. Contabilitatea Lichidarii Si Fuziunii (s.c. Xyz S.r.l., Bistrita)
Introducere
Globalizare, mondializare,e-market,e-commerce…. noțiuni care încep să capete sens deoarece realitatea și noile nevoi le impun…
Dacă dorește să se dezvolte în strainătate, să pătrunda pe piața de capital,întreprinderea trebuie să ia in considerare” internaționalul” în definirea strategiei sale, cu efect asupra taliei sale. Deciziile strategice pe care le adoptă trebuie să fie coerente și să aiba în vedere noua economie, noul mod de a gândi economia.
Apariția marilor companii multinaționale, implantarea de filiale ale acestora, realizarea timidă de grupuri de societăți autohtone, dezvoltarea pieței de capital, impun apariția în contabilitatea românească a conceptului de reorganizare cu toate consecințele economice , juridice și decizionale pe care le presupune.
În acest context procesul de fuziune al diverselor societăți devine o necesitate pentru că acestea să-și păstreze în prima fază poziția concurențială pe piața și chiar să și-o dezvolte pentru ca mediul de afaceri nu lasă prea mult loc celor slabi.
Pentru a putea supravețui în primul rând și pentru a se putea dezvolta pe termen mediu și lung societățile românești sunt confruntate cu provocarea societăților străine de mult net superioare. Soluțiile acestor probleme care apar în noul context generat de internaționalizarea și globalizarea afacerii trebuie să aibă în vedere întărirea agenților economici iar fuziunea este una dintre cele mai eficiente metode în acest sens.
Practic fuziunea un alt tip de provocare adresat pe de-o parte managerilor
( care se ocupă efectiv de gestionarea afacerilor) și pe de altă parte stiinței economice și economiștilor care analizează aceste procese dintr-o perspectivă integrată. Un loc vital în acestă analiză sțiințifică dar care face și transferă efectiv spre practică îl reprezintă modul prin care aceste mecanisme de afaceri sunt reflectate în contabilitate.
Tocmai de aceea lucrarea de față își propune să analizeze implicațiile contabile ale procesului de fuziune , elemente vitale în luarea deciziei de către practicienii afacerilor.
PARTEA I
PROCEDURA REORGANIZĂRII JUDICIARE A FALIMENTULUI
CAPITOLUL I
Concepții privind tratamentul comerciantului aflat în dificultate (ISTORIC)
Caracterele procedurii reoganizării juridice și a falimentului
Condițiile aplicării procedurii reorganizării și a falimentului
Societatea comercială se contituie pentru a desfășura o activitate
comercială pe durată de timp stabilită în actul constitutiv. Pe de altă parte activitatea comercială se intemeiază pe anumite raporturi juridice, stabilite între comercianți, în special raporturi contractuale. Desfașurarea normală a activității comerciale impune ca toți comercianții care și-au asumat obligații în baza raporturilor juridice la care participă să își execute aceste obligații, o importanță deosebită o are executarea obligatorie al cărui obiect îl constituie plata unor sume de bani datorate de către debitor , iar neachitarea acestora îl pune pe creditor în situația de a fi lipsit de mijloacele financiare necesare reluării ciclului de producție.
Neexecutarea obligațiilor bănești produce consecințe grave, nu numai asupra creditorului ci și față de alți comercianți cu care creditorii se află în raporturi juridice și deci, o repercursiune în lanț asupra altor comercianți putând duce la un blocaj financiar comercial.
Neachitarea obligațiilor bănești poate fi determinata de lipsă de lichidități a debitorului cauzată de existența unor dificultăți financiare cu care se confruntă debitorul în activitatea sa comercială.Aceste dificultăți financiare pot fi datorate unei conduceri necorespunzătoare a activității comerciale sau și unor imprejurări nefavorabile; care nu pot fi imputate managerilor, cum sunt: modificarea pieței, sporirea concurenței, catastrofe naturale, etc.
Concepții privind tratamentul comerciantului aflat în dificultate
( ISTORIC)
perioada antică
Dreptul român a reglementat situația juridică a datornicilor fară să facă
distincție între comercianți, înlocuind executarea asupra persoanei debitorului cu executarea patrimoniului în vederea vânzării lor în masă.
perioada evului mediu
În această perioadă, comercianții se bucurau de anumite avantaje privind obținerea creditelor. Abuzurile și nerestituirile la scadență erau tratate cu severitate, vinovații fiind considerați infractori aceștia erau sanctionați cu inchisoarea și supuși unor acțiuni degradante. Una din aceste acțiuni , de discreditare a falitului era distrugerea băncii adică a masei pe care erau expuse mărfurile , operațiune numită "“banca rotta"”care se află la originea denumirii de “ bancruta” – care desemnează fapte grave săvârșite de falit.
O primă reglementare care a pus bazele instituției falimentului a reprezentat-o Ordonanața din 1673 emis de Ludovic al XIV- lea care privea comerțul terestru însă cuprindea și dispoziții referitoare la “ Falimente și bancrute”
perioada modernă
În această perioadă a fost reglementat primul Cod Comercial francez din 1807, sub influența lui Napoleon.
Prin noua reglementare se urmărea realizarea a două scopuri:
-imediat – constând în asigurarea plății creanțelor creditorilor și pedepsirea falitului;
-imediat – care vizează asanarea activității comerciale.
Codul Comercial francez organiza o procedură de lichidare a bunurilor falitului și de distribuire a sumelor rezultate între creditorii falitului. În acest scop toate bunurile falitului erau puse sub sechestru cu privarea falitului de dreptul de a administra și de a dispune de aceste bunuri. Falitul era închis în închisoarea datornicilor decăzut de anumite drepturi profesionale și civile iar în cazul săvârșirii unor fapte păgubitoare pentru creditori era sancționat penal pentru infracțiunea de bancrută.
Prin urmare procedura falimentului , reglementată în codul comercial francez urmărea:
apărarea colectiva și egalitatea a intereselor creditorilor;
eliminarea din activitatea comercială a celor descalificați prin
eșecul activității lor.
În România au existat mai multe reglementări privind tratamentul
aplicat comercianților aflați în dificultate. Primele legiuiri ale vechiului drept românesc cuprindeau anumite dispoziții referitoare la faliment:
A. Codul Caragea (1817) conform acestuia dacă datornicul ajunge în stare de faliment “mofluzeste” el trebuie să capete “ milostivirea creditorilor”. În caz contrar datornicul era considerat “ mofluz prefăcut” adică falit bancrutar putând face o cesiune a bunurilor în favoarea creditorilor ( “darea averii”)
B. Codul Calimach (1817) – procedura falimentului denumită” tratarea cursului creditorilor” cuprindea:
-deschiderea concursului-prin publicarea edictului(sentința declarativă)
-cârmuirea averii supusă concursului creditorilor;
-limpezimea înfățisatelor sume de datorii (creanțe datorate);
-clasificarea pretențiilor desăvârșit limpezite;
-procesele pentru optimizarea în clase( contestațiile privind stabilirea cauzelor de preferință)
-împărțirea averii concursului;
-sfârșitul sau desființarea concursului.
C. Condica pentru comerciu ( 1840 ) – a reprezentat prima lege
Româneasca completă a falimentului, fiind o traducere a dispozițiilor Codului comercial francez, reglementare care s-a aplicat în Muntenia, iar din 1864, și în Moldova.
D. În concepția primului Cod comercial român adoptat în 1887, după modelul Codului comercial italian din 1882, falimentul era considerat ca o procedură de executare silită asupra bunurilor comerciantului debitor, care a încetat plata datoriilor sale comerciale și al cărei scop era satisfacerea creanțelor tuturor creditorilor.
Ca urmare a declarării falimentului prin hotarâre judecatorească , falitul pierdea dreptul de a administra și dispune de bunurile sale; datoriile individuale deveneau exigibile, cursul dobânzii și urmările individuale ale creditorilor erau suspendate. În plus falitul putea fi închis , îi era interzis să părăsească domiciliul fără permisiunea judecătorului iar anumite fapte săvârșite de către falit care prejudiciau creditorii erau sancționate penal pentru infracțiunea de bancrută.
E. legea nr.64/1995 modificată și completată la numai 2 ani de la adoptarea sa prin Ordonanța de urgența a Guvernului nr.58 din 1997.
Art.2 prevedea că “scopul legii este instruirea unei proceduri pentru plata pasivului debitorului aflat în încetare de plăți fie prin reorganizarea întreprinderii și a ctivității acestuia sau lichidarea unor bunuri din averea lui pâna la acoperirea pasivului fie prin faliment”
Legea se instituie ca o procedura de reorganizare ( redresare) având ca scop salvarea comerciantului aflat în dificultate chiar în caz de nereușită ca o procedura de lichidare a patrimoniului debitorului prin procedura falimentului.În oricare dintre faze procedurile sunt efectuate de către organele judiciare: instanța judecătorească , judecătorul sindic, administratorul, lichidatorul, adunarea creditorilor și comitetul creditorilor.
Cu privire la domeniul de aplicare a legii trebuie avute în vedere anumite dispoziții speciale referitoare la societățile comerciale cu capital majoritar de stat și regiile autonome. Acestea fac obiectul unei proceduri speciale de supraveghere financiară instituite de Guvern și nu pot fi supuse procedurii reorganizării juridice și a falimentului. Astfel dacă la data încetării plăților, debitorul făcea obiectul unei proceduri speciale de supraveghere financiară, împotriva sa nu se va putea efectua procedura reorganizării judiciare a falimentului în consecintă orice cerere introductivă privind începerea acestei proceduri se suspendă până la sfârșitul procedurii speciale de supraveghere.
Procedura reoganizării juridice și a falimetului aplicabilă societăților comerciale cu capital majoritar de stat va fi suspendată în momentul instituirii de către Guvern asupra debitorului a unei proceduri speciale de supraveghere financiară pe toată durata acesteia.
Prin urmare procedura reorganizării juridice și a falimentului (pe cele două componente distincte constituie un ansamblu de reguli reglementate de lege) constituie un ansamblu de reguli reglementate de lege care urmăresc plata datoriilor debitorului aflat în încetare de plăți, redresarea economico-financiară a debitorului sau executarea silită a bunurilor din patrimoniul acestuia.
1.2 Caracterele procedurii reorganizării juridice și a falimentului
a. caracter judiciar – procedura se realizează de către instanța judecătorească , judecătorul sindic, administratorul, lichidatorul, adunarea creditorilor, iar fiecare din aceste organe are atribuțiile sale stabilite de lege. Prin caracterul său juridic procedura asigură satisfacerea intereselor creditorilor dar și protecția debitorului.
b. caracter profesional – se prevede prin lege că procedura reglementată se aplică numai comercianților persoane fizice și societăților comerciale.
c. caracter de remediu sau după caz de executare silită – procedura reorganizării juridice și a falimetului are ca scop redresarea debitorului și plata pasivului sau lichidarea patrimoniului acestuia.
caracter colectiv (consensual) – prin procedura se urmăreste
satisfacerea intereselor tuturor creditorilor comerciantului debitor aflat în dificultate și asigură satisfacerea tuturor creditorilor care vin în concurs, în condițiile legii.
caracter general și unitar – regulile prin care se realizează
reorganizarea activitații debitorului sau cele privind lichidarea patrimoniului acestuia se aplică tuturor bunurilor din patrimoniul debitorului; procedura are caracter unitar adică debitorul este supus unei singure proceduri la care participă toți creditorii și care se desfașoara sub autoritatea instanței judecătorești competente.
1.3. Condițiile aplicării procedurii reorganizării și a falimentului
Din dispozițiile textului 1Legii nr.64/1995, procedura reorganizării
judiciare și a falimentului “ se aplică comercianților – persoane fizice și societăților comerciale care nu mai pot face comerciale care nu mai pot face fața datoriilor comerciale” Din acest punct de vedere se impun două condiții pentru aplicarea procedurii:
-debitorul să aibă calitatea de comerciant indiferent dacă este
persoană fizică sau societate comercială;
-debitorul să se afle in situația de a nu mai putea face fața datoriilor
sale comerciale.
I.calitatea de comerciant
Calitatea de comerciant se dobândește de o persoană fizică prin simpla savârșire a unor fapte de comerț obiective, cu caracter profesional și în nume propriu fără autorizație administrativă, înmatriculare la Registrul Comerțului etc (Art.7 Cod Comercial)
Procedura se aplică persoanelor fizice care încalcă dispozițiile legale prin care se stabilesc anumite incompatibilități în cazul incetării plății datoriilor comerciale. Pe de alta parte procedura nu se aplică persoanelor care nu au capacitatea cerută pentru a fi comercianți ( minori și persoane puse sub interdicție).
Excepțional conform art.13 Codul Comercial nu poate face obiectul procedurii de reorganizare judiciară și a falimentului în acest caz comerțul fiind exercitat în numele și pe seama minorului, care devine comerciant.
În cazul persoanelor fizice calitatea de comerciant se dobândeste prin săvârșirea faptelor de comerț în condițiile legii înseamna că această calitate înceteaza în momentul în care persoana în cauză nu mai săvârșește fapte de comerț, cu caracter profesional iar încetarea efectuării faptelor de comerț să fie efectivă și definitivă.
În cazul în care după data cererii introductive , intervine decesul comerciantului debitor, după ce procedura reoganizării judiciare și a falimentului a fost declansată aceasta va continua.
În cazul societăților comerciale prin definiție acestea se constituie pentru a desfașura o activitate comercială ,o dovadă a calității de comerciant a societăților comerciale o reprezintă certificatul de înmatriculare a societăților în Registrul Comertului. Astfel dovedind calitatea de comerciant societatea va putea să facă obiectul procedurii judiciare și a falimentului.
Problema care se pune este aceea de a ști dacă procedura se aplică și altor comercianți care sunt persoane juridice fară a fi societăți comerciale. Astfel în privința regiilor autonome; procedura reglementată de Legea nr.64/1995 nu se aplică chiar dacă au calitatea de comerciant.Pentru regiile autonome conform art.129 din lege trebuie adoptată o reglementare specială care să țină seama de regimul general al proprietații publice.
În concepția legii nr. 64/1995 procedura reorganizării judiciare a falimentului aplicată societăților în nume colectiv și în comandită simplă sau pe acțiuni nu se extinde și asupra asociațiilor dar și începerea procedurii împotriva unui asociat cu răspundere nelimitată nu se extinde și asupra societății în nume colectiv sau în comandită . Conform Art.54 din lege dacă procedura reorganizării judiciare și a faliementului nu atrage după sine dizolvarea societății judecătorul – sindic poate cere lichidarea drepturilor asociatilor. Pe de alta parte Art.22 alin. 2 prevede ca în cazul când un asociat al unei societăți în nume colectiv sau un asociat comanditat din societățile în comandită este comerciant cererea creditorilor împotriva acestuia pentru datoriile sale v-a fi fără efecte juridice cu privire la societatea din care face parte.
2.Incetarea plății datoriilor comerciale
Cea de-a doua condiție pentru aplicarea procedurii reorganizării juridice și a falimentului este aceea ca debitorul să se afle în situația de a nu mai putea plăti datoriile comerciale fața de creditorii săi, condiție care este reglementata în mod expres de legea nr.64/1995.
Conform Art. 24 alin. 1 din lege, orice creditor care are o creanță certă, lichidă și exigibilă poate introduce la tribunal o cerere împotriva unui debitor care timp de cel puțin 30 de zile “a incetat plațile ”.
În conformitate cu legea nr. 64/1995 încetarea plătilor sau insolvența comercială – cum este numită în doctrina dreptului comercial și în practica judecătorească – poate fi definită ca acea stare a patrimoniului debitorului care exprimă neputința debitorului de a plăti datoriile comerciale scadente din cauza lipsei de lichiditați.
Aplicarea procedurii intervine în toate cazurile în care debitorul se află în încetare de plăți – care nu mai poate face față obligațiilor sale comerciale ajunse în scadență indiferent de starea de solvabilitate – indiferent de raportul dintre activul și pasivul patrimoniului debitorului.
Art. 24 alin. 2 din Legea nr. 64/1995 prevede ca “simplul refuz al unor plăți în baza unor excepții pe care debitorul le socotește cu buna-credința întemeiate nu constituie o dovadă de încetare a plaților”. Legea prevede că instanța judecătorească este în măsură să aprecieze dacă excepțiile invocate de debitor se incadreaza ori nu în conceptul de buna-credință.Aceasta trebuie
sa fie apreciată la data refuzului plăți.
Încetarea plaților poate să rezulte și din mărturia debitorului. Potrivit art. 20 din lege, debitorul care nu mai face față datoriilor sale exigibile cu sumele de bani disponibile poate adresa tribunalului o cerere pentru a fi supus procedurii reorganizării juridice și a faliementului.
CAPITOLUL II
Organele care aplică procedura reorganizării judiciare și a falimentului.
2.1 Instanta judecătorescă
2.2 Judecătorul sindic
2.3 Adunarea creditorilor
2.4 Comitetul creditor
2.5 Administratorul
2.6 Lichidatorul
CAPITOLUL II
Organele care aplică procedura reorganzării juridice și a falimentului
Potrivit legii nr 64/1995 organele care aplică procedura reorganizării judiciare și a falimentului, sunt instanța judecătorească, judecătorul sindic, lichidatorul, adunarea creditorilor și comitetul creditor iar în anumite atribuții le revin și Ministerului Public și Oficiului Registrului Comerțului. Tot prin lege sunt stabilite și atribuțiile pe care le au aceste organe, precum și modul de desfășurare a activității lor.
2.1 Instanța judecătorească
Principalele atribuții care revin tribunalului în aplicarea procedurii reorganizării judiciare și a falimentului
2.Incetarea plății datoriilor comerciale
Cea de-a doua condiție pentru aplicarea procedurii reorganizării judiciare și a falimentului este aceea ca debitorul să se afle în situația de a nu mai putea plăti datoriile comerciale fața de creditorii săi condiție care este reglementată în mod expres de legea nr. 64/1995 .Aceste atribuții pot fi împărțite în două categorii:
atribuții jurisdicționale:
-judecarea contestațiilor debitorului împotriva cererilor debitorului
împotriva cererilor introductive ale creditorilor pentru începerea procedurilor;
-judecarea cererilor de a se ridica debitorului dreptul de a-și mai conduce activitatea – potrivit legii, în lipsa unui plan de reorganizare confirmat de tribunal în condițiile legii, debitorului însuși, un creditor, comitetul creditorului, poate adresa tribunalului o cerere de a se ridica debitorului dreptul de a-și conduce activitatea;
-judecarea acțiunilor introduse de judecătorul sindic pentru anularea unor acte juridice cu caracter patrimonial, anterioare cererii introductive – legea are în vedere anularea unor acte juridice privind transmiterea unor drepturi , pe care debitorul le-a încheiat înainte de începerea procedurii;
-judecarea contestațiilor debitorului ori ale creditorilor, împotriva măsurilor luate de judecătorul-sindic în îndeplinirea atribuțiilor care îi revin, judecătorul – sindic, are dreptul să ia anumite măsuri. Dacă aceste măsuri lezează interesele debitorului sau ale creditorilor, aceștia sunt în drept să le conteste;
-judecarea contestațiilor împotriva hotărârilor judecătorului – sindic de a se continua activitatea debitorului în caz de reorganizare dacă debitorul își declară intenția de a-și reorganiza activitatea și planul de reoganizare este confirmat de tribunal el își va putea continua activitatea sub supravegherea judecătorului – sindic;
-soluționarea obiecțiilor la rapoartele semestriale și la cel final este judecătorul – sindic trebuie să întocmeasca și să prezinte tribunalului, rapoarte semestriale și un raport final privind lichidarea bunurilor din patrimoniul debitorului;
-darea hotărârii de incheiere a procedurii- în orice stadiu al procedurii, tribunalul, la cererea judecătorului-sindic, poate da o hotărâre de inchidere a procedurii, în cazurile prevăzute de lege.
atribuții cu caracter administrativ
-desemnarea judecătorului- sindic și, după caz a administratorului
sau a lichidatorului datorită rolului sau în aplicarea procedurii reorganizării judiciare și a falimentului, tribunalul exercită și controlul asupra activității judecătorului- sindic, administratorul și lichidatorului;
-aprobarea desemnării unor persoane care să-l ajute pe judeacătorul-sindic la îndeplinirea îndatoririlor sale;
-confirmarea planului de reorganizare sau, după caz, a planului de lichidare-acesta va fi votat de către adunarea creditorilor, și va fi confirmat de către tribunal.
2.2 Judecătorul sindic
Acesta îndeplinește o funcție publică de interes general; el își organizează și conduce întreaga procedură a reorganizării juridice și a falimentului; sub autoritatea tribunalului iar actele sale sunt obligatorii, atât pentru debitor cât și pentru creditor.
Îndatoririle judecătorului sindic stabilite de art.10 din Legea nr. 64/1995, sunt:
-examinarea activității debitorului și întocmirea unui raport asupra cauzelor și imprejurărilor care au dus la încetarea plăților;
-stabilirea datelor ședințelor adunărilor creditorilor și prezidarea acestora;
-conducerea persoanelor pe care le-a angajat ca să-l ajute;
-introducerea la tribunal de acțiuni pentru anularea actelor frauduloase
încheiate de debitor în dauna drepturilor creditorilor;
-menținerea sau rezilierea unor contracte incheiate de debitor;
-admiterea planului de reoganizare a activitătii debitorului sau, după
caz de lichidarea unor bunuri din patrimoniul acestuia;
-supravegherea activității desfășurate de debitor în baza planului de reorganizare;
-aplicarea sigiliilor și inventarierea bunurilor debitorului în cazul procedurii falimentului;
-examinarea creanțelor creditorilor;
-urmărirea încasării creanțelor din patrimoniul debitorului și lichidarea bunurilor din patrimoniul acestuia;
-sesizarea tribunalului despre orice problemă care ar cere o soluționare de către acesta;
-transformarea bunurilor mobile și imobile ale averii debitorului în numerar;
-stabilirea atribuțiilor administratorului și ale lichidatorului;
-efectuarea oricăror acte de procedură cerute de legea nr.64/1995;
-primirea plăților pe seama debitorului și consemnarea sumelor în termen de 24 de ore în contul bancar deschis la o unitate a unei societăți bancare ( conform art.3 alin.2) pe baza de dispoziții emise, în cursul procedurii de reorganizare de debitor sau de judecătorul sindic iar în cursul procedurii falimentului numai de judecătorul- sindic.
2.3 Adunarea creditorilor
Aceasta este formata din creditorii care au anumite creanțe față de debitor; convocarea lor se face ori de câte ori de judecătorul sindic apreciază că este necesar pentru dezbaterea și luarea deciziilor în problemele date de lege în competența adunării creditorilor. La aceste ședințe vor participa toți creditorii cunoscuți ai debitorului precum și doi delegați ai salariaților debitorului care au drept de vot numai pentru creanțele salariațiilor privind salariile și alte drepturi bănești ale acestora.
Atribuțiile adunării creditorilor , stabilite de art.14, sunt:
a.eliberarea situațiilor debitorului și a măsurilor luate de judecătorul
sindic creditorii au dreptul ca, în cadrul ședințelor adunării generale a creditorilor, să analizeze situația debitorilor pentru care s-a declanșat procedura reorganizării juduciare și a falimentului;
b. aprobarea planurilor de reorganizare după admiterea sa de către
judecătorul – sindic, planul de reorganizare este depus dezbaterii si aprobării adunării creditorilor;
c.aprobarea vânzarii unor bunuri importante din patrimoniul debitorului judecătorul- sindic poate vinde bunuri importante ( terenuri, fabrici, instalații) dar numai cu aprobarea adunării creditorilor , in conformitate cu condițiile art.80 alin.3 din Legea nr.64/1995.
2.4 Comitetul creditorilor
Comitetul este un organ cu rol distinct în aplicarea procedurii reorganizării judiciare și a falimentului.
Potrivit legii nr 64/1995 în prima sa ședință adunarea creditorilor va alege cu majoritate simplă un comitet de 3-5 creditori dintre cei cu creanțe garantate și cei chirofari pe baza de voluntariat.
Atributiile care revin comitetului:
a. acordarea de asistenta judecatorului sindic: aceasta asistență priveste , în special, măsurile pe care urmează să le ia judecatorul sindic în realizarea procedurii reorganizării judiciare și a falimentului;
b. solicitarea ridicării dreptului debitorului de a-și mai conduce activitatea comitetul creditorilor are dreptul să ceara tribunalului să ridice debitorului dreptul de a-și mai conduce activitatea, conform art. 16 alin. 1 din lege;
c. exercitarea acțiunilor privind anularea unor acte juridice făcute de debitor în dauna creditorilor potrivit legii, acțiunile de acest tip sunt exercitate de judecatorul sindic dar, în cazul în care judecătorul sindic nu o face , legea permite comitetului creditorilor să exercite aceste acțiuni.
2.5 Administratorul
Acesta mai este denumit în doctrina “administratorul judiciar” pentru a nu fi confundat cu administratorul societății comerciale. Conform 2Ordonanței de guvern nr. 79/30 iunie 1999, privind organizarea activității practicienilor în reorganizare și lichidare , administratorul judiciar este practicianul în reorganizare și lichidare care este desemnat în condițiile prevăzute de Legea nr. 64/1995 privind procedura reorganizării judiciare a falimentului cu modificări ulteiroare să indeplineasca atribuțiile prevăzute de lege și pe cele stabilite de judecătorul sindic. Astfel, conform Legii nr. 64/1995 în calitate de administrator poate fi desemnată o persoana fizică sau o societate comercială specializată în activitatea de management.
Administratorul, persoană fizică trebuie să fie contabil autorizat, expert contabil sau licențiat în drept ori studii economice, să aibă cel puțin 5 ani de activitate practica economică și juridică și să fi promovat examenul dobândire a calității de practician în reorganizare și lichidare.
Participarea administratorului însa la realizarea procedurii reorganizării judiciare nu este obligatorie, iar acesta acționeaza ca un mandatar al cărei imputerniciri sunt stabilite de lege și de către judecatorul sindic.
Astfel, atribuțiile administratorului, conform art 18, sunt:
a. supravegherea operațiilor de gestiune : când se decide reorganizarea activității debitorului, administratorul este chemat să supravegheze toate operațiunile de gestiune care se realizează în cadrul acestei proceduri;
b. asistarea debitorului la actele de gestionare ale activitații comerciale, numai în cazul în care debitorul continuă să-si conducă activitatea și potrivit deciziei judecătorului sindic;
c. conduce activitatea debitorului, atunci când s-a decis ridicarea dreptului debitorului de a-și conduce activitatea.
