. Contabilitatea Decontarilor cu Bugetul Statului Si cu Alte Organisme Publice (s.c. Xyz S.a., Su

Economie

. Contabilitatea Decontarilor cu Bugetul Statului Si cu Alte Organisme Publice (s.c. Xyz S.a., Su

Byadmin ianuarie 1, 2024

CAPITOLUL 1

SCURTĂ CARACTERIZARE A

S.C. „CONSTRUCT” S.A. SUCEAVA

1.1. Prezentarea S.C. „CONSTRUCT” S.A. SUCEAVA

Societatea comercială "CONSTRUCT" S.A. SUCEAVA este persoană juridică română, având forma juridică de societate pe acțiuni. Ea își desfășoară activitatea în conformitate cu legile române și prevederile statutului. Sediul societății este în România, localitatea Suceava, strada Poștei, numărul 1, județul Suceava. Societatea va putea înființa și avea șantiere, loturi, subunități, puncte de lucru, agenții, filiale ori sucursale pe întreg teritoriul țării sau în străinătate. Inițial societatea se constituie cu următoarele șantiere și puncte de lucru: Șantierul nr.1 Suceava, situat în loc. Suceava, str. Oituz, jud. Suceava și punctul de lucru situat în loc. Suceava, str.1 Decembrie, jud. Suceava.

Capitalul social inițial subscris și vărsat în întregime la data constituirii este stabilit la suma de 775.623.130 lei și reprezintă contravaloarea patrimoniului net preluat de la S.C."CONSIR"-S.A. SIRET în urma divizării parțiale în vederea înființării S.C."CONSTRUCT" S.A. SUCEAVA în 1997. Capitalul social este împărțit în 240.131 acțiuni nominative în valoare de 3.230 lei fiecare.

Capitalul social poate fi majorat în baza hotărârii adunării generale extraordinare a acționarilor prin emiterea de noi acțiuni sau majorarea valorii nominale a acestora. Reducerea capitalului social se poate face în baza hotărârii adunării generale extraordinare în condițiile legii. Propunerea de reducere a capitalului social va fi comunicată de administratori acționarilor și cenzorilor cu cel puțin 90 de zile înainte de data adunării generale care urmează a decide asupra reducerii.

Societatea este administrată de un număr de 1 până la 5 administratori aleși de adunarea generală a acționarilor dintre acționari sau din afara lor, pe o perioadă de 4 ani cu posibilitatea de a fi realeși pe noi perioade de 4 ani. Consiliul de administrație este condus de un președinte ales prin vot de către consiliul de administrație dintre administratorii aleși.

Gestiunea societății este controlată de către acționari și de comisia de cenzori, aleasă de adunarea generală a acționarilor. Comisia de cenzori e formată din 3 cenzori care nu pot avea nici o altă funcție în societate. Adunarea generală alege și 3 cenzori supleanți care vor înlocui, în caz de nevoie pe cenzorii titulari.

Acțiunile vor cuprinde toate mențiunile prevăzute de lege. Ele vor purta timbrul sec al societății și semnătura a doi administratori, sau unicul administrator, după caz. Societatea va ține evidența acțiunilor într-un registru sigilat și parafat de președintele consiliului de administrație sau de unicul administrator, după caz, care se păstrează la sediul societății. Toate cheltuielile efectuate anterior autorizării în legătură cu constituirea, autorizarea și înmatricularea societății vor fi preluate de societate în contul său, fiind considerate cheltuieli aferente primului an de activitate.

Dizolvarea societății poate fi datorată următoarelor situații: imposibilității realizării obiectului de activitate, hotărârii adunării generale, falimentului, pierderii unei jumătăți din capitalul social după ce s-a consumat fondul de rezervă, dacă adunarea generală nu hotărăște reducerea lui la suma rămasă, sau la cererea acționarilor care reprezintă 1/3 din capitalul social, dacă împrejurările de forță majoră și consecințele lor durează mai mult de șase luni, iar adunarea generală a acționarilor constată că funcționarea societății nu mai este posibilă. Litigiile societății cu persoane fizice sau juridice române sunt de competența instanțelor de drept comun. Litigiile născute din raporturile contractuale dintre societate și persoanele juridice române pot fi soluționate și prin arbitraj potrivit legii.

1.2. Obiectul de activitate și structura organizatorică a S.C. „CONSTRUCT” S.A. SUCEAVA

Obiectul de activitate cuprinde sectorul de construcții, sectorul de producție, sectorul de servicii, sectorul de comerț intern și sectorul de import-export.

Sectorul de construcții presupune: demolarea construcțiilor, terasamentelor și organizarea de șantiere; lucrări de foraj și sondaj pentru construcții; lucrări de construcții inclusiv lucrări de artă; construcții de autostrăzi, drumuri, aerodromuri, construcții destinate sportului, poduri și îmbunătățiri funciare; construcții hidrotehnice (baraje, alimentări cu apă, îndiguiri, regularizări, stații de epurare și tratare a apei potabile și industriale, consolidări, derivații, galerii, castele de apă, rezervoare, foraje, injecții).

Sectorul de producție cuprinde extracția pietrei pentru construcții, a pietrei calcaroase, ghipsului și a cretei, extracția pietrișului și nisipului, fabricarea elementelor din beton și ipsos pentru construcții, a betonului și mortarului și a produselor din azbociment.

Sectorul de servicii se referă la lucrări de: instalații electrice interioare, exterioare și de forță; izolații și protecție anticorozivă; instalații sanitare, instalații termice și de încălzire centrală și de montaj de echipamente și utilaje tehnologice la clădiri și construcții inginerești și instalații de apă și canal; ipsoserie, tâmplărie, dulgherie, pardosire și placare a pereților; lucrări de vopsitorie, zugrăveli și de montări de geamuri; întreținere și reparare a autovehiculelor. Totodată, acest sector vizează și transporturi rutiere de mărfuri interne și internaționale, precum și activități de proiectare.

Sectorul de comerț intern cuprinde: comerț cu autovehicule; comerț cu piese și accesorii pentru autovehicule; comerț intermediar și achiziții cu materii prime agricole, animale vii, materii prime textile și cu semiproduse; comerț intermediar cu material lemnos și de construcții; comerț cu ridicata al cerealelor, semințelor și furajelor; comerț cu ridicata cu textile, îmbrăcăminte, încălțăminte și produse cosmetice și de parfumerie; comerț cu ridicata cu material lemnos și de construcții; comerț cu ridicata cu produse chimice; comerț cu ridicata al mașinilor pentru construcții; comerț cu ridicata cu mașini, accesorii și unelte agricole; comerț cu amănuntul cu fructe, legume, produse lactate , carne, produse din carne, pâine, produse de patiserie și zaharoase, băuturi, tutun și alte produse alimentare; comerț cu amănuntul cu mobilă, articole de iluminat, cu articole și aparate de uz gospodăresc; comerț cu amănuntul prin corespondență, prin standuri în piețe.

Sectorul de import-export vizează toată gama de mărfuri și produse prevăzute în obiectul de activitate al societății la sectorul de comerț intern la care se adaugă: comerț intermediar cu mașini, echipamente industriale, nave și avioane; comerț intermediar cu textile, confecții, încălțăminte și articole din piele; comerț intermediar cu produse alimentare, băuturi și tutun; comerț cu ridicata al pieilor brute și prelucrate; comerț cu ridicata cu flori și plante; comerț cu amănuntul cu cărți, jurnale și papetărie; comerț cu amănuntul a bunurilor de ocazie vândute prin magazine, inclusiv consignație auto.

1.3. Organizarea și funcționarea compartimentului financiar-contabil

Organul de conducere a societății este adunarea generală a acționarilor care hotărăște asupra activității acesteia și asigură politica economică și comercială. Aceasta este ordinară și extraordinară și are următoarele atribuții principale: aprobă structura organizatorică a societății și numărul de posturi, precum și normativul de constituire a compartimentelor de producție și funcționare; alege administratorii și cenzorii, le stabilește remunerarea, îi descarcă de activitate și îi revocă; stabilește competențele și răspunderile consiliului de administrație și ale comisiei de cenzori; hotărăște cu privire la împrumuturile bancare, aprobă și modifică programele de activitate precum și bugetul societății; examinează, aprobă sau modifică bilanțul și contul de profit și pierderi; hotărăște cu privire la mărirea sau micșorarea capitalului social, la modificarea numărului de acțiuni sau valorii nominale ale acestora; hotărăște cu privire la modificarea statutului și la fuziunea, comasarea, divizarea, dizolvarea și lichidarea societății. A.G.A. se convoacă de președintele consiliului de administrație sau de directorul societății și se convoacă cel puțin o dată pe an.

Societatea este administrată de un număr de 3 administratori care constituie consiliul de administrație al societății, aleși pe o perioadă de 4 ani cu posibilitatea de a fi realeși pe noi perioade de 4 ani. Președintele consiliului de administrație este și administratorul general în care calitate conduce și comitetul de direcție. Consiliul de administrație are în principal următoarele atribuții: alege din cadrul membrilor săi președintele acestuia și vicepreședinții dacă este cazul; numește directorul și adjuncții acestuia, stabilește drepturile, obligațiile și remunerația; angajează și concediază personalul și stabilește drepturile și obligațiile acestuia; stabilește îndatoririle și responsabilitățile personalului societății pe compartimente; aprobă operațiuni de încasări și plăți, precum și cele de cumpărare și vânzare de imobile, instalații, mijloace fixe sau bunuri în general; aprobă încheierea de contracte de luare sau dare în chirie a unor imobile, bunuri, unități sau subunități și stabilește tactica și strategia de activitate.

Gestiunea societății este controlată de către acționari și de comisia de cenzori, aleasă de adunarea generală a acționarilor. Comisia de cenzori este formată din 3 cenzori și are următoarele atribuții: în cursul exercițiului economico-financiar verifică gospodărirea activelor imobilizate și a activelor circulante, casa și registrul de casă, evidența contabilă și informează consiliul de administrație asupra neregulilor

constatate; la încheierea exercițiului economico-financiar controlează exactitatea inventarului, a documentelor și informațiilor prezentate de consiliul de administrație; la lichidarea societății controlează operațiunile de lichidare și prezintă adunării generale a acționarilor punctul său de vedere privind propunerile de reducere a capitalului social sau de modificare a statutului și obiectivul societății.

Directorul economic este subordonat directorului general al societății. În unitate intră în relații cu toate compartimentele funcționale, iar în afara unității cu toate societățile cu care S.C. Construct S.A. SUCEAVA are relații economice și cu alte organisme cu care întreține relații de colaborare. Atribuțiile directorului economic sunt următoarele: organizează înregistrarea corectă și la zi a operațiunilor contabile privind activitatea societății, urmărind activitatea colectivului din cadrul biroului financiar – contabil; urmărește, controlează și avizează documentele tehnico – operative, precum și actele justificative necesare înregistrărilor contabile; organizează acțiunea de inventariere anuală, întocmește bugetul de venituri și cheltuieli, controlează și urmărește activitatea financiară; execută controlul financiar asupra tuturor documentelor de încasări prin virament și numerar asupra salariilor, ajutoare de boală și pensii, concedii de odihnă; verifică conturile analitice și extrasele de cont de la bancă precum și corectitudinea întocmirii analizelor de preț pentru materiale, semifabricate, produse finite; controlează întocmirea corectă a notelor contabile, dispune efectuarea de plăți către furnizori și agenți economici; urmărește desfășurarea ritmică a operațiunilor de decontare precum și încasarea plăților din investiții; controlează permanent utilizarea plafoanelor de credite și dacă au fost întocmite corect calculele pentru amortizările mijloacelor fixe în funcțiune. Directorul economic are următoarele responsabilități: răspunde de activitatea financiar-economică a societății, de activitatea compartimentului contabilitate, de legalitatea documentelor ce le semnează, de capacitatea de plată a societății și păstrează secretul deată a societății și păstrează secretul de serviciu și confidențialitatea lucrărilor ce le întocmește și a documentelor ce le semnează.

Șeful compartimentului contabilitate are următoarele atribuții: organizează în cadrul biroului înregistrarea corectă și la zi a documentelor primite; ține evidența formularelor cu regim special, a conturilor de salarii, a producției realizate și livrate, a conturilor de venituri și cheltuieli; întocmește facturile virament, urmărește înregistrarea și încasarea acestora pe fiecare client; urmărește lunar achitarea datoriilor către bugetul de stat, asigurările sociale, sănătate; are obligația și răspunde de procurarea certificatelor pentru licitații; întocmește și predă în termen declarațiile către bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale, șomaj și sănătate; are obligația de a respecta programul societății și prevederile contractului de muncă.

Compartimentul comercializare marketing are următoarele atribuții: transmite propuneri de măsuri privind reintroducerea în circuitul economic a stocurilor de produse finite fără desfacere și primește documente de livrare a produselor, date privind stocurile fără desfacere și elemente necesare elaborării programului cu indicatorii financiarii.

Atribuțiile care le revin secțiilor de producție sunt următoarele: transmite propunerile privind ritmicitatea producției, creșterea eficienței acesteia și primește date privind realizarea operativă a producției, predărilor la magazii.

Organizarea activității financiar-contabile se rezumă la:

a) elaborarea bugetului de venituri și cheltuieli, bilanțuri și rapoarte privind îndeplinirea acestora, stabilirea pe baza studiilor și analizelor proprii, mărirea indicatorilor economici de credite de casă și altora cu caracter financiar-contabil, asigurând îndeplinirea integrală a acestora;

b) efectuează studii și analize cu privire la eficiența fondurilor de producție, evoluția acumulării bănești, a structurii cheltuielilor materiale, a stocurilor de valori materiale și altor indicatori financiari;

c) asigură încadrarea în nivelul cheltuielilor stabilite în programe și ia măsuri pentru creșterea rentabilității produselor prin eliminarea pierderilor și reducerea continuă a cheltuielilor indirecte și neeconomicoase;

d) stabilește în conformitate cu metodologia și normele legale în vigoare, prețuri și tarife, la produsele din fabricația curentă și a serviciilor prestate, în concordanță cu calitatea prevăzută de norme, costurile materiilor prime și a cheltuielilor de fabricație, controlează legalitatea la produsele achiziționate și vândute, efectuează analize și aplică studii în scopul creșterii rentabilității, profitului și celorlalți indicatori financiar-contabili;

e) face inventarierea bunurilor patrimoniale, stabilește sau propune după caz scoaterea din gestiune a lipsurilor de valori materiale, constatate peste normele legale, în cazurile în care lipsurile nu se datoresc culpei cuiva și a altor pagube;

f) hotărăște cu privire la contractarea de împrumuturi bancare pe termen lung inclusiv al celor externe, stabilește condițiile și nivelul de contractare al împrumuturilor bancare, al creditelor comerciale și al garanțiilor asigurând efectuarea la termen și în cuantumul stabilit a vărsămintelor cuvenite bugetului de stat;

g) organizează și conduce activitatea financiar – contabilă în raport cu necesitățile normelor metodologice și trecerea la economia de piață, întocmește bilanțul contabil și situația indicatorilor economico-financiari, realizează rapoarte asupra modului de îndeplinire a acestora;

h) organizează și exercită controlul financiar preventiv și gestionar de fond, asupra gospodăririi mijloacelor materiale și bănești în conformitate cu normele legale în vigoare;

i) organizează activitatea de informatică și dezvoltă prelucrarea automată a datelor pe calculatorul electronic, utilizând programe proprii sau prin colaborare, dotare tehnică și de personal, existentă în cadrul oficiului propriu, în scopul cunoașterii operative a evoluției productive și economice a societății, luarea deciziilor, eliminarea lucrărilor manuale, consum ridicat de muncă și stabilește în condițiile legii, modul de amortizare a echipamentelor tehnologice.

1.4. Cadrul juridic de desfășurare a activității societății

Societatea comercială „CONSTRUCT” S.A. SUCEAVA s-a înființat sub forma unei societăți comerciale cu răspundere limitată, fiind înregistrată la Oficiul Comerțului Suceava sub numărul J 07/382/97. În luna noiembrie 2001 își modifică forma juridică, fiind persoană juridică română, societate pe acțiuni. Codul unic de înregistrare este R 9196653.

S.C. „CONSTRUCT” S.A. SUCEAVA își desfășoară activitatea în baza următoarelor legi și regulamente:

– Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale;

– Legea Contabilității nr. 82/1991, publicată în Monitorul Oficial al României și republicată în 2002;

– Regulamentul de organizare și funcționare a societății comerciale Construct S.A. Suceava din anul 1997;

– Regulamentul de ordine interioară a societății;

– Statutul societății comerciale Construct S.A. Suceava.

CAPITOLUL 2

ORGANIZAREA BUGETARĂ ÎN ROMÂNIA

2.1. Necesitatea constituirii resurselor financiare publice

Economia modernă este caracterizată de fenomenul creșterii mai rapide a necesarului de venituri, resurse decât a posibilităților de procurare a acestora. Resursele au caracter limitat, în timp ce cererea de resurse prezintă o accentuată tendință de creștere.

Resursele sunt elemente ale bogăției unei națiuni. Acestea, provenind din produsul intern brut, la care se adaugă importul, sunt folosite pentru consum, formare brută de capital și export. Alături de resursele materiale, umane, valutare și informaționale, un rol deosebit îl au resursele financiare. Resursele financiare reprezintă totalitatea mijloacelor bănești necesare realizării obiectivelor economice și sociale într-un interval de timp determinat. La nivel național ele cuprind ansamblul resurselor financiare ale autorităților și instituțiilor publice, resursele întreprinderilor publice și private, resursele organismelor fără scop lucrativ, precum și resursele populației. Volumul resurselor financiare ale unei societăți depinde de mărimea produsului intern brut, precum și de posibilitatea apelării la resurse financiare externe (împrumuturi, ajutoare, donații etc.).

Resursele financiare publice includ acele venituri ale administrației de stat centrale și locale, resursele asigurărilor sociale de stat și resursele instituțiilor publice cu caracter autonom. Resursele financiare publice împreună cu resursele financiare private constituie resursele financiare ale societății.

În teoria finanțelor publice se consideră că alocarea efectivă a resurselor între sectorul public și cel privat determină o anumită proporție între acestea, putându-se accepta că alocarea lor este optimă dacă cerințele consumatorilor sunt satisfăcute la nivel maxim, prin intermediul sectorului privat și a celui public.

Cererea de resurse financiare publice este determinată de nivelul și evoluția cheltuielilor publice. Posibilitatea acoperirii cererii de resurse naționale, la un moment dat, este influențată de un ansamblu de factori, printre care pot fi menționați:

factori economici, care imprimă o anumită evoluție a produsului intern brut, ceea ce poate să determine sporirea veniturilor impozabile;

factori monetari (dobândă, credit, masă monetară), care își transmit influența prin preț. Creșterea prețurilor, accentuarea fenomenelor inflaționiste generează sporirea resurselor din impozite și taxe;

factori sociali, care presupun redistribuirea resurselor în scopul asigurării nevoilor de educație, protecție și asigurări sociale, sănătate etc;

factori demografici, care în anumite condiții pot influența numărul populației active și sporirea numărului contribuabililor;

factori politici și militari, care, prin măsurile de politică economică, socială sau financiară pe care le implică, pot avea ca efect sporirea producției și a veniturilor, creșterea contribuțiilor pentru asigurările sociale, sporirea fiscalității, presiuni asupra bugetului general consolidat, influențând, în același timp, nivelul resurselor financiare publice;

factori de natură financiară, ce sintetizează influența celorlalți prin dimensiunea cheltuielilor publice. Totodată, volumul cheltuielilor influențează mărimea deficitului bugetar, a cărui acoperire necesită resurse publice suplimentare.

Privite din punctul de vedere al conținutului lor economic, principalele categorii de resurse financiare publice sunt: prelevările cu caracter obligatoriu (impozitele, taxele, contribuțiile), resursele de trezorerie, resursele provenind din împrumuturi publice și finanțarea prin emisiune monetară fără acoperire. Cea mai mare parte a acestora o constituie veniturile cu caracter fiscal, al cărui nivel este însă limitat și de cele mai multe ori insuficient. Măsurile de creștere a nivelului resurselor fiscale se bazează pe modificări ale sistemului fiscal, fie în ceea ce privește nivelul cotelor de impunere folosite, fie vizând introducerea unor noi impozite.

Resursele de trezorerie intervin pentru acoperirea temporară a deficitului curent al bugetului de stat, al bugetului asigurărilor sociale, pentru acoperirea golurilor de casă înregistrate la bugetele locale și a deficitelor temporare ale bugetelor fondurilor speciale.

Resursele provenind din împrumuturi publice se gestionează tot prin sistemul trezoreriei publice. Împrumuturile publice interne și externe reprezintă un mijloc frecvent de procurare a resurselor financiare și, implicit, de acoperire a deficitului bugetar.

Emisiunea bănească fără acoperire, ca mijloc de finanțare a deficitului bugetar, este posibilă, dar în același timp produce efecte negative. Pe de o parte, un nivel ridicat al inflației antrenează o sporire a resurselor fiscale: cresc încasările din impozitele pe venit și din impozitele indirecte, în special cele aferente taxei pe valoarea adăugată și accizelor. Pe de altă parte, inflația determină diminuarea relativă a obligațiilor de plată ale statului, îndeosebi în ceea ce privește datoria publică, în situația în care rata dobânzii la împrumuturile de stat este sub nivelul creșterii anuale a prețurilor exprimată în procente.

Structura organizatorică a statelor reprezintă un alt criteriu de grupare a resurselor publice. Resursele mobilizate pe linia asigurărilor sociale, reprezentate în principal de contribuțiile pentru asigurările sociale, figurează în bugetul general, care se întocmește ca un buget consolidat prin cumularea tuturor categoriilor de resurse pe structura sistemului bugetar, eliminându-se transferurile dintre diferitele verigi ale bugetului.

Privită prin prisma bugetului general consolidat, structura resurselor financiare publice include:

a) resursele financiare ale bugetului de stat, din care fac parte veniturile curente de tipul impozitelor, taxelor, veniturilor nefiscale, precum și veniturile de capital;

b) resursele financiare ale asigurărilor sociale de stat, provenind din contribuțiile pentru asigurările sociale și din celelalte resurse ce alimentează bugetul asigurărilor sociale de stat;

c) resursele financiare cu destinație specială, constând din contribuții ce alimentează fondurile speciale constituite la nivel central;

d) resursele financiare ale bugetelor unităților administrativ-teritoriale, cum sunt: impozitele, taxele și veniturile nefiscale cu caracter local, cotele și sumele defalcate din unele venituri ale bugetului destat și transferurile cu destinație specială de la bugetul de stat.

În funcție de ritmicitatea încasării lor la buget, resursele financiare publice formează două categorii, și anume: resurse ordinare sau curente și resurse extraordinare, incidentale sau întâmplătoare.

Resursele ordinare sunt acelea la care statul apelează în mod obișnuit, în condiții considerate normale și care se încasează la buget cu o anumită regularitate. În această categorie se includ: veniturile fiscale, contribuțiile pentru asigurările sociale de stat, contribuțiile ce alimentează fondurile speciale și veniturile nefiscale.

Resursele extraordinare sunt cele la care statul recurge în situații excepționale, când practic resursele curente nu acoperă cheltuielile publice. Acestea cuprind: împrumuturile de stat interne și externe, transferurile, ajutoarele și donațiile primite din străinătate, sumele rezultate din lichiditatea participațiilor de capital în străinătate și din valorificarea peste graniță a bunurilor statului, precum și emisiunea bănească fără acoperire în economia reală.

În funcție de proveniență, resursele financiare publice se grupează în resurse interne și resurse externe. Resursele externe sunt împrumuturile de stat externe contractate la instituții financiare internaționale, la guvernele altor țări, la bănci cu sediul în alte state, la orice deținători străini de capitaluri bănești. La acestea se adaugă diferitele transferuri externe primite sub forma ajutoarelor nerambursabile de la organisme internaționale sau din partea altor state. Toate celelalte resurse, de tipul impozitelor, taxelor, contribuțiilor, veniturilor nefiscale, împrumuturilor contractate la persoane fizice și juridice din propria țară, altor venituri excepționale, sunt considerate a fi resurse de proveniență internă. În România, resursele financiare publice sunt structurate pe criterii economice, în conformitate cu structura sistemului bugetar. Potrivit Legii privind finanțele publice, resursele financiare publice se constituie și se gestionează printr-un sistem unitar de bugete, și anume: bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele locale, bugetele fondurilor speciale, bugetul trezoreriei statului și bugetele altor instituții cu caracter autonom, în condițiile asigurării echilibrului financiar.

Principalele categorii de resurse publice sunt:

Resursele bugetului de stat:

* Venituri curente

A. Venituri fiscale

A.1. Impozite directe

A.2. Impozite indirecte

B. Venituri nefiscale

* Venituri din capital

Resursele bugetului asigurărilor sociale de stat:

A. Venituri fiscale

A.1. Contribuția pentru asigurările sociale

A.2. Alte contribuții

B. Venituri nefiscale

Resursele bugetelor locale:

1. Venituri proprii (fiscale și nefiscale);

2. Cote și sume defalcate din venituri ale bugetului de stat;

3. Cote adiționale la unele venituri ale bugetului de stat și ale bugetelor locale;

4. Transferuri cu destinație specială de la bugetul de stat.

Resursele fondurilor speciale

Fondurile speciale se constituie pe seama unor venituri fiscale de tipul contribuțiilor și impozitelor indirecte cu afectație specială (contribuția pentru pensia suplimentară, contribuția la fondul pentru plata ajutorului de șomaj, taxa pentru drumuri, încasări din comisionul vamal), precum și din venituri nefiscale stabilite în raport de destinația fiecărui fond. În categoria resurselor financiare publice se includ și veniturile instituțiilor publice cu caracter de venituri curente. Se consideră că instituțiile publice produc bunuri publice pe care le distribuie în mod gratuit, sau contra unei plăți care nu totdeauna constituie echivalentul serviciului prestat, bunuri al căror consum este, de regulă, nonconcurențial.

