Contabilitatea Imobilizarilor Corporale LA O Institutie DE Credit

INTRODUCERE

Nu putem să nu remarcăm simplul fapt că, oricât de precise, exacte și de reglementate ar fi argumentările în materie de contabilitate, există totuși o serie de aspecte care ridică multe semne de întrebare într-o lume agitată care este într-o continuă nevoie de informație. Asupra problemelor legate de contabilitatea imobilizărilor corporale la o instituție de credit respectiv CEC BANK, ne vom orpri în lucrarea de față.

Lucrarea aduce în discuție idei, concepte, întrebări și soluții privind organizarea și funcționarea contabilității în contextul actual, în cadrul unei instituții bancare existentă pe piața românească timp de 146 de ani.

Noul sistem contabil, prin elaborarea și aprobarea Standardelor Naționale de Contabilitate, a creat mari posibilități pentru democratizarea contabilității, desfășurării utilizării diferitelor alternative de adoptare a deciziilor cât mai favorabile și mai obiective.

Lucrarea este susținută de un bogat material grafic. Prezentarea grafică oferă o viziune cât mai clară a contabilității imobilizărilor corporale din sistemul bancar.

Respectiva lucrare este structurată în trei capitole: primul în care voi evidenția locul și rolul CEC în sistemul bancar românesc, capitolul al doilea va cuprinde noțiuni generale privind imobilizările corporale, făcând referire la structura, evaluarea, reevaluarea precum și deprecierea imobilizărilor corporale, dar și recunoașterea lor conform Standardelor Internaționale de Raportare Financiară. Capitolul trei presupune evidențierea în contabilitate a imobilizărilor corporale și a deprecierii acestora în cadrul CEC BANK.

Problematica sistemului bancar prezintă un interes larg nu numai pentru cei implicați direct în tranzacții și operațiuni financiar-bancare, dar și pentru majoritatea întreprinzătorilor economici, dar și al persoanelor fizice.

CAPITOLUL I

LOCUL ȘI ROLUL CEC

ÎN SISTEMUL BANCAR ROMÂNESC

Activitatea bancară în România se desfășoară prin instițutii de credit autorizate, în condițiile legii.

Instituția de credit reprezintă:

a) entitatea care desfășoară cu titlu profesional activitate de atragere de depozite sau alte fonduri rambursabile de la public și de acordare de credite în cont propriu;

b) entitatea emitentă de monedă electronică, denumită în continuare instituție emitentă de monedă electronică.

Reglementarea instituțiilor este dată în fiecare țară de legea bancară națională care are menirea de a creea condițiile unei concurențe normale. Pentru țările U.E. cadrul legislativ este dat de Directivele Europene transpuse în Reglementări Naționale.

Astfel, instituțiile de credit indeplinesc un dublu rol:

– intermediere financiară având menirea de a realiza legătura între cei care au nevoie de
resurse financiare și cei care au excedente. În cadrul acestei intermedieri distribuirea de
credite reprezintă operațiunea de bază. Instituțiile de credit au rol de intermediere în
relația economisire-investire, relație decisivă pentru creșterea economică.

– instituțiile de credit au un rol important în mecanismul de transmisie a politicii
monetare de a cărui eficacitate depinde starea de sănătate a sistemului bancar și a
economiei.

În România, ca în multe alte țări est-europene, băncile vin dintr-o economie planificată, în care le erau alocate roluri precise. CEC Bank este continuatoarea activităților inițiate de prima institutie de credit public din România – Casa de Depuneri și Consemnațiuni – și a celor desfășurate, începând cu anul 1881, de cea mai importantă casă de economie care a activat în sistemul bancar românesc. Ea este singura bancă comercială care a mai rămas în portofoliul statului român și are cea mai extinsă rețea de unități, adică peste 1.400 de sucursale. Ținând cont de necesitățile economiei naționale, instituția se adresează, în principal, sectorului de întreprinderi mici și mijlocii și autorităților locale.

Structura sistemului bancar din România

Sistemul bancar cuprinde totalitatea instituțiilor de credit cu vocație universală de stat sau particulare a căror activitate presupune atragerea mijloacelor bănești temporar disponibile ale clienților prin conturile deschise acestora, acordarea de credite pe diferite termene, efectuarea de operațiuni și transferuri de sume în conturi, emiterea instrumentelor de plată și de credit precum și efectuarea tranzacțiilor, dar și operațiuni valutare.

Structura sistemului bancar românesc înainte de 1990 era în mare parte similar cu cea a celorlalte economii din Europa Centrală și de Est, dar totuși în anumite privințe era mai rigidă și a avut un rol pasiv în economie.

După 1989 sistemul bancar românesc a fost reorganizat și liberalizat în totalitate. De altfel, reorganizarea a dat naștere unor noi structuri funcționale, în timp ce liberalizarea a dat posibilitatea băncilor să răspundă la forțele pieței, intrând în concurență și promovând inovarea acțiunilor lor.

Astfel, în economia concurențială sistemul bancar este format din:

Banca Națională a României (BNR), înființată în anul 1880, este banca centrală de emisiune a României. Instituție publică independentă, cu sediul central în municipiul București, Banca Națională a României este unica instituție autorizată să emită însemne monetare, sub formă de bancnote și monede, ca mijloace legale de plată pe teritoriul țării.

Întrucât la baza reorganizării sistemului bancar din țara noastră stă legislația după 1989 cu actualizările de rigoare, face ca băncile sa se delimiteze în funcție de atribuții. Astfel, banca centrală are ca funcții principale emisiunea monetară, efectuarea de operațiuni cu societățile bancare și cu alte instituții de credit, efectuarea de operațiuni cu Trezoreria statului, operațiuni cu aur și valute, administrarea rezervelor internaționale ale României etc.

băncile comerciale – fiecare constituite ca societăți bancare de sine stătătoare, având ca funcție de bază mobilizarea capitalurilor temporar disponibile în economie și la populație, urmată de transformarea lor în capital de împrumut acordat sub formă de credit. Acestea efectuează însă și operațiuni de încasări și plăți cu numerar și prin cont.

băncile de afaceri – mai sunt numite și antreprenori deoarece dau posibilitattea creerii de întreprinderi noi din fonduri proprii, dar, pe lângă acordarea de credite aceste bănci oferă și participarea agentilor economici la capitalul social prin cumpărarea de acțiuni sau luarea în gestiune a participațiilor întreprinderilor existente sau în curs de formare.

băncile de depozit – efectuează pe seama depozitelor « la vedere » și « la termen » operațiuni de creditare pe termen scurt, mediu sau lung în domeniul industriei și comerțului;

băncile și instituțiile de credit specializate – își desfășoară atribuțiile într-o anumită ramură economică, sau o anumită sferă a creditului. În această categorie intră băncile de comerț exterior, de investiții, instituțiile de credit de ramură precum și sucursalele băncilor străine

Varietatea unităților bancare organizate pe domenii și după criterii diferite ajută la asigurarea unei bune circulații bănești și a unei eficiente activități de creditare bancară.

Așadar, în tabelul următor se regăsește numărul instituțiilor de credit, al institțiilor de plată dar și a celor nefinanciare nebancare, conform Registrului BNR iunie 2010

Tabel nr. 1

De asemenea, în economia de piață, agenții economici care funcționează sub diferite forme de la regii autonome, societăți mixte pînă la întreprinderi cu capital privat, depind de funcționalitatea băncilor, prin intermediul acestora putându-și efectua activitatea. Astfel, băncile, concomitent cu efectuarea operațiunilor de decontare și de creditare au rolul de orientare a clienților spre problemele economice majore precum apariția unor fenomene ce comportă riscuri pentru gestiunea lor.

Etape în evoluția CEC BANK

Dacă vorbim despre CEC, ne referim la cea mai veche instituție bancară din România și unul dintre cele mai cunoscute branduri românești, cu o vechime de peste 146 de ani, fiind prima instituție de credit public din România – Casa de Depuneri și Consemnațiuni, ulterior numită Casa de Economii și Consemnațiuni.

Atunci când punem problema istoricului Casei de Economii și Consemnațiuni trebuie să facem referire la curentele de opinie și la factorii care au pregătit introducerea unei organizații de credit în România acelor vremuri. Pe fundalul unor transformări ale economiei românești din economie patriarhală în economie modernă, de schimb, odată cu semnarea Tratatului de la Adrianopol din 1829, s-a simțit prima dată nevoia înființării unei bănci de credit.

Pregătirea spiritului public în vederea introducerii unei economii de credit, s-a făcut prin scrierile economiștilor români din secolul al XIX-lea și prin contractele pe care le aveau boierii și negustorii români din acele vremuri cu instituțiile de credit române. Aceștia au fost cei doi factori care au ajutat la promovarea ideilor economice și a sistemelor de credit.

E. Viterhalder, economistul ziarului „Românul”, care ulterior a fost însărcinat cu organizarea Casei de Drepturi și Consemnațiuni, fiind numit directorul acesteia la data de 1 ianuarie 1865, a publicat numeroase articole între anii 1857-1866, articole legate de problemele bancare și monetare ale vremii.

De asemenea, originile Casei de Economii și Consemnațiuni se regăsesc în eforturile elitelor politice și economice din timpul domnitorului Alexandru Ioan Cuza de a pune ordine în finanțele publice ale tânărului stat român, rezultat în urma Unirii din 1859. Casa de Economii și Consemnațiuni este continuatoarea activităților inițiate și desfășurate de prima instituție de credit public din Romania – Cassa de Depuneri și Consemnațiuni, si a celor întreprinse, începand cu anul 1881, de cea mai importantă casă de economie care a activat în civilizația bancară românească – Casa de Economie, transformată în anul 1932 în Casa Națională de Economii și Cecuri Poștale.

Mai tarziu, în anul 1864, în expunerea de buget al statului, semnată de Nicolae Rosetti-Bălănescu, ministru ad-interim de Finanțe, Cassa de Depuneri și Consemnațiuni figurează ca o institutie distinctă de celelalte. Evaluându-se cauzele crizei economice din acel timp se preconizează adaptarea economică la cerințele noului stat. Soluțiile propuse se refereau la crearea instituțiunilor de credit, având ca scop “dezvoltarea comerțului și industriei naționale, care conțin elemente contributive foarte producătoare”. În planul de organizare al creditului, publicat în anul 1864, ca anexă la bugetul statului, sunt menționate instituțiile financiare, într-o ordine ce sugera urgența înființării lor. Așadar, prima apare “Banca Fonciară”, urmată de “Banca de Scont și Circulațiune” folositoare tuturor categoriilor de producători și având ca scop desființarea cametei. Sunt mentionate apoi “Casa de Economie”, “Cassa pentru înlesnirea micilor agricultori și meseriași”, “Muntele de Pietate” și “Cassa de Depozite și Consignații”.

Acest plan riguros al unui sistem bancar unitar în stare să transforme economia noastră de schimb în economie de credit, s-a finalizat, în mod original, prin înființarea, în primul rând, a Cassei de Depuneri și Consemnațiuni, deși ea figura în amintitul plan ca fiind ultima. Astfel, Cassa de Depuneri și Consemnațiuni a luat ființă cea dintâi, cu 9 ani înaintea Creditului Funciar Rural, creat în 1873 și cu 16 ani înaintea Băncii Naționale și a Casei de Economie, create în 1880.

Din 1876, Cassa de Depuneri și Consemnațiuni, începe să acorde împrumuturi garantate cu efecte publice particularilor. Până la primul război mondial cele două instituții se dezvoltă armonios, în ciuda dificultăților create de crizele economice ce au afectat economia românească în această perioadă (1876-1877, 1899-1903, 1907-1908, 1913).

Intrarea Romaniei în primul război mondial, la 14 au, la 14 august 1916, a influentat puternic întreaga viață socială și economică a țării. Activitatea Cassei de Depuneri, Consemnațiuni și Economie a fost, la rândul ei, puternic marcată de evenimente. Încă din primele zile ale războiului, instituția a trebuit să facă față unor cereri masive de restituiri.

Lipsa de lichidități, de numerar, devine o constantă. Sistemul bancar este bulverstat, nesiguranța plutește printre bancheri și clienții acestora iar viitorul se arată sumbru. În această atmosferă, are loc o profunda reformă a Cassei de Depuneri, Consemnatiuni și Economie. Casa de Economie se desprinde, devine independentă și își schimbă denumirea în Casa Generală de Economii. Afluența mare de capitaluri de la bancile particulare spre Casa Generala de Economii și introducerea unor noi servicii bancare determină, la numai doi ani de la reorganizare, o nouă transformare, nu numai a numelui – Casa Nationala de Economii și Cecuri Poștale – dar și în ceea ce privește activitatea și rolul său în economia românească. Criza economică nu afectează operațiunile C.D.C. și C.E.C., din contră, cunosc o și mai mare dezvoltare. În timpul celui de-al doilea război mondial (1939-1945), cele două instituții sunt chemate să contribuie într-o măsură mult mai largă la menținerea stabilității financiare a statului, în acest sens, preluând unele atribuții ale Băncii Naționale a României.

Evenimentele politice și economice interne, produse în anii 1944-1948, determină însă, schimbări majore ale sistemului și aparatului bancar românesc.

În acest context, Casa de Economii și Consemnațiuni, instituție formată din contopirea C.D.C. și C.E.C., în anul 1948, rămâne, până în anul 1990, singura bancă de economii și unica instituție de credit cu atribuții legate de atragerea disponibilităților bănești ale populației. După 1990, prima încercare de extindere a serviciilor bancare și de pregătire a condițiilor pentru obtinerea statutului de bancă universală, a constituit-o adoptarea legii nr.66/1996, prin care CEC devine societate bancară pe acțiuni, cu acționar unic statul român, având capitalul social subscris și vărsat integral de 220 miliarde lei.

După 1990 sistemul bancar este considerat ca fiind cel mai fragil mecanism al unei economii, în sensul că resimte cel mai puternic șocurile induse în economie.

De asemenea, sistemul bancar românesc, deși afectat de falimentul câtorva bănci private, s-a dovedit a avea cea mai bună evoluție, prestația Băncii Naționale influențând hotărâtor atât băncile comerciale cât și evoluția economiei în ansamblu .

