. Contabilitatea Decontarilor cu Bugetul Statului (s.c. Xyz S.a.)
INTRODUCERE
Contabilitatea, este considerată, activitatea specializată în măsurarea, evaluarea, cunoșterea, gestiunea și controlul activelor, datoriilor și capitalurilor proprii precum și a rezultatelor obținute din administrarea persoanelor juridice și fizice. Ea trebuie să asigure înregistrarea cronologică și sistematică, prelucrarea, publicarea și păstrarea informațiilor cu privire la poziția financiară, performanța financiară și fluxurile de trezorerie, atât pentru cerințele interne ale acestora, cât și în relațiile cu investitorii prezenți și potențiali, creditorii financiari și comerciali, clienții instituțiile guvernamentale și alți utilizatori. Contabilitatea și fiscalitatea constituie două discipline adesea independente una de alta. Societățile comerciale, regiile autonome și alte instituții de stat prezintă un ansamblu de documente contabile și fiscale care trebuie analizate în ansamblu și nu independent una de alta.
Fiscalitatea rămâne în atenția întreprinderii indiferent de sistemul contabil pe care țara noastră îl aplică. Ea a fost dezvoltată mult de textele legislative, de norme, instrucțiuni și reguli, adesea greu de aplicat în practica economică prin nenumăratele modificări, noi apariții de impozite, taxe, noi baze de calcul al căror fundament, trebuie să răspundă politicii financiare a statului. Întotdeauna s-a căutat un sistem de impunere care să diminueze deficitul bugetar prin atragerea unui număr mare de plătitori de diverse impozite, iar în plan secundar s-a urmărit o relaxare sensibilă prin avantajele prevăzute de normele fiscale.
Fiscalitatea are regulile ei proprii, este așezată pe principii adesea convergente cu cele din țările Uniunii Europene, putându-se vorbi de un drept fiscal autonom. Pe de altă parte, contabilitatea timp de peste zece ani s-a dezvoltat rapid fiind împrumutate reguli, norme, principii și convenții, agreat fiind modelul continental de contabilitate bazat pe macroeconomie unde influența statului este semnicativă în materie de normalizare contabilă.
Astăzi, orice întreprindere aplică principii și reguli de bază pentru orice impozit la care aceasta este supusă, contabilitatea fiind cea care înregistrează rezultatul obligației de plată și a viramentelor, fiind principala sursă de informație pentru stat în ceea ce privește calculul, înregistrarea și decontarea obligațiilor fiscale și nefiscale.
Idealul nostru de fi integrați în spațiul economic european nu numai geografic, este în curs de realizare. Monitorizarea de către Uniunea Europeană a României a adus un suflu nou atât din punct de vedere fiscal cât și contabil.
În România a fost emis Codul Fiscal, un cod unic de impozitare, mult mai clar, transparent și ușor de aplicat. Acesta grupează, sistematizează mult mai bine impozitele directe și indirecte, impunerea persoanelor fizice și juridice, realizează un salt calitativ în anii de reformă fiscală, fiind un pas important în tratarea și aplicarea fiscalității în întreprindere. S-a realizat o delimitare clară a impozitelor pe profit și pe venituri atât pentru întreprinderi mici și mijlocii, cât și pentru microîntreprinderi și persoane fizice care desfășoară activități independente. Referința contabilă prin Standardele Internaționale de Contabilitate (IAS) furnizează noi concepte de abordare atât a politicilor contabile dar și fiscale.
Abordarea sistemului contabil în corelație cu fiscalitatea deschide noi repere în dezvoltarea întreprinderii. Întreprinderile vor respecta prescripțiile de formă și fond ale normelor naționale de contabilitate armonizate cu Directiva a IV-a a Comunității Economice Europene și cu Standardele Internaționale de Contabilitate/IFRS cu întregul sistem de concepte, principii și reguli de evaluare.
Fiscalitatea devine un factor de stimulare pentru întreprinderi, zone geografice defavorizate, pentru anumite întreprinderi sau produse, alteori ea intervine ca factor de inhibare a unui produs de a fi comercializat și consumat prin suprataxare sau restrângerea unor activități în scopul avantajelor mai mari fie direct sau indirect.
Activitatea de documentare în vederea întocmirii lucrării de licență s-a efectuat la una din cele mai importante societățile comerciale din localitatea Dorohoi, S.C.”Conted” S.A. Aceasta este o societate cu capital privat, are o importantă cifră de afaceri, de peste 160.000 mil.lei, un număr de peste 1.000 salariați. Societatea comercială aplică Reglementările contabile armonizate cu Directiva a IV a Comunităților Economice Europene și cu Standardele Internaționale de Contabilitate, aprobate prin O.M.F.P. nr. 94/2001.
CAP.I
NOȚIUNI GENERALE PRIVIND IMPOZITELE, TAXELE ȘI ALTE OBLIGAȚII ALE UNITĂȚII FAȚĂ DE BUGETUL STATULUI
Impozitele și taxele reprezintă, fundamentul întregii activități fiscale, fiind instituite prin acte normative cu caracter fiscal. Aplicarea reglementărilor cu caracter fiscal, dimensionarea, așezarea și perceperea în ultimă instanță a impozitelor și taxelor nu se pot realiza fără existența unui mecanism fiscal, a unor metode, tehnici și instrumente fiscale prin aplicarea cărora să fie satisfăcute și anumite cerințe pe care să le îndeplinească sistemul fiscal pentru a fi considerat rațional, dar și pentru a se putea armoniza cu politica fiscală din țările Uniunii Europene.
Rolul impozitelor, taxelor și altor contribuții ale unității la formarea veniturilor bugetare
În ipostaza de componentă principală a resurselor financiare publice, impozitele îndeplinesc funcțiile specifice finanțelor, evidențiind unele particularități ce marchează procesele de redistribuire a produsului intern brut, în care sunt implicate. Noțiunile de funcție și rol, privind categoriile economice, se întrepătrund ca semnificații, ceea ce explică și tendința de a fi substituite. Dacă prima noțiune vizează explicit menirea socială a unei categorii economice, cea de a doua se referă în mod expres la rezultate ale îndeplinirii acelei meniri.
Prin impozit se realizează, în cea mai mare măsură, prima latură a funcției de repartiție atribuită finanțelor publice, ceea ce înseamnă că el însuși îndeplinește o asemenea funcție. Se remarcă faptul că impozitul este principala formă de mobilizare a resurselor bănești la dispoziția statului, concretizând o parte a procesului de repartiție a produsului intern brut și chiar a avuției naționale. Pe seama lui se realizează în bună măsură redistribuirea de resurse între sfera activităților materiale și cea a activităților nemateriale, inclusiv între ramuri sau subramuri economice. În îndeplinirea acestei funcții, impozitul mijlocește direct efectuarea operațiilor de prelevare de resurse bănești de la persoane fizice și juridice la dispoziția statului, sub diferitele forme ale impozitelor directe pe venituri sau pe averi și indirecte, de tip taxă pe valoare adăugată, taxe vamale etc. Taxele și alte prelevări obligatorii, asigură cea mai mare parte a resurselor curente ale statului. În cadrul funcției de repartiție, rolul impozitelor este acela de a procura resursele bănești necesare statului pentru acoperirea cheltuielilor sale.
În cadrul funcției de control ce revine finanțelor, impozitele mijlocesc exercitarea controlului financiar de stat asupra unei multitudini de procese economice și sociale. Ele oferă suportul obiectiv al efectuării controlului în formă bănească de către persoanele care îndeplinesc atribuțiile de control financiar, în diferite domenii de activitate.
O altă funcție recunoscută atât finanțelor, cât și impozitelor, constă în capacitatea acestora de a stimula sau inhiba anumite procese sau fenomene economice și sociale, această ipostază evidențiind rolul de ajustare și reglare macroeconomică, de influență asupra evoluției economice, o variabilă importantă inclusă în modelele de creștere economică echilibrată.
Prin urmare, ca expresie a îndeplinirii funcțiilor sale, rolul impozitelor, taxelor și altor contribuții ale unității se manifestă în următoarele direcții:
asigurarea resurselor financiare necesare pentru acoperirea cheltuielilor publice bugetare;
redistribuirea veniturilor (respectiv a produsului intern brut) între sfere sau domenii de activitate, ramuri și subramuri economice;
redistribuirea pe baze mai echitabile a veniturilor între membrii societații;
influențarea vietii economice și sociale, în acord cu obiectivele politicii generale.
Procesele de redistribuire a produsului intern brut mijlocite de către impozite favorizează realizarea reproducției sociale prin realocarea resurselor între sfere, domenii de activitate și categorii de indivizi. De exemplu, sumele prelevate în cadrul funcției financiare a impozitului se depersonalizează, urmând a fi realocate indiferent de proveniența lor. Astfel se crează posibilitatea orientării veniturilor prelevate spre domenii de activitate utile societații, dar în care nu se crează produs intern brut.
Rolul de instrument de influențare a activității economice atribuit impozitului se axează pe manevrarea mărimii prelevărilor sub forma de impozit față de venitul total, cu impactul său de modificare a cuantumului venitului disponibil. Astfel, dacă se urmărește stimularea intreprinzătorilor pentru creșterea producției, și, deci, a ofertei, trebuie să se diminueze prelevarea sub formă de impozit, rezultând o creștere corespunzătoare a venitului disponibil rămas, din care o parte va putea fi destinată unor noi investiții. Pe seama investițiilor efectuate, vor crește capacitățile de producție si numărul locurilor de muncă și se va reduce șomajul, sporește producția și se dezvoltă economia. Dacă s-ar dori o încetinire a ritmului producției, constatând tendința de supraîncălzire a economiei, se poate acționa în sens invers, majorând impozitele, pentru a reduce venitul disponibil, și investițiile, ceea ce va limita oferta.
Conceptele de impozite, taxe, contribuții și alte vărsăminte similare
La baza sistemului fiscal s-au conturat trei componente și anume: impozitele, taxele, contribuțiile și fondurile speciale; mecanismul fiscal și aparatul fiscal.
Impozitul exprimă contribuția bănească obligatorie a persoanelor fizice și juridice stabilită prin lege la bugetul statului, cu titlu definitiv sau nerambursabil și fără echivalență directă si imediată, în vederea acoperirii cheltuielilor publice. Așezarea și perceperea impozitelor se realizează prin crearea și menținerea în stare de funcționare a unui mecanism fiscal format din instrumentele și metodele folosite pentru realizarea funcțiilor sistemului fiscal, în condițiile respectării principiilor fiscale.
De asemenea taxele reprezintă plăți efectuate de către persoane fizice și juridice pentru serviciile prestate de organele de stat sau instituțiile publice, cu ocazia primirii, întocmirii, eliberării unor acte ori a rezolvării unor interese legitime ale părților, iar contribuțiile reprezintă alături de impozite și taxe, mecanisme de constituire a resurselor financiare publice, care reflectă sumele ce se plătesc, în mod obligatoriu sau facultativ de către persoanele fizice și juridice în vederea constituirii unor resurse financiare publice din care se acoperă cerințe sau acțiuni din domeniul public.
Fundamentarea așezării și perceperii impozitelor se realizează pe baza principiilor de echitate fiscală, de politică financiară, de politică economică și socială. Principiul echității fiscale presupune ca la venituri comparabile și de aceeași natură să se plătească impozite egale. Echitatea în suportarea impozitelor se realizează prin aplicarea anumitor măsuri cum ar fi: aprobarea unui minim neimpozabil, în vederea protejării persoanelor cu venituri reduse; stabilirea unor reguli generale cu privire la așezarea și calcularea impozitelor; fundamentarea impozitelor pe baza mărimii venitului și a situației personale a plătitorului.
Sarcinile fiscale se repartizează pe baza criteriului de echitate orizontală și a criteriului de echitate verticală. Echitatea orizontală urmărește asigurarea egalității în fața impozitului șializarea reproducției sociale prin realocarea resurselor între sfere, domenii de activitate și categorii de indivizi. De exemplu, sumele prelevate în cadrul funcției financiare a impozitului se depersonalizează, urmând a fi realocate indiferent de proveniența lor. Astfel se crează posibilitatea orientării veniturilor prelevate spre domenii de activitate utile societații, dar în care nu se crează produs intern brut.
Rolul de instrument de influențare a activității economice atribuit impozitului se axează pe manevrarea mărimii prelevărilor sub forma de impozit față de venitul total, cu impactul său de modificare a cuantumului venitului disponibil. Astfel, dacă se urmărește stimularea intreprinzătorilor pentru creșterea producției, și, deci, a ofertei, trebuie să se diminueze prelevarea sub formă de impozit, rezultând o creștere corespunzătoare a venitului disponibil rămas, din care o parte va putea fi destinată unor noi investiții. Pe seama investițiilor efectuate, vor crește capacitățile de producție si numărul locurilor de muncă și se va reduce șomajul, sporește producția și se dezvoltă economia. Dacă s-ar dori o încetinire a ritmului producției, constatând tendința de supraîncălzire a economiei, se poate acționa în sens invers, majorând impozitele, pentru a reduce venitul disponibil, și investițiile, ceea ce va limita oferta.
Conceptele de impozite, taxe, contribuții și alte vărsăminte similare
La baza sistemului fiscal s-au conturat trei componente și anume: impozitele, taxele, contribuțiile și fondurile speciale; mecanismul fiscal și aparatul fiscal.
Impozitul exprimă contribuția bănească obligatorie a persoanelor fizice și juridice stabilită prin lege la bugetul statului, cu titlu definitiv sau nerambursabil și fără echivalență directă si imediată, în vederea acoperirii cheltuielilor publice. Așezarea și perceperea impozitelor se realizează prin crearea și menținerea în stare de funcționare a unui mecanism fiscal format din instrumentele și metodele folosite pentru realizarea funcțiilor sistemului fiscal, în condițiile respectării principiilor fiscale.
De asemenea taxele reprezintă plăți efectuate de către persoane fizice și juridice pentru serviciile prestate de organele de stat sau instituțiile publice, cu ocazia primirii, întocmirii, eliberării unor acte ori a rezolvării unor interese legitime ale părților, iar contribuțiile reprezintă alături de impozite și taxe, mecanisme de constituire a resurselor financiare publice, care reflectă sumele ce se plătesc, în mod obligatoriu sau facultativ de către persoanele fizice și juridice în vederea constituirii unor resurse financiare publice din care se acoperă cerințe sau acțiuni din domeniul public.
Fundamentarea așezării și perceperii impozitelor se realizează pe baza principiilor de echitate fiscală, de politică financiară, de politică economică și socială. Principiul echității fiscale presupune ca la venituri comparabile și de aceeași natură să se plătească impozite egale. Echitatea în suportarea impozitelor se realizează prin aplicarea anumitor măsuri cum ar fi: aprobarea unui minim neimpozabil, în vederea protejării persoanelor cu venituri reduse; stabilirea unor reguli generale cu privire la așezarea și calcularea impozitelor; fundamentarea impozitelor pe baza mărimii venitului și a situației personale a plătitorului.
Sarcinile fiscale se repartizează pe baza criteriului de echitate orizontală și a criteriului de echitate verticală. Echitatea orizontală urmărește asigurarea egalității în fața impozitului și se realizează atunci când contribuabilii cu situații familiale și venituri similare plătesc același impozit. Echitatea verticală urmărește realizarea egalității prin impozit și presupune diferențierea impozitului, în funcție de capacitatea contributivă a unei persoane. Echitatea se mai realizează și prin sistemul cotelor de impozitare. Se cunosc mai multe feluri de impunere, și anume: impunere în sume fixe și impunere în cote procentuale (propoționale, progresive și regresive). Impunerea în sume fixe, nu ține seama de mărimea venitului, a averii și nici de situația personală a contribuabilului, astfel că a fost înlocuită, întrucât nu a răspuns principiului de echitate fiscală.
Impunerea în cote procentuale proporționale presupune aplicarea aceleiași cote de impozit, indiferent de mărimea materiei impozabile. Această impunere se practică atât în cazul unor impozite directe (impozitul pe profit), cât și în cazul impozitelor indirecte (taxa pe valoare adăugată, taxele vamale etc.). Însă, impunerea în cote procentuale proporționale nu are în vedere faptul că puterea contributivă a diferitelor persoane crește pe măsură ce obțin venituri mai mari sau posedă averi mai importante.
Impunerea în cote procentuale progresive se caracterizează prin creșterea cotei impozitului odată cu creșterea materiei impozabile față de cea în cote procentuale regresive care presupune reducerea procentului din venitul perceput sub formă de impozit pe măsură ce venitul crește. Acest tip de impunere este practicat la impozitele indirecte. De exemplu, în cazul unor taxe, cota procentuală scade pe măsura creșterii contravalorii serviciilor.
Din punct de vedere al politicii financiare, impozitul presupune un randament fiscal ridicat, stabilitate, elasticitate și simplitate.
Asigurarea unui randament fiscal ridicat necesită îndeplinirea unor condiții cum ar fi: caracterul universal; să nu existe posibilitatea de sustragere de la impunere a unei părți din materia impozabilă, iar mărimea cheltuielilor privind așezarea și perceperea impozitelor să fie cât mai redusă. Asigurarea randamentului fiscal depinde de aplicarea principiilor și a normelor juridice pe o perioadă mai mare de timp.
Stabilitatea impozitului necesită ca randamentul acestuia să ramână constant și să nu depindă de evoluția vieții economice. Randamentul impozitului nu trebuie să crească în condițiile sporirii volumului producției, investițiilor și a veniturilor și nici să scadă în condițiile reducerii volumului acestora. În realitate, încasările din impozite nu prezintă stabilitate datorită evoluției oscilante a producției, desfacerilor, investițiilor, care la rândul lor influențează în același sens dinamica produsului intern brut.
Elasticitatea impozitului presupune ca volumul încasărilor din impozite să poată fi adaptat în permanență la necesitățile de resurse financiare ale statului. Atunci când se înregistrează o creștere a cheltuielilor bugetare este necesar ca volumul încasărilor din impozite să crească și invers. În toate țările lumii se constată o creștere continuă a cheltuielilor publice, ceea ce implică necesitatea sporirii volumului încasărilor din impozite. Dacă baza de impozitare este sensibilă la evoluția activității economice, impozitul poate să reprezinte un instrument de stabilizare economică.
Impozitul necesită o anumită simplitate prin care să asigure o administrare eficientă, acceptare de către contribuabili și transparență.
În vederea realizării principiilor de politică economică și socială se pot adopta anumite măsuri: reducerea impozitelor directe pentru a stimula acumularea de capital si investițiile, atragerea investițiilor străine, realizarea unor acțiuni economice; scutirea de plată a unor impozite și taxe; aplicarea unor taxe vamale ridicate sau reduse; restituirea parțială sau integrală a impozitelor aferente mărfurilor exportate etc.
Impozitul constituie o variabilă a politicii bugetare prin care statul acționează pentru a realiza stabilizarea conjucturală a economiei naționale. În unele state, prin impozitele practicate se urmărește și realizarea unor obiective sociale, cum ar fi: încurajarea sau reducerea natalității; limitarea consumului unor produse daunătoare sănătății; stimularea contribuabililor la acțiuni caritabile etc.
In ceea ce privește impunerea întreprinderilor în România, s-au realizat mecanisme care asigură: evitarea impunerii de două sau mai multe ori a aceleași baze impozabile, încercarea de diminuare a sarcinii fiscale și, acolo unde este posibil, micșorarea gradului de percepere de către contribuabil a sarcinii fiscale, stabilirea unei sarcini fiscale reale, prin actualizarea la inflație a elementelor luate în calculul profitului impozabil, descurajarea unor activități sau consumuri, aducerea la un nivel cât mai redus a evaziunii fiscale, simplificarea impunerii pentru microîntreprinderi, încercarea de a evita ca unele părți din materia impozabilă să scape de impozit.
Elementele tehnice ale impozitului sunt:
Obiectul impozitului reprezintă elementul concret asupra căruia se așează și se calculează un impozit. Obiectul unui impozit poate să îl constituie veniturile, profitul, bunurile, serviciile;
Subiectul impozabil sau contribuabilul este persoana obligată direct potrivit legii, să suporte plata unui impozit sau a unei taxe. Subiectul impozabil poate fi o persoană fizică sau juridică care posedă bunuri, realizează venituri sau face cheltuieli pentru care legea prevede obligația plății unor impozite sau taxe;
Plătitorul de impozit este persoana obligată să efectueze calculul și plata obligației față de buget la un anumit termen. De cele mai multe ori, plătitor este însuși subiectul impozabil, dar sunt și cazuri în care plătitorul nu este și subiect (cazul impozitului pe salarii, suportat de salariat și plătit de angajator etc.)
Suportatorul impozitului desemnează persoana fizică sau juridică din al cărei venit se suportă impozitul. Spre deosebire de impozitele directe la care subiectul este și suportatorul impozitului, în cazul impozitelor indirecte impozitul este suportat de persoana care cumpară bunurile și seviciile impozabile.
Baza impozabilă desemnează suma asupra căreia se aplică o cotă de impozit pentru a se determina cuantumul impozitului datorat;
Cota de impunere se exprimă într-o sumă fixă sau un procent care se aplică aupra bazei impozabile și cu ajutorul căreia se determină impozitul datorat.
Termenul de plată reprezintă perioada de timp în care se poate plăti impozitul, fiind prevăzut de lege.
Înlesnirile acordate la plată (sau facilitați) apar sub forma scutirilor, amânărilor, eșalonărilor, reducerilor.
Sancțiunile apar atunci când nu se respectă termenele legale de plată a impozitelor sau atunci când obligația de plata este determinată incorect.
Impunerea constă în identificarea tuturor categoriilor de persoane fizice sau juridice care realizează un anumit obiect impozabil, în evaluarea bazei de calcul a impozitului și în determinarea exactă a mărimii acestuia.
Criterii de structurare a obligațiilor fiscale ale unității
Sistemul modern de impunere promovează o mare varietate de impozite, iar criteriile de structurare a lor sunt :
după natura lor, impozitele pot fi în natură, care s-au practicat în fazele inițiale ale raporturilor dintre stat și contribuabil și impozite în bani, care presupun achitarea obligațiilor în formă bănească și care constituie forma actuală practicată în toate țările;
după modul în care se reflectă sarcina fiscală față de suportator impozitele se clasifică în impozite directe și indirecte. Impozitele directe se stabilesc nominal și se percep de la persoane fizice și juridice, în funcție de veniturile realizate și de valoarea bunurilor deținute. Acestea la rândul lor se pot clasifica în: impozite reale și impozite personale. Impozitele reale se așează asupra obiectelor materiale, fără să țină seama de situația personală a subiectului, fiind cunoscute sub denumirea de impozite obiective sau pe produs (impozitul funciar, impozitul pe cladiri etc.) Impozitele personale se așează asupra veniturilor sau averii, depind de situația personală a subiectului impozabil, fiind denumite impozite subiective (impozite pe venit, impozite pe avere).
Impozitele indirecte reflectă sumele care se percep la buget cu prilejul vânzării unor bunuri sau prestării unor servicii, fiind cuprinse în prețurile de vânzare și în tarifele acestora. Dacă impozitele directe vizează venitul sau averea, impozitele indirecte vizează cheltuirea acestora. Acestea se individualizează prin anumite trăsături, și anume: au o bază largă de aplicare și necesită cheltuieli mai reduse de așezare și urmărire; nu se pot diferenția în suficientă măsură, în funcție de starea socială a beneficiarilor de bunuri și servicii; sunt dependente de consumul de bunuri și servicii; influențează asupra prețurilor și tarifelor, precum și asupra raportului dintre cerere și ofertă. În cazul lor se atribuie calitatea de plătitor al impozitului altei persoane fizice sau juridice decât suportatorul acestora. Principalele forme ale impozitelor indirecte sunt: taxele de consumație, monopolurile fiscale, taxele vamale, taxele de timbru și de înregistrare;
ținând seama de obiectul impunerii, impozitele se grupează în: impozite pe venit, la care materia impozabilă este reprezentată de veniturile realizate din diferite activități (salarii, dividende, chirii etc), impozite asupra averi (clădiri, terenuri etc.) și impozite asupra consumului (cheltuielilor);
după frecveța aplicării, impozitele se împart în: impozite permanente și impozite incidentale. Impozitele permanente se încasează la anumite termene, iar cele incidentale se aplică și se încasează o singura dată;
în funcție de modul de așezare și stabilire, impozitele se grupează în: impozite care se calculează și virează la buget de către contribuabili (impozitul pe profit, impozitul pe salarii, impozitul pe spectacole, taxa pe valoarea adaugată), impozite care se determină de organele fiscale pe baza declarațiilor de impunere și a proceselor verbale de impunere (impozitul pe venit, impozitul pe clădirile persoanelor fizice, impozitul pe terenuri);
ținând seama de bugetul în care se încasează și de organele de stat care administrează veniturile, se deosebesc: impozite ce alimentează bugetul de stat, impozite și taxe ce se încasează și administrează prin bugetele locale.
Sfera impozitelor directe încasate la bugetul de stat cuprinde: impozitul pe profit, impozitul pe venit, impozitul pe veniturile realizate de persoanele juridice nerezidente, impozitul pe profitul obținut din activități comerciale ilicite sau din nerespectarea Legii privind protecția consumatorilor, impozitul pe dividende de la societățile comerciale. Impozitele indirecte încasate la bugetul de stat includ: taxa pe valoarea adăugată, accizele, taxele vamale. În categoria altor impozite indirecte se cuprind: taxe pentru jocuri de noroc, majorări și penalități de întârziere pentru venituri nevărsate la termen, taxe și tarife pentru eliberarea de licențe și autorizații de funcționare, taxa pentru activitatea de prospecțiune, explorare și exploatare a resurselor minerale, taxe judiciare de timbru, taxe de timbru pentru activitatea notarială, taxele extrajudiciare de timbre, amenzi judiciare, taxa asupra unor activități dăunătoare sănătății și din publicitatea lor, taxa de timbru social asupra jocurilor de noroc etc.
Veniturile fiscale din bugetele locale sunt formate din: impozite directe și impozite indirecte. Impozitele directe din bugetele locale cuprind: impozitul pe profit de la regii de importanță locală, impozite și taxe de la populație, taxa pentru folosirea terenurilor proprietate de stat în alte scopuri decât pentru agricultură, impozitul pe clădiri și terenuri de la persoane juridice, alte impozite directe. Impozitele indirecte din bugetele locale sunt formate din impozitul pe spectacole, taxe și tarife pentru eliberarea de licențe și autorizații de funcționare, taxe de timbru pentru contestațiile și plângerile asupra sumelor constatate și aplicate prin acte de control sau de impunere, taxe extrajudiciare de timbru, alte încasări din impozite indirecte.
Impozitele directe
Impozitele directe, sunt stabilite nominal în sarcina fiecărui contribuabil și se încasează de la subiecții impozitului, luând în considerare și puterea lor contributivă. De regulă, în cazul acestor impozite subiectul impozitului este și suportatorul sarcinii fiscale. Plata impozitelor directe presupune o reducere a mărimii nominale a veniturilor sau averilor subiecților impozitelor. Acestea pot fi grupate, la rândul lor, în: impozite reale (obiective), care au ca element fundamental obiectul impozitului, adică formele concrete sub care se constituie materia impozabilă deținută de fiecare contribuabi și impozite personale (subiective), care au ca element fundamental subiectul impozitelor.
Impozitele directe, fiind individualizate, reprezintă forma cea mai veche de impunere. Se consideră că în sfera impozitelor directe se pot respecta cerințele de echitate fiscală, deoarece acestea au caracter nominativ, au cuantum și termene de plată precis determinate, ce pot fi aduse din timp la cunoștința plătitorilor.
Prima formă a impozitelor reale a constituit-o impozitul funciar, care se aplica asupra terenurilor aflate în proprietatea diferitelor persoane, pornindu-se de la criterii și modalități de aplicare care au suferit modificări în timp. Următoarea etapă în evoluția sistemelor de impozite o reprezintă înlocuirea impozitului funciar cu impozitul pe venituri din activități industriale, comerciale și profesii libere. Obiectul acestui impozit îl constituie activitatea desfășurată, la baza așezării lui fiind situate condițiile materiale de desfășurare a activității.
