Contabilitatea Imobilizarilor Corporale In Cadrul S.c. Contis S.a. Iași
Cuprins
Introducere………………………………………………………………………………………………………………..3
Definiții și clasificări contabile și fiscale privind imobilizările corporale………….4
Imobilizări corporale – componentă a activelor necurente…………………………………………..4
Evaluarea, reevaluarea și deprecierea imobilizărilor corporale…………………………………….8
Reguli fiscale privind imobilizările corporale………………………………………………………….16
Elemente privind finanțarea imobilizărilor corporale………………………………………………..20
Descrierea întreprinderii S.C. Contis S.A. Iași…………………………………………….23
Scurt istoric și descrierea activității………………………………………………………………………..23
Caracterizarea financiar – contabilă a întreprinderii………………………………………………….24
Organizarea contabilității imobilizărilor corporale la întreprindere…………………………….27
Contabilizarea operațiilor privind imobilizările corporale…………………………….30
Intrări de imobilizări corporale………………………………………………………………………………30
Reevaluarea imobilizărilor corporale……………………………………………………………………..34
Amortizarea imobilizărilor corporale……………………………………………………………………..35
Scoaterea din funcțiune a imobilizărilor corporale…………………………………………………..39
Deprecierea reversibilă a imobilizărilor corporale……………………………………………………43
Elemente privind raportarea financiară a imobilizărilor corporale……………………………..44
Concluzii…………………………………………………………………………………………………………………47
Bibliografie……………………………………………………………………………………………………………..50
INTRODUCERE
Contabilitatea este un instrument de cunoaștere, gestiune, și control al patrimoniului și al rezultatelor obținute care asigură înregistrarea cronologică și sistematică, prelucrarea și păstrarea informațiilor cu privire la situația patrimoniului și al rezultatelor obținute, atât pentru necesitățile firmei, cât și în relațiile acesteia cu asociații sau acționarii, clienții, furnizorii, băncile, organele fiscale și alte persoane fizice și juridice.
Contabilitatea asigură controlul operațiilor patrimoniale efectuate și al procedeelor de prelucrare a datelor, precum și exactitatea datelor furnizate.
Cu ajutorul contabilității se pot furniza informații necesare stabilirii patrimoniului național, precum și întocmirii balanțelor financiare pe ansamblul economiei naționale.
Tema aleasă pentru lucrare este “Tratamente contabile și fiscale privind imobilizările corporale. Tema s-a efectuat la S.C.”Contis”S.A. Iași.
Lucrarea este structurată în trei capitole:
Capitolul I tratează partea teoretică privind definiții și clasificări contabile și fiscale privind imobilizărie corporale. În acest capitol am prezentat definirea imobilizărilor corporale, reguli fiscale aplicate în cazul imobilizărilor corporale, evaluarea, reevaluarea și depecierea acestora, precum și elemetele privind finanțarea imobilizărilor corporale.
Capitolul II tratează descrierea întreprinderii, scurt istoric și obiectul de activitate al acesteia, caracterizarea finanaciar – contabilă a întreprinderi și felul cum sunt gestionate și organizate imobilizările corporale la această întreprindere.
Capitolul III tratează contabilizarea operațiilor privind imobilizările corporale, precum și exemple parctice. În finalul lucrării am prezentat părerile personale privind imobilizările corporale și concluziile cu privire la tema aleasă.
Contabilitatea imobilizărilor corporale tratează gestionarea în cadrul întreprinderii a mișcărilor de imobilizări, intrări, ieșiri, contabilitatea amortismentelor și contabilitatea leasingurilor. Ultimele două au implicații financiare asupra rezultatelor întreprinderii. Din acest motiv, pentru asigurarea unor decizii bine orientate este necesar ca acestea să fie fundamentate pe informații exacte și complete cu privire la număr și structura, caracteristici tehnico-funcționale, stare de tehnică și grad de uzură, valoare de intrare, depreciere, randament tehnic și economic.
ASPECTE TEORETICE PRIVIND IMOBILIZĂRILE CORPORALE
Delimitări și structuri privind activele imobilizate
Activele imobilizate sunt active deținute pe o perioadă mai mare de un an, și sunt generatoare de beneficii economice viitoare. Acestea cuprind toate bunurile și valorile economice de investiție care au o perioadă de lichiditate mai mare de un an, și care participă la mai multe faze de exploatare (nu se consumă și nu se înlocuiesc după prima utilizare, nu sunt destinate direct comercializării și își transmit valoarea în mod treptat asupra bunurilor, lucrărilor și serviciilor la obținerea cărora au contribuit).
Activele de natura imobilizărilor constituie suportul tehnico-material și financiar al entității și sunt reprezentate numai de bunurile care constituie proprietatea agentului economic; celelalte bunuri deținute, dar asupra cărora nu se exercită dreptul de proprietate juridică, nu figurează în bilanț.
Activele fixe sunt elemente de activ ce reprezintă un procent mare din activele întreprinderii și care folosesc în mod permanent în procesul de producție (terenuri, clădiri, instalații, mașini etc.) precum si elemente nemateriale (brevete, licențe, etc.).
Activele imobilizate se clasifică conform reglementărilor din țara noastră, OMFP 3055/2009 în trei categorii din punct de vedere al conținutului, după structura tehnică și comportamentul economic al acestora, se disting următoarele structuri de imobilizări:
Imobilizările necorporale, sunt active fară formă materială ce cuprind valorile economice de investiție care se utilizează pe o perioadă mai mare de un an și nu sunt concretizate în bunuri fizice. Acestea reprezintă un potențial economic important, pe baza căruia activitatea întreprinderii se dezvoltă și se diversifică. Activele imobilizate necorporale sunt supuse amortizării, duratele fiind variabile de la un element de imobilizare necorporală la altul.
Așa cum se precizează și în Standardul Internațional de Contabilitate (IAS) nr. 38 „Active necorporale”, un element din categoria imobilizărilor necorporale este „un activ identificabil nemonetar, fără suport material și deținut pentru utilizare în procesul de producție sau furnizare de bunuri sau servicii, pentru a fi închiriat terților sau pentru scopuri administrative”. Imobilizările corporale mai poartă numele și de active fizice tangibile sau imobilizări fizice. Acestea reprezintă cel mai mare procent din totalul imobilizărilor, și contribuie la realizarea veniturilor, reprezentând capacitatea tehnică de producție și de comercializare a unității.Imobilizările financiare (denumite și investiții financiare) reprezintă plasamente ale capitalului sau a altor resurse pe timp îndelungat, în scopul obținerii de drepturi la formarea capitalului altor societăți sau pentru obținerea de venituri din acordarea de împrumuturi și alte creanțe pe termen lung. Acestea sunt valori financiare pe termen lung investite de întreprinderi cu scopul creșterii și consolidării poziției economice și financiare; nefiind supuse deprecierilor ireversibile, acestea nu sunt supuse amortizării.
Caracterizarea și clasificarea imobilizărilor necorporale
Pentru ca un element să fie recunoscut ca imobilizare necorporală, trebuie să îndeplinească următoarele criterii:
obținerea unor beneficii economice viitoare care pot fi atribuite activului respectiv;
costul activului să poată fi măsurat în mod credibil.
Principalele imobilizări necorporale sunt:
Cheltuielile de constituire – sunt cheltuielile ocazionate de înființarea unei societăți comerciale sau de modificarea actului de constituire, fiind reprezentate cheltuieli de înscriere și înmatriculare, cheltuieli cu emiterea de actiuni, de prospectare a pieței și de publicitate, precum și de alte cheltuieli, înființarea sau extinderea activității persoanei juridice.
Cheltuielile de dezvoltare – sunt ocazionate de aplicarea rezultatelor unor lucrări de cercetare în scopul realizării de produse sau servicii noi sau îmbunătățite substanțial. În categoria cheltuielilor de dezvoltare se includ activități precum:
proiectarea uneltelor și matrițelor care implică o tehnologie nouă;
proiectarea, construcția și operarea unei uzine pilot;
proiectarea, construcția și testarea producției intermediare etc.
Concesiunea – reprezintă dreptul de exploatare a unor bunuri și servicii obținute de o persoană numită concesionar de la o altă persoană numită concedent
Brevetul de invenție – este documentul prin care i se recunoaște unei persoane dreptul aspura unei invenții.
Licența – este dreptul obținut de o persoană de a utiliza o invenție.
Know-how-urile – reprezintă cunoștințe tehnice și procedee tehnologice care nu fac obiectul unui brevet de invenție, dar care aparțin celor care le-au creat și care pot fi comercializate.
Marca de fabricație, de servicii sau de comerț – reprezintă semne distinctive folosite de către o entitate economică pentru a-și deosebi produsele, lucrările și serviciile sale de altele cu caracteristici asemănătoare.
Uzufructul – este dreptul acordat unei persoane de a se folosi pe deplin de un bun care aparține altei persoane și care trebuie să-l restituie la încetarea contractului.
Dreptul de superficie – este dreptul de proprietate asupra unei clădiri sau asupra unei plantații construite pe terenul altei persoane, precum și dreptul de folosință asupra acestui teren.
Franciza – este dreptul asupra unui domeniu exclusiv sau asupra utilizării exclusive a unei formule, tehnici, design etc.
Fondul comercial – reprezintă suma suplimentară achitată în cazul achiziționarii unei firme sau unor bunuri imobile pentru: marca de fabricație a firmei, reputație, vad comercial, clientelă, legături comerciale etc. Fondul comercial se calculează ca o diferență dintre costul de achiziție (mai mare) și valoarea justă (mai mică) aferente a unor active achiziționate.
Metodele clasice de evaluare a activelor necorporale sunt:
a) metoda capitalizării venitului net viitor consideră întreprinderea o "mașină de făcut bani", un mecanism al cărui scop este acela de a aduce bani pentru proprietar, deci o investiție profitabilă. Presupune estimarea mărimii venitului viitor ce va fi produs de o întreprindere, a duratei de viață economică a imobilizării necorporale și apoi utilizând o rată de actualizare mai mare datorită incertitudinii mai ridicate de înfăptuire a previziunilor se poate calcula valoarea prezentă a imobilizărilor.
b) metoda costului, determinarea costului de substituție sau de reproducție, adică costul necesar pentru realizarea unui bun identic poate fi folosită cu succes și este preferată pentru unele imobilizări necorporale: rețeaua de comercializare, software, însă pentru altele este imposibil de utilizat și evaluarea lor se face după celelalte metode.
c) metoda comparației valorii de piață se prestează în special la evaluarea bunurilor corporale și mai puțin pentru cele necorporale, avându-se în vedere dificultatea de a identifica bunuri asemănătoare care să fie vândute pe piață și cu a cărei valoare să se facă compararea.
Reușita unei întreprinderi în realizarea de beneficii economice viitoare, depinde de deciziile de investiție luate în prezent. Din punct de vedere contabil o investiție constă în achiziția sau producția unui activ imobilizat fie corporal, necorporal sau financiar.
