. Contabilitatea Decontarilor cu Bugetul Privind Impozitele Republicane

Introducere

Plata impozitelor și taxelor datorate statului este o obligație a tuturor cetațenilor unei țări. Pentru respectarea acestei obligații este necesară o bună colaborare între funcționarii administrației fiscale și contribuabilii (persoanele care plătesc taxe și impozite).

În perioada de tranziție la economia de piață, prin măsuri politice în domeniul fiscal, s-au asigurat resursele bugetare și extrabugetare care constituie fondurile financiare a statului.

Problema fiscală și bugetară joacă un rol esențial în economia de piață, iar impozitele reprezintă înstrumentul de bază, mijlocul tradițional de constituire a veniturilor de stat. Prelevare stabilită prin lege, cu caracter obligatoriu, definitiv, pecuniar, fără contraprestație imediată sau directă din partea statului sau administrației, impozitele constituie una din cele mai importante surse de finanțare a cheltuielilor publice.

Impozitele, taxele, subvențiile și donațiile bugetare de fonduri constituie componente tot mai importante ale vieții economice și sociale. Prin intermediul lor se acumulează și repartizează resursele financiare la dispoziția statului. Ele reprezintă totodată și înstrumente de gestiune macroeconomică și de asigurare a echilibrelor general economice și financiare.

Impozitele și taxele se grupeazădupă anumite criterii și anume:

1. După tipul de administrare

2. După trăsături și formă

3.După obiect

4. După scop

La etapa actuală, când economia republicii nu este stabilă, impozitele îndeplinesc rolul de instrument fiscal, iar pe măsura stabilizării economice, ele trebuie să se îndepărteze de acest rol și să îndeplinească funcția de înstrument de stimulare. Funcția impozitelor în economie de piață constă în reglarea economiei, funcția înclude în sine susținerea unor ramuri a economiei, dar nu și întreținerea lor.

Impozitele reprezintă o formă de prelevare a unei părți din veniturile sau averea persoanelor fizice și juridice la dispoziția statului în vederea acoperirii cheltuielilor publice. Această prelevare se face în mod obligatoriu, cu titlu nerambursabil și fără contraprestație directă din partea statului.

Caracterul obligatoriu al impozitelor trebuie înțeles în sensul că plata acestora catre stat este o sarcina impusă tuturor persoanelor fizice și juridice care realizează venit dintr-o anumită sursă sau posedă un anumit gen de avere pentru care, conform legii, datoreaza impozit.

Pentru ca prin impozite să se poată realiza obiectivele financiare, economice și sociale urmărite de către stat la întroducerea lor, este necesar ca reglementările fiscale să fie cunoscute și respectate atât de organele fiscale, cât și de contribuabili.

Materia impozitului este tot atât de veche ca și organizarea societății însăși, nevoile acoperirii cheltielilor publice au necesitat dintotdeauna o formă de redistribuire a vniturilor îndividuale.

Politica fiscală ca parte întegrală a politicii economice a statului, evaluiază și se perfecționează continuu sub imboldul dezvoltării economice, ea nefiind stabilită pentru totdeauna ci se adoptă cerințelor ivite într-o anumită perioadă, în funcție de obiectivele politice, economice și sociale din țară.

Contabilitatea joacă un rol esențial în viața economică a țării, reprezentând o necesitate vitală pentru activitatea oricărei întreprinderii.

Actualitatea temei de licență este determinată de necesitatea cunoașterii mai detaliate a contabilității decontărilor cu bugetul și a problemelor legate de raporturile dintre sistemul contabil și cel fiscal.

Pe lângă contabilitate, un rol deosebit în plan macro și micro economic ocupă Sistemul fiscal. Modelul raporturilor existente între aceste două sisteme influiențează politica de contabilitate și fiscală a întreprinderii, organizarea contabilității decontărilor cu bugetul.

Necesitatea studierii contabilității decontărilor cu bugetul este determinată de rolul important pe care îl joacă ca sursă principală a veniturilor bugetare. Abordarea acestei teme este foarte importantă deoarece controlul, verificarea și contabilizarea corectă a decontărilor cu bugetul este una din sarcinile fundamentale ale contabilității.

Contabilitatea decontărilor cu bugetul este un sector al evidenței contabile, care ocupă o parte însemnată în volumul total de lucru al contabilității și necesită o abordae specială, datorită complexității metodologiei de calcul a impozitelor și taxelor. Rezolvarea adecvată a acesor probleme va înfluieța pozitiv situația economică a întreprinderii, solvabilitatea, pozoției ei pe piață și reputația de afaceri.

În această lucrare se va aborda și caracteriza evidența decontărilor cu bugetul la Întreprinderea Mixtă Moldo-Americană “Fabrica de produse lactate din Hâncești” SA

În special se va pune accentul pe contabilitatea decontărilor privind impozitele republicane, și anume: inmpozitul pe venit a persoanelor ce practică activitatea de antreprenoriat, impozitul pe venit a persoanelor fizice, taxa pe valoare adăugată, taxa percepută în fondul rutier.

Evidența contabilă la intreprindere conform politicii de contabilitate se duce în conformitate cu: Standardele Naționale de Contabilitate, confirmate prin decizia Ministerului de Finanțe a Repubublicii Moldova 174 din 25 decembrie 1997 (Anexa 1)

În conformitate cu certificatul de înregistrare (Anexa 2), întreprinderea Mixtă Moldo-Americană “Fabrica de produse lactate din Hâncești” SA are ca sediu: MD 3401, or Hâncești, str. Industrială 10 jud. Lăpușna, Republica Moldova. Codul fiscal 146192 din 25 martie 2003

Evidența contabilă la întreprindere este automatizată.

Tabelul următor reprezintă îndictorii principali ( calculați în baza Raportului Financiar) ce caracterizează rezultatul activității economice Întreprinderea Mixtă Moldo-Americană “Fabrica de produse lactate din Hâncești” SA. (Anexa 3)

Tabelul 1

Capitolul I

Esența decontărilor cu bugetul și importanța contabilității lor

1.1. Sistemul de impozite și taxe pe plan mondial

Statul exprimând interesele cetățenilor săi în diferite ramuri ale vieții, elaborează și aplică o anumită politică – economică, socială, ecologică, demografică etc. Funcția de reglare a statului în sfera economică se manifestă în forma financiar-bugetară, monedă și credit, mecanismul prețurilor, care reprezintă un mijloc de corelație între subiectul și obiectul sistemului de stat al reglării economice.

Sistemul fnanciar-bugetar înclude relațiile sociale privind formarea și utilizarea resurselor financiare ale statului – fondurile bugetare și extrabugetare. El este conceput pentru a asigura o dezvoltare efectivă a economiei, realizarea funcției sociale și alte funcții ale statului. O “artera” importanta a sistemului financiar-bugetar o reprezintă impozitele.

Evoluția istorică a impozitelor, diversitatea lui de la un stat la altul și îndeosebi condițiile perceperii practice oferă deducția unor concepții despre impozite.

Cu însemnătate concepțională mai mare, în evoluția de până acum a doctrinei financiar-fiscale sânt acreditate teoria echivalenții impozitelor și teoriile cu argumente de natură financiară.

Teoria echivalenței impozitelor a fost formulată de cele mai multe ori concis, că “impozitele reprezintă prețul serviciilor prestate de stat” sau impozitele “sânt prețuri stabilite prin constrîngere pentru serviciile guvernamentale”.

În ultimele decenii, teoria echivalenței impozitelor a fost actualizată în Statele Unite ale Americii unde Tribunalul Suprem Federal într-un litigiu fiscal s-a exprimat astfel: “Puterea de a impune, îndispensabilă pentru existența oricărui guvern civilizat, se exercită în baza presupunerii unui echivalent restituit contribuabilului prin protecția persoanei și a proprietății sale, prin crearea și menținerea unor avantaje publice de care el profită”. Această actualizare a teoriei echivalenței impozitelor, mai mult decât formulările teoretice anterioare oferă și caracterizarea echivalentului pe care statul modern îl acordă contribuabilului plătitor de impozite și care constă atât în protecția persoanelor și a proprietății lor, cât și în toate avantajele publice social-culturale.

Facultatea sau capacitatea contributivă a cetățenilor în statele moderne se apreciază rațional ca fiind determinată de venitul sau profitul net al oricărui patrimoniu sau activității lucrative. Realizarea unui venit sau profit net ca diferență pozitivă între veniturile și cheltuielile curente ale unui patrimoniu sau activității lucrative este condiția elementară a perceperii de impozite și implicit a existenței unei capacități sau facultăți contributive nu numai a persoanelor fizice ci și a celor juridice.

Impozitul reprezintă o formă de prelevare a unei părți din veniturile sau averea persoanelor fizice sau juridice la dispoziția statului în vederea acoperirii cheltuielilor sale.

La etapa actuală s-a ajuns la următoarea definiție a impozitului: “Impozitul reprezintă o contribuție bănească obligatorie și cu titlu nerambursabil datorată conform legii bugetului de stat de către persoanele fizice și juridice pentru veniturile pe care le obțin sau pentru bunurile pe care le posedă”.

Sistemele de impunere cu impozit pe venit în statele dezvoltate sânt bazate pe principii general acceptate, care în dependență de țară își au aspectul său național. Aceste principii constau în următoarele:

Toți contribuabili se împart în rezidenți și nerezidenți. Criteriul de bază de divizare în rezidenți și nerezidenți este staționarea persoanei fizice într-o careva țară mai mult de 6 luni. Dacă acest fapt nu este de ajuns pot fi folosite criterii adăugătoare cum ar fi: domiciliul de bază, naționalitatea, centrul întereselor permanente etc. Ideea împărțirii contribuabililor în rezidenți și nerezidenți constă în aceea că rezidenții sânt supuși impozitului pe venitul obținut din toate sursele interne și externe, adică duc o răspundere fiscală deplină asupra venitului global, iar nerezidenți numai din sursele provenite din țara respectivă, adică duc o răspundere fiscală limitată.

Drept bază înițială pentru calcularea impozitului pe venit servește venitul global al contribuabilului care înclude veniturile din salarii, îndemnizații, plata în natură etc.

La impozitarea cu impozit pe venit, venitul total de regulă nu coincide cu venitul impozabil la care se aplică cota de impunere corespunzătoare. Venitul impozabil se calculează din cel total micșorat cu suma scutirilor și facilităților permise. Aceste scutiri includ minimul neimpozabil, cheltuielile profesionale, scutirile familiale, scutirile pentru copii, contribuții la fondurile de asigurări sociale etc. O scutire universală este considerat mnimul neimpozabil. Celelalte scutiri se aplică diferit în dependență de țară.

Cotele de impunere de regulă sânt progresive și sânt constituite în baza unei progresii complicate. În ultimii ani, însă, s-a manifestat o scădere a cotelor de impunere în așa țări ca SUA, Italia, Franța etc.

Perfecționarea sistemelor fiscale în statele dezvoltate este dictată de așa factori obiectivi cum ar fi necesitatea întervenției statului în procesul formării relațiilor de producere și pragul economico-social al fiscalității (curba lui Laffer). Contradicții dintre necesitatea în venituri bugetare din impozite și posibilitățile de obținere a acestora stă în baza formării oricărui sistem fiscal. În țările dezvoltate se duce o luptă permanentă în vederea micșorării cheltuielilor bugetare, respectiv reducerea necesității în venituri fiscale pe de o parte și mărirea eficacității sistemului existent, pe de altă parte.

Astfel în Marea Britanie sistemul fiscal a fost format în secolul trecut, însă, particularitățile impozitului pe venit instituit atunci se aplică și în zilele noastre.

Reformă fiscală din 1973 a adus numeroase schimbări în structura sistemului fiscal din Marea Britanie, apropiindu-l de cele din statele membre ale Uniunii Europene. În general reforma legislației fiscale este numită de a soluționa problemele legate de structura complicată a sistemului n așa țări ca SUA, Italia, Franța etc.

Perfecționarea sistemelor fiscale în statele dezvoltate este dictată de așa factori obiectivi cum ar fi necesitatea întervenției statului în procesul formării relațiilor de producere și pragul economico-social al fiscalității (curba lui Laffer). Contradicții dintre necesitatea în venituri bugetare din impozite și posibilitățile de obținere a acestora stă în baza formării oricărui sistem fiscal. În țările dezvoltate se duce o luptă permanentă în vederea micșorării cheltuielilor bugetare, respectiv reducerea necesității în venituri fiscale pe de o parte și mărirea eficacității sistemului existent, pe de altă parte.

Astfel în Marea Britanie sistemul fiscal a fost format în secolul trecut, însă, particularitățile impozitului pe venit instituit atunci se aplică și în zilele noastre.

Reformă fiscală din 1973 a adus numeroase schimbări în structura sistemului fiscal din Marea Britanie, apropiindu-l de cele din statele membre ale Uniunii Europene. În general reforma legislației fiscale este numită de a soluționa problemele legate de structura complicată a sistemului fiscal, de a perfecționa principiile de bază, de a mări baza fiscală în domeniul impozitării directe a populației și întreprinderilor.

Actul legislativ de bază în domeniul fiscalității din Marea Britanie îl constituie legea din 1970 cu privire la impozitul pe venit perceput de la populație și corporații (întreprinderi), legea din 1979 privind taxa pe valoare adăugată și legea din 1996 cu privire la impozitarea corporațiilor. În același timp, prin legea bugetului din fiecare an pot fi efectuate modificări la actele normative în vigoare.

Sistemul actual de impozitare a persoanelor fizice în Marea Britanie a fost fondat prin reforma din 1973. Impozitul pe venit este plătit de toată populația, însă modalitatea impozitării depinde de regimul juridic al contribuabilului. În conformitate cu legislația fiscală toți contribuabili sânt divizați în rezidenți și nerezidenți. Însă actele normative din domeniul fiscalității nu dau o lămurire exactă a noțiunii de rezident, fapt ce a dus la folosirea încă a două concepte cum sânt:

rezident obișnuit – este persoana care își are domiciliul permanent în Marea Britanie și care își petrece aici toată viața sa excluzând călătoriile pe termen scurt peste hotare;

domiciliat – este persoana care se găsește în acea țară unde se află domiciliul său permanent. Conceptul de domiciliat se diferențiază de cetățenie sau rezident.

Impozitul pe venit de la persoane fizice se percepe nu în dependența de venitul global, ci pe părți numite ședule.

De obicei legislația fiscală veche a Marei Britaniei privea familia ca un singur contribuabil. Se considera că soția se află la întreținerea soțului și soțul trebuie să completeze și să prezinte declarația fiscală unică. Orice venit al soției se adăuga la venitul soțului, acesta mai având dreptul la o scutire personală suplimentară. Persoanele care nu mai obțin un alt venit decât cel din salariu completează declarația fiscală o dată în cinci ani. De asemenea, reținerea la sursă de plată a impozitului pe venit din salariu se efectuează de către patron o dată în săptămână.

Impozitul corporativ sau impozitul pe venit al corporațiilor a fost întrodus în 1965. Acesta a întrodus modificări la sistemul vechi când veniturile companiilor se impozitau la fel ca veniturile persoanelor fizice, în afară de această se mai aplica un impozit pe venit de 15%.

Printre țările cele mai dezvoltate Franța se deosebește prin nivelul înalt al defalcărilor obligatorii raportat la Produsul Intern Brut al țării. Aproximativ 40% din veniturile bugetului de stat reprezintă încasări din impozitele directe. Dintre acestea de bază este impozitul pe venit, în special din veniturile persoanelor fizice (≈ 20 – 21%) și societăților pe acțiuni (≈ 8 – 10%).

Persoanele fizice în Franța sânt impuse privind veniturile financiare de la deținerea de: acțiuni, participații, repartizarea capitalului pentru obținerea unui venit fix, stabil (obligațiuni, depozite, certificate etc), venitul din deținerea de valori mobiliare străîne. Impozitarea venitului persoanei fizice primit în forma de tantiemă (venituri suplimentare primite de persoanele care stau la conducerea societăților pe acțiuni) se efectuează la momentul plății lor, cu condiția că aceasta nu este o parte a salariului primit.

Impozitului pe venit de la companiile acționare în Franța sânt supuse societățile pe acțiuni, societățile în comandită, societățile cu răspundere limitată, cooperativele și filialele acestora și încă careva întreprinderi. Cu acest impozit, de asemenea, sânt impozitate organele puterii centrale de stat care dispun de autonomie financiară, departamentele, alte persoane juridice care duc o activitate de exploatare a resurselor naturale sau alte activități care au la baza obținerea profitului.

În rezultatul reformei din 1974 în Italia au fost modificate în esență impozitele directe percepute nemijlocit din veniturile contribuabililor. În afară de această schimbări radicale în practica de percepere a impozitelor directe a dus-o reforma din 1988 care a vizat în special: impozitul pe venit a persoanelor fizice, impozitul pe venit a persoanelor juridice și impozitele locale (de la persoane fizice și juridice).

Persoanele fizice rezidente plătesc impozitul pe venit din toate veniturile obținute, iar nerezidenți – numai din veniturile obținute în Italia.

Toate veniturile persoanelor fizice în dependență de proveniența lor sânt divizate în 5 categorii, fiecare din ele, având metodologie specială de calculare.

Impozitul pe venit persoanelor juridice are o vocație universală și se aplică tuturor înstituțiilor financiare, îndustriale și comerciale pe teritoriul țării și asupra filialelor acestora de peste hotare. El se aplică și la întreprinderile mici, care duc o activitate de antreprenoriat.

În Republica Moldova reforma fiscală a demarat odată cu căderea sistemului administrativ de comandă. În condițiile unei economii planificate politica fiscală nu juca un rol activ deoarece nu-și putea exercita funcțiile sale legitime de alocare, distribuire și stabilizare. Având în vederea tranziția Republicii Moldova către o economie de piață stabilă este important de subliniat motivațiile reformei impozitelor:

asigurarea compatibilității sistemului de impozite cu mecanismul de piață;

asigurarea prin sistemul de impozite a liberei circulații a capitalurilor, produselor și serviciilor;

asigurarea unui raport echilibrat între PIB și sarcina fiscală care să favorizeze creșterea economică;

asigurare cu o legislație fiscală în măsură să favorizeze acumularea cât mai deplină cu costuri cât mai reduse a veniturilor bugetare.

În toate țările Uniunii Europene, statul percepe un impozit pe venitul persoanelor fizice. Structura fundamentală a sistemului de impunere a veniturilor persoanelor fizice este practic asemănătoare în toate țările Uniunii Europene. Diferențele apar în cazul cotelor de impunere. Cotele de impunere reprezintă procentajele aplicate la sumele impozabile. Sumele obținute de contribuabili se încadrează în tranșele de venit stabilite prin lege. În funcție de tranșa în care se încadrează, veniturile respective se impozitează cu o anumită cotă de impunere.