Hotarârea creditorilor de a angaja un administrator judiciar se adoptă de creditori, care reprezintă 75% din valoarea totală a creanțelor, în termen de 45 zile de la începerea procedurii reorganizării judiciare a falimentului.
2.6 Lichidatorul
Pentru a putea să se relizeze operațiunile de lichidare a bunurilor din patrimoniul debitorului, în toate cazurile de lichidare se va numi o persoană în calitate de lichidator care, la fel ca și în cazul administratorului, trebuie să fie contabil autorizat, expert contabil sau licențiat în drept ori în studii economice și să aiba cel puțin 5 ani practică economică si juridică.
Numirea unui lichidator nefiind obligatorie se impune în cazurile în care complexitatea patrimoniului de lichidat o cere.
Numirea lichidatorului se face prin hotărârea adunării asociaților în unanimitate sau cu majoritatea prevăzută de lege sau de către instanța judecătorească la cererea oricăruia dintre administratori sau asociați; în această situație instanta este ogligată să numească lichidatorii persoane asupra cărora cad de acord asociații. Împotriva hotărârii instanței se poate declara recurs de către asociați sau administratori in termen de 15 zile de la pronunțare.
Hotărârea adunării generale de numire a lichidatorilor sau sentința care îi ține locul, trebuie depusă la Registrul Comerțului de către lichidatori pentru a putea fi înscrisă și publicată în Monitorul Oficial.
Din momentul intrării în funcție a lichidatorilor nici o acțiune nu se poate exercita pentru societate sau contra acesteia decât în numele lichidatorilor sau împotriva lor.
Potrivit legii “lichidatorii au aceeași răspundere ca și administratorii” . Astfel, în concepția legii lichidatorii sunt considerați mandatari ai societății.
Mandatul lichidatorilor ca și cel al administratorului are un conținut contractual și legal. Anumite puteri ale lichidatorilor sunt conferite de către asociați. Trebuie menționat că lichidatorii conform legii, își îndeplinesc mandatul lor sub controlul cenzorilor societății.
Atribuțiile lichidatorilor
Legea stabilește si anumite îndatoriri ale lichidatorilor, astfel:
– lichidatorii trebuie să execute și să termine operațiunile de comerț referitoare la lichidare. Ei nu pot intreprinde noi operații comerciale care nu sunt necesare scopului lichidării;
– lichidatorii trebuie să lichideze și să încaseze creanțele societății.
Dacă este necesar lichidatorii trebuie să-i urmărească pe debitorii sociali pentru satisfacerea creanțelor societății. În cazul în care debitorul social este și el supus procedurii reorganizării judiciare și a falimentului trebuie să declare creanțele societății și să participe la aceasta procedură;
– lichidatorii sunt indreptățiți să vânda prin licitație publică, bunurile mobile și imobile ale societății. Sumele obținute din valorificarea acestora ca și cele provenite din valorificarea creanțelor sunt destinate satisfacerii creditorilor societății, iar restul , pentru satisfacerea drepturilor cuvenite asociaților.
Potrivit legii lichidatorii nu pot plăti asociaților nici o suma de bani în contul părților ce li s-ar cuveni din lichidare înaintea achitării cerditorilor societății.
– lichidatorii pot să contracteze obligații cambiale, sa facă împrumuturi neipotecare și să îndeplinească orice alte acte necesare lichidării. Legea are în vedere numai numai asumarea de obligații care deservesc scopul lichidării și care nu sunt păgubitoare pentru patrimoniul societății aflate în lichidare.
Bunurile societatii vor putea fi ipotecate dacă exista în acest sens, în actul constitutiv sau în cel de numire a lichidatorilor.
Lichidatorii sunt în drept să stea în judecată și să fie actionați în interesul lichidării. Lichidatorii răspund pentru nerespectarea obligațiilor izvorâte din imputernicirile asociaților (răspundere civila contractuală), precum pentru nerespectarea obligațiilor stabilită de legea societăților comerciale (raspundere civilă delictuală sau raspundere penală).
Observație
Societățile comerciale profesionale
Conform 3Ordonantei de Guvern nr. 79/31 iulie 1996 art. 1 S.C. profesionale de administrație judiciara și/sau de lichidare trebuie să îndeplineasca urmatoarele conditii;
a. să aibă ca obiect unic de activitate desfășurarea activității de reorganizare și/sau lichidare, putând cuprinde și acordarea de consultanță economico- financiara;
b. majoritatea acționarilor sau asociaților să fie practicieni în reorganizare și lichidare si să dețină majoritatea capitalului social;
c. administratorii sau Consiliul de Administrație al societății comerciale profesionale să fie ales dintre actionarii sau asociații practicieni în reorganizare și lichidare;
d. acțiunile să fie nominative și orice alt asociat sau acționar să fie admis de Adunarea Generala.
Conform art. 6 alin. 2 societatea comercială profesională poate angaja practicieni în reorganizare și lichidare în calitate de salariați.
De altfel societățile comerciale profesionale și angajații nu pot îndeplinii activități specifice profesiei pentru clienți cu interese contrare.
CAPITOLUL III
Procedura reorganizării judiciare și a falimentului
3.1 Cererile introductive
3.2 Efectele începerii procedurii
3.3 Continuarea procedurii
3.4 Întocmirea și prezentarea raportului privind situația debitorului
3.5 Planul de reorganizare judiciara și faliment
CAPITOLUL III
Procedura reorganizării judiciare și a falimentului
Procedura este deschisă printr-o cerere adresată tribunalului competent de către debitori sau de creditori sau de Camera de Comerț și Industrie Teritorială (conform art. 19 din legea nr.64/1995) având urmatoarele etape:
3.1 Cererile introductive
a. Cererea debitorului se face de către debitor aflat în imposibilitatea de a-și mai putea onora plata datoriilor comerciale ajunse la scadență cu sumele de bani disponibile (art. 20)
Dacă debitorul cere tribunalului să fie supus reorganizării judiciare și a falimentului, înseamna că el cunoaște dificultățile și posibilitățile activității sale și este în masură să opteze pentru una din cele doua modalități ale reorganizarii: reoragnizarea activității sau lichidarea unor bunuri din patrimoniul sau până la acoperirea pasivului.
Trebuie arătat că în anumite cazuri dreptul de opțiune al debitorului este limitat. Astfel potrivit art. 23 din lege tribunalul nu va primi cererea debitorului prin care se solicită reorganizarea dacă în ultimii 5 ani precedenți, debitorul a mai făcut o asemenea cerere sau a făcut obiectul unei astfel de cereri introduse de creditori.
Cererea debitorului privind începerea procedurii trebuie însoțita de anumite acte, stabilite de art. 21 din lege:
– bilanțul și copii de pe registrele curente având în vedere rolul bilanțului în cunoașterea activității comerciantului, inclusiv încetarea plăților, începerea procedurii la cererea debitorului sub denumirea de începere a procedurii prin ” depunerea bilantului ”.
– lista tuturor bunurilor debitorului : se au în vedere bunurile care fac parte din patrimoniul debitorului (bunuri mobile sau imobile) și care sunt susceptibile de executare silită;
lista creditorilor cu precizarea creațelor acestora : în lista vor fi
trecuți toți creditorii indiferent de calitatea acestora: certe sau sub condiție lichide
-sau nelichide, scadente sau nescadente, contestate sau necontestate
precum și sumele, cauzele și drepturile de preferință;
-contul de profit și pierdere pentru anul anterior depunerii cererii: este actul care exprimă rezultatele activității debitorului în exercitiul financiar anterior, ajută la aprecierea în timp a situației financiare a debitorului;
-lista acționarilor în cazul societații în nume colectiv respectivi a asociatilor comanditați, în cazul societăților în comandita. Acești asociați trebuie cunoscuți pentru că potrivit legii ei au răspundere nelimitată și solidară pentru obligațiile sociale;
-declarația prin care debitorul își arată intenția de a-și reorganiza activitatea sau de a-și lichida patrimoniul său.
Depunerea acestor acte potrivit art. 21 din Legea nr.64/1995 este obligatorie, acestea fiind indispensabile pentru aprecierea de către tribunal a cererii debitorului de a fi supus procedurii judiciare și a falimentului.
b. cererea creditorilor
Art. 24 prevede ca orice creditor care are o creanță certă lichidă și exigibilă poate duce la tribunal o cerere unui debitor care timp de cel puțin 30 zile a încetat plățile care au consecințe directe și imediate asupra patrimoniului creditorilor.
Legea nr.64/1995 permite declanșarea procedurii falimentului și de către ascendenții, descendenții, și soțul debitor dacă îndeplinesc condițiile cerute de lege. Pe de altă parte legea nu impune creditorilor să-și manifeste opțiunea pentru una din procedurile posibile respectiv reorganizarea activității debitorului sau lichidarea patrimoniului acestuia, aceasta stabilindu-se ulterior.
Daca debitorul apreciază că cererea creditorilor privind începerea procedurii nu este întemeiata, el o poate contesta la tribunal (art 26). Contestația poate fi făcută în termen de 5 zile de la primirea copiei de pe cererea introductivă a creditorilor.
Motivele pentru care debitorul poate contesta cererea creditorului, privesc condițiile cerute de lege pentru aplicarea procedurii reorganizării judiciare și a falimentului. Debitorul poate invoca neimplinirea condițiilor legale prin calitatea sa de comerciant sau a celor referitoare la încetarea platilor ori a condițiilor prevăzute de art.24 alin. 1 pentru începerea procedurii la cererea creditorilor.
În scopul protejării debitorului împotriva unor cereri nejustificate ale creditorilor privind începerea procedurii, Legea nr.64/1995, a reglementat dreptul tribunalului de a obliga pe creditorii care au formulat cererea introductivă la depunerea unei cauțiuni a cărei cuantum poate fi de cel mult 30% din valoarea creanțelor (atrt. 26, alin. 2) . În cazul în care cererea va fi admisa cauțiunea va fi restituită, iar dacă este respinsă cauțiunea poate fi folosită pentru acoperirea prejudiciilor suferite de debitor.
3.2 Efectele începerii procedurii
Aceste efecte privesc drepturile debitorului asupra bunurilor din patrimoniul său si drepturile terților privind valorificarea creanțelor împotriva debitorului, astfel:
a. suspendarea acțiunilor judiciare și extrajudiciare pentru realizarea creanțelor asupra debitorului sau bunurilor sale;
Din textul Legii 64/1995 rezultă că toate acțiunile individuale anterioare datelor înregistrării cererii creditorilor ori de la data respingerii contestației având ca scop realizarea creanțelor asupra debitorului sau bunurilor sale vor fi suspendate de la data începerii procedurii. Deci, ca efect al începerii procedurii orice urmărire individuală împotriva debitorului se suspendă. După 30 zile de la respingerea cererii introductive sau, după caz, de la închiderea procedurii, prescripția își va relua cursul și titularii acțiunii supuse suspendării își vor putea valorifica pretențiile (art.31).
b. interdicția constituirii de garanții
După începerea procedurii, este interzisă constituirea de garanții în favoarea unora dintre creditori sub efectul nulității (art 34).
c. interdicția instrăinării fără acordul tribunalului a acțiunilor sau a părților sociale, deținute de societate, de conducătorul debitorilor.
Conform art. 33 din Legea nr 64/1995 ”debitorul are obligația de a pune la dispozitie judecătorului sindic și a administratorului atât în cazul reorganizării judiciare căt și în cazul lichidării unor bunuri din averea sa pană la acoperirea posibilului, toate informațiile cerute de aceștia cu privire la averea sa precum și lista prețurilor și transferurilor patrimoniale, făcute de acesta, în cele 90 de zile anterioare înregistrării declarației prevăzute la art.21, alin. 1 lit. f.
3.3 Continuarea procedurii
Dacă sunt indeplinite condițiile legii, tribunalul va dispune, prin încheiere continuarea procedurii precum și măsurile necesare realizării acesteia (desemnarea judecătorului sindic, notificarea către creditori, debitori și Oficiul Registrului Comerțului). Desemnarea judecătorului sindic trebuie făcută in termen de 5 zile de la data începerii procedurii. Acesta , îndeplinește o funcție publică, organizeaza și conduce întreaga procedură, sub autoritatea tribunalului.
Notificarea continuării procedurii este făcută de tribunal doar când a constatat îndeplinirea condițiilor legii. Astfel, tribunalul aduce la cunoștiința celor interesați continuarea procedurii asupra debitorului. Notificarea trebuie făcută fața de toate persoanele interesată în aplicarea procedurii, inclusiv față de autorul cererii introductive.
Între măsurile care vor trebui luate, în realizarea procedurii, un anumit rol îl are convocarea adunării creditorilor, care trebuie să aiba loc în cel mult 30 zile de la data introducerii cererii debitorului , a creditorilor (dar neconstatată de debitori) ori în 20 de zile de la data respingerii contestației debitorului.
3.4 Intocmirea și prezentarea raportului privind situația debitorului
Pe baza actelor dosarului și a informatiilor primite de la debitori, judecătorul sindic sau administratorul va trebui să intocmeasca un raport pe care să îl prezinte tribunalului. Aceștia vor trebui să întocmească un raport amănunțit asupra cauzelor și imprejurărilor care l-au adus pe debitor în situația de încetare a plăților precum și informații privind o eventuală răspundere a persoanei vinovate de situația în care se află debitorul (art 35). Acest raport reprezintă instrumentul cunoașterii situației debitorului și totodată temeiul măsurilor care urmează a fi luate cu privire la realizara procedurii reorganizării judiciare și a falimentului asupra debitorului.
Prezentându-i-se raportul , Adunarea Generală va decide și aprecia asupra șanselor reorganizării activității debitorului și a utilității patrimoniului debitorului. La final decizia luată de Adunarea Generală poate fi cea de redresare a activității sau de lichidare a acesteia.
În temeiul art. 40 alin.1, din legea 64/1995, judecătorul sindic poate introduce la tribunal acțiuni pentru anularea constituirilor sau transferurilor de drepturi patrimoniale către terti și restituirea de către aceștia a bunurilor transmise și a valorii altor prestații executate, realizate de debitor prin urmatoarele acte:
a) acte de transfer cu titlu gratuit, efectuate în cei trei ani anteriori inregistrării cererii introductive fiind exceptate sponsorizarile în scop umanitar;
b) operațiuni comerciale în care prestația debitorului depașeste vădit pe cea primită, efectuată în cei trei ani anteriori înregistrării cererii introductive;
acte incheiate în cei trei ani anteriori cererii introductive, cu
intenția tuturor părților implicate în ele, de a sustrage bunuri de la urmărirea de către creditori sau de a le leza în orice alt fel drepturile;
d) acte de transfer de proprietate către un creditor pentru stingerea unei datorii anterioare sau în folosul acestuia, efectuate în cele 120 de zile anterioare înregistrării cererii introductive și având ca urmare creșterea sumei pe care debitorul ar putea să o pretindă în caz de faliment al debitorului;
e) constituirea sau perfectarea unei garanții reale pentru o creanță care ia chirofara în cele 120 de zile anterioare inregistrării cererii introductive.
3.5 Planul de reorganizare judiciară și faliment
Prin procedura instituită de Legea nr.64/1995 republicată și modificată, se urmărește plata pasivului debitorului aflat în incetare de plați, fie prin reorganizarea activității debitorului sau lichidarea unor bunuri din patrimoniul său fie prin faliment.
În ceea ce privește reorganizarea trebuie arătat că, atât reorganizarea activității debitorului cât și lichidarea unor bunuri din patrimoniul său se realizează pa baza unui plan, prin care se stabilesc obiectivele urmărite și mijloacele de realizare a acestor obiective.
Astfel, planul de reorganizare, care poate fi, după caz, un plan de reorganizarea activității debitorului sau un plan de lichidare a unor bunuri din patrimoniul debitorului, este instrumentul prin care se realizează reorganizarea judiciară.
Art. 55 din lege prevede dreptul debitorului, al creditorilor, dar și al asociaților de a propune un plan de reorganizare judiciară sau faliment.
Debitorul are dreptul să propună un plan ca urmare a declarației sale care însotește cererea introductiva prin care și-a manifestat intenția de a-și reorganiza activitatea sau de a lichida patrimoniul. Exista cazuri în care, declarația debitorului cu privire la intenția de a-și reorganiza activitatea, nu va fi acceptată; dacă debitorul a fost condamnat definitiv pentru bancrută frauduloasă, darea sau luarea de mită, abuz de încredere, fals, delapidare, mărturie mincinoasă, sau a mai fost într-o procedură reglementată de Legea nr.64/1995 în consecință conform legii; în aceste cazuri, debitorul poate propune numai un plan de lichidare a patrimoniului (art. 55 alin.3).
Legea nr. 64/1995 recunoaște de altfel dreptul de a propune un plan și creditorilor și în cazul societăților comerciale, asociaților acesteia. Creditorii pot propune un plan în condițiile următoare:
a) creditorii cu creanțe garantate pot propune un plan, dacă sunt titularii cel puțin a unei treimi din valoarea creanțelor garantate (sau dacă depășesc 10% din valoarea tuturor creanțelor împotriva patrimoniului debitorului);
b) creditorii ale căror creanțe garantate sunt sub 10 % din valoarea creanțelor împotriva patrimoniului debitorului;
c) creditorii chirofari pot propune un plan dacă sunt titulari a cel puțin unei treimi din valoarea creanțelor negarantate (creanță lipsita de o garantie reală sau personală).
Asociații unei societăți comerciale, pot propune un plan, în urmatoarele conditii:
-fără condiții, pentru asociații cu răspundere limitată;
-acționarii, dacă sunt titularii a cel puțin unei treimi din capitalul social al societății pe actiuni;
-nu au dreptul să propună un plan, asociații din societatea cu răspundere limitată.
Planul va avea un cuprins diferit, în functie de obiectul său reorganizarea activității sau lichidarea patrimoniului (art 55 alin.2).
a) planul de reorganizare a activității debitorului
Planul trebuie să indice, pe baza unor elemente și calcule concrete, perspectivele de redresare a activiății debitorului, cu luarea în considerare a probabilităților și specificului activității debitorului, precum și a cererii piței fața de oferta debitorului.
Planul va trebui să stabilească mijloacele fixe disponibile necesare realizării redresării activității debitorului. Astfel, dacă primul plan se stabilește majorarea capitalului social, judecătorul sindic va propune tribunalului convocarea Adunării Generale extraordinare, pentru a se aproba o asemenea măsură (art 58). Apoi planul trebuie să arate modalitațile prin care debitorul va satisface creanțele creditorului, cu precizarea termenelor de plată (art. 56 alin 2).
Planul de reorganizare admis judecătorului sindic, va fi prezentat creditorilor în cadrul unei sedințe a tribunalului în vederea aceptării sale. Odata cu confirmarea planului, se impune debitorului anumite condiții pentru desfășurarea activității în concordanța cu planul confirmat.
Daca se precizează că redresarea activității debitorului, depinde de înlocuirea unuia sau mai multor conducători ai debitorului, tribunalul poate dispune înlocuirea, la cererea judecătorului sindic, a procurorului sau din oficiu (art59) totodată în acelasi scop, tribunalul poate lua și măsura suspendării dreptului de vot pentru conducătorii debitorului, dispunând numirea unui mandatar, care să exercite dreptul de vot al conducătorilor în cauză.
b) Planul de lichidare al patrimoniului debitorului
Prin acest tip de plan, se stabilesc condițiile vânzării bunurilor din patrimoniul debitorului, până la acoperirea pasivului. Acesta trebuie să cuprindă, elemente adecvate scopului și anumite condiții de plata a creditorilor (convertirea creanțelor în părți sociale sau acțiuni ale societății, etc). Legea prevede obligativitatea, ca planul să aibă în vedere diferitele categorii de creditori (cu garații, cu privilegii, asociați ai societății, etc.).
Planul trebuie să prevadă modalitatea vânzării și persoana cumpărătorului, precum și efectului, care vor fi obținute prin aceasta operațiune, mai ales în ceea ce priveste continuarea utilizării unor părți din întreprinderea debitorului, folosirea salariaților, satisfacerea creditorilor.
Conform art. 55 alin. 4 planul trebuie propus de către persoanele îndreptățite în termen de 60 de zile de la începerea procedurii; judecătorul sindic poate însă prelungi acest termen la 90 zile, de la începutul procedurii.
c) confirmarea sau neconfirmarea planului de către tribunal
Planul de reorganizare sau după caz de lichidare pentru a putea fi pus în aplicare trebuie să fie confirmat de către tribunal. Acesta va confirma planul numai dacă sunt indeplinite următoarele condiții conf. art. 64:
a) cel puțin două dintre categoriile de creditori, acceptă planul;
b) cel puțin una dintre categoriile defavorizate, acceptă planul;
c) toate categoriile de creditori defavorizați, precum și fiecare membru al unei categori care nu a acceptat planul, vor fi supuse unui tratament corect si echitabil în plan.
Legea prevede ca un tratament corect și echitabil există atunci cănd:
– nici una din categoriile care nu acceptă planul , nu primește mai putin, decât ar fi primit , în caz de faliment;
– nici o categorie sau nici un membru al unei categorii, nu primește mai mult decât valoarea totală a creanței sale sau o alta despăgubire,egalând valoarea creanțelor sau a drepturilor sale;
– toți creditorii dintr-o categorie sunt tratați la fel.
Legea permite tribunalului ca o dată cu confirmarea planului, să impuna debitorului, anumite condiții sau limitări pentru desfășurarea activității în condițiile planului confirmat (art.64 alin. 4). ca o consecință a confirmării unui plan de la data intrării în vigoare a hotarării tribunalului, activitatea debitorului, va fi reorganizată corespunzător planului și astfel, creanțele și drepturile creditorilor și ale celorlalte părți interesante, se modifică conform planului.
Dacă vor fi confirmate mai multe planuri, tribunalul va confirma planul propus de către debitor. Dar dacă planul acestuia nu întrunește condițiile art.64 din lege, tribunalul va confirma planul care este acceptat de către categoriile de creditori cele mai defavorizate.
Daca nici un plan nu este confirmat, tribunalul va dispune ca judecătorul sindic, să înceapă procedura falimentului, în conformitate cu reglementările legii art 64 alin. 2, iar dacă debitorul este o societate comercială, hotărârea tribunalului privind aplicarea procedurii falimentului, are ca efect, dizolvarea societății.
CAPITOLUL IV
Dizolvarea și lichidarea societăților comerciale
4.1. Dizolvarea
4.1.1 Căile dezvoltării societăților comerciale
4.1.2 Etapele dizolvării societăților comerciale
4.2. Lichidarea societăților comerciale
4.2.1 Cauzele lichidării
4.2.2 Reguli privind lichidarea
CAPITOLUL IV
Dizolvarea și lichidarea societăților comerciale
Încetarea existenței societății comerciale ,reclama realizarea unor operații ca să aibă drept rezultat nu numai încetarea personalității juridice ci și lichidarea patrimoniului societății prin exercitarea drepturilor și îndeplinirea obligatiilor societății.În consecință ,potrivit legii ,încetarea existenței societății comerciale impune parcurgerea a două faze;
A.Dizolvarea societății
B.Lichidarea societății
Cele două faze sunt distincte ,parcurse în mod succesiv ,cu respectarea dispozițiilor prevăzute de lege pentru fiecare.
4.1 Dizolvarea societății
Prima fază cea a dizolvării societății privește acele operații care declanșează procesul de dizolvare și asigură premizele lichidării patrimoniului societății .Aceste operații se refera la hotărârea de dizolvare a societății și aducerea ei la cunostiința celor interesați.
Potrivit legii, hotărârea de dizolvare este luată de Adunarea creditorilor sau de către Instanța Judecătoreasca.
Întrucât operațiunile menționate au numai rolul de a declanșa procesul de încetare a existenței societății comerciale, înseamna că dizolvarea nu afectează personalitatea juridică a societății. Calitatea de persoana juridică este indispensabilă societății pentru îndeplinirea celorlalte operațiuni care privesc lichidarea patrimoniului societății.
4.1.1 Căile dizolvării societăților comerciale
dizolvarea de drept a societății: legea consacră un singur caz de
dizolvare de drept a societății respectiv expirarea termenului stabilit pentru durata societății. Din moment ce asociații au stabilit prin actul constitutiv durata societății iar termenul a expirat, societatea se dizolva, de plin drept, la data expirării termenului.
Dizolvarea societățatii prin voința asociaților: hotărârea
privind dizolvarea societății cu respectarea condițiilor de cvorum și majoritate prevăzute de lege pentru Adunarea Generală Extraordinară (prezenta acționarilor reprezentând ¾ din capitalul social iar hotărârea trebuie luată cu votul unui număr de acțiuni care să reprezinte cel putin ½ din capitalul social al societății pe acțiuni). Actul care constată hotărârea privind dizolvarea societății în forma autentică se depune la Oficiul Registrului Comerțului pentru a se menționa în registru după care se transmite Monitorului Oficial pentru publicare
Pentru a proteja asociații, legea permite revenirea hotărârii privind dizolvarea societății, hotărâre care trebuie luată în aceleași condiții de cvorum și majoritate cerute de lege pentru Adunarea Extraordinară. Revenirea este permisă atăta timp căt nu s-a făcut nici o cale judecătorească.
dizolvarea societății pe cale judecătorească.
Potrivit legii orice asociat poate cere tribunalului pentru motive temeinice dizolvarea societății. Hotărârea judecătorească privind dizolvarea societății trebuie scrisa în Registrul Comerțului și publicată în Monitorul Oficial. Aceste formalități trebuie îndeplinite în termen de 15 zile de la data la care hotărârea judecătorească a devenit irevocabilă.
Împotriva hotărârii orice persoana interesată face apel, în termen de 30 de zile de la data publicării ei în Monitorul Oficial.
4.1.2. Etapele dizolvării societății comerciale
Indiferent de modul în care se realizeaza dizolvarea unei societăți comerciale produce anumite efecte care privesc deschiderea procedurii lichidării și interdicția unor operațiuni comerciale noi.
deschiderea procesului lichidării. Ca urmare a deschiderii procedurii lichidării, administratorii au obliția de a convoca Adunarea Generală a Asociațiilor pentru desemnarea lichidatorilor.
Interdicția unor operațiuni comerciale noi.