Conform normei contabile românești, imobilizările corporale reprezintă active care:
sunt deținute de o entitate pentru a fi utilizate în producția de bunuri sau prestarea de servicii, pentru a fi închiriate terților sau pentru a fi folosite în scopuri administrative; și
sunt utilizate pe parcursul unei perioade mai mari de un an.
Norma internațională de contabilitate care se referă în mod direct la imobilizările corporale este IAS 16 „Imobilizări corporale”. Standardul definește investițiile materiale ca fiind imobilizările corporale deținute de o întreprindere pentru a fi utilizate în producția de bunuri sau în prestarea de servicii, pentru a fi închiriate terților sau pentru a fi folosite în scopuri administrative și este preconizat a fi utilizate pe parcursul mai multor perioade. De regulă, imobilizările corporale sunt active de valoare mare și care pot fi utilizate pe parcursul mai multor perioade contabile, făcând parte din categoria activelor necurente. Acestea sunt prezentate în bilanț la cost mai puțin amortizarea cumulată și provizioanele constituite pentru deprecieri temporare ale acestora, iar activele circulante sunt înregistrate și prezentate în bilanț la cea mică valoare dintre cost și valoarea realizabilă netă.
Cu toate acestea, trebuie să avem în vedere faptul că pot fi îndeplinite ambele criterii și totuși, activul să nu fie recunoscut în bilanț (cum ar fi imobilizările primite cu chirie). În plus, expresia „bun deținut” exprimă faptul că forma juridică este devansată de importanța economică (principiul prevalenței economicului asupra juridicului), în sensul că vor fi incluse în situațiile financiare ale unei firme și imobilizările corporale primite în leasing financiar, chiar dacă transferul proprietății n-a avut loc încă.
În cadrul imobilizărilor corporale se cuprind:
Terenuri și amenajări de terenuri;
Imobilizări corporale de natura mijloacelor fixe;
Imobilizări corporale în curs de execuție;
Avansuri acordate pentru imobilizările corporale.
Terenurile sunt întinderi limitate de pământ deținute de unitățile patrimoniale pentru realizarea activităților de bază și auxiliare. Terenurile cuprind atât terenurile propriu-zise, cât și amenajările de terenuri, iar ca obiect de evidență este considerat fiecare teren încadrat într-o grupă sau categorie, după cum urmează: terenuri agricole și silvice; terenuri fără construcții; terenuri cu zăcăminte; terenuri de construcții; alte terenuri.
Amenajările de terenuri cuprind cheltuielile efectuate pentru punerea în valoare a terenurilor, cum sunt: căi de acces, racordări la sistemele de alimentare cu energie, apă, împrejmuiri etc. aceste lucrări pot fi efectuate de terți (unități specializate) sau cu forțe proprii.
Mijlocul fix, potrivit Codului Fiscal, reprezintă orice imobilizare corporală, care este deținută pentru a fi utilizată în producția sau livrarea de bunuri sau în prestarea de servicii, pentru a fi închiriată terților sau în scopuri administrative, dacă are o durată normală de utilizare mai mare de un an și o valoare mai mare decât limita stabilită prin hotărâre a Guvernului. În prezent, această valoare este de 1.800 lei, conform Hotărârii Guvernului nr. 105/2007 privind stabilirea valorii de intrare a mijloacelor fixe.
Mijloacele fixe sunt încadrate în trei grupe principale și anume:
1. Construcții;
2. Instalații tehnice, mijloace de transport, animale și plantații, unde sunt delimitate patru subgrupe, astfel:
a. Echipamente tehnologice (mașini, utilaje și instalații de lucru);
b. Aparate și instalații de măsurare, control și reglare;
c. Mijloace de transport;
d. Animale și plantații;
3. Mobilier, aparatură birotică, echipamente de protecție a valorilor umane și materiale și alte active corporale.
Potrivit Codului Fiscal, sunt de asemenea, considerate mijloace fixe amortizabile:
investițiile efectuate la mijloacele fixe care fac obiectul unor contracte de închiriere, concesiune, locație de gestiune sau altele asemenea;
mijloacele fixe puse în funcțiune parțial, pentru care nu s-au întocmit formele de înregistrare ca imobilizare corporală; acestea se cuprind în grupele în care urmează a se înregistra, la valoarea rezultată prin însumarea cheltuielilor efective ocazionate de realizarea lor;
investițiile efectuate pentru descopertă în vederea valorificării de substanțe minerale utile, precum și pentru lucrările de deschidere și pregătire a extracției în subteran și la suprafață;
investițiile efectuate la mijloacele fixe existente, sub forma cheltuielilor ulterioare realizate în scopul îmbunătățirii parametrilor tehnici inițiali și care conduc la obținerea de beneficii economice viitoare, prin majorarea valorii mijlocului fix;
investițiile efectuate din surse proprii, concretizate în bunuri noi, de natura celor aparținând domeniului public, precum și în dezvoltări și modernizări ale bunurilor aflate în proprietate publică;
Nu fac parte din categoria imobilizărilor corporale: motoarele, aparatele, piesele și subansamblurile destinate înlocuirii celor uzate, sculele, instrumentele și dispozitivele speciale care se folosesc la fabricarea unor produse în serie sau a unor comenzi, construcțiile și instalațiile provizorii; animalele care nu au îndeplinit condițiile pentru a fi trecute la animale adulte, animalele la îngrășat, păsările și coloniile de albine, pădurile, prototipurile, atâta timp cât sunt folosite ca model la executarea producției de serie, inclusiv seria zero; echipamantele de protecție și de lucru.
Există posibilitatea ca în contabilitate să se înregistreze imobilizări corporale care să îndeplinească din punct de vedere contabil cele două condiții de a fi utilizate în producția de bunuri sau prestarea de servicii, pentru a fi închiriate terților sau pentru a fi folosite în scopuri administrative și de a avea o durată de viață mai mare de un an, dar să aibă o valoare diferită de plafonul minim recunoscut din punct de vedere fiscal.
Imobilizările corporale în curs de execuție se referă la acele imobilizări care nu sunt terminate, aflându-se în diferite faze de execuție, la cele finalizate dar nerecepționate, devenind ulterior imobilizări corporale, precum și la avansurile acordate pentru aceste categorii de imobilizări.
Imobilizări corporale în curs cuprind: imobilizări achiziționate de la terți și nerecepționate, investițiile în curs de execuție în cadrul unității, efectuate în regie proprie sau în antepriză, avansuri acordate furnizorilor pentru imobilizările corporale. Acestea sunt trecute la categoriile respective de imobilizări, numai după recepție, darea în folosință sau punerea în funcțiune, după caz.
O imobilizare corporală trebuie scoasă din evidență la cedare sau casare, atunci când nici un beneficiu viitor nu mai este așteptat din utilizarea sa ulterioară. Câștigurile sau pierderile obținute în urma casării sau cedării unei imobilizări corporale trebuie determinate ca diferență între veniturile generate de scoaterea din evidență și valoarea sa neamortizată, inclusiv cheltuielile ocazionate de aceasta și trebuie prezentate ca venit ori cheltuială, după caz, în contul de rezultat al exercițiului financiar.
Evaluarea, reevaluarea și deprecierea imobilizărilor corporale
Evaluarea imobilizărilor corporale
Evaluarea constă în cuantificarea și măsurarea în expresie valorică a mijloacelor materiale, creanțelor, obligațiilor, costurilor, veniturilor, rezultatelor financiare, și a fiecărei operații economice, folosind prețurile și tarifele .
Imobilizările corporale sunt evaluate în următoarele momente: evaluarea la intrare (valoarea stabilită în momentul primei recunoșteri), evaluarea în momentul încetării recunoașterii, evaluarea cu ocazia inventarierii și în mometul închiderii exercițiului.
Evaluarea la intrare a imobilizărilor corporale
Evaluarea inițială sau evaluarea la intrare se fundamentează pe costul istoric calculat pe baza documentelor justificative, care capătă statutul de valoare contabilă de intrare sau valoare la prima înregistrare sau valoare contabilă.
Valoarea contabilă (sau valoarea de intrare), care reprezintă valoarea stabilită în momentul primei recunoașteri, sau la data intrării în patrimoniu, se stabiliște în felul următor:
în cazul achiziției, imobilizările corporale cumpărate de la furnizori (procurate cu titlu oneros) sunt evaluate la valoarea de achiziție, denumită cost de achiziție care este egal cu prețul de cumpărare, taxele vamale, taxele nerecuperabile, precum și celelate cheltuieli legate direct de punerea în funcțiune a imobilizărilor corporale, cum ar fi cele de transport, aprovizionare, manipulare, cheltuieli de montaj, comisioane de intermediere și alte cheltuieli accesorii necesare pentru punerea în stare de utilitate sau intrarea în gestiune a imobilizărilor corporale;
în cazul imobilizărilor corporale obținute din producție proprie, acestea sunt evaluate la costul de producție care cuprindecostul de achiziție al materiilor prime și materialelor consumabile, celelate cheltuieli directe de producție, precum și cota cheltuielilor indirecte de producție alocate în mod rațional ca fiind legate de fabricația acestora. În costul de producție poate fi inclusă o proporție rezonabilă din cheltuielile care sunt indirect atribuibile imobilizărilor corporale, în măsura în care acestea sunt legate de perioada de producție. Dobânda a capitalul împrumutat pentru finanțarea achiziției, construcției sau producției de active cu cilcul lung de fabricație poate fi inclus în costurile de producție. În cazul includerii dobânzii în valoarea activelor, aceasta trebuie prezentată în notele explicative;
imobilizările corporale reprezentând aport la capitalul întreprinderii se evaluează la valoarea de aport stabilită în urma evaluării, efectuate potrivit legii, în funcție de prețul pieței, utilitatea, starea și amplasarea acestora;
imobilizările corporale obținute cu titlu gratuit sunt evaluate la valoarea justă.
Potrivit normei contabile, o imobilizare corporală recunoscută ca activ trebuie evaluată inițial la costul său determinat potrivit regulilor de evaluare din prezentele reglementări, în funcție de modalitatea de intrare în entitate. În costul unei imobilizări corporale pot fi incluse și costurile estimate inițial cu demontarea și mutarea acesteia la scoaterea din evidență, precum și cu restaurarea amplasamentului pe care este poziționată imobilizarea, atunci când aceste sume pot fi estimate credibil și entitatea are o obligație legată de demontare, mutare a imobilizării corporale si de refacere a amplasamentului. Aceste costuri se recunosc în valoarea imobilizării, în corespondență cu un cont de provizioane (contul 1513 «Provizioane pentru dezafectare imobilizări corporale si alte actiuni similare legate de acestea»).
Conform Standardelor Internaționale, în costul unei imobilizări corporale includerea și estimarea inițială a acestor costuri cu dezafectarea și refacerea amplasamentului, generează obligații pentru întreprindere. Standardul revizuit menționează cu claritate că aceste costuri sunt capitalizate la recunoașterea inițială a activului și vor fi recunoscute ca provizioane pentru riscuri și cheltuieli. Datoriile recunoscute ca provizioane își pot schimba valoarea în timp din următoarele cauze:
poate fi modificată valoarea resurselor necesare stingerii datoriei sau data decontării (care afectează valoarea contabilă a imobilizării);
se poate modifica rata de actualizare (care afectează valoarea contabilă a imobilizării);
ca urmare a trecerii timpului (care se înregistrează ca o cheltuială financiară – este echivalentă cu un cost al finanțării).