Veniturile impozabile se obțin prin deducerea unei sume fixe numită "deducere de bază", din venitul net obținut de contribuabil. Deducerea poate lua diferite forme. Astfel, în unele țări, această deducere se poate prezenta sub forma impozitării primei tranșe de venit cu cota 0%, iar în altele se acordă o reducere a obligației fiscale prin "credit al impozitului de bază", adică din impozitul calculat și datorat se deduce o sumă fixă, egală pentru toți contribuabilii. Totuși, în cele mai multe țări, se practică deducerea personală de bază, care reprezintă o sumă fixă care reduce baza de impozitare a fiecărui contribuabil.

Cu excepția Germaniei care aplică formule fiscale diferite, veniturile care depășesc pragul deducerilor sau care nu sunt impozitate cu cota 0%, sunt repartizate pe tranșe de venit. Numărul tranșelor de venit variază de la țară la țară: în Suedia venitul se impozitează într-o singură tranșă, în Islanda și Irlanda în două tranșe, în timp ce în Luxemburg, Mexic, Spania și Elveția venitul se impozitează în opt tranșe. În cadrul unei tranșe, veniturile sânt impozitate la aceeași cotă de impunere, cotă care crește de la o tranșă la alta. Se obține astfel un impozit progresiv.

În unele țări, valoarea deducerilor personale sau mărimea tranșei care se impozitează cu cotă 0%, crește pe măsură ce se trece la o tranșă de impunere mai ridicată. Acesta este cazul Marii Britanii, în care, impunerea se desfășoară pe patru categorii de venituri:

Tabelul 2

(S-a calculat la un curs de schimb 1£=1,46$).

Deducerile personale în Marea Britanie cresc și pe categorii de vârstă a contribuabililor, respectiv pentru persoanele cuprinse între 65- 74 de ani și apoi pentru persoanele ce depășesc 75 de ani. Diferențieri la nivelul deducerilor personale se fac și pentru persoanele nevăzătoare sau pentru văduve.

Spre deosebire de sistemul deducerilor personale, sistemul bazat pe credite pentru impozit nu ține seama de nivelul venitului contribuabilului. Un astfel de sistem este utilizat în țări ca: Austria, Canada, Ungaria, Islanda, Italia, Mexic, Noua Zeelandă, Polonia, Portugalia.

Gradul de progresivitate al unui barem de cote creează dependența față de dimensiunile tranșelor de impunere și a cotelor marginale aplicate pe venitul fiecărei tranșe. Atât nivelul tranșelor de impunere, cât și al cotelor margînale variază de la o țară la alta, reflectând diferite moduri în care statele realizează o repartiție echitabilă a obligației fiscale. Cotele maxime de impunere a veniturilor prelevate de stat sunt de 25% în Suedia, 33% în Noua Zeelandă și de 60% în Țările de Jos.

În Irlanda și Noua Zeelandă, contribuabilii al căror nivel de venit corespunde venitului mediu pe economie, sunt asimilați la cote maxime, respectiv de 48% și 33%. În Germania, Austria, Belgia, Canada, Finlanda, Franța, Țările de Jos și Marea Britanie salariații pot câștiga cam de două ori venitul mediu pe economie înainte ca să plătească impozitul la cota maximă. În schimb, contribuabilii elvețieni și americani nu sunt asimilați la cota maximă atâta timp cât veniturile lor nu ating de zece ori venitul mediu pe economie. Pentru contribuabilii turci, venitul lor poate depăși de 29 de ori venitul mediu pe economie înainte ca să fie impozitați cu cota maximă.

În Turcia sistemul fiscal permite o deducere persoanlă de 225 milioane de lire turcești sau 135$ (sumă ce crește la 315 milioane lire turcești sau 189$, în anumite orașe). Tranșele de venit anual și cotele de impunere sunt prezentate mai jos:

Tabelul 3

(S-a calculat pentru un curs valutar 1.000.000TRL=0,6$.)

Specific sistemului fiscal turcesc este că, în Turcia se impozitează cu impozit final, ca de exemplu:

pentru veniturile din profesii liberale cota este de 22%, excepție făcând artiștii și scriitorii care sunt impozitați cu cotă de 16,5%

Dintre țările care au un sistem fiscal bazat pe credite pentru impozit amintim Italia, al cărei credit pentru fiecare copil sau persoană în întreținere a evoluat de la 336.000 lire italiene (ITL) în 1999 la 408.000 ITL în 2000, la 516.000 ITL în 2001 și la 552.000 ITL în 2002. Se mai acordă un credit suplimentar pentru fiecare copil cu vârsta sub trei ani, în sumă de 240.000 ITL.

Sistemul fiscal din Germania este asemănător cu cel din România în cazul câtorva elemente. De exemplu, angajatorii au obligația să rețină un impozit anticipat din salariu, în contul impozitului pe venitul global. Contribuabilii care obțin altfel de venituri trebuie să efectueze 4 plăți anticipate în contul impozitului pe venitul global. Plata impozitului, care trebuie efectuată până la 31 mai a anului următor, atrage după sine, dacă nu este efectuată la termen, majorări de întârziere și penalități.

În Germania, contribuabilii căsătoriți pot opta pentru un venit pe familie, ceea ce reduce obligația de plată a fiecărui contribuabil membru al familiei (se totalizează veniturile obținute și se împarte la doi, suma ce revine fiecărui contribuabil fiind mai mică, deci impozitată cu o cotă progresivă mai mică). Ratele progresive variază de la 22,9% la 51%.

Printre țările cu sisteme fiscale mai deosebite sunt și Norvegia și Belgia.

Sistemul norvegian de impunere a veniturilor folosește două categorii de venituri: venitul global și venitul îndividual. Venitul global este venitul net bază de calcul și se calculează pentru toți contribuabilii, atât pentru persoane fizice cât și pentru persoane juridice. Înclude toate veniturile impozabile din muncă, afaceri și capital. Din aceste venituri se scad deducerile și scutirile cum ar fi: dobânzi, deduceri personale ale angajatului și veniturile din pensii. Venitul îndividual este venitul brut bază de calcul și reprezintă totalitatea veniturilor din salarii, pensii pentru care se calculează contribuțiile sociale.

Specificitatea acestui sistem constă în divizarea în două categorii: clasa 1 și clasa 2. Principala deosebire dintre cele două clase este că deducerile din clasa 2 sunt duble față de sumele acceptate pentru clasa 1. Contribuabilii necăsătoriți sunt cuprinși în totalitate în clasa 1. Cuplurile de contribuabili căsătoriți pot alege clasa de impozit în vederea celui mai mic impozit total pe familie. Familiile în care doar un singur partener obține venituri sunt trecute la clasa 2 de obicei, iar familiile în care amândoi partenerii obțin venituri sunt, de obicei, cuprinși în clasa 1. Părinții singuri sunt asimilați în totalitate la clasa 2.

Cota de impunere maximă pentru veniturile din salarii și activități îndependente este, de obicei, de 55,3%, excepție făcând persoanele din Nordul Norvegiei care au taxei mai reduse și deduceri speciale.

Pentru persoanele peste 34 de ani care economisesc pentru a își cumpăra o casă se fac reduceri de impozit. Limita anuală a economiilor este de 15.000 NOK (sau 1.800$) cu reduceri la impozit de 20% din suma anuală economisită. Limita maximă este de 100.000 NOK (sau12.000$). Deducerea personală de bază este de 120.000 NOK (sau 14.400$).

Impozitul pe venitul net:

– pentru persoane fizice 28%

pentru persoanele din Nordul Norvegiei 24,5%

Deducerile personale pentru clasa 1 de venituri sunt de 28.800 NOK (sau 3.456$), iar pentru clasa 2 sunt de 57.600 NOK (sau 6.912$).

(S-a calculat la un curs valutar 1NOK=0,12$.)

Sistemul belgian de impunere a veniturilor percepe pentru veniturile din dobânzi, de capital sau din transferul drepturilor de proprietate asupra valorilor mobiliare un impozit reținut la sursă de 25%, 20%, 15%. Pentru veniturile care se globalizează se aplică cote progresive de la 25% la 55% asupra venitului global, din care s-au scăzut în prealabil deducerile (donații, pensii alimentare) și reducerile (pentru copii în întreținere).

Specificitatea sistemului belgian constă în tratamentul special acordat contribuabililor căsătoriți care susțin financiar singuri familia. Pentru aceștia, 30% din veniturile lor, dar nu mai mult de 270.000 franci belgieni (BEF), este alocat partenerului său și se impozitează separat pe numele acestuia. De asemenea, contribuabilii cu activități independente pot aloca partenerilor (soților/soțiilor) lor, 270.000 BEF, dacă aceștia au participat la afacere.

În SUA, impozitul pe venitul final se departajează atât pe tranșe de venit, cât, mai ales, pe categorii de contribuabili: necăsătoriți, văduve și contribuabili care au optat pentru impozitarea pe familie, contribuabili căsătoriți dar ale căror venituri se percep separat, contribuabili căsătoriți care sunt singurii susținători financiari ai familiei:

Tabelul 4

Deși majoritatea țărilor europene și-a propus o scădere a cotelor de impunere (Germania și-a propus un program până în 2005), se poate remarca că, totuși, contribuabilii țărilor europene ating tranșele de impunere maximă la nivele de venit mult mai mici decât contribuabilii americani.

Impozitul pe venitul global în țările din estul Europei

Este înteresant de văzut ce se întâmplă în estul Europei, întrucât țara noastră este și va fi întotdeauna comparată cu țările din jurul său, de la nivelul PIB-ului în dolari pe locuitor chiar până a compara nivelul cotelor maxime de impunere a veniturilor persoanelor fizice.

În Polonia, de exemplu, există trei tranșe de venit, cu cota maximă de impunere tot de 40%.

Tabelul 5

(S-a calculat la un curs valutar 1PLN=0,24$.)

Contribuabilii persoane fizice din Bulgaria sunt supuși unui impozit pe venit global a cărui cotă maximă de impunere este tot de 40%. Sistemul fiscal din Bulgaria are la bază acordarea unei deduceri sub forma impozitării primei tranșe de venit cu cota 0%. Grila de impozitare a veniturilor este următoarea:

Tabelul 6

În Slovacia cota maximă de impunere este de 42% depășînd-o pe cea din România. Deducerile personale au crescut de la 21.000 coroane (630$) la 38.760 coroane (1.163$), iar noua grilă de impozitare este următoarea:

Tabelul 7

(S-a calculat la un curs valutar 1SLK=0,03$.)

România nu are cote excesive de impunere, dar cei care le plătesc le percep în acest fel datorită veniturilor mici în comparație cu ale altor țări, sarcina fiscală îngreunându-se și din cauza celor care nu plătesc impozitele și alte obligații către stat. În acest sens, Theodor Stolojan, susține în "Ziua economică", că în România, cota de impunere maximă de 40% devine valabilă după un prag anual de 3.200$, pe când, în țări ca Polonia, aceeași cotă se aplică după un prag anual de 17.000$, iar în Bulgaria după un prag anual de 8.000$. D-l Stolojan argumentează această considerație arătând că: "raportul dintre pragul de venit de la care se aplică cota maximă de impunere și produsul brut pe cap de locuitor este în România de 1,9, în timp ce în Polonia este de 4,2 și în Bulgaria de 5,3

Diferite nivele de guvernământ depind de diferite tipuri de taxe și plăți. După cum putem urmări în schema de mai jos, sursele de venit variază în dependență de nivelul autorităților (în tabel datele sunt prezentate în procente de la veniturile totale, cifrele fiind din anul fiscal 1994, SUA).

Diagrama 1

După cum vedem, guvernămintele statelor au ca surse aproximativ echivalorice taxele pe venit și vânzări. Sigur că statele variază în acest domeniu. Unele nici nu au impozite pe vânzări, pe când alte state ating numere cu două cifre. Similara este și situație cu impozitare veniturilor personale. Procentul diferă între statele care o fac, dar media este sub 10%.

Guvernămîntele locale se bazează în mod primar pe impozite pe imobil, au puțin venit de la vânzări, și practic nimic de la impozit pe venit. Cele locale se mai sprijină pe plăți pentru servicii, cum ar fi biletele de întrare în parcuri, licențe pentru vânat și pescuit, plata pentru studii în universitățile publice, plățile pentru apa utilizată, și altele. Statele, mai mult ca guvernămintele locale, administrează sistemele de pensionare și programele de asigurare pentru funcționarii și lucrătorii publici. Veniturile de la investițiile în fondurile de pensionare, cu toate că sunt menționate, nu au o alta întrebuințare decât plata pensiilor. În mod similar, sumele provenite de la plățile pentru servicii sunt plasate în fonduri segregate, ceea ce înseamnă ca ele pot fi utilizate numai pentru finanțarea serviciilor, de la care au fost obțînute. Cu alte cuvinte, plata pentru învățământ poate fi utilizată numai de către și pentru universități, și nu pentru închisori sau întreținerea drumurilor.

1.2. Sistemul de impozite și taxe, caracteristica și clasificarea decontărilor cu bugetul în Republica Moldova

Constituirea unui sistem fiscal coerent și eficient este un imperativ al perioadei de traniție la economia de piață. Una din cele mai importante pârghii în sistemul producției și dezvoltarea întreprinderilor o constituie sistemul binegândit de impozitare a beneficiului (venitului impozabil )

Toate evenimentele petrecute în istoria omenirii, care au dus la schimbările politice, economice și sociale au fost determinate, de efectele fisclității resimțite de contribuabilii sau de împotriviea acestora față de noi forme de impozitare.

Apariția și dezvoltarea economiei de piață, evoluție și rolul funcționării statului în societate, ca și efectele produse de diferite înstrumente fiscale, au fost factorii care au determinat evoluția impozitelr și taxelor .

La etapa actuală s-a ajuns la următoarea definiție a impozitului: “Impozitul reprezintă o contribuție bănească obligatorie și cu titlu nerambursabil datorată conform legii bugetului de stat de către persoanele fizice și juridice pentru veniturile pe care le obțin sau pentru bunurile pe care le posedă”.

Din definiția de mai sus putem constata următoarele:

Impozitul este o contribuție bănească în sensul că persoanele fizice și juridice sânt datoare să participe după anumite criterii la formarea fondurilor generale de dezvoltare a societății, necesare finanțării unor trebuințe social-economice în folosul întregii colectivități. Forma pecuniară a impozitelor e obișnuită în statele moderne însă nu este exclusivă deoarece chiar și în perioada contemporană s-a recurs alăturat impozitelor datorate și plătite în bani la impozite în natură.

Impozitele în bani sânt cu totul predominante deoarece și cheltuielile publice se efectuează în bani respectiv prin repartiția și întrebuințarea unor sume de bani.

În mod excepțional, unele impozite cum este cel funciar s-au perceput în natură prin obligarea producătorilor agricoli să plătească statului, cu titlu de impozit, o anumită parte din producția anuală de cereale. Impozitele în natură în acest fel au fost reglementate cu aplicabilitate temporară și excepțională justificat de împrejurări excepționale de secetă și alte cauze naturale, reprezentând un mijloc de intervenție a statului în scopul protecției consumului intern de produse agricole la prețuri corespunzătoare.

Prin prisma acestor condiționări, în timp ce impozitele în bani se stabilesc în funcție de cuantumul bănesc al veniturilor, de valoarea exprimată în bani a clădirilor, terenurilor și altor bunuri pentru care se datorează, impozitele în natură se stabilesc ca părți cantitative – fixe sau în creștere – din producția agricolă a fiecărui contribuabil debitor.

Este o contribuție obligatorie în sensul că toate persoanele fizice și juridice care beneficiază de acțiunile sau obiectivele finanțate din fondurile generale ale societății trebuie să participe la formarea acestor fonduri.

Impozitele sânt prelevări cu titlu nerambursabil în sensul că odată făcute în scopul formării fondurilor generale ale societății, ele sânt utilizate numai la finanțarea unor acțiuni și obiective necesare tuturor membrilor societății și nu unor interese individuale sau de grup.

Stabilirea autoritară unitară a impozitelor prezintă importanță sub două aspecte: cel al înstituirii exclusiv de către organele de stat cărora li s-a rezervat această competență și cel al reglementării unitare prin norme fixe aplicabile pe întreg teritoriul statelor și pentru toți contribuabilii.

Înstituirea impozitelor exclusiv de către organele parlamentare în mod autoritar a devenit esențială în statele moderne și contemporane – așa cum rezultă din evoluție istorică a impozitelor, pentru a se evita arbitrajul și abuzurile aparatului fiscal. În condițiile generalizării impozitelor în statele contemporane a devenit necesară și reglementarea și aplicarea lor pe întreg teritoriul fiecărui stat, respectiv în toate diviziunile administrativ-teritoriale. Ca excepție de la aplicarea unitară sau uniformă este admisă competența organelor de conducere a unităților administrativ-teritoriale de a decide aplicarea unor impozite în raport de condiționări și particularități locale.

Impozitul se datorează pentru veniturile realizate și bunurile deținute în sensul că subiectele impozabile datorează contribuția numai în cazul când realizează veniturile prevăzute de lege ca impozabile sau dobândesc sau posedă bunuri care conform prevederilor legale sânt impozabile. Impunerea unor venituri sau bunuri dintre cele care nu sânt prevăzute în actele normative prin care se înstituie veniturile bugetare sânt abuzive și ilegale, ele fiind restituite de îndată celor de la care s-au perceput fără temei legal.

În literatura de specialitate se mai reține în plus încă o trăsătură a impozitului, și anume ca este o prelevare fără o contraprestație sau fără vre-un echivalent, fapt care îl deosebește de taxe, tarife și alte plăți pecuniare cu echivalente specifice.

Conform Codului Fiscal al Republicii Moldova, impozitul este o plată obligatorie cu titlu gratuit, care nu ține de efectuarea unor acțiuni determinate și cocretede către organul împuternicit sau de către persoana cu funcție de răspundere a acestuia pentru contribuabilul care a achitat această plată.

Impozitele și taxele percepute în conformitate cu Codul Fiscal (CF) al RM și cu alte acte ale legislației fiscale, reprezintă una din sursele veniturilor bugetului public național. Taxa este deasemenea o plată obligatorie cu titlu gratuit, dar care spre deosebire de impozit se plătește de către agenții economici contra careva sevicii prestate sau avantaje economce pe care statul le pune la dispoziția acestora.

Caracterul obligatoriu al impozitelor presupune, că plata acestora către stat este o sarcină impusă tuturor persoanelor fizice și juridice, care obțin venituri sub formă de: salarii, profituri din activitatea de antreprenoriat, dobânzi etc.