Un alt impozit real practicat îl constituie impozitul pe clădiri, sub incidența acestui impozit fiind cuprinse atât clădirile destinate locuințelor, cât și clădirile destinate desfășurării unor activități aducătoare de venituri. Tot ca un impozit real s-a practicat și impozitul pe circulația capitalului bănesc, însă el a avut o importanță redusă. Obiectul impozitului era reprezentat de capitalul folosit pentru a aduce venituri, în principal sub formă de dobânzi, pentru imprumuturi acordate fie statului, fie altor persoane.
O etapă superioară în evoluția sistemelor de impozite este reprezentată de înlocuirea impozitelor reale cu impozitele personale. Aceasta trecere s-a datorat creșterii cheltuielilor publice, preocupărilor pentru asigurarea echității fiscale și sunt denumite impozite pe veniturile persoanelor fizice și juridice.
Impozitele personale pe venit au devenit una dintre cele mai importante surse de mobilizare de resurse bănești la dispoziția statului. În practicarea impozitelor pe venit se pot distinge diferențieri în raport cu subiectul impozitului, care poate fi o persoană fizică sau o persoană juridică.
În cadrul impozitului pe veniturile persoanelor fizice, subiecții impozitului sunt reprezentați, în principiu, de toate persoanele fizice cu domiciliul în statul respectiv și chiar și alte persoane care realizează venituri pe teritoriul țării respective. Obiectul impozitului îl reprezintă veniturile realizate de persoanele fizice din diferite surse: salarii pentru munca prestată, dividende, venituri din inchirieri, veniturile realizate din exercitarea unei profesii libere etc. Baza impozabiă este stabilită, în principiu, prin diferența dintre veniturile brute obținute și unele cheltuieli aferente realizării lor. Din punct de vedere al modalităților de impunere se pot întâlni sisteme diferite, mai ales în cazul veniturilor realizate din mai multe surse. În acest sens se pot distinge două sisteme de impunere și anume: impunerea separată pe fiecare sursă de proveniență a veniturilor și impunerea globală, care presupune cumularea tuturor veniturilor realizate de persoana respectivă, din toate sursele de venituri, și apoi aplicarea unui singur impozit, cu o cotă proporțională sau progresivă.
În ceea ce priveste impozitul pe veniturile persoanelor juridice subiecții acestui impozit sunt intreprinderile, organizațiile, asociațiile de persoane, societățile de persoane și societățile de capital.
În cazul societăților de persoane impunerea veniturilor se face frecvent pe baza sistemului aplicat veniturilor realizate de persoanele fizice, deoarece este dificil de realizat o distincție între averea fiecăreia dintre persoanele asociate și patrimoniul societății respective. În schimb, la societățile de capital poate fi făcută o demarcație netă între averea personală a acționarilor și patrimoniul societății, deoarece acționarii răspund pentru actele și faptele societății numai în limitele părții de capital pe care o dețin.
Profitul impozabil este un profit real, stabilit pe baza datelor contabile ce pot fi controlate de organele fiscale, care îl pot corecta.
Impozitele pe avere sunt reprezentate de bunurile mobile și imobile deținute în proprietate de persoanele fizice și juridice. Chiar dacă impozitele pe avere ocupă un loc mai puțin important decât impozitele moderne asupra veniturilor și cheltuielilor, nu trebuie neglijat aportul lor la constituirea resurselor financiare publice, precum și rolul lor de instrumente de politică fiscală, utilizate pentru creșterea echității în societate. Impozitele pe avere se diferențiază în trei mari categorii și anume: impozite propriu-zise pe avere, care au ca obiect, în principiu, veniturile rezultate din exploatarea averii; impozite pe circulația averii, care se aplică în situațiile în care averea se transmite, ca drept de proprietate, între persoane; impozite pe creșterea sau sporul de avere, care au în vedere situația în care averea deținută de o persoană sporește fără a presupune eforturi din partea proprietarului, ci ca urmare a unor factori exogeni.
1.Impozitele propriu-zise asupra averii pot avea ca obiect toate formele concrete sub care se prezintă averea, sau numai anumite forme ale averii imobile, putându-se distinge :
a. impozitul pe activul net, care are ca obiect întreaga avere mobilă și imobilă pe care o deține un contribuabil;
b. impozitul pe proprieăți imobiliare, al cărui obiect îl constituie, de regulă, clădirile și terenurile aflate în proprietatea persoanelor fizice și juridice. Baza de calcul a acestui impozit se determină pornind de la valoarea de achiziție a bunurilor respective, dar se poate lua în considerare și valoarea declarată de proprietar.
2.Impozitele pe circulația averii au ca obiect averea pentru care se transmite dreptul de proprietate între persoane. Subiectul impozitului este persoana implicată fie în ipostaza de beneficiar al transmiterii dreptului de proprietate, fie în ipostaza de cedent al acestui drept.
Ca forme ale acestor impozite se disting următoarele: impozitul pe succesiuni; impozitul pe donațiuni; impozitele pe acte de vânzare-cumpărare.
3. Impozitele asupra creșterii averii. Obiectul acestor impozite îl constituie sporul de valoare pe care l-au înregistrat bunurile deținute în proprietate individuală independent de eforturile făcute de proprietar. Ca variante ale acestor impozite se pot distinge: impozitul pe plusul de valoare imobiliară; impozitul pe sporul de avere dobândit in perioadele de război.
Față de variantele de impozite pe avere menționate anterior, în ultimul timp se manifestă o tendință de instituire a unor variante noi de impozite pe avere, și anume impozitele pe activele financiare. Instituirea acestor impozite este în strânsă legătură cu apariția și dezvoltarea piețelor financiare. Activele financiare sunt reprezentate de depozitele bancare, devize, obligațiuni, acțiuni, polițe de asigurare.
Impozitele pe activele financiare se pot institui în două variante: varianta explicită, care cuprinde impozitul pe imprumuturi, iar subiectul impozitului este instituția financiar-bancară; varianta implicită se adresează unor situații particulare în care impozitul rezultă în mod implicit, cum ar fi: emisiunea de monedă nouă; practicarea sistemului rezerve minime obligatorii; plafonarea ratelor nominale ale dobânzii la nivelele inferioare ratei inflației, ceea ce face ca dobânda reală sa fie negativă, creditorul înregistrând pierderi în termeni reali.
1.5. Impozitele indirecte
Impozitele indirecte se definesc prin incidența indirectă pe care o au aceste impozite în raport cu suportatorii sarcinii fiscale. Plătitorul unui impozit indirect diferă, de regulă de suportatorul efectiv al sarcinii fiscale. Sumele plătite ca impozite indirecte de către agenții economici sunt recuperate, prin prețurile de vânzare ale bunurilor, de la utilizatorii finali, care sunt și suportatorii sarcinii fiscale.
Impozitele indirecte, se diferențiază net de cele directe și prin aceea că ele au un caracter regresiv al sarcinii fiscale. Deoarece cotele utilizate pentru calculul acestor impozite nu sunt diferențiate în funcție de venitul, averea sau situația personală a celor ce cumpără mărfurile sau apelează serviciile ce fac obiectul impozitelor, ele lasă falsa impresie că ar afecta veniturile consumatorilor în aceeași măsură. În realitate ele afectează în mod deosebit pe cei cu venituri mici, deoarece impozitele indirecte se percep de regulă la bunurile de larg consum, care dețin o pondere însemnată în consumul celor cu venituri mici.
Impozitele indirecte sunt apreciate ca fiind inechitabile, în sfera lor neputând fi aplicate criterii de echitate a impunerii. Persoanele care realizează venituri sub nivelul minim considerat prin lege ca neimpozabil nu sunt scutiți de plata impozitelor indirecte ci, dimpotrivă suportă o sarcină fiscală mai accentuată. Impozitele indirecte sunt considerate, ca având un caracter benevol, facultativ, ceea ce presupune că suportatorii impozitelor indirecte apar în situația de contribuabili numai în măsura în care achiziționează bunuri și servicii în al căror preț sunt incluse impozitele indirecte. De fapt, caracterul benevol este formal și nereal, pentru că, de regulă, impozitele indirecte se așează asupra vânzărilor de bunuri și servicii de strictă necesitate.
Impozitele indirecte au un randament fiscal ridicat, prin prisma cheltuielilor mai reduse de realizare a acestuia ca venit la dispoziția statului, iar din punct de vedere al reflectării sarcinii fiscale în veniturile suportatorilor, apare caracteristic faptul că ele nu afectează veniturile nominale, ci numai pe cele reale. Spre deosebire de aceasta, se consideră că impozitele directe au un rol deflator, de frânare a inflației prin micșorarea venitului disponibil al contribuabililor. Au o sensibilitate sporită față de conjunctura economică, deoarece depind de volumul vânzărilor, care crește în fazele de“ boom” economic și se reduce în fazele de declin. Reacția de împotrivire a contribuabililor la suportarea impozitelor indirecte este mai redusă, impozitele indirecte având un caracter voalat.
Principalele forme ale impozitelor indirecte sunt: taxele de consumație; monopolurile fiscale; taxele vamale; alte taxe.
Taxele de consumație operează ca impozite indirecte în strânsă legătură cu satisfacerea nevoilor de consum ale populației, fiind incluse în prețurile de vânzare ale bunurilor și serviciilor. Sunt avute în vedere numeroase bunuri de consum, între care cele alimentare, textile, bunuri industriale destinate utilizatorilor finali. Baza de impunere a impozitelor sub forma taxelor de consumațe, o constituie volumul total al vânzărilor, indiferent de structura internă a vânzărilor respective. Taxele de consumație pot fi delimitate în: taxe speciale de consumație, care vizează anumite bunuri sau servicii și care, de regulă, sunt de larg consum; taxe generale pe vânzări, care se percep la vânzarea tuturor bunurilor și serviciilor, indiferent de destinația lor.
Taxele speciale de consumație, sunt cunoscute și sub denumirea de accize, sunt instituite prin norme legale, stabilesc precis produsele asupra cărora se aplică, precum și nivelul cotelor de impozitare. Accizele prezintă în numeroase situații cote ridicate de impozitare, urmărindu-se în principal limitarea consumului abuziv al unor produse considerate dăunătoare (alcool, tutun etc.).
Taxele generale pe vânzări au cunoscut în timp mai multe variante, cea mai reprezentativă fiind impozitul pe cifra de afaceri. Impozitul pe cifra de afaceri a fost introdus pentru prima dată după cel de-al doilea Război Mondial, și se aplică în cote procentuale asupra volumului încasărilor realizate din vânzări.
Din punct de vedere al modalității de aplicare a impozitului pe cifra de afaceri sunt cunoscute două variante: impozitul cumulativ, multifazic, caz în care, impozitul se aplică la nivelul fiecărei verigi a circuitului economic prin care circulă produsul până la consumatorul final și impozitul unic sau monofazic, care se calculează și se plătește la nivelul unei singure verigi din circuitul economic al unui produs. Din punct de vedere al bazei de calcul se disting două variante ale acestui impozit: impozitul pe cifra de afaceri brută și impozitul pe cifra de afaceri netă.
O variantă larg aplicată a impozitului pe cifra de afaceri netă o reprezintă taxa pe valoarea adăugată care este un impozit general pe consum, și se stabilește cu ocazia operațiunilor privind transferul bunurilor și serviciilor prestate cu plată sau asimilate acestora. Avantajele ce decurg din modul specific de așezare a acestui impozit sunt:
statul are posibilitatea de a mobiliza resurse financiare într-un termen mai scurt , deoarece taxa se datorează din momentul livrării bunurilor și emiterii facturi, și nu din momentul încasării ecesteia;
organele fiscale au posibilitatea efectuării unui control riguros asupra modului de calcul și plata la bugetul statului, deoarece plătitorii au obligația de a ține o evidență detaliată a tranzacțiilor de vânzare-cumpărare și a impozitului datorat;
folosirea taxei pe valoarea adăugată accelerează circuitul economic al resurselor, stimulează dimensionarea rațională a stocurilor, evitarea clienților rău-platnici, favorizând derularea normală a fluxurilor bănești și funcționarea normală a mecanismului financiar monetar;
prin neimpozarea mărfurilor destinate exportului și impozitarea importurilor la fel ca și produsele indigene se asigură condiția de bază pentru buna funcționare a unei piețe concurențale.
Operațiunile care intră în sfera de aplicare a taxei pe valoarea adăugată sunt, în principal, livrările de bunuri, prestările de servicii, executările de lucrări, transferul dreptului de proprietate a bunurilor imobiliare, importul de bunuri și servicii. Principalul dezavantaj al taxei pe valoarea adăugată îl constituie volumul mare de lucrări ce trebuie efectuate și multiplicarea numărului de evidențe presupuse de urmărirea și încasarea acestui impozit ca resursă financiară la nivelul statului.
Monopolurile fiscale sunt o formă a impozitelor indirecte, asemănătoare cu taxele de consumație dar aplicabile în condiții diferite. Noțiunea de “monopol fiscal” decurge din existența monopolului de stat asupra producerii și/sau comercializării unor bunuri. Monopolul fiscal pare ca o componentă a sistemului fiscal cu caracter de impozit indirect, similar taxei de consumație, dar care se aplică numai la prețurile produselor și serviciilor declarate monopol de stat. Veniturile realizate de către stat de pe urma monopolurilor fiscale sunt formate din impozitul indirect incluse în prețul acestor produse, care se încasează de la consumatorii produselor respective. Ca variante ale monopolului fiscal sunt: monopolul deplin, când întreaga producție și comercializare pentru un produs devine monopol de stat și monopol parțial, când numai o parte din producția și/sau comercializarea unui produs este monopol de stat.
Taxele vamale ca impozite indirecte, operează numai asupra mărfurilor care tranzitează granițele țării. Ele dețin o pondere importantă în contextul impozitelor indirecte, mai ales ca urmare a amplificării volumului comerțului exterior. Taxele vamale au fost instituite inițial cu scop financiar, dar au dobândit apoi și un scop protecționist. Obiectul taxelor vamale îl reprezintă bunurile care se schimbă pe plan internațional, atât în cazul operațiunilor de import-export, cât și a tranzitului de mărfuri pe teritoriul național. Se disting următoarele taxe vamale: taxe vamale de import, care sunt cele mai larg practicate, fiind aplicate la mărfurile importate; taxele vamale de export, care se aplică asupra mărfurilor exportate; taxele vamale de tranzit, care se aplică mărfurilor ce fac obiectul schimbului între terțe tări și care tranzitează teritoriul național.
În categoria alte taxe se încadrează prelevările realizate în situații specifice de la persoanele fizice și juridice pentru prestarea anumitor servicii în favoarea lor. Pentru acest tip de taxe este caracteristică contraprestația, fie și numai parțială, din partea statului, față de suma ce se încasează de la persoanele respective. Asemenea situații se înregistrează în sfera activităților prestate de instituțiile publice cu activitate nematerială, și care încasează pentru serviciile prestate anumite taxe. Suma plătită ca taxă depășește cu mult costul serviciilor prestate, stabilirea nivelului taxei având la bază alte criterii decât costul sau cheltuielile făcute de instituțiile ce prestează asemenea servicii. Datorită acestei lipse de echivalență între suma plătită ca taxă și costul serviciilor prestate, aceste taxe sunt asimilate impozitelor, cea mai mare parte din prelevare având caracterul de transfer fără echivalență, la dispoziția statului.
În acestă categorie de taxe se includ: taxele judecătorești; taxele notariale; taxele consulare; taxele administrative.
1.6. Politici fiscale de întreprindere
Prin directiva a IV-a a Comunității Europene, interacțiunea între dreptul contabil și dreptul fiscal este realizată prin gestiunea fiscală, care are ca obiectiv analiza asimetriei între cele două componente, stabilirea celor mai bune decizii care să conducă întreprinderea spre poziția financiară și performanța dorită. Pentru agentul economic fiscalitatea îmbracă un dublu aspect: pe de o parte, se concretizează în prelevări obligatorii către stat, cu influență asupra trezoreriei întreprinderii, pe de altă parte, unitatea poate folosi și în interesul ei principiile și metodele fiscale. A gestiona impozitele și taxele, în sensul optimizării nivelului lor, nu înseamnă încălcarea legii. Printr-o gestiune fiscală corectă și argumentată se pot evita neplăcerile evaziunii fiscale sau ale fraudei fiscale.
Criteriile de apreciere a calității acțiunilor și deciziilor luate în cadrul gestiunii fiscale a întreprinderii sunt eficiența, atunci când câștigul realizat este evident și confirmarea de către administrația fiscală a conformitații cu regulile luate. Administrarea laturii fiscale a unității patrimoniale, se realizează astfel încât să se asigure respectarea reglementărilor cu caracter fiscal și, prin deciziile și acțiunile întreprinderii, să se optimizeze nivelul sarcinii fiscale – în sensul reducerii acesteia – în condițiile în care câștigul astfel realizat justifică eforturile depuse.
Opțiunile în materie fiscală la nivelul agentului economic au, însă și limite. Pe de o parte, limite juridice pentru a nu se aluneca în evaziune fiscală, și limita de oportunitate care derivă din politica generală a întreprinderii confruntată cu anumite obiective strategice.
Astfel politica fiscală a întreprinderii presupune:diminuarea sarcinii fiscale, ca mărime absolută și ca pondere în cifra de afaceri; amânarea în timp a sarcinii fiscale; folosirea variabilei fiscale în scopul regularizării în timp a nivelului profitului înregistrat de întreprindere; asigurarea îndeplinirii obligațiilor fiscale ale întreprinderii cu un cost cât mai redus și cu minimizarea riscului fiscal.
Diminuarea sarcinii fiscale presupune de regulă, diminuarea profitului impozabil, deoarece posibilitățile de influențare a altor componente ale sarcinii fiscale sunt destul de limitate. Acest obiectiv se poate realiza prin utilizarea unor metode de evaluare, prin localizarea optimă a profitului sau prin operațiuni de restructurare care să implice mai multe întreprinderi.
Amânarea în timp a sarcinii fiscale este obiectivul care oferă cele mai multe posibilități de realizare. Importanța acestuia crește, în condiții de inflație, prin influența favorabilă pe care o are asupra situației de trezorerie. Unele componente ale strategiei întreprinderii nu au sens decât în contextul avantajului fiscal pe care îl oferă (leasing-ul fiscal, constituirea de filiale în zone favorabile din punct de vedere fiscal etc). Între contabilitate și fiscalitate există o interdependență.
Principiul prudenței este un exemplu de diferență între regulile contabile, care prevăd un număr mare de provizioane, și regula fiscală, pentru care provizioanele sunt deductibile doar câteva. La fel și principiul independenței exercițiilor care obligă la stabilirea unui rezultat contabil în care să fie puse față în față veniturile cu cheltuielile care le-au generat. Chiar dacă regula fiscală spune același lucru, apar situații în care regula fiscală înțelege altfel punerea față în față a veniturilor cu cheltuielile: vânzări cu plata în rate, nedeductibilitatea unor cheltuieli, tratamentul cheltuielilor cu dobânzile.
Principiul costului istoric poate fi aplicat așa încât să se asigure includerea în valoarea de intrare a cât mai puține cheltuieli în vederea trecerii lor la cheltuielile perioadei unde beneficiază de deductibilitate fiscală imediată și integrală.
Atunci când se realizează investiții, este bine ca finanțarea acestora să se facă pe bază de resurse pe termen lung, pentru a asigura un fond de rulment pozitiv, necesar în vederea menținerii solvabilității întreprinderii la un nivel acceptabil. Alegerea între diferitele resurse de investiții se face luând în considerare și costul acestora. O componentă importantă a costului resurselor de finanțare poate fi dată de elemente de natură fiscală. Astfel, dacă întreprinderea are de ales între resurse proprii externe (aporturi de capital )și resurse străine (împrumuturi pe termen lung), este posibil să opteze pentru îndatorare, deoarece costul acesteia poate fi mai mic. Din punct de vedere fiscal, îndatorarea se concretizează în apariția unor cheltuieli cu dobânzile, care sunt deductibile, în timp ce resursele proprii ar trebui remunerate cu dividende pentru a căror plată întreprinderea trebuie să obțină profit brut și implicit, trebuie să plătească impozit pe profit și impozit pe dividende.
La nivelul întreprinderilor mici, organizate sub formă de societăți cu răspundere limitată, adeseori asociații pun la dispoziția firmei bani sub formă de credite, în timp ce capitalul social rămâne la un nivel foarte mic. Remunerarea acestor resurse se face cu dobânzi care sunt cheltuieli deductibile și se impoziteză la beneficiarul lor cu o cota de 10%, reținută la sursă de plătitor. În stabilirea structurii de finanțare trebuie luată în considerare și posibilitatea ca deductibilitatea unei părți din cheltuiala cu dobânda să fie amânată, atunci când gradul de îndatorare a întreprinderii este mai mare sau egal cu 3.
Subvențiile pentru investiții se înregistrează într-un cont de resurse proprii din cel puțin două motive: ele se concretizează în active imobilizate care, de regulă se amortizează, generând cheltuieli care nu reprezintă un efort real al întreprinderii, efectul acestor cheltuieli asupra rezultatului se compensează prin trecerea eșalonată la veniturile perioadei a subvenției pentru investiții, iar dacă ar fi trecute direct la venituri, ar exista riscul de a apărea un impozit pe profit suplimentar care ar diminua efectul subvenției.
Reevaluarea imobilizărilor are consecințe atât pe planul corectitudinii informației contabile, cât și din punct de vedere financiar și fiscal. În urma reevaluării, de cele mai multe ori crește valoarea amortizabilă a imobilizărilor, ceea ce face ca și cheltuiala deductibilă cu amortizarea să fie mai mare.
Amortizarea este o cheltuială și alegerea regimului de amortizare influențează repartizarea în timp a acestei cheltuieli, cu implicații fiscale evidente. Dacă se folosește un regim accelerat sau degresiv, atunci cheltuiala va fi mai mare în prima parte a duratei de viață a bunului supus amortizării urmând să fie mai mică spre final. Impozitul pe profit este invers proporțional cu cheltuielile deductibile, astfel încât, dacă se optează pentru un regim accelerat sau degresiv de amortizare, se realizează o amânare în timp a plății unei părți din impozitul pe profit.
CAP. II
BAZELE ORGANIZĂRII ȘI CONDUCERII CONTABILITĂȚII
LA SOCIETATEA COMERCIALĂ „CONTED” S.A. DOROHOI
. Descrierea activității economico-productive a unității
Societatea comercială “CONTED” S. A. se află în orașul Dorohoi, județul Botoșani, având sediul pe str. 1. Decembrie, nr. 8. Unitatea s-a înființat la data de 15 mai 1959, este persoană juridică română având forma juridică de societate pe acțiuni. Este înregistrată la Registrul Comerțului, sub numărul J/107/1991. Capitalul social de 22.842.145 mii lei este împărțit în 913.685 acțiuni nominative, la valoarea nominală de 25.000 lei fiecare, în întregime subscrise de acționari. Capitalul social este subscris astfel: 70% de către Fondul Proprietății de Stat și 30% din valoarea capitalului social de către Fondul Proprietății Private nr.II Moldova.
Societatea comercială provine dintr-o fostă unitate de stat, care a trecut la noua formă de organizare juridică odată cu procesul de privatizare. Societatea are 1041 angajați, din care peste 950 sunt acționari. Toți salariații au studii medii și profesionale în domeniul confecțiilor și au experiență în activitatea desfășurată
Societatea își desfășoară activitatea în cadrul departamentului Industrie Textile și pielărie, având ca obiect de activitate următoarele activități: producerea de confecții adulți si copii; activitatea de cercetare și proiectare; comercializarea bunurilor și serviciilor realizate; activitatea de import-export etc.
În ce privește volumul și calitatea producției realizate, putem aprecia că produsele realizate sunt de un înalt nivel calitativ, societatea încercând să facă tot posibilul pentru a nu se înregistra cu refuzuri de calitate. Desemeni se fac eforturi pentru realizarea de produse noi, competitive pe piața internă și mai ales externă, pentru a putea face față concurenței din acest domeniu.
Societatea practică la export sistemul Lohn, fapt pentru care se fac importuri temporare de materii prime si materiale, fiind apoi exportate sub forma produselor finite. Pentru a face față concurenței, în anii 2003 și 2004 societatea și-a retehnologizat întregul proces de producție, cu utilaje moderne din import. Ca un punct slab, fluctuației forței de muncă, dintr-un sector de activitate în altul, se datorează folosirii forței de muncă necalificată , la unele faze ale procesului de producție (finisare, ambalare).
Societatea îsi desfașoară activitatea continuu, însă cu produse diversificate în funcție de sezon. Colaborează la export cu mai multe firme din tări diferite, în așa fel încât riscul pierderii unui client să nu afecteze activitatea societății.
Dotarea tehnică a societății cuprinde un număr de 640 mașini de cusut performante care asigură o varietate de operații, 320 mașini de călcat, 30 prese pentru călcat, două stații pentru aplicare furnituri, o mașină “Gerber” pentru croit automat stofa și serjul, cărucioare pentru transport material de la o fază de producție la alta, calculatoare performante, un tir de mare tonaj pentru transport marfă, un al doilea de capacitate mai mică, cinci autoturisme etc.
Societatea are contracte comerciale încheiate cu parteneri externi ca: S.C.”Dewhirst Corporate Clothing” Anglia; S.C.” United European Company” SEL Liban; S.C. „Canrex S.A.” Franța; S.C. „Next Near East” Marea Britanie. Peste 85% din producția realizată în anul 2004 reprezintă export în sistem Lohn.
Materiile prime necesare pentru producția la intern sunt aprovizionate de la unele firme producătoare din țară cum ar fi: S.C.”Anca Impex” S.A. Botoșani, S.C.„Palexim” S.R.L. Iași, S.C, „Compact Nord” S.R.L. Suceava etc. de unde aprovizionează stofa și accesoriile necesare.
Principalii concurenți ai S.C. Conted S.A. Dorohoi sunt două societăți mai nou înființate în colaborare cu parteneri străini cum ar fi: S.C.”B.M.B”S.A. și S.C.”Euro” 2000 S.A din Dorohoi.
Societatea comercială are achiziționate două noi spații, foste hale ale unei societăți desființate, la care în prezent se lucrează pentru amenajarea și în viitor pentru dotarea tehnică a acestora, în vederea înființării unor noi secții și a diversificării activității. De asemenea se are în vedere achiziționarea unor mașini performante pentru diversificarea confecțiilor.
.
. Funcțiile societății
Ansamblul proceselor de natură tehnico-productivă, economico-financiară, socială care au loc în cadrul S. C.“CONTED” S.A. sunt puse în evidență de principalele funcții ale acesteia: de cercetare-dezvoltare, de producție, comercială, financiar-contabilă și de personal. O multitudine a activităților desfășurate în cadrul firmei sunt incluse în una sau mai multe funcții, neexistând o delimitare clară între funcții și activitățile desfășurate.