În situația în care valoarea actualizată a provizionului depășește valoarea contabilă (în minus), excedentul se reia la venituri.
Cheltuielile ulterioare aferente unei imobilizări corporale trebuie recunoscute, de regulă, drept cheltuieli în perioada în care au fost efectuate.
Costul reparațiilor efectuate la imobilizări corporale în scopul asigurării utilizării continue a acestora trebuie recunoscut ca o cheltuială în perioada în care s-a efectuat, iar în situația unei modernizări care conduce la obținerea de beneficii economice suplimentare, acesta se recunoaște ca o componentă a activului.
Evaluarea imobilizărilor corporale în momentul încetării recunoașterii
Evaluarea imobilizărilor corporale la data ieșirii din patrimoniu se face la valoarea lor de intrare. O imobilizare corporală trebuie scoasă din evidență la cedare sau casare, în momentul în care nici un beneficiu economic viitor nu mai este așteptat din utilizarea sa ulterioară.
Valoarea reziduală reprezintă valoarea netă pe care o întreprindere estimează să o obțină prin cedarea unui activ la încheierea duratei sale de utilizare, după deducerea cheltuielilor aferente cedării. În cazul casării, valoarea reziduală reprezintă diferența dintre valoarea materialelor și pieselor recuperate și cheltuielilor efectuate în vederea dezmembrării.
Evaluarea imobilizărilor corporale la inventariere
Se face potrivit legii la valoarea de inventar, denumită în mod curent valoarea actuală a fiecărui element patrimonial. Această valoare se stabilește în funcție de utilitatea bunului în unitate, starea acestuia, precum și prețul pieței la data efectuării inventarierii.
În cazul imobilizărilor corporale amortizabile este necesară să se aibă în vedere în acest scop și amortizarea înregistrată în contabilitate până la data efectuării inventarierii, amortizare care se deduce din valoarea actuală în vederea determinării valorii nete contabile. Această ultimă operațiune nu este necesară în situația în care valoarea actuală este inferioară valorii nete contabile.
Evaluarea imobilizărilor corporale la inventariere se face individual, pentru fiecare obiect de evidență. Nu sunt admise compensări între plusurile și minusurile de valoare aparținând aceleiași categorii.
Evaluarea în momentul închiderii exercițiului
Se face la valoarea bilanțieră sau de închidere a exercițiului. Pentru stabilirea acestei valori se compară valoarea de intrare sau contabilă cu cea de inventar sau de utilitate, operațiune în urma căreia se pot constata două situații și anume:
existența unor plusuri de valoare, atunci când valoarea de inventar este superioară celei de intrare, plusuri care nu se înregistrază în contabilitate, imobilizările respective rămân reflectate în contabilitatea curentă la valoarea de intrare;
existența unor minusuri de valoare, atunci când valoarea de inventar este inferioară valorii de intrare datorită deprecierilor. Aceste minusuri se înregistrează în contabilitate sub forma amortizărilor suplimentare, pentru imobilizările corporale la care deprecierea este ireversibilă sau se efectuează o ajustare pentru depreciere sau pierdere de valoare, atunci cand deprecierea este reversibilă, aceste elemente menținându-se, de asemenea, la valoarea lor de intrare.
IAS 16, precizează că ulterior recunoașterii inițiale, adică la data închiderii exercițiului financiar, imobilizările corporale trebuie evaluate la costul lor minus amortizarea cumulată aferentă și orice pierderi cumulate ca urmare a deprecierii.
Reevaluarea imobilizărilor corporale
Reevaluarea imobilizarilor corporale se face la valoarea justă de la data bilanțului. Valoarea justă se determină pe baza unor evaluări efectuate, de regulă, de evaluatori autorizați sau de către specialiști din cadrul entității, cu pregătire tehnică în domeniu, conform reglementărilor legale în vigoare.
Atunci când se efectuează reevaluarea imobilizărilor corporale, mișcările diverselor elemente de imobilizări, se prezintă începând cu prețul de achiziție sau costul de producție, rezultat din reevaluare. În acest scop, valoarea reevaluată se substituie valorii de intrare a imobilizărilor corporale.
În cazul efectuării reevaluării imobilizărilor corporale, acest lucru trebuie prezentat în notele explicative, împreună cu elementele supuse reevaluării, metoda prin care s-au calculat valorile prezentate, precum și elementul afectat din contul de profit și pierdere.
Operațiile privind reevaluarea imobilizarilor corporale se înregistreaza în contabilitate folosindu-se, în principal, două metode:
Metoda valorii brute –potrivit căreia se reevaluează simultan atât valoarea brută a imobilizarilor corporale, cât și amortizarea cumulată;
Metoda valorii nete – care presupune eliminarea din valoarea contabilă brută a amortizării cumulate și ajustarilor pentru depreciere.
Reevaluările trebuie facute cu suficientă regularitate, astfel încât valoarea contabilă să nu difere în mod semnificativ de cea care ar fi stabilită folosind valoarea justă la data bilanțului.
Activele care fac parte din aceeași clasă de imobilizări (terenuri, clădiri, mașini și echipamente) trebuie să fie reevaluate simultan pentru a se evita reevaluarea selectivă și raportarea în situațiile financiare anuale a unor sume care sunt o combinație de valori calculate la date diferite.
Dacă valoarea contabilă a unui activ este majorată ca urmare a unei reevaluări, această majorare va fi înregistrată direct in creditul conturilor de capitaluri proprii sub titlul de ”diferențe din reevaluare”. Cu toate acestea, majorarea constatată din reevaluare va fi recunoscută în profit sau în pierdere în măsura în care aceasta compensează o descreștere din reevaluarea aceluiași activ recunoscută anterior în profit sau pierdere. În schimb, dacă valoarea contabilă a unui activ este diminuată ca rezultat al unei reevaluări, această diminuare va fi recunoscută în profit sau pierdere. Cu toate acestea, diminuarea rezultată va fi scăzută direct din proprietatea imobiliară la capitolul din reevaluare corespunzător aceluiași activ, în măsura în care există sold creditor în surplusul din reevaluare pentru acel activ.
Deprecierea imobilizărilor corporale
Majoritatea imobilizărilor corporale sunt supuse unui proces de depreciere prin care își pierd în timp, treptat, din valoarea de utilitate și din potențialul lor economic. Deprecierea de valoare conduce la diminuarea rezultatului, deoarece se impută asupra cheltuielilor după natura lor. Deprecierea poate să fie de două feluri: depreciere ireversibilă și depreciere reversibilă.
Deprecierea ireversibilă (amortizarea imobilizărilor corporale)
Din punct de vedere contabil, amortizarea reprezintă reducerea valorii unui activ imobilizat, ca urmare a deprecierii prin utilizarea lui de către entitate, într-o anumită perioadă de timp, a acțiunii factorilor naturali, a concurenței, progresului tehnic sau a altor cauze. Amortizarea ca depreciere ireversibilă se deduce din valoare de intrare pentru a estima valoarea contabilă sau valoarea rămasă. Din punct de vedere financiar, în schimb, amortizarea reprezintă principala componentă a capacității de autofinanțare. Conform IAS 16 ”Imobilizări corporale”, amortizarea reprezintă alocarea sistematică a valorii amortizabile a unui activ pe întreaga sa durată de viață.
Valoarea amortizabilă este dată de valoarea de intrare minus valoarea reziduală, unde valoarea reziduală reprezintă valoarea netă pe care o întreprindere estimează că o va obține pentru un activ, la sfârșitul duratei utile de viață, după ce s-au dedus costurile de cesiune previzionate.
Dacă valoarea reziduală este egală cu zero, atunci valoarea de intrare este egală cu valoarea amortizabilă. În caz contrar, când aceasta este semnificativă, ea trebuie estimată la data procurării imobilizării, dar și pe parcurs (reestimată), în cazul reevaluării.
Estimarea valorii reziduale presupune efectuarea de comparații cu active similare, aflate la sfârșitul duratei de viață sau având în vedere prevederile din contractele încheiate, în cazul contractelor de leasing.
Durata de viață utilă a unui activ amortizabil reprezintă perioada pe parcursul căreia se estimează că întreprinderea va utiliza activul sau numărul unităților produse ce se estimează că vor fi obținute de întreprindere prin folosirea activului respectiv. Așadar, nu doar anii de utilizare sunt luați în calcul, ci și date fizice, cum ar fi: numărul de piese produse, numărul de Km parcurși etc. Durata de viață utilă trebuie stabilită având în vedere următorii factori:
nivelul estimat de utilizare pe baza capacității de producție sau a producției fizice estimate a activului;
uzura fizică estimată, care depinde de condițiile concrete de exploatare;
uzura morală apărută ca urmare a schimbărilor sau a îmbunătățirilor aduse procesului de producție;
limitele juridice privind posibilitatea folosirii activului (contractele de leasing).
În prezent, în urma reglementărilor emise, se face o distincție clară între amortizarea contabilă și amortizarea fiscală. HG nr. 2139/2004 pentru aprobarea Catalogului privind clasificarea și duratele normale de funcționare a mijloacelor fixe prevede că durata normală de funcționare este durata de utilizare în care se recuperează, din punct de vedere fiscal, valoarea de intrare a mijloacelor fixe pe calea amortizării. În aceste condiții, durata normală de funcționare poate fi diferită de durata utilă de viață a mijlocului fix respectiv. De asemenea, sunt precizate intervale de ani, cuprinse între o valoare minimă și una maximă, existând astfel posibilitatea alegerii duratei normale de funcționare cuprinsă între aceste limite. Codul fiscal este cel care prezintă particularitățile amortizării din punct de vedere fiscal și precizează că deducerile de amortizare se determină fără a lua în calcul amortizarea contabilă. În concluzie, din punct de vedere contabil (dar nu și fiscal) pot fi adoptate diferite metode de amortizare.
IAS 16 prevede că metodele de amortizare care vor fi utilizate de o firmă trebuie alese în funcție de modul în care se estimează generarea beneficiilor economice viitoare asociate activului și trebuie aplicate, de regulă, consecvent, cu anumite excepții. Metodele de amortizare prezentate în IAS 16 sunt: metoda liniară, metoda degresivă și metoda însumării cifrelor. Norma românească, în schimb, recunoaște ca metode de amortizare următoarele: metoda liniară, degresivă și accelerată. Ca și în cazul duratei de viață utile, și metoda de amortizare trebuie revizuită periodic și schimbată, dacă apare o modificare semnificativă față de analiza inițială a evoluției beneficiilor economice asociate activului.
Metoda liniară presupune o alocare constantă a costului activului pe durata de viață utilă a acestuia. Față de practica din România, această metodă aduce următoarele schimbări: deducerea valorii reziduale din valoarea contabilă și estimarea duratei de viață utile.
