecințe:

1. suspendarea prescripțiilor de la dată înregistrarii;

2. aparenta validitate a creanțelor înregistrate, ele fiind apreciate ca valabile și corecte atâta timp cât lichidatorul/debitorul sau alt creditor nu le contestă;

Toate aceste se probează prin copii de pe documetele care atestă existența creanței.

Un regim special au salariații, ale caror creanțe sunt considerate în grup prin înscrierea lor la valoare provizorie din contabilitatea debitorului.

În cadrul operațiunii de verificare a creanțelor trebuie avute în vedere câteva reguli:

1. creanțe constând în obligații care nu au fost determinate în valoare monetara sau a căror valoare este supusă modificării, vor fi calculate de către lichidator și înscrise în tabelul de creanțe la valoarea nominală.

2. creanța unui creditor cu mai multi debitori solidari este înscrisa la valoarea nominală, și va rămâne așa până va fi complet acoperită, fie în bunuri , fie în numerar.

3. o creanța plătită parțial de către un codebitor sau fidejuisor, anterior înregistrarii cererii, se înscrie în tabel numai pentru partea care nu a fost încasată.

Contestațiile formulate de lichidator, debitor sau creditori în legatură cu creanțele verificate se soluționează de către judecătorul sindic în termen de cel mult 20 de zile de la emiterea notificărilor către creditorii a căror creanțe au fost constatate. Tabelul de creanțe definitiv, înregistrat la tribunal, este afișat la ușa tribunalului, și va preciza suma, prioritatea și situația- garantată sau negarantată, a fiecărei creanțe.

O dată încheiată operațiunea verificării creanțelor, lichidatorul procedează la evaluarea măsurilor care vizează realizarea activului și plata pasivului. În acest scop, lichidatorul urmarește încasarea creanțelor debitorului și le consemnează în contul averii debitorului, și va proceda la lichidarea bunurilor din averea debitorului.

2.3.2.4. LICHIDAREA AVERII DEBITORULUI

Lichidarea averii debitorului se definește ca fiind aceea etapă a procedurii falimentului, în cadrul căruia elementele de activ patrimonial se transformă într-o valoare economică, o suma de bani, care este distribuită creditorilor , în vederea stingerii masei pasive.

Lichidarea bunurilor începe "de îndată, după afișarea tabelului cuprinzând obligațiile". Se efectuează de către lichidator sub controlul judecătorului sindic .

Practica procedurilor falimentare, a relevat o serie de dificultați legate de procedurile de valorificare prin vânzare a bunurilor debitorilor supuși executăii silite falimentare.

Aceste dificultăți își au originea atât în lipsa de claritate a unor dispoziții legale aplicabile, cât și în situația economică concretă, caracterizată printr-o abundența de oferte de bunuri industriale și agricole pentru care nu există cerere sovabilă.

Dar, din economia legii, și din evoluția reglementarilor se pot trage urmatoarele concluzii:

a) în faza de început a procedurii falimentului, înainte de afișarea tabelului de creanțe, vânzarea bunurilor se face doar prin excepție;

b) în principiu, lichidarea începe abia dupa afișarea tabelului "final", cuprinzând creanțele verificate și contestate, și se efectuează de către lichidator. În această perioadă judecătorul sindic are rolul de a verifica respectarea regulilor prevăzute de lege pentru lichidator. Judecătorul sindic nu poate cenzura vânzările pe baza unor aprecieri personale referitoare la preț, condiții de vânzare.

c) modalitățile de vânzare difera în funcție de natura si volumul bunurilor supuse vânzării:

-vânzarea bunurilor în bloc;

-vânzare separată, reglementată de art. 102;

-vânzarea bunurilor imobile, pentru care legea în prezent nu prevede reglementari distincte.

VÂNZAREA ÎN BLOC

Este modalitatea de elecție în caz de necesitate sau de utilitate invedenată. Pentru vânzarea în bloc, judecătorul sindic este abilitat să desemneze un expert sau o comisie formată din 3 experti care, în termen de cel mult 30 de zile, vor depune un raport, care va indica, descrie și evalua bunurile, cu menționarea sarcinilor ce le grevează și propunerea modalitaților de vânzare.

Dacă judecătorul sindic acceptă raportul, îl va supune votului adunării creditorilor. Avizarea favorabilă de către aceștia îl îndriduie pe judecătorul sindic să dispună, prin încheiere , lichidatorului să efectueze actele și operațiunile de lichidare.

Formularea unor obiecțiuni asupra conținutului raportului are drept consecință restituirea la comisia experților, care are obligația de-al reface în termen de 15 zile. Aprobarea raportului de către judecătorul sindic, conferă documentului autoritatea actului procedural care concretizează hotărârea instanței.

VÂNZAREA DIRECTĂ

În conformitate cu dispozițiile art. 102, vânzarea directă cu referire specială la imobile, se va putea realiza în urma propunerii lichidatorului. Propunerea este fundamentată pe datele de indentificare a imobilului, prin situația de pe teren, și datele din registrele de publicitate imbiliară ori carte funciară, și este notificată debitorului și creditorilor cu garanții reale asupra bunului.

Aceștia pot formula obiecții în termen de 10 zile de la primirea notificării. Obiecțiile sunt analizate de judecătorul sindic în termen de 15 zile într-o ședință.

Actul procedual prin care judecătorul sindic soluționează obiecțiunile este sentința pe care o pronunță și care va fi notificată lichidatorului, debitorilor și creditorilor. Totodată se va practica și publicitatea fie prin afișare la imobilul care trebuie vândut, fie publicare în 2 ziare locale.

Deși din punct de vedere legal, acestă publicitate nu are nici o noimă, pentru că nu exista cale de atac asupra recursului contra sentinței, din punct de vedere comercial, ca modalitate de obținere a celui mai bun preț, este perfect justificată.

Vânzarea se efectuează la 20 de zile de la data ultimei publicații în ziar. Nerespectarea acestui termen este sancționată cu nulitatea.

Promisiunea de vânzare-cumparare încheiată cu primul acceptant conține, ca dovadă a seriozității cumparatorului, clauza depunerii unui avans (25-30%). Terții care supraofertează trebuie să depună, pentru identitate de rațiune, o garanție în același procent din prețul superior oferit. În cazul în care apar doua sau mai multe supraoferte egale, lichidatorul poate organiza o licitație. Sumele obținute din vânzare sunt depunse într-un cont deschis la o bancă comercială.

Dupa transformarea în bani a tuturor bunurilor și drepturilor de creanță ale debitorului, judecătorul sindic va putea proceda la executarea silită în cazul asociațiilor cu răspundere nelimitată.

2.3.2.5. DISTRIBUIREA SUMELOR REZULTATE ÎN URMA LICHIDĂRII

Operațiunile de distribuire se desfașoară succesiv, prin distribuiri parțiale, și se încheie printr-o distribuire finală realizată pe baza raportului final al judecătorul sindic.

Periodic, la intervale de 3 luni, lichidatorul prezintă judecătorulului sindic raportul asupra fondurilor obținute prin lichidare și din încasarea creanțelor și planul de distribuire între creditori.

Conform art. 107, planul de distribuire se înregistrează la grefa tribunalului și se notifică creditorilor. Obiecțiunile se fac în termen de 10 zile de la notificare. Acestea sunt soluționate într-o ședință, soluție care se consemnează în sentința pronunțată de judecătorul sindic.

Cu ocazia distribuirii sumelor rezultate din lichidare, trebuie avute în vedere urmatoarele reguli:

A) Creanțele vor fi plătite dupa cum urmează:

taxe , timbre și orice alte cheltuieli aferente procedurii, plata salariilor persoanelor angajate (prevazută în planul de reorganizare sau lichidare);

creanțe privind credite cu dobânzile aferente acordate de banci în perioada de reorganizare;

creanțe izvorate din contracte de munca, pe cel mult 6 luni anterioare;

creanțele statului (impozite, taxe , amenzi);

creanțe garantate cu garanții reale;

creanțe izorate din contracte de întreținere;

creanțe reprezentând sume stabilite de judecătorul sindic pentru întreținerea debitorului persoană fizică și a familiei acestuia.

B) Fondurile obținute din vânzarea bunurilor constituite ca ipoteci sau ca alte garanții reale în favoarea creditorilor vor fi distribuite astfel:

taxe, timbre și orice alte cheltuieli aferente vânzarii bunurilor respective;

creanțele creditorilor garanți (capital plus dobânzi);

creanțele garantate pot participa la orice distribuire de sume, efectuate înaintea vânzării bunului supus garantiei;

C) Sumele de distribuit între creditorii având același rang de prioritate se acordă proporțional cu suma alocată.

D) Veniturile obținute din administrarea clădirilor și a altor bunuri vor fi depuse în contul averii debitorului și vor fi împărțite creditorilor.

E) Creanțele sub condiție precum și cele nescadente la data înregistrării cererii introductive sunt îndreptățite să participe la distribuiri de sume.

F) Nu vor participa la distribuiri de sume creanțele care la data înregistrării raportului final al lichidatorului vor fi sub condiție.

Fondurile rămase în urma distribuirii finale și nereclamate în termen de 90 de zile se depun la bancă, iar extrasele de cont care confirmă aceste sume se depun la tribunal.

Aprobarea raportului final de către judecătorul sindic, precum și depunerea sumelor nereclamate la bancă, îndreptațește pe lichidator să solicite, prin cerere, judecătorului sindic să dea o încheiere de închidere a procedurii.

2.4.2.6. ÎNCHIDEREA PROCEDURII FALIMENTULUI ȘI EFECTELE ÎNCHIDERII

În urma aprobării raportului final, care succede distribuirea averii debitorului și depunerea fondurilor nereclamate la bancă, lichidatorul adreseaza judecătorului sindic o cerere.

Judecătorul sindic dă o încheiere de închidere a procedurii care se comunică în scris debitorului, tuturor creditorilor și CCIAT.

Cei interesați au dreptul să formuleze obiecțiuni în termen de 10 zile de la primirea notificării, acestea fiind soluționate de judecătorul sindic în termen de cel mult 30 de zile.