Rolul principal al impozitelor datorate statului este acel de procurare a resurselor financiare necesare acoperirii cheltuielilor publice. Potrivit constituției RM, cetățenii au obligația să contribuie, prin întermediul impozitelor și taxelor , la acoperirea cheltuielelor bugetului public. Un rol nu mai puțin important este încercarea statului prin intermediul impozitelor de a înterveni în activitatea economică. Astfel impozitele pot contribui la încurajarea sau descurajarea anumitor activități economice.

Impozitele servesc drept instrument de dirijare a sistemului economic în întregime și sursa bănească permanentă de întreținere a statului.

Impozitele și taxele se realizează în cadrul unor relații fiscale care apar în procesul repartizării unei părți din venitul național și în redistribuirea unor venituri ale unor persoane fizice și juridice în scopul constituirii fondului bănesc a statului.

Drept subiect al relațiilor fiscale se consideră, pe deoparte statul, prin organele sale financiare și bancare, iar pe de altă parte persoanele fizice și jurididice obligate să plătească impozite și taxe.

Fiecare impozit sau taxă, care este stabilită prin legislația fiscală trebuie să corespundă anumitor cerințe precum și să fie în concordanță cu anumite principii, si anume :

Principiile de echitate fiscală – care presupun impunerea diferentială a veniturilor și scutirea de plată a impozitelor a persoanelor cu venituri mici, adcă stabilirea unui minim neimpozabil. Un rol deosbit în respectarea echității fiscale îl are felul impunerii utilizate: impunerea în sumă fixă sau în cote procentuale. În RM se practica impuner. Impunerea reprezntă un complex de măsuri și operații ce au ca scop stabilirea impozitului datorat statului.

Principiile certitudinii impunerii – presupun, ca mărimea impozitelor datorate de catre fiecare persoană fizică sau juridică să fie certă, iar termenii și modalitatea de plată să fie clare pentru toți contribuabilii.

Principiile de politică economică. Prin întroducerea unui impozit statul urmărește nu numai preluarea de venituri necesare acoperirii cheltuielilor publice , ci și folosirea acestuia ca mijloc de stimulare sau de reducere a producției sau consumului unor mărfuri. Fiecare impozit nou întrodus trebuie să corespundă principiilor de echitate, de politică financiară , de politică economică și socială.

Principiile de politică fiscală impun realizarea încasării impozitelor cu mînimum de cheltuieli.

Principiile social – politice, prin politica fiscală promovată de unele state se urmărește realizarea unor obiective de ordin social – politic.

Aceste principii sunt valabile pentru un stat, care deține puterea politică și pot fi aplicate în concordanță cu interesele acestuia.

Perceperea impozitelor presupune efectuarea mai multor operații succesive constatând în:

Stabilirea obiectului impozabil – Această operație are ca scop constatarea și evaluarea materiei impozabile pentru ca veniturile sau averea să poată supuse impunerii, este necesar de a constata existența de fapt a acestora de catre organele fiscale.

Determinarea cuantumului impozabil. După stabilirea mărimii obiectului impozabil, se trece la calcularea impozitului propriu – zis. Cuantumul impozabil se stabilește prin aplicarea unor cote procentuale asupra obiectului impozabil determinat pentru fiecare plătitor în pate. Cuantumul se stabilește în funcție de mărimea obiectului impozabil și ținându – se cont de situația personală a plătitorului impozitului.

Perceperea impozitului. Odată, cu stabilirea mărimii impozitului, organele fiscale trebuie să aducă la cunoștința platitorului cuantumul impozitului datorat și termenele de plată a acestuia, dupa aceea se trece la perceperea impozitului.

Statul, pentru ca impozitul să fie perceput mai bine, este obligat să acorde înformație despre impozitele și taxele în vigoare și despre actele normnative care reglementează modul și condițiile de achitare a acestora.

Contribuabilii sunt la rândul lor obligați să țină evidența contabilă conform formelor și modului stabilit de legislție, să asigure întegritatea documentelor de evidență contabilă în conformitate cu cerințele legislației , să prezinte înformații veridice despre veniturile rezultate din orice activitatte de întreprinzător, precum și alte obecte ale impunerii, să vireze la timp și întegral la buget și în fondurile extrabugetare sumele calculate ale impozitelor și taxelor, asigurând exactitate și veridicitatea calculelor prezentate.

Pentru încasarea impozitelor și taxelor, Ministerul de Finanțe întroduce un mecanism de metode și thehnici fiscale.

Sistemul fiscal înclude urmatoaele elemente:

Cadrul legislativ, care se clasifică ca un bloc de norme organizatorice și juridice prin întermediul cărora se stabilesc tipurile de impozite și taxe.

Mecanismulfiscal, care prevede metode, tehnici și înstrumentefiscale, prin aplicarea cărora se dimensionează și se percep impozite

Aparatul fiscal cuprinde ansamblul organelor administrației de stat financiare și de control ale statului care sunt obligați prin legislația fiscală să asigure realizarea impunerii, perceperii impozitelor și taxelor și a controlului respectării legislașiei fiscale.

La rândul său, sistemul fiscal să asigure statutul cu mijloace necesare așa fel ca să fie convenabil și sistemului fiscal și plătitorilor de impozite, fiindcă dacă prosperă contribuabilii prosperă și statul.

În economia modernă orice stat suportă cheltuieli. Pentru acoperirea cheltuielilor, pe care la efectuează în îndeplinirea funcțiilor sale, statul procură veniturile sale în urma încasărilor impozitelor pe venit achitate de către contribuabili.

În cadrul veniturilor obținute în Republica Moldova se includ:

Veniturile provenite din activitatea de întreprinzător, din activitatea profesională, sau din activități similare;

Venitul sub formă de salariu și pentru serviciile prestate;

Venitul din chirie (arendă);

Creșterea de capital;

Venitul obținut sub formă de dobândă sau anuități;

Venitul rezultat din neachitarea datoriei de către agentul economic după expirarea termenului de prescripție;

Devidende obținute de la un agent economic nerezident;

Îndemnizații pentru incapacitate temporară de muncă primite de către persoană fizică în modul stabilit;

Alte venituri.

Toate impozitele și taxele au un conținut specific, cât și formele sale de manifestare în relațiile economice.

În practica financiar fiscală se întâlnește o diversitate de impozite care se deosebesc nu numai ca formă dar și ca conținut. Pentru a sesiza mai ușor efectele diferitor categorii de impozite pe plan economic, social și politic este necesară gruparea acestora pe baza unor criterii știînțifice.

După trăsăturile de fond și de formă impozitele pot fi grupate în:

Impozite directe;

Impozite indirecte.

Impozitele directe au caracteristic faptul că se stabilesc nominal în sarcina unor persoane fizice și juridice, în funcție de veniturile sau averea acestora, pe baza cotelor de impozit prevăzute de lege. Ele se încasează direct de la subiectul impozitului la anumite termene dinainte stabilite. În cazul acestor impozite subiectul și suportatorul impozitului sânt în intenția legiuitorului una și aceeași persoană, deși, practic uneori acestea nu coincid.

Dacă se ține cont de criteriile care stau la baza așezării impozitelor directe atunci acestea pot fi grupate în impozite reale și impozite personale.

Impozite reale – se stabilesc în legătura cu anumite obiecte materiale (pământ, clădiri etc.) făcându-se abstracția de situația personală a subiectului impozitului. Ele mai sânt cunoscute sub denumirea de impozite obiective sau pe produs deoarece se așază aspra produsului brut al obiectului impozabil, fără a se face nici o legătură cu situația subiectului impozabil.

Cele mai răspândite impozite reale pe plan înternațional au fost cele privind impunerea pămîntului clădirilor, diferite activități neagricole precum și circulație capitalului bănesc.

În mai multe țări din Europa în secolul trecut a fost înstituit impozit funciar. Calculul acestuia se face pe baza cadastrului care constă în descrierea și înventarierea terenurilor din fiecare localitate, trecerea lor într-un registru, precizarea suprafeței de teren, a valorii fiecărei porcule de teren, cu menționarea veniturilor realizate de pe terenurile respective.

Dezvoltarea industriei, comerțului, a manufacturilor a dus la creșterea numărului îndustriașilor, meșteșugarilor, a comercianților și a liber-profesioniștilor. Aceștea plăteau un impozit stabilit după unele criterii exterioare cum ar fi: natura întreprinderii; mărimea capitalului; numărul lucrătorilor, capacitatea de producție etc. Acest impozit se numea impozit pe patentă. După cum se poate observa el nu asigură echitatea fiscală, o bună parte din materia impozabilă era sustrasă de la impozitare, întrucît impozitul menționat nu era așezat în funcție de capacitatea contributivă a contribuabilului.

Un alt impozit instituit era impozitul pe capitalurile bănești plasate în operații bănești speculative. Impozitul se determină pe baza sumei dobânzilor pe care împrumutatul le plătea pentru capitalul luat cu împrumut sau ținându-se cont de cuantumul dobânzilor pe care le încasa pentru capitalul dat cu împrumut.

Cu toate neajunsurile ale acestor categorii de impozite, ele se practică în prezent într-o serie de țări dezvoltate și în curs de dezvoltare.

Impozitele personale se așază asupra veniturilor sau averii în strânsa legătură cu situația personală a subiectului impozitului, motiv pentru care se numesc impozite subiective. Acest impozit se aplică asupra veniturilor persoanelor fizice sau juridice, pe avere și asupra venitului realizat sub forma profitului. La impozitele personale, în mai multe țări s-a trecut în a doua jumătate a secolului XIX și în primele decenii ale secol. XX-lea.

Capitația a fost cel mai vechi impozit personal și era stabilit într-o sumă fixă. Cu timpul apare impozitul pe clase ce face o deosebire între viața de la oraș și cea de la sat. Dezvoltarea comerțului duce la concentrarea meseriilor la oraș și la înstituirea impozitului pe clase de venituri.

Principalele forme ale impozitelor personale sânt: impozitul pe venit și impozitul pe avere. Impozitul pe venit este cea mai perfecționată formă a impozitelor personale, fiind stabilit diferențiat pe categorii de contribuabili, persoane fizice și persoane juridice.

La moment actual pe plan internațional se duc discuții aprinse în privința împărțirii impozitelor directe în reale și personale. Tot mai mult se conturează ideea potrivit căreia impozitele nu pot fi împărțite în reale și personale, deoarece această clasificare contravine convențiilor internaționale privind drepturile omului, iar în al doilea rînd (și cel mai esențial) impozite personale contravân principiului obiectivității impozitelor care este un principiu de bază a impozitării, potrivit căruia impozitarea se face obiectiv, îndiferent de calitățile personale ale contribuabililor.

După obiectul impunerii, impozitele pot fi clasificate în:

Impozite pe venit;

Impozite pe avere;

Impozite pe consum (pe cheltuieli).

Impozitele pe venituri sânt categorie care la început se percepeau numai asupra veniturilor persoanelor fizice,fie în varianta de impozit pe venitul global al fiecăreia dintre aceste persoane, fie în varianta mai multor reglementate distînct pe grupe sau cedule de venituri din agricultura, îndustrie și comerț,din exercițiul liber al unor profesiuni, venituri sub forma salariilor, venituri mobiliare etc. alăturat acestora s-au dezvoltat impozitele pe veniturile societăților sau ale persoanelor juridice.

Impozitele pe avere s-au diversificat ca impozite propriuzise asupra averii având ca obiect valoarea bunurilor mobile și imobile ale fiecărui contribuabil, impozite asupra circulației averii cum sânt cele pe succesiuni, donații de imobile, pe actele de vânzare-cumpărare a bunurilor imobile etc., precum și impozite pe substanța averii ca impozite excepționale percepute de exemplu pe averea obținută în împrejurări de război.

Impozitele pe faptele de consum alcătuiesc o categorie modernă de impozite cu un cuprins de mare varietate, începând cu impozitele incluse în prețurile de vânzare a bunurilor de consum cu denumiri diferite – impozit pe cifra de afaceri, impozit pe circulație mărfurilor, accize etc.aceste prime impozite pe fapte de consum sânt armate de taxele sau monopolurile fiscale încluse în prețurile de vânzare a tutunului și altor produse monopolizate, taxele vamale etc.

În funcție de scopul urmărit la întroducerea lor, impozitele pot fi grupate în:

Impozite financiare;

Impozite de ordine;

Impozite financiare sânt înstituite în scopul realizării de venituri necesare acoperirii cheltuielilor statului. Astfel de impozite sânt în primul rînd impozitele pe venit, taxele de consumație etc.

Impozitele de ordine sânt întroduse mai ales pentru limitatrea anumitor acțiuni sau în vederea atingerii unui țel ce nu are caracter fiscal. De exemplu prin înstituirea unor taxe ridicate la vânzarea băuturilor alcoolice și a tutunului se urmărește limitarea consumului acestora, având în vedere efectul lor nociv asupra sănătății persoanelor care le consumă.

După frecvența realizării lor, impozitele se pot grupa în:

Impozite permanente;

Impozite încidentale.

Impozitele permanente se încasează periodic (de regulă anual= iar impozitele încidentale se introduc și se încasează o singură dată (de exemplu impozitul pe avere sau pe profiturile excepționale de război).

După instituția care le administrează:

În statele de tip federal se disting impozite federale, impozite ale statelor provinciilor sau regiunilor membre ale federației și impozite locale.

În statele de tip unitar se întîlnesc impozite ale administrației centrale de stat și impozite ale organelor admînistrației publice locale.

Cea mai importantă clasificare a impozitelor este cea care înfățișează impozite în raport cu modul perceperii în două categorii: impozite directe și impozite indirecte. Însă, și această clasificare de rând cu cele prezentate mai sus este una relativă și nu absolută.

Astfel unii autori ruși cum ar fi I.G.Rusacova consideră că împărțirea impozitelor în directe și îndirecte, are în vedere pe de o parte impunerea veniturilor, iar pe de altă parte impunerea cheltuielilor. În realitate, însă, granița de delimitare dintre acestea este foarte relativă și depinde de modul de înterferență dintre impozitele în cauză. Astfel dacă luăm impozitul pe venit care este un impozit direct și îl privim ca inclus în prețul de realizare, aceasta devine îndirect, iar dacă luăm taxa pe valoare adăugată ca impozit indirect, la imposibilitatea includerii sale în preț, devine un impozit direct. Cu toate acestea este relativă doar clasificarea impozitelor în directe și indirecte dar nu și sistema de impunere directă și indirectă a veniturilor care real și permanent funcționează pe fonul totalității de impozite.

Impozite directe, în evoluția lor, au ținut pasul cu dezvoltarea economiei, deoarece ele se stabilesc fie pe anumite obiecte materiale sau genuri de activități, fie pe venit sau pe avere. Impozitele directe, fiind îndividualizate, reprezintă forma cea mai veche de impunere. Cu deosebire în primele decenii ale secolului XX în locul impozitelor așezate pe obiecte materiale sau activități, deci al impozitelor de tip real, și-au făcut apariția impozitele stabilite pe anumite venituri (salarii, profit, rentă= sau pe avere, deci impozitele de tip personal, care au adus printre plătitorii de impozite și marea masă a muncitorilor și funcționarilor.

Astfel impozitele directe, fiind nominative și având un cuantum și termene de plată precis stabilite și cunoscute de plătitori, ele sânt de preferat în locul impozitelor îndirecte, deoarece la acestea din urmă, consumatorii diferitor mărfuri și servicii de regulă nu știu cu anticipație când și mai ales cât vor plăti statului cu titlu de impozite îndirecte.

Ca forma de bază a impozitelor personale, impozitele pe venit au putut fi introduse atunci când s-a înregistrat o anumită diferențiere a veniturilor realizate de diferite categorii sociale. Acest moment a fost marcat de apariția muncitorilor și funcționarilor care realizau venituri sub forma salariilor, a industriașilor, comercianților, bancherilor care realizau venituri sub forma dividendelor, a proprietarilor funciari care obțineau venituri sub forme de rente etc.

În general, impozite, după esența și conținutul său se realizează sub mai multe forme care sânt specifice de la un stat la altul, ceea ce în rezultat formează sistemul de impozitare a statului.

După felul și numărul de impozite, structura lor, modalitățile de percepere, cotele de impozitare, împuternicirile fiscale ale diferitor organe de stat, teritoriul pe care se aplică, subiecții la care se aplică, facilitățile fiscale acordate sistemele de impozitare diferă de la un stat la altul și la prima vedere par încomparabile. Însă la o analiză mai profundă se pot depista două laturi comune a oricărui sistem de impozitare:

Căutarea permanentă a căilor de mărire a veniturilor din bugetele de stat;

Stabilirea sistemelor fiscale în baza principiilor fundamentale ale teoriei economice: echitatea fiscală, justețea și eficacitatea impozitării.

Prima dintre aceste laturi se realizează în forma reformelor fiscale, întroducerea de impozite noi, schimbarea bazei de impozitare, corelația între diferite impozite, manipularea privind impozitarea în diferite cote (progresivă, proporțională) etc.

În ce privește a doua latură, atunci felul sistemului fiscal în mare măsură depinde de atașarea puterii executive la una sau alta teorie economică. Cu toate acestea, deși fiecare sistem fiscal din orișice stat are concepțiile sale și folosește termenii săi specifici, ele sânt asemănătoare în problemele sale fundamentale.

Tot așa este și ideea privind impozitul pe venit dacă este să-l privim ca un subsistem din sistemul fiscal al statului. Astfel, în toate sistemele fiscale în calitate de subiecte ale impozitului pe venit apar persoanele fizice și cele juridice care realizează venituri din diferite surse.

În majoritatea cazurilor impozitul pe venit se așază pe fiecare persoană care a realizat venituri, fiind, deci, o impunere îndividuală. Atunci când veniturile obțînute în comun de mai multe persoane nu se pot îndividualiza, impunerea se face pe ansamblul persoanelor care au participat la realizarea acestora.

În Republica Moldova se percep impozite și taxe generale de stat și locale.

Sistemul impozitelor și taxelor generale de stat înclude:

a) impozitul pe venit;

b) taxa pe valoarea adaugată;

c) accizele;

d) impozitul privat;

e) taxa vamală;

f) taxele percepute în fondul rutier.

Sistemul impozitelor și taxelor locale înclude:

a) impozitul pe bunurile imobiliare;

b) impozitul pentru folosirea resurselor naturale;

c) taxa pentru amenajarea teritoriului;

d) taxa pentru dreptul de a organiza licitații locale și loterii;

e) taxa hotelieră;

f) taxa pentru amplasarea publicitații (reclamei);

g) taxa pentru dreptul de a aplica simbolica locală;

h) taxa pentru amplasarea unităților comerciale;

i) taxa de piață;

j) taxa pentru parcarea autovehiculelor;

k) taxa balneara;

l) taxa de la posesorii de câini;

m) taxa pentru dreptul de a efectua filmări cinematografice și televizate;

n) taxa pentru trecerea frontierei de stat;

o) taxa pentru dreptul de a vinde în zona vamală;

p) taxa pentru dreptul de a presta servicii de transportare a călătorilor;

q) taxa pentru salubrizarea teritoriului, utilizarea ambalajului, deșeurilor menajere solide și de producție.