1. Funcția de cercetare-dezvoltare – Activitățile integrate în cadrul acestei funcții – prin care se studiază, se concepe, se elaborează și se realizează viitorul cadru tehnic, tehnologic și organizatoric al firmei – sunt:
– cercetarea produselor – realizată în cadrul biroului cercetare analitică;
– activitatea de proiectare, urmărind: proiectarea executării pentru utilaje tehnologice; stabilirea de fluxuri tehnologice și modificări de instalații în cadrul acțiunilor de modernizare și retehnologizare, automatizare și mecanizare; realizarea prototipurilor care, după verificare și încercare sunt susținute în cadrul comisiei de omologare prototipuri; obține avizele și certificatul de omologare a acestora; elaborarea normelor de consum de materii prime , materiale, combustibil și energie; elaborarea normativelor și normelor de muncă; raționalizarea și implementarea sistemului informațional;
Prin intermediul acestei funcții se urmărește atingerea obiectivelor de: creștere a productivității muncii; reducerii cheltuielilor de fabricație; obținerii de profituri maxime prin utilizarea de tehnologii noi și reproiectate cu înalte randamente; perfecționarea structurii organizatorice; optimizarea fluxurilor de fabricație și aplicarea metodelor moderne și eficiente de organizare a activităților auxiliare de întreținere și reparații;
2. Funcția de producție – Această funcție cuprinde activitățile de bază ale întreprinderii prin care se realizează mișcarea, transformarea și prelucrarea resurselor primare (materii prime, materiale, combustibil, informații etc. ) până la obținerea produselor finite, precum și activitățile auxiliare, care asigură desfășurarea normală a celor de bază. Aceste activități pot fi sintetizate astfel: elaborarea de propuneri de programe de fabricație de către biroul tehnic și de proprietate industrială; lansarea programului de producție în cadrul celor 5 secții de producție; asigurarea și controlul calității produselor urmărind în permanență încadrarea în parametrii prevăzuți – activitate care se realizează în cadrul compartimentului de asigurare a calității și a celui de control a calității; alimentarea cu combustibili, energie și apă din cadrul celor 3 ateliere independente(mecanic, termoenergetic, electric); întreținerea, efectuarea reviziilor și modernizarea mașinilor, utilajelor și instalațiilor de lucru în cadrul secțiilor și atelierelor service și a biroului de control a instalațiilor; aplicarea normelor de protecție a muncii, a măsurilor de prevenire și combatere a poluării mediului și de prevenire a incendiilor – activitatea realizată în cadrul compartimentului de protecție a muncii și a mediului;
În domeniul producției, obiectivele pot fi structurate astfel: abricarea și livrarea de produse cu parametrii calitativi ridicați, în condițiile reducerii continue a consumurilor de materii prime, materiale, combustibili, energie și a creșterii permanente a productivității muncii; încărcarea optimă a capacităților de producție; asigurarea desfășurării proceselor de producție în condiții de siguranță; optimizarea stocurilor de valori materiale; reducerea cheltuielilor indirecte și producătoare de risipă;
3. Funcția comercială . În cadrul acestei funcții sunt cuprinse activitățile prin care sunt puse la dispoziția pieței produsele, serviciile sau lucrările întreprinderii: aprovizionarea tehnico-materială – ținând atât de compartimentul aprovizionare(pentru achiziția propriu-zisă) cât și de compartimentul depozitare; desfacerea, inclusiv cercetarea piețelor de desfacere și a concurenților, rețeaua de desfacere, magazinele de prezentare, activitatea de promovare, publicitate și reclamă, participarea la târguri și expoziții – activitate acoperită de către compartimentul de marketing; crearea și menținerea legăturilor cu furnizorii și beneficiarii – realizată pentru clienți în cadrul compartimentului vânzări; pentru furnizori activitatea este preluată de compartimentul aprovizionare; atât pentru furnizori, cât și pentru clienți, anumite funcțiuni sunt preluate și de compartimentul import-export; depozitele și gestiunea stocurilor – în cadrul compartimentului depozitare; transportul exterior – activitate realizată cu mijloace proprii sau apelând la societățile de căi ferate sau transport rutier, organizarea ei fiind preluată de compartimentul transporturi;
Ca și obiective ale acestei funcții pot fi enumerate:
pe linia aprovizionării tehnico-materiale:
asigurarea ritmicității în aprovizionarea cu materii prime și materiale;
extinderea utilizării în producție a materiilor prime și materialelor indigene;
identificarea, redistribuirea și valorificarea imediată a stocurilor de materii prime, materiale, combustibili și a celor cu mișcare lentă;
preîntâmpinarea formării de stocuri supranormative;
pe linia desfacerii:
cunoașterea necesităților de consum pentru produsele din profilul societății;
respectarea disciplinei contractuale, încercând evitarea apariției reclamațiilor referitoare la cantitățile expediate, ambalaje, termene de livrare sau alte condiții prevăzute în contractele economice încheiate (cu furnizorii și cu ceilalți parteneri de afaceri);
creșterea prestigiului firmei;
extinderea ariei de acoperire a pieței prin produsele de calitate oferite și printr-o promovare susținută a acestora;
4. Funcția financiar-contabilă. Această funcție integrează activitățile prin care se asigură obținerea și folosirea rațională a mijloacelor financiare necesare desfășurării activității de ansamblu a unității, înregistrarea și evidența în expresie bănească a fenomenelor economice din întreprindere, precum și urmărirea modului de realizare a rezultatelor economice. Activitățile corespunzătoare acestei funcții sunt: stabilirea bugetului de venituri și cheltuieli și a programului de activitate pentru anul următor, stabilirea modului de repartizare pe destinații a profitului net – activități care revin în atribuția adunării generale a acționarilor; evidența tranzacțiilor economice cu furnizorii și a modului de obținere și de folosire eficientă a resurselor, onorarea la plată a datoriilor și urmărirea încasării creanțelor – realizată de către compartimentul financiar; organizarea contabilității urmărind înregistrarea cronologică și sistematică a operațiunilor privind elementele patrimoniale ale firmei, cât și controlul operațiunilor efectuate și a proceselor de prelucrare; efectuarea inventarierii periodice a patrimoniului; elaborarea balanței de verificare pentru conturile sintetice și anuale și a diferitelor rapoarte de sinteză – activități realizate în cadrul compartimentului contabilitate; tabilirea costurilor, a prețurilor antecalculate și a altor indicatori economico-financiari și urmărirea realizării acestora – realizate în cadrul compartimentului analiza economică;
Principalele obiective în domeniul financiar-contabil sunt:
– creșterea rentabilității, beneficiului și a celorlalți indicatori financiari-contabili;
– utilizarea în mod eficient a resurselor întreprinderii;
– încadrarea în volumul total al mijloacelor circulante stabilite;
– efectuarea la termen și în cuantumul stabilit a vărsămintelor cuvenite bugetului de stat;
– cunoașterea operativă a evoluției productive și economice a societății, luarea deciziilor, eliminarea lucrărilor manuale cu consum ridicat de muncă;
5. Funcția de personal cuprinde activitățile prin care se asigură resursele umane necesare realizării obiectivelor întreprinderii, utilizarea rațională a acestora, dezvoltarea continuă a competențelor prin ridicarea nivelului de cunoștințe tehnico-profesionale ale tuturor angajaților, precum și salarizarea personalului. Activitățile funcției de personal (realizate în cadrul compartimentului resurse umane, existând însă și alte compartimente cu responsabilități pe linia de personal și salarizare) pot fi grupate în mai multe categorii, astfel:
1. Activități de administrare a personalului: recrutarea, selecționarea și încadrarea personalului; vidența personalului; precierea și promovarea personalului; tabilirea modului de salarizare și cointeresare materială; rezolvarea problemelor sociale ale salariaților;
2. Activități de prestare de către întreprindere a unor servicii către personalul său: pregătirea și perfecționarea personalului; igiena și protecția muncii – în cadrul compartimentului protecția muncii și mediului; secretariat; protocol;
Ca obiective de bază în cadrul acestei funcții, se amintesc: crerea unor condiții optime de muncă; accentul pus pe securitatea din cadrul procesului muncii; stimularea forței de muncă prin intermediul salariilor și acordării de sporuri la salariile de bază (pentru condiții grele de muncă, nocive, periculoase, lucru în timp de noapte, ore lucrate suplimentar, exercitarea unei funcții suplimentare, vechime în muncă).
. Structura organizatorică a firmei
2.3.1. Organizarea de ansamblu a societății
Structura organizatorică a societății comerciale “CONTED” Dorohoi este stabilită în funcție de complexitatea activității tehnico-economice și de producție, volumul de muncă necesar îndeplinirii cu înaltă rentabilitate a programelor de producție a contractelor economice și comerciale încheiate. Tipul de structură specific firmei este cel funcțional, activitățile “cheie” fiind bine definite prin scopuri și arie de specializare. Acest tip de stuctură permite centralizarea controlului strategic și al rezultatelor, dezvoltarea funcțională bazată pe competențe distincte și realizarea unei legături strânse cu strategia. Structura organizatorică a societății cuprinde:
Organul de conducere al societății care este ADUNAREA GENERALĂ A ACȚIONARILOR și care decide asupra activității acesteia și asigură politica economică și comercială, aprobă sau modifică bilanțul, fixează dividendele, alege membrii consiliului de administrație și cenzorii.
Administrarea societății pe acțiuni este asigurată de CONSILIUL DE ADMINISTRAȚIE compus din trei membri aleși de adunarea generală a acționarilor pe o perioadă de 4 ani, cu posibilitatea de a fi aleși pe noi perioade de 4 ani. Consiliul este condus de un președinte ce ocupă funcția de director general al societății comerciale.
Activitatea de conducere operativă a societății comerciale “CONTED”este asigurată de: director general; director executiv tehnic și producție; director executiv economic; director executiv Marketing și Import-Export.
Activitatea funcțională a societății cuprinde:
Compartimentul planificare, urmărire și realizare a producție care asigură îndeplinirea sarcinilor în domeniul planificării, programării, lansării și urmăririi producției, în proiectarea produselor noi și modernizarea tehnologiilor de fabricație, în asigurarea asistenței tehnice la execuția și omologarea produselor. În activitatea sa, asigură fundamentarea programului de producție la principalii indicatori, funcție de capacitatea de producție existentă, de potențialul material și uman de care dispune societatea comercială și acționează pentru îndeplinirea acestora corespunzător nivelului aprobat. Urmărește ridicarea nivelului calitativ al produselor fabricate și răspunde de modernizarea continuă a acestora, de asimilarea produselor noi conform programului aprobat, proiectarea produselor noi și modernizarea celor existente, de introducere a proceselor tehnologice moderne și automatizarea proceselor de producție existente.
În activitatea de producție răspunde de stabilirea etapelor principale de pregătire tehnică și materială a producției, de stabilire economică a loturilor de fabricație, de elaborarea și respectarea programelor de fabricație și realizare ritmică a producției, de eliminarea locurilor înguste și utilizarea deplină a capacităților de producție existente, de optimizarea ciclurilor de pregătire tehnică de execuție a produselor.
Compartimentul juridic asigură îndeplinirea obligațiilor ce revin societății comerciale și sarcinile stabilite de conducerea acesteia în domeniul specific de activitate. În activitatea sa, răspunde de aplicarea și respectarea dispozițiilor legale în vigoare, reprezentând interesele societății comerciale în fața instanțelor judecătorești, departamentele, precum și în fața altor organe de jurisdicție, administrative, urmărire penală și materială de stat cât și în raporturile cu persoanele juridice și fizice, pe baza împuternicirii date de conducerea societății comerciale. Asigură respectarea dispozițiilor legale cu privire la apărarea și gospodărirea patrimoniului societății, a drepturilor și intereselor legitime ale colectivului de salariați.
Compartimentul audit intern asigură îndeplinirea sarcinilor ce revin societății comerciale pe linia controlului asupra modului de respectare a normelor legale în vigoare, în domeniul asigurării integrității patrimoniului și efectuarea operaților de evidență contabilă a acestuia.
În activitatea sa efectuează verificări și controale de fond asupra modului de gestionare a bunurilor materiale și financiare ale societății comerciale, existența faptică a mijloacelor materiale din patrimoniu, legalitatea și realitatea operațiunilor de intrare-ieșire, a mijloacelor materiale din cadrul gestiunilor. Totodată urmărește respectarea dispozițiilor legale privind asigurarea bazei tehnico-materiale, recepția, depozitarea și transportul bunurilor materiale, legalitatea plății drepturilor bănești și altele de acest fel care privesc păstrarea integrității patrimoniului și rezultă din dispoziții ale organelor superioare sau sunt dispuse de conducerea societății comerciale.
Direcția calitate cu compartimentul asigurarea calității și compartimentul controlul calității care asigură controlul tehnic de calitate;
Direcția marketing cu: compartimentul marketing; compartimentul import-export; compartimentul vânzări;
Direcția comercială cu: compartimentul aprovizionare; compartimentul depozitare; compartimentul transporturi;
Direcția financiar-contabilă cu: compartimentul financiar – incluzând în cadrul acestui compartiment și casieria; compartimentul contabilitate; compartimentul de analiză economică; compartimentul iformatică;
Departament resurse umane cu: compartimentul resurse umane; compartimentul administrativ; compartimentul salarizare;
Direcția mecanoenergetică cu: secții și ateliere service; biroul control instalații;
Secția de producție reprezintă subunitatea de producție care asigură realizarea programelor de producție aprobate și punerea în valoare – sub formă de produse finite și semifabricate (vrac și condiționate) în structură sortimentală de profil – a tuturor resurselor materiale și umane destinate producției în condițiile obținerii unei înalte eficiențe economice.
În activitatea lor, secțiile de producție răspund de realizarea produselor din profilul propriu în condițiile stabilite prin programele aprobate, la indicii calitativi prevăzuți de farmacopei și norme, cu costuri cât mai scăzute și rentabilitate maximă. În același timp, aplică tehnologii regulamentare, reproiectate și modernizate, conform regulamentelor de fabricație și instrucțiunilor de lucru aferente acestora, proiecte ce interesează producția proprie și măsurile adoptate în scopul divesificării sortimentale și creșterii competitivității.
Activitatea de producție cuprinde 5 secții de producție și 3 ateliere independente (mecanic, termoenergetic, electric);
Organigrama
S.C. CONTED S.A. Dorohoi
2.3.2 Organizarea compartimentului financiar contabil și relațiile acestuia cu celelalte compartimente
Principalele atribuții ale compartimentului financiar-contabil sunt:
organizarea și conducerea activităților financiar-contabile ale societății;
stabilirea în detaliu a metodologilor de lucru și a fluxurilor informaționale în domeniu, la nivelul unității;
organizarea și realizarea evidențelor și analizelor financiar-contabile;
analiza operativă și stabilirea soluțiilor pentru asigurarea eficienței de ansamblu a societății și a fiecărui sector în parte;
exercitarea atribuțiilor de control preventiv, stoparea cheltuielilor inutile, și gestionarea eficientă a resurselor;
elaborarea politicii interne de consumuri și cheltuieli, precum și stabilirea soluțiilor de încadrare în prețurile oferite pe piață;
asigurarea rentabilității de preț a contractelor încheiate;
elaborarea proiectului bugetului de venituri și cheltuieli și asigurarea încadrării în prevederile acestuia;
interpretarea comparativă, operativă și elaborarea propunerilor de rectificare a bugetului de venituri și cheltuieli;
gestionarea balanței de încasări și plăți și asigurarea de numerar și a solvabilității directe;
coordonarea valorii patrimoniale;
executarea oricăror alte activități pentru asigurarea profitabilității societății și realizarea obiectivelor stabilite de Consiliul de Administrație.
elaborează planul de credite și de casă și asigură derularea corectă a obligațiilor ce decurg din aceasta;
asigură evidența corectă și completă a datoriilor și creanțelor, răspunde de încasarea la timp a facturilor emise;
participă la centralizarea datelor și elaborarea bilanțului contabil, a contului de profit și pierdere, la propunerile de repartizare a profitului;
întocmește lunar balanțele de verificare, pentru conturile sintetice și analitice, asigură corelarea acestora;
asigură adaptarea sistemelor de evidență contabilă la principiile organizării pe centre de costuri și profit, controlează la toate nivelurile derularea atribuțiilor contabile
2.4. Evoluția principalilor indicatori economico-financiari ai societății
Activitatea economică presupune existența relațiilor între fenomenele și procesele care implică consum de resurse umane, materiale și financiare având ca scop realizarea de bunuri și servicii necesare satisfacerii unor nevoi sociale. Cunoașterea condițiilor în care se desfășoară activitatea economică și inițierea unor acțiuni bine definite sunt premize ale unei conduceri științifice performante în orice domeniu privind producția, consumul, schimbul și utilizarea bunurilor și serviciilor.
Analiza economico-financiară reprezintă unul din instrumentele de bază ale managementului modern performant. Evoluția principalilor indicatori economico-financiari ai societății sunt:
Totalul activelor, care reprezintă averea, existența concretă a materialelor, mijloacelor, a bunurilor cu valoare de schimb, are următoarea evoluție pe parcursul anilor 2002-2004:
La sfârșitul anului 2004 totalul activelor este 136.432 mil lei, în creștere față de anul 2003 cu 8.577 mil lei (106,7%), iar în anul 2003 în creștere cu 3.916 mil (103,1%) lei față de anul 2002 când totalul activelor era de 123.938 mil lei.
Capitalurile proprii cresc în anul 2004 față de anul 2003 cu 2.900 mil lei (103,5%) și cu 14.447 mil.lei în anul 2003 față de 2002 (121,3%), datorită retehnologizării societății în anul 2003 cu utilaje noi, din import Germania. Factorii de influență sunt creșterea profitului și pasivelor pe termen lung.
Datorii financiare – societatea pe parcursul celor trei ani analizați nu a înregistrat împrumuturi și nici datorii financiare.
Datorii nefinanciare curente, formate din furnizori neachitați și alte datorii reprezentând taxe, contribuții, obligații personal, sunt în creștere față de anul 2003 cu 8.800 mil lei (119,2%), dar în scădere față de anul 2002 cu 1.336 mil lei. În anul 2003 datoriile nefinanciare au fost în scădere față de 2002 cu 10.136 mil lei (81,83%). Factorii de influență sunt dividendele mai mici in anul 2003 și variația soldului contului de furnizori.
Cheltuielile totale cresc în anul 2004 cu 1.094 mil lei (100,9%) față de anul 2003 iar în anul 2003 față de 2002 cu 25.506 mil lei (128,9%) datorită creșterii cheltuielilor de exploatare. Factorii de influență sunt în general creșterea prețurilor la materiile prime și materialele, creșterea cheltuielilor cu personalul.
Și veniturile totale cresc în 2004 cu 10.562. mil lei (106,8%) față de anul 2003, iar în anul 2003 sunt cu 10.259 mil lei mai mari față de anul 2002, datorită creștii prețului produselor finite vandute, atât la intern, dar mai ales la extern.
Cifra de afaceri reprezintă indicatorul fundamental al activității, caracterizează volumul afacerilor realizate cu terții în urma activității curente a întreprinderii și reprezintă suma totală a veniturilor rezultate din producția obținută. Evoluția cifrei de afaceri este în creștere de la an la an, cu 10.580 mil. lei în anul 2003 față de anul 2002 (107,3%), cu 12.157 mil.lei în anul 2004 față de 2003. Cifra de afaceri a crescut atât creșterii producției obținute cât și creșterii prețului produselor vândute.
Evoluția rezultatul net al exercițiului, arată dacă societatea este sau nu rentabilă.
La sfârșitul anului 2004 se înregistrează o creștere a profitului net cu 1.270 mil.lei față de anul 2003 (103%), iar în anul 2003 față de 2002 o scădere cu 17.128 mil.lei (70,9%). Aceast fapt se datorează cheltuielilor mari cu retehnologizarea unității.
Rentabilitatea financiară exprimă capacitatea capitalurilor proprii de a crea un surplus, după remunerarea capitalurilor împrumutate, care va permite remunerarea capitalurilor acționarilor și autofinanțarea întreprinderii. Indicatorul este rezultatul raportului dintre profitul net și capitalul propriu.
La finele anului 2002 rata rentabilității financiare este de 86,50% care indică posibilitatea distribuirii de dividende pe măsura așteptărilor iar pe de altă parte o subcapitalizare. La sfârșitul anului 2003 rata rentabilității de 58,07% indică o scădere a profitului net, iar la sfârșitul anului 2004 rata rentabilității financiare este de 59,97%. Acest indicator arată o capacitate crescută a capitalului propriu de a crea surplus, satisfația acționarilor de a beneficia de dividende importante. Factorii care influențează acest indicator sunt mărimea profitului net și a capitalurilor proprii.
Solvabilitatea generală constituie aptitudinea întreprinderii de a face față scadențelor pe termen lung și mediu și depinde de mărimea datoriilor cu astfel de scadențe și de cheltuielile financiare. Este rezultatul raportului dintre total activ și datorii totale.
La sfârșitul anului 2004 rata solvabilității este de 250,5% în scădere față de anul 2003 cu 29,5 procente, iar în anul 2003 este în creștere față de anul 2002 cu 57,8 procente. Acest indicator indică un grad de autonomie financiară mare. Se observă că unitatea are datorii mici formate doar din furnizori și conturi asimilate cu scadență mai mică de un an în proporție de aproximativ 2% din totalul datoriilor, restul reprezentând taxe, salarii etc.
Numărul de salariați este în creștere în 2004 față de 2003, cu 116 muncitori ( 112,5%) față de anul 2003 când numărul de muncitori scade de la 990 în 2002 la 925 (93,43%). Această reducere a personaluli în 2003 s-a datorat creșterii cheltuielilor de exploatare, reducerii volumului producției tot ca o urmare a canalizării resurselor spre retehnologizare.
Tabel privind evoluția principalilor indicatori
CAP. III
REGIMUL JURIDIC AL IMPOZITELOR, TAXELOR ȘI VĂRSĂMINTELOR
ASIMILATE
Reforma sistemului fiscal din țara noastră, ca o necesitate a armonizării sistemelor fiscale europene, a determinat frecvente modificări ale reglementărilor legale în acest domeniu. Legislația fiscală din țara noastră, conține prevederi menite să contribuie la armonizarea acesteia cu a cea a Uniunii Europene, dar în același timp urmărindu-se elaborarea și promovarea politicii sale fiscale corespunzătoare condițiilor și intereselor din etapa actuală de dezvoltare.
3.1. Impozitul pe profit/ impozitul pe venitul microîntreprinderilor
În cadrul reformei fiscale din România, prin legislația privind impozitul pe profit s-a urmărit armonizarea acesteia cu cea comunitară. Începând cu anul fiscal 2004, cadrul legal pentru impozite și taxe, care constituie venituri la bugetul de stat și la bugetele locale, este dat de Legea nr.571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, a cărei dispoziții prevalează asupra oricăror prevederi din alte acte normative, în caz de conflict între acestea aplicându-se dispozițiile Codului fiscal.
Contribuabilii de impozit pe profit sunt, conform art.13 din Codul fiscal, reprezentați de: persoane juridice române; persoanele juridice străine care desfășoară activitate prin intermediul unui sediu permanent în România; persoane juridice străine și persoanele fizice nerezidente care desfășoară activitate în România într-o asociere fără personalitate juridică; persoanele juridice străine care realizează venituri din/sau în legătură cu proprietăți imobiliare situate în România sau din vânzarea/cesionarea titlurilor de participare deținute la o persoană juridică Româna; persoanele fizice rezidente asociate cu persoane juridice române, pentru veniturile realizate atât în România cât și în străinătate, din asocieri fără personalitate juridică.
De la plata impozitului pe profit sunt scutite:
trezoreria statului;
instituțiile publice, pentru fondurile publice, inclusiv pentru veniturile proprii și disponibilitățile realizate și utilizate potrivit Legii nr.500/2002;
persoanele juridice române care plătesc impozitul pe veniturile microintreprinderilor;
fundațiile române constituite ca urmare a unui legat;
cultele religioase, pentru veniturile obținute din activități economice care sunt utilizate pentru susținerea activităților cu scop caritabil;
cultele religioase, pentru veniturile obținute din producerea și valorificarea obiectelor și produselor necesare activității de cult, potrivit legii, și pentru veniturile obținute din chirii, cu condiția ca sumele respective să fie utilizate, în anul curent sau în anii următori, pentru întreținere și funcționarea unităților de cult etc;
instituțiile de învățământ particular acreditate, precum și cele autorizate, pentru veniturile utilizate, în anul curent sau în anii următori;
asociațiile de proprietari constituite ca persoane juridice și asociațiile de locatari recunoscute ca asociații de proprietari pentru veniturile obținute din activități economice și care sunt sau urmează a fi utilizate pentru îmbunătățirea utilităților și a eficienței clădirii, pentru întreținerea și repararea proprietății comune;
fondul de garantare a depozitelor în sistemul bancar, constituit potrivit legii;
fondul de compensare a investitorilor, înființat potrivit legii;
Banca Națională a României.
De asemenea, sunt scutite de la plata impozitului pe profit organizațiile nonprofit, organizațiile sindicale și organizațiile patronale pentru următoarele tipuri de venituri: cotizații și taxe de înscriere ale membrilor; contribuții bănești sau în natură ale membrilor și simpatizanților; taxele de înregistrare; venituri obținute din vize, taxe și penalități sportive și din participarea la competiții și demonstrații sportive; donațiile, banii sau bunurile primite prin sponsorizare; dividendele, dobânzile și veniturile realizate din vânzarea-cesionarea titlurilor de participare obținute din plasarea veniturilor scutite; veniturile pentru care se datorează impozit pe spectacole; resursele obținute din fonduri publice sau din finanțări nerambursabile; veniturile realizate din acțiuni ocazionale cum ar fi evenimente de strângere de fonduri cu taxă de participare, serbări, tombole, conferințe, utilizate în scop social sau profesional potrivit statutului acestora; venituri excepționale rezultate din cedarea activelor corporale aflate în proprietatea acestora, altele decât cele care sunt sau au fost folosite într-o activitate economică; veniturile din reclamă și publicitate realizate de organismele nonprofit de utilitate publică, din domeniul culturii, cercetării stiințifice, învățământului, sportului, sănătății, precum și de camerele de comerț și industrie, organizațiile sindicale și organizațiile patronale.
Cota de impozit pe profit care se aplică asupra profitului impozabil este de 16%, cu anumite excepții. Contribuabilii care desfășoară activități de natura barurilor de noapte, cluburilor de noapte, discotecilor, cazinourilor sau pariurilor sportive, inclusiv persoanele juridice care realizează aceste venituri în baza unui contract de asociere, și la care impozitul pe profit datorat pe activitățile prevăzute în acest articol este mai mic decât 5% din veniturile respective sunt obligate la plata unui impozit de 5% aplicat acestor venituri realizate.
Profitul impozabil se calculează ca diferență între veniturile realizate din orice sursă (Vt) și cheltuielile efectuate în scopul realizării de venituri, dintr-un an fiscal (Cht), din care se scad veniturile neimpozabile (Vni) și la care se adaugă cheltuielile nedeductibile (Chnd).
Contribuabilii au obligația de a plăti impozitul pe profit trimestrial, până la data de 25 inclusiv a primei luni următoare trimestrului pentru care se calculează impozitul, cu excepția Bancii Naționale a României, societăților bancare-persoane juridice române și a sucursalelor din România ale băncilor – persoane juridice străine, care efectuează plăți lunar până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei pentru care se calculează impozitul. Profitul și impozitul pe profit se calculează și evidențiază trimestrial cumulat de la începutul anului sau lunar, în cazul băncilor.
Organizațiile nonprofit au obligația de a plăti impozitul pe profit anual, până la data de 15 februarie inclusiv a anului următor celui pentru care se calculează impozitul.
Contribuabilii care obțin venituri majoritare din cultura cerealelor și plantelor tehnice, pomicultură și viticultură au obligația de a plăti impozitul pe profitul anual, până la data de 15 februarie inclusiv a anului următor celui pentru care se calculează impozitul.
Banca Natională a României, societățile bancare, persoane juridice române, și sucursalele din România ale băncilor, persoane juridice străine, efectuează plata în contul impozitului pe profit, pentru luna decembrie a fiecărui an fiscal, o sumă egală cu impozitul calculat pe luna noiembrie.
Contribuabilii care efectuează plăți trimestriale plătesc în contul impozitului pe profit pentru trimestrul IV, o sumă egală cu impozitul calculat și evidențiat pe trimestrul III.
Contribuabilii care au definitivat până la data de 15 februarie închiderea exercitiului financiar anterior, depun declarația de impunere definitivă și plătesc impozitul pe profit aferent anului fiscal încheiat până la data de 15 februarie inclusiv a anului următor. Persoanele juridice care încetează să existe au obligația de a depune declarația de impunere și de a plăti impozitul pe profit cu 10 zile înainte de data înregistrării încetării existenței persoanei juridice la registrul comerțului. Contribuabilii au obligația de a depune declarația anuală de impozit până la termenul prevăzut pentru depunerea situațiilor financiare și sunt răspunzători pentru calculul impozitului pe profit.
