Contabilitatea Imobilizarilor Corporale Si a Amortizarii Lor la S.c. Cotnari S.a. Iasi

Diverse

Contabilitatea Imobilizarilor Corporale Si a Amortizarii Lor la S.c. Cotnari S.a. Iasi

Byadmin ianuarie 1, 2024

Contabilitatea imobilizărilor corporale și a amortizării lor la

S.C. Cotnari S.A. Iași

Introducere

În cadrul unei activități economice, contabilitatea reprezintă sursa principală de date informaționale economice, fiind instrumentul de cunoaștere, gestiune și control al patrimoniului și al rezultatelor dobândite. Datele economice sunt păstrate atât pentru necesitatea entității dar și pentru relațiile acesteia cu mediul extern.

În România, persoanele fizice care desfășoară activități economice, au obligația să conducă contabilitatea în partidă simplă, sau după caz, în partida dublă. La nivelul unei întreprinderi se disting două categorii de contabilități: financiară și de gestiune.

Această lucrare redă importanța imobilizărilor corporale la nivelul unei întreprinderi, fară de care nu ar fi posibilă desfășurarea activității.

Lucrarea este structurată pe trei capitole și analizează contabilitatea imobilizărilor corporale și a amortizării lor pe exemplul societății S.C. Cotnari S.A., Iași.

Primul capitol, ”Noțiuni generale privind imobilizările corporale și amortizarea lor” este structurat în zece subcapitole care prezintă aspectele teoretice privind imobilizările corporale, definirea și clasificarea acestora, dar și aspecte privind recunoașterea și evaluarea imobilizărilor corporale. Deasemenea sunt aprofundate noțiunile privind fiecare categorie de imobilizare corporală în parte. Capitolul se încheie cu definirea și elementele ce privesc amortizarea imobilizărilor corporale.

Capitolul al doilea, ”Prezentarea societății S.C. Cotnari S.A.”este structurat în patru subcapitole care redau informații despre istoricul societății, înființarea și obiectul de activitate, dar și despre funcțiile și organizarea activității, precum și caracterizarea și analiza economico-financiară.

Al treilea capitol ”Contabilitatea operațiunilor contabile privind imobilizările corporale și amortizarea lor” este structurat în cinci subcapitole care reflectă noțiuni privind documente contabile privind imobilizările corporale dar și o parte practică privind aceste imobilizări. Partea practică dezvoltă toate operațiunile contabile privind intrarea în gestiune a imobilizărilor corporale, reevaluarea și amortizarea acestora, și operațiuni privind ieșirea din gestiune a imobilizărilor corporale.

Lucrarea se termină cu concluziile deduse în urma analizei acestei lucrări și bibliografia necesară întocmirii lucrării.

CAPITOLUL 1

Noțiuni generale privind imobilizările corporale și amortizarea lor

Patrimoniul agenților economici are in componența sa capital imobilizat în bunuri și valori care este utilizat pe o perioadă mai mare de timp și care nu se consuma din prima utilizare. Această componentă a patrimoniului este denumită imobilizări sau active imobilizate.

Contabilitatea imobilizărilor se ține pe categorii și pe fiecare obiect de evidență. Activele imobilizate sunt clasificate în următoarele imobilizări: necorporale, corporale, financiare și imobilizări în curs .

1.1.Definirea și clasificarea imobilizărilor corporale

Imobilizările corporale sunt bunuri concrete aflate în proprietatea unității patrimoniale și deținute sau exploatate pe termen lung. Imobilizările corporale sunt cunoscute și sub denumirea de imobilizări materiale, imobilizări fizice, imobilizări tangibile, investiții materiale.

Imobilizările corporale reprezintă active care:

sunt deținute de o entitate pentru a fi utilizate în producția de bunuri sau prestarea de servicii, pentru a fi inchiriate terților sau pentru a fi folosite în scopuri administrative;și

au durata normală de utilizare îndelungată (mai mare de un an).

Activele corporale cuprind următoarele imobilizări: terenurile, construcțiile, instalațiile tehnice și mașinile, alte instalații, utilaje și mobilier, investițiile imobiliare, activele corporale de explorare și evaluare a resurselor minerale, activele biologice productive, avansurile și imobilizările în curs de execuție.

În planul de conturi conform O.M.F.P. 1802/2014 imobilizările corporale sunt structurate astfel:

Terenuri și amenajări de terenuri;

Construcții;

Instalații tehnice și mijloace de transport;

Mobilier, aparatură birotică, echipamente de protecție a valorilor umane și materiale și alte active corporale;

Investiții imobiliare;

Active corporale de explorare și evaluare a resurselor minerale;

Active biologice productive;

Imobilizări corporale în curs de aprovizionare;

Imobilizări în curs.

Conturilor cuprinse în clasa 2 din Planul de conturi, grupele: 21 ”Imobilizări corporale”, 22 ”Imobilizări în curs de aprovizionare”, 23 ”Imobilizări în curs ” și 28 ”Amortizări privind imobilizările” reflectă existența, mișcarea și amortizarea imobilizărilor corporale.

Conturile de imobilizări pot fi împarțite în două categorii: conturi de gestionarea a imobilizărilor și conturi rectificative asupra imobilizărilor. Misiunea conturilor rectificative este de a arăta cu cât sunt lăsate să figureze imobilizările în conturile de gestionare peste nivelul lor real.

1.2.Particularități privind recunoașterea și evaluarea imobilizărilor corporale

Recunoașterea este procesul încorporării în bilanț sau în contul de profit și pierdere a unui element care îndeplinește criteriile de recunoaștere stabilite în Cadrul general.

Activele imobilizate corporale reprezintă resurse controlate de entitate ca rezultat al unor evenimente trecute și trebuie recunoscute în bilanț atunci când:

este probabilă realizarea unui beneficiu economic viitor de către entitate;

costul sau valoarea activului poate fi evaluat/evaluată in mod credibil.

Criteriile de recunoștere a imobilizărilor corporale se aplică utilizând raționamentului profesional în funcție de specificul entității.

Evaluarea este procesul prin care, în contabilitate, sunt exprimate în bani faptele și fenomenele de care acesta se ocupă. În funcție de mișcarea și valorile bunurilor unei entități, se disting următoarele momente ale evaluării: la intrarea în entitate, la inventar, la încheierea exercițiului financiar (bilanț), la ieșirea din entitate.

La intrarea în entitate (prima recunoaștere) a imobilizărilor corporale evaluarea se efectuează la valoarea de intrare (valoare contabilă), care se stabilește în funcție de modalitatea de intrare în: cost de achiziție, pentru imobilizările corporale achiziționate cu titlu oneros, cost de producție, pentru imobilizarile corporale obținute cu resurse proprii, valoare de aport, pentru imobilizările corporale intrate în entitate cu ocazia asocierii sau fuziunii sau valoare justă, pentru imobilizările corporale dobândite cu titlu gratuit sau plus la inventar.

În componența costului de achiziție a imobilizărilor corporale se includ următoarele: prețul de cumpărare, taxele vamale și alte taxe nerecuperabile, cheltuieli pentru intrarea în gestiune și punerea în stare de funcționare (cheltuieli de transport, manipulare, cheltuieli de montaj comisioanele, taxele notariale, cheltuielile cu obținerea de autorizații și alte cheltuieli nerecuperabile). La formarea costului de achiziție este important și o estimare inițială a costurilor de dezasamblare, de înlăturare și de restaurare a amplasamentului. Se scad din costul de achiziție reducerile comerciale și alte elemente similare acordate de furnizor.

Costul de producție al imobilizărilor corporale este format din costul de achiziție al materiilor consumate, cheltuielile directe aferente producției (materialele directe, costuri cu salariile angajaților, contribuții legale și alte cheltuieli ale acestora, energia consumată în scopuri tehnologice, manopera directă, costurile de amenajare a amplasamentului, costurile initiale de livrare si manipulare, costurile de instalare și ansamblare, costurile de testare a funcționării corecte a activului, onorarii profesionale și comisioane achitate in legatură cu activul, costurile estimate inițial cu demontarea si mutarea unei imobilizări la scoaterea din funcțiune, precum și cu restaurarea amplasamentului, care se recunosc drept provizioane, etc.) precum și cota cheltuielilor indirecte de producție alocată in mod rațional ca fiind legată de fabricația acestora.

La formarea costului de producție se poate adauga și costurile îndatorării (dobânda la capitalul împrumutat pentru finanțarea achiziție, contrucției sau producției de active cu ciclu lung de fabricație) atunci când sunt legate de perioada de producție. În momentul în care se finalizează, în cea mai mare parte, pregătirea activului cu ciclu lung de fabricație, în vederea utilizării prestabilite sau a vânzării acestuia, costurile îndatorării nu mai sunt adaugate la costul de producție.

Cu ocazia inventarierii imobilizărilor corporale evaluarea se face la valoare actuală denumită și valoare de inventar, stabilită în funcție de utilitatea bunului, starea acestuia și prețul pieței de către comisia de inventariere sau de evaluatori autorizați, potrivit legii. Valoarea imobilizărilor corporale este corectată și adusă la valoarea de inventar prin înregistrarea unei amortizări suplimentare (în cazul în care se constată o depreciere ireversibilă) sau prin constituirea sau suplimentarea ajustărilor pentru depreciere (în cazul în care se constată o depreciere reversibilă a acestora).