Reforma sistemului bancar în România a început, de fapt, în decembrie 1990, când autoritățile au propus elaborarea unei noi legislații bancare menite să favorizeze dezvoltarea unui sistem bancar modern de tip occidental. Primii pași care au prefigurat statuarea sistemului nostru bancar pe soclul concurenței s-a maturizat odatǎ cu elaborarea legilor privind activitatea bancarǎ și statutul Bǎncii Naționale a României, respectiv legile nr. 33/1991 și 34/1991, care au fost completate, ulterior, de legile nr. 101/1998 și 108/1998.

Firesc, odatǎ cu adoptarea celor douǎ legi au fost create premisele coagulǎrii unui sistem bancar pe douǎ niveluri, de sorginte occidentalǎ, concurențialǎ în opinia noastrǎ, fiind abolit sistemul “tip monobancǎ”. În consecințǎ, palierele sistemului bancar au drept suport, pe de-o parte, banca de emisiune – Bǎnca Naționalǎ a României – iar, pe de altǎ parte, bǎncile comerciale care funcționeazǎ ca bǎnci universale.

În cele ce urmează sunt prezentate etapele evoluției CEC de-a lungul timpului începând cu proiectul de lege referitor la instituirea unei case de depozite și consignații până la transformarea în CEC Bank SA.

Tabel nr.2

Etapele evoluției CEC de-a lungul timpului

Prezentarea generală a CEC

C.E.C. este persoană juridică română, având forma juridică de societate bancară pe acțiuni, cu acționar C.E.C., funcționează ca bancă de economii, având ca principal obiect de activitate atragerea, păstrarea și fructificarea economiilor bănești în lei și în valută ale populației, a disponibilităților bănești ale persoanelor juridice, precum și primirea de sume spre consemnare unic statul român.

În cei 146 ani de existență, CEC Bank a acumulat un bogat tezaur istoric de fapte și evenimente, încă necunoscut publicului larg și chiar celor inițiați în tainele istoriei sistemului financiar-bancar românesc. Fiind singura instituție bancară născută o dată cu România modernă, banca are privilegiul de invidiat a unei memorii a vremurilor demult apuse, pe care astăzi mulți dintre noi vor să le descifreze pentru regăsirea propriilor rădăcini istorice. În această evoluție istorică, CEC Bank a trecut prin momente fericite și tragice, prin perioade de mare înflorire a activității financiar-bancare și epoci de stagnare și regres a operațiunilor.

A cunoscut, de asemenea, efectele indirecte ale marilor războaie ce au marcat secolul XX, schimbările de regim politic și de sistem economic, astfel, în timp s-a ajuns la trecerea de la CEC la CEC BANK în anul 2008 .

În ciuda faptului că din anul 2005 C.E.C. funcționa ca o bancă full service, adică acorda credite, emitea carduri, lucra atât cu persoane fizice, cât și juridice, consumatorul român (de la omul simplu, până la oamenii de stat) vorbea despre “bănci și C.E.C.”, tratând-o ca pe o entitate separată. „Această lipsă a clarității în pozitionare și a unei coerențe în exprimare au dus la o identitate de brand fragmentată și confuză. Indicatorii de brand au arătat că C.E.C.-ul era văzut ca un uriaș adormit, puternic în mintea consumatorilor, dar care nu relaționa în nici un fel cu aceștia în ceea ce privește satisfacția".

În 1989, CEC ocupă locul al treilea în sistemul bancar românesc, după BNR și Banca de Comerț Exterior, cu 18% din totalul bilanțier agregat al băncilor din România. Odată cu apariția băncilor private, ponderea CEC în sistemul bancar a scăzut, ajungând ca în anul 2006, Casa de Economii și Consemnațiuni să dețină sub 6% din piață.

La sfârșitul anului 2007 CEC Bank era plasată pe locul nouă în funcție de active în topul băncilor comerciale din România, iar la 31 octombrie 2008 rețeaua CEC Bank număra un număr de 1415 unități.

Totodată, în 2007, s-au definit obiectivele strategice ale băncii pe termen mediu și lung, adptându-se astfel strategia CEC Bank pentru perioada 2007-2011, care se adresează populației și întreprinderilor mici și mijlocii (IMM) din zona rurală și urbană cu populație sub 50.000 de locuitori.

Această strategie cuprinde trei faze :

eficientizare până în 2009 – principala țintă o reprezintă eficientizarea și modernizarea băncii și fidelizarea clienților. În perioada 2007-2009 s-au avut în vedere investiții în : eficientizarea sistemului informatic și de comunicații, pregătirea angajaților, promovarea pe scară largă a serviciilor și produselor, dezvoltarea de noi produse.

dezvoltarea până în 2010 – care presupune dezvoltarea băncii prin consolidarea acesteia și creșterea performanței, pentru a putea concura cu orice altă bancă comercială.

consolidare până în 2011- transpusă în Planul de afaceri în perioada 2008-2011 aprobat în luna mai 2008.

Criza financiară internațională a determinat schimbarea strategiei băncilor comerciale din România, acestea punând în prezent accentul pe depozite și încetinind activitatea de creditare. Viteza redusă a creditului, a determinat o încetinire semnificativă atât a consumului public și privat cât și a investițiilor putând avea consecințe negative asupra economiei reale, concretizate printr-o creștere economică redusă și o creștere a șomajului în 2009.

De asemenea, CEC Bank ocupă la sfîrșitul anului 2009 locul 5 cu o cotă de piață de 6,3% față de anul 2008 cu 4,3% când deținea locul 9 la nivel național față de băncile concurente.

În actualul context, o importanță semnificativă o are asigurarea resurselor financiare necesare susținerii activității de creditare a instituțiilor de credit românești, mai ales în contextul în care, în mare parte, protofoliile de credit ale celor mai multe instituții de credit sunt susținute financiar prin linii de finanțare asigurate de către bancile mamă, această susținere fiind limitată în actualul context al piețelor financiare internaționale.

Astfel, CEC Bank S.A., fiind o instituție de credit care în mod tradițional își asigură resursele financiare de pe piața financiară internă și totodată o bancă al cărui unic acționar este statul, poate juca un rol decisiv în asigurarea unei continuități în procesul de creditare, în special la nivelul întreprinderilor mici și mijlocii și în ariile acoperite mai puțin de celelalte instituții importante de credit, beneficiind de o rețea teritorială extinsă și uniform distribuită în țară.

Produse și servicii specifice

Combinând o lungă experiență bancară cu politici echilibrate și eficiente, Casa de Economii și Consemnațiuni reușește să pună la dispoziția clienților o gamă largă de produse și servicii asociate cu numele său prestigios în peisajul bancar românesc. În ciuda unor evoluții negative ale mediului economic autohton CEC reușit să își mențină echilibrul prin valorificarea punctelor sale forte și să mențină o marjă favorabilă între dobânzile bonificate și cele de pe piața interbancară. Rezultatul acestor acțiuni observându-se în evoluția Casei de Economii și Consemnațiuni pe piața depozitelor în lei și a creditelor acordate persoanelor fizice și juridice.

De asemenea, obiectul de activitate al C.E.C. Bank cuprinde toată gama de activități și servicii bancare specifice băncilor de economii, care pot fi legal prestate în România și/sau în străinătate, în conformitate cu legislația în vigoare și cu prezentul statut.

Serviciile bancare sunt cele solicitate de clienți băncilor și includ:

deschiderea de conturi bancare clientelei;

evidența operațiunilor în conturile curente ale titularilor, persoane juridice și fizice, inclusiv, pe baza documentelor operarea în aceste conturi;

operațiuni de casă;

operațiuni legate de cecurile de decontare, de ordinele de plată, de dispoziții de încasare sau de plată,

operațiunile privind instrumentele de plată și de credit precum biletul la ordin, cambia,, operațiuni de scontare, etc.

operațiuni referitoare la intern sau extern a acreditivelor în lei sau valută

atragerea, păstrarea și fructificarea dispozițiilor bănești în lei și/sau în valută ale populației și ale persoanelor juridice, pe care le gestionează în numele clienților, efectuând pentru aceștia operațiuni de încasări și plăți și/sau decontări;

primirea de sume spre consemnare;

Din categoria produselor bancare se numără :

acordarea de credite persoanelor fizice pentru cumpărarea, construirea, modernizarea, consolidarea sau repararea locuințelor proprietate personală și/sau pentru cumpărarea de bunuri de consum în condiții de garantare de către imprumutat și dobânda negociate, individualizate și particularizate potrivit normelor proprii C.E.C.;

acordarea de credite agenților economici mici și mijlocii în condiții de garantare de către împrumutat și dobânda negociate, individualizate și particularizate potrivit normelor proprii C.E.C., emiterea și acceptarea de credite documentare, garanții și efectuarea de operațiuni cu incasso;

plasamente în titluri de stat, constituirea de depozite la societățile bancare, precum și acordarea de credite societăților bancare;

primirea și acordarea de credite în valută, incheind în acest scop convenții și aranjamente potrivit reglementărilor în materie cu societăți bancare și financiare străine și române;

acordarea de credite bancare pe termen lung (peste 5 ani) pentru achiziționarea de echipamente industriale, investiții în construcții, etc.

constituirea de depozite la vedere sau la termen pentru atragerea disponibilităților bănești și a altor fonduri rambursabile de la clientelă ;

plasamente de titluri de valoare emise de stat ,

transmiterea ordinelor de vânzare sau cumpărare a titularilor la bursele de valori ;

inchirierea de casete și seifuri pentru depozitarea de valori materiale și documente în condiții de siguranță

activități de consultanță acordată clientelei în domeniul bancar, fiscal, juridic sau pentru plasamente și investiții ale fondurilor disponibile de care dispune aceasta ;

instrumente de economisire:

– Libretul de economii cu dobândă la vedere

– Libretul de economii cu depuneri la termen

– Libretul de economii cu dobândă și câștiguri

– Obligatiuni C.E.C. cu câștiguri

– Certificate de depunere cu plata dobânzii la 6 luni

– Carnete de depunere cu plata lunară a dobânzii

– Contul de depozit cu primă la dobândă

– CECONLINE – serviciul internet banking

trei produse destinate agenților economici și autorităților locale care doresc să acceseze fonduri europene (linia de credit pentru investiții, creditul punte și creditul pentru investiții)

emiterea și administrarea de mijloace de plată cum ar fi cărți de credit, cecuri de călătorie, cardul clasic MASTERCARD, embosat pentru persoane fizice

CREDITLIFE – creditul ipotecar cu asigurare de viață gratuită inclusă, adresat persoanelor fizice

efectuarea de operațiuni de leasing financiar

efectuarea de operațiuni de report și de pensiune cu titluri ale pieței financiare, etc.

De asemenea, CEC BANK oferă persoanelor fizice următoarele tipuri de credite :

Credite pentru cumpărarea de locuințe;

Credite pentru construcție de locuințe ;

Credite pentru extindere de locuințe ;

Pentru modernizări de locuințe ;

Credite pentru bunuri de consum ;

Pentru cumpărare de autoturisme noi și second-hand din producția internă sau import.

În consecință, pornind de la premisa că astăzi calitatea produselor și serviciilor bancare, precum și modul în care acestea sunt oferite, duc la atragerea clienților, accesibilitatea, comunicarea, competența și politețea sunt principalele coordonate privind serviciile bancare oferite de CEC BANK.

Dinamica principalilor indicatori bancari ai CEC

Unul dintre obiectivele principale ale instituțiilor de credit este optimizarea profiturilor, performanța băncii reprezentând un indiciu al stabilității și al încrederii deponenților, astfel că trebuie încurajată obținerea unor performanțe cât mai mari, pentru un sistem financiar eficient și dinamic.

          Aceastã marjă de siguranță este capitalul băncii. În acest sens, indicatorul de adecvare a capitalului este format dintr-o anumitã parte a fondurilor investite de acționari și profiturile nerepartizate care trebuie păstrate permanent în bancă. Indicatorul de adecvare a capitalului se exprimã sub formă de procent și se calculează ca raport între capitalul băncii și activele băncii, plus activele în afara bilanțului.

          Reglementãrile internaționale privind indicatorul de adecvare a capitalului s-au stabilit în 1988 de către Comitetul de la Basel, sub auspiciile Băncii Reglementelor Internaționale. Așadar, Convenția de la Basel se aplicã băncilor cu activitate internaționalã și prevede un indicator de adecvare a capitalului de minim 8%, începând cu 1 ianuarie 1993.

          Banca Naționalã a României a stabilit că băncile sunt obligate să asigure în permanență un nivel de solvabilitate determinat ca raport între fondurile proprii și totalitatea activelor și elementelor în afara bilantului, ponderate în functie de gradul de risc de credit. Raportul minim de solvabilitate fiind de 8%.

          Dacă indicatorul de adecvare a capitalului pentru o bancã scade sub nivelul cerut, el trebuie corelat fie crescând capitalul băncii, fie reducându-i activele cu grad mare de risc. Astfel, capitalul poate fi mărit prin emisiunea de acțiuni.

Indicatorul de solvabilitate calculat pentru CEC Bank, la sfarsitul lunii septembrie 2010 era de 17,82%, iar ponderea creditelor in total depozite la 30 septembrie 2010 este de 62,74%.

În consecință, principalii indicatori utilizați într-o bancă sunt:

Indicatorul de adecvare a capitalului = (capital social (al acționarilor) + profituri nerepartizate)/ (activele băncii (ajustate în funcție de risc) + activele în afara bilanțului)

Rata rezervelor minime obligatorii = depozitele băncii constituite la banca centrală/pasivele băncii (depozitele clienților)

Indicatorul de lichiditate = numerarul și alte active lichide ale băncii/pasivele băncii (depozite)

Analiza lichidității impune conducerii băncilor nu numai să-și analizeze situația lichidității în mod continuu, dar și să examineze modul în care cerințele de finanțare pot evolua în diverse situații.

