. Contabilitatea Leasingului
CUPRINS
Pagina:
1. Leasing……………………………………………………..……………………………………………..7
Prezentarea și caracteristicile leasingului…………………………………… 7
1.1.1. Scurt istoric……………………………………………………. 7
Definire și obiect……………………………………..…………….. 7
Clasificare…………………………………………………….. 9
Leasing financiar………………………………………… 10
Leasing operațional……………………………………….. 11
Tranzacții de vânzare și de leaseback ……………………. 12
Leasing internațional.…………………………………………… 13
Avantajele și dezavantajele leasingului…..………………………………….. 14
Avantajele leasingului..…………………………………………. 14
Dezavantajele leasingului……………………………………… 15
2. Domeniul și modalitatea de aplicare……………………………………………………….. 16
Contractul de leasing…………………………………………………………. 16
Caracteristicile financiare ale contractului de leasing…………… 20
Circuitul operațiunii de leasing………………………………… 21
Leasing și alte contracte comerciale…………………………………………. 22
Societățile de leasing…………………………………………………………. 24
3. Contabilitatea leasingului…………………………………………………………………… 25
Conturile specifice leasingului……………………………………………………………. 25
Contabilitatea operațiunilor de leasing financiar…………………….……… 26
Contabilitatea operațiunilor de leasing financiar la locator…… 27
Contabilitatea operațiunilor de leasing financiar la locatar…… 30
Contabilitatea operațiunilor de leasing operațional………………………… 33
Contabilitatea operațiunilor de leasing operațional la locator…33
Contabilitatea operațiunilor de leasing operațional la locatar… 36
Contabilitatea leasingului internațional…………………………………….. 38
Controlul operațiunilor de leasing………………………………………….. 40
Aspecte fiscale ale leasingului………………………………………………. 42
Contabilitatea leasingului la societatea S.C. CONFORT S.A………………………………… 44
Prezentarea societatății S.C. CONFORT S.A………………………………………… 44
Contabilitatea leasingului……………………………………………………………………. 46
Concluzii și propuneri………………………………………………………………………………………. 49
Anexe……………………………………………………………………………………………………………………. 53
Bibliografie……………………………………………………………………………………………………………. 65
1. LEASING
1.1. PREZENTAREA ȘI CARACTERISTICILE LEASINGULUI
1.1.1. SCURT ISTORIC
Încă din antichitate s-a observat că beneficiile sunt obținute prin utilizarea unui lucru, având mai puțină importanță cine este proprietarul lucrului respectiv.
O dată cu dezvoltarea pieței, a relațiilor internaționale, s-au inventat și se inventează forme și modalități noi, neobișnuite, de finanțare-creditare. Leasingul a fost, după unii autori, “fisa de aur” a lui D.P.Bootle, managerul unei fabrici de produse alimentare din California. Primind, prin anii ’50 , o comanda tentanta a avut nevoie de mașini suplimentare pentru a o putea executa la timp, astfel Bootle, s-a gândit să le procure prin închiriere, convingând un alt comerciant să-i închirieze, pe termen lung, utilajele de care avea nevoie. În urma afacerii, el și-a dat seama că aceasta poate fii o metodă eficientă de finanțare în viitor. Propria lui firma de închirieri “U.S.Leasing Corporation” din San Francisco, cu un capital inițial de 20000 dolari, finanța, după numai doi ani, operațiuni leasing, pentru diverse echipamente, în valoare de 3 milioane dolari. Societățile de leasing s-au înmulțit rapid. Efectuând operațiuni de creditare a exportului, societățile de leasing au fost încurajate de stat, acordându-li-se garanții guvernamentale.
Ca orice idee nouă, leasingul s-a extins rapid în toată lumea. Ajuns în Europa, întâi în Anglia și R.F.G., devine o prezență activă în economia franceză , olandeză, belgiană, italiană etc. În Marea Britanie, cele mai multe dintre societățile de leasing sunt înființate și susținute de bănci. Ele beneficiază de un regim fiscal foarte favorabil, ele finanțând un sfert din totalul investițiilor de la finele deceniului opt.
Leasingul a pătruns, în special, în domeniul mașinilor și utilajelor. Se închiriau , nu numai utilaje standard, de serie, mijloace de transport și mașini unelte, ci și utilaje speciale cum sunt cele textile, medicale, echipamente de laborator etc.
1.1.2. DEFINIRE ȘI OBIECT
Definire
Leasingul este o tehnică de finanțare originală și reprezintă, o operație de finanțare, practicată de o societate financiară și are drept suport juridic un contract de închiriere de bunuri.
Definiția leasingului poate fi dată atât din punct de vedere economic cât și juridic:
Din punct de vedere economic, leasingul reprezintă o operațiune de finanțare în care finanțatorul asigură fondurile necesare pentru întreaga investiție.
Din punct de vedere juridic, leasingul reprezintă un contract complex care permite unei persoane să obțină și să utilizeze un lucru fără a plăti imediat prețul, cu posibilitatea de a-l cumpăra la un preț rezidual.
În legislația română operațiunile de leasing sunt definite ca fiind acele operațiuni prin care “o parte, denumită locator/ finanțator, transmite pentru o perioadă determinată dreptul de folosință asupra unui bun al cărui proprietar este, celeilalte părți, denumită utilizator, la solicitarea acesteia, contra unei plăți periodice, denumită rată de leasing, iar la sfârșitul perioadei de leasing locatorul/ finanțatorul se obligă să respecte dreptul de opțiune al utilizatorului de a cumpăra bunul, de a prelungi contractul de leasing ori de a înceta raporturile contractuale”
IAS 17 definește o operațiune de leasing ca fiind “un acord prin care locatorul cedează locatarului, în schimbul unei plăți sau serii de plăți, dreptul de a utiliza un bun pentru o perioadă convenită de timp .”
Ca idee, leasingul este o formă de închiriere realizată de societăți financiare specializate, a unor bunuri de echipament către beneficiari care nu dispun de fonduri proprii sau, care nu doresc să recurgă la credite bancare pentru cumpărarea acestora de la producători.
Părțile care intervin în operațiunea de leasing sunt:
Finanțatorul operațiunii, proprietarul bunului, firma de leasing poate fi o bancă comercială, o instituție financiară, firme financiare, firme industriale sau societăți de leasing independente, cu calitatea de locator;
Vânzătorul sau producătorul, care are calitatea de furnizor. Uneori, între furnizor și finanțator nu este nici o diferență;
Beneficiarul bunului, care are calitatea de locatar.
Modalitatea de realizare a operațiunii de leasing prin intermediul celor trei părți este redată în figura nr. 1.
1
4 2 5,6 3
3
Figura nr.1.Modalitatea de realizare a operațiunii de leasing
1 Beneficiarul se adresează firmei de leasing cu cerere de ofertă
2. Firma de leasing după analiza și aprobarea cererii, stabilește relația cu producătorul echipamentului de care are nevoie clientul sau în vederea achiziționării acestuia, cu acordul viitorului utilizator, clientul firmei de leasing;
3. Se încheie contractul de leasing;
4. Se cumpără echipamentul de către firma de leasing;
5. Se pune echipamentul la dispoziția beneficiarului locator;
6. Pentru dreptul de folosință asupra echipamentului al cărui proprietar este firma de leasing, beneficiarul va plătii acestuia în rate eșalonate, costul echipamentului pe toată perioada de valabilitate a contractului.
Obiect
Obiectul operațiunilor de leasing îl formează în special, echipamentele electronice de calcul, aparatele și instrumentele de măsură, mijloacele de transport, mașini unelte, materialele pentru mecanica grea, mașinile agricole și alte bunuri de folosință îndelungată. În ultimul timp, leasingul mai cuprinde și sectorul imobiliar, având ca obiect închirierea de clădiri cu destinație industrială sau comercială, clădiri administrative. Operațiile de leasing mai au ca obiect și utilizarea fondului de comerț sau a unuia din elementele sale necorporale.
Nu pot fi utilizate în sistem de leasing bunurile ce fac obiectul unei concesiuni; înregistrările pe bandă audio și video, piesele de teatru, manuscrisele și brevetele.
Sunt excluse de la operațiunile în leasing și bunurile care fac obiectul proprietății statului
1.1.3. CLASIFICARE
Operațiunea de leasing se clasifică după mai multe criterii:
După rezidența partenerilor de contract:
Leasing național(numai cu parteneri din țară);
Leasing internațional, când sau finanțatorul sau utilizatorul este nerezident. Din punctul de vedere al finanțatorului, tranzacția se numește leasing de export iar din punctul de vedere al utilizatorului se numește leasing de import.
După poziția producătorului în contractul de leasing:
Leasing direct, realizat prin contractul dintre producător și utilizator;
Leasing indirect, realizat prin existența firmei specializată de leasing, care intervine între producător și utilizator.
După posibilitatea recuperării prețului de vânzare în perioada de baza:
Leasing financiar, presupune că pentru perioada de închiriere de bază (prima perioadă), care de regulă este mai mică decât durata de folosință a bunului, să se realizeze integral prețul de vânzare al bunului inclusiv cheltuielile auxiliare și un profit al firmei de leasing. Astfel de contract de leasing, folosit în practica internațională, nu se poate rezilia de nici una din părți;
Leasing operațional, presupune ca în prima perioadă de bază să se realizeze numai parțial prețul de vânzare al bunului, firma de leasing asumându-și riscurile uzurii morale, răspunde de reparațiile bunului, de impozite și taxe aferente.
După structura ratei de leasing:
Leasing brut, unde rata de leasing cuprinde: rata de leasing = prețul bunului + servicii + cheltuieli de întreținere + reparații;
Leasing net, unde rata de leasing cuprinde: rata de leasing = prețul bunului.
După tehnica de realizare:
Lease-back, prin care proprietarul bunului, având nevoie de lichidități, își vinde bunul firmei de leasing, apoi încheie contract cu aceasta pentru a-l închiria și folosi;
Time-sharing, unde mai mulți utilizatori, încheie contract de închiriere cu firma de leasing, și își împarte timpii de utilizare între ei, fiecare plătind o chirie corespunzătoare timpului pe care îl are la dispoziție prin contract;
Leasing experimental, de probă, de garanție. Este folosit de către firme pentru a promova vânzările, contractele fiind încheiate pe perioade scurte, după expirarea cărora, dacă bunul a corespuns cerințelor, el va fi cumpărat de utilizator;
Operațiuni tip: hire și renting, care privesc închirierea unor utilaje cu ziua (hire), sau cu ora (renting).
1.1.3.1. LEASING FINANCIAR
Leasingul financiar este folosit în situația în care sunt necesare cheltuieli mari pentru achiziționarea unui bun. Cel ce închiriază este considerat a fi finanțatorul operațiunii.
Întreprinderea care va utiliza bunul respectiv, are dreptul să aleagă bunul și să negocieze prețul și termenele de livrare cu producătorul. Apoi va negocia condițiile de închiriere cu o societate de leasing, și se va trece la cumpărarea bunului de către finanțator.
În cazul leasingului financiar, finanțatorul participă la operațiunea de închiriere doar din punct de vedere financiar, alocând fonduri pentru finanțarea investiției utilizatorului, lăsând, după achitarea producătorului sau a distribuitorului, toate obligațiile utilizatorului.
După livrarea bunului, se semnează contractul de leasing și bunul respectiv este sing și bunul respectiv este pus în funcțiune iar finanțatorul achită prețul de achiziție al bunului. Dacă furnizorul cere plata unui avans (prefinanțare), atunci finanțatorul calculează la suma plătită de el ca avans, o dobândă de prefinanțare care se adaugă la ratele de leasing.
Pentru utilizarea bunurilor în sistem leasing, utilizatorul plătește periodic (lunar, trimestrial, semestrial) o rata de leasing denumită și redevență, modalitatea de plată a acesteia (liniar, progresiv, degresiv, sezonier) făcându-se în funcție de posibilitatea întreprinderii de a obține venit .
În țările occidentale, finanțatorul acceptă să finanțeze într-o proporție de 100% achiziționarea bunului, utilizatorul nefiind nevoit să plătească o rata inițială de leasing în momentul încheierii contractului de leasing. În România, finanțatorul nu acceptă riscuri prea mari, solicitând o rată inițială de leasing cuprinsă între 25-40% din valoarea bunului.
La expirarea contractului utilizatorul poate să-și exercite dreptul de a cumpăra bunul respectiv. Suma pe care o va plătii se numește valoare reziduală care reprezintă valoarea rămasă de achitat. Dacă la expirarea contractului valoarea reziduală este nulă, se utilizează termenul de taxă simbolică de cumpărare.
Contractul de leasing financiar nu poate fi reziliat de către utilizator chiar dacă returnează bunul respectiv deoarece, finanțatorul dorește să-și recupereze investiția făcută sub forma bănească.
Contractul de leasing financiar dă posibilitatea specificării părții responsabile cu plata întreținerii, reparațiilor, asigurărilor, caz în care contractul poartă denumirea de:
contract de leasing net, în cazul în care plata acestor cheltuieli este responsabilitatea locatarului;
contract de leasing de mentenanță, în cazul în care locatorul plătește aceste cheltuieli.
Leasingul financiar este operațiunea de leasing care transferă, în mare măsură, toate riscurile și avantajele aferente dreptului de proprietate asupra bunului.
1.1.3.2. LEASING OPERAȚIONAL
Leasingului operațional oferă utilizatorul dreptul de folosință a unui bun, pe o perioadă determinată.
La expirarea contractului de leasing operațional, utilizatorul restituie bunul a cărui drept de proprietate rămâne finanțatorului.
În cazul acestui tip de leasing utilizatorul este interesat exclusiv de utilizarea bunul și nu de obținerea dreptului de proprietate asupra bunului respectiv, iar finanțatorul oferă un serviciu prin care dă spre folosință propriile active, suportând cheltuielile și riscurile de funcționare și, pentru aceasta percepe un tarif.
În acest caz, finanțatorul este, de obicei, producătorul care primește ratele de leasing
ca remunerații pentru utilizarea bunului, asigurând întreținerea, repararea sau schimbarea bunului în caz de defectare.
La expirarea contractului de leasing, când utilizatorul restituie bunul, finanțatorul nu-și recuperează întreaga investiție, deoarece contractul de leasing s-a încheiat pe o perioadă mai scurtă decât durata de viață a bunului. Finanțatorul își recuperează întreaga investiție prin închirieri ulterioare a bunului sau prin vânzarea lui.
Datorită serviciilor prestate de către societatea de leasing și a necesității de acoperire a riscului de replasare a bunului, costul leasingului operațional, raportat la timp, este mai mare decât în cazul leasingului financiar.
Contractul de leasing operațional este reziliabil de către utilizator, caz în care acesta va restitui bunul iar ratele de leasing aferente perioadei în care bunul nu a fost utilizat nu mai trebuie plătite.
Se poate vorbi despre contract de leasing operațional în cazul în care, acesta acoperă cel mult 75% din durata normală de utilizare a bunului.
Leasingul operațional are două variante:
Leasing reînnoibil, caz în care părțile contractante se înțeleg de la început ca utilizatorul, la expirarea perioadei să restituie bunul având posibilitatea să încheie un nou contract pentru un bun mai performant.
Leasing service, finanțatorul prestează servicii complete, într-un număr mai mare decât în mod normal.
O analiză comparativă între leasingul financiar și leasingul operațional este prezentată în tabelul nr.1.
Tabelul nr.1
TRANZACȚII DE VÂNZARE ȘI DE LEASE-BACK
O tranzacție de vânzare și de lease-back presupune vânzarea unui bun de către vânzător și închirierea către vânzător a aceluiași bun în regim de leasing.O întreprindere care are în proprietate clădiri, terenuri, echipamente, vinde proprietatea acestor bunuri și încheie simultan o înțelegere cu cumpărătorul de a-i închiria aceste bunuri pe o perioadă, în anumite condiții.
Lease-backul este compus din două operațiuni, o operațiune de vânzare–cumpărare și o operațiune de leasing, cele două fiind unite prin intermediul unui singur contract.
Cumpărătorul poate fi o firmă specializată în leasing, o firmă de asigurări sau chiar un investitor individual.
Vânzătorul bunului, primește imediat prețul de cumpărare al bunului de la cumpărător, care, dă imediat cu chirie bunul, proprietarului inițial care îl va folosi. Noul proprietar deține titlul de proprietate și toate avantajele proprietarului.
Pentru vânzătorul bunului, lease-backul este avantajos deoarece el primește numerarul din vânzarea bunului, care poate fi investit și totodată, continuă să folosească activul, chiar dacă el nu mai este proprietarul bunului respectiv.
Plățile de leasing și prețul de vânzare sunt interdependente deoarece sunt negociate împreună.
Utilizatorul dorește să obțină resurse bănești prin lease-back din două motive:
când are nevoie de lichidități și consideră că, prin intermediul încasărilor obținute, poate scăpa de această problemă pe o perioadă determinată;
când dorește să realizeze investiții.
LEASING INTERNAȚIONAL
Leasingul internațional reprezintă o formă de finanțare pe termen mediu și lung a importurilor de bunuri pentru investiții, necesare modernizării și restructurării unei economii.
Valoarea contractului de leasing se stabilește în valuta țării finanțatorului de leasing sau într-o altă valută stabilită de părți.