Încheierea procedurii mai poate avea loc:

a) în orice stadiu al procedurii prin încheierea dată de judecătorul sindic, în cazul în care se constată că bunurile existente nu sunt suficiente pentru a acoperii cheltuielile administrative;

b) înaite de lichidarea în întregime a bunurilor din averea debitorului, dacă creanțele au fost acoperite complet;

Ca urmare a hotărârii judecătorul sindic de închidere a procedurii, efectul este de descărcare a judecătorul sindic, a administratorului și lichidatorului de îndatorii și responsabilități.

CAPITOLUL 3.

REORGANIZARE SAU LICHIDARE?

3.1. REORGANIZAREA

Redresarea debitorului comerciant persoană juridică sau persoană fizică, desemnează un ansamblu de măsuri și operațiuni menite să asigure supraviețuirea debitorului în viața comercială, să propulsezeze activitatea sa economică și să-i permită relansarea .

Procedura reorganizării judiciare este mult mai sumar reglementată comparativ cu restructurarea societățiilor cu capital de stat și regiilor autonome, pentru care actele normative prevăd măsuri concrete, de ex. acordarea de credite în condiții avantajoase, amânarea și reducerea datoriiilor față de stat.

Amendarea legii 64/1995 prin dispozițiile Ordonanței de Urgența nr. 58/1997 și ulterior ale legii 99/1999, a adus o mai mare claritate în organizarea procedurii de reorganizare judiciară și a falimentului, comparativ cu cea inițială.

Din pespectiva actualei reglementări, distingem două sensuri ale termenului de reorganizare:

– sensul larg, care se referă atât la continuarea activității pe bază de plan, cu o structură a afacerii aproximativ identică, dar și la ipoteza lichidarii unor bunuri ale debitorului;

– sensul restrâns, care se referă strict la redresarea pe bază de plan, plan care se referă la întreaga activitate a debitorului.

3.1.1. PLANUL DE REORGANIZARE JUDICIARĂ

Legea 65/1995 reglementează destul de sumar conținutul planului de reorgaizare. Acesta face obiectul art. 60-63 din lege. Proiectul planului de reorganizare trebuie să arate perspectivele de redresare ale debitorului în raport cu posibilitățile sale , cu mijloacele financiar mobilizabile.

O componentă principală a planului de reorganizare judiciară se referea la viitorul personalului angajat al debitorului, inclusiv la măsurile de reorientare profesională în cazul restrângerii numarului de personal.

Se consideră indispensabile pentru întocmirea planului de reorganizare judiciară analizarea urmatoarelor aspecte:

trecutul recent al întreprinderii, care nu trebuie sa fie catrastrofal, deci să poata duce la opinia că întreprinderea este redresabilă;

viitorul care trebuie apreciat strict pe baza unor conturi previzionale, estimari atât a profitului cât și a excedentului de trezorerie;

prezentul, respectiv perioada scursă de la declanșarea procedurii, când datoriile sunt înghețate;

Din dispozițiile legii, se pot indentifica trei tipuri importante de prevederi care trebuie să le conțină orice plan de reorganizare judiciară.

A. PREVEDERI FINANCIARE

Principalele prevederi sunt condiționate de aspectele economice, și în primul rând de analiza previziunilor de evolutie bazate pe contul de profit și pierdere și o situație a fluxurilor de numerar.

În prima etapa se întocmește un tablou previzional de producție și vânzări pe perioada următoare, pe baza analizei cererii solvabile a pieței, apoi se întocmeste un cont de profit și pierdere previzional, pe baza analizei nivelurilor costurilor din perioada anterioară.

În ultima etapa se întocmește un tablou previzional al fluxurilor de numerar, pe baza celor doua situații anterioare, și alte informații suplimentare rezultate din vânzări de active, noi investiții, variația fondului de rulment.

Cash-flow-ul este un instrument de apreciere a sanătății unei societați, alături de bilanț și contul de profit și pierdere.Previziunile întocmite trebuie să țină seama de principiul prudentei și de cel al imaginii fidele.

Planul mai trebuie să prevadă și "modalitațile de lichidare a pasivului", care se concretizează în precizarea termenelor la care se vor plăti datoriile către creditori.

În situația actuala a României, caracterizată de o puternică inflație, amânarea termenelor de plată a creditelor se poate accepta, doar prin calcularea indexarii creanțelor la rata inflației, sau adaugării de dobânzi.

Planul de reorganizare judiciară trebuie să prevadă și propunerile de reducere a creanțelor.

O prevedere financiara importanta este conținută la art. 62, prin includerea în plan a posibilității de creștere a capitalului social. Majorarea capitalului este deseori un mijloc eficace de a procura resurse fnanciare suplimentare. La creșterea de capital pot participa și creditorii, prin transformarea creanțelor acestora în participații la capital.

B. PREVEDERI REFERITOARE LA MANAGEMENT

Conform art.63, planul poate prevedea înlocuirea unuia sau mai multor conducători ai debitorului, în special când se dorește angajarea răspunderii lor pentru o parte din pasivul social.

Instanța poate decide și suspendarea dreptului de vot pentru conducătorii debitorului care posedă acțiuni, pentru a beneficia de o atitudine corectă a conducerii pe timpul procedurii; în acest caz se numește un mandatar care să exercite dreptul de vot.

C. PREVEDERI SOCIALE

O măsură inevitabilă pentru supraviețuirea debitorului este reducerea costurilor salariale. În acest caz, planul de reorganizare judiciară trebuie să indice măsuri pentru reorientarea profesională a personalului.

Planul de reorganizare judiciară depus trebuie adus la cunostinta tuturor celor interesați. Planul admis va fi publicat în Monotorul Oficial, partea a IV, precizând persoana care l-a propus, data și procedura de votare admisă. Daca planul depașește 100 de pagini, judecătorul sindic poate aproba publicarea doar a unui extras.

În termen de 30 de zile de la publicare, judecătorul sindic va ține o ședința la care pot participa toți creditorii debitorului, în vederea aprobării.

Pentru aprobarea prin vot, legea cere doar majoritatea absolută a valorii creanțelor.

Atribuția confirmării planului revine doar judecătorul sindic. Pentru confirmare, acesta va verifica dacă din punct de vedere formal, sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege.

Dacă nu a fost confirmat nici un plan, judecătorul sindic nu poate impune unul, ci este obligat să procedeze la declașarea falimentului.

Hotărârea de confirmare reintra în viguare la data pronunțării ei.

Un efect al confirmării planului este plata remunerațiilor personalului angajat în fazele anterioare procedurii.

În ceea ce privește persoanele ce pot propune planul, pentru ca acesta să-și atingă scopul, legea limitează cercul persoanelor, la acele care cunosc situația debitorului sau sunt interesate ca acestea să fie valorificate cât mai bine.

Acestea pot fi : debitorul, cu unele restricții, asociații, creditorii.

3.1.2. APLICAREA PLANULUI DE REORGANIZARE

În această etapă, obligația de bază a debitorului este să pună în aplicare planul confirmat de judecătorul sindic fără întârziere. În ceea ce privește durata reorganizării, în legea română nu este prevăzut un termen maxim pentru planul de reorganizare. În mod normal, acest plan se întinde pe cât mai mulți ani, pentru a asigura plata eșalonata a pasivului, fără a epuiza resursele financiare ale debitorului.

Pe perioada reorganizării, activitatea debitorului este condusă de persoanele legal împuternicite. În art. 71 se prevede că, dacă debitorul și-a declarat intenția de reorganizare și planul este confirmat el își poate conduce activitatea în continuare și administra singur averea sub supravegherea administratorului.

Dacă cererea introductivă și planul de reorganizare au aparținut creditorilor, se pune problema adminisabilității dreptului debitorului de a-și conduce afacerea.

Legea română nu impune prezența unei persoane specializate în conducerea debitorului, alta decât organele acestuia, ci doar supravegherea de către administrator, care poate fi numit și la solicitarea creditorilor.Legea conferă administratorului, sau oricărui creditor dreptul de a solicita în scris începerea procedurii falimentului, dacă debitorul nu respectă planul confirmat.

La primirea cererii, judecătorul sindic poate constata redersarea activității și creșterea cuantumului sumelor ce vor fi distribuite creditorilor. Redresarea activității se refera la creșterea vâzărilor, vânzarea unor active la o valoare superioară celei estimate, încheierea unor contracte ferme, realizarea de profit superior celui prevazut.

Toate acestea pot îndreptății judecătorul sindic la prelungirea perioadei de reorganizare pentru o durata de cel mult un an.

Aprobarea continuării activității în condițiile în care debitorul s-a abătut de la plan, echivalează cu aprobarea modificarii planului confirmat inițial. În cazul în care se constată că planul de reorganizare nu mai poate fi aplicat, se va aplica procedura falimentului.

În vederea cunoașterii permanente a rezultatelor reorganizării, judecătorul sindic va primi lunar rapoarte din partea administratorului desemnat.

La finele fiecărui trimestru se va ține o ședință cu toți cei interesați pentru a se asculta raportul și darea de seama contabila. La fiecare 60 de zile, creditorii se pot opune la continuarea activității, doar dacă se înregistrează pierderi.

3.1.3. CAZURI DE DECĂDERE DIN DREPTUL DE A CERE CONTINUAREA ACTIVITĂȚII

Procedura reorganizării debitorului în scopul continuării activității, redresării acestuia și plata pasivului său este benficiul sau șansa ce i se acordă de a nu dispare din punct de vedere juridic din circuitul comercial.

Prima situație reglementată de legea 64/1995 privind decăderea debitorului din dreptul de a cere reorganizarea este cea reglementată de art. 23, potrivit căruia nu vor mai fi primite la tribunal cererile de reorganizare ale debitorilor care în ultimii 5 ani au mai facut o astfel de cerere sau au facut obiectul unei astfel de cereri introduse de creditori.

Sancțiunea decăderii din dreptul de a mai cere reorganizare este una de drept procesual, așa încât, prin respectiva sancțiune se stinge insăși dreptul de a mai face o cerere de reorganizare.

Cea de-a doua situație este prevăzuta în art. 55, potrivit căruia, declarația debitorilor persoane fizice cu privire la intenția de reorganizare, nu va fi acceptată, dacă acești debitori au fost în ultimi 5 ani condamnați definitiv pentru: bancrută frauduloasă, infracțiune împotriva proprietății private sau publice, fals, mărturie mincinoasă.