Situațiile financiare la 31.12.2007 și la 31.12.2009 arată o evolutie pozitivă a principalilor indicatori ai CEC BANK:

Tabel nr. 4

Situație financiară – milioane lei –

Sursa : Adaptare proprie a autorului după informații CEC

Figura nr. 1

Adaptare proprie a autorului după Tabel nr. 4

Făcând o analiză a situației financiare se poate observa o creștere a anului 2008 față de anul 2007 atât la active, credite, depozite cât si la fondurile proprii, însă profitul brut a înregistrat o scădere semnificativă de 53,85% în 2008, pondere evidențiată în Figura nr. 1. De asemenea, anul 2009 a fost în scădere pe toate planurile datorită crizei financiare ce a afectat atât populația cât și instituțiile de credit.

De remarcat este faptul că indicatorii financiari sunt extrem de importanți pentru o analiză eficientă. În acest context nu trebuie să uităm că indicatorii sunt siguri numai dacă situațiile financiare din care sunt preluați sunt sigure. În același timp, indicatorii sunt foarte utili dacă sunt luați în considerare în ansamblul lor și nu izolat.

Indicatorii de apreciere a performanțelor bancare au o mare expresivitate, reflectând o multitudine de aspecte: gradul de generare a profitului, eficiența operațională și managerială etc.

Alți indicatori bancari care exprimă profitabilitatea băncii sunt cei aplicați rentabilității și anume :

Rata rentabilității economice (ROA – return on assets) se determină ca raport între profitul net și activul total al băncilor și exprimă rentabilitatea utilizării activelor, adică profitul net obținut de o unitate monetară de activ.

ROA = (Profit net/Total active) x 100

Rata rentabilității financiare (ROE – Return on equity) se determină ca raport între profitul net și capitalul propriu și oferă informații cu privire la profitul înregistrat pe unitatea de valoare contabilă a investiției acționarilor în bancă.

ROE = (Profit net/Capitaluri proprii) x 100

Rata profitului brut = (Profit brut/Total venituri) x 100

Rata profitului net (Profit marginal PM) se calculează ca raport procentual între profitul net și veniturile totale.

Rata profitului net = (Profit net/Total venituri) x 100

rata rentabilității = (Profit net/Total cheltuieli) x 100

multiplicarea capitalului = (Total active/Capital propriu) x 100

marja dobânzii = (venituri nete din dobânzi/active productive) x 100

costul activității = (Total cheltuieli/Total venituri) x 100

rata utilizării activelor = (Total venituri/Total active) x 100

remunerarea activelor = (Profit brut/Total active) x 100

Tabel nr. 5

Indicatorii multipli la CEC BANK

Sursa : Adaptare proprie a autorului după informații CEC

Făcând o analiză a tabeluuil nr. 5, se poate observa o diminuare pe ansamblu a indicatorilor din anul 2009 față de anul precedent, ceea ce denotă o influență a crizei economice pe piața bancară.

Tabel nr. 6

Topul băncilor după active

Sursa : Ziarul Financiar – 24.02.2010

Se observă că anul de criză 2009 a lăsat urme spectaculoase în clasamentul primelor 10 bănci românești: cota de piață a BCR, cel mai mare creditor local, a alunecat sub pragul de 20%, competitorii săi austrieci de la Raiffeisen au căzut pe locul 7, în timp ce Banca Transilvania, unul dintre sprinterii anilor 2007-2008, a ajuns pe 8.

În ce privește CEC Bank, aceasta a urcat spectaculos până pe locul cinci, mai ales pe seama finanțării guvernului, dar și a creșterii creditului privat cu 13%.

Structura organizatorică și operațională a CEC BANK

Prin respectarea dispozițiilor din legislația bancară se urmărește crearea cadrului de administrare al instituției de credit, procesele de identificare, monitorizare și raportare a riscurilor și mecanismele de control intern ale acesteia.

Ca orice bancă, CEC Bank are personalitate juridică și își stabilește structurile care asigură procesul de coordonare, conducere, decizie și control.

O influență asupra structurii organizatorice o are politica specifică fiecărei bănci precum și ansamblul mijloacelor materiale și umane de care dispune aceasta.

Analizată pe orizontală, organizarea băncii se face pe patru direcții și anume:

Direcția comercială, care la rândul său se dezvoltă pe două niveluri: direcția comercială tradițională care asigură realizarea contractelor cu clientela obișnuită și direcția comercială specializată care deservește segmentul clientelei cu particularități din punct de vedere al normelor ce guvernează activitățile dintre bănci și clienți, sau din punct de vedere al modului efectiv de realizare a tranzacțiilor. Astfel se pot deosebi trei compartimente separate cum sunt: serviciul operațiilor internaționale, serviciul operațiilor bancare, serviciul operațiilor de personal.

Direcția financiară de piață și afaceri care are ca scop realizarea tranzacțiilor cu titluri de valoare și efecte comerciale, atât pe plan intern, cât și în relațiile internaționale, astfel încât se pot constitui următoarele structuri operative:

serviciul operațiilor financiare naționale prin care se derulează tranzacții cu titluri și efecte comerciale pe piața internă de capital

serviciul operațiilor financiare internaționale prin care se derulează tranzacții cu titluri și efecte comerciale pe piața internațională de capital

serviciul de portofoliu, care gestionează titlurile de participare gestionate de bancă

serviciul de comerț exterior, care urmărește desfășurarea creditelor externe.

Direcția de execuție are ca sop realizarea efectivă a operațiilor inițiate de primele două direcții și cuprinde următoarele structuri: serviciul de execuție națională, serviciul de titluri, inspectoratul bancar care se ocupă cu gestionarea garanțiilor materiale și controlul bonității clientelei, precum și serviciul operațiilor cu străinătatea.

Direcția intendență are rolul de a asigura condițiile corespunzătoare de funcționare a direcțiilor anterioare și cuprinde structuri operative: serviciul financiar-contabil, serviciul de prelucrare a datelor, serviciul juridic și contencios, serviciul personal și serviciul administrativ.

Structura organizatorică privită pe verticală cuprinde: centrala bancară, sucursalele, agențiile și punctele de lucru.

Aspecte normative privind organizarea și funcționarea agenților bancari

Organizarea băncii se concretizează în constituirea acesteia ca unitate de decizie, printr-o funcționalitatea și relațiile, în cadrul unor structuri apte să asigure activitatea convergentă a elementelor componente.

Desfășurarea activității într-o instituție bancară se realizează în conformitate cu legislația în vigoare, de-a lungul timpului aceasta întâmpinând completări și modificări în concordanță cu evoluția modernizării funcționării instituțiilor de credit.

Având în vedere că anumite prevederi ale Legii nr. 66/1996 privind reorganizarea Casei de Economii și Consemnațiuni din România în societate bancară pe acțiuni, republicată, cu modificările și completările ulterioare, exceptează modul de funcționare a acestei instituții de la aplicarea principiilor ce reglementează organizarea și funcționarea băncilor, precum și datorită necesității precizării cadrului legislativ care a guvernat procesul de privatizare s-a adoptat Ordonanța de urgență nr. 42 din 26 mai 2005 privind instituirea unor măsuri de reorganizare a Casei de Economii și Consemnațiuni CEC SA în vederea privatizării.

Un alt act legislativ – Legea privind Statutul Băncii Naționale a României – Legea nr. 312 din 28 iunie 2004 abrogă Legea nr. 101/1998 privind Statutul Băncii Naționale a României, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 203 din 1 iunie 1998, cu modificările și completările ulterioare. 

Privitor la capitalul social al CEC Bank, subscris și vărsat integral, prevăzut în Ordin al ministrului economiei și finanțelor privind aprobarea statutului Casei de Economii și Consemnațiuni CEC SA nr. 425 din 14 martie 2008, se abrogă prin apariția Ordinul MFP nr. 2322/2009 pentru modificarea statutului CEC Bank SA publicat în MO NR. 517/2009.

Organizarea și funcționarea CEC BANK

Structura oragnizatorică este concepută astfel încât ansamblul persoanelor și subdiviziunilor constituite să asigure premisele organizatorice în vederea stabilirii și realizării obiectivelor CEC BANK. De fapt, structura organizatorică a băncii este expresia atât a resurselor financiare, materiale și informaționale încorporate cât și a caracteristicilor mediului în care aceasta își desfășoară activitatea.

Din punct de vedere ierarhic principalele elemente ale unei bănci sunt: Adunarea generală a acționarilor, Consiliul de administrație, Comitetul de Direcție, precum și conducerea executivă formată din președinte și vicepreședinte. Adunările generale ale acționarilor se convoacă de către Consiliul de administrație al Băncii la sediul acesteia sau în locul indicat în convocare. Președintele Consiliului de administrație sau, în lipsa acestuia, prim-vicepreședintele ori, în cazul în care și acesta lipsețâște, unul dintre vicepreședinții membri ai Consiliului de administrație, desemnat de președinte.

Pentru urmărirea aducerii la îndeplinire a hotărârilor consiliului de administrație, precum și ale comitetului de direcție, se numește, prin ordin al președintelui, un secretariat. Consiliul de administrație se reunește cel puțin o dată pe lună sau ori de câte ori este necesar, la convocarea președintelui acestuia. Ședințele consiliului de administrație sunt prezidate de președinte sau, în lipsa acestuia, de un vicepreședinte C.E.C. desemnat de președinte.

Pentru desfășurarea ședințelor este necesară prezența majorității simple a membrilor consiliului de administrație. Deciziile consiliului de administrație se iau cu majoritate calificată de voturi, de 3/4 din numărul membrilor consiliului de administrație prezenți.În interesul dezbaterilor, dacă problemele ce urmează a fi discutate o impun, la ședințele consiliului de administrație pot fi invitați specialiști din C.E.C. sau de la alte instituții. Consiliul de administrație emite la sfârșitul fiecărei ședințe în care au fost luate hotărâri documentul numit “hotărâre a Consiliului de administrație al C.E.C.”, cu cel puțin două dintre semnăturile membrilor prezenți, dintre care una a reprezentantului numit de Ministerul Finanțelor. În aplicarea hotărârii consiliului de administrație, președintele C.E.C. emite decizii. Emitenții își pot delega în scris competența în limitele stabilite de lege și de un regulament de organizare și funcționare a organelor executive, de decizie, ale C.E.C.

În perioada dintre ședințele Consiliului de administrație, Comitetul de direcție asigură administrarea C.E.C., în interesul acesteia și în limitele competențelor care i-au fost conferite prin statut și/sau prin hotărâri ale consiliului de administrație. Acesta este compus din președintele și vicepreședinții C.E.C. Președintele consiliului de administrație, în calitatea sa de președinte al C.E.C., este și președintele comitetului de direcție. Comitetul de direcție se întrunește cel puțin o dată pe săptămână sau ori de câte ori este necesar, la convocarea președintelui sau a înlocuitorului acestuia. La ședințele comitetului de direcție pot fi invitați și angajați ai C.E.C. Deciziile în ședințele comitetului de direcție vor fi luate cu majoritatea absolută a voturilor membrilor. La situații paritare, votul președintelui este decisiv.

Dezbaterile ședințelor comitetului de direcție se consemnează în procese-verbale înscrise în registrul special, care se prezintă consiliului de administrație.Hotărârile comitetului de direcție se comunică în scris compartimentelor interesate și/sau celor care urmează să execute hotărârea.

Supravegherea generală a activității financiare a C.E.C. va fi efectuată de comisia de cenzori, formată din 3 membri și 3 membri supleanți numiți cenzori.

Organizarea contabilității la CEC BANK

Contabilitatea instituțiilor de credit se organizează în compartimente distincte conduse de către directorul economic, contabilul șef sau altă persoană împuternicită să îndeplinească această funcție.

Întreaga activitate a oricărei instituții bancare de organizare și îndrumare a muncii se realizează prin direcțiile și compartimentele ce se regăsesc în organigrama băncii. Astfel, în ceea ce privește organigrama, aceasta se poate împărți în trei tipuri :

organigrama generală sau de ansamblu care cuprinde întreaga activitate a băncii.

În funcție de perspectiva organizatorică considerată, organigrama băncii poate evidenția prioritar o anumită categorie de relații:

1. Relațiile ierarhice, de subordonare, organizarea centrându-se pe activitatea de conducere caracterizată prin decizie, coordonare și control. Conducerea, administrarea și controlul băncii sunt realizate printr-o ierarhie subordonativă a organismelor de conducere, cărora le sunt atașați parametri specifici de conducere (atribuții, competențe, responsabilități), caracteristică fiind autoritatea de decizie.

2. Relațiile funcționale, organizarea centrându-se pe activități specifice băncii, generatoare de produse și servicii, și în acest sens constituindu-se compartimente (birouri, servicii, direcții divizii, departamente) care realizează operațiuni bancare caracterizate prin omogenitate, interdependență și finalitate. În funcție de dimensiunile băncii și specialitatea acesteia, activitățile și operațiunile pot fi realizate fie în cadrul unor direcții sau divizii, fie, în cazul băncilor mari, detaliate pe departamente, servicii sau birouri. Organigrama funcțională este flexibilă și diferă de la bancă la bancă, chiar pentru aceeași bancă ea putându-se modifica în funcție de strategia băncii, de natura și volumul activităților desfășurate. Principalele compartimente funcționale din cadrul băncii sunt: de coordonare, de trezorerie, de casierie, de control, de operațiuni comerciale, de creditare, de contabilitate, de informatică, de relații externe, de organizare, de resurse umane, de dezvoltare, juridic.

3. Relațiile configuraționale, organizarea concretizându-se în rețeaua teritorială a băncii, evidențiind o structură în rețea a băncii, în cadrul căreia subordonarea este însoțită  de autonomie, autoritate de responsabilitate.

Structura rețelei de unități a băncii în profil teritorial (național și transnațional) este:

– centrala-sucursala-filiala (subordonată fie sucursalei, fie centralei)

– agenția (subordonată fie filialei, fie sucursalei).

Centrala are aproape exclusiv atribuții de coordonare. Treptat, prin deplasarea spre agenții și oficiu, ca centre oparționale exclusiv de execuție, atribuțiile de coordonare se diminuează.