Prin dizolvare s-a consumat prima fază a procedurii care are drept rezultat final, încetarea existenței societății comerciale. Din moment ce a fost dizolvată societatea nu poate decât sa continue realizarea operațiilor comerciale aflate în curs, fără să mai poată începe alte operațiuni noi.Încălcarea interdicției legale are drept consecință răspunderea personală și solidară a administratorilor pentru operațiunile întreprinse.
4.2. Lichidarea societăților comerciale
Încetarea existenței societății comerciale presupune îndeplinirea unor operațiuni care să pună capăt activității societății și să ducă ,în final ,la încetarea statutului de persoana juridică a societății.Lichidarea societății comerciale constă într-un ansamblu de operațiuni care au ca scop terminarea operațiunilor comerciale aflate în curs ,la data dizolvării societății ,încasarea creanțelor ,transformarea bunurilor societății în bani ,plata datoriilor și împărțirea activului net între asociați.
Operațiunile care fac obiectul fazei lichidării societății sunt realizate de persoane anume investite-lichidatori de către Hotărârea Adunării Generale sau de către instanța judecătorească.
Principiile generale ale lichidării
Personalitatea juridica a societății subzista pentru nevoile lichidării:
Nevoile lichidării patrimoniului societății si ale ocrotirii asociatilor și creditorilor sociali, impun necesitatea menținerii personalitătii juridice. Astfel, ea își păstreaza atributele de identificare: forma, sediul și naȚionalitatea. Legea cere însa ca toate actele emise încă de societate să arate că societatea este în lichidare.
Lichidarea societății se face în interesul asociaților: în reglementările lichidării sunt avute în vedere și interesele creditorilor, dar numai în mod secundar. Într-adevar, asociații nu pot primi nici o sumă de bani în contul parților ce li s-ar cuveni din lichidare, înaintea achitării creanțelor creditorilor societății. Interesul asociaților imprimă specificitatea acestei lichidări și o deosebește de procedura falimentului care este menită să ocrotească interesele asociaților.
Lichidarea societății este obligatorie și nu facultativă: lichidarea este obligatorie deoarece societatea nu poate rămâne în faza de dizolvare; în mod excepțional, după dizolvare urmează transmiterea universala a patrimoniului, prin fuziune sau divizare, dacă nu, va urma lichidarea.
Modificările produse la faza de lichidare
modificarea obiectului și scopului societății: din momentul în care
societatea dizolvată a intrat în lichidare, activitatea ei nu se mai poate desfașura. Astfel ,obiectul activității comerciale se restrănge, activitatea societaății se limitează la realizarea operațiunilor comerciale aflate în derulare în momentul dizolvării societății. În același timp și scopul societății nu mai este realizarea de beneficii și impărțirea lor între asociați, ci realizarea finalității lichidării societății. Pentru aceasta, conform principiului lichidării care arata ca “persomalitatea juridică a societății subzistă pentru nevoile lichidarii” – pentru a preveni terții asupra situației în care se afla societatea, toate actele emise de societate trebuie să arate că este in lichidare.
Înlocuirea administratorului cu lichidatorii societății: aceștia vor organiza
și conduce operațiuni de lichidare și repartizare a patrimoniului societății. Asupra administratorilor, lichidarea are impactul cel mai puternic, fiind vorba de incetarea funcției lor.
Predarea gestiunii societății: reprezintă predarea-primirea gestiunii pe
care o conduceau administratorii. Predarea se face pe baza de inventar și de bilant care constată starea patrimoniului, pe baza căruia se vor efectua operațiunile de lichidare.
În cazul societăților comerciale a căror activitate s-a desfașurat în baza unei autorizații de mediu, lichidatorii au obligația să ia masuri pentru efectuarea bilanțului de mediu, în temeiul inventarului și bilantului întocmit potrivit legii, lichidatorii sunt obligați să primeasca și să păstreze patrimoniul societății, registrele încredințate de administratori și actele societății.
4.2.1 Cauzele lichidării societăților comerciale
În 4Legea 31/1990, privind societătile comerciale, sunt reglementate unele cauze generale și deci aplicate tuturor societătilor comerciale, precum și anumite cauze de lichidare specifice unora dintre formele de societate.
trecerea timpului stabilite pentru durata societății: conform legii,
societatea comercială se dizolvă la expirarea termenului stabilit pentru durata societătii. Astfel,în contractul de societate trebuie să prevadă “durata societății”, care va reprezenta expresia voinței asociaților privind soarta societății;
Ca o măsură preventivă, legea dispune ca asociații trebuie consultați
cu cel puțin un an înainte de expirarea duratei societății, cu privire la eventuala prelungire a acesteia.
imposibilitatea realizării obiectului societății sau realizarea
acestuia:orice societate are ca obiect de activitate, care trebuie arătat in actul constitutiv, obiect care se realizeaza în cursul duratei societății. Daca se constata o imposibilitate a realizării obiectului de activitate propus, evident, societatea își pierde rațiunea de a exista și deci se lichidează . La fel se intâmplă și dacă obiectul de activitate s-a realizat și scopul societății a fost atins;
reducerea capitalului social minim legal:daca asociații nu dispun
completarea lui-pierderea unei jumătăți din capitalul social și reducerea acestuia sub minimul legal nu duc la dizolvarea societății daca, în termen de 9 luni de la constatarea pierderii sau a reducerii capitalului, acesta este reântregit sau este redus la suma rămasa ori la minimul legal sau când societatea se transforma într-o alta forma la care capitalul social existent este corespunzator;
Hotărârea tribunalului: potrivit legii, tribunalul poate hotări și
operațiuni care privesc “motive temeinice”. Un asemenea motiv îl constituie neânțelegerile grave dintre asociați, ce impiedica funcționarea societății;
Folosirea unor mijloace ilicite pentru realizarea obiectivului de
activitate declarat;
Falimentul societății: consta într-un ansamblu de acte juridice și
operațiuni care privesc stabilirea masei active, stabilirea masei pasive, efectuarea lichidării bunurilor din patrimoniul debitorului, distribuirea sumelor de bani realizate din lichidarea bunurilor din patrimoniul debitorului, închiderea procedurii de falimentului;
Societatea nu a depus timp de 3 ani consecutivi, bilanțul sau alte
acte care, potrivit legii, se depun la Registrul Comerțului.
Inactivitatea temporară nu duce la dizolvarea societății: ea trebuie
însa adusă la cunoștiință organului fiscal și înscrisă în Registrul Comerțului. Durata inactivității nu poate depăși 3 ani;
Lipsa și neconfirmarea unui plan de reorganizare: în ambele cazuri,
lipsa unui plan de reorganizare confirmat de tribunal și neconfirmarea unuia deja depus, va duce la declanșarea procedurii falimentului. Lipsa unui plan de reorganizare poate duce la depunerea unei cereri de ridicare a dreptului de a-și continua activitatea, cerere care poate fi depusă de insuși debitorul, de creditori, etc.
4.2.2 Reguli privind lichidarea
Pentru lichidarea și repartizarea patrimoniului societății, chiar dacă in actul constitutiv se prevăd normele în acest scop, sunt obligatorii urmatoarele reguli:
pâna la preluarea funcției de către lichidatori, administratorii își continua mandatul;
actul de numire a lichidatorilor sau actul care îi tine locul și orice act ulterior care ar aduce schimbări în persoana acestora, trebuie depuse prin grija lichidatorilor, la Oficiul Registrului Comerțului pentru a fi închise și publicate în Monitorul Oficial.
Numai după îndeplinirea formalităților, lichidatorii vor depune semnatura lor în Registrul Comerțului și vor exercita aceasta funcție. Astfel, nici o acțiune nu se va putea exercita pentru societate sau contra acesteia, decât în numele lichidatorilor sau impotriva lor.
Lichidarea societății, conform Legii nr. 31/1990 republicată și modificată, este prevăzută pe o perioada de 3 ani, termen limită pentru terminarea procedurii. Acest termen poate fi prelungit de către tribunal, pentru motive temeinice, cu cel mult 2 ani. Instituirea unui astfel de termen are ca scop sa îi protejeze pe asociații care ar fi putut fi prejudiciați printr-o lichidare ce s-ar fi putut prelungi nejustificat, mult timp.
CAPITOLUL V
Procedura lichidării
5.1 Etapele lichidării
5.1.1 Lichidarea activului societății
5.1.2 Lichidarea pasivului societății
5.1.3 Inchiderea procedurii falimentului
5.2 Tipuri de lichidare
5.2.1 Falimentul
5.2.2 Lichidarea voluntară
CAPITOLUL V
Procedura lichidării
Încetarea vieții unei sociatăți se realizează prin două operații de natura econommică și juridică, respectiv, lichidarea care determină anularea patrimoniului societății și dizolvarea operatiilor de încetare a personalității juridice ce se finalizează prin radierea societății din Registrul Comerțului.
Lichidarea reprezintă operațiile economice prin care o societate își realizează ( prin vânzare, anulare, donații) activele pe care le posedă, achită în masura în care are disponibilități, datoriile existente, eventualele sume rămase fiind distribuite asociaților.
5.1 Etapele lichidării
Etapele sunt reprezentate de operațiunile care se efectueaza în cazul în care societățile comerciale intră in faliment. Aceste operațiuni constau în lichidarea activului și pasivului siocietății. Scopul operațiunii de lichidare a activului și pasivului societății este prefacerea în bani a bunurilor societății și achitării datoriilor sale.
5.1.1 Lichidarea activului societății
Operațiunile de lichidare a activului societății cuprind transformarea bunurilor societății în bani și încasarea creanțelor pe care societatea le are fata de terți. Aceste operațiuni urmează o ordine prestabilita, astfel:
sigilarea bunurilor care fac parte din averea societătilor comerciale: vor fi puse sub sigiliu toate bunurile mobile și imobile care aparțin averii debitorului . Aceste bunuri trebuie să existe în realitate , să nu fie sustrase de la destinația lor de către debitor sau alte persoane interesate. Nu vor fi puse sub sigiliu: obiectele care vor trebui vândute de urgență pentru a se evita deteriorarea lor materială sau pierderea de valoare, registrele contabile, cambiile și alte titluri de valoare scadente sau care urmeaza a fi acadente în timp, numerarul ( care va fi depus în contul bancar).
inventarierea și evaluarea bunurilor din patrimoniul societății comerciale: inventarul trebuie să descrie toate bunurile debitorului, chiar și pe cele nesupuse sigiliului și să indice o valoare aproximativă la data inventarului
Din punct de vedere contabil, documentele de sinteză se întocmesc
în valori lichidative, care pot fi definite ca valori ce se obțin din vânzarea bunurilor.Valoarea lichidativă este , de regulă, mai scazută decât valoarea de piață, astfel, bunurile suportând o reducere sensibilă a valorii actuale.
Evaluarea în valori lichidative este folosită deoarece numai ele pot oferi o imagine fidela asupra situației financiare, a patrimoniului și a rezultatului întreprinderii.
Astfel, activul bilanțier este evaluat în valori lichidative, iar în pasiv se vor constata toate datoriile generate de încetarea activității. În final, bilanțul de lichidare reflectă mărimea activelor și pasivelor în urma operațiilor de lichidare.
întocmirea bilanțului de începere a lichidării pe formularul cod 10, prevăzut de normele metodologice privind întocmirea , verificarea și contabilizarea bilanțurilor contabile ale societății, pe anul anterior celui în care are loc lichidarea.
vânzarea bunurilor perisabile sau supuse deprecierii iminente: acestea pot fi vândute oricând cu acordul creditorului , cât mai repede și mai avantajos;
vănzarea bunurilor importante din averea debitorului ( terenuri, fabrici, instalații) se face numai cu acordul creditorului sau consiliului creditor.
Ca măsură de protecție , legea nr. 64/1995 prevede reguli generale privind vănzarea bunurilor. Potrivit acestor reguli , judecatorul sindic va putea vinde bunurile importante din patrimoniul debitorului-terenuri, fabrici, instalații-numai cu acordul prealabil al Adunării creditorilor, datorii cu majoritate de 2/3 din valoarea creanțelor verificate și cu autorizarea tribunalului ( art.80, alin .3).
Atunci când este necesar , judecătorul sindic poate desemna un expert contabil pentru a-l asista la evaluarea și stabilirea prețurilor bunurilor patrimoniului debitorului.
Reguli speciale privind vânzarea
Vânzarea în bloc în caz de necesitate sau de utilitate a vânzării în bloc a bunurilor debitorului, judecătorul sindic va desemna o comisie formată din trei experți pentru întocmirea unui raport în termen de cel mult 30 de zile , în care vor fi indicate , descrise și evaluate bunurile care urmeaza a fi vândute împreună și vor fi propuse modalități de vanzare ( art.99). Acest raport va avea nevoie de aprobarea tribunalului, iar în caz de aprobare , vănzarea se va efectua în condițiile stabilite în raport ( art.99,alin.4).
Vânzarea directă – potrivit legii ( art. 101), “ bunurile imobile vor putea fi vândute și direct, pe baza propunerii judeacătorului sindic, aprobată de tribunal”. În propunerea sa, judecătorul sindic trebuie să identifice bunul imobil, prin situarea sa în teren și prin datele din registrele de publicare imobiliara și să precizeze sarcinile de care este grevat. Vânzarea sa va putea face dupa 20 de zile de la data ultimei publicări aprobării tribunalului.
încasarea creanțelor – lichidatorii trebuie să încaseze creanțele de la debitorii societății. Aceasta operațiune se face la scadență conform obligațiilor asumate. Sumele obținute din vânzarea bunurilor debitorului vor fi depuse la banca în contul patrimoniului debitorului, care sunt păstrate pâna la data efectuării distribuirii, iar recipisele vor fi predate judecătorului sindic. ( art. 103)
5.1.2 Lichidarea pasivului societății
Prin lichidarea pasivului se ințelege plata datoriilor societății către
creditorii săi. Plata datoriilor se face cu sumele de bani rezultate din lichidarea activului societății și în baza listei creditorilor și a creantelor acestora. Pentru a fi luate în considerare acestea trebuie înregistrate de către creditori, dupa ce au fost verificare, într-un registru ținut la grefa tribunalului.
Verificarea creanțelor are ca scop stabilirea legimității, valoarea exactă și prioritatea fiecărei creanțe. Excepție fac creanțele privind impozitele, taxele, amnenzile, penalitățile datorate bugetului de stat sau celui local.
Art.105 din lege prevede că, în scopul distribuirii de către creditori a sumelor de bani rezultate, judecătorul sindic este obligat să intocmeasca și să prezinte tribunalului un raport asupra fondurilor obținute din lichidarea și încasarea creantelor, precum și un plan de ditribuire între creditori a sumelor de bani realizate , raport care trebuie prezentat tribunalului în termen de 6 luni, calculat de la începerea procedurii falimentului.
Distribuirea sumelor realizate
Aceasta distribuire se realizează potrivit planului de distribuire între creditori, destinația sumelor facăndu-se în funcție de ordinea de prioritate a plății acestora, conform art.107 din legea nr. 64/1995, astfel:
Plata cheltuielilor cu lichidarea bunurilor
Restituirea creditelor acordate de bănci în perioada de reorganizare, respectiv a dobânzilor și cheltuielilor aferente
Plata creanțelor garantate cu ipoteca sau alte garanții asupra bunurilor
Taxe, timbre și alte cheltuieli de judiciare, precum și remunerarea persoanelor specilizate , administratorul și lichidatorul ce au participat la desfașurarea procedurilor
Salariile persoanlelor, pentru o perioada de cel putin 6 luni, înainte de începerea procedurii
Cheltuielile administrative – sunt avute în vedere cheltuielile necesare conservării bunurilor debitorului, inclusiv onorariile precum și datoriile apărute ca rezultat al continuării activității comerciale a debitorului
Creanțele chirografare – reprezentate de creanțele neacoperite prin ipoteca, negarantate, furnizorii și creditorii, acționarii sau asociații.
În urma operațiunilor de lichidare apar o serie de venituri și cheltuieli
prin includerea cărora se determină rezultatul lichidării ( profit sau pierdere). Aceasta va sta la baza calculării, reținerii și virării la buget a impozitului pe profit, pe dividende, etc.
Impozitele pe profit și pe dividende se calculează pentru rezultatul
lichidării majorat cu unele elemente de activ net, constituite din profitul brut ( rezerve legale) , sume cuprinse în capital făra a fi fost evidențiate în venit ( subvenții pentru investiții, diferențe din reevaluarea imobilizărilor etc). De altfel, se mai calculează și se varsă impozitul pe dividende și pentru elementelele de activ net constituie din profitul net.
Conform art. 111 din lege, în cazul în care sumele de bani obținute din lichidarea patrimoniului unei societăți în nume colectiv sau în comandită, nu sunt suficiente pentru plata creanțelor înregistrate și verificate, împotriva societății, judecatorul sindic va putea proceda la executarea silită împotriva asociaților comanditați.
întocmirea unui bilanț contabil de inchidere.
Numit și bilanț înaninte de partaj, care consemnează sumele de bani
rezultate din vânzarea la licitație a bunurilor societății și din incasarea creanțelor societății și pe de altă parte, sumele de bani achitate pentru plata datoriilor societății, bilanțul contabil de închidere constata eventual activ net, ca diferență între activul și pasivul societății.
Activul net constituie sursa din care sunt satisfăcute drepturile
asociaților, rezultatele din lichidare, respectiv partea ce se cuvine fiecărei acțiuni din repartizarea activului societății ( pentru societăți pe acțiuni sau în comandita pe acțiuni ) sau repatizarea între asociați ( societăți în nume colectiv, în comandita simplă și societăți cu răspundere limitată)
5.1.3. Închiderea procedurii falimentului
Dupa terminarea operatiunilor de repartizare a activului net între
asociați, procedura lichidării societății comerciale este incheiată. Rămân de îndeplinit ultimele formalități pentru finalizarea consecințelor care decurg din terminarea lichidării; radierea societății de la Registrul Comertului și luarea măsurilor de conservare a registrelor și a celorlalte documente ale societății.
Situații care conduc la închiderea lichidării sunt:
îndeplinirea planului de reorganizare sau de lichidare
bunurile debitorului sunt insuficiente pentru acoperirea cheltuielilor administrative ale procedurii
creanțele creditorilor sunt satisfăcute , chiar dacă nu au fost lichidate în întregime bunurile debitorului
după expirarea termenului pentru înregistrarea creanțelor, nici un creditor nu a înregistrat o cerere.
Radierea societății de la Registrul Comerțului. Îndeplinirea acestei formalități este obligatorie . Conform legii , comerciantul este obligat ca la încetarea comerțului să ceara oficiului Registrului Comertului radierea înmatriculării din Registru. Radierea trebuie cerută oficiului în termen de 15 zile de la data ultimului act de lichidare, care este repartizarea activului net către asociați.
De la data radierii înceteaza personalitatea juridica a societății
comerciale, cu toate consecințele care decurg din acest fapt.
Depunerea registrelor societății pentru păstrare. Dupa aprobarea socotelilor și terminarea repartizării activului net între asociați, registrele și actele societății comerciale trebuie depuse pentru păstrarea în condițiile stabilite de lege.Astfel , în funcție de tipul de societate:
-registrele și actele se depun pentru păstrare la unul dintre asociați,
desemnat prin votul majorității asociaților pentru societățile în nume colectiv, în comandita simpla și cu răspundere limitată.
-registrele și actele societății comerciale trebuie depuse pentru păstrare la Oficiul Registrului Comerțului pentru societățile pe acțiuni sau în comandită pe acțiuni.
Registrele și actele tuturor societăților trebuie păstrate timp de 5 ani de la data depunerilor.
Hotarârea privind încheierea procedurii reorganizării judiciare și a falimentului se dă de către tribunal, la cererea judecatorului sindic.
Art. 120 din Legea 64/1995 îndreptățeste orice creditor să formuleze obiecții la cererea judecătorului sindic.
5.2 Tipuri de lichidări
În funcție de legile prin care este reglementată, lichidarea este de două tipuri:
Lichidarea judiciară( forțață) – faliment – reglemenată prin legea nr.64/1995, republicată și modificată in 1997
Lichidarea voluntară ( administrativă) – reglementată prin Legea nr. 31/1990, republicată și modificată in 1998.
5.2.1 Falimentul
Procedura de faliment constă dintr-un ansamblu de câteva operațiuni care privesc stabilirea și lichidarea masei active, stabilirea masei pasive, distribuirea sumelor realizate , închiderea procedurii.
Cazurile de aplicare a procedurii , conform legii, sunt următoarele:
neconfirmarea unui plan de reorganizare da către tribunal- astfel tribunalul va dispune ca judecătoul sindic să înceapa procedura falimentului;
hotarârea tribunalului privind încetarea reorganizării; în cazul în care debitotul și-a manifestat, prin cererea introductivă, intenția de a-și reorganiza activitatea și apoi planul confirmat de tribunal, debitorul poate să își conducă activitatea când tribuanlul va dispune, motivat, ca reorganizarea să înceteze și să se treacă la lichidarea patrimoniului;
debitorul nu respectă planul de reorganizare: în lipsa unui plan de reorganizare, confirmat de tribunal, debitorul, un credit, comitetul creditorilor poate cere tribunalului să-l ridice debitorului deptul de a-și conduce activiatatea . Cererea va putea fi admisă, în special, pentru pierderile cu caracter continuu înregistrate sau al lipsei probalilității de realizare a unui plan rațional de activitate. Dacă va fi admis tribunalul va dispune imediat aplicarea dispozițiilor privind procedura falimentului.
Aplicarea procedurii falimentului asupra debitorului implică luarea de
către tribunal a unor măsuri cu caracter pregătitor, măsuri ce privesc notificarea începerii procedurii falimentului și desemnarea lichidatorului.
Începerea procedurii falimentului asupra debitorului trebuie adusă la cunosțiinta celor chemați să contribuie la realizarea ei, pe calea unei notificări. Aceste notificări se adresează serviciilor poștale, depozitelor, antreprizelor, etc. în care debitorul are sediul comercial principal sau sucursalele sale ( art.81 ). Totodată, prin notificare se solicită să fie predată
corespondența comercială a debitorului și orice alte comunicări trimise debitorului, judecatorului sindic.
Judecatorul sindic va putea cere societăților bancare la care debitorul are depozite să nu dispună de acestea fară ordinul său.
La propunerea judecătorului sindic tribunalul poate dispune angajarea unui lichidator în condițiile prevăzute de lege. Lichidatorul va efectua actele, operațiunile și procedurile stabilite de judecătorul sindic.
În cazul procedurii falimentului, judecatorul sindic trebuie să asigure creșterea maximă a valorii patrimoniului debitorului. De aceea , în privința contractelor încheiate de debitor cu terții și aflate în curs de executare, el va trebui să facă o apreciere asupra contractelor și a consecințelor pe care acestea le-ar avea supra patrimoniului debitorului. Legea nr. 64/1995 prevede ca în cazul în care contractele încheiate cu terții nu au fost executate în totalitate ori substanțial de către toate părțile, judecatorul sindic poate să mențină sau să rezilieze aceste contracte. Dreptul de opțiune al judecatiorului sindic privește toate contractele încheiate de debitor, inclusiv contractele de prelungire a creditelor, întârzierile neexpirate sau alte contracte pe termen lung.
Obiectul procedurii îl formează averea debitorului care cuprinde totalitatea bunurilor și drepturilor patrimoniale care pot face obiectul unei executări silite. Elementele avute în vedere de lege constituie de fapt activul patrimoniului. Ele formează o masă de bunuri a cărei destinație este lichidarea , în vederea satisfacerii creanțelor creditorilor.
Procedura falimentului va urma etapele impuse de lege în ceea ce privește lichidarea societăților.
5.2.2. Lichidarea voluntară
Acest tip de lichidare este în cea mai mare parte a cazurilor reprezentată de voința asociaților, prin hotărârile luate în cadrul Adunării Genetrale Extraordinare. În această privință, hotărârile vor putea fi adoptate numai în prezența asociaților care reprezinta ¾ din capitalul social și cu votul a cel puțin jumătate din numărul acțiunilor.
Un alt tip de lichidare voluntară este cea la expirarea termenului pentru durată societății , termen stabilit în actul constitutiv. Dacă o societate comercială are un termen de activitate prestabilit și limitat, se poate vorbi de o lichidare prestabilită. Dacă asociații nu s-au intâlnit în cel puțin un an de la expirarea timpului pentru a decide prelungirea termenului, societatea va intra în starea de lichidare fără a mai fi necesare manifestarile de voință ale asociaților.
Indiferent care ar fi tipul de lichidare voluntară, pașii care vor fi urmați în lichidarea societății vor fi cei stabiliți de lege.
CAPITOLUL VI
Consecințele închiderii procedurii lichidării
Răspunderea pentru încetarea plății datoriilor și pentru aplicarea
procedurii
6.1 Fapte care angajează raspunderea patrimonială
6.2 Fapte care angajează rspunderea penală
CAPITOLUL VI
Consecințele închiderii procedurii lichidării
1.Descărcarea judecătorului sindic de îndatoririle și responsabilitățile sale
Din momentul în care procedura reorganizării judiciare și a falimentului
a fost inchisă, în temeiul hotărârii tribunalului , judecatorul sindic se consideră descărcat de îndatoririle și responsabilitățile sale privind procedura în cauza.
Descărcarea de răspunderi, în aceleași limite, opereaza și în privința persoanelor desemnate să îl ajute pe judecatorul sindic la îndeplinirea îndatoririlor sale.
2.Descărcarea debitoului de obligațiile anterioare începerii procedurii
Art.122 alin.1 prevede ca “ prin închiderea procedurii debitorul va fi
descărcat de obligațiile pe care le avea înainte de înregistrarea cererii sale sau de la exprimarea termenului pentru a contesta cererea creditorilor; totusi, sub rezerva găsirii debitorului ca vinovat de bancrută frauduloasă sau de a fi făcut plăți ori transferuri frauduloase înainte de datele de mai sus, el nu va fi descărcat de acele obligații, în masura în care ele nu au fost plătite în cadrul procedurii.
În masura în care anumite creanțe nu au fost achitate în cadrul procedurii , creditorii în cauza nu vor mai putea să-l urmărească pe debitor pentru creanțele nesatisfacute.
Potrivit legii, debitorul nu va fi descărcat de obligațiile anterioare începerii procedurii, care nu au fost executate în cadrul procedurii, dacă el se face vinovat de bancrută frauduloasă sau pentru efectuarea de plati ori transferuri frauduloase înainte de inceperea procedurii.