Potrivit Codului fiscal, microîntreprinderea este o persoană juridică română care îndeplinește cumulativ următoarele condiți, la data de 31 decembrie a anului fiscal precedent:
are înscris în obiectul de activitate producția de bunuri materiale, prestarea de servicii și/sau comerțul;
are de la 1 la 9 salariați inclusiv;
a realizat venituri care nu au depășit echivalentul în lei a 100.000 euro;
capitalul social al persoanei juuridice este deținut de persoane, altele decât statul, autoritățile locale și instituțiile publice.
Microîntreprinderea plătitoare de impozit pe veniturile microîntreprinderilor poate opta pentru plata impozitului pe profit începând cu anul fiscal următor. Opțiunea se exercită până la data de 31 ianuarie a anului fiscal următor celui pentru care s-a datorat impozit pe veniturile microintreprinderilor.
Pentru sistemul de impozit pe veniturile microîntreprinderilor nu pot opta persoanele juridice române care desfășoară activiăți în domeniul bancar, al asigurărilor și reasigurărilor, al pieței de capital, cu excepția persoanelor juridice care desfășoară activități de intermediere în aceste domenii, desfășoară activități în domeniul jocurilor de noroc, pariurilor sportive, cazinourilor, precum și cele care au capital social deținut de un acționar sau asociat persoană juridică cu peste 250 de angajați.
Baza impozabilă în vederea calculării impozitul pe veniturile microîntreprinderilor o constituie veniturile din orice sursă, din care se scad: veniturile din variația stocurilor; veniturile din producția de imobilizări corporale și necorporale; veniturile din exploatare, reprezentând cota-parte a subvențiilor guvernamentale și a altor resurse pentru finanțarea investițiilor; veniturile din provizioane; veniturile rezultate din anularea datoriilor și a majorării datorate bugetului de stat, care nu au fost cheltuieli deductibile la calculul profitului impozabil; veniturile realizate din despăgubiri, de la societățile de asigurare, pentru pagubele produse la activele corporale proprii.
Cota de impozit pe veniturile microîntreprinderilor este de 3% iar calculul și plata impozitului pe veniturile microîntreprinderilor se efectuează trimestrial, până la data de 25 inclusiv a lunii următoare trimestrului pentru care se calculează impozitul. Microînitreprinderile au obligația de a depune, până la termenul de plată a impozitului, declarația de impozit pe venit.
Anul fiscal al unei microîntreprinderi este anul calendaristic. În cazul unei persoane juridice care se înființează sau își încetează existența, anul fiscal este perioada din anul calendaristic în care persoana juridică a existat.
3.2. Impozitul pe venit
În cadrul reformei fiscale, ca o componentă a reformei economice impuse de aderarea României la principiile economiei de piață, de armonizare legislativă necesară îndeplinirii condițiilor procesului de aderare la Uniunea Europeană, s-a urmărit, în domeniul impunerii veniturilor persoanelor fizice, înlocuirea multiplelor impozite care se percepeau în mod separat pentru diferitele categorii de venituri cu un impozit unic pe venitul anual global.
În practica fiscală se pot aplica modalități diferite de așezare și calculare a impozitului pe veniturile persoanelor fizice și anume impunerea separată a fiecărui venit provenit dintr-o anumită sursă, realizat de o persoană fizică și impunerea globală a veniturilor personelor fizice.
Impunerea separată a veniturilor permite tratarea diferențiată a veniturilor în ceea ce privește modul de așezare și nivelul cotelor de impozit, deoarece cotele diferă în funcție de natura veniturilor. Persoanele care realizează venituri din mai multe surse sunt avantajate, deoarece nu sunt afectate de consecințele progresivității impozitului și sunt stimulate să lucreze mai mult.
Impunerea globală presupune cumularea tuturor veniturilor realizate de o persoană fizică, indiferent de sursa de proveniență și supunerea venitului cumulat la un singur impozit. Impunerea globală a veniturilor asigură o echitate în suportarea impozitelor, datorită aplicării cotelor progresive, implică o deducere personală de bază, una suplimentară și ține seama de creditul fiscal extern.
Contribuabilii care datorează impozitul pe venit sunt:
persoanele fizice rezidente, pentru veniturile nete obținute atât în România, cât și în străinătate;
persoanele fizice nerezidente care desfășoară o activitate independentă, prin intermediul unui sediu permanent în România, pentru venitul net atribuibil sediului permanent;
persoanele fizice nerezidente care desfășoară activități dependente în România pentru venitul salarial net realiyat din această activitate dependentă;
persoane fizice nerezidente care obțin alte venituri.
Persoanele fizice care îndeplinesc condițiile de rezidență timp de 3 ani consecutivi vor fi supuse impozitului pe venit pentru veniturile obținute din orice sursa din România cât și din afara României, începând cu al patrulea an fiscal.
Veniturile impozabile sunt categoriile de venituri supuse impozitului pe venit și includ atât veniturile în bani, cât și echivalentul în lei al veniturilor în natură, cuprinzând următoarele categorii: venituri din activități independente; venituri din salarii; venituri din cedarea folosinței bunurilor; venituri din investiții; venituri din pensii; venituri din premii și din jocuri de noroc; venituri din activități agricole, definite potrivit legii; venituri din transferul proprietăților imobiliare, definite conform legii; venituri din alte surse.
Veniturile din activități independente includ: veniturile comerciale care reflectă veniturile din fapte de comerț ale contribuabililor, din prestări de sevicii, precum și din practicarea unei meserii; veniturile din profesii libere obținute din exercitarea profesiilor de medic, de avocat, notar, auditor financiar, consultant fiscal, expert-contabil, contabil autorizat etc, desfășurate în mod independent și veniturile din drepturile de proprietate intelectuală ce se deosebesc prin faptul că se realizează din valorificarea sub orice formă a drepturilor de proprietate intelectuală provenite din brevete de invenție, desene și modele, mostre, mărci de fabrică și comerț, procedee tehnice etc.
Impozitul pe salarii reprezintă o componentă de bază a impozitului pe venitul global.
Veniturile din salarii sunt toate veniturile în bani și/sau natură, obținute de o persoană fizică ce desfășoară o activitate în baza unui contract individual de muncă sau a unui statut special prevăzut de lege, indiferent de perioada la care se referă, de denumirea veniturilor sau de forma sub care se acordă , inclusiv indemnizațiile pentru incapacitate temporară de muncă.
Se includ aici : salariile de bază; sporurile și adaosurile de orice fel; indemnizațiile de orice fel; recompensele și premiile de orice fel; sumele reprezentând premiul anual si stimulentele acordate; sumele primite pentru concediul de odihnă; sumele primite din fondul de asigurări sociale în caz de incapacitate temporară de muncă și de maternitate; sumele primite pentru concediul de ingrijire a copilului in vârstă de până la 2 ani; sumele primite pentru concedii medicale privind ingrijirea copiilor cu handicap accentuat sau grav, până la împlinirea de către copii a vârstei de 18 ani; orice alte câștiguri în bani sau în natură primite de la angajatori de către angajați, ca plată a muncii acestora.
Sunt asimilate salariilor, în vederea impunerii, următoarele venituri:
indemnizațiile din activități desfășurate ca urmare a unei funcții de demnitate publică;
indemnizațiile din activități desfășurate ca urmare a unei funcții alese în cadrul persoanelor juridice fără scop lucrativ;
drepturile de soldă lunară și alte drepturi ale cadrelor militare;
indemnizația lunară brută, precum și suma din profitul net, cuvenite administratorilor la companii/societăți nationale, societăți comerciale la care statul sau o autoritate a administrației publice locale este actionar majoritar;
sumele primite de membrii fondatori ai societăților comerciale constituite prin subvenție publică;
sumele primite de reprezentanții în adunarea generală a acționarilor, în consiliul de administrație, în comitetul de direcție și în comisia de cenzori;
sumele primite de reprezentanții în organisme tripartite, conform legii;
indemnizația lunară a asociatului unic, la nivelul valorii înscrise în declarația de asigurări sociale;
sumele acordate de persoanele juridice fără scop patrimonial și de alte entități neplătitoare de impozit pe profit, peste limita de 2,5 ori nivelul legal stabilit pentru indemnizația primită pe perioada delegării și detașării în altă localitate, în țară și în străinătate, în interesul serviciului, pentru salariații din instituțiile publice;
indemnizația administratorilor, precum și suma din profitul net cuvenită administratorilor societăților comerciale;
orice alte sume sau avantaje de natură salarială, ori asimilate salariilor.
Deducerea personală se acordă pentru persoanele fizice care au un venit lunar brut de până la 10.000.000 lei inclusiv astfel :
– pentru contribuabilii care nu au persoane în întreținere -2.500.000 lei ;
– pentru contribuabilii care au o persoană în întreținere -3.500.000 lei ;
– pentru contribuabilii care au două persoane în întreținere -4.500.000 lei ;
-pentru contribuabilii care au trei persoane în întreținere –5.500.000 lei ;
-pentru contribuabilii care au patru sau mai multe persoane în întreținere –6.500.000 lei.
Pentru contribuabilii care realizează venituri brute lunare din salarii cuprinse între 10.000.001 si 30.000.000 lei, inclusiv, deducerile personale sunt degresive față de cele menționate anterior si se stabilesc prin ordin al ministrului finanțelor publice.
Pentru contribuabilii care realizează venituri brute lunare din salarii de peste 30.000.000 lei nu se acordă deducere personală. Prin O.M.F.P. nr 19/01.2005, s-a aprobat deducerile personale lunare pentru contribuabilii care realizează venituri din salarii la funcția de bază începând cu luna ianuarie 2005.
Beneficiarii de venituri din salarii datorează un impozit lunar reprezentând plăți anticipate, care se calculează și se reține la sursă de către plătitorii de venituri. Acest impozit lunar se determină astfel :
la locul unde se află functia de bază, prin aplicarea cotei de 16% asupra bazei de calcul determinate ca diferență între venitul net din salarii, calculat prin deducerea din venitul brut a contribuțiilor obligatorii aferente unei luni, si următoarele :
deducerea personală acordată pentru luna respectivă;
cotizația sindicală plătită în luna respectivă;
contribuțiile la schemele facultative de pensii ocupaționale, astfel încât la nivelul anului să nu se depășească echivalentul în lei a 200 euro;
pentru veniturile obținute în celelalte cazuri, prin aplicarea cotei de 16% asupra bazei de calcul determinate ca diferență între venitul brut și contribuțiile obligatorii pe fiecare loc de realizare a acestora;
Relațiile de calcul simplificate pot fi sistematizate astfel:
-pentru locul unde se află funcția de baza :
Venitul net=venitul brut-contribuția individuală pentru asigurări sociale (9,5%)-contribuția pentru protecția socială a șomerilor(1%)-contribuția pentru asigurări sociale de sănătate (6,5%).
Baza de calcul=venitul net-deducerea personală
-pentru celelalte situații :
Baza de calcul =venitul brut-6,5%.
În scopul determinării impozitului pe salarii, prin locul unde se află funcția de bază se înțelege: pentru persoanele fizice angajate la un singur loc de muncă, ultimul loc înscris în carnetul de muncă sau în documentele specifice; in cazul cumulului de funcții, locul ales de persoanele fizice unde sunt achitate contribuția de asigurări sociale de stat, contribuția la fondul pentru plata ajutorului de șomaj și alte sume datorate potrivit legii.
Plătitorii de salarii și de venituri asimilate salariilor au obligația de a calcula și de a reține impozitul aferent veniturilor fiecărei luni, la data efectuării plății acestor venituri, precum și de a-l vira la bugetul de stat la termenul stabilit pentru ultima plată a drepturilor salariale efectuată pentru fiecare lună, dar nu mai tarziu de data de 25 inclusiv a lunii următoare celei pentru care se cuvin aceste drepturi.
Veniturile din cedarea folosinței bunurilor sunt reprezentate de veniturile în bani și/sau natură, provenind din cedarea folosinței bunurilor mobile și imobile obtinute de către proprietar, uzufructuar sau alt deținător legal. Venitul brut reprezintă totalitatea sumelor în bani și/sau echivalentul în lei al veniturilor în natură, stabilite pe baza chiriei sau a arendei stabilite în contractul încheiat între părți pentru fiecare an fiscal , indiferent de momentul încasării chiriei sau arendei.
Contribuabilii care realizează venituri din cedarea folosinței bunurilor cu excepția veniturilor din arendare, datorează plați anticipate în contul impozitului pe venit către bugetul de stat.
Veniturile din investiții includ: dividendele; venituri impozabile din dobânzi; câștiguri din transferul titlurilor de valoare; venituri din operațiuni de vânzare-cumpărare de valută la termen pe bază de contract, precum și orice alte operațiuni similare; veniturile din lichidare/dizolvare fără lichidare a unei persoane juridice.
În sfera veniturilor din premii se cuprind veniturile din concursuri, altele decât cele sportive. Veniturile din jocuri de noroc cuprind câștigurile realizate ca urmare a participării la jocurile de noroc, inclusiv cele de tip jack-pot, altele decât cele realizate ca urmare a participării la jocurile de tip cazinou, mașini electronice cu câștiguri. Venitul sub formă de premii dintr-un singur concurs se impune, prin reținere la sursă, cu o cată de 16% aplicată asupra venitului net. Veniturile din jocurile de noroc se impun prin reținere la sursă, cu o cotă de 20% aplicată asupra venitului brut. Obligația calculării, reținerii și virării impozitului revine plătitorilor de venituri.
Veniturile din pensii reprezintă sumele primite ca pensii de la fondurile înființate din contribuțiile sociale obligatorii, făcute către un sistem de asigurări sociale, inclusiv cele din schemele facultative de pensii ocupaționale și cele finanțate de la bugetul de stat. Impozitul pe veniturile din pensii se calculează prin aplicarea cotei de impunere de 16% asupra venitului impozabil lunar din pensii. Impozitul calculat se reține la data efectuării plății pensiei și se virează la bugetul de stat, până la data de 25, inclusiv, a lunii următoare celei pentru care se face plata pensiilor, impozitul reținut fiind final.
Veniturile din activități agricole sunt cele provenite din activități de: cultivarea și valorificarea florilor, legumelor și zarzavaturilor în sere și solarii, special destinate acestor scopuri, și/sau în sistem irigat; cultivarea și valorificarea arbuștilor, plantelor decorative și ciupercilor; din exploatarea pepinierelor viticole și pomicole și altele asemenea. Venitul net dintr-o activitate agricolă se determină pe bază de norme de venit care se stabilesc de către direcțiile teritoriale de specialitate ale Ministerului Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării rurale și se aprobă de către direcțiile generale ale finanțelor publice teritoriale ale Ministerului Finanțelor Publice. Contribuabilul care desfașoară o activitate agricolă poate opta pentru determinarea venitului net din acea activitate, pe baza datelor din contabilitatea in partidă simplă, are obligația de a depune anual o declarație de venit la organul fiscal competent, până la data de 30 iunie inclusiv a anului fiscal, pentru anul în curs.
În categoria venituri din alte surse se includ, însă nu sunt limitate, următoarele venituri: prime de asigurări suportate de o persoană fizică independentă sau de orice altă entitate; câștiguri primite de la societățile de asigurări, ca urmare a contractului de asigurare încheiat între părți cu ocazia tragerilor de amortizare; venituri primite de la persoanele fizice pensionari, sub forma diferențelor de preț pentru anumite bunuri, servicii și alte drepturi, foști salariați, potrivit clauzelor contractului de muncă sau în baza unor legi speciale; veniturile primite de persoane fizice sub formă de onorarii din activitatea de arbitraj comercial.
Impozitul pe venit se calculează prin reținere la sursă la momentul plății veniturilor de către plătitorii de venituri, prin aplicarea unei cote de 16% asupra venitului brut.
3.3. Taxa pe valoarea adăugată
În domeniul taxei pe valoarea adăugată, armonizarea a vizat îndeosebi baza de impozitare și cota de impunere. Dacă în privința bazei de impozitare s-a realizat o anumită omogenitate în statele membre, în sensul generalizării tranzacțiilor care fac obiectul impunerii, la nivelul cotelor de impunere există diferențe importante. Impozitele indirecte reflectate în situațiile financiare constituie, în general, costuri ale agenților economici, excepție făcând taxa pe voaloarea adăugată care este echivalentul unei taxe asupra consumului.
În sfera de aplicare a taxei pe valoarea adaugată se cuprin operațiunile efectuate în România care îndeplinesc cumulativ următoarele condiții: constituie o livrare de bunuri, sau o prestare de servicii, efectuate cu plată; locul de livrare a bunurilor sau de prestare a serviciilor este considerat a fi în România;
livrarea bunurilor sau prestarea serviciilor să fie efectuate de persoane impozabile; livrarea bunurilor sau prestarea serviciilor să rezulte dintr-o activitate economică. In sfera de aplicare a taxei pe valoarea adaugată se încadrează și importurile.
Operațiunile cuprinse în sfera de aplicare a taxei pe valoarea adaugată denumite operațiuni impozabile pot fi: operațiuni taxabile; operațiuni scutite cu drept de deducere, pentru care nu se datorează taxa pe valoarea daugată, dar este permisă deducerea taxei pe valoarea adaugată datorate sau plătite pentru bunurile sau serviciile achizitionate; operațiuni scutite fără drept de deducere, pentru care nu se datorează taxa pe valoarea daugată și nu este permisă deducerea taxei pe valoarea adaugată datorate sau plătite pentru bunurile sau serviciile achiziționate; operațiuni de import scutite de taxa pe valoarea adaugată.
Persoana impozabilă este reprezentată de orice persoană, care desfășoară de o maniera independentă, indiferent de loc, activități economice, oricare ar fi scopul și rezultatul acestor activități.
Prin activități economice se delimitează activitățile producătorilor, comercianților, prestatorilor de servicii, inclusiv activitățile extractive, agricole și profesiilor libere sau asimilate, precum și exploatarea bunurilor corporale sau necorporale în scopul obținerii de venituri cu caracter de continuitate.
În cadrul persoanelor impozabile nu se cuprind instituțiile publice pentru activitățile pe care le desfășoară în calitate de autorități publice, chiar dacă pentru desfășurarea acestor activități percep taxe, redevențe, cotizații sau onorarii sau alte plăți.
Instituțiile publice sunt persoane impozabile pentru activitățile desfășurate în aceleași conditii legale ca și cele aplicabile operatorilor economici, chiar dacă sunt prestate în calitate de autorități publice, precum și pentru activitățile următoare : telecomunicații, furnizarea de apă, energie electrică, energie termică și agent frigorific, transportul de bunuri și de persoane, activitatea organelor de publicitate comercială, activitatea agențiilor de călătorie, activitatea magazinelor pentru personal, cantine, restaurante și alte localuri asemănătoare,etc.
Baza de impozitare a taxei pe valoarea adăugată este formată din :
pentru livrările de bunuri și prestările de servicii, din tot ceea ce constituie contrapartidă obținută sau care urmează să fie obținută de furnizor sau prestator din partea cumpărătorului, beneficiarului sau a unui terț, inclusiv subvențiile direct legate de prețul acestor operațiuni, exclusiv taxa pe valoarea adăugată ;
prețurile de achiziție sau, în lipsa acestora prețul de cost determinat la momentul livrării, pentru preluarea de către persoane impozabile a unor bunuri achizitionate sau fabricate de către acestea, pentru a fi utilizate în scopuri care nu au legatură cu activitatea economică desfășurată, sau pentru a fi puse la dispoziție altor persoane fizice sau juridice, în mod gratuit, la bunurile constatate lipsă din gestiune ;
suma cheltuielilor efectuate de persoana impozabilă pentru executarea prestărilor de servicii.
În baza de impozitare se încadrează : impozitele, taxele, dacă prin lege nu se prevede altfel, excusiv taxa pe valoarea adaugată; cheltuielile accesorii de natura: comisioanelor, cheltuielilor de ambalare, transport și asigurare decontate cumpărătorului sau clientului.
În baza de impozitare nu se cuprind : rabaturile, remizele, risturnele, sconturile și alte reduceri de preț acordate de furnizori direct clienților; penalizările, precum și sumele reprezentând daune-interese stabilite prin hotărâre judecatorească definitivă, solicitate pentru neândeplinirea totală sau parțială a obligațiilor contractuale, dacă sunt percepute peste prețurile sau tarifele negociate; dobânzile percepute pentru: plăți cu întârziere, vânzări cu plata in rate, operațiuni de leasing; sumele achitate de furnizor sau prestator în contul clientului și care apoi se decontează acestuia; valoarea ambalajelor care circulă între furnizorii de marfă si clienți, prin schimb, fără facturare; taxa de reclamă și publicitate și taxa hotelieră care sunt percepute de către autoritațile publice locale prin intermediul prestatorilor.
Cota standard a taxei pe valoarea adaugată în România este de 19% si se aplică asupra bazei de impozitare pentru orice operațiune impozabila care nu este scutită de taxa pe valoare adaugată sau care nu este supusă cotei reduse a taxei pe valoarea adaugată. Cota redusă a taxei pe valoarea adaugată este de 9% și se aplică asupra bazei de impozitare, pentru următoarele prestări de servicii și/sau livrări de bunuri:
dreptul de intrare la castele, muzee, case memoriale, monumente istorice, monumente de arhitectură și arheologie, grădini zoologice și botanice, târguri, expoziții;
livrarea de manuale școlare, cărți, ziare și reviste, cu excepția celor destinate excusiv publicității;
livrările de proteze de orice fel și accesoriile acestora cu excepția protezelor dentare;
livrări de produse ortopedice;
medicamente de uz uman și veterinar;
cazarea în sectorul hotelier .
Cota aplicată pentru un import de bunuri este cea aplicată în interiorul țării pentru livrarea aceluiași produs.
Persoanele impozabile plătitoare de taxă pe valoare adaugată sunt obligate să solicite de la furnizori/prestatori facturi fiscale ori documente legal aprobate și să verifice întocmirea corectă a acestora. Trebuie să întocmească si să depună lunar la organul fiscal, până la data de 25 a lunii următoare înclusiv, decontul privind taxa pe valoarea adaugată și să achite taxa pe valoarea adaugată, potrivit decontului întocmit, până la data de 25 a lunii următoare inclusiv.
3.4. Taxele vamale
Taxele vamale, instituite asupra tuturor bunurilor introduse sau scoase din țară de către persoane fizice sau juridice, sunt venituri fiscale ale bugetului de stat, reprezentând, totodată, și un mijloc de stimulare a exportului și de lărgire a cooperării economice cu alte state ale lumii.
Operațiunile de import au la bază reglementări legale, norme cu privire la controlul vamal, vamuirea bunurilor, perceperea taxelor, cuprinde în Legea nr. 141/1997 privind Codul vamal al României, publicată în M. O. Nr. 180/1997, modificată și completată prin Ordonanța de Urgență nr. 90/2003.
Taxele vamale reprezintă sumele percepute de stat în momentul în care bunurile trec granițele țării în vederea exportului, importului sau tranzitului. în prezent, în România, se calculează taxe vamale pentru importul de bunuri și servicii. Importul constă în intrarea în țară a mărfurilor străine și introducerea acestora în circuitul economic. Autoritatea vamală realizează procedura de vămuire și de încasare a datoriei vamale aferente drepturilor de import si aplică măsuri de politică comercială.
Taxele vamale se determină pe baza tarifului vamal de import al României, ce se calculează pe baza nomenclaturii combinate a mărfurilor, este exprimată în procente și se aplică la valoarea în vamă a mărfurilor, exprimată în lei. Valoarea în vamă reprezintă valoarea care constituie baza de calcul a taxelor vamale prevăzute în Tariful vamal de import al României. Baza de calcul a taxei vamale o reprezintă valoarea mărfurilor înscrisă în documentele însoțitoare, la care se adaugă: cheltuielile de transport a mărfurilor importate până la frontiera română; cheltuielile de încărcare, descărcare și de manipulare, conexe transportului mărfurilor de import, aferente parcursului extern; costul asigurării pe parcursul extern.
Transformarea în lei a valorii în vamă se face la cursul de schimb stabilit și comunicat de Banca Naționala a României.
Valoarea în vamă se determină și se declară de importator care este obligat să depună la biroul vamal o declarație pentru valoarea în vamă însoțită de facturi sau de alte documente de plată a mărfii și a cheltuielilor pe parcursul extern aferent.
Legislația prevede și scutiri de taxe vamale pentru unele categorii de bunuri destinate pentru donații cu caracter social, umanitar cultural, sportiv, didactic, mostre fără valoare comercială primite de la organizații sau asociații non profit sau de instituții publice, sindicate, organizații de cult. Pentru ca aceste bunuri să fie scutite de taxe vamale expeditorul trebuie să le trimită destinatarului fără obligație de plată, să nu fie comercializate ulterior și să nu fie utilizate pentru prestații către terți, în urma cărora să se realizeze venituri. Orice schimbare de destinație a bunurilor donate atrage plata taxelor vamale și aplicarea sancțiunilor legale.
După modul de așezare și calculare, taxele vamale pot fi: taxe vamale specifice stabilite pe unități naturale (bucată, tonă, metru cub); taxe vamale ad-valorem așezate sub forma cotelor procentuale aplicate la prețul mărfurilor; taxe vamale mixte la care se imbină taxa ad-valorem și taxa specifică.
În funcție de scopul pentru care sunt instituite, taxele vamale se pot grupa în: taxe vamale care urmăresc formarea veniturilor statului și deci au obiective fiscale; taxe protecționiste sau prohibitive, care vizează crearea unor bariere în calea pătrunderii mărfurilor străine pe piața națională și protejarea produselor autohtone.
Plata taxelor vamale se face de către importator sau de către comisionarul în vamă, în contul unității care a efectuat vămuirea, prin folosirea formelor și instrumentelor de decontare care asigură cu anticipație sumele necesare efectuării plăților. Această obligație revine importatorului și în cazul taxelor vamale garantate.
Mărfurile aflate sub un regim vamal care suspendă temporar încasarea taxelor vamale de import sunt admise pe teritoriul țării numai cu garantarea plății taxelor vamale. Garantarea plăților taxelor vamale se face de către importator sau reprezentantul acestuia, prin depunerea la unitatea vamala a unei sume bănești egală cu cuantumul taxelor vamale aferente bunurilor sau prin depunerea unei scrisori de garanție prin care o unitate bancară, cu sediul în România, se angajează să plătească organelor vamale suma reprezentând cuantumul taxelor vamale. Direcția Generală a Vămilor poate acorda scutiri de la garantarea plății taxelor vamale, în cazuri justificate, în baza metodologiei stabilite de Ministerul Finanțelor.
3.5. Impozitele și taxele locale
Regimul juridic al impozitelor și taxelor locale care reglementează aceste obligații ale contribuabililor este dat de Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare .
Impozitele și taxele locale constituie venituri ale bugetelor unităților administrativ-teritoriale, în care contribuabilii își au domiciliul, sediul, punctele de lucru sau în care se află bunurile impozabile. Resursele financiare formate din impozite și taxe locale se utilizează pentru finanțarea cheltuielilor din bugetele locale.
Impozitele și taxele locale se individualizează în ansamblul impozitelor și taxelor prin următoarele:
bunurile impozabile sau taxabile sunt situate în unitățile administrativ-teritoriale;
resursele provenite din impozite și taxe locale se utilizează pentru finanțarea cheltuielilor publice din bugetele locale;
impozitele și taxele locale reprezintă instrumentele de manifestare a autonomiei locale.
Contribuabilii de impozite și taxe locale pot fi persoanele fizice și persoanele juridice, care desfășoară activități economice pe baza liberei inițiative sau care exercită în mod individual sau prin asociere orice profesie liberă, care dețin în proprietate clădiri, terenuri, mijloace de transport.
Lista impozitelor și taxelor locale cuprinde destule poziții și se lasă la latitudinea consiliilor locale instituirea unor taxe pentru finanțarea unor servicii publice la nivel local, cu condiția ca acestea sa asigure cel puțin acoperirea cheltuielilor cu finanțarea, întreținerea și funcționarea acestor sedii.
Impozitul pe clădiri reprezintă o contribuție bănească anuală ce se datorează bugetului local, de către orice persoană fizică sau juridică pentru clădirile aflate în proprietate, indiferent de locul unde sunt situate și de destinația acestora.