Leasingul internațional se derulează sub două forme:
leasing la import, în care:
cumpărătorul-finanțator, este o persoană juridică sau fizică străină;
utilizatorul este persoana juridică română.
leasing la export, în care:
producătorul bunului și cumpărătorul-finanțator sunt persoane juridice române;
utilizatorul este persoană juridică străină.
Într-o operațiune de leasing destinată finanțării exporturilor există o relație între exportator, societatea de leasing și importator. Exportatorul nu vinde mărfurile direct clientului, ci unei societăți de leasing care le va închiria importatorului (Figura nr.2).
Vânzare Închiriere
Figura nr.2. Operațiunea de leasing internațional
Avantajele acestei operațiuni de leasing sunt:
Pentru exportator, operațiunea reprezintă o vânzare cu plata imediată, astfel este scutit de a se preocupa de finanțarea exporturilor sale și de riscul valutar.
Importatorul nu este nevoit să-și imobilizeze fondurile pentru a plăti bunurile importate, el plătind doar o chirie.
Inconvenientele acestei operațiuni sunt: costul ridicat, societatea de leasing este expusă la diferite riscuri juridice, fiscale, valutare.
Regimul de vămuire a bunurilor ce fac obiectul contractului de leasing
În cazul leasingului la import, utilizatorul, pentru bunurile care intră în vamă, este obligat să monteze o placă pe o componentă esențială a bunului pe care să specifice proprietarul bunului, utilizatorul și adresa acestuia.
Bunurile noi cât și cele care nu sunt mai vechi de 2 ani, beneficiază de regimul de suspensie a taxelor vamale, fără garantarea acestora.
Termenul în care bunurile urmează să fie restituie sau să primească o altă destinație vamală este termenul din contractul de leasing, care nu trebuie să depășească 36 luni de la data intrării în România.
Dacă la expirarea contractului de leasing, utilizatorul cumpără bunurile în leasing, va plăti taxa vamală calculată la valoarea reziduală de cumpărare a bunului.
Bunurile care depășesc 2 ani vechime sunt tot în regim de suspensie a taxelor vamale, dar cu garantarea acestora.
Regimul fiscal al leasingului internațional
Ratele de leasing internațional, în cazul leasingului la import, sunt considerate ca venituri obținute de persoana juridică străină pe teritoriul României și sunt impozitate la fel ca redevențele și licențele, conform cu convențiile de evitare a dublei impuneri încheiate cu fiecare țară, astfel:
la emiterea unei rate de leasing de către beneficiarul de leasing român, la finanțatorul străin de leasing, se aplică impozitul de 10% din valoarea remisă, în favoarea statului;
finanțatorul de leasing primește din rată diferența de 90%.
Rata de leasing este supusă la plata TVA- ului deductibil.
Societățile bancare pot fi societăți de leasing sau pot garanta o societate de leasing în raportul ei cu furnizorul străin. Astfel pentru operațiuni de leasing, banca va emite scrisoare de garanție, ca angajament extern al băncii. Pentru acordarea scrisorii de garanție, banca solicită firmei de leasing cash-flow-ul care trebuie să acopere ratele de leasing și comisioanele datorate. Atunci când sunt aranjamente separate în contractul între bancă și firma de leasing, bunurile care fac obiectul contractului de leasing pot fi luate în garanție, chiar dacă sunt proprietate a finanțatorului de leasing, pe toată durata contractului de leasing.
1.2. AVANTAJELE ȘI DEZAVANTAJELE LEASINGULUI
1.2.1. AVANTAJELE LEASINGULUI
Leasingul s-a dovedit a fi cel mai eficient mijloc de finanțare a investițiilor oferind un plus de siguranță deținătorului de capital. Combinat cu facilități fiscale adecvate, leasingul poate fi un mijloc eficient de dezvoltare a regiunilor subdezvoltate. Dă posibilitatea statului să favorizeze dezvoltarea unor ramuri prin stimularea împrumutării unor astfel de bunuri. Înlătură diversele dificultăți din domeniul finanțării investiției. Înlătură dificultățile severe care există în unele țări în domeniul amortismentelor. Pe plan internațional , leasingul este un mijloc de sprijinire a exportului.
Pentru client avantajele oferite de leasing sunt:
Leasingul dă posibilitatea beneficiarilor să țină pasul revoluției tehnico-științifice prin înzestrarea de la început cu utilaje moderne cu performanțe ridicate;
Deschide beneficiarilor posibilitatea de acces la anumite utilaje sau echipamente care fie ca nu le sunt necesare decât uneori, fie sunt supuse restricțiilor de licență;
Chiria, în comparație cu cumpărarea, nu necesită capital propriu. Plata unui avans și plata în avans a chiriei nu este obligatorie, deoarece capitalul propriu nu este legat de instalațiile achiziționate, acesta putând fi investit mai rentabil în alte sectoare;
Bilanțul firmei rămâne neschimbat deoarece atât mașinile închiriate cât și obligațiile ce decurg din plata chiriei nu apar în bilanț, chiria poate fi considerată ca o cheltuială;
Mărimea constantă a chiriei facilitează planificarea mai riguroasă a cheltuielilor;
Durata perioadei de închiriere poate să fie astfel stabilită încât întreprinderea să fie dotată permanent cu mașinile și utilajele cele mai moderne;
Beneficiarul poate obține mijloacele necesare, fără investiții imediate, valoarea chiriei incluzând-o în cheltuielile de producție, ceea ce nu-i reduce capacitatea de plată în sectorul investițiilor;
Dă posibilitatea reducerii cheltuielilor de producție, deoarece în cheltuieli se include numai chiria aferentă timpului de închiriere a utilajelor respective și nu valoarea amortismentului tuturor utilajelor ca în cazul utilajelor proprii;
Asigură beneficiarului avantajul de a nu fi supus riscurilor determinate de uzura morală a utilajelor folosite; unii autori consideră că acesta este principalul avantaj al leasingului;
Chiria este deductibilă.
Pentru furnizor leasingul oferă următoarele avantaje:
Leasingul contribuie, în mod efectiv, la creșterea vânzărilor, la promovarea bunurilor de înaltă calitate și cu prețuri ridicate;
Se pot câștiga noi clienți care nu pot să plătească întregul preț, sau avansul în cazul vânzărilor pe credit;
Obține câștiguri suplimentare din revânzarea sau reînchirierea mașinilor și utilajelor ce i-au fost returnate după finalizarea perioadei de închiriere de bază;
Bilanțul nu este afectat de datorii, în cazul refinanțării, pentru că vânzarea creanțelor nu presupune o cerere de credit și reprezintă realizarea unor câștiguri din închiriere, câștiguri care nu au ajuns la scadență.
Pentru finanțator leasingul oferă următoarele avantaje:
Obține câștiguri suplimentare din revânzarea sau reînchirierea mașinilor și utilajelor ce i-au fost returnate după finalizarea perioadei de închiriere de bază;
Costurile de achiziție a bunurilor sunt mai reduse pentru că societatea de leasing are posibilitatea să cumpere bunuri în condiții mai avantajoase dacă se specializează pe anumite bunuri;
Pentru că societatea de leasing păstrează drepturile de proprietate asupra bunurilor în regim de leasing ea le poate folosi drept garanții pentru noi împrumuturi.
1.2.2. DEZAVANTAJELE LEASINGULUI
Pe lângă avantaje leasingul are și o serie de dezavantaje. Acestea sunt următoarele:
Leasingul este eficient numai dacă bunul respectiv este utilizat pe toată perioada de închiriere;
Un dezavantaj important îl reprezintă costul ridicat al operațiunii, leasingul fiind considerat cea mai scumpă formă de creditare. Dar, acest dezavantaj poate fi, parțial, compensat prin transferarea de impozit, clientul înregistrând ratele de leasing drept cheltuieli și diminuează în acest fel nivelul venitului impozabil;
În cazul leasingului financiar nici una din părți nu poate rezilia contractul înainte de termen;
Există riscul ca facilitățile de procurare a utilajelor să ducă la decizii pripite, la suprainvestiții, ducând, în final, la pierderi;
Un risc poate apare și în cazul nerealizării valorii bunurilor închiriate. Din practică rezultă că nu întotdeauna este posibil să se amortizeze integral valoarea acestora;
Apelarea la leasing se face numai după o profundă analiză din partea societății și doar în cazul în care determină creșterea valorii societății față de situația în care bunul ar fi achiziționat prin investiții finanțate dintr-un credit;
Derularea operațiunilor de leasing necesită un număr mare de consilieri și analiști financiari, mărindu-se costul tranzacțiilor;
Pentru societatea de leasing, există riscul ca un bun utilizat temporar să nu își mai găsească solicitanți;
În cazul distrugerii sau furtului bunului de leasing, ratele de leasing trebuie plătite în continuare.
2. DOMENIUL ȘI MODALITATEA DE APLICARE
Domeniul de aplicare al leasingului este reglementat prin Ordonanța Guvernului nr. 51/1997, modificată prin Legea nr. 90/28.04.1998 și Legea nr. 99/1999 si Ordinul nr. 686/25.06.1999
2.1. CONTRACTUL DE LEASING
Leasingul are drept suport juridic un contract de închiriere de bunuri.
Standardul internațional de contabilitate 17 definește contractul de închiriere ca fiind o convenție prin care închiriatorul cedează locatarului – pentru o perioadă determinată – dreptul de folosință al bunului în schimbul unei chirii. În varianta în limba română textul este “un contract de locație finanțare este un contract care transferă în mod substanțial la locatar toate avantajele și riscurile inerente proprietății unui activ. Proprietatea poate să fie sau să nu fie transferată.” În categoria riscurilor se includ pierderile eventuale provocate de neutilizarea la parametrii maximi a bunului sau a uzurii morale aferente bunului respectiv. Avantajele rezultă din exploatarea rentabilă a bunului în cadrul duratei de utilizare economică și din câștigul calculat în funcție de aprecierea valorică sau rezultat din valorificarea valorii reziduale.
Conform IAS17 “leasing” contractul de leasing, reprezintă “un acord prin care locatorul transmite locatarului în schimbul unei plăți sau a unei serii de plăți, dreptul de a utiliza un bun pentru o perioadă convenită de timp”
Ordonanța 51/1997 stabilește cerințele minime care trebuie înscrise în contractul de leasing:
1) Părțile contractului de leasing – finanțatorul și utilizatorul;
2) Descrierea exactă a bunului care face obiectul contractului de leasing;
3) Valoarea totală a contractului de leasing;
4) Valoarea ratelor de leasing și termenul de plată al acestora;
5) Perioada de utilizare în sistem de leasing a bunului;
6) Clauza privind obligația asigurării bunului.
În ceea ce privește contractul de leasing financiar acesta trebuie să mai conțină și următoarele:
1) Valoarea inițială a bunului;
2) Clauza privind dreptul de opțiune al utilizatorului cu privire la cumpărarea bunului și la condițiile în care acesta poate fi exercitat. Părțile pot introduce și alte clauze privitoare la operațiunea de leasing, clauze care trebuie să fie în conformitate cu legea.
Apariția contractelor de leasing financiar a generat dezvoltarea principiului “prevalenței economicului asupra juridicului”, ca principal pilon conceptual în contabilitatea anglo-saxonă, preluată apoi și de Standardele Internaționale de Contabilitate. Principiul prevalenței economicului asupra juridicului este cel mai bine reprezentat în România prin legislația referitoare la leasing. Pe parcursul perioadei de leasing, locatarul nu este proprietar; cu toate acestea bunul aflat în folosință de leasing se înregistrează în contul 212 ”Mijloace fixe”ca parte componentă a activului patrimonial și activ propriu. Deoarece bunul este înregistrat în acest cont, se calculează amortizarea de către utilizator, deci sub aspect contabil bunul este tratat ca o imobilizare proprie, fără ca locatarul să fie proprietar de drept asupra lui.
Fazele tranzacției de leasing sunt prezentate în Figura nr. 2:
Contract
1.contractare
alegerea echipamentului
ce va fi cumpărat
cumpărarea asigurarea
echipamentului echipamentului
2.cumpărare
remite emite
factura, polița de
garanția și contractul asigurare
de service
3.închiriere plata ratelor
Figura nr.2. Fazele tranzacției de leasing
Fazele tranzacției de leasing sunt: contractarea, cumpărarea și închirierea.
Particularitățile contractului de leasing, cu privire la fazele tranzacției de leasing, sunt:
Există o distincție clară între persoana proprietarului și cea a utilizatorului. Prin contract, finanțatorul transmite, cu excepția dreptului de proprietate, toate celelalte drepturi de cumpărător legate de obiectul contractului. Totodată finanțatorul transmite, cu excepția obligației de plată a prețului de cumpărare, și toate obligațiile asupra utilizatorului. Astfel, alegerea bunului ce va face obiectul leasingului, este în totalitate dreptul utilizatorului. Finanțatorul verifică dacă mijlocul ales este apt pentru îndeplinirea funcțiilor sale și dacă are un preț real; această verificare are drept scop să vadă dacă utilizatorul va fi capabil ca prin utilizare să plătească ratele de leasing.
La încheierea unui contract de leasing utilizatorul este obligat să suporte cheltuielile asigurării. În lipsa contractului de asigurare, contractul de leasing nu ia naștere sau își pierde valabilitatea. Când finanțatorul încheie contractul de asigurare, primele de asigurare sunt transmise utilizatorului prin ratele de leasing.
Investiția finanțatorului are ca și garanție principală bunul de leasing, pe care proprietarul poate să îl ridice dacă utilizatorul nu își respectă obligațiile.
Organizarea și costurile livrării, costurile cu montarea și punerea în funcțiune a bunurilor îi revin utilizatorului. Totodată îi revin utilizatorului și cheltuielile de funcționare.
Contractul de leasing utilizează următoarele noțiuni:
Valoarea de intrare reprezintă valoarea la care bunul a fost achiziționat de către finanțator.
Valoarea reziduală reprezintă valoarea la care se face transferarea dreptului de proprietate asupra bunului către utilizator.
Valoarea totală reprezintă valoarea ratelor de leasing la care se adaugă valoarea reziduală.
Rata de leasing reprezintă, în cazul leasingului financiar, cota parte din valoarea de intrare a bunului și a dobânzii de leasing, iar în cazul leasingului operațional, ea reprezintă cota de amortizare calculată în conformitate cu actele normative în vigoare și un beneficiu stabilit de părți.
IAS17 „Leasing” definește următorii termeni astfel:
Începutul contractului de leasing reprezintă cea dintâi dată dintre data contractului de leasing sau data angajamentului părților de a respecta principalele prevederi ale leasingului .
Durata contractului de leasing reprezintă perioada de timp irevocabilă pentru care locatarul a contractat bunul în leasing și orice alte termene suplimentare pentru care locatarul are opțiunea de a continua utilizarea bunului în regim de leasing, cu sau fără plată suplimentară, opțiune a cărei exercitare de către locatar este certă, într-o măsură rezonabilă, la începutul contractului de leasing.
Plățile minime de leasing sunt acele plăți de-a lungul duratei contractului de leasing pe care locatarul trebuie sau poate fi obligat să le efectueze, excluzând chiria contingentă, costurile serviciilor si impozitelor pe care locatorul le va plăti și care se vor rambursa acestuia, împreună cu orice sume garantate de către locatar.
Valoarea justă este suma la care poate fi tranzacționat un activ sau decontată o datorie, de bunăvoie, între părți aflate în cunoștință de cauză, în cadrul unei tranzacții în care prețul este determinat obiectiv.
Durata de viață economică este fie perioada de-a lungul căreia se estimează că un bun este utilizabil economic de către unul sau mai mulți utilizatori, fie numărul unităților de producție sau al unităților similare care se estimează a se obține prin utilizarea bunului de către unul sau mai mulți utilizatori.
Durata de viață utilă este perioada estimată care rămâne, de la inceputul duratei contractului de leasing, fără a fi limitată la acesta, pe parcursul căreia se așteaptă ca beneficiile economice încorporate în bun să fie consumate de către întreprindere.
Valoarea reziduală garantată este acea parte a valorii reziduale ce este garantată de locatar sau de o parte afiliată acestuia, în cazul locatarului, iar în cazul locatorului, este acea parte a valorii reziduale ce este garantată de locatar sau de o terță parte neafiliată locatorului ce este capabilă, din punct de vedere financiar, să onoreze obligațiile asumate prin garanție.
Valoarea reziduală negarantată reprezintă acea parte din valoarea reziduală a bunului în regim de leasing, a cărei realizare, de către locator, nu este sigură sau este garantată numai de o parte afiliată locatorului.
Investiția brută în leasing este suma plăților minime de leasing aferente unui leasing financiar, din punctul de vedere al locatorului, și orice valoare reziduală negarantată acumulată în contul locatorului.
Venitul financiar nerealizat reprezintă diferența dintre: suma dintre plățile minime de leasing aferente unui leasing financiar, din punctul de vedere al locatorului, și orice valoare reziduală negarantată acumulată în contul locatorului; și valoarea actualizată a sumei de mai sus, determinată la rata implicită a dobânzii din contractul de leasing.
Investiția netă în leasing este investiția brută în leasing, mai puțin venitul financiar nerealizat.
Rata implicită a dobânzii din contractul de leasing este rata de actualizare care, la începutul contractului de leasing, determină ca valoarea actualizată cumulată a plăților minime de leasing și a valorii reziduale negarantate să fie egală cu valoarea justă a bunului în regim de leasing.
Rata dobânzii marginale a locatarului este rata dobânzii pe care locatarul ar trebui sa o plătească pentru un leasing similar sau, dacă aceasta nu este determinabilă, rata pe care, la începutul contractului de leasing, locatarul ar trebui să o suporte pentru a împrumuta, pentru aceeași perioadă, și cu o garanție similară, fondurile necesare pentru achiziționarea bunului.
Chiria contingentă este acea parte a plăților de leasing care nu are o valoare determinată, dar este stabilită în funcție de un factor, altul decât trecerea timpului .
Contractul de leasing se încheie între două părți: între finanțator care este societatea de leasing și utilizator. Părțile contractante au diverse obligații și răspund pentru faptele lor. Astfel:
Obligațiile părților contractante sunt:
Finanțatorul are următoarele obligații:
Să respecte dreptul utilizatorului de a alege furnizorul potrivit nevoilor sale;
Să încheie un contract de vânzare-cumparare cu furnizorul desemnat de utilizator, în condițiile expres formulate de acesta;
Să încheie un contract de leasing cu utilizatorul și să transmită acestuia, în temeiul contractului de leasing, toate drepturile rezultate din contractul de vânzare-cumparare, cu excepția dreptului de vânzare – cumpărare;
Să respecte dreptul de opțiune al utilizatorului, care constă în posibilitatea de a opta pentru prelungirea contractului sau pentru achiziționarea sau restituirea bunului;
Să îi garanteze utilizatorului folosința bunului, în condițiile în care acesta a respectat toate clauzele stipulate în contract;
Să asigure, printr-o societate de asigurare, bunurile oferite în leasing.
Obligațiile utilizatorului sunt:
Să efectueze recepția și să primească bunul la termenul stabilit în contractul de leasing;
Să exploateze bunul conform instrucțiunilor elaborate de către furnizor și să asigure instruirea personalului desemnat să îl exploateze;
Să efectueze plățile cu titlu de rată de leasing în cuantumul valoric stabilit și la termenele prevăzute în contractul de leasing;
Să suporte cheltuielile de întreținere și alte cheltuieli care decurg din contractul de leasing;
Să își asume pentru întreaga perioadă a contractului, totalitatea obligațiilor care decurg din folosirea bunului, inclusiv riscul pierderii, distrugerii sau avarierii bunului utilizat, și continuitatea plăților cu titlu de rată de leasing până la achitarea integrală a valorii contractului de leasing;
Să permită finanțatorului verificarea periodică a stării și a modului de exploatare a bunului care face obiectul contractului de leasing;
Să îl informeze pe finanțator, în timp util, despre orice tulburare a dreptului de proprietate, venită din partea unui terț;
Să nu aducă modificări bunului fără acordul finanțatorului;
Să restituie bunul în conformitate cu prevederile contractului de leasing.
Răspunderea părților
Ordonanța nr. 51/1997 stabilește condițiile în care va fi angajată răspunderea părților.
În cazul în care utilizatorul refuză să primească bunul la termenul stipulat în contractul de leasing sau dacă se află în stare de reorganizare judiciară sau faliment, societatea de leasing are dreptul de a rezilia unilateral contractul de leasing cu daune – interese.
În cazul în care utilizatorul nu execută obligația de plată a ratei de leasing timp de două luni consecutive, finanțatorul are dreptul de a rezilia contractul de leasing, iar utilizatorul este obligat să restituie bunul, să plătească ratele scadente, cu despăgubiri, dacă în contract nu se prevede altfel.
Din momentul încheierii contractului de leasing și până la expirarea acestuia și reintrarea în posesia bunului finanțatorul este exonerat de orice răspundere față de terți pentru prejudiciile provocate prin folosința bunului de către utilizator.
Contractul de leasing financiar nu poate fi reziliat de către utilizator. În IAS17 se prevede că un contract de locație nereziliabil este acel contract care poate fi reziliat cu condiția ca un eveniment îndepărtat ar putea să survină improbabil sau ca locatarul să obțină de la locator autorizația sau ca locatarul să încheie, cu același locator un alt contract asupra aceluiași bun sau a unui bun asemănător.
Condiții pentru încheierea contractului de leasing
În vederea finanțării unui contract de leasing după depunerea dosarului de finanțare, societatea de leasing analizează bonitatea clientului.
Pentru ca o societate să fie admisă la finanțare trebuie să îndeplinească următoarele condiții:
în ultimele raportări contabile (bilanț sau balanță) societatea trebuie să înregistreze profit;
cifra de afaceri pe ultimul an în curs trebuie să se cifreze la un nivel care să demonstreze faptul că societatea are activitate;
nivelul datoriilor curente să se cifreze la o sumă ce poate fi acoperită în perioada următoare, fie din creanțele societății, fie din activitatea ulterioară.
Perioada minimă de încheiere a unui contract de leasing este de 1 an.
În cazul unui contract de leasing în care bunul ce face obiectul acestui contract a fost importat în regim definitiv, dar cu exonerare de la plata taxelor vamale, acest termen de 12 luni se socotește de la data întocmirii Declarației Vamale de Import și în consecință obligațiile vamale față de statul român se pot stinge tot după acest termen.
2.1.1. CARACTERISTICILE FINANCIARE ALE CONTRACTULUI DE LEASING
Prin contractul de leasing, locatorul își păstrează dreptul de proprietate asupra bunului, dar este posibil ca locatarul să devină, ulterior, proprietarul bunului.
Contractul de leasing cuprinde un ansamblu de elemente de natură economică, financiară și juridică. Elementele de natură financiară sunt:
elemente cu caracter general, ce trebuie să fie prevăzute în contract indiferent de forma leasingului, sunt:
valoarea totală a contractului de leasing care reprezintă valoarea totală a ratelor de leasing, la care se adaugă valoarea reziduală;
valoarea reziduală reprezintă valoarea la care, la expirarea contractului, se face transferul dreptului de proprietate;
termenele de plată a ratelor reflectă periodicitatea plăților ratelor de leasing;
dobânda leasingului reprezintă rata medie a dobânzii bancare;
cheltuielile de asigurare a bunului;
cheltuielile de întreținere și alte cheltuieli suportate de utilizator.
elemente cu caracter specific, care diferă în funcție de forma leasingului. Acestea sunt:
rata leasingului operațional care este reprezentată de cota de amortizare și un beneficiu stabilit de părțile contractante. Pentru stabilirea amortizării se au în vedere valoarea de intrare, durata normală, regimul de amortizare stabilit;
rata leasingului financiar care este reprezentată de cota-parte din valoarea de intrare a bunului și a dobânzii de leasing aferentă, eșalonată pe perioada contractului de leasing;
alte elemente specifice leasingului financiar, reprezentate de valoarea inițială a bunului și de clauză conform căreia locatarul își exercită dreptul de opțiune cu privire la cumpărarea bunului.
elemente cu caracter penalizator, sunt:
valoarea daunelor-interese plătite de finanțatorul care nu respectă dreptul de opțiune al utilizatorului. Mărimea daunelor este egal cu valoarea reziduală sau cu valoarea sa de circulație, calculată la data expirării contractului de leasing;
valoarea daunelor-interese plătite de locatarul care nu plătește în termen de două luni rata de leasing. Valoarea daunelor se calculează asupra ratelor scadente la data rezilierii contractului de către locator. Locatarul este obligat să plătească ratele scadente, daunele-interese și să restituie bunul.
2.1.2. CIRCUITUL OPERAȚIUNII DE LEASING
Clientul depune dosarul la societatea de leasing împreună cu solicitarea de finanțare în care este specificat bunul, prețul de finanțare și furnizorul acestora.
După acceptarea ofertei de către client și aprobarea solicitării de finanțare se semnează contractul de leasing și clientul plătește avansul. Avansul este format din: avans din valoarea bunului, taxa de management și asigurarea pe primul an de contract. Totodată utilizatorul va emite în favoarea locatorului bilete la ordin pentru fiecare rată scadentă.
În funcție de condițiile de livrare a bunului de către furnizor societatea de leasing plătește către furnizor fie un avans din valoarea bunului fie valoarea integrală. Bunul va fi livrat către utilizator în funcție de condițiile furnizorului, la sediul societății de leasing sau în alt loc specificat de acesta.
La momentul livrării utilizatorul va mai plăti taxele necesare punerii în funcțiune (dacă este cazul) a bunului, taxele legate de înmatricularea în circulație sau taxe privind omologarea și indigenizarea bunurilor.
La datele scadente din contractul de leasing utilizatorul plătește rata în lei, în contul specificat de către societatea de leasing. În cazul în care la data scadentă nu se achită contravaloarea ratei scadente, societatea de leasing va introduce la plată biletul la ordin aferent scadenței.
Pe toată durata contractului de leasing bunurile sunt asigurate prin polițe de asigurare pentru toate riscurile.
După achitarea ultimei rate din contractul de leasing utilizatorul devine proprietarul bunului.
În cazul în care bunurile ce fac obiectul contractului de leasing sunt achiziționate din import după plata ultimei rate din contract, utilizatorul va plăti contravaloarea taxelor vamale de import (taxe vamale, comision vamal, accize, TVA), calculate la valoarea reziduală.
În vederea susținerii unei solicitări de finanțare dosarul ce trebuie întocmit pentru persoane juridice trebuie să conțină următoarele documente:
Actul constitutiv al societății;
Certificatul de înmatriculare la Oficiul Registrului Comerțului și cererile de înscriere de mențiuni, codul fiscal al societății;
Acte oficiale prin care Adunarea Generală a Asociaților sau Consiliul de Administrație numește persoana desemnată să administreze societatea;
Copie după actul de identitate al persoanei desemnate să semneze contractul de leasing;
Nota de prezentare a societății (obiect de activitate, numărul acționarilor, numărul salariaților ș.a.);
Ultimele două bilanțuri anuale, însoțite de balanțele aferente;
Ultima balanță de verificare analitică întocmită;
Documente privind spațiul în care se desfășoară activitatea;
Copii ale ultimelor extrase de conturi curente și conturi de împrumuturi. În cazul în care societatea are credite contractate se va prezenta o situație a acestora;
Contracte de desfacere a mărfurilor în derulare, precum și cea mai recentă situație a creanțelor de încasat;
Situația cea mai recentă a datoriilor către bugetul statului;
În cazul finanțării de instalații, echipamente etc. agentul economic va prezenta și un plan de afaceri sau studiul de fezabilitate;
În cazul finanțării clienților cetățeni străini persoane fizice sau societăți comerciale administrate de cetățeni străini acestea vor prezenta copii după pașaport, viza de ședere în România și dovada domiciliului actual.
2.2. LEASING ȘI ALTE CONTRACTE COMERCIALE
Operațiunile de leasing întrunesc caracteristici ale diferitelor tipuri de contracte comerciale. Totuși ele sunt bine delimitate din punct de vedere juridic și economic, cu toate că, sunt adesea confundate cu o închiriere obișnuită sau cu o vânzare cu plata în rate. Astfel, principalele diferențe care există între leasing și alte operațiuni cu care este confundat, sunt:
Leasing – Locațiune
În cazul contractului de locațiune, calculul ratelor de plată se stabilește în funcție de condițiile existente pe piață și reprezintă contravaloarea dreptului de folosință, iar în cazul contractului de leasing, se stabilește în funcție de prețul de achiziție al bunului (cuprinzând cote părți din acesta) și de unele elemente cum ar fi dobânda, profitul, TVA. Ratele de leasing consumă din “substanța” bunului până îl aduce la valoarea reziduală, la sfârșitul contractului.
În cazul contractului de locațiune, la sfârșitul perioadei, bunul închiriat nu poate trece în proprietatea chiriașului decât în baza unui contract separat de vânzare-cumparare. În cazul contractului de leasing, la sfârșitul perioadei de locație, bunul poate trece în posesia beneficiarului în baza redevențelor plătite și a unui preț rezidual.
În cazul contractului de locațiune, riscurile și responsabilitățile nu se transferă utilizatorului ci aparțin proprietarului,iar în cazul contractului de leasing, acestea se transferă utilizatorului.
În cazul închirierii apar doi participanți: cel ce închiriază bunul și chiriașul. În cazul leasingului, de regulă, participă trei părți: furnizorul, societatea de leasing și beneficiarul.
La închiriere, întreprinderea ce dă cu chirie achiziționează bunul din proprie inițiativă. În cazul leasingului, bunul se cumpără de către societatea de leasing la cererea beneficiarului, neapărând riscul de a nu mai putea închiria bunul respectiv.
În ceea ce privește închirierea, beneficiarul plătește chirie atâta timp cât are nevoie de bunul respectiv, după care îl restituie, iar în leasing, beneficiarul plătește chirie până la data prevăzută în contract, chiar dacă nu mai are nevoie de bunul respectiv.
Leasing – Credit
Leasingul în forma sa clasică se poate asemăna unui credit de investiții chiar dacă beneficiarul nu devine imediat proprietarul acestuia. Din punctul de vedere al finanțatorului, leasingul este un credit pe termen mediu și lung, garantat de un drept de proprietate. Din punctul de vedere al beneficiarului leasingul constituie o forma de creditare în cadrul căreia sumele necesare achiziționării bunului se obțin din exploatarea acestuia, iar rambursarea lui se face eșalonat sub forma ratelor de leasing și în final al prețului rezidual.
În cazul creditului tradițional beneficiarul contribuie cu 30 – 50% din valoarea investiției, iar la leasing se asigură finanțarea integrală a investiției.
La credit investiția este grevată de o serie de sarcini reale (gaj, ipotecă). În cazul leasingului, garanția este constituită de dreptul de proprietate asupra bunului închiriat.
La creditul tradițional, creditul este acordat sub formă bănească iar în cazul leasingului, creditul este sub formă de echipament.
În cazul creditul tradițional, finanțatorul pune accentul mai mult pe analiza situațiilor financiare într-o viziune postfaptică și mai puțin previzională, iar în cazul leasingului, societatea de leasing, ca societate finanțatoare, pune accentul în principal pe analiza rentabilității proiectului ce va fi finanțat prin leasing, deci apare o viziune previzională.
În ceea ce privește creditul tradițional, creditarea se face după o analiză foarte complexă realizată de inspectorii de credite. În cazul leasingului, politica de creditare a societății de leasing este mult mai dinamică, documentația cerută și analizele efectuate fiind mult mai simple.
Leasing – Împrumut
Leasingul se aseamănă și cu un împrumut dacă se ia în considerare obligația de restituire integrală a finanțării(cu excepția valorii reziduale) sau caracterul irevocabil al contractului pe timpul derulării sale.
Leasing – Vânzare cu plata în rate
Din anumite puncte de vedere leasingul se aseamănă cu o operație de vânzare-cumpărare cu plata în rate. Deosebirea poate fi privită prin prisma următoarelor caracteristici:
Prin operația cu plata în rate un anumit bun este schimbat ca marfă obținându-se echivalentul bănesc și deci este transferat dreptul de proprietate, precum și toate riscurile către cumpărător odată cu plata ultimei rate, iar în cazul leasingului dreptul de proprietate rămâne locatorului(societății de leasing) și se cedează doar dreptul de folosință împreună cu toate riscurile și obligațiile.
Redevențele nu au aceeași natură juridică a ratelor, respectiv de plată a prețului, însă vor fi deduse în cazul în care utilizatorul își manifestă opțiunea de cumpărare a bunului folosit.
Durata de vânzare în rate este de obicei mult mai scurtă, urmărindu-se doar facilitatea achiziției bunului de către beneficiar. Durata în care se fac plățile de leasing este mai mare, ideea fiind de finanțare a clientului.
În cazul vânzării cu plata în rate, la calculul ratelor se percepe o dobândă relativ mică pentru ratele neplătite încă, deci e un mod de calcul mult mai simplu decât în cazul leasingului.
În cazul cumpărării în rate beneficiarul trece pe cheltuieli nu valoarea ratelor ci amortismentul periodic calculat prin deducerea din masa impozabilă a unui procent anume stabilit de actele normative în vigoare. În cazul leasingului, beneficiarul poate include redevența direct pe cheltuieli.
Leasing – Vânzare cu plata la termen
De asemenea , leasingul se deosebește și față de contractul de vânzare-cumpărare cu plata la termen în primul rând prin caracteristica principală dreptul de proprietate, astfel:
În cazul contractului de vânzare-cumpărare cu plata la termen beneficiarul intră în posesia dreptului de proprietate odată cu plata contravalorii bunului la termen, iar în cazul leasingului beneficiarul nu devine automat proprietar la sfârșitul perioadei de referință ci are posibilitatea de a opta în privința achiziționării bunului.
2.3. SOCIETĂȚILE DE LEASING
Conform Legii nr. 31/1990 privind societățile comerciale, sunt autorizate să efectueze operațiuni de leasing, următoarele societăți:
Societăți comerciale care au ca obiect al activității leasingul echipamentului industrial, al bunurilor de folosință îndelungată și al imobilelor cu destinație comercială sau industrială, al imobilelor cu destinație de locuință sau leasingul fondului de comerț, denumite societăți de leasing generale;
Societăți comerciale înființate de către societăți producătoare de echipament industrial sau bunuri industriale cu destinație finală, fără a consuma substanța lor, denumite societăți integrate;
Societăți comerciale care au ca obiect de activitate achiziția sau construcția de imobile cu destinație comercială sau industrială, cu scopul utilizării sau vânzării lor, denumite societăți imobiliare pentru comerț și industrie.
Societățile comerciale de leasing care efectuează operațiuni de leasing și cele care utilizează bunuri în sistem de leasing trebuie să înscrie în evidențele sale contabile :
valoarea bunurilor la momentul semnării contractului;
suma totală a ratelor aferente contractului într-un an fiscal;
evaluarea la data închiderii bilanțului contabil a ratelor rămase de rambursat;
plata amortismentelor; evidența acestora se face la locator.
3. CONTABILITATEA LEASINGULUI
În prezent, contractele de leasing reprezintă o modalitate din ce în ce mai solicitată pentru obținerea de imobilizări.
Prevederile legislative se referă la două variante ale leasingului: leasing financiar și leasing operațional, fiecare având particularități de înregistrare în contabilitate atât la finanțator cât și la utilizator. În practică se observă preponderența leasingului financiar și reducerea frecvenței leasingului operațional.
3.1. CONTURILE SPECIFICE LEASINGULUI
Pe lângă conturile de imobilizări, furnizori, taxa pe valoarea adăugată, cu ajutorul cărora se evidențiază operațiile privind activele imobilizate care fac obiectul contractelor de leasing și datoriile acestor imobilizări, în organizarea contabilității sintetice a operațiilor de leasing se utilizează următoarele conturi:
167 „Alte împrumuturi și datorii asimilate”
1687 „Dobânzi aferente altor împrumuturi și datorii asimilate”
2673 „Împrumuturi acordate pe termen lung”
2674 „Dobânzi aferente împrumuturilor acordate pe termen lung”
471 „Cheltuieli înregistrate în avans”
472 „Venituri înregistrate în avans”
8036 „Redevențe, locații de gestiune, chirii și alte datorii asimilate”
8038 „Alte valori în afara bilanțului”
Contul 167 „Alte împrumuturi și datorii asimilate”. Cu ajutorul acestui cont se ține evidența imobilizărilor corporale primite în leasing financiar, fiind un cont de pasiv. În credit se înregistrează valoarea imobilizărilor corporale primite în leasing financiar pe baza contractului, prin debitul contului 212 „Mijloace fixe”. În debit se înregistrează obligația de plată a ratelor de leasing financiar pe baza facturilor emise de locator prin creditul contului 404 „Furnizori de imobilizări”. Soldul contului reprezintă valoarea ratelor de leasing neachitate.
Contul 1687 „Dobânzi aferente altor împrumuturi și datorii asimilate”. Cu ajutorul acestui cont se evidențiază dobânzile datorate, aferente contractelor de leasing financiar. E un cont de pasiv. În credit se înregistrează valoarea dobânzilor aferente leasingului financiar evidențiate în avans conform contractului prin debitul contului 471 „Cheltuieli înregistrate în avans”. În debit se înregistrează valoarea dobânzilor aferente leasingului financiar datorate pe baza facturilor emise de locator prin creditul 404 „Furnizori de imobilizări”. Soldul contului reprezintă dobânzile aferente datorate.
Contul 2673 „Împrumuturi acordate pe termen lung”. Acest cont ține evidența împrumuturilor acordate pe termen lung pentru bunurile cedate în regim de leasing financiar fiind un cont de activ. În debit se înregistrează valoarea împrumuturilor acordate pe termen lung pentru bunurile cedate în sistem de leasing financiar prin creditul contului 212 „Mijloace fixe”. În credit se înregistrează valoarea avansului și a ratelor recunoscute la venituri pentru bunurile cedate în regim de leasing financiar prin debitul contului 658 „Alte cheltuieli de exploatare”. Soldul contului este valoarea împrumuturilor pentru bunurile cedate în regim de leasing financiar.
Contul 2674 „Dobânzi aferente împrumuturilor acordate pe termen lung”. Acest cont ține evidența dobânzilor aferente împrumuturilor acordate pe termen lung pentru bunurile cedate în regim de leasing financiar prin creditul contului 472 „Venituri înregistrate în avans”. În credit se înregistrează valoarea dobânzii facturată de locator aferentă contractelor de leasing financiar prin debitul contului 411 „Clienți”. Soldul contului reprezintă valoarea dobânzilor aferente împrumuturilor pentru bunurile cedate în regim de leasing financiar.
Contul 471 „Cheltuieli înregistrate în avans”. Acest cont ține evidența cheltuielilor efectuate în avans sau urmează a se suporta eșalonat pe cheltuieli pe baza unui scadențar în perioada viitoare, fiind un cont de activ. Se debitează cu valoarea dobânzilor aferente contractelor de leasing financiar prin creditul contului 1687 „Dobânzi aferente altor împrumuturi și datorii asimilate”. Se creditează cu sumele repartizate în perioada următoare pe cheltuieli conform scadențarelor prin debitul contului 666 „Cheltuieli privind dobânzile”. Soldul reflectă cheltuielilor efectuate în avans.
Contul 472 „Venituri înregistrate în avans”. Acest cont ține evidența veniturilor înregistrate în avans pentru bunurile cedate în regim de leasing financiar, fiind un cont de pasiv. Se creditează cu valoarea dobânzii aferente bunurilor cedate în regim de leasing financiar prin debitul contului 2674 „Dobânzi aferente împrumuturilor acordate pe termen lung”. În debit se înregistrează veniturile în avans aferente perioadei curente prin creditul contului 706 „Venituri din redevențe, locații de gestiune și chirii”. Soldul reflectă veniturile înregistrate în avans.
Contul 8036 „Redevențe, locații de gestiune, chirii și alte datorii asimilate” Cu ajutorul acestui cont se evidențiază imobilizările primite în leasing, contracte de închiriere, chirii și alte datorii asimilate datorate de unitate pentru bunurile luate în leasing. Sunt conturi în partidă simplă. În debit se înregistrează sumele reprezentând redevențe, locații de gestiune, chirii și alte datorii asimilate iar în credit valoarea de acest gen datorată, efectiv plătită de unitate. Soldul reprezintă contravaloarea redevențelor, locațiilor de gestiune, chiriilor pe care societatea le are de plătit la un moment dat.
Contul 8038 „Alte valori în afara bilanțului”. În acest cont se ține evidența bunurilor predate în regim de leasing. În debit se înregistrează alte valori în afara bilanțului existente, iar în credit stingerea obligației în legătură cu aceste valori. Soldul reflectă alte valori în afara bilanțului existente în societate la un moment dat.
3.2. CONTABILITATEA OPERAȚIUNILOR DE LEASING FINANCIAR
Pentru leasingul financiar, rata de leasing va fi calculată ținându-se seama de valoarea de intrare și de dobânda de leasing aferentă, eșalonată pe perioada derulării contractului; achizițiile de mijloace fixe sunt tratate ca investiții.
Cedarea activelor se realizează, de regulă la data preluării de către locatar.
În contractele de leasing financiar, “cedarea” activului antrenează un surplus de valoare care va fii înregistrat în contabilitatea locatorului ca venit amânat, care va fii “amortizat” pe toată durata contractului.
Perioada de amortizare a bunului în leasing trebuie să coincidă cu perioada estimată de obținere a beneficiilor sau cea mai scurtă perioadă dintre intervalul contractului de leasing și durata de viață utilă, dacă nu există certitudinea că locatarul va obține dreptul de proprietate la sfârșitul contractului.
În situația contractului de leasing financiar, bunul va fi înregistrat la locatar, care va calcula și înregistra și amortizarea anuală.
3.2.1. CONTABILITATEA OPERAȚIUNILOR DE LEASING FINANCIAR LA LOCATOR
Investiția într-o operațiune de leasing financiar va fi înregistrată ca o creanță. Venitul financiar va fi recunoscut într-un model ce va reflecta o rată periodică constantă a rambursării investiției nete a locatorului pentru operațiunea de leasing. Metoda folosită va fi aplicată și altor operațiuni de leasing similare. Costurile directe inițiale sunt considerate fie cheltuieli curente, fie amânate și amortizate pe parcursul desfășurării operațiuni de leasing.
Locatorul sau cel care furnizeazã operația de leasing vor include profitul sau pierderile din vânzare în contul de profit și pierderi pentru perioada contabilă.
Înregistrarea în contabilitate a principalelor operațiuni privind leasingul financiar la locator.
Pentru a reflecta înregistrările în contabilitate a leasingului financiar la locator considerăm următorul exemplu:
Societatea de leasing X a încheiat cu utilizatorul Y un contract de leasing pe o perioadă de 4 ani. Durata de viață a bunului este de 5 ani. Societatea de leasing a achiziționat bunul la o valoare de 100.000.000 lei, taxa pe valoarea adăugată fiind de 19.000.000 lei. Rata anuală a dobânzii de leasing este de 15%. La expirarea contractului de leasing se transferă dreptul de proprietate asupra bunului către utilizator.
Cota parte din valoarea de leasing, care se plătește anual, este de 25.000.000 lei;
Dobânda anuală este de 3.750.000 lei;
Rata anuală de leasing este de 28.750.000 lei.
a) Achiziționarea de imobilizări corporale de la furnizorii interni, care urmează a fi predate în regim de leasing:
b) Predarea către utilizator a bunului la valoarea înscrisă în contract, respectiv la costul de achiziție, și evidențierea creanței, inclusiv a dobânzii de încasat:
Imobilizările corporale predate în leasing financiar de către locator se reflectă în debitul contului în afara bilanțului 8038 "Alte valori în afara bilanțului" analitic "Bunuri predate în leasing financiar". Acest cont se creditează pe măsura facturării ratelor de leasing potrivit contractului, astfel încât soldul debitor să reflecte valoarea ratelor rămase de încasat.
c) Emiterea facturilor reprezentând ratele de leasing de încasat potrivit contractului și înregistrarea lor în contabilitate, inclusiv TVA:
d) Concomitent, se înregistrează și următoarele operațiuni:
1. Înregistrarea la venituri a dobânzii facturate:
2. Înregistrarea diminuării ratelor din conturile din afara bilanțului :
3. Înregistrarea diminuării creanței cu cota-parte din ratele de leasing (exclusiv dobânda):
e) Înregistrarea încasării ratelor, inclusiv a TVA:
La expirarea contractului de leasing, o dată cu facturarea ultimei rate se consemnează și transferul dreptului de proprietate pe baza contractului de vânzare-cumpărare. S
Operațiunile de leasing financiar în situațiile financiare ale locatorilor
Locatorii trebuie să recunoască în bilanț bunurile deținute în regim de leasing financiar drept creanțe, la o valoare egală cu investiția netă în leasing.
Locatorul va exclude din contabilitatea sa un activ închiriat unui locatar printr-o operațiune de leasing financiar și în locul acestuia va înregistra o investiție netă în operațiunea de leasing. Diferența dintre investiția brută (neredusă) în operațiunea de leasing și investiția netă reprezintă venitul neîncasat.
Venitul neîncasat va fi, în general, amortizat în venit printr-o modalitate ce constă într-o rată periodică constantă a rambursării investiției nete.
Dacă o operațiune de leasing clasificată ca operațiune de leasing financiar are o valoare reziduală negarantată (care nu este inclusă în ratele minime de leasing), locatorul își va amortiza investiția în operațiunea de leasing până la valoarea reziduală negarantată. De-acum înainte, acele valori reziduale negarantate estimate se revizuiesc periodic. Revizuirea valorilor reziduale negarantate va fi realizată prin raportarea la fiecare operațiune de leasing în parte. Aceasta este impusă de Standardul Internațional de Contabilitate IAS17 chiar dacă nu este specificat direct.
Dacă a existat o reducere permanentă a valorii reziduale negarantate, reducerea investiției nete în operațiunea de leasing nu va fi egală cu această sumă, întrucât venitul financiar neîncasat va fi ajustat pentru venitul recunoscut până la data la care valoarea reziduală a fost redusă.
Costurile directe inițiale, cum sunt comisioanele, taxele juridice, sunt adesea suportate de locatori la negocierea și perfectarea unui leasing. În cazul leasingului financiar aceste costuri sunt efectuate în vederea obținerii unui venit financiar și se înregistrează imediat în venituri sau se alocă pe durata contractului de leasing, scăzându-se din aceste venituri. O altă metodă este aceea a recunoașterii cheltuielilor în momentul realizării acestora și prin recunoașterea, în aceeași perioadă, ca venit, a unei părți din venitul financiar realizat, în valoare egală cu costurile directe inițiale.
Producătorii și comercianții folosesc adesea operațiunile de leasing drept mijloace de comercializare a produselor lor. Aceștia trebuie să recunoască profitul sau pierderea din vânzare în rezultatul perioadei, în conformitate cu politica urmată în mod normal de întreprindere în cazul vânzărilor directe. Dacă se stabilesc în mod artificial rate scăzute ale dobânzii, profitul din vânzare trebuie limitat la cel care ar rezulta, dacă s-ar aplica o rată comercială a dobânzii. Costurile directe inițiale trebuie recunoscute ca o cheltuială în contul de profit și pierdere la începutul contractului de leasing.
Un bun închiriat în regim de leasing financiar de locatori(producători sau comercianți) generează doua tipuri de venit:
profitul sau pierderea echivalentă profitului sau pierderii rezultate din vânzarea directă a bunului în regim de leasing, la prețuri de vânzare normale, reflectând orice reduceri comerciale;
venitul financiar de-a lungul duratei contractului de leasing.
Venitul din vânzare, înregistrat de un locator producător sau comerciant, la începutul duratei contractului de leasing financiar, este valoarea justă a bunului sau, dacă este mai mică, valoarea actualizată a plăților minime de leasing datorate locatorului, calculată la o rată comercială a dobânzii. Costul vânzării este costul proprietății în regim de leasing sau valoarea contabilă, dacă aceasta diferă de costul bunului. Diferența dintre venitul din vânzare și costul vânzării este profitul din vânzare.
În cazul unui leasing financiar, locatorul trebuie să evidențieze următoarele:
O reconciliere între totalul investiției brute de leasing, la data bilanțului, și valoarea actualizată a plăților minime de leasing de încasat la data bilanțului. Întreprinderea mai trebuie să prezinte totalul investiției brute în leasing, la data bilanțului, și valoarea actualizată a plăților minime de leasing pentru perioadele de până la 1 an , între 1 an și 5 ani, peste 5 ani;
Chiriile contingente înregistrate în veniturile aferente perioadei;
O descriere generală a contractelor importante de leasing ale locatorului;
Venitul financiar nerealizat;
Valorile reziduale negarantate datorate în favoarea locatorului;
Reducerile de valoare cumulate pentru plățile minime de leasing de primit, ce nu pot fi încasate.
IAS 17 permite costurilor directe inițiale să fie, fie amânate și alocate venitului din operațiuni de leasing de-a lungul termenului operațiunii de leasing sau trecute pe cheltuieli perioadei aferente în care s-a produs. Politica adoptată va fi aplicată tuturor operațiunilor de leasing financiar și urmată corespunzător de la perioadă la perioadă. Dacă există, această politică va fi prezentată în situațiile financiare.
Costurile directe inițiale pot fi costuri interne sau externe. Un exemplu de cost intern vor fi compensarea și beneficiile corelate pentru angajații care negociază condițiile operațiunii de leasing. Valoarea acestor costuri se va baza pe timpul real petrecut de acești angajați pentru fiecare operațiune de leasing care este încheiată. Costurile activităților de prospectare, cum ar fi reclama și contactarea clienților potențiali, nu va fi considerată a fi un cost inițial direct.
Prețul de vânzare este de obicei egal cu suma ce va fi înregistrată de locator ca investiție netă în operațiunea de leasing.
Costul vânzării este costul activului închiriat iar diferența dintre prețul de vânzare și costul de vânzare este profitul la vânzare care trebuie recunoscut în concordanță cu politica normală, de obicei la începutul operațiunii de leasing.
3.2.2. CONTABILITATEA OPERAȚIUNILOR DE LEASING FINANCIAR LA LOCATAR
Valoarea de intrare a activului în contabilitatea locatarului o reprezintă minimul dintre valoarea justă și valoarea actualizată a plăților minime de leasing (care conform IAS 17 reprezintă “plăți de-a lungul perioadei de leasing pe care locatarul trebuie să le efectueze”). Rata de actualizare este, de regulă, rata dobânzii stipulată în contract. Ratele minime de leasing vor include orice penalizări care pot fi plătibile de către locatar pentru întreruperea continuării operațiunii de leasing. Dacă un locatar realizează că va provoca penalitatea, aceasta va fi inclusă în ratele minime de leasing. Ratele minime de leasing vor include de asemenea sumele garantate de către locatar, în mod special o garanție a valorii reziduale a activului închiriat. De asemenea, dacă locatorul are dreptul de a solicita locatarului să cumpere activul la sfârșitul termenului de leasing pentru o sumă fixă sau determinabilă, acea sumă va fi considerată o garanție.
Recunoașterea activului în contabilitatea locatarului se face din momentul începerii utilizării bunului.
Costurile directe inițiale vor fi incluse în valoarea contabilă a activului.
Înregistrarea în contabilitate a principalelor operațiuni de leasing
Pentru a reflecta înregistrările în contabilitate a leasingului financiar la locatar utilizăm același exemplu ca în cazul locatorului:
Societatea de leasing X a încheiat cu utilizatorul Y un contract de leasing pe o perioadă de 4 ani. Durata de viață a bunului este de 5 ani. Societatea de leasing a achiziționat bunul la o valoare de 100.000.000 lei, taxa pe valoarea adăugată fiind de 19.000.000 lei. Rata anuală a dobânzii de leasing este de 15%. La expirarea contractului de leasing se transferă dreptul de proprietate asupra bunului către utilizator.
Cota parte din valoarea de leasing, care se plătește anual, este de 25.000.000 lei;
Dobânda anuală este de 3.750.000 lei;
Rata anuală de leasing este de 28.750.000 lei.
Înregistrarea în contabilitate a bunului primit, conform prevederilor din contractele încheiate între părți și evidențierea datoriei, inclusiv a dobânzilor aferente:
si – Debit cont 8036 "Redevențe, locații de gestiune, chirii și alte datorii asimilate" cu valoarea imobilizărilor corporale conform documentelor, inclusiv dobânda.
Înregistrarea amortizării bunului, după metoda liniară:
100.000.000 / (5 ani*12 luni)= 1.666.666,6 lei amortizare lunară
1.666.666,6*4 ani*12 luni = 79.999.996 lei amortizarea de înregistrat pe durata contractului de leasing
Înregistrarea obligației de plată a ratelor pe baza facturilor emise de locator:
d) Înregistrarea pe cheltuieli a dobânzii de leasing:
e) Înregistrarea plății ratelor
f) Înregistrarea diminuării ratelor de leasing din conturile din afara bilanțului:
Operațiuni de leasing financiar în situațiile financiare ale locatarilor
Conform IAS 17, locatarii trebuie să recunoască operațiunile de leasing financiar în bilanț, ca active și datorii la o valoare egală, la începutul contractului de leasing, cu valoarea justă a bunului în regim de leasing sau cu valoarea actualizată a plăților minime de leasing, dacă aceasta din urma este mai mică. Pentru calcularea valorii actualizate a plăților minime de leasing, se consideră ca factor de actualizare rata implicită a dobânzii din contractul de leasing, dacă aceasta se poate determina; în caz contrar, trebuie utilizată rata dobânzii marginale a locatarului.
Tranzacțiile de leasing dacă nu sunt reflectate în bilanțul locatarului, resursele economice și nivelul obligațiilor unei întreprinderi sunt subevaluate, denaturându-se astfel indicatorii financiari, prin urmare este adecvată înregistrarea leasingului financiar în bilanțul locatarului atât ca un activ, cât și ca o obligație de a achita plățile viitoare de leasing. La începutul contractului, activul și datoria pentru plățile viitoare de leasing se înregistrează în bilanț la valori egale.
Nu este adecvat ca datoriile pentru bunurile în leasing să fie prezentate în situațiile financiare ca o deducere din activele aferente.
Plățile de leasing trebuie împărțite în cheltuieli de finanțare a leasingului și reducerea datoriei neachitate. Cheltuielile de finanțare trebuie alocate pe perioade de-a lungul duratei contractului de leasing, astfel încât să se obțină o rată periodică constantă a dobânzii la soldul datoriei rămasă în fiecare perioadă.
Un leasing financiar dă naștere unor cheltuieli cu amortizarea aferentă bunului amortizabil, precum și unor cheltuieli financiare, în fiecare perioadă contabilă. Politica de amortizare pentru bunurile amortizabile în regim de leasing trebuie să fie consecventă cu cea aplicată activelor amortizabile deținute în proprietate. Dacă nu există certitudinea că locatarul va obține dreptul de proprietate până la sfârșitul duratei contractului de leasing, activul trebuie amortizat în totalitate pe durata cea mai scurtă dintre durata contractului de leasing și durata de viață utilă a acestuia.
În cazul unui leasing financiar, locatarul trebuie să evidențieze următoarele:
Pentru fiecare clasă de active, valoarea contabilă netă la data bilanțului;
O reconciliere între totalul plăților minime de leasing, la data bilanțului, și valoarea lor actualizată. Întreprinderea mai trebuie să prezinte totalul plăților minime de leasing, la data bilanțului, și valoarea lor actualizată pentru perioadele de până la 1 an , între 1 an și 5 ani , peste 5 ani;
Chiriile contingente înregistrate în veniturile aferente perioadei;
Totalul plăților minime aferente subcontractelor de leasing estimate a se obține în condițiile unui subcontract de leasing irevocabil, la data bilanțului;
O descriere generală a contractelor importante de leasing ale locatarului, incluzând baza determinării chiriilor contingente; existența și termenii opțiunilor de reînnoire sau cumpărare și a clauzelor de escaladare a prețurilor; restricțiile impuse prin contractele de leasing, restricții referitoare la dividende, datorii suplimentare și altele.
3.3. CONTABILITATEA OPERAȚIUNILOR DE LEASING
OPERAȚIONAL
Pentru leasingul operațional, rata de leasing va fi calculată ținându-se seama de valoarea de intrare a bunului, de beneficiul stabilit de părți și de amortizarea unei părți din valoarea de intrare a acestuia.
Cedarea activelor se realizează, de regulă, la expirarea contractului de leasing operațional, cedarea activului antrenând recunoașterea imediată a câștigului sau pierderii din cedare, în contabilitatea locatorului.
În cadrul leasingului operațional, bunul este evidențiat în contabilitatea locatorului, care-l și amortizează pe toată durata de viață utilă, iar locatarul va înregistra cheltuielile periodice aferente plăților de leasing.
Bunul în leasing operațional este amortizat pe o perioadă egală cu cea a contractului.
Situația de leasing operațional nu este reglementată juridic.
În România, prin contractul de leasing nu este prevăzută o valoare reziduală așa cum este ea definită prin normele legale. Se poate vorbi despre valoare reziduală chiar dacă nu există transfer de proprietate, acesta având rolul de valoare estimată a bunului la sfârșitul contractului de leasing. În România valoarea reziduală este limitată la 20% din valoarea de intrare a bunului.
Referitor la avansul acordat în cazul unei operațiuni de leasing, O.G.51/1997 republicată nu prevede înscrierea acestuia în contractul de leasing. Totuși utilizatorul poate acorda un avans a cărui mărime se stabilește de părți. În România avansul are rolul de garanție și este în procent de 20% până la 60% din valoarea de intrare a bunului; avansul nu coincide cu prima rată și se regularizează la sfârșitul contractului de leasing când este facturată ca valoare reziduală. Înregistrarea avansului este reglementată de Regulamentul de Aplicare a Legii contabilității.
CONTABILITATEA OPERAȚIUNILOR DE LEASING OPERAȚIONAL LA LOCATOR
Activele achiziționate prin operațiuni de leasing operațional vor fi înregistrate ca active depreciabile într-o manieră consistentă cu politica uzuală a locatorului cu privire la terenuri și mijloace fixe. Venitul din închirieri va fi recunoscut prin metoda liniară de-a lungul perioadei pe care se desfășoară operația de leasing, cu excepția cazului în care altă metodă corespunde mai bine modelului de timp al câștigurilor.
Înregistrarea în contabilitate a principalelor operațiuni privind leasingul operațional
Pentru a reflecta înregistrările în contabilitate a operațiunilor de leasing operațional la locator se utilizează următorul exemplu ipotetic:
Societatea comercială X preia în regim de leasing un autoturism de la o societate de leasing Y în următoarele condiții:
Costul de achiziție al bunului este de 70.000.000 lei.
Durata contractului de leasing este de 2 ani; la sfârșitul contractului bunul este returnat locatorului, neexistând opțiunea de prelungire a contractului.
Durata de viață a bunului este de 5 ani.
Rata de leasing este în valoare de 20.000.000 lei pe an, din care beneficiul locatorului este de 6.000.000 lei iar restul îl reprezintă amortizarea anuală, calculată prin metoda liniară.
Se acordă un avans de 10.500.000 lei în momentul încheierii contractului.
predarea facturii reprezentând avansul de 10.500.000 lei acordat de locatar locatorului:
Încasarea avansului de la locatar:
Achiziționarea bunului ce urmează a fi predat în regim de leasing operațional de la furnizorii interni:
Amortizarea bunului achiziționat și predat utilizatorului conform contractului de leasing potrivit duratelor normale de funcționare legale în vigoare:
Înregistrarea facturii emise de locator reprezentând ratele de încasat:
Operațiunile de leasing operațional în situațiile financiare ale locatorilor
Locatorii trebuie să prezinte bunurile deținute în regim de leasing operațional în bilanț, în conformitate cu natura acestora.
Venitul din închiriere provenit din operațiuni de leasing operațional este recunoscut de către locator prin metoda liniară pe durata operațiunii de leasing, cu excepția cazului în care o altă metodă este mai reprezentativă pentru ritmul în care se diminuează beneficiul folosinței activului închiriat.
În același timp, amortizarea activului închiriat se realizează pe o bază sistematică conformă cu politica locatorului pentru active similare.
Costurile, inclusiv amortizarea, suportate pentru obținerea venitului din leasing, sunt recunoscute drept cheltuieli.
Locatorul se poate aștepta să primească rate mai mici din prelungirea operațiunii de leasing sau din operațiuni de leasing ulterioare, în special dacă activul este supus învechirii tehnologice. În alegerea duratelor de depreciere și a metodei de amortizare, locatorii vor lua în considerare dacă veniturile viitoare din prelungirea închirierii, operațiuni de leasing ulterioare, sau vânzarea activului va fi suficientă pentru a recupera costul neamortizat la finele operațiunii de leasing. În situațiile în care locatorii se așteaptă să primească venituri mai mici din prelungirea chiriei, operațiuni de leasing ulterioare, sau vânzare, ei pot să estimeze veniturile ce vor fi primite după încheierea operațiunii de leasing și să deprecieze la acea sumă conform termenilor inițiali ai contractului de leasing. În timpul negocierii unei noi operații de leasing operațional, sau prelungirea uneia existente, locatorul poate furniza stimulente locatarului pentru a semna contractul. Stimulentele pot lua diverse forme, inclusiv perioade fără plata chiriei, chirii reduse pentru o perioadă de timp, îmbunătățiri realizate pe cheltuiala locatorului sau comision de semnare în numerar oferit de locatar. Astfel de stimulente trebuie să fie recunoscute la începutul operațiunii de leasing și tratate ca o reducere a venitului din închiriere de-a lungul perioadei de închiriere a activului.
Costurile directe inițiale fie se amână și se alocă la venituri pe durata contractului de leasing proporțional cu venitul înregistrat din chirie, fie se recunosc în contul de profit și pierdere ca o cheltuială în perioada în care se efectuează.
În cazul leasingului operațional, un locator producător sau comerciant nu recunoaște într-o operațiune de leasing nici un profit din vânzare, deoarece tranzacția de leasing nu este echivalentă cu o vânzare.
Locatorii trebuie să evidențieze, în cazul leasingului operațional, următoarele:
Plățile minime viitoare rezultate din leasing operațional irevocabil, pe total și pentru perioadele de până la 1 an; între 1 și 5 ani; peste 5 ani;
Totalul chiriilor contingente recunoscute la venituri;
O descriere generală a contractelor importante de leasing ale locatorului.
CONTABILITATEA OPERAȚIUNILOR DE LEASING OPERAȚIONAL LA LOCATAR
Valoarea de intrare a activului în contabilitatea locatarului o reprezintă valoarea reziduală și taxele vamale aferente (dacă locatorul nu este rezident). Înregistrarea intrării activului se face la data transferului de proprietate stipulată în contract (de regulă la sfârșitul vieții utile a activului)
Înregistrarea în contabilitate a principalelor operațiuni privind leasingul operațional
Pentru a reflecta înregistrările în contabilitate a operațiunilor de leasing operațional la locatar se reia exemplu ipotetic anterior:
Societatea comercială X preia în regim de leasing un autoturism de la o societate de leasing Y în următoarele condiții:
Costul de achiziție al bunului este de 70.000.000 lei.
Durata contractului de leasing este de 2 ani; la sfârșitul contractului bunul este returnat locatorului, neexistând opțiunea de prelungire a contractului.
Durata de viață a bunului este de 5 ani.
Rata de leasing este în valoare de 20.000.000 lei pe an, din care beneficiul locatorului este de 6.000.000 lei iar restul îl reprezintă amortizarea anuală, calculată prin metoda liniară.
Se acordă un avans de 10.500.000 lei în momentul încheierii contractului.
Imobilizările corporale primite în cazul tranzacțiilor de leasing operațional se înregistrează în debitul contului de ordine și evidență 8036 "Redevențe, locații de gestiune, chirii și alte datorii asimilate". Acest cont se creditează pe măsura plății ratelor de leasing potrivit contractului, astfel încât soldul debitor să reflecte valoarea ratelor rămase de rambursat.
Valoarea înscrisă în debitul contului 8036 "Redevențe, locații de gestiune, chirii și alte datorii asimilate" se compune din valoarea inițială a bunului, reprezentând costul de achiziție la societățile de leasing; beneficiul, respectiv marja de profit stabilită între părți.
Debit 8036= 70.000.000+10.500.000+(6.000.000*2 ani)
Înregistrarea contabilă a facturării avansului:
Concomitent:
Achitarea avansului:
Înregistrarea facturii emise de proprietarul bunurilor (persoana juridica romana), reprezentând ratele de achitat:
Operațiunile de leasing operațional în situațiile financiare ale locatarilor
IAS 17 solicită ca locatarul să recunoască cheltuielile cu chiria într-o operațiune de leasing operațional prin metoda liniară pe durata contractului de leasing cu excepția cazului în care o altă metodă este reprezentativă pentru modelul de timp al beneficiilor utilizatorilor.
În cazul unui leasing operațional, locatarul trebuie să evidențieze următoarele:
Totalul plăților minime de leasing previzionate a se obține dintr-un leasing operațional irevocabil pentru perioadele de până la 1 an , între 1 an și 5 ani , peste 5 ani;
Totalul plăților minime aferente subcontractelor de leasing estimate a se obține în condițiile unui subcontract de leasing irevocabil, la data bilanțului;
Plățile aferente contractului și subcontractului de leasing înregistrate în venituri pentru perioada aferentă, cu evidențierea separată a plăților minime de leasing, chiriilor contingente și a plăților aferente subcontractelor de leasing;
O descriere generală a contractelor importante de leasing ale locatarului, incluzând baza determinării chiriilor contingente; existența și condițiile opțiunilor de reînnoire sau cumpărare și a clauzelor de escaladare a prețurilor; restricțiile impuse prin contractele de leasing, restricții referitoare la dividende, datorii suplimentare și altele.
3.4. CONTABILITATEA LEASINGULUI INTERNAȚIONAL
În cazul leasingului la export nu apar diferențe, în contabilitate, față de celelalte tipuri de leasing deoarece locatorul(persoană juridică străină) își ține evidența contabilă în propria monedă, indiferent de rezidența locatarului.
Leasingul la import presupune că locatarul este persoană juridică română iar, locatorul este o persoană străină. Operațiunea se asimilează importului în ceea ce privește decontarea operațiunii cu reflectarea diferențelor de curs valutar.
Pentru reflectarea în contabilitate a operațiunilor se consideră următorul exemplu:
Societatea de leasing străină X încheie un contract de leasing cu firma Y, pe o durată de 4 ani. Rata de leasing anuală este de 5.250 USD. Costul de achiziție al bunului este de 20.000 USD. Cursul de schimb valutar este de 34.500 lei/USD. Dobânda anuală este de 1.250 USD. Valoarea reziduală este de 3.000 USD.
Durata de viață a bunului este de 5 ani. Metoda de amortizare este cea liniară. Cota de impozit pe veniturile nerezidenților este de 10%.
La expirarea contractului bunul este achiziționat.
Contabilitatea la locatarul român Y:
1) Înregistrarea extracontabilă a intrării bunului în folosința firmei Y:
(20.000 USD + 4 * 1.250 USD) * 34.500 lei/USD = 862.500.000 lei
2) Înregistrarea facturii emise de proprietarul bunurilor (persoana juridica străină), reprezentând ratele de achitat. Cursul valutar în acest moment este de 34.600lei/USD.
Valoarea nominală a facturii este de 5250USD * 34.500lei/USD=181.125.000lei
Valoarea nominală a ratei de leasing este de 5250USD* 34.600lei/USD=181.650.000lei
Diferența nefavorabilă de curs valutar 525.000lei
Concomitent se înregistrează:
Și plata TVA pentru rata de leasing aferentă primului an (5250 USD*34600lei/USD * 19% = 34.413.750 lei)
3) În cazul societății de leasing (proprietarul bunurilor), persoana juridică străină cu sediul în străinătate, se va înregistra și impozitul pe redevențe datorat de aceasta (conform prevederilor din convențiile pentru evitarea dublei impuneri, încheiate de România cu alte state), dar achitat de beneficiar la cursul de schimb în vigoare la data respectivă, efectuându-se articolele contabile:
Impozitul pe veniturile nerezidenților: 1250USD * 10% * 34600lei/USD=4.325.000lei
Plata impozitului în ziua facturării, prin virament bancar:
4) Plata facturii:
5) Înregistrarea transferului dreptului de proprietate la valoarea reziduală a bunului achiziționat de la o persoană juridică străină, pe baza contractului de vânzare-cumpărare și a facturii. Cursul de schimb valutar în momentul achiziționării este 38.000lei/USD.
6) Se creditează contul 8036 cu valoarea reziduală plus diferența de amortizare: (3000USD+4000USD)*34500lei=241.500.000lei
7) Înregistrarea diferenței de amortizare până la nivelul costului de achiziție inițial înregistrată la locator :
3.5. CONTROLUL OPERAȚIUNILOR DE LEASING
Deși Ordonanța Guvernului nr. 51/1997 cu privire la leasing si societățile de leasing, nu prevede, în mod expres, care sunt organele de control care să verifice aplicarea în practică a prevederilor acesteia, totuși prin intermediul competențelor conferite de legile de organizare și funcționare a diferitelor categorii de organe de control, verificările pot fi efectuate de :
organele vamale asupra impozitelor și taxelor ce se plătesc în vamă;
organele fiscale cu privire la impozitarea prin stopaj la sursă a veniturilor obținute de nerezidenți cu titlu de rate de leasing, respectiv la aplicarea prevederilor în materie de amortizare a activelor corporale achiziționate în regim de leasing;
organele Curții de Conturi pentru cazurile când beneficiar al bunurilor achiziționate prin leasing este o instituție publică sau o societate comercială cu capital integral sau majoritar de stat;
organele judecătorești prin implicarea acestora în cazul bunurilor imobile sub raportul publicității imobiliare.
Control vamal
Obiectivele controlului vamal sunt:
Daca societatea comercială importatoare în regim de leasing are în obiectul său de activitate efectuarea operațiunilor de leasing și dacă are capitalul subscris și vărsat de minim 500 milioane lei. Legea nu obligă societățile de leasing să aibă numai acest obiect și nici nu se prevede actualizarea capitalului minim.
Dacă există contracte de leasing privind importul unor bunuri mobile, iar aceste contracte respectă prevederile legale;
Dacă prețurile de intrare reflectate în factura de intrare corespund realității și conțin toate cheltuielile în conformitate cu clauzele comerciale de livrare;
Daca la expirarea termenelor comerciale, cu ocazia efectuării formalităților de import definitiv, drepturile vamale se calculează la valoarea reziduală, indexată și nu la valoarea de intrare inițială. Se va verifica dacă se respectă procentul legal referitor la valoarea reziduală în sensul că aceasta nu trebuie să fie mai mică decât valoarea de intrare. De asemenea, se va observa dacă se respectă și termenul legal maximal de 7 ani în interiorul căruia trebuie efectuate formalitățile vamale de import definitiv ori alt regim vamal;
Daca în urma controlului vamal ulterior se constată că bunurile introduse în țară în regim de leasing capătă alt regim vamal, urmează ca organele vamale să încaseze drepturile vamale aferente noului regim.
Deși în OG 51/1997 se prevede exceptarea de la plata taxelor vamale și a taxei pe valoarea adăugată doar pentru subansamblurile și componentele introduse în țară de societățile de leasing în scopul producerii de bunuri care vor face obiectul unor contracte de leasing, prin analogie de exceptările de mai sus trebuie să profite și importurile de piese de schimb necesare bunurilor importate în regim de leasing, atât în perioada de garanție, cât și post garanție.
Controlul fiscal
Controlul fiscal urmărește, pe de o parte, înregistrarea corectă în contabilitate a operațiunilor de leasing, iar pe de altă parte, impozitarea corectă a veniturilor realizate de nerezidenți din astfel de operațiuni , impozit care se calculează prin reținere prin stopaj la sursă de către beneficiarul român al bunului achiziționat prin leasing.
Societățile comerciale care utilizează bunuri în regim de leasing sunt obligate să înscrie în evidențele lor contabile următoarele date:
valoarea de intrare a bunurilor în momentul încheierii contractului de leasing;
suma totală a ratelor de leasing aferente contractului de leasing într-un exercițiu financiar;
pentru leasingul financiar, rata de leasing va fi calculată ținându-se seama de valoarea de intrare și de dobânda aferentă, eșalonată pe perioada derulării contractului; achizițiile de mijloace fixe sunt tratate ca investiții, fiind supuse amortizării în conformitate cu actele normative în vigoare;
pentru leasingul operațional rata de leasing va fi calculată ținându-se seama de valoarea de intrare a bunului, de beneficiul stabilit de părți și de amortizarea unei părți din valoarea de intrare a acestuia;
calculul și evidențierea amortizării bunului ce face obiectul contractului, se vor efectua, în cazul leasingului operațional, de către finanțator, iar în cazul leasingului financiar, de către utilizator;
Obiectivele controlului fiscal sunt:
obiective legate de înregistrarea corectă în contabilitate a principalelor operațiuni privind leasingul:
achiziționarea de bunuri mobile de la furnizorii interni și externi ce urmează a fi predate în regim de leasing se efectuează pe baza facturilor în care trebuie redate corect și complet prețul de intrare, evidențiindu-se distinct TVA pentru achizițiile de la intern;
amortizarea imobilizărilor corporale, achiziționate și predate utilizatorilor se face conform prevederilor Legii nr. 15/1994;reflectarea amortizării se efectuează în contabilitatea utilizatorului pentru leasingul financiar și în cea a finanțatorului în cazul leasingului operațional;
înregistrarea corectă a ratelor de încasat, inclusiv a TVA colectată; înregistrarea se va face distinct în analitic, pe de o parte amortizarea, iar pe de altă parte marja de profit sau dobânda;
se verifică dacă dobânda percepută se încadrează în media dobânzii de pe piața bancară;
determinarea valorii reziduale a bunului achiziționat pe baza căreia se face transferul dreptului de proprietate de la finanțator la utilizator, valoare ce stă la baza calculului drepturilor vamale.
Obiective fiscale propriu-zise:
afectarea costurilor la utilizator pe baza unor date referitoare la ratele de leasing, în sensul nemajorării artificiale a acestora, care să conducă la diminuarea profitului și implicit a impozitului pe profitul datorat statului
achizițiile din import a bunurilor în sistem de leasing sunt scutite de TVA; totuși și facturile interne emise de finanțator se evidențiază TVA-ul ce va fi plătit de beneficiar;
în cazul în care finanțatorul este o societate de leasing nerezidentă, pentru veniturile obținute în România sub formă de dobândă sau profit sau redevențe se va percepe un impozit ce se va calcula și reține prin stopaj la sursă de către utilizator. La stabilirea acestui impozit se va ține seama de convențiile de evitare a dublei impuneri.
Controlul Curții de Conturi
Controlul exercitat de Curtea de Conturi la instituțiile publice sau societățile cu capital integral sau majoritar de stat legat de achizițiile în sistem de leasing realizează obiectivele descrise la controlul vamal și controlul fiscal, cât și obiective specifice:
În cazul în care bunurile achiziționate în sistem de leasing fac parte dintr-o lucrare de investiții, aceasta trebuie să figureze în lista de obiective de investiții aprobată de Parlament pentru ordonatorul principal de credite;
Dacă pentru achiziționarea bunului s-a respectat procedura de achiziții publice, adică s-a făcut licitație publică sau selecție de oferte, în funcție de valoarea de intrare, comparativ cu minimul aprobat pentru tipul de achiziție respectiv.
Dacă pentru astfel de achiziții există credite aprobate și s-a deschis finanțarea;
În cazul în care se constată pagube, organele Curții de Conturi vor stabili răspunderea în sarcina celor vinovați, răspundere care conține atât prejudiciul respectiv cât și venitul nerealizat.
3.6. ASPECTE FISCALE ALE LEASINGULUI
Obligații privind plata taxei pe valoarea adăugată: persoanele înregistrate ca plătitori de TVA au obligația să achite TVA-ul aferent operațiunilor de leasing, corespunzătoare sumelor și termenelor de plată prevăzute în contractele încheiate cu locatorii din străinătate.
În cazul în care la expirarea contractului de leasing, bunurile care au făcut obiectul acestuia trec în proprietatea beneficiarului, se datorează TVA pentru valoarea la care se face transferul de proprietate a bunurilor respective.
Persoanele care nu sunt înregistrate ca plătitori de TVA, au obligația să achite TVA aferent operațiunilor de leasing corespunzătoare sumelor și termenelor de plată prevăzute în contractele încheiate cu locatorii din străinătate.
În ceea ce privește TVA-ul aferent chiriei de leasing operațional, este de menționat faptul că, potrivit reglementărilor în vigoare privind TVA-ul nu se cuprind în baza de impozitare dobânzile percepute pentru operațiuni de leasing. În cazul leasingului operațional se impune defalcarea marjei de profit a locatorului în dobânda băncii finanțatoare cu care și-a procurat resursele necesare finanțării bunului acordat în leasing operațional și, respectiv, comisionul locatorului, necesar acoperirii cheltuielilor și realizarea unui profit.
Pentru mijloacele de transport ce fac obiectul contractului de leasing, taxa asupra mijloacelor de transport se datorează de către proprietar.
În cazul livrărilor de bunuri mobile și al vânzărilor de bunuri imobile, în baza unui contract de leasing financiar, valoarea ratelor scadente se înregistrează la venituri impozabile , la termenele prevăzute în contract.
Cheltuielile privind amortizarea activelor corporale și necorporale sunt deductibile. Pentru echipamentele tehnologice se poate utiliza regimul de amortizare accelerată fără aprobarea organului fiscal teritorial. Contribuabili care investesc în mijloace fixe amortizabile și care nu au optat pentru regimul de amortizare accelerată pot deduce cheltuielile suplimentare de amortizare reprezentând 20% din valoarea de intrare a acestora. Valoarea rămasă de recuperat pe durata de viață utilă se determină după scăderea din valoarea de intrare a sumelor egale cu deducerea de 20%.
În aceste două prevederi intră și mijloacele fixe achiziționate în baza unui contract de leasing financiar cu clauză definitivă de transfer al dreptului de proprietate asupra bunului la expirarea contractului de leasing.
În cazul leasingului financiar utilizatorul este tratat din punct de vedere fiscal ca proprietar, iar în cazul leasingului operațional locatorul este proprietarul bunului.
Amortizarea bunului care face obiectul unui contract de leasing se face de către utilizator, în cazul leasingului financiar și de către beneficiar , în cazul leasingului operațional, cheltuielile fiind deductibile. În cazul leasingului financiar, utilizatorul deduce dobânda, iar în cazul leasingului operațional utilizatorul deduce chiria.
Condițiile generale pe care trebuie să le îndeplinească cheltuielile aferente veniturilor pentru a fi deduse sunt:
să fie efectuate în interesul direct al activității;
să fie cuprinse în cheltuielile exercițiului financiar al anului în cursul căruia au fost plătite;
să corespundă unor cheltuieli efective și să fie justificate cu documente.
În cazul achiziționării bunurilor importate în sistem de leasing, conform termenului convenit de părți, în baza contractului de leasing, cumpărătorul este obligat să achite taxa vamală calculată la valoarea bunului din momentul vânzării, în baza declarației vamale de import definitiv. În cazul în care, la expirarea contractului de leasing, utilizatorul nu și-a exercitat dreptul de opțiune privind prelungirea contractului sau achiziționarea bunului, iar bunul nu a fost restituit din vina societății de leasing sau a furnizorului, utilizatorul este obligat să plătească taxele vamale la valoarea reziduală a bunului dar nu la o valoare mai mică de 20% din prețul declarat la data importului dacă folosește în continuare bunul respectiv.
În cazul în care cheltuielile din diferențe de curs valutar ale contribuabilului depășesc veniturile din diferențe de curs valutar, diferența va fi tratată ca o cheltuială cu dobânda. Cheltuielile cu dobânzile sunt integral deductibile în cazul în care gradul de îndatorare a capitalului este mai mic decât 1. Dacă este mai mare decât 1, cheltuielile cu dobânda sunt deductibile până la nivelul sumei veniturilor din dobânzi plus 10% din celelalte venituri ale contribuabilului. Cheltuielile cu dobânzile rămase nedeductibile se reportează în perioada următoare, în aceste condiții, până la deductibilitatea integrală a acestora.
4. CONTABILITATEA LEASINGULUI LA S.C. CONFORT S.A.
4.1. PREZENTAREA SOCIETĂȚII
S.C. CONFORT S.A. Timișoara, înregistrată la Oficiul Registrului Comerțului sub nr. J35/729/1991, având codul fiscal R 1833467, a luat ființă prin divizarea Trustului de Construcții Montaj Timiș în anul 1991. Până la această dată, a funcționat ca Grup de Șantiere nr.3 – Instalații. Initial, capitalul social al societății a fost de 2.618.375 mii lei, împărțit în 104.735 acțiuni nominative, în valoare de 25.000 lei fiecare. Structura capitalului social la data înființării societății a fost următoarea:
F.P.S. București – 35% din acțiuni
F.P.P. 1 Banat – Crișana – 10% din acțiuni
Acționari persoane fizice – 55% din acțiuni.
Capitalul social este în prezent de 6.818.375 mii lei, reprezentând 272.735 acțiuni nominative fiecare, având valoarea de 25.000 lei, deținute după cum urmează:
– Autoritatea pentru Privatizare și Administrația Participațiilor Statului București (APAPS) 36.658 acțiuni în valoare totală de 916.450.000 lei, adică 13,44%;
– Asociația Programul Acțiunilor Salariaților „Robinet” 57.604 acțiuni în valoare totală de 1.440.100.000 lei, adică 21,12%;
– S.C. IZOMETAL S.A. – 178.473 acțiuni în valoare totală de 4.461.825.000 lei, adică 65,44%.
În 1995, în baza Legii privatizării societăților comerciale, nr. 58/1991 și a legii nr.77/1994, S.C. CONFORT S.A.s-a privatizat prin cumpărare de la Fondul Proprietății Private 20% din capitalul social, prin plata cu carnete de certificate de proprietate și 35% de la Fondul Proprietății de Stat. În anul 2000, în urma cooptării S.C. IZOMETAL S.A. ca acționar, acesta a venit cu aport de capital și structura acționariatului s-a modificat conform datelor prezentate.
S.C. Confort S.A. cuprinde următoarele puncte de lucru:
– Șantier Făgăraș
– punct de lucru Confort Timișoara – str. A. Demetriade nr. 3
– punct de lucru Confort Timișoara – str. I.I. De La Brad nr.3
– punct de lucru Confort Timișoara – str. E. Baader nr. 11.
Încă din primul an de activitate independentă au fost create subunități de activitate industrială cu specializări pe tipurile de lucrări care se execută pe șantiere și anume:
atelier de prefabricate a instalațiilor sanitare
atelier de prefabricate a instalațiilor de încălzire
atelier de prefabricate a lucrărilor electrice
atelier de prefabricate a subansamblelor pentru centrale și puncte termice
fabrica de prefabricate de beton pentru instalații, care produce tuburi de beton, canale și capace termice, cămine de vizitare etc. pentru lucrările edilitar – gospodărești.
Principalul obiect de activitate al societății, conform clasificării Oficiului Registrului Comerțului, îl reprezintă “Lucrările de instalații sanitare și de încălzire centrală” (cod clasă CAEN 4533).
Sediul S.C. CONFORT S.A. se află în Timișoara, strada E. Baader nr. 11.
Obiectul de activitate al S.C. CONFORT S.A. cuprinde:
Proiectarea, producția și comercializarea instalațiilor in construcții, engineering, consulting, inclusiv servicii și asistență tehnică în țară și străinătate;
Efectuarea operațiunilor de comerț exterior, engineering, colaborarea direct cu bănci de comerț exterior, efectuarea operațiunilor de fond valutar, putând participa și conveni la operațiuni de credit;
Efectuarea de studii și cercetări în scopul promovării și punerii în aplicare a inițiativelor de interes național în sectorul instalații și domenii conexe;
Activități cu caracter social în favoarea salariațiilor;
Închirieri de spații cu caracter social – administrativ, de producție,depozitare, vânzare de spații de locuit angajațiilor societății;
Comercializează materii prime, utilaje, materiale specifice domeniului principal de activitate (instalații în construcții), produse realizate în secția de producție industrială (confecții și prefabricate metalice și din beton), cu amănuntul și en-gross;
Prestări servicii și activități în domeniul service auto, cu toate activitățile aferente, inclusiv achiziționarea de piese de schimb auto, comercializarea de autovehicule, mașini și utilaje de construcții și transport marfă, servicii specifice pentru depozitarea și desfacerea produselor petroliere, desfacere de piese de schimb și accesorii auto – moto – velo;
Servicii și activități de construcții – montaj în construcții civile, industriale, agricole;
Servicii și activități de producere ăi comercializare a produselor de balastieră, începand cu extractia și terminând cu valorificarea lor în interesul societății;
Producție, prestări servicii de instalații și construcții, inclusiv desfacerea de materiale printr-un magazin propriu;
Servicii de transport marfă și persoane în țară și străinătate;
Achiziționarea de produse agro – alimentare și vânzarea lor personalului societății prin bufet și cantina proprie;
Activitate de alimentație publică, cu bucătărie și laboratoare alimentare: patiserie, cofetărie și cantină;
Fabricarea și comercializarea de produse zaharoase;
Fabricarea și comercializarea de radiatoare, profile din tablă și aluminiu și materiale plastice, cazane pe gaz și combustibl lichid și solid, instalații de purificare a apei potabile și de epurare a apelor reziduale;
Fabricarea și comercializarea materialelor de construcții: cărămidă, bolțari, țiglă din beton și argilă, pavaje mozaicate și din beton, producție din tuburi de beton;
Producerea, asamblarea și comercializarea de prefabricate și subansamble de instalații: tablouri electrice, aparatură electrică, cămine de vane, noduri și coloane sanitare și de încălzire, confecții metalice și instalații de orice tip, pompe și schimbătoare de căldură;
Lucrări de hidroizolații și termoizolații, precum și lucrări de izolat țeava;
Activitate hotelieră și de turism;
Producerea și comercializarea de oxigen industrial și acetilenă;
Producerea și comercializarea de beton marfă;
Lucrări de terasamente și drumuri.
4.2. CONTABILITATEA LEASINGULUI
S.C. CONFORT SA a încheiat în data de 3.10.2001 un Contract de leasing (Anexa 4) cu societatea de leasing VOLKSBANK LEASING ROMÂNIA. Obiectul contractului îl constituie un utilaj. Contractului îi este anexat Planul de eșalonare a ratelor (Anexa 5) în care sunt prezentate capitalul, dobânda aferentă, total rată de leasing, asigurarea Casco, TVA-ul și total factură de plătit. Înainte de încheierea contractului, S.C. CONFORT SA a primit Oferta tehnică și prețul utilajului(Anexa 1), în care sunt precizate datele tehnice referitoare la utilaj, prețul, garanția, momentul livrării, valabilitatea ofertei și originea utilajului. Împreună cu descrierea tehnică a utilajului Oferta conține și un desfășurător de leasing (Anexa 3) în care sunt precizate valoarea orientativă a ratelor de leasing. După Oferta tehnică se încheie Acordul comercial (Anexa 2) între S.C. CONFORT SA considerată a fi beneficiar și BERGERAT MONNOYEUR considerat furnizor.
Durata contractului este de 36 luni iar ratele de leasing se plătesc lunar.
Prețul de achiziție al utilajului este de 50.500 EUR.
Se acordă un avans de 20% ce corespunde cu prima plată.(10.100 EUR)
Valoarea reziduală este de 20%.(10.100 EUR)
S-a încheiat asigurare Casco obligatorie de 3.240 EUR.
Valoarea finanțată este de 40.400 EUR.
Rata dobânzii este de 13%.
Taxa de management este de 1.010 EUR.
Cursul de schimb valutar inițial este de 27.965,00 lei/EUR
Durata de viață a utilajului este de 6 ani.
Metoda de amortizare este cea liniară.
La expirarea contractului de leasing utilajul este achiziționat.
Conform contractului de leasing și a reglementărilor contabile privind înregistrarea leasingului în contabilitate, S.C. CONFORT S.A. a procedat la următoarele înregistrări contabile:
1) Înregistrarea intrării bunului în folosința firmei:
50.500EUR*27.965,00lei/EUR=1.412.232.500 lei
2) Înregistrarea dobânzii:
0,13*50.500EUR*27.965,00lei/EUR=183.590.225 lei
3) Înregistrarea în conturi în afara bilanțului a ratelor de plată, inclusiv a dobânzii datorate:
4) Înregistrarea contabilă a facturării avansului și a taxei de administrare:
Avansul: 10.100EUR*27.965lei/EUR=282.446.500 lei
Taxa de administrare: 1.010EUR*27.965lei/EUR=28.244.650lei
5) Achitarea avansului și a taxei de administrare:
6) Înregistrarea amortizării lunare:
50.500EUR*27.965lei/EUR / 6 ani= 235.372.083 lei/an
Amortizarea lunară: 235.372.083 / 12 luni=19.614.340 lei/lună
7) Înregistrarea facturii (Anexa 6) emise de societatea de leasing, reprezentând rata de leasing de achitat pe luna noiembrie. Cursul valutar în acest moment este de 27.878,40 lei/EUR.
Valoarea facturii cuprinde: capitalul, dobânda aferentă, asigurarea, TVA-ul, diferența de curs valutar aferentă ratei și diferența de curs valutar aferentă dobânzii:
Capital: 692,68EUR*27.965lei/EUR=19.370.796lei
Diferență curs rată: 692,68EUR*(27.878,40lei/EUR – 27.965lei/EUR)= – 59.986lei
Dobânda: 437,67EUR*27.965lei/EUR=12.239.442lei
Diferența de curs dobândă: 437,67*(27.878,40lei/EUR – 27.965lei/EUR)= – 37.902lei
Asigurare Casco: 90EUR*27.878,40lei/EUR=2.509.056lei
TVA aferentă capitalului: 0,19*692,68EUR*27.878,40lei/EUR=3.669.054lei
TVA aferentă primei de asigurare: 0,19*2.509.056lei=476.721lei
Concomitent se înregistrează:
8) Plata facturii:
9) Înregistrarea diminuării ratelor de leasing din conturile în afara bilanțului:
5. CONCLUZII ȘI PROPUNERI
Această lucrare de licență are ca scop studierea contabilității leasingului. Pentru realizarea lucrării am avut în vedere următoarele obiective:
Prezentarea leasingului și caracteristicile sale;
Aspectele juridice ale leasingului;
Aspectele contabile ale acestuia.
Pentru a atinge aceste obiective am realizat un studiu de caz la S.C. CONFORT S.A.
Lucrarea de față este structurată pe 4 capitole.
Capitolul 1 conține prezentarea leasingului și caracteristicile sale.
Leasingul este o formă de închiriere realizată de societăți financiare specializate, a unor bunuri de echipament către beneficiari care nu dispun de fonduri proprii sau, care nu doresc să recurgă la credite bancare pentru cumpărarea acestora de la producători.
Părțile care intervin în operațiunea de leasing sunt:
Finanțatorul operațiunii, proprietarul bunului numit locator;
Vânzătorul sau producătorul, care are calitatea de furnizor. Uneori, între furnizor și finanțator nu este nici o diferență;
Beneficiarul bunului, care are calitatea de locatar.
Prevederile legislative se referă la două variante ale leasingului: leasingul financiar și leasingul operațional.
Leasingul financiar este folosit în situația în care sunt necesare cheltuieli mari pentru achiziționarea unui bun. Cel ce închiriază este considerat a fi finanțatorul operațiunii.
În cazul leasingului financiar, finanțatorul participă la operațiunea de închiriere doar din punct de vedere financiar, alocând fonduri pentru finanțarea investiției utilizatorului, lăsând, după achitarea producătorului sau a distribuitorului, toate obligațiile utilizatorului.
Pentru utilizarea bunurilor în sistem leasing, utilizatorul plătește periodic (lunar, trimestrial, semestrial) o rata de leasing denumită și redevență, modalitatea de plată a acesteia (liniar, progresiv, degresiv, sezonier) făcându-se în funcție de posibilitatea întreprinderii de a obține venit .
În țările occidentale, finanțatorul acceptă să finanțeze într-o proporție de 100% achiziționarea bunului, utilizatorul nefiind nevoit să plătească o rată inițială de leasing în momentul încheierii contractului de leasing. În România, finanțatorul nu acceptă riscuri prea mari, solicitând o rată inițială de leasing cuprinsă între 25-40% din valoarea bunului.
La expirarea contractului utilizatorul poate să-și exercite dreptul de a cumpăra bunul respectiv. Suma pe care o va plătii se numește valoare reziduală care reprezintă valoarea rămasă de achitat. Dacă la expirarea contractului valoarea reziduală este nulă, se utilizează termenul de taxă simbolică de cumpărare.
Contractul de leasing financiar nu poate fi reziliat de către utilizator chiar dacă returnează bunul respectiv deoarece, finanțatorul dorește să-și recupereze investiția făcută sub forma bănească.
Leasingul financiar este operațiunea de leasing care transferă, în mare măsură, toate riscurile și avantajele aferente dreptului de proprietate asupra bunului.
Leasingul operațional oferă utilizatorului dreptul de folosință a unui bun, pe o perioadă determinată. La expirarea contractului de leasing operațional, utilizatorul restituie bunul a cărui drept de proprietate rămâne finanțatorului.
În cazul acestui tip de leasing utilizatorul este interesat exclusiv de utilizarea bunului și nu de obținerea dreptului de proprietate asupra bunului respectiv, iar finanțatorul oferă un serviciu prin care dă spre folosință propriile active, suportând cheltuielile și riscurile de funcționare și, pentru aceasta percepe un tarif.
La expirarea contractului de leasing, când utilizatorul restituie bunul, finanțatorul nu-și recuperează întreaga investiție, deoarece contractul de leasing s-a încheiat pe o perioadă mai scurtă decât durata de viață a bunului. Finanțatorul își recuperează întreaga investiție prin închirieri ulterioare a bunului sau prin vânzarea lui.
Datorită serviciilor prestate de către societatea de leasing și a necesității de acoperire a riscului de replasare a bunului, costul leasingului operațional, raportat la timp, este mai mare decât în cazul leasingului financiar.
Contractul de leasing operațional este reziliabil de către utilizator, caz în care acesta va restitui bunul.
Leasingul combinat cu facilități fiscale adecvate, poate fi un mijloc eficient de dezvoltare a regiunilor subdezvoltate. Dă posibilitatea statului să favorizeze dezvoltarea unor ramuri prin stimularea împrumutării unor astfel de bunuri.
Leasingul dă posibilitatea beneficiarilor să țină pasul revoluției tehnico-științifice prin înzestrarea de la început cu utilaje moderne cu performanțe ridicate; cu ajutorul leasingului beneficiarul nu este supus riscurilor determinate de uzura morală a utilajelor folosite, unii autori considerând că acesta este principalul avantaj al leasingului.
Un dezavantaj important îl reprezintă costul ridicat al operațiunii, leasingul fiind considerat cea mai scumpă formă de creditare. Dar, acest dezavantaj poate fi, parțial, compensat prin transferarea de impozit, clientul înregistrând ratele de leasing drept cheltuieli și diminuează în acest fel nivelul venitului impozabil.
Capitolul 2 se referă în general la aspectele juridice ale leasingului: contractul de leasing, obligațiile și răspunderea părților, societățile de leasing.
Leasingul are drept suport juridic un contract de închiriere de bunuri.
Apariția contractelor de leasing financiar a generat dezvoltarea principiului “prevalenței economicului asupra juridicului”. Principiul prevalenței economicului asupra juridicului este cel mai bine reprezentat în România prin legislația referitoare la leasing. Pe parcursul perioadei de leasing, locatarul nu este proprietar, cu toate acestea bunul aflat în folosință de leasing se înregistrează în contul 212 ”Mijloace fixe”ca parte componentă a activului patrimonial și activ propriu. Deoarece bunul este înregistrat în acest cont, se calculează amortizarea de către utilizator, deci sub aspect contabil bunul este tratat ca o imobilizare proprie, fără ca locatarul să fie proprietar de drept asupra lui.
Operațiunile de leasing întrunesc caracteristici ale diferitelor tipuri de contracte comerciale, astfel, sunt adesea confundate cu o închiriere sau cu o vânzare cu plata în rate.
Principalele deosebiri dintre locațiune și leasing sunt: la sfârșitul perioadei, bunul închiriat nu poate trece în proprietatea chiriașului decât în baza unui contract separat de vânzare-cumparare. În cazul leasingului bunul poate trece în posesia beneficiarului în baza redevențelor plătite și a unui preț rezidual. O altă deosebire constă în faptul că, riscurile și responsabilitățile nu se transferă utilizatorului ci aparțin proprietarului, iar în cazul contractului de leasing, acestea se transferă utilizatorului.
Leasingul în forma sa clasică se poate asemăna unui credit de investiții chiar dacă beneficiarul nu devine imediat proprietarul acestuia. Din punctul de vedere al finanțatorului, leasingul este un credit pe termen mediu și lung, garantat de un drept de proprietate. Din punctul de vedere al beneficiarului leasingul constituie o formă de creditare în cadrul căreia sumele necesare achiziționării bunului se obțin din exploatarea acestuia, iar rambursarea lui se face eșalonat sub forma ratelor de leasing și în final al prețului rezidual. La credit investiția este grevată de o serie de sarcini reale (gaj, ipotecă). În cazul leasingului, garanția este constituită de dreptul de proprietate asupra bunului închiriat. În ceea ce privește creditul tradițional, creditarea se face după o analiză foarte complexă realizată de inspectorii de credite. În cazul leasingului, politica de creditare a societății de leasing este mult mai dinamică, documentația cerută și analizele efectuate fiind mult mai simple.
Din anumite puncte de vedere leasingul se aseamănă cu o operație de vânzare-cumpărare cu plata în rate. Deosebirea constă în faptul că prin operația cu plata în rate este transferat dreptul de proprietate, precum și toate riscurile către cumpărător odată cu plata ultimei rate, iar în cazul leasingului dreptul de proprietate rămâne locatorului(societății de leasing) și se cedează doar dreptul de folosință împreună cu toate riscurile și obligațiile. Durata de vânzare în rate este de obicei mult mai scurtă, urmărindu-se doar facilitatea achiziției bunului de către beneficiar. Durata în care se fac plățile de leasing este mai mare, ideea fiind de finanțare a clientului.
Capitolul 3 analizează aspectele contabile ale leasingului, conturile utilizate, înregistrările contabile pe care le efectuează locatorul și locatarul și modul de reflectare a operațiunilor de leasing în situațiile financiare.
Pentru leasingul financiar, rata de leasing va fi calculată ținându-se seama de valoarea de intrare și de dobânda de leasing aferentă, eșalonată pe perioada derulării contractului. Pentru leasingul operațional, rata de leasing va fi calculată ținându-se seama de valoarea de intrare a bunului, de beneficiul stabilit de părți și de amortizarea unei părți din valoarea de intrare a acestuia. În situația contractului de leasing financiar, bunul va fi înregistrat la locatar, care va calcula și înregistra și amortizarea anuală.
Locatorii trebuie să recunoască în bilanț bunurile deținute în regim de leasing financiar drept creanțe, la o valoare egală cu investiția netă în leasing. La fel și locatarii trebuie să recunoască operațiunile de leasing financiar în bilanț, ca active și datorii la o valoare egală, la începutul contractului de leasing, cu valoarea justă a bunului în regim de leasing.
Amortizarea bunului care face obiectul unui contract de leasing se face de către utilizator, în cazul leasingului financiar și de către beneficiar , în cazul leasingului operațional, cheltuielile fiind deductibile. În cazul leasingului financiar, utilizatorul deduce dobânda, iar în cazul leasingului operațional utilizatorul deduce chiria.
Valoarea de intrare a activului în contabilitatea locatarului o reprezintă valoarea reziduală și taxele vamale aferente (dacă locatorul nu este rezident). Înregistrarea intrării activului se face la data transferului de proprietate stipulată în contract (de regulă la sfârșitul vieții utile a activului).
Sub aspect fiscal, dobânda de plată la credite, împrumuturi nu este supusă TVA, la fel și în cazul creditelor de la bancă, dobânda nu cade sub incidența TVA deductibilă, deoarece cu creditul respectiv s-au procurat bunuri, s-au efectuat diverse cheltuieli și acestea au fost supuse TVA. În practică întreaga rată de leasing este supusă TVA, fără a se delimita cele două părți componente, rata de leasing și dobânda. În cazul în care la expirarea contractului de leasing, bunurile care au făcut obiectul acestuia trec în proprietatea beneficiarului, se datorează TVA pentru valoarea la care se face transferul de proprietate a bunurilor respective.
În cazul leasingului financiar utilizatorul este tratat din punct de vedere fiscal ca proprietar, iar în cazul leasingului operațional locatorul este proprietarul bunului.
Referitor la studiul de caz, societatea S.C. CONFORT S.A. a achiziționat un utilaj în regim de leasing financiar. Contractul de leasing nu s-a finalizat, astfel că la sfârșitul acestuia societatea poate alege între a achiziționa bunul respectiv sau poate să-l returneze.
Una dintre condițiile ca un leasing să fie financiar este ca durata contractului de leasing să fie de minim 75% din durata normală de funcționare a utilajului achiziționat în regim de leasing, dar, în situația de față, contractul este încheiat pe 3 ani, iar durata normală de utilizare a utilajului este de 6 ani rezultând raportul de 50%. Rezultă ca, din acest punct de vedere, tipul leasingului nu este financiar ci operațional.
În cazul în care contractul este considerat a fi leasing financiar, și se optează pentru achiziționarea bunului la sfârșitul contractului, societatea face următoarele înregistrări:
1) Înregistrarea transferului dreptului de proprietate la valoarea reziduală a utilajului, pe baza contractului de vânzare-cumpărare și a facturii. Cursul de schimb valutar estimat în momentul achiziționării este 38.790lei/EUR.
Concomitent:
Dacă la sfârșitul contractului bunul este returnat, societatea va face următorile înregistrări:
Înregistrarea scoaterii din gestiune a bunului:
Concomitent:
În cazul în care s-ar respecta condiția conform căreia leasingul ar fi operațional, societatea nu ar fi responsabilă cu cheltuielile și riscurile de funcționare. În contabilitate nu se înregistrează intrarea bunului în patrimoniu, el înregistrându-se în contabilitatea locatorului. Amortizarea ar fi calculată de locator și nu de societate. Deoarece, în rata de leasing, sunt cuprinse cheltuielile de întreținere și reparații, cheltuielile cu asigurarea bunului leasingul operațional are un cost mai mare decât cel financiar.
ANEXE
ANEXA 1
CONFORT SA Data:
Timișoara 20/09/2001
OFERTA TEHNICĂ ȘI PREȚ
BULDOEXCAVATORUL CATERPILLAR
DATE TEHNICE:
– MOTOR: – Tip: CATERPILLAR 3054T Diesel în 4 timpi
– Putere motor: 83 Cp
– Rezervor carburant: 128 l
– Greutate operațională: 7750 kg
– Sistem hidraulic „LOAD-SENSING”
– Alternator 55 Amp
– Cabina: – protejată la răsturnare
– două uși de acces
– scaun cu suspensie
– protecție antivandalism
– Fața(încărcător): 1,03m
– cupă multifuncționară
– cinematica paralelă a cupei de încărcare
– Spate(excavator): 610 mm
– braț extensibil
– instalație ciocan hidraulic
– picon H70
PREȚ (CIP BUCUREȘTI): 64.000 EURO
GARANȚIE: 1 an sau 2000 de ore de
funcționare
LIVRARE: imediată în limita stocului
disponibil, maxim 3 săptămâni
VALABILITATEA OFERTEI: 30 zile
ORIGINE: Marea Britanie
ANEXA 2
ACORD COMERCIAL
Între:
CONFORT SA
Înregistrată la Registrul Comerțului sub nr. J 35/645/1991
Cod fiscal nr. R 1327602
Adresa: Str. Baader, nr. 11
1900, Timișoara, jud. Timiș
Tel.: 056-231547
Reprezentată de Dl. Ion Gică, Director Comercial, denumită în continuare BENEFICIAR
Și:
BERGERAT MONNOYEUR
Adresa: 12, rue Charles Michel
93208 Saint Denis, France
tel.: (01) 35 34 6176
reprezentată de Dl. Robert, Director, denumită în continuare FURNIZOR
Acest acord este încheiat cu comunul acord al BENEFICIARULUI și FURNIZORULUI în concordanță cu articolele, termenii și condițiile stipulate după cum urmează:
OBIECT
Prezentul acord se referă la furnizarea următoarelor echipamente:
– una bucată BULDOEXCAVATOR CATERPILLAR
DATE TEHNICE:
– MOTOR: – Tip: CATERPILLAR 3054T Diesel în 4 timpi
– Putere motor: 83 Cp
– Rezervor carburant: 128 l
– Greutate operațională: 7750 kg
– Sistem hidraulic „LOAD-SENSING”
– Alternator 55 Amp
– Cabina: – protejată la răsturnare
– două uși de acces
– scaun cu suspensie
– protecție antivandalism
– Fața(încărcător): 1,03m
– cupă multifuncționară
– cinematica paralelă a cupei de încărcare
– Spate(excavator): 610 mm
– braț extensibil
– instalație ciocan hidraulic
– picon H70
PREȚ (CIP BUCUREȘTI): 60.000 EURO
Echipamentul beneficiază de garanție 12 luni sau 2000 de ore de funcționare de la punerea în funcțiune, prima condiție care este îndeplinită.
Prezentul acord comercial devine anexă a contractului de leasing dintre BENEFICIAR și VOLKSBANK LEASING ROMÂNIA, imediat după semnarea de către ambele părți.
BENEFICIAR FURNIZOR
CONFORT BERGERA MONNOYEUR
ANEXA3
Bergerat Monnoyeur
Înregistrată la Registrul Comerțului sub nr. J40/360/1999
Cod fiscal: R2 3539260; Srl; Capital Social: 3.500.000.000 lei
Sediul social: București; str. Alexandru, nr.2, secto 1.
Către: Confort
În atenția: D-lui Baltag, Șef serviciu mecanizare
CC: D-lui Alexandru Rafila – Director Vânzări
De la: Zoltan Goder
Data: 20-sept-01
Subiect: Buldoexcavator CATERPILLAR
Stimate Domnule Baltag,
Vă mulțumim pentru atenția acordată produselor CATERPILLAR precum și serviciilor prestate de către compania noastră.
În urma discuției purtate cu Dumneavoastră, avem plăcerea să vă oferim următorul utilaj:
– Buldoexcavator CATERPILLAR
Oferta conține împreună cu descrierea tehnică a utilajului și un desfășurător de leasing pentru a putea avea orientativ valoarea ratelor de leasing pe o perioadă de 3 ani.
Cu stimă,
Zoltan Goder
BERGERAT MONNOYEUR, Timișoara
092 341 566
ANEXA 4
CONTRACT DE LEASING NR.102676
Articolul 1: Utilizatorul înaintează locatorului această cerere. Datele cuprinse în această cerere vor intra în vigoare doar după acceptarea ei de către locator.
Locator: Volksbank Leasing România SRL tel: +40-1-425-01-98
50 Cpt.Av. Alexandru Șerbănescu fax: +40-1-425-01-98
sector 1 Bucharest, Romania CF: R 13525070
RC: J40/3526/2000
Utilizator:
Nume firmă: SC CONFORT SA tel.: 056-231547
(nume și prenume) DR. Ion Gică
adresa firmei: STR. BAADER, NR.11
1900 Timișoara, Jud.Timiș
Registrul Comerțului: J 35/645/1991 CF: R 1327602
Banca: BCR Timișoara Nr.cont: 2141-10244.1/ROL
Obiectul leasingului:
Obiectul: Buldoexcavator CATERPILLAR
(nr. buc.) 1
puterea motorului: 62
an de fabricație: 2001
culoare: galben
Preț și condiții de plată:
Preț fără TVA: 117.349,80 TVA în %. 19 Valuta: DEM
Avans. 23.469,96 (2)în % din(1): 20 Durată contract: 36
Valoarea finanțată: 93.879,96 (3)în % din(1): 80 (lunar)
(1-2)
Valoarea reziduală: 23.469,96 (4)în % din(1): 20 Mod de plată: lunar
Rata de leasing: 2.626,65 dobânda în %: conf. grafic
Taxa de administrare: 2.347 (6)în % din(1): 2
Valoarea contractului: 143.846,32
(2+4+5*durata+6)
exclusiv asigurarea
furnizorul:
Nume firmă: BERGERAT MONNOYEUR SA Tel.: +33135346176
(nume și prenume) DR. Robert
adresa firmei: 12, rue Charles Michel
93208 Saint Denis, France
Banca: Societe Generale Nr.cont: 01574-00010115142-20
Asigurare:
Numele companiei: ALLIANZ ȚIRIAC ASIGURĂRI SA
Felul asigurării: Full Casco
Girant:
Titlu, nume și prenume: SC CONFORT SA Tel.: 056-231547
CNP: Dl. Ion Gică
Adresa: Str. Baader nr.11, 1900
Timișoara, Jud. Timiș
Banca: BCR Timișoara Nr. cont: 2141-10244.1/ROL
Condiții generale de leasing
Încheierea contractului, generalități
Locatorul se obligă să ofere în leasing utilizatorului, bunul descris pe prima pagină a contractului de leasing, în condițiile stipulate în contractul de leasing.
Utilizatorul se obligă să prezinte locatorului toate documentele necesare. Locatorul își rezervă dreptul să refuze nemotivat oferta de încheiere a contractului.
Oferta utilizatorului este valabilă timp de 4 săptămâni, afară de cazul în care acesta o va revoca expres.
Bunul rămâne proprietatea locatorului pe toată durata contractului.
Locatorul poate să se retragă din contract dacă furnizorul desemnat de utilizator refuză oferta de cumpărare a locatorului.
Intrarea în vigoare și durata contractului
Contractul se consideră încheiat la data semnării lui de către utilizator și locator și intră în vigoare la această dată.
Contractul încetează odată cu îndeplinirea tuturor obligațiilor utilizatorului și locatorului care decurg din acesta.
Preluarea bunului
După acceptarea ofertei de încheiere a contractului, utilizatorul:
este îndreptățit și obligat să preia bunul de la furnizor. Preluarea regulamentară a bunului și lipsa oricăror vicii aparente este confirmată de utilizator prin semnarea procesului verbal de preluare a bunului.
Va suporta cheltuielile locatorului generate de preluarea și înregistrarea bunului, acestea fiindu-i refacturate separat utilizatorului.
Este îndreptățit și obligat să reprezinte locatorul în fața furnizorului, pe propria cheltuială, pentru reclamarea de defecțiuni de orice fel.
Utilizatorul se angajează se suporte în totalitate, față de terți, toate daunele și obligațiile care survin pe parcursul exploatării bunului.
Rambursarea leasingului
Utilizatorul are obligația să achite ratele de leasing la termenul și la valoarea stabilită conform planului de scadență, parte integrantă a contractului.
Utilizatorul este obligat să plătească în contul locatorului taxa de examinare, avansul precum și alte impozite și contribuții, în termen de 5 zile lucrătoare de la data emiterii facturii aferente de către locator.
Plățile contractante sunt pe deplin de acord ca toate plățile prevăzute în contract în DEM să se efectueze în ROL, la valoarea convertită. Locatorul va trimite utilizatorului lunar factura pentru rata de leasing corespunzătoare. Orice diferență de curs valutar precum și costurile de schimb și conversie sunt exclusiv în sarcina utilizatorului.
Modificarea ratelor de leasing
Locatarul își rezervă dreptul de a modifica ratele de leasing rămase dacă:
prețul de achiziție a bunului s-a modificat în intervalul dintre semnarea contractului și preluarea bunului;
Dobânda EURIBOR pe 3 luni se modifică cu +/- 0,25%;
Se produc modificări în domeniul de taxe și impozite care privesc contractul.
Dacă valuta stipulată în contract va fi înlocuită de EURO, toate sumele convenite contractual vor fi considerate ca fiind datorate în EURO și calculate conform reglementărilor referitoare la introducerea EURO în țara respectivă, fie în EURO, fie în valuta stipulată în contract, conform cursului de schimb reglementat.
Folosirea leasingului
Utilizatorul se obligă să folosească bunul în conformitate cu indicațiile producătorului și ale distribuitorului.
Utilizatorul nu are dreptul, fără acordul scris al locatorului, să împrumute bunul sau să permită folosirea bunului decât către sau de către terții menționați în contract.
Fără acordul prealabil al locatorului, utilizatorul nu are dreptul să efectueze nici un fel de modificări sau dotări ale bunului.
Toate cheltuielile cu funcționarea, întreținerea, repararea, impozitele aferente bunului, avarierea bunului vor fi suportate de utilizator.
Asigurarea bunului
Locatorul va asigura corespunzător bunul pe cheltuiala utilizatorului, împotriva tuturor riscurilor.
Locatorul va asigura bunul pe toată durata contractului, pe cheltuiala utilizatorului, împotriva tuturor riscurilor cu o franșiză deductibilă maximală de 5%.
Încetarea înainte de termen a contractului
Contractul poate fi reziliat înainte de termen numai cu acordul ambelor părți.
Locatorul are dreptul să rezilieze contractul dacă intervine una din următoarele situații:
– dizolvarea silită sau convențională a utilizatorului sau încetarea ca persoană, sau încetarea activității sale, în măsura în care este o entitate;
– înrăutățirea substanțială a situației economice a utilizatorului;
– schimbarea sediului sau a locului de desfășurare a activității utilizatorului în afara statului român;
– distrugerea totală a bunului;
– încălcarea gravă de către utilizator a prevederilor contractului.
Utilizatorul garantează îndeplinirea obligațiilor contractuale cu dreptul său de folosință asupra bunului. Locatorul va avea dreptul să își recupereze bunul, chiar fără acordul utilizatorului.
În caz de neexecutare, locatorul poate folosii mijloacele proprii pentru luarea în posesie a bunului afectat garanției.
Utilizatorul are obligația să despăgubească integral locatorul pentru toate cheltuielile ocazionate de încetarea înainte de termen a contractului. În cazul încetării înainte de termen a contractului utilizatorul este obligat să restituie bunul locatorului împreună cu toată documentația și celelalte elemente necesare.
Încetarea regulamentară a contractului
După încetarea regulamentară a contractului utilizatorul are dreptul să cumpere bunul la valoarea reziduală stabilită în planul de scadență. Utilizatorul trebuie să facă uz de acest drept de opțiune printr-o ofertă scrisă, cu cel mai târziu 60 de zile înainte de ajungerea la termen a contractului.
După expirarea duratei inițiale de leasing este posibilă prelungirea contractului de leasing.
Dacă utilizatorul nu este interesat nici de cumpărarea bunului nici de prelungirea contractului, bunul va fi vândut către un terț.
Taxe vamale
. utilizatorul este răspunzător pentru plata tuturor taxelor vamale de import în România
Biletele la ordin și declarația de compensare
. Utilizatorul garantează locatorului plata ratelor de leasing și a valorii reziduale prin bilete la ordin. Numărul biletelor la ordin va fi numărul de rate în cuantumul stabilit în planul de scadență plus un bilet la ordin adițional în procent de 10% din valoarea inițială care reprezintă suma obligațiilor accesorii.
. Plata la scadență a oricăreia din ratele de leasing pentru care s-a emis unul din biletele la ordin va duce la restituirea biletului la ordin emis pentru rata plătită.
Transferarea drepturilor și obligațiilor contractuale
Utilizatorul va putea transfera unui terț drepturile și obligațiile sale rezultate din sau în legătură cu contractul de leasing numai cu acordul locatorului. În acest caz se semnează un contract de novație.
ANEXA 5
PLAN DE EȘALONARE A RATELOR
UTILIZATOR: CONFORT SA
OBIECTUL LEASINGULUI: 1 bucată BULDOEXCAVATOR
Durata leasingului în luni: 36 luni
Preț unitar: 50.500,00EUR
Prima rată: 20,00% 10.100,00EUR
Valoare reziduală: 20,00% 10.100,00EUR
Asigurare Casco obligatorie: 3.240,00EUR
Valoare finanțată: 40.400,00EUR
Taxa de management: 2,00% 1.010,00EUR
Rata dobânzii: 13,00%
ANEXA 6
SERIA BXEO nr.4527555
VOLKSBANK Cumpărător: CONFORT SA
LEASING ROMÂNIA
Nr.ord.registru com./an: J40/3526/2000 FACTURA
Cod fiscal: R 13525070 FISCALĂ Cod fiscal: R 1327602
Sediul: Str. Cpt.Av. Al. Șerbănescu Sediu: str. Baader, nr.11
nr. 50, sector 1, București Timișoara
Contul: 4000165410 Județul: Timiș
Banca: Volksbank România s.a. Cont: 2141-10244.1/ROL
Banca: BCR Timișoara
Ref. Int. 02581/1411385
Data 22.11.2001
Cota TVA 19%
Curs de schimb: 1 EUR= 27.878,40 lei la data 22.10.2001
Curs de schimb inițial: 1 EUR= 27.985,00 lei
BIBLIOGRAFIE
Buglea, A; Eros-Stark, L., Investițiile și finanțarea lor, Editura Universității de Vest, Timișoara, 2002
Cerna, S. Economie Monetară și Financiară Internațională, Editura Mirton, Timișoara, 1997
Coraș ,M.; Voiculescu, D., Leasing, Editura Științifică și enciclopedică, București, 1985
Corduneanu, Carmen; Cristea, H.; Lăbuneț, Aurora; Pirtea, M; Talpoș, I., Gestiunea financiară a societăților comerciale – vol.1, Editura Mirton, Timișoara, 2001
Clocotici, D.; Gheorghiu, G., Operațiuni de leasing, Editura Lumina Lex, București, 2002
Duțescu, Adriana, Ghid pentru înțelegerea și aplicarea Standardelor Internaționale de Contabilitate, CECCAR, București, 2001
Gureșoae, I., Contractul de leasing, Editura Economică, București, 1998
Imireanu, M., Produse și servicii bancare în relații de plăți interne și internaționale, Editura Tribuna Economică, București, 2002
***Legea nr.90/1998, privind aprobarea O.G. 51/1997, M.O. 170/1998
***Legea nr. 99/1999,privind modificarea și completarea O.G.51/1997
***Legea nr. 414/2002, privind impozitul pe profit, M.O. nr.456/2002
***Ordonanța Guvernului nr. 51/1997 republicată, privind operațiunile de leasing și societățile de leasing, M.O. nr.9/2002
***Ordinul nr. 686/1999, pentru aprobarea Normelor privind înregistrarea în contabilitate a operațiunilor de leasing, M.O. nr.333/1999
Popa, I., Tranzacții comerciale internaționale, Editura Economică, București, 1997
***Standardul Internațional de Contabilitate IAS 17 Leasing (revizuit 1997)
Trașcă, Margareta, Contabilitatea operațiunilor de comerț exterior, Editura Tribuna Economică, București, 1997
Ștefan Popa, Controlul operațiunilor de leasing, Tribuna Economică, numărul 1 din ianuarie 2001
Monica Achim, Leasing și alte contracte comerciale, Tribuna Economică, numărul 6 din februarie 2001
Ilie Popovici, Contabilitatea operațiunilor de leasing, Tribuna Economică, numărul 26 din iunie 2001
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: . Contabilitatea Leasingului (ID: 133479)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.