La încheierea exercițiului financiar (bilanț) evaluarea imobilizărilor corporale se face la valoarea de intrare, respectiv, la valoarea contabilă pusă de acord cu rezultatele inventarierii (cost sau valoarea reevaluată scăzând amortizarea cumulată și ajustările/pierderile cumulate din depreciere).

La ieșirea din entitate (încetarea recunoașterii) a imobilizărilor corporale evaluarea se face, în general, la valoarea de intrare sau la valorea reevaluată. În momentul în care nu se mai asteaptă nici un beneficiu viitor din utilizarea ulterioară a unei imobilizări corporale, aceasta trebuie scoasă din evidență la cedare sau la casare. Câștigurile, respectiv pierderile, apărute în urma casării sau cedării unei imobilizări corporale se determină ca diferență între veniturile generate de ieșirea activului și valoarea sa neamortizată, inclusiv cheltuielile ocazionate de cedarea acestuia, și trebuie recunoscute ca venit, respectiv cheltuială, în contul de profit și pierdere. Dacă pentru o imobilizare corporală a fost constitută o ajustare pentru depreciere, concomitent cu ieșirea din unitate a acestei imobilizări, ajustarea existentă se transferă la venituri.

În cazul imobilizărilor corporale, pe langă regulile de evaluare prezentate anterior, pot fi utilizate și reguli de evaluare alternative. Acestea se referă la reevaluarea imobilizărilor corporale, care se efectuează potrivit reglementărilor legale, caz în care prezentarea în bilanț se va realiza la valoarea reevaluată și nu la costul lor istoric.

Prin reevaluarea imobilizărilor corporale valoarea contabilă de intrare a acestora se modifică rezultând o nouă valoare, valoarea justă (actuală). Reevaluarea imobilizărilor corporale se efectuează de către evaluatori autorizați având în vedere prețul pieței, starea și utilitatea acestora. Pentru imobilizările corporale reevaluate, amortizarea se va determina pe baza valorii reevaluate, începând cu exercițiul financiar următor.

Operațiunea de reevaluare implică o problemă în ceea ce privește amortizarea cumulată la data reevaluării și care trebuie tratată astfel:

se recalculează proprorțional cu schimbarea valorii contabile brute a activului, pentru ca valoarea contabilă netă a activului să fie egală cu valoarea justă de la data reevaluării (prin utilizarea unui indice); sau

se elimină din valoarea contabilă brută a activului înainte de reevaluare (în cazul utilizării valorii de piață).

Aceeași problemă se aplică și rezultatului reevaluării, care este tratat în funcție de creșterea sau descreșterea față de valorea contabilă netă, astfel:

ca o creștere a rezervei din reevaluare, dacă nu a existat o descreștere anterioară recunoscută ca o cheltuială aferentă acelui activ; sau ca un venit care să compenseze cheltuiala cu descreșterea recunoscută anterior la acel activ. Acest tratament se aplică în cazul în care rezultatul reevaluării este o creștere a valorii contabile nete.

ca o cheltuială cu întreaga valoare a deprecierii, atunci când în rezerva din reevaluare nu este înregistrată o sumă referitoare la acel activ (surplus din reevaluare); sau ca o scădere a rezervei din reevaluare, cu minimul dintre valoarea acelei rezerve și valoarea descreșterii, iar eventuala diferența rămasă neacoperită se înregistrează ca o cheltuială. Tratamentul se aplică în cazul în care rezultatul reevaluării este o descreștere a valorii contabile nete.

Între valoarea reevaluată (valoarea justă) și valoarea netă contabilă rezultă diferențe din reevaluare, stabilite la data reevaluării imobilizărilor corporale. Diferența de valoare în urma reevaluării trebuie prezentată în bilanț la rezerva de reevaluare (în debitul sau creditul contului 105 ”Rezerve din reevaluare”).

La scoaterea din evidența a imobilizării pentru care s-a constituit rezerva din reevaluare, surplusul din reevaluare (considerat câștig realizat) inclus în rezerva din reevaluare este transferat direct în rezultatul reportat (contul 1175 ”Rezultatul reportat reprezentând surplusul realizat din rezerve din reevaluare).

Tot în rezultatul reportat este transferată și diferența dintre amortizarea calculată pe baza valorii contabile reevaluate și valoarea amortizării calculate pe baza valorii contabile inițiale (considerat tot câștig realizat), dar pe durata utilizării imobilizării de către entitate.

Diferențele constatate ca venituri și cheltuieli trebuie înregistrate separat în contul 755 ”Venituri din reevaluarea imobilizărilor corporale”, respectiv, 655 ”Cheltuieli din reevaluarea imobilizărilor corporale”.

Reevaluarea se poate face folosind două metode:

a)metoda valorii brute. Potrivit acestei metode se reevaluează simultan atât valorea brută a imobilizării corporale, cât șă amortizarea cumulată. Metoda valorii brute este folosită atunci când activele sunt reevaluate prin aplicarea unui indice de reevaluare.

b)metoda valorii nete. Această metodă presupune ca reevaluarea să se facă numai la valoarea netă contabilă, amortizarea cumulată fiind eliminată. Metoda valorii nete este folosită când se adoptă valoarea de piață (pentru clădiri).

Pentru ca valoarea contabilă să nu prezinte o diferența mare față de valoarea care ar fi determinată folosind valoarea justă la data bilanțului, reevaluările trebuie făcute într-un mod regulat.

1.3.Delimitări privind imobilizările corporale de natura terenurilor și amenajărilor de teren

Terenurile sunt definite ca fiind suprafețe de pământ bine delimitate care pot fi utilizate pe diverse destinații.

Terenurile sunt reflectate în contabilitatea agenților economici numai dacă aparțin acestora și cuprind: terenurile propriu-zise și amenajările de terenuri. Structurarea în aceste două componente se datorează regimului financiar diferit cu implicații asupra contabilizării lor, și anume: terenurile propriu-zise nu sunt supuse amortizării (au o durată de viată nefinită și nu se depreciază ireversibil), în timp ce amenajările de terenuri sunt supuse amortizării lineare.

Amenajările de terenuri cuprind cheltuielile (investiții) efectuate pentru punerea în valoare a terenurilor: căile de acces; racordările la utilități; împrejurimi; sisteme de irigații, de desecări, etc.. Lucrările de amenajare a terenurilor pot fi realizate de către terți (unități specializate) sau cu forțe proprii.

În cazul în care terenurile sunt achiziționate împreună cu clădiri, contabilizarea lor se face separat și se are în vedere modalitatea diferită de recuperare a valorii acestora.

Pe lângă regulile general admise la evaluarea terenurilor, trebuie luate în considerare anumite particularități ale acestora: clasa de ferilitatea, suprafața, amplasamentul, destinația, etc.

Terenurile, în contabilitatea analitică, se disting pe următoarele categorii: terenuri agricole, terenuri silvice, terenuri fără construcții, terenuri cu construcții, terenuri cu zăcaminte, alte terenuri. Amenajările de terenuri, în contabilitatea analitică, sunt evidențiate pe următoarele categorii: racordarea terenurilor la sistemul de alimentare cu energie, împrejmuiri, lucrări de acces.

Contului sintetic de gradul I 211 ”Terenuri și amenajări de terenuri” care se detaliază pe două conturi sintetice de gradul II, 2111 ”Terenuri” și 2112 ”Amenajări de terenuri”, asigură evidența în contabilitate a terenurilor și amenajărilor de teren. Aceste conturi, după conținutul economic, sunt conturi de imobilizări corporale, iar după funcția contabilă, sunt conturi de activ.

1.4.Aspecte privind imobilizările corporale de natura mijloacelor fixe

Imobilizările corporale de natura mijloacelor fixe prezintă o serie de caracteristici care le delimitează de celelalte valori materiale deținute de o entitate, și anume:

au o durată de folosința îndelungată;

participă la mai multe cicluri de exploatare;

nu-și schimbă forma fizică inițială pe timpul utilizării;

au o valoare de intrare mai mare decât limita minimă prevăzută de lege (în prezent limita este de 2500 lei);

nu sunt destinate comercializării și își transmit treptat valoarea, prin intermediul amortizării, asupra bunurilor nou create, lucrărilor executate și serviciilor prestate.

Imobilizările corporale de natura mijloacelor fixe sunt structurate în:

construcții;

instalații tehnice și mijloace de transport;

mobilier, aparatură birotică, echipamente de protecție a valorilor umane și materiale și alte active corporale.

În contabilitate evidența acestor imobilizări se asigură cu ajutorul conturilor sintetice de gradul I: 212 ”Construcții”, 213 ”Instalații tehnice și mijloace de transport” și contul 214 ”Mobilier, aparatură birotică, echipamente de protecție a valorilor umane și materiale și alte active corporale”. Aceste conturi, după conținutul economic, sunt conturi de imobilizări, iar după funcția contabilă sunt conturi de activ.