La stabilirea impozitelor și taxelor se determină:

subiecții impunerii;

obiectele impunerii și baza impozabilă;

cotele impozitelor și taxelor;

modul și termenele de achitare a impozitelor și taxelor;

facilitatile (înlesnirile) privind impozitele și taxele sub forma

de scutire parțială sau totală ori de cote reduse.

Impozitele și taxele republicane și locale se stabilesc, modifică sau se anulează exclusiv prin modificarea Codului Fiscal.

Impozitele și taxele locale se aprobă de către parlament.

Toate persoanele fizice și juridice care activează pe teritoriul Republicii Moldova sunt obligați să ducă evidența contabilă și să întocmească darile de seamă în modul prevăzut de legislația fiscală. Principala funcție a contabilității este colectarea și generalizarea înformației financiare a întreprinderii.

Odată cu intrarea în vigoare a Standardelor Naționale de Contabilitate (S.N.C) în fața contabilității au apărut unele sarcini suplimentare, fapt ce se datorează modificării în metodele de evidență, de reflectare și constatare a veniturilor și a impozitelor ce urmează a fi achitate la buget. Reflectarea operațiunilor de decontare necesită efectuarea unor calcule exacte, precum și cunoașterea legislației ce reglementează operațiile date.

La contabilitatea decontărior cu bugetul pe lângă simpla refelectare și evidență a operțiunilor, contabilul trebuie să urmărească legalitatea operațiilor efectuate, să urmărească ca calculul și plata impozitelor să fie efectuate în conformitate cu legislația fiscală, precum și completarea corect și prezentarea în termenii stabiliți a declarației cu privire la impozitul pe venit.

1.3 Evaziunea fiscală

Viabilitatea bugetului, depinde, în mare măsură de sursele de venituri, mărimea suficientă a cărora poate fi obținută numai prin înlăturarea unor obstacole care predomină în economia noastră și care duc spre un deficit bugetar.

Unul din aceste obstacole reprezintă economia tenebră. Economia tenebră în țările de tranziție, mai ales în șările CSI, diferă într-o măsură oarecare de economia tenebră din țările cu economie de piață dezvoltată. Aceasta se manifestă prin faptul că sectorul de stat este foarte activ în efectuarea tranzacțiilor economice tenebre.

Adesea probrietatea de stat este utilizată pentru obținerea veniturilor neoficiale particulare de către funcționarii de stat, lipsește un hotar clar între sectorul oficial și cel neoficial.

În Republica Moldova, cota economiei tenebre, în raport cu economia oficială, este în creștere continuă, ceea ce duce spre diminuarea disciplinei economice și financiare, ceea ce se reflactă negativ asupra veniturilor bugetare.

Prin activitățile economiei tenebre din republica Moldova putem enumera peurmătoarele :

tăinuirea producției și veniturilor

evaziunea fiscală

operațiuni ilicite de export – import

privatizarea ilicită

producerea comercializarea produselor falsificate sau fară licență

corupție.

În țară este larg răspîndită fenomenul evaziunii fiscale care reprezintă o rezervă considerabilă, o sursă potențială de venituri suplimentare ăn bugetul statului.

Pentru o astfel de țară precum este Republica Moldova, combaterea parțială a evaziunii fiscale ar putea fi cea mai eficientă cale de suluționare a problemei deficitului bugetar, iar dimuminuarea evaziunii, în proporții mai mari, ar crea posibilitatea ușurării poverii fiscale existente și a stimulării producției.

Deși formal, povara fiscală ăn Republica Moldova variază, pe parcursul ultimilor ani, în limitele e 20 – 30%, această cifră se formează prin faptul că povara fiscală, pentru o parte dintre agenții economici, depășește 50% , în timp ce alții se eschivează de plata ei. De aceea este necesar sporirea eficienței controlului financiar, mai întîi de toate, prin monitorizarea lui.

Un alt aspect al evaziunii fiscale este termenul, mult prea mare de ramburasare a sumelor de rambursare fiscale și al restituirii pagubelor.

Economia subterană sau "economia neagra" ( black economy ) ca formă de manifestare a evaziunii fiscale ( munca la negru, vânzarea ilegală de droguri, prostituție, jocuri de noroc, etc. ), persistă și în țările cu economie de piață dezvoltată, și e estimata a fi 8% din P.N.B în Marea Britanie, 13% în Suedia, 12% în Belgia, 11, 5% în Italia, 9% în Franța, Olanda, Canada și Germania, 8,5% în SUA si 5% în Japonia.

Diagrama 2

Semnificatia problemei e mai mare în tările mai putin dezvoltate unde guvernele pot întampină mari dificultăti în supravegherea tranzactiilor care au loc în economie. N. Kaldar estima frauda fiscală în țîrile lumii a treia, între 4/5 si 9/10 din încasîrile fiscale prevazute.

Evaziunea fiscală e unul din fenomenele economico – sociale complexe de maximă importanță cu care statele de astăzi se confruntă si ale carei consecințe nedorite caută să le limiteze cât mai mult, eradicarea fiind practic imposibilă. Statul trebuie să se preocupe sistematic și eficient de preântampinarea și limitarea fenomenului evaziunii fiscale. Statul prin puterile publice, poate și să incite la evaziune fiscală, urmărînd în principal două scopuri: un scop "pozitiv" argumentat de dorinta de a stimulă formarea capitalului și un scop "negativ" reflectat în sprijinirea unor grupuri de interese, de multe ori de tip mafiot, cu tot cortegiul de consecinte.

Evaziunea fiscala e o notiune foarte dificil de precizat, în plus nu exista o definiție legală a fraudei fiscale. Dacă se vorbește de fraudă se vorbește în aceeași masură de frauda legală sau legitimă, de frauda ilegală , de evaziune internatională, evaziune legală, de evaziune ilegală, de paradisuri fiscale sau de refugii, de abuzul dreptului de a fugi din fața impozitului, de libertatea alegerii căii celei mai puțin impozitate sau subestimarea fiscală, frauda la lege sau economia subterană.

Cel mai adesea, frauda fiscala desemneaza stricto senso, o infractiune la lege, și se distinge de evaziunea fiscală care se defineste ca o utilizare abila a posibilitaților oferite de lege.

Frauda fiscala este de doua tipuri: legală și ilegală.

Frauda legală e o expresie metaforica și ambigua, e utilizată frecvent în tările francofone. Ea are o dubla semnificatie. Uneori desemneaza subestimarea materiei impozabile prin anumite regimuri fiscale de favoare .

Cel mai adesea, totuși, frauda fiscală desemnează procedeele juridice care permit scaparea de impozitare fară a contravenii legii. Cel mai notoriu exemplu în acest sens e procedeul utilizat pe scara națională, al inființării de societăți comerciale "în lant" sau "în cascada " de catre același patron sau grup de asociati imediat dupa ce o societate a acestora iesea din petrioada de scutire de plata a impozitului pe profit. Astfel ca la noi în țară intre 1991-1995 suma sustrasă se ridică la valoarea unuia sau a două bugete anuale.

Frauda ilegala desemneaza violarea directa și deschisa a legii fiscale și nu acopera decat frauda stricto senso, astfel incat e de preferat utilizarea formulei de fraudă fiscală.

În paragraful dat noi vom prezenta măsurile generale, legate de deservirea contribuabilului, măsurile de control și constrîngere. Se presupune, că pentru atingerea unui grad suficient de disciplina fiscală, contribuabiluil trebuie să se discurce în legislația în domeniul. El trebuie să posede formularele respective, să obțină, în caz necesar, ajutor și consultații. În afară de aceasta, în țara trebuie să funcționeze o procedură de apel independentă și imparțială. Din cealaltă parte, sistemele de evidență contabilă urmează a fi ireproșabile, deoarece anume ele au drept scop să ajute contribuabilului să-și îndeplinească datoria. Contribuabilul poate să aibă îndoieli referitor la sinceritatea și echitatea acțiunilor serviciului fiscal, dacă va deveni cunoscut, că sistemul evidenței fiscale funcționează neefectiv.

În toată lume contribuabilul are un șir de drepturi, și anume:

dreptul la informație, ajutor și atenție

dreptul la apel

dreptul de a nu plăti mai mult, decât suma corectă a impozitului

dreptul la apărarea vieții personale

dreptul la confidențialitatea.

Administrația fiscală trebuie să fie deschisă pentru contribuabil, adică activitatea ei nu trebuie sa fie secretă. Sarcina principală a ei – de a perfecționa legislația fiscală fiscală în așa măsură, încât cea din urmă să devină clară și concretă. În cadrul obligațiunilor ei intră emiterea buletinelor tehnice, broșurelor pentru interpretarea legilor. Ea trebuie să posede capacitatea de a adopta hotărîri prealabile, ca să fie prevăzut rezultatul, consecințele operațiunilor de afacere. Contribuabilul nu trebuie să fie supus perchezițiilor nejustificate. De la el nu trebuie să fie cerute informații, care nu se referă la determinarea corectă a sumei impozitului. În majoritatea țărilor, mai ales în acele state, unde funcționează lege cu privire la drepturile omului, contribuabilul este destul de ocrotit în privința aceasta. Dreptul la confidențialitate este o verigă mai slabă pentru serviciul fiscal. Există mai multe întrebări particulare în privința întreprinderilor și persoanelor aparte, care sânt cunoscute serviciului fiscal. Instituțiile de stat întotdeauna suferă o presiune din partea diferitor instanții, care de obicei doresc să fie admise la informația confidenia confidențială a serviciului fiscal. Publicarea unor date poate aduce la divulgarea informației confidențiale. Asigurarea disciplinii fiscale întotdeauna necesită anumite cheltuieli. Funcționarii publici îndeplinesc un lucru considerabil și costisitor. Ei duc evidența în cataloage, fac concluzii, ori micșorează impozitul pe venit, impozitul pe asigurare de stat, plățile terțelor persoane în unele state (Canada, SUA). Este binecunoscut, că TVA, de exemplu, e foarte mare din cauza cheltuielilor enorme pentru asigurarea vărsării lui la timp. Atât deservirea contribuabilului, cât și măsurile constrângerii joacă un rol important pentru serviciul fiscal. În anul 1986 un funcționar al departamentului fiscal din statul Massachiusets, SUA, în lucrarea sa descrie influiența pozitivă (care poate fi determinată) asupra contribuabilului, care era atinsă în departamentul lui datorită deservirii bine organizate. Lucrarea lui poartă denumirea «Pana este mai importantă decât controlul». În cercetarea dată se descrie experiența activității timp de 3 ani a departamentului, care deservea mai mult de 4 milioane de contribuabili. Cu scopul îmbunătățirii disciplinii fiscale erau întreprinse măsuri în patru direcții concomitent:

cu timpul, erau atinse schimbări esențiale în relații între funcționarii serviciului fiscal și contribuabili. Cu plătitorii de impozit cinstiți se comportau ca și cu clienții stimați

era organizată o companie obștească largă la tema «Evaziunea fiscală nu este infracțiunea fără victime»

era demonstrată posibilitatea serviciului fiscal în domeniul scoaterii la iveală a contravențiilor fiscale și consecințele acesteia

la sfirșit, erau introduse pedepse mai severe și efectuată o presiune mai puternică în domeniul controlului

Combaterea evaziunii fiscale necesită să fie desfășurată pe toate caile: economic, juridice, educațională, administrative, printre care:

majorarea ratelor penale și a densității controalelor fiscale;

diminuarea marjelor fiscale;

monitorizarea controlului financiar;

crearea unui sistem fiscal unic pe teritoriul Republicii Moldova

Capitolul II

Contabilitatea decontărilor cu bugetul privind impozitul pe venit al

persoanelor juridice

Contbilitatea impozitului pe venit este reglementată de către S.N.C 12 „Conatbilitatea impozitului pe venit” care a intrat în vigoare la 1 ianuarie 1998. Obiectivul acestui standard îl constituie descrierea metodicii de contabilizare a impozitului pe venit al întreprinderii , deasemenea stabilește modul de determinare a diferențelor permanente și temorare, de constatare a datoriilo și activelor amânate privând impozitul pe venit, de prezentare a datelor privind impozitul pe venit în Rapoartele Financiare.

Impozitul pe venit este un impozit republican direct perceput asupra venitului persoanei fizice sau juridice.

În calitate de subiecte ale impozite pe venit apar Persoanele fizice și Persoane juridice care realizează venituri din diferite surse, fiind obligați să declare venitul brut din toate sursele.

În caliatate de subiecți ai impunerii se consideră contribuabilii care obțin venit sub formă de profit sau salrii pe parcursul anului fiscal.

Obiectul impunerii cu impozitul pe venit este venitul brut(inclusiv facilitățile) obținută din orice sursă de orice persoană fizică sau juridică diminuat cu deducerile sau scutirile la care are dreptul această persoană.

2.1 Contabilitatea creanțelor și datoriilor privînd impozitul pe venit al

persoanelor juridice

Evaluarea măsurarea și constatarea impozitului pe venit sunt posibile doar după determinarea venitului impozabil în Declarația cu privire la impozitul pe venit a persoanei ce practică activitatea de antreprenoriat.

În Republica Moldova evidența tuturor veniturilor și cheltuielilor se face conform modului stabilit de Standartele Naționale de Contabilitate. Profitul (pierderea) până la impozitare reprezintă rezultatul financiar real al întreprinderii și se reflectă în Raportul privind rezultatele financiare, fiind numit venit contabil (pierdere contabilă). Profitul (pierderea), determinat în baza venitului contabil (pierderii contabile) a perioadei de gestiune, corectat la mărimea diferențelor permanente și temporare conform regulilor stabilite de Codul Fiscal poartă denumirea de venit impozabil (pierdere fiscală) și se determină în declarația fiscală doar în scopul calculării impozitului pe venit și nu se reflectă în contabilitate.

Venitul contabil se determină potrivit principiilor de constatare a veniturilor și cheltuielilor stabilite de SNC, unde agentul economic poate alege una din metodele de calcul propusă de SNC, care corespunde mai mult întereselor economice ale întreprinderii.

Venitul contabil sau rezultatele financiare obținute de întreprindere se constată ca diferența dintre totalitatea veniturilor și cheltuielilor obținute la întreprindere.

Venitul impozabil (pierderea fiscală) se determină în Declarație fiscală doar în scopul calculării impozitului pe venit și nu se reflectă în contabilitate.

La măsurarea și constatarea veniturilor în scopul impozitării la fel ca și în contabilitatea financiară și sursele acelorlași venituri constatate în scopul impozitării sunt condiționate de prevederile legislației fiscale conform căreia:

Perioadele de gestiune la depistarea veniturilor nu coincid;

Anumite feluri de venituri nu sunt supuse impozitării.

Corelația venuturilor și cheltuielilor constatate în contabilitatea financiară și în scopuri fiscale duc la apariția unor divergențe la formarea rezultatului financiar.

Conform SNC, rezultatul financiar contabil se măsoară și se constată în baza regulilor și principiilor fundamentale ale contabilității, fiid diferit de rezultatul determinat în conformitate cu normele fiscale.

Noul sistem contabil operează cu 2 noțiuni de bază la determinarea obligațiilor față de buget:

Rezultatul financiar contabil

Rezultatul financiar fiscal

Rezultatul financiar contabil numit în SNS 12 „Contabilitatea impozituluipe venit” venit contabil, reprezintă profitul până la impozitare, determinat în conformitate cu SNC și principiile de bază ale contabilității, calculat și reflectat în Raportul privind rezultatele financiare. Venitul (pierderea) contabil se determină prin diferența a 2 indicatori – venitul și cheltuielile.

Rezultatul financiar fiscal numit venit impozabil este mărimea în baza căreia se determină datoria privind impozitul pe venit. El reprezintă venitul contabil corectat cu suma ajustărilor veniturilor și cheltuielilor, care reprezintă diferențele pemanente și temporare.

Algoritmul de calcul a venitului impozabil este următorul:

Venit impozabil = venit contabil + diferențe fiscalo-contabile

Incoincidența perioadei de constatre a veniturilor în contabilitatea cu cele în scopul impozitarii poate fi cauzate de:

necorespunderea metodelor de ținere a evidenței contabile

impărțirea veniturilor impozabile pe cîteva perioade fiscale;

alte condiții prevăzute de C F

Din categoria veniturilor neimpozabile pentru persoanele fizice și juridice fac parte următoarele tipuri de venituri:

averea primită ca donație

devidende de la rezidenți

contribuții la capital

sumele și despăgubirile perimite ca asigurări

compensarea cheltuielilor angajaților efectuate în scopuri de serviciu

pensiile alimentare și indemnizațiile pentru copii

Valoarea averii primite ca donație se reflactăînRaportul Financiar anexa nr2 Raportul privind Rezultatele Financiare în compartementul Venituri din activitatea financiară.

În scopurile impozitării valoarea acestor tipuri de venituri se determina în conformitate cu articolul 42 (2) „Donații” al Codului Fiscal, fiind dedusă la determinarea venitului impozabil.

Veniturile și cheltuielile în contabilitate se constată în baza metodei calculării. În conformitate cu Standardul Național de Conatbiliatete 18 „Venitul” paragraful 13 prevede că veniturile se constatăînperioada de gestiune în care au fost obținute, nu ținând cont de momentul intrării mijloacelor bănești. Ceea ce privește cheltuielile sunt reflectateîncontabiliate în perioada de gestune în care au fost suportate, indiferent de momentul achitării mijloacelor bănești, sau a altei forme de compensare.

În conformitate cu Articolul 44 al CF. „Metodele de evidență și aplicarea lor” se stabileste următoarele metode de evidență:

Cu exceptia cazurilor când este prevazut altceva, se aplica urmatoarele metode de evidență:

a) pentru persoanele fizice – metoda de casă sau metoda calculelor;

b) pentru persoanele juridice – metoda calculelor;

Prin metoda de casă se intelege metoda conform careia:

a) venitul este raportat la anul fiscalîncare acesta este obtinut în numerar (sau în echivalentul lui) sau sub forma de proprietate materiala;

b) deducerea se permite în anul fiscal pe parcursul caruia au fost suportate cheltuielile, cu excepția cazurilor când aceste cheltuieli trebuie raportate la un alt an fiscal, în scopul reflectării corecte a venitului.

Prin metoda calculelor se intelege metoda conform careia:

a) venitul este raportat la anul fiscal în care a fost câștigat;

b) deducerea se permite în anul fiscal în care au fost calculate sau au fost suportate cheltuielile ori au fost efectuate alte plăți, cu condiția că aceste cheltuieli și plăți nu trebuie raportate la un alt an fiscal în scopul reflectarii corecte a venitului.