2.2. Necesitatea, structura și elaborarea bugetelor de stat

La definirea bugetului de stat concură o abordare juridică și una economică. Sub aspect juridic, bugetul reprezintă un act prin care sunt prevăzute și autorizate veniturile și cheltuielile anuale ale statului. Bugetul de stat prevede și autorizează, în formă legislativă, cheltuielile și resursele statului. Astfel, se pune în evidență necesitatea aprobării parlamentare a indicatorilor bugetari, caracterul obligatoriu al acestuia, precum și faptul că bugetul este un act de previziune a resurselor publice și a modului de utilizare a acestor resurse. Bugetul de stat se elaborează pentru o perioadă de un an.

Abordarea economică a conceptului de buget subliniază corelațiile macroeconomice și, în special, legătura cu nivelul și evoluția produsului intern brut. În teoria economică modernă, bugetul este considerat ca o variabilă esențială în determinarea produsului intern brut și a nivelului folosirii resurselor. Bugetul de stat exprimă relațiile economice în formă bănească care iau naștere în procesul repartiției produsului intern brut, în conformitate cu obiectivele de politică economică, socială și financiară ale fiecărei perioade.

Deci, bugetul reprezintă previziunea cifrată a afectărilor de resurse și responsabilități pe centre de activități, în vederea realizării cât mai eficiente a obiectivelor strategice ale întreprinderii.

2.2.1. Necesitatea bugetului de stat

Bugetele armonizează activitatea tuturor compartimentelor funcționale ale întreprinderii, întrucât toate sunt antrenate în procesul bugetar, într-o măsură mai mare sau mai mică. Cu cât bugetele sunt mai detaliate, cu atât mai real este pericolul ca acestea să devină o frână în eforturile de adaptare la noile condiții, diminuând flexibilitatea întreprinderii. Bugetele trebuie să descrie traiectoriile generale ale fluxurilor financiare și să asigure posibilitatea de a fi revizuite.

În bugetul de stat sunt reflectate resursele financiare mobilizate la dispoziția statului, repartizate în principal pentru realizarea acțiunilor social-culturale, apărarea țării, asigurarea ordinii publice, autoritatea publică, pentru finanțarea unor investiții și activități de interes strategic, asigurarea protecției și refacerea mediului înconjurător, asigurarea măsurilor de protecție socială a populației și realizarea programelor de cercetare.

Rolul bugetului de stat este pus în evidență de modalitățile de exercitare a funcțiilor finanțelor publice. Bugetul este considerat un instrument prin care se realizează alocarea și redistribuirea resurselor și care prezintă utilitate în procesul reglării activității economice și sociale.

Rolul alocativ al bugetului decurge din însăși natura statului, care în mod tradițional își asumă sarcina finanțării serviciilor publice. Bugetul general al statului reflectă, în partea de cheltuieli a acestuia, modul de alocare a resurselor fiecărui an bugetar. Cheltuielile care decurg din astfel de acțiuni sunt evidențiate, de regulă, în bugete anexe și în conturi speciale de trezorerie. Astfel, bugetele anexe sunt bugete specifice unor servicii publice, care se finanțează din venituri generate de prestarea serviciilor sau provenind din vânzarea bunurilor realizate. Existența lor ca bugete anexe se justifică, fie prin caracterul industrial sau comercial al activităților statului, fie prin scopul finanțării și natura beneficiarului resurselor, atunci când se acordă subvenții sau se finanțează acțiuni sociale.

Rolul redistributiv al bugetului este pus în evidență tocmai de natura lui specifică, respectiv aceea de instrument ce reflectă relații de mobilizare a resurselor și de repartizare a acestora pentru finanțarea unor activități și acțiuni determinate expres. Bugetul este instrumentul prin care se redistribuie o parte din produsul intern brut. Redistribuirea se realizează atât prin intermediul impozitelor și taxelor, cât și al cheltuielilor. Astfel, instituirea unui impozit progresiv asupra veniturilor persoanelor fizice poate să vizeze redistribuirea veniturilor între diferite categorii sociale. Tehnicile fiscale folosite în acest scop sunt: deducerile din venit, diferențierea impunerii în funcție de tranșele de venit, instituirea de impozite particulare numai pentru persoanele ce obțin venituri sau dețin averi foarte mari, utilizarea unor impozite diferențiate în raport cu originea veniturilor. Destinația resurselor reprezintă modalități concrete de înfăptuire a redistribuirii. Subvenționând anumite activități, bugetul de stat asigură redistribuirea veniturilor. Subvenționarea organismelor de asigurări sociale, atât prin intermediul bugetului funcțional, cât și al cheltuielilor de transfer, generează redistribuire în scopul asigurării protecției sociale.

Rolul de reglare a vieții economice decurge din importanța bugetului de stat ca instrument cu putere de lege, prin care se reflectă politica economică promovată de Guvern. Prin orientările bugetului se poate acționa asupra economiei stimulând sau frânând o anumită activitate. Autoritățile publice pot acționa, în acest scop, prin intermediul cheltuielilor, veniturilor și soldul bugetar.

Bugetul se prezintă ca un act de previziune administrativă și, în același timp, este un tablou comparativ al veniturilor și cheltuielilor publice aferente perioadei la care se referă. Astfel, bugetul trebuie să reflecte cât mai real posibil resursele ce pot fi mobilizate și destinația acestora, să permită compararea la finele exercițiului bugetar a veniturilor încasate și a cheltuielilor efectuate și să ofere posibilitatea analizării veniturilor pe surse de proveniență și a cheltuielilor pe destinații. Aceste cerințe sunt specifice principiilor bugetare clasice – unitatea, universalitatea, anualitatea și specializarea bugetară – formulate încă din secolul al XIX-lea.

Principiul anualității a fost impus, inițial, din considerente de natură politică. În virtutea principiului anualității, puterea legislativă a fiecărei țări trebuie să se pronunțe anual în legătură cu toate veniturile și cheltuielile înscrise în bugetul pentru anul următor. Examinarea în fiecare an a proiectului de buget permite și analiza modului de realizare a veniturilor și efectuarea cheltuielilor în perioada precedentă.

Anualitatea bugetului are două semnificații: prima se referă la perioada de timp pentru care se întocmește și se aprobă bugetul, iar cea de-a doua, la perioada de timp în care se încasează veniturile și se efectuează cheltuielile înscrise în autorizația dată Guvernului de către Parlament. De regulă, bugetul este elaborat și aprobat pentru o perioadă de 12 luni. Anul bugetar poate să coincidă sau nu cu anul calendaristic.

În România anul bugetar coincide cu anul calendaristic. Execuția bugetară se încheie la 31 decembrie. Orice venit neîncasat și orice cheltuială neefectuată până la 31 decembrie se va încasa sau se va plăti în contul bugetului anului următor. Creditele bugetare neutilizate până la închiderea anului sunt anulate de drept. Potrivit Legii nr. 500/2002 privind finanțele publice, creditele aprobate din fondurile speciale neutilizate la finele anului bugetar se reportează în anul viitor, cu păstrarea destinației inițiale.

Universalitatea este principiul potrivit căruia veniturile și cheltuielile publice trebuie să fie înscrise în buget în sumele lor totale, fără omisiuni și fără compensări reciproce. Această regulă a bugetului brut se bazează pe necesitatea înscrierii în buget a veniturilor și cheltuielilor statului în sume brute sau totale. Scopul urmărit de acest principiu este de a facilita controlul financiar, interzicând compensarea între cheltuieli și venituri proprii. Aplicarea strictă a principiului universalității conduce și la situația în care bugetul evidențiază un rulaj artificial al sumelor reprezentând veniturile și cheltuielile publice.

În conformitate cu accepțiunea lui clasică, principiul unității bugetare presupune înscrierea tuturor veniturilor și cheltuielilor statului, în sumele lor globale, într-un singur document. Respectarea acestei cerințe conduce la elaborarea unui buget clar, care oferă informații de ansamblu privind resursele publice și utilizarea lor, permite aprecierea importanței relative a diverselor categorii de venituri și cheltuieli și facilitează nivelul soldului general al bugetului prevăzut pentru anul următor.

Specializarea bugetară reprezintă principiul potrivit căruia veniturile bugetare trebuie să fie înscrise în buget și aprobate de către Parlament pe surse de proveniență, iar creditele bugetare pe categorii de cheltuieli. Prin credit bugetar se înțelege suma limită, înscrisă în bugetul de stat și aprobată de puterea legislativă, până la care se pot efectua plăți în contul fiecărei cheltuieli publice.

2.2.2. Veniturile și cheltuielile ce se înscriu în bugetul de stat

Bugetul se prezintă ca un act de previziune administrativă și, în același timp, este un tablou comparativ al veniturilor și cheltuielilor publice aferente perioadei la care se referă. Volumul și structura veniturilor și cheltuielilor bugetare diferă de la un stat la altul în funcție de nivelul de dezvoltare economică a țării respective, de condițiile social-politice interne, precum și de conjunctura internațională.

Repartizarea veniturilor și cheltuielilor între verigile sistemului bugetar în fiecare stat se face în funcție de modul în care au fost delimitate atribuțiile între aparatul de stat central și cel local. Veniturile cele mai importante și principalele categorii de cheltuieli fac obiectul bugetului central sau federal, în bugetele statelor membre ale federației și în bugetele locale fiind înscrise venituri și cheltuieli de importanță mai mică. Structura veniturilor și cheltuielilor aferente fiecărei verigi a sistemului bugetar diferă de la o perioadă la alta, fiind influențată de sarcinile ce revin organelor centrale și respectiv celor locale.

După structura bugetului de stat, în România, veniturile bugetare sunt formate din:

– venituri curente ce cuprind: venituri fiscale (impozitul pe salarii, impozitul pe profit, impozitul pe venitul global, CAS, impozitul pe dividende) și venituri nefiscale (vărsăminte de la instituțiile publice, regii autonome, taxe de metrologie, taxe consulare);

– venituri de capital care se obțin din valorificarea unor bunuri ale statului, investiții publice și din venituri obținute din rambursarea ratelor de la împrumuturile interne sau externe.

Deficitul bugetelor apare atunci când nivelul cheltuielilor este mai mare decât veniturile, acoperirea acestuia se poate face temporar prin împrumuturi pe termen scurt de la Banca Națională sau de la Trezoreria statului.

Excedentul în situația în care apare se constituie la sfârșit de an într-un cont la Trezoreria statului, cu drept de folosință în anul respectiv pentru acoperirea unor neajunsuri. Creșterea impozitelor se poate realiza numai în condițiile creșterii bazei de impozitare, creștere care nu poate fi realizată decât pe baza unei creșteri economice reale și solide. Creșterea impozitelor trebuie să fie inferioară creșterii veniturilor impozabile.

2.2.3. Elaborarea, aprobarea și execuția bugetului de stat

Proiectul de buget este elaborat de Guvern, prin subsistemul instituțiilor publice aflate în structura acestuia. Deosebit de importantă pentru armonizarea alocării și utilizarea eficientă a resurselor bugetare este elaborarea proiectului de buget în raport cu rezultatele obținute în domeniile economico-sociale finanțate de la buget.

În acest scop, este obiectiv necesară structurarea cheltuielilor fiecărei agenții guvernamentale pe programe specifice atribuțiilor acesteia, precum și formularea de criterii concrete de performanță, adaptate la particularitățile fiecărui sector de activitate, pentru evaluarea eficienței, eficacității și economicității programelor cu finanțare bugetară și pe ansamblul bugetului.

Eficiența exprimă rezultatele ce se obțin dintr-o activitate economico-socială prin utilizarea anumitor resurse economice (materiale, financiare și umane). Cuantificarea eficienței se poate face fie ca raport între efectele (rezultatele) obținute și eforturile (cheltuielile) făcute într-o unitate de timp, fie invers.

Eficacitatea constituie calitatea pe care o are o acțiune de a produce rezultatele scontate. Cuantificarea eficacității este dată de raportul dintre rezultatul (sau efortul) efectiv înregistrat și rezultatul (sau efortul) prevăzut la proiectarea unui anumit program economico-social. Dacă eficiența este măsurată prin raportul dintre efecte și eforturi sau invers, eficacitatea reflectă raporturile fie numai între efectele realizate față de cele scontate, fie numai eforturile consumate față de cele programate.

Economicitatea se materializează în surprinderea fenomenului de reducere a volumului mijloacelor consumate efectiv pentru realizarea unui anumit cuantum al

rezultatelor proiectate.

Revenind la mecanismul elaborării, trebuie subliniat că atribuțiile de coordonare, finalizare și prezentare către Guvern a acestuia le are Ministerul Finanțelor Publice. Acest minister, împreună cu instituțiile de prognoză, Banca Centrală și celelalte ministere, stabilește, pe baza programului de guvernare aprobat de Parlament, premisele de la care se pornește în elaborarea proiectului de buget.

Concret, este vorba de indicatori sintetici, cum ar fi: evoluția produsului intern brut (creștere sau recesiune economică); rata inflației; gradul de fiscalitate; evoluția creditului intern (expansiune sau contracție în raport cu caracteristicile politicii monetare); creșterea sau reducerea soldului rezervei internaționale nete (activele externe din care se scad pasivele externe); volumul finanțării externe (credite contractate de la organismele financiare internaționale, de la guvernele altor țări și/sau de pe piața privată de capital).

Odată finalizat, proiectul de buget se concretizează într-un pachet de documente care constă în:

– expunerea de motive și proiectul legii bugetului de stat. Expunerea de motive poate cuprinde sau poate fi chiar înlocuită de un raport consistent privind evoluțiile economice din anul curent în plan mondial și național, precum și principalele coordonate și prevederi ale politicii financiare, monetare, valutare și comerciale;

– anexele la proiectul de lege bugetară, în care sunt reflectate structura veniturilor, pe diferite categorii de impozite, taxe și surse de natură nefiscală, precum și cea a cheltuielilor, pe agenții guvernamentale, iar în cadrul acestora în raport cu conținutul economic al cheltuielilor;

– informații documentare privind modul de fundamentare a bugetului, care sunt utile forului legislativ cu ocazia analizei și dezbaterilor în vederea aprobării proiectului

de lege privind bugetul de stat.

Proiectul de buget, conținând setul de documente de mai sus, se transmite Parlamentului pentru aprobare. El reprezintă concretizarea uneia dintre cele mai importante decizii ale puterii executive și este asumat de Guvern în ansamblul său, precum și de către fiecare membru component al Cabinetului. Ca urmare, în spiritul solidarității guvernamentale, membrii Executivului au obligația ca, alături de ministrul finanțelor, să susțină, în cadrul dezbaterilor parlamentare, proiectul de buget în forma

însușită de Guvern.

Instituția publică împuternicită prin Constituție să aprobe proiectul de buget este Parlamentul. Caracterul preponderent politic, democratic și de larg impact economico-social al ansamblului deciziilor de politică financiară, reflectate în proiectul de buget, determină ca aprobarea prevederilor bugetare să o facă forul legislativ, în care sunt reprezentate interesele tuturor cetățenilor.

În Parlament proiectul de buget parcurge următoarele etape: prezentarea de către primul ministru (sau ministrul finanțelor publice) a raportului pe marginea proiectului de buget în plenul Parlamentului, examinarea proiectului de buget în comisiile permanente ale Parlamentului și analiza și aprobarea acestuia în comisia de specialitate a legislativului.

Derularea etapei privind aprobarea proiectului de buget este determinată de modul de organizare a Parlamentului (unicameral sau bicameral). Pe parcursul dezbaterilor din Parlament, membrii acestuia, grupați în cadrul diferitelor formațiuni politice, propun amendamente la proiectul de buget. Prin acestea parlamentarii încearcă să satisfacă cât mai multe din solicitările cetățenilor pe care-i reprezintă și care le-au acordat votul în baza unei anumite platforme politice electorale, în care alegătorii și-au regăsit opțiunile de natură economică, socială, culturală, spirituală.

Fundamentarea, ierarhizarea, selectarea și aprobarea amendamentelor la proiectul de buget este un proces extrem de complex și laborios, deoarece, pe de o parte, resursele bugetului sunt limitate în raport cu cerințele societății, iar, pe de altă parte, chiar în cadrul aceluiași partid politic, amendamentele unor parlamentari pot intra în contradicție cu amendamentele formulate de alți parlamentari.

După aprobarea de către Parlament, legea bugetară trebuie promulgată de Președinte. În situația când acesta are obiecțiuni, le poate formula și poate cere rexaminarea proiectului de buget de către Parlament.

După promulgarea de către Președinte, legea privind bugetul se publică în buletinul oficial al țării, moment în care bugetul devine operațional, trecându-se la execuția acestuia, care se realizează pe durata anului bugetar. Execuția bugetului constă în încasarea veniturilor și efectuarea cheltuielilor aprobate de forul legislativ. Acest proces antrenează participarea unui număr foarte mare de operatori bugetari, și anume: aparatul fiscal, cu toate structurile sale centrale și teritoriale; instituțiile bugetare, de la ministere și alte agenții guvernamentale și până la instituțiile publice operative; unități administrativ-teritoriale și alte entități publice care primesc transferuri de la bugetul de stat; organizații internaționale care primesc de la sau transferă la buget sume de bani.

Responsabilitatea execuției bugetare revine Guvernului care, prin instituțiile sale componente, trebuie să-și dovedească capacitatea de administrare atât a procesului de colectare la un nivel cât mai ridicat a veniturilor, cât și a procesului de utilizare eficientă a alocațiilor bugetare. În execuție, existând multiple particularități de conținut și instituționale, execuția veniturilor bugetare este un proces distinct de execuția cheltuielilor bugetare.

Monitorizarea operativă a execuției bugetare se realizează printr-un departament în cadrul Ministerului Finanțelor Publice, care sintetizează informațiile privind încasarea veniturilor și efectuarea cheltuielilor. Obiectivul principal al acestei structuri instituționale este de a menține, pe parcursul execuției bugetare, raportul dintre venituri și cheltuieli în limitele aprobate prin legea bugetară, asigurându-se astfel echilibrul financiar și cel monetar.

Execuția veniturilor bugetare se realizează prin aparatul fiscal al Ministerului Finanțelor Publice și constă în derularea mai multor faze procedurale succesive. În cazul impozitelor directe fazele execuției bugetare sunt: așezarea, lichidarea, emiterea titlului de percepere și perceperea efectivă a impozitului. Pentru impozitele indirecte, ca și pentru celelalte venituri bugetare, există proceduri specifice de execuție.

Concretizarea modului de gestionare a bugetului se efectuează prin întocmirea, la finele anului bugetar, a contului de execuție bugetară. Acesta reflectă finalitatea operațiunilor de executare a veniturilor și cheltuielilor bugetare și conduce la determinarea modului cum executivul, prin instituțiile publice din structura și subordinea sa, a respectat încadrarea în veniturile, cheltuielile și soldul bugetar aprobat de Parlament (echilibru, deficit sau excedent).

Întocmirea contului de execuție bugetară se face de către Ministerul Finanțelor Publice, pe baza dărilor de seamă contabile și a conturilor privind execuția de casă a bugetului, elaborate de fiecare instituție publică. Contul de execuție bugetară se prezintă Guvernului care, după discutare, hotărăște supunerea acestuia Parlamentului pentru dezbatere și aprobare.

2.3. Sistemul fiscal existent în România

Sistemul fiscal poate fi considerat un ansamblu ordonat de măsuri și acțiuni care sunt întreprinse de către stat, prin aplicarea unei politici fiscale adecvate în ceea ce privește rolul impozitelor și taxelor, așezarea și perceperea acestora, tipuri de impozite și taxe. Crearea cadrului legislativ revine legislativului. Printr-un sistem fiscal, legislativul și executivul creează metodologii pentru un număr ridicat de impozite și taxe, în cadrul adminstrației fiscale, căutând să se folosească un personal numeros și un volum de timp ridicat pentru a așeza și percepe impozitele și taxele datorate de către contribuabili.

În țara noastră sistemul fiscal trebuie să îndeplinească două condiții: să aibă criterii precise și să fie o manifestare de voință din ambele părți, având grija să includem și voința politică. Elaborarea politicii fiscale este un act de decizii complexe, având obligația să urmărească: criterii de eficiență, reducerea fluctuațiilor și a instabilității economice, care sunt veniturile consumatorilor și ce măsuri de protejare se folosesc. Prin politica fiscală se caută dezvoltarea impozitelor, prin folosirea altor forme de prelevări și stimularea acestora, precum și prin distribuirea acestor venituri care au o influență asupra activității economice.

Sistemul fiscal trebuie să fie: unitar; simplu, să predomine autoimpunerea; eficient; realizat cu costuri mici; cu o strategie clară, concretă și eficientă; să fie dirijat astfel încât să urmărească strângerea tuturor obligațiilor; să fie computerizat; astfel orientat încât să beneficieze de o structură organizatorică optimă și să dispună de personal fiscal cu o înaltă pregătire de specialitate.

Ministerul Finanțelor Publice trebuie să caute o cât mai bună administrare a sistemului fiscal, prin folosirea a două proceduri: fiscală și central fiscală.

Prin procedura fiscală înțelegem elaborarea unor metodologii fiscale pe care trebuie să le aplice agenții economici și care se referă la așezarea impozitelor și taxelor (se vor stabili în funcție de tipul impozitelor tranșe de impozitare sau cote fixe actualizate în funcție de indicele inflației) și la perceperea și încasarea impozitelor și taxelor (încasarea, întocmirea evidențelor fiscale, deconturi și declarații fiscale lunar sau trimestrial și anual de unde să reiasă activitatea fiecărui agent economic).

Pentru perceperea impozitelor și taxelor se pornește de la subiectul impozitului care este reprezentat de o persoană fizică sau juridică, care are în proprietate bunuri sau realizează venituri impozabile sau taxabile, potrivit legislației fiscale, care la rândul lor generează titluri de creanță fiscală. Persoanele fizice sau juridice au obligația de a declara bunurile sau veniturile, de a întocmi unele evidențe, precum și dreptul de a cere înlesniri fiscale.

Calculul acestor impozite și taxe se poate face în mai multe feluri: în sume absolute (taxa asupra mijloacelor de transport, taxa pentru cazinouri, impozitul pe teren, accize), în cote procentuale fixe (impozitul pe profit, taxa pe valoarea adăugată, taxa pentru jocurile de noroc și impozitul pe dividende) și în cote procentuale pe tranșe de venit (impozitul pe salarii, impozitul pe profesiile de liberă inițiativă, impozitul pe sumele brute obținute de persoane fizice – dobânzi și alte activități desfășurate în afara locului unde se află persoana cu carte de muncă).

2.3.1. Presiunea fiscală și limitele ei

Presiunea fiscală în România nu poate fi considerată numai mijlocul prin care statul acoperă cheltuielile publice cu care acesta se confruntă, ci o putem considera și obiectivul politicii fiscale care este la îndemâna guvernului pentru a putea realiza o politică economică. Administrațiile publice sunt cele care realizează veniturile publice, acestea servind la acoperirea cheltuielilor publice, participând la realizarea politicii economice și sociale a puterii politice. De asemenea, acestea au o influență directă și asupra persoanelor fizice și juridice, fiind folosite ca instrumente de intervenție în viața economică și socială.

Prin prelevare obligatorie înțelegem toate sumele vărsate de persoanele fizice și juridice administrațiilor publice, cu condiția ca acestea să nu fie legate de o decizie voluntară.

Prin rata presiunii fiscale înțelegem raportul dintre ansamblul impozitelor și contribuțiile sociale efectiv încasate de organul fiscal și produsul intern brut (PIB). La rândul lui, acest indicator poate fi considerat presiune fiscală în sens strict și este egal cu raportul dintre ansamblul impozitelor încasate de către stat și PIB, iar presiunea fiscală în sens larg este egală cu raportul dintre ansamblul impozitelor și contribuțiilor sociale pe de o parte, iar pe de altă parte, produsul intern brut.

Se remarcă, că semnificațiile ratei presiunii fiscale atât în plan contabil, cât și în

planul analizei economice se văd simțite în timp într-o perioadă destul de îndelungată, de reținut că nu este vorba de prelevare netă operată asupra unor agenti economici. Putem remarca și unele aspecte ale ratei presiunii fiscale atât din punct de vedere contabil, cât și din punct de vedere al analizei economice, prin faptul că primul aspect cel contabil nu ține cont de faptul că prelevările obligatorii finanțează alte prelevări obligatorii. Analiza economică consideră că presiunea fiscală este o cheltuială ce pune în evidență aspectul de confiscare al prelevărilor obligatorii, neglijându-se faptul că acestea sunt restituite într-un circuit economic sub forma cheltuielilor publice.

Rata de presiune fiscală poate fi considerată un indicator de comensurare a părții din venituri care provine din producție și care depinde pe perioada evoluției ei de o serie de procese obligatorii, fără să fie lăsată în pace la inițiativa privatizării.

CAPITOLUL 3

NATURA IMPOZITELOR ȘI TAXELOR DIRECTE ȘI REFLECTAREA LOR ÎN CONTABILITATE

3.1. Impozitul pe profit – componentă a veniturilor bugetare

Impozitul pe profit este o parte din veniturile suplimentare obținute peste cheltuielile de producție, sub forma profitului, de către toate unitățile patrimoniale, datorat bugetului de stat. Acesta reprezintă unul dintre principalele venituri bugetare cu frecvență lunară în ceea ce privește operațiile de calcul și înregistrare contabilă dar trimestrială, în ceea ce privește decontarea cu bugetul statului.

3.1.1. Natura juridică și fiscală a impozitului pe profit

Impozitul pe profit este datorat de agenții economici pentru profitul realizat, în condițiile prevăzute de lege. Pentru impozitarea profitului trebuie să se facă distincție între rezultatul contabil și rezultatul fiscal.

Rezultatul contabil reprezintă suma globală a profitului sau pierderii exercițiului financiar reflectat în soldul creditor sau debitor al contului 121 „Profit și pierdere”. Rezultatul fiscal reprezintă profitul impozabil sau pierderea fiscală a exercițiului, stabilit potrivit regulilor fiscale, în funcție de care se calculează volumul impozitelor exigibile.