Contul 213 ”Instalații tehnice și mijloace de transport” se detaliază pe următoarele conturi sintetice de gradul II: 2131”Echipamente tehnologice mașini, utilaje și intalații de lucru”, 2132”Aparate și instalații de măsurare, control și reglare”, 2133”Mijloace de transport”.

1.5.Concepte privind imobilizările corporale de natura investițiilor imobiliare

Investiția imobiliară este proprietatea (un teren sau o clădire – ori o parte a unei clădiri – sau ambele) deținută (de proprietar sau de locatar în baza unui contract de leasing financiar ) mai degrabă pentru a obține venituri din chirii sau pentru creșterea valorii capitalului, ori ambele, decât pentru:

a fi utilizată în producerea sau furnizarea de bunuri sau servicii ori în scopuri administrative; sau

a fi vândută pe parcursul desfășurării normale a activității.

Nu este considerată o investiție imobiliară acea proprietatea imobiliară, aflată în posesia unui proprietar sau locator în baza unui contract de leasing, care servește la producerea sau furnizarea de bunuri sau servicii ori în scopuri administrative. Această definiție corespunde unei proprietăți imobiliare deținută de posesor.

Investiții imobiliare pot fi considerate următoarele:

terenurile deținute pentru o utilizare viitoare încă nedeterminată și terenurile deținute pentru majorarea valorii capitalului pe termen lung, pe parcursul derulării normale a activității, dar nu pentru a fi vândute pe termen scurt;

clădirile aflate în proprietatea entității (sau deținute în baza unui contract de leasing financiar) și închiriate în baza unuia sau mai multor contracte de leasing operațional și clădirile libere, dar deținute pentru a fi închiriate pe baza unuia sau mai multor contracte de leasing operațional;

proprietățile imobiliare în curs de construire sau amenajare în scopul de a fi utilizate în viitor ca investiții imobiliare.

În contabilitatea, în anumite situații, pot apărea dificultăți în a stabili dacă o proprietate este recunoscută drept o investiție imobiliară sau o proprietate imobiliară deținută de posesor. De aceea este nevoie de raționament profesional pentru a se face o delimitare clară între cele două categorii de proprietăți. Astfel de cazuri pot fi:

În primul caz, proprietatea poate avea o dublă utilizare. Adică poate cuprinde o parte deținută atât pentru a fi închiriată sau pentru creșterea valorii capitalului, cât și o altă parte utilizată pentru producerea sau furnizarea de bunuri ori servicii sau în scopuri administrative. Imposibilitatea de a vinde aceste părți separat determină ca proprietatea imobiliară să fie recunoscută ca o investiție imobiliară doar în cazul în care o parte neemnificativă este deținută în scopul producerii sau furnizării de bunuri ori servicii sau în scopuri administrative.

În al doilea caz, gradul de furnizare a serviciilor dintr-o proprietate imobiliara poate duce la probleme de recunoaștere a proprietății. Astfel, o entitate care furnizează servicii auxiliare ocupanților unei proprietăți pe care o deține tratează o astfel de proprietate ca o investiție imobiliară dacă respectivele servicii reprezintă o parte nesemnificativă a întregului contract. Atunci când serviciile furnizate reprezintă o componentă semnificativă a întregului contract, propritatea imobiliară este tratată ca o proprietate imobiliară utilizată de posesor decât ca o investiție imobiliară.

În al treilea caz, o entitate poate avea o proprietate imobiliară închiriată și ocupată de societatea-mamă sau de o altă filială. Așadar, din punct de vedere al grupului, proprietatea imobiliară este considerată o proprietate imobiliară utilizată de posesor, dar, din punct de vedere al entității, propretatea imobiliară este tratată ca o investiție imobiliară dacă corespunde definiției.

Deasemenea, important este momentul în care utilizarea proprietății imobiliare suferă modificări, iar aceasta trebuie transferată în sau din categoria investițiilor imobiliare. Cazurile în care trebuie realizat transferul sunt următoarele:

Atunci când posesorul (proprietarul) începe să utilizeze proprietatea imobiliară, în contabilitate, se face transferul de la investiție imobiliară la proprietăți imobiliare utilizate de posesor (imobilizări corporale).

În schimb, dacă proprietarul nu mai folosește investiția imobiliară și este inchirită terților, în contabilitate, se face transferul din categoria proprietăților imobiliare utilizate de posesor (imobilizări corporale) la investiții imobiliare.

Dacă investiția imobiliară este îmbunătățită, dezvoltată, reamenajată pentru a fi vândută ulterior, în contabilitate se face transferul din categoria investiției imobiliare în categoria stocurilor.

Se face transferul din categoria stocurilor în categoria investițiilor imobilare, dacă investiția imobiliară îmbunătățită, dezvoltată, reamenajată pentru a fi vândută ulterior este închiriată terților.

Imobilizările corporale de natura investițiilor imobiliare se urmăresc distinct în contabilitate de la începutul anului 2015, ca urmare a noilor reglementări introduse de Ministerul Finanțelor Publice.

Contul de imobilizare corporală cu care se asigură evidența contabilă a investițiilor imobiliare este contul sintetic de gradul I cu funcția contabilă de activ, 215 ”Investiții imobiliare”

1.6.Noțiuni privind imobilizările corporale de explorare și evaluare a resurselor minerale

Imobilizările corporale de explorare și evaluare a resurselor minerale sunt active specifice unor domenii de activitate.

Desfășurarea activității de explorare și evaluare a resurselor minerale, adică de prospectare a resurselor minerale, inclusiv minereuri, petrol, gaze naturale, resurse similare negenerative, se poate realiza după ce entitatea a obținut drepturi legale de a explora într-o anumită zonă, dar și după ce s-a determinat fezabilitatea tehnică și viabilitatea comercială ale extracției resurselor minerale.

Înainte ca fezabilitatea tehnică și viabilitatea comercială ale extracției resurselor minerale să fie demonstrate, o entitate care desfășoară o astfel de activitate, înregistrează cheltuieli de explorare și evaluare a resurselor minerale. Pentru a stabili care dintre cheltuielile de explorare și evaluare a resurselor minerale să fie recunoscute ca active de aceeași natură, entitatea trebuie să aprecieze măsura în care acestea sunt asociate cu descoperirea resurselor minerale și să adopte a politică contabilă aplicată în mod consecvent.

Evaluarea inițială a activelor de explorare și evaluare poate genera următoarele cheltuieli legate de: studii topografice, geologice, geochimice și geofizice; achiziționarea drepturilor de a explora; săpături; foraje de explorare; eșantionare și activități în legătură cu evaluarea fezabilității tehnice și a viabilității comerciale ale extracției unei resurse minerale.

După ce fezabilitatea tehnică și viabilitatea comercială ale extracție resurselor minerale poate fi demonstrată, un activ de natura activelor de explorarea și evaluarea resurselor minerale nu mai trebuie să fie clasificat ca atare, ci ca active corporale sau necorporale.

Contul 216 ”Active corporale de explorare și evaluare a resurselor minerale” este contul de activ cu ajutorul căruia se asigură evidența contabilă a acestor imobilizări.

1.7.Definirea imobilizărilor corporale de natura activelor biologice productive

Un activ biologic este un animal viu sau o plantă vie. Activele biologice productive sunt active autoregeneratoare iar din categoria acestora fac parte: animalele de lapte, vița-de-vie, pomii fructiferi și copacii din care se obțin lemn de foc, dar care nu sunt tăiați.

Activele biologice productive sunt recunoscute de entitate dacă respectă criteriile de recunoaștere ale unui activ imobilizat iar beneficiile viitoare sunt estimate prin evaluarea caracteristicilor fizice semnificative ale acestor active.

O particularitate privind activele biologice productive constă în faptul ca aceste active pot fi atașate fizic de terenul pe care se află, dar pentru care nu există o piață separată, ci o piață activă pentru activele combinate considerate ca un întreg (pentru activele biologice, terenul viran și amenajările acestuia). Entitatea poate utiliza informații referitoare la activele combinate pentru a evalua valoarea justă a activelor biologice. De exemplu, valoarea justă a activelor biologice=valoarea justă a activelor combinate-valoarea justă a terenului viran și a amenajărilor acestuia.

Evidența contabilă a activelor biologice productive se asigură cu ajutorul contului de activ 217 ”Active biologice productive”.

1.8.Delimitarea imobilizărilor corporale în curs de aprovizionare și a imobilizărilor corporale în curs

Imobilizări corporale în curs de aprovizionare sunt imobilizări corporale pentru care s-au transferat riscurile și avantajele aferente de la vânzător la cumpărător, dar pentru care nu s-a întocmit procesul verbal de receptie în momentul achiziționării lor de catre o entitate.

Evidența contabilă a imobilizărilor în curs de aprovizionare se ține cu ajutorul conturilor 223 ”Instalații tehnice și mijloace de transport în curs de aprovizionare”, 224 ”Mobilier, aparatură birotică, echipamente de protecție a valorilor umane și materiale și alte active corporale în curs de aprovizionare” și 227 ”Active biologice productive în curs de aprovizionare”, care, după conținutul economic, sunt conturi de imobilizări corporale, iar după funcția contabilă sunt conturi de activ.