Conform acestui articol aliniatul (5) Contribuabilul care folosește metoda calculelor nu are dreptul să facă nici un fel de deduceri pâna la momentul efectuarii plăților dacă el are obligații față de o persoană interdependentă care folosește metoda de casă.

În cazul în care contribuabilul iși schimbă metoda de evidență,corectările corespunzătoare în articolele care reflectă venitul, deducerile, trecerile în cont și alte operațiuni se fac astfel încât nici un articol sa nu fie omis sau să se repete. Dacă schimbarea metodei de evidență duce la majorarea venitului impozabil al contribuabilului în chiar primul an fiscal de aplicare a noileor metode, atunci marimea excedentuluicare rezultă exclusiv din schimbarea metodei de evidență se distribuie în parti egale pe anul fiscal curent și pe fiecare din urmatorii doi ani.

Conform Articolului 24 al Codului Fiscal se permite deducerea cheltuielilor ordinare și necesare, achitate sau suportate de contribuabil pe parcursul anului fiscal, exclusiv în cadrul activitatii de intreprinzator.

În Codul Fiscal sunt menționate câteva momente ce prevăd restricții privind deducerea cheltuielilor.

Nu se deduc următorele cheltuieli:

1. Nu se permite deducerea sumelor plătite la procurarea terenurilor;

2. Nu se permite deducerea sumelor plătite la procurarea proprietatii pe care se calculează uzura (amortizarea) și față de care se aplic prevederile art.26, 28 și 29 sau la procurarea mijloacelor fixe cu un termen de exploatare mai mare de un an.

3. Nu se permite deducerea compensațiilor, remuneratiilor, dobânzilor, plății pentru închirieri de bunuri și altor cheltuieli efectuate în interesul unui membru al familiei contribuabilului, al unei persoane cu functie de raspundere sau al unui conducator de agent economic, al unui membru al societatii sau al altei persoane interdependente, daca nu exista justificarea platii unei astfel de sume.

4. Nu se permite deducerea pierderilor în urma vânzarii sau schimbului proprietatii, efectuate, în mod direct sau mijlocit, între persoanele interdependente.

5. Nu se permite deducerea cheltuielilor legate de procurarea, administrarea sau întretinerea oricarei proprietati, venitul de pe urma careia este scutit de impozit.

6. Nu se permite deducerea cheltuielilor daca contribuabilul nu poate confirma documentar ca aceste cheltuieli au fost suportate într-un anumit cuantum și în modul stabilit de Guvern.

O etapă importantă la calcularea și contabilizarea veniturilor este determinarea corectă a diferenței privind activile uzurabile, în special uzura mijloacelor fixe.

Distorsiunile și dificultățile ce apar la acest capitol sunt legate de metodologia calculării uzurii și diferențelor dintre suma cheltuielilor și veniturilor constatate în contabilitate și în scopul de impozitare.

Politica intreprinderii în domeniul calculării uzurii mijloacelor fixe, care rezidă în luarea deciziilor privind alegerea metodei de calculare a uzurii, este în corelație cu scopul formării unui rezultat financiar adecvat, asigurarea unui potențial tehnic asigurat, și unei capacități tehnice în stare de utilitate.

Metodologia de calcul a uzurii în contabilitate este în corespundere cu interesele economice și situația financiară a întreprinderii . Modul de calcul și contabilizare a uzurii mijlacelor fixe este regleimentat de paragrafele 39-48 ale SNC 16 „Contabilitatea activelor nemateriale pe termen lung” și se deosebesc mult de cerințele impuse de legislația fiscală.

Cerințele normei fiscale privind calculul uzurii în scopuri fiscale sunt prezentate la determinarea venitului impozabil la sfârșitul periadei de gestiune are loc în conformitate cu Codul Fiscal și regulamentul cu privire la modul de evidență a calculării uzurii mijloacelor fixe în scopuri de impozitare.

În Standardele Naționale de Conatbilitate 16 „Conatbilitatea activelor materiale pe termen lung” sunt enumerate metodele și modul de calculare a uzurii Mijloacelor Fixe în conatbilitate.

În Codul Fiscal și anume Articolele 26 ți 27 uzura se calculează numai pentru anumite Mijloace fixe cum ar fi:

se supun uzurii

durata funcționării utile depașește perioda de un an

valoarea lor depășește 1000 lei

sunt utilizate ăn activitatea de întreprinzător

Conform articolului 20 al Codului Fiscal sunt determinate veniturile neimpozabile pentru persoanele fizice și juridice care practică activitatea de antreprenoriat.

Pentru mijloace fixe uzura se calculează de către proprietarii mijloacelor fixe sau personale în bilanțul cărora sunt inregistrate mijloace fixe.

Pentru mijloace fixe la care uzura a fost calculată integral , dar aceasta continue să funcționeze, uzura nu se calculează.

Marimea deducerii uzurii calculate a mijloacelor fixe se determină:

pe categorii de proprietate

potrivit normelor, stabilite în CF pentru fiecare categorie de proprietate;

prin metoda soldului degresiv.

În ceea ce prevede capitolul 3 art. 26 „Deducerea uzurii calculate” al CF sunt 5 categorii de proprietate și pentru fiecare este stabiliaă o anumită normă de uzură și anume:

I categorie – 5%

II categorie – 8%

III categorie – 10%

IV categorie – 20%

V categorie – 30%

Calculul uzurii pe categorii de proprietate se efectuează în modul următor:

Mijloacele fixe ce se referă la I categorie – pe fiecare obiect de calcul în parte;

Mijloacele fixe ce se referă la celelalte categorii – pe categorii în ansamblu.

Uzura în scopuri de impozitatare se calculează în modul următor:

Uzura calculată în scopuri fiscale = Baza valorică a MF * Normauzurii categoriei respective de proprietate / 100

Baza valorică a MF = Valoarea MF la începutul perioadei de gestiune+Valoarea MF procurate recet + Suma corecțiilor – Suma înstrăinării MF sau Vânzării

Valoarea MF la începutul perioadei de gestiune = Baza valorica a MF la finele perioadei de gestiune precedente – Suma uzurii MF calculate în perioada de gestiune precedentă

În conformitate cu Articolul 27 “Valoarea mijloacelor fixe” al Codului Fiscal, în cazul când la finele anului de gestiune valoarea mijloacelor fixe este mai mică de 1000 lei, valoarea lor se constată ca deducere a cestei perioade.

În scopul evidenței mișcării MF conform categoriilor de proprietate și calculul uzurii acestora în scopuri fiscale se utilizează un formular unic aprobat de Ministerul de Finanțe al Republicii Moldova (Anexa 4).

La îndeplinirea dărilor de seamă financiară și a declarației privind impozitul pe venit se vor calcula două feluri de profit:

primul – profit (pierdere) până la impozitare – care arată rezultatul financiar real al agentului economic și se evidențiază în darea de seamă privind rezultatele financiare (forma Nr 2). În conformitate cu SNC 12 “Contabilitatea impozitului pe venit” acest profit este numit venit contabil (pierdere contabilă).

al doilea – profit (pierdere), care se calculează în baza venitului contabil (pierdere contabilă) al perioadei curente, corectat cu suma diferențelor permanente și temporare în conformitate cu regulile prevăzute de Codul Fiscal. Acest indicator se calculează în vederea constatării sumei impozitului pe venit și se numește venit impozabil (pierdere fiscală).

Diferențele reprezintă suma abaterilor dintre mărimea veniturilor sau cheltuielilor, reflectate în contabilitatea financiară și mărimea acelorlași venituri sau cheltuieli, constatate în scopul impozitării.

Toate diferențele se divizează în diferențe temporare sau permanente.

Diferențele temporare și permanente reprezintă corecțiile venitului contabil și se calculează numai prin formulă matematică fără reflectarea lor în contabilitate.

Aceste diferențe sunt determinate numai în scopuri de impozitare și servescpentru determinarea venitului impozabil (pierderii fiscale) prin adunarea sau scăderea sumei lor la sfîrșitul anului de gestiune din venitul contabil.

Ele se referă la anexele 1D și 2D la declarația cu privire la impozitul pe venit a persoanelor ce practică activitatea de antreprenoriat, în dependență de apartenența la venituri sau cheltuieli.

Diferențele temporare sunt diferențele care apar într-o perioadă de gestiune și se anulează în altă perioadă sau pe parcursul a cîtorva perioade ulterioare de gestiune în care întreprinderea îndeplinește condițiile stabilite stabilite de CF și prin urmare sunt constatate în scopul impozitării articole de venituri și cheltuieli neconstatate anterior.

Se disting următoarele tipuri de diferențe temporare:

Diferențe temporare aferente veniturilor

Diferențe temporare aferente cheltuielilor

Diferențele temporare deductibile sunt diferențele care duc la apariția sumelor deductibile la calcularea venitului impozabil (pierdrii fiscale)înperioada viitoare de gestiune.

Diferențele permanente se divizează în :

Diferențe permanente aferente veniturilor

Diferențe permanente aferente cheltuielilor

Diferențe permanente aferente veniturilor care sunt:

Veniturile constatate de regulile Standardelor Naționale de Conatbilitate, dar care nu sunt constatate de regulile legislației fiscale .

Veniturile care sunt constatate de regulile legislației fiscale, dar nu sunt constatate de regulile Standardelor Naționale de Conatbilitate.

Diferențe permanente aferente cheltuielilor care sunt:

Cheltuielile constatate de regulile Standardelor Naționale de Conatbilitate, dar care nu sunt constatate de regulile legislației fiscale .

Cheltuielile care sunt constatate de regulile legislației fiscale, dar nu sunt constatate de regulile Standardelor Naționale de Conatbilitate.

Pentru determinarea venitului impozabil (pierderea fiscală) venitul contabil al întreprinderii trebuie să fie corectat cu sumele diferențelor temporare și pemanente, dar în acelaș timp pe parcursul anului ele pot fi reflectateînsubconturi speciale deschise de intreprindere la subcontul de gradul 2

Diferențele temporare și permanente sunt detrminate numai cu scopul de a calcul venitul impozabil de aceea ele nu se reflectă în conturi contabile.

În contabilitate venitul contabil (perderea) se determină ca soldul debitor sau creditor al contuli 351 “ Rezultatul financiar total ” după trecerea în acest cont la finele anului tuturor veniturilor și cheltuielilor.

După corectarea venitului contabil cu diferențele permanente și temporare se determină venitul impozabil sau pierderea fiscală.

Marimea venitului impozabil precum și sumele corecțiilor se reflectă în “Declarația cu privirae la impozitul pe venit a persoanei ce practică activitatea de antreprenoriat”

Cheltuielile sau economiile privind impozitul pe venit reprezintă suma totală a impozitului pe venit ce urmează a fi achitat (recuperat) în perioada de gestiune, precum și impozitul pe venit ce urmează să fie achitat (recuperat) în perioada viitoare.

Petru evidența cheltuielilor (economiilor ) privind impozitul pe venit se utilizează contul 731 “ Cheltuieli (economii ) privind impozitul pe venit”

Conform Standardului National de Contabilitate 12 "Contabilitatea impozitului pe venit", aprobat prin Ordinul ministrului finantelor nr. 174 din 25 decembrie 1997 componentele de bază a Cheltuielilor (economiilor) cu privire la impozitul pe venit precum și conturile corespunzătoare:

Daroria curentă privind impozitul pe venit se reflectă în conturile 534 “Datorii privind decontările cu bugetul” utilizînd subcontul 5341 “Datorii privind impozitul pe venit a persoanelor juridice”

Datoria amînată privind impozitul pe venit se reflectă în contul 425 “ Datorii amînate privind impozitul pe venit”

Activ current privind impozitul pe venit se reflectă în contul 225 “creanțe pe termen scurt privind decontările cu bugetul”, subcontul 2251 “Creante pe termen scurt privind impozitul pe venit”

Activ amănat privind impozitul pe venit se reflectă în contul 135 “Active amânate privind impozitul pe venit”

Datoria curentă privind impozitul pe venit reprezintă suma impozitului pe venit spre plată, calculata din venitul impozabil al perioadei de gestiune.

Calculul impozitului pe venit se reflectă prin formulele contabile:

Dt 731 “Cheltuielile (economiile) privind impozitul pe venit”

Ct 534 “Datorii pe termen scurt privind decontările cu bugetul” subcontul

5341 “Datorii pe termen scurt privind impozitul pe venit a persoanelor juridice”

Achitarea datoriei privind impozitul pe venit din casă

Dt 534 “Datorii pe termen scurt privind decontările cu bugetul” subcontul

5341 “Datorii pe termen scurt privind impozitul pe venit a persoanelor juridice”

Ct 242 “Casă”

Achitarea daoriei privind impozitul pe venit din contul creanțelor pe termen scurt privind impozitul pe venit

Dt 534 “Datorii pe termen scurt privind decontările cu bugetul” subcontul

5341 “Datorii pe termen scurt privind impozitul pe venit a persoanelor juridice”

Ct 225 “Creanțe pe termen scurt privind decontările cu bugetul ” subcontul 2251 “Creanțe pe termen scurt privind impozitul pe venit” această formulă se întocmește la suma datoriei achitate din contul creanțelor pe termen scurt privind impozitul pe venit.

După trecerea la principiile internaționale de evidență suma cheltuielilor privind impozitul pe venit la întreprindere calculată în perioada de gestiune și care influențează direct suma venitului brut la întreprindere, nu coincide totdeauna cu suma impozitului pe venit spre decontare la buget în aceeași perioadă de gestiune. În legătură cu aceasta apare noțiunea de cheltuieli (economii) privind impozitul pe venit, care include în sine suma impozitului pe venit care urmează a fi plătit în perioada curentă și impozitul pe venit care urmează a fi plătit în perioadele imediat următoare.

Datoria amânată privind impozitul pe venit reprezintă suma impozitului pe venit, care va fi plătită de către intreprindere în perioada de gestiune ulterioară.

Acest tip de datorie se calculează ținând cont de cotele impozitului pe venit în vigoare din suma diferenței temporare impozabile.

Datoria amânată privind impozitul pe venit se reflectă în modul următor:

Dt 731 “Cheltuieli (economii) privind impozitul pe venit”

Ct 425 “Datorii amînate privind impozitul pe venit”

Anularea acestui tip de datorii în contabilitate se înregistrează astfel:

Dt 425 “Datorii amânate privind impozitul pe venit”

Dt 731 “Cheltuieli (economii) privind impozitul pe venit”

Activul curent al impozitului pe venit reprezintă suma creanțelor aferente impozitului pe venit, care urmează a fi recuperatăînperioada curentă de gestiune. În acest scop se utilizează contul 225 “Creanțe pe termen scurt privind decontările cu bugetul” subcontul 2251 “Creanțe pe termen scurt privind impozitul pe venit”

Activul anulat privind impozitul pe venit se calculează conform cotei în vigoare a impozitului pe venit care în anul 2003 reprezintă 22% la la suma venitului impozabil ce depășește valoarea de 16200 lei.

În contabilitate calcularea activului amînat se efectuează prin următoarea formulă contabilă:

Dt 135 “Active amânate privind impozitul pe venit”

Ct 731 “Cheltuieli (economii) privind impozitul pe venit”, la suma activelor amânate”

Anularea activului amînat are loc prin întocmirea formulei:

Dt 731 “Cheltuieli (economii) privind impozitul pe venit”, la suma activelor amânate”

Ct 135 “Active amânate privind impozitul pe venit”, la suma activului amânat.

Există două cazuri în care are loc o modificare a cotei impozitului:

Când cota se majorează. În contabilitate acest fenomen se calculează:

Dt 731 “Cheltuieli (economii) privind impozitul pe venit”

Ct 425 “Datorii amînate privind impozitul pe venit” la suma datoriei amânate a impozitului pe venit, calculată în plus.

Dt 135 “Active amânate privind impozitul pe venit”

Ct 731 “Cheltuieli (economii) privind impozitul pe venit”, la suma activelor amânate” la suma activelor amânate privind impozitul pe venit calculat în plus.

Când cota se diminuează influiențează mărimea cheltuielilor sau economiilor privind impozitul pe venit. Acest efect se înregistrează prin următorele formule contabile:

Dt 425 “Datorii amânate privind impozitul pe venit”

Ct 731 “Cheltuieli (economii) privind impozitul pe venit”, la suma ce micșoreză datoria amânată

Dt 731 “Cheltuieli (economii) privind impozitul pe venit”

Ct 135 “Active amânate privind impozitul pe venit” la suma ce micșoreză activul amânat.

Dacă, pe parcursul anului fiscal, cheltuielile aferente activitatii de intreprinzător depășesc venitul brut al contribuabilului în anul curent, suma pierderilor rezultate din aceasta activitate va fi reportata esalonat pe urmatorii trei ani în 3 părți egale.

Suma reportata pe unul din anii fiscali urmatori celui în care s-au inregistrat pierderile este egala cu suma totala a pierderilor, redusa cu suma totala permisa spre deducereînfiecare din urmatorii doi ani.

Daca contribuabilul a suportat pierderi pe parcursul a mai mult de un an, prevederile prezentului articol se aplica fata de aceste pierderi în ordinea în care au aparut.

Conform Standardelor naționale de contabilitate 12 “Contabilitatea impozitului pe venit” contabilizarea pierderii fiscale nereclmate pe contul extrabilanțier 945 “Pierdere fiscală nereclamată” cu condiția să se indice în ce an a apărut aceste pierderi. În caz când întreprindere nu a obținut venit impozabil până la expirarea termenulu stabilit, suma pierderii fiscale neutilizate se trec la contul extrabilanțier.

Pentru determinarea sumei impozitului pe venit spre plată, trebuie stabilit faptul dacă întreprinderea beneficiază de facilități și înlesniri și de determinarea sumei acestora.

Înlesnirile fiscale reprezintă scutirile totale sau parțiale acordate agenților economici de către stat la plata impozitelor și taxelor la buget.

La etapa actuală cele mai răspândite sunt înlesnirile privind impozitul pe venit prin intremediul cărora statul asigură:

Atragerea investițiilor – prin scutirea parțială sau totală de la plata impozitelor pe venit a intreprinderii, al căror capital social investiții străine depășesc suma echivalentă cu 250000$ / 1000000$

Susținerea agenților micului business – prin scutirea totală sau parțială pe o perioadă de 3 ani de la plata de la impozitul pe venit a intreprinderilor a căror număr scriptic de salariați nu depășesc 19 persoane, iar suma vânzărilornete anuale 3000000 lei

Asigurarea populației cu locuri de muncă

Înlesnirile fiscale au un rol pozitiv în dezvoltarea economiei Republicii Moldova în ansamblu și a diferitor sectoare ale acesteia.