Descărcarea de obligațiile anterioare începerii procedurii nu se aplică debitorului care , în ultimii 5 ani a fost supus procedurii reorganizării și a falimentului și a beneficiat de descărcarea de răspundere. Față de acest debitor, fiecare creditor își va păstra dreptul la plata restului creanțelor sale ( art.122, alin. 2).
Răspunderea pentru încetarea plăților datoriilor și pentru aplicarea procedurii.
Potrivit legii( art.123), tribunalul dispune ca o parte din pasivul societății comerciale pe acțiuni sau pe răspundere limitată, ajunsă la încetarea de plăți, să fie suportat de către membrii organelor de conducere-administratori,directori,cenzori care au contribuit la ajungerea societății în aceasta situație.Răspunderea membrilor organelor de conducere este o răspundere patrimonială.
6.1 Faptele care angajează raspunderea patrimonială
Potrivit art. 123 din legea nr.64/1995 prevede că administratorii, directorii și cenzorii societății pe acțiuni și ai celor cu răspundere limitată, vor suporta o parte din pasivul societății, dacă au contribuit la ajungerea societății în încetarea de plăți, prin una din urmatoarele fapte:
Au folosit bunurile sau creditele societății în folosul propiu sau în cel al unei alte societăți;
Au făcut acte de comerț în interes personal, sub acoperirea societății;
Au ținut o contabilitate fictivă, au făcut să dispară unele documente contabile sau nu au ținut contabilitatea în conformitate cu legea;
Au deturnat sau au ascuns o parte din activul societății sau au mărit, in mod fictiv, pasivul acesteia;
Au folosit mijloace ruinătoare pentru a procura societății fonduri, în scopul întârzierii încetarii plăților;
În luna precedentă încetării plaților, au plătit sau au dispus să plătească cu preferința unui credit, în dauna celorlalți creditori.
Tribunalul va stabili partea din pasivul societății care urmeaza a fi
suportată de administratorii, directorii și cenzorii vinovați de încetarea plăților și aplicarea procedurii reorganizării judiciare și a falimentului fața de societate. Aceasta parte de pasiv, care reprezintă “ prejudiciul”, trebuie să fie rezultatul faptelor savârșite de persoanele în cauză. Dar partea din pasivul societății, nu poate fi automat pasivul neacoperit prin lichidarea patrimoniului societății.
Sumele obținute din angajarea răspunderii patriminoale vor intra în patrimoniul debitorului. Ele vor avea destinație diferită:
în caz de reorganizare ele vor servi la completarea fondurilor necesare continuării activițății debitorului.
în cazul falimentului, sumele de bani în cauza se vor folosi pentru plata creanțelor debitorului.
6.2 Faptele care angajează raspunderea penală
Potrivit legii, persoanele vinovate de savârșirea unor fapte grave,
incriminate de lege ca infracțiuni, răspund penal. Aceasta răspundere se angajează în condițiile legii, astfel:
Răspunderea în condițiile Codului penal: potrivit art. 123, alin.2
din legea nr. 64/1995, răspunderea patrimonială a membrilor organelor de conducere ale societăților comerciale menționate, nu înlătură aplicarea legii penale pentru faptele care angajează răspundrea patrimoniala, dacă acestea constituie infracțiuni.
Deci, administratorii, directorii și cenzorii societății vor răspunde penal dacă faptele savârsite de ei, prevazute de art.123, alin1 lit.a-g din legea 64/1995 , îndeplinesc condițiile legii pentru a se considera infracțiuni.
Răspunderea pentru infracțiunea de bancruta fraudulosă, în
condițiile legii nr. 31/1990: art.276 prevede că se pedepsesc cu închisoare de la 3 la 12 ani,persoanele vinovate de bancrută frauduloasă, constând din urmtoarele fapte:
falsificarea , sustragerea sau distrugerea evidențelor societății sau ascunderea unei părti din activul societății;
infățisarea de datorii inexistente sau prezentarea în registrele societății, în alt act ori în bilanțul contabil a unor sume nedatorate.
Fiecare din aceste fapte fiind săvârsite în vederea diminuării aparente
a valorii activelor, precum și instrăinarea, în frauda creditelor, în caz de faliment al unei societăți, a unei părți însemnate din activ.
Din legea nr.31/1990, rezulta că , în cazul societăților comerciale supuse procedurii de reorganizare și a falimentului, constituie o infracțiune de bancrută frauduloasă numai înstrainarea în frauda creditorilor, a unei părți însemnate din activul societății . Celelalte fapte constituie infracțiune de bancrută frauduloasă numai dacă au fost săvârșite în cazul acțiunii obișnuite a societății, fără a fi in încetare de plăți.
PARTEA a-II-a
CAPITOLUL I
Situația actuală a ofertei de informații din contabilitatea romanească
Necesitatea reorganizărilor de întreprinderi
1.3 Repere privind strategiile grupărilor de întreprinderi
Situația actuală a ofertei de informații din contabilitatea românească
“Când ai o piață Europeana ce opereaza cu o singură monedă ai nevoie de o gândire Europeană comună despre contabilitate și despre reglementările contabile și ale piețelor financiare”.
Karel von Hulle
Contabilitatea reprezintă un sistem de informare și mai precis, un sistem formal de identificare, măsurare,clasificare de inregistrare a tranzacțiilor întreprinderilor destinate furnizării după un tratament adecvat, informații susceptibile de a satisface nevoile presupuse ale diferiților utilizatori. Datoria exprimării sale într-un sistem monetar unitar ea omogenizează multitudinea de tranzacții pe care le realizează întreprinderea și furnizează o reprezentare unică a fenomenelor observate.
Contabilitatea se delimitează ca suport informațional și forța probatorie a impunerii întreprinderii. O asemenea calitate se realizează în condițiile în care contabilitatea:
reprezintă un instrument de cunoaștere și gestionare a situației patrimoniale, a situației financiare și a rezultatului obținut ajutând la fundamentarea deciziilor strategice și tactice;
permite determinarea abaterilor dintre realizări și previziuni;
facilitează elaborarea previziunilor pe termen lung (planuri strategice) și a previziunilor pe termen scurt (bugetele);
provoacă măsuri corective oportune.
Astfel informația trebuie sa fie oportună în sensul că trebuie să ajungă la destinatarul său în timp util, să aibă valoare preductiva și retrodictiva.
Informațiile contabile servesc diferiților observatori care sunt parteneri economico-sociali ai unei entități deci este necesar ca producția de informație contabilă să fie supusă unui control social.
În perioada actuală la nivel mondial concepția privind contabilitatea financiară ca vector de informare este de a furniza elementele utile luării deciziilor de către investitorii de pe piața de capital. Aceasta concepție a finalității a aparut în SUA înaintea celui de-al doilea razboi mondial odată cu dezvoltarea marilor întreprinderi cu un acționariat multiplu și dispersat. Predominantă în tările anglo-saxone unde întreprinderile sunt finanțate în mare parte prin apelul la investitori aceasta concepție s-a răspândit după mai mult de 15 ani și în Europa sub presiunea creșterii piețelor de capital. Investitorii caută în principal să aprecieze capacitatea întreprinderii de a distribui dividende.
Apariția fuziunilor pe plan mondial a fost într-un fel urmarea firească a acestei dezvoltari a pieței de capital, a necesității ca firmele să-și coordoneze activitatea cu cerințele pieței de a se reorganiza pentru a-și satisface mai bine acționarii. Contabilitatea ca mijloc de reflectare a tranzacțiilor economice a trebuit să se adapteze schimbărilor, creând la nivel internațional un cadru de abordare iar mai nou de amortizare a reglementărilor privind reorganizările de societăți comerciale.
Prin înregistrarea sistematică a tranzacțiilor pe care le derulează contabilitatea financiară constituie o “banca de date” pe baza căreia sunt elaborate periodic documentele de sinteză care permit aprecierea situației patrimoniale și financiare a întreprinderii și a determina rezultatul global al activității sale. Această “banca de date” este însa modelată de un anumit cadru conceptual, de anumite tehnici și metode diferite de la țară la țară și pe diferite perioade.
Contabilitatea furnizează, în particular prin intermediul fluxurilor de trezorerie disponibile pe care intreprinderea este susceptibilă să le genereze, o informație utilă pentru a aprecia caracterul mai mult sau mai puțin lichid al beneficiilor și a aprecia valoarea ei economică.
Atât normele contabile cât și cele IASC susțin ideea ca obiectivul contabilității este de a furniza informații utile luării deciziilor de către investitorii bursieri.
Normele IASC sunt utilizate în mai multe moduri:
sunt apreciate direct de unele țări sub forma de norme naționale;
sunt utilizate de unele țări ca documentație utilă atunci când se pune problema redactării reglementării naționale;
pot fi utilizate ca referință în vederea configurării comparabilității reglementărilor naționale cu normele internaționale.
Directivele elaborate de UE sunt obligatorii de a fi preluate în legislatiile statelor membre. Obiectivele Directivei a IV-a insista cu predilecție asupra urmatoarelor aspecte:
importanța deosebită acordată asociaților și terților asigurată prin coordonarea dispozițiilor naționale referitoare la structura și conținutul conturilor anuale și al raportului de gestiune, modurile de evaluare cât și publicarea documentelor societăților pe acțiuni și acelor cu responsabilitate limitată;
necesitatea și urgența coordonării simultane în aceste domenii pentru formele de societate evocate mai sus ținând cont de faptul că activitatea lor se desfașoară adesea și dincolo de limitele teritoriului national și ca ele nu oferă alte garanții pentru terți decât patrimoniul lor social;
necesitatea ca în Comunitate să fie stabilite condiții juridice echivalente minimale în privința volumului de informații financiare puse la dispoziția publicului de către societățile concurente;
importanța conturilor anuale de a oferi o imagine fidela a patrimoniului, situației financiare, cât și a rezultatelor societății;
importanța coordonării diferitelor moduri de evaluare și obligația de publicare a conturilor și rapoartelor;
necesitatea controlului conturilor anuale și necesitatea ca informațiile conținute în situațiile financiare să fie complete.
În România informația contabilă în perioada socialistă era destinată
statului care era în același timp proprietarul întreprinderii, finanțator, investitor. Deși după revoluție aceste “poziții” ale statului au fost reconsiderate dar el a rămas în continuare utilizatorul privilegiat al datelor (implicit informațiilor) furnizate de contabilitate prin rolul sau de unic normalizator în domeniul contabilității.
Normalizarea contabilității în România în sensul ei actual a început în primul deceniu al secolului XX și cunoaște o dimensiune națională și internatională proces dezvoltat în ultimele două, trei decenii la nivel regional în UE și chiar la nivel mondial.
OMF nr. 403/1999, abrogată ulterior prin OMF nr. 24/2001 deși continuă reglementările de dupa 1990, de adaptare treptată a sistemului național de contabilitate la normele internaționale în domeniu a marcat o cotitura în modul de a gândi contabilitatea în România. Prin această schimbare se dorește ca informația să se adreseze în primul rând investitorilor și nu statului ca până acum.
Factorii care au dus la aceasta situație sunt:
sistemul de contabilitate existent nu era bine adaptat prezentării informației financiar-contabile pe piața financiară de capital. Aceasta schimbare va duce la creșterea transparenței datelor contabile, la comparabilitatea și compatibilitatea lor pe plan international;
strategia UE: apropierea de IASC, utilizarea și recunoasterea oficială a normelor contabile internaționale.
Cadrul contabil astfel creat prin aceste noi reglementări va trebui să reorienteze contabilitatea din postura sa de instrument al puterii publice în cea de instrument de asigurare a tuturor categoriilor de utilizatori ai informației financiar-contabile: “investitoriii prezenți și potențiali, personalul angajat, creditorii și furnizorii și alti creditori comerciali, clienții, guvernul și institutiile acestuia precum și publicul. Totuși situațiile financiare nu oferă toate informațiile de care utilizatorii au nevoie pentru luarea deciziilor economice, întrucât acestea, în mare măsură, releva efectele financiare ale unor evenimente din trecut și nu oferă de regulă informații nefinanciare.”
Contabilitatea reprezintă un sistem de informare și mai precis, un sistem formal de identificare, măsura, clasificare de înregisrare a tranzacțiilor întreprinderilor destinate furnizării după un tratament adecvat, informații susceptibile de a satisface nevoile presupuse ale diferiților utilizatori.”
Obiectivul fundamental al sistemului contabil este crearea unei imagini fidele asupra patrimoniului, situației financiare și rezultatul întreprinderii în scopul asigurării unor informații utile ansamblului de utilizatori: administratori, bănci, investitori, statul. Ele trebuie să fie utile luării deciziilor, lucru care se întamplă doar în cazul în care acestea sunt o oglindă a realității, o oglinda care prezintă fidel realitatea.
Cunoașterea imaginii reale a întreprinderii este utilă:
acționarilor societății pentru a putea influența în modul dorit viitoarele acțiuni ale echipei de conducere a grupului, pentru cunoașterea profitului real ce se revine din întreaga activitate derulată de societate.
Creditorii, pentru ca situațiile financiare dau dimensiune puterii financiare a întreprinderii, capacitatea de a rambursa creditele. În funcție de informațiile furnizate de aceste situații financiare bancherii pot lua decizii corecte și oportune de a-și asuma în continuare riscul sprijinirii întreprinderii;
Furnizorii interesați de solvabilitatea societății;
Investitorii – contabilitatea financiară trebuie să furnizeze elementele utile luării deciziilor de către investitorii de pe piața de capital. Situațiile financiare furnizează în particular prin intermediul fluxurilor de trezorerie disponibile pe care societatea este susceptibil să le genereze, o informație utilă pentru a aprecia caracterul mai mult sau mai puțin lichid al beneficiilor și a aprecia valoarea economică.
Salariații interesați în protecția și apărarea drepturilor lor și obținerea de facilități în cadrul societății.
În ultimi 10 ani cadrul contabil legal ambiguu, cu o multitudine de
reglementări, de multe ori contradictorii, cu modificări care se succed cu o viteză prea mare a creat imaginea că statul ar fi principalul utilizator al informației contabile, fiind defavorizate celelalte categorii de utilizatori.
Schimbările politice care au avut loc in Romania în ultimi ani au făcut necesară adaptarea sistemului contabil la nevoile economiei de piață. Astfel, în contabilitatea românească a început un proces de redefinire conceptuală și al practicilor sau ceea ce se numeste “reforma contabilă”.Au loc reconsiderări ale contabilității românești și apar noi abordări conceptuale.
Contabilitatea începe să fie privită ca un instrument al gestiunii afacerilor desfășurate într-o economie de tranziție de unde și necesitatea definirii de noi practice contabile.
Pentru atingerea acestor deziderate este necesară o normalizare a contabilității, proces ce are urmatoarele obiective:
să asigure reglementarea practicilor contabile;
să permită utilizatorilor de informație contabilă să ia decizii corecte pe baza informațiilor furnizate de contabilitate;
să creeze un climat de încredere între potențialii investitori și administratorii afacerilor;
să servească ca arbitru între diferitele părți care participă la viața economică și în special între producătorii informației contabile și autorii care certifică calitatea informației;
să permită consolidarea informației contabile la nivelul grupurilor de societăți;
să permită elaborarea de strategii naționale coerente, pe baza de date reale, nedistorsionate.
Contabilitatea românească a început un proces de redefinire conceptuală și al practicilor contabile sau ceea ce se numeste “reforma contabilă”. Asfel contabilitatea devine o componentă a reformei economice, o condiție pentru:
crearea piețelor financiare;
promovarea investițiilor;
gestiunea eficienta a întreprinderii.
În acest sens au loc reconsiderări ale contabilității românești și apar noi abordări conceptuale.
Scopul principal al situațiilor financiare din România a devenit prin acest ordin 5IMAGINEA FIDELĂ pentru ca administratorii de Întreprinderi se pot abate de la cerințele situațiilor financiare atât cât este necesar pentru a se prezenta o imagine fidelă a patrimoniului și a rezultatelor financiare.
Această noțiune de imagine fidelă este relativă. Relativă atât prin raportare la utilizatorii informației contabile cât și la sursa sa ,la realitatea economică.
Interesele potențiale ale utilizatorilor sunt greu de armonizat: investitorii vor să se asigure ca întreprinderea este capabilă să producă profit, bancherii sunt interesați de capacitatea firmelor de a rambursa credite acordate, fiscul interesat ca rezultatele să nu fie subevoluate. În aceste condiți imaginea fidelă depinde de subiectivitatea celui care produce informația financiară.
Contabilul trebuie să se situeze pe poziția de neutralitate, judecata lui trebuind să fie obiectivă pentru ca patrimoniul, rezultatul sa fie prezentate corect fără a fi influențat de dorințele vreunei categorii de utilizatori.
Informațiile furnizate de situațiile financiare consolidate se vor adresa în primul rând investitorilor, dorința Ministerului Finantelor reieșind și din categoriile de societăți care au obligația de a aplica acest ordin: întreprinderile cotate la Bursa de Valori din București și celelalte întreprinderi mari. Astfel principalii finanțatori de pănă acum ai întreprinderilor mari, băncile și consorțiile bancare, vor trece pe locul doi, încercându-se o finanțare mai puternică asocietăților românești prin piața de capital. De asemenea se dorește încurajarea investițiilor străine prin asigurarea prezentării unor situații financiare mai transparente și mai relevante pentru întreprinderile cotate și cele în curs de privatizare.
Aceasta nouă abordare în contabilitatea românească constituie o premisă pentru realizarea de conturi anuale care să poată sa fie consolidate, de filialele străine implantate în România, de fuziuni ale societăților românești cu societăți straine. Totodată se dorește prin aceste măsuri atragerea mai puternică de investiții străine în România, în mai multe domenii de activitate.
Prin 6OMF nr. 94/2001 intervine și în contabilitatea romanească rolul profesioniștilor contabili prin acceptarea judecății profesionale. Cu toate acestea normele fiscale sunt destul de stricte și nu lasă loc la interpretări contabile. În acest scop Ministerul Finantelor trebuia să se pronunțe pentru o soluție: judecată profesională sau norme stricte? Sau poate, o combinație a acestora astfel încât imaginea patrimoniului și a situațiilor financiare să nu fie afectată de fiscalitate, divergențele fiind reconciliate prin tratamente extracontabile.
În optica normalizatorilor contabili români, standardele contabile internaționale (IAS) vor fi asimilate în dreptul contabil national și vor fi elaborate standardele naționale de contabilitate numai în cazul în care nu există un standard internațional în materie. Având în vedere că toate normele internaționale elaborate de IASC au în vedere conturi consolidate și în România aceste situații financiare vor fi relevante și pentru societățile transnaționale
1.2. Necesitatea reorganizărilor de întreprinderi
Dacă dezvoltarea economică a anilor ’70 a fost caracterizată prin numeroase mișcări de concentrare prin fuziune, astăzi aceste fenomene au devenit din ce în ce mai rare, poate și datorită faptului ca întreprinderile mici au dovedit în timp o mai mare capacitate de adaptare la schimbările și cerințele pieței în contrast cu întreprinderile mari, destul de greoaie și inflexibile.
În perioada 1983-1989 multe firme pe plan mondial s-au angajat activ pe piața de fuziuni atăt pe plan intern cât și pe plan internațional. Aceste tranzacții au fost finanțate de multe ori printr-o îndatorare semnificativă. De fapt disponibilitatea finanțării printr-un grad mare de îndatorare a permis companiilor relative mici să preia companii mult mai mari.
Declanșarea perioadei de recesiune a încetinit dramatic perioada de fuziuni și i-a modificat caracteristicile. Dacă inainte de recesiune cauza acestor tranzacții erau oportunitățile de creștere probabilă acum acestea se datorează adesea falimentului sau problemelor financiare serioase.
Companiile se preocupă acum de viabilitatea lor financiara și o parte a acestor preocupari se reflectă în încercarea de a reduce ponderea datoriilor în stuctura capitalului. Tranzacțiile desfăsurate în prezent de marile companii multinaționale se focalizează acum pe dezasamblarea structurii activelor corporațiilor, adesea pentru a genera numerarul necesar pentru plata datoriilor. Recesiunea le-a redus numărul, dar nu a eliminat fuziunile din economie.
Tranzacțiile reflectă fuziuni ale companiilor falimentate, vânzări de divizii ale unor firme care au nevoie de numerar pentru plata datoriilor și un numar crescut de MBO –uri(“management buyouts”) de către managementul unei divizii care cumpără divizia de la compania mama.
În anumite cazuri condițiile economice pot face necesară modificarea unei societățti comerciale constituită potrivit legii, pentru a putea fi adaptată noilor cerințe. Astfel, prin fuziune se pot obține rezultate economice mult mai mari decât suma rezultatelor, ceea ce ar fi nacesar pentru o expansiune a companiei dar, aceasta nu poate fi finanțată datorită existenței pericolului ca întreprinderea să ramână fără lichidități din cauza efectuării unor plați în numerar substanțiale. În aceste cazuri soluția poate fi reprezentată de fuzionare prin achiziționarea de acțiuni, cu companie care să ofere condițiile de expansiune necesare societăților absorbante.
Ciclicitatea în timp a fuziunilor și cauzele din care anumite ramuri sunt afectate mai mult decât altele de fenomenul fuziunilor s-au sugerat prin activitățile de reorganizare:
retragerea resurselor din ramurile în scădere sau cu o creștere mai lentă decât a economiei;
de reglementare a serviciilor financiare;
perfecționări ale tehnologiei achizițiilor;
modificări tehnologice în industrie.
Pentru societățile care desfașoară activități sezoniere sau cu o arie
restrânsa, fuziunea reprezintă soluția optimă de reducere a riscurilor date de aceste afaceri, prin diversificarea lor. Dacă o societate dorește mărirea capacității de contractare a unor împrumuturi atunci acest lucru este posibil prin fuzionarea cu o societate ce dispune de active lichide și de datorii mici.
Totuși fuziunea nu poate fi privită ca o soluție pentru toate problemele cu care se confruntă o întreprindere. Există pericolul ca rezultatele previzionate ce se realizează prin fuziune să nu apară sau între manageri să apară unele disensiuni. Cercetările empirice au evidențiat o anumită ciclicitate în fuzionarea societăților comerciale iar unele domenii și ramuri sunt afectate mai mult decât altele, fenomen cu o determinare multiplă:
retragerea resurselor din ramuri sau cu o creștere mai lentă decât a economiei în ansamblu;
modificări tehnologice în industrie sau în alte ramuri;
diversitatea producției sau creșterea specializării.
1.3. Repere privind strategiile grupărilor de întreprinderi
Tipuri de fuziuni
Există mai multe abordări pe plan mondial în prezent ceea ce privește modalitatea de realizare a fuziunilor. Economiștii, în acest moment, clasifică fuziunea în patru categorii majore:
fuziune orizontală – o fuziune orizontală are loc atunci când o firmă se combină cu o alta firmă din același domeniu de activitate.
Fuziune verticală – o fuziune verticală are loc atunci când o companie achiziționeaza un furnizor sau un utilizator al produselor sale. Un producator de oțel poate achiziționa o mina de fier sau cărbune, un producător de petrol poate achiziționa o companie petrochimică.
Fuziune congenerică– congenerică înseamnă “aliat prin natura sau activități”. O fuziune congenerică implică întreprinderi înrudite dar care nu sunt producători ai aceluiași produs (ca în cazul fuziunilor orizontale) și nici nu au o relație furnizor-cumpărător (ca în cazul fuziunii verticale).
Fuziune conglomerată – o fuziune conglomerată are loc în combinația unor întreprinderi înrudite
Economiile în exploatare (și efectele anticoncurențiale) depind, cel
puțin parțial, de tipul de fuziune. Fuziunile verticale și orizontale asigură de regulă cele mai mari beneficii în exploatare dar ele pot fi cel mai contestate de legile concurenței.
Motivele care stau la baza realizării reorganizării juridice a societăților
comerciale au determinat o impărțire a fuziunilor astfel:
fuzionarea-dezvoltarea, realizată cu scopul de a face fata concurenței care se manifestă pe piața respectivă;
fuzionarea-salvarea, este realizată din motive juridice sau financiare. Ea se face cu o societate aflată în pragrul falimentului dar care posedă fie o tehnologie ridicată, fie potențial economic, fie un brevet de invenții, fie este implantată pe o piață pe care societatea absorbantă dorește s-o pătrundă;
fuzionarea realizată din motive sociale, scopul acestora fiind evitarea sau fuzionarea sectoarelor economice aflate în criză.
Fuzionarea făcută în scop de cercetare;
Fuzionarea realizată în scopul atingerii unui management performant.
Proceduri de combinare a firmelor
În marea majoritate a situațiilor de fuziune una din firme, de regulă cea
mai mare, decide să cumpere alta firmă, negociează un preț și apoi achiziționează compania țintă. Ocazional, firma achiziționată avea inițial acțiuni dar este mai uzual ca o firma să caute achiziții decât să incerce să fie achiziționată.
Prin convenție compania care caută să achiziționeze altă companie se numește companie achizitoare, iar compania pe care o caută se numește companie țintă.
În momentul în care compania achizitoare a identificat o țintă potențiala trebuie să stabilească un preț adecvat sau o gamă de prețuri pe care este dispus să îl platească. Luând acestea în considerare, managerii firmei achizitoare trebuie să decidă modul de abordare a managerilor companiei țintă. Dacă firma achizitoare are motive să creadă ca managerul companiei țintă va aproba fuziunea, atunci propune fuziunea și va pregăti termenii potriviți. Dacă se ajunge la un acord cele două echipe manageriale comunică aceasta acționarilor cu propunerea de a aproba fuziunea.
Presupunând ca acționarii sunt de acord, firma achizitoare cumpără acțiunile companiei țintă plătind cu propriile acțiuni (caz în care acționarii companiei ținta devin acționari ai companiei achizitoare) cu numerar sau cu o combinatie a celor două. O astfel de tranzacție este o fuziune prietenoasă și este cea mai frecventă dintre tranzacțiile de fuziune .
În alte circumstanțe managerul companiei țintă se poate opune fuziunii. Aceasta se poate datora percepției managerilor ca prețul oferit pentru acțiuni este prea mic sau pur și simplu datorită acestora de a-și menține slujbele. În ambele cazuri managerul firmei țintă este ostil și nu prietenos. Într-o fuziune ostilă firma achizitionare face apel direct la acționarii firmei achizitțonate.