Metoda degresivă are ca efect o valoare mai mare a amortizării în primii ani de utilizare, care descrește pe măsură ce activul se apropie de sfârșitul duratei de viață utile. Această metodă poate avea mai multe variante de prezentare, cel mai des întâlnită fiind cea în care se aplică un procent de amortizare constant la o bază variabilă.
Metoda însumării cifrelor sau a anilor de viață este tot o metodă degresivă de amortizare, în sensul că se amortizează mai mult în prima perioadă și mai puțin spre sfârșitul duratei utile de viață. Concret, pentru determinarea valorii amortizării se ponderează mărimea amortizabilă cu un indice calculat prin însumarea anilor de funcționare, astfel: n/(1+2+…+N), unde: n – reprezintă anul curent, iar N – este ultimul an al duratei de viață utile. Indicele astfel determinat este descrescător și se aplică la o valoare constantă.
Metoda amortizării accelerate se aplică numai în România și constă în includerea unei cote de până la 50% din valoarea amortizabilă în cheltuielile de exploatare în primul an de utilizare, după care pentru urmatorii ani de utilizare, amortizarea se calculeaza prin raportarea valorii ramase de amortizare a mijlocului fix la durata normala de utilizare ramasa a acestuia.
Potrivit prevederilor fiscale din țara noastră, „regimul de amortizare pentru un mijloc fix amortizabil se determină conform următoarelor reguli:
în cazul construcțiilor, se aplică metoda de amortizare liniară;
în cazul echipamentelor tehnologice, respectiv al mașinilor, uneltelor și instalațiilor, precum și pentru computere și echipamente periferice ale acestora, contribuabilul poate opta pentru metoda de amortizare liniară, degresivă sau accelerată;
în cazul oricărui alt mijloc fix amortizabil, contribuabilul poate opta pentru metoda de amortizare liniară sau degresivă.”
În cazul metodei de amortizare liniară, amortizarea se stabilește prin aplicarea cotei de amortizare liniară la valoarea de intrare a mijlocului fix amortizabil. Cota de amortizare liniară se calculează raportând numărul 100 la durata normală de utilizare a mijlocului fix.
În cazul metodei de amortizare degresivă, amortizarea se calculează prin multiplicarea cotelor de amortizare liniară cu unul dintre coeficienții următori:
1,5 dacă durata normală de utilizare a mijlocului fix amortizabil este între 2 și 5 ani;
2,0 dacă durata normală de utilizare a mijlocului fix amortizabil este între 6 și 10 ani;
2,5 dacă durata normală de utilizare a mijlocului fix amortizabil este mai mare de 10 ani.
Amortizarea fiscală se calculează după cum urmează:
începând cu luna următoare celei în care mijlocul fix amortizabil se pune în funcțiune;
pentru cheltuielile cu investițiile efectuate din surse proprii la mijloacele fixe din domeniul public, pe durata normală de utilizare, pe durata normală de utilizare rămasă sau pe perioada contractului de concesionare sau închiriere, după caz;
pentru cheltuielile cu investițiile efectuate la mijloacele fixe concesionate, închiriate sau luate în locație de gestiune de cel care a efectuat investiția, pe perioada contractului sau pe durata normală de utilizare, după caz;
pentru cheltuielile cu investițiile efectuate pentru amenajarea terenurilor, liniar, pe o perioadă de 10 ani;
amortizarea clădirilor și a construcțiilor minelor, salinelor cu extracție în soluție prin sonde, carierelor, exploatărilor la zi, pentru substanțe minerale solide și cele din industria extractivă de petrol, a căror durată de folosire este limitată de durata rezervelor și care nu pot primi alte utilizări după epuizarea rezervelor, precum și a investițiilor pentru descopertă se calculează pe unitate de produs, în funcție de rezerva exploatabilă de substanță minerală utilă.
Deprecieri reversibile sau temporare
Deprecierea reversibilă constă în posibilitatea ca în perioada următoare imobilizările corporale să cunoască o scădere a valorii lor de utilitate și, prin aceasta, prețul lor de piață (prețul posibil de valorificare) să fie inferior valorii lor de intrare (înregistrare). O asemenea depreciere se estimează la sfârșitul exercițiului cu ocazia inventarierii, astfel încât prin calcul să se facă o evaluare reală în bilanț a imobilizărilor corporale.
Valoarea contabilă este valoarea la care un activ este contabilizat în bilanț, după deducerea amortizării cumulate și tuturor pierderilor de valoare înregistrate la acest activ.
Valoarea recuperabilă este cea mai mare valoare dintre valoarea justă netă a activului și valoarea sa de utilitate sau de utilizare. Mergând mai departe cu raționamentul și explicațiile, valoarea justă netă este prețul net de vânzare al activului, adică suma care poate fi obținută din vânzarea unui activ, cu ocazia unei tranzacții, în condiții de concurență normală, între părți bine informate și care își dau acordul, din care sunt deduse costurile aferente vânzării. Pierderea din depreciere reprezintă diferența dintre valoare contabilă și valoarea recuperabilă a unui activ.
Întrucât deprecierile reversibile sunt probabile, deci nu sunt certe, efectul lor este preluat și reglat în calculele de gestiune prin sistemul provizioanelor.
Reguli fiscale privind imobilizările corporale
Interferențele fiscale în contabilitate sunt extrem de clare astfel încât pot oferi motivele unei relații directe și necesare între contabilitatea și fiscalitatea întreprinderii. Exemple în acest sens sunt numeroase: evaluarea elementelor din situațiile financiare, reevaluarea și amortizarea imobilizarilor corporale, tratamentul contabil și fiscal privind: deprecierea activelor, provizioanele, impozitul pe profit, taxa pe valoarea adaugată.
Norma contabilă reunește regulile de definire și recunoaștere a imobilizărilor corporale, implicit o reclasificare a imobilizărilor corporale. Standardele Internaționale de Contabilitate nu au un plan de conturi general. IAS 16 redă toate aspectele esențiale privind regulile de evaluare, cheltuielile ulterioare intrării inițiale a activelor imobilizate, evaluarea la bilanț și lasă întreprinderii posibilitatea de alegere a tratamentului contabil, pe care întreprinderea îl va aplica.
Fiscalitatea, în schimb își are propriile reguli mai mult sau mai puțin opozabile întreprinderii. Costurile care antrenează reduceri de impozite întotdeauna vor fi în atenția fiscalității.
Un punct în care se regăsesc diferențe între normele contabile și cele fiscale, îl reprezintă amortizarea imobilizărilor. După 1.01.2004, însă, distincția dintre amortizarea contabilă și amortizarea fiscală devine mai clară, în sensul că, în codul fiscal se stabilesc reguli precise și detaliate de amortizare fiscală și se precizează că Legea nr. 15/1994 nu se mai aplică din punct de vedere fiscal. Potrivit Codului Fiscal, amortizarea fiscală se realizează fără să se țină seama de amortizarea contabilă, nefăcându-se o delimitare clară între cele doua proceduri.
Amortizarea contabilă a imobilizărilor corporale se stabilește prin aplicarea cotelor de amortizare asupra valorii de intrare a imobilizărilor corporale. Amortizarea imobilizărilor corporale se calculează pe baza unui plan de amortizare, de la data punerii în funcțiune a acestora și pînă la recuperarea integrală a valorii lor de intrare, conform duratelor de utilizare economică și condițiilor de utilizare a acestora.
Conform normelor contabile, deprecierea se trece în costuri de fiecare întreprindere în parte. Separarea celor două proceduri ar putea avea consecințe, precum economie de impozit sau disjuncția întreprinderii de regimul fiscal. Din punct de vedere fiscal, deducerile de amortizare se determină fără a lua în calcul amortizarea contabilă.
Referitor la durată, în OMFP nr. 1752/2005 se arată că amortizarea imobilizărilor corporale se calculează pe baza unui plan de amortizare, de la data punerii în funcțiune a acestora și până la recuperarea integrală a valorii de intrare, potrivit duratelor de utilizare economică și a condițiilor de utilizare a acestora. Din punct de vedere fiscal, însă, se aplică art. 8 din Legea nr. 15/1994, prin care duratele normale de funcționare precum și clasificația mijloacelor fixe se aprobă prin hotărâre de Guvern.
Contribuabilii care investesc în mijloace fixe destinate prevenirii accidentelor de muncă și bolilor profesionale, precum și înființării și funcționării cabinetelor medicale, pot deduce integral valoarea acestora la calculul profitului impozabil la data punerii în funcțiune sau pot recupera aceste cheltuieli prin deduceri de amortizare, potrivit prevederilor prezentului articol.
În privința reevaluării imobilizărilor corporale, Codul Fiscal definește valoarea fiscală drept costul de achiziție, de producție sau valoarea de piață a mijloacelor fixe dobândite cu titlu gratuit ori constituite ca aport, la data intrării în patrimoniul contribuabilului, utilizată pentru calculul amortizării fiscale, după caz (cost de intrare). În valoarea fiscală se includ și reevaluările contabile efectuate potrivit legii.
Potrivit normelor contabile, reevaluarea imobilizărilor corporale se face la valoarea justă de la data bilanțului. În cazul în care se efectuează reevaluări ale mijloacelor fixe amortizabile care determină o descreștere a valorii acestora sub costul de intrare, valoarea fiscală rămasă neamortizată se recalculează până la nivelul celei stabilite pe baza costului de intrare.
Pentru imobilizările corporale care sunt folosite în loturi, seturi sau care formează un singur corp, lot sau set, la determinarea amortizării se are în vedere valoarea întregului corp, lot sau set. Pentru componentele care intră în structura unui activ corporal, a căror durată normală de utilizare diferă de cea a activului rezultat, amortizarea se determină pentru fiecare componentă în parte.
O situație particulară prezintă imobilizările corporale complexe, care au în componența lor bunuri care sunt recunoscute inițial tot ca imobilizări corporale dar cu o durată de viață utilă diferită, de regulă, mai mică decât a activului complex. De exemplu, un furnal poate necesita recăptușirea după un număr de ore de utilizare specificat, sau interiorul unui avion, cum ar fi scaunele și galeriile, poate necesita înlocuirea de mai multe ori în timpul vieții avionului. Identificarea elementelor ce răspund definiției de imobilizărilor corporale este uneori delicată, cu predilecție atunci când este vorba despre active complexe.
Conform IASC în legătură cu principiul recunoașterii, o entitate recunoaște în valoarea contabilă a unui element de imobilizări corporale costul părții înlocuite într-un astfel de element, când acel cost apare, dacă sunt întrunite criteriile de recunoaștere.
Pentru mijloacele fixe amortizabile, deducerile de amortizare se determină fără a lua în calcul amortizarea contabilă și orice evaluare a acestora. Câștigurile sau pierderile rezultate din vânzarea ori din scoaterea din funcțiune a acestor mijloace fixe se calculează pe baza valorii fiscale a acestora, care reprezintă valoarea fiscală de intrare a mijloacelor fixe, diminuată cu amortizarea fiscală.