2.2 Contabilitatea creanțelor și datoriilor privind impozitul pe venit al

persoanelor fizice

Alături de persoanele fizice și juridice care practică activitatea de antraprenoriat Codul Fiscal reglementează și modalitatea de impunere cu impozit pe venit a persoanelor fizice. Astfel în calitate de contribuabil se consideră orice persoană fizică, cu excepția agenților economici care au abținut pe parcursul perioadei declarate venit impozabil. Fiecare contribuabil cetățean al Republicii Moldova dispune de un cod fiscal identic codului personal acordat conform Registrului de Stat al Populației Republicii Moldova. Codul personal se indică pe verso al buletinului de identitate al cetățeanului. Codul fiscal al contribuabilului care nu este cetățean al Republicii Moldova este numărul atribuit lui în scopuri fiscale în statul în care el este cetățean. De asemenea, Instrucțiunea cu privire la modul de prezentare de către persoanele fizice a declarației cu privire la impozitul pe venit, dă explicații noțiunilor de rezident și nerezident, care determină regimul juridic aplicat diferitor categorii de contribuabili.

Rezident al Republicii Moldova se consideră contribuabilul care corespunde uneia din următoarele cerințe:

are domiciliul permanent în Republica Moldova, inclusiv:

se află la tratament, odihnă, învățătură sau în deplasare peste hotare;

este persoana cu funcții de răspundere a Republicii Moldova, aflată în exercițiul funcțiunii peste hotare;

se află pe teritoriul Republicii Moldova nu mai puțin de 183 zile pe parcursul anului fiscal.

Obiect al impunerii este venitul brut (inclusiv facilitățile) obținut pe parcursul perioadei declarate de către contribuabil din toate sursele impozabile, exceptând deducerile și scutirile la care el are dreptul.

În categoriile de venituri care se supun impozitului pe venit se cuprind și orice avantaje în bani sau/și în natură primite de o persoană fizică cu titlu gratuit sau cu plata parțială, precum și folosirea în scop personal a bunurilor și drepturilor aferente desfășurării activității. Avantajele acordate includ folosința în scop personal a vehiculelor de orice tip, hrană, cazare personalului pentru munci casnice, diferența dintre dobânda practicată de aceeași bancă la împrumuturi și dobânda preferențială, reduceri la prețuri sau tarife în cazul cumpărării unor bunuri sau prestări de servicii, gratuități de bunuri și servicii, inclusiv sume acordate pentru distracții sau recreare precum și altele asemenea.

În categoriile de venituri realizate de o persoană fizică se includ atît veniturile în bani, cît și echivalentul în lei al veniturilor în natură. Echivalentul în lei al veniturilor în natură se obține prin echivalarea în lei la prețul pieței la locul realizării acestuia. Avantajele, în bani și în natură, sânt considerate orice venituri primite de contribuabil ca urmare a unei relații contractuale între părți sau de la terți.

Reținerea impozitului pe venit la sursa de plată se face din salariu și alte plăți decît salariul(dividende, dobânzi, prestări servicii etc).

În conformitate cu art.88 Cod Fiscal fiecare patron care plătește lucrătorului salariu (inclusiv primele și facilitățile acordate) este obligat să calculeze ținând cont de scutirile solicitate de angajat, și să rețină din aceste plăți un impozit pe venit determinat conform modului stabilit de Serviciul Fiscal de Stat.

Pentru obținerea scutirilor lucrătorul nu mai tîrziu de data stabilită pentru începerea muncii ca angajat, prezintă patronului o cerere semnată de el privind acordarea scutirilor la care are dreptul, anexînd la ea documentele ce certifică acest drept. Lucrătorul care nu-și schimbă locul de muncă nu este obligat să prezinte anual patronului cererea privind acordarea scutirilor și documentele corespunzătoare. Scutirile se alocă numai la locul de muncă de bază, unde se ține evidența carnetului de muncă al lucrătorilor rezidenți ai Republicii Moldova.

În conformitate cu legislația fiscală, cota care se aplică în cazul reținerii impozitului pe venit la sursa de plată este în dependență de obiectul și/sau subiectul impunerii.

Impozitul pe venit urmează a fi reținut din veniturile din orice formă de salarii, prime, sporuri la salarii, recompense, îndemnizații, onorarii, comisioane, retribuții și alte achitări în folosul salariatului.

Locul de muncă se consideră întreprinderea, instituția, organizația la care conform legislației în vigoare, se ține evidența carnetului de muncă angajatului.

Fiecare angajat are dreptul de scutire personală.

suma scutirii personale este de 10000 lei anual (scutire personală majoră) sau 833,33 lei lunar pentru lucrătorul care:

s-a îmbolnăvit și a suferit de boala actinică provocată de consecințele avariei de la C. A. E. Cernobîl;

este invalid și s-a stabilit că invaliditatea este în legătură cu avaria de la C. A. E. Cernobîl;

este părinte soț sau soție unui participant căzut sau dat dispărut în acțiunile de luptă pentru apărarea integrității teritoriale și a independenței Republica Moldova ;

este invalid de război, invalid de copilărie, invalid de gradul I. și II sau pensionar – victimă a represiunilor politice

Suma scutirii persoanelor care nu corespund uneia sau mai multor condiții expuse mai sus constituie 3600 lei anual sau 300 lei lunar.

Lucrătorul aflat în relații de căsătorie pe parcursul întregului an fiscal, are dreptul la o scutire suplimentară de 3600 lei anual, dacă soțul (soția) nu a primit scutirea personala.

Lucrătorul are dreptul la o scutire în sumă de 240 lei lunar pentru fiecare persoană întreținută (scutirea pentru persoanele întreținute).

În scopul determinării scutirilor care urmează a fi acordate lucrătorului, acesta nu mai târziu de data încadrării în muncă ca angajat, prezintă patronului o cerere semnată de el privind acordarea scutirilor la care are dreptul, anexând la ea documentele care atestă aceste drepturi.

Pentru obținerea scutirilor lucrătorul nu mai tîrziu de data stabilită pentru începerea muncii ca angajat, prezintă patronului o cerere semnată de el privind acordarea scutirilor la care are dreptul, anexînd la ea documentele ce certifică acest drept. Lucrătorul care nu-și schimbă locul de muncă nu este obligat să prezinte anual patronului cererea privind acordarea scutirilor și documentele corespunzătoare. Scutirile se alocă numai la locul de muncă de bază, unde se ține evidența carnetului de muncă al lucrătorilor rezidenți ai Republicii Moldova.

Cererea pentru scutirile de la impozitit are următoarea formă care se completează de către angajat .

Tabelul 8

Codurile și sumele scutirilor

* – Nr. – Numărul de persoane întreținute.

** – H – codul persoanei întreținute

Suma scutirilor nefolosite pe parcursul anului fiscal se trec în contul scutirilor pentru următorul an fiscal.

Trecerea scutirilor nefolosite dintr-un an în altul se efectuează numai în baza cererii lucrătorului.

Clculul și reținere a impozitului pe venit de la surs a de plată se efectuează în conformitate cu art 15 al CF la momentul îndeplinirii venitului spre plată din venitul impozabil, apreciat ca diferență dintre venitul obținut de lucrător sub formă de salarii (inclusive prime și facilități) constituie pentru un salariu ce nu depășește suma de 1350 lei lunar sau 16200 lei anual reprezintă 10%, pentru salariu ce se incadrează între suma de 1350 lei lunar sau 16200 lei și 1750 lei lunar sau 21000 lei anual cota constituie 15%, pentru un salriu mai mare de 1750 lei lunar sau 21000 lei anual cota este de 22%.

Acordarea scutirilor și calcului impozitului pe venit se efectuează de către patron prin metoda calcului cumulative, indiferent de faptul dacă a fost sau nu achitat venit în luna gestionară.

Fișa personală reprezintă un document de evidență a veniturilor sub formă de salariu și alte plăți efectuate de către patron în folosul angajatului pe parcursul anului de gestiune, precum și a impozitului pe venit reținut din aceste plăți.

Această fișă se completează de către patron pentru fiecare lucrător angajat al său. În ea se duce evidența veniturilor, achitate lucrătorului, sub formă de salariu, prime, facilități, se calculează și se duce evidența impozitului pe venit reținut din aceste venituri. Fișa se completează anual de la începutul fiecărui an fiscal sau în caz dacă lucrătorul s-a angajat la serviciu pe parcursul anului fiscal – de la data angajării.

Modalitatea de completare a fișei

1 Se indică data și luna achitării curente a venitului.

2 Se indică suma venitului ce urmează a fi achitat curent sau a facilităților acordate.

3 Se indică suma venitului achitat (facilităților acordate) lucrătorului de la data angajării și până la momentul achitării curente inclusiv (se apreciază ca suma tuturor veniturilor din col.2).

4 Se indică numărul de luni de la data angajării și până la momentul achitării curente inclusiv: în cazurile când lucrătorul este angajat din anul fiscal precedent, numărul de luni se apreciază începînd cu luna ianuarie a anului fiscal curent; – în cazurile când lucrătorul s-a angajat pe parcursul anului fiscal curent, numărul de luni se apreciază începînd cu luna următoare după luna în care el s-a angajat.

5 Se indică suma scutirilor de care beneficiază lucrătorul de la data angajării și până la momentul achitării curente inclusiv (se apreciază prin sumarea scutirilor lunare corespunzătoare lunilor pe parcursul cărora lucrătorul seconsideră angajat).

6 Se indică suma venitului impozabil de la data angajării și până la momentul achitării curente inclusiv se apreciazăca diferența dintre suma venitului achitat

lucrătorului pe parcursul anului fiscal curent (ultima înscriere din col.3) și suma scutirilor de care el a benefi ciat pe parcursul acestei perioade (ultima înscriere din col.5). În cazurilecând venitul impozabil este mai mic ca zero se înscrie <0>.

7 Se indică suma impozitului, calculat din venitul impozabil de la data angajării și până la momentul achităriicurente inclusiv, indicat în ultima înscriere din col.6.

8 Se indică suma impozitului aferent reținerii (rambursării) din (la) achitarea curentă a venitului lucrătorului (seapreciază ca diferența dintre ultima și penultima înscriere din col.7).

În cazurile când patronul achită salariul muncitorilor de câteva ori pe lună, fiecare plată se reflectă pe rânduri separate cu menționarea scutirii pentru luna respectivă în mod cumulative.

Scutirile la care are dreptul angajatul pe parcursul anului fiscal, dar care nu au fost acordate acestuia din motivul neachitării salariului, se acordă angajatului de către patron în prima lună a anului fiscal următor celui de gestiune.

Dacă angajatul a fost eliberat din serviciu, impozitul pe venit se calculează și se reține ținând cont de suma scutirilor nefolosite pe parcursul periadei în care el se consideră angajat. Impozitul pe venit se calculează rezultând din cotele de impozitare stabilite pentru venitul anual.

În evidența contabilă reținerea impozitului pe venit se reflectă astfel:

Dt 531 “Datorii față de personal privind retribuirea muncii” subcontul 5311 “Datorii retribuirea muncii” 2364 lei

Ct 534 “Datorii privind decontările cu bugetul” subcontul 5347 “Datorii privind impozitul pe venit al persoanelor fizice” 2364 lei (Anexa 5)

Contribuabilul depune Declarația la inspectoratul Fiscal de Stat unde își are reședință indeplinind desinestătător declarația și calcularea impozitului.

Impozitul pe venit se achită la buget nu mai târziu de 31 martie a anului ce urmează nemijlocit după anul fiscal declarat.

Reținerea impozitului pe venit din alte plăți decât salariul.

Impozitarea devidentelor:

Devidende se consideră orice plată efectuată de către o persoană juridică în folosul acționarului acestei personae juridice, în dependență de cota sa de participație. Recunoașterea plății ca devident se efectuează indiferent de faptul, a avut persoana jridică venit în anul fiscal current sau în anii precedenți.

Nu se consideră devidend și nu se supun impozitului pe venit devidendele agentului economic sub formă de acțiuni care nu modifică în nici un fel cotele de participație al acționarilor în capitalul social al agentului economic.

Agentul economic care efectuează achitarea devidendlor în favoarea nerezidenților Republicii Moldova din sumele îndreptate spre achitare un impozit în mărime de 5 % din reținut după impozitare cu 25 %.

Orice persoană care desfășoară activitate de întreprinzător, orice instituție, organizație, inclusive orice autorizație publicî și instituție publlică care achită în folosul persoanelor rezidente plăți pentru servicii, reține prealabil din plățile îndreptate spre plată și varsă la buget ca parte a impozitului, o sumă egală cu 5 la sută din plata respectivă. Sumele din care urmează a fi reținute 5% nu include tax ape valoare adăugată și alte plăți obligatorii la buget și fonduri extrabugetare.

Suma achitată la buget a impozitului reținut prealabil de către beneficiarul serviciului urmează a fi trecută în conformitate cu articolul 81 al Codului Fiscal, în contul impozitului pe venit posibil a fi achitat de către persoanele care prestează aceste servicii.

Suma în mărime de 5 % se reține la plata pentru următoarele tipuri de servicii:

Darea în arendă a activelor materiale și nemateriale inclusive arenda bunurilor în baza contractului de leasing;

Servicii de publicitate;

Servicii de audit;

Servicii prestate de Serviciul de protecție și pază de stat privind protecția și pază a persoanelor și bunurilor.

Servicii ce țin de instalare, exploatare și reparație a tehnicii de calcul, a utilajului de comunicație și de rețea.

În documentele care confirmă faptul achitării pentru servicii (inclusive prin decontări, în numerar, prin barter etc.) suma reținută ca parte a impozitului în mărime de 5% se indică într-un rand separate.

Nu se rețin 5% încazul în care:

dacă serviciile ce necesită plată au fost prestate de titularii patentei de întreprinzător.

dacă seviciile sunt prestate de personae care sunt scutite de la achitarea la buget a impozitului pe venit.

Drept temei pentru a nu reține impozit din plăți effectuate în folosul deținătorului de patentă servește patenta de întreprinzător.

Intreprinderile individuale precum și gospodăriile țărănești calculează venitul impozabil după următoarea relașie:

Venitul impozabil = venitul brut – Cheltuieli premise spre deducere – suma scutirilor

Când fondatorii sânt mai multe personae, atunci:

venitul obținut în rezultatul diferenței dintre venitul brut și cheltuielile premise se repartizează între fondatori conform deciziei lor;

din suma venitului, care revine fiecărui fondator se scade suma scutirilor cerute;

conform cotelor de impozitare se calculă suma impozitului pe venit, pe care trebuie să-l achite fiecare fondator;

se sumează sumele impozitelor obținute pentru fiecare fondator și se obține obligația fiscală a întreprinderii individuale sau a gospodăriei țărănești.

îM “Fabrica de produse lactate Hâncești” SA a achitat plăți rezidenților din surse de venit, altele decât plățile salariale și totodată a reținut impozitul pe venit din aceste plăți. Pentru necesitățile întreprinderii a fost luate în arendă de la personae fizice automobile, în acest caz are loc întocmirea următoarelor formule contabile(Anexa 6):

La calculul datoriei privind arenda.

Dt 711 “Costul vânzărilor” subcontul 7113 “Costul erviciilor prestate” 209855,60 lei

Ct 539 “Alte datorii pe termen scurt” subcontul 5391 “Fatorii pe termen scurt privind arenda curentă” 209855,60 lei

Calculul impozitului aferent reținerii (5%) la sursă

Dt 539 “Alte datorii pe termen scurt” subcontul 5391 “Fatorii pe termen scurt privind arenda curentă” 10492,78 lei

Ct 534 “Datorii privind decontările cu bugetul” 10492,78 lei

Achitarea impozitului reținut la sursă:

Dt 534 “Datorii privind decontările cu bugetul” 10492 lei

Ct 242 “Cont de decontare” 10492 lei

Achitarea cu persoanele fizice

Dt 539 “Alte datorii pe termen scurt” subcontul 5391 “Fatorii pe termen scurt privind arenda curentă” 199362,82 lei

Ct 241 “Casă” 199362,82 lei.

3.2. Modul de completare a Declarației privind impozitul pe venit

Ordinea decompletare a declarației este determinată de următoarele etape:

operațiuni de pregătire, analiză și prelucrare a informației inițiale necesare întocmirii declarației

întocmirea declarației

reflectarea în contabilitate a informației determinată în declarație.

Prima etapă constă în determinarea indicatorilor economici inițiali care servesc ca punct de plecare la stabilirea relațiilor de decontare cu bugetul.

Raportul dintre sistemul contabil și cel fiscal, se calculează la sfârșitul anului și este legat de de întocmirea raportului financiar și a declarației fiscale.

Ca punct de plecare la determinarea obligațiunilor fiscale servește venitul contabil (pierderea fiscală) al perioadei de gestiune curentă care se determină la întocmirea raportului privind rezultatele financiare utilizând conturile clasei a VI (Venituri) și VII(Cheltuieli).

Venitul contabil, transpus în declarație este corectat cu sumele rândurilor 020 ți 030 din declarație.

Aceste valori sunt determinate în anexele 1D și 2D ale declarației, care conțin informații privind sumele venitului și cheltuielilor calculate și constatate in contabilitate și în scopuri fiscale în perioda curentă, precum și diferențele dintre acestea, care pot fi negative sau positive.

Pentru determinarea diferențelor pemanente și temporare trebuie acumulată și analizată informația din registrele contabile analitice și sintetice și efectuarea calculelor în scopuri de impozitare.

În contabilitate aceste diferențe sunt analizate separate, pe fiecare tip de diferență.

Pentru determinarea venitului impoabil, pe lângă corectările venitului contabil și cheltuielior din anexa 1D și 2D, e necesar de rectificat cu suma cheltuielilor privind contribuțiile filantropice.

Pentru confirmarea cheltuielilor privind contribuțiile fulantropice sunt necesare următoareler cerințe:

se permit spre deducere cheltuieli privind contribuțiile filantropice în mărimea lor efectivă, dar nu mai mult de 7% din venitul impozabil, fără a se lua în considerație scutirile prevăzute de Codul Fiscal

suma chetuielii date se deduce nuamai în

Beneficiari ai donației constituie:

organizații necomerciale

organizații regionale

organizații administrațiilor publice finanțate de la buget

pentru întreprindere este necesar să divizeze cheltuielile filantropice în funcție de forma de acordare a acetseia, și anume:

Bănească

Nebănească

Cheltuileli filantropice sub formă bănească se reflectă numai în anexa 2D a declarației în rândul 0325 adunându-se la venitul impozabil.

În cazul cheltuielilor filantropice nebănești , care pot fi active pe tremen lung și scurt , operația dată este calificată ca donție cu titlu gratuit.