Configurația în rețea a organizării băncii evidențiază atât autonomia centrelor operaționale, cât și convergența activităților acestora în cadrul băncii ca întreg. În acest sens, comparativ cu organigrama ierarhică, unde decizia este acordată prin delegare, cu organigrama funcțională, unde derivă din specificul activităților (competența profesională), în cadrul organigramei configuraționale competențele decizionale sunt distributive, vizând fie una numit volum de activitate, fie o anumită dimensiune a responsabilității.

În cazul CEC Bank la nivel central, așa cum se observă în organigramă (Figura nr.2), unitatea bancară este condusă de președinte (Radu Grațian Ghețea) și este compusă din :

Comitetele, care au o mare importanță în derularea operațiunilor și administrarea lor. Acestea sunt : Comitetul de Audit, Comitetul de Administrare a Riscurilor, Comitetul de Administrare a Activelor si Pasivelor, Comitetul de Credite, Comitetul de Arierate, Comitetul de Personal, Comitetul de Achiziții, Comitetul de Securitate în Muncă.

În ceea ce privește componența, competențele și funcționarea comitetului de audit, Banca Națională a României aplică recomandările Comitetului de la Basel. Se precizează, astfel, că activitatea comitetului trebuie să se desfășoare pe baza unui regulament aprobat de către consiliul de administrație.

De asemenea, Norma Băncii Naționale a României nr. 17/2003 instituie obligativitatea existenței unui comitet de audit în cadrul fiecărei bănci, preluând recomandarea Comitetului de la Basel pentru Supraveghere Bancară. Motivația acestei recomandări rezidă în necesitatea existenței unui organ consultativ, cu caracter permanent, care să sprijine consiliului de administrație al unei bănci în îndeplinirea dificilei sarcini de a menține și întări sistemul de control intern.

Direcția de Audit Intern, Direcția Control, Direcția Contencios, Direcția Resurse umane, Direcția Marketing, Direcția Comunicare și Protocol, Direcția Juridică și de Conformitate, Direcția de Metodologie, Direcția Financiară, Direcția Fiscală, Direcția de Secretariat, Direcția Dezvoltare, Implementare și Administrare Proiecte Informatice precum și Direcția Infrastructură IT&C, toate acestea funcționând prin serviciile specializate cu personal de specialitate la nivelul sarcinilor și volumului de operații ce le sunt atribuite și care sunt constituite din economiști, operatori calculator, informaticieni, etc. Toți subordonați șefului de direcție.

La rândul său și în subordinea sa președintele are trei vicepreședinți și anume : pentru persoane fizice, persoane juridice și nu în ultimul rând de operațiuni, fiecare având în subordine câte un consilier și director proiect dar și cu direcțiile de rigoare după cum se observă în organigramă.

STRUCTURA ORGANIZATORICĂ CEC BANK SA Figura nr.2

organigrama parțială – Prin organigramă parțială se înțelege reflectarea parțială a unui compartiment (direcții) sau o grupă de compartimente ale structurii organizatorice respective.

În cazul CEC Bank voi analiza Direcția de Audit Intern.

Dacă vorbim de poziția departamentului de audit intern în cadrul băncii, aceasta este definită prin poziția efectivă în cadrul organigramei și diagrama de relații care îi asigură independență (departamentul răspunde direct conducerii băncii și raportează către comitetul de audit numit de către consiliul de administrație) și prin delimitarea activităților sale față de celelalte operațiuni ale băncii, care îi conferă obiectivitate (auditul intern nu este implicat în activitățile zilnice de control, care sunt realizate de către fiecare structură organizatorică).

De altfel, Direcția de audit intern trebuie să acopere toate activitățile băncii, iar acestea devin din ce în ce mai complexe; mai mult, acestui departament i se pot cere opinii cu privire la noi domenii care ar putea fi introduse în nomenclatorul băncii. Prin urmare, un auditor intern trebuie să aibă cunoștințe înalte, experiență vastă, să se pregătească continuu și să își actualizeze permanent cunoștințele în domeniul bancar și în cel al tehnicilor de audit. Totodată, acesta trebuie să aibă capacitatea de a colecta informații, de a le examina, de a evalua situația și de a comunica concluzii.

Obiective ale auditului intern:

a) verificarea conformității activităților din entitatea economică auditată cu politicile, programele și managementul acestuia, în conformitate cu prevederile legale;

b) evaluarea gradului de adecvare și aplicare a controalelor financiare și nefinanciare dispuse și efectuate de către conducerea unității în scopul creșterii eficienței activității entității economice;

c) evaluarea gradului de adecvare a datelor/informațiilor financiare și nefinanciare destinate conducerii pentru cunoașterea realității din entitatea economică;

d) protejarea elementelor patrimoniale bilanțiere și extrabilanțiere și identificarea

e) metodelor de prevenire a fraudelor și pierderilor de orice fel.

La rândul său, coordonatorul direcției de audit intern răspunde de:

dezvoltarea și menținerea unui program de asigurare a calității și îmbunătățirea activității de audit intern;

monitorizarea și evaluarea eficienței programului de asigurare a calității auditului intern;

asigurarea competenței profesionale a auditorilor interni, pregătirea profesională a acestora, asigurarea resurselor adecvate desfășurării activității;

stabilirea politicilor și procedurilor aferente activității de audit intern;

coordonarea activităților desfășurate de auditorii interni din cadrul băncii cu cele ale furnizorilor de servicii de audit intern din afara băncii;

elaborarea planului de audit intern;

informarea consiliului de administrație și a comitetului de audit cu privire la activitatea desfășurată.

Pentru a completa fișa acestuia, ar mai trebui făcută referire și la cerințele de pregătire profesională pentru ocuparea postului, în conformitate cu Statutul auditului intern, Codul de etică a auditorului intern, și la cerința legală, din România, ca acesta să fie auditor financiar.

organigrama unităților bancare teritoriale (sucursale, agenții).

Centrele operaționale (sucursala, filiala, agenția) sunt unități cu sarcini operative, cu competențe și responsabilități relative limitate, neavând personalitate juridică. Acestea au relații directe cu clienții din raza de activitate (atât persoane juridice, cât și persoane fizice).

Dacă filialele sunt unități teritoriale  operative ale băncii cu o relativă autonomie de gestiune, agențiile și oficiile sunt puncte de lucru ale sucursalelor sau filialelor, direct sobordonate acestora, constituindu-se în scopul apropierii de clienți.

În lucrarea de față vom analiza activitatea de înregistrare a operațiunilor contabile în sucursala Hârlău, județul Iași, a cărei structură organizatorică este prevăzută în organigrama acesteia (Figura nr. 3).

Analizând organigrama sucursalei, se observă că în subordinea directorului se află trei servicii importante și anume: Serviciul Relații cu Clienții, Serviciul Credite, Serviciul Operațiuni și compartimentul de activități sport care are în subordine un economist, contabil, ofițer securitate, funcționar administrativ, arhivar, fochist mecanic. La rândul lor, cele trei servicii au în subordine personal care se ocupă cu relațiile atât interne cât și externe ale sucursalei în vederea desfășurării activității. Astfel, Serviciul Relații cu Clienții prevede personalul următor: șef serviciu, ofițer relații cu clienții, ofițer cont, ofițer carduri, casier șef, casier; Serviciul Credite prevede: comitet de credite, analist credite, administrator credite a cărei atribuție este de a monitoriza activitatea din domeniul creditelor și un ofițer arierate care se ocupă de colectarea sumelor acordate clienților prin credite; Serviciul Operațiuni prevede: un șef serviciu, ofițer procesare tranzacții, agent de compensare, ofițer tezaur, analist risc. De asemenea, întreaga activitate este procesată de un Comitet de credite.

STRUCTURA ORGANIZATORICĂ A SUCURSALEI Figura nr. 3

Aspecte normative privind contabilitatea agenților bancari

Conceperea unei imagini asupra unei societăți de credit se face prin accentual pus asupra situațiilor financiare, a căror bază de plecarea în realizarea lor este Legea contabilității nr. 82/1991, republicată în Monitorul Oficial al României nr. 454/2008. Pe baza principiilor contabile și a regulilor aplicabile conform legislației în vigoare, se obține poziția financiară dar și performanța instituției de credit.

Însă, de-a lungul timpului, legislația contabilă aplicată asupra instituțiilor de credit a suferit modificări și completări legislative, dând naștere unor noi ordine sau legi prin abrogarea celor vechi, rezultând următoarele: Ordinul ministrului finanțelor publice și al guvernatorului BNR nr. 102/1//2009 privind abrogarea unor acte normative, publicat in Monitorul Oficial al României nr. 45/2009 – acesta abrogând OMF și al guvernatorului nr. 1418/344/1997 privind aprobarea Planului de conturi pentru societățile bancare și a normelor metodologice de utilizare a acestuia, dar și OMF și al guvernatorului BNR nr. 1524/362/1998 privind aprobarea modelelor situațiilor financiar-contabile pentru bănci și a normelor metodologice privind întocmirea și utilizarea acestora. Tot prin Ordinul 102/1/2009 a fost abrogat și OMF nr. 94/2001 pentru aprobarea Reglementărilor contabile armonizate cu Directiva a –IV-a a Comunităților Economice Europene și cu Standardele Internaționale de Contabilitate, aplicându-se tuturor băncilor, nu numai anumitor instituții bancare specificate.

De asemenea, în ceea ce privește modelele situațiilor financiare periodice și a normelor metodologice specificate în Ordinul guvernatorului BNR nr. 2/2003 au fost abrogate prin Ordinul guvernatorului BNR nr. 6/2005, care la rândul lui a fost abrogat prin Ordinul 3/2007 urmând și abrogarea acestuia cu Ordinul nr. 18/2007.

Prin actualizarea permanentă a reglementărilor în vigoare de către BNR, a intrat în vigoare de la 01.01.2009 Ordinul guvernatorului BNR nr. 13/2008 pentru aprobarea Reglementărilor contabile conforme cu directivele europene, aplicabile instituțiilor de credit, instituțiilor financiare nebancare și Fondului de garantare a depozitelor în sistemul bancar.

Sarcinile și atribuțiile compartimentului de contabilitate

În cazul băncilor contabilitatea trebuie să reflecte în expresie bănească disponibilitățile bănești și depozitele bănești, bunurile mobile și imobile, titlurile de valoare, drepturile și obligațiile precum și mișcările și modificările intervenite în urma operațiunilor patrimoniale efectuate, cheltuielile, veniturile și rezultatele obținute.

Sarcinile contabilității instituțiilor de credit sunt legate de specificul activităților desfășurate de acești agenți la nivel central dar și în funcție de competențele agențiilor subordonate.

Paticularitățile determinate de specificitatea activității bancare sunt:

descentralizarea funcției contabile unde fiecare operațiune bancară se traduce printr-o operațiune contabilă ce se înregistrează la locul producerii ei. Așadar, compartimentul contabilitate având ca sarcină centralizarea și prelucrarea informației contabile.

gradul înalt de informații în contabilitate

finalitatea activității contabile care cuprinde în plus o serie de informații despre bancă sau clienții băncii, care sunt utilizate de către organele de supraveghere bancară sau organele fiscale.

Atât contabilitatea Băncii Naționale a României cât și a celorlalte instituții de credit se aseamănă prin faptul că toate operează cu semne monetare pe care le pun în circulație, respectiv efectuează operațiuni de finanțare, creditare și decontare privind propria clientelă și alte servicii și produse cu specific bancar. O altă asemănare este cea a organizării contabilității prin aprobarea descentralizării variate la nivelul sucursalelor și agențiilor bancare. În acest caz la sucursale contabilitatea se face până la balanța de verificare, iar acestea în afara remiterii zilnice a soldurilor conturilor curente raportează centralelor proprii periodic și alți indicatori stabiliți de fiecare instituție de credit, toate acestea încheindu-se cu remiterea balanțelor lunare ale conturilor și a altor raportări lunare, trimestriale și anuale.

În bancă, realizarea sarcinilor și atribuțiilor compartimentului de contabilitate pune în aplicare aceleași principii contabile generale specificate în Legea contabilității 82/1991, însă cu anumite derogări și excepții. Așadar, prin aplicarea principiilor și ținând cont de documentele contabile (CEC, cambie, bilet la ordin) utilizate de către o instituție de credit, dar și pe baza regulilor de contabilitate, la nivel de sucursală, înregistrarea operațiunilor contabile pentru imobilizări corporale se realizează după cum urmează:

Achiziția unui mijloc de transport la nivel de sucursala

Înregistrarea lunară a amortizării (timp de 5 ani)

Vânzarea mijlocului fix

Scoaterea din evidență a mijlocului fix

La nivel de bancă centrală, înregistrarea operațiunilor contabile pentru imobilizări corporale se realizează după cum urmează:

Înregistrarea în contabilitate a imobilizărilor corporale primite conform prevederilor din contractele de leasing financiar încheiate între părți și evidențierea datoriei.

 – înregistrarea datoriei în lei, reprezentând contravaloarea imobilizărilor corporale primite

 – înregistrarea datoriei în devize reprezentând contravaloarea imobilizărilor corporale primite

concomitent

CAPITOLUL II

NOȚIUNI GENERALE PRIVIND IMOBILIZĂRILE CORPORALE

Activele imobilizate sunt active generatoare de beneficii economice viitoare deținute de o instituție pe o perioadă mai mare de un an.

În reglementările contabile conforme cu Legea contabilității nr. 82/1991 și cu directivele europene și în Standardele Internaționale de Contabilitate (IAS 16 – Imobilizări corporale, IAS 38 – Imobilizări necorporale și parțial IAS 32 – Instrumente financiare: prezentare și descriere precum și IAS 39 – Instrumente financiare: recunoaștere și evaluare) activele imobilizate se împart în trei categorii și anume: imobilizări corporale, necorporale și financiare.

Imobilizările corporale fac parte din categoria activelor imobilizate ce cuprinde terenuri și mijloace fixe și mai ai poartă denumirea de active fixe tangibile sau imobilizări materiale.

Delimitări și structuri privind imobilizările corporale

Prin delimitarea lor față de activele circulante care sunt obiecte ale muncii, imobilizările corporale se deosebesc prin participarea repetată la circuitul economic și prin consecință la consumarea lor treptată și nu după prima întrebuințare.