În cazul unei imobilizări corporale cu o valoare de intrare mai mică decât limita stabilită prin hotărâre a Guvernului, contribuabilul poate opta pentru deducerea cheltuielilor aferente imobilizării sau pentru recuperarea acestor cheltuieli prin deduceri de amortizare, potrivit prevederilor prezentului articol.
Descrierea întreprinderii S.C. Contis S.A. Iași
Scurt istoric și descrierea activității
S.C. Contis S.A. are ca obiect de activitate producția de containere metalice (Cod CAEN 2811 – Fabricarea de construcții metalice si părți componente ale structurilor metalice). S.C. Contis S.A. este capabilă să construiască aproape orice tip de container la oricare din dimensiunile uzuale.
Compania este specializată în principal în producerea de containere off-shore, de birou și de stocare. Până acum cea mai mare parte a produselor a fost destinată pieții Europene, dar S.C. Contis S.A. și-a mărit profilul de activitate, fiind pregatită la ora actuală să livreze containere în orice locație din lume. Direcțiile principale de acțiune în această perspectivă sunt reprezentate de dezvoltarea activităților derulante în prezent și în expansiune pe piață, prin exploatarea unor nișe complementare.
Contis S.A. este prima fabrică de containere din Romania, înfiintata în anul 1972. Din anul 1974 producția de containere și boxpalete a fost cea mai importantă activitate. Peste 90% din flota de containere a Căilor Ferate Române a fost produsă de către fabrica Contis. În prezent Contis S.A. poduce o gamă largă de containere pentru birou, industrie, șantiere, depozite și stații de benzină.
Numărul de înregistrare a S.C. Contis S.A. în Registrul Comerțului este: J/22/268/1991, iar Codul fiscal (CUI) este R 1962232. Societatea își are sediul în Iași, Str. Tabacului, Nr.30, Iași 700440, având un număr de aproximativ 20 angajați.
Organizarea compartimentului financiar – contabil
Structura organizatorică a S.C. Contis S.A Iași este o structură ierarhic-funcțională, structura utilizată cu bune rezultate în firmele mici și mijlocii cu o singură afacere, în care activitățile cheie sunt bine definite prin scopuri și arie de specializare.
Structura organizatorică a S.C. Contis S.A. Iași are 3 nivele și poate fi descompusă astfel:
Pe primul nivel se situează Adunarea generală a Acționarilor și Consiliul de Administrație;
AGA (Adunarea Generală a Acționarilor) este organul de conducere a societății care decide asupra activității acesteia și asigură politica economică și comercială. Principalele sarcini pe linie financiar-contabilă constau în aprobarea și modificarea bilanțului și contului de profit și pieredere și aprobarea repartizării profitului;
Consiliul de Administrație este compus din 5 persoane și anume directorul, contabilul șef, 2 membri aleși de A.G.A., un reprezentant al salariaților
Pe nivelul doi de conducere se situează Comitetul de direcție format din directorul general, directorul economic, directotul tehnic și directorul de producție.
Pe nivelul trei de conducere se află compartimentele funcționale cu specific economic, tehnic și administrativ.
Societatea este condusă de Directorul General care are obligația de a asigura toate resursele tehnice, materiale, umane, financiare și informaționale pentru realizarea produselor și serviciilor din sfera de activitate a societății, în condiții de asigurare a calității. Directorul General are în subordine pe: Directorul Adjunct, Directorul de Vânzări, Directorul economic, Directorul tehnic și Directorul de producție.
Spațiul de producție foarte bine amenajat precum și folosirea de echipamente tehnice și auxiliare de ultimă generație fac ca produsele sale să fie conform condițiilor impuse de legislație, precum și standardelor internaționale.
Directorul Vânzări stabilește prin proceduri și indicații metodologice documentele și însemnele care reprezintă imaginea firmei, precum și rapoarte zilnice de vânzări și a oricăror altor rapoarte solicitate.
Contabilul șef stabilește prin proceduri și indicatii metodologice cum trebuie executate operațiunile legate de politica economico-financiară a firmei, asigură și urmărește realizarea lor la nivel de firmă.
In cadrul S.C. Contis S.A se regăsesc cele 5 funcții ale întreprinderii, și anume: cercetare-dezvoltare, comercială, de personal, financiar-contabilă și de producție.
Compartimentul financiar-contabil este instrumentul care asigură societății comerciale cunoașterea și controlul patrimoniului și a rezultatelor economice obținute. Principala atribuție a acestui compartiment este organizarea contabilității urmărind:
– înregistrarea cronologică și sistematică, prelucrarea, publicarea și păstrarea informațiilor cu privire la situația patrimonială și rezultatele obținute – pentru necesitățile societății comerciale și în relațiile acesteia cu acționarii, clienții, furnizorii, băncile, organele fiscale și alte persoane fizice și juridice;
controlul operațiunilor patrimoniale efectuate și al procedeelor de prelucrare utilizate ;
întocmirea bilanțurilor financiare;
înregistrarea în contabilitate a deținerii de valori materiale și bănești sub orice formă și cu orice titlu, a oricăror drepturi și obligații patrimoniale, precum și efectuarea de operațiuni patrimoniale;
efectuarea inventarierii periodice a patrimoniului;
întocmirea în fiecare lună a balanței de verificare pentru conturile sintetice și cele analitice, urmărind în permanență asigurarea concordanței dintre acestea.
Compartimentului financiar-contabil îi revin responsabilități în ceea ce privește:
Evidența și urmărirea tranzacțiilor cu furnizorii: răspunde de executarea strictă a disciplinei contractuale în ceea ce privește: cantitatea contractată, calitatea, termenele de livrare, prețul; întocmește calculul penalizărilor – în cazul nerespectării clauzelor asumate prin contracte; urmărirea încasării creanțelor; decontarea prin virament și numerar; întocmește documentele pentru efectuarea plăților de aprovizionare pentru nevoile producției și altor activități, dispoziții de plată, obligații față de buget și alte instituții;
Verifică documentele întocmite pentru livrarea produselor fabricate și serviciilor prestate, stabilește volumul impozitelor;
Efectuează controlul operațiunilor de casă, inventarierea soldului faptic și concordanța acestuia cu cel scriptic;
Întocmește ordine de deplasări în interesul serviciului, stabilește valoarea avansurilor în numerar.
Compartimentul financiar-contabil primește date de la aproape toate compartimentele firmei: de la compartimentul salarizare primește note contabile privind salariile cuvenite angajaților, contribuțiile salariaților și unității din fondul de salarii și alte drepturi salariale cuvenite personalului; de la componenta trezorerie primește registrul de casă și toate documentele justificative prin care s-a întocmit acesta; de la compartimentul logistică primește notele contabile privind materialele, fișele de magazie, precum și bonurile de consum privind materiile prime și materialele. Transmite planul de conturi pentru componenta salarizare și pentru componenta logistică.
Principalele obiective în domeniul financiar-contabil sunt:
creșterea rentabilității, beneficiului și a celorlalți indicatori financiari-contabili;
utilizarea în mod eficient a resurselor întreprinderii;
încadrarea în volumul total al mijloacelor circulante stabilite;
efectuarea la termen și în cuantumul stabilit a vărsămintelor cuvenite bugetului de stat;
cunoașterea operativă a evoluției productive și economice a societății, luarea deciziilor, eliminarea lucrărilor manuale cu consum ridicat de muncă.
Organizarea contabilității imobilizărilor corporale la întreprindere
Întreprinderea Contis SA are nomenclatorul și circuitul documentelor primare conceput astfel încât să permită consemnarea completă și la timp a tuturor operațiunilor privind mișcarea mijloacelor fixe.
În funcție de operațiile care intervin în evidențierea existenței, mișcării și deprecierii mijloacelor fixe, de căile de intrare și ieșire din patrimoniu, se întocmesc documente specifice, care se pot grupa pe trei categorii, cum ar fi:
documente privind intrarea în patrimoniu a mijloacelor fixe;
documente ce consemnează deprecierea lor;
documente privind ieșirea din gestiune.
Intrarea mijloacelor fixe în gestiunea întreprinderii poate avea loc prin achiziții cu titlu oneros, aport în natură de la asociați la constituirea capitalului social, din producție proprie, donații sau plusuri la inventar, iar în folosință temporară prin concesiune, locație de gestiune sau închiriere.
Indiferent de modul de intrare în gestiune, pe baza documentelor justificative ce evidențiază căile de intrare a mijloacelor fixe, se face recepția mijlocului fix, consemnarea în Procesul verbal de recepție, care cuprinde date privind:
denumirea mijlocului fix;
categoria în care se încadrează;
valoarea de intrare;
durata de funcționare în ani etc.
În cadrul Contis S.A., Procesul verbal de recepție se întocmește în trei exemplare, fiind repartizate și înregistrate astfel:
un exemplar la departamentul financiar – contabil;
un exemplar la departamentul tehnic;
un exemplar la biroul de gestiune a mijloacelor fixe.
Procesul verbal de recepție se emite, pe baza documentelor justificative, care diferă în funcție de căile de intrare în gestiune, și anume:
intrarea prin cumpărare cu titlu oneros este consemnată în factura întocmită de furnizor, avizul de însoțire al mărfii și contractul de vânzare-cumpărare. La Contis S.A., factura de la furnizor este preluată de departamentul tehnic (care efectuează recepția mijlocului fix), după care este înregistrată la departamentul financiar – contabil;
aportul în natură de la asociați și acționari la constituirea capitalului social este reliefat în Contractul de societate și documentele de expertiză tehnică ce evidențiază caracteristicile mijloacelor fixe, valoarea estimată, gradul de uzură etc.
valoarea și caracteristicile mijloacelor fixe din producție proprie sunt reflectate în proiectele și devizele lucrărilor, fișa de cont analitic pentru costuri efective etc.
Intrarea mijloacelor fixe prin concesionare, locație de gestiune, închiriere se oglindește în Procesul verbal de predare-primire, ce are la bază contractul de concesiune, locație de gestiune sau închiriere, în care se evidențiază părțile contractante, obiectul contractului, termenul, obligațiile reciproce ale părților, alte clauze.
Mișcarea mijloacelor fixe de la o secție la alta, de la un serviciu la altul, în cadrul aceleași unități, se consemnează în Bonul de mișcare a mijloacelor fixe. Acesta servește la justificarea predării-primirii mijlocului fix între două locuri de păstrare, însoțindu-l în timpul transportului și la înregistrarea lui în evidența operativă și în contabilitatea analitică; în cazul firmei noastre se înregistrează le Departamentul Financiar – Contabil și la Biroul de gestiune a mijloacelor fixe.
Mijloacele fixe pot ieși definitiv din gestiune prin casare, vânzare, donație, iar temporar prin concesiune, locație de gestiune sau închiriere.