Se reflectă venitul din donare în anexa 1D la rândul 0209 sau 0210 iar în anexa 2D suma uzurii din contabilitate și pierderile din donare dacă acestea au avut loc. Se permite deducerea documentelor neconfirmate documentar suportate la sumac ea mai mică dintre valoarea lor efectivă și produsul dintre rândul 040 al declarației la raportul 1/100,1

Pentru determinarea venitului impozabil se ia în considerație operațiile privind pierderile fiscale calculate și reflectate în anii de gestiune precedenți.

După ajustarea și corectarea venitului contabil în rândul 120 al declarației se determină suma impozitului pe venit care reprezintă datoria curentă privind impozitul pe venit ce se reflectă în contul 534 “Datorii privind decontările cu bugetul” subcontul 5341 “Datorii privind impozitul pe venit a persoanelor juridice”

Facilitățile pot influiența suma impozitului pe venit de achitat.

Suma impozitului pe venit achitat la buget se determină la sfîrșitul perioadeo de gestiune de către întreprindere desinestătător în funcție de impozitul pe venit achitat în cursul anului de gestiune.

Procedura de completare a declarației

Determinarea sumei profitulu (pierderii până la impozitare) pentru anul de gestiune în baza datelor contabilității financiare care constituie 1441422 lei

Calculul sumei uzurii mijloacelor fixe și a rezultatelor acestora în scopul impozitării suma uzurii fiind de 859531 lei

Completarea anexelor 1D și 2D la Declarație și calculele în care se reflectă diferențe aferente veniturilor și cheltuielilor.

Ajustarea cheltuielilor constituie (152948 lei)

Justarea venitului constituie (39586 lei)

Completarea declarației ținând cont de datele fiscale înregistrate în anexele 1D și 2D se înregistrează concomitent în rânduril din anexele 3-8D

În vederea determinării venitului impozabil se utilizează anexele 1D, 1.1D, 1.2D ale Declarației.

La ÎM „Fabrica de produse lactate Hâncești” SA au fost constatate următoarele venituri:

Venit sub formă de dobânzi din depozite bancare și hârtii de valoare de stat în sumă de 29040 lei care a fost înregistrat în anexa 1D în rândul 0205

Venit din realizarea mijloacelor fixe suma de 10177 lei care se înscrie în rândul 0208.

Astfel ajustarea venitului conform legislației fiscale constituie 39586 lei și se înscrie în rândul 020 a Declarației.

Corecțiile aferente cheltuielilor în vederea determinării venitului impozabil se reflectă în anexele 2D, 2.1D, 2.2D. La intreprinderea analizată sunt reflectate cheltuieli de delegație în rândul 0302 în evidența financiară acestea constituie 271321 lei, suma în scopuri fiscale constituie 233742 lei , astfel diferența dintre col. 3 și coloana 2 este egală cu (-37579 lei)

Deademenea sunt reflectate cheltuieli de asigurare a persoanelor juridice, care în evidența financiară constituie 5982 lei care coincide cu suma din evidența în scopuri fiscale, astfel diferența constituin valarea zero.

Cheltuielile de reprezentanță covstituie 28936 lei.

Cheltuieli, legare de reparația proprietății care se reflectă în rândul 0311, în evidența financiară constituie 309097 lei ceea ce coincide cu cea ce se reflectă în scopuri ficale.

Suma uzurii mijloacelor fixe se reflectă în rândul 0312 în evidența financiară este de 887160 lei, iar spre deducere 859531 lei, astfel diferența reprezintă -27629 lei

Deducerea datoriilor compromise 3569 lei care se reflectă în rândul 0315 lei

Amenzile și alte sancțiuni care se reflectă în rândul 0319 reprezintă în evidența financiară 38050 lei.

În rândul 0322 se reflectă cheltuielile pentru amortizarea nematerialelor în evidența financiară 4822 lei și scopuri fiscale 4822 lei, diferența fiind egală cu zero.

În rândul 0325 se reflectă suma contribuțiilor bănești efectuate în scopuri filantropice și de sponsorizare în evidența contabilă este egală cu 30305 lei, în scopuri fiscale egală cu zero lei. Diferența reprezintă o sumă negativă care va mări venitul impozabil.

Astfel ajustarea cheltuielilor conform legislației fiscale constituie 152948 lei și se înscrie în rândul 030 a Declarației.

În Anexa 2.1 D sunt dezvăluite cheltuielilor de reprezentanță.

În anexa 3D se înregistrează suma înlesnirilor la impozitul pe venit.

La ÎM „Fabrica de produse lactate Hâncești” SA nu dispune de înlesniri fiscale. (Anexa7)

III.Contabilitatea decontărilor cu bugetul privind TVA și Taxe percepute în fondul rutier

3.1 Contabilitatea decontările cu bugetul privind taxa pe valoare adăugată

(TVA)

Taxa pe valoarea adăugată este o taxă care cuprinde toate fazele circuitului economic, respectiv producția, serviciile și distribuția până la vânzările către consumatorii finali, inclusiv.

T.V.A. este mai întîi un impozit indirect, adică un impozit general de consum, care se stabilește asupra operațiunilor privind transferul bunurilor și prestărilor de servicii cu plata sau asimilat acesteia. Are deci un caracter universal, deoarece se aplica asupra tuturor bunurilor si serviciilor din economic, rezultate atât din activitatea curentă de exploatare, cat și din activitatea financiara de fructificare a capitalurilor disponibile.

În al doilea rînd, T.V.A. este un impozit neutru unic, dar cu plata fracționata. Este eliminată discriminarea, deoarece cotele sale se aplică asupra tuturor activităților economice. Faptul că plata este fracționată rezultă din aceea că se calculează pe fiecare verigă (stadiu) care intervineînrealizarea și valorificarea produsului.

Taxa pe valoarea adăugată – impozit republican (de stat) care reprezintă o formă de colectare la buget a unei părți a valori mărfurilor livrate, serviciilor prestate care sânt supuse impozitări pe teritoriul Republicii Moldova, precum și a unei plăți din valoarea mărfurilor, serviciilor impozabile importate în Republica Moldova.

Subiecții impozabili sânt :

a) persoanele juridice și fizice care sânt înregistrate sau trebuie să fie înregistrate în conformitate cu prevederile art.112;

b) persoanele juridice și fizice care importă mărfuri, cu excepția persoanelor fizice care importă mărfuri de uz sau consum personal, a căror valoare nu depășește limita stabilită în legea bugetului pe anal respectiv;

c) persoanele juridice și fizice care importă servicii considerate ca livrări impozabile efectuate de persoanele menționate.

Subiectul care desfășoară activitate de activitate de antreprenoriat este obligat să se înregistreze ca contibuabil al taxei pe valoare adăugată dacă el a efectuat livrări de mărfuri și servicii pe o perioadă de 12 luni consecutiveînvaloare ce depășește 200000 lei, cu excepția livrărilor scutite de impozit. În acest caz contribabilul trebuie să completeze formularul nu mai tîrziu de o lună din ziua expirării termenului, în timpul căruia a fost depășit plafonul de 200000 lei. Acest formular trebuie prezentat la Inspectoratul Fiscal de Stat.

Subiecții asupra cărora nu se reftâng cerințele de înregistrare, se pot înregistra binevol.

Obiecte impozabile constituie:

a) livrarea mărfurilor, serviciilor de către subiecții impozabili, reprezentând rezultatul activității lor de întreprinzător în Republica Moldova;

b) importu1 mărfurilor, serviciilor în Republica Moldova, cu excepția mărfurilor de uz sau consum personal importate de persoane fie, a căror valoare nu depășește limita stabilită legea bugetului pe anul respectiv, importate de către persoanele fizice.

Baza de calcul a TVA constituie contravaloarea bunurilor livrate sau serviciilor prestate, inclusive TVA și este determinată de:

Prețurile negociate între vânzător și cumpărător;

Suma rezultată din aplicarea comosionului pentru operații intermediare.

În Republica Moldova se utilizează următoarele cote diferențiate, stabilite în funcție de tipul bunurilor impozabile:

Cota standard în mărime de 20% din valoare impozabilă de mărfuriși servicii , pe teritoriul Republicii Moldova

Cote reduse, în mărime de:

8% – pentru pâine și produse de panificație, lapte și produse lactate, livrate pe teritoriul pieții Republicii Moldova. În prectică apar situații de incertitudine privind atribuirea unor produse de categoria celor impozitate la cota de 8%. Asemenea situație diicilă a apărut în legătură cu impunerea înghețatei.

5% – pentru gazul natural importat, cât și livrat pe teritoriul Republicii Moldova

0% – pentru:

mărfurile și serviciile livrate pentru export și toate tipurile de transporturi internaționale și de pasageri;

energia electrică, livrată populației de rețele electrice, energie termică și apă ferbinte livrate populațiile de întreprinderile termice locale;

mărfurile și serviciile destinate folosinței oficiale a misiunilor diplomatice și altor misiuni similare lor în Republica Moldova

mărfurile și serviciile pentru organizațiile internaționale în limitele acordului la care Republica Moldova face parte;

Pentru bunurile și serviciile rezultate din operațiile intermediare, TVA se detrmină prin aplicarea unei cote recalculate asupra unei sume obținute din vânzarea bunurilor și din prestarea serviciilor respective este:

(20 : 120)*100=16,67 % – pentru operațiuni supuse cotei 20%

(8 : 108)*100 = 7,41% – pentru operațiuni supuse cotei de 8%

subiectii impozabili, adica persoanele fizice și juridice autorizate sa desfasoare activitatea de intreprinzator care efectueaza pe parcursul oricaror 12 luni calendaristice consecutive livrari de marfuri, serviciiînsuma ce depaseste 200000 lei, cu exceptia livrarilor scutite de impozitare conform art.103 CF. Subiectul este obligat sa instiinteze oficial Serviciul Fiscal de Stat, completind formularul respectiv, și sa se inregistreze nu mai tarziu de o luna din ziua expirarii termenului,întimpul caruia a fost depasit plafonul stabilit. Subiectul se considera inregistrat din prima zi a lunii imediat urmatoare celeiîncare el este obligat sa prezinte avizul oficial. (art. 112 CF).

In cazulâncare subiectul este inregistrat ca contribuabil al TVA, prima perioada fiscala incepe de la data indicataînactul de inregistrare și se terminaînultima zi a lunii care urmeaza dupa lunaîncare a avut loc inregistrarea.

In cazul anularii inregistrarii ultima perioada fiscala incepeînprima zi a luniiîncare a avut loc anularea și se termina în ziua în care intra în vigoare actul cu privire la anularea inregistrarii.

Potrivit prevederilor titlului 3 al CF, baza de impozitare o constituie:

pentru livrarile de marfuri și servicii , valoare impozabila a livrarii impozabile, inclusiv costul transportarii reprezinta valoarea livrarii achitate sau care urmeaza a fi achitata fara TVA;

pentru livrarile achitate, integral sau partial în expresie naturala, valoarea impozabila a livrarii impozabile o constituie valoarea ei de piata (art. 5, p 24, CF);

pentru marfurile importate, valoare impozabila a livrarii impozabile o constituie valoarea lor vamala, inclusiv cheltuielile de transport, cheltuielile de asigurare și alte cheltuieli aferente procesului de aprovizionare, precum impozitele și taxele care urmeaza a fi achitate la importul marfurilor (serviciilor), fara TVA.

pentru marfurile livrate subiectului impozabil în scopul desfasurarii activitatii de intreprinzator, care ulterior au fost transmise fara plata altor persoane, valoarea impozabila a livrarii impozabile o constituie valoarea achitata de catre subiect la procurarea acestor bunuri destinate desfasurarii activitatii de intreprinzator.

pentru livrarile efectuate la un pret mai mic decat cel de piata fara efectuarea platii în contul remunerarii muncii, valoarea impozabila a livrarii impozabile se considera valoarea ei de piata;

pentru livrarile efectuate în contul remunerarii muncii, valoare impozabila a livrarii impozabile se considera valoarea ei de piata. (art. 99, CF).

Potrivit art. 98, CF, baza de impozitare a TVA face în multe cazuri obiectul unor corectii sau ajustari a valorii impozabila a livrarii impozabile, deoarece ea trebuie sa fie corectata daca:

valoarea livrarii impozabile s-a schimbat ca rezultat al schimbarii preturilor;

livrarea impozabila a fost integral sau partial restituita subiectului care a efectuat livrarea.

valoarea impozabila a fost redusa ca rezultat al acordarii discontului pentru plata inainte de timp.

Trecerea în cont a TVA

In scopul simplificarii calcului TVA, cota TVA se aplica la valoarea marfii vandute sau serviciilor prestate altor agenti economici sau persoanelor fizice (corectata conform conditiilor stipulate de art. 98 CF).

Fiecare persoana juridica sau fizica este cumparator, iar apoi vanzator, și invers, adica fiecare dintre ei contabilizeaza și calculeaza TVA atat la cumpararea cit și la vanzarea marfurilor și serviciilor.

Dreptul la trecerea în cont a TVA aferenta valorilor materiale și serviciilor procurate apar numai în cazurile în care:

subiectul impozabil dispune de factura fiscală, privind valorile materiale sau serviciile procurate pentru care a fost achitata sau urmeaza sa se achite TVA;

subiectul impozabil dispune de documentul eliberat de autoritatile vamale, care confirma achitarea TVA aferenta marfii importate (exemplu de document justificativ – declaratia vamala).

TVA calculata conform facturilor emise catre clienti se adauga la valoarea marfurilor, lucrarilor și serviciilor livrate și se incaseaza o data cu achitarea marfii, fapt pentru care poate fi numita TVA colectata (calculata).

Constatarea dreptului de trecere în cont a sumei TVA

Conform art.101(1) din Codul fiscal, odata cu inregistrarea agentului economic ca platitor de TVA, acesta este obligat sa declare și sa achite la buget pentru fiecare perioada fiscala suma TVA, care se determina ca diferenta dintre sumele TVA, ce urmeaza sa fie platite de catre consumatori pentru marfurile (serviciile) livrate lor și sumele TVA, ce urmeaza sa fie platite furnizorilor la momentul procurarii valorilor materiale, serviciilor folosite pentru desfasurarea activitatii de intreprinzator în perioada respectiva.

Suma T.V.A., achitată sau care urmează a fi achitată, pe valorile materiale, serviciile procurate care sânt folosite pentru efectuarea livrărilor scutite de T.V.A. nu se trece în cont și se raportează la cheltuielile de producție și de circulate.

Suma T.V.A., achitată sau care urmează a fi achitată, pe valorile materiale, serviciile procurate care sânt folosite pentru efectuarea livrărilor atît impozabile, cît și neimpozabile se trec în cont dacă se duce o evidență aparte a achitării plăților pentru ele și dacă valoarea impozabi1ă a livrărilor impozabile depășește 50% din valoarea tuturor livrărilor efectuate de către subiectul impozabil.

Indiferent de cota – parte a livrărilor impozabile obținută la sfîrșitul perioadei fiscale, suma TVA va fi trecută în cont și reflectată ca parte componentă a sumei din boxa 11 a Declarației privind TVA. (Anexa 8)

Suma T.V.A., achitată sau care urmează a fi achitată, pe valorile materiale, serviciile procurate care nu sânt folosite pentru desfășurarea activității de întreprinzător nu se trece în cont și se raportează la rezultatele activității.

Suma T.V.A., achitată sau care urmează a fi achitată, pe valorile materiale, serviciile procurate de către subiectul impozabil a scopul organizării de activități distractive ce nu țin de domeniul activității sale de întreprinzător nu se trece în cont și se raportează la cheltuieli1e de producție și de circulate. Subiecții impozabili a căror activitate de întreprinzător constă la organizarea distracțiilor și timpului liber, iar valorile materiale, serviciile procurate sânt folosite nemijlocit pentru desfășurarea acestei activități au dreptul la trecerea în cont a T.V.A. pe valorile materiale pi serviciile procurate.

Din acest context reiese că trecerea în cont a sumelor TVA va fi posibilă doar pentru valorile materiale (serviciile) procurate, începand cu perioada fiscală privind TVA, înscrisă în certificatul de înregistrare a agentului economic.

Subiecții impozabili sânt obligate să declare, conform art.115, și să achite la buget pentru fiecare perioadă fiscală stabilită conform art.114, suma T.V.A., care se determină ca diferența dintre sumele T.V.A. primite de la consumatori pentru mărfurile, serviciile livrate lor și sumele T.V.A plătite furnizorilor la momentul procurării valorilor materiale, serviciilor (inclusiv T.V.A. pe valorile materiale importate) folosite pentru desfășurarea activității de întreprinzător în perioada respectivă.

Dacă suma T.V.A. achitată furnizorului la procurarea valorilor materiale, serviciilor depășește suma T.V.A, primită sau care urmează să fie plătită de la consumatori pentru mărfurile, serviciile livrate, diferența se reportează în următoarea perioadă fiscală și devine o parte a T.V.A. pe valorile materiale, serviciile procurate în aceeași perioadă, cu excepția cazurilor prevăzute mai jos.

Dacă depășirea sumei T.V.A. pe valorile materia1e, serviciile procurate se datorează faptului că subiectul impozabil a efectuat o livrare care se impozitează la cota zero, acesta are dreptul la restituirea sumei de depășire în limitele cotei T.V.A. obținute, înmulțite la valoarea livrării care se impozitează la cota zero.

Data obligației fiscale privind T.V.A. este data livrării data livrării se consideră data predării mărfurilor, prestării serviciilor, cu excepția cazurilor stipulate la alin.(5) și (6) din Codul Fiscal.

Pentru mărfuri, data livrării se consider data predării (transmiterii) mărfurilor consumatorului sau dacă mărfurile sânt transportate, data livrării se consideră data la care începe transportarea, cu excepția mărfurilor de export pentru care data livrării se consideră data scoaterii lor de pe teritoriul Republicii Moldova.

In cazul livrării de bunuri imobiliare, construirii unui obiect pe terenul consumatorului, data livrării se consideră data trecerii bunurilor imobiliare, a obiectului de construcție în posesia consumatorului.

Pentru servicii, data livrării se consideră data eliberării facturii fiscale, sau data la care se efectuează plata către subiectul impozabil, parțial sau în întregime, în dependență de ce are loc mai înainte.

Dacă factura fiscală care eliberată sau plata este primită până la momentul efectuării 1ivrării, data livrării se consideră data eliberării facturii fiscale. sau data primirii plății, în dependență de ce are loc mai înainte.

Dace mărfurile, servicii1e sânt livrate regulat pe parcursul unei anumite perioade de timp stipulate în contract, data livrării se consideră data eliberării facturiifiscale, sau data primirii fiecărei plăți regulate, în dependență de ce are loc mai înainte.

Factura fiscală reprezintă un formular tipizat cu regimspecia, prezentat cumpărătorului de către subiectul impozabil.

La efectuarea livrărilor de de mărfuri, factura fiscală se prezintă cumpărătorului la momentul predării mărfurilor cumpărătorului.