Imobilizările corporale reprezintă active care: sunt deținute de o instituție pentru a fi utilizate în prestarea de servicii, pentru a fi închiriate terților sau pentru a fi folosite în scopuri administrative și sunt utilizate pe parcursul unei perioade mai mari de un an.

Ele cuprind: terenuri și construcții; instalații tehnice și mijloace de transport; mobilier, aparatură birotică, echipamente de protecție a valorilor umane și materiale și alte active corporale; avansuri și imobilizări corporale în curs de execuție. Aceste imobilizări corporale în curs reprezintă investițiile neterminate efectuate în regie proprie sau în antrepriză. Acestea se evaluează la costul de producție sau costul de achiziție, după caz. și se trec în categoria imobilizărilor finalizate după recepția, darea în folosință sau punerea în funcțiune a acestora.

În planul de conturi acestea se încadrează în grupa 44 – imobilizări necorporale și corporale, după cum urmează :

442 – Imobilizări corporale

4421 – Terenuri și amenajări de terenuri

44211 – Terenuri

44212 – Amenajări de terenuri

4422 – Construcții

4423 – Instalații tehnice și mijloace de transport

44231 – Echipamente tehnologice (mașini, utilaje și instalații de lucru)

44232 – Aparate și instalații de măsurare, control și reglare

44233 – Mijloace de transport A

4424 – Mobilier, aparatură birotică, echipamente de protecție a valorilor umane și materiale și alte active corporale

CONȚINUT:

4421 – valoarea terenurilor și a investițiilor efectuate pentru amenajarea acestora;

4422 – valoarea construcțiilor;

4423 – valoarea instalațiilor tehnice și a mijloacelor de transport;

4424 – valoarea mobilierului, aparaturii birotice, echipamentelor de protecție a valorilor umane și materiale și a altor active corporale.

Imobilizările corporale cu un cost de achiziție ce depășește 1.800 lei și o durată de viață estimată de peste un an, se capitalizează iar cele cu un cost mai mic de 1.800 lei se înregistrează pe cheltuială. Totodată, acestea se înregistrează la cost și sunt amortizate prin metoda liniară după următoarele rate medii anuale pe durata lor de viață utile.

Construcții 2% pe an

Aparatură birotică și mobilier 6.67% – 33% pe an

Mijloace de transport 20% pe an

Echipament informatic 33% pe an

Software 33% pe an

Evaluarea și reevaluarea imobilizărilor corporale

Scopul evaluării unei societăți comerciale cu obiect de activitate bancar este acela de a stabili valoarea globală a entității ca întreg prin punerea în evidență a poziției finanicare a entității date de valoarea unor indicatori precum:

Mijloacele fixe (uzura fizică și morală, rentabilitatea econimicã a acestora)

Gradul de îndatorare față de Banca Centrală, fațã de clienți, fațã de alte institutii bancare și fațã de alți agenți economici

Nivelul rezervei minime obligatorii, nivelul disponibilitãților bãnești

Capacitatea de a mijloci activitãți economice și fluxuri de numerar

Capitalul propriu, modalitãți de finanțare, acționariat

Evaluarea imobilizărilor corporale se poate realiza prin evaluare curentă, evaluare la data intrări, evaluarea la data ieșirii, evaluarea periodică, evaluarea cu ocazia inventarierii precum și evaluarea la închiderea exercițiului.

Instituțiile pot proceda îndeosebi și la reevaluarea imobilizărilor corporale existente la sfârșitul exercițiului financiar, astfel încât acestea să fie prezentate în contabilitate la valoarea justă, cu reflectarea rezultatelor acestei reevaluări în situațiile financiare întocmite pentru acel exercițiu. Valoarea justă se determină pe baza unor evaluări efectuate, de regulă, de profesioniști calificați în evaluare, membri ai unui organism profesional în domeniu, recunoscut național și internațional.

Evaluările efectuate cu ocazia reorganizărilor de instituții (fuziuni, divizări) nu constituie reevaluare în sensul prezentelor reglementări contabile, aceste evaluări efectuându-se în scopul stabilirii raportului de schimb, pentru toate elementele de bilanț.

În cazul efectuării reevaluării imobilizărilor corporale, acest lucru trebuie prezentat în notele explicative, împreună cu elementele supuse reevaluării, metoda prin care s-au calculat valorile prezentate, precum și elementul afectat din contul de profit și pierdere.

Elementele dintr-o grupă de imobilizări corporale se reevaluează simultan pentru a se evita reevaluarea selectivă și raportarea în situațiile financiare anuale a unor valori care sunt o combinație de costuri și valori calculate la date diferite, iar dacă un activ imobilizat este reevaluat, toate celelalte active din grupa din care face parte trebuie reevaluate, cu excepția situației când nu există nicio piață activă pentru acel activ. De asemenea, o grupă de imobilizări corporale cuprinde active de aceeași natură și utilizări similare, aflate în exploatarea unei instituții.

Reevaluările trebuie făcute cu suficientă regularitate, astfel încât valoarea contabilă să nu difere substanțial de cea care ar fi determinată folosind valoarea justă de la data bilanțului. Dacă un activ dintr-o grupă de active nu poate fi reevaluat din cauză că nu există o piață activă pentru acel activ, activul trebuie prezentat în bilanț la cost, minus ajustările cumulate de valoare.

La nivelul rețelei CEC Bank ultima reevaluare a clădirilor și terenurilor existente în patrimoniu a fost efectuată la 31 decembrie 2009.

Revaluarea clădirilor și terenurilor la 31.12.2009 a fost efectuată cu respectarea următoarelor precizări: Ordinul Băncii Naționale a României nr. 13/2008 cu modificările și completările ulterioare prevede ca imobilizările corporale sunt evaluate la valoare justă la data reevaluarii după cum urmează:

– dacă un element de natura imobilizărilor corporale este reevaluat, atunci trebuie reevaluată întreaga clasă de imobilizări corporale căreia îi aparține activul în cauză;

– activele trebuie reevaluate cu regularitate astfel încât valoarea contabilă să nu difere în mod semnificativ de valoarea justă;

Clasa de terenuri și construcții reprezintp o grupare de active de aceeași natură și cu utilizări similare pentru o bancă cooperatistă.

– valoarea justă este suma la care poate fi tranzacționat un activ sau decontată o datorie, de bună voie între părți aflate în cunoștință de cauză în cadrul unei tranzacții în care prețul este determinat obiectiv.

În cazul clădirilor și terenurilor valoarea justă este de obicei valoarea lor de piață. Această valoare este determinată pe baza unor evaluări efectuate de regulă, de evaluatori autorizați.

– pentru clădiri, care sunt reevaluate la valoarea lor de piață, se folosește reevaluarea la valoare netă, adică amortizarea este eliminată din valoarea contabilă brută a activului iar valoarea netă este recalculată la valoarea reevaluată a activului.

Referitor la profiturile si pierderile din reevaluare, ajustarile facute la valoarea contabila sunt tratate dupa cum urmeaza:

– creșterile sunt creditate direct în capitalurile proprii, la surplusul din reevaluare. O reluare a unei piederi anterioare pentru același activ este preluată în contul de profit și pierdere. Astfel în cazul în care valoarea contabilă a unui activ este majorată ca urmare a unei reevaluări, această majorare trebuie înregistrată direct în creditul contului de capitaluri proprii „Rezerve din reevalure”. Cu toate acestea, majorarea constatată din reevaluare trebuie recunoscută cu venit în măsura în care aceasta compensează o descreștere din reevaluarea aceluiași activ recunoscută anterior ca o cheltuială.

– scăderile trebuie recunoscute (debitate) în contul de profit și pierdere. O reluare a unui profit înregistrat anterior în capitalurile proprii poate fi debitată în capitalurile proprii. Astfel în cazul în care valoarea contabilă a unui activ este diminuată ca rezultat al unei reevaluări, această diminuare trebuie recunoscută ca o cheltuială.

O diminuare rezultată din reevaluare trebuie scazută direct din surplusul din reevaluare corespunzator aceluiași activ, în măsura în care diminuarea nu depășește valoarea înregistrată anterior ca surplus din reevaluare.

În cursul anului 2009, pentru imobilizările corporale care au fost reevaluate, diferența între amortizarea calculată pe baza valorii contabile reevaluate și valoarea amortizării calculate pe baza costului inițial al activului, a fost înregistrată din rezerve din reevaluare în rezultat reportat.

Deprecierea imobilizărilor corporale

Conform IAS 16 – Deprecierea activelor – definește deprecierea ca o reducere de valoare egală cu diferența dintre valoarea recuperabilă și valoarea contabilă.

Ordinul Băncii Naționale a României nr. 13/2008 cu modificările și completările ulterioare, presupune recunoașterea unei pierderi ca urmare a modificării valorii activului ori de câte ori valoarea contabilă a unui activ depășește valoare sa recuperabilă.

Valoarea recuperabilă reprezintă maximul dintre prețul net de vânzare al unui activ și valoarea sa de utilizare, iar valoarea de utilizare a unui activ reprezintă valoarea curentă a fluxurilor viitoare de numerar estimate, ce se asteaptă să fie generate din utilizarea continuă a unui activ și din vânzarea cestuia la sfârșitul perioadei sale de viață. În plus același ordin permite reîntregirea ulterioară a valorii contabile dacă se constată încetarea condițiilor ce au determinat deprecierea activului respectiv.

Deprecierea este cauzată de factori interni și externi care afectează activitatea instituției de credit dându-i acesteia un caracter temporar, ceea ce face ca anual să fie supusă analizei corelată cu acțiunea în continuare, precum și atenuarea sau dispariția factorilor care au generat-o. Astfel, o evaluare anuală a acesteia duce la menținerea sau suplimentarea pierderii din depreciere ori diminuarea sau anularea ei.

Cauzele deprecierilor pentru care se constituie provizioane pentru deprecierea imobilizărilor sunt variate, însă cele mai frecvente sunt determinate de apariția pe piață a unor bunuri similare mai ieftine sau cu performanțe superioare.

Amortizarea imobilizărilor corporale

Normele contabile și literatura de specialitate definesc amortizarea ca alocare sistematică a valorii amortizabile a unui activ pe întreaga sa durată de viață utilă. De asemenea, alocarea valorii amortizabile este determinată prin faptul că prin folosirea sa în timp, datorită uzurii fizice și din diferite alte cauze, un activ de natura imobilizărilor pierde treptat din valoare. Pierderea respectivă este ireversibilă și considerată ca o formă a deprecierii.

Amortizarea calculată pentru imobilizările corporale reevaluate se înregistrează în contabilitate începând cu data de 1 ianuarie a anului următor celui pentru care s-a efectuat reevaluarea.

Metodele de amortizare sunt: amortizarea liniară, degresivă, accelerată, alte metode.

În general amortizarea se calculează prin aplicarea cotelor de amortizare asupra valorii contabile de intrare a imobilizărilor corporale. Calculul se face începând cu luna următoare intrării în întreprindere și prezintă particularități în funcție de metoda de amortizare aleasă.

Astfel, metoda liniară constă în calculul și alocarea uniformă a valorii contabile a imobilizărilor corporale pe toată durata de funcționare exprimată în ani. Este cea mai simplă metodă de calcul, fiind cea mai simplă metodă de calcul a amortizării fiind foarte aproape de deprecierea reală a imobilizării. Relațiile de calcul aplicabile acestei metode sunt:

Rata liniară anuală amortizării (RL) = 100/D

unde: 100 reprezintă valoarea contabilă sau sau valoarea amortizabilă exprimată relativ

D reprezintă durata de viață utilă exprimată în ani.

Amortizarea anuală (Aa) = valoarea contabilă sau valoarea amortizabilă a imobilizării corporale x RL

Valoarea contabilă netă (VCN) = Valoarea contabilă de intrare – Suma amortizărilor anuale.

Metoda degresivă constă în calculul și alocarea neuniformă a valorii contabile/amortizabile a imobilizării corporale pe durata de folosință, în sensul că amortizarea degresivă este mai mare decât amortizarea liniară în primii ani și mai mică în ultimii ani. Aceasta se calculează în două variante astfel:

metoda degresivă fără luarea în calcul a uzurii morale

AD = VCN x RD , unde RD – rata degresivă

metoda degresivă cu luarea în calcul a uzurii morale

Se aplică numai imobilizărilor corporale cu durata mai mare de 5 ani inclusiv. Această metodă presupune parcurgerea mai multor etape și anume:

calculul RL

calculul RD = RL x K, unde K = 1,5 coeficient multiplicator

calculul duratei de utilizare (DU) aferentă RL recalculate în funcție de RD:100/RD

calculul duratei de utilizare (DU) în care se realizează amortizarea integrală: durata normală – DU aferentă RL recalculate

calculul duratei de amortizare degresivă: durata de amortizare integrală – durata de utilizare aferentă RL recalculate.

Metoda accelerată constă în includerea în cheltuielile de exploatare în primul an de funcționare a unei cote de până la 50% din valoarea contabilă/amortizabilă. În anii următori amortizarea se calculează după metoda liniară, air amortizarea medie anuală se obține raportând valoarea rămasă de recuperat la numărul de ani rămași. Prin această metodă s-a contatat o apropiere de metoda amortizării degresive dar efectele financiare și fiscale sunt mai accentuate.

La reevaluarea unei imobilizări corporale, amortizarea cumulată la data reevaluării este tratată în unul din următoarele moduri:

a) recalculată proporțional cu schimbarea valorii contabile brute a activului, astfel încât valoarea contabilă a activului, după reevaluare, să fie egală cu valoarea sa reevaluată. Această metodă este folosită, deseori, în cazul în care activul este reevaluat prin aplicarea unui indice; sau

b) eliminată din valoarea contabilă brută a activului și valoarea netă, determinată în urma corectării cu ajustările de valoare, recalculată la valoarea reevaluată a activului. Această metodă este folosită, deseori, pentru clădirile care sunt reevaluate la valoarea lor de piață.