Casarea, adică scoaterea definitivă din gestiune a mijloacelor fixe prin demontare, dărâmare, este consemnată în următoarele documente:
Specificația privind mijloacele fixe propuse pentru scoaterea din funcțiune (casare) întocmită de secțiile, laboratoarele sau serviciile care propun casarea, prin care aceasta se motivează. În cadrul gestiunii Contis, în acest scop se întocmește de către Departamentul Tehnic o Notă de constatare care se înregistrează de către Departamantul Financiar – Contabil;
Procesul verbal de scoatere din funcțiune a mijloacelor fixe, de declasare a unor bunuri materiale elaborat de către comisia de casare, reprezintă documentul prin care se constată îndeplinirea condițiilor de casare, de aprobare și executare a ei, de consemnare a materialelor rezultate din casare și ca document de înregistrare în evidența operativă și în contabilitate. La Contis S.A., o comisie de avizare întocmește procesul verbal de casare (scoatere din funcțiune) în trei exemplare din care câte unul merge pentru înregistrare la Departamentul Financiar – Contabil, respectiv la Departamentul Tehnic, iar al treilea exemplar rămâne la gestionarul care a avut mijlocul fix casat în gestiune, pentru a-l scade din Fișa mijlocului fix.
Pentru a stabili existența efectivă a mijloacelor fixe pe locuri de folosință (secții, ateliere, servicii) și pe responsabili, folosirea judicioasă și integritatea acestora, se utilizează Lista de inventariere și de evidență a mijloacelor fixe. Ea servește și la inventarierea mijloacelor fixe și a consemnării rezultatelor ei, fără a fi necesară întocmirea altor documente.
Formularul se completează, la începutul anului, de către Compartimentul Financiar – Contabil pe categorii de mijloace fixe, pe baza datelor din contabilitatea analitică a mijloacelor fixe și se predă responsabililor pe locuri de folosință. Aceștia vor opera în listă, în cursul anului, toate mișcările intervenite (intrări, ieșiri), pe baza documentelor primare: bon de mișcare, proces verbal de recepție, de casare etc. La finele anului, formularul este predat comisiei de inventariere, care va înscrie datele privind inventarierea și rezultatele ei. După inventariere, formularul se reține la contabilitate, pe baza lui întocmindu-se un nou formular pentru anul următor.
Evidența operativă a imobilizărilor corporale intrate și ieșite din unitatea patrimonială, în funcție de categoria din care fac parte și locul unde se afla, se ține cu ajutorul registrului numerelor de inventar. Fiecarui mijloc fix i se acordă un număr de inventar, în ordine cronologică, pe baza documentelor primite. Este întocmit de Departamentul Financiar – Contabil, pe grupe de mijloace fixe, prin înregistrarea cronologică a mijloacelor fixe intrate în unitate.
Contabilizarea operațiilor privind imobilizările corporale
Intrări de imobilizări corporale
Imobilizările corporale pot intra în întreprindere prin aport în natură la capitalul social, achiziționate de la furnizori, construite în antrepriză sau în regie proprie, transfer de produse finite obținute din producția proprie, schimburi de active, obținerea cu titlu gratuit, plus de inventar.
Conturile care reflectă existența, mișcarea și amortizarea imobilizărilor corporale sunt cuprinse în grupele: 21 ”Imobilizări corporale”, 28 ”Amortizări privind imobilizările” și 23 ”Imobilizări în curs de execuție și avansuri pentru imobilizări”.
Achiziții de imobilizări corporale cu titlu oneros
Exemplu nr. 1: Societatea comercială Contis cumpără de la furnizorul BestGroup SA, pe data de 13.08.2015, cu factura nr. 1123, o presă mecanică la un preț de achiziție de 8.358,8 LEI .
Exemplu nr. 2: Pe data de 23.08.2015, Contis SA cumpără un instalație de vopsire (echipament) conform facturii nr. 1236, în următoarele condiții: prețul de achiziție de 12.567,8 LEI, cheltuieli de transport înscrise în factură de 123 LEI . Punerea în funcțiune a echipamentului necesită lucrări de montaj efectuate pe data de 29.08.2015 de firma specializată MondoConstruct SRL. Factura nr. 4536 privind lucrările de montaj prezintă următoarele date: costul lucrărilor este de 4.564 LEI .. Pe data de 30.08.2015 se face recepția finală a instalației.
Obținerea de imobilizări cu resurse proprii (din producția proprie)
Construcția în regie proprie
Exemplu: Contis SA realizează în luna iulie, anul 2015, o construcție specială în regie proprie. Executarea construcției generează următoarele cheltuieli: materii prime (ciment, cărămidă, beton, etc.) 64.300 lei, salarii 21.345 lei, din care aferente muncitorilor direct productivi 11.253 lei și personalului administrativ 10.092 lei, amortizări 39.870 lei, din care aferente imobilizărilor direct productive 25.556 lei și imobilizărilor utilizate în sectorul administrativ 14.314 lei. La sfârșitul lunii august 2015, lucrarea a fost terminată și construcția specială a fost dată în folosința la un cost total de 125.515 lei.
Evaluarea costului de producție în luna iunie:
Costul de producție = chetuieli directe + chetuieli indirecte repartizate rațional în funcție de capacitatea normală de producție = 64.300 + 11.253 + 25.556 = 101.109 lei
Cheltuielile generale de administrație și cheltuielile de desfacere nu se includ în costul de producție.
Înregistrarea operațiilor ocazionate de obținerea construcției în regie proprie pentru luna iulie 2015:
Transferul de produse finite la imobilizări corporale
Exemplu: Societatea comercială Contis obține în luna noiembrie 2015 produse finite (containere birou) în valoare de 34.506 lei, din care preia ca imobilizări pe baza procesului verbal de recepție nr. 55, 7.890 lei.
Intrări de imobilizări corporale prin aport la capitalul social
Exemplu: Se aduce ca aport la capitalul social de către un asociat, pe data de 02.09.2015, o suprafață de teren, evaluată la 334.080 lei, un automobil, marca Logan, în valoarea de 39.978 lei și o construcție în valoare de 256.889 lei. Societatea face o emisiune de 10.000 acțiuni, valoarea nominală 7,8 lei/acțiune.
Intrări de imobilizări corporale cu titlu gratuit
Exemplu: Societatea a primit cu titlu gratuit un mobilier de birou, pe data de 05.12.2015, având valoarea justă de 4.478 lei.
Intrarea de imobilizări corporale prin plusuri constatate la inventariere
Exemplu: La inventarierea mijloacelor fixe, se constată plus un aparat de măsură și control, evaluat la valoare justă de 3.768 lei.
Intrarea imobilizărlor corporale prin schimburi de active imobilizate
Schimbul de active de aceeași natură și valoare nu se înregistrează în contabilitate;
Schimbul de active de aceeași natură cu valori diferite
Exemplu: Societatea Contis deține un autoturism Audi cu valorea de intrare de 45.670 lei, amortizarea cumulată 21.888, valoarea justă 39.889 lei, acesta fiind schimbat cu un autoturism Volkswagen Golf, cu valoarea de 50.969,16 lei, pe data de 23.10.1015.
*(Diferența netă: valoarea justă pentru autoturismul Volkswagen Golf = 50.969,16 lei;
Valoarea netă contabilă pentru autoturismul Audi = 45.670 – 21.888 = 23.782 lei;
Diferența: 50.969,16 – 23.782 = 27.187,16 lei )
Schimbul de active de aceeași valoare, dar de naturi diferite
Exemplu: Societatea comercială Contis schimbă, pe data de 23.12.2015 un abkant evaluat la 37.980 lei, cost inițial 49.870 lei, amortizare 22.097 lei, cu un mijloc de transport, Ford care valorează tot 37.980 lei. Diferența de valoare dintre cele două active este înregistrată cu factura nr. 5546. de asemenea se va completa o nouă fișa pentru imobilizarea nou intrată în unitate.
Reevaluarea imobilizărilor corporale
Exemplul nr.1: Întreprinderea Contis deține un grup de sudură al cărui cost inițial este de 12.450 lei. Durata utilă de viață este de 6 ani, iar metoda de amortizare aplicată este metoda liniară. După doi ani este reevaluat echipamentul, valoarea justă determinată fiind de 16.340 lei.
În prima variantă, se determină un coeficient de reevaluare, raportând valoarea justă la valoarea netă contabilă. În cazul nostru, coeficientul de reevaluare este . Cu acest coeficient se înmulțesc atât valoarea de intrare, cât și amortizarea.
În varianta a II-a, se elimină amortizarea, astfel încât valoarea brută devine egală cu valoarea reevaluată.
Amortizarea imobilizărilor corporale
Metoda amortizării liniare
Amortizarea liniară (sau a cotelor constante) constă în includerea proporțională în cheltuielile de exploatare a unor sume fixe pe toată durata de utilizare normală imobilizării corporale.
Amortizarea anuală (Aa) se calculează fie raportând valoarea amortizabilă a activului (Vi) la durata sa de utilizare, exprimată în ani (d), fie prin ponderea valorii amortizabile cu o rată de amortizare (ra) conform relațiilor:
, respectiv Aa = Vi ra
Rata de amortizare se calculează conform relației: . Înlocuind pe Aa cu , din relația precedentă se obține: ra = [(/ Vi)], de unde ra = .
Exemplu: Pe data de 01.03.2015 se achiziționează un pod rulant, având valoarea contabilă de 11.234 lei cu o durată utilă de viață de 5 ani. Valoarea reziduală estimată este de 1.967 lei.
Valoarea amortizabilă = 11.234 – 1.967 = 9.267 lei
Rata liniară = lei
Tabel nr. 1
Din punct de vedere fiscal, durata utilă de viață este egală cu durata normală prevazută de regula fiscală.
Prorata = lei, în execițiul 2004; Prorata = lei, în exercițiul 2009.
Tabel nr. 2
Metoda amortizării degresive
Rata degresivă se aplică la valoarea netă contabilă. În cazul în care rata liniară este mai mare sau egală cu rata degresivă, pentru ultimii ani de funcționare a activului se aplică amortizarea liniară.
Exemplu: Dacă în exemplul anterior am folosi metoda de amortizare degresivă, situația se va prezenta în felul următor:
Tabel nr. 3
Rata liniară = %;
Rata degrsivă = 20%1,5 = 30%;
Valoarea amortizabilă în anul 2004 = 11.234 – 1.967 = 9.267 lei;
În anul 2004 = 9.267 30% = 2.780,1 lei;
Anuitate in anul 2006 = 3.706,8/3 = 1.235,6.
Metoda amortizării accelerate
Metoda amortizării accelerate se aplică numai în România și constă în includerea unei cote de până la 50% din valoarea amortizabilă în cheltuielile de exploatare în primul an de utilizare, după care se aplică metoda liniară. Amortizarea anuală este egală cu valoarea rămasă sau valoarea contabilă netă rairtată la durata rămasă.
Scoaterea din funcțiune a imobilizărilor corporale
Principalele căi de ieșire a imobilizărilor corporale din unitate sunt: casare, vânzare, cedare cu titlu gratuit, lipsuri constate la inventariere.
Ieșirea imobilizărilor corporale prin casare
Această operațiune constituie o cale de ieșire complexă cuprinzând operații pricind: demolarea, demontarea sau dezmembrarea imobilizărilor corporale, valorificarea ansamblelor, subansamblelor, pieselor componente, materialelor rezultate, scăderea din gestiunea unității a acestor active corporale.