Imobilizările corporale în curs reprezintă imobilizările corporale primite de la terți și nerecepționate, imobilizări în curs de execuție pentru nevoile proprii. Imobilizările corporale în curs de execuție sunt trecute în categoria imobilizărilor finalizate după recepția, darea în folosința sau punerea în funcțiune.

Conturile 231”Imobilizări corporale în curs de execuție” și 235 ”Investiții imobiliare în curs de execuție” sunt conturile de activ cu care se asigură evidența contabilă a imobilizărilor în curs.

1.9.Particularități ale imobilizărilor corporale deținute în baza unui contract de leasing

Leasingul reprezintă o modalitate de finanțare a imobilizărilor în care închirierea bunurilor poate fi însoțită de opțiunea de cumpărare a acestora la o anumită dată și la un preț prevăzut în contract.

Contractul de leasing este un acordul prin care se cedează locatarului (utilizatorului), de către locator (proprietar), dreptul de a utiliza un activ pentru o perioadă stabilită de timp, în schimbul unei plăți sau serii de plăți.

Contractele de leasing se clasifică în: leasing financiar și leasing operațional. O comparație între cele două contracte se poate prezenta astfel:

în cazul contractului de leasing financiar, locatarul (utilizatorul) este tratat din punct de vedere financiar ca proprietar, iar în cazul contractului de leasing operațional locatorul (finațatorul) are calitatea de proprietar;

în cazul contractului de leasing financiar se prevede că utilizatorul deduce dobânda, iar în cazul contractului de leasing operațional, utilizatorul deduce chiria (rata de leasing);

în cazul contractului de leasing financiar, locatarul deduce amortizarea, iar în cazul leasingului operațional, locatorul deduce amortizarea.

Contractul de leasing financiar are următoarele caracteristici:

Dreptul de proprietate asupra bunului, cu riscurile și beneficiile aferente, se transferă utilizatorului la momentul expirării contractului;

Perioada de folosire a bunului acoperă, în cea mai mare parte, durata de utilizare a acestuia, chiar dacă nu s-a transferat titlul de proprietate;

Cumpărarea bunului de către locatar se face la un preț cât mai mic față de valoarea justă la momentul în care acesta poate fi cumpărat;

Rata de leasing este formată din cota-parte din valoarea de intrarea a bunului, plus dobânda de leasing, care este comparabilă cu rata medie a dobânzilor bancare.

Contractul de leasing operațional (de exploatare) are următoarele caracteristici:

Chiria se stabilește prin acordul părților;

Rata de leasing este compusă din cota-parte din amortizarea calculată legal plus un profit stabilit prin negociere;

Transferul dreptului de proprietate se face la valoarea reziduală stabilită între părți dacă utilizatorul își exprimă opțiunea de achiziție a bunului;

Riscul de valorificare a bunului la valoarea reziduală există atunci când opțiunea de cumpărare nu este specificată la începutul contractului sau când contractul de leasing prevede restiturea bunului la momentul expirării acestuia.

Reflectarea în contabilitate a imobilizărilor corporale deținute în baza unui contract de leasing, se face în funcție de prevederile contractelor încheiate între părți, precum si de legislația în vigoare.

Operațiunile aferente contractului de leasing financiar și reflectarea lor în contabilitatea locatarilor sau locatorilor sunt:

În contabilitatea locatarilor se înregistrează activele luate în regim de leasing financiar, cu ajutorul conturilor de imobilizări corporale și dobânzile de plătit corespunzătoare datoriilor din operațiuni de leasing financiar ,periodic, în contrapartida contului de cheltuieli.

În contabilitatea locatorilor se reflectă bunurile date în regim de leasing financiar, drept creanțe imobilizate și dobânzile de primit corespunzătoare creanțelor din operațiuni de leasing financiar, periodic, în contrapartida contului de venituri.

Operațiunile aferente contractului de leasing operațional și reflectarea lor în contabilitatea locatarilor sau locatorilor sunt:

În contabilitatea locatarilor se înregistrează bunurilor luate în regim de leasing operational, în conturile de evidența din afara bilanțului și sumele plătite sau de plătit, ca cheltuieli în contul de profit și pierdere.

În contabilitatea locatorilor se reflectă bunurile date în regim de leasing operațional, în conturile de imobilizări corporale și sumele încasate sau de încasat ca venituri, în contul de profit și pierdere.

În vederea întocmirii situațiilor finnciare anuale, utilizatorii bunurilor luate în leasing financiar sau operațional inventariază și transmit societății de leasing lista bunurilor deținute în baza contractelor de leasing. Entitățile contractante care au efectuat operațiuni de leasing trebuie să prezinte în notele explicative la situațiile financiare anuale informații referitoare la operațiunile derulate.

1.10.Amortizarea imobilizărilor corporale. Definiție, forme și elemente ale amortizării

Imobilizările corporale, pe parcursul perioadei de utilizare, pierd din valoarea lor de întrebuințare, ceea ce conduce la scăderea randamentelor tehnico-economice. Utilizarea efectivă și factorii din mediul ambiant determină uzura fizică a imobilizărilor. Pierderea valorii de întrebuințare (deprecierea) poate fi: reversibilă (temporară ) – denumită ajustare pentru depreciere; și ireversibilă (permanentă) – denumită amortizare.

Amortizarea poate fi definită din următoarele puncte de vedere:

Amortizarea, din punct de vedere contabil, reprezintă diminuarea valorii unui activ imobilizat, ca urmare a deprecierii prin folosirea lui de către entitate, într-o anumită perioadă de timp, a acțiunii factorilor naturali, a concurenței, progresului tehnic sau a altor cauze. Amortizarea ca depreciere ireversibilă se deduce din valoarea de intrare pentru a estima valoarea contabilă netă sau valoarea rămasă.

Definită din punct de vedere economic, amortizarea imobilizărilor presupune includerea în cheltuielile de exploatare a fiecărui exercițiu, a sumei totale a deprecierii ireversibile suferite de acestea, astfel încât pe durata normală de utilizare, valoarea lor de utilizare să se recupereze integral.

Din punct de vedere financiar, amortizarea este definită ca fiind componenta esențială a capacității de autofinanțare, reprezentând sursa de autofinanțare a capitalului imobilizat care se constitue, chiar și în cazul în care întreprinderea nu realizează profit, prin prelevarea asupra rezultatului.

Pe baza unui plan de amortizare, se calculează amortizarea imobilizărilor corporale, începând cu luna următoare punerii în funcțiune a acestora și până la recuperarea integrală a valorii de intrare, conform duratelor de viață utilă și condițiilor de utilizare.

Elementele necesare în vederea calculului amortizării sunt: valoarea amortizabilă, durata de utilizare economică și metodele (regimurile) de amortizare.

Valoarea amortizabilă este dată de către de costul de achiziție, costul de producție sau de o altă valoare care substitue costul (valoarea reevaluată) din care se elimină valoarea reziduală (valoarea estimată la data intrării în patrimoniu a imobilizărilor corporale și cu ocazia reevaluărilor ulterioare).

Durata normală de funcționare a unei imobilizări corporale este exprimată în ani și, de regulă, este mai mică decât durata tehnică sau fizică a imobilizării. Entitățile își stabilesc durata de utilizare a imobilizărilor corporale pe categorii de bunuri, în funcție de condițiile și modul în care își desfășoară activitatea.

Metodele sau regimurile de amortizare. Pentru evaluarea deprecierii ireversibile a unei imobilizări corporale, pot fi folosite mai multe metode sau regimuri de amortizare, aplicarea acestora depinde de politica financiară a entității. Entitatea este interesată în recuperarea valorii amortizabile într-un timp cât mai scurt (amortizarea fiind elementul principal al autofinanțării), iar statul este interesat pentru că mărimea amortizării (amortizarea este o cheltuială de exploatare) influențează rezultatul impozabil. Metoda (sau regimul) de amortizare aleasă trebuie aplicată, în mod consecvent, de la o perioadă la alta.

Pentru calculul amortizării entitățile pot folosi una dintre următoarele metode de amortizare: amortizarea liniară, amortizarea degresivă, amortizarea accelerată și amortizarea calculată pe unitate de produs sau serviciu.

Amortizarea liniară (denumită și amortizare proporțională sau constantă) constă în includerea uniformă în cheltuielile de exploatare a unor sume fixe pe toată durata normală de funcționare a imobilizării corporale.