Rațiunile pentru care legiuitorul a instituit decăderea din dreptul de a beneficia de o cerere de reorganizare a unui debitor persoană fizică , a fost aceea că numai un debitor persoană fizică poate fi condamnat pentru anumite infracțiuni.

3.2. LICHIDAREA JUDICIARĂ SAU FALIMENTUL

În forma inițială, legea 64/1995 reglementă reorganizarea judiciară și lichidarea judiciară. Ca urmare a modificărilor aduse în 1997 și 1999, termenul de lichidare judiciară a fost înlocuit cu faliment, într-u cât s-a considerat că reorganizarea conține și lichidarea unor bunuri din averea debitorului, pe bază de plan.

3.2.1. PLANUL DE LICHIDARE JUDICIARĂ

Asemenea planului de reorganizare, este reglementat de lege destul de sumar, facându-se precizare în art. 65 din legea 64/1995.

Proiectul planului de lichidare cupinde măsuri și obiective mai concrete; în principal este necesară estimarea valorilor ce pot rezulta din vânzarea unor bunuri din averea debitorului, pentru a putea aprecia modul în care pasivul va putea fi acoperit.

De asemenea, planul tebuie să ofere o comparație cu sumele prevăzute din lichidarea falimentara, în scopul luării unor decizii.

Fiabilitatea cifrelor avansate în planul de lichidare este dependentă de tipul de bunuri pe care le deține debitorul. Dacă deține valori mobiliare cotate la bursă, cu un curs constant, evaluarea este destul de facilă. Pentru activele fixe și creanțele aferente clienților rău platnici, este foarte dificilă atașarea unor valori probabile de vânzare.

Principalele mențiuni pe care planul de lichidare trebuie să le conțina sunt:

* plata și garantarea creanțelor pe fiecare categorie legală de furnizor;

* descărcarea de datorii a asociaților responsabili nelimitat și solidari;

* evidența cesionării unei parți din averea debitorului;

* perspectivele locurilor de muncă;

* susținerea financiară a planului;

* posibilitatea efectuării lichidării pe bază de plan de către însuși debitorul;

Publicarea, acceptarea și confirmarea planului de lichidare se efectuează în aceleași condiții prevazute la planul de reorganizare judiciara.

3.2.2. APLICAREA PLANULUI DE LICHIDARE JUDICIARĂ

Procedura legii 64/1995 debutează de regula prea târziu, la un moment în care situația economică și financiară a debitorului este marcată de numeroase dezechilibre, manifestate prin încetarea de plăți.

Datorită problemelor de fond cu care se confruntă debitorul în cele mai multe cazuri în care se deschide procedura reorganizării judiciare și a falimentului, finalul va consta în faliment, fie ca este declarat de la începutul procedurii, fie survine pe parcurs, prin eșecul reorganizării.

Elementul fundamental de care depinde aplicarea eficiența în practica a prevederilor legii, îl constitue corecta apreciere a a planurilor de reorganizare. Dacă toți factorii care "filtrează prevederile planului, respectiv adunarea creditorilor, judecătorul sindic, experții și tribunalul vor estima corect șansele de supraviețuire" ale debitorului, vom asista la foarte puține planuri de reorganizare eșuate, care se transformă în proceduri de faliment.

În forma inițială a legii, procedura lichidării judiciare se putea declansa chiar în faza cererii introductive, dacă "debitorul iși manifesta intenția de a intra în lichidare judiciară".

În redactarea actuală a legii, art. 77 prevede urmatoarele cazuri în care se aplică procedura falimentului.:

a) în faza de "observație", mai exact de confirmare a planurilor, dacă ele nu au fost propuse sau confirmate.;

b) în condițiile pierderii continue din averea debitorului sau lipsa probabilităților de realizare a unui plan rațional de activitate;

c) în faza de reorganizare, la cererea administratorului și creditorilor, motivată de neconformarea debitorului la prevederile planului;

Începerea falimentului nu ocazionează darea unei hotărâri de deschidere a proceduri. Există anumite referiri în textul legii care prevăd că judecătorul sindic să dea o hotărâre care să marcheze începerea falimentului.

Legea impune la art. 85 că judecătorul sindic să notifice începerea procedurii de faliment tututror celor interesați. O dată cu începerea procedurii falimentului, societatea debitoare este dizolvată, și apar o serie de probleme în ceea ce privește conducerea și reprezentarea societații.

Deși conducerea este preluată de lichidator, debitorul rămâne totuși în procedură, având drepturi în nume propriu.

Se întocmește un bilanț al debitorului, care delimitează din punct de vedere al situației financiare, perioada de gestiune aflată sub responsabilitatea acționarilor, de cea aflată sub resposabilitatea lichidatorului. Se întocmește și un proces verbal de predare primire a gestiunii debitorului de către lichidator. Gestionarii vor rămâne în funcție, până la predarea gestiunii lor, care se face pe bază de inventariere totală.

Societatea în lichidare nu poate începe operațiuni noi, doar:

dacă există posibilitatea valorificării superioare a unei producții în curs de execuție, lichidatorul va continua exploatarea în acest scop;

dacă pentru valorificarea unor materiale există o posibilitate de vânzare a acestora în stare prelucrată, lichidatorul poate face aceste operațiuni, cu condiția ca prețul să fie superior;

pentru acoperirea cheltuielilor de lichidare, societatea poate pune în funcțiune parțial anumite echipamente. În ceea ce privește evaluarea bunurilor, acestea sunt evaluate la valoarea estimată de lichidare , de vânzare forțată, drept pentru care lichidatorul este obligat să țină registrele contabile la valoarea reală, estimată pentru vânzare

Totodată nu se întregistrează amortizarea pentru imobilizari, deoarece nu exista perspectiva ca aceste sume să serveasca în viitor la achiziția altor mijloace de producție.

3.3. ÎNCHEIEREA PROCEDURII REORGANIZĂRII JUDICIARE ȘI A FALIMENTULUI

Planul confirmat de lichidare poate fi considerat îndeplinit, atunci când s-au plătit toate obligațiile debitorului. Nu același lucru se poate spune și despre planul de reorganizare, acesta poate prevedea termene de eșalonare a plății pasivului pe perioade lungi de timp.

Prin lege nu este prevazută o limită de timp pentru reorganizare, ci pentru supravegherea de către adiministrator, și de aceea este posibil ca la un plan probat pe mai mulți ani să se solicite închiderea procedurilor dacă debitorul nu respectă prevederile. De asemenea, procedura pe baza de plan va fi închisă și ca urmare a cererii celui care a propus planul.

Ceea ce se urmarește este ca debitorul să continue să se conformeze planului, respectiv să facă plățile către creditor în cuantumul și termenele prevăzute de lege.

Dacă judecătorul sindic aprobă un plan de reorganizare dar ulterior decide începerea procedurii falimentului, închiderea falimentului va coincide cu încheierea lichidarii.

La cererea administratorului, lichidatorului, din proprie inițiativă, judecătorul sindic poate da o hotărâre de închidere a procedurii.

Oricare dintre creditori are dreptul să formuleze obiecții în termen de 10 zile.

În aceasta fază, creditorii pot avea interes să ceară continuarea procedurii doar în ipoteza în care astfel se vor putea valorifica alte bunuri sau creanțe cu cheltuieli aferente de valoare mai mică, astfel încât masa credală să crească.

Judecătorul sindic solutionează toate obiecțiile într-o ședință convocata în cel mult 30 de zile de la trimiterea notificării.

Hotărârea judecătorul sindic de închidere a procedurii duce la descărcarea judecătorul sindic, a administratorului sau lichidatorului de îndatoriile si responsabilitațile lor.

În ceea ce priveste debitorul, art. 123 prevede descarcarea lui de datoriile anterioare începerii procedurii, cu excepția bancrutei frauduloase și transferurilor frauduloase efectuate înaintea începerii procedurii.

3.4. RĂSPUNDEREA MEMBRILOR ORGANELOR DE CONDUCERE

În privința persoanelor ce pot fi acționate, legea indică cu titlu exeplificativ, pe administratori, directori și cenzori.

În principiu, răspunderea poate fi atrasă numai în sarcina conducătorilor în exercițiu la dată încetării plăților; aceasta soluție este excesiv de severa împotriva celor numiți recent în funcții de conducere, care pot dovedii ca faptele generatoare ale insuficienței de activitate nu sunt legate de gestiunea lor.

Deși cenzorii nu sunt conducători, prin obligațiile legale ce le au, trebuie să sesizeze erorile grave de gestiune care duc la încetarea de plăți, și ca urmare, pot fi trași la răspundere.

Spre deosebire de legea franceză, legea noastră nu pune expres condiția existenței unui prejudiciu. Prin urmare, se consideră că și dacă situația societății debitoare se redresează prin încasarea unor creanțe, vânzarea unor produse, responsabilitatea organelor de conducere rămâne angajată.

Art. 124 limitează cazurile de responsabilitate la comiterea urmatoarelor fapte:

folosirea bunurilor sau creditele societății în folos propriu;

efectuarea de acte de comerț în interes personal, cum ar fi contracte dezavantajoase cu terți comercianți, nedepunerea bilanțului pentru salvarea veniturilor proprii din salarii, etc..

neținerea regulată a contabilității sau a unei evidențe fictive;

deturnarea sau ascunderea activului;

procurarea de fonduri pentru societate prin mijloace dezavantajoase;

efectuarea unor plăți diferențiale;

Prejudiciul teoretic constând în faptul atingerii în încetarea de plăți, instanța trebuie să găsească legatura dintre una din faptele enumerate și fenomenul obiectiv al lipsei lichidității debitorului

RĂSPUNDEREA PENALA

Săvârșirea unor fapte cu pericol social ridicat, a unor infracțiuni, atrage răspunderea penala a persoanelor vinovate. În afara răspunderii patrimoniale, persoanele cu funcții de conducere pot răspunde și penal dacă acestea întrunesc trasăturile constitutive ale operațiunii.

Legea 31/1990 instituie infracțiunea de bancrută frauduloasă (art. 208), pentru care este stabilită pedeapsa între 3 si 12 ani.

Faptele care constituie latura obiectivă a infracțiunii de bancrută frauduloasă sunt

falsificarea, sustragerea sau distrugerea evidențelor societății;

ascunderea unei parți din activul societății;

înfățișarea de datorii inexistente;

prezentarea în situațiile financiare a unor sume nedatorate.