Ieșirea imobilizărilor corporale prin casare presupune efectuarea următoarelor operațiuni: scăderea din activul entității, cheltuielile ocazionate de operațiunea de casare și recepția valorilor materiale recuperate în urma casării.
Exemplul nr. 1: Societatea comercială Contis realizează scoaterea din funcțiune, pe data de 23.03.2009, a unei ghilotine, având valoarea de intrare egală cu 22.345 lei, egală cu valoarea amortizabilă, amortizarea cumulată 22.345 lei. Casarea este efectuată de către entitate, prin resurse propriii, cheltuielile fiind de 1.256 lei din care: materiale diverse 198 lei; salarii și contribuții aferente 1.335 lei. La casare se recuperează stocuri, în valoare de 1.980, din care piese de schimb 1.450 și materiale diverse 530 lei.
Exemplul nr. 2: Întreprinderea deține grup de sudură în valoare de 23.799,8 lei (valoare de intrare), pe care dorește sa-l scoată din gestiune prin casare, pe data de 03.04.2009, având înregistrată o amortizare cumulată de 21.378,8 lei.
Ieșirea imobilizărilor corporale prin vânzare
Ieșirea imobilizărilor corporale prin vânzare se contabilizează similar operației de scoatere din funcțiune privind scăderea din evidență a imobilizării vândute, ținând cont de valoarea de înregistrare recuperată integral sau parțial pe calea amortizării. În cazul în care imobilizarea nu este amortizată integral, pentru partea rămasă neamortizaă se calculează și înregistrează TVA colectată (o cheltuială), care nu este deductibilă fiscal.
Exemplu: Societatea comercială Contis Iași are în proprietate un mijloc de transport marca Logan, având valoarea de intrare de 57.977,8 lei, amortizarea cumulată de 36.589 lei, pe care intenționează sa-l vândă pe data de 03.02.2009, cu factura nr. 334, obținând la licitație prețul de 22.589 lei, TVA 19 %.
Ieșirea imobilizărilor corporale prin cedare cu titlu gratuit
Exemplu: Contis S.A. hotărăște, pe data de 23.03.2009, cedarea cu titlu gratuit a unui echipament de reglare a temperaturii, pentru care avea o valoare de intrare de 23.587 lei, amortizată pentru 19.034,5 lei. În momentul cedării, clădirea înregistra o valoare justă de 9.087,4 lei.
Ieșirea imobilizărilor corporale prin lipsuri constate la inventariere
Lipsurile constatate la inventariere se înregistrează în contabilitate în funcție de natura lor, în felul următor:
Lipsurile neimputabile (din cauza unor calamități naturale) reprezintă pentru entitate o cheltuială, evaluată la valoarea rămasă de amortizat, dacă activul imobilizat distrus nu este amortizat integral;
Lipsurile imputabile (cele datorate angajaților) se recuperează de la aceștia, prețul de imputare neputând fi mai mic decât valoarea rămasă. De regulă, prețul de imputare fără TVA reprezintă diferența dintre valoarea actuală și amortizarea cumulată.
În cazul în care întreprinderea este asigurată, atunci valoarea rămasă neamortizată aferentă imobilizărilor corporale ieșite din entitate este o cheltuială deductibilă fiscal, dar dacă valoarea recuperată este mai mică decât valoarea rămasă (cheltuiala), atunci diferența este nedeductibilă fiscal.
Exemplul nr. 1: Pe data de 23.10.2008, în urma unei inundații, mai multe active ale societății Contis au fost distruse, printre care:
Societatea are asigurare încheiată, în valoare de 154.300 lei
Exemplul nr. 2: Pe data de 24.11.2008, întreprinderea descoperă lipsă un aparat de măsură, vinovatul fiind un angajat al firmei. Valoarea de intrare a aparatului de măsură este de 9.887 lei, amortizarea cumulată în valoare de 4.650 lei, iar valoarea actuală este de 10.870 lei.
*(imputarea = (10.870 – 4.650)+ (6.22019%) = 7.401,8 lei)
Deprecierea reversibilă a imobilizărilor corporale
Existența provizioanelor pentru deprecierea imobilizărilor corporale nu se supune nici unei reglementări fiscale sau de altă natură, singura rațiune de constituire a lor fiind necesitatea, în virtutea obiectivului general al contabilității de a reda prin datele sale o imagine clară, completă și reală a patrimoniului, de a reflecta în contabilitate valoarea netă a imobilizărilor corporale, ținând cont atât de deprecierea ireversibilă prin practicarea de amortizări, cât și de eventualele deprecieri reversibile oglindite cu ajutorul provizioanelor pentru depreciere. Dar, în practica contabilă, aceste provizioane nu se folosesc datorită nedeductibilității fiscale a lor, ceea ce conduce la alterarea imaginii fidele și alimentează conflictul dintre contabilitate și fiscalitate.
Constituirea și reluarea provizioanelor sunt obligatorii în plan contabil pentru a răspunde principiului sincerității. Regula fiscală vine în contradicție nu numai cu principiul prudenței, ci și cu un alt principiu, cel al independenței exercițiului, care presupune ca o cheltuială să fie înregistrată în contabilitate în momentul angajării ei și nu în momentul plății.
Exemplul nr. 1: Întreprinderea Contis SA deține un teren, evaluat la costul de achiziție de 98.760 lei. La sfarșitul exercițiului financiar, 2008, prețul net de vânzare egal cu valoarea justă este de 80.760 lei, deprecierea fiind estimată a fi reversibilă.
Pierderea din depreciere = 18.000 lei (98.760 – 80.760) și se înegistrează ca o cheltuială.
Elemente privind raportarea financiară a imobilizărilor corporale
Imobilizările corporale sunt raportate în situațiile financiare întocmite la închiderea exercițiului financiar, respectiv în cadrul bilanțului contabil, în situația activelor imobilizate și situația amortizării activelor imobilizate. De asemenea, date referitoare la imobilizările corporale se regăsesc și în nota explicativă numărul 1, anexă la situațiile financiare anuale.
IMOBILIZARI CORPORALE – La 31 decembrie 2008
Mijloace fixe la valoare reevaluată
Societatea a efectuat la 31 decembrie 2008 reevaluarea mijloacelor fixe pentru următoarele grupe de mijloace fixe:
Intrările de imobilizări corporale reprezintă 931.815,92 lei, din care:
Ieșirile de imobilizări corporale reprezintă 403.568,6, din care:
Intrările de imobilizări au fost mai mari decât ieșirile cu 528.247,32 lei.
Concluzii
În această lucrare am încercat să prezint tratamentele contabile și fiscale asupra imobilizărilor corporale și influența acestora în întreprinderea Contis S.A Iași.
Primul capitol se referă la definirea, clasificarea, precum și influențele fiscale asupra imobilizărilor corporale. Acestea reprezintă active fixe deținute de întreprindere pentru a fi utilizate în producția de bunuri sau în prestarea de servicii, pentru a fi închiriate terților sau pentru a fi folosite în scopuri administrative și este preconizat a fi utilizate pe parcursul mai multor perioade. Imobilizările corporale se clasifică în terenuri și mijloace fixe (imobilizare corporală, care este deținută pentru a fi utilizată în producția sau livrarea de bunuri sau în prestarea de servicii, pentru a fi închiriată terților sau în scopuri administrative, dacă are o durată normală de utilizare mai mare de un an și o valoare mai mare decât 1.800 lei).
În momentul în care nici un beneficiu viitor nu mai este așteptat din utilizarea ulterioară a mijloacelor fixe, atunci acestea sunt supuse operațiunii de casare.
În lucrarea de față am prezentat atât aspectele contabile, cât și cele fiscale care implică imobilizările corporale și influența acestora asupra societății Contis S.A.
Norma contabilă reunește regulile de definire și recunoaștere a imobilizărilor corporale, implicit o reclasificare a imobilizărilor corporale, după cum este prezentat în Standardele Internaționale de Contabilitate și legislația contabilă. Fiscalitatea, în schimb își are propriile reguli mai mult sau mai puțin opozabile întreprinderii. Costurile care antrenează reduceri de impozite întotdeauna vor fi în atenția fiscalității.
Interferențele fiscale în contabilitate sunt extrem de clare astfel încât pot oferi motivele unei relații directe și necesare între contabilitatea și fiscalitatea întreprinderii. Exemple în acest sens sunt numeroase: evaluarea elementelor din situațiile financiare, reevaluarea și amortizarea imobilizarilor corporale, tratamentul contabil și fiscal privind deprecierea activelor, provizioanele, impozitul pe profit, taxa pe valoarea adaugată.
Pentru amortizarea imobilizărilor corporale societatea folosește cu regularitate ca metodă de amortizare, amortizarea liniară. În acest sens s-ar impune o analiză mai detaliată în ceea ce privește alegerea metodei de amortizare și anume felul în care opțiunea pentru o metodă sau alta, influențează rezultatele economico-financiare ale firmei.
S.C. Contis S.A. utilizează pentru evidența activității financiar – contabile programul de gestiune financiar – contabilă WinMentor. Cu acest program se poate ține o evidență la zi a fiecărui furnizor dar aceasta nu se realizează datorită întârzierii introducerii datelor. Pentru a ține evidența la zi a fiecărui furnizor s-ar putea proceda la angajarea unei persoane care să se ocupe de aceasta, deoarece în firma prezentată nu este o asemenea persoană..
În activitatea agenților economici, rezultă că deciziile privitoare la dezvoltarea, utilizarea și scoaterea din gestiune a mijloacelor fixe au un efect de durată. Din acest motiv, pentru a lua cele mai bune decizii este necesar ca acestea să fie fundamentate pe informații exacte și complete cu privire la numărul și structura, caracteristici tehnico-funcționale, stare tehnică și grad de uzură, valoare de intrare, depreciere, randament tehnic și economic. Pentru a se îndeplini în bune condiții aceste cerințe, la organizarea contabilității mijloacelor fixe trebuie urmărite po serie de obiective. Un prim obiectiv îl reprezintă cunoașterea valorii mijloacelor fixe la intrarea în patrimoniu, la inventariere și la închiderea exercițiului la nivelul unității și pe categorii de mijloace fixe, precum și evidența permanentă a existenței și mișcării mijloacelor fixe în vederea asigurării controlului gestionar al lor. Amortizarea trebuie calculată exact și introdusă în cheltuielile de exploatare pentru a recupera valoarea mijloacelor fixe. De asemenea, a trebuie asigurat controlul gestionării mijloacelor fixe, urmărindu-se determinarea corectă a capacităților de producție și realizarea unor indici eficienți de utilizare a acestora.
Conform Codului fiscal agenții economici care investesc în mijloace fixe amortizabile începând cu anul 2005 au posibilitatea să aplice amortizarea fiscala (numai în cazul în care nu aplică amortizarea accelerată).
Amortizarea fiscală constă în deducerea cheltuielilor cu amortizarea cu 20% din valoarea de intrare a mijlocului fix la data punerii în funcțiune a acestuia, urmând ca valoarea rămasă de recuperat pe durata normală de utilizare să se determine după scăderea din valoarea de intrare a sumei egale cu deducerea de 20%. Pentru aceste mijloace fixe amortizabile deducerile de amortizare se determină fără a lua în calcul amortizarea contabilă și orice reevaluareă a acestora.