Baza impozabilă a clădirilor ce aparțin contribuabililor-persoane fizice o reprezintă valoarea lor stabilită potrivit unor criterii si norme. Valoarea impozabilă a unei clădiri sau constructii ce apartine persoanelor fizice depinde de suprafata construită desfașurată a clădirii și de valorile impozabile pe metru pătrat de suprafată construită.
Baza impozabilă a clădirilor proprietate a persoanelor juridice sau date în administrarea sau folosința acestora o constituie valoarea de inventar înregistrată în contabilitatea persoanelor juridice, care poate fi reprezentată de: costul de achiziție al clădirilor procurate cu titlu oneros; costul de producție la clădirile construite de unitatea patrimonială; valoarea actuală în funcție de evaluarea clădirilor ce au caracteristici tehnice și economice similare, sau apropiate, la clădirile dobândite cu titlu gratuit; valoarea de aport acceptată de părți la clădirile intrate în patrimoniul unei societăți comerciale, cu ocazia fuziunii, conform statutelor și contractelor; valoarea rezultată în urma reevaluarii, conform unor prevederi legale .
Impozitul pe clădirile proprietatea persoanelor fizice se calculează prin aplicarea cotei de 0,2% în mediul urban și 0,1% în mediul rural asupra valorii impozabile a clădirii, determinată pe baza suprafeței, precum și a criteriilor și normelor de evaluare.
Impozitul pe clădirile persoanelor juridice și ale altor categorii de contribuabili în afara de persoane fizice, se calculează prin aplicarea cotei stabilite de consiliile locale, care poate fi cuprinsă între 0,5% -1,5% asupra valorii de inventar a clădirii înregistrată în contabilitatea acestora.
Impozitul pe clădiri se constată și stabilește pe baza declarației de impunere depusă de contribuabili la compartimentul de specialitate al consiliului local, pe raza căruia se află clădirea sau construcția respectivă, se plătește anual, în patru rate egale, până la data de 15 martie, 15 iunie, 15 septembrie, 15 noiembrie, inclusiv.
În cazul impozitului pe teren contribuabilii sunt reprezentați de persoanele care dețin în proprietate terenuri situate în municipii, orașe și comune, în intravilanul sau extravilanul localităților. Impozitul pe teren se plătește la bugetul local al unității administrativ-teritoriale în raza căreia este situat. Terenurile pentru care nu se datorează impozit sunt: terenul aferent unei clădiri, pentru suprafața de teren pe care o acoperă clădirea; terenurile aparținând cultelor religioase recunoscute prin lege; terenurile cimitirelor; terenurile instituțiilor de invățământ preuniversitar si universitar, autorizate provizoriu sau acreditate; terenurile proprietatea statului, a unităților administrativ-teritoriale sau a altor instituții publice aferent unei clădiri al cărei titular este oricare din aceste categorii de proprietari; terenurile unităților sanitare de interes național care nu au fost trecute în patrimoniul autorităților locale; terenurile care prin natura lor și nu prin destinația dată sunt improprii pentru agricultură și silvicultură; terenurile legate de sistemele hidrotehnice, de navigație etc.
Impozitul pe teren se stabilește anual, în sumă fixă pe metru pătrat de teren, diferentiată în intravilanul localităților, pe ranguri de localități, pe categorii de folosință a terenurilor și zone. Terenurile se încadreaza pe zone de către consiliile locale, în funcție de poziția față de centrul localității și de alte elemente specifice. Impozitul este diferențiat pe cinci categorii de localități, iar în cadrul localității, pe patru categorii de zone, în perimetrul construibil.
Modul de stabilire și de plată al impozitului pe terenuri este același ca la impozitul pe clădiri.
Taxa asupra mijlocelor de transport se datorează de persoanele fizice și juridice care dețin în proprietate mijloace de transport care trebuie înmatriculate. Taxa asupra mijloacelor de transport cu tracțiune mecanică și asupra mijloacelor pe apă se datorează de către regii autonome, societăți comerciale, persoane juridice și persoane fizice, care le dețin în proprietate, la bugetul local al unității administrativ-teritoriale unde persoana își are domiciliul, sediul sau punctul de lucru.
Taxa asupra mijloacelor de transport se calculează în funcție de tipul mijlocului de transport. În cazul celor cu tracțiune mecanică, taxa se calculează în funcție de capacitatea cilindrică a motorului, pentru fiecare 500 cm3 sau fracțiune de capacitate sub 500 cm3.
Taxele pentru remorcile de orice fel, semiremorci și rulote aparținând contribuabililor se stabilesc în funcție de capacitatea acestora. Taxa se stabilește de către organele fiscale sau pe baza declarației de impunere și se plătește trimestrial în tranșe egale.
Resursele financiare provenite din taxa asupra mijloacelor de transport se utilizează în exclusivitate pentru lucrări de întreținere, modernizare, reabilitare și construcție a drumurilor de interes local și judetean și constituie venit în proporție de 60% la bugetul local și respectiv 40% la bugetul judetean.
Taxa asupra mijloacelor de transport nu se aplică la: mijloacele de transport ale instituțiilor publice; mijloacele de transport ale persoanelor juridice, care sunt utilizate pentru servicii de transport public de pasageri în regim urban sau suburban, inclusiv transportul de pasageri în afara unei localitați, dacă tariful de transport este stabilit în condiții de transport public; autoturismele, motocicletele cu ataș si mototriciclurile care aparțin persoanelor cu handicap; navele fluviale de pasageri, bărcile și luntrele folosite pentru transportul persoanelor fizice cu domiciliul în Delta Dunării, Insula Mare a Brăilei și Insula Balta Ialomiței.
Taxe pentru eliberarea certificatelor, avizelor și autorizațiilor. Certificatele, avizele și autorizațiile eliberate contribuabililor sunt supuse unor taxe, diferențiate în funcție de valoarea construcțiilor sau instalațiilor, de suprafața terenurilor și de natura serviciilor prestate.
Certificatul de urbanism se taxează în mediul urban și rural cu o sumă stabilită de Consiliul local, Consiliul general al Municipiului București sau Consiliul județean în anumite limite, se plătește înainte de eliberarea documentelor respective. Intră aici taxele pentru: certificatul de urbanism; autorizația de construire pentru lucrările care se autorizează; autorizarea de foraje și excavări, necesare studiilor geotehnice, ridicărilor topografice, exploatărilor de carieră, balastierelor, sondelor de gaze și petrol, precum și altor exploatări; autorizarea construcțiilor provizorii de șantier, necesare execuției lucrărilor de bază, dacă nu au fost autorizate o dată cu acestea; autorizații de construire pentru organizarea de tabere de corturi, căsuțe sau rulote, campinguri; autorizarea construcțiilor pentru lucrări cu caracter provizoriu: chioșcuri, tonete, cabine, spații de expunere situate pe căile și în spațiile publice, precum și pentru amplasarea corpurilor și panourilor de afișaj, a firmelor și reclamelor; autorizația de desființare, parțială sau totală, a construcțiilor și a amenajărilor; autorizațiile pentru lucrările de racorduri și branșamente la rețele publice de apă, canalizare, gaze termice, energie electrică și telefonie; avizul comisiei de urbanism și amenajare a teritoriului; certificat nomenclatură stradală și adresă; taxe pentru eliberarea autorizațiilor de orice fel, cu excepția celor din domeniul construcțiilor, precum și viza anuală a acestora; alte lucrări.
Taxe pentru folosirea mijloacelor de reclamă și publicitate. Contribuabilii care beneficiază de servicii de reclamă și publicitate au obligația să încheie contracte și datorează bugetelor locale o taxă de reclamă și publicitate, cu excepția serviciilor de reclamă și publicitate realizate prin mijloacele de informare în masă scrise și audiovizuale. Această taxă se plătește la bugetul local al unității administrativ-teritoriale în raza căruia persoana prestează serviciile de reclamă și publicitate, iar cota taxei se stabilește de consiliul local, fiind cuprinsă între 1% și 3%. Această taxă se plătește până la data de 10 a lunii următoare celei în care a intrat în vigoare contractul.
Taxa hotelieră și alte taxe locale. Pentru șederea într-o unitate de cazare, consiliile locale pot decide instituirea taxei hoteliere, datorată de persoanele fizice în vârstă de peste 18 ani. Taxa se determină pe baza cotei stabilite de consiliile locale, care poate fi cuprinsă între 0,5% si 5%, în funcție de tarifele practicate de unitățile de cazare. Se încasează de către persoanele juridice prin care se realizează cazarea, odată cu luarea în evidență a persoanelor cazate și se virează la bugetul local, lunar, până la data de 10, inclusiv, a lunii următoare celei în care s-a colectat taxa de la persoanele care au plătit cazarea.
Consiliile locale sau consiliile judetene pot institui taxe zilnice de până la 100.000 lei pentru utilizarea temporară a locurilor publice și pentru vizitarea muzeelor, caselor memoriale, monumentelor istorice, de arhitectură și arheologice, deasemeni pot stabili o taxă anuală de până la 300.000 lei pentru vehiculele lente.
Impozitul pe spectacole reprezintă un impozit indirect, o obligație față de bugetul local. El este datorat de persoanele fizice și de persoanele juridice care organizează, cu plată, spectacole, manifestări artistice sau sportive, activități artistice și distractive de videotecă și discotecă și se calculează aplicând cotele procenutale corespunzătoare asupra încasărilor din vânzarea biletelor de intrare și a abonamentelor la spectacole, sau în sumă fixă pe metru pătrat de suprafață a incintei unde se desfășoară spectacolul, mai puțin valoarea timbrului, instituit potrivit legii. Consiliile locale stabilesc taxele în sumă fixă pentru activitățile artistice și distractive în a căror rază teritorială se realizează acestea.
Plata impozitului se face lunar, până la 15 inclusiv din luna următoare și sumele respective trebuie să se regăsească în decontul de impunere, depus în același termen.
3.6. Impozite, taxe și contribuții pentru constituirea unor fonduri speciale
În afară de aportul contribuabililor la veniturile bugetului de stat constând în impozite directe și indirecte, normele legale mai impun acestora și participarea la constituirea unor fonduri speciale din care se finanțează diverse activități sau se asigură resursele pentru efectuarea unor plăți de natură specială.
Conform Ordonanței Guvernului României nr.22/1992 privind finanțarea ocrotirii sănătătii, cu modificările și completările ulterioare fondul special pentru sănătate publică se formează din: taxe asupra activităților dăunătoare sănătății; cota de 25% din amenzile aplicate din exercitarea inspecției sanitare de stat; valorificarea bunurilor din dotarea unităților sanitare; venituri din activitățile proprii ale unităților finanțate de la bugetul de stat.
Taxele asupra activităților dăunătoare sănătății sunt formate din :
12% asupra încasărilor realizate de persoanele juridice din activitatea de publicitate la produsele din tutun, țigări și băuturi alcoolice;
2% din veniturile realizate din vânzarea produselor din tutun, țigări și băuturi alcoolice de către persoanele juridice, după deducerea accizelor și taxei pe valoarea adăugată .
Resursele Fondului special pentru sănătate publică se utilizează pentru finanțarea programelor naționale de sănătate și a altor cheltuilei de această natură. Sumele datorate în acest scop se plătesc, până la data de 15 ale lunii următoare, la Fondul special pentru sănătate publică deschis la trezoreriile teritoriale.
Fondul național unic pentru asigurări sociale de sănătate. Legea nr.145/1997 privind asigurările sociale de sănătate publicată în M.O. nr.178/31 iulie 1997 cu modificările și completările ulterioare prevede că acest fond se constituie pe seama următoarelor surse: contributia de 7% datorată de angajatori și 6,5% datorată de salariați asupra fondului de salarii realizat de persoanele fizice și juridice, care angajează personal salariat; 7% din veniturile lunare brute acordate membrilor cooperatori; 7% din venitul agricol impozabil declarat anual; 7% asupra drepturilor individuale ale pensionarilor, pensiile IOVR si ajutoarelor acordate în baza legislației de pensii; 7% asupra ajutorului de șomaj, ajutorului pentru integrare profesională sau alocației de sprijin; subvenții de la bugetul de stat; dobânzi, donații, sponsorizări și alte venituri.
Plătitorii contribuției la Fondul național unic de asigurări sociale de sănătate sunt persoanele fizice sau juridice sau orice altă entitate în beneficiul căreia una sau mai multe persoane fizice prestează muncă în baza unui contract individual de muncă sau a unei convenții civile de prestări servicii etc.
Acest fond este administrat de către Casa Națioanală a Asigurărilor de Sănătate.
Fondul național de solidaritate. Baza legală de constituire a acestui fond este dată de O.U.G.nr.119/1999 privind înființarea și utilizarea Fondului național de solidaritate, completată cu Ordonanța de urgență nr 5/2000 in M.O. nr. 74/21.02.2000;
Se constituie pe baza principiului solidarității sociale, respectiv de participanții la jocurile de noroc pentru a susține diminuarea sărăciei, prin realizarea unor programe care vizează ameliorarea veniturilor anumitor categorii sociale ale populației.
Obligația reținerii și virării sumelor reprezentând contravaloarea timbrului social revine persoanelor juridice organizatoare de jocuri de noroc, precum și persoanelor fizice și juridice care achiziționează autovehicule noi din import cu capacitate cilindrică de minimum 2000 cm3, inclusiv.
Plătitorii timbrului social sunt persoanele fizice sau juridice care încasează venituri în domeniul jocurilor de noroc, precum și persoanele fizice și juridice care importă automobile. Timbrul social asupra jocurilor de noroc se plătește lunar până la data de 5 a lunii următoare în care s-au desfășurat operațiunile menționate.
Fondul special al drumurilor publice. Legea nr. 118/1996 privind constituirea și utilizarea Fondului special al drumurilor publice cu modificările și completările ulterioare prevede că sursele fondului special al drumurilor publice se constituie prin aplicarea unei cote unice egale cu echivalentul în lei al 110 euro/tona de motorină si 125 euro/tona la benzină și în raport de cursul oficial al Băncii Naționale a României la data efectuării plății.
Plătitorii contribuției la Fondul special al drumurilor publice sunt persoanele fizice sau juridice care produc sau importă carburanți auto.
Sumele calculate drept contribuție la Fondul special al drumurilor publice se datorează la data livrării de către producători și la data efectuării formalităților de vămuire de către importatori.
În cazul neplății la termen și integral a sumelor datorate la Fondul special al drumurilor publice se aplică majorări de întârziere, conform legislației fiscale.
Alte fonduri la care mai participă contribuabilii sunt și: fondul special al aviației civile; fondul special pentru dezvoltarea sistemului energetic; fondul special pentru protejarea asiguraților; fondul cultural național; fondul cinematografic național; fondul pentru mediuș; fondul Național de Asigurare pentru Accidente de Munca si Boli Profesionale; fondul special de solidaritate socială pentru persoanele cu handicap.
CAP. IV
ORGANIZAREA ȘI CONDUCEREA CONTABILITĂȚII
OBLIGAȚIILOR FISCALE ALE UNITĂȚII
Astăzi, orice întreprindere aplică principii și reguli de bază pentru orice impozit la care aceasta este supusă, contabilitatea fiind cea care înregistrează rezultatul obligației de plată și a viramentelor, fiind principala sursă de informație pentru stat în ceea ce privește calculul, înregistrarea și decontarea obligațiilor fiscale și nefiscale.
4.1. Fluxul informațional financiar contabil specific calcului și decontării obligațiilor fiscale
În principiu, impozitele, taxele, contribuțiile și alte sume datorate bugetului general consolidat se stabilesc în cadrul unor instrumente fiscale sau acte administratie fiscale cum ar fi declarațiile fiscale întocmite și depuse de către contribuabili la organele fiscale competente sau deciziile emise de organul fiscal competent.
Declarația privind obligațiile de plată la bugetul general consolidat se completează și depune de plătitorii de impozite, taxe și contribuții, cărora le revin, potrivit legislației în vigoare, obligațiile de plată la bugetul general consolidat. Având caracterul unui document fiscal de sinteză, declarația servește la informarea organelor fiscale cu privire la obligațiile de plată datorate de fiecare contribuabil oferind, în același timp, organelor de inspecție fiscală elementele necesare efectuării controlului pentru majoritatea obligațiilor fiscale. Se completează:
1.1. lunar, până la data de 25, inclusiv, a lunii următoare lunii la care se referă, pentru obligațiile de plată reprezentând: impozit pe profit datorat de băncile comerciale; accize; impozit la țiței și la gaze naturale din producția internă; impozit reținut la sursa, conform legislației specifice privind impozitul pe veniturile persoanelor fizice; impozit pe veniturile din dividende distribuite persoanelor juridice; impozit pe veniturile obținute din România de nerezidenți, persoane fizice/juridice, conform Codului fiscal; vărsăminte de la persoanele juridice pentru persoanele cu handicap neâncadrate; taxa de timbru social asupra jocurilor de noroc; taxa asupra activităților dăunatoare sănătății; taxa de timbru social asupra valorii autovehiculelor noi din import, cu capacitate cilindrica de minimum 2.000 cm3; taxa pe jocuri de noroc; contribuții sociale datorate de angajator; contribuții sociale reținute de la asigurați; taxa pentru autorizarea și controlul activității nucleare;
1.2. trimestrial, până la data de 25, inclusiv, a primei luni din trimestrul următor, pentru obligațiile de plată reprezentând: impozit pe profit datorat de persoane juridice române, altele decât cele de la pct.1; impozit pe profit din asociere datorat de persoane fizice; impozit pe proft datorat de persoane juridice străine; impozit pe venitul microintreprinderilor; impozit pe veniturile microintreprinderilor din asociere, datorat de persoane fizice; redevențele miniere și petroliere etc;
1.3. semestrial, până la data de 25, inclusiv, a primei luni din semestrul următor, pentru obligațiile de plată ale instituțiilor de învățământ superior conform prevederilor legale;
1.4. anual: în termen de 30 zile de la data termenului legal de depunere a bilanțului contabil, dacă prin legi speciale nu se prevede altfel. Pentru obligațiile de plată reprezentând vărsăminte din profitul net conform Ordonaței Guvernului nr.64/2001; până la data de 25 decembrie, inclusiv, a anului în curs, pentru anul următor, pentru obligațiile de plată reprezentând taxa pentru activitatea de prospecțiune, explorare și exploatare a resurselor minerale; până la data depunerii situației financiare finale la oficiul registrului comertului, întocmită de lichidator, pentru impozitul pe veniturile din lichidare/dizolvare fără lichidarea a unei persoane juridice, conform Codului fiscal.
Declarația privind obligațiile de plată la bugetul general consolidat se depune, în format electronic, la unitatea fiscală în a cărei raza teritoriala plătitorul de impozite, taxe sau contribuții își are domiciliul fiscal. Formatul electronic va fi însoțit de formularul editat de plătitori cu ajutorul programului de asistență, semnat și stampilat, conform legii .
Formularul de editează în două exemplare din care unul se depune la unitatea fiscală, împreună cu suportul electronic,iar cel[lalt se păstrează de plătitor;
Declarația privind impozitul pe profit se completează și se depune anual de către plătitorii de impozit pe profit, după definitivarea impozitului pe profit servește la informarea organelor fiscale cu privire la datele privind impozitul pe profit. Se depune la unitatea fiscală până la data de 15 februarie inclusiv a anului următor celui de raportare, de contribuabilii care până la această dată au definitivat închiderea exercițiului financiar anterior, de organizațiile nonprofit, precum și de contribuabilii care obțin venituri majoritare din cultura cerealelor și plantelor tehnice, pomicultură și viticultură și până la termenul prevăzut pentru depunerea situațiilor financiare pentru anul expirat, pentru contribuabilii de impozit pe profit, care nu se încadrează la primul punct.
Declarația privind impozitul pe profit se depune, în format electronic, la unitatea fiscală în a cărei rază teritoriala plătitorul își are domiciliul fiscal sau acesta este luat în evidența fiscală, după caz.
Formularul se editeaza în două exemplare, din care un exemplar se depune la unitatea fiscală impreună cu suportul electronic, iar al doilea exemplar se păstrează de către plătitor.
Circulă în format electronic la organul fiscal competent.
Factura – este un document cu regim special de tipărire, comun pe economie, executat pe hârtie autocopiativă securizată. Se execută personalizat, prin imprimarea pretipărită a datelor de identificare pentru fiecare utilizator. Se întocmește în 3 exemplare și serveste ca: documente pe baza căruia se decontează contravaloarea mărfurilor și produselor livrate, lucrărilor executate sau serviciilor prestate; document de însoțire a mărfurilor pe timpul transportului; document de încărcare în gestiunea patrimoniului; document justificativ de înregistrare în contabilitatea furnizorului și cumpărătorului.
Factura se întocmește de compartimentul desfacere sau de alt compartiment, pe baza dispoziției de livrare, avizului de însoțire a mărfii sau a altor documente care atestă executarea lucrării sau prestarea serviciului. În cazul în care factura nu se poate întocmi în momentul livrării mărfurilor respective, datorită unor condiții obiective și cu totul excepționale, produsele și mărfurile livrate sunt însoțite, pe timpul transportului, de avizul de însoțire a mărfii. Pentru bunurile livrate cu aviz de însoțire a mărfii, factura fiscală trebuie emisă în termen de cel mult 5 zile lucrătoare de la data livrării, fără a depăși finele lunii în care a avut loc livrarea.
Circulă la: furnizor; la compartimentul în care se efectuează operațiunea de control financiar preventiv pentru acordarea vizei(viza de control financiar preventiv se acordă numai pe exemplarul 3); la persoanele autorizate să dispună încasări în contul de la bancă al unității (toate exemplarele); la compartimentul desfacere, în vederea înregistrării în evidențele operative și pentru eventualele reclamații ale clienților; la compartimentul financiar-contabil, pentru înregistrarea în contabilitate; la cumpărător; la compartimentul aprovizionare, pentru confirmarea operațiunii; la compartimentul care efectuează operatiunea de control financiar preventiv pentru acordarea vizei; la compartimentul financiar-contabil, pentru acceptarea plății, precum și pentru înregistrarea în contabilitate;
Se arhivează: la furnizor; la compartimentul desfacere (exemplarul 2); la compartimentul financiar contabil (exemplarul 3); la cumpărător; la compartimentul financiar contabil (exemplarul 1).
Factura fiscală de executare silită, este un formular cu regim special de tipărire, înseriere și numerotare și servește ca: document pe bază căruia se întocmește instrumentul de decontare a bunurilor supuse executării silite; document de însoțire a bunurilor pe timpul transportului; document de încărcare în gestiunea cumpărătorului (adjudecatar); document justificativ de înregistrare în contabilitatea executorului emitent, furnizorului (debitor/garant) și a cumpărătorului (adjudecatar).
Se întocmește pe formulare tipizate sau cu ajutorul tehnicii de calcul, în trei exemplare, la livrarea bunurilor supuse executării silite, de către executorul emitent, pe baza avizului de îsotire a mărfii sau a altor documente și se semnează de executorul emitent, furnizor și cumpărător.
Circulă: la executorul emitent (exemplarul 3); la furnizor: la compartimentul desfacere, în vederea înregistrării în evidențele operative și pentru eventualele reclamații ale clienților (exemplarul 2 al facturii, la care se anexează dispoziția de livrare); la compartimentul financiar contabil, pentru înregistrarea în contabilitate (exemplarul 2); la cumpărător; la compartimentul aprovizionare, pentru confirmarea operațiunii, având atașat exemplarul din avizul de însoțire a mărfii; la compartimentul care efectuează operațiunea de control financiar preventiv, pentru acordarea vizei (exemplarul 1); la compartimentul financiar-contabil, pentru acceptarea plății, precum și pentru înregistrarea în contabilitate .
Se arhivează la: executorul emitent (exemplarul 3); la furnizor; la compartimentul financiar contabil (exemplarul 2); la cumpărător; la compartimentul financiar contabil (exemplarul 1).
Jurnalul pentru vânzari, servește ca: registru-jurnal auxiliar pentru înregistrarea livrărilor de bunuri și/sau a prestărilor de servicii; document de stabilire lunară sau trimestrială, după caz a taxei pe valoarea adăugată colectate; document de control al unor operații înregistrate în contabilitate.
Jurnalul pentru vânzări se întocmește într-un singur exemplar pe formulare tipizate sau cu ajutorul tehnicii de calcul, cu respectarea modelului formularului tipizat, având paginile numerotate, în care se înregistrează, fără stersături și spații libere, elementele necesare pentru determinarea corectă a taxei pe valoarea adăugată colectate. Livrările de bunuri și prestările de servicii efectuate sunt evidențiate în jurnalul pentru vânzări cu respectarea prevederilor Codului fiscal precum și a normelor metodologicede aplicare a acestuia. Persoanele impozabile care sunt în regim special de scutire trebuie să țină evidența operațiunilor taxabile și a operațiunilor scutite cu drept de deducere în jurnalul de vânzări, numai în scopul de a face dovada că nu au depășit plafonul de scutire stabilit, conform legii.
Circulă la compartimentul financiar-contabil pentru verificarea sumelor înscrise în conturi și a respectării dispozițiilor legale referitoare la taxei pe valoarea adăugată.
Se arhivează la compartimentul financiar contabil.
Jurnalul pentru cumpărări, servește ca: registru-jurnal auxiliar pentru înregistrarea achizițiilor de bunuri și servicii; document de stabilire lunară sau trimestrială, după caz, a taxei pe valoarea adăugată deductibile; document de control al unor operații înregistrate în contabilitate.
Se întocmește într-un singur exemplar, având paginile numerotate, pe formulare tipizate sau cu ajutorul tehnicii de calcul, cu respectarea modelului formularului tipizat, în care se înregistrează, fără stersături și spații libere, elementele necesare pentru determinarea corectă a T.V.A. deductibile, pe baza documentelor prevăzute în Codul fiscal.
Plătitorii de taxa pe valoarea adăugată cu regim mixt întocmesc jurnale separate pentru achizițiile de bunuri sau servicii destinate realizării de operațiuni care dau drept de deducere a taxei pe valoarea adăugată, pentru achizițiile de bunuri sau servicii destinate atât realizării de operațiuni care nu dau drept de deducere, cât și celor care dau drept de deducere a taxei.
Circulă la compartimentul financiar-contabil, pentru verificarea sumelor înscrise în conturi și a respectării dispozițiilor legale referitoare la T.V.A.
Se arhivează la compartimentul financiar-contrabil.
Borderoul de vânzare servește ca: document de centralizare zilnică a vânzărilor pentru care nu se emite factură fiscală sau alte documente legal aprobate, potrivit Codul fiscal, și numai în situația în care unitățile respective nu au obligația, conform legii să utilizeze aparate de marcat electronic fiscale; la stabilirea taxei pe valoarea adăugată colectate.
Jurnalul pentru cumpărări se întocmește într-un singur exemplar de compartimentul financiar-contabil pe formulare tipizate sau cu ajutorul tehnicii de calcul cu respectarea modelului formularului tipizat, pe baza monetarelor sau a documentelor de centralizare a vânzărilor pe unităti.
Circulă la persoana care întocmește jurnalul pentru vânzări.
Se arhivează la compartimentul financiar-contabil.
Decontul de taxă pe valoarea adăugată se completează de persoanele impozabile înregistrate ca plătitori de taxă pe valoarea adăugată. Servește la informarea organelor fiscale cu privire la datele privind taxa pe valoarea adăugată și se depune, la următoarele termene: lunar, până la data de 25 a lunii următoare celei pentru care se depune decontul, de persoanele impozabile pentru care perioada fiscală este luna calendaristică, potrivit Codului fiscal; trimestrial, până la data de 25 a primei luni din trimestrul următor celui pentru care se depune decontul, de personele impozabile pentru care perioada fiscală este trimestrul calendaristic. Se utilizează echipament informatic pentru completare și editare cu ajutorul programului de asistență pus la dispoziție de către unitățile fiscale teritoriale.
Circulă: în format electronic la organul fiscal în a cărui rază teritorială plătitorul de taxă pe valoarea adăugată își are domiciliul fiscal; în format hârtie, în două exemplare listate, semnate și ștampilate din care un exemplar la plătitorul de taxă pe valoarea adăugată, iar al doilea exemplar la organul fiscal.