Profitul impozabil se calculează în funcție de rezultatul contabil corectat în mod corespunzător cu elementele reintegrate și deduse definitiv după formula:

Elementele Elementele

Rezultatul = Rezultatul + nedeductibile – deductibile , (1)

fiscal contabil fiscal fiscal

Rezultatul contabil reprezintă diferența dintre veniturile încorporate în rezultat și cheltuielile decontate asupra rezultatului și este reflectat în soldul creditor al contului 121 „Profit și pierdere”.

Elementele nedeductibile fiscal sunt în fapt cheltuielile nedeductibile care sunt reprezentate de: impozitul pe profit datorat, precum și impozitul pe profit realizat din străinătate, până la data efectuării calculelor; amenzi sau penalități datorate către autoritățile române sau străine; cheltuieli pentru acțiuni de protocol, care depășesc limitele prevăzute în legea bugetară anuală; sumele utilizate pentru constituirea sau majorarea provizioanelor sau rezervelor peste limitele prevăzute de lage; cheltuielile de sponsorizare ce depășesc limitele admise; cheltuieli de asigurare care nu privesc activele corporale și circulante ale contribuabilului; discount-urile, remizele sau alte reduceri de preț acordate clienților, în cazul în care acestea nu sunt distinct înscrise în documentele de vânzare sau nu sunt prevăzute în contractele încheiate; cheltuieli cu perisabilitățile peste limitele legale; cheltuieli înregistrate în contabilitate pe baza unor documente care nu îndeplinesc, potrivit Legii contabilității nr. 82/1991 – cu modificările ulterioare, condițiile de document justificativ; orice cheltuieli făcute în favoarea acționarilor sau asociaților (dacă nu sunt salariați) și alte cheltuieli nedeductibile din punct de vedere fiscal.

Elementele deductibile fiscal se referă la: dividende primite de la o altă persoană juridică română; sumele utilizate pentru constituirea sau majorarea fondului de rezervă în limita a 5% din profitul contabil anual până ce acesta va atinge 20% din capitalul social.

Impozitul pe profit se aplică după cum urmează:

a) în cazul persoanelor juridice române, asupra profitului impozabil obținut din orice sursă, atât din România, cât și din străinătate;

b) în cazul persoanelor juridice străine care desfășoară activitate prin intermediul unui sediu permanent în România, asupra profitului impozabil atribuibil sediului permanent;

c) în cazul persoanelor juridice străine și al persoanelor fizice nerezidente care desfășoară activitate în România într-o asociere fără personalitate juridică, asupra părții din profitul impozabil al asocierii atribuibile fiecărei persoane;

d) în cazul persoanelor juridice străine care realizează venituri din/sau în legătură cu proprietăți imobiliare situate în România sau din vânzarea/cesionarea titlurilor de participare deținute la o persoană juridică română, asupra profitului impozabil aferent acestor venituri;

e) în cazul persoanelor fizice rezidente asociate cu persoane juridice române care realizează venituri atât în România, cât și în străinătate, din asocieri fără personalitate juridică, asupra părții din profitul impozabil al asocierii atribuibile persoanei fizice rezidente.

3.1.2. Determinarea profitului impozabil

Profitul impozabil se calculează ca diferență între veniturile realizate din orice sursă și cheltuielile efectuate în scopul realizării de venituri, dintr-un an fiscal, din care se scad veniturile neimpozabile și la care se adaugă cheltuielile nedeductibile. În cazul contribuabililor care produc bunuri mobile și imobile, execută lucrări sau prestează servicii, valorificate pe baza unui contract cu plata în rate, se poate opta ca veniturile aferente contractului să fie luate în calcul la determinarea profitului impozabil, pe măsură ce ratele devin scadente, conform contractului. Cheltuielile corespunzătoare acestor venituri sunt deductibile la aceleași termene scadente, proporțional cu valoarea ratei înregistrate în valoarea totală a contractului. Opțiunea se exercită la momentul livrării bunurilor, executării lucrărilor sau prestării serviciilor și este irevocabilă.

Următoarele venituri sunt neimpozabile la calculul profitului impozabil:

– dividendele primite de la o persoană juridică română. Sunt, de asemenea, neimpozabile, după data aderării României la Uniunea Europeană, dividendele primite de la o persoană juridică străină, din statele Comunității Europene, dacă persoana juridică română deține minimum 25% din titlurile de participare la persoana juridică străină, pe o perioadă neîntreruptă de cel puțin 2 ani, care se încheie la data plății dividendului;

– diferențele favorabile de valoare a titlurilor de participare, înregistrate ca urmare a încorporării rezervelor, beneficiilor sau primelor de emisiune la persoanele juridice la care se dețin titluri de participare, precum și diferențele de evaluare a investițiilor financiare pe termen lung. Acestea sunt impozabile la data transmiterii cu titlu gratuit, a cesionării, a retragerii titlurilor de participare, precum și la data retragerii capitalului social la persoana juridică la care se dețin titlurile de participare;

– veniturile din anularea cheltuielilor pentru care nu s-a acordat deducere, veniturile din reducerea sau anularea provizioanelor pentru care nu s-a acordat deducere, precum și veniturile din recuperarea cheltuielilor nedeductibile;

– veniturile neimpozabile, prevăzute expres în acorduri și memorandumuri aprobate prin acte normative.

Pentru determinarea profitului impozabil sunt considerate cheltuieli deductibile numai cheltuielile efectuate în scopul realizării de venituri impozabile, inclusiv cele reglementate prin acte normative în vigoare. Acestea se referă la:

a) cheltuielile cu achiziționarea ambalajelor, pe durata de viață stabilită de către contribuabil, cheltuielile efectuate, potrivit legii, pentru protecția muncii și cheltuielile efectuate pentru prevenirea accidentelor de muncă și a bolilor profesionale și cheltuielile reprezentând contribuțiile pentru asigurarea de accidente de muncă și boli profesionale, potrivit legii, și cheltuielile cu primele de asigurare pentru asigurarea de riscuri profesionale;

b) cheltuielile de reclamă și publicitate efectuate în scopul popularizării firmei, produselor sau serviciilor, în baza unui contract scris, precum și costurile asociate producerii materialelor necesare pentru difuzarea mesajelor publicitare. Se includ în categoria cheltuielilor de reclamă și publicitate și bunurile care se acordă în cadrul unor campanii publicitare ca mostre, pentru încercarea produselor și demonstrații la punctele de vânzare, precum și alte bunuri și servicii acordate cu scopul stimulării vânzărilor;

c) cheltuielile de transport și cazare în țară și în străinătate efectuate de către salariați și administratori, în cazul în care contribuabilul realizează profit în exercițiul curent și/sau din anii precedenți, contribuția la rezerva mutuală de garantare a casei centrale a cooperativelor de credit și taxele de înscriere, cotizațiile și contribuțiile obligatorii, reglementate de actele normative în vigoare, precum și contribuțiile pentru fondul destinat negocierii contractului colectiv de muncă;

d) cheltuielile pentru formarea și perfecționarea profesională a personalului angajat, cheltuielile pentru marketing, studiul pieței, promovarea pe piețe existente sau noi, participarea la târguri și expoziții, la misiuni de afaceri, editarea de materiale informative proprii, și cheltuielile de cercetare, precum și cheltuielile de dezvoltare care nu îndeplinesc condițiile de a fi recunoscute ca imobilizări necorporale din punct de vedere contabil;

e) cheltuielile pentru perfecționarea managementului, a sistemelor informatice, introducerea, întreținerea și perfecționarea sistemelor de management al calității, obținerea atestării conform cu standardele de calitate, cheltuielile pentru protejarea mediului și conservarea resurselor; taxele de înscriere, cotizațiile și contribuțiile datorate către camerele de comerț și industrie, organizațiile sindicale și organizațiile patronale.

Următoarele cheltuieli au deductibilitate limitată:

a) cheltuielile de protocol în limita unei cote de 2% aplicată asupra diferenței rezultate dintre totalul veniturilor impozabile și totalul cheltuielilor aferente veniturilor impozabile, altele decât cheltuielile de protocol și cheltuielile cu impozitul pe profit;

b) suma cheltuielilor cu indemnizația de deplasare acordată salariaților pentru deplasări în România și în străinătate, în limita a de 2,5 ori nivelul legal stabilit pentru instituțiile publice, în cazul în care contribuabilul realizează profit în exercițiul curent și/sau din anii precedenți. Cheltuielile de transport, cazare și indemnizația acordată salariaților, în cazul contribuabilului care realizează pierdere în exercițiul curent și/sau din anii precedenți, sunt limitate la nivelul legal stabilit pentru instituțiile publice;

c) cheltuielile sociale, în limita unei cote de până la 2%, aplicată asupra valorii cheltuielilor cu salariile personalului, potrivit Legii nr. 53/2003 – Codul muncii, cu modificările ulterioare. Intră sub incidența acestei limite cu prioritate ajutoarele pentru naștere, ajutoarele pentru înmormântare, ajutoarele pentru boli grave sau incurabile și protezele, precum și cheltuielile pentru funcționarea corespunzătoare a unor activități sau unități aflate în administrarea contribuabililor: grădinițe, creșe, servicii de sănătate acordate în cazul bolilor profesionale și ale accidentelor de muncă până la internarea într-o unitate sanitară, muzee, biblioteci, cantine, baze sportive, cluburi, cămine de nefamiliști, precum și pentru școlile pe care le au sub patronaj. În cadrul acestei limite pot fi deduse și cheltuielile reprezentând: cadouri în bani sau în natură oferite copiilor minori ai salariaților, cadouri în bani sau în natură acordate salariatelor, costul prestațiilor pentru tratament și odihnă, inclusiv transportul, pentru salariații proprii și pentru membrii de familie ai acestora, inclusiv transportul, ajutoare pentru salariații care au suferit pierderi în gospodărie și contribuția la fondurile de intervenție ale asociației profesionale a minerilor, ajutorarea copiilor din școli și centre de plasament;

d) perisabilitățile, în limitele stabilite de organele de specialitate ale administrației centrale, împreună cu instituțiile de specialitate, cu avizul Ministerului Finanțelor Publice, cheltuielile reprezentând tichetele de masă acordate de angajatori, potrivit legii și cheltuielile cu taxele și cotizațiile către organizațiile neguvernamentale sau asociațiile profesionale, în limita echivalentului în lei a 2.000 euro anual;

e) cheltuielile cu provizioane și rezerve, cheltuielile cu dobânda și diferențele de curs valutar, amortizarea, cheltuielile efectuate în numele unui angajat, la schemele facultative de pensii ocupaționale, în limita unei sume reprezentând echivalentul în lei a 200 de euro într-un an fiscal, pentru fiecare participant și cheltuielile cu primele de asigurare private de sănătate, în limita unei sume reprezentând echivalentul în lei a 200 de euro într-un an fiscal, pentru fiecare participant;

f) cheltuielile pentru funcționarea, întreținerea și repararea locuințelor de serviciu situate în localitatea unde se află sediul social sau unde societatea are sedii secundare, deductibile în limita corespunzătoare suprafețelor construite prevăzute de legea locuinței, care se majorează din punct de vedere fiscal cu 10%. Diferența nedeductibilă trebuie recuperată de la beneficiari, respectiv chiriași/locatari;

g) cheltuielile de funcționare, întreținere și reparații aferente unui sediu aflat în locuința proprietate personală a unei persoane fizice, folosită și în scop personal, deductibile în limita corespunzătoare suprafețelor puse la dispoziția societății în baza contractelor încheiate între părți, în acest scop;

h) cheltuielile de funcționare, întreținere și reparații aferente autoturismelor folosite de angajații cu funcții de conducere și de administrare ai persoanei juridice, deductibile limitat la cel mult un singur autoturism aferent fiecărei persoane fizice cu astfel de atribuții.

Următoarele cheltuieli nu sunt deductibile:

a) cheltuielile proprii ale contribuabilului cu impozitul pe profit datorat, inclusiv cele reprezentând diferențe din anii precedenți sau din anul curent, precum și impozitele pe profit sau pe venit plătite în străinătate. Sunt nedeductibile și cheltuielile cu impozitele nereținute la sursă în numele persoanelor fizice și juridice nerezidente, pentru veniturile realizate din România;

b) dobânzile/majorările de întârziere, amenzile, confiscările și penalitățile de întârziere datorate către autoritățile române, potrivit prevederilor legale. Amenzile, dobânzile, penalitățile sau majorările datorate către autorități străine ori în cadrul contractelor economice încheiate cu persoane nerezidente în România și/sau autorități străine sunt cheltuieli nedeductibile, cu excepția majorărilor, al căror regim este reglementat prin convențiile de evitare a dublei impuneri.

c) cheltuielile privind bunurile de natura stocurilor sau a activelor corporale constatate lipsă din gestiune ori degradate, neimputabile, pentru care nu au fost încheiate contracte de asigurare, precum și taxa pe valoarea adăugată aferentă;

d) cheltuielile cu taxa pe valoarea adăugată aferentă bunurilor acordate salariaților sub forma unor avantaje în natură, dacă valoarea acestora nu a fost impozitată prin reținere la sursă; precum și cheltuielile făcute în favoarea acționarilor sau asociaților, altele decât cele generate de plăți pentru bunurile livrate sau serviciile prestate contribuabilului, la prețul de piață pentru aceste bunuri sau servicii;

e) cheltuielile înregistrate în contabilitate, care nu au la bază un document justificativ, potrivit legii, prin care să se facă dovada efectuării operațiunii sau intrării în gestiune, după caz, potrivit normelor;

f) cheltuielile înregistrate de societățile agricole, constituite în baza legii, pentru

dreptul de folosință al terenului agricol adus de membrii asociați, peste cota de distribuție din producția realizată din folosința acestuia, prevăzută în contractul de societate sau asociere;

g) cheltuielile determinate de diferențele nefavorabile de valoare a titlurilor de participare la persoanele juridice la care se dețin participații, precum și de diferențele nefavorabile de valoare aferente obligațiunilor emise pe termen lung, cu excepția celor determinate de vânzarea-cesionarea acestora;

h) cheltuielile aferente veniturilor neimpozabile, cheltuielile cu contribuțiile plătite peste limitele stabilite sau care nu sunt reglementate prin acte normative, cheltuielile cu primele de asigurare plătite de angajator, în numele angajatului, care nu sunt incluse în veniturile salariale ale angajatului, alte cheltuieli salariale și/sau asimilate acestora, care nu sunt impozitate la angajat și cheltuielile cu serviciile de management, consultanță, asistență sau alte prestări de servicii, pentru care contribuabilii nu pot justifica necesitatea prestării acestora în scopul desfășurării activității proprii și pentru care nu sunt încheiate contracte;

i) cheltuielile cu primele de asigurare care nu privesc activele contribuabilului, precum și cele care nu sunt aferente obiectului de activitate, cu excepția celor care privesc bunurile reprezentând garanție bancară pentru creditele utilizate în desfășurarea activității pentru care este autorizat contribuabilul sau utilizate în cadrul unor contracte de închiriere sau de leasing, potrivit clauzelor contractuale;

j) pierderile înregistrate la scoaterea din evidență a creanțelor incerte sau în litigiu neîncasate, pentru partea neacoperită de provizion, precum și pierderile înregistrate la scoaterea din evidență a creanțelor incerte sau în litigiu, neîncasate. În această situație, contribuabilii, care scot în evidență clienții neîncasați, sunt obligați să comunice în scris acestora scoaterea din evidență a creanțelor respective, în vederea recalculării profitului impozabil la persoana debitoare, după caz și cheltuielile de sponsorizare și/sau mecenat efectuate potrivit legii.

Contribuabilii direct implicați în producția de filme cinematografice, înscriși ca atare în Registrul cinematografic, beneficiază, până la data de 31 decembrie 2006, de scutirea de la plata impozitului pe profit a cotei-părți din profitul brut reinvestit în domeniul cinematografiei, precum și de reducerea impozitului pe profit în proporție de 20%, în cazul în care se creează noi locuri de muncă și se asigură creșterea numărului scriptic de angajați, cu cel puțin 10% față de anul financiar precedent.

Cota de impozit pe profit care se aplică asupra profitului impozabil este de 16%. Dacă câștigurile rezultate din vânzarea-cesionarea proprietăților imobiliare situate în România și a titlurilor de participare deținute la o persoană juridică română depășesc pierderile rezultate dintr-o astfel de vânzare-cesionare, atunci impozitul pe profit se stabilește prin aplicarea unei cote de 10% la diferența rezultată.

3.1.3. Plata impozitului pe profit

Sunt obligate la plata impozitului pe profit, următoarele persoane, denumite în continuare contribuabili:

a) persoanele juridice române, persoanele juridice străine care desfășoară

activitate prin intermediul unui sediu permanent în România;

b) persoanele juridice străine și persoanele fizice nerezidente care desfășoară activitate în România într-o asociere fără personalitate juridică, persoanele juridice străine care realizează venituri din/sau în legătură cu proprietăți imobiliare situate în România sau din vânzarea/cesionarea titlurilor de participare deținute la o persoană juridică română;

c) persoanele fizice rezidente asociate cu persoane juridice române, pentru veniturile realizate atât în România cât și în străinătate din asocieri fără personalitate juridică; în acest caz, impozitul datorat de persoana fizică se calculează, se reține și se varsă de către persoana juridică română.

Contribuabilii au obligația de a plăti impozitul pe profit trimestrial, până la data de 25 inclusiv a primei luni următoare trimestrului pentru care se calculează impozitul, dacă în prezentul articol nu este prevăzut altfel. Banca Națională a României, societățile comerciale bancare, persoane juridice române, și sucursalele din România ale băncilor, persoane juridice străine, au obligația de a plăti impozitul pe profit lunar, până la data de 25 inclusiv a lunii următoarele celei pentru care se calculează impozitul, dacă în prezentul articol nu este prevăzut altfel.

Organizațiile nonprofit au obligația de a plăti impozitul pe profit anual până la data de 15 februarie inclusiv a anului următor celui pentru care se calculează impozitul. Contribuabilii care obțin venituri majoritare din cultura cerealelor și plantelor tehnice, pomicultură și viticultură au obligația de a plăti impozitul pe profit anual, până la data de 15 februarie inclusiv a anului următor celui pentru care se calculează impozitul.

Contribuabilii care efectuează plăți trimestriale și, respectiv, lunare plătesc pentru ultimul trimestru sau pentru luna decembrie, în cazul Băncii Naționale a României, societăților comerciale bancare, persoane juridice române, și în cazul sucursalelor din România ale băncilor, persoane juridice străine, o sumă egală cu impozitul calculat și evidențiat pentru trimestrul III al aceluiași an fiscal, respectiv o sumă egală cu impozitul calculat și evidențiat pentru luna noiembrie a aceluiași an fiscal, urmând ca plata finală a impozitului pe profit pentru anul fiscal să se facă până la data stabilită ca termen limită pentru depunerea situațiilor financiare ale contribuabilului.

Contribuabilii care au definitivat până la data de 15 februarie închiderea exercițiului financiar anterior depun declarația anuală de impozit pe profit și plătesc impozitul pe profit aferent anului fiscal încheiat până la data de 15 februarie inclusiv a anului următor. Persoanele juridice care încetează să existe au obligația să depună declarația de impunere și să plătească impozitul pe profit cu 10 zile înainte de data înregistrării încetării existenței persoanei juridice la registrul comerțului.

Contribuabilii au obligația să depună o declarație anuală de impozit pe profit, până la termenul prevăzut pentru depunerea situațiilor financiare. Excepție fac organizații nonprofit, contribuabilii care obțin venituri majoritare din cultura cerealelor și plantelor tehnice, pomicultură și viticultură, precum și contribuabilii care au definitivat până la data de 15 februarie închiderea exercițiului financiar anterior, care depun declarația anuală de impozit pe profit până la data de 15 februarie inclusiv a anului următor. În cursul anului fiscal, contribuabilii au obligația de a depune declarația de impunere până la termenul de plată al impozitului pe profit, inclusiv. Odată cu declarația de impozit pe profit anuală, contribuabilii au obligația să depună și o declarație privind plățile și angajamentele de plată către persoanele nerezidente, care cuprinde scopul și suma fiecărei plăți, numele și adresa beneficiarului.

Sunt scutiți de la plata impozitului pe profit următorii contribuabili:

– trezoreria statului, instituțiile publice, pentru fondurile publice, inclusiv pentru veniturile proprii și disponibilitățile realizate și utilizate potrivit Legii nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările ulterioare, și Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 45/2003 privind finanțele publice locale, dacă legea nu prevede altfel;

-persoanele juridice române care plătesc impozitul pe veniturile microîntreprinderilor, fundațiile române constituite ca urmare a unui legat, cultele religioase, pentru veniturile obținute din activități economice care sunt utilizate pentru susținerea activităților cu scop caritabil;

– cultele religioase, pentru veniturile obținute din producerea și valorificarea obiectelor și produselor necesare activității de cult, potrivit legii, și pentru veniturile obținute din chirii, cu condiția ca sumele respective să fie utilizate, în anul curent sau în anii următori, pentru întreținerea și funcționarea unităților de cult, pentru lucrările de construcție, de reparație și de consolidare a lăcașurilor de cult și a clădirilor ecleziastice, pentru învățământ și pentru acțiuni specifice cultelor religioase, inclusiv veniturile din despăgubiri sub formă bănească, obținute ca urmare a măsurilor reparatorii prevăzute de legile privind reconstituirea dreptului de proprietate;

– instituțiile de învățământ particular acreditate, precum și cele autorizate, pentru veniturile utilizate, în anul curent sau în anii următori, potrivit Legii învățământului nr. 84/1995, republicată, cu modificările și completările ulterioare și Ordonanței de urgență a Guvernului nr 174/2001 privind unele măsuri pentru îmbunătățirea finanțării învățământului superior, cu modificările ulterioare;

– asociațiile de proprietari constituite ca persoane juridice și asociațiile de locatari recunoscute ca asociații de proprietari, potrivit Legii locuinței nr. 114/1996, republicată, cu modificările și completările ulterioare, pentru veniturile obținute din activități economice și care sunt sau urmează a fi utilizate pentru îmbunătățirea utilităților și a eficienței clădirii, pentru întreținerea și repararea proprietății comune; – fondul de garantare a depozitelor în sistemul bancar și Fondul de compensare a investitorilor, înființate potrivit legii precum și Banca Națională a României.

Organizațiile nonprofit, organizațiile sindicale și organizațiile patronale sunt scutite de la plata impozitului pe profit pentru următoarele tipuri de venituri:

– cotizațiile și taxele de înscriere ale membrilor, contribuțiile bănești sau în natură ale membrilor și simpatizanților, taxele de înregistrare stabilite potrivit legislației în vigoare și veniturile obținute din vize, taxe și penalități sportive sau din participarea la competiții și demonstrații sportive;

– donațiile și banii sau bunurile primite prin sponsorizare, dividendele, dobânzile și veniturile realizate din vânzarea-cesionarea titlurilor de participare obținute din plasarea veniturilor scutite, veniturile pentru care se datorează impozit pe spectacole și resursele obținute din fonduri publice sau din finanțări nerambursabile;

– veniturile realizate din acțiuni ocazionale precum: evenimente de strângere de fonduri cu taxă de participare, serbări, tombole, conferințe, utilizate în scop social sau profesional, potrivit statutului acestora;

– veniturile excepționale rezultate din cedarea activelor corporale aflate în proprietatea organizațiilor nonprofit, altele decât cele care sunt sau au fost folosite într-o activitate economică; precum și veniturile obținute din reclamă și publicitate, realizate de organizațiile nonprofit de utilitate publică, potrivit legilor de organizare și funcționare, din domeniul culturii, cercetării științifice, învățământului, sportului, sănătății, precum și de camerele de comerț și industrie, organizațiile sindicale și organizațiile patronale.

3.1.4. Reflectarea în contabilitate a impozitului pe profit

Evidența decontărilor cu bugetul statului privind impozitul pe profit se ține cu ajutorul contului 441 „Impozitul pe profit”, care:

după conținutul economic poate fi un cont de:

– datorii, când obligațiile de plată depășesc sumele achitate;

– creanțe, când obligațiile de plată sunt inferioare sumelor achitate.

după funcția contabilă este un cont bifuncțional, care funcționează astfel:

– ca un cont de pasiv, când exprimă datorii;

– ca un cont de activ, când evidențiază creanțe.

Contul se creditează cu sumele datorate de unitate bugetului statului, reprezentând impozitul pe profit (691 „Cheltuieli cu impozitul pe profit”) și se debitează cu sumele virate la bugetul statului, reprezentând impozitul pe profit (512 „Conturi curente la bănci”).

Soldul contului 441 „Impozitul pe profit” poate fi: creditor, când exprimă datorii și reprezintă sume datorate ca impozit pe profit; și debitor, când exprimă creanțe și reprezintă sume vărsate în plus ca impozit pe profit.

Acest cont nu necesită dezvoltare analitică.

Operațiunile societății comerciale „CONSTRUCT” S.A. SUCEAVA privitoare la contul 441 „Impozitul pe profit” sunt:

a) înregistrarea impozitului pe profit datorat de unitate la bugetul statului în sumă de 25.000.000 lei: 31.05.2005

b) înregistrarea impozitului pe profit virat la bugetul statului

31.05.2005

3.2. Impozitul pe salarii – important venit al bugetului de stat

Impozitul pe salarii este un impozit direct, fiind introdus în România de la 1 ianuarie 1991. El contribuie la realizarea PIB. De-a lungul timpului acest impozit a suferit mai multe transformări, trecând de la impunerea cedulară (separată) a veniturilor realizate de persoane fizice (până în anul 1977) la impunerea individuală a salariilor și a drepturilor asimilate acestora, continuând să preocupe economiștii din întreaga lume și să nemulțumească salariații de pretutindeni.