În planul de conturi amortizarea se regăsește în grupa 46 – amortizări privind imobilizările, după cum urmează:

4612 – Amortizarea imobilizărilor corporale

46121 – Amortizarea amenajărilor de terenuri

46122 – Amortizarea construcțiilor

46123 – Amortizarea instalațiilor tehnice și mijloacelor de transport

46124 – Amortizarea altor active corporale

Provizioane pentru deprecierea imobilizărilor corporale

Provizioanele sunt elemente destinate să acopere datoriile a căror natură este clar definită și care la data bilanțului este probabil să existe, sau este cert că vor exista, dar care sunt incerte în ceea ce privește valoarea sau data la care vor apărea.

Provizionul pentru depreciere este înregistrat în situația în care valoarea contabilă a activului depășește valoarea recuperabilă a acestuia. Provizionul pentru depreciere este recunoscut în contul de profit și pierdere. Acesta poate fi reluat dacă s-a produs o schimbare în condițiile existente la momentul determinării valorii recuperabile. De asemenea, reluarea unui comision pentru depreciere poate fi efectuată numai în așa fel încât valoarea netă a imobilizării corporale să nu depășească valoarea sa netă contabilă istorică, ținând cont de depreciere și fără a lua în calcul provizionul.

Un provizion este o datorie cu exigibilitate sau valoare incertă.

Provizioanele sunt recunoscute ca datorii (presupunând că pot fi realizate estimări corecte), deoarece constituie obligații curente la data bilanțului și este probabil că vor fi necesare ieșiri de resurse pentru stingerea obligațiilor.

Provizioanele nu pot depăși din punct de vedere valoric sumele care sunt necesare stingerii obligației curente la data bilanțului.

În ceea ce privește ajustarea pentru diminuarea valorii imobilizărilor corporale se efectuează în funcție de intenția băncii de a păstra activul în scopul utilizării sau neutilizării în activitatea de exploatare sau în funcție de prețul pieței. Dacă banca intenționează să utilizeze activul în activitatea de exploatare, ajustarea pentru diminuarea valorii activelor este calculată prin compararea valorii recuperabile prin utilizare cu valoarea netă contabilă. Dacă banca nu intenționează să utilizeze activul în activitatea de exploatare, ajustarea pentru diminuarea valorii activelor se calculează prin compararea valorii nete realizabile prin vânzare cu valoarea netă contabilă.

De asemenea, dacă motivele care au dus la constituirea provizionului pentru depreciere au încetat să mai existe într-o anumiă măsură, atunci acel provizion se va relua corespunzător la venituri, iar în situația în care deprecierea este superioară provizionului constituit se va constitui un provizion suplimentar.

În planul de conturi provizionul se regăsește în grupa 55 – provizioane, în contul

555 – provizioane pentru dezafectarea imobilizărilor corporale și alte acțiuni similare legate de acestea, iar ajustările se regăsesc în grupa 49 – ajustări pentru deprecierea valorilor imobilizate, după cum urmează:

 492 – ajustări pentru deprecierea imobilizărilor

4921 – ajustări pentru deprecierea imobilizărilor în curs

49212 – ajustări pentru deprecierea imobilizărilor corporale în curs

4923 – ajustări pentru deprecierea imobilizărilor corporale

49231 – ajustări pentru deprecierea terenurilor și amenajărilor de terenuri

49232 – ajustări pentru deprecierea construcțiilor

49233 – ajustări pentru deprecierea instalațiilor tehnice și mijloacelor de transport

49234 – ajustări pentru deprecierea altor active corporale

493– ajustări pentru deprecierea creanțelor aferente operațiunilor de leasing financiar

499 – ajustări pentru deprecierea creanțelor aferente valorilor imobilizate

Recunoașterea imobilizărilor corporale conform Standardelor Internaționale de Raportare Financiară

În funcție de politicile contabile stabilite la nivel de entitate, un bun poate fi recunoscut din punct de vedere contabil în categoria imobilizărilor corporale sau în categoria stocurilor în funcție de scopul deținerii/utilizării acestuia și durata deținerii, respectiv pe termen lung sau pe termen scurt.

În IAS 16 se precizează, că este necesară recunoașterea unui element individual din cadrul imobilizărilor corporale, pentru aceasta cerându-se un raționament pentru aplicarea criteriilor de definire a circumstanțelor sau a tipurilor specifice de întreprinderi.

Se cunoaște fapul că, pentru a fi recunoscut în activul bilanțului, un bun trebuie să răspundă criteriilor de recunoaștere:

să răspundă definiției activelor;

costul lui să poată fi determinat în mod fiabil.

Putem considera că prima condiție de recunoaștere este îndeplinită dacă instituția poate dovedi că obține avantajele atașabile activului dar și că îsi asumă riscurile asociate. Din definiție rezultă clar destinațiile pe care aceste elemente le pot avea, astfel încât să fie asigurată obținerea de avantaje economice viitoare. În ceea ce privește condiția de fiabilitate, aceasta este ușor de satisfăcut în cazul achizițiilor de imobilizări corporale (evaluarea este credibilă deoarece se face la o valoare atestată de documentele justificative de achiziție) și ceva mai dificil de probat în cazul producției proprii de imobilizări (se poate întâmpla ca nu toate cheltuielile încorporate în costul de producție să fie justificate).

Costul unei imobilizări cuprinde și estimarea inițială a costurilor cu dezafectarea activului și refacerea amplasamentului care dau naștere unei obligații pentru instituție fie la achiziție, fie ca urmare a utilizării activului într-o anumită perioadă, în alte scopuri decât pentru producția de stocuri în perioada respectivă.

În cazul în care, ulterior recunoașterii inițiale ca activ, valoarea unui activ imobilizat este determinată pe baza reevaluării activului respectiv, valoarea rezultată din reevaluare va fi atribuită activului, în locul costului de achiziție/costului de producție sau al oricărei alte valori atribuite înainte acelui activ. În astfel de cazuri, regulile privind amortizarea se vor aplica activului având în vedere valoarea acestuia, determinată în urma reevaluării.

De asemenea, atunci când „elementele componente ale unei imobilizări corporale au durate de viață utilă diferite sau aduc beneficii întreprinderii într-un mod diferit implicând utilizarea unor metode de amortizare diferite, standardele internaționale recomandă recunoașterea lor separată”.

CAPITOLUL III

CONTABILITATEA IMOBILIZĂRILOR CORPORALE

ȘI A DEPRECIERILOR ACESTORA

Contabilitatea este știința care se ocupă cu procesul de înregistrare, clasificare, raportare și de interpretare a datelor financiare ale unei societăți.

În conformitate cu prevederile legii – obiectul contabilității bancare îl constituie: reflectarea în expresie bănească a disponibilităților bănești și a depozitelor, a bunurilor mobile și imobile, a titlurilor de valoare, a drepturilor și obligațiilor băncii precum și mișcările care au loc asupra elementelor patrimoniale și a operațiilor efectuate asupra cheltuielilor, veniturilor și rezultatelor obținute.

Obiectivele și factorii organizării contabilității imobilizărilor corporale

Imobilizările corporale au un grad scăzut de lichiditate, însă existența lor este esențială bunei desfășurări a activității bancare. Trebuie precizat că fără existența imobilizărilor coporale și necorporale instituțiile bancare nu și-ar putea desfășura activitattea în condiții normale, iar veniturile generate de credite, dețineri de titluri și altele nu ar mai putea fi realizate.

În ceea ce privește organizarea contabilității activelor imobilizate, trebuie să se țină seama de obiectivele și factorii de organizare a contabilității activelor imobilizate, de organizare a documentației primare și a evidenței operative precum și de sistemul de conturi utilizat.

La organizarea contabilității activelor imobilizate trebuie avute în vedere urmatoarele obiective:
– delimitarea fiecărei categorii, a fiecărui obiect de imobilizări și determinarea valorii lor;

asigurarea controlului gestionar a imobilizărilor pe toată durata existentei urmărind păstrarea integrității prin reflectarea corectă, la timp, completă, a existenței și mișcării imobilizărilor pe categorii și feluri, precum și deprecierea suferită;

asigurarea informațiilor și a metodologiei de evaluare a deprecierii în timp a imobilizărilor și a recuperării valorii prin amortizare și provizioane;

stabilirea aportului activelor imobilizate la venituri și la rezultate ca urmare a gestionării și a valorificării prin cesiune, concesionare, etc.

Factorii de modificare a valorii imobilizărilor corporale (mijloacelor fixe) sunt:

amortizarea calculată anual care presupune diminuarea valorii acestora;

achiziționarea și punerea în funcțiune de noi clădiri, utilaje, instalații, mijloace de transport, etc., conduc la sporirea valorii imobilizărilor corporale cu valoarea de intrare;

acțiunile de reevaluare a imobilizărilor corporale care pot determina creșterea sau diminuarea valorii imobilizărilor corporale;

scoaterea din funcțiune a mijloacelor fixe, amortizate sau neamortizate, care diminuează valoarea acestora.

aportul de capital în natură adus sau retras de către acționari.

Pe lânga factorii generali, este necesar sa fie luați în considerare și factorii specifici, cum sunt:
– particularitățile organizatorice influentează structura analitică a imobilizărilor, în special a celor corporale, ceea ce presupune delimitarea pe verigi organizatorice (agenții, sucursale, filiale) în cadrul acestora pe categorii și obiecte de imobilizări;

– caracteristicile imobilizărilor corporale care influențează tipul documentelor primare în care se consemnează operații privind intrarea și ieșirea din gestiune, precum și deprecierea valorii lor;

– modul de depreciere a valorii imobilizărilor influențează sistemul de amortizare a imobilizărilor corporale și a provizioanelor constituite în cazul deprecierii reversibile;

– poziția activelor imobilizate existente în societate față de patrimoniul acesteia influențează modul de organizare a contabilității prin folosirea unor conturi distincte pentru activele proprii care fac parte din patrimoniu iar cele provenite din concesiune, locație de gestiune, închiriere se evidențiază separat.

În cadrul organizării contabilității activelor imobilizate trebuie să se nominalizeze conturile sintetice de gradul I și II utilizabile pentru aceste active și să se precizeze registrele contabile cu care se va opera potrivit formei contabile alese.

Purtători primari de informații privind imobilizările corporale

Pentru consemnarea operațiilor privind intrarea imobilizărilor, mișcarea, inventarierea, evaluarea deprecierilor imobilizărilor, precum și pentru operațiile de ieșire din patrimoniu trebuie precizate documentele ce se cer întocmite pentru fiecare din aceste operații.

Documentele privind imobilizările sunt proiectate printr-un nomenclator al documentelor financiar-contabile elaborat de Ministerul Finanțelor Publice unde sunt date modele de documente și precizări privind completarea, verificarea, circulația și arhivarea lor.

Așadar, principalii purtători primari de informații privind imobilizările corporale sunt:

Registrul numerelor de inventar. Acesta servește ca document de atribuire a numerelor de inventar a mijloacelor fixe existente în unitate, în vederea identificării lor (Anexa 1).

Se întocmește de către compartimentul financiar-contabil prin înregistrarea cronologică a mijloacelor fixe intrate în unitate iar numerotarea mijloacelor fixe în cadrul registrului se face, de regulă, în ordinea succesivă a numerelor și/sau pe grupe de mijloace fixe.

Numărul de inventar atribuit unui mijloc fix urmează să fie trecut în toate documentele care privesc mijlocul fix respectiv și se imprimă direct pe obiect (cu vopsea sau prin poansonare) sau se gravează pe o placuță ce se fixează pe mijlocul fix respectiv sau prin alte mijloace care să asigure identificarea mijlocului fix respectiv, alături de initialele unității căreia îi aparțin mijloacele fixe respective.

Acest document nu circulă, fiind document de înregistrare contabilă și se arhivează la compartimentul financiar-contabil.

Conținutul minimal obligatoriu de informații al formularului este format din denumirea formularului, denumirea unității, numărul de inventar, codul de clasificare, denumirea mijlocului fix și caracteristici tehnice, locul unde se află.

Fișa mijlocului fix. Se întocmește intr-un exemplar, de compartimentul financiar-contabil, pentru fiecare mijloc fix sau pentru mai multe mijloace fixe de același fel și de aceeași valoare, care au aceleași cote de amortizare și sunt puse în funcțiune în aceeași lună (Anexa 1). Se pastrează pe grupe de mijloace fixe, în ordinea codurilor din clasificarea imobilizărilor corporale conform legislației în vigoare, iar în cadrul acestora, fisele mijloacelor fixe se grupează pe locuri de folosință.

Fișele mijloacelor fixe scoase din funcțiune sau transferate se evidențiază separat.

Fișa se completează pe baza documentelor justificative privind mișcarea mijloacelor fixe sau modificarea valorii de inventar a acestora, ca urmare a completării, îmbunătățirii, modernizării sau reevaluării lor (bon de mișcare a mijloacelor fixe, proces-verbal de scoatere din funcțiune etc.).

Când formularul este folosit ca fișă colectivă, mijloacele fixe se înscriu pe un singur rând, specificandu-se în prima coloană numerele de inventar atribuite, iar conținutul minimal obligatoriu de informații al formularului este următorul: denumirea formularului; numărul de inventar; felul, seria, numărul și data documentului de proveniență; valoarea de inventar; amortizarea lunară; denumirea mijlocului fix și caracteristicile tehnice; accesorii; grupa; codul de clasificare; data dării în folosință (anul, luna); data amortizării complete (anul, luna); durata normală de funcționare; cota de amortizare (%). Pe verso, după caz: numarul de inventar; documentul (felul, numărul, data); operațiunile care privesc mișcarea, creșterea sau diminuarea valorii mijlocului fix; debit; credit; sold; date privind gajul instituit asupra mijlocului fix, după caz

Bon de mișcare a mijloacelor fixe. Servește ca document justificativ de predare-primire a mijloacelor fixe între două locuri de folosință ale societății ( serviciu, compartiment) și se întocmește în două exemplare de către persoana desemnată de compartimentul care dispune mișcarea mijloacelor fixe (Anexa 2) .