Amortizarea liniară presupune parcurgerea următoarelor etape:

Stabilirea cotei de amortizare lineară , Cal, ( se calculează prin divizarea lui 100 la numărul de ani de viață utilă normală a imobilizării);

Calculul amortizării anuale prin aplicarea cotei de amortizare lineară la valoarea de intrare a imobilizărilor: AaVi*Ca (dacă imobilizarea este utilizată pe parcursul întregului exercițiu financiar) și Aa (dacă imobilizarea nu este folosită pe parcursul întregului exercițiu);

Calculul amortizării lunare prin împărțirea anuității la numărul de luni de funcționare în cursul exercițiului: AlAa/12 (dacă imobilizarea este utilizată pe parcursul întregului exercițiu financiar) și AlAa/Lf (dacă imobilizarea nu este folosită pe parcursul întregului exercițiu);

Amortizarea degresivă constă în aplicarea unor cote de amortizare mai mari în primii ani de utilizare a imobilizării și scăderea anuității pe măsura consumării duratei de utilizare. În cazul amortizării degresive, cota de amortizare degresivă (Cad) se determină multiplicând cota de amortizare liniară cu unul dintre coeficienții de corecție (k):

1,5 pentru imobilizările corporale cu o durată de funcționare între 2-5 ani;

2 pentru imobilizările corporale cu o durată de funcționare între 5-10 ani;

2,5 pentru imobilizările corporale cu o durată de funcționare mai mare de 10 ani.

Amortizare degresivă presupune calculul amortizării în următoarele etape:

pentru primul exercițiu financiar se aplică cota de amortizare degresivă asupra valorii de intrare a imobilizării corporale : AaVi*Cad (dacă numărul lunilor întregi de funcționare este egal cu 12) și Aa (dacă numărul lunilor întregi este mai mic decât 12 );

pentru anii următori cota de amortizare degresivă se aplică de fiecare dată la valoarea rămasă, reprezentată de valoarea netă contabilă – amortizarea cumultă: AaVr*Cad.

Acest calcul se continuă până în exercițiul financiar de funcționare în care anuitatea rezultată este egală sau mai mică cu, respectiv, decât amortizarea anuală lineară ,calculată pentru perioada de utilizare rămasă. Din acel an și până la expirarea duratei normale de utilizare se aplică metoda lineară, amortizarea anuală fiind egală cu valoarea rămasă raportată la durata rămasă.

Amortizarea accelerată constă în includerea în primul an de funcționare, în cheltuielile de exploatare a unei amortizări de până la 50% din valoarea de intrare a imobilizării. Amortizările anuale pentru exercițiile financiare următoare sunt calculate la valoarea rămasă de amortizat, după regimul liniar, prin raportare la numărul de ani de utilizare rămași.

Amortizarea calculată pe unitate de produs sau serviciu se aplică când durata de viață utilă a imobilizărilor este exprimată prin numărul unităților produse sau a altor unități similare ce se estimează că vor fi obținute de întreprindere prin folosirea activului respectiv. Cota de amortizare se calculează prin divizarea lui 100 la volumul prestațiilor normate (Cal100/Qn), iar anuitatea poate fi determinată conform relației: AaVi*Cal*Qe, în care Qe-volumul prestațiilor fizice efective.

Evidența în contabilitate a amortizării imobilizărilor corporale se realizează cu ajutorul contului 281”Amortizări privind imobilizările corporale”. După conținutul economic este cont substractiv sau rectificativ al valorii imobilizarii corporale, iar după funcția contabilă este cont de pasiv.

CAPITOLUL 2

Prezentarea societății S.C. Cotnari S.A. Iași

Entitatea supusă studiului în acestă lucrare este societatea comercială S.C. Cotnari S.A. Iași care are ca obiect de activitate fabricarea vinurilor din struguri.

2.1.Istoria societății

Potgoria Cotnari face parte din Regiunea viticolă a Podișului Moldovei și este considerată ”una din cele mai renumite regiuni viticole din țară”. Este situată în cea mai mare parte a sa pe Coasta Cotnari – Hîrlău.

Cultura viței de vie la Cotnari, se presusupune că ar avea existența tocmai din timpurile lui Burebista (82-44 î.Hr.), după descoperirile din cetatea Cătălina. Relatările concrete ale podgoriei sunt din secolul al XV-lea, perioada domniilor lui Petru al II-lea, Stefan cel Mare și Despot Vodă, atunci când podgoria a atins cota maximă atât prin mărimea ariei cultivate cu viță de vie, cât și prin calitatea vinului obținut.

Înima potgoriei Cotnari este compania Cotnari, cel mai important producător al potgoriei. Compania are o suprafață de peste 1.700 hectare de viță de vie iar de pe această suprafață se obțin doar soiuri românești de struguri: Grasa de Cotnari, Frâncușă, Fetească Albă, Tămâioasă Românească, Fetească Neagră și Busuioacă de Bohotin. Producția pe hectar este de doar 70-80% față de alte zone din țară, iar de aici se trage și sloganul ”Puțin, ca tot ce-i bun,/Și bun, ca tot ce-i rar,/Acesta-i vinul de Cotnar”.

2.2.Înființarea societății și obiectul său de activitate

Societatea comercială Cotnari a fost înființată ca secție a unei ferme de stat dar din anul 2000 s-a privatizat prin metoda MEBO (Management Employees Buy-Out). S.C Cotnari S.A. este o societate pe acțiuni, înființată în anul 1991 în comuna Cotnari, județul Iași, iar obiectul său de activitate este fabricarea vinurilor din struguri, conform clasificării Caen, cod 0121. Societatea este înmatriculată în Registrul Comerțului cu numărul J22/613/1991, având codul unic de identificare RO1955782. Are un capital subscris și vărsat de 17.191.530 lei și un număr de 310 angajați. Societatea ocupă locul 1 în Top Afaceri România.

La această societate se produc 4 soiuri de vin și anume: Grasa de cotnari, Fetească Albă, Frâncușa de Cotnari și Tămâioasa Romănească. Cu aceste soiuri autentice (în mod deosebit Grasa de Cotnari și Feteasca Albă), compania aduce o contribuție substanțială la promovarea imaginii și bogățiilor României în întreaga lumea prin participarea la numeroase concursuri internaționale de vinuri și câștigarea a numeroase medalii (peste 150 medalii în ultimii 10 ani).

2.3.Structura organizatorică a societății

Societatea are o structură organizatorică de tip ierarhic funcțională pe trei nivele care asigură desfășurarea activității și realizarea obiectivului stabilit prin relațiile interne dintre ansamblul persoanelor și a departamentelor existente. Structura organizatorică cuprinde două părți:

Structura funcțională (de conducere) asigură condițiile tehince, economice și de personal în vederea desfășurării optime a activității și este alcătuită din:

Adunarea generală a asociaților este organul principal de conducere care asigură politica economică și comercială și decide asupra activității societății.

Directoratul are la conducere directorul general care este răspunzător de :

luarea principalelor decizii și transmiterea acestora către celelalte nivele ierarhice;

stabilirea obiectivelor de dezvoltare ale firmei împreună cu Consiliul de supraveghere;

comunicarea obiectivelor întregului personal prin intermediul celorlaltor departamente;

gestionarea eficientă a resurselor tehnice, materiale, financiare, umane și informaționale;

aprobarea situației financiare anuale și repartizarea profitului net.

Departamentul economic este condus de către directorul economic care este răspunzător de activitatea generală a acestui departament. În subordinea acestui departament se află: Biroul de contabilitatea, Caseria, Cantina, Corpul de Paza.

Directorul economic împreună cu Biroul de contabilitate au următoarele atribuții:

supraveghează activitatea economico-financiară și ținerea corectă și la zi a operațiunilor financiar-contabile;

întregistrează sistematic și cronologic documentele contabile privind intrările și ieșirile din entitate;

efectuează calcule de fundamentare a indicatorilor corelați cu indicatori financiari privind producția, veniturile, mijloacele circulante și alți indicatori financiari;

întocmește situația lunară, trimestrială și situația financiară anuală a patrimoniului societății;

întocmește ordinele de plată pentru achitarea obligațiilor față de bugetul de stat și bugetul local și înregistrarea lor în contabilitatea financiară;

menține și gestionează relația cu băncile și trezoreria;

stabilește inventarierea bunurilor din entitate și înregistrează diferențele în urma inventarierii;

păstrează registrele obligatorii contabile, conform legii (Registrul-jurnal, Registrul-inventar, Cartea mare,etc.)

Departamentul de viticultură și fond funciar are la conducere directorul tehnic care răspunde de coordonarea și asigurarea procesului de producție. În subordinea acestui departament se află următoarele ferme care asigură producția companiei: 1 Rotila, 2 Mecanizare, aprovizionare, depozitare a materialelor necesare în viticultură, 3 Naslău, 4 Cotnari, 5 Julești, 6 Dealul Plăieșului, 7 Hodora, 8 Ceplenița, 9 Dealul lui Vodă, 10 Măgura, 11 Dealul Morii, 12 Bejeneasa și Biroul Fond Funciar.

Departamentul vânzări-marketing este condus de către directorul comercial care are în subordine directorul de vânzări și directorul de marketing. Răspunderea principală în acest departament este: de a prospecta și a lansa produsul finit pe piața internă și externă, a stabili gama de produse, prețurile, promovarea și distribuția acestora, a stabili și menține relațiile cu clienții și furnizorii, etc.

Combinat vinificație are la conducere directorul combinatului de vinificație și răspunde de calitatea, îmbutelierea, depozitarea și condițiile produsului finit împreună cu șefii următoarelor sectoare aflate în subordine: Sector vin brut, Sector condiționare, Stație îmbuteliere, Depozit material și produs finite, Sector mecanic, Stație epurare și Birou calitatea și siguranța alimentului.