Firma achizitoare face de regulă o oferta de cumpărare prin care cere acționarilor firmei în care vrea să preia controlul să îți ofere acțiunile la un anumit preț. Deoarece oferta de cumpărare face apel direct la acționari, aceasta permite actionarului să cumpere compania, chiar dacă managerul existent este ostil ofertei. Această ofertaă se numește de obicei ofertă de preluare.
Tehnici de realizare a unei fuziuni
Alegerea tehnicii utilizate într-o fuziune depinde de impactul unui număr de factori juridici și fiscali care fuzionează.
Achizția activelor
Activele firmei achiziționate, atât cele fixe cât și cele circulante sunt cumpărate cu numerar sau acțiuni. Ca urmare a achiziției compania achiziționată nu dispare ci rămâne cu o cantitate importantă de numerar ca fiind singurul activ. Compania poate apoi să decidă să platească acționarilor un dividend de lichidare, să-și întrerupă activitatea sau să utilizeze numerarul pentru a cumpăra acțiuni în alte firme devenind astfel un holding.
Achiziționarea actiunilor
Cea mai utilizată tehnică de realizare a unei fuziuni este achiziționarea de acțiuni. Modalitatea de plată a acestor acțiuni poate fi în numerar, în acțiuni ale firmei achizitoare sau o combinație a acestora. La cumpărarea acestora compania achizitoare nu obține numai activele cât și toate datoriile.
CAPITOLUL II
2.1. Delimitări privind fuziunea și divizarea societăților comerciale
2.2.Analiza cadrului juridic privind fuziunea și divizarea
2.2.1.Condiții generale ale modificării societăților comerciale
2.2.2.Fuziunea și divizarea, cazuri de modificare a societăților comerciale
2.2.2.1.Condițiile fuziunii și divizării
2.2.2.2.Realizarea fuziunii și divizării
2.2.2.3.Efectele fuziunii și divizării
2.2.3.Documentele necesare a fi prezentata AGEA în perioada de realizare a fuziunii și divizării
2.3.Analiza cadrului fiscal privind fuziunea și divizarea
2.1 Delimitări privind fuziunea și divizarea societăților comerciale
Fuziunea societăților comerciale este o operațiune juridică prin care se realizează o concentrare a societăților comerciale în scopul de a face față unor exigente ale activității comerciale.
Fuziunea reprezintă actul juridic și economic prin care două societăți hotărăsc să se unească prin absorbția uneia de către cealaltă care subzistă singura sau două sau mai multe societăți hotărăsc să se dizolve în vederea unificării și deci a constituirii unei noi societăți. Conducerile întreprinderilor participante aproba acest împrumut.
O achiziție presupune același rezultat , dar conducerea unuia sau mai multora dintre participanți poate fi ostilă acestei schimbări.
Nu există restricții în ceea ce privește tipul societăților care pot fuziona.
Acestea pot fi societăți de persoane sau se pot combina, societăți de persoane cu societăți de capital.
Ca modalitate practică de fuzionare, pe plan mondial, întâlnim urmatoarea grupare:
A.Fuzionare propriu-zisă este actul juridic și economic prin care două sau mai multe societăți hotărăsc unirea patrimoniului și punerea în comun a activelor lor.
Primul caz de fuzionare propriu-zisă este cel al fuziunii prin absorție, aceasta fiind operația prin care o societate numită “absorbant” primește titlul de aport, întregul activ și pasiv exigibil al uneia sau mai multor societăți preexistente, numite “absorbit”, aportul astfel efectuat fiind remunerat prin activul sau părțile sociale ale societății absorbite:
societatea absorbantă realizează o creștere de capital, corespunzătoare aporturilor în natura primite
societatea absorbită efectuează un aport în natura la societatea absorbantă, urmat de lichidare;
actionarii societății absorbite primesc în schimbul drepturilor lor sociale titluri noi, create corespunzător creșterii de capital la societatea absorbantă, în timp ce acționarii societății absorbante conservă vechile titluri.
Din punct de vedere al legăturii financiare stabilită între absorbant și
absorbit putem întâlni situația inexistenței unor astfel de legături, societățile fiind independente sau situația când există legături financiare de tipul participanților fie dintr-un sens fie din ambele sensuri respectiv: absorbantul deține titluri ale absorbitului, absorbitul deține titluri ale absorbantului sau există participatii reciproce.
Al doilea caz de fuziune propriu-zisă este fuziunea prin reuniune adică acea forma a comasării ce constă în contopirea a doua sau mai multe persoane juridice ce-și îcetează activitatea, și inființarea unei persoane juridice noi.
În analiza procesului de fuziune prin reuniune trebuie să se țină seama de faptul că:
societățile fuzionate se dizolvă;
societatea nouă își constituie capitalul la nivelul aporturilor în natura făcute de societățile fuzionate;
acționarii societăților care fuzionează primesc în schimbul drepturilor lor sociale titluri emise de noua societate.
B. Sciziunea sau divizarea este operația prin care o societate aportează toate bunurile și activitătile sale la două sau mai multe societăți preexistente. În acest caz societatea se dizolvă, iar acționarii primesc în locul titlurilor societății dizolvate titlurile altor societăți.
C. Aportul parțial de active este operația prin care o societate aportează la o altă societate din patrimoniul său, în schimbul căruia va primi titluri emise de societatea beneficiară de aport. În cazul acesta acționarii societății absorbite nu primesc titluri, acestea fiind primite de societatea lor.
2.2 Analiza cadrului juridic privind fuziunea și divizarea
Fiecare tip de fuziune are propriile avantaje și dezavantaje însă cea mai des intâlnită este absorbția pentru că:
– în cazul firmelor mici și mijlocii, costul operației de fuziune-absorție este mai mic decăt în cazul fuziunii, reuniune pentru care avem de-a face cu o lichidare și o majorare de capital. La reuniune avem de fapt două lichidări și o constituire de societate.
– în cazul firmelor mari, fuziunea-absorție prezintă avantajul realizării ei din mers, respectiv există continuitatea expolatării.
2.2.1 Condițiile generale ale modificării societăților comerciale
Avantajele generale ale fuziunii sunt:
– fuziunea se face în scopuri de dezvoltare, deoarece este mai ieftină înghițirea unei alte societăți (achiziție de imobilizări financiare) decât crearea de capitaluri noi de producție (achiziție de imobilizări corporale și necorporale);
– se poate beneficia fără întârziere de oportunitățile de afaceri nou apărute;
– fuziuni făcute pentru a ajunge la un management performant sau la o licență, brevet de invenție etc.
Actul adițional, cuprinzând moțiunile din actul constitutiv, modificate, trebuie depuse la Oficiul Registrului Comerțului care îi verifică legalitatea.
În ceea ce privește exercitarea controlului de legalitate art. 153 face urmatoarea distincție pentru cele mai importante modificări (mutarea sediului, modificarea capitalului social, fuziune și divizare). Verificarea aparține judecătorului delegat care dispune prin incheiere efectuarea mențiunii, în timp ce pentru celelalte tipuri de modificări, ea se face de către directorul Oficiului Registrului Comerțului.
Actul adițional cuprinzând textul integral al prevederilor modificate se depune la Oficiul Registrului Comerțului și se menționează în acest registru, după care se transmite, din oficiu, Monitorului Oficial al României, spre publicare, pe cheltuielile societății.
Art. 153 precizează că diferitele tipuri de modificări nu atrag crearea unei persoane juridice noi. Excepție face cazul fuziunii sau divizării.
2.2.2 Fuziunea și divizarea, cazuri de modificare a societăților
comerciale
În reglementarea anterioară fuziunea era sumar tratată (art. 147-175) iar divizarea omisă. Noua reglementare (OMF nr. 1223/1998), urmărind modelul Directivelor cmunitare aIII-a si a IV-a, inclusiv terminologia lor, a inlăturat acest neajuns consacrând un întreg capitol –capitolul II din titlul VI acestor operații.
Procedeul reglementării comune se explică prin faptul că, dacă pe plan economic divizarea este operația inversă fuziunii, ducând la împărțirea societăților și nu la concentrarea lor, pe plan juridic ambele operații au în general aceleași trăsături și produc aceleași efecte, astfel că este logic să fie
Aportul parțial de activ social este supus dispoziților legale privind divizarea daca are loc prin desprinderea unei părti din patrimoniul societății și transmiterea ei către una sau mai multe societăți existente sau care iau astfel ființă.
2.2.2.1 Condițiile fuziunii și divizării
Aceste operații se stabilesc de către fiecare societate în parte în condițiile stabilite pentru modificarea actului constitutiv al societății.
Prima dată pe baza hotărârii generale a fiecăreia dintre societăți care participă la fuziune, administratorii acesteia întocmesc un proiect de fuziune care trebuie să conțina anumite mențiuni obligatorii.
Acest proiect de fuziune, semnat de reprezentanții celor două societăți care fuzionează trebuie depus la Oficiul Registrului Comerțului unde este înmatriculată fiecare societate însotit de o declarație a societății care înceteaza a mai exista și funcționa.
Proiectul de fuziune vizat de judecatorul delegat se publică în Monitorul Oficial al României pe cheltuiala părților, integral sau extras, potrivit dispozițiilor judecatorului delegat sau a cererii părților.
Orice creditor al societății care fuzionează având o creanță anterioară publicării proiectului de fuziune în Monitorul Oficial poate face opoziție în termen de trei luni de la data publicării. Opoziția suspendă executarea fuziunii până la data la care hotărârea judecatorească a devenit irevocabilă, în afara de cazul în care societatea debitoare face dovada plății datoriilor sau oferă garanții acceptate de creditori ori convine pentru plata datoriilor.
2.2.2.2 Realizarea fuziunii și divizării
În acest proces se impun informarea asociațiilor societăților care fuzionează. În acest scop legea îi obligă pe administratorii societăților comerciale respective să pună la dispoziția asociaților următoarele acte:
proiectul de fuziune;
darea de seama a administratorilor în care se va preciza și raportul de schimb al acțiunilor sau părtilor sociale;
raportul cenzorilor;
bilanțul contabil de fuziune;
evidența contractelor cu o valoare de peste cinci milioane de lei, în curs de executare și repartizarea lor între societățile beneficiare.
La societățile pe acțiuni, societățile în comandita pe acțiuni sau
societățile cu răspundere limitată se adaugă raportul unic sau al mai multor experți numiți de judecătorul delegat care își vor da avizul de specialitate asupra fuziunii.
În cel mult nouă luni de la expirarea termenului stabilit de lege pentru
exercitarea opoziției sau, după caz, de la data la care hotărârea judecătorească a devenit irevocabilă, adunarea generală a fiecareia dintre societățile comerciale participante va hotărî asupra fuziunii.
Condițiile de cvorum și majoritate sunt cele stabilite de lege pentru
adunarea generală extraordinară. Legea prevede o excepție de la aceasta regulă atunci când fuziunea are ca efect mărirea obligațiilor asociațiilor uneia dintre societățile participante. Hotărârea se ia cu unanimitate de voturi.
2.2.2.3 Efectele fuziunii
Fuziunea are loc de la data inscrierii la Oficiul Registrului Comerțului a mențiunii privind majorarea capitalului social al societății absorbante. Efectele juridice ale fuziunii sunt:
dizolvarea fără lichidare a societăților care își înceteaza existența și transmiterea universală a patrimoniului către societățile beneficiare ce există;
asociații societăților ce își încetează existența vor primi din partea societăților care dobândesc patrimoniul acestora acțiuni sau părți sociale și o suma ce nu poate depăși 10% din valoarea nominala a acțiunilor sau a părților sociale;
transmiterea drepturilor și obligațiilor societății ce își încetează existența către societățile care există sau iau ființă.
2.2.3 Documente necesare a fi prezentate AGEA in perioada de realizare a fuziunii si divizării
Administratorii societăților implicate în procesul de fuziune sunt obligați să pună la dispoziția asociaților chemați să aprobe operația de fuziune o serie de rapoarte. Acest lucru se întâmplă cu 15 zile înainte de a avea loc Adunarea Generală Extraordinara a Asociaților.
În 15 zile de la înscrierea la Oficiul Registrului Comerțului, se depune la Administrația Financiară declarația de încetare a activității societății comerciale absorbite și bilanțul contabil al exercițiului în curs.
Documentul principal pe baza căruia se vor derula operațiile financiare și contabile angajate între socieățti este proiectul de fuziune. Toate calculele financiare care se efectuează cu ocazia fuziunii sunt inserate în proiectul de fuziune.
Administratorii societăților care se reorganizează, elaborează proiectul de fuziune ce conține următoarele elemente:
forma, denumirea și sediul social al societăților participante;
motivul, scopul și condițiile fuziunii;
stabilirea și evoluția activului și pasivului care se transmit la societatea absorbantă sau care ia naștere;
modalitățile de predare a acțiunilor sau părților sociale;
suma prevăzută pentru prima de fuziune;
modalitățile de evaluare folosite;
data bilanțului contabil de fuziune.
Acesta este depus după întocmire la Registrul Comertului unde trebuie
să stea cel puțin trei luni, deoarece aceasta este perioada de opoziție a terților. Proiectul de fuziune vizat de judecător se publică în Monitorul Oficial cu scopul de a proteja interesele creditorilor unității care se reorganizează.
Dacă în această periodă creditorii își manifestă opoziția, fuziunea se suspendă până la data achitării Datoriilor de către aceștia. Dacă nu există opoziție perioada de fuziune continuă.
Sunt cazuri când se poate trece direct peste această etapă:
când sunt achitați integral creditorii;
când se ia aprobare de la toți creditorii că sunt de acord cu fuziunea.
Dupa incheierea perioadei de opoziție, fuziunea devine operabilă efectuându-se inregistrările pe baza bilanțurilor contabile întocmite după inventariere și evaluare. De aici rezultă caracterul retroactiv al fuziunii.
Toate operațiile efectuate de la data întocmirii bilanțului până la data definitivă a fuziunii vor fi inregistrate într-un registru separat ce va fi preluat drept sold de către societatea absorbantă.
Raportul Consiliului de Administratie întocmit de către societatea care absoarbe, este prezentat AGEA a societății absorbante cât și a societății absorbite. El trebuie să conțina:
1. informații privind situațiile societăților implicate:
– obiectul social, clauzele statutare etc;
– evoluția situației financiare în ultimii ani și prognoza pentru viitor, tabloul filialelor și participanților;
– informare privind administrarea, controlul, evoluții recente și de perspectivă.
2. informații privind operația de fuziune:
– informare privind raporturile preexistente între societățile în cauza, motivele și scopurile efectuării operației;
– data proiectului de fuziune, data de oprire a conturilor, numele evaluatorilor, numărul și valoarea nominala a acțiunilor ce trebuie create;
– desemnarea valorilor de activ și pasiv aportate, mărimea primei de fuziune;
– criteriile alese pentru compararea societăților, valoarea globala și pe actiune;
– informații privind plus valoarea din aport.
Întreprinderile interesate vor pune la îndemana cenzorilor societăților absorbante și absorbite, documentele necesare pentru întocmirea rapoartelor cenzorilor și evaluatorilor.Evaluatorii vor aprecia pe propia răspundere care este valoarea bunurilor aportate și paritatea de schimb a părților sociale, în timp ce cenzorii își vor concentra eforturile în vederea prezentării modalităților de fuzionare.
Toate actele prezentate mai sus vor fi aduse la AGEA, împreună cu bilanțul contabil al societăților pentru exercițiul în curs.
2.3 Analiza cadrului fiscal privind fuziunea
Conform instrucțiunilor privind metodologia de calcul al impozitului pe profit 7(Monitorul Oficial al Romaniei nr 640 din 29 august 2002) în Capitolul I –Dispoziții generale la Art 4, alineatul (2) este prevăzut ca atunci când un contribuabil se infiițeaza, se reorganizează prin divizare, comasare, fuziune sau se lichideaza în cursul unui an fiscal perioada impozabilă este perioada din anul fiscal pentru care contribuabilul a existat.
In capitolul II – Determinarea profitului impozabil, la art. 14 aliniatul (1), aceleași instrucțiuni, în situația lichidării, fuziunii, divizării unui contribuabil, la determinarea profitului impozabil se include și profiturile ce rezultă din evaluarea patrimoniului dacă succesorul în drept al contribuabilului nu garantează continuitatea impozitării conform prevederilor prezentei hotarâri. În aplicarea acestui articol se au în vedere pierderile fiscale din declarația de impunere.
În aceleași instrucțiuni se spune că orice majorare a capitalului social efectuată prin incorporarea rezervelor precum și a profiturilor cu excepția rezervelor legale și a diferențelor favorabile din reevaluarea patrimoniului, se impoziteaza cu o cota de 10%.
Potrivit acestor dispoziții orice majorare de capital social efectuată din profitul net sau din rezerve constituite din profitul net al societății se consideră distribuite și se impune cu cota de 10%.
Nu intră sub incidența prevederilor alineatului precedent primele legate de capitalul social (de ex: primele de emisiune, de aport) diferențele favorabile din reevaluarea patrimoniului conform legii (de exemplu reevaluarea mijloacelor fixe, a activelor și pasivelor în valută), încorporarea creanțelor lichide și exigibile astfel,cum sunt ele definite în Codul Civil și în legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale, republicată cu modificările ulterioare.
CAPITOLUL III
3.1. Contabilitatea operației de fuziune și de divizare. Considerații generale pentru România
3.2 Contabilitatea grupărilor de întreprinderi conform IAS 22
3.3 Combinări de întreprinderi
3.3.1 Arie de aplicabilitate
3.3.2 Contabilitatea achizițiilor
3.3.2.1 Data achiziției
3.3.2.2 Costul achiziției
3.3.2.3 Schimbări ulterioare în costul de achiziție
3.3.3 Uniuni de interese
3.3.3.1 Contabilitatea uniunilor de interese
3.3.3.2 Totalitatea combinărilor de întreprinderi
3.1. Contabilitatea operației de fuziune și de divizare. Considerații generale pentru România
Etapele parcurse în realizarea fuziunii sunt următoarele:
Găsirea partenerului
Inventarierea patrimoniului socieatăților implicate în fuziune,
urmata de evaluare ( metode patriomoniale : metoda pe baza de rentabilitate, metoda bursieră, metode combinate) .Metodele de evaluare care se pot folosi vor fi analizate distinct în capitolul următor al lucrării.
Prin evaluare se ințelege o precedura sistematică utilizată pentru a da un răspuns intrebării unui client despre valoarea proprietății lui, în cazul în care dorește să facă anumite tranzacții cu aceasta, sau despre valoarea altei proprietăți pe care intenționeaza să o achiziționeze sau să se asocieze cu proprietarii acesteia.
Evaluarea mai poate fi definita și ca fiind procesul de estimare a unui tip de valoare ( de exemplu valoarea de piață, valoarea subiectiva, valoarea de lichidare, valoarea de asigurare etc) a unei proprietăți identificate la o anumită dată . Astfel în urma analizelor specifice procesului de evaluare rezultă o opinie sau o concluzie referitoare la valoarea unei anumite proprietăți sau a unui drept de proprietate, la un anumit moment.
Evaluarea unei întreprinderi are un pronunțat caracter economico-financiar. Sondarea în detaliu a documentelor financiar-contabile ale întreprinderii supuse evaluării, completă cu o mulțime de alte analize economice și tehnico-organizatorice și strategice are ca scop final stabilirea adevăratei bogaății a întreprinderii, reflectată sintetic prin valoarea de piață.
Stabilirea noii imagini a capitalului social este consecința evaluării titlurilor întreprinderilor implicate. În mod normal valoarea acestor întreprinderi se constituie criteriu în evaluarea titlurilor.
Din motive legate de obiectivitatea calcului multe societăți recurg la utilizarea metodei bazate pe valoarea patrimonială, dar acest lucru este discutabil când se are în vedere o economie hiperinflaționistă cum este economia românească.
În cazul unei fuziuni principala problemă care se pune este cea a evaluării celor două societăți . Obiectivitatea acestei operații decurge din necesitatea de a se stabili patrimoniul aportat de fiecare societate și numărul de titluri de valoare ce trebuie emise de societatea absorbantă în vederea remunerării aportului societății absorbite.
În evaluarea activelor și pasivelor se poate reține valoarea contabile, valoarea de utilitate sau o valoare intermediară numită de conveniență, ce servește ca bază de contabilitate pentru societatea comercială care primește aportul.
Esențialul în munca de evaluare este determinarea numărului de titluri ce vor fi remise acționarilor sociețății absorbite, în schimbul titlurilor deținute.
Abordarea patrimonială pe bază de active a fost fundamentată în anul 1961 de Uniunea Europeană a Experților Contabili Financiari prin urmatoarea definitie: “ valoarea unei intreprinderi se identifică cu valoarea elementelor pe care le exploatează în vederea unui scop economic specific”.
Conform Stardandului International de evaluare a afacerii “ Abordarea pe baza de active este calea de estimare a valorii unei afaceri sau participanții la aceasta utilizând metode bazate pe valoarea de piață a activelor individuale ale afacerii, scăzându-se datoriile acesteia.”
Principiile care stau la baza abordării pe baza de active sunt urmatoarele:
– similitudinea cu abordarea pe baza de costuri a evaluării pe baza de costuri a evaluării utilizate pentru diferite tipuri de active;
– principiul substituției respectiv un activ nu poate sa valoreze mai mult decat costul de înlocuire al părților sale componente;
– principiul transformării valorilor de înregistrare al tuturor activelor și datoriilor înscrise în bilanțul contabil de la data evaluării în valori de piață sau în alte tipuri de valori curente adecvate;
– eliminarea non valorilor, adică a acelor active care nu au nici o valoare pentru cumpărător.
Activul net contabil (Anc)
Determinarea valorii paqtrimoniale prin metoda activului net contabil are la baza elementele din bilanț ale societății evaluate ca diferență dintre totalul activului și totalul obligațiilor.
Corecțiile care se fac la elementele de activ, constau în considerarea de activ fictiv a următoarelor posturi:
-cheltuielile de constituire ocazionate de inființare, majorarea capitalului, operatiuni de fuziune, sciziune sau transformare ( contul 201)
-cheltuieli înregistrate în avans ( cont 471), cheltuielile de repartizat pe mai multe perioade;
-diferențe de conversie activ( contul 476)
În capitolul datorii vor fi incluse provizioanele pentu riscuri și cheltuieli ( cont 151)
-provizionale pentru cheltuieli, instituția în care au un scop și o valoare clar precizată, există o probabilitate mare de utilizare a lor și nu simpla eventualitate de cheltuire, cheltuială pe care o acoperă provizioanele este depistată înainte de îchiderea perioadei de exercițiu financiar;
Provizioanele pentru riscuri,în situația în care sunt destinate acoperirii riscurilor identificate ca inevitabile pentru activitatea întreprinderii.
Alta corecție practicată asupra “ non-valorilor “ de activ și provizioanelor reglementate o reprezintă deducerea economiei de impozit latent, legată de reintegrarea progresivă a elemetelor enumerate , în cheltuiala exercițiilor viitoare.
Calcularea valorii patrimoniale prin metoda activului net contabil la cele două societăți are ca punct de pornire bilanțurile înainte de fuziune a societatilor S.C. COMSIG S.R.L SI S.C AUTODINMAIC WEST S.R.L .
ANc = TOTAL ACTIV ( exclusiv cheltuielile de constituire) – TOTAL OBLIGATII ( inclusiv provizioane pentru riscuri și cheltuieli)
ANc COMSIG S.R.L =2.403.329-( 1.113.329+ 100.000) = 1.190.000 mii lei
ANcAUTODINAMICWESTSRL=1634761-(624761+25000)=985000miilei
Activul net corectat ( ANc)
Activul net corectat reprezintă excedentul activului real asupra pasivului real ținând seama de rezervele oculte sau reale ce rezultă din evaluarea extracontabilă a elementelor ce figureaza in bilanț.
Activul net corectat reprezintă mărimea capitalului necesar pentru a reconstrui patrimoniul net existent al întreprinderii, la nivelul valorii nete de utilitate.
Aceasta metodă apare din necesitatea înlocuirii unui bilanț economic prin corectarea bilanțului contabil astfel încât să fie eliminate neajunsurile din metoda de determinare a activului net contabil.
Determinarea valorii patrimoniale prin metoda activului net corectat
are la baza bilanțurile îaninte de fuziune ale celor două societăți, analizate și corectate în functie de valoarea de realizare de piață a elementelor componente. Evaluarea ANc are ca punct de pornire:
bilanțurile contabile ale celor două societăți înainte de fuziune;
expertiza tehnică a construcțiilor și terenurilor;
inventarierea la fața locului și expertiza tehnică a utilajelor și a
echipamentelor tehnologice;
verificarea existenței mijloacelor fice propuse pentru casare,
amortizate și neamortizate;
verificarea existenței stocurilor materiale cu mișcare lentă, a
facturilor neîncasate și a creanțelor cu o vechime mai mare de 60 de zile și gradul în care acestea pot fi recuperate, la ambele societăți comerciale.
Mijloacele fixe sunt clasificate în grupe, subgrupe, clase conform 8
HG nr.964/1998, publicată in Monitorul Oficial nr. 520/30/1998 – Aprobarea clasificării și a duratelor de funcționare a mijloacelor fixe. Astfel mijloacele fixe au fost clasificate in 6 grupe:
Grupa 1 Construcții( contul 2121)
Grupa 2 Echipamente tehnologice ( masini, utilaje si instalații de lucru)
( cont 2122)
Grupa 3 Aparate si instalații de măsură, control și verificare ( cont 2123)
Grupa 4 Mijloace de transport ( cont 2124)
Grupa 5 Animale și plantații ( cont 2125)
Grupa 6 Mobilier, aparatură birotică, echipamente de protectie a valorilor umane și materiale și a altor active corporale ( cont 2126)
Terenul deținut de societatea COMSIG SRL este in valoare de 285562000 lei, cost de intrare.El se află intr-o zona limitrofă a Bistriței și are o suprafata de 11000 mp. În prezent prețul de vânzare a 1 mp în aceasta zonă este de 1,8 USD, la un curs al dolarului de 32.000 ROL/USD
Terenul deținut de S.C COMSIG S.R.L se evaluează astfel la următoarea valoare:
11000 mp*1,8USD /MP*32000USD/ROL=635030000 LEI
ANc = ACTIV REEVALUAT- DATORII
ANc = CAPITALURI PROPRII + PROVIZIOANE PENTRU RISCURI ȘI CHELTUIELI RĂMASE FĂRĂ OBIECT –ACTIVE FICTIVE
Pentru o întreprindere care adoptă strategia de a-și continua activitățile de exploatare ( operaționale), acestea fiind sursa dominantă a valorii acesteia, evaluarea prin metoda DCF este cea mai adecvata deoarece previziunea cash-flow-ului provenit din exploatare este predilectibilă cu un grad ridicat de credibilitate.