În România, impozitele salariale au evoluat din 1990 și până în prezent, suferind modificări, atat în ceea ce privește sfera de cuprindere a materiei impozabile, cât și mărimea cotelor de impunere. Au fost majorate cotele aferente tranșelor de venit mici și mijlocii și reduse cotele aferente veniturilor mari. Scopul a fost sporirea veniturilor bugetare, chiar dacă aceasta presupunea împovărarea celor mulți cu salarii modeste și ușurarea sarcinii suportate de cei cu salarii mari, care formau o minoritate. La finele anului 1997 a fost instituit impozitul pe veniturile persoanelor fizice care a înlocuit multiplele impozite pe venituri adoptate din 1954.

Evoluția impozitelor pe veniturile salariale a urmărit, ca și celelalte impozite, îndeplinirea unor strategii social-economice ale programelor partidelor de guvernământ. Impozitul pe veniturile salariale rămâne la ora actuală impozitul ce îndeplinește cel mai riguros dezideratele justiției fiscale. Trecerea la impunerea globală a veniturilor persoanelor fizice constituie o măsură importantă care face posibilă îmbunătățirea legislației fiscale și apropierea lor de standardele europene în materie. Impozitele pe veniturile salariale prezintă avantaje și dezavantaje.

Dintre avantaje menționăm: constituie un venit sigur pentru stat dinainte cunoscut, pe care se poate baza în anumite perioade de timp; împlinesc deziderate de justiție fiscală deoarece sunt exonerate veniturile necesare minimului de existență; au în vedere natura și mărimea veniturilor impozabile și prin faptul că țin seama de sarcinile familiale; sunt ușor de calculat și de perceput. Dezavantaje se referă la următoarele aspecte: nu sunt agreabile de plătitor; se consideră că nu ar fi productive; conducerea statului nu are interes să devină nepopulară prin mărimea acestor impozite; pot conduce la abuzuri în ce privește așezarea și încasarea impozitelor.

Sunt considerate venituri din salarii toate veniturile în bani și/sau în natură obținute de o persoană fizică ce desfășoară o activitate în baza unui contract individual de muncă sau a unui statut special prevăzut de lege, indiferent de perioada la care se referă, de denumirea veniturilor ori de forma sub care ele se acordă, inclusiv indemnizațiile pentru incapacitate temporară de muncă.

În vederea impunerii, sunt asimilate salariilor:

a) indemnizațiile din activități desfășurate ca urmare a unei funcții de demnitate publică, stabilite potrivit legii, indemnizațiile din activități desfășurate ca urmare a unei funcții alese în cadrul persoanelor juridice fără scop lucrativ și drepturile de soldă lunară, indemnizațiile, primele, premiile, sporurile și alte drepturi ale personalului militar, acordate potrivit legii;

b) indemnizația lunară brută, precum și suma din profitul net, cuvenite administratorilor la companii/societăți naționale, societăți comerciale la care statul sau o autoritate a administrației publice locale este acționar majoritar, precum și la regiile autonome;

c) sumele primite de membrii fondatori ai societăților comerciale constituite prin subscripție publică, sumele primite de reprezentanții în adunarea generală a acționarilor, în consiliul de administrație și în comisia de cenzori și sumele primite de reprezentanții în organisme tripartite, potrivit legii;

d) sumele acordate de organizații nonprofit și de alte entități neplătitoare de impozit pe profit, peste limita de 2,5 ori nivelul legal stabilit pentru indemnizația primită pe perioada delegării și detașării în altă localitate, în țară și în străinătate, în interesul serviciului, pentru salariații din instituțiile publice;

e) orice alte sume sau avantaje de natură salarială ori asimilate salariilor.

Venitul net anual din salarii al unui contribuabil se stabilește prin deducerea din venitul salarial brut a următoarelor cheltuieli: contribuțiile obligatorii datorate de contribuabil, după caz; și o cotă de 15% din deducerea personală de bază aferentă fiecărei luni, acordată o dată cu deducerea personală de bază, cu titlu de cheltuieli profesionale, la locul de muncă unde se află funcția de bază.

3.2.1. Precizări privind realizarea salariului

Salariul reprezintă o sursă de venit supusă globalizării anuale. Salariile se plătesc angajaților în două tranșe: chenzina 1 (avans) și chenzina a-2-a (lichidare). Plata chenzinei întâi se face pe baza „Listei de avans chenzinal”, iar plata chenzinei a doua pe baza „Statului de plată al salariilor”. Elementele ce compun venitul unui angajat într-o luna de activitate sunt prevăzute în contractul colectiv de muncă, pe baza căruia se încheie contractul individual de muncă unde este menționat salariul de bază negociat.

Aceste elemente sunt:

– salariul realizat calculat în funcție de salariul de bază și de forma de salarizare aplicată (salarizare în regie, în acord sau în cote procentuale);

– adaosurile și sporurile de salariu (indemnizație de conducere, indemnizație de zbor, spor de vechime, spor de noapte, spor de stres) se calculează fie în sumă fixă, fie ca procent din salariul de bază, proporțional cu timpul lucrat în aceste condiții.

Prin însumarea salariului realizat cu adaosurile și sporurile la salariu rezultă venitul brut realizat. Din venitul brut al angajatului se efectuează următoarele rețineri individuale:

a) contribuția angajatului la asigurările sociale de 9,5% x (salariul de bază +sporul de vechime), constituind datorie față de bugetul asigurărilor sociale;

b) contribuția angajatului la fondul de șomaj de 1% x salariul de bază, constituind datorie față de bugetul asigurarilor sociale;

c) contribuția angajatului la fondul inițial de sănătate de 6,5% x venitul brut realizat de angajat, constituind datorie față de Casa Nationala a Asigurărilor de Sănătate. Dacă din venitul realizat se scad cele trei contribuții și deducerea personală de bază, rezultă venitul impozabil.

d) impozitul pe veniturile din salarii, calculat prin aplicarea cotelor de impozit, constituie datorie la bugetul statului.

e) avansul achitat angajatului la chenzina 1.

f) alte rețineri: rate locuințe, chirii, pensii alimentare, imputații etc, constituind datorie față de creditorii respectivi.

După scăderea din venitul brut realizat a tuturor reținerilor individuale, rămâne restul de plată care se achită angajatului din casierie la data chenzinei a 2-a. Prin însumarea veniturilor brute lunare realizate de toți salariații societății comerciale se obține fondul de salarii brut realizat în luna respectivă. El constituie pentru societatea comerciala o cheltuială. Toate datoriile față de buget aferente salariilor (rețineri individuale) se achită din cont cu „Ordin de plată de trezorerie”, după care se achită angajaților restul de plată ce li se cuvine.

3.2.2. Natura juridică și fiscală a impozitului pe salarii

Pentru ca prin impozite să se poată realiza obiectivele financiare, economice și sociale urmărite de către stat la introducerea lor, este necesar ca reglementările fiscale să fie cunoscute și respectate atât de către organele fiscale, cât și de către contribuabili. Drept urmare, în legile prin care se instituie impozite se precizează persoanele în sarcina cărora cade plata impozitelor; materia supusă impunerii; mărimea relativă a impozitului; termenele de plată; sancțiunile ce se aplică persoanelor fizice și/sau juridice care nu-și onorează obligațiile fiscale la termenele stabilite, sustrag materia impozabilă de la impunere și încalcă alte dispoziții ale reglementărilor fiscale. Impozitele, taxele și alte venituri se stabilesc numai prin lege, fiind interzis a se încasa dacă nu au fost reglementate prin acte normative.

Impozitul pe salarii este o cheltuială salarială, fiind suportat din drepturile lunare cuvenite salariaților. Următoarele sume nu sunt incluse în veniturile salariale și nu sunt impozabile, în înțelesul impozitului pe venit:

a) ajutoarele de înmormântare, ajutoarele pentru pierderi produse în gospodăriile proprii ca urmare a calamităților naturale, ajutoarele pentru bolile grave și incurabile, ajutoarele pentru naștere, veniturile reprezentând cadouri pentru copiii minori ai salariaților, cadourile oferite salariatelor, contravaloarea transportului la și de la locul de muncă al salariatului, costul prestațiilor pentru tratament și odihnă, inclusiv transportul pentru salariații proprii și membrii de familie ai acestora, acordate de angajator pentru salariații proprii sau alte persoane, astfel cum este prevăzut în contractul de muncă. Cadourile oferite de angajatori în beneficiul copiilor minori ai angajaților, cu ocazia Paștelui, zilei de 1 iunie, Crăciunului și a sărbătorilor similare ale altor culte religioase, precum și cadourile oferite angajatelor cu ocazia zilei de 8 martie sunt neimpozabile, în măsura în care valoarea cadoului oferit fiecărei persoane, cu orice ocazie dintre cele de mai sus, nu depășește 1.500.000 lei. Nu sunt incluse în veniturile salariale și nu sunt impozabile veniturile de natura celor prevăzute mai sus, realizate de persoane fizice, dacă aceste venituri sunt primite în baza unor legi speciale

și finanțate din buget;

b) tichetele de masă și drepturile de hrană acordate de angajatori angajaților, în conformitate cu legislația în vigoare, cazarea și contravaloarea chiriei pentru locuințele puse la dispoziția oficialităților publice, a angajaților consulari și diplomatici care lucrează în afara țării, în conformitate cu legislația în vigoare;

c) contravaloarea echipamentelor tehnice, a echipamentului individual de protecție și de lucru, a alimentației de protecție, a medicamentelor și materialelor igienico-sanitare, a altor drepturi de protecție a muncii, precum și a uniformelor obligatorii și a drepturilor de echipament, ce se acordă potrivit legislației în vigoare;

d) contravaloarea cheltuielilor de deplasare pentru transportul între localitatea în care angajații își au domiciliul și localitatea unde se află locul de muncă al acestora, la nivelul unui abonament lunar, pentru situațiile în care nu se asigură locuință sau nu se suportă contravaloarea chiriei, conform legii;

e) sumele primite de angajați pentru acoperirea cheltuielilor de transport și cazare a indemnizației primite pe perioada delegării și detașării în altă localitate, în țară și în străinătate, în interesul serviciului. Sunt exceptate de la aceste prevederi sumele acordate de persoanele juridice fără scop patrimonial și de alte entități neplătitoare de impozit pe profit peste limita de 2,5 ori indemnizația acordată salariaților din instituțiile publice;

f) indemnizațiile de instalare ce se acordă o singură dată, la încadrarea într-o unitate situată într-o altă localitate decât cea de domiciliu, în primul an de activitate după absolvirea studiilor, în limita unui salariu de bază la angajare, precum și indemnizațiile de instalare și mutare acordate, potrivit legilor speciale, personalului din instituțiile publice și celor care își stabilesc domiciliul în localități din zone defavorizate, stabilite potrivit legii, în care își au locul de muncă;

g) sumele reprezentând plățile compensatorii, calculate pe baza salariilor medii nete pe unitate, primite de persoanele ale căror contracte individuale de muncă au fost desfăcute ca urmare a concedierilor colective, precum și sumele reprezentând plățile compensatorii, calculate pe baza salariului mediu net pe economie, primite de personalul civil din sectorul de apărare națională, ordine publică și siguranță națională la încetarea raporturilor de muncă sau de serviciu, ca urmare a nevoilor de reducere și de restructurare, acordate potrivit legii;

h) sumele reprezentând plățile compensatorii, calculate pe baza soldelor lunare nete, acordate personalului militar trecut în rezervă sau al cărui contract încetează ca urmare a nevoilor de reducere și de restructurare, precum și ajutoarele stabilite în raport cu solda lunară netă, acordate acestora la trecerea în rezervă sau direct în retragere cu drept de pensie sau celor care nu îndeplinesc condițiile de pensie, precum și ajutoare sau plăți compensatorii primite de polițiști aflați în situații similare, al căror cuantum se determină în raport cu salariul de bază lunar net, acordate potrivit legislației în materie;

i) veniturile din salarii, ca urmare a activității de creare de programe pentru calculator; încadrarea în activitatea de creație de programe pentru calculator se face prin ordin comun al ministrului muncii, solidarității sociale și familiei, al ministrului comunicațiilor și tehnologiei informației și al ministrului finanțelor publice; precum și cheltuielile efectuate de angajator pentru pregătirea profesională și perfecționarea angajatului legată de activitatea desfășurată de acesta pentru angajator, costul abonamentelor telefonice și al convorbirilor telefonice, inclusiv cartelele telefonice, efectuate în vederea îndeplinirii sarcinilor de serviciu și avantajele sub forma dreptului la stock options plan, la momentul angajării și implicit la momentul acordării.

3.2.3. Calcularea, reținerea, vărsarea și reflectarea în contabilitate a impozitului pe salarii. Principalii purtători de informații

Beneficiarii de venituri din salarii datorează un impozit lunar reprezentând plăți anticipate, care se calculează și se reține la sursă de către plătitorii de venituri. Impozitul lunar se determină: la locul unde se află funcția de bază, prin aplicarea cotei de 16% asupra bazei de calcul determinate ca diferență între venitul net din salarii, calculat prin deducerea din venitul brut a contribuțiilor obligatorii aferente unei luni, și următoarele: deducerea personală acordată pentru luna respectivă, cotizația sindicală plătită în luna respectivă și contribuțiile la schemele facultative de pensii ocupaționale, astfel încât la nivelul anului să nu se depășească echivalentul în lei a 200 euro. Pentru veniturile obținute în celelalte cazuri, prin aplicarea cotei de 16% asupra bazei de calcul determinate ca diferență între venitul brut și contribuțiile obligatorii pe fiecare loc de realizare a acestora.

Cota de impozit pentru determinarea impozitului pe salarii este de 16% aplicată asupra venitului impozabil corespunzător fiecărei surse din categoria respectivă.

În cazul salariilor sau diferențelor de salarii stabilite în baza unor hotărâri judecătorești rămase definitive și irevocabile, beneficiarii de astfel de venituri datorează un impozit final care se calculează și se reține la sursă de către plătitorii de venituri, prin aplicarea unei cote de 20% asupra bazei de calcul determinate ca diferență între venitul brut și contribuțiile obligatorii prevăzute de lege, și nu se cumulează cu celelalte drepturi salariale ale lunii în care se plătesc.

Plătitorii de salarii și de venituri asimilate salariilor au obligația de a calcula și de a reține impozitul aferent veniturilor fiecărei luni, la data efectuării plății acestor venituri, precum și de a-l vira la bugetul de stat până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei pentru care se plătesc aceste venituri.

Plătitorii de venituri de natură salarială au următoarele obligații:

a) să determine venitul net anual impozabil din salarii, ca diferență între venitul net anual din salarii și următoarele: deducerile personale și cotizația de sindicat plătită conform legii;

b) să stabilească diferența dintre impozitul calculat la nivelul anului și cel

calculat și reținut lunar, sub forma plăților anticipate în cursul anului fiscal, până în ultima zi lucrătoare a lunii februarie a anului fiscal următor;

c) să efectueze regularizarea acestor diferențe de impozit, în termen de 90 de zile de la termenul prevăzut la lit. b), numai pentru persoanele fizice care îndeplinesc cumulativ următoarele condiții: au fost angajații permanenți ai plătitorului în cursul anului, cu funcție de bază; nu au alte surse de venit care se cuprind în venitul anual global impozabil; nu solicită alte deduceri, cu excepția deducerilor personale și a cotizației de sindicat plătită potrivit legii.

Informațiile referitoare la calculul impozitului pe veniturile din salarii se cuprind în fișele fiscale. Plătitorul de venituri are obligația să completeze aceste fișe, pe întreaga durată de efectuare a plății salariilor și, după caz, să recalculeze și să regularizeze anual impozitul pe salarii. Plătitorul este obligat să păstreze fișele fiscale pe întreaga durată a angajării și să transmită organului fiscal competent și angajatului, sub semnătură, câte o copie pentru fiecare an, până în ultima zi a lunii februarie a anului curent pentru anul fiscal expirat.

Cotele de impozit sunt progresive, pe tranșe de venituri, în conformitate cu grila stabilită de Ministerul de Finanțe. Impozitul pe salarii se calculează în statul de salarii și se varsă lunar, la plata chenzinei a II-a. Ridicarea sumelor de la bancă pentru plata salariilor este condiționată de virarea prealabilă a impozitului pe salarii.

Pentru reflectarea contabilă a operațiunilor privind impozitul pe salarii se utilizează contul sintetic de gradul I 444 „Impozitul pe venituri de natura salariilor”. Acest cont are funcțiune contabilă de pasiv.

Contul se creditează cu sumele reprezentând impozitul pe venituri de natura salariilor reținut din drepturile bănești cuvenite personalului potrivit legii (421 „Personal – salarii datorate”, 423 „Personal – ajutoare materiale datorate”, 424 „Participarea personalului la profit”) și cu sumele reprezentând impozitul datorat de către colaboratorii unității pentru plățile efectuate către aceștia (401 „Furnizori”). Contul se debitează cu sumele virate la bugetul statului reprezentând impozitul pe veniturile de natura salariilor și alte drepturi similare (512 „Conturi curente la bănci”, 542 „Avansuri de trezorerie”), cu datoriile anulate (758 „Alte venituri din exploatare”) și cu sumele reprezentând compensarea creanței din datoria pe luna curentă față de stat

(448 „Alte datorii și creanțe cu bugetul statului”, 512 „Conturi curente la bănci”). Soldul contului este creditor și reflectă impozitul pe veniturile de natura salariilor nevirate bugetului statului.

Principalele operațiuni privitoare la contul 444 „Impozitul pe venituri de natura salariilor” ale societății în cauză sunt următoarele:

a) se impută suma de 5.000.000 lei, domnului Popescu Ioan, la data de 31.05.2005, reprezentând impozitul pe venituri de natura salariilor, persoanelor în cauză:

31.05.2005

b) înregistrarea sumei virate către bugetul de stat, reprezentând impozitul pe venituri de natura salariilor:

31.05.2005

Documente utilizate pentru înregistrarea operațiunilor economice în ceea ce privește impozitul pe veniturile salariale sunt: registrul jurnal, registrul cartea mare, statul de salarii, lista de avans chenzinal, ordinul de plată, extrasul de cont.

Registrul jurnal reprezintă documentul contabil obligatoriu de înregistrare cronologică a mișcării elementelor patrimoniale. El se întocmește zilnic într-un singur exemplar, după ce a fost numerotat, șnuruit, certificat și parafat la Administrația Financiară. Practic, el constituie o succesiune a formulelor contabile ce exprimă operațiunile care au avut loc în perioada respectivă, cu sumele aferente. Sumele din Registrul- jurnal se preiau la sfârșitul fiecărei luni în balanța de verificare.

Registrul Cartea-Mare se compune din fișele șah deschise pentru fiecare cont: o fișă pentru debitul contului și o fișă pentru creditul contului. Se întocmește lunar într-un exemplar, servind la înregistrarea sistematică a mișcării elementelor patrimoniale. Pentru fiecare cont în parte vom avea: fișa pentru debitul contului – detaliază rulajul debitor pe toate conturile creditoare corespondente (din timpul lunii) și fișa pentru creditul contului – detaliaza rulajul creditor pe toate conturile debitoare corespondente (din timpul lunii). Sumele înregistrate în Cartea – Mare se preiau la sfârșitul lunii din Registrul – jurnal în scopul întocmirii balanței de verificare.

Statul de salarii este un document specific înregistrării veniturilor salariale. În

acesta sunt specificate veniturile nete și brute ale fiecărui salariat, precum și reținerile individuale ale fiecărui salariat (CAS, CFS, CASS, impozitul pe salarii, dar și alte rețineri). Se întocmește lunar în funcție de zilele lucrate de fiecare salariat.

Lista de avans chenzinal este un document care evidențiază sumele acordate salariaților la chenzina 1. Sumele reprezintă 40% din salariul de bază al fiecărui angajat.

Ordinul de plată este un document cu ajutorul căruia societatea în cauză ordonă băncii să vireze suma specificată în ordinul de plată către bugetul statului, asigurările sociale etc. Societatea depune ordinul de plata la bancă, iar după ce banca virează banii îi trimite societății extrasul de cont.

Toate operațiunile efectuate prin conturile curente la bănci sunt înscrise în extrasul de cont, emis de fiecare bancă, pentru fiecare cont în parte. El poate fi emis zilnic sau periodic (lunar, decadal sau săptămânal) însciindu-se încasările, plățile și soldul final. Acesta, împreună cu anexele sale, stă la baza înregistrărilor din contabilitatea agentului economic.

Unele dintre încasările și plățile pe care o unitate patrimonială le efectuează în legătură cu activitatea sa sunt realizate în numerar, prin caseria proprie. Pentru gestionarea și evidența existenței și mișcării mijloacelor bănești în numerar, se organizează caseria întreprinderii, care folosește în principal registrul de casă. Evidența caseririe și documentele justificative de încasări și plăți sunt folosite ca suporți ai organizării contabilității operațiilor de casă, respectiv pentru înregistrarea în fișele de cont, jurnale sau situații ale contului „Casa”. Registrul de casă în care se evidențiază existentul și mișcările numerarului din caserie se întocmește zilnic de către casier, în două exemplare. Exemplarul 1 împreună cu documentele justificative de încasări și plăți se predă compartimentului financiar-contabil. În acest registru se determină totalul încasărilor și plăților, precum și soldul de casă.

3.3. Impozitul pe dividende – parte a veniturilor bugetului de stat

O persoană juridică română care plătește dividende către o persoană juridică română are obligația să rețină și să verse impozitul pe dividende reținut către bugetul de stat.

Impozitul pe dividende se stabilește prin aplicarea unei cote de impozit de 10% asupra dividendului brut plătit către o persoană juridică română. Suma care trebuie reținut se plătește la bugetul de stat până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei în care se plătește dividendul. În cazul în care dividendele distribuite nu au fost plătite până la sfârșitul anului în care s-au aprobat situațiile financiare trimestriale, semestriale și anuale, impozitul pe dividende se plătește până la data de 31 decembrie a anului respectiv.

3.3.1. Conceptul de dividend. Natura juridică și fiscală a impozitul pe dividende

Dividendul reprezintă remunerația cuvenită unei acțiuni în decurs de un an din profitul realizat și e singura formă de participare a acționarilor la împărțirea profitului. Orice deținător de acțiuni are dreptul de a primi dividende dacă firma îndeplinește condițiile: dispune de un profit suficient astfel încât distribuirea de dividende să nu afecteze supraviețuirea întreprinderii și distribuirea de dividende să nu afecteze lichiditatea financiară a firmei.

Termenul de dividend include orice distribuire, în bani sau în natură, în favoarea acționarilor sau asociaților, din profitul stabilit pe baza bilanțului contabil anual și a contului de profit și pierdere, proporțional cu cota de participare la capitalul social. Impozitul pe dividend se plătește de societatea care distribuie dividendul prin reținerea sumei cuvenite de la asociat sau acționar. Dividendele sunt supuse impozitării, prin reținere la sursă, cu o cotă de 10% din suma acestora.

Veniturile sub formă de dividende distribuite se impun cu o cotă de 5% din suma acestora. Vărsarea impozitului pe dividende se face o dată cu plata efectivă a dividendelor, iar pentru dividendele neplătite până la 31 decembrie a anului în care s-a aprobat bilanțul.

Obligativitatea calculării, reținerii, vărsării impozitului pe dividende revine persoanelor juridice o dată cu plata dividendelor către acționari sau asociați. În cazul dividendelor distribuite, dar care nu au fost plătite acționarilor sau asociaților, după caz, până la sfârșitul anului în care s-a aprobat bilanțul contabil, termenul de plată al impozitului pe dividende este până la 31 decembrie a anului respectiv.

Neplata la termen a impozitului pe dividende atrage după sine dobânzi, penalități de întârziere și alte penalități asupra sumelor datorate.

CAPITOLUL 4

NATURA IMPOZITELOR ȘI TAXELOR INDIRECTE ȘI REFLECTAREA LOR ÎN CONTABILITATE

4.1. Taxa pe valoarea adăugată – venit de bază al bugetului de stat

Taxa pe valoarea adăugată reprezintă un impozit pe consum sau pe cheltuieli introdus relativ recent. Acest tip de impozit indirect a apărut în România în 1993, în perioada de tranziție spre o economie modernă care să funcționeze după regulile internaționale. Până la 1 iulie 1993 impozitul pe circulația mărfurilor a deținut locul principal în cadrul impozitelor indirecte din România. În alte țări acest impozit este numit impozit pe cifra de afaceri (taxa generală a vânzării) și a fost instituit după primul război mondial fiind așezat asupra devenirii totale a întreprinderii industriale și comerciale.

În cadrul unui studiu elaborat de către Fondul Monetar Internațional intitulat „Taxa pe valoarea adăugată – probleme politice și administrative” care a fost dezbătut în cadrul Seminarului organizat de Fondul Monetar Internațional și Programul O.N.U. pentru dezvoltare privind „Taxa pe valoarea adăugată în Asia”, desfășurat la Jokosta (Indonezia) în luna martie 1990, domnul Alai Tait director la Departamentul de Afaceri Fiscale din cadrul Fondului Monetar Internațional, a prezentat unele probleme referitoare la implementarea taxei pe valoarea adăugată. În opinia domniei sale, existau trei motivații principale pentru adoptarea taxei pe valoarea adăugată și anume:

a) asigurarea în mod constant a unor venituri suficiente la bugetul statului, astfel taxa pe valoarea adăugată contribuie cu 12% până la 30% la formarea acestora, în majoritatea țărilor unde se aplica totodată circa 5-10% din P.N.B. Acest fapt arăta că taxa pe valoarea adăugată reprezintă o sursa de venit fiscal apreciabilă și de bază;

b) pronunțata neutralitate a acestui tip de impozit indirect care nu produce distorsiuni;

c) eficiența accentuată a instrumentului fiscal reprezentativ, care de mai multe ori a înlocuit unele impozite, distorsionate sau greu de administrat, cu incidențe asupra

amplificării evaziunii fiscale, cum ar fi impozitul pe capital, exporturile sau importurile.