Departamentul de resurse umane și salarizare este condus de către șeful departamentului care are urmăroarele atribuții: acordă salariile personalului, întocmește statul de plată, întocmește și arhivează dosarele de personal, menține relațiile cu organele de control, eliberează adeverințe neceare angajaților, recrutează personal, etc.

Structura operațională (de execuție) asigură realizarea directă a procesului de execuție.

2.4.Caracterizarea economico-financiară a societății

Analiza economico-financiară reprezintă un element fundamental al practicii economice, iar aserțiunea este susținută de faptul că analiza intervine curent în procesul de elaborare, evaluare și control al deciziilor adoptate de echipa managerială din întreprindere.

Desfășurarea în condiții normale a analizei economico-financiare presupune existența unor informații despre procesele, fenomenele, rezultatele cercetate și să se dispună de o bază de date despre obiectivele și rezultatele întreprinderii care prin prelucrări ulterioare să furnizeze informații conducerii, necesare la luarea unor decizii fundamentale.

Sursele de informații la care apelează analiștii pentru calculul indicatorilor în analiza poziției financiare sunt: contul de profit și pierdere, bilanțul contabil, situația modificării capitalului propriu, situația fluxurilor de trezorerie, notele explicative.

Analiza structurii patrimoniale, ca componentă a analizei financiare, urmărește analiza ponderii diferitelor elemente patrimoniale în totalul bilanțului, precum și raportul între diferite componente de activ, respectiv pasiv. Aceasta permite efectuarea de comparații pentru a situa mai corect întreprinderea în mediul său concurențial în spațiu sau pentru a-i aprecia evoluția prin analize comparative în timp.

Analiza structurii bilanțului se poate realiza printr-o analiză pe verticală a activului și pasivului bilanțier, cu ajutorul ratelor de structură, dar și printr-o analiză pe orizontală a bilanțului (analiza echilibrului financiar), cu ajutorul indicatorilor în mărime absolută (fond de rulment, necesar de fond de rulment și trezoreria netă) și a indicatorilor în mărime relativă (ratele de acoperire financiară, ratele de lichiditate, ratele de rotație și ratele de solvabilitate).

Principalele rate sau indicatori folosite în analiza imobilizărilor sunt:

Rata activelor imobilizate – reflectă gradul de investire a capitalului în întreprindere și arată ponderea activelor imobilizate utilizate permanent din totalul activelor. Rata activelor imobilizate poate înregistra valori diferite de la o întreprindere la alta, în funcție de ramura de activitate.

Rata imobilizărilor corporale – reflectă ponderea imobilizărilor corporale în totalul activului întreprinderii și depinde de natura activității desfășurate. Valoarea ratei este mai mare (60%) în cazul întreprinderilor cu un proces tehnologic complex, care implică dotare tehnică semnificativă, și mai scăzută la întreprinderile comerciale.

Fondul de rulment – reprezintă excedentul de capital permanent rămas după finanțarea activelor imobilizate nete și este considerat cel mai important indicator din punct de vedere al analizei echilibrului financiar pe termen lung.

Rata finanțării stabile a imobilizărilor – reflectă măsura în care necesarul permanent (activele imobilizate nete) este finanțat din resursele permanente (capitalul permanent). Valoarea supraunitară a raportului reflectă a finanțare satisfăcătoare iar valoarea subunitară reflectă insuficiența resurselor permanente pentru finanțarea necesarului permanent.

Rata autofinanțării imobilizărilor – măsoară capacitatea întreprinderii de a-și autofinanța necesarul permanent din capitalul propriu. Valoarea ratei, indicată de literatura de specialitate, trebuie să aibă ca limită inferioară 0,67, iar ca limită superioară, valori egale sau mai mari ca unitatea.

Rata finanțării străine a imobilizărilor – măsoară gradul în care întreprinderea î-și acoperă necesarul permanent din datoriile pe termen lung.

Rata lichidității generale – evidențiază corelațiile care se stabilesc între resursele temporare și necesarul temporar de finanțat al iîntreprinderii. Altfel spus, măsura în care obligațiile pe termen scurt pot fi acoperite din activele curente (sau activele circulante). Echilibrul financiar pe termen scurt este reflectatat în momentul în care valoarea acestui raport înregistrează valori mai mari decât unitatea și are tendință crescătoare.

Rata solvabilității generale – evidențiază măsura în care datoriile totale sunt acoperite din activul total. Mărimea acestui raport influențează posibilitatea de a obține sau de a reînnoi contractele de creditare cu finanțatorii. Întreprinderea este riscantă pentru bănci și creditori în momentul în care valoarea raportului este mai mică decât 1,66, adică atunci când firma se caracterizează prin insolvabilitate.

Tabelul 2.1 Evoluția principalilor indicatori economico- financiari privind imobilizările la S.C. Cotnari S.A.

Interpretarea rezultatelor din tabelul nr.2.1

Pe baza rezultatelor din tabelul de mai sus se pot deduce urmăroarele concluzii:

Rata imobilizărilor corporale a înregistrat o creștere de la 60% în perioada anterioară la 72,78% în perioada curentă, adică cu 21,3%, ceea ce înseamnă ca întreprinderea a investit capital în activele imobilizate corporale. Creșterea în aceeași măsură a ratei activelor imobilizate se datorează faptului că imobilizările corporale sunt în procent de 99,97% din totalul activelor imobilizate.

Fondul de rulment net pozitiv înregistrează o diminuare cu 29,31% în perioada curentă față de cea anterioară. Această scădere se datoarează faptului că activele imobilizate nete au crescut într-o măsură mai mare, de la o perioadă la alta, cu 13,35%, față de capitalul permanent, care a crescut cu doar 0,32%. Totuși fondul de rulment net și pozitiv în ambele perioade indică faptul că întreprinderea își poate finanța și o parte din activele circulante din resursele permanente, după acoperirea necesarului permanent.

Rata finanțării stabile a imobilizărilor are valori supraunitare (1,44% în exercițiul precedent și 1,27% în exercițiul curent) dar în scădere cu 11,81% în perioada curentă față de cea precedentă, datorită faptului ca resursele permanente (0,32%) au crescut într-un mod mai lent în aceeași perioadă comparativ cu necesarul permanent (13,35%). Valoarea supraunitară în ambele perioade se datorează fondului de rulment pozitiv, ceea ce indică un echilibru financiar pe termen scurt.

Rata autofinanțării imobilizărilor înregistrează valori mai mici decât limita stabilită de literatura de specialitate (0,67%), în ambele perioade, de 0,56%, respectiv 0,52%. Aceste valori indică faptul că întreprinderea nu dispune de autonomie financiară, adică nu-și poate finanța necesarul permanent din capitalurile proprii.

Rata finanțării străine a imobilizărilor a scăzut cu 14,77% în perioada curentă față de perioada precedentă, cauză fiind diminuarea cu 3,13% a datoriilor pe termen lung și majorarea activelor imobilizate nete cu 13,35%.

Rata lichidității generale supraunitară și crescătoare cu 27,3% este expresia fondului de rulment pozitiv și a echilibrului financiar pe termen scurt ce caracterizează întreprinderea. Creșterea ratei lichidității generale se datorează faprului că activele curente au scăzut mai puțin în perioada curentă,cu 36,34%, față de datoriile curente care au scăzut cu aproximativ 50%. Lichiditatea este doar potențială deoarece scăderea activelor curente se datorează scăderii creanțelor comerciale și a activelor de trezorerie.

Rata solvabilității generale exprimă un risc minim de insolvabilitate, evidențiat de valorile mai mici (1,5%, respectiv 1,61%) în ambele perioade, decât limita de 1,66. Riscul de insolvabilitate este dat de datoriile pe termen lung, întreprinderea neputându-se îndatora la termen. Aceste valori determină și riscul pentru bănci și alți potențiali creditori. Din acest motive întreprinderea are o situație netă negativă.

CAPITOLUL 3

Contabilitatea operațiunilor contabile privind imobilizările corporale și amortizarea l

Conform Legii contabilității, în contabilitate trebuie să se reflecte înregistrarea cronologică și sistematică, prelucrarea, publicarea și păstrarea informațiilor cu privire la poziția financiară, performanța financiară și alte informații referitoare la activitatea desfășurată, atât pentru cerințele interne ale acestora, cât și în relațiile cu investitorii prezenți și potențiali, creditorii financiari.și comerciali, clienții, instituțiile publice și alți utilizatori.

3.1.Documentele justificative

Întregistrările în contabilitate se fac pe baza documentului justificativ, în care este înscrisă orice operațiune economico-financiară în momentul efectuării ei. Pentru documentele justificative care stau la baza înregistrărilor în contabilitate răspund persoanele care au întocmit, vizat și aprobat, dar și cele care au înregistrat în contabilitate aceste documente.