Formatul electronic se arhivează, în arhiva de documente electronice, iar formatul hârtie, la dosarul fiscal al plătitorului de taxă pe valoare adăugată.
Chitanța fiscală, este un formular cu regim special de tipărire, înseriere și numerotare, comun pe economie, executat pe hârtie autocopiativă securizată.
Servește ca document justificativ pentru depunerea unei sume în numerar la casieria unității și ca document justificativ de înregistrare în registrul de casă și în contabilitate.
Se întocmește în două exemplare, pentru fiecare sumă încasată, de către casierul unității și se semnează de acesta pentru primirea sumei.
Circulă la depunător (exemplarul 1, cu stampila unității), exemplarul 2 rămâne în carnet, fiind folosit ca document de verificare a operațiunilor efectuate în registrul de casă.
Se arhivează la compartimentul financiar-contabil, după utilizarea completă a carnetului.
Chitanța fiscală însoțește mărfurile pe timpul transportului.
Dispoziția de livrare servește ca: document pentru eliberarea din magazie a produselor, mărfurilor sau altor valori materiale destinate vânzării; document justificativ de scădere din gestiunea magaziei predătoare; document de bază pentru întocmirea avizului de însoțire a mărfii sau a facturii, după caz. Se întocmește în două exemplare de către serviciul desfacere.
Circulă: la magazie, pentru eliberarea produselor, mărfurilor sau altor valori materiale și pentru înregistrarea în evidența magaziei, semnându-se de către gestionarul predător pentru cantitățile livrate (ambele exemplare); la compartimentul desfacere, pentru înregistrarea cantităților livrate în evidențele acestuia și pentru întocmirea avizului de însoțire a mărfii sau facturii, după caz.
Se arhivează un exemplar la magazie și unul la compartimentul desfacere.
Avizul de însoțire al mărfii este un formular cu regim special, se execută personalizat, prin imprimarea pretipărită a datelor de identificare pentru fiecare utilizator.
Servește ca: document pentru eliberarea din magazie a mărfurilor, produselor sau altor valori destinate vânzării, trimise pentru prelucrare la terți, în custodie sau spre păstrare: documente de însoțire pe timpul transportului; document justificativ de scădere din gestiunea furnizorului; document pentru întocmirea facturii; document de primire în gestiunea cumpărătorului.
Avizul de însotire a mărfii se întocmește de către unitățile care nu au posibilitatea întocmirii facturii în momentul livrării mărfurilor, produselor sau altor valori materiale, datorită unor condiții obiective și cu totul execepționale, făcându-se mențiunea”Urmează factura”. Se emite de compartimentul desfacere care semnează de întocmire. Pentru avizul de însoțire emis pentru valori materiale la terți pentru prelucrare se face mențiunea” pentru prelucrare la terți”. Avizul de însoțire al mărfii nu reprezintă un document legal pentru exercitarea dreptului de deducere a taxei pe valoarea adăugată la cumpărători.
Circulă: la furnizor; la delegatul unității care face transportul sau al clientului, pentru semnare de primire; la compartimentul desfacere, pentru înregistrarea cantităților livrate în evidențele acestuia și pentru întocmirea facturii; la compartimentul financiar-contabil atașat la factură; la cumpărător; la compartimentul financiar contabil, pentru înregistrarea în contabilitatea sintetică și analitică atașat la factură.
Se arhivează: la furnizor; la compartimentul desfacere; la compartimentul financiar contabil, atașat la exemplarul 3 al facturii; la cumpărător; la compartimentul financiar contabil, atașat la exemplarul 1 al facturii.
Nota de recepție și constatare de diferențe servește ca: document pentru recepția bunurilor aprovizionate; document justificativ pentru încarcare în gestiune; act de probă în litigiile cu cărăușii și furnizorii, pentru diferențele constatate la recepție; document justificativ de înregistrare în contabilitat. Se folosește ca document distinct de recepție în cazul: bunurilor materiale cuprinse într-o factură sau aviz de însoțire a mărfii, care fac parte din gestiuni diferite; bunurilor materiale primite spre prelucrare în custodie sau în păstrare; bunurilor materiale procurate de la persoane fizice; bunurilor materiale care sosesc neânsoțite de documente de livrare; bunurilor materiale care prezintă diferențe la recepție; mărfurilor intrate în gestiunile la care evidența se ține la preț de vânzare cu amănuntul sau en-gros.
Se întocmește în două exemplare, la locul de depozitare sau în unitatea cu amănuntul, după caz, pe măsura efectuării recepției. În cazul în care bunurile materiale sosesc în tranșe, se întocmește câte un formular pentru fiecare tranșă, care se anexează apoi la factură sau la avizul de însoțire a mărfii.
Circulă: la gestiune, pentru încărcarea în gestiune a bunurilor materiale recepționate; la compartimentul financiar contabil, pentru întocmirea formelor privind reglementarea diferențelor constatate, precum și pentru înregistrarea în contabilitatea sintetică și analitică, atașată la documentele de livrare; la unitatea furnizoare (exemplarul 2) și la unitatea de transport (exemplarul 3), pentru comunicarea lipsurilor stabilite.
Se arhivează la compartimentul financiar-contabil.
Dispoziția de plată/încasare către casierie servește ca: dispoziție pentru casierie, în vederea achitării în numerar a unor sume, potrivit dispozițiilor legale; document justificativ de înregistrare în registrul de casă și în contabilitate, în cazul plăților efectuate fără alt document justificativ. Se întocmește într-un exemplar de compartimentul financiar contabil. Circulă la persoana autorizată să exercite controlul financiar preventiv pentru viză; la persoanele autorizate să aprobe încasarea sau plata sumelor respective; la casierie pentru efectuarea operțiunilor respective; la compartimentul financiar-contabil, anexă la registrul de casă, pentru înregistrarea în contabilitate.
Se arhivează la compartimentul financiar-contabil, anexă la registrul de casă.
4.2. Sistemul de conturi folosit în reflectarea obligațiilor față de bugete și alte organisme publice
Sistemul de conturi folosit în reflectarea obligațiilor față de bugete și alte organisme publice este cel din grupa 44” Bugetul statului, fonduri speciale și conturi asimilate „ din care fac parte :
Contul 441 “Impozitul pe profit” ține evidența decontărilor cu bugetul statului/bugetele locale privind impozitul pe profit/venit. Contul 441 este un cont bifuncțional, a cărui funcțiune se prezintă în fig. nr. 1
Fig.nr.1 Funcțiunea contului 441 “Impozitul pe profit„
Contul 442 “Taxa pe valoarea adăugată” asigură evidența decontărilor cu bugetul statului privind taxa pe valoarea adăugată. Contul 442 este un cont bifuncțional.
Deoarece contul sintetic de gradul I nu este operațional, pentru evidența categoriilor de taxă pe valoare adăugată se utilizează următoarele conturi sintetice de gradul II:
4426 „Taxa pe valoarea adăugată deductibilă”
4427 „Taxa pe valoarea adăugată colectată”
4428 „Taxa pe valoarea adăugată neexigibilă”
4423 “Taxa pe valoarea adăugată de plată”
4424 “Taxa pe valoarea adăugată de recuperat”
Contul 4426 ‘’Taxa pe valoarea adăugată deductibilă’’.
Cu ajutorul acestui cont se ține evidența taxei pe valoarea adăugată deductibilă, potrivit legii.
Este un cont de activ a cărui funcțiune o prezentăm în fig. nr. 2
Fig. nr. 2 Funcțiunea contului 4426 ‘’Taxa pe valoarea adăugată deductibilă’’.
Contul 4427 “ Taxa pe valoarea adăugată colectată” ține evidența taxei pe valoarea adăugată colectată. Contul 4427 este un cont de pasiv a cărui funcțiune o prezentăm în fig. nr. 3
Fig.nr.3 Fucțiunea contului 4427 “ Taxa pe valoarea adăugată colectată”
Contul 4428 “Taxa pe valoarea adăugată neexigibilă” ține evidența taxei pe valoarea adăugată neexigibilă. Este un cont bifuncțional a cărui funcțiune o prezentăm în fig. nr. 4
Fig .nr.4 Funcțiunea contului 4428 “Taxa pe valoarea adăugată neexigibilă”
Contul 4423 “Taxa pe valoarea adăugată de plată” ține evidența taxei pe valoarea adăugată de plătit la bugetul statului. Este un cont de pasiv prezentat în fig. nr. 5
Fig. nr. 5 Funcțiunea contului 4423 “Taxa pe valoarea adăugată de plată”
Contul 4424 “Taxa pe valoarea adăugată de recuperat” ține evidența taxei pe valoarea adăugată de recuperat de la bugetul statului. Este un cont de activ a cărui funcțiune o prezentăm în fig. nr. 6
Fig.nr. 6 Funcțiunea contului 4424 “Taxa pe valoarea adăugată de recuperat”
Contul 444 “Impozitul pe venituri de natura salariilor” ține evidența impozitelor pe veniturile de natura salariilor și altor drepturi similare datorate bugetului statului. Este un cont de pasiv a cărui funcțiune o prezentăm în fig. nr. 7
Fig. nr. 7 Funcțiunea contului 444 “Impozitul pe venituri de natura salariilor”
Contul 445 „Subvenții” ține evidența decontărilor privind subvențiile de la buget sau provenite din contribuții financiare nerambursabile. Este un cont de activ, soldul contului reprezintă subvențiile de primit a cărui funcțiune o prezentăm în fig. nr. 8
Fig. nr. 8 Funcțiunea contului 445 „Subvenții”
Contul 446 „Alte impozite, taxe și vărsăminte asimilate” ține evidența decontărilor cu bugetul statului sau cu bugetele locale privind impozitele, taxele și vărsămintele asimilate cum sunt : accizele, impozitul pe țițeiul din producția internă și pe gaze naturale, impozitul pe dividende, impozitul pe clădiri și impozitul pe terenuri, taxa pentru folosirea terenurilor proprietate de stat, vărsăminte din profitul net al regiilor autonome, alte impozite și taxe. Este un cont de pasiv a cărui funcțiune o prezentăm în fig. nr. 9
Contul 447 “ Fonduri speciale-taxe și vărsăminte asimilate” ține evidența datoriilor și a vărsămintelor efectuate către alte organisme publice, potrivit legii. Este un cont de pasiv a cărui funcțiune se prezintă în fig. nr. 10.
Fig. nr. 10 Funțiunea contului 447 “ Fonduri speciale-taxe și vărsăminte asimilate”
Contul 448 “Alte datorii și creanțe cu bugetul statului” ține evidența altor datorii și creanțe cu bugetul statului. Este un cont bifuncțional a cărui funcțiune o prezentăm în fig. nr. 11
Fig.nr. 11 Funcțiunea contului 448 “Alte datorii și creanțe cu bugetul statului”
. Reflectarea în contabilitate a operațiunilor de decontare cu bugetele
4.3.1. Contabilitatea impozitului pe profit/ pe venitul microîntreprinderilor
La S.C. “CONTED” S.A. deținem următoarele elemente necesare calculului impozitului pe profit, cumulat de la începutul anului în cazul veniturilor și cheltuielilor, la data de 31.05.2005, înainte de calculul impozitului pe profit:
capitalul social 22.842.145.000 lei;
rezerva legală 3.515.200.000 lei;
venituri din provizioane aferente activului circulant 5.500.225.000 lei;
cheltuieli de protocol la data de 31.05.2005 de 2.240.500.000 lei;
cheltuieli cu impozitul pe profit 3.800.000.000 lei
bunuri lipsă la inventar și neimputabile 12.510.000 lei;
penalități de întârziere pentru plata obligațiilor către stat 2.200.000 lei;
taxa pe valoarea adăugată nedeductibilă 269.828.000 lei;
la 15 aprilie, societatea importă mașini de cusut în valoare de 500.000.000 lei . Durata de funcționare 10 ani.
Situația veniturilor și a cheltuielilor la data de 31.05.2005 este următoarea:
venituri din exploatare, rulaj fără luna mai 70.415.270.000 lei, în luna mai 12.035.162.000 lei, total 82.450.432.000 lei;
venituri financiare 6.997.000.000 lei fără luna mai, în lună rulaj 1.749.250.000 lei, total 8.746.250.000 lei;
venituri totale, rulaj precedent 77.412.270.000 lei, in luna mai 13.784.412.000 lei, total 91.196.682.000 lei;
cheltuieli de exploatare, rulaj precedent 38.525.016.000 lei, în luna mai 10.987.000.000 lei, total 49.512.016.000 lei;
cheltuieli financiare, rulaj precedent 1.178.000.000 lei, în luna mai 404.000.000 lei, total 1.582.000.000 lei;
cheltuieli totale, rulaj precedent 39.703.016.000 lei, în luna mai 11.391.000.000 lei, total rulaj 51.094.016.000 lei.
Pentru calculul impozitului pe profit datorat, se efectuează următoarele calcule extracontabil:
Profitul contabil = Venituri totale-Cheltuieli totale = 40.102.666.000 lei
1. Deduceri fiscale = 6.553.454.000 lei calculate astfel:
a) Rezervele legale sunt deductibile dacă îndeplinesc simultan două condiții:
-nu depășesc 5% din profitul contabil annual; 40.102.666.000 x 5% = 2.005.133.000 lei;
-nu ating valoarea de 20% din capitalul social; 22.842.145.000 x 20% = 4.568.429.000 lei.
Suma permisă pentru ca rezerva sa fie deductibilă este de 4.568.429.000 – 3.515.200.000 = 1.053.229.000 lei
b)Veniturile din provizioane sunt neimpozabile deoarece reprezintă venituri realizate din provizioane pentru care nu s-a acordat drept de deducere în anul anterior.
c) La punerea în funcțiune a mașinii de cusut unitatea a optat pentru facilitatea fiscală care constă în deducerea extracontabilă a unei cheltuieli cu amortizarea de 20% din valoarea de intrare asa încât amortizarea contabilă este de 4.167.000 lei iar cea fiscală de 103.333.000 lei.
Deducerile fiscale totale sunt veniturile din provizioane 5.500.225.000 + rezerva deductibilă 1.053.229.000 + diferența dintre amortizarea contabilă și cea fiscală 103.333.000 = 6.656.787.000 lei.
Elemente nedeductibile:
Cheltuielile de protocol sunt deductibile în limita de 2% aplicată asupra diferenței dintre veniturile impozabile și cheltuielile totale aferente veniturilor impozabile, altele decât cheltuielile de protocol și cheltuielile cu impozitul pe profit. 2% x [91.196.682.000-(51.094.016.000 – 4.800.000.000 – 2.240.500.000) – (5.500.225.000 – 0) = 2% x 41.642.941.000 = 832.858.000 lei;
Cheltuieli de protocol nedeductibile sunt 2.240.500.000 – 832.858.000 = 1.407.642.000 lei .
Taxa pe valoarea adaugata aferenta cheltuielilor de protocol peste limita legala este nedeductibila din punct de vedere fiscal 1.407.642.000 x 19% = 267.451.000 lei
Stocuri de materiale constatate lipsă la inventar și neimputabile și taxa pe valoarea adăugată aferenta acestora potrivit legii sunt nedeductibile din punct de vedere fiscal 12.510.000 x 19% = 2.377.000 lei .Total taxă pe valoarea adăugată nedeductibilă fiscal este 267.451.000 + 2.377.000 = 269.828.000 lei
Amenzile si penalitățile datorate statului sunt nedeductibile 2.200.000 lei
Total cheltuieli nedeductibile fiscal 832.858.000 + 269.828.000 + 2.200.000 + 12.510.000 = 1.117.396.000 lei.
Rezultatul fiscal este obținut din relația venituri totale 91.196.682.000 – cheltuieli totale (51.094.016.000 – 3.800.000.000) + cheltuieli nedeductibile 1.117.396.000 – deduceri fiscale 6.656.787.000 – pierderea fiscală 0 = 30.763.275.000 lei.
Impozitul pe profit calculat este 16% x 30.763.275.000 = 4.922.124.000 lei .
Impozit de înregistrat în luna mai 4.922.124.000 – 4.800.000.000 = 122.124.000i lei.
Înregistrările în contabilitatea societății sunt:
Registrul jurnal nr.1
Impozitul pe venitul microîntreprinderilor
Având în vedere că la societatea în studiu nu se regăsec operații cu privire la calculul impozitului pe veniturile microîntreprinderilor, se are în vedere următorul exemplu ipotetic de calcule și înregistrări.
-veniturile realizate de o microîntreprindere în luna mai 2005 sunt de 1.500.000.000 lei;
-înainte de închiderea lunii contul 711” Variația stocurilor „ prezintă rulajul de 1.420.000 lei;
-venituri din producția proprie de imobilizări în sumă de 5.000.000 lei;
-venituri din provizioane 300.000 lei;
Microîntreprinderea a optat pentru plata impozitului pe veniturile microîntreprinderilor.
Impozitul datorat se obține astefl: [3% x (1.500.000.0000 -1.420.000 – 5.000.000 – 300.000)]= 44.798.400 lei.
Registrul jurnal nr.2
4.3.2. Contabilitatea T.V.A.
La S.C. „Conted „ S.A. Dorohoi au loc în cursul lunii mai 2005 următoarele operațiuni:
-la data de 02.05.2005, cu factura nr. 2147878, se facturează unui client produse în valoare de 61.800.000 lei, cheltuieli de transport 3.500.000 lei, taxa pe valoarea adăugată colectată 19%;
-la data de 03.05.2005, societatea cumpără materii prime în valoare de 400.000.000 lei, taxa pe valoarea adăugată deductibilă 19% , cu factura nr. 556489;
-la data de 03.05.2005, cu factura nr.14250 înregistrează cheltuieli cu energia electrică 12.000.000 lei taxa pe valoarea adăugată deductibilă 19%;
-la data de 04.05.2005, cu factura nr 4632 înregistrează cheltuieli cu servicii telefonice în sumă de 14.200.000 lei, taxa pe valoarea adăugată 19%;
-la data de 05.05.2005, în baza unui contract încheiat cu un client de în valoarede 150.000.000 lei înregistrează primirea unui avans de 30% din valoarea contractului 45.000.000 lei, taxa pe valoarea adăugată 19%, întocmește factura nr.2147879;
-la data de 20.05.2005, întocmește factura nr .2148858 la valoarea totală de 150.000.000 lei, taxa pe valoarea adăugată 19%;
-la data de 25.05.2005, încasează factura nr. 2148858 și regularizează avansul primit;
-la data de 26.05.2005, primește avizul de expediere nr.663 pentru materiile prime sosite, în valoare de 25.800.000 lei, taxa pe valoarea adăugată 19%;
-la data de 28.05.2005, primește factura nr. 6998 pentru materiile prime pe bază de aviz, valoarea din factură este de 27.000.000 lei plus taxa pe valoarea adăugată de 19%;
-la data de 29.05.2005, importă materie primă de la furnizor extern conform facturii nr. 4445, în valoare 135.000.000 lei, comision vamal este 0,5%, taxele vamale 10%, taxa pe valoarea adăugată 19%;
-la data de 30.05.2005, prin ordin de plată nr.457 plătește obligațiile în vamă înclusiv taxa pe valoarea adăugată;
-la data de 30.05.2005, facturează unui client produse finite cu factura nr.7880 în valoare de 250.000.000 lei, taxa pe valoarea adăugată 19%;
-la data de 31.05.2005, în urma totalizării întregistrărilor contabile se constată că rulajul debitor al contului 4426 taxa pe valoarea deductibilă este de 114.451.250 lei, iar rulajul creditor al contului 4427 taxa pe valoarea adăugată colectată este de 88.407.000 lei și se efectuează regularizarea taxei pe valoarea adăugată. În urma calculelor efectuate rezultă că societatea are la sfârșitul lunii taxă pe valoarea adăugată de recuperat în valoare de 26.044.250 lei.
Registrul jurnal nr.3
Deoarece la societatea studiată nu s-au surprins operațiuni privind taxa pe valoarea adăugată în comerțul cu amănuntul și nici operațiuni privind prorata, se are în vedere următorul exemplu ipotetic de înregistrări:
-la data de 01.05.2005, cu factura nr.20, o societate comercială cu obiect de activitate comerțul cu amănuntul, cumpără mărfuri la un preț negociat de 35.250.000 lei, taxa pe valoarea adăugată 19%;
-la data de 05.05.2005, se vând mărfurile cu numerar, în valoare de 38.500.000 lei și descarcă gestiunea de mărfurile vândute;
-la data de 30.05.2005, în urma regularizării taxei pe valoarea adăugată se constată că rulajul debitor al contului 4426 taxa pe valoarea adăugată deductibilă este de 6.697.500 iar al contului 4427 este 6.147.059, rezultă că societatea înregistrează taxă pe valoarea adăugată de recuperat;
Registrul jurnal nr.4
-la data de 05.05.2005, o societate achiziționează materii prime în valoare de 10.000.000 lei plus taxa pe valoarea daăugată 19%, conform facturii nr.105;
-societatea obține două tipuri de produse finite din care unul este scutit de taxă pe valoare adăugată:
produsul “X „ înregistrat la costul standard de 15.000.000 lei și produsul”Y” înregistrat la prețul de 4.000.000 lei;
-produsele obținute se livrează la data de 10.05.2005, cu factura nr.211, la următoarele preturi de vănzare : produsul X la prețul de 20.000.000 lei plus taxa pe valoarea adăugată 19% și produsul „Y la prețul de 5.000.000 lei, scutit de taxa pe valoarea adăugată;
-la 31.05.2005, stabilește prorata taxei pe valoarea adăugată, care este rezultatul raportului dintre valoarea operațiilor impozabile și valoarea operațiunilor totale, adică 80%. Taxa pe valoarea adăugată de dedus este 1.900.000 x 80% = 1.520.000 lei, diferența dintre taxa pe valoarea adăugată deductibilă și taxa pe valoarea adăugată de dedus este 1.900.000 – 1.520.000 = 380.000 lei;
-la data de 31.05.2005 se regularizează taxa pe valoarea adăugată.
Registrul jurnal nr. 5
4.3.3. Contabilitatea impozitului pe salarii.
La Societatea Comercială „CONTED” S.A. Dorohoi se înregistrează în cursul lunii mai 2005 următoarele operațiuni privind impozitul pe salarii:
-la data de 15.05.2005, se face calculul drepturilor salariale pentru un muncitor, pentru munca prestată în cursul lunii mai: salariul tarifar este de 6.250.000, spor de vechime în câmpul muncii 25%, are în întreținere doi copii minori, participă la o schemă facultativă de pensie ocupațională și plătește lunar suma de 1.000.000 lei. Lucrează în regim normal toate cele 21 de zile lucrătoare.
Calculul drepturilor salariale este: 6.250.000 x 25% = 1.562.500; 6.250.000 + 1.562.500 = 7.812.500 total venituri brute pentru care deducerea personală este de 4.500.000 lei.
7.812.500 – ( 9,5% – 6,5% – 1%) = 7.812.500 – (742.187 – 507.812 – 62.500) = 6.500.001
6.500.001 – 4.500.000 – 1.000.000 = 1.000.001 baza de calcul a impozitului ;
x 16% = 160.000 impozit calculat ;
6.500.001- 160.000 = 6.340.001 venit net.
-la data de 15.05.2005, un salariat primește cu ocazia sărbătorilor un premiu impozabil de 3.000.000 lei;
-la data de 20.05.2005, pentru același salariat se calculează statul de salarii pentru luna respectivă: salariul tarifar de încadrare este de 5.500.000 lei, spor de vechime în câmpul muncii 20%, are în întreținerea sa două persoane pentru care primește deducere conform legii; calculele efectuate în vederea stabilirii impozitului pe salarii sunt:
a). pentru premiul primit [3.000.000 – (9,5% contribuția privind pensia suplimentara) – ( 6,5% contribuția la asigurari sociale de sănătate)] – (16% impozit) = [3.000.000 – (285.000 –195.000)] – 403.200 = 2.116.800 lei;
b) pentru calculul impozitului final se cumuleaza premiul respectiv cu salarul lunii mai în vederea stabilirii drepturilor de lichidare în luna respectivă, calculele extracontabile fiind:
– 5.500.000 (salariul tarifar) + 1.100.000 (20% spor vechime) + 3.000.000 (premiul) = 9.600.000 venitul brut în vederea stabilirii deducerii;
– 9.600.000 – 55.000 (1% contribuția personalului la fondul de șomaj) – 912.000 (9,5%)- 624.000(6,5%) = 8.009.000 total venit bază de calcul;
-deducerea personală de bază este de 4.500.000 lei; 8.009.000 – 4.500.000 = 3.509.000 baza de impozitare;
– 3.509.000 x 16% = 561.440 impozit de reținut – 403.200 deja reținut = 158.240;
-drepturile finale stabilite în statul de plată sunt: 8.009.000 – 561.440 – 2.116.800 (deja primit) = 5.330.760 lei;
-la data de 25.05.2005, un alt salariat primește un ajutor material pentru incapacitate temporară de muncă suportat de la asigurări sociale la nivelul unui salar tarifar de 4.250.000 lei, impozit reținut 680.000 lei;
-la data de 30.05.2005 un salariat primeste un premiu pentru participarea la profit de 2.500.000 lei urmând a se cumula cu drepturile salariale din luna mai, impozit calculat 400.000lei;
-se plătesc la data de 30.05, sume reprezentanților consiliului de administrație sub forma unui jeton în valoare de 3.100.000 lei, în exemplu de față o persoană care nu este salariatul unității:
(3.100.000 – 6,5%) – 16% impozit = 3.100.000 – 201.500 = 2.898.500 x 16% = 2.898.500 – 463.760 = 2.434.740 rest de plată;
-la data de 30.05.2005, un salariat având salariul tarifar de 6.400.000 lei, primește un ajutor material de 2.250.000 lei, suportat de către unitate, iar plata acestuia se face odata cu drepturile salariale ale lunii mai. Nu are persoane în întreținere. Calculele efectuate sunt :
6.400.000 + 15% spor vechime + ajutor material = salariul brut
6.400.000 + 960.000 = 7.360.000 + 2.250.000 = 9.610.000 deducerea personală este de 2.500.000
9.610.000 –(1% – 9,5% – 6,5%) = 9.610.000-( 64.000 – 912.950 – 624.650) = 8.008.400 lei
8.008.400 – 2.500.000 = 5.508.400 x 16% = 881.344
8.008.400 – 881.344 = 7.127.056 lei lichidare ;
pentru înregistrarea separată a ajutorului material calculele sunt :
2.250.000 x 16% = 2.250.000- 360.000 = 1.890.000
-la data de 20.06.2005 se plătește cu ordin de plată impozitul datorat bugetului de stat;
Registrul jurnal nr. 6
4.3.4.Contabilitatea subvențiilor
Statul sau alte organisme publice pot acorda subvenții agenților economici. Subvențiile sunt sume primite cu titlu gratuit (nerambursabile și nepurtătoare de dobânzi) destinate să acopere anumite cheltuieli de investiții sau de exploatare.
La S.C.” CONTED” S.A Dorohoi nu există astfel de situație, fapt pentru care considerăm ipotetic înregistrări privind subvențiile:
– la data de 15.05.2005, se înregistrează angajamentul statului de a acorda o subvenție în sumă de 200.000.000 lei, pentru finanțarea parțială a achiziției și punerii în funcțiune a unui utilaj;
-la data de 25.05.2005, se îregistrează primirea efectivă a subvenției;
-la data de 30.05, se înregistrează sume alocate pentru acoperirea unor diferențe de preț la achiziționarea unor stocuri de 16.000.000 lei.