Esența metodei fluxurilor financiare actualizate constă în calcularea valorii capitalului acționarilor sau valorii firmei prin însumarea :
-cash-flow-ului net la dipsoziția acționarilor și a celui la dispoziția firmei, ambele obținute într-o perioada de previziune explicită și actualizată;
-valorii reziduale actualizate;
-valorii de realizare netă a activelor redudante( care prezintă cash-flow-ul
net din afara exploatării sau prețul estimat de vânzare minus costul de vânzare minus impozitul legal pe venitul provenit din vânzare)
Activele redundante se referă atât la activele care nu sunt necesare și
deci neutilizabile în exploatare, la cele existente în surplus față de nevoile reale ale derulării afacerii, cât și cele care nu sunt legate de activitatea de exploatare.
Activele redundante pot fi:
disponibilitățile bănesti excedentare, inclusiv certificatele de depozit la termen;
portofoliul de titluri de plasament la alte firme;
titluri de participare;
terenul excedentar, clădirile închirate altor întreprinzatori;
mijloace fixe inutilizabile sau aflate în conservare;
obiecte ale proprietății intelectuale neutilizate ( licențe, brevete, drepturi de autor).
Credibilitatea metodei de evaluare a afcerii prin DCF este dată de
respectarea următoarelor reguli în elaborarea provizioanelor:
1.credibilitatea datelor de baza istorice utilizate pentru previziuni care se asigură prin:
-controlul omogeniățății informațiilor contabile și extracontabile primite din interiorul întreprinderii;
-preluarea numai a datelor istorice externe ale întreprinderii furnizate de organisme reputate.
2.pertinența alegerii indicatorilor reprezentativi respectiv a datelor
fundamentale care definesc activiatea întreprinderii: vânzari, efecte de salariați, cheltuieli salariale, consumuri intermediare, investiții, stocuri, creanțe și credit furnizori, rate financiare;
3.coerența ipotezelor formulate asupra fiecărui indicator reprezentativ.
Aceasta coerență se reflectă la mai multe niveluri:
– coerența ipotezelor cu tendințe istorice;
coerența ipotezelor cu strategia întreprinderii;
– coerența ipotezelor în interiorul previziunii;
– coerenta ipotezelor între ele;
coerenta ipotezelor cu restricțiile existente.
comparabilitatea conturilor previzionale cu cele care reflectă
trecutul prin care se respecta regulă de identitate de forma și de principii între trecutul și viitorul întreprinderii
Sensul noțiunii de valoare adaugată pentru acționari este diferită dintre valoarea firmei, calculată prin metoda DCF și capitalul investit în firma la începutul primului an de previziune. Pe de altă parte diferența reprezintă valoarea capitalului necorporal creat de manegementul și salariații companiei și care nu se regășeste în bialnțul companiei dar este recunoscută pe piată prin prețul la care se tranzacționează acțiunile, participațiile sau compania în ansamblul său.
În același timp acest raport de schimb determinat este doar un calcul care se realizează dar nu este obligatoriu ca datele obținute să fie și cele utilizate efectiv în realizarea fuziunii. După cum s-a văzut într-un capitol anterior negocierile realizate în cursul fuziunii sunt extrem de îndelungate și cu interese contrare iar aceste valori determinate matematic nu corespund cu realitatea , raportul de schimb fiind și el negociat.
Metoda bazată pe negociere presupune realizarea unui studiu multicriterial al celor două societăți care fuzionează. Comparația trebuie să vizeze aspecte de ordin contabil, tehnic, economic și eventual social:
-studiul contabil permite să se cunoască gradul de validitate a documentelor financiare și să omogenizeze prezentarea conturilor atunci când opțiunile societăților care fuzionează sunt diferite;
-studiul economic permite să se cunoască aspectele comerciale și financiare generale;
-studiul tehnic permite cunoașterea potențialului productiv al societăților și evaluarea mijloacelor de producție.
III.Întocmirea unor bilanțuri contabile ce vor constitui baza de pornire
pentru contabilizarea operației de fuziune
IV.Realizarea calculelor de natura financiară ce vor fi incluse în
proiectul de fuziune. Toate aceste calcule financiare apar în docuemntele âncheiate între părti ce țin loc de act oficial al fuziunii numit “ proiect de fuziune”.Acest document va fi publicat în Monitorul Oficial și va fi depus la Oficiul Registrului Comerțului.
Există o perioada de la publicarea lui de opoziție a terților în care fuziunea se suspendă, perioada care conform reglementărilor actuale este de 3 luni.
Dacă în cele 3 luni de la publicarea în Monitorul Oficial se manifestă opozitța creditorilor, fuziunea se suspendă până la plata acestor datorii.
Dacă la încheierea perioadei nu s-a manifestat opoziție, fuziunea acționeaza în mod retroactiv de la data întocmirii proiectului de fuziune.
În România în conformitate cu precizările aprobate prin Ordinul nr 1223 al Ministrului Finantelor din 12 iunie 1998 în vederea determinării raportului de schimb al acțiunilor sau al părților sociale pentru a acoperi capitalul societăților comerciale absorbite se efectuează:
-determinarea valorii contabile a acțiunilor sau a părților sociale ale societăților comerciale care fuzionează, prin raportarea activului net la numărul de acțiuni sau de părți sociale emise;
-determinarea valorii nominale a acțiunilor sau a părților sociale ale societăților care fuzionează prin raportarea capitalului social la numărul de acțiuni care trebuie să corespundă cu valoarea stabilită în statutul societății comerciale;
-determinarea numărului de acțiuni de părți sociale ce trebuie emise de societatea comercială care absoarbe, prin raportarea activului net al societății comerciale care este absorbită la valoarea contabila a unei acțiuni sau părți sociale a societății comerciale care absoarbe;
-stabilirea raportului de schimb al acțiunilor sau al părtilor sociale pentru acționari sau asociați de la societățile comerciale absorbite care reprezintă schimbarea acțiunilor sau părților sociale ale societăților comerciale absorbite pentru acțiunile sau părțile sociale ale societății care absoarbe;
-determinarea sumei cu care se majorează capitalul social la societatea care absoarbe prin înmulțirea numărului de acțiuni care trebuie emise de societatea comercială care absoarbe cu valoarea nominală a unei acțiuni sau a unei părți sociale de la aceasta societate comercială;
-calcularea primei de fuziune ca diferența între valoarea contabila a acțiunilor sau a părților sociale și valoarea nominala a acestora.
Calcualrea patrimoniului net de care dispun cele două societăți comerciale implicate în fuziune se face conform următorului tabel oferit de același Ordin al Ministerului de Finante care a fost discutat și mai sus.
TOTAL ACTIV
SURSE ATRASE-TOTAL(rd.3la 6)
–––––––––––––––––––––––––––––––
Fond de participare la profit(ct.112)
–––––––––––––––––––––––––––––––
Datorii- total
Venituri constatate în avans(ct.472)
–––––––––––––––––––––––––––––––
Decontari din operatiuni în curs de clarificare(soldul creditor al ct.473)
ACTIV NET(rd.1-rd.2)
–––––––––––––––––––––––––––––––
Capitalul social (ct.1012)
–––––––––––––––––––––––––––––––
Prime legate de capital(ct.104)
Diferențe din reevaluare(ct.105)
Rezerve(ct.106)
–––––––––––––––––––––––––––––––
Profirul nerepartizat( ct.107)
Profitul nerepartizat al anului curent(ct.121-129)
Alte fonduri(ct.118)
–––––––––––––––––––––––––––––––
Subvenții pentru investitii(ct.131)
–––––––––––––––––––––––––––––––
Provizioane reglementate(ct.141)
Provizioane pentru riscuri și cheltuieli(ct.151)
–––––––––––––––––––––––––––––––
Pierderea neacoperită din exercițiile precedente( ct.107)
–––––––––––––––––––––––––––––––
Pierderea din anul curent
Patrimoniul net( rd.8 lard.17-rd.18 si 19=rd.7)
Se remarcă ca elementele de activ fictiv ( cheltuielile de constituire,
diferențele de conversie- activ, primele de rambursare a obligațiunilor) nu sunt avute în vedere, practica contabilă care este în contradicție cu principiile și normele de evaluare reglementate pe plan national și intrenațional.
De asemenea postul contabil; alte fonduri(rd14) trebuie atent analizat atunci când este inclus în patrimoniul net pentru ca el poate oglindi și alte categorii decât capitalurile proprii.
În legatură cu reflectarea în contabilitate a principalelor operațiuni privind fuziunea se impun unele precizări și delimitari între soluția oferită de contabiliatea românească și cea prevazută de normele contabile internationale ( în special norma contabilă internațională IAS 22):
soluțiile oferite de precizările aprobate de Ordinnul Ministerului Finantelor nr.1223 se refereau la cazuri simple, în care nu sunt presupuse participări ale absorbantului în capitalul societății absorbite, participari ale societățatii absorbite în capitalul societății absorbante sau participări reciproce.
soluțiile reglementate românești tratează în mod global problema evaluării cerută de astefel de operații de reorganizări de întreprinderi.
soluția oferită de Ministerul Finantelor nu oferă posibilitatea folosirii unui raport de schimb pe baza de negociere. Directiva a IV-a insistă asupra necesității de a asigura o informare corectă adecvată și cât se poate de obiectivă a acționarilor societății care fuzionează și de a garanta o protecție corectă a drepturilor lor. Acesta protecție trece, în mod obligatoriu, prin caracterul relevant, rațional sau echitabil al raportului de schimb.
dacă în practicile contabile internationale eventualele reevaluări de active afectează un cont de gestiune “ Rezultatul fuziunii” iar în opinia normalizatorilor români este afectat contul de “ diferențe din reevaluare”, este posibil ca în cazul abordării românești să fi primat argumente de ordin fiscal .
în practicile contabile se utilizează conturile bilanțiere 46x”Debitori din operații de fuziune” pentru constatarea aporturilor în favoarea absorbantului la societatea absorbită creearea noilor titluri la societatea absorbită și stingerea creanței
( cazul fuziunii prin absorbție) precum și pentru contatarea
aporturilor în favoarea societăți noi, făcute de societățile contopite
, transferate la societatea rezultată (cazul fuziunii prin contopire) .
În contabiliatea românească crearea de noi titluri nu face obiect al contabilizării.Relațiile juridice între întreprinderile implicate în fuziune sunt transferate în conturi extrabilanțiere, demonstrând caracterul limitat al soluției românești de contabilizare.
Contabilitatea grupărilor de întreprinderi conform IAS 22
Norma internațională IAS 22 distinge două tipuri de grupări de
întreprinderi: achizițiile și asociațiile de interese. În cazul unei achiziții una dintre întreprinderi este cumpărătoul celeilalte întreprinderi. Ea obține controlul patrimoniului și operatiilor acesteia în schimbul unui transfer de active, al recunoașterii unei datorii sau emisiuni de acțiuni.
Orice operație care conduce la o luare sub control constituie o achiziție.
Operația de achiziție se manifestă și în următoarele cazuri:
-valoarea unui partener este în mod superioară valorii celuilalt partener;
-operația generează o plată în disponibilități a unor acțiuni cu drept de vot;
-gruparea vizează ca o întreprindere să fie în măsură să dirijeze selecția echipei manageriale a societății astfel constituite. În cazul unei asociații de interese asociații celor două întreprinderi exercită în mod concomitent și conjugat controlul patrimoniului constituit și în mod mutual, riscurile și beneficiile realizate de noua entitate, astfel încât să nu existe posibiliatea identificării unui cumpărător. Acest tip de operațiune apare în mod excepțional.
Pentru ca o grupare de înreprinderi să fie asociație de interese trebuie ca:
-operația să dea naștere la schimburi totalității și cvasitotalității ațiunilor cu drept de vot ale acelor două societăți;
-întreprinderile să aibă valori sensibil legale;
-la terminarea operației acționarii celor două întreprinderi să obțină în noua entitate drepturi aproape echivalente cu cele pe care le posedau în vechile societăți.
În fapt pot fi considerate asociații de interese numai fuziunile sau ofertele publice de shimb care se referă la totalitatea sau cvasitotalitatea capitalului, între întreprinderi de aceeași măsură.
Determinarea costului de achiziție
Similar oricărui activ întreprinderea sau fracțiunea de întreprinderi achizitionată este contabilizată la nivelul costului. Aceasta cuprinde prețul plătit de cumpărători și cheltuielile direct implicate de achiziție.
În cazul plății sub forma de titluri ( acțiuni, obligațiuni, etc) prețul de achiziție reprezintă valoarea de piață a titlurilor remise spre plată. Dacă aceste titluri nu sunt cotate, sau în cazul în care cursul lor bursier nu reprezintă decât puțin valoarea reală, ele sunt estimate în raport cu fracțiunea corespunzătoare valorii întreprinderii emitente sau a întreprinderii cumpărătoare. În cazul unei plăți ulterioare prețul trebuie să fie actualizat, în funcție de data tranzacției.
De asemenea atunci când controlul a fost achiziționat de mai multe loturi, prețul total reprezintă suma vărsămintelor efectuate actualizată în funcție de data fiecărei tranzacții.
Analiza costului de achiziție
Similar oricărui activ întreprinderea sau fracțiunea de întreprinderi achizitionată este contabilizată la nivelul costului.Acesta cuprinde prețul plătit de cumpărător și cheltuielile direct implicate de achiziție.
În cazul plății sub formă de titluri ( acțiuni, obligațiuni, etc) prețul de achiziție reprezintă valoarea de piață a titlurilor remise spre plată. Dacă aceste titluri nu sunt cotate, sau în cazul în care cursul lor bursier nu reprezintă decât puțin valoarea reală, ele sunt estimate în raport cu fracțiunea corespunzătoare valorii întreprinderii emitente sau a întreprinderii cumpărătoare. În cazul unei plăți ulterioare prețul trebuie să fie actualizat, în funcție de data tranzacței.
De asemenea atunci când controlul a fost achiziționat de mai multe loturi, prețul total reprezintă suma vărsămintelor efectuate actualizată în funcție de data fiecărei tranzacții.
Analiza costului de achiziție
Costul patrimoniului achiziționat sau a participației obișnuite se împarte între elementele constutive adică:
-activele și datoriile identificabile achiziționate, măsurate la valoare justă;
-soldul rezidual numit goodwill, supravaloarea sau “diferența de achiziție”
În conformitate cu cadrul conceptual internațional sunt considerate active identificabile toate elementele achiziționate pentru care există promisiunea unor fluxuri de trezorerie viitoare și există posibilitatea unei evaluări viabile.
Elementele necorporale pot fi recunoscute ca active identificabile în măsura în care ele sunt separabile de întreprinderi (mărci comerciale, brevete, licențe, etc) în shimb, elementele care nu ar putea să fie vândute independent de întreprinderi ( clientele,:knowhow”, etc) nu pot să fie izolate.
Ele fac parte din valoarea “ goodwillului” întrepinderii.
La datoriile care figurează în bilanțul societății luate sub control trebuie să fie adăugate cheltuielile viitoare determinate de grupare, ca de exemplu eventualele indemnizații pe care cumpărătorul s-ar fi angajat să le achite salariațiilor întreprinderii cumpărate.
Activele sunt evaluate la “ valoarea lor justă” în momentul luării controlului, adică prețul la care s-ar fi încheiat o tranzacție echilibrată, între un vânzător și un cumpărător care negociază în deplină independență.
Norma internațională IAS 22 prezintă principiile de bază care permit să se determine această valoare pe categorii de active:
titlurile cotate sunt evaluate la valoarea lor de piața;
titlurile necotate sunt evaluate plecând de la indicatori cum ar fi curs/ beneficiu sau dividentele aferente acțiuni;
creanțele sunt evaluate la valoarea lor actuală corectată cu eventualele provizioane pentru depreciere;
stocurile de produse și de mărfuri sunt evaluate la prețul lor de vânzare, diminuate cu costurile de distribuție și o marjă rezonabilă;
stocurile de materiale sunt evaluate la costul lor de înlocuire;
imobilizările corporale sunt evaluate la valaoarea lor de piață cu condiția ca aceasta să nu fie destinată vânzarii, caz în care s-ar utilizată valoarea realizabilă netă.
În mod normal, creanțele și datoriile trebuie să fie actualizate dar
norma contabilă IAS 22 nu precizează rata de actualizare de utilizat.Totuși trebuie gândit ca rata de actualizare este în principiu rata dobânzii aplicabile unei creanțe sau unei datorii de risc echivalent la data achiziției.
Atunci când diferența dintre valoarea nominala și valoarea actuală nu este semnificativă se poate renunța la actualizare.
Evenimente care conduc la ajustarea costului de achizțtie
Este posibil ca prețul plătit de cumpărător să depindă într-o anumită măsură de evenimente posterioare achiziționării controlului. De exemplu contractul încheiat cu vânzătorul poate să prevadă o indexare a prețului în funcție de rezultatele viitoare sau de valoarea de piață a întreprinderii achiziționate.
În momentul în care efectele acestor clauze pot fi estimate în mod fiabil costul de achizițe va trebui să fie corectat . De aici rezultă și o modificare a goodwillului constatat.
De asemnea ca un activ sau o datorie să fi existat în momentul achiziției dar acesta să nu fi fost recunoscută decât ulterior achiziției. Norma contabilă internațională IAS 22 consideră că dacă o schimbare are loc înainte de sfârșitul exercițiului ce urmează achiziției valoarea goodwillului trebuie modificată. În schimb dacă acest termen a expirat trebuie modificat rezultatul exercițiului în curs și aceasta pentru a se evita modificarea continua a goodwillului recunoscut inițial.
Contabilitatea achizițiilor
Astfel de operații sunt contabilizate pe baza “ metodei achiziței” (purchase method); cumpărarea unei întreprinderi este asimilată achizitței componentelor patrimoniale-active și datoriile.
Contabilitaetea activelor și datoriilor identificabile
Activele și datoriile identificabile transferate cumpărătorului pot fi contabilizate pe baza a două metode:
Metoda preconizată de IASC (prelucrarea de referință) realizează o distincție între:
-partea care revine cumpărătorului, parte ce este contabilizată la valoarea sa justă în momnetul luării sub control;
-partea care revine altor acționari ( “interese minoritate”), parte ce este înregistrată la valoarea sa contabilă la aceeași dată.
Cealaltă prelucrare autorizată nu face distincție între componente și contabilizează totalitatea activelor și datoriilor identificabile, achiziționate sau luate sub control la valoarea lor justă.
Contabilizarea good-will-ului
Indiferent de originea sa good-will-ul trebuie să fie considerat un activ și amortizat pe durata sa de utilizare.
IASS 22 enunță mai mulți factori de luat în consideratie pentru a determină această perioadă:
-durata de viața previzibilă privind întreprinderea sau sectorul de activitate;
-consecințele uzurii morale a diefritelor bunuri ale întreprinderii precum și evoluția cererii și a condițiilor economice;
-perioada de timp în care specialiști cei mai importanți ai întreprinderii rămân în cadrul acesteia;
-comportamentul se anticipează în privința concurenților actuali și potențiali;
-eventualele restricții impuse de legislație, de reglementări sau de contracte.
În mod normal durata de amortizare a goodwill-ului nu ar trebui să depașească 5 ani dar se pot admite derogări de la aceasta regulă.
3.3 Combinări de întreprinderi – IAS 22
3.3.1 Arie de aplicabilitate
Obictivul Standardului Internațional de Contabilitate IAS 22 este de a prescrie tratamentul contabil pentru combinările de întreprinderi. Standardul acoperă atât achiziționarea unei întreprinderi de o altă întreprindere, cât și situația rară a unei uniuni de interese în care dobânditorul nu poate fi identificat.
Contabilitatea achizițiilor implică determinarea costului de achiziție, alocarea costului pentru activele și datoriile identificabile ale întreprinderii achiziționate, precum și contabilizarea fondului comercial sau a fondului comercial negativ, rezultate atât în momentul achiziției cât și ulterior. Alte aspecte contabile includ determinarea valorii interesului minoritar, contabilitatea achizițiilor care apar în cursul unei anumite perioade, schimbările ulterioare survenite în costul de achiziție sau în identificarea activelor și a datoriilor, precum și prezentarea informațiilor cerute.
O combinare de întreprinderi poate fi structurată într-o varietate de moduri determinate din motive juridice, fiscale, sau din alte motive. Aceasta poate presupune cumpărarea de către o întreprindere a capitalurilor proprii ale altei întreprinderi sau cumpărarea activelor nete ale unei întreprinderi. Poate fi efectuată prin emitere de acțiuni, prin transfer de numerar, echivalent de numerar sau alte active. Tranzacția poate avea loc între acționarii întreprinderilor care participă la combinare sau între o întreprindere și acționarii altei întreprinderi. Combinarea de întreprinderi poate presupune crearea unei noi întreprinderi ce va avea controlul asupra întreprinderilor combinate, transferarea către o altă întreprindere a activelor nete ale uneia sau mai multora dintre întreprinderile participante la combinare, sau dizolvarea uneia sau mai multora. Atunci când substanța tranzacției este în concordanță cu definiția combinării, cerințele privind contabilitatea și prezentarea informațiilor cerute sunt valabile, indiferent de structura particulară adoptată pentru combinare.
Pentru clasificarea unei combinări de întreprinderi, IAS 22 prevede cu claritate că există aproape întotdeauna posibilitatea identificării unui dobânditor, și, deci, presupunem că uniunea de interese va apărea numai în circumstanțe excepționale.
O combinare de întreprinderi trebuie contabilizată ca o achiziție, cu excepția cazului în care nu poate fi identificat un dobânditor. În aproape toate combinările de întreprinderi se poate ca acționarii unei întreprinderi participante la combinare sa obțină controlul asupra întreprinderii combinate.
Clasificarea unei combinări de întreprinderi trebuie să se bazeze pe evaluarea de ansamblu a tuturor faptelor și circumstanțelor specifice unei anumite tranzacții. Recomandările date în IAS 22 furnizează exemple de factori importanți care trebuie luați în considerare. De exemplu, caracteristicile individuale ale combinării de întreprinderi, cum ar fi putereea de vot sau raportul relativ dintre valorile juste ale întreprinderilor participante la combinare, nu trebuie să fie judecate în izolare cu celelalte aspecte.
O combinare de întreprinderi poate avea ca efect o relație dintre societatea mamă și filială, în care dobânditorul este societatea mamă, iar societatea achiziționată este o filială a dobânditorului. În astfel de circumstanțe, dobânditorul va aplica prevederile IAS 22 pentru întocmirea situațiilor sale financiare consolidate. El include interesul în societatea achiziționată în situațiile financiare separate ca pe o investiție într-o filială.
Combinare de întreprinderi poate presupune cumpărarea activelor nete, inclusiv orice fond comercial. O astfel de combinare de întreprinderi nu poate avea ca rezultat o relație de genul societate- mama- filială. În astfel de circumstanțe, dobânditorul aplică IAS 22 în situațiile sale financiare separate și, în consecință, în situațiile financiare consolidate.
O combinare de întreprinderi poate da naștere unei fuziuni juridice. Deși cerințele cu privire la fuziunile juridice diferă de la o țară la alta, o fuziune juridică este cea în care :
Activele și datoriile uneia dintre societăți sunt transferate celeilalte societăți, iar prima societate este dizolvată, sau
Activele și datoriile ambelor societăți sunt transferate unei noi societăți și ambele societăți ințiale sunt dizolvate
În principiu, în toate combinările de întreprinderi, una dintre ele deține controlul asupra celeilalte care participă la combinare, prin aceasta putându-se identifica un dobânditor. Controlul se presupune că a fost obținut atunci când una dintre întreprinderile combinate dobândește mai mult de jumătate din drepturile de vot ale celeilalte întreprinderi, cu excepția situației excepționale, când nu constituie drept de control. Chiar dacă una din întreprinderile participante la combinare nu achiziționează mai mult de jumătate din drepturile de vot ale celeilalte întreprinderi care participă la combinare, poate fi încă posibilă identificarea unui dobânditor, în cazul în care una dintre cele două întreprinderi obține, ca efect al combinării :
controlul asupra a mai mult de jumătate din drepturile de vot ale celeilalte întreprinderi în virtutea unei înțelegeri cu alți investitori,
puterea de a guverna strategiile financiare și de exploatare printr-un contract sau o înțelegere,
puterea de a numi sau revoca majoritatea membrilor consiliului director sau ai organului de conducere echivalent al celeilalte întreprinderi
puterea de a influența majoritatea voturilor la întrunirile consiliului director sau ale organului de conducere echivalent al celeilalte întreprinderi.
Cu toate că uneori poate fi dificilă identificarea unui dobânditor,
de obicei se pot găsi unele indicații care să ateste existența acestuia, cum ar fi:
valoarea justă a uneia dintre întreprinderi este semnificativ mai mare decât a celeilalte întreprinderi ce face parte din combinare. În astfel de cazuri, întreprinderea mai mare este dobânditorul;
combinarea de întreprinderi este efectuată prin schimbarea de acțiuni comune cu drept de vot pentru numerar. În acest caz, întreprinderea care renunță la numerar este dobânditorul;
combinarea de întreprinderi are ca rezultat posibilitatea conducerii unei întreprinderi de a domina alegerea membrilor conducerii pentru întreprinderea rezultată din combinare. În astfel de cazuri, întreprinderea dominată este dobânditorul.
Ocazional, o întreprindere obține dreptul de proprietate asupra acțiunilor unei întreprinderi, dar ca parte în tranzacția de schimb emite, în compensație, suficiente acțiuni cu drept de vot, astfel încât controlul întreprinderii combinate trece către proprietarii întreprinderii ale căreiacțiuni au fost achiziționate. Această situație se numește achiziție inversă.
Deși din punct de vedere juridic, întreprinderea care a emis acțiunile poate fi considerată drept societate mamă, întreprinderea ai căror acționari dețin controlul întreprinderii combinate este dobânditorul, deținând dreptul de vot.