Evidența imobilizărilor corporale presupune consemnarea completă și la timp a tuturor operațiunilor privind mișcarea acestora în documentele justificative (financiar-contabile). Documentele privind activele imobilizate corporale sunt clasificate în funcție de intrarea imobilizărilor în gestiune și ieșirea imobilizărilor din gestiune, astfel:

Documente privind intrarea în gestiune a imobilizărilor corporale:

Factură, contract de vânzare-cumpărare, aviz de însoțire, proces verbal de recepție, pentru imobilizările corporale cumpărate;

Deviz pentru lucrări executate, proces verbal de recepție, pentru imobilizările corporale realizate în producție proprie;

Act constitutiv, expertiză tehnică, declarație de subscriere, proces verbal de recepție, pentru imobilizările corporale aduse ca aport în natură la capital;

Proces verbal de inventariere, pentru imobilizările corporale constatate plus la inventar;

Bon de consum, fișă de consum, factură, stat de salarii, deviz de lucrări, proces verbal privind producția neterminată, pentru imobilizările corporale în curs de execuție realizate în producție proprie;

Factură, proces verbal de recepție, pentru imobilizările corporale în curs de execuție realizate de către terți.

Documente privind ieșirea din gestiune a imobilizărilor corporale:

Proces verbal de scoatere din funcțiune/de declasare a unor bunuri materiale, pentru imobilizările corporale casate;

Factură, proces verbal de vânzare-cumpărare, raport de evaluare, pentru imobilizările corporale vândute;

Cerere de retragere, proces verbal de predare-primire, pentru imobilizările corporale retrase de către asociați;

Act de donație, proces verbal de predare-primire, pentru imobilizările corporale donate;

Contract de concesionare/închiriere, pentru imobilizările corporale concesionate sau închiriate;

Proces verbal de constatare, contract de asigurare, pentru imobilizările corporale scoase din gestiune prin situații excepționale.

Registrul numerelor de inventar și fișa mijlocului fix sunt documente utilizate pentru contabilitatea analitică a imobilizărilor corporale. Bonul de mișcare a mijloacelor fixe servește la mișcarea mijloacelor fixe în interiorul societății.

3.2.Contabilitatea operațiunilor privind intrarea în gestiune a imobilizărilor corporale

Căile de intrare a imobilizărilor corporale în gestiune pot fi: cumpărare, aport la capitalul social, producție în regie proprie, plus la inventar, primire cu titlu gratuit sau subvenționare, primire în regim de leasing.

La societatea comercială S.C. Cotnari S.A. au loc următoarele înregistrări contabile privind intrarea în gestiune a imobilizărilor corporale:

La data de 01.01.2014 ,cu ocazia majorării capitalului social al societății, este adusă ca aport de către un asociat o clădire, evaluată la un cost de 10.000,00 Ron.

La data de 15.01.2014, societatea achiziționează un teren în valoare de 34.248,19 , TVA inclus, destinat plantației de vie.

Societatea achiziționează la data de 03.02.2014, din afara țării, echipamente tehnologice (mașină de stropit și fertilizator) în valoare de 4000 USD, condiția de livrare FOB. Data facturării este de 10.02.2014. Taxa vamală este de 10% din valoarea externă, comisionul vamal de 0,5% iar TVA 24%. Plata furnizorului se face pe data de 20.02.2014. Evoluția cursului în lei a monedei euro este următoarea:la data de 03.02.2014 – 3,33 lei/USD, la 10.02.2014 – 3,32 lei/USD iar la 20.02.2014 – 3,35 lei/USD.

Achitarea obligației față de furnizorul extern se face astfel:

Valoarea în lei la data primirii facturii: 4000*3,32 lei/USD=13.280,00

Valoarea în lei la data plății furnizorului: 4000*3,35 lei/USD=13.400,00

Diferență de curs nefavorabilă de 120,00 lei

Tabel 3.1.Fișa de calcul al importului

La data de 25.03.2014 societatea achiziționează vie rod în valoare de 16.500,00 Ron, TVA 24%, subvenționată 30% din valoare. Via rod se amortizează într-o perioadă de 20 ani.

Societatea construiește pe cont propriu și recepționează la data de 15.05.2014 un gard în jurul unui teren plantat cu vie, al cărui cost este de 2.000,00 Ron, amortizabil 10 ani.

Societatea preia în leasing financiar un autoturism în valoare de 20.000,00 Ron, amortizabil pe o perioadă de 5 ani. Avansul achitat de locatar (utilizator) este de 30% din prețul autoturismului. Durata contractului de leasing este de 2 ani, iar dobânda anuală de 15%. Ratele se facturează de 2 ori pe an (4 rate). Utilizatorul cumpără autoturismul la expirarea contractului, la valoarea reziduală. (avans=6000, val.rezid.=4000, rata capital=2500, rata de leasing=rata capital+dobânda, TVA=rata leasing*24%).

Tabel 3.2.Calculul obligațiilor față de locator

Registrul jurnal nr. 1

Alte exemple de înregistrări contabile privind intrarea în gestiune a imobilizărilor corporale, care nu se regăsesc la societatea studiată, sunt:

O societate primește cu titlu gratuit aparate de măsurare și control în valoare de 3.000,00 Ron.

Cu ocazia inventarierii mijloacelor fixe se contată plus echipamente de protecție evaluate la 4.000,00 Ron.

O societate comercială construiește o clădire care va servi ca investiție imobiliară, iar pentru asta încheie un contract cu un antreprenor. Lucrarea se finalizează după trei luni și se facturează la valoarea de 20.000,00 Ron. Durata de utilizare a investiției este de 20 ani.

O societate achiziționează mobilier în valoarea de 2.500,00 Ron, pentru care s-au transferat toate riscurile și avantajele asupra acestuia dar care este în curs de aprovizionare.

Registrul jurnal nr.2

3.3.Contabilitatea operațiunilor privind reevaluarea imobilizărilor corporale

Operațiunile privind reevaluarea imobilizărilor corporale se înregistrează în contabilitate folosindu-se metoda valorii brute și metoda valorii nete.

Exemple de operațiuni contabile privind reevaluarea imobilizărilor corporale folosind cele două metode menționate mai sus:

O construcție are valoarea contabilă de 30.000,00 Ron și o durată de funcționare de 20 ani. După 5ani investiția se reevaluează folosind un indice de actualizare de 1,5. Operațiunile contabile privind reevaluarea investiției se înregistrează în contabilitate folosind metoda valorii brute.

Valoarea contabilă actualizată = valoarea contabilă * 1,5 = 30.000 * 1,5 = 45.000

Amortizarea cumulată actualizată = (30.000/20) * 5 = 7.500*1,5 = 11.250

Diferența din reevaluare = valoarea contabilă actualizată – valoarea contabilă = 15.000

Diferența dintre plusul valorii contabile și plusul amortizării = 15.000 – 3.750 = 11.250

Registrul jurnal nr.3

Aceeași investiție, cu valoarea de 30.000,00 Ron, este supusă mai multor evaluări, prezentate mai jos, iar operațiunile privind privind reevaluarea investiției se înregistrează în contabilitate folosind metoda valorii nete.

După 6 ani valoarea justă = 21.500

După 9 ani valoarea justă = 16.500

După 15 ani valoarea justă = 7.300

După 19 ani valoarea justă = 8.000

Tabel 3.3.Reevaluările investiției

Cele 4 reevaluări se înregistrează în contabilitate după cum urmează:

Registrul jurnal nr.4

3.4.Contabilitatea operațiunilor privind amortizarea imobilizărilor corporale

Regimul de amortizare pentru imobilizările corporale se determină conform următoarelor reguli:

în cazul construcțiilor, se aplică metoda de amortizare liniară;

în cazul echipamentelor tehnologice, respectiv a mașinilor, uneltelor și instalațiilor, precum și pentru computere și echipamente periferice ale acestora, entitățile pot opta pentru metoda de amortizare liniară, degresivă sau accelerată;

în cazul oricărui alt mijloc fix amortizabil, entitățile pot opta pentru metoda liniară sau degresivă.

Societatea S.C. Cotnari S.A. amortizează imobilizările corporale conform metodei de amortizare liniară.

Exemplu privind amortizarea imobilizărilor corporale: Se amortizează prin metoda liniară, degresivă și accelerată echipamente tehnologice a căror valoare de intrare este de 2.000,00 Ron și o durată de utiliare de 5 ani.

Amortizarea echipamentului tehnologic folosind amortizarea liniară

Cal=100/5=20%; Aa=Vi*Cal=2000*20%=400

Tabel 3.4.Calculul amortizării liniare

Amortizarea echipamentului tehnologic folosind amortizarea degresivă

Cad=Cal*1,5=20%*1,5=30%; Aa=Cad*Vi

Tabel 3.5.Calculul amortizării degresive

Amortizarea echipamentului tehnologic folosind amortizarea accelerată

În primul an amortizarea este de 50% din valoarea de intrarea,.iar începând cu al doilea an se calculează folosind amortizarea liniară. Cal=100/4=25%; Aa=1.000*25%=250

Tabel 3.6.Calculul amortizării accelerate

Înregistrările contabile privind amortizarea imobilizărilor corporale (în cazul nostru a echipamentelor tehnologice), scoaterea din evidența a imobilizărilor corporale complet amortizate și parțial amortizate sunt redate în următorul registru jurnal:

Registrul jurnal nr.5

3.5.Contabilitatea operațiunilor privind ieșirea din gestiune a imobilizărilor corporale

Imobilizările corporale pot ieși din gestiune prin următoarele căi: vânzare, casare, retragere de către acționari, darea în chirie sau în concesiune, constatare lipsă, donare, distrugere calamități.