Aceste fapte trebuie să fi fost săvârșite în scopul diminuării aparente a valorilor activului.

La lit. b a art. 276 din legea 31/1990 se caracterizează drept bancrută frauduloasă înstrăinarea în frauda creditorilor a unei părți însemnate din activul societății.Această faptă constituie infracțiunea de bancrută frauduloasă numai în caz de faliment a societații.

Explicația diferenței dintre cele doua categorii de infracțiunii este posibilitatea de a se înlătura efectele faptelor prevăzute la lit a , care nu s-au materializat în diminuarea definitivă a patrimoniului sociatății.

3.5. MENȚIUNI CE TREBUIESC ÎNREGISTRATE LA REGISTRUL COMERȚULUI

Deși în mod principal, aplicarea asupra unui debitor a oricărei dintre procedurile reglementate de legea 64/1995 implică de cele mai multe ori o serie de operațiuni economice, organizatorice și juridice, legea nu conține decât o singura dispoziție expresă cu privire la înregistrarea vreunui act juridic la Registrul Comertului unde este înmatriculat comerciantul.

Astfel, în urma înregistrării cererii debitorului, a necontestării cererii creditorilor ori a respingerii, tribunalul va notifica aceasta creditorilor și Oficiului Registrului Comerțului unde debitorul este înmatriculat pentru efecuarea mențiunilor,.

Ceea ce se înregistrează în Registrul Comerțului, este încheierea instanței judecătorești, care constată faptul și momentul îndeplinirii condițiilor legale pentru continuarea procedurii de reorganizare sau lichidare judiciară.

Înscrierea unei mențiuni în Registrul Comerțului cu privire la un anumit act sau faptă juridică intervenită în viața debitorului este o obligație profesională a acestei categorii de subiect de drept, iar neîndeplinirea poate fi sancționată judiciar cu amendă civila, și actul respectiv nu mai poate deveni opozabil terților.

Legea 64/1995 a desfințat o instituție, cea a falimentului și a înlocuit-o din rațiuni specifice economiei romanești de piața aflată în proces de tranziție, cu altele diferite: reorganizarea și lichidarea judiciară, care fără a se confunda cu falimentul au mule asemănări, mai ales de scop.

Înscrierea încheierii prin care se notifică continuarea procedurilor în Registrul Comerțului, la rubrica potrivită, în raport cu natura juridică a împrejurarilor avute în vedere, este o cerința de legalitate a unei astfel de mențiuni, și care trebuie avută în vedere de către instanța de judecata care pronunță încheierea, precum și de personalul Oficiilor Registrelor Comerțului, cu ocazia efectuării înregistrarile aferente.

Notificarea mai sus menționată nu este singura mențiune ce trebuie înregistrată la Registrul Comerțului, chiar daca legea nu conține prevederi exprese în acest sens

Astfel, este de principiu, să se înregistreze la Registrul Comerțului toate actele și faptele produse în cursul și la încetarea comerțului desfășurat, care își are rațiunea în nevoia de a asigura securitatea circuitului juridic comercial.

Pe lângă încheierea tribunalului prin care se numește administratorul și/sau lichidatorul (la rubrica administrator) se vor inregistra și:

lista specimenelor de semnatură;

încheierea tribunalului prin care dispune înlocuirea mai multor conduători ai debitorului și/sau suspendarea drepturilor de vot pentru conducători;

numirea unui mandatar care să exercite dreptul de vot în locul conducătorilor, înregistrări efectuate la sesizarea tribunalului sau judecătorulului sindic;

modificările actelor constitutive ale debitorului ca urmare a majorării de capital, înregistrate la cererea administratorilor;

încheierea prin care se cererea de către comitetul creditorilor sau CCIAT sa se ridice drepturile debitorului de a-și conduce activitatea;

încheierea privind dizolvarea societății;

hotărârea tribunalului prin care s-a decis începerea procedurii de lichidare judiciara.

CAPITOLUL 4.

ASPECTE CONTABILE ȘI FISCALE PRIVIND LICHIDAREA SOCIETĂȚILOR COMERCIALE

Lichidarea societăților comerciale, indiferent de cauzele lichidarii, generează o succesiune de operațiuni care trebuie înregistrate în contabilitate.

În optica normalizatorilor contabili români, operațiile ocazionate de lichidarea societaților comerciale sunt contabilizate ca și în ipoteza continuarii activității întreprinderii. Astfel, o vânzare de mijloace fixe este contabilizată ca o operatiune excepțional, o vânzare de marfuri va fi tratată ca o operațiune de exploatare.

Rezultatul lichidării (profit sau pierdere) este determinat prin preluarea veniturilor și cheltuielilor aferente lichidarii de către contul de profit și pierdere.

Relația dintre societatea aflată în lichidare și acționari sau asociați este reflectată de contul 456”Decontări cu asociații privind capitalul”. Situația determinării activului net are are același conținut cu cel determinat în cazul operațiunilor de fuziune.

Constatăm că normele contabile nu realizează o amenajare a planului de conturi general cu structuri contabile care să reflecte specificitatea operațiunilor de lichidare și nici nu fac disticție între noțiunile de "rezultatul lichidarii" și "caștigul din lichidare", acesta din urma fiind influențat de capitalul social amortizat (cf. art. 103 din legea 31/1990 societatea își poate dobândi propriile acțiuni, a căror valoare nu poate depăși 10% din capitalul social subscris, din beneficiile distribuite și din rezervele disponibile).

Sub raport fiscal, societatea supusă lichidării trebuie să calculeze, să rețină și să verse la buget impozite pe profit și divident și orice alte impozite, taxe, contribuții datorate în urmatoarele cazuri:

pentru profitul obținut din operațiunile de lichidare;

pentru capitalul social majorat prin utilizarea unor elemente de capitaluri proprii (diferențe de reevaluare);

pentru elementele de activ net, constituite din profitul brut potrivit prevederilor legale (rezerve legale, reducerea cu 50% a impozitului aferent profitului reinvestit);

pentru sumele înregistrate pe cheltuieli, reprezentând provizioane reglementate și provizioane pentru riscuri și cheltuieli;

pentru elemente componente ale activului constituite în conformitate cu prevederile legale, fără ca sumele cuprinse în capitaluri să fi fost evidențiate în prealabil la venituri;.

În privința taxei pe valoarea adaugată, intervine urmatoarea particularitate: după încheierea lichidarii societații în nume colectiv, în comandită simplă sau SRL, repartizarea activului net între asociați nu intra în sfera de aplicare a taxei pe valoarea adaugată, dacă pentru bunuri nu s-a exercitat dreptul legal de deducere.

4.1. ASPECTE CONTABILE REFERITOARE LA OPERAȚIUNILE EFECTUATE ÎN CAZUL FALIMENTULUI

Operațiunile efectuate în cazul falimentului sunt cele prevăzute în capitolul 2 al acestei lucrări. În cazul societăților la care statul sau o autoritate a administrației publice locale deține cel puțin 50%+1 din capitalul social, lichidarea se supune normelor prevazute în OUG nr. 88/1997 privind privatizarea societăților comerciale, modificată prin titlul I al legii 99/1999. Aceste aspecte particulare definesc mai degrabă partea de management a lichidarii, consemnările în contabilitate fiind asemanatoarea cu cele de la lichidarea obișnuita. Se remarcă totusi rolul cenzorilor acestor societăți în procesul de lichidare, ei având obligația de a întocmi o serie de rapoarte cu privire la datoriile restante, ori cu privire la ansamblul operațiunilor lichidarii.

A. ASPECTE CONTABILE SPECIFICE INVENTARIERII ȘI EVAUARII EFECTUATE CU OCAZIA LICHIDĂRII

După sigilarea averii debitorului este obligatorie efectuarea inventarierii, în conformitate cu normele legale în domeniu. Inventarierea trebuie să descrie toate bunurile debitorului, chiar și pe cele nepuse sub sigiliu și să indice valoarea aproximativă la data inventarierii. În aceasta evaluare trebuie să se țină seama de faptul că principiul continuității activității nu mai poate fi invocat, așa încât valoarea de inventar stabilită nu mai poate fi o valoare de utilitate în sensul dat de norma contabilă, ci mai degraba o valoare de lichidare (sau valoare realizabilă netă) , stabilită în funcție de prețul pe care l-ar pute obține pentru bunurile respective, diminuat eventual cu cheltuielile efetuate pentru valorificarea lor.

Astfel s-ar putea ca valoarea de inventar să fie mai mică decât valoarea de intrare, caz în care se vor constituii provizioane pentru depreciere. Aceste provizioane pot avea o valoare mai mare decât în mod normal, dacă întreprinderea și-ar fi continuat activitatea.

Conform principiului prudenței, dacă apar diferențe favorabile între valoarea de inventar și valoarea de intrare, aceasta nu se înregistreaza în contabilitate.

Cu ocazia inventarierii se poate constata că valoarea unor elemente de activ este nula ca urmare a încetării activității, cum ar fi cheltuielile de constituire, cheltuieli de cercetare dezvoltare, licențe, brevete. Existența lor în bilanț nu se datoreaza faptului ca ar fi bunuri concrete folosite pe perioade lungi de timp, ci sunt o consecință a principiului independenței exercitiilor, adică sunt cheltuieli ce se reparizează pe mai multe exerciții. Lispa de continuitate nu ne mai permite să le repartizăm pe exercițiile urmatoare, pentru că nu mai există și sunt suportate pe cheltuieli cu amortizări excepționale sau pe provizioane de depreciere.

Înregistrarea în contabilitate a rezultatelor inventarierii, constatate conform listelor de inventariere, registrului de inventar și procesului verbal privind rezultatele inventarierii se face conform normelor de funcționare a conturilor contabile, la propunerea lichidatorului sau judecătorul sindic .

B. INTOCMIREA BILANTULUI DE INCEPERE A LICHIDARII

Consemnarea în contabilitate a rezultatelor inventarierii, închiderea conturilor de venituri și cheltuieli și întocmirea balanței, sunt urmate de întocmirea bilanțului de începere a lichidarii. Nu se întocmește cont de profit și pierdere sau anexe.