Din punct de vedere al bugetului de stat, taxa pe valoare adăugată este un impozit indirect care se stabilește asupra operațiilor privind transferul proprietății bunurilor și asupra prestărilor de servicii; este o taxă unică ce se percepe în mod fracționat corespunzător valorii adăugate la fiecare stadiu al circuitului economic.

Taxa pe valoarea adăugată reprezintă venit al bugetului de stat, din categoria impozitelor indirecte, care se aplică asupra operațiunilor privind livrările de bunuri mobile, transfer al proprietății bunurilor imobile, importul de bunuri, prestările de servicii, precum și operațiunile asimilate acestora.

Aplicarea acesteia se face începând cu data de 1 iulie 1993, aceasta înlocuind vechiul sistem de impozite cunoscut sub denumirea de impozitul pe circulația mărfurilor (I.C.M.) care avea marele incovenient că se aplica la toate eșaloanele unei filiere de producție, în final având un efect cumulativ și, deci, mult mai mare.

4.1.1. Caracteristici generale

Taxa pe valoare adăugată este o taxă generală de consum care cuprinde toate fazele circuitului economic, respectiv producția, serviciile și distribuția până la vânzările către consumatorii finali, inclusiv. Caracteristicile ei sunt următoarele:

a) este un impozit indirect, adică un impozit general de consum, care se stabilește asupra operațiunilor privind transferul bunurilor și prestărilor de servicii cu plată sau asimilat acesteia;

b) este un impozit neutru unic, dar cu plata fracționată care elimină inegalitățile fiscale între circuitele de desfacere a produselor;

c) se caracterizează prin transparență, întrucât asigură fiecărui subiect impozabil posibilitatea de a cunoaște exact și concret care este mărimea impozitului și a obligațiilor de plată ce-i revine;

d) este unic, constând în faptul că indiferent de circuitul pe care îl parcurge materia primă până la realizarea produsului finit, adică, deși trece prin două sau mai multe societăți, este același ca nivel al cotei și ca mărime. Ca atare taxa pe valoarea adăugată nu este dependentă de întinderea circuitului economic;

e) aplicarea ei se face numai în țara în care produsul se consumă, deci nu unde se realizează produsul. În consecință, tot ce se exportă este degrevat complet de plata acestui impozit, dar ceea ce se importă se impune în mod corespunzător;

f) este un impozit clasic, stimulativ pentru micii producători prin scutiri de impozit (agenții economici care realizează o cifră de afaceri de până la 50.000.000 lei anual) sau la export unde cota este 0;

g) prin stabilirea valorii adăugate ca obiect impozabil se evită înregistrările repetate ale consumurilor externe (de la terți) ale unităților productive. Practic, aceasta cuprinde marja comerciala de revânzare a mărfurilor și aportul industrial propriu din activitatea de exploatare.

Caracteristica esențială a impozitelor, în general, o reprezintă faptul că plata acestora către bugetul central sau local nu implică prestarea unui contra serviciu direct sau imediat din partea statului. Cuantumul impozitelor (referindu-ne la impozite în general) se determină în funcție de mărimea veniturilor impozabile și au termene de plată stabilite prin lege.

Spre deosebire de impozite, taxele reprezintă plăți efectuate de persoane fizice sau juridice pentru diferite servicii prestate plătitorilor, de către stat. Nivelul taxelor depinde de felul și costul serviciului și termenele de plată a taxelor se stabilesc, de regulă, în momentul solicitării sau chiar după prestarea serviciilor. Deci, între impozite și taxe există deosebiri esențiale și ca atare atât din punct de vedere al sensului, cât și al conținutului, exprimarea corectă ar fi de IMPOZIT pe valoarea adăugată și nu de TAXĂ pe valoarea adăugată.

4.1.2. Organizarea contabilității sintetice a taxei pe valoarea adăugată

Este considerată persoană impozabilă orice persoană care desfășoară, de o manieră independentă și indiferent de loc, activități economice, oricare ar fi scopul sau rezultatul acestei activități. Activitățile economice cuprind: activitățile producătorilor, comercianților sau prestatorilor de servicii, inclusiv activitățile extractive, agricole și activitățile profesiilor libere sau asimilate acestora. De asemenea, constituie activitate economică exploatarea bunurilor corporale sau necorporale, în scopul obținerii de venituri cu caracter de continuitate.

Instituțiile publice sunt persoane impozabile pentru activitățile desfășurate în aceleași condiții legale ca și cele aplicabile operatorilor economici, chiar dacă sunt prestate în calitate de autoritate publică, precum și pentru activitățile următoare: telecomunicații, furnizarea de apă, gaze, energie electrică, energie termică, agent frigorific și altele de aceeași natură, transport de bunuri și de persoane, servicii prestate de porturi și aeroporturi, livrarea de bunuri noi, produse pentru vânzare, activitatea târgurilor și expozițiilor comerciale, depozitarea, activitățile organelor de publicitate comercială, activitățile agențiilor de călătorie și activitățile magazinelor pentru personal, cantine, restaurante și alte localuri asemănătoare.

Orice persoană impozabilă, înregistrată ca plătitor de taxă pe valoarea adăugată, care realizează exclusiv operațiuni care nu dau drept de deducere, trebuie să solicite scoaterea din evidență ca plătitor de taxă pe valoarea adăugată. Orice persoană impozabilă, înregistrată ca plătitor de taxă pe valoarea adăugată, trebuie să solicite scoaterea din evidență ca plătitor de taxă pe valoarea adăugată, în caz de încetare a activității, în termen de 15 zile de la data actului în care se consemnează situația respectivă. Taxa pe valoarea adăugată datorată la bugetul de stat trebuie achitată înainte de scoaterea din evidență ca plătitor de taxă pe valoarea adăugată, cu excepția situației în care activitatea acesteia a fost preluată de către altă persoană impozabilă, înregistrată ca plătitor de taxă pe valoarea adăugată.

Persoanele impozabile, înregistrate ca plătitori de taxă pe valoarea adăugată, au următoarele obligații din punct de vedere al evidenței operațiunilor impozabile:

să țină evidența contabilă potrivit legii, astfel încât să poată determina baza de impozitare și taxa pe valoarea adăugată colectată pentru livrările de bunuri și/sau prestările de servicii efectuate, precum și cea deductibilă aferentă achizițiilor;

să asigure condițiile necesare pentru emiterea documentelor, prelucrarea informațiilor și conducerea evidențelor prevăzute de reglementările în domeniul taxei pe valoarea adăugată;

să furnizeze organelor fiscale toate justificările necesare în vederea stabilirii operațiunilor realizate atât la sediul principal, cât și la subunități;

să contabilizeze distinct veniturile și cheltuielile rezultate din operațiunile asocierilor în participațiune. Drepturile și obligațiile legale privind taxa pe valoarea adăugată revin asociatului care contabilizează veniturile și cheltuielile, potrivit contractului încheiat între părți. La sfârșitul perioadei de raportare, veniturile și cheltuielile, înregistrate pe naturi, se transmit pe bază de decont fiecărui asociat, în vederea înregistrării acestora în contabilitatea proprie. Sumele decontate între părți fără respectarea acestor prevederi se supun taxei pe valoarea adăugată, în cotele prevăzute de lege.

În sfera de aplicare a taxei pe valoarea adăugată se cuprind operațiunile care îndeplinesc cumulativ următoarele condiții: constituie o livrare de bunuri sau o prestare de servicii efectuate cu plată, locul de livrare a bunurilor sau de prestare a serviciilor este considerat a fi în România, livrarea bunurilor sau prestarea serviciilor este realizată de o persoană impozabilă precum și livrarea bunurilor sau prestarea serviciilor să rezulte din una dintre activitățile economice.

Operațiunile care se cuprind în sfera de aplicare a taxei pe valoarea adăugată sunt denumite operațiuni impozabile și pot fi:

a) operațiuni taxabile, la care se aplică cota standard a taxei pe valoarea adăugată; nivelul cotei standard se stabilește prin lege;

b) operațiuni scutite cu drept de deducere, pentru care nu se datorează taxa pe valoarea adăugată, dar este permisă deducerea taxei pe valoarea adăugată datorate sau plătite pentru bunurile sau serviciile achiziționate;

c) operațiuni scutite fără drept de deducere, pentru care nu se datorează taxa pe valoarea adăugată și nu este permisă deducerea taxei pe valoarea adăugată datorate sau plătite pentru bunurile sau serviciile achiziționate;

d) operațiuni de import scutite de taxa pe valoarea adăugată, pentru care nu se datorează taxa pe valoarea adăugată în vamă.

Prin livrare de bunuri se înțelege orice transfer al dreptului de proprietate asupra bunurilor de la proprietar către o altă persoană, direct sau prin persoane care acționează în numele acestuia. Prin bunuri se înțeleg bunurile corporale mobile și imobile, prin natura lor sau prin destinație. Energia electrică, energia termică, gazele naturale, agentul frigorific și altele de aceeași natură sunt considerate bunuri mobile corporale. Sunt, de asemenea, considerate livrări de bunuri efectuate cu plată:

a) predarea efectivă a bunurilor către o altă persoană, în cadrul unui contract care prevede că plata se efectuează în rate sau orice alt tip de contract ce prevede că proprietatea este atribuită cel mai târziu în momentul plății ultimei scadențe, cu

excepția contractelor de leasing;

b) transferul dreptului de proprietate asupra bunurilor, în urma executării silite, trecerea în domeniul public a unor bunuri din patrimoniul persoanelor impozabile, în condițiile prevăzute de legislația referitoare la proprietatea publică și regimul juridic al acesteia, în schimbul unei despăgubiri;

c) transmiterea de bunuri efectuată pe baza unui contract de comision la cumpărare sau la vânzare, atunci când comisionarul acționează în nume propriu, dar în contul comitentului și bunurile constatate lipsă din gestiune.

Orice distribuire de bunuri din activele unei societăți comerciale către asociații sau acționarii săi, inclusiv o distribuire de bunuri legată de lichidarea sau de dizolvarea fără lichidare a societății, constituie livrare de bunuri efectuată cu plată.

Se consideră a fi locul livrării de bunuri:

a) locul unde se găsesc bunurile în momentul când începe expedierea sau transportul, în cazul bunurilor care sunt expediate sau transportate de furnizor, de beneficiar sau de un terț;

b) locul unde se efectuează instalarea sau montajul, în cazul bunurilor care fac obiectul unei instalări sau montaj, indiferent dacă punerea în funcțiune este efectuată de către furnizor sau de altă persoană în contul său;

c) locul unde se găsesc bunurile în momentul în care are loc livrarea, în cazul bunurilor care nu sunt expediate sau transportate;

d) locul de plecare al transportului de pasageri, în cazul în care livrările de bunuri sunt efectuate la bordul unui vapor sau avion;

e) locul de plecare al transportului de pasageri, în cazul în care livrările de bunuri sunt efectuate într-un autocar sau tren, și pe partea din parcursul transportului de pasageri efectuat în interiorul țării.

Se consideră prestare de servicii orice operațiune care nu constituie livrare de bunuri. Prestările de servicii cuprind operațiuni cum sunt: închirierea de bunuri sau transmiterea folosinței bunurilor, în cadrul unui contract de leasing, transferul și/sau transmiterea folosinței drepturilor de autor, brevetelor, licențelor, mărcilor comerciale și a altor drepturi similare, angajamentul de a nu desfășura o activitate economică, de a nu concura cu altă persoană sau de a tolera o acțiune ori o situație, prestările de servicii efectuate în baza unui ordin emis de/sau în numele unei autorități publice sau potrivit legii și intermedierea efectuată de comisionari, care acționează în numele și în contul comitentului, atunci când intervin într-o livrare de bunuri sau o prestare de servicii.

Locul prestării de servicii este considerat a fi locul unde prestatorul își are stabilit sediul activității economice sau un sediu permanent de la care serviciile sunt efectuate sau, în lipsa acestora, domiciliul sau reședința sa obișnuită. Prin excepție, pentru următoarele prestări de servicii, locul prestării este considerat a fi:

a) locul unde bunul imobil este situat, pentru prestările de servicii efectuate în legătură directă cu un bun imobil, inclusiv prestațiile agențiilor imobiliare și de expertiză, ca și prestările privind pregătirea sau coordonarea executării lucrărilor imobiliare, cum ar fi, de exemplu, prestațiile furnizate de arhitecți și serviciile de supervizare;

b) locul unde se efectuează transportul, în funcție de distanțele parcurse, în cazul transportului de bunuri și de persoane;

c) sediul activității economice sau sediul permanent al beneficiarului pentru care sunt prestate serviciile sau, în absența acestora, domiciliul sau reședința obișnuită a beneficiarului în cazul următoarelor servicii: închirierea de bunuri mobile corporale, operațiunile de leasing având ca obiect utilizarea bunurilor mobile corporale; transferul și/sau transmiterea folosinței drepturilor de autor, brevetelor, licențelor, mărcilor comerciale și al altor drepturi similare; serviciile de publicitate și marketing, serviciile de consultanță, de inginerie, juridice și de avocatură, serviciile contabililor și experților contabili, ale birourilor de studii și alte servicii similare, prelucrarea de date și furnizarea de informații; operațiunile bancare, financiare și de asigurări, inclusiv reasigurări, cu excepția închirierii de seifuri; punerea la dispoziție de personal; telecomunicațiile;

d) locul unde sunt prestate serviciile, în cazul următoarelor servicii: culturale, artistice, sportive, științifice, educative, de divertisment sau similare, inclusiv serviciile accesorii și cele ale organizatorilor de astfel de activități; prestările accesorii transportului, cum sunt: încărcarea, descărcarea, manipularea, paza și/sau depozitarea bunurilor și alte servicii similare; expertize privind bunurile mobile corporale și prestările efectuate asupra bunurilor mobile corporale.

Faptul generator al taxei reprezintă faptul prin care sunt realizate condițiile

legale, necesare pentru exigibilitatea taxei. Taxa pe valoarea adăugată devine exigibilă atunci când autoritatea fiscală devine îndreptățită, în baza legii, la un moment dat, să solicite taxa pe valoarea adăugată de la plătitorii taxei, chiar dacă plata acesteia este stabilită prin lege la o altă dată. Faptul generator al taxei intervine și taxa devine exigibilă, la data livrării de bunuri sau la data prestării de servicii.

Exigibilitatea taxei pe valoare adăugată reprezintă momentul în care ia naștere, pe de o parte obligația agentului economic de a plăti taxa pe valoare adăugată, iar pe de alta parte, dreptul organului fiscal de a pretinde la o anumită dată plata acesteia către bugetul de stat. Potrivit legii, exigibilitatea taxei pe valoare adăugată este posibilă din momentul efectuării operației impozabile, respectiv a livrării de bunuri, prestării serviciilor, importului etc. Deci, taxa pe valoare adăugată se datorează din momentul livrării și nu din acela al încasării efective a contravalorii bunurilor.

Exigibilitatea taxei pe valoarea adăugată este anticipată faptului generator și intervine: la data la care este emisă o factură fiscală, înaintea livrării de bunuri sau a prestării de servicii; ori la data încasării avansului, în cazul în care se încasează avansuri înaintea livrării de bunuri sau a prestării de servicii.

Baza de impozitare a taxei pe valoarea adăugată este constituită din:

a) pentru livrări de bunuri și prestări de servicii, din tot ceea ce constituie contrapartidă obținută sau care urmează a fi obținută de furnizor ori prestator din partea cumpărătorului, beneficiarului sau a unui terț, inclusiv subvențiile direct legate de prețul acestor operațiuni;

b) prețurile de achiziție sau, în lipsa acestora, prețul de cost, determinat la momentul livrării. Dacă bunurile sunt mijloace fixe, prețul de achiziție sau prețul de cost se ajustează, astfel cum se prevede în norme precum și suma cheltuielilor efectuate de persoana impozabilă pentru executarea prestărilor de servicii.

Se cuprind în baza de impozitare a taxei pe valoarea adăugată: impozitele, taxele, dacă prin lege nu se prevede altfel, exclusiv taxa pe valoarea adăugată și cheltuielile accesorii, cum ar fi: comisioanele, cheltuielile de ambalare, transport și asigurare, decontate cumpărătorului sau clientului.

Nu se cuprind în baza de impozitare a taxei pe valoarea adăugată următoarele:

a) rabaturile, remizele, risturnele, sconturile și alte reduceri de preț acordate de

furnizori direct clienților; și sumele reprezentând daune-interese stabilite prin hotărâre judecătorească definitivă, penalizările și orice alte sume solicitate pentru neîndeplinirea totală sau parțială a obligațiilor contractuale, dacă sunt percepute peste prețurile și/sau tarifele negociate. Nu se exclud din baza de impozitare orice sume care, în fapt, reprezintă contravaloarea bunurilor livrate sau a serviciilor prestate;

b) dobânzile percepute pentru: plăți cu întârziere, livrări cu plata în rate, operațiuni de leasing; valoarea ambalajelor care circulă între furnizorii de marfă și clienți, prin schimb, fără facturare;

c) sumele achitate de furnizor sau prestator în contul clientului și care apoi se decontează acestuia, taxa de reclamă și publicitate și taxa hotelieră care sunt percepute de către autoritățile publice locale prin intermediul prestatorilor.

Cotele de taxă pe valoarea adăugată sunt cota standard a taxei pe valoarea adăugată și cota redusă a taxei pe valoarea adăugată.

Cota standard a taxei pe valoarea adăugată este de 19% și se aplică asupra bazei de impozitare pentru orice operațiune impozabilă care nu este scutită de taxa pe valoarea adăugată sau care nu este supusă cotei reduse a taxei pe valoarea adăugată. Cota redusă a taxei pe valoarea adăugată este de 9% și se aplică asupra bazei de impozitare, pentru următoarele prestări de servicii și/sau livrări de bunuri:

a) dreptul de intrare la castele, muzee, case memoriale, monumente istorice, monumente de arhitectură și arheologice, grădini zoologice și botanice, târguri, expoziții;

b) livrarea de manuale școlare, cărți, ziare și reviste, cu excepția celor destinate exclusiv publicității; livrările de proteze de orice fel și accesoriile acestora, cu excepția protezelor dentare;

c) livrările de produse ortopedice; medicamente de uz uman și veterinar; și cazarea în cadrul sectorului hotelier sau al sectoarelor cu funcție similară, inclusiv închirierea terenurilor amenajate pentru camping.

Cota de taxă pe valoarea adăugată aplicabilă este cea în vigoare la data la care intervine faptul generator al taxei pe valoarea adăugată. În cazul schimbărilor de cote, se va proceda la regularizare pentru a se aplica cotele în vigoare la data livrării de bunuri sau prestării de servicii. Cota aplicabilă pentru un import de bunuri este cea

aplicată în interiorul țării pentru livrarea aceluiași bun.

În cazul schimbărilor de cote, se va proceda la regularizare pentru a se aplica cotele în vigoare la data livrării de bunuri sau prestării de servicii, pentru care regularizarea se efectueaza aplicând cota ăn vigoare la data exigibilitășii taxei.

Operațiuni scutite. Sunt scutite de taxa pe valoarea adăugată următoarele activități de interes general:

a) spitalizarea, îngrijirile medicale, inclusiv veterinare, și operațiunile strâns legate de acestea etc;

b) prestările de servicii efectuate în cadrul profesiunii lor de către tehnicienii dentari, precum și livrarea de proteze dentare efectuată de către stomatologi și de către tehnicienii dentari, indiferent de forma de organizare și de titularul dreptului de proprietate;

c) prestările de îngrijire și supraveghere la domiciliu a persoanelor, efectuate de personal specializat cu exercitarea profesiunilor medicale și paramedicale; și livrările de organe, de sânge și de lapte uman;

d) activitatea de învățământ prevăzută de Legea învățământului nr. 84/1995, republicată, cu modificările și completările ulterioare, desfășurată de unitățile autorizate, inclusiv activitatea căminelor și a cantinelor organizate pe lângă aceste unități, formarea profesională a adulților, precum și prestările de servicii și livrările de bunuri strâns legate de acestea, efectuate de către instituțiile publice sau de către alte entități recunoscute, care au aceste obiective.

e) prestările de servicii și/sau livrările de bunuri strâns legate de asistență și/sau protecția socială efectuate de instituțiile publice sau de alte entități recunoscute ca având caracter social; serviciile de cazare, masă și tratament, prestate de persoane impozabile care își desfășoară activitatea în stațiuni balneoclimaterice, dacă au încheiat contracte cu Casa Națională de Pensii și Alte Drepturi de Asigurări Sociale și contravaloarea acestora este decontată pe bază de bilete de tratament;

f) prestările de servicii și/sau livrările de bunuri strâns legate de protecția copiilor și a tinerilor, efectuate de instituțiile publice sau alte entități recunoscute ca având caracter social;

g) prestările de servicii și/sau livrările de bunuri furnizate membrilor în interesul lor colectiv, în schimbul unei cotizații fixate conform statutului, de organizații fără scop patrimonial ce au obiective de natură politică, sindicală, religioasă, patriotică, filozofică, filantropică, patronală, profesională sau civică, precum și obiective de reprezentare a intereselor membrilor lor, în condițiile în care această scutire nu provoacă distorsiuni de concurență;

h) prestările de servicii strâns legate de practicarea sportului sau a educației fizice, efectuate de organizații fără scop patrimonial pentru persoanele care practică sportul sau educația fizică;

i) prestările de servicii culturale și/sau livrările de bunuri strâns legate de acestea, efectuate de instituțiile publice, precum și operațiunile care intră în sfera de aplicare a impozitului pe spectacole;

j) realizarea, difuzarea și/sau retransmisia programelor de radio și/sau de televiziune, cu excepția celor de publicitate, efectuate de unitățile care produc și/sau difuzează programele audiovizuale, precum și de unitățile care au ca obiect de activitate difuzarea prin cablu a programelor audiovizuale;

k) vânzarea de licențe de filme sau de programe, drepturi de difuzare, abonamente la agențiile internaționale de știri și alte drepturi de difuzare similare, destinate activității de radio și televiziune, cu excepția celor de publicitate.

Sunt scutite de taxa pe valoarea adăugată:

a) importul de bunuri a căror livrare în România este în orice situație scutită de taxa pe valoarea adăugată, bunurile introduse în țară de călători sau de alte persoane fizice cu domiciliul în țară ori în străinătate, în condițiile și în limitele stabilite potrivit reglementărilor legale în vigoare, pentru regimul vamal aplicabil persoanelor fizice;

b) bunurile importate destinate comercializării în regim duty-free, precum și prin magazinele pentru servirea în exclusivitate a reprezentanțelor diplomatice și a personalului acestora;

c) importul de bunuri de către misiunile diplomatice și birourile consulare, precum și de către cetățenii străini cu statut diplomatic sau consular în România, în condiții de reciprocitate, potrivit procedurii stabilite prin norme;

d) importul de bunuri efectuat de reprezentanțele organismelor internaționale și interguvernamentale acreditate în România, precum și de către cetățenii străini angajați ai acestor organizații, în limitele și în conformitate cu condițiile precizate în convențiile de înființare a acestor organizații, potrivit procedurii stabilite prin norme;

e) importul de bunuri de către forțele armate ale statelor străine membre NATO pentru uzul acestora sau al personalului civil însoțitor ori pentru aprovizionarea popotelor sau cantinelor, în cazul în care aceste forțe sunt destinate efortului comun de apărare;

f) importul de suporturi materiale, cum ar fi pelicule, benzi magnetice, discuri, pe care sunt înregistrate filme sau programe destinate activității de radio și televiziune, cu excepția celor de publicitate;

g) importul de bunuri primite în mod gratuit cu titlu de ajutoare sau donații destinate unor scopuri cu caracter religios, de apărare a sănătății, de apărare a țării sau siguranței naționale, artistic, sportiv, de protecție și ameliorare a mediului, de protecție și conservare a monumentelor istorice și de arhitectură, în condițiile stabilite prin norme;

h) importul de bunuri finanțate din împrumuturi nerambursabile acordate de guverne străine, organisme internaționale și/sau organizații nonprofit din străinătate și din țară, în condițiile stabilite prin norme;

i) importul următoarelor bunuri: bunurile de origine română, bunurile străine care, potrivit legii, devin proprietatea statului, bunurile reparate în străinătate sau bunurile care le înlocuiesc pe cele necorespunzătoare calitativ, returnate partenerilor externi în perioada de garanție, bunurile care se înapoiază în țară ca urmare a unei expedieri eronate, echipamentele pentru protecția mediului, stabilite prin hotărâre a Guvernului.

Sunt scutite de taxa pe valoarea adăugată persoanele impozabile a căror cifră de afaceri anuală, declarată sau realizată, este inferioară plafonului de 2 miliarde lei, denumit în continuare plafon de scutire, dar acestea pot opta pentru aplicarea regimului normal de taxă pe valoarea adăugată.

Persoanele impozabile, care depășesc în cursul unui an fiscal plafonul de scutire, sunt obligate să solicite înregistrarea ca plătitor de taxă pe valoarea adăugată în regim normal, în termen de 10 zile de la data constatării depășirii. Pentru persoanele nou-înființate, anul fiscal reprezintă perioada din anul calendaristic, reprezentată prin luni calendaristice scurse de la data înregistrării până la finele anului. Fracțiunile de lună vor fi considerate o lună calendaristică întreagă. După depășirea plafonului de scutire, persoanele impozabile nu mai pot solicita aplicarea regimului special, chiar dacă ulterior realizează cifre de afaceri anuale inferioare plafonului de scutire prevăzut de lege.

Nu sunt scutite de taxa pe valoarea adăugată: achizițiile de aur, argint, alte metale și pietre prețioase, efectuate de Banca Națională a României de la persoane impozabile înregistrate ca plătitori de taxă pe valoarea adăugată; operațiunile de investiții financiare, de intermediere financiară, de valori mobiliare și instrumente financiare derivate, precum și alte instrumente financiare; precum și intermedierea în plasamentul de valori mobiliare și oferirea de servicii legate de acesta.