Acest document circulă:

la persoana care aprobă mișcarea mijlocului fix în cadrul unității (ambele exemplare);

la serviciul/compartimentul predătoare, pentru semnare de predare de către responsabilul cu mijloacele fixe și pentru semnare de primire de către delegatul compartimentului, serviciului etc. primitor (ambele exemplare);

la serviciul/compartimentul primitoare (împreună cu mijlocul fix), pentru înregistrarea în evidență la locul de folosință (un exemplar);

la compartimentul financiar-contabil pentru înregistrarea mișcării mijlocului fix (un exemplar).

Se arhivează la compartimentul financiar-contabil și la serviciul/compartimentul predătoare fiecare câte un exemplar.

Conținutul minimal obligatoriu de informații al formularului este urmatorul: denumirea formularului; numărul documentului; data eliberării (ziua, luna, anul); predător; primitor; numărul curent; denumirea mijlocului fix și caracteristicile tehnice; numărul de inventar; bucăți; valoarea de inventar; subunitatea predătoare serviciul/compartimentul; numele și prenumele; semnătura; subunitatea primitoare serviciul/compartimentul; numele și prenumele; semnătura; aprobat: data, semnătura.

Proces verbal de scoatere din funcțiune a mijloacelor fixe

Serveste ca:

document de constatare, consemnare, a îndeplinirii condițiilor necesare scoaterii din funcțiune a mijloacelor fixe

document de predare la magazie a ansamblelor, subansamblelor, pieselor componente și materialelor rezultate din scoaterea efectivă din funcțiune a mijloacelor fixe

document justificativ de înregistrare în evidența magaziilor (depozitelor) și în contabilitate.

Acesta se întocmește în două exemplare pe baza documentației prevăzute în normele legale (nota privind starea tehnică a mijlocului fix propus a fi scos din funcțiune, deviz estimativ al reparației capitale, act constatator al avariei) (Anexa 3) .

Circulă:

   – la persoana autorizată să aprobe scoaterea din funcțiune a mijloacelor fixe, (ambele exemplare);

   – serviciul/compartimentul pentru înregistrarea în evidență la locul de folosință a mijloacelor fixe scoase din funcțiune (ambele exemplare);

   – la magazie (depozitul de materiale), pentru descărcarea gestiunii (ambele exemplare);

   – la magazia primitoare, pentru semnare de către gestionar a primirii în gestiune a ansamblelor, subansamblelor, pieselor componente și materialelor rezultate din scoaterea efectivă din funcțiune a mijloacelor fixe (ambele exemplare);

   – la compartimentul financiar-contabil, pentru verificarea și înregistrarea operațiunilor privind scoaterea din funcțiune a mijloacelor fixe (un exemplar);

   – la compartimentul care a făcut propunerile de scoatere din funcțiune(un exemplar).

Se arhivează ca și bonul de mișcare a mijloacelor fixe.

Proces verbal de recepție

Proces – verbal de recepție provizorie

Proces – verbal de punere în funcțiune

Servește ca:

document de înregistrare în evidența operativă și în contabilitate;

document de consemnare a stadiului în care se află obiectivul de investiții;

document de aprobare a recepției

document de constatare a îndeplinirii condițiilor de recepție provizorie a obiectivului de investiții

document de aprobare a recepției provizorii a obiectivului de investiții

document de punere în funcțiune

Se întocmește în trei exemplare, la data punerii în funcțiune a mijlocului fix, astfel:

procesul-verbal de recepție (Anexa 4), se întocmește pentru mijloacele fixe indepedente care nu necesită montaj și nici probe tehnologice (utilaje pentru intervenție, accesorii de producție, mijloace de transport auto, animale etc.), acestea considerându-se puse în funcțiune la data achiziționării lor;

procesul-verbal de recepție provizorie (Anexa 5), se întocmeste pentru utilajele care necesită montaj, dar care nu necesită probe tehnologice, produse cu ciclu lung de fabricație care depășesc un exercitiu bugetar, realizate pe faze de fabricație, precum și clădirile și construcțiile speciale care nu deservesc procese tehnologice, acestea considerandu-se puse în funcțiune la data terminarii montajului, respectiv la data terminării construcției;

procesul-verbal de punere în funcțiune (Anexa 6), se întocmește pentru utilajele și instalațiile care necesită montaj și probe tehnologice, precum și clădirile și construcțiile speciale care deservesc procese tehnologice, acestea considerându-se puse în funcțiune la terminarea probelor tehnologice.

Se întocmește de către secretarul comisiei numite pentru recepționarea obiectivului de investiții, în prezența membrilor comisiei care este formată din: președinte, specialiști-consultanți, asistenți la recepție.

Circulă:

   – la persoanele care fac parte din comisie (exemplarele 1, 2 si 3);

   – la compartimentul care efectuează operațiunea de control financiar preventiv (exemplarul 2);

   – la compartimentul financiar-contabil pentru verificarea și înregistrarea procesului-verbal de recepție (exemplarele 2 si 3).

Contabilitatea imobilizărilor corporale

Contabilitatea bancară se conduce în partida dublă, situație în care fiecare operațiune apare sub forma unei duble înregistrări, una în credit și alta în debit.

De asemenea, imobilizările corporale trebuie prezentate în bilanț la valoarea de intrare, mai puțin ajustările cumulate de valoare.

În ceea ce privește valoarea recunoscută ca provizion, aceasta trebuie să constituie cea mai bună estimare la data bilanțului a costurilor necesare stingerii obligației curente, generată de evenimente anterioare. Provizioanele trebuie revizuite la data fiecărui bilanț și ajustate pentru a reflecta cea mai bună estimare curentă. În cazul în care pentru stingerea unei obligații nu mai este probabilă o ieșire de resurse, provizionul trebuie redus sau anulat prin reluare la venituri.

Din punct de vedere contabil, privitor la amortizare, aceasta reprezintă micșorarea valorii unui element de activ ca urmare a deprecierii prin folosirea lui de către societatea de credit într-un anumit interval de timp, învechirii, concurenței, schimbării tehnicii sau a altor cauze.

Contabilitatea terenurilor și amenajărilor de terenuri

Conform bilanțului contabil, sucursala CEC Hârlău achiziționează un teren de 800 mp pentru construcția unei clădiri pe viitor în valoare de 32.000 lei

Înregistrarea lunară a amortizării (timp de 5 ani) a terenului

Peste o lună după achiziționarea terenului se mai aduce ca aport în natură de către acționari încă un teren în valoare de 12.000 lei, a cărui amenajare a costat 1.500 lei conform datelor din documentele justificative.

Amenajarea terenului adus ca aport

Contabilitatea construcțiilor

Achiziționarea unei construcții temporar până la construirea alteia pe terenul cumpărat

Înregistrarea veniturilor obținute din vânzarea clădiri peste 6 luni în valoare de 95.000 lei

Înregistrarea deprecierii

Contabilitatea instalațiilor tehnice, mijloacelor de transport, animalelor și plantațiilor

Se achiziționează de către sucursala CEC Hârlău un mijloc de transport pentru activitatea de exploatare în valoare de 25.000 lei de la terți, TVA 24%. Mijlocul fix se amortizează pe o perioadă de 10 ani. După 5 ani mijlocul fix se vinde la un preț de 20.000 lei, TVA 24%.

Înregistrarea achiziției mijlocului de transport

Înregistrarea lunară a amortizării

Am = 25.000/10 ani = 2.500/an

Am (5 ani) = 2.500 x 5 = 12.500 lei

În data de 25.08.2010 CEC Hârlău vinde autoturismul din parcul auto către un terț

Scoaterea din evidență a milocului fix vândut

Vi = 25.000

Vamortizare = 12.500

Vrămasă = 12.500

Sucursala achiziționează de asemenea și o instalație tehnică în valoare de 2.700 lei pentru a fi dată în leasing prin obținerea unor venituri sub formă de chirie de 600 lei.

Înregistrarea chiriei de încasat leasing

Contabilitatea mobilierului, aparaturii birotice, echipamentelor de protecție, a valorilor umane și materiale și a altor active corporale

CEC Hârlău casează la sfărșitul anului un mobilier a cărui valoare este de 1.900 lei și înregistrează contravaloarea chiriei pe care o are de plătit pentru un echipament de protecție închiriat în sumă de 1.820 lei. De asemenea, efectuează și o dezafectare a aparaturii birotice a cărei valoare însumează 800 lei.

Pentru partea neamortizată se înregistrează pierderi de 260 lei astfel:

Scăderea din gestiune

Înregistrează contravaloarea chiriei pe care o are de plătit pentru un echipament de protecție

Constituirea de provizioane pentru dezafectarea aparaturii birotice

Peste trei luni se anulează valoarea provizionului

În ceea ce privește mijloacele fixe acestea sunt înregistrate la valoarea de intrare prin care se întelege: costul de achiziție (pentru cele procurate cu titlu oneros), costul de producție (pentru cele construite sau produse de instituțiile de credit), valoarea actuală (estimată la intrarea în patrimoniu ținând seama de valoarea mijloacelor fixe cu caracteristici tehnice similare sau apropiate pentru mijloacele fixe obținute cu titlu gratuit), valoarea de aport (pentru mijloacele fixe intrate în patrimoniu cu ocazia asocierii, fuziunii conform statutelor și contractelor), valoarea rezultată în urma reevaluării (pentru mijloacele fixe reevaluate în baza unei dispoziții legale exprese).

Contabilitatea imobilizărilor corporale în curs și avansurilor acordate pentru imobilizări corporale

Sucursala CEC Hârlău realizează din venituri proprii o clădire anexă pentru care efectuează cheltuieli și avansuri acordate pentru realizarea acesteia și care înregistreaza, în baza documentelor justificative, o valoare totală de 170.000 Ron. La finele exercițiului bugetar lucrarea fiind neterminată, se preiau în contul de active fixe corporale în curs cheltuielile efectuate, astfel:

În anul următor se înregistrează recepționarea și darea în folosință a clădirii, în baza procesului-verbal de recepție finală.

Contabilitatea deprecierii imobilizărilor corporale

În cazul distrugerii totale sau parțiale a unor imobilizări corporale, creanțele sau sumele compensatorii încasate de la terți, legate de acestea, precum și achiziționarea de active noi sunt operațiuni distincte și se înregistrează ca atare pe baza documentelor justificative. Astfel, deprecierea activelor se evidentiază la momentul constatării acesteia, iar încasarea compensațiilor se evidențiază pe seama veniturilor.

De asemenea, aducerea imobilizărilor corporale la nivelul valorii de inventar se efectuează, în funcție de tipul de depreciere existentă, fie prin înregistrarea unei amortizări suplimentare, în cazul în care se constată o depreciere ireversibilă, fie prin constituirea sau suplimentarea ajustărilor pentru depreciere, în cazul în care se constată o depreciere reversibilă a acestora.

Factorii care indică deprecierea imobilizărilor corporale

Evaluarea imobilizărilor corporale, cu ocazia inventarierii, se face la valoarea de inventar, stabilită în funcție de utilitatea bunului, starea acestuia și prețul pieței. Fac obiectul evaluării și imobilizările în curs de execuție.

Pentru a stabili dacă există deprecieri ale imobilizărilor corporale, în afara constatării faptice cu ocazia inventarierii, pot fi luate în considerare surse externe și interne de informații.

La sursele externe de informații se încadrează aspecte precum:

– pe parcursul perioadei, valoarea de piață a activului a scăzut semnificativ mai mult decât ar fi fost de așteptat ca rezultat al trecerii timpului sau utilizării;

– pe parcursul perioadei au avut loc modificări semnificative, cu efect negativ asupra entității, sau astfel de modificări se vor produce în viitorul apropiat asupra mediului tehnologic, comercial, economic sau juridic în care entitatea își desfășoară activitatea sau pe piața căreia îi este dedicat activul etc.

Din sursele interne de informații fac parte următoarele elemente:

– există indicii de uzură fizică sau morală a imobilizării;

– pe parcursul perioadei au avut loc modificări semnificative, cu efect negativ asupra entității, sau astfel de modificări se vor produce în viitorul apropiat, în ceea ce privește gradul sau modul în care imobilizarea este utilizată sau se așteaptă să fie utilizată. Astfel de modificări includ: situațiile în care imobilizarea devine neproductivă, planurile de restructurare sau de întrerupere a activității căreia îi este dedicată imobilizarea, precum și planificarea cedării imobilizării înainte de data estimată anterior;

– raportările interne pun la dispoziție indicii cu privire la faptul că rezultatele economice ale unei imobilizări sunt sau vor fi mai slabe decât cele scontate.

De asemenea, deciziile privind reluarea unor deprecieri înregistrate în conturile de ajustări au la bază constatările comisiei de inventariere. Pot exista și unele indicii că o pierdere din depreciere recunoscută în perioadele anterioare pentru o imobilizare corporală nu mai există sau s-a redus.

Important este faptul că o depreciere aferentă unei imobilizări este reluată pe venituri atunci când pierderea din depreciere constatată inițial s-a diminuat sau nu mai există.

În cazul nostru, peste doi ani de la darea în folosință a clădirii se reevaluează și se constituie ajustări pentru deprecierea construcției în valoare de 33.000 și a instalației tehnice dată în leasing în sumă de 500 lei.

Înregistrarea ajustării pentru instalația tehnică dată în leasing

Închiderea conturilor de cheltuieli și venituri

Câștigurile sau pierderile obținute în urma cedării sau casării unei imobilizări corporale sunt determinate ca diferență între veniturile generate de valorificarea mijlocului fix sau a elementelor componente și valoarea neamortizată și sunt prezentate în contul de profit/pierdere.

Din analiza facută asupra înregistrărilor contabile a Sucursalei CEC Hârlău, rezultă că societatea bancară a înregistrat un profit în valoare de 31420 lei până în prezent în anul în curs. Se constată astfel, o bună gestionare a imobilizărilor corporale în timp.

CONCLUZII ȘI PROPUNERI

CEC BANK este continuarea activităților inițiate de prima instituție de credit public din România, și anume Casa de Economii și Consemnațiuni și a celor desfășurate în sistemul bancar de 146 ani. CEC pune la dispoziția clienților o vastă gamă de produse și serviciibancare

În organizarea unei contabilități moderne care să răspundă sarcinilor noii etape în deplina ordine economică, este avansată ideea potrivit căreia conducerea contabilității bancare trebuie să fie competentă, eficientă și loială.