Evaluarea elementelor patrimoniale se va face la valoarea de intrare pusa de acord cu rezultatelor inventarierii. Creanțele și datoriile exprimate în devize vor apărea la cursul de schimb de la data inventarierii, ceea ce va permite punerea în evidentă a diferențelor de conversie și a eventualelor provizioane din pierderi de curs valutar. Diferențele de conversie ce urmeaza a fi anulate imediat după întocmirea bilanțului în vederea continuării procedurii.

După întocmirea bilanțului de începere, se poate realiza situația determinarii acivului net al întreprinderii:

Tabelul 4.1.

Determinarea Activului Net

Activul net sau patrimoniul net se calculează pentru a vedea care este nivelul averii curate a întreprinderii care se lichidează. În condițiile actuale însă, aceste informații nu sunt semnificative decât într-o mică măsură datorită inflației.

Bilanțul contabil și activul net nu pot oferi lichidatorului o estimare pertinentă în legatură cu averea întreprinderii supusă lichidarii.

Dacă persoanele însărcinate cu inventarierea nu pot stabili valori aproximative, estimate cu prudență a elementelor de activ și de pasiv, atunci se va putea apela la experți evaluatori. Se poate întocmi astfel situația activului net corectat care în măsura în care este certificată, poate să aproximeze mai bine valoarea reală a averii firmei supuse procedurii reorganizării sau lichidării.

C. STABILIREA MASEI PASIVE

Dacă debitorul nu prezintă o lista a creditorilor săi, judecătorul sindic poate angaja pe cheltuiala debitorului un expert contabil, care pe bază de bilanț, registre contabile va întocmi lista creditorilor. Aceste creanțe vor fi supuse verificarii și înregistrării la grefa tribunalului.

Judecătorul sindic va stabili legimitatea , valoarea exacta și prioritatea fiecărei creanțe. Nu se verifică creanțele izvorate din impozite, taxe, amenzi datorate la bugetul de stat.

D. MECANISME CONTABILE SPECIFICE EFECTUARII LICHIDĂRII ȘI DISTRIBUIRII SUMELOR

Pentru a obține sumele necesare plății datoriilor, lichidatorul va proceda la valorificarea elementelor de activ. Lichidatorul poate introduce acțiuni la tribunal pentru anularea constituirilor sau transferurilor de drepturi parimoniale către terți și pentru restituirea de către aceștia a bunurilor transmise, realizate de debitor prin urmatoarele acte:

acte de transfer cu tilu gratuit;

operațiuni comerciale, în care presțatia debitorului depășește pe cea primită, efectuate în cei 3 ani anteriori deschiderii procedurii;

acte de transfer către creditor pentru stingerea unei datorii anterioare sau în folosul acesteia dacă suma este mai mica decât valoarea actului de transfer;

constituirea unei garantii reale pentru o creanță care era chirografară în cele 120 de zile anterioare deschiderii procedurii;

Din punct de vedere al înregistrarilor în contabilitate, cu ocazia valorificării activelor întreprinderii lichidate, se vor întocmi articole contabile și se vor prezenta într-un registru jurnal specific pentru lichidare:

anularea elementelor de active imobilizate devenite fără valoare se face ca o descarcare de gestiune la imobiliozările neamortizate integral; se anulează și provizioanele pentru deprecieri aferente;

vânzarea elementelor de active imobilizate, care au valoare de schimb, prin consemnarea creanței, a venitului excepțional, și, daca este cazul a TVA-ului colectat; totdată se înregistrează și eventualele cheltuieli cu scoaterea din funcțiune. Aceste sume recuperate, diminuate cu cheltuielile de scoatere din funcțiune trebuie să suplimenteze amortizarea, în limita valorii rămase neamortizate până în acest moment. Eventualele povizioane se anulează prin trecerea pe venituri.;

lichidarea stocurilor se înregistreaza ca orice vânzare obișnuită;

creanțele unității față de clienți se vor încasa în contul deschis la bancă. Pentru încasare înainte de termen se pot acorda sconturi, care vor fi trecute pe cheltuieli; se vor anula și provizioanele aferente;

titlurile de plasament se vând și diferența dintre prețul de vânzare și cel de cumparare va fi trecut pe venituri/cheltuieli, pe câtegorii de titluri de plasament;

conturile de regularizare care au rămas cu sold se regularizeaza în sensul trecerii pe cheltuieli, sau cu recuperare dacă mai este posibil;

se anulează provizioanele care au mai rămas;

se trece la venituri soldul contului de subvenții pentru investiții;

Se vor înregistra și cheltuielile aferente lichidarii : factura de la lichidator sau remunerația directa, reținerea și plata obligațiilor fiscale.

Plata tuturor obligatiilor se face prin contul deschis la bancă, iar atunci când creditorii acceptă să l-i se platească mai putin, diferența constituie un venit pentru debitor.

În cazul în care bunurile care alcătuiesc averea unei societăți în nume colectiv, sau în comandita nu sunt suficiente pentru plata datoriilor, judecătorul sindic va putea proceda la executarea silită împotriva asociațiilor cu răspundere nelimitată.

Tribunalul poate dispune ca o parte din pasivul societații pe acțiuni sau SRL să fie suportată de către membri organelor de conducere care au contribuit la ajungerea societății în această situație. În contabilitate se va înregistra o creanță a întreprinderii față de asociati sau de membri, și va crește rezultatul acesteia.

Creanțele vor fi transformate în bani și vor fi folosite penru plata datoriiilor.

În urma acestor operaatiuni pot aparea conturi de venituri și cheltuieli care se vor inchide lunar printr-un analitic al contului de profit și pierdere. Daca lichidarea se prelungește peste durata exercițiului financiar, atunci lichidatorii sunt obligați să întocmescă un bilanț contabil anual.

E. BILANTUL FINAL DE LICHIDARE SI DISTRIBUIREA ACTIVULUI NET RĂMAS ÎNTRE ASOCIAȚI

După lichidarea bunurilor din averea debitorului și plata datoriilor, lichidatorul va supune judecătorul sindic un raport final, împreună cu un bilanț general. În acesta vor mai putea să apară în active disponibilitățile rămase și dacă este cazul, alte elemente de mijloace, și în pasiv, capitalul propriu.

În fapt este o sistematizare a conturilor care au rămas dupa lichidare.

În contabilitate se va consemna mai întâi debitarea conturilor de capitaluri proprii și debitarea conturilor de datorii față de asociați. Dupa aceasta, se va reține din datoria societații față de asociați, datorile fiscale în legatură cu distribirea capitalurilor proprii.

Ultimele înregistrări se referă la plata obligațiilor fiscale și la restituirea efectiva a banilor sau bunurilor către asociați, prin debitarea contului de datorii față de aceștia și creditarea contului de disponibil sau de bunuri corporale.

Procedura de lichidare judiciară este considerată inchisă, atunci când judecătorul sindic a aprobat raportul final și fondurile au fost distribuite.

Din punct de vedere contabil, dupa închiderea procedurii, nici un cont nu mai are sold.

F. TRATAMENTUL FISCAL AL SUMELOR DISTRIBUITE ACȚIONARILOR DUPĂ PLATA DATORIILOR SOCIALE

Aceste sume sunt supuse unui regim fiscal particular, în funcție de natura lor. Astfel, aporturile efective ale asociațiilor care se regăsesc în capitalul social și la prime de emisiune se restituie ca atare, fără a fi impozitate.

Partea din capitalul propriu formată din altceva decât aporturi ale acționarilor se supune, daca este cazul, impozitului pe profit și întotdeauna celui pe dividente.

Concret, se calculează și se varsă:

impozitul pe dividente, și, dacă este cazul, impozitul pe profit pentru partea de capital social constituită prin încorporarea unor elemente de capital propriu- diferențe de reevaluare, rezerve din diferențe de curs valutar;

impozitul pe dividente și impozitul pe profit aferent capitalurilor proprii constituite din profitul brut (rezerve legale, reducerea cu 50% a impozitului aferent profitului reinvestit);

impozitul pe dividente și impozitul pe profit aferent capitalurilor proprii constituite conform prevederilor legale – diferențe de reevaluare, diferențe de curs valutar aferente capitalului social vărsat în devize;

pentru elementele de activ net constituite din profitul net, se calculează doar impozitul pe dividente- rezerve statutare, alte rezerve, profit reportat, rezultatul net al lichidării;

Pentru a evita o astfel de situație este bine ca întreprinderea, pe măsura ce apar pierderi, să le acopere din rezerve sau din rezultate reportate, astfel încât, la eventuala lichidare, pierderea din bilanț să fie cât mai mică.

4.2. SITUAȚII ÎN CONTABILITATEA ȘI FISCALITATEA LICHIDĂRII

A. Cazul lichidarii hotărâte de AGA în situația în care se obtine profit din lichidare

Ex.: Situația patrimoniului SC KAPA SRL, conform bilantului contabil de începere a lichidarii , se prezintă astfel:

Tabelul 4.2

Bilanțul contabil de începere a lichidării

Operațiunile de lichidare a societății comerciale efectuate de lichidator sunt:

a) mijloacele fixe au fost vândute cu 28.000.000 lei , TVA 19%

b) mărfurile au fost vândute cu 7.600.000 lei , TVA 19%

c) clienții incerți sunt încasați pentru suma de 800.000 lei, iar pentru încasarea înainte de termen l-i se acordă un scont de 400.000 lei

d) pentru plata datoriilor înainte de termen, furnizorii acordă un scont de 600.000 lei

e) cheltuielile efectuate cu lichidarea sunt de 460.000 lei

Inregistrările contabile aferente operațiunilor de lichidare sunt :

1) vânzarea mijloacelor fixe:

2) încasarea contravalorii mijloacelor fixe vândute:

3) scăderea din gestiune a mijloacelor fixe vândute:

4) Vânzarea mărfurilor:

5) scăderea din gestiune a mărfurilor

6) anularea provizionului pentru deprecierea mărfurilor:

7) încasarea contravalorii mărfurilor vândute:

8)încasarea parțială a clienților incerți:

9)anularea provizionului pentru deprecierea clienților:

10) încasarea clienților cerți, cărora li s-a acordat scontul:

11) plata furnizorilor, de la care s-a obținut un scont:

12) înregistrarea cheltuielilor de lichidare:

13) anularea provizionului pentru riscuri și cheltuieli:

14) regularizare TVA:

15) plată TVA:

16) închiderea conturilor de cheltuieli:

17) închiderea conturilor de venituri

18) înregistrarea impozitului pe profitul din lichidare:

19) plata acestuia:

20) închiderea contului 691”Ch. cu impozitul pe profit”

Tabelul 4.3

Bilantul contabil inainte de efectuarea partajului

Înregistrarile contabile privind operațiunile de partaj a activului net între acționari sunt:

1) restituirea capitalului social:

2) plata capitalului social către acționari:

3) decontarea rezervelor legale:

4) înregistrarea impozitului pe profit aferent rezervelor legale:

5) decontarea profitului din lichidare:

6) înregistrarea impozitului pe dividente:

plata impozitelor:

8) plata dividentelor:

B. Falimentul unei societați comerciale , in situația in care disponibilitatile bănești rezultate din lichidare nu asigura achitarea datoriilor

Ex: Situația patrimoniului SC KAPA SRL, conform bilanțului contabil de începere a lichidării , se prezintă astfel:

Tabelul 4.4

Bilantul contabil de începere a lichidării

Operațiunile efectuate de judecătorul sindic și lichidator, pentru a asigura disponibilitatile bănești în vederea achitării datoriilor sunt:

a) vânzarea brevetelor de fabricație pentru suma de 7.000.000 lei, TVA 19%

b )vânzarea mijloacelor fixe pentru suma de 16.000.000 , TVA 19%

c) mărfurile au fost vândute pentru suma de 6.000.000 lei, TVA 19%

d) titlurile de participare au fost vândute pentru suma de 3.000.000 lei

e) încasarea creanțelor de la clienți s-a făcut pentru suma de 1.700.000, acordându-se un scont de 100.00 lei

f) restituirea creditului bancar pe termen lung în suma de 4.000.000 și plata dobanzii 600.000

g) plata furnizorilor pentru suma de 6.000.000 lei

h) restituirea avansurilor încasate de la clienți în sumă de 1800.000 lei

i) efectuarea unor cheltuieli legate de lichidare în sumă totala de 800.000, din care salarii 500.000 și cheltuieli de licitație 300.000

Înregistrările contabile privind operatiile de lichidare sunt:

1) vânzarea brevetului de fabricație:

2) scăderea din gestiune a brevetului de fabricație vândut:

3) încasarea contravalorii brevetului de fabricatie :

4) vânzarea mijloacelor fixe :

5) scăderea din gestiune a mijloacelor fixe vândute :

6) încasarea contravalorii mijloacelor fixe vândute :

7) vânzarea mărfurilor:

8)scăderea din gestiune a mărfurilor vândute:

9) încasarea contravalorii mărfurilor vândute:

10) vânzarea titlurilor de participare:

11) scăderea din gestiune a titlurilor:

12) încasarea contravalorii titlurilor vândute:

13) încasarea creanțelor de la clienți, carora li s-a acordat un scont de decontare

14) rambursarea creditului bancar și plata dobânzii aferente:

15) plata furnizorilor:

16) restituirea avansurilor }ncasate de la clienți:

17) contabilizarea cheltuielilor cu salariile datorate:

18) înregistrarea reținerilor din salarii:

19) plata impozitelor pe salarii:

20) regularizarea TVA:

21) plata TVA:

22) Închiderea conturilor de cheltuieli:

23) închiderea conturilor de venituri:

Tabelul 4.5

Bilantul contabil înainte de efectuarea partajului

Înregistrările în contabilitate privind partajul activului net între acționari sunt:

1) restituirea capitalului social:

2) plata capitalului social către acționari:

3) impozitul pentru profitul din lichidare:

4) plata impozitului pe profit:

5) închiderea contului de cheltuieli cu impozitul pe profit:

6) dividentele cuvenite acționarilor:

7) impozitele pe dividente datorat de acționari:

8) Plata impozitului pe dividente si a dividentelor:

CAPITOLUL 5.

SITUAȚIE PRACTICA LA S.C. “ORBAN” S.A. BANLOC

S.C “Orban” S.A Banloc este o întreprindere agricolă cu capital majoritar de stat.

S-a constituit în baza H.G. 194/1991 și a legii 31/1990, prin reorganizarea fostei întreprinderi de stat. Activitatea se desfășoara pe teritoriul comunelor Banloc, Partoș, Soca, iar sediul este în comuna Banloc, strada principala , nr. 31 C

A avut în structura sa organizatorică urmatoarele sectoare de activitate:

vegetal;

zootehnic;

prestari servicii;

magazii de depozitare cereale;

Până în 2001 unitatea a avut 9 ferme, fiind reorganizate într-o ferma vegetala, una zootehnica și sectoarele mecanic și economic.

Obiectul său de activitate, conform H.G. 194/1991 constă în producerea, industrializarea și comercializarea produselor agrozootehnice, prestarii servicii și import- export.

Capitalul social a avut urmatoarea evolutie:

Tabelul 5.1.

Evoluția capitalului social

Cifra de afacerii a avut urmatoarea evoluție în ultimii cinci ani:

Tabelul 5.2.

Evoluția cifrei de afaceri

Figura 5.1. Evoluția cifrei de afaceri

Se poate observa trendul descrescător al cifrei de afaceri. Aceasta semnifică înrăutățirea situației întreprinderii și ajungerea în pragul falimentului, deoarece activitatea nu a generat suficiente disponibilitați pentru plata datoriilor.

Evoluția și structura activului.

Conform datelor din bilanțurile contabile îintocmite de societate între anii 1997-2000, evoluția și structura activului se prezinta astfel:

Tabelul 5.3.

Structura activului

Mii lei

Se poate constata că în evoluția actvului total s-a înregistrat o diminuare.

Structura pe fiecare câtegorie de active este urmatoarea:

Tabelul 5.4.

Structura activului pe elemente componente

Mii lei

Din analiza rezultă urmatoarele: activele imobilizate, reevaluate conform H.G. 500/1994 au la 31.12.2000 o pondere în totalul activului de 58,59%, care se mentine la același nivel ca și în anul precedent; în structura activelor imobilizate existente la sfârșitul anului 2000, cea mai mare parte o reprezinta terenurile, ponderea crescând ca urmare a diminuarii celorlalte elemente de activ.

Din punct de vedere a proprietații terenurilor, înregistrate în contabilitate la valoarea de 4.025.898 mii lei, situația se prezintă astfel:

teren agricol cu o suprafață de 764 ha care aparține acționarilor, în valoare de 1.003.000 mii lei

teren agricol cu o suprafata de 2033 ha., care aparține Agentiei Domeniilor Statului, înregistrate în contabilitate la valoarea de 3.023.000 mii lei

Evoluția si structura activelor circulante:

Tabel 5.5.

Structura activelor circulante

Mii lei

Mijloacele circulante au o pondere de 41,40% din totalul activului existent la sfârșitul anului 2000. în structura activelor circulante, cea mai mare o prezintă stocurile ( 29,34%) si clienții (20,15%).

în cadrul stocurilor ponderea cea mai mare o reprezintă producția în curs de execuție (41,70%), care în fapt constituie cheltuielile efectuate de societate pentru arături și culturile de toamnă.

Creanțele de încasat de la clienți sunt în sumă de 666.844 mii lei, cu o pondere de 20,15% din totalul activelor circulante.

Capacitatea de producție.

Societatea s-a confruntat cu numeroase dificultăți obiective și cu efectele negative ale unei politici macroeconomice, ce nu țin seama de particularitățile producției agricole, cum ar fi lipsa de disponibilități bănești necesare autofinanțării și o politica simplă de credit.

Suprafața de teren agricol deținută de societate la înfintare a fost de 2738 ha agricol din care arabil 2572. În anul 1991, în urma aplicarii legii fondului funciar, respectiv legea 18/1991, suprafața de teren se diminuează, astfel că, începând cu anul 1999, suprafața de teren agricol devine 2511,41 ha, din care 2345,41 ha arabil.

În anul 2000 , conform Legii arendei nr. 16/1994 terenul agricol devine 2033,49 ha, din care 1652,79 ha arabil. Tot în anul 2000, conform hotărârii de guvern nr. 30 și a protocolui încheiat, ADS preia toată suprafata de 2033,49 ha. Reducerea gradului de utilizare a capacității de producție a condus la reducerea producției în zootehnie, nu numai a reducerii efectivului, ci și capacităților de producție totale ca urmare a reducerii randamentelor la hectar și a modificării structurii culturilor în perioada 1990-2000.

În decursul anilor, capacitatea de producție s-a înrăutățit datorită unor disfuncționalități ale întregului cont de producție agricola, începând cu lipsa materiilor prime pentru sectorul vegetal si zootehnic și terminând cu prețurile defavorizante din sectorul de valorioficare a producției agricole vegetale și zootehnice.

Reducerea gradului de utilizare a terenului agricol a fost determinată și de calamitățile naturale (ploi torențiale, furtuni, secetă), care au afectat sectorul vegetal al societații în anii 1999-2000.

De asemenea, reducerea gradului de utilizare a capacităților de producție a dus la un puternic proces de decapitalizare a societații, pierderii si blocaj financiar, iar societatea nu și-a mai onorat obligațiile sale față de bugetul de stat, bugetul asigurarilor sociale de stat și alte datorii cumulate și nerambursate.

Toate aceste perspective negative nu pot fi înlaturate decât prin atingerea unui grad ridicat de folosință a capacitatilor de producție și a randamentelor la hectar.

Evoluția veniturilor si cheltuielilor.

Abordarea cu dificultate a eficienței producției în contextul reducerii capacităților utilizate a scăderii producției și a creșterii cheltuielilor de producție pe seama folosirii unor mecanisme, au defavorizat productia agricola în general.

Eficiența producției se poate arăta cu ajutorul indicatorilor de cheltuielilor totale, prețuri, venituri, profit, rata profitului și alte corelații cu randamente medii. Acestea dau posibilitatea tragerii unor concluzii care arată declinul producției sau incapacitatea de plată a unitătilor, dar și posibilitatea de ieșire din criza a societaților agricole.

Urmare a nivelului scăzut și a a randamentelor medii și a productivitatii muncii, a creșterii prețurilor factorilor de producție proveniți din industrie, este arătata evoluția negativa.

Tabelul 5.6.