Registrul jurnal nr. 7
4.3.5. Contabilitatea altor impozite, taxe și vărsăminte asimilate
-La data de 10.05.2005 S.C. CONTED S.A. efectuează repartizarea și plata dividendelor pentru anul 2004, înregistrând totodată impozitul pe dividende. Valoarea dividendelor este de 2.567.455.890 lei,iar impozitul calculat și reținut este de 256.745.589 lei;
-la data de 12.05.2005 unitatea înregistrează obligația de plată la bugetul local privind impozitele și taxele locale, stabilite de către consiliul local astfe: pentru impozitul pe clădire deoarece nu a fost reevaluată în ultimii trei ani s-a stabili procentul de 5% asupra valorii de inventar 1.809.256.200 x 5% 90.462.810 lei;
impozitul pe teren stabilit este de 2.985.500 lei, taxa asupra mijloacelor de transport este stabilită pentru fiecare mijloc de transport în funcție de tipul mijlocului de transport și de capacitatea cilindrică suma de 720.000 lei, și taxa de firmă de 250.000 lei
-la data de 20.05.2005 unitatea achită cu ordin de plată nr.82 impozitele și taxele locale inclusiv impozitul pe dividende;
-la data de 25.05.2005, pentru aprovizionări de materie primă din import unitatea are obligația plății în vamă a comisionului vamal de 0,5% din valoarea facturii 632.400 lei și comisionul vamal 10% 2.986.354 lei, și le achită prin virament.
Deoarece la societatea comercială studiată nu am întâlnit situația înregistrării impozitului pe venituri din dobânzi considerăm ipotetic că o persoană are depuneri la termen în scopul economisirii, după data de 01.06.2005, pentru care primește o dobândă de 2.300.000 lei. Impozitul calculat și reținut în momentul bonificării dobanzii este de 10% x 2.300.000 = 230.000 lei, care se virează la bugetul local.
Registrul Jurnal nr. 8
4.3.6. Contabilitatea contribuțiilor la fondurile speciale
Pentru contribuția la fondul național unic pentru asigurări sociale de sănătate unitatea calculează și virează 7% asupra fondului de salarii realizat, deasemeni salariații contribuie prin reținerea unei cote de 6,5% asupra fondului de salarii realizat. În luna mai fondul de salarii realizat este de 8.254.655.000 lei de unde rezultă contribuția personalului de 536.552.575 lei, iar contribuția unității este de 577.825.850 lei.
Contribuția la fondul național de asigurare pentru accidente de muncă și boli profesionale se calculează aplicând un procent în funcție de clasa de risc , care începând cu data de 01.01.2005 este de minim0,5% și maxim 4% aplicat asupra fondului brut de salarii. în luna mai unitatea datorează 0,5% x 8.254.655.000 = 41.273.275 lei;
Comisionul la camera de muncă datorat asupra fondului de salarii pentru completarea și păstrarea cărților de muncă este 0,75% x 8.254.655.000 = 61.909.913 lei
La data de 31.05.2005 unitatea achită prin virament obligațiile către fondurile speciale.
Registrul jurnal nr.9
4.3.7. Contabilitatea altor creanțe și datorii față de bugetul statului
-La data de 25.05.2005, societatea înregistrează, în urma controlului fiscal efectuat, penalități de întârziere la plata impozitelor și taxelor în valoare de 6.212.400 lei, calculate pentru fiecare zi de întârziere;
-la data de 26.05.2005, unitatea este amendată pentru nereguli constate, în sumă de 20.000.000 lei;
-la data de 30.05.2005, în urma contestației soluționate în vafoarea unității este anulată o datorie mai veche de 14.000.000 lei;
-la data de 31.05.2005, unitatea achită penalitățile și amenda;
Registrul jurnal nr.10
CAP. V
CONTROLUL FISCAL AL DECONTĂRILOR CU
BUGETELE
Ministerul Finanțelor Publice, efectuează, prin aparatul specializat, controlul administrării și utiliării mijloacelor financiare ale organelor centrale și locale ale administrației de stat, precum și ale instituțiilor de stat și verifică respectarea reglementărilor financiar-contabile în activitatea desfășurată de către regii autonome, societăți comerciale și alți agenți economici în legătură cu îndeplinirea obligațiilor acestora către stat.
Controlul impozitului pe profit/pe venitul microîntreprinderilor.
Controlul fiscal cuprinde ansamblul activităților care au ca scop verificarea sincerității declarațiilor, precum și verificarea corectitudinii și exactității îndeplinirii, conform legii, a obligațiilor fiscale de către contribuabili.
Un inspector fiscal sau un alt angajat al unei unități fiscale, autorizat în acest sens, are dreptul de a intra în orice incintă de afaceri a contribuabilului sau în alte incinte deschise publicului, în scopul determinării obligațiilor fiscale ale acestuia. În vederea determinării obligațiilor fiscale privind impozitul pe profit, organele fiscale au dreptul de a controla și de a recalcula adecvat profitul impozabil și impozitul de plată pentru :
operațiunile care au ca scop evitarea sau diminuarea plății impozitelor;
operațiunile efctuate în numele contribuabilului, dar în favoarea asociaților, acționarilor sau persoanelor ce acționează în numele acestora;
datoriile asumate de contribuabili în contul unor împrumuturi făcute sau garantate de actionari, asociați ori de persoanele care acționează în numele acestora, în vederea reflectării reale a operațiunii etc.
Autoritățile fiscale din România pot, în scopul calculării obligațiilor fiscale ale întreprinderilor asociate, să reconsidere evidențele întreprinderii din România, în scopul examinării fiscale, dacă în urma relațiilor speciale dintre întreprinderea asociată română și cea străină aceste evidențe nu reflectă profiturile reale impozabile ce provin din România.
Reconsiderarea evidențelor întreprinderilor asociate nu se efectuează atunci când tranzacțiile dintre asemenea întreprinderi au loc în termenii comerciali de piața liberă, respectiv ca tranzacții între întreprinderi independente. Ajustarea profiturilor întreprinderilor asociate nu conduce la modificarea situațiilor financiare ale întreprinderilor asociate. In cazul tranzacțiilor dintre persoane asociate valoarea recunoscută de autoritatea fiscală este valoarea de piață a tranzacțiilor.
Funcționarii publici din cadrul unităților fiscale, inclusiv persoanele care nu mai dețin această calitate, sunt obligați să păstreze secretul asupra informațiilor pe care le dețin prin exercitarea atribuțiilor de serviciu, referitoare la un contribuabil.
Controlul formal se exercită asupra declarațiilor contribuabilului și constă în examinarea, din punct de vedere al formei, a tuturor elementelor înscrise în acestea.
Controlul documentar constă în examinarea datelor înscrise în declarațiile de impunere, comparativ cu cele din situația fiscală a contribuabilului și se desfășoară la locul de depunere a declarațiilor.
Controlul extern se desfășoară la sediul contribuabilului, unde sunt verificate documentele contabile care au condus la înregistrări contabile, calculele efectuate, modul de respectare a prevederilor legale care reglementează impozitele și taxele, respectarea termenelor de plată etc.
Controlul taxei pe valoarea adăugată
Controlul taxei pe valoarea adăugată presupune verificarea obligațiilor persoanelor impozabile care realizează operațiuni taxabile și/sau operațiuni scutite cu drept de deducere, și care obligații se referă la: înregistrarea la organele fiscale; la întocmirea documentelor; evidența operațiunilor; plata taxei pe valoarea adăugată.
1. Controlul cu privire la înregistrarea la organele fiscale presupune ca organul de control fiscal să verifice dacă unitatea este înregistrată ca plătitore de taxă pe valoare adăugată. De asemenea, în caz de încetare a activității, dacă s-a solicitat scoaterea din evidență ca plătitori de taxă pe valoare adăugată în termen de 15 zile de la data actului legal în care se consemnează situația respectivă.
Pentru persoanele impozabile care îndeplinesc condițiile de plătitori de TVA, dar nu au depus declarație de înregistrare fiscală sau, după caz, declarație de mențiuni, în vederea luării în evidență ca plătitori de TVA, organele fiscale vor stabili diferența dintre taxa la care persoana impozabilă ar fi avut drept de deducere, conform documentelor legale aferente achizițiilor de bunuri și/sau servicii, și taxa pe care ar fi avut obligația să o colecteze, aferentă bunurilor livrate și serviciilor prestate. În situația în care rezultă o diferență de taxă datorată bugetului de stat, vor calcula majorările și penalitățile de întârziere legale pentru întârzierea plății, vor aplica sancțiunile prevăzute de lege și vor lua măsuri pentru intrarea în legalitate Dacă rezultă că taxa pe care persoana impozabilă ar fi avut dreptul să o deducă este mai mare decât taxa pe care ar fi avut obligația să o colecteze, aceasta nu are dreptul să solicite bugetului restituirea sumei respective, consecința a neândeplinirii obligației de a se înregistra ca plătitor de TVA.
2. Controlul cu privire la întocmirea documentelor. Se verifică dacă contribuabilii plătitori de taxă pe valoare adăugată au consemnat livrările de bunuri și-sau prestările de servicii în facturi fiscale sau în alte documente legal aprobate și au completat în mod obligatoriu datele privind: denumirea, adresa și codul fiscal ale furnizorului/prestatorului și, după caz ale beneficiarului; data emiterii; denumirea bunurilor livrate și/sau a serviciilor prestate; cantitățile; prețul unitar sau valoarea bunurilor/serviciilor fără TVA; valoarea taxei colectate.
La constituirea unei societăti comerciale, pentru aportul în natură la capitalul social, factura fiscală se emite de persoana care contribuie la aportul în natură la capitalul social al noii societăti, după înregistrarea ca plătitor de impozite și taxe a acestei societăți.
Pentru prestările de servicii, prestatorii sunt obligați să emită facturi fiscale sau alte documente legal aprobate, la data finalizării prestării serviciilor sau, după caz, la sfârșitul lunii în care prestarea serviciilor a fost finalizată, în funcție de natura acestora.
3. Controlul cu privire la evidența operațiunilor. Se verifică modul în care intreprinderile înregistrate ca plătitoare de taxă pe valoarea adăugată conduc evidența contabilă, dacă se face potrivit legii, astfel încât să se poată determina corect baza de impozitare și taxa colectată pentru livrările de bunuri și/sau prestările de servicii efectuate, precum și cea deductibila aferentă intrărilor. Deasemeni se verifică dacă, plătitorii de taxă pe valoare adăugată întocmeasc și să depun la organul fiscal, lunar, până la data de 25 a lunii următoare inclusiv, decontul privind taxa pe valoarea adăugată, potrivit modelului stabilit de Ministrul Finanțelor Publice.
4. Controlul cu privire la plata taxei pe valoarea adăugată; suspendarea plății in vamă a taxei pe valoarea adăugată. Se ferifică dacă taxa de plată, stabilită prin decontul de TVA întocmit lunar, se achită, până la data de 25 a lunii următoare inclusiv, la bugetul de stat în conturile deschise la trezoreria statului în acest scop. Taxa datorată la importurile de bunuri se achită la organele vamale.
Corectarea taxei determinate în mod eronat, înscrisă în facturi fiscale sau alte documente legal aprobate, de către persoanele impozabile înregistrate ca plătitori de taxă pe valoarea dăugată, se va efectua în cazul în care documentul nu a fost transmis către beneficiar, prin anulearea și emiterea un nou document, iar în cazul în care documentul a fost transmis beneficiarului, corectarea erorilor se efectuează prin emiterea unui nou document cu valorile înscrise cu semnul minus, în care se va menționa numărul documentului corectat și concomitent se emite un nou document corect. Documentele respective se vor înregistra în jurnalul de vânzări, respectiv de cumpărări, și vor fi preluate în deconturile întocmite de furnizor și, respectiv, de beneficiar pentru luna în care a avut loc corectarea.
In situația în care, în urma verificării efectuate de către organele fiscale, rezultă erori sau abateri de la normele legale, organele de control fiscal au obligația de a stabili cuantumul taxei deductibile și facturate. Dacă facturile fiscale, evidențele contabile sau datele necesare pentru calcularea bazei de impozitare lipsesc ori sunt incomplete în ceea ce privește cantitățile, prețurile și/sau tarifele practicate pentru livrări de bunuri și/sau prestări de servicii, organele de control fiscal vor proceda la impozitare prin estimare.
Controlul impozitului pe salarii
Controlul obligațiilor fiscale privind impozitul pe salarii, presupune: verificarea modul de determinare a bazei de calcul a impozitului pe veniturile din salarii; verificarea depunerii declarațiilor fiscale la bugetul de stat privind impozitul pe salarii; verificarea termenul de plată a impozitului; modul de regularizare anuală a impozitului reținut pentru anumite venituri de natură salarială.
Organele de control fiscal verifică dacă plătitorii de venituri de natură salarială au determinat venitul net anual impozabil din salarii, ca diferentă între venitul net anual din salarii și următoarele: deducerile personale stabilite conform legii; cotizația de sindicat plătită conform legii;
Diferențele de impozit rezultate din operațiunile de regularizare modifică obligația de plată pentru bugetul de stat, a impozitului pe venitul din salarii al angajatorului, pentru luna în care are loc regularizarea, rezultând impozitul de virat pentru luna respectivă.
Sumele reprezentând deduceri personale cuvenite, dar neacordate în cursul anului fiscal de către angajatori, precum și deduceri personale acordate, dar necuvenite, se regularizează cu ocazia stabilirii impozitului anual pe venit.
La calculul venitului anual impozabil din salarii se au în vedere, dupa caz, și ducerile prevăzute, situația în care operațiunea de regularizare se efctuează de către organul fiscal de domiciliu. In acest caz, în perioada 1-15 ianuarie a anului următor, contribuabilul va comunica angajatorului să nu efectueze această operațiune.
Informațiile referitoare la calculul impozitului pe veniturile din salarii se cuprind în fișele fiscale, care sunt completate de plătitorul de venituri, pe întreaga durată de efectuare a plății salariilor. Plătitorul de venituri are obligația să păstreze fișele fiscale pe întreaga durată a angajării și să transmită organului fiscal competent o copie, pentru fiecare an, până în ultima zi a lunii februarie a anului curent, pentru anul fiscal expirat.
5.4. Controlul altor impozite, taxe și vărsaminte asimilate
În ceea ce privește controlul altor impozite taxe și vărsăminte asimilate se are în vedere modul de stabilire a stării de fapt fiscale și a obligațiilor fiscale de plată datorate, modul de întocmire a declarațiilor fiscale. Evidențele contabile și fiscale se păstrează la domiciliul fiscal al contribuabilului sau la sediile secundare.
Contribuabilii sunt obligați să evidențieze veniturile realizate, cheltuielile efectuate din activitățile desfășurate prin întocmirea registrelor sau a oricăror alte documente. De asemenea, contribuabilii sunt obligați să utilizeze pentru activitatea desfășurată, documente primare și de evidență contabilă stabilite prin lege, achizitionate numai de la unitățile stabilite prin normele legale în vigoare.
Plătitorilor de accize plătesc la bugetul de stat până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei în care devine exigibilă. Neândeplinirea obligației de plată a accizelor cu mai mult de 5 zile calendaristice de la termenul legal atrage suspendarea autorizației de antrepozit autorizat și închiderea activității până la data plății sumelor restante. În cazul importului unui produs accizabil care nu este plasat într-un regim suspensiv, momentul plății accizelor este momentul înregistrării declarației vamale de import. Orice antrepozitar autorizat are obligația de a depune la autoritatea fiscală competentă o declarație de accize pentru fiecare lună în care este valabilă autorizația de antrepozit fiscal, indiferent de faptul că datorează sau nu plata accizei pentru luna respectivă.
Se verifică cu ocazia controlului fiscal dacă transporturile de produse accizabile sunt însoțite de documentele necesare astfel: mișcarea produselor accizabile în regim suspensiv de documentul administrativ de însoțire; mișcarea produselor accizabile eliberate pentru consum de factura fiscală; transportul de prodese accizabile, la care acciza a fost plătită de factură sau aviz de însoțire.
Orice antrepozitar autorizat are obligatia de a ține registre contabile care să conțină informațiile pe care autoritatea fiscală competentă să le verifice.
Orice antrepozitar autorizat obligat la plata accizelor poartă răspunderea pentru calcularea corectă și plata la termenul legal a accizelor către bugetul de stat și pentru depunerea la termenul legal a declarațiilor de accize. După acceptarea condițiilor de autorizare, antrepozitarul autorizat depune la autoritatea fiscală competentă o garanție.
În ceea ce privește controlul și colectarea impozitelor și taxelor locale se verifică sinceritatea declarării datelor din declarația fiscală prin control încrucișat cu datele declarate și înscrise în registrul agricol, cadastrul imobiliar-edilitar sau cu cele din evidența contabilă a contribuabililor, după caz, deasemeni modul de calcul al impozitele și taxele locale pe care le datorează și depunerea declarațiilor fiscală pănă la data de 31 ianuarie, inclusiv a fiecărui an fiscal, la compartimentele de specialitate ale autorităților administrației publice în a căror rază de competență se află clădirea, terenul sau orice alte bunuri impozabile sau taxabile, după caz.
. Controlul contribuției la fondurile speciale
Și în cazul contribuțiilor la fondurile speciale ca și în cazul celorlalte impozite și taxe se urmărește corectitudinea stabilirii bazei de impunere a acestor fonduri precum și cotele de aplicare, legalitatea și conformitatea declarațiilor fiscale, respectarea legislatiei cu privire la constituirea lor, stabilirea diferențelor de plată, respectarea termenele de plată etc.
Controlul fiscal se exercită pe baza principiului independenței, unicității autonomiei, ierarhizării teritorialității, descentralizării. Se organizează și desfășoară pe baza unor programe anuale, trimestriale și lunare aprobate de președintele Agenției Naționale de Administrare Fiscală, respectiv prin acte ale autorităților administrației publice locale. Contribuabilul este obligat să aplice măsurile dispuse în actul întocmit cu ocazia controlului fiscal în termenele și condițiile stabilite de organele de inspecție fiscală.
CAP. VI
POSIBILITĂȚI DE INFORMATIZARE A CALCULELOR CONTABILITĂȚII ÎN DOMENIUL OBLIGAȚIILOR FISCALE ALE UNITĂȚII
În viața nostră de zi cu zi, calculatoarele au devenit ceva obișnuit, ba chiar indispensabil în unele cazuri. Se poate spune că trăim într-o societate informatizată, calculatoarele sunt peste tot, legate între ele și formând astfel rețele de calculatoare, datorită faptului că ne dăm seama din ce în ce mai mult că acestea ne ușurează munca.
6.1. Conceptul de sistem informațional și sistem informatic
Trebuie de subliniat faptul că un calculator este de fapt o mașinărie care prelucrează o serie de informații pe care i le dăm, iar informația este elementul esențial din acest întreg lanț. În practică întâlnim, printre altele, două concepte legate de aceasta și anume sistemul informațional și sistemul informatic.
Sistemul informațional cuprinde ansamblul mijloacelor și procedurilor de preluare, clasare, stocare, prelucrare, difuzare și valorificare a datelor și informațiilor la nivelul unei entități economico-sociale. Sistemul informațional are ca finalitate furnizarea de informații sub o formă direct utilizabilă, la momentul oportun, în scopul bunei funcționări a sistemelor informaționale precum si a luării deciziilor la diferite niveluri.
Se disting două obiective esențiale ale sistemelor informaționale: sprijinirea procesului decizional și coordonarea într-un sistem cu mai multe niveluri.
Sistemele informaționale se clasifică în: sisteme informaționale de prelucrare a tranzacțiilor (Transaction Processing Systems- TPS); sisteme informaționale pentru conducere (Management Information Systems –MIS ; sisteme de sprijinire a deciziilor (Decision Support Systems –DSS); sisteme informaționale pentru conducerea executivă (Executive Information Systems –EIS).
Sistemele informaționale de prelucrare a tranzacțiilor preiau datele generate de activitatea entitătilor economico-sociale în bazele de date interne și constituie infrastructura următoarelor niveluri ale sistemelor informaționale.
Sistemele informaționale pentru conducere pleacă de la TPS și sintetizează informațiile sub formă de rapoarte periodice într-un format predefinit și greu de modificat. De obicei aceste rapoarte sunt destinate nivelurilor intermediare de conducere și au ca finalitate controlul. Dar pentru nivelurile superioare aceste rapoarte nu sunt întotdeauna suficient de relevante pentru luarea deciziilor. De aceea, s-au dezvoltat sistemele de sprijinire a deciziilor, care mai sunt denumite sisteme informaționale pentru conducerea executivă (EIS). Aceste sisteme integrează informații provenind din surse interne și externe și permit managerilor de a controla și dispune de informații importante pentru luarea deciziilor.
La mijlocul anilor 1980, proliferează un nou tip de sisteme, și anume Expert Support Systems (ESS), cunoscute ca sisteme expert, prin care se trece la prelucrarea cunoștințelor umane. Ele preiau, sub forme mult mai performante, o parte din activitățile surprinse prin tipurile de sisteme menționate până acum. Sistemele expert se pot regăsi pe orice treaptă a conducerii – de la nivelul operativ la cel strategic, deci, de la sistemele de prelucrare a tranzacțiilor economice până la sistemele de sprijinire a conducerii la nivel strategic.
În cadrul sistemului informațional, majoritatea activităților se pot desfășura cu ajutorul tehnicii de calcul. Se pot prelucra datele primare și apoi rezultatul poate fi transferat mai departe, către alt compartiment spre prelucrare. Transferul se poate face și el pe cale electronică, prin intermediul unei rețele de calculatoare sau cu ajutorul modemului. Ansamblul de elemente implicate în tot acest proces de prelucrare și transmitere a datelor pe cale electronică alcătuiesc un sistem informatic.
Sistemul informatic reprezintă o componentă majoră a sistemului informațional formalizat al intreprinderii, bazată pe utilizarea calculatoarelor electronice. Dezvoltarea tehnologiilor informatice a determinat o evoluție pronunțată în direcția automatizării sistemelor informaționale.
Într-un sistem informatic pot intra: calculatoare, sisteme de transmisie a datelor, alte componente hardware, softwer-ul, date prelucrate, personalul ce exploatează tehnica de calcul, teoriile ce stau la baza algoritmilor de prelucrare etc.
Sistemele informatice acoperă cele mai diverse domenii. În funcție de specializare pot fi: sisteme specializate, adică sunt proiectate pentru a rezolva un anumit tip de problemă dintr-un anume domeniu; sisteme de uz general, cu ajutorul cărora se poate rezolva o gamă largă de probleme din mai multe domenii; sisteme locale, programele necesare prelucrării de date și datele se află pe un singur sistem de calcul; sistem de rețea, sistemul funcționează într-o rețea de calculatoare, caz în care, datele și programele pot fi distribuite mai multor stații de lucru ce fac parte din acea rețea. În ultimul timp se preferă tot mai mult varianta sistemelor de lucru în rețea, avantajele fiind evidente: transfer de date între stații foarte rapid, costuri minime etc.
În funcție de localizarea datelor și de locul în care sunt efectuate prelucrările, sistemele informatice pot fi: cu date centralizate, datele se află pe un singur sistem de calcul; cu date distribuite, datele se află distribuite pe mai multe calculatoare în rețea; cu prelucrări centralizate, prelucrarea datelor se face pe o singură stație de lucru, indiferent de numărul stațiilor pe care sunt informațiile de prelucrat; cu prelucrări distribuite, mai multe calculatoare prelucrează datele provenite de la unul sau mai multe calculatoare din rețea;
După domeniul în care funcționează, sistemele pot fi clasificate: de baze de date, specializate în gestiunea unor cantități mari de date; pentru prelucrări științifice, specializate pe anumite domenii științifice; pentru conducerea proceselor tehnologice, pentru conducerea unor mașini, scule, unelte computerizate;
După activitatea ce o automatizează, sistemele pot fi: pentru conducerea producției; pentru activitatea comercială; pentru evidența contabilă; pentru evidența materialelor și mărfurilor; pentru evidența personalului și salarizare; pentru evidența mijloacelor fixe.
Sistem informatic integrat – specific anumitor domenii de activitate (de exemplu sistem- economic, financiar, bancar) este sistemul care asigură introducerea unică a datelor si prelucrarea multiplă a acestora în funcție de cele mai diverse cerințe formulate de către utilizatori.
Tehnologia informației este un termen contemporan care descrie combinația de tehnologii de calcul – echipamente și software – cu tehnologia comunicației – rețele de transmitere a datelor, imaginilor și vocii.
Sisteme informatice de gestiune – modelele de gestiune regrupează procedurile proprii ale unui domeniu. În activitatea practică se pot identifica o serie de modele specifice domeniului, ca de exemplu: tehnologiile de fabricație, vânzările specifice, contabilitate.
Analiștii de sistem sunt acei specialiști care înțeleg atât aspectele legate de facilitățile și limitele oferite de tehnologiile informației, cât și cerințele de prelucrare a datelor necesare procesului de informare-decizia agenților economici.
Sistemele de Prelucrare a Tranzacțiilor (SPT) sunt aplicații ale sistemului informațional care pemit culegerea, stocarea și prelucrarea zilnica a datelor rezultate din desfășurarea tranzacțiilor, asigurând actualizarea bazei de date.
Un Sistem informatic de conducere (SIC) este un sistem de aplicații informatice care se ocupă cu elaborarea de rapoarte sub un format standard necesare organizării și conducerii operative a unității.
Un Sistem Suport de Decizii (SSD) – este un sistem de aplicații informatice care asigură pe utilizatori cu informații orientate pe decizii, adică cu informații referitoare la diverse situații care pot apare în luarea deciziilor. Când acest sistem este utilizat direct de către conducerea executivă a firmei se mai numește și sistem de informare executivă.
Caracteristicile sistemului informatic sunt: orice sistem trebuie să conțină ca element central o bază de date, în care să fie stocate date intercorelate între ele provenind de la surse interne si externe; informațiile furnizate de sistem trebuie obigatoriu să fie autentice, exacte, iar suportul de prezentare să varieze de la un nivel de conducere la altul; sistemul trebuie să înglobeze o varietate de modele matematice, tehnico-economice, de exemplu: modele de optimizare, modele de simulare, modele de eficiență; sistemul trebuie conceput ca un sistem om-mașină oferind astfel posibilitatea unei interacțiuni imediate către utilizator și sistem; sistemul trebuie să prezinte un grad cât mai ridicat de integrare sub următoarele două aspecte: integrare internă și integrare externă.
Pentru realizarea unor sisteme informatice care să îndeplinească obligatoriu caracteristicile sistemelor este necesar să se țină cont de următoarele cerințe: fundamentarea conceperii sistemului să fie făcută pe criterii de eficiență economică; participarea nemijlocită a conducerii unității la conceperea sistemului informatic; asigurarea unui nivel tehnic înalt al soluțiilor adaptate; adoptarea de soluții în concordanță cu resursele disponibile și cu restricții impuse.
Domeniile și activitățile în cadrul sistemelor informatice sunt:
planificarea tehnico-economică care are ca activități elaborarea planului anual, defalcarea planului pe trimestre luni și unități componente, urmărirea modului de realizare al planului;
pregătirea tehnică a producției cu activități de elaborarea planului, elaborarea și actualizarea fișelor tehnologice, calculul loturilor optime, calculul consumurilor specifice de materii prime, materiale, urmărirea și analiza planului privind introducerea progresului tehnic, conducerea activității de realizare a sdv-urilor;
programarea, lansarea și urmărirea producției de bază cu activitate de: calcul al necesarului de fabricat pe perioada de plan, elaborarea programelor de fabricație, programarea operativă a producției, lansarea manoperei, lansarea materialelor;
aprovizionarea tehnico-materială și desfacerea producției care privește: aprovizionarea tehnico-materială, desfacerea producției, controlul stocurilor;
forța de muncă cu: elaborarea planului forței de muncă și al fondurilor de salarizare și școlarizare, evidența personalului, analiza și raportări statistice;
financiar-contabil cu activități de: elaborarea bugetului de venituri și cheltuieli, contabilitatea mijloacelor fixe, contabilitatea valorilor materiale, contabilitatea salariilor, contabilitatea cheltuielilor de producție, contabilitatea generală.
Definirea ieșirilor sistemelor informatizate – prin ieșirile unui subsistem informatic se ințelege totalitatea informațiilor furnizate de acesta beneficiarilor interni și externi, respectiv rapoarte, note de informare.
Definirea intrărilor sistemelor informatice. Prin intrările unui sistem informatic se înțelege totalitatea datelor primare necesare obținerii informațiilor de ieșire ale sistemului. Datele primare se pot clasifica în date interne și în date externe. La nivelul fiecărui subsistem informatic este necesar ca intrările sistemului să fie condiționate de ieșirile acestuia.