Așadar, conducerea este responsabilă pentru întocmirea situațiilor financiare în conformitate cu legislația națională; aceste situații financiare trebuie să ofere „o imagine fidelă” a poziției financiare a băncii și a rezultatelor operațiunilor sale în conformitate cu principiile contabile naționale general acceptate, așa cum se aplică în bănci.

În lucrarea de față s-a pus accentul asupra imobilizărilor corporale care sunt prezentate de acele bunuri economice cu un conținut material, existente în patrimoniul instituțiilor de credit și care formează baza tehnică în vederea obținerii de venituri în concordanță cu obiectul de activitate al acestora; acestea fiind reprezentate de terenuri și mijloace fixe.

Ca o concluzie, a gestionării imobilizărilor corporale la sucursala CEC Hârlău, analizată în această lucrare, prin prisma bilanțului contabil, dar și în baza înregistrărilor contabile, s-a constatat obținerea de profit ceea ce presupune o bună gestionare a activelor corporale.

Principalele măsuri care au fost luate în ultimul timp în ceea ce privește contabilitatea imobilizărilor corporale, constau în:

normalizarea și standardizarea principiilor și practicilor contabile și în utilizarea pe scară tot mai largă a informațiilor contabile în vederea stabilirii gradului de conformitate a acestora cu, criteriile respective.

responsabilitatea pentru prevenirea și detectarea fraudelor și erorilor, prin intermediul implementării și operării continue a unor sisteme adecvate de contabilitate și de control intern.

Pentru o bună realizare a activității băncii, se fac propuneri în ceea ce privește eficientizarea activității angajaților prin punerea la dispoziția acestora a unor tehnologii de ultimă generație, precum și oferirea unor beneficii (promoții, bonusuri, dicounuturi, etc.) clientelei.

În consecință, cerințele de dezvoltare și modernizare ale sistemului bancar autohton, în sfera contabilității aplicate în aceste instituții, presupun alinierea acestuia la exigențele și standardele în materie existente atât în spațiul european, cât și pe plan internațional.

Anexa 1

REGISTRUL NUMERELOR DE INVENTAR

FISA MIJLOCULUI FIX

Anexa 2

BON DE MISCARE A MIJLOACELOR FIXE

Anexa 3

PROCES VERBAL

DE SCOATERE DIN FUNCTIUNE A MIJLOACELOR FIXE

Anexa 4

UNITATEA ………………

    Obiectivul pentru investitii ……………………………
Obiectivul supus receptiei ……………………………..
Concluzia …………………………………………….

PROCES-VERBAL DE RECEPTIE

I. DATE GENERALE

1. Comisia de receptie convocata la data de …………………………. si-a desfasurat activitatea in intervalul: ………………………………

II. CONSTATARI

In urma examinarii documentatiei prezentate si a cercetarii pe teren a lucrarilor executate s-au constatat:

1. Documentatia tehnico-economica a fost prezentata comisiei de receptie cu urmatoarele exceptii: …………………………………………………

Comisia constata ca lista documentatiei prevazute mai sus nu impiedica/impiedica efectuarea receptiei.

2. Receptia punerii in functiune a fost efectuata la data de ……, iar pana la receptia obiectivului de la data punerii in functiune au trecut ……. luni.

3. Valoarea lucrarilor supuse receptiei conform documentelor de decontare este de …………………. lei.

4. La data receptiei, nivelul atins de indicatorii tehnico-economici aprobati se prezinta astfel: …………………………………………..

5. Urmatorii factori au influentat nefavorabil realizarea indicatorilor care n-au atins nivelul aprobat: ……………………………………………

6. La data receptiei se constata urmatoarele disponibilitati de capacitati ale utilajelor tehnologice si de spatii construite care pot conduce la imbunatatirea indicatorilor tehnico-economici: …………………………..

7. S-a constatat ca sunt/nu sunt luate masurile pentru mentinerea nivelului aprobat al indicatorilor tehnico-economici in ceea ce priveste:

a. asigurarea cu materii prime, materiale, combustibil, energie, apa etc. (se vor arata cele ce nu sunt asigurate);

b. lucrari conexe, utilitati, deserviri etc.;

c. forta de munca;

d. ………………………………………………………………..

III. CONCLUZII

1. Pe baza constatarilor si concluziilor consemnate mai sus, comisia de receptie hotaraste in unanimitate/cu majoritatea de pareri:

SE ADMITE RECEPTIA OBIECTIVULUI DE INVESTITII SI SE ACORDA CALIFICATIVUL

…………………………………………………………………..

2. Comisia de receptie stabileste ca, pentru mentinerea nivelului aprobat al indicatorilor tehnico-economici aprobati si pentru o cat mai buna exploatare a capacitatilor ce se receptioneaza, mai sunt necesare urmatoarele masuri:

…………………………………………………………………..

…………………………………………………………………..

3. Prezentul proces-verbal, care contine ……….. file si ………….. anexe numerotate cu un total de ……….. file, care fac parte integranta din cuprinsul acestuia, a fost incheiat azi ………………… in trei exemplare originale.

   Anexa 5

UNITATEA ………………

    Obiectivul pentru investitii …………………..
Obiectivul supus receptiei …………………….
Concluzia ……………………………………

PROCES-VERBAL DE RECEPTIE PROVIZORIE

   I. DATE GENERALE

   1. Comisia numita de ………………………………………………. prin ……………………………………………… pentru receptionarea obiectivului de investitii intitulat …………………………… si situat in ………………………… a fost convocata la data de ……………… pentru a proceda la receptia provizorie a lucrarilor de constructii-montaj aferente.

    Obiectul (obiectele)/parti de obiect …………………………………. pentru care proiectantul general este …………………………………… antreprenor general este ………………………………………………. si beneficiar de investitii este ………………………………………..

   2. Comisia si-a desfasurat activitatea in intervalul ………………….

   3. Valoarea situatiei de plata a lucrarilor de constructii-montaj supuse receptiei provizorii este de ……………………………, conform anexei.

   4. Lucrarile de constructii-montaj supuse acestei receptii au fost in prealabil preluate de beneficiar de la antreprenor pe baza procesului-verbal de predare-primire din …………………….

   5. Valoarea mijloacelor fixe ce se receptioneaza este de ……………… lei.

   II. CONSTATARI

   A. Cu privire la documentatia tehnico-economica necesara la receptia provizorie a lucrarilor de constructii-montaj …………………………….

    Comisia considera ca actele prezentate sunt/nu sunt suficiente pentru aprecierea calitatii lucrarilor si a dispus ………………………………

   B. Cu privire la indeplinirea conditiilor pentru prezentare la receptie.

   1. Executarea lucrarilor de constructii si instalatii cuprinse in devizul general:

   a. lucrarile sunt terminate;

   b. urmatoarele lucrari, conform anexei, nu sunt terminate.

   2. Efectuarea prealabila a probelor mecanice si a rodajului mecanic la instalatiile si utilajele tehnologice.

   3. Unitatile care conditioneaza folosirea sau exploatarea obiectului sunt/nu sunt integral asigurate ……………………………………………….

   4. Terminarea lucrarilor aferente spatiilor cu alta destinatie inclusa in constructia obiectului supus receptiei (in cazul blocurilor de locuinte)

    ……………………………………………………………….

    Concluzie: Pe baza constatarilor de la cap. B pct. 1 – 4, comisia constata ca sunt/nu sunt indeplinite conditiile pentru ca obiectul sa fie supus receptiei. Totodata, comisia hotaraste ca lucrarile aratate in anexa, ca neexecutate – sa fie terminate pana la ………………………………….

   C. Calitatea lucrarilor realizate.

   1. Respectarea prevederilor proiectului (inclusiv completarile si modificarile aduse).

    In urma examinarii lucrarilor executate si a semnalarilor facute de proiectant, comisia a retinut in anexa urmatoarele nerealizari ale proiectului – dintre care cele in dreptul carora au fost prevazute termene urmeaza sa fie remediate:

    ………………………………………………………………….

    Concluzie: Comisia considera ca abaterile de la proiect care sunt consemnate fara fixarea unui termen pentru refacerea lucrarilor, potrivit proiectului, nu influenteaza comportarea, exploatarea, aspectul si integritatea obiectului.

    Lucrarile pentru care s-a facut mentiune in acest sens urmeaza sa fie puse de acord cu prevederile proiectului in termenele specificate.

   2. Calitatea solutiilor constructive si detaliile de executie folosite in proiect.

    In urma examinarii lucrarilor si a observatiilor prezentate de executant, au fost retinute in anexa urmatoarele deficiente de proiectare care influenteaza executarea, exploatarea sau functionarea obiectului, dintre care unele urmeaza sa fie remediate in termenele fixate in dreptul fiecaruia:

    …………………………………………………………………..

    Concluzie: Comisia atrage atentia proiectantului ce poarta raspunderea pentru consecintele acestei deficiente si in acelasi timp hotaraste remedierea in contul proiectantului a deficientelor pentru care a stabilit termen in acest sens.

   3. Calitatea executiei lucrarilor.

    Din dispozitiile de santier, buletinele de incercare a betoanelor si imbinarilor metalice, procesele-verbale de lucrari ascunse, certificatele de calitate pentru prefabricate si materiale folosite, din constatarile scrise ale organelor care au controlat pe parcurs calitatea lucrarilor, precum si din constatarile facute de comisia de receptie la fata locului, rezulta urmatoarele:

   3.1. La structura de rezistenta

    …………………………………………………………………..

   3.2. La restul lucrarilor de constructii

    …………………………………………………………………..

   3.3. La lucrarile de instalatii

    …………………………………………………………………..

   3.4. La lucrarile de montaj al instalatiilor si utilajelor tehnologice cuprinse in obiect

    …………………………………………………………………..

   4. Deficiente ale lucrarilor realizate care se datoresc beneficiarului de investitii

    …………………………………………………………………..

   5. Alte constatari:

    …………………………………………………………………..

    …………………………………………………………………..

   III. CONCLUZII GENERALE

   1. Pe baza constatarilor si concluziilor consemnate mai sus, comisia de receptie cu majoritate/in unanimitate de pareri hotaraste: Admiterea (respingerea) receptiei provizorii a lucrarilor de constructii-montaj aferente obiectelor (obiectului)

    …………………………………………………………………..

    …………………………………………………………………..

    …………………………………………………………………..

    care au fost terminate la data de …………………. si care fac parte din obiectivul

    …………………………………………………………………..

    …………………………………………………………………..

   2. Perioada de garantie a lucrarilor receptionate aferente fiecarui obiect este de ………… luni (se completeaza numai in cazul admiterii receptiei).

   3. Comisia de receptie apreciaza ca pentru o cat mai buna utilizare a obiectelor/obiectului receptionate mai sunt necesare urmatoarele masuri:

    …………………………………………………………………..

    …………………………………………………………………..

   4. Prezentul proces-verbal, continand ……….. file si ………… anexe numerotate cu un total de ……………….. file, care fac parte integranta din cuprinsul lui, a fost incheiat azi …………….. in trei exemplare originale.

INCHEIERE DE LUARE IN PRIMIRE

    Subsemnatii ……………………………………………………….. pe baza calitatii si a imputernicirilor mentionate in dreptul fiecaruia si ca urmare a prezentului proces-verbal de admitere a receptiei provizorii, am procedat azi …………… la predarea, respectiv luarea in primire a obiectului

    …………………………………………………………………..

    …………………………………………………………………..

    …………………………………………………………………..

PROCES-VERBAL nr. …
privind executarea completarilor si remedierilor prevazute in anexa la
procesul-verbal de receptie provizorie a obiectului ……………

Anexa 6

UNITATEA ………………………………….

    Obiectivul pentru investitii ……………
Obiectivul supus receptiei ……………..
Concluzia …………………………….

    PROCES-VERBAL DE PUNERE IN FUNCTIUNE

   I. DATE GENERALE

   1. Comisia de receptie convocata la data de ……………….. si-a desfasurat activitatea in intervalul: ………………………………….

   II. CONSTATARI

    In urma examinarii documentatiei prezentate, a rezultatelor probelor tehnologice si a cercetarii pe teren a lucrarilor executate s-a constatat:

   1. Documentatia tehnico-economica prevazuta in Regulamentul de efectuare a obiectivelor de investitii a fost/nu a fost prezentata integral comisiei de receptie, lipsind:

    …………………………………………………………………..

    …………………………………………………………………..

   2. In perioada …………………. au fost efectuate probele tehnologice ale utilajelor si instalatiilor aferente capacitatii pentru exploatarea normala a instalatiilor si utilajelor tehnologice si asigurarea calitatii produselor, conform documentatiei tehnico-economice si indicatorilor tehnico-economici aprobati.

   3. La data receptiei, nivelul atins de indicatorii tehnico-economici aprobati este urmatorul: ………………………………………………

   4. Costul lucrarilor si al cheltuielilor pentru efectuarea probelor tehnologice, asa cum rezulta din documentele prezentate, este de ………. lei.

   5. Valoarea produselor rezultate in urma probelor tehnologice, care se pot valorifica, este de ……………….. lei.

   6. Valoarea de inregistrare a mijloacelor fixe ce se pun in functiune (sau se dau in folosinta) este la data receptiei de ……………….. lei.

   7. Alte constatari.

   III. CONCLUZII

   1. Pe baza constatarilor si concluziilor consemnate mai sus, comisia de receptie in unanimitate/cu majoritate de pareri hotaraste:

    ADMITEREA RECEPTIEI PUNERII IN FUNCTIUNE A CAPACITATII:

    …………………………………………………………………..

   2. Comisia de receptie stabileste ca, pentru o cat mai buna exploatare a capacitatii puse in functiune, mai sunt necesare urmatoarele masuri:

    …………………………………………………………………..

    …………………………………………………………………..

    …………………………………………………………………..

   3. Prezentul proces-verbal, care contine ………….. file si ……….. anexe, numerotate cu un total de ………….. file, care fac parte integranta din cuprinsul acestuia, a fost incheiat azi …………….. in trei exemplare originale.

BIBLIOGRAFIE