Evoluția cheltuielilor de producție

Mii lei

Creșterea cheltuielilor de producție și condițiile declinului producției are numeroase cauze din care cele mai importante sunt:

creșterea cheltuielilor cu procurarea materiilor prime, a creșterii prețurilor de achiziție;

probleme întâmpinate și din cauza calitații materiilor prime;

cauzele care au acționat constant în mod nefavorabil asupra costurilor și a corelației costurilor- prețuri, influențată de imperfecțiunile mecanismelor macroeconomice;

condițiile meteorologice nefavorabile;

Tabelul 5.7.

Evoluția rezultatelor financiare pe perioada 1997-2000

Mii lei

În perioada cuprinsă în analiză societatea a realizat pierderi determinate de cauze subiective și obiective. Cauzele obiective constau în principal în managementul neadegvat condițiilor economico-financiare care au existat în perioadele respective.

Acest aspect se reflectă în neutilizarea unor terenuri arabile care au fost împărțite la legea 18/1991, urmând cele de legea 1/2000 și respective OUG 30/2000.

Cauzele obiective constau în condițiile meteorologice nefavorabile (seceta excesivă din 2000, ploile torențiale din 1999). Datorită acestui fapt societatea a înregistrat pierderi din calamități în anul 1999 în sumă de 2.018.620 mii lei, și în anul 2000 de 2.570.180 mii lei. Societatea trece printr-o serie întreagă de evenimente și neajunsuri care au dus la rezultate financiare negative. Cauzele acestor neajunsuri pot fi concretizate astfel:

productiile medii scazute atât în sectorul vegetal cât și cel animal;

creșterea costurilor de producție ca urmare a reducerii activității;

creșterea prețurilor factorilor de producție și a fiscalitații;

neajunsuri în gestiunea persnalului de conducere și organizare

condiții meteorologice nefavorabile

lipsa unor programe de marketing pe produse

baza materială proastă de care se dispune;

Evoluția patrimoniului net

În perioada anilor 1997-2000 s-au produs importante modificări patrimoniale, atât ca urmare a reevaluarii activității, cât și datorită creșterii datoriilor și a imobilizarilor financiare. Mutațiile produse în patrimoniul net al societații nu sunt de natură să asigure funcționarea în condiții normale.

Reevaluarile successive au modificat raportul dintre activele circulante și fixe, iar în condițiile volumului producției s-a accentuat decapitalizarea și au crescut datoriile.

Modificările și structura patrimoniului sunt generate de procesul inflaționist:

Tabelul 5.8.

Patrimoniul net al SC “ORBAN” SA

Mii lei

Tabelul 5.9.

Evoluția si structura datoriilor

Mii lei

Datoriile au crescut succesiv și semnificativ în perioada analizată, creștere determinată și de volumul majorarilor calculate la obligațiile fiscale și sociale.

Planul de reorganizare

Conform planului de reorganizare prezentat de societate judecătorului sindic, se propunea o strategie pe termen mediu, care să modifice dezvoltarea societații pe doua compartimente de baza:

valorificarea activitaților de producție vegetală si animală;

valorificarea activelor suplimentare;

Strategia de reorganizare si restructurare se baza pe demararea activitaților de producție și prestari servicii, care va asigura dezvoltarea strategică și susținerea financiara în următorii ani. În al doilea rând reorganizarea și restructurarea se va continua cu valorificarea activelor suplimentare existente în cadrul societații care nu sunt utilizate.

Pentru perioada 2001-2005 s-a prevazut concretizarea strategiei într-un plan strategic , care va avea ca obiective principale cele precizate mai sus.

În acel moment, unitatea nu prezenta venituri suficiente iar patrimoniul este supus degradării fizice și morale, și era necesară adoptarea unor soluții de restructurare: reorganizarea societății prin restructurarea activității care să întrunească toate condițiile autonomiei și independenței organizatorice și economico-financiare; proiectarea producției în funcție de exigențele pieței; raționalizarea cheltuielilor de producție; o noua politică de prețuri.

Efectele reorganizării

Se prevedea că reluarea activității prin restructurare va asigura un nivel ridicat al parametrilor economico-financiari. Obiectivele restructurarii la SC “ORBAN” SA prin reorganizare și crearea condițiilor de redresare economica rapidă în vederea extinderii privatizării se intercondiționează.

Prioritățile în procesul de restructurare erau următoarele:

relansarea producției în cele doua sectoare până la nivelul atingerii capacitatilor proiectate și rentabilizarea lor;

realizarea unor parametrii tehnico-productivi performanți în viitorii 2,3 ani prin practica unui management activ și eficient;

modernizarea tehnică și tehnologică a sectoarelor economice pe baza unui program de investiții în scopul creșterii producției și productivității muncii;

indentificarea de noi parteneri și atragerea de capital străin.

Se incearcă crearea unui cadru propice ca societatea să fie integrată într-o unitate aparținatoare domeniului public și anume Ministerului Agriculturii, creându-se astfel premisele realizării unei unități capabile de autofinanțare.

Privatizarea în condițiile integrării fără existența unei forme organizatorice care să confere siguranța aprovizionării cu resurse, a lipsei de spațiu de comercializare și a unor legături statornice cu furnizorii, clienții și băncile finanțatoare, nu poate avea finalitatea economica pentru care se înfaptuiește obținerea unui profit ridicat și competitivitatea pe piața în folosul proprietarilor.

Restructurarea în vederea privatizării era astfel gândită încât să se desfasoare pe parcursul a câțiva ani și sa aibe urmatoarele efecte:

creșterea valorii capitalului privat în pondere de 50-60%, prin extinderea vânzării de acțiuni salariaților sau atragerea de investitori străini;

continuarea vânzării de obiective propuse, iar din valoarea obtinuța să se achite creanțele societații la principalii creditori;

realizarea unor proiecte moderne de dezvoltare, în special în planul informatizării și al practicării unui marketing agresiv și performant;

amplificarea acțiunilor în domeniul social, astfel ca societatea să devină atractivă pentru salariați

Efectele pozitive ale reorganizării sunt de ordin tehnologic organizatoric și economico-social. Printre efectele favorabile erau prevăzute:

crearea premiselor pentru folosirea economică a factorilor de producție și a personalului într-u cât fluxurile tehnologice sunt specializate și pe aceasta cale se facilitează profilarea, modernizarea și comasarea lor;

fluxurile strict specializate să creeze premise modernizarii tehnologiilor și reducerii consumurilor specifice;

să elimine verigile intermediare neeficiente din lanțul tehnologic;

să creeze condițiile realizării unei oferte constante de produse agricole diversificate și de calitate superioară;

să se reducă personalul neproductiv;

corelarea capacitătilor de producție în vederea utilizării lor integrale si raționale;

organizarea unui sector de marketing și a unor sectoare de service moderne ;

Producția vegetala și cea animala constituie activitatea de baza a societații, de aceea fiind și sectoarele la care trebuie să se efectueze modificari în vederea ridicării nivelului de eficiență a actiivității viitoare.

Toate acestea erau prevazute în planul de reorganizare. Ceea ce s-a realizat efectiv în primul an, este reflectat în contul de profit și pierderi.

Tabelul 5.10.

Contul de profit și pierdere 2000-2001

Mii lei

Din analiza celor de mai sus se poate vedea că pierderea nu a fost acoperită ci a crescut cu 215%, față de anul 2000.

În planul de reorganizare a fost preconizată urmatoarea evolutie a profitului pe anul 2001, din care urmau să fie plătite datoriile către stat:

Tabelul 5.11.

Evoluția profitului preconizat pentru anul 2001

Mii lei

Din tabelul de mai sus se poate observa că, deși veniturile nu s-au realizat în totalitate (doar în proporție de 88%), cheltuielile depășesc cu 164% valoarea preconizată. Deci, ca urmare a lipsei de profit, nu s-au mai putut rambursa datoriile față de stat, nerespecându-se planul de reorganizare.

Analizând rezultatele, se poate observa că cel din exploatare este negativ, într-u cât veniturile nu reușesc să acopere cheltuielile, generându-se o pierdere de 1.159.671. Ponderea cea mai mare în cadrul cheltuielilor de exploatare o au cele cu materialele și cu personalul.

Rezultatul financiar este pozitiv, și cel excepțional este negativ. Activitatea de exploatare generează o pierdere de 3.663.804 mii lei.

CONCLUZII

Ce poate fi mai adevărat decât ca e o țară și un timp fără milă, căci totul este schimbator, și acolo unde unul se scufunda, alți zece se ridică.

Tranziția României de la o economie planificată, centralizată, bazată până în anul 1990 aproape exclusiv pe proprietatea de stat, la o economie concurentială de piața, bazată pe dreptul de proprietate privată, libertatea de consum, concurență, unde prețul și volumul producției depinde de confruntarea dintre cerere și ofertă, implică parcurgerea unei perioade de timp în mai multe etape, cu strategii tactice specifice.

Tranziția la economia de piată a oferit un mediu propice deținătorilor de capital, de-al valorifica, căci prin privatizare s-a stimulat interesul întreprinzătorului ca afacerea lui funcționeze, să genereze un profit din munca proprie. Dar, totodată a aparut și riscul de a putea pierde totul.

Exista totusi o diferență între societațile cu capital privat și cele în care statul deține participații. Acestea din urma sunt ajutate în situații de criza, fie prin anularea datoriilor, fie prin acordarea de credite în condiții avantajoase.

Societatea analizată, este una dintre cele multe care nu a reușit să supraviețuiască pe piață. În mare parte, aceasta se datorează specificului activității derulate: producerea, industrializarea, comercializarea produselor agrozootehnice. Societatea nu și-a putut valorifica potențialul tehnico-productiv din lipsa resurselor financiare proprii, a unor neajunsuri în organizarea activității și a managementului societații. Și calamitățile și-au spus cuvântul la înrăutățirea situației. Neobținerea veniturilor scontate ca urmare a distrugerii recoltelor de ploile torențiale și grindina din 1999, de seceta excesiva din anul 2000, au generat înregistrarea de pierderi semnificative. În anul 1999 s-au înregistrat pierderi de 2.018.620 mii lei, iar în 2000 de 2.570.180 mii lei. Aceasta a dus la neplata datoriilor față de stat pe o perioada mai lunga de timp.