Regimul deducerilor. Dreptul de deducere ia naștere în momentul în care taxa pe valoarea adăugată deductibilă devine exigibilă. Pentru bunurile importate până la data de 31 decembrie 2003, în baza certificatelor de suspendare a taxei pe valoarea adăugată, eliberate în baza Legii nr. 345/2002 privind taxa pe valoarea adăugată, republicată, pentru care termenul de plată intervine după data de 1 ianuarie 2004 inclusiv, taxa pe valoarea adăugată devine deductibilă la data plății efective.

Perioada fiscală pentru taxa pe valoarea adăugată este luna calendaristică. Pentru persoanele impozabile care nu au depășit în cursul anului precedent o cifră de afaceri din operațiuni taxabile și/sau scutite cu drept de deducere de 100.000 euro inclusiv, la cursul de schimb valutar din ultima zi lucrătoare a anului precedent, perioada fiscală este trimestrul calendaristic. Aceste persoane impozabile au obligația de a depune la organele fiscale teritoriale, până la data de 25 februarie, o declarație în care să menționeze cifra de afaceri din anul precedent.

Persoanele impozabile care iau ființă în cursul anului trebuie să declare, cu ocazia înregistrării fiscale, cifra de afaceri pe care preconizează să o realizeze în cursul anului, iar dacă aceasta nu depășește 100.000 euro inclusiv, au obligația de a depune deconturi trimestriale în anul înființării. Dacă cifra de afaceri obținută în anul înființării este mai mare de 100.000 euro, în anul următor perioada fiscală va fi luna calendaristică, iar dacă cifra de afaceri obținută nu depășește 100.000 euro inclusiv, perioada fiscală va fi trimestrul.

Plătitorii taxei pe valoarea adăugată. Pentru operațiunile din interioriul țării, plătitorii taxei pe valoarea adăugată sunt: persoanele impozabile înregistrate ca plătitori de taxă pe valoarea adăugată, pentru operațiunile taxabile realizate; precum și beneficiarii prestărilor de servicii taxabile, efectuate de persoane impozabile stabilite în străinătate, indiferent dacă beneficiarii sunt sau nu înregistrați ca plătitori de taxă pe valoarea adăugată. La importul de bunuri, plătitorii taxei pe valoarea adăugată sunt persoanele care importă bunuri în România.

Rambursarea taxei pe valoarea adăugată. Pentru rambursare, întreprinderea trebuie să completeze și să depună la organul fiscal o cerere de rambursare a taxei pe valoarea adăugată. De regulă această cerere se formulează pentru următoarele trei situații:

– rambursarea pentru export; la această cerere de rambursare a TVA-ului pentru export, unitatea patrimonială solicitatoare trebuie să anexeze un document care să ateste realizarea operațiilor de export, cum sunt: declarația vamală de export, documentul de transport internațional, polița de asigurare/reasigurare, precum și alte documente;

– rambursarea pentru activități specifice se efectuează lunar, la nivelul sumei de rambursat din Decontul de TVA, dar numai la societățile agricole, unitățile care prelucrează sezonier produse vegetale, unități care depozitează la nivel național produse agricole vegetale;

– rambursarea pentru întreaga activitat este operantă la toate unitățile patrimoniale care timp de trei luni consecutiv au înscris în deconturile lunare de TVA sume de rambursat. În aceste cazuri se solicită rambursarea taxei pe valoarea adăugată înscrisă de rambursat în decontul ultimei luni, respectiv al celei de a treia lună.

Formele taxei pe valoarea adăugată. TVA de plată se stabilește la sfârșitul perioadei ca diferență între TVA deductibilă mai mică și TVA colectată mai mare. Ea trebuie achitată până la data de 25 ale lunii următoare celei în care s-a stabilit și se înregistrează în contabilitate în contul 4423 „TVA de plată”.

TVA de recuperat se stabilește la sfârșitul perioadei ca diferență între TVA deductibilă mai mare și TVA colectată mai mică. Ea urmează a se deconta pe seama TVA de recuperat în perioada următoare sau să se recupereze de la buget (în cazul exportului). În contabilitate această taxă se înregistrează în contul 4424 „TVA de recuperat”.

TVA deductibilă reprezintă taxa pe valoarea adăugată aferentă și serviciilor achiziționate sau realizate în unitate proprie destinate folosirii în alte scopuri, nelegate direct de activitatea firmei sau pentru realizarea de operații scutite de taxa, se include în prețul de achiziție al bunului sau serviciului respectiv sau în cheltuieli dupa caz.

Potrivit prevederilor legale agenții economici au dreptul să deducă integral taxa pe valoarea adăugată aferentă intrărilor numai dacă realizează exclusiv operații supuse taxei pe valoarea adăugată. În situația în care realizează atât operații supuse taxei cât și operații scutite de TVA dreptul de deducere se determină în raport cu participarea bunurilor sau serviciilor respective la realizarea de operații impozabile. Prin operații impozabile în sensul TVA se înțeleg livrările de bunuri, transferul proprietății bunurilor imobiliare și prestărilor de servicii supuse TVA cu 19%.

Pentru exercitarea dreptului de deducere, agenților economici le revin și obligațiile prevăzute în legislație; și anume: justificarea prin documente legal întocmite a cuantumului taxei și a bunurilor în cauză destinate nevoilor firmei aflate în proprietatea acesteia. Dreptul de deducere privește nu numai taxa ce este înscrisă într-o factură sau alt document legal care se referă la bunuri sau servicii destinate pentru realizarea de operații impozabile.

TVA colectată, de regulă reprezintă totalul taxei pe valoarea adăugată cuprins în factori sau în alte documente înlocuitoare emise de furnizori sau prestatori către clienți, pentru bunurile livrate sau serviciile prestate în luna pentru care se face decontarea. Această sumă va fi majorată sau diminuată, dupa caz, cu taxa pe valoarea adăugată aferentă operațiunilor asimilate prin lege cu livrările de bunuri și prestărilor de servicii, celor cu plata în rate sau care dau loc la încasări de avansuri ori decontări succesive precum și operațiunilor realizate în lunile precedente la care au intervenit modificări ale bazei de impozitare. Modificarea bazei de impozitare și a taxei pa valoarea adăugată se face prin emiterea de noi facturi în roșu pentru sumele de scăzut. Se precizează, de asemenea, că taxa pe valoarea adăugată calculată asupra sumelor obținute din livrări de bunuri mobile, prestări de servicii și operații asimilate acestora se înregistrează în contabilitate într-un cont colector, denumit 4427 „TVA colectată”.

TVA neexigibilă se evidențiază în următoarele situații: livrare în baza avizului de însoțire a mărfii, achiziționare în baza avizului de însoțire a mărfii sau vânzare cu amănuntul la unitățile en-detail. Aceasta devine exigibilă în momentul întocmirii/primirii facturii sau în momentul vânzării mărfii, fiind înregistrată în contabilitate în contul 4428 „TVA neexigibilă”.

Documentele de evidență a TVA-ului

În cadrul întreprinderii taxa pe valoarea adăugată ocazionează o serie de operații înscrise în documente ca: factura fiscală, avizul de însoțire a mărfii, chitanța fiscală, jurnal pentru vânzări, jurnal pentru cumpărări, declarații vamale de import, documente de plată a TVA, borderoul de vânzări.

FACTURA FISCALĂ servește ca: document pe baza căruia se întocmește instrumentul de decontare a produselor și mărfurilor livrate, lucrărilor executate sau serviciilor prestate; document de însoțire pe timpul transportului; document de încarcare în gestiunea patrimoniului; document justificativ de înregistrare în contabilitatea furnizorului si cumparatorului.

Se întocmește manual sau cu ajutorul tehnicii de calcul, în trei exemplare, la livrarea produselor și mărfurilor, executarea lucrărilor și prestarea serviciilor de compartimentul desfacere sau alt compartiment desemnat pe baza dispoziției de livrare, a avizului de însoțire a mărfii sau a altor documente tipizate care atestă executarea lucrărilor și prestarea serviciilor și se semnează de compartimentul emitent. Atunci când factura nu se poate întocmi în momentul livrării, produsele și mărfurile livrate sunt însoțite pe timpul transportului de avizul de însoțire a mărfii. În vederea corelării documentelor de livrare, numărul și data avizului de însoțire a mărfii se înscriu în factură.

Factura fiscală trebuie să cuprindă obligatoriu următoarele informații: seria și numărul facturii; data emiterii facturii; numele, adresa și codul de înregistrare fiscală al persoanei care emite factura; numele, adresa și codul de înregistrare fiscală, după caz, al beneficiarului de bunuri sau servicii; denumirea și cantitatea bunurilor livrate, denumirea serviciilor prestate; prețul unitar fără taxa pe valoarea adăugată și baza de impozitare pentru fiecare cotă sau scutire; cota de taxă pe valoarea adăugată sau mențiunea scutit cu drept de deducere, scutit fără drept de deducere, neimpozabil, supus regulilor speciale, după caz; suma taxei pe valoarea adăugată de plată, pentru operațiunile taxabile.

Circulă:

a) la furnizor: la compartimentul în care se efectuează operația de control financiar preventiv pentru acordarea vizei; la persoanele autorizate să dispună încasări în contul de la bancă al unității; la compartimentul desfacere în vederea înregistrării în evidențele operative și pentru eventualele reclamații ale clienților; la compartimentul financiar-contabil în vederea depunerii acestora la bancă și înregistrare în contabilitate.

b) la cumpărător: la compartimentul aprovizionare pentru confirmarea operației, având atașat exemplarul din avizul de însoțire a mărfii care a însoțit produsul sau marfa, inclusiv nota de recepție și constatare de diferențe, în cazul în care marfa nu a fost însoțită de factură pe timpul transportului; la compartimentul care efectuează operația de control financiar preventiv pentru acordarea vizei; la compartimentul financiar-contabil pentru acceptarea plății și înregistrarea în contabilitate.

Se arhivează: la furnizor la compartimentul desfacere și la compartimentul financiar-contabil, iar la cumpărător la compartimentul financiar-contabil.

AVIZUL DE ÎNSOȚIRE A MĂRFII servește ca: document pentru eliberarea din magazie a produselor, mărfurilor sau altor valori destinate vânzării, trimise pentru prelucrarea la terți, în custodie sau spre păstrare; document justificativ de scădere din gestiunea furnizorului; document de însoțire pe timpul transportului; document pentru întocmirea facturii; document de primire în gestiunea cumpărătorului. Se întocmește în două exemplare de către unitățile care nu au posibilitatea întocmirii facturii în momentul livrării produselor. Se emite, pe măsura livrării, de compartimentul desfacere care semnează de întocmire.

Circulă:

a) la furnizor: la persoanele din conducere autorizate să dispună livrarea; la delegatul unității care face transportul sau al clientului, pentru a însoți produsele, mărfurile sau alte valori materiale pe timpul transportului; la compartimentul desfacere, pentru înregistrarea cantităților livrate în evidențele acestuia și pentru întocmirea facturii. Este obligatorie înscrierea în factură a numărului avizului de însoțire a mărfii, în vederea efectuării înregistrărilor în contabilitate și identificării cu ușurință a livrărilor nefacturate sau a eventualelor reclamații; la compartimentul financiar-contabil, atașat la factură.

b)la cumpărător: la magazie, pentru încărcarea în gestiune a produselor, mărfurilor sau altor valori materiale primite după efectuarea recepției de către comisia de recepție și consemnarea rezultatelor; la compartimentul aprovizionare, pentru înregistrarea cantității aprovizionate în evidența acestuia și certificarea efectuării plății către furnizor; la compartimentul financiar-contabil, pentru întocmirea formelor de plată, precum și pentru înregistrarea la contabilitatea sintetică și analitică, atașat la factură. Se arhivează: la furnizor (la compartimentul financiar-contabil) și la cumpărător (la compartimentul financiar-contabil).

JURNALUL PENTRU VÂNZĂRI servește ca: registru jurnal auxiliar pentru înregistrarea vânzărilor de valori materiale sau a prestărilor de servicii; document de stabilire lunară a TVA colectată; document de control al unor operații înregistrate în contabilitate. Se întocmește într-un singur exemplar având paginile numerotate, în care se înregistrează zilnic, fără ștersături și spații neutilizate, elementele necesare determinării corecte a TVA-ului colectat datorat. Acest jurnal se completează la compartimentul financiar-contabil pe baza documentelor tipizate comune privind vânzările de valori materiale sau prestări de servicii.

Circulă: la compartimentul financiar-contabil pentru verificarea sumelor înscrise în conturi și respectarea dispozițiilor legale referitoare la TVA. Se arhivează: la compartimentul financiar-contabil.

JURNALUL PENTRU CUMPĂRĂRI servește ca: registru jurnal auxiliar pentru înregistrarea cumpărărilor de valori materiale sau a prestărilor de servicii; document de stabilire lunară a TVA deductibilă; document de contol al unor operații înregistrate în contabilitate. Se întocmește într-un singur exemplar, în care se înregistrează zilnic fără ștersături și spații neutilizate elementele necesare determinării corecte a TVA deductibilă. Acest jurnal se completează la compartimentul financiar-contabil pe baza documentelor tipizate privind cumpărările de valori materiale sau efectuarea de prestări de servicii. Circulă la compartimentul financiar-contabil pentru verificarea sumelor înscrise în conturi și respectarea dispozițiilor legale referitoare la

TVA. Se arhivează: la compartimentul financiar-contabil.

DECLARAȚIILE VAMALE DE IMPORT sunt înregistrate la organul vamal sau actul constatator emis de acesta, din care să rezulte TVA deductibilă.

DOCUMENTE DE PLATĂ a TVA înscrisă în declarația vamală de import sau în actul constatator.

BORDEROUL DE VÂNZĂRI este utilizat ca document de înregistrare zilnică a

vânzărilor realizate de unitate, la înregistrarea vânzărilor în jurnalul de vânzări și la stabilirea TVA colectată. Acesta se întocmește într-un singur exemplar, la compartimentul financiar-contabil, pe baza monetarelor sau borderourilor bonurilor de vânzare, a notelor de plată, centralizatoarelor vânzărilor pe ospătari, centralizatorului revânzărilor cu plata în rate, borderoului de decontare a prestațiilor etc. Se întocmește și rămâne la compartimentul financiar-contabil.

CHITANȚA FISCALĂ servește ca document justificativ privind cumpărarea unor produse sau prestării unor servicii, în condițiile în care nu se întocmește factură și ca document justificativ de înregistrare în contabilitate. Ea se întocmește în două exemplare de către vânzător pentru produsele livrate, respectiv serviciile prestate în situația în care dispozițiile legale nu prevăd obligația fiscală de emitere a facturii.

Chitanța însoțește mărfurile pe timpul transportului și circulă astfel: un exemplar cu ștampila unității vânzătoare care se predă la compartimentul contabilitate al cumpărătorului, exemplarul al doilea rămâne la carnetul vânzătorului, fiind folosit ca document de verificare-confruntare cu operațiunile efectuate în registrul de casă.

4.1.3. Contabilitatea operațiilor privind taxa pe valoarea adăugată

TVA reprezintă contribuția la realizarea unui venit important al bugetului de stat. În esență, taxa pe valoarea adăugată este o formă perfecționată a impozitului pe cifra de afaceri ce se aplică o singură dată asupra produselor și asupra serviciilor.

Cotele de taxă pe valoarea adăugată sunt cota standard a taxei pe valoarea adăugată și cota redusă a taxei pe valoarea adăugată. Cota standard a taxei pe valoarea adăugată este de 19% și se aplică asupra bazei de impozitare pentru orice operațiune impozabilă care nu este scutită de taxa pe valoarea adăugată sau care nu este supusă cotei reduse a taxei pe valoarea adăugată. Cota redusă a taxei pe valoarea adăugată este de 9% și se aplică asupra bazei de impozitare, pentru următoarele prestări de servicii și/sau livrări de bunuri: dreptul de intrare la castele, muzee, case memoriale, monumente istorice, monumente de arhitectură și arheologice, grădini zoologice și botanice, târguri, expoziții; livrarea de manuale școlare, cărți, ziare și reviste, cu excepția celor destinate exclusiv publicității; livrările de proteze de orice fel și accesoriile acestora, cu excepția protezelor dentare; livrările de produse ortopedice; medicamente de uz uman și veterinar; și cazarea în cadrul sectorului hotelier sau al sectoarelor cu funcție similară, inclusiv închirierea terenurilor amenajate pentru camping.

Reflectarea în contabilitate a taxei pe valoarea adăugată se face utilizând contul 442 „Taxa pe valoarea adăugată”, din grupa 44, din clasa a IV-a a Planului de Conturi General care se dezvoltă pe următoarele conturi sintetice de gradul II: 4423 „TVA de plată”; 4424 „TVA de recuperat”; 4426 „TVA deductibilă”; 4427 „TVA colectată”; 4428 „TVA neexigibilă”.

Contul 4423 „TVA de plată” este cont de pasiv și ține evidența taxei pe valoarea adăugată datorată bugetului de stat și determinată la finele lunii. Contul se creditează la finele lunii cu diferența dintre TVA colectată mai mare și TVA deductibilă mai mică, prin debitul contului 4427 „TVA colectată”. Se debitează cu sumele virate la bugetul statului reprezentând TVA datorată, prin creditul contului 512 „Conturi curente la bănci”; valoarea TVA de recuperat, compensată, prin creditul contului 4424 „TVA de recuperat”; datorii anulate prin creditul contului 758 „Alte venituri din exploatare”. Soldul contului este creditor și arată nivelul taxei pe valoarea adăugată datorată bugetului.

Contul 4424 „TVA de recuperat” este un cont de activ și ține evidența TVA de recuperat de către unitățile patrimoniale de la bugetul statului. Contul se debitează la finele lunii cu diferența dintre TVA deductibilă mai mare și TVA colectată mai mică, prin creditul contului 4426 „TVA deductibilă”. Se creditează cu sumele încasate de la bugetul statului reprezentând TVA cuvenită, pe baza cererii de rambursare, prin debitul contului 512 „Conturi curente la bănci” precum și cu suma ce reprezintă TVA cuvenita de la buget, neîncasată până la finele perioadei și compensată în lunile următoare cu TVA datorată bugetului, prin debitul contului 4423 „TVA de plată”. Soldul contului este debitor și reflectă contravaloarea TVA cuvenită de la bugetul statului, deci creanța unitătii față de buget.

Contul 4426 “TVA deductibilă” este un cont de activ cu ajutorul căruia se ține evidența TVA înscrisă în facturile emise de furnizori, pentru bunurile, lucrările sau serviciile cu care se aprovizionează unitatea și care este deductibilă din punct de vedere fiscal. Contul se debitează în cursul lunii cu sumele reprezentând TVA înscrisă în facturi de furnizori, prin creditul conturilor 401 „Furnizori” sau 404 „Furnizori de imobilizări”; valoarea TVA aferentă ratelor devenite scadente pentru aprovizionările făcute cu plata în rate prin creditul contului 4428 „TVA neexigibilă”; la fel și pentru TVA aferentă aprovizionărilor făcute anterior și care se facturează abia acum de către furnizori; sumele reprezentând TVA aferentă mijloacelor fixe realizate în regie proprie prin creditul contului 4427 „TVA colectata”. Se creditează la sfârșitul lunii cu sumele constatate ca fiind nedeductibile, ca urmare a utilizării bunurilor și serviciilor pentru operațiuni scutite de TVA, prin debitul contului 635 „Cheltuieli cu alte impozite, taxe și vărsăminte asimilate”; sumele ce reprezintă TVA recunoscută la deducere și care pot fi reținute din TVA colectată, prin debitul contului 4427 „TVA colectata”; sumele ce reprezintă TVA deductibilă care depășește valoarea TVA colectată și care urmează a se încasa de la bugetul statului prin debitul contului 4424 „TVA de recuperat”. Soldul contului este debitor și arată că nivelul TVA deductibilă depășește pe cea colectată și ca atare reflectă creanța unitătii față de buget. După virarea soldului în debitul contului 4424 „TVA de recuperat”, contul 4426 “TVA deductibilă” se soldează.

Contul 4427 “TVA colectată” este un cont de pasiv, cu ajutorul căruia se ține

evidența TVA înscrisă în facturi aferente vânzărilor de bunuri, prestărilor de servicii sau executărilor de lucrări. Contul se creditează în cursul lunii cu valoarea TVA aferentă vânzărilor sau pentru lucrările executate sau serviciile prestate facturate terților, prin debitul conturilor: 411 „Clienți” sau 461 „Debitori diverși”, 531 „Casa”, 428 „Alte datorii și creanțe în legătură cu personalul”; valoarea TVA aferentă ratelor devenite scadente, la încasare, pentru livrările făcute cu plata în rate sau TVA aferentă livrărilor sau prestațiilor făcute anterior și care acum se facturează prin debitul contului 4428 „TVA neexigibilă”; valoare TVA aferentă mijloacelor realizate în regie proprie prin debitul contului 4426 „TVA deductibilă”; valoarea TVA aferentă bunurilor și serviciilor folosite în scop personal sau predate cu titlu gratuit, cea aferentă lipsurilor peste normele legale neimputabile, precum și cea aferentă bunurilor și serviciilor acordate salariaților sub forma avantajelor în natură, prin debitul contului 635 „Cheltuieli cu alte impozite, taxe și vărsăminte asimilate”.

Se debitează la sfârșitul lunii cu sumele reprezentând TVA deductibilă recunoscută la deducere, prin creditul contului 4426 „TVA deductibilă”; sumele reprezentând TVA aferentă clienților insolvabili scoși din activ, prin creditul contului 4118 „Clienti incerți sau în litigiu”; sumele ce reprezintă nivelul TVA colectată ce depășește nivelul TVA deductibilă și care se datorează bugetului, prin creditul contului 4423 „TVA de plată”. Soldul contului este creditor și arată nivelul TVA colectată care depășește pe cea deductibilă și ca atare se datorează bugetului de stat. După înregistrarea acestui sold în creditul contului 4423 „TVA de plată”, contul 4427 „TVA colectată” se soldează.

Contul 4428 “TVA neexigibilă” este un cont bifuncțional și ține evidența TVA neexigibilă rezultată din vânzări cu plata în rate sau pentru vânzări și prestații efectuate și nefacturate încă clienților, precum și evidența TVA neexigibilă aferentă cumpărărilor făcute cu plata în rate și aprovizionărilor făcute pentru care nu au sosit facturile furnizorilor.

Contul se creditează cu sumele reprezentând TVA înscrisă în factură și emisă clienților pentru livrări sau prestații cu plata în rate prin debitul contului 411 „Clienti”; sumele reprezentând TVA aferentă lucrărilor sau prestațiilor efectuate clienților dar pentru care nu au fost întocmite documente, prin debitul contului 418 „Clienți-facturi de întocmit”; sumele reprezentând TVA devenită exigibilă, aferente ratelor devenite scadente la cumpărăturile făcute cu plata în rate precum și cu TVA înscrisă în facturile sosite de la furnizori și care anterior figurau la facturi nesosite, prin debitul contului 4426 „TVA deductibilă”; valoarea TVA aferentă mărfurilor intrate în unitățile cu amănuntul, prin debitul contului 371 „Mărfuri”. Se debitează cu sumele reprezentând TVA înscrisă în facturile furnizorilor, aferente cumpărărilor cu plata în rate prin creditul contului 401 „Furnizori” sau contului 404 „Furnizori de imobilizări”; sumele reprezentând TVA aferentă cumpărăturilor sosite, fără factură, prin creditul contului 408 „Furnizori facturi nesosite”; sumele reprezentând TVA devenită exigibilă, aferentă ratelor devenite scadente, pentru livrările făcute cu plata în rate, precum și cu TVA înscrise în facturi emise clienților și care anterior figurau la facturi de întocmit, prin intermediul contului 4427 „TVA colectată”; valoarea TVA aferentă vânzărilor de mărfuri din unitățile comerciale cu amănuntul, prin creditul contului 371 „Mărfuri”.

Soldul contului reprezintă sume în așteptare care pe măsură ce devin exigibile se trec în debitul contului TVA deductibilă, pentru cumpărări, sau în creditul contului TVA colectată, pentru vânzări.

Obligația plății TVA-ului ia naștere la data efectuării livrării de bunuri mobile, la data transferului proprietății imobiliare sau la data prestării serviciilor. Principalul document care stă la baza înregistrării în contabilitate a TVA-ului este factura fiscală. Alte documente ce stau la baza înregistrarii TVA-ului sunt: chitanța fiscală, declarația vamală de import, procese verbale sau situații de lucrări. Pe baza decontului lunar privind suma impozabilă și taxa exigibilă se determină TVA de plată sau de recuperat.

Operații care intră în sfera de aplicare a taxei pe valoarea adăugată sunt urmatoarele:

– livrările de bunuri mobile și imobile. Livrarea constituie transferul dreptului de proprietate asupra bunurilor deținute de proprietar către beneficiar, direct sau prin cei care acționează în numele acestora. Ea cuprinde toate operațiile prin care se realizează transferul dreptului de proprietate asupra bunurilor mobile corporale, indiferent de forma juridică prin care se realizează vânzarea, schimbul, aportul în bunuri la capitalul social al societății comerciale și predarea de către agenții economici a unor bunuri cu titlu gratuit.

– transferul proprietății bunurilor imobiliare între agenții economici, precum și

între aceștia și instituțiii publice sau persoane fizice, indiferent de forma juridică, în care se cuprind construcțiile imobiliare (locuințe, vile, construcții industriale, comerciale, agricole etc.), terenurile pentru construcții sau alte amenajări, bunuri de natura imobiliară care nu pot fi detașate fără a fi deteriorate.

– prestări de servicii ce constau în orice activitate rezultată dintr-un contract prin care o persoană se obligă să execute o muncă manuală sau intelectuală, în scopul obținerii unui profit și care nu reprezintă livrări de bunuri ce pot avea ca obiect: lucrări de construcții-montaj; transport de persoane sau mărfuri; servicii de poștă și telecomunicații; închirieri de bunuri sau imobile; operațiuni de intermediere sau de comision; reparații de orice natură; cesiuni de bunuri necorporale, ca dreptul de autor, brevete, licențe, mărci de fabrică și comerț, titluri de participare; operații de publicitate, cosulting, studii, cercetări și expertize.