În circumstanțe excepționale, identificarea dobânditorului poate să nu fie posibilă. În locul apariției unei părți dominante, acționarii întreprinderilor participante la combinare se unesc într-un angajament egal, pentru a împărți controlul asupra totalității sau în mod efectiv al totalității activelor nete și operațiunilor acestora. În plus, conducerea întreprinderilor care iau parte la combinare participă la conducerea entității rezultate. Ca rezultat, acționarii întreprinderilor ce se combină împart în mod egal riscurile și beneficiile entității rezultate. O astfel de combinare de întreprinderi este contabilizată ca o uniune de interese.
O împărțire egală a riscurilor și beneficiilor este de obicei imposibilă fără un schimb substanțial de acțiuni comune cu drept de vot între întreprinderile ce se combină. Un astfel de schimb asigură faptul ca interesele relative ale acționarilor din aceste întreprinderi, și în consecință riscurile, beneficiile și puterea părților de a lua decizii din cadrul întreprinderii rezultate, sunt menținute. Cu toate acestea, pentru ca un schimb de acțiuni substanțial egal să funcționeze, nu pot exista reduceri semnificative ale drepturilor ce vin o dată cu acțiunile uneia dintre întreprinderi ce participă la combinare, altfel influența acestei părți este micșorată.
În scopul de a obține o împărțire egală a riscurilor și beneficiilor aferente entității combinate:
marea majoritate, dacă nu chiar totalitatea acțiunilor comune cu drept de vot aprținând întreprinderilor ce se combină, sunt schimbate sau puse în comun;
valoarea justă a unei întreprinderi nu este semnificativ diferită de a celeilalte;
acționarii fiecărei întreprinderi își mențin în mare măsură, în raport cu ceilalți aceleași drepturi de vot și același interes în entitatea combinată, după combinare, la fel ca înainte.
Împărțirea egală a riscurilor și beneficiilor entității combinate se diminuează și probabilitatea ca un dobânditor să fie identificat crește atunci când :
este redusă egalitatea relativă a valorilor juste a întreprinderilor participante la combinare și scade procentajul de acțiuni cu drept de vot schimbate;
aranjamentele financiare furnizează un avantaj relativ unui grup de acționari asupra celorlalți. Astfel de aranjamente pot avea loc fie înainte, fie după combinarea de întreprinderi;
acțiunile deținute de una din părți în capitalul entității combinate depind de modul în care societatea pe care a controlat-o înainte evoluează în urma combinării de întreprinderi.
3.3.2 Contablilitatea achizițiilor.
Folosirea metodei achiziției are ca efect contabilizarea achiziționării unei întreprinderi în mod similar cumpărării altor active. Acest mod de contabilizare este adecvat, deoarece o achiziție presupune o tranzacție în care sunt transferate active, apar datorii sau se emit titluri de capital în schimbul controlului asupra activelor nete și ale operațiunilor altei întreprinderi. Metoda achiziției folosește costurile ca bază pentru înregistrarea achiziției și pentru determinarea costurilor, se bazează pe schimbul care a generat achiziția.
3.3.2.1 Data achiziței
Data achiziției este data la care controlul asupra activelor nete și a operațiunilor societății achiziționate este transferat efectiv dobânditorului și data la care începe aplicarea metodei achiziției. Rezultataele operațiunilor unei societăți achiziționate sunt incluse în situațiile financiare ale dobânditorului de la data achiziției, care este data la care controlul societății achiziționate este transferat efectiv dobânditorului.
Data achiziției este data la care dobânditorul are puterea de a guverna strategiile financiare și de exploatare ale întreprinderii astfel încât să obțină beneficii din activitățile acesteia.
Începând cu data achiziției un dobânditor trebuie :
să includă în contul de profit și pierdere rezultatele operațiunilor societății achiziționate;
să recunoască în bilanț activele și datoriile identificabile ale societății achiziționate, precum și orice fond comercial.
3.3.2.2 Costul de achiziție
O achiziție trebuie contabilizată la cost, acesta fiind suma de bani sau echivalente de numerar plătită la data schimbului, a altor contraprestații pentru cumpărare oferite de dobânditor în schimbul controlului asupra activelor nete ale celeilalte întreprinderi.
Atunci când o achiziție implică mai mult de o singură tranzacție de schimb, costul achiziției este costul agregat al tranzacțiilor individuale.
Activele monetare date și datoriile generate sunt masurate la valoarea lor justă la data schimbului.
În determinarea costului de achiziție, titlurile de plasament emise de dobânditor sunt evaluate la valoarea justă, care este prețul lor de piață la data tranzacției de schimb, considerând ca fluctuațiile inoportune sau restrângerea pieței nu transformă prețul pieței într-un indicator necredibil.
În plus, față de contraprestația pentru cumpărare, dobânditorul poate suporta costuri directe aferente achiziției. Acestea includ costurile înregistrare și emitere a titlurilor de capital, precum și onorariile plătite.
Criteriile generale prin care se ajunge la valorile juste ale activelor și datoriilor identificabile achiziționate sunt următoarele :
titluri tranzacționabile la valoarea curentă a pieței;
titluri netranzacționabile la valoarea estimată care iau în considerare caracteristici ca raportul cost – beneficiu, rata dividendului, cât și raportul preț/câștig ale titlurilor cu caractersitici similare deținute de alte întreprinderi;
creanțe la valoarea justă a sumelor de primit, determinate la ratele curente ale dobânzii mai puțin provizioanele pentru sumele necolectate și costurile de colectare, dacă este necesar.
stocuri :
produsele finite și produsele la prețul de desfacere;
semifabricatele la prețurile de vânzare ale produselor finite;
materiile prime la costurile curente de înlocuire.
terenuri și clădiri la valoarea lor de piață;
imobilizări corporale la valoarea de piață, determinată în mod normal prin evaluare;
active necorporale la valori juste;
active din beneficii nete ale angajaților sau datorii pentru planurile de pensii ce produc beneficii la valoarea prezentă a datoriilor definite de beneficii, mai puțin valoarea justă a oricărui plan de active;
creanțe și datorii privind impozitul, la valoarea beneficiului provenind din pierderile fiscale sau impozite plătibile în ceea ce privește profitul sau pirderea netă;
datorii și efecte comerciale, datorii pe termen lung, datorii în general, venituri încasate în avans și alte obligații de plată determinate la rate adecvate ale dobânzii;
contracte oneroase și alte datorii identificabile ale întreprinderii ce este achiziționată la valorile actualizate ale sumelor de achitat ce vin în întâmpinarea obligației determinată la rate ale dobânzilor adecvate;
3.3.2.3. Schimbări ulterioare în costul de achiziție
Costul unei achiziții va fi ajustat când o situație neprevăzută care afectează suma contraprestațiilor de cumpărare este rezolvată ulterior datei achiziției, astfel încât plata aceste sume este probabilă și se poate efectua o estimare a acesteia.
Termenii unei achiziții pot deveni sursa pentru ajustarea contraprestațiilor de cumpărare, dacă rezultatul activității societății achiziționate depășește sau cadre brusc la un nivel convenit după achiziționare. Când ajustarea ulterioară devine probabilă și poate fi estimată suma în mod satisfăcător, cumpărătorul tratează contraprestațiile suplimentare ca ajustare a costului de achiziție și acest lucru va avea un efect important asupra fondului comercial sau fondului comercial negativ, după cum va fi cazul.
În anumite circumstanțe, dobânditorul poate fi obligat să efectueze plăți ulterioare vânzătorului drept compensație pentru o reducere în valoarea contraprestațiilor de cumpărare. Acesta este cazul în care dobânditorul a garantat prețul de piață al obligațiunilor sau al debitelor emise drept contraprestații și mai are de făcut o altă emisiune de obligațiuni sau titluri de debit, în scopul de a restabili costul de achiziție și, în consecință, nici ajustări ale fondului comercial sa ale fondului comercial negativ. În schimb, creșterea apărută în obligațiunile sau în creanțele emise reprezintă o reducere a primei sau o creștere în discount-ul elementului inițial.
Activele și datoriile identificabile, care sunt achiziționate, atunci când achiziția este inițial contabilizată, vor fi astfel recunoscute ulterior și doar în momentul în care satisfac criteriile. Sumele reportate ale activelor și datoriilor identificabile achiziționate vor fi ajustate când, ulterior achiziției, evidența suplimentară devine accesibilă furnizând estimările sumelor destinate acelor active și datorii identificabile când achiziția a fost contabilizată inițial. Valoarea atribuită fondului comercial sau fondului comercial negativ va fi, de asemenea, ajustată, atunci când este necesar, în măsura în care:
a) ajustarea nu crește valoarea contabilă a fondului comercial peste valoarea lui recuperabilă, așa cum se definește în IAS 36, Deprecierea activelor;
b) o astfel de ajustare este făcută la sfârșitul primei perioade de contabilizare anuale ce începe după achiziționare astfel ajustările activelor și datoriilor identificabile trebuie recunoscute ca venit sau cheltuială.
Activele și datoriile identificabile ale unei societăți ce a fost achiziționată pot să nu fie recunoscute la momentul achiziției, deoarece nu au întrunit criteriile de recunoaștere ca active și datorii identificabile sau dobânditorul nu a avut cunoștință de existența lor, Similar, valoarea justă destinată la data achiziției activelor și datoriilor identificabile achiziționate poate necesita să fie ajustată pe măsură ce probe suplimentare vin în completare cu estimarea valorii activelor sau datoriilor identificabile la data achiziției. Când activele sau datoriile identificabile sunt recunoscute, sau sumele reportate sunt ajustate după finele primei perioade contabile (excluzând perioadele interimare) în desfășurare, după achiziție, se recunoaște, mai degrabă, un venit sau o cheltuială, decât o ajustare la valoarea fondului comercial sau a fondului comercial negativ Această limită de timp, cu toate că este arbitrară ca mărime, împiedică reevaluarea și ajustarea la infinit a fondului comercial sau a fondului comercial negativ.
Valoarea contabilă a fondului comercial sau a fondului comercial negativ este ajustată, dacă, de exemplu, există o pierdere din deprecierile înainte de sfârșitul primei perioade contabile anuale ce începe după data achiziției, pentru un activ identificabil achiziționat și pierderea din depreciere nu se raportează la evenimente specifice sau modificări ale circumstanțelor, prezente după data achiziției.
Când, ulterior unei achiziții, dar înaintea sfârșitului primei perioade contabile anuale în desfășurare după achiziție, dobânditorul devine conștient de existența unei datorii care a existat la data achiziției, sau de o pierdere din depreciere care nu se raportează la evenimente specifice, sau modificări în circumstanțe, prezente după data achiziției, fondul comercial nu crește peste valoarea recuperabilă determinată pe baza IAS 36.
Dacă provizioane pentru terminarea sau reducerea activităților întreprinderii achiziționate au fost recunoscute, aceste provizioane trebuie reluate dacă și numai dacă:
a)generarea beneficiilor economice nu mai este probabilă; sau
b)planul oficial detaliat nu este implementat:
în maniera stabilită în planul oficial detaliat; sau
în perioada de timp stabilită în planul oficial detaliat.
O astfel de reluare trebuie reflectată ca o ajustare a fondului comercial sau a fondului comercial negativ (precum și a intereselor minoritare, dacă este adecvat), astfel încât un venit sau cheltuială să nu fie recunoscute. Valoarea ajustată a fondului comercial trebuie amortizată prospectiv în cursul duratei de viață utilă rămase.
În mod normal nu este necesară nici o ajustare ulterioară în ceea ce privește provizioanele așa cum cere planul oficial pentru a identifica cheltuielile ce vor fi făcute. Dacă cheltuielile nu au fost efectuate în perioada așteptată sau nu se mai așteaptă să fie făcute, este necesar a se ajusta provizionul pentru terminarea sau reducerea activităților întreprinderii achiziționate, împreună cu o ajustare corespondentă pentru valoarea fondului comercial, sau a fondului comercial, sau a fondului comercial negativ (precum și a intereselor minoritare, dacă este adecvat). Dacă, ulterior, apare o obligație ce se cere a fi recunoscută conform IAS 37, Provizioane, active și datorii contingente, întreprinderea recunoaște o cheltuială corespunzătoare.
3.3.3 Uniuni de interese
3.3.3.1 Contabilitatea uniunilor de interese
În aplicarea metodei punerii în comun a intereselor, elementele situațiilor financiare ale întreprinderilor ce participă la combinare, pentru perioada în care are loc combinarea și pentru orice alte perioade comparative prezentate, trebuie să fie incluse în situațiile financiare ale întreprinderilor care rezultă din combinare, ca și cum ar fi fost combinate de la începutul primei perioade prezentate. Situațiile financiare ale unei întreprinderi este parte, dacă data uniunii de interese este ulterioară datei celui mai recent bilanț inclus în situațiile financiare.
Orice diferență dintre suma înregistrată drept capital social emis, divizat în acțiuni, plus orice contraprestație suplimentară sub formă de numerar sau de alte active, precum și valoarea înregistrată pentru capitalul social achiziționat, divizat în acțiuni, va fi ajustată în cadrul capitalurilor proprii.
Substanța economică a unei uniuni de interese constă în faptul că nici o achiziție nu a avut loc și de fapt a existat o continuitate a împărțirii în mod egal a riscurilor și beneficiilor ce au existat înaintea combinării de întreprinderi. Utilizarea metodei punerii în comun a intereselor recunoaște acest lucru prin contabilitatea pentru combinări de întreprinderi, cu toate că societățile separate continuă activitatea ca înainte, acum fiind deținute și conduse în comun. În consecință, numai schimbările minimale sunt efectuate în totalul situațiilor financiare individuale.
Din moment ce o uniune de interese rezultă într-o singură entitate regrupată, este adoptat un singur set de strategii uniforme de contabilizare de către acea entitate. În concluzie, entitatea combinată recunoaște activele, datoriile și capitalurile proprii ale întreprinderilor participante la combinare la valoarea existentă reportată ajustată doar ca rezultat al conformării strategiilor contabile ale întreprinderilor care participă la combinare și aplicând acele strategii pe toată perioada prezentată. Nu există nici o recunoaștere a nici unui nou fond comercial sau fond comercial negativ. Similar, efectele tuturor tranzacțiilor între întreprinderile care participă la combinare, fie că desfășoară înainte de sau după uniunile de interese, sunt eliminate în pregătirea situațiilor financiare ale entității combinate.
Cheltuielile generale aferente unei uniunii de interese vor fi recunoscute drept cheltuială pe perioada în care ele sunt generate.
Cheltuielile generate aferente unei uniuni de interese includ comisioane pentru înregistrarea administrativă, costul furnizării de informați către acționari, comisioane pentru studii de piață și consultanță, cât și salarii, și alte cheltuieli legate de serviciile prestate de angajați, necesare obținerii combinării de întreprinderi. De asemenea, includ orice costuri sau pierderi generate prin operațiile de regrupare ale întreprinderilor înainte de combinare.
3.3.3.2 Totalitatea combinărilor de întreprinderi
Impozit pe profit
În unele țări, tratamentul contabil pentru o combinare de întreprinderi pateu să difere de acela aplicat în baza prevederilor legilor de impozitare a profitului din respectiva țară. Orice datorii și creanțe privind impozitul amânat rezultate sunt recunoscute în conformitate cu IAS 12, Impozitul pe profit.
Beneficiul potențial rezultat din reportările pierderilor fiscale ale unei întreprinderi achiziționate, care nu este recunoscut ca un activ identificabil de către dobânditor la data achiziției, poate fi realizat ulterior. Când avem de-a face cu astfel de situații, dobânditorul recunoaște beneficiul ca profit pe baza IAS 12, Impozitul pe profit. În plus, dobânditorul:
ajustează valoarea contabilă brută a fondului comercial și amortizarea cumulată aferentă valorilor care ar fi fost înregistrate, dacă creanța privind impozitul amânat ar fi fost recunoscută ca activ identificabil la data efectuării combinării de întreprinderi:
recunoaște reducerea valorii contabile nete a fondului comercial ca și cheltuială.
Totuși această procedură nu duce la apariția de fond comercial negativ și nici nu crește valoarea contabilă a acestuia.
Prezentarea informațiilor
Pentru toate combinările de întreprinderi, următoarele prezentări vor fi făcute în situațiile financiare pentru perioada pe parcursul căreia a avut loc combinarea:
numele și descrierea întreprinderilor care participă la combinare;
metoda după care se efectuează contabilitatea combinării;
data efectivă a realizării în scopuri contabile;
orice operații rezultate din combinarea de întreprinderi de care societatea s-a decis să se dispenseze.
Pentru o combinare de întreprinderi reprezentată de o achiziție, următoarele prezentări suplimentare vor fi făcute în situațiile financiare pentru perioada de-a lungul căreia a avut loc achiziția:
procentul de acțiuni cu drept de vot achiziționate;
costul achiziției și o descriere a contraprestației plătită sau eventual plătibile.
Pentru fondul comercial, situațiile financiare trebuie să prezinte următoarele informații:
Perioada (perioadele) amortizării adoptate;
Dacă fondul comercial este amortizat în mai mult de douăzeci de ani, motivele pentru care presupunerea că durata de viață utilă a fondului comercial nu va depăși douăzeci de ani de la recunoașterea inițială a fost respinsă. În expunerea acestor motive întreprinderea trebuie să descrie factorul (factorii) care a (au) jucat un rol semnificativ în determinarea duratei de viață a fondului comercial;
Dacă fondul comercial nu este amortizat liniar, metoda folosită+ și motivele pentru care această metodă este mai adecvată decât metoda liniară;
Elementul (elementele) rânduri ale contului de profit și pierdere în care este inclusă amortizarea fondului comercial;
O reconciliere a valorii contabile a fondului comercial la începutul și la sfârșitul perioadei care să arate:
1.valoarea brută și amortizarea cumulată (totalizate cu pierderile din depreciere cumulate) la începutul perioadei;
2.orice fond comercial suplimentar recunoscut înregistrat de-a lungul perioadei;
3.orice ajustări rezultate din identificarea ulterioară sau schimbări în valoarea activelor și a datoriilor identificabile;
4.orice fond comercial anulat o dată cu ieșirea întregii sau doar a unei părți a afacerii la care se referă în timpul perioadei contabile;
5.amortizarea recunoscută în timpul perioadei contabile;
6.pierderi din depreciere recunoscute în timpul perioadei contabile pe baza IAS 36, Deprecierea activelor (dacă există vreuna);
7.piederi din depreciere casate în timpul perioadei contabile (dacă există vreuna).
8.alte modificări ale valorii contabile în timpul perioadei contabile (dacă există vreuna);
9.valoarea brută și amortizarea cumulată (totalizate cu pierderile din depreciere cumulate), la finele perioadei.
Când o întreprindere descrie factorul (II) care a (au) jucat un rol important în determinarea duratei de viață utilă a fondului comercial, care este amortizat într-o perioadă mai mare de douăzeci de ani.
Elementul (elementele) din contul de profit și pierdere în care fondul comercial negativ este recunoscut ca venit;
O reconciliere a valorii contabile a fondului comercial negativ la începutul și la sfârșitul perioadei contabile care să arate:
valoarea brută a fondului comercial negativ și valoarea cumulată a fondului comercial negativ deja recunoscut în contul de profit și pierdere, la începutul perioadei contabile;
orice fond comercial negativ suplimentar recunoscut în timpul perioadei;
orice ajustări ce rezultă din identificarea sau modificările ulterioare a valorii activelor și datoriilor identificabile;
orice fond comercial nerecunoscut o dată cu ieșirea întregii sau doar a unei părți din afacerea la care se raportează în timpul perioadei contabile;
fondul comercial negativ recunoscut ca venit în timpul perioadei contabile, arătând în mod separat proporția din fondul comercial negativ recunoscută ca venit pe baza paragrafului 61 (dacă există vreuna);
alte modificări ale valorii contabile în timpul perioadei (dacă există vreuna);
valoarea brută a fondului comercial negativ și valoarea cumulată a fondului comercial negativ deja recunoscute ca venit, la sfârșitul perioadei contabile.
Prezentarea impusă de IAS 37, Provizioane, active și datorii contingente se aplică provizioanelor recunoscute pentru terminarea sau reducerea activităților unei întreprinderi ce este achiziționată. Aceste provizioane trebuie tratate ca o clasă de provizioane pentru scopul relevării pe baza IAS Suplimentar, valoarea contabilă totală a acestor provizioane trebuie prezentată pentru fiecare combinare individuală de întreprinderi în parte.
Într-o achiziție, dacă valorile juste ale activelor și datoriilor identificabile sau a contraprestației pot fi determinate doar la o bază provizională la finele perioadei în care a avut loc achiziția, aceasta fiind declarată și menționate motivele. Când apar ajustări ulterioare la asemenea valori juste previzioanele, acele ajustări vor fi prezentate și explicate în situațiile financiare ale perioadei în cauză.
Pentru o combinare de întreprinderi concretizată într-o uniune de interese, vor fi făcute următoarele prezentări suplimentare în situațiile financiare pentru perioada de-a lungul căreia a avut loc uniunea de interese:
a)descrierea și numărul de acțiuni emise, împreună cu procentul de acțiuni cu drept de vot al fiecărei întreprinderi schimbate pentru a efectua comunicarea de interese;
b)valorile activelor și datoriilor cu care a contribuit fiecare întreprindere;
c)venitul din vânzări, alte venituri din exploatare, elemente extraordinare și profitul net sau pierderea netă aferentă fiecărei întreprinderi înaintea datei combinării, care sunt incluse în profitul net sau pierderea netă evidențiată în situațiile financiare ale întreprinderilor participante la combinare.
Prezentările generale necesare a se efectua în situațiile financiare consolidate sunt conținute în IAS 27, Situații financiare consolidate și contabilitatea investițiilor în filiale.
Pentru combinările de întreprinderi efectuate după data bilanțului, trebuie prezentate informații cerute.
Combinările de întreprinderi care au fost efectuate după data bilanțului și înaintea datei la care situațiile financiare ale unei din întreprinderile care participă la combinare sunt autorizate pentru emisiune sunt prezentate dacă au o asemenea importanță astfel încât neprezentarea lor va afecta capacitatea utilizatorilor situațiilor financiare de a efectua evaluări adecvate și de a lua decizii (a se vedea IAS 10, Evenimente ulterioare datei bilanțului).
În anumite circumstanțe, efectul combinării de întreprinderi poate fi acela de a permite situațiilor financiare ale întreprinderii combinate să fie întocmite în conformitate cu principiul continuității activității. Acesta poate să nu fi fost posibil pentru una sau ambele întreprinderi care participă la combinare. Aceasta se poate întâmpla, de exemplu, când o întreprindere cu dificultăți ale fluxului de numerar se combină cu o întreprindere care are acces la numerar ce poate fi folosit în întreprinderea care are nevoie de numerar. Dacă acesta este cazul, prezentarea acestei informații în situațiile financiare ale întreprinderii cu probleme în fluxul de numerar este relevantă.
CAPITOLUL IV
Caz practic de fuziune prin absorție
4.1 Proiect de fuziune
4.2 Calcule financiare
4.3 Contabilizarea operației de fuziune
4.3.1 Contabilizarea fuziunii conform normelor românești
4.3.2 Contabilizarea fuziunii conform normelor contabile internaționale( IAS 22 )
CAPITOLUL IV
Caz practic de fuziune prin absorție
Avantajele pe care le oferă pentru firma COMSIG SRL aceasta fuziune sunt:
– câștigul unui segment de piață
– să-și întărească poziția concurențială
– să-și mărească vânzările
Pentru realizarea acestui obiectiv firma COMSIG a analizat mai multe sociețăți comerciale potențiali parteneri. Alegerea făcută, SC AUTODINAMIC WEST SRL este motivată de urmatoarele elemente:
– firma dispune de un personal calificat , specializat, bun negociator de condiții cu magazinele de desfacere.
lanțul de ditribuție foarte diversificat, firma are stabilite relații atât
cu firmele mari care comercializează uleiuri minerale- VALTEC COMERCIAL ROMANIA SA BUCURESTI.Acest element a fost foarte important în decizia luată pentru că firma COMSIG dorește să se adreseze unui segment cât mai diversificat de consumatori.
firma AUTODINAMIC WEST SRL are departament de marketing
specializat care se ocupă de promovarea produselor din magazine, organizând samplimguri, promoții.
firma AUTODINAMIC WEST SRL deține contracte preferențiale
cu lanțurile de magazine care le oferă condiții de vânzare foarte bune și care ar fi fost greu de negociat altfel.
Avantajele oferite de aceasta fuziune pentru firma SC COMSIG SRL sunt următoarele:
prețuri mai competitive
acorduri preferențiale cu furnizorul și de exclusivitate
își poate extinde aria de aplicabiliatte și în afara BISTRIȚEI unde acționează.
se poate crea un fond de investiții care poate fi folosit în principal pentru lărgirea lanțului de distribuție, urmând ca din anul următor să se creeze un fond de investiții orientat spre marirea capacității de producție.
4.1 Proiect de fuziune
Societatea comerciala COMSIG având sigla SC COMSIG SRL cu un capital de 1.000.000.000 lei divizat în 10000 cu o valoare nominală de 100000 lei /acțiune al cărei sediu este in Bistrița Strada Lucian Blaga inregistrata la Registrul Comertului cu J06/643/1992 , și cu societatea comercială AUTODINMAMIC WEST având sigla SC AUTODINAMIC WEST SRL cu un capital social de 800000000 lei, divizat în 8000 acțiuni cu o valoare nominală de 100000 lei/acțiune al cărei sediu social se află în CLUJ,Str.Trandafirilor înscrisă în Registrul Comerțului cu nr.J06/540/1994 au hotărât fuzionarea prin absorția societății AUTODINAMIC WEST SRL de către S.C COMSIG S.R.L Bistrița
Scopul urmărit de acesta fuziune este consolidarea poziției deținute pe piață de societatea comercială COMSIG S.R.L și eliminarea concurenței.
Socieatea comercială AUTODINAMIC WEST SRL aportează societății comerciale COMSIG iîtregul sau activ constituit din:
imobilizări corporale în valoare totala de 1424694000 lei;
imobilizări necorporale(brevete) în valoare de 2564000 lei;
stocuri în valoare totala de 702415000 lei;
creante în valoare totala de 234125000 lei;
disponibilități în valoare totală de 95931000 lei;
precum și toate datoriile, în valoare totală de 624761000 lei, realizând un aport net de 1269927000 lei ( situația detaliată a acestei situații va fi prezentată în tratatul de aport anexat)
Pentru determinarea raportului de schimb a fost folosit drept criteriu de evaluare activul net corectat. Raportul a fost stabilit de ¾ , respectiv vor fi schimbate patru acțiuni SC AUTODINAMIC WEST SRL pentru trei acțiuni SC COMSIG SRL
În consecință societatea comercială SC COMSIG SRL va proceda la creșterea capitalului sau cu 5815 acțiuni respectiv cu 581500 lei, iar prima de fuziune se va ridica la 688427000 lei.