La societatea S.C. Cotnari S.A. au loc următoarel înregistrări contabile privind ieșirea din gestiune a imobilizărilor corporale:

Societatea vinde la data de 30.04.2014 o remorcă complet amortizată la a cărei valoare de intrare este de 5.280,00 Ron. Prețul de vânzare este de 2.500,00 Ron.

La data de 15.06.2014, societatea scoate din evidență viță de vie distrusă de calamitate naturală (grindină) complet amortizată, cu o valoare de intrare de 9.270,50 Ron, asigurată la o valoare de 20.000,00 Ron.

La data de 28.08.2014 societatea scoate din funcțiune un tractor Goldoni, cu o valoarea de intrare de 45.992,42, iar amortizarea cumulată de 35.457,87. Casarea este realizată cu resurse proprii, cheltuielile fiind de 5.000,00 Ron din care: salariile personalului 2.000,00 Ron; materiale diverse-300,00 Ron. Piesele de schimb recuperate sunt în valoare de 2.700,00 Ron.

Un asociat retrage un depozit adus ca aport la capitalul social în valoare de 91.734,32 complet amortizat la data de 30.09.2014

Registrul jurnal nr.6

Alte operațiuni contabile privind ieșirea din entitate a imobilizărilor corporale, dar care nu se regăsesc la societatea studiată, sunt:

O societatea comercială donează active corporale de explorare și evaluare a resurselor minerale cu o valoare de intrare de 9.000,00 Ron și amortizarea cumulată de 4.250,00 Ron.

O societate vinde un teren cu o valoarea de intrare de 50.000.00 Ron, la un preț de 40.000,00 Ron.

Se constată lipsă imputabilă angajatului mobilier, valorea de intrare de 3.000,00 Ron, amortizarea cumultă de 1.800,00 Ron și o valoare actuală de 3.500,00 Ron.

Registrul jurnal nr.7

Concluzii

Obiectivul acestei lucrări este de a pune în evidență importanța imobilizărilor corporale și a amortizării lor, la nivelul unei entități (pe exemplul societății S.C. Cotnari S.A.).

Societatea S.C. Cotnari S.A. este o societate cunoscută și recunoscută atât în țară cât și în străinătate datorită diverselor programe de promovare a produselor. Societatea deține o poziție importantă pe piața producătorilor de vinuri, baza fiind modernizarea și dotarea echipamentelor tehnologice, precum și numărul de persoane calificate, profesioniste și cu vastă experiență în domeniu.

Imobilizările corporale la S.C. Cotnari S.A. reprezintă o parte semnificativă din totalul averii întreprinderii, foarte importantă de astfel la rezultate economice ale firmei. Pe parcursul exercițiului financiar, societatea a făcut atât achiziții de terenuri și mijloace fixe, cât și vănzări și casări de imobilizări corporale.

Prin politicile și metodele de contabilizare a imobilizărilor corporale și a amortizării lor, societatea ține o evidență clară și corectă a înregistrărilor contabile, potrivit documentelor justificative, ceea ce poate influența conținutul situațiilor financiare și a utilizatorilor acestora.

În urma analizei economico-financiare realizată la societatea S.C. Cotnari S.A. se poate constata faptul că societatea este implicată într-un program de investiții, după acum arată rata în creștere a activelor imobilizate, și se caracterizează printr-un echilibru financiar pe termen scurt. Investițiile cele mai importante au fost făcute în vederea modernizării cramei, a procesului tehnologic, a depozitării produsului, dar și a majorării suprafeței de vie plantată, precum și achiziționării de noi utilaje.

Deasemenea, societatea a cucerit, în afară de piețele europene, și alte piețele externe prin extinderea exportului către Rusia, Emiratele Arabe și America.

Cu toate astea, societatea ar trebui sa-și deschidă propriile magazine în cele mai importante orașe din țară, pentru a face mai bine cunoscut produsul și a atrage noi clienți, dar și pentru a-și mări volumul vânzărilor și a creșterii profitului.

Lucrarea de față demonstrează faptul că imobilizările corporale au o influență majoră asupra rezultatului economic al unei societăți, și implicit asupra situațiilor financiare anuale.

Personalul din cadrul departamentului economic trebuie să aplice noile reglementări aduse de catre OMFP 1802/2015 pentru a reflecta corect operațiunile privind imobilizările corporale. De exemplu, dacă societatea deținea la sfârșitul anului 2014 active imobilizate care erau recunoscute ca investiții imobiliare, trebuia să transfere valoarea acestora din conturile de imobilizări corporale în contul de investiții imobiliare, începând cu prima zi a anului 2015.

Bibliografie

Budugan, D., Georgescu, I., Bazele contabilității, Editura Sedcom Libris, Iași, 2003

Budugan, D., Georgescu, I., Berheci, I., Bețianu, L. – Contabilitate de gestiune, Editura CECCAR, București, 2007

Dumitrean, E., Contabilitate financiară, Editura Sedcom Libris, Iași, 2008

Georgescu, I., Mironiuc, M. – Validarea informației financiar – contabile în contextul dezvoltării durabile. Economic. Social. Ambiental, Editura Universității „Alexandru Ioan Cuza”, Iași, 2009

Grosu, M., Apostol, C., Chersan, I.C., Patrașcu , R.M., Contabilitatea financiară intermediară, Editura Sedcom Libris, Iași, 2013

Horomnea, E., Tabără, N., Georgescu, I., Budugan, D., Bețianu, L., Bazele contabilității, Editura Sedcom Libris, Iași, 2005

Horomnea, E. – Dimensiuni științifice și sociale în cercetarea contabilă, Editura Economică, București, 2011

Horomnea, E., Budugan, D., Georgescu, I., Istrate, C., Bețianu, L., Dicu, R. M. – Introducere în contabilitate. Concepte și aplicații, Editura Tipo Moldova, Iași, 2012

Horomnea, E., Normalizare și comunicare în contabilitate, Editura Tipo Moldova, Iași, 2014

Huian, M.C. – Instrumente financiare: tratamente și opțiuni contabile, Editura CECCAR, București, 2008

Istrate, C., Introducere în contabilitate, Editura Polirom, Iași , 2002

Mironiuc, M., Anaiza economico-financiară, Editura Sedcom Libris, Iași, 2006

Mironiuc, M. – Analiză economico – financiară: performanță, poziție financiară, risc, Editura Universității Alexandru Ioan Cuza, Iași, 2009

Moroșan, I., Contabilitatea financiară și de gestiune, Editura CECCAR, București, 2010

Paraschivescu, M.D., Păvăloaia,W., Radu,F., Olar,G-D.,Contabilitate financiară, Editura Tehnopress, Iași, 2007

Paraschivescu, M.D., Radu, F., Managementul contabilității financiare, Editura Tehnopress, Iași 2008

Paraschivescu, D., Păvăloaia, W., Radu, F., Olaru, G-D., Contabilitate, Fundamente, Aplicații, Istorie și Personalități, Editura Tehnopress, Iași, 2013

Păvăloaia, W., Păvăloaia, D., Analiza economico-financiară, Editura Tehnopress, Iași, 2009

Pântea, I.P., Bodea, Gh. – Contabilitatea financiară românească, Editura Intelcredo, Deva, 2009

Petrescu, S., Analiză și diagnostic financiar-contabil.Ghid teoretico-aplicativ, Editura CECCAR, București, 2010

Ristea, M., Contabilitatea financiară a întreprinderii, Editura Universitară,București, 2005,

Toma, C., Contabilitatea financiară, Editura Tipo Moldova, Iași, 2011

Legislație:

***Hotărârea de Guvern nr.276/2013 privind stabilirea valorii de intrare a mijloacelor fixe, publicată în Monitorul Oficial al României, nr.313 din 30/05/2013

***Legea contabilității nr.82 din 24 decembrie 1991 modificată și completată prin Ordonanța de Urgență nr.79 din 10 decembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, nr.902 din 11/12/2014

***Legea societăților comerciale nr.31 din 16/11/1990, publicată în Monitorul Oficial al României, nr. 1066 din 17/11/2004, cu modificările și completările ulterioare

*** Legea nr 571/2003 coroborată cu Hotărârea de Guvern nr.44/2004 privind Codul fiscal, actualizată prin Legea nr. 123 din 19.09.2014

***O.M.F.P. nr. 1802 din 29/12/2014 pentru aprobarea Reglementărilor contabile privind situațiile financiare anuale individuale și situațiile financiare anuale consolidate, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.963 din 30/12/2014

***Ordinul ministrului economiei și finanțelor nr. 3512 din 27.11.2008 privind documentele financiar – contabile, publicat în Monitorul Oficial al României, nr. 870 bis din 23/12/2008

Site-uri:

www.anaf.ro

www.cdep.ro

www.contabilul.ro

www.cotnari.ro

www.conta-conta.ro

www.managerul.ro

www.monitoruloficial.ro