Dacă subiectul impozabil cu TVA pe parcursul aceleiaș zile, efectuează mai multe livrări de marfuri impozitate cu TVA în adresa unuia și aceluiaș cumpărător se permite emiterea unei facturi unice pentru toate livrările.

Pentru vânzarea cu amănuntul și achitarea în numerar eliberarea facturilor fiscale nu este prevăzută.

Facturile fiscale sunt eliberate subiecților impozabili cu TVA de catre Inspectoratul Fiscal de Stat, fiind marcate cu numere se strictă evidență. Factura fiscală poate să constate din 3 sau 5 exemplare în dependență de caz (Anexa 9)

Cel mai des sumt utilizate facturile din 3 exemlare. Fiecare exemplar are culoarea sa caracteristica dar acelaș număr de înregistrare.

Factura fiscală se completează după anumite reguli și modalități speciale, este compusă din douîzeci și cinci de rubrici fiind divizate în patru coloane.

Partea introductivă – în care se introduce denumirea, codul fiscal, numărul de înregistrare în calitate de subiect impozabil cu TVA a cumpăratorului și vănzătorului

Partea calitativă – în care se înregistrează caracteristica livrărilor efectuate, denumirea mărfii, cantitatea, unitatea de măsură și cota TVA aplicată.

Partea cantitativă – se introduce suma TVA calculată pe denumiri de marfă.

Partea însoțitoare

Subiectul impozabil cu TVA este obligat să țină cont de totalitatea mărfurilor livrate sau pocurate.

Subiecții impozabili cu TVA sunt obligați să declare și să achite la buget pentru fiecare perioadă fiscală stabilită suma Taxei pe valoare adăugată care se determină în modul următor și anume ca diferență dintre suma TVA ce urmează a fi plătită de consumator pentru marfurile ce li s-au livrat sau serviciile ce li s-au prestat și suma TVA ce urmează a fi plătită furnizorilor, șinănd cont de dreptul de trecere în cont.

Perioada fiscală privind TVA cum s-a mai menționat reprezintă periada de prezentare a declarației privind Taxa pe valoare adăugată și care onstituie o lună de la efectuarea livrărilor de mărfurilor sau prestării serviciilor incepând cu prima zi a lunii.

Declarația privind TVA se întocmește confrm normelor în vigoare și se efectuează în baza a 2 regitre:

Registru de evidență a procurărilor

Registrul de evidență a livrărlor.

Conform titlului III al Codului Fiscal TVA se reflectă în contabilitate în baza specializării exercișiului.

Pentru contabilizarea TVA sânt destinate conturile 225 „Creanțe pe termen scurt privind decontările cu bugetul” și 534 „Datorii privind decontările cu bugetul”.

Privind generalizarea informației privind existența și mișcarea creanțelor pe termen scurt ale bugetuluiprivind TVA, datorate din buget conform legislației fiscale în vigoare la contul 225 „Creanțe pe termen scurt privind decontările cu bugetul” pot apărea următoarele subconturi:

2253 „ Creanțe pe termen scurt ptivind TVA pentru trecerea în cont”

2254 „Creanțe pe termen scurt ptivind TVA de recuperat”

2255 „Creanțe pe termen scurt ptivind TVA calculat de la avans”

2256 „Creanțe pe termen scurt ptivind TVA calculată de la valoarea valorilor materiale primite fară factură fiscală”.

Pentru evidența datoriilor față de buget privind TVA aferent livrărilor la contul 534 „Datorii privind decontările cu bugetul” este deschis subcontul 5342 „Datorii privind Taxa pe valoare adăugată”

La Întreprinderea Mixtă Moldo-Americană “Fabrica de produse lactate din Hâncești”SA contabilizarea taxei pe valoare adăugată este efectuată cu ajutorul contului 534 „Datorii privind decontările cu bugetul” subcontul 5342 „Datorii privind taxa pe valoare adăugată” , întocmind următoarele formule contabile:

Dt 241 „Casa” 1929070 lei

Ct 611 „Venituri din vânzări” subcontul 6111 „Venituri dinvânzarea produselor” 1543256 lei

Ct 534 „Datorii privind decontările cu bugetul” subcontul 5342 „Datorii privind Taxa pe valoare adăugată” 385814 lei.

Încasarea mijloacelor bănești sub formă de avans:

Dt 242 „Cont de decontare ”

Ct 523 „Avans pe termen scurt primit”

Suma TVA aferent avansului primit se contabilizează în felul următor:

Dt 225 „Creanțe pe termen scurt privind decontările cu bugetul”

Ct 534 „Datorii privind decontările cu bugetul” subcontul 5342 „Datorii privind Taxa pe valoare adăugată”

Plata la buget a TVA:

Dt 534 „Datorii privind decontările cu bugetul” subcontul 5342 „Datorii privind Taxa pe valoare adăugată”

Ct 242 „Cont de decontare ”

Trecerea în cont a sumei TVA se contabilizează în modul următor:

Dt 534 „Datorii privind decontările cu bugetul” subcontul 5342 „Datorii privind Taxa pe valoare adăugată” 411693 lei

Ct 225 „Creanțe pe termen scurt privind decontările cu bugetul” 411693 lei

3.2. Modul de întocmire a declarației privind TVA

Fiecare subiect impozabil este obligat să prezinte declarația privind TVA pentru fiecare cperioadă fiscală. Declarația se întocmește pe un formular tipizat, care este prezentat la Inspectoratul Fiscal de Stat nu mai târziu de ultima zi care urmează după încheerea perioadei fiscale.

În luna februarie Întreprinderea Mixtă Moldo-Americană“Fabrica de produse lactate din Hâncești”SA a livrat mărfuri și produse în valoare de 1929070 lei aplicând cota TVA standard la suma TVA calculată egală cu 385814 lei.

Livrarile de mărfuri la cotă redusă (8%) au constituit 4247626 lei, suma TVA constituind 339788 lei și livrari la cota zero în sumă de 22574 lei

În aceeaș lună au fost înregistrate procurări de mărfuri la suma de 3579380 lei la cota standard 20% TVA constituind 715876.

Făcând o analiza mai detaliată a declarației privind TVA caracterizăm fiecare compartiment în parte (Aexa 8):

În secția 1 a declarației se înregistrează suma totală inclusiv TVA a livrărilor de mărfuri efectuate de intreprindere în perioada declarată 1929070 lei.

În secția 2 se înregistrează suma taxei pe valoare adăugată calculată pe baza livrărilor 385814 lei.

În secția 3 se introduce suma livrărilor effectuate la cota redusă (în acest caz constituind 8%) suma fiind de 4247626 lei

În secția 4 se inregitrează suma TVA calculată pe baza sumei livrărilor effectuate la cotă reusa, 339788 lei

În secția 5 se inregistrează livrările efectuate la cota zer, 22574 lei

În secția 6 se completează cu suma livrărilor scutite de TVA

În secția 7 se indică ajustarea TVA aferentă livrărilor.

În secția 8 se include suma totală a livrărilor fara TVA și se calculeaza ca suma a secțiilor 1, 3, 5, și 6. suma constituind 6199270 lei

În secția 9 se include suma totală a TVA și se calculeaza ca suma a secțiilor 2, 4 și 7. Suma constituind 725602 lei.

În secția 10 se indica valoarea fără TVA a mărfurilor procurate în sumă de 3579380 lei

În secția 11 se inregitrează suma TVA calculată pe baza sumei procurărilor effectuate care constituie 715876 lei.

În secția 12 se indică valoarea suma mărfurilor importate

În secția 13 se inregistrează suma TVA afferent mărfurilor importate

În secția 14 se introduce suma ajustărilor aferente procurărilor

În secția 15 se completează cu suma TVA ce nu a fost trecută în cont în perioada precedentă suma constituie 372865 lei.

În secția 16 se indică total TVA spre deducere care se calculează prin suma secțiilor 11, 13, 14, și 15 egal cu 1137295 lei

În secția 17 se calculează TVA aferent bugetului și se calculează ca diferență dintre secția 9 și 16

În secția 18 este destinată trecerii ăn cont în perioada ulterioară și se calculează ca diferență dintre secțiile 16 și 9 și constituie 411693 lei.

3.3 Taxa percepută în fondul rutier

În calitate de plătitori a taxei sunt expuse persoanele fizice și juridice posesorii de vehicole inmatriculate pe teritoriul Republicii Moldova.

Taxa se percepe o dată în an pîna la la efectuarea reviziei tehnice a autovehicolelor, iar cotele sunt stabilite în salarii minime. (Anexa 10)

În calitate de obiect impozabil sunt:

Toate autovehicolele luând în considerație capacitatea motorului;

Camioanele în dependență de tonajul de care dispune

Toate tipurile de motociclete

Autobuse cu capacitate diferită

Sunt scutiți de taxă invalizii, care posedă transport special.

În dependență de plătitor, taxa percepută în fondul rutier poate fi achitată în numerar sau pin virament prin intermediul băncilor comerciale. Persoanele juridice include această taxă în cheltuieli necomerciale.

Taxa se achită anual nu mai târziu de data de 31 iulie a fiecărui an, fară să se țină cont de momentul efectuării reviziei tehnice a autovehicolelor. Taxa anuală este determinată în dependență de:

La calcularea taxei pentru autobuze și microbuse în dependență de numărul de locuri pe care le dețin

La autoturisme în dependență de capacitatea motorului și tonaj

Întreprinderea Mixtă Moldo-Americană“Fabrica de produse lactate din Hâncești”SA dispune de 15 unități de transport cu diferit tonaj de aceea diferă suma taxei. Suma totală spre achitare constituie 2574 lei.

În scopul contabilizării Taxei se utilizează conurile:

713 “Cheltuieli generale și administrative”

534 „Datorii privind decontările cu bugetul” subcontul 5348 „Datorii privind alte impozite și taxe”

Taxa percepută în fondul rutier se contabilizează în modul următor:

Dt 713 “Cheltuieli generale și administrative” 2548 lei

Ct 534 „Datorii privind decontările cu bugetul” subcontul 5348 „Datorii privind alte impozite și taxe” 2548 lei

Achitarea taxei are loc prin următoarea formulă contabilă:

Dt 534 „Datorii privind decontările cu bugetul” subcontul 5348 „Datorii privind alte impozite și taxe” 2548 lei.

Ct 242 “Conul de decontare” 2548 lei.

Încheiere

Odată cu trecerea la economia de piață și lărgirea proprietății private pe teritoriul Republicii Moldova fiecare agent economic se străduie să obțină un beneficiu din realizarea producției sale.

Fiecare agent economic care obține venit din diferite activități este obligat să achite în bugetul statului diferite impozite, plăți și taxe

Bibliografie

Д. Ч. Чернига “Налоги” Москва, Editura Финансы, 1995

2 Petru Buzeanu “Finanțele publice și fiscalitatea între teorie și practică” București, Ed. “România de mîîne” 2000

3 Ioan Gliga “Drept financiar și fiscal” București, Ed. ALL, 1995

4 Brezeanu Petre, Marînescu Iulian, “Finanțele publice și fiscalitatea între teoria și practică” București; Universitatea “Spiru Haret” Ed. Fundației “România de mâine”, 1998

5 Dima M. „Auditul decontărilor cu bugetul” ASEM, 2002

6 Ioan Gliga “Drept financiar și fiscal” București, Ed. ALL, 1995

7 Д. Ч. Чернига “Налоги” Москва,Editura Финансы, 1995

8 И.Г. Русакова, И.А. Кошин “ Налоги и налогообложение.”, Москва Ed “Финансы” Издательское объединение ЮНИТИ, 1998

9 Moșteanu Tatiana, Dinu Sorîn “Reforma sistemului fiscal în România” București, Ed. Didactică și pedagogică, 1999

10 A.Nederița și alții “Noul sistem contabil al agenților economici din Republica Moldova” Chișînău, ACAP, Proiectul USAID privând reforma contabilității în Moldova 1999.

11 Graur A. „Corelațiile dintre contabilitatea financiară și fiscalitate” ASEM, 2001

12 Colectiv de autori: coordonator – A. Nederiță, V. Bucur, M. Cauș, R. Evsiucova, L. Grabovscaia, A. Graur, S. Poberejnic, S. Sandu, N. Țiriulinicova, V. Țurcanu, M. Șelaru, „ Contabilitate financiară”, Chișinău ACAP, 1999

Articole din presă

1.Ю.Казаку, В.Букур, А.Недерица, П.Тостоган Годовой финансовый отчет за 1999 год: бухгалтерские и налоговые аспекты Contabilitate și Audit 2000, nr.1,2.

2.Кауш – Цапу О начислении износа в целях налогообложения, Contabilitate și Audit 2001 nr.1

3.Кауш – Цапу, Г. Шпак Особенности определения налоговых обязательств по подоходному налогу за 2000 год с учетом изменений внесенных в налоговом законодательстве, Contabilitate și Audit 2001 nr.2

4.М.Кожокарь Об удержании 5%-ого подоходного налога у источника выплаты Contabilitate și Audit 2000, nr.4.

5.Liuba Istratii, Svetlana Chircenco Impozit pe venit la sursa de plată Contabilitate și Audit 1998, nr.1,2.

6.Л.Истрати. Возврат и зачет излишне начисленных платежей в бюджет Contabilitate și Audit 1999, nr.12.

7.А.Недерица Об учете подоходного налога удержанного у источника выплаты Contabilitate și Audit 1999, nr.4.

8.Тимофеенко, Яровая О вычете расходов связанных с пожертвованиями на благотворительные цели; О вычете налоговых убытков Contabilitate și Audit 2000, nr.3.

9.П.Тостоган. В.Кутасевич Командировочные расходы, комментарии к нормативным документам, учет и налогообложение Contabilitate și Audit 2000, nr.1.

10.В. Тудосе, В.Дандара, С.Барбэнягрэ: Некоторые особенности налогообложения экономических агентов со статусом физического лица и их ответственность за нарушение налогового законодательства, Contabilitate și Audit nr.4 din 2001

11.И.Захарченко, Т.Присакар Особенности учета подоходного налога предприятий согласно НСБУ 12 “Учет подоходного налога” Contabilitate și Audit 1998, nr.8-9,10,11.

12.И.Захарченко, Т.Присакар Порядок определения суммы расходов (экономии) по подоходному налогу с учетом особенностей составления Декларации о подоходном налоге лица занимающегося предпринимательской деятельностью за 1999 год Contabilitate și Audit 2000, nr.2.

13.И.Захарченко, Т.Присакар Порядок определения вида и величины временной разницы по износу основных средств, Contabilitate și Audit 2000, nr.2.

14.Modificarea și completarea Nr.1 la SNC 12 Contabilitatea impozitului pe venit Contabilitate și Audit 1999, nr.5.

15.SNC 12 “Contabilitatea impozitului pe venit” aprobat prin ordinul Ministrului Finanțelor al Republicii Moldova nr.16 din 29.01.99 Monitorul Oficial nr. 35 – 38 din 15.04.99

16.Instrucțiune cu privire la modul de prezentare de către persoanele fizice a declarației cu privire la impozitul pe venit Nr.4 din 29.01.2001. Monitorul Oficial nr. 21 – 24 din 29.01.2001

17.Acte normative cu privire la reforma contabilității: în două volume, vol. I; Standardele Naționale de Contabilitate , Chișinău, Moldpres 1998

Acte normative

Legea cu privire la administrarea impozitului pe venit și pentru punerea în aplicare a titlurilor II și III ale Cod. Fiscal, nr.1164 – XIII din 24.04.1997, publicată în Monitorul Oficial nr.62, art.524 din 10.09.1997

Codul fiscal nr.1163-XIII din 24 aprilie 1997 (Monitorul Oficial nr.62 din 18.09.95).

Legea cu privire la modificarea unor acte normative nr. 1064 – XIV din 16.06.2000 publicată în Monitorul Oficial nr. 127 – 129 din 12.10.2000

Legea cu privire la modificarea unor acte normative nr. 1389 – XIV din 30.11.2000 publicată în Monitorul Oficial nr. 164 – 165 din 31.12.2000

Legea Bugetului pe anul 1998 nr. 1446-XIII din 27 decembrie 1997 publicată în Monitorul Oficial nr. nr.10-11 din 12.02.98.

Legea Bugetului pe anul 1999 nr.217-XIV din 12 decembrie 1998 publicată în Monitorul Oficial nr. nr.119-120 din 31.12.98.

Legea Bugetului pe anul 2000 nr.918-XIV din 11 aprilie 2000 1998 publicată în Monitorul Oficial nr. nr.50-52 din 01.05.2000.

Legea Bugetului pe anul 2001 nr. 1392 – XIV publicată în Monitorul Oficial nr.160 – 162 din 23.12.2000 art. 1191

Legea Contabilității nr.426-XIII din 4 aprilie 1995 (Monitorul Oficial nr.28 din 25.05.95).

Legea cu privire la antreprenoriat și întreprinderi nr.845 – XII din 03.01.1992, publicată în Monitorul Oficial nr.2, art.33 din 1994

Legea cu privire la susținerea micului business nr.112 – XIII din 20.05.1994, publicată în Monitorul Oficial nr.2, art.7 din 25.08.1994

Legea cu privire la gospodăriile țărănești (de fermier) nr.841 – XII din 03.01.1992, publicată prin Hotărîrea Parlamentului cu același număr

Legea cu privire la asigurări nr. 1508 – XII din 15.06.1993 publicată în Monitorul Oficial nr.5 din 15.09.1994

Hotărîrea Guvernului Republicii Moldova cu privire la clasificarea mijloacelor fixe pe categorii de proprietate în scopul impozitării nr.1218 din 31 decembrie 1997 (Monitorul Oficial nr.12-13, 1998).

Hotărîrea Guvernului Republicii Moldova cu privire la limitele cheltuielilor de asigurare ale persoanelor juridice, permise ca deduceri de cheltuieli aferente activității de întreprinzător pentru scopuri fiscale nr.484 din 4 mai 1998 (Monitorul Oficial nr.62-65 din 09.07.98).

Hotărîrea Guvernului Republicii Moldova cu privire la modul și cuantumul de deducere a cheltuielilor neconfirmate de contribuabili documentar nr.485 din 4 mai 1998 (Monitorul Oficial nr.62-65 din 09.07.98).

Hotărîrea Guvernului Republicii Moldova despre aprobarea Regulamentului cu privire la modul de confirmare a donațiilor pentru scopuri filantropice nr.489 din 4 mai 1998 (Monitorul Oficial nr.62-65 din 09.07.98).

Hotărîrea Guvernului Republicii Moldova cu privire la limitarea unor tipuri de cheltuieli permise spre deducere din venitul brut nr.130 din 6 februarie 1998 (Monitorul Oficial nr.26-27 din 26.03.98).