Planul logic –orice ieșire este un rezultat al aplicării unuia sau mai multor operatori asupra unui ansamblu de date de intrare. Pe plan tehnologic–caracteristicile ieșirilor sistemului condiționează caracteristicile cerute intrărilor.
6.2. Descrierea sistemului informatic al unității
S.C. “CONTED” S.A. Dorohoi
S.C.”Conted” S.A. Dorohoi deține un sitem informatic de uz general, cu ajutorul căruia se rezolvă o gamă largă de probleme din mai multe domenii.
Sistemul informatic pentru conducerea activităților la nivelul unităților economice este compus din trei calculatoare Pentium III și două imprimante matriciale și una laser. Două din aceste calculatoare sunt dotate cu programul de contabilitate „Contab” realizat în Foxpro, cu ajutorul căruia se culeg datele primare de intrare/ieșire (facturi clienti, facturi furnizori, note contabile, documente de încasare/plată etc) și obținerea situațiilor contabile (registru jurnal al notelor contabile, fișele analitice, balanțe analitice și sintetice, contul de profit și pierdere, situatia fluxurilor de trezorerie, politicile contabile, situatia modificării capitalurilor proprii etc).
Tot în departamentul contabilitate mai avem aplicațiile “Mfix”, „Gestoc” și „Obi”. „Mfix” este o aplicație realizată tot în foxpro, care calculază amortizarea mijloacelor fixe și editează rapoartele necesare lunare. La fel și programul “Obi” ține evidența obiectelor de inventar. Aplicația „Gestoc” cuprinde următoarele module: intrări, ieșiri, modificare, ștergere, raportare etc și cu ajutorul căruia se ține gestiunea stocurilor.
Pentru evidența personalului și salarizare s-a conceput un sistem informatic de rețea cu ajutorul căruia datele și informațiile pot fi distribuite mai multor stații de lucru ce fac parte din această rețea care este compusă din departamentele salarizare, personal, informatică și procese tehnologice. Datorită faptului că între cele patru departamente distanța este mai mică de 100 m, legătura între ele s-a realizat cu o rețea UTP și cu un Switch 10/100.
Programele cu ajutorul cărora se ține evidența salariilor și a personalului sunt realizate, ca și la departamentul de contabilitate, în FoxPro Dos și au ca module: fișa de personal, lista salariaților în ordine alfabetica și pe locuri de munăa, fișa pontaj, cereri de angajare, contracte de angajare, fișe fiscale către administrațiile financiare, fluturașul de plată, statul de plată al salariilor, statul de plată al avansului la concediul de odihnă, fișa personală de salarizare, centralizatoare ale statelor de plată, adeverințe etc.
Baza de date se află pe serverul din departamentul informatică iar accesarea ei se face cu ajutorul Sharing-ului. Serverul nu este folosit doar la stocarea datelor privind personalul și salarizare, ci și la centralizarea informațiilor venite din linia de producție.
Departamentul procese tehnologice stabilește etapele de producție ce trebuie parcurse până la produsul finit și costul fiecărei etape cu ajutorul unui aplicatii „PROFint” și trimite datele către server ca să fie prelucrate de departamentul salarizare.
Pentru evidența materialelor și a mărfurilor la magazie este un calculator Pentium II dotat cu un program realizat în FoxPro Dos care transmite periodic informatii pe suport magnetic la contabilitate.
Departamentul import/export este conectat și la internet cu ajutorul căriua corespondează cu clienții existenți și caută noi perteneri de afaceri, piețe noi de desfacere etc.
Departamentul de proiectare cu ajutorul unui calculator Pentium IV și a unui Gerber proiectează și realizează șabloanele necesare liniei de producție.
Sintetizat:
6.3.Elaborarea unui prototip de sistem expert
FISC- Plata impozitelor și taxelor la bugetul statului
Cu ajutorul sistemele inteligente se informatizează eficient domeniile managementului, contabilității, finanțelor etc. în care intervine o expertiză umană considerabilă. Există deja un număr mare de sectoare ale întreprinderii în care inteligența artificială poate juca un rol major.
În cadrul S.C.„Conted”S.A. Dorohoi, interesul pentru inteligența artificială a crescut în ultimii ani datorită răspândirii aplicațiilor comercializate, au început să folosească această tehnologie și dispun de personal specializat în domeniu.
Chiar dacă fiscalitatea impune unele reguli, și proceduri, ea oferă posibilitatea de a alege dintre mai multe variante.
Cu ajutorul sistemului expert se poate selecta o anumită decizie cu privire la amânarea sau neamânarea plății taxelor și impozitelor la bugetul general consolidat al statului.
Dezvoltarea acestui prototip de sistem expert va avea loc în următoarele faze:
Identificarea problemei;
Achiziția cunoașterii;
Conceperea prototipului de sistem expert FISC-Impozite
Testarea prototipului FISC-Impozite.
6.3.1. Identificarea problemei
Amânarea datoriilor sau plata acestora la momentul stabilit de normele legale în vigoare va ține seama de următoarele aspecte:
Cererea de servicii în domeniu pe piață;
Oferta de materiale în domeniu pe piață;
Situația vânzărilor firmei;
Momentul efectuării taxei pe valoare adăugată;
Situația fiscală până în prezent a firmei;
Felul contribuabilului,din punct de vedere al achitării obligației;
Interesul firmei de a folosi suma respectivă în alte scopuri.
Oferta reprezintă cantitatea de bunuri sau servicii pe care un agent economic este dispus să o ofere spre vânzare într-o anumită perioadă de timp.
Cererea reprezintă cantitatea totală dintr-un anumit bun, care poate fi cumpărată pe piață,într-o anumită perioadă de timp, la un anumit preț dat.
Raportul dintre cerere și ofertă reflectă situația vânzărilor.
Sarcina fiscală reprezintă totalitatea impozitelor și taxelor pe care un agent economic trebuie să le pătească conform normelor legale.
Situația fiscală până în prezent arată dacă firma și-a plătit sau nu datoriile la bugetul general consolidat al statului.
În funcție de situația fiscală și de momentele când agentul economic poate suporta sarcina fiscală,contribuabilul este considerat foarte bun platnic, bun platnic și rău platnic.
Amânarea sau neamânarea sarcinii fiscale este condiționată de interesul firmei de a folosi suma respectivă în alt scop.
Tabelă decizională pentru stabilirea situației vânzărilor
Tabelă decizională pentru stabilirea momentului plății
Tabelă decizională pentru stabilirea contribuabilului
Tabelă decizională pentru stabilirea scopurilor
6.3.2. Conceperea prototipului de sistem expert
FISC- Plata impozitelor și taxelor la bugetul statului
Piesele de cunoaștere achiziționate au fost preluate în baza de cunoștințe a sistemului FISC cu ajutorul generatorului de sisteme expert EXSYS Profesional.Generatorul EXSYS Profesional permite reprezentarea cunoașterii cu ajutorul metodei regulilor de producție. În continuare este prezentată structura bazei de cunoștințe generată de EXSYS.
Această dezvoltare presupune la rândul său parcurgerea următoarelor etape:
Stabilirea scopurilor;
Stabilirea calificatorilor;
Stabilirea parametrilor de lucru ai prototipului.
Stabilirea scopurilor
Subject:
Amânarea sau neamânarea obligațiilor fiscale la bugetul statului
Author:
Buțincu D. Marcela- Anul V- I.D.D. – Contabilitate și informatică de gestiune
-Număr matricol 003096
Starting text:
Prototipul urmărește alegerea unei soluții cât mai eficiente pentru firmă!
Ending text:
Acesta este rezultatul mult asteptat !!!
CHOICES:
Amânarea plății obligațiilor fiscale
Neamânarea plății obligațiilor fiscale
Uses all applicable rules in data derivations.
Probability System: 0 – 10
Stabilirea calificatorilor
Pentru conceperea prototipului de sistem expert au fost luați în calcul următorii calificatori și variabile:
A.QUALIFIERS:
1 Cererea de servicii in domeniu pe piață este:
în continuă creștere
relativ constantă
in continuă scădere
2 Oferta de materiale în domeniu pe piață este:
în continuă creștere
relativ constantă
în continuă scădere
3 Situația vânzărilor firmei este:
bună
satisfăcătoare
critică
5 Situația fiscală a firmei este:
bună
satisfăcătoare
critică
6 Plata impozitelor și taxelor se face:
la termenul legal
la o perioadă de timp determinată față de termenul legal
nu se cunoaște cu exactitate termenul plății
7 Din punct de vedere al achitării obligației firma a fost până în prezent:
foarte bună platnică
bună platnică
rea platnică
8 Firma dorește folosirea sumei, care constituie obligație de plată, în alte scopuri:
da
nu
Prezentarea regulilor de producție folosite pentru reprezentarea cunoașterii
Regulile de producție cu care Generatorul Exsys Professional permite reprezentarea cunoașterii sunt:
RULES:
–––––––––––––-
RULE NUMBER: 1
IF:
Oferta de materiale în domeniu pe piață este în continuă creștere
and Cererea de servicii în domeniu pe piață este în continuă creștere
THEN:
Situatia vanzărilor firmei este bună
–––––––––––––
RULE NUMBER: 2
IF:
Oferta de materiale în domeniu pe piață este relativ constantă
and Cererea de servicii in domeniu pe piață este în continuă creștere
THEN:
Situația vanzărilor firmei este bună
–––––––––––––-
RULE NUMBER:3
IF:
Oferta de materiale în domeniu pe piață este în continuă scădere
and Cererea de servicii în domeniu pe piață este în continuă creștere
THEN:
Situația vânzărilor firmei este satisfăcătoare
–––––––––––––-
RULE NUMBER: 4
IF:
Oferta de materiale în domeniu pe piață este în continuă creștere
and Cererea de servicii în domeniu pe piață este relativ constantă
THEN:
Situația vânzărilor firmei este bună
–––––––––––––
RULE NUMBER: 5
IF:
Oferta de materiale în domeniu pe piață este relativ constantă
and Cererea de servicii în domeniu pe piață este relativ constantă
THEN:
Situația vânzărilor firmei este bună
–––––––––––––-
RULE NUMBER: 6
IF:
Oferta de materiale în domeniu pe piață este în continuă scădere
and Cererea de servicii în domeniu pe piață este relativ constantă
THEN:
Situația vânzărilor firmei este satisfăcătoare
–––––––––––––-
RULE NUMBER: 7
IF:
Oferta de materiale în domeniu pe piață este în continuă creștere
and Oferta de materiale în domeniu pe piață este relativ constantă
THEN:
Situația vânzărilor firmei este satisfăcătoare
–––––––––––––-
RULE NUMBER: 8
IF:
Oferta de materiale în domeniu pe piață este în continuă scădere
and Cererea de servicii în domeniu pe piață este în continuă scădere
THEN:
Situația vânzărilor firmei este critică
–––––––––––––-
RULE NUMBER: 9
IF:
Lichiditatea firmei este bună
and Situația vânzărilor firmei este bună
THEN:
Plata impozitelor și taxelor se face la termenul legal
–––––––––––––-
RULE NUMBER: 10
IF:
Lichiditatea firmei este critică
and Situația vânzărilor firmei este bună
THEN:
Plata impozitelor și taxelor se face la o perioadă de timp determinată față de termenul legal
–––––––––––––-
RULE NUMBER: 11
IF:
Lichiditatea firmei este bună
and Situația vânzărilor firmei este bună
THEN:
Plata impozitelor și taxelor se face la termenul legal
–––––––––––––-
RULE NUMBER: 12
IF:
Lichiditatea firmei este bună
and Situația vânzărilor firmei este bună
THEN:
Plata impozitelor și taxelor se face la o perioadă de timp
determinată față de termenul legal
–––––––––––––-
RULE NUMBER: 13
IF:
Lichiditatea firmei este critică
and Situația vânzărilor firmei este bună
THEN:
Plata impozitelor și taxelor se face- nu se cunoaște cu exactitate
termenul plății
–––––––––––––-
RULE NUMBER: 14
IF:
Lichiditatea firmei este bună
and Situația vânzărilor firmei este satisfăcătoare
THEN:
Plata impozitelor și taxelor se face la o perioadă de timp
determinată față de termenul legal
–––––––––––––-
RULE NUMBER: 15
IF:
Lichiditatea firmei este bună
and Situația vânzărilor firmei este bună
THEN:
Plata impozitelor și taxelor se face- nu se cunoaște cu exactitate
termenul plății
–––––––––––––-
RULE NUMBER: 16
IF:
Lichiditatea firmei este critică
and Situația vânzărilor firmei este satisfăcătoare
THEN:
Plata impozitelor și taxelor se face- nu se cunoaște cu exactitate
termenul plății
–––––––––––––-
RULE NUMBER: 17
IF:
Lichiditatea firmei este bună
and Lichiditatea firmei este satisfăcătoare
and Situația vânzărilor firmei este critică
THEN:
Plata impozitelor și taxelor se face – nu se cunoaște cu exactitate
termenul plății
–––––––––––––-
RULE NUMBER: 18
IF:
Lichiditatea firmei este critică
and Situația vânzărilor firmei este critică
THEN:
Plata impozitelor și taxelor se face- nu se cunoaște cu exactitate
termenul plății
–––––––––––––-
RULE NUMBER: 19
IF:
Situația fiscală a firmei este bună
and Plata impozitelor și taxelor se face la termenul legal
THEN:
Din punct de vedere al achitării obligației firma a fost până în
prezent foarte bună platnică
–––––––––––––-
RULE NUMBER: 20
IF:
Situația fiscală a firmei este critică
and Plata impozitelor și taxelor se face la termenul legal
THEN:
Din punct de vedere al achitării obligației firma a fost până în
prezent bună platnică
–––––––––––––-
RULE NUMBER: 21
IF:
Situația fiscală a firmei este critică
and Plata impozitelor și taxelor se face în termenul legal
THEN:
Din punct de vedere al achitării obligației firma a fost până în
prezent rea platnică
–––––––––––––-
RULE NUMBER: 22
IF:
Situația fiscală a firmei este bună
and Plata impozitelor și taxelor se face la o perioadă de timp
determinată față de termenul legal
THEN:
Din punct de vedere al achitării obligației firma a fost până în
prezent bună platnică
–––––––––––––-
RULE NUMBER: 23
IF:
Situația fiscală a firmei este critică
and Plata impozitelor și taxelor se face la o perioadă de timp determinată față de termenul legal
THEN:
Din punct de vedere al achitării obligației firma a fost până în prezent rea platnică
–––––––––––––-
RULE NUMBER: 24
IF:
Din punct de vedere al achitării obligației firma a fost până în prezent foarte bună platnică
and Firma dorește folosirea sumei, care constituie obligație de plată, în alte scopuri- da
THEN:
Amânarea plății impozitelor și taxelor – Confidence=10/10
–––––––––––––-
RULE NUMBER: 25
IF:
Din punct de vedere al achitării obligației firma a fost până în prezent bună platnică
and Firma dorește folosirea sumei, care constituie obligație de plată, în alte scopuri -da
THEN:
Amânarea plății obligației impozitelor și taxelor – Confidence=6/10
–––––––––––––-
RULE NUMBER: 26
IF:
Din punct de vedere al achitării obligației firma a fost până în prezent rea platnică
and Firma dorește folosirea sumei, care constituie obligație de plată, în alte scopuri -da
THEN:
Amânarea plății obligației impozitelor și taxelor – Confidence=2/10
–––––––––––––-
RULE NUMBER: 27
IF:
Din punct de vedere al achitării obligației firma a fost până în prezent foarte bună platnică
and Firma dorește folosirea sumei, care constituie obligație de plată, în alte scopuri- nu
THEN:
Neamânarea plății obligației impozitelor și taxelor – Confidence=10/10
–––––––––––––-
RULE NUMBER:28
IF:
Din punct de vedere al achitării obligației firma a fost până în prezent bună platnică
and Firma dorește folosirea sumei, care constituie obligație de plată, în alte scopuri- nu
THEN:
Neamânarea plății obligației impozitelor și taxelor – Confidence=6/10
–––––––––––––-
RULE NUMBER: 29
IF:
Din punct de vedere al achitării obligației firma a fost până în prezent rea platnică
and Firma dorește folosirea sumei, care constituie obligație de plată, în alte scopuri -nu
THEN:
Neamânarea plății obligației impozitelor și taxelor – Confidence=2/10
Testarea prototipului
Pentru studiul testării, vor fi prezentate, în cele ce urmează, succesiunea logică a imaginii machetelor de ecran, care intervin la execuția prototipului de sistem expert.
Ecran de start al programului EXSYS Professional Editor
Figura nr.1.Stabilirea și înregistrarea numelui sistemului expert
Figura nr.2.Stabilirea subiectului și autorului bazei de date
și a textului de început și de sfârșit
Figura nr.3.Ecran de prezentare a subiectului bazei de cunoștințe
Figura nr.4.Ecran de prezentare a textului de start
Figura nr.5.Ecran de prezentare a textului de sfârșit
Figura nr.6.Ecran pentru stabilirea situației fiscale a firmei
Figura nr.7.Ecran de stabilire a lichidității firmei
Figura nr.8.Ecran de stabilire a plății impozitelor și taxelor
Figura nr.9.Ecran de stabilire a interesului firmei de a folosi suma în alte scopuri
Figura nr.10.Ecran de afișare a rezultatelor
Figura nr.11.Ecran de prezentare a rezultatelor de la validare sub formă arborescentă
Figura nr.12.Ecran de prezentare a rezultatelor la validare sub formă liniară
Figura nr.13. Ecran cu calificatori stabiliți și pentru crearea de noi calificatori
Figura nr.14.Ecran cu scopurile și pentru crearea de noi scopuri
Figura nr.15.Ecran pentru creerea unei noi reguli
Figura nr.16.Ecran pentru ștergerea unei reguli
Figura nr.17.Ecran pentru stabilirea cererii de servicii în domeniu pe piață
Figura nr..18 Ecran pentru stabilirea ofertei de materiale în domeniu pe piață
Figura nr.19 Ecran pentru stabilirea situației fiscale a firmei
Figura nr.20 Ecran pentru stabilirea interesului firmei de a folosi suma care reprezintă obligația de plată la bugetul general consolidat al statului în alte scopuri
CONCLUZII ȘI PROPUNERI
Fenomenele publice financiare sunt întotdeauna fenomene complexe, prin aceasta înțelegând că ele sunt rezultatul interacțiunilor de orice fel, făcând să intervină o mare varietate de structuri, fapt care le face foarte sensibile la transformările ce au loc în cadrul societății.
Finanțele publice, în diversitatea componentelor lor, par să sufere de un exces de tehnicitate care poate să descurajeze sau poate să atragă majoritatea posibilităților de analiză. La fel ca și în cazul tehnicilor juridice, economice, de gestiune etc. care privesc disciplina, putem adăuga rapiditatea, uneori spectaculară, a schimbărilor. Caracterul tehnic care conține întotdeauna informații fără vreo referință reală la un proiect de ansamblu exprimat într-un mod clar, conduce la o acumulare de reguli care vor face sistemele financiare din ce în ce mai puțin transparente și din ce în ce mai dificil de gestionat și de controlat. Astfel, acestea vor fi tot mai îndepărtate de cetățeni și vor necesita intervenția experților.
Dezvoltarea fiscalității generează necesitatea creării unui sistem informațional pentru a ține cont mulțimii regulilor fiscale, cu complementul penalităților aplicabile în momentul punerii în evidență a neregulilor. Obligațiile, riscul, controlul și sancțiunile au fost de-a lungul timpului asociate fiscalității, conferindu-i o imagine de constrângere greu acceptată atât de conducerile întreprinderii, dar și de cetățeni. Fiecare tranzacție economică de cele mai multe ori generează impozite. Din acest motiv trebuie să se țină cont de numărul mare de reguli aplicabile, de evoluția lor constantă în timp și spațiu, de problemele de armonizare ale fiscalității cu contabilitatea.
Greutățile financiare parcurse de întreprinderi într-o societate cu o economie de piață, pot constitui ameliorări, dar și penalități aplicabile în momentul punerii în evidență a neregulilor atât în domeniul contabilității, dar și fiscalității. Această metodă de securitate constituie primul deziderat al gestiunii fiscale al întreprinderii.
Aproprierea întreprinderii de parametrul fiscal poate fi justificată din cel puțin două puncte de vedere. O primă justificare rezidă din importanța punerii față în față a fiscalității în viața întreprinderii cu cea practică. A doua justificare își găsește rațiunea în faptul că întreprinderile și partenerii lor de afaceri sunt din ce în ce mai receptivi la ideea că în multe domenii fiscalitatea nu este imperativă, dar lasă întreprinderii posibilitatea de a alege ceea ce poate utiliza mai bine în interesul sau, mai mult, fiscalitatea a fost adesea utilizată de legiuitor ca un factor de incitare al întreprinderii.
Un obiectiv fiscal nu trebuie atins numai prin opțiuni fiscale. Orizontul trebuie lărgit și prin intermedierea variantelor juridice, ale căror efecte fiscale pot răspunde mai bine doleanțelor întreprinderii.
După anul 1998 în țara noastră sistemul fiscal a fost în permanență supus reorganizării, concentrându-se atenția pe termen scurt asupra atingerii obiectivului major, acela de încasare a veniturilor fiscale la buget. Întreprinderile nu au beneficiat de opțiuni fiscale juridice, decât în mică masură.
Reușita reformei contabile realizată în țara noastră s-a făcut cu eforturi considerabile vizând în principal calitatea produsului contabilității, o informație contabilă care să satisfacă în egală măsură pe toți utilizatorii acesteia: investitori, creditori, salariați, stat, bănci etc. Politicile contabile pe care le adoptă un profesionist în domeniu, trebuie respectate în primul rând de utilizatorii de informație contabilă printre care statul. Fiscalitatea nu trebuie să intervină contabil pentru orice divergență între politica contabilă adoptată de o întreprindere și sea fiscală, aceasta putând fi ameliorată extracontabil.
Situațiile financiare prezentate de întreprinderi care aplică IAS/IFRS, situațiile financiare simplificate pentru întreprinderile mici și mijlocii care aplică OMFP nr.306 trebuie să răspundă în primul rând învestitorilor de capital. Aceasta presupune ca impozitul să devină neutru asupra contabilității, principiile, regulile de evaluare, ipotezele, politicile contabile ale întreprinderii să se aplice ca și drept contabil autonom. Pe de altă parte regulile fiscalității nu converg întotdeauna cu cele contabile. În acest sens Codul fiscal se apropie în mare măsură de regulile generale europene. Politica fiscală urmărește cu prioritate o așezare cât mai bună a veniturilor fiscale ale statului, cu instrumente fiscale eficiente și un aparat fiscal în care specialiștii din domeniu să fie mai întâi consilieri și apoi să aplice sancțiunile când se constată abateri.
O stabilitate a regulii fiscale, face posibilă reorientarea conducerii economice a firmei de a estima atât parametrii fiscali, dar mai ales creșterea profitului, analiza valorii adăugate, a capacității de autofinanțare.
Cercetarea securității fiscale trebuie să rămână în atenția conducerii economice a întreprinderii. Aceasta reprezintă unul dintre aspectele clasice în relațiile ăntreprinderii cu fiscalitatea. Întreprinderea trebuie să respecte regulile de bază și de termen care îi sunt impuse prin dreptul fiscal. Ea este într-adevăr expusă riscului controlului fiscal, control susceptibil de a pune în evidență neregulile comise. Miza financiară a controlului fiscal este rareori neglijată în măsura în care redresările făcute sunt însoțite de sancțiuni și penalități de o importanță variabilă. Consecințele financiare ale unei proceduri de verificere pot fi extrem de dificile pentru o întreprindere ce pot conduce la o imagine nefavorabilă a sa, sau de a compromite echilibrul financiar. Pentru acest motiv întreprinderile sunt tentate spre un comportament mai puțin curativ față de fiscalitate, mai mult orientate spre depistarea și mai ales prevenirea riscului fiscal.
Eficacitatea fiscală constituie un element esențial al gestiunii fiscale. Întreprinderea trebuie să-și conceapă o politică fiscală autonomă detașată de restul întreprinderii și dotată cu un obiectiv unic și independent: cercetarea căilor legale, cele mai puțin impozabile. Obținerea de avantaje fiscale presupune, că întreprinderea cunoaște bine ansamblul de măsuri în vigoare, ceea ce nu ține de caracterul temporar al regulii fiscale, de frecventele modificări legislative și de publicitate, lăsând în urmă celelalte dispoziții mai exacte, dar uneori la fel de avantajoase.
Practica a dovedit că cea mai bună soluție fiscală este cea care ține seama de obiectivele și strategiile întreprinderii.
BIBLIOGRAFIE
1. Dumitran, E., Scorțescu, Gh., Toma, C., Berheci, I., Marderos, D., Contabilitate financiară, Editura Sedcom Libris, Iași, 2002
Horomnea, E., Bazele contabilității. Concepte și aplicații. Editura Sedcom Libris, Iași, 2004
Istrate, C., Fiscalitate și contabilitate în cadrul firmei, Editura Polirom, Iași, 2000
Filip, Gh., Voinea, gh., Lungu, N., Mihaescu, S., Zugravu, B., Finanțe, Editura Sedcom Libris, Iași, 2001
Voinea, Gh., Ștefură, G., Boariu, A., Soroceanu, M., Impozite taxe și contribuții, Editura Junimea, Iași, 2005
Bucătaru, D., Gestiunea financiară a întreprinderii, Editura sedcom Libris, iași, 2002
Petrescu, S., Analiza economico-financiară. Concepte, metode, studii de caz, Editura Universității A.I. Cuza, Iași, 2003
Horomnea, E., Tratat de contabilitate.Teorii, concepte, principii, standarde, aplicații. Editura Sedcom Libris, Iași, 2003
Brezeanu, P., Fiscalitate, Editura Economică, București, 1999
Morariu, A., Radu, G., Păunescu, M., Contabilitate și fiscalitate, Editura Ex-Ponto, Constanța, 2005
Bostan, I., Controlul fiscal, Editura Polirom, Iași, 2003
Oprea, D., Analiza și proiectarea sistemelor informaționale economice, Editura Polirom, Iași, 1999
Airinei, D., Fotache, D., Filip, M., Fătu, T., Georgescu, M., Fînaru, L., Grama, A., Introducere în informatica economică, editura Sedcom Libris, Iași, 2000
Andone, I., Țugui, A., Sisteme inteligente în managementul contabilității, finanțe bănci și marketing, Editura Economică, București, 1999
Legea contabilității nr.82/1991, republicată în M.O. nr.629/26.08.2002
Ordonanța pentru modificarea și completarea Legii contabilității nr.82/1992, publicată în M.O. nr.531/31.08.2001
O.M.F.P. nr.94/29.01.2001 pentru aprobarea Reglementărilor contabile armonizate cu Directiva a IV-a a Comunității Economice Europene și cu Standardele Internaționale de contabilitate, publicat în M.O. nr.85-20.02.2001
Legea nr.571/2003 privind Codul fiscal, publicată in M.O. nr. 927/2003
Ordonanța nr.83/2004 pentru modificarea și completarea Legii nr.571/2003 privind Codul fiscal
O.M.F.P. nr. 19/2005, publicat în M.O. nr.39/2005, privind aprobarea deducerilor personale lunare pentru contribuabilii care realizează venituri din salarii la funcția de bază începând cu luna ianuarie 2005, conform art. 56 din Legea privind Codul fiscal
H.G. nr.44 pentru aprobarea Normelor Metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003 Privind Codul Fiscal
O.M.F.P. nr.527/2004 pentru modificarea și completarea O.M.F.P. nr.1849/2003 privind personalizarea formularelor tipizate cu regim special, comune pe economie, și a O:M.F.P. nr.171/2004 pentru aprobarea unor formulare financiar contabile, comune pe economie, privind taxa pe valoarea adăugată, publicată în M.O. nr. 358/2004
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: . Contabilitatea Decontarilor cu Bugetul Statului (s.c. Xyz S.a.) (ID: 131768)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.