De asemenea, deteriorarea capacitaților de producție , uzarea fizica și morala a acesteia, este un alt factor obiectiv, generat de lipsa investițiilor. Piața de comercializare a produselor agricole a avut un efect negativ, deoarece s-a redus oferta de cereale determinate de reducerea producției, prețurile au fost necompetitive, nivelul calitații a fost redus. România este recunoscută în întrega lume ca o țară cu tradiție pentru exportul de produse agricole și alimentare. Pierderea pieței externe impune o serie de măsuri pentru relansarea cât mai rapida a acesteia .

Ca urmare a marilor datorii față de stat pe care societatea le-a acumulat, s-a impus starea de reorganizare, în vederea recuperarii datoriilor și relansarii activității.

Conform planului de reorganizare s-au stabilit veniturile posibile de realizat pe perioada 2001-2005. S-a urmarit dezvoltarea societații pe doua compartimente de baza :

valorificarea activelor suplimentare;

valorificarea activitaților de producție vegetala si animala;.

Strategia reorganizării s-a stabilit pe baza unui plan strategic care avea ca obiective principale cele enumerate mai sus.

Este necesară reorganizarea societații prin restructurarea activității care să întruneasca toate condițiile autonomiei și independenței organizatorice și economico-financiare.

Se prevedea proiectarea producției în funcție de exigentele pieței, raționalizarea cheltuielilor de producție, o noua politică de prețuri, și bineînțeles, relansarea investițiilor în scopul retehnologizării, modernizării unor compartimente din punct de vedere tehnologic.

Prin reorganizare se urmarea creșterea profitului. Se cauta crearea cadrului propice pentru ca societatea să poată fi integrată într-o unitate aparținând domeniului public, și anume Ministerului agriculturii prin Agenția Domeniilor Statului, creandu-se premisele realizarii unei unitați capabile de autofinantare.

Toate acestea au fost prezentate în planul de reorganizare.

Dupa cum s-a observat însă din analiza de pe anii 2000-2001, nu s-au obținut veniturile scontate, ci chiar s-au înregistrat pierderi majore. Chiar dacă veniturile s-au realizat doar în proporție de 87%, cheltuielile efectuate au fost mai mari cu 164%, ceea ce pune semnul întrebării în ceea ce priveste existența întreprinderii in viitorul apropiat.

S-a apreciat însă , că prin vânzarea activelor se pot plăti integral datoriile, dar aceasta are ca și consecință lăsarea pe drumuri a zeci de familii, fiind necesara reprofilarea profesionala. Șansele de a-și găsii un loc de munca foarte rapid sunt mici. Satul este destul de izolat, ceea ce a dus și la lipsa de interes a investitorilor, deși forța de munca este extrem de ieftina.

În ceea ce priveste cadrul legislativ, se poate spune că legea 64/1995 aduce inbunatățiri în favoarea debitorului aflat în stare de încetare a plăților, prin aceea ca I se ofera mai multe posibilități: de vânzare a unor bunuri pentru plata datoriilor, de reorganizare sau de faliment.

Dar este necesară instituirea unui mecanism de prevenire a dificultăților comercianților, care să-I oblige pe acestia să facă publice o serie de informații economice si financiare, atât statistice cât și previzionale.

Se impune de asemenea instituirea unor mecanisme de redresare extrajudiciara a situației comercianților debitori, care presupune, în esență, derularea unor negocieri directe între debitori si creditorii acestora, sub supravegherea tribunalului.

În vederea evitării oricăror încercări de “aranjare” a falimentului în favoarea unor creditori și în defavoarea altora, precum și pentru prezervarea șanselor de reorganizare a afacerii debitorului, considerăm că, pentru debitorul diligent care prevede că se va afla cu certitudine în încetare de plăți într-un viitor apropiat, trebuie adusă introducerea unei cereri de reorganizare chiar fară a mai mai aștepta încetarea efectivă a plăților.

In ceea ce privește aspectele contabile și fiscale, este necesară reglementarea impozitului pe profit aferent societaților aflate în faliment, care, din vânzarea unor active înregistrează profit, ceea ce duce la diminuarea sumei distribuite creditorilor în folosul fiscului, și reglementarea modului de constituire a provizioanelor pentru reducerea valorii de înregistrare a bunurilor debitorului în momentul deschiderii procedurii, având în vedere schimbarea principiilor de evaluare în contabilitate.

ANEXE

Anexa nr. 1

Încheierea de deschidere a procedurii reorganizarii judiciare

ROMÂNIA

TRIBUNALUL TIMIȘ

Dosar nr. 87/S/2001

ÎNCHEIERE

Ședința publica din : 24 mai 2001

Președinte : Rodica Marchescu- judecător sindic

Grefier : Roxana Hrebai

Pe rol se află judecarea cauzei având ca obiect administrarea procedurii de reorganizare judiciară și faliment prev. de Lg. 64/95, privind pe debitoarea SC ORBAN SA BANLOC, în contradictoriu cu creditoarea CONSILIUL LOCAL BANLOC și intimata CCIA TIMIȘOARA.

La apelul nominal se prezinta debitoarea prin adm. Cute Stelian și creditoarea prin cons.jur. Stela Ramneantu, lipsă intimata.

Procedura completă:

După deschiderea dezbaterilor s-a facut referatul de către grefiera de ședință, dupa care reprezentantul creditoarei depune la dosar delegație de reprezentare și delegație de creanță timbrată corespunzator cu 300.000 lei taxa judiciară si 30.000 timbru judiciar.

Judecătorul sindic

Constată că pană la acest termen de judecată debitoarea nu a depus actele prevazute de art. 26 din legea 64/95 si nici nu a depus intenția de reorganizare, instanța în baza art. 77 din lege declara societatea debitoare în stare de faliment, numește în cauză lichidator pe SC CONSULTIM LICHIDARI SRL, care va îndeplinii atribuțiile prevăzute de art. 28 din legea 64/95. În baza art. 4, alin. 2 din legea 64/95 va proceda la deschiderea contului averii debitorului la unitatea bancară Banc Post SA , suc. Timișoara.

Judecătorul sindic stabileste retribuția lichidatorului în sumă de 6.000.000 lei, sens în care dispune administratorilor de cont ec. Rodica Constantin și ec. Raul Traila să vireze din fondul special de lichidare deschis conf. art. 4 din lege, suma de 6.000.000 reprezentand onorariul brut al lichidatorului. Se va emite adresa la O.R.C. Timiș pentru înscrierea cuvenitelor mențiuni, sens în care:

DISPUNE

Amană judecarea cauzei pentru termenul din data de 28.06.2001, dată până la care instanță în baza art. 77 declară societatea în stare de faliment, numește în cauza sa ca lichidator pe SC CONSULTIM LICHIDARI SRL, care va indeplinii atribuțiile prevazute de art. 23, in baza art. 4, alin. 2, va proceda la deschiderea contului averii debitoarei la unitatea bancară Banc Post SA Timișoara. Judecătorul sindic dispune administratorilor de cont ec. Rodica Constantin și ec. Raul Traila să vireze din fondul special de lichidare deschis conf. art. 4 din lege, suma de 6.000.000 reprezentand onorariul brut al lichidatorului. Se va emite adresa la O.R.C. Timiș pentru înscrierea cuvenitelor mențiuni în registru.

Pronuntată în ședința publică din 24.05.2001

TC: lichidator SC CONSULTIM LICHIDARI SRL

TC: debitoare SC ORBAN SA BANLOC, prin adm. Cute Stelian

TC: creditoare CONSILIUL LOCAL BANLOC, prin c.j. Stela Ramneantu

Se citează: C.C.I.A.T. Timișoara

Anexa nr. 2

Notificare trimisă creditorilor pentru stabilirea masei credale

SC ORBAN SA BANLOC

Prin lichidator

SC CONSULTIM LICHIDARI SRL

Referitor la dosarul nr. 87/S/2001

Termen : 28.06.2001

Către

Traiconi Elena, Partoș 171, Timiș

SC CONSULTIM LOCHIDARI SA Timișoara, desemnat ca lichidator judiciar în dosarul nr. 87/S/2001 aflat pe rolul Tribunalului Timiș, va notifica, prin prezenta, ca prin Încheierea nr 1952/28.11.2000 s-a declansat procedura reorganizării judiciare si a falimentului, prevazuta de legea 64/1995 republicată, a SC ORBAN SA BANLOC, cu sediul in Banloc, Str. Principala , nr. 3/C.

Prin Încheierea TRIBUNALULUI TIMIȘ din data de 24.05.2001, SC ORBAN SA BANLOC a fost declarata în lichidare, fiind numită în calitate de lichidator judiciar SC CONSULTIM LICHIDARI SRL, cu sediul in Timișoara, Str. Simion Barnutiu nr. 62, etaj 4.

În consecință, în baza art. 87 si 88 din legea 64/1995, vă notificăm că în termen de 30 de zile de la dată trimiterii de către lichidator a prezentei notificări, se va depune la Registratura Tribunalului Timiș declarația de creanța (în doua exemplare), însoțită de documentele justificaive, conform art. 89 din această lege, în vederea întocmirii Tabloului preliminar al creanțelor.

LICHIDATOR : SC CONSULTIM LICHIDARI SRL

DIRECTOR: EC. ANA ION

Anexa nr. 3

Notificare trimisă în vederea aprobării planului de reorganizare

SC ORBAN SA BANLOC- în reorganizare

Prin administrator desemnat

SC CONSULTIM LICHIDARI SRL

Referitor la dosarul nr. 87/S/2001

Către

TAMAS PETRU- DEVA, STR. I.B. DELEANU NR. 9, HUNEDOARA

SC CONSULTIM LICHIDARI SRL Timișoara, în calitate de administrator a SC ORBAN SA BANLOC, ca urmare a celor stabilite de judecătorul sindic în ședința de judecată din data de 06.09.2001, vă informăm următoarele:

a) în data de 04.10.2001 la Tribunalul Timiș, în sala 29 la ora 1200, va avea loc Adunarea Generala a Creditorilor SC ORBAN SA, în vederea supunerii spre aprobare a planului de reorganizare întocmit de debitor.

b) la aceași dată se vor soluționa eventualele contestații la Tabolul preliminar al creanțelor

LICHIDATOR :SC CONSULTIM LICHIDARI SRL

DIRECTOR: EC. ANA ION

BIBLIOGRAFIE