În cazul pierderilor sau câștigurilor rezultate din vânzarea sau scoaterea din funcțiune a acestor mijloace fixe se calculează pe baza valorii fiscale a acestora, care reprezintă valoarea fiscală de intrare a mijloacelor fixe, diminuată cu amortizarea fiscală.
Aplicarea amortizării fiscale aduce agentului economic o micșorarea a impozitului pe profit în prima lună de funcționare a mijlocului fix mult mai mare decât în cazul în care aplică amortizarea contabilă (metoda liniară), chiar dacă impozitul pe profit în următoarele lunii rămase până la terminarea duratei normale de funcționare se va calcula la valoarea fiscală a acelui mijloc fix. Singurul inconvenient în cazul aplicării acestei amortizări este condiția pusă cu privire la păstrarea în patrimoniu a acelui mijloc fix amortizat cel puțin o perioada egală cu jumătate din durata lor normală de funcționare.
Într-o economie concurențială orice întreprindere care dorește să rămână competitivă, trebuie să amelioreze continuu calitatea produselor sale, trebuie să cunoască costul acestora, să se asigure de rentabilitatea și fluxul de lichiditate generat de fiecare produs sau sector de activitate în parte, și nu în ultimul rând să aibă o bună organizare a gestiunii economico-financiare.
Bibliografie:
Cărți și volume:
Balteș, N., Ciuhureanu, A. T., Contabilitate financiară, Ed. Universității Lucian Blaga, Sibiu, 2007;
Bunget, O. C., Contabilitatea românească între reformă și convergență, Ed. Economică, București 2005
Cernușca, L., Interferențe fiscale în contabilitate, Ed. Tribuna Economică, București, 2007;
Chirică, L., Curs complet de contabilitate și fiscalitate, vol II, Ed. Economică, Buc 2000
Constantin, Șt., Contabilizarea imobilizărilor corporale și necorporale la agenții economici și instituțiile publice, Ed. Tribuna Economică, București, 2006;
Cotleț, D., Megan, O., Pistol, I., Raportările financiare ale entităților economice, Ed. Mirton, Timișoara, 2007;
Dumitrean, E., Scorțescu, Gh., Toma, C., Berheci, I., Mardiros, D.-N., Contabilitate financiară I, vol. I, Ed. Sedcom Libris, Iași, 2002;
Dumitrean. E., Contabilitate financiară, Ed. Sedcom Libris, Iași, 2008;
Feleagă, L., Feleagă, N., Contabilitate consolidată. O abordare europeană și internațională, Ed. Economică București, 2007;
Feleagă, L., Feleagă, N., Contabilitate financiară. O abordare europeană și internațională, Vol. I, editia a II-a, Ed. Economică București, 2007;
Florea, Șt., Contabilitatea financiară a întreprinderii : Conformă cu OMF nr. 1752/2005 și Standardele Internaționale de Contabilitate (IAS), Ed. Ex Ponto, Constanța, 2006;
Georgescu, I., Elemente de contabilitate aplicate în societățile comerciale și în instituțiile publice, Ed. Sedcom Libris, Iași, 2005;
Gîrbină, M.M., Bunea, Șt., Sinteze, studii de caz și teste grilă privind aplicarea IAS –IFRS, vol I, Ed. CECCAR, Buc, 2007
Hennie van Greuning, Standarde internaționale de raportare financiară. Grid practic, ediția a II-a revizuită, Ed. Irecson, București, 2007 (SOLOMON, Mihaela, trad ȘERBAN, Cristina, trad SOLOMON, Marius, trad);
Horga, V., Contabilitatea și fiscalitatea societăților comerciale, Ed. Bibliotheca, Târgoviște, 2007;
Horomnea, E., Budugan, D., Tabară, N., Georgescu, I., Bețianu, L., Bazele contabilității, Ed. SedcomLibris, Iași, 2006;
Horomnea, E., Tabară, N., Georgescu, I., Budugan, D., Bețianu, L., Bazele contabilității, Ed. SedcomLibris, Iași, 2005;
Istrate, C., Contabilitatea operațiunilor fiscale ale întreprinderii – suport de curs, 2008;
Mateș, D., Matiș, D., Cotleț, D., Contabilitatea financiară a entităților economice, Ed. Mirton, Timișoara, 2006;
Morariu, A., Radu, G., Păunescu, M., Contabilitate și fiscalitate în dezvoltarea firmei, Ed. ExPonto, Constanța, 2005;
Muntean, M., Păcurari, D., Fiscalitatea și contabilitatea întreprinderii. Aplicații, teste, studii de caz, Ed. EduSoft, Bacău, 2006;
Năstasă, I., Fiscalitate & contabilitate, Ed. Actual Consulting, Piatra Neamț, 2004;
Paraschivescu, M. D., Păvăloaia, W., Radu, F., Olaru, G. D., Contabilitate financiară, aplicații și studii de caz, Ed. Tehnopress, Iași, 2007 (pag 132-155);
Paraschivescu, M. D., Radu, F., Managementul Contabilității financiare, ed. Tehnopress, Iași, 2008 (186-219);
Pavel, C. D., Contabilitate financiară, Ed. Solness, Timișoara, 2008;
Pântea, I. P., Bodea, Gh., Contabilitatea financiară romanească conformă cu directivele europene, Ed. IntelCredo, 2007;
Pântea, J.P., Bodea, Gh., Contabilitate financiară românească conformă cu directivele europene, Ed. IntelCredo, Deva, 2007
Pârvuțoiu, I., „Contabilitate financiară”, Ed. Sitech, Craiova, 2008;
Popa, A. M., Pitulice, I.-C., Nichita, M., Jianu, I., Studii practice privind aplicarea Standardelor Internaționale de Raportare Financiară în România, Ed. Contaplus, Ploiești, 2007;
Ristea, M., Contabilitate financiară, Ed. Universitară, București, 2005;
Ristea, M., Contabilitatea Societăților Comerciale, Ed. Universitară, București, 2002;
Ristea, M., coo., Băviță, I., Nișulescu, I., Contabilitatea financiară, Ed. Universitară, București, 2005;
Ristea, M., Dumitru, C.-G., Bazele contabilității. noțiuni de bază, probleme, studii de cay, teste grilă și monografie, Ed. Universotară, Buc. 2006
Ristea, M., Dumitru, C.-G., Contabilitate aprofundată, Ed. Universitară, București 2005;
Ristea, M., Iordache, E., Manolescu, M., GHID practic de reconciliere contabilitate – fiscalitate. Soluții referitoare la aplicarea reglementarilor contabile armonizate cu directivele europene și cu standardele internaționale de contabilitate coroborate cu unele prevederi legale privind impozitul pe profit, Ed. Imprimeria Naționala, București, 2005;
Ristea, M., Olimid, L., Calu, D.A., Sisteme contabile comparate, Ed. CECCAR, București, 2006
Scorțescu, F. I., Consolidarea conturilor grupurilor financiare, Ed. Ion Ionescu de la Brad, Iași, 2008;
Scorțescu, Gh.,– Contabilitatea asociațiilor și fundațiilor, Editura „Ion Ionescu de la Brad”, Iași, 2006;
Staicu, C., Contabilitate financiară armonizată cu directivele europene, Ed. CECCAR, București, 2002;
Staicu, Șt., Mihai, M., Rogoveanu, I., Contabilitate financiară conformă cu directivele europene, Editura Universitară, Craiova, 2006;
Tabără, N., Contabilitatea națională a României, Ed. Sedcom Libris, Iași, 2005;
Tabără, N., Modernizarea contabilității și controlului de gestiune, Ed. Tipo Moldova, Iași, 2006;
Vișan, D., Burada, C., Luță, D., Contabilitate financiară, Ed. Independența Economică, Pitești, 2006;
Emil Horomnea – Fundamentele științifice ale contabilității. Doctrină. Concepte. Lexicon, Editura TipoMoldova, Iași, 2008
Legislație:
Consiliul pentru Standarde Internaționale de Contabilitate (IASB), Standardele Internaționale de Raportare Financiară (IFRSs) 2007, incluzând Standardele Internaționale de Contabilitate (IASs) și interpretările lor la 1 ianuarie 2007, Ed. CECCAR, București, 2007;
Legea nr. 82/1991, Legea contabilității, modificată prin legea nr. 259/2007, M.O. nr. 506/27.07.2007, republicata in 2008, în Monitorul Oficial, Partea I nr. 454 din 18/06/2008;
Legea nr. 31 din 16 noiembrie 1990 privind societățile comerciale, publicată în Monitorul Oficial nr. 33 din 29 ianuarie 1998, republicată;
Legea nr. 571 din 22 decembrie 2003, privind Codul fiscal, publicată în în M.Of. nr. 927/23 dec. 2003, rectificată în M.Of. nr. 112/6 feb. 2004;
Hotărâre nr. 2139 din 30 noiembrie 2004 pentru aprobarea Catalogului privind clasificarea si duratele normale de functionare a mijloacelor fixe, publicată în Monitorul Oficial nr. 46 din 13 ianuarie 2005;
Hotărâre nr. 2139 din 30/11/2004 pentru aprobarea Catalogului privind clasificarea și duratele normale de funcționare a mijloacelor fixe, publicată în Monitorul Oficial nr. 46 din 13/01/2005;
Ordinului ministrului finanțelor publice nr. 1.752/17.11.2005 pentru aprobarea reglementărilor contabile conforme cu directivele europene (publicat în M. Of., Partea I nr. 1080/30.11.2005. Ordinul a mai fost modificat și completat de OMF nr. 2001/2006 (publicat în M.Of. nr. 994 din data de 13.12.2006) și de OMF nr. 2374/2007 (publicat în M.Of. nr. 25 din data de 14.01.2008);
Hotărâre nr. 105/2007 din 31/01/2007, publicat în Monitorul Oficial, Partea I nr. 103 din 12/02/2007 privind stabilirea valorii de intrare a mijloacelor fixe;
Ordonanța de urgență nr. 91/2008 din 24 iunie 2008 pentru modificarea și completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, Publicat în Monitorul Oficial nr. 480 din 30 iunie 2008;
Hotărârea Guvernului nr. 105/2007 privind stabilirea valorii de intrare a mijloacelor fixe, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 103 din 12 februarie 2007;
Site-uri:
http://www.cdep.ro/
http://www.contabilul.ro/
http://www.e-juridic.ro/
http://www.fiscalitatea.ro/
www.financiarul.com
www.iasb.org.uk
www.zf.ro
www.contexpert.ro
Articole:
Analele științifice ale Universității “Alexandru Ioan Cuza” Iași – ediții 2005-2009;
Revista Economică, ediții 2005-2009;
Teorie economică și aplicată, ediții 2005-2009
Tribuna economică, ediții 2005-2009
Practici Contabile, ediții 2005-2009.
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Contabilitatea Imobilizarilor Corporale In Cadrul S.c. Contis S.a. Iași (ID: 112557)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.