Toate oprațiile făcute de societatea comercială AUTODINAMIC WEST SRL după data de 1 Ianuarie 2003 până la data realizării definitive a fuziunii vor fi preluate de societatea comercială COMSIG SRL.
Creditorii societăților fuzionate ale caror creanțe sunt anterioare prezentului aviz vor putea face opoziție fuziunii în condițiile și termenele prevăzute de Legea nr.31/1990 cu modificările ulterioare.
Proiectul de fuziune a fost întocmit sub rezerva suspendării de către Adunarea Generala Extraordinara a Asociaților celor două societății chemate să aprobe proiectul de fuziune.
Conform dispozitiilor legale în vigoare, proiectul de fuziune a fost întomit în 3(trei) exemplare.
Întocmit la 20 noiemrie 2002 Pentru avizare
Consiliul de administrație
4.2 Calcule financiare
Metoda de determinare a raportului de schimb prin evaluarea aporturilor presupune calculul valorii matematice contabile a celor două acțiuni ca raport între capitaluri proprii și numărul de acțiuni sau părți sociale emise.
Mijloace fixe, separate pe grupe, conform legii amortizării, ale celor două societăți au fost reevaluate după cum urmează:
pentru societatea COMSIG SRL la 1243567000 lei fața de valoarea netă de 699097000 lei
pentru societatea AUTODINAMIC WEST SRL la 789653000 lei fata de valoarea neta de 599726000 lei
Înregistrarea în contabilitatea societății COMSIG SRL:
212 = 105 699097000
Mijloace fixe Rezerve din reevaluare
Înregistrarea în contabilitatea societății AUTODINMIC WEST SRL:
212 = 105 599726000
Mijolace fixe Rezerve din reevaluare
Terenul deținut de societatea COMSIG SRL este în valoare de
285562000 lei, cost de intrare. El se află într-o zona limitrofa a Bistriței și are o suprafata de 11.000 mp. In prezent pretul de vanzare a 1 mp in acea zona esre de 1,8 USD la un curs al dolarului de 32000ROL/USD.
Terenul deținut de SC COMSIG SRL se evalueaza astfel la urmatoarea valoare:
11000 mp*1,8USD/mp*32000ROL/USD= 635030000 lei.
Înregitrarea contabilă care se face cu ocazia reevaluarii terenului este următoarea:
211 = 105 349468000
Terenuri Rezerve din reevaluare
Calculul activului total după evaluarea terenurilor și a mijloacelor fixe
de la cele două societății:
Active necorporale 2277000 2564000
Mijloace fixe 1243567000 859653000
……………………………………………………………………………….
Terenuri 653030000
Stocuri 642371000 702415000
………………………………………………………………………………..
Creanțe 349600000 234125000
Disponibilitati 379422000 95931000
TOTAL ACTIV REEVALUAT 3297267000 1894668000
Determinarea activului net al celor două sociețăți care fuzionează se realizează pe baza bilanțului întocmit înainte de fuziune realizat după următorul model:
1. TOTAL ACTIV 3297267000 18946880000
……………………………………………………………………………
2. Datorii total 1113329000 624761000
……………………………………………………………………………
3. Activ net ( rd1-rd2) 2183938000 1269927000
…………………………………………………………………………….
4. Capital social 1000000000 800000000
5. Diferențe din reevaluare 926938000 3299270000
6. Rezerve 157000000 115000000
7. Prov.pt riscuri și chelt. 100000000 25000000
8. Patrimoniul net(rd4 la rd7=rd3)2183938000 1199927000
Determinarea raportului de schimb al acțiunilor celor două societăți comerciale:
Determinarea valorii contabile a acțiunilor ale societăților COMSIG SRL si AUTODINAMIC WEST SRL prin raportarea activului net la numărul de acțiuni emise:
Vc Comsig = 1269927000/8000 acțiuni = 158740,9 lei/ acțiune
VcAutodinamic West = 2183938000/ 10000 acțiuni= 218393.8 lei/ acțiune
Determinarea raportului de schimb al acțiunilor pentru acționar de la societatea absorbită ( SC AUTODNAMIC WEST SRL) care prezintă schimbarea acțiunilor societății comerciale AUTODINAMIC WEST SRL pe acțiunile societății comerciale care absoarbe SC COMSIG SRL
Raportul de schimb (Rp) = Vc Autodinamic West Srl / Vc Comsig Srl
Acest raport de schimb se interpreteaza astfel:in schimbul a patru acțiuni de la societatea comerciala AUTODINAMIC WEST SRL un acționar al acestei societăți va primi trei acțiuni de la societatea SC COMSIG SRL
Stabilirea numărului de acțiuni ce trebuie emise de S.C. COMSIG S.R.L
prin raportarea activului net al SC AUTODINAMIC WEST SRL la valoarea contabilă a unei acțiuni a societății comerciale SC COMSIG SRL
Numărul de acțiuni emis= Activ net Autodinamic West/VC Comsig=1269927000/218393,8= 5815 acțiuni
Sau
Numărul de acțiuni de emis = Număr acțiuni Autodamic West * Rp= 8000*(4/3) = 5815 acțiuni
Calcularea creșterii de capital la absorbant ( SC COMSIG SRL)
Creșterea de capital SC COMSIG SRL= Nr. De acțiuni de emis*VN Comsig= 5815 acțiuni*100000 lei / acțiune= 581500000 lei
Calculul primei de fuziune, ca diferența între activul net al SC COMSIG SRL și creșterea de capital
Prima de fuziune = AN Autodinamic West – Creșterea de capital Comsig= 1269927000 lei- 581500000 lei = 688427000 lei
4.3 Contabilizarea operației de fuziune
4.3.1 Contabilizarea fuziunii conform normelor românești
I.La S.C. AUTODINAMIC WEST SRL
Se înregistrează diferențele din reevaluarea mijloacelor fixe:
% = 105 259927000
Rezerve din reevaluare
212 170133000
Construcții
2131 26758000
Echipamente tehnologice
2132 31202000
Aparate și instalații de măsura
2133 13653000
Mijloace de transport
214 18181000
Mobilier, aparatura de birotică
Se predau imobolizările necorporale( brevete, concesiuni și alte drepturi asimilate)
892 = 205 2564000
Bilanț de inchidere Brevete, concesiuni
Se predau mijloacele fixe către societatea SC COMSIG SRL
892 = % 1424694000
Bilanț de inchidere
212 635719000
Construcții
2131 394148000
Echipamente tehnologice
2132 110241000
Aparate și instalații de masura
2133 123441000
Mijloace de transport
214 119164000
Mobilier, aparatură de birotică
231 41981000
Imobilizări corporale în curs
Se predau stocurile către SC COMSIG SRL
892 = % 702415000
Bilanț de inchidere
301 255678000
Materii prime
3022 34148000 Materiale consumabile
303 65180000 Obiecte de inventar
351 95362000
Materii și materiale aflate la terți
331 40483000
Productia în curs de execuție
345 168580000
Produse finite
371 28542000
Mărfuri
381 13603000
Ambalaje
Transferul amortizării calculate pentru mijloacele fixe
% = 892 565041000
Bilanț de inchidere
2812 327648000
Amortizare construcții
2813 61492000
Amortizare echip tehnologice
2813 79077000
Amortizare aparate și inst. De măsura
2813 55813000
Amortizare mijloace de transport
2814 41011000
Amortizare mobilier și ap. birotica
Predarea creantelor și a disponibilităților către SC COMSIG SRL
892 = % 330056000
Bilanț de inchidere
409 114528000
Furnizori-debitori
411 103800000 Clienți
413 15797000 Efecte de primit
5121 25480000
Conturi la bănci in lei
5124 8000000
Conturi la bănci în devize
5311 32000000
Casa în lei 532 30451000
Alte valori
7. Se predau pasivele cu excepția capitalurilor proprii precum și a acționarilor
% = 892 1894688000
Bilanț de inchidere
401 133030000
Furnizori
162 243900000
Credite bancare pe termen lung
419 37034000
Clienți-creditori
421 156873000 Personal renumerații datorate
4311 20345000
Asigurările sociale
441 13123000
Impozit pe profit
444 10245000
Impozit pe salarii
446 10211000
Alte impozite,taxe,
Vărsăminte asimilate
456 1269927000
Decontari cu asociații
privind capitalul
Lichidarea capitalurilor proprii ale societății AUTODINAMIC WEST SRL
% = 456 1269927000 Decontări cu asociații
privind capitalul
1012 800000000
Capitalul social vărsat
106 115000000
Rezerve
329927000
Rezerve din reevaluare
151 25000000
Provizioane pentru riscuri și cheltuieli
În acest moment societatea comercială AUTODINAMIC WEST SRL nu mai există, toate conturile fiind soldate.
II) La SC COMSIG SRL
întregistrarea diferenței din reevalurea terenurilor
211 = 105 349468000
Terenuri Rezerve din reevaluare
înregistrarea diferenței din reevaluarea mijloacelor fixe
% = 105 544470000
Rezerve din reevaluare
212 363324000
Construcții
2131 139978000
Echipamente tehnologice
27891000
Aparate și instalatii de măsura
2133 12883000
Mijloace de transport
9394000
Mobilier, aparatură de birotică
Transferul amortizării calculate pentru mijloacele fixe
891 = % 565041000
Bilanț de deschidere
2812 327648000
Amortizare construcții
2813 61492000
Amortizare echip tehnologice
2813 79077000
Amortizare aparate și inst. de măsura
2813 55813000
Amortizare mijloace de transport
2814 41011000
Amortizare mobilier și ap. birotică
4) Se primește aportul de imobilizări de la societatea comercială AUTODINAMIC WEST SRL
% = 891 1427258000
Bilanț de deschidere
212 635719000
Construcții
2131 394148000
Echipamente tehnologice
2132 110241000
Aparate și instalații de masura
2133 123441000
Mijloace de transport
214 119164000
Mobilier, aparatura de birotică
205 2564000
Brevete, concesiuni
2313 41981000
Imobilizări corporale în curs
Se primesc stocurile
% = 891 702415000
Bilanț de deschidere
301 255678000
Materii prime
3022 34148000 Materiale consumabile
303 65180000 Obiecte de inventar
351 95362000
Materii și materiale aflate la terți
331 40483000
Productia în curs de execuție
345 168580000
Produse finite
371 28542000
Mărfuri
381 13603000
Ambalaje
Se primesc creanțele și disponibilitățile de la societatea AUTODINAMIC WEST SRL
% = 891 330056000
Bilanț de deschidere
409 114528000
Furnizori-debitori
411 103800000 Clienți
413 15797000 Efecte de primit
5121 25480000
Conturi la bănci în lei
5124 8000000
Conturi la bănci în devize
5311 32000000
Casa în lei 532 30451000
Alte valori
Se înregistrează majorarea de capital social a societății comerciale SC COMSIG SRL
456/ COMSIG = % 1269927000
Decontari cu asociații
COMSIG privind capitalul
581500000
Capital social vărsat
1042 688427000
Prime de fuziune
8) Se primesc pasive de la COMSIG SRL
891 = % 2347748000
Bilanț de deschidere
401 133030000
Furnizori
162 243900000
Credite bancare pe termen lung
419 37034000
Clienți-creditori
421 156873000 Personal renumerații datorate
4311 20345000
Asigurările sociale
441 13123000
Impozit pe profit
444 10245000
Impozit pe salarii
446 10211000
Alte impozite,taxe,
Vărsăminte asimilate
456 1199927000
Decontari cu asociații
privind capitalul
281 523060000
Amortizarea imobilizărilor corporale
4.3.2 Contabilizarea fuziunii conform normelor contabile internaționale( IAS 22 )
I) LA SC AUTODINAMIC WEST SRL
1)Se inregistrează amortizarea mijloacelor fixe
2459729000 % = % 2459729000
327648000 2812 212 469589000
Amortiz. Constr. Construcții
61492000 2813 2131 367390000
Amort.echipam.tehn. Echipamente tehnologice
79077000 2813 2132 79039000
Amort.ap.și instr. Mas Ap și instr. De masurare
55813000 2813 2133 109788000
Amortizare mijl.transp Mijloace de transport
41011000 2814 214 100983000
Amortizare mob.și ap Mobier, apar de birotica
De birou
133010000 401 301 255678000
Furnizori Materii prime
243900000 162 3022 34148000 Credite bancare Materiale consumabile
pe termen lung
37034000 419 303 65180000
Clienți debitori Obiecte de inventar
156873000 421 351 95362000
Personal remuneratii Materii și mat aflate
datorate la terti
20345000 431 331 40483000
Asigurări sociale Ambalaje
13123000 441 345 168580000
Impozit pe profit Produse finite
10245000 444 381 13603000
Impozit pe salarii Ambalaje
10211000 446 409 114528000
Alte impozite, taxe, Furnizori-debitori
vărsaminte asimilate
1269927000 461/Comsig 411 103800000
Debitori diverși Clienți
15797000
Efecte de primit
25480000
Conturi la bănci in lei
8000000
Conturi la bănci in devize
32000000
Casa în lei
30451000
Alte valori
205 2564000
Brevete
231 41981000
Imobilizări corporale
în curs
259927000
Profit și pierdere
Pentru aportul predat se primesc acțiunile de la SC COMSIG SRL
503/Autodinamic West Srl =461/ Autodinamic West Srl 1269927000
Acțiuni Debitori diverși
Profitul sau pierderea va fi întotdeauna, conform IASS 22 diferența din reevaluare.
Se întocmeste bilanț al societății AUTODINAMIC WEST SRL înainte de partaj
ACTIV PASIV mii lei
4) Se lichidează capitalurile proprii ale societății comerciale AUTODINAMIC WEST SRL
% = 456 1269927000 Decontări cu asociații
privind capitalul
1012 800000000
Capitalul social vărsat
106 115000000
Rezerve
70000000
Rezerve din reevaluare
151 25000000
Provizioane pentru riscuri și cheltuieli
121 259927000
Profit și pierdere
Distribuirea acțiunilor primite către asociați în proporție de trei
acțiuni ale societății comerciale COMSIG SRL la patru acțiuni ale societății comerciale SC AUTODINAMIC WEST SRL
456 = 503 1269927000
Decontări cu asociații Acțiuni
privind capitalul
II) LA SC COMSIG SRL
Se inregistrează majorarea capitalului social
456/ AUTODINAMIC WEST = % 1269927000
Decontări cu asociații
AUTODINAMIC WEST
privind capitalul
581500000
Capital social vărsat
1042 688427000
Prime de fuziune
Se primește aportul de la societatea AUTODINAMIC WEST SRL la valoarea reală.
1894688000 % = % 1894688000
308071000 2121 401 133030000
Construcții Furnizori
332656000 2131 162 243900000
Echip. Tehnologice Credite bancare
pe termen lung
31164000 2132 419 37034000 Ap.și instr. masura Clienți creditori
67628000 2133 421 156873000
Mijloace de transport Personal remunerații
datorate
78153000 214 431 20345000
Mobilier, ap. de birotică Asigurări sociale
de birou
255678000 301 441 13123000
Materii prime Impozit pe profit
34148000 3022 444 10245000 Materiale consumabile Impozit pe salarii
65180000 303 446 10211000
Obiecte de inventar Alte impozite,taxe
vărsăminte asimilate
95362000 351 461/ SC Auto 1269927000
Materii și mat aflate dinamic West Srl
la terți
40483000 331
Productie îin curs de exec.
16858000 345
Produse finite
13603000 381
Ambalaje
114528000 409
Furnizori-debitori
103800000 411
Clienți
15797000 413
Efecte de primit
25480000 5121
Conturi la banci în lei
8000000 5124
Conturi la banci în devize
32000000 5311
Casa în lei
30451000 532
Alte valori
2564000 205
Brevete
41981000 231
Imobilizări corporale
în curs
Se inregistrează cheltuielile cu fuziunea ( taxa notarială aferentă Registrului Comerțului)
% = 5121 1000000
Conturi la banci în lei
201 840336
Cheltuieli de constituire
159664
TVA deductibilă
S.C.
BILANȚ DUPĂ FUZIUNE SC COMSIG SRL AUTOD.WEST SRL
mii lei
mii lei
Concluzii și propuneri
Activiatea comerciala se întemeiaza pe anumite raporturi juridice stabilite Între comercianti, În special raporturi juridice contractuale. Prin acestea se realizeazĂ aprovizionarea Și desfacrea mărfurilor , executarea de lucrări și prestarea de servicii.
Desfașurarea normală a activităților comerciașle impune ca toți comercianții care și-au asumat obligații să își execute aceste obligații în conformitate cu contractele încheiate în cadrul raporturilor juridice la care participă.
IASC reflectă prin definiția dată ca “ întreprinderea este considerată, în mod normal , ca fiind în activitate, ceea ce înseamnă că ea continuă să funcționeze într-un viitor previzibil.Se admite că întreprinderea nu are nici intenția, nici obligația să intre în stare de lichidare sau să reducă sensibil dimensiunile activității sale”
Normele contabile românești, precum și principiul continuității exploatării, presupun ca “ unitatea patrimoniala își continuă, în mod normal, funcționarea intr-un viitor previzibil, fara a intra in stare de lichidare sau de reducere sensibila a activitatii”
Acest principiu nu implica automat ca intreprinderea va avea o viata nedefinita in timp sau permanenta.
Presupunandu-se ca intreprinderea isi va continua activitatea, bunurile acesteia vor fi evaluate in functie de utilitatea lor. In caz de necontinuitate, in evașluarea patrimoniului si in determinarea rezultatelor, se va recurge la valorile lichidative, dat fiind faptul ca numai acestea pot oferi o imagine fidela asupra situatiilor financiare, patrimoniului si rezultatului intreprinderii.
Pe de alta parte , conceptul de amortizare presupune ca întreprinderea va fi activă o perioadă lungă, in caz de neconformitate, costul activului ar fi considerat o cheltuială a anului achiziționării și el va fi capitalizat în bilant în vederea amortizării pe parcursul mai multor exerciții.
Astfel, se va face legatura dintre principiul continuității exploatarii și celelalte principii importante și obligatorii în viata intreprinderii, respectiv independența exercițiilor, permanența metodelor, costurile istorice și prudența.
Efectele abandonului principiului continuității exploatării asupra celorlalte principii.
Asupra principiului independentei exercițiului
Deoarece operatiunile ce vor fi luate în considerare trebuie să evidențieze evenimentele viitoare ( abandonarea contractelor, concedierea personalului etc) acest principiu nu mai este aplicat
Regulamentul contabil românesc precizează că:”principiul independenței exercițiului presupune delimitarea în timp a veniturilor și cheltuielilor aferente activității unității patrimoniale, pe măsura angajării acestora și trecerii lor la rezultatul exercițiului la care se referă”
Asupra permanentei metodelor
Nu va mai fi aplicat pentru ca vor fi înregistrate toate activele și pasivele latente, generate de încetarea activități, dar și pentru ca valorile lichidative sunt diferite de costurile istorice.
Asupra principiului costului istoric
Principiul este abandonat pentru ca elementele de activ sunt constatate la valoarea de realizare, în timp ce pasivele sunt luate la valoarea actuala tinând cont de datele de exigibilitate
Imaginea fidelă asupra situației financiare se va realiza prin anexa, care trebuie să menționeze principiile și metodele folosite pentru evaluarea în condiții de lichidare și să explice motivele abandonarii principiilor contabile și influența abandonului asupra prezentarii și evaluarii conturilor anuale.
În anumite cazuri condițiile economice pot face necesară modificarea unei societăți comerciale constituită potrivit legii, pentru a putea fi adaptată noilor cerințe. Astfel, prin fuziune se pot obține rezultate economice mult mai mari decât suma rezultatelor, ceea ce ar fi nacesar pentru o expansiune a companiei dar, aceasta nu poate fi finanțată datorită existenței pericolului ca întreprinderea să rămână fără lichidități din cauza efectuării unor plății în numerar substanțiale. În aceste cazuri soluția poate fi reprezentată de fuzionare prin achizitionarea de actiuni, cu companie care sa ofere conditiile de expansiune necesare societatilor absorbante.
Ciclicitatea în timp a fuziunilor și cauzele din care anumite ramuri sunt afectate mai mult decat altele de fenomenul fuziunilor s-au sugerat prin activitățile de reorganizare:
retragerea resurselor din ramurile în scădere sau cu o creștere mai lentă decât a economiei;
de reglementarea serviciilor financiare;
perfecționări ale tehnologiei achizițiilor;
modificări tehnologice în industrie.
Pentru societățile care desfașoară activități sezoniere sau cu o arie
restrânsă, fuziunea reprezintă soluția optimă de reducere a riscurilor date de aceste afaceri, prin diversificarea lor. Daca o societate doreste mărirea capacității de contractare a unor împrumuturi atunci acest lucru este posibil prin fuzionarea cu o societate ce dispune de active lichide și de datorii mici.
Totuși fuziunea nu poate fi privită ca o soluție pentru toate problemele cu care se confruntă o întreprindere. Exista pericolul ca rezultatele previzionate ce se realizează prin fuziune să nu apară sau între manageri sa apara unele disensiuni. Cercetările empirice au evidențiat o anumită ciclicitate în fuzionarea societăților comerciale iar unele domenii și ramuri sunt afectate mai mult decât altele, fenomen cu o determinare multiplă:
retragerea resurselor din ramuri sau cu o creștere mai lenta decât a economiei în ansamblu;
modificări tehnologice în industrie sau în alte ramuri;
diversitatea producției sau creșterea specializării.
B I B L I O G R A F I E
1.Boulescu,M. “Management finaciar-contabil”, Editura Fundației România de Mâine, București, 2002
2.Boulescu,M; Bârnea,C.“Auditul financiar,reorganizarea judiciară și lichidarea societăților comerciale”, Editura Fundației România de Mâine , București, 2002
3.Feleaga,N;Ionascu,I. “Tratat de contabilitate financiara”Editura Economică, Bucuresti , 1998
4.Feleaga,N. “Contabilitate aprofundată”Editura Tehnica , București 1996
5.Feleaga,N. “Tratat de contabilitate financiară”,vol I,Editura
Economică, București,1998
6.Feleaga,N. “Tratat de contabilitate financiara”vol II, Editura
Economică, București, 1999
7.Feleagă,N. „Sisteme contabile comparate “ vol.1,2,3 Editura Economică, București, 2000
8.Hoanta,N. „Evaziune fiscală”Editura Tehnică, Bucuresti,1997
9.Ionașcu,I. “Epistemologia contabilității “, Editura Economică, București , 2002
10. Ionescu, L. “Contabilitate aprofundată”, Editura ‘Fundației România de Mâine , București ,2002
11.Isfanescu,C., “Analiza economico-financiară”,Editura Economică,
Stanescu,A. Baicusi București,1998
12.Niculescu,M. “Diagnostic global strategic”,Editura Tribuna Economică , București , 2000
13.Nisulescu,I. “Reorganizarea societății comerciale”,București,1998
14.Nisulescu,I. “Finante si reorganizarea întreprinderii”,Editura
InfoMedica, București,1998
15.Pop,A. “Contabilitate comparata și aprofundată”,Editura
Intelcredo Deva, 1996
16.Ristea,M. “Contabilitatean societății comerciale”,vol I si II,Editura
Măgăritar, 1996
17.Ristea,M.;Dima,M. “Contabilitatea societăților comerciale”,Editura
Universitară, București, 2002
18.Ristea,M. ;Dumitru.C“Contabilitate aprofundată”, Editura ‘Fundației România de Mâine , București , 2002
19.Ristea,M. “Contabilitatea societaților comerciale”,vol I,Editura
CECCAR, București, 1995
20.Ristea,M. “Contabilitatea înterprinderii”,vol I,Editura Mărgăritar, Bucuresti, 1997
21.Ristea,M. “Politici și metode contabile de întreprindere” , Editura Tribuna Economică,București, 1999
22.Ristea,M. “Opțiuni și metode de întreprindere”,Editura Tribuna Economică,Bucuresti, 2001
23.Ristea,M.,Olimid,L.; “Contabilitatea societăților comerciale”, vol2,
Stoian,A.;Nisulescu,I.; Editura CECCAR, București , 1996 ,
Răileanu,V.
24.Stancu,I. “Finante”,Editura Economica, 1998
25.Vintilă,G. “Gestiunea financiara a inreprinderii”,Editura didactica si pedagogica,Bucuresti, 1999
LEGISLAȚIE
xxx OMF nr.94/2001 Reglementări contabile armonizate cu prevederile
Directivei a-IV-a a CEE și cu Standardele de contabilitate,publicat în Monitorul Oficial al României nr.85/20.02.2001
xxx Legea nr.64/1995 privind procedura reorganizării și lichidării
judiciare(Monitorul Oficial Nr.130 din 29.06.1995)modificată și completată prin Ordonanța de Guvern nr.58/1997 publicată în Monitorul Oficial Nr.265/03.10.1997
xxx Ordonanța nr. 79/30.06.1999 privind organizarea activității precticienilor în
reorganizarea și lichidarea societăților comerciale publicată in Monitorul Ofcial nr.421/31.08.1999
xxx Legea nr.500/2002 privind finanțele publice, publicată in M.O. nr.5597/13.02.2002
xxx Legea nr. 414/2002 privind impozitul pe profit, publicat in M.O. 456/27 iunie 2002
xxx Legea nr.345/2002 privind TVA publicat în M.O. 587/31 iulie 2002
xxx Legea contabilității nr.82/1991, completată și republicată în M.O. nr.20/2001, completată prin O.G. nr.61/2001, publicată in M.O. nr.531/2001 și Regulamentul de aplicare H.G.nr.704, publicat în M.O. nr.303 Bis/22.12.1993
xxx O.G. 73/1999 privind impozitul pe venit , publicat în M.O. Partea I, nr.419/1999 cu modicările ulterioare
xxx Colecția “ Finanțe, credit, contabilitate” 1999-2002
xxx Monitorul Oficial al Romaniei colectia 1999-2002
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: . Contabilitatea Lichidarii Si Fuziunii (s.c. Xyz S.r.l., Bistrita) (ID: 131797)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.