– operațiuni asimilate cu livrările de bunuri și prestări de servicii. Utilizarea pentru activitatea proprie de bunuri sau servicii destinate în mod curent vânzării, în situația în care agenții economici: realizează, exclusiv sau parțial, operațiuni scutite de taxa pe valoarea adăugată; realizează bunuri de natura mijloacelor fixe și preluarea de către agenții economici din rețeaua comercială a bunurilor (mărfurilor) din depozitele proprii.

– importuri de bunuri și servicii realizate direct sau prin intermediari autorizați, de orice persoană fizică sau juridică: importurile de bunuri și servicii care sunt scutite de taxa vamală precum și agenții economici cu un venit total declarat din activitatea de bază și alte activități de până la 50 milioane lei anual.

Nu intră în sfera de aplicare a taxei pe valoarea adăugată operațiunile realizate de asociații, organizații sau instituții publice a căror activitate specific autorizată nu urmărește obținerea de profit. Unitățile patrimoniale plătitoare de taxă pe valoareaadăugată sunt obligate să efectueze lunar decontarea cu bugetul statului a taxei pe valoarea adăugată. Pentru efectuarea operațiilor de decontare și înregistrarea obligațiilor sau drepturilor de creanță față de bugetul statului din taxa pe valoarea adăugată se folosesc următoarele informații: pentru TVA deductibilă, din jurnalul pentru cumpărări, al cărei total trebuie să corespundă cu rulajul debitor al contului 4426 „TVA deductibilă”; iar pentru TVA colectată, din jurnalul pentru cumpărări, al cărei total trebuie să corespundă cu rulajul debitor al contului 4427 „TVA colectată”.

Deducerea taxei pe valoarea adăugată la aprovizionarea de bunuri și la preluarea serviciilor nu se face pentru fiecare operație în parte, ci pentru totalitatea operațiilor realizate în cursul unei luni. Exercitarea dreptului de deducere se poate face în două moduri:

prin reținerea taxei pe valoarea adăugată deductibilă din taxa pe valoarea adăugată colectată, în cazul în care rulajul debitor al contului 4426 „TVA deductibilă” este mai mic decât rulajul creditor al contului 4427 „TVA colectată”. Diferența de taxă colectată este TVA de plată, înregistrată în creditul contului 4423 „TVA de plată” și care urmează să fie virată la bugetul statului.

prin rambursarea de către organele fiscale a taxei pe valoarea adăugată deductibilă în cazul în care întreprinderea a realizat în totalitate operații de export la care cota de impozitare este 0 (deci, unitatea nu facturează la livrare și nu colectează TVA) și dacă suma TVA deductibilă este mai mare decât TVA colectată, respectiv rulajul debitor al contului 4426 „TVA deductibilă”este mai mare decât rulajul creditor al contului 4427 „TVA colectată”. Diferența nerecuperată se înregistrează într-un cont de TVA distinct, și anume în debitul contului 4424 „TVA de recuperat”, pentru a evidenția dreptul de creanță față de bugetul statului.

Principalele operațiuni ale societății luate ca exemplu privitoare la contul 442 „Taxa pe valoarea adăugată” sunt următoarele:

a) la data de 23.05.2005 se înregistrează recepționarea unui utilaj în valoare de 55.000.000 lei, TVA aferentă 19%:

23.05.2005

b) în ziua de 23.05.2005 se înregistrează achiziționarea de materii prime în sumă de 20.000.000 lei, TVA aferentă 19%:

23.05.2005

c) tot în aceeași zi se înregistrează consumul de apă și energie în sumă de 10.000.000 lei:

23.05.2005

d) în ziua de 24.05.2005 se înregistrează vânzarea de produse finite la preț negociabil de 25.000.000 lei, TVA 19%:

24.05.2005

e) în decursul aceleași zile se înregistrează vânzarea de mărfuri fără factură în sumă de 30.000.000 lei:

24.05.2005

f) în ziua următoare se înregistrează redactarea facturii fără diferență și TVA-ul aferent facturii nesosite:

25.05.2005

Regularizarea TVA-ului

Cu ocazia exigibilității lunare pe baza „Decontului privind operațiile realizate și TVA aferentă” se stabilește TVA de plată sau de recuperat. În acest scop se procedează la compensarea soldurilor conturilor 4426 „TVA deductibilă” și 4427 „TVA colectată”.

4426 „TVA deductibilă ” = 16.150.000 lei

4427 „TVA colectată” = 10.450.000 lei

TVA deductibilă > TVA colectată, contul 4426 „TVA deductibilă” are sold creditor, înegistrarea contabilă fiind:

25.05.2005

4.2. Accizele

Accizele reprezintă taxe speciale de consumație care se datorează bugetului de stat pentru anumite produse din țară și din import.

4.2.1. Conceptul de accize și sfera lor de aplicare

Accizele, datorită formei pe care o îmbracă, sunt impozite indirecte care se stabilesc asupra bunurilor care intră în consumul unor anumite categorii ale populației. Aceste taxe se includ în prețul de vânzare al mărfurilor fabricate și realizate în interiorul țării care percepe impozitul.

Mărfurile asupra cărora se percep taxe de consumație sunt, în general, cele de larg consum, iar acestea pot diferi ca structură de la o țară la alta. De regulă, printre aceste mărfuri întâlnim: bere; vinuri; băuturi fermentate, altele decât bere și vinuri; produse intermediare; alcool etilic; produse din tutun precum și uleiuri minerale.

Acciza este exigibilă în momentul eliberării pentru consum sau când se constată pierderi sau lipsuri de produse accizabile. Momentul exigibilității accizei intervine: pentru produsele din producția internă, la data efectuării livrării, la data acordării produselor ca dividende sau ca plată în natură, la data la care au fost consumate pentru reclamă și publicitate și, respectiv, la data înstrăinării ori utilizării în oricare alt scop decât comercializarea precum și pentru produsele importate, la data înregistrării declarației vamale de import.

4.2.2. Modul de calcul, baza de impozitare și plata accizelor

Accizele preced taxa pe valoarea adăugată și se calculează o singură dată, fie prin aplicarea sumelor fixe stabilite pe unitate de măsură, asupra cantităților livrate sau importate, fie prin cote procentuale. Produsele și grupele de produse pentru care accizele se percep în sumă fixă pe unitate de măsură sunt: alcoolul, băuturile alcoolice, produsele de tutun, produsele petroliere, cafeaua, băuturile răcoritoare. Produsele și grupele de produse pentru care accizele se percep în cote procentuale sunt: cofecții din blănuri nobile, articole de cristal, bijuterii din aur și platină, autoturisme, parfumuri, ape de colonie, ape de toaletă precum și aparatură electronică.

Pentru determinarea accizelor pe tipuri de produse se folosesc mai multe modalități de calcul, în funcție de tipul accizei, care se aplică și în funcție de produsul sau grupa de produse la care se aplică accizele, astfel:

a) alcoolul brut, alcoolul rafinat, băuturi alcoolice și orice alte produse destinate producției alimentare sau consumului care conțin alcool etilic alimentar cu o concentrație mai mare de 1,2% în volum, vinuri, produse pe bază de vin și produse pe bază de distilat de vin, cu o concentrație alcoolică mai mare de 22%, coniac, amoniac și vin ars, băuturi alcoolice naturale, acciza se calculează după formula:

A = Q * C * K * Cs, (2)

în care:

Q reprezintă cantitatea;

C – concentrația alcoolică în procente de volum;

K – acciza unitară;

Cs – cursul de schimb.

b) pentru băuturile alcoolice spirtoase obținute pe bază de alcool etilic rafinat și

băuturi alcoolice din distilare de cereale, acciza se calculează astfel:

A = Q * C * K * Cs + 1% * Bi, (3)

în care:

Bi reprezintă baza de impozitare pentru acciza procentuală.

Baza de impozitare a accizei procentuale o reprezintă valoarea la prețul maxim de vânzare cu amănuntul declarat (Bi = Q * prețul maxim de vânzare cu amănuntul maxim declarat).

c) în cazul țigaretelor, acciza se calculează după formula:

A = A1 + A2, (4)

în care:

A1 reprezintă acciza specifică;

A2 – acciza ad valorem.

A1 = Q * K * Cs, (5)

în care:

Q reprezintă cantitatea exprimată în unități de 1000 țigarete;

K – acciza unitară la 1000 țigarete;

Cs – cursul de schimb.

A2 = Bi * 25%, (6)

Nivelul accizelor pentru următoarele produse este reflectat cu ajutorul tabelului 1:

Tabelul 1

NIVELUL ACCIZELOR

┌─────┬────────────────────────────────────────────────┬─────────────────┬───────────┐
│     │              Denumirea produsului              │                 │ Acciza*)  │
│Nr.  │                  sau a grupei                  │      U.M.       │(echivalent│
│crt. │                   de produse                   │                 │ euro/U.M. │
├─────┼────────────────────────────────────────────────┼─────────────────┼───────────┤
│ 0   │                       1                        │        2        │     3     │
├─────┼────────────────────────────────────────────────┼─────────────────┼───────────┤
│ 1.  │Bere,                                           │hl/1 grad Plato │    0,60   │
│     │din care:                                       │                 │           │
│     │1.1. Bere produsă de producătorii               │                 │           │
│     │independenți cu o capacitate de producție anuală│                 │           │
│     │ce nu depășește 200 mii hl                      │                 │    0,38   │
├─────┼────────────────────────────────────────────────┼─────────────────┼───────────┤
│ 2.  │Vinuri                                          │hl de produs     │           │
│     │2.1. Vinuri liniștite                           │                 │    0,00   │
│     │2.2. Vinuri spumoase                            │                 │   30,00   │
├─────┼────────────────────────────────────────────────┼─────────────────┼───────────┤
│ 3.  │Băuturi fermentate, altele decât bere și vinuri │hl de produs     │           │
│     │3.1. liniștite                                  │                 │    0,00   │
│     │3.2. spumoase                                   │                 │   30,00   │
├─────┼────────────────────────────────────────────────┼─────────────────┼───────────┤
│ 4.  │Produse intermediare                            │hl de produs     │   45,00   │
├─────┼────────────────────────────────────────────────┼─────────────────┼───────────┤
│ 5.  │Alcool etilic                                   │hl alcool pur   │ 280,00   │
├─────┴────────────────────────────────────────────────┴─────────────────┴───────────┤
│      Produse din tutun                                                             │
├─────┬────────────────────────────────────────────────┬─────────────────┬───────────┤
│ 6.  │Țigarete                                        │1.000 țigarete   │ 5,73+31%  │
├─────┼────────────────────────────────────────────────┼─────────────────┼───────────┤
│ 7.  │Țigări și țigări de foi                         │1.000 bucăți     │    9,00   │
├─────┼────────────────────────────────────────────────┼─────────────────┼───────────┤
│ 8.  │Tutun destinat fumatului din care:              │kg               │   17,00   │
│     │8.1. Tutun destinat rulării în țigarete         │kg               │   17,00   │
├─────┴────────────────────────────────────────────────┴─────────────────┴───────────┤
│      Uleiuri minerale                                                              │
├─────┬────────────────────────────────────────────────┬─────────────────┬───────────┤
│ 9.  │Benzine cu plumb                                │tonă             │  414,00   │
│     │                                                │1.000 litri      │  319,00   │
├─────┼────────────────────────────────────────────────┼─────────────────┼───────────┤
│10.  │Benzine fără plumb                              │tonă             │  353,00   │
│     │                                                │1.000 litri      │  272,00   │
├─────┼────────────────────────────────────────────────┼─────────────────┼───────────┤
│11.  │Motorine                                        │tonă             │  245,00   │
│     │                      │1.000 litri      │  207,00   │
├─────┼────────────────────────────────────────────────┼─────────────────┼───────────┤
│12.  │Păcură                                          │tonă             │    0,00   │
├─────┼────────────────────────────────────────────────┼─────────────────┼───────────┤
│13.  │Gaze petroliere lichefiate, din care:           │tonă             │  100,00   │
│     │13.1. Utilizate în consum casnic               │tonă             │    0,00   │
├─────┼────────────────────────────────────────────────┼─────────────────┼───────────┤
│14.  │Gaz metan                                       │tonă             │    0,00   │
├─────┼────────────────────────────────────────────────┼─────────────────┼───────────┤
│15.  │Petrol lampant (inclusiv kerosen)              │tonă             │  414,00   │
├─────┼────────────────────────────────────────────────┼─────────────────┼───────────┤
│16.  │Benzen, toluen, xileni și alte amestecuri       │                 │           │
│     │de hidrocarburi aromatice                       │tonă             │  414,00   │
└─────┴────────────────────────────────────────────────┴─────────────────┴───────────┘

Gradul Plato reprezintă greutatea de zahăr exprimată în grame, conținută în 100 g de soluție măsurată la origine, la temperatura de 20°/4°C. Hl alcool pur reprezintă 100 litri alcool etilic rafinat, cu concentrația de 100% alcool în volum, la temperatura de 20°C, conținut într-o cantitate dată de produs alcoolic. Prin gaze petroliere lichefiate utilizate în consum casnic se înțelege gazele petroliere lichefiate, distribuite în butelii tip aragaz. Petrolul lampant utilizat drept combustibil de persoanele fizice nu se accizează.

Baza de impozitare este diferită în funcție de felul produselor care se supun accizelor, precum și de proveniența lor (de la intern sau de la import). Pentru aceste produse, accizele preced taxa pe valoarea adăugată și se calculează prin aplicarea cotelor procentuale prevăzute de lege asupra bazei de impozitare, după cum urmează:

a) pentru produsele din producția internă – baza de impozitare o reprezintă prețurile de livrare, mai puțin accizele, respectiv, prețul producătorului, care nu poate fi mai mic decât suma costurilor ocazionate de obținerea produsului respectiv;

b) pentru produsele din import – baza de impozitare o reprezintă valoarea în vamă stabilită potrivit legii, la care se adaugă taxele vamale sau alte taxe speciale, după caz;

c) pentru bunurile provenite de la persoanele fizice neînregistrate ca agenți economici dar care comercializează prin agentii economici – baza de impozitare o reprezintă contravaloarea ce se cuvine deponentului;

d) pentru bunurile amanetate de către persoanele fizice și devenite proprietatea caselor de amanet – baza de impozitare o reprezintă contravaloarea încasată de casele de amanet la vânzarea bunurilor respective, mai puțin accizele.

Prețurile maxime de vânzare cu amănuntul vor fi stabilite printr-o declarație scrisă Direcțiilor Generale ale Finanțelor Publice și Controlului Financiar de Stat județene sau a municipiului București, declarație care va cuprinde data la care se vor practica respectivele prețuri maxime, cu cel puțin 5 zile înainte de data de la care noile prețuri vor intra în vigoare. Aceste prețuri maxime cu amănuntul trebuie înscrise în facturi de către agentii economici producători sau comercianți. Acestea vor fi depuse la dispoziția organului fiscal în maxim 15 zile de la notificare, la dispoziția Ministerului Finanțelor Publice, Gărzii Financiare și direcțiilor regionale vamale.

Prețurile minime sunt stabilite de comun acord de asociațiile patronate ale

producătorilor de băuturi alcoolice legal înființate și vor fi publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, cu minimum 10 zile înainte de data intrării lor în vigoare. Prețurile minime de vânzare nu pot fi mai mici decât prețul de producție și acciza specifică aferentă, iar prețurile maxime nu pot fi mai mici decât prețurile minime stabilite, la care se adaugă acciza procentuală stabilită pe baza prețului maxim și taxa pe valoarea adăugată aferentă. Comercializarea sub prețul minim stabilit sau la un preț mai mare decât prețul maxim stabilit este interzisă.

Accizele se plătesc la bugetul de stat până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei în care acciza devine exigibilă. În cazul importului unui produs accizabil, care nu este plasat într-un regim suspensiv, momentul plății accizelor este momentul înregistrării declarației vamale de import.

Produsele accizabile sunt scutite de plata accizelor, atunci când sunt destinate pentru:

– livrarea în contextul relațiilor consulare sau diplomatice;

– organizațiile internaționale recunoscute ca atare de către autoritățile publice ale României, în limitele și în condițiile stabilite prin convențiile internaționale, care pun bazele acestor organizații, sau prin acorduri încheiate la nivel statal sau guvernamental;

– forțele armate aparținând oricărui stat-parte la Tratatul Atlanticului de Nord, cu excepția Forțelor Armate ale României precum și rezerva de stat și rezerva de mobilizare, pe perioada în care au acest regim.

Accizele nu se aplică pentru importul de produse accizabile aflate în bagajul călătorilor și al altor persoane fizice, cu domiciliul în România sau în străinătate, în limitele și în conformitate cu cerințele prevăzute de legislația vamală în vigoare. Plătitori de accize sunt agenții economici – persoane juridice, asociații familiale și persoane fizice autorizate – care produc sau importă astfel de produse.

Sunt scutite de la plata accizelor:

a) produsele exportate direct de agenții economici producători sau prin agenți economici care își desfășoară activitatea pe bază de comision. Beneficiază de regimul de scutire numai produsele exportate, direct sau prin agenți economici comisionari, de către producătorii care dețin în proprietate utilajele și instalațiile de producție necesare

pentru realizarea acestor produse;

b) produsele aflate în regimuri vamale suspensive, conform prevederilor legale în domeniu. Pentru produsele aflate în aceste regimuri, scutirea se acordă cu condiția depunerii de către agentul economic importator a unei garanții egale cu valoarea accizelor aferente. Această garanție va fi restituită agentului economic numai cu condiția încheierii în termen a regimului vamal acordat;

c) orice produs importat, provenit din donații sau finanțat direct din împrumuturi nerambursabile, precum și din programe de cooperare științifică și tehnică, acordat instituțiilor de învățământ, sănătate și cultură, ministerelor, altor organe ale administrației publice, structurilor patronale și sindicale reprezentative la nivel național, asociațiilor și fundațiilor de utilitate publică, de către guverne străine, organisme internaționale și organizații nonprofit și de caritate;

d) produsele livrate la rezerva de stat și la rezerva de mobilizare, pe perioada în care au acest regim.

Orice agent economic plătitor de accize are obligația de a depune la autoritatea fiscală competentă o declarație de accize pentru fiecare lună, indiferent dacă se datorează sau nu plata accizei pentru luna respectivă. Declarațiile de accize se depun la autoritatea fiscală competentă, de către agenții economici plătitori, până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei la care se referă declarația.

4.2.3. Reflectarea în contabilitate a accizelor

Societatea comercială „Construct” S.A. SUCEAVA importă mărfuri în valoare de 2.000 euro, cursul la data importului fiind de 33.000 lei/euro. Se percep accize de 30% și taxe vamale de 20%.

a) în ziua de 30.05.2005 se înregistrează importul mărfurilor și a taxelor plătite în vamă, aferente acestuia:

– calculul valorii mărfurilor în lei

2000 euro x 33.000 lei/euro = 66.000.000 lei

– calculul accizelor

66.000.000 lei x 30% = 19.800.000 lei

– calculul bazei de impozitare pentru aplicarea TVA-ului

66.000.000 lei + 19.800.000 lei = 85.800.000 lei

TVA 85.800.000 lei x 19% = 16.302.000 lei

30.05.2005

b) în aceeași zi se înregistrează plata accizelor și a TVA-ului aferent mărfurilor importate:

30.05.2005

4.3. Taxele vamale – venit al bugetului de stat

Taxele vamale reprezintă impozite indirecte care sunt percepute de către stat asupra unor bunuri și servicii în momentul în care acestea trec granițele vamale ale României. Ele reprezintă un instrument de politică comercială, de natură fiscală, constituind o sursă de venit pentru bugetul statului, având un impact direct asupra prețului produselor care fac obiectul comețului exterior

4.3.1. Caracterizare generală a taxelor vamale

Taxele vamale pot fi percepute de către stat asupra importului, exportului și tranzitului de mărfuri. În practica fiscală internațională, taxele vamale care se utilizează cel mai frecvent sunt cele asupra importului de mărfuri.

Taxele vamale de import se instituie asupra importului de mărfuri și se calculează asupra valorii acestora, în momentul în care ele trec frontiera țării importatoare. Acestea se caracterizează prin aceea că: au cea mai largă sferă de răspândire pe plan internațional; cuprind cel mai mare nomenclator de procese supuse taxării; se practică pe perioade mai lungi de timp; au, în general, un nivel mai ridicat decât taxele vamale de export sau de tranzit. Aceste taxe contribuie la protejarea produselor naționale față de cele din afară, având un impact direct asupra creșterii prețurilor mărfurilor importate care pot să devină mai puțin competitive în raport cu cele din producția internă, sub aspectul prețului.

Importatorul, odată cu depunerea documentelor prin care intră în posesia mărfii importate, achită și taxa vamală de import. Această taxă are rolul inui impozit de egalizare, deoarece conduce la apropierea nivelului prețului mărfii importate de nivelul prețului mărfii (similare) indigene. În unele cazuri, taxa vamală de import poate conduce la scumpirea mărfii importate în raport cu marfa indigenă, ceea ce înseamnă că ea acționează restrictiv pentru importator. În astfel de situații, pentru ca importul să se poată realiza este necesar ca exportatorul să reducă nivelul prețului de export, asigurând mărfii sale o competitivitate egală cu cea a mărfii indigene. Această reducere poate conduce la scăderea rentabilității exportului ori de câte ori în țara exportatoare nivelul productivității muncii este mai scăzut sau costurile de producție sunt mai ridicate decât în țara importatoare.

Taxele vamale de export se întâlnesc sporadic, deoarece statele sunt interesate în încurajarea exportului de mărfuri, deoarece acestea constituie, în majoritatea cazurilor, mijlocul cel mai important de realizare a resurselor valutare. Atunci când se percep astfel de taxe, ele au fie un scop pur fiscal, fie unul economic. Aceste taxe se percep de către stat asupra mărfurilor indigene în condițiile în care acestea sunt exportate. Ele au o arie de răspândire mai restrânsă, comparativ cu cele de import deoarece nomenclatorul de produse este mai limitat, iar practicarea lor poate fi limitată în timp. Prin intermediul lor se mai poate urmări creșterea prețului la unele produse care fac obiectul exportului pe piața internațională sau limitatrea unor exporturi de materii prime și dezvoltarea investițiilor în direcția prelucrării lor în țările care dispun de astfel de resurse.

Taxele vamale de tranzit se instituie asupra mărfurilor care fac obiectul comerțului exterior, cu ocazia trecerii acestora pe teritoriul unei terțe țări. Caracteristica lor este aceea că au o răspândire prea largă pe plan internațional și un nivel relativ scăzut pentru a încuraja tranzitul pe teritoriul statului respectiv. În condițiile actuale, taxe vamale de tranzit nu se practică decât cu titlu de excepție, deoarece statele sunt interesate în încurajarea tranzitului de mărfuri, fiindcă de pe urma acestuia realizează încasări în valută, cum sunt: tarife pentru folosirea căilor ferate, taxe pentru utilizarea drumurilor publice etc.

Taxele vamale ad valorem se percep de către stat asupra valorii vamale a mărfurilor importate sau exportate, fiind stabilite în cote procentuale aplicate la valoarea în vamă a mărfurilor respective. Au avantajul că sunt mult mai ușor de stabilit, întrucât presupune doar fixarea unor cote care se raportează la valoarea vamală a mărfurilor și au dezavantajul că sunt foarte sensibile la oscilațiile conjuncturale ale prețurilor pe piețele internațioanle de mărfuri. Acestea se exprimă ca procent din valoarea mărfurilor importate.

Taxele vamale specifice se percep de către stat pe unitate de măsură fizică a mărfurilor importate (tonă, metru cub, metru pătrat, bucată) și se stabilesc sub forma unei sume fixe pe unitate de măsură a mărfii. Practica acestor taxe este foarte complexă deoarece presupune detalierea accentuată a tarifului vamal, care trebuie mereu revizuit și completat pe măsură ce apar noi tipuri de produse în sfera circuitului internațional de mărfuri.

Taxele vamale mixte se practică când taxele vamale ad valorem nu sunt suficient de eficace ca mijloc de protecție, în condițiile în care prețurile mărfurile înregistrează importante scăderi. Acestea au o componentă ad valorem, stabilită prin aplicarea unui procent la valoarea în vamă și o componentă specifică stabilită printr-o sumă fixă pe unitatea fizică de măsură a mărfii.

Taxele vamale cu caracter fiscal au un nivel redus, scopul aplicării lor fiind obținerea de venituri pentru bugetul de stat. Taxele vamale cu caracter protecționist au un nivel ridicat, urmărindu-se pri practica lor să se reducă forța concurențială a mărfurilor importate și implicit, protejarea pieței interne de concurență străină.

Taxele vamale practicate de o anumită țară, indiferent de felul lor, sunt trecute într-un tabel care poartă denumirea de tarif vamal. În tariful vamal sunt specificate, pentru fiecare categorie de produse sau produse individualizate, taxele vamale exprimate în procente, precum și cele rezultate din aplicarea măsurilor tarifare preferențiale prevăzute în reglementările legale.

În funcție de nivelul lor, taxele vamale de import, menționate în tariful vamal național sau de grup, pot fi: taxe vamale în condiția clauzei națiunii celei mai favorizate, taxe vamale autonome și taxe vamale preferențiale.

Taxele vamale în condiția clauzei națiunii celei mai favorizate se aplică la importul de mărfuri pe care o țară membră a Organizației Mondiale a Comerțului îl efectuează din țările membre ale aceluiași organism sau din alte țări cu care aceasta are acorduri bilaterale, pe baza cărora își acordă reciproc clauza națiunii celei mai favorizate. Ele pot avea un nivel consolidat sau un nivel neconsolidat, după caz. Nivelul consolidat al acestor taxe este stabilit în cadrul unor negocieri comerciale multilaterale și el nu poate fi schimbat fără acordul celorlalte state participante la negocieri. Nivelul neconsolidat se practică pentru produse care nu au făcut obiectul unor negocieri comerciale multilaterale. El poate fi schimbat de către autoritățile cu drept de decizie din țările respective, dacă reducerea (majorarea) se extinde asupra tuturor țărilor care beneficiază de clauza națiunii celei mai favorizate.

Taxele vamale autonome se aplică la importul pe care o țară îl efectuează din țări cu care nu întreține relații bazate pe condiția clauzei națiunii celei mai favorizate. Aceste taxe au, în general, un nivel mai ridicat decât taxele vamale aplicate în condiția clauzei națiunii celei mai favorizate.

Taxele vamale preferențiale se practică în relațiile comerciale dintre țările care fac parte din diferite uniuni vamale cu caracter închis. Aceste taxe mai sunt utilizate în relațiile dintre țări cu niveluri diferite de dezvoltare și, în primul rând, între țările dezvoltate și cele în curs de dezvoltare. Taxele vamale preferențiale au un nivel mai redus decât cele aplicate în regimul clauzei națiunii celei mai favorizate. Practicarea de către un stat a unei politici vamale preferențiale înseamnă, de fapt, reducerea sau chiar eliminarea taxelor vamale la importul de mărfuri din alt stat sau grup de state, care beneficiază de asemenea preferințe.

Pentru evitarea unor discriminări, taxele vamale înscrise în tariful vamal se aplică tuturor agenților economici, indiferent de forma de proprietate și, de regulă, la toate produsele care fac obiectul importurilor.

Taxele vamale de import se determină pe baza tarifului vamal de import al României, care se aprobă prin lege. În tariful vamal este menționată taxa vamală în procente, care se aplică la valoarea în vamă a mărfurilor, exprimată în lei. Transformarea în lei se face la cursul de schimb comunicat de Banca Națională a României. Valoarea în vamă se determină pe baza procedurii prevăzute în Acordul privind aplicarea articolului VII al Acordului general pentru tarife și comerț (G.A.T.T.), încheiat la Geneva la 1 noiembrie 1979, la care România este parte. Cotele cele mai frecvente sunt cuprinse între 10-30%.

Conform acestei proceduri, valoarea în vamă se stabilește (ori de câte ori este posibil) pe baza valorii de tranzacție la care se adaugă, în măsura în care au fost efectuate, dar nu au fost incluse în preț, și următoarele elemente: cheltuielile de transport al mărfurilor importate până la frontiera română, cheltuielile de încărcare, de descărcare și de manipulare conexe transportului mărfurilor importate, pe parcurs extern și costul asigurării pe parcursul extern.

Pentru a se putea determina valoarea în vamă, importatorul este obligat să depună la biroul vamal o declarație pentru valoarea în vamă la care se atașează următoarele documente: documentul de transport al mărfurilor, sau în lipsa lui, alte documente emise de transportator, cuprinzând date referitoare la mărfurile exportate; factura în original sau în copie, ori alt document pe baza căruia se declară valoarea în vamă a mărfurilor; declarația de valoare în vamă (anexe 1-2); documente necesare aplicării unui regim tarifar preferențial sau altor măsuri derogatorii la regimul tarifar de bază; orice alt document necesar aplicării dispozițiilor prevăzute în normele legale specifice care reglementează importul de mărfuri declarate; cadrul fiscal al titularului. Pentru a se putea aplica corect tariful vamal, autoritatea vamală trebuie să constate originea mărfurilor importate, având în vedere următoarele criterii: mărfuri produse în întregime într-o țară și mărfuri obținute printr-o prelucrare sau transformare substanțială într-o țară.

Tot în declarația vamală, importatorul sau reprezentantul său înscrie și cota tarifului vamal, făcând ulterior și calculul taxelor vamale care urmează să fie plătite la buget. La declarația taxelor vamale se atașează și dovada achitării taxelor vamale la buget. Când determinarea definitivă a valorii în vamă nu se poate efectua imediat, importatorul are dreptul, la cerere, de a ridica mărfurile din vamă, cu condiția să se constituie o garanție bănească sau bancară, acceptată de autoritatea vamală. Dacă în termen de 30 de zile de la data ridicării mărfii, importatorul nu prezintă documente concludente privind determinarea valorii în vamă, autoritatea vamală procedează la executarea garanției, operațiunea de vămuire fiind încheiată.

Pentru a determina taxele vamale care sunt cuvenite bugetului de stat sunt necesare două elemente și anume: baza de impozitare și tariful vamal corespunzător categoriilor de mărfuri importate. Elementele care sunt necesare în determinarea valorii în vamă sunt cuprinse în declarația vamală prezentată de importator autorităților vamale. Tot în acest document se înscrie și coeficientul tarifului vamal și suma totală reprezentând taxa vamală de admitere temporară. Mărfurile și bunurile pentru care nu sunt îndeplinite condițiile de vămuire la import se păstrează în depozitele comisionarilor în vamă, la dispoziția titularilor, timp de 120 de zile.

Termenul de plată și cuantumul taxei vamale datorate are la bază declarația vamală a importatorului, înregistrată de autoritatea vamală. Plata taxelor vamale la bugetul de stat se face de importator sau de reprezentantul său în vamă în contul unității care a efectuat vămuirea prin folosirea formelor și documentelor de decontare care asigură încasarea taxelor datorate.

Declarația vamală cuprinde, ca principale informații, clasificarea tarifară (codul mărfurilor potrivit clasificării prevăzute în Tariful vamal de import), baza de calcul a taxelor vamale, procentul taxei, cuantumul taxelor vamale, felul, numărul, greutatea și prețul articolelor, precum și informații financiar contabile și bancare. Autoritatea vamală are dreptul să efectueze verificări și investigații atât în momentul vămuirii, cât și ulterior, la vamă sau la sediul importatorilor.

Controlul vamal exercitat în momentul vămuirii bunurilor are drept scop prevenirea încălcării reglementărilor vamale și stricta respectare a condițiilor și termenelor legale, precum și descoperirea fraudelor vamale. Acesta poate fi realizat atât prin verificarea documentelor necesare vămuirii, cât și sub forma controlului fizic. Controlul documentelor constă în verificarea: corectitudinii completării declarației vamale; existenței documentelor anexate la declarația vamală; concordanței între datele înscrise în declarația vamală în detaliu și cele din documentele anexate; formală a documentelor anexate.

Controlul fizic al bunurilor importate constă în identificarea acestora, pe baza declarației vamale însoțită de documentele depuse împreună cu aceasta. Pentru efectuarea controlului fizic, autoritatea vamală ridică mărfurile sau părți din acestea, pe care declarantul este obligat să le prezinte pentru verificare. După efectuarea formalităților de vămuire, în vederea acordării liberului de vamă la import, autoritatea vamală verifică dacă sunt îndeplinite următoarele condiții:

a) felul mărfurilor constatate la controlul vamal corespunde cu cel înscris în declarația vamală;

b) cantitatea mărfurilor înscrisă în documentele de transport și în facturi corespunde cu cea din declarația vamală;

c) clasificarea teritorială, taxa vamală, valoarea în vamă, felul, numărul și data instrumentului de plată sunt înscrise corect. Liberul de vamă se acordă în scris (cu semnătură și ștampilă), dacă sunt îndeplinite condițiile de mai sus și dacă sunt efectuate formalitățile de vămuire și numai după prezentarea documentelor care atestă efectuarea plății datoriei vamale. În cazul în care regimul vamal prevede plata unor drepturi de import ori depunerea unor garanții, liberul de vamă se acordă numai după îndeplinirea acestor obligații. Până la apariția în extrasul de cont al biroului vamal al sumelor încasate liberul de vamă este revocabil.

Controlul vamal ulterior al operațiunilor se execută pe o perioadă de 5 ani de la data acordării liberului de vamă în scopul prevenirii, combaterii și sancționării fraudei în domeniul vamal. În cadrul controlului ulterior, autoritatea vamală verifică orice documente, registre și evidențe financiar-contabile care au legătură directă sau indirectă cu bunurile importate.

De asemenea, poate fi făcut și control fizic al mărfurilor dacă acestea mai există. Dacă în urma controlului ulterior se constată că s-au încălcat reglementările vamale, autoritatea vamală, după determinarea taxelor vamale cuvenite, ia măsuri de încasare, respectiv de restituire a acestora. Astfel, diferențele în plus se restituie titularului în termen de 30 de zile de la data constatării lor, iar diferențele în minus urmează a fi achitate în termen de 7 zile, fenomen care atrage suportarea de majorări de întârziere, precum și interzicerea efectuării altor operațiuni de vămuire, până la achitarea datoriei vamale.

Sunt exceptate de la plata taxelor vamale de import produsele de pescuit maritime și oceanic și alte produse extrase din marea teritorială a unei țări de navele înmatriculate în România și care navighează sub pavilion românesc. Sunt scutite de la plata taxelor vamale următoarele categorii de bunuri importate: bunuri de origine română; bunurile reportate în străinătate sau cele care înlocuiesc pe cele necorespunzătoare calitativ, returnate în perioada de garanție precum și bunurile care se înapoiază în țară ca urmare a unei expedieri eronate.

4.3.2. Reflectarea în contabilitate a taxelor vamale

Pentru importul de mărfuri în valoare de 2.000 euro la cursul de 33.000 lei/euro făcut de S.C. Construct S.A. SUCEAVA se percep și taxe vamale de 20%.

a) la data de 30.05.2005 se înregistrează importul mărfurilor și a taxelor plătite în vamă, aferente acestuia:

– calculul valorii mărfurilor în lei

2000 euro x 33.000 lei/euro = 66.000.000 lei

– calculul taxelor vamale

66.000.000 lei x 20% = 13.200.000 lei

– calculul bazei de impozitare pentru aplicarea TVA-ului

66.000.000 lei + 13.200.000 lei = 79.200.000 lei

TVA 79.200.000 lei x 19% = 15.048.000 lei

30.05.2005

b) în decursul aceleași zile se înregistrează plata taxelor vamale și a TVA-ului aferent mărfurilor importate:

30.05.2005

CAPITOLUL 5

ANALIZA SITUAȚIEI FISCALE A SOCIETĂȚII

5.1. Principalii indicatori care caracterizează activitatea desfășurată de unitatea patrimonială

Activitatea desfășurată de societatea comercială CONSTRUCT S.A. Suceava este caracterizată de următorii indicatori:

– lichiditatea patrimonială globală (Lpg) – reflectă posibilitatea componentelor patrimoniale curente de a se transforma într-un termen scurt în lichidități pentru a satisface obligațiile de plată exigibile. Aceasta se calculează după formula:

Lpg = *100, (7)

în care:

Ac reprezintă active circulante;

Dc – datorii curente.

– solvabilitatea patrimonială (Sp) – reprezintă gradul în care unitățile patrimoniale pot face față obligațiilor de plată. Este considerată bună, când rezultatul obținut depășește 30%, indicând ponderea surselor proprii în totalul pasivului. Se calculează după formula:

Sp = *100, (8)

în care:

Kp reprezintă capitalul propriu;

Tp – total pasiv.

– viteza de rotație a fondului de rulment (Vr) care se calculează ca raport între veniturile din exploatare rezultate din bilanțul ultimului an încheiat și fondul de rulment calculat pe baza datelor din bilanțul penultimului an încheiat;

– rata profitului brut (Rpb) (marja brută din vânzări) care se calculează astfel:

Rpb = *100, (9)

în care:

Pb reprezintă profitul brut;

CA – cifra de afaceri.

5.2. Analiza principalilor indicatori care caracterizează activitatea desfășurată de unitatea patrimonială

Situația indicatorilor societății comerciale CONSTRUCT S.A. SUCEAVA se prezintă ca în tabelul 2.

Tabelul 2

ELEMENTE PRIVIND EVOLUȚIA BONITĂȚII FINANCIARE

Analizând datele din tabelul 2 observăm că lichiditatea patrimonială globală a crescut de la o perioadă la alta ajungând în jurul valorii de 2, ceea ce oferă garanția acoperirii datoriilor curente din activele curente. Aceasta este o situație favorabilă deoarece datoriile societății au scăzut.

În ceea ce privește solvabilitatea patrimonială, aceasta scade comparativ cu perioadele precedente, însă situația este favorabilă deoarece rezultatele obținute depășesc 30%. Astfel putem spune că societatea poate face față obligațiilor de plată.

Viteza de rotație a fondului de rulment indică mai întâi o creștere apoi o scădere ajungând la 158 cicluri/an. Aceasta se datorează excedentului de fond de rulment înregistrat de societate, ceea ce i-a permis finanțarea activității de exploatare. Dacă în perioada anterioară fondul de rulment era foarte modest acum asistăm la o creștere a acestuia.

Marja brută din vânzări este în scădere comparativ cu perioadele precedente, astfel societatea înregistrează o situație nefavorabilă deoarece aceasta nu e capabilă să-și controleze costurile de producție sau să obțină prețul optim de vânzare.

CONCLUZII

Lucrarea de față, denumită „Contabilitatea decontărilor cu bugetul statului și cu alte organisme publice”, este concepută pe exemplul societății comerciale „Construct” S.A. Suceava și cuprinde cinci capitole și anume: cap. I Scurtă caracterizare a S.C. „CONSTRUCT” S.A. SUCEAVA, cap. II Organizarea bugetară în România, cap. III Natura impozitelor și taxelor directe și reflectarea lor în contabilitate, cap. IV Natura impozitelor și taxelor indirecte și reflectarea lor în contabilitate, cap. V Analiza situației fiscale a societății.

1. La inceputul lucrarii s-a prezentat pe scurt S.C. „CONSTRUCT” S.A. SUCEAVA, avand in vedere realizarea unei imagini reale a structurii organizatorice actuale impreuna cu compartimentele funcționale și de exploatare. Obiectul de activitate a acesteia unitati este prevăzut intr-un memoriu justificativ declarat și înregistrat în Registrul Comerțului al Municipiului Suceava. Capitolul precizeaza cum este organizat compartimentul financiar-contabil precum și funcționarea acestuia,conform Reglementarilor contabile armonizate cu Directiva a IV–a a Unității Economice și a Standartelor Internaționale de contabilitate, iar în final cadrul juridic de desfășurare.

2. Organizarea bugetară din România, cuprinde: necesitatea constituirii resurselor financiare publice, cu realizareaunor structuri și elaborarea bugetelor de stat, și aplicarea în modul fluent al sistemului fiscal existent în țara noastră. Necesitatea constituirii resurselor financiare publice, din România se încadrează în clasificarea acestora mai întâi după conținut. Apoi pentru a se elabora bugetul de stat, trebuie să se respecte și principiile bugetare clasice: anualitatea, universalitatea, unitatea și specializarea bugetară. Analiza exemplelor de venituri curente ce se înscriu în bugetul de stat prezentate restrâns devin suportul de bază în elaborarea, aprobarea și execuția bugetului.

3. Sistemul fiscal existent în România,va fi mult îmbunatățit începând chiar din anul 2005 conform cerințelor europene și prezintă de fapt condițiile ce trebuie să le îndeplinească întregul sistem fiscal românesc precum și limitele lui admisibile. Considerăm că, sunt necesare mai multe argumente referitoare la natura impozitelor și taxelor directe și reflectarea lor în contabilitate.Dintre categoriile cele mai importante un rol aparte devine impozitul pe profit – componentă a veniturilor bugetare, important pe venit de natura salariilor cea mai importantă sursă de venit al bugetului de stat, și impozitul pe dividende – parte a veniturilor bugetului de stat care vin în sprijinul acestor motivări.

Impozitul pe profit – componentă a veniturilor bugetare, se determină funcție de natura juridică și fiscală a acestuia,împreună cu sfera de cuprindere, calcularea profitului impozabil, plata impozitului pe profit precum și reflectarea lui în contabilitate. Astfel, profitul impozabil se va determina ca diferența intre veniturile realizate din orice sursa ca venituri totale și cheltuielile totale, pentru realizarea acestora dint-un an fiscal din care se scad veniturile neimpozabile si se adaugă cheltuielile nedeductibile.

Impozitul pe venituri de natura salariilor – unul din cele mai importante venituri ale bugetului de stat, cu avantajele și dezavantajele lui aduce precizări la realizarea salariului în diferite forme de salarizare, natura juridică și fiscală a impozitului pe salarii precum și calcularea, reținerea, vărsarea și reflectarea în contabilitate a acestuia. De asemenea, s-au enumerat documentele purtatoare de informații utilizate pentru evidența impozitului pe venituri de natura salariilor. Impozitul pe dividende – parte consistentă a veniturilor bugetului de stat, trebuie să-l plătească toate unitățile economice ce realizează profitul cumulat lună de lună, iar la sfârșitul anului este inclus în contul profit și pierdere ca rezultat final și anexă la bilanț.

4. Natura impozitelor și taxelor indirecte și reflectarea lor în contabilitate, este alcătuit din: Taxa pe valoarea adăugată – venit de bază al bugetului de stat, accizele, și taxele vamale ca sursa de venituri la bugetul de stat. Taxa pe valoarea adăugată – venit de bază al bugetului de stat, are în 2006, componență limita taxei pe valoarea adăugată (19% cu prespectiva de crestere 22%–– 4%), caracteristicile generale ale acesteia, persoanele impozabile, sfera de aplicare a acestei taxe, operațiunile impozabile și locul lor, faptul generator și exigibilitatea taxei pe valoarea adăugată, baza de impozitare și cotele acesteia, operațiunile scutite și regimul deducerilor, plătitorii taxei pe valoarea adăugată, rambursarea și formele ei, documentele de evidență a TVA-ului precum și reflectarea în contabilitate. Accizele, prin conținutul lor aplică o procedură de calcul exactă determinată după o bază de impozitare reală și plata acestora, iar în final reflectarea fluentă în contabilitate. Taxele vamale ca venit al bugetului de stat, sunt practicate de majoritatea economiilor naționale în care se respectă libera circulație a mărfurilor și a capitalului, caracterizarea generală a acestora, baza de calcul, exigibilitatea și plata lor, precum și reflectarea în contabilitate a acestora surse importante a bugetului de stat.

5. Dupa opinia noastră analiza situației fiscale a societății S.C. „CONSTRUCT” S.A. SUCEAVA,, cuprinde la rândul său două aspecte hotărâtoare și anume principalii indicatori ce caracterizează continuitatea activitații desfășurate de unitatea patrimonială luată în studiu și cercetarea permanentă a realizari acestor indicatori de performanța Principalii indicatori care caracterizează activitatea desfășurată de unitatea patrimonială, sunt cei de lichiditate , solvabilitatea și risc si de profitabilitate cu evoluții bune în anii 2002, 2003, 2004 si în perpectiva.

BIBLIOGRAFIE

ANDONE I., ȚUGUI A., Sisteme inteligente în management, contabilitate, finanțe bănci și marketing, Editura Economică, București, 1999.

BERHECI I., DUMITREAN E., MARDIROS D.N., SCORȚESCU GH., TOMA. C., Contabilitate financiară I, Editura Sedcom Libris, Iași ,2002

BUDUGAN DORINA, BERNEI I. Metoda de gestiune interna a stocurilor și calculația costurilor, Editura Cantes, Iași 2000

BUȘE L., OPRIȚESCU M., SPULBER C., SIMINICĂ M., CRĂCIUNARU D., IACOB CONSTANȚA, IONESCU I., ROGOVEANU –Cunoștințe economice de specialitate, Editura SITEC Craiova 2005

BOJIAN O., Contabilitatea întreprinderii – Contabilitatea financiară – Contabilitatea de gestiune. Teorie, Aplicații, Actualizări, Editura Economică, București, 1999

CERASELLA NAE, DORU PLEȘEA, Noua contabilitate a întreprinderilor mici și mijlocii și a microîntreprinderilor, Editura Ecran Magazin, 2003

CONSTANTINESCU D., D. DARCEA, M. DARCEA, RALUCA MIHAELA, GRUESCU RAMONA, MATEI GH., MITACHE M., NISTOR T., PĂRVU GH., TUMBĂR C-TIN – Cunoștițe economice-fundamentale, Editura SITEC, Craiova 2005

COOLASSE B., Contabilitatea generală, ediția a-IV-a, traducere de Tabrără N., Editura Moldova, Iași, 1995

CAPRON M., Contabilitatea în perspectivă, Editura Humanitas, București, 1994

DRĂGAN C. M., Bazele contabilității, manual de inițiere contabilă, Editura Cont Consul, București, 1995

DUMITREAN E., SCORȚESCU GH., TOMA C., BERHECI I., MADEROS D., Contabilitate financiară, Editura Sedrom Libris, Iași, 2002.

DUȚESCU ADRANA. Ghid pentru înțelegerea și Aplicarea Standardelor Internaționale de Contabilitate, Editura CECAR, București 2002

EPURAN M., BĂBĂIȚĂ VALERIA, Bazele contabilității, Editura de vest, Timișoara, 1997

FELEAGĂ N., IONAȘCU I., Tratat de contabilitate financiară, VOL. I, II, Editura Economică, București, 1998

FELEAGĂ N., Sisteme contabile comparate, ediția a-II-a, vol.I, București, 1999

FELEAGĂ N., MALCIU I., Politici și opțiuni contabile, Editura Economică, București, 2002

HOROMNE EMIL, Tratat de contabilitate, teorii concepte, principii, standarde vol. II, Editura Sedrom Libris, Iași, 2003

HOROMNE EMIL, Bazele Contabilității, Concepte, aplicații, lexicon, Editura Sedcom Libris, Iași, 2004

IACOB CONSTANȚA, DRĂCEA RALUCA, Contabilitatea analitică și de gestiune, Editor Tribuna Economică, București, 1998

IACOB CONSTANȚA, Sistemul informațional contabil la nivelul firmei, Editor Tribuna Economică, București, 2000

ISTRATE C., Contabilitatea operațiunilor fiscale ale întreprinderii, Editura Polirom, Iași, 2000DUȚESCU ADRIANA, Ghid pentru înțelegerea și aplicarea Standardelor Internaționale de Contabilitate, Editura CECCAR, București, 2002

IȘFĂNESCU A., Ghid practic de analiză economico-financiară, Editor Tribuna Economică, București, 1999

MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, REGLEMENTĂRI CONTABILE PENTRU AGENȚII ECONOMICI, Editura București, 2002

MIRONIUC MARILENA, Analiza performanțelor economico-financiare ale întreprinderii, Editura Junimea, Iași, 1999

MOȘTEANU TATIANA, Buget și trezorerie publică, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1997

MUNTEANU V., Contabilitatea financiară a întreprinderilor, Editura Luminalex, București, 2003.

MUNTEANU V., MARIANA BUCUR – SOBO, IRIMIA M., ANCA BUTNARIU, Economie, Editura Sedcom Libris, Iași, 2005

MUREȘAN M., TEMEȘ I., Contabilitate bancară, Ed. Napoca Star, Cluj, 1998

NEAGOE I., Finanțele întreprinderii, Editura Ankarom, Iași, 1997

OPREA D., Analiza și proiectarea sistemelor internaționale economice, Editura Polirom, Iași, 1999

OPREA CĂLIN, MIHAI RISTEA, Bazele Contabilității, Editura Didactică și Pedagogică R.A., București, 2004

OPREA CĂLIN, CÂRSTEA GH., Contabilitatea de gestiune și calculația costurilor, Editura GENICOD LTD, București, 2002

PÂNTEA I.P., Managementul contabilității românești, vol. I, Editura Intelcredo,

Deva, 1998

POSSLER L., LAMBRU GH., CUCUI N., Contabilitatea întreprinderilor, Ediția a-V-a, Editura Fundației „Andrei Șaguna”, Constanța, 2002

PETRESCU SILVIA, MIRONIUC MARILENA, Analiză economico-financiară teorie și aplicații, Editura Tiparul, Iași, 2002

PETRIȘ RUSALIM, Bazele contabilității, Editura Gorun, Iași, 2002

PETRIȘ RUSALIM, GEORGESCU IULIANA, BUDUGAN DORINA, BEȚIANU LEONTINA, Bazele Contabilității, Concepte și lucrări practice, Editura Gorun, Iași, 2001

RADU F., BUȘE L, DINICĂ M., SIMINICĂ M., Analiza economico-financiară a firmei, Editura Scrisul românesc, Craiova, 2001

RISTEA M., Contabilitatea întreprinderii, vol. I, Editura Mărgăritar, București, 1997

RISTEA M. și COLECTIVUL, Contabilitate și fiscalitatea întreprinderii, Editura Tribuna Economică, 1995

RUSU D., Bazele contabilității, Editura Didactică și Pedagogică București, 1980

.SCORȚESCU Gh., Contabilitatea agenților economici, ediția a II-a, Editura Dosoftei Iași, 1996

SPIRIDON IACOBESCU, SORESCU AL., Curs de contabilitate comercială generală, Ediția a II a, Biblioteca contabilă, București, 1928

STANCU I., Finanțe, Editura Economică, București, 2002

TRASCĂ MARGARETA, Contabilitatea tranzacțiilor comerciale, Editura Tribuna Economică, 1995

TURLIUC V., COCRIȘ V., Monedă și credit, Editura Ankarom, Iași, 1997

VĂCĂREL I., Finanțe publice, Editura Didactică și Pedagogică, București, 2000

ZAHARIUC ELENA, Contabilitatea societăților bancare, ed. Teora, 2001

Copyright Notice

© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.

Acest articol: . Contabilitatea Decontarilor cu Bugetul Statului Si cu Alte Organisme Publice (s.c. Xyz S.a., Su (ID: 131769)

Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.

. Contabilitatea Decontarilor cu Bugetul Statului Si cu Alte Organisme Publice (s.c. Xyz S.a., Su

Copyright Notice

Planificarea de Marketing Pentru Sectorul Non Profit

Analiza Mediului Intern de Marketing la S.c Psv Company

Gestionarea Resurselor Umane

Socializarea

Procese Metabolice ALE Microorganismelor Si Aplicatii In Industria Alimentara

Contabilitatea Investitiilor Imobiliare

Copyright Notice

Similar Posts