Contabilitatea In Institutiile Publice

INTRODUCERE

Lucrarea realizată pentru susținerea examenului pentru licență, analizează contabilitatea instituțiilor publice la nivel general, dar și la nivel particular analizând o parte a activităților contabile a unei instituții publice.

Lucrarea prezintă noțiuni generale despre definirea noțiunii de contabilitate a instituțiilor publice, conform reglementărilor contabile aflate în viguare și particularități privind contabilitatea publică și a planului de conturi.

În primul capitol al lucrării sunt prezentate principiile și politicile care stau la baza contabilității publice, noțiuni privind evaluarea elementelor patrimoniale, bugetele contituite și gestionate de către instituțiile publice și noțiuni referitoare la ordonatorii de credite. Instituțiile publice din România sunt prezentate după sistemul de finanțare. Deasemenea au fost analizate și bugete le venituri și cheltuieli ale instituțiiilor publice.

În cel de-al doilea capitol am prezentat noțiuni referitoare la contabilitatea activelor fixe în instituțiile publice. Astfel sunt prezentate activele fixe necorporale și corporale, precum și reevaluarea activelor fixe corporale.

Capitolul trei prezintă studiul de caz concretizat în analiza activelor fixe cu privire la înregistrările lor în contabilitate, amortizarea lor și al organizării și efectuării inentarierii.

La final am prezentat concluziile lucrării și anexele care cuprind lista de inventariere și organigrama Muzeul Județean Olt.

Am ales această temă pentru că în ultimul timp au apărut diverse modificări legislative privind domeniul public al statului.

CAPITOLUL I: CONTABILITATEA ÎN INSTITUȚIILE PUBLICE

1.1Organizarea contabilității în instituțiile public

„Contabilitatea instituțiilor publice le oferă informații ordonatorilor de credite referitoare la execuția bugetelor de venituri și cheltuieli,date despre patrimoniul aflat în administrare,dar și întocmirea contului general anual de execuție a bugetului de stat și a asigurărilor sociale de stat,fondurilor speciale și a conturilor anuale de execuție a bugetelor locale”.

„Instituțiile publice, asociațiile și celelalte persoane juridice cu și fără scop patrimonial au obligația să organizeze și să conducă contabilitatea financiară.”

Conform legislației, încă din anul 2006, instituțiile publice sunt obligate să țină contabilitatea în partidă dublă. Prin urmare sistemul de contabilitate are la bază contabilitatea de angajamente.

Contabilitatea de angajamente presupune determinarea tranzacțiilor și a evenimentelor financiare și econimice referitoare la activitatea unei entități în momentul în care se produc,nu în momentul în care se încasează numerarul sau echivalentele de numerar.

În contabilitatea de angajamente, veniturile sunt evidențiate în momnetul obținerii și în momentul livrării.Pentru activele imobilizate corporale și necorporale obținute în regie proprie,veniturile se evidențiază în momentul obținerii. Pentru celelalte bunuri,servicii sau lucrări, veniturile se evidențiază în momentul livrării.

Contabilitatea instituțiilor publice include:

contabilitatea veniturilor și a cheltuielilor bugetare,referitoare la încasarea veniturilor precum și plata cheltuielilor cuvenite exercițiului bugetar;

contabilitatea trezoreriei statului;

contabilitatea general care să reflecte excedentul și deficitul bugetar,evoluția situațiilor patrimoniale și financiare;

contabilitatea aferentă analizării costurilor programelor aprobate.

Contabilitatea în România este împărțită pe exerciții financiare.Un exercițiu financiar reprezintă perioada în care sunt înregistrate operațiile economice și financiare pentru care se întocmesc rapoarte contabile.Exercițiul financiar durează 12 luni și începe cu data de 1 ianuarie și se încheie la data de 31 decembrie. În instituțiile publice,exercișiul bugetar este identic cu exercițiul financiar.

Organizarea contabilității în instituțiile publice este asigurată de către ordonatorul de credite sau de către persoană ce se ocupă cu gestionarea unității respective.

”Prin ordonatorii de credite se înțelege persoana fizică împuternicită să îndeplinească o funcție de conducere într-un organ de stat, într-o instituție investită de legiuitor cu drept de a dispune de creditele bugetare aprobate prin bugetul propriu de venituri și cheltuieli al instituției respective.”

În România, normele de organizare a contabilității instituțiilor publice coincid cu Standardele Internaționale de Contabilitate pentru Sectorul public (IPSAS),redactate de Consiliul pentru Standarde Internaționale de Contabilitate pentru Sectorul Public (IPSABS).

Potrivit IPSAS-urilor, cheltuielile sunt atunci când sunt recunoscute și veniturile aferente acestora.După momentul recunoașterii,cheltuielile se împart în două categorii:

Cheltuieli ale perioadei care include:

Cheltuielile operaționale;

Cheltuielile extraordinare;

Cheltuielile financiare.

Cheltuielile de producție ce cuprind toate cheltuielile operaționale,directe sau indirect.

Instituțiile publice folosesc două tipuri de conturi în vederea organizării contabilității:

conturile bugetare sunt conturi special, nu se află în bilanț, sunt deschise pe structura clasificării bugetare și au rolul de a:

reglementa încasările și plata cheltuielilor;

precizarea excedentului sau deficitului bugetar,dar și a rezultatului execuției bugetare.

conturile contabile cu rolul de a:

ține evidența patrimoniului instituției;

ține evidența veniturilor și a cheltuielilor effectuate în timpul exercițiului financiar,indifferent dacă s-au efectuat încasări sau plăți;

precizarea rezultatului economic.

Conturile generale sau contabile sunt prevăzute în planul de conturi general,care cuprinde următoarele clase:

Clasa 1- Conturi de capitaluri;

Clasa 2- Conturi de active fixe;

Clasa 3- Conturi de stocuri și producție în curs de execuție;

Clasa 4- Conturi de terți;

Clasa 5- Conturi de trezorerie și bănci comerciale;

Clasa 6- Conturi de cheltuieli;

Clasa 7- Conturi de venituri și finanțări.

Pentru fiecare clasă de conturi se dezvoltă mai multe grupe,iar în cadrul acestor grupe se dezvoltă conturile sintetice de gradul I și II.Conturile sintetice sunt dezvoltate pe conturi analitice în conformitate cu necesitățile atât de prelucrare cât și de informare specifice instituției.

Cerințele de organizare a contabilității în instituțiile publice sunt:

Contabilitatea trebuie să înregistreze chronologic și sistematic toate operațiunile economico-financiare;

Contabilitatea se va realize în moneda națională și în limba română.Contabilitatea operațiunilor în valută se va realize în monedă națională și în valută.Conversia din valută în moneda națională se va face baza cursului valutar comunicat de BNR în ziua respectivă.

Fiecare operație trebuie justificată prin existența unui document justificativ;

Contabilitatea se organizează annual prin inventarierea general a elementelor de active și de pasiv.

În situațiile financiare trimestriale și anuale, instituțiile publice trebuie să prezinte execuția bugetului de venituri și cheltuieli și situația patrimoniului aflat în administrația statului.

Contabilitatea trezoreriei statului este organizată pe principiul execuției de casă.La trezoreria statului se deschid conturi distinste pentru credite deschise și repartizate,conturi de disponibilități aferente plăților și conturi pentru cheltuieli efectuate din bugetele statului;

Instituțiile publice sunt obligate să prezinte trimestrial situația fluxurilor de trezorerie pentru diverse activități ale instituției;

Intituțiile publice trebuie să organizeze activitatea de audit public intern,conform legii.

După modul de finanțare, instituțiile publice din România sunt: de subordonare central și de subordonare locală.

După sursa de finanțare,instituțiile sunt:

instituții publice finanțate din subvenții de la bugetul de stat,bugetul local, fonduri special sau venituri proprii;

instituții publice finanțate integral din propriile venituri;

instituții publice finanțate integral de la bugetul de stat,bugetul local sau fonduri special;

instituții publice finanțate de la bugetul de stat și fonduri externe.

1.2.Principii și politici contabile

Organizarea și conducerea contabilității instituțiilor publice nu se poate realize decât prin respectarea strictă a principiilor contabile. Aceste principia sunt defapt ipoteze și convenții contabile rezultate în urma unor experiențe practice și observări care au condus la generalizări.

Principiul continuității activității ce constă în faptul că instituția public trebuie să-și desfășoare activitatea în mod normal,fără ca aceasta să intre în starea de desființare sau de reducere a activității. În cazul în care instituția nu își mai continuă activitatea evaluarea în bilanț se face pe baza valorilor lichidative și încetează aplicarea unor practice și principii contabile cum ar fi amortizarea activelor.

Principiul permanenței metodelor constă în aplicarea metodelor de evaluare în mod consecvent de la un exercițiu financiar la altul.Schimbarea unor metode poate afecta planul financiar, fiscal, dar și contabil. Dacă apar diverse situații obiective,schimbarea motodelor este justificată. Oricare ar fi cauza,schimbarea metodelor trebuie să aducă informații în notele situațiilor financiare.

Principiul prudenței ce constă în evaluarea cu precauție a datoriilor și a activelor, cheltuielilor și a veniturilor pentru a evita supraevaluarea rezultatului.

Principiul prudenței are la baza evaluarea elementelor bilanțului:evaluarea valorii contabili și evaluarea valorii de inventar permit aplicarea principiului prudenței.

Principiul prudenței se efectuează la sfârșitul fiecărui exercițiu pentru fiecare element din bilanț și se compara valoarea de inventar cu valoarea contabilă.Analiza diferenței rezultate în urma comparării celor două valori, se face în funcție de natura elementelor bilanțiere.

În cazul activelor:

“Când valoarea de inventar este mai mică decât valoarea contabilă (corectată cu amortizările și deprecierile cumulate) diferența reprezintă minus de valoare,căruia I se aplică următorul tratament contabil:

dacă minusul de valoare are caracter definitiv, adică este reversibil, se contabilizează ca depreciere;

dacă minusul de valoare nu are caracter definitiv, adică este reversibil, se contabilizează ca depreciere”.

Când valoarea de inventar este mai mare decât valoarea contabilă, diferența reprezintă plus de valoare care nu se contabilizează.

În cazul datoriilor:

“Când valoarea de inventar este mai mare decât valoarea contabilă, diferența reprezintă plus de valoare și i se aplică următorul tratament contabil:

dacă plusul de valoare este ireversibil, el reprezintă plus de datorie și se contabilizează ca atare;

dacă plusul de valoare este reversibil, se contabilizează ca provizion;

Când valoarea de inventar este mai mică decât valoarea contabilă, diferența reprezintă minus de valoare căruia i se aplică următorul tratament ontabil:

când minusul de valoare este ireversibil, el reprezintă reducerea de datorii și se contabilizează ca atare;

când minusul de valoare este reversibil,nu se contabilizează”.

Principiul dependenței exercițiului. Se ia în considerare toate veniturile și cheltuielile aferente exercițiului financiar în scopul raportării lor.

Aplicarea acestui principiu are următoarele efecte asupra întreprinderii:

Se practică o contabilitate de angajamente ce implică înregistrarea atât a veniturilor din momentul livrării bunurilor/prestării serviciilor și a cheltuielilor din momentul primirii bunurilor/serviciilor.

Se utilizează conturile de regularitate care sunt de două forme:

Cheltuieli și venituri înregistrate în avans: 471 Cheltuieli înregistrate în avans și 472 Venituri înregistrate în avans ;

Cheltuieli de plătit și venituri de încasat.

Principiul evaluării separate a elementelor de active și de pasiv. Pentru stabilirea valorii totale corespunzătoare unei poziții din bilanț se separă valorile corespunzătoare fiecărui element individual de active sau de pasiv.

Principiul intangibilității presupune faptul că bilanțul de deschidere al unui exercițiu financiar trebuie să corespundă cu bilanțul de închidere al exercițiului anterior.

Principiul necompensării. Elementele de activ și datorii, cât și elementele de venituri și cheltuieli trebuie să fie evaluate și înregistrate separate în contabilitate. Compensarea între elemente este interzisă, cu excepția compensărilor între activele și datoriile admise de Standardele Internaționale de contabilitate.

Principiul prevalenței economicului asupra juridicului. Informațiile prezentate în situațiile financiare reflectă realitatea economică a evenimentelor și tranzacțiilor, nu doar forma juridica.

Principiul pragului de semnificație (materialității). Elementele care au o valoare seminificativă trebuie prezentate separat în cadrul situațiilor financiare. Elementele cu valori nesemnificative care au aceeași natură sau funcții similare trebuie însumate,prezentarea lor separată nu este necesară.Un element este semnificativ dacă prin omiterea lui, decizia utilizatorilor situațiilor financiare este influențată.

Politicile contabile presupun stabilirea unor proceduri de către conducerea fiecărei instituții publice, pornind de la întocmirea documentelor justificative până la întocmirea situațiilor financiare. Procedurile trebuie întocmite de către specialiști în domeniul economic și tehnic, care cunosc activitatea desfășurată în instituție și strategia adoptată.

Pentru elaborarea politicilor contabile trebuie să fie respectate următoarele:

Principiile de bază ale contabilității de angajamente;

Principiile de bază ale contabilității;

Alte principii ale contabilității.

Politicile contabile trebuie elaborate încât să se asigure furnizarea,prin situațiile financiare, aunor informații care trebuie să fie:

“relevante pentru nevoile utilizatorilor în luarea deciziilor economice;

credibile în sensul că:

reprezintă fidel rezultatul patrimonial și poziția financiară a instituției publice;

sunt neutre;

sunt prudente;

sunt complete sub toate aspectele semnificative”.

Politicile contabile pot fi modificate doar dacă legea cere acest lucru sau rezultatele sunt mai relevante sau mai credibile cu privire la operațiunile instituției publice.

1.3.Evaluarea elementelor patrimoniale în instituțiile publice

Pentru evaluarea elementelor din bilanț sunt stabilite 4 momente:

la intrare;

la ieșire;

la inventar;

la bilanț.

Modul în care sunt evaluate și prezentate la nivelul situațiilor financiare elementele bilanțiere în cele 4 momente ale existenței lor, poartă denumirea de tratamente contabile.

Utilizatorii trebuie să cunoască bazele de evaluare utilizate în situațiile financiare. Aceste baza de evaluare pot fi:

”costul istoric fiind costul suportat de instituție la data dobândirii unui actic sau la data creării unei datorii;

costul curent sau de înlocuire ce reprezintă costul pe care instituția publică îl accept pentru a putea obține un bun similar celui care face obiectul evaluării;

valoarea realizabilă ce reprezintă valoarea pe care instituția publică o obține dacă vinde activul sau achită datoriile;

valoarea actuală reprezintă o valoare estimată în funcție de fluxurile de beneficii viitoare ce apar în desfășurarea normal a activității.

valoarea justă reprezintă valoarea la care se poate achiziționa un activ sau se poate deconta o datorie între două părți aflate în cunoștință de cauză, în cadrul unei tranzacții în care prețul este determinat obiectiv”.

Evaluarea la data intrării în patrimoniu se aplică la costul bunurilor intrate în patrimoniu și se înregistrează la valoarea de intrare numită și valoarea contabilă de intrare. Valoarea contabilă se stabilește în funcție de sursa de intrare:

La costul de achiziție pentru bunurile procurate cu titlu oneros;

La costul de producție, pentru bunurile produse în întreprindere;

La valoarea justă,pentru bunurile primate cu titlu gratuit.

Evaluarea la ieșirea din patrimoniu. Bunurile ieșite din instituție sau date în comun se scot din gestiune la valoarea lor de intrare. În cazul neidentificării valorii de intrare,evaluarea bunurilor se face prin metode convenționale: costul mediu ponderat, primul intrat-primul ieșit, ultimul intrat-primul ieșit,criteriul de alegere fiind relevanța și evaluarea credibilă.

În funcție de specificul activității, simplificarea mai poate fi realizată și prin metode care aproximează costul: metoda prețului cu amănuntul și metoda costul standard, în activitatea de producție.

Evaluarea la inventar, folosește ca bază de evaluare valoarea actuală numită și valoare de inventar. Valoarea de inventar se stabilește în funcție de prețul pieței și utilitatea bunului.

În funcție de natura elementelor bilanțiere, valoarea de inventar ia anumite forme de exprimare:

Valoare probabilă de încasat pentru creanțe;

Valoare justă pentru activele imobilizate și de trezorerie;

Valoare realizabilă netă pentru stocuri.

Privind creanțele și datoriile unei instituției publice, valoarea de inventar este dată de valoarea posibilă de încasat,de plată ce este stabilită în funcție de termenii înscriși în contract.

Evaluarea la bilanț. Baza de evaluare folosită este valoarea contabilă netă stabilită ca diferență între valoarea contabilă de intrare și deprecierile reversibile sau ireversibile.

În momentul încheierii exercițiului financiar, activele și pasivele se evaluează și se reflect în situațiile financiare anuale la valoarea de intrare pusă de accord cu rezultatele obținute în urma inventarierii. Punerea de acord între valoarea de intrare și razultatele inventarierii reflectă calculul și contabilizarea a două categorii de diferențe:

Prima categorie se referă la diferențele cantitative și valorice care se înregistrează ca intrări în gestiune și ca ieșiri, rezultate în urma diferențelor dintre soldurile scriptice din contabilitate și cele faptice constatate la invantar.

A doua categorie se referă la diferențele valorice în plus sau în minus între soldurile faptice realizate în urma inventarierii exprimate la valoarea de inventar și se contabilizează cu ajutorul principiului prudenței.

1.4. Fundamentarea bugetului de venituri și cheltuieli al unei instituții publice

Ordonatorii principali de credite primesc metodologia de elaborare a bugetelor de la Ministerul Finanțelor Publice. Această metodologie este aprobată prin Ordin al Ministrului Finanțelor Publice.Pentru elaborarea bugetelor de venituri și cheltuieli trebuie să se țină seama de informațiile macroeconomice furnizate de Ministerul Finanțelor Publice în Scrisoarea-cadru.

Proiectele bugetelor se elaboreazã de cãtre ordonatorii principali de credite, având în vedere:

„prognozele principalilor indicatori macroeconomici si sociali, pentru anul bugetar pentru care se elaboreazã proiectul de buget, precum si pentru urmãtorii 3 ani, elaborate de organele abilitate;

politicile fiscale si bugetare, nationale si locale;

prevederile acordurilor de împrumuturi interne sau externe încheiate, ale memorandumurilor de finantare sau ale altor acorduri internationale, semnate si/sau ratificate;

politicile si strategiile sectoriale si locale, precum si prioritãtile stabilite în formularea propunerilor de buget;

propunerile de cheltuieli detaliate ale ordonatorilor de credite din subordine;

programele întocmite de ordonatorii principali de credite în scopul finantãrii unor actiuni sau ansamblu de actiuni, cãrora le sunt asociate obiective precise si indicatori de rezultate si de eficientã; programele sunt însotite de estimarea anualã a performantelor fiecãrui program, care trebuie sã precizeze: actiunile, costurile asociate, obiectivele urmãrite, rezultatele obtinute si estimate pentru anii urmãtori, mãsurate prin indicatori precisi, a cãror alegere este justificatã;

programele de dezvoltare economico-socialã în perspectivã ale unitãtii administrativ-teritoriale, în concordantã cu politicile de dezvoltare la nivel national, regional, judetean, zonal sau local”.

Principiul de fundamentare folosit pentru întocmirea bugetului de venituri și cheltuieli este metoda automată. Prin metoda automată se analizează execuția bugetului pe anul precedent și se compară programul cu realizările.

Veniturile instituțiilor publice se estimează având în vedere următoarele:

Venituri obținute din bugetul de stat sau bugetele locale,bugetul asigurărilor sociale de stat,bugetele fondurilor speciale,după caz;

venituri bugetelor locale sunt estimate de către Consiliul local municipal sau județean.

veniturile proprii obținute de către instituțiile publice.

Fundamentarea cheltuielilor se realizează în strânsă legătură cu nivelul veniturilor.

Pentru fundamentarea veniturilor și cheltuielilor instituțiilor publice trebuie ținut cont de o serie de criterii:

existența bazei legale pentru realizarea angajamentelor legale și bugetare;

execuția preliminară pentru anul de bază, corectată cu eventualele influențe prevăzute pentru viitor;

analiza și studierea comparativă a veniturilor și a cheltuielilor realizate pe total, pe structură și în dinamică.

evoluția cursului de schimb leu-euro și a prețurilor.

Fundamentarea cheltuielilor are ca punct de pornire stabilirea valorilor la nivel de alineat și însumarea cheltuielilor ce obțin sumele privind articolele de cheltuieli. Prin însumarea acestor articole, se obțin sumele aferente titlurilor de cheltuieli pentru fiecare capitol și subcapitol.

Pentru fundamentarea cheltuielilor cu salariile se ține cont de organigrama instituției care cuprinde numărul total de posturi și statul de funcții;nivelurile salariale prevăzute în actele normative; fondul aferent salariilor de bază; fondul aferent sporurilor și indemnizațiilor.

Pentru a putea fi determinat nivelul previzionat al cheltuielilor materiale și cu serviciile,trebuie să se țină seama de nivelul cheltuielilor din anul precedent și de indicele de evoluție a prețurilor.

Fundamentarea cheltuielilor de investiții se face separat pentru investițiile în curs și investițiile noi.

Fundamentarea transferurilor din bugetul de stat către bugetele locale se realizează în funcție de necesarul autorităților publice locale,nivelul transferurilor din anul precedent și de modificările legislative.

Fundamentarea subvențiilor se determină din necesarul instituțiilor publice beneficiare.

În cazul în care bugetele instituțiilor publice nu a fost aprobat până la sfârșitul anului, finanțarea cheltuielilor se va realiza până la aprobarea bugetului în proporție de 1/12 din prevederile anului anterior sau în proporție de 1/12 din prevederile aferente proietului de buget.

În cazul în care bugetul veniturilor și cheltuielilor a fost aprobat până la sfârșitul anului,ordonatorii principali vor repartiza credite ordonatorilor secundari după ce au reținut 10% din prevederile bugetare aprobate acestora asigurând prudența unei execuții bugetare.

1.5 Finanțarea instituțiilor publice

1.5.1 Sursele de finanțare ale instituțiilor publice

Instituțiile publice pot fi finanțate pentru cheltuielile curente astfel:

„Integral din bugetul de stat, bugetele locale, bugetul asigurărilor sociale de stat sau bugetul fondurilor speciale după caz;

Din venituri proprii și subvenții aordate de la bugetul de stat, bugetele fondurilor speciale sau bugetul asigurărilor sociale de stat după caz;

Integral din venituri proprii”.

Pentru instituțiile publie finanțate integral de la bugetul de stat există obligativitatea de a vărsa integral veniturile realizate la bugetul din care au fost finanțate.În cazul în care instituțiile publice primesc diferite valori materiale sau bănești sub formă de donații sau sponsorizări, acestea reprezintă veniturile instituției.Aceste venituri aferente bugetului finanțator majorează creditele bugetare ale bugetelor aferente.Ordonatorii de credite au obligația de a furniza lunar situația referitoare la sumele virate de la buget și utilizate, către Ministerul Finanțelor Publice, până cel târziu pe data de 10 a lunii următoare celei pentru care se face raportarea, pentru a se modifica volumul și structura bugetelor.

Instituțiile publice finanțate din veniturile proprii, respectiv subvenții, pot primi valori materiale și bănești sub formă de donații și sponsorizări care vor majora bugetul de venituri și cheltuieli al instituției publice.Prin contul de execuție bugetară, trimestrial și anual,se vor prezenta sumele primite și modul lor de utilizare în anexă.În cazul în care instituția publică primește diverse bunuri, acestea sunt înregistrate în contabilitatea instituției ca atare.Pot exista și instituții publice care, pe lângă creditele bugetare nerambursabile, folosesc și veniturile proprii pe care le utilizează conform destinațiilor aprobate prin bugetul de venituri și cheltuieli al instituției publice.

Din această categorie fac parte instituțiile din următoarele domenii: artă, învățământ superio, sănătate, sport, cercetare fundamentală și aplicativă și altele.

Creditele bugetare nerambursabile pentru aceste instituții, se acordă pentru plata salariilor, pentru reparații curente și capitale, pentru finanțarea investițiilor. Aceste instituții beneficiază și de fonduri speciale acerdate pentru diverse activități sau programe.

Creditele bugetare pentru acțiunile multianuale, sunt reprezentate de limita superioară a cheltuielilor ordonanțate și plătite în cursul exercițiului bugetar. Celelalte credite bugetare, angajarea lor se va realiza în limita creditelor bugetare aprobate.

Creditele bugetare aprobate prin bugetul de stat, bugetele fondurilor speciale și bugetele asigurărilor sociale de stat, la cererea ordonatorilor principali de credite, pot fi folosite numai pentru deschiderea de credite, alimentarea cu fonduri a conturilor deschise pe seama acestora, repartizarea creditelor bugetare.

Deschiderea de credite se realizează:

În limita creditelor bugetare aprobate și conform destinațiilor bugetare aprobate și a destinațiilor bugetare aprobate pe subcapitole, capitole, titluri, alineat, articole, după caz;

În comparație cu gradul de încasare a veniturilor bugetare și de posibilitățile de finanțare a deficitului bugetar;

În comparație cu gradul de folosire a fondurilor puse la dispoziție anterior.

Ministerul Finanțelor Publice poate deschide creditele bugarate prin Direcțiile Generale ale Finanțelor Publice, în funcție de necesitățile execuției bugetare și la cererea ordonatorilor principali de credite.

Guvernul aprobă lunar până la sfârșitul lunii în curs pentru luna următoare, pentru menținerea echilibrului bugetar, limitele lunare de cheltuieli, în funcție de estimarea veniturilor bugetare. În acest caz, ordonatorii principali de credite vor deschide și vor repartiza atât creditele bugetare proprii și pe cele ale instituțiilor subordonate.

Operațiile de încasări și plăți pentru instituțiile publice, se realizează cu ajutorul unitățile teritoriale ale trezoreriei statului, în raza cărora aceste instituții își au deschise conturile și au sediul. Este interzis ca instituțiile publice să efectueze operațiuni cu băncile comerciale.

Atunci când în cursul unui exercițiu bugetar apar situații neprevăzute prin care este necesară suplimentare creditelor bugetare, legislația României permite suplimentarea creditelor bugetare printr-o hotărâre a guvernului ce trebuie aprobată de Parlament până la 30 noiembrie a anului bugetar în curs.

Instituțiile finanțate integral din propriile venituri, își întocmesc bugetele de venituri și cheltuieli pentru activitațile finanțate integral din acestea, bugete ce se întocmesc și se aprobă odată cu bugetul instituției publice de care aparțin.

La instituțiile finanțate integral din propriile venituri cunoaștem două situații:

în cazul în care veniturile obținute sunt mai mari decât cele prevăzute, excedent bugetar, ele rămân la dispoziția instituției și se reportează în anul următor;

în cazul în care veniturile nu au fost realizate, deficit bugetar, cheltuielile vor fi plătite în limita veniturilor obținute.

Dacă la înființarea unei instituții publice finanțată integral din propriile venituri, ordonatorii principali de credite în subordinea cărora se află, pot să acorde împrumuturi din bugetul propriu, fără a cere dobândă și pe baza unei convenții. Aceste împrumuturi se acordă în urma unor documentații fundamentale.

1.5.2 Creditele bugetare: noțiune, modalitate de utilizare

„Din punct de vedere conceptual, creditul bugetar reprezintă limita maximă până la care se poate efectua o plată de casă”.

„Creditul bugetar reprezintă suma aprobată prin buget, reprezentând limita maximă până la care se pot ordonanța și efectua plăți în cursul anului bugetar pentru angajamentele contractate în cursul exercițiului bugetar și/sau din exerciții anterioare pentru acțiuni multianuale, respectiv se pot angaja, ordonanța și efectua plăți din buget pentru celelalte acțiuni”.

Noțiunea de credit bugetar ar trebui să aibă aceeași semnificație și importanță pentru ordonatorii de credite finanțați din bugetul de stat cât și din bugetul local,dar acest lucru nu este așa.

La solicitarea ordonatorilor principali de credite, creditele bugetare aprobate prin bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale și bugetul fondurilor specialepot fi folosite numai după deschiderea de credite, repartizarea sau alimentarea cu fonduri a conturilor deschise. Ordonatorii principali de credite solicită Ministerului Finanțelor Publice deschiderea creditelor bugetare pentru propria activitate și pentru activitatea unităților subordonate pentru cheltuielile directe și de capital având la bază cererea de deschidere a creditelor bugetare. Ordonatorul principal trebuie să menționeze distinct pe spatele cererii, sursa creditelor pentru activitatea proprie și pentru unităților subordonate, evidențiind în mod deosebit cheltuielile curente și cheltuielile de capital. Pentru cheltuielile curente se va efectua o detaliere mai amănunțită pe feluri de cheltuială:cheltuieli de personal, cheltuieli materiale și subvenții în conformitate cu structura aprobată prin buget.

Creditele bugetare aprobate unui ordonator de credite, folosind legea bugetară anuală, nu pot fi folosite de alt ordonator de credite pentru a finanța cheltuielile sale. Cheltuielile aprobate la un capitol nu pot fi utilizate pentru a finanța cheltuielile altui capitol. Atunci când în cursul exercițiului bugetar apar acțiuni noi, sarcini suplimentare, iar creditele la anumite subdiviziuni nu sunt suficiente, iar la alte subdiviziuni ale clasificației bugetare există disponibilități, se pot efectua virări de credite bugetare dar începând cu trimestrul III al anului. Virarea de credite reprezintă o diminuare a creditelor bugetare la o anumită categorie de cheltuieli, unde s-a constatat că există disponibilități și majorarea altei subdiviziuni unde nu au fost suficiente creditele. Virarea de credite este admisă numai în anumite condiții și numai pentru anumite categorii de cheltuiali. Metoda pentru a corecta bugetul aprobat trebuie să fie o excepție nu o regulă deoarece solicitările de virări nu sunt aduse de motive obiective rezultând o programare defectuasă a creditelor bugetare. Virările de credite se pot efectua numai cu un acord scris din partea Ministerului Finanțelor Publice, înainte de angajarea cheltuielilor.

Cererea pentru deschiderea creditelor bugetare cuprinde mai multe informații referitoare la valoarea creditului, destinația creditului, defalcarea creditului pe structura clasificației bugetare. Această cerere se poate întocmi lunar sau trimestrial în două etape: prima etapă vizează primele două luni ale trimestrului, iar a doua etapă vizează ultima lună din trimestru.

Pentru întocmirea cererii de dechidere a creditelor bugetare trebuie respectate următoarele elemente:

sumele solicitate trebuie să se încadreze în nivelul creditelor bugetare aprobate și neconsumate pentru prima perioadă pentru care se solicită creditele bugetare;

formularele trebuie completate corect și să conîină elementele fundamentale ( ștampilă, semnăturile persoanelor autorizate);

codificarea codirilor corespunzătoe clasificației bugetare aprobate;

notele justificative pentru cheltuielile proprii, cheltuielile ordonatorilor secundari din subordine, cheltuielile instituțiilor publice direct subordonate și ai căror conducător sunt denumiți ordonatori terțiari de credite, trebuie verificate.

După ce Ministerul Finanțelor Publice a aprobat cererea de deschidere a creditelor bugetare, se transmite un exemplar la Trezoreria Centrală, apoi la Trezoreria județului unde ordonatorul principal deține conturile de disponibilități, un alt exemplar este transmis ordonatorului principal pentru înștiințarea deschiderii creditelor bugetare, iar al patrulea exemplar este transmis instituțiilor subordonate.

Deschiderea și repartizarea creditelor bugetare nu semnifică o atribuire efectivă a mijloacelor bănești. Este o operație preliminară care are drept scop încadrarea cheltuielilor bugetare în limita veniturilor realizate în acel buget și nu se permite efectuarea plăților dacă veniturile nu au fost obținute. Acest lucru se realizează pentru a evita neacoperirea plăților. Deschiderea creditelor este instrumentul de control pe care Ministerul Finanțelor Publice îl are la dispoziție pentru a realiza un control financiar preventiv.

Ordonatorii principali de credite își opresc din creditele bugetare deschise, sumele necesare pentru cheltuielile proprii și în trei zile trebuie să repartizeze creditele bugetare aprobate în acest sens unităților din subordine, pe baza dispoziției bugetare de repartizare. Pe baza acestui document, Trezoreria înregistrează în contabilitate, în conturile din afara bilanțului, repartizarea creditelor către ordonatorii principali și instituțiile din subordine.

Deschiderea și repartizarea creditelor declanșează un proces de utilizare a creditelor potrivit cu obiectivele bugetare aprobate. O cheltuială din bugetul alocat se poate efectua de către ordonatorul de credite după ce documentele au fost vizate de compartimentului financiar contabil sau de alte persoane împuternicite.

Figura nr.1.1. „Dispoziție bugetară”

Ordonatorii de credite bugetare, în urma deschiderii creditelor bugetare, pentru a-și achita drepturile salariale,serviciile prestate ș.a., pot să efectueze plăți din cont sau pot să ridice numerar din cont pentru a achita plățile. Aceste operațiuni de plăți realizate de instituțiile publice finanțate din fondurile bugetare sau extrabugetare prin conturile deschise la Trezoreriile aferente, se numesc plăți de casă.

1.5.3 Contabilitatea creditelor bugetare

Finanțarea instituțiilor publice ține cont de următoarele etape:

deschiderea creditelor bugetare după ce bugetul a fost aprobat;

repartizarea creditelor bugetare;

creditele deschise trebuie alimentate cu fonduri.

Deschiderea creditelor bugetare presupune ca ordonatorul principal să întocmească cererea de deschidere a creditelor bugetare în două exemplare. Cererea are atașat un borderou pentru fiecare județ și o notă justificativă ăn care se află creditele repartizate, cumulate și pe trimestre. Se mai regăsesc și plățile efectuate până la data întocmirii notei justificative și creditele ce trebuie primite. În cererea de deschidere a creditelor, sumele sunt repartizate pe titluri. Documentele sunt transmise către Trezoreria centrală, iar un exemplar va rămâne la ordonatorul principal de credite.

Cererea de deschidere a creditelor bugetare cuprinde:

Borderoul pe fiecare județ cu sumele repartizate pe fiecare titlu;

Nota de justificare;

Dispoziția bugetară de repartizare a creditelor;

Dispoziția bugetară de repartizare se completează în patru exemplare și trebuie să fie aprobată de M.E.F.

Creditele bugetare trebuie folosite pentru a se atinge obiectivele aprobate.

Instituțiile publice au obligația de a deosebii angajamentele ugetare și cele legale.Scopul acestei deosebiri este de a furniza informații despre creditele bugetare consumate prin angajare și prin consumație,exercițiului bugetar curent pentru fiecare subdiviziune a bugetului aprobat, pentru a se putea determina creditele bugetare disponibile ce pot fi folosite în viitor.

Organizarea și conducerea înregistrării acestor angajamente urmărește:

Creditele bugetare aprobate în exercițiul bugetar curent trebuie înregistrate, precum și modificările apărute pe parcursul exercițiului bugetar curent, cu ajutorul contului 8060 „Credite bugetare aprobate”

Organizarea acestei evidențe se face cu ajutorul contului 8066 „Angajamente bugetare”.

Angajarea comparării datelor din conturile 8060 „Credite bugetare aprobate” și 8066 „Angajamente bugetare”;

Evidența angajamente se realizează cu ajutorul contului 8067 Angajamente legale;

Trebuie înregistrate în creditul contului 8067 „Angajamente legale”, totalul plăților efectuate în cursul anului în contul acestor angajamente;

Angajamentele legale exprimate în alte monede decât moneda națională trebuie reevaluate la finele anului la cursul de schimb valutar din ultima zi lucrătoare. Diferențele rezultate majorează sau diminuează angajamentele bugetare și legale din conturile 8066 „Angajamente bugetare” și 8067 „ Angajamente legale”.

Înregistrarea cheltuielilor în contabilitate, trebuie să permită instituției să dețină informații despre:

Angajamentele legale;

Datele pentru întocmirea „Situației privind execuția cheltuielilor bugetare angajate la finele trimestrului”;

Creditele bugetare disponibile;

Plățile realizate la un moment dat, în baza angajamentelor legale;

Soldul referitor la angajamentele legale ce trebuie achitate până la sfărșitul anului.

Contabilitatea creditelor bugetare la instituțiile publice se realizează cu ajutorul conturilor grupei 80 Credite bugetare, care sunt daliate pe următoarele conturi sintetice:

8060 „Credite bugetare aprobate”;

8061 „Credite deschise de repartizat”;

8062 „Credite deschise pentru cheltuielile proprii”;

8066 „Angajamente bugetare”;

8067 „Angajamente legale”.

Contul 8060 „ Credite bugetare aprobate” se utilizează pentru a ține evidența creditelor bugetare aprobate în exercițiul financiar curent și a modificărilor apărute pe parcursul exercițiului, funcția contabilă fiind de activ.

Este folosit de toți ordonatorii de credite, indiferent de gradul de subordonare și de sursa de finanțare a cheltuielilor. Aceste credite sunt detaliate în conturi analitice pe titluri, articole și alineate din cadrul fiecărui capitol sau subcapitol al clasificației bugetare.

În debit, se regăsesc creditele bugetare aprobate pe trimestre având la baza repartizarea de credite și suplimentările efectuate pentru majorarea creditelor bugetare aprobate. Se creditează cu diminuările sau anulările de credite efectuate în timpul exercițiului respectiv. Soldul contului arată creditele bugetare actualizate până la sfârșitul lunii, în limita în care se pot efectua plăți de către instituțiile publice.

Contul 8061 „Credite deschise de repartizat” se folosește pentru evidența creditelor bugetare deschise pentru a fi distribuite ordonatorilor secundari sau terțiari. Contabiliatatea analitică se ține pe capitole și subcapitolele clasificației bugetare. Funcția contabilă a acestul cont este de activ. Atât ordonatorii principali de credite, cât și cei secundari folosesc acest cont.

Pentru ordonatorii principali, contul se debitează cu creditele deschise pentru a fi distribuite ordonatorilor subordonați și cu creditele retrase în timpul unui exercițiu bugetar de la ordontorii de credite subordonați. Se creditează cu creditele distribuite și cu creditele retrase de Ministerul Finanțelor Publice. Soldul final este debitor și arată creditele ce nu au fost repartizate la sfârșitul perioadei ordonatorilor subordonați.

Pentru ordonatorii de credite secundari, contul se debitează cu creditele bugetare distribuite de ordonatorul principal pentru ar putea fi distribuite ordonatorilor terțiari în cursul unui exercițiu financiar. În creditul contului sunt reflectate creditele bugetare distribuite ordonatorilor terțiari și creditele bugetare retrase de către ordonatorul principal. Soldul contului este debitor și arată creditele nerepartizate ordonatorilor inferiori până la sfârșitul lunii.

Contul 8062 „Credite deschise pentru cheltuieli proprii” se utilizează de către toți ordonatorii de credite. Are funcția contabilă de activ.

La ordonatorii principali de credite se debitează cu creditele bugetare deschise de Ministerul Finanțelor Publice pentru cheltuielile propriiavând la bază cererile de deschidere a creditelor bugetare. Se creditează cu creditele retrase de Ministerul Finanțelor Publice.

La ordonatorii secundari și terțiari, în debit sunt reflectate creditele primite prin repartizare de la ordonatorul principal având la bază dispoziția bugetară. În creditul se mai înregistrează și suplimentările sau majorările de credite pentru nevoile proprii. Se creditează cu creditele retrase sau restituite pe baza dispoziției bugetare.

Soldul contului este debitor și exprimă creditele actualizate pntru cheltuielile proprii la sfârșitul perioadei și limita în care se pot efectua plăți de casă de către instituțiile publice.

Contul 8066 „Angajamente bugetare” se folosește pentru evidența angajamentelor bugetare. Este utilizat de toate instituțiile publice indiferent de gradul de subordonare și de sursa de finanțare.

„Angajament bugetar – actul administrativ prin care se rezervă creditul bugetar în vederea stingerii obligației de plată ce rezultă 3 din executarea angajamentului legal”.

Se debitează cu angajamentele bugetare și suplimentările efetuate pe parcursul exercițiului bugetar pentru a majora angajamentele bugetare ințiale. Se creditează cu reducerile de angajamente bugetare efectuate în cursul exercițiului financiar pentru a reduce angajamentele bugetare inițiale. Soldul final este debitor și arată totalitatea angajamentelor bugetare la un moment dat.

Contul 8067 „Angajamente legale”, se utilizează pentru evidența angajamentelor legale, aprobate de ordonatorul principal de credite în limita creditelor bugetare aprobate.

„Angajamentul legal – fază în procesul execuției bugerare reprezentând orice act juridic din care rezultă sau ar rezulta o obligație pe seama fondurilor publice.”

În debit se reflectă angajamentele legale și suplimentările realizate pe parcursul exercițiului bugetar pentru a majora angajamentele legale inițiale. În creditul contului se află miscșorările angajamentelor legale pentru a reduce angajamentelor legale inițiale, iar la sfârșitul anului totalitatea plăților realizate în contul angajamentelor legale. Soldul contului exprimă totalul angajamentelor legale, iar la sfârșitul anului exprimă totalitatea angajamentelor legale rămase neachitate.

CAPITOLUL II. CONTABILITATEA ACTIVELOR FIXE ÎN INSTITUȚIILE PUBLICE

2.1. Contabilitatea activelor fixe necorporale deținute de instituțiile publice

2.1.1.Definiție, conținut, evaluare

Activele fixe necorporale sunt bunurile fără substanță fizică ce sunt deținute pe o perioadă mai mare de un an în scop productive sau pentru a furniza bunuri și servicii, pentru a putea fi închiriat altor instituții sau sau pentru a putea fi deținute din motive administrative.

Activele fixe necorporale deținute de instituțiile publice cuprind:

Active fixe necorporale amortizabile. Durata lor viață este de 5 ani, excepție făcând brevederile, certificatele de înregistrare, mărcile, alte titluri de protecție a drepturilor de proprietate intelectuală, licențe și alte valori assimilate a căror durată de viață este reprezentată de durata de utilizare sau concesionare a activelor fixe necorporale.

Cheltuielile de dezvoltare  – „sunt active generate de aplicarea rezultatelor cercetarii sau a altor cunostinte, in scopul realizarii de produse sau servicii noi sau imbunatatite substantial, inaintea stabilirii productiei de serie sau utilizarii (contul 203)”. În această categorie sunt cuprinse: proiectare matricelor și uneltelor care implică tehnologia nouă; proiectarea, construcția și testarea producției/ folosirea intermediare/ ă a ptototipurilor și modelelor; proiectarea, construcția și operarea unei uzine pilot nefiind fezabilă din punct de vedere economic pentru producția mare; proiectarea, construcția, testarea alternativei aleasă pentru produsele, sistemele, aparatele și serviciile noi sau îmbunătățite. Cheltuielile de cercetare nu trebuie să fie confundate cu cheltuielile de dezvoltare. Cheltuielile de cercetare sunt ansamblul cheltuielilor pe care instituția publică le folosește pentru a îmbunătății activitatea fără ca aceste cheltuieli să se concentreze într-un program sau proiect aplicabil și se recunosc în contabilitate precum cheltuieli directe ale instituției publice.

Concesiuni, brevete, licențe, mărci comerciale, drepturi și active similar cuprind contractele încheiate de instituția public și care-i permit dreptul de a utilize un drept de autor, bun, marcă înregistrată ș.a..

Alte active fixe necorporale include proframe informatice realizate de entitate sau achiziționate de la terți, pentru necesității utilizării proprii, evaluate la costul de producție și costul de achiziție, dar și alte active necorporale.

Active fixe necorporale în curs cuprind activele fixe necorporale care sunt în curs de realizare în cadrul instituției fie în regie poprie sau antrepriză, iar la finele exercițiului bugetar nu sunt terminate.

Activele fixe necorporabile neamortizabile cuprind activele deținute de instituția public ce nu au fost supuse amortizării. Din această ctegorie fac parte următoarele active: pregramele de radio sau televiziune, reprezentații teatrale, evenimente sportive, benzi magnetice sau alte suporturi, lucrări musicale, lucrări literale și artistice realizate pe pelicule.

Evaluarea activelor fixe necorporale se realizează astfel:

la costul de achiziție atunci când activele au fost achiziționate cu titlu oneros. Data înregistrărilor activelor fixe necorporale, în cazul de față, este reprezentată de data înscrisă în actele de achiziție. Costul de achiziție cuprinde prețul de cumpărare, taxele nerecuperabile, cheltuielile cu transportul de aprovizionare și cheltuieli necesare pentru punerea în funcțiune sau înregistrarea activului în patrimoniu.

la costul de producție pentru activele fixe necorporabile produse în regie proprie. Date intrării în patrimoniu a acestora este reprezentată data înscrisă în actele întocmite pentru activele fixe obținute în regie proprie.

la valoarea justă pentru activele fixe dobândite cu titlu gratuit. Pentru activele fixe necorporabile obținute cu titlu gratuity, data înregristrării este reprezentată de data înscrisă în actele transmise de donator. Pentru activele fixe necorporale obținute prin trasfer de la alte instituții publice, data înregistrării în patrimoniu este reprezentată de data scrisă pe documentul de proveniență. Valoare justă reprezintă un raport întocmit de către specialiști cu aprobarea ordonatorului de credite, sau în urma unor eveluări realizate de către evaluatorii autorizați.

activele fixe necorporabile obținute cu titlu gratuit, dar care au fost achitate de Oficiul de Plăți și Contracte Phare sau alte autorități sau agenții de implementare se evidențiază de către beneficiarii finali ai bunurilor, la valoarea comunicată.

2.1.2. Amortizarea activelor fixe necorporale

Contabilitatea activelor fixe necorporale este reprezentată de stabilirea duratelor de utilizare a acestora.

În cazul bunurilor noi, Ordonanța de urgență nr. 103/2007pentru modificarea și completarea Ordonanței Guvernului nr. 83/2003 privind reevaluarea și amortizarea activelor fixe aflate în patrimonial instituțiilor publice precizează următoarele:

“Cheltuielile de dezvoltare se amortizează într-o perioadă de cel mult 5 ani, cu aprobarea ordonatorului de credite”.

“Brevetele, certificatele de înregistrare, mărcile, alte titluri de protecție a drepturilor de proprietate intelectuală, licențele și alte valori similare achiziționate sau dobândite pe alte căi se amortizează pe durata prevăzută pentru utilizarea lor de către instituțiile publice care le dețin”.

“Programele informatice create de instituțiile publice, achiziționate sau dobândite pe alte căi se amortizează în funcție de durata probabilă de utilizare, care nu poate depăși o perioadă de 5 ani, cu aprobarea ordonatorului de credite”.

„Înregistrările de reprezentații teatrale, programe de radio sau televiziune, lucrări muzicale, evenimente sportive, lucrări literare, artistice ori recreative efectuate pe pelicule, benzi magnetice sau alte suporturi nu se amortizează”.

În cazul bunurilor integral amortizate, cu durată normal utilizare expirată, se va stabili o durată normal de utilizare de către o comisie tehnică, aprobată de un ordonator de credite, dar fără a depăși 20% din durata normal de utilizare inițială. Reducerea sau majorarea cu 20% a duratei normale de utilizate, trebuie acceptată de ordonatorul de credite.

Cheltuielile ulterioare realizate cu un act fix necorporal după cumpărarea, finalizarea sau primirea cu titlu gratuit a acestuia, au ca scop:

se a restabili starea tehnică inițială cu ajutorul înlocuirii componentelor uzate cu alte component având aceeași parametrii tehnici. Cheltuielile acestea nu vor majora costul activului fix necorporal.

se vor îmbunătăți performanțele parametrilor funcționali stabiliți. Cheltuielile acestea majorează valoarea activului fix necorporal.

Instituțiile publice din România pot înregistra ajustări pentru a deprecia actul fix necorporal până la finele exercițiului bugetar, în urma cheltuielilor. Deprecierea poate apărea în următoarele situații:

încetarea cererii sau scăderea nevoii de serviciile furnizate de active;

există o anumită decizie de încetare a construcției unui active înainte de a se termina lucrarea sau de a fi pus în funcțiune;

bunul respectiv este inutilizabil sau trebuie cedat;

performanța este inferioară celei precizate în ceea ce privește furnizarea serviciilor;

modificarea tehnologiei și/sau legislației din domeniul respective.

Instituțiile publice din România amortizează activele fixe necorporale folosind metoda amortizării liniare. Amortizarea unui active fix necorporal se înregistrează în fiecare lună, începând cu luna următoare a folosirii sau punerii în funcțiune. Relațiile de calcul privind metoda liniară sunt:

amortizarea anuală ce poate fi determinată fie ca raport între valoarea de înregistrare activului fix necorporal amortizabil (o vom prescurta VI) și durata utilă de viață exprimată prin anii de funcționare ( o vom prescurta DU), fie ca inmulțuri între norma anuală de amortizare și valoarea de înregistrare a activului fix necorporal amortizabil.

SAU

Na reprezintă norma anuală de amortizare și este egală cu:

amortizare lunară ce poate fi determinată fie ca raport între amortizarea anuală și cele 12 luni calendaristice, fie ca raport între valoarea de înregistrare a activului și durată utilă de viață ce arată lunile de funcționare a activului( o vom prescurta DUl)

SAU

Atunci când nu se recuperează integral, pe baza amortizării, valoarea contabilă a activului fix necorporal scos din folosință, valoarea ce rămâne neamortizabilă se include în cheltuielile instituției publice, în momentul scoaterii din folosință.

Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 3471/2008 nu prevede reevaluarea activelor fixe necorporale.

Evaluarea elementelor bilanțului contabil o dată cu inventarierea, se realizează la valoarea actuală, numită și valoarea de inventor, a fiecărui element, stabilită în funcție de utilitatea,starea elementului și prețul pieței, în conformitate cu listele de inventar completate de către specialiști și aprobate de ordonatorul principal de credite.

Evaluarea la ieșirea din instituția publică se face doar cu respectarea cadrului legal, chiar dacă au durata de viață consumată.

Scoaterea din folosință a unui active fix necorporal și în curs de execuție se face doar cu aprobarea ordonatorului de credite.

În cazul instituțiilor publice din România unde conducătorii îndeplinesc atribuțiile ordonatorilor terțiari de credite, scoatere din folosință a unui active fix necorporal și în curs de execuție se face cu aprobarea ordonatorului ierarhic superior.

Orice bun care se află în stare de funcționare poate fi transmis fără plată, indifferent de durata sa de folosință, dacă acesta nu este necesar instituției care îl are în administrație, dar care poate fi folosit de altă instituție public sau conform reglementărilor aflate în vigoare, instituția publică nu are dreptul să mai utilizeze acel bun. În cazul în care instituția care disponibilizează bunuri, are obligația de a informa în scris celelalte instituții publice ce au nevoie de bunurile respective.

Emiterea bunului respectiv, fără a fi fost efectuată plata, se face în urma unui proces-verbal de predare-preluare, cu acordul ordonatorului principal de credite al instituției publice ce a solicitat emiterea bunului și cu acordul ordonatorului de credite ce are în administrație acel bun.

2.1.3.Contabilitatea activelor fixe necorporale

În instituțiile publice din România, contabilitatea activelor fixe necorporale se face cu ajutorul conturilor din clasa 2 numită “Conturi de active fixe”, grupa 20 „Active fixe necorporale”. Pentru activele fixe necorporale aflate în curs de execuție se folosește grupa 23 “Active fixe în curs”. Aceste conturi au funcția contabilă de activ ce se debitează cu valoarea activelor fixe necorporale ce intră în patrimonial unei instituții publice. Pe creditul acestor conturi se regăsește valoarea activelor fixe necorporale ce au scoase din evidența contabilă.

Conturile folosite pentru înregistrările activelor fixe necorporale sunt:

contul 203 „Cheltuieli de dezvoltare” ce poate fi dezvoltat pe conturi analitice în funcție de categoriile de oviective sau lucrări;

contul 205 „Concesiuni, brevede, licențe, mărci comerciale, alte drepturi și valori asimilate”, ce se dezvoltă pe conturi analitice în funcție de modul de dobândire;

contul 206 „Înregistrări ale evenimentelor cultural sportive”, ce se dezvoltă pe conturi analitice în funcție de felurile de evenimente;

contul 208 „Alte active fixe necorporale” ce se evidențiază pe următoarele conturi analitice:

„Programe informatice”;

„Alte active fixe necorporale”;

contul 233 „Active fixe necorporala în curs”.

Atât activele fixe necorporale neamortizabile cât și cele amortizabile intră în patrimoniu prin achiziție,donații, plus de inventar, transfer de la alte instituții publice, obținute în regie proprie sau realizate în antrepriză.

Pentru a fi scoase din patrimoniul instituției, activele fixe necorporale pot fi scoase din funcțiune, vândute, transferate către alte instituții publice sau pot fi găsite lipsuri la inventar.

2.2. Contabilitatea activelor fixe corporale deținute de instituțiile publice

Activele fixe corporale reprezintă obiectul sau complexul de obiecte ce sunt deținute pe o perioadă mai mare de un an și au o valoare mai mare decât limita stabilită de reglementările aflate în vigoare.

Conform reglementărilor contabile aflate în vigoare, “sunt considerate active fixe corporale obiectul sau complexul de obiecte ce se utilizeaza ca atare si care indeplinesc cumulativ urmatoarele conditii: au valoare de intrare mai mare decat limita stabilita prin hotarare a Guvernului si o durata normala de utilizare mai mare de un an.”

Activele fixe corporale cuprind următoarele elemente:

terenuri;

amenajări de terenuri;

construcții;

instalații tehnice;

mijloace de transport;

animale și plantații;

mobilier și aparatură de birotică;

sisteme de protecție pentru valorile umane și materiale;

alte active fixe corporale.

În categoria terenurilor intră terenurile agricole și silvice, cele cu sau fără construcție, cele cu zăcăminte ș.a. care formează domeniul public sau privat al statului sau al unităților administrativ- teritoriale ce sunt administrate de instituții publice.

În contabilitate, terenurile sunt avidențiate pe două categorii:

terenuri;

amenajări de terenuri.

Pentru evidențierea terenurilor se folosește contul 211 „Terenuri și amenajări de terenuri”. Cu ajutorul acestui cont se pot evidenția terenurile agricole și cele silvice, terenurile cu sau fără construcții, terenurile cu zăcăminte și amenajările de terenuri.

În această categorie pot fi ănregistrate doar categoriile de terenuri ce fac parte din domeniul public sau privat al statului și unităților teritorial-administrative ce sunt administrate de instituții publice sau sunt date în concesiune, date în închiriere sau pot fi folosite gratuit.

Terenurile sunt evidențiate în contabilitatea instituției publice, la intrarea în patrimoniu la o valoare ce variază în funcție de calitatea, suprafața, amplasarea, costul de achiziție sau în funcție de alte criterii legale.

Funcția contabilă a contului 211 „Terenuri și amenajări de terenuri” este de activ. În debitul contului se înregistrează: costul de achiziție al terenurilor și amenajărilor de terenuri, valoarea justă a terenurilor primite cu titlu gratuit și costul de producție al amenajărilor de terenuri. Contul 211 „Terenuri și amenajări de terenuri” se creditează cu valoarea terenurilor și amenajărilor de terenuri ieșite din patrimoniul instituției prin cedare.

Instituțiile publice din România utilizează conturile analitice disticte pentru următoarele terenuri:

cele care formează domeniul public al statului care se află în administrare, închiriere, folosință gratuită sau sunt date în concesiune;

cele care formează domiul privat al statului care se află în administrare, închiriere, folosință gratuită sau sunt date în concesiune.

Instituțiile publice din România pot da spre închiriere activele fixe corporale altor instituții publice sau unor persoane fizice sau juridice, obținând venituri din redevențe. Închirierea unui activ fix corporal poate fi realizată de către titularul dreptului de proprietate sau administratorul acelui activ.

Închirierea sau concesionarea unui activ fic corporal se face prin licitație publică, iar sumele obținute revin bugetului de stat sau bugetului local, după caz.

Persoanele juridice fără scop lucrativ care desfășoară activități de binefacere sau de utilitate publică pot obține obiecte/ bunuri aflate în domeniul public sau privat al statului, prin darea în folosință realizată de ordonatorul de credite.

Proprietatea publică a statului, județului, orașului, comunei sau activitățile/ serviciile publice de interes național sau local constituie obiectul concesiunilor publice.

Concesiunea se realizează pe baza unui contract încheiat între cele două părți. Una dintre cele două parte este reprezentată de către concedentul ce transmite dreptul de folosință a bunului respectiv, iar cealaltă parte este reprezentată de către concesionar, adică cel ce primește dreptul de folosință al bunului. Concesionarea se realizează pe o perioadă nu mai marea de 49 de ani. Concesionarul efectuează, pe riscul și răspunderea sa, exploatarea unui bun, a unei activități sau a unui serviciu ce se află în domeniul public sau privat al statului, în schimbul unei redevențe.

Din categoria concesiunilor fac parte următoarele bunuri sau servicii:

transporturi publice;

autostrăzi, poduri, tuneluri rutiere cu taxă de trecere;

infrastructuri rutiere, feroviare, portuare, aeroportuare civile;

construcții de noi hidrocentrale și exploatarea lor;

servicii poștale;

spectrul de frecvențe și rețele de transport și distribuții privind telecomunicațiile;

activități economice privind cursurile apelor naturale și artificiale, lucrări de gospodărie a apelor cuvenite stațiilor și instalațiilor de măsurători hidrologice, meteorologice și de calitate a apelor și amenajărilor piscicole;

terenuri aflate în domeniul public, plajele, cheiurile, zonele libere;

rețele privind transportul și distribuția energiei electrice și termice;

rețele privind transportul prin conducte și distribuția petrolului și a gazelor combustibile;

rețele privind transportul și distribuția apei potabile;

exploatare de zăcăminte minerale și de substanțe solide și fluide;

exploatare de resurse termale;

resurse naturale aparținând zonei economice maritime și platoului continental;

baze sportive, locuri de recrutare, instituții profesionale de spectacole;

unități medico-sanitare, secții , laboratoare aparținâns acestor unități, servii medicale auxiliare;

activități economice privind punerea în valoare a monumentelor istorice;

colectare, depozitare, valorificare a deșeurilor;

oricare alt bun,activitate sau serviciu ce nu este interzis de legile speciale.

Mijloacele fixe sunt evidențiate în contabilitatea sintetică pe categorii, iar în contabilitatea analitică, sunt evedențiate pe fiecare element sau obiect de evidență. Obiectul de evidență este definit ca un obiect sau un complex de obiecte cu toate dispozitivele și accesoriile lui, ce trebuie să îndeplinească o funcție distictă, în mod independent. Referitor la obiectele ce sunt utilizate în seturi, loturi sau care întrunește un singur corp, se va ține cont de valoarea întregului set sau lot pentru a putea fi încadrate ca mijloace fixe.

Din categoria mijloacelor fixe fac parte:

construcțiile;

instalațiile tehnice,mijloacele de transport, animalele și plantațiile;

mobilierul, aparatura birotică, sistemele de procție a valorilor umane și materiale și alte active fixe corporale;

active fixe corporale în curs de execuție.

Activele fixe corporale din primele trei categorii sunt înregistrate în contabilitate pe grupe, subgrupe, clase, subclase potrivit Catalogului privind clasificația și duratele normale de funcționare a mijloacelor fixe actualizat în anul 2008.

Activele fixe corporale în curs de excuție sunt acele active care nu au trecut prin toate etapele procesului de producție, ele fiind acceptate ca active fixe corporale în momentul în care investiția s-a încheiat și acestea au fost puse în funcțiune și în momentul în care s-a realizat recepția.

În categoria activelor fixe corporale aflate în posesia entităților publice cu acționar unic sau majoritar fiind statul, intră următoarele bunuri:

Zăcăminte reprezentate de rezervele minerale, descoperite atât la suprafață cât și în subteran.Ele sunt exploatate economic cu ajutorul tehnologiei nou-apărute, ținând cont de nivelul prețurilor pe piață economică.Din această categorie fac parte rezervele de cărbuni, petrol, gaze naturale, minereuri metalifere, nemetalifere.

Resurse biologice necultivate reprezintă animalele și vegetalele de producție unică sau producție permanentă, asupra lor exercitându-se dreptul de proprietate. Creșterea sau regenerarea nu se află sub control direct și responsabilitate a instituțiilor , nefiind gestionată de acestea. Sunt incluse ecele resursecare sunt exploatebile cu scop economic sau pot suferii modificări într-un viitor apropiat.

Rezerve de apă sunt reprezentate de întinderile de apă și rezervele subterane cărora li se atribuie o valoare de piață, în măsura exercitării dreprului de proprietate.

La activele fixe mai sunt asimilate următoarele:

valorile de muzeu, obiectele de artă și cele de expoziție;

cărțile aflate în biblioteci, discurile și benzile de magnetofon, casetele și imprimatele definit;

invetițiile realizate pentru mijloacele fixe aflate în chirie;

investițiile realizate pentru amenajarea lacurilor, iazurilor, bălților terenurilor;

alte lucrări asemenea ce nu reprezintă mijloace fixe.

Activele fixe corporale sunt înregistrate la intrarea în patrimoniu, la valoare de intrare numită și valoare contabilă.

După modul de intrare în patrimoniul instituției publice, valoarea contabilă poate fi reprezentată de:

costul de producție este semnificativ pentru activele fixe corporale obținute în regie proprie;

costul de achiziție este reprezentativ pentru mijloacele fixe noi, cumpărate de la terți;

valoarea justă este folosită pentru bunurile intrate în instituția publică prin donații, sponsorizări, titluri gratuite; pentru bunurile intrate prin plusuri de inventar; pentru mijloacele fixe dobândite prin dezmenbrarea altor mijloace fixe și pentru bunurile constatate minus de inventar.

Ordonatorul de credite trebuie să aprobe valoarea justă determinată în urma unor evaluări efectuate de specialiști.

valoarea estimată se folosește pentru bunurile obținute în urma unor săpături arheologice.

Odată ce a fost stabilită valoarea de intrare în parimoniu, imobilizarea corporală rămâne înregistrată până la scoaterea din evidență făcând excenpție următoarele situații:

în cazul reevaluării unor mijloace fixe în urma inflației crescute atunci când există un act normativ privind reevaluarea activelor fixe corporale la instituțiile publice;

realizarea unor completări, imbunătățiri sau modernizări care sporesc eficiența activelor fixe corporale.

Contabilitatea mijloacelor fixe se ține cu ajutorul conturilor: 213 „Instalații tehnice, mijloce de transport, animale și plantații”, 214 „Mobilier, aparatură birotică, echipamente de protecție a valorilor umane și a altor active corporale” și 215 „Alte active ale statului”.

Contul 213 „Instalații tehnice, mijloace de transport, animale și plantații” se desfășoară pe conturile sintetice de gradul 11 astfel:

2131 „Echipamente tehnologice ( mașini, utilaje și intalații de lucru)”;

2132 „Aparate și instalații de măsură, control și reglare”;

2133 „Mijloace de transport”;

2134 „Animale și plantații”.

Contabilitatea analitică a contul 214 „Mobilier, aparatură birotică, echipamentede protecție a valorilor umane și a altor active corporale” se ține pe categorii și locuri de folosință, pe feluri de proprietate (publică sau privată) și pe surse de finanțare. Contabilitatea analitică se ține pe trei categorii:

unelte, accesorii de producție, inventar gospodăresc și aparatură birotică;

fond bibliotecar;

valori de muzeu, obiecte de artă și de expoziție.

Contul 215 „Alte active ale statului” cuprinde rezerve minerale, rezerve biologice necultivate și rezerve de apă.

Aceste conturi au funcția contabilă de activ. Se debitează cu achiziția, donarea, transferul, investițiile, preluările în contul creanțelor, dezmembrarea, confecționarea în atelierele proprii a mijloacelor fixe. Se creditează cu scoaterea din funcționare, transferul sau alte căi aprobate de lege a activelor fixe corporale.

În ceea ce privește amortizarea, activele fixe corporale pot fi amortizabile sau neamortizabile.

Bunurile ce aparțin domeniului public al statului cuprind atât bunurile de uz public și de interes, cât și bunurile asupra cărora statul își exercită folosința, dispoziția și posesia. Aceste bunuri pot ajunge în posesia statului prin următoarele căi:

prin achiziție publică;

prin donație;

pe cale naturală;

prin expropriere din cauza utilității;

prin alte căi prevăzute de lege.

Bunurile ce aparțin domeniului privat al statului sau al unităților teritorial-administrative sunt reprezentate de bunurile ce se regăsesc în posesia acestora și nu aparțin domeniului public al statului.

În ceea ce privește înregistrarea în contabilitatea analitică a activelor fixe corporale ce aparțin unuia dintre cele două domenii ale statului, evidența se va realiza ținând cont de forma de proprietate a bunului respectiv și de proprietarul său.

Intrările și ieșirile de active fixe corporale sunt reflectate cu ajutorul conturilor aferente celor de capitaluri, astfel:

contul 101- „Fondul bunurilor ce alcătuiesc domeniul public al statului”;

contul 102- „Fondul bunurilor ce alcătuiesc domeniul privat al statului”;

contul 103- „Fondul bunurilor ce alcătuiesc domeniul public al unităților administrativ- teritoriale”;

contul 104- „Fondul bunurilor ce alcătuiec domeniul privat al unităților administrativ-teritoriale”.

Fluxul monetar în contapartidă nu este implicat în folosirea acestor forme de intrare. Evideța contabilă a activelor fixe corporale presupune reflectarea intrărilor activelor la valoarea lor justă, simultan cu creșterea capitalului instituției publice.

Intrările activelor fixe corporale în instituțiile publice se mai pot face și prin dotarea realizată de către ordonatorul ierarhic superior, prin transfer de la alte instituții sau prin donații realizate de terșe persoane fizice sau juridice.

În ceea ce privește evidența dotării, în instituțiile publice, cu active fixe corporale achiziționate și centralizate de către ordonatorul de credite principal, apoi transmise ordonatorului subordonat ierarhic, se realizează pe baza ordinelor de transfer și a procesului verbal de predare-primire a bunului tranferat.

Ordonatorul principal de credite va înregistra achiziția activului fix corporal, apoi ieșirea acestuia din instituție prin transfer către ordonatorul subordonat.

Ordonatorul subordonat va înregistra intrarea activului fix corporal primit prin transfer, în creditul contului 779 „Venituri din bunuri primite cu titlu gratuit”. Concomitent, ordonatorul subordonat va înregistra și celelalte active trimite cu titlu gratuit.

Atunci când se achiziționează active fixe corporale de la furnizori, se înregistrează datorie către furnizori cu ajutorul contului 404 Furnizori de imobilizări. În opoziție cu intrările activelor fixe corporale primite cu titlu gratuit, intrările acestor tipuri de active fixe corporale sunt reflectate în contabilitatea instituțiilor publice la costul de achiziție.

Investiția publică reprezintă o modalitate de intrare a activelor fixe corporale, în patrimoniul intituțiilor publice. Proiectele de buget, respectiv programele de investiții publice, cuprind cheltuielile privind investițiile publice și alte cheltuieli prinvind investițiile finanțate din fondurile publice.Ordonatorii principali au obligația de a prezenta annual programul privind investițiile publice, în funcție de clasificația funcțională, reflectând informațiile financiare și cele nefinanciare.

Din categoria informațiilor financiare fac parte valoarea totală a proiectului, creditele referitoare la angajament, creditele bugetare, graficul de finanțare pe surse de venit și ani, corelat cu graficul de execuție, analiza cost-beneficiu ce va fi expusă și pentru celelalte investiții în derulare, costurile de funcționare și cele de întreținere după ce bunul respectiv a fost pus în funcțiune.

Din categoria informațiilor nefinanciare fac parte:

strategia din domeniul investițiilor ce va cuprinde obligatoriu prioritățile investiționale și legăturile dintre diferitele proiecte, criteriile de analiză ce determină introducerea obiectivelor noi în defavoarea celor flate în derulare, în programul de investiții;

descrierea proiectului;

stadiul fizic al obiectivelor;

Ministerul Finanțelor publice va elabora strategia în domeniul investițiilor publice pe baza propunerilor de programe de investiții publice realizate de ordonatorii principali, având autoritatea de a stabili conținutul,forma și informațiile cu privire la programele de investiții necesare pentru procesul de întocmire a bugetului.

Obiectivele de investiții sunt grupate pe investiții noi și investiții în derulare, iar cheltuieli de investiții se grupează pe categorii de cheltuieli.

Sursele pentru finanțarea investițiilor sunt:

veniturile extrabugetare din activități de autofinanțare;

creditele bugetare sau subvenții de la buget;

alocații bugetare cu destinații speciale.

Finanțarea investițiilor din veniturile extrabugetare sau venituri proprii.

Reflectarea în contabilitate a acestor investiții se reflect în contul 560 “Disponibil al investițiilor finanțate din venituri proprii”. Finanțarea acestor investiții este prevăzută în bugetul instituției publice și trebuie să fie aprobată de către ordonatorul superior ierarhic. Plata lucrărilor de investiții este realizată direct din contul de disponibil.

Finanțarea investițiilor din credite bugetare sau subvenții de la buget.

Reflectarea în cotabilitate a acestor investiții presupune folosirea conturilor:

deschiderea finanțării investițiilor se înregistrează cu ajutorul contului în afara bilanțului, 8067 “Credite deschise pentru cheltuieli proprii”. În acest cont este evidențiată într-un mod distinct, suma ce este alocată ca subvenție pentru finanțarea investițiilor în anul curent.

plățile efectuate pentru realizarea investițiilor sunt înregistrate în contul 770 Finanțare de la buget, ce se află în evidența ordonatorilor principali, secundari și terțiari finanțați din bugetul local, cel al asigurărilor sociale și cel central.

Finanțarea investițiilor din alocații bugetare cu destinație special folosește următoarele conturi:

contul 773 “Venituri din alocații bugetare cu destinație specială” în care se vor regăsi veniturile provenite de la bugetul referitor la realizarea investițiilor;

contul 551 ”Disponibil din alocații bugetare cu destinație specială” pentru efectuarea plăților lucrărilor de investiții.

Contabilitatea lucrărilor de investiții, la instituțiile publice din România, se face cu ajutorul contului 231 Active fixe corporale în curs. În acest cont sunt evidențiate cheltuielile pentru realizarea obiectivelor de investiții și sunt efectuate de către instituția publică. Funcția contabilă a acestui cont este de activ, în debit fiind înregistrate totalitatea cheltuielilor care au contibuit la realizarea lucrării de investiții, iar la sfârșitul execuției lucrării, contul se va închide prin debitul contului de activ fix corporal.

Atunci când investiția este realizată în regie proprie, în conturile de cheltuieli sunt adunate consumurile realizate pentru investiție. În același timp se va efectua și contabilitatea de gestiune unde se va realiza calculul costului investiției, astfel încât la sfârșitul perioadei să poată fi înregistrată valoarea investiției în derulare.

2.3 Reevaluarea activelor fixe corporale

”Prin acțiunea de reevaluare a activelor fixe corporale existente în patrimoniul instituțiilor publice se realizează actualizarea valorii elementelor patrimoniale respective în situațiile financiare anuale ale anului în care s-a efectuat reevaluarea.”

Reevaluarea activelor fixe corporale se realizează la valoarea justă a acestora.Valoarea justă se determină în urma unor evaluări efectuate de către profesioniști calificați ce aparțin unui organism profesional în domeniu.

Reevaluările trebuie realiazate cu o regularitate ridicată, astfel încât între valoarea contabilă și valoarea justă să nu existe o diferență substanțială. Diferența apărută între valoarea rezultată în urma reevaluării și valoarea la cost istoric trebuie încadrată la rezerva din reevaluare (contul 105).

Reevaluarea se determină pe baza normelor metodologice elaborate de către Ministerul Finantelor Publice sau de către evaluatori autorizați.

În instituțiile publice din România, activele fixe corporale aflate în patrimoniul lor, care urmează a fi reevaluate sunt inventariate, indiferent de sursa de finanțare a cheltuielilor și de subordonare a instituției.

În cazul în care reevaluarea este realizată de către specialiști din cadrul instituțiilor publice, pentru ca operațiunile de inventariere și reevaluare să se efectueze în condițiile optime, în comisii vor fi denumite persoane cu pregătire profesională economică și tehnică în domeniu, ce trebuie să asigure efectuarea corectă și la timp a procesului de inventariere și să poată aprecia starea, gradul de uzură fizică, dar și morală, utilitatea și valoarea de piață a activelor fixe corporale.

Pentru active fixe corporale pentru care s-au constatat deprecieri, comisia de inventariere întocmește propuneri pentru înregistrarea ajustărilor pentru depreciere în formularul „Lista de inventariere“ formular prevăzut în anexa 1.

Activele fixe corporale ale instituțiilor publice ce se reevaluează sunt:

activele fixe corporale găsite în patrimoniu instituției publice: terenuri și amenajări de

terenuri, construcții, mijloace de transport, animale și plantații, instalații tehnice, mobilier, aparatură birotică, echipamente de protecție a valorilor umane și materiale și alte active fixe corporale;

activele fixe corporale date în concesiune, cu chirie, folosite gratuit de către

persoanele juridice fără scop patrimonial,dar și cele oferite pentru administrarea regiilor autonome;

capacitățile folosite parțial, și anume activelor fixe corporale pentru care încă nu s-au

întocmit formele de înregistrare în contabilitate ca active fixe corporale;

activele fixe corporale pentru care s-au realizat lucrări de investiții cum ar fi

modernizări, reparații capitale, reabilitări, consolidări etc., iar valoarea de înregistrare în contabilitate a acestora s-a majorat, indiferent care a fost sursa de finanțare a investițiilor respective.

Reevaluarea activelor fixe corporale se realizează separat pentru valoarea de înregistrare de la data intrării în patrimoniu sau de la data ultimei reevaluări efectuate și separat pentru valoarea investiției, aplicând metoda indicilor de preț corespunzători perioadelor când activele fixe corporale au intrat în patrimoniu sau au fost reevaluate și în momentul în care au fost efectuate investițiile.

În ceea ce privește valoarea actualizată a activelor fixe corporale modernizate, aceasta se determină prin însumarea tuturor valorilor actualizate ale valorii de înscrise în contabilitate cu valoarea actualizată a investițiilor realizate;

activele fixe corporale cumpărate de instituțiile publice în urma contractelor de leasing

financiar;

activele fixe corporale aflate în posesia reprezentanțele diplomatice, comerciale,

militare din străinătate, aflate în zonele de conflict. Aceste active sunt inventariate și reevaluate de instituțiile publice în patrimoniul cărora sunt înregistrate.

Investițiile realizate pentru activele fixe corporale închiriate de către instituțiile publice se reevaluează de operatorii economici/instituțiile publice care au efectuat investițiile respective.

Nu se reevaluează următoarele active fixe corporale:

cele care au intrat în patrimoniul instituțiilor publice în cursul anului în care s-a

efectuat reevaluarea și au fost înregistrate în contabilitate la costul de achiziție, de producție sau la valoarea justă, după modul de intrare în patrimoniu;

cele care la data reevaluării au avut durata normală de funcționare expirată;

cele aflate în conservare, rezervele de mobilizare care sunt înregistrate în contabilitate ca active fixe corporale;

cele pentru care au fost întocmite documentele, dar nu s-au primit aprobările legale

referitoare la scoaterea din funcțiune, și care nu au fost demontate, demolate sau dezmembrate;

cele aflate în curs de execuție.

Diferența din reevaluarea activelor fixe corporale aflate în patrimoniul instituțiilor publice, respectiv a valorii rămase actualizate, se va determina având în vedere următoarele:

se reevaluează valoarea de înregistrare în contabilitate a activelor fixe corporale;

data la care au intrat în patrimoniu instituției publice.

Data intrării în patrimoniu instituției publice este:

data înscrisă în documentele de achiziție elaborate pentru activele fixe corporale

obținute cu titlu oneros, ce nu au mai fost supuse reevaluării;

data înregistrată în documentele elaborate pentru activele fixe corporale produse sau

construite de instituțiile public, ce nu au mai fost supuse reevaluării ;

data înregistrată în documentele transmise de donator, pentru activele fixe corporale

obținute cu titlu gratuit, ce nu au mai fost supuse reevaluării;

data înregistrată în documentele de intrare în patrimoniu prin alte modalități de

obținere (transfer, expropriere, hotărâre judecătorească etc.), ce nu au mai fost supuse reevaluării;

data ultimei reevaluări, pentru activele fixe corporale ce au fost reevaluate anterior;

amortizarea calculată până la sfârșitul lunii când se realizează reevaluarea înregistrată

în contabilitate în creditul contului 281 „Amortizări privind activele fixe corporale“;

valoarea actualizată de înregistrare în contabilitate (valoarea actualizată la data când se

efectuează reevaluarea), obținută prin înmulțirea valorii de înregistrare în contabilitate cu rata inflației (indicele prețurilor de consum).

Atunci când instituțiile publice au în patrimoniu lor bunuri care aparțin statului și bunuri care unităților administrativ-teritoriale, vor întocmi situații diferite pentru bunurile care aparțin statului și pentru bunurile care aparțin unităților administrativ-teritoriale.

În cazul în care rezultatul reevaluării activelor fixe corporale neamortizabile este o creștere/descreștere a valorii contabile, aceasta se tratează ca o creștere/descreștere a rezervei din reevaluare care se transferă concomitent în creditul conturilor de fonduri (conturile 101, 102, 103, 104, după caz).

În cazul în care rezultatul reevaluării activelor fixe corporale amortizabile este rezultat ca o creștere a valorii contabile nete (valoarea contabilă, mai puțin amortizarea cumulată), aceasta se tratează astfel:

ca o creștere a rezervei din reevaluare, prezentată în cadrul capitalurilor proprii, dacă

nu a existat o descreștere anterioară, recunoscută ca o cheltuială aferentă acelui activ (contul 105);

ca un venit care să compenseze cheltuiala cu descreșterea recunoscută anterior la acel

activ (contul 7813).

În cazul în care rezultatul reevaluării activelor fixe corporale amortizabile este rezultat ca o descreștere a valorii contabile nete (valoarea contabilă, mai puțin amortizarea cumulată), aceasta se tratează astfel:

ca o scădere a rezervei din reevaluare, evidențiată în cadrul capitalurilor proprii, cu

valoarea minimă dintre valoarea acelei rezerve și valoarea descreșterii (contul 105); diferență ce nu a fost neacoperită din rezervele din reevaluare existente se înregistrează în contabilitate ca o cheltuială folosind contul 6813;

ca o cheltuială cu întreaga valoare a descreșterii, în cazul în care în rezerva din

reevaluare nu este evidențiată o sumă corespunzătoare acelui activ. Se folosește contul 6813.

Pentru reevaluarea activelor fixe amortizabile, amortizarea cumulată la dată reevaluării se tratează astfel:

fie se recalculează proporțional cu schimbarea valorii contabile a activului fix

(evidențiată în contul 2xx), întrucât valoarea contabilă a activului fix, după realizarea reevaluare, să fie egală cu valoarea sa reevaluată. Metoda este folosită atunci când activul fix este reevaluat prin aplicarea unui indice (de exemplu, indicele prețurilor de consum – total);

fie prin eliminarea din valoarea contabilă a activului fix (evidențiată în contul 2xx), iar

valoarea netă dobândită devine valoarea reevaluată a activului fix corporal. Metoda de reevaluare este orientată către valorile nete, astfel încât la fiecare reevaluare amortizarea calculată este scăzută din valoarea contabilă a activului fix corporal. Metoda este folosită pentru clădiri ce sunt reevaluate la valoarea lor de piață.

CAPITOLUL III: CONTABILITATEA ACTIVELOR FIXE LA MUZEUL JUDEȚEAN OLT

Muzeul Județean Olt este o instituție publică și efectuează operațiuni contabile în conformitate cu Legea Contabilității nr. 82/1991 republicată și actualizată.

Muzeul Județean Olt are sediul în imobilul situat în str. Ana Ipătescu nr. 1,municipiul Slatina, județul Olt. Este organizat pe două secții: Secția de Istorie și Artă, Secția de Etnografie și un Serviciu de Restaurare-Conservare a Patrimoniului. În structura Muzeului Județean Olt sunt incluse Casa Memorială „Nicolae Titulescu”, din localitatea cu același nume, Colecția de Istorie, Arheologie și Etnografie de la Piatra Olt și Colecția de Etnografie și Artă Populară de la Chilia-Făgețelu. Muzeul Județean Olt dispune de o Sală de Expoziții temporare (Galeria Artis) situată la parterul blocului FB21, în bulevardul Alexandru Ioan Cuza, Slatina.

Veniturile proprii sunt obținute din:

”vizitarea expozițiilor permanente și temporare, de către public;

comercializarea publicațiilor proprii sau ale terților din domeniul activităților

Muzeului (anuare, lucrări cu caracter științific, cataloage, ilustrate, pliante, afișe

etc.) prin standul Muzeului;

executarea de lucrări de restaurare-conservare sau investigații fizico-chimice a

bunurilor culturale aparținând terților;

executarea de replici după lucrări din patrimoniul Muzeului;

acordarea dreptului de reproducere a imaginilor;

efectuarea de lucrări de redactare, tehnoredactare, editare-tipărire;

închirierea de spații muzeale pentru diverse activități care nu contravin Statutului și

Regulamentului de Organizare și Funcționare, cu respectarea Regulamentului

Ordine Interioară a Muzeului;

prestarea de servicii arheologice de specialitate (diagnostic intruziv, supraveghere

arheologică, descărcare de sarcină arheologică);

asocierea sau colaborarea pentru diverse activități culturale;

taxe de fotografiere sau filmare;

donații și sponsorizări acceptate de Muzeu;

alte surse, conform legii.”

”Patrimoniul Muzeului Județean Olt este format din drepturi și obligații asupra unor bunuri aflate în proprietatea publică sau privată a statului, pe care le administrează, în condițiile legii, cu diligența unui bun proprietar.

Patrimoniul poate fi îmbogățit și completat prin achiziții, donații, precum și prin

preluarea în regim de comodat sau prin transfer, cu acordul părților, de bunuri, din partea unor instituții publice ale administrației publice centrale și locale, a unor persoane juridice de drept privat sau persoane fizice din țară sau din străinătate.

Bunurile mobile și imobile aflate în administrarea Muzeului se gestionează potrivit dispozițiilor legale în vigoare, conducerea instituției fiind obligată să aplice măsurile de protecție prevăzute de lege în vederea protejării acestora.”

Personalul Muzeului Județean Olteste compus din: personalul de conducere, personalul de specialitate, personalul economic, tehnic și administrativ, personalul de întreținere și deservire generală, într-o structură compusă din secții/servicii și un birou, organigrama fiind prezentată în detaliu, în anexa nr.2 ”Organigrama Muzeului Județean Olt”.

Înregistrările în contabilitate se fac cronologic și sistematic. Orice operațiune patrimonială se consemnează în documentele justificative care stau la baza înregistrărilor contabile, în momentul efectuării.

Evidența contabilă se ține cu ajutorul echipamentelor moderne de prelucrare a datelor, respectând normele contabile privind stocarea, păstrarea sub forma suporților tehnici și controlul datelor înregistrate în contabilitate. Aplicațiile contabile folosite au in vedere aceleași formulare de lucru, caracteristice formelor de înregistrare contabilă clasică, adaptate posibilităților de lucru ale calculatoarelor electronice.

Contabilitatea financiară are ca scop principal furnizarea de informatiilor necesare în relațiile unității cu clienții, furnizorii, băncile, organele fiscale, etc și pentru necesităților proprii.

Contabilitatea de gestiune are ca obiectiv principal calculația costurilor și este organizată în funcție de specificul unității și de necesitățile proprii.

În ceea ce privește asigurarea integrității stocurilor, unitatea își organizează contabilitatea analitică cu ajutorul metodei cantitativ-valorice. Evidența acestora se face cu ajutorul metodei inventarului permanent.

Evidența analitică a clienților și furnizorilor, contabilitatea materialelor și calculul salariilor se țin cu ajutorul unor aplicații informatice în conformitate cu nevoile și cerințele unității.

În trimestrul 3 al exercițiului financiar 2015, Muzeul Județean Olt a înregistrat următoarele operațiuni contabile:

Muzeul Județean Olt a achiziționat un program informatic de contabilitate de la S.C.

FOR FUTURE S.R.L.  în valoare totală de 20.000 lei, care se amortizează în 2 ani. Achiziția este finanțată de la buget. După primul an iese din activul patrimonial.

Se îregistrează achiziționarea licenței programului informatic pe baza facturii:

Se înregistrează plata facturii către furnizor conform ordinului de plată:

Se realizează calculul amortizării licenței achiziționate, conform Planului de amortizare:

RL= = 100/2 ani= 50%

Aa= VCI x RL= 20.000 x 50%= 10.000 lei/an

Al= 10.000/ 12 luni= 833,33 lei

unde:

RL= Rata lineară

DVU= Durata de viață utilă

Aa= Amortizarea anuală

VCI= Valoarea contabilă de intrare

Al= Amortizarea lunară

Se înregistreaza amortizarea activului fix necorporal în primul an conform Planului de amortizare:

Se inregistrează scoaterea din activul patrimonial a programului informatic, conform

procesului – verbal de scoatere din funcțiune, după primul an de funcționare:

Muzeul Județean Olt a achiziționat drepturile de autor pentru reproducerea unui material științific, în valoare de 5.000 lei.

Muzeul Județean Olt a achiziționat, de la o societate comercială, o instalație în luna

noiembrie 2015 în valoare de 15.000, iar TVA este de 3.600 lei, iar plata se va face ulterior prin virament.

Se înregistreaza achiziția instalației conform facturii și procesului-verbal de recepție:

Se înregistrează plata furnizorului conform ordinului de plată:

Muzeul Județean Olt a achiziționat de la un terț un program de dezvoltare în valoare

de 7.500 lei și are o durată de viață utilă de 2 ani. După primul an proiectul este vândut unei alte întreprinderi la valoarea de 5.000 lei.

Se înregistrează achiziția programului de dezvoltare pe baza facturii:

Se înregistrează amortizarea primului an de folosință, potrivit Planului de amortizare:

Aa =

Se înregistrează vânzarea activului pe baza facturii:  

Se înregistrează scoaterea din gestiune a programului de dezvoltare, potrivit procesului- verbal:

Muzeul a înregistrat cheltuieli de dezvoltare realizate prin forțe proprii în valoare de

1.500 lei:

.Muzeul hotărăște să scoată din evidență o lucrare muzicală din anul 1965 din cauza

deteriorării materialului pe care a fost înregistrată. Această lucrare fost înregistrată la o valoare contabilă de 500 lei.

Muzeul Județean Olt reevaluează un contract de licență pe care 1-a achiziționat cu 2

ani în urmă. Valoarea contabilă a contractului este de 1.000 lei, iar valoarea justă stabilită în urma raportului de evaluare întocmit de un evaluator autorizat a fost stabilită la 1.200 lei. Contractul are o durată de 10 ani, licența fiind amortizată liniar.

Cota de amortizare anuală= 100/10 = 10%

Amortizare anuală = 10% x 1.000 = 100 lei

Amortizare cumulată până la data reevaluării = 100 x 2 = 200 lei

Valoare netă contabilă = 1.000 – 200 = 800 lei

Diferență din reevaluare = 1.200 – 800 = 400 lei

Se înregistrarea diferența din reevaluare:

Muzeul Județean Olt construiește o hală cu forțe proprii, având următoarele cheltuieli:

materiale consumabile: 70.000 lei;

energie facturată de terți: 3.500 lei, plus TVA 19 %

consumul obiectelor de inventar: 300 lei;

amortizarea utilajelor: 435 lei;

salariile muncitorilor: 15.000 lei;

C.A.S.: 4.500 lei;

fond somaj: 400 lei.

Se înregistrează consumul de materiale pe 1 an pe baza notei contabile:

Se înregistrează factura de energie electrică:

Se înregistrează consumul obiectelor de inventar pe baza notei contabile:

Se înregistrează amortizarea utilajelor folosite conform Planului de amortizare:

Se înregistreaza salariile datorate muncitorilor pe baza statului de plată:

Se înregistrează contribuția unității la asigurările sociale :

Se înregistrează contribuția unității la fondul de șomaj:

Se înregistrează recepția lucrării de investiții la sfârșitul lunii pe baza notei contabile:

Muzeul Județean Olt primește printr-o donație o colecție de tablouri originale în

valoare de 100.000 lei. După o perioadă de 2 ani. colecția este mutată ulterior la alt muzeu.  

Se înregistrează intrarea în patrimoniu a colecției de tablouri conform procesului verbal:

Se înregistrează mutarea colecției către un alt muzeu conform procesului-verbal de predare-primire:

Muzeul Județean Olt, cu ocazia inventarierii a înregistrat o lipsă la inventar a unui

dulap de vestiar. Lipsa se imputa unui gestionar cu o valoare de 1.000 lei, din care amortizarea înregistrata este de 500 lei. Pretul de imputare este de 2.000 lei.

Se înregistrează scoaterea din patrimoniu a dulapului constatat lipsă conform notei contabile:

Se înregistrează imputarea lipsei în gestiune a persoanei vinovate:

În anul 2014 Muzeul a construit în antrepriză un nou sediu la o valoarea de

intrare de 80.000 lei. Muzeul deține și un teren a cărui valoare contabilă este de 65.000 lei. în anul 2015 s-au reevaluat cele două active fixe și s-au stabilit următoarele valori juste: 100.000 lei pentru clădire și 90.000 lei pentru teren.

Diferență din reevaluare pentru clădire = 100.000 – 80.000 = 20.000 lei

Diferență din reevaluare pentru teren = 90.000 – 65.000 = 25.000 lei

Se înregistrează diferențele din reevaluare:

Muzeul Județean Olt scoate din funcțiune 5 calculatoare uzate moral în valoare de

80.000 lei. Amortizarea înregistrată și calculată până în momentul scoaterii din funcțiune a fost de 53.000 lei. Trei din calculatoare au fost dezmembrate pentru obținerea pieselor de schimb neuzate în valoare de 10.000 lei.Aceste piese au fost utilizate de către muzeu pentru alte activități. Celelalte calculatoare au fost donate.

Se înregistrează scoaterea din funcțiune calculatoarelor casate și dezmembrate pe baza procesului – verbal de scoatere din funcțiune:

Se înregistrează recuperarea pieselor de schimb:

Se înregistrează consumul propriu conform bonului de consum:

Se înregistrează scoaterea din funcțiune și donația calculatoarelor pe baza procesului verbal:

Muzeul Județean Olt achiziționează o instalație în valoare de 500.000 lei cu o durată

de utilizare de 5 ani. Instalația suferă o depreciere suplimentară de 11.000 lei în anul 2, iar în anul următor se constată că deprecierea este definitivă. În anul 3, se reevaluează instalația, iar diferența din reevaluare este de 25.000 lei. La jumătatea anului 5, instalația este scosă din funcțiune, iar din dezmembrarea sa se obțin piese de schimb în valoare de 50.000.

Se înregistează achiziția instalației pe baza facturii:

Se înregistrează amortizarea pentru cei doi ani și se efectuează calculul acesteia, conform planului de amortizare:

Aa == 100.000

Se înregistrează deprecierea suplimentară:

Se înregistrează deprecierea definitivă și se preia provizionul la venituri:

Se efectuează calculul amortizării și se înregistrează conform planului de amortizare:

500.000 – (200.000 +11.000) = 289.000

289.000/3= 96.333,33

Se înregistrează reevaluarea pe baza notei contabile:

Se înregistrează valoarea amortizării pentru anul 4 și jumătate din anul 5, pe baza planului de amortizare:

289.000 – 96.333,33 = 192.666,67

192.666,67/2 = 96.333,35

96.333,35/2 = 48.166,67

96.333,35 + 48.166,67 = 144.500,02

Se înregistrează scoatea din funcțiune a instalației conform notei contabile:

Se înregistrează în categoria stocurilor recuperarea pieselor:

La sfârșitul exercițiului financiar 2015 situația financiară privind activele fixe este următoarea:

CONCLUZII

Contabilitatea instituțiilor publice este o sursă de finanțare privind modul de folosire al banilor publici.

Contabilitatea publică oferă informații ordonatorilor de credite referitoare la execuția conturilor de venituri și cheltuieli, rezultatul execuției bugetare, informații necesare la întocmirea contului general anual al execuției bugetare, patrimoniul aflat în administare și alte informații importante.

Instituțiile publice din România sunt obligate să țină contabilitatea în partită dublă cu ajutorul conturilor din Planul de Conturi, adoptat de ministrul finanțelor publice.

Activele fixe sunt elemente importante al patrimoniul și sunt deținute de către instituțiile publice pentru a fi folosite pe termen lung.

Activele fixe se împart în:

necorporale;

corporale;

financiare.

Activele fixe necorporale sunt acele bunuri fără substanță fizică, ce sunt deținute de către instituția publică pentru o perioadă mai mare de un an în scop productiv sau pentru furnizarea de bunuri sau servicii.

Activele fixe corporale sunt acele obiecte care au o valoare mai mare decât limita prevăzută de Guvern și o durată de utilizare mai mare de an. Activele fixe corporale se înregistrează în contabilitatea publică în momentul transferului dreptului de proprietate, indiferent de modul de obținere.

Capitolul întâi cuprinde informații despre organizarea contabilității publice, care sunt principiile și politicile contabile. Sunt evidențiate cele patru momente necesare pentru evaluarea elementelor patrimoniale ale instituțiilor publice și anume: la intrare, la ieșire, la inventar și la bilanț. Referitor la proiectele bugetelor de venituri și cheltuieli,sunt elaborate de către ordonatorii de credite principali și se utilizează metoda automată.

Instituțiile publice pot fi finanțate integral din bugetul de stat, din veniturile proprii și subvenții acordate de către stat sau numai din veniturile proprii. În ceea ce privește creditele bugetare, ele sunt deschise la solicitarea ordonatorilor de credite principali și reprezintă limita maximă până la care se pot efectua plățile de casă.

Capitolul doi cuprinde informații depre activele fixe, clasificarea acestora, contabilitatea lor și modul de reevaluare al activelor fixe corporale. Sunt prezentate metodele de amortizare ale activelor fixe necorporale și sunt detaliate conturile folosite pentru evidența acestor tipuri de active. Activele corporale cuprind mai multe elemente printre care: terenurile, construcțiile, amenajările de terenuri, instalații tehnice, mijloace de transport și altele. Mijloacele fixe cuprind construcțiile, instalațiile tehnice, mijloacele de transport, animalele și plantațiile, activele corporale în curs de execuție și mobilierul, aparatura birotică, sistemele de prtecție e valorilor umane și materiale. La intrarea în patrimoniu, valoare contabilă a activele fixe corporale poate fi: costul de producție, costul de achiziție sau valoarea justă.

Investițiile pot avea ca surse de finanțare veniturile extrabugetare din activitățile de autofinanțare, alocațiile bugetare cu destinații speciale și creditele bugetare sau subvențiile de la stat.

Reevaluarea activelor fixe corporale se determină conform normelor metodologice elaborate de Ministerul Finanțelor Publice. Reevaluarea se realizează la valoarea justă a activului fix corporal.

În cel de-al treilea capitol și anume contabilitatea cativelor fixe la Muzeul Județean Olt, sunt prezentate caracteristicile principale ale muzeului, organigrama și operațiunile contabile aferente trimestrului 3 al exercițiului financiar 2015. Muzeul Județean Olt este o instituție de aparține statului român și funcționează conform legii contabilității nr. 82/1991 republicată și actualizată. Acest muzeu este finanțat de la bugetul statului, dar își obține și venituri proprii din diverse activități. Patrimoniul este format din bunurile aflate în proprietatea statului și pe care le administrează.

Muzeul Județean Olt înregistrează în trimestrul 3 al exercițiului financiar 2015 diverse activități și anume:

achiziționează un program informatic contabil, o instalație tehnică, un program de dezvoltare;

construiește o hală cu forțe proprii;

primește prin donație o colecție de tablouri;

scoate din funcțiune calculatoare uzate;

recuperează piese de la câteva calculatoare;

amortizează diverse active.

Muzeul are și diverse cheltuieli: cu personalul, operaționale, cu amortizările, cu energia și apa, cu materialele auxiliare și altele. În urma acestor operatiuni, muzeul înregistrează și venituri. Metodele de amortizare pe care le folosește sunt: liniară și degresivă. La finalul celor 8 operațiuni contabile am prezentat situația activelor pentru axercițiul financiar 2015.

ANEXA1. Listă de inventariere

ANEXA 2. ORGANIGRAMA MUZEULUI JUDEȚEAN OLT

CONSILIUL JUDEȚEAN OLT

MUZEUL JUDEȚEAN OLT

NR.LOCURI=34

MUZEUL JUDEȚEAN OLT

CONSILIUL DE ADMINISTRAȚIE

MUZEUL JUDEȚEAN OLT CONSILIUL JUDEȚEAN OLT

DIRECTOR SERVICIUL RESURSE UMANE ȘI

DR.LAURENȚIU-GERARD RELAȚII CU INSTITUȚIILE SUBORDONATE

GUTICA-FLORESCU ȘEF SERVICIU

CONSTANTINA BĂLAN

Bibliografie

Claudia Burtescu, Mihaela Dumitru, Contabilitatea instituțiilor publice, Editura Universității din Pitești, 2010

Claudia Burtescu, Mihaela Dumitru, Contabilitatea instituțiilor publice: Curs pentru studenții programului Frecvanță Redusă, Editura Universității din Pitești, 2010

Claudia Burtescu, Contabilitatea instituțiilor publice, note de curs, Universitatea din Pitești, 2015

Cristian Murica, Contabilitatea Instituțiilor Publice, Editura Best Publishing, București, 2009

Constantin Roman, Contabilitatea Instituțiilor Publice, Suport de curs, Academie de Studii Economice, București

Cristina Otilia Țenovici, Contabilitatea instituțiilor publice, Editura Independența Economică, 2008

M. Criveanu – Contabilitate publică, Editura Universitaria, Craiova, 2007

***Legea nr.273/2006 privind finanțele publice locale

***ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ privind măsuri fiscal – bugetare pentru îndeplinirea unor angajamente convenite cu organismele internaționale și pentru modificarea și completarea unor acte normative

***O.M.F.P 845/2014 pentru modificarea și completarea Normelor metodologice privind organizarea și conducerea contabilității instituțiilor publice, Planul de conturi pentru instituțiile publice și instrucțiunile de aplicare a acestuia, aprobate prin Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 1.917/2005

***Ordonanța de urgență nr. 103/2007pentru modificarea și completarea Ordonanței Guvernului nr. 83/2003 privind reevaluarea și amortizarea activelor fixe aflate în patrimonial instituțiilor publice

***Ordinul nr. 221/2015 pentru completarea Normelor metodologice privind reevaluarea și amortizarea activelor fixe corporale aflate în patrimoniul instituțiilor publice, aprobate prin Ordinul ministrului economiei și finanțelor nr. 3.471/2008

***OMFP 3471/2008 – Norme privind reevaluarea și amortizarea activelor fixe corporale din patrimoniul instituțiilor publice – actualizat 2015

***Ordinul Nr. 82/2016 din 18 ianuarie 2016 pentru aprobarea Normelor metodologice privind întocmirea și depunerea situațiilor financiare ale instituțiilor publice la 31 decembrie 2015, pentru modificarea și completarea Normelor metodologice privind organizarea și conducerea contabilității instituțiilor publice, Planul de conturi pentru instituțiile publice și instrucțiunile de aplicare a acestuia, aprobate prin Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 1.917/2005, precum și pentru modificarea și completarea altor norme metodologice în domeniul contabilității publice

Prima pagina

http://www.rasfoiesc.com/

www.ceccar.ro;

http://dexonline.ro;

http://www.mfinante.ro/

http://www.diploma.ro/

http://contabilul